Impactul Turismului Asupra Mediului. Dezvoltarea Unui Turism Responsabil

Impactul turismului asupra mediului. Dezvoltarea unui turism responsabil

Introducere

Cap. 1. Turismul și impactul sau asupra mediului înconjurător

Turismul – generalități

Considerații generale privind turismul ecologic

Impactul turismului asupra societății

Impactul economic al turismului

Impactul socio-cultural al turismului

Impactul turismului asupra mediului înconjurător

Cap. 2. Factorii de degradare a mediului înconjurător

2.1 Factori de degradare si poluare

2.1.1 Forme de poluare naturala

2.1.2 Forme de poluare produsa de factori antropici

2.2 Aspecte ale degradării mediului prin turism

Cap. 3. Turismul și protecția mediului înconjurator

3.1 Impactului produs de activitățile turistice asupra ariilor protejate

3.2 Avantajele socio-economice ale dezvoltării turismului în zonele naturale protejate

3.3 Efectele negative ale activitaților turistice asupra parcurilor naționale și a rezervațiilor biosferei

3.4 Principii pentru un turism ecologic

Cap. 4. Studiu de caz

Bibliografie

Anexă

Impactul turismului asupra mediului. Dezvoltarea unui turism responsabil

Introducere

Turismul, unul din fenomenele ce s-au impus în epoca contemporană, reprezintă un vector important în dezvoltarea comunităților locale din zonele de destinație, impactul său manifestându-se pe o multitudine de paliere, exercitând numeroase influențe pozitive asupra mediului socio-economic, dar și aspecte negative, mai ales asupra celui natural. Astfel, trebuie asigurat cadrul unei dezvoltări durabile a turismului care să aibă rol de echilibru între conservarea patrimoniului natural, socio-cultural și satisfacerea exigențelor turiștilor și populației locale din comunitățile gazdă.

În ceea ce privește România, potențialul turistic de excepție de care dispune, cum ar fi multitudinea formelor de relief și armonia în care acestea sunt îmbinate, bogăția monumentelor istorice, de artă și arhitectură, potențialul etnofolcloric reprezintă argumentele cele mai solide în dezvoltarea unui turism responsabil, axat în principal pe protecția mediului înconjurător.

În acest context lucrarea de față, ”Impactul turismului asupra mediului. Dezvoltarea unui turism responsabil„ își propune să analizeze problemele turismului cu privire strictă la mediul înconjurător. Astfel, se pune accent pe clarificarea conceptelor de turism și mediul înconjurător, pe clasificarea factorilor care au impact asupra acestuia, cum ar fi impactul economic, socio-cultural.

Lucrarea va fi împărțită în patru capitole care cuprind prin structura subcapitolelor sale aspecte ce deslușesc impactul asupra turismului din punct de vedere economic, social, cultural.

Primul capitol vine cu numeroase date cu caracter generalist, care ne oferă o imagine de ansamblu asupra ceea ce înseamnă fenomenul turistic, dar și ceea ce înseamnă mediul înconjurător.

Cel de-al doilea capitol intitulat Factori de degradare a mediului înconjurător, aduce în prim plan factorii de poluare de tip natural și artificial. În această măsură vor fi enumerate și câteva aspecte ale degradării mediului prin turism, în general fiind aspecte negative.

Capitolul trei pune mare accent pe impactul produs de activitățile turistice asupra ariilor protejate. Cu toate că putem să găsim aspecte pozitive ale practicării turismului în ariile protejate, totuși la nivel național aceste lucruri se manifestă sub aspect negativ. Se vor identifica aceste aspecte negative, efectele lor asupra parcurilor naționale și a rezervațiilor biosferei.

Promovarea unui turism durabil este determinată de schimbările majore în modelele de creștere economică prin orientarea spre tipurile intensive, prin deplasarea accentului spre ramurile puțin consumatoare de resurse materiale neregenerabile, spre globalizare și integrare.

Așadar se vor enunța în acest capitol trei și principiile pentru dezvoltarea unui turism ecologic.

Nu în ultimul rând, dar extrem de important va fi exemplul dat în studiul de caz, care va viza ca zonă analizată stațiunea Rânca din judetul Gorj, care este dispusă la altitudine medie de 1.650 m, pe versantul sudic al munților Parâng, care este unul dintre principalele lanțuri muntoase din județul Gorj, cu cel mai înalt vîrf din Oltenia – Parângu Mare (2519 metri).

În această stațiune, nu de mult înființată, dar dezvoltată ușor haotic, se remarcă diverse probleme, care afectează mediul înconjurător.

Cap. 1. Turismul și impactul său asupra mediului înconjurător

Turiștii sunt reprezentați de persoane, acestea fac parte din societate, din populația unei țări, a unei regiuni, și pot avea diferite vârste, dar și diferite grade de cultură. Astfel, societatea în sine, în special cea din ziua de astăzi, tinde din ce în ce mai mult să fie una de larg consum. Și aici nu ne referim doar la consumul bunurilor alimentare, ci se poate extrapola la mai multe alte lucruri. Cum într-un sejur sau într-o excursie petreci un anumit timp într-o locație, efectiv vei tinde și vei fi nevoit totodată să folosești și să consumi tot ce îți este la îndemână. Dar aici intervine deja cantitatea folosirii, dar și calitatea acesteia.

Mereu se vorbește de conservarea naturii, a mediului înconjurător, însă ar trebui să se pună mai mare accent pe educarea turiștilor, în urma lor an după an multe alte persoane vor dori să vadă aceleași lucruri, iar dacă se poate sub aceiași formă și cu aceiași frumusețe.

În această lucrare se va dori, ca scop principal punerea în evidență a conceptului de mediu înconjurător. Acest mediu, fiind „materia primă” a activității turistice, iar în industrie când materia primă se termină, produsul și câștigul asemenea. Astfel se va dori punerea în evidență a turismului, dar punerea în evidență a unui turism responsabil. Când ne referim la turism responsabil, ne referim la un turism durabil, eficent, care ține la protejarea mediului înconjurător și conștientizează totodată că în menținerea acestuia trebuie să conlucreze mai multe domenii de specialitate.

Turismul – generalități

Izvorât din nevoia de etalare a „bunelor maniere”, a claselor sociale elevate, turismul – ca mijloc de utilizare în mod plăcut și în condiții de confort a timpului liber – a cunoscut o dezvoltare explozivă și cu o continuitate remarcabilă mai ales pe măsură ce caracterul său de masă s-a conturat tot mai pregnant. Totodată, deseori se subliniază faptul că turismul a contribuit procesul de lărgire și integrare și integrare a unor spații și țări din cadrul UE, fiind, în același timp și un catalizator pentru modernizarea, dezvoltarea economică și prosperitatea statelor lumii a treia (Williams, 1998).

Turismul este o activitate pe care o practică în primul rând cei care si-au asigurat cel puțin, mijloacele minime de existență. Acesta presupune realizarea unui anumit nivel de trai dincolo de satisfacerea căruia individul poate economisi banii necesari celorlalte nevoi firești (dar nu și indispensabile): odihna, refacerea, recreerea, culturalizarea.

Călătoriile și turismul reprezintă la ora actuală o piață globală, de dimensiuni uriașe, unde se manifestă cererea consumatorilor pentru o imensă varietate de produse și servicii. Nu doar dimensiunile și ritmurile sale de creștere fac această piață foarte atractivă, ci și potențialul său de viitor, nici pe departe epuizat.

Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) cu prilejul Conferinței de la Ottawa din iulie 1991,definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore, dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată”.

Conform DEX, turismul reprezintă totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.)

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „tur” derivă din limba latina (turnare), dar și din limba greacă (tornos) având sensul de cerc. Semnificația era aceea de miscare în jurul unui punct central sau o axă (Theobald, 1998). Cu timpul, s-au încercat multe alte definiții ale fenomenului touristic, astfel că în anul 1910, austriacul J. von Schullenvu Schrattenhnfen descria turismul ca fiind: „un fenomen care desemnează toate legăturile, în special economice și care intră în acțiune pentru rezidenții temporari și străini dispersați înnăuntrul unei commune, unei provincii sau unui stat”. Profesorul belgian, Edmund Picard definește turismul ca pe ”… ansamblul organelor și funcțiilor lor, nu numai din punctual de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el și al celor în care în țările în care sosește cu portofelul doldora, profită direct (în primul rând hotelierii) și indirect pe cheltuielile pe care le face spre a-și satisfice nevoile de placer…, etc.„ Și dacă tot s-au încercat diferite definiții ale turismului, au existat și definiții date termenului de turist, astfel că la recomandarea Comitetului de Staticieni Experți ai Ligii Națiunilor, turistul reprezintă: ”persoana care se deplasează pe o perioada de cel puțin 24 de ore în afara granițelor localității sale de reședință„.

Noțiunile de turist și turism sunt strâns intercondiționate, turistul reprezentând elemental motrice al întregului al întregului fenomen touristic, iar turismul este, în ultimă instant, rezultatul activității de acest gen.

Prin adăugarea sufixului –ism s-a definit o acțiune sau un process, sugerând astfel „mișcarea în jurul cercului”, adică o călătorie de jur-împrejur efectuată de către o persoană, desemnată ca turist, având ca punct de plecare și sosire același loc (Dinu, 2005).

Turismul devine o putere economică la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă primele mențiuni au apărut începând cu Strabon, în Antichitate. Încă din acea vreme se vorbea despre posibilitatea de „a voiaja”. Descrierile lăsate de oamenii istoriei, precum Marco Polo, în periplul său asiatic (sec.XIII) sau ale lui Henri Monfreid au jucat un rol extrem de important cu privire la preocupările privind practicarea călătoriei.

Cum această activitate economică reprezintă în același timp și o plăcere, O.M.T, consideră că volumul fluxurilor turistice la nivel global va cunoaște o creștere de 27,6% în perioada 2004-2020, ajungând la circa 1,56 miliarde de turiști în anul 2020 (față de 696 milioan înregistrate în anul 2000).

Aceiași instituție (O.M.T.) a adoptat în anul în anul 1993 o definiție care și-a propus să ia în calcul practicile turistice efective și necesitatea observației și cunoașterii mai riguroase a fenomenului turistic, care a fost impusă tuturor statelor membre în scopul asigurării unui control mai strict al mișcărilor turistice. Aceasta se poate observa în tabelul 1, tabel corelativ, ale cărui componente se grupează în configurația de mai jos:

Sursa: Observatoire national du tourisme (adaptare după Dewailly, 2000, citat de Muntele și Iațu, 2003)

Structura fenomenului turistic

Considerații generale privind turismul ecologic

Formă a turismului durabil, ecoturismul, atât ca industrie, cât și ca filozofie, răspunde în egală măsură cerințelor prezervării cadrului natural cât și intensificării bunăstării comunităților locale prin dezvoltare durabilă.

Cererea pentru practici turistice durabile și responsabile față de mediu s-a intensificat începând cu anii 1980 pe baza unor procese interrelaționate care s-au manifestat pe termen lung, în societățile occidentale.

Conceptul de durabilitate a fost preluat de turism din ideologia dezvoltării durabile ce a urmat publicării Raportului Comisiei „Brundtland” din 1987 „Our Common Future”. Au existat dezbateri academice și politice asupra conceptului de durabilitate, anterioare Raportului Brundtland, dar odată cu elaborarea acestui raport, durabilitatea a devenit tema centrală a abordărilor politice macroeconomice în toată Dewailly, 2000, citat de Muntele și Iațu, 2003)

Structura fenomenului turistic

Considerații generale privind turismul ecologic

Formă a turismului durabil, ecoturismul, atât ca industrie, cât și ca filozofie, răspunde în egală măsură cerințelor prezervării cadrului natural cât și intensificării bunăstării comunităților locale prin dezvoltare durabilă.

Cererea pentru practici turistice durabile și responsabile față de mediu s-a intensificat începând cu anii 1980 pe baza unor procese interrelaționate care s-au manifestat pe termen lung, în societățile occidentale.

Conceptul de durabilitate a fost preluat de turism din ideologia dezvoltării durabile ce a urmat publicării Raportului Comisiei „Brundtland” din 1987 „Our Common Future”. Au existat dezbateri academice și politice asupra conceptului de durabilitate, anterioare Raportului Brundtland, dar odată cu elaborarea acestui raport, durabilitatea a devenit tema centrală a abordărilor politice macroeconomice în toate ramurile de activitate, inclusiv în turism (Hornoiu, 2009).

