Informatizarea Proceselor Economice In Mediul Virtual

INFORMATIZAREA PROCESELOR ECONOMICE IN MEDIUL VIRTUAL

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP ITOLUL I CARACTERISTICI ALE MEDIULUI VIRTUAL

1.1 CONCEPTUL DE MEDIU VIRTUAL ȘI INTERNETUL

1.2 CARACTERISTICI ALE INTERNETULUI

1.3 AVANTAJELE INFORMATIZĂRII PROCESELOR ECONOMICE ÎN MEDIUL VIRTUAL

CAPITOLUL II TIPURI DE PROCESE ECONOMICE ÎN MEDIUL VIRTUAL

2.1 COMERȚUL ELECTRONIC

2.2 TRANZACȚII FINANCIARE ONLINE

2.3TIKETING

2.4 LICITAȚII

-SEAP

-LICITAȚII MFE

-LICITAȚII ONLINE

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ – LICITAȚII ON-LINE

3.1 DEFINIREA OBIECTULUI LICITAȚIEI

3.2 DESFĂȘURAREA LICITAȚIEI PROPRIU ZISE

3.3 REZULTATELE LICITAȚIEI

CAPITOLUL IV CONCLUZII ȘI CONSIDERAȚII FINALE PRIVIND LICITAȚIILE ONLINE

BIBLIOGRAFIE

Abstract

Uriașa dezvoltarea din ultimele două decenii a tehnologiilor informaționale determinate de necesitatea stocării si a transmiterii rapide a informațiilor cu cele mai mici costuri, a revoluționat economia globală. Este din ce în ce mai evident că se conturează o nouă economie bazată pe informatică și pe rețele de calculatoare. În cadrul acesteia, Internetul are un rol esențial atenuând barierele fizice și economice ale economiei tradiționale. În viitor, trecerea la o economie în totalitate digitală este inevitabilă, iar fiecare țară va trebui să facă față noilor oportunități oferite, dar și restricțiilor impuse de economia digitală.

Abstract

In the past two decades, the unprecedented development of information technologies determined by the necessity to store and transmit information rapidly with low costs revolutionized the world economy. It is more and more obvious that a new economy is taking shape, one based on Information Technology and computer networks, one where the Internet plays an essential part by diminishing the physical and economic barriers of traditional economy. In the future, going towards an absolutely digital economy is inevitable. Each country will have to face the new opportunities but also the restrictions imposed by the digital economy.

„Tehnica a pus la dispoziția omului necreator nesfârșit de multe jucării sau arme“

„Confundarea răspunderii cu libertatea a catastrofat lumea “

Constantin Noica

INTRODUCERE

Este recunoscut faptul că Internetul, World Wide Web-ul și tehnologiile informaționale și de comunicare au fost elementele cheie care au marcat în special ultimele două decenii ale veacului trecut, fiind la fel de importante și pentru prezentul mileniu, care a început prin a fi influențat în mod fundamental de un proces global de informatizare al societății, prin creșterea complexității în utilizarea informației și dezvoltarea exponențială a tehnologiei de profil.

Un dinamism ridicat și o complexitate la fel de ridicată a evoluțiilor tehnice, economice, informaționale și manageriale contemporane se reflectă în înnoirea accelerată și pe multiple planuri a sistemului informațional al organizației. Sintetic, acestea pot fi relevate sub formă de tendințe.

Datorită faptului că organizațiile ce funcționează în perioada actuală, inclusiv întreprinderile, sunt sisteme deschise, puternic integrate în societate și economie, evidențierea și prezentarea tendințelor informaționale din cadrul lor se realizează într-o manieră contextuală. Pe lângă acest fapt, se punctează o serie de mutații majore, de natură informațională, la scară planetară, cu impact substanțial asupra sistemului informațional-managerial al organizației.

Așadar, o țară cu o economie în ascensiune presupune un sistem bancar modern și eficient care să faciliteze formarea capitalului disponibil în economie și să accepte coordonarea procesului economisire-investire în scopul sporirii volumului total de resurse alocate economiei.

Puterile economice internaționale modelează neîncetat aceste sisteme cu rolul precis de globalizare a economiei mondiale. Se vorbește tot mai mult despre sisteme monetare unice, despre sisteme de finanțare și plăți la nivel internațional, despre liberalizarea schimbului și despre o nouă organizare.

O astfel de evoluție spectaculoasă a infrastructurilor politice și economice are la bază apariția și dezvoltarea societății infomaționale ca o modalitate de exploatare a unei resurse pe cât de specială pe atât de comună: adică informația.

Începâmd cu aceste considerente, în lucrarea mea mi-am propus să creionez un domeniu ca cel al informatizării proceselor economice și m-am bazat pe impactul pe care tehnologia informațională l-a avut în ultimul timp asupra activităților din mediul vitual ( comerț electronic, tranzacții financiare și altele).

Astfel, în lumina acestor considerente, prezenta lucrare este structurată pe parcursul a patru capitole, în care sunt abordate de la general spre particular aspecte specifice, atât teoretice cât și practice, ale informatizării proceselor economice în mediul virtual.

Așadar, capitolul I intitulat “Caracteristici ale mediului virtual” are la bază o documentare temeinică în legătură cu conceptul de mediu virtual, este definit Internetul, fiind menționate câteva date importante din istoria acestuia. Este prezentată apoi din punct de vedere tehnic rețeaua Internet și principalele sale caracteristici și nu în ultimul rând avantajele informatizării proceselor economice în mediul virtual.

Apoi, în capitolul II “Tipuri de procese economice în mediul virtual” se prezintă tipurile de procese economice în mediul virtual printre care am analizat comerțul electronic, tranzacțiile financiare, ticketing și licitațiile SEAP, licitații MFE și licitațiile online.

Capitolul III “Licitații publice online” este destinat studiului de caz în care am încercat să scot în evidență modul de desfășurare al unei licitații online începînd cu definirea obiectului licitației, pe urmă modul de desfășurare al licitației urmat de rezultatul licitației.

Lucrarea se încheie cu un capitolul -“Concluzii și considerații finale privind licitațiile online” – destinat propriilor concluzii și considerații cu privire la licitațiile online descriese în studiul de caz, capitol care este urmat îndeaproape de sursele bibliografice folosite pentru realizarea lucrării.

Lucrarea de față nu are, desigur, pretenția de a epuiza o tematică ce, în dimensiunile sale de bază , este extrem de extinsă și aflată într-o dinamică permanentă.

Capitolul I. CARACTERISTICI ALE MEDIULUI VIRTUAL

1.1. CONCEPTUL DE MEDIU VIRTUAL ȘI INTERNETUL.

Mediul virtual reprezintă o simulare generată de calculator a unui mediu tridimensional în care utilizatorul este capabil să vizualizeze și să manipuleze conținutul acestui mediu. Dacă multimedia se referă la date preasamblate și preprogramate, incluzând o suită de informații din anumite medii, realitatea virtuală este dinamică și în interacțiune permanentă cu receptorul ei. Multimedia este la bază bidimensională, o serie de imagini prezentându-se, conform unui scenariu predefinit, pe ecran, pe când realitatea virtuală este tridimensională, mult mai maleabilă și intens interactivă, combinație avansată de hardware și software multimedia.

Utilizatorul unui sistem virtual are libertatea de a explora lumea creată de calculator și de a interacționa direct cu ea. Termenul de realitate virtuală se confundă deseori cu ciberspațiul, cuvânt inventat de scriitorul SF William Gibson în celebrul roman „Neuromancer”, publicat în premieră în anul 1984.

Un mediu virtual distribuit reprezintă un sistem software care permite interacțiunea în timp-real, de la distanță, a mai multor utilizatori, încorporând grafică 3D și sunet stereo.

Caracterizarea unui mediu virtual.

Un mediu virtual distribuit se bucură de următoarele caracteristici principale:

– iluzia spațiului comun: toți participanții au iluzia localizării în același spațiu tridimensional (aceeași cameră sau clădire ori același areal). De cele mai multe ori, spațiul este fictiv, generat electronic, dar trebuie să prezinte aceleași proprietăți pentru toți utilizatorii (aspect meteorologic, acustică, textură etc.).

– iluzia prezenței comune: Fiecare dintre participanți ia forma unei persoane virtuale, numită avatar, care are, printre altele, asociate următoarele:

• o reprezentare grafică (pe cât posibil, cât mai realistă);

• un model al structurii corpului (prezența membrelor, antenelor etc.);

• un model al deplasării (mulțimea mișcărilor și gesturilor pe care le poate executa);

• un model fizic (e.g. greutate, înălțime etc.).

Un avatar nu trebuie să posede formă umanoidă și un utilizator poate avea asociate mai multe reprezentări de tip avatar. Nu toți participanții din cadrul mediului virtual trebuie să fie controlați de om, o parte dintre avatari putând fi creați de program, având sau nu inteligență artificială.

– iluzia timpului comun: mediul virtual distribuit permite interacțiunea în timp-real dintre utilizatori. – posibilitatea comunicării: posibilitățile comunicării includ comunicarea prin gesturi, prin text introdus de la un dispozitiv de intrare sau prin voce.

– partajarea informațiilor: în afara faptului de a facilita comunicarea dintre utilizatori, sistemul oferă posibilitatea de a interacționa cu mediul virtual (de exemplu, participanții la o simulare virtuală pot selecta, muta, transforma obiecte care există în mediu și pot să le dea altor utilizatori).

Un proiectant de mediu virtual distribuit poate oferi utilizatorilor libertatea de a construi edificii, de a desena pe o tablă sau chiar de a distruge mediul. Conectarea mai multor utilizatori la sistem diferențiază mediile virtuale distribuite de realitatea virtuală obișnuită. Abilitatea de a partaja diverse obiecte ale mediului îi conferă o nouă dimensiune, față de serviciile conversaționale clasice (chat-uri, sisteme de tele-conferințe).

Interactivitatea în timp-real este o altă caracteristică suplimentară, care nu apare la navigatoarele Web sau la serviciile de poștă electronică. Mediile virtuale distribuite sunt cele mai indicate pentru aplicații necesitând crearea tele-prezenței.

Structura unui mediu virtual.

Un mediu virtual distribuit prezintă următoarea structură:

• motoare și display-ere grafice (stații de lucru grafice, deseori suportând OpenGL, căști de vizualizare, ecrane retinale etc.);

• dispozitive de comunicare și control (tastatură, mouse, joystick, mănușă senzorială, detectoare de mișcare, microfoane, boxe audio și altele);

• sisteme de procesare distribuită;

• rețele (rapide, locale: Ethernet, Token Ring sau mondiale: ISDN (Integrated Services Distribution Network), DSI (Defense Simulation Internet), comunicarea realizându-se printr-un protocol special: VRTP (Virtual Reality Transfer Protocol) sau folosindu-se standardul Living Worlds).

Problemele care pot surveni în implementarea și funcționarea unui mediu virtual distribuit sunt, în principal, cele legate de managementul în timp-real al resurselor, pierderea de date, lărgimea de bandă, eterogenitatea și scalabilitatea echipamentelor, configurarea și exploatarea software-ului. Mediile virtuale distribuite sunt, concomitent, sisteme distribuite, aplicații grafice și aplicații interactive, integrând sisteme de baze de date (utile pentru memorarea datelor persistente care generează mediul: forme și localizări de obiecte, texturi, informații despre avatari etc.), interacționând cu sisteme tranzacționale (de comerț electronic, de exemplu) și trebuind să asigure autentificarea utilizatorilor și jurnalizarea activităților.

Internetul, în cea mai simplă definiție a sa, este o rețea internațională de rețele de calculatoare care cunoaște o amploarea deosebită datorită unor standarde care fac ca informația să poată circula între calculatoarele conectate în rețea din toată lumea într-un timp foarte scurt. Internetul ca o rețea ce acoperă toată lumea și care are posibilitatea de extindere permanentă și nelimitată prezintă un potențial extraordinar pentru tot ceea ce tine de comunicarea umana, informare, documentare și alte activități din orice domeniu academic, economic, politic ș.a.m.d.

Așadar, din punct de vesigure autentificarea utilizatorilor și jurnalizarea activităților.

Internetul, în cea mai simplă definiție a sa, este o rețea internațională de rețele de calculatoare care cunoaște o amploarea deosebită datorită unor standarde care fac ca informația să poată circula între calculatoarele conectate în rețea din toată lumea într-un timp foarte scurt. Internetul ca o rețea ce acoperă toată lumea și care are posibilitatea de extindere permanentă și nelimitată prezintă un potențial extraordinar pentru tot ceea ce tine de comunicarea umana, informare, documentare și alte activități din orice domeniu academic, economic, politic ș.a.m.d.

