Identificarea de Alternative de Politici Publice Pentru Rezolvarea Problemei Somajului la Nivelul Municipiului Gherla
Cuprins
Introducere
PARTEA TEORETICĂ
Capitolul 1: Considerații generale privind politicile publice
Definirea conceptului de “politică publică”
1.2. Definirea problemelor de politică publică
1.3. Reforma și necesitatea formulării politicilor publice
1.4. Actorii de politică publică
1.5. Stabilirea agendei publice și formularea politicilor publice
Capitolul 2: Șomajul, un fenomen al societății aflat în tranziție
2.1. Evoluția șomajului în România
2.2. Indicatorii șomajului
2.3. Structura și tipurile de șomaj
2.4. Cauzele șomajului
2.5. Consecințele șomajului
Capitolul 3: Politici publice în ceea ce privește șomajul
3.1. Măsuri pentru reducerea și combaterea șomajului=
3.2. Ocuparea și șomajul
3.3. Șomajul și măsurile anti-șomaj din alte țări
PARTEA PRACTICĂ: Studiu de caz privind șomajul în Municipiul Gherla
Capitolul 4: Identificarea de alternative de politici publice pentru rezolvarea problemei șomajului la nivelul Municipiului Gherla
4.1. Șomajul la nivelul Municipiului Gherla. Prezentare generală
4.2. Perspectiva cetățenilor Municipiului Gherla asupra șomajului și asupra politicilor publice existente
4.2.1. Eșantionul și structura acestuia
4.2.2. Aplicarea instrumentelor de cercetare pe eșantion
4.2.3. Analiza și interpretarea datelor
4.2.4. Analiza ipotezei de lucru
Concluzii preliminare
4.3. Analiza secvențială a alternativelor de politici publice pentru Municipiul Gherla
Concluzii finale
Bibliografie
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Introducere
Prezenta temă a fost aleasă deoarece in Municipiul Gherla, șomajul este o problemă reală, din cauza faptului că o serie de unități industriale precum: fabrica de sticlă, fabrica de cărămidă, fabrica de chibrite, și-au încheiat activitățile, iar oamenii au fost nevoiți să rămână în șomaj, din lipsa locurilor de muncă disponibile pe plan local, acesta fiind principalul motiv care m-au determinat să caut soluții pentru rezolvarea șomajului, ținând cont de condițiile sociale, economice și politice de la nivelul Municipiului Gherla.
Prezenta lucrare este structurată în patru capitole. Primele trei constituie partea teoretică a lucrării și ele încearcă să sintetizeze principalele noțiuni teoretice cu privire la politicile publice și analiza acestora, șomajul ca fenomen social precum și polticile publice privind șomajul din țara noastră și alte țări, dar și principalale politici europene în domeniu.
Aceste prime trei capitole servesc drept bază de pornire teoretică pentru cercetarea ce va fi cuprinsă în studiul de caz, respectiv capitolul 4 al prezentei lucrări și care se va intitula: „Identificarea de alternative de politici publice pentru rezolvarea problemei șomajului la nivelul municipiului Gherla”. Acest capitol are la rândul lui 3 subcapitole fiecare având rolul lui bine determinat și anume:
– primul subcapitol face o scurtă prezentare generală a șomajului din municipiul Gherla corelat cu multe din noțiunile teoretice studiate în prima parte a lucrării.
– cel de-al doilea subcapitol cuprinde aplicarea unui chestionar asupra unui anumit eșantion de șomeri din Municipiul Gherla prin care se dorește atât informarea asupra fenomenului din perspectiva de fapt cât și eventual să identifice soluții cu ajutorul cetățenilor.
– cel de-al treilea subcapitol cuprinde o amplă analiză prinvind soluții alternative pentru rezolvarea în totalitate a acestei probleme, respectiv de creștere a cererii forței de muncă din Municipiul Gherla prin diverse mijloace și cu sprijinul diferiților actori publici.
Așadar întrebarea de cercetare a prezentei lucrări este: „cum poate fi redus șomajul în Municipiul Gherla?” Ipotezele de cercetare sunt formulate: din perspectiva cetățenilor precum și din perspectiva proprie, prin identificarea de alternative de politici publice la cele actuale.
Metodele de cercetare folosite în prezenta lucrare sunt: chestionarul, analiza de conținut și analiza SWOT (concluziile finale).
Capitolul 1: Considerații generale privind politicile publice
Definirea conceptului de “politică publică”
Termenul de “politică publică” a fost adoptat în limbajul curent al României relativ târziu, undeva la sfarșitul anilor ’90. Există totuși o neclaritate asupra sferei de cuprindere a acestei noțiuni, deoarece termenul este împrumutat din limba engleză (policy), iar în limba română politica înseamnă campanii electorale, activitatea partidelor politice etc. Prin urmare, țara noastră a preferat să utilizeze sensul termenului de politică publică, provenit din limba franceză (politiques publiques).
Politicile publice sunt acțiuni intenționate, desfășurate sau ordonate după un anumit program și care vizează atingerea unor scopuri sau obiective. O politică nu înseamnă doar adoptarea unor soluții la o problemă, ci și implementarea acestor soluții pentru conturarea alternativelor, în cazul în care efectele scontate nu se produc.
O politică publică este o rețea de decizii legate între ele privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor și a resurselor alocate pentru atingerea lor în situații specifice.
În primul rând, o politică publică este alcătuită dintr-o serie de măsuri concrete, care dau substanța politicii publice, traseul constitutiv al acesteia fiind punctat de diverse decizii. În al doilea rând, politica publică se definește printr-o serie de forme de alocare a resurselor, a căror natură poate fi mai mult sau mai puțin autoritară și în care măsurile de constrângere folosite de organele statului pentru a determina o anumită persoană să-și îndeplinească obligațiile, sunt mereu prezente. Totodată, înscrierea într-un cadru general de acțiune a unei politici publice, în care are scopuri și obiective precizate, stabilite în funcție de interese, valori și norme, permite distingerea între aceasta și o măsură izolată.
Politicile publice sunt acțiuni realizate de către Guvern, la nivel central sau local, ca un răspuns la problemele apărute dinspre societate. Vorbim despre politici publice în cazul în care o autoritate publică centrală sau locală, cu ajutorul unui program de acțiune, încearcă să modifice mediul economic, cultural sau social.
Conceptul de politică publică cunoaște o multitudine de definiții, pornind de la cea mai simplistă, până la cea mai complexă, însă cu toate acestea, în ceea ce privește abordarea unei politici publice, locul comun îl va constitui caracterul reducționist al sensurilor care i s-au atribuit noțiunii. Cele mai des întâlnite asocieri de acest tip sunt politicile ca decizii ale Guvernului, politicile ca programe, ca produse sau ca rezultat, politicile publice ca denumiri ale unor domenii de activitate sau politicile ca teorii sau modele.
Se poate afirma că ceea ce reprezintă o politică publică este un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate responsabilă care au scopul de a concepe unele măsuri de stimulare a creșterii economice, precum și de a îmbunătăți condițiile de viață ale cetățenilor. Aceasta prevede o corelare a experienței acumulate în urma experiențelor lor instituționale și personale, iar uneori poate lua forma reglementărilor ce determină mediul economic și social.
În ceea ce privește procesul de elaborare a politicii, trebuie înțeles faptul că el poate fi văzut atât ca un proces analitic cât și unul politic.
Din punctul de vedere al procesului analitic, elaborarea politicii reprezintă căutarea de soluții pentru problemele existente, făcându-se apel la raționalitate pentru a se îndeplini scopurile publice. În această situație, definirea corectă a problemei, identificarea și analiza unor soluții adecvate, precum și selectarea celei mai bune alternative pentru rezolvarea problemei, reprezintă cheia procesului de elaborare a politicii.
Din punctul de vedere al procesului de elaborare al politicii, văzut ca proces politic, atenția va cădea pe dezacorduri și conflicte asupra luptelor pentru a controla procesul de luare a deciziei, urmărind interesul propriu, precum și pe eforturile de a defini scopurile publice.
Există mai multe tipuri de analize și mai multe perspective din care acestea pot fi făcute cu privire la identificarea politicilor publice. Există pe de o parte analize: normative, legale, logice și empirice, fiecare având rolul ei dar și analize strategice și secvențiale. Din punct de vedere al analizei lucrarea de față este una ce abordează o analiză empitică și în același timp strategică privind politicile publice în domeniul șomajului.
Definirea problemelor de politică publică
Problema de politică publică este o situație ori condiție, generatoare de satisfacții sau nevoi, corecția lor necesitând intervenția guvernamentală. În cazul în care o situație anume este considerată ca fiind una normală, inevitabilă sau o responsabilitate individuală, aceasta nu reprezintă o situație problematică, astfel încât nici o acțiune guvernamentală nu va fi inițiată.
Deși mecanismele și mijloacele prin care o anumită categorie de probleme vin în atenția autorităților publice nu sunt deloc simple, de cele mai multe ori acestea sunt acceptate ca atare. Existența unei probleme sociale poate rezulta fie din deficiențele obiective ale unei societăți, fie din decizia subiectivă a celor care, în numele societății, desemnează un fenomen ca fiind o problemă socială.
Problemele de politică publică reprezintă acele nevoi umane, indiferent de modalitatea prin care sunt identificate și care nu pot fi satisfăcute prin intermediul pieței. Multe din respectivele probleme sunt controversate, acestea rezultând din evenimente care afectează în mod diferit populația, dar nu toate acestea devin publice.
Când o problemă de politică publică este însușită din punct de vedere social, cu privire la problema respectivă va apărea un proces de responsabilizare din partea unui segment sau altul al societății. O problemă este definită de un grup ca ținând de o intervenție publică, deoarece acest grup poate avea autoritatea și capacitatea de a o promova ca atare. Nu se poate impune ca o acțiune publică să fie angajată așa încât să se facă ceva cu privire la acea problemă.
Foarte rar se întâmplă ca definiția inițială a unei probleme anume să rămână invariabilă și stabilă, aceasta având toate șansele să iși modifice pe parcurs conținutul și termenii sau poate să fie reajustată.
Odată ce problema publică a fost adusă la cunoștința autorității publice, aceasta are obligația de a alege din gama de răspunsuri posibile pe care poate să le ofere în raport cu o cerere de înscrie pe agendă. În acest stadiu, opțiunile considerate nepotrivite dintr-un anumit motiv sau neacceptate de către actorii politici influenți, vor fi eliminate.
Înscrierea cererii poate fi refuzată, astfel autoritatea publică are posibilitaea de a adopta o tactică indirectă de refuzare sau poate formula un refuz frontal. Ea poate să acționeze asupra problemei respective prin închiderea sau dezamorsarea acesteia. Asupra grupurilor de identificare sau de atenție și asupra antreprenorilor, acțiunea sa se poate extinde, astfel încat să se evite adoptarea unei poziții cu privire la problema propriu zisă, prin scurtcircuitarea acestora pentru a se adresa direct grupurilor, prin discreditarea liderilor etc.
O altă alternativă este cea de a răspunde favorabil la cerere, astfel autoritatea publică va face dovada unei atenții pozitive, modulându-și acțiunea concretă în mod tactic. În acest fel ea transmite un semnal simbolic, invoca o constrângere care să poată permite evitarea acțiunii, amâna examinarea problemei, stabilește o procedura de soluționare a problemei, fără nici un angajament cu privire la conținut etc.
