Impactul Progresului Tehnologic Asupra Serviciilor Romanesti

CAP 1 Dezvoltarea serviciilor si rolul sau in economie si societate

1.1 aspecte conceptuale privind serviciile

1.2. evolutia serviciilor in timp

1.3. consideratii privind inovarea serviciilor si impactul sau asupra calitatii lor

CAP 2. Serviciile in economia romaneasca

2.1. Sfera de cuprindere a serviciilor

2.2. Sructurile sectorului tertiar

2.3. Rolul progresului tehnico stiintific in dezvoltarea serviciilor

CAP 3 Studiu de caz privind impactul progresului tehnic asupra serviciilor romanesti

3.1. Serviciile de cercetare dezvoltare si rolul lor in modernizarea serviciilor romanesti

3.2 Analiza statistica a impactului progresului tehnic asupra serviciilor

CAPITOLUL 1

1.1 ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND SERVICIILE

1.1.1 CE SUNT SERVICIILE?

De-a lungul timpului, încă de la începuturile științei economice moderne, a fost dezbătută natura activităților economice cunoscute sub termenul generic de ”servicii”, precum și distincția lor față de bunurile materiale, problema evaluării lor în raport cu producția totală în cadrul unei economii. Până la ora actuală, nu există o definiție universal acceptată a serviciilor.

Noțiunea de serviciu are multiple înțelesuri, însa cert este faptul că toate acestea îi conferă același sens, mai précis acela de ”servește la” și “satisface o necesitate”. Atunci când se urmărește definirea serviciilor, se au în vedere caracteristicile acestora, elementele de intangibilitate, relațiile dintre prestator și cumparator, diferențele dintre bunuri și servicii.

În aceste condiții, observația lui Stigler, din anul 1956, că: ”nu există un consesns autorizat nici în privința granițelor și nici în privința clasificării ramurilor de servicii”, o putem considera fundamentală și în zilele noastre. În prezent, putem nota pe marginea acestei observații doar faptul că există cel puțin un acord unanim al economiștilor care au studiat problematica serviciilor în perioada contemporană că este extrem de greu, dacă nu imposibil de realizat un consens cu privire la conținutul și la limitele conceptului de ”servicii”.

Există două abordări de bază care au fost reduse sistematic din incursiunea care s-a realizat în istoria variantelor de definire a serviciilor, acestea impunându-se în literatura economică de specialiate și anume: prima este structurată în jurul rezultatului procesului de producție și subliniază natura intangibilă a produselor ”servicii”, cea de-a doua pune accentul pe metoda de producție, definind serviciile în mod rezidual (negativ). În timp ce ambele construcții teoretice par a fi clare și precise inițial, problemele apar atunci când încercămsă le aplicăm la realitate: prima se dovedește prea îngustă, întrucât unele activități de servicii (de exemplu: contrucțiile, publicitatea) produc bunuri materiale; cea de-a doua se dovedește prea largă și, de fapt, nu este o definiție propriu zisă. Probabil că dacă ar fi posibilă formularea definiției ideale, ea s-ar situa undeva la mijloc.

S-a încercat să se găsească o definiție unitară care să cuprindă o explicație exhaustivă a ceea ce înseamnă “serviciile”. O serie de teoreticieni, precum Shelp, Krommenacker și Gershuny au ajuns la concluzia comună că singura soluție satisfăcătoare o reprezintă acceptarea unei descrieri vagi: un grup extrem de eterogen de activități economice care, în realitate, nu au altceva în comun decât faptul că nu sunt activități prelucrătoare și, respectiv, că producția lor principală constituie cu precădere produse intangibile.

Per ansamblu, serviciile sunt definite de către anumiți specialisti ca un sistem de utilități, în care beneficiarul cumpără sau folosește un produs și o anumită utilitate, care-i conferă anumite avantaje ori satisfacții neconcretizate, într-un bun material și destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.

Serviciile sunt considerate de majoritatea specialistilor ca fiind “activități al căror rezultat este nematerial și deci se concretizează într-un produs cu existență de sine stătătoare”.