Așadar, din punct de vedere conceptual, internetul este “o rețea a rețelelor”. Aceasta include un mare număr de rețele locale (LAN) aflate în cadrul unor instituții comerciale, academice sau guvernamentale. O LAN este un grup de calculatoare fie interconectate unele cu altele, fie conectate la un calculator central (server) fiecare calculator fiind amplasat în imediata vecinătate a celorlalte calculatoare din rețea. Exemple de LAN sunt implementate în majoritatea firmelor de pe glob. În cadrul unei LAN, fiecare utilizator conectat la rețea dispune de un calculator de birou sau de un laptop.

Orice calculator din rețea are o placă de rețea care în funcție de timeconfigurația calculatorului poate fi o componentă internă a sistemului sau este conectată la aceasta printr-un port de date de un anumit tip. Prin intermediul cablurilor sau a altor componente electronice, fiecare placă de rețea se conectează la un “server de rețea” care gestionează datele și programele.

Ca să poată fi înțeles modul în care funcționează Internetul, trebuie să fie înțeles faptul că Internetul nu este o entitate omogenă. Într-adevăr este un mare miracol că totuși funcționează. Internetul are o structură, astfel încât dacă vrei să trimiți un E-mail la calculatorul vecinului mesajul trebuie să străbată sute de mile. Mai mult chiar, mașinile care sunt conectate nu au fost construite să comunice direct între ele. Și totuși Internetul funcționează.

Apariția. Evoluția Internetului.

Internetul are originea într-o rețea militară experimentală de comunicații, numită ARPAnet (rețeaua agenției de cercetări avansate) care a fost proiectată acum 20 de ani cu scopul de a "supraviețui funcțional în cazul unei conflagrații și distrugeri a unei părți a rețelei" Jalobeanu Mihai.

Deci, chiar dacă anumite puncte ale rețelei sunt distruse de un eventual atac, infrastructura rețelei nu are prea mult de suferit și își poate continua activitatea prin celelalte puncte ale sale care rămân intacte printr-o reconfigurare a sistemului. Așa s-a ajuns la un sistem care "poate schimba automat căile de transmisie a informațiilor în cazul unor defecțiuni sau a unor blocaje datorate supraîncărcării" Jalobeanu Mihai.

Mai întâi această rețea a fost rezervată exclusiv folosului funcționarilor guvernamentali și cercetătorilor în computer science. Pe urmă însă, dezvoltările tehnologice și extinderea rețelelor locale au condus la ideea interconectării acestor rețele. Ideea aceasta ambițioasă a determinat construirea unor supercalculatoare și a condus la o organizare ierarhică și modulară a rețelelor.

Pe urmă a urmat finanțarea de către NSF (Fundația Naționala pentru Știință a S.U.) a conectării campusurilor universitare, ce a determinat realizarea unor rețele intermediare, de către companii și organizații care aveau și sarcina de a le întreține. Tocmai implicarea, conform spiritului specific american a unor firme precum IBM, MCI care au evoluat ulterior ajungând adevărate consorții, a făcut posibilă dezvoltarea unor nuclee proprii care să permită accesul rapid în rețea a milioanelor de utilizatori din toata lumea care folosesc astăzi Internetul în mod constant.

În prezent Internetul este un "ansamblu de mii de rețele întreținute de mii de organizații distincte de pe tot globul", astfel încât pentru utilizatorii simpli "nu exista o organizație centrală sau o autoritate supremă". Pentru a asigura un minim necesar de omogenitate în cadrul rețelei, s-a constituit asociația numită Internet Society care își propune "promovarea comunicării și ameliorarea interschimbului de informații".

Asociația este reprezentativă pentru o caracteristică esențială a funcționării Internetului și anume voluntariatul, (care se respectă puțin tocmai de noii veniți în rețea), întrucât ea este alcătuită din doua grupe de voluntari, care au în principiu atribuții tehnice ce poarta titulaturile de : Internet Architecture Board responsabil de aprobarea standardelor, convențiilor și adreselor prin alocarea resurselor și Internet Engeneering Task Force care se ocupă de problemele operaționale și tehnice prin delegarea de subgrupuri de voluntari pentru soluționarea problemelor care se ivesc.

Referitor la modalitatea specifică de conducere a Internetului, Mihai Jalobeanu, o compară cu o biserică care este condusă de un consiliu de enoriași care se ocupă de toate fără a avea o autoritate de decizie, guvernarea realizându-se exclusiv prin consens.

Cu toate că, Internetul este atât de amorf încât nu se știe câte servere sunt conectate la un moment dat, numărul serverelor înregistrate este în continuă creștere, astfel ca în mai '94 numărul serverelor (puncte nodale în rețeaua ierarhică) înregistrate ajunsese la 2,2 milioane, estimându-se un număr de persoane care se pot conecta simultan cuprins între 20 și 100 milioane de oameni.

Internetul pune la dispoziția utilizatorilor o multitudine de servicii care variază prin modul de funcționare în funcție de producătorii fiecărui soft în parte. Standardele după care se centrează toate activitățile pe Internet presupun însă o anumită omogenitate prin instituirea unor protocoale de funcționare.

Există patru instrumente importante disponibile pe Internet:

– WWW (World Wide Web-ul),

– Gopher-ul,

– E-mail-ul,

– FTP-ul la care se adaugă încă două care sunt în general mai rar utilizate și chiar ieșite din uz fiind depășite și anume Wais-ul și Telnet-ul. Fiecare din acestea reprezintă un sistem aparte de comunicație în cadrul Internetului.

Cu toate că, fiecare din aceste instrumente are o istorie proprie, în ultima vreme ele tind din ce în ce mai mult spre o utilizare îmbinată mai ales în cadrul www-ului care prin noile sale formate permite o integrare tot mai accentuată a mediilor informatice.

FTP-ul este metoda principală de transfer a fișierelor pe Internet, deși în ultima vreme programele specializate exclusiv pe serviciul FTP cedează tot mai mult loc facilităților de transfer de fișiere ale mediilor integrate www care sunt mult mai facil de utilizat.

Instrumentele Gopherul și WAIS-ul sunt servicii de livrare distribuită a documentelor care ușurează munca de căutare, regăsire și preluare a documentelor de pe calculatoare aflate la distantă. Instrumentul Gopherul are avantajul de a combina funcționarea altor instrumente Internet, cum ar fi telnet, archi, ftp și chiar a e-mail-ului și funcționează integral pe tehnica meniurilor "fiind considerat de multă lume cel mai simplu și comod instrument de acces Internet", în timp ce Wais-ul (Wide Area Information System) este o puternică mașină de căutare pe Internet permițând căutarea simultană pe diferite centre Internet.

Acesta oferă avantajul de a permite atât parcurgerea on-line a rezultatelor căutării cât și retrimiterea acestora către o adresa de e-mail, având însă limita că permite doar un număr limitat de răspunsuri.

Protocolul Telnet presupune o sesiune de lucru pe un calculator la distantă în care pot fi lansate diferite programe ce servesc ca porți de trecere spre resursele Internet precum ar fi Hytelnet și Libs. Iar dezvoltarea acestor programe de trecere face posibil accesul la alte servicii Internet cum sunt buletinele și conferințele electronice și baze de date on-line.

Buletinele electronice disponibile prin telnet diferă foarte mult în ceea ce privește funcționalitatea și nivelul lor de folosire. Tot prin telnet se pot accesa și diferite sisteme de calcul ale unor calculatoare aflate la distanță.

Cu toate că, multe din aceste servicii sau protocoale au făcut carieră în istoria Internetului, majoritatea din ele cedează tot mai mult locul unor interfețe utilizator care integrează într-un tot unitar o multitudine de medii de informare, de la text în diferite formate, grafică, și chiar până la imagini în mișcare și sunete.

WWW-ul prin caracteristicile sale a provocat multe reflecții asupra lui. El a fost văzut ca implementarea "comunității globale" (o idee utopică în teoria comunicării) a lui Mac Luhan, apoi ca instrument de comunicare în două sensuri, ca mediu de informare personal (în care subiectul devine activ în raport cu informația putând-o reorganiza după propriile nevoi), ca mediu textual și ca intertext (fiecare text fiind alcătuit din mai multe citate, fiecare subtext făcând trimiterea la contextul său), ca text întreținut de mai multe persoane, ca flux de informații, și nu în ultimul rând ca trecere la comunicarea electronică.

Astfel de mediu integrat care este considerat "viitorul instrumentelor de navigație pe Internet" este World Wide Web-ul.

El este un sistem hipertext și multimedia care permite realizarea de salturi prin rețea, citiri de documente cu grafice și figuri, acces la surse ce includ imagini și sunete (secvențe de animație, clipuri) etc. Însușirea remarcabilă pe care o are www-ul este tocmai faptul că el facilitează un acces de tip on-line, dând voie tot mai multor instituții și firme să intre în această rețea mondială de calculatoare.

Elementul principal de construcție al www-ului este homepage-ul care este localizabil printr-o adresă URL (uniform resource locator) și conține diferite informații permițând în același timp și trimiteri la alte adrese din oricare parte a rețelei, cât și servicii de tip e-mail și ftp.

Web-ul poate fi folosit drept suport al aplicațiilor distribuite în Internet/Intranet, fiind intermediar între utilizator și aplicația sa. Programul de navigare (browser) asigură interfața cu utilizatorul, în timp ce serverul Web mijlocește comunicarea cu programul de aplicație. Fig. 1.1.

Fig. 1.1. Arhitectura aplicațiilor web.

Utilizarea Web-ului presupune o extindere a funcționării sale de bază, sub următoarele aspecte:

– să fie posibilă transmiterea de informații în ambele sensuri, între programul de navigare și server;

– să fie posibilă lansarea de către server a unui program de aplicație și apoi comunicarea dintre server și acest program;

– rezultatele programului de aplicație să poată fi transmise în formatul documentelor Web, pentru a fi afișate de browser pe ecranul utilizatorului.

Sunt cunoscute patru moduri principale de conectare la Internet și anume:

• Legătura permanentă (perrmanent connection). Este folosită de marile organizații de genul universități, școli, corporații. Cheltuielile pentru instalarea și funcționarea unei astfel de legături dedicate sunt de mii de dolari.

• Legătura directă prin modem (dial-in direct connection). Acest gen de legătură este cel mai bun, după legătura permanent și este acesibil persoanelor individuale și firmelor mici, deoarece cheltuielile pentru instalare și funcționare nu sunt scumpe. Pentru că este un serviciu “dial-in”, este nevoie de un modem și va fi necesară formarea unui număr de telefon care este indicat de furnizorul de servicii.

• Legătura prin modem și terminal (dial-up terminal connection). Acest gen de legătură va permite conectarea prin modem la furnizorul de servicii și, după stabilirea legăturii, calculatorul va funcționa ca un terminal. Modemul este o combinație a cuvintelor “modulate” și “demodulate”.

Acestea sunt operații efectuate de modem asupra semnalelor digitale venite din calculatorul atunci când le convertește în semnale analogice folosite de majoritatea rețelelor telefonice și înapoi în semnale digitale folosite de calculatoare.

• Legătura prin poșta electronică. Acest gen de legătură va permite transmiterea / recepționarea de mesaje e-mail în Internet.

Este considerat ca fiind cel mai bun mod de conectare la Internet sistemul OPM: Other People’s Money (banii altora).  Foarte mulți utilizatori ai rețelei Internet se conectează prin intermediul unei organizații care are o legătură permanentă la Internet.

Fig. 1.2. Conectarea la Internet

Sursa: www.gazetainformatica.ro, accesat în 02.03.2015

În concluzie, Internetul este un fel de bază de date gigantică, răspândită la nivelul întregii lumi, în care poți găsi informații și servicii de toate tipurile, accesabile de la orice calculator conectat la rețea. De acasă sau de la serviciu, de la liceu sau de la facultate, pornind un calculator și formând doar un număr local de telefon ne putem conecta la cel mai mare sistem informatic din lume.

Cu ajutorul Internetului utilizatorul are acces la următoarele servicii:

• Comunicare.

Utilizatorii pot comunica între ei prin scris sau chiar prin vorbit. Pot trimite mesaje sau participa la dezbateri care îi interesează.

• Informare.

Utilizatorii are acces la fișierele cu informații stocate pe serverele din rețea (informații despre artă, galerii, muzee…).

• Transfer de fișiere.

Utilizatorii pot copia pe calculator fișiere de pe alte calculatoare. Aceste fișiere pot conține programe pentru jocuri, muzică, pentru utilizarea mai eficientă a Internetului, copierea făcându-se gratuit sau contra cost.

• Acces la distanță.

Utilizatorii au acces la un alt calculator de la distanță și îl poate utiliza ca pe propriul calculator.

• Servicii comerciale.

Utilizatorii pot folosi unele calculatoare din rețea pentru a face cumpărături, pentru a afla diferite informații utile (orarul trenurilor, al avioanelor), pentru rezervarea biletelor, pentru a primi diverse sfaturi (economice, medicale…).