Dacă tot vorbim despre definirea politicilor publice este foarte important de știut care este ciclul unei politici publice, respectiv care este șirul stadiilor și etapelor procesului de înfăptuire a politicii respective.
a) Stabilirea agendei -> b) Formularea politicilor -> c) Luarea deciziilor -> d) Implementarea politicilor -> e) Evaluarea politicilor -> a) Stabilirea agendei
În acest model, stabilirea agendei privește procesul prin care problemele ajung în atenția publicului și a instituțiilor guvernamentale; formularea politicilor privește procesul prin care sunt definite, evaluate, acceptate sau respinse politicile alternative de soluționare a unei probleme aflate pe agendă; luarea deciziilor este procesul prin care instituțiile guvernamentale adoptă o anumită alternativă pentru soluționarea unei probleme; implementarea este procesul prin care instituțiile guvernamentale aplică politica, fac trecerea de la decizie la practică; iar evaluarea este procesul prin care rezultatelel politicilor sunt monitorizate și evaluate, rezultatele sale putând consta în reconceptualizarea problemei și soluțiilor propuse.
Reforma și necesitatea formulării politicilor publice
În România, domeniul politicilor publice încă resimte efectele perioadei comuniste, când în locul unei premise a statului bunăstării, există un mecanism de control social. Efectele perioadei respective se reflectă în ziua de azi prin faptul că politicile sociale crează o oarecare dependență față de stat.
Reforma formulării politicilor publice se referă la o modificare a presupunerilor pe care se fundamentează activitatea administrației publice, iar îmbunătățirea sistemului administrativ reprezită adoptarea unei viziuni anume, în ceea ce privește conceptul de bun sau de rău în administrație.
Modalitatea prin care sunt formulate politicile publice constă într-un set de proceduri corespunzătoare unui mod de organizare la nivelul administrației publice.
Scopul politicilor publice este acela de a furniza într-un mod cât mai eficient, bunuri publice. Eficiența politicilor publice depinde de două procese centrale, primul fiind relația politică dintre furnizorii de bunuri publice, adică autoritățile publice ca entități organizaționale, și constituenții cărora li se adresează bunul respectiv, iar al doilea proces fiind cel economic, adică prin care bunul este efectiv furnizat.
Nu putem vorbi de reforma formulării politicilor publice fără să știm mai întâi, despre necesitatea politicilor publice, întrucât prin politicile publice, statul intervine în activitatea economică și socială. Rațiunile acestei inervenții se pot grupa în două mari categorii:
I – prin politicile publice se intervine pentru a corecta acțiunea pieței libere: căci piața are limitări, neîmpliniri, imperfecțiuni. În mod obișnuit, patru astfel de imperfecțiuni ale pieței sunt menționate:
a) bunurile publice – împiedicarea comportamentului de „blatist”, stimularea comunităților locale de a găsi modalități pentru a gestiona bunurile și serviciile publice astfel încât toți să beneficieze și să contribuie în mod egal la ele.
b) monopolurile naturale – acestea există când fie competiția nu există, fie când ea nu este eficientă (spre exemplu: o singură firmă poate produce un bun la un cost mai mic decât dar ar exista competiție. În astfel de cazuri firmele mari produc mai ieftin, domină piața, iar cele mici dau faliment și se instaurează monopolul asupra producerii și furnizării unui bun). Așadar, este rolul statului să sprijine micii intreprinzători.
c) externalitățile – o externalitate este un impact (fie el pozitiv sau negativ) care rezultă dintr-o acțiune (privitoare la producerea sau consumul unui bun) și care afectează pe cineva care nu a consimțit la ea prin participarea într-un schimb voluntar.
d) asimetria de informație – informația este un bun public: consumului ei se caracterizează prin nerivalitate. Problema care apare este cea a exclusivității. Există situații în care cantitatea de informație privitoare la un bun de care dispun persoanele este diferită. Atunci este necesară o politică guvernamentală: informația este oferită de către instituțiile guvernamentale sau se solitică celor care oferă bunurile prezentarii informației relevante către clienții lor.
II – prin politicile publice sunt promovate valorile acceptate social, de pildă valorile importante într-o societate democratică modernă (libertatea, egalitatea, dreptatea, drepturile persoanelor). Valorile acceptate social nu trebuiesc limitate strict la a identifica libertățile, ci la eficiența cu care acestea sunt aplicate. Spre exemplu ne putem gândi numai la câteva dintre politicile promovate în societățile moderne: care asigură educația de bază (mai mult, în foarte multe țări statul susține -parțial de cele mai multe ori- educația la un nivel mai înalt decât cel de bază); cele privind protecția socială a salariaților și a pensionarilor, cele privind asigurările sociale de sănătate, cele privind scăderea ratei șomajului (ocuparea forței de muncă) etc.
Actorii de politică publică
Politicile publice sunt realizate de către subsistemele administrative, alcătuite din actori ce se confruntă cu o problemă publică. Termenul de “actor”, include atât actori din structurile de stat cât și actori din sfera socialului, unii fiind mult mai implicați în procesul administrativ, în vreme ce alții sunt simpli spectatori.
În studiul politicilor publice, unul din termenii tentanți este acela al autorilor acestora (policy makers). Acesta exprimă o rezonanță destul de clară, făcând referire la un grup cunoscut de decidenți care, în mod intenționat, determină cursul unei acțiuni, urmărind, în același timp și anumite facilități, aceasta nefiind neaparat și maniera în care văd lucrurile cei ce sunt considerați a fi autori ai politicii.
Atât indivizii, cât și grupurile pot fi actori implicați în procesul politicilor publice, numărul lor variind în funcție de țară, sector ori domeniu, putându-se modifica de-a lungul timpului.
În ceea ce privește participanții în procesul politicilor publice, se poate distinge între participanții din interiorul și exteriorul sistemului politico-administrativ următoarele categorii: Guvernul, Parlamentul, grupurile de interese, înalții funcționari, cercetătorii și consultanții, partidele politice și opiniile publice. O altă distincție a actorilor de politică publică îi împarte pe aceștia în: oficialii aleși (membri ai executivului și ai legislativului), grupurile de interese, grupurile de cercetători, precum și mass-media. Primele două categorii aparțin statului, în vreme ce ultimele categorii aparțin societății, rolul acestora în ciclul politicilor publice fiind diferit.
Cel mai important rol în procesul politicilor publice îl are executivul, Guvernul sau cabinetul, intervenind în elaborarea, implementarea și evaluarea acestora, însă puterea de care dispune variază în funcție de regimul politic existent în țara respectivă. În regimurile prezidențiale, executivul are sarcina de a convinge Congresul să-i accepte propunerile, în vreme ce în sistemele parlamentare, rolul de a dispune de o majoritate confortabilă în cadrul Parlamentului pentru ca propunerile înaintate acestuia să fie aprobate și să rămână în forma inițială, îi revine Guvernului. Acesta deține un rol semnificativ și în faza de implementare, datorită funcției sale de conducere a organelor administrației publice.
Rolul legislativului este unul secundar, însă aprobarea proiectelor de legi înaintate de executiv este de competența acestuia. Tot prin intermediul acestui aparat, anumite probleme ajung mai ușor pe agenda publică. În sistemele parlamentare, în cazul în care guvernul dispune de majoritate în cadrul parlamentului, procedura legiferării devine una formală, dar dacă executivul are o reprezentare slabă, organele legislative sunt cele care vor influența propunerile guvernului. Parlamentul are o capacitate de influențare limitată de caracterul prea tehnic al propunerilor, uneori parlamentarii neavând expertiză suficientă pentru a analiza, din punct de vedere tehnic, aceste propuneri.
Oficialii numiți, participă în mod direct la procesul de implementare, motiv pentru care se impune o expertiză în domeniu și o dovadă de mult profesionalism. Având în vedere că practica semnalează deficiențe pe acest plan, în majoritatea cazurilor, această categorie de oficiali apelează la un caz asemănător celui cu care se confruntă în rezolvarea unei probleme de politică publică de unde rezultă un proces decizional haotic. Din perspectiva tiparelor comportamentale a funcționarilor publici, studiile identifică trei tipuri de funcționari responsabili cu execuția politicilor publice și anume: birocratic, angajat politic și pragmatic.
În perioada contemporană, funcționarii de rang înalt, reprezintă pioni importanți în procesul politicilor publice, datorită complexității problemelor de guvernare. Legislativul și executivul apelează deseori la experiența funcționarilor pentru transpunerea în practică a opțiunilor proprii în ceea ce privește politicile publice.
În majoritatea statelor, grupurile de interese, reprezintă mijlocul principal de reprezentare a opiniilor publice și de aducere a acestora în fața autorităților guvernamentale. Grupurile de interese pot să pună la dispoziția oficialilor guvernamentali, informații, expertize, precum și resurse financiare importante. Modul în care guvernele fac acest lucru, poate varia de la angajamente aproape formale, în care grupurile de interese sunt chemate să facă parte din anumite comisii guvernamentale ori comitete și până la angajamente ocazionale, prin care oficialii cheamă grupuri de interese, pentru a-și exprima opiniile.
Grupurile de universitari, cercetători și consultanți sunt alcătuite din persoane care activează în cadrul universităților, institutelor de cercetare, firmelor de consultanță și în cadrul “think tank-urilor”, care reprezintă organizații independente angajate în procese de cercetări multidisciplinare, cu scop de influență asupra politicilor publice.
Rolul amplificatorului de probleme publice sau al unor soluții promovate de anumite grupuri de interese este jucat de către mass-media, care, în același timp, reprezintă o oportunitate pentru ca diferite probleme să fie făcute publice. Mass-media este considerată ca fiind “câinele de pază al democrației” sau a patra putere în stat, rolul presei în materie de politici publice fiind unul controversat. Într-o concepție comună, aceasta este legătura primordială dintre stat și societate, poziție care îi favorizează accesul la agenda administrației publice, la influența acesteia, cât și a opiniei publice.
Alegătorii au un rol redus în procesul formulării politicilor publice, aceștia nefiind în mod direct implicați, ci prin intermediul reprezentanților lor, care, cu toate că țin cont de opinia publică atunci când formulează politicile, pot fi dominați de către experții din anumite domenii.
Un rol semnificativ, dar indirect, asupra politicilor publice, în general, îl au partidele politice prin intermediul membrilor acestora, care se află în sistemul executiv, dar și în cel legislativ. În România, majoritatea membrilor partidelor politice nu exprimă un interes ridicat față de ideologia partidului de care aparțin. Aceștia sunt mai degrabă preocupați de interesele proprii și mai ales de dorința de a se afla la putere, lucru care le ușurează accesul la resurse.
1.5. Stabilirea agendei publice și formularea politicilor publice
În fiecare societate există sute de probleme pe care cetățenii le consideră importante, de care ei sunt preocupați și consideră că instituțiile de management public (fie ele centrale sau locale) ar trebui să le acorde atenție. De exemplu, principalele probleme cu care se s-a confruntat de-a lungul timpului societatea românească sunt: șomajul, corupția, evoluția economiei, nivelul taxelor și impozitelor, impozitului asupra profitului reinvestit etc.
Dintre componentele agendei publice, numai unele ajung în atenția guvernării ele acătuind agenda formală sau instituțională.
Agenda formală sau instituțională este lista subiectelor sau problemelor cărora oficialii guvernamentali sau persoanlele asociate strâns cu aceștia le acordă o atenție serioasă la un anumit moment. Ea poate fi concretă, care conține reglementări pe fiecare domeniu de activitate, ori generală, care cuprinde numai credințe cu privire la existența și importanța unei probleme, la modul cum poate fi ea abordată, concepții asupra cauzelor ei, soluții posibile etc.
Stabilirea sau construirea agendei este procesul prin care cerințele diverselor grupuri din cadrul populației sunt traduse în problemele care se află în competiție pentru a obține atenția persoanelor cu funcții publice.
Pentru construirea unei agende este nevoie de identificarea surselor problemelor, întrucât intrarea unei probleme pe agendă depinde de:
– nivelul de dezvoltare economică și tehnologică a societății respective;
– caracteristicie instituțiilor și actorilor care participă la procesul de elaborare a politicilor publice;
– ideile, simbolurile, metaforele cu care este asociată această problemă;
Stabilirea agendei implică:
a) inițierea problemei;
b) specificarea soluțiilor pentru acea problemă;
c) extinderea sprijinului pentru acea problemă;
d) intrarea problemei pe agenda instituțională;
Definirea problemei este iarăși foarte importantă fiind procesul prin care o problemă, odată intrată pe agendă, devine preocuparea instituțiilor, grupurilor și persoanelor interesate. Ea este explorată, bine formulată și chiar cuantificată și uneori i se dă o definiție provizorie accepatabilă în care sunt specificate cauzele, consecințele, componentele ei.
