Impactul Activitatilor Antropice In Structura Peisajului DIN Platoul Carstic Zece Hotare

Economie

Impactul Activitatilor Antropice In Structura Peisajului DIN Platoul Carstic Zece Hotare

Byadmin ianuarie 1, 2024

IMPACTUL ACTIVITĂȚILOR ANTROPICE ÎN STRUCTURA PEISAJULUI DIN PLATOUL CARSTIC ZECE HOTARE

CUPRINS

Noțiuni introductive

Scurt istoric al cercetărilor zonei Platoului carstic Zece Hotare

CAPITOLUL 1. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE ALE REGIUNII ANALIZATE

1.1.Cadrul natural

1.2.Relief

1.3.Geologie

1.2.1.Evoluția paleogeografică

1.4.Clima

1.4.1.Regimul temperaturii aerului

1.4.2.Umiditatea aerului

1.4.3.Regimul vanturilor

1.5.Hidrografia

1.6.Solul

1.7.Vegetația și fauna

1.7.1.Vegetația

1.7.2.Fauna

CAPITOLUL 2. COMPONENTA ANTROPICĂ

2.1.Populația

2.2.Asezări

2.3.Activitățile antropice

CAPITOLUL 3. MODIFICĂRI ANTROPICE

3.1.Exploatări în subteran

3.2.Exploatări la suprafața

CAPITOLUL 4. EFECTELE INTERVENȚIILOR ANTROPICE

4.1.Efecte negative

4.2.Efecte pozitive

Concluzii

Bibliografie

IMPACTUL ACTIVITĂȚILOR ANTROPICE ÎN STRUCTURA PEISAJULUI DIN PLATOUL CARSTIC ZECE HOTARE

Noțiuni introductive

Încă de la apariția omului pe Terra, el a influențat mediul natural în care trăia. La început impactul a fost neglijabil, dar odată cu cresterea numărului de indivizi pe glob s-a intensificat poluarea, degradând mediul natural.

Peisajul este marcat de anumite trăsături care îi oferă funcționalitate și rezistență în timp și spațiu (Roșu, Ungureanu, 1977 și Ielenicz, Comănescu, 2005): unicitate, omogenitate, eterogenitate, funcționalitate, dinamică, autoreglare, fizionomie, caracter istoric, caracter informațional.

Prin activitățile miniere, societatea a exercitat și exercită presiuni din ce în ce mai mari asupra învelișului natural al Terrei, scoțând din circuitul silvic sau agricol suprafețe însemnate de teren.

Munții Pădurea Craiului sunt cunoscuți pentru rezervele de bauxită, iar reconstrucția ecologică a fostelor exploatații constituie o problemă actuală destul de importantă.

Pe teritoriul localității Zece Hotare, județul Bihor, se află o carieră de suprafață în care s-a efectuat exploatarea bauxitei, care a încetat în anul 1998, iar în anii 2004 și 2005 s-au efectuat lucrări de amenajare și plantare cu salcâm pentru zona nivelată, versanții fiind acoperiți cu molid.

Reconstrucția ecologică a fostelor exploatații de bauxită reprezintă o etapă importantă, deoarece în exploatarea acesteia, efectul carierelor asupra solului se concretizează prin distrugerea lui, și de asemenea vine în toatală contradicție cu fenomenul de dezvoltare durabilă (Brejea, R., Domuța, C., 2009).

Lucrarea de față, Impactul activităților antropice în structura peisajului din platoul carstic Zece Hotare, este structurată în patru capitole ce tratează problematici ce țin de gravitatea impactului activităților antropice în structura peisajului natural, în special al unuia cu fundament carstic.

Pentru realizarea studiului propus am parcurs o serie de etape, pornind de la alegerea temei de cercetare, la stabilirea unui scurt istoric al cercetărilor, la studiul intens asupra problemei din materialele puse la dispoziție de centrele de specialitate, consultarea numeroaselor lucrări de specialitate care vizează tema de interes, dar și lucrări conexe ce vin în completarea noțiunilor acesteia, până la analiza detaliată a temei.

Metodele, procedeele și mijloacele alese au fost diverse, în corelație cu obiectivele urmărite în fiecare capitol. Privitor la metodele de cercetare utilizate în aceste patru capitole, s-a încercat o îmbinare echilibrată a elementelor metodologice atât cele clasice, cât și cele moderne.

Astfel, prima etapă a fost cea de documentare, unde metoda utilizată a fost cea de colectare a materialelor, apoi cea de extragere a informațiilor relevante. Pe parcursul lucrării am folosit metode precum metoda grafică, cartografică, deductivă, istorică, a anchetei, a analizei și sintezei, metoda observației, metoda studiului de caz. Tehnicile utilizate sunt în general descrierea, explicația, prelucrarea statistico-matematică a informației.

Baza teoretică a lucrării de licență a fost exploatată prin multiple tehnici de cercetare (analiza activității, analiza comparativă, analiza documentară) în mai multe etape ale demersului de cercetare.

Mulțumiri:

Lucrarea intitulată, ”Impactul activităților antropice în structura peisajului din platoul carstic Zece Hotare”, a fost elaborată sub conducerea științifică și îndrumarea competentă a domnului…………………, căreia îi aduc pe această cale mulțumirile mele pentru sprijin și încurajări, precum și pentru faptul că a acceptat să-mi împărtășească din tainele științei și cunoașterii cercetării științifice.

Scurt istoric al cercetărilor zonei Platoului carstic Zece Hotare

Datorită bogățiilor subsolului din partea central-nordică a Munților Pădurea Craiului, au existat preocupări de cercetare pentru valorificarea economică a respectivelor resurse.

Astfel, primele cercetări datează din secolul al XVIII-lea, regăsindu-se în bibliografia austriacă, cu caracter sumar.

În secolul XIX, datorită nevoilor de materie primă pentru necesitățile Imperiului Austro-Ungar, cercetările iau o directive ascendentă. Sub directivele Institutului Geologic Austriac se organizează cartarea întregii Transilvanii, iar geologul F. Hauer realizează o hartă la scara 1:380.000, pentru această regiune.

F. Hauer a realizat pe baza cercetărilor o lucrare numită Geologia Transilvaniei, care a constituit și încă mai constituie un adevărat ghid pentru toți, care de-a lungul timpului au studiat aceste sectoare.

În anul 1860, G. Wolf, care era correspondent al Societății Geologice Austriece, studiază versanții vestici ai Munților Apuseni și, la fel ca și Hauer, semnalează zăcăminte de bauxite, pe care le denumește minereuri sărace în fier.

După anul 1869, odată cu înființarea Institutului Geologic Maghiar, regiunea central-nordică a Munților Pădurea Craiului, unde au fost semnalate zăcăminte de argilă și bauxită, începe să fie studiată și de către geologii maghiari. De altfel, Institutul Geologic Maghiar realizase în perioada anilor 1869-1913 o cartare geologică a Transilvaniei, la scara 1:75.000. În acest interval de timp, unul dintre oamenii care au adus contribuții la cercetarea Munții Pădurea Craiului a fost geologul maghiar T. Szontagh. Lucrările de detaliu efectuate de acesta, correlate cu cele realizate anterior de geologii austrieci, au pus bazele studiului privind structura geologică a Munților Pădurea Craiului.

Începând cu secolul XX, pe lângă cercetările geologice se vor intensifica și cele de ordin stratigrafic, tectonic, sau asupra genezei zăcămintelor de argilă și bauzită. După încheierea primului război mondial, geologul german F. Beysclag realizează în 1919 o lucrare cu privire la zăcământul de bauzită Gugu, aflat și semnalat în sectorul sud-vestic al Platoului carstic Zece Hotare, asupra căruia respectivul cercetător emite o ipoteză originală asupra formării lui, și anume că prin alterarea calcarelor de vârstă Jurassic superior, care au forma de fund mare acesta a exundat până la sfârșitul Jurassicului.

Anii 1914-1918 se caracterizează prin intensificarea activităților de exploatare a bauxite din Munții Pădurea Craiului, realizată de maghiari, prin cariere mici și galerii de coastă.