Cea mai uzuală definiție a dezvoltării durabile rămâne cea elaborată în Raportul Comisiei Mondiale a Mediului și Dezvoltării din anul 1987, respectiv „procesul care satisface nevoile generațiilor actuale fără a prejudicia interesele generațiilor viitoare” (Raportul Comisiei Mondiale a Mediului și Dezvoltării, WCED, 1987).

În favoarea dezvoltării ecoturismului există o paletă largă de argumente, care reprezintă o serie de avantaje pentru comunitățile locale: de la valorificarea superioară a resurselor naturale, patrimoniului cultural, tradițiilor locale la îmbunătățirea condițiilor de trai, de la stimularea dezvoltării economicela perfecționarea structurilor sociale.

Turismul, ca activitate economică, trebuie să se racordeze conceptului de dezvoltare durabilă, fiind o activitate dependenta de resursele naturii și de moștenirea culturală a unei societăți. Această societate, practic vinde aceste resurse, pe care le prelucrează sau nu. Împărțindu-le cu alții, sau chiar și cu comunitățile locale, aceste bunuri suferă unle modificări și nu se pot menține la nesfârșit.

Prin turism, omul caută să se sustragă, chiar și pentru un interval limitat de timp, influențelor nefaste ale mediului, dezechilibrelor acestuia. Antrenând mase enorme de personae, cu deplasarea lor temporară dintr-o regiune în alta, turismul are, inevitabil, un impact de prim ordin asupra ecogeosferei.

Analiza detaliată a consecințelor fenomenului turistic conduce la relevarea unor coordinate pozitive, manifestate la toate nivelele de integrare ale peisajului geografic și, mai ales la scara sociogeosistemului (Cocean, Dezsi, 2009).

În dezvoltarea unui turism ecologic se impune necesitatea și respectarea de către autorități, comunități, întreprinzători și agenți de turism a unor principii generale, între care amintim:

mediul înconjurător are valoare intrinsecă, deosebit de important pentru turism; de el trebuie să se bucure și generațiile viitoare.

turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă, complexă, de care să beneficieze mediul ambiant, comunitățile, turiștii.

dezvoltarea turismului nu trebuie să ducă la degradarea mediului.

dezvoltarea turismului trebuie să urmărească necesitatea echilibrării nevoilor turiștilor cu cele ale destinațiilor sau gazdelor acestora.

Ecoturismul este un sector care presupune investiții mari de capital, iar dezvoltarea turismului durabil mărește sumele ce trebuiesc alocate, inclusiv pentru protejarea mediuluiși a resurselor ecoturistice.

Practicarea unui astfel de turism poate contribui la îmbunătățirea calității factorilor de mediu, la creșterea gradului de responsabilitate al localnicilor cu privire la protejarea potențialului turistic.

Se va dori încurajarea revitalizării mediului, a înfrumusețării acestuia, dar toate aceste aspecte pozitive pot avea după cum știm și elemente negative, cum ar fi:

lipsa de educație a localnicilor, iar aici putem da un exemplu în care turiștii vor adopta felul de a fi al localnicilor, și anume acolo unde ar găsii mizerie ar lasa și ei la fel, neîndemnați fiind de un mod de viață curat, pe care să îți dorești să îl întreții.

Încurajarea unor practici ca vânătoarea, pescuitul, lucruri care într-un final ar duce la degaradarea ecosistemului natural.

Așa cum se cunoaște la nivel național, în România, activitate de turism și implicit cea de ecoturism este coordonată de Ministerul Turismului. La nivel local, sunt constituite de către Ministerul Turismului reprezentanțe teritoriale , ale căror atribuții vizează și domeniul turismului ecologic. Există totuși și Organizații Nonguvernamentale Naționale, care sunt structuri instituționalizate de natură privată implicate direct în producția și/sau comercializarea serviciilor și bunurilor ecoturistice.

În sectorul turismului ecologic, principala organizație nonguvernamentală este Asociația de Ecoturism din România (AER), înființată în 2003, care cuprinde 35 de membri și asigură partenerialtul dintre sectorul de afaceri din turism – tur-operatorii (Apuseni Experience, Absolut Carphatian, Barefoot Tours, Carphatian Tours, Delta Travel etc.). Aceștia au drept activitate principală conservarea naturii (Centrul pentru Arii protejate și Dezvoltarea Durabilă Bihor, Ecouri Verzi, Green Cross România, Geoparcul Dinozaurilor Hațeg, Parcul Natural Apuseni, Parcul Național Călimani, WWF Danube Carphatian Programe etc.)

Turismul durabil asigură echitate socială. Astfel trebuie să existe un garant al echității în distribuția corectă a beneficiilor și costurilor între promotorii sectorului turistic, populațiile gazdă și arealele lor.

Impactul turismului asupra societății

Termenul de societate reprezintă conform DEX totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice.

Dezvoltarea societății supune mediul înconjurător la două tipuri principale de presiunui: una, care este urmarea direct a exploziei demografice și a expansiunii orașelor, ritmului rapid și creșterii considerabile înregistrate de industrie, agricultură și alte domenii de activitate, amplificării circulației și sistemelor de transport și comunicații și alta, mai puțin agresivă și cu caracter predominant sezonier, care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activități de turism și agrement.

Ideea de impact presupune analiza relației dintre turism în sens larg și resursele turistice, respectiv dintre cadrul natural și socio-cultural ca element al motivației călătoriilor și activitatea turistică care presupune transformarea acestui cadru prin dezvoltarea unei infrastructuri generale și specifice, prin crearea și consumul produselor turistice, prin prezența turiștilor în ariile de destinație.Un rol important în cadrul acestui proces îl va avea înscrierea dezvoltării durabile a turismului în rândul obiectivelor principale ale politicilor de dezvoltare, mai ales cu accent pe fundamentarea managementului resurselor natural și umane pe principia de eficiență.

Aceste elemente esențiale ale turismului determină mai multe categorii de impact – economic, asupra mediului natural, social și cultural, asupra comunităților locale – care pot îmbrăca forme positive sau negative.

Impactul economic al turismului

Ca fenomen economic, turismul impune o cuantificare în măsura mult mai mare decât în urmă cu câteva decenii, cel puțin datorită amplificării dimensiunilor pe care le-a atins. De altfel, pentru numeroase state, turismul a devenit domeniul care contribuie semnificativ sau este sursa principală a creșterii economice.Din această perspectivă, indicatorii dezvoltării turismului au dobândit aceiași importanță ca și indicatorii tradiționali de măsurare a creșterii, în volum și calitate (Cocean, Dezsi, 2009).

Pentru ca dezvoltarea durabilă să poată fi implementată, ea va trebui să răspundă nevoilor și aspirațiilor oamenilorrespectând în același timp limitele ecologice ale plantei, iar singura cale viabilă pentru a realiza acest lucru o reprezintă integrarea economică a mediului.

Interacțiunile ce au loc între economie și mediu au un caracter de feed-back: modul de utilizare a resurselor natural are profunde implicații asupra economiei, economia la rândul ei afectează durabilitatea societății și a mediului înconjurător. Ruxandra, Gabriela Albu, în 2007 afirma că poluarea și creșterea economică nu trebuie opuse mediului, ci adaptate legilor naturii.

Impactul economical turismului este de cele mai multe ori benefic, în viziunea localnicilor, care sunt tentați să vadă partea materială a fenomenului în sine. Cu această ocazie, cu creșterea economică a zonei, dar și cu dezvoltarea acesteia lucrurile par să ia o întorsătură pozitivă.Turismul și practicarea lui într-o anumită zonă contribuie în mod evident la colectarea de taxe atât la nivel local, cât și national.Se crează noi locuri de muncă și oportunități în afaceri, prin creșterea numărului de investitori.Va crește totodată și volumul investițiilor în economia locală.

Dacă până acum totul părea foarte bine și cu multe beneficii, vom enunța și aspect privind costurile acestui impact economic al turismului, astfel încât:

va exista o creștere a prețurilor terenurilor și imobilelor;

creșterea tarifelor pentru anumite servicii, de pe urma cărora localnicii vor avea de suferit;

utilizarea fondurilor publice pentru activitățile turistice, în detrimental altor sectoare care sunt deficitare;

imposibilitatea localnicilor de a se angaja în domeniul turistic din cauza neprgătirii lor în domeniu iar acest lucru ar putea fi realizat, dar cu eventuale costuri, care de cele mai multe ori lipsesc cu desăvârșire.

România se include în categoria țărilor cu turism slab dezvoltat și corespunzător, aportul lui la creșterea PIB este mai modest.

Astfel, industria turismului va participa în anul 2008 doar cu 2,2% în PIB, reprezentând 9,1 miliarde RON și va ajunge la valoarea de 25,6 miliarde RON (3%) în 2016.

Toate aceste cifre privind creșterile prognosticate se regăsesc în tabelul 1, care semnifică de fapt estimările și previziunile principalilor indicatori ai aportului turismului la dezvoltarea economică a României.

(Sursa: The 2008 Travel & Tourism Economic Research, TSA Tourism Satellite Accounting, London, UK,România)

În tabelul 2 judecând după indicatorul de locuri directe din turism, țările lumii se poziționează diferit în funcție de amploarea turismului, dar și de structura specifică a acestor economii. România se situează la polul inferior, cu 3,5% în 2008, reprezentând 303000 locuri de muncă din turism. În 2016, se previzionează 600000 de locuri, reprezentând 6,9% din totalul populației ocupate.

(Sursa: Executive Summary, The 2008 Travel & Tourism Economic Research, TSA Tourism Satellite Accounting, London, UK,România)

Impactul socio-cultural al turismului

Impactul socio-cultural este definit ca modalitate prin care turismul contribuie la schimbările în sistemul de valori dintr-o comunitate, în care comportamentul și moralitatea indivizilor, în relațiile familiale și stilul de viață colectiv, în exprimarea creativității, în ceremoniile tradiționale și organizarea comunității. Se referă la efectele asupra comunității gazdă, ca rezultat al asocierii directe sau indirecte cu turiștii (Hornoiu, 2008).

La primul Summit Mondial al Păcii prin Turism, mai mult de 450 de lideri mondiali ai industriei turismului și călătoriilor au ratificat „Declarația de la Amman”, prin care se recunoaște turismul ca fiind o industrie mondială a păcii.

Lumea contemporană se află în fața rezolvării unor noi probleme legate de necesitatea dezvoltării economice, sociale, în condițiile existenței unor resurse cu caracter limitat. Unul dintre planurile majore ale dezvoltării durabile este cel social-cultural, care semnifică creșterea ofertei locurilor de muncă, practicarea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului. Un alt aspect, ar fi înlăturarea fenomenelor dăunătoare societății, diminuarea sărăciei, a criminalității, etc.

La orice tip de impact se pot regăsi beneficii positive cât și negative. În ceea ce privește societatea, ca beneficii pozitive vom găsi următoarele:

-dezvoltarea turismului va influența dezvoltarea infrastructurii și gama de servicii de diferite tipuri oferite populației locale;

– se încurajează implicarea localnicilor în viața comunității, iar pe de altă parte se formează sentimental de mândrie, acela de apartenență al unei regiuni;

– se vor favoriza o multitudine de cunoștiințe ale altor culturi, se vor creea schimburi culturale între gazed și vizitatori;

– o data cu dezvoltarea zonei , de aspectele positive vor beneficia și localnicii.

Beneficiile negative, numite și costuri în cadrul populației se regăsesc în crearea disputelor între localnici și vizitatori, datorate din lipsa de educație, de cultură, de stil de viață.

Odată depășit numărul de oameni pe un teritoriu, aceștia vor trebui să împartă diverse facilitate, iar prin crearea aglomerațiilor, cei ce vor avea de suferit vor fi turiștii, în cele mai multe cazuri. Atitudinea localnicilor față de dezvoltarea turismului poate trece de la starea de euforie, când vizitatorii sunt bine primiți, la cea de apatie, irritate și împotrivire, când atitudinile potrivnice prind contur printre localnici.Când se întâmplă astfel de situații iese la iveală iritarea și etichetarea din partea localnicilor. Turiștii surprind un instantaneu și pleacă mai departe, însă prin acțiunea lor ei invadează intimitatea localnicilor.

O altă problemă, o cauză a conflictelor culturale o reprezintă inegalitatea economică, deoarece mulți turiști fac parte din societăți cu stiluri de viață diferite, modalități de consum diferite de ale localnicilor, căutând alte mijloace de distracție. Așadar, majoritatea localnicilor sunt deranjați de astfel de comportamente, pe care nu le pot înțelege.