Formularea politicilor este procesul prin care sunt definite, evaluate, acceptate sau respinse politici alternative de soluționare a unei probleme aflate pe agendă.
Asta nu înseamnă că formularea este rezultatul unui singur factor, ci pot exista mai mulți factori sau grupuri care vor produce propuneri complementare sau concurente. Chiar dacă problema nu este foarte bine definită, formularea politicilor publice poate începe, fără ca cei care sunt angajați în acest proces să aibă contact cu grupurile afectate.
Deși obiectul de activitate al agențiilor guvernamentale este adesea formularea politicilor, totuși aceasta nu aparține neapărat unei instituții. De cele mai multe ori sunt consultați cei care pierd ca urmare a aplicării politicii, întrucât procesul nu este întotdeauna neutru, în sensul că de cele mai multe ori există cineva care câștigă și cineva care pierde datorită aplicării politicii.
Mai trebuie menționate și criteriile de alegere care reprezintă mecanisme de a evalua comparativ politicile propuse ca soluții pentru o problemă.
În privința alternativelor, alegerea unei politici presupune examinarea alternativelor și compararea lor. Este necesar să distingem între mai multe procese care sunt implicate în acest loc:
1. Generarea alternativelor – diferă în funcție de tipul de politică publică specificată în agenda publică (aici mă refer la modalitatea de exprimare a acesteia, dacă ea are soluții concrete sau soluții generale)
2. Acceptarea și respingerea alternativelor;
3. Formularea unei „liste scurte” de alternative;
Capitolul 2: Șomajul, un fenomen al societății aflat în tranziție
Evoluția șomajului în România
În țara noastră, fenomenul șomajului, mascat fiind până după revoluția din 1989, a început să se manifesteze semnificativ, începând cu anul 1991, pe termen lung acesta înregistrând o alură crescătoare. Din pricina restrângerii activității economice, în perioada 1991-1994, șomajul a crescut continuu, atingând în luna martie al anului 1994, când aproape 1,3 milioane de persoane nu aveau un loc de muncă, un procent de 11,4% din populația țării. Tendința de diminuare a șomajului a fost antrenată în scurta perioadă de relansare economică din anii 1995-1996.
Anul 1997 a marcat accelerarea restructurării, mai ales în industria minieră și în cea prelucrătoare, acesta fiind costul reînscrierii șomajului pe curbura ascendentă, contribuind la aceasta și apariția unor reglementări mai permisive în domeniul concedierilor colective, ceea ce a dus la favorizarea disponibilizărilor masive. Rata șomajului a cunoscut o reducere considerabilă începând cu anul 2000, datorită reluării creșterii economice, urmând ca în anul 2005, aceasta să ajungă la un procent de 5,9%.
Creșterea economică din anii 2000 și 2001, a dus la diminuarea șomajului, astfel încât rata acestuia în anul 2000 era de 11,9%, iar în 2008 de 6,9%.
Comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, dacă este să studiem cu atenție Figura 1 (ce cuprinde analiza comparativă a ratei șomajului din perioada 1999-2010), putem observa cum evoluția ratei șomajului a avut un trend ușor ascendent pentru România, după aderarea la Uniunea Europeană. Totuși, spre deosebire de alte state europene, nivelul ratei șomajului din România este destul de scăzut.
La nivel teritorial, ponderea cea mai mare a șomerilor neîndemnizați o regăsim în județe precum Vaslui (11,41%), Mehedinți (11,02%), Teleorman (10,67%), Alba (10,39%), Dolj (10%), în vreme ce ponderea cea mai scăzută o avem în Ilfov (1,82%), Timiș (1,89%), București (2,04%), Arad (3,44%) și Cluj (3,61%).
Figura 1. Analiza comparativă a ratei șomajului din perioada 1999-2010 a statelor U.E.
Chiar dacă România a devenit membră a Uniunii Europene, rata șomajului nu a suferit modificări semnificative, deși a avut un ușor trend ascendent, dar nu precum cea din Bulgaria sau Polonia. (Figura 2)
Figura 2. Evoluția ratei șomajului în România
Trebuie menționată și cea mai recentă evoluție a ratei șomajului și anume cea din anul precedent când, comparativ cu alte state, țara noastră s-a situat printre țările cu cele mai reduse rate ale șomajului din Uniunea Europeană.
Figura 3. Rata șomajului în Uniunea Europeană (iulie 2013 – august 2013)
În ceea ce privește structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional (77,3%) constituie cea mai mare pondere a persoanelor, care, în vederea găsirii și ocupării unui loc de muncă, se adresează agențiilor județene de ocupare a forței de muncă, urmând apoi cei cu nivel de instituire liceal și post liceal, cu un procent de 17,6%, iar cei cu studii universitare, reprezentând doar 5,1%.
Din punctul de vedere al șomajului, în ceea ce privește structura acestuia, la sfârșitul lunii decembrie a anului 2013, numărul celor aflați în șomaj de cel mult 6 luni este cel mai mare, reprezentând 61,5% din totalul șomerilor înregistrați, următoare fiind categoria celor aflați în șomaj între 6 și 12 luni, cu un procent de 19,6% și cea a șomerilor aflați în șomaj de peste 12 luni, cu un procent de 18,9%.
În România, piața muncii a fost caracterizată pe parcursul întregului an 2013 de o rată constantă, cu o creștere ușoară în luna decembrie, media anuală fiind de 7,0%.
În ceea ce privește distribuția șomerilor pe grupe de vârstă ea este una foarte importantă din perspectiva analizei de conținut ce v-a avea loc în a doua parte a prezentei lucrări. (Figura 4)
Figura 4. Distribuția șomerilor pe grupe de vârstă la data de 28.03.2013
Indicatorii șomajului
Neocuparea sau șomajul, cuprinde totalitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Astfel, forța de muncă este formată din totalitatea angajaților și șomerilor. Persoanele care nu au avut serviciu și nici nu sunt în căutarea unuia, sunt calificate ca fiind în afara forței de muncă.
Datele privind durata șomajului, pun în evidență o scădere substanțială a acestuia. Trebuie menționat faptul că nivelul mediu al ajutorului de șomaj este de aproximativ o treime din salariul mediu, ceea ce constituie un factor stimulativ al procesului de căutare a unui loc de muncă. Cu toate acestea, circa un sfert din numărul total al șomerilor, reprezintă un grup stagnant, cu o durată de șomaj mai mare de doi ani.
Concedierile în masă sau așa numitele reduceri masive ale numărului de salariați, au însoțit permanent perioadele transformărilor economice, însă acest fapt face dificilă manifestarea unei oarecare mobilități profesionale, iar ca și o concluzie, pe termen scurt, concedierile în masă sunt extrem de costisitoare.
Există și cazuri în care cifrele referitoare la șomaj sunt mai mari decât cele reale. Unul dintre ele este situația în care unele persoane primesc ajutor de șomaj, dar în realitate acestea nu sunt în căutarea unui loc de muncă. Tot în această categorie pot fi incluși și cei care sunt mulțumiți cu ajutorul de șomaj sau ajutorul părinților. O altă situație este cea a persoanelor care refuză consecutiv mai multe oferte de muncă, în speranța că vor găsi ceva mai bun, sau persoanele care au serviciu, dar preferă să pretindă că nu au. Indivizii care au mai multe locuri de muncă sau care prestează ore suplimentare pot fi incluși și ei în aceste cazuri excepționale. Acest lucru înseamnă că cifrele referitoare la șomaj, supraestimează în fapt lipsa locurilor de muncă în economie.
Există și locuri de muncă vacante, dar care nu pot fi ocupate din pricina lipsei sau inexistenței personalului calificat.
Structura și tipurile de șomaj
România prezintă o serie de caracteristici similare celorlalte țări aflate în tranziție, adică o pondere mai mare a celor cu calificare scăzută și respectiv un procentaj mai redus a celor înalt calificate. Astfel, ponderea șomerilor este mai mare decât cea a muncitorilor salariați, similar fiind și cazul absolvenților de liceu și ai celor de învățământ superior. Se apreciază și din acest punct de vedere că nepotrivirea dintre cererea și oferta de pe piața muncii, reprezintă una dintre cele mai importante probleme referitoare la fenomenul șomajului din România și bineînțeles de la nivelul municipiului Gherla.
Apariția șomajului, precum și creșterea sau diminuarea acestuia, au fost și sunt în continuare influențate de anumite cauze, care dau naștere unor forme particulare de șomaj, cum sunt șomajul fricțional, ciclic, sezonier, structural, tehnologic, intermitent etc.
Șomajul fricțional presupune că va exista întotdeauna un anumit număr de șomeri, chiar și când cererea agregată este suficient de mare, ori când calificarea celor fără serviciu ar putea să se potrivească cu cerințele locurilor de muncă vacante. În permanență există persoane care intră pentru prima dată în câmpul muncii, care își părăsesc actualul loc de muncă pentru a căuta altul nou, persoane care sunt în curs de schimbare a locului de muncă sau care, după o perioadă de absență, intră din nou în rândul mâinii de lucru. În mod similar și angajatorii sunt în permanentă căutare de persoane care să le înlocuiască pe cele care pleacă sau care ies la pensie, fie pe salariații pe care îi au la dispoziție cu alții mai buni. În consecință, pe piața muncii va exista mereu un șomaj fricțional, în sensul că nu toate persoanele care caută un loc de muncă vor găsi sau accepta unul la un moment dat și respectiv, nu toți cei care angajează mână de lucru își vor completa toate posturile vacante.
În ceea ce privește șomajul ciclic, acesta este dependent de fluctuațiile ciclice pe termen mediu. În perioadele conjuncturale favorabile, în bună măsură el se resoarbe, în vreme ce în cele defavorabile, dimensiunile acestuia sporesc. Creșterea ratei șomajului peste nivelul ratei naturale este rezultatul recesiunilor înregistrate în activitatea economică. Numeroși specialiști sunt de părere că scăderea cererii agregate este principala cauză a șomajului ciclic.
Șomajul sezonier, este cel specific activităților economice influențate de către factorii naturali, aceasta repercutându-se și asupra cererilor de muncă. De regulă, acesta este un șomaj de durată relativ scurtă.
Consecința adâncirii diviziunii muncii, a structurării pieței muncii și respectiv a specializarii activităților economice, este șomajul structural. Modificările structurale pot să apară la nivel de economie națională, dar și la nivel regional, astfel încât pot apărea discordanțe între calificările care se cer și cele de care dispun ofertanții de muncă. Trei la număr sunt factorii care au făcut ca șomajului structural să ia amploare și anume: rapiditatea cu care apar modificările în cererea și oferta de servicii și bunuri în economie, gradul de concentrare regională a activităților economice, lipsa diversității producției și a serviciilor, precum și imobilitatea, care este o caracteristică specifică majorității ofertanților de muncă.
Șomajul tehnologic, coincide cu înlocuirea tehnicilor și tehnologiilor vechi cu unele de actualitate. Asftel de operațiune este condiționată atât de procesul de centralizare al capitalului și de concentrare a producției, cât și de trecerea de la ramurile propulsatoare ale vechiului mod tehnic de producție la cele noi.
Din punctul de vedere al șomajului intermitent, rezultă că motivele apariției acestuia sunt legate de insuficiența mobilității mâinii de lucru, precum și decalajele între calificările disponibile și cele cerute. Aceasta reprezintă și o consecință a practicării contractelor de angajare pe perioadă scurtă, care decurg din incertitudinea afacerilor, dar și din dorința utilizatorilor de a pune presiuni pe sindicate și pe salariați.
