Grupurile Financiare Prezent Si Perspective In Romania

LUCRARE DE DIsERTAȚIE

Grupurile financiare:

Prezent și perspective în România

CUPRINS

Lista abrevierilor și acronimelor utilizate în text

Lista figurilor

Lista graficelor

Lista tabelelor

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. FORMAREA GRUPURILOR FINANCIARE – TENDINȚE GLOBALE

1.1. Conglomerate financiare și servicii financiare integrate. Definiții și înțelesuri.

1.2. Structuri pentru livrarea de servicii financiare integrate

1.3. Integrarea serviciilor financiare din punct de vedere al economiei

1.3.1. Efectele de cost

1.3.2. Efectele de venit

CAPITOLUL 2. GRUPURILE FINANCIARE – ANALIZĂ ÎN ROMÂNIA 17

2.1. Structura sistemului financiar din România

2.1.1. Sistemul bancar și structura sa

2.1.2. Piața asigurărilor

2.1.3. Piața investițiilor

2.2. Conglomeratele financiare în România

CAPITOLUL 3. REGLEMENTAREA GRUPURILOR FINANCIARE PE PLAN INTERNAȚIONAL ȘI ÎN ROMÂNIA

3.1. Reglementările conglomeratelor financiare la nivel internațional

3.2. Regiunea Asia-Pacific

3.2.1. Australia

3.2.2. Japonia

3.3. Europa

3.3.1. Franța

3.3.2. Germania

3.3.3. Olanda

3.3.4. Spania

3.3.5. Marea Britanie

3.4. America de Nord

3.4.1. Canada

3.4.2. Statele Unite ale Americii

3.5. România

3.5.1. BNR și activitatea de reglementare și supraveghere

3.5.2. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

3.5.3. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

3.5.4. Autoritatea de Supraveghere Financiară

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

A. Cărți de specialitate

B. Lucrări și articole de specialitate

C. Documente, Regulamente, Acorduri și rapoarte oficiale; legislație

D. Periodice, reviste, statistici

E. Sitografie

Lista abrevierilor și acronimelor utilizate în text

Lista figurilor

Figura nr. I.1: Modelul integrării complete…………………………………………………..11

Figura nr. I.2: Băncile universale………………………………………………………………..12

Figura nr. I.3: Servicii financiare integrate cu o bancă drept proprietar………….12

Figura nr. I.4: Servicii integrate prin companii de holding……………………………..13

Figura nr. I.5: Servicii financiare integrate prin aranjamente de tip Joint Venture…………………………………………………………………………………………………………………13

Figura nr. I.6: Servicii financiare integrate prin aranjamente de marketing……..14

Lista graficelor

Graficul nr. II.1: Structura sistemului financiar din România la nivelul anului 2013 exprimat în procente în totalul de active……………………………………………………………18

Graficul nr. II.2: Evoluția creditului neguvernamental ca procent din PIB……….19

Graficul nr. II.3: Portofoliul de credite al conglomeratelor prezente în Europa de Est exprimat în mil. EUR…………………………………………………………………………………………22

Lista tabelelor

Tabelul nr. II.1: Structura sectorului financiar din România în perioada 2006-2013……………………………………………………………………………………………………………………..17

Tabelul nr. II.2: Cota de piață a celor mai mari 10 societăți de asigurare din România în funcție de primele brute subscrise exprimate în mil. RON………………………….20

Tabelul nr. III.3: Activități permise pentru organizațiile bancare în centre financiare majore la nivelul anului 2012…………………………………………………………………..26

Tabelul nr. III.4: Reglementarea conglomeratelor financiare la nivelul anului 2012……………………………………………………………………………………………………………………..27

INTRODUCERE

Conglomeratele financiare internaționale au devenit un aspect tot mai important pe șcena financiară globală. Piețele financiare sunt într-o expansiune continuă iar cererea pentru servicii financiare integrate este din ce în ce mai mare. România, ca stat dezvoltat, experimentează un proces rapid de maturizare a pieței financiare, iar grupurile financiare devin o practică din ce în ce mai des întâlnită. De asmenea, reglementarea acestora pentru alinierea lor la standardele europene și cele internaționale a devenit un subiect de actualitate.

Grupurile financiare sunt un motor care propulsează economia serviciilor financiare, iar atunci când aceastea sunt reglementate adecvat, pot duce la performanțe uimitoare. Motivul principal pentru care am ales această temă este faptul că grupurile financiare sunt o practică tot mai uzuală pe piețele mature din lume, și consider că este o oportunitate de dezvoltare economică pentru țara noastră.

Scopul acestei lucrări este de a oferi o privire de ansamblu asupra conglomeratelor financiare în general, evoluției lor în timp la nivel mondial, înțelesurilor și structurilor sale și reglementării lor la nivel global și în România.

Pentru realizarea lucrării de față, am citit numeroase cărți din domeniul conglomeratelor financiare și politicilor fiscale și monetare. Am studiat și anumite legi relevante de pe teritoriul României și a altor țări, precum și directive ale Comisiei Europene.

Lucrarea de față conține trei capitole. Primul capitol are ca subiect tendințele globale referitoare la grupurile financiare și formarea lor. De asemenea, am analizat structurile în care acestea apar în lume și care sunt efectele acestora.

În cadrul celui de-al doilea capitol, am efectuat o sinteză a situației grupurilor financiare din România, cu toate cele trei sectoare financiare majore, iar ultimul capitol face o paralelă între modalitatea de reglementare a conglomeratelor financiare din România și din lume. Pentru a oferi o imagine cât mai concretă, am analizat cel puțin două țări din fiecare regiune importantă: Asia-Pacific, Europa și America de Nord.

Capitolul 1. Formarea grupurilor financiare – tendințe globale

Conglomeratele financiare internaționale au devenit un aspect tot mai important pe șcena financiară globală. Marea majoritate a statelor din lume au integrat acum multă vreme investițiile cu activitatea tradițională a băncilor, însă de-a lungul ultimelor decenii, SUA și Japonia – care odinioară cereau o separare strictă activității bancare comerciale de activitatea de investiții – au început să permită băncilor să combine aceste două activități într-o măsură bine delimitată. Numărul tot mai mare a acestor două activități combinate a condus la includerea activității de asigurări. Allianz în Germania, ING și Fortis în Olanda, Credit Suisse în Elveția și Citi în SUA au făcut achiziții trans-sectoriale semnificative în ultimii anii și au combinat activitatea bancară cu cea de asigurări (deși ulterior Credit Suisse și Citi au vândut activitatea de asigurări). În prezent, marea majoritate a instituțiilor financiare mari sunt conglomerate financiare ce combină cel puțin două dintre cele trei activități financiare principale: bancă comercială, investiții și asigurări.