Aceste lucruri trebuie să fie foarte bine puse la punct, se va dovedi necesitatea implementării unor viitoare strategii de dezvoltare turistică pentru regiunile vizate. În general, efectele turismului sunt positive, benefice, dar data fiind complexitatea sa, nu sunt excluse nici incidentele negative. Astfel, în plan cultural, turismul poate duce la modificarea sau chiar pierderea identității și a valorilor tradiționale prin mercantilizarea culturii locale (Brunt, Courtney, 1999), atuncicând ritualurile religioase, ritualurile entice tradiționale și sărbătorile locale sunt adaptate așteptărilor turiștilor, dând naștere unei așa zise ”etnicități refăcute”.

Impactul turismului asupra mediului înconjurător

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând ”material primă”, obiectul și domeniul de activitate și de desfășurare a turismului, fiind suportul – cadrul, purtătorul resurselor sale.

Mediul și calitatea acestuia reprezintă condiția fundamental a activității turistice. Resursele turistice natural își vor menține mereu gradul de atractivitate atât timp cât mediul înconjurător va continua să reprezinte un argument al călătoriei turistice.

Mediul înconjurător reprezintă starea creată prin contribuția factorilor și condițiilor naturale și antropice, care intrând în relație cu un component sau un grup de componente (abiotice, biotice, antropice) îi (le) asigură existența și funcționalitatea (Mac, 1996).

Mediul înconjurător cuprinde:

Mediul natural, alcătuit din componente primare și abiotice: litosfera, apa, aerul, derivate: pedosfera și biotice: viețuitoarele și plantele.

Mediul antropizat ce cuprinde spațiul influențat sau modificat parțial de ființa umană: terenurile agricole, traseele turistice, lacurile antropizate.

Mediul antropic reprezentat de sistemele create prin schimbarea aproape totală a mediului natural: așezările umane, stațiunile turistice, parcurile de distracții.

Încă din deceniul opt al secolului XX, țări europene cu tradiție în turism și-au pus problema găsirii unor parametrii de stabilire și măsurare a gradului de dezvoltare turistică și de ocupare a terenurilor. În această relație, cea dintre activitățile turistice și mediul înconjurător, în același timp și spațiu, se produc modificări asupra componentelor de mediu prin intermediul infrastructurii și circulației turistice. Aprecierea gradului de impact a turismului asupra mediului înconjurător se poate face mai întâi prin stabilirea cadrului de lucru, în principal se poate începe prin punctarea problemelor importante.

În România, prin intermediul Agențiilor Județene de Protecție a Mediului și cu ajutorul Legii mediului nr. 137/1995, au fost initiate primele monitorizări a unor factori de poluare și s-au stabilit metodologiile de realizare a bilanțurilor de mediu și a studiilor de impact.

Barta, 2010, susține că pentru practicarea turismuluiși în special a turismului ecologic, se presupune o dezvoltare a infrastructurii, o echilibrare rural-urban durabilă, utilizarea unor forme de energie neconvențională, tehnici mai puțin poluante, stabilirea în funcție de tipurile de peisaj și de mediu, a capacităților de suportabilitate.

Mediul înconjurător este un factor care influențează cererea turistică. Având în vedere că cererea pentru produsele turistice depinde în mod cert de calitatea mediului, mediul înconjurător poate avea un impact pozitiv sau unul negativ asupra turismului.

Protecția și conservarea potențialului turistic și a mediului se conturează ca o activitate distinctă, cu probleme specifice, care reunsec spre rezolvarea lor specialiști din diverse domenii.

Impactul activităților turistice asupra mediului înconjurător se manifestă prin următoarele:

– deteriorarea esteticii peisajului prin construcții cu scop de cazare și alimentație publică în ariile naturale;

– amenajarea căilor de acces în zonele turistice;

– gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate în urma activităților turistice, cât și a deșeurilor lăsate în urmă de către turiști în timpul drumețiilor;

– poluarea apelor de munte curgătoare și freatice prin deversarea apelor uzate rezultate din activitățile turistice;

– poluarea aerului prin mijloacele de transport, cel mai evident fiind în zonele turistice dezvoltate, cât și prin folosința în scop turistic al unor mijloace de transport (ATV-uri, mașini de teren);

-zgomot și vibrații rezultate în urma activităților turistice;

– amenajarea infrastructurii turistice de agrement (pârtii de ski, piste de ATV și motocros, teleschiuri, telecabine etc);

– lipsa de respect față de plantele și animalele, care fără voia lor sunt implicate în activitățile turistice. Sunt ținute fie în captivitate, fie li se modifică involuntar obiceiurile comportamentale. Se produc fie restrângerea habitatelor sau chiar mutații în cadrul unor specii.

– reducerea biodiversivității prin retragerea din circuitul natural al unor specii de plante și animale (vânătoarea și pescuitul sportiv, culegerea ciupercilor, a fructelor de pădure și a plantelor medicinale), (după Barta, 2010).

Astfel se ajunge la stabilirea unei capacități de suport a mediului pentru turism, care se utiizează pentru a defini raportul dintre numărul de turiști care pot fi cazați într-un anumit locfără a produce daune locului respectiv și fără a reduce satisfacția turiștilor.

Raportul dintre intensitatea utilizării unui areal turistic și satisfacția turiștilor variază în funcție de diferitele atracții.

În Figura 1 se pot observa diversele tipuri ale capacității de suport, care sunt de șase feluri. Pentru a le înțelege mai bine le vom enunța pe fiecare în parte, astfel încât capacitatea fizică reprezintă numărul de turiști care pot fi cazați la un moment dat într-o arie turistică.

Capacitatea ecologică, reprezintă numărul de turiști care pot fi cazați fără afectarea mediului. Cea economică, se referă la numărul de turiști aduși într-o zonă care să nu inducă probleme economice, referitoare în special la creșteri de prețuri.

Capacitatea socio-culturală reprezintă numărul de turiști care pot fi cazați fără a afecta ireversibil comunitatea locală sub aspect social și cultural. Referitor la capacitatea de percepție,aceasta se referă strict la numărul de turiști care pot fi primiți fără a deteriora experiența turistică.

În ceea ce privește infrastructura, se consideră că tot numărul mare de turiști o pot afecta, prin uzura și exploatarea acesteia.

Fig. nr. 1 Cele șase tipuri de capacitate de suport (după Swarbrooke, 1999)

Analizând problemele pe care le pune protecția mediului înconjurător și rolul turismului, academicianul profesor, doctor N. N. Constantinescu arată că „Este obligatoriu ca o țară, care vrea să facă din turism o adevărată industrie să acorde atenție peisajului, mediului sub toate aspectele sale, să asigure conservarea și, ori de câte ori este posibil, dezvoltarea calității lor.

Planificarea și gestionarea dezvoltării turistice se fac într-o astfel de manieră încât să nu rezulte probleme ecologice sau socio-culturale grave în regiunea analizată.

Pentru a reduce efectele asupra mediului, dezvoltarea turismului se realizează folosind studii de impact, utilizându-se analize pe baza unor indicatori de durabilitate economică, ecologică, socio-culturală. Pe lângă toate acestea trebuie să fie luate în vedere și numeroase tehnici adecvate pentru menținerea echilibrului mediului înconjurător.

Capitolul 2. Factorii de degradare a mediului înconjurător

Mediul ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane, dar mai ales , prin calitatea lui reprezintă motivația esențială a turismului. Amplificarea activității de turism și desfășurarea sa în forme tot mai variate a condus în timp la manifestarea unui impact asupra mediului natural și componentelor sale produs, fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și faunei sau a altor elemente pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice, respectiv exploatarea excesivă a unor resurse, dezvoltarea peste limitele suportabilității a infrastructurii, utilizarea unor soluții tehnice inadecvate etc. (Minciu, 2007).

În același timp, prin exigențele pe care le impune, turismul poate fi o soluție practică pentru păstrarea nealterată a mediului, putând constitui un mijloc de conservare a frumuseții cadrului natural sau a zonelor de interes turistic, asigurând justificări economice și sociale pentru consolidarea ideilor de protecție a mediului (Popescu, 2003).

Efectele progresului tehnic științific și social s-au concretizat într-o serie de modificări ale mediului, cele mai multe fiind negative. Serviciile, prin eterogenitatea lor, dar și prin dinamismul lor, sunt cele care pe de o parte degradează mediul, dar pe de alta încearcă și reușesc protejarea lor.

2.1Factori de degradare și poluare

Măsurile privind combaterea poluării aerului au început să ia amploare acum șapte secole, deși problema poluării se pune cu acuitate de doar câteva secole în urmă.

Pentru a putea fi realizată în condiții eficiente se recurge la mai mulți factori ca de exemplu:

cadrul legal;

cadrul instituțional;

acțiunile concrete

În ceea ce privește cadrul legal, trebuie să începem prin a spune că acesta a fost inițiat în Anglia secolului XIII-lea (1273) printr-o măsură ce interzicea emisiile de fum rezultate în urma industriei cărbunelui, care în secolul al XVIII-lea a făcut din Marea Britanie, prima țară industrializată, de unde avea să înflorească o eră industrializată. Astfel în continuare în 1863, se interzicea producerea fumului ”rău mirositor și grețos”, dar nu era aplicat numai în țările puternic industrializate, ci și în cele în curs de dezvoltare.

Astfel în Polonia în anul 1959 s-a adoptat ”Legea ocrotirii atmosferei”, iar în S.U.A din 1967 funcționează ”Legea calității aerului”, iar ulterior aceasta apărând și în Japonia, în anul 1968, împreună cu ”Legea pentru controlul poluării atmosferice”. În țara noastră ”Legea privind protecția mediului înconjurător”, (nr. 9/20 iunie 1973), reglementează și problema păstrării calității aerului.

Cadrul instituțional s-a constituit pentru prina oară, cum era de așteptat tot în Marea Britanie, care a creat un minister special pentru problemele mediului înconjurător. De aceleași probleme se ocupă Oficiul Federal al Mediului Înconjurător în Germania, Consiliul Prezidențial pentru Calitatea Mediului Înconjurător în S.U.A etc.

În România, Ministerul Apelor și Protecției Mediului avizează normativele privitoare la protecția mediului înconjurător.

Acțiunile concrete sunt îndreptate, în primul rând, în sensul micșorării emisiei de poluanți. Orice alte măsuri sunt venite de asemenea în ajutarea combaterii fenomenului de poluare a aerului, măsuri cum ar fi înălțarea coșurilor, dotarea acestora cu filtre pentru un aer cât mai curat, care să nu mai creeze stări insuportabile pentru locuitorii.

În prezent, omenirea pare să fi înțeles că atmosfera nu poate fi folosită la nesfârșit drept ”ladă de gunoi” pentru fumul, funinginea, și gazele otrăvitoare ale industriilor și autovehiculelor, fără ca acest lucru să se întoarcă împotriva ei (Roșca, 2011).

Și odată înțeles acest lucru se pare că a început să și acționeze, nouă ne rămâne să conștientizăm și să continuăm a avea mare grijă de menținerea purității aerului, chiar dacă acest cuvânt nu este folosit tocmai corect.

Interesul pentru poluarea mediului a crescut în mai puțin de un sfert de secol de la un număr mic de persoane din unele institute de cercetare, care se ocupau sporadic și întâmplător de poluare, alături de alte preocupări, până la întreaga populație a Globului și la instituțiile și organizațiile cele mai diverse, unele polivalente, altele cu caracter specializat, orientate exclusiv pe problemele poluării, de diferite profiluri: tehnic, biologic, economic, medical, social etc., cu caracter de cercetare sau de activitate practică.

Chiar și O.N.U a organizat numeroase manifestări consacrate acestui obiectiv, între care Conferința pentru mediul înconjurător de la Stockholm, din iunie 1972, când s-au precizat concepțiile politice și sociale pentru protecția mediului la nivel național și mondial (Barnea, Papadopol, 1975).

Omul și mediul sunt entități inseparabile, existența omului fiind dependentă de mediu, iar factorii mediului – aerul, apa, solul etc. – fiind modificați de folosirea de către om.

Analizele întreprinse cu privire la impactul turismului asupra mediului au evidențiat, cel puțin până în prezent, că efectele distructive sunt mai ample. Ele au diverse cauze, de la numărul mare de vizitatori și exploatarea necorespunzătoare, necontrolată a unor resurse până la modul de organizare a activității și se manifestă sub forma poluării aerului, apei, solului, fonică, dispariției habitatelor naturale, distrugerii florei și faunei locale și intensificării presiunii urbane.

2.1.1Forme de poluare naturală

Conform DEX a polua înseamnă a face ca aerul, apa, mediul de viață să devină nocive din cauza materiilor chimice reziduale, a deșeurilor industriale, a gazelor de eșapament etc.; a vicia; a infecta.

