Informatiile Contabilitatii In Managementul Operatiunilor de Plasament la O Societate Bancara
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Informațiile contabilității în managementul operațiunilor de plasament la o societate bancară
(Banca Transilvania)
Cuprins
CAPITOLUL I.
BANCA TRANSILVANIA ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC
1.1. Structura sistemului bancar în România
1.2. Cadrul legislativ privind înființarea și funcționarea instituțiilor de credit
1.3. Organizarea Băncii Transilvania
CAPITOLUL II.
ROLUL CONTABILITĂȚII ÎN MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR DE PLASAMENT
2.1. Plasamente bancare și non-bancare la societatea BT
2.1.1. Plasamente bancare
2.1.2. Plasamente non-bancare
2.2. Creditele și depozitele bancare pentru clientala Băncii Transilvania
2.2.1. Creditele pentru clienteală
2.2.1.1. Tipuri de credite
2.2.1.2. Acordarea creditelor
2.2.2. Depozitele bancare
2.2.2.1. Tipuri de depozite
2.3. Creditul IMM oferit de Banca Transilvania
2.4. Operațiunile de schimb valutar efectuate de societățile bancare
2.5. Managementul riscului la nivelul Grupului BT
2.5.1. Managementul și controlul riscului de credit
2.5.2. Managementul și controlul riscului de lichiditate
2.5.3. Managementul și controlul riscului de piață
2.5.4. Managementul și controlul riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare
2.5.5. Managementul și controlul riscului operațional
2.5.6. Managementul și controlul riscului reputațional
2.5.7. Managementul și controlul riscului strategic
2.6. Limitarea riscului în activitatea de creditare
2.6.1. Fondurile proprii ale băncilor
2.6.2. Rezervele minime obligatorii
2.6.3. Persoanele aflate în relații speciale cu banca
2.6.4. Centrala Riscurilor Bancare ( C.R.B.)
CAPITOLUL III.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I.
BANCA TRANSILVANIA ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC
1.1. Structura sistemului bancar în România
Sistemul bancar românesc s-a dezvoltat rapid. Banca Națională a României a stimulat, în cadrul legal existent, înființarea de sucursale și filiale ale unor prestigioase bănci străine, acestea având un rol important în extinderea gamei de servicii bancare și îmbunătățirea calității lor. Cotele individuale de piață deținute de sucursalele băncilor străine au crescut neîncetat. Totodată, prin majorarea rapidă a cotei lor de piață, aceste bănci au contribuit la intensificarea concurenței, obligând băncile autohtone să-și sporească eficiența.
Deschiderea sectorului bancar față de băncile străine s-a produs încă de la începutul procesului de reformă, când băncilor străine li s-a asigurat accesul liber pe piața bancară românească, în condițiile îndeplinirii cerințelor de autorizare.
Conform unor opinii exprimate în literatura de specialitate, elementele componente ale sistemului bancar sunt:
Intrările în sistemul bancar – reprezintă acel factor care condiționează existența și funcționarea celorlalte componente ale sistemului, dar cu care se află într-o strânsă relație de intercondiționare reciprocă. La rândul lor, intrările sunt reprezentate de următoarele elemenete:
resurse umane;
mediul economic;
resursele financiare (depozite, resurse interbancare, alte resurse atrase);
informațiile.
Structura de transformare, care reprezintă banca cu structura sa organizatorică;
Ieșirile – produse și servicii bancare – reprezintă rezultatul acțiunii primelor două, de calitatea acestei acțiuni depinzând în final valoarea mulțimii de ieșiri. Ieșirile se fac prin interfața băncii și constau în:
servicii bancare: operațiunile de schimb valutar, operațiunile de arbitraj pe piețe monetare în numele băncii sau al clienților, servicii de asistență în materie financiară, juridică și patrimonială.
produse bancare: instrumentele de plată și decontare, cecuri de virament cu și fără limită de sumă, cecuri pentru ridicarea de numerar, cecuri de garanție emise, contractul de credite, extrasele de cont privind operațiunile efectuate în conturile deschise clienților.
Structura de conducere a băncii, care are ca obiectiv organizarea, planificarea și controlul elementelor de mai sus, în scopul realizării obiectivelor băncii.
Băncile, definite ca persoane juridice autorizate să efectueze în mod curent operațiuni bancare, sunt obligate, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 (cu modificările și completările ulterioare) să organizeze și să țină contabilitate. Prin aceasta se urmărește redarea sub o formă unică, generalizată și normalizată a evenimentelor economice, financiare, juridice și fiscale. În cazul băncilor, contabilitatea trebuie să reflecte în expresie bănească disponibilitățile bănești și depozitele bănești, bunurile mobile și imobile, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile, precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute.
Legea contabilității și planul de conturi pentru bănci sunt obligatorii pentru toate băncile cu sediul în România și pentru subunitățile cu sediul în România ale băncilor cu sediul în străinătate.
Contabilitatea bancară deși este reglementată de o lege care se adresează tuturor societăților comerciale, prezintă unele particularități determinate de specificitatea activității bancare astfel:
descentralizarea funcției contabile – se datorează faptului că în activitatea bancară fiecare operațiune bancară se traduce printr-o operațiune contabilă ce se înregistrează la locul producerii ei. Asta nu înseamnă că nu există un compartiment de contabilitate care să centralizeze și să prelucreze informația contabilă;
gradul înalt de informatizare în contabilitate – ca o consecință directă a descentralizării și a numărului mare de înregistrări contabile;
finalitatea activității contabile – cuprinde în plus o serie de informații despre bancă sau clienții băncii, care sunt utilizate de către organele de supraveghere bancară sau de organele fiscale.
Conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 58/1998 astfel cum a fost modificată, prin bancă se înțelege „persoana juridică autorizată să desfășoare, în principal, activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în cont propriu”. Această definiție se axează în principal pe ideea că băncile reprezintă persoane juridice autorizate, punându-se astfel accentul pe condiția „sine qua non” (condiție fără de care nu se poate) a autorizării acestora de către Banca Națională a României, autorizație în absența căreia societățile bancare nu își pot desfășura activitatea. Aceasta este principala deosebire între definiția actuală a băncii și cea formulată de Legea 33/1991, în care nu se făcea referire la cerința fundamentală a autorizării băncilor.
O altă definiție a băncii întâlnită în literatura de specialitate din țara noastră, este cea formulată de profesorul Costin C. Kirițescu, conform căreia banca este „o instituție financiară și de credit, de stat sau particulară, ale cărei funcții principale sunt:
atragerea mijloacelor bănești temporar disponibile ale clienților în conturile deschise acestora;
acordarea de credite pe diferite termene;
efectuarea de viramente între conturile clienților și de transferuri în conturile deschise la alte bănci;
emiterea de instrumente de credit și efectuarea de tranzacții cu astfel de instrumente;
vânzarea-cumpărarea de valută și alte operațiuni valutare.”
Aceași modalitate de definire prin enumerare exemplificativă o întâlnim și în lucrări din dreptul francez („banca este acea instituție publică sau privată care facilitează plățile întreprinderilor și ale particularilor, primește și împrumută fonduri și girează mijloace de plată”). Sau în sistemul de drept common-law („băncile sunt acele organizații care primesc depozite, acordă credite, plătesc cecuri și prestează alte servicii clienților”). Legat de sistemul de common-law mai trebuie să precizez că, pentru a fi bancă, o instituție trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții:
să încaseze cecuri pentru clienți;
să plătească cecurile trase de clienții săi;
să țină conturi curente pentru clienții săi.
Din definiția dată sistemului bancar, aceea în care „sistemul bancar reprezintă ansamblul operațiunilor și tranzacțiilor active și pasive efectuate de aparatul bancar”, rezultă complementaritatea dintre sistemul bancar și aparatul bancar. În continuare, aparatul bancar este definit ca fiind „ansamblul diverselor categorii de bănci cu capital autohton sau privat, precum și combinații mixte ale acestora, ce își desfășoară activitatea pe teritoriul unei țări”. Astfel se poate desprinde concluzia că, în timp ce aparatul bancar reprezintă modul de organizare al băncilor, sistemul bancar se referă la operațiunile realizate de aceste bănci.
Conform opiniilor exprimate în literatura de specialitate atât în țară, cât și din străinătate, rolul băncilor este, dacă nu unic, cel puțin special, în comparație cu alți agenți economici din sectorul real sau financiar, dezvoltarea bancară asigurând, în ultimă instanță, structura necesară funcționării economiei de piață.
Băncile, datorită calității lor de intermediar principal în relația economii-investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică, reprezintă astfel o categorie aparte de instituții financiare, care asigură lichiditate și servicii de plăți, formează o modalitate de transmisie a politicii monetare și exercită disciplină financiară asupra debitorilor. Procesul de intermediere bancară influențează în mod decisiv dezvoltarea economică a unei țări prin faptul că băncile mobilizează o resursă deficitară – capitalul – și o alocă imparțial pe baza unei analize riguroase de credit către cele mai sigure și eficiente investiții. În plus, băncile asigură disciplina financiară în cadrul unei economii, întrucât ele trebuie să se asigure că își vor recupera resursele financiare împrumutate, cu un randament adecvat. Prin urmare, băncile vor ierarhiza proiectele de investiții în funcție de randament și risc și vor monitoriza modul de utilizare a fondurilor împrumutate. Astfel, prin intermediul unei activități eficiente și sănătoase, băncile impun disciplina financiară la scara întregii economii. Toate aceste funcții explică de ce băncile sunt supuse unui grad mai ridicat de reglementare și supraveghere decât în cazul celorlalte instituții din cadrul economiei.
În cazul țărilor de tranziție, care au sisteme financiare mai puțin complexe, băncile joacă un rol și mai pronunțat decât în economiile dezvoltate, deoarece acestea sunt principalele instituții care produc informația necesară pentru desfășurarea intermedierii financiare.
Gradul în care un sistem sprijină dezvoltarea economică a unei țări depinde însă în mare măsură de starea de sănătate a acestuia; slăbiciunile sectorului bancar pot compromite funcția sa fundamentală de intermediar financiar, pot afecta eficacitatea politicii monetare stabilite de banca centrală și pot genera importante costuri legate de salvarea băncilor.
Literatura economică delimitează diverse concepte privind modul de aplicare a supravegherii bancare prudențiale în economia fiecărei țări, și anume: autoritatea supravegherii prudențiale să fie încredințată unei instituții guvernamentale, să fie atribuită unui colectiv de experți sau să fie delegată băncii centrale și de emisiune.
În literatura de specialitate sunt enumerate o serie de dezavantaje ale atribuirii băncii centrale a supravegherii macro și microeconomice:
falimentele bancare afectează imaginea și autoritatea băncii centrale, cu consecințe asupra posibilității sale de a întreprinde o politică monetară eficientă;
banca centrală poate utiliza participarea la licitații de credit, accesul la resurse de refinanțare sau rezervele minime obligatorii, ca metode de încurajare a băncilor pentru implementarea reglementărilor de supraveghere, fiindu-i astfel îngrădită capacitatea de aplicare a sancțiunilor pe linie de supraveghere;
contradicția între efectele supravegherii micro și macroeconomice: în timpul unei perioade de încetinire economică, volumul activelor neperformante ale băncilor va tinstituții care produc informația necesară pentru desfășurarea intermedierii financiare.
Gradul în care un sistem sprijină dezvoltarea economică a unei țări depinde însă în mare măsură de starea de sănătate a acestuia; slăbiciunile sectorului bancar pot compromite funcția sa fundamentală de intermediar financiar, pot afecta eficacitatea politicii monetare stabilite de banca centrală și pot genera importante costuri legate de salvarea băncilor.
Literatura economică delimitează diverse concepte privind modul de aplicare a supravegherii bancare prudențiale în economia fiecărei țări, și anume: autoritatea supravegherii prudențiale să fie încredințată unei instituții guvernamentale, să fie atribuită unui colectiv de experți sau să fie delegată băncii centrale și de emisiune.
În literatura de specialitate sunt enumerate o serie de dezavantaje ale atribuirii băncii centrale a supravegherii macro și microeconomice:
falimentele bancare afectează imaginea și autoritatea băncii centrale, cu consecințe asupra posibilității sale de a întreprinde o politică monetară eficientă;
banca centrală poate utiliza participarea la licitații de credit, accesul la resurse de refinanțare sau rezervele minime obligatorii, ca metode de încurajare a băncilor pentru implementarea reglementărilor de supraveghere, fiindu-i astfel îngrădită capacitatea de aplicare a sancțiunilor pe linie de supraveghere;
contradicția între efectele supravegherii micro și macroeconomice: în timpul unei perioade de încetinire economică, volumul activelor neperformante ale băncilor va tinde să crească și supraveghetorii bancari vor solicita provizioane mai ridicate pentru pierderile posibile și vor aplica presiune asupra băncilor pentru a-și îmbunătăți calitatea portofoliilor lor. Implementarea recomandărilor supravegheto- rilor va conduce la o politică strânsă de creditare în timpul unei recesiuni economice;
Pe lângă dezavantajele enumerate, realizarea supravegherii bancare de către banca cenrală prezintă însă și o serie de avantaje indicate în literatura economică:
statutul de independență acordat prin lege, de care va putea beneficia activitatea de supraveghere, asigură izolarea supraveghetorilor bancari de presiunile politice;
pe baza informațiilor despre situația economică generală, obținute de băncile centrale ca urmare a efectuării prudențiale, acestea își pot exercita mai eficient atribuțiile de politică monetară. Într-un studiu recent se arată că datele rezultate din activitatea de supraveghere a băncilor sunt utilizte în stabilirea politicii monetare a SUA;
supravegherea prudențială asigură băncilor centrale informațiile necesare în calitate de creditor de ultimă instanță;
dobândirea unor resurse financiare și umane adecvate, ca rezultat al nesupunerii constrângerilor bugetare;
facilitatea unei coordonări adecvate între politica monetară și supravegherea bancară.
1.2. Cadrul legislativ privind înființarea și funcționarea instituțiilor de credit
Integrarea economiei românești în structurile Comunității Economice Europene a presupus în primul rând adaptarea condițiilor legislative în care se desfășoară activitatea economică și bancară la cerințele comunitare. Astfel, au fost necesare transpunerea și implementarea în legislația națională a directivelor europene până la momentul aderării României la Uniunea Europeană.
Pe plan european, activitatea bancară, definită ca activitate de atragere de depozite sau ale fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu, este reglementată de fiecare stat membru pe baza următoarelor directive europene:
Directiva nr. 2006/48/CE din 14 iunie 2006 a Parlamentului European, privind accesul la activitate și desfășurarea activității de către instituțiile de credit;
Directiva nr. 2006/ 49/CE din 14 iunie 2006 a Parlamentului European, privind adecvarea capitalului firmelor de investiții și instituțiilor de credit.
Transpunerea în legislația românească a cerințelor directivelor europene s-a realizat printr-o ordonanță de urgență a Guvernului României care reglementează: condițiile de acces la activitatea bancară și de desfășurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a societăților de servicii de investiții financiare, supravegherea sistemelor de plăți și a sistemelor de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare.
Această ordonanță de urgență reglementează activitatea desfășurată în România a următoarelor entități financiar-bancare:
instituții de credit, persoane juridice române;
instituții de credit din alte state membre ale Uniunii Europene;
instituții de credit din state terțe (din afara Uniunii Europene);
societăți de servicii de investiții financiare și societăților de administrare a investițiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiții.
Totodată, sub incidența prevederilor ordonanței menționate intră și activitatea sucursalelor din străinătate ale instituțiilor de credit, persoane juridice române.
Același act normativ reglementează și activitatea privind sistemele de plăți și sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare. În acest sens sunt stabilite criterii stricte cu privire la participanții la aceste sisteme precum și condițiile ce trebuiesc indeplinite de administratorii sistemelor și ai serviciilor de infrastructură utilizate în cadrul acestora.
O parte din dispozițiile ordonanței de urgență se aplică și altor categorii de persoane juridice care desfășoară activități financiare, după cum urmează: societățile financiare holding și societățile holding cu activitate maximă; instituțiilor financiare cu sediul în alte state membre; auditorilor financiari ai instituției de credit și auditorilor financiari ai societăților financiare holding.
Instituțiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui și funcționa în următoarea structură:
bănci;
organizații cooperatiste de credit;
bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;
bănci de credit ipotecar;
instituții emitente de monedă electronică.
Banca Națională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit. În exercitarea competențelor sale prevăzute în lege, Banca Națională a României colectează și procesează orice date și informații relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal.
În aceste condiții se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate juridică, ce nu este instituție de creditsă se angajeze sau să desfășoare următoarele activități:
atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public;
emitere de monedă electronică;
atragere și/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuțiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective;
acordarea de credite/împrumuturi din fondurile acumulate pentru achiziționarea de bunuri și/sau servicii de către membrii acestora.
În afara instituțiilor de credit autorizate expres de Banca Națională a României, se interzice oricărei persoane să utilizeze denumirea de „bancă”, „organizație cooperatistă de credit”, „cooperativă de credit”, „casa centrala a cooperativelor de credit”, „bancă cooperatistă”, „bancă centrală cooperatistă”, „bancă ipotecă/bancă de credit ipotecar”, „bancă de economisire și creditare în domeniul locativ”, instituție emitentă de monedă electronică”, derivate ori traduceri ale acestor denumiri.
Filialele unei instituții de credit autorizate să funcționeze în România pot utiliza în denumirea acestora inițialele, sigla, emblema, denumirea ori alte elemente de identificare ale instituției de credit-mamă.
În vederea desfășurării activității în România, fiecare instituție de credit trebuie să obțină o autorizație potrivit prevederilor legale. Banca Națională a României stabilește prin reglementări și notifică Comisiei Europene condițiile în care poate acorda autorizație și documentația care trebuie să însoțească cererea pentru obținerea autorizației.
Principala condiție pentru obținerea autorizației este ca solicitantul să dispună de fonduri proprii sau un capital inițial cel puțin egal cu nivelul minim stabilit prin reglementări. Acesta nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Capitalul social al unei instituții de credit, persoană juridică română, trebuie vărsat integral și în numerar la momentul subscrierii, aporturile în natură nefiind permise. Acțiunile/părțile sociale ale unei instituții de credit, persoană juridică română, nu pot fi decât nominative.
În actele lor constitutive, instituțiile de credit, persoane juridice române, nu vor putea stabili excepții de la principiul potrivit căruia o acțiune dă dreptul la un singur vot.
La constituire, aporturile la capitalul social trebuie să fie vărsate într-un cont deschis la o instituție de credit. Acest cont este blocat până la înmatricularea la registrul comerțului a instituției de credit, persoană juridică română.
Sediul social și, după caz, sediul real, al instituției de credit, persoană juridică română, trebuie să fie situate pe teritoriul României. Sediul real reprezintă locația în care se situează centrul de conducere și de gestiune a activității statutare, în cazul în care acesta nu este situat la sediul social.
În vederea autorizării unei instituții de credit, persoană juridică română, Banca Națională a României trebuie să fie informată cu privire la identitatea acționarilor sau a membrilor, persoane fizice sau juridice, care urmează sp dețină direct sau indirect perticipații calificate la instituția de credit, și cu privire la valoarea acestor participații. Banca Națională a României acordă autorizație numai dacă este încredințată că, din perspectiva necesității asigurării unui management prudent și sănătos al instituției de credit, calitatea persoanelor respective este adecvată.
Instituția de credit trebuie să desfășoare efectiv și cu preponderență pe teritoriul României activitatea pentru care a fost autorizată.
Orice cerere de autorizare a unei instituții de credit trebuie să fie însoțită de un plan de activitate, care să cuprindă cel puțin tipurile de activități propuse a fi desfășurate și structura organizaorică a acesteia. Din acest plan trebuie să rezulte capacitatea instituției de credit de a-și realiza obiectivele propuse în condițiile compatibile cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase, realizată prin adecvarea cardului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne și a structurii capitalului la tipul, volumul și complexitatea activităților pe care își propune să le desfășoare.
1.3. Organizarea Băncii Transilvania
Banca Transilvania (BT) este Banca Oamenilor Întreprinzători din România. Banca se clasează pe poziția a 3-a în topul băncilor din România, în funcție de active, la finalul primului trimestru din 2013.
Misiunea Băncii Transilvania este aceea de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri, prin produse și servicii inovatoare, oferite cu profesionalism. Valorile BT, pe care banca le aplica în tot ceea ce întreprinde, sunt: Suflet, Energie și Idei Noi.
Istoria BT a început în Cluj-Napoca, în 1994, la inițiativa unor oameni de afaceri din Cluj. Ideea a fost aceea de a crea o bancă locală, un brand de Cluj. Spiritul antreprenorial al fondatorilor a determinat consolidarea pozitiei Băncii Transilvania, într-o primă etapă în Cluj și, ulterior, la nivel regional și național. Banca și-a orientat la început activitatea spre sectorul IMM și, datorită cererii pieței, în scurt timp aceasta a început să se dedice și domeniului retail. În anul 1997, Banca Transilvania a devenit prima instituție bancara din Romania, care a fost cotată la Bursa de Valori București.
Strategia băncii este susținută de acționari puternici: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care deține 15% din capitalul social, Bank of Cyprus și IFC – Divizia de investiții a Băncii Mondiale.
Un moment de referință pentru bancă a fost anul 2003, de când identitatea de corporație are un nou concept, conform noii misiuni a băncii. Re-branding-ul a însemnat modificarea logo-ului băncii, precum și implementarea unui standard nou privind unitățile sale.
Echipa Băncii Transilvania este formată din peste 6.000 de angajați, iar media de vârstă este de 33 de ani. BT este unul dintre cei mai doriți angajatori din România, situându-se între primele 20 de companii, conform clasamentului realizat în 2012 de Catalyst Consulting și facut public prin intermediul presei în luna iunie a.c.
Banca Transilvania este prezentă în toate centrele economice importante din țară, având o rețea formată din peste 560 sucursale, agenții și puncte de lucru.
Nivelele organizatorice de bază ale Băncii Transilvania sunt: structura de conducere și structura de execuție (centrala și unitățile operative). Structura de conducere include organele cu funcție de supraveghere, cât și organele cu funcție de conducere precum: Consiliul de Administrație, Comitetul de Audit care asigură asistența Consiliului de Administrație în realizarea atribuțiilor pe linia auditului intern și Comitetul Conducătorilor care poate mandata sarcini/responsabilități către comitetele specifice pe activități. Structura de execuție cuprinde Centrala, organizată la rândul ei pe Direcții, Divizii, Departamente, cât și Rețeaua teritoriala a unităților operative.
Banca Transilvania este o societate de tip SA, care folosește sistemul unitar de administrare. Conducerea strategică a băncii este asigurată de către Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) care deleagă această atribuție către Consiliul de Administrație (CA). Consiliul de Administrație exercită funcția de supraveghere și răspunde pentru modul în care sunt transpuse în practică hotărârile AGA, fiind de asemenea responsabil cu îndrumarea, coordonarea, supravegherea și controlarea activității băncii.
Funcția de conducere este exercitată de conducătorii băncii organizați în Comitetul Conducătorilor, din care fac parte Directorul General și Directorii Generali Adjuncți care îndeplinesc calitatea de organe unipersonale de conducere. Prin activitatea lor de conducere și îndrumare, asigură conexiunea necesară între conducerea administrativă și conducerea executivă în vederea realizării Planurilor strategice aprobate de Consiliul de Administrație. Gestionarea și administrarea fluxurilor aferente activităților curente este asigurată de Consiliul de Conducere al sucursalei format din: Directorul Coordonator/Directorul Sucursalei/Directorul Regional (pentru problemele sucursalelor arondate), Directorul de Operațiuni și Directorul Adjunct.
Consiliul de Administrație se informează și intervine după necesități pe orice cale și în orice moment din orice sector de activitate și la orice nivel ierarhic asupra problemelor pe care le consideră de interes pentru buna funcționare a băncii. Consiliul de Administrație exercită funcția de supraveghere și răspunde pentru modul în care sunt transpuse în practică hotărârile AGA, fiind de asemenea responsabil cu îndrumarea, coordonarea, supravegherea și controlarea activității băncii.
Membrii Consiliului de Administrație sunt:
Horia Ciorcilă – Președinte CA;
Roberto Marzanati – Vicepreședinte CA;
Peter Morris Franklin;
Carmen Retegan;
Costel Ceocea;
Radu-Dănuț Pălăgheanu;
Vasile Pușcas.
Consiliul de Administrație poate exercita atribuțiile specifice prin comitete compuse din 2-3 membri pe baza mandatării și cu respectarea cerințelor legale aplicabile. Comitetele înființate la nivelul CA sunt: Comitetul de Audit, Comitetul de Remunerare și Comitetul de Analiză reglementări interne. Organizarea și funcționare Comitetelor sunt stabilite de Regulamentul de Organizare și Administrare a Băncii Transilvania, cât și de alte reglementări interne.
Comitetul de Audit aprobă toate serviciile de audit și cele de non-audit permise prestate de auditorul extern. Este responsabil de examinarea, împreuna cu conducerea și cu Directorul Direcției Audit Intern, a planurilor de audit si a activităților desfășurate, a personalului de specialitate și a structurii pentru funcția de audit intern. Comitetul de Audit este format din membri ai Consiliului de Administrație care nu îndeplinesc și funcții de conducere.
Comitetul de Audit este compus din următorii administratori:
Roberto Marzanati – președinte Comitet Audit;
Peter Morris Franklin;
Carmen Retegan.
Comitetul de Remunerare este un organism în subordinea Consiliului de Administrație, creat pentru a emite opinii competente și independente asupra politicilor și practicilor de remunerare, asupra stimulentelor create pentru administrarea riscului, capitalului și lichidității bancare și pentru a exercita atribuțiile mandatate de către Consiliul de Administrație pe acest segment de activitate.
Comitetul de Remunerare este alcătuit din următorii administratori:
Horia Ciorcilă – președinte;
Peter Morris Franklin;
Roberto Marzanati.
Comitetul de Analiză reglementări interne este responsabil de analiza documentației și obținerea tuturor informațiilor în vederea promovării lor la CA spre aprobare, de elaborarea propunerilor de aprobare a documentației noi cât și de realizarea unei sinteze a modificărilor sau a noilor reglementări propuse spre aprobarea CA.
Componența Comitetului de Analiză reglementări interne este următoarea:
Radu-Dănuț Pălăgheanu – membru CA;
Omer Tetik – Director General (Chief Executive Officer);
Nicolae Tarcea – Director General Adjunct (Chief Risk Officer).
Comitetul Conducătorilor. În temeiul art. 15 din Regulamentul BNR nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluarea adecvării capitatului la riscuri și condițiile de externalizare a activității acestora și a prevederilor legale relevante, CA a mandatat conducătorii băncii în solidar (și cu unele excepții individual) exercițiul atribuțiilor de organizare și conducere a activității Băncii Transilvania. Conducătorii pot, în temeiul mandatului primit, să exercite direct sau să delege parte din atribuțiile primite, în mod clar, transparent, funcțional, scris și explicit către comitetele specifice înființate pe domenii de activitate sau individual către persoanele de conducere de nivel mediu.
Membrii Consiliului de Administrație nu se vor implica în sfera de lucru, sistematica lucrului și responsabilitatea membrilor Comitetului Conducătorilor.
Componența Comitetului Conducătorilor este următoarea:
Omer Tetik – Director General (Chief Executive Officer – CEO);
Nicolae Tarcea – Director General Adjunct (Deputy CEO; Chief Risk Officer – CRO);
Luminița Delia Runcan – Director General Adjunct (Deputy CEO; Chief Treasury Officer – CTO);
Leontin Toderici – Director General Adjunct (Deputy CEO; Chief Operations Officer – COO);
Gabriela Cristina Nistor – Director General Adjunct Retail Banking (Deputy CEO – Retail Banking);
Andrei Dudoiu – Director General Adjunct Companii (Deputy CEO – Corporate and SME);
George Calinescu – Director General Adjunct Financiar (Deputy CEO – Chief Financial Officer).
Principalele atribuții ale Comitetului Conducătorilor sunt:
întocmirea strategiei băncii, supunerea aprobării Consiliului de Administrație și asigurarea implementării sale;
implementarea deciziilor strategice stabilite de către CA, respectiv Comitetului de Audit;
asigurarea unui management potrivit al riscului și controlului acestuia în bancă;
conducerea băncii, fiind obligat să acționeze în interesul cel mai bun al băncii și să se angajeze să crească valoarea ei.
Politica privind remunerarea personalului Băncii Transilvania are următoarele componente de bază:
Politica de remunerare;
Remunerația membrilor Consiliului de Administrație;
Remunerația personalului cu funcții cheie de execuție;
Politica de evaluare a performanțelor și de premiere în funcție de rezultatele evaluării;
Politica de remunerare
Politica de salarizare și beneficii a Băncii Transilvania este aplicabilă tuturor salariaților băncii, fără discriminare, pe diverse criterii și este prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă. Pentru munca prestată, fiecare salariat are dreptul la un salariu în bani care se negociază în limitele grilelor de salarizare, parte componentă a Contractului Colectiv de Munca, un al 13-lea salariu și tichete de masă, conform Legii 142/1998.
Remunerația membrilor Consiliului de Administrație
Nivelul remunerației fixe a membrilor Consiliului de Administrație, organul de supraveghere al Băncii Transilvania este stabilit prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, care are loc o dată pe an.
Remunerația personalului cu funcții cheie de execuție
Remunerația totală anuală a personalului cu funcții cheie de execuție este formată dintr-o componentă variabilă al cărei nivel este stabilit anual de către Comitetul de Remunerare din cadrul băncii. Acest nivel este fixat în funcție de performanța și rezultatele anului precedent față de obiectivele asumate și aprobate de AGA, corelate cu nivelul de risc asumat, cu impactul potențial al acestuia pe termen mediu și lung și cu practica altor instituții similare. La stabilirea părtii variabile a remunerației anuale, se are în vedere limitarea asumării excesive a riscurilor, în acest sens obiectivele anuale stabilite de Consiliul de Administrație incluzând indicatori care să descurajeze asumarea excesivă a unor riscuri (ex: nivel maxim de provizioane; indicator de lichiditate; adecvarea capitalului).
Politica de evaluare a performanțelor și de premiere în funcție de rezultatele evaluării
Evaluarea performanței individuale a angajatului este un proces formal care se desfășoară o dată pe an. Angajatul va fi evaluat de managerul direct, superiorul acestuia și managerul funcțional, dacă e cazul. Acest proces oferă atât angajatului cât și managerului, oportunitatea de a avea o discuție obiectivă, onestă și deschisă în ceea ce privește performanța din perioada evaluată precum și de a stabili și agreea împreună obiectivele de echipă și individuale pentru perioada următoare.
Criteriile de evaluare vor cuprinde atât criteriile calitative, individuale, cât și obiectivele de echipă, reprezentate de indicatori bugetari atât la nivelul unității în care activează angajatul cât și la nivelul Băncii, așa cum au fost stabiliți de Comitetul Executiv de Management. Acestea se negociază între Reprezentanții Patronatului și cei ai Salariaților, rezultatul negocierii fiind cuprins în Contractul Colectiv de Munca. De asemenea, pentru limitarea asumării excesive a riscurilor, în evaluarea performanței angajaților băncii, este inclus un obiectiv suplimentar, respectiv calificativul consolidat acordat de echipele de control intern la ultimul control efectuat.
În ceea ce privește angajații care ocupă funcții de control intern (ex: audit, risc de credit, risc operațional, risc de conformitate, risc comercianți carduri), aceștia vor fi evaluați după aceleași criterii individuale ca și ceilalți salariați, ponderea calificativului rezultat pentru aceste criterii în calificativul final, fiind de 50%. Trebuie făcută însă mențiunea că în locul obiectivelor bugetare, angajații funcțiilor sistemului de control intern, cu excepția personalului funcției de audit intern, vor fi evaluați după calificativul obținut în urma controlului anual al echipei de audit intern și validat de Comitetul de audit. De asemenea, personalul funcției de audit intern va fi evaluat anual luând în considerare îndeplinirea Planului anual de audit aprobat de către Consiliul de Administrație.
