Influența Economiei Subterane ÎN România

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………….….3

CAPITOLUL 1. ECONOMIA SUBTERANĂ …………………………………………………………..6

1.1 Definirea conceptuală și esența economiei subterane ….……………………………………7

1.2 Structura economiei subterane și cauzele apariției acesteia …..……………………………13

1.3 Relația dintre economia subterană și evaziunea fiscală …..………………………………..22

1.4 Măsuri de prevenire, combatere și sancționare ………………………………………………..24

1.5 Caracteristici și modalități de realizare a spălarii banilor ……………………………………..29

CAPITOLUL II. ECONOMIA SUBTERANĂ DIN ROMÂNIA ………..…………………33

2.1 Economia subterană din România până la Revoluția din 1989 ……………………………34

2.2 Evoluția economiei subterane românești după 1990 ………………………………….35

2.3 Constituirea si functionarea firmelor fantoma ……………………………………….37

2.4 Evaluarea economiei subterane din România realizată de Institutul Național de Statistică …..42

2.5 Economia subterană – factor de risc la adresa securității naționale a României ………..……43

2.6 Evaziunea fiscală – parte a economiei subterane românești …………..……………..45

CAPITOLUL III. SPĂLAREA BANILOR ÎN ROMÂNIA ………………………………………47

3.1 Istoric și definiție ……………………………………….……………………………48

3.2 Spălarea banilor – parte a economiei subterane românești ……..……………………62

3.3 Etapele procesului de spălarea a banilor ……………………………………..………64

CONCLUZII ……………………………………………………………………………..……..73

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………….76

INTRODUCERE

În lumea contemporană, dar mai ales pe fondul adâncirii crizei economice globale, statele lumii manifestă o preocupare din ce în ce mai accentuată față de redefinirea economiei subterane și a formelor sale de manifestare precum și pentru identificarea și cuantificarea implicațiilor economice, sociale, pe care le generează acest fenomen că urmare a interferării cu alte fenomene grave precum : spălarea banilor, corupția și finanțarea terorismului.

Economia subterană a apărut în același timp cu cea oficială, fiind în natura umană căutarea unei alternative mai favorabile. Confruntați cu pretențiile agenților guvernamentali, oamenii au cântărit posibilitățile aflate la îndemână, alegând uneori calea „subterană”. În lumea antică, conducătorii erau de obicei tirani care impuneau supușilor legile și regulile de conduită pe care le considerau potrivite. Ei stabileau și prețurile „juste” pentru bunuri și forță de muncă, pe care le „susțineau” prin teroare. Oamenii își acceptau condiția sau căutau scăparea fie ascunzându-și activitatea fie mutându-se din teritoriul stăpânit de acel tiran, reacționând la edictele faraonilor egipteni sau a împăraților romani în același mod în care au reacționat apoi la dispozițiile regilor medievali. În zilele noastre, guvernul este mai prezent decât oricând în viață cotidiană, remarcabil fiind că și atunci când intervențiile guvernamentale îi dezamăgesc sau chiar se îndreaptă voit împotriva intereselor lor, cetățenii rămân în majoritate fideli normelor și regulilor cu care s-au obișnuit.

Definirea noțiunii de economie subterană, precum și a celei mai grave componente a ei –spălarea banilor ca flagel distructiv pe toate planurile – și mai ales delimitarea acestora în structura de ansamblu a criminalității, au constituit și constituie subiectul unor studii ale specialiștilor în domeniu, justificate fiind de necesitatea cunoașterii dimensiunilor și implicațiilor lor în societate și, pe această bază, să se poată stabili acțiunile și măsurile cele mai eficiente de prevenire și combatere.

Sistemul economic mondial, integrat și globalizat, absoarbe anual miliarde de dolari proveniți din infracțiuni și fraude. Banii „murdari" ca produs financiar al afacerilor cu droguri, armament și contrabandă, la care se adaugă o nesfârșită listă de delicte (corupția, evaziunea fiscală, traficul de ființe umane, industria pornografică, prostituția etc.) sunt plasați în bănci și alte instituții de investiții, după ce călătoresc prin circuite mondiale ale finanțelor pentru a fi legalizați prin metode aparent nedetectabile.

Economia subterană a devenit o realitate cu implicații globale greu de prevenit și de gestionat, fiind într-o permanentă evoluție și adaptabilitate, și care, prin dimensiunile sale afectează stabilitatea economiei mondiale.

Formele sale se manifestă în mod specific în fiecare stat și diferă de la o perioadă economică la alta.conform statisticilor, în România, nivelul economiei subterane a ajuns la un nivel îngrijorător contrar efectelor pozitive generate și susținute de anumiți analiști, în anumite contexte și perioade.

La ora actuală în România, din ce în ce mai mulți reprezentanți ai mediilor de afaceri și politic invocă injusta competiție dintre economia formală și cea informală, punând pe seama activităților neoficiale o serie de dezechilibre economice și sociale.

Economia subterană nu trebuie așadar “distrusă” prin intermediul codurilor penale sau fiscale ci controlată prin pârghii economice. În acest sens, mecanismele oferite de proprietățile sistemelor cibernetice pot oferi posibilități de orientare a evoluției economiei subterane.

Alegerea subiectului acestei lucrări are că motivație actualitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât paradisurile fiscale au reintrat în atenția tuturor organizațiilor economicemondiale odată cu izbucnirea crizei financiare globale în 2008, centrele offshore și teritoriile cu fiscalitate redusă sau chiar zero fiind parțial considerate că vinovate pentru producerea acestei crize, dat fiind faptul că sume substanțiale ce ar fi trebuit să ajungă la bugetele de stat ale țărilor din onshore cu fiscalitate excesivă, au fost “ascunse” în offshore atât de marile corporații inter și transnaționale, cât și de către persoanele fizice foarte bogate.

Am structurat lucrarea în trei capitole, încercând să diferențiez aspectele globale de specificul autohton al fenomenului. Lucrarea se dorește a fi o abordare realistă a aspectelor ce privesc apariția, existența și dezvoltarea economiei subterane în România, și care, prin intermediul studiilor de caz prezentate și interpretate, să se transforme într-un ghid ce ar putea stă la baza realizării unei strategii coerente de diminuare și combatere a acestui fenomen.

Primul capitol definește conceptul și esența economiei subterane, după care, evidențiază structura și cauzele apariției acesteia. Totodată, urmărește și analizează diverse concepte dezvoltate de analiști de-a lungul timpului și încearcă să definească cât mai complex diversitatea acestui fenomen și a formelor de manifestare, ținând cont de cauzele și efectele apariției sale.

Cel de al doilea capitol pune accent pe formarea și dezvoltarea structurilor economiei subterane în România, fiind un capitol care îmbină partea teoretică abordată de diverși analiști cu partea practică, reprezentând rezultatul unor cercetări riguroase. Aici, am analizat economia subterană înainte de Revoluția din 1989 și după 1990, dar și componentele matricei structurale a economiei subterane, cum ar fi evaziunea fiscală.

În capitolul al trilea am încercat să analizez fenomenul de spălare al banilor din România. De-a lungul întregii lucrări am încercat să prezint în mod obiectiv și critic atât avantajele care stau la baza mirajului implicării în acest fenomen cât și dezavantajele, respectiv limitele care converg spre aspecte penale, cu incidente vaste și din cele mai grave.

Importanța teoretică a lucrării rezidă în cercetarea complexă a fenomenului economiei subterane și spălării banilor sub aspect corelativ și de componentă în vederea relevării particularităților și structurii acestuia, a factorilor criminogeni ce-i determină apariția, existența și evolutia, precum și în generalizarea ansamblului de măsuri cu caracter juridic și special criminologic de prevenire și combatere.

Atenția pe care am acordat-o spălării banilor ține seamă de faptul că această îi avantajează pe câțiva în defavoarea majorității, întârzie și alterează dezvoltarea economică și socială, încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, împiedică desfășurarea normală a proceselor firești în societate și deviază resursele, și așa limitate, de la alocarea lor spre servicii importante pentru comunitate.

Spălarea banilor murdari reprezintă ultima verigă a lanțului infracțional prin care banii proveniți din activitățile subterane sunt reintroduși în economia formală. Odată cu globalizarea economiei, atât spălarea banilor proveniți din activități ilicite cât și optimizarea fiscală, se realizeazaprin intermediul unor operațiuni sofisticate.

În concluzie, ne dorim că această lucrare să răspundă la cât mai multe din întrebările celor interesați de acest domeniu, deoarece prin abordarea teoretică, practică și comparativă a acestui fenomen, am încercat să definim economia subterană, să-i evidențiem consecințele și modul în care societatea românească a reacționat față de dezvoltarea să.

Capitolul 1: Economia subterană

1.1 Definirea conceptuală și esența economiei subterane

Pornind de la scopul evident economic al activităților subterane, respectiv de maximizare a veniturilor indiferent de metodele și mijloacele ce urmează a fi folosite pentru această și de la activitățile eterogene și Politici Economice a acceptat că definiție a economiei subterane : ansamblul activităților economice desfășurate organizat cu încălcarea normelor sociale și ale legilor economice, având drept scop obținerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat.

Definiția pe care o consider potrivită pentru a descrie corect și complet fenomeneul este aceea conform căreia economia subterană reprezintă totalitatea activităților economice neoficiale, comerciale și necomerciale, desfășurate într-o formă organizată, care nu fac obiectul evidențelor unui organism statal, legale sau ilegale, periculoase sau nepericuloase societății economice și civile.

Actualmente, criminalitatea organizată cu caracter transfrontalier este considerată de experți drept branșă economică cu cea mai rapidă expansiune din lume, asigurând un profit anual de circa 500 miliarde de dolari.

În același timp, globalizarea activităților economice și a piețelor financiare a avut multe influențe pozitive asupra economiei mondiale, dar tot mai evidente devin costurile impuse de acest fenomen. Simplicitatea cu care se pot spăla banii murdari pe plan internațional și național reprezintă unul dintre acestea. Deși nu sunt estimări certe, experții au presupus că între 300 și 500 miliarde dolari intră în fiecare an pe piață de capital. Acești bani provin din activități criminale, care absorb direct resursele ce ar putea fi alocate pentru utilizări legale. De asemenea, prin spălarea banilor se alocă bani “murdari” în toată lumea, nu atât pe baza rețelelor de profit așteptate, cât pe baza ușurinței de a evita controalele naționale. Astfel, banii murdari tind să curgă spre zonele unde controalele sunt nu chiar aspre. În cele din urmă, alocarea mondială a resurselor este distorsionată, în primul rând de către activitățile criminale și apoi de modul alocării banilor murdari: corupție, trafic de arme, droguri, ființe umane, obiecte de lux, etc.

Nevoia unui nou model explicativ al economiei subterane se simte fără îndoială. Economia subterană trebuie tratată că o componentă a economiei oricărei țări, care există cu sau fără voia noastră. Nu trebuie să începem prin a caută soluții de combatere , ci mai degrabă prin a caută soluții de a o înțelege și cunoaște. Așasadr, cunoașterea și înțelegerea unui fenomen este principala cale spre utilizarea acestuia în scopuri benefice pentru economie.

În aproape toate țările sunt prezente mai multe comunități de afaceri, fiecare având interesele și obiectivele ei iar în economia unei singure țări coexistă sectorul de stat, sectorul privat dar și sectorul neoficial.

Comerțul clandestin cu pietre prețioase și țesături deosebite, bracnajul, distileriile clandestine sunt activități rămase celebre până în zilee, experții au presupus că între 300 și 500 miliarde dolari intră în fiecare an pe piață de capital. Acești bani provin din activități criminale, care absorb direct resursele ce ar putea fi alocate pentru utilizări legale. De asemenea, prin spălarea banilor se alocă bani “murdari” în toată lumea, nu atât pe baza rețelelor de profit așteptate, cât pe baza ușurinței de a evita controalele naționale. Astfel, banii murdari tind să curgă spre zonele unde controalele sunt nu chiar aspre. În cele din urmă, alocarea mondială a resurselor este distorsionată, în primul rând de către activitățile criminale și apoi de modul alocării banilor murdari: corupție, trafic de arme, droguri, ființe umane, obiecte de lux, etc.

Nevoia unui nou model explicativ al economiei subterane se simte fără îndoială. Economia subterană trebuie tratată că o componentă a economiei oricărei țări, care există cu sau fără voia noastră. Nu trebuie să începem prin a caută soluții de combatere , ci mai degrabă prin a caută soluții de a o înțelege și cunoaște. Așasadr, cunoașterea și înțelegerea unui fenomen este principala cale spre utilizarea acestuia în scopuri benefice pentru economie.

În aproape toate țările sunt prezente mai multe comunități de afaceri, fiecare având interesele și obiectivele ei iar în economia unei singure țări coexistă sectorul de stat, sectorul privat dar și sectorul neoficial.

Comerțul clandestin cu pietre prețioase și țesături deosebite, bracnajul, distileriile clandestine sunt activități rămase celebre până în zilele de astăzi; apoi comerțul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piață organizată în sistemul socialist și marile afaceri, precum traficul de armament, de ființe umane, droguri, tutun, alcool, cu particularitățile de rigoare, au însoțit economia subterană pe parcursul timpului, adaptându-se realității immediate din fiecare perioada.

Chiar dacă poartă denumirea de economie subterană sau economie informală, economie secundară, economie ascunsă, economie din umbră, economie neoficială, economie paralelă, piața (economia) neagră(gri), în esență, acest fenomen face referire la activitățile economice care nu sunt raportate, care scapă înregistrărilor oficiale și care nu pot fi controlate concret de către stat. Cu alte cuvinte, aceasta este alcătuită din activități care nu sunt cunoscute în mod oficial, nefiind raportate autorităților statului.

Fenomenul economiei subterane a atras atenția specialiștilor încă prin anii ´30 ai secolului trecut, insă cercetări profunde ale acestuia se fac doar de trei-patru decenii. Așadar, una din lucrările științifice dedicate acestui fenomen apare abia în anul 1977 în SUA. Autorul ei, P.Gutmann, observă faptul că activitatea economică neînregistrată statistic nu mai constituie o cantitate ce poate fi neglijată.

Pe cât este de tânăr acest domeniu, pe atât este de importantă analiza lui, datorită numeroaselor interferențe dintre sectorul oficial și neoficial, atât al nivelului produselor, cât și al persoanelor care obțin venituri într-unul din ele și le utilizează în celălalt.

Economia subterană este o realitate contemporană a tuturor economiilor lumii. Atât economia subterană cât și cea formală au în comun dorința de a produce bunuri și servicii în scopul obținerii de profit, respectând principiul cererii și al ofertei. Însă, ceea ce le diferențiază este caracterul de legalitate sau ilegalitate pe care le îmbracă respectivele activități sau mijloace de realizare.

Ambele economii se dezvoltă în paralel dar în mod diferit la nivelul fiecărei țări, îmbrăcând forme din ce în ce mai variate care pot genera dezechilibre grave în dezvoltarea socio-economică a unei țări, zone, regiuni, ajungând ca în ultimul deceniu să devină o adevărată amenințare la siguranța națională.

Fenomenul există și se manifestă încă din cele mai vechi timpuri, avându-și originile în apariția statului cu norme și legi dar și în primele tentative ale statului de drept de a reglementa schimburile comerciale, prin intermediul diverselor instituții, manifestându-se în strânsă legătură cu istoria impozitării. Prin menirea lor, încă de la înființare, statele au încercat să obțină venituri pentru a-și finanța activitățile și, de când a fost introdusă impozitarea, mereu a existat cineva care să încerce să o evite.

Economia subterană este separată de economia de suprafață printr-un strat subțire, artificial și lunecos, constituit din reglementări și interdicții, menționează autorul N. Hoanță. Ceea ce la un moment datconstituie economie subterană poate să devină ulterior economie de suprafață. Spre exemplu, activitatea constând din fabricarea și comercializarea alcoolului în perioada de prohibiție a acestuia în SUA între anii 1920 și 1933, a constituit un caz tipic de economie subterană care, după încetarea interdicției, a devenit o comună activitate legală.

Motivul cercetării mai aprofundate nu a fost întâmplător; la el au condus neliniștile provocate în lumea economiștilor, printre care menționăm:

sesizarea în statisticile oficiale a unor erori dificil de explicat;

lacune în politicile guvernamentale datorate percepției eronate a realității;

concluzii nerealiste ale cercetărilor selective privind gospodăriile populației nesesizate de utilizatorii datelor și, ca urmare, distorsionarea realității;

disfuncționalități în sistemul de impozite și taxe etc.

Încercările de definire a economiei subterane constituie o preocupare pentru cercetarea economică și juridică, impusă nu atât de necesități teoretice, cât mai ales practice, de delimitare a sferei activităților sale, de cunoaștere și identificare a domeniilor cu care ea interferează.

Economia subterană, reprezintă mirajul îmbogățirii rapide, având un caracter multilateral deoarece s-a dezvoltat de-a lungul timpului în funcție de restricțiile și normele impuse de către stat asupra piețelor, de imperfecțiunile legislației dar și de metodele de investigare, cercetare și sancționare a acestui fenomen, efectele sale fiind și ele la rândul lor multiple: macroeconomice, bugetare, monetare și sociale.

Preocuparea pentru analiza sa mai detaliată a cunoscut o amploare deosebită în ultimul secol și a coincis cu apariția unor erori în statisticile oficiale (de ex. dificultatea previzionării ratei inflației sau a șomajului) precum și diferențe în sistemul de colectare a veniturilor bugetare, nemulțumiri și discrepanțe sociale, greșeli în politicile guvernamentale datorate percepției distorsionate a realității dar și amplificarea fenomenelor de corupție și concurența neloială în și între majoritatea statelor lumii.

Economia subterană este definită în raport cu venitul național sau cu produsul național brut înregistrat oficial. Astfel, economia subterană este o activitate economică care nu este înregistrată în raportările venitului național pentru că astfel de activitate nu trece prin piață sau pentru că este ilegală. Într-o altă definiție, economia subterană cuprinde toate activitățile productive (care adaugă valoare) neînregistrate și care ar trebui să se regăsească în produsul național brut. Această definiție exclude însă două categorii majore de activități:

producția care prin convenție nu este parte a produsului național brut, cu referire mai ales la activitățile casnice. În funcție de metodă de măsurare sectorul activităților casnice este evaluat la 30 – 50% din produsul național brut;

evaziunea fiscală nu adaugă valoare și deci nu este inclusă în definiția de mai sus.

Totuși, activitățile subterane care adaugă valoare nu sunt, în general, taxate astfel încât între fenomenul evaziunii fiscale și cel al economiei subterane există o strânsă legătură, fără însă a se suprapune.