Noțiunea de aer poluat se referă nu numai la prezența unor substanțe străine de compoziția naturală a aerului, ci și la cantități, la concentrații care îl fac impropriu pentru exercitarea rolului său fundamental de a întreține viața.

Desigur pentru fiecare activitate există și nuanțe subiective, moduri diferite de a înțelege noțiunea de poluarea aerului, în raport cu cerințele impuse de desfășurarea unei activități sau a alteia, precum și în raport cu nocivitatea asupra organismului uman și asupra factorilor mediului.

Pentru medic, aerul estepoluat când concentrația substanțelor străine atinge nivelele nocive ale organismului uman; pentru tehnologul industrial, preocupat de coroziune, când poluanții ating concentrații care alterează structura și funcționalitatea instalațiilor; pentru proiectantul unei fabrici de oxigen sau amoniac, preocupat să folosească aer cât mai curat ca materieprimă, atunci când procesul de producție este tulburat de prezența substanțelor străine; pentru cercetătorul dintr-un laborator de biologie, atunci când cultura sa este contaminată cu microrganisme sau infestată de spori.

Pentru un turist poluarea este mai greu de detectat, acesta o poate sesiza numai atunci când este ridicată, înregistrează valor peste limita pragului, atât în aer cât și în apă.

A cunoaște numărul, natura și capacitatea surselor de poluare constituie una din etapele indispensabile de evaluare a riscului nociv; pe baza datelor obținute se pot lua apoi măsuri de combatere a poluării. Acestlucru se realizează la început pe zone restrânse, în limitele unei localități sau microregiuni și apoi se extinde la teritoriul unei țări sau chiar la scara întregii planete. Cadastrul surselor de poluare se poate efectua de la nivele estimative până la cercetări în profunzime, care să excludă orice incertitudine.

Sursele natural de poluare a aerului sunt:

-solul

-plantele

-vulcanii

Pentru sol procesul generator de poluare este reprezentat de erodarea eoliană climatică, descompunerea de reziduuri de origine animal sau vegetală (cadaver, dejecții etc.). Agenții poluanți în acest caz sunt particulele minerale de argilă, oxizi de siliciu, particulele organice de natură vegetală și animal, gaze, substanțe odorante complexe.

Pentru plante, procesul generator de poluare este producerea și eliberarea de particule, iar agenții poluanți sunt reprezentați de granulele de polen, spori de mucegai și levuri (ciuperci unicelulare care produc fermentația alcoolului).

La vulcani, procesul generator de poluare sunt erupțiile vulcanice, emanațiile de lava ale acestora, iar agenții poluanți sunt reprezentați de particule, gaze, vapori.

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influențând negativ folosirea lor.

Principalele condiții în care se produce poluarea naturală a apelor sunt determinate de:

trecerea apelor prin zone cu roci solubile(zăcăminte de sare, de sulfați);

trecerea apelor de suprafață prin zone afectate de procese geomorfologice distructive ale solului;

vegetația acvaticăși de pe maluri.

Speciile vegetale sunt esențiale în păstrarea parametrilor de calitate a mai multor componente ale mediului înconjurător, dezvoltarea turismului având un impact direct și imediat asupra acestora. Astfel, amenajările turistice pot contribui prin practicarea defrișărilor la reducerea spațiilor acoperite cu vegetație naturală, îndeosebi cu păduri. Pădurile fiind valoroase datorită rolului lor recreativ și de agrement recunoscut. Asta pe lângă capacitatea acestora de a reduce poluarea aerului și atenuării efectului de seră (Popescu, 2003).

Figura nr. 2 Surse de poluare naturală

2.1.2 Forme de poluare produsă de factori antropici

Poluarea aerului, deși are numeroase cauze, se datorează în mare măsură transportului, respectiv emisiilor de dioxid de carbon. Transporturile, indiferent de mijlocul folosit înregistrează o dezvoltare continuă, consecință a numărului tot mai mare de turiști și a mobilității lor crescute.

Studiile de specialitate au arătat că la un singur zbor transatlantic emisiile de dioxid de carbon reprezintă aproape jumătate din cantitatea emisă de celelalte surse poluante (iluminatul, încălzirea, folosirea mașinilor etc.) folosite de o persoană într-un an (Bran și alții, 2000).

Față de poluarea aerului, cea a apei este mult mai prezentă deoarece foarte multe activități turistice nu se pot derula în lipsa unor resurse de apă, mai ales când este vorba de starea de igienă și calitatea serviciilor turistice oferite.

Apa dulce, menajeră, reprezintă una dintre resursele naturale suprasolicitate, industria turismului utilizând-o peste măsură pentru hoteluri, piscine sau pentru uzul personal al turiștilor.

În ceea ce privesc corpurile de apă, mai ales râurile navigabile, fluviile, unde se face turismul de croazieră, acolo există diverse forme de poluare, surse și modalități ce le vom enumera pe parcursul lucrării.

În ceea ce privește poluarea menajeră, aceastaeste dependentă de numărul populației. Reziduurile lichide menajere conțin materii organice alterate compuse în general din glucide, proteine și diverse lipide. Cel mai frecvent se întâlnesc acizi aminați, acizi grași, săpun, esteri, detergenți anionici, aminozaharuri, amine și amide și alți compuși organici.

Aceste impurități sunt in mare parte decantabile dând naștere la straturi suprapuse de nămol organic. Principalii constituenți anorganici caracteristici poluării menajere sunt sărurile dizolvate sub formă de ioni de sodiu, potasiu, calciu, magneziu, amoniu, cloruri, nitrați, bicarbonați, sulfați și fosfați.

Figura nr. 3 Poluare menajeră

Deșeurile au reprezentat și reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor și nu numai. Aceasta constă în cantitățile imense de deșeuri, periculozitatea unora dintre ele, suprafețele mari ocupate, modul de valorificare și depozitare.

Pericolele care pot fi declanșate au impus o strictă monitorizare și gestionare a deșeurilor.

Deșeurile sunt produse, în ordinea cantității lor, de către industria cărbunelui, minerit, agricultură, zootehnie, industria chimică, gospodăria comunală și industria materialelor de construcții. Un studiu realizat la nivel de țară, arată ca tipuri de deșeuri: deșeuri de carieră, apoi sterilul minier, cenușile și zgurile centralelor termice, deșeurile urbane, care se produc în cantitate de 1,8 kg/loc./zi și dejecțiile animaliere. În total, se produc circa 350 milioane de tone pe an.

Valorificarea deșeurilor are dublu avantaj: se scapă pe de o parte din aceste acumulări nedorite și, în al doilea rând, se obțin unele produse folositoare, deoarece totul se transformă.

Ceea ce este trist, este faptul că această valorificare lasă de dorit, valorificându-se numai o parte infimă din marea cantitate de deșeuri.

Depozitarea deșeurilor solicită suprafețe crescânde și o amenajare specială a amplasanentelor. Foarte concentrate sunt aceste depozite în județele cu industrii mari generatoare de deșeuri. Totuși și aceste amplasamente sunt adesea nesatisfăcătoare anume: malurile unor râuri, areale preorășenești, de unde elementele din ele ajung în pânza freatică sau în apele curgătoare. Amenajările pentru aceste depozite sunt de obicei deficitare, lipsindu-le impermeabilitatea platformei, șanțurile de gardă, canalizările, perdelele de protecție, foraje pentru supravegherea calității apelor. Dar totul se rezolvă la sate, se aruncă adesea pe malurile râului, care servește total greșit locuitorilor. Acest lucru pentru turism este „sinucidere” curată.

Poluarea fizicăse realizează cu substanțe radioactive, cu energie termică și cu elemente insolubile plutitoare sau sedimentabile. Este cel mai nou tip de poluare, fiind caracteristic zonelor avansate sau intens dezvoltate.

Poluarea chimică, este reprezentată de pătrunderea în apă a unor substanțe chimice diverse, de la cele organice ușor degradabile până la cele toxice cu persistență îndelungată, și cu remanență. Acest tip de poluare poate fi întâlnit atât în zonele avansate din punct de vedere economic, cât și în cele rămase în urmă, având evantaiul de cuprindere cel mai mare atât ca elemente poluante, cât și ca consecințe.

Efectul cel mai des întâlnit produs de poluarea chimică a apei constă în influența diverselor substanțe poluante asupra proceselor biologice care se petrec în apele naturale. El este cunoscut sub denumirea generală de efect ecologic.

Poluarea biologică – bacteriologică, virusologică și parazitologică– este legată in mod direct de prezența omului. Este cel mai vechi tip de poluare cunoscut și apare caracteristic zonelor subdezvoltate sau in curs de dezvoltare.

Figura nr. 4 Poluarechimicășifizică

În ceea ce privește poluarea industrialăeste mult mai dificil de stabilit cantitatea poluanților. Aceștia pot fi reprezentați de materii prime, produși intermediari, produși finiți, coproduși sau subproduși. Enumerarea completă a poluanților industriali este de ordinul a mii de substanțe. Totuși, cel mai adesea, se întâlnesc detergenți, solvenți, cianuri, metale grele, acizi minerali și organici, substanțe azotate, grăsimi, săruri, coloranți, pigmenți, compuși fenolici, agenți de spălare, sulfuri și amoniac etc. Mulți dintre acești poluanți au efecte toxice sau biocide. De multe ori poluanții industriali cuprind substanțe organice în cantitate mare ca și elemente insolubile în stare de suspensie sau sedimentabile.

Poluarea agro-zootehnicăprovine din reziduurile animale, produși de eroziune ai solului, îngrășăminte naturale sau sintetice, săruri anorganice, substanțe minerale rezultate din irigare, ierbicide și pesticide.

Figura nr. 5 Poluare a apelor de suprafață- industrială și agrozootehnică

Factorii de poluare de origine antropică sunt: demografici, urbanistici și industriali.

Factorii demografici, sunt reprezentați de numărul populației dintr-o anumită zonă, densitatea acesteia, gradul de civilizație, nivelul de trai, de percepția și comportamentul environmental al locuitorilor legat de resursele de apă.

Figura nr. 6 Densitatea populației la nivelul Globului, anul 2005

Factorii urbanisticicorespunzători dezvoltării așezărilor umane, care utilizează cantități mari de apă pe care le întorc în natură sub formă de ape uzate intens impurificate.

S-a costatat că în vacanțe turiștii consumă mai multă cantitate de apă atunci când sunt plecați, față de cum s-ar întâmpla dacă ar fi acasă. Cantitatea folosită de apă este dublă, putând ajunge până la 440 de litri pe zi, reprezentând mai mult decât dublu cantității folosite de locuitorii unui oraș (Hornoiu, 2009).

Factorii industrialisau economici reprezentați de nivelul de dezvoltare economică și cu precădere industrială al unei regiuni în sensul creșterii poluării paralel cu creșterea industriei.

Figura nr. 7 Tipuri de poulare- urbană și economică

Pe de altă parte impactul asupra resurselor de apă se referă la poluarea acestora, precum și la perturbarea habitatului pentru diferite specii de floră și faună.

O altă formă de poluare este cea fonică, ea fiind realizată de avioane, mașini, vehicule prntru agrement (snowmobile, skijet-uri etc.) și reprezintă o formă majoră de poluare. Se datorează în principal stilului de viață modern care, pe lângă perturbare, stres și chiar pierderea auzului pentru oameni, pune în primejdie viața sălbatică, îndeosebi în ariile fragile. De exemplu, zgomotul generat de snowmobile poate determina animalele să își modifice activitățile naturale (Dinu, 2005).

Figura nr. 8 Poluare fonică – surse

Folosirea excesivă a resurselor naturale, degradarea mediului și a calității vieții ar trebui să fie marea noastră preocupare, deoarece toate acestea se pot epuiza, iar timpul nu are răbdare și orice lucru își are sfârșitul lui.

Impactul snowmobilelor asupra mediului a fost subiectul multor dispute încă de la fabricarea acestora, astfel că guvernele au reacționat, însă lent la poluarea fonică și poluarea aerului. Snowmobilele sunt un hobby al producătorilor și al utilizatorilor. Un exemplu întâlnit în articolele de specialitate din ziare, arată că Guvernul Canadian a adoptat în 1999 Actul de Protecție a Mediului, dar abia în ianuarie 2005 a fost introdus setul de reguli care guvernează emisiile poluante ale vehiculelor poluante off-road.