Asociația Americană de Marketing a definit serviciile ca reprezentând “activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asocierea cu vânzarea unui bun material”. Alte definiții de specialitate ale serviciilor sunt regăsite în mai multe dicționare, precum:

“serviciile sunt activități economice – cum ar fi transportul, activitățile bancare, asigurările, turismul, telecomunicațiile, publicitatea, industria divertismentului, prelucrarea informațiilor și consultanță – care în mod normal consumate în timp ce sunt produse, și în contrast cu bunurile economice care sunt tangibile”;

“serviciile sunt activități care reprezintă o valoare economică fără a corespunde unei producții de bunuri materiale”;

“serviciile sunt considerate a reprezenta un sector al economiei naționale în care se desfășoara o activitate utilă, menită să satisfacă anumite nevoi sociale, fără a se materializa obligatoriu în produse sau bunuri”.

Un alt sens al termenului de “serviciu” este acela de instrument se servire (o succesiune de feluri de mâncare, un complex de veselă), urmat de o trimitere ulterioară la funcțiile acestui termen (serviciul militar, de marină, serviciul public) până la înțelesuri mai speciale, mai elevate (serviciul feudal, serviciul regelui, funcție politică).

Serviciul ca act reprezintă prestarea efectivă și asimileaza activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestației și obiectul serviciului, cu realitatea materială sau socială de transformat sau modificat. Interacțiunea elementelor menționate și faptul că prestațiile de servicii au caracteristici spațiale și temporale le conferă trăsături de materialitate. Astfel ca și în cazul fabricării bunurilor materiale și în cazul serviciilor este nevoie de mână de lucru, de capital tehnic (suportul fizic al producției) și este necesar un beneficiar, adică un client.

Incercand sa se aduca un numitor comun in ceea ce inseamna serviciile, s-a dovedit faptul ca multi specialisti au impus definitii negative.

Asadar, serviciile sunt definite ca fiind acele activități economice care nu sunt nici producție industrială, nici minerit, nici agricultură. Conform altor definiții, care isi mentin negativismul, din sectorul serviciilor s-ar exclude și construcțiile, altele exlud și alimentația publică (cel puțin parțial), iar o definiție și mai rastrânsă exclude si ditribuirea de apă, gaz, electricitate și salubritatea. In acesti termeni, apare diferit și rolul serviciilor în economie, respective contribuția lor la crearea Produsului Național Brut (P.N.B.) sau Produsul Intern Brut (P.I.B.) în diferite țări, mai mult sau mai puțin dezvoltate.

Din punct de vedere al prestatorului, K.J. Blois afirma că “serviciul reprezintă orice activitate care oferă beneficii fără a presupune în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile”. Pe de altă parte, David W. Jackson si Besson Richard definesc serviciile din punct de vedere al consumatorului și anume: “pentru consumator, serviciile reprezintă activități care se finalizează prin obținerea unui beneficiu sau a unei utilități; activități pe care nu poate sau nu dorește să le presteze el însuși”.

Ph. Kotler reda urmatoarea afirmație: “serviciul reprezintă orice activitate sau beneficiu pe care o parte o poate oferi alteia, acesta este, în general intangibil, și al cărui rezultat nu presupune dreptul de proprietate asupra unui bun material”. De asemenea, Amstrong împreună cu Ph. Kotler apreciau că “serviciile sunt activități oferite sub forma imaterială de către un furnizor unui beneficiar, fără ca acesta, în calitate de cumpărător, să obțină și dreptul de posesiune. Serviciile sunt de obicei legate de un bun material, deși aceasta nu este o condiție obligatorie”.

P. Nicolaides a adus unele critici în ceea ce privește definițiile care pun accent pe diferențele dintre bunuri și servicii, acesta susținând că trebuie mai degrabă să se gasească legătura dintre ele și afirmând faptul că există tot mai multe incertitudini cu privire la definiția și clasificarea lor.

Sunt autori care nu au luat în considerare aspectul imaterial al serviciilor, ci au evidențiat diferența de conținut dintre rezultat și activitatea în sine. Unul dintre acești specialisti fiind T. P. Hill care a definit serviciile ca fiind: “activități depuse de o persoană sau unitate economică, la solicitarea altei persoane sau unități economice sau cu consimțământul acestora, în scopul modificării stării persoanei beneficiare sau a bunului care ii aparține”; de asemenea ca fiind “activități în dreptate spre o persoană/agent economic sau spre bunurile supuse respectivelor activități”.

