Impactul Crizei Mondiale Asupra Grupului Brics

Introducere

În prezent țările emergente câștigă tot mai mult teren în economia mondială. Dacă în anul 2005,  aceste țări dețineau 20% din PIB-ul mondial, economiile emergente cele mai importante precum Africa de Sus, Brazilia, Federația Rusă, India și Indonezia, au reușit să obțină în 2011 un procent de 30% din bogăția mondială, potrivit OCDE; aceasta pondere continuând să crească de la an la an.

Pe de altă parte, țările dezvoltate pierd teren în economia globală, mai ales în această perioadă a crizei economice. PIB-ul țărilor membre OCDE reprezintă doar 50% din produsul global, în comparație cu 60% cât dețineau în anul 2005. În fruntea acestui grup se află cele 21 de state membre UE și OCDE, care dețin circa 17,9 % din PIB-ul mondial, urmat de SUA cu 17,1% și Japonia cu 4,8 procente din PIB.

Având în vedere creșterea economică spectaculoasă care a caracterizat marile economii emergente în contextul crizei economice de la nivel mondial, se vorbește tot mai des despre o reconfigurare a ordinii mondiale și despre apariția mai multor poli de putere. În această perioadă, economiile emergente au fost văzute ca adevărate „motoare ale ieșirii din criza”, ceea ce le-a permis obținerea unui rol din ce în ce mai însemnat în economia globală, dovada fiind înființarea grupului G20 și creșterea influenței lor în cadrul FMI și OMC.

Prin urmare, economia mondială nu mai trebuie privită în modul tradițional, caracterizată de o putere hegemonică, ci în prezent trebuie avute în vedere toate influențele exercitate la nivel global, atât de către țările dezvoltate, cât și de către țările emergente.

Economiile emergente

1.1.Conceptul de țară emergentă

Termenul de „piață emergentă” a apărut în anul 1981, utilizat de economiști de la International Finance Corporation (IFC), când aceștia promovau primele investiții de fonduri mutuale din țările în curs de dezvoltare. De atunci, trimiterile la piețele emergente au devenit omniprezente în mass-media, politică externă și dezbateri comerciale, dar și în rapoartele anuale ale multinaționalelor, dar definițiile termenului variază foarte mult.

1.2.Abordări internaționale

Oricine poate identifica SUA, Germania, Marea Britanie ca fiind țări dezvoltate, însă nu putem spune același lucru despre țările în curs de dezvoltare, numite și emergente. Nu există o definiție clară a acestora, organizațiile internaționale având păreri diferite, clasificându-le după diferite criterii (venitul pe locuitor, structura economică și socială).

Economiile emergente sunt considerate, adesea economii în tranziție, trecerea de la economii închise la economii de piață deschise. De multe ori, tranziția implică reforme structurale sau de politică, precum cea monetară sau schimbări ale pieței de capital. Nivelul investițiilor străine este, de asemenea esențial pentru o economie emergentă. În cele mai multe cazuri, creșterea investițiilor străine este un semn că economia are potențial, acestea ajutând și investițiile pe termen lung privind infrastructura. Pentru investitorii străini, pe de altă parte, o economie în curs de dezvoltare este o oportunitate ideală de investiție, deoarece promite ca pe viitor, să aducă un profituri mari acesteia.

Părerile sunt împărțite în ceea ce privește grupul “puterilor emergente”. Unii economisiți consideră că acest grup este format din 7 state: India, China, Brazilia, Rusia, Africa de Sud, Mexic, Indonezia și Turcia, în timp ce alții iau în considerare doar 5 țări (BRICS). Diferențele de opinie din rândul analiștilor țin de datele pe care le iau în considerare pentru clasificarea statelor, de exemplu: mărimea populației, ritmul de creștere economică sau alt indicator.

FMI clasifică 150 de țări emergente pe baza pe componenței veniturilor din export și alte venituri din străinătate.

În sistemul Organizației Mondiale a Comerțului (Word Trade Organization-WTO), nu există o definiție a țărilor „în dezvoltare”, acestea încadrându-se singure în aceasta categorie; membrii organizației având dreptul de a contesta decizia acestora și pot solicita o serie de avantaje în relațiile comerciale cu alte țări. Printre avantaje putem enumera: perioade mai lungi de tranziție până la punerea în aplicare a cerințelor OMC sau beneficierea de asistență tehnică.

Dacă o țară membră a OMC anunță statutul de țară „în dezvoltare”, acest lucru nu presupune că acea țară va beneficia automat de schemele unilaterale de preferințe acordate de unele țări dezvoltate, cum ar fi Sistemul Generalizat de Preferințe (SGP). In practica internațională, țările donatoare de preferințe sunt cele care decid lista de țărilor în dezvoltare, ce vor beneficia pe viitor de preferințele respective.

În cadrul Organizației Națiunilor Unite, nu se află nicio definiție oficială pentru țările dezvoltate sau în dezvoltare. În opinia ONU, următoarele țări sunt dezvoltate: Canada și SUA în America de Nord, Australia și Noua Zeelandă în Oceania, Japonia în Asia, Țările din Europa; toate celelalte țări fiind considerate a fi în dezvoltare.

În ceea ce privește, Banca Mondială, lista acesteia conține aproximativ 143 de țări emergente.

1.3.Caracteristicile economiilor emergente și cauzele subdezvoltării

Se estimează că economiile emergente sunt cel mai numeros și diversificat grup de state, acestea având și trăsături comune specifice țărilor în dezvoltare.

Țările în curs de dezvoltare dețin în economia mondială următoarele ponderi: aproximativ 75% din populația mondială, circa 20-25% din Produsul Global, 30% din producția agricolă mondială, circa 20 % din fluxurile totale mondiale de investiții străine directe, și aproximativ 25 % din comerțul mondial (inclusiv țările exportatoare de petrol membre OPEC).

Trăsăturile principale ale economiilor emergente sunt:

Creșterea economică este susținută și rapidă. În majoritatea țărilor emergente, PIB-ul crește anual cu 5-9%, cea mai mare creștere fiind înregistrată de China (10%). Economiile emergente din Asia (China, India) înregistrează creșteri de până la 8 %, în timp ce țările emergente din America Latină (Mexic) înregistrează o creștere de 3-4%.

Indicele ridicat de creștere a producției industriale (5-15%).

Deținerea unor mari rezerve financiare.

Investiții masive în cercetare și dezvoltare, în educație și formarea de noi profesioniști în toate ramurile economiei (în special, industrie).

Apariția și creșterea numărului de corporații multinaționale, cum ar fi: Ranbaxy- medicamente, compania mexicană Cemex- ciment sau Tata Motors (automobile)- cel mai mare conglomerat industrial al Indiei.

Atractivitatea țărilor emergente pentru investiții straine directe. Investitorii adoptă o strategie pozitivă pe termen lung investind pe aceste piețe, deoarece în ultimii ani aceastea au înregistrat creșteri de 3-9%, ceea ce face ca profitul acestora să se maximizeze.

Factori critici ai dezvoltării

Primul factor critic este reprezentat de economiile, investițiile și decalajul tehnologic. Dezvoltarea precară a productivității, o dezvoltare slabă a tehnologiei și un grad scăzut de performanță sunt rezultatele capitalului redus din țările în dezvoltare. Lipsa capitalului se datorează ratei scăzute a investițiilor interne și contribuției extrem de limitate a investițiilor străine. Economiile sunt puține, când veniturile sunt mici, împrumuturile externe sunt scumpe, iar asistența străină care este mai greu de obținut, este insuficientă. Din punct de vedere al inovării și nivelului tehnologic, pe termen lung, acestea contribuie la eficientizarea investițiilor. Schimbările tehnologice au în vedere atât dezvoltarea tehnicii (mașini, calculatoare, etc.), cât și întărirea producției, eliminarea risipei, sporirea eficienței.

Al doilea factor considerat de specialiști este transformarea structurală, care include: industrializarea, urbanizarea, schimbarea modului de producție, de la cel tradițional, la cel modern. În ceea ce privește țările în dezvoltare, agricultura contribuie cu cea mai mare pondere la crearea P.N.B.-ului, aproximativ între 40% și 60%. Al doilea sector ca importanță este cel terțiar, între 20 și 40%. Creșterea nivelului de dezvoltare implică și modificarea ponderii acestor sectoare, cu atât mai mult cu cât ele se caracterizează și printr-o mare ineficiență (de exemplu, agricultura care, deși deține un procent foarte mare în crearea P.N.B., nu poate asigura hrana populației țărilor respective).

Un al treilea factor critic al dezvoltării îl constituie structura comerțului exterior. Pe lângă faptul că exporturile acestor țări trebuie să crească, acestea necesită o diversificare și o creștere a ponderii produselor manufacturate, singurele care pot contribui la atenuarea înrăutățirii termenilor schimbului ai acestor țări. Studiile econometrice au arătat că o creștere a exporturilor în produsul total cu 10% determină o creștere economică a țării cu 0,6%, acest studiu subliniind importanța comerțului exterior.

Al patrulea factor critic al dezvoltării îl reprezintă alocare ineficientă a resurselor. Folosirea prețurilor administrate de către stat contribuie cel mai adesea la o alocare ineficientă a resurselor. În schimb, un mecanism de formare al prețurilor bazat pe o piață liberă implică o mai mare inițiativă, o reducere a pierderilor, o limitare a corupției și, în final, o mai mare eficiență în alocarea resurselor. Alocarea eficientă a resurselor implică atât politici microeconomice, cât și politici macroeconomice. Emisiunea de monedă fără acoperire în bunuri și servicii, pentru compensarea deficitelor bugetare, contribuie la creșterea inflației și la migrarea capitalurilor către țări cu o stabilitate a prețurilor mai mare.

Cel de-al cincilea domeniu critic al dezvoltării este considerat formarea capitalului uman și resursele pentru dezvoltare. Capacitatea acestor țări de a forma capitalul uman este principalul factor de care depinde creșterea economică, în special pe termen lung. Principalele aspecte ale acestui domeniu sunt educația, accesul la ea și calitatea acesteia. Se știe că aceste țări au cele mai ridicate rate ale analfabetismului, că accesul la educație este îngrădit, în special populației de sex feminin, iar studiile arată că o creștere cu doar 10% a celor înscriși la învațământul secundar contribuie cu 0,3% la creșterea economică. De asemenea, în strânsă legătură cu acest aspect, pentru țările în dezvoltare, mai ales pentru cele mai sărace, o problemă deosebit de importantă o constituie creșterea populației, organismele internaționale de profil recomandând insistent adoptarea unor politici la nivel guvernamental de planificare familială.

Ultimul factor critic al dezvoltării, este asigurarea unor politici durabile de dezvoltare, asigurarea unei creșteri economice posibil de atins, luarea în considerare a elementelor legate de mediu, păstrarea în limite normale și stimulative a diferențelor sociale și economice, păstrarea sub control a ratei de creștere a populației, etc. Un alt element important pentru stabilitatea econiomică îl reprezintă și pacea socială din aceste țări, stabilitatea politică și socială. După instabilitate, este necesară o perioadă foarte lungă de timp pentru a relansa investiții, pentru a aplica și veghea la respectarea legilor, dar și un timp mai îndelungat pentru culegerea roadelor acestor investiții.