Un economist american de la Universitatea din Michigan, J.D Smith, apreciază acest fenomen ca fiind “acele activități, legale sau ilegale, de producție de bunuri sau servicii, care scapă estimărilor oficiale” , iar Friedrich Schneider completează această definiție adăugând “acele activități, legale sau ilegale, de producție de bunuri sau servicii, obținute fie din activități cu caracter monetar fie de tip troc/barter care scapă estimărilor oficiale”.

Într-o altă definiție, “economia secretă” include producția și distribuția bunurilor și serviciilor în mod legal, care însă din anumite motive se realizează în secret total sau parțial. În același context, “economia neagră” include producția și distribuția bunurilor și serviciilor care fie sunt interzise de lege fie sunt realizate de agenți economici nelicentiati sau neautorizați de autoritățile competențe.

Printre definițiile cele mai cuprinzătoare se regăsește și cea a economistului belgian Pierre Pestieau, care definea acest fenomen ca fiind “ansamblul activităților ce se realizează la limita legilor penale, sociale sau fiscale, sau care scapă (masiv) inventarierii conturilor naționale, deci acelea care se regrupează în activități disimulate, ilegale sau frauduloase și private” .

Totodată, apreciem că economia subterană poate coincide deseori cu noțiunea de fraudă, un alt termen complex care cuprinde un număr mare de practici: de la contrafaceri și contrabandă până la cele mai elevate forme: frauda bancară, în domeniul informatic(IT), spălarea banilor, fraude cu subvenții naționale sau internaționale, fraude prin intermediul firmelor și/sau băncilor off-shore etc, aspecte ce sunt analizate în capitolele următoare.

Formele clasice de manisfestare precum evaziune fiscală, deturnări de fonduri, crimă organizată, munca la negru, contrafacerile, contrabandă, trafic de arme, de droguri și de persoane, jocuri de noroc, coroborate cu creșterea fraudelelor bancare și pe internet, a fondurilor speculative, a globalizării criminalității economico – financiare, creșterea corupției și finanțarea “mascată” a terorismului, prin spălarea banilor, sunt probleme care afectează în prezent toate statele lumii, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.

Cu atât mai mult, globalizarea și regionalizarea au permis dezvoltarea economiei subterane la nivel mondial deoarece grupurile criminale s-au organizat în vaste rețele internaționale în scopul conducerii propriilor activități cu o mai mare eficiență, cu ajutorul mijloacelor tehnologice sofisticate și datorită exploatării granițelor libere.Meritul acestuia constă în faptul că, suplimentar de enunțarea acestei definiții, se situează printre primii cercetători care au analizat, identificat și definit principalele forme de manifestare, respectiv: menajele, voluntariatul, frauda fiscală, munca la negru și activitățile criminale.

După Pierre Pestieau (L’Economie Soutteraine), economia națională se divide după cum urmează:

Fig.1.1: Diviziunile economiei naționale

Economiștii au identificat două grupuri de “actori”. Primul cuprinde oamenii bogați sau care se îmbogățesc iar cel de-al doilea pe cei săraci sau sau care sunt pe cale de a sărăci. Cei dintâi sunt participanți activi și folosesc mari sume de bani în cadrul economiei subterane sau în imediata vecinătate a acestuia. Cei din urmă sunt în căutarea unor venituri suplimentare pentru a preveni agravarea situației materiale. Se acceptă în general ideea neparticipării clasei de mijloc în economia subterană, reprezentanții săi fiind capabili să câștige suficient în cadrul economiei oficiale și apreciind că riscurile sunt mai mari decât posibilele profituri din economia subterană

Sistemul European de Conturi 1995 folosește drept concepte referitoare la economia invizibilă: producție ilegală, economie subterană, sector informal. În cadrul producției ilegale sunt incluse următoarele activități: producția și comercializarea de droguri, prostituția, jocurile de noroc fără licență, alte activități fără licență, corupție și șantaj.

Sectorul informal constă în unități ce aparțin sectorului menajelor și cuprinde activități desfășurate în general de membrii aceleiași familii (meșteșugari, artizani).

1.2 Structura economiei subterane și cauzele apariției acesteia

Sfera activităților pe care le poate include economia subterană, în forma definită anterior, este deosebit de cuprinzătoare, fapt justificat prin fluiditatea, dinamica și flexibilitatea sa în raport cu realitatea economică.

Referitor la constatarea structurii economiei subterane urmează de menționat chiar de la bun început că această problemă a fost abordată de mulți cercetători.

În structura economiei subterane se include sistemul raporturilor economice neformale, care asigură satisfacerea intereselor de profit datorită imperfecțiunii sistemului economic. Aceste raporturi și-au schimbat structura într-o anumită măsură, având ca consecință dispariția treptată a unor tipuri de infracțiuni economice și apariția, dezvoltarea altora legate de efectuarea operațiunilor valutare și cu hârtiile de valoare, operațiunile bancare și creditarea ilegală, fondarea societăților pe acțiuni și a altor structuri economice false, escrocherii la scară internațională, etc.

Fenomenul economiei neoficiale, a apărut în primul rând datorită naturii umane, respectiv a dorinței omului de a alege între bine și rău, de a avea mai mult pentru a-și conferi un anumit comfort dar și unor cauze specifice precum:

nivelul ridicat al sărăciei din anumite țări ;

sisteme de impozitare necorespunzătoare și presiune fiscală excesivă (număr mare de taxe, impozite, contribuții);

birocrația, corupția și protecționismul politic;

interferența excesivă a statului în economie;

lipsa de coordonare a politicilor economice și eficiența guvernului în domeniul financiar – fiscal;

incertitudini legislative precum și lipsa parțială sau totală a unor legi puternice care să reglementeze identificarea, investigarea și sancționarea fenomenului .

De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că cei care erau deja angrenați într-o economie paralelă, încă din timpul economiilor centralizate, au profitat de momentul tranziției și au creat, în timp foarte scurt, diverse structuri subterane.

Este și cazul României, unde primele componente ale economiei subterane, după căderea regimului comunist, au îmbrăcat formele de evaziune fiscală, muncă la negru, contrabandă, dezvoltându-se ulterior ca adevărate rețele de crimă organizată.

Apariția acestui fenomen se datorează, în primul rând, unor cauze de natură subiectivă, psiho-sociologice și culturale, specifice fiecărui popor, fiecărei mentalitati, fiecărei religii, un rol important avându-l inclusiv moralitatea și educația agenților economici.

Cauzele de natură instituțională sunt reperezentate de :

Interferența excesivă a statului în economie reprezintă principala cauză de proliferare a corupției și de dezvoltare a componentelor matricei economiei subterane și de aceea trebuie sever reglementată.

Accesul la bunurile și serviciile publice se referă la oferirea de către guverne a unui acces slab la bunurile și serviciile publice (infrastructură, sistem de colectare taxe, sistem public sanitar, de pensii etc.).

Intensitatea reglementărilor măsurate prin numărul de legi și alte reglementări legale sau modul acestora de implementare, aspecte care influențează comportamentul agenților economici în alegerea economiei formale sau informale.

Dezechilibrele de pe piața muncii contribuie în mod activ la formarea economiei informale. De exemplu, în perioada de criză asistăm la o creștere a economiei informale, din motive de protecție socială și adaptare la noile condiții iar creșterea impozitelor, determină schimbarea atitudinii angajatorilor și salariaților, prin acceptarea muncii „la negru”.

Presiunea fiscală care cuprinde două componente :

una economică care se referă la nivelul fiscalității și reprezintă, în general, raportul dintre suma totală a prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, CAS etc.) dintr-o anumită periodă și produsul intern brut realizat în aceași perioadă, și

una psihologică, respectiv schimbările de legislație, modul de aplicare a diverselor reglementări, etc. care măsoară pragul toleranței individuale la sistemul de taxare/impozitare.

Creșterea presiunii fiscale poate conduce și la renunțarea la afaceri private, la renunțarea la unele locuri de muncă (dacă, de exemplu, crește presiunea parafiscală), adică, într-un cuvânt, poate conduce la reducerea bazei de impozitare, ceea ce conduce la reducerea veniturilor fiscale chiar în absența evaziunii fiscale.

Corupția, concepută ‘’în cel mai popular și frecvent uzitat sens, este folosirea abuzivă a puterii în avantajul personal’’ și chiar de grup, având în vedere complexitatea fenomenului.

Existența corupției are un impact negativ asupra tuturor indicatorilor semnificativi în ceea ce privește gradul de dezvoltare al unei țări : creșterea economică, investițiile interne și externe, săracia etc influentând direct raportul dintre economia subterană și cea oficială.

Principalele forme de corupție sunt :

traficul de influență;

favoritismele;

acceptarea, solicitarea sau darea de mită;

furtul asupra bunurilor publice;

Astfel, pentru organizațiile criminale, care dispun de sume uriașe de bani, ‘’corupția este un fel de cost de producție pentru serviciile sau înlesnirile ilegale prestate ori pentru tăcerea și pasivitatea funcționarilor însărcinați cu aplicarea legii’’

Corupția afectează accesul și calitatea serviciilor publice având ca efect direct reducerea veniturilor bugetare și descurajarea populației de a le plăti sau de a apela la acestea, creând premisa participării la activitățile din sfera economiei subterane.

În prezent, se poate aprecia că fenomenul corupției este un flagel care nu cunoaște frontiere și niciodată nu au existat condiții mai favorabile decât astăzi pentru proliferarea sa.

Existența corupției are un impact negativ asupra tuturor indicatorilor semnificativi în ceea ce privește gradul de dezvoltare al unei țări : creșterea economică, investițiile interne și externe, săracia etc influentând direct raportul dintre economia subterană și cea oficială.

Componentele de bază ale economiei subterane sunt reprezentate de : frauda fiscală, munca la negru și activitățile criminale.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica prevederilor legale și a controalelor fiscale, între fraudă fiscală și evaziune fiscală se face o distincție absolut necesară: modul de definire a celor două noțiuni face ca acestea să poată fi abordate diferit, în special în momentul în care se dorește adoptarea unor politici de sesizare și combatere.

Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează o infracțiune și se deosebește de evaziunea fiscală, care reprezintă o utilizare abilă a posibilităților referite de lege. În concepția unor autori, evaziunea este definită ca reorganizare legală a unei afaceri, astfel încât să minimizeze obligația fiscală, iar fraudă fiscală ca o rearanjare ilegală a unei afaceri în același corp. Alți autori apreciază că, după modul în care se evită efectele reglementărilor fiscale, se disting evaziunea fiscală legală și evaziunea fiscală frauduloasă.

Frauda fiscală reprezintă acele activități ilegale desfășurate în mod conștient și premeditat care permit sustragerea de la plata, parțială sau totală , a diverselor impozite și taxe.

Evaziunea fiscală se referă mai mult la acele activități care permit evitarea plății diverselor taxe și impozite prin metode aflate la limita legii, în general prin folosirea diferitelor portițe ale legii sau prin interpretarea subiectivă a acestora. În plus, putem include chiar și activitățile comise din greșeală sau din neștiință

De-a lungul timpului au existat analiști care au încercat să delimiteze cele două noțiuni prin prisma tipurilor de activități pe care le cuprinde fiecare, după modelul de mai jos:

Figura 1.2 : Activitățile specifice economiei subterane

Sau s-a încercat gruparea contribuabililor ce produc evaziune fiscală în trei categorii, așa cum este reprezentat grafic în figura 3, respectiv:

una a celor “cinstiți” – zona albă;

una a celor “necinstiți” – zona neagră;

una a celor care evadează, fie legitim prin abilitate, fie ilegal prin abuz de lege –zona gri.

Figura 1. 3 Zonele de delimitare dintre evaziune și fraudă fiscală

Conform figurii de mai sus, contribuabilul trece de la eroare la utilizarea opțiunilor fiscale, de la abstinență la manipularea abilă a legii și, în sfârșit, de la abuz față de legile fiscale la frauda calificată. În practică este dificil uneori de-a distinge eroarea contabilă involuntară de decizia luată conștient în vederea diminuării efectelor impozitului. În plus, noțiunea complexă a evaziunii fiscale împiedică trasarea cu precizie a unei delimitări nete între actele conforme cu legea și actele contrare legii.

Evaziunea fiscală există peste tot în lume: în țările scandinave, renumite de altfel pentru fiscalitatea exagerată (Danemarca), în țările asiatice unde onestitatea fiscală este ridicată și frauda fiscală este asimilată crimei, unele fiind denumite chiar “iaduri fiscale”, și chiar în țările cu fiscalitate foarte mică sau “paradisurile fiscale” . Aceasta se manifestă specific în funcție de particularitățile fiecărei economii iar modul de pedepsire și sancționare diferă în funcție de concepțiile existente în fiecare dintre acestea.

Frauda fiscală este determinată de contribuabili preocupați de intenția de a nu ține seama de legea fiscală în vigoare.

Se observă clar că în legătura care conduce de la legal (evaziune) la ilegal (fraudă), nu există ruptură, ci continuitate. Deci, între comportamentele legale și comportamentele ilegale, există o „zonă de interferență". La rândul său, această zonă, aflată între legal și ilegal, este o treaptă ușor și frecvent trecută, iar contribuabilul alunecă ușor și progresiv de la eroarea utilizării opțiunilor fiscale, de la simpla abținere de a încălca legea la abilitatea de a o face, și de la abuz față de lege la fraudă fiscală calificată.

Frauda poate îmbrăca diferite forme, precum : evaziunea fiscală, contrabanda, înșelăciunea, dar și forme nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul sustragerii sau evitării impozitării.

Principalele metode utilizate de către evazioniști pentru a se sustrage sau pentru diminuarea obligațiilor fiscale sunt:

sustragerea de la plata taxelor și impozitelor;

ascunderea obiectului și a sursei impozabile;

nedeclararea veniturilor impozabile;

întocmirea incompletă și necorespunzătoare a documentelor contabile;

neconducerea evidențelor contabile, în scopul vădit de a cauza prejudicii bugetului statului;

desfășurarea de acte de comerț fără ca acestea să figureze în obiectul de activitate;

distrugerea actelor contabile.

Munca la negru, un alt element structural al economiei subterane, înregistrează permanent un număr sporit de șomeri, iar din persoanele angajate în muncă un procent semnificativ realizează venituri care nu pot asigura sub nici o formă existența unei persoane.

Sfera de cuprindere este foarte variată, de la activitățile casnice, gospodărești, comunitare, trecând prin munca în agricultură, construcții, diverse ramuri industriale, uneori inclusiv de înaltă tehnicitate. Se pot distinge munca la negru ocazională, individuală și munca clandestină sau „munca la negru cu caracter organizat", generată de nedeclararea integrală sau parțială de către angajatori a personalului angajat.

Un factor ce conduce la creșterea muncii la negru este și timpul liber, cu o tendință de creștere continuă a duratei, consecutiv cu diminuarea duratei legale a muncii și a extinderii practicii de muncă cu norma redusă.

Munca la negru se manifestă sub următoarele forme:

sustragerea angajatorului de la obligația de a înregistra contractele individuale de muncă încheiate cu angajații, la inspectoratele teritoriale de muncă;

neîntocmirea formelor legale de angajare pentru perioada de probă și nu numai;

utilizarea de către persoanele fizice de personal casnic pentru efectuarea unor servicii și lucrări în gospodăriile individuale, fără incheierea unei forme de angajare;

folosirea în mod ilegal a forței de munca zilieră sau sezonieră,

înțelegerea dintre angajator și angajat în urma căreia angajatul prestează munca în lipsa unui contract individual de muncă, lipsindu-l de drepturile și obligațiile ce decurg din acestea.

Participanții muncii la negru, de regulă, sunt următoarele categorii de persoane :

persoane cu calificare slabă, constrânși să accepte locuri de muncă oculte, negăsind alte posibilități pe piața oficială a muncii ;

grupurile cu salarii reduse și nivel scăzut de instruire ;

persoane care au dificultăți privind integrarea lor socială ;

minori, studenți, șomeri, pensionari ;

Locurile de muncă la negru sunt deseori temporare și, frecvent, de importanță redusă. Activitățile favorizante pentru munca la negru sunt, de cele mai multe ori: construcțiile, reparațiile de automobile, confecții, menajul și îngrijirea copiilor, consilierea juridică, fiscală și contabilă.

Practicarea muncii nedeclarate permite angajatorului să se eschiveze prelevărilor obligatorii și să dispună de o mână de lucru ieftină și neprotejată de legislație. Muncitorul „la negru", pentru salariul încasat, de cele mai multe ori mic, sub nivelul economic admis pe economie și cu efortul depus mult subestimat din acest punct de vedere, are o contrapartidă dureroasă la prestația sa ilegală: lipsa asigurării sociale – atât de sănătate, cât și de pensie. Pe lângă faptul că muncitorul „la negru" nu este protejat în nici un fel în caz de accident, moarte, bătrânețe, este expus diferitor sancțiuni atât fiscale cât și, uneori, penale.

Activitățile de producție, distribuție și consum de droguri, traficul de armament, traficul de arme, furtul de autoturisme, prostituția, traficul de ființe umane, corupția etc. se încadrează evident în sfera activităților criminale – componenta cea mai periculoasă a economiei subterane.

Activitățile economice criminale se caracterizează prin faptul că au un caracter delictual și penal iar în ultima vreme a devenit un fenomen transfrontalier, fiind strâns legat de termeni precum ‘’mafie’’ și  ‘’finanțarea terorismului’’.

Principalele forme de manifestare ale criminalității organizate la nivel global sunt : traficul de droguri și de arme, traficul de persoane/proxenetism, migrația ilegală, traficul cu autoturisme de lux și contrabanda cu diverse bunuri, jocuri de noroc etc.

Având în vedere că obiectivul major al fiecarei componente a economiei subterane este obținerea de bani, și activitățile economice criminale activează în domeniul financiar bancar sub diverse forme cum ar fi : fraude bancare de toate tipurile, deturnări de credite, reciclarea banilor de proveniența ilicită, manipulări ale piețelor valutare și de capital, falsificarea de bani și de alte instrumente de plată, spălarea de bani etc.

Odată cu dezvoltarea telecomunicațiilor și a altor tehnologii specifice, în ultimul deceniu, au început să apară noi forme de activități criminale, mult mai dezvoltate și greu de monitorizat cum ar fi : fraude pe internet, acțiuni de tip hacker care vizează spargerea de baze de date și transferuri frauduloase de bani, obținerea și divulgarea de date neautorizate în vederea obținerii de diverse foloase materiale.

