Influenta Tarilor Opec In Economia Mondiala

Motto:

“OPEC: is an organization formed by rivals who recognize the need for cooperation.”

(Alvaro Silva Calderon, OPEC General Secretary)

Cuprins

Argument

Rolul petrolului În dezvoltarea economiei mondiale

Importanța petrolului În cadrul economiei mondiale

Analiza evoluției raportului cerere/ofertă a petrolului

Formarea companiilor petroliere

Influențele geopolitice asupra pieței petrolului

2. OPEC și rolul acesteia În economia energetică mondială

Istoric – cauze care au determinat crearea OPEC

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol

2.2.1. Organigrama OPEC

2.2.2 Fluctuații ale prețurilor petrolului

2.2.2.1 Primul șoc petrolier

2.2.2.2.Al doilea șoc petrolier

2.3. OPEC pe piața contemporană a petrolului

2.4. Producția OPEC de petrol și prețurile aferente – politica de preț

3. Analiza comportamentului Arabiei Saudite în cadrul OPEC

Abstract

3.1. Introducere

3.2. Context

3.3. Literature review

3.4. Appendix data

Concluzii

Introducere

Prezenta lucrare analizează organizația

Motivația care a stat la baza elaborării Lucrării de licență cu titlul „Infuența țărilor OPEC În economia mondială” este rezultatul unei curiozități intelectuale, care s-a format și dezvoltat În cadrul cursurilor și tematicilor abordate pe parcursul celor 3 ani de studii din programul de licență al facutății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice, București.

Noțiunile dobândite au determinat o apropiere de teoria realistă a relațiilor internaționale, al cărei precept fundamental este că statele sunt motivate În acțiunile lor În primul rând de interese de putere și securitate și mai puțin de idealuri.

Poate că În niciun alt domeniu nu se manifestă mai pregnant teoria realistă a relațiilor internaționale decât În domeniul resurselor, dintre care cele energetice dețin un rol esențial. Securitatea energetică a devenit o componentă definitorie a securității naționale și a interesului național, iar competiția pentru resurse de energie conferă o dimensiune economică deosebit de importantă relațiilor internaționale.

Mergând de la general către particular, petrolul este cea mai importantă sursă de energie a economiei mondiale, iar actorul aflat În permanență În centrul atenției pe piața globală a petrolului este Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol, cunoscută după acronimul OPEC – Organization of the Petroleum Exporting Countries.

Pe baza acestor considerații de principiu, am dorit să Întreprind o cercetare conform normelor universitare asupra rolului, locului și importanței OPEC pe piața globală a petrolului, dar și În economia modială.

Metodologie. Sub aspect metodologic, am abordat tema de cercetare din trei unghiuri, din trei perspective, care se Întrepătrund și se completează reciproc pe parcursul lucrării. Acestea sunt perspectiva economică, perspectiva istorică și perspectiva geopolitică.

Perspectiva economică este cea mai consistentă dintre cele trei și se bazează pe prezentarea și analiza de date referitoare la rezervele de petrol, producție, consum, prețuri, la datele economice fundamentale ale țărilor membre OPEC, precum și la implicațiile macro-economice ale evoluției prețului petrolului.

Structură. Din punct de vedere structural, lucrarea este organizată pe trei capitole, astfel :

CAPITOLUL 1

PETROLUL – SÂNGELE ECONOMIEI MONDIALE

Așa cum Epoca de piatra nu s-a încheiat din lipsă de piatră,

nici epoca petrolului nu se va încheia din lipsă de petrol.

În anii 1970, Henry Kissinger spunea „Controlează petrolul și poți controla toate continentele”, iar ulterior, câteva decade mai târziu, Michael Collon afirma la Bruxelles „Dacă vrei să conduci lumea, trebuie să controlezi petrolul. Tot petrolul. Oriunde se află acesta”.

În Agenda 21 din 1992, ONU preciza că „Energia este esențială pentru dezvoltarea economică și socială și Îmbunătățirea calității vieții”. Este cunoscut faptul că resursele naturale, În special cele energetice, au influențat permanent și În mod decisiv evoluția societății umane, dezvoltarea economică, economiile naționale, economia mondială și chiar economia globală.

Economia mondială depinde de petrol ca principală resursă de energie, acesta asigurând 38% din totalul de energie și peste 90% din combustibilul necesar mijloacelor de transport, la nivel global. Petrolul este resursa care pune În mișcare sectoarele transporturilor, alimentației și agriculturii, petrochimiei, chiar și eficiența forțelor armate depinde de acesta.

1.1 Importanța petrolului în cadrul economiei mondiale

Petrolul este la momentul actual, cea mai importantă sursa energetică din lume. Chiar și cele mai pesimiste scenarii anunță că va rămâne pentru mulți ani, atât În contextul ipotezelor optimiste cu privire la ritmul de dezvoltare și desfășurare a combustibililor alternativi, dar și a scenariilor cele mai negativiste, cu privire la epuizarea resurselor energetice.

Țițeiul este un amestec complex de hidrocarburi solide și gazoase, dizolvate În hidrocarburi lichide, clasificat În funcție de densitate și conținutul de sulf. Țițeiul cu o densitate mai mică ( light crude oil ), produce de obicei o proporție mai mare de produse petroliere finale cum ar fi benzina și alte produse petroliere ușoare, după numai un simplu proces de rafinare, cunoscut drept distilare, aflat Însă În contrast cu țițeiul cu o densitate mai mare ( heavy crude oil ), care necesită procese mult mai severe de distilare și rafinare, cum ar fi : cocsificare și cracare, pentru a produce proporții similare din acceleașii produse petroliere.

Izvoarele istorice, susțin că F.N. Semyenov a fost primul care a descoperit petrolul pe Peninsula Apseron lăngă Baku În Azerbaidjan, În 1848, Însă nașterea industriei petroliere este atribuită colonelului Edwin L. Drake din Titusville, Pensylvania, care a forat prima oară după petrol În 1859 . România este menționată ca fiind prima țară intrată În statisticile internaționale ca producător de petrol, cu o producție de 257 de tone În anul 1857, realizată În localitatea Râfov, lângă Ploiești. În deceniile următoare, s-au realizat descoperiri de zăcăminte de petrol și În alte zone ale lumii cum ar fi În Rusia (1870), Indonezia (sfârșitul secolului XIX), Mexic (Începutul secolului XX), Venezuela (1920).

După 1945, marile puteri trec, de la o economie de război la una de pace, de fapt mai Întâi una de reconstrucție pentru țările ruinate de război, apoi de creștere economică susținută, care durează până la Începutul anilor 1970. În aceste trei decenii glorioase, cum au fost numite de economistul J. Fourestie, producția industrial și comerțul progresează continuu. Astfel, ca rezultat al sporirii consumului monial, crește considerabil producția de petrol, ceea ce impune numeroase operațiuni de prospectare și explorare cu repercursiuni directe asupra rezervelor de petrol. Rezervele sigure de petrol ale Terrei cresc de la 4 miliarde de tone În 1939, la 73 miliarde de tone În 1970, 802,6 milioane de tone În 1985, 1258.1 milioane de tone În 2000, pentru ca În 2012 să ajungă la 1668,9 milioane de tone. Totodată operațiunile de prospectare, desfășurate pe Întrega planetă a determinat descoperirea unor regiuni deținătoare de importante reserve de petrol ca : Golful Persic, Sahara, Golgul Mexic, Midlecontinent (S.U.A.), Alberta (Canada), Volga-Ural (Rusia), laguna Maracaibo și bazinul Orinoco (Venezuela), zonele preandine din Columbia și Ecuador, Marea Nordului, bazinul inferior al fluviului Galben (China), iar mai recent petrolul din zona Caspică, respectiv Asia Centrală.

Astăzi sunt cunoscute rezerve de petrol În peste 70 de state ale lumii. Rezervele sigure de petrol ale Terrei În anul 2012, erau estimate În felul următor.

Tabel 1

Repartiția geografică a rezervelor sigure de petrol pe Terra (miliarde de barili):

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

Tabel 2

Din care sunt repartizate astfel:

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

1.2. Analiza evoluției raportului cerere/ofertă pe scena internațională

Rezervele energetice mondiale de petrol sunt În general limitate și repartizate neuniform pe suprafața Terrei. Majoritatea țărilor dezvoltate, cât și În curs de dezvoltare sunt importatoare de petrol și produse petroliere. Spectrul epuizării În următorii ani a resurselor enegetice a făcut ca o parte Înseamnată a politicilor externe, dar și a celor de putere, să fie preocupată, atât de accesibilitatea conductelor și terminalelor, părecum și de viitoarele trasee ale rutelor energetice, parteneriate etc. Pe de altă parte se pune accent pe identificarea celor mai eficiente căi de utilizare și a posibilităților de substituire a acestor resurse, diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiționarea și utilizarea resurselor.

Pentru o imagine cât mai completă asupra complexității problematicii energetic, voi apela la situația actuală a distribuției producției și consumului, exporturilor și importurilor de hidrocarburi. Astfel, după unele estimări, cele mai multe rezerve actuale de hidrocarburi se găsesc În zona Mării Caspice – Asia Centrală, zona Golfului Persic, Federația Rusă – Siberia, America de Sud – bazinul râului Orinoco, SUA și Alaska– Newfoundland, alte rezerve mai puțin importante se află În Marea Nordului, respectiv nordul Africii etc.

Aurul negru continuă să fie o resursă destul de importantă care pune În mișcare o serie de sectoare ca cel al transporturilor, petrochimiei, alimentatiei și agriculturii, precum și cel militar legat de eficiența forțelor armate.

În anul 1980, la nivel mondial, rezervele certe de petrol ajungeau la 683.4 mld de barili, pentru ca În 2007 acesta să se dubleze, ajungând la 1397,5 mld de barili, iar În 2012 să ajungă deja la 1668.9 miliarde de barili. Astfel În Orientul Mijlociu se află În jur de 50% din rezervele petroliere ale lumii, aproximativ 807.7 miliarde de barili, din care 17%, echivalentul a 265,9 doar În Arabia Saudită, urmată de America Centrală cu 20% din rezervele mondiale (aproximativ 328,4 miliarde de barili), America de Nord 13,2% (220,2 miliarde de barili ), Europa și Eurasia 8.4% (140,8 miliarde de barili), Africa cu 7,8 % (130,3) și nu În ultimul rând de Asia Pacifică cu 2.5% (41,5 miliarde de barili).

Producția totală de petrol de pe piața mondială a petrolului a crescut constant, de la circa 64 milioane barili În 1980, la 82.6 mil. barili/zi la sfărșitul anului 2007, iar În 2012 producția mondială a ajuns la 86.2 mil de barili/zi. Producția În anul 2012, față de cea din 2011 a crescut cu un procent de 2,2%. Astfel, cei mai producători, Arabia Saudită domină clasamentul cu o producție de 11.530 mil de barili, reprezentând 13,3%, alături de Federația Rusă cu 10.643, reprezentând 12,8% și SUA 8905, circa 9,6% din producția la nivel mondial.

În ceea ce privește producția, la nivelul statelor OCDE, acestea au o producție de 194.956 mil. barili/zi , reprezentând 21,91%, țările non-OCDE, 66.657 6 mil. barili/zi , reprezentând 78.1%, țările OPEC 37405 mil. barili/zi , reprezentând 43,2 %, țările non-OPEC 35.088 mil. barili/zi , reprezentând 40.5%, Uniunea Sovietică 13.657 mil. barili/zi , reprezentând 16,3%.

Tabel 3

Producția estimată la nivelul continentelor (barili):

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

În ceea ce privește consumul, la nivel mondial, distribuția este făcută În felul următor (barili):

Tabel 4

Distribuția consumului mondial, la nivelul fiecărui continent

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

Clasamentul consumului rezerezentând 21,91%, țările non-OCDE, 66.657 6 mil. barili/zi , reprezentând 78.1%, țările OPEC 37405 mil. barili/zi , reprezentând 43,2 %, țările non-OPEC 35.088 mil. barili/zi , reprezentând 40.5%, Uniunea Sovietică 13.657 mil. barili/zi , reprezentând 16,3%.

Tabel 3

Producția estimată la nivelul continentelor (barili):

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

În ceea ce privește consumul, la nivel mondial, distribuția este făcută În felul următor (barili):

Tabel 4

Distribuția consumului mondial, la nivelul fiecărui continent

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

Clasamentul consumului rezervelor de petrol, este condus de SUA cu 19,8%, aproximativ 18555 mil. barili/zi, China cu 10221 mil. barili/zi , reprezentând 11.7% și În cele din urmă Japonia 5,3% cu 47141 mil. barili/zi.