Abordări conceptuale privind crizele financiare internaționale

2.1.Definirea conceptului de criză

În evoluția noastră crizele pot fi definite că fiind situații caracterizate de instabilitate pronunțată, sunt deci însoțite de o volatilitate și de o incertitudine în creștere. În situații de criză (orice formă ar îmbracă ea) ne aflăm într-o permanentă stare de neliniște și de nesiguranță legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare și de conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori irațional și să accentuăm și mai mult această volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitate cognitivă pe care o avem filtrăm informația și înțelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piață.

Problema cu definiția acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea piețelor pentru a încadra o evoluție de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare să fie inflația, șomajul sau scăderea PIB-ului unei țări pentru a aprecia intrarea ei în criză. Convențional, s-a stabilit că recesiune este atunci când după două trimestre succesive avem de-a face cu scăderea PIB-ului unei țări sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER) definește criza ca fiind “o scădere semnificativă a activității economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale și a consumului”.

Există unii specialiști care clasifică aceste crize în crize sociale (inflație în creștere, șomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitatea accentuată pe piețele de capital, căderea burselor și revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaționale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate. Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim întotdeaua de o criză economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale. Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice și reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacțiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor pieței.

Bursa este barometrul economiei și tranzacționează afaceri de diferite dimensiuni și din diferite sectoare. În momentul în care piață acestor afaceri (piață imobiliară, piață petrolului, piatamuncii) suferă dereglări sau corecții importante ele se vor reflectă în profitabilitatea afacerilor listate la bursă și, implicit, în prețul activelor financiare (acțiuni sau obligațiuni) care depind direct de așteptările investitorilor. Panica legată de economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor corecții si să inducă noi incertitudini în economie. De aici și până la reducerea apetitului pentru economisiri și investiții și apoi la creșterea dobânzilor pe piață nu este decât un pas. Din păcate vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr foarte mare de oameni/companii. Crizele pot există însă într-o stare latentă și să nu fie atât de vizibile, deteriorând încetul cu încetul existența noastră.

Nu este prima dată când economia mondială se confruntă cu perioade de recesiune. Poate este pentru prima dată după foarte mulți ani (Marea criză interbelică începută în 1929 și continuată pe mai mulți ani sau Căderea Sistemului de la BrettonWoods în 1971) când avem de a face cu o criză localizată la nivelul țărilor dezvoltate (nu doar la nivelul țărilor în curs de dezvoltare).

Criza economică este un ansamblu de disfuncții, dezechilibre și instabilitate economică în domeniul dezvoltării economice, mecanismelor de funcționare a economiei internaționale, fluxurilor internaționale, care afectează direct sau indirect toate țările lumii, aducând prejudicii economiilor naționale și economiei internaționale în ansamblul ei.

Există anumiți factori de eroare,care generează cauzele apariției crizelor și dezvoltarea lor:

• Politici monetare eronate(rată de refinanțare prea mică,ceea ce a provocat bula economică de suprainvestiții sau de deficit de investiții, ca urmare a ratelor exagerate de credit);

• Schimbări majore în contextul politic: războaie, revoluții, crize sociale, prin care s-a știrbit încrederea în mediul de afaceri (naționalizări, devaluări de capital,crize ale ratelor de schimb etc.);

• Erori ale politicilor economice: politici protecționiste exagerate, sau din contra, de liberalizare agresivă a economiei, deficitul public excesiv;

• Epuizare (sau rarefiere temporală a unor furnizori, ca o consecință politică) a unei resurse naturale, cum este petrolul, spre exemplu;

• Efectul de supraproducție, care duce la micșorarea prețului producției ruinând producătorii, și, în consecință, și furnizorii;

• O încredere prea mare în caracterul autoregulator al pieței, sau din contra, o intervenție prea restrictivă din partea statului.

Analiza trăsăturilor de baza ale crizei economice mondiale permite viziunea clară a conținutului global, dar și căile de soluționare ale acesteia:

• Criza economică mondială, care comportă un carecter planetar, cuprinzând sau afectând toate statele lumii (ea nu poate fi localizată într-un anumit grup de țări, deși cele mai afectate de această criză sunt țările aflate în dezvoltare);

• Criza economică mondială, care are un caracter structural, pentru soluționare ei nu sunt suficiente măsurile specifice crizelor ciclice;

• Criza economică mondială, care are un caracter complex, cuprinzând toate componentele de bază ale economiei internaționale: economiile naționale ale statelor, relațiile economice internaționale, ordinea economice internațională;

• Criza economică mondială, care este condiționată și se răsfrânge asupra relațiilor politice și strategico-militare internaționale;

• Soluțiile la criza economică mondială trebuie să poarte un caracter internațional, care implică nu doar politicile anticriză naționale, dar să fie corelate pe plan internațional.

Conform teoriei economice, soluțiile de depășire a crizei economice mondiale sunt implementate de către statele lumii și organismele de reglmentare economică internaționale prin două mari pârghii: 1) Politică monetară-constând, în esență, din manipularea ofertei de monedă și, în strânsă legătură, reglementarea sistemului bancar-financiar, adică a mediului principal în care are loc circulația monetară intertemporală;2) politică fiscală-constând, în sens larg, din totalitatea mijloacelor prin care guvernul poate influență, în mod direct, producția și distribuția economică, cum ar fi taxele, tarifele, reglementările și alte bariere indirecte al căror cost trebuie luat în calcul de actorii economice.

Politica monetară

a.Obiectivele politicilor monetare în condiții de criză

La nivel monetar, obiectivul băncilor centrale din SUA, Europa, dar și din alte țări, a fost protejarea sistemului de plăți a economiei (i.e. sistemul bancar) și prevenirea unei deflații ca urmare a prăbușirii unor bănci sau insituții financiare de credit. În primul caz, teama unei disfuncții ample în sistemul de plăți se datorează unui eventual efect de domino, ce ar putea avea loc, datorită interconectivității sistemului financiar bancar, ca urmare a devalorizării așa-numitelor active ”toxice”. Astfel, o criză în sistemul bancar, ca urmare a falimentului unor mari instituții financiare, ar fi putut provoca o reacție în lanț, care ar crește de la sine, pe măsură ce deponenții ar fi cuprinși de teama că și-ar pierde economiile și ar lua cu asalt băncile. Din acest motiv, în majoritatea țărilor lumii, au crescut garanțiile de stat asupra depozitelor.

În al doilea rând, și în strânsă legătură cu primul, dispariția unei bănci atrage după sine o diminuare a creditului care, aproape prin definiție, îneamnă o reducere a multiplicatorului monetar și duce, deci, la o scădere în agregatele monetare. Consecințele unei deflații monetare sunt considerate de majoritatea economiștilor ca fiind negative pentru activitatea economică, deoarece ele impun o povară suplimentară debitorilor, dar mai ales datorită faptului că pot cauza o contradicție a activității economice în condiții de inflexibilitate descendența a prețurilor și salariilor. Această inflexibilitate, determinată de condiții de natură psihologică, culturală sau instituțională-în special, intervenții anterioare de stat sau girate de stat în activitatea economică, cum ar fi garanatrea nivelului unor salarii minime, ratificarea unor pretenții non-realiste ale sindicatelor sau controlul unor prețuri-duce la dispariția companiilor a căror margini mai reduse de profit, în condițiile diminuării cererii nominale, nu pot acoperi costurile ridicate de producție (bunuri de capital și forță de muncă), care nu au fost ajustate la condițiile reale ale economiei.Din acest motiv, are loc o cădere a activității economice și o explozie a șomajului care va dura atât timp, cât ajustarea factorilor nominali la factorii reali nu este realizată.

b.Excesul monetar și pericolul inflației

Consecințele unui exces monetar, deși la moment ascunse, pot duce la crearea unei inflații galopante. La rândul lor, consecințele distorsionate ale inflației pot fi dezastruoase pentru activitatea economică.

Excesul monetar este doar una dintre erorile de politică monetară făcute de băncile centrale în criză. A doua constă în utilizarea politicilor monetare în rol de politică industrială. Concret, acest lucru înseamnă salvarea de la faliment în mod discreționar, prin infuzii monetare directe de la banca centrală, a unor instituții financiare insolvabile, o dimensiune în contradicție totală cu rolul primordial, adesea declarat, al politicii monetare de a asigura obiective de ordin general, precum stabilitatea prețurilor. Intervenția în favoarea unei bănci sau alteia reprezintă, de fapt, o distorsiune a pieței realizată prin mijloace monetare și o încălcare a regulilor jocului pe care se bazează o economie de piață liberă.

În concluzie, stabilizarea masei monetare este singurul rol acceptabil al politicii monetare în condiții de criză, iar exercitarea acestuia nu trebuie să presupună răsplătirea ineficienței unei instituții financiare sau alteia. O anumită bancă poate intră în faliment, iar activele sale preluate în mod ordonat de alți acționari, conform dreptului comercial, fără ca circulația monetară să sufere un șoc. Stabilitatea sistemului monetar nu este, în ultima instanța, dependentă de soarta niciunei companii/bănci private, nu contează cât de mare este această, iar competitivitatea unei instituții financiare nu trebuie să depindă de exercițiul discreționar al politicii monetare. Acesta trebuie să constituie cadrul relativ neutru în care se desfășoară relațiile de producție și schimb din economia reală.

Politica fiscală

Criza economică propagată prin intermediul sectorului financiar internațional expus la instrumente derivate, a reînviat în forță politicile fiscale expansioniste de simulare a economiei. Formulate și puse în aplicare, pentru prima dată în timpul Marii Crize, principiile teoretice și aplicațiile practice ale politicilor fiscale activiste au făcut obiectul unor numeroase testări și revizuiri în ultimii 50 de ani, fiind, în bună măsură, discreditate până recent în comunitatea academică și de policymarkets. Cu toate acestea, presiunea politică și poate chiar psihologică, creată de criză, duce la adoptarea unor vaste programe fiscale anti-ciclice ale căror rezultate rămân a fi îndoielnice.

c.Intervențiile fiscale blochează ajustarea la investițiile proaste din trecut

Cel mai important efect negativ al intervențiilor fiscale este, totuși, blocarea ajustării la erorile investiționale și risipa de capital realizată în perioada premergătoare crizei, dar revelată de această. Economia funcționează-așa cum a arătat economistul austriac Eugen von Bohm-Bawerk, acum mai mult de o sută de ani-în baza unei structuri de producție cu multe stadii intermediare, iar, ca urmare, activitatea industrială se desfășoară în mod inevitabil în timp.

Cel mai bun rol pe care guvernul îl poate juca, în perioade de criză, ca și în perioade de prosperitate, este intervenția moderată în alocarea resurselor economice.

Politicile economice anticriză structurează mecanismele și instrumentele pe care le utilizează autoritățile de stat pentru a diminua șocurile generate de descreșterea economică. Distingem următoarele politici economice anticriză:

• poltici de stabilizare conjucturale;

• politici de austeritate;

• politici mixte;

• politici de ajustare structurală.