În perioada anilor 1930-1941, T. Krautner execută cartarea geologică a Munților Piatra Craiului la scara 1:50.000, considerate și astăzi o hartă de ansamblu destul de completă. Totodată se va realiza de către acest cartograf, și o primă sinteză asupra stratigrafiei acestei unități teritoriale.

În 1948, Al. Codarcea face un studiu asupra zăcământului de argilă refractară, studiu cu pronunțat caracter economic, prin care se prezintă perspective pentru o exploatare minieră ordonată. După anul 1950, datorită intenselor exploatări Munții Pădurea Craiului au devenit un obiectiv destul de cercetat.

D. Patrulius a dus la cercetarea descifrării structurii autohtonului, evidențiind unitatea de Codru, iar împreună cu Grigore Răileanu a întocmit o hartă la scara 1:10.000 a zonei studiate, a Platoului carstic Zece Hotare.

În perioada actuală, importante cercetări în acest domeniu au fost făcute de către Clubul de Speologie Emil Racoviță din Cluj-Napoca, dar nu numai, ci și importanți cercetători cum sunt profesorul Pompei Cocean, care în anul 2000 a scos lucrarea Munții Apuseni: procese și forme carstice.

Alți cercetători și oameni de știință sunt și Onac Bogdan Petroniu, care în 2000 a publicat lucrarea Geologia regiunilor carstice.

O lucrare de referință pentru acest studiu este lucrarea lui Brejea, R., Domuța, C., din 2009, Refacerea și protecția terenurilor degradate din carierele de bauxite din Munții Pădurea Craiului. Lucrarea vizează cercetări privind studierea eroziunii pe versanții amenajați cu cleionaje și plantații cu molid comparativ cu eroziunea versanților fără cleionaje, dar plantați pe direcția curbelor de nivel.

CAPITOLUL 1. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE

Platoul carstic Zece Hotare este situat în partea central-nordică a Munților Pădurea Craiului și reprezintă fragmentul cel mai reprezentativ al celei de-a doua suprafață de nivelare din această unitate montană. Conform lui I. Viehman, C. Pleșa și T. Rusu, în 1964, acest platou este numit și Carstul Vadului. Denumirea de Zece Hotare a acestui platou provine de la suprafața teritorială, care în trecut alcătuia, prin satele și cătunele ei, comuna Zece Hotare.

Are o suprafață de 54 km², find cel mai mare platou carstic al Padurii Craiului. Are o altitudine medie de 650 m.

În anul 1970, Aurora Posea pentru această regiune folosește titulatura de Zece Hotare, care ar deriva din cea de-a cincea suprafață de eroziune, din bazinul Crișului Repede, aflată la cca 600-700 de metri. Totuși în literatura de specialitate, datorită faptului că nu există de fapt o formă de podiș, acesată denumitre este mai puțin folosită. Nu există o formă de podiș, datorită cumpenei de apă, cea dintre Crișul Repede și Crișului Negru, care se prezintă sub forma de masive izolate, a căror altitudini scad treptat dinspre sud-est spre nord-vest. Astfel, Vârful Hodrângușa 1027 m, Dealul Cărmăzan 856 m, Dealul Rășiorului 751 m, Dealurile Tășadului 430 m etc.

Limita nordică a sectorului studiat în această lucrare este data de contactul acestui platou, cu Depresiunea Vad-Borod, (Figura 1), pe care o domină cu cca. 200 m altitudine relative, trecerea spre această unitate morfometricămai coboară făcându-se printr-o succesiune de sectoare alternante, când domoale, când rapide, reprezentate de glacisuri vechi, pe care sunt favorabile formarea unor organisme fluviatile. Acest contact a favorizat apariția unor așezări omenești, cum este aliniamentul de localități Joșani-Dobricești-Birtin-Vadul Crișului-Șuncuiuș.

În partea de vest, Platoul Carstic Zece Hotare este delimitat de Valea Mnierei, care în limbaj popular înseamnă albastru. Această vale este activă și astăzi pe toată lungimea ei și care se adâncește treptat spre aval, cu sectoare în care versanții sunt abrupți, la 150-200 m altitudine relative față de ea.

Limita sudică a acestui sector este foarte confuză și contradictorie, dar se acceptă ca delimitare aliniamentul format din Dealul Roșiorului și Dealul Cărmăzan, cunoscute și sub denumirea de Șaua Gugu.

Figura 1. Localizarea Platoului carstic Zece Hotare, Munții Pădurea Craiului

Estul unității studiate cuprinde un aliniament de dealuri: Dealul Chicerii, Dealul Ceretului, Dealul Țiclăului, Dealul Pojorâta și Dealul Recea până la Valea Crișului Repede, în dreptul sectorului dintre localitățile Șuncuiuș și Vadul Crișului.

1.1.Cadrul natural

Județul Bihor ocupă o suprafață de 7.544 km², fiind situat în partea de N-V a României între paralele 46º,23" și 47º,35" latitudine nordică și meridianele 21º,26" și 22º,48" longitudine estică. Se învecinează cu județele Hajdu-Bihar și Békes din Ungaria având astfel se adâncește treptat spre aval, cu sectoare în care versanții sunt abrupți, la 150-200 m altitudine relative față de ea.

Limita sudică a acestui sector este foarte confuză și contradictorie, dar se acceptă ca delimitare aliniamentul format din Dealul Roșiorului și Dealul Cărmăzan, cunoscute și sub denumirea de Șaua Gugu.

Figura 1. Localizarea Platoului carstic Zece Hotare, Munții Pădurea Craiului

Estul unității studiate cuprinde un aliniament de dealuri: Dealul Chicerii, Dealul Ceretului, Dealul Țiclăului, Dealul Pojorâta și Dealul Recea până la Valea Crișului Repede, în dreptul sectorului dintre localitățile Șuncuiuș și Vadul Crișului.

1.1.Cadrul natural

Județul Bihor ocupă o suprafață de 7.544 km², fiind situat în partea de N-V a României între paralele 46º,23" și 47º,35" latitudine nordică și meridianele 21º,26" și 22º,48" longitudine estică. Se învecinează cu județele Hajdu-Bihar și Békes din Ungaria având astfel zonă de frontieră cu țara vecină pe o porțiune de peste 150 km, pe care sunt amplasate punctele de control trecere frontieră Valea lui Mihai, Borș, Episcopia Bihor și Salonta. Aproximativ din dreptul localității Boianu Mare și până în vârful Piatra Aradului (1428 m), din Munții Bihorului, se desfășoară limita estică, care îl separă de județele Satu Mare, Sălaj, Cluj și Alba. De la Piatra Aradului pâna în apropiere de localitatea Ant se întinde limita sudică prin care se desparte de județul Arad (Figura 2).

Între aceste limite, teritoriul județului se situează în cadrul a trei unitați geografice majore: Câmpia de Vest, Dealurile Vestice și Munții Apuseni.

Bogățiile naturale ale subsolului sunt reprezentate prin resursele de lignit (Popești, Borumlaca, Vărzari, Suplacu de Barcău, Osorhei), bauxite (Munții Pădurea Craiului), nisipuri bituminoase (Derna, Tatarus), petrol (Suplacu de Barcău), argile refractare (Balnaca, Suncuiuș), marmura (Băița, Chiscău), bentonita (Vadu Crisului), precum si prin izvoare cu ape geotermale (lângă Oradea – Băile Felix și Băile 1 Mai, Madaraș, Rabagani și Tamaseu) și ape minerale (Tinca și Stâna de Vale). Resursele solului le formează întinsele suprafețe ocupate de păduri (cer, gorun, gârniță, fag, brad, molid), pășuni și fânețe naturale.

Figura 2. Localizarea județului Bihor, unități de relief

1.2.Relief

Munții Pădurea Craiului ocupă partea de nord-vest a Munților Apuseni din lanțul muntos al Carpaților Occidentali, constituindu-se într-o adevărată peninsulă ce se desprinde din corpul central al Apusenilor, fiind desfășurată între depresiunile Vad-Borod și cea a Beiușului. Cel mai înalt vârf din masiv este Hodrâncușa cu 1027 m.

