Cresterea Ovinelor2

PROIECT DE DIPLOMA

Cuprins

INTRODUCERE

Din toate timpurile, specia ovina a fost deosebit de apreciata, datorita atât diversitätii produselor ei, cât valorii nutritive si economice superioare ale acestora. Tinând seama de conditiile naturale si de cerintele economiei nationale, actualmente creterea ovinelor, ca sector important al zootehniei, a fost orientata, stimulata si sprijinita temenic, în directia dezvoltarii sale intensive si multilaterale, pentru acoperirea productiei interne a necesarului de materii prime pentru industria textila, de blanarie, pielarie si alimentara în continua dezvoltare si perfectionare tehnologica.1

La baza abordarii prezentarii aspectelor complexe ale dezvoltarii si modernizarii tehnologiilor de cretere si exploatare a raselor de ovine autohtone din import, a stat necesitatea îmbinarii cunostintelor cu caracter de fundamentare stiintifica, cu cele aplicative.

De aceea, tratarea acestei probleme s-a realizat prin prisma eficientei economice, utilizând un bogat material, strâns legat de rezultatele stiintifice si de productie, înregistrate în ultimii ani, în domeniul aplicarii, în principal a noilor tehnologii de exploatare a potentialului productiv al speciei de ovine.

În acelasi timp, o atentie deosebita s-a acordat si modalitatilor practice de intensivizare a cresterii si exploatarii ovinelor, în conditiile noii revolutii în agricultura larii noastre.

Pentru rezolvarea problemelor noi pe care le ridica dezvoltarea cresterii ovinelor, în aceasa etapa si în viitor, atât cercetarea, cât si cadrele tehnice care lucreaza în productie, contribuie într-o masura la ridicarea acestui sector al zootehniei, la realizarea sarcinilor prioritare.

CAPITOLUL I

Legislatia privind cresterea ovinelor

Inspectia în domeniul zootehnic este organismul abilitat în executarea controalelor în sectorul cresterii animalelor si pasarilor, producerii, depozitarii, conservarii, importurilor, comercializarii si utilizarii furajelor, administrarii si îmbunatatirii pajistilor.

Principii generale, articole

Referitor la [NUME_REDACTAT] din domeniul Zootehnic, acestea se refera la urmatoarele aspecte.2

1. Implementarea si respectarea legislatiei în sectorul cresterii si nutritiei animalelor si pasarilor, care se refera la:

a) verificarea producerii, recoltarii, depozitarii, prelucrarii si valorifìcarii plantelor de nutret;

b) verificarea fabricarii, comercializarii si utilizarii nutreturilor combinate si a altor preparate furajere din productia interna sau din import, destinate animalelor;

c) controlul producerii si utilizarii preparatelor furajere;

d) controlul ratiilor si normelor furajere, în functie de tehnologia de crestere si exploatare a animalelor;

2. Verificarea implementarii si respectarii strategiei privind organizarea activitatii de imbunatatire si exploatare a pajistilor, la nivel national, pe termen mediu si lung.

3. Controlul implementarii si respectarii prevederilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, care reglementeaza activitatea din sectorul zootehnic privind cresterea animalelor si pasarilor, procesarea si comercializarea produselor animaliere, utilizarea sprijinului financiar acordat producatorilor de la bugetele comunitare, respectiv nationale.

In ceea ce priveste Legislatia Nationalä, aceastá sustine urmatoarele prevederi:3

1. [NUME_REDACTAT] de Control pentru România, pentru perioada 2011-2013, cap. 3.1.2. — [NUME_REDACTAT] Agriculturii si [NUME_REDACTAT], cap 4. —Organizarea si managementul controalelor realizate de catre autoritatile competente, cap 8. — Sistemul de control pentru nutritia animalelor 2011-2013, eliberat în baza regulamentului (CE) nr. 882/2004;

2. Legea zootehniei nr. 72/2002 si Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 940/2002;

3. Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 541/2009 pentru modificarea si completarea Strategiei privind organizarea activitatii de imbunatatire si exploatare a pajistilor la nivel national, pe termen mediu si lung, aprobata prin ordinul ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor si ministrului alimentatiei publice nr. 226/2003;

4. Ordinul comun al ministrului agriculturii, alimentatiei si pädurilor si ministrului administratiei publice nr. 226/235/2003;

5. Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 682/2006 privind aprobarea Grilei de parametri pentru negocierea pretului de livrare al laptelui, stabilita de reprezentantii producatorilor si ai cumparatorilor;

6. Regulamentul de organizare si functionare al [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] cu modificarile si completarile ulterioare;

7. Norme metodologice de aplicarea a OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publia, aprobate de HG nr. 168/2007;

8. [NUME_REDACTAT] Agriculturii si [NUME_REDACTAT] nr.118/2009 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului Agriculturii si [NUME_REDACTAT] nr.246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a conditiilor specifice si a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plati directe si a platilor nationale directe complementare, pentru acordarea sprijinului aferent masurilor de agromediu si zonele defavorizate;

9. OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii;

10. OUG nr. 522/2003 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar intern;

Etimologia animalelor

Actualmente, cresterea si exploatarea ovinelor cunoaste o dezvoltare ascendenta datorita particularitatilor acestora biologice si economice valoroase, fapt pentru care aceasta specie a cunoscut o larga raspândire pe intreaga suprafata a globului.4

Cresterea ovinelor reprezinta o activitate traditionala. Diversitatea productiilor pe care le realizeaza, consumul redus de energie si natura furajelor pe care le consuma, confera cresterii si exploatarii ovinelor caracterul unei activitati durabile si de perspectiva.

Exista posibilitatea realizarii exporturilor de carne de ovine, care sa aduca venituri mari producatorilor.

Exista o serie de obiective urmarite in cadrul productiei carnii de oaie, dupa cum urmeaza:5

Stirnularea organizarii de exploatatii sau asociatii, in vederea cresterii tineretului ovin pentru îngrasare, în vederea asigurarii cu carne a pietei externe si interne;

Cresterea consumului intern de carne de oaie pe cap de locuitor;

Sporirea veniturilor crescatorilor, prin comercializarea productiei marfa;

Modificarea directiilor prioritare de exploatare pentru productia carne-lapte;

Dinamica efectivelor si a productiei de carne în perioada 2005-2011

Tabelul nr. 1

Referitor la programul pentru sustinerea produsului-carne, acesta consta in urmatoarele:

Ameliorarea efectivelor de ovine pentru productiile de carne, prin folosirea însamantarilor artificiale si a berbecilor amelioratori pentru productia de carne;

Imbunatatirea structurii dimensionale a exploatatilor cu profil de îngrasare a tineretului ovin;

Introducerea grilei de clasificare a carcaselor, conform standardelor UE;

Privind obiectivele de reabilitare si redresare pe termen mediu si lung, rezultä urmatoarele aspecte:

Relansarea sectorului, în vederea stimularii consumului de carne la intern si a exportului de carne de oaie;

Alinierea la standardele [NUME_REDACTAT], privind modul de acordare a subventiilor si clasificarea carcaselor;

Recastigarea pielelor externe pentru carnea de oaie, în cadrul Comunitätii Europene;

Aspectele privind programul pentru sustinerea produsului-lapte, consta în urmatoarele:

Ameliorarea efectivelor de ovine pentru productiile de lapte si carne, prin folosirea însamantarilor artificiale, cu berbeci cu înalta valoare de ameliorare;

Îmbunatatirea productiei de lapte, prin sporirea cantitatii si prelungirea duratei de lactatie, cât si a procedeului de grasime si proteina;

Extinderea controlului oficial al productiei de lapte pentru depistarea plus valorilor si formarea unor nuclee de selectie valoroase;

Referitor la obiectivele de reabilitare si redresare pe termen mediu si lung, avem în vedere urmatoarele:

Relansarea sectorului, în vederea stimularii consumului de lapte si produse lactate de oaie;

Alinierea la standardele [NUME_REDACTAT], privind modul de acordare a subventiilor;

Recâstigarea pietelor externe pentru produsele lactate din lapte de oaie;

Intretinerea ovinelor pe pajisti cultivate

In conditii de exploatare intensiva a ovinelor, valorificarea parcelara a pajistilor cultivate cu plante anuale sau perene de înalta productivitate si rezistente la pasunat, precum si a celor naturale ameliorate din zonele colinare si de munte, constituie mijlocul cel mai eficient de sporire a productiilor de ovine. Pentru optimizarea rezultatelor, trebuie cunoscute si aplicate urmatoarele: 6

a. Conditii tehnico-economice ale înfìintarii valorifìcarii pajistilor cultivate;

b. Alegerea corespunzatoare a amestecului de plante graminee si leguminoase, sub raportul capacitatii productive si a rezistentei la pasunatul pe parcele o perioada cât mai îndelungata, de peste 200 zile;

c. Realizarea unor productii maxime de 80-100 t/ha, prin fertilizare, irigare si pasunat sistematic, în asa fel încât acestea sa asigure o încarcatura de circa 50-60 oi pe unitatea de suprafata;

d. Asigurarea ovinelor cu masa verde in mod constant, pe intreaga durata a pasunatului, pentru satisfacerea cerintelor lor fiziologice, astfel încat sa favorizeze exteriorizarea întregului potential productiv;

e. Asigurarea cresterii productivitatii muncii, paralel cu reducerea cheltuielilor de productie, a pierderilor de furaje;

f. Introducerea cu precadere pe pajisti a raselor de ovine cu nivel productiv ridicat, capabile sa transforme cu maximum de efìcienta resursele furajere de care dispun în diferite produse animaliere;

g. Suprafata fiecarei parcele depinde de numarul oilor, de durata pasunatului si de perioada de regenerare a vegetatiei, iar forma ei geometrica, de caracteristicile tipografice ale pajistilor naturale sau ale solei cultivate in ansamblu, de existenta drumurilor de acces si de prezenta surselor de apa;

Repartizarea parcelelor, in situatia în care acestea nu sunt comasate, se face în functie de categoria de varsta si starea fiziologica a animalelor. Astfel, se atribuie mieilor cele mai apropiate parcele de adäposturi si cu o vegetatie bogata in leguminoase, oilor adulte în lactatie, parcelele cu plante suculente, dar în care predomina gramineele si la distante potrivite, iar tineretului si berbecilor, parcele mai îndepartate, dar de bunä calitate.

