Impozitul pe Venitul Persoanelor Fizice
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
IMPOZITUL. CONCEPT,CLASIFICARE, ELEMENTE.
1.1 Conținutul economic al impozitelor
1.2 Trăsăturile și funcțiile impozitelor
1.3. Elementele impozitului
1.4.Principiile impunerii
1.5. Tehnica impunerii
1.6. Clasificarea impozitelor
CAPITOLUL II
IMPOZITUL PE VENITUL PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA
2.1. Evoluția impozitului pe venit din 1990 până în 2004
2.2 Evoluția impozitului pe venit din 2005 până în prezent
2.3 Categoriile de venituri impozabile ale persoanelor fizice
2.3.3 Impunerea veniturilor din investiții
2.3.4 Impunerea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor
2.3.5 Impunerea veniturilor din activități agricole
2.3.6 Impunerea veniturilor din pensii
2.3.7 Impunerea veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimonial personal
2.3.8 Impumerea veniturilor din premii și jocuri de noroc
2.3.9 Impunerea veniturilor din alte surse
2.4 Scutiri de la plata impozitului pe venitul persoanelor fizice
2.5. Obligațiile declarative ale plătitorilor de impozit pe venit
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ. IMPUNEREA VENITURILOR DIN EXERCITAREA PROFESIEI DE EXPERT CONTABIL
3.1 Atribuțiile unui expert contabil
3.2 Veniturile și cheltuielile unui expert contabil
CONCLUZII
Bibliografie:
ANEXE
INTRODUCERE
Fiscalitatea are ca și obiect studiul impozitelor adică a reglementăroilor, procedurilor și a politicii fiscale, ocupă un loc important în cadrul științei financiare, folosește metode de studiu generale: calculul aritmetic, statistic, sinteza, analiza, comparația, dar și metode specifice: procedurile fiscale, de calcul, de declarare a impozitelor.
Această lucrare își propune să facă un studiu mai amănunțit a impozitului pe venit, în special al impozitelor pe veniturile persoanelor fizice.
Lucrarea este structurată în trei părți, primele două tratează subiecte teoretice, partea întâi referindu-se la clasificarea și explicarea conceptului de impozit și partea a doua la evoluția impozitului pe venit, categoriile de venituri impozabile ale persoanelor fizice, scutirile de la impozitul pe venitul persoanelor fizice și obligațiile declarative ale plătitorilor de impozit pe venit.
Impozitul reprezintă cea mai veche și importantă resursă financiară a statului, principalul alimentator al bugetului cu venituri bănești, ele constituind o necesitate pentru toate societățile.
Categoriile de venituri impozabile ale persoanelor fizice sunt: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din investiții, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, venituri din pensii, venituri din transferul proprietăților imobiliare, venituri din premii și din jocuri de noroc și venituri din alte surse.
Persoanele care trebuie să plătească impozit pe venit sunt: persoanele fizice rezidente, persoanele fizice nerezindente care în România desfășoară activități dependente, persoanele fizice nerezidente care în România desfășoară prin intermediul unui sediu permanent o activitate independentă și persoanele fizice nerezindente care obțin alte venituri.
Partea a treia își propune să facă o analiză a veniturilor și cheltuielilor din exercitarea profesiei de expert contabil.
Expertul contabil este persoana care are competența profesională de a aprecia și a verifica modul de conducere și organizare a activității de contabilitate și economico-financiare, de a verifica legalitatea contului de profit și pierderi și a bilanțului și de a supraveghea gestiunea societăților comerciale.
Lucrarea încheinde-se cu o concluzie de ansamblu asupra impozitelor pe veniturile persoanelor fizice.
CAPITOLUL I
IMPOZITUL. CONCEPT,CLASIFICARE, ELEMENTE.
1.1 Conținutul economic al impozitelor
„Impozitele reprezintă o formă de preluare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau jurice la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale.”
Impozitele au fost cunoscute din vechime și se presupune că au luat naștere în evoluția societății omenești, în cadrul primelor formațiuni statale.
“Definiția clasică a impozitului spune că acesta este o contribuție obligatorie, necondiționata și fără contraprestație la suportarea sarcinii publice.”
În legatură cu impozitul de remarcat sunt urmatoarele lucruri:
impozitul urmărește asigurarea satisfacerii sarcinii publice, nu este un scop în sine , adică participarea la cheltuielile publice a tuturor cetățenilor;
prin impozite se realizează veniturile cetățenilor;
procurarea de resurse pentru autoritatea publică îl reprezintă scopul inițial al impozitului;
ca regulă generală, impozitul este o contribuție necondiționată, obligatorie;
impozitul nu are o destinație anume.
Impozitul este cea mai veche și importantă resursă financiară a statului , în ordinea în care au apărut veniturile publice .
Impozitele sunt o prelevare a unei părți din averea sau venitul persoanelor juridice sau fizice la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor publice . Această prelevare este făcută fără contraprestație și cu titlu nerambursabil în mod obligatoriu din partea statului. Autoritatea absolută este statul cu instituirea de impozite.
Plățile cu titlu definitiv și nerambursabil care se fac către stat sunt impozitele. Lipsa obligației de restituire a sumei percepute direct către plătitor este evidențiată de caracterul definitiv al impoziului.
Principalul alimentator al bugetului cu venituri bănești este impozitul, ele constituind o necesitate pentru toate societățile.
Definește impozitul Iulian Văcărel ca o prelevare bănească din veniturile persoanelor jurice și fizice pentru îndeplinirea sarcinilor și funcțiilor sale la dispoziția statului, această prelevare fiind fără contraprestație, silită și nerembursabilă.
Finanțistul francez Gaston Jees definește impozitul ca fiind o contribuție bănească definitivă și fără contraprestație la care supușii statului sunt obligați pentru diferite servicii pe care statul le face.
„Impozitul este o obligație definitivă și silită nerambursabilă și fără contraprestație datorată statului.”
După apariția lor, impozitele au fost aplicate și concepute diferit în funcție de cheltuielile publice și dezvoltarea economico-socială a fiecărui stat.
În precapitalism erau denumite cu termenul de impozit anumite obligații catre biserică, stat, noblime, în muncă, în natură și uneori sub formă bănească.
În capitalism impozitele sunt dări făcute pentru acoperirea nevoilor statului numai în bani.
În statele antice grecești cât și în statele antice romane cheltuielile pentru înzestrarea și întreținerea forțelor de ordine publică, construirea de drumuri, serbări religioase, înarmarea și construcția corabiilor de război erau considerate publice.
În statul antic atenian este pretins un impozit principal de la proprietarii de bunuri și terenuri. Acesta este urmat de taxe pentru produsele agricole vândute în piață, impozite asupra veniturilor meseriașilor, impozitul pe veniturile cetățenilor bogați.
În statul roman antic principalul impozit este „tributul”. La început “tributul” era perceput de la locatarii provinciilor cucerite, iar apoi a fost extins ca și impozit permanent/. Mai apoi s-a instituit impozit pe numărul de sclavi, pe meșteșuguri, asupra vânzărilor de bunuri.
Impozitele erau diferite de la un stat la altul în evul mediu. În ultima parte diversitatea veniturilor a oferit statelor sporirea tipurilor și numărului impozitelor.
Exercitarea dreptului parlamentarilor în perioada contemporană – ca organe reprezentative – de a modifica și institui impozitele era dominată de creșterea continuă în toate statele a cheltuielilor publice. În consecință, parlamentele erau cele mai des forțate din statele contemporane de împrejurări să sporească impozitele, prin votarea legilor.
Sistemele fiscale naționale în statele contemporane au evoluat cunprinzând multe monopoluri fiscale sau accize, impozite pe consumație sau pe vânzarea bunurilor, taxe vamale, taxe de timbru și alte venituri.
În Europa evoluția modernă a impozitelor este marcată de înlăturarea deosebirilor ale statelor membre ale Comunității Europene dintre legislațiile fiscale naționale, de instituirea unor procedee fiscale și de armonizarea acestor legislații .
În Germania, astăzi există un impozit proporțional pentru veniturile societăților de capital și unul progresiv pentru veniturile persoanelor fizice, cu o impozitare mai ușoară a beneficiilor distribuite și mai aspră a celor nedistribuite. Ele reprezintă din prelevările obigatorii 30% în Germania.
Impozitul asupra veniturilor este, în SUA, cel mai însemnat venit fiscal, chiar dacă în 1986 și aici progresivitatea a fost redusă considerabil, coborând cota maximală de la 75% la 33%, și cea de bază la 15%. De asemea, există un impozit asupra societăților de capital.
Impozitul asupra veniturilor în Franța are o sferă de aplicare limitată.
1.2 Trăsăturile și funcțiile impozitelor
Trăsăturile impozitelor sunt următoarele:
legimitatea și legalitatea impozitelor și în legătură cu acestea obligativitatea plății lor;
impozitul este o prelevare cu contraprestație imediată fără echivalent și în legătură cu aceasta, apare problema rolului redistribuitor al impozitului și problema reversabilității lor;
măsura impozitelor și fundamentul reprezintă capacitatea contributivă a fiecărui plătitor
dubla calitate a impozitelor: pârghii fiscale de către stat utilizate și resurse pentru acoperirea cheltuilor publice.
Funcțiile impozitelor sunt următoarele:
a) Contribuția la formarea fondurilor de dezvoltare generale a societății (fiscală) reprezintă o obligație a tuturor persoanelor juridice sau fizice care obțin venituri taxabile sau impozabile. Sunt utilizate aceste fonduri de stat pentru finanțarea de acțiuni și obiective cu caracter general, folosind colectivității ca: constituirea rezervelor de stat, finanțarea instituțiilor publice, alte obiective și acțiuni cu caracter social și economic.
b) Redistribuirea unor venituri derivate sau primare (socială) reprezintă operațiunea de preluare în vederea repartizării lor a unor resurse pentru satisfacerea unor trebuințe în folosul altora decât posesorii ai resurselor inițiali.
Redistribuirea folosește principiul depersonalizării resurselor, înfâptuindu-se pentru satisfacerea tuturor trebuințelor ale societății generale pe mai multe planuri. Datorită faptului că redistribuirea nerealistă și exagerată are consecințe grave asupra responsabilității și cointeresării, practicarea acestuia prin metode gratuite și administrative va fi schimbată cu redistribuirea prin metode restituibile sau economice. Atunci când se realizează redistribuirea pe baza principiului mutualității, aceasta nu este numai inerentă ci și echitabilă.
c) Reglarea unor fenomene sociale sau economice (economică) influențează în mod diferit în cazul persoanelor fizice sau a unităților economice. La unitățile economice, se acționează prin taxe și impozite. Prin impozite și taxe la persoanele fizice se stimulează utilizarea cât mai productivă a altor bunuri și a terenurilor agricole , pe care le dețin în patrimoniul personal.
1.3. Elementele impozitului
1. Obiectul impozitului reprezintă materia supusă impozitării: averea, venitul, , bunul importat, obiectul vândut/cumpărat etc.
Se impun salariile, profitul, dividendele, dobânzile, chiriile încasate etc. când este vorba de impozitul pe venit.
Impozitele pe avere sunt așeazate asupra averii mobiliare și/sau imobiliare.
2. Subiectul impunerii este persoana juridică sau fizică care este plătitor de impozite prin lege .
Subiectul este firma în cazul impozitelor pe profit, subiectul este salariul în cazul impozitelor pe salarii.
Cel care plătește nu întotdeauna rămâne și suportatorul impozitului.
3. Suportatorul impozitului este persoana jurică sau fizică ce suportă plata impozitului efectiv. În cazul taxei pe valoarea adăugată ,de pilda, impozitul este perceput (calculaizează redistribuirea pe baza principiului mutualității, aceasta nu este numai inerentă ci și echitabilă.
c) Reglarea unor fenomene sociale sau economice (economică) influențează în mod diferit în cazul persoanelor fizice sau a unităților economice. La unitățile economice, se acționează prin taxe și impozite. Prin impozite și taxe la persoanele fizice se stimulează utilizarea cât mai productivă a altor bunuri și a terenurilor agricole , pe care le dețin în patrimoniul personal.
1.3. Elementele impozitului
1. Obiectul impozitului reprezintă materia supusă impozitării: averea, venitul, , bunul importat, obiectul vândut/cumpărat etc.
Se impun salariile, profitul, dividendele, dobânzile, chiriile încasate etc. când este vorba de impozitul pe venit.
Impozitele pe avere sunt așeazate asupra averii mobiliare și/sau imobiliare.
2. Subiectul impunerii este persoana juridică sau fizică care este plătitor de impozite prin lege .
Subiectul este firma în cazul impozitelor pe profit, subiectul este salariul în cazul impozitelor pe salarii.
Cel care plătește nu întotdeauna rămâne și suportatorul impozitului.
3. Suportatorul impozitului este persoana jurică sau fizică ce suportă plata impozitului efectiv. În cazul taxei pe valoarea adăugată ,de pilda, impozitul este perceput (calculat, datorat și vărsat la buget) de vânzătorul unui produs, acesta fiind subiect al acestei taxe. Însă, prin preț, acesta poate vira taxa în sarcina cumpărătorului, acesta fiind suportatorul acesteia.
4. Sursa impozitului indică din ce anume se plătește impozitul (venit sau, excepțional, averea). Venitul poate apărea ca sursă de plată sub mai multe forme: profit, salariu, divident etc. Averea poate apărea ca și capital (în cazul acțiunilor emise) sau ca și bunuri (mobile sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului coincide întotdeauna cu obiectul impunerii, iar la impozitele pe avere sursa și obiectul impunerii nu coincid, deoarece impozitul se plătește din venitul obținut în urma utilizării (exploatării) averii respective.