• Poșta electronicã. E-mail.

Utilizatorii pot folosi rețeaua Internet pentru a coresponda prin mail-uri (scrisori electronice).

Internetul oferă omului modern o mulțime de avantaje, care îi ușurează sau îi îmbunătățesc viața, fie îl ajută să economisească timp, bani, fie îi oferă modalități de a-și petrece timpul simțindu-se mai bine (cel puțin pe moment) etc.

Din nefericire, însă, utilizarea internetului prezintă și anumite probleme, pericole, pe care este foarte bine ca oricine care accesează internetul să le cunoască, să le conștientizeze, și să se ferească de ele.                                         

Avantajele Internetului

a). Acces foarte rapid și facil (de regulă) la toate avantajele internetului. Internetul oferă informații din toate domeniile (politică, administrație, sport, agricultură, vreme, informații juridice – legi, hotărâri etc.) prezentate sub tot felul de forme: știri, articole, imagini, videoclipuri etc.

b). Comunicare cu instituțiile publice și companii private (găsirea numerelor de telefon și fax, posibilitate de comunicare prin mail – poștă electronică etc); socializare prin: mail, site-uri de socializare, messenger, skype etc; există posibilitatea de a vorbi ca la telefon, gratuit;  comunicare cu rude și prieteni, comunicare cu colegi de școală/facultate/serviciu, comunicare cu profesori etc.

c). Instruire. Acces la cursuri online (unele gratuite), și alte informații/documente utile în pregătirea profesională și carieră (valabil în perioada școlii, liceului, facultății, serviciului și tot restul vieții). Posibilitatea de a învăța limbi străine gratuit

d). Comerț electronic. Posibilitatea de a găsi și cumpăra produse de care ai nevoie, la cel mai mic preț de pe piață. Posibilitatea de a vinde chiar tu diferite produse, ca persoană juridică, sau chiar fizică.

e). Publicitate. Posibilitatea de a da, gratuit, anunțuri referitoare la orice: cumpărări-vânzări, matrimoniale, evenimente, proteste etc.

f). Posibilitatea de a-ți face publică o părere (de a te face auzit) – prin comentarii la diferite știri, articole, pe forumuri, pe diferite site-uri etc, prin administrarea unui propriu site de internet / blog, unde poți posta (poți publica) ce informații dorești.

g). Poți învăța gratuit să faci tot felul de chestii utile vieții cotidiene (prin videoclipuri, tutoriale, prezentări, puse la dispoziție oricui pe internet).

h). Economie de timp. Internetul îți poate asigura o foarte mare economie de timp. În loc să pierzi timpul (în diferite moduri), pentru a obține ceva/a rezolva ceva, prin intermediul internetului foarte multe probleme se rezolvă mult mai rapid.

Dezavantajele Internetului

a). Accesul la internet este permis oricui, indiferent de vârstă, indiferent de pricepere și experiență în domeniul informatic. Astfel, oricine poate intra pe internet, însă și oricine poate dăuna internetului, în diferite moduri. Internetul este de cele mai multe ori ”poluat” de următoarele categorii de persoane: copii/tineri  incompetenți care publică informații false; persoane de rea-credință care încearcă să manipuleze, prin publicarea de informații false.

b). Calitatea și veridicitatea informațiilor de pe internet este nesigură. Pentru că oricine are acces la internet, oricine poate posta informații pe internet, oricine poate spune neadevăruri, poate dezinforma, sau poate minți.

c). Informațiile personale nu sunt în siguranță când folosim internetul. Această securitate a datelor personale pe care o promovează site-urile ce oferă, de exemplu, căsuță de mail, este falsă. Adică, tot ce este în calculator este expus în momentul în care este conectat la internet.

d). Infracțiunile – ilegalitățile – fraudele – țepele care pot avea loc, și care  pot afecta, legate de: tranzacții bancare online, țepe economice, țepe în comerțul electronic, țepe în diferite oferte de afaceri, de muncă, țepe în diferite colaborări online etc. Pe internet nu există siguranță 100% legat de contul bancar sau de orice alte conturi online deținute. Lipsa unei identități reale a colaboratorilor/partenerilor pe internet, crește riscul de a fi mințit. 

e). Pierderea de timp este o altă problemă pe internet. Oricât de multe avantaje și informații utile ar avea internetul, foarte mulți oameni ajung să piardă foarte mult timp pe internet, fără să câștige ceva real, concret, inteligent, util din asta (este cazul pierderii a prea mult timp pe site-uri de socializare, privind filme, jucându-ne etc).

f). Dăunează sănătății. În cazul filmelor, distanța față de monitor este mai mare, deci e mai puțin dăunător ochilor. Chiar și în cazul  jocurilor, distanța se poate mări (mai ales cu tastatură și mouse fără fir). Însă navigarea pe internet, dăunează cel mai mult ochilor, pentru că presupune o distanță mică față de monitor. Ochii se vor obișnui să facă focus la distanță mică, și își vor pierde încet încet abilitatea de a vedea clar la distanță.

1.2. CARACTERISTICI ALE INTERNETULUI.

Protocoalele fundamentale ale Internetului, care asigură interoperabilitatea între orice două calculatoare sau aparate inteligente care le implementează, sunt Internet Protocol (IP), Transmission Control Protocol (TCP) și User Datagram Protocol (UDP).

       Aceste trei protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de bază al sistemului de protocoale Internet, care mai include și protocoale de control si aplicative, cum ar fi: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP și SIP.

       Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie și cele de Internet (Internet Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie de probleme în sensul că nu erau clar delimitate sarcinile fiecăreia. Modem-ul este o placă din calculatorul clientului care convertește semnalele digitale în semnale analoage, care pot circula în rețeaua telefonică.

Aceste semnale sunt transferate la punctul de livrare (Point Of Presence, POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din sistemul telefonic și transferate în rețeaua regională de web a ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime digital și se bazează pe transmiterea de pachete (packet switching; în acest sistem de transmisie, informația care trebuie transmisă este "mărunțită" în multe pachete mici, care sunt apoi transmise în mod independent unele de altele; sigur că la destinație pachetele trebuiesc reasamblate în ordinea corectă).

      Rețeaua regională a ISP -ului este formată prin interconectarea routerelor din diverse orașe pe care le deservește compania. Dacă pachetul este destinat unui calculator-gazdă deservit direct de către rețeaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui.

Altfel, el este dat mai departe operatorului (firmei) care furnizează companiei ISP servicii de comunicare prin backbone-ul rețelei. (In engleza backbone înseamnă in general șira spinării, iar în informatică înseamnă rețeaua de bază pentru interconectarea rețelelor).

În partea superioară a acestei ierarhii se găsesc operatorii principali de la nivelul backbone-ului rețelei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceștia răspund de backbone-uri mari cu mii de routere conectate prin fibră optică cu bandă largă de transfer.

      Corporațiile și firmele de hosting utilizează așa-numitele ferme de servere rapide (= multe servere, situate eventual în aceeași sală sau clădire), conectate direct la backbone. Operatorii încurajază pe clienții lor să folosească această conectare directă prin închirierea de spațiu în rack-uri = dulapuri speciale pentru echipamentul clientului, care se află în aceeași cameră cu router-ul, conducând la conexiuni scurte și rapide între fermele de servere și backbone-ul rețelei.

      Dacă un pachet trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei companii deservite de aceeași coloană, el este transmis celui mai apropiat router. Pentru a permite pachetelor să treacă dintr-un backbone în altul, acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access Point).

În principiu un NAP este o cameră plină cu routere, cel puțin unul pentru fiecare backbone conectat. O rețea locală conectează toate aceste routere astfel încât pachetele să poată fi retransmise din orice coloană în orice alta. În afară de conectarea în NAP-uri, backbone-urile de dimensiuni mari au numeroase conexiuni directe între routerele lor, tehnică numită conectare privată (private peering).

     Unul dintre paradoxurile Internet-ului este acela că ISP-urile, care se află în competiție între ele pentru câștigarea de clienți, cooperează în realizarea de conectări private și întreținerea Internetului.

Câțiva termeni înrudiți cu "Internet":

       • intranet: o rețea particulară cu aceleași principii de funcționare ca și Internetul, dar cu acces restrâns – de exemplu intranetul sau intraneturile unei firme particulare.

       • extranet: un intranet particular al unei firme, la care însă au acces (măcar parțial) și anumite persoane sau grupe externe, din alte firme, ca de exemplu de la firme furnizoare sau firme-cliente.

1.3. AVANTAJELE INFORMATIZĂRII PROCESELOR ECONOMICE ÎN MEDIUL VIRTUAL

Afacerile bazate pe Internet este o tehnologie de afaceri nouă, încă în mișcare. Afacerile de comerț electronic sunt atractive. O afacere de e-commerce are două laturi, la fel de importante: latura economică, specifică oricărei activități comerciale, și latura informatică, ce definește numai o parte din tehnologia de derulare a afacerii (orice afacere de e-commerce mai păstrează, în modul său de derulare, și elemente specifice comerțului traditional).

Deși constituie punctul de pornire al afacerii și definește diferența față de modul tradițional de derulare a unei afaceri comerciale, componenta tehnico-informatică nu trebuie supraevaluată și nu trebuie ignorată importanța componentei economice. Tehnica de derulare a afacerii bazate pe Internet poate aduce succesul unei afaceri comerciale dar nu îl și garantează. Omiterea problemelor economice în raport cu cele pur tehnologice poate duce la ratarea afacerii, în comerțul economic.

Comertul electronic este modalitatea de a realiza activități de comert care utilizează tehnica electronică de calcul și mijloacele moderne de telecomunicație în derulare efectivă a afacerii, pentru a mări aria de acoperire a activității și viteza de schimb a informațiilor.

Comerțul electronic implementează o nouă modalitate de comunicare între partenerii de afaceri care are ca infrastructură rețeaua Internet și serviciul Web. Această modalitate de comunicare este o alternativă la variantele tradiționale de schimb de informații în afaceri: poșta, telefon, fax, sau la transferurile de informații prin intermediul rețelei de calculatoare, folosind linii de comunicație dedicate.

Ca principal element de infrastructură pentru comerțul electronic, Internetul oferă suport pentru un canal de distribuție virtual, a cărui eficiență este determinată, în primul rând, de caracteristicile de accesibilitate specifice comunicării în mediul Web.

Comerțul în Internet reprezintă mai mult decât numai vânzări online. Internet a devenit un mediu de afaceri prin intermediul căruia o mare varietate de bunuri și servicii sunt comercializate între partenerii de afaceri, între aceștia și consumatori (sau salariați) și chiar între persoane particulare.

Internetul a schimbat modul de a face afaceri, identificând noi căi de a realiza venituri, de a obține noi clienți sau de a conduce procesul de derulare a fondurilor. La începutul noului mileniu, influența în continuă creștere a Web-ului în economie este uimitoare.

Oamenii de afaceri realizează ca Web este una din cele mai bune metode pentru fabricanți de a-și vinde produsele direct consumatorilor, calea prin care detailiștii își pot extinde magazinele în zone geografice nelimitate, sau prin care intreprinzătorii pot lansa o nouă afacere, fără costuri prea mari.

E-comerțul permite oamenilor de afaceri să vândă produse și servicii consumatorilor, pe o piață globală. Pe de altă parte, e-comerț este platforma pentru care s-au găsit noi căi de a vinde și distribui produse și servicii, prin mijloace electronice.

Comerțul electronic este o latură a comerțului care acoperă, încă, un segment de piață suficient de limitat. Comerțul electronic este o modalitate de distribuție care se adresează, în primul rând, clientului activ și informat, dispus să acționeze pentru a obține serviciile optime, alegând din totalitatea ofertelor care îi sunt accesibile.

În ceea ce privește firmele, aceasta înseamnă, în primul rând, adaptabilitatea la permanenta evoluție tehnologică.

Concret, de viteza de adaptare la permanentele modificări tehnologice depinde, în mare măsură, poziția firmei față de concurența și capacitatea ei de a răspunde cerințelor pieței.

Privind din punctul de vedere al consumatorilor individuali, utilizatorii de Web sunt un segment de piață atractiv pentru orice comerciant: conform statiscilor, aceștia sunt, în majoritate, profesioniști, bine educați și cu venituri bune.

Comerțul prin Internet reprezintă un canal de distribuție alternativ, față de cele clasice. Distribuția prin mai multe canale este utilizată de firmele comerciale cu scopul de a satisface mai bine sau mai multe categorii de consumatori. Apelând la mai multe canale de distribuție, firmele obțin avantaje importante: o mai bună acoperire a pieței, costuri de distribuție mai mici, o "personalizare" mai accentuată a procesului de vânzare.

Comerțul prin Internet poate fi privit și ca un tip aparte de serviciu comercial, oferit în cadrul unei forme de comerț "în afara magazinelor", care realizează tranzacții comerciale online și în care nu există vânzător, nu există magazin fizic.