1.1. Conglomerate financiare și servicii financiare integrate. Definiții și înțelesuri.

Termenul de “servicii financiare integrate” poate fi interpretat în mai multe feluri, iar firmele care oferă astfel de servicii pot fi structurate în mai multe feluri. Probabil cea mai cunoscută definiție a serviciior financiare integrate este următoarea: acestea au loc atunci când producția sau distribuția unui serviciu financiar asociat în mod tradițional cu unul dintre cele trei sectoare majore este făcută de către un alt sector. Termeni precum bancassurance, allfinanz, universal banking și conglomerate (sau grupuri) financiare sunt toți folosiți pentru a denumi aceeași noțiune. Terminologia nu este încă standardizată, iar fiecare termen poate avea o însemnătate diferită pentru fiecare persoană.

Definiția amintită se referă la producție și distribuție de servicii financiare. Nivelul de integrare poate varia de la superficial la profund. Această definiție nu este complet satisfăcătoare decât dacă producția este gândită ca fiind compusă din două elemente: produsul și managementul. Pentru a înțelege relevanța lor, trebuie mai întâi explicat grupul sau conglomeratul financiar definit ca fiind orice grup de companii aflate sub același control ale cărui activități predominante sau exclusive consistă în oferirea unor servicii din cadrul a cel puțin două sectoare majore de activitate financiară (bancă comercială, investiții și asigurări).

Termenul francez de bancassurance se referă cel mai adesea la bănci care vând produse de asigurări (și invers). Termenul german de allfinanz este de obicei sinonim cu bancassurance, deși uneori sugerează integrarea prin distribuirea tuturor celor trei produse principale.

Potrivit marii majorității a teoreticienilor care au studiat serviciile financiare integrate, o bancă universală poate fi definită teoretic ca fiind un producător și distribuitor pentru toate serviciile financiare în cadrul unei singuri structuri corporatiste. Termenul de conglomerat financiar probabil implică cel mai ridicat grad de integrare.

Activitatea unui conglomerat constă în oferirea de servicii din cel cadrul a cel puțin două sectoare financiare. Așadar, băncile universale îndeplinesc criteriile, la fel ca și aranjamentele de tip bancassurance care implică firme afiliate.

O definiție tehnică a fost dată conglomeratelor financiare în cadrul Directivei Europene 2002/87/CE cu privire la supravegherea complementară a instituțiilor aparținând unui conglomerat financiar. Această definiție prevede atingerea mai multor praguri pentru ca o mare companie să fie considerată un conglomerat financiar:

un prag de 40% care fixează importanța întreprinderilor financiare în cadrul grupului (raportul între activele societăților financiare și activul bilanțier total al grupului);

un prag de 10% ce evaluează importanța fiecărei activități financiare a grupului (activitatea bancară, de asigurări, de investiții) în cadrul sectorului financiar din grup. Practic cea mai restrânsă activitate financiară a grupului trebuie să depășească 10% din totalul activităților financiare ale grupului;

un prag de risc sistemic, atunci când activul bilanțier al celei mai restrânse activități financiare depășește 6 miliarde euro.

Conglomeratele financiare au apărut ca rezultat al creșterii competiției internaționale și ca urmare a dezvoltării procesului de fuziuni – achiziții, favorizat de dereglementarea piețelor financiare. Apariția și dezvoltarea acestor organizații permite efectuarea transferului riscului dintr-un sector financiar într-altul dar și transferul riscului dintr-o economie într-alta, atunci când este vorba despre conglomerate transnaționale.

Poate avea loc o integrare a serviciilor financiare și atunci când firmele dintr-un sector crează și vând produse ce conțin elemente semnificative ce sunt asociate în mod tradițional cu produsele unui alt sector. Astfel, asigurările de viată de exemplu combină elemente din asigurări și din investiții. Creditere ipotecare și cărțile de credit combină elemente importante de investiții și activități bancare comerciale. Această convergență a produselor poate fi o forță importantă ce va conduce înspre integrarea operațională în cadrul băncilor comerciale, firmelor de investiții și asiguratorilor.

1.2. Structuri pentru livrarea de servicii financiare integrate

Serviciile financiare integrate pot fi oferite în mai multe forme structurale. În general însă, ele sunt oferite prin una dintre cinci tipuri.

Integrare completă. Cea mai integrată formă operațională este accea unde toate serviciile financiare sunt produse și distribuite de către o singură corporație, și toate activitățile sunt susținute de către un singur capital social. Figura nr. I.1 ilustrează această formă care probabil la momentul de față există doar ca și concept pur teoretic întrucât nicio instituție financiară nu este structurată în acest fel în mod legal. Această formă totuși este importantă deoarece ar putea reprezenta o structură viitoare pentru astfel de firme și să ofere o schemă pentru gândirea referitoare la reglementările și managementul conglomeratelor financiare care, deși sunt separate din motive legale, ar putea fi integrate din punct de vedere operațional.

Figura nr. I.1: Modelul integrării complete

Activități Activități Activități Alte

bancare de investiții de asigurare activități comerciale financiare

Sursa: Date prelucrate după modelul lui Saunders și Walter

Banca universală – modelul german. Băncile universale nemțești, doar un pas mai prejos decât firmele complet integrate reprezentate mai sus, sunt următoarea formă structurală de integrare. Așa cum arată figura nr. I.2, astfel de companii combină activitățile bancare comerciale și cele de investiții într-o singură firmă dar au alte activități financiare prin filiale cu capital propriu deținute de către banca universală. Acele așa-numite grossbanken („bănci mari”) astfel organizate includ Deutsche Bank, Dresdner Bank și Commerzbank, precum și alte bănci regionale. Marile bănci elvețiene sunt și ele structurate în acest fel, la fel ca și multe alte instituții financiare din Europa.

Figura nr. I.2: Băncile universale

Activiăți bancare comerciale Activități de investiții financiare

Asigurări Alte servicii financiare

Sursa: Date prelucrate după modelul lui Saunders și Walter

Companie mamă bancară sau asigurator. Cea de-a treia structură a grupurilor financiare este conglomeratul unde compania mamă este o bancă sau un asigurator. Compania mamă deține una sau mai multe filiale care produc alte servicii financiare și au capitaluri sociale proprii. Figura nr. I.3 ilustrează această abordare unde banca este părintele. Această structură este des întâlnită un Marea Britanie, în cazul companiilor Barclays sau Lloyds TBS de exemplu.

Figura nr. I.3: Servicii financiare integrate cu o bancă drept proprietar

Activități bancare comerciale

Investiții financiare Asigurări Alte activități financiare

Sursa: Date prelucrate după modelul lui Saunders și Walter

Aranjamente de tip holding. Cea de-a patra formă principală de grup financiar este prin intermediul unei companii de holding. În mod tradițional, o companie non-operațională de holding deține totalitatea sau majoritatea acțiunilor din filiale sectoriale încorporate și capitalizate, așa cum se poate vede în figura nr. I.4. Acest model este modelul preferat de către SUA.