Reacțiile cu privire la limita maximă de zgomot au fost promulgate atât pentru producția de snowmobile cât și pentru componentele acestora. Bombardier tehnologie a făcut deja unele modele Ski-doo să aibă tehnologia „silent track”. Evoluția tehnologiei a făcut ca în anul 2008, snowmobilele să producă cu 90% mai puțin zgomot decât cele din anul 1960.

Figura nr. 9 Snowmobile- model 2010

Figura nr. 10 Snowmobile – concurs

În ceea ce privește impactul turismului asupra solului, trebuie avută în vedere întreaga gamă a acestora.Poluarea este deosebit de evidentă și în cazul solului. Reziduurile de tot felul care n-au fost evacuate în ape și aer acoperă uscatul, ambianța imediată de viață a oamenilor, tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat este intens și multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâțesc natura tocmai acolo unde este căutată pentru frumusețea ei.

Alături de capacitatea de a crea un mediu de viață acceptabil chiar în spațiul cosmic, stă precara rezolvare a salubrității solului. Reziduurile solide constituie numai un aspect al poluării, problemele fiind din ce în ce mai mari.

Solul este supus acțiunii poluării din aer și apă, acesta este locul de întâlnire a poluanților: pulberile din aer, gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferă se întorc pe sol; apele de infiltrație se întorc pe sol cu poluanți. Râurile infestate poluează la inundații, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la întâmplare pe sol.

Se apreciază că cea mai importantă resursă naturală este solul, întrucât stă la baza relației dintre populație și resurse alimentare, fiind în același timp, și cea mai importantă ”capacitate de susținere sau portantă” pentru agricultură.

De aici, întrebarea: Câți oameni poate duce sau hrăni Terra, in condițiile unei dezvoltări durabile? Dar în condițiile în care ar fi prețuit fiecare metru de sol de poluare și de mormanele de deșeuri?, care nu îl lasă să se dezvolte și să fie valorificat la adevărata lui valoare.

În țările tropicale defrișarea pădurilor se datorează și sistemului de ardere practicat de cultivatori pentru obținerea de terenuri agricole, ceea ce este un lucru rău, iar noi ar trebui să ne folosim terenurile noastre având mare grijă cu întreținerea lor, aceste fiind și mai bogate din punct de vedere al calității solului.

Există totuși și un principiu acela ”poluant – plătitor”, adică cine poluează trebuie să și plătească. Acest aspect stă la baza contabilizării pentru fiecare țară în parte a consumului de resurse , a dezechilibrelor și a pluării de orice natură.

Dar așa cum am observat importanța solului, putem să analizăm si importanța apei, a aerului, a pădurii, toate aceste fiind într-un final un complex între care există legături simultane și poluatea solului poate duce și la poluarea apei, prin pânza freatică, mai departe poate ”polua” și sănătatea oamenilor aceștia folosind această apă și nu numai pentru alimentație ci și în alte scopuri, cum ar fi adăparea animalelor și spălarea obiectelor și lucrurilor din gospodărie.

Figura nr. 11 Poluarea solului (Sursa: www.google.com)

În privința compoziției gunoaielor, cu rol în poluare se constată diferențe considerabile în funcție de zona geografică, de nivelul de viață și de obiceiurile locuitorilor. Compoziția variază și după anotimp.

Activitățile recreaționale pot determina, prin atitudinea consumatorilor – parcare directă pe iarbă, ruperea unor specii rare ca suveniruri, campare necontrolată a corturilor, colectarea lemelor de foc pentru picnic etc. – degradarea vegetației arbustivă și ierboasă naturală.

Figura nr. 12 Imagine privind camparea ilegală

Gradul de distrugere al vegetației depinde de presiunea aplicată, anotimpul, tipul de floră și speciile de plante existente în zonă. Chiar și un impact foarte scăzut cum ar fi presiunea exercitată de om prin apăsare poate cauza schimbări fizice și biochimice de lungă durată.

Într-o egală măsură impactul asupra vegetației se poate manifesta și prin presiunea aupra speciilor rare și endemice animale, din cauza distrugerii culoarelor de migrațiune, a zgomotului, perturbării vizuale sau introducerea unor agenți patogeni (Weaver, 2001).

2.2 Aspecte ale degradării mediului înconjurător prin turism

Seturi de principii au fost propuse de o serie de autori: Gerken (1988), Eber (1992), McIntyre (1993), Farsary (2005), ace;tia au propus o serie de indicatori privind menținerea unui turism durabil, fără a fi afectat de fenomenul de degradare a mediului. Se pare că accentul este pus pe noile destinații turistice, mai ales în cele în curs de dezvoltare, ale căror legături între dezvoltarea economică și mediu nu sunt clare.

Acțiuni distructive ale unor activități turistice se manifestă, în principal, prin folosirea necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative și de agrement, dublată de o intervenție brutală a omului asupra peisajului și a resurselor naturale (Bălășoiu, Dobândă, Snak, 2003).

Degradarea mediului prin turism se face și implică degradarea peisajului, degradarea florei și faunei, deteriorarea monumentelor. Extinderea amenajărilor turistice, circulația turistică intensă determină degradarea habitatelor naturale pentru multe din animalele sălbatice, cum este cazul observării vieții sălbatice care poate cauza stres animalelor, atunci când se apropie prea mult.

Safariul și „wildlife watchingul” au un efect de degradare al habitatelor, întrucât acestea sunt acompaniate de zgomot și agitație făcută de turiști în timp ce urmăresc animalele sălbatice din vehicule sau din aparate de zbor.

Activitatea turistică iresponsabilă și necontrolată poate avea un impact negativ estetic important asupra peisajului care va strica fără îndoială experiența turiștilor iubitori de natură.

Analizând înțelesurile substantivului impact(-uri), Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ne dă următoarele explicații, care se potrivesc în contextul dat: „influență, efect; relație, întâlnire, incidență”.

Un tip de impact negativ îl reprezintă impactul pe care structurile hoteliere îl exercită asupra turismului și este de natură economică, socio-culturală și environmentală/de mediu.

Figura

Figura 13. Structuri hoteliere în natură (Sursa: www.google.com)

Astfel dimensiunile negative ale impactului amenajărilor hoteliere asupra turismului sunt:

Latura economică:

creșterea inflației

speculație imobiliară

eșuare în strategiile de atragere de noi turiști

alternative mai bune pentru investiții

scurgeri de capital

estimarea inadecvată a costurilor pentru dezvoltare

formarea unei proaste reputații a regiunii datorită facilităților inadecvate și a prețurilor mult prea mari

reacții negative din partea concurenței

Latura socio-culturală:

Modificarea diferitelor evenimente tradiționale doar pentru a le adapta turiștilor;

Schimbări intervenite la nivelul structurii comunităților locale

Ostilitate din partea comunității

Eșuare în buna colaborare cu comunitatea locală

Creșterea costurilor administrative

Latura environmentală:

Schimbări la nivelul proceselor naturale

Poluarea vizuală prin încălcarea principiului integrării armonioase în peisaj

Distrugerea patrimoniului construit (Sursa: Hall și Page; 1977, Mathieson și Wall, 1982, Ritchie, 1984, Hall, 1992, citati de Rahovan, 2013).

Evidențierea impactului pe care amenajările hoteliere le au asupra turismului dintr-o zonă sau regiune au principalul scop de a identifica strategiile de dezvoltare sustenabilă la nivelul celor patru dimensiuni – componente: ecologic, social, cultural și economic.

În aceste condiții, orice formă de degradare a peisajului, aduce daune și un impact negativ asupra turismului și a activităților turistice în general.Peisajul, prin valențele sale estetice și prin efectele benefice pe care le are asupra sănătății oamenilor constituie un element esențial al turismului, asigurând cadrul general de desfășurare a activităților turistice.

Capitolul 3. Turismul și protecția mediului înconjurator

Situarea României într-o zonă cu un climat temperat continental, la joncțiunea bazinelor hidrografice al Dunării și Mării Negre și traversată de Munții Carpați, determină diversitatea biomurilor și habitatelor naturale – păduri de conifere, foioase, sisteme montane, râuri și oglinzi de apă, precum și a varietăților remarcabile de specii și taxoni superiori de plante și animale, dar și tipuri de ecosisteme, toate acestea constituie elemente esențiale de atracție, conferind României statutul de destinație ecoturistică.

3.1 Principii pentru un turism ecologic

Potențialul ecoturistic natural determinat de varietatea și atractivitatea componentelor cadrului natural – relief, climă, hidrografie, vegetație, faună, monumente naturale, rezervații – satisface o paletă largă de cerințe, oferind României numeroase modalități de afirmare în plan ecoturistic.

Din componentele acestuia, relieful – prin varietatea sa și proporționalitatea relativă a formelor de relief, unice în Europa și rare pe Glob (Cocean, 2005), 28%masive muntoase (altitudine de peste 1000 metri), 42% dealuri și podișuri (altitudine între 300 și 1000 m) și 30 % câmpii (altitudine sub 300 m) – asigură României un cadru polivalent pentru exploatarea ecoturistică.

Peisajul geografic este determinat și influențat de acțiunile complexe ale colectivităților umane. Populația este prezentă în situația dramatică a mediului înconjurător și în dezechilibrele ecologice ca factor generator, dar tot ea suportă consecințele negative ale acestor fapte.

Pornind de la definiția O.N.U pentru mediul înconjurător, respectiv ”ecosistemul care furnizează resursele și servește în același timp drept depozit de deșeuri”, se impune o analiză a raportului ”populație – dezoltare” printr-o tratare sistemică vizând populația, resursele, mediul înconjurător și dezvoltarea”, toate aceste componente trebuind să fie incluse în strategiile naționale și internaționale.

Trebuie menționat faptul că direct sau indirect populația apare implicată, prin tehnică, știință, exploatarea de resurse naturale, urbanizarea și explozia demografică, care determină necesarul de bunuri, în degradarea mediului.

De-a lungul timpului creșterea economică cu ritmuri înalte a determinat degradarea mediului înconjurător și a unor componente ale acestuia. Semnalul de alarmă a fost tras imediat după al doilea război mondial de specialiști biologi, geografi, ecologi, faptele fiind puse pe seama expolziei demografice din țările în curs de dezvoltare cum este și țara noastră, România.

Relația om – natură a intrat într-o fază nouă încă din secolul industrializării, secolul al – XVIII – lea, iar cu timpul daunele aduse omenirii au fost ireversibile.

Practic conform definiției date de O.N.U., mediul înconjurător are două atribuțiuni și anume: servește cu resurse naturale, dar în același timp este folosit și ca depozit de deșeuri.

Ceea ce trebuie să ne trezească pe noi la realitate, deoarece în puterea noastră a oamenilor, fie că suntem turiști sau nu, stă faptul de a stopa cea de-a doua atribuțiune a mediului înconjurător, el trebuie să fie privit ca cea mai prețioasă comoară a noastră, iar noi nu suntem puțini, împreună putem face mult.

Astfel ca reguli ale turismului ecologic sunt menționate, dar nu în întregime, observându-le, ajutați la menținerea lumii noastre curate.

Trebuie să utilizați numai mijlocul de transport ecologic – biciclete, bărci fără motor, paraplane, etc., încât să abandonați complet tipul de combustibil care nu este ecologic, dar care și costă, din punct de vedere ecologic.

Toate opririle, toaletele, rugurile, gătitul, ar trebui să fie organizate pe terenuri special amenajate.

Trebuie să renunțați la obiceiurile „proaste”, care sunt dăunătoare pentru mediul înconjurător și natură,

Trebuie să dispuneți, în mod corespunzător, de gunoi – nu-l aruncați, ci colectați-l și apoi dați-l, după posibilitate, la o prelucrare adecvată.

Puteți colecta ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale și, în general, orice suveniruri naturale numai în zonele speciale.

Educația ecologică este văzută drept una dintre "cheile" rezolvării problemelor actuale. Scopul educației ecologice este de a forma cetățeni conștienți și preocupați de mediul natural și de cel creat de om, care să înteleagă și să acționeze cu responsabilitate pentru ocrotirea mediului.

Educația privind mediul nu trebuie considerată ca o nouă disciplina de învățământ, ci ca o inedită perspectivă asupra tuturor materiilor.

Ea trebuie să se întindă de-a lungul întregii vieți, să presupună o intervenție activă si să cuprindă societatea în ansamblul său;

Educația ecologică urmareste să promoveze o etică a dezvoltării (durabile).

Educația ecologică sau educația relativă la mediu vizează formarea și cultivarea capacităților de rezolvare a problemelor declanșate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale și post-industriale la scară socială, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii și al existenței umane.