În afara de termenii deja enuntati, procesul de definire a serviciilor este dificil și datorită faptului că acestea se realizează nu numai în cadrul unor unități specializate, “exteriorizate” de activitățiile de producție propriu-zise, ci și în interiorul întreprinderilor producătoare de bunuri materiale.

Printre autorii români care au studiat această arie a „Serviciilor” se regăsec și I. Marculescu și N. Nichita care au definit serviciile ca “activități din sfera producției materiale sau nemateriale care, fie că preced procesul de creare a produsului finit, contribuind la pregătirea, fie că sunt legate de produsele care au ieșit deja din sfera producției sociale, fie că se concretizează în anumite efecte utile care se răsfâng direct asupra omului, societății în asamblul sặu asupra naturii, trăsătura generală a majorității lor constituind-o faptul că prestarea lor coincide cu întrebuințarea, consumarea lor, în timp și spațiu”.

Autoarele Rodica Minciu și R. Zading afirmau că “operațiunile cu anumit grad de servicizare constituie activități de producție propriu-zise, iar celelalte fiind cunoscute sub denumirea de servicii propriu-zise”.

Intr-o alta ordine de idei, in ceea ce priveste serviciile C. Angelescu, D. Jula si I. Cetină exemplifica astfel: “activități care satisfac anumite necesități sociale sau individuale, fără a se concretiza în produse de sine stătătoare.

1.2. Evoluția serviciilor in timp

Termenul de “serviciu” a fost utilizat încă din antichitate unde regăsim verbul "a servi", verb folosit în strânsă legătură cu sclavia, întruchipând conotațiile acesteia. Ca părinți adoptivi ai acestei noțiuni pot fi considerați Platon și Aristotel. Platon a fost primul care a grupat comerțul și activitățile de prestări de servicii, chiar și numai formal, enumerând unele activități de talia serviciilor și anume: medicii, coaforii, potcovarii, rotarii, etc. Aristotel, la rândul său, reflectând preocupările sale ideologice pentru sfera bogăției sociale, comerțului și banilor a făcut o delimitare clară între activitățile cu caracter neintelectual ale oamenilor denumite activități naturale ("economice"), activităti intermediare, în cadrul cărora se întâlnesc cele de exploatare a pădurilor și minelor, și activitățile de schimb cuprinzând, comerțul și afacerile bănești, ca activități nenaturale, deoarece nu pun în prim plan satisfacerea nevoilor așa zise naturale ale omului, ci obținerea de câștig care să ducă la bogăție și implicit putere.

Mercantiștii în perioada secolelor XVII-XVIII, s-au remarcat în delimitatea serviciilor. Această perioadă se caracterizează nu printr-o manieră de individualizare a serviciilor, ci prin tratarea serviciilor considerate utile din punct de vedere social. Mercantinștii au susținut că principala soluție ca un popor sa devină mai bogat, este aceeasă exporte cât mai mult. Soluțiile necesare fiind comerțul peste mări și transportul maritim. Gregory King, Wiliam Petty si Adam Smith s-au remarcat tot in perioda mercantiștilor.

Precursorii teoriei clasice a serviciilor au fost considerați G. King șiW. Petty, remarcându-se prin împărțirea activităților în două categorii:

profesii practicate de “stâlpii societății” (țăranii, marinarii, soldații, artizanii și comercianții);

profesii care au ca origine slăbiciunile și defectele primei categorii.

F. Quesnay, reprezentând școala fiziocrată a încercat după criterii proprii o ierarhizare a economiei, care se află la proximitatea dintre problematica muncii productive și cea a avuției. Reprezentanții săi au considerat că societatea e compusă din trei subsisteme:

-“clasa productivă’’, respectiv clasa care lucrează efectiv în agricultură (fermierii și muncitorii agricoli); ei sunt considerați productivi fiindcă munca lor aduce plus de valoare;

-clasa care își însușește renta, respectiv proprietarii funciari și servitorii acestora, suveranul, funcționarii plătiți de stat, precum și biserica, care își însușește zeciuiala;

– clasa industrială sau “sterilă”, cuprinzând deopotrivă capitaliștii și muncitorii. Conform concepției fiziocrate, se adaugă materiilor prime, pe care i le pune la dispoziție “clasa sterilă”, numai atâta valoare cât consumă sub formă de mijloace de subzistență puse la dispoziție tot de “clasa productivă”.