Organizarea funcțiilor sistemului de control intern
În vederea implementării unui sistem de control intern eficace și cuprinzător pentru toate domeniile de activitate, Banca Transilvania are organizate trei funcții fundamentale ale sistemului de control intern: funcția de administrare a riscurilor, funcția de conformitate și funcția de audit intern. Funcțiile sistemului de control intern sunt independente de liniile de activitate pe care acestea le monitorizează și controlează.
Funcția de administrare a riscului are în componență funcția de control al riscurilor pe fiecare linie de activitate. Funcția de conformitate a băncii asistă organele cu funcție de conducere prin oferirea de consultanță referitoare la conformitatea activității desfășurate cu prevederile cadrului de reglementare, ale normelor și standardelor proprii, precum și ale codurilor de conduită stabilite de piețe. Banca Transilvania dispune de asemenea de o funcție de audit intern independentă si permanentă care are drept obiectiv asigurarea că politicile și procesele băncii sunt respectate în cadrul tuturor activităților și structurilor.
Informațiile în legătură cu natura și extinderea tranzacților cu persoanele aflate în relații speciale cu bancase regăsesc în notele aferente situațiilor financiare ale Băncii Transilvania SA care sunt postate pe site-ul băncii.
CAPITOLUL II.
ROLUL CONTABILITĂȚII ÎN MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR DE PLASAMENT
2.1. Plasamente bancare și non-bancare
2.1.1. Plasamente bancare
Plasamentele bancare sunt operațiuni pasive și reprezintă pentru băncile comerciale operațiuni de constituire a resurselor. Se evidențiază în pasivul bilanțului sub forma următoarelor costuri:
depozite la vedere și la termen;
împrumuturi de la Banca Centrală și de la alte instituții financiare;
capital propriu.
Depozitele bancare reprezintă pentru majoritatea băncilor comerciale principala resursă financiară și se formează din două mari categorii: depozite la vedere și depozite la termen.
Depozitele la vedere sunt constituite din disponibilitățile depuse în toate conturile deschise la bănci, din care se pot face plăți la cerere și pentru care banca nu-și rezervă dreptul de a solicita înștiințarea scrisă asupra unei viitoare retrageri de numerar.
Depozitele la termen sunt cea mai importantă sursă între pasivele bancare. Au scadența prestabilită, eventualele retrageri înainte de ajunge la maturitate fiind supuse unor penalizări prin dobânzi. Multe dintre aceste depozite sunt atrase prin emiterea de către bănci de certificate de depozit negociabile, purtătoare de dobânzi mari și cu scadențe foarte diversificate de la 7 zile la 7 ani. Aceste certificate au valori nominale standard și sunt preferate în principal de trezoreriile marilor întreprinderi. Tot în structura depozitelor la termen sunt incluse și cele din economii, în baza cărora se emit certificate de economii, instrumente negociabile, în care se specifică dobânda și termenul de scadență în funcție de opțiunea clienților.
Toate deciziile privind plasamentele au la bază următoarele principii: respectarea legalității; siguranța plasamentelor, asigurarea lichidității și scadența în funcție de opțiunea clienților.
Pe baza restricțiilor impuse de legislație dar și de Banca Națională, ținând cont de conjuctura economică și de poziția băncii în cadrul sistemului bancar, fiecare bancă își elaborează propriile politici privind plasamentele.
Siguranța plasamentelor. Creditele, participațiile la capitalul altor societăți, plasamentele în titluri financiare trebuie analizate cu multă grijă, utilizând o serie de tehnici specifice privind posibilitățile de rambursare la termenele prevăzute în contracte. Fiecare bancă își asumă un grad de risc și, fără excepție, fiecare bancă trece prin experiența pierderii definitive a unor plasamente, sau, mai ales, recuperarea întârziată și parțială a acestora. Pierderile menționate pot fi micșorate printr-o analiză prealabilă a plasamentelor potențiale pe care banca le-ar putea face, precum și prin urmărirea modului de utilizare a banilor pe toată durata derulării contractelor pentru a le preîntâmpina. Siguranța plasamentelor pe piața interbancară este relativ sigură, această problemă punându-se în cazul creditelor pe care banca le acordă întreprinderilor sau persoanelor fizice. Aceste credite sunt expuse riscului de a nu fi rambursate la scadență, din mai multe motive, cum ar fi: din cauza debitorului, respectiv a situației financiare, a producției sau a comercializării, precum și din pricina managementului defectuos al întreprinderii; din cauza situației de ansamblu a economiei naționale; din cauza băncii – credite neperformante, gestiune defectuoasă a funcției de credite.
Profitabilitatea plasamentelor BT. Obținerea profitului reprezintă scopul realizării plasamentelor pe care banca le face. Băncile trebuie să gestioneze în mod eficient plasamentele pentru a crește profitul/capitalul propriu. Obținerea unui profit mare nu este numai un scop în sine, ci și o necesitate pentru asigurarea unei poziții solide a băncii în cadrul sistemului bancar.
Banca Transilvania a înregistrat în 2013 un profit brut de 443,1 milioane lei, mai mare cu 30% față de aceeași perioadă a anului 2012, respectiv un profit net de 374,9 milioane lei, la finalul anului 2013.
Activele băncii totalizează, la 31.12.2013, 32.066 milioane lei. Soldul creditelor BT a crescut cu 9% în 2013, iar totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienți a crescut cu 11% în 2013, față de sfarșitul anului 2012, creșterile fiind, în ambele cazuri, peste nivelul bugetat.
Banca Transilvania a continuat să fie finanțatoare activă a economiei române și a atins toate obiectivele asumate. 2013 a fost un an foarte bun pentru Banca Transilvania, cu atât mai mult cu cât perioada septembrie – decembrie reprezintă unul dintre cele mai bune trimestre din ultimii ani privind creditarea BT.
În ultimul trimestru din 2013 au fost acordate – atât companiilor, cât și persoanelor fizice – peste 25.000 de credite noi, în valoare totală de 3.179 milioane lei.
Obiectivul major al băncii, pentru 2014, este creșterea veniturilor și eficientizarea proceselor. Focusul societății este creșterea responsabilă, vânzările, menținerea creșterii bazei de clienți, creșterea volumului de operațiuni, respectiv creșterea sinergiilor atât persoane juridice – persoane fizice, cât și dintre bancă și subsidiarele sale.
REZULTATE FINANCIARE BT 2013
Continuarea contribuției la finanțarea economiei de către BT, în 2013, a dus la creșterea veniturilor operaționale ale Băncii Transilvania.
Acestea sunt mai mari cu 12%, de 1.659 milioane lei, în decursul anului 2013, față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost de 1.484 milioane lei. Marja medie a dobânzii a fost de 3,92%, în 2013.
Rezultatul pozitiv din anul 2013 al Băncii Transilvania a fost sprijinit, de asemenea, de inițiativele de eficientizare a activităților, respectiv de cele de control al costurilor, care au dus la o îmbunătățire a raportului cost/venit cu peste 3 puncte de bază, ajungând la 48,7% în 2013.
La 31.12.2013, soldul creditelor BT era de 19.160 milioane lei, iar resursele atrase de la clienți au ajuns la 25.804 milioane lei, raportul credite – depozite fiind de 74,25%.
A crescut, de asemenea, numărul de clienți activi ai băncii – persoane fizice și companii – de la 1,67 milioane de clienți, la 31.12.2012, la aproape 1,76 milioane, la 31.12.2013.
Focusul Băncii Transilvania a fost clienții retail și cei IMM, precum și segmentele specializate, agricultura și domeniul medical. În corelație cu baza de clienți activi, numărul de operațiuni derulate prin conturi BT a crescut cu peste 8% față de aceeași perioadă a anului 2012.
Banca Transilvania a adoptat, și în cursul anului trecut, politica de creditare prudentă ca în anii precedenți, punând accent pe dispersia riscurilor. Creditele neperformante, cu restanțe mai mari de 90 de zile, reprezintă 12,57% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, la sfârșitul anului 2013, fiind sub media sistemului bancar din România. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizion aferent și garanții ipotecare reprezintă 122,4%, având un nivel relativ constant pe parcursul ultimilor doi ani.
În ceea ce privește cheltuielile nete cu provizioanele pentru active și angajamente de creditare, acestea sunt de 407 milioane lei, cu 9% mai mari decât anul trecut, dar încadrându-se în ținta de buget pentru anul 2013. Banca Transilvania a aplicat și în cursul anului trecut aceeași politică de provizionare prudentă, adoptată de BT încă de la începutul crizei financiare. Strategia are ca rezultat consolidarea stabilității financiare a băncii.
Soldul total al provizioanelor este de 2.493 milioane lei, la data de 31 decembrie 2013, față de 2.111 milioane lei, la sfârșitul anului 2012.
Banca Transilvania a încheiat 2013 cu un portofoliu de 2,1 milioane carduri, generând tranzacții cu 13% mai mari față de anul precedent. Cota de piață a băncii privind volumul tranzacțiilor a depășit 17%.
Recorduri istorice in retail
Trimestrul IV 2013 a adus recorduri istorice pentru Banca Transilvania, pe domeniul retail, fiind acordate credite în valoare de 425 mil.lei.
În ceea ce privește companiile, în cursul trimestrului IV al anului trecut, banca a acordat aproximativ 6.000 de credite noi, cu o expunere medie pe client de 464 mii lei. 2013 a însemnat începutul colaborării băncii cu câteva companii autohtone mari, iar în 2014 banca va continua acest trend.
Banca Transilvania a emis în 2013 obligațiuni convertibile în acțiuni în valoare de 30 milioane euro și a încheiat două noi contracte de împrumut subordonat, în sumă totală de 40 milioane euro. De asemenea, BT a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiții pentru o facilitate de garantare a microcreditelor.
Solvabilitatea băncii este de 13,78%, luând în considerare profitul cumulat al anului.
În primul trimestru din 2014, Banca Transilvania obține un profit net de 103,4 milioane lei, în creștere cu 22,6% față de aceeași perioadă a anului precedent. Profitul brut a fost de 123,5 milioane lei, mai mare cu 23% față de aceeași perioadă a anului 2013. Activele bancii din Cluj au ajuns la 32,924 miliarde lei, plus 2,7% față de T1 2012.
Soldul creditelor este cu 2,5% mai mare decât era la finalul anului 2013, iar totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienți este cu 3% peste nivelul de la sfârșitul anului 2013 – creșterile fiind peste nivelul bugetat.
În primul trimestru din 2014 au fost acordate, atât companiilor, cât și persoanelor fizice, peste 22.700 de credite noi, în valoare totală de 2.315 milioane lei.
Obiectivul major al băncii, pentru 2014, este creșterea veniturilor și eficientizarea proceselor. Cifrele arată creșteri semnificative ale volumelor tranzacțiilor prin BT și ale veniturilor operaționale, care cresc mai repede decât activele băncii. Clienții băncii folosesc din ce în ce mai mult servicii bancare oferite de BT, devenind banca lor principală. Pe partea de creditare focusul societății este creșterea responsabilă, unde segmentul persoane fizice și firme mici, adică retailul, rămâne ținta principală.
REZULTATE FINANCIARE BT 2014
Continuarea susținerii economiei reale, dezvoltarea unor produse și servicii noi – concentrarea pe creșterea activității în toate ariile de interes pentru bancă – a dus la creșterea veniturilor operaționale ale Băncii Transilvania în primul trimestru din 2014. Acestea a ajuns la 425 milioane lei, cu 19% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost de 357 milioane lei.
Marja netă a dobânzii a fost de 3,36%, în trimestrul I 2014.
Rezultatul pozitiv din anul 2014 al Băncii Transilvania a fost sprijinit inclusiv de inițiativele de eficientizare a activităților, respectiv de cele de control al costurilor, care au dus la o îmbunătățire a raportului cost/venit cu aproape 300 puncte de bază fata de trimestrul I 2013, ajungând la 46,9% în trimestrul I 2014.
La 31.03.2014, soldul creditelor BT era de 19.641 milioane lei, iar resursele atrase de la clienți au ajuns la 26.674 milioane lei, raportul credite – depozite fiind de 73,63%.
A crescut, de asemenea, numărul de clienți activi ai băncii – persoane fizice și companii – de la 1,76 milioane de clienți, la 31.12.2013, la aproape 1,78 milioane, la 31.03.2014.
Atenția Băncii Transilvania a fost dedicată clienților retail și IMM, precum și segmentelor specializate, cum sunt agricultura și domeniul medical. În corelație cu creșterea bazei de clienți activi, numărul de operațiuni derulate prin conturi BT a crescut cu peste 14% față de aceeași perioadă a anului 2013.
Banca Transilvania a păstrat în decursul ultimilor ani politica de creditare prudentă, punând accent pe dispersia riscurilor.
Creditele neperformante, cu restanțe mai mari de 90 de zile, reprezintă 12,97% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, la sfârșitul trimestrului I 2014, fiind sub media sistemului bancar din România. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizion aferent și garanții ipotecare reprezintă 123,4%, având un nivel relativ constant pe parcursul ultimilor doi ani.
În ceea ce privește cheltuielile nete cu provizioanele pentru active și angajamente de creditare, acestea sunt de 102 milioane lei, Banca Transilvania aplicând și în cursul trimestrului trecut aceeași politică de provizionare prudentă, adoptată încă de la începutul crizei financiare.
Strategia are ca rezultat consolidarea stabilității financiare a băncii. Soldul total al provizioanelor este de 2.607 milioane lei, la data de 31 martie 2014, față de 2.493 milioane lei, la sfârșitul anului 2013.
Banca Transilvania a încheiat primul trimestrul din 2014 cu un portofoliu de 2,14 milioane carduri, generând tranzacții cu 15% mai mari față de perioada similară a anului precedent. Cota de piață a băncii privind volumul tranzacțiilor a depășit 17%.
Trimestrul I 2014 a adus creșteri consistente pentru Banca Transilvania, pe domeniul retail, fiind acordate credite în valoare de 379 mil.lei. În ceea ce privește companiile, în cursul trimestrului I al anului curent, banca a acordat aproximativ 5.800 de credite noi, cu o expunere medie pe client de 331 mii lei.
Solvabilitatea băncii este de 13,49%, luând în considerare profitul cumulat al primului trimestru.
Plasamentele pe piața interbancară și în titluri financiare
În vederea fructificării tuturor fondurilor de care băncile dispun, aceste pot face plasamente la celelalte bănci, iar rata dobânzii pe această piață este determinată de cererea și oferta de bani. Plasamentele pe această piață nu reprezintă niciun risc. Titlurile financiare si plasamentele interbancare joacă un rol important. Acestea permit băncii să utilizeze toate resursele de care dispun la un moment dat, pot ajuta banca cu resurse lichide care se potrivesc nevoilor de lichiditate a băncii, contribuie la diversificarea portofoliului de plasamente și deci la protejarea băncii împotriva riscurilor financiare.
Principalele titluri financiare care pot constitui investiții financiare pentru bănci sunt următoarele:
Titluri de Stat emise de Ministerul Finanțelor și garantate de Stat, cu venit fix – sunt lipsite de risc;
Titluri de valoare emise de administrația centrală a țărilor din categoria A și a Băncilor Centrale din aceste țări, precum și de instituții financiare internaționale;
Titluri de valoare emise de societăți bancare românești, bănci din țările de categoria A, administrație locală din România, administrație locală din țările de categoria A;
Acțiuni ale băncii la alte instituții financiare depozitare și nedepozitare, societăți bancare și comerciale din țară – sunt riscante;
Titluri de valoare emise de societăți comerciale române și străine – sunt riscante.
Principalele operațiuni de plasament bancare sunt depozitele la vedere și depozitele la termen.
Plasamente bancare practicate de Banca Transilvania
Depozitul 210, Start pentru o investiție de succes – produsul este destinat atât persoanelor fizice cât și celor juridice, în vederea fructificării economiilor bănești pe termen de 201 zile. Principala caracteristică a produsului derivă din perioada de costituire față de depozitele clasice și adaptă nevoile clientului.