Un șir de activități criminale, precum traficul de droguri, de armament, traficul de ființe umane etc. sunt o realitate pe care o sesizăm foarte des prin intermediul unor știri senzaționale, însă, în spatele acestor activități circulă sume uriașe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare. Principalul scop al tuturor acestor activități constă în obținerea unor venituri importante și plasarea lor în câmpul economiei oficiale, activitate cunoscută sub denumirea de spălare a banilor.

În consecință, pătrunderea masivă a banilor murdari în circuitele financiare oficiale poate permite reprezentanților criminalității organizate accesul la deciziile importante care se referă la funcționarea economiei mondiale.

Trebuie menționat că principala sursă de finanțare a organizațiilor teroriste o reprezintă activitățile specifice crimei organizate, convergența dintre terorism și crima organizată realizându-se pe două căi, după cum urmează:

angrenarea rețelelor teroriste în acțiuni conexe crimei organizate cum ar fi: trafic de droguri, contrabanda cu arme, muniții, explozivi, substanțe chimice, radioactive, migrație ilegală, alte forme ale economiei subterane;

acțiuni complexe comune dictate de interese conjuncturale de moment sau de perspectivă, menite să faciliteze atingerea scopurilor propuse.

În funcție de locul de manifestare, intensitate, metodele folosite în contradicție cu legislația economică, inclusiv fiscală, frauda poate îmbrăca diferite forme, precum evaziunea fiscală, contrabandă, înșelăciunea, dar și forme nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul sustragerii sau evitării impozării.

Din considerentele enumerate mai sus, susținem opinia autorilor moldoveni V. Cusnir și V. Berliba, care fac o delimitare strictă între evaziune și frauda fiscală, propunând ca evaziunea fiscală propriu-zisă să fie exclusă din numărul delictelor fiscale pedepsite în mod penal, încriminând doar frauda fiscală în anummite situații prescrise expres în lege.

Conform comunicatelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spalării Banilor, în România, evaziunea fiscală rămâne principala infracțiune generatoare de bani ilegali, urmată de înșelăciune, crimă organizată, respectiv asociere de grupuri de infractori în scopul spălării banilor iar, recent, se manifestă o preocupare aprofundată pentru cercetarea conceptelor de “spălare de bani” în strânsă legătură cu “finanțarea terorismului”.

În sfera activităților criminale ce se manifestă pe teritoriul țării noastre se încadrează următoarele: activitățile de distribuție și consum de droguri, traficul de carne vie și prostituția, traficul de arme și materiale nucleare, furtul de automobile, fenomenul contrafacerilor (al pirateriei), falsul de monedă, frauda bancară (inclusiv frauda cu card-uri bancare), frauda cu fonduri comunitare (în special PHARE, SAPARD), înșelăciunea, corupția, criminalitatea informatică care a înregistrat o evoluție extrem de rapidă în țara noastră, spălarea banilor proveniți din activități ilicite și chiar crima. Astfel, în multe cazuri, economia subterană funcționează în directă legătură cu criminalitatea ceea ce afectează securitatea personală a populației.

1.3 Relația dintre economia subterană și evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală este definită și ca fiind sustragerea de la plata impozitelor și taxelor asupra veniturilor și bunurilor dobândite, ce intră sub incidența impozitării fiscale sau ca ansamblul manifestărilor de fugă din calea impozitului. . În normele de lucru elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, evaziunea fiscală este privită ca sustragerea totală sau parțială de către unii contribuabili, persoane fizice sau juridice prin diverse forme, de la plata obligațiilor față de buget.

În România, Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, definește evaziunea fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine”.

Evaziunea fiscală e frauduloasă când contribuabilul, obligat să furnizeze date în sprijinul declarației sale, ascunde obiectului impozabil sau folosește alte metode de sustragere de la plata impozitului datorat. Cele mai frecvente astfe de forme de evaziune sunt: înregistrarile cu scopul de a micșora rezultatele; înființarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive; amortismente nelegale și amortismente la supraevaluări; nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor; trecerea de cifre nereale în registrele comerciale; mascări de părți din beneficiu prin omisiuni; contabilizări de cheltuieli și facturi fictive.

Evaziunea legală, sau altfel spus tolerată, exprimă acțiunea contribuabililor de a ocoli legea, apelând la o combinație neprevazută de legiuitor. Ea este posibilă din cauza unei inadvertențe sau lacune a legii și e frecventă mai ales în perioade când sunt introduse noi categorii de impozite.

Este important de observat că, în relație cu economia subterană, în doctrina economică a fost făcută distincția între două forme ale evaziunii fiscale. Prima este evaziunea fiscală asociată cu activitatea desfășurată în cadrul economiei subterane, care implică producția de bunuri și servicii. Aceasta implică folosirea forței de muncă, a capacităților antreprenoriale și manageriale, precum și a unor surse tangibile capital pentru a fi folosite în cadrul activității productive subterane. A doua formă a evaziunii fiscale nu este, în unele opinii, asociată cu economia subterană și nu implică folosirea forței de muncă sau a altor servicii.

Evaziunea fiscală din cadrul economiei subterane are ineficiența economică drept consecință întrucât canalizează resurse excesive în sectoarele cele mai susceptibile de evaziune. Modul de operare tipic în cadrul economiei subterane implică unități de producție de dimensiuni mai mici, care folosesc un număr mai mic de muncitori mai puțin specializați pe funcții, având la îndemână o cantitate mai mică de echipament.

Semnificativ este impactul pe care îl are asupra economiei subterane răspunsul guvernamental la pierderile suferite prin evitarea plății taxelor și impozitelor de către cei care activează în subteran. Răspunsul guvernului se poate concretiza în creșterea nivelului de impozitare sau în ajustarea cheltuielilor publice. Creșterea deficitului public poate fi de fapt privită ca o creștere viitoare a nivelului taxelor și impozitelor. Răspunsul guvernamental nu poate fi încadrat într-o regulă generală fără a lua în considerare programul partidului aflat la putere. Guvernele care își propun să reducă nivelul fiscalității și să micșoreze deficitul public vor reacționa cel mai probabil prin restrângerea cheltuielilor publice.

Chiar și în condițiile în care efectele pozitive și cele negative asupra eficienței economice generate de economia subterană, se anulează reciproc, rămâne semnificativ impactul asupra sistemului public fiscal. Mărirea taxelor și impozitelor în economia oficială va exacerba distorsiunile în deciziile la nivel economic, cu efect direct asupra eficienței economice, iar cercul vicios se va închide.

Mai puține proiecte publice vor rezista la testul analizei costuri-beneficii atunci când veniturile publice vor veni la un preț mai ridicat. Acestă estimare prezumă însă că scopul procesului politic și birocratic este acela de asigura un nivel cantitativ și calitativ optim al bunurilor și serviciilor publice în raport cu preferințele publicului precum și cu dorința acestuia de a plăti taxele și impozitele.

1.4 Măsuri de prevenire, combatere și sancționare

Economia subterană este o realitate, fenomenul manifestându-se dintotdeauna, la nivele de dezvoltare diferite și își are originea în primul rând în dorința de înavuțire a oamenilor.

A existat în România în perioada precedentă comunismului, în perioada comunismului, există în prezent și va exista și în viitor. Dând dovadă de flexibilitate și în strânsă legătură cu corupția, s-a adaptat în permanență cadrului legal în vigoare, permițând “ocolirea acestuia” în scopul obținerii de venituri neraportate statului.

Principalul element de impact asupra siguranței statului derivă din consecințele în timp ale fenomenelor de criminalitate economico-financiară organizată, consecințe care se referă la transformarea și valorificarea treptată a însemnatelor venituri obținute prin mijloace ilicite în zona activităților legale din societate, a producției și serviciilor, dar și prin pătrunderea în sfera administrativă, în încercarea de a obține aici controlul.

Aceste măsuri trebuie să urmărească în primul sancționarea faptelor ilicite și trebuie corelată cu stimularea economiei oficiale în scopul legalizării, pe cât posibil de mult, a veniturilor subterane.

Potrivit Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, infracțiunea fiscală este pedepsită exclusiv penal și este asimilată cu crima, legea fiind conformă cu angajamentele europene din Planul de acțiune al Strategiei Anticorupție sancționând nu numai faptele propriu-zise de evaziune, ci și fapte care, chiar dacă nu constituie evaziune prin ele însele, aduc grave prejudicii bugetului de stat.

O măsură importantă de prevenire a evaziunii și care nu este folosită îndeajuns este reprezentată de promovarea la nivel național a cazurilor de evaziune fiscală și mai ales a sancțiunilor aplicate.

Pentru asistența fiscală acordată contribuabililor, ar trebui să se aibă în vedere îmbunătățirea permanentă a modelului de declarații în vederea raționalizării acestora și adaptării la necesitațile de administrare precum și utilizarea unor metode moderne de depunere a declarațiilor cu un conținut mare de informații, generalizarea depunerii în format electronic a fișelor fiscale întocmite de angajatori și a declarației informative depuse de plătitorii de venituri, dar și inițierea procedurilor pentru transmiterea declarațiilor fiscale și a raportărilor contabile ale agenților economici persoane juridice utilizând Internetul.

O altă măsură de prevenire s-ar putea materializa în înființarea pe lângă fiecare Administrație fiscală din țară a unui centru pentru asistență contribuabili, dotat cu personal calificat, care ar putea fi chiar remunerat din sumele obținute ca urmare a consilierii acordate, și care ar înlătura povara și presiunea foarte mare existentă în acest moment asupra administrațiilor finanțelor publice din țară

Considerăm că prezentarea acestora ar influența psihologic evazioniștii și ar permite conștientizarea de către fiecare contribuabil a consecințelor pe care evaziunea fiscală le are nu doar asupra ansamblului societății dar și asupra integrității, libertății și modului de viață al cetățenilor și al evazioniștilor deopotrivă.

Legislația fiscală ineficientă a contribuit și mai contribuie încă la creșterea evaziunii fiscale. În România postdecembristă, legislația fiscală în întreaga perioadă poate fi caracterizată drept incoerentă, cu modificări dese și posibilități de interpretare diferite, o zonă de stabilitate înregistrându-se după anul 2002 prin aprobarea codului fiscal care a reglemetat cadrul legal în materie de taxe și impozite, sfera de aplicare, subiecții și materia impozabilă, metoda de calcul și plata lor.

Pentru a preveni apariția economiei subterane și pentru a evita efectele sociale nedorite, populația ar trebui stimulată, prin intermediul campaniilor media, să vină în sprijinul organelor abilitate în combaterea economiei subterane și în același timp să fie protejate.

Este cunoscut faptul că în condițiile unei fiscalități ridicate, reacția plătitorilor de impozite devine una de respingere, aceștia căutând diferite modalități de a evita o povară fiscală greu de suportat. În opinia specialiștilor se consideră drept normală o rată a fiscalității de până la 33-34% din PIB.

Actul normativ, modificat ulterior prin OUG 54/2010, prevede, în mod expres, ca numai faptele săvârșite cu intenție sunt încriminate. În acest fel se elimină posibilitatea sancționării penale a celor care, de exemplu, completează greșit o declarație de impunere. Stabilirea vinovăției – intenție sau culpă – o fac organele de urmărire penală, iar instanța este cea care în final decide aplicarea sancțiunii.

Printre principalele infracțiuni prevăzute în actul normativ, enumerăm:

nerefacerea arhivelor distruse în termenul dispus de organele competente, deși contribuabilul putea să o facă, sancționată cu amendă de la 5000 de lei la 30000 de lei;

reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursa – închisoare de la 1 la 3 ani sau amendă;

tipărirea sau punerea în circulație cu știință, de formulare tipizate, timbre sau banderole cu regim special, falsificate – închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi;

împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente, de a intra în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în condițiile legii – închisoare de la 6 luni la 3 ani;

punerea în circulație sau deținerea, fără drept, a formularelor tipizate cu regim special, inclusiv timbre și banderole – închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi;

Zona privatizării, restructurării, a investițiilor străine și a pieței de capital constituie o altă sursă importantă de venituri ilegale destinată reciclării și intoxicării economiei reale.

Acest tablou al criminalității din România, care demonstrează potențialul financiar apreciabil de care dispun infractorii, a argumentat necesitatea găsirii mijloacelor de a descuraja proliferarea fenomenului și de a lipsi structurile acestuia de suportul financiar. Ca urmare, prin Decretul nr. 25 din 16 ianuarie 1999, Președintele României a promulgat Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată ulterior prin dispozițiile Legii nr. 656/2002.

După dezbaterile din comisiile juridice ale Parlamentului și în plenul camerelor, au fost aduse numeroase amendamente proiectului astfel că, la votul final, legea se prezenta ca un instrument care avea nu numai funcția de a proteja sistemul financiar-bancar, ci și pe aceea de a conduce la depistarea și confiscarea oricăror produse ale activităților criminale destinate reciclării.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 21/1999, au fost prevăzute și sancționate cu închisoare de la 3 la 12 ani, următoarele fapte ca activități specifice spălării banilor „murdari":

schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni; traficul de stupefiante; nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă agravantă; nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; șantajul; lipsirea de libertate în mod ilegal; înșelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancruta frauduloasă; furtul și tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri; traficul de animale ocrotite în țările lor; comerțul cu țesuturi și organe umane; infracțiunile săvârșite prin intermediul calculatoarelor; infracțiunile săvârșite cu cărțile de credit ;

dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la punctul 1.

ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienței, dispoziției, mișcării proprietății bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la punctul 1.

De asemenea, potrivit art. 24 nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.18 din lege, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Alte măsuri pe care le considerăm a fi utile în stimularea dezvoltării comerțului în detrimentul evaziunii sau contrabandei sunt :

reducerea termenelor de depunere a declarațiilor fiscale de la 3 luni la o lună ar fi o altă măsură care ar împiedica firmele să acumuleze restanțe mari la plata TVA, activitățile ilicite putând fi astfel depistate operativ și stopate la timp;

reintroducerea avizelor de expediție cu regim special, fapt ce ar face mai ușoară urmărirea transporturilor pe baza unor documente cu regim special;

folosirea borderourilor de achiziții sub regim special;

În ceea ce privește reducerea muncii la negru, propunem să se renunțe la principiul conform căruia să se ia cât mai mult de la cei care prin muncă realizează venituri și să se încurajeze munca, în sensul că veniturile suplimentare obținute din al doilea sau chiar al treilea loc de muncă să nu fie impozitate sau să aibă un regim de impozitare minimal.

Considerăm ca o atenție deosebită trebuie acordată inclusiv procesului de spălarea a banilor care provoacă pierderi financiare pentru orice stat, slăbește stabilitatea socială și poate conduce la pierderea încrederii în sistemul economic și în structurile statului. Un accent important în combaterea evaziunii fiscale ar trebui pus pe tragerea la răspundere și a acționarului majoritar al agentului economic care nu-și plătește datoriile către Bugetul de stat, similar cu contractul de fidejusiune atașat unui contract de credit sau leasing

Soluțiile combaterii economiei subterane ar trebui să țină cont de cauzele acesteia, ar trebui să limiteze diferențele dintre beneficiile desfășurării unei activități pe această piață și costuri, respectiv riscurile pe care le presupune.

Tocmai pentru a crește transparența decizională și pentru a crea un parteneriat cu mediul de afaceri, în politicile și măsurile care vizează diminuarea și combaterea economiei subterane trebuie să fie implicate sindicatele, patronatele și chiar camerele de comerț, în calitate de reprezentanți ai mediului de afaceri care se confruntă zilnic cu realitățile economice. Astfel, propunem și susținem înființarea unei comisii consultative care să-i includă pe reprezentanții acestora, să funcționeze sub coordonarea directă a Premierului, și să aibă rolul exclusiv de a elabora rapoarte, analize și politici de combatere, să le publice periodic și să le supună dezbaterii publice periodic.

Pentru a recâștiga încrederea contribuabililor, statul trebuie să și ofere nu doar să ia, iar un domeniu sensibil care afectează întreaga populație deci care prin diminuarea evaziunii ar putea genera atât efecte sociale benefice cât și încasări suplimentare la buget, îl reprezintă domeniul alimentelor de bază

Aș dori să închei cu o măsură juridică cu efecte economice directe în combaterea economiei subterane. Pe această cale, susținem înființarea unor Tribunale județene fiscale, cu magistrați care au și pregătire economică, și care să se axeze doar pe cauze fiscale.

Practica controlului fiscal ne demonstrează că actualul sistem juridic nu poate răspunde în condiții de eficiență la judecarea acestor cauze, datorită :

termenele mari acordate de instanță și existența unor lacune care permit tergiversarea procesului prin diverse modalități de amânare și solicitare de noi termene în cauză;

căile de apel care presupun iar noi termene;

lipsei de experiență în domeniul economic al magistraților care pentru spețe delicate pot solicita expertize și astfel se întârzie procesul de judecată ;

incoerența unor decizii diferite ale instanțelor judecătorești în spețe similare.

Toate aceste au condus în primul rând la prejudicierea statului, prin neîncasarea veniturilor bugetare și oferirea de ‘’portițe’’ evazioniștilor care le permit acestora să-și piardă urma sau să nu plătească sumele care li se cuvine.

1.5 Caracteristici și modalități de realizare a spălarii banilor

Spălarea banilor este un proces de convertire a banilor „murdari", obiectivul căruia constă în ascunderea și mascarea existenței surselor și proprietății ilegale, prin aplicarea unor proceduri criminale care crează aparența de surse legale. Aceasta dă posibilitate de a cheltui banii fără a avea suspiciuni din partea organelor de drept despre activitatea criminală. Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape, implicând adesea mai multe persoane și instituții.

Cele două elemente majore ale procesului de reciclare a fondurilor sunt: ascunderea produsului infracțional și convertirea lui în bani, în scopul de a i se escamota proveniența. În tranzacțiile de reciclare a fondurilor este pusă în aplicare escrocheria prin reprezentarea falsă a unor fapte precum proveniența ilicită și adevăratul titular al dreptului de proprietate asupra fondurilor.

Procesul de spălare a banilor este constituit din trei etape și tehnici diferite pentru a-și atinge scopul.

În conformitate cu „Recomandările referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului", aprobate de Banca Națională prin Hotărârea nr.94 din 25 aprilie 2002, principalele elemente ale procesului de spălare a banilor sunt:

plasarea – mișcarea inițială a mijloacelor bănești sau a altor venituri provenite din activitatea infracțională cu scopul schimbării formei inițiale sau a locului acestora pentru a le face inaccesibile organelor de drept;

investirea – separarea de la sursa de proveniență a veniturilor obținute din activitatea criminală prin intermediul diferitelor tranzacții financiare;

integrarea – utilizarea unei tranzacții legitime pentru a ascunde veniturile ilicite, fâcând posibilă întoarcerea la infractor a fondurilor spălate.

Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar. Acest lucru este necesar pentru a separa fondurile obținute de sursa lor, situată în spațiu. Necesitatea plasării derivă din faptul că este posibilă supravegherea din partea organelor de aplicare a legii a surselor de obținere ilicită a numeralului și, ca o măsură de siguranță, infractorii trebuie să transporte numeralul ilicit obținut în afara spațiului controlat, pentru a nu putea fi depistat și, eventual, confiscat.

Stratificarea presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor straturi complexe de tranzacții financiare, concepute spre a anihila orice posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite. Modalitățile confuze și complicate prin care strat după strat de activitățiși tranzacții sunt adăugate unul altuia, fiind menite să facă detectarea profiturilor ilegale extrem de dificilă.

Integrarea este a treia etapă a procesului de spălare a banilor prin intermediul căreia se caută să se dea aparență de legitimitate asupra bunurilor dobândite în baza unor fonduri ilicite.

Infracțiunea de spălare a banilor presupune un complex de activități, procedee, tehnici și metode dintre cele mai rafinate. Spălarea banilor închide practic cercul infracțional care începe cusăvârșirea uneia sau unora din infracțiunile prevăzute de lege, continuă cu obținerea produsului financiar (bani murdari) și se finalizează prin spălarea acestui produs, prin utilizarea unor procedee, tehnici și scheme mai simple (de exemplu, scoaterea fizică a banilor peste graniță) sau mai complexe (de exemplu, prin utilizarea circuitelor financiar-bancare)

Există un șir de metode utilizate de infractori pentru transferarea mijloacelor dintr-un sistem de balanță în altul, cum ar fi:

businessul legal, care se folosește pentru transformarea banilor în numerar în valori mobiliare. Astfel, veniturile ilegal obținute pot fi spălate prin canale legale prin următoarele metode:

mărirea veniturilor oficiale;

mărirea cheltuielilor oficiale;

depunerea mijloacelor în numerar;

tranzacții de vânzare-cumpărare a bunurilor imobiliare sau a altui patrimoniu;

acoperire off-shore;

introducerea și scoaterea peste frontieră.

Chiar dacă acest plafon este practic imposibil de stabilit, variind în funcție de circumstanțele economice, politice și sociale ale unei țări, există un economist, respectiv Arthur Laffer care, analizând relația dintre presiunea fiscală și încasările fiscale, a ajuns la concluzia că o creștere a presiunii fiscale nu determina în mod obligatoriu sporirea corespunzătoare a încasărilor fiscale dar în schimb scăderea presiunii fiscale crează condiții favorabile creșterii încasărilor fiscale.

Teoriei lui adaptată la realitatea contemporană poate fi interpretată astfel: cu cât presiunea fiscală crește, cu atât veniturile fiscale scad, însă neproportional, deoarece o presiune fiscală ridicată va conduce la evaziune fiscală și, deci, la reducerea încasărilor la buget. Mai mult, creșterea presiunii fiscale poate conduce și la renunțarea la afaceri private, la renunțarea la unele locuri de muncă (dacă, de exemplu, crește presiunea parafiscala), adică, într-un cuvânt, poate conduce la reducerea bazei de impozitare, ceea ce conduce la reducerea veniturilor fiscale chiar în absența evaziunii fiscale.

De cele mai dese ori spălarea banilor se efectuează prin implicarea angajaților sau agenților instituțiilor financiare. Unul din aceste modalități este: schimbări în caracteristicile angajaților, ca de exemplu, un standard mai ridicat de viață sau refuzul de a lua concediu; schimbări în performanțele agenților sau angajaților, de exemplu agentul care vinde produse contra cash are o creștere a performanțelor neașteptată sau remarcabilă; orice afacere făcută cu un client atunci când identitatea beneficiarului final nu este dezvăluită, contrar procedurii pentru tipul de afacere în cauză.

De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că cei care erau deja angrenați într-o economie paralelă, încă din timpul economiilor centralizate, au profitat de momentul tranziției și au creat, în timp foarte scurt, diverse structuri subterane.

Acesta este și cazul României, unde primele componente ale economiei subterane, după căderea regimului comunist, au îmbrăcat formele de evaziune fiscală, muncă la negru, contrabandă, dezvoltându-se ulterior că adevărate rețele de crimă organizată.

Spălarea banilor prin tranzacții legate de investiții poate fi întâlnită prin următoarele acțiuni: cumpărarea de titluri de valoare care să fie păstrate în siguranță de către instituția financiară, atunci când acest lucru nu pare să se potrivească nivelului aparent de trai al clientului; solicitări din partea clienților de a beneficia de servicii de administrare a investițiilor (fie monede străine, fie titluri de valoare) atunci când sursa fondurilor este neclară sau nu se potrivește cu nivelul aparent de trai al clientului; transformarea mai mare decât de obicei sau neobișnuită a valorilor mobiliare în cash; cumpărarea și vânzarea unui titlu de valoare fără vreun scop aparent sau în circumstanțe care par neobișnuite.

Capitolul II. Economia subterană din România

2.1 Economia subterană din România până la Revoluția din 1989

Primul impozit românesc consemnat în documente datează de pe vremea voievozilor, în secolul XIII, fiind vorba de taxe vamale din vămile așezate la granițele voievodatelor. În secolul al XIV-lea, pe lângă taxele vamale este consemnată și dijma – „din zece una”. În secolul XV apare birul în bani, care se plătea numai de către „poporul de jos” și era perceput de birari. Acești slujitori ai domniei au apărut după supunerea țărilor române Imperiului Otoman.

Prima reformă în istoria sistemului fiscal românesc a avut loc în Muntenia în 1739 sub domnitorul Constatin Mavrocordat, în baza principiilor generalității, proporționali-tății și răspunderii individuale față de fisc. Sporirea pretențiilor turcești a dus însă la împiedicarea obținerii unor rezultate pozitive în urma acestui proces de reformă. În anul 1910 a fost inițiată de către E. Costinescu o reformă fiscală caracterizată prin preocuparea față de justiția fiscală. Prin această reformă s-a încercat pentru prima dată în România introducerea unui impozit unic pe venit. Unificarea fiscală a fost definitivată în perioada 1923-1927, inițiată sub conducerea lui Nicolae Titulescu, care a propus un impozit progresiv pe avere și pe îmbogățirea din timpul războiului. Acest impozit s-a impus la presiunea opiniei publice, nemulțumită de creșterea explozivă a economiei subterane care a dus la îmbogățirea fabuloasă a speculanților care s-au ocupat de aprovizionarea armatei pe perioada Primului Război Mondial. Un astfel de impozit fusese introdus și în alte țări implicate direct în război, ca Franța, Marea Britanie, Germania ș.a. De asemenea, a fost introdus impozitul asupra luxului și cifei de afaceri, reprezentând la acea vreme o noutate în sistemul fiscal românesc.

Prima lege dedicată luptei impotriva economiei subterane a fost adoptată în 1933, așa-numita „Lege a impozitelor directe”, prin care abaterile se clasificau în contravenții simple și contravenții calificate, fiind sancționate cu amenzi ce aveau un maxim de până la patru ori impozitul pe venitul sustras și constatat.

Recurgerea la impozite în perioada comunistă nu s-a făcut însă din rațiuni economice, ci mai degrabă din rațiuni politice și sociale. Trăsăturile definitorii ale regimului fiscal au fost:

Scopul principal al impozitării a fost lichidarea sistemului capitalist prin intermediul taxelor și impozitelor aplicate celor care mai rămăseseră în activitate după naționalizarea din 1948;

Impozitarea a vizat numai veniturile aferente proprietății care nu aparținea statului – organizațiile obștești, meseriașii, organizațiile cooperatiste. După 1977 impozitul pe salariile angajaților a fost plătit de către întreprinderi;

Investițiile agenților economici, bunurile și serviciile publice precum și asigurările sociale ale populației erau gestionate prin intermediul bugetului de stat, subordonat producției planificate și industrializării cu orice preț. Aceste investiții au fost dirijate spre sectoare care presupuneau perioade mari de timp pentru amortizare.

Legea nr. 344 din 29 decembrie 1947 a încercat să combată evaziunea fiscală prin intermediul unor reglementări dure, care dădea însă posibilitatea evazioniștilor să intre în legalitate și să-și lichideze obligațiile fiscale. Prin art. 268 indice 36, introdus în Codul penal în 1953, se pedepsea sustragerea de la plata impozitelor prin ascunderea obiectului sau a sumei impozabile, distrugerea și dosirea evidențelor obligatorii stabilite prin legile fiscale.

După 1980 economia subterană și-a luat din ce în ce mai în serios rolul de „a 2-a economie”, în condițiile în care importurile au fost reduse drastic și limitate la materiile prime necesare funcționării ramurilor industriale. Economia oficială a fost canalizată aproape exclusiv pentru producerea bunurilor destinate exportului, nefiind de altfel pregătită pentru a înlocui bunurile de consum ce nu se mai importau. S-au creat structuri subterane „criminale” din punct de vedere penal dar necesare din punct de vedere economic care au constituit germenii înfloririi economiei subterane din anii 1990.

2.2 Evoluția economiei subterane românești după 1990

Analizând societatea românească a ultimilor 20 de ani, putem aprecia că fără economia subterană, costul tranziției ar fi fost mult mai ridicat, reprezentând o sursă de venit suplimentar pentru cetățeni și pentru creșterea nivelului de trăi, permițând crearea de noi locuri de muncă cu efecte directe asupra scăderii ratei șomajului.

Reforma fiscală de după 1990 a fost declanșată prin abrogarea reglementărilor din perioada comunistă, descentralizarea procesului decizional al agenților economici și, cel mai important, apariția întreprinzătorilor particulari. După 1991 noile norme fiscale au privit impozitul pe profit, impozitul pe salarii, accizele, taxele vamale și locale, ș.a. toate modificate de mai multe ori, fapt ce a generat nesiguranță și a favorizat dezvoltarea economiei subterane.

Dintre factorii care au permis dezvoltarea explozivă a economiei subterane sunt de menționat următorii:

atitudinea tolerantă atât a autoritaților, cât și a populației față de încălcarea reglementărilor;

divizarea economică necontrolată;

incertitudinile legislative ce au însoțit schimbările economice;

conectarea imediată realizată de piața paralelă existentă în perioada socialistă cu piețele paralele din statele vecine și, pe această cale, racordarea la structurile internaționale ale economiei subterane.

Evoluția economiei subterane în România a fost marcată pentru anii 1993-1995 în principal de definitivarea unui sistem legislativ economic, dar și coercitiv, precum și de concurența dintre participanți, situație care a impus schimbarea modului de operare și lărgirea ariei de cuprindere a activităților nelegale.

Legislația fiscală a devenit mai clară prin reglementarea impozitului pe profit, a taxelor vamale și mai ales prin introducerea taxei pe valoare adăugată, sistem de impozitare modern, aliniat standardelor internaționale. Importante au fost și înființarea în cadrul Ministerului Finanțelor a Gărzii Financiare, reînființarea Curții de Conturi, reorganizarea unor sectoare ale poliției încercându-se adaptarea la evoluția fenomenului de criminalitate economică.

Și activitatea economică subterană a căpătat noi valențe, urmărind în primul rând obținerea de fonduri pentru achiziționarea unor importante obiective comerciale și industriale.

Activitatea economică subterană a căpătat noi valențe, urmărind în primul rând obținerea de fonduri pentru achiziționarea unor importante obiective comerciale și industriale. Au fost utilizate mijloace și procedee foarte diverse, precum formarea unor lanțuri de firme fantomă, jocurile piramidale, obținerea unor credite în condiții nelegale. În această perioadă însă firmele fantomă au reprezentat cel mai utilizat mijloc de manifestare a economiei subterane mai ales din punctul de vedere al consecințelor economice negative generate.

Inființarea și funcționarea firmelor fantomă nu constituie un scop în sine, ci, pentru a eluda legislația, cel mai adesea în domeniul fiscal. De cele mai multe ori asemenea firme se creează în special pentru tranzacționarea unor mari afaceri ilegale, după care acestea dispar din lumea afacerilor, patronii lor procedând la înființarea altor asemenea societăți, utilizate în același scop, după care din nou sunt abandonate și asemenea mai departe. „Marii specialisti” în firme fantomă sunt, în special, cetăâenii străini, în special din lumea orientală. De altfel, imensele sume obținute din economia subterană sunt schimbate în valuta și transferate, cu destul de multă ușurință, în străinătate, fără a exista o contraprestatie a acestor transferuri, conducand în felul acesta la dezechilibrarea și mai accentuată a balanței de plați.

Firmele fantomă reprezintă un fenomen extrem de prezent în ultimii ani atât în viața economică românească dar și în prim-planul analizelor care au ca obiect economia subterană și care poate fi definit ca fiind ansamblul activităților infracționale, care încalcă flagrant legislația fiscală și comercială, prin gruparea unei serii de tranzacții în sarcina unei entități care nu mai poate fi ulterior identificată pentru justificarea activității sale. Practic aceste societăți „reprezintă” cea mai răspândită modalitate de asociere a unor grupuri de persoane în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Contrabanda, evaziunea fiscală, solicitarea unor rambursări necuvenite, sustragerea de la plata taxelor vamale, toate au fost posibile prin utilizarea firmelor fantomă.

Pe lângă prejudiciul direct cauzat bugetului de stat, firmele „fantomă” denaturează informațiile și statistice economice, viciază mediul de afaceri cu consecințe negative asupra societăților comerciale care-și îndeplinesc corect obligațiile fiscale.

2.3 Constituirea și funcționarea firmelor fantomă

În ultimii ani, în România s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului celor care, acționând în sectorul economic, prin încălcarea prescripțiilor legale, se sustrag – într-un fel sau altul, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale extrabugetare.

Cel mai des mijloc de înființare a firmelor fantomă îl constituie folosirea unor contracte de închiriere false, pentru a face dovada existenței spațiului în care va funcționa firma respectivă. Falsificarea acestor documente s-a făcut prin mai multe modalități:

falsificarea ștampilei și a numărului de înregistrare al administrației financiare din raza de acțiune a domiciliului titularului contractului de închiriere. La verificările ulterioare s-a constatat ca numărul de înregistrare respectiv nu există în evidența unității respective;

prezentarea unui contract de închiriere la adrese care nu există (de exemplu un număr de stradă inexistent);

falsificarea titularului de contract de închiriere, prin utilizarea însa a unui numar corect de înregistrare de la administrația financiară, dar la care apare un alt titular de contract;

pentru a fi cât mai credibil, falsificatorii au înscris pe contractele de închiriere și numărul unor chitanțe (evident false)prin care s-a plătit impozitul aferent chiriilor, pe toată durata contractului de inchiriere.

înstrăinarea societăților comerciale (prin cesionarea parților sociale), fără a se verifica daca mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența spațiului pentru sediul social.

Consecințele funcționării firmelor fantomă sunt dificil de cuantificat, însă sunt de menționat cele prezentate în figura 2.1.

Figura 2.1 : Consecințele funcționării firmelor fantomă

Consecințe:

fiscale – sarcinile fiscale neachitate includ impozite directe (impozitul pe profitul realizat, impozitul pe dividende, impozitul aferent salariilor plătite) la impozite indirecte (taxa pe valoarea adaugată, accize), precum și alte plăți precum: contribuția pentru asigurări sociale, contribuția pentru asigurări de sănătate, plata pensiei suplimentare;

consecințe bugetare – prin nevirarea la bugetul statului a impozitelor și taxelor datorate, veniturile statului nu se realizează și în felul acesta nu se pot finanța unele activități care afectează întreaga populație;

consecințe de politică macroeconomică – statisticile necuprinzând sectorul economiei subterane, vor reflecta deformat realitatea iar deciziile de politica economica si sociala luate de guvern nu pot conduce la concluzii corecte ;

consecințe monetare, bancare și valutare – dimensiunea relațiilor dintre firmele fantomă face ca o mare cantitate de numerar să circule, în paralel cu economia de la suprafață. Obținerea de importante sume neimpozabile poate conduce la presiuni artificiale asupra cursului de schimb al leului, întrucât apare o concurență nelegală între participanții la licitația valutară.

În cazul în care firma este cesionată altui comerciant, nu se verifică dacă firma mai are condiții legale de funcționare cu privire la spațiul pentru sediul social. De cele mai multe ori, contractele de închiriere erau expirate la data cesionării. Mai mult, aceasta este o metodă de a se pierde urma societătii, în special cand vechiul proprietar era intrat în conflict cu legea sau cu organele fiscale. De altfel, cu ocazia cesionării firmelor, organele fiscale nu sunt consultate pentru cazul când vechii proprietari au debite neachitate la bugetul de stat. Noii proprietari, de cele mai multe ori, nu mai pot fi găsiți ori declară ca nu cunosc nimic despre debitele firmei, deoarece la data achiziționării sale din contabilitatea acesteia nu rezultă nici o datorie, iar eventualele debite care nu figurează în evidența firmei îi privesc pe foști proprietari.

Profitând de perioada de înființare a unor firme scutite de impozit, multi cetățeni au înființat asemenea societăți, după care le-au înstrăinat, caștigând astfel o suma de bani deloc neglijabilă. Dar aceasta înstrainare de firme fără îndeplinirea tuturor procedurilor legale i-a costat pe foștii proprietari,care s-au trezit controlați și chiar anchetați, deoarece aceștia figurau în continuare ca administratori la firmele înstrăinate, iar sediul acestora nu a fost mutat de noii proprietari. Mai mult, înstrainând documentele cu regim special și ștampila societății, noii proprietari au efectuat acte de comerț fără a le înregistra în contabilitate, astfel că organele de aplicare a legii au identificat pe foștii proprietari ca autori ai încalcărilor de lege. Până și lămurirea aspectelor semnalate i-a costat timp și bani pe foștii proprietari pentru neglijența manifestată cu ocazia vânzării firmelor.

Cum firmele fantoma lucrează în economia subterană, unde predomină ca mijloc de plată numerarul, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1990 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, au început să apară la lumină o parte din tranzacțiile lor prin mecanismul de raportare a depunerilor și a retragerilor de numerar mai mari de 10000 euro (echivalent).

În felul acesta, valul de mister al secretului bancar fiind ridicat, au inceput să apară la suprafață afacerile ilegale ale acestor firme fantomă. Iată de ce, în ultimul timp, numărul acestor firme fantomă descoperite este în creștere.