Figura nr. I.4: Servicii integrate prin companii de holding

Compania de holding de servicii financiare

Activități Activități de Activități de Alte activități

bancare comerciale investiții asigurare financiare

Sursa: Date prelucrate după modelul lui Saunders și Walter

Joint ventures și alte aranjamente. Ultima formă prin care serviciile financiare integrate sunt oferite implică companiile mixte de tip joint venture sau alte aranjamente între firme ce oferă servicii financiare și nu sunt afiliate. În cadrul acestui tip de structură, doi intermediari financiari – precum o bancă și un asigurator – formează o companie de tip joint venture, o alianță strategică sau alte aranjamente formale prin care produsele unei firme sau ale ambelor firme sunt vândute. Figura nr. I.5 ilustrează un joint venture iar figura nr. I.6 arată un aranjament simplu de marketing prin care o bancă promovează produsele unui asigurator neafiliat, structură des întâlnită în Statele Unite ale Americii.

Figura nr. I.5: Servicii financiare integrate prin aranjamente de tip Joint Venture

Bancă comercială Companie de asigurări

Joint Venture

Firmă de marketing

Sursa: Date prelucrate după modelul lui Saunders și Walter

Figura nr. I.6: Servicii financiare integrate prin aranjamente de marketing

Firmă de asigurări

Bancă comercială

Sursa: Date prelucrate după modelul lui Saunders și Walter

Aceste structuri adoptate pentru livrarea de servicii financiare integrate sunt influențate de o multitudine de factori. Pe lângă contextul istoric al pieței de servicii financiare dintr-o țară, reglementările acesteia sunt extrem de importante în această privință. Asemenea sunt și chestiuni precum puterea de cumpărare, economia de piață, eficiența operațională și modalitatea cea mai bună de adresare a conflictelor de interes.

1.3. Integrarea serviciilor financiare din punct de vedere al economiei

Integrarea serviciilor economice este logică din punct de vedere economic doar atunci când are ca rezultat o reducere a costurilor operaționale, o creștere a veniturilor sau ambele.

1.3.1. Efectele de cost

Grupurile financiare pot beneficia de avantaje din punct de vedere al costurilor prin economii de scară, economii de scop în producție și eficiența operațională.

Economiile de scară există dacă costul mediu de producție scade odată cu creșterea producției atunci când elementele constituente ale produsului rămân neschimbate. Economiile de scară în sine nu par să justifice formarea firmelor multi-sectoriale deși justifică creșterea conglomeratelor existente prin expansiune, fuziuni sau achiziții.

Marea majoritate a studiile efectuate asupra economiilor de scară la nivel de instituții financiare au avut ca subiecți firme din SUA și așadar, nu sunt foarte relevante pentru economiile de scară cu conglomerate financiare având în vedere practica din State de a avea instituții financiare segregate. Saunders și Walter au studiat cele mai mari bănci din lume, printre care și numeroase bănci universale, și au găsit economii funcționale de scară doar în spectrul de mijloc al băncilor mari. Puținele celelalte studii asupra economiilor de scară pentru bănci universale ajung la concluzii similare. Există anumite elemente care dovedesc prezența economiilor de scară la nivelul conglomeratelor financiare, dar nu și pentru instituțiile foarte mari.

Economiile de scop în producție există dacă producția simultană a mai multor bunuri are un cost mai mic decât suma costurilor producției bunurilor în mod individual. Economiile de scop sunt importante în serviciile financiare datorită abilității lor de a împărți anumite costuri fixe între o gamă variată de produse. Așadar, costurile fixe de gestionare a relației cu un client sunt aceleași pentru o gamă largă de servicii financiare.

Eficiențe operaționale. Economiile de scară și de scop sunt concepte statice de eficiență cu studii concentrate pe dimensiuni și efectele de cost pentru un anumit mix de produs într-un anumit cadru temporal. Eficiența dinamică – care implică inovații de produs și proces – s-ar putea să fie chiar mai importantă. Grupurile financiare au un avantaj față de firmele specializate prin faptul că pot dezvolta mult mai rapid produse ca răspuns la condițiile de piață sau tehnologice, mai ales produse care au însușiri din mai multe sectoare.

Berger și Humphery analizează 130 studii asupra eficiențelor care cuprind 21 țări și includ numeroase perioade temporale și pe toți intermediarii financiari importanți. Concluzia lor este că costul mediu per unitate în cazul băncilor este cu 20-25% peste costul celor mai eficiente firme specializate.

1.3.2. Efectele de venit

Există două aspecte a integrării financiare care ar putea modifica efectele de venit: economiile de scop în consum și puterea pieței.

Economiile de scop în consum. Integrarea poate crește veniturile potențiale ale unui grup financiar prin distribuția unei game mai largi de produse. Aceste economii de scop în consum (partea de cerere a scopului) ar putea lua naștere datorită marketingului încrucișat al investițiilor, economiilor, creditelor și produselor de asigurare. Multe produse financiare sunt complementare: creditele ipotecare și politicile de protecție ipotecară și asigurare de viață, împrumuturi auto și asigurări auto.

Boyd, Graham și Hewitt descoperă că fuziunile simulate dintre companii de holding bancar cu companii de asigurări de viață și asigurări de proprietate au un risc redus de eșec în timp ce asocierea cu firme de investiții are riscuri ridicate. Kwan în schimb ajunge la concluzia că aceste companii de holding bancar ar beneficia de diversitatea filialelor de investiții datorită corelării scăzute dintre profiturile lor. Benston susține că nivelul profiturilor rezultate din activitățile bancare și de investiții combinat ar fi semnificativ mai mari, însă fără a crește riscul global. Vander Vennet descoperă faptul că grupurile financiare europene sunt mai eficiente din punct de vedere al profitului și se bucură de încasări mai mari decât firmele financiare specializate.

Puterea pieței. Dimensiunea crescută a pieței poate da naștere unei puteri de cumpărare mai mare și astel are abilitatea de a influența prețul. În măsura în care ar exista bariere vamale și piața financiară a unei țări ar tinde spre oligopol, conglomeratele financiare ar putea cere prețuri mai mari decât ar putea cere pe o piață mai puțin concentrată și integrată.

Până la mijlocul anilor 1990, multe țări au limitat acesul la piețele lor de servicii financiare, în special pentru firmele străine și au adăpostit o piață extraordinar de concentrată. Datorită tendinței globale de liberalizare a piețelor financiare, astfel de piețe sunt mai degrabă excepția decât regula în prezent.

Capitolul 2. Grupurile financiare – analiză în România

Sistemele financiare din România suferă de numeroase deficiențe care au fost cauza creizelor financiare din ultimii ani, iar costurile acestor crize au fost ridicate atât din punct de vedere social cât și economic. De aceea, specialiștii caută creșterea gradului de transparență al piețelor financiare și doresc elaborarea unui sistem de reglementare, control și suraveghere care să fie cât se poate de eficient, întrucât aceste activități sunt substanțiale stabilității financiare din orice stat.