În ceea ce privește resursele mobilizate pentru acest tip de afacere, comerțul prin Internet înglobează elemente metodologice, tehnologice și practice de ultimă oră : cele mai noi concepte de dezvoltare a politicii de marketing a firmei de comerț, cele mai noi tehnologii în domeniul tehnicii de calcul și telecomunicațiilor, cele mai noi metode și instrumente de plată, cele mai noi metode și instrumente de proiectare a aplicațiilor informatice bazate pe cel mai nou instrument de comunicare la scară planetară : Internetul.

CAP. II TIPURI DE PROCESE ECONOMICE ÎN MEDIUL VIRTUAL

2.1. COMERȚUL ELECTRONIC

La general vorbind, comerțul electronic ar putea fi definit ca fiind, “orice tranzacție în cadrul căreia părțile interacționează electronic și nu prin schimb fizic sau contact fizic direct”.

Într-un sens mai larg, comerțul electronic poate fi considerat un concept integrativ care încorporează o gamă largă de servicii suport pentru afaceri, în care se includ: poșta electronică, sisteme inter-orgnizații, cataloage electronice, sisteme suport pentru comerțul cu mărfuri și servicii, sisteme suport pentru preluarea de comenzi, logistică și tranzacții, sisteme de raportare statistică și informații pentru management.

Așadar, comerțul electronic are ca obiectiv desfășurarea activităților specifice mediului de afaceri utilizând exclusiv mijloace electronice (rețele de calculatoare), într-un sistem automatizat, unde informația circulă direct între agenții implicați în afacere, fără a mai utiliza suportul hârtie adică se lucrează cu documente virtuale.

Din punct de vedere tenologic, comerțul electronic cuprinde o gamă largă de componente și anume:

– EDI – electronic data interchange.

– mesagerie.

– poșta electronică – e-mail.

– Internetul.

– pagini WEB.

– Intranetul.

– Extranetul.

Întreprinderile moderne sunt caracterizate printr-o cerere din ce în ce mai mare, prin existența

unei competiții la nivel mondial și prin sporirea permanentă a așteptărilor clienților. Ca să poată răspunde acestor cerințe, întreprinderile de pe tot globul sunt în plin proces de transformare organizațională și a modului lor de funcționare.

Comerțul electronic este o cale prin care se facilitează și sprijină aceste schimbări, la scară globală. Pentru unii observatori ai fenomenului, comerțul electronic are același conținut ca afacerea electronică (eBusiness) și înseamnă orice tranzacție financiară care utilizează tehnologia informatică. Alții consideră că noțiunea de comerț electronic acoperă circuitul complet de vânzări – inclusiv marketingul și vânzarea propriu-zisă.

Sunt însă și analiști care consideră comerțul electronic ca fiind orice tranzacție comercială condusă electronic pentru cumpărarea unor bunuri materiale tangibile cum ar fi cărți, CD-uri, bilete de călătorie și altele sau imateriale, intangibile, precum software, servicii turistice, etc.

Astfel comerțul electronic are, în sens larg, un impact mult mai profund asupra evoluției afacerilor și cuprinde, în fapt, nu numai noile achiziții comerciale ci și totalitatea activităților care susțin obiectivele de marketing ale unei firme și care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzări, plăți, activități post-vânzare, servicii către clienți, etc.

Comerțul electronic oferă posibilitatea firmelor sa devină mai eficiente și flexibile în modul intern de funcționare, să conlucreze mai strâns cu furnizorii și să devină mai atente față de nevoile și

așteptările clienților. Dă voie companiilor să selecteze cei mai buni furnizori, indiferent de localizarea lor geografică și să vândă unei piețe globale.

Această evoluție are un impact major asupra economiei, în ceea ce privește crearea de noi întreprinderi, diversificarea celor existente și, în special, asupra potențialului pieței forței de muncă și a gradului de ocupare a acesteia în viitor.

În comparație cu celelalte forme de comerț, devenite acum clasice, comerțul electronic asigură o serie de avantaje. Comerțul electronic aduce o serie de avantaje incontestabile în raport cu formele tradiționale de comerț, ceea ce explică, în bună măsură, succesul și interesul de care se bucură încă de la apariție. Din perspectiva cumpărătorului, avantajele sunt legate de:

• timp: cumpărătorul poate vizita mai multe magazine virtuale într-un timp foarte scurt (mult mai scurt decât timpul pe care îl implică prezența fizică a unei persoane într-un magazin real);

• disponibilitatea: magazinele virtuale sunt disponibile aproape 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.

• internaționalizarea: se pot face cumpărături din magazine aflate dincolo de granițele țării de origine a cumpărătorului. Mai mult, cumpărătorul poate face cumpărături când se află în deplasare și solicita ca acestea să fie livrate la adresa de domiciliu. sau la o altă adresă.

• libertatea de a alege: datorită numărului mare de magazine pe care clientul le poate vizita, acesta va avea posibilitatea de a alege un produs în funcție de un număr mult mai mare de opțiuni (preț, condiții garanție, culoare, etc.);

În ceea ce privește companiile, comerțul electronic aduce următoarele avantaje:

• mărirea semnificativă a vitezei de comunicare, în special pentru comunicațiile internaționale: mai multe companii pot stabili o platformă de colaborare, prin intermediul căreia să poată să conceapă și să dezvolte diverse produse împreună; comunicarea prin telefon sau fax ar însemna o încetinire drastică a acestor procese de concepție sau dezvoltare;

• micșorarea unor costuri: de exemplu, utilizând poșta electronică se reduc costurile cu poșta sau mesageria tradiționale, dar și costurile referitoare la mișcarea hârtiilor (circa 7% din cheltuielile făcute cu comerțul tradițional se datorează mișcării hârtiilor);

• consolidarea relațiilor cu furnizorii și clienții: printr-un website clienții companiei sunt puși la curent cu ultimele produse apărute, li se oferă suport tehnic pentru produsele cumpărate, putând chiar să ofere sugestii pentru eventuale îmbunătățiri ale produselor, serviciilor etc.; pe unele site-uri cumpărătorii pot personaliza produsul pe care vor sa îl cumpere (culori, materiale, dotări, etc.); furnizorilor li se poate oferi în cadrul acestui site un domeniu special în care își pot prezenta și ei la rândul lor ultimele noutăți;

• prezența unei căi rapide și comode de furnizare a informațiilor despre companie: prin intermediul unor site-uri Web, a intraneturilor și a extraneturilor;

• canale alternative de vânzare: desfășurarea afacerilor prin intermediul unui astfel de site.

Dar, comerțul electronic întâmpină și câteva bariere în calea acceptării și adoptării sale pe scară largă:

• securitatea: Internetul a fost conceput ca un mediu deschis, dar nu neapărat și sigur, protocolului TCP/IP (care stă la baza comunicației pe Internet, deci și a comerțului electronic) lipsindu-i servicii de securitate de bază. Pentru asigurarea nivelului de securitate cerut de comerțul prin Internet protocoalele de comunicație au apelat la criptare, care permite atât autentificarea, cât mai ales siguranța transmisiei informațiilor;

• acceptarea noilor modalități de plată (bani electronici / digitali): problema majoră care se pune este cea a caracterului privat în care se cheltuiesc banii în mod normal. Este problema urmăririi tranzacțiilor.

Un sistem electronic care realizează înregistrarea tuturor tranzacțiilor care se fac în ciberspațiu prezintă dezavantajul că tot ceea ce faci, este înregistrat;

• existența unei infrastructuri de telecomunicații adecvate: pe măsură ce tehnologia avansează, apar noi metode de comunicație (telefonia mobilă, rețelele wireless);

• costurile investiției: de exemplu, un comerciant care vrea să ofere un magazin pe Internet, va face următoarele investiții: servere (calculatoare puternice care să poată evolua odată cu creșterea volumului tranzacțiilor), tehnologie de comunicații (care să poată crește odată cu creșterea afacerii), software de comerț electronic precum și tehnologii care să asigure securitatea, de exemplu firewallurile;

• cadrul legislativ și normativ: se referă la aspectele legate de: cadrul fiscal, drepturile asupra proprietății intelectuale, protecția datelor consumatorului;

• aspecte lingvistice și culturale: comerțul electronic s-a dezvoltat în principal în țările avansate tehnologic (SUA, Canada, Anglia, Franța, Germania). Ca urmare accesul la ele este condiționat de cunoașterea limbilor în care website-urile au fost create. Publicarea unui website în mai multe limbi necesită un efort financiar și tehnic sporit, de aceea, în general, numărul acestora nu depășește două sau trei limbi.

Forme de comerț electronic

Pe piața comerțului electronic participă două categorii de jucători: cumpărătorii și vânzătorii. În această viziune nu are importanță dacă cumpărătorul este consumatorul final, un intermediar, sau o organizație. Între cele două categorii se interpune piața electronică care oferă următoarele servicii: căutare, valorificare, logistică, plată, autentificare.

Fig. 2.1. Piața electronică și jucătorii ei

Între reprezentanții celor două categorii de jucători se stabilesc relații care pot fi reprezentate la fel ca în figura 2.2.

Figura 2.2. Relațiile de afaceri pe piața electronică

În ceea ce privește aceste relații se poate desprinde următoarea clasificare:

– Business-to-Business (B2B sau BTB) cuprinde toate tranzacțiile ce se efectuează între doi sau mai mulți parteneri de afaceri. Aceste tranzacții se bazează, de obicei, pe sisteme extranet, ceea ce înseamnă că partenerii de afaceri acționează pe Internet prin utilizarea de nume si parole pentru paginile de web proprii. În termeni practici, în aceasta categorie de comerț electronic poate fi orice firmă care utilizează Internetul pentru a comanda de la furnizori, pentru a primi facturi și a efectua plăți.

– Business-to-Consumer (B2C sau BTC) se referă la relațiile dintre comerciant și consumatorul final, fiind considerat comerț electronic cu amănuntul. Această categorie s-a extins foarte mult datorită World Wide Web.

– Business-to-Administration (B2A sau BTA) acoperă toate tranzacțiile dintre firme și autorități administrative locale sau centrale. Ca exemplu, în Statele Unite ale Americii, licitațiile publice lansate de guvern sunt publicate pe Internet iar firmele pot răspunde pe cale electronică.

În România s-a implementat, experimental, sistemul de plată a taxelor și impozitelor locale, eTax. baza legală a sistemului fiind reprezentată prin:

• OG 24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor și taxelor locale.

• Legea nr. 291/2002 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor și taxelor locale.

• HG 181/2002 privind Normele de aplicare pentru Ordonanța nr.24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor si taxelor locale.

– Consumer-to-Consumer (C2C) este reprezentat de licitațiile bazate pe web. Se pot negocia, prin acest sistem, prețurile unor categorii largi de bunuri, de la obiecte de artă la aparatură electronică sau cărți. Cel mai cunoscut portal de licitații electronice este, probabil, eBay (http://www.ebay.com). Există și în România câteva website-uri cu acest profil, http://www.okazii.ro/, http://www.licitatii-virtuale.ro/.

– Business-to-Employee (B2E) se referă la tranzacțiile din interiorul unei firme, destinate personalului angajat al firmei și efectuate prin sistemul intranet propriu.

– Consumer – to – Administration este o categorie care, deși nu a apărut încă, este de așteptat ca guvernele să o lanseze, mai ales în domeniul plăților ajutoarelor sociale sau a compensațiilor în urma calculațiilor de venit global.

Fiecare dintre tipurile de comerț electronic enumerate are propriul său model și sistem de tranzacții, care îl diferențiază de celelalte. Există, însă, un model de referință care circumscrie toate modelele particulare, așa cum vom vedea în secțiunea următoare:

Fig. 2.3.Lanțul de valorificare în afacerile electronice

De foarte multe ori diversele tipuri de tranzacții interferează, întregul lanț de valorificare fiind compus din tipuri diferite de tranzacții. Relația dintre B2B și B2C, în scopul întregirii lanțului de valorificare.

2.2. TRANZACȚII FINANCIARE ONLINE.

În cazul unei societăți informatizate, pe o piață globală și puternic concurențială, extinderea tranzacțiilor financiare electronice este deosebit de dinamică atât în domeniul economic cât și bancar. Acesta din urmă se caracterizează printr-o dinamică deosebită a ofertei de produse și servicii (e-banking, e-payment, m-banking etc.). Dezvoltarea unor activități comerciale între participanții situați la mari distante geografice unii de alții nu poate fi concepută fără folosirea unor sisteme electronice de plăți.

Introducerea și utilizarea instrumentelor electronice de plată asigură o gestionare mai bună a afacerilor și a lichidităților firmelor într-un timp mai scurt și cu costuri mai reduse.