Întrucât societățile comerciale dobândesc personalitate juridică în momentul în care actul constitutiv este înregistrat la Registrul Comerțului, firmele fantomă pot fi împărțite în două categorii, situație extrem de relevantă și pentru analiza economiei subterane:

Societățile „fantomă” nu sunt înregistrate la Registrul Comerțului, caz în care în fapt aceste societăți pur și simplu nu există din punctul de vedere al legislației românești. Societățile „fantomă” aflate în această situație posedă acte constitutive, documente contabile, ștampile ș.a. falsificate sau achiziționate ilegal prin intermediul unor documente de identitate false;

Majoritatea societăților „fantomă” sunt însă înregistrate la Registrul Comerțului, pe baza unor documente constitutive legal întocmite și care le conferă o aparență de legalitate la adăpostul cărora pot derula operațiuni comerciale de mare amploare. La începutul activității sunt deschiswe conturi bancare și sunt procurate legal documente fiscale cu regim special, fiind obținute și autorizațiile necesare în cazul în cazurile impuse de lege.

La începutul anilor 1990, economia românească se afla intr-o situație particulară generată de efortul imens derulat pe tot parcursul anilor 1980 pentru plata datoriei externe și realizarea concomitentă a unui plan investițional exagerat, dar și de modul violent în care a avut loc schimbarea de sistem.

Astfel, după 1980, s-au diminuat drastic importurile, limitându-se numai la materiile prime necesare funcționării unor ramuri industriale, eliminându-se cele din sfera bunurilor de consum, deși piața internă nu era pregătită să le producă, s-a orientat producția exclusiv către export, indiferent de condițiile economice –rentabilitate, eficiență, curs de revenire.

Investițiile au fost dirijate către sectoare în care amortizarea presupune perioade foarte lungi de timp, iar finanțarea acestora nu era asigurată, bazându-se în multe cazuri exclusiv pe munca nesalarizată.

În mod similar s-au petrecut lucrurile și în agricultură, unde baza a constituit-o forța de muncă îmbătrânită și unde elementele de progres tehnic au fost o prezență sporadică. Toate acestea au condus la izolarea economică, chiar și în cadrul sistemului socialist, unde România se remarcă prin lipsa totală de transparența, dialog și deschidere spre realități economice și sociale evidente.

Multe din măsurile economice propuse imediat după începutul anului 1990 au fost arbitrare, contradictorii sau, datorită necunoașterii mecanismelor de funcționare a economiei de piață, aplicarea lor a fost secvențială și lipsită de eficiență.

De asemenea, trebuie amintită importanța pieței paralele în asigurarea unor produse de uz cosmetic-igienic, apoi textile și chiar bunuri electrocasnice. Periodic, pe parcursul deceniului nouă s-au înregistrat crize foarte puternice de produse de stricta necesitate: ulei, diferite legume, detergenți

Motivația clasică, respectiv producția insuficientă, lipsa de materii prime, dezinteresul și incompetența unor factori de decizie, nu poate fi negată, dar, analizând post factum cele prezentate, considerăm că o parte importantă a tuturor acestor situații a fost provocată conștient și a căpătat dimensiuni amplificate, fiind generatoare de importante câștiguri ilicite pentru anumite structuri profesionale care prin aceste activități au făcut trecerea de la modesta piață paralelă la structurile organizate ale economiei subterane, acumulând importante venituri ilicite.

Tot în categoria factorilor favorizanți ai dezvoltării economiei subterane trebuie menționată atitudinea tolerantă atât a autorităților, cel puțin în primii ani ai „tranziției”, cât și a populației față de încălcarea reglementărilor legale, cât și o oarecare reticență față de disciplină, caracteristică țărilor latine.

Factorii care au permis dezvoltarea accelerată a economiei subterane în România după anul 1990 sunt prezentați în sinteză în figura 2.2

Figura 2.2: Factorii care au dus la dezvoltarea economiei subterane în România

2.4 Evaluarea economiei subterane din România realizată de Institutul Național de Statistică

O posibilitate de măsurare a economiei subterane românești este cea realizată de Institutul Național de Statistică, folosind metoda forței de muncă, utilizată inițial de Italia și generalizată la nivelul tuturor țărilor din Uniunea Europeană (aceste metode au fost prezentate în capitolul anterior).

Există numeroase studii care conțin estimări ale dimensiunii economiei subterane. Abordările directe au la bază anchete și sondaje ce vizează un număr semnificativ de unități de observare, iar aceste date sunt extrapolate la întreagă economie. Deseori, însă, eficientă scăzută și volumul mare de muncă ce-l implică conduc la utilizarea unor metode indirecte.

Elementele componente al economiei subterane, precizate în analiza efectuată de Institutul Național de Statistică, sunt:

Evaziunea fiscală prin venit nedeclarat ;

Activități informale, nedeclarate ;

Subutilizarea forței de muncă ;

Evaziunea fiscală prin valoare adăugată nedeclarată.

Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Cercetări Economice, economia subterană reprezintă în România 40% din PIB, deși în realitate s-au vehiculat ponderi mai mari, de circa 60% din PIB.

În Franța, rapoartele periodice ale Consiliului Impozitelor furnizează statistici privind verificările și randamentele fiscale. Se știe, de exemplu, că aportul controalelor la încasările fiscale reprezintă aproximativ 5% din emisiunile de impozite pe venit și 7,9% din impozitul pe profit.

Pentru realizarea unui grad înalt de obiectivitate au fost luate în considerare atât activitățile desfășurate de companii înregistrate legal, în sectorul formal sau informal, dar nedeclarate (cu scopul de a se evita impozitele, contribuțiile sociale, reglementările de pe piața muncii), cât și activitățile desfășurate de unități neînregistrate, care aparțin sectorului informal. Se estimează însă că valoarea adăugată subraportată este modalitatea de evaziune fiscală cea mai importantă, sursa principală a economiei subterane.

2.5 Economia subterană – factor de risc la adresa securității naționale a României

Economia subterană constituie în mod evident un factor de risc la adresa securității naționale, atât direct, prin diminuarea resurselor bugetare care pot fi alocate pentru finanțarea obiectivelor securității naționale, cât și indirect, prin efectele asupra altor factori ce influențează securitatea națională.

O economie subterană la un nivel excesiv afectează grav în special capacitatea de autoreglare a raportului dintre nevoia de resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice și veniturile bugetului de stat, conducând la mărirea dezechilibrului bugetar și întârzierea reformei în domeniul administrației publice, justiției și puterii legislative, ceea ce duce la perpetuarea și generalizarea economiei subterane.

Se încheie un cerc vicios cu efecte dintre cele mai negative la adresa securității naționale, prezentat în figura 2.2

Fig. 2.3 : Cercul vicios al creșterii economiei subterane

Un nivel ridicat al economiei subterane duce însă și la scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, prin existența unei cantități mai mari de bani pe piață fără acoperire în bunuri și servicii, ca și la limitarea posibilităților guvernului de a promova programe eficiente de protecție socială pentru păturile defavorizate ale populației.

Chiar și numai față de cele arătate până acum apare ca deplin justificată menționarea, în strategia de securitate națională a României, a aspectelor de natură economică ca fiind principalele probleme de securitate ale țării.

Din punctul de vedere al necesității de resurse financiare alocate pentru asigurarea securității naționale, integrarea României în NATO are o dublă semnificație. Pe de o parte, protecția oferită de alianța nord-atlantică a permis reducerea semnificativă atât a personalului militar cât și a tenhicii de luptă, consecința fiind reducerea costurilor cu personalul cât și cu întreținerea capacităților militare. Pe de altă parte, NATO a impus anumite standarde în ceea ce privește performanțele aparatelor de zbor militare, a navelor de luptă ș.a., aspect care a impus alocarea unor fonduri suplimentare pentru investiții.

În strânsă legătură cu intrarea României în alianța nord-atlantică trebuie analizată și relația dintre economia subterană și terorism – cel mai important factor de risc la nivel global, dar și național. Terorismul are la bază rețele financiare ascunse, extinse la nivel transnațional, sofisticate și într-o continuă adaptare. Sursele de finanțare a acțiunilor teroriste provin în principal din economia subterană, cu deosebire latura „criminală” a economiei ascunse, fiind evident că veniturile obținute de rețelele care activează în economia subterană pot fi folosite pentru a corupe administrația publică, justiția și mediul politic, reușind astfel să faciliteze obținerea unor venituri ilegale suplimentare ce alimentează această spirală a economiei subterane până la preluarea efectivă a controlului în stat de către organizațiile criminale.

Fiind angajată activ în lupta împotriva terorismului, România a adoptat Legea 535/2004 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar bancar în scopul finanțării de acte de terorism. S-au instituit măsuri clare în vederea nominalizării persoanelor suspectate de săvârșirea sau finanțarea actelor de terorism.

Controalele efectuate în ultimii ani de către instituțiile implicate în lupta împotriva terorismului au arătat că și în România s-au efectuat transferuri importante de bani în străinătate, fără o justificare legală. Mare parte din aceste sume au figurat în documente ca avans pentru importuri ce nu au mai fost efectuate sau contravaloarea unor exporturi cu încasarea la termen ce nu au mai fost achitate.

2.6 Evaziunea fiscală – parte a economiei subterane românești

Evaziunea fiscală și economia subterană sunt fenomene care se întrepătrund și se potențează reciproc. Dacă evaziunea fiscală constituie o parte esențială a economiei subterane, în aceeași măsură economia subterană și crima organizată se constituie în factori de sprijin și intensificare a evaziunii fiscale. Activitățile specifice crimei organizate și evaziunea fiscală se intercondiționează și se generează reciproc astfel încât sumele de bani obținute ilicit vor avea ca destinație economia subterană care, la rândul ei, va genera un alt flux de venituri care va scăpa impozitării.

De asemenea, în 1936, Virgil Cordescu aprecia că “a înșela fiscul se consideră, în mentalitatea curentă, ca o probă de abilitate nu de cinste; a plăti ceea ce fiscul pretinde este o dovadă de naivitate, nu de integrare”, iar C.N. Tăutu, în 1940, afirmă despre contribuabilul român că singură lui preocupare era “să plătească cât mai puțin și dacă s-ar putea, deloc”. Și în prezent, între oamenii de afaceri, producerea de “bani negri” din activități informale se consideră a fi “la modă” iar tendința este de creștere.

Evaziunea fiscală este rezultatul incoerențelor și neclarităților fiscale, a ezitărilor sistemului de încasare a sarcinilor fiscale. Pe de altă parte însă, înșelarea fiscului este considerată încă a fi o măsură a abilității și istețimii contribuabilului, nu a necinstei acestuia. Așa cu s-a arătat în cele cele ce preced, spiritul antifiscal a apărut în România încă de la primele încercări de impunere a unor metode de impozitare.

Există o diversitate de metode pentru practicarea evaziunii fiscale, din care sunt de menționat următoarele:

evaziunea fiscală contabilă, greu de identificat în practică și care se manifestă prin crearea unei impresii de ținere corectă a evidenței contabile, utilizând documente nereale, cu scopul majorării cheltuielilor, reducerii veniturilor;

evaziunea fiscală „tradițională”, care se manifestă prin sustragerea totală sau parțială de la plata datoriilor fiscale prin neîntocmirea înregistrărilor cerute de lege sau prin întocmirea de documente care nu reflectă realitatea și care cuprind: desfășurarea unor activități salarizate clandestin, la negru; întocmirea unor declarații fiscale false; mărirea nejustificată a cheluielilor pentru diminuarea profitului impozabil; diminuarea nelegală a încasărilor cu scopul reducerii taxei pe valoarea adăugată, prin încasări în numerar fără chitanțe și vânzări fără factură;

evaziunea fiscală juridică, care se manifestă prin ascunderea adevăratei naturi juridice și adevăratelor consecințe a unui contract sau a altui act comercial, în scopul evitării obligațiilor fiscale;

evaziunea fiscală prin evaluare, care constă în diminuarea valorii stocurilor în scopul amânării nejustificate a plății impozitelor și taxelor.

Un organism extrem de important în diminuarea acestor tipuri de evaziune fiscală îl are Direcția de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Române care acționează prin mijloace specifice de muncă pentru combaterea fraudelor grave care se înscriu în sfera criminalității organizate și a corupției.

CAPITOLUL III. SPĂLAREA BANILOR ÎN ROMÂNIA

3.1 Istoric și definiție

Spălarea banilor este un fenomen amplu care rezidă în dorința infractorilor de ascunde activitățile ilegale practicate care stau la baza surselor lor de venit, pentru a-și putea permite o dezvoltare normală în societate.

Cu toate că spălarea banilor murdari a început să fie privită că infracțiune recentă, de fapt are o istorie îndepărtată. Încă din Evul Mediu, când cămătăria era candamnata de biserica catolică, fiind considerată o crimă de gravitatea traficului de droguri din ziua de azi, dar și un păcat capital, negustorii și cămătarii anticipau tehnicile moderne de ascundere, transferare și spălare a banilor.

Potrivit Legii nr. 656/2002 pentru Prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, prin spălarea banilor se înțelege:

schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni”.

Directiva CCE nr. 308 din 10 iunie 1991 definește „Spălarea banilor” ca fiind următoarea acțiune, atunci când este săvârșită cu intenție:

transformarea sau transferarea de proprietate, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracționalaă sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a proprietății sau în scopul sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea unei astfel de activități, pentru a se sustrage consecințelor legale ale acțiunilor sale;

ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, dispunerii, mișcării, drepturilor reale cu privire la proprietate sau la posesia acesteia, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracțională;

dobândirea, posesia sau folosirea unei proprietăți, cunoscând, la data primirii, că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate;

participarea, asocierea, tentativa de comitere și sprijinirea, încurajarea, înlesnirea, sfătuirea în vederea comiterii oricăreia dintre acțiunile menționate în paragrafele anterioare”.

Spălarea banilor poate fi definită ca fiind ansamblul activităților prin care atât infractorii, participanți direcți, cât și complicii lor (participanți direcți și/sau indirecți), încearcă să dea o aparență de legalitate unor fonduri sau bunuri de orice fel obținute ilicit sau din activități ilicite pentru a putea beneficia ulterior de acestea, fără a fi compromiși în vreun fel.

Prin termenul “spălarea banilor” legiuitorul are în vedere “legalizarea veniturilor ilegale”, folosindu-le în calitate de sinonime. Desigur, utilizarea acestuia simplifică comunicarea, evitându-se astfel, explicațiile în plus, cu atât mai mult că termenul “spălarea banilor” a căpătat amploare în plan internațional, fiind inclus chiar și în actele internaționale.

Pe lângă “spălarea banilor” este utilizat fregvent și termenul “bani murdari”. De altfel, acesta nu trebuie confundat cu “banii fierbinți”. Deosebirea esențială constă în aceea că, dacă banii “murdari” provin din afaceri criminale, cei “fierbinți” au proveniență legală, sunt urmare a unor tranzacții legale, dar devin ulterior “murdari”, deoarece deținătorii lor îi investesc în practici ilegale, precum contrabandă, evaziunea fiscală, coruperea, exportul ilegal de capital și altele. În acest context, se naște o nouă noțiune, aceea de “bani cenușii”, care ar desemna banii ce rezultă din simplă neplata a impozitelor sau a celorlalte obligații către stat.

În România postrevoluționară, când acest fenomen a început să ia amploare, spălătorii au dezvoltat scheme și rețele de spălare a banilor, care s-au adaptat în permanență la realitățile economice, încercând să exploateze la maxim tehnologia informatică modernă, lacunele legislative și să evite pe cât posibil domeniile unde reglementările și supravegherea erau mai stricte. În funcție de perioada istorică, anumite scheme au fost utilizate frecvent, ulterior au fost abandonate și au fost inventate altele mai complexe.

Spre deosebire de statele dezvoltate care pun accent pe caracterul global al acestui fenomen, în România, tipologiile de spălare s-au legat de principalele domenii vulnerabile în fața criminalității economico-financiare:

comercializare și/sau contrabandă cu produse petroliere, alcoolice și tutun;

rambursări ilegale de TVA, exporturi fictive sau supraevaluate;

evaziune fiscală;

privatizări frauduloase în dauna interesului statului;

acte de corupție și/sau șantaj;

trafic de supefiante, de carne vie, intermediere de adopții etc.;

înșelăciuni în domeniul bancar, financiar și de asigurări;

firme offshore, în special sub forma prestărilor de servicii de consultanță sau repatrierea profiturilor pentru acționarii din paradisurile fiscale.

Spălarea banilor este un proces de convertire a banilor „murdari", obiectivul căruia constă în ascunderea și mascarea existenței surselor și proprietății ilegale, prin aplicarea unor proceduri criminale care crează aparența de surse legale. Aceasta dă posibilitate de a cheltui banii fără a avea suspiciuni din partea organelor de drept despre activitatea criminală. Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape, implicând adesea mai multe persoane și instituții.

În cadrul activităților infracționale, numeralul este principalul mijloc de schimb. Organizațiile criminale trebuie să convertească numeralul în forme mai ușor de mânuit și transferat. Pentru a desăvârși apoi schema de reciclare a banilor în scopul ascunderii adevăratei proveniențe șia dreptului de proprietate asupra profiturilor veniturile trebuie să fie spălate, fără a lăsa nici o urmă detectabilă. Strategiile de spălare a banilor includ tranzacții care, prin volum, sunt foarte profitabile și deci atractive pentru instituțiile financiare legale. Spălarea banilor orientează banii dintr-o economie ilegală și îi plasează în investiții binevenite în economia legală.

Cele două elemente majore ale procesului de reciclare a fondurilor sunt: ascunderea produsului infracțional și convertirea lui în bani, în scopul de a i se escamota proveniența. În tranzacțiile de reciclare a fondurilor este pusă în aplicare escrocheria prin reprezentarea falsă a unor fapte precum proveniența ilicită și adevăratul titular al dreptului de proprietate asupra fondurilor. Ea poate fi efectuată, de exemplu, prin inventarea unei tranzacții de vânzare-cumpărare între adevăratul proprietar al bunului (infractor) și o entitate care pare să fie independentă de controlul infractorului, din care a fost creată în realitate de el doar pentru a da aparență legală unei tranzacții de la distanță.

Spălarea banilor constituie un proces prin care este ascunsă existența, sursă ilegală, fenomenul fiind dăunător prin faptul că nu poartă povara plății impozitelor și facilitează activitatea ilegală de baza. Conform definiției date de Biroul Federal de Investigații al SUA, spălarea banilor este un proces prin care existența, sursă și utilizarea veniturilor ilegale sunt ascunse, urmărindu-se scopul de a le da acestora o aparență legitimă și de a evita astfel depistarea, pedepsirea, confiscarea și impozitarea. Această definiție este preluată și acceptată se de unii autori români.