Cauzele șomajului
Șomajul reprezintă acel fenomen economic, creator al unei suprapopulații relative, acesta fiind o urmare a progresului mai rapid al elementului material față de cel uman. Cu toate acestea, rata șomajului depinde, pe de-o parte de politica salarială actuală, iar pe de altă parte de funcția cererii de muncă. Există numeroase cauze ale șomajului, fiecare necesitând o abordare specifică pentru a putea fi încadrată în mediul general al fenomenului și în același timp pentru o eventuală identificare a soluțiilor pentru aceasta.
Una din cele mai importante cauze care a dus la creșterea ratei șomajului este actuala criză financiară. Această undă de șoc a crizei s-a răspândit dinspre țările dezvoltate, către cele emergente, astfel resimțindu-se chiar și în activitățiile companiilor din România. Criza economică a provocat mari scăderi de producție în sectorul auto, siderurgic, a afectat piața materialelor de construcție chiar și domeniul IT. Totodată, se observă o cădere a prețurilor și pe piața imobiliară, domeniul bancar fiind și el afectat.
Printre principalele cauze ale șomajului, se regăsește slaba creștere economică, deoarece evoluția ei impune reconversiuni de activitate destul de importante și o mobilitate mai mare a lucrărilor, astfel că tehnicile de producție necesită adaptarea la noul preț al energiei, astfel încât să poată face concurență țărilor plătitoare de salarii mai scăzute și să realizeze adaptarea la noile tehnici.
În lipsa unei strategii bine corelate în adoptarea monedei europene, extinderea zonei euro în țările candidate, poate să genereze un fenomen de puternică creștere a migrației forței de muncă. În ceea ce privește fenomenul emigraționist, creșterea sau scăderea lui va avea loc în corelație cu influxurile de capital, care pot duce la reducerea șomajului prin crearea unor noi locuri de muncă, ori, prin creșterea productivității să ducă la creșterea salariilor.
Ca și o concluzie la cele anterior menționate, problema șomajului este și va rămâne o problemă destul de serioasă care are capacitatea de a se menține și după crearea uniunii monetare. În acest sens, rezolvarea deficiențelor este postată atât la nivelul fiecărui stat, cât și a partenerilor sociali, recomandările instituțiilor europene menținându-se la nivelul declarațiilor de principiu, precizarea soluțiilor care au un caracter general și a căror aplicare nu este în măsură de a reduce șomajul.
Consecințele șomajului
Pentru că fiecare cauză și tip al șomajului implică o viziune specială și, în consecință, măsuri adecvate de combatere, trebuie ca aceste aspecte să fie abordate în strânsă corelație, cu toate că la o primă vedere s-ar părea că acestea ar trebui să fie tratate separat.
Șomajul, ca un flux macrosocial global, este generat, pe de o parte, de cauze care țin de situația economică a utilizatorilor și pe de altă parte de statutul social al ofertanților de muncă.
În primul rând, ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital sau ca o consecință a evoluției nefavorabile a activităților social-economice, o parte a populației își pierde locul de muncă.
O a doua consecință este faptul că utilizatorii de muncă nu pot onora solicitările suplimentare ale generațiilor noi, care au ajuns la vârsta legală pentru a putea munci. Această tânără generație întâmpină dificultăți în a găsi un loc de muncă, motivele fiind obiective sau subiective și anume: faptul că unii angajatori au o oarecare reținerene în ceea ce privește angajarea tinerilor fără experiență în muncă sau neconcordanța pregătirii profesionale cu exnevgențele și nevoile impuse de activitatea economico-socială.
În ultimul rând, șomajul apare și se suplimentează ca urmare a solicitărilor locurilor de muncă venite din partea persoanelor încadrate într-o categorie de vârstă mai înaintată, care decid să își ofere munca pe piață. Dintre aceste persoane, multe nu au lucrat până la momentul respectiv, în vreme ce altele și-au întrerupt activitatea pentru o perioadă mai îndelungată. Astfel, majoritatea persoanelor decid să își schimbe statutul social din neangajat în angajat, la acest proces adăugându-se și deschiderea afacerilor pe cont propriu.
Aprofundarea șomajului are ca și cauze procesele economice, tehnico-științifice sau demo-economice cum ar fi evoluția populației active, conjunctura internă și internațională, tehnicile și tehnologiile folosite, dinamica producției naționale, tehnicile și tehnologiile folosite, rata de creștere economică etc.
Capitolul 3: Politici publice în ceea ce privește șomajul
Ciclul unei politici reprezintă etapele de creare a politicilor publice. Deosebit de importantă pentru înțelegerea proceselor de formulare, implementare și evaluare a politicilor publice, este stabilirea și determinarea clară a acestor etape, care permit o înțelegere clară a politicii elaborate, precum și rolul fiecărui actor implicat în elaborarea acesteia.
Dupa 1989, politicile publice din România au răspuns doar parțial la rolul lor de a contribui la subzistența populației. Deși în repetate rânduri s-a încercat o reformare a sistemului moștenit din vechiul regim, nu s-a reușit schimbarea sistemului și nici adaptarea acestuia la nevoile existente ale societății. Totodată, nu s-a realizat creșterea efectivă a resurselor alocate serviciilor sociale, resurse necesare și fără de care starea precară din domeniul social nu poate fi depășită.
În cadrul societății s-a înregistrat o extindere a fenomenului de sărăcie, de excluziune socială, având influențe majore în plan social, toate acestea din cauza costurilor sociale ridicate pe care populația trebuie să le suporte. Măsurile reformatoare adoptate în perioada de tranziție nu au reușit să determine schimbări majore în ceea ce privește concepția cu privire la rolul important pe care îl au politicile sociale. Aceste măsuri au făcut ca în România să predomine modelul contributiv de finanțare a politicilor publice.
În ceea ce privește România, începând cu anii ’90, fenomenul de sărăcie s-a accentuat în momentul în care s-au înregistrat două perioade cu grad ridicat de sărăcie (anii 1991-1993 și 1997-1999), astfel încât doar o pondere semnificativă a populației nereușind să depășească această stare de sărăcie.
Cu toate acestea, principalul motor de reducere a sărăciei în România continuă să fie creșterea economică, însă este nevoie de formularea unor politici care să vizeze anumite zone și grupuri, politici specifice și adaptate cauzelor sărăciei, ale comunităților și grupurilor respective. Deși s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește reducerea sărăciei absolute, în continuare au rămas mari discrepanțe între nivelul de trai din mediul urban și cel din mediul rural, inegalitățile regionale fiind de asemenea deosebit de vizibile.
Măsuri pentru reducerea și combaterea șomajului
Politicile de combatere a șomajului au rolul de a încuraja migrația salariilor din ramurile aflate în declin, către cele aflate în expansiune și către specializări pentru care există cerere pe piața muncii. Principalele scopuri ale anumitor măsuri trebuie să fie împiedicarea erodării încrederii populației în reforma, evitarea șomajului pe termen lung, dar și sprijinul financiar pentru grupurile vulnerabile.
Pentru că lumea în care trăim se află într-o continuă mișcare, statisticile arată că în anul 2010, 51%, adică peste jumătate din populația lumii locuia deja în orașe. Se estimează că până în 2030, acest număr va crește până la 59%. În statele puternic industrializate, procentul populației urbane crește până la 81%, iar în statele nou industrializate și în curs de dezvoltare, până la 55%. În astfel de state apar noi mega-orașe, cu peste 10 milioane de locuitori.
Acest lucru atrage după sine nevoia unor investiții importante în infrastructuri inteligente, iar nevoia de mobilitate individuală va continua să crească semnificativ. În același timp și volumul circulației de pasageri și de mărfuri se va dezvolta. Astfel se va ajunge la o cerere mai mare de mână de lucru din partea angajatorilor, ceea ce implicit va duce la crearea mai multor locuri de muncă pentru șomeri. Cu toate acestea, în multe dintre cazuri, infrastructura locală nu este pregătită pentru creșterea populației urbane, fiind necesare unele investiții, în special în domeniile energiei, salubrizării, apei și transportului, acestea putând fii chiar benefice oarecum, pentru ca ar duce la apariția unor noi locuri de muncă.
Datorită internetului și a tehnologiilor moderne de comunicare, oamenii beneficiază de acces rapid la informație. În consecință, ei solicită o mare cantitate de transparență de la intreprinderi și totodată de la instituțiile publice. Apar noi trepte de individualizare. În tot mai multe cazuri, relațiile sociale sunt virtuale, iar acest lucru poate conduce la nevoia de a crea noi forme de interacțiune cu populația și permite chiar și persoanelor fizice să-și formeze rapid grupuri de interese influente, pentru a se implica în anumite probleme. În concluzie, cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, trebuie educați în ceea ce privește tehnologiile moderne, astfel încât angajatorii să nu întâmpine anumite dificultăți atunci când au “în curte”, proaspăt angajați. Probabil că aceasta este unul din programele cele mai benefice pentru ajutarea șomerilor sau a celor care nu au avut un loc de muncă înainte, deoarece, trăind în secolul XXI, într-o lume care se află într-o permanentă schimbare, fiecare individ în parte trebuie să fie la curent cu noile trenduri legate de profesia pe care o deține sau pe care urmează sa o aibă.
Politicile de reducere a ofertei mâinii de lucru au fost măsuri care inițial erau concentrate asupra salariaților cu o vârstă mai înaintată. Țara noastră a adoptat o serie de reglementări care se referă la pensionarea înainte de termen, dar trebuie făcută mențiunea că aceste scheme de pensionare înainte de termen sunt destul de dificil de aplicat pe o scară mai largă, dat fiind faptul că acestea sunt deosebit de costisitoare. Ele pot fi aplicate mai degrabă ca o metodă auxiliară în cazul unor concedieri în masă sau în cazul în care șomerii de durată lungă sunt aproape de vârsta de pensionare.
Totodată, pot fi implementate anumite politici guvernamentale care să aibă în vedere reducerea șomajului.
În primul rând, din punct de vedere al șomajului fricțional, se poate apela la unele servicii de informare: programe care au rolul de a asigura îmbunătățirea calității informațiilor referitoare la locurile de muncă vacante sau calificarea persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă, prin punerea firmelor în contact cu potențialii angajați.
În ce privește șomajul structural, o primă metodă ar putea fi subvențiile destinate pregătirii mâinii de lucru, acestea constând în cheltuieli efectuate de către stat, inclusiv scutiri de taxe și impozite, destinate reducerii cheltuielilor necesare pregătirii capitalului uman și creșterii capacității acestuia pentru a putea obține locuri de muncă mai stabile în raport cu dezvoltarea tehnologică rapidă.
O a doua metodă poate fi reprezentată de cadru legislativ, care poate să asigure oportunități de lucru egale, pentru toată lumea. Interzicerea discriminării pe baza de rasă, religie, sex etc., la promovarea și la angajarea în muncă, fapt care ar elimina barierele instituționale care duc la apariția șomajului structural.
Cursurile de calificare și recalificare profesională pot fi și ele o soluție, dar și programele care au scopul de a oferi abilități și experiența necesară persoanelor afectate de șomajul structural.
În cazul creării unor locuri de muncă în sectorul public, statul este cel care angajează sau care organizează pregătirea la locul de muncă a șomerilor pe termen lung.
O altă soluție în acest sens pot fi subvențiile directe pentru salarii sau scutiri de impozite pentru firmele care oferî locuri de muncî pentru șomeri.
Pentru combaterea șomajului, se pot implementa de asemenea o serie de politici. Una dintre acestea poate fi reprezentată de serviciile de plasare a forței de muncă, orientare profesională și consultanță, identificarea de locuri de muncă, asistență în legătură cu mobilitatea geografică, precum și consultanță intensivă pentru cei dezavantajați. O a doua politică poate fi calificarea profesională, programe de pregătire orientate către șomerii adulți ori cei aflați permanent sub amenințarea locului de muncă, precum și o pregătire desfășurată în centre speciale sau în intreprinderi. Altă alternativă ar putea să fie crearea de locuri de muncă direct prin subvenții.