2.1. Structura sistemului financiar din România

În anii următori căderii comunismului, chiar și la începutul anilor 2000, sistemul financiar din România era foarte slab dezvoltat, mai ales în comparație cu sistemele altor țări în tranziție. Structura sectorului financiar din România arată o preferință pentru activități financiare la nivel național, în mod deosebit pentru activitățile bancare. Investițiile deși sunt pe un trend ascendent, au o pondere scăzută, așa cum indică și tabelul nr. II.1.

Tabelul nr. II.1: Structura sectorului financiar din România în perioada 2006-2013

Sursa: Site-ul BNR

Analizând structura sistemului financiar și evoluția sa în perioada 2006-2013, se poate observa că societățile de asigurare și băncile au o pondere din ce în ce mai scăzută în totalul activelor financiare în timp ce societățile de leasing și alte tipuri de societăți financiare au o pondere crescătoare. Activele aparținând firmelor de capital, ponderea este relativ constantă pe durata primilor 5 ani analizați, iar apoi înregistrează o tendință de creștere. Cota de piață diminată a băncilor poate fi explicată prin regimul relaxat ce a fost aplicat instituțiilor financiare nebancare până în anul 2007, când și acestea au intrat sub supravegherea BNR (Banca Națională a României). Graficul nr. II.1 ilustrează structura sistemului financiar din România la nivelul anului 2013.

Graficul nr. II.1: Structura sistemului financiar din România la nivelul anului 2013 exprimat în procente în totalul de active

Sursa: Date prelucrate de pe site-ul BNR

Se poate observa din acest grafic faptul că sisteumul financiar românesc este foarte concentrat, iar instituțiile bancare sunt singurele care au risc sistemic. Cele mai importante trei sectoare în economia românească sunt băncile, asigurările și investițiile.

În România s-a aplicat pâna de curând modelul sectorial de reglementare și supraveghere a sistemului financiar. Astfel, BNR a fost organismul de tutelă pentru sistemul bancar, CNVM era instituția care se ocupa de supravegherea prudențială pe piața de capital iar CSA supraveghea și controlea toți operatorii din domeniul asigurărilor. Începând cu anul 2007, odată cu implementarea sistemului de pensii private, și-a început funcționarea CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private). În aprilie 2013, CSA, CNVM și CSSPP au devenit Agenția de Supraveghere Financiară.

2.1.1. Sistemul bancar și structura sa

Până în anul 1998, sistemul bancar din România era în cea mai mare parte deținut de către stat. Băncile ofereau împrumuturi marilor companii care aveau capital de stat și activau în cadrul unor sectoare economice nestructurate. Deseori, băncile apelau la fondurile băncii centrale românești, care avea o politică monetară adaptativă, iar consecința acesteia a fost o rată a inflației foarte ridicată.

În anii 1998 și 1999, sectorul bancar a suferit o perioadă de instabilitate, și astfel, numeroase bănci românești au intrat în colaps. Ca răspuns la această situație, guvernul românesc a emis o nouă lege bancară și a adus modificări importante statutului BNR pentru a-i oferi o mai mare independență și a-i atesta rolul său în monitorizarea instituțiilor bancare.

Ulterior acestor reforme, nivelul de intermediere financiară a crescut continuu începând cu anul 2000 și ajungând la 47% din PIB în 2013 față de 9,3% în 2000, fapt ilustrat cu ajutorul graficului nr. II.2. În această perioadă, multe bănci cu acționari străini (în special bănci europene) au investit în România.

Graficul nr. II.2: Evoluția creditului neguvernamental ca procent din PIB

Sursa: Date prelucrate de pe site-ul BNR

2.1.2. Piața asigurărilor

Sectorul asigurărilor este destul de slab dezvoltat în România, cu toate că ritmul său de dezvoltare este unul sustenabil datorită interesului crescut al populației pentru serviciile de asigurări. Desigur, și faptul că s-au introdus anumite tipuri de asigurări obligatorii suplimentare față de anii anteriori a condus la creșterea pieței. Cu toate acestea, gradul de penetrare al asigurărilor este la un nivel inferior față de Europa Centrală și de Est. Datorită integrării europene, a fost necesară o accelerare a ritmului de creștere al pieței asigurărilor pentru a se putea susține convergența cu piața unică. Deși încă nu s-a ajung la o convergență deplină, s-au făcut progrese semnificative în acest sens în ultimii ani.

Gradul de concentrare al pieței de asigurări este încă ridicat, iar cota de piață a celor mai mari 10 societăți de asigurare este de 80% la nivelul anului 2006 și rămâne aproximativ constantă și pentru anul 2013, după cum arată tabelul nr. II.2:

Tot din acest tabel se observă schimbările care au avut loc între cei șapte ani analizați. Liderul de pe această piață devine Astra cu o evoluție spectaculoasă de la locul 7 în 2006, iar Allianz-Țiriac îi urmează foarte îndeaproape, cu o diferență de mai puțin de 0,05% între cotele sale de piață. Se poate observa că toți asiguratori au încasări mult mai mari valoric, chiar și în cazurile în care cota de piață s-a diminuat.

Tabelul nr. II.2: Cota de piață a celor mai mari 10 societăți de asigurare din România în funcție de primele brute subscrise exprimate în mil. RON

Sursa: Date prelucrate de pe site-ul BNR și ASF

2.1.3. Piața investițiilor

Piața de capital din România se află și ea într-un stadiu de dezvoltare incipient. Existența mai multor piețe bursiere specializate a constituit un factor ce în opinia multor specialiști a dăunat consolidării pieței de capital din România.

Istoricul postdecembrist al pieței de capital începe în anul 1992, cu deschiderea Bursei Române de Mărfuri (BRM), la București. Urmează în 1994 deschiderea Bursei Monetar – Financiare și de Mărfuri Sibiu, principala piață bursieră unde se tranzacționează produsele financiare derivate – futures și options. O altă etapă importantă în evoluția pieței de capital a constituit-o data de 1 aprilie 1995, când Bursa de Valori București (BVB) a luat ființă în baza unei decizii a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), ca instituție de interes public cu personalitate juridică ce își desfășoară activitatea pe principiul autofinanțării. Bursa electronică de valori mobiliare de la Bucurețti – RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotation) și-a început la rândul ei activitatea pe 26 octombrie 1996, iar la 1 decembrie 2005 a fuzionat cu Bursa de Valori București, fiind absorbită de aceasta.

Cea mai importantă piață bursieră din România ramâne BVB, a cărei activitate a cunoscut un salt semnificativ prin lansarea în septembrie 1997 a primului indice – BET (Bucharest Exchange Trading Index), care a funcționat ca un veritabil „barometru” al activității pe piața bursieră. BET a apărut ca urmare a nevoii unui instrument sintetic de cuantificare a performanțelor activității pieței bursiere. În anul 2000 s-a lansat un al doilea indice – BET-FI (Bucharest Exchange Trading Investment Funds Index), care reflectă evoluția de ansamblu a tuturor societăților de investiții financiare listate la BVB.