Astfel, țările OECD 45587 mil. barili/zi , reprezentând 50,2%, țările non-OECD 44187 mil. barili/zi , reprezentând 49,8% și Uniunea Europeană 12796 mil. barili/zi , reprezentând 14,8% din producția mondială.rili

Tabel 5

Consumul de petrol pentru primele 8 state (barili), pentru anul 2012:

Sursă: Statistical review of world energy 2013, http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/statistical-review/statistical_review_of_world_energy_2013.pdf

1.3 Formarea companiilor petroliere

În faza incipientă descoperirii lui, petrolul a fost utilizat pentru iluminat și a Înlocuit uleiul obținut din grăsime de balenă, pentru ca, după introducerea iluminatului electric dar și odată cu inventarea automobilului, mai exact În secolul XX să fie folosit pentru a da menire mișcării, iar ulterior, pe măsură ce s-a dezvoltat petrochimia, utilizările petrolului au fost dintre cele mai diverse.

Aceasta este perioada interconexată cu Înființarea primelor societăți petroliere. Prima companie petrolieră, dar și una dintre primele companii multinaționale este compania petrolieră Standard Oil, fondată În SUA, În 1870, care după ce a cucerit piața americană și-a extins operațiunile În alte zone de pe glob ca Europa, China, Africa de Sud. În 1911 intră sub incidența Legii americane anti-trust și este dizolvată În mai multe societăți și anume ExxonMobil și Chevron, două dintre cele mai mari companii petroliere din lume de astăzi.

Royal Dutch Shell, unul dintre cei mai puternici concurenți ai Standard Oil s-a format la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin fuziunea dintre firma britanică Shell Transport and Trading Company și cea olandeză Royal Dutch Petroleum. Aceasta a concurat cu Standard Oil pe piețele din India și China fiind unul din cei mai importanți investitori În industria petrolieră din Rusia, Venezuela și Mexic, dar și din România.

După primul război mondial, a fost fondată Anglo-Pesian Oil Company, pentru exploatarea petrolului descoperit recent În Iran, companie care devine un furnizor foarte important pe piața europeană și care dobândește și nenumărate concesiuni petroliere În America de Sud, ulterior numită British Petroleum, cunoscută astăzi drept BP.

Primul război mondial reprezintă deasemenea un reper destul de important pentru istoricul petrolului moment În care, importanța tot mai mare a petrolului este recunoscută pentru prima dată În timpul primei conflagrații mondiale de către primul ministru francez Georges Clemenceau: „O picătură de petrol merită o picătură din sângele soldaților noștri”. Acesta fiind primul mare conflict În care petrolul a jucat un rol destul de important și În care, conflictul a fost purtat cu mijloace de luptă mecanice, motorizate și a căror deplasare În luptă a fost asigurată de petrol, moment În care petrolul a dobândit o importanță strategică, complementar importanței economice și comerciale pe care o avea până la momentul conflictului. Începând din acest moment, petrolul devine un pilon important al strategiilor de politică externă atât al statelor mari, cât și al statelor mici.

La Începutul secolului al XX-lea, centrul de greutate al industriei petroliere se mută din emisfera vestică (SUA, America Latină) În emisfera estică (Orientul Mijlociu), În condițiile În care companiile petroliere occidentale descoperă, importante zăcăminte de petrol În Orientul Mijlociu: Iran (1901), Irak (1921), Kuweit și Arabia Saudită (1938), acesta fiind considerat cel mai important depozit de hidrocarburi/resurse petrolifere de pe Glob.

În principal, țările deținătoare de resurse se află din punct de vedere politic, În componența unor imperii sau sunt colonii, astfel că acestea deși dețin resurse de petrol importante și pot valorifica avantajele deținerii resurselor petrolifere, dispun de capacități administrative și politice destul de limitate, situație care permite companiilor petroliere occidentale, dar și statelor consumatoare de petrol să beneficieze de avantaje strategice destul de importante, În ceea ce privește negocierile privind exploatarea petrolului. Companiile petroliere occidentale, sprijinite politic și diplomatic de guvernele țărilor de origine au obținut concesiuni importante pentru exploatarea petrolului În țările Orientului Mijlociu.

Industria petrolieră este principala ramură a energeticii mondiale, iar cresterea accelerata a cererii la produsele petroliere, cheltuielile relativ scazute la exploatarea si transportarea petrolului in comparatie cu cele ale carbunelui, concentrarea marilor rezerve in tarile in curs de dezvoltare cu brate de munca foarte ieftine – toate acestea luate in ansamblul lor au transformat industria petroliera in una dintre cele mai rentabile sfere de aplicare a capitalului.

În concluzie, putem afirma că până În anii 60 ai secolului al XX-lea, piața internațională a petrolului a fost o scenă, unde actorii principali au fost reprezentați de societățile petroliere și țările consumatoare, iar rol de figuranți au jucat statele deținătoare și producătoare de petrol.

Astfel că, În următorii ani industria de petrol a crescut rapid, iar companiile petroliere au Început să domine industria atât Statele Unite ale Americii cât și zona Mării Caspice

1.4. Influențele geopolitice asupra pieței petrolului

Interesul actorilor de pe piața internațională pentru resurse energetic, În speță pentru petrol este reprezentat de necesitatea acestora de satisfacere a trebuințelor immediate, dar și asigurarea pentru lungă durată cu resurse energetic.

Unii analiști prezintă geopolitica energetic ca pe o tablă de șah sau ca un mare joc. Astfel Federația Rusă și marile sale companii petroliere sunt acuzate de o politică de forță În relațiile pe care le promovează cu consumatorii de energie, printre altele războiul purtat de coaliția condusă de SUA cu Irakul, este tradus de analiștii În domeniu prin sintagma imperialismul petrolului. Observatorii analiști se străduiesc să evalueze correct raportul de forțe dintre actorii aflați În diferite bazine energetic și natura intereselor promovate de acestea, pe o axă ce se Întinde de la conflict la cooperare. Astfel Michael Klare a introdus În circuitul științific sintagma de energo-fascism , făcând astfel o paralela Între scopul declarat al SUA, cel Împotriva terorismului global și interesul În Orientul Mijlociu pentru resursele energetic. Termenul este definit drept militarizarea confruntării pentru a nu se diminua aprovizionarea cu petrol.

Un lucru e cert și anume că geopolitica este dominată de petrol de peste 60 de ani, indifferent ce se dorește a fi prezentat În fața opiniei publice, iar criza petrolieră din 1973 a subliniat asta, precum și evenimentele care se petrec În zona Golfului de peste trei decenii sunt secvențe ale crizei mai sus amintite. Astfel că Într-o lume În care În proporție de 40% din energia lumii și peste 90% din combustibilii mijloacelor de transport este asigurată de petrol, economia mondială nu poate ignora premise că economiile mondiale pot intra oricând În foame de energie, fapt ce ar declanșa competiții cu un ridicat potențial conflictual pentru rezervele existente.

Principalii actori ai geopoliticii petrolului sunt SUA și Rusia, fiecare elaborându-și politici și strategii solide pentru atingerea obiectivelor, fără a exclude Însă competiția În care concurează pentru poziții cât mai favorabile pe scena internațională.

Obiectivul Rusiei Îl reprezintă crearea unui sistem de dependențe, dobândirea unei poziții care să-I permită implicarea În problemele de securitate la nivel mondial. Doar că, deocamdată este și ea dependent de veniturile pe care le obține din exportul petrolului. Rusia face eforturi În sensul scăderii dependenței de exporturi, prin obținerea altor venituri În economie.

Astfel, SUA este cea mai puternică economie a lumii, cea mai industrializată, deci principalul importator/cosumator de petrol În timp ce Rusia este unul dintre cei mai mari exportatori ai lumii, după Arabia Saudită. Aceasta reprezintă imaginea consumului actual de petrol și sugerează În accelași timp interesul actorilor cu privire la această resursă: SUA, este În ipostaza de consumator ce are nevoie de un necesar de resurse consistent, În vreme ce Rusia, stat exportator, ce poate folosi petrolul drept armă geopolitică, chiar dacă resursele acesteia sunt limitate, Rusia fiind al doilea stat exportator după Arabia Saudită.

Alte state dornice de afirmare pe scena internațională, aflate În plină expansiune, deci mari importatoare de petrol, sunt China și India, care În ritmul dezvoltării economice actuale, acordă o deosebită atenție evoluțiilor din regiune Golfului Persic, mai ales că peste 50% din necesarul de energie și-l asigură din Orientul Mijlociu.

.

CAPITOLUL 2

OPEC ȘI ROLUL ACESTEIA ÎN ECONOMIA ENERGETICĂ MONDIALĂ

“OPEC: is an organization formed by rivals who recognize the need for cooperation.”

(Alvaro Silva Calderon)

OPEC – scurtă caracterizare

2.1.1.Istoric – cauze care au determinat crearea OPEC

După cel de-al doilea Război Mondial situația marcantă a pieței internaționale a dus la creșterea susținută a cererii de petrol atât În Statele Unite ale Americii, precum și În Europa (ajutată, printre altele, de planul Marshall), pentru susținerea economiilor distruse, a făcut ca cererea de petrol din Orientul Mijlociu să crească.

Trei evenimente, trei acțiuni punctuale au accentuat starea de fapt: trecerea În

proprietatea statului a petrolului iranian- Nationalizarea companiei anglo-iraniene (1951),

criza Suezului (1956) și reducerile de prețuri orchestrate de companiile petroliere post Razboiul

de Sase Zile (1967).

Petrolul iranian era exploatat În baza unui acord de cesiune Între guvern și compania Anglo-Iranian Oil Company – AIOC (British Petroleum), În care pachetul majoritar era deținut de guvernul de la Londra.

În condițiile În care profitul obținut de statul iranian, deținătorul rezervelor de petrol era sub forma de mici redevențe, a determinat guvernul de la Teheran să solicite modificări ale acordului, În sensul creșterii redevențelor plătite de compania britanică, ale cărei venituri Încasate din petrolul iranian erau net superioare. După trei ani nu s-a ajuns la consens, pozițiile de negociere fiind imposibil de armonizat, astfel că În mai 1951 guvernul iranian a naționalizat industria petrolieră. La inițiativa Guvernului britanic, petrolul iranian a fost supus unui boicot internațional susținut și de companiile americane prezente În Orientul Mijlociu care a dus În 1954 la schimbarea guvernului.

Cu toate că naționalizarea petrolului a eșuat, Parlamentul iranian a votat În 1957 legea petrolului, care specifica faptul că subsolul se află În proprietatea statului și că Încheierea oricărui contract de cesiune se va face pe baza principiului Împărțirii beneficiilor În mod egal, beneficii rezultate atât din activitatea de producție cât și din activitatea comercială cu petrol.

În 1956 Egiptul a naționalizat Canalul Suez a fost naționalizat, fapt ce a provocat o reacție armată din partea Angliei, Franței și Israelului, reacție care a determinat blocarea traficului prin canal, astfel Încât vasele petroliere cu destinația Europa au fost dirijate pe la Capul Bunei Speranțe, ceea ce provoca o Întârziere considerabilă a ritmului de aprovizionare. Acest lucru a determinat statele europene să-și raționalizeze consumul și să apeleze la rezervele de petrol ale Statelor Unite ale Americii. Criza Suezului a determinat formarea unei coaliții a statelor arabe exportatoare de petrol și declanșarea primului embargo asupra țițeiului exportat Angliei și Franței.

Contribuția decisivă la formarea unei coaliții a statelor exportatoare de petrol a fost determinată de reducerile la prețul petrolului operaționalizate de marile companii petroliere Începând cu 1947 și anume existența unei oferte mai mare decât cererea, competiția din partea URSS-ului, dar și din partea unor companii independente mai mici, au determinat societățile petroliere să reducă prețul de vânzare al petrolului de la 2,22$/baril În anul 1947, la 1,78$/baril În anul 1960, cu variații și cu un minim de 1,60$/baril Înregistrat În anul 1953. Ceea ce a avut efecte negative pentru veniturile țărilor exportatoare de petrol.

2.1.2. Înființarea

Succesiunea evenimentelor au determinat convocarea miniștrilor petrolului din țările exportatoare de petrol : Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudită și Venezuela la Bagdad În septembrie 1960, Într-un congres, ce a avut ca rezultat Înființarea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Aceste țări vor deveni mai târziu membri fondatori ai Organizației.

Ulterior, acestor state li s-au alăturat În 1961, Qatar, În 1962 Indonezia și Libia, În 1967 Emiratele Arabe Unite, În 1969 Algeria, În 1971 Nigeria, În 1973 Ecuador, În 1975 Gabon, iar În 2007 Angola. Ecuador și-a suspendat apartenența din decembrie 1992 până În octombrie 2007, urmat de Gabon care s-a retras definitiv În 1995 și Indonezia În ianuarie 2009. Recent și-au exprimat interesul să devină membrii următoarele state : Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria, Sudan.