Munții Pădurea Craiului ocupă o suprafață de aproximativ 1150 km² și se încadrează din punct de vedere administrativ în partea central-estică a județului Bihor, ocupând o pondere de 15,2 % din suprafața acestuia. În același timp, reprezintă zona montană cea mai apropiată de orașul Oradea (aflat la circa 35 km de Vârciorog și la 60 km de Șuncuiuș).

Interesul pentru carstul din Munții Pădurea Craiului a crescut simțitor în 1957 deodată cu descoperirea peșterii Vântului, cea mai mare peșteră din România, și în 1965 a primelor urme de pași ale omului preistoric din P. Ciur-Izbuc. În prezent se cunosc peste 340 de peșteri și avene.

Munții Pădurea Craiului, deși jalonează una din arterele feroviare și rutiere cele mai străbătute ale țării, Valea Crișului Repede de la Oradea la Bratca, ei sunt încă aproape necunoscuți de turiști. Cauza rezidă poate în altitudinea lor relativ redusă (înălțimea maximă abia depășește 1 000 m), în puternica lor împădurire, dar mai ales de vecinătatea zdrobitoare a două masive, reputate pentru valorile lor turistice și care au polarizat atenția drumeților, munții Bihor și munții Vlădeasa.

Munții Pădurea Craiului sunt prin excelență carstici, aici se întîlnesc numeroase văi cu chei sălbatice, ponoare și izbucuri, peșteri și mai ales platouri suspendate cu bazine închise și văi de doline.

Relieful Platoului carstic Zece Hotare este reprezentat printr-un număr mare de doline, uvale, văi oarbe, văi dolinare dominate de unele masive formate din roci necarstificabile (Dl. Crucii-724 m). Endocarstul este reprezentat prin mai multe avene și câteva peșteri dintre care remarcabilă este Peștera Bătrânului.

Dealurile Pădurii Craiului au ca limită nordică culoarul de vale al Crișului Repede. Pornind de aici, limita estică o formează, pe rând, Dealurile Dobricioneștilor, bazinetul Vîrciorog și apoi rama vestică a munților Pădurii Craiului, în a căror spațiu pătrund prin văile: Topa, Vida, Albioara, Șoimuș, Sohodol și Meziad. Aceasta din urmă, împreună cu valea Roșiei continuată cu defileul Crișului Negru formează limita sudică a sectorului deluros analizat. Spre vest intră în contact cu Câmpia Înaltă a Miersigului, dar și cu o porțiune a Câmpiei Cermeiului ce avansează în golful și pe lunca Holodului. În acest spațiu ocupă o suprafață de 1.009,365 km2 (100.936,466 ha). Subunitățile mari ale acestui sector sunt: Dealurile Tășadului și Dealurile Fonăului, Dealurile Dobreștilor, Bazinetul Vîrciorog, Depresiunile Holodului și Dumbrăviței.

În cadrul Dealurilor Tășadului se deosebesc trei subunități de dimensiuni diferite, cea mai extinsă, Dealurile Tășadului propriu-zise fiind cuprinsă între bazinetul Vîrciorog, valea Morilor, cu afluentul său Pietroasa și valea Tășadului la vest. Împreună cu Dealul Dumbravei formează cumpăna de ape dintre bazinele hidrografice ale Crișului Repede și Crișului Negru. Celelalte subunități, mult mai restrânse, sunt: la vest, Dealurile Hidișelului despărțite prin valea cu același nume de Dealurile tasate ale Cordăului care fac trecerea către Câmpia Miersigului, iar sub ele, de la vest la est se înșiră dealurile Căprioarei, Cărandului, Drăgeștilor și Ceișoarei. Bazinetul Vîrcorog se interpune între Dealurile Tășadului la vest și Podișul Zece Hotare la est, ocupând o suprafață de 36,275 km² (3.627,550 ha). Altitudinal, reprezintă sectorul cel mai înalt. Dealurile Dobreștilor constituie un sector îngust cu suprafața de 241,666 km² (24.166,605 ha), orientat pe direcția nord – est – sud – vest, încadrat de două depresiuni: Dumbrăviței la nord și Holodului la sud care le despart de compartimentele deluroase vecine (Podoleanu, Doina, 2010).

Figura 3. Harta unităților de relief

Nota caracteristică a reliefului este dată de alternanța formelor positive cu cele negative, de succesiunea atât pe vertical cât și pe orizontală a rocilor carstificabile cu cele necarstifcabile, fapt ce a dus la o intense fragmentare a reliefului (Cocean, P., 1980).

1.3.Geologie

Geologic, Munții Pădurea Craiului reprezintă o unitate destul de bine conturată, dezvoltată în general pe formațiuni permo-mezozoice, iar factorii de ordin tectonic, genetic și evolutiv se reflectă într-o serie de aspecte fizico-geografice proprii, cu elemente mixte de deal și de munte, care se întrepătrund atât de mult, încât separarea lor este foarte greu de făcut.

Munții Pădurea Craiului, cu o suprafață de cca. 730 km², sunt alcătuiți în cea mai mare parte din depozitele mezozoice. Aceste depozite se sprijină în partea de sud-est a masivului pe formațiunile cristaline ale seriei de Someș. În rest sunt înconjurate de depozite noi, în special neogene, care vin în contact prin discordanțe geologice sau de-a lungul unor linii tectonice. În funcție de particularitățile de sediment și de poziția lor actuală, depozitele mezozoice sunt grupate în două mari serii: seria faciesului de Bihor, care reprezintă autohtonul și seria faciesului de Codru. În timp ce autohtonul reprezintă cca. 65% din suprafața masivului, formațiunile pânzelor de Codru reprezintă doar 17%, restul de cca. 18% revenind formațiunilor cristaline, permiene, eruptive și cuaternare (Ghe. Groza, 1999).

Relieful carstic este cel mai spectaculos tip de relief petrografic. Acest tip s-a format prin acțiunea combinată atât a proceselor fizice cât și chimice, dar rolul dominant revine proceselor chimice, între care dizolvarea are un rol esențial.

Calcarele și dolomitele sunt roci foarte slab solubile, procentul de dizolvare realizându-se doar într-un mediu relativ umed prin intermediul apei încarcate cu CO2. În cazul acesta apa are rol de acid slab care în contact cu CaCO3 contribuie la dizolvarea progresivă a acestuia. CaCO3 și CO3Mg trec astfel în bicarbonați, care sunt solubili, bicarbonații sunt indepărtați progresiv, iar masa rocii este afectată prin dizolvare rezultând forme ale eroziunii de natură fizică. În anumite situații, îndeosebi în interiorul masei de roci, eroziunea chimică este urmată de acumulări prin trecerea bicarbonaților din nou în stare de carbonați prin recristalizare.

Formațiunile mezozoice sunt alcătuite dintr-o succesiune de roci, care s-au depus în trei cicluri de sedimentare: triasic, jurasic și cretacic. Fiecare ciclu începe cu o serie detritică, alcătuită din conglomerate, gresii și șisturi argiloase, peste care urmează un complex de roci organogene alcătuite din dolomite, calcare dolomitice și calcare masiv stratificate. În timp ce primele intră în categoria rocilor impermeabile, ultimele sunt carstificabile și ocupă circa 37% din suprafața Munților Pădurea Craiului.

Formațiunile cristaline constituie fundamentul autohtonului de Bihor. Ele aflorează pe latura nord-vestică a masivului, făcând parte din șisturile cristaline ale seriei de Someș și sunt formate din paragnaise, șisturi cuarțitice și micașisturi (Ghe. Groza, 1999).

Formațiunile permiene sunt alcătuite din conglomerate, gresii tufacee, gresii micacee și șisturi argiloase.

Formațiunile eruptive sunt reprezentate prin roci vulcanice și subvulcanice de tip Vlădeasa și sunt alcătuite în general din riolite breccioase în asociație cu mici corpuri intrusive și de dacite și riolite.

Formațiunile cuaternare sunt alcătuite din depozite detriticegenerate de procesele de dezagregare și de acumulare din pleistocen.