Politici de stabilizare conjucturale sunt bazate pe doctrina keynesistă, țintesc oprirea, în principal, a inflației și recesiunii și sunt caracterizate de intervenția statului pe cele trei agregate la nivel global: cerere, producție și ocuparea forței de muncă. Intervenția statului asupra cererii globale se face mai ales prin cheltuieli directe, care vizează stimularea investițiilor. Intervenția asupra consumului se realizează prin crearea de locuri de muncă în sectorul public sau prin reducerea impozitelor. Există, de asemenea, opțiunea de intervenție directă asupra consumului, care se face prin politici de redistribuire.

Politicile de austeritate vizează reducerea inflației și susținerea competitivității prin reducerea salariilor, acesta din urmă fiind prețul social plătit pentru specializarea internațională necorespunzătoare.

Politicile mixte (neo-keynesiste) se bazează pe combinarea mai multor politici economice care au trăsături comune dez-inflația și creșterea controlată a salariilor, care ar preveni șocurile inflaționiste. Acest tip hibrid de politică urmează cele trei aspecte: rentabilitate, investiții și ocuparea forței de muncă. Abordarea politicilor mixte a fost bazată pe situația economică din SUA, între anii 1979 și 1982, atunci când economia a ajuns la o inflație record (15%), ceea ce a dus la punerea în aplicare a unei politici monetare bazate pe abordările lui Friedman, crescând rată dobânzii (trei ani la rând), în același timp, a avut un anumit impact global, prin amplificarea crizei datoriilor externe. În consecință, în 1983, ca urmare a impactului sever asupra șomajului, a fost dezvoltat un pachet de măsuri de intervenție, măsuri care combină creșterea masei monetare cu un deficit bugetar ridicat.

Politici de ajustare structurală, au fost inițiate tot în SUA, fiind forțate de schimbările structurale existente la acel moment, și care au necesitat sprijin guvernamental. Politică orientată spre cerere utilizată până atunci nu mai satisfăcea necesitățile economice, și , prin urmare, obiectivul a devenit oferta, prin politică ”ofertei”,care a fost dezvoltată, la nivel teoretic, de către specialiști, cum ar fi Laffer siu Craig Roberts. Obiectivul principal al acestei politici constă în simularea investițiilor, în scopul de a obține creștere economică, iar principalul instrument este reducerea impozitului pe venit și pe avere. Specialiștii teoriei sugerează că reducerea impozitelor ar trebui să se facă după reducerea cheltuielilor bugetare și masei monetare, care ar putea duce la liberalizarea ofertei, la rentabilizarea investițiilor private, ceea ce ar duce în continuare, la creștere economică. Dar, în practică, reducerea cheltuielilor bugetare s-au dovedit a fi foarte greu de realizat, iar, dacă acest lucru nu se realizează înainte de reducerea impozitelor, efectele pozitive așteptate vor fi anulate, ceea ce, în cele din urmă, va duce la creșterea deficitului bugetar și a ratei dobânzii, precum și la scăderea eficienței investițiilor private.

Economia internațională a cunoscut de-a lungul deceniilor mai multe crize economice, multe având originea în diferite state sau subsisteme economice, transmițându-se de-a lungul fluxurilor economice de la o țară la alta, de la un sistem la altul.

2.2.Principalele crize anterioare

Cele mai importante crize din istorie sunt:

Criza economică din 1929-1933- Marea Depresiune- cea mai severă !! precedată de o perioadă de 9 ani de creștere economică a fost declanșată de către Banca Centrală a SUA (Federal Reserve-FED) constând în creșterea masei monetare aflate în circulație, dar și o relaxare a creditelor și o reducere a ratei dobânzilor.Ulterior, populația a cumpărat masiv acțiuni, acestea înregistrand o creștere constantă la bursă, până în momentul marelui crah bursier de pe Wall Street din septembrie 1929. Banca Centrală a SUA intervine prin restrângerea masei monetare și restricționarea creditelor, urmând falimente în toate sectoarele economiei bănci, industrie, agricultură. SUA au adoptat o politică de restrângere a importurilor prin măsuri protecționiste, fapt care a condus la extinderea crizei în Europa, statele europene fiind afectate în calitate de state exportatoare. La rândul lor, statele europene au adoptat măsuri prohibitive față de exportul american. Cea mai gravă consecință a acestei crize o constituie adoptarea unor politici de extremă dreapta sau stânga, favorizând venirea la putere a unor dictatori (Benito Mussolini, Iosif Stalin, Adolf Hitler).

Criza petrolului din anii 1973 și 1979- Criza petrolului a început la data de 15 octombrie 1973 manifestându-se prin creșterea semnificativă a prețului la petrol, când țările arabe din OPEC au oprit livrările de petrol către SUA si alte țări dezvoltate. În această perioadă productivitatea municii a scăzut, iar șomajul a crescut. Un moment de referință îl constituie acordul de la Bretton Woods prin care sistemul monetar internțional al cursurilor fixe a fost înlocuit cu cel al cursurilor flexibile. În 1979 s-a declanșat a doua criză a petrolului, în pragul Revoluției Iraniene, protestele afectand sectorul petrolier. Deși noul regim încerca să refacă producția normală de petrol, exportul de petrol numai ajungea la nivelul precedent. Statele OPEC și Arabia Saudită au crescut producția de petrol pentru a redresa situația formată, în final, producția de petrol din Orientul Mijlociu a scăzut doar cu 4%. Prețul barilului de petrol a crescut mai mult decât era normal în acele circumstanțe, unul din motive fiind criza precedentă din 1973, ce a generat panică toată lumea occidentală.

Criza din Mexic 1994- Înainte de izbucnirea crizei, economia mexicană a crescut foarte mult iar în condițiile în care cursul valutar era ținut strict sub control, dezechilibrele economice creșteau foarte repede. Înainte de alegeri, Administrația condusă de președintele Carlos Salinas de Gortari a decis să introducă foarte mulți bani în economie, în creșterea salariilor și a pensiilor, maximizând astfel deficitul bugetar până la un nivel nesustenabil. Gotari a pierdut alegerile iar noul președinte Ernesto Zedillo, a decis că un control strict al cursului valutar este o greșeală și prin urmare, a lăsat moneda națională să fluctueze liber. Peso s-a devalorizat cu 80% față de dolar în doar o săptămână (de la 4 la 7,2 peso pe $), din cauza tensiunilor anterioare acumulate în economie. SUA a intervenit rapid prin cumpărarea de peso direct din piață și prin garantarea unui împrumut de $50 miliarde, situația a revenit la normal peste trei săptămâni când moneda s-a stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar.

Criza asiatică din 1997-1999- Criza s-a declanșat în iulie 1997 în Thailanda, extinzându-se și în Indonezia, Coreea de Sud, Hong-Kong. Factorul declanșator a fost retragerea capitalului investitorilor străini, care la începutul anilor 90 au făcut investiții în țările emergente din Asia de Sud-Est. Țările au fost ajutate de FMI prin oferirea unui împrumut, alocat în special eforturilor de stabilizare a cursurilor valutare. Economiie din zonă au început să își revină doi ani mai târziu.

Criza financiară din Rusia din 1998- a fost provocată inițial de criza asiatică care a generat scăderea prețurilor materiilor prime (petrol, gaz, metale), de exportul cărora Rusia era dependentă în proporție de 80%. Pe fondul scăderii veniturilor, această țară s-a văzut în situația de a nu își mai onora datoriile externe.  Înainte de 1998, Guvernul a emis obligațiuni pentru a-și acoperi deficitele, iar în momentul în care aceste obligațiuni ajungeau la maturitate, acestea se plăteau prin emiterea unor noi obligațiuni, datoria fiind astfel amânată. Dobânda plătită de Guvern pentru aceste obligațiuni ajunsese la un moment dat la 150% pe an. Acest plan a căzut pe 13 august 1998 când bursa și cursul valutar s-au prăbușit. Economia Rusiei începând recuperarea în 1999-2000.

Criza economică din Argentina – 1999-2002- își are originea la începutul anilor '80-'90, când Argentina a trecut printr-un conflict cu Anglia (razboiul insulelor Falklands), printr-o dictatură militară, printr-o inflație care ajunsese rapid la nivelul de 200% pe luna în iulie 1989 și în plus, datoria publică era la un nivel nesustenabil. În 1999, populația a început să își retragă masiv banii din bănci, să îi schimbe în dolari, și să îi transfere peste graniță. În momentul în care guvernul a înghețat depozitele pentru un an, situația a degenerat în sensul că au avut loc revolte populare extrem de violente, oamenii întreptându-și furia spre băncile și spre companiile europene și americane care își desfășurau activitatea în Argentina.

2.3.Impactul crizei economice actuale

Criza actuală a captat atenția întregii lumi și depășește granițele sectoarelor afectate inițial. Alan Greenspan a definit această criză drept un “tsunami al creditelor care apare o dată la un secol”, generată de un colaps ale cărui cauze profunde se ragăsesc în sectorul imobiliar american. Unda de instabilitate s-a propagat de la un sector la altul, mai întâi din sectorul imobiliar în cel bancar și în alte piețe financiare, iar apoi în toate domeniile economiei reale. Valul de criză a depășit granițe dintre domeniul public și cel privat, dat fiind că lovitura primită de situațiile financiare ale firmlor private a impus, noi cerințe împovărătoare asupra finanțelor din sectorul public. Ea a depășit și granițele naționale din cadrul universului țărilor dezvoltate, iar acum avem motive să credem că această criză afectează țările emergente și alte țări în curs de dezvoltare.

Criza economică din 2007-2008, numită și criza financiară mondială, este considerată de mulți economiști ca fiind a doua cea mai severă criză după Marea Depresiune din 1930. Aceasta, însă, se deosebește de celelalte crize economice prin cauzele declanșării, formele de manifestare și consecințele ei.

Criza financiară actuală a izbucnit în anul 2008, după aproape 10 ani de la ultima criză financiară, cea din Asia de Sud-Est. Detonatorul crizei financiare actuale a fost spargerea faimosului „housing bubble”, adică a balonului speculativ din sectorul imobiliar al Americii.

Ulterior, creditele subprime și creditele ipotecare cu rată reglabilă au început să crească rapid, băncile au oferit tot mai multe împrumuturi potențialilor proprietari de locuințe, iar prețul caselor a început să crească, oamenii nemaiputând achita ratele.

Disponibilitatea ușoară a creditelor în SUA, a alimentat intrări mari de fonduri externe, după criza datoriilor din Rusia și criza financiară din Asia din perioada 1997-1998, conducând la un boom de construcții de locuințe, facilitând cheltuielile de consum finanțate de creditele obținute.

Creșterea prețurilor imobiliare, a contribuit, de asemenea, la boomul imobiliar. Creditele de diferite tipuri (de exemplu, ipotecare, carduri de credit, precum și auto) au fost ușor de obținut.