Capitolul 2 al Statutului face distincție Între trei tipuri de membri : a) membrii fondatori care au fost prezenți la prima Întâlnire În Bagdad din 1960 și au semnat actul original al Înființării organizației; membri cu drepturi depline sunt membri ale căror cereri de aderare În organizație au fost acceptate; c) membri asociați sunt acei membri acceptați de o majoritate de ¾ din membrii fondatori. Spre deosebire de primele două categorii de membri, membrii asociați nu au drept de vot, cu toate acestea ei pot lua parte la Întâlniri și participa la deliberări. Toți membrii sunt producătorii și exportatori majori care au aderat la obiectivele organizației. Deasemnea organizația se eflă Într-o continuă expansiune, membrii săi având dreptul să se retragă din Organizație .

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și-a Început activitatea cu un grup de cinci țări aflate În dezvoltare animate de câștigarea unor drepturi legitime ale țărilor membre pe o piață globală a petrolului dominată Însă, de cele Șapte Surori, toate companii multinaționale (Anglo-Persian Oil Company – British Petroleum; Gulf Oil, Standard Oil of California –SoCal, Texaco – Chevron, Royal Dutch Shell; Standard Oil din New Jersey – Esso și companiei Standard Oil din New York – ExxonMobil). Activitățile În cadrul OPEC În această perioadă au fost de stabilire a obiectivelor și adoptarea de rezoluții cu privire negocierile cu diferite companii.

Până la sfârsitul deceniului numărul statelor membre a ajuns la zece, iar În prezent organizația numără doispezece state cu drepturi depline.

Documentul de fondare OPEC stipulează că „orice țară cu un substanțial export net de țiței care are interese fundamental asemănătoare cu cele ale țărilor membre poate deveni membru cu drepturi depline al Organizației dacă este acceptat de o majoritate de ¾ din membrii cu drepturi depline, având toate voturile membrilor fondatori”.

Din 1965 sediul central al organizației se află la Viena În Austria, În primii ani de activitate aflându-se la Geneva. Cu toate că limba oficială a majorității statelor membre este limba arabă, limba oficială a organizației este engleza.

2.1.3. Organizarea OPEC

OPEC este o organizație Împărțită În trei mari comitete ce funcționează ca părți constitutive : Conferința, Consiliul Guvernatorilor și Secretariatul.

Organizația este condusă de Conferința Ministerială, la care participă miniștrii petrolului din țările membre. La aceste Întâlniri se stabilește, printre altele, prețul petrolului oferit de OPEC. Organul executiv al OPEC este Secretariatul, condus de un Secretar General desemnat de Conferință. Alte organe și organisme ale OPEC sunt Consiliul Guvernatorilor, Comisia Economică, Fondul OPEC pentru Dezvoltare Internațională, fiecare cu atribuții specifice prevăzute În Statutul Oragnizației.

Conferința deține autoritatea supremă În organizație, are În responsabiliate formularea politicilor generale ale organizației, și anume decide cu privire la cererile de aderare la organizație, confirmă numirea membrilor consiliului de administrație; aprobă bugetul pe care Îl prezintă Consiliului Guvernatorilor și numește Secretarul General. Este compus din șefi de delegații, În mod normal miniștrii de petrol, energiei sau un portofoliu echivalent al statelor membre. Conferința are În mod normal două Întâlniri pe an ( de obicei În lunile martie și septembrie) și câte ședințe extraordinare este necesar. Delegația are drept atribuție revizuirea statutului petrolului pe piața internațională precum și stabilirea previziunilor pentru viitor În scopul convenirii asupra acșiunilor adecvate În funcție de previziuni. Cu excepția aspectelor procedurale, toate deciziile necesită acordul unanim al tuturor membrilor cu drepturi depline. Statele cu statut de țări observator ca Egipt, Oman și Rusia, nu pot vota.

Consiliul Guvernatorilor al OPEC poate fi comparat cu consiliul de administrație al unei companii comerciale. Acesta este compus dintr-un guvernator numit de fiecare stat membru și confirmat la fiecare doi ani de către Conferință. Consiliul se Întrunește de cel puțin două ori pe an, momente În care implementează deciziile luate de conferință, schițează bugetul Organizației și Îl prezintă Conferinței spre aprobare.

Iar în final Secretariatul, care îndeplinește funcția de conducere a Organizației sub Îndrumarea Consiliului și În conformitate cu prevederile Statutului. Este compus din Secretariatul General și atât personal cât este necesar. Secretarul General este ofițerul Șef al Secretariatul. Acesta este numit de către Conferință pentru o perioadă de trei ani, moment În care poate fi reÎnnoit pentru Încă trei ani. Secretariatul este responsabil de implemantarea tuturor rezoluțiilor Conferinței precum și deciziile Consiliului Superior. Deasemnea se efectuează cercetări care constituie informații cheie În luarea deciziilor.

În plus, aceste trei organisme principale – Conferința, Consiliul Guvenatorilor și Secretariatul, dar și alte divizii contribuie la formularea și implementarea politicilor OPEC. Divizia de Cercetare, Prognozare, Analiză și Evoluțiile din industriile energetice și petrochimice; analizează problematicile economice și cele ce țin de financiar legate de chestiunile monetare și de industria petrolieră internațională.

Obiectivul primordial al cartelului este acela de a-i determina pe membrii săi să producă mai puțin decât cantitatea maximă necesară pentru acoperirea pieței, determinând În acest fel o creștere a prețului petrolului.

Conform Cartei de organizare, organizația urmărește coordonarea și unificarea politicilor petroliere ale țărilor membre, pentru determinarea celor mai bune modalități pentru apărarea intereselor statelor membre, În mod individual și colectiv, identificarea și adoptarea metodelor potrivite pentru a garanta stabilizarea prețurilor pe piețele acțiunilor petroliere internaționale În vederea eliminării fluctuațiilor dăunătoare , asigurarea aprovizionării regulate și eficiente cu petrol a națiunilor consumatoare precum și securizarea venitulurilor țărilor membre, precum și o rentabilitate echitabilă a capitalului, favorabilă celor care investesc În industria petrolieră.

Fluctuații ale prețurilor petrolului

OPEC influențează prețul petrolului pe piața mondială, exercitând un control politic asupra cantității de petrol introduse În circuitul economic. Cum poate face lucrul acesta ? Deși au potențialul de a produce suficient și pot chiar acoperi cererea , statele OPEC produc atât cât oferta globală de pe piață (producția statelor OPEC, Însumată cu producția statelor non-OPEC) să rămână mult inferioară cererii, determinând astfel creșterea prețului, deci maximizarea profitului.

În primii zece ani de la fondarea OPEC, singura realizare majoră a fost evitarea unor reduceri ale prețului petrolului, urmând ca deceniul dintre 1970-1980 să reprezinte perioada de glorie absolută a Organizației Întrucât a fost deceniul marcat de șocurile petroliere ca urmarea a embargoului petrolier din 1973, panica creată de Revoluția din Iran și de evenimentele care i-au urmat (1979-1081), primul rÎzboi din Golf (1990) .

2.2.1 Primul șoc petrolier

Prima criză petrolieră a Început la data de 15 octombrie 1973, Într-un context favorabil reprezentat de creșterea cererii de petrol la nivel global, declinul producției de petrol a SUA, creșterea ponderii OPEC În oferta globală precum și declanșarea la 7 octombrie 1973 a celui de-al patrulea război arabo-israelian, când OPEC a reușit să impună creșteri continue la prețul petrolului. Cu toate acestea, OPEC (respectiv țările arabe din OPEC plus Egipt și Siria) au decis să pună embargo asupra livrărilor de petrol către țările importatoare, respectiv Statelor Unite ale Americii și Olandei iar ulterior și Portugaliei, Rhodesiei, Japoniei si Africii de Sud – țări care au acordat sprijin Israelului in razboiul de Yom Kippur – „mutarea” făcută pentru a contrabalansa decizia acestora de aprovizionare a armatei isreliene și pentru a caștiga o poziție favorabilă În negocierile de pace post-război.

OPEC nu a interzis doar exporturile petroliere către țările mai sus menționate, ci a redus producția cu 25%, ceea ce a avut drept efect triplarea imediată a preturilor.

A fost pentru prima dată când o resursă naturală a fost folosită pe post de armă, iar ca urmare a embargoului, prețul petrolului brut a urcat extrem de repede de la 3$/baril cât era in 1974 la 12 $/baril (11,65$/baril) , deci o creștere de 300% . Prețul de 11,65 dolari pe baril a devenit efectiv În ianuarie 1974 și marchează primul șoc petrolier.

2.2.2. Al doilea șoc petrolier

Țările importatoare au fost serios afectate, aceasta criza venind dupa ce timp de ani de zile economia mondiala a suferit de pe urma denunțării acordului de la Bretton Woods.

Ca urmare directa a acestui eveniment care a luat sfârșit În 1973 , a fost inființată Agentia Internațională pentru Energie (AIE) concepută inițial ca un mecanism colectiv de răspuns al țărilor consumatoare de petrol la posibilele viitoare crize energetice, dar care, În viitor va avea consecințe mult mai profunde.

Un lucru e clar, criza din 1973 a avut efecte in plan mondial care au dus la stimularea conservării energiei, căutarea surselor energetice alternative, construirea de masini care sa consume mai putin combustibil precum si crearea unor stocurilor strategice de petrol. Aceasta a produs o reconfigurare de forțe Între statele producătoare și statele consumatoare, În sensul că Occidentul si-a constientizat vulnerabilitatea, iar OPEC  capacitatea de a controla preturile.

Deprecierea dolarului, moneda de schimb În care se comercializează petrolul, a determinat țările OPEC să acorde o atenție sporită prețului petrolului, fluctuațiilor acestuia. Conform previziunilor, prețul pentru sfârșitul anului 1979 era de 13,54 $/baril. Însă lucrurile nu au stat deloc așa. Acest lucru a avut ca principali factori revoluția islamică În Iran respectiv Începutul războiului dintre Iran și Irak În anii 1979-1980.

Cea de-a doua criză energetică a Început ca urmare a declanșării revoluției din Iran, deși până la acel moment prețurile se menținuseră la un nivel de 12-13$/baril, acțiunile de protest au dus la dereglarea sectorului petrolier iranian. Astfel că noul regim, cel al ayatolahului Khomeini instalat la Teheran a Început să constate reduceri ale exportului de petrol, echivalentul unei pierderi de 3-3,5 milioane de barili/zi pentru piața petrolieră internaționlă, În condițiile În care și producția zilnică a scăzut de la 5 mil de barili, În septembrie 1978, la 100.000 de barili, În decembrie același an.

Deși se confruntau cu criza, membrii OPEC au vrut să profite de raportul cerere-ofertă extrem de favorabil ca urmare a reducerii exporturilor iraniene, astfel că În martie 1979 În cadrul Conferinței de la Geneva au fixat o nouă cotație pentru luna aprilie 1979 și anume 14,55$/baril.

Piața mondială cade Într-o dezordine totală, astfel că pentru a acoperi declinul apărut cauzat de reducerea exporturilor Iranului, Arabia Saudită și alte țări membre OPEC și-au sporit producția de țiței, nÎsă datorită panicii create, pe fondul incertitudinii legate de situația din Iran și de efectele acesteia asupra țărilor din Golful Persic, prețurile au crescut, prețul spot ajungând la 40$/baril.

Mai mult decât atât la 22 septembrie 1980 Irakul a invadat Iranul, declanșând un război care a durat până În anul 1988, confruntările armate cauzând distrugeri la capacitâțile de producție și transport ale petrolului, fapt ce a avut ca efect imediat o reducere bruscă a producției cu aproape 4 milioane de berili/zi, astfel că totalul combinat al exporturilor de țiței din cele două țări nu depășea 1 milion de barili/zi (zi (15% din producția zilnică a OPEC și 8% din producția de petrol din afara lumii comuniste).

În condițiile În care excesul de producție era cotat la 9-10%, a permis OPEC-ului să declanșeze noi crețteri de prețuri.

Succesiunea de evenimente din 1979 și 1980 marchează al doilea șoc petrolier.

Sintetic, evoluția prețului petrolului În perioada celor două șocuri petroliere

este evidențiată În graficul următor.