Depozitul 111 – depozitul este oferit persoanelor fizice și juridice, în vederea fructificării economiilor bănești pe termen de 111 de zile. Principala caracteristică a produsului derivă din perioada de constituire diferită față de depozitele clasice și adaptată nevoilor clienților.
Depozitul Anotimpuri – produsul este oferit persoanelor fizice și juridice, în vederea fructificării economiilor bănești pe termen de 45 de zile.
Depozitul Kid Cont – este un depozit cu acumulare și cu capitalizare anuală a dobânzii, constituit în numele minorilor cu vârsta cuprinsă între o zi și 17 ani, pentru o perioadă de minim1 an și maxim 17 ani, în funcție de vârsta minorului. Acest depozit poate fi deschis și în valută. Caracteristice acestui depozit sunt: depunerea inițială minimă (300 lei); depunerea lunarăminimă (50 lei); dobânda anuală 13,50%; dobânda corectivă (1%) și bonificația suplimentară(0,25% care se calculează începând cu a treia aniversare a depozitului).
Depozitul în EURO pe 77 de zile – depozit cu o dobândă de 7,50%/an.
Depozitul în EURO 5,5% – depozit în EURO pe termen de 6 luni cu dobândă fixă de 5,5%/an. Pentru constituirea/deschiderea unui astfel de depozit nu se percepe nici un comisionsuplimentar, depozitele se pot prelungi automat, opțional dobânda se poate capitaliza iar sumaminimă de constituire a depozitului este de 250 €.
Contul curent MĂRIT în EURO – cel mai nou produs de economisire al Băncii Transilvania. Contul curent MĂRIT în EURO îți oferă dobânda unui depozit, în condițiile accesului imediat,similar banilor păstrați într-un cont curent.
Alte forme particulare de plasament
Acreditivul bancar – formă de decontare prin care plățile între agenții economici seefectuează pe baza documentelor care atestă livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor, prestareaserviciilor, în baza unui contract comercial ferm. Plata se efectuează dacă vânzătorulîndeplinește condițiile stipulate în acreditiv, condiții care sunt în concordanță cu cerințele contractului.
Avantaj e pentru vânzător:
Vânzătorul primește integral și exact, la termenul stabilit, valoarea mărfurilor vândute(dacă sunt respectate condițiile din acreditiv).
Dacă acreditivul este confirmat, vânzătorul este acoperit contra riscului de țară și bancă a importatorului.
Ca vânzător, se poate acorda cumpărătorului un credit furnizor și beneficiați de omodalitate de finanțare specifică: scontarea documentelor prezentate sub acreditivul de export; se poate obține plata exporturilor dumneavoastră imediat după efectuarea livrăriifără a aștepta scadența plății de la extern; scontarea sub acreditiv nu implică garanțiematerială iar banca nu mărește gradul de îndatorare.
În cazul în care clientul este intermediar într-o tranzacție de export, acesta poate transfera acreditivul unuia sau mai multor subfurnizori sau poate cesiona încasările din acreditiv.
Avantaje pentru cumpărător:
Are siguranța că plătește doar în cazul în care mărfurile au fost livrate în condițiile decalitate și cantitate, la locul și în perioada stabilită conform contractului.
Poate beneficia de credit furnizor.
Incasso documentar – este o modalitate de decontare, care se bazează în esență peobligația de plată a cumpărătorului, asumată prin contractul comercial, fără a comporta nici un angajament de plată din partea băncilor implicate în derulare. Se recomandă utilizarea acesteimodalități în locul acreditivului doar în cazul în care există o relație de durată cu partenerulextern și nu se impune o măsură de securizare mai bună a tranzacțiilor comerciale.
Avantaje pentru exportator:
Aveți garanția că importatorul va intra în posesia documentelor de livrare numai contra plății sau acceptului de plată al acestora.
Avantaje pentru importator:
Nu are nicio obligație până la sosirea documentelor la banca lui.
Nu plătește mărfurile importate decât la ridicarea documentelor.
Ordinul de plată documentar – constă în dispoziția dată de o parte unei bănci de a plăti osumă determinată în favoarea unei alte părți, contra obligației beneficiarului de a prezentaanumite documente indicate de ordonator în ordinul de plată, în scopul stingerii obligației bănești provenind dintr-o relație directă existentă între ordonator și benefiaciar, în baza unui contract comercial ferm.
Ordinul de plată simplu – este forma de decontarecea mai simplă și cea mai rapidă. Esterevocabil până la momentul contului beneficiarului. Se efectuează din surse proprii sau dincredite bancare, fiind cea mai simplă modalitate de decontare folosită atât la intern cât și la extern.
Scrisoarea de garanție – se dresează clienților persoane juridice, fiind o modalitate degarantare de către bancă a unei plăți/prestații. Obiectul scrisorii îl constituie garantarearespectării obligațiilor contractuale rezultate din:
operațiuni de comeț;
acordarea de credite;
participarea la licitații interne sau internaționale în vederea achiziționării de bunuri și servicii.
În cazul în care debitorul principal nu respectă angajamentul asumat, banca se obligă pesine să plătească suma garantată.
Avantaje pentru exportator:
reduce riscul legat de neîncasarea exportului;
se poate obține un avans înaintea livrării;
facilitează contractarea unui credit.
Avantaje pentru importator:
asigură protecția contra riscurilor comerciale de neexecutare sau executare defectuoasă acontractului de către partenerul de afaceri;
asigură protecția împotriva riscului de pierdere a avansului.
Scrisoarea de bonitate/scrisoare de referință – cuprinde referințe despre clienți și seeliberează, de regulă la solicitarea acestora.
Scrisoarea de confort în lei sau valută – este emisă de către bancă în sprijinul clientului șireprezintă o confirmare a capacității de plată a acestuia, respectiv certificarea existenței șidisponibilității fondurilor necesare perfectării tranzacției comerciale sau financiare. Beneficiarulscrisorii de confort este partenerul comercial sau finanțatorul intern/extern al clientului băncii.Scrisoarea pote fi emisă în baza resurselor proprii ale clientului, a unor credite aflate în curs de derulare sau a unor finanțări viitoare.
Scrisoarea de intenție în lei sau în valută – este eliberată de către bănci în sprijinulclienților săi, cărora le este necesară în vederea încheierii unor tranzacții comerciale sau aobținerii unei finanțări pe plan intern sau internațional, a adjudecării unor oferte în cazulorganizării de licitații pentru achiziția de produse, prestări de servicii sau efectuarea unor lucrări.Banca își exprimă prin scrisoarea în cauză intenția/disponibilitatea sa de a acorda clientului, înanumite condiții, finanțarea sau facilitatea solicitată de acesta.
Caseta de siguranță – este un serviciu de depozitare de bunuri și val ori materiale. Sunt amplasate în spații special amenajate, asigurate cu sisteme de pază, supraveghere și alarmă. Beneficiarii sunt persoane fizice sau juridice.
2.1.2. Plasamente non-bancare
Acest segment al plasamentelor non-bancare este reprezentat de asigurări. Rolul economico-social al asigurărilor se manifestă în mai multe direcții.
Acoperirea pagubelor produse asigurașilor permite reconstituirea patrimoniului acestora, desfășurarea neîntreruptă a producției și circulației PIB, și astfel păstrarea integrității avuției naționale.
Asigurările de viață reprezintă și un mijloc suplimentar de prevedere și fructificare a disponibilităților lor bănești pentru perioada de bătrânețe sau pentru pierderea capacității de muncă, în acest fel asigurările de viață apar ca o completare a asigurărilor și securității sociale, precum și acțiunii de economisire realizată prin bănci, case de economii, fonduri de investiții, etc.
Asigurările au, de asemenea, și un impact asupra economiei și pieței financiare. Astfel, asigurările au o ramură prestatoare de servicii, deoarece obiectul activității lor este un bun necorporal – securitatea, protecția asiguraților. Disponibilitățile societăților de asigurare sunt plasate, funcție de categoria de asigurări. Disponibilitățile din asigurări de viață, având o durată mare a contractelor, sunt fructificate în plasamente în înscrisuri ale împrumutului de stat, care au randamente stabile, deși în general mai mici ca ale altor tipuri de plasamente, în schimb în asigurările non-viață durata contractelor este mai mică, de regulă un an sau mai puțin, sunt preferate și dețin o pondere mai mare în totalul investițiilor în acțiuni și obligațiuni ale societăților comerciale.
Plasamente non-bancare practicate de Banca Transilvania
AEGON La Nevoie este forma cea mai simplă și cea mai accesibilă a poliței mixte de viață. Pentru perioada asigurată, prin plata primelor de asigurare, se garantează ca despăgubire întreaga sumă asigurată plus dobânzile asigurate. Despăgubirea se achită fie în cazul unui deces prematur, fie la expirarea poliței. AEGON La Nevoie este un instrument de economisire solid cât și o eficientă modalitate de sprijin financiar al familiei.
PLANURI DE ECONOMISIRE ȘI PROTECȚIE este o asigurare mixtă de viață, cu plata la termen fix. Acumularea unui capital necesar suportării cheltuielilor implicate de continuarea studiilor, economisirea sumelor zestre pentru copii sunt obiective pentru realizarea cărora orice părinte are nevoie de realizarea unui plan financiar temeinic. Prin polița mixtă de viață cu plata la termen fix, capitalul dorit va fi acumulat și plătit punctual copiilor, chiar și în cazul dispariției părintelui asigurat. Decestul prematur al persoanei asigurate, înainte de expirarea poliței va produce eliberarea familiei de obligația achitării primelor, BT Asigurări Transilvania preluând misiunea acumulării sumei asigurate și despăgubirea beneficiarului la termenul stabilit prin polița PLANURI DE ECONOMISIRE ȘI PROTECȚIE.
BANCASSURANCE – reprezintă asigurarea completă a locuinței, protejează clădirea și conținutul acesteia contra pierderilor cauzate de producerea riscurilor asigurate. BANCASSURANCE oferă protecție și asigură familiei prin asigurarea de accidente a tuturor membrilor familiei și garantează răspunderea civilă a asiguratului față de terți.
2.2. Creditele și depozitele bancare pentru clientela Băncii Transilvania
2.2.1. Creditele pentru clienteală
Creditele reprezintă creanțe deținute de bancă asupra clientelei, creanțe ce au apărut din necesitatea satisfacerii nevoilor de finanțare ale persoanelor fizice și întreprinderilor. Originea cuvântului credit este latină. „Credere”, tradus prin a crede, înseamnă mai repede a avea încredere în faptul că în viitor se vor respecta toți termenii contractului de credit stabiliți în prezent de comun acord. Împrumutatul are încredere în faptul că suma obținută va fi astfel utilizată încât să-i dea posibilitatea rambursării și plății unei dobânzi, iar împrumutătorul are încredere în faptul că va recupera suma avansată la termenul stabilit și va obține un câștig conform înțelegerii încheiate.
În economiile moderne, creditul joacă un rol foarte important. El facilitează schimburile, sitimulează producția, susține creșterea economică și joacă un rol important în creația monetară. Dezvoltând puțin ideea, găsesc următoarele aspecte pozitive induse de credit în economie:
creditul facilitează schimburile – acesta a reprezentat primul rol jucat de credit, care a stat și la baza apariției băncilor. Recurgerea la credit, materializează printr-o anticipare de venituri, permite obținerea unui surplus de putere de cumpărare cu influiență directă asupra volumului mărfurilor tranzacționate;
creditul stimulează producția – dezvoltarea activității productive depinde de măsura în care capacitățile de producție pot fi modernizate, înlocuite sau extinse. Creditul permite întreprinderilor să achiziționeze capacități de producție în strânsă legătură cu cantitatea și calitatea producției de realizat. Pe de altă parte, el oferă cumpărătorilor resurse financiare, stimulând consumul. Astfel, creează cerere pentru producția oferită. Efectele creditului asupra producției nu se manifestă doar la agentul economic beneficiar, ci se extind indirect și la alte întreprinderi;
creditul joacă un rol în creația monetară – în condițiile în care o bancă acordă un credit, ea creează fluxuri monetare. Sunt astfel folosite resurse din depozite pentru acordarea de credite, fără ca deponenții să fie privați de utilizarea depozitelor. Prin creditare băncile comerciale creează monedă în economie.
2.2.1.1. Tipuri de credite
Creditele acordate pot fi clasificate după mai multe criterii:
după durata acordării:
credite pe termen scurt (până la 1 an);
credite pe termen mediu (1-5 ani);
credite pe termen lung (peste 5 ani).
în funcție de destinație:
credite comerciale;
credite de trezorerie;
credite pentru export;
credite pentru echipamente;
credite pentru bunuri imobiliare;
alte credite.
după modalitatea de rambursare:
credite rambursabile la scadență (în fine);
credite rambursabile prin rate fixe;
credite rambursabile prin anuități constante.
după tipul clienților beneficiari:
credite acordate clientelei financiare;
credite acordate societăților nefinanciare;
credite acordate populației.
după formă:
avansul în cont curent;
împrumutul acordat;
cesiune de creanțe (scontare, factoring);
creditul pe semnătură sau angajament de garanție.
după situația economică și financiară a debitorului:
credite performante;
credite în observație;
credite sub standard;
credite incerte;
credite cu risc major.
2.2.1.2. Acordarea creditelor
În condițiile în care o întreprindere solicită un credit de bancă, trebuie să furnizeze acesteia o serie de documente care să stea la baza deciziei de creditare. Astfel, întreprinderea prezintă următoarea documentație:
cerere de acordare de credit;
bilanțul în contul de profit și pierdere din ultimul an sau din ultimii trei ani;
bugetul de venituri și cheltuieli din anul curent;
situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditare. Dacă este cazul, un plan de fezabilitate;
lista bunurilor constituite în garanție;
alte documente.
Analiza clientului solicitant de credite are în vedere acordarea unui număr de puncte în funcție de mai multe criterii. Cel mai adesea se au în vedere următoarele:
forma de organizare a agentului economic;
sectorul în care își desfășoară activitatea;
poziția unității în ramura sau subramura respectivă;
lichiditatea patrimonială;
indicatorul de solvabilitate;
rotația activelor circulante;
garanțiile asiguratorii;
gradul de îndatorare;
dependența de piețele de aprovizionare și de desfacere;
nivelul sprijinului guvernamental al subvențiilor;
calitatea managementului;
perspectiva unității.
În cazul persoanelor fizice, prin metoda credit-scoring se analizează clientul în primul după veniturile și cheltuielile sale, dar și după o serie de criterii subiective: condițiile de locuit, profesia și locul de muncă, starea civilă, numărul de copii etc.
În baza analizei băncii, solicitantul de credit este încadrat într-una din următoarele categorii de bonitate:
categoria A – cuprinde debitorii care desfășoară o activitate economico-financiară rentabilă, având asigurate toate condițiile de aprovizionare desfacere, tehnologice, organizatorice și de personal care să-și permită rambursarea la termen a ratelor scadente din credite și plata dobânzilor;
categoria B – cuprinde debitorii care au o situație economico-financiară bună în prezent, își realizează indicatorii de bonitate, dar pentru perioada următoare nu sunt perspective privind menținerea performanțelor financiare la același nivel, existând probleme legate de natura și de obiectul activității;
categoria C – cuprinde debitorii care au în prezent o situație economico-financiară satisfăcătoare, existând tendința de înrăutățire a indicatorilor de producție, a eficienței activității organizatorice și de personal;
categoria D – cuprinde debitorii care au în prezent o situație economico-financiară caracterizată prin indicatori de producție, tehnologici, organizatorici și de personal inferior, oscilând în perioade scurte de timp între o activitate satisfăcătoare și una nesatisfăcătoare;
categoria E – cuprinde debitorii care desfășoară o activitate nerentabilă, înregistrând pierderi, de unde și incertitudinea cu privire la capacitatea acestora de a rambursa creditele acordate și dobânda aferentă.
Totalitatea creditelor acordate de bancă creează portofoliul său de credite. Periodic, banca își reconsideră calitatea portofoliului ținând cont de categoriile mai sus prezentate și de serviciul datoriei. Acesta din urmă poate fi de trei tipuri:
bun – atunci când ratele și dobânzile au fost plătite la termen;
slab – atunci când una sau mai multe rate și dobânzi au fost plătite la termen;
necorespunzător – atunci când una sau mai multe rate sau dobânzi nu au fost plătite pe o perioadă mai mare de 30 de zile.