Inainte ca ovinele sa fie scoase la pasune, pentru evitarea difèritelor pierderi, sunt necesare luarea unor masuri tehnico-organizatorice, printre care amintim:7

Examinarea individuala a starii generale de întretinere si de sanatate;

Efectuarea tratamentelor si vaccinarilor contra bolilor parazitare si infecto-contagioase;

Obisnuirea repetata cu masa verde timp de cca. o saptamana, cate 1-2 ore pe zi, pentru evitarea tulburarilor gastro-intestinale;

Scoaterea la pasune numai dupa ce s-a evaporat roua sau apa din ploi;

Desfasurarea oilor pe pajiste in timpul verii pe un front larg contra directiei vantului si invers, în directia acestuia în zilele prea reci de primavara sau toamna;

Interzicerea patrunderii pe pajisti a turmelor din unitatile vecine, care pot fì uneori purtatoare de maladii parazitare sau chiar infecto-contagioase;

Reducerea numarului de caini, din cauza faptului ca acestia pot fi transmitatori ai unor boli parazitare;

Asigurarea conditiilor de igiena la locul de odihna, prin mutarea frecventa a padocului respectiv;

Evitarea drumurilor înnoroiate sau cu mult praf.

Programul calendaristic al actiunilor sanitar-veterinare

In cadrul tuturor sistemelor de exploatare a ovinelor, se impune luarea unor masuri de prevenire si combatere a diferitelor maladii, conform [NUME_REDACTAT] de Actiuni D.V.S.-M.A.I.A. de depistare, prevenire si necesitate.

Astfel, la aceasta specie morbiditatea si pierderile sunt consecinta bolilor nespecifice cunoscute si sub numele de medicale sau interne, generate de nerespectarea conditiilor de crestere si de exploatare, la care se mai pot adauga si bolile parazitare, mai ales cele legate de pasune. 8

De aceea, pentru asigurarea unei perfecte stari de sanatate, se impune supravegherea permanenta a ovinelor, prin observatii clinice, examene anatomo-patologice, controlul furajarii, a conditiilor de igiena etc.

Actiunile sanitar-veterinare întreprinse se grupeazä astfel:

o Dupa scopul urmarit:

[NUME_REDACTAT]

Combatere

o Dupa specificul actiunii:

[NUME_REDACTAT]

De necesitate

o Dupä sezon:

[NUME_REDACTAT]

o Dupa sistemul de crestere si exploatare:

[NUME_REDACTAT]

In ceea ce privese actiunile sanitar-veterinare în sistemul extensiv de exploatare, acestea se grupeaza astfel:

In sezonul de iarna, in conditii de stabulatie se executa:

controlul general si permanent al furajarii, pentru prevenirea avorturilor, a unor infectii ca histerioza, a hipogalaxiei si a afecfiunilor pulmonare Ia miel;

actiuni imuno-profìlactice, care constau în examenul serologic pentru depistarea orhiepididimitei si separat a tuberculozei; vaccinari contra anaerobiozei, avortului salmonelic si agalaxiei;

actiuni antiparazitare, care constau in controlul pentru depistarea scabiei, izolarea si tratarea animalelor cu leziuni locale si tratamente contra fasciolozei, estrozei;

In sezonul de primavara, odata cu iesirea la pasune se efectueaza:

vaccinarea anticarburoasa si contra enterotoxiemiei Ia miei;

organizarea pasunatului profilactic;

actiuni antiparazitare, cum ar fi: controlulnpasunilor si interventii ameliorative si chimice asupra acestora.

[NUME_REDACTAT] actiunile sanitar-veterinare în sistemul intensiv de îngrasare, acestea se grupeaza dupa cum urmeaza:

a) Pentru tineret:

l. organizarea stationarului si prestationarului sanitar-veterinar;

2. lozitarea în functie de eventualele semne clinice, în special a celor hipotrepsici; tratamente profilactice contra poderamtitelor sii contra strongilatozelor pulmonare si gastrice;

3. supravegherea furajarii, pentru evitarea indigestiilor, indigestiilor biochimice, urolitiazei, listeriozei;

4. tratamente contra scabiei Ia afluire, monieziozei, dictiocaulozei;

5. vaccinari.

b) Pentru ovinele adulte:

1. tratament contra scabiei, fasciolozei si dictiocaulozei, pododermatitei;

2. vaccinari contra anaerobiozelor, febrei aftoase si antaxului.

Vaccinarea mieilor se face cu Evomec + tratamentul pentru galbeaza, iar imbaierea se face cu Lindaved o data pe an – primavara.

Tunderea se efectueaza de 2 ori de an: primavara si toamna.

Adaposturi, amenajari si constructii pentru cresterea ovinelor

Intrucat ovinele sunt animale de pasune, cerintele biologice fata de conditiile de adapostire se limiteaza numai la stabulatia de iarna, fapt pentru care si investitiile sunt mai reduse decat la celelalte specii. In functie de sistemul si tehnologia de exploatare, adaposturile se grupeaza în doua tipuri: 10

gospodaresti-traditionale

industriale

Adaposturile de tip gospodaresc sunt de diferite capacitati si forme: de semicerc, sub forma literei L sau U pentru o mai buna protejare a lor si a padocului, de curentii puternici si eventual de unele animale rapitoare. Cele de tip industrial sunt liniare, fapt care permite gruparea lor in baterie pentru efective mai mari si mecanizarea procesului de productie.

Cerintele tehnico-igienice ale adapostului privesc, în principal, atât amplasamentul, cât si asigurarea conditiilor de confort microclimat, potrivit cerintelor biologice si de exploatare a speciei respective.

Conditiile de amplasament au în vedere, în primul rând, alegerea terenului de care depinde în mare masura procesul de organizare a fermei. Acesta trebuie sá detina o suprafata suficienta pentru includerea tuturor obiectivelor constructive, sa nu fie inundabil sau cu pânza freatica la suprafata.

De dorit este ca terenul sa fie în panta, pentru scurgerea rapida a apelor din ploi sau zapezi; protejat de configuratia geografica împotriva vânturilor dominante; cu iesire directa la pasune cu suficiente surse de apa potabila.

Conditiile de confort si manipulare stau la baza prevenirii pierderilor de animale si a ridicarii capacitatii lor productive, întrucât vizeaza:

asigurarea unei suficiente protectii contra frigului excesiv

facilitarea desfasurarii eficiente a procesului de munca

existenta unor spatii suficiente de hranire, ingrijire, miscare si odihna a animalului

mentinerea conditiilor de microclimat potrivit parametrilor

In ceea ce priveste constructiile de tip saivane, acestea se impart in: 11

saivane deschise

saivane semideschide

saivane inchise

adaposturi de tip industrial

Saivanele deschise sunt acelea la care peretele din fata lipseste, dar care la nevoie poate fi improvizat din baloti de paie, stufit etc. Sunt destinate pentru iernarea, in special a tineretului si a berbecilor. In padoc, animalele au acces prin fata, pe unde se asigura de altfel si ventilatia naturala.

Saivanele semideschise sunt alcatuite din doua parti distincte:

o parte semideschisa, compartimentata, in care se intretin berbecii, tineretul si oile gestante, pana in preajma fatarii;

o parte inchisa, reprezentand cca. 30% din suprafata totala, dispusa fie la mijloc, fie la extremitatile adapostului si prevazuta cu tavan.

Saivanele inchise prezinta dimensiuni mari, au toti peretii inchisi, iar amenajarea interioara se face cu ajutorul ieslelor sau a plasei de sarma. In functie de forma lor, saivanele inchise pot permite mecanizarea mobila sau stationara a principalelor lucrari de deservire. Maternitatea se amenajeaza intr-o parte incalzita a lui sau poate fi preluata de un alt adapost, in cadrul fermelor mari.

Adaposturile de tip industrial includ tronsoanele tip sopron de ingrasare intensiva a tineretului ovin cu podea de gratare, in cadrul complexelor specializate si adaposturile cu circuit inchins pentru ovinele de reproductie tot cu podea de gratare si cu mecanizare completa a lucrarilor curente. Ambele tipuri se pot utiliza cu unele amenajari pe intreg parcursul anului, in raport cu cerintele biologice si economice.

CAPITOLUL II

Studiul actual al cercetarii in domeniul cresterii ovinelor

Situatia ovinelor crescute la nivelul mondial

Inca din cele mai indepartate timpuri, cresterii ovinelor i s-a acordat o insemnatate economica deosebita, datorita diversitatii si valorii superioare a produselor alimentare si de imbracaminte specifice. Interesul fata de aceasta specie a crescut si mai mult, odata cu dezvoltarea agriculturii si in general cu evolutia facturilor social-economici, care au generat noi cerinte de alimentare si materii prime de origine animala.