Grafic privind prețul petrolului practicat de OPEC În perioada celor două șocuri petroliere

Sursă :

Un lucru e cert și anume că, dacă până În anul 1973, consumatorul occidental considera că petrolul este un produs ieftin În cantități suficiente chiar abundent, o dată cu fenomenul șocurilor petroliere, prin embargoul impus de țările arabe membre ale OPEC, occidentul a realizat că petrolul nu mai este din abundență și cu atât mai puțin ieftin.

Cele două șocuri petroliere au avut efecte dintre cele mai vizibile asupra economiei mondiale Începând de la creșterea semnificativă a prețului petrolului și impactul acestuia atât asupra statelor membre OPEC și asupra țărilor importatoare de petrol.

Asupra statelor membre OPEC, efectele directe ale celor două șocuri petroliere s-au concretizat În creșterea veniturilor realizate din exporturile de petrol, venituri care au dus la creșterea rezervelor valutare.

Prezentăm aceste două efecte În tabelele următoare:

Tabel

Veniturile țărilor membre OPEC din exportul de petrol

Milioanae de $ unde nu e specificat.

Sursa :

Tabel

Rezervele valutare ale țărilor membre OPEC

Sursa :

Creșterea prețurilor petrolului a avut și efecte indirecte asupra membrilor OPEC. Efectele au fost Însă pozitive În sensul că veniturile provenite din exporturile de petrol au permis statelor OPEC dezvoltarea economiilor naționale prin programe de investiții. Aceste programe au vizat : construcția propriilor flote de vase petroliere, diversificarea activităților economice În sensul reducerii dependenței de exporturile de hidrocarburi, precum și pentru crearea unei baze economice susținute, Îmbunătățirea indicatorilor dezvoltării sociale (un spor natural pozitiv, reducerea ratei de analfabetism, creșterea gradului de școlarizare, reducerea mortalității infantile).

Efectele negative pe care le-au avut cele două șocuri petroliere au fost și efectul

Printre efectele indirecte se numără Însă și două efecte negative: efectul „sindromului olandez” și apariția de divergențe cu privire la politica de preț a Organizației.

Sintagma „sindrom olandez” face referire la consecințele negative determinate de creșterea veniturilor unei țări ca urmare a descoperirii unor rezerve de resurse naturale. Rezultatele au la bază valorificarea noii resurse descoperite, În detrimentul celorlalte domenii ale economiei, care se vor confrunta cu restrângerea activității și șomaj. Acesta apare datorită intrărilor masive În țară care determină creșterea cursului monedei naționale ce duce la creșterea imporurilor (care devin mai ieftine prin aprecierea monedei) și scăderea exporturilor (devenite mai scumpe prin aprecierea monedei).

Fenomenul sindromul olandez a reprezentat o caracteristică a economiilor statelor din cadrul OPEC și a acționat ca un obstacol față de proiectele de diversificare a economiilor acestora. În perioada 1971-1979, marcată de creșterea ponderilor În exporturile de petrol, nu a făcut altceva decât să adâncească dependența statelor membre de exporturile de petrol.

Cele două șocuri petroliere au avut efecte negative și asupra țărilor importatoare, mai ales asupra balanțelor comerciale, ca urmare a creșterii facturilor de import. Efecte care au variat de la țară la țară, În funcției de dependența economiilor de petrolul importat. Astfel că. cele mai afectate state au fost SUA și Japonia pentru care importurile de petrol din Golful Persic necesare pentru consumul intern, reprezentau ponderi semnificative CAT ????, În timp ce Republica Federală Germană a fost afectată În mai mică măsură, datorită accesului la rezervele de cărbune, folosit ca alternativă la petrol.

Un alt efect asupra statelor importatoare, relevant pentru cele două șocuri petroliere a fost reprezentat de creșterea inflației sub umbrela Încetinirii ritmului de creștere economică, după cum se poate observa În tabel.

Tabel cu variația procentuală a prețului petrolului, inflația și creșterea economică În țările G7 În perioada 1960-1982

În contextul crizei energetice, declanșată de creșterile bruște a prețurilor petrolului, a determinat statele importatoare mai cu precădere cele industrializate, grupate În OCDE, să formeze o coaliție În vederea formulării unei reacții de răspuns la situația nou apărută. Reacția instituționalizată a acestei situații a fost fondarea În 1974 a Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), de către statele membre OCDE (fără Finlanda și Islanda). În cadrul acesteia s-au pus În practică politici de reducere a dependenței de petrol prin dezvoltarea de surse alternative de energie. Un alt element important determinat de crizele petrolului, Îl constituie constituirea de stocuri strategice de petrol ce au ca obiectiv acoperirea a peste 90 de zile de consum curent, dar și reducerea dependenței de petrol a statelor importatoare.

Oferta mondială de a suferit modificări, datorită eforturilor companiilor petroliere dar și țărilor occidentale puternic industrializate de dezvoltare a surselor alternative la petrol, din dorința de a reduce dependența de OPEC.

Datorită prețurilor mari existente pe piața, a fost posibilă exploatarea unor zăcăminte care Înainte de 1973 nu erau rentabile. Astfel că, În perioada 1975-1990 s-a Înregistrat creșterea constantă a producției statelor non-OPEC, de la 29,6 milioane de barili/zi la 41,6 milioane de barili/zi, Marea Britanie și Norvegia Înregistrând creșteri În producția petrolieră, in perioada analizată, cu precădere, În exploatările din Marea Nordului. Producția de petrol a crescut, deasemenea și În SUA, URSS și China.

Cele două șocuri petroliere au plasat OPEC În poziție dominantă pe piața mondială a petrolului. Aceasta s-a aflat În postura În care a stabilit prețul de vânzare pe plan mondial, momente În care s-au Încasat venituri valutare fără precedent de către statele membre OPEC.

În perioada reprezentată de sfârșitul celui de-al doilea șoc petrolier și deceniul nouă al secolului al XX-lea, Organizația a cunoscut o evoluție descendentă a puterii dar și a veniturilor, situație determinată de următorii factori :

recesiune economică de după anii 1980;

măsurile de conservare a energiei adoptate de țările consumatoare ;

folosirea pe scară largă a unor surse de energie alternativă (cărbune, gaze naturale și energie nucleară), precum și căutarea de surse regenarabile (energie solară, energie eoliană) ;

dezvoltarea producției de petrol În state non-OPEC ;

introducerea pe piața internațională, Începând cu anul 1983, a contractelor futures pentru petrol, la bursele din New York, Londra și Singapore .

Primii trei factori au determinat o scădere a cererii pentru petrol În timp ce următorii factori respectiv dezvoltarea producției de petrol În zone ca Alaska, Mexic și Marea Nordului a favorizat creșterea prețului petrolului, care a făcut posibilă acoperirea tuturor costurilor de producție, cauzând pierderea cotei de piață de către Organizație, În timp ce introducerea contractelor de tip futures a Însemnat sfârșitul unui sistem de prețuri stabilite pentru petrol inițiat de producătorii americani În secolul al XIX-lea, continuat de companiile petroliere iccidentale până În 1960, ulterior stabilit de negocierile Între acestea și OPEC, pentru ca În final, după 1973 să fie impus de OPEC. După cel de-al doilea șoc petrolier, piața petrolului a devenit o piață matură În sensul În care a intrat Într-un proces deschis, cu participanți diverși : producători, comercianți, speculatori. OPEC devine de această dată, doar un jucător printre mulți alții, puterea sa constând din acest moment doar În controlul ofertei sale totale.

Situația dilematică În care se afla Organizația, noile condiții de piață au determinat Într-o oarecare măsură strategia de acțiune adoptată de OPEC și anume libertate de producție pentru statele membre pe o piață competitivă, care s-ar fi tradus prin scăderea prețului la petrol, ce ar fi afectat veniturile venite din exporturi ale tuturor țărilor membre precum și influența lor politică și economică. Menținerea prețului la un anumit nivel, stabilit astfel incât Încasările din exporturile de petrol să asigure satidfacția guvernelor membre, se putea menține, doar prin refacerea producției totale a OPEC, În timp ce o producție scăzută ar fi Însemnat o cotă de piață mai mică dar și statutul de punct de reper la nivelul pieței al OPEC.

Astfel OPEC a fost nevoită să urmeze o politică energetică specifică unui cartel, astfel că organizația a stabilit reguli pentu regularizarea producției, prin alocarea unei cote unice pentru fiecare stat membru.

2.3. OPEC pe piața contemporană a petrolului

În anii ’90, evoluția prețurilor la petrol a fost mai puțin spectaculoasă decât În perioadele anterioare, perioada fiind dominată de prețuri relativ mici, după războiul din Golf (În 1991), criza economică din Asia de Sud-Est (din 1997), precum și iarna cruntă din 1998-1999 au dus la reducerea cererii de produse petroliere., spre deosebire de Începutul secolului XXI care marchează Însă o revenire a OPEC.

În condițiile În care elementul esențial, parte componentă a acestei reveniri este reprezentat de creșterea puternică a cererii de petrol pe piața internațională din partea statelor aflate În curs de dezvoltare. Astfel că, dacă din 1990 până În 2010, consumul global de petrol a crescut cu 31,4% și doar pentru regiunea Asia-Pacific, consumul a crescut cu 97,3%., doar China Înregistrând o creștere a economiei de 290%. În timp ce consumul Chinei a Înregistrat un spor de 290%.

În anul 2008, conform statisticilor, OPEC a Înregistrat cea mai mare producție de petrol din toată istoria sa, de la Înființare, 35,7 miliane de barili/zi. Datele statistice pentru anul 2010, indică faptul că OPEC deține o pondere substanțială din rezervele certe de petrol de pe Glob, respectiv 77,2 %, asigurp cca 41,5% din producția mondială și realizează 57,5% din exporturile la niivel mondial.

Statistici, care evidențiază faptul că OPEC este cel mai mare furnizor de pa piața mondială contemporană a petrolului.

Stare de fapt care devine relevantă În nile condiții ale pieței mondiale ale cărei prognoze referitoare la evoluția pieței (pe următorii 20-30 de ani ) indică o creștere constantă a cererii de petrolul importat de țările mari consumatoare, În timp ce scăderea exporturilor sin Africa, America Latină și Asia, Începând cu anul 2010, plasează OPEC și anumne statele membre din Orientul Mijlociu pe o poziție strategică favorabilă, prin rezervele și capacitățile de producție de care dispun.

Consecințele celei de-a treia criză petrolieră (august 1990 – februarie 1991) a fost mai temperată față de perioada celor două șocuri petroliere. A apărut ca efect al primului război din Golf, purtat de SUA, coaliția internațională conducă de SUA Împotriva regimului de la Bagdad.

Irakul a invadat Kuweitul la 1 august 1990, ca urmare a disputelor teritoriale (frontiere, ieșire la mare) și dispute de natură economică, respectiv legate de resursele de petrol (pânzele petrolifere comune, respectiv producția prea mare a Kuweitului).

Ce a urmat, a fost retragerea lui Saddam Hussein din Kuweit, eveniment care coincide cu incendierea câmpurilor petroliere, lucru ce a avut efecte negative asupra producției și exporturilor petroiere kuweitine. Prețul petrolului brut ajunge la un nivel istoric, de 40$/baril.

Criza energetică declanșată, a determinat statele OPEC să intervină prin mărirea producției pentru a stabiliza prețurile pe piața mondială.

Capitolul 3. Analiza comportamentului Arabiei Saudite în cadrul OPEC

Abstract

Vom analiza comportamentul Arabiei Saudite, În ceea ce privesște exporturile, În raport cu restul statelor OPEC Încă din 1973. În literatura de specialitate au fost făcute o gama largă de estimări legate de corelarea comportamentelor celor două entități. Acestea au variat de la pozitiv, zero și negativ : de la 0.7 În perioadele normale, la valori negative În timpul fiecărei din cele cinci Întreruperi; corelația medie a fost de 0.19. Comportamentul Arabiei Saudite pe piața petrolului depinde de circumstanțe. Astfel că, atunci când OPEC este pusă În fața unei cereri reduse, aceasta va reduce exporturile, dar le va mări, atunci când OPEC va avea de-a face cu Întreruperi.

Introducere

OPEC a crescut de patru ori prețul la petrolul brut În urmă cu aproape 40 de ani și de atunci am asistat la numeroase scrieri În literatura de specialitatecu privire la modul În care OPEC și producătorii cheie din cadrul acesteia au acționat pe piața mondială a petrolului. O parte Însemnată din această literatură este rezultatul analizei lui Griffin (1985). Cu toate acestea au existat nu au existat dezacorduri cu privire la cele mai importante intrebări din cadrul studiului și anume rolul Arabiei Saudite și dacă iși aliniază hotărârile de producție cu partenerii săi din OPEC. Smith (2005, p 75), nu a reușit să descopere consecvența acțiunilor Arabiei Saudite, În timp ce Kaufmamann (2008, p 348), nu a putu găsi nicio legătură evidentă Între cota de producție a Arabie și restul statelor OPEC.