Referitor la evoluția carstului de platou este necesară sublinierea carstificării intense a pragurilor interdepresionare, a ramelor acestora, atât exocarstic – pe aceste praguri se dezvoltă cele mai caracteristice câmpuri de lapiezuri și doline – cât și endocarstic, majoritatea lor fiind străpunse de rețelele subterane bine organizate, care au generat numeroase peșteri de mari dimensiuni. Acestea sunt sistemele endocarstice ale văilor Mniera, Ocoale și Ponoare, scluptate de apele ce drenează depresiuni carstice pentru a se subteraniza în versanții lor.

Figura 4. Schiță structurală a Munților Pădurea Craiului (prelucrare după D. Patrulius din V. Ianovici și colab., 1976)

formațiuni sedimentare permomezozoice, 2. formațiuni cristaline, 3. pînza de vătani, 4. pînza de finiș, 5. pînza de arieșeni, 6. depozite neocretacice, 7. roci eruptive, 8. depozite neogene, 9. limita subunități, 10. falie

1.2.1.Evoluția paleogeografică

Făcîndu-și din apă unealtă de dăltuit și luîndu-și ca ucenic timpul, natura a intrat în atelierul său de creație și a modelat în masa de calcar a munților unul din cele mai complexe și mai spectaculoasetipuri de relief — inconfundabilul relief carstic.

Fundamentul acestui platou, Zece Hotare, este alcătuit din roci metamorfice, reprezentate prin autohtonul de Bihor. Deasupra acestuia se desfășoară seria faciesului de Codru, sub forma unor pânze.

Din punct de vedere al vârstei, rocile alcătuiesc Platoul Zece Hotare sunt variate, aici existând atât roci plaeozoice, mezozoice, cât și neozoice.

În ceea ce privește Paleozoicul, acesta ocupă suprafețe importante, mai ales în jumătatea nordică a regiunii, fiind reprezentat prin conglomerate, gresii roșii și violacee, precum și șisturi argiloase.

Etapa Mezozoică și-a pus bine amprenta pe acest platou, astfel încât formațiunile triasice sunt alcătuite în bază de conglomerate, gresii cuarsifice și șisturi argiloase, care aflorează în partea estică o fâșie îngustă de 1-3 km din Dealul Cărmăzan, până la Crișul Repede. Peste acest complex de triasic urmează o serie de roci carbonatate, reprezentate prin dolomite, calcare triasice de tip campilian, anisian, ladinian, care aflorează în zona Zece Hotare, Cărmăzan, Izbândiș.

De remarcat că, la contactul dintre rocile carstificabile și necarstificabile, apar cele mai importante uvale și depresiunea de captare carstică Cărmăzan-Zece Hotare.

Figura 5. Harta morfologică a Platoului Carstic Zece Hotare (prelucrare după D. Patrulius din V. Ianovici și colab., 1976)

, b) doline, c) uvale, d) peșteri, f) axul central al desprinderii, g) limitele platoului

Formațiunile jurassice, la fel ca și cele triasice, formează o masă relative compactă, cu un deposit tritic în bază și o serie calcaroasă deasupra ei. Seria de tritic este alcătuită din conglomerate, gresii cuarțoase și șisturi argiloase, care acoperă aproape toate înălțimile, cum sunt Dealul Crucii, Dealul Cărmăzan, Dealul Runc și Dealul Cornului. Masa carbonatică jurassică începe cu calcare de tip oxfordian și se termină cu cele de tip thitonic, care formează un strat de grosimea 150-300 m (Ianovici și colab., 1976).

Formațiunile cretacice sunt alcătuite din roci de bauxite, depuse într-un relief carstic alcătuit din calcare thitonice, peste care s-a depus un strat de calcare baremiene și o succesiune de marne cenușii, care se întâlnesc doar pe suprafețe reduse în sud-vestul platoului carstic Zece Hotare.

Perioada Neozoicului este mai puțin reprezentată în acest platou, formațiunile de această vărstă sunt alcătuite din depozite marnoase, pietrișuri și gresii calcaroase, roci nisipoase de importanță locală, care se întâlnesc doar în nordul acestui platou, la contactul acestuia cu Depresiunea Vadului.

Evoluția carstică observată în Munții Pădurea Craiului, poate fi observată și în cadrul platformei carbonatice din Munții Bihor, din perioada triasic superior până la sfârșitul jurasicului, dar cel mai dezvoltat în perioadele mai recente începând din paleogen. Se poate constata că perioada de formare a formațiunilor carstice sa petrecut în primele două faze (deși acest argument fiind controversat), și numai în zonele unde formațiunile acoperitoare nu au fost îndepărtate de eroziune.

1.4.Clima

Clima este un factor cheie al oricărui sistem territorial, influențând prin formele sale de manifestare, direct sau indirect, atât evoluția celorlalte elemente ale cadrului natural, cât și majoritatea absolută a activităților antropice.

Regimul termic al aerului, în general joacă un rol deosebit asupra scurgerii și a scurgerii maxime în special, cunoscut fiind faptul că influențează direct asupra regimului precipitațiilor (evaporare, termoconvectivitate, nivel de condensare, strat de zăpadă etc.) Regimul precipitațiilor este caracterizat printr-o discontinuitate în timp și în spațiu fiind direct influențat de circulația generală a atmosferei. În distribuția areală a regimului precipitațiilor, zonalitatea este produsă de interacțiunea dintre distribuția umidității pe verticală.

Arealul analizat se înscrie într-un climat premontan și montan inferior. Regimul și distribuția elementelor climatice au fost analizate pe baza datelor obținute de la cele trei stații meteorologice, de la nord (Vadul Crișului, Borod), la sud (Beiuș) și la est (Vlădeasa, cu cele două stații, situate la altitudini diferite), la sud-est Stâna de Vale (Figura 6), (după Atlasul Climatologic al României). Nu trebuie uitată nici stația meteorological Zece Hotare, care monitorizează situația bazinului hidrografic al Crișurilor. Prelucrarea statistică a acestor date ne furnizează situația aproximativă a climatului de pe cuprinsul masivului.

Figura 6. Stațiile meteorologice din zona Masivului Pădurea Craiului

1.4.1.Regimul temperaturii aerului

Distribuția pe suprafața masivului a valorilor termice reflect în mod evident condiții topografice. Temperaturile medii anuale în regiunile joase sunt în jur de 9-9,6 ºC și scad treptat pe altitudine, până la valoarea de 5,4 ºC. Scăderea nu este uniform în tot timpul anului, variind după valoarea gradienților termici reali, diferiți în funcție de anotimp, precum și după expunerea versanților.

Temperatura minima absolută a fost înregistrată la stația Beiuș, fiind de -30,5 ºC (1942), iar maxima absolută tot la aceiași stație, fiind de 40 ºC, (1942). Prima zi cu îngheț este 11 octombrie, la stațiile de la Vadul Crișului și Beiuș și 1 octombrie la stația Stâna de Vale, în timp ce ultima zi cu îngheț este 1 mai, la Vadul Crișului și Stâna de Vale și 21 aprilie, la Beiuș (date medii multianuale).

Figura 7. Repartiția teritorială a valorilor temperaturii medii anuale ale aerului (1961-2000), (Sursa: ANM, Clima României, 2008)

1.4.2.Umiditatea aerului

Din datele oferite de stațiile meteorologice din zonă, reiese că media anuală a umidității relative a aerului este cuprinsă între 72,5% și 80%, în funcție de altitudine și anotimp, cu media de 75,1%. În perioada de vegetație umiditatea relative a aerului nu depășește limitele pragului critic al desfășurării proceselor fiziologice ale plantelor.

Figura 8. Repartiția teritorială a valorilor medii anuale ale umezelii relative a aerului (1961-2000), (Sursa: ANM, Clima României, 2008)

1.4.3.Regimul vânturilor

Regimul circulație maselor de aer influențează indirect regimul precipitațiilor și al evapotranspirației. Din datele oferite de cele două stații din apropierea masivului (Stâna de Vale și Oradea) evidențiază frecvența cea mai mare a vânturilor de sud, sud-vest și vest și o viteză cuprinsă între 2,5 și 4,9 m/s în cazul stației Stâna de Vale.