Astfel a aparut necesitatea crearii de noi rase si tipuri de ovine mai productive, concomitent cu elaborarea in ultimul timp a unor tehnologii de crestere si exploatare cu o eficienta sporita. Asa se explica de ce ovinele s-au raspandit aproape pe intreaga suprafata a globului si mai ales in zonele cu climat temperat si oceanic si mai putin in cele cu climat umed si rece sau umed si prea cald.12

In mod normal, climatul cald, dar uscat este propice dezvoltarii cresterii ovinelor cu lana fina, de tip Merinos si de pielicele de tip Karakul in ambele emisfere in jurul paralelei de 400. De exemplu, in zonele ecuatoriale si a tropicelor, numarul ovinelor este foarte redus, cu exceptia platourilor inalte din Africa, [NUME_REDACTAT] si Asia, pe cand in cele din America de Sud, Africa si Indonezia, aproape lipsesc ca si in America de Nord.

O caracteristica generala a ovinelor din zonele aride si semiaride consta in faptul ca acestea au o talie mai redusa si pigmentatia cutanata mai intensa, pe cand in cele reci, au talia mai mare si pigmentatia mai slaba.

In functie de evolutia factorilor social-economici si a cadrului organizatoric, exploatarea ovinelor strabate etape principale:13

Prima etapa se extinde pana in secolul al XVIII-lea, cand predominau ovinele neameliorate, cu productii mixte si mai reduse;

Etapa a doua se plaseaza intre inceputul secolului XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea si se caracterizeaza prin formarea si raspandirea ovinelor cu lana fina si semifina de tip Merinos;

Etapa a treia este reprezentata de cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in cadrul careia se evidentiaza si exploatarea pentru productia de lana mai putin fina, de carne si de pielicele, fapt pentru care s-au creat noi rase, mai ales prin incrucisare;

Etapa a parta constituie prima jumatate a secolului al XX-lea, pana in zilele noastre. In functie de conjunctura economica si cerintele pe plan intern si extern, un accent deosebit s-a pus pe crearea de noi rase si varietati cu productii mixte, paralel cu cele specializate pentru o anumita productie.

Evolutia ovinelor pe plan mondial intre 2012-2014

Tabelul nr.2

Astfel, de tabelul de mai sus reiese faptul ca in ultima perioada, cresteri mari a efectivului de ovine se inregistreaza in Asia, dupa care urmeaza Africa si Europa, pe cand celelalte continente marcheaza o usoara descrestere.

In ceea ce priveste tendintele actuale in orientarea exploatarii ovinelor, acestea se bazeaza in principal pe cerintele pietei, particularitatile biologice ale raselor de ovine si pe specificul conditiilor de mediu. Astfel,in centrul si vestul Europei predomina exploatarea pentru productia de carne.

In unele tari transoceanice, mari crescatoare de oi, ca Australia si [NUME_REDACTAT], pana nu demult a predominat exploatarea pentru productia de lana fina, iar in prezent s-a impus si cea pentru carne si lana crossbred, in principal de tip Corriedale. De asemenea si in partea de est a Europei si in tarile balcanice s-a impulsionat preocuparea pentru productia de carne, paralel cu cea de lana, lapte si pielicele.

Tipul de oaie spre care se tinde tot mai mult este cel cu productia mixta, talie mijlocie, precocitate si prolificitate pronuntata, capacitate ridicata de adaptabilitate si combinabilitate prin incrucisare cu alte rase.

Situatia ovinelor crescute la nivel national

In tara noastra, preocuparea pentru cresterea si exploatarea ovinelor dateaza inca din cele mai vechi timpuri, dezvoltarea acestui sector fiind favorizata de clma si de configuratia geografica variata, cu suprafete intinse de pajisti naturale, de sistemul de intretinere foarte economic, pe baza de transhumanta.

Aceasta straveche indeletnicire a pus bazele si unei adevarate industrii casnice de prelucrare a laptelui, lanii si a pieilor cu reale implicatii social-economice pozitive asupra dezvoltarii vietii noastre materiale si spirituale.14

Pana in a doua jumatate a secolului al XX-lea au predominat oile Turcane si Stogose si mai putin cele de rasa Tigaie, ele fiind in general neameliorate, dar cu o pronuntata rusticitate si rezistenta la intemperii si drumuri lungi in cautarea hranei.

Directiil de exploatare la specia ovina sunt determinate de cerintele economiei nationale,iar posibilitatile de realizare, de potentialul productin al raselor si de sistemul si tehnologia de crestere, ameliorare si exploatare a ovinelor. Intre aceste directii, se pot mentiona:

Directia pentru productia de lana de toate categoriile, inclusiv grosiera su suprafina;

Directia pentru carne, in principal de tineret ovin ingrasat, care impreuna cu cea de lana se situeaza pe primul loc;

Directia pentru productia de pielicele de tip Karakul;

Productia de lapte, care desi nu constituie o directie separata, trebuie sa i se acode o importanta deosebita.

Principalii indicatori ai grupelor de rase

Tabelul nr.3

Principalele masuri tehnico-organizatorice de realizare a sarcinilor, in cadrul programului de ameliorare a ovinelor se refera la urmatoarele:

Cresterea ovinelor in toate zonele tarii, indeosebi in cele de deal si de munte si in limitele particularitatilor lor biologice, in conditii de intretinere pe pasuni, pe o perioada cat mai lunga;

Respectarea zonarii raselor, valorificandu-se toate resursele lor biologice si conditiile de mediu; cu lana fina in zonele campiei; cu lana semifina in cele de deal; cu lana grosiera in zonele montane;

Asigurarea structurii de rasa, in vederea satisfacerii cerintelor atat ale industriei textile privind cantitatea si sortimentele de calitate a lanii, cat si ale pietei interne si externe pentru productia de carne cu precadere de tineret ovin;

Dirijarea procesului de ameliorare, folosind in cadrul diverselor incrucisari, prin insamantarile artificiale, sperma de la reproducatorii testati, atat din rasele locale, cat si din import, urmarind obtinerea de la rasele de animale cu productie mixta, o talie mijlocie, precocitate si prolificitate pronuntata si o buna capacitate lactogena capabila sa asigure sporuri ridicate de crestere la miei si o apreciabila productie de lapte marfa;

Organizarea piramidei de ameliorare are loc, in principal, cu ajutorul fermelor de elita, pentru producerea berbecilor si functioneaza in cadrul fiecarei rase, astfel:

Ovinele de tip Merinos din [NUME_REDACTAT] si estul Moldovei se amelioreaza cu Merinosul de Palas si [NUME_REDACTAT],iar cele din vestul tarii cu [NUME_REDACTAT];

Ovinele cu lana semifina, de tip Tigaie din zonele colinare si submontane, de podis si depresionale, se amelioreaza diferentiat prin incrucisare de infuzie cu rasele Romney-Marsh, Corriedale si limitat cu rasa Coopworth;

Ovinele cu lana semifina, de tip Spanca, se amelioreaza cu rasa Merinos si Polwarth, in functie de zona si disponibilul de berbeci;

Ovinele cu lana groasa, de tip Turcana se amelioreaza prin cresterea in rasa curata, folosind berbeci reproducatori Turcana, sin ecotipurile superioare;

Asigurarea reproducatorilor pentru fiecare rasa din materialul autohton si din import, testat in fermele de elita. In ceea ce priveste efectivul fermei de elita, acesta trebuie sa permita formarea de linii si familii cu insusiri superioare din punct de vedere al lungimii, uniformitatii si extinderii lani,precum si a aptitudinii de carne si prolificitatii, depasind media rasei cu cel putin 1,5 ori;

Elaborarea de noi sisteme si tehnologii de crestere, ameliorare si exploatare intensiva a ovinelor, in conditiile unei alimentatii imbunatatite si a unor actiuni sanitar-veterinare si de cercetare experimentale adecvate, menite sa contribuie la realizarea intr-un interval de timp cat mai scurt a obiectivelor bioeconomice trasate sectorului ovin.

CAPITOLUL III

Materialul cercetat. Metoda de lucru.

RASA TIGAIE

Originea si modul de formare

[NUME_REDACTAT] provine din Ovis vignei-arkar.Din sud-estul [NUME_REDACTAT], unde a fost domesticita, s-a raspandit mai intai in [NUME_REDACTAT], apoi in sudul [NUME_REDACTAT], In regiunea [NUME_REDACTAT] si in Dobrogea, de unde s-a extins in restul tarii noastre, in R. P. Bulgaria, R. S. F. Iugoslavia, R.P. Ungara, R. S. Cehoslovaca si R. P. Polona.

Pe parcursul timpului, ca urmare a transhumantei si a actiunii conditilor geoclimatice diferite din tara noastra, s-au conturat doua ecotipuri: unul „de ses”, mai masiv si cu productie de lana si de carne mai mare, care este si cel mai numeros si unul „de munte”, cu dezvoltarea corporala mai redusa.

Aria de crestere.

Inainte de anul 1950, rasa Tigaie se crestea in efective compacte, pe o zona mai restransa, in Campia de Sud-Est si in [NUME_REDACTAT]. In jurul anului 1950, actiunea de „tigaizare:, prin incrucisarea de transformare a rasei Turcana cu rasa Tigaie, s-a defasurat pe un plan larg, in [NUME_REDACTAT] si in zonele colinare, de deal si de podis din sudul tarii si in interiorul arcului carpatic transilvanean, precum si din sudul si centrul Moldovei. La scurt timp dupa aceasta actiune, Tigaia adusa si inmultina in zonele mentionate, precum si cea formata pe plan local in procesul de absorbtie, a constituit in numeroase unitati, care au beneficiat de conditii mai favorabile, materialul de baza pentru o noua etapa – transformarea Tigaii in Spanca si chiar absorbtia ei cu Merinosul transilvanean si de Palas.

La inceputul acestui secol, pe versantii muntilor bucegi, in localitatile Tesila si Trestienii de Sus (Jud. Prahova) si in altele, precum si in zona submontana din judetele Covasna, Harghita si Mures, s-a format prin adaptarea Tigaii de ses si prin incrucisarea de absortie a rasei Turcana, ecotipul de munte al rasei Tigaie. Acesta se caracterizeaza printr-o remarcabila rezistenta constitutionala, vioiciune si mobilitate.