Aici vom examina aceste concluzii ale studiilor lor, cu o focusare specială spre deciziile OPEC cu privire la producție și exporturi. Deși s-a folosit, nu de puține ori un model unic pentru comportamentul Arabiei Saudite, consider că acesta a variat În funcție de circumstanțe. Timp de o perioasă Îndelungată Arabia Saudită a acționat la fel ca ceilalți membri OPEC, restricționând exporturile când cererea scădea și crescând exporturile când exista cerere. Cele mai notabile exemple de restricționări ale exporturile se pot vedea În timpul recesiunilor di 1973-1974, 1998, 2002 și 2008-2009. Au fost și momente Însă, când Arabia Saudită a acționat Îndependent de celelalte state OPEC și cele mai evidente sunt : 1978 În Iran, 1980-1981 În Irak și Iran, 1990 În Kuweit și Irak, 2003 În Irak, 2011 În Libia, În sensul că pentru a compensa Întreruperile, a crescut exporturile.

Această variație În comportamenul de export al Arabiei Saudite este evident atunci când se face corelația dintre modificările apărute În exporturile acesteia față de restul OPEC. În perioade normale (excluzând Întreruperile și recuperările), corelația este relativ ridicată, la aproximativ 0.7, dar În timpul Întreruperilor aceasta devine negativă. Deși corelația medie este 0.19, aceasta ascunde variația ridicată de-a lungul timpului. Voi analiza aceste perioade separat făcând o oarecare distincție Între perioadele normale și cele caracterizate de Întreruperi.

În primul rând ca și cadru contextual, vom rezuma comportamentul OPEC Încă din 1973 dar și al relației Arabiei Saudite cu restul OPEC. Ulterior vom Încerca să clarificăm unele neânțeleri iscate În literatura de specialitate și vom discuta modul cum analiza noastră ne poate ajuta În clarificarea acestora. Ne vom concentra asupra reacției asimetrice a exporturilor saudite, cu exporturile celorlalte state OPEC În perioade normale, dar și În perioadele cu Întreruperi. În cele din urmă, vom concluziona.

Context

Între 1965 și 1973 (atunci când prețurile și exporturile erau stabilite de companiile petroliere internaționale), exporturile Arabiei Saudite au crescut de 4 ori, de la 2 la 8 mil barili/zi, ceea ce a însemnat dublarea cotei sale de export la 28%. Când OPEC a crescut prețurile de patru ori în anii 1973-1974, iar țările OPEC au naționalizat rezervele de petrol, acest lucru a fost un adevărat șoc pentru piața petrolieră și pentru întreaga economie mondială. Prețurile mari au stopat creșterea bruscă a cererii de petrol OPEC (a înregistrat o creștere de 10% anual, timp de un deceniu) și timp de trei ani a reușit să modifice cu succes, cererea. Exporturile sale trimestriale au scăzut de la 29,6 mil barili/zi În 1973, la 23,5 în 1975, dar au revenit repede la 30.5 mil barili/zi în 1976. Pentru ca mai târziu, la sfârșitul lui 1978, revoluția iraniană să blocheze exporturile din Iran. Saudiții au trebuit să crească exporturile, care compensau parțial pierderile, dar un al doilea șoc petrolier a dublat prețurile. Nu mult după, Irakul a invadat Iranul, iar războiul lor, închide o producție de 6 mil barili/zi. Confruntându-se cu aceste întreruperi, Arabia Saudită și-a menținut exporturile, la aproape 10 mbd în 1981, ceea ce la acea perioadă reprezentau 50% din exporturile OPEC.

Cu toate acestea, la doar câțiva ani după 1981, cerea de petrol OPEC a scăzut, ajungând la numai jumătate din nivelul anului 1979. Această scădere a cererii a-a datorat în mare parte hotărârii luate de OPEC să protejeze dublarea prețurilor din 1979-1980, fapt ce a exacerbat recesiunea economică mondială, trecerea de la petrolul folosit pentru generarea energiei electrice și încălzire la creșterea continuă a ofertei statelor non-OPEC. Până în 1985 Arabia Saudită a trebuit să reducă exporturile sale cu până la 70% de la nivelul din 1981, la sub 3 mbd, moment în care s-a revenit la exporturile din anii 1965.

Începând cu 1985, Arabia Saudită a abandonat politica de stabilire a prețurilor, prin care producția era limitată, iar în primele două trimestre și-a dublat producția – prețurile au scăzut sub nivelul diin 1974. Curând a urmat o apropiere de OPEC, a adoptat aceleași cote de producție pentru a gestiona creșterea treptată a exporturilor și de recuperare a cotei de piață. Cu mai multe ocazii saudiții au încurajat disciplina, folosind pentru onorare a cotelor de producție o strategie "tit-for-tat", care seminifica plata cotelor de transport de către partenerii săi și ultilizarea reciprocei când aceste erau respectate.

Perioada de recuperare a OPEC a fost întreruptă în august 1990, când Irakul a invadat Kuweitul, iar exporturile provenind de la ambele țări s-au oprit. Din nou, Arabia Saudită, a compensat prin dublarea exporturilor în primele două trimestre. A menținut același nivel al exporturilor pentru aproape un deceniu, în timp ce restul statelor OPEC au crescut gradual exporturile. Prețurile au râmas relativ scăzute, undeva la 25$. Începând cu anii 1998, după criza financiară din Asia, Arabia Saudită și-a asumat un rol mai activ în reglarea nivelurilor sale de import, ca răspuns la piața petrolieră. Exporturile OPEC au început să crească pâna în 2005, prețurile au început să crească, iar cererea mondială la fel, mai mult decât puteau susține statele OPEC și non-OPEC. Până la mijlocul anului 2008, prețul petrolului a atins un nivel record, nemaiatins încă din 1980, datorată activității speculative exacerbate. Acest vârf a fost urmat la scurt timp, de scăderi de preț, pe care OPEC nu a încercat să le prevină (spre deosebire de anii 1980), deși Arabia Saudită și celelalte state OPEC au redus exporturile pentru a reduce gradul de prăbuțire al prețurilor. Preț recuperat modest, datorită unei cereri consistente din partea statelor în curs de dezvoltare. Prețurile au crescut din nou în anul 2011, ca urmare a pierderilor din timpul războiului civil din Libia, deși au fost compensate de creșterile exporturilor de Arabia Saudită.

Cu toate acestea, nu au existat diferențe semnificative, înainte și după 1986 în comportamentul OPEC si al Arabiei Saudite. Între 1973 și 1985, OPEC a stabilit prețul și cota de producție pentru petrolul exportat. Modificările prețurilor au fost relativ mici, exceptând cele două șocuri petroliere (1973-1974, și 1979-1980), dar schimbările pentru exporturi au fost semmificativ mai mari. Însă această strategie de restricționare a exportului, stabilizatoare de preț, a fost în cele din urmă abandonată de Arabia Saudită la sfârșitul anilor 1985, când au dublat exporturile și au lăsat prețul petrolului să fie stabilit de politica de preț netback a produselor petroliere.

După 1986, prin contrast, OPEC a stabilit nivelurile cotelor de producție pe baza evaluărilor sale asupra cererii de pe piață; prețul petrolului era determinat de nivelul exporturilor OPEC, însă schimbările au fost relativ mici în totalul exporturilor OPEC, dar destul de semnificative pentru prețurile promovate de aceasta, mai ales după 2004, când OPEC a atins maximul de cotă de producție. O altă diferență importantă, după 1986 a fost faptul că prețurile crescute au fost rapid incversate în doar câteva săptămani, în timp ce piața a scăzut semnificativ – spre deosebire de 1979-1980 când prețurile dublate, a avut nevoie de cinci ani pentru a reveni la nivelul inițial.

Comportamentul Arabiei Saudite a variat dramatic din 1973. Uneori a cooperat cu partenerii săi OPEC, pentru reducerea sau creșterea nivelui de export, în fața cererii aflate În schimbare. Alte ori a acționat independent : a crescut exporturile sale de cinci ori pentru a compensa întreruperile de aprovizionare a OPEC sau a menținut exporturile la același nivel, Începând cu 1990, În timp ce Între 1991-1998, celelalte state au crescut treptat cota de piață;sau a redus în mod unilateral exporturile între 1981-1985, pentru protejarea prețurilor, între 1979-1980.

O metodă standard de măsurare a cooperării dintre Arabia Saudită și partenerii OPEC este reprezentată de schimbările în exporturile Arabiei și restul statelor OPEC, în ultimele opt trimestre; aceasta este schițată În figura 1.

Figura 1

Corelația Între modificările la nivelul exporturilor pentru Arabia Saudită, dar li restul statelor OPEC (măsurat În mbd).

Nota : Diamantele indică perioadela În care au existat Întreruperi dar și recuperarile ulterioare. Revoluția iraniană a redus exporturile de petro, de la 6 mbd la 1 mbd la sfârșitul anului 1978. Lucru compensat parșial de exporturile saudite de 10 mbd. Războiul Irak-Iran din 1980 a redus importurile fiecăreițări de la 4 mbd la aproximativ 1 mbd, timp În care saudiții au menținut același nivel 10 mbd. În august 1990, Irakul a invadat Kuweitul, ceea ce a făcut ca În acest timp, Arabia Saudită sa fie tot cea care compensează exporturile, in condițiile În care statele OPEC nu ajungeau decât la 5 mbd, aceasta mai creștea producția cu 3 mbd. În 2003, al doilea război din Golf a redus exporturile irakiene cu mai mult de 2 mbd, lucru compensat din nou de creșterile exporturilor Arabiei Saudite. În 2011, ca urmare a războiului civil din Libia, producția scadecu aproximativ 90%, lucru compensat Însă și de această dată de exporturile de petrol.

Pentru a înțelege de fluctuația corelației dintre Arabia Saudită și restul OPEC și anume pozitivă în perioadele normale, dar negativă în timpul întreruperilor, vezi Fig 2, se compară comportamentul Arabiei Saudite în timpul celor trei mari scăderi ale cererii (stânga) și în timpul celor patru mari întreruperi (dreapta). Scade cererea (ca urmare a creșterilor de preț sau recesiuni), saudiții compensează exporturile. Comportamentul lor a fost corelat pozitiv, deoarece în ambele cazuri s-a redus producția. Cu toate acestea în fața întreruperilor, saudiții compensează aceste reduceri, adică acolo unde corelația este negativă, producția în restul OPEC scade, Arabia Saudită crește producția, pentru a compensa pierderile.

Figura 2

Luând în considerare, aceste diferențe , se presupune că răspunsurile Arabiei Saudite, pot fi măsurate separat (una este panta pozitivă, una panta negativă). În cazul în care ar fi analizate împreună, negativ cu pozitiv, va tinde mereu spre zero. Pe când răspunsul Arabiei Saudite se presupune în mod greșit a fi simetric în perioadele normale și în perioadele caracteriyate de întreruperi, se va estima greșit, comportamentul acesteia, iar aceste două răspunsuri separate au fost omise. Dacă în schimb cele două tipuri de răspunsuri ar fi fost măsurate separat, reacțiile total opuse ale Arabiei Saudite, vor fi întotdeauna cele reale.

Figura 3, ilustrează variația dintre perioadele cu corelație pozitivă și cele cu corelație negativă, ale exporturilor Arabiei Saudite și ale restul statelor OPEC. Datele dunt împărțite În șase perioade de timp, unde alternează perioadele de corelație pozitivă cu cele de corelație negativă. Toate întreruperile apar În partea dreaptă a coloanei (cu excepția războiului din Irak 2003): 1979 Revoluția iraniană, 1980-1981 războiul Iran-Irak, 1990 invazia Iranului În Kuweit, iar În 2011, răaboiul civil din Libia. Cele mai lungi perioade de corelație negativă (drepata sus și dreapta mijloc), fiecare a Început cu Întreruperi, pentru ca apoi să vină o perioadă de redresare. Între 1973-1985 (dreapta sus), exporturile saudite au crescut În 1978, pentru a compensa întreruperile ca urmare a revoluției iraniene, în curând urmate de creșterile exporturilor Arabiei Saudite, ca umare a întreruperilor cauzate de războiul Irak-Iran.

Cu toate acestea, curând după ce Arabia Saudită a trebui să reducă unilateral exporturile, între 1981-1985, pentru a proteja dublarea prețurilor din 1979-1980 – strategie care a fost abandonată În 1985. A doua perioadă a exporturilor saudite corelate cu cele ale statelor OPEC, au dat o valoare negativă, a fost în 1990-1998 (dreapta mijloc). A început cu invazia irakiană asupra Kuweitului, când saudiții au dublat exporturile în numai două trimestre, pentru ca apoi să susțină nivelul exporturilor pentru mai mult de un deceniu, În timp ce restul statelor OPEC au crescut treptat cota de piață.