Investitorii din întreaga lume au investit în piața imobiliară din SUA, oferta fiind mai mare decât cererea, prețurile locuințelor au scăzut, instituțiile financiare globale care au împrumutat și au investit major în creditele subprime au raportat pierderi semnificative. De asemenea, scăderea prețurilor a condus la case cu valoare mai mică decat creditul ipotecar, oferind un stimulent financiar pentru a bloca piața. Pierderile au crescut semnificativ, iar criza de pe piața imobiliară s-a extins și în alte sectoare ale economiei. Pierderile totale au ajuns la nivel global, fiind estimate în trilioane de dolari americani.

Când piața imobiliară din SUA a avansat, o reacție în lanț s-a declanșat în sistemul financiar.

Cauzele crizei financiar-bancare internaționale, declanșate în august 2007 sunt următoarele:

• Băncile de investiții s-au implicat în operațiuni tot mai complexe, asociate cu riscuri tot mai mari, pentru a rezistă concurenței tot mai acerbe.

• Pe piață au intrat brokeri „low-cost”, care au acordat credite pentru clienții cu venituri scăzute.

• Fenomenul de supraîndatorare nu a putut fi estimat corect.

• Etică de afaceri a fost în cea mai mare parte ingorata, deoarece, pentru justificarea atribuirii unor remunerații înalte conducerilor marilor instituții financiare s-au implicat în operațiuni financiare cu randamente și riscuri foarte ridicate.

• Disponibilitatea unui volum mare de fonduri în economia mondială.

• Politicile economice neadecvate care au dus la o alocare inadecvată a resurselor.

• Complexitatea piețelor financiare și a noilor inovații generate de explozia creditului imobiliar a condus la o evaluare eronată a prețurilor titlurilor.

2.4.Impactul și efectele crizei actuale asupra economiilor emergente

Situația din țările în dezvoltare-care au contribuit cel mai puțin la criză, dar care sunt cel mai grav afectate- i-a determinat pe unii economiști să avertizeze asupra „pierderii unor decenii de dezvoltare”, care ar putea avea consecințe catastrofale atât în cazul țărilor bogate, cât și al celor sărace.

După ce au avut de suportat prețuri ridicate la alimente, combustibili și fertilizatori, dar și efectele schimbării climatice, aceste state s-au confruntat cu micșorarea rapidă a comerțului. Banca Mondială, care a descris criză că pe o „situație de urgență în dezvoltare”, prognozează un posibil deficit financiar de până la 700 miliarde de dolari în aceste țări și posibilitatea „pierderii unei generații”, la care se vor mai adaugă 1,5 până la 2,8 milioane de decese infantile până în 2015.

Finanțarea externă pentru țările în dezvoltare s-a redus la jumătate. Fluxul net de capital către țările în dezvoltare a scăzut cu mai mult de 50% în 2008, de la suma record de 1000 de miliarde USD, înregistrată în 2007, la mai puțin de 500 de miliarde USD.

Înăsprirea condițiilor de finanțare ar putea avea repercursiuni majore asupra investițiilor în infrastructură, cu efecte grave asupra creșterii pe termen lung. Investițiile în proiectele de infrastructură publică și privată au scăzut substanțial în Africa Subsahariană, America Latină și Asia de Est, după crizele financiare (și nu numai) din anii 1980 și 1990.

În plus, costul crescut al împrumuturilor externe va afecta nivelul datoriilor în multe țări. Aproximativ 3000 de miliarde USD din datoriile de stat externe, la care se adaugă peste 1000 de miliarde USD în datorii externe ale sectorului privat, vor ajunge la scadență în 2009. Costurile acestor datorii vor fi mai mari decât în momentul în care s-a făcut împrumutul. Sustenabilitatea dobânzii va fi supusă unui stres major, în țările a căror populație dispune de venituri scăzute spre medii, de către numeroși factori: rate de creștere scăzute, venituri provenite din export scăzute, fluctuațiile ratei de schimb, aprecierea dolarului american din august 2008, deprecierea monedei naționale ce afectează atât bugetul de stat, cât și pe cel al întreprinderilor private.

Comerțul a înregistrat scăderi masive în întreagă lume încă de la sfârșitul anului 2008 și a continuat să scadă, în primul trimestru al anului 2009, cu o rată anuală de peste 40 %. Organizația Mondială a Comerțului a înregistrat diminuarea volumului comerțului mondial de bunuri cu 12 %, în 2009, cea mai mare de la Marea Depresiune din 1930.

Scăderile masive ale prețului bunurilor auafectat și mai mult țările în dezvoltare ale căror economii sunt dependențe de exporturile de materii prime.

Fluxul remitențelor către țările în dezvoltare s-au moderat. Acesta este supus riscului și datorită controalelor în creștere ale imigranților, expulzărilor forțate ale muncitorilor imigranți și reducerii securității locului de muncă pentru acești lucrători. Fluxul de ajutoare este posibil să scadă și el datorită veniturilor din ce în ce mai mici ale principalelor țări donatoare. Majoritatea țărilor în dezvoltare sunt mai expuse în față problemelor survenite în urmă incapacității de plata. Principalul risc este acel al unei recesiuni prelungite a pieței muncii.

Criză financiară și economică globală succede crizei alimentare din 2008, care încă nu s-a încheiat. Crizele anterioare au arătat că scăderea activității economice afectează în mod disproporționat femeile. Recesiunea prelungită și atenția insuficientă acordată nevoilor sociale ar putea conduce la probleme sociale, la creșterea criminalității și la scăderea autorității guvernamentale.

Investițiile sporite în protecția mediului, eficientizarea resurselor energetice și energia regenerabilă, managementul apei și al terenurilor, precum și măsurile de împădurire ar putea spori eforturile de a face dezvoltarea mai durabilă și de a aborda problema schimbării climatice.

Deși această criză generalizată a survenit maiintai în Statele Unite, acestea n-au fost singurele afectate de șocurile și prăbușirea încrederii consumatorului. Multe țări, care sunt atât piețe dezvoltate, cât și piețe emergente, au înregistrat de curând creșteri nerealiste în piețele activelor. Afluxul de investiții străine directe în țările dezvoltate a crescut spectaculos, deoarece investitorii încercau să obțină profituri mai mari decât cele pe care le puteau obține pe plan intern într-o perioada cu randamente scăzute ale profiturilor din economiile ajunse la maturitate. Numai în 2007, fluxurile de capital net către țările în dezvoltare au crescut de la 269 de miliarde de dolari, la cifra de 1 trilion de dolari SUA.

Prețurile imobiliare au crescut rapid datorită unor cauze, la baza cărora n-au stat numai principiile de baza ale unor țări că Irlanda, Regatul Unit și Australia, în timp ce țări, precum ar fi China și Rusia au înregistrat, înainte de criză, nivele amețitoare pe piețele lor de acțiuni, generate de frenezia speculațiilor.

Efectele actualei crize asupra economiilor emergente:

• Reducerea substanțială a exporturilor acestora, pe măsură ce ritmul rapid al expansiunii comerciale va scădea drastic. FMI a stabilit o creștere de doar 4,1 %,în 2009, a volumelor tranzacțiilor comerciale la nivel mondial,în scădere de la 9,3 % înregistrate în 2006. Cu toate că este previzionată o încetinire a creșterii volumelor la export mai mare în cazul economiilor avansate decât pentru economiile în curs de dezvoltare,acestea din urmă ar putea avea mai mult de suferit de pe urmă declinului în ceea ce privește comerțul-în special în cazul exportatorilor de bunuri.

• Efect negativ asupra investițiilor în piețele emergente. Se așteaptă că toate sursele externe principale de fonduri de investiții să scadă drastic în cursul primului val de efecte. Investițiile de portofoliu vor scădea, deoarece teamă mai mare de riscuri determina menținerea capitalului pe piețele interne. Deși, în mod istoric, investițiile directe străine au dovedit o elasticitate mai mare la șocuri, ne așteptăm să scadă și ele. În plus,țările în curs de dezvoltare,care vor putea avea acces la capital,vor plăti dobânzi mai mari, din cauza exodului spre piețe mai sigure și a aversiunii mai mari pentru riscuri.

• Reducerea cererii de bunuri de larg consum și de produse industriale, dar și reducând câștigurile din exporturi,iar, pe măsură ce piețele de forță de muncă vor scădea,l ucratorii de peste hotare vor avea, probabil, de suferit de pe urmă impacturilor disproporționate asupra veniturilor lor, ceea ce va reduce remiterile. Cam jumătate dintre țările în curs de dezvoltare au început să înregistreze deficite de cont curent de peste 5% din PIB, iar, deficitele se situează în jurul valorii de 10 %. Aceste economii vor fi foarte vulnerabile la oscilațiile acestor surse diverse de finanțare externă.

• Înregistrarea unei creșteri a ratei investițiilor, în anul 2009, cu mai puțin de jumătate din cea de 13 % înregistrată în 2007, în țările cu venituri medii. Se așteaptă că cel de-al doilea val de efecte să accentueaze această încetinire.

• Un număr mare de proiecte de investiții sunt, deja, în curs de realizare. Pe măsură ce finanțările investițiilor vor descrește, este podibil să survină două consecințe, ambele nefaste. În anumite cazuri, proiectele nu vor fi terminate și, prin urmare, vor deveni neproductive și vor împovăra bilanțurile contabile ale băncilor cu împrumuturi neperformante/riscante. În alte cazuri, dacă proiectele sunt încheiate,ele vor genera o capacitate de producție excedentară,rezultată din încetinirea globală, sporind astfel riscul de deflație. Acești factori au avut drept consecință declinul creșterii PIB-ului colectiv al țărilor în curs de dezvoltare la mai puțin de 5%, spre deosebire de media de peste 7 % din 2004-2007.

Există, de asemenea, pericolul că fiecare dintre piețele emergente să între într-o criză individuală,de exemplu, dacă propria lor piață internă de active intră în colaps (sau chiar și în cazul în care valorile de piață reale vor suferi o cădere) și să slăbească propriile lor sectoare bancare.

Căderile drastice ale burselor de valori, din țările în curs de dezvoltare, au indicat deja îngrijorările investitorilor privind viitorul pe termen mediu, iar declinul valorilor portofoliilor poate avea, de asemenea, efecte semnificative ale avuției asupra consumului, accentuând efectele încetinirii. Țările cu deficite ale balanțelor de plăti și fiscale mari vor fi cele mai vulnerabile. Factorul care va accentua problemele economiilor în curs de dezvoltare constă în faptul că aceste șocuri vor fi simultane.

În trecut, crizele majore din țările în curs de dezvoltare s-au concentrat la nivel regional-că în cazul crizei financiare din Asia de Est din anii 1997-1998 sau a crizei „tequila” din America Latină, care a avut loc în 1995. Dar epicentrul crizei actuale este situat în economiile dezvoltate, din acest motiv, ne așteptăm că toate regiunile în curs de dezvoltare să fie afectate de șocuri. Această simultaneitate sporește riscurile unui declin global grav.

Promovarea politicilor sănătoase se datorează exigenței sporite a investitorilor. Astfel, în toiul crizei, cel mai bine s-au descurcat statele cu promovarea politicilor mai sănătoase. Pentru realizarea unor avantaje majore au fost luate măsuri imediate pentru redresarea sistemului bancar. Din cauza declinului economic si a datoriilor în valută ale unor companii din Statele Baltice, România, Ungaria și Bulgaria, dar și în cazul personelor fizice din țări precum Statele Baltice, Ungaria, România și Polonia, au apărut si problemele din sectorul bancar.

