Impactul Crizei Asupra Pietei Fortei de Munca

Economie

Impactul Crizei Asupra Pietei Fortei de Munca

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Listă figuri și listă tabele

Introducere…………………………………………………………………………………………….pg.4

Capitolul 1. Politica socială ……………………………………………………………….pg.7

Noțiunea de politică socială comunitară …………………………………………………………pg.7

Preocupările comunitare privind ocuparea forței de muncă ………………………………pg.9

Politica socială pentru o creștere inteligentă ………………………………………………. ..pg.14

Capitolul 2. Strategia europeană de ocupare a forței de muncă……………..pg.17

2.1 Agenda Lisabona 2000 ……………………………………………………………………………….pg.17

2.2 Agenda Lisabona relansată 2005 ………………………………………………………………….pg.18

2.3 Strategia Europa 2020 ………………………………………………………………………………..pg.20

Capitolul 3. Progrese in realizarea obiectivelor strategiei europene de ocupare a forței de muncă ………………………………………………………………………………………………………pg.24

3.1 Ocuparea integrală a forței de muncă …………………………………………………………… pg.25

3.2 Îmbunătățirea calității și productivității în muncă ……………………………………………pg.26

3.2.1 Productivitatea ……………………………………………………………………………………..pg.26

3.2.2 Calitatea muncii …………………………………………………………………………………… pg.28

3.3 Coeziunea socială si teritorială ……………………………………………………………………. pg.28

Capitolul 4. Piața forței de muncă din U.E. în contextul actual ……………….pg. 30

4.1.3 Rata de activitate …………………………………………………………………………………..pg.31

4.2 Șomajul ……………………………………………………………………………………………………. pg.32

4.3 Aranjamente contractuale …………………………………………………………………………… pg.35

Capitolul 5. Ajustarea politicii de ocupare a forței de muncă la criza

economică …………………………………………………………………………………………………………….. pg.38

5.1 Cererea de forță de muncă ………………………………………………………………………….. pg.38

5.3 Ajustarea în funcție de tipul de ocupare a forței de muncă ………………………………. pg.39

5.4 Ore de lucru ………………………………………………………………………………………………. pg.41

5.5 Analiză comparativă ………………………………………………………………………………….. pg.43

Capitolul 6. Măsuri intreprinse pentru a reduce impactul crizei economice asupra pieței forței de muncă ……………………………………………………………..pg.48

6.1 Inițiative la nivelul U.E. de promovare a ocupării forței de muncă ……………………..pg.48

6.2 Măsuri recente intreprinse de statele membre pentru a combate efectele crizei …….pg.50

6.2.1 Menținerea ocupării forței de muncă, crearea de locuri de muncă si promovarea mobilității …………………………………………………………………………………………………………………….pg.51

6.2.2 Actualizarea competențelor si de potrivire a nevoilor pieței muncii ……………….pg.51

6.2.3 Creșterea accesului la locuri de muncă ……………………………………………………….pg.52

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………….pg.54

Bibliografie………………………………………………………………………………………..pg.56

Lista figurilor

Figura 4.1.2.4: Rata ocupării forței de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 55-64, 2008-2014 ……………………………………………………………………………………………………………………………..pg.30

Figura 4.1.3 : Rata populației active la nivelul sexelor, 2014 ……………………. ……………………….pg.31

Figura 4.2.1: Rata șomajului, 2008 și 2014………………………………………………………………………..pg.32

Figura 4.2.2: Rata șomajului la nivelul sexelor, 2014………………………………………………………….pg.33

Figura 4.2.3: Rata șomajului pe termen lung la nivelul sexelor, 2014……………………………………pg.34

Figura 4.2.4: Rata șomajului în rândul tinerilor, 2014……………………………………………………… .pg.34

Figura 4.3.1: Ocuparea forței de muncă part-time, 2014…………………………………………………….pg.35

Figura 4.3.2: Ocuparea forței de muncă cu durată determinată, 2014………………………………….pg.37

Figura 5.1: Statistica locurilor de muncă vacante 2014……………………………………………………..pg.38

Figura 5.3 : Creșterea Ocupării Forței de Muncă și PIB-ului în UE …………………………………..pg.40

Figura 5.4 :Ocuparea forței de muncă la nivelul orelor de lucru în sectoarele industriale

din UE …………………………………………………………………………………………………………………………pg.42

Lista tabelelor

Tabel 2.3 : Comparație strategii …………………………………………………………………………………… pg. 22

Tabel 3.2.1 Creșterea PIB, a ocupării forței de muncă și productivității acesteia ……………………………………………………………………………………………………………………………………pg.27

Cuvânt înainte

Economiile moderne se bazează pe cunoaștere mai mult decât pe materii prime. Pentru a face față concurenței reprezentate de noile economii emergente, Europa trebuie să creeze locuri de muncă de care are nevoie o societate dinamică bazată pe cunoaștere.

Pentru aceasta este necesar să se investească în educație, precum și în politicile privind ocuparea forței de muncă, astfel încât să se țină pasul cu schimbările survenite.

Calitatea vieții este un concept greu de conturat dar care poate fi surprins printr-o serie de indicatori, unul dintre aceștia fiind ocuparea forței de muncă.

În vederea furnizării de locuri de muncă și creării unei economii mai competitive și mai durabile, Europa necesită o forță de muncă înalt calificată capabilă să se confrunte cu provocările actuale și viitoare. Pentru a garanta acest aspect, se impun investiții urgente în competențele adecvate și îmbunătățirea alinierii locurilor de muncă și a competențelor în cadrul UE prin anticiparea eficientă a viitoarelor tendințe

Introducere

Domeniul din care mi-am ales tema pentru această lucrare este cel de “Politică Socială”.

Domeniul de Politică Socială se ocupă în mare parte de probleme legate de ocuparea forței de muncă , oferind măsuri care să asigure libera circulație a forței de muncă, măsuri pentru a proteja calitatea vieții angajaților.

Tema aleasă este „ Politica socială și de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană”, o temă foarte relevantă pentru realitatea socială în care trăim.

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piața muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidități și flexibilități eficiente pe piața muncii, diminuându-se dezechilibrele și disfuncționalitățile.

Am ales această temă deoarece este un subiect de actualitate care are influențe asupra întregii vieți economice. Fiecare stat trebuie să acorde o importanță maximă „ocupării forței de muncă” deoarece reprezintă unul dintre indicatorii de dezvoltare și bunăstare ai economiei.

Obiectivele lucrării sunt prezentarea strategiilor la nivelul ocupării forței de muncă adoptate de către UE pentru creșterea gradului de ocupare, de a prezenta situația ocupării forței de muncă în perioada 2005-2007 și în perioada de recesiune. Obiectivul principal este compararea celor două evoluții 2005-2009 și 2007-2013 și întreprinderea de măsuri pentru reducerea efectelor crizei. Instrumentul folosit este analiza comparativă.

Pentru a vorbi mai în amănunt despre acest concept mi-am structurat această lucrare în câteva capitole, după cum urmează:

Primul capitol intitulat, „ Politica Socială”, reprezintă o introducere a noțiunii de politică socială comunitară, definirea și obiectivele acestei politici, ancorarea în timp și spațiu a noțiunii și scopul acesteia în creșterea inteligentă a unei economii.

Lucrarea continuă cu un al doilea capitol intitulat, „Strategia europeană de Ocupare a Forței de Muncă”, este o prezentare pe scurt a trei strategii care contribuie la consolidarea coeziunii sociale la nivel european, capitol care se încheie cu o comparație la nivelul obiectivelor celor trei strategii.

Capitolul al treilea intitulat, „Progrese în realizarea obiectivelor strategiei europene de ocupare a forței de muncă” este un capitol în care sunt prezentate progresele fiecărui stat membru la nivelul ocupării forței de muncă 2005-2007. Tratează aspecte precum: ocuparea integrală, îmbunătățirea calității și a productivității în muncă, coeziunea socială și teritoriala și șomajul.

Capitolul al patrulea intitulat, „Piața forței de munca din UE în contextul actual” este un capitol în care este prezentată situația cea mai reală la nivelul ocupării forței de muncă, care au fost statele care au înregistrat creșteri sau scăderi la nivelul ratei ocupării forței de muncă. Capitolul conține și o analiză comparativă a celor două perioade de dezvoltare la nivelul ocupării.

În cadrul capitolului al cincilea intitulat, „ Ajustarea politicii ocupării forței de muncă la criză economică” sunt prezentate efectele care au avut loc asupra ocupării forței de muncă în urma crizei economice.

Capitolul al șaselea intitulat, „Măsuri întreprinse pentru a reduce impactul crizei economice asupra pieței forței de muncă” sunt prezentate inițiativele la nivel european și național care au fost luate pentru a reduce impactul crizei în rândul statelor și a consolida activitățile companiilor. Au fost întreprinse priorități cheie pentru a aborda situația de criză.

Mi-am concluzionat lucrarea printr-o privire de ansamblu, iar concluzia cea mai relevantă a întregii lucrări este faptul că politica socială și de ocupare a forței de muncă are ca scop ameliorarea condițiilor de viață și de lucru, promovarea egalității de șanse și asigurarea unei protecții sociale minimale în interiorul spațiului comunitar. În contextul actual al crizei economice, UE trebuie să răspundă la reducerea pierderilor de locuri de muncă, să prevină șomajul să devină fortificată, să stimuleze crearea de locuri de muncă și să deschidă calea pentru reînnoirea economică, pentru recuperare și creștere durabilă, prin măsuri pe care le întreprinde.

Capitolul 1. Politica socială

1.1 Noțiunea de politică socială comunitară.

Politica socială comunitară reprezintă un domeniu în cadrul căruia competențele sunt partajate între Statele Membre și Comunitate.

În procesul realizării politicii sociale, rolul Uniunii Europene constă fie în asigurarea coordonării politicilor naționale, fie în ințierea unor măsuri ale căror modalități concrete de aplicare sunt lăsate la aprecierea Statelor Membre.

Politica socială și ocuparea forței de muncă au fost obiective comunitare importante, transpuse în instrumente juridice adoptate de instituțiile comunitare. Astfel, în prezent se poate aprecia că la nivel european s-a cristalizat un sistem de drept social european, constituit din ansamblul normelor juridice adoptate de organismele europene privind relațiile de muncă și securitatea socială.

Baza juridică a politicii sociale comunitare o constituie dispozițiile speciale cuprinse în titlul VIII (XI) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană privind „ Politica socială, educația, formarea profesională și tineretul”. Dispozițiile speciale au fost completate de dispoziții cu caracter general cuprinse în același Tratat.

În Tratatul Comunității Europene printre obiectivele Comunității se stabilesc și „ un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de protecție socială, asigurarea egalității între femei și bărbați, interzice discriminarea pe baza cetățeniei, măsuri de combatere a excluderii sociale, remunerație egală pentru muncă egal prestată.