Categoriile de bonitate și serviciul datoriei externe clasează portofoliul de credit pe baza tabelului matricial următor:
2.2.2. Depozitele bancare
Depozitele bancare se materializează prin sume depuse în conturi bancare de titulari sau transferate de terți în favoarea titularilor de cont.
Analizând contul bancar, acesta poate fi definit și caracterizat din mai multe puncte de vedere. Astfel:
contul bancar este un document contabil ce reflectă datoriile și creanțele ce iau naștere în relația dintre bancă și clienții săi;
contul bancar este un contract între bancă și client cu privire la modul de acoperire și stingere a creanțelor și datoriilor. Contractul stabilește dreptul și obligațiile părților, regimul de dobânzi și serviciile anexate conturilor (de exemplu: furnizarea de extrase de cont);
contul bancar este un instrument al comerțului de bancă. Soldul său oferă informații cu privire la poziția clientului în relația cu banca, debitoare sau creditoare. În cazul în care clientul deține un sold creditor, el are o creanță asupra băncii și are de încasat o dobândă. În al doilea caz, fiind dator la bancă, clientul va avea de plătit o dobândă. Mărimea și felul soldului sun provizorii, schimbându-se după fiecare nouă operațiune;
contul bancar este un instrument de plată. Aceasta înseamnă că datoriile pot fi plătite și creanțele încasate prin înscriere în debitul său creditul contului;
contul bancar este un instrument de garantare. Prin soldul creditor al contului, se poate garanta un împrumut într-un alt cont. Un alt exemplu de garantare prin cont apare în cazul utilizării unui acreditiv. Garantarea poate fi subiectivă, când posesorul unui anmit sold în cont poate beneficia de o imagine pozitivă, de seriozitate și soliditate financiară.
2.2.2.1. Tipuri de depozite
În procesul economisirii și al derulării operațiunilor de încasări și plăți se regăsesc următoarele tipuri de conturi bancare:
Depozite în cont curent – reprezintă sume depuse de titular sau de alte persoane în favoarea titularului, rezultate din cadrul operațiunilor curente de încasări și plăți (ex: plata salariilor, plata și încasarea facturilor). Aceste sume pot fi retrase de client în favoarea sa sau a altor persoane în orice moment, fără preaviz. Soldul contului trebuie să fie creditor. Excepție fac conturile care beneficiază de un plafon de creditare din partea băncii, ce ii permite titularului să efectueze plăți sau retrageri fără a dispune de sumele necesare. Rata dobânzii care remunerează contul curent este printre cele mai reduse, putând să fie chiar zero. Prin valoarea soldului, prin nivelul rulajului si obligativitatea constituirii sale, contul curent se prezintă ca un cont de întreprindere. În țările dezvoltate economic, în urma amplificării procesului de bancarizare, se constată totuși un număr mai mare de conturi deschise de persoanele fizice în raport cu societățile comerciale.
Depozitele la vedere – reprezintă un cont slab remunerat sau chiar neremunerat, destinat să primească sume de la titular în vederea unei utilizări pe termen scurt. Soldul contului este creditor și poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În practică se întâlnește și cazul în care banca cere, mai ales pentru sume importante, un preaviz pentru termen foarte scurt, de obicei o zi lucrătoare. În lipsa unei scadențe definite, durata constituirii contului la vedere depinde de nevoile și bunul plac al titularului. Acest fapt ar induce pentru bancă o reținere în a utiliza o astfel de resursă. Toruși, o observare pe termen mai lung permite constatatea unei anumite stabilități și perenități a acestei resurse, ceea ce permite băncii alocarea sa pe o perioadă mai lungă.
Depozit la termen – reprezintă o sumă depusă de titular și blocată la dispoziția băncii până la o scadență stabilită prin contract, în momentul constituirii depozitului. Spre deosebire de conturile prezentate anterior, depozitul la termen este remunerat la un nivel mai ridicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul dobânzii se stabilește între deponent și bancher în funcție de puterea de negociere a fiecăruia și ținând cont de mărimea sumei depuse și de scadență. De regulă, nivelul ratei dobânzii este apropiat de cel al ratei dobânzii pe piața monetară, pentru o perioadă asemănătoare. Depozitul la termen îi dă băncii posibilitatea de a dispune liber de suma depusă până la scadență, când va trebui să ramburseze această sumă, majorată cu dobânda. Retragerea excepțională a sumei înainte de scadență se sancționează printr-o pierdere de dobândă.
Depozitele colaterale – reprezintă sume depuse într-un cont în vederea garantării unor obligații contractuale ale clientului, ca de exemplu:
deschiderea de acreditive;
emitere de scrisori de garanție;
ordine de plată cu scadență;
cecuri certificate;
garanții gestionari.
Certificare de depozite – reprezintă sume depuse într-un cont, în funcție de bancăm primindu-se:
certificat de economii;
carnet de economii;
certificat de depozit.
Aceste forme de economisire pot fi la vedere sau la termen. Dobânda poate fi încasată la scadență sau anticipat.
Depozite pe librete de economii – reprezintă o formă de economisire, asemănătoare carnetelor de economii și caracteristică Casei de Economii și Consemnațiuni.
Statisticile BNR arată ca dobânzile la depozitele și creditele noi în lei pentru populație au scăzut în martie 2014 la noi minime istorice, pe fondul diminuării dobânzii de referință a băncii centrale și a ratelor pe piață interbancară (ROBOR). Astfel, băncile platesc acum pentru depozitele la termen de maxim 1 an constituite de persoanele fizice o dobândă medie de 3,47%, în timp ce pentru creditele de consum, populația plătește o dobândă anuală efectivă (DAE) de sub 2%, mai exact 11,90%.
În februarie, dobânda medie la depozite era de 3,57%, iar la credite de 12,31%.
În urmă cu un an, în martie 2013, dobânda la depozite era de 5,55% pe an, așadar cu peste două puncte mai mare, în timp ce pentru creditele de consum (de nevoi personale), dobânda era de 15,79%, cu aproape 4 puncte mai ridicată.
Nici pentru depozitele la termen mai mare de 1 an, până la 2 ani, băncile nu sunt dispuse să majoreze dobânda, aceasta fiind menținută la 4,13% în martie. În urmă cu un an, aceasta era 5,96%. În schimb, în cazul economiilor de peste 2 ani, rata dobânzii este în creștere: 3,22%, față de 3,17% în februarie. În urma cu un an era 4,42%.
Și pentru depozitele firmelor dobânda a atins un minim istoric în martie, de 2,07%, față de 2,67% în februarie și 4,73 în martie 2013.
În privința creditelor pentru locuințe pentru populație, DAE în lei a scăzut în martie la 5,62%, față de 5,72% în februarie și 5,55% în ianuarie. În urmă cu un an, în martie 2013, dobandă la aceste credite era 8,89%.
În cazul creditelor în lei pentru firme, cu valori de până la echivalentul unui milion de euro, dobânda este în stagnare: 7,37% în martie, față de 7,72% în februarie și 7,05% în ianuarie. În urmă cu un an, dobânda era 10,21%.
2.3. Creditul IMM oferit de Banca Transilvania
În 2006 numarul de credite acordate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) de Banca Transilvania a depasit 20.000. Transilvania a avut ca target o triplare a numărului de credite până în anul 2007 și clasarea pe primul loc în topul bancilor cu activitate de creditare a IMM-urilor.
Banca a început să intre mai puternic pe segmentul creditelor pentru IMM-uri în 2005, lansând în acea perioadă si o campanie agresivă de publicitate.
Banca Transilvania este o bancă universală, dar a fost specializată înca de la început în IMM-uri, iar decizia de a se concentra pe acest segment a venit ca urmare a experienței pe care o aveau în domeniu.
Concurenta de pe piața creditării pentru IMM-uri a devenit mai acerbă în acea perioadă, BRD, Bancpost și Finans Bank lansând produse noi pe acest segment.
Principala noutate din segmentul creditării pentru IMM-uri au fost creditele fără garanții, acestea fiind până acum principala cauză care împiedică accesul IMM-urilor la finanțare.
Conform criteriilor Băncii Transilvania, IMM-urile sunt societăți cu o cifră de afaceri de până la 1,5 milioane de lei (circa 425.000 de euro), iar pentru unele din produsele de creditare banca nu solicită un istoric al activității.
Creditele acordate de Banca Transilvania IMM-urilor au ajuns să reprezinte 15% în totalul creditelor acordate și 30% în totalul creditelor acordate persoanelor juridice.
Banca Transilvania este listată la Bursa de Valori, unde avea în anul 2006 o valoare de piața de circa un miliard de euro. Principalul acționar era BERD, cu un pachet de 15% din acțiuni, banca fiind controlată de un grup de oameni de afaceri din Cluj, care au însă fiecare dețineri de sub 5%.
Banca Transilvania a obținut în primul trimestru al anunui 2006 un profit brut de 8,4 milioane de euro (30,7 milioane de lei), cu 35% mai mare, în euro, comparativ cu perioada similară a lui 2005, continuându-și expansiunea teritorială prin deschiderea a 32 de agenții noi în acea perioadă.
În 2011 Banca Transilvania a lansat, pentru IMM-uri, creditul rapid fără garanții materiale, destinat acoperirii nevoilor de capital generate de desfășurarea activității sau pentru creșterea afacerii.
În 2011 au dat tonul pieței în ceea ce privește creditarea IMM-urilor, continuând astfel susținerea clienților și consolidarea portofoliului de credite. Creditul Rapid fără garanții materiale, pe care l-au lansat, s-a acordat în timp scurt, nu necesita garanții și putea fi contractat pe un termen mediu, de până la 60 de luni. În plus, perioada generoasă de grație permite răgazul suplimentar necesar relansării activității întreprinderilor mici și mijlocii, după conjunctura dificilă a ultimilor ani.
Creditul rapid fără garanții materiale era destinat clienților IMM care aveau o cifră de afaceri de până la 4 milioane lei. Principalul beneficiu oferit de acest credit era dat de lipsa garanțiilor materiale. Astfel, accesul la fondurile necesare creșterii activității devenea mult mai simplu.
Creditul putea fi accesat și în varianta de garantare a sumei de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), ceea ce, de asemenea, nu înseamnă un efort din partea întreprinzătorului. Suma putea fi utilizată inclusiv pentru refinanțarea altor credite pe termen scurt sau mediu. Perioada de grație, care putea fi de până la 12 luni, sporea atractivitatea creditului tocmai pentru că însemna, pentru client, efort minim de rambursare în primul an.
Valoarea maximă a creditului era de 60.000 de lei sau echivalentul în euro. Aceasta putea să ajungă până la 100.000 lei sau echivalentul în euro, în cazul în care clientul opta pentru constituirea garanției FNGCIMM pentru 80% din valoarea creditului.
Dobanda aferentă Creditului Rapid fără garanții materiale, acordat în lei, era de 12% pe an, respectiv de 11% pe an. În cazul în care se solicita garanțiile Fondului, dobanda era de 9,5% pe an, respectiv de 8,5% pe an.
Pentru a beneficia de Creditul Rapid fără garanții materiale, o companie trebuia să înregistreze o perioadă minimă de activitate de 24 de luni, iar evoluția cifrei de afaceri să fie pozitivă sau, dacă înregistra scădere, aceasta să fie de maxim 25%.
În plus, era creditul care nu presupunea comision de rambursare anticipată. Puteau fi făcute rambursări anticipate parțiale sau totale, fără niciun efort suplimentar din partea întreprinzătorilor.
În 2012 Banca Transilvania (BT) anunța lansarea unui nou produs destinat IMM-urilor, al 20-lea, de data aceasta pentru firmele cu o vechime de cel mult un an, cărora le oferea un cont cu tranzacții gratuite timp de un an, inclusiv serviciul de internet banking.
Cu acest cont gratuit BT plănuia să atragă jumatate dintre firmele nou înregistrate în România, adica în jur de 30.000 de start-up-uri, în condițiile în care în prezent o treime dintre firmele nou înregistrate în fiecare an alege să-și deschidă un cont de capital la BT.
Noul produs avea să fie unul simplu și „curat”, fără steluțe, „disclaim-uri”, condiționări sau bariere de ieșire, cum se întampla de obicei la alte oferte.
Pe scurt, este vorba de comisioane 0 la toate plățile și încasările, la op-uri, cec-uri, bilete la ordin și internet banking, ce include și mobile banking.
Nu existau limite cu privire la numărul de tranzacții și nici taxe sau constrângeri pentru utilizarea pe o anumită perioadă minimă sau renunțarea la serviciu: se putea folosi oricât, chiar mai puțin de un an, iar firmele se puteau muta fără penalități la altă bancă, dacă nu erau mulțumite de serviciile BT.
Produsul era foarte simplu și avea o bază foarte mare de aplicabilitate. Se dorea să vină cât mai multe start-up-uri la BT, astfel încât să le ușureze munca pentru mai tarziu, când firmele respective urmau să apeleze la alte produse, precum creditele, care puteau fi acordate mai ușor, având deja un istoric de lucru cu firma.
Acest produs nu intra în logica cost/beneficiu, care spune că la 1 leu investit în speranța ca se va primi înapoi mai mult, altfel nu ar trebui investit leul. Au fost făcute estimări legate de cost și nu au fost siguri ca produsul va fi profitabil în acel moment și existau mari șanse ca strict acest produs, pe universul start-up-urilor care l-au folosit, să nu iasă nici măcar pe brake-even. De altfel, exista riscul ca în primul an să fie pe minus.
De aceea, logica lansării acestui produs a fost aceea de investiție în propria lor capitalizare și poziționare. Dacă noile firme urmau să aibă un parcurs pozitiv cu Banca Transilvania în primul an, cu siguranță urma să-l aibă și mai târziu, iar mai apoi în momentul în care ele s-ar fi pus pe picioare, banca urma să primească și ea câte ceva din ce a dat.
BT avea și încă are o rețea foarte mare, o infrastructură bine pusă la punct, cu servicii noi, moderne de internet banking, de aceea credeau că aceste costuri marginale care presupun deschiderile de noi conturi pot fi absorbite de nivelul ridicat de afaceri al băncii.
Datorită flexibilității, IMM-urile au depășit șocul provocat de criză și s-au adaptat noilor realități.
În ultimii șapte ani, numărul de companii care se înființează este pe un trend crescător. Asta înseamnă că, cel puțin mental, IMM-urile au depășit situația de criză și înțeleg foarte bine unde se află. Câtă vreme există această disponibilitate de a începe afaceri noi iar oamenii își investesc în ele proprii bani, înseamnă că au anumite așteptări. Cred că zona de IMM-uri a fost lovită cel mai repede de criză, dar de asemenea și-a revenit cel mai repede.
Indiferent dacă este creștere economică sau recesiune, una din două IMM-uri nu trăiesc mai mult de un an. Iar din cele care rămân, în următorul an se triază în continuare.
Pentru firmele mici, instabilitatea este parte din ADN-ul lor, de aceea eu cred că au depășit de mult această problemă a crizei. Mai degrabă văd semne de întrebare din acest punct de vedere la companiile mari.
La nivelul sistemului bancar, cererea este mult diminuată și va rămâne așa probabil ceva ani de aici înainte, ceea ce nu o consider neapărat ca pe un lucru rău. Banca Transilvania nu s-a plâns de lipsa cererii, pentru că în fiecare an după criză, au crescut portofoliul de credite cu cel puțin 10%, o componentă foarte importantă fiind reprezentată de refinanțări.
Banca Transilvania avea în 2012, 140.000 de clienți activi pesoane juridice, din care 10.000 sunt clienți corpoarte, în creștere cu 20% de la începutul acelui an.
Puțin peste 60% din portofoliul băncii erau credite pentru companii, cu o valoare de 10 miliarde de lei.
La începutul acestui an, ianuarie 2014, a fost semnată convenția privind garantarea creditelor pentru IMM. Suma maximă ce poate fi luată este de 5 mil. lei.