Pentru a se asigura pe termen lung sustenabilitatea și previzibilitatea fiscal-bugetară este nevoie de implementarea unor cadre de politici. Câteva state din Europa (Polonia, Ungaria și România) au introdus deja un proces pentru stabilirea unor ținte credibile pe termen mediu, reducându-se volatilitatea ciclurilor de afaceri, și nu mai apar atât de multe surprize în politică fiscal-bugetară. Aceste cadre de politici sunt importante deoarece prin implementare, reduc primele riscuri de țară și contribuie la redresarea economiei.

Deși pagubele lăsate de criză au fost reparate rapid, nivelul primelor de risc vor rămâne mai înalte decât înainte. Pentru a reține ritmul creșterii economice potențiale (provocare majoră pentru statele cu economie emergentă) vor fi necesare politici de accelerare a schimbărilor structurale, ce vor conduce la dezvoltarea sectoarelor și serviciilor mai puțin dependente de capitalul străin, la îmbunătățirea performanțelor de export și la recâștigarea încrederii investitorilor internaționali, care sunt mai reținuți în această perioadă. Țările cu economii emergente, ca și cele din Europa continentală, trebuie să se adapteze la realitățile post-criză, se impune o mai mare flexibilitate a pieței muncii și liberalizarea piețelor de bunuri și servicii.

Stimularea creșterii economice pe piețele emergente va depinde de acțiunile pe care autoritățile le întreprind în această perioadă. Pentru a reduce nesiguranță din sistemul financiar este necesară o abordare fermă, eforturi pentru asigurarea unui mediu propice afacerilor și eficientizarea cadrului de politici pentru a reduce incertitudinile, dar și sporirea gradului de flexibilitate structurală, care să asigure o creștere economică viitoare mai mare.

Opinia pieței despre aceste reforme va determina viteza cu care statele cu economii emergente din Europa vor reveni la un nivel adecvat de intrări de capital, care să corespundă necesităților arzătoare asociate proceselor de convergență a veniturilor și integrare economică. Astfel, în timp ce au sporit provocările, cu care se confruntă statele cu economii emergente- au crescut, totodată, și recompensele pentru promovarea unor politici sănătoase.

Beneficiind de experiențele crizelor trecute, Fondul Monetar Internațional poate fi în măsură să sprijine piețele emergente în a opera ajustările necesare ale balanțelor de plăti în vederea unor inversări de fluxuri de capital, care ar trebui să rămână doar temporare. Și, deși Banca Mondială nu dispune de resursele sau instrumentele necesare pentru a oferi sprijin major, în ceea ce privește balanțele de plăti (și cu toate că nu această este principala sarcina a acesteia), ea va colabora îndeaproape cu FMI pentru a oferi asistență suplimentară.

Pe scurt, Banca Mondială poate sprijini țările pentru evitarea transformării crizei financiare într-o criză umanitară și pentru a face față provocărilor de revigorare și, dacă este necesar, de salvare a sistemelor lor bancare și pentru a adopta alte reforme financiare.

În concluzie, trebuie menționat faptul că crizele financiar-bancare au nu numai cauze de natură ciclică (legate de evoluția ondulatorie a unei economii și de erori de politică macro); ele au, în principal, cauze structurale care își au originea în opacizarea piețelor financiare pe fondul globalizării tranzacțiilor, în deficitul de regelementari, multitudinea de conflicte de interese, folosirea de metode cantitative neadecvate, deficitul de coordonare între autorități de reglementare, în condițiile globalizării piețelor etc.

Studiul de caz – Impactul crizei mondiale asupra Grupului BRICS

3.1.Impactul și efectele crizei actuale asupra economiilor emergente din grupul BRICS

Criza financiară și economică mondială, ale cărei „replici” continuă să se resimtă și în prezent, a adus în prim-plan un proces fără precedent la nivel internațional: mutarea treptată, dar sigură, a centrului de greutate dinspre țările dezvoltate către economiile emergente, un grup important al economiilor emergente fiind BRIC (Brazilia, Rusia, India și China).

Acronimul BRIC, format din inițialele țărilor membre, a apărut în 2001 stabilit de către Jim O’Neill, gruparea dobândind caracter oficial abia în anul 2009, iar Africa de Sud („S”) a fost invitată să se alăture „celor patru” în 2010, din rațiuni legate de „goana după resurse” a Chinei.

Unul dintre obiectivele majore ale grupării este acela al reformei organizațiilor internaționale, astfel încât țările emergente și în dezvoltare să fie mai bine reprezentate, iar toate țările lumii să beneficieze de oportunitățile din plan mondial și să fie protejate în egală măsură de amenințările globale. Un alt obiectiv este acela al coordonării politicilor macroeconomice la nivel internațional, astfel încât să se asigure o creștere economică robustă, durabilă și echitabilă. Totodată, țările BRICS (în special China) aspiră la o utilizare pe scară largă a monedelor lor în afara granițelor naționale. Nu în ultimul rând, ele doresc să își intensifice cooperarea în domenii diverse, fără a neglija, însă, relațiile de cooperare cu economiile dezvoltate, „cheia implementării strategiilor naționale pentru modernizare și inovare”.

În 2011, în timp ce zona euro se confrunta cu criza datoriilor suverane, China a rămas în continuare pe locul al doilea în ierarhia țărilor lumii ținând cont de PIB exprimat în dolari, în prețuri curente (poziție „câștigată” în 2010, prin surclasarea Japoniei), Brazilia a fost a șasea (devansând Marea Britanie), Rusia a noua (depășind India și Canada), India a zecea, iar Republica Africa de Sud a 29-a. Mai trebuie menționat și faptul că, în 2010, China a devenit principalul producător de bunuri la nivel mondial, punând capăt ciclului „supremației” SUA de aproximativ 115 ani.

Cu toate acestea, alianța BRICS este cea mai redutabilă grupare din rândul economiilor emergente, iar China, Brazilia, India și Rusia sunt și vor fi, în continuare, cele mai puternice economii emergente ale planetei.

3.2.Impactul crizei econimce asupra G7 și asupra țărilor emergente

Economia mondială trece printr-un permanent proces de transformare și schimbare continuă, care generează consecințe în structura statelor lumii. Criza financiară declanșată în 2007 a adus în prim plan statele emergente, care, după anul 2008, au contribuit vizibil la redresarea economiei mondiale. Dacă în trecut, aceste state au avut de suferit din cauza politicilor coloniale practicate de puterile occidentale, în prezent realizările economice și sociale ale țărilor emergente din grupul BRICS sunt vizibile, mai ales datorită potențialului demografic și ratei anuale de creștere a PIB.(Tabelul 1)

Tabel 1- Potențialul demografic și rata anuală de creștere a PIB

Sursa: World Bank (http://www.worldbank.org) și The World Factbook (Accesat la data de 21.03.2015)

Pe lângă țările BRICS, grupa economiilor emergente cuprinde, și alte state, cu potențial demografic și creștere economică mare (între 3% și 7%). Un astfel de exemplu este cazul țărilor MIST (Mexic, Indonezia, Coreea de Sud și Tunisia), care au făcut față consecințelor crizei mondiale. Începând cu anul 2009, țările emergente împreună cu țările în dezvoltare au contribuit la creșterea economiei mondiale. Conform Băncii Mondiale se constată că redresarea de după acest an a fost posibilă datorită aportului adus de această grupă. Această evoluție este prezentată în tabelul 2 de mai jos.

Tabel 2-Aportul celor două grupe de țări la creșterea economic mondială

Sursa: World Bank (http://www.worldbank.org),Institutul de Economie Mondială

Importanța tot mai mare a economiilor de piață emergente este izbitoare atât din punct de vedere demografic, cât și din punct de vedere economic, preconizând o nouă ordine mondială, în care economiile emergente, printr-un anumit grad de coordonare politică, să influențeze guvernanța lumii. Țările emergente vor depăși multe state dezvoltate în topul celor mai importante economii din lume, iar economia mondială va crește de trei ori în următorii 40 de ani.

În urma studiului – The World in 2050, făcut de Banca britanică HSBC prin Global Research, realizat în ianuarie 2012 pe un eșantion de 100 de țări, a identificat o viitoare configurație mondială: China va depăși SUA și va deveni cea mai mare putere economică mondială; India va ajunge pe locul trei; pentru prima poziție în Uniunea Europenă, se vor duela Marea Britanie cu Germania; Marea Britanie va avea cea mai mare populație din Europa (72 mil.) și va fi urmată de Germania (71 mil); Japonia va ocupa locul patru și va avea o populație cu 40% mai mică; Franța și Canada, vor fi depășite de economii emergente ca Brazilia și Mexic.

După cum se poate observa în tabelul 3, în anul 2014 China a surclasat deja SUA, Brazilia și Mexic au depășit țări precum Italia, Franța sau Canada.

Tabel 3- Topul celor 10 țări după mărimea PIB (PIB estimat la PPP)

Sursa: Pentru anul 2014: https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2001rank.html

; Pentru anul 2050: http://www.hsbc.com.mx/1/PA_esf-ca-appcontent/

content/home/empresas/archivos/world_2050.pdf

Creșterea economică mondială medie va avea ponderea de 3%, (cu un procent mai mare decât creșterile medii înregistrate în ultimii zece ani). Economia mondială va fi susținută de economia americană și de cea chineză, conform raportului. Chiar dacă, China va depăși SUA, americanii vor continua să fie de trei ori mai bogați decât chinezii. În ceea ce privește nivelul de trai din țările emergente, acesta va rămâne, în continuare, inferior celui înregistrat în țările dezvoltate.

Tabel 4- Situația rezervelor valutare și de aur, la 31.12.2014 (valori estimate)

Sursa: CIA-The World Factbook, (Accesat la data de 21.03.2015)- https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2188rank.html

Economiile emergente pot rezista crizei datoriilor suverane ale statelor occidentale, deoarece au trecut relativ ușor prin criza financiară și economică declanșată în 2007 și au la dispoziție resurse importante pentru creditarea investițiilor interne și pe plan internațional. (tabelul 4).

Dacă până de curând, cea mai mare rezerva valutară din lume, era deținută de Japonia (40,3% din cea a Chinei), de curând, China a devenit o mare putere financiară (a doua putere comercială și economică a lumii) datorită rezervei financiare, care o detașează de celelalte țări. Această rezervă modifică substanțial balanța capacității de creditare la nivel global.

Grupului BRICS s-a implicat în creditarea internațională, mai ales după Summitul G20 din Los Cabos (Mexic, 2012) când acestea au anunțat că pot pune la dispoziția FMI sume considerabile, necesare pentru stimularea creșterii economice. Condiția pusă de BRICS a fost ca voturile lor în cadrul deciziilor FMI să cântărească mai mult, bazându-se pe forța financiară de care dispun și pe faptul că SUA, principalul finanțator al FMI, nu mai este în poziția de lider economic mondial.