Aceste reglementări sunt completate cu acte normative adoptate de instituțiile comunitare în domenii ale politicii sociale precum ar fi: legislația muncii și condițiilor de lucru, ocuparea forței de muncă, egalitatea de șanse între bărbați și femei, eliminarea oricăror forme de discriminare, crearea unui sistem de dialog social la nivel comunitar.

Obiectivul acestei politici îl constituie ameliorarea condițiilor de viața și de lucru, promovarea egalității de șanse și asigurarea unei protecții sociale minimale în interiorul spațiului comunitar. Pentru aceasta, Uniunea Europeană are la îndemănă Fondul Social European, o serie de programe comunitare și normele juridice din Tratat care completează legislațiile naționale. Dimensiunea socială a Pieței Interne comunitare a impus instaurarea unui „ dialog social” între partenerii sociali reuniți la nivelul Uniunii Europene.

Inițiativa legislativă în domeniul politicii sociale aparține Comisiei care prezintă propuneri după consultarea prealabilă a partenerilor sociali cu privire la orientarea unei posibile acțiuni comunitare.

În vederea realizării obiectivelor politicii sociale comunitare, Comisia încurajează cooperarea acțiunilor lor în domeniul politicii sociale, în special privind: ocuparea forței de muncă, dreptul la mună și condiții de muncă, formarea și perfecționarea profesională, securitatea socială, prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, igiena muncii, dreptul de asociere și convențiile colective dintre patronat și angajați.

În acest scop, Comisia acționează în strănsă legătură cu Statele Membre, efectuand studii, emițand avize și organizand consulări atat asupra problemelor care se pun la nivel național cat și a celor care interesează organizații internaționale.

Comisia întocmește anual un rasport privind realizarea obiectivelor politicii sociale comunitare pe care îl transmite Parlamementului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social. Parlamentul European poate invita Comisia să pregătească rapoarte asupra problemelor particulare privind situația socială.

1.2 Preocupările comunitare privind ocuparea forței de muncă

Politica socială a Uniunii Europene este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat și multiplicat pe parcursul timpului și care acționează în acele sectoare de activitate ce afectează sau generează gradul de bunăstare individuală și socială.

Permanenta preocupare a comunității europene pentru aspectele de politică socială, a dus în timp la crearea unui „model social european”. Unul dintre momentele cele mai importante din evoluția acestui model se situează în jurul anului 2000, cand se face trecerea de la o abordare bazată pe minimizarea consecințelor sociale negative ale schimbării structurale, la o abordare ce are în vedere modernizarea sistemului social european și investiția în capitalul uman, se trece de la o abordare cantitativă la una calitativă. O caracteristică importantă a politicii sociale este delegarea responsabilităților de atingere a obiectivelor comunitare către Statele Membre.

Deși preocuparea pentru aspectele sociale la nivel comunitar este prezentă încă de la începuturile acesteia, iar instrumentele de politică socială au fost înființate timpuriu în 1958, din punct de vedere pragmatic politica socială debutează odată cu adoptarea, în 1989, a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor cunoscută sub numele de Carta Socială.

Carta Socială reflectă preocuparea pentru dimensiunea socială a politicii comunitare în contextul construcției pieței unice europene și a fost elaborată în urma unui proces de consultare a părților interesate: reprezentanți ai angajaților, lucrătorilor, liber profesioniștilor, fermierilor. Deși în faza de proiect se prefigura o soluție la nivel comunitar, documentul final accentuează rolul și responsabilitățile Statelor Membre în direcția aplicării și respectării drepturilor sociale:

libera circulație a muncitorilor

angajarea și salarizarea,

îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață,

protecția socială,

libertatea de asociere și negociere colectivă,

formarea profesională,

tratamentul egal al bărbaților și femeilor,

participarea și consultarea lucrătorilor în probleme ce îi afectează direct.

Carta a fost semnată în decembrie 1989 de către 11 State Membre, singura excepție fiind Marea Britanie care a semnat în 1998.

Pasul urmator în programarea politicii sociale este reprezentat de Cartea Verde, documentul care a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicii sociale la nivel comunitar, 1993, în vederea elaborării Carții Albe în 1994.

Liniile de discuție identificate prin Cartea Verde privesc:

priorități comune tuturor Statelor Membre în domeniile pieței muncii, formării profesionale și protecției sociale;

îmbunătățirea situației ocupării forței de muncă;

accelerarea progresului în crearea unui sistem de producție bazat pe calitate;

stimularea solidarității și integrării sociale;

lupta împotriva sărăciei și excluderii sociale;

piața unică și libera circulație a persoanelor;

promovarea egalității de șanse pentru bărbați și femei;

sprijinirea dialogului social;

coeziune economică și socială.

Consiliul European de la Essen din 1995 a identificat 5 domenii prioritare de acțiune în scopul ocupării forței de muncă:

promovarea investițiilor în învățămanetul profesional;

reducerea costurilor indirecte ale forței de muncă;

creșterea economică bazată pe ocuparea intensivă a forței de muncă;

creșterea eficienței utilizării forței de muncă;

intensificarea măsurilor de ajutorare a grupurilor sociale expuse riscului excluderii de pe piața muncii;

Aceste domenii prioritare de acțiune au fost analizate de Comisia Europeană în Comunicarea nr. 465/95 privind „ Dezvoltarea sistemelor de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană”.

Consiliul European de la Essen a recomandat statelor membre să investească în pregătirea vocațională, în creșterea intensivă a locurilor de muncă și a politicilor active pe piața muncii, și totodată în luarea de măsuri împotriva șomajului în randul tinerilor și pe termen lung. Statele membre au fost instruite să adopte aceste recomandări în programe pe termen lung care să fie monitorizate de Comisia Europeană și de Consiliul de Miniștri. Acestea urmau să efectueze anual o serie de rapoarte către Consiliul European. Această soluție, denumită “Procesul Essen” nu a delegat competențe în acest domeniu Uniunii Europene, dar a contribuit la o creștere a conștientizării problemei șomajului la nivelul Europei.

Atat prin dispozițiile Tratatului de la Maastricht, cat și prin dispozițiile Tratatului de la Amsterdam, se acordă o importanță deosebită politicii sociale comunitare, ocuparea forței de muncă fiind definită ca obiectiv comunitar prioritar. Tratatul de la Amsterdam modifică procedurile în domeniu, în scopul creșterii responsabilității instituțiilor comunitare în procesul de eleborare și punere în executare a reglementărilor din domeniul politicii sociale.

În anul 1997, în titlul VII al Tratatului de la Amsterdam este conținută Strategia Europeană de Ocupare a Forței de Muncă. Aceasta este structurată pe 4 piloni, fiecare vizând o prioritate identificată la nivel comunitar, și anume :

Capacitatea de angajare face referire la creșterea potențialului de a obține un loc de muncă, promovând în special tinerii;

Spiritul antreprenorial, crearea de locuri de muncă prin programe de dezvoltare locală și regională;

Adaptabilitatea insemnand modernizarea organizării muncii, adaptarea la nevoile pieței;

Șanse egale , oportunități similare pentru femei și bărbați;

Consiliul European extraordinar de la Luxembourg din 1997 a adoptat linii directoare ale politicii sociale comunitare privind ocuparea forței de muncă, acestea fiind:

1.îmbunătățirea măsurilor și acțiunilor de ocupare a forței de muncă prin: revizuirea sistemelor de asistență socială pentru ajutarea reintegrării în muncă a șomerilor;

revizuirea sistemelor de învățămant în scopul integrării în muncă a abosolvenților;

3.dezvoltarea inițiativei antreprenoriale prin stabilirea unei legislații care să faciliteze crearea de noi afaceri;

4.aplicarea politicilor de garantare a egalității de șanse prin eliminarea discriminărilor de angajare dintre bărbați și femei;

5. încurajarea flexibilității afacerilor prin includerea în legislațiile statelor membre a unor tipuri de contracte prin care să se realizeze diversificarea formelor de ocupare a forței de muncă.

Statele Membre au preluat și transpus aceste linii directoare în politicile naționale de ocupare a forței de muncă elaborand planuri naționale de acțiune supuse spre examinare Comisiei și Consiliului.

Consiliul European de la Koln din 1999 a adoptat „ Pactul european de ocupare a forței de muncă”, ale cărui directive principale au fost:

dezvoltarea economică neinfraționistă prin coordonarea politicilor economice, monetare, bugetare și fiscale;

dezvoltarea și implicarea unei strategii coordonate de ocupare a forței de muncă;

îmbunătățirea capacității și eficienței pieței comune a muncii, bunurilor, serviciilor și capitalurilor prin realizarea unei ample reforme structurale.

Liniile directoare privind ocuparea forței de muncă, adoptate în cadrul reuniunilor Consiliului European, au fost materializate prin adoptarea unor reglementări comunitare interne.

Cartea Alba stabilește liniile de acțiune ale politicii sociale comunitare pană în anul 2000, cand au fost retrase în Agenda Politicii Sociale. Principala prioritate a fost stabilită ca fiind crearea de noi locuri de muncă, strans corelată cu formarea unei forțe de muncă educate, încurajarea unor standarde ridicate de muncă și crearea unei piețe europene a muncii. Alaturi de acestea stau:

crearea de oportunități egale pentru femei și bărbați,

politica și protecția socială, sănătatea publică,

parteneriatele sociale,

cooperarea internațională,

eficacitatea implementării legislației europene.

Aceste priorități au fost adresate prin adoptarea a doua programe de acțiune pe termen mediu, pentru perioadele 2007-2009 și 2009-2013.

Anul 2000 reprezintă un moment cheie în evoluția modelului social comunitar, datorită abordării noi pe care o aduce prin centrarea pe calitate. Se discută posibilitatea creșterii ratei de ocupare a forței de muncă prin stimularea crearii de noi locuri de muncă, însă este vorba de locuri de muncă „ de calitate”. Atunci a fost adoptată Agenda Politicii Sociale, ce trasează cadrul și prioritățile de dezvoltare ale politiciii sociale până în anul 2017. Provocările cărorara trebuie să le raspundă Agenda Socială sunt date de:

rata de ocuparea a forței de muncă,

creșterea importanței tehnologiilor informației și numărul redus al celor ce au abilități în domeniu,

dezvoltarea unei economiii bazată pe cunoaștere,

situație socială,

procesul de extindere a UE și internaționalizarea politicii sociale.

În anul 2000, Consiliul European de la Lisabona a încredințat statelor membre misiunea de a atinge un punct strategic prin care să facă din Uniunea Europeană “cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoștințe din întreaga lume”, capabilă să susțină creșterea economică prin crearea locurilor de muncă, îmbunătățirea calității muncii și prin ridicarea nivelului de coeziune socială. Scopul este acela de a atinge o rată de 70 % a ocupării forței de muncă până în 2010, și o rată mai mare de 60 % în rândul femeilor.