Ocuparea și șomajul
În România, sursele administrative sunt reprezentate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru date referitoare la numărul total de șomeri înregistrați pe grupe de vârstă, durata șomajului și numărul de persoane cuprinse în programele de calificare sau recalificare.
Populația ocupantă a locurilor de muncă, este reprezentată de totalitatea persoanelor care, începând cu vârsta de 15 ani, au desfășurat în anul de referință, activități economico-sociale aducătoare de venituri. Șomerii înregistrați sunt acea categorie de persoane, care începând cu vârsta de 18 ani, fiind apte de munca, nu pot fi încadrate în câmpul muncii din pricina indisponibilității locurilor de muncă și care, s-au înscris la oficiile de forță de muncă și șomaj.
În ceea ce privește subvențiile pentru ocuparea forței de muncă, avem de a face cu mai multe tipuri. Unul dintre ele se referă la subvenționarea unei părți din salariul noilor absolvenți, astfel încât, firma care îi angajează, să primească o subvenție pentru o perioadă de nouă luni, care ar acoperi 60-70% din salariul minim. Un al doilea tip, ar putea avea în vedere subvenționarea salariilor pentru anumite categorii de salariați, sursa fondurilor putând să o constituie fondul de șomaj. Cu toate că din punct de vedere teoretic, această metodă pare atractivă, din experiența internațională a rezultat faptul că s-a realizat o creștere destul de nesemnificativă a numărului de locuri de muncă.
Teoria ar fi că, în locul ajutorului de șomaj, statul să ofere șomerilor un voucher care apoi să-i asigure acoperirea acestor cheltuieli din salariul șomerilor, după ce aceștia își vor găsi un loc de muncă. Eșecul acestei metode nu s-a datorat ideii în sine, ci unor deficiențe în proiectarea și implementarea unei astfel de măsuri.
O altă teorie constă în ideea ca statul să plătească firmelor, subvenții pentru salarii sau să acorde reduceri de impozite pentru angajatorii de șomeri. Aceste subvenții pot să aibă caracter general sau specific. În primul caz, ele sunt destinate reducerii șomajului ciclic, în timp ce în cel de-al doilea caz este urmărită diminuarea șomajului structural. Măsura în care va crește ocuparea, va depinde de câțiva factori și anume de mărimea subvenției și de elasticitatea ofertei și cererii.
Concluzii cu privire la influența unor astfel de programe asupra ratei naturale sau a ratei șomajului nu pot fi formulate, deși ocuparea în cadrul categoriei de mână de lucru avută în vedere, va crește. Un motiv ar putea fi acela că mâna de lucru slab calificată, subvenționată, va înlocui mâna de lucru mai calificată. Totodată, firmele nu vor fi stimulate să asigure perfecționarea mâinii de lucru, din motiv că în acest fel respectivii salariați, ar putea să nu mai fie eligibili pentru a primi subvenții.
Astfel de programe ar putea să contribuie la creșterea probabilității ca respectivii angajați, în masura modificărilor înregistrate la nivel tehnologic, să poată fi din nou confruntați, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, cu șomajul structural. Puțini economiști consideră subvențiile directe ca fiind singurul sau cel mai important remediu al șomajului ciclic sau al celui structural, deși mulți sunt de acord că această abordare este de preferat variantei care sugerează crearea locurilor de muncă în sectorul public.
În România principala instituție din domeniul forței de muncă este Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Aceasta este reprezentată în fiecare județ prin agenții județene de ocupare a forței de muncă responsabile potrivit legii cu:
– „implementarea măsurilor de prevenire a șomajului, a măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizarea și realizarea de activități de ocupare și de formare profesională a forței de muncă;
– asigură implementarea la nivel județean a măsurilor de prevenire a șomajului, protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizează și coordonează activitatea de ocupare și de formare profesională a forței de muncă;
Pentru îndeplinirea atribuțiilor, agenția județeană coooperează cu autoritățile administrației publice locale, cu organizațiile guvernamentale, cu societatea civilă, cu furnizorii de ocupare din domeniu privat, precum și cu partenerii sociali.”
3.3. Șomajul și măsurile anti-șomaj din alte țări
Germania a avut mereu un model „conservator” de politică socială, care are o baza ocupațională și este contruit în funcție de statutul de angajat, implicând activitatea a numeroase organizații și asociații aflate în raporturi tradiționale de cooperare cu instituțiile oficiale. În centrul său se află principiul subsidiarității, statul asigurând doar cadrul funcțional, intervenind numai atunci când celelalte niveluri nu mai sunt în măsură să facă față resposabilităților privind rezolvarea problemelor sociale. Aceste caracteristici justifică utilizarea formulei „model conservator”, respectiv „model conservator-corporatist”. Alocația de șomaj reprezintă aproximativ 67% din ultimul salariu net, se acordă pe o perioadă de 6-12 luni (cu unele prelungiri pentru cei în vârstă), după epuizarea perioadei existând posibilitatea acordării unei asistențe de șomaj, cu un cuantum diminuat, pe baza testării resurselor celor în cauză.
Politica activă de reducere a șomajului are un loc important în politica socială a Germaniei reunificate, rata ridicată a șomajului a determinat construirea unei adevărate alianțe a patronatului, sindicatelor și instituțiilor guvernamentale în vederea creării de noi locuri de muncă, a simplificării sistemului de impozitare etc.
Suedia reprezintă modelul „social-democrat” de politică socială și, ca și alte modele nordice sau scandinave, el se caracterizează prin câteva trăsături distincte: este cuprinzător, în sensul că acoperă o gamă largă a nevoilor sociale cât și în acela că asigură un ansamblu integrat de protecție socială. Acordarea beneficiilor sociale este considerată un drept democratic, legislația socială are un caracter universal și de solidaritate, iar statul deține un rol major în funcționarea sistemului. Un asemenea sistem poate fi numit „social-democrat” îndeosebi pe considerentul că în țările nordice partidele social-democrate au fost principala forță politică ce a propulsat reformele sociale.
Politica față de șomaj poate fi considerată una generoasă, alocațiile pentru șomaj au, potrivit reglementărilor, un caracter dual:
– asigurare „voluntară” – de regulă, obligatorie pentru membrii sindicatelor (aproximativ 80% din angajați sunt cuprinși în această formă );
– ajutor „de bază” – o formă de asistență socială acordată celor ce nu sunt cuprinși în prima formă, finanțarea fiind realizată de către stat, în proporție de 93% din costuri, precum și prin contribuțiile angajaților la asigurarea „voluntară” (angajatorul nu plătește). Alocația se acordă, de regulă, pe o perioadă de cel mul 300 de zile, cu unele prelungiri pentru cei în vârstă;
Politica activă deține un rol important, constând în: programe de instruire profesională, acordarea de subvenții companiilor care angajează șomeri, acordarea de stimulente celor care se mută în altă localitate pentru a-și găsi un loc de muncă sau inițiază propria afacere.
Capitolul 4: Identificarea de alternative de politici publice pentru rezolvarea problemei șomajului la nivelul Municipiului Gherla
Așa cum am menționat și în introducerea prezentei lucrări, partea practică este desfășurată pe paracursul a trei capitole, primul având mai mult un rol introductiv, în care sunt corelate multe din noțiunile celui de-al doilea capitol al prezentei lucrări cu date cantitative privind șomajul din Municipiul Gherla (în special în ceea ce privește indicatorii de șomaj).
Următorul subcapitol, cel ce cuprinde aplicarea unui chestionar are rolul de a identifica diferite aspecte privind tipul de șomaj, cauzele dar și consecințele șomajului din Municipiul Gherla. Chiar dacă în introducere a fost menționat ca și ipoteză de cercetare, rolul aplicării chestionarului este mai mult unul orientativ, întrucât principalul punct al prezentului studiu de caz este cel privind formularea de politici publice alternative și anume ultimul subcapitol al lucrării.
Însă, importanța chestionarului este una crucială pentru stabilirea strategiei din acest ultim subcapitol, întrucât principalul punct al strategiei este identificarea problemei, iar aplicarea chestionarului este făcută tocmai în acest scop. Așadar, chestionarul nu are drept scop demonstrarea strictă a vreunei ipoteze de cercetare, ci servește ca și mijloc în demostrarea celei de-a doua ipoteze enunțate în introducere și anume: identificarea alternativelor de politici publice la cele actuale.
4.1. Șomajul la nivelul Municipiului Gherla. Prezentare generală
În primele luni ale anului 2013, în Municipiul Gherla se înregistra un număr de aproximativ 981 de șomeri. La începutul lunii mai a aceluiași an, numărul șomerilor gherleni era de 1292, din care 714 beneficiau de îndemnizație de la stat. Statisticile Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj arată că în primul semestru al anului 2013, numărul bărbaților șomeri este mai mare cu aproape un procent, față de cel al șomerilor de sex feminin.
Tabel 1 – Numărul șomerilor în Municipiul Gherla, semestrul doi al anului 2013
Tabel 2 – Numarul somerilor inregistrati la sfarsitul lunii decembrie 2013
Tabel 3 – Numărul șomerilor înregistrați după nivelul de instituire, la sfârșitul lunii decembrie 2013
4.2.Perspectiva cetățenilor Municipiului Gherla asupra șomajului și asupra politicilor publice existente
Instrumentul de cercetare folosit a fost chestionarul, prin care am surprins informații relevante pentru cercetare. Chestionarul elaborat în cazul acestei cercetări are la bază 4 teme: 1.Indicativele personale; 2.Perspectivele de reintegrare profesională; 3.Modalități și mijloace personale de rezolvare a situației profesionale; 4.Perspective și planuri de viitor;
În prealabil cu aplicarea chestionarelor cetățenii au putut oferi și diferite răspunsuri deschise, iar cele mai relevante pentru temele alese și pentru explicarea rezultatelor au fost anexate.
4.2.1. Eșantionul și structura acestuia
Chestionarul a fost aplicat pe un grup de subiecți, alcătuit din 66 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani format din șomeri. În ceea ce privește mediul de proveniență, persoanele chestionate au fost preponderent de proveniență din mediul urban, adică din Municipiul Gherla, dar și satele și comunele învecinate.
Din cei 66 de subiecți, 31 sunt de sex feminin (47%), iar 35 sunt de sex masculin (53%). (Figura 5)
Figura 5. Grafic reprezentând sexul persoanelor chestionate
Limite inferioară de vârstă este de 19 ani, iar cea superioară este de 53 de ani. În ceea ce privește studiile persoanelor aflate în șomaj, din cei 66 de subiecți, 20 (30%), au studii superioare, iar 46 (70%) subiecți au studii medii. (Figura 6)
Figura 6. Grafic reprezentând studiile persoanelor chestionate
4.2.2. Aplicarea instrumentelor de cercetare pe eșantion
Aplicarea chestionarului pentru lotul de șomeri s-a desfășurat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, punctul de lucru Gherla. Chestionarele au fost aplicate individual, durata aplicării fiind estimată undeva între 8 – 10 minute. Subiecții au fost receptivi și au manifestat un interes mai crescut față de obiectivele și tema studiului.
Prin intermediul demersurilor întreprinse, am încercat să demonstrez existența unei legături între pierderea locului de muncă, nemulțumirea cetățenilor față de prestația autorităților locale în ceea ce privește integrarea profesională și adaptarea socială și anume impactul politicilor asupra nivelului de trai. În baza obiectivelor propuse au fost verificate ipotezele care au susținut demersul teoretic și experimental al cercetării.
Ipoteza de cercetare a fost așadar identificarea anumitor indicatori și caracteristici a persoanelor aflate în șomaj din Municipiul Gherla, date folositoare în identificarea unei stări de fapt cât mai precise.