Analizând locul și rolul țărilor BRICS în economia globală, înainte și după apogeul crizei financiare și economice mondiale, apelând la trecerea în revistă a ierarhiilor țărilor lumii (spre exemplu în funcție de: PIB, valoarea exporturilor, fluxurile de ISD atrase), am putea afirma că unele dintre acestea au avut de profitat de pe urma „celei mai profunde crize din perioada postbelică”, potrivit studiilor elaborate de majoritatea instituțiilor și organizațiilor internaționale, precum FMI, Banca Mondială, OCDE etc. Ținând însă cont de efecte negative precum încetinirea ritmurilor de creștere a PIB, diminuarea sau frânarea ritmurilor de creștere a exporturilor și a ISD atrase (două din principalele motoare ale creșterii economiilor emergente) și a altor surse de venituri și sporirea numărului de șomeri, rezultă că recenta criză globală, ale cărei reverberații se resimt și în prezent, nu este lipsită de pericole pentru BRICS, care sunt tot mai puternic integrate în economia mondială.3 În pofida faptului că țările BRICS prezintă, în general, fundamente economice solide, nu trebuie trecute cu vederea anumite puncte slabe ale acestor economii. De pildă, inflația reprezintă o „vulnerabilitate comună” a țărilor BRICS – India fiind cea mai afectată. Identificarea celor mai adecvate măsuri de politică monetară constituie o adevărată provocare pentru autoritățile din țările BRICS, întrucât creșterea economică trebuie stimulată, dar, totodată, inflația trebuie ținută în frâu. În același timp, rata șomajului se situează la niveluri îngrijorătoare în Republica Africa de Sud. Deficitul bugetar, ca pondere în PIB, este foarte ridicat în India și Africa de Sud, iar datoria publică raportată la PIB este ridicată în India și Brazilia (peste 60%). În planul comerțului internațional cu bunuri și servicii, ascensiunea rapidă a unor țări BRICS (îndeosebi China și India) în ierarhia principalilor exportatori mondiali reflectă întărirea pozițiilor competitive ale acestora și, pe cale de consecință, „oportunitatea oferită” de criza globală acestor economii, prin adjudecarea de cote din ce în ce mai mari în schimburile comerciale internaționale, în paralel cu reculul altor țări, în special dezvoltate. Progresele înregistrate de cea mai mare economie asiatică sunt evidențiate deopotrivă în rapoarte ale organizațiilor internaționale și în studii recente (Oehler- Șincai, 2012b, p. 13). China a devansat în 2009 Germania și a reușit să devină lider în ierarhia principalilor exportatori de bunuri – poziție pe care și-o adjudecă în continuare. În prezent, China este principalul exportator de servicii în rândul țărilor emergente, ocupând locul patru în clasamentul mondial al celor mai activi exportatori de servicii.

Graficul 2: Țările BRICS în ierarhia principalilor exportatori de bunuri la nivel mondial în 2008 și 2011, în miliarde dolari (în paranteză, ponderile în exporturile globale, în %)

Dintre țările BRICS, doar China, Rusia și Brazilia marchează balanțe excedentare ale comerțului cu bunuri și numai India înregistrează balanțe excedentare ale comerțului cu servicii. Trebuie subliniat că schimburile comerciale cu servicii ale țărilor BRICS cu restul lumii sunt situate la un nivel valoric cu mult inferior față de cel al fluxurilor de bunuri.

În ceea ce privește soldul balanței schimburilor comerciale cu bunuri, datele OMC indică faptul că, în 2011, excedentul Rusiei (199 miliarde dolari) a depășit pentru prima dată surplusul Chinei (156 miliarde dolari). Excedentul înregistrat de China se află pe o pantă descrescătoare din 2009, în timp ce soldul pozitiv al balanței Rusiei, explicat prin evoluția exporturilor de țiței și alte materii prime, a depășit în 2011 maximul anterior (de aproape 180 miliarde dolari în 2008). Brazilia a înregistrat în 2011 un excedent al balanței comerciale a bunurilor de aproximativ 19 miliarde dolari (nivel superior față de cel din 2010, însă mult mai redus în comparație cu excedentele record din perioada 2003-2007, de „boom” al prețurilor la produsele de bază). În același an, deficitul comercial al Indiei s-a adâncit (de la 107 miliarde dolari la 154 miliarde dolari), iar cel al Republicii Africa de Sud s-a dublat (de la 12 miliarde dolari la 25 miliarde dolari). Pe parcursul crizei financiare și economice mondiale, țările BRICS (în special China și Rusia) și-au consolidat poziția de investitori globali. Aspru criticați și chiar considerați o „amenințare” la adresa securității naționale în economii dezvoltate precum SUA, „campionii naționali” din țările cu un „sistem capitalist de comandă” (a se citi China și Rusia) dispun de forța financiară necesară achiziționării de active strategice peste hotare, cu atât mai mult cu cât valoarea acestor active a scăzut ca urmare a crizei. De pildă, pentru a veni în sprijinul investitorilor chinezi (în mare parte companii de stat, care au o pondere de aproximativ 80% în ISD chineze), autoritățile au înființat încă din 2007 Fondul suveran de investiții (China Investment Corporation). De altfel, autoritățile chineze au declarat în repetate rânduri că o parte a rezervei valutare va fi utilizată pentru a sprijini companiile de stat să achiziționeze astfel de active strategice (Financial Times, Xinhua, China Daily 2012). China este pe primul loc în ierarhia țărilor lumii în funcție de valoarea rezervei valutare (aproape 3300 miliarde dolari în toamna anului 2012), fiind urmată la mare distanță de state precum Japonia (circa 1270 miliarde dolari), Arabia Saudită (590 miliarde dolari), Rusia (circa 520 miliarde dolari), Elveția (450 miliarde dolari), Brazilia (aproximativ 380 miliarde dolari), Coreea de Sud (peste 310 miliarde dolari) și India (300 miliarde dolari) (Bloomberg, Reuters 2012). În timp ce ISD ale Rusiei sunt orientate cu preponderență către achiziționarea de active strategice în domeniul energetic din aval, printre motivațiile de bază ale companiilor chineze care investesc în străinătate se numără accesul la o mare varietate de resurse naturale. După cum arată datele UNCTAD, majoritatea proiectelor de investiții chineze în afara țării sunt orientate către resurse. Totodată, numeroase sunt și proiectele care vizează accesul la tehnologii și deschiderea de centre de cercetare-dezvoltare-inovare în amplasamente-cheie și accesul la mărci de renume (Huawei Technologies, ZTE Corporation, Lenovo Group Ltd.). Așadar, ISD efectuate de țările BRICS în străinătate se conturează tot mai evident ca un nou motor al creșterii lor economice și al inovării. Trebuie, totuși, subliniat că nivelul fluxurilor de ISD receptate de China și India este mult mai ridicat decât cel al fluxurilor generate de CTN din aceste țări și doar în cazul Rusiei, Braziliei și Africii de Sud fluxurile de ISD generate depășesc în anumiți ani fluxurile receptate.

Referindu-ne la fluxurile de ISD atrase de țările BRICS în ultimii ani, trebuie subliniat că, în 2008, valorile acestora au atins noi maxime.4 În schimb, în 2009, fluxurile de ISD atrase de fiecare țară BRICS în parte s-au diminuat, pe fondul crizei financiare și economice mondiale. Din 2010, fluxurile de ISD atrase de China, Brazilia și Rusia au reintrat pe făgașul creșterii rapide, iar în 2011 și fluxurile de ISD receptate de India și Africa de Sud s-au înscris pe o pantă ușor ascendentă. La nivelul anului 2011, potrivit datelor UNCTAD, fluxurile de ISD atrase de China și Brazilia au atins maxime istorice (aproape 124 miliarde dolari și, respectiv, 67 miliarde dolari). Totuși, nu trebuie trecute cu vederea unele amenințări specifice.

Spre exemplu, China concurează deja cu rivali asiatici, unde costul forței de muncă este mai scăzut. O astfel de „primejdie” este, însă, mult diminuată prin mutarea capacităților productive din sectoare intensive în forță de muncă spre centrul și vestul Chinei, concomitent cu dezvoltarea infrastructurii acestor regiuni. De altfel, rezultatele sondajului de opinie „Perspectivele investițiilor internaționale 2012-2014”5 evidențiază că, în ierarhia celor mai „promițătoare” țări gazdă pentru ISD în perioada 2012-2014, China este plasată în continuare pe primul loc, fiind urmată de SUA, India (menținerea poziției a treia), Indonezia, Brazilia (locul 5, comparativ cu 4 deținut anterior). Rusia, la egalitate cu Germania și Thailanda, apare abia pe locul al optulea în această ierarhie, în scădere cu 3 poziții. Africa de Sud a intrat pentru prima dată în lista economiilor cu un potențial ridicat de a atrage investiții externe, direct pe locul 14, la egalitate cu Olanda și Polonia (UNCTAD, 2012, p. 22). În ceea ce privește Federația Rusă, considerăm că recenta sa aderare la OMC va avea implicații directe nu doar în sfera comerțului (prin diminuarea treptată a barierelor din calea schimburilor comerciale), ci și în cea a serviciilor, datorită reducerii restricțiilor impuse în sfera ISD la o serie de sectoare (bancar, de asigurări, servicii de afaceri, telecomunicații și distribuție). Totodată, experții internaționali apreciază că aderarea Rusiei la OMC va contribui la sporirea încrederii investitorilor în mediul său de afaceri (Oehler-Șincai, 2012b, p. 17).

Comparând ierarhiile țărilor și teritoriilor lumii ținând cont de nivelul fluxurilor de ISD atrase în 2008 și 2011, se remarcă ascensiunea Chinei6 și a Braziliei, regresul ușor al Rusiei și Indiei și reculul puternic al Africii de Sud. China și-a sporit ponderea în totalul fluxurilor de ISD atrase la nivel mondial de la 6% în 2008 la 8,1% în 2011, iar Brazilia de la 2,5% la 4,4% în aceeași perioadă, în timp ce Rusia, India și Republica Africa de Sud și-au diminuat cotele în totalul ISD receptate în plan global. Comparând media ISD atrase în perioada 2000-2011 de țările BRICS și SUA, se remarcă menținerea unui decalaj substanțial, atât între SUA și economiile emergente ale grupării, cât și între acestea din urmă. SUA au atras în perioada menționată fluxuri de ISD având o valoare medie anuală de peste 180 miliarde dolari, în timp ce grupul BRICS a atras în aceeași perioadă o valoare medie anuală a ISD atrase de 157 miliarde dolari. La nivelul BRICS, cea mai mare contribuție a avut-o China (77 miliarde dolari), urmată la mare distanță de: Brazilia (aproape 30 miliarde dolari), Rusia (28 miliarde dolari), India (aproximativ 18 miliarde dolari) și Africa de Sud (numai 4 miliarde dolari). Graficul următor evidențiază faptul că decalajele dintre SUA și statele BRICS s-au redus vizibil în 2011 comparativ cu 2008 și, în același timp, acestea din urmă au câștigat noi poziții mai avantajoase în ierarhia mondială. De altfel, începând din 2009, valoarea cumulată a fluxurilor de ISD atrase de țările BRICS a depășit în fiecare an valoarea fluxurilor de ISD atrase de SUA.