Principiul care stă la baza modelului social este întărirea rolului politicii sociale ca factor productiv, adică integrarea politicii sociale cu politica economică și cu politica ocupării forței de muncă.

Cu scopul ameliorării posibilitățiilor de angajare a forței de muncă pe piața internă și de a contribui astfel la ridicarea nivelului de viață, se instituie un Fond Social European care vizează promovarea în interiorul Comunității a facilităților de angajare și a mobilității geografice și profesionale a forței de muncă, ca și facilitarea adoptării la mutațiile industriale și la evoluția sistemelor de producție, în special prin formare și recalificare profesională.

Fondul Social European reprezintă principalul instrument financiar pentru acțiuni structurale ale Uniunii Europene care stabilește mijloacele de punere în aplicare a obiectivelor strategiei europene de ocupare a forței de muncă. Fondul sprijină masurile de prevenire și combatere a șomajului, de dezvoltare a resursei umane și de integrare socială.

1.3 Politica Socială pentru o creștere inteligentă

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piața muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidități și flexibilități eficiente pe piața muncii, diminuându-se dezechilibrele și disfuncționalitățile.

Obiectivul general al Politicilor Uniunii Europene este “Locuri de muncă mai multe și mai bune și o mai mare coeziune socială”. Politica socială în contextul european trebuie să fie o politică pentru oameni.

Acest obiectiv este reflectat în Strategia Europeană de ocupare a Uniunii Europene. Strategia este proiectată astfel încât să permită Uniunii Europene să creeze până în 2010 condițiile pentru ocupare totală și pentru întărirea coeziunii sociale. Strategia reprezintă instrumentele cheie pentru coordonarea politicilor de ocupare ale statelor membre. Prioritățile politicii sunt:

Grad ridicat de ocupare al forței de muncă are în vedere crearea și promovarea de noi locuri de muncă;

Calitatea muncii se refera la locuri de muncă mai bune și la moduri mai echilibrate de combinare a vieții profesionale cu viața personală, ceea ce implică existența unor politici de angajare mai bune, salarii rezonabile și o organizare a muncii adaptată atât nevoilor companiilor cât și nevoilor indivizilor;

Calitatea politicii sociale propriu-zise implică un grad ridicat de protecție socială, existentă unor servicii sociale de calitate pe tot cuprinsul Uniunii și accesibile tuturor, crearea de oportunități reale pentru toți indivizii și garantarea drepturilor fundamentale și a celor sociale;

Calitatea relațiilor industriale are în vedere adaptarea cu succes la schimbările industriale și reflectă impactul „cunoașterii”, adică al noilor tehnologii și al cercetării în progresul economic.

Direcții de acțiune:

În cadrul priorităților gradul ridicat de ocupare al forței de muncă și calitatea muncii, se acționează în domeniul creării de locuri de munca mai multe și mai bune, cu scopul de a crește în perspectiva anului 2010, rata generală de ocupare până la 70% și rata de ocupare în rândul femeilor până la 60% și 50% pentru lucrătorii în vârstă (55-64 ani).

Anticiparea și managementul schimbării, precum și adaptarea la noul mediu de lucru, reprezentat de o societate bazată pe cunoaștere și pe dezvoltare tehnologică se va face prin informarea corespunzătoare și eficiența atât a angajatorilor cât și a angajaților în vederea ponderării flexibilității și siguranței unui loc de muncă.

Exploatarea oportunităților oferite de o societate bazată pe cunoaștere implică promovarea invățării continue, a promovării de noi forme de organizare a muncii și creșterea șanselorde angajare a persoanelor cu handicap;

Se va promova mobilitatea forței de muncă, prin implementarea liberei circulații a forței de munca și eliminarea obstacolelor geografice, prin dezvoltarea de mecanisme ce facilitează mobilitatea inclusiv noile tehnologii. Investițiile publice trebuie să se concentreze pentru a asigura accesul adecvat celor care au cea mai mare nevoie, în principal persoane cu abilități scazute, grupuri dezavantajate și persoane angajate în companii mici.

Voi continua cu câteva strategii importante la nivelul abordării ocupării forței de muncă.

Capitolul 2 : Strategia Europeană de Ocupare a Forței de Muncă

Strategia Europeană de Ocupare a Forței de Muncă este un proces de coordonare a politicilor de ocupare a forței de muncă desfășurat în baza „metodei deschise de coordonare”, care la rândul ei se ghidează pe anumite principii: subsidiaritate, convergență, managementul prin obiective, monitorizarea pe țară și abordarea integrată.

Prin implementarea acestei strategii, politica de ocupare a devenit parte din politicile structurale ale UE, subliniind totodată necesitatea unei colaborări mai strânse între statele membre, și contribuind la menținerea uneia dintre libertățile fundamentale ale UE, cea de liberă circulație a persoanelor.

2. 1 Agenda Lisabona 2000

Astăzi se vorbește tot mai mult despre integrarea europeană, precum și despre progresele înregistrate, însă acest proces depinde foarte mult și de caracteristicile, evoluția și funcționalitatea unei piețe a muncii la nivel european. Prin urmare, politica socială și de ocupare a forței de muncă a constituit întotdeauna un punct cheie al realizării proiectului paneuropean.

Agenda Lisabona 2000, adoptată la Consiliul European de la Lisabona (2000 ), contribuie la consolidarea coeziunii sociale la nivel european.

La Lisabona s-a stabilit ca Uniunea Europeană să devină „cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere, capabilă să asigure o creștere economică durabilă cu mai multe și mai bune locuri de muncă și cu o mai mare coeziune socială”.

Astfel, cele mai importante obiective ale Agendei Lisabona 2000, referitoare la piața muncii sunt :

Creșterea ratei de ocupare per total la 70%, până în 2010;

Creșterea ratei de ocupare în rândul femeilor la nivelul de 60%, până în 2010;

Susținerea unei economii bazată pe cunoaștere, promovarea inovației, a cercetării și dezvoltării prin programe de reformă educațională și de recalificare;

Crearea de noi locuri de muncă;

Îmbunătățirea condițiilor de muncă;

Lansarea conceptului de flexicurity ( flexibilitate și securitate);

Un nou model social european, cu servicii de securitate și protecție socială modernizate;

Egalitatea între sexe;

Sub aspectul creșterii economice, se urmărește implementarea unor politici macro-economice care sa susțină o dezvoltare durabilă.

2.2 Agenda Lisabona Relansată 2005

După o evaluare a rezultatelor implementării Agendei Lisabona 2000, este lansată la Bruxelles în februarie 2005, Noua Agendă Socială prin care se urmărește crearea de locuri de muncă și garantarea egalității de șanse. Printre obiectivele noii Agende se numără :

Reforma sistemelor de protecție socială ( atenție acordată sistemului de pensii și protecției sociale a șomerilor );

Creșterea ratei de ocupare pentru femei;

Promovarea a noi forme de muncă;

Consolidarea dialogului social și a parteneriatelor între instituțiile educaționale și mediul de afaceri;

Creșterea ratei de ocupare în rândul tinerilor;

Eliminarea discriminării de orice natură;

Susținerea unui proces de învățare continuă;

Abordarea problemei privind procesul de îmbătrânire a populației, prin intermediul unui document numit „Green Paper”; acesta are rolul de a prezenta evoluția demografică a populației și rata de înlocuire pe piața muncii.

Președintele Înaltului Grup de Acțiune privind Strategia de la Lisabona, Wim Kok, afirma în momentul lansării că : „Strategia de la Lisabona este acum mai urgentă ca oricând, din moment ce decalajul de creștere economică a Europei față de America de Nord și Asia s-a adâncit, iar Europa trebuie să facă față provocării îmbătrânirii populației și ratei scăzute de creștere a acesteia. Timpul nu stă pe loc și de aceea se impune nu este loc de bune maniere. Se impune o mai bună implementare, pentru a recupera timpul pierdut”.

Din cele două strategii prezentate mai sus, se pot deduce care sunt soluțiile Uniunii Europene referitoare la problemele pieței muncii de la nivel comunitar : convergență și competitivitate prin creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, consolidarea coeziunii sociale, o educație cu o calitate sporită.

Odată cu adoptarea noii strategii, a fost elaborat și un document de implementare a acesteia, prin care statele membre au obligația să realizeze Planuri Naționale de Reformă, pe un interval de timp de 3 ani, care să conțină politici care să contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Lisabona. Evident aceste politici trebuie să fie elaborate luând în considerare cei 4 piloni ai Strategiei de Ocupare a Forței de Muncă și liniile directoare prioritare.

Cei patru piloni ai Strategiei europene de ocupare a fortei de munca sunt:

1) angajabilitatea – ce reprezintă o nouă cultura în sfera ocupării forței de muncă și se referă la abilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea șomajului în rândul tinerilor și la combaterea șomajului pe termen lung;

2) antreprenoriatul – ce promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea dezvoltării locale;

3) adaptabilitatea – ce are în vedere modernizarea organizării muncii și promovarea contractelor de muncă flexibile;

4) asigurarea de șanse egale – se referă în special la adoptarea de măsuri speciale pentru femei, în scopul reconcilierii vieții profesionale cu viața personală.

2.3 Strategia Europa 2020

Strategiei Europa 2020, îsi propune să creeze mai multe locuri de muncă și să asigure condiții de viață mai bune. „Strategia ne arată că Europa este în măsură să asigure o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, să găsească mijloace pentru a crea noi locuri de muncă și să imprime o direcție clară societăților noastre”. Este o agendă destinată tuturor statelor membre, care ia în considerare diverse nevoi, diferite puncte de plecare și particularități naționale pentru a promova creșterea tuturor.

Pentru 2020, Comisia propune Uniunii Europene cinci obiective măsurabile care vor ghida acest proces și vor fi transpuse în obiective naționale:

ocuparea forței de muncă;

cercetarea și inovarea;

schimbările climatice și energia;

educația;

combaterea sărăciei;

Europa 2020 propune trei priorități care se susțin reciproc:

creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;

creștere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive;

creștere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială

Aceste trei priorități se susțin reciproc și oferă o imagine de ansamblu a economiei sociale de piață a Europei pentru secolul al XXI-lea.

Comisia propune următoarele obiective principale pentru UE:

75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;

3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);

obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o reducere a emisiilor majorată la 30%, dacă există condiții favorabile în acest sens);

rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40% din generația tânără ar trebui să aibă studii superioare;

numărul persoanelor amenințate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.

Au fost stabilite obiective de creștere până în anul 2020, la nivelul ratei ocupării forței de muncă a populației cu vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, de la nivelul actual de 69% la cel puțin 75%, având o contribuție mai mare implicarea femeilor, a lucrătorilor în vârstă și printr-o mai bună integrare a migraților pe piața muncii.