Figura 9. Frecvența anuală a calmului atmosferic și direcțiile dominante ale vântului (1961-2000), (Sursa: ANM, Clima României, 2008)

Figura 10. Numărul anual de zile cu vânturi tari ca intensitate, (1961-2000), (Sursa: ANM, Clima României, 2008)

Figura 11. Elementele climatologice din zona Zece Hotare, Bihor, 2005-2007 (Sursa: Brejea, R., Domuța, C., 2009)

1.5.Hidrografia

Munții Pădurea Craiului sunt străbătuți de o rețea hidrografică extrem de dezorganizată, caracteristică regiunilor carstice. Două mari bazine hidrografice acoperă întreg teritoriul acestui masiv: în nord apele sînt tributare Crișului Repede (Figura 12), iar în sud Crișului Negru. Creasta principală care desparte aceste bazine este orientată NV-SE; ea este jalonată de zone proeminente cum ar fi cele de la Dealul Varului, Dealul Glimeii, Culmea Roșiorului, Măgura Dosului, Hodrîngușa și Măgura Beiușele.

Crișul Repede cu afluenții lui – Mniera, Gălășeni, Mișid, Brătcuța, Boiul și Iadul brăzdează pantele nordice ale masivului. Toate au cursuri deosebit de interesante, cu chei importante și frumoase, ponoare ascunse în umbra pădurilor, izbucuri clocotitoare, porțiuni dolinare seci, peșteri și cursuri subterane. Exceptînd Valea Iadului, cursurile enumerate au lungimi reduse și străbat nordul și nord-estul Pădurii Craiului pe distanțe ce nu depășesc 20 km; de aceea și bazinele lor hidrografice au suprafețe mici în comparație cu cele din sudul masivului.

Pe valea cea mai importantă din nordul masivului, Crișul Repede se pot distinge două zone total diferite ca peisaj: în aval de localitatea Vadu Crișului unde străbate bazinul Borodului și are o vale largă cu curs sinuos, lent și în amonte de aceeași localitate, unde valea se îngustează, apa merge mai iute, sector caracteristic unei văi de munte. In această ultimă zona, între localitățile Șuncuiuș și Vadu Crișului, Crișul Repede și-a croit cu greu drumul tăind un masiv calcaros pe o adîncime de peste 100 m. Peisajul este sălbatic, cu pereți verticali ce găzduiesc o mulțime de peșteri printre care se numără și Peștera de la Vadu Crișului. Acest sector, cunoscut sub denumirea de Defileul Crișului Repede, a fost declarat monument al naturii.

Receptorii majori ai apelor de suprafață din Munții Pădurea Craiului sunt Crișul Repede și Crișul Negru, a căror bazine hidrografice formează limite clar definite în partea SE a munților. În partea NV, în ciuda faptului că această zonă este un platou carstic, aceste limite ale bazinelor nu sunt evidente deoarece cursurile de suprafață nu au o direcție dominantă.

Rețeaua hidrografică din Munții Pădurea Craiului este foarte greu cartabil deoarece pe suprafața carstică bine dezvoltată marea parte a cursurilor de suprafață devin cursuri subterane.

Văile cele mai importante sunt valea Iad și Brătcuța care sunt afluenții a râului Crișul repede, iar văile Lazuri, Sohodol, Meziad și Strâmturi sunt afluenții râului Crișul Negru.

Delimitarea zonelor carstice este posibil în cazul în care cunoaștem cursurile de ape de suprafață, respectiv izvoarele importante din zonă. În valea Crișului Repede de exemplu pârâul Luncilor (din partea superioară a văii Mișid) temporar captează apele din izvorul Brătcani. În cazul pârâului Mniera (în zona Cornet) doar parțial drenează apele din izvoarele Moara Jurjii. fenomene asemănătoare pot fi observate la alte pârâuri colectoare (în zonele de alimentare), pârâurile ajungând în final în niște văi cum ar fi Poiana, și Peștiș, ambele fiind afluenți a râului Topa, care la rândul lui este afluent a Crișului Negru. Apele infiltrate din această zonă apare ca izvor la Aștileu, care este afluent a râului Crișul Repede. Acesta poate fi cauza pentru care nu există legătură hidraulică între cele două bazine hidrografice, deoarece atât limitele cât și localizarea apelor de suprafață respectiv subterană este diferită. Situație asemănătore (dar la o scară mai mică) găsim în cazul bazinului superior a pârâului Șoimușul Drept, și în cazul pârâului Vida, unde în zona de scurgere apar alimentări din surse ape subterane (Figura 12).

Figura 12. Rețeaua hidrografică a Masivului Piatra Craiului

1.6.Solul

Cunoașterea trăsăturilor învelișului vegetal nu se poate realiza fără o atentă considerare și cunoaștere a învelișului pedogenetic al acestuia. Această esențializare a subsistemelor edifice în cadrul sistemului landșaftic se datorează faptului că solul – corp natural de sinteză – este produsul celei mai active și complexe interacțiuni dintre geosferele terestre.

În arealul analizat se întâlnesc solurile argiloiluviale, existența arealelor intrazonale de rendzine, terra rossa etc. Clasa cambisoluri, în special terra rossa, sunt considerate de unii autori ca soluri relicte sau ”paleosoluri”, aceste soluri sau format total sau partial în alte condiții pedogenetice decât cele actuale; au în profil cel puțin un orizont pleistocen.

Materialul parental este specific: calcare (diferite în ceea ce privește vârsta, textura, culoarea, etc.) și bauxite.

În strânsă concordanță cu substratul litologic, cu relieful, clima și vegetația, considerate în evoluția ei, învelișul de sol al regiunii este foarte variat. De pe crestele înalte ale munților și până în luncile joase ale râurilor, întâlnim o gamă largă de soluri zonale, intrazonale și azonale.

Solurile sunt etajate la fel ca și vegetația. Sub pădurile de amestec se întâlnesc luvosolurile și cambisolurile, sub cele de conifere, spodosolurile, în pajiști și mlaștini apar umbrisolurile și solurile turboase. Azonal, pe calcare se dezvoltă rendzine, pe stânci, regosolurile și soluri neevoluate, (Oprea, 2009). Din punct de vedere edafic, arealul studiat este constituit din clase de soluri ce variază altitudinal de la clasa molisolurilor și solurilor hidromorfe tipice mai ales regiunilor joase.

Majoritatea solurilor din zona montană a arealului studiat sunt brune montane acide de pădure în diferite grade de podzolire, iar în zona înaltă a Pădurii Craiului spodosoluri.

O bună parte din versanții zonei montane înalte sunt acoperiți de spodosoluri și umbrisoluri, formate sub influența orientării versanților montani.

Figura 13. Harta tipurilor de sol

Solul din pădurea de fag din imediata apropiere a fostei cariere de bauxite de la Zece Hotare se caracterizează ca slab acid pe adâncimea 0-17 cm și puternic acid pe celelalte adâncimi. În profilele din fosta carieră de bauxită, valorile pH indică o reacție ”puternic acidă„ la toate adâncimile (Brejea, R., Domuța, C., 2009).

Figura 14. Alcătuirea granulometrică a terenului din diferite zone ale fostei cariere de bauxite de la Zece Hotare, comparativ cu alcătuirea granulometrică a solului din pădurea de fag din imediata apropiere (Sursa: Brejea, R., Domuța, C., 2009).

Figura 15. Platoul carstic Zece Hotare (www.google.ro/images)

1.7.Vegetatia și fauna

Luându-se în considerare aspectul fizico-geografic, spectrul formelor biologice și al elementelor fitogeografice, Munții Pădurea Craiului aparțin regiunii Holarctice, subregiunea Euroseberiană, domeniul Central europen, provincia Est carpatică, districtul Plopiș-Pădurea Craiului-Codru-Zarand-Trascău (Ghe. Groza, 1999).

Climatul este răcoros și umed, datorită predominării circulației vestice, aducătoare de mase de aer umed.