5. Unitatea de impunere arată în ce este exprimat obiectul impunerii; poate fi unitatea de suprafață, unitatea monetară, unitatea de greutate sau alte unități natural.
6. Cota impozitului – impozitul aferent unei unități de impunere:
Cotele fixe sunt sume fixe puse în aplicare pe unitatea de impunere (20 lei/200 cm3 capacitate cilindrică 435 €/tonă benzină fără plumb)
Cotele procentuale sunt cote exprimate în cifre relative și pot fi:
Cotele Pogresive sunt cote procentuale care cresc mai repede decât masa impozabilă; în funcție de relația cu aceasta , pot fi:
Cotele Progresive Simple sunt cote procentuale care diferă la anumite intervale de venit;
Cotele Progresive Compuse. Venitul se împarte în tranșe, fiecăreia aplicându-i-se cota de impozitare potrivită.
Cotele Regresive sunt acele cotele care scad odată cu creșterea masei impozabile (În procent de 2% pentru vânzarea imobilelor de până la 200.000 lei și 1% pentru valori mai mari de 200.000 lei)
Cotele Proporționale sunt cote procentuale unice care sunt aplicate la masa impozabilă fără a se ține cont de mărimea acesteia (16% asupra profitului impozabil)
7. Termenul impozitului, constrângerile și facilitățile fiscale
Termenul de plată semnifică data până la care impozitul ar trebui să fie achitat. Pentru impozitele introduse la obiectele ce prezintă repetabilitate pe parcursul anului (profitul, salariul, , vânzările de produse etc.) se hotăresc termene repetitive legate de data la care se constituie obiectul impozitului: data închiderii gestiunii lunare, data plății salariului etc. Pentru impozitele introduce la obiecte a căror modificare de volum este mai rară se stabileste o dată sau câteva date pe parcursul unui an, la care plata se poate face in transe sau intregral. În caz de nerespectare a termenelor de plată, legea menționează pentru toate tipurile de impozit sancțiunile care vor fi suportate de subiect : popriri, majorări, sechestru, scoaterea la licitație, amenzi penale și, în cazuri extreme (evaziune frauduloasă sau intenționată), privarea de libertate.
Constrângerile și facilitățile fiscale
Constrângerile iau forma:
Penalităților;
Amenzilor.
Facilitățile iau forma:
Deducerile fiscale sunt părți care se scot de la impunere din masa impozabilă
Reducerile fiscale sunt părți care nu se mai plătesc din impozitul deja calculat.
1.4.Principiile impunerii
Principiile sunt practici, cutume, reguli recunoscute de oamenii de bună credință și încetățenite de-a lungul timpului.
În majoritatea lucrărilor de specialitate aceste principii sunt grupate în trei categorii: principii de randament, principii de politică economică și socială și principii de echitate fiscală. Randamentul unui impozit poate fi analizat din două puncte de vedere: din punctul de vedere al contribuabilului și din punctul de vedere al guvernului, al statului.
Randamentul
Se apreciază că un impozit este rentabil numai dacă aduce statului maximum de venituri cu cheltuieli minime.
Pentru a se asigura acest potențial ridicat impozitul trebuie să îndeplinească trei calității:
Sa fie stabil
Să aibă productivitate
Să fie elastic
Productivitatea impozitului prezintă propriu-zis randamentul acestuia. Pentru a fi productiv impozitul trebuie să se realizeze cu cheltuieli minime și să fie cât mai mare.
La realizarea unei productivități mai contribuie următoarele condiții sau factori :
Impozitul să fie universal.
Să nu permită repercusiunea și evaziunea impozitului.
Statul trebuie să facă cheltuieli minime; practica demonstrează că pentru constatarea, evaluarea și perceperea corectă a impozitului este necesar un aparat fiscal costisitor , dar bine pus la punct .
O altă competență a unui impozit rentabil este stabilitatea. Dacă un impozit nu urmează modificările ciclului productiv în perioadele de recesiune și stagnare economică este un impozit stabil. Astfel de impozite stabile în perioadele de stagnare economică sunt cele a căror bază impozabilă rămâne aproximativ constantă, cum ar fi taxele de consumație pe alcool, tutun, impozitele reale și alte asemnea impozite.
Impozitul este socotit elastic atunci când permite statului să poată realiza venituri mai mari la nevoie (nu atrage după sine o diminuare a veniturilor din acest impozit odată cu creșterea cotelor de impunere).
Echitatea fiscală
Echitatea fiscală este un principiu de impunere care îi face pe toți cei care obțin o anumită masă impozabilă să achite un impozit egal statului.
Pentru a putea vorbi de echitate fiscală sunt necesare: impunerea diferențiată a averii și a veniturilor în funcție de puterea de contribuție a subiectului impozitului și absolvirea de plata impozitului a persoanelor cu caștiguri mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil.
Respectarea echității fiscale implică îndeplinirea cumulativă a unor diferite condiții și anume:
Hotărârea minimului neimpozabil, anume legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită îndeplinirea nevoilor de trai strict necesare. Însă minimul neimpozabil poate fi stabilit ca atare doar în cazul impozitelor directe, nedispunând de aplicabilitate în materie de impozite indirecte;
Sarcina fiscală trebuie stabilită în funcție de puterea de contribuție a fiecărui plătitor, adică lunând în considerare marimea venitului sau a averii care îndeplinește obiectul impunerii, dar și a situației personale a acestuia (căsătorit, singur etc.);
La o anume putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale sa fie hotărâtă în comparație cu sarcina fiscală a altei clase sociale, adică sarcina fiscală a unei persoane trebuie stabilită în comparație cu sarcina unei persoane din aceeași categorie socială;
Impunerea să fie generală, respectiv să conțină toate categoriile sociale, adică toate persoanele care realizează câștiguri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepția indivizilor ale căror venituri se află sub un anumit nivel.
Principiile de politică economico-socială
La introducerea unui impozit statul poate urmări și îndeplinirea mai facilă a politicii sale economico-sociale. Atunci când se urmărește creșterea unor ramuri economice se oferă facilități fiscale firmelor care-și dezvoltă activitatea în acel domeniul.
Ele au fost initial formulate de către economistul englez Adam Smith ca principii sau maxime fundamentale ale impunerii: maxima de certitudine, maxima de justiție, maxima randamentului impozitelor și maxima comodității.
Maxima justiției înseamnă că fiecare cetățean trebuie să participe la acoperirea cheltuielilor statului, atât cât îi permite posibilitatea sa de a obține câștiguri.
Maxima de certitudine presupune ca impozitele și materia impozabilă să fie clare, certe, sigure de încasat.
Maxima comodității presupune selecționarea venitului și modalității de impunere cele mai avantajoase contribuabililor.
Randamentului impozitelor și maxima economiei presupune obținerea unor câștiguri cât mai mari cu consum minim din partea statului.
Francezul Maurice Allais apreciază, într-o interpretare contemporană, că într-o societate liberă principiile generale ale fiscalității sunt următoarele: individualitatea, nediscriminarea, neutralitatea, impersonalitatea, lipsa arbitrariului și legimitatea.
Individualitatea spune că într-o societate liberă, nu statul, ci omul este valoarea esențială și impozitele trebuiesc întocmite astfel încât să asigure manifestarea deplină a personalității umane.
Nediscriminarea implică reguli fiscale unitare pentru toți contribuabilii care dețin aceeași masă impozabilă.
Impersonalitatea reprezintă principiul potrivit căruia preferabile sunt impozitele analitice așezate asupra activităților și bunurilor, față de impozitele de ansamblu, sintetice, a contribuabilului, care sunt anexate persoanelor și nu lucrurilor, fiind vexabile pentru respectivele persoane.
Neutralitatea pretinde ca impozitele să nu încalce o bună gestionare a economiei, să nu se opună performanțelor financiare ridicate și muncii susținute.
Legitimitatea face diferența între veniturile „nelegitime” și cele “legitime”, în funcție de care fiscalitatea necesită adaptare în mod corespunzător.
Lipsa arbitrariului presupune încasarea de impozite așezate pe baza unor criterii simple și clare, care să nu dea naștere nici unei dispute.
1.5. Tehnica impunerii
Tehnica impunerii este ansamblul de operații prin care are loc stabilirea, evaluarea materiei impozabile, calcularea cuantumului impozitului datorat și perceperea impozitului, adică transmiterea acestuia de la contribuabili la stat.
Tehnica impunerii întâlnește trei etape:
Asieta
Lichidarea
Perceperea
1.Asieta
Asieta este acea etapă a tehnicii impunerii ce grupează operațiunile de evaluare și constrângere a masei impozabile. Evaluarea masei impozabile se efectuează prin două feluri de metode de evaluare, știute și utilizate de-a lungul anilor și anume: metode indirecte și metode directe.
Metodele indirecte se folosesc în următoarele variante: evaluarea forfetară, evaluarea indiciară și evaluarea administrativă .
Metodele directe se bazează pe declarația contribuabilului și pe declarații ale unei terțe persoane.
Evaluarea forfetară, este calculată cea mai bună în cazul metodei indirecte pentru că deși este aproximativă ea este realizată de comun acord între organele fiscale și contribuabilul.
Evaluarea indiciară se efectuează în general prin procedeele bazate pe indici, iar estimarea materiei impozabile se realizeză pe bază de prezumție (presupunere).
Evaluarea administrativă este considerată cea mai drastică dintre metodele indirecte și se bazează pe unele date sau elemente pe care le deține organul fiscal în evidențele proprii, cu privire la masa impozabilă. Contribuabilul poate contesta estimarea făcută de fisc, iar în acest caz trebuie să dovedească cu dovezi că evaluarea a fost exagerată.
Evaluarea pe baza afirmației unei terțe persoane, persoană care este într-o formă sau alta implicată în efectuarea masei impozabile.
Evaluarea pe baza afirmației controlate a contribuabilului ar trebui să fie cea mai sigură dar având în vedere înclinarea contribuabilului de a ascunde o parte din materia impozabila declarația este permanent însoțită de un control al organelor fiscale asupra declarațiilor făcute.
2. Lichidarea
Lichidarea reprezintă operația prin care după cunoșterea materiei impozabile se procedează la calcularea cuantumului impozitului.
3.Perceperea
Perceperea conține ansamblul de operații prin care are loc transmiterea impozitului de la contribuabili în caseriile statului.
1.6. Clasificarea impozitelor
Impozitele pe care le încasează statul sunt de mai multe tipuri formând de fapt un sistem adevărat de impozite. Aceste impozite se pot aranja după anumite criterii.
După materia impozabilă:
impozitul pe avere;
impozitul pe venit;
impozitul pe cheltuială.
Impozitul pe avere – se stabilește asupra patrimoniului unei persoane juridice sau fizice pe care l-au obținut fie prin utilizarea unei părți a veniturilor, fie prin preluarea cu titlu oneros sau gratuit de la alte persoane.
Impozitul pe venit – se stabilește asupra resurselor persoanelor juridice sau fizice care se reînoiesc lunar.
Impozitul pe cheltuieli – este de fapt impozitul pe consumul diferitelor servicii și bunuri.
După felul de așezare:
impozite globale;
impozite individuale.
Impozitele globale se stabilește asupra stării economice în ansamblu a subiectului.
Impozitele individuale se așează asuprea unui singur element generator de sarcină fiscală.
Dupa scopul impozitului:
impozite de ordine- statul le utilizează pentru realizarea altor scopuri- sociale și economice;
impozite financiare- formate cu singurul scop de a aduce caștiguri statului.
După frecvența încasărilor de către stat:
impozite incidentale- la care statul apelează doar în anumite situații;
impozite permanente- cele care rămân în practică.
După organul care administrează impozitul:
impozite guvernamentale- sunt încasate de guvern;
impozite federale- în cazul statelor federații;
impozite locale- sunt încasate de colectivitățile administrativ-teritoriale (municipiu, comuna, județ).
Dupa incidență:
Incidența reprezintă punctul asupra căruia apasă sarcina fiscală;
impozite indirecte- sarcina apasă asupra unei alte persoane decât plătitorul;
impozitele directe- sarcina apasă asupra plătitorului.
Se găsesc țări unde impozitele directe au aceeași pondere ca și cele indirecte ( Anglia, Germania), dar și țări în care impozitele indirecte au pondere mai mare (Japonia, SUA, Austria, Suedia).
Impozitele directe- reale și directe- personale
Impozitele directe reale:
impozitul pe clădiri;
impozitul pe capitalul mobiliar;
impozitul funciar;
impozitul pe activitatea comercială, industrială, profesii libere.
Impozitele directe personale:
pe venit;
pe avere (Activul net).
Impozitele indirecte se încasează cu ocazia vânzării unor servicii și bunuri (subiectul este diferit de suportator).
După forma pe care o îmbracă impozitele indirecte:
taxe de consumație;
taxe vamale;
taxe de timbru și înregistrare;
venituri la monopolurile fiscale.
Concluzii
Impozitele sunt o prelevare a unei părți din averea sau venitul persoanelor juridice sau fizice la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor publice . Această prelevare este făcută fără contraprestație și cu titlu nerambursabil în mod obligatoriu din partea statului. Autoritatea absolută este statul cu instituirea de impozite.
În primul rând impozitele au funcția de atragerea a resurselor în stat.
În al doilea rând impozitele pot fi utilizate pentru a descuraja sau încuraja diferite activități economice.