În acest sens prin educația relativă la mediu se urmăreste:

Constientizarea interdependenței dintre calitatea mediului și calitatea vieții;

Dezvoltarea interesului și responsabilității prin menținerea unui mediu natural echilibrat și propice vieții de zi cu zi.

c)Formarea de mentalități favorabile si atitudini pozitive și active;

d) Adoptarea unui comportament individual social, ecologic și sănătos;

e) Dezvoltarea comportamentelor favorabile ocrotirii și menținerii mediului natural;

f) Sensibilizarea indivizilor și grupurilor sociale pentru a deveni conștienți de dezvoltarea mediului;

g) Trezirea interesului și motivației pentru mediu.

3.2 Avantajele socio-economice ale dezvoltării turismului în zonele naturale protejate

Varietatea formelor de relief din România a favorizat o paletă largă de habitate care se găsesc în 52 de ecoregiuni, formate de ecosisteme terestre și acvatice, specifice zonelor latitudinale și etajelor altitudinale, precum și cu particularități proprii, determinarea de asocierea unică a unor facturi de mediu. În acestea au fost identificate și caracterizate un număr de 783 de tipuri de abitate, din care 13 habitate de coastă, 89 de zone umede, 196 de pajiști, 206 de pădure, 54 de mlaștină, 90 de stâncării și nisipuri și 135 agricole (Protecția Mediului, 2000).

Pentru conservarea acestora, în România au fost declarate prin lege aproximativ 2 mil. Ha de arii naturale etc., acestea constituind compleze floristice, faunistice, geologice, geomorfologice, speologice și paleontologice deosebit de interesante, uneori cu componente unicat. Aceste rezervații pot constitui un obiectiv ecoturistic numai în măsura în care comunitatea locală și turiștii prezintă un comportament civilizat față de ele, iar factorii de decizie, împreună cu organizațiile nonguvernamentale întreprind măsuri adecvate pentru o reală ocrotire a naturii acestor locuri (Hornoiu, 2009).

În prezent, Rețeaua Națională de Arii Protejate include un număr de aproximativ 957 de arii protejate, totalizând o suprafață de 1961688 ha. România deține în prezent 3 rezervații naturale: Delta Dunării, Retezat și Rodna. Restul ariilor se găsesc în tabelul 3.

Tabelul 3. Arii protejate în România

Sursa: INS, Anuarul statistic, 2007, după Hornoiu, 2009

Figura nr. 14Reprezentarea grafică – arii protejate

Dezvoltarea turismului în ariile naturale protejate are numeroase avantaje sociale, dar și economice. Din punct de vedere social se poate observa o maturizare a populației, care având în aria lor o zonă protejată o apreciază, învață despre ea. Localnicii știu de cele mai multe ori legende, istoria acestor locuri. Interacționează cu oamenii, turiștii care le împărtășesc din obiceiurile lor, făcând schimb de cultură.

Din punct de vedere economic, se poate constata faptul conform graficului de mai jos situația veniturilor din turism, anul 2008 în comparație cu pronosticurile făcute pentru anul 2016.

Tendința acestora este crescătoare, asta arătând faptul că turismul capătă din an, în an o mai mare amploare, asta dovedind caracterul său din punct de vedere economic.

Dacă în anul 2008 aveam un PIB din industria turismului de 9,1 Mld. RON, se preconizează că în anul 2016 acesta va ajunge la 25,6 Mld. RON. Și PIB-ul din industria turismului și ramurile sale dependente va avea o creștere, care va fi cu mult mai mare decât cea a anului 2008. În 2016, acesta va fi de 59,1 Mld. RON.

Chiar daca datele procurate nu arată veniturile din activitățile de turism desfășurate în ariile protejate, totuși aceste venituri economice sunt cumulate în aceste date.

Figura nr. 15 Venituri din turism – perspective pentru 2016

Ariile protejate, în numărul lor de 957, reprezintă o mare importanță la strângerea veniturilor din domeniul turistic, acestea contribuie cu sume importante.

O destinație ca aceasta nu se găsește la tot pasul, astfel că aici și biletele de vizitare, transportul, cazarea și multe alte utilități sunt mai scumpe, am putea spune cu mult mai scumpe.

3.3 Impactului produs de activitățile turistice asupra ariilor protejate

Evoluția actuală a turismului este caracterizată de profunda înnoire a ofertei turistice mondiale în special prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

În acest sens se pot contura următoarele orientări, conform Florina Bran și colaboratorii în 1998:

Destinațiile la mare distanță, care permit să se realizeze o diversificare a locului de sejur în extrasezon;

Vacanțele tematice (cultură, sport, descoperire științifică) organizate la comandă pentru o clientelă exigentă și care efectuează mai multe călătorii turistice pe an;

Noile produse de loisir associate cu cazarea turistică dispersată, care urmărește sentimental de authentic și permite dezvoltarea schimburilor culturale și informaționale între turiști și populația locală.

Acești factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale, culturale cu valențe turistice.Toate activitățile turistice determină în timp și spațiu efecte potențiale asupra mediului, sănătății sau sistemului social. Aceste influențe cumulate sunt exprimate de noțiunea de impact.

Fiecare stat se bucură de un anumit teritoriu, iar acest spațiu ecologic, pentru fiecare națiune, este un dat, un atribut al realităților inegal constituite de-a lungul istoriei. Ideea durabilității nu trebuie să reducă câmpul de acțiune și finalitatea dezvoltării (Bran, Florina, 1998).

În acest context, pentru turism se impune formularea unor scopuri clare de dezvoltare și amenajare, acceptabile în privința avantajelor economice, a accesului la o relative mai mare bunăstare a pouplației și a dezvoltării unor problem sociale, vitale, concomitant cu prezervarea echilibrelor mediului natural.

Activitatea turistică a fost influențată negative de o serie de factori obiectivi și conjuncturali printre care influențele de natură economică, reflectarea tuturor fenomenelor negative din economie în activitatea specifică oricărui domeniu.

Influențele de natură ecologică, care contribuie la diminuarea și, uneori la anularea atractivității ofertelor turistice, rezultate atât din activitatea general economică, cât și din cea turistică și care sunt determinate de activități de construcții, fără măsuri de protective sau refacere a mediului, lipsa sau insuficiența, poate chiar și uzura dotărilor antipoluante ale unităților economice poluante în zone, localități sau de-a lungul traseelor turistice, amenajarea necorespunzătoare sau lipsa amenajărilor de vizitare a zonelor și obiectivelor turistice. Există și o exploatare neștiințifică și nerațională a unor substanțe minerale terapeutice, dar și educația deficitară ecologică a populației.

Obiective generale în domeniul “regenerare urbană și protectia mediului”:

– domeniul regenerare urbană – dezvoltarea infrastructurii și asigurarea accesului populației și agentilor economici la această infrastructură (apă-canalizare, energie termic[, căi de transport, distribuție gaze) si reabiltarea urbană;

– domeniul protecției mediului – imbunătățirea activității in sectorul protecției mediului, creșterea calității mediului astfel incat să se asigure protecția sănătății umane.

3.3.1 Efectele negative ale activităților turistice asupra parcurilor naționale

În ultimele decenii, turismul, o adevărată industrie a vacanțelor și loisirului, a căutat să atragă în sfera sa de acțiune ariile natural protejate. Aceste spații naturale de excepție prin valențele lor recreative, estetice, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice de importanță deosebită, unele cu caracter de unicat pe plan national și international.

Valorificarea lor îmbracă forme complexe, diferite, iar amenajarea pentru turism ridică mari probleme legate de statutul special al ariilor protejate.

Conformstudiului de zone protejate se propun:

– stabilirea zonelor de protecție aferente fiecărui monument;

– crearea regulamentului de zona de protecție in conformitate cu Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;

– imbunătățirea și aplicarea reglementărilor privind zona protejata centrala lărgirea

listei de monumente istorice prin identificarea si propunerea spre clasare a unor noi obiective;

– delimitarea zonelor protejate naturale, a ariilor de protecție specialăavifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000.

Valorificarea turistică trebuie să țină cont de structura acestor arii (zonă intangibilă sau științifică, zonă de tampon, zonă de acces și loisir, zonă de restaurare, acolo unde este necesar). În funcție de suprafața fiecărui parc, de condițiile existente, amenajarea și sistematizarea lor turistică trebuie să fie un proces dinamic.

Ideea organizării parcurilor naționale și natural (Tabelul 4), a rezervațiilor biosferei, a apărut mai întâi în țările dezvoltate din punct de vedere industrial, cu o motivație socială și educativă. În timp, suprafețele amenajate s-au extins pe plan international, astfel că, la ONU, sunt înregistrate peste 2600 parcuri naționale și natural sau rezervații ale biosferei, acoperind un areal de circa 4 milioane km².

Tabelul 4. Unitățile de cazare și numărul de vizitatori din ariile protejate din România

(Sursa: UNWTO, Master Planul pentru turismul național al României 2007-2026, Romsilva și ANT, București, 2010)

Sistematizarea turistică a acestor spații natural ocrotite variază de la o țară la alta, așa cum diferă și echipamentele turistice ale fiecărui parc, acestea fiind determinate în mare măsură de specificul obiectivelor sale natural, dotările existente încadrându-se cantitativ, în limitele impuse de ecosistemele respective, a căror depășire poate perturba echilibrul lor.

Valorificarea prin turism a ariilor protejate menționate presupune următoarele acțiuni:

Valorificarea circulației turistice;

Organizarea punctelor de intrare a turiștilor în parcuri și rezervații;

Amenajarea de bază materială turistică;

Refacerea peisajelor și obiectivelor turistice degradate.

Figura 16. Unitățile de cazare în ariile protejate (Parcuri naționale)

Toate aceste deziderate trebuie să includă integrarea estetico-ambiantă a obiectivelor turistice propuse în cadrul peisajului natural înconjurător.

Chiar dacă în aceste parcuri naționale și rezervații din țara noastră nu există un turism bine dezvoltat și organizat, cunoașterea tuturor aspectelor impactului acestuia cu mediul joacă un rol important în stabilirea strategiei de protective pentru fiecare zonă protejată în parte (Rahovan, 2013).

Principiul activităților turistice compatibile cu zonele protejate sunt:

Studierea naturii, florei și faunei;

Fotografierea, pictura peisajelor;

Drumeții montane;

Activități de alpinism;

Activitate de speologie;

Practicarea scufundărilor;

Traversări ale regiunii, pe jos vara, cu schiurile iarna;

Ciclism și canotaj în grupuri mici;

Vizite la obiectivele culturale, istorice, și etnografice din așezările învecinate;

Cunoașterea și învățarea unor meșteșuguri tradiționale (olăritul, împletitul, prelucrarea artistică a lemnului, picture pe sticlă etc.);

Vizitarea de ecomuzee în incinta zonelor protejate;

Vizitarea de filme, consultarea de material documentare, științifice privitoare la zonele protejate în cadrul centrelor de primire a turiștilor (Bran și colab., 1998).

Tipurile de impact negativ ce trebuie reduse sunt:

Turismul trebuie să reducă efectele asupra mediului înconjurător din zonele protejate ținând cont de următorii factori decizionali, de acțiune, cât și de impactul acestora asupra calității mediului natural.

Tabelul 5. Lista efectelor negative, potențiale, ale turismului asupra mediului înconjurător din zonele protejate

(Sursa: Bran, Florina și colab., 2013 cu adăugiri)

Administrațiile locale și cele ale parcurilor naționale nu trebuie să încurajeze dezvoltarea turistică a acestor zone naturale protejate, doar pentru scopuri economice, deoarece o dorință excesivă de rentabilitate și exploatare va conduce la degradări ireversibile, iar refacerea ecologică poate deveni extrem de costisitoare.

3.3.2 Efectele negative ale activităților turistice asupra rezervațiilor biosferei

Delta Dunării, împreuna cu sistemul lagunar Razelm, are o suprafață de 4340 km² și constituie în fapt o câmpie terminală joasă, în curs de aluvionare. Opera comună a Mării Negre și a Dunării, Delta Dunării este un peisaj „crud”, încă în formare, un adevărat „laborator natural viu”, unde, la nivelul tuturor componentelor naturale, se înregistrează o dinamică excepțională. Morfohidrografic, în cuprinsul Deltei Dunării se disting, pe de o parte, grindurile (uscăturile), care dețin cam 13-16% din suprafața totală, iar pe de altă parte, zonele acoperite – temporar sau permanent de apă (brațele Dunării, gârlele, canalele, lacurile, mlaștinile), care au o pondere covârșitoare (Bran, Florina, 1998).