In prezent, rasa Tigaie reprezinta circa 26% din efectivul total de ovine din tara noastra, fiind crescuta in zonele de deal,de podis si depresionare,cu precipitatii atmosferice de 650-800mm, iar in masura redusa si in unele zone submontane.

Insusiri morfoproductive

Dezvoltare corporala

Talia precum si dimensiunile de lungime,largime si adancime, au valori care caracterizeaza animalele cu dezvoltare mijlocie. Greutatea oilor adulte este de 35-45 kg, iar a berbecilor de 46-70 kg. Greutatea mieilor la nastere este de 3.0-4.2 kg la mielute, iar la berbecuti 3.5-4.5 kg. Energia de crestere a tineretului este accentuata, greutatea la 12-15 luni reprezentand 80% din cea a animalului adult, la efectivele selectionate si in conditii optime de intretinere(tab.4)

Greutatea corporala, la diferite varste(in luni),a ovinelor de

rasa Tigaie selectionate (kg)

Tabelul nr.4

Conformatia corporala

Este armonioasa, exprimand un tip morfoproductiv mixt, de lana semifina-lapte-carne, in curs de ameliorare. Capul este alungit, cu profilul usor convex la oi si mai accentuat la berbeci. Urechile sunt de marime mijlocie, purtate orizontal. Majoritatea berbecilor au coarne puternice si spiralate, iar dintre oi, circa 17% au coarnele mici. Gatul este mijlociu ca lungime si grosime. Trunchiul este de asemenea,mijlociu dezvoltat si cu aspect piriform.Crupa este oblica si relativ ingusta, jigoul avand o dezvoltare slaba spre mijlocie. Ugerul este globulos, coada lunga, iar pielea elastica si fara pliuri.

[NUME_REDACTAT] robusta, determinand rezistenta deosebita si adaptabilitatea rasei la conditii foarte diferite de mediu, ceea ce explica larga ei arie de raspandire.

Productia de lana

Este formata din suvite de forma prismatica, in majoritatea cazurilor, iar uneori, indeosebi la ecotipul de munte, suvitele tind spre forma ascutita.Aspectul exterior este de „rauri” cu „cusatura” de largime mijlocie, iar aspectul interior este voalat. Densitatea fibrelor este mijlocie (2000-3000 foliculi pilosi pe cm2), iar extinderea este relativ slaba atat pe abdomen, cat si pe extremitati. Cantitatea medie de lana pe turma variaza in functie de nivelul de selectie si de intretinere, de la 1.8 la 3 kg oaie, cu randamentul la spalare de 48-52 %. Finetea medie este de 28-34 microni, lungimea de 8-9 cm, cu 3-4 ondulati pe cm, iar rezistenta la tractiune de 18-20 g.

Productia de lapte

Este de 70-90 kg, cu 7% grasime si 6.5% proteina. In turme se obtin cantitati medii pe lactatie de 140 kg/oaie, iar plus-variantele produc pana la 250 kg pe lactatie, ceea ce demonstreaza un potential lactogen ridicat al rasei.

Productia de carne

Tigaia este considerata, in general, o rasa semitardiva. Sporul mediu zilnic realizat de tineret la ingrasarea semiintensiva si intensiva, la varsta de 3-6 luni si la greutatea de 20-35 kg, este de 150-190 g, dupa care scade la 120-130 g pe zi.

Insusiri de reproductie

Fecunditatea este de 93-97%, iar prolificitatea de 105-114% in functie indeosebi de nivelul de alimentatie.

[NUME_REDACTAT] functie de culoarea linii si a „jarului”, in cadrul rasei se disting patru varietati: alba, bucalaie, ruginie si neagra.

Varietatea alba (sau bela)

Are atat lana, cat si jarul de culoare alba si reprezinta o proportie redusa in cadrul rasei.

Varietatea bucalaie

Are linia pe corp de culoare alba, iar culoarea jarului este bruna-castanie, de diferite nuante. La nastere, lana mieilor prezinta o culoare de tranzitie:cenusie de diferite nuante, pana la brun; aceasta se depigmenteaza pana la alb, incepand cu varsta de 2 luni, culoarea bruna ramanand pe tot parcursul vietii numai pe estremitatile corporoale. La unele exemplare se afla fibre pigmentate diseminate in masa lanii.

Varietate ruginie

Are lana pe corp alba, iar culoarea jarului este ruginie de diferite nuante. Fibrele de lana pigmentate sunt in proportie redusa. La nastere,mieii pot avea „roba” complet sau partial ruginie, iar uneori alba: aceasta pigmentatie,ca si la Tigaia bucalaie, dispare treptat dupa varsta de doua luni, mentinandu-se ruginie numai culoarea jarului.

Varietatea neagra

Are atat lana, cat si jarul de culoare neagra. Mieii sunt de culoare neagra uniforma pe intreaga suprafata corporala, lana depigmentandu-se lent dupa varsta de un an.

Indicii medii de productie ai rasei Tigaie, rezultati din Controlul oficial

al productiei

Tabelul nr. 5

Perspective de crestere

In viitor, potrivit sarcinilor incluse in Programul national de ameliorare a animalelor, rasa Tigaie va fi imbunatatita atat in directia dezvoltarii corporale si a precocitatii, cat si a sporirii cantitative si calitative a productilor de lana si de lapte, prevazandu-se cresterea ei in continuare in zonele submontane. [NUME_REDACTAT] de munte se va limita, in general, la actuala zona. Proportia rasei Tigaie va fi in viitor de circa 24% din efectivul total. Datorita rezistentei deosebite si capacitatii ei combinative superioare, rasa Tigaie va constitui o importanta sursa biologica pentru incrucisari industriale si ameliorare, precum si pentru crearea de tipuri noi, pentru lana fina-carne-lapte, cum este Spanca stabilizata genetic, sau pentru lana semifina-carne, precum si pentru lapte-lana semifina.

Pentru ca rasa sa fie valorificata in mod corespunzator in directiile aratate, este necesar sa se mentina nuclee valoroase in rasa curata, supuse unui program corespunzator de selectie si inmultire.

OAIA TURCANA

Origine si modul de formare

[NUME_REDACTAT] provine din Ovis vignei-arkar, avand evolutia filogenetica asemanatoare si evidente asemanari de exterior, de productie, rezistenta si comportare cu unele rase din R. P. Bulgaria, Grecia, R. S. F. Iugoslavia, Italia, U.R.S.S., precum si cu alte rase rustice.

Este ce mai veche rasa de pe teritoriul tarii noastre, formarea ei datand din vremuri stravechi.

Aria de crestere

Turcana continua sa fie si in prezent rasa care detine cea mai ridicata proportie- circa 40% din efectivul total. In urma cu 3-4 decenii reprezenta peste 60% din efectiv,crescandu-se atat in zonele de ses, cat si in cele de deal si de munte, datorita rezistentei si adaptabilitatii ei exceptionale la diferitele conditii de mediu natural. S-a mentinut astfel pana in jurul anilor 1950-1955, cand s-a initiat actiunea de transformare a oilor cu lana groasa in oi cu lana simifina si fina,prin incrucisarea cu Tigaia in zonele de deal si cu Merinos in zonele de campie. In prezent, este raspandita compact in zonele submontane si montane de pe cuprinsul tarii, dar efective sporadice continua sa fie crescute si in zonele de deal.

Insusiri morfoproductive

Exteriorul si dezvoltarea corporala

Culoarea lanii si a „jarului” este diferita, in functie de varietate: alba – la varietatea brumarie. La varietatea alba se pot intalni particularitati de culoare: bucalaie, ruginie, stropita, urechiata, buzata, oachesa.

Dezvoltarea corporala este, in general, mijlocie. Talia este de 61 cm la oi si 67 cm la berbeci. Greutatea corporala este foarte variabila, fiind, in medie pe turme, de 35-45 kg la oi si 48-70 kg la berbeci, iar limitele individuale sunt mai pronuntate. Greutatea mieilor la nastere este de 3.2 kg, cu limite intre 2.5-5 kg.

Conformatia si constitutia corporala

Capul este alungit, cu profilul dreptul la oi si usor convex la berbeci, avand fata ingusta si uscativa. Urechile sunt mici si purtate lateral. O parte din oi prezinta coarne de diferite marimi, uneori rudimentare, altele sunt ciute, iar coarnele berbecilor sunt puternice si spiralate. Gatul este lung si subtire, iar trunchiul relativ stramt si putin adanc. Grebanul este ascutit, spinarea si salele inguste, crupa scurta, ingusta si tesita, iar coapsele putin dezvoltate. Membrele sunt relativ lungi si subtiri, cu osatura fina dar rezistenta, iar copitele au cornul tare. Perimetrul fluierului este de 7.6 cm la oi si 8.6 cm la berbeci . exista in cadrul rasei si populatii cu dezvoltare corporala mai accentuata si conformatie armonioasa.

Constructia este robusta. Rezistenta organica si adaptabilitatea rasei sunt foarte pronuntate, inclusiv la intretinerea sub cerul liber, in anotimpul pilos si rece , iar cerintele fata de nivelul conditiilor de intretinere sunt reduse. Nu se adapteaza insa usor la conditiile de stabulatie prelungita si la limitarea prelungita a miscarii, in diferite sezoane.

[NUME_REDACTAT] cadrul rasei se desting 4 varietati: alba, neagra, brumarie si rotca.