4.2.3. Analiza și interpretarea datelor
La prima întrebare a chestionarului și anume „1. De cât timp sunteți în șomaj?”: 24 din cele 66 de persoane se află în șomaj de o perioadă de până la 6 luni, 14 persoane sunt în șomaj de o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, 26 de persoane au rămas în șomaj de mai bine de un an, iar 2 dintre persoanele chestionate au declarat că au împlinit 24 de luni de când nu mai au un loc de muncă.
La cea de-a doua întrebare și anume: „2. Credeți că veți găsi un loc de muncă în viitorul apropiat?”, au răspuns DA un număr de 21 de persoane, NU 18 de persoane, în vreme ce 27 de persoane au fost incerte.
Cea de-a treia întrebare și anume: „3. Ce compromisuri ați face pentru a vă angaja? Acordați afirmațiilor de mai jos valoarea DA/NU”, a adus răspunsuri variate. Pentru varianta navetei, pozitiv au răspuns un număr de 43 de persoane, negativ 15, iar 8 persoane au fost incerte. Pentru schimbarea domicilului au optat doar 12 persoane, 31 dintre ele nici nu au vrut să audă de asemenea opțiune, în vreme ce incerte au fost un număr de 23 de persoane. Munca ocazională este acceptată de 54 dintre persoanele chestionate, 4 dintre ele nu au fost de acord cu această opțiune iar 8 persoane au fost incerte.
Pentru cea de-a patra întrebare și anume : „4. În momentul de față aveți perspective de angajare?”, au răspuns afirmativ 18 subiecți, 29 au răspuns negativ, iar 19 susțin că au șanse mici de a ocupa un loc de muncă în viitorul apropiat.
La întrebarea cu numărul 5, „5.Ce faceți pentru a găsi un loc de muncă?”, statisticile arată majoritatea persoanelor chestionate participă activ pentru găsirea unui loc de muncă și nu așteaptă să fie selectați de agențiile de recrutare.
La întrebarea numărul 6 și anume „6. Aveți planuri/proiecte de viitor?”, 20 dintre persoanele chestionate afirmă că nu au în plan nimic de mare anvergură, 24 nu au nici un plan sau proiect, iar 12 persoane susțin că au în plan proiecte promițătoare.
În ceea ce privește întrebarea numărul 7 și anume: „7. Intenționați să faceți o schimbare pe plan profesional în viitorul apropiat?”, trebuie menționat faptul că din punctul de vedere al schimbării pe plan profesional, 17 persoane doresc să își schimbe profesia, 22 nu sunt hotărâte dacă să își schimbe sau nu profesia și 27 de persoane nu doresc schimbarea profesiei.
La a opta întrebare, cerința era următoarea: „8. Pe o scară de la 1-5, cât de mulțumit(ă) sunteți de serviciile AJOFM din teritoriul dumneavoastră, sau de firmele de recrutare în vederea ocupării unui post în câmpul de muncă? Bifați căsuța corespunzătoare.”
Rezultatele la această solicitare au fost următoarele: 6 persoane nu sunt deloc mulțumite de serviciile acestora, 14 persoane sunt nemulțumite, neutre sunt un număr de 23 de persoane, mulțumite 19 și foarte mulțumite 4.
În ceea ce privește vârsta subiecților, respectiv întrebarea cu numărul 9, 32 de persoane au vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, 20 au vârsta între 31-40 de ani, 9 sunt cu vârste cuprinse între 41 și 50 de ani și 5 persoane între 51 și 60 de ani.
Întrebarea numărul 10 din chestionar viza vârsta celor care au răspuns la aceasta. Au fost 31 de persoane de sex feminin și 35 de sex masculin.
Întrebarea numărul 11 din chistionar, cea referitoare la nivelul de studii al celor care au răspuns la chestionar a generat următoarele răspunsuri: 20 de persoane au studii superioare, 37 studii medii, 6 persoane studii postliceale și 3 persoane VIII clase.
Întrebarea numărul 12 era formulată în următorul mod: „12. Cât de mulțumit sunteți de mulțumit sunteți de oportunitățile de angajare din zonă ?” și viza în special activitatea AJOFM în județul Cluj, proiectele derulate de aceasta în zona Muncipiului Gherla precum și activitatea autorităților locale în creșterea oportunităților pentru angajare.
Ultima întrebare (numărul 13), a fost cea cu privire la etnia celor care au răspuns la chestionar, toate persoanele fiind de naționalitate română.
4.2.4. Analiza ipotezei de lucru
Conform chestionarului, politicile agenției și acțiunile deprinse sunt văzute cu ochi buni de către persoanele în căutarea unui loc de muncă, spunând că aceasta oferă ajutor și consiliere în vederea completării dosarelor și a CV-urilor, oferind un acces facil la informații. Chiar dacă colaborarea AJOFM cu angajatorii este bună, persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă rămân în mare parte scepticice, spunând că nu depinde atât de mult de agenție, pe cât depinde de cei care recrutează, respectiv de angajatori.
“- Programele AJOFM-ului sunt bunicele, adică te ajută să iei legătura cu firma care te interesează, dar nu poate să facă mai mult, adică dacă sunt interesați de tine te angajează, dacă nu poți să depui câte CV-uri vrei și unde vrei.” (Cristina Marian – persoană care a completat chestionarul)
Figura 7. Răspunsuri la întrebarea nr.12
La întrebarea, „5. Ce faceți pentru a găsi un loc de muncă?”, statisticile arată că majoritatea persoanelor chestionate participă activ pentru găsirea unui loc de muncă și nu așteaptă să fie selectați de agențiile de recrutare. Cu toate acestea, conform primei intrebări a chestionarului, arată că 24 din cei 66 de subiecți sunt în șomaj de o perioadă de până la 6 luni, 14 persoane sunt în somaj de o perioadă între 6 luni și un an, dar cea mai alarmantă constatare este că un număr de 26 de persoane au rămas în șomaj de mai bine de un an, 2 dintre persoanele intervievate declarând că tocmai au împlinit 24 de luni de cand nu mai au un loc de muncă.
La întrebarea „2. Credeți că veți găsi un loc de muncă în viitorul apropiat?”, rezultatul este urmatorul: 21 dintre persoanele chestionate sunt optimiste și cred că își vor găsi un loc de muncă, 18 persoane sunt sigure că în viitorul apropiat nu se vor integra în câmpul muncii, în vreme ce 27 din cele 66 de persoane au fost incerte.
Figura 8. Perioada de șomaj a lotului de subiecți
Am ales ca reprezentare grafică piramida, deoarece am considerat-o ca fiind cea mai bună nuanțare a situației destul de grave privind perioada de șomaj a subiecților. La bază stau persoanele care sunt în șomaj de o perioadă mai lungă de timp, iar spre vârful piramidei, persoanele cu o situație mai bună, o perioadă de șomaj mai scurtă și cu perspective mai bune de angajare. Persoanele reprezentate în acest grafic fac parte din diverse categorii, referindu-mă strict la pregatirea lor profesională.
Există subiecți care au arătat dezamăgirea față de posibilitatea lor de a se angaja, fapt ce i-a determinat să rămână pasivi, renunțând să mai caute un loc de muncă, însă nu ar refuza oportunitatea, în cazul în care ar fi doriți de angajatori. De obicei, acestea sunt persoanele care sunt în șomaj de o perioadă mai lungă de timp, persoane mai înaintate în vârstă sau fără calificare.
Rata de încredere a subiecților este foarte scăzută în ceea ce privește oportunitățile de angajare. În urma răspunsurilor primite am ajuns la concluzia că deși metodele implementate de intermediari, firme de recrutare sau AJOFM ar fi bune la prima vedere și ar trebui să asigure nevoile persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă, succesul nu este garantat și foarte multe persoane nu se așteaptă la un rezultat favorabil într-un timp scurt, confirmându-se astfel prima noastră ipoteză. (întrebarea nr. 2 din chestionar)
Răspunsurile de la întrebarea 4 din chestionar, „4. În momentul acesta aveți perspective de angajare?”. La acestă întrebare au răspuns afirmativ 18 subiecți, 29 au răspuns negativ, iar 19 susțin că au șanse mici de a ocupa un loc de muncă în viitorul foarte apropiat. Dintre persoanele care au răspuns negativ sau au considerat că șansele pentru angajare sunt foarte mici, 64% este procentul care reprezintă categoria proaspeților absolvenți.
Figura 9. Reprezentație grafică privind perspectivele de angajare ale persoanelor chestionate
“- Tinerii din ziua de azi nu au credibilitate. Terminăm facultăți și școli înalte pe bandă rulantă. Cantitate multă, calitate proastă!” (femeie, 23 ani, absolventă de studii superioare)
Așadar, tinerii sunt discreditați și nu primesc foarte ușor șansa de a-și demonstra capacitățile cu toate că au absolvit o facultate sau diferite studii superioare de specialitate. O problemă veșnic întâlnită este lipsa de încredere în noii veniți, deși statul încearcă să medieze această problemă. Statul a încercat să stimuleze financiar angajatorii pentru a da șansa afirmării proaspeților absolvenți, prin ajutoare bănești către angajatori. Cu toate acestea, nu s-a observat nici o schimbare majoră în ceea ce privește angajarea proaspeților absolvenți.
Totul nu este doar aparent, ci în esență doar birocrație, că tinerii vor fi mereu dezavantajați, că așa-zisa experiență contează dacă o ai pe hârtie, mai puțin dacă ai dobândit-o și în realitate. Nu se oferă tinerilor o șansă reală de a demonstra cunoștințele și aptitudinile pe care le dețin. Din păcate acestea sunt afirmații care duc la întărirea ipotezei noastre, că proaspeții absolvenți sunt persoane care fac parte dintr-o categorie dezavantajată când vine vorba de integrarea acestora în câmpul muncii.
“- Am vrut să mă angajez la stat, într-o instituție, într-o funcție de debutant. Am citit cerințele (studii medii, etc), până am ajuns să văd că cereau experiență un an de zile. Ținând cont că sunt absolventă de drept cu rezultate bune la învățătură, credeam că mi se cuvine postul, dar când am văzut că cer experiență, nu mai aveam nimic de facut. Ulterior, am aflat că a luat postul o cunoștință tot de vârsta mea, care nu vedeam la momentul acela de unde și-a câștigat ea experiența necesară angajării pe acel post. Am aflat apoi că alții cunosc diferite șiretlicuri, că persoana respectivă „a lucrat” un an de zile la Asociația de locatari, unde se pare ca si-a câștigat experiența. E absurd că există astfel de nimicuri. Nu văd cu ce era ea mai experimentată sau mai calificată ca mine.” (femeie 29 ani, studii superioare)
Figura 10. Nivelul de pregătire al persoanelor șomere (întrebarea nr. 11)
În cele ce urmează, voi analiza cealaltă parte a acestei categorii sociale de persoane defavorizate, vorbind strict de posibilitatea acestora de a se angaja și anume persoanele mai în vârstă sau chiar ajunse la pensie. Și această categorie este dezavantajată de vârstă, deoarece cu toate că sunt persoane apte de muncă, șomere sau neangajate de o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, angajatorii vor prefera să aibă în vedere persoane tinere, cu experiență, considerând că acestea au adaptabilitate mai mare la cerințele unei fișe de post. Aici există mai mulți factori veniți în detrimentul persoanelor din acestă categorie:
“- Nu mă angajează nimeni să lucrez ca muncitor la 51 de ani. Am terminat liceul și calificarea am facut-o la locul de muncă, dar acum că am ramas pe șomaj de când au închis secția mea cine mă mai ia?Nu că nu aș fi în stare. De muncit am muncit toată viața mea, muncă fizică și tot aici sunt, dar dacă mă duc să ma angajez și îi spun vârsta, nici nu se mai uită la mine, îl ia pe următorul. Am și eu familie, trebuie să muncesc pentru ei, dar nu am șansă să ajung să mă bucur de o pensie. Lucrez cu ziua unde pot și e nevoie de mine, dar când nu mă cheamă n-am nimic.” (femeie, 54 ani, studii medii, in somaj de 24 luni)
Această afirmație e una cât se poate de reală și totodată dezamăgitoare. Multe persoane se află în această situație. Indiferent dacă ar fi apți de muncă sau pricepuți în ceea ce fac, oricare ar fi în meseria lor, ca muncitor e foarte greu să fii angajat la o anumită vârstă.