Uneori, etapele spălării banilor sunt prezentate cu denumiri mai plastice, precum:

prespălarea – adică convertirea banilor murdari în bani curați;

spălarea principală – conversia banilor în intrări contabile;

uscarea (reciclarea) – folosirea banilor pentru a obține profit. Sau, procesul cunoaș te două faze:

în prima fază se șterg urmele care ar putea duce la trecutul nelegal;

în faza a doua se stabilesc tranzacțiile comerciale care trebuie întreprinse în scopul creării aparenței de legalitate.

Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar. Acest lucru este necesar pentru a separa fondurile obținute de sursa lor, situată în spațiu. Necesitatea plasării derivă din faptul că este posibilă supravegherea din partea organelor de aplicare a legii a surselor de obținere ilicită a numeralului și, ca o măsură de siguranță, infractorii trebuie să transporte numeralul ilicit obținut în afara spațiului controlat, pentru a nu putea fi depistat și, eventual, confiscat.

Plasarea masei de profituri în numerar se poate face prin mai multe metode și instituții, dintre care: instituțiile financiare tradiționale, instituțiile netradiționale, comerțul cu amănuntul, transferul extern al fondurilor.

Toate aceste acțiuni, alături de forme mai agresive precum : traficul de droguri, de arme, de opere de artă, de mașini de lux, de substanțe radioactive, prostituția, au generat profituri fabuloase pentru practicanții acestor activități.

Dovadă stau analizele financiare strategice efectuate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor(ONPCSB) în cursul anului 2009 (Figura 10), conform cărora, din totalul sesizărilor înaintate organelor de cercetare penală, principala infracțiune generatoare de bani murdari a fost evaziunea fiscală, care a fost identificată în 64% din cazurile în care au fost relevate indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În alte 12% din cazuri infracțiunea generatoare de bani murdari a fost înșelăciunea și în 7% din cazuri s-au identificat infracțiuni la Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.

Fig. 3.1: Structura infracțiunilor generatoare de bani negrii în România

Însă, pentru a se putea bucura de rezultatul “muncii lor” este nevoie ca acești bani murdari să se transforme în fonduri legale pentru a fi introduse ulterior în circuitul economic formal. Rezumând toate aceste aspecte putem aprecia că spălarea banilor reprezintă activitatea prin care infractorul încearcă să ascundă originea și posesia reală a veniturilor provenind din activități ilegale. Aici intervine rolul statului pentru că dacă acest fenomen nu este controlat, poate submina eforturile depuse pentru existența unor piețe libere și competitive, afectând dezvoltarea unei economii sănătoase.

Conform Raportului de activitate, Oficiul a primit, prin Rețeaua Securizată Egmont, 185 de cereri față de 100 cereri de informații primite în anul 2008, în baza cărora a efectuat un număr minim de 12.485 căutări în bazele de date la care Oficiul are acces, pentru verificarea a 801 persoane fizice și 335 persoane juridice, înregistrându-se o creștere semnificativă a numărului persoanelor suspectate a fi implicate în operațiuni de spălare a banilor atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul altor state.

Fig.3.2: Originea cererilor de informații privind tranzacțiile suspecte primite de ONPCSB în 2015

Totodată, așa cum reiese din figura 3.3,în anul 2015, au fost trimise cereri de informații pentru prima dată către raportori sau investigatori din zona Americii de Sud, Nordul Europei și Oceania și au fost continuate schimburile incipiente cu țări aflate în Asia, Vestul și Nord-Vestul Europei.

Fig. 3.3.: Destinația geografică a cererilor de informații transmise de ONPCSB, în 2015

În România, începând cu anul 1990, s-au desăvârșit afaceri ilegale de proporții uriașe: începând cu distrugerea flotei maritime comerciale și a celei de pescuit oceanic, fraude cifrate la sute de milioane de dolari săvârșite la Banca „Dacia Felix", Credit Bank, Bankcoop, Bancorex, privatizarea frauduloasă sau în detrimentul statului a unor societăți comerciale și terminând cu mediatizata contrabandă cu țigări derulată prin principalele puncte de trecere a frontierei, contrabanda cu alcool, evaziunea în domeniul cerealelor și al TVA-ului implicit etc.

Trebuie să subliniem interesul, atât de ordin teoretic, cât si de ordin practic, pe care-l prezintă studierea infracțiunilor de spălare a banilor care provin din activități ilicite. În acest context, vom evidenția și interesul pe care-l suscită eradicarea flagelului spălării banilor pentru buna funcționare a administrației publice, prezervarea mondialității economiei si comerțului, precum si a liberei concurențe pe piețele internaționale. În primul rând, există un ridicat interes practic pentru studierea infracțiunii de spălare a banilor, deoarece, în peisajul legislației penale românești, până la adoptarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea si sancționarea spălării banilor, activitatea de reciclare a fondurilor provenind din afaceri ilicite nu era incriminată. Ca o consecință a caracterului de noutate, jurisprudența este destul de săracă, interpretarea și aplicarea legii făcându-se, uneori, în mod necorespunzător.

Spălarea banilor care provin din activități de criminalitate organizată reprezintă, de asemenea, o sintagma nouă în legislația noastră, deoarece, abia prin intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalității organizate putem vorbi de crearea unui cadru legislativ adecvat pentru reprimarea activităților de crima organizată. În doctrină, când se definește criminalitatea organizată sau grupul criminal organizat se evidențiază drept criteriu sine qua non pentru existența acestora scopul activităților infracționale – obținerea de profituri ilicite uriașe.

Combaterea infracțiunii de spălarea banilor provenind din activități de corupție presupune o abordare multilaterală, care, în opinia noastră, ar trebui orientată atât către identificarea surselor de generatoare de bani murdari, cât și spre eradicarea efectelor instabilității sistemului financiar al statului în care sunt amplasate aceste surse.

Pe de altă parte, criminalitatea economică constituie obiectul predilect de activitate al organizațiilor criminale din Europa: evaluarea prejudiciilor generate prin astfel de infracțiuni permite concluzia că avem de-a face cu cea mai importantă activitate de crimă organizată.

În al doilea rând, studierea infracțiunii de spălare a banilor prezintă un interes deosebit de ordin practic din punct de vedere al impactului pe care-l are asupra economiei statelor si asupra economiei mondiale.

Spălarea banilor a devenit un adevărat flagel al societății începutului de mileniu, datorat în special creșterii fără precedent a comerțului internațional, a nivelului schimburilor valutare precum si fenomenului creării de noi piețe (valutare, de capital, de mărfuri etc.).

Demersul meu pleacă de la premisa că pentru o analiză exhaustivă a elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor este necesară compararea acesteia cu alte infracțiuni de natură economică (evaziunea fiscală), dar și evidențierea unor corelații cu infracțiunile prevăzute la Legea nr. 31/1990 ( exempli gratia, bancruta frauduloasă) mai ales atunci când infracțiunile menționate se săvârșesc în concurs cu infracțiunea de spălare a banilor.

Este, de asemenea, firească și necesitatea realizării unei comparații ale infracțiunii de spălare a banilor cu faptele incriminate în mod tradițional în legislațiile penale (infracțiuni precum tăinuirea sau favorizarea infractorului etc.).

Interesul studierii infracțiunii de spălare a banilor precum si al infracțiunii de spălare a banilor care provin din activități de crima organizată este de asemenea ridicat si din punct de vedere criminologic, deoarece aceste infracțiuni sunt săvârșite de persoane care au mai comis anterior alte infracțiuni sau de complici la aceste infracțiuni, persoane al căror comportament deviant – infracțional interesează in mod special studiul Criminologiei. Se cuvine, așadar, să subliniem factorii criminogeni ai criminalității financiar bancare și să conturăm si un profil psihologic al infractorului financiar.

Esența fenomenului de spălare a banilor o reprezintă ascunderea adevăratei proveniențe a produsului financiar și a adevăratei identități a indivizilor și grupurilor criminale care beneficiază de marile operațiuni de spălare.

Referitor la etapele procesului de spălare a banilor, cazuistica instrumentată de ofițerii de poliție și procurorii DIICOT, evidențiază că procesul de spălare a banilor nu în mod obligatoriu parcurge cele trei etape descrise, în unele cazuri etapa stratificării fiind eliminată, comprimând procesul în scopul reducerii costurilor și creșterii vitezei de reciclare.

Analizând aspectele operaționale ale procesului de spălare a banilor,apreciem că etapele parcurse, atât în modelul ternar cât și în cel dual, entitățile raportoare nu se confruntă cu aceleași etape, respectiv instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare și cazinourile sunt utilizate pentru plasare și stratificare, iar notarii publici, agenții imobiliari, furnizorii de servicii,etc pentru integrarea bunurilor dobândite în mod ilicit.

Investigarea și cercetarea infracțiunilor de spălare a banilor se realizează în funcție de formele concrete de manifetare a acestui complex de infracțiuni, iar din practica judiciară au rezultat următoarele tipologii:

Spălarea banilor proveniți din contrabandă și evaziune fiscală;

Transferarea succesivă a unor mari sume de bani din conturile curente ale firmelor ce desfăsoară activități aparent legale în contul unor firme fantomă pe baza unor operarțiuni comerciale fictive, diminuând astfel baza impozabilă și generând fictiv TVA deductibil;

Crearea de circuite financiare și comerciale fictive prin folosirea de firme fantomă în scopul obținerii de rambursări ilegale de T.V.A;

Spălarea banilor proveniți din economia subterană;

Spălarea banilor proveniți din evaziune fiscală prin intermediul unor circuite financiare;

Spălarea banilor proveniți din obținerea de credite și evaziune fiscală prin achiziționarea de acțiuni la companii de stat ce detin proprietăți imobiliare importante;

Spălarea banilor proveniți din contrafacerea și comercializarea băuturilor alcoolice;

Spălarea banilor proveniți din încheierea și derularea în mod fraudulos a unor contracte de leasing având drept obiect achiziționarea și utilizarea unor mijloace fixe fictive (mașini și utilaje folosite în special în domeniul construcțiilor);

Spălarea banilor prin conturi deschise sub o falsă identitate;

Sume în valută, deosebit de mari, sunt spălate la ghișeele caselor de schimb valutar;

Venituri sustrase de la impozitare sub acoperirea vânzărilor, cumpărărilor și închirierilor de imobile mascate de contracte fals urmate de spălarea banilor obținuți prin transferarea lor în paradisuri fiscale.

În anul 2002 a fost adoptată Legea nr. 656 prin care a fost modificată Legea nr. 21/1999. Conform art. 23 din această lege, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani:

schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Este de observat așadar ca s-a renunțat la enumerarea infracțiunilor din care ar putea proveni sumele de bani care constituie obiectul infracțiunii, ceea ce dă un caracter de modernitate Legii 656. Pe de altă parte însă, în această formă spălarea se poate extrem de ușor crea confuzie între infracțiunea de spălare a banilor și alte infracțiuni, cum ar fi cea de tăinuire. În perioada negocierilor de preaderare ale României la Uniunea Europeană, chestiunile referitoare la combaterea spălării banilor sunt prezentate în Capitolul 4 „Libera circulație a capitalului” și în Capitolul 24 „Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne”. Țara noastră și-a asumat în întregime prevederile acquis-ului comunitar în acest domeniu, context în care în anul 1999 a fost înființat Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, cu rolul de a preveni și controla utilizarea sistemului financiar în scopul spălării de bani.

Sunt considerate a fi supuse obligațiilor impuse de normele Uniunii Europene în ceea ce privește spălarea banilor:

instituțiile de credit;

instituțiile financiare

consultanții fiscali, auditori și contabili externi;

agenți imobiliari;

notari și alți profesioniști legali independenți, când participă în numele clienților lor la o tranzacție financiară sau imobiliară;

cei care desfășoară operațiuni comerciale cu bunuri de valoare, atunci când plata se efectuează în numerar pentru o valoare de peste 15.000 Euro;

cazinouri.

Având în vedere aspectele privind tranzacțiile suspecte de spălare a banilor propun următoarele:

În vederea eliminării ambiguităților la întocmirea RTS și pentru o mai bună descriere a operațiunilor suspecte în funcție de specificul fiecărei entități raportoare, propunem întocmirea unor Rapoarte de tranzacții suspecte specifice diferitelor tipuri de entități.

În opinia mea, actuala prevedere a Legii nr. 656/2002, respectiv „ alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri și/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operațiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele,” este de natură a provoca neînțelegeri cu privire la raportările către Oficiu. Din experiența acumulată s-a observat că majoritatea covârșitoare a raportărilor efectuate de persoane fizice sunt eronat facute, sumele fiind sub limita de raportare, operațiunile fiind efectuate prin intermediul altor entități care raportează în mod corect.

Corelativ cu acest lucru, stabilirea clară a unei liste de raportori ar avea efecte benefice asupra activității Oficiului, permițând și o monitorizare eficientă a acestora, la nivelul instituției, eliminând ambiguitățile referitoare la calitatea de raportor a unei instituții sau societăți comerciale.

Întrucât actuala prevedere a Legii nr. 656/2002, respectiv: „După primirea rapoartelor privind tranzacțiile suspecte, în cazul în care se constată existența unor indicii temeinice de săvârșire a altor infracțiuni decât cele de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, Oficiul va sesiza de îndată organul competent”, lasă loc la interpretări și nu permite declanșarea unor proceduri adecvate pentru recuperarea unor prejudicii însemnate, propunem ca în situația în care se constata existența unor indicii temeinice cu privire la sustragerea sub orice formă de la impozitare a unor sume de bani, sa se prevadă sesizarea organelor fiscale, în vederea desfășurării activităților specifice.

Organizarea la nivelul ONPCSB a unui compartiment operativ, care să participe în mod efectiv, în echipe mixte cu Parchetul, Poliția, Serviciile de informații, în vederea obținerii de rezultate rapide, palpabile, știut fiind că factorul timp este vital în vederea identificării autorilor infracțiunilor de spălare a banilor și finanțare a actelor de terorism, iar șansele de recuperare a prejudiciului ar crește exponențial.

Având în vedere puterea economică relativ redusă a majorității populației, operațiunile ce implică sume mai mari decât echivalentul a 15.000 euro sa poată fi efectuate numai prin intermediul instituțiilor bancare. Astfel s-ar putea realiza cu adevărat un control al fluxurilor de numerar, existând posibilitatea identificării rapide a operațiunilor suspecte efectuate prin ocolirea sistemului bancar.

Având în vedere reglementarea actuală, care incriminează spălarea de bani la art. 23 din Legea nr. 656/2002, care prevede că spălarea banilor este fapta persoanei care cunoscând că un provine din săvârșirea de infracțiuni, îl schimbă sau îl transferă, în scopul ascunderii sau disimulării, propun incriminarea acestei infracțiuni în cuprinsul Codului Penal, în cadrul secțiunii contra patrimoniului, datorită caracterului sau special, constând în aceea că, prin operațiunile efectuate, se încearcă pierderea urmei bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni, prin transferarea acestora către o destinație care să permită infractorului financiar să beneficieze de acestea și să fie investite în afaceri legale, profitabile.

Elemente-cheie pe care spalatorii de bani le caută în construcția schemelor de spalare a banilor:

ANONIMATUL – tranzacțiile spălatorilor de bani par a fi obișnuite, astfel încat nu atrag atenția asupra lor;

VITEZA – circulatia rapidă a valorilor, pentru a nu putea fi detectate;

COMPLEXITATEA – pista este greu de urmărit;

SECRETUL – transferul valorilor spre locuri unde implementarea legii nu este ușor de controlat.

ANONIMATUL – Este una dintre regulile de baza ale spălării banilor prin care tranzacția cu valori obținute din infractiuni care ar putea fi efectuată, trebuie să se asemene altor tranzacții legale din mediul sau locul unde acestea au loc. De fapt, numerarul nu lasa nici o pistă care să ducă la originea sa, și, de altfel, majoritatea veniturilor ilegale (obținute din infracțiuni, cum ar fi traficul de droguri,înselaciunea, darea de mită etc.) sunt de obicei bani în numerar. In economiile în care se folosește des numerarul pentru achiziții de mai mica sau mai mare valoare, dispunerea de acesta nu reprezintă nici o problemă pentru infractor. Totuși, în majoritatea țărilor, aproape toate tranzacțiile cu sume mari sunt realizate prin utilizarea altor instrumente de plata (cecuri, polite bancare, carti de credit), de aceea cheltuirea sau depozitarea unor sume mari de bani în numerar creează suspiciune.

VITEZA- O dată ce numerarul a intrat în sistemul financiar, fie că se află sau nu în țara de origine, spalatorul poate utiliza avantajele create de metodele moderne de transmitere a banilor pentru a-i pune rapid in circulație. Transferurile bancare electronice pot misca sume mari de bani aproape oriunde în lume in doar cateva minute. Circulația capitalurilor dintr-un cont în altul sau peste granițe poate fi realizata adesea de către deținatorul contului fără a mai fi nevoit să treacă pe la banca sau să implice angajatii bancii.

COMPLEXITATEA- Prin împartirea fondurilor sale într-un număr de tranzacții, spălătorul face dificilă sau imposibilă munca investigatorilor de a reconstitui drumul banilor. In acest sens, transferurile electronice multiple pot fi deosebit de eficiente. Acestea constau în transferuri de fonduri dintr-un cont sau cateva conturi bancare în conturile numeroaselor institutii financiare aflate, de obicei, în alte tari. In continuare, acestea pot fi redirectionate dinspre acele țări, creându-se un circuit complex multinațional electronic de transferuri care face dificilă și îndelungată urmărirea lor de către investigatori.

SECRETUL- In ciuda faptului că secretul bancar și paradisurile financiare au în egală masură un scop legitim și o justificare comercială, ele pot oferi protecție nelimitată infractorilor care abuzează de scopul lor din dorința de a face afaceri cu orice cost. Paradisurile financiare ofera o gama extinsă de facilități investitorilor străini care nu doresc să dezvaluie originea veniturilor lor. Acestea includ înregistrarea Corporațiilor Internaționale de Afaceri (IBC) sau a companiilor scoica precum și serviciile unui număr de banci offshore care nu sunt sub controlul autorităților de reglementare. In multe cazuri, paradisurile fiscale impun foarte strict secretul financiar, aparând în mod eficient investitorii străini de investigații și anchete judiciare în țările lor de origine. Se estimează că există la nivel mondial mai mult de un milion de corporații anonime. Atunci când banii murdari s-au mișcat suficient de mult într-un “ciclu de spălare”, sunt considerați curați și sunt pusi la dispoziîia infractorilor iar originile lor geografice sunt ascunse.