La nivelul fluxurilor de ISD generate, economiile emergente, inclusiv BRICS, au de parcurs o cale și mai lungă pentru a putea fi considerate concurenți „de temut” ai țărilor dezvoltate. Totuși, după cum se poate remarca în graficul următor, China și Rusia au câștigat fiecare câte trei poziții în numai trei ani.

Trebuie subliniat că țările BRICS continuă să dețină ponderi modeste atât în stocurile de ISD receptate, cât mai ales în stocurile de ISD generate, ceea ce se reflectă și asupra pozițiilor deținute în ierarhiile statelor și teritoriilor lumii ținând cont de stocurile de ISD (la nivelul stocurilor de ISD receptate: 7. China, 8. Brazilia, 15. Rusia, 22. India, 34. Africa de Sud, iar în planul stocurilor de ISD generate: 15. China, 16. Rusia, 23. Brazilia, 29. India, 32. Africa de Sud). Aceasta vine în sprijinul aserțiunii că țările BRICS au început procesul de integrare în economia mondială mai târziu comparativ cu țările dezvoltate ale lumii.

Pentru țările BRIC (Brazilia, Federația Rusă, India și China), soldurile comerciale ca procentaj din PIB au fost mai volatile.

Acesta a fost în special cazul în care produsele de bază, cum ar fi cupru sau cereale și produse pe bază de ulei sau de alte resurse naturale cuprind o pondere mare din totalul exporturilor.

De exemplu, excedentul comercial Federația Rusă a fost puternic afectată de prețurile țițeiului în timp ce balanța comercială Braziliei sa mutat între deficitul și de mai multe ori excedentare din 1980.

De-a lungul acestei perioade, India sa confruntat cu un deficit structural în schimburile de mărfuri, care a crescut în special din anul 2000.

Balanței comerciale China sa transformat într-un excedent la mijlocul anilor 1990, ajungând la 7,8 la sută din PIB în 2007. Deși excedentul comercial a scăzut la 6,7 la sută în 2008, și la 4,7 la sută în primul trimestru al anului 2009, cele mai recente cifre lunare indică faptul că China beneficiază notabil din recuperarea inițială a comerțului mondial.

Exporturile din țările BRIC continua să crească în general într-un ritm constant, mult mai mare decât media din lume. Cu toate acestea, performanțele lor de export individuale variază. În ciuda recesiunii economice în curs de desfășurare, în 2008, exporturile Rusiei de servicii comerciale au crescut cu 30 la suta, mai mult decât în ​​2007. În mod similar, exporturile din Brazilia a inregistrat o crestere de 27 la suta in 2008, în același interval ca și în anul precedent.

Pentru India și China, cu toate acestea, creșterea exporturilor a încetinit semnificativ în comparație cu anul 2007. Exporturile Chinei, care a ajuns la US 146.4 milioane dolari in 2008, a crescut cu 20 la suta, in scadere de la 33 la suta in 2007. Cu toate acestea, economia a devenit a treia cel mai mare exportator de servicii comerciale din lume. Exporturile din India a crescut cu 17 puncte procentuale în 2008, comparativ cu 23 la suta in 2007.

Servicii strâns legate de comerțul cu mărfuri, cum ar fi transportul criza a afectat în principal, în timp ce serviciile de afaceri a rămas relativ neatinse. Deși unele sectoare s-au dovedit mai rezistente decât comerțul de mărfuri în timpul fazei inițiale a crizei, comerțul cu servicii de afaceri și de călătorie ar putea fi deosebit de vulnerabile la efectele secundare ale crizei globale, dacă nivelurile de investiții și consum casnic privat continuă să fie lent.

În 2008, China a depășit Germania pentru a deveni cel mai mare exportator mondial de bunuri fabricate, deși nu până în prezent din totalul exporturilor de mărfuri.

Între 2000 și 2008, exporturile Chinei de bunuri fabricate crescut cu o rată medie anuală de 25,2 la sută, de două ori cea a Germaniei. În timp ce exporturile UE din afara Uniunii Europene rămân în continuare în partea de sus a listei, decalajul cu China a fost ingustarea constant (de la 67 la suta in 2000 la 15 la suta in 2008). Pe partea de import, ierarhia celor trei importatori mari de fabrică – Statele Unite, Germania și China – nu sa schimbat.

Exporturile mondiale de produse fabricate a scăzut cu 11 la suta in ultimul trimestru al anului 2008 și 29 la sută în primul trimestru al anului 2009. Din cele zece exportatori majore, doar China a înregistrat o rată de creștere pozitivă de 4,6 la sută în al patrulea trimestru al anului 2008.

În primul trimestru al anului 2009, cu toate acestea, China a înregistrat un declin de 19,1 la sută. Exporturile din Statele Unite a scazut cu 4 la suta in ultimul trimestru al anului 2008 și 20 la sută în primul trimestru al anului 2009 în timp ce exporturile Uniunii Europene a scăzut cu 16,1 la sută și 31,4 la sută, respectiv.

În primul trimestru al anului 2009, Japonia și China Taipei au fost cele mai afectate. Ei au văzut contractul exporturile cu 41,3 la suta si 38,4 la suta, respectiv.

Actuala criză, deși a avut un caracter global, o serie de țări au făcut față șocului, mult mai bine decât altele, contribuind substanțial la dinamica economiei mondiale. Aceste țări, denumite puteri emergente, au reușit prin politicile inițiate să atingă ritmuri de creștere economică spectaculoase.

Politicile inițiate de grupul BRICS pot influența și alte țări, ceea ce ar face ca gruparea să devină un factor important în luarea deciziilor participanților la reuniunile G20 și implicit să reducă influența în politica mondială a grupului G7, ceea ce ar crea serioase probleme în politica externă a SUA. Potrivit McKinsey Global Institute, țările BRICS figurează în top 7 state care vor avea cea mai înaltă creștere economică până în anul 2025. Economiile emergente, se vor menține la un nivel de creștere de 5,1% – 6,2%, în timp ce statele dezvoltate, se vor situa la un nivel de 1,3%-1,9%. SUA va atinge un nivel de 1,5%, iar Japonia va înregistra o creștere de doar 1,7%. Dacă aceste diferențe de creștere economică se vor menține, studiile ne arată că în anul 2019 aceste țări vor ajunge din urmă grupul țărilor dezvoltate și ca urmare ierarhia puterilor economice se va modifica în jurul anului 2030- 2032, pe primul loc trecând China, urmată, în ordine descrescătoare de SUA, India, Brazilia, Germania și Japonia. Practic, națiunile aflate în dezvoltare vor susține creșterea economiei mondiale în următoarele decenii, în frunte cu China și India. Creșterea rapidă a piețelor de consum din marile economii emergente, asociată cu dezvoltarea rapidă a clasei de mijloc, vor furniza noi oportunități pentru companiile occidentale.

Reechilibrarea raporturilor geopolitice globale pe calea constituirii unui nou pol de putere care își afirmă voința de a contribui la ameliorarea conducerii afacerilor internaționale a devenit, în prezent, o realitate acceptată de puterile occidentale. Momentul recunoașterii necesității de a include reprezentanții țărilor emergente în căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă omenirea în secolul XXI, a fost formarea grupului decizional G20, pentru dezbaterea problemelor critice ale guvernanței globale. Noua structură răspunde mai bine necesităților actuale decât grupul G7. Deși practica reuniunilor G7 continuă, centrul de greutate al dezbaterilor privind starea lumii s-a deplasat spre G20, mai ales după 2008. În prezent, participanții la dezbaterile G20 reprezintă 90% din PIB-ul global, 2/3 din populația lumii și 80% din comerțul mondial.

De fapt, puterile occidentale lovite de crize periodice și-au schimbat atitudinea și au acceptat să abordeze problematica conducerii afacerilor mondiale în dialog cu puterile emergente. La rândul lor, țările emergente au reușit, prin politicile adoptate, să se responsabilizeze, alături de puterile occidentale, în abordarea problemelor cu care se confruntă economia mondială, în prezent.

3.3.Grupul BRICS poate scoate economia mondială din recesiune ?

Guvernele țărilor BRICS se concentrează asupra creșterii economice care trebuie luată în seamă cât mai serios deoarece orice încetinire a ritmului de creștere a PIB se reflectă nefavorabil asupra populației prin intensificarea șomajului, fenomen ce atrage după sine și alte efecte negative. Rusia, Africa de Sud și Brazilia au trecut repede peste recesiunea din 2009, China și India au continuat să înregistreze ritmuri robuste de creștere economică, dar în 2012, se observă o încetinirea puternică a ritmurilor de creștere a PIB în toate cele cinci țări analizate.

Aceasta demonstrează că economiile emergente nu au reușit să se „decupleze” de economia mondială, ci sunt puternic afectate de conjunctura economică nefavorabilă din SUA și UE (în special Zona euro). De altfel, Uniunea Europeană reprezintă principalul partener comercial al țărilor BRICS, iar reintrarea în recesiune a mai multor economii dezvoltate din Zona euro (Portugalia, Italia, Spania, Cipru, Slovenia, Olanda) și încetinirea ritmului de creștere economică în alte economii majore (spre exemplu, Germania), asociate cu diminuarea cererii de consum de pe piața internă afectează evoluția exporturilor BRICS. Mai trebuie subliniat că încetinirea ritmului de creștere economică a Chinei și scăderea cererii pe cea mai mare piață a lumii au repercusiuni și asupra Braziliei, Rusiei, Indiei și Africii de Sud, pentru care aceasta este un partener comercial de prim rang.

În perioada 2008-2011, se remarcă ascensiunea rapidă a unor țări BRICS, îndeosebi a Chinei și Indiei, în ierarhia principalilor exportatori mondiali, consolidarea poziției de investitori globali, în special în cazul Chinei și Rusiei, atragerea de fluxuri remarcabile de ISD de către China și Brazilia. ISD efectuate de țările BRICS în străinătate se conturează tot mai pregnant ca un nou motor al creșterii lor economice și al inovării. În același timp, în India și China se evidențiază o sursă majoră de sporire a veniturilor populației și, implicit, a creșterii puterii de cumpărare, și anume remiterile conaționalilor din străinătate.

Pe parcursul desfășurării crizei financiare și economice mondiale, autoritățile și companiile, de stat și private s-au preocupat tot mai mult de piețele interne, cu o mare capacitate de absorbție. Aceste economii emergente nu au renunțat la exporturi și ISD, utlizându-le ca motoare de creștere economică, factorii de decizie de la nivel micro și macroeconomic înțelegând că cererea internă constituie o sursă complementară de creștere. În comparație cu majoritatea țărilor dezvoltate, în care pe toată perioada crizei economice s-a recurs la folosirea măsurilorde austeritate, în țările BRICS s-a apelat frecvent la măsuri de stimulare a economiei. Acest lucru s-a datorat faptului că, față de crizele anterioare, economiile emergente au intrat în criza globală de pe poziții macroeconomice și financiare mult mai puternice. De altfel, criza financiară și economică mondială a izbucnit în momentul considerat de experți drept „cel mai prosper” pentru economiile emergente.

