Impunerea Fiscala

Impunerea fiscala desemneaza ansamblul procedurilor si masurilor desfasurate de autotitatile statului , prin care se stabilesc atat obligatiile , in ceea ce priveste calculul, stabilirea si perceperea impozitului datorat de catre contribuabil , toate acestea revenind in sarcina acestuia , cat si drepturile de care beneficiaza. Impunerea are atat o latura tehnica , cat si o latura politica. Prin latura politica se supravegheaza ca fiecare impozit sa raspunda la anumite principii si cerinte cum ar fi principii de politica financiara , economica si sociala , in timp ce prin latura tehnica se are in vedere metodele si procedurile utilizate pentru stabilirea materiei impozabile si a cuantumului impozitului.

1.Principiile de echitate fiscala

Echitatea fiscala , in ansamblu ei , presupune stabilirea corecta si justa a materiei impozabile , pentru respectarea acestui principiu trebuie sa se aibe in vedere determinarea unui prag minim neimpozabil , in cazul persoanelor care beneficiaza de un venit inferior acestui prag. Concomitent , impunerea se imparte la randul ei in doua categorii: impunere generala , atunci cand se plica pentru toate persoanele care realizeaza un venit sau poseda o anumita avere si impunere partiala specifica pentru cetatenii care au beneficii cum ar fi scutiri sau reduceri.

Pentru a se asigura un echilibru in ceea ce priveste materia impozabila este prioritar sa se respecte anumite conditii si anume:

determinare minimului impozabil ceea ce presupune reglementarea scutirii de impozit a unui prag minim astfel incat sa se poata satisfaca nevoile de trai strict necesare. Aceasta se poate aplica numai in cazul impozitelor directe , nefiind concludenta in cazul impozitelor indirecte.

sarcina fiscala , aceasta urmand a fi determinata prin luarea in considerare a capacitatii contributive a contribuabilului si anume , atat dimensiunea venitului , cat si a averii acestuia , precum si in functie de situatia pesonala a acestuia ( in cazul in care este casatorit, are sau nu perosnae in intretinere).

in acelasi timp este important sa se realizeze o comparatie intre indatorirea fiscala a unei persoane fata de sarcina fiscala a altei persoane ;

concomitent cu aceste conditii impunerea trebuie sa fie generala astfel incat sa cuprinda toate persoanele care realizeaza un anumit venit sau poseda o anumita avere.

Impunerea in sume fixe , in cazul careia nu se tine cont de averea contribuabilului si situatia acestuia , acest tip de impunere aplicandu-se in cazul impozitelor indirecte , totodata prin folosirea acestor sume fixe nefiind posibila garantarea respectarii principiului egalitatii privind impozitele.

Impunerea in cote procentuale reprezinta principala modalitate de fundamentare a impozitului , asigurandu-se o buna corelatie intre puterea contributiva a contribuabilului si sarcina fiscala.

Impunerea in cote procentuale se clasifica astfel:

Impunerea in cote proportionale presupune folosirea aceleiasi cote de impozit , indiferent de cuantumul acestuia. Aceasta modalitate de impunere se practica in cazul impozitelor directe pe cladiri , pe profit , dar si in cazul unor impozite indirecte cum ar fi : TVA sau accize.

Impunerea in cote progresive presupune cresterea cotei de impozit odata cu cresterea volumului materiei impozabile. Impunerea in cote progresive simple consta in folosirea unei anumit nivel al cotei de impozit pentru intreaga materie impozabila detinuta de catre contribuabil , in acest caz cota impozitului crescand odata cu dimensionarea veniturilor contribuabilului. Impunerea in cote progresive compuse presupune delimitarea materiei impozabile in mai mute segmente si aplicare unei cote de impozit specifica pnetru fiecare segment in parte , astefel incat prin insumarea acestora sa rezulte impozitul datorat de catre contribuabil catre stat.

Impunerea in cote regresive presupune diminuarea cotei de impunere odata cu depasirea unui anumit nivel al venitului sau averii impozabile.

2.Principii de politica financiara