Cele trei grafice din coloana din stânga a figurii 3, arată perioade lungi de corelare moderată între Arabia și restul OPEC. Fiecare perioadă se finalizează cu o întrerupere : respectiv Revoluția iraniană din 1978, invazia irakiană în 1990, iar în 2011, războiul civil din Libia. În fiecare dintre cele trei perioade, cooperarea în cadrul OPEC a fost destul de puternică corelația între modificările trimestriale ale exporturilor din Arabia Saudită și restul statelor OPEC s-a menținut Între 0.6-0.8. Excepții desigur. Graficul din mijloc (1985-1990), include prăbușirea prețurilor din anii 1985-1986 și trecerea temporară la prețurile de netback a saudiților. Include deasemenea strategia tit for tat din 1988, când Arabia Saudită și-a dublat exporturile pentru a încuraja OPEC să păstreze cota de producție din acordruile deja semnate cu partenerii săi. Între primul și al patrulea trimestru din 1988, Arabia Saudită și-a dublat exporturile, aproape că și-a depășit propria cotă; cota sa de producție a sărit brusc de la 24% la 31%. Cu toate că prețurile au scăzut cu circa o treime veniturile din exporturi ale Arabiei Saudite, au crescut deoarece exporturile au crescut pe măsură ce prețurile au scăzut. Pentru restul statelor OPEC veniturile din exporturi au scăzut. Vrând să demonstreze că are capacitatea de a mări cota de piață, În Încercarea de a-i disciplina pe partenerii săi OPEC, Arabia Saudită și-a redus exporturile În 1989 la o treime, revenind la cota sa de 24%, din 1988.

Comportamentul Arabiei Saudite este mult mai complex și nu poate fi surprins într-un singur model economic. Astfel că au fost concepute modele pentru a explica comportamentul economic al firmelor din anumite industrii în timp ce preocupările geopolitice și de securitate sunt ignorate. Dar cu toate astea, Arabia Saudită este cel mai mare producător din lume al celui mai important produs, subiect al unor presiuni internaționale și amenințări de securitate la adresa suveranității naționale. Având în vedere schimbările dramtaice de la nivelul geopoliticii internațioanel și cele de pe piață, încă din 1973, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că, comportamentul Arabiei Saudite nu poate fi surprins într-un singur model economic. După cum am susținut, este complicat. Pentru a descrie comportamenrul Arabiei Saudite, ar trebui adoptate mai multe modele, în funcție de circumstanțele în schimbare.

Fig. 3. Saudi and Rest-of-OPEC Oil Exports: alternating periods of moderately strong

correlation and weak or negative correlation, 1973q1 – 2012q1

2. Literatura Review

Literatura de specialitate cu privire la comportamentul OPEC este foarte vasta; pentru studii generale, a se vedea Gately (1994) și Cremer și Salehi-Isfahani (1991). Mai multe modele diferite sunt necesare pentru a descrie schimbările În comportamentul OPEC de-a lungul timpului, În funcție de condițiile de piață și Întreruperi În cadrul OPEC (precum Adelman11, Kaufmann și alții sugerează). Lista noastră de modele și comportamente pentru Arabia Saudită trebuie să includă:

• partener de cooperare din cadrul OPEC, limitarea (sau extinderea) exportă În cooperare: pre-

1978, 1986-1990 (cu un comportament ochi pentru ochi menit să Încurajeze cooperarea și disciplina cotei), 1998-2010 (sub rezerva constrângerilor de capacitate În 2008)

• Înlocuirea de urgență pentru Întreruperi de export În altă parte În OPEC: 1978, 1980, 1990,

2003, 2011 – dar, mai ales, lipsa de răspuns atunci când producția În fosta Uniune Sovietică a căzut

În patru ani consecutivi 1990-1993 cu o medie de 1 MBD.

• dorința de a acționa aproape unilateral În reducerea exporturilor de 70% 1981-1985 În

apărare ei imprudenta din 1979-1980 a dublarii prețului, urmata la scurt timp de abandonarea din 1973 -85 a stabilirii prețurilor, limitând rolul de ieșire, și trecerea spre redresare treptată a cotei de piață.

– Nu atât de mult pentru că și-au schimbat strategiile, ci pentru că si-au dat seama În cele din urmă de

greșeala lor.

• după dublarea exporturilor sale de la sfârșitul anului 1990, dupa Kuwait a fost invadat de Irak (și

Arabia Saudita in sine a fost amenințată), saudiții au menținut la un nivel constant de exporturi pentru aproape un deceniu, În timp ce restul de OPEC a crescut treptat propriile exporturi și cota din piața.

În cadrul acestei cantitati mari de literatură asupra comportamentului de OPEC și producătorii săi cheie, o lucrare seminale a fost aceea a lui Griffin (1985).

Multe articole care provin din această lucrare se cercetează critic de Smith (2005), care avertizează cu privire la elaborarea de concluzii puternice din analizele statistice: "Este doar o dovadă slabă pentru a indica faptul că Arabia Saudită a acționat ca un" lider "sau Firma dominant În cadrul Înțelegerii, deși această posibilitate nu poate fi respinsă În mod oficial. Dacă saudiții au efectuat un astfel de rol, apoi cel puțin se poate spune că nu a fost executate cu vigoare sau consistență a fi clar vizibil suficient În date. " (Pp. 74-75) Noi credem că această concluzie cu privire la coerența Arabia nu este doar excesiv de prudenta, dar este de fapt incorecta. Noi credem că eroarea se datorează ignorând contextul răspunsului Arabiei, atunci când analizam comportamentul Arabiei – dacă saudiții acționează În cooperare În OPEC În fața a cererii reduse, sau că acționează pentru a compensa Întreruperile În altă parte În OPEC. Presupunând un răspuns simetric la diferite circumstanțe (așa cum se arată În Figura 2) poate conduce la o incorectă concluzia că răspunsul saudit este inconsistent pentru că răspunsurile saudite de a cere reduceri (pantă pozitivă) și Întreruperi (panta negativă) sunt mediate către zero. Ținând seama În mod corespunzător de comportamentul diferit al saudiților "Între perioadele normale și Întreruperi permite consistență Arabia să fie vizibile În date, nu ascunsa. Smith (2005) oferă propriul său model de producători "," compensarea modificări de producție "pentru evalueze comportamentul OPEC din 1973. Modelul se bazează pe șocuri aleatorii la functiile de cost ale membrilor OPEC. Aceasta pare a fi o alegere foarte ciudata, având În vedere că marile schimbări În nivelurile de producție au fost cauzate de Întreruperi (1978, 1980, 1990, 2003 și 2011) sau din cauza apărarea neÎnțelept 1979-1980 a dublarii prețurilor. Cu toate acestea, lucrarea nu are nici o mențiune de Întreruperi, nici nu sunt analizate diferit de la schimbări "normale" În productie. De fapt, presupunând răspuns simetric pentru comportamentul saudit ar intra În conflict cu ceea ce sa Întâmplat de fapt În timpul Întreruperi. Deși În mod normal, saudiții coordoeazaa reducerile de productie, alaturi de restul OPEC atunci când cererea scade, doar un "consecventa prosteasca" În timpul Întreruperilor ar face ca saudiții sa imite reducerile ale restului de OPEC, mai degrabă decât a le compensa. Din fericire pentru economia mondiala, saudiții nu au fost atât de obsedati de astfel de "consistență", În timpul Întreruperi. Lucrarea de Kaufmann et al. (2008) este similara cu a noastra, cu excepția faptului că datele sale Începe abia din 1986, ea analizeaza de producție, mai degrabă decât exporturile, și se examinează efectul cotelor. Aceasta permite diferite răspunsuri saudite la creșteri și scăderi la restul OPEC, dar ignoră diferențele dintre perioadele normale și Întreruperi – În mare parte, deoarece acestea exclud datele din Irak și Kuweit. Noi includem datele din aceste țări, deoarece acestea au afectat cu siguranță comportamentu producției și exportului saudiților. Ca și Smith (2005), rezultatele statistice din Kaufmann și colab. (2008), sunt uneori ambigue, și, uneori, În conflict cu cele ale altora: "Arabia Saudită este singura țară OPEC analizat aici, care nu afișează comportamentul de impartit producția. Ca atare, acest rezultat este În concordanță cu argumentul că Arabia Saudită este o firma dominantă. Într-adevăr, această constatare contrazice afirmațiile făcute de către Griffin (1985), care susține că corelația pozitivă Între producția de țiței din Arabia Saudită și alți membri ai OPEC subminează modele care postulează Arabia Saudită ca o firmă dominantă. " (P.348) Concluziile noastre sunt diferite de literatura existentă În mai multe privințe, În special În ceea ce privește relația dintre exporturile din Arabia Saudită și restul OPEC (și În mod similar pentru producție). În literatura de specialitate există o gamă largă de estimări pentru corelarea, inclusiv următoarele: • corelație pozitivă: Griffin (. 1985, p. 958), folosind date 1971-1983 • dovezi slabe de coordonare: Dahl și Yucel (1991), folosind date 1971-1987 • zero corelare: Kaufmann et al. (2008, p.348), folosind date 1987-2003: "noi nu găsim nici o relație " • corelație negativă: Alhajji-Huettner (. 2000, p. 53), citată 1973-1994 data pentru a sprijini lor Argumentul lor că saudiții sunt o firmă dominantă, menționând că corelația a fost -0.43.

O parte din acest dezacord rezultă din diferite perioade de timp luate În considerare, pentru că corelare a variat de-a lungul timpului, În special atunci când s-au produs Întreruperi. Cu toate acestea, chiar mai important a fost contextul În care saudiții răspund la schimbări În exporturi În alte parti În OPEC -fie dacă răspunsurile sunt În timpul perioadelor normale sau În timpul Întreruperilor. În plus, vom analiza, de asemenea, un al doilea tip de răspuns asimetric al exporturilor Arabiei – Între creșteri și scăderi ale exporturilor catre restul de OPEC. Cele mai multe modele ignora contextul complet, și să Își asume răspuns complet simetric al saudiților. Datele specifice pe care le-am examinat sunt rezumate În Figura 4 (cu numere de ecuații de la Punctul 4.3 de mai jos). Standardul, date simetrice ale lui Griffin (1985) este graficul de sus-stânga ; este similar cu acela al lui Smith (2005). Tipul de asimetrie analizate de Kaufmann si toate cele. (2008) permite răspunsuri diferite pentru creșteri și scăderi În restul exporturilor OPEC, În toate sferturi (graficul din dreapta-sus). O a doua dimensiune de asimetrie În răspunsurile saudite distinge Între sferturi "normale" și În timpul Întreruperilor – fie cu un răspuns simetric la creșteri și scăderi in restul exporturilor OPEC (graficul din stânga jos), sau cu raspuns complet asimetric (graficul din dreapta-jos). Fig. 4. Diferite tipuri de răspunsuri saudite catre schimbari in exporturile restului OPEC

Concluzii

Analiza noastră se bazează pe studiul elaborate de Griffin (1985) și literatura ulterioară care a analizat exporturile și producția Arabiei Saudite și a celorlalte state din OPEC, pe trimester În perioada 1973-2012. Comportamentul Arabiei Saudite a variat de-a lungul timpului, Într-un mod systematic, ca răspuns la condițiile pieței, dar și la Întreruperile din cadrul OPEC. Comportamentul său este diferit de cel din perioadele normale și perioadele cu Întreruperi. În perioadele normale când s-a confruntat cu cerere redusă, Arabia Saudită a colaborat cu ceilalți mebrii OPEC, pentru a restricționa exporturile. În timpul Întreruperilor În schimb, a crescut producția pentru a compensa pierderile, nu pentru a se opune reducerilor. Prin contrast, un singur model, care presupune că Arabia Saudită a colaborat cu partenerii săi OPEC pentru a compensa reducerile, nu pentru a se Împotrivi – indiferent dacă aceste reduceri s-au datorat cererii reduse sau Întreruperilor – nu / Arabia Saudită a colaborat cu partenerii săi OPEC sa restricționeze outputul. În timpul Întreruperilor cu toate acestea, ar crește producția pentru a compensa reducerile de restul de OPEC, nu pentru a se potrivi cu reducerile. Prin contrast, un singur model care asuma același răspunsuri are saudiților cartre reduceri de output din restul OPEC – indiferent dacă aceste reduceri s-au datorat cererii reduse sau de a intreruperi ale furnizatorilor – nu caracterizează istoria in mod precis. Ce a fost consistent din 1973 a fost răspunsul Arabiei la Întreruperile de compensare, de la Revoluția Iraniană din 1978 la războiul civil din Libia din 2011, și reduceri moderat de consistente cu restul OPEC atunci când cererea a scăzut, de la criza economica din 1974-1975 la criza economica din 2008 la 09.