1.7.1.Vegetația

Condițiile speciale de substrat geologic, sol, climă, relief și hidrografie au introdus areleale cu vegetație azonală și intrazonală (Pișota, Iancu, Bugă, 1976).

Influența vegetației în formarea și repartiția resurselor de apă poate fi analizată pe trepte de altitudine, având în vedere etajarea altitudinală a vegetației împusă de relief și implicit, de condițiile climatice.

Suprafața mare a masivului, condițiile staționare foarte variate, în pofida energiei de relief mica (cca. 660 m), au determinat dezvoltarea a numeroase cenoze vegetale cu compoziție și structură foarte heterogene.

Așa cum reiese și din numele masivului – pădure – cea mai mare suprafață a Munților Pădurea Craiului este acoperită de formațiuni forestiere (cca. 57%) (Figura 16).

Relieful carstic, dominat de văi mai mult sau mai puțin adânci, mărginite de versanți cu înclinație relative mare, a determinat instalarea unei vegetații saxicole de tip xero-calcofil, edificată de: Asplenium sp., Ceterach officinarum, Sesleria rigida.

Pe versanții cu înclinație mai mica s-au instalat tufărișuri edificate de Prunus spinosa și Crataegus monogyna.

După regimul de umiditate predomină speciile mezofile (39,6), favorizate de versanții calcaroși, însoriți, cu altitudine relative mică. Speciile xerofile participă cu un număr mic, (11,5%) în compoziția floristică a masivului, urmate de mezzo-higrofite (5,8%), higrofite (4%) și hidrofite (1,6%), fapt care evidențiază întinderea mică a biotopurilor umede în regiunea studiată.

Figura 16. Tipuri de vegetație după principalii indici ecologici – umiditatea (Sursa: Ghe., Groza, 1999).

În zona de platou, dar și pe versanții fostei cariere de bauxite de la Zece Hotare este prezentă și vegetație lemnoasă spontană: Salix alba (Salcie alba), Betula pendula (mesteacăn), iese în zonele învecinate păduri de fag (Fagus silvatica) sunt prezente și plante din această specie.

Figura 17. Modul de acoperire al terenului (CLC, 2006)

Figura 18. Zece Hotare, imagini satelitare Landsat (Sursa: www.Google.ro/maps)

Complexitatea reliefului, factorii pedoclimatici, influența antropozoogenă etc. au determinat instalarea în Munții Pădurea Craiului un covor vegetal deosebit de heterogen, în care predominante sunt pădurile însoțite de pajiști secundare mezofite.

1.7.2.Fauna

Fauna face parte din componența biotică a mediului înconjurător alături de vegetație. Aceasta se caracterizează prin câteva trăsături de bază:

Prezintă nivele înalte de organizare și structurare a meteriei

Are o dinamică proprie foarte accentuată

Definitivează medii de viață aparte și nu în ultimul rând are forme de manifestare diverse.

Animalele ce populează aceste habitate sunt variate, întâlnindu-se atât insecte, amfibieni,reptile, cât și multe specii de păsări și mamifere de talie mică și mare. În păduri se adăpostesc reptile ( șopârla de munte, gușterul), păsări (ciocârlia, mierla, macăleandru etc), mamifere (veverița, jderul, căprioara, cerbul, vulpea, lupul).

Biografic, distribuția lor în cadrul peisajului, al cadrului natural, reprezintă o reflectare a condițiilor fizico-geografice trecute și actuale, oglindind condițiile de climă și modificările provocate de om prin înlocuirea vegetației spontane cu plante de cultură, pe arii din ce în ce mai extinse. Ulterior aceste aspecte negative resfrângându-se asupra faunei.

CAPITOLUL 2. COMPONENTA ANTROPICĂ

Evolutia istorică și transformările sociale și economice pe care societatea românească le-a cunoscut, în ultimele decenii, au determinat și modul în care a evoluat populatia regiunii și structurile ei specifice.

2.1.Populația

Comuna Șuncuiuș are în component satul Zece Hotare, care are un număr de 361 de locuitori, conform recensământului din anul 2011.

Conform recensământului din anul 2011, populația comunei Șuncuiuș se ridică la 3.259 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 3.499 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,36%).

Principalele minorități sunt cele de rromi (7,73%) și maghiari (2,09%). Pentru 2,73% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (76,47%), dar există și minorități de penticostali (14,79%), baptiști (3,13%) și reformați (1,44%). Pentru 3,04% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

2.2.Asezări

Așezarile rurale au cautat în general cursurile râurilor cu văi largi și cu terase bine dezvoltate, acoperite cu soluri fertile.

În lungul văilor mai înguste, multe asezări s-au dezvoltat, pe micile terase sau pe frunțile lor care le-au oferit condiții de viață mai avantajoase, adăpost, apă potabilă, posibilități de circulație lesnicioasă. Așezările sunt compuse din sate mici, numite "crânguri", risipite (gospodării împrăștiate, despărțite prin fânețe sau pășuni).

Se zice că numele de „Zece Hotare” dat localității ar proveni de la această împărțire a terenurilor unor oameni din 10 sate. Așezarea cu acest nume cuprindea atunci teritoriul dintre Vadu-Crișului, Gălășeni, Călățea, Roșia, Beiuș, Șuncuiuș. Mai târziu ea va deveni comuna Zece Hotare, având aceeași întindere, apoi unele zone de margine vor trece la comunele învecinate. Astăzi satul face parte din comuna Șuncuiuș (Figura 19). Cătunele din care a fost constituit inițial sunt : Hulpi, Corn, Cărmăzan, Gugu, Bătrânu, Deal, Măguran, Brejești, Valea Mierăie și Tomnatic (www.wikipedia.ro). La hotarul satului cu Roșia se află locul numit ,,Scaunul Crai” unde se ajunge greu chiar și în zilele noastre, ținutul find împădurit, greu accesibil.

Figura 19. Rețeaua de așezări

Figura 20. Așezări din Munții Piatra Craiului, Platoul carstic Zece Hotare

2.3.Activitățile antropice

În general, peisajul platoului carstic Zece Hotare este reprezentat de un relief carstic, aflat într-un stadiu de evoluție avansat.

Această parte a platoului carstic Zece Hotare se caracterizează printr-o intensă modificare a peisajului, datorită activității antropice, prin complexul de exploatare minieră din Dealul Recea, unde au fost semnalate încă din secolul XVIII importante zăcăminte de argilă.

Lucrările de combatere a eroziunii solului fac parte, alături de cele agrotehnice și silvice, din categoria măsurilor de prevenire a fenomenelor de eroziune, alunecări și de ameliorarea solurilor degradate.

Astfel, în zona Zece Hotare măsurile antropice, cele de consolidare a taluzurilor unei cariere sau halde sunt cele care se execută pentru a împiedica degradarea și alunecarea treptelor și bermelor.

În carieră, consolidarea taluzurilor se face prin îndepărtarea agenților distrugători și prin consolidarea terenului care formează taluzul. Procedeele utilizate mai des, conform lui Brejea, R., Domuța, C., 2009, sunt:

Înlocuirea fațetei taluzului prin zidărie ușoară care să fie încastrate în versanții

Executarea unui șanț în lungul coamei taluzului pentru colectarea apelor de suprafață

Consolidate prin brazed de vegetație

Plantații, împletituri, drenuri de suprafață, rigole sprijin sau suluri de fascine (legătură de nuiele subțiri, de obicei de salcie lungă de 2,5 – 5 m și cu diametru de 30 cm, legată din loc în loc cu sârmă).

CAPITOLUL 3. MODIFICĂRI ANTROPICE

Peisajul geografic este un concept interdisciplinar, o rezultantă a factorilor naturali și a celor sociali, fiind supus în permanență modelărilor naturale și socio-culturale. Peisajul este dependent de noțiunea de mediu, acesta devenind partea materială a mediului ce manifestă și un caracter funcțional imprimat de factorii energetici, mecanici, trofici, această componentă funcțională fiind numită ecosistem. Astfel, din punct de vedere ecologic, peisajul va fi reprezentat de o diversitate de ecosisteme ce interacționează.