În al treilea rând rolul impozitului se face cunoscut pe plan social cu ajutorul căruia statul redistribuie o parte din câștigurile sale în societate,
CAPITOLUL II
IMPOZITUL PE VENITUL PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA
2.1. Evoluția impozitului pe venit din 1990 până în 2004
Impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, în evoluția lor, deoarece ele se stabilesc fie pe avere sau pe venit, fie pe anumite genuri de activități sau obiecte materiale .
Fiind individualizate, impozitele directe reprezintă cea mai veche formă de impunere. Ele s-au folosit și în orânduirile premergătoare epocii moderne, dar o extindere și o diversificare mai mare au cunoscut doar în epoca modernă.
Anul 1990 reprezintă un an ce a adus importante modificări în evoluția sistemului nostru fiscal. Hotărârile aveau amprenta schimbării spre economia liberă, dar care încă este majoritară de stat. Aceste schimbări au însemnat începutul reformelor fiscale.
Reforma fiscală presunpune restructurarea sistemului financiar și modificarea temeliilor mecanismului financiar, ea fiind un element a reformei financiare în ansamblu.
Reorganizarea sistemului de impozite trebuie să se realizeze foarte atent deoarece veniturile fiscale au o mare pondere în produsul intern brut și mai ales exercită o mare influență în general asupra economiei și în special asupra sectorului public.
Începând cu anul 1990 s-a renunțat la impozitarea fondului total de retribuții și la mijlocul sofisticat de calcul al acestuia, introducându-se iar adevăratul conținut al acestui impozit, un impozit personal și direct, impozit ce reprezintă una din sursele cele mai importante de venit ale bugetului de stat, un impozit cu un potențial ridicat, care este achitat de toate persoanele care obțin un câștig din munca salarială.
După 1990,reglementările în vigoare au urmărit o serie de finalități economice și sociale, care și-au dovedit țelul prin rezultate sau dimpotrivă.
S-a căutat stoparea inflației, a șomajului, încurajarea protecției sociale prin redistribuiri pe seama unor cote majorate, a natalității și alte astfel de obiective realizate în parte sau nu.
Metodele de promovare a unor asemenea politici au fost variate, majorările de cote, cumulările unor clase de venituri, reduceri la plată, scutiri și altele care au creat discriminări și au generat efectul scontat și alte consecințe negative, opuse celor cerute la instituirea lor.
După 1990 situația în România este schimbată radical, datorită trecerii la un sistem capitalist cu economie de piață liberă de la un sistem totalitar.
Chiar după 1990, s-a promovat o politică de discriminare a câștigurilor salariale realizate de persoanele peste 25 de ani, fără copii, față de cele care au copii, care beneficiau de micșorarea de 20% a impozitului. Acestă politică discriminatorie a fost anulată pentru că promova o intervenție care nu suporta concepția neutralității și finalitatea reală era numai cea de natură financiară. Soluția eficace pentru susținerea creșterii demografice ar fi fost oferirea unor sume, transferuri precise spre familiile cu mai mulți copii.
După 1990 măsurile ce s-au luat cereau reformarea sistemul fiscal, dar presiunea fiscală era mult prea mare și din cauza acestui fapt nu era încurajată munca, iar cotele mult prea mari încurajau frauda fiscală și munca la negru.
În anul 1991 impozitul pe veniturile din salarii a fost stabilit prin legea 32/1991, el relunâdu-și caracterul de impozit personal și direct, suportatorul și plătitorul acestuia fiind salariatul. Cotele erau procentuale, simple, progresive, ajungând în cazul salariilor mari pânâ la 60% ceea ce este foarte mult. Așadar, aceste cote progresive au încurajat munca la negru și au descurajat munca calificată, susținută și declararea veniturilor. Prin numeroasele excepții de la regula de bază, prin cotele mari de până la 60%, prin impunerea individuală, s-a așteptat o egalizare a veniturilor, spre limita de jos a acestora, descurajându-se in acest fel munca, procesul de economisire și interesul de a obține venituri mari, cu rezultate negative asupra stabilizării economiei.
La acest impozit reglementările în vigoare prevedeau o serie de înlesniri la plata acestuia, și anume: acordarea de drepturi care nu sunt impozabile, impozitarea separată a veniturilor salariale din diferite surse, alte excepții cum sunt veteranii de război și văduvele acestora, persoanele cu venituri de până la nivelul salariului minim pe economie la unitatea unde au funcția de bază, invalizii de gradul I și II, urmașii eroilor martiri ai Revoluției, dreptul de eșalonare și amânare la plata impozitului pe salarii în cazuri temeinice justificate; în cazul unor greșeli de calcul ce au inițiat reținerea unui impozit pe salariu mai mare decât cel legal, salariații au dreptul să restituie sumele reținute în plus în termen de 30 de zile,iar dacă prin aplicarea cotelor de impozit venitul net al unui salariat din unitatea unde are funcția de bază ar scădea sub nivelul salariului minim pe economie, trebuie să se țină cont de actualizarea acestei sume, prin diminuarea până la nivelul salariului minim pe economie, persoanele fizice române au dreptul să li se deducă o sumă echivalentă cu impozitul pe salariu din sursă externă din impozitul pe salariu datorat în România, plătit în străinătate, dar nu mai mult decât impozitul calculat după legea românească, aplicându-se în acest fel procedeul creditării obișnuite de evitare a impunerii fiscale internaționale duble.
Legea 32/1991 și alte reglementări cum sunt OG nr. 23/1992, OG nr. 14/1992 și Legea 46/1994, Legea nr.35/1993, OG nr. 17/1995, au pus bazele impunerii cu adevărat personale a câștigurilor salariale.
În practica fiscală românească a apărut, începând cu anul 1991, impozitul pe dividende, ca un impozit direct asupra unei părți din profitul societăților care revine posesorilor de părți sociale sau acțiuni din capitalul societăților. Un astfel de impozit se calculează prin aplicarea cotei de 5% la dividendul nominal în cazul persoanelor fizice și 10% în cazul persoanelor juridice. Partea din profit destinată dividendelor este calculată în funcție de hotărârea acționarilor.
Până în anul 1993 sumele care depășeau salariul brut de bază au fost impuse cu cote duble, iar ulterior s-a aplicat, pentru depășirea fondului de salarii, un impozit suplimentar, în raport cu gradul de depășire a acestuia cumulat de la începutul anului.
Pe acest fond de creștere a cheltuielilor odată cu salariile, fie și din cauza creșterii impozitului și din cauza acestei perioade, prețurile s-au mărit și efectul inflaționist a fost preluat mai ales de cei cu salarii medii și mici, cu rezultate directe asupra consumului populației, asupra economiilor acestora și implicit asupra investițiilor lor.
Alte măsuri asemănătoare au urmat începând cu anii 1994-1995, și anume: creșterea impozitului cu 30% pe veniturile salariale, pentru acele venituri obținute în afara funcției de bază, sau decizia de cumulare a cheltuielilor pentru cazare și diurnă care depășesc prevederile legale cu câștigurile salariale, pentru a opri o astfel de modalitate de evaziune nefraudoasă în legătură cu munca salarială.
Însă nici aceste măsuri nu s-au dovedit a fi raționale pentru că, în loc să încurajeze scăderea șomajului, au obligat indirect unitățile angajatoare să caute tot felul de mijloace de ocolire a legilor în acel domeniu, pe fondul lipsei de lichidității și capital în situațiile inflaționiste existente și chiar promovarea economiei subterane sau schimbul la negru.
La veniturile bugetare ponderea impozitului pe salarii era de 35% în anul 1996 și de 31% , tot în același an, la totalul veniturilor fiscale . Probabil că importanța acestui impozit dată de ponderea sa în alte variabile de politică fiscală și în veniturile publice a făcut din acesta un impozit cu o progresivitate exagerată, cu multiple efecte asupra muncii și asupra vieții sociale și economice în general.
Prin cotele mari de până la 60%, prin impunerea individuală, prin nenumăratele excepții de la regula de bază și prin regimul de ajustare a cotelor s-a dorit o egalizare a veniturilor, descurajându-se astfel munca și deasemenea interesul de a obține venituri mai mari, neglijându-se astfel acumularea de capital în mâna populației și procesul de economisire și în special consumul și cererea de servicii, mărfuri și lucrări din partea populației, cu rezultate negative asupra stabilizării economiei.
Impozitul pe venitul agricol a fost introdus în 1994 și a înlocuit vechiul impozit pe spațiile agricole ale populației. Acest impozit a fost suspendat între anii 1997-2000. Pe baza de norme de venit la hectar se determina baza impozabilă care se impunea cu 15%. Impozitul pentru producția calamitată scăde proporțional cu gradul de calamitate.
Veniturile obținute din vănzările de mărfuri prin consignație, dobănzi sau realizarea unor inovații erau însușite categoriei veniturilor din alte surse și erau impuse astfel: pentru dobânzi obținute de persoane fizice 1%, pentru vănzarea bunurilor în regim de consignație 15%, pentru drepturile bănești provenite din inovații și investiții 20%.
Politica fiscală s-a modificat în domeniul salariilor începând cu 1 ianuarie 1998 prin reducerea cotei maxime la 45% de la 60% în sensul reducerii presiunii fiscale, prin reducerea trașelor la 4 tranșe de la 14, și au mărit de asemenea venitul minim neimpozabil.
O dată cu apariția contribuțiilor pentru asigurarea de sănătate s-a modificat modalitatea de calcul a impozitului la 5%, iar apoi la 7% suportată de salariat.
Începând cu 1999 a fost modificată destinația impozitelor pe salarii care se varsă pe trei destinații: bugetul local al municipiului, orașului și comunei 40% și 10% la bugetul județean, bugetul central 50%, promovând ca obiectiv al reformei fiscale autonomia financiară locală.
Între anii 1998 și 1999 s-au pregătit pentru impunerea globală, impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitul pe salarii, realizate pe baza liberei inițiative și au fost reașezate alte impozite pe venituri.
S-a adoptat impozitul pe venitul global prin ordonanță de urgență a guvernului în anul 1999 care începând cu anul 2000 a intrat în vigoare.
Obiectul impunerii era reprezentat de suma veniturilor realizate din salarii, din activități independente, din dobânzi și dividende, din cedarea folosinței bunurilor și alte venituri realizate în străinătate sau în țară din care se scad deducerile personale și pierderile fiscale reportate.
De la impunere s-au eliminat veniturile cum sunt cele care au fost obținute de la bugetul asigurărilor sociale sau alte fonduri sub forma pensiilor, indemnizațiile, ajutoarele sau alte drepturi cu excepția concediilor medicale, pentru îngrijirea copiilor, pentru maternitate, care erau considerate din categoria veniturilor salariale.
De asemenea sumele încasate din asigurări de accidente, de bunuri, veniturile din silvicultură și agricultură, sumele încasate pentru disponibilizări, sumele asimilate de asemenea, bursele primite de studenți și elevi, sumele primite cu titlu de donație sau moștenire și alte asemenea sume.
La sfârșitul anului au fost globalizate veniturile care erau obținute din sumele reprezentând obiectul impozitului, fiind impuse conform cotelor și baremurilor prevăzute de lege care au fost actualizate semestrial.
Calculul bazei impozabile, determinarea sa, avea în vedere determinare corectă a sumelor care au rezultat din veniturile brute.
Cheltuielile deductibile erau considerate cheltuielile efectuate doar în scopul obținerii veniturilor declarate; bunurile sau sumele utilizate de contribuabil pentru uzul familiei sale sau pentru uzul personal nu au fsot considerate deductibile.
Nu au fost cheltuieli deductibile: cheltuieli cu penalitățile, amenzile, impozitul pe venit datorat, cheltuielile pentru protocol, cheltuiele de mecenat sau sponsorizare, dobânzile aferente creditelor angajate, ratele aferente creditelor angajate, cheltuielile prinvind bunurile lipsă din gestiune, cheltuielile de fabricare sau achiziționare a bunurilor și ate asemenea sume.
Veniturile impozabile în cazul veniturilor din activități independente erau determinate pe baza contabilității în partidă simplă sau pe bază de norme de venit.
Când vine vorba de veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, venitul net a fost calculat prin aplicare unei cote de cheltuieli de 25% asupra venitului brut.
Prin deducerea din venitul brut a unei cote de 40% s-a determinat venitul net din drepturi de autor aferente operelor de artă.
Pe baza fișei fiscale pentru fiecare contribuabil au fost determinate veniturile din salarii conform documentelor justificative ale salariatului și plătitorului. În timpul anului au fost deduse din venitul brut contribuțiile pentru protecția socială a șomerilor, pentru pensia suplimentară și pentru asigurările de sănătate; de asemenea au fost deduse din deducerea personală de bază o cotă de 15%, acordată pentru deducerea personală suplimentară și de bază și pentru cheltuieli profesionale.
Nu au putut depăși deducerile personale 2,5 înmulțit cu deducerea personală de bază și se dau în limita venitului realizat. Astfel se caută încurajarea de a obține venituri mari și o limitare a sumelor deductibile, urmărindu-se un impozit minim de plată.
Au fost stabilite pe baza contractului încheiat între părți veniturile din cedarea bunurilor imobile sau mobile, înregistrat la organul fiscal, și venitul net a fost determinat prin deducerea a unei cote de 30% din venitul brut.
Veniturile din dobânzi au fost impuse cu 1% și veniturile din dividende și dobânzi cu 5%.
Veniturile pentru care s-a plătit impozit în străinătate, obținute în afara țării, au avut dreptul de deducere contribuabilii pentru impozit.