Subiectul a consimțit să participe la discuție fără a manifesta un interes deosebit față de obiectivele studiului. De când și-a pierdut locul de muncă a încercat să se angajeze de câteva ori chiar și la “negru” (munca neîncadrată), dar datorită vârstei a fost respinsă. Primul eșec l-a considerat un ghinion și nu s-a descurajat foarte tare, apoi a urmat al doilea, al treilea și multe altele până s-a resemnat și a renunțat. Se consideră o victimă a economiei de piață, și în ceea ce privește viitorul profesional nu întrevede nicio posibilitate de rezolvare a situației.
În continuare se cuvine să evidențiem întrebarea a 3-a din chestionar, „Ce compromisuri ați face pentru a vă reangaja?”. La acestă întrebare un număr relativ mare de subiecți ar accepta să iși schimbe domiciliul pentru a beneficia de un loc de muncă, dar un număr și mai mare ar face naveta pentru a merge la muncă. Bineînțeles că au existat și subiecți care nu ar fi dispuși să facă niciun compromis, preferând să aștepte o ocazie mai bună de angajare. (Figura 7)
Figura 11. Disponibilitatea persoanelor de a face sau nu compromisuri în vederea angajării
Concluzii preliminare
În concluzie primele două subcapitole ale lucrării, a prezentat câteva fapte ce vor sta la baza identificării problemei pentru care se vor propune alternative la politicile publice și anume:
– în primul rând au fost prezentați indicii generali privind șomajul la nivelului Municipiului Gherla, iar din aceștia a rezultat că începând cu a doua jumătate a anului 2013 rata șomajului are un trend ascendent, fapt îngrijorător (4.1. Șomajul la nivelul Municipiului Gherla. Prezentare generală). Deși în creștere, șomajul la nivelul Municipiului Gherla este mai scăzut față de media națională, însă el este mai mare decât media județului Cluj, care în anul 2014 este de 3,6%.
– în al doilea rând în ceea ce privește aplicarea chestionarului, primul lucru care se observă este că respondenții, deși sunt implicați activ în găsirea unui loc de muncă, acestea nu sunt pesimiste în privința găsiri acestuia, lucru care denotă opinia respondenților cu privire la oportunitățile existente pentru ei pe piața forței de muncă (a se vedea răspunsurile la întrebările 4 și 5, pag. 33)
– în al treilea rând se observă din răspunsurile la întrebările nr. 6 și nr. 7, faptul că oamenii din zonă nu au perspective și planuri în viitorul apropiat, iar acest lucru le crește incertitudinea cu privire la viitor și disponibilitatea de a-și schimba profesia în speranța găsirii unui loc de muncă.
– în an patrulea rând se observă că deși a fost aplicat în mare parte asupra persoanelor sub vârsta de 40 de ani și care au cel puțin studii medii, totuși răspunsurile în ceea ce privește activitea AJOFM în zonă precum și privind oportunitățile de angajare sunt perfect divizate între pozitive și negative, însă cea mai mare parte a răspunsurilor a fost cea care a curprins cele neutre. Personal, din comportamentul respondenților la data completării chestionarelor respective, înclin să consider răspunsurile neutre ca fiind mai degrabă orientate spre cele negative, întrucât așa cum am menționat anterior persoanele erau relativ tinere și cunoșteau oportunitățile de care dispun. Astfel deși rezultatele întrebărilor nr. 8 și 12 sunt neutre, în partea a treia a prezentei aplicații practice ele vor fi considerate ca fiind negative.
– în ultimul rând datele relevate de studiul de caz prezentat confirmă faptul că persoanele trecute de o anumită vârstă sunt tratate cu o exigență aparte când vine vorba de angajarea lor, cu toate că aceste persoane ar fi dispuse să facă sacrificii destul de mari pentru obținerea unui loc de muncă, făcând compromisuri mari cum ar fi naveta sau chiar schimbarea domiciliului.
4.3. Analiza secvențială a alternativelor de politici publice pentru Municipiul Gherla
Din punctul de vedere al procesului analitic, elaborarea politicii reprezintă căutarea de soluții pentru problemele existente, făcându-se apel la raționalitate pentru a se îndeplini scopurile publice. În această situație, definirea corectă a problemei, identificarea și analiza unor soluții adecvate, precum și selectarea celei mai bune alternative pentru rezolvarea problemei, reprezintă cheia procesului de elaborare a politicii publice.
Așadar, anterior am identificat o parte a problemelor, iar dacă este să le sintetizăm la nivelul Municipiului Gherla, în ceea ce privește șomajul problemele sunt următoarele:
– creșterea treptată a ratei șomajului, peste media județului Cluj (în acest sens a se vedea ANEXA 2. – Rata șomajului/județe, precum și indicatorii de la pag. 30);
– nivelul ridicat de femei șomere, care au în special studii medii și superioare (idem. pag. 30);
– deși populația este activ implicată în găsirea unui loc de muncă, totuși lipsesc oportunitățile pe piața forței de muncă;
– perioada lungă petrecută în șomaj, respectiv între 6 luni și 2 ani, afectează optimismul oamenilor, aceștia fiind dipuși la tot felul de compromisuri pentru a-și găsi un loc de muncă;
– în comparație cu media națională, putem observa că numărul bărbaților șomeri sub vârsta de 25 de ani este mai scăzut în Municipiul Gherla în comparație cu media națională, iar numărul femeilor cu studii superioare este foarte mare în comparație cu cel al bărbaților șomeri cu studii superioare.
Un punct forte al Municipiului Gherla este acela al disponibilității locuitorilor săi de a-și schimba profesia, respectiv de a se specializa într-un alt domeniu. Acesta este și motivul pentru care cursurile gratuite finanțate de Primăria Municipiului Gherla în colaborare cu Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 a fost un real succes pentru locuitorii din zonă, întrucât așa cum se poate vedea și în indicatorii prezentați anterior, în anul 2013, deci odată cu încheierea acestui program șomajul era de aproximativ 3%.
Acest program era implementat de RSC Consulting în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Cluj precum și Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Sălaj și Municipiul Gherla prin Primăria Municipiului Gherla.
Centrele RSC Consulting ofereau șomerilor atât posibilitatea de a învăța o meserie cât și de a-și evalua cunoștințele și competențlele profesionale dobândite. Cursurile se adresau atât celor cu studii superioare dar și celor cu studii medii sau gimnaziale.
Așadar, aceasta este una din soluțiile principale ce ar trebui să intre pe agenda Primăriei Municipiului Gherla pentru a combate problemele mai sus menționate.
De asemenea, trebuiec constatate și alternativele la acestă politică publică, respectiv compararea lor. Dacă programul oferit de Primăria Municipiului Gherla se adresa în special pentru domenii de management, bancar sau lucrători comerciali trebuie avut în vedere numărul mare de femei șomere din zonă și în special cele cu studii medii.
În acest sens, Primăria Muncipiului Gherla trebuie să atragă investitori dornici să deschidă diferite depozite, fabrici de confecții în zonă (întrucât este arhicunoscut faptul că mai toate fabiricile din zonă au fost închise) și să se concentreze pe oferirea de facilități potențialilor investitori care ar crea locuri de muncă în special pentru această categorie de angajați. Abia după dobândirea disponibilității locurilor de muncă pe piața forței de muncă, ar putea corela eforturile sale cu cele ale diverșilor actori enumerați anterior și secializarea acestei categorii în domeniile în care a creat locuri noi de muncă.
În ceea ce privește numărul bărbaților șomeri din zonă, programul operațional ar putea viza domenii precum cele ce oferă participanților după terminarea cursurilor de specializare posibilitatea de a participa activ la dezvoltarea comunității prin oportunități în rândul marilor dezvoltatori de infrastructură. Primăria Municipiului Gherla derulează mai multe programe majore de infrastructură, iar forța de muncă destintă acestora trebuie să fie cea care este în zona Municipiului Gherla.
Pe lângă aceste două soluții, putem identifica o alternativă în ceea ce ar putea fi turismul din zonă. Dacă județul Maramureș a constituit în ultimii ani obiectul unui adevărat proces de „branding local”, la fel putem spune și de județul Cluj. Una dintre atracțiile principale ale județului Cluj este Mănăstirea Nicula situată în apropierea Municipiului Gherla și nu doar aceasta, întrucât există o serie de alte obiective turistice precum: Parcul “Elisabeta”, Catedrala Armeano-Catolică, cea mai înaltă din Europa și în care se găsește o pictură originală de Rubens (Fotografia 1), Penitenciarul Gherla, care este fosta Cetate Gherla, Biserica Franciscană, Casa Karácsonyi, care este o clădire reprezentativă a barocului târziu transilvănean și în care astăzi funcționează Muzeul de Istorie (vezi ANEXA 3), Sinagoga (biserică de evrei), precum și Biserica Sf. Anton, pentru care crearea unui proces de branding de loc ar putea constitui o sursă de atragere a investitorilor care la rândul lor ar folosi forța de muncă din zona Municipiului Gherla.
Fotografia 1. Catedrala Armeano-Catolică din Gherla
Brandingul de loc presupune procesul de creare al unui brand (brandingul în general), însă spre deosebire de brandingul de produs, în acest caz „produsul” îl reprezintă locul (zona) în sine.
Din punct de vedere al brandingului de loc (sau al marketingului de loc) aceasta presupune ca cetățenii și mediul de afaceri să fie încântați de comunitatea lor și nu în ultimul rând marketingul de loc presupune dezvoltarea locurilor. Crearea unui proces de marketing de loc presupune 4 pași:
Cetățenii, companiile și vizitatorii să fie multumiți de infrastructura și serviciile de bază;
Construcția în permanență a unor noi atracții pentru a susține nevoile companiilor (care evoluează) precum și pentru a aduce noi investiții, oameni și companii;
Comunicarea viguroasă a programelor, astfel încât un loc să își transmită caracteristicile și beneficiile;
Ajutarea cetățenilor – liderii și instituțiile să atragă noi companii, investiții și vizitatori;
În procesul de marketing de loc există câțiva actori implicați: cei locali (atât din sectorul public-ex.: Primăria cât și din cel privat-ex.: cetățenii, companiile), cei regionali (agenții de dezvoltare economică regională), cei naționali (guvernul și politicienii) și cei internaționali (ambasade și consultațe, organizații internaționale etc.)
Primăria trebuie să se implice activ în dezvoltarea acestor obiective turistice din zonă prin alocarea de fonduri atât pentru dezvoltarea ori restaurarea acestora, cât și pentru dezvoltarea infrastructurii care facilitează accesul spre acestea. De asemenea, trebuie să își coordoneze eforturile cu agenții de turism, care operează în zonă astfel încât aceștia să ofere pachete avantajoase pentru vizitarea acestora. Totodata, operatorii de turism din zonă (hoteluri, pensiuni etc.) trebuie să beneficieze de anumite facilități condiționate de angajarea forței de muncă din zonă.
Nu în ultimul rând, coordonarea eforturilor autorităților locale trebuie să aibă alte două coordonate esențiale și anume: în interesul implementării proiectelor trebuie stabilite resursele financiare prin taxe și alte mijloace precum și evaluarea politicilor publice prin evaluarea de impact a proiectelor.