Al. von Humboldt, încă din sec. XIX introduce termenul de peisaj, acesta realizând și prima clasificare peisagistică în funcție de omogenitatea asociațiilor vegetale. Stabilirea complexului fizico-geografic sau landșaftic pentru fiecare loc este numit după Haase (1964), citat de Comșea (2008), ecologia peisajelor.

Peisajul este direct perceptibil în teren (Deploux, 1972, citat de Roșu, Ungureanu, 1977), iar prin funcționalitatea acestuia impune mediului o anumită specificitate sau unicitate, prin îmbinarea elementelor socio-culturale și a celor naturale.

Peisajul geografic se extinde în toate punctele spațiului geografic, având o extensiune mai ales în suprafață, dezvoltarea pe verticală fiind limitată (Ielenicz, Comănescu, 2005), fiind impregnat de aspectele temporale, diferitele modificări dintr-un timp mai mult sau mai puțin îndepărtat punându-și amprenta în prezent.

Mediul pretinde din ce în ce mai mult o gestionare coerentă, suplă și capacitativă, o mare varietate de instrumente de intervenție, precum și o comunicare continua cu actorii socio-economici, în vederea unei gestionări publice integrate a resurselor naturale (Bran, P., și colab., 2003).

Degradarea mediului înconjurător este o problemă de multe ori ocolită sau ignorată. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem cu toții dăm “o mână de ajutor” degradării mediului înconjurător.

Mediul înconjurător este totalitatea condițiilor și factorilor naturali care influențează activitatea omului. În lumea “de azi” (lumea modernă) omul este considerat parte componentă, centrală a mediului înconjurător, care este considerat un sistem, cu o structură. Părțile componente ale mediului înconjurător: atmosfera, litosfera, hidrosfera și biosfera conlucrează și interacționează realizând un echilibru.

Degradarea mediului înconjurător este un proces complex de alterare a calității mediului înconjurător datorită utilizării neraționale a resurselor, poluării și aglomerării urbane.

Poluarea este orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a mediului peste o limită admisibilă stabilită. Poluantul este orice substanță (solidă, lichidă sau gazoasă) sau forma de energie (radiație electromagnetică, ionizantă, termică sau vibrații) care introdusă în mediu modifică echilibrul acestuia și al organismelor vii, cauzând daune bunurilor materiale (Lazăr, Manuela, 2010).

Figura 21. Modelul peisajului în context ecologic (prelucrare după Zonnenveld J.,1972, citat de Comșea M., 2008)

3.1.Exploatări în subteran

În subsolul județului în zona muntoasă sunt puse în evidență numeroase resurse metalifere și nemetalifere. În acest sens, un rol deosebit îl are bauxita din Munții Pădurea Craiului și skarnul cu galenă, blendă, pirită, molibden, bismutină care sunt exploatate pe versanții vestici ai Munților Bihor. Dolinele vechiului relief carstic al Vașcăului cunosc unele zăcăminte reziduale de fier și mangan.

O bogăție deosebit de importantă a județului o formează variatele roci utile, cum ar fi argilele refractare (Șuncuiuș și Bălnaca), marmura (Chișcău, Băița, Vașcău), calcarele compacte cuarțoase (în zona defileului Borz – Șoimi, Cărpinet, Chistag).

Răspândirea unitară a carstului din Munții Pădurea Craiului se menține, în mare parte, și de-a lungul limitei sudice, cu excepția arealului carstificat dintre Lunca Sprie și Roșia. El este separat de suprafețe carstificate nordice printr-un culoar de roci sedimentare necarstificabile de vârstă senoniană.

Monografic, carstul Pădurii Craiului se prezintă ca o succesiune de platouri fragmentate de doline, uvale și depresiuni, cu altitudini ce descresc progresiv de la est la vest, respectiv de la 900 m în depresiunea Acre, la circa 400 m în Platoul Igrețului.

3.2.Exploatări la suprafață

Munții Pădurea Craiului este o unitate bine cercetată geologic, acesta fiind împărțită în două unități morfologice majore prin aliniamentul Vârciorog –Dobrești. Zona carstică a aflorează la suprafață în partea estică a munților suprafața ocupată fiind 330 km2 ( din cei 670 km² cât este suprafața totală a Munților Pădurea Craiului).

Constituția geologică aparte a munților participă numeroase tipuri de roci foarte variate, ceea ce a generat o constituție de tip mozaicată. Cauzele acestei constituții o reprezintă fenomenele tectonice care au afectat zona generând un relief morfologic haotic.

În constituția aparte a munților participă între altele gresii, conglomerate, cât și roci eruptive pe lângă calcarele care sunt localizate în zonele de depresiuni. În zonele de platouri ridicate sunt ocupate de platouri carstice cu avene și ponoare.

Panta generală a reliefului este de SE-NV, doar într-o parte a munților poate fi definite creasta principală, care este localizat între Hodrângușa, Măgura Dosului și Rujeț. Totodată platourile carstice largi cu cote ridicate sunt împărțite de mai multe culmi izolate. Această constituție geologică brută poate fi explicată prin constituția litologică a soclului, sau prin văile adâncite de apele de suprafață.

Suprafața carierei de bauxită este de 10 ha.

Figura 22. Platoul carstic Zece Hotare (Sursa: Determinarea vulnerabilității sistemului carstic din

Munții Pădurea Craiului, 2010. http://www.biharaqua.org/)

Figura 23. Harta utilizării terenurilor în perimetrul Vârciorog-Zece Hotare, Bihor, 2008 (Sursa: Brejea, R., Domuța, C., 2009)

CAPITOLUL 4. EFECTELE INTERVENȚIILOR ANTROPICE

Omul și mediul sunt entități inseparabile, existența omului fiind dependentă de mediu, iar factorii mediului – aerul, apa, solul etc. – fiind modificați de folosirea de către om.

Măsurile privind combaterea poluării aerului au început să ia amploare acum șapte secole, deși problema poluării se pune cu acuitate de doar câteva secole în urmă. În ceea ce privește cadrul legal, trebuie să începem prin a spune că acesta a fost inițiat în Anglia secolului XIII-lea (1273) printr-o măsură ce interzicea emisiile de fum rezultate în urma industriei cărbunelui, care în secolul al XVIII-lea a făcut din Marea Britanie, prima țară industrializată, de unde avea să înflorească o eră industrializată. Astfel în continuare în 1863, se interzicea producerea fumului ”rău mirositor și grețos”, dar nu era aplicat numai în țările puternic industrializate, ci și în cele în curs de dezvoltare.

Astfel în Polonia în anul 1959 s-a adoptat ”Legea ocrotirii atmosferei”, iar în S.U.A din 1967 funcționează ”Legea calității aerului”, iar ulterior aceasta apărând și în Japonia, în anul 1968, împreună cu ”Legea pentru controlul poluării atmosferice”. În țara noastră ”Legea privind protecția mediului înconjurător”, (nr. 9/20 iunie 1973), reglementează și problema păstrării calității aerului.

Cadrul instituțional s-a constituit pentru prina oară, cum era de așteptat tot în Marea Britanie, care a creat un minister special pentru problemele mediului înconjurător. De aceleași probleme se ocupă Oficiul Federal al Mediului Înconjurător în Germania, Consiliul Prezidențial pentru Calitatea Mediului Înconjurător în S.U.A etc.

În România, Ministerul Apelor și Protecției Mediului avizează normativele privitoare la protecția mediului înconjurător. Acțiunile concrete sunt îndreptate, în primul rând, în sensul micșorării emisiei de poluanți. Orice alte măsuri sunt venite de asemenea în ajutarea combaterii fenomenului de poluare a aerului, măsuri cum ar fi înălțarea coșurilor, dotarea acestora cu filtre pentru un aer cât mai curat, care să nu mai creeze stări insuportabile pentru locuitorii.

Omul și mediul sunt entități inseparabile, existența omului fiind dependentă de mediu, iar factorii mediului – aerul, apa, solul etc. – fiind modificați de folosirea de către om.