Uneori, la fel ca În la mijlocul-la-sfârșitul anilor 1980, saudiții au fost deosebit de receptivi la supra-trimiterea de cote de către partenerii săi OPEC, și a urmat o strategie "ochi-pt-ochi", În scopul de a Încuraja partenerii sai sa onoreze cotele lor: sa potriveasca supra-trimiterile, dar si reciprocand când cotele erau onorate. În plus, au existat două exemple notabile atunci când saudiții au acționat independent de partenerii lor pentru o perioadă extinsă de timp: (1), În 1981-198 taie exporturile sale, aproape unilateral, Într-o apărare imprudent a dublarii preturilor din 1979-1980; și (2), În anii 1990 a păstrat constante exporturile sale, În timp ce restul OPEC a crescut exporturile și recuperate segmentul lor de piață. Corelația dintre evoluția exporturilor Arabiei Saudite și restul OPEC reflectă această variație În comportament. Corelația medie in 1973-2012 a fost relativ mica, la 0,19. Cu toate acestea, această valoare medie de peste 40 ani mascheaza variatia larga de-a lungul timpului. În perioadele "normale"(non-Întrerupere), corelația a fost de aproximativ 0,7, dar În timpul și după fiecare dintre cele cinci Întreruperi corelația a devenit negativa. Corelația a fost, de asemenea, scazuta În timpul trecerii la preturi netbank din 1985-1986, precum și În mijlocul anilor 1990, atunci când saudiții au menținut postul lor-valul de exporturi din 1990 (după invazia Irakiana a Uneori, la fel ca În la mijlocul-la-sfârșitul anilor 1980, saudiții au fost deosebit de receptivi la supra-trimiterea de cote de către partenerii săi OPEC, și a urmat o strategie "ochi-pt-ochi", În scopul de a Încuraja partenerii sai sa onoreze cotele lor: sa potriveasca supra-trimiterile, dar si reciprocand când cotele erau onorate. În plus, au existat două exemple notabile atunci când saudiții au acționat independent de partenerii lor pentru o perioadă extinsă de timp: (1), În 1981-198 taie exporturile sale, aproape unilateral, Într-o apărare imprudent a dublarii preturilor din 1979-1980; și (2), În anii 1990 a păstrat constante exporturile sale, În timp ce restul OPEC a crescut exporturile și recuperat segmentul lor de piață. Corelația dintre evoluția exporturilor Arabiei Saudite și restul OPEC reflectă această variație În comportament. Corelația medie in 1973-2012 a fost relativ mica, la 0,19. Cu toate acestea, această valoare medie de peste 40 ani mascheaza variatia larga de-a lungul timpului. În perioadele "normale"(non-Întrerupere), corelația a fost de aproximativ 0,7, dar În timpul și după fiecare dintre cele cinci Întreruperi corelația a devenit negativa. Corelația a fost, de asemenea, scazuta În timpul trecerii la preturi netbank din 1985-1986, precum și În mijlocul anilor 1990, atunci când saudiții au menținut postul lor-valul de exporturi din 1990 (după invazia Irakiana a Kuweitului), În timp ce restul OPEC se recupera treptat. Comportamentul Arabiei a fost remarcabil de constant În timp. Dar acest lucru este evident În date numai atunci când se iau În considerare diferențele dintre perioadele normale și În timpul Întreruperilor. În caz contrar, această coerență va fi ascunsa.

OPEC și Agenția Internațională a Energiei

Capitolul 3. OPEC pe piața contemporană a petrolului

Cel de-al doilea șoc petrolier din 1980 -1981, a plasat OPEC În poziția

dominantă pe piața mondială a petrolului. Organizația s-a aflat În postura de a stabili

prețul de vânzare pe plan mondial, iar statele membre au obținut Încasări valutare fără

precedent din exporturile de petrol.

După această dată, până la sfârșitul deceniului nouă al secolul XX, OPEC a

cunoscut o evoluție descendentă a puterii și veniturilor, situație determinată de

următorii factori principali: a. recesiunea economică mondială de după 1980; b.

măsurile de conservare a energiei adoptate de țările consumatoare; c. folosirea pe

scară mai largă a unor surse alternative de energie (cărbune, gaze naturale, energie

nucleară) și căutarea de surse regenerabile (energie solară, eoliană); d. dezvoltarea

producției de petrol În zone din afara OPEC; e. introducerea, Începând cu anul 1983, a

contractelor futures pentru petrol la bursele din New York, Londra și Singapore.

Primii trei factori au determinat scăderea cererii pentru petrol În general.

Dezvoltarea producției de petrol În alte zone (Alaska, Mexic, Marea Nordului) a fost

favorizată de creșterea prețului petrolului, care a făcut posibilă acoperirea costurilor

de producție, superioare mediei țărilor membre OPEC, cauzând pierderea de cotă de

piață de către Organizație.

Introducerea contractelor de tip futures a Însemnat sfârșitul sistemului de

prețuri administrate pentru petrol, inițiat de producătorii americani În secolul al XIXlea,

continuat de marile companii petroliere occidentale până În 1960, stabilit apoi

prin negocieri Între acestea și OPEC și impus În final de OPEC după 1973. După

1983, piața petrolului a devenit o piață matură, intrând Într-un proces deschis,

impersonal, cu participanți diverși: producători, comercianți, speculatori. OPEC a

devenit un jucător printre mulți alții, puterea sa constând de acum doar În controlul

ofertei sale totale.

Strategia de acțiune adoptată de OPEC a fost influențată de situația dilematică

În care s-a aflat Organizația În noile condiții. Pe de o parte, dacă statelor membre li se

oferea libertate de producție pe o piață competitivă, dorința fiecăruia de a vinde cât

mai mult petrol ar fi dus În cele din urmă la scăderea prețului, ceea ce ar fi afectat

Încasările din exporturi ale tuturor membrilor, precum și influența lor economică și

politică. Pe de altă parte, menținerea prețului oficial, stabilit astfel Încât Încasările din

exporturi să asigure satisfacție guvernelor membre, se putea face numai prin

reducerea producției totale a OPEC. O producție mai mică ar fi Însemnat Însă

scăderea cotei de piață a organizației și pierderea statului de reper al pieței.

În final, OPEC a fost nevoită să adopte o strategie de acțiune specifică unui

cartel: regularizarea producției prin alocarea de cote pentru fiecare stat membru. Cu

alte cuvinte, organizația a stabilit reguli pentru Întărirea disciplinei producție/preț a

țărilor membre.

Pe parcursul anilor `90 ai secolului XX, evoluția prețurilor a fost mai puțin

dramatică decât În perioadele anterioare. În general, perioada a fost dominată de

prețuri mici, după sfârșitul războiului din Golf (1991); spre finalul deceniului, criza

economică din Asia de Sud-Est (1997) și iarna blândă din 1998-1999 au determinat

Încetinirea creșterii consumului de petrol, astfel Încât prețurile au ajuns la nivelul din

1986 -1990.

Începutul secolului XXI marchează Însă o revenire spectaculoasă a OPEC.

Factorul esențial al acestei reveniri Îl reprezintă creșterea puternică a cererii globale

de petrol, cu precădere din partea țărilor În curs de dezvoltare, dintre care se detașează

China. Dacă din 1990 până În 2010 consumul global de petrol a crescut cu 31,4%,

consumul regiunii Asia – Pacific a crescut cu 97,3%, În timp ce consumul Chinei a

Înregistrat un spor de 290%.

În anul 2008, OPEC a realizat cea mai mare producție de petrol din istoria sa,

de 35,7 milioane de barili pe zi.

Datele pentru anul 2010 arată că OPEC deține o pondere covârșitoare din

rezervele certe de petrol de pe Glob, 77,2%, asigură 41,5% din producția mondială și

realizează 57,5% din exporturi. Aceste cifre evidențiază că OPEC este cel mai

important furnizor de pe piața mondială contemporană a petrolului.

Această stare de lucruri devine și mai relevantă dacă luăm În considerare

prognozele referitoare la evoluția viitoare a pieței (următorii 20 – 30 de ani). Creșterea

constantă a cererii de petrol, creșterea dependenței de petrolul importat În țările cele

mai mari consumatoare, tendința de scădere a exporturilor din Africa, America Latină

și Rusia Începând cu 2010, plasează OPEC și În special statele membre din Orientul

Mijlociu pe o poziție strategică favorabilă, prin rezervele și capacitățile productive de

care dispun.

Strategie pe termen lung

Sursa : http://www.opec.org/opec_web/en/data_graphs/648.htm

Pe lângă acest lucru, Ariel cohen1, considera ca, pe langa manipularea politica a ofertei de catre opec, o alta cauza a cresterii pretului petrolului este si nationalismul resurselor: 85% dintre rezervele cunoscute de petrol de pe glob (detinute de statele opec si rusia) sunt controlate de catre guverne nationale prin companii de stat care interzic sistematic marilor companii occidentale sa investeasca in dezvoltarea si marirea capacitatilor de productie din aceste state. marile companii occidentale – exxonmobil, bp, chevron, conocophillips, shell – controleaza doar 3,8% dintre rezervele cunoscute de pe glob. pe fond, cel mai grav este faptul ca in conditiile unui ritm de crestere din ce in ce mai mare al cererii de petrol si al atingerii capacitatii maxime de productie de catre statele exportatoare de petrol din afara opec, dupa 2010, doar statele cartelului vor fi in masura sa determine marimea ofertei de pe piata prin infuzie strict controlata de petrol marca opec. cu alte cuvinte, pretul petrolului va ramane la discretia opec. in viitor, potrivit prognozelor aie, doar 6 state vor mai avea potentialul energetic de a mari productia de petrol: arabia saudita, iranul, irakul, kuweitul, emiratele arabe unite si rusia. pana in 2015 va fi nevoie de un plus de 37,5 milioane de barili/zi, dintre care doar 25 de milioane de barili/zi vor putea fi acoperiti de statele opec si non-opec. ramane insa un deficit de 12,5 milioane de barili/zi intre cerere si oferta, care, in absenta unor cresteri semnificative ale productiei de petrol din anumite state, nu va putea fi acoperit. in aceste conditii, piata si pretul petrolului vor ramane in mare parte la discretia opec, care va continua sa stabileasca regulile jocului. asta in ciuda faptului ca exista state care au potentialul geologic si energetic de a-si mari productia de petrol, ceea ce ar putea determina o echilibrare a fortelor pietei, insa totul depinde de stabilitatea lor interna: venezuela ar putea produce 5,5 milioane de barili/zi fata de doar 2,2 milioane de barili in prezent, irakul ar putea produce 6 milioane de barili pe zi fata de doar 2 milioane de barili/zi, cat produce astazi, iar nigeria poate ajunge la o productie de 4 milioane de barili/zi fata de 2,2 milioane de barili astazi. atata timp cat piata petrolului continua sa fie controlata de furnizori care manipuleaza politic oferta si adopta un comportament antipiata, pretul petrolului are toate sansele sa creasca dincolo de nivelul de 140 de dolari/barilul. atata timp cat capacitatile de productie ale statelor din afara opec au atins limita maxima, statele consumatoare vor ramane la discretia furnizorilor din opec, singurele state care pot mari oferta si influenta pretului.2

Capitolul 3. Comportamentul Opec

Despre OPEC s-a scris foarte mult În literatura de specialitate: de ce a fost creat, ce a realizat, Încotro

se Îndreapta. Studiul comportamentului OPEC a devenit o afacere de proportii pentru profesori, consultanti,

analisti politici. Nu numai companiile petroliere si bancile sunt dispuse sa plateasca studii care sa

explice comportamentul OPEC, dar si guvernele (În special cel al Statelor Unite) au finantat studii

pentru a descifra magia luarii deciziilor În cadrul OPEC.

Aceasta lucrare Îsi propune sa prezinte sintetic cauzele care au dus la aparitia OPEC, modul În care a

functionat de-a lungul ultimelor 4 decenii, precum si o analiza critica a politicii OPEC În domeniul

pretului petrolului.