Ministerul Finanțelor Publice și FNGCIMM au semnat convenția privind implementarea Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii prin care FNGCIMM este mandatat să garanteze în numele și în contul statului, creditele acordate de către instituțiile de credit I.M.M.-urilor eligibile în cadrul Programului.
Programul constă în acordarea întreprinderilor mici și mijlocii a unei linii de credit pentru capital de lucru, garantată de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare. Valoarea maximă a unui credit garantat este de 5.000.000 lei/I.M.M. pe o perioadă de maximum 24 luni, cu posibilitatea prelungirii cu maximum 12 luni, în vederea rambursării liniei de credit.
Prin acest program se urmărește crearea unei flexibilități mai mari prin scurtarea timpului necesar acordării finanțărilor garantate de stat și implicit crearea unui acces mai rapid IMM-urilor la capital de lucru. De asemenea, programul țintește IMM-urile care au o activitate economică sustenabilă și a căror activitate are de asemenea un efect multiplicator mai mare în economia reală. Totodată, acest program are în vedere limitarea costurilor finanțării prin stabilirea unei marje maxime de 3,5% pe an percepută de către instituțiile de credit peste rata dobânzii de referință, care include și nivelul total al comisioanelor percepute de către finanțator.
Începând cu acest an, 2014, Banca Transilvania va acorda credite pentru IMM-uri cu dobândă redusă prin programul JEREMIE.
Fondul European de Investiții (FEI) a semnat, în cadrul inițiativei JEREMIE, un contract nou cu Banca Transilvania, prin care banca primește fonduri pentru acordarea de credite pentru IMM-uri cu dobândă subvenționată.
Prin noile contracte, semnate în cadrul instrumentului JEREMIE de creditare cu subvenție parțială de dobândă, întreprinderile mici și mijlocii vor putea accesa împrumuturi pentru investiții și capital de lucru în valoare totală de 120 de milioane de euro, beneficiind de o dobândă redusă semnificativ față de nivelul pieței și de cerințe reduse de garanții.
Noul instrument JEREMIE de finanțare cu dobândă subvenționată, implementat deja cu succes de EIF în alte țări, se adaugă facilităților JEREMIE de garanții și capital de risc deja existente în România, oferind noi opțiuni de finanțare pentru o gamă mai largă de întreprinderi din diverse sectoare și etape de dezvoltare. În acest mod, se demonstrează că fondurile structurale pot fi utilizate eficient pentru a susține accesul IMM-urilor la finanțare și, pornind de la realizările actuale, se poate implementa în continuare acest tip de instrumente în viitoarea politică de coeziune.
În cadrul inițiativei JEREMIE, alte două instrumente financiare pentru IMM (conform definiției europene) au fost deja create și sunt active în Romania: garanția de portofoliu, prin intermediul căreia au fost acordate deja peste 2000 de credite în valoare totală de peste 180 de milioane de euro cu cerințe semnificativ reduse de garanții pentru IMM, și fondul de capital de risc 3TS Catalyst România, care a efectuat primele investiții în întreprinderi din domeniul tehnologiei.
Această nouă achiziție a fost posibilă ca urmare a creșterii resurselor mandatului JEREMIE de către Guvernul României în luna noiembrie, printr-o alocare suplimentară din cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007-2013, cofinanțat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.
Împrumuturile se vor acorda IMM-urilor de către bănci în condițiile prevăzute în schema relevantă de ajutoare de minimis.
Principala misiune a FEI, instituție deținută în majoritate de Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană, este de a susține IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finanțare. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, de garantare și microfinanțare specifice acestui segment de piață. În acest sens, FEI promovează obiectivele Uniunii Europene în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii și creării de locuri de muncă.
Investițiile totale nete ale FEI în fonduri de capital de risc și private equity se ridicau la peste 6,9 miliarde euro la sfârșitul anului 2012. Cu participații în peste 435 de fonduri, FEI este principalul jucător european pe segmentul capitalului de risc, având în vedere amploarea și gama largă a investițiilor sale, în special în segmentele high-tech și early-stage. Garanțiile angajate de FEI totalizau, la sfârșitul anului 2012, 4,7 miliarde euro în peste 255 de operațiuni, poziționând Fondul ca jucător european major în domeniul garanțiilor pentru IMM-uri.
Ce este JEREMIE?
JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) este o inițiativă comună a Comisiei Europene (Direcția Generală Politici Regionale) și a Băncii Europene de Investiții (din care face parte Fondul European de Investiții), care are ca obiectiv creșterea accesului la finanțare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013.
JEREMIE permite Statelor Membre și Regiunilor să dedice resurse naționale și din fonduri structurale pentru a crea fonduri de participare (holding funds) care să poată finanța IMM-urile într-un mod flexibil și inovator. Noua inițiativă urmărește dezvoltarea și încurajarea antreprenoriatului în Uniunea Europeană.
În prezent, la nivel UE, FEI gestionează 14 Fonduri de Participare JEREMIE, dintre care 7 la nivel național și alte 7 la nivel regional. În România, inițiativa JEREMIE este administrată de către FEI și este finanțată prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”, cofinanțat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.
Uniunea Europeană facilitează accesul la finanțare al întreprinderilor cu maxim 9 angajați și cifra de afaceri anuală sau total active mai mici de 2 milioane de euro. Facilitatea Progress Microfinance are ca și destinație dezvoltarea unei întreprinderi prin finanțarea investițiilor și a capitalului de lucru.
Banca Transilvania vine cu o abordare nouă, în premieră, pentru clienții IMM. Aceștia beneficiază gratuit, începând cu 1 februarie a.c., timp de 3 luni, de o serie de produse și servicii din oferta Băncii Transilvania.
Prin această abordare se oferă ocazia clienților IMM să testeze gratuit produsele și serviciile. Iar pentru echipa Banca Transilvania, este un demers prin care se demonstrează că este o bancă locală care crede și sprijină oamenii întreprinzători, cu soluții pe măsură. În 2013, într-un an plin de provocări, și-au consolidat cota de piață pe segmentul IMM-urilor, sector pe care l-au sprijinit inclusiv cu finanțare. Anul trecut au acordat IMM-urilor nu mai puțin de 18.500 de credite noi, în valoare de 5,5 miliarde lei. Tot în 2013, peste 30% din start-up-urile înființate în România au ales să-și deschidă cont la Banca Transilvania. BT a lansat această facilitate atât pentru clienții noi, cât și pentru cei din portofoliu. Aceștia pot aplica online, accesând siteul www.bancatransilvania.ro .
IMM-urile care vor să se numere de acum înainte printre clienții Băncii Transilvania vor beneficia de gratuitate, timp de trei luni de la înrolare, la următoarele servicii și produse:
gestiunea contului;
abonament la BT24 Internet Banking și Mobile Banking;
plăți în lei prin BT24;
plăți în lei pentru bilete la ordin și cecuri bancare;
încasări în lei;
serviciul SMS Alert;
POS – fără costuri de mentenanță;
de implementare;
pentru consumabile și fără comision de administrare;
eCommerce – fără comision de înrolare sau de administrare;
cardul VISA Business Electron, VISA Business Silver, Visa Business Credit Card și MasterCard Business – fără comision de emitere sau închidere card.
Pentru cardurile de credit business, banca oferă o perioadă de grație de trei luni. Clienții IMM care lucrează deja cu Banca Transilvania beneficiază de gratuitate la cea mai mare parte dintre produsele și serviciile menționate. După expirarea perioadei de gratuitate, în cazul în care clienții aleg să utilizeze produsele și serviciile respective, comisioanele BT vor fi cele standard, deja în vigoare. În cazul în care nu se dorește folosirea acestora după terminarea campaniei, banca nu percepe niciun cost de renunțare.
„Totul pentru IMM”, prima campanie marca BT din 2014 Banca Transilvania a lansat, cu această ocazie, campania „Totul pentru IMM”, derulată în cele mai importante medii de comunicare: televiziune, online, outdoor etc. Mesajul principal este, în același timp, emoțional și angajant, „Pentru că dai totul, primești totul”. Acesta se referă la implicarea și dăruirea celor care coordonează IMM-uri și, pe de altă parte, la oferta băncii.
Anul 2014 vine cu cele mai ieftine credite pentru IMM-uri.
Ținta atacurilor din mediul de business în ultimii ani, băncile din Romania au declanșat de la începutul lui 2014 o amplă campanie de promovare a creditelor în lei pentru IMM-uri. Reducerea dobânzii de referință de către BNR precum și sprijinul statului sau al altor parteneri internaționali au facut ca instituțiile financiare să inunde piața cu oferte din ce în ce mai avantajoase pentru firme.
Oameni de afaceri importanți din România au criticat până anul trecut sectorul bancar pentru condițiile dificile impuse la creditare sau chiar pentru neacordarea de finanțare.
Decizia Băncii Naționale a României (BNR) de reducere a dobânzii de referință la nivelul minim de 3,5%, precum și diversele programe lansate de Guvern și alte instituții străine au permis însă băncilor să vină cu oferte de finanțare mult mai atractive pentru IMM-uri.
La creditele în lei, rata dobânzii a coborat și până la 4,3% pe an. Astfel, în cazul creditului de investiții pentru IMM-uri prin Programul Romano-Elvetian, lansat de CEC Bank la începutul anului, banca de stat mai aplica la indicele Robor 6 luni (de 3,33% în prezent -n.r.) o marjă de doar 1%.
Condiții avantajoase pentru firme oferă băncile și în cadrul unui program încheiat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).
Primele garanții
În baza convențiilor semnate cu Banca Italo-Romena și Banca Românească, FNGCIMM a acordat saptămâna trecută primele garanții în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii.
Acest program este unul multianual, de încurajare și de stimulare a dezvoltării întreprinderilor prin acordarea de linii de credit pentru capital de lucru, de către finanțatori, cu garanție de stat implementat în baza OUG 92/2013.
Liniile de credit au o valoare de maxim 5.000.000 lei/IMM, se acordă pe o perioadă de maxim 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu maxim 12 luni și sunt garantate de către FNGCIMM în procent de maxim 50% din valoarea finanțării, exceptand dobânzile, comisioanele și spezele bancare.
Garanția se acordă la cererea băncii, după aprobarea liniei de credit, cu o rată a dobânzii ROBOR + maxim 3,5/ an, iar prima de garantare datorată de către beneficiar este de 1,99%/an din valoarea garanției aprobate.
Sumele din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finanțarea capitalului de lucru, neputând fi utilizate pentru refinanțarea altor credite în derulare ale beneficiarului.
Valoarea plafonului de garantare aprobat pentru Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și intreprinderi mijlocii, este de 2 miliarde lei.
În prezent, 21 de bănci din totalul de 39 de bănci din România oferă credite pentru IMM, așa cum rezultă și din tabelul de mai jos.
O parte dintre aceste banci au detaliat costurile efective ale împrumuturilor acordate în cadrul programului.
Prin convenția încheiata cu FNGCIMM, CEC Bank poate acorda credite de peste 520 milioane lei în următorii 2 ani.
Costurile aferente sunt compuse din dobânda ROBOR 3M (2,97% în prezent – n.r.) + 2,5%/an, comision de gestiune în valoare de 0,04%/an aplicabil lunar la valoarea inițială a liniei de credit și comision de evaluare a garanțiilor.
Și Banca Comercială Carpatica (BCC) va putea acorda credite în valoare de 473 milioane de lei în cadrul acestui program dedicat IMM-urilor.
Dobânda percepută de această banca este ROBOR 3 luni + 3,5%, fără costuri de acordare, gestiune sau rambursare anticipată.
În același program, cu garanții de la FNGCIMM, a intrat și Banca Romanească. Rata dobânzii aferentă finanțării este formată din ROBOR la 3 luni plus maximum 3,25%/an, la care se adaugă un comision anual de maximum 0,25%.
Banca Romanească are alocat pentru astfel de finanțări un buget de 50 de milioane de euro.
Recent, și Volksbank România s-a alăturat noului program al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Prin intermediul programului, circa 150 de firme mici și mijlocii vor putea contracta credite de la Volksbank, exclusiv în lei, pentru finanțarea capitalului de lucru, în condiții avantajoase: garanții reduse cu 50% și dobandă mică – 6,90%/an (variabilă, ROBOR 3M+3,5%/an).
Alte costuri sunt comisionul de gestiune FNGCIMM- 0,49% anual și comisionul de risc aferent garanției de stat: 1,5% anual. Banca nu percepe comision de analiza și comision de administrare.
Suma totală a creditelor ce pot fi acordate de Volksbank prin intermediul programului pentru IMM-uri se ridică la 47,3 milioane de lei.
Chiar dacă nu au ajuns înca la nivelul celor din Vest, dobânzile actuale la creditele pentru IMM-uri sunt mai mici decât erau în urmă cu cațiva ani. Iar reducerea lor poate fi un prim pas către relansarea creditării si implicit către o creștere semnificativă a economiei românești per ansamblu.
Creditele acordate IMM-urilor se ridicau la 84,5 miliarde de lei la finele anului 2013, reprezentând 76% din totalul creditelor acordate companiilor.
2.4. Operațiunile de schimb valutar efectuate de societățile bancare
Pentru asigurarea necesarului de valută în vederea efectuării operațiunilor proprii și a celor dispuse de clienții deserviți, societățile bancare vând, cumpără sau schimbă valută contra lei sau alte valute.
Operațiunile de vânzare, cumpărare sau schimb de valute pe care le efectuează societățile bancare se desfășoară pe două niveluri:
la nivel interbancar – când societățile bancare vând, cumpără sau schimbă valute între ele în cadrul PIEȚEI VALUTARE INTERBANCARE;
la nivel intrabancar – când societățile bancare efectuează cumpărări, cânzări și schimb valutar cu clienții deserviți.
Piața valutară interbancară funcționează în baza prevederilor Regulamentului valutar nr. 3 din 23.12.2001 (cu modificările și completările ulterioare), emis de Banca Națională a României.
Pentru desfășurarea operațiunilor pe piața valutară, participanții trebuie să obțină autorizația Băncii Naționale a României. În vedere obținerii autorizației, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții minimale cu privire la:
existența unui capital social adecvat care să permită efectuarea tuturor operațiunilor desfășurate pe piața valutară;
existența unei autorizații de funcționare;
existența unei structuri organizatorice distincte și a unui spațiu specific pentru activitatea de intermediere valutară;
existența unor reglementări proprii cu privire la: producerile de lucru cu clienții; relația cu alți intermediari; penalizările intervenite în relația cu alți intermediari și cu clienții; competențele și limitele valorice cu carese poate angaja fiecare arbitrajist; sistemul de evidență contabilă a operațiunilor valutare;
personalul implicat în activitatea de schimb valutar;
relațiile de corespondent stabile prin conturi deschise în străinătate pentru cel puțin următoarele patru valute: USD (dolar S.U.A.), GBP (lira sterlină), EUR (euro), CHF (francul elvețian);
existența unui sistem operațional specific cu privire la prelucrarea și transmiterea datelor.
Cursurile de schimb se stabilesc după principiul cerere-ofertă care se înregistrează la piața valutară la un moment dat. Acestea pot fi mai mari sau mai mici de la o perioadă la alta chiar în cadrul aceleiași zile. Din această variație rezultă necesitatea înregistrării în contabilitate, prin intermediul conturilor de ajustare 3723 „Conturi de ajustare devize” și 9363 „Conturi de ajustare devize” a diferențelor ce apar între cursul la care s-a încheiat tranzacția și cursul pieței valutare din acea zi stabilit la sfârșitul zilei și comunicat de Banca Națională a României.
Fiecare participant autorizat să participe pe piața valutară interbancară are organizat un compartiment specializat cu această activitate, numit în general Serviciul arbitraj valutar.
Participanții autorizați (numiți și intermediari), participă la piața valutară cu operațiuni efectuate atât în nume propriu cât și în contul clienților.
Aceștia au obligația să afișeze permanent la ghișeele de lucru cu clienții, cât și prin alte mijloace de difuzare a informației în timp real a cursurilor de schimb informative ale monedei naționale leul, atât pentru vânzare cât și pentru cumpărare, la vedere (SPOT) sau la termen (FORWARD), cel puțin pentru cele patru valute enumerate mai sus. Totodată ei au obligația să coteze, atât pentru clienți cât și pentru ceilalți intermediari autorizați, cursuri de schimb informative sau ferme.