O creștere favorabilă incluziunii presupune asigurarea autonomiei cetățenilor prin rate ridicate ale ocupării forței de muncă, investirea în dezvoltarea competențelor, combaterea sărăciei și modernizarea piețelor muncii și a sistemelor de formare și de protecție socială pentru a ajuta cetățenii să anticipeze și să gestioneze schimbările, precum și pentru a construi o societate solidară.

Cele trei strategii europene susțin ocuparea forței de muncă astfel:( Tabel 2.3)

Tabel 2.3 : Comparație strategii

Pentru a evidenția mai bine cum aceste obiective au fost îndeplinite în continuare voi prezenta o analiză a perioadei 2007-2009 și 2010-2013, la nivelul ocupării forței de muncă.

Capitolul 3. Progrese în realizarea obiectivelor strategiei europene de ocupare a forței de muncă

Mediul economic favorabil a lăsat urme pozitive pe piețele europene ale muncii.

În 2006, a fost observată, pentru prima dată în aproape un deceniu, o crestere de mare intensitate a muncii. Au fost create aproape 4 milioane de noi locuri de muncă iar somajul a atins nivelul cel mai scăzut din ultimii ani. Aceste evoluții sunt în parte ciclice dar există motive întemeiate de a crede că strategia europeană de ocupare a forței de muncă precum și strategia integrată de la Lisabona produc rezultate și că reformele structurale încep să dea roade. Declinul al somajului structural reprezintă unul din semnele cele mai evidente. În ciuda acestei situatii relativ favorabile pe piața muncii, persistă numeroase motive de îngrijorare. În primul rând, somajul în rândul tinerilor reprezintă în continuare o problemă gravă în multe dintre țările membre, acestia neputând beneficia proportional de ascensiunea economică; în 2006 ei rămâneau de două ori mai expusi somajului decât totalul forței de muncă.

Sunt necesare noi eforturi pentru atingerea obiectivelor europene de ocupare a forței de muncă. În plus, capacitatea de reacție a pietelor europene ale muncii la provocările globalizării și ale îmbătrânirii populației este încă insuficientă.

Segmentarea pieței muncii rămâne o problemă majoră în numeroase țări membre, politicile adoptate demonstrând în continuare tendința de a se concentra pe relaxarea reglementării pieței muncii în favoarea noilor veniți și favorizarea unei mai mari diversități contractuale decât reformarea integrării legislației muncii existente.

Reformele sistemelor de securitate socială sunt, în general, limitate la reformele sistemului de pensii. Politicile active ale pieței muncii, desi din ce în ce mai personalizate, au făcut obiectul unei scăderi de buget din 2000, atât ca procent din PIB cât si din punct de vedere al cheltuielilor pe lucrător. Participarea la procesul de învatare continuă în cadrul UE de abia a progresat între 2005 si 2006, scăzând chiar în jumătate din țările membre, în timp ce formarea adulților rămâne repartizată inegal.

3.1 Ocuparea integrală a forței de muncă

Obiectivele privind ocuparea forței de muncă

Datorită unei puternice expansiuni economice, gradul de ocupare a forței de muncă a crescut în 2006, înregistrând cel mai mare ritm de creștere din anii 1990, cu aproape 4 milioane de locuri de muncă create în cursul anului și cu o rată globală de ocupare a forței de muncă care a ajuns la 64,3%. Dezvoltarea forței de muncă a avut loc în principal într-un mediu de creștere accelerată a productivității, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii zece ani. Progrese au fost observate pe scară largă, dar au fost impulsionate în mod special de anumite țări membre. Rezultatele de pe piața muncii ar trebui să continue cel puțin anul viitor și să conducă la progrese ulterioare necesare atingerii obiectivelor în ceea ce privește rata de ocupare a forței de muncă.

În ciuda acestor performanțe pozitive în 2006, Europa este departe de a atinge obiectivele privind rata de ocupare a forței de muncă care le-a fixat pentru 2010.Ținând cont de rata actuală de ocupare a forței de muncă, ar trebui create alte 20 de milioane de locuri de muncă până în 2010 pentru ca obiectivul să fie atins.

Cu condiția menținerii eforturilor angajate, atingerea obiectivului propus pentru anul 2010 în ceea ce privește rata globală de ocupare a forței de muncă de 70% este de acum posibilă.

Lucrătorii în vârstă reprezintă încă unul dintre cele mai mari grupuri țintă în ceea ce privește gradul de ocupare a forței de muncă. Cu o rată actuală a ocupării forței de muncă de 43,5% (la 6,5 puncte procentuale de obiectivul fixat pentru anul 2010), există încă potential important neexploatat al lucrătorilor în vârstă iar numărul lor va continua să crească în viitoarele decenii.

Rata ocupării forței de muncă în rândul femeilor a crescut în 2006 în aproape toate țările membre atingând 57,2%, ceea ce reprezintă un nivel relativ aproape de obiectivul fixat pentru anul 2010 și anume 60%. Cu o rată a ocupării forței de muncă de numai 50%, persoanele cu handicap reprezintă, de asemenea, o importantă resursă potențială neexploatată de ofertă suplimentară de fortă de muncă.

Șomajul a scăzut semnificativ de la 8,9% în 2005 la 8,2% în 2006, o tendință observată în aproape toate tarile membre. Atât bărbații cât si femeile au beneficiat descăderea ratei somajului care a ajuns la 9% și respectiv 7,6% .

Șomajul în rândul tinerilor rămâne o problemă gravă în multe dintre țările membre. Rata globală a șomajului în rândul tinerilor a scăzut anul trecut dar este în principal rezultatul unei diminuări importante într-un număr redus de țări membre. În alte țări membre, rata șomajului în rândul tinerilor a crescut din 2004. Până în prezent, tinerii nu au beneficiat suficient de contextul economic favorabil, ei rămân în continuare de două ori mai expuși șomajului decât totalul forței de muncă.

3.2 Îmbunătatirea calitatii si productivitatii în muncă

3.2.1 Productivitatea

Una dintre principalele provocări ale globalizării o reprezintă faptul că cere creșteri semnificative de productivitate, fără de care creșterea durabilă a ocupării forței de muncă nu poate fi asigurată. Încă din anii 1980, creșterea medie a productivității forței de muncă în UE a scăzut de la aproape 2% pe an și a doua jumătate a anilor 1990, la 1% în perioada cuprinsă între 2001 și 2003. În cursul aceleiași perioade, Statele Unite ale Americii și Japonia au susținut ratele de creștere a productivității, situându-se în medie în jur de 2%. Cu toate acestea, din 2003, anumite semne arătau faptul că această tendință de declin a creșterii productivității în Europa se inversează.

Tabel 3.2.1 Creșterea PIB, a ocupării forței de muncă și productivității acesteia

Un mijloc important de ameliorare a productivității forței de muncă este acela de a investi în capitalul uman, în principal prin stabilirea strategiilor globale corespunzătoare de educație și formare pe tot parcursul vieții. În această privință, Europa este în întârziere.

Există o anumită corelare între ratele de ocupare a forței de muncă și participarea la programul de învațare continuă. Obtinerea unor rate de ocupare a forței de muncă foarte ridicate implică depașirea unui anumit nivel de participare la acest tip de acțiuni.

Progrese evidente au fost realizate în ultimii ani în lupta împotriva abandonului școlar timpuriu dar, în 2006, 7 milioane de tineri în continuare au abandonat prematur sistemul educativ. Ameliorarea creșterii nivelurilor de studii în rândul tinerilor este foarte lentă; din anul 2000, cifrele doar s-au îmbunătățit moderat. Cât despre participarea adultilor, din 2004 ea a rămas stabilă sau chiar s-a diminuat în 20 din cele 27 de tări membre. Nivelurile de participare sunt deosebit de reduse în țările din sudul Europei și în majoritatea noilor țări membre. În întreaga Europă, cele mai reduse rate de participare se înregistrează întotdeauna în rândul lucrătorilor în vârstă.

3.2.2 Calitatea muncii

Eforturile de a îmbunătăți din nou calitatea muncii progresează în ritm inconstant, iar punerea în aplicare a politicilor axate pe acest obiectiv este în continuare limitată. 8 % din populația activă a Uniunii Europene suferă în continuare din cauza sărăciei.

Deși în 2006 s-a înregistrat o ameliorare a nivelurilor de studii ale tinerilor, progresele limitate privind celelalte dimensiuni ale calității muncii, în special în ceea ce privește tranziția de la un loc de muncă nesigur la unul sigur și problema segmentării pieței muncii, care în prezent se accentuează în numeroase țări membre.

Participarea adulților la programul de educație și formare pe tot parcursul vieții, unul dintre indicatorii cheie ai calității muncii, are tendința de a stagna sau chiar a scădea.

3.3 Coeziunea socială si teritorială

Coeziunea socială este fundamentală pentru creșterea durabilă a ocupării forței de muncă. În 2007, în cadrul metodei deschise de coordonare în domeniul protecției și incluziunii sociale, țările membre au continuat să pună accentul pe politicile lor de combatere si prevenire a sărăciei în rândul copiilor și pe promovarea includerii active a persoanelor extrem de marginalizate pe piața muncii, prin intermediul unei abordări care combină ajutoarele pentru venit și politicile de activare.

În pofida mediului economic pozitiv, majoritatea țărilor nu au înregistrat nici o reducere a sărăciei relative iar creșterea ratelor de ocupare a forței de muncă a categoriilor celor mai vulnerabile a fost mult mai limitată decât pentru ansamblul forței de muncă. În UE, procentajul adulților și copiilor care trăiesc în gospodării fără loc de muncă, adică aproape 10%, a rămas neschimbat din 2000. Reformele de protecție socială ar trebui să îmbunătățească în special, dacă este necesar, caracterul adecvat la beneficiilor sociale legate de ocuparea forței de muncă. Aceasta este o condiție prealabilă pentru o bună funcționare a abordării pe baza principiilor deflexicuritate.

Mediul economic favorabil a avut un impact semnificativ asupra amplorii disparităților regionale care în 2006 au continuat să se atenueze, în special în ceea ce privește șomajul. Este în continuare caracteristic ca disparitățile regionale în materie de șomaj să fie mult mai marcate decât cele de pe piața muncii, chiar dacă șomajul să redus cu o treime din 2001. Cu toate că această tendință se observă în aproape toate țările membre, disparitățile regionale evoluează de o manieră extrem de negativă într-un număr mic de țări.

Capitolul 4 : Piața forței de muncă din UE în contextul actual

Cu toate acestea, în afară de Bulgaria, Statele Membre au fost încă departe de țintă, cu trei procente mai puțin peste cele de 10 și anume Malta (37,4%), Italia (47,2%) și Grecia (48,7%). Cu toate acestea, Bulgaria, Polonia, Malta și Slovacia au înregistrat progrese considerabile în 2008, cu o creștere în ratele lor de angajare a femeilor mai mult de 1,5 puncte procentuale comparativ cu anul 2007.