4.1.Varietatea alba

Este cea mai numeroasa si cu o larga raspandire. Este apreciata indeosebi pentru lana alba, din care in industria casnica se confectioneaza imbracaminte si alte produse de arta populara, iar in industria textila constituie o materie prima foarte valoroasa pentru confectionarea covoarelor de tip persan. Aceasta varietate este cea mai buna producatoare de lapte in cadrul rasei.

4.2.Varietatea neagra

Se creste intr-un numar redus, indeosebi in centrul si nordul Moldovei, unde oile sunt incrucisate cu berbeci Karakul, pentru obtinerea de pielicele. In celelalte regiuni este diseminata sporadic in turmele de Turcana alba.

4.3.Varietatea brumarie

Este raspandita in zona de deal si submontana din notdul Moldovei, in apropierea localitatilor Bacau, Botosani, Suceava si Piatra-Neamt. Atat lana cat si „jarul" sunt brumarii. Datorita insusirilor morfoproductive distincte si izolarii reproductive, unii specialisti considera ca varietatea brumarie poate fi considerata o rasa de sine statatoare. [NUME_REDACTAT] brumarii va fi orientata spre obtinerea de pielicele mai valoroase si sporirea productiei de lapte.

4.4.Varietatea rotca

Se diferentiaza de celelalte varietati indeosebi prin prezenta coarnelor „tapose", rasucite in forma de tirbuson motiv pentru care unii autori tind sa o considere ca avand o evolutie filogenetica diferita.

Rezultatele controlului oficial al productie la rasa Turcana sunt prezentate in tabelul nr. 6.

Indicii medii de productie la efectivele de ovine din rasa Turcana cuprinse in Controlul oficial de productie pe anii 2005-2011

Tabelul nr. 6

Perspective de crestere

Fiind foarte bine adaptata, rasa Turcana, indeosebi varietate alba, se va creste in continuare in zonele montane si submontane de pe intreg cuprinsul tarii, proportia acesteia in perspectiva fiind circa 40% din efectiv.

In scopul ridicarii productiei medii si globale de lana pentru covoare si a indicilor la productia de carne, actiunea de difuzare a reproducatorilor din subvarietatea sibiana se va extinde, acestia fiind achizitionati in regiunile in care se cresc efective din rasa Turcana mai slab tive, cum sunt, spre exemplu, cele din [NUME_REDACTAT], Maramures,Bistrita-Nasaud,precum si altele.

Productia de lapte

Aceasta este, in medie, de 80-110 litri pe lactatie, cu plus-varietate de 140-160 litri, rasa Turcana fiind cea mai buna productoare de lapte dintre rasele noastre locale.

In ceea ce priveste continutul laptelui in grasime si proteina, asa cum rezulta din datele tabelelor nr.7 si nr.8 si graficul nr.1 , se constata ca procentul mediu de grasime variaza, pe intreaga lactatie, intre 7.54% si 7.78% iar procentul mediu de proteina intre 5.70% si 5.83%.

Continutul de grasime al laptelui marcheaza o crestere progresiva, pe masura avansarii lactatiei. Continutul in proteina inregistreaza de asemenea crestere, insa are valori mai mici.

Se mai constata ca indiferent de calitatea de lapte, continutul in grasime creste aproape invariabil.

Dinamica lunara a continutului mediu in proteina

Tabelul nr.8

Dinamica procentului mediu de grasime si proteina in lactatiile 2008-2012

Lunile de lactatie -2008- Lunile de lactatie -2009-

Lunile de lactatie -2010- Lunile de lactatie -2011-

Lunile de lactatie -2012-

Grafic nr.1

La lotul de oi intretinut la altitudine mai joasa, nu se constata diferente semnificative fata de lotul intretinut la pasune alpina, nici in privinta continutului in grrasime si nici in privinta continutului in substante proteice. In ambele cazuri, continutul in proteine marcheaza o usoara scadere in luna a treia care corespunde cantitatii celei mai mari de lapte din intreaga lactatie, asa cum se desprinde din tabelul nr.9 si graficul nr.2.

Sporul de productie inregistrat la oile intretinute pe perioada de lactatie pe pajisti de altitudine joasa este exploatarea pajistilor din golurile alpine, in sporirea productiei de lapte la rasa Turcana. Consideram ca folosirea pajistilor de joasa altitudine pentru producerea fanului este mai radionala decat folosirea lor ca pasune.

EVOLUTIA LUNARA A CONTINUTULUI DE GRASIME IN FUNCTIE DE ALTITUDINEA PASUNII

LUNILE DE LACTATIE -2008-

Graficul nr.2

Printre principalele insusiri de productie studiate la oile Turcana a fost si greutatea la nastere a mieilor, deoarece numarul mieilor la fatare si intarcare, greutatea corporala a lor in aceste perioade, sunt factori hotaratori pentru procesul de ameliorare si in ridicarea eficientei economice a cresterii oilor.

Greutatea la nastere si intarcare

Tabel nr.10

Greutatea la nastere a mieilor a inregistrat o crestere importanta de la un an la altul. Daca in anul 2008 greutatea medie a mieilor Turcana la nastere a fost de 2.860 kg, in anul 2012 valoarea acestui indice ajunge la 3.420 kg greutate vie.

Greutatea la intarcare a inregistrat valori apropiate in toti anii, cu exceptia anului 2012, cand s-a realizat o greutate medie de 13.00 kg, superioara celorlalti ani. Ea este si urmarea fireasca a greutatii medii la fatare, mai buna, realizata in anul respectiv, precum si a productie de lapte, superioara, a oilor mame.

Mentionez ca in toti anii intarcarea s-a facut la aceeasi varsta, adica in medie la 60 de zile.

La intarcare s-a observat o variabilitate a greutatii, in lotul de miei existand diferente relativ mari intre plus si minus variante, confirmand marea variabilitate a productiei de lapte de la oi. S-a remarcat o uniformitate mai buna a greutatii mieilor la intarcarea din anul 2012.

In perioada de alaptare, in toti ani, fara exceptie, mieii au beneficiat, incepand cu varsta de 10-14 zile, de un supliment de hrana alcatuit din nutreturi combinate si fan natural de buna calitate administrate la discretie intr-un compartiment special amenajat in saivan cu accesibilitate numai pentru ei. Din rezultatele obtinute privind greutatea la nastere si intarcarea mieilor, se poate concluziona ca, indicii mai buni realizati in ultimii 3 ani de studiu, nu sunt numai consecinta unor conditii imbunatatite de hranire si ingrijire asigurate, atat oilor mame, cat si mieilor, ci si a lucrarilor de selectie efectuate care au vizat dezvoltarea corporala o oilor, capacitatea lactogena, productia de lana, etc.

Productia de lana

Dupa aspectul exterior, imbracamintea lanaoasa la Turcana este rara, desirata si atarnata, caracteristici care permit impreuna cu forma ascutita a suvitelor, scurgerea usoara a apei din ploi, constituind astfel o modalitate de protective a organismului contra bolilor afrigore.

Forma suvitelor este in majoritate conica cu varful filat caracteristica lanurilor mixte. Se mai intalnesc si alte forme cum sunt: de trestie, de scandura, ondulata, subtire. Forma suvitelor, caracteristica rasei Turcana este determinate de compozitia fibrilara a lanii, de lungimea si proportia fibrelor groase si subtiri.

Ca structura interioara, suvitele prezinta, in general un aspect neclar, la multe oi fiind impaslita. Morfologia suvitelor este caracteristica la oaia Turcana, lana fiind compusa din fire groase si lungi si din fibre subtiri si scurte. Proportia acestor fibre este in medie de 25% – 29% groase si lungi si 71% – 75% subtiri si scurte.

Fibrele lungi si groase au maduva, sunt aproape drepte, cu foarte putine ondulatii si se intend pe toata lungimea suvitelor care le dau forma ascutita.

Fibrele subtiri si scurte, situate la baza suvitelor, constituie imbracamintea lanoasa propriu-zisa. Sunt lipsite de maduva si au 2-3 ondulatii pe centimetru liniar.

Compozitia fibrilara si forma suvitelor sunt determinate de caracteristicile, grupului follicular. Asezarea foliculilor pilosi in doua straturi, unul mai profund, corespunzator foliculilor primary, generator de fibre lungi si groase si altul superficial corespunzator foliculilor secundari, generator de fibre scurte si subtiri, determina structural forma conica a suvitei la rasa Turcana.

In general, lana produsa de oaia Turcana este aspra, cu un luciu de regula slab si foarte saraca in usuc, ca urmare a numarului redus de glande sebacee. Prin spalare, ea pierde 30% – 35% din greutate, randamentul variind intre 65% – 70% la oile crescute in conditii de munte.

Cantitatea de lana variaza in functie de conditiile de alimentative si zona de crestere.

Productia cantitativa de lana

Tabelul nr.11

Valoarea randamentului la spalare al lanii este influentata de factori ereditari si de mediu, cum sunt desimea lanii, cantitatea usucului, procentul de impuritati dinlana este in stransa corelatie cu modul de ingrijire si intretinere a oilor, atat in perioada de pasunat si cu deosebire in perioada de stabulatie.

Cele trei categorii de lana care rezulta dupa sortare au randamente diferite. Lana incadrata la categoria I de calitate a avut un randament foarte buna asa cum demonstreaza urmatoarele cifre:

2008 – 68.75%

2009 – 70.15%

2010 – 68.30%

2011 – 72.91%

2012 – 68.33%

Recalculand productia de lana la randamentul STAS de 53%, in functie de randamentul mediu obisnuit, rezulta o cantitate medie de lana pe cap de oaie, superioara, asa cum demonstreaza cifrele urmatoare:

2008 – 3.18 kg

2009 – 2.65 kg

2010 – 2.39 kg

2011 – 2.86 kg

2012 – 2.87 kg

Reprezentant graphic evolutia productiei cantitative de lana bruta si la randament (grafic nr. 8) se constata ca productia mai mica obtinuta in anii 1994 si 1995, lucru care cofirma ca oscilatiile inregistrate la productia de lana nu se datoresc puritatii lanii, ci sunt consecinta unor greseli de furajare in decursul anilor respective.