Adam Smith a făcut diferența clară dintre munca productivă si cea neproductivă, crezând că dacă adaugă valoare materiei prime prelucrate, atunci munca devine productivă.

Adam Smith a considerat că:

serviciile se pierd în momentul în care sunt create și astfel nu se menține nici o urmă de valoare ce ar putea fi utilizată ulterior pentru schimb sau pentru achiziționarea unor bunuri sau servicii;

în lista activităților neproductive sunt incluse și următoarele specificații: justiția, medicii, ecleziaștii, armata, flota, oamenii de litere și alții;

recunoaste faptul că multe din activitățile neproductive denumite servicii sunt necesare așa cum ar fi comerțul, învățământul, ș.a..

În evoluția serviciilor, o altă perioadă de amploare corespunde secolelor XVIII-lea și al XIX-lea, când s-au scris lucrări din cele mai diverse, pro sau contra,celor spuse de Adam Smith.

Jean Baptiste Say (1767-1832) a fost unul dintre primii gânditori, care l-a dezaprobat pe Adam Smith, aducând în discuție trăsăturile productive ale muncii, printr-o concepție generală. Concret, acesta credea că “produsele nemateriale ”erau create de servicii, și că există o anumită legătură între teoria capitalului uman și idea de servicii.

Potrivit tezelor lui J. B. Say, serviciile au următoarele trăsături:

în totalitatea lor sunt create de către factorii de producție: natura (pământul), munca și capitalul;

chiar dacă sunt materiale sau imateriale au caracter productiv;

serviciile materiale sunt prestațiile factorilor materiali de producție, iar serviciile imateriale sunt produsele lucrătorilor greșit considerați neproductivi de către Smith; ele sunt efectele colaborării muncii cu capitalul;

atunci când se schimbă două produse, se schimbă numai serviciile productive care au servit la crearea lor.

Adept al liberalismului, Charles Dunoyer a încercat o nouă reprezentare comparativ cu cele elaborate în perioada precedentă și a accentuat că avuția nu este munca asimilată, ci utilitatea cumulată.

Charles Dunoyer fiind împotriva distribuirii “industriilor” în cele trei ramuri (industria agricolă, industria manufacturieră și industria comercială) elaborează o nouă împărțire: “artele” care acționează in ceea ce privește lumea materială, comerțul și “artele” care vizează omul si acțiunile acestuia.

John Stuart Mill este la fel de important pentru această vreme, deoarece încearcă să rezume opiniile spuse anterior. Dacă serviciile erau considerate neproductive de majoritatea scriitorilor, J. Mill evidențiază trei clase de lucrări:

munca înglobată in obiective (transporturile si comerțul);

munca care se fixează asupra ființei umane (educația, sănătatea);

munca neînglobată în nimic, adică servicii “volatile”.

J. S, Mill, în lucrarea Essays on some Unsette Questions of Political Economy, apărută la Londra în 1844, pornind de la definiția conform căreia “avuția unei țări constă din suma totală a resurselor durabile […] indifferent dacă sunt materiale sau imateriale, iar munca sau cheltuiala care tinde să păstreze aceste surse durabile trebuie numită productivă”, ajunge la concluzia că “ceea ce consumă mecanicul sau filatorul în timpul cât învață meserie este consumat în mod productiv, adică consumul lui nu tinde să diminueze, ci să sporească în țară sursele durabile de placere, prin crearea de noi surse în cantități care să depășească totalul consumului”.

Una din opiniile acestui autor, care este folosită si în perioada gândirii contemporane este: “eu nu refuz titlul de productivă muncii care nu creează un obiect material imediat, în situația în care rezultatul ultim al acestor eforturi este un produs material…Se poate spune că această muncă este indirect productivă… ea mărește sau tinde să mărească bogăția materială”.

În a doua parte a secolului XIX, dar și la începutul secolului XX, la originea scrieriilor despre servicii au stat concepțiile marxiste și cele începute de J. B. Say si A. Smith.

Scrierile lui Karl Marx au avut la origine diferența dintre munca productivă și cea neproductivă în scop capitalist, adică între munca ce produce plus valoare și cea care nu creează valoare și plus valoare.