3.2 Spălarea banilor – parte a economiei subterane românești

Ciclul economic al lumii clandestine este un ciclu continuu și dinamic cu generații de profituri care pot fi investite în activități ilegale, precum și activități legale.

Fenomenul spălării banilor, ca circuit de cuplare a economiilor subterane naționale la nivel global, a fost analizat într-un capitol anterior. Spălarea banilor este însă o componentă esențială a economiei subterane românești, ca și a economiei naționale în general. Așa după cum precizează Nicolae Hoanță, „resursele financiare degajate de economia subterană sunt, până la urmă, folosite, în cea mai mare parte, la finanțarea economiei de suprafață, operațiune cunoscută sub denumirea de spălarea banilor.”

Din punctul de vedere al provenienței sau destinației sumelor de bani „procesate”, spălarea banilor în țara noastră poate fi împărțită în trei categorii:

reciclarea banilor proveniți din alte state, caz în care principalul rol revine sistemului vamal, care poate facilita intrarea sumelor de bani în numerar, precum și băncilor, expuse fluxurilor financiare externe de bani „negri” prin transferurile bancare;

transferul fondurilor bănești din interior spre exterior, în vederea „deghizării” originii frauduloase a acestora, rolul determinant revenind tot băncilor;

spălarea banilor din interiorul pieței naționale, sistemul financiar-bancar românesc fiind în prim-plan;

Metodele cele mai folosite în România pentru spălarea banilor sunt prezentate în figura 2.4 și pot fi grupate astfel :

Însușirea rambursărilor ilegale de T.V.A., prin aprovizionarea de mărfuri sau mijloace mixe la prețuri mult supraevaluate, în cele mai multe cazuri de la societăți comerciale „fantomă”, simularea unor operațiuni comerciale de export fictive, sau efectuarea unor exporturi reale însă la prețuri diferite față de cele curent practicate pe piață, de regulă către firme off-shore aparținând aceluiași acționariat.

Figura 3.4: Metode de spălare a banilor în România

Deturnarea creditelor bancare de la destinația pentru care au fost acordate prin intermediul unor operațiuni financiare complexe, în care sunt implicate un mare număr de societăți comerciale, scopul fiind transformarea sumelor de bani provenind din economia subterană în bunuri patrimoniale aparținând persoanelor fizice.

Spălarea veniturilor rezultate în urma unor activități criminale prin natura lor, cum ar fi traficul de droguri, proxenetismul, prostituția etc. În acest scop sunt folosite piețele valutare paralele sau transferul extern, în numerar sau prin intermediul circuitelor bancare ;

Reciclarea banilor ce reprezintă obiectul activităților infracționale de corupție, prin intermediul tranzacțiilor imobiliare fictive precum și prin simularea câștigurilor realizate în urma jocurilor de noroc.

Sunt considerate a fi supuse obligațiilor impuse de normele Uniunii Europene în ceea ce privește spălarea banilor :

notari și alți profesioniști legali independenți, când participă în numele clienților lor la o tranzacție financiară sau imobiliară;

instituțiile de credit;

instituțiile financiare consultanții fiscali,

auditori și contabili externi;

agenți imobiliari;

cei care desfășoară operațiuni comerciale cu bunuri de valoare, atunci când plata se efectuează în numerar pentru o valoare de peste 15.000 Euro.

În plus, țara noastră urmărește dezvoltarea infrastructurii instituționale necesară pentru prevenirea, depistarea și sancționarea operativă și eficientă a activităților ilegale ce pot afecta interesele financiare comunitare.

3.3 Etapele procesului de spălarea a banilor

Deși metodele de spălare a banilor pot varia de la forme simple până la forme complexe ce necesită trecerea fondurilor printr-o rețea complexă, de multe ori chiar internațională, de activități comerciale, scopul de a introduce banii murdari în circuitul ecomonic legal și etapele prin care se realizează acest lucru rămân aceleași.

Procesul este unul dinamic care suportă mulți complici și intermediari și implică de asemenea obținerea și mișcarea fondurilor obținute în mod direct sau indirect din infracțiuni, ascunderea urmelor sau a originii bunurilor pentru a se evita orice suspiciuni sau investigații și, în final, disponibilizarea banilor și reinvestirea lor în circuitul economic legal, ascunzându-se din nou, în măsura în care se poate, originea ocupațională și geografică a fondurilor.

GAFI, într-unul din primele sale rapoarte “Lupta contra spălarii capitalurilor” din februarie 1990, arăta că procesul de spălare se derulează în trei etape fundamentale : plasare, stratificare și integrare.

Plasarea: reprezintă deplasarea fizică a bunurilor obținute din activitatea ilegală, pentru a fi plasate în afara ariei de acoperire a organelor de specialitate.

Având în vedere restricțiile și modul de supraveghere a instituțiilor financiare tradiționale, în prezent, pentru aceasta etapă au început să fie folosite din ce în ce mai des instituții financiare nebancare cum ar fi : casele de schimb valutar, societățile de valori mobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile, serviciile de transfer de fonduri. Metodele folosite de reciclatori în acest caz sunt aproximativ aceleași cu cele folosite în instituțiile financiare tradiționale.

Casele de schimb valutar, facilitează plasarea fondurilor ilicite prin efectuarea schimbului valutar fără întocmirea de documente ori distrugerea voită a memoriei computerului pentru a nu se mai putea reconstitui șirul de tranzacții încheiate. Prin această metodă câștigă ambele parți : reciclatorul scapă de o sumă mare de lei și primește o cantitate mai mică de bancnote străine, iar casa de schimb comite evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor din operațiunile efectuate.

Agențiile de transmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea fondurilor pe plan intern sau internațional și prezintă marele avantaj că valoarea banilor poate fi deplasată dintr-un loc în altul, fără a implica deplasarea fizică a banilor.

Cazinourile înseamnă numerar în exces și permit în această etapă amestecarea fondurilor ilegale cu cele legale iar în plus oferă anonimat participanților.

Comercianții de bunuri de valoare (automobile, iahturi, bunuri de lux, bunuri imobiliare) sunt folosiți de reciclatori pentru a schimba numerarul în bunuri care nu–și pierd în timp valoarea și care pot fi revândute ulterior pentru a justifica originea licită a bunurilor.

Societățile de investiții financiare permit transformarea numerarului în acțiuni, de preferat cu lichiditate mare, sau mărfuri, prin evitarea raportărilor tranzacțiilor cu numerar.

Exportul ilegal de valută reprezintă transportul fizic cu diferite mijloace de transport, fără a se respecta legislația cu privire la declararea sumelor ce ies din țară și au drept destinație țări în care nu se pune problema justificării sumelor în numerar; după depunerea în bănci, aceste sume fac cale întoarsă, utilizându-se transferul electronic.

O metodă uzuală era reprezentată de folosirea de către rețelele criminale a diverșilor funționari diplomatici. Aceștia, având un regim special cu privire la intrarea și ieșirea din țară și a declarațiilor vamale, fiind folosiți pe post de curier prin intermediul carora se transferau în afara țării sume semnificative de bani murdari care se întorceau în țară ulterior sub forma investițiilor străine.

Stratificarea (structurarea, spălarea): reprezintă procesul de mișcare a banilor între diferite conturi pentru a le ascunde originea dar și separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor scheme complexe de tranzacții financiare proiectate pentru a înșela organele de control și de supraveghere dar și pentru a asigura anonimatul.

Printre modurile de stratificare exemplificăm:

îmbinarea banilor proveniți din surse ilegale cu cei proveniți din surse legale;

crearea unui cont fictiv în străinătate, pentru a primi fonduri și a efectua plăți cu acestea;

transferurile electronice și internet-bankingul prin care un client are posibilitatea de a accesa virtual contul său din orice loc din lume, de la orice calculator conectat la internet. Odată ce banii există în conturi, aceștia pot fi transferați în orice colț al lumii în timp record;

multe entități se servesc în ultimul timp de Internet pentru a propune servicii de spălare de bani, dând uneori aparența de servicii financiare extrateritoriale sau de posibilități de plasament legale. În această situație spălatorii pot controla orice cont, chiar dacă acestea au fost deschise pe numele unor interpuși; soldurile persoanelor interpuse se transferă ulterior în contul administratorului titular, iar acesta poate dispune astfel de banii transferați.

Integrarea reprezintă etapa finală a procesului de spălare și constă în revenirea bunurilor spălate la dispoziția infractorilor. La acest punct, bunurile sunt folosite în tranzacții diverse care par a avea caracter legal: se fac investiții, se împrumută persoane fizice, se achiziționează active astfel încât toate tranzacțiile să aibă un caracter de legalitate.

Printre metodele de integrare des întâlnite enumerăm :

achiziționarea de bunuri imobiliare sau a unor afaceri în pierdere, după care, utilizând fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor reală;

posibilitatea creditării de către asociați a propriei societăți comerciale, care funcționează doar în pierdere. Astfel, se scot din firmă sume, supradimensionând costurile cu scopul de a obține pierderi. Cu sumele scoase din firmă dar neimpozitate, asociații creditează firma proprie, încasând chiar și dobânzi pentru sumele cu care au împrumutat societatea;

bunurile achiziționate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăți de tip captiv (care aparțin de fapt proprietarului bunurilor), după care sunt revândute realizând un profit substanțial tot proprietarului inițial;

împrumuturi fictive acordate de o societate offshore, controlată tot de o companie din țară, iar fondurile reprezintă de fapt, fonduri reciclate ale companiei din țară;

folosirea de facturi false pentru import sau export (facturi de import supraevaluate, pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri, iar în cazul reciclării fondurilor străine în țară, facturile de export sunt supraevaluate pentru a justifica încasările).

Experții ONU aplică în analiza fenomenului un model cu patru faze pentru legalizarea veniturilor deși această metodă se referă în special la spălarea fondurilor, nu și a bunurilor obținute ilicit și presupune următoarele:

Prima etapă – eliberarea de bani în numerar și depunerea lor pe conturile altor persoane, de obicei, rudele făptuitorului.

A două etapă – distribuirea banilor în numerar (se poate realiza prin cumpărarea documentelor de plată bancare și a altor hârtii de valoare) se realizează frecvent prin punctele de schimb valutar, cazinouri și cluburi de noapte.

A treia etapă – mascarea urmelor infracțiunii săvârșite constă în luarea de măsuri în vederea evitării cunoașterii de către terți a sursei sau a modului de distribuire a banilor în diverse instituții.

A patra etapă constituie reintegrarea efectivă a banilor și reprezintă momentul în care capitalurile deja legalizate se investesc în afaceri licite.

Fig. 3.5: Etapele spălarii banilor

Având în vedere că operațiunilor de spălare a banilor sunt caracterizate de anonimat, rapiditate și complexitate, considerăm că procedura administrativă prealabilă trebuie să se desfășoare într-un timp cât mai scurt în raport cu momentul efectuării operațiunilor, iar în unele situații sesizarea organelor judiciare să se facă simultan cu primirea rapoartelor de tranzacții suspecte de spălare a banilor.

Având în vedere integrarea României în Uniunea Europeană, cât și tendința manifestă de a exploata oportunitățile informativ operative și investigative ale serviciilor polițienești din statele membre, dar și la nivelul european prin desemnarea în Tratatul de la Lisabona a serviciului EUROPOL de a sprijini activitățile investigative și de cercetare ale viitorului Parchet European în lupta împotriva spălării banilor propunem următoarele:

Reconsiderarea activităților investigative pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, plecând de la aspectul că fenomenul spălării banilor reprezintă o problemă de credibilitate externă a României dar și o problemă care poate constituii un risc la siguranța națională și la dezvoltarea durabilă a tării noastre.

Consider necesar să se elaboreze și să se aplice proceduri și reglementări interne unitare privind organizarea și desfășurarea activității informative, de investigare și cercetare a criminalității economico-financiare. În acest context, trebuie redefinite conceptele de muncă informativ-operativă și de investigații în domeniul combaterii spălării banilor, ținând cont de managementul investigativ specific acestui tip de cauze.

Adoptarea de măsuri concrete pentru prevenirea legăturilor simbiotice între mediul financiar-economic, lumea politică și cea a administrației.

Consider oportun ca Agenția Națională de Integritate să acționeze cu fermitate pentru aplicarea legii privind declararea și controlul averilor, conflictul de interese, regimul incompatibilităților pentru persoanele care exercită funcții și demnități publice, în vederea asigurării exercitării funcțiilor și demnităților publice în condiții de imparțialitate, integritate, transparență și supremație a interesului public.

Reglementarea conceptului de parteneriat public-privat care să asigure schimbul de informații și cooperarea în domeniul declanșării, efectuării și finalizării de investigații și anchete pe cazuri concrete în care esențială este ideea de supremație a legii, în beneficiul public și al celui privat. Astfel de parteneriate funcționează cu succes în unele din Statele Membre UE.

Acest domeniu privind parteneriatul public-privat în materia spălării banilor și a finanțării terorismului trebuie să fie reglementat prin lege, cu precizarea clară a principiilor care guvernează domeniul, a procedurilor detaliate, a drepturilor și obligațiilor corespunzătoare.

Definirea controlului și acțiunii polițienești, prevăzute în Legea nr.218/2002 a Poliției Române, prin modificarea și completarea acesteia, având în vedere complexitatea activităților specifice pe care le desfășoară Poliția Română în domeniul preveniri și combaterii spălării banilor.

Pentru realizarea acestui obiectiv, opinăm că la definirea celor două noțiuni de control și acțiune polițienească, trebuie avut în vedere condițiile concrete în care se desfășoară activitatea polițienească în România-stat Membru al Uniunii Europene. În acest sens, considerăm ca experiența avansată a unor State Membre, precum Austria, Germania, Franța, poate orienta sistemul investigativ național în domeniul pe care îl analizăm. Amintim că unitățile de poliție, din aceste state, în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor au devenit veritabile unități de analiză financiară, având acces on-line sub supravegherea procurorului, la aproape toate bazele de date, în scopul probării activităților infracționale.

Reglementarea unor proceduri speciale de indisponibilizare a bunurilor spălătorilor de bani, încă din faza actelor premergătoare, pentru cauzele care privesc spălarea banilor și finanțarea terorismului.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 53/2008 privind modificarea Legii nr.656/2002, considerăm că este un instrument juridic adecvat luptei împotriva spălării banilor, dar nu se poate extinde și asupra actelor premergătoare. În acest sens considerăm că modificarea și completarea acestui act normativ este necesară, întrucât făptuitorul, în timpul desfășurării actelor premergătoare, poate înstrăina bunurile care sunt supuse procesului de spălare.

De asemenea, pentru prevenirea și combatere spălării banilor proveniți din restituiri și compensări ilegale de TVA, prin metoda ,,Carusel”, propun inițierea unor măsuri pentru îmbunătățirea cooperării dintre statele membre UE prin introducerea unor noi mecanisme administrative, inițiative legislative și crearea unui Forum Comunitar pentru cooperarea administrativă. Considerăm utilă, în acest sens, dezvoltarea unei abordări comunitare a relației cu statele terțe, modificarea sistemului actual de TVA și accize, pentru a întări principiul de responsabilitate comună pentru plata taxelor, extinderea principiului de taxare inversă, care cere companiilor europene să își aplice singure TVA pentru serviciile provenite din alte state membre sau din state terțe, cum se întâmplă în domeniul construcțiilor.

Analizând sursele de proveniență a sumelor supuse reciclării, constatate în Raportul de activitate pe anul 2015 al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, rezultă că domeniile de activitate cele mai vulnerabile sunt: comerțul interior, comerțul exterior, domeniul imobiliar și cel al serviciilor.

Fig. 3.6: Domeniile de activitate folosite în spălarea banilor

Banii se orientează din economia ilegală în cea legală, bazându-se pe capacitatea și performanța sistemului financiar de a transfera capital și active în cantități mari și în timp scurt, mai ales în contextul actual al globalizării și cu atât mai mult cu cât toate aceste acțiuni, prin volumul lor, sunt foarte profitabile pentru instituțiile financiare implicate.

“Nevoia de spălare a câștigurilor ilicite și de investire a veniturilor provenite din activități criminale, a dus la internaționalizarea accentuată a crimei financiar-bancare organizate și a grupurilor criminale ce o practică, la căutarea de alte țări și sisteme care să le asigure garanții de confidențialitate”.

În prezent, numeroși intermediari financiari furnizează servicii similare cu cele tradiționale oferite de bănci. Pentru ocolirea măsurilor de combatere a spălarii banilor, organizațiile criminale își concentrează eforturile spre sectorul non-bancar (societăți de servicii de investiții financiare, companii de asigurări, case de schimb valutar, instituții financiare nebancare – IFN-uri, case de amanet) dar și către instituții non-financiare (cazinouri, agenții imobiliare). De multe ori pentru a-și asigura o expertiză profesională specializată, se apelează la consultanța cabinetelor de avocatură, a contabililor sau consultanților fiscali.

Se constată deci că fenomenul spălarii banilor, ca formă de manifestare a economiei subterane, este la rândul sau un fenomen global, cu un puternic caracter tehnologic iar lupta împotriva acesteia reprezintă o parte esențială a cadrului general de combatere și prevenire a infracțiunilor economico-financiare, începând de la formele incipiente și culminând cu o altă problemă contemporană, finanțarea terorismului.

În concluzie, considerăm că fenomenul de spălare a banilor în contextul geopolitic actual afectează deopotrivă bugetul consolidat al statului cât și interesele financiare ale Uniunii Europene iar prevenirea și combaterea acestui fenomen constituie o activitate complexă ce poartă amprenta noii arhitecturi europene și care își găsește finalitatea judiciară în urma unui management investigativ internațional.

Concluzii

Definirea economiei subterane nu este necesară doar din punct de vedere teoretic, cercetarea să fiind mai degrabă o necesitate practică, legată de delimitarea formelor sale de manifestare, de cunoașterea și identificarea domeniilor cu care interferează și mai ales de cuantificare a consecințelor sale.

Interesul și preocupările crescânde manifestate pentru cercetarea acestui fenomen nu au fost deloc întâmplătoare, fiind determinate de implicațiile majore economice, sociale și politice ale activităților din sfera neoficială asupra celor oficiale.

Prin specificul său, economia subterană coexistă în anumită măsură, în fiecare țară, alături de economia formală, uneori reprezentând o sursă de susținere, încurajare și motivare a acesteia din urmă iar alteori nu face decât să submineze libera și corecta competiție.