Ca insusiri fizice si tehnologice mai importante ale lanii sunt: lungimea suvitelor, finetea fibrelor, rezistenta si extensibilitatea acestora.

EVOLUTIA PRODUCTIEI DE LANA BRUTA SI RECALCULATA IN PERIOADA 2008-2012

Graficul nr.3

In general, insusirile lanii sunt diferite de la un ecotip la altul si prezinta o variabilitate foarte mare in cojoc, de la individ la individ, atat in ce priveste diametrul si lungimea, cat si tipul de suvita, pigmentare si gradul de ondulare a fibrelor de lana.

Dupa lungimea absoluta a fibrelor de lana in suvita s-au evidentiat trei tipuri de fibre: lungi (peste 16 cm), mijlocii (intre 9-15 cm) si scurte (pana la 8 cm), in numar si proportia prezentate la graficul 4.

LUNGIMEA ABSOLUTA A FIBRELOR DE LANA LA

OILE TURCANA ALBA (suvita clasica)

LUNGIMEA ABSOLUTA

Graficul nr.4

Fibrele scurte detin o pondere de 30.8%, cele mijlocii 46.2%, iar cele lungi 23.0%. lungimea medie absoluta a fibrelor de lana este de 11.89 cm, cu un coefficient de variabilitate mare de 47.35% (tabelul nr.12).

Finetea medie a fibrelor de lana se determina pe sectiuni de fibre de la mijlocul suvitei, avand o valoare de 59.25 microni, cu un coefficient de variabilitate de 24.73% asa cum rezulta din tabelul nr.12 si graficul nr.5.

Lungimea relative si absoluta a fibrelor de lana din

regiunea spetei

tabelul nr.12

DIAMETRUL FIBRELOR DE LANA LA OILE TURCANA ALBA

DIAMETRUL FIBRELOR – microni –

Graficul nr.5

Pe tipurile de fibre, diametrul mediu pe sectiuni la mijlocul fibrelor este de 72.42 microni la cele lungi, 41.22 microni la cele mijlocii si de 37.13 microni la cele scurte. In medie, diametrul la 1500 de fibre este de 50.26 microni, date prezentate in tabelul nr.13.

Diametrul mediu al fibrelor de lana la 10 oi Turcana alba

Tabelul nr.13

In ceea ce priveste diametrul fibrelor lungi, determinat la baza, mijloc si varf (tabelul nr.13) se constata ca aceasta prezinta o mare variabilitate fiind la baza se 67.30 microni, la mijloc de 96.98 microni si respectiv 133.32 microni la varful lor, revenind o medie de 71.54 microni.

Variabilitatea diametrului fibrelor lungi care creste de la baza la varf se explica prin conditii diferite de hranire din cursul unui an si a starii fiziologice a oilor. Diametrul mai mare este corespunzator perioadei mai-septembrie, cand oile se scot la pasune si intarca mieii.

Diametrul mediu al tipurilor de fibre din suvita oilor [NUME_REDACTAT] nr.14

Din analiza datelor obtinute, precum si din observarea formei suvitei a structurii ei intime si a gradului de ondulare, se constata o corelatie strânsa cu lungimea medie absoluta, diametrul mediu, tipurile de fibra din suvita si nivelul productiei de lâna.

Datele referitoare la însusirile de lâna, la diferite biotipuri ale rasei Turcana alba, arata ca pentru viitor trebuie intensificate cercetarile în vederea stabiliriii metodelor de selectie pentru sporirea si îmbunatatlrea productiei de lâna la aceasta rasa de ovine, prin identificarea celor mai productive biotipuri.

Rezistenta absoluta la rupere si extensibilitatea sunt însusiri importante ale fibrei, ele determinând rezistenta si plasticitatea tesaturilor din lâna. Aceste însusiri sunt în strânsa corelatie cu finetea fibrei, în sensul ca fibrele fine au o rezistenta si extensibilitate mai redusa decât cele groase, în corelatie cu regiunea corporala, influente apreciabile având ecotipul ca si factorii medii si cei fiziologici.

Rezistenta absoluta la rupere si extensibilitate se determina cu dinamometrul Schopper, atât la fibrele groase si lungi, cât si la cele subtiri si scurte, recoltate din regiunea spetei si coapsei. Rezistenta la rupere se exprima în grame/forta, iar extensibilitatea în valori relative din lungimea initiala.

Valorile acestei însusiri sunt prezentate în tabelul 15.

Diametrul fibrelor lungi la baza, mijloc si varf

Tabelul nr.15

Variabilitatea mare a insusirii de rezistenta absoluta la rupere se explica prin rezistenta diferita a fibrei de lana pe diferitele ei segmente, ca urmare a variabilitatii grosimii diametrului, asa cum am aratat anterior.

Productia de carne

In trecut, productia de carne la rasa Turcana a avut un rol secundar, flind considerata o sursa slaba în aceasta directie, nu numai sub raport cantitativ, dar si calitativ. De altfel, aceasta afirmatie se baza pe specificul rasei: tardiva, se îngrasa încet, neeconomic, iar carnea prezinta miros specific. De asemenea, tineretul ovin are greutati mici la fatare (2.8 – 3 kg) si creste încet atingând maturitatea corporala abia la vârsta de 3.5 – 4 ani. S-a concluzionat astfel, pentru ca nu s-au testat aptitudinile pentru aceasta productie si nici capacitatea de ingrasare a tineretului în conditii de îngrasare intensiva, în cercetari riguros urmarite si nici nu s-au cautat cai si metode de îmbunatatire a acestei productii.

Cercetarile întreprinse în ultimi ani scot în evidenta aptitudinile rasei Turcana în directia productiei mari de carne, cu calitati superioare, datorita precocitatii unor populatii de ovine. De asemenea s-a demonstrat ca în conditii de ingrasare, mieii din rasa Turcana au realizat performante apropiate metisilor unor rase specializate în productia de carne.

Pâna nu demult, productia de carne de la aceasta rasa se realiza mai ales sub forma de carne de miel de lapte si de la ovinele scoase de la reproductie, de cele mai multe ori fara o prealabila neconditionare.

În ultima vreme, se foloseste din ce în ce mai mult carnea tineretului, care la vârsta de 5 – 6 luni realizeaza 35 – 40 kg greutate vie.

In conditii bune de hranire si întretinere si în cazul turmelor cu material, unde s-a ficut o oarecare selectie, tineretul ovin manifesta o energie de crestere mai mare, realizând la întarcare greutati medii de 18 kg. In acesta gospodarie, greutatea medie a oilor adulte poate atinge 40 – 42 kg cu maxima de 55 kg, iar la berbeci 60 kg, cu maxima 80 kg.

Calitatea carnii nu reprezinta un caracter de rasa, neexistând diferente semnificative intre rasele autohtone. Ele sunt, însa, în strânsa corelatie cu sistemul de crestere si îngrasare, regimul alimentar si vârsta. De altfel, cercetarile au demonstrat ca intensitatea de crestere este strâns legata de productia de lapte a oilor si de regimul alimentar, iar productia de carne si calitatea acesteia sunt strâns legate de hrana.

In cele ce urmeaza vom face câteva referiri asupra productiei de carne la oile adulte. In tara noastra, din cele 8 milioane ovine destinate productiei de carne, anual 3 milioane capete reprezinta ovinele adulte, reformate, din care peste 1 milion din rasa Turcana. Prin urmare, valorificarea rationala a oilor adulte reformate pentru productia de carne reprezintäa o actiune care ar trebui sa capete importanta cuvenita. Numai prin reconditionarea ovinelor reformate se obtine un spor de carne de 20 — 30 % si o îmbunatatire a calitatii acesteia, contribuind astfel la ridicarea eficientei economice a unitatilor cu efective mari de ovme.

Din cercetarile efectuate rezulta ca prin reconditionarea ovmelor reformate se corecteaza calitatea carmi, creste greutatea corporala cu 15 – 20 % si randamentul la sacrificare cu pâna la 20 %, fata de ovinele reformate sacrificate fara a fi reconditionate. Aceste îmbunatatiri ale indicilor productiei de carne ies foarte clar în evidenta din datele tabelului 16.

Rezistenta si extensabilitatea la lâna [NUME_REDACTAT] nr.16

Rezultatele incluse în tabel s-au obtinut cu o ratie (alimentara) administrata la discretie si care a fost alcatuita din 45 % concentrate si 55 % fibroase, realizându-se un consum de 12.8 UN/kg spor de crestere în greutate.

Efectul reconditionarii ovinelor adulte Turcana asupra cantitatii si calitatii carnii

Tabelul nr.17

Prin reconditionare, oile adulte realizeaza 202 g spor mediu zilnic. Proportia de carne din greutatea vie exprimata prin randamentul la sacrificare creste cu 7.3 %, iar dupa ingrasare ponderea ovinelor încadrate în clasa I de calitate creste de la 8.7% 1a 95.6 %.

Daca se are în vedere faptul ca ovinele supuse reconditionarii au facut parte dintre animalele reformate din motive de sterilitate si batrânete, rezultatele reconditionarii sunt dintre cele mai favorabile.

Desigur, oile batrâne produc o carne cu calitati inferioare carnii de miel. Ea este mai închisa la culoare, are un fibrilaj grosier, nu are fragezime si suculenta, jigoul si cotletul nu sunt îmbracate corespunzator cu masa musculara, iar grosimea se depune sub forma unor depozite subcutan.