Cursurile de schimb informative și ferme sunt stabilite de fiecare intermediar participant pe piața valutară în funcție de: natura operațiunii (operațiune în cont sau cu numerar); îndeplinirea condițiilor stabilite de clienți (cursul de schimb solicitat de aceștia); precum și de politica de trezorerie proprie.
Marja dintre cursurile de vânzare și cele de cumpărare se stabiliște liber de către fiecare intermediar.
O tranzacție este considerată încheiată atunci când cotația a fost fermă, data la care se încheie tranzacția, suma tranzacționată și cursul de schimb au fost acceptate de participanți.
Clienții, deserviți de intermediarii autorizați să participe pe piața valutară, pot cumpăra sau vinde valuta contra lei numai prin intermediul acestora. Pentru aceasta, clienții trebuie să întocmească ordine de vânzare sau de cumpărare. La ordinele de cumpărare vor fi anexate documente justificative din care să rezulte că valuta este necesară efectuării unei plăți care nu se poate efectua în monedă națională.
Întrucât în cadrul operațiunilor de schimb la vedere și la termen apar diferențe de curs valutar între momentul înregistrării în contabilitate a operațiunii și efectuarea efectivă a schimbului valutar la data menționată, se folosesc termenii DATA TRANZACȚIEI ca dată la care se încheie tranzacția (înregistrarea ordinului de cumpărare sau vânzare de valută și rezervarea sumei pentru schimb) și DATA VALUTEI ca dată la care se efectuează efectiv tranzacția.
În funcție de termenul la care se face decontarea față de termenul la care s-a convertit tranzacția, operațiunile de schimb valutar pot fi:
operațiuni la vedere (spot);
operațiuni la termen (forward);
operațiuni swap.
Operațiunile de schimb valutar sunt de fapt operațiuni de vânzare a unei valute sau lei în contrapartidă cu alte valute. Ceea ce pentru o societate bancare reprezintă o cumpărare de valută pentru societatea bancară cu care a încheiat tranzacția reprezintă o vânzare de lei sau altă valută, de unde se poate trage concluzia că fiecare bancă a efectuat un schimb de monedă contra altei monede.
2.5. Managementul riscului la nivelul Grupului BT
Managementul riscurilor este parte integrantă a tuturor proceselor decizionale și de afaceri în cadrul Grupului. Conducerea Grupului evaluează în mod continuu riscurile la care este sau poate fi expusă activitatea Grupului, care pot afecta atingerea obiectivelor acestuia și ia măsuri cu privire la orice modificare a condițiilor în care aceasta își desfășoară activitatea.
Obiectivele privind administrarea riscurilor semnificative au în vedere asigurarea realizării adecvării capitalului la profilul de risc și a realizării indicatorilor bugetari previzionați în condiții de risc controlat care să asigure atât continuitate în desfășurarea activității pe baze sănătoase, cât și protejarea intereselor acționarilor și clienților.
Pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor semnificative, grupul utilizează un sistem de proceduri de autorizare a operațiunilor afectate de riscurile respective, un sistem de stabilire a limitelor de expunere la risc și de monitorizare a acestora, un sistem de raportare a expunerilor la riscuri precum și programe de instruire a salariaților. Acestea sunt transpuse în norme interne și proceduri aferente.
În vederea asigurării unui control intern cât mai eficient, Grupul și-a identificat și evaluat permanent riscurile semnificative atât la nivel de ansamblu, cât și la nivelurile organizatorice ale băncii și subsidiarelor, cu luarea în considerare a factorilor interni (natura activităților desfășurate, complexitatea structurii organizatorice, calitatea personalului și nivelul fluctuației personalului etc.) și externi (factorii macro-economici, schimbări legislative, schimbări legate de mediul concurențial, progrese tehnologice, etc).
Evaluarea riscurilor se face privind (în principal) posibilitatea producerii unor riscuri/evenimente, gradul de incidență a acestora în desfașurarea activității, precum și modul de încadrare în limitele stabilite pe categorii de riscuri semnificative.
Adecvarea capitalului este guvernată de reglementările locale în vigoare care sunt în conformitate cu Directivele Europene. Pentru evaluarea adecvării capitalului intern la riscuri, grupul identifică și evaluează toate riscurile semnificative la care este sau poate fi expus. Grupul calculează și evaluează în mod continuu capitalul intern și necesitățile de capital intern, pentru acoperirea nevoilor de activitate ale băncii și a riscurilor aferente.
Pe parcursul anului 2013 Grupul s-a preocupat de studiu Basel III/ CRD IV și analiza impactului modificărilor legislative preconizate asupra managementului riscului în general și asupra adecvării capitalului și a lichidității în mod special.
2.5.1. Managementul și controlul riscului de credit
Obiectivele principale ale grupului privind administrarea riscului de credit sunt să mențină un echilibru rezonabil între randament și expunerea la riscul de credit, având în vedere volatilitatea marjelor pe piață și, de asemenea, efortul de maximizare a profitului.
Pornind de la istoricul grupului privind plasamentele efectuate și obiectivele strategice propuse pentru evitarea concentrării riscului de credit, sunt stabilite limite/coordonate legate de expuneri în funcție de: mărimea afacerii agenților economici, tipuri de activitate, tipuri de credite, tipuri de valute, expunere credit raportat la total active, structura colateralului.
Principalele reguli stabilite prin strategia interna sunt:
crearea și menținerea în mod constant a unui cadru adecvat pentru administrarea riscului de credit;
îmbunătățirea permanentă a activității de acordare/aprobare a creditelor;
menținerea unui proces adecvat de administrare, control și monitorizare a creditelor;
metodologii de provizionare și de calcul a ajustărilor prudențiale de valoare aferente riscului de credit.
Grupul stabilește competențe de aprobare pentru unitățile teritoriale și Centrala Grupului, care reprezintă limite maxime referitoare la aprobarea de credite, acorduri de garantare, avaluri, etc.
2.5.2. Managementul și controlul riscului de lichiditate
Strategia grupului privind managementul lichidității prevede principalele elemente (principii, nivele de indicatori, tehnici de administrare etc.) aferente administrării lichidității în vederea obținerii randamentelor scontate ale activelor, în condițiile unui management corespunzator al lichidității, prudent, asumat conștient și adaptat condițiilor de piață și de dezvoltare a grupului dar și, nu în ultimul rând, în contextul cadrului legislativ actual. Grupul controlează în permanență riscul de lichiditate identificând și monitorizând modificările de finanțări și diversificând baza de finanțare.
Managementul lichidității se structurează pe 3 componente:
Componenta strategică, care constă în aprobarea structurilor bilanțiere și a strategiei anuale de management a lichidității, cuprinzând nivele optime ale indicatorilor de lichiditate asumați de către grup pentru anul în curs;
Componenta de management, constând în urmărirea încadrării și aprobarea acțiunilor pe termen scurt și mediu – saptămânal, lunar, trimestrial;
Componenta operativă, constând în adoptarea zilnică de acțiuni, în limita competențelor.
Supravegherea și limitarea riscului de lichiditate se bazează pe urmarirea zilnică a unui set de indicatori de lichiditate relevanți.
2.5.3. Managementul și controlul riscului de piață
Obiectivele Grupului privind administrarea riscului de piață au în vedere obținerea unor valori de piață superioare ale portofoliului de tranzacționare, în condițiile unui risc de piață relativ scăzut, asumat conștient și adaptat condițiilor pieței și de dezvoltare a grupului.
Strategia managementul riscului de piață este concepută în contextul actualizării cadrului legislativ intern și internațional legat de gestiunea acestui tip de risc, urmare a crizei financiare internaționale. Aceasta ține cont de experiențele recente proprii și de experiențele de pe piețele financiare în general și piața bancară în special.
Grupul practică o abordare flexibilă a managementului poziției valutare, în cadrul limitelor admise pentru acest indicator.
Grupul/Banca este permanent implicată în procesul de îmbunătățire a tehnicilor, metodelor și practicilor curente de gestiune a riscului de piață.
2.5.4. Managementul și controlul riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare
Abordarea riscului de rată a dobanzii se face plecând de la dezideratul unei poziții neutre față de riscul ratei dobânzii la valutele principale – EUR și USD și a unui management de tip „agresiv” doar la moneda națională.
Supravegherea, evaluarea și limitarea riscului de rată a dobânzii se realizează cu ajutorul unor instrumente specifice, respectiv analiza GAP static, precum și aceea a valorii economice a activelor în conformitate cu metodologia standardizată prevazută de regulamentele BNR.
2.5.5. Managementul și controlul riscului operațional
Obiectivele grupului privind administrarea riscului operațional sunt asigurarea diminuării efectelor evenimentelor de natura riscului operațional, menținerea la un nivel redus al incidentelor și pierderilor de natura riscului operațional si asigurarea împotriva acelor categorii de riscuri care nu sunt exclusiv sub controlul grupului.
Gestionarea riscurilor operaționale este obligatorie la toate nivelurile organizatorice iar politicile de administrare ale acestor riscuri sunt în concordanță cu specificul liniilor de business.
Identificarea, evaluarea și monitorizarea riscurilor operaționale este un proces continuu care se efectuează în baza:
controlului permanent (supraveghere permanentă a activităților sensibile și supraveghere contabilă/financiară formalizată prin generalizarea implementării controlului dual, segregarea sarcinilor, responsabilități specifice pe diferite niveluri de management, etc.) și instrucțiunilor specifice privind gestiunea risculului operațional (ex: colectarea pierderilor operaționale, monitorizarea acestora);
controlului periodic.
Diminuarea expunerii la riscuri operaționale se realizează prin: adecvarea permanentă a documentelor normative la reglementările legale și condițiile pieței, pregătirea personalului, îmbunătățirea continuă a soluțiilor informatice și consolidarea sistemelor de securitate informațională, aplicarea de măsuri pentru limitarea/reducerea efectelor incidentelor din riscuri operaționale, valorificarea recomandărilor și concluziilor rezultate ca urmare a controalelor amintite mai sus, intreținerea planurilor de continuitate a afacerilor.
Pentru limitarea efectelor riscului operațional s-a avut în vedere și încheierea de polițe de asigurare specifice.
2.5.6. Managementul și controlul riscului reputațional
Obiectivul Grupului privind administrarea riscului reputațional este de a asigura menținerea/consolidarea imaginii bune de marca a Grupului, în deplină consistență cu strategia și valorile acestuia.
Riscul reputațional este riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de percepția nefavorabilă asupra imaginii băncii de către clienți, contrapartide, acționari, investitori sau autorități de supraveghere.
Administrarea riscului reputațional este realizată de către structurile stabilite prin întreprinderea acțiunilor de maximizare a reputației Grupului într-un proces permanent, care să se integreze cu dezvoltarea durabilă a afacerilor grupului.
2.5.7. Managementul și controlul riscului strategic
Riscul strategic este riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri defavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacție la schimbările din mediul de afaceri.
Pericolele strategice sunt abordate pe baza următoarelor elemente calitative:
practicile de managementul riscului sunt o parte integrantă a planificării strategice;
expunerea la riscul strategic reflectă obiective strategice care nu sunt excesiv de agresive și sunt compatibile cu strategiile de afaceri dezvoltate;
inițiativele de afaceri sunt bine concepute și susținute de canale de comunicare, sisteme de operare și rețele de livrare adecvate.
2.6. Limitarea riscului în activitatea de creditare
Activitatea de creditare implică riscuri atât pentru beneficiarii de credite cât și pentru băncile comerciale creditoare, riscuri care pot duce la pierderi economice cauzate de factori financiari, politici, economici, conjuncturali etc.
Pentru limitarea acestui risc băncile comerciale au obligația să prevadă în normele proprii de creditare modalități de diminuare a riscului de credit, să dispună de proceduri administrative și de control intern adecvate, care să permită supravegherea și gestionarea riscului de credit. De asemenea băncile comerciale trebuie să urmărească: încadrarea lor în indicatorii de solvabilitate, încadrarea creditelor acordate în limitele expunerilor mari; împrumuturile acordare persoanelor aflate în relații speciale cu banca, personalului propriu, precum și familiilor acestuia în limitele prevăzute de normele emise de Banca Națională a României. Totodată societățile bancare trebuie să-și asigure și o evidență extracontabilă corespunzătoare, care să stea la baza întocmirii raportărilor de prudență bancară prevăzute de norme.
Banca Națională a României, prin obligațiile pe care le are stabilite prin lege, supraveghează prudențial politica de credite a băncilor comerciale. Pe această linie reglementările Băncii Naționale a României privesc:
volumul creditelor care pot fi acordate unui singur debitor;
stabilirea condițiilor în care un debitor se află în relații speciale cu banca de la care solicită acordarea de credite;
modul de determinare de către băncile comerciale a fondurilor proprii și a surselor de creditare;
constituirea de către băncile comerciale a rezervelor minime obligatorii;
ținerea unei evidențe a creditelor acordate de bănci pentru fiecare debitor și credit mai mare de 200 milioane lei;
modul de constituire, utilizare și regularizare a provizioanelor specifice de risc de credit; Conform Legii bancare, în vederea limitării riscului de credit, Banca Națională a României reglementează activitatea în acest domeniu stabil:
nivelul expunerii maxime față de un singur debitor. Acesta nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii, iar suma totală a expunerilor mari nu poate depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii;
suma totală a împrumuturilor nete acordare persoanelor aflate în relații speciale cu băncile comerciale nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale acestora;
suma totală a împrumuturilor nete acordate de băncile comerciale personalului propriu, inclusiv familiilor acestora nu poate depăși 5% din fondurile proprii ale băncilor comerciale.
Factorii care limitează expunerea băncii la supradimensionarea riscului de credit sunt în legătură cu: nivelul fondurilor proprii de care dispune o societate bancară; rezervele minime obligatorii constituite de bănci; persoanele aflate în relații speciale cu banca; înregistrarea solicitanților la Centrala Riscurilor Bancare cu debite neonorate sau cu credite supradimensionate.
2.6.1. Fondurile proprii ale băncilor
Fondurile proprii ale unei bănci comerciale, prevăzută în reglementarea menționată anterior, la care se face raportare în stabilirea limitelor de creditare, sunt formate din următoarele categorii de capital:
capital propriu;
capital suplimentar.
Capitalul propriu se compune din:
capital social vărsat;
primele legate de capital, integral încasat;
rezervele legale;
rezerva generală pentru riscul de credit;
rezervele din influențe de curs valutar aferente aprecierii disponibilităților în valută reprezentând capital social în valută;
rezervele constituite din prime legate de capital și repartizări din profitul net;
rezervele din diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului;
fondul imobilizărilor corporale;
fondul pentru creșterea surselor proprii de finanțare;
fondurile constituite de bănci;
rezervele statutare;
rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat;
rezultatul net al exercițiului financiar curent reprezentând profit;
fondurile cu caracter permanent puse la dispoziția unităților proprii din străinătate.
Nivelul capitalului propriu se obține din suma acestor elemente, din care se deduc următoarele:
sumele reprezentând contravaloarea acțiunilor proprii răscumpărate în vederea reducerii capitalului social;
valoarea neamortizată a cheltuielilor de constituire;
valoarea netă a fondului comercial;
sumele din profitul net al exercițiului financiar curent reprezentând dividende, participarea personalului la profit și cota de participare a managerului de profit, precum și repartizările la fonduri, altele decât cele specificate la capitaluri proprii, pct. 8., 9., și 10;
sumele reprezentând cheltuieli de repartizat și cheltuieli înregistrate în avans, care urmează a se suporta eșalonat pe cheltuieli în perioadele sau în exercițiile financiare viitoare;
rezultatul reportat reprezentând pierdere neacoperită;
rezultatul net al exercițiului financiar curent reprezentând pierdere;
repartizarea profitului;
dotările pentru unitățile proprii din străinătate.
Capitalul suplimentar se compune din:
alte rezerve decât cele incluse în capitalul propriu;
datoria subordonată;
subvențiile pentru investiții;
diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului.