2.2. Conglomeratele financiare în România

Instituțiile și piețele financiare se află într-un proces continuu de schimbare, de adaptare și interacțiune care face necesară o remodelare a reglementărilor funcționării lor. Aceste procese stau la baza emergenței unor noi riscuri financiare, induse atât de apariția unor noi instituții și piețe cât și de dezvoltarea unor noi produse financiare.

Printre riscurile relativ recente care s-au manifestat la nivel global și au cauzat destabilizarea sistemului financiar se numără dezvoltarea conglomeratelor financiare, volatilitatea excesivă a prețurilor activelor sau apariția unor produse financiare noi a căror modalitate de funcționare este greu înțeleasă de actorii economici. Pentru sistemul financiar românesc, riscurile enumerate reprezintă mai degrabă o provocare întrucât niciunul dintre acestea nu s-a manifestat în mod evident până în prezent. Pe fondul integrării sistemului financiar din România în sistemul financiar de la nivelul UE și în sistemul financiar global, aceste riscuri vor deveni din ce în ce mai vizibile. De accea este necesară încă din fază incipientă o identificare a potențialelor amenințări la adresa stabilității pentru găsirea unor modalități de contracarare a lor.

Grupul Tehnic Mixt, însărcinat cu activitatea de reglementare și supraveghere la nivelul UE a realizat în luna aprilie a anului 2006 o inventariere a conglomeratelor financiare care activează în UE. Dintre conglomeratele care activează la nivel european și sunt prezente și în România amintim: Erste Bank, ABN Amro, Société Générale, OTP, San Paolo, UniCredit, Alpha Bank și ING.

Așa cum releva un studiu, aceste conglomerate sunt prezente în majoritatea statelor est-europene, iar problemele înregistrate pe una din piețe se pot propaga cu ușurință la nivel european. În graficul nr. II.3 este prezentată expunerea conglomeratelor pe piețele din Europa de Est, în ceea ce privește activitatea bancară.

Graficul nr. II.3: Portofoliul de credite al conglomeratelor prezente în Europa de Est exprimat în mil. EUR

Sursa: Date preluate din studiul efectuat de Merrill Lynch în 2008

Se poate observa că două conglomerate au o prezență semnificativă în România. Acestea sunt Erste și Société Générale. În această situație, cooperarea autorităților din România cu autoritățile similare din Austria, Franța dar și Grecia (a se vedea prezența Piraeus și Alpha) este deosebit de importantă.

BNR a întreprins unele măsuri pentru întâmpinarea riscului sistemic asociat dezvoltării conglomeratelor financiare. Prin adaptarea legislației la acquis-ul comunitar, BNR are posibilitatea de a realiza un schimb de informații cu autoritățile de supraveghere din țările partenere. Aceste schimburi de informații se referă însă doar la supravegherea sucursalelor băncilor străine.

Astfel, în Legea nr. 58/1998, este specificat faptul că pentru verificarea sucursalelor deschise în statele membre de către bănci sau persoane juridice române, Banca Națională a României poate efectua inspecții la sediul acestor sucursale, cu informarea prealabilă a autorităților competente din statele membre gazdă sau poate solicita acestor autorități să realizeze verificarea. În celălalt sens, la solicitarea autorităților competente din statele membre responsabile cu supravegherea pe baza consolidată a instituțiilor de credit filiale ale unui holding financiar cu sediul în România, Banca Națională a României este împuternicită să ceară holding-ului orice informații relevante pentru realizarea supravegherii pe bază consolidată, pe care le va transmite autorităților solicitante.

La finele anului 2006 a fost publicată OUG nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar (practic a fost implementată Directiva 2002/87/CE).

Totodată a fost finalizată și publicată legislația secundară care asigură transpunerea prevederilor de natură tehnică ale reglementărilor comunitare în materie de conglomerate financiare.

În ceea ce privește colaborarea cu instituții de supraveghere din statele europene, BNR a încheiat câteva MoU cu autorități de reglementare și supraveghere din țări precum: Cipru, Grecia, Italia, Germania, Olanda, Franța, Ungaria. Structura acestor MoU este asemănătoare, acestea implicând schimbul de informații cu privire la licențierea instituțiilor, asistența acordată, inspecții și audit, supravegherea continuă, confidențialitatea informației sau suport tehnic.

Astfel de MoU au fost încheiate și de autoritatea de supraveghere a pieței de capital. CNVM a încheiat acorduri cu autorități de supraveghere din diferite țări europene și nu numai, dintre care și Grecia, Portugalia, Cipru, Turcia, Moldova, Luxemburg, Italia, Polonia, Bulgaria, China, Lituania, Croația, Cehia, Ungaria, Spania, Albania, etc.

Aceste acorduri prevăd consultări între părți și confidențialitate.

MoU semnate de CNVM se referă la:

manipularea pieței și alte practici frauduloase;

aplicarea legilor, regulilor și regulamentelor referitoare la emiterea, tranzacționarea, negocierea, administrarea și consultanța privind valorile mobiliare;

cerințe privind experiența profesională și buna reputație a persoanelor fizice și juridice autorizate să desfășoare activități pe piața de capital;

obligațiile emitenților și ofertanților de valori mobiliare de a furniza informații relevante pentru investitori.

CSA nu are încheiate MoU cu autorități de supraveghere din alte țări europene. Un motiv este o piață slab dezvoltată și un risc sistemic deocamdată redus. Având în vedere rata de creștere a acestei pieșe și faptul că majoritatea conglomeratelor financiare prezente în România desfășoară și activități de asigurări, autoritățile române ar trebui sa fie preocupate de încheierea unor acorduri internaționale în această direcție.

Capitolul 3. Reglementarea grupurilor financiare pe plan internațional și în România

Comparația între piețele centrelor financiare majore la nivel mondial poate releva chestiuni foarte importnate. În cadrul studiului de caz de față, se vor analiza reglementările naționale și mediile politici din astfel de centre financiare și gradul de integrare a serviciilor financiare.

3.1. Reglementările conglomeratelor financiare la nivel internațional

Nivelul de reglementare al grupurilor financiare variază substanțial de la țară la țară. Această observație se aplică în mod special la reglemtările prudente, în ciuda faptului că există un anumit grad de armonizare internațională a acestora în cazul băncilor datorită acordului Basle. Se pot face anumite generalizări cu privire la serviciile financiare integrate pe care le permit statele în cadrul unui grup financiar și modalitatea globală de reglementare.

Într-un studiu efectuat în 1999 ce cuprinde cele mai mari 52 centre financiare din lume, Institutual Internațional al Bancherilor a descoperit că marea majoritate a grupurilor financiare au voie să ofere servicii financiare integrate (servicii bancare, asigurări și investiții), în special în cazul celor mai mari centre financiare.