În rezervația naturală, Delta Dunării avem un număr de 106 unități de cazare, cu o estimare a numărului de vizitatori, la nivelul anului 2010, de 66,740 (Tabelul 6).

Tabelul 6. Unitățile de cazare și numărul de vizitatori din ariile protejate din România

(Sursa: UNWTO, Master Planul pentru turismul național al României 2007-2026, Romsilva și ANT, București, 2010)

De-a lungul perioadei 2003-2008, evoluția capacității de cazare turistică a avut un trend ascendent, pornind de la 2,801 înregistrate în anul 2003 și ajungând la 4,125 pentru anul 2008 (Figura 17).

Figura 17. Evoluția capacității de cazare turistică în Delta Dunării

Principalele locații unde sunt amplasate majoritatea unităților de cazare în deltă sunt: Murighiol (Complex Pelican cu vile, motel și căsuțe, Hotel Halmiris și Pensiunea Morena), Gura Portiței (vile, sat de vacanță), Uzlina (Complex Cormoran, cu hotel, vile, pensiunea Tamarin), Roșu (vile, bungalouri), Crișan (cu pensiuni, printre care Cherhana, Delia, Maria, Nufărul, Oprișan, Vital, Hotel Sunrise), Dunavățul de Jos (Hotel Egreta, pensiuni- Casa Verde, Delta), Mila 23 (pensiuni La Vica, Grig), Sfântul Gheorghe (Complexul Anonim pentru acțiuni culturale, hotel, pensiuni – Mareea, Cristina), Sulina (hotel, pensiuni – Jean Bart, Coral) și altele La Vulturul, Gorgova, Chilia Veche, Periprava, Matița, Holbina.

Indicele de utilizare netă a capacității de cazare, numit și gradul de ocupare turistică (% din capacitatea totală de cazare), pentru anul 2008, a arătat că unitățile din zona Delta Dunării, inclusiv orașul Tulcea au fost ocupate în proporție de 28,1 % (Figura 18). Se remarcă pentru anul 2003, un coeficient mai mic decât media pe țară (34,6 %) (Hornoiu, 2009). Gradul de ocupare a avut o evoluție oscilantă în perioada 2003-2008.

Figura 18.Evoluția utilizării nete a capacității în funcțiune în Delta Dunării (Sursa: Anuarul statistic al României, INS, București, 2003-2009)

Numărul turiștilor care vizitează rezervația sau care își petrec vacanțele în fiecare an, se înscrie pe o curbă ascendentă. Creșterea este semnificativă începând cu anul 2004, când numărul turiștilor a fost cu aproape 50% mai mare decât în 2003.

La ultima reuniune international de la Senegal-Dakar, din 22-26 noiembrie 1993, s-au analizat problemele ce le ridică dezvoltarea turismului în zonele natural protejate și au fost comparate soluțiile practice în țările participante.

Se poate concluziona că o amenajare și valorificare turistică adecvată și prudentă, gestionarea rațională trebuie să devină punctul cel mai important pentru păstrarea integrității ecologice a parcurilor naționale și a rezervațiilor biosferei.

Capitolul 4. Studiu de caz- Stațiunea Gura Humorului, județul Suceava

Destinația tratată este stațiunea turistică Gura Humorului recunoscută pentru cadrul natural bogat și pitoresc, unică pentru localizarea acesteia și pentru ospitalitatea oamenilor. Această stațiune s-a dezvoltatascendant în ultimii ani atrăgând în fiecare an tot mai mulți turiști. În cele ce urmează voi prezenta starea actuală a acestei stațiunii care este una dintre cele mai dezvoltate din zona Bucovinei.Cu o istorie bogată de peste 500 de ani stațiunea Gura Humorului se află în partea centrală a județului Suceava (Figura 19), la limita estică a Obcinilor Bucovinei. Localitatea Gura Humorului se află la o altitudine de 470 de metri în trecut fiind recunoscută ca o stațiune climaterică.Această localitate datează din anul 1415 și a fost atestată ca stațiune turistică de interes național pe 24 februrie 2005. Orașul deține un cadru pitoresc acesta fiind înconjurat de obcini acoperite cu păduri de rășinoase și foioase. Acesta se învecinează la vest cu orașul Frasin, la sud cu comuna Slatina, la est cu comuna Păltinoasa, iar la nord cu comuna Mănăstirea Humorului. Orașul Gura Humorului dorește să devină o importantă destinație turistică la nivel regional și național prin dorința cetățenilor orașului, dar și persoanelor care doresc să iși petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut. În cadrul amenajării stațiunii conducerea orașului a plecat de la ideea de bază că orașul are un potențial turistic natural, favorabil prin relief, climă, floră și faună toate acestea fiind favorabile dezvoltării acestei zone. Structurile de agrement și sport sunt într-un număr favorabil orașului acestea deservesc diferite categorii de turiști. Prin proiectul de dezvoltare și modernizare P.O.P.A.S s-a urmarit atragerea turiștilor pe tot parcursul anului. O atenție trebuie acordată infrastructurii de transport din interiorul stațiunii, pentru ca turiștii să aibă la dispoziție transport pentru a putea vizita diferitele atracții existente, dar și asupra protecției mediului înconjurător.Orașul Gura Humorului are în component sa două localități: Gura Humorului resedință de oraș și Voroneț care este localitate componentă. Suprafața totala a orașului este de 6,984 ha.

Figura 19. Localizarea stațiunii Gura Humorului- județul Suceava

Resursele turistice existente în zonă

Resursele naturale și antropice au o valoare turistică extrem de importantă, acestea constituind oferta turistică primară. Elementele care se impun în această zonă a Bucovinei este unicitatea și originalitatea care ajută la dezvoltarea turismului ( Ciangă, N., 1997).

Această zonă este caracterizată de un relief predominant de deal care face trecerea de la podiș la munte, altitudinea maximă fiind de 833,5m în vârful Toaca. Obcinile Bucovinei sunt caracterizate prin munți scunzi și mijlocii, alcătuită din fliș cretacic și paleogen. Clima este una temperat continentală, relative blândă cu un aer curat și reconfortant. Aici se regăsesc influențele baltice (temperature joase și abundente) și orientale (contraste între vară și iarnă). Este un climat puțin mai puțin aspru decât cel al munților înalți. Această zonă se menține rece și umedă cu perioade mari de însorire, datorită duratei proporționale de însorire a soarelui. Iarnile sunt frumoase, însorile ele coborând timpuriu cu un strat persistent și bogat în zăpadă acest lucru fiind favorabil sporturilor de iarnă. Verile sunt răcoroase cu ploi abundente, alternând cu perioade de timp frumos. Cea mai ridicată temperatură a fost de 39,8 grade în iulie 2000. Primăverile sunt reci și ploioase iar toamnele sunt relativ stabile, moderate termic perfecte pentru drumeții. Temperatura medie anuala este de: 7 Cº, cu minime de -4 Cº pana la -30 Cº (ianuarie) si maxime de 30 Cº (iulie). Precipitațiile variază de la an la an și sunt cuprinse între 800 și 1200 mm.

Această componentă are un rol ridicat în stimularea și dezvoltarea activitățiilor turistice. Depresiunea Gura Humorului (Figura 20) s-a format în zona de vărsare a pârâurilor Humor, Voroneț, Suha, Suha Mare, Suha Mică, în râul Moldova. Rețeaua hidrografică este relativ densă, iar debitul râurilor (dependent de regimul precipitațiilor) este cel mai ridicat la sfârșitul primăverii și inceputul verii.

Fauna este una bogată și prețioasă, include numeroase specii cu valoare cinegetică ridicată. Ursul și cerbul carpatin, căpriorul, râsul, lupul, vulpea, jderul, hermina, dihorul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, fazanul, corbul, diverse specii de acvile, vulturi, bufnițe.Râurile de munte adăpostesc specii rare de pești – lostrița, păstrăvul curcubeu, lipanul, mreana, cleanul, scobarul s.a.

Figura 20.Vedere Gura Humorului

Rezevația Piatra Pinului, rezervația geologică Piatra Pinului, cu o suprafață de 1,4 ha reprezintă un ecosistem extrem de important din punct de vedere paleontologic cu numeroase resturi de pești fosiliferi care demonstrează existența unei faune specifice: pești, corali, scoici, etc.Ca unicat, poate fi menționat faptul că specia afinul negru se află aici la cea mai mică altitudine din Bucovina (600 m).

Rezervația Piatra Șoimului,este situată la câteva sute de metri în amonte de Piatra Pinului este vizitată pentru pitorescul stâncilor din pădure. Suprafața rezervației este de aproximativ 0,50 ha. Rezervațiile Piatra Pinului și Piatra Șoimului au dobândit regimul de arie naturală protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului national.

Resurse antropice

Mănăstirea Voroneț denumită și Capela Sixtina a estului, a fost construită de către marele domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare în anul 1488, în stil de epocă moldovenesc iar picturile realizate în anul 1547 pe vremea lui Petru Rareș. Voronețul și-a creat propriul stil, o sinteză originală de elemente: bizantine (plan treflat cu turla pe naos), gotice (arcuri frânte la chenarele ușilor și ferestrelor; contraforturi) și autohtone (turla pe 4 arcuri și baza stelată, ocnițe sub cornișă, arcade oarbe la absidă, friza și discurile smălțuite).

Mănăstirea Humor (Humorului), inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, a fost construită de catre marele logofăt Toader Bubuiog, în anul 1530 și este una dintre cele mai vestite ctitorii ale evului mediu românesc.

Muzeul Obiceiurilor Populare a fost înființat în 1959 și deține peste 2000 de piese. Oferă publicului vizitator, pe lângă expoziția permanentă, diverse expoziții temporare cu tematică variată, iar câteva săli prezintă opere ale pictorului francez de origine română George Cotos. Anual aici se organizează concursul de caricatură "Umor… la Gura Humorului", care reunește cei mai buni caricaturiști din țară.

Biserica catolică Preasfânta Treime este o biserică romano-catolică construită în anul 1811 în orasul Gura Humorului (județul Suceava). În prezent, Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului este cea mai veche biserică catolică în functiune din Bucovina. Lângă ea se află clădirea Scolii Generale nr. 1, care datează din 1812.

Parcul Dentrologic Gura Humorului este situat pe malul stâng al Moldovei, de la confluența ei cu râul Humor în amonte, până în dreptul locurilor de la Piatra Pinului, Parcul Dendrologic se întinde pe o luncă, numită, din vremuri vechi, "pe Șaiba".

Evenimente culturale importante

Zilele Orașului Gura Humorului (Festivalul Festivalurilor în inima Bucovinei) organizate, de regulă, în al doilea week-end al lunii iulie .

Festivalul Internațional de caricatură și literatură umoristicăUmor la…Gura Humorului, ce se desfășoară concomitent cu Zilele orașului Gura Humorului,

Festivalul Inter-Naționalde Film documentarToamnă la  Voroneț organizat, de regulă, în cel de-al doilea week-end al lunii octombrie.

Târgul de Paști – târg al ouălor închistrite organizat în marțea Floriilor ortodoxe,

Sărbătoarea coșurilor Pascale,organizată în a doua zi a Paștelui ortodox,

Concursul de ciocnire a ouălor Pascale, organizat în parteneriat cu localitatea Mănăstirea Humorului,

Barabula de Aur, festival-concurs de gastronomie bucovineană, organizat în cadrul Zilelor orașului Gura Humorului,

Festivalul Național „Doină, doină, cântec dulce” organizat în cadrul Zilelor orașului Gura Humorului,

„Iarnă bucovineană”- Festival al tradițiilor de înnoire a timpului calendaristic, organizat la sfârșit de an.

Componente și caracteristici ale amenajării turistice

Din punct de vedere al structurilor de primire din stațiunea Gura Humorului acestea sunt variate. Luând în considerare stațiunea Gura Humorului cu zona Voroneț și Mănăstirea Humorului aici functionează un număr de 106 structuri de primire. Acestea sunt clasificate astfel:

hoteluri de 4, 3, 2, 1 stele

pensiuni turistice 4, 3, 2, 1 stele

vile de 5, 4, 3, 2, 1 stele

cabane 3, 2, 1 stele

case de vacanță 4, 3, 2, 1 stele

case

Hotelurile și pensiunile din această stațiune oferă turiștilor o gama variată de servicii precum cazare, masă, piscină, terenuri de sport, parcări proprii etc.După cum se poate observa în graficele de mai jos(Figura 21)în zona rurală a acestei stațiuni se regăsesc multe structuri de cazare. Aceste sunt amenajate în mare parte având specific tradițional bucovinean. În ultimii ani turismul rural din aceasta stațiune a luat amploare datorită acestei baza materiale constituite din pensiuni și restaurante tradiționale. Aceste locuri de cazare sunt cele înregistrate însă locuitorii văzând cererea ridicată și-au amenajat gospodăriile astfel încât să ofere o experiență unică turiștilor. Acest tip de cazare are o capacitate cuprinsă între 2 și 6 persoane.