Din suma veniturilor nete a categoriilor de venituri impuse din care se scad, pe rând, deducerile personale și pierderile fiscale reportate din anii precedenți era format venitul global impozabil.
Cu rezultatele pozitive din alte categorii de venituri se puteau compensa pierderile din activități independente , dar nu din salarii sau asimilate a acestora. Pierderea neacoperită pe următorii 5 ani consecutivi era reportată în ordine cronologică.
Contribuabilii aveau datoria de a depune o declarație cu privire la impozitul pe venitul global și cu privire la venituri până la 31 martie a anului următor.
Impozitele asupra profitului și asupra veniturilor salariale din 1999 reprezentau în bugetul aprobat doar 22,5% din totalul veniturilor bugetare, ceea ce confirmă capacitatea contributivă slabă a oamenilor și performanțele reduse din economie, elemente caracteristice țărilor în curs de dezvoltare.
Începând cu anul 2000 s-a abogat legislația în vigoare cu privire la impunerea veniturilor atinse de acest impozit.
Acest impozit era un impozit supracotă mai mult decât un impozit global deoarece erau tratate pe surse tipurile de venit, posibilitatea de compensare neexistând pe categorii de venituri între rezultatele pozitive și pierderi. Nu s-a mai ținut seama în aceste condiții de situația de ansamblu economică și socială care a fost determinată de capacitatea contributivă a contribuabilului.
S-a practicat impunerea separată până în anul 2000 a veniturilor realizate din surse multiple de către persoanele fizice, existând impozitul asupra venitului meseriașilor, liber profesioniștilor, impozitul asupra salariilor, impozitul asupra dividendelor și dobânzilor, asupra veniturilor din chirii etc.
S-a trecut începând cu anul 2000 la impunerea venitului anual global, întorcându-se la o tehnică de impozitare care avea o oarecare tradiție în țara noastră.
Deși pentru legea de instituire au fost elaborate mai multe proiecte, a fost introdus impozitul pe venitul anual global, printr-o ordonanță a Guvernului, la fel ca și TVA.
Impozitul era plătit de către persoanele fizice în România rezidente, numite generic contribuabili, având șederea sau domiciliul stabil în România.
Obiectul impozitului pentru anul 2000 îl reprezenta:
veniturile din activități independente;
venituri salariale;
venituri din dobânzi și dividende ;
veniturile din cedarea folosinței bunurilor;
alte venituri.
Veniturile din dobânzi, dividende și alte surse nu erau supuse globalizării, iar veniturile din celelalte grupe erau supuse globalizării; impozitul vărsat și calculat în cursul anului fiind impozit final.
Pe baza declarației fiscale era întocmită impunerea pentru venitul anual global depusă după încheierea anului fiscal de către contribuabil.
Prin legea 571/2003 s-a modificat legislația fiscală în 2003, însă prin „ OUG nr. 138 din 30 decembrie 2004” au fost adevăratele modificări. Cota unică de impozitare de 16% s-a introdus prin acestă ordonanță și care a însemnat un pas mare spre a încuraja munca care să genereze obținerea de cât mai mari venituri.
2.2 Evoluția impozitului pe venit din 2005 până în prezent
În anul fiscal 2005 în tratarea impozitului pe venit, îndeosebi, s-au avut în vedere prevederile Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal și prevederile lui.
Dacă în România în perioada 2000-2004 era practicată impunerea globală cu cote progresive pe tranșe a veniturilor, cu 1 ianuarie 2005 începând, impunerea a devenit separată, pe categorii de venituri trecându-se la cotă unică proporțională de 16%. Astfel, impozitul pe veniturile din salarii, din activități independente, investiții, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, pensii, alte surse și premii se calculează aplicând cota de 16% venitului impozabil. De la impunerea cu cotă unică au făcut excepție veniturile din transferul proprietăților imobiliare și veniturile din jocuri de noroc.
Anul fiscal era perioada impozabilă care coincide anului calendaristic. Prin excepție atunci când în cursul anului se produce decesul contribuabilului, perioada impozabilă era mai mică decât anul calendaristic.
Venitul anual global impozabil a fost realizat adunând veniturile nete realizate din cedarea folosinței bunurilor imobile și mobile, din activități independente (drepturi de proprietate intelectuală, profesii liberale și comerț) și din salarii. Din totalul astfel obținut s-au scăzut deducerile personale și pierderile fiscale. De menționat că și veniturile de același gen care au fost obținute în străinătate de persoanele fizice române fac obiectul acestui impozit. S-a acordat creditul fiscal extern, adică suma plătită cu titlu de impozit în străinătate și în România recunoscută, din impozitul pe venit statului român datorat.
Era posibilă acordarea creditului fiscal extern dacă următoarele condiții au fost îndeplinite cumulativ :
impozitul în străinătate plătit cu impozitul pe venit în România datorat era similar;
impozitul asupra venitului în străinătate realizat a fost plătit prin stopaj la sursă sau direct.
O sumă neimpozabilă reprezinta deducerile personale din care câștigă contribuabilul. Aceste deduceri erau întâlnite sub forma deducerilor personale și sub forma deducerii personale de bază.
Erau supuse impozitării și beneficiile în natură și în bani primite de o persoană fizică cu plata parțială sau cu titlu gratuit, precum și folosirea în scop personal a drepturilor și bunurilor aferente desfășurării activității.
Impozitele erau încasate pe parcursul anului pentru veniturile care au realizat obiectul impozitului pe venit anual global, constituind plăți anticipate, care se scad la stabilirea impozitului aferent venitului global.
Cotele de impunere progresive pe tranșe se aplicau asupra venitului anual impozabil stabilite în baremul anual de impunere, realizându-se impozitul pe venitul anual global de contribuabil datorat, obținut într-un an fiscal pentru venitul anual global impozabil.
Erau progresive cotele de impunere a veniturilor globalizării supuse din considerente sociale, în funcție de nivelul venitului impozabil, încât pentru contribuabilii cu venituri reduse sarcina fiscală să fie mai mică decât pentru aceia cu venituri mai mari. A fost stabilit sub forma deducerilor personale suplimentare și de bază un venit minim neimpozabil.
Legislația fiscală stabilește anumite categorii de venituri pentru care impunerea era finală, adică i se aplica venitului net o anumită cotă de impozit, procentuală proporțională de regulă, fiind final impozitul astfel stabilit. Veniturile pentru care procedura de globalizare nu se aplica, impozitarea fiind finală, proveneau din: dobănzi, dividende, câștiguri din transferul titlurilor de valoare, premii și jocuri de noroc, operațiuni pe bază de contract din vânzare-cumpărare de valută la termen precum și pensii care o sumă fixă impozabilă depășeau, activități agricole și orice alte operațiuni similare. Aceste venituri din pensii, din investiții, din premii și jocuri de noroc, din activități agricole precum și “venituri din alte surse” erau supuse impozitării, impozitul fiind final în cadrul acestor categorii de venituri.
Procedurile diferite de impunere, care se aplicau cumulativ sau alternativ, în funcție de categoria de venit, necesitatea introducerii unor formulare fiscale administrative specifice au generat, cum sunt: declarațiile speciale pentru fiecare categorie de venit, declarația de venit global, decizia de impunere pentru impozitul anual, fișele fiscale, declarațiile privind veniturile estimate din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor etc. , decizii de impunere cu titlu de impozit pentru plăți anticipate privind veniturile din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor etc.
În abordarea impozitului pe venitul anual global, expresiile și conceptele frecvent utilizate aveau următorul înțeles:
venitul anual impozabil era suma veniturilor nete realizate din salarii, din activități independente, cedarea folosinței bunurilor și venituri de aceeași natură obținute de persoane fizice române, realizate în străinătate, cu domiciliul în România, din care se scad deducerile personale și pierderile fiscale reportate din anii precedenți;
impozitul pe venitul anual global datorat era suma datorată bugetului pentru veniturile realizate într-un an fiscal de o persoană fizică, prin aplicarea cotelor de impunere pe tranșe asupra bazei impozabile este determinată;
venitul brut a reprezintat echivalentul în lei a veniturilor în natură și sumele brute realizate;
venitul net era diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile.
S-a datorat un impozit lunar în cazul veniturilor din salarii, care se rețineau la sursă și se calculau de către plătitorii de astfel de venituri,deținând caracter de plăți anticipate. A fost stabilit pe baza baremului prin ordin al ministrului finanțelor publice, acest impozit se calcula, în funcție de rata inflației. În cadrul acestui barem, de fapt, cotele utilizate de impozit au fost cele stabilite prin lege, vizând actualizarea numai tranșele de venit. Pentru impunerea veniturilor din pensii și salarii, au fost determinate cinci tranșe de venit. Pentru prima tranșă, cota de 18% (venituri până la 2100000 de lei), iar pentru ultima tranșă cota de 40% (venituri de peste 11600000 de lei).
Venitul net pentru veniturile din salarii era determinat prin scăderea din veniul brut a cheltuielilor profesionale, precum și a contribuțiilor obligatorii. ( luna februarie 2009 CFS-0,5%, CASS-5,5%)
Deducerea personală era 250 lei pentru veniturile brute până la 1000 lei, dacă nu au persoane în întreținere contribuabilii, și pentru fiecare persoană aflată în întreținere crește cu 100 lei, 650 lei fiind limita deducerilor. În raport cu venitul deducerile au fost regresive pentru contribuabilii care au obținut venituri brute cuprinse între 1000-3000, nu mai au beneficiat de deducere personală cei care au depășit veniturile brute de 3000 lei.
Dacă s-a aflat salariatul la alt loc muncă, diferit de funcția de bază a fost determinat impozitul prin aplicarea cotei de 16%, determinat ca diferență dintre venitul brut și contribuțiile obligatorii fiecărei luni aferente.
Impozitul pe veniturile din salarii erau reținute și s-au calculat la data efectuării plății de către plătitorii de salarii și au fost virate la bugetul de stat tot de către ei până la data de 25 a lunii următoare.
Venitul net din activități independente s-a determinat pe baza datelor din contabilitate în sistem real ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile. Prin cheltuieli deductibile în general se înțelegeau acele cheltuieli care:
apăreau drept cheltuieli efective care puteau fi cu documente justificate;
au fost cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar în cursul anului căruia au fost realizate;
au fost realizate în interesul direct al activității.
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor imobile și mobile erau cele pe care le-au obțin uzufructuarii, proprietarii și alți deținători legali. Pe baza contractului încheiat între părți s-au stabilit aceste venituri care trebuia înregistrat la organul fiscal competent. Pe baza arenzii sau chiriei menționate în contract se determina venitul brut anual. Prin deducerea cheltuielilor deductibile din venitul brut se calcula venitul net, cheltuieli care prin lege erau stabilite sub forma unei cote procentuale de 25%.
Contribuabilii care au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor și din activități independente aveau obligația de a face plăți anticipate cu titlu de impozit în cursul anului. În patru rate trimestriale egale se faceau plățile anticipate.
Contribuabilii care au realizat venituri din salarii, din cedarea folosinței bunurilor și din activități independente trebuiau să depună și să completeze o declarație de venit global la organul fiscal competent, precum și declarații speciale.
Pe veniturile din activitățile agricole impozitul cade în răspunderea persoanelor fizice care obțin venituri din valorificarea și cultivarea legumelor, zarzavaturilor și florilor în solarii și în sere, precum și a arbuștilor, ciupercilor și plantelor decorative, din exploatarea pepinierelor pomicole și viticole și alte astfel de surse. Impozitul care trebuie plătit se calculează prin aplicarea asupra venitului net, care se realizează pe bază de norme de venit, o cotă de 15%.
Contribuabilii care realizează venituri materiale din agricultură valorifincând produsele vândute unităților specializate de colectare, unităților de procesare industrial sau altor unități, impozitul se calculează prin reținere la sursă prin aplicarea asupra valorii produselor livrate o cotă de 2%, începând cu 1 ianuarie 2009, impozitul fiind tipul final.
Începând cu data de 1 iunie 2005, prin Legea 163/2005 a fost aplicat impozitul de 10% asupra câștigului inițiat de persoanele fizice din vânzările imobiliare. Intenția guvernării a fost de a reduce speculația pe piața imobiliară românească ,pe lângă argumentele de natură financiară.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007,din cauza modificărilor aduse în codul fiscal de Legea 343/2006, se impune valoarea imobilului înstrăinat, nu câștigul din vânzări imobiliare.
În luna ianuarie 2007 veniturile sub forma unor dobânzi: pentru depozitele la termen constituie, sursele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, se impune o cota de 16% din suma lor, impozitul fiind cel final. În cazul veniturilor sub forma de dobânzi, impozitul se reține și se calculează de către plătitorii unor astfel de venituri la momentul înregistrării în contul de depozit al titularului (în cazul dobânzilor capitalizate) sau în contul curent, adică la momentul răscumpărării (în cazul unor instrumente de economisire), iar virarea exactă a impozitului trebuie să se facă până în data de 25 inclusiv a lunii următoare răscumpărării/înregistrării.
Prin OUG 200/2008, instrumentele de economisire și/sau veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la termen realizate începând cu data de 1 ianuarie 2009 fac excepție de la impunere, realizand astfel o măsură de atragere a veniturilor pe piața bancară.
Din cauza dificultăților înregistrate pe piața financiară internațională cu consecințe negative asupra pieței interne de capital, se cerea adoptarea de măsuri fiscale urgente care să vină în sprijinul pieței bursiere din țara noastră. Așa că, prin OUG 127/ 2008 se hotărește că în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 inclusiv, câștigurile efectuate de persoanele fizice prin transferul titlurilor de valoare, altele decât valorile mobiliare în cazul societăților închise și părțile sociale să facă excepție de la impunere.