Tabelul nr. III.3 arată un rezumat al acestui studiu. Arată că marea majoritate a țărilor permit activități bancare și de investiții comune iar multe permit băncilor să instituie activități de investiții în cadrul băncilor în sine. Altele cer ca unele sau toate activitățile de investiții să fie conduse prin intermediul filialelor. Dintre toate statele analizate, doar China interzice orice fel de activitate financiară comună.

Situtația asigurărilor este diferită întrucât există foarte puține state care să permită ca o bancă să integreze și servicii de asigurări. Marea majoritate permit aranjamente comune, însă doar prin filiale. Anumite țări interzic orice afiliere între asigurări și bănci, și există câteva care interzic băncilor să efectueze asigurări dar permit să acționeze ca agenți de asigurări sau brokeri pentru asiguratori neafiliați.

Tabelul nr. III.3: Activități permise pentru organizațiile bancare în centre financiare majore la nivelul anului 2012

Sursa: Date prelucrate de pe site-ul OCDE

Majoritatea statelor reglementează grupurile financiare pe bază funcțională, adică supravegherea băncilor și a asigurărilor (deseori și a investițiilor) sunt separate iar fiecare sector are propriul său organism reglementator. Numeroase state cu reglementări funcționale stabilesc un reglementator pentru grupuri financiare în funcție de activitatea lor principală.

O tendință semnificativă de-a lungul ultimilor ani este implementarea reglementărilor consolidate pentru servicii financiare. De exemplu, noi agenții cu responsabilități de supraveghere consolidată a băncilor și alte instituții financiare au fost înființate în Australia, Coreea, Japonia, Singapore, iar state precum Marea Britanie, Canada, Danemarca, Norvegia și Suedia au astfel de reglementări consolidate de o perioadă lungă de timp. Momentan nu există un acord internațional cu privire la reglementări consolidate sau o altă variantă de reglementări funcționale. Tabelul nr. III.4 sumarizează abordările a numeroase centre financiare majore din lume.

Tabelul nr. III.4: Reglementarea conglomeratelor financiare la nivelul anului 2012

Sursa: Date prelucrate de pe site-ul OCDE

Există și alte acțiuni guvernamentale care nu sunt îndreptate în mod explicit înspre integrarea serviciilor financiare însă arată că pot avea efecte importante asupra integrării acestora. Privatizarea băncilor și asiguratorilor în anumite țări crează oportunități asemănătoare. În ultimul timp au avut loc astfel de privatizări semnificative în Belgia, Cehia, Finlanda, Franța, Israel, Norvegia, Peru, Polonia, Turcia și Venezuela.

3.2. Regiunea Asia-Pacific

Cu excepția Australiei, integrarea serviciilor financiare în zona Asia-Pacific este într-un stadiu incipient. Datorită liberalizării recente provocate în mare măsură de criza economică asiatică, este de așteptat ca serviciile financiare integrate să ia formă concretă pe foarte multe piețe, în special în Japonia, Coreea de Sud și Singapore.

3.2.1. Australia

Piața serviciilor financiare din Australia ar putea oferi altor piețe o crâmpeie din viitorul serviciilor financiare integrate în foarte multe privințe. Piața australiană este destul de mică, dar sofisticată, dominată de conglomerate financiare.

Experiența Australiei cu integrarea financiară și așadar și cu reglementările financiare, datează de câteva decenii. Guvernul nu a interzis niciodată crearea de grupuri financiare, insă abordarea lor față de reglementare s-a schimbat dramatic în ultimii ani.

În 1992, ca răspuns la îngrijorarea generală cu privire la supravegherea grupurilor financiare, s-a fondat Consiliul Supraveghetorilor Financiari format din cele patru comisii amintite. Consiliul avea ca scop facilitarea cooperării neformale dintre supraveghetorii financiari fără ca vreun organism să aibă rol de conducător.

Odată cu apariția pe piață a tot mai multe produse inovatoare și servicii integrate, au apărut ceea ce piața a perceput ca deficiențe ale reglementărilor funcționale. Ca răspuns, în 1998 sistemul reglementar funcțional a fost abandonat în favoarea unor reglementări consolidate sub asupiciul Australian Prudential Regulation Authority. Supravegherea care anterior a fost responsabilitatea celor patru organisme de supraveghere au devenit responsabilitatea instituției nou create, care reglementează atât instituțiile financiare, cât și gurpurile financiare.

Piața serviciilor financiară australiană este una dintre cele mai sofisticate piețe din ziua de astăzi. Bunurile ce aparțin grupurilor financiar reprezintă 80% din totalul bunurilor financiare. Cele mai mari 10 conglomerate financiare din Australia dețin împreună aproximativ jumătate din toate bunurile financiare de pe piața australiană. Grupurile financiare de obicei oferă toată gama de servicii financiare.

Integrarea financiară se află la un nivel mai ridicat decât s-ar crede la prima vedere. Numeroase conglomerate au creat sau achiziționat firme pentru a putea oferi o gamă variată de produse financiare și pentru a le putea oferi printr-o rețea complexă de distribuție. Integrarea prin distribuție este probabil la unul dintre cele mai bune nivele din lume la momentul de față.

3.2.2. Japonia

Japonia este țara cu unele dintre cele mai mari instituții financiare din lume, un rezultat deliberat al politicilor guvernamentale din trecut care au dorit crearea unui număr mic de instituții financiare foarte mari. Aceste firme, din păcate, sunt astăzi printre cele mai puțin profitabile și cel mai prost capitalizate instituții financiare.

Poziția guvernului japonez cu privire la reglementarea și structura pieței de servicii financiare a suferit modificări majore în ultimii ani. Înainte de aceste schimbări, se credea că accesul la piața acestor produse ar trebui limitat, competiția ar trebui restrânsă și sfaturile oferite de autorități ar trebui să fie bine-venite (și urmate întocmai) de către afaceri. Mai mult, sistemul lor keirestu de legături între corporații era considerat a fi stabilizator și benefic pentru economia națională.

Părerea generală în prezent este că aceste abordări și practici care restrâng piața au contribuit la prețurile supraevaluate ale stocurilor și terenurilor, prețuri care au decăzut enorm odată cu criza financiară globală. Nici economia japoneză, nici instituțiile sale financiare nu și-au revenit complet încă, dar există semne pozitiveși încurajatoare.

În 1997, guvernul a adoptat numeroase inițiative de liberalizare datorită recomandărilor de la consiliul său de cercetare cu privire la sistemele financiare. Cele mai importante schimări au avut loc în 1998 când Japonia a trecut la regmentarea consolidată. Anterior acestei schimbări, instituțiile financiare japoneze erau reglementate funcțional în cadrul Ministerului de finanțe.

Înainte de această reformă, conglomeratele financiare erau ilegale în Japonia. În consecință, Japonia are unul dintre cel mai puțin integrate sectoare financiare dintre țările dezvoltate la nivel mondial. Datorită acestei condiții financiare slabe a multor instituții financiare japoneze, reacția de așteptat a guvernului japonez era consolidarea reglemetărilor, însă această abordare a fost adoptată abia în ultimii ani.