Ca și în 2007, doar 12 state membre au avut o rată a ocupării forței de muncă în rândul persoanelor în vârstă (cu vârste între 55-64) de peste 50% – obiectivul pentru 2010 de la Stockholm.-deși, Bulgaria cu o creștere de 3.5 puncte se apropie rapid de țintă. Cu toate acestea, nouă state membre sunt cu 10 puncte procentuale sub scara obiectivului de la Stockholm – Malta, Ungaria, Polonia, Slovenia, Luxemburg, Italia, Belgia, Franța și Slovacia – Deși acesta din urmă a înregistrat progrese semnificative în 2008, cu rata în creștere cu 3,6 puncte procentuale . Austria și Luxemburg, de asemenea, au arătat de asemenea progrese semnificative , cu ratele crescând mai mult de 2 % în anul precedent. Cu o valoare mai mică de 30%, Malta a avut cel mai scăzut procentaj de angajați pentru persoanele în vârstă dintre membrii statelor în 2008, fără a avea o creștere semnificativă din 2000 până în prezent (Fig. 4.1.2.4).

Figura 4.1.2.4: Rata ocupării forței de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 55-64, 2000-2008

4.1.3 Rata de activitate

În 2014, din populația muncitoare în UE, 71% a fost activă pe piața muncii (adică angajați sau șomeri). Ratele populației active au variat către cel mult 81% în Danemarca și cel puțin 59% în Malta. Mai bine de jumătate din Statele Membre au avut un procentaj mai mare de 70%, în timp ce Ungaria, România, Italia și Polonia au înregistrat un procentaj mai mic de 65%.

Rata de activitate variază semnificativ în funcție de gen. Pentru femei rata de activitate a fost mai mică de 64% în 2014 comparativ cu rata de 78% la bărbați (Fig. 4.1.3).

Figura 4.1.3 : Rata populației active la nivelul sexelor, 2014

Această diferență între bărbați și femei variază considerabil de la un stat la altul. Mari diferențe în rata de activitate a femeilor și bărbaților pot fi observate în Malta , Grecia și Italia, în timp ce în Țările Nordice și Baltice aceste diferențe sunt minore. Statele Membre cu cea mai mare diferență între sexe la nivelul ratei de activitate sunt acele state care răspund cât mai puțin la obiectivul Stockholm privind angajarea femeilor.

4.2 Șomajul

Rata șomajului în UE a avut o medie de 75% în 2008. Spania a înregistrat cea mai ridicată rată de șomaj 11,3% fiind urmată de Slovacia cu 9,5%. Alte state care au înregistrat o rată de șomaj mai ridicată decât rata medie în 2008 au fost: Ungaria, Franța, Portugalia, Grecia, Letonia, Germania și Polonia. În constrast cu acestea, au fost înregistrate rate de șomaj mai mici de 4% în Olanda, Danemarca, Austria și Cipru (Figura 4.2.1)

Figura 4.2.1: Rata șomajului, 2008 și 2014

Deși rata șomajului la nivelul UE a rămas stabilă în 2008 în comparație cu 2014, pot fi observate diferite îmbunătățiri la nivelul unor state membre individuale. Pentru un astfel de șomaj crescut în 2014 s-ar evidenția Spania cu 3% împreună cu Irlanda, Letonia și Lituania. Pentru primele două state aceasta evidențiază în particular o semnificativă scădere în ocuparea forței de muncă, datorată declinului în industria construcțiilor cauzată de căderea pieței. În alte state, șomajul a continuat să scadă în 2008, ca exemple fiind Polonia, Slovacia, Bulgaria și Germania.

Ca și 2014, șomajul în rândul femeilor a fost mai mare decât în rândul bărbaților (Fig.4.2.2).

Figura 4.2.2: Rata șomajului la nivelul sexelor, 2014

Acest lucru a fost în special cazul Greciei, unde situația de pe piața forței de muncă pentru femei pare deosebit de dificilă, cu o diferență față de bărbați de 6 procente. Cu toate acestea, situația opusă (de rate mai ridicate ale șomajului în cazul bărbaților) este găsită în câteva State Membre.

Acest lucru se întâmplă mai ales în Irlanda și România, unde șomajul în rândul bărbaților a fost cu 2 procente mai mare față de a femeilor, în timp ce acestă inversă diferență, între femei și bărbați, a fost, de asemenea, observată în Statele Baltice, Germania și Marea Britanie.

În 2014, 2,6% din forța de muncă a fost în șomaj pe termen lung (adică șomeri pentru o perioadă de 12 luni sau mai mult). Majoritatea statelor membre au înregistrat rate medii, dar unele rate au fost considerabil mari , de exemplu în Slovacia, care are cea mai îndelungata rată de șomaj de 6,6%.

Șomajul pe termen lung este mai frecvent în rândul femeilor decât în cel al bărbaților. În Slovacia, aproape 8% din forța de muncă feminină a fost îndelung șomeră, urmată de Grecia (6%), Portugalia (4%) și Italia (4%) (Fig. 4.2.3).

Figura 4.2.3: Rata șomajului pe termen lung la nivelul sexelor, 2014

Șomajul în rândul tinerilor (adică șomajul printre cei de 15-24 ani) rămâne o problemă serioasă, ducând la eforturi pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii. Rata șomajului pentru tineret în UE s-a ridicat la 15,4% în 2014 – practic la fel ca în 2008, o rată a somajului peste cea a adulților cu vârste între 25-54. În mai multe state membre, acest fenomen este destul de grav, cu rate înregistrate în 2014, de peste 20% în Spania, Grecia, Italia și Suedia (Fig.4.2.4)

Figura 4.2.4: Rata șomajului în rândul tinerilor, 2014

Rata relativ ridicată a somajului în randul tinerilor este într-o anumită măsură un rezultat al faptului că șomajul se referă la forța de muncă. Deoarece majoritatea tinerilor sunt în domeniul educației și prin urmare, în multe cazuri nu aparțin forței de muncă, această rată poate deveni în mod artificial ridicată. Comportamentul persoanelor în educație diferă considerabil de la o țară la alta, cea ce îngreunează compararea somajului în rândul tinerilor din Statele Membre.

În 2014, în medie, din totalul persoanelor cu vârsta între 15-24 au fost 6,9% șomeri în UE, cu doar a câteva state Membre cu un somaj mai mare decât în anul precedent. În Spania și Suedia mai mult de 10% din tineri erau șomeri în 2014, de asemenea și în rândul tinerilor din Regatul Unit, Finlanda și Franța. În majoritatea statelor membre rata tinerilor barbați a fost mai mare decat a femeilor cu peste 11% în Marea Britanie și Spania.

4.3 Aranjamente contractuale

În cadrul UE există diferențe semnificative în toate statele membre în ceea ce privește incidența de munca cu timp parțial. Cota sa din ocuparea totală, a variat în 2014 de la aproximativ de la 47% în Țările de Jos, unde cota ocupării forței de muncă cu timp parțial continuă să fie mult mai mare decât pentru orice alt stat membru, la numai 2% în Bulgaria (Fig. 4.3.1).

Figura 4.3.1: Ocuparea forței de muncă part-time, 2014

Acțiunile au fost, de asemenea, relativ ridicate (peste 20%) în Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Suedia și Regatul Unit. În schimb, în cele mai multe State Membre, ponderea totală a ocupării forței de muncă cu timp parțial rămâne relativ scăzută, în special în Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia. În majoritatea statelor membre cota de muncă pe fracțiune de normă a crescut moderat din 2014, dar în unele cazuri procentul a scăzut și anume în Statele Baltice, Polonia, România, Cipru, Republica Cehă și Bulgaria, adică în majoritatea noilor State Membre.

Incidența fracțiunii de normă este mult mai mare în rândul femeilor decât în rândul bărbaților în aproape toate țările. În 2014 în Țările de Jos, mai mult de 75% din lucrătorii de sex feminin au lucrat cu normă parțială. Cazul bărbaților este mai puțin frecvent, dar are cotații mai mari în Danemarca, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Germania, România și Finlanda.

Utilizarea contractelor pe durată determinată este un fenomen comun, iar cea mai mare cotă de angajați pe astfel de contracte a fost în Spania (29%), urmată de Polonia, Portugalia, Olanda, Slovenia și Suedia. În schimb, incidența muncii temporare a fost relativ scăzuta în România, Marea Baltică Membre, Malta și Slovacia. Pentru aceste State Membre mai puțin de 5% de salariați au avut un contract pe durată determinată în 2014. Contractele pe termen lung sunt mai frecvente în rândul femeilor decât în rândul bărbaților. Acesta este în special cazul Ciprului, unde ponderea contractelor pe durată determinată pentru femei a fost de 20% în 2014, în timp ce pentru bărbați a fost numai de 8%. De asemenea Suedia și Finlanda, înregistrează contracte pe durate determinate mai mari în răndul femeilor decât în rândul bărbaților (Fig. 4.3.2).

Figura 4.3.2: Ocuparea fortței de muncă cu durată determinată, 2014

În capitolul ce urmează se va putea observa modul în care statele

Capitolul 5: Ajustarea politicii ocupării forței de muncă la criza economică

5.1 Cererea de forță de muncă

Cererea de noi lucrători a scăzut în conformitate cu scăderea creșterii economice.
În UE rata de neocupare de locuri de muncă (și anume, numărul de posturi vacante în raport cu suma de posturi vacante și de posturi ocupate) a început să scadă în trimestrul al treilea din 2014 și, ulterior, a scăzut la 1,4% în trimestrele I și II din 2014, o scădere de 0,7 procente, comparativ cu un an mai devreme (Fig.5.1).

Figura 5.1: Statistica locurilor de muncă vacante 2014

Printre cele mai mari state membre, scăderea ratei de neocupare a fost cel mai accentuată în Polonia, reflectând o cădere a expansiunii ocupării forței de muncă. Rata a scăzut mai moderat în cursul anului în Marea Britanie (cu 0,8 puncte procentuale), Germania (Cu 0,6 puncte procentuale) și în Franța (cu 0,3 puncte procentuale), în schimb a rămas neschimbată în Spania.

În al doilea trimestru din 2009, rata a fost de 0.5 – 0.7% în Italia, Spania și Polonia, și la numai 0,3% în Franța, cele mai scăzute din UE. Cu toate acestea, a rămas relativ ridicată în Germania (2,6%, a doua rata în UE) și Regatul Unit (1,6%), reflectând lipsa forței de muncă în ciuda șomajului în creștere. Oficial surse în Germania și Marea Britanie confirmă faptul că, deși la jumătatea anului 2014 locurile de muncă vacante au fost stabilite în jurul unei treimi, nivelul general de neocupare a rămas în mod rezonabil de mare, între 400 000 și 500 000 în fiecare țară.