Keywords: cartel, oil, competition,

Capacitatea de producție și producția OPEC

1 Expert al Heritage Foundation

Capitolul 3. Analiza comportamentului Arabiei Saudite ]n cadrul OPE

 
Influența OPEC cu privire Pret

 Influenta OPEC asupra pieței a fost criticat, deoarece a intrat În vigoare În determinarea producției și a prețurilor. Membrii arabe din OPEC alarmat lumii dezvoltate, atunci când le-au internaționale, transferul de tehnologie de la nord la sud, și democratizarea sistemului economic. În general, dovezile sugereaza ca OPEC a acționat ca un cartel, atunci când a adoptat ieșire de raționalizare, În scopul de a menține prețul.
Deoarece În prezent vânzările de petrol la nivel mondial sunt exprimate În dolari SUA, schimbări În valoarea dolarului față de alte valute mondiale afecta deciziile OPEC cu privire la cât de mult ulei pentru a produce. De exem
plu, În cazul În care dolarul scade În raport cu alte monede, statele OPEC-membre primesc venituri mai mici În alte valute pentru petrolul lor, provocând reduceri substanțiale În puterea lor de cumpărare. După introducerea monedei euro, pre-invazia Irakului a decis că vrea să fie plătit pentru petrol În euro În loc de dolari cauzează OPEC să ia În considerare schimbarea monedei de schimb de ulei de euro, cu toate că după invazia din Irak, guvernul interimar inversat această politică, și guvernele ulterioare Irak lipit de dolarul american. Statele membre Iran și Venezuela au suferit schimbări similare la dolar la euro.

OPEC Basket
Coș OPEC este o medie ponderată a prețurilor la petrol colectate din diferite țări producătoare de petrol. Acest mediu este determinat În funcție de producția și exporturile de fiecare țară și este folosit ca un punct de referință de OPEC pentru a monitoriza condițiile de piață la nivel mondial de petrol. Noul OPEC de referință coș (ORB) a introdus la 16 iunie 2005, este În prezent formată din următoarele: Blend sahariana (Algeria), Girassol (Angola), Oriente (Ecuador), Iran Heavy (Republica Islamică Iran), Basra Light ( Irak), Kuwait Export (Kuweit), Es Sider (Libia), Bonny Light (Nigeria), Qatar Marine (Qatar), Arab Light (Arabia Saudită), Murban (Emiratele Arabe Unite) și Mérey (Venezuela). OPEC preț de zi cu zi coș ridicat la 93.96 dolari pe baril la data de 13 ianuarie 2011

Alocarea de producție
OPEC alocă cotele țărilor membre la fiecare câteva luni. Cea mai populară este că aceste națiuni sunt de acord cu creșterea cererii la nivel mondial de către restrângă producția sa, dar astfel cum este menționat mai devreme Arabia Saudită are o poziție diferită. Datele recente de alocare nu are distribuiri alocate În perioada noiembrie 2007

OPEC Rezerve
Capacitatea de OPEC de a controla prețul petrolului a scăzut oarecum de la războiul din Golf ca urmare a descoperirii ulterioare și dezvoltarea de mari rezerve de petrol din Alaska, Marea Nordului, Canada, Golful Mexic, deschiderea de Rusia, și modernizare piață. Ca din noiembrie 2010, membrii OPEC dețin Împreună 79% din rezervele mondiale de petrol brut și 44% din producția mondială de țiței, care să le ofere un control considerabil asupra pieței globale. Cel mai mare Următorul grup de producători, membre ale OCDE și statele post-sovietice a produs doar 23,8% și 14,8%, respectiv, din producția totală de petrol din lume. Încă din 2003, se referă la faptul că membrii OPEC au avut pic de exces de capacitate de pompare a declanșat speculații că influența lor asupra prețurilor petrolului brut ar Începe să alunece.

Care devine Ce – de OPEC
Deși opinia populară este că OPEC este responsabil pentru toate volatilitatea prețurilor la țiței la nivel global, divizia de cercetare a OPEC contrazice acest punct de vedere prin analiza și publicarea "care devine din ce un litru de ulei importat" din țările G7 regulat. Cel mai recent raport publicat În noiembrie 2010, prevede următoarele.
Coș prețul țițeiului a OPEC poate fluctua foarte mult, dar OPEC susține ponderea acestuia de cost per litru de ulei a rămas constant.

Poziția OPEC În tranzacționare spot & Oil Futures
Cele mai multe dintre futures pe petrol din diferite amestecuri de produse de OPEC tranzacționate la Dubai Mercantile Exchange. DME este schimbul de mărfuri premier-concentrat de energie din estul Suez.
DME a fost lansat În iunie 2007, cu obiectivul de a aduce echitabil și transparent de descoperire a prețurilor și gestionarea eficientă a riscurilor la est de Suez (Asia Pacific și Orientul Mijlociu), cea mai rapida crestere piața materiilor prime la nivel mondial și deja cel mai mare de aprovizionare cu țiței / cerere coridor În lume. DME enumeră Contractul Petrol Futures Oman (DME Oman), În calitate de contract de pilot sale, oferind cel mai corect și transparent de referință țiței din Est de Suez. Astăzi, DME Oman este de referință explicit și unic pentru Oman si Dubai țiței Preturi oficiale de vânzare – markerii stabilite istoric pentru Orientul Mijlociu exporturile de petrol brut În Asia. DME este reglementată de Dubai Financial Services Authority (DFSA) și toate tranzacțiile efectuate În schimbul sunt compensate prin intermediul și garantate de către New York Mercantile Exchange (NYMEX), un membru al grupului CME, care este reglementata de catre US Commodity Futures Trading Commission (CFTC), și este un organism recunoscut de către DFSA. DME este recunoscut de peste 20 de organisme de reglementare internaționale din Europa și Asia, cimentare și mai mult poziția de piață cu adevărat global și bine reglementate. Un alt fapt care consolidează În mod semnificativ poziția OPEC este faptul că Între țările producătoare de petrol Întreaga lume, doar națiunile OPEC au o capacitate de rezervă semnificativă a producției de petrol. Ele pot extinde producția de petrol, atunci când crește cererea. Țările membre OPEC a răspunde la fundamentele pieței și de evoluțiile prognoza de co-coordonare a politicilor lor de petrol. În cazul În care cererea creste sau unii producători sunt producătoare de mai puțin de petrol, OPEC poate crește producția de petrol, În scopul de a preveni o creștere bruscă a prețurilor. Aceasta poate reduce, de asemenea, de producție, ca răspuns la condițiile de piață. Dar cresterea productiei de petrol nu este o procedură simplă. În scopul de a extinde producția lor de țările membre trebuie să se asigure că industria de petrol va continua să fie profitabil. Producătorii de petrol investesc miliarde de dolari În explorări și infrastructuri. Un nou domeniu poate avea 3 la 10 ani pentru a localiza și de a dezvolta. Uneori, atunci când nu este folosit sau utilizate mai puțin decât capacitatea pentru o perioadă lungă de timp, planta poate suferi daune ireparabile. De asemenea, este dificil și o pierdere colosală În cazul În care o instalație În mijlocul oceanului trebuie să fie Închis din cauza lipsei de cerere. În cazul În care producătorii de petrol nu investesc suficient de bani și o fac suficient de departe În avans, atunci lumea ar putea confrunta cu o penurie a aprovizionării cu petrol În viitor.
De la Începutul anilor 1970 la mijlocul anilor 1980, OPEC a stabilit prețurile țițeiului. Acesta nu este atât de azi. Prețul țițeiului este afectată de mișcările de trei mari burse petroliere internaționale – de la New York Mercantile Exchange (NYMEX), schimb de International Petroleum de la Londra (IPE) și Singapore Monetar Internațional Exchange (SIMEX). Agenția Internațională pentru Energie (AIE) din Paris și SUA Energy Information Administration (EIA) sunt, de asemenea, jucători importanți. La fața locului și de comercializare viitor În care acestea afectează prețurile petrolului. Chiar dacă azi OPEC nu este pe deplin responsabil pentru prețul petrolului, țările membre OPEC nu restrânge În mod voluntar producția de țiței, În scopul de a stabiliza piața petrolului. Uneori, acest lucru se Întâmplă pentru a menține profiturile, pentru a menține creșterea economică a țărilor membre. Acest lucru se poate Întâmpla atunci când aceste țări, al căror unic câștig este din exporturile de petrol, suferi pierderi ca urmare a scăderii cererii cauzate de restricții, cum ar fi taxele pe petrol de import si consum. Securitatea aprovizionării cu petrol se bazează pe securitatea cererii de petrol. În anul 2008-09 a fost prima data din 1981, atunci când cererea de petrol la nivel mondial a scăzut În doi ani consecutivi ca urmare a recesiunii globale. Cererea a scăzut cu 1,8 milioane de barili pe zi, iar prețul unui baril de titei a pierdut aproape 100 de dolari in mai putin de 6 luni de la jumătatea anului 2008, rezultând În capacitatea de producție neutilizată.

 Impactul a Protocolului de la Kyoto la OPEC
 Preocupările legate de mediu s-au obligat omenirea să-și diversifice În surse alternative de energie. Posibilele pierderi care țările OPEC poate suporta ca urmare a amenințării de aceste surse neconvenționale au declanșat o dezbatere cu privire la paradoxul verde (Sinn 2008). Acest paradox se bazează pe presupunerea că furnizorii de petrol simt amenințate de o scădere a prețurilor În viitor ca urmare a reducerii treptate a consumului de petrol În țările atenuare. În cazul În care această reducere se reduce valoarea actualizată a prețului petrolului În viitor, mai mult decât În ​​prezent, țările producătoare de petrol se va extinde productia pe termen scurt, care va crește consumul de petrol și, astfel, accelera Încălzirea globală. OPEC a declarat că a Națiunilor sale sunt dependente de exporturile de petrol și, prin urmare, trebuie să fie compensate pentru efectele adverse care apar ca urmare a Protocolului de la Kyoto.

Impactul OPEC cu privire la India
Deși India subvenționează parțial puține produse de petrol rafinat pentru a verifica inflației se extrage venituri fiscale uriașe din importul de petrol brut. Rata de schimbare a prețurilor de piață de produse rafinate rămâne În mare parte neschimbată față de fluctuațiile de pe piața internațională În mare parte ca urmare a mecanismelor de stabilire a prețurilor reglementate. Ca rezultat India suferă de deficite fiscale mari și se reflectă În recenta soldul de plată la Iran Iranul este al doilea cel mai mare furnizor de petrol brut din India, după Arabia Saudită, reprezentând aproximativ 13 la sută din importurile totale de petrol brut. În cazul În care prezenta problema de plată cu Iranul rămâne nerezolvată ar lovi potențial importurile indiene de 400.000 de barili pe zi de petrol brut iranian, forțând economie treilea cel mai mare din Asia pentru a cauta alternative mai scumpe care se vor umfla deficitul deja de cont curent. După ce Regele Abdullah a vizitat India În 2006, India a mutat În mod constant importurile sale de petrol și Arabia Saudită a făcut cea mai mare sursă de petrol până În 2010. Având În vedere o convergență tot mai mare cu Arabia Saudită, chiar pe probleme de securitate, India este probabil să se găsească că atât saudiții și Emiratele Arabe Unite vor fi mai mult decât dispus pentru a compensa pierderea de importurile de petrol din Iran.

 Concluzie

 Preturile sunt prim-plan turnat, să crească ca urmare a redresării economice globale (care duce la creșterea cererii de petrol), și o creștere mai lentă În aprovizionarea cu petrol non-OPEC și reținere de producție continuu de membrii OPEC. În ciuda preocupărilor legate de mediu și a politicilor de conservare diferite, cererea de energie este obligat să crească ca urmare a creșterii economice, extinderea populației și ridicarea nivelului de trai. Creștere de energie poate fi de așteptat să crească cu mai mult de 40% până În 2030. Combustibili fosili, petrol și gaze naturale vor continua pentru a satisface cele mai multe din nevoile energetice ale lumii și, astfel, OPEC cu rezervele maxime de petrol va rămâne principalul jucător În scenariul de petrol mondial. Satisfacerea cererii consumatorilor de petrol, fiind conștient de provocările majore de schimbările climatice la nivel global, precum și necesitățile de investiții capacitate de ulei, sunt susceptibile de a fi problemele predominante cu care se confruntă această organizație mare merge Înainte.

References

OPEC Website – http://www.opec.org/opec_web/en/

Oil Market Report from Public Website of International Energy Agency – http://omrpublic.iea.org/ Wikipedia CNN Money Website India on slippery ground over crude-

India on slippery ground over crude – The Times of India http://timesofindia.indiatimes.com/business/india-business/India-on-slippery-ground-over-crude/articleshow/7202894.cms#ixzz1B0tdlC00

India’s oil fee issues with Iran remain unsolved – http://www.commodityonline.com/news/India%E2%80%99s-oil-fee-issues-with-Iran-remain-unsolved-35341-3-1.html