Pierderile efectuate din tranzacționarea titlurilor de valoare, altele decât cele cu valori mobiliare în cazul societăților închise și părți sociale înregistrate în cursul acelui an fiscal, se compensează la sfârșitul acelui an fiscal cu câștigurile de același fel realizate prin tranzacționarea titulurilor de valoare, în cursul anului respectiv. Dacă în urma unei astfel de compensații rezultă o pierdere anuală, aceasta se reportează numai în anul următor, începând cu pierderea anuală a anului fiscal 2010. Pierderea anuală înregistrată pe parcursul anului fiscal 2009 nu se reportează.
2.3 Categoriile de venituri impozabile ale persoanelor fizice
Următoarele persoane sunt contribuabili ai impozitului pe venit :
persoanele fizice nerezidente care susșin activități dependente în România, pentru venitul salarial net efectuat din această activitate dependentă, numai dacă se realizează cel puțin una dintre următoarele condiții:
persoana nerezidentă să fie prezentă în România pe durata unei perioade de timp care să depășesc, în total, 183 de zile din oricare perioadă de 12 luni consecutive, care se termină în anul calendaristic respectiv;
veniturile salariale sunt achitate de către angajator sau în numele său care este rezident;
cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în România constituie veniturile salariale;
persoanele fizice nerezidente care susțin o activitate independentă în România, prin intermediul unui sediu permanent, pentru venitul net anual impozabil din activitatea independentă, care este atribuibil la sediul permanent;
persoanele fizice rezidente, pentru veniturile nete câștigate atât în strainătate, cât și în Romania;
persoanele fizice nerezidente, care dețin și alte venituri.
Veniturile impozabile sunt acele categorii de venituri destinate impozitului pe venit și conșțin atât echivalentul în lei al veniturilor în natură, cât și veniturile în bani, cuprinzând următoarele categorii:
venituri din salarii;
venituri din activități independente ;
venituri din investiții;
venituri din cedarea folosinței bunurilor;
venituri din activități agricole;
venituri din pensii;
venituri din transferul proprietăților imobiliare;
venituri din premii și din jocuri de noroc
venituri din alte surse.
2.3.1 Impunerea veniturilor din salarii
Venituri din salarii sunt considerate toate veniturile în natură și/sau în bani obținute de o persoanã fizicã ce susține o activitate pe baza unui contract de muncã individual sau pe baza unui statut special prevãzut de lege, necontând perioada la care se referã, de forma sub care se acordã veniturile ori de denumirea acestora, chiar și indemnizațiile pentru incapacitate de muncã temporarã.
Determinarea impozitului pe venitul din salarii
Cei care beneficiază de venituri din salarii datorează un impozit final, lunar, care se determină și se reține la sursă de plãtitorii de venituri.
Impozitul lunar se calculează prin aplicarea unei cote de 16% de impunere procentuală proporțională, asupra unei baze de calcul care variază în acest fel:
la funcția de bază pentru veniturile din salarii, venitul impozabil este diferența dintre venitul net aferent unei luni de salariu și:
deducerea de bază personală oferită pentru luna respectivă;
contribuțiile la fondurile de pensii facultative
cotizația sindicală achitată în acea lună.
Venit brut – Contribuții obligatorii reținute = Venit net
Venit net – Deducere personală acordată – Cotizația sindicală – Contribuțiile la fondurile de pensii facultative = Venit impozabil
pentru veniturile obținute în alte cazuri decât cele de bază, se stabilește baza de calcul ca fiind diferența dintre venitul brut și contribuțiile obligatorii pentru fiecare loc unde se realizează acestea:
Venit brut – Contribuții obligatorii reținute = Venit impozabil
Plătitorii de venituri asimilate salariilor și de salarii sunt obligați să calculeze și să rețină impozitul aferent fiecărei luni de venit, la data realizării plății acestor venituri, precum și de a-l trimite la bugetul de stat până în data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătește aceste sume.
2.3.2 Impunerea veniturilor din activități independente
Din categoria veniturilor din activități independente fac parte veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, veniturile comerciale și veniturile din profesii libere, efectuate în mod separat și/sau într-o formă de asociere, chiar și din activități adiacente.
Veniturile comerciale sunt considerate veniturile din fapte de comerț ale plătitorilor, din practicarea unei meserii, precum și din prestări de servicii.
Veniturile din profesii libere constituie veniturile relizate din exercitarea profesiilor de consultant fiscal, de notar,avocat , auditor financiar, medicale, contabil autorizat, expert contabil, arhitect, consultant de plasament în valori mobiliare sau a altor profesii în vigoare, desfãșurate independent, în termenii legii.
Din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală provin veniturile din brevete de invenție, modele și desene, mărci de fabricã și de comerț, mostre, know-how, procedee tehnice, din drepturi conexe dreptului de autor, drepturi de autor și altele asemănătoare.
Reguli generale de stabilire a venitului net din activități independente determinat pe baza contabilității în partidă simplă
Din activități independente venitul net se calculează ca diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente realizării acestui venit, deductibile, cu ajutorul datelor din contabilitatea în partidă simplă. De la acestă regulă fac excepție venitul net stabilit pe baza normelor de venit și venitul net din drepturi de proprietate intelectuală.
Venit brut – Cheltuieli deductibile aferente realizării venitului = Venit net
Stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit
La contribuabilii care efectuează venituri comerciale, venitul net anual se calculează cu ajutorul normelor de venit de la locul de muncă.
Norma de venit pentru orice activitate independentă realizată de contribuabil care produce venit comercial nu trebuie să fie mai mică decât salariul minim brut de bază pe țară garantat în plată, în vigoare în momentul în care se stabilește acesta, inmulțit cu 12. Aceste prevederi prezentate în acest alineat se folosesc și în cazul în care activitatea respectivă se derulează în cazul unei asocieri fără o personalitate juridică, pentru fiecare din membrii asociați norma de venit fiind hotărâtă.
În cazul întreruperii temporare, respectiv al încetării activității în cursul anului, asociațiile fără personalitate juridică și persoanele fizice autorizate sunt obligate să depună autorizația de funcționare și să înștiințeze în termen de cinci zile, în scris, organele fiscale în a căror rază teritorială își susțin activitatea. Așa că, contribuabilii vor păstra o copie care să dovedească depunerea autorizației.
În situațiile prezentate mai sus, contribuabilii efectuându-și activitatea o parte din an, venitul net aferent perioadei cu adevărat lucrate se va calcula prin raportarea normei anuale de venit la 365 de zile, iar rezultatul se va inmulți cu numărul de zile de activitate:
Venit net aferent/ perioada efectiv lucrată = Norma anuală de venit/365 x Nr. de zile de activitate
Stabilirea venitului net anual din drepturile de proprietate intelectuală
Venitul net pentru drepturile de proprietate intelectuală se hotărăște prin scăderea din venitul brut a unor cheltuieli:
a) contribuțiile sociale obligatorii achitate; b) unei cheltuieli deductibile egală cu 60% din venitul brut;
La veniturile provenite din crearea unor lucrări de artă monumentalã, venitul net se hotărăște prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:
a) contribuțiile sociale obligatorii achitate; b) a unor cheltuieli deductibilă egale cu 70% din venitul brut.
În cazul în care moștenitorii exploatează drepturile de proprietate intelectuală, precum și în cazul remunerației compensatorii pentru copia privată și al remunerației reprezentând dreptul de suită, venitul net se calculează prin diferența dintre venitul brut a sumelor ce aparțin organismelor de gestiune colectivă sau ale altor plătitori de astfel de venituri,conform legii, fără aplicarea cotei forfetare de cheltuieli.
Termenul de plată
Veniturile din activitățile independente (excepție făcând cele impuse la sursă) vor fi impozitate și achitate trimestrial, cu ajutorul unei declarații anticipate, astfel că la sfârșitul anului se va realiza regularizarea impozitului prin Declarația 202 “Declarația specială privind veniturile din activități independente".
2.3.3 Impunerea veniturilor din investiții
Prezentarea veniturilor din investiții
Veniturile din investiții conțin:
a) câștiguri impozabile din dobânzi; b) venituri din transferul titlurilor de valoare; c) câștiguri din lichidarea unei persoane juridice; d) dividende;
e) câștiguri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, cu ajutorul unui contract, dar și orice alte operațiuni asemănătoare.
Stabilirea venitului din investiții
Pierderea netă anuală / Câștigul net anual din transferarea titlurilor de valoare, altele titluri decât valorile mobiliare în cazul societăților închise și părțile sociale, se calculează ca diferență dintre câștigurile și pierderile înregistrate în cursul acelui an fiscal, adică cumulat de la începutul anului, și este egală/egal cu câștigul net stabilit/pierderea netă stabilitã la sfârșitul trimestrului IV al acelui an fiscal. Pierderea netă anuală / Câștigul net anual se stabilește de către contribuabil,cu ajutorul declarației privind venitul efectuat.
Cota de impunere și termenul de plată
Veniturile sub forma unor dividende, chiar și sumele primite în urma deținerii de titluri de participare la fondurile, de investiții, închise, se impun cu o cotã de 16% din suma lor. Obligația reținerii și calculãrii impozitului pe veniturile sub forma unor dividende revine persoanelor juridice, în momentul plății dividendelor cãtre asociați sau acționari. Limita de virare a impozitului este pânã la data de 25 inclusiv a urmãtoarei luni fața de cea în care se realizează plata. În cazul dividendelor distribuite, care nu au fost achitate asociaților sau acționarilor până la sfârșitul anului în care a fost aprobate situațiile financiare, impozitul pe dividende se achită pânã la data de 25 ianuarie inclusiv a următorului an.
Veniturile sub forma unor dobânzi efectuate începând cu data de 1 iulie 2010 constituite instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate impunându-se cu o cotă de 16% din suma lor, impozitul devenind final, indiferent de data la care s-a constituit raportului juridic. Pentru veniturile sub forma unor dobânzi, impozitul se reține și se calculează de plătitorii de astfel de venituri la momentul în care au fost înregistrate în contul de depozit al titularului sau în contul curent, adică la momentul răscumpărării, în cazul anumitor instrumente de economisire. În cazul sumelor primite sub forma unei dobânzi pentru împrumuturile date pe baza unor contractelor civile, calculul impozitului datorat de plătitorii de venit se realizează în momentul în care se plătește dobânda. Virarea impozitului se face lunar pentru veniturile din dobânzi, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare răscumpãrãrii/înregistrării, în cazul anumitor instrumente de economisire, adică la momentul plății dobânzii, pentru venituri de astfel de natură,cu ajutorul contractelor civile.
Câștigul net determinat din transferul titlurilor de valoare la sfârșitul fiecărui trimestru, alte transferuri decât valorile mobiliare în cazul societăților închise și părțile sociale, se impune cu cota de 16%. Obligația calculării acestui impozit fiind plata anticipată trimestrială în contul impozitului pe câștigul net anual impozabil care ajunge la contribuabil, cu ajutorul declarației de impunere trimestrială achitată până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru fiecare trimestru. Termenul de declarare constituie și termenul de plată a impozitului care reprezintă plata anticipată trimestrială la bugetul de stat. Obligația plății și declarării impozitului se cuvine contribuabilului. Impozitul de plată fiind plată anticipată trimestrială, adică impozitul de restituit trimestrial se determină ca și diferența dintre impozitul datorat pe venitul net cumulat de la începutul anului până la terminarea perioadei de raportare și impozitul datorat pe venitul net cumulat de la începutul anului până la terminarea perioadei de raportare anterioară.
Câștigul din operații de vânzare-cumpărare de valută la termen, cu ajutorul contractului, dar și din alte operații de acest fel, se impune cu o cotă de 16% la toate tranzacțiile, impozitul oprit constituind plata înaintată în contul impozitului datorat. Obligația reținerii, calculării și virării impozitului revine mediatorilor sau altor plătitoride venit, în funcție de caz. Impozitul reținut și calculat, fiind plată anticipată, se transferă până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acesta a fost reținut.
2.3.4 Impunerea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt câștigurile, în natură și/sau în bani,care provin din cedarea folosinței bunurilor imobile și mobile, obținute de proprietar, deținător legal sau uzufructuar.
Câștigul net din cedarea folosinței bunurilor se hotărăște prin deducerea din venitul brut a consumurilor determinate prin aplicarea unei cote de 25% asupra venitului brut.
Câștigurile din cedarea folosinței bunurilor vor fi supuse impozitării și achitate trimestrial, cu ajutorul unei declarații anticipate,astfel că la sfârșitul anului se realizeze regularizarea impozitelor prin Declarația 206 “Declarația specială privind cedarea folosinței bunurilor”.
2.3.5 Impunerea veniturilor din activități agricole
Definirea veniturilor din activități agricole
Veniturile din activități agricole sunt câștiguri din următoarele activități: a) valorificarea după recoltare a produselor agricole obținute, în stare naturală, de pe terenurile agricole luate în arendă sau proprietate privată, spre unități specializate în colectare, unități de procesare industrială sau alte unități;
b) valorificarea și cultivarea legumelor, zarzavaturilor și florilor, în soarii și sere special amenajate acestor scopuri și/sau în sisteme irigate;
c) valorificarea și cultivarea plantelor decorative, arbuștilor și ciupercilor;
d) exploatarea pepinierelor pomicole, viticole și altele asemănătoare.