Banii electronici (e-money) sunt comparabili cu tipul de monedă existentă pe cardurile prealimentate. În acest caz, puterea de cumpărare nu este transferată dintr-un microchip catre o unitate procesoare, ci, mai simplu, se transferă printr-o linie telefonică. O astfel de schemă implică dezvoltarea unor sisteme speciale pentru combaterea fraudelor. Înlocuirea monedelor și bancnotelor – formele tradiționale de numerar – prin bani electronici conduce, pe lângă reducerea costurilor de emitere și menținere în circulație a numerarului, la o sporire a flexibilității și securității sistemelor de plăți.

Putem spune că asistăm astăzi la un fenomen de globalizare monetară și la crearea unui spațiu virtual care desființează granițele geografice. Portofelul electronic este cel care implementează componenta purtătoare de bani electronici fiind folosit de către cumpărător pentru stocarea banilor electronici. Structura sa, ca echipament (hardware), este dependentă de protocolale critografice care implementează tranzacțiile din sistemele electronice de plăți, mai frecvente fiind următoarele configurații: structura de tip calculator personal, structura de tip cartelă inteligentă (smart card) și structura de portofel electronic cu observator.

Distribuitorul de bani electronici este dispozitivul prin care se încarcă bani electronici din portofelul electronic al cumpărătorilor. Dintre soluțiile tehnice folosite pentru implementare, mai utilizate sunt:

– distribuitorul cont-bani electronici care permite incrementarea valorii din portofel pe baza retragerii unei sume de bani reali din contul cumpărătorului;

– distribuitorul card-bani electronici, care asigură incrementarea valorii din portofel pe baza creditării cumpărătorului de către o casă de credit;

– distribuitorul numerar-bani electronici, prin care se permite incrementarea valorii portofelului pe baza colectării de la cumpărător a unei sume de bani reali.

Telebanking, care a intrat în funcțiune în anii ’70 odată cu automatizarea instrucțiunilor de plată și transmiterea informațiilor privind extrasele de cont.

În cadrul acestui sistem datele sunt schimbate fie prin intermediul transferurilor de fișiere privind ordinele de transfer credit, transfer debit sau cecuri fie prin intermediul introducerii de instrucțiuni de transfer prin modalități on-line. Este accesibil agenților economici care au un volum mare de plăți de efectuat și care dispun de un sistem de contabilitate integral automatizat, care le permite o legatură electronică cu banca și în acest mod se efectuează schimbul de instrucțiuni de transfer fără a mai utiliza suportul de hârtie.

Home banking este de regulă utilizat de clienții individuali, persoane fizice și mici agenți economici, care doresc să aibă acces prin intermediul mijloacelor de telecomunicație la centrul computerizat al instituției lor financiare. Legăturile se realizează prin intermediul unor aparate telefonice speciale (phone banking) sau al computerelor personale echipate cu modem.

O altă formă de home banking există în Franța, unde terminale videotex(Minitel) dau utilizatorilor un acces direct la serviciile de home banking furnizate de cele mai multe bănci mari. În S.U.A. câteva companii regionale de telefoane pun la dispoziția clienților din zona lor de activitate servicii cum ar fi: efectuarea plăților privind facturile, interogarea conturilor și transferurile de fonduri. În plus, câteva companii private explorează posibilitățile oferite de televiziunea prin cablu, în vederea utilizării acesteia în scopurile home banking-ului.

Electronic banking (e-banking) este un instrument prin care se economisesc timp, energie și bani, atât pentru clienți cât și pentru instituțiile bancare. Serviciile bancare oferite de bănci zilnic clienților lor, prin contact direct, sunt foarte costisitoare. E-banking se adresează firmelor ce pot avea

legatură cu banca prin intermediul unui computer. În cazul acestor aplicații, principiul de funcționare se bazează pe o aplicație software a emitentului, instalată la sediul deținătorului, pe o stație de lucru individuală sau în rețea.

Acest sistem permite firmelor vizualizarea situației conturilor curente deschise la banca cu care sunt în contact și operarea, prin propriul computer, în aceste conturi. Astfel se pot realiza plăți atât în țară cât și în străinatate fără a fi necesară deplasarea utilizatorului la bancă. Electronic banking este un sistem off-line, ceea ce dă posibilitatea utilizatorilor să verifice operațiunile privind plățile înainte de transmiterea acestora către bancă, aceștia rămânând direct răspunzători în ceea ce privește corectitudinea datelor transmise băncii. Confidențialitatea operațiunilor se realizează prin parole unicat pentru fiecare utilizator în parte, prin criptarea datelor vehiculate, procesul de comunicare fiind controlat printr-o cheie dinamică individuală.

Internet banking, care se adresează clienților unei bănci ale căror computere au acces În conceptul programului, accesul este asigurat non-stop (24 ore din 24 și în toate zilele anului). Se pot transmite operațiuni de tranzacționare în lei și în valută, transferuri valutare și alte operațiuni de retail privind cardurile de credit/debit. Confidențialitatea operațiunilor, datelor și informațiilor se realizează prin tehnologia de criptare, prin certificate digitale de identitate emise de instituții autorizate. Aceste sisteme protejează rețeaua internă a băncii față de accesul unor intruși precum și față de închiderea automată a sesiunii de lucru după trecerea unui anumit timp de inactivitate.

Mobile banking (m-banking), care reprezintă o alternativă la serviciile prezentate mai sus și permite efectuarea unor operațiuni între clienți și banca lor prin intermediul telefonului mobil. Acest sistem este rapid, sigur, eficient și permite accesul la informațiile bancare non-stop și de la distanță. Informațiile apar afișate pe ecranul telefonului mobil sub formă de mesaje, care sunt stocate timp de trei zile dând astfel posibilitatea utilizatorului de a le citi și în situația descărcării acumulatorului sau ieșirii din aria de acoperire a rețelei de telefonie mobilă. Utilizatorii trebuie să fie posesori de debit carduri emise de banca prin care se efectuează operațiunea, să fie abonați la o societate de telefonie mobilă și să aibă un contract cu banca pentru serviciul respectiv. În urma îndeplinirii acestor condiții clienții primesc un “user name” și o parolă.

Operațiunile care se pot realiza prin mobile banking sunt:interogarea privind soldul contului de card și obținerea unui miniextras de cont cuprinzând ultimele cinci tranzacții; transfer de fonduri între conturile de card ale clientului; solicitarea blocării contului de card (aparate automate bancare de scos bilete de bancă) sau POS (punct de vânzare).

Efectuarea de tranzacții financiare online în mod fraudulos, infracțiune prevăzută de art. 27 al.1 a Legii nr. 365/2002. Furt calificat. Diferențiere.

(1) în realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art.27 al.1 a Legii nr.365/2002 și care prevede că efectuarea uneia din tranzacțiile prevăzute la art. 1 pct.10, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia fără consimțământul titularului instrumentului respectiv se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 12 ani".

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 10.

(4) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt săvârșite de o persoana care, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu:

a) realizeaza operații tehnice necesare emiterii instrumentelor de plată electronică ori efectuării tipurilor de operațiuni prevazute la art. 1 pct. 10; sau

b) are acces la mecanismele de securitate implicate în emiterea sau utilizarea instrumentelor de plată electronică; sau

c) are acces la datele de identificare sau la mecanismele de securitate implicate în efectuarea tipurilor de operațiuni prevăzute la art. 1 pct. 10.

(5) Tentativa se pedepsește.

2.3. TICKETING

Sistemul de ticketing sau control acces cu taxare, cum mai este numit, este unul dintre cele mai noi sisteme de control acces cu tichet. Acest gen de sistem este folosit pentru accesul în zonele unde este nevoie de un control cât mai riguros, ca de exemplu: spectacole, evenimente sportive, transportul public sau parcările publice și private.

Sistemul de ticketing poate fi adaptat la orice fel de activitate în care este reglementat accesul, el putând fi gestionat prin identificarea individuală a vizitatorilor. Întregul proces de servire, de la punctul de vânzare până la contabilitate, este atent supravegheat. Toate tranzacțiile sunt urmărite și sunt perfect transparente. În acest sens se poate afirma că un sistem de ticketing poate deservi orice instituție unde se impune taxarea vizitatorilor pentru accesul în interiorul acesteia sau pentru serviciile oferite.

  Pe lângă controlul și configurarea accesului, sistemul asigură, de asemenea, și urmărirea tranzacțiilor financiare și emiterea de bilete sau carduri de acces. Aceste caracteristici asigură un bun control al accesului, atât pentru oaspeți, cât și pentru personalul administrativ.

Un domeniu în care activitatea de ticketing este deosebit de importantă este și cel al transporturilor. În acest caz, ticketing-ul  reprezintă ansamblul operațiunilor de rezervare și vânzare de bilete pentru mijloacele de transport (autocar, avion).

Activitatea de ticketing are:

– un rol social – prin informațiile asigurate în cadrul procesului de consultanță și prin educarea clientilor;

– un rol economic – constituie, pentru agențiile de turism, principala activitate, asigurând peste 50% din volumul încasărilor.

Electronic Ticketing

Și pentru că trăim în era în care internetul este la mare căutare, biletele clasice au fost detronate de biletele electronice, luând astfel naștere Electronic Ticketing.

Electronic Ticketing presupune:

– o metodă de a realiza vânzarea;

– o metodă de a urmări stadiul călătoriei pasagerului;

– o metodă fără emitere a documentelor pe hârtie;

– pasagerii sunt acceptați pentru îndeplinirea formalităților de Check In pe baza unui document de identificare, precum pasaport sau permis de conducere.

Bilet electronic

Biletul electronic este un cod cu ajutorul căruia se identifică în baza de date a liniilor aeriene informații cu privire la o anumită călătorie rezervată: numele pasagerului, punctul de plecare și destinația, numărul curselor, orele de decolare și aterizarea.

Practic, un bilet electronic conține aceleași informații ca unul tipărit pe hârtie, diferența constând în faptul că un bilet electronic este virtual, el fiind un înlocuitor al biletului tradițional. În sistemul electronic de emitere de bilete,  rezervarea și  plata se poate face fie online,  fie în mod tradițional, în funcție de necesități.

Sistemul de acces ticketing, TicketControl, este unul dintre cele mai fiabile sisteme concepute și realizate pentru administrarea biletelor și abonamentelor. Este capabil să controleze orice regulă de acces sau formă de reglementare, aceasta fiind soluționată prin identificarea vizitatorilor individuali.

Controlează cu strictețe toate fazele accesului, inclusiv pe cele comerciale, din momentul prezentării cardului la intrare până la ieșire, prin utilizarea de module de administrare, gestiune și contabilitate. Sistemul TicketControl servește cu adevărat cerințelor de funcționare a oricărei instituții în care accesul, respectiv vizita, se tarifează. Există foarte multe referințe din partea clienților, printre care se numără: bai termale, ștranduri, muzee, săli sportive, centre de SPA & wellness, săli de fitness & body building, etc

Casa de marcat (Casieria)

Terminalul casieriei înregistrează biletele emise, înregistrează datele financiare aferente și oferă toate informațiile legate de managementul financiar, cum ar fi: gestionarea banilor, inventarul, precum și diferite modalități de plată, care nu includ bani în numerar, cum ar fi plata cu cardul sau prin utilizarea voucher-elor.

Identificatori – card-uri, tag-uri, coduri de bare.

Identificatorii pentru lucrători și vizitatori pot fi personalizați: carduri simple sau de unică folosință, bilet de hârtie, cititoare cu memorie read/write (brățări).

Alegerea adecvată a tipului acestora, depinde de așteptările legate, de caracteristicile serviciilor sau în funcție de cerințele beneficiarului.

Culoarea biletelor de hârtie brute poate să difere, de asemenea, acestea se regăsesc de mai multe tipuri sau calități. Pot fi imprimate în tipografie și pot conține informații specifice, precum: logo-ul, fotografii, cupoane, etc.

Aceste suprafețe colorate pot fi utilizate în scopuri publicitare proprii, sau chiar ca și materiale de promovare pentru alte companii.

ID-ul reutilizabil poate fi un identificator încorporat (de ex: într-un ceas de mâna) sau, simplu identificator în formă de ceas de mână, în care culoarea curelei, respectiv a identificatorului poate să fie variată.

Împreună cu sistemul de TicketControl este garantat că numai vizitatorii cu un bilet valabil pot beneficia de serviciile oferite de beneficiar. Este realizată protecția împotriva mai multor intrări consecutive (funcție anti-pass-back). Prin aceasta se asigură faptul că mai multe persoane nu pot utiliza același bilet pentru accesul la obiectiv, sau accesul într-o zonă unde nu este asigurat dreptul de utilizare. (ex: zona VIP).

Noul sistem de ticketing se bazează pe carduri contactless. Spre deosebire de cardurile bancare, acestea nu au bandă magnetică, iar conexiunea cu terminalele din vehicul (validatoare) și cu cele de încărcare din centrele comerciale se realizează fără contact, prin proximitate.