Totodată, la determinarea nivelului fondurilor proprii ale unei bănci comerciale se vor avea în vedere și următoarele:
capitalul suplimentare va fi luat în considerare numai în condițiile înregistrării unui nivel pozitiv al capitalului propriu și în proporție de cel mult 100% din acesta;
datoria subordonată va fi luată în calculul fondurilor proprii în proporție de maximul 50% din capitalul propriu și va trebui să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
să fie în întregime angajată;
în cazul datoriei subordonate la termen, scadența inițială trebuie să fie de cel puțin 5 ani; dacă datoria subordonată este pe durată nedeterminată, ea nu este rambursabilă decât la inițiativa băncii împrumutate și numai în condițiile în care nivelul fondurilor proprii nu este afectat;
la calculul nivelului fondurilor proprii volumul datoriei subordonate va fi gradual redus cu 20% pe an în ultimii 5 ani anteriori scadenței;
contractul de credit să nu includă clauza rambursării anticipate a datoriei subordonate în alte circumstanțe decât lichidarea băncii;
în cazul lichidării băncii, datoria subordonată are un rand inferior celorlalte datorii și nu va fi rambursată până când toate acestea nu au fost achitate.
deducerea din nivelul fondurilor proprii a următoarelor elemente:
sumele reprezentând: părți în societățile comerciale legate; titluri de participare și titluri ale activității de portofoliu deținute de bănci și societăți cu caracter financiar. Acestea vor fi corectate cu sumele reprezentând diferențe de conversie, vărsăminte de efectuat pentru: părți în societăți comerciale legate; titluri de participare și titluri ale activității de portofoliu. Totodată vor fi de duse și provizioanele constituite pentru deprecierea părților deținute în cadrul societăților comerciale legate, deprecierea titlurilor de participare și a titlurilor activității de portofoliu;
creditele subordonate, acordate băncilor și societăților cu caracter financiar, corectate cu sumele reprezentând provizioane pentru creanțe restante și îndoielnice, constituite în acest scop.
Nivelul fondurilor proprii se determină de către băncile comerciale lunar, pe baza datelor înscrise în balanța de verificare, iar rezultatele obținute se transmit Băncii naționale a României.
2.6.2. Rezervele minime obligatorii
Rezervele minime obligatorii sunt disponibilități bănești ale băncilor comerciale, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la Bamca Națională a României.
Scopul constituirii acestor rezerve este pe de o parte crearea de lichidități ale băncii comerciale respective pentru a face față unor solicitări masive de retragere de depozite ale clienților, iar pe de altă parte influențarea de către Banca Națională a României a volumului creditelor acordate de băncile comerciale, prin diminuarea surselor aflate la dispoziția băncilor.
Determinarea mărimii rezervelor minimi obligatorii se face în mai multe etape, după cum urmează:
Determinarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii.
Baza de calcul este formată din mijloace bănești în lei și în valută reprezentând obligații ale băncilor comerciale față de persoane fizice și juridice, sub formă de surse atrase, împrumutate, datorii și alte obligații.
Nu sunt incluse în baza de calcul mijloace bănești atrase de la Banca Națională a României și de la persoane juridice care, la rândul lor, sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii la Banca Națională a României (deci de la alte bănci comerciale). Totodată nu sunt incluse în baza de calcul mijloacele bănești atrase de la instituții financiare externe, dacă au o scadență mai mare de 12 luni de la finele perioadei de aplicare. Sumele a căror rambursare se efectuează eșalonat nu sunt luate în calcul atâta timp cât scadența acestora este mai mare de 12 luni de la finele lunii pentru care se determină baza de calcul. Sunt exceptate de la determinarea bazei de calcul și sumele care intră în contul curent general al trezoreriei statului.
Nivelul bazei de calcul se determină ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv, prevăzute mai sus, în perioada de observare, care reprezintă chenzina: 1-15 ale lunii, respectiv 16-30 (31) ale lunii.
Pentru mijloacele bănești în valută, mediile soldurilor zilnice se determină pe fiecare tip de valută în parte, după care se transformă în dolari S.U.A. sau în EUR, după caz. Cursurile de schimb folosite pentru transformarea celorlalte valute în dolari S.U.A. sau în EUR sunt cursurile pieței valutare, comunicate de Banca Națională a României, în vigoare în ultima zi lucrătoare anterioară perioadei de aplicare.
Determinarea ratei rezerveiminime obligatorii. Rata rezervei minime obligatorii se stabilește de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, având în vedere evoluțiile macro-economice și monetare înregistrate în economie.
Pentru disponibilități bănești ale băncilor comerciale, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Națională a României sub formă de rezerve minime obligatorii, se calculează și se acordă dobândă. Procentul de dobândă se determină ca o medie aritmetică ponderată a ratelor dobânzii la vedere acordată de băncile la soldurile conturilor reprezentând obligații ale acestora față de persoanele fizice și juridice. Obligațiile băncilor se prezintă sub formă de surse atrase, împrumutate, datorii și alte obligații. Aceste date sunt transmise Băncii Naționale a României în termen de 3 zile lucrătoare de la sfârșitul lunii calendaristice.
2.6.3. Persoanele aflate în relații speciale cu banca
Conform reglementărilor Băncii Naționale a României, persoanele aflate în relații speciale cu banca, sunt:
Reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor băncii (unde este cazul);
Administratorii băncii (inclusiv conducătorii băncii) și cenzorii, persoane fizice, precum și persoanele fizice desemnate să reprezinte societățile de expertiză contabilă, care au calitatea de cenzor sau de auditor independent al băncii;
Cenzorii, persoane juridice, ai băncii și auditorul independent al băncii;
Membrii unor comisii special constituite potrivit dispozițiilor legale în vigoare (comisia de supraveghere specială a băncii, comisia de privatizare a băncii etc.);
Orice acționar, persoană juridică, se exercită controlul efectiv asupra băncii, acționarii unei astfel de persoane juridice, care dețin cel puțin 10% din capital, și administratorii acesteia;
Orice acționar semnificativ al băncii;
Orice acționar care și-a desemnat un reprezentant având una dintre calitățile prevăzute la pct. 1-3;
Orice societate comercială la al cărei capital social banca are o participație de cel puțin 10%;
Orice societate comercială în care una din persoanele prevăzute până la acest punct deține controlul efectiv;
Personalul Băncii Naționale a României care exercită atribuții de control sau de supraveghere bancară;
Membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României;
Familiile persoanelor fizice prevăzute la pct. 1, 2, 4-7, 10 și 11.
Pentru aceste categorii de persoane acordarea creditelor de băncile comerciale se poate face numai cu aprobarea Consiliului de administrație al băncii.
2.6.4. Centrala Riscurilor Bancare (C.R.B.)
Pentru determinarea riscului global la care se expune o societate bancară, a fost înființată la Banca Națională a României, Centrala Riscurilor Bancare (C.R.B.).
Centrala Riscurilor Bancare (C.R.B.) este un centru de intermediere care gestionează în numele Băncii Naționale a României informația de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor. Informațiile necesare gestionării riscului bancar sunt primite obligatoriu, lunar, de la toate unitățile bancare autorizate să funcționeze în România cu scopul determinării riscului individual și riscului global la care se expune o bancă comercială față de un debitor.
Riscul individual reprezintă expunerea unei bănci față de un debitor și se determină de către persoana declarantă, în speță banca comercială care efectuează aceste operațiuni. Se calculează ca o sumă a valorilor operațiunilor efectuate de banca comerciala cu privire la: acordarea de credite, asumarea de angajamente în numele unui singur debitor, care poate fi o persoana fizică sau o persoană juridică nonbancară sau bancară.
Limita de raportare, în funcție de care băncile comerciale transmit Centralei Riscurilor Bancare riscul individual față de un debitor, este egală sau mai mare de 200 milioane lei.
La calculul riscului individual se iau în considerare atât operațiunile desfășurate de debitor în nume propriu, cât și cele în care debitorul este parte componentă a unui grup.
Riscul global este suma riscurilor individuale raportate de toate persoanele declarante (bănci comerciale) pentru aceeași persoană beneficiară de credit (o persoană juridică poate contracta credite de la mai multe unități bancare). Nu sunt incluse în riscul global valoarea angajamentelor de finanțare sau garantare asumate de bănci față de alte bănci, date în favoarea persoanei recenzate (de exemplu scrisorile de garanție bancare emise de o bancă în favoarea altei bănci). Riscul global reprezintă expunerea întregului sistem bancar din România față de o singură persoană recenzată (debitor) și se determină de Centrala Riscurilor Bancare.
Datorită caracterului de secret bancar, accesul la informațiile de risc bancar se poate face numai pentru datele referitoare la riscul global înregistrat în „Registrul central al creditelor” în ultima lună, pe numele persoanei recenzate sau datele referitoare la creditele restante înregistrate față de întregul sistem bancar în cel mult ultimii 2 ani de aceeași persoană recenzată.
Informațiile de risc bancar sunt puse la dispoziția utilizatorilor, în mod selectiv, astfel:
Centrala Riscurilor Bancare transmite lunar fiecărei persoane declarante, din propria inițiativă, informația referitoare la riscul global pentru fiecare debitor raportat de aceasta în luna respectivă;
orice unitate bancară poate solicita informația de risc bancar referitoare la orice persoană fizică sau juridică nonbancară rezidentă, cu condiția să aibă acordul scris al persoanei respective;
se pot oferi oricărei bănci declarante informații referitoare la creditele restante pe ultimii 2 ani evidențiate în „Registrul creditelor restante” pentru oricare debitor raportat de către aceasta în luna respectivă.
La cererea debitorului, persoana declarantă este obligată să prezinte acestuia ultimele informații de risc bancar cu care a fost înregistrat la Centrala Riscurior Bancare.
Având la dispoziție aceste date, băncile comerciale pot lua măsuri, fie de a refuza la creditare solicitanții care prezintă un risc mare, fie de a acorda o atenție sporită debitorilor proprii care prezintă un risc important.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Operațiunile de plasament reprezintă un grup special de operațiuni ale băncilor comerciale. Ele privesc operațiuni de achiziții de efecte publice și acțiuni cu scopul de a obține profit, fie din dobânzi și dividende, fie din diferențele de curs.
Pe langă operațiunile de plasament, băncile comerciale mai efectuează ca operațiuni active și operațiuni de comision și operațiuni de mandat, precum și operațiuni comerciale atunci când fac tranzacții cu bunurile care au servit drept gaj și ipoteci pentru creditele nerambursate la scadență.
Operațiunile active ale băncilor comerciale sunt aducătoare de venituri atunci când sunt corect efectuate și gestionate. Managementul acestor operațiuni este determinant pentru consolidarea financiară a societăților bancare. În plus, față de aceste operațiuni, băncile comerciale mai prestează o gama largă de servicii bancare cum sunt: deschideri de conturi, efectuarea de plăți și încasări, tranzacții valutare, servicii turistice, cash management, administrare de portofolii, sevicii de custodie pentru fonduri de investiții, servicii de asigurări, garanții bancare, consultanță și asistență financiară, electronic banking, servicii de depozit etc.
Banca Transilvania a avut anul trecut un profit net de 320,43 milioane lei, în creștere cu 40% față de 2011, activele au urcat cu 15%, la 29,57 miliarde de lei, iar soldul provizioanelor cu 27%.
Rezultatele financiare de anul trecut au fost foarte mulțumitoare pentru bancă, mai ales ca au fost obținute în pofida unei volatilități pronunțate și a multiplelor incertitudini a mediului economic local si european. Creșterea numărului de clienți activi, corelată cu maxime istorice a numarului de operațiuni și a unor performanțe bune pe unele dintre liniile noastre de business, au dus la consolidarea puternică a poziției noastre pe piață.
Ca o propunere ar fi capitalizarea profitului obținut pentru a putea continua creșterea băncii și susținerea economiei.
În 2013 banca a vizat optimizarea modelului de business, cresterea eficienței și controlul strict al riscurilor.
Profitul operațional al Băncii Transilvania a urcat cu 9%, la 720,2 milioane lei, față de 659 milioane lei în precedentul exercițiu financiar.
Cheltuielile nete cu provizioanele pentru active, alte datorii și angajamente de creditare au fost de 379,4 milioane lei, comparativ cu 380,8 milioane lei în 2011. Cea mai mare parte a provizioanelor a fost pentru credite. Astfel, suma de 368,1 milioane lei, din 2012, a fost cu 13% peste cea constituita în 2011, de 324,5 milioane lei.
Soldul provizioanelor din activitatea de creditare era la finele anului 2012 de 2,111 miliarde lei, în creștere cu 27% față de nivelul de la sfarșitul anului 2011, de 1,659 miliarde lei, banca asigurând un grad adecvat de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 108,05%.
Portofoliul de credite al Băncii Transilvania este unul stabil, preponderent în lei, iar soldul este de 17,151 miliarde lei. Peste 64% din creditele BT sunt acordate companiilor, iar 35,8% persoanelor fizice. Creditele neperformante, cu restanțe mai mari de 90 de zile, reprezintă 11,31% din totalul portofoliului de credite al bancii.
Raportul cost/venit este de 53% la 31 decembrie 2012, menținându-se la un nivel acceptabil.
Banca a beneficiat de facilități fiscale în anul 2012, ca urmare a aplicării filtrelor prudențiale impuse printr-un Ordin al Bancii Naționale a României de la finele anului 2011.
Activele bilanțiere ale Băncii Transilvania erau la sfarșitul anului trecut de 29,577 miliarde lei, cu 15% mai mari față de finalul anului 2011.
Pozițiile de activ au crescut, pastrându-se echilibrul între diversele categorii de plasamente: investițiile în active disponibile pentru vânzare, plasamente la banci, respectiv credite acordate.
Veniturile operaționale ale Băncii Transilvania au ajuns la 1,536 miliarde lei, fiind cu 10% peste valorile înregistrate în precedentul exercitiu financiar. Trendul ascendent a fost determinat de creșterea cu 12% a veniturilor din operațiuni financiare, cu 15% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 5% a veniturilor nete din dobanzi.
Cheltuielile operaționale au avansat, totodată, cu 10%, la 816,3 milioane lei, față de nivelul de 743,4 milioane lei înregistrat în anul 2011. Creșterea a fost determinată atât de creșterea organică a activității băncii, cât și de evoluția cursului de schimb euro/leu.
Depozitele atrase de la clienți au crescut cu 14% față de sfarșitul anului, soldul fiind de 23,061 milioane lei.
Portofoliul de clienți a continuat să crească, astfel că la 31 decembrie 2012 banca avea 1,67 milioane clienți activi, comparativ cu 1,55 milioane clienți activi în anul precedent. De asemenea, a urcat numarul de operațiuni cu clientii, cu 11,3%, față de perioada similară din 2011, ajungând la 221,93 milioane operațiuni.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Tamba, Contabilitatea instituțiilor de credit, a instituțiilor financiare nebancare și a Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Editura CECCAR, București, 2010.
Berea A., Modernizarea sistemului bancar, Editura Expert, București, 2003.
Cojocaru N. Constantin, Stărparu Lucian, Contabilitatea societăților bancare, Editura Moldavia, Bacău, 2001.
Cojocaru N. Constantin, Stărparu I. Lucian, Contabilitatea instituțiilor de credit, Editura Universității "G. Bacovia", Bacău, 2007.
Dedu Vasile, Enciu Adrian, Contabilitate Bancară, Editura Economică, București, 2001.
Predescu I., Activitatea bancară între performanță și risc, Editura Expert, București, 2005.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Tamba, Contabilitatea instituțiilor de credit, a instituțiilor financiare nebancare și a Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Editura CECCAR, București, 2010.
Berea A., Modernizarea sistemului bancar, Editura Expert, București, 2003.
Cojocaru N. Constantin, Stărparu Lucian, Contabilitatea societăților bancare, Editura Moldavia, Bacău, 2001.
Cojocaru N. Constantin, Stărparu I. Lucian, Contabilitatea instituțiilor de credit, Editura Universității "G. Bacovia", Bacău, 2007.
Dedu Vasile, Enciu Adrian, Contabilitate Bancară, Editura Economică, București, 2001.
Predescu I., Activitatea bancară între performanță și risc, Editura Expert, București, 2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Informatiile Contabilitatii In Managementul Operatiunilor de Plasament la O Societate Bancara (ID: 141409)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.