Stabilirea venitului net anual din activități agricole pe bază de norme de venit
Normele de venit sunt aprobate de direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale, fiind hotărăte de direcțiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Dezvoltării Rurale, Agriculturii și Pădurilor. Normele de venit se publică și se stabilesc până cel mai târziu în 31 mai în anul pentru care se aplică acele norme de venit. Normele de venit se hotărăsc pe unitatea de suprafață.
16% x Venit net anual (norma de venit anuală) = Impozit pe veniturile din activități agricole
Contribuabilul care desfășoară o activitate agricolă poate opta pentru determinarea venitului net anual din activitatea respectivă pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. În acest caz, contribuabilul va efectua plăți anticipate cu titlu de impozit determinate în funcție de venitul net stabilit în sistem real.
16% x Venit net anual (în sistem real) = Impozit pe veniturile din activități agricole
Venitul brut – Cheltuieli deductibile = Venitul net anual
Termenul de plată
Fiecare contribuabil care deține o activitate agricolă pentru care venitul se calculează cu ajutorul unei norme de venit are obligația de a depune în fiecare an o declarație la organul fiscal competent, până în 25 mai inclusiv în acel an fiscal, pentru anul în curs. Dacă un contribuabilul începe să desfășoare o activitate după data de 25 mai, declarația trebuie depusă în termen de 15 zile inclusiv de la data la care contribuabilul începe acea activitatea.
Dacă venitul se determină în sistem real plătitorul care obține venituri din activități agricole este obligat să efectueze plăți anticipate pentru aceste venituri, iar apoi urmând a fi regularizate de organul fiscal competent, ce va emite o decizie de impunere anuală.
2.3.6 Impunerea veniturilor din pensii
Veniturile din pensii sunt sume primite ca pensii de la fondurile întemeiate din contribuțiile sociale obligatorii realizate către un sistem de asigurări sociale, chiar și cele finanțate de la bugetul de stat și cele din fonduri de pensii facultative.
Venitul lunar impozabil din pensii se hotărăște prin deducerea venitului din pensie a unei sume neimpozabile de 1.000 lei lunar și a contribuțiilor obligatorii reținute, calculate și suportate de persoana fizică.
Venituri din pensii – Suma neimpozabilă = Venit impozabil
Impozitul determinat se reține la data realizării plății pensiei și se transferă la bugetul de stat până în data de 25 inclusiv a lunii descendente celei pentru care se realizează plata pensiei.
2.3.7 Impunerea veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimonial personal
Câștigurile din transferul proprietăților imobiliare din bunurile personale se referă la schimbarea dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice asupra construcțiilor de toate felurile și a zonelor aferente acestora, precum și asupra zonelor de orice fel fără construcții.
Baza de impozitare a câștigurilor din veniturile din transferul bunurilor imobiliare din patrimoniul personal este reprezentată de valoarea declarată de părți în actul prin care se transmite dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale.
Cota de impozitare
Pentru construcțiile de orice tip cu terenurile aferente acestora, dar și pentru terenurile de orice tip fără construcții, procurate într-un termen de până la 3 ani inclusiv:
– până la valoarea de 200.000 lei inclusive este 3%;
– mai mult de 200.000 lei, 6.000 lei + 2% adunate la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv;
La construcțiile de orice fel cu terenurile aferente lor, dar și pentru terenurile de orice fel fără construcții, procurate la o dată mai mare de 3 ani:
– până la valoarea de 200.000 lei inclusive este 2%;
– peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% adaugat la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv.
Termenul de plată
Termenul de transferare al impozitului este până la data de 25 inclusiv a următoarei luni față de cea în care a fost reținut.
2.3.8 Impumerea veniturilor din premii și jocuri de noroc
Veniturile din premii conțin veniturile din concursuri, altele decât veniturile neimpozabile sub forma unor premii, respectiv:
Premiile realizate de sportivii medaliați la campionatele europene, mondiale și la jocurile olimpice;
Drepturile și alte premii sub formă de masă, cazare, transport și altele de acest fel, obținute de studenți și elevi în cadrul unor competiții interne și internaționale, inclusiv studenți și elevi nerezindenți în cadrul competițiilor în România.
Câștigurile din jocuri de noroc conțin veniturile realizate în urma participării la jocuri de noroc, fără cele realizate la mașini electronice cu câștiguri și jocuri de tip cazino. Din această categorie fac parte veniturile obținute din jocurile de noroc, cum sunt veniturile din cele de tip keno și bingo în săli de joc, chiar și cele de tip pronosticuri, pariuri sportive și jackpot, jocuri-concurs cu câștiguri de toate felurile, veniturile obținute din organizarea de tombole, loterii.
Stabilirea venitului net din premii și jocuri de noroc
Venitul net reprezintă diferența dintre venitul din jocuri de noroc sau din premii și suma care reprezintă venitul neimpozabil.
Venit din jocuri de noroc/premii – Venit neimpozabil = Venit net impozabil
Cota de impunere
Prin reținerea la sursă, veniturile sub forma unor premii se impun cu cota de 16% aplicată asupra căștigului net realizat din fiecare premiu.
Prin reținerea la sursă, veniturile din jocuri de noroc se impun cu cota de 25% aplicată asupra venitului net. Venitul net se calculează la stadiul câștigurilor realizate într-o singură zi de la același plătitor sau organizator.
Termen de plată
Impozitul pe venit astfel reținut și calculat se transferă la bugetul de stat pânã în data de 25 inclusiv a lunii urmãtoare fată de cea în care a fost reținut.
2.3.9 Impunerea veniturilor din alte surse
Următoarele venituri, care însă nu sunt limitate, sunt:
a) primele de asigurări care sunt suportate de o persoană fizică independentă sau de orice fel de entitate, în cadrul unei preocupări pentru o persoană fizică cu care suportatorul nu are o relație generatoare de câștiguri din salarii;
b) câștiguri primite de la societățile de asigurãri, în urma contractului de asigurare semnat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare;
c) venituri, sub formă de diferență de preț pentru anumite servicii, bunuri și alte drepturi, primite de persoanele fizice foști salariați, pensionari, potrivit clauzelor contractului de muncã sau în baza anumitor legi;
d) venituri încasate de persoanele fizice care reprezintă onorarii din activitatea de arbitraj comercial.
La veniturile din alte surse, baza de impozitare este reprezentată de venitul brut realizat.
Termenul limită de transferare al impozitului este data de 25 inclusiv a lunii următoare față de cea în care a fost reținut.
2.4 Scutiri de la plata impozitului pe venitul persoanelor fizice
Scutirile de la achitarea impozitului pe venit prevăzute în actele normative având unele măsuri de protecție în urma concedierilor colective, iar pentru personalul disponibilizat,acestea rămân valabile până la data expirării.
Pierderile percepute în perioada de scutire de plătitori nu se compensează cu căștigurile obținute din alte categorii de venituri în acei ani și nu se raportează, reprezentând astfel pierderi definitive ale plătitorilor.
Veniturile neimpozabile sunt câștiguri care nu se supun impozitării din cauza unor considerente de ordin economic, politic, social etc. Venituri neimpozabile sunt considerate urmatoarele venituri:
indemnizațiile, ajutoarele și alte forme de sprijin cu anumite destinații, oferite din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor special și din alte fonduri publice;
sumele exacte pentru îngrijirea pensionarilor care au fost găsiți cu gradul I de invaliditate, precum și pensiile acestora;
contravaloarea cupoanelor care reprezintă bonurile de valoare acordate odată cu titlu gratuit persoanelor fizice;
câștigurile obținute în urma transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile din averea personal;
bunurile sau sumele primite sub formă de mecenat sau sponsorizare;
bunurile sau sumele primite cu titlu de donație și moștenire;
bursele primite de acele persoane ce urmează orice formă de perfecționare sau școlarizare în cadrul instituționalizat;
premiile câștigate de sportivii medaliați la campionatele europene, mondiale sau la jocurile olimpice;
alte drepturi și premiile sub formă de transport, cazare, masă și altele asemănătoare;
veniturile încasate de cetățeni străini pentru activitatea de consultanță ținută în România.
În veniturile salariale nu sunt impozabile și nu sunt incluse sumele următoare:
ajutoarele pentru pierderi de produse în propriile gospodãrii în urma calamitãților naturale, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile incurabile și grave, darurile oferite salariatelor, veniturile care reprezintă cadouri pentru copiii minori ai angajaților, contravaloarea transportului până la locul de muncă al angajatului și înapoi, costul prestațiilor odihnă pentru și tratament, chiar și transportul pentru salariații proprii și membrii familiei lor, oferite de angajator pentru proprii salariați sau alte persoane, după cum este prevăzut în contractul de muncă.
drepturile de hrană oferite de patroni angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare;
contravaloarea pentru folosirea locuinței din incinta unității sau a locuinței de serviciu
contravaloarea chiriei și cazarea pentru locuințele care sunt puse la dispoziția angajaților consulari și diplomatic, a oficialităților publice care lucrează în străinătate;
contravaloarea echipamentului individual de protecție și de lucru, a echipamentelor tehnice, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a alimentației de protecție, a altor drepturi de protecție a muncii, dar și a drepturilor de echipament și a uniformelor obligatorii;
contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru angajații care își au domiciliul în altă localitate și localitatea unde se găsește locul de muncă al lor, la nivelul unui abonament lunar, în situațiile în care nu se suportă contravaloarea chiriei sau nu se asigură o locuință;
sumele încasate de angajați pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și transport a indemnizației primite în perioada detașării și delegării într-o altă localitate, în străinătate și în țară, în interesul serviciului. De la aceste prevederi fac excepție sumele date de persoanele juridice fără obiectiv patrimonial și de alte persoane neplătitoare de indemnizația dată salariaților din instituții publice sau de impozit pe profit peste limita de 2,5;
sumele încasate pentru acoperirea cheltuielilor de mutare a domiciliului în interesul serviciului;
indemnizațiile de instalare care se dau o singură dată, în cazul în care locul de muncă se află într-o altă localitate decât cea cu domiciliu, în primul an de activitate după terminarea studiilor;
câștigurile din salarii realizate de către persoanele cu handicap accentuat sau grav;
câștigurile din salarii, ca urmare a ocupației de creare de programe pentru calculator;
avantajele sau sumele încasate de persoane fizice din activități dependente realizate în străinătate, neținandu-se cont de tratamentul fiscal din acel stat;
cheltuielile realizate de angajator pentru perfecționarea angajatului și pregătirea profesională legată de activitatea făcută de angajat pentru patron.
Avantajele primite în natură și în bani și puse pe seama salariatului în cauză nu se impozitează.
Nu reprezintă venit din transferul proprietăților imobiliare din averea personală, excepție făcând următoarele:
aportul în natură al societăților comerciale la capitalul social;
veniturile obținute din înstrăinarea construcțiilor de orice tip cu terenul aferent, fără construcții din extravilan și intravilan obținute de contribuabil prin:
schimb imobliliar;
donație sau moștenire între rude până la al patrulea grad inclusiv;
reconstituirea dreptului de proprietate.
2.5. Obligațiile declarative ale plătitorilor de impozit pe venit
Plătitorii de venituri, cu modalitate de reținere la sursă a impozitelor, sunt siliți să rețină, să calculeze, să declare, să vireze impozitul reținut la sursă, până la data fixată de virare a acestuia inclusiv.
Plătitorii de venituri, cu modalitate de reținere la sursă a impozitelor, au obligația sã predea o declarație privind reținerea și calcularea impozitului pentru oricare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul expirat.
Declarațiile de venit estimat
Asociațiile fără personalitate juridică, precum și, contribuabilii, care în cursul anului fiscal încep o activitate sunt obligați să predea o declarație la organul fiscal competent referitoare la cheltuielile și veniturile estimate pentru anul fiscal, în 15 zile de la data producerii evenimentului. De la prevederile prezentului alineat fac excepție contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul este perceput prin reținere la sursă.
Contribuabilii care realizeză venituri din cedarea folosinței bunurilor, altele decât veniturile din arendare la care impunerea este finală, au obligația să predea o declarație privind norma de venit/venitul estimat, în 15 zile de când a fost încheiat contractului între părți. Declarația privind norma de venit/venitul estimat se depune la organul fiscal odată cu înregistrarea contractului încheiat între părți. Contribuabilii care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole au obligația înregistrării modificărilor survenite ulterior, în termen de 15 zile de la producerea/încheierea modificării acestuia, la organul fiscal, precum și a înregistrării contractului încheiat între părți.
Contribuabilii care au realizat pierderi în anul anterior și cei care pe perioade mai mici decât anul fiscal au realizat venituri, precum și cei care, estimează că vor realiza venituri care variază cu cel puțin 20% față de anul anterior depun, declarația privind norma de venit/ venitul estimat odată cu declarația privind venitul realizat.
Contribuabilii pentru care cheltuielile se calculează în sistem forfetar, precum și cei care calculează venitul net pe bază de norme de venit, și care au optat pentru calcularea venitului net în sistem real, predau declarația privind norma de venit/venitul estimat completată corespunzãtor.
Declarația privind venitul realizat
Contribuabilii care realizează, într-o formă de asociere sau individual, venituri din activități agricole, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități independente, determinate în sistem real, au obligația de a preda o declarație privind venitul obținut la organul fiscal competent, pentru oricare an fiscal, până la 25 mai inclusiv a anului următor celui de îndeplinire a venitului. Declarația privind venitul efectuat se completează pentru fiecare categorie de venit și sursă. Pentru veniturile efectuare într-o formă de asociere, venitul declarat va fi pierderea distribuit/venitul net din asociere.