Productia de piei, blanuri si pielicele

Dintre rasele de ovine crescute în tara noastra, rasa Turcana este singura care produce piei de calitate superioara pentru industria de marochinarie si de confectinat haine din piele.

Pielea provenita de la Turcana este mai rezistenta, deoarece fibrele colagene sunt împletite între ele într-o structura mai densa. Pielea rezista mai bine la alungire si la rupere. Rezistenta pielii la Turcana este data de numarul mai redus de foliculi pilosi pe unitatea de suprafata, precum si de modul de situare a lor în grosimea pielii în cele doua etaje; foliculii primari mai profunzi, iar cei secundari mai apropiati de suprafata pielii. Calitatea pieilor este conditionata de o serie de factori naturali si genetici dintre care amintim: individualitatea, sexul, starea de sanatate, marimea pieilor în timpul tunderii, starea fiziologica a animalului, sezonul de sacrificare, vârsta, conditiile de hranire, îngrijire si adapostire.

Pieile cu lâna si pielicile de miel Turcana se folosesc în industria articolelor de îmbracaminte ca si cea artizanala. Blanitele de miei Turcana sacrificati pàna la întarcare, când lâna nu depaseste 3 – 5 cm, se folosesc la confectionat haine. Pentru conferirea unor calitati superioare pielicelelor de miel, la noi în tara se practica cu mult succes încrucisarea oilor Turcana cu berbeci Karakul.

REPRODUCTIA OVINELOR

Consideratii generale

Sporirea efectivelor de ovine constituie unul din dezideratele econimice care se impun a fi rezolvate de la an la an, in succesiunea generatiilor, printr-o judicioasa organizare a activitatii complexe de reproductie, crestere, exploatare si ameliorare. Principalele obiective in organizarea reproductiei in fermele de ovine sunt:

Realizarea unor indici de natalitate si prolificitate superiori

Exploatarea intensiva a femelelor la reproductie

Sporirea eficientei bio-econimice a reproductiei

Manifestariele vietii sexuale

La mielute maturitatea sexuala apare in jurul varstei de 6-10 luni si la masculi la 4-5 luni, cand realizeaza 50-60% din greutatea de adult. Varsta primei monte, in practica reproductie la ovine, variaza intre 12-18 luni, fiind conditionata de realizarea a 75% din dezvoltarea varstei de adult.

Durata ciclului gametogen dureaza 17-21 de zile si se desfasoara in urmatoarele faze:

Proestrul – dureaza, in medie 24-48 ore;

Estrul – dureaza 14-36 ore;

Metestrul – dureaza 11-14 zile;

Anesterul, cu durata variabila

Dupa fatare, aparitia urmatorului ciclu sexual are loc la intervale variate, in functie de gradul de ameliorare al rasei, de conditiile in care sunt hranite si de factorii climatici. Astfel incat reapare la 18-28 zile, la 6-8 saptamani sau chiar 5-7 luni.

Cele prezentate sunt caracteristici valabile in general speciei, dar pot aparea insa particularitati legate de rasa, de conditiile climatice, care pot modifica, in practica, intreaga activitate de reproductie.

Intensivizarea reproductiei

A rezultat ca, din cele 365 zile, oaia valorificapentru reproductie 184 zile (150 zile gestatie + 2 cicluri de calduri a cate 17 zile), in cazul unei singure fatari pe an. Aceasta face ca, din punct de vedere reproductiv, oaia sa fie situata sub nivelul altor specii si deci, mai putin eficienta. Scotand insa oaia de sub dependenta conditiilor de mediu natural, caracteristica sistemului traditional de exploatare, s-a constatat posibilitatea valorificarii mai intense la reproductie. Aceasta paotei fi realizata prin modificarea unor componente ale tehnologiei de reproductie, si anume: desezonierea si provocarea caldurilor ovulatorii; sporirea frecventei fatarilor, stimularea poliovulatiei, selectia riguroasa.

Declansarea caldurilor in extrasezon este determinata de mai multi factori:

Factorul genetic, reprezentat prin particularitatea rasei si chiar a femelelor de a prezenta calduri in mai multe sezoane, este cel mai bine fixat si corelat cu nivelul de ameliorare si gradul de precocitate.

Durata zilei-lumina de 10-12 ore determina activitatea caldurilor, trecerea treptata spre zi lumina-scurtata in mor artificial determina calduri ovulatorii.

Lactatia limiteaza aparitia caldurilor; oile cu productii superioare de lapte au perioada de repaus sexual mai mare;

Prezenta mielului inhiba aparitia caldurilor prin suprimarea hormonilor gonadotropi, datorita suptului;

Nivelul de furajare si starea de intretinere mentin sau pot inhiba aparitia caldurilor. Astfel, un rol deosebit il au furajele verzi bogate in fitoestrogeni, ca: trifoiurile, mazarichea, festuca;

Factorii biostimulatori, respectiv prezenta berbecilor vasectomizati cu 15 zile inainte de inceperea campaniei de monta, provoaca aparitia caldurilor;

Aplicarea substantelor hormonale sub forma hexoestrolului, a gonadotropinelor serice, prin pesarii, implante si pe alte cai determina aparitia si sincronizarea caldurilor.

Densificarea fatarilor prin realizarea a trei fatari in doi ani, sau chiar a doua fatari pe an, presupune diminuarea intervalului dintre fatari.

Principalele etape in organizarea acestei tehnologii de reproductie sunt: asigurarea bazei materiale corespunzatoare; efectuarea lucrarilor tehnice.

3.1.Asigurarea bazei materiale

Masurarea consta din:

Alegerea efectivelor de femele, la baza urmatoarelor criterii:

Varsta, incepand cu a doua fatare si pana la sase ani.

Rasa, cele mai bune rezultate au dat rasele Merinos si metis Karakul, unele rase de carne;

Conformatia corecta, constitutia robusta;

Performantele de reproductie: oilecare provin din gemeni sau au produs gemeni.

Asigurarea necesarului de berbeci: pentru monta dirijata, se calculeaza un berbec la 20 de oi; pentru insamantarea artificiala cu material sominal brut, un berbec la 30 oi, in cazul caldurilor sincronizate si un berbec la 25 de oi, in cazul fatarilor comasate. Numarul de berbeci destinati acestei actiuni, majorat cu 10%, se controleaza initial si apoi periodic, asupra calitatii spermei, a reflexelor si a comportamentului sexual.

Asigurarea adaposturilor si spatiului de cazare pe baza normelor stabilite stiintific; adaposturile cu pardosea tip gratar si cu densitati mari nu favoreaza aparitia calturilor.

Asigurarea necesarului de furaje este factorul hotarilor in conditiile solicitarii intense a organismului la reproductie si in continuare. Principiile nutritive trebuie sa asigure intregul necesar, diferentiat pe perioada. Furajarea necorespunzatoare poate face ca metoda sa fie ineficienta.

Asigurarea cu personal de specialitate, pentru executarea insamantarilor artificiale sau a montei dirijate, asistenta la fatare, cresterea si intarcarea mieilor.

Organizarea si dotarea punctelor de insamantari artificiale cu utilajele si aparatura minima necesara.

3.2.Efectuarea lucrarilor tehnice

Aceasta consta din:

Insamantarea artificiala a intregului efectiv, executata dupa tehnica abisnuita.

Formarea turmelor de oi montate, in functie de data montei.

Intarcarea mieilor, care se face la 60 de zile, pentru a permite oilor un repaus de lactatie, dupa care reincepe un nou ciclu reproductiv.

TEHNICA EFECTUARII MONTEI SI

INSAMANTARILOR ARTIFICIALE

In cresterea ovinelor se folosesc doua sisteme de reproductie: monta si insamantare artificiala.

Monta. Procesul, la ovine, se aplica atat ca monta libera, cat si ca mnta dirijata.

Monta libera este caracteristica unitatilor cu sistem de exploatare extensiv si semiextensiv si se aplica in turmele de productie. Dezavantajul montei libere consta in faptul ca necesita intretinerea unui numar mare de berbeci care, la sfarsitul sezonului, sunt de obicei epuizati si slabiti.

Monta dirijata, individual sau la boxa, pe clase de calitate, este metoda cea mai recomandata, intrucat permite respectarea nominalizarii imperecherilor, cunoasterea originii, putandu-se realiza si programele de ameliorare specifice fiecarei rase sau biotop. Aplicarea acestui sistem presupene intocmirea listei de monta, dupa care berbecii nominalizati (raport 1: 40) se introduc in boxe unde sunt aduse oile depistate si repartizate berbecului respectiv.

Durata sezonului de monta, indiferent de sistemul aplicat si de sezonul in care se desfasoara, este obișnuit de 5 saptamani.

Corectitudinea cu care este aplicat complecul de lucrari tehnice privind calitatea, pregatirea si conditia reproducatoriilor, depistarea oilor in calduri, recoltarea, examinarea, diluarea, pastrarea si inocularea produsului seminal influenteaza hotarator rezultatul insamantarilor artificiale.

Pregatirea reproducatorilor pentru monta consta in aplicarea unui regim de hranire si intretinere diferentiat, cu scopul de a aduce atata femelele, cat si masculi in „conditie de reproducatori”, respectiv forma optima necesara declansarii caldurilor ovulatorii la oi si a functiei spermatice la berbeci. Lipsa unei pregatiri corespunzatoare in aceasta perioada se manifesta prin tulburari in functie de reproductie, cu diminuarea aparietiei si manifestarii caldurilor, scaderea calitati spermeii, afecunditati si prolificitatii, ajungand pana la abolirea instinctului sexual si aparitia mortalitatii embrionale.