3.3. Europa

Piața unică europeană este în domeniul serviciilor financiare este în plină dezvoltare, piață construită pe principii de armonizare minimă prin reglementarea elementelor esențiale. Directivele emise de către Comisia Europeană sunt mecanismele prin care s-a creat piața unică. Aceste directive sunt implementate prin redactarea unor legi echivalente de către fiecare stat membru în parte.

Piețele de servicii financiare mature din Uniunea Europeană experimentează același tip de presiuni competitive de care se regăsesc și pe alte piețe mature. În consecință, se vede o consolidare remarcabilă, nu doar un grad de integrare ridicat. Crearea Uniunii Monetare a adăugat un impuls suplimentar.

3.3.1. Franța

Numeroase instituții de servicii financiare franceze sunt printre cele mai integrate din lume. Franța, la fel ca și alte piețe financiare europene mature, continuă să experimenteze un grad ridicat de consolidare.

Franța permite activități de investiție în cadrul băncilor comercial dar cere entități legale cu capital separat în cazul asigurărilor. Reglementările sunt pe bază funcțională. Nu există reglementări specifice referitoare la supravegherea grupurilor financiare, cu toate că anumite propuneri recente ar întări cooperarea dintre supraveghetori. Dacă compania părinte din cadrul unui conglomerat nu este o bancă sau un asigurator, nu există nicio autoritate anume care să supravegheze grupul pe baza companiei de holding.

Investițiile în Franța sunt pe un trend ascendent, însă nivelul lor rămâne considerabil sub nivelul altor economii mature. Unele bănci franceze se specializează în oferirea de servicii bancare firmelor și concurează cu filierele băncilor străine. Unele bănci comerciale oferă servicii de investiții bancare, fie intern fie prin filiere.

Cota de piață a băncilor referitoare la asigurările de viață a crescut spectaculos începând cu anii 1980 și unele bănci au început recent să vândă și alte produse de asigurare. Majoritatea băncilor din Franța au aranjamente de marketing împreună cu asiguratori de viață neafiliați, ori au acționari comuni cu asiguratorii.

Cel mai interesant aspect al bancassurace-ului francez este cota de piață semnificativă pe care băncile au obținut-o într-o perioadă scurtă de timp. Până în 1998, băncile erau cele care încheiau 61% din totalul asigurărilor de viață încheiate anual. Un factor foarte important pentru succesul bancassurace-ului a fost faptul că băncile au economisit o foarte mare parte din costurile de distribuție în comparație cu asiguratorii care folosesc canalele de distribuție tradiționale.

Acest succes este considerat a deriva și din slăbiciunile inerente ale industriei de asigurări. Industria de asigurări din Franța se bazează prea mult pe asigurările obligatorii și suferă de o absență a concurenței. Tocmai această absență a concurenței a promovat integrarea serviciilor financiare prin permiterea băncilor să acapareze cote de piață din domeniul asigurărilor.

3.3.2. Germania

Piața serviciilor financiare din Germania este recunoscută pentru stabilitatea sa financiară și este bine dezvoltată. Deși este în schimbare datorită programului Uniunii Europene de piață unică, competiția a rămas stabilă.

Germania permite de foarte mult timp angajarea în activități de investiții și activități bancare în cadrul aceleiași entități legale. Întradevăr, această fuziune este cea care definește banca universală germană. Băncile pot produce și asigurări, dar numai prin filiale cu capital individual.

Sectorul financiar din Germania are trei caracteristici foarte importante. În primul rând, prin sistemul Hausbank, firmele nemțești se bazează pe o singură bancă pentru a fi furnizorul tuturor formelor de finanțare. Banca este puternic implicată în afacerile unei astfel de firme, iar relația dintre cele două durează mulți ani de zile. Datorită tendinței de liberalizare recente însă, acest sistem de loialitate mutuală pare a se eroda.

În al doilea rând, băncile germane și asiguratorii adesea au interese puternice în afaceri nebancare. Adesea dețin și poziții în comitetul de conducere al acelor companii.

În fine, băncile germane au reprezentanți care votează nivelul portofoliului de acțiuni care va fi achiziționat de la ei. Aceasta oferă băncilor germane un grad de control ridicat asupra companiilor industriale.

Investițiile și activitățile bancare sunt integrate în Germania de foarte multă vreme. Conceptul de allfinanz are origini mai recente și este mult mai puțin dezvoltat decât în alte state europene, în ciuda faptului că acesta datează de la începutul secolului.

Piața serviciilor financiare din Germania nu beneficiază de același grad de integrare ca și alte state europene cu excepția activităților bancare comerciale și de investiții. Chiar și în acest domeniu, operațiunile nu pot fi considerate întotdeauna ca fiind pe deplin integrate datorită unor conflicte de management și unor plângeri de filiale insuficiente. În timp ce majoritatea băncilor au acorduri de marketing cu asiguratori, natura conservatoare a pieței de asigurări din Germania a îngreunat integrarea totală. Acest conservatorism nu permite băncilor nemțești să distribuie produse de asigurare în mod eficient. Mai mult, tradiția de acționari comuni din cadrul instituțiilor financiare arată că cel mai adesea, băncile preferă să colaboreze cu companiile de asigurare mai degrabă decât să își dezvolte propria lor filială de asigurări.

3.3.3. Olanda

Olanda este gazda unora dintre cele mai internaționale și mai puternic integrate firme financiare din lume. Olanda are un obicei vechi de a oferi un mediu politic și legislativ în care piețele și instituțiile financiare pot înflori și prospera. Schimbările legislative din 1989 permit ca orice firmă financiară să aibe orice activitate financiară.

Responsabilitatea de supraveghere a băncilor revine băncii centrale, asigurările sunt reglementate de către o autoritate de supraveghere a asigurărilor iar sectorul investițiilor este monitorizat de către comisia de investiții. Așadar, Olanda are reglementări funcționale însă există un consiliu de supraveghere financiară recent înființat care monitorizează anumite aspecte trans-sectoriale.

Consiliul este compus din supraveghetori din sectorul bancar, din sectorul asigurărilor și din sectorul de investiții. Acest consiliu are ca scop principal supravegherea unor chestiuni trans-sectoriale precum conglomeratele financiare și comerțul electronic din sectorul financiar.

Băncile olandeze pot oferi servicii bancare și de investiții în cadrul aceleiași entități, iar marea majoritate o și fac. Se pot oferi și asigurări, însă trebuie să fie prin intermediul unei filiale cu capital individual.

În prezent, câteva conglomerate financiare mari controlează practic toată piața națională. Totodată, piață pare a fi bine servită. De exemplu, achizițiile de fonduri pe acțiuni și acțiuni sunt printre cele mai ridicate din Europa iar prețurile de achiziție sunt printre cele mai scăzute din Europa.

3.3.4. Spania

Piața serviciilor financiare din spania evoluează rapid, iar în ciuda faptului că nu este la fel de sofisticată ca multe alte piețe din Uniunea Europeană, este considerată a fi printre cele mai promițătoare și interesante.