Datorită microprocesorului încorporat, cardurile permit lansarea unei oferte tarifare mult îmbunătățite: la elementele actuale se vor adauga conturile de călătorii pre-plătite și taxarea în funcție de distanța parcursă.

De asemenea, unele date personale stocate, permit atât identificarea corectă a persoanelor care beneficiază de facilități de transport, cât și recuperarea contului în cazul pierderii sau distugerii cardului. Încărcarea prin sistemul bancar (POS-uri și e-banking), ca și utilizarea în alte servicii publice locale – de exemplu, pentru plata parcării pot fi implementate ulterior. 

O parte importantă a activității unei agenții de turism este reprezentată de ticketing, acesta reprezintând anasmblul operațiilor ocazionate de rezervarea, vânzarea  biletelor de avion.

Tickting-ul îndeplinește un dublu rol:

1. rol economic- datorită faptului că o parte importantă din încasările realizate de o agenție de turism, de multe ori 50 până la 80% este realizată prin vânzarea de bilete de avion.

2. rol social – avantajele pe care activitatea de ticketing  le aduce clienților în cadrul activității de consiliere prin informarea și educarea clientului.

2.4. LICITAȚII.

Licitațiile sunt piețe de mărfuri și tehnici de afaceri, care concentrează în același timp și în același loc oferta și cererea de mărfuri, funcționează periodic sau ocazional, după un ansamblu de norme și reglementări naționale și internaționale pe care se grafează regulamente proprii.

Licitația se manifestă ca un segment pe piață specifică, cu multiple particularități. Obiectivul licitației este un act de comerț, respectiv o încheiere de tranzacții comerciale.

În cadrul licitației, comercializarea de bunuri și servicii se realizează în general prin strigare sau “afișare”. Practic în timpul desfășurării licitațiilor, organizatorii prezintă cumpărătorilor fiecare ofertă. Se dau informații despre cantitatea produselor, calitatea și prețul aceastora, iar actul de vânzare-cumpărare se încheie cu ofertantul care înainte de a treia strigare-afișare a oferit cel mai mare preț.

2.4.1. LICITAȚII SEAP.

Precum o mare școală de specialiști în domeniul tehnologiei informațiilor, România nu putea rămâne printre ultimele în privința introducerii sistemului electronic prin achiziții publice. Având în vedere că țara noastră se află în plină campanie împotriva corupției, respectivul sistem se dovedește a fi o armă foarte eficientă împotriva falsificării rezultatelor licitațiilor.

Obligativitatea folosirii Internetului pentru organizarea de licitații de către diverse instituții guvernamentale a fost aplicată cu real succes în țări precum Canada sau Danemarca, dar este încă într-un stadiu incipient în multe state dezvoltate.

SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice este o infrastructură informatică unitară care ofer instituțiilor publice din România posibilitatea achiziției de produse, bunuri și servicii prin mijloace electronice, iar agenților economici, posibilitatea de a depune ofertele pentru licitațiile online.

Caracteristicile SEAP sunt următoarele: SEAP are 2 categorii de utilizatori:

a). Autorități contractante.

b). Ofertanți.

a). Din această categorie fac parte cei care organizează licitațiile și pot fi: (primării, consilii județene, instituții publice, ministere, spitale, scoli, gradinițe, unități militare, universități, agenți economici etc.).

b). Ofertanții: sunt cei care participă la licitații. Licitațiile Publice publicate în România sunt de diverse tipuri. În functie de tipul licitației, pașii care trebuie urmați pentru a participa, pot să fie diferiți.

Licitațiile se pot desfășura doar dacă acestea sunt publicate de Autoritățile Contractante, iar apoi se depune cel puțin o ofertă. Pentru a publica o licitație pe SEAP,  Autoritatea Contractantă trebuie să  fie înregistrată pe SEAP și să aibă un cont de utilizator. Pentru a participa la o licitație cu faza finală online, ofertantul trebuie să fie înregistrat pe SEAP apoi să depună o ofertă.

Unele dintre obiectivele SEAP sunt:

– transparența și eficiența procesului de achiziție;

– simplificarea procedurii de participare la licitație a operatorilor economici;

– proceduri de lucru eficiente și standardizate;

– micșorarea cheltuielilor publice prin reducerea prețurilor de achiziție;

– furnizarea de informații publice despre procesele de achiziții publice;

– auditarea procesului de achiziție publică;

– asigurarea unui cadru de înaltă securitate și încredere pentru derularea activităților de gestionare a fondurilor publice.

Esențialele beneficii ale utilizării sistemului de achiziții publice prin mijloace electronice se concretizează în reducerea cheltuielilor bugetare, creșterea transparenței procesului de guvernare și reducerea posibilităților pentru fraudă dar și corupție. Companiile private au adresat solicitări pentru utilizarea sistemului pentru necesitățile interne pentru că este o metodă sigură, precisă, eficientă de reducere a costurilor.

Avantajele utilizării SEAP, unele stabilite chiar prin legislație, se pot enumera:

– reducerea cu 7 zile a perioadei cuprinse între data transmiterii anunțului/invitației spre publicare și data-limită de depunere a ofertelor, în situația în care anunuțul/invitația este transmis/ă, în format electronic, spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

– reducerea suplimentară cu 5 zile a perioadei antemenționate atunci când autoritatea contractantă publică în SEAP întreaga documentație de atribuire a contractului de achiziție publică;

– transmiterea automată spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor printr-o simplă bifă a opțiunii respective realizată de achizitor.

Obstacolele utilizării SEAP sunt, din păcate, mai numeroase. Dintre ele, cu titlu exemplificativ se pot enumera:

– înregistrarea în sistem este greoaie, nerealizându-se exclusiv pe baza completării formularului de înscriere online, ci necesitând și transmiterea anumitor documente în format material, fie prin poștă, fie prin depunere la registratura operatorului SEAP. Problema apare atunci când trebuie să completezi cererea de înregistrare adresată operatorului SEAP, cerere care este standard și care iți impune să declari că ești autoritate contractantă sau ai un comportament de autoritate contractantă în sensul actului normativ menționat anterior.

În aceasta situație nu ești niciuna, nici cealaltă, alegerea uneia dintre aceste opțiuni putând fi interpretată ca un fals în declarații.

– totodată, cu toate că legislația prevede obligativitatea folosirii semnăturii electronice, foarte puțini utilizatori dețin o astfel de semnătură, fiind în mod evident necesară stimularea utilizării acesteia.

– publicarea documentației de atribuire, precum și depunerea ofertelor prin SEAP se realizează prin încărcarea documentelor în format pdf, și nu prin completarea unor formulare specifice, ceea ce îngreunează activitatea.

– lipsa unor proceduri și rapoarte prestabilite clare în cazul procedurilor desfășurate în totalitate prin mijloace electronice conduc la dublarea volumului de muncă, întrucât achizitorii simt nevoia să elaboreze procese-verbale de evaluare și în sistem clasic cu privire la evaluarea care este realizată prin intermediul SEAP.

Pe langă aceasta, membrii comisiei de evaluare nu au posibilitatea să evalueze ofertele separat în sistem sau să-și înscrie opinia divergentă, în cazul în care aceasta există, acest lucru ducând la desfășurarea procedurii prin mijloace electronice.

– lipsa existenței specializării secțiunilor electronice în funcție de natura și complexitatea contractelor ce urmează a fi atribuite, ceea ce, pentru utilizatori, ar facilita folosirea sistemului.

– alt obstacol în utilizarea SEAP este dotarea tehnică inegală și accesul limitat la anumite servicii, precum cele de internet, mai ales în rândul autoritătților publice locale.

– perceperea taxelor pentru utilizarea sistemului de către ofertanți, fapt care, pe de o parte descurajează participarea operatorilor economici și limitează concurența, iar pe de altă parte duce la creșterea prețurilor produselor/lucrărilor/serviciilor achiziționate de autoritățile contractante prin SEAP.

– factorul psihologic – teama de tehnologie – este, de asemenea, o barieră importantă în calea utilizării extinse a mijloacelor electronice de atribuire a contractelor de achiziție publică. Lipsa unor instrucțiuni clare, a unor traininguri dedicate și practice, necorelarea prevederilor legale cu realitatea, lipsa facilităților pentru utilizatori și caracterul punitiv al legislației, fără a se realiza o distincție în funcție de natura și complexitatea contractelor ce urmează a fi atribuite, conduc, așadar, la o utilizare redusă sau eronată a SEAP.

2.4.2. LICITAȚII MFE.

Ministerul Fondurilor Europene se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene este  înregistrat ca operator de date cu caracter personal, în Registrul de Evidență a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.).

Autoritatea contractanta are obligația de a respecta anumite principiile în relația cu operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire.

Conform articolul 18 procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică sunt:
a) licitația deschisă, respectiv procedura la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune ofertă;

b) licitația restransă, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura, urmând ca numai candidații selectați să aibă dreptul de a depune oferta;
c) dialogul competitiv, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura și prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidații admiși, în scopul identificării uneia sau mai multor soluții apte să răspundă necesităților sale, urmând ca, pe baza soluției/soluțiilor, candidații selectați să elaboreze oferta finală;

d) negocierea, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă derulează consultări cu candidații selectați și negociază clauzele contractuale, inclusiv prețul, cu unul sau mai mulți dintre aceștia.

Negocierea poate fi:

– negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

– negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

e) cererea de oferte, respectiv procedura simplificată prin care autoritatea contractantă solicită oferte de la mai mulți operatori economici.

Licitația deschisă.

Procedura de licitație deschisă se desfășoară, de regulă, într-o singură etapă.

Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape suplimentare de licitație electronică, caz în care are obligatia de a anunța această decizie în anunțul de participare

și în documentația de atribuire.

Licitația deschisă se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 55, a unui anunț de participare prin care solicită operatorilor economici interesați depunerea de oferte.

Licitația restrânsă.

Procedura de licitație restrânsă se desfășoară, de regulă, în două etape:

a) etapa de selectare a candidaților, prin aplicarea criteriilor de selecție;

b) etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidații selectați, prin aplicarea criteriului de atribuire.
Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape suplimentare de licitație electronică, caz în care are obligația de a anunța această decizie în anunțul de participare și în documentația de atribuire.

Licitația restrânsă se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 55, a unui anunț de participare prin care se solicită operatorilor economici interesați depunerea de candidaturi.

Licitatia electronică.

Autoritatea contractantă are dreptul, potrivit legii achizițiilor actualizată în anul 2014, OUG 34/2006, de a utiliza licitația electronică în următoarele situații:

– ca o etapă finală a licitației deschise, a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, aplicate în cazurile prevăzute de art. 110 lit. a), sau în cele prevăzute de art. 251 alin. (1), ori a cererii de oferte, înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, și numai dacă specificațiile tehnice au fost definite cu precizie în caietul de sarcini;
– la reluarea competiției dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru, în condițiile prevăzute de art. 149 alin. (4) și art. 150;

– cu ocazia depunerii ofertelor ferme în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică prin utilizarea unui sistem de achiziție dinamic.

Autoritatea contractantă are obligația de a anunța decizia de utilizare a licitației electronice în anunțul de participare și în documentația de atribuire.

În cursul fiecarei runde a licitației electronice, autoritatea contractantă are obligația de a comunica instantaneu tuturor ofertanților cel puțin informațiile necesare acestora pentru a-și determina, în orice moment, poziția pe care o ocupă în clasament. Autoritatea contractanta are dreptul de a comunica și alte informații privind:

– numărul participanților în runda respectivă a licitației electronice;

– prețurile sau valorile noi prezentate în cadrul rundei de licitare de către alți ofertanți, numai dacă documentația de atribuire a prevăzut această posibilitate.

Pe parcursul efectuării rundelor de licitare, autoritatea contractanta nu are dreptul de a dezvălui identitatea ofertanților.

Licitația electronică se finalizează printr-una dintre următoarelor modalități:

– la un moment precis stabilit în prealabil și comunicat ofertanților în invitația de participare;

– după un număr de runde de licitare al căror calendar de desfășurare a fost precis stabilit în prealabil și comunicat ofertanților în invitația de participare;

– atunci când nu se mai primesc prețuri și/sau valori noi care îndeplinesc cerințele cu privire la diferențele minime impuse; în acest caz, invitația de participare trebuie să precizeze un termen limită care va fi lăsat să curgă de la primirea ultimei oferte până la finalizarea licitației electronice.

Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică conform rezultatului obținut în urma finalizării licitației electronice.

2.4.3. LICITAȚII ONLINE.

Licitațiile online constau în efectuarea unei achiziții publice și atribuirea contractului prin procedeu electronic, fără rupturi ale mediului de comunicare, toate procesele, începând cu elaborarea și publicarea documentației (de către achizitorul public) până la prelucrarea ofertei și depunerea acesteia (de către ofertant), se efectuează pe cale electronică.