Măsurile generale din sfera politicii fiscale și chiar monetare au fost combinate cu soluții specifice, sectoriale (spre exemplu, cele de dezvoltare a infrastructurii, cele din industria auto, cele de stimulare a exporturilor etc.). Unele dintre aceste măsuri au reușit chiar să minimizeze din efectele negative ale crizei globale în plan social. De exemplu, dezvoltarea infrastructurii rurale din China a permis lucrătorilor migranți rămași fără locuri de muncă în centrele urbane să revină și să își poată câștiga existența în ținuturile natale.

În unele țări BRICS se evidențiază o altă metodă de majorare a veniturilor populației și, implicit, a sporirii puterii de cumpărare (deci a cererii interne). În perioada 2000-2010, se remarcă majorarea substanțială a valorilor remiterilor cetățenilor chinezi și indieni din străinătate, acestea depășind în 2008-2010 nivelul de 50 miliarde dolari. De altfel, ținând cont de valoarea absolută a remiterilor, India și China se situează pe primele două locuri în ierarhia mondială a țărilor beneficiare de remiteri ale populației din străinătate. Deși analizele actuale privind efectul remiterilor conaționalilor din străinătate asupra economiilor chineză și indiană nu sunt exhaustive, considerăm că aceste fluxuri, situate pe o pantă ascendentă, pot fi considerate drept un motor suplimentar al creșterii economice, în special pentru India și China, dar și pentru celelalte țări BRICS. Fără a intra în analiza efectelor de antrenare generate asupra ansamblului economiei, merită subliniat faptul că, în prezent, valoarea remiterilor cetățenilor indieni din străinătate depășește cu mult nivelul fluxurilor de ISD atrase anual de India. În schimb, pentru China, Brazilia și Rusia, fluxurile de ISD receptate devansează cu mult valoarea remiterilor conaționalilor din străinătate.

Aceste evoluții pozitive au avut, însă, loc, concomitent cu încetinirea ritmurilor de creștere a PIB dar și cu diminuarea sau frânarea ritmurilor de creștere a exporturilor și a ISD atrase (două din principalele motoare ale creșterii economiilor emergente) și a altor surse de venituri și sporirea numărului de șomeri. La acestea se adaugă unele amenințări specifice, cum ar fi, spre exemplu, cazul Chinei, care concurează deja cu rivali asiatici, unde costul forței de muncă este mai scăzut.

Misiunea guvernelor din această perioadă este cu atât mai dificilă cu cât, pe de o parte, trebuie ținută în frâu majorarea prețurilor, iar pe de altă parte trebuie evitată frânarea prea accentuată a creșterii economice.

De altfel, dezvoltarea infrastructurii prin proiecte de investiții publice este folosită de guvernele din țările BRICS (mai puțin India, care se confruntă cu un nivel ridicat al deficitului bugetar, raportat la PIB) drept unul dintre mijloacele primordiale de impulsionare a creșterii economice și a creării de noi locuri de muncă.

Așadar, pentru țările BRICS, alături de motoare ale creșterii economice precum exporturile și ISD atrase, în ultima perioadă se conturează tot mai pregnant motoare complementare, precum: cererea internă (impulsionată și de nivelul ridicat al remiterilor conaționalilor din străinătate), realizarea de investiții peste hotare, stimularea inovării și dezvoltarea infrastructurii.

Concluzii

Economiile de piață emergente au o importanță tot mai mare, atât din punct de vedere demografic, cât și din punct de vedere economic, atât în plan macroeconomic, cât și microeconomic.

Ritmul de creștere al economiilor emergente și rezistența acestora la turbulențele financiare și economice sunt încurajatoare pentru economia mondială, care se poate baza pe aceste economii într-o măsură mai mare decât în trecut.

Este adevărat ca statele emergente nu au influența pe care o au în prezent Statele Unite ale Americii sau alte țări dezvoltate din grupul G7, însă pe viitor, se preconizează că economiile emergente vor avea o importanță din ce în ce mai mare și vor deveni adevărați poli de putere la nivel global. Prin urmare, rolul pe care îl au țările emergente în economia mondială nu ar trebui neglijat, deoarece este necesar ca pe termen lung acestea să dispună de o mai mare influență la nivel global, oferind astfel un model de dezvoltare economică și pentru statele mai puțin dezvoltate.

Bibliografie

Florin Bonciu, Economie Mondială, , București, editura Universitară, 2009

Virgil Gheorghita, Aristide Cociuban, Economie Mondială, București, editura Politeia-SNSPA, 2002

Adrian Otovescu, București, Criza Mondială, București, editura Pro-Universitaria,2011

Paul Krugman, Întoarcerea economiei declinului și criza din 2008, București, editura Publică, 2009

Ana Bal, S. Dumitrescu, Rodica Milena Zaharia, Anca Gabriela Ilie,Dan Dumitru, Camelia Candidatu, Octavian Jora, Economie Mondială ,București, Editura ASE, 2006

Rodica Milena Zaharia, Economie Mondială ,București, editura ASE, 2004

Boris Chistruga, Constantin Postica, Economie Mondială ,Chișinău, editura ASEM, 2013

Florin I. Anghel, Radulescu Ana Lucia, Economie Mondială ,București, editura Universitară, 2009

Stiglitz E. Joseph, În cădere liberă. America, piața liberă și prăbușirea economiei mondiale, Editura Publică, București, 2010

Florina Bran :Globalizarea-Manifestari si reactii,editura Economica,2012,Bucuresti

Oehler-Șincai, I. M. (2012a, iunie). Evoluția conjuncturii economice pe ansamblul țărilor BRICS. Anuar Institutul de Economie Mondială. pp. 140-147.

Oehler-Șincai, I. M. (2012b, septembrie). Evoluții și perspective ale schimburilor comerciale și de ISD dintre UE și țările BRIC. Studiu de caz: România și țările BRIC. Lucrare elaborată în cadrul proiectului „Studii postdoctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită – SPODE”.

Tămaș Sergiu, Schimbări istorice în raporturile de putere, Revista Sfera politicii, Nr. 165/2011 (http://www.sferapoliticii.ro/sfera/165/art01-Tamas.php)

BRICS Trade & Economics Research Network (BRICS-TERN), Cuts International, http://www.cuts-citee.org/pdf/Backgrounder-BRICS_TERN.pdf (Accesat la data de 21.02.2015)

*** http://www.sferapoliticii.ro/sfera/148/art07-tamas.html

*** http://conspecte.com/Geoeconomia/diversitatea-tarilor-in-dezvoltare.html

*** http://www.economist.com/news/schoolsbrief/21584534-effects-financial-crisis-are-still-being-felt-five-years-article

*** http://www.iem.ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/245-fmi-raport-economic-uor-optimist-privind-evoluia-conjuncturii-economiei-mondiale-in-2012-2013

*** http://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/664-fmi-revizuire-in-jos-a-ritmului-creterii-economiei-mondiale-in-2014-2015

***http://www.hsbc.com.mx/1/PA_esf-ca-app-content/content/home/empresas/archivos/world_2050.pdf

*** http://www.financiarul.ro/2013/08/06/brics-o-caramida-din-fundatia-economiei-mondiale/

***http://www.strategiimanageriale.ro/images/images_site/articole/article_ee2ec83c16affaa651a1b3b21a6042e9.pdf

***http://www.bitfm.ro/stiri/pietele-emergente-raman-motorul-cresterii-economice-globale-pe-timp-de-criza-780.htm

***http://www.economist.com/news/special-report/21621158-model-development-through-industrialisation-its-way-out-arrested-development

***http://www.businessdictionary.com/definition/emerging-economies.html

***http://www.economywatch.com/world_economy/emerging-markets

***http://useconomy.about.com/od/glossary/g/emerging_market.htm

Bibliografie

Florin Bonciu, Economie Mondială, , București, editura Universitară, 2009

Virgil Gheorghita, Aristide Cociuban, Economie Mondială, București, editura Politeia-SNSPA, 2002

Adrian Otovescu, București, Criza Mondială, București, editura Pro-Universitaria,2011

Paul Krugman, Întoarcerea economiei declinului și criza din 2008, București, editura Publică, 2009

Ana Bal, S. Dumitrescu, Rodica Milena Zaharia, Anca Gabriela Ilie,Dan Dumitru, Camelia Candidatu, Octavian Jora, Economie Mondială ,București, Editura ASE, 2006

Rodica Milena Zaharia, Economie Mondială ,București, editura ASE, 2004

Boris Chistruga, Constantin Postica, Economie Mondială ,Chișinău, editura ASEM, 2013

Florin I. Anghel, Radulescu Ana Lucia, Economie Mondială ,București, editura Universitară, 2009

Stiglitz E. Joseph, În cădere liberă. America, piața liberă și prăbușirea economiei mondiale, Editura Publică, București, 2010

Florina Bran :Globalizarea-Manifestari si reactii,editura Economica,2012,Bucuresti

Oehler-Șincai, I. M. (2012a, iunie). Evoluția conjuncturii economice pe ansamblul țărilor BRICS. Anuar Institutul de Economie Mondială. pp. 140-147.

Oehler-Șincai, I. M. (2012b, septembrie). Evoluții și perspective ale schimburilor comerciale și de ISD dintre UE și țările BRIC. Studiu de caz: România și țările BRIC. Lucrare elaborată în cadrul proiectului „Studii postdoctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită – SPODE”.

Tămaș Sergiu, Schimbări istorice în raporturile de putere, Revista Sfera politicii, Nr. 165/2011 (http://www.sferapoliticii.ro/sfera/165/art01-Tamas.php)

BRICS Trade & Economics Research Network (BRICS-TERN), Cuts International, http://www.cuts-citee.org/pdf/Backgrounder-BRICS_TERN.pdf (Accesat la data de 21.02.2015)

*** http://www.sferapoliticii.ro/sfera/148/art07-tamas.html

*** http://conspecte.com/Geoeconomia/diversitatea-tarilor-in-dezvoltare.html

*** http://www.economist.com/news/schoolsbrief/21584534-effects-financial-crisis-are-still-being-felt-five-years-article

*** http://www.iem.ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/245-fmi-raport-economic-uor-optimist-privind-evoluia-conjuncturii-economiei-mondiale-in-2012-2013

*** http://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/664-fmi-revizuire-in-jos-a-ritmului-creterii-economiei-mondiale-in-2014-2015

***http://www.hsbc.com.mx/1/PA_esf-ca-app-content/content/home/empresas/archivos/world_2050.pdf

*** http://www.financiarul.ro/2013/08/06/brics-o-caramida-din-fundatia-economiei-mondiale/

***http://www.strategiimanageriale.ro/images/images_site/articole/article_ee2ec83c16affaa651a1b3b21a6042e9.pdf

***http://www.bitfm.ro/stiri/pietele-emergente-raman-motorul-cresterii-economice-globale-pe-timp-de-criza-780.htm

***http://www.economist.com/news/special-report/21621158-model-development-through-industrialisation-its-way-out-arrested-development

***http://www.businessdictionary.com/definition/emerging-economies.html

***http://www.economywatch.com/world_economy/emerging-markets

***http://useconomy.about.com/od/glossary/g/emerging_market.htm