Declarația privind venitul realizat se depune și se completează la organul fiscal competent pentru oricare an fiscal până 25 mai inclusiv a anului următor celui de efectuare a pierderii nete anuale/câștigului net anual, generată/generat de:
a) operații de vânzare-cumpărare de valută la termen, cu ajutorul unui contract, și orice alte operații de acest fel.
b) transferuri de titluri de valoare, diferite de valorile mobiliare și părțile sociale, în cazul societăților închise;
Declarația trimestrială de impunere se completează pentru pierderea netă/câștigul net determinată/determinat la sfârșitul fiecărui trimestru, generată/generat de operații cu titluri de valoare, altele decât valorile mobiliare și părțile sociale , în cazul societăților închise.
Nu se depun declarații privind venitul realizat pentru următoarele categorii de venituri:
a) venituri din cedarea folosinței bunurilor, impunerea acestora fiind finală, cu excepția contribuabililor care au predat declarații privind norma de venit/venitul estimat în luna decembrie și pentru care conform legii, nu s-au stabilit plăți anticipate;
b) venituri nete calculate pe bază de norme de venit, excepție făcând contribuabilii care au depus declarații privind norma de veni /venitul estimat în luna decembrie și pentru care nu s-au constituit plăți anticipate;
c) venituri din premii și din jocuri de noroc precum și venituri din investiții, a căror impunere este finală;
d) venituri asimilate salariilor și venituri sub formă de salarii, pentru care informațiile sunt incluse în declarația privind reținerea și calcularea impozitului pentru fiecare declarații lunare sau beneficiar de venit , depuse de contribuabili.
e) venituri din transferul proprietăților imobiliare;
f) venituri din pensii;
g) venituri din activități agricole, a căror impunere este finală;
h) venituri din alte surse.
Declarația 200
Formularul 200, subintitulat “Declarație specială privind veniturile realizate”, trebuie depus și completat la administrația fiscală de pe raza domiciliului până la data de 15 mai pentru veniturile din anul fiscal anterior.
Declarația 200 se depune și se completează de cei care realizează venituri în natură și/sau în bani provenind din:
cedarea folosinței bunurilor imobile și mobile , realizate în calitate de uzufructuar, proprietar, sau alt deținător legal;
activități independente, care pot fi profesii libere (avocat,medic, consultant fiscal, notar, arhitect etc.), activități comerciale, sau drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor, brevete de invenție, know-how etc.);
câștiguri rezultate din transferul titlurilor de valoare;
activitati agricole impuse in sistem real, pe baza datelor din contabilitatea in partida simpla;
Declarația 200 se depune fie într-o formă de asociere, fie ca activitate în mod individual, în cazul veniturilor din activități independente. Dacă se realizează de la mai mulți plătitori venituri din drepturi de proprietate intelectuală, se va depune declarația 200 o singură dată, cumulat.
Declarația 200 se completează pentru fiecare sursă de realizare a venitului și pentru fiecare categorie de venit.
Pentru contribuabilii care dețin venituri din activități agricole, declarația 200 se va preda pentru fiecare regiune în a cărei rază teritorială se găsește terenul cultivat, respectiv, pentru fiecare loc de realizare a venitului.
Declarația 200 nu trebuie predată dacă veniturile din activități independente au fost impuse pe bază de norme de venit sau dacă nu s-au stabilit plăți anticipate pentru acestea și declarațiile de venit estimativ au fost predate în luna decembrie.
Declaratia 200:
termenul de depunere anual este până la 15 mai a anului urmator celui efectuare a venitului;
poate fi depusă ori de cate ori se constată erori în declaratia 200 anterioară, prin completarea unei declaratii rectificative;
se completează în două exemplare: copia la declarația 200 se pastrează, iar originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială este aflat domiciliul;
poate fi trimisă prin poștă, prin scrisoare recomandată sau poate fi depusă direct la organul fiscal.
Declarația 220
Declarația 200 se predă de către persoanele fizice care realizează, într-o formă de asociere sau în mod individual , venituri în natură și/sau în bani din România, provenind din:
1. Cedarea folosinței bunurilor;
2. Activități agricole impuse în sistem real;
3. Activități independente.
Formularul se utilizează pentru exercitarea opțiunii privind schimbarea modului de determinare a venitului net precum și pentru declararea veniturilor și cheltuielilor estimate a se efectua în anul de impunere.
Declarația se predă și de către contribuabilii care obțin venituri din activități independente supuse pe bază de norme de venit.
Declarația 205
Declaratia 205 se predă de către plătitorii de venituri care au avut datoria virării, reținerii și calculării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă. Mai exact, acest formular trebuie sa depună:
Plătitorii de venit care au obligația virării, reținerii și calculării, impozitului pe veniturile în regim de reținere la sursă, excepție făcând veniturile de natură salarială și veniturile asimilate acestoră pentru veniturile obținute din: vânzarea bunurilor în regim de consignație; drepturi de proprietate intelectuală; contracte de mandat/comision comercial; contracte de agent; activitatea de expertiză tehnică și contabilă, judiciară și extrajudiciară; activități desfășurate în baza contractelor/ convențiilor civile încheiate conform Codului civil; activități independente efectuate într-o formă de asociere cu o microîntreprindere, persoană juridică; câștiguri din transferul titlurilor de valoare, diferite de valorile mobiliare și părțile sociale în cazul societăților închise; câștigurile din tranzacțiile de vânzare cumpărare de valută la termen, precum și orice alte operațiuni similare; dobânzi; dividende; lichidarea persoanei juridice; câștiguri din transferul valorilor mobiliare, în cazul părților sociale și a societăților închise; activități agricole; pensii; premii și jocuri de noroc; alte surse.
Plătitorii de venituri din activități agricole obținute de persoanele fizice din valorificarea produselor agricole realizate în stare naturală, după recoltare, de pe terenurile agricole luate în arendă sau proprietate privată, către unități de procesare industrial, unități specializate pentru colectare sau către alte unități.
Societățile de administrare, intermediari a investitțiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare sau alți plătitori de venit, după caz, pentru pierderile/câștigurile efectuate de persoanele fizice, aferente operațiunilor cu titluri de valoare, altele decât valorile mobiliare și părțile sociale în cazul societăților închise.
Formularul 205 trebuie depus până la 29 februarie la Fisc, se depune și se completează pentru impozitele reținute la sursă aferente următoarelor categorii de venituri:
1) venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignație;
2) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
3) venituri obținute în baza unui mandat comercial sau contract de comision;
4) venituri obținute în baza unui contract de agent;
5) venituri din activități desfășurate în baza convențiilor/contractelor civile încheiate potrivit Codului civil;
6) venituri din activități de expertiză tehnică și contabilă, extrajudiciară și judiciară;
7) venituri sub forma câștigurilor din tranzacții de vânzare-cumparare în valută la termen precum și orice alte operațiuni similare;
8) venituri din activități independente obținute într-o formă de asociere cu o microîntreprindere, persoană juridică;
9) câștiguri din transferul titlurilor de valoare, altele decât valorile mobiliare și părțile sociale în cazul societăților închise;
10) venituri din dobânzi;
11) venituri din dividende;
12) venituri din lichidarea persoanei juridice;
13) câștiguri din transferul valorilor mobiliare, în cazul părților sociale și a societăților închise;
14) venituri din pensii
15) venituri din activități agricole;
16) venituri din premii și jocuri de noroc;
17) venituri din alte surse.
Concluzii
În concluzie, impozitul pe venit se calculează prin aplicarea cotei de impunere proporțională procentuală de 16% asupra venitului net, determinat în sistem real, cât și pe bază de norme de venit, impozitul fiind final, excepție făcând veniturile din transferul proprietăților imobiliare.
Concluzia generală cu privire la plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitului pe venit: aceștia au datoria de a depune la organul fiscal competent o “Declarație informativă privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursă”, pe beneficiari de venit.
Declarația se depune și se completează de plătitorii de venit, care au obligația reținerii, virării și calculării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă, cu excepția veniturilor de natură salarială și asimilate acestora.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ. IMPUNEREA VENITURILOR DIN EXERCITAREA PROFESIEI DE EXPERT CONTABIL
3.1 Atribuțiile unui expert contabil
Meseria de expert contabil se exercită de către persoanele care au studii în domeniu prin două modalități și anume: în cadrul unei companii cu un compartiment de contabilitate sau independent.
Expertul contabil este persoana care are competența profesională de a aprecia și a verifica modul de conducere și organizare a activității de contabilitate și economico-financiare, de a verifica legalitatea contului de profit și pierderi și a bilanțului și de a supraveghea gestiunea societăților comerciale.
Expertul contabil întocmește raport asupra concluziilor, constatărilor, recomandărilor și opiniilor sale.
Poate de asemenea, expertul contabil să conducă și să organizeze contabilitatea societăților comerciale, și prin procedeele specifice contabilității să analizeze situația fiscală, financiară și economică a acestora.
Pe bază de examen se dobândește calitatea de expert contabil.
Calitatea de expert contabil poate fi câștigată de persoana care realizează următoarele condiții:
are studii cu diplomă acceptată de Ministerul Învățământului, studii superioare în specialitatea contabilitate finanțe și practică de cel puțin 3 ani în specialitate;
are capacitate deplină de exercițiu
a promovat examenul de expert contabil
potrivit legislației în vigoare nu a suferit nici o condamnare care interzice dreptul de administrare și gestiune a societăților comerciale.
Poate executa pentru persoanele juridice și fizice expertul contabil următoarele lucrări:
acordă asistență privind ținerea și organizarea contabilității
supraveghează sau ține contabilitatea și verifică sau întocmește bilanțul contabil
execută alte lucrări cu caracter fiscal, financiar-contabil, de organizare informatică și administrativă
efectuează expertize contabile solicitate de persoane jurice sau fizice în condițiiloe prevăzute de lege
îndeplinește atribuțiile care sunt prevăzute în mandatul de cenzori.
Experții contabili își exercită profesia individual sau pot constitui societăți comerciale.
Trebuie să îndeplinească societățile comerciale de expertiză contabilă următoarele condiții:
majoritatea asociaților sau acționarilor să dețină părțile sociale sau acțiunile și să fie experți contabili
exercitarea profesiei de expert contabil să fie obiectul de activitate
să fie nominative acțiunile și orice nou acționar sau asociat să fie acceptat de adunarea generală
consiliul societății comerciale de administrație să fie ales de majoritatea asociaților sau acționarilor experți contabili.
Veniturile și cheltuielile unui expert contabil
Tabelul 1. Evoluția veniturilor realizate din activități independente în perioada 2009-2011
Sursa: date prelucrate după declarația fiscală
Tabelul 2. Evoluția cheltuielilor deductibile realizate în perioada 2009-2011
Sursa: date prelucrate după declarația fiscală
În categoria materiale consumabile au fost incluse:
Hârtie
Toner
Cerneală
Pix
Lipici
Capse
Folii protecție
Dosare plastic
Dosare carton
Biblioraft
Cheltuielile executate de terți repezintă:
Cheltuieli reparații
Zugrăveli
Cheltuielile cu obiectele de inventar reprezintă:
Achiziție de mese
Achiziție de scaune
Achiziție de birou
Achiziție de dulap
Achiziție de frigider
Achiziție de cuptor cu microunde
Achiziție de cafetieră
În categoria cheltuielilor de asigurare bunuri au fost incluse:
Asigurare CASCO auto
Asigurare RCA
Asigurare spațiu sediu
Cheltuielile poștale și telecomunicații reprezintă:
Factură telefon fix și mobil
Factură internet
Timbre poștale corespondență
Cheltuielile cu energia și apa reprezintă:
Factură energie electrică
Factură apă
Cheltuielile cu transportul de bunuri reprezintă abonamentele .
În categoria cheltuielilor cu amortizarea a fost inclusă o imprimantă multifuncțională.
În categoria cheltuielilor cu combustibilul au fost incluse:
Benzina
Lemne pentru foc
Cheltuielile cu pregătirea profesională reprezintă cursurile.
Cheltuielile pentru participare la congrese și ședințe reprezintă taxa de participare.
În categoria cheltuielilor de delegare au fost incluse diurnele.