Internetul si Web-ul au făcut posibil ca licitațiile online să ajungă la îndemâna tuturor.

Licitațiile online sunt o modalitate de interacțiune între agenții umani sau artificiali care, pe baza unor protocoale de negociere specifice fiecărui tip de licitație, conduc la stabilirea unor contracte. Urmărirea și participarea simultană la mai multe licitații online implică efort, timp și prelucrarea unui volum semnificativ de informații. În acest context, sistemele de licitații online cu agenți inteligenți devin tot mai populare.

Transferul de date se face în mod uzual utilizând Internetul. Licitația online este menită să asigure mai multă transparență, să accelereze transferul de date și să reducă volumul de muncă.

Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza licitația online în următoarele situații:

a) ca o etapă finală a licitației deschise, a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, sau a cererii de oferte, înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, și numai dacă specificațiile tehnice au fost definite cu precizie în caietul de sarcini;

b) la reluarea competiției dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru;

c) cu ocazia depunerii ofertelor ferme în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică prin utilizarea unui sistem de achiziție dinamic.

Principiile existente la baza atribuirii contractului de achiziție publică în procedura online sunt libera concurență, eficiența utilizării fondurilor publice, transparența, tratamentul egal și confidențialitatea.

– libera concurență, respectiv asigurarea condițiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii, indiferent de naționalitate, să aibă dreptul de a deveni, în condițiile legii, contractant;

– eficiența utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurențial și a criteriilor economice pentru atribuirea contractului de achiziție publică;

– transparența, respectiv punerea la dispoziție tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică;

– tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecție și a criteriilor pentru atribuirea contractului de achiziție publică, astfel încat orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii să aibă șanse egale de a i se atribui contractul respectiv;

– confidențialitatea, respectiv garantarea protejarii secretului comercial și a proprietății intelectuale ale ofertantului.

Avantajele și dezavantajele licitației online.

În momentul participării la licitația online, întreprinderile beneficiază de o serie de avantaje și anume:

– prin bazele de date bazate pe Internet, ele obțin un acces mai facil la informațiile privitoare la achiziții publice. În afară de aceasta, prin participarea la achiziții publice desfășurate pe cale online, prin eliminarea rupturilor mediului de comunicare, achizițiile publice se derulează mai rapid și cu costuri mai avantajoase.

– nu trebuie să se informeze dintr-un număr mare de ziare sau monitoare oficiale pentru a putea participa la licitații ale administrației publice; în acest fel, potențialii prestatori se pot informa fără efort și dintr-o singură privire asupra investițiilor curente ale achizitorilor publici. Cei interesați pot solicita datele direct, le pot descărca și prelucra.

Prin aceasta se elimină solicitarea documentației în formă imprimată pe cale poștală sau pe fax, și ea presupunând anumite costuri. Aceste costuri trebuie suportate de ofertant în procedeul clasic, chiar și dacă ulterior nu depune o ofertă.

– pot prelucra datele recepționate pe cale electronică nemijlocit pe ecran și pot depune oferta elaborată pe cale electronică în baza de date a achizitorului. Timpii de transmitere poștală a ofertelor către achizitor sunt eliminați, respectiv sunt reduși la minimul de timp necesar transmiterii datelor prin Internet. Prin aceasta, ofertantul poate utiliza mai mult timp pentru ceea ce este mai important, calcularea si redactarea ofertei.

– pe lângă aceasta, se reduce simțitor riscul sosirii cu întârziere a ofertei și al eliminării din procesul de licitare. La elaborarea unor oferte ample, cum este cazul în domeniul construcțiilor, este posibilă și utilizarea unui sistem IT economic propriu, fără rupturi ale mediului de comunicare. Prin aceasta, calcularea ofertei este sprijinită și accelerată substanțial.

– pot profita de noul procedeu de licitare și după adjudecarea ofertei. Posibilitatea schimbului direct de date pe cale electronică facilitează în mod substanțial corelarea între prestator și achizitorul public. Documentele și proiectele existente în formă electronică pot fi transmise subcontractanților.

În general, licitarea pe Internet devine nu doar mai avantajoasă pentru ofertanți, ci și mai facilă și transparentă. Toate întreprinderile pot primi simultan informații unitare privind condițiile de adjudecare. La schimbarea cererii de ofertă în timpul termenului de depunere a ofertei, ofertanții sunt înștiințați automat. Platforma de pe Internet oferă mai ales întreprinderilor mijlocii o modalitate simplă și avantajoasă de a participa la concursuri transregionale.

Licitațiile online au și dezavantaje.

Participarea la orice formă de licitație online are dezavantajul că, deși oricine poate posta (și posting-ul este rareori gratuit, fiind de obicei percepută o taxa per obiectul scos la licitație ca de altfel și pentru fiecare licitație încheiată cu succes), doar pentru 10% dintre obiectele scoase la licitație există clienți interesați care și licitează ca atare.

Explicația ar fi faptul că oferta este mai mare decât cererea, dar și din cauza că: prețul de început (deseori mult prea mare), lipsa unei prezentări profesionale care să pună cu adevarat în valoare obiectul, lipsa de credibilitate a ofertantului în comunitățile Internet specializate.

Etapele de desfășurare a licitației online sunt următoarele:

Prima etapă. Achizitorul elaborează uneori documentația licitației în colaborare cu un birou de consultanți. Aceasta se poate realiza printr-un sistem IT oarecare. Pentru a face posibilă o prelucrare ulterioară a datelor, formatele fișierelor trebuie să fie compatibile, motiv pentru care ar trebui definite formatele pentru schimbul de date.

A doua etapă. Achizitorii publică anunțul într-o bază de date pentru licitații situată pe Internet și pot pune la dispoziție documentația completă. Se poate decide care date sunt accesabile gratuit de către ofertanți și care se pot descărca doar contra cost. Și aici se impune definirea formatelor pentru schimbul de date, pentru a oferi ofertanților posibilitatea de a le vizualiza fără a fi necesară achiziționarea unui software suplimentar.

A treia etapă. Întreprinderile de construcții pot căuta licitațiile relevante pentru ei cu ajutorul unor profile de căutare. Acestea economisesc astfel foarte mult timp, întrucât căutarea manuală în numeroase medii tipărite este eliminată. Se impune doar existența accesului la Internet și a unui abonament la platforma de licitare.

A patra etapă. Licitația dacă pare a fi interesantă pe baza textului de publicare, atunci întreprinzătorul poate consulta gratuit documentația de participare, după care poate decide dacă urmează să participe la aceasta. În acest caz poate fi descărcată documentația completă de participare. În baza formatelor de fișiere stabilite, ofertantul necesită doar premize minime în ceea ce privește software-ul.

A cincea etapă. În baza compatibilității formatelor de fișiere, datele din caietul de sarcini pot fi introduse direct în programele de calculare a ofertei, așadar este posibilă o elaborare a ofertei cu un efort substanțial redus.

Ultima etapă.Oferta definitivată poate fi salvată și transmisă online. Pe această cale pot fi depuse oferte legal acceptate utilizând semnătura digitală. Având în vedere cerințele sporite de siguranță, precum și răspândirea redusă a semnăturii electronice, depunerea online a ofertei este posibilă doar în proiecte pilot. În practica zilnică, oferta este imprimată și transmisă pe cale poștală achizitorului.

Tipuri de licitații electronice

– licitația directă standard – este licitația organizată de un ofertant pentru un anumit produs. La fiecare nouă înscriere la licitație sistemul recalculează câștigătorul licitând în numele participanților până la limita stabilită de aceștia. Orice modificare de situație va fi anunțată participanților implicați prin mesaje e-mail, aceștia putând să-și modifice oferta până la data de închidere a licitației.

În cazul existenței mai multor prețuri maxime egale, se va alege în funcție de vechimea ofertei (ofertele mai vechi având prioritate), și bonitate (bonitatea mai mare având prioritate).

– licitația directă cu preț rezervat – este licitația organizată de un ofertant pentru un anumit produs în care ofertantul introduce și prețul rezervat al licitației, cunoscut doar de el, prețul minim la care este dispus să-și vândă produsul.

-licitația de tip olandez – este licitația organizată de un ofertant pentru un anumit produs, oferit în cantități mari, unde vor exista mai mulți cumpărători câștigători, care își adjudecă produsele în ordinea descrescătoare a prețului oferit. Prețul la care se va realiza vânzarea va fi prețul oferit de ultimul câștigător, care poate să nu primească în totalitate numărul de produse cerut.

– licitația inversă standard – este licitația organizată de un cumpărător pentru un anumit produs. Organizatorul licitației, (cumpărătorul), va introduce prețul de pornire al licitației, în acest caz, prețul maxim pe care cumpărătorul este dispus să îl plătească, care va fi făcut cunoscut tuturor participanților (ofertanți). Participanții la licitație furnizează un preț de pornire, care va trebui să fie mai mic sau egal cu prețul de pornire introdus de organizator – și un preț rezervat (prețul minim până la care sunt dispuși să liciteze). Prețul rezervat va fi cunoscut doar de cel care l-a introdus.

Ofertantul licitează pentru întreaga cantitate de articole pe care cumpărătorul o cere (nu se admite licitarea pentru cantități fracționate).

– licitația inversă cu preț rezervat – licitația inversă cu preț rezervat este licitația organizată de un cumpărător pentru un anumit produs, la care se va introduce și prețul rezervat al licitației, prețul maxim la care este dispus să cumpere produsul. Prețul rezervat va fi cunoscut doar de organizatorul licitației.

Participanții la licitație furnizează un preț de pornire, mai mic sau egal cu prețul de pornire introdus de organizator, și un preț rezervat – preț minim până la care sunt dispuși să liciteze.

Pentru fiecare licitație se stabilește un pas de licitare, o cuantă, în funcție de prețul de pornire dat stabilit de cumpărător. Această cuantă este un număr întreg și folosește sistemului pentru a licita în numele ofertanților. Prețul câștigător la o licitație va fi cu o cuantă mai mic decât cel mai bun preț oferit de ceilalți ofertanți. Prețul câștigător nu poate fi mai mic decât prețul rezervat asociat participării respective. Ofertantul va licita pentru întreaga cantitate de articole pe care cumpărătorul o cere (nu se admite licitarea pentru cantități fracționate). Dacă participantul declarat câștigător oferă un preț peste prețul stabilit de organizator, acesta va putea să refuze să cumpere.

CAP.III STUDIU DE CAZ – LICITAȚII ON-LINE.

Este cunoscut faptul că vânzările la licitație au existat încă din antichitate, fiind un mod primitiv de vânzare a prăzii și a prizonierilor de război în Grecia antică și în Imperiul Roman. Potrivit dreptului român, vânzările la licitație puteau fi organizate atât de stat, cât și de particulari, fie că erau voluntare sau silite.

Venditio bonorum era denumirea primului sistem de executare asupra bunurilor creditorului și presupunea organizarea unei licitații publice. Pe urmă, prin distractio bonorum, se vindeau bunuri individuale, nu numai în masă. Pentru vânzările fiscale, regula era de a se organiza licitații publice, în timp ce pentru particulari era numai o opțiune, care s-a impus de-a lungul vremii, deoarece asigurau condițiile necesare pentru obținerea unui preț cât mai mare.

Tot mai multe licitații publice voluntare sunt organizate în prezent, cum sunt cele din mediul de artă organizate de mari case de licitații, dar și cele din mediul electronic, iar diversitatea acestora, valoarea tranzacțiilor și riscul de vătămare a intereselor părților ar fi impus instituirea unui cadru legal care să le asigure un nivel minim de protecție.

Din păcate, în Noul Cod civil nu există o reglementare specifică a varietății vânzării voluntare la licitație publică, cu toate că se remarcă o tendință de a impune această varietate a contractului de vânzare în situații ce necesită o protecție sporită a intereselor uneia dintre cele două părți contractante.

Normele juridice care reglementează această materie se regăsesc în dreptul civil, în dreptul procesual civil, cu precădere în ceea ce privește executarea silită, dar și în legi speciale, ceea ce poate face ca regimul juridic al vânzării la licitație să fie neclar.

Foarte multe licitații se organizează prin intermediul rețelei de internet, fie între persoane prezente (prin folosirea unor mijloace de transmitere instantanee a informației, cum ar fi transmisiunea web), fie între persoane depărtate (prin mijloace electronice care presupun trecerea unei perioade de timp între momentul în care voințele părților se exteriorizează și cel în care este cunoscut ce cealaltă parte).

Prin legea nr. 365/2002 a comerțului electronic sunt definiți termenii specifici, precum și reguli pentru părțile implicate în furnizarea unui „serviciu al societății informaționale”, cu referire la validitatea și efectele juridice, proba contractelor încheiate prin mijloace electronice.