Toate celelalte State Membre pentru care datele vacante sunt disponibile au avut o rată de scădere la fel, singura excepție fiind Grecia. În afară de Germania și Marea Britanie, cererea de noi lucrători în al doilea trimestru al anului 2014 a rămas relativ puternică în Cipru, Finlanda și Olanda cu rate de peste 1,5% în ciuda scăderilor puternice din anul precedent. Cererea de forță de muncă a fost cea mai slabă în Letonia, Luxemburg și Portugalia.

Munca temporară a fost afectată în mod special de greul din recesiune. Datele din Eurociett au arătat o puternică scăderea a numărului de ore facturate de către forța de muncă privată agențiile variind de la ordinul a 30% în Țările de Jos, Italia și Belgia, la 40% în Franța, și 50% în Spania.

În ciuda scăderii cererii de noi locuri de muncă, multe firme au evitat să reducă numărul de angajați chiar dacă producția lor a scăzut, pe considerentul că nu doresc să-și piardă forța de muncă calificată. Acestea se confruntă mai degrabă cu o perioadă susținere.

5.3 Ajustarea în funcție de tipul ocupării forței de muncă

Ocuparea forței de muncă s-a modelat în funcție de scăderea economică prin reducerea angajării temporare. În conformitate cu declinul activității economice, ocuparea forței de muncă a cunoscut câteva etape: în perioada 2006 s-a simțit o creștere între 4.5-5.5% , după care a scăzut în 2007, iar în 2008-2009 a cunoscut cea mai critică scădere. În al doilea trimestru al anului 2009, numărul angajaților pe perioada temporară în UE a scăzut cu 1.7 milioane (Sau aproximativ 6%), comparativ cu al doilea trimestru din 2008, unde s-au simțit scăderi în mai marile state membre, cea mai notabilă fiind Spania cu o scădere de 1 milion de euro. Creșterea în ocuparea forței de muncă permanente, a rămas la o rată relativ stabilă de 2% în 2008, a ajuns la o scădere în primul trimestru al anului 2009 și ulterior s-a agravat în al doilea trimestru. (Fig. 5.3).

Figura 5.3 : Creșterea Ocupării Forței de Muncă și PIB-ului în UE

Scăderea ocupării forței de muncă temporară a condus la o reducere a ponderii salariaților în UE cu contracte pe durată determinată. Această cotă în linii mari a fost în scădere începând cu a doua jumătate a anului 2007, care se încadrează la 13,5% în al doilea trimestru din 2009 și care se resimte mai ales în Spania și Slovenia.

În 2006-2007 s-a simțit o creștere la nivelul ocupării forței de muncă part –time, după care din al doilea trimestru al lui 2008 a scăzut. La nivelul ocupării forței de muncă cu normă întreaga se resimte la fel. Rate de creștere a ambelor tipuri de muncă s-au observat în al doilea și al treilea trimestru din 2008, din al patrulea trimestru a scăzut mai mult ocuparea forței de muncă cu normă întreagă. Rata de creștere, în ocupărea forței de muncă cu normă intreagă a scăzut la 2,1% în al doilea trimestru din 2009, în timp ce pentru ocuparea forței de muncă cu timp parțial creșterea a rămas relativ puternică (la 1%).

5.4 Ore de lucru

Practicarea reducerilor la nivelul timpul de lucru este măsura care a protejat locurile de muncă europene de impactul inițial al recesiunii și a contribuit la evitarea creșteri în șomaj. În mai multe Statele Membre autoritățile publice au recurs la reducerea timpului de lucru: Olanda, Austria, Germania și Franța.

De exemplu, în Franța, „șomajul tehnic”sau „șomajul parțial” este o finanțare publică, care permite companiilor în caz de dificultate economică să recurgă la fonduri de stat care acoperă 60% din salariul minim pe oră în perioadele în care personalul este temporar în șomaj. În Germania, se practică reducerea orelor de lucru pentru a susține ocuparea forței de muncă. Sistemul federal Kurzarbeit oferă o subvenționare până la 67% din salariul unui angajat. Până în mai 2009, aproximativ 1,5 milioane de muncitori din Germania au recurs la această schemă de ajutor social.

După cum s-a subliniat anterior, o mare parte din scăderea ocupării forței de muncă poate fi atribuită sectoarelor industriale. Concentrându-ne pe acest sector, putem spune că ocuparea forței de muncă a scăzut începând cu ultimul trimestru al lui 2008 la nivelul reducerii orelor de lucru (Fig. 5.4).

Figura 5.4 :Ocuparea forței de muncă la nivelul orelor de lucru în sectoarele industriale din UE

Pe o scară mai largă acțiunile anumitor State Membre s-au concentrat pe reducerea orelor de ajații. De exemplu, în Germania și Austria, pe parcursul anului, există reduceri notabile la nivelul orelor de lucru cu normă intreagă.

Într-adevăr, pentru cei încă în ocuparea forței de muncă, media orelor de lucru a scăzut cu mai mult de 3% în cele două tari, înregistrându-se scăderi de peste 2% în majoritatea sectoarelor de servicii. În Germania, importante centre de producție au suferit un declin de aproximativ 6%, în medie la nivelul salariaților cu normă întreagă . În schimb, în Spania și Marea Britanie, media orelor de muncă la nivelul salariaților cu normă întreagă a avut o scădere mai puțin semnificativă între sectoare în comparatie cu sectorul imobiliar care a înregistrat o scădere mai mare de 5%.

Pe ansamblu, media ore lucrate a avut o scădere mai limitată de 1,0% în Regatul Unit și 1,6% în Spania.

5.5 Analiză comparativă:

Criza are un puternic impact negativ asupra piețelor forței de muncă din UE, inversând în

cea mai mare parte creșterea ocupării forței de muncă realizată din 2000.

Se așteaptă ca actuala recesiune să afecteze în mod semnificativ piețele forței de muncă din

UE și să conducă la creșteri importante ale șomajului, deși în anumite state membre pierderile de locuri de muncă care au avut loc până în prezent au fost restrânse datorită utilizării de regimuri precum program de lucru mai scurt sau șomaj parțial temporar.

Totuși, chiar dacă piețele forței de muncă s-au dovedit a fi mai solide, se așteaptă încă să se

piardă în Europa mai mult de șapte milioane de locuri de muncă în perioada 2009-2010, iar șomajul ar putea ajunge la peste 10 % până în 2015.

Toate acestea reprezintă un pas înapoi semnificativ în atingerea obiectivelor de la Lisabona

pentru 2010. De la debutul Strategiei de la Lisabona, s-au realizat progrese considerabile în domeniul politicii de ocupare a forței de muncă – rata de ocupare globală a crescut cu aproape patru puncte procentuale, ajungând la 65,9 % în 2008, în timp ce rata de ocupare pentru femei și lucrători mai în vârstă a crescut, de asemenea, substanțial, ajungând în 2008 la 59,1 %, respectiv 45,6 %6. Din nefericire, se așteaptă ca actuala recesiune economică să inverseze mult această creștere, conducând la rate de ocupare care se îndepărtează de obiectivele care trebuiau realizate între 2008 și 2010.

Criza actuală se caracterizează prin faptul că impactul asupra unor grupuri de lucrători este

mai puternic decât asupra altor grupuri. În special, lucrătorii cu contracte pe perioadă determinată sau temporare au suportat partea cea mai grea a contracției ocupării forței de muncă, în timp ce șomajul în rândul tinerilor a ajuns la noi valori maxime istorice în ultimele luni. Aceste tendințe subliniază necesitatea intensificării acțiunii de combatere a șomajului în rândul tinerilor și de reducere a segmentării pieței forței de muncă.

Piețele forței de muncă din UE au demonstrat un dinamism considerabil în ultimii ani. În

perioada 2002-2007, rotația medie anuală a forței de muncă s-a ridicat la 22 %, ceea ce indică faptul că, în fiecare an, un număr cuprins între o cincime și un sfert din totalul lucrătorilor europeni își schimbă locul de muncă.

O astfel de dinamică a pieței forței de muncă nu se limitează doar la țările care sunt considerate în mod obișnuit ca „flexibile”, precum Regatul Unit sau Danemarca, ci se referă la toate statele membre, deși rotația anuală a forței de muncă, raportată la ocuparea totală a forței de muncă, variază de la 14 % în Grecia și 16 % în Suedia la 25 – 30 % în Regatul Unit, Spania și Danemarca.

Amploarea rotației forței de muncă variază considerabil în funcție de diferitele grupuri de lucrători. Fluxurile au tendința de a fi substanțial mai mari pentru femei decât pentru bărbați (o diferență de cinci puncte procentuale la nivelul întregii UE), cu doar câteva excepții (Estonia, Polonia și Suedia). Ratele rotației pentru lucrătorii tineri (între 15 și 24 de ani) se situează la aproximativ 70 % din nivelul ocupării forței lor de muncă, fiind cu mult mai mari decât cele ale lucrătorilor adulți și ale celor mai în vârstă. În același timp, ratele rotației au tendința să scadă o dată cu nivelul de educație, deși în grade diferite, în funcție de statele membre.

Diferențele sectoriale reprezintă o fracțiune cu mult mai mare din variabilitatea totală a ratelor de angajare în UE, prin comparație cu diferențele dintre țări sau cu efectele ciclului economic, stând la baza importanței, pentru realizarea dinamicii forței de muncă, a factorilor tehnologici, organizaționali și de cerere specifici sectorului.

Este dificil să se ajungă la concluzii clare privind nivelurile dorite sau „optime” ale rotației forței de muncă. Deși instituții mai rigide ale pieței forței de muncă au tendința de a crea obstacole în calea redistribuirii forței de muncă de la activitățile în declin la acelea în expansiune, rotația ridicată a forței de muncă poate fi asociată, de asemenea, cu costuri ale bunăstării, cum ar fi șomaj fricțional ridicat, costuri ale adecvării ofertei în funcție de cerere, pierdere a unui capital uman specific, precum și cheltuieli posibile mai mari privind ajutorul de șomaj.

În conformitate cu dovezile privind rotația forței de muncă, stocul celor care sunt șomeri nu

este static, fiind afectat de fluxuri externe și interne importante. În medie, în perioada 2002- 2007, aproape o treime dintre șomeri și aproximativ 10 % dintre persoanele inactive au găsit un loc de muncă în decursul unui an. Totuși, astfel de rate ale tranziției de la șomaj la ocupare a forței de muncă se situează între 40 % sau mai mult în Regatul Unit, Spania, Portugalia și Țările de Jos și 25 % sau mai puțin în Germania, Grecia, Polonia și Belgia; în timp ce ratele tranziției de la inactivitate la ocupare a forței de muncă se situează între 15 % sau mai mult în Suedia, Regatul Unit și Danemarca și 3 % în Grecia, respectiv 4,5 % în Italia. Din a doua jumătate a anilor '90, a avut loc în UE o creștere susținută a componentelor tendinței atât în cursul ratelor de tranziție de la șomaj la ocupare a forței de muncă, cât și al celor de tranziție de la inactivitate la ocupare a forței de muncă (acestea sunt considerate drept tranzițiile „pozitive” ale pieței forței de muncă), sugerând o ameliorare structurală fundamentală a piețelor comunitare ale forței de muncă în timpul acestei perioade.