Tabelul 3. Evoluția cheltuielilor deductibile limitat realizate în perioada 2009-2011
Sursa: date prelucrate după declarația fiscală
Cheltuieli sponsorizare:
2009: 5% (Venit – Cheltuieli deductibile) = 5% x (15000 – 6539) = 423
2010: 5% (Venit – Cheltuieli deductibile) = 5% x (14300 – 7494) = 340
2011: 5% (Venit – Cheltuieli deductibile) = 5% x (14400 – 7903) = 325
Cheltuieli de protocol:
2009: 2% x (Venit – Cheltuieli deductibile) = 2% x (15000 – 6539) = 169
2010: 2% x (Venit – Cheltuieli deductibile) = 2% x (14300 – 7494) = 136
2011: 2% x (Venit – Cheltuieli deductibile) = 2% x (14400 – 7903) = 130
Cotizații Asociație Profesională:
2009: 2% x (Venit – Cheltuieli deductibile) = 2% x (15000 – 6539) = 169
2010: 2% x (Venit – Cheltuieli deductibile) = 2% x (14300 – 7494) = 136
2011: 2% x (Venit – Cheltuieli deductibile) = 2% x (14400 – 7903) = 130
Tabelul 4. Evoluția cheltuielilor nedeductibile realizate în perioada 2009-2011
Sursa: date prelucrate după declarația fiscală
Tabelul 5. Calculul impozitului pe venit din cedarea folosinței bunurilor:
Sursa: date prelucrate după declarația fiscală
Tabelul 6. Calculul impozitului pe venit activității de expertiză contabilă:
Sursa: date prelucrate după declarația fiscală
Venit impozabil 2009 = Venituri – Cheltuieli deductibile = 15000 – 8224 = 6776
Venit impozabil 2010 = Venituri – Cheltuieli deductibile = 14300 – 9049 = 5251
Venit impozabil2011 = Venituri – Cheltuieli deductibile = 14400 – 9493 = 4907
Impozitul pe venit datorat 2009 : 16% x Venitul net = 16% x 6776 = 1084
Impozitul pe venit datorat 2010 : 16% x Venitul net = 16% x 5251 = 840
Impozitul pe venit datorat 2011 : 16% x Venitul net = 16% x 4907 = 785
Total cheltuieli 2009:
Cheltuieli deductibile: 1685 + 6539 = 8224
Cheltuieli nedeductibile: 186 + 1029 = 1215
Total cheltuieli = Cheltuieli deductibile + Cheltuieli nedeductibile = 8224 + 1215 = 9439
Total cheltuieli 2010:
Cheltuieli deductibile: 1555 + 7494 = 9049
Cheltuieli nedeductibile: 1057 + 243 = 1300
Total cheltuieli = Cheltuieli deductibile + Cheltuieli nedeductibile = 9049 + 1300 = 10349
Total cheltuieli 2011:
Cheltuieli deductibile: 1590 + 7903 = 9493
Cheltuieli nedeductibile: 2230 + 364 = 2594
Total cheltuieli = Cheltuieli deductibile + Cheltuieli nedeductibile = 9493 + 2594 = 12087
Ponderea cheltuielilor deductibile în totalul cheltuielilor 2009: 8224/9439 x 100 = 87,13%
Ponderea cheltuielilor deductibile în totalul cheltuielilor 2010: 9049/10349 x 100 = 87,43%
Ponderea cheltuielilor deductibile în totalul cheltuielilor 2011: 9493/12087 x 100 = 78,53%
Ponderea cheltuielilor nedeductibile în totalul cheltuielilor 2009: 1215/9439 x 100 = 12,87%
Ponderea cheltuielilor nedeductibile în totalul cheltuielilor 2010: 1300/10349 x 100 = 12,56%
Ponderea cheltuielilor nedeductibile în totalul cheltuielilor 2011: 2594/12087 x 100 = 21,46%
Tabelul 7. Evoluția venitului net și a impozitului pe venit
Sursa: date prelucrate după declarația fiscală
Având în vedere evoluția venitului net și a impozitului pe venit constatăm o diminuare a venitului realizat în anii analizați de la 6776 în anul 2009 la 4907 în anul 2011 ceea ce a determinat și o diminuare a impozitului pe venit datorat de la 1084 în 2009 la 785 în 2011.
În anul 2009 venitul estimat este mai mic decât cel realizat (5500 față de 6776) ceea ce determină o diferență de impozit de achitat de 204 lei.
În anul 2010 venitul estimat este mai mare decât cel realizat (6776 față de 5221) ceea ce determină o diferență de impozit de recuperat de 244 lei.
În anul 2011 venitul estimat este mai mare decât cel realizat (5251 față de 4907) ceea ce determină o diferență de impozit de recuperat de 55 lei.
Veniturile din activitatea profesională a expertului contabil realizate în anul 2011 reprezintă 96% din cele ale anului 2009 în timp ce cheltuielile deductibile realizate în anul 2011 reprezintă 120,85% din cele ale anului 2009.
Ponderea cheltuielilor deductibile în totalul cheltuielilor în anul 2009 a fost de 87,13% față de 87,43% în anul 2010 și 78,53% în anul 2011.
Cheltuielile nedeductibile au înregistrat o creștere de 216,71% în anul 2011 față de 2009 adică 2230 lei față de 1029 lei.
Ponderea cheltuielilor nedeductibile în totalul cheltuielilor în anul 2009 a fost de 12,87% față de 12,56% în 2010 și 21,46% în anul 2011.
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor au avut o tendință ascendentă pe toată perioada analizată, ca și cea a impozitului pe venit deoarece impozitul s-a determinat prin aplicarea cotelor forfetare de cheltuieli (25%) având în vedere că este vorba de 2 contracte de închiriere.
CONCLUZII
Impozitul reprezintă principalul alimentator al bugetului cu venituri bănești, constituind o necesitate pentru toate societățile.
Elementele tehnice ale impozitelor sunt: subiectul impunerii, obiectul impozitului, sursa impozitului, suportatorul impozitului, cota impozitului, unitatea de impunere, termenul impozitului, constrângerile și facilitățile fiscale.
Tot în cadrul acestui capitol am clasificat impozitele: după materia impozablă, după scopul impozitului, după modul de așezare, după organul care administrează impozitul, după frecvența încasărilor de către stat și după incidență.
Anul 1990 este anul ce a adus cele mai importante modificări în evoluția sistemului nostru fiscal. Hotărârile aveau amprenta schimbării spre economia liberă, dar care încă este majoritară de stat. Aceste schimbări au însemnat începutul reformelor fiscale.
Categoriile de venituri impozabile sunt: veniturile din salarii, veniturile din activități independete, veniturile din investiții, veniturile din cedarea folosinței bunurilor, veniturile din activități agricole, veniturile din pensii, veniturile din transferul proprietăților imobiliare, venituri din premii și jocuri de noroc și venituri din alte surse.
Sistemul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice presupune asigurarea unui tratament fiscal echitabil diferitelor categorii de venituri impozabile realizate de contribuabili din orice sursă, atât în afara României, cât și în România.
Sarcina fiscală a fiecărui contribuabil creștea progresiv în funcție de creșterea venitului impozabil ca urmare a cotelor de impunere progressive pe tranșe de venit, asigurându-se echitatea fiscal la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora.
Începând cu data de 1 ianuarie 2005, prin trecerea la cota unică de impozitare, diferențerea sarcinii fiscal se realizează pe seama modificării bazei de impozitare. În schimb, s-au instituit cote diferențiate de impozit pentru anumite câștiguri și/sau venituri din diferite tranzacții cu titluri de valoare pe bază de contract. Totodată, începând cu 1 iunie 2005, a fost introdus impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare.
Toate aspectele privind depunerea și întocmirea declarațiilor fiscale, realizarea creanțelor fiscale, inclusiv executarea silită, soluționarea contestațiilor, inspecția fiscal, precum și cele referitoare la evaziunea fiscală sunt soluționate conform reglementării generale.
În studiul de caz, activitatea independentă desfășurată de expertul contabil în cauză respect reglementările în vigoare cu privire la determinarea venitului din activități independente și calculul impozitului datorat.
Având în vedere diminuarea venitului net în perioada analizată este indispensabilă analiza cauzelor care au determinat această diminuare întrucât diminuarea venitului net se datorează în mare măsură creșterii cheltuielilor, se impune diminuarea acestora sau încheierea de noi contracte care să ducă la creșterea veniturilor.
Bibliografie:
Iulian Văcărel și colectivul, Finanțe publice, E.D.P. București, 1992;
Ioan Dan Morar, Finanțe publice, Editura Universității din Oradea, 2006;
Constantin I. Tulai, Finanțele publice și fiscalitatea,editura Casa Cărții de Știiință, Cluj Napoca, 2005;
Ulian Galina, Doga-Mîrzac Mariana,Rotaru Liliana, Finanțe publice, Editura Universității de stat din Moldova, 2007, Chișinău Moldova;
Constantin I. Tulai, Finanțele publice și fiscalitatea, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2003;
Radu Stroe, Finanțe. Ediția a II, ASE bibliotecă digitală;
Ioan Dan Morar, Daniela Zăpodeanu, Diana Sabău-Popa, Ioana Popovici, Ioana Cozma, Florin Filip, Fiscalitate, Editura Universității din Oradea,2009, Oradea;
Ioan Talpoș, Finanțele României, vol 1, Editura Sedona, Timișoara,1995;
Iulian Văcărel și colectivul, Finanțe publice, Editura Didactică și pedagogică, 2002, București;
Iulian Văcărel și colectivul, Finanțe publice. Ediția a V-a, Editura Didactică și pedagogică, 2006, București;
Ioan Dan Morar, Sistemul fiscal românesc. Tradiție și capacitate de adaptare, Editura Dacia, 2000, Cluj Napoca România;
Georgeta Vintilă, Fiscalitate. Metode și tehnici fiscale., Editura Economică, 2006, București România;
Constantin Tulai și Simona Șerbu, Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2005;
Carmen Corduneanu, Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998;
Cezar Basno, Introducere în teoria finanțelor publice, București, 1994;
Anton Boța, Finanțele și societatea contemporană, Editura Paralela 45, Pitești, 2002;
Petre Brezeanu, Fiscalitate, Editura Economică, 2005;
Gheorghe Manolescu și colectivul, Politici economice, Editura Economică, București, 1997;
L. Țâțu, C. Șerbanescu, D. Ștefan, D. Cataramă, A. Nica, E. Miricescu, Fiscalitate. De la lege la practică, Ediția a V-a, Editura C.H.Beck, București, 2008;
Radu Vasile, Monedă și politică fiscală, Editura Uranus, 1994;
Radu Vasile, Între echilibru și recesiune, Editura Economică, București, 1998;
Iulian Văcărel, Politici economice și financiare de ieri și de azi, Editura Economică, București, 1996;
R. Bălănescu, F. Bălănescu, E. Moldovan, Sistemul de impozite, Editura Economică, București, 1994;
Florian Cătineanu, Liliana Donath, Victoria Șerban, Finanțe publice, Editura Mirton, Timișoara, 1992;
Codul Fiscal în vigoare de la 01.01.2012
Ordonanța nr.65 din 24 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați;
Sitografie:
http://www.myjob.ro/relatia-angajat-angajator/cine-completeaza-declaratia-200.html
http://www.declaratia.ro/220
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_27891/Declaratia-205-privind-impozitul-retinut-la-sursa-se-depune-pana-maine-Cine-are-aceasta-obligatie.html
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_27891/Declaratia-205-privind-impozitul-retinut-la-sursa-se-depune-pana-maine-Cine-are-aceasta-obligatie.html
http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/FlorinDuma/finante-publice/5.htm
ANEXE
Bibliografie:
Iulian Văcărel și colectivul, Finanțe publice, E.D.P. București, 1992;
Ioan Dan Morar, Finanțe publice, Editura Universității din Oradea, 2006;
Constantin I. Tulai, Finanțele publice și fiscalitatea,editura Casa Cărții de Știiință, Cluj Napoca, 2005;
Ulian Galina, Doga-Mîrzac Mariana,Rotaru Liliana, Finanțe publice, Editura Universității de stat din Moldova, 2007, Chișinău Moldova;
Constantin I. Tulai, Finanțele publice și fiscalitatea, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2003;
Radu Stroe, Finanțe. Ediția a II, ASE bibliotecă digitală;
Ioan Dan Morar, Daniela Zăpodeanu, Diana Sabău-Popa, Ioana Popovici, Ioana Cozma, Florin Filip, Fiscalitate, Editura Universității din Oradea,2009, Oradea;
Ioan Talpoș, Finanțele României, vol 1, Editura Sedona, Timișoara,1995;
Iulian Văcărel și colectivul, Finanțe publice, Editura Didactică și pedagogică, 2002, București;
Iulian Văcărel și colectivul, Finanțe publice. Ediția a V-a, Editura Didactică și pedagogică, 2006, București;
Ioan Dan Morar, Sistemul fiscal românesc. Tradiție și capacitate de adaptare, Editura Dacia, 2000, Cluj Napoca România;
Georgeta Vintilă, Fiscalitate. Metode și tehnici fiscale., Editura Economică, 2006, București România;
Constantin Tulai și Simona Șerbu, Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2005;
Carmen Corduneanu, Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998;
Cezar Basno, Introducere în teoria finanțelor publice, București, 1994;
Anton Boța, Finanțele și societatea contemporană, Editura Paralela 45, Pitești, 2002;
Petre Brezeanu, Fiscalitate, Editura Economică, 2005;
Gheorghe Manolescu și colectivul, Politici economice, Editura Economică, București, 1997;
L. Țâțu, C. Șerbanescu, D. Ștefan, D. Cataramă, A. Nica, E. Miricescu, Fiscalitate. De la lege la practică, Ediția a V-a, Editura C.H.Beck, București, 2008;
Radu Vasile, Monedă și politică fiscală, Editura Uranus, 1994;
Radu Vasile, Între echilibru și recesiune, Editura Economică, București, 1998;
Iulian Văcărel, Politici economice și financiare de ieri și de azi, Editura Economică, București, 1996;
R. Bălănescu, F. Bălănescu, E. Moldovan, Sistemul de impozite, Editura Economică, București, 1994;
Florian Cătineanu, Liliana Donath, Victoria Șerban, Finanțe publice, Editura Mirton, Timișoara, 1992;
Codul Fiscal în vigoare de la 01.01.2012
Ordonanța nr.65 din 24 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați;
Sitografie:
http://www.myjob.ro/relatia-angajat-angajator/cine-completeaza-declaratia-200.html
http://www.declaratia.ro/220
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_27891/Declaratia-205-privind-impozitul-retinut-la-sursa-se-depune-pana-maine-Cine-are-aceasta-obligatie.html
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_27891/Declaratia-205-privind-impozitul-retinut-la-sursa-se-depune-pana-maine-Cine-are-aceasta-obligatie.html
http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/FlorinDuma/finante-publice/5.htm
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impozitul pe Venitul Persoanelor Fizice (ID: 141247)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.