Pregatirea berbecilor trebuie sa inceapa cu cel putin 40 zile inaintea campaniei de monta, cunoscand faptul ca timpul de formare al spermatozoizilor este de 40 zile si tranzitul lor pe tractusul genital dureaza aproximativ 20 zile.

In aceasta perioada, spermatogeneza este influentata direct de valoare biologica a proteinelor din ratie si in special acelei de origine animala; astfel, zilnic, la suplimentul de concentrate de 0.5-0.6 kg in care obligatoriu trebuie sa intre ovazul, se adauga lapte ecremat 1-2 l, 2-3 oua si faina de carne, caroten (1 mg pentru 1 kg greutate vie), asigurat prin 0.5 kg morcov si pasiune. In cazul in care pasiunea nu este corespunzatoare, completarea principilor nutritivi se face prin suplimentarea cu 0.5-1 kg fan de leguminoase, cantitatea variind in functie de starea de intretinere a berbecului si de calitatea pasunii.

Functia spermatica mai este influentata si de temperatura si lumina. Temperatura ridicata influenteaza calitatea spermatozoizilor, putand ajunge pana la cazuri de sterilitate, iar luminozitatea prelungita diminueaza productia spermatica.

In pregatirea berbecilor trebuie foarte atent observat comportamenutul sexual, precum si efectuarea examenelor serologice pentru bruceloza si verificarea calitatii spermei.

Pregatirea oilor se face diferentiat, in functie de starea lor de intretinere si de calitatea pasiuni. In cazul pasiunilor mai putin corespunzatoarea sau in faza de vegetatie avansata, hranirea oilor se suplimenteaza cu nutreturi concentrate – 0.2 – 0.3 kg pe zi masa verde suculenta cu continut bogat in substante estrogene si fan (in cantitate de 0.5- 1 kg), in care sa predomine leguminoasele.

Mioarele, in special cele introduse precoce la monta, precum, si oile adulte slabite trebuie sa beneficieze de o pregatire foarte atenta, pentru a se putea incadra in intervalul de monta planificat pentru intregul efectiv.

Paralel cu pregatirea reproducatorilor se face intocmirea listei de monta si potrivirea perechilor, individual sau pe grup.

[NUME_REDACTAT] gestatiei se exteriorizeaza printr-un comporatament linistit al animalului, tendinta de ingrasare, iar pe masura avansarii apare asimetria abdomenului, aceasta proeminand in partea dreapta. Durata gestatiei este, in medie, de 150 zile, cu variatii intre 145-155 zile. Diagnosticul gestatiei la ovine se face prin metode clinice (inspectia, palpatia), metode de laborator (biofizice, biochimice) si metode fizice (folosirea ultasunetelor, a razelor Röntgen).

Hranirea oilor gestante. Trebuie sa corespunda cerintelor organismului si fatului, diferentiata in functie de modificarile care au loc pe parcursul celor 150 de zile. Intensificarea metabolismului in a doua faza a gestatiei, datorita intensitatii mari de crestere si dezvoltare a fatului, precum si aparitiei foliculilor secundari, impune administrarea unor furaje cu valoare nutritiva completa si cu nivel energetic superior cu aproximativ 20% fata de cea din perioada de monta. Structura ratiilor trebuie sa cuprinda sortimente variate de furaje fibroase, suculente, concentrate – nealterate ( mucegaite sau inghetate). Se recomanda evitarea furajelor care pot provoca avorturi in special in perioada a doua de gestatie, ca de exemplu nutretul insilozat, ca si administrarea de apa prea rece.

Asigurarea frontului de furaje de 20-25 cm pentru fiecare oaie trebuie respectata in mod special in aceasta situatie. Valori mai mici ale frontului de furaje produc stare de agitatie, consecinta fiind atat accidentele determinate de aglomerare, cat si alimentatie neuniforma, oile mai slabe furajandu-se mai greu.

Adapatul corect contribuie la bunul mers al gestatiei si la fatarea in conditii normale, atat prin cantitatea corespunzatoare (in medie, 5 l pe cap), cat si prin calitate (apa trebuie sa fie curata, la temperatura de 8-10o C, schimbata des si administrata in jghiaburi curate).

Ingrijirea oilor in perioada de gestatie. Consta in supravegherea lor atenta in deosebi in luna a IV-a si a V-a cand se interzic inghesuirea, bruscarea la intrarea si iesirea din adapost, efectuarea de lucrari cu caracter individual care necesita prinderea oilor, evitarea zgomotelor, a drumrilor lungi si accidentate.

Introducerea oilor in adapost se recomanda numai pe timp umed sau cu temperaturi excesiv de scazute. In aceasta situatie, saivanele destinate oilor gestante trebuie sa fie spatioase, bine ventilate, lipsite de curenti, cu umiditate redusa si respectiv calduroase. Adaposturile intunecoase predispun organismul la tulburari metabolice in perioada de gestatie, se finalizeaza cu gestoze sau paraplegii antepartum.

Ingrijirea corporala a oilor gestante in aceasta perioada consta in curatirea si ingrijirea ongloanelor, tratarea de pododermatita infectioasa, ajustarea coarnelor si tunderea lanii in jurul ochilor, „codinirea” lanii cu aproximativ 2 saptamanii inainte de fatare, pentru prevenirea infectiilor la fatare si usurarea suptului.

[NUME_REDACTAT] fatarii se anunta prin urmatoarele semne: abdomenul este coborat, flancurile sunt scobite, vulva este tumefiata si congestionata, oaia este nelinistita, incepe sa se agite, se izoleaza in turma, geme. In mod normal, fatarea la ovine dureaza aproximativ ½ ora si decurge fara complicatii, distociile fiind foarte rare.

Interventia personalului este necesara in urmatoarele cazuri:

Prezentarea anormala a mielului la fatare (prezentarea normala fiind cu capul inainte culcat, pe membrele anterioare);

Dezvoltarea prea mare a mielului: in acest caz se impinge capul mielului si concomitent cu contractiile oii, se trage usor de membrele anterioare;

Prezenta mieilor dubli, care se prezinta concomitent si nu unul dupa altul; in acest caz, se impinge usor cel care sta inca neangajat,tracandu-l in acest timp pe primul.

Imediat dupa expulzare oaia este lasata sa se linisteasca, sa recunoasca si sa linga mielul, dupa care este condusa in compartimentul oilor cu miei recent fatati sau in boxe, dupa caz, acordandu-se ingrijirile specifice acestei categorii.

Zone si bazine de crestere ale rasei Turcana si Tigaie

ZONA PRAHOVEI SI CURBURII CARPATILOR (BUZAU, VRANCEA)

Aceasta zona incepe din nordul judetului Dambovita, unde de fapt se intrerupe ecotipul valoros al Turcanei crescuta in Muscel. Aici, in nordul judetului Dambovita, se mai cresc si oi Turcane valoroase in numar mic in cateva localitati vecine cu zona Muscelelui, cum sunt: Pucheni, Malul cu Flori, [NUME_REDACTAT]. Aici incepe zona de pondere a rasei Tigaie, crescand procentual in judetul Prahova.

Zona de crestere se continua in nordul judetului Buzau si incepe din localitatile Chiosti, vecina cu comuna Starchiojd din judetul Prahova si se intinde de-a lungul Carpatilor in Vrancea, pana la localitatea istorica Soveja, la sud de judetul Bacau. Intreaga zona se intinde pe o adancime de 30-40 km catre coline. Altitudinea este de 600-800 m.

Dintre varietati, s-a crescut cu precadere cea neagra, apreciata pentru productia de pielicele, iar din lana neagra se confectioneaza obiecte de uz casnic: paturi, haine, covoare. Varietatea alba se creste cca 25-30% din intreg efectivul din zona.

Din investigatiile noaste rezulta ca aceasta zona, inainte de primul razboi mondial, s-a crescut o subpopulatie de oi Turcana valoroasa, cu un potential productiv de 4-5 kg lana si destul de precoce, precum si buna producatoare de lapte.

In primii ani dupa primul razboi mondial, dezvolatarea industriei producatoare de stofe si postavuri in [NUME_REDACTAT] si Brasov a determinat orientarea cresterii oilor catre rase si tipuri cu lana semifina – in special rasa Tigaie. Treptata, aceasta rasa a inceput sa patrunda in zona montana si submontana a Buzaului, fiind adusa din bazinul de crestere Covasna si mai putin, din zona Baraganului.

Dupa anul 1945, cand conjuctura economica a impus producerea de lana fina si semifina indigena , actiunea de tigaizare s-a intensificat, astfel ca in toata zona nordica – montana si premontana – 75-80% oi Turcana si Stogosa din varietatea alba si din cea neagra. Productia de lana bruna este de 1.8-2 kg, ceea ce ne aminteste de oile Turcana tardiva crescute in gospodariile populatiei in mod necorespunzator. Turmele de ovine Turcana cele mai valoroase se cresc la C.A.P. Chiojdu, care a realizat o productie medie de 3.5 kg si C.A.P. Siriu, cu o productie de 3.2 kg lana, la ovinele adulte.

Actiunea de refacere a efectivelor de Turcana in zona Buzaului a inceput inca din anii 1967-1968 si se continua pe doua cai: achizitionarea de oi matca si tineret femel din zona Sibiu, Alba, Gorj, Valcea si Muscel, precum si introducerea de berbeci valorosi peste materialul ovin heterogen si din rasa Tigaie care se creste in prezent in zona.

In judetul Vrancea are loc o continuare a situatiei existente in zona Buzaului. Cateva particularitati de structura a raselor si varietatilor sunt neinsemnate. [NUME_REDACTAT] a patruns aici ceva mai tarziu si cu deosebire dupa cel de al doilea razboi mondial. Procentul de Turcana este ceva mai ridicat, indeosebi in zona montana si se estimeaza la 40-50%.