Figura 21. Structurile de cazare în stațiunea Gura Humorului

În interiorul stațiunii turistice Gura Humorului există zona turistică ARINIȘ care a fost amenajată cu ajutorul proiectului P.O.P.A.S iar scopul acestuiaa fost reabilitarea și modernizarea infrastructurii de turism sportiv a stațiunii,dar și reabilitarea și modernizarea infrastructurii arealului turistic “Lunca Moldovei” ce aparține de zona Ariniș a stațiunii Gura Humorului în vederea promovării turismului de agrement regional. În cadrul acestui complex care a fost dat în folosință pe data de 1 mai 2010 regăsim următoarele componente:

Pârtia Șoimul are o lungime de 1.478 de metri, cu o diferență de nivel de 283 de metri și dispune de cinci tunuri de zăpadă și deo mașină de bătut zăpada. Pârtia dispune de instalație de nocturnă, cu 80 de stâlpi deiluminat, precum și de un echipament telescaun pe o lungime de 1.349 de metri, cu ocapacitate de transport de 1.200 de persoane/oră.

Piscină acoperită(Figura 22), cu suprafață totală de 571 m²dintre care 44m2 sunt rezervați copiilor. Piscina este prevăzută cu saună și jacuzzi, în care funcționează o școală de înot și o școală de inițiere în scufundări.

Figura 22. Imagini piscină – interior (stânga), exterior (dreapta)

Ștrandcu două piscine în aer liber, una destinată adulților (483 mp) și una destinată copiilor (393 mp).

Patinoar ce funcționează iarna pentru patinaj iar pe timpul verii, ca spațiu pentru role și skateboard-uri

Terenuri de sport dintre care unul de tenis, unul de volei și unul de baschet toate dotate cu instalație de nocturnă.

Două săli polovalente de sport

Parc de aventuri Escalada este recomandat turiștilșor dornici de aventură unde au parte de emotii la o inaltime de 15 m, in aer liber. Cele 5 trasee cu tiroliene, de dificultate diferita, pun la incercare abilitatea fizica și concentrarea. Escalada Parc este disponibilă pentru toata lumea începand cu copiii de 8 ani si cu o inaltime de cel putin 120 de cm. Cei care prefera siguranta pamantului sub picioare, pot incerca complexul de minigolf cu 18 piste.

Agrement nocturn cei care viziteză acest oraș au posibilitatea de a petrece și seara savurând o cafea la barul hotelului Best Western, jucând biliard cu prietenii sau pentru cei care doresc să aibă o seară plină de distracție pot alege clubul Marauder sau Face Club.

Transportul în interiorul stațiuniiÎn oraș și în aria sa administrativă nu există transport în comun local, deplasarea, atât în interior, cît și spre obiectivele turistice de pe raza sa făcându-se preponderent cu mijloace proprii și prin rețeaua particulară de taximetrie (Figura 23). Deși există o rețea demicrobuze, programul de funcționare al acestora se pliază în principal după programul de lucru și de școală al rezidenților și nu funcționează duminica, atunci când fluxul turiștilor este mai mare. De asemenea, în momentul de față, complexul Ariniș și pârtia „Șoimul” nu sunt deservite de niciun mijloc de transport, turiștii fiind nevoiți să se deplaseze prin mijloace proprii.

Figura 23. Parc Escalada și traseele sale

Orașul Gura Humorului este una dintre cele mai atractive și importante destinații din Bucovina. Localitatea Gura Humorului era cunoscută, încă din secolul al XIX-lea, pentru proprietățile curative ale aerului și ale apelor sale iar, în perioada interbelică, ca o stațiune balneo – climaterică de referință. În anul 2005 prin Hotărârea Guvernului Nr. 114 s-a aprobat atestarea localității Gura Humorului ca “stațiune turistică de interes național”.Această stațiune deține o poziție strategică pentru turismul sportiv, de tranzit, de afaceri, de sănătate și în special religios datorită mănăstirilor din această zonă. Turismul în regiunea Gura Humorului constituie una dintre prioritățile de dezvoltare a regiunii Bucovina, iar investițiile din acest domeniu reprezintă o prioritate în cadrul Planului Național de Dezvoltare a României. Acest lucru se reflectă și în numărul de turiști care vizitează această stațiune pe tot parcursul anului mai ales în sezonul rece. Numărul turiștilor este estimat la aproximativ 60.000 de persoane cazate anual în unitățile de primire turistică și circa 200.000 care tranzitează stațiunea.

De asemenea, o formă de turism care s-a impus recent în preferințele turiștilor este turismul de agreement. Astfel, prin Proiectul “P.O.P.A.S.” (Pârtie de schi, Orientare Turistică, Parc Lunca Moldovei, Agrement, Sport), cu o investiție totală de 10,2 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, orașul Gura Humorului a fost dotat, din 2010, cu o pârtie de schi cu o lungime de 1.486 de metri cu un grad de competitivitate de 7,5, prevăzută cu telescaun și instalație pentru producerea zăpezii, o piscină acoperită, un bazin de înot pentru copii, terenuri de sport în aer liber și un patinoar artificial în zona de agreement „Ariniș”.

În pofida resurselor turistice variante, a dezvoltării rețelei de unități turistice de cazare și a numărului mare de turiști care vizitează zona, orașul oferă posibilități limitate de transport la obiectivele turistice și de agrement, precum și în interiorul orașului. Conform unei anchete sociologice realizate în iulie 2011, deși evaluarea stațiunii Gura Humorului și a zonelor din împrejurimi este în general una pozitivă, majoritatea turiștilor evaluând-o ca ofertantă (57%) și foarte ofertantă (40%), majoritatea acestora (65%) identifică în infrastructură un inconvenient major atunci când vizitează zona. Cei avantajați de situația prezentă par a fi cei care se deplasează cu autoturismul personal, acesta fiind de altfel mijlocul de transport cu care s-au deplasat marea majoritate a turiștilor la Gura Humorului (76%). Cu toate acestea, 63% dintre cei chestionați indică că și-ar dori alte mijloace de transport către obiectivele turistice de pe raza orașului, eventual unele ecologice. Această opțiune pentru un mijloc de transport ecologic este susținută de opțiunea, într-o proporție covârșitoare de 84%, a preferinței ca aerul curat și nepoluat să nu dispară din specificul turistic oferit de Gura Humorului. Necesitatea existenței unui astfel de mijloc de transport ecologic și lipsa unei astfel de opțiuni în prezent se impune cu atât mai mult cu cât majoritatea covârșitoare a turiștilor (97%) se declară interesată și foarte interesată de existența unui mijloc de transport ecologic care să cuprindă mănăstirile, complexul Ariniș, pârtia „Șoimul” și pensiunile cu specific culinar.

În acest context, starea actuală a infrastructurii generează următoarele efecte negative:

– nu permite exploatarea turistică adecvată a obiectivelor turistice de pe raza orașului,

– limitează posibilitatea practicării unor forme mai variate de turism,

– nu satisface nevoile unor segmente importante din piața turistică (turiștii interesați de practicarea unui turism mai ecologic, în acord cu specificul zonei) și influențează negativ durata de ședere a turiștilor în perimetrul stațiunii.

S-au identificat patru principii de bază la nivelul celor patru dimensiuni ale dezvoltării durabile pentru regiunea Gura Humorului, asftel:

Minimizarea impactului activităților turistice asupra mediului înconjurător, respectând limita capacității de suport.

Păstrarea armoniei între comunitatea locală și turiști și respectarea limitei de absorbție a surplusului de populație datorat sosirilor turiștilor în anumite perioade ale anului

Păstrarea și nealterarea culturii și tradiției locale

Atingerea și menținerea unui nivel de dezvoltare economică provenit din activitățile de turism astfel încât să poată acoperi orice costuri suplimentare de minimizare a unor impacte negative datorate amplasării turismului într-o anumită zonă sau regiune.

CONCLUZII

În această lucrare scopul principal a fost punerea în evidență a conceptului de mediu înconjurător. Acest mediu, fiind „materia primă” a activităților turistice, iar în industrie când materia primă se termină, produsul și câștigul asemenea. Când ne referim la turism responsabil, ne referim la un turism durabil, eficient, care ține la protejarea mediului înconjurător și conștientizează totodată că în menținerea acestuia trebuie să conlucreze mai multe domenii de specialitate.

Astfel în acest studiu am pus în evidență activitățile din domeniul turismului, dar punerea în evidență a unui turism responsabil, axat pe protecția mediului.În favoarea dezvoltării ecoturismului am identificat o paletă largă de argumente, care reprezintă o serie de avantaje pentru comunitățile locale: de la valorificarea superioară a resurselor naturale, patrimoniului cultural, tradițiilor locale la îmbunătățirea condițiilor de trai, de la stimularea dezvoltării economice la perfecționarea structurilor sociale.

Am dat diverse soluții pentru a păstra activitatea turistică în limitele dezvoltării unui turism responsabil și durabil.

În cele patru capitole, s-au subliniat aspectele importante, punându-se accent și pe conceptul de arii protejate, rezervații naturale și de impactul pe care un turism dezorganizat l-ar putea avea asupra acestora.

În ceea ce privește analiza unei zone turistice anume, care a fost analizată în partea de studio de caz, aceasta a fost Stațiunea turistică Gura Humorului. Aceasta a fost descrisă și analizată din punct de vedere turistic și s-a încercat și o analiză a aspectelor ce s-ar putea îmbunătății.

În concluzie, turismul reprezintă o ramură importantă a economiei românești și nu numai, însă fară să ținem cont de anumite reguli în practicarea acestuia, nu vom putea să ne mândrim cu acest lucru. Ba mai mult, vom răsfrânge asupra mediului multe aspecte negative.

Mulțumiri:

Lucrarea intitulată,Impactul turismului asupra mediului. Dezvoltarea unui turism responsabil,a fost elaborată sub conducerea științifică și îndrumarea competentă a doamnei/domnului……………….., căreia îi aduc pe această cale mulțumirile mele pentru sprijin și încurajări, precum și pentru faptul că a acceptat să-mi împărtășească dintainele științei și cunoașterii cercetării științifice.

BIBLIOGRAFIE

Cocean, P., Dezsi, Șt., (2009), Geografia Turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Barta, Andras-Istvan, (2010), Turismul și mediul înconjurător, Îndrumător de lucrări practice, Cluj-Napoca

Brunt, P., Courtney, Paul, Host perception of socio-cultural impact, Annals of Tourism Research”, Vol. 26, No. 3, Elsevier Ltd. Great Britain (ISI Journal), 1999

Dinu, Mihaela, (2005), Impactul turismului asupra mediului – indicatori și măsurători, Editura Universitaria, București

Hornoiu, R., I., (2009), Ecoturism- Orientare prioritară în dezvoltarea durabilă a comunităților locale, Editura Ase, București

Mac, I., (1996), Geografia mediului înconjurător, Note de curs, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca

Swarbrooke, J., (1999), Sustainable Tourism Management, CABI Pub., New York

Theobald, W.F., (1998), Global Tourism, Butterworth-Heinamann, Oxford

Williams, S., (1998), Tourism Geography, Routledge, London and New York

BIBLIOGRAFIE

Cocean, P., Dezsi, Șt., (2009), Geografia Turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Barta, Andras-Istvan, (2010), Turismul și mediul înconjurător, Îndrumător de lucrări practice, Cluj-Napoca

Brunt, P., Courtney, Paul, Host perception of socio-cultural impact, Annals of Tourism Research”, Vol. 26, No. 3, Elsevier Ltd. Great Britain (ISI Journal), 1999

Dinu, Mihaela, (2005), Impactul turismului asupra mediului – indicatori și măsurători, Editura Universitaria, București

Hornoiu, R., I., (2009), Ecoturism- Orientare prioritară în dezvoltarea durabilă a comunităților locale, Editura Ase, București

Mac, I., (1996), Geografia mediului înconjurător, Note de curs, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca

Swarbrooke, J., (1999), Sustainable Tourism Management, CABI Pub., New York

Theobald, W.F., (1998), Global Tourism, Butterworth-Heinamann, Oxford

Williams, S., (1998), Tourism Geography, Routledge, London and New York