În același timp, globalizarea economică a condus la contopirea piețelor financiare într-un sistem mondial care tranzacționează annual sume financiare imense de bani proveniți inclusiv din activități subterane, iar grupurile criminale au venit în întâmpinarea globalizării prin organizarea de rețele internaționale, ce dispun de mijloace tehnologice sofisticte, datorită exploatării granițelor libere și permisivității de adaptare la realitățile economice contemporane.

Astfel, reintroducerea fondurilor ilicite în circuitul economiei reale a condus la internaționalizarea accentuată a crimei financiar-bancare și a spălării banilor, precum și de ramuri ale economiei naționale cât mai competitive.

Cu alte cuvinte, banii murdari rezultați din afaceri cu droguri, armament, prostituție și contrabandă, la care se adaugă sumele obținute în urmă unor acte de corupție, de evaziune fiscală, de contrafaceri ori înșelăciuni în domeniul financiar – bancar, ajung să fie integrați în aceste circuite financiare, pentru a fi albiți prin metode sofisticate și ulterior refolositi în economia oficială, sub formă de venituri cinstite, legale.

În România, dorința de îmbogățire rapidă, necinstea, corupția și de multe ori comportamentul lipsit de etică al oficialităților au permis proliferarea activităților subterane, ajungând ca, în prezent, să reprezinte adevărate amenințări la adresa principiilor economiei de piață, să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului, riscând chiar să erodeze rolul legii.

Conform analizelor financiare strategice realizate de instituțiile abilitate, frauda fiscală reprezintă principala componentă a economiei subterane dar și principala infracțiune generatoare de bani murdari.

Frauda fiscală, alături de munca la negru, au drept finalitate sustragerea în totalitate sau parțial, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale iar creșterea lor determină automat diminuarea plăților către buget, cauzând la rândul său eșecul politicilor sociale, de pensii, în domeniul educației, sănătății, mediului înconjurator și oferind un acces slab la diversele bunuri și servicii publice.

Politicile guvernamentale eșuate conduc și ele la rândul lor la scăderea productivității, a salariilor, a interesului față de muncă și subminează încrederea publicului în capacitatea de guvernare iar astfel, se amână crearea de piețe eficiente precum și de ramuri ale economiei naționale cât mai competitive.

Una din strategiile prioritare menite să releveze și să contracareze fenomenul economie subterană și spălarea banilor trebuie s-o constituie tehnologiile informaționale ce urmează a fi implementate în acest scop. Această lucrare are drept argument ipoteza, că actualmente, organele de drept, cu competențe de combatere a fenomenelor abordate, aplică metode învechite de constatare a informației ce vizează comiterea unor fapte infracționale de genul spălării banilor sau a altor infracțiuni ori fapte ce formează economia subterană.

Analiza comparativă a dimensiunilor economiei subterane în diferite zone ale mapamondului, a metodelor de abordare și sancționare, scoate în evidență politicile intolerante din țările nordice care au înregistrat succese notabile în descurajarea și menținerea acestui fenomen în limitele de toleranță, spre deosebire de țările sudice, mediteraneene sau de țările în curs de dezvoltare, în tranziție.

În aceste țări, printre care și România, economia subterană joacă încă un rol complementar, aspect susținut inclusiv de reprezentanții mediului de afaceri, de sindicate și patronate care avansează un nivel al acesteia de aproximativ 40%.

Având statut de țară membră UE, în curs de aderare la moneda unică europeană, considerăm că lupta împotriva economiei subterane trebuie să devină prioritate națională care să combată opiniile nefavorabile existente la nivel internațional, înțelegând cât mai urgent posibil că economia subterană alături de corupție și nerespectarea legilor ne afectează pe toți, în calitate de cetățeni, atât prin prisma ratingului de țară, a investițiilor străine în România, cât și a problemelor economice și sociale interne.

Nu în ultimul rând, România, ca țară de tranzit și graniță estică a Uniunii Europene, trebuie să gestioneze cât mai eficient fluxurile migratorii și problemele legate de contrabandă și trafic de diverse bunuri, conform acquisului comunitar implementat și pentru atingerea obiectivelor de politică externă, precum intrarea în spațiul Schengen.

BIBLIOGRAFIE

I.Izvoare

I.1 Documente publicate

Art. 1 din Directiva Consiliului 201/97/CE de amendare la Directiva Consiliului 91/308/CEE asupra prevenirii folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Colecția rapoarte și strategii Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Culegere de lecții în sprijinul pregătirii cadrelor superioare de poliție, București, Editura Ministerului de Interne, 1994.

Date ale Institului Național de Statistică, preluate după Craiu N., Economia Subterană. Între „Da” și „Nu”, Editura Economică, București, 2004.

Legea nr. 176/01.09.2010, privind integritatea și exercitarea funcțiilor și demnităților publice, de completare și modificare a Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate.

Legea nr. 31/1990 a fost republ. in M. Of., partea I, nr. 1066 din data de 17 noiembrie 2004, ultimele modificări fiind aduse prin Ordonanță de urgență nr. 82 din 28/06/2007 publ.în M. Of., Partea I, nr. 446 din 29/06/2007.

Legea nr. 656 din 07.12.2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor // Monitorul Oficial al României, nr. 904 din 12 decembrie 2002.

Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, art.23.

Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale publ. în M. Of. , Partea I, nr.672 din 27 iulie 2005.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Publ. în M. Of., Partea I, nr.18 din 21 ianuarie 1999, în prezent abrogat.

Publ. în M. Of., Partea I, nr.50 din 29 ianuarie 2003.

Publicată în MO nr.333/30.04.2008.

Raportul ONU privind starea mondială a crimei organizate// Sinteze documentare, nr.3/1999, București, Editura Minisreturului de Interne, 1999.

II. Lucrări generale și speciale:

Adochiței C., Spălarea banilor, în “Revista de Drept Penal” nr. 1/2003.

Bari Ioan, Probleme globale contemporane, București, Editura Economică, 2003.

Botea Ion, Metode și tehnici fiscale, București, Editura Șoimul, 1999.

Brașoveanu, I.V. (2009a), Analize ale politicii fiscale în România și în statele membre ale Uniunii Europene, Editura ASE, București.

Brown C., Jakson P., Tax avoidance and tax fraud, Bernard & Colli, Humanitas, London, 1994.

Bujor Valeriu, Cu privire la pericolul social al criminalității organizate // Conferință științifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: “Criminalitatea organizată și economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chișinău, Editura ARC, 1999.

Camelia Bogdan, Încriminarea, prevenirea și combaterea spălării banilor provenind din activități de crimă organizată potrivit reglementărilor interne și internaționale, teză de doctorat, București, 2014.

Castells M., Potes A., The Origins, Dynamics and Effects of the Informal Economy, The John Hopkins University Press, 1989.

Costică Voicu ,G. Ungureanu, A. Voicu, Investigarea criminalității financiar- bancare, Ed. Polipress, 2003.

Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, București: Ed. Sylvi, 1999.

Craiu Nicolae, Economia subterană între “Da” și “Nu”, București, Editura Economică, 2004.

Cristuș N., Evaziunea fiscală și spălarea banilor, Ed. Hamangiu, București, 2006.

Cusnir Valeriu, Berliba Viorel, Aspecte Juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, Studiu monografic, Chișinău, Tipografia “Elan Poligraf”, 2002.

Damian Miclea, „Particularități legislative in combaterea crimei organizate la nivel național si internațional (teza de doctorat), Academia de Politie „Al. I. Cuza” , Facultatea de Drept, București, 2003.

Dobrinoiu V., Corupția în Dreptul Penal român, Editura Atlas Lex, București 1995.

Emilian Stancu, ,Tratat de criminalistică, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2003.

Frey Bruno, Les modes d’evalution de l’economie occulte // Economic Review, nr. 11/2005.

Friedrich Schneider, The size of the Shadow Economies of 145 Countries all over the World: First Results over the period 1999 to 2003, Discusion Paper no. 1431, The Institute for the Study Of Labor, Bonn, December 2004.

George Antoniu, Reflecții asupra crimei organizate, in Revista de Drept Penal, nr. 3/1997.

Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, Criminologia, Ed. Europa Nova, București.

Hoanță N., Dincolo de frontierele legalității: economia subterană – evaziunea fiscală- corupție // Revista Tribună economică, nr.29/1998.

Hoanță Nicolae, Evaziunea fiscală, Editura Economică, București, 1997.

Hurloiu I. Ion, Instrumente de măsurare ale evaziunii fiscale, Central and Eastern European Online Library.

Jacques Le Goff, Negustorii și bancherii în Evul Mediu, Traducere de Nicolae Ghimpeteanu, București, Editura Meridiane, 1994.

James D. Smith, Market motives in the informal economy, in: Gaertner, W. and Wenig, A.: The economics of the shadow economy, Heidelberg: Springer Publishing Company 1985.

Johnston M., Corupția și formele sale, Editura Polirom, Iași 2007.

Killam T., The Illicit Underground Substance Economy, The Fraser Institute.

Laffer Luigi, Popa Ninel, Sorin Fiscalitate, Editura Spirit Românesc, Craiova, 2000.

Luciano Violente, președintele Caamerei Deputaților, Italia, Cuvântare la Conferință Președinților Adunărilor Parlamentare, Trieste 1997.

Miculet Larisa, Reglementarea juridică a răspunderii pentru infracțiunile economice și corupție în SUA și România: studiu comparat, București, 2005.

Mocuta G., Criminalitatea organizata si spălarea banilor, editura Noul Orfeu 2004.

Mocuța Gheorghe, Considerații asupra proiectului de lege pentru prevenirea și sancționarea folosirii aparatului financiar-bancar în scopul spălării banilor murdari // Revista Dreptului nr. 11/1998.

Mutu M., Spălarea banilor – aspecte juridico penale, teza doctorat, 2005.

Mutu Maria, Spălarea banilor – aspecte juridico-penale, Teza de doctorat în drept, Chișinău, 2005.

Pătroi Dragoș, Evaziunea fiscală, între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, Ed. Economică, București, 2006.

Pătroi Dragoș, Evaziunea fiscală, între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, Ed. Economică, București, 2006.

Pestieau Pierre, L’economie souterraine, Hachette, Editure Pluriel Inedit, 1989, pag. 212; Prandea Eladea, Caracteristici ale economiei subterane, INCE, nr. 30, 1990.

Pierre Pestieau, L’economie souterraine, Pluriel Hachette, Paris 1989.

Pitulescu Ion, Considerații referitoare la infracțiunea de spălare a banilor // Dreptul, 2002, nr. 8.

Popa Ștefan, Cucu Adrian, Economia subterană și spălarea banilor, București, Editura Expert, 2000.

Rusu Gheorghe, Criminalitatea organizată și economia tenebră în Republica Moldova // Conferință științifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: “Criminalitatea organizată și economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chișinău, Editura ARC, 1999.

Ștefan Popa, Gheorghe Drăgan, Spălarea banilor și finanțarea terorismului – amenințări planetare pe rute financiare, Ed. Expert,București,2005.

Voicu Costică, Florin Sandu, Boroi Alexandru, Molnar Ioan, Drept penal al afacerilor, București.

Yair E., Clifford Z., The Evolution of the Shadow Economy in Transition Countries // Discussion Paper no. 83/ September 2000.

III.Surse electronice

www.ceeol.com

www.cnaa.acad.md

www.coe.int

www.collectionscanada.ca

www.oncsb.ro

www.respondanet.com

BIBLIOGRAFIE

I.Izvoare

I.1 Documente publicate

Art. 1 din Directiva Consiliului 201/97/CE de amendare la Directiva Consiliului 91/308/CEE asupra prevenirii folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Colecția rapoarte și strategii Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Culegere de lecții în sprijinul pregătirii cadrelor superioare de poliție, București, Editura Ministerului de Interne, 1994.

Date ale Institului Național de Statistică, preluate după Craiu N., Economia Subterană. Între „Da” și „Nu”, Editura Economică, București, 2004.

Legea nr. 176/01.09.2010, privind integritatea și exercitarea funcțiilor și demnităților publice, de completare și modificare a Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate.

Legea nr. 31/1990 a fost republ. in M. Of., partea I, nr. 1066 din data de 17 noiembrie 2004, ultimele modificări fiind aduse prin Ordonanță de urgență nr. 82 din 28/06/2007 publ.în M. Of., Partea I, nr. 446 din 29/06/2007.

Legea nr. 656 din 07.12.2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor // Monitorul Oficial al României, nr. 904 din 12 decembrie 2002.

Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, art.23.

Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale publ. în M. Of. , Partea I, nr.672 din 27 iulie 2005.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Publ. în M. Of., Partea I, nr.18 din 21 ianuarie 1999, în prezent abrogat.

Publ. în M. Of., Partea I, nr.50 din 29 ianuarie 2003.

Publicată în MO nr.333/30.04.2008.

Raportul ONU privind starea mondială a crimei organizate// Sinteze documentare, nr.3/1999, București, Editura Minisreturului de Interne, 1999.

II. Lucrări generale și speciale:

Adochiței C., Spălarea banilor, în “Revista de Drept Penal” nr. 1/2003.

Bari Ioan, Probleme globale contemporane, București, Editura Economică, 2003.

Botea Ion, Metode și tehnici fiscale, București, Editura Șoimul, 1999.

Brașoveanu, I.V. (2009a), Analize ale politicii fiscale în România și în statele membre ale Uniunii Europene, Editura ASE, București.

Brown C., Jakson P., Tax avoidance and tax fraud, Bernard & Colli, Humanitas, London, 1994.

Bujor Valeriu, Cu privire la pericolul social al criminalității organizate // Conferință științifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: “Criminalitatea organizată și economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chișinău, Editura ARC, 1999.

Camelia Bogdan, Încriminarea, prevenirea și combaterea spălării banilor provenind din activități de crimă organizată potrivit reglementărilor interne și internaționale, teză de doctorat, București, 2014.

Castells M., Potes A., The Origins, Dynamics and Effects of the Informal Economy, The John Hopkins University Press, 1989.

Costică Voicu ,G. Ungureanu, A. Voicu, Investigarea criminalității financiar- bancare, Ed. Polipress, 2003.

Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, București: Ed. Sylvi, 1999.

Craiu Nicolae, Economia subterană între “Da” și “Nu”, București, Editura Economică, 2004.

Cristuș N., Evaziunea fiscală și spălarea banilor, Ed. Hamangiu, București, 2006.

Cusnir Valeriu, Berliba Viorel, Aspecte Juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, Studiu monografic, Chișinău, Tipografia “Elan Poligraf”, 2002.

Damian Miclea, „Particularități legislative in combaterea crimei organizate la nivel național si internațional (teza de doctorat), Academia de Politie „Al. I. Cuza” , Facultatea de Drept, București, 2003.

Dobrinoiu V., Corupția în Dreptul Penal român, Editura Atlas Lex, București 1995.

Emilian Stancu, ,Tratat de criminalistică, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2003.

Frey Bruno, Les modes d’evalution de l’economie occulte // Economic Review, nr. 11/2005.

Friedrich Schneider, The size of the Shadow Economies of 145 Countries all over the World: First Results over the period 1999 to 2003, Discusion Paper no. 1431, The Institute for the Study Of Labor, Bonn, December 2004.

George Antoniu, Reflecții asupra crimei organizate, in Revista de Drept Penal, nr. 3/1997.

Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, Criminologia, Ed. Europa Nova, București.

Hoanță N., Dincolo de frontierele legalității: economia subterană – evaziunea fiscală- corupție // Revista Tribună economică, nr.29/1998.

Hoanță Nicolae, Evaziunea fiscală, Editura Economică, București, 1997.

Hurloiu I. Ion, Instrumente de măsurare ale evaziunii fiscale, Central and Eastern European Online Library.

Jacques Le Goff, Negustorii și bancherii în Evul Mediu, Traducere de Nicolae Ghimpeteanu, București, Editura Meridiane, 1994.

James D. Smith, Market motives in the informal economy, in: Gaertner, W. and Wenig, A.: The economics of the shadow economy, Heidelberg: Springer Publishing Company 1985.

Johnston M., Corupția și formele sale, Editura Polirom, Iași 2007.

Killam T., The Illicit Underground Substance Economy, The Fraser Institute.

Laffer Luigi, Popa Ninel, Sorin Fiscalitate, Editura Spirit Românesc, Craiova, 2000.

Luciano Violente, președintele Caamerei Deputaților, Italia, Cuvântare la Conferință Președinților Adunărilor Parlamentare, Trieste 1997.

Miculet Larisa, Reglementarea juridică a răspunderii pentru infracțiunile economice și corupție în SUA și România: studiu comparat, București, 2005.

Mocuta G., Criminalitatea organizata si spălarea banilor, editura Noul Orfeu 2004.

Mocuța Gheorghe, Considerații asupra proiectului de lege pentru prevenirea și sancționarea folosirii aparatului financiar-bancar în scopul spălării banilor murdari // Revista Dreptului nr. 11/1998.

Mutu M., Spălarea banilor – aspecte juridico penale, teza doctorat, 2005.

Mutu Maria, Spălarea banilor – aspecte juridico-penale, Teza de doctorat în drept, Chișinău, 2005.

Pătroi Dragoș, Evaziunea fiscală, între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, Ed. Economică, București, 2006.

Pătroi Dragoș, Evaziunea fiscală, între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, Ed. Economică, București, 2006.

Pestieau Pierre, L’economie souterraine, Hachette, Editure Pluriel Inedit, 1989, pag. 212; Prandea Eladea, Caracteristici ale economiei subterane, INCE, nr. 30, 1990.

Pierre Pestieau, L’economie souterraine, Pluriel Hachette, Paris 1989.

Pitulescu Ion, Considerații referitoare la infracțiunea de spălare a banilor // Dreptul, 2002, nr. 8.

Popa Ștefan, Cucu Adrian, Economia subterană și spălarea banilor, București, Editura Expert, 2000.

Rusu Gheorghe, Criminalitatea organizată și economia tenebră în Republica Moldova // Conferință științifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: “Criminalitatea organizată și economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chișinău, Editura ARC, 1999.

Ștefan Popa, Gheorghe Drăgan, Spălarea banilor și finanțarea terorismului – amenințări planetare pe rute financiare, Ed. Expert,București,2005.

Voicu Costică, Florin Sandu, Boroi Alexandru, Molnar Ioan, Drept penal al afacerilor, București.

Yair E., Clifford Z., The Evolution of the Shadow Economy in Transition Countries // Discussion Paper no. 83/ September 2000.

III.Surse electronice

www.ceeol.com

www.cnaa.acad.md

www.coe.int

www.collectionscanada.ca

www.oncsb.ro

www.respondanet.com