3.1 DEFINIREA OBIECTULUI LICITAȚIEI.

Într-un context global în care mediul online a devenit o necesitate, iubitorii de artă își manifestă din ce în ce mai mult preferința pentru lumea virtuală, care le oferă securitate, intimitate și confort. În acest sens, începând din septembrie 2011, Artmark oferă posibilitatea de a trăi o nouă experiență a licitațiilor: participarea de la distanță, (online) prin Artmark Live.

Sursa: http://www.artmark.ro/artmark-live/#, Data accesării: 15.04.2015.

Artmark Live este o platformă de licitare în timp real prin Internet, care permite licitarea de la distanță într-un mod sigur, comod și discret. Asemenea, participanților din sală, se primește o paletă de licitație cu care se v-a licita pentru lotul dorit.

Conducătorul de licitație este notificat instantaneu de oferta licitatorului, introducându-l în concurs alături de ceilalți participanți. Prin transmisie video live, mesaje scrise și avertizări sonore, licitatorul este informat permanent asupra situației ofertei lui, acțiunilor celorlalți participanți și deciziilor conducătorului de licitație.

Pentru a participa online la Licitațiile Artmark este nevoie de crearea un cont pe site-ul Artmark. Înregistrarea contului pe site poate fi făcută până la ora 12, în ziua licitației la care se dorește participarea online.

În cursul procesului de înregistrare, se primește numărul paletei de licitație. Acest număr de paletă poate fi rezervat pentru licitator și în licitațiile următoare, în măsura în care se dorește acest lucru. 

Odată ce, procesul de aprobare a contului s-a încheiat, la următoarele accesări Artmark Live, va fi suficientă logarea introducând doar adresa de e-mail și parola.

După înregistrarea contului, licitatorul v-a fi contactat telefonic pentru confirmare de către un reprezentant Artmark. Pentru verificarea identității, trebuie trimis prin fax sau email o copie a actului de identitate a celui care a creat contul. Odată ce procesul de înregistrare s-a încheiat, la următoarele accesări Artmark Live va fi suficientă logarea, introducând adresa de email și parola.

3.2. DESFĂȘURAREA LICITAȚIEI PROPRIU ZISE.

Pentru a participa online la Licitațiile Artmark prin ARTMARK LIVE este nevoie de o înregistrare în prealabil. Se accesează site-ul ARTMARK www.artmark.ro și se alege MY ARTMARK. Urmează crearea contului după cum se poate vedea și mai jos, completând toate câmpurile care sunt obligatorii cu date mele de identificare:

Câmpuri obligatorii

După înregistrarea contului, am fost contactată telefonic pentru confirmare de către un reprezentant Artmark. Pentru verificarea identității, am fost rugată să trimit prin fax sau email o copie a actului meu de identitate. Odată ce procesul de înregistrare s-a încheiat, la următoarele accesări Artmark Live va fi suficient să mă logez, introducând adresa de email și parola.

În data de 16.04.2015, am participat la o licitație online DEMO pe site-ul ARTMARK LIVE, ajutată fiind de doamna Adina Matei, având calitatea de metroprizor.

Primul pas pe care l-am făcut a fost înregistrarea pe site-ul ARTMARK, tastând în motorul de căutarea GOOGLE adresa www.artmark.ro.

Următorul pas a fost AUTENTIFICAREA. Cu 15 minute înainte de începerea licitației sau oricând în timpul unei licitații se pot deschide licitații urmând link-ul de pe pagina principală de pe pagina ARTMARK, apăsând butonul roșu din partea dreaptă sus: LICITEAZĂ LIVE. Această freastră se deschide și trebuie apăsat butonul albastru din partea dreaptă sus pe care scrie AUTENTIFICARE.

Se deschide această fereastră unde am tastat adresa de mail și parola folosite în momentul creării contului de licitații.

Am tastat adresa de mail și parola și am fost autentificată în cont, drept urmare pot participa la licitație.

Cu o oră înaintea începerii licitației, în fereastra Artmark Live voi putea consulta lista loturilor licitației.

Pe tot parcursul evenimentului, în partea stângă a ecranului va fi afișat lotul curent, cu numărul și fotografia, intervalul estimativ, prețul de pornire și prețul curent licitat.

În partea dreaptă a ecranului, va apărea prețul cerut pentru următorul pas de licitare, căsuța cu statusul ofertei mele și alte mesaje importante în procesul de licitare.

Licitația online la care am participat eu a fost pentru Lotul 7, adică tabloul numit “VENEȚIA” a lui CONSTION ( CONSTANTIN IONESCU), cu preț estimativ cuprins între 1.000 euro și 2.000 euro, iar prețul de pornire este de 1.000 euro. Aceste informații se pot vedea și în PrintScreen-ul de mai jos efectuat de mine la începtul licitației online.

limba aleasă lotul licitat preț estimativ/pornire totalitate loturi

În partea de sus a ecranului se alege limba în care se dorește să aibă loc licitația (română sau engleză), se poate consulta cursul euro pentru licitația curentă și datele mele de conectare.

În partea stângă a ecranului se găsesc informații despre lotul current, în cazul meu Lotul numărul 7, iar în partea de jos se pot vedea toate loturile licitației în ordinea intrării lor. În timpul licitației lorurile se derulează automat sau le pot mișca eu. Cu un clic pe oricare dintre imaginile care se derulează în partea de jos pot afla mai multe informații despre fiecare lot în parte.

În partea dreaptă se petrece mare parte din acțiune: transmisia în direct, mesajele din sala de licitație și butonul verde prin care se transmite în mod real oferta.

Începem licitația online propriu-zisă pentru lotul numărul 7, așadar în partea stângă apare prețul de pornire de 1.000 euro, în butonul verde pe care scrie OFERTA 1.000 E.

Dacă doresc pot apăsa acest buton, ceea ce înseamnă că sunt de accord cu acest preț. Am apăsat butonul, după apăsare apare un mesaj care îmi confirm faptul că oferta mea a fost transmisă către sala de licitație.

Am plasat oferta mea apăsând butonul verde de licitare. Atunci când pasul de licitație îmi aparține, butonul de licitare este dezactivat, urmând să se reactiveze de îndată ce este primită o ofertă concurentă.

Prin apăsarea butonului de licitare, oferta mea v-a deveni activă și va fi luată în considerare în desfășurarea licitației, inclusiv în situația închiderii ferestrei Artmark Live.

Când conducătorul v-a alege din multitudinea de oferte online pe a mea, un mesaj îmi va confirma că sunt câștigătorul acelui pas. Când sunt declarat câștigătorul pasului sistemul ARTMARK LIVE mă v-a împiedica să fac o oferta contra mea, așadar sunt protejată de autosupralicitare.

Licitația v-a continua până când va rămâne în joc doar un singur participant.

Există posibilitatea să sar mai mulți pași de licitație, pentru a contracara ofertele concurente, utilizând opțiunea de pilot automat, care licitează pentru mine până la o anumită sumă. Mi se va cere să confirm trecerea pe pilot automat pentru lotul curent și suma până la care sunt dispusă să particip, urmând ca programul să liciteze în locul meu, combătând orice ofertă concurentă, până la suma stabilită. Încetarea licitării automate se face prin dezactivarea opțiunii de pilot automat, precum și prin închiderea ferestrei de Artmark Live.

Artmark Live vă oferă posibilitatea de a fi permanent conectat la sala de licitație, prin transmisie video live. Opțiunea “Alerte sonore” bifată mă avertizează de fiecare dată când plasez o ofertă sau primesc un mesaj nou.

În cazul în care viteza conexiunii mele la Internet este mai redusă (timpul de întârziere al transmisiei video live va fi afișat sub fereastra video), specialiștii Artmark Live  îmi vor recomanda să mă bazez pe mesajele scrise, actualizate în timp real, și să ignor sonorul întârziat al transmisiei video live.

3.3. REZULTATELE LICITAȚIEI.

Licitația va continua până în momentul în care în joc a rămas doar un singur participant, adică câștigătorul care a jucat cel mai strategic ori pur și simplu a oferit cel mai mare pas, în cazul nostru este vorba despre mine ca și licitator online.

Așadar, conducătorul licitației se v-a pregăti să adjudece licitația, iar eu voi fi înștiințată în cel mai scurt timp. Conducătorul licitației va adjudeca lotul “ O dată….de două ori…..de trei ori.” Și apare mesajul “ Atenție ultima șansă” …… apoi mesajul ” ADJUDECAT”.

Mesajele de adjudecare vor semnala dacă eu sau altcineva, sunt persoana câștigătoare. În cazul meu, sunt eu câștigătorul acestei licitații pentru Lotul numărul 7.

După adjudecare, adică după momentul în care am fost declarată caștigătoare pentru Lotul numărul 7, unul dintre operatorii Artmark Live mă v-a contacta și voi primi toate informațiile legate de plată și livrare.

Suma totală se calculează pe loc și cuprinde prețul de adjudecare, taxa de timbru a artiștilor plastici (de 0,5%) și taxa totală de licitație (care include comisionul casei, TVA și oricare alte taxe asociate tranzacției pe teritoriul României) care variază, în total, între 15% și 20%, în funcție de valoarea loturilor adjudecate și de eventualitatea în care adjudecatarul este membru al clubului Artmark.

Există mai multe modalități prin care se poate face plata pentru licitația câștigată și anume: potrivit Regulamentului de Licitare, obiectul de artă (sau de colecție) adjudecat va fi achitat de cumpărător în termen de o săptămână de la momentul adjudecării (cu excepția cazului în care cumpărătorul deține un card de membru).

Plata se efectuează în lei de către rezidenții Români și în Euro sau USD de către nerezidenți. Plata se poate efectua atât:

a) în numerar la casieria Casei,

b) prin transfer bancar (titular de cont «Galeriile Artmark srl»,

c) prin card bancar (sunt acceptate cardurile emise sub siglele: Mastercard și Visa).

Deci, în termen de o săptămână trebuie să mă decid sub ce formă voi efectua plata pentru licitația câștigată.

Preluarea obiectului de artă se poate efectua îndată după încasarea sumei facturate. Atunci când achitarea se produce în numerar ori utilizând cardul bancar, facturarea și plata lotului adjudecat se pot petrece atât în timpul ori ulterior finalizării licitației – la locația licitației– cât și ulterior licitației – la sediul Artmark.

Atunci când plata se efectuează prin transfer bancar, factura se poate ridica fie de la locația licitației, fie ulterior ținerii licitației de la sediul Artmark, fie se poate transmite în copie prin fax.

În cazul în care suma facturată nu este achitată în termenul prevăzut de prezentul Regulament, Casa de Licitație poate opta între:

a) a solicita cumpărătorului achitarea lotului adjudecat și a taxei totale de licitație, precum și a unei penalități de întârziere de 1%/zi din suma datorată,

b) a reține, în contul creanței, înspre vânzare, obiecte de artă sau de colecție aparținând adjudecatarului, respectiv sumele din vânzarea acestora, respectiv

c) a obliga adjudecatarul care refuză plata, pentru alt motiv decât cel reglementat de art. 27, la plata dublului taxei totale de licitație.

Transferul dreptului de proprietate se face la momentul transferului posesiei lotului adjudecat de la Casă la cumpărător sau transportator (după caz) sub condiția achitării integrale de către cumpărător a sumei facturate.

Preluarea și transportul lotului adjudecat sunt în sarcina și sub riscurile cumpărătorului. Acesta este dator să preia obiectul adjudecat în termen de două săptămâni de la recepționarea plății de către Casa de Licitație de la sediul Casei.

Transportul pe teritoriul României al lotului plătit se v-a efectua pe cheltuiala Casei în cazul în care:

a) cel puțin unul dintre loturile adjudecate are o dimensiune ce nu se pretează transportului folosind un autoturism.

b) valoarea loturilor adjudecate depășește, fără adăugarea taxei, echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro.

Voi efectua plata tabloului licitației, prin virament bancar, iar în momentul în care voi ridica tabloul voi primi factura, precum și certificatul de vânzare și actul însoțitor de vânzare la care H.G. nr. 1420/2003 pentru aprobarea Normelor privind comerțul cu bunuri culturale mobile obligă operatorii culturali, adăugând o clauză de garantare a autenticității, ce precizează numele unuia dintre experții casei ori experții externi consultanți ai Artmark, angrenați în autentificarea lotului.

Clauza de garantare a autenticității angajează, din partea Casei, obligația de garanție, fără limită de termen, fără a necesita alte forme legale ori documentare. 

Tot respectul meu și mii de mulțumiri pentru amabilitate, doamnei Adina Matei, metroprizor al Artmark, care m-a ajutat să realizez acest studiu de caz, oferindu-mi posibilitatea să particip la o licitație online demonstrativă.

CAP. IV CONCLUZII ȘI CONSIDERAȚII FINALE PRIVIND LICITAȚIILE ONLINE

BIBLIOGRAFIE