Referitor la caracteristicile lucrătorilor, ratele de tranziție de la șomaj la ocuparea forței de

muncă pentru lucrătorii mai în vârstă (între 55 și 64 de ani) sunt mai mici decât o treime din cele pentru lucrătorii adulți (între 25 și 54 de ani). De asemenea, șomerii sau persoanele inactive cu studii superioare prezintă o probabilitate cu mult mai mare de a redeveni angajați (în comparație cu grupurile cu calificări medii și cele cu un nivel scăzut de calificare).

Deși rata șomajului pe termen lung în UE a scăzut începând cu mijlocul anilor '90, incidența

șomajului pe termen lung și durata acestuia rămân probleme care trebuie rezolvate. În Europa, în perioada 2005-2007, în medie, aproape 45 % din toate perioadele de șomaj în curs au durat mai mult de un an, în comparație cu numai aproximativ 10 % în Statele Unite, ceea ce a dus la preocupări atât din motive de echitate, cât și de eficiență.

Diferențele între femei și bărbați în ceea ce privește durata medie a șomajului sunt foarte mici în cadrul UE (12 luni pentru femei față de 11,7 pentru bărbați). Cu toate acestea, durata șomajului are tendința să crească o dată cu vârsta și să scadă o dată cu creșterea nivelului de educație (12,3 luni pentru șomerii cu un nivel scăzut de calificare, în comparație cu 8,1 luni

pentru șomerii calificați).

De asemenea, recesiunea a subliniat mai multe aspecte referitoare la măsurarea corespunzătoare a șomajului, și anume faptul că recurgerea exclusivă la rata șomajului drept indicator în scopuri politice este insuficientă. Deși necesită cercetări suplimentare, rezultatele preliminare sugerează că statisticile obișnuite privind durata șomajului, bazate pe perioade incomplete (adică, perioade care sunt încă în curs în momentul în care are loc observarea), au tendința de a trece cu vederea multe perioade scurte de șomaj care au loc între perioadele de observare, conducând la o supraestimare a duratei medii a perioadelor definitivate. În UE, în perioada 2005-2008, durata medie a perioadelor de șomaj definitivate a fost de aproximativ jumătate din valoarea calculată utilizând perioade incomplete, adică cele din statisticile oficiale. Deși o măsurare bazată pe perioade definitivate ar fi mai adecvată pentru evaluarea implicațiilor pe care le are șomajul asupra bunăstării, statisticile obișnuite ale duratei șomajului au mai multe avantaje practice, în ceea ce privește promptitudinea, transparența, disponibilitatea datelor și ușurința calculului, care justifică menținerea utilizării lor, în ciuda distorsiunilor posibile. În plus, o evaluare a unor aspecte legate de durata șomajului, precum relația sa cu diversitatea perioadelor de șomaj, necesită utilizarea datelor longitudinale. Trei aspecte particulare sunt asociate cu utilizarea datelor longitudinale pentru a măsura durata șomajului. În primul rând, utilizarea acestora permite o acoperire mai cuprinzătoare a perioadelor mai scurte de șomaj. În al doilea rând, acestea fac posibilă calcularea indicatorilor alternativi ai șomajului pe termen lung, care sunt întreruperi ale șomajului, de la lungi la scurte, precum procentajul de șomeri care petrec în total 12 luni sau mai multe în șomaj în decursul unui număr de ani. În al treilea rând, datele pot fi utilizate pentru a monitoriza perioadele multiple de șomaj, permițând calcularea statisticilor duratei șomajului în funcție de numărul de perioade.

Considerațiile de mai sus indică, în mod clar, necesitatea de a calcula diverși indicatori ai duratei șomajului, evaluând meritele lor relative. Acest lucru este deosebit de important în timpul recesiunilor grave, care sunt asociate cu creșteri semnificative ale duratei șomajului care ar putea avea un impact negativ major, de lungă durată, asupra capacității de inserție profesională a celor afectați.

Ultimul capitol oferă câteva măsuri care au fost intreprinse pentru a reduce impactul crizei economice.

Capitolul 6: Măsuri intreprinse pentru a reduce impactul crizei economice asupra pieței forței de muncă

6.1 Inițiative la nivel UE de promovare a ocupării forței de muncă

Prin mai multe inițiative recente și prin consolidarea activităților existente, UE și-a consolidat eforturile de promovare a ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale, ca parte a strategiei sale de a face față crizei economice și financiare. Consiliul European de primăvară din 2009 și cele trei workshop-uri susținute la Madrid, Stockholm, Praga, în parteneriat cu statele membre și partenerii sociali au ajutat să defineasca cele trei priorități-cheie pentru a aborda situația actuală: menținerea ocupării forței de muncă, crearea de locuri de muncă și promovarea mobilității; îmbunătățirea competențelor și de potrivire a nevoilor pieței muncii, precum și creșterea accesului la locuri de muncă.

Inițiativele globale care au fost lansate la nivelul UE sunt în concordanță cu strategia de ansamblu care vizează soluționarea acestor trei priorități-cheie și includ următoarele:

• Planul European de redresare economică (PERE) în valoare de 200 miliarde de euro pentru redresare economică. Acesta reprezintă un răspuns global, coerent și coordonat pentru a contribui la atenuarea impactului crizei pe piețele financiare asupra economiei reale, solicită stimulare fiscală și reforme structurale, atât la nivelul statelor membre cat și la nivelul UE.

• Summit-ul de ocuparea forței de muncă pe 07 mai 2009 pentru a stimula eforturile de promovare a ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale în perioada crizei financiare

• Propune schimbări la nivelul Fondul Social European (FSE) și al Fondul european de ajustare la

globalizare (FEG) pentru a asigura acces și suport pentru piața forței de muncă :

-19 miliarde de euro se oferă sprijin pentru piața forței de muncă: sprijinul este alocat prin intermediul Fondului Social European pentru perioada 2009-2010. Se acordă asistență Statelor Membre pentru a reacționa rapid la nivelul celor trei priorități-cheie.

– accesul la FEG se face mai ușor și mai eficient pentru a acoperi concedierile cauzate de criză, prin co-finanțare de formare și de plasare de locuri de muncă. Rată de finanțare a UE a fost majorată de la 50% la 65% până la sfârșitul anului 2011 și pragul de eligibilitate pentru cererile FEG a fost redus de la 1 000 la 500 de muncitori concediați. În plus, durata de sprijin FEG a fost prelungită de la 12 la 24 luni pentru a oferi suficient timp pentru re-integrarea, în special a grupurilor vulnerabile în noi locuri de muncă.

• Propune înființarea unei noi unități de micro-finanțare pentru a oferi credite pentru persoanele care s-au pierdut locurile de muncă și doresc să înceapă propria lor mică afacere. Bugetului inițial de 100 milioane s-ar putea adăugă încă 500 de milioane în urma unei inițiative comune cu instituțiile financiare internaționale, în special Banca Europeană de Investiții.

• Initiativa noi competențe pentru noi locuri de muncă, potrivirea oamenilor la locul de muncă care oferă o perspectivă asupra nevoilor de formare.

• Monitorizare accelerată a ocupării forței de muncă și a situației sociale, inclusiv prin publicarea de către Comisia Europeană, a unei noi serii de rapoarte de monitorizare lunare privind situația de schimbare rapidă.

• Comisia Europeană a adoptat un "angajament comun pentru angajare", care invocă priorități și acțiuni cheie pentru a păstra locurile de muncă și a ajuta pe cei care se confruntă cu dificultăți în gasirea unui loc de muncă.

• Comunicarea Comisiei "Stimularea redresării economice europene" martie 2009 a subliniat o serie de elemente de design pentru a ajuta Statele Membre să pună în aplicare politici adecvate și eficiente pentru ocuparea forței de muncă ca răspuns la criza economică

• Strategia Europeană de Ocupare, unul dintre pilonii strategiei UE pentru creștere economică și locuri de muncă, continuă să ofere un cadru pentru Statele Membre să ia o acțiune coordonată pentru a promova ocuparea forței de muncă în contextul crizei, inclusiv prin munca în comun în cadrul Comitetului ocuparea forței de muncă și identificarea celor mai bune practici în cadrul programului de învățare reciprocă.

6.2 Măsuri recente întreprinse de Statele Membre pentru a combate efectele crizei

În situația actuală, principala provocare a pieței forței de muncă este de a evita concedieri la nivelul firmelor sănătoase care sunt temporar afectate de perturbări pe termen scurt la nivelul cererii, asigurând în același timp mijloace adecvate pentru realocarea forței de muncă între sectoare. Politicilor de ocupare au nevoie, mai mult decât oricând, să se concentreze asupra punerii în aplicare a măsurilor integrate de flexicuritate și competențe mai bune de potrivire și de modernizare.Diverse măsuri pentru a facilita tranzițiile de pe piața muncii și sprijinul ocupării forței de muncă sunt necesare a fi luate. Acestea includ politici consolidate de activare prin: servicii de ocupare eficiente, flexibilitate în lucru, scaderea taxelor sociale pentru angajatori și angajați, în special pentru locuri de muncă prost plătite, împreună cu o plasă de siguranță corespunzătoare pentru lucrătorii concediați.

Urmarind Planul European de Redresare Economică, majoritatea Statelor Membre au stabilit un Plan Național de Redresare care cuprinde dispoziții pentru ocuparea forței de muncă și politicile sociale.În urma informațiilor colectate de către Comisie, aproape 300 de măsuri au fost identificate ca fiind introduse pe teritoriul UE. Măsurile de mai jos, s-au intreprins în funcție de cele trei priorități identificate, sunt exemple de moduri vizate înainte de încercarea atenuării impactului crizei.

6.2.1 Menținerea ocupării forței de muncă, crearea de locuri de muncă și promovarea mobilității

Una dintre principalele priorități ale UE este de a evita pierderile de locuri de muncă, în special în sectoare și firme care au fost în esență solide înainte de criză. Ca răspuns la deteriorarea situației ocupării forței de muncă, mai multe State Membre au introdus, sau introduc, diferite forme de sprijin public pentru a încuraja întreprinderile să utilizeze aranjamente pe termen scurt de lucru în loc de a disponibiliza oameni.. Aceste măsuri permit companiilor de a reduce temporar nivelurile de muncă sau salariile, ceea ce este precizat în acordul contractual sau de a suspenda momentan toate sau o parte din activitățile sale. În aceste cazuri, orice pierdere de salariu pe angajat este, parțial sau pe deplin compensată de către stat.