Pentru sol procesul generator de poluare este reprezentat de erodarea eoliană climatică, descompunerea de reziduuri de origine animal sau vegetală (cadaver, dejecții etc.). Agenții poluanți în acest caz sunt particulele minerale de argilă, oxizi de siliciu, particulele organice de natură vegetală și animal, gaze, substanțe odorante complexe. Solul este supus acțiunii poluării din aer și apă, acesta este locul de întâlnire a poluanților: pulberile din aer, gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferă se întorc pe sol; apele de infiltrație se întorc pe sol cu poluanți.

Munții Pădurea Craiului, se individualizează printr-un peisaj carstic remarcabil ca întindere, cât și ca amploare și varietate a formelor. Zonele carstice au o hidrologie și o morfologie distinctă rezultată ca urmare a solubilității rocilor și a porozității secundare bine dezvoltate. Trăsătura cheie a carstului e dezvoltarea unei rețele hidrologice subterane particulare.

Perturbarea oricăruia dintre aceste elemente poate genera impact asupra celorlalte.

4.2.Efecte negative

Pe acesată hartă a vulnerabilității conform estimării pesimiste sursele potențiale de poluare în majoritatea cazurilor sunt localizate pe zone cu vulnerabilitate foarte ridicată, sau mare, dar există câteva surse identificate care chiar în această interpretare apar în zone cu vulnerabilitate medie (de exemplu Valea Mișidului).

În cazul estimării pesimiste, zona studiată dispune de suprafețe cu vulnerabilitate foarte ridicată mult mai extinse, adică aproximativ 75% a suprafeței studiate este inclus în zone cu vulnerabilitate extrem de mare sau mare. Restul suprafețelor este caracterizat de o vulnerabilitate medie.

Recunoașterea și înțelegerea acestor perturbări, dar și importanța și vulnerabilitatea acestor interacțiuni dinamice trebuie să sprijine managementul eficient și conservarea acestor zone carstice.

Stâncăriile, pășunile și fenomenele carstice de suprafață sunt unități de peisaj de interes major. Acestea sunt reprezentate de către doline, văi scurte oarbe (ale căror ape se pierd în calcar prin ponoare, sorburi sau găuri de peșteri), platouri carstice, văi seci, lapiezuri, polii (depresiuni plane hidrografice închise, cu drenaj subteran), chei și defile.

Figura 24. Sursele potențiale de poluare prezentate pe harta vulnerabilității conform estimării

pesimiste (Sursa: Determinarea vulnerabilității sistemului carstic din

Munții Pădurea Craiului, 2010. http://www.biharaqua.org/)

Conținutul de humus al terenului din fosta carieră de bauxită este mult mai redus decât cel al solului din pădurea de fag vecină și a fost pus în evidență doar până la adâncimea de 30 de cm.

4.3.Efecte pozitive

În cazul hărții COP cu evaluare optimistă, în general pe platorurile carstice extinse cum ar fi Zece Hotare, platoul carstic Zgleamănu, respectiv zona Damiș apar zone vulnerabile succesive. În afara platourilor carstice zonele vulnerabile privind acviferele carstice reprezintă mai ales dolinele. Dintre cursurile majore de suprafață Pârâul Mniera reprezintă riscul cel mai însemnat din punct de vedere a vulnerabilității, deoarece acest curs este cursul de suprafață cel mai lung de pe zona carstică, astfel bazinul hidrografic ala cestuia fiind cel mai mare. Zonele cu risc extrem de mare, respectiv mare reprezintă aproximativ o treime a suprafeței totale cercetate.

Aproximativ jumătate din suprafața cercetată poate fi categorizată având vulnerabilitate medie. Indice de vulnerabilitate redusă sunt în zonele marginale a zonei cercetate, respectiv unele văi cum ar fi valea Mișidului (http://www.biharaqua.org/).

Distribuția surselor de poluare potențiale pe harta COP a vulnerabilității conform

estimării optimiste (Sursa: Determinarea vulnerabilității sistemului carstic din

Munții Pădurea Craiului, 2010. http://www.biharaqua.org/

Importanța realizării de cleionaje pe versanții fostei cariere de bauxite de la Zece Hotare, este susținută și de faptul că, molidul plantat în astfel de condiții a avut creșteri de la an la an, asigurate static, comparative cu creșterile determinate la molidul plantat pe un versant cu aceiași pantă, dar care nu a avut cleionaje (Brejea R., 2008).

În condițiile versanților amenajați cu cleionaje, numărul de plante la unitatea de suprafață a scăzut odată cu creșterea pantei. În anul 2006 în zona nivelată gradul de vegetație ierboasă a crescut astfel, 13 plante/m² în zona nivelată depresionară, 7 plante/m² în zona nivelată înaltă, 8 plante/m² pe intervalul amenajat cu cleionaje și 3 plante/m² pe versantul fără lucrări antierozionale , dar cu molid pe direcția curbelor de nivel (Brejea, R., Domuța, C., 2009).

CONCLUZII

În prezenta lucrare, Impactul activităților antropice în structura peisajului din platoul carstic Zece Hotare, am realizat o analiză de ansamblu, în primul rând asupra factorilor fizico-geografici ai regiunii analizate, ca ulterior să se treacă efectiv la cartarea propriu-zisă a elementelor de vegetație, cum sunt pădurile, elementele ce țin de rețeaua de așezări omenești, rețeaua hidrografică etc.

Cu ajutorul programului ArcGis 10.1, am realizat această bază cartografică, care pune în evidență modul de utilizare al terenurilor, dar și reprezentarea într-un mod mai precis a elementelor ce țin de elementele cadrului natural din zona analizată.

Condițiile climatice ale acestei regiuni au fost analizate în această lucrare, iar reprezentarea parametrilor analizați s-a făcut cu ajutorul programului Excel.

În ultimele decenii, schimbările calitative cumulate ale unor factori de mediu (sol, vegetație, apă, aer) la nivel local și regional au condus la degradarea calității mediului, la schimbarea structurii, funcționalității și fizionomiei peisajelor.

În această lucrare accentual s-a dorit a fi pus pe activitățile antropice, în special pe impactul acestora în cadrul unui platou carstic, Zece Hotare, din Munții Pădurea Craiului. Ideal ar fi fost ca peisajele naturale să se mențină în adevărata lor frumusețe, însă trebuie să recunoasțtem că dorința de exploatare si de descoperire este mult mai mare în ziua de azi, când ne numim o societate de consum.

BIBLIOGRAFIE

Brejea, R., Domuța, C., (2009), Refacerea și protecția terenurilor degradate din carierele de bauxite din Munții Pădurea Craiului, Editura Universității din Oradea, Oradea

Brejea R., (2008), Monitorizarea și reconstrucția ecologică a terenurilor la carierele de bauxita. Editura Politehnica Timișoara

Cocean, P., (1980), Carstul Munților Apuseni. Studiu de geografie aplicată, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca

Groza, Ghe., (1999), Vegetația Munților Pădurea Craiului. Studiu fitogenologic, ecologic și bioeconomic, Teză de doctorat, Cluj-Napoca

Mac I., (1990), Peisajul geografic – conținutul și semnificația științifică, rev. Terra, nr.1-4, București.

Mac I., (2003), Știința mediului, Editura Europontic, Cluj Napoca.

Marin I. și colab., (2002), Gestiunea durabilă a peisajelor geografice prin organizare și amenajare regională, Edit. Ars Docendi, București.

Moțoc, M. și colab. (1975), Eroziunea solului și metodele de combatere, Editura Ceres, București.

Ruge, Maria, Bacter, Ramona-Vasilica, Gîndu, Elena, Chiran, A., 2006 – Aspecte privind oferta și promovarea turismului și agroturismului în zona „Valea Iadului”, județul Bihor. Lucr. șt. U.S.A.M.V. Iași, vol. 49, seria Agronomie

Ruge, Maria, Bacter, Ramona-Vasilica, Bacter, C.F., Gîndu, Elena, Chiran, A., 2007 – Caracteristici natural –geografice ale zonelor turistice și agroturistice din județul Bihor. Lucr. șt. U.S.A.M.V. Iași, vol. 50, seria Zootehnie.