Cu alte cuvinte, pentru vremea respectivă contribuțiile lui Marx la sintetizarea teoriei serviciilor sunt de bază deoarece:

există neproductivi care nu primesc gratuit fondul din care sunt întreținuți (învățători, profesori, funcționari de stat, etc.) și neproductivi ale căror servicii sunt doar presupuse sau închipuite;

anumite sevicii sunt cuprinse în cheltuielile cu forța de muncă, pentru reproducerea, instruirea și specializarea acesteia, fără ca munca unor asemenea prestatori să creeze nemijlocit fondul din care sunt plătiți;

unele munci neproductive pot lua o formă obiectivă, separate de producătorul lor, iar altele se produc și se consumă simultan cu manifestarea aptitudinilor persoanei care le prestează și nu lasă nici o urmă, nici un rezultat material;

munca neproductivă nu este o munca irațională sau inutilă; ea creează efecte utile pentru indivizi sau societatea dată, poate participa la producția materială a societății capitaliste, întruchipându-se în bunuri, în mărfuri potențiale și reale (activitatea meseriașilor, agricultorilor pe cont propriu, a liber profesionaliștilor).

Antagonic conceptiei lui Marx asupra serviciilor se afla ideea sustinuta de Frederich Bastiat, pentru care totul poate fi definit prin serviciile oferite. Ideile care au fost la bazastudiilor sale au fost strans legate de ideea că valoarea se stabileste prin aprecierea comparativă a serviciilor reciproce,opinie ce s-a realizat, in faptul că:

in sistemul trocului simplu, valoarea este determinata ca legatura intre doua servicii schimbate si comparate direct intre ele;

in sistemul trocului compus diferenta dintre cele doua servicii se realizeaza cu ajutorul unui catalizator care este dat de moneda.

In perioada 1935-1965, se evidentiaza nasterea si modernizarea ideilor nemarxiste cu privire la sectorul tertiar al economiei ce au aparut cu precadere in lucrarile lui Allan Fisher, Jean Fourastie si Colin Clark. Ulterior, dupa anii ’50, o atentie deosebita se acorda conceptiilor cu privire la societatea post-industriala si la opiniile neo-industriale definitorii acestei perioade de timp.

Unuldin curentele neo-industriale, este cel ce are în plus faptul că „self-service” nu mai este elementul central al societății viitoare, ci se pune accent pe transformările din cadrul producției în sensul că va devenii din ce în ce mai intensivă și pe modificările din tehnologia serviciilor ce se constituie într-un subiect al modernizării si industrializării.

Raționamentele pe care se bazează acest curent sunt:

creșterea costurilor de organizareeste motivul principal a ascensiuniiserviciilor;

viitorul societății non industriale este vazută ca o societate informațională, idee argumentată de mulți autori.

Incepand cu 1980 majoritatea profesionistilor din domeniul serviciilor, facand referire la Orlo Giarini, Walther Stahel, Jacques De Bandt, Jean Claude Delaunay, Jean Gadrey,etc., sunt de parere ca societatea contemporana si viitoare este o societate schimbata de cea neo-industriala, sau cea individuala, si o numesc „economie a serviciilor”.

În zilele noastre serviciile contribuie într-o proporție importantă la ceea ce înseamnă crearea locurilor de muncă, în diminuarea șomajului și la crearea venitului național.

Dezvoltarea rapidă a sectorului serviciilor a devansat simțitor teoria economică, iar specialiștii ce au vizat acest domeniu s-au axat pe definirea conceptului de servicii. Frecvent au apărut dificultăți datorate eterogenității sporite a activităților economice cuprinse în categoria deservicii și accepțiunile numeroase acordate termenului de serviciu, dar și confuzii generate de posibilitățile reduse de comensurare și definire a activităților imateriale.

De-a lungul timpului, cu precădere în ultima jumătate de secol serviciile au atras atenția și au fost serios discutate și elaborate în lucrări economice și sociologice. Ceea ce a avut un interes desăvârșit în acest domeniu al serviciilor au fost elementele conceptuale, caracteristicile, dar mai ales natura acestora. Se poate observa faptul că aceste cercetări sunt de o mare diversitate, uneori, conform unor opinii, ar fi puțin cam exagerată. Din lucrările parcurse în domeniu se poate observa faptul că nici până în momentul de față nu se poate spune că există o definire la unisol, clar acceptată, în ceea ce privește natura serviciilor.

1.3. Consideratii privind inovarea serviciilor si impactul sau asupra calitatii lor