Se pare că într-o serie de State Membre, pierderile de locuri de muncă au fost susținute în mare parte datorită acestor măsuri.

6.2.2 Actualizarea competențelor și de potrivire a nevoilor pieței muncii

Pe termen scurt, abilitățile de potrivire și modernizarea sunt cele mai bune metode de a aborda schimbările structurale și de exploatare de noi oportunități pentru locuri de muncă durabile, cum ar fi cele referitoare la trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon, locuri de muncă ecologice și dezvoltarea de noi tehnologii.

Pe termen lung instrumentele de formare și reconversie profesională sunt esențiale pentru a asista la locul de muncă deoarece mulți oameni care își pierd locul de muncă în timpul crizei actuale nu vor fi în stare să-și reia locul de muncă la finele crizei.

Formarea la locul de muncă este o măsură de îmbunătățire a șanselor de angajare a celor deja existenți în campul muncii. România, de exemplu, a oferit sprijinul de 50% pentru costurile de formare profesională continuă atât pentru angajați cat și pentru șomeri, în timp ce Germania a stabilit un nou program pentru a sprijini formarea profesională suplimentară pentru lucrătorii temporari, printr-un sistem de bonuri de formare. Portugalia a extins furnizarea de formare de locuri de muncă pentru beneficiarii de venit minim, precum și intensificarea sprijinului financiar pentru accesul la educație a fost introdus în Suedia și Austria.

Pentru a face fața nevoilor pieței forței de muncă, modernizarea și îmbunătățirea capacității administrative a Serviciilor Publice de Angajare a fost un punct central pentru un număr de state membre, inclusiv Germania, Danemarca, Grecia, Spania, Franța, Ungaria, Suedia, Slovacia și Regatul Unit. Acest lucru a venit în întampinarea numărului tot mai mare de solicitanți a ajutorului de șomaj și clienții care au nevoie de asistență pentru piața forței de muncă.

Unele țări s-au axat pe politici active pentru piața forței de muncă. Țările de Jos, de exemplu, au dezvoltat "centre de mobilitate", a parteneriatelor public-privat temporare destinate să intensifice asistența în timp util la locuri de muncă și în intreprinderi, pentru a preveni șomajul, pe cat posibil. Angajații care sunt amenințați de șomaj vor fi asistați în găsirea unui nou loc de muncă, sau vor fi temporar detașare către alți angajatori.

Multe state membre au introdus măsuri pentru a îmbunătăți capacitatea de proiectare a ofertelor de formare pentru a răspunde nevoilor urgente care rezultă din extinderea crizei.

6.2.3 Creșterea accesului la locuri de muncă

Au fost introduce reduceri la contribuțiile asigurărilor sociale pentru a stimula cererea de forță de muncă în perioada de criză în Belgia, Spania, Franța, Ungaria, Portugalia, Suedia și Slovacia. Cu toate acestea, reducerile pot avea un efect negativ, erodează asupra viabilității pe termen lung a sistemelor de securitate socială, de aceea este esențial să se asigure că orice astfel de reduceri sunt temporare.Alte măsuri introduce au fost stimularea fiscală care a fost direcționată spre susținerea forței de muncă în sectoare specifice, cum ar fi serviciile legate de ocuparea forței de muncă de uz casnic și întreținerea clădirii, sau a activităților strategice, sau sectoare, cum ar fi cercetarea, dezvoltare, investiții și energii regenerabile.

Scăderea costurilor forței de muncă, atât pentru angajatori și angajați a avut loc în special în Germania, Belgia, Franța și Suedia. În Țările de Jos, moderarea salarială pe termen mediu a fost împotriva reducerilor contribuțiilor sociale atât pentru angajatori și angajați, în timp ce Ungaria a înghețat salariile minime, în încercarea de a păstra locuri de muncă.

Concluzii

Politica socială și de ocupare a forței de muncă au fost obiective comunitare importante, transpuse în instrumente juridice adoptate de instituțiile comunitare

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piața muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidități și flexibilități eficiente pe piața muncii, diminuându-se dezechilibrele și disfuncționalitățile.

Obiectivul general al Politicilor Uniunii Europene este “Locuri de muncă mai multe și mai bune și o mai mare coeziune socială”. Politica socială în contextul european trebuie să fie o politică pentru oameni.

Agenda Lisabona 2000, adoptată la Consiliul European de la Lisabona (2000 ), contribuie la consolidarea coeziunii sociale la nivel european. Strategiei Europa 2020, îsi propune să creeze mai multe locuri de muncă și să asigure condiții de viață mai bune

Criza a condus la cea mai severă recesiune de după al doilea război mondial, afectând economia și avand un impact din ce în ce mai mare asupra piețelor forței de muncă din UE. După mulți ani de creștere relativ ridicată și crearea de locuri de muncă, criza financiară mondială și repercusiunile acesteia asupra economiei reale au dus la inversarea bruscă a perioadei anterioare de creștere a ocupării forței de muncă.

Deși criza economică a avut un impact major asupra creșterii economice în UE, efectul asupra pieței forței de muncă a fost mai degrabă limitat la 2008.

Impactul negativ asupra ocupării forței de muncă a fost mai evident în 2009, de aceea politicile pentru a sprijini redresarea economică și de a reduce șomajul s-au evidențiat la nivelul ocupării forței de muncă. Deși criza se simțea în toate Statele Membre, atat creșterea cat și severitatea acesteia variază foarte mult între țări. În același timp, criza pare a fi afectat anumite grupuri de lucrători mai profund decât altele. Deși bărbații au indicatori mai ridicați la nivelul ocupării forței de muncă decât femeile, se pare că aceștia au fost mai afectați în cadrul ocupării forței de munca. O creștere puternică a șomajului a continuat în rândul tinerilor, fapt ce a dus la necesitatea unui sprijin pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor.

UE trebuie să răspundă la reducerea pierderile de locuri de muncă, să prevină șomajul să devină fortificată, să stimuleze crearea de locuri de muncă și să deschidă calea pentru reînnoirea economică, pentru recuperare și creștere durabilă. În acest context, UE și statele membre au luat deja măsuri importante pentru a limita impactul crizei asupra piețelor forței de muncă.

Bibliografie

Cairns, W., (1997), „ Introducere în legislația U.E.”, Edituta Universal Dalsi, Marea Britanie, în traducere în 2001 de Dumitrescu, T.

Ciocan, V., Nuna, E., (2004), „ Instituții europene noțiuni de drept comunitar”, Editura Graf Net, Oradea

Ciceu, G., Păun A.C., Păun, N., (2003), „Europa unită, Europa noastră”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Ciucur, D., Gavrilă, I., Popescu, C., (1999)„ Economie, manual universitar”, Editura Economică, București

Cramarenco, E., (2006) „Piața muncii în Uniunea Europeană” în Mediul European al Afacerilor ( Integrare economică europeană vol.III ) , Editor Bârsan Maria, Cluj-Napoca,

Diaconu, N., Marcu, V., (2003), „ Drept comunitar parte specială politici comunitare”, Editura Lumina Lex, București

Didea, I., (2007), “Piața muncii în actualitate”, Editura Paralela 45, București

Giarini, O., Liedtke, P.M., (2001), "Dilema ocupării forței de muncă și viitorul muncii”, Editura All Beck, București

Iovitu, M., (1997), „ Bazele politicii sociale”, Editura Eficient, București

Meseșan, A.G., (2008), „ Armonizarea legislației muncii cu aquis-ul comunitar”, Editura Albastră, Cluj-Napoca

Nița, D., (1995), “Economie politică- Manual alternativ”, Editura Economica, București

Popescu, A., (1998), „ Drept internațional al muncii”, editura Holding Report, București

Porumb,E., (2006) „Managementul resurselor umane”, Editura EFES, Cluj-Napoca

Profiroiu, A., Profiroiu, M., ( 1999), „ Introducere în realitățile europene”, Editura Economică, București

Pușcaș, V., (2003), „ Negociind cu U.E.”, vol.1 Documenete inițiale de poziție la capitolul de negociere”, Editura Economică, București

Șerban, R., (2007), „ Romania în U.E.”, Edituta Tribuna Economică, București

Tincă, O., (2002), „ Drept social comunitar”, Editura Lumina Lex , București,

Arhiva Adevărul, 18.10.2005, art. “Enclave cu șomeri în Europa”, de Magda Crișan

Gazeta de Cluj , Articol de Traian Deleanu, publicat în 23.01.2006

Ministerul muncii, familiei și egalității de șanse, Direcția programe și strategii ocuparea forței de muncă , (2007), “ Reglementări europene în domeniul ocupării forței de muncă și formării profesionale”, București

Ministerul muncii, familie și egalității de șanse, Direcția programe și strategii ocuparea forței de muncă, (2007), “ Evoluția politicii europene în domeniul ocupării forței de muncă”, București

Perț, S., (2001), "Piața paralelă a muncii", în revista "Raporturi de muncă", nr. 2/2001

Regulamentul Parlamentar European și Consiliului nr. 1784/1999 din 12.06.1999

Comisia Europeană, 2010, “Comunicare a strategiei Europa 2020, o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii”, Bruxelles, accesat în 10. aprilie 2010 la adresa: http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/1_RO_ACT_part1_v1.pdf

Comisia Europeană, 2010, “ Recomandare a consiliului privind orientarile generale pentru politicile economice ale Statelor Membre și ale Uniunii”, Buxelles, accesat în 23. mai 2010, la adresa: http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMM_PDF_SEC_2010_0488_F_RO_RECOMMANDATION.pdf

Comisia Comunităților Europene, (2009), “ Comunicare ocuparea forței de muncă în Europa 2009”, Bruxelles, acces în 02.iunie. 2010, la adresa: http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=119&langId=en

Consiliul European, (2010), “Employment report 2009/2010”, Bruxelles, accesat în 15 mai 2010, la adresa: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO/ec/113601.pdf

Eurostat, Oficiul de Statistici al Comunității Europene, accesat în 20. aprilie 2010, la adresa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

http://www.parliament.the-stationery-office.co.uk/pa/ld200708/ldselect/ldeucom/62/62.pdf

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Impactul Crizei Asupra Pietei Fortei de Munca (ID: 140886)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Impactul Crizei Asupra Pietei Fortei de Munca

Copyright Notice

.eficienta Investitiilor Economice

Interferente Cultura Organizationala Si Evaluarea Resurselor Umane. Studiu Aplicativ la S.c. Tag Grup S.r.l

Aplicarea Managementului Strategic In Firma Turistica

Politica de Produs la S.c. Automobile Dacia S.a

Abilitarea DE A Comunica A Managerului 2

Formarea Resurselor Umane

Copyright Notice

Similar Posts