Întrucât există peste 400 de absolvenți cu studii superioare în zonă, Primăria Municipiului Gherla ar putea oferi stagii de pregătire sau de practică pentru aceștia în instituțiile aflate în subordinea sa, stagii de internship gratuite puse la dispoziția proaspăt absolvenților, astfel încât aceștia să dobândească diferite cunoștințe practice care să îi ajute mai târziu în ocuparea unui loc de muncă, crescându-le astfel experiența și capacitatea de a rezolva diferite sarcini.
Așadar, coroborarea eforturilor autorităților locale cu marile proiecte aflate în desfășurare în județul Cluj, reprezintă principala metodă pentru rezolvarea problemei șomajului în Municipiul Gherla.
Prezenta analiză a presupus identificarea unei probleme, prezentarea soluțiilor existente pe agenda organizațiilor locale precum și propunerea unei soluții alternative, dezvoltarea turismului local prin crearea unui brand de loc.
Analiza secvențială presupune idendificarea caracterului complex al unei politici publice precum și accentuarea acestuia. Ea are la bază ideea că orice politică publică se naște în legătură cu o politică socială, în acest caz ea fiind șomajul.
Grila acestei analize secvențiale a fost următoarea: identificarea problemei, alegerea soluțiilor, punerea în practică a soluțiilor precum și identificarea modalităților de evaluare a acesteia.
Concluzii finale
Prezenta lucrare este structurată în patru capitote fiecare având un rol esențial în abordarea temei alese și anume: „Identificarea de alternative de politici publice pentru rezolvarea problemei șomajului la nivelul Municipiului Gherla”.
Primele trei capitole constituie partea teoretică a lucrării, acestea încearcând să sintetizeze principalele noțiuni teoretice cu privire la:
– politicile publice și analiza acestora, respectiv: definirea conceptului de “politică publică”; definirea problemelor de politică publică; reforma și necesitatea formulării politicilor publice; actorii de politică publică precum și stabilirea agendei publice și formularea politicilor publice;
– șomajul ca fenomen social, respectiv: evoluția șomajului în România; indicatorii șomajului, structura și tipurile de șomaj, cauzele șomajului precum și consecințele șomajului;
– polticile publice privind șomajul, capitol ce a cuprins: măsuri pentru reducerea și combaterea șomajului; ocuparea și șomajul, precum și măsurile anti-șomaj din alte țări;
Aceste prime trei capitole servesc drept bază de pornire teoretică pentru cercetarea ce va fi cuprinsă în ultimul capitol al lucrării Acest ultim capitol are la rândul său 3 subcapitole, fiecare având rolul lui bine determinat și anume:
– primul subcapitol face o scurtă prezentare generală a șomajului din Municipiul Gherla, corelat cu multe din noțiunile teoretice studiate în prima parte a lucrării;
– cel de-al doilea subcapitol cuprinde aplicarea unui chestionar asupra unui anumit eșantion de șomeri din Municipiul Gherla prin care se dorește atât să se informeze asupra fenomenului din perspectiva de fapt cât și, eventual, să identifice soluții cu ajutorul cetățenilor.
– cel de-al treilea subcapitol cuprinde o amplă analiză prinvind soluții alternative pentru rezolvarea în totalitate a acestei probleme, respectiv de creștere a cererii forței de muncă din Municipiul Gherla prin diverse mijloace și cu sprijinul diferiților actori publici.
Prin intermediul a două metode de cercetare și anume: metoda chestionarului precum și cea a analizei de conținut, se caută răspuns la întrebarea de cercetare a prezentei lucrări care este: „Cum poate fi redus șomajul în Municipiul Gherla?”
Răspunsul la această întrebare este dat prin indetificarea a patru elemente cheie ale acestui lucrări și anume:
a) stabilirea problemei;
b) specificarea soluțiilor pentru acea problemă;
c) extinderea sprijinului pentru acea problemă;
d) intrarea problemei pe agenda instituțională;
Așadar, problema principală idendificată în lucrare este rata în creștere a șomajului în Municipiul Gherla, rată care este peste media ratei de șomaj înregistrate în județul Cluj. Odată cu identificarea acestei rate în creștere a șomajului am identificat și câteva caracteristici ale forței de muncă aflată în șomaj din zona respectivă. Caracteristicile acestei forțe de muncă din zonă sunt: vârsta relativ scăzută, nivelul de studii ridicat, sexul feminin predominant, perioada relativ ridicată de inactivitate (între 6 luni și 24 luni), dorința de activitate, precum și disponibilitatea la diferite sacrificii pentru a-și găsi un loc de muncă, sacrificii precum: disponibilitatea de a-și schimba profesia, de a face deplasări, de a lucra la un program prelungit etc.
Aceste caracteristici au fost identificate atât în urma analizei unor date statistice de la AJOFM Cluj, precum și în urma aplicării unui chestionar asupra unui eșantion de persoane din zonă.
După identificarea problemei și a caracteristicilor ei, am trecut la analiza soluțiilor existente în zonă, precum și la posibilitatea extinderii acestor soluții, dar și a specificării unor soluții alternative.
Dacă ar fi să sintetizăm principalele date privind șomajul din Muncipiul Gherla, precum și soluțiile pentru scăderea ratei șomajului în zonă ele ar putea fi sintetizate prin intermediul unui tabel de analiză SWOT astfel:
Bibliografie
Anghelache Constantin, România 2001 – După unsprezece ani de tranziție, Edit. Economică, București, 2001.
Dascălu Nicoleta, Politici publice și politici sociale, Edit. Sitech, Craiova, 2011.
Dincă Dragoș, Servicii publice și dezvoltare locală, Edit. Lumina Lex, București, 2008.
Frunzaru Valeriu, U.E.. Ocuparea forței de muncă. Politici europene, Edit Tritonic, Cluj-Napoca, 2012.
Howlett Michael, Perl Anthony, Ramesh M., Studying Public Policy: Policy Cycles and Policy Subsystems, ediț a 3-a, Edit. Oxford University Press, Oxford, 2009.
Miroiu Adrian, Introducere în analiza politicilor publice, Edit. Punct, București, 2001.
Nicolescu Luminița, Imaginea României sub lupă! Branding și rebranding de țară, Edit. A.S.E., București, 2008.
Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Edit. Hamangiu, București, 2009.
Plumb Ion, Managementul serviciilor publice, Edit. A.S.E., București, 2005.
Pohoață Gabriela, Analiza politicilor publice, Edit. Pro Universitaria, București, 2012.
Popescu Luminița Gabriela, Administrație și politici publice, Edit. Economică, București, 2006.
Prahoveanu Eugen, Economie politică – Fundamente de teorie economică, Edit. Eficient, București, 1998.
Preda Marian, Politica socială românescă între sărăcie și globalizare, Edit. Polirom, 2002.
Profiroiu Marius, Politici publice, Edit. Economică, București, 2006.
Quintus Nicolescu Valentin, Introducere în politici publice, Edit. Nicolae Titulescu, București, 2011.
Stoica Virgil, Procesul și analiza politicilor publice, Edit. Fides, Iași, 2000.
Situația statistică a șomajului înregistrat la 28 FEBRUARIE 2014, disponibil online la pagina: http://www.anofm.ro/files/situatia%20statistica%20a%20somajului%20feb%202014.pdf, accesat la data de 29.03.2014.
ANEXA 1
Chestionar
1 . De cât timp sunteți în șomaj?
Sub 6 luni
Între 6-12 luni
Între 13-24 luni
Mai mult de 24
2. Credeți că veți găsi un loc de muncă în viitorul apropiat?
Da
Nu
Nu știu
3. Ce compromisuri ați face pentru a vă angaja? Acordați afirmațiilor de mai jos valoarea DA/NU.
Accept naveta.
Schimb domiciliul.
Lucrez ocazional pe bani puțini sau alte foloase materiale.
4. În momentul de față aveți perspective de angajare?
Da
Nu
Șanse minime
5. Ce faceți pentru a găsi un loc de muncă?
Sunt interesat(ă) să mă angajez; particip activ la căutarea unui loc de muncă și aș accepta să lucrez indiferent de condiții.
Sunt interesat(ă) să mă angajez și particip activ la căutarea unui loc de muncă, dar nu aș accepta orice condiții.
Nu sunt interesat(ă) în mod deosebit să ocup un post, dar dacă mi s-ar oferi șansa probabil aș accepta.
Nu caut loc de muncă.
Alt răspuns.
6. Aveți planuri/proiecte de viitor?
Nimic de mare anvergura
Proiecte promițătoare
Niciun plan/proiect
7. Intenționați să faceți o schimbare pe plan profesional în viitorul apropiat?
Doresc să mă specializez într-un alt domeniu/ să-mi schimb profesia
b) Nu știu ce trebuie să fac mai departe
c) Nu doresc să mă specializez în altceva/ nu doresc să-mi schimb profesia
8. Pe o scară de la 1-5, cât de mulțumit(ă) sunteți de serviciile AJOFM din teritoriul dumneavoastră, sau de firmele de recrutare în vederea ocupării unui post în câmpul de muncă? Bifați căsuța corespunzătoare.
9. Categoria de vârstă în care vă încadrați.
18-30.
31-40.
41-50.
51-60.
Peste 60 de ani.
10. Sexul:
a) Masculin
b) Feminin
11. Nivelul de studii:
Școală primară (clasele I-IV);
Școală generală (clasele V-VIII);
Studii medii (nivel liceu);
Studii postliceale;
Studii superioare.
12. Cât de mulțumit sunteți de mulțumit sunteți de oportunitățile de angajare din zonă ?
a) foarte mulțumit
b) mulțumit
c) neutru
d) deloc mulțumit
e) foarte nemulțumit
13. Etnia dumneavoastră:
Română;
Maghiară;
Rromă;
Alta. Speficați care.
ANEXA 2
Rata șomajului la nivel național
ANEXA 3
Penitenciarul Gherla
Casa Karácsonyi – Muzeul de Istorie
Biserica Franciscană
Bibliografie
Anghelache Constantin, România 2001 – După unsprezece ani de tranziție, Edit. Economică, București, 2001.
Dascălu Nicoleta, Politici publice și politici sociale, Edit. Sitech, Craiova, 2011.
Dincă Dragoș, Servicii publice și dezvoltare locală, Edit. Lumina Lex, București, 2008.
Frunzaru Valeriu, U.E.. Ocuparea forței de muncă. Politici europene, Edit Tritonic, Cluj-Napoca, 2012.
Howlett Michael, Perl Anthony, Ramesh M., Studying Public Policy: Policy Cycles and Policy Subsystems, ediț a 3-a, Edit. Oxford University Press, Oxford, 2009.
Miroiu Adrian, Introducere în analiza politicilor publice, Edit. Punct, București, 2001.
Nicolescu Luminița, Imaginea României sub lupă! Branding și rebranding de țară, Edit. A.S.E., București, 2008.
Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Edit. Hamangiu, București, 2009.
Plumb Ion, Managementul serviciilor publice, Edit. A.S.E., București, 2005.
Pohoață Gabriela, Analiza politicilor publice, Edit. Pro Universitaria, București, 2012.
Popescu Luminița Gabriela, Administrație și politici publice, Edit. Economică, București, 2006.
Prahoveanu Eugen, Economie politică – Fundamente de teorie economică, Edit. Eficient, București, 1998.
Preda Marian, Politica socială românescă între sărăcie și globalizare, Edit. Polirom, 2002.
Profiroiu Marius, Politici publice, Edit. Economică, București, 2006.
Quintus Nicolescu Valentin, Introducere în politici publice, Edit. Nicolae Titulescu, București, 2011.
Stoica Virgil, Procesul și analiza politicilor publice, Edit. Fides, Iași, 2000.
Situația statistică a șomajului înregistrat la 28 FEBRUARIE 2014, disponibil online la pagina: http://www.anofm.ro/files/situatia%20statistica%20a%20somajului%20feb%202014.pdf, accesat la data de 29.03.2014.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Identificarea de Alternative de Politici Publice Pentru Rezolvarea Problemei Somajului la Nivelul Municipiului Gherla (ID: 140753)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.