Spania are reglementări funcționale, dar este prevăzut un organism principal în cazul conglomeratelor financiare. Băncile sunt supravegheate de către Bank of Spain iar sectorul de investiții este monitorizat de către Comisia Spaniolă de Investiții și Schimburi. Asigurările se află în responsabilitatea Directoratului General de Asigurări.

Niciun articol din legea spaniolă nu interzice formarea unui grup financiar cu firme din toate cele trei sectoare majore. Băncile se pot angaja atât în activități bancare comerciale cât și activități de investiții în cadrul aceleiași entități legale. Operațiunile de asigurări trebuie efectuate prin intermediul unei filiale cu capital independent.

Legea spune că organismul principal de reglementare al conglomeratelor financiare va fi determinat de către entitatea dominantă a grupului. Așadar, dacă entitatea dominantă este o bancă, corpul supraveghetor este Bank of Spain, dacă entitatea dominantă se ocupă de investiții, organismul de monitorizare va fi Comisia Spaniolă de Investiții și Schimburi. În cazul în care entitatea dominantă nu aparține niciunuia dintre aceste două sectoare, organismul de supraveghere va fi acela care corespunde activității predominante ale grupului.

3.3.5. Marea Britanie

Marea Britanie este una dintre cele mai sofisticate și competitive piețe financiare la nivel mondial. Este cunoscută pentru inovațiile sale financiare, facilitate de un mediu economic și politic liberal.

Mediul reglementativ al Marii Britanii a fost descris ca fiind printre cele mai bine structurate și atent gândite, prin eforturi serioare și apolitice de a echilibra siguranța și stabilitatea cu eficiența statică și dinamică. Reglementările din Marea Britanie au fost dintotdeauna concentrate asupra măsurilor prudente. Mulți academicieni atribuie succesul deosebit al băncilor și asiguratorilor britanici pe plan internațional abordării guvernului asupra reglementării care a permis inovație și antreprenoriat.

Marea Britanie permite de foarte mult timp conglomerate financiare, însă cu reglementări funcționale bine delimitate și anumite limitări referitoare la interesele proprietarilor, în special pentru societățile de construcții. Investițiile și asigurările trebuiesc efectuate în entități cu capital social individual.

Un factor important în promovarea legăturilor dintre bănci și asiguratori a fost costul ridicat asociat cu distribuția asigurărilor pe canalele tradiționale. Cu toate că Marea Britanie are companii de asigurări foarte competitive, faptul că acestea s-au bazat mereu pe intermediari financiari independenți foarte costisitori, a oferit băncilor oportunitatea de a dezvolta canale alternative de distribuție mult mai accesibile ca și cost.

Un alt factor derivă din natura relațiilor bancare din Marea Britanie. Spre deosebire de Statele Unite ale Americii, cetățenii britanici trebuie să corespundă cerințelor băncii pentru a le putea fi client. Odată ce un individ alege o bancă și este acceptat de ea, clientul are tendința de a fi loial instituției și achiziționează o gamă variată de produse. Așadar, relațiile tind să fie pe termen lung.

3.4. America de Nord

Piața serviciilor financiare din America de Nord este cea mai mare din lume. Piața canadiană este sofisticată și are reglementări consolidate de mai mult de 2 decenii. Mexic continuă să evolueze datorită Acordului Nord American de Liber Schimb care are un efect profund asupra pieței sale financiare. Statele Unite ale Americii se află printre cele mai sofisticate piețe pentru produse financiare și inovații, expertiza în distribuție și managementul de risc, însă integrarea serviciilor financiare nu este la fel de avansată precum cea din Europa și Australia.

3.4.1. Canada

Piața serviciilor financiare din Canada este avansată, și la fel ca Australia, este o piață relativ mică ce a suferit schimbări structurale importante în ultimele decenii. Canada a fost printre primele țări care au adoptat un sistem consolidat de reglementări prudente odată cu crearea Oficiului de Supraveghere a Instituțiilor Financiare în 1987. Până de curând, băncile și asiguratorii erau supravegheați de către departamente individuale din cadrul Oficiului și nu se putea evalua dacă guvernul practica cu adevărat o reglementare consolidată. Deși Oficiul încă are specialiști sectoriali, noua sa structură organizațională promite un nivel mai ridicat de consolidare și consistență trans-sectorială.

Conglomeratele financiare nu au fost permise până în anul 1992, iar începând de atunci, s-a permis ca orice instituție financiară să ofere o gamă largă de produse financiare, în special prin intermediul filialelor. Această legislație a eliminat în mod eficient ceea ce în Canada se numea cei patru stâlpi: bănci, asiguratori, companii de trust și intermediari de investiții). Aceste schimbări au permis integrarea parțială a serviciilor financiare doar, deoarece nu s-au ridicat restricțiile cu privire la împărtășirea informației sau aranjamentele de tip holding. Mulți academicieni consideră că aceste limitări împiedică dezvoltarea industriei de servicii financiare.

În ciuda schimărilor, piața canadiană nu a ajuns foarte departe cu integrarea serviciilor sale financiare decât în cazul băncilor comerciale și a firmelor de investiții. Marea majoritate a firmelor de investiții au fost achiziționate de către bănci, iar la momentul de față, cele mai mari șase bănci din Canada controlează 70% din piața de investiții. Foarte puține firme independente de investiții au supravițuit și niciuna nu este firma conducătoare din conglomeratele financiare din care fac parte.

3.4.2. Statele Unite ale Americii

SUA găzduiește unele dintre cele mai mai și profitabile instituții financiare din lume. Ca piață matură, SUA a avut parte de o consolidare substanțială, însă reglementarea serviciilor financiare este destul de fragmentată. Companiile de asigurare primesc autorizații de la statul de care aparțin și sunt reglementate tot de acesta. Un asigurator care dorește să aibă activitate în fiecare din cele 50 state americane, trebuie să obțină licență separată de la fiecare. Spre deosebire de UE, în SUA nu există recunoaștere reciprocă.

Băncile comerciale americane sunt supraveghate de mai multe organisme. În primul rând, băncile cu activitate într-un singur stat sunt reglementate de autoritățile bancare ale respectivului stat. SUA are un sistem bancar dual prin care permite ca o bancă să activeze la nivel de stat sau la nivel de națiune, însă marea majoritate a băncilor acționează pe plan național. În al doilea rând, Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor înființată în 1933 asigură depozitele băncilor membre și le examinează. Tot aceasta este responsabilă și pentru închiderea băncilor insolvente fără incidente neplăcute. Băncile naționale sunt obligate să fie membre ale acestei corporații, însă statutul de membru este la latitidinea lor în cazul băncilor ce acționează la nivel de stat. În al treilea rând, banca centrală a Statelor Unite, Federal Reserve, este responsabilă nu doar pentru politica monetară, ci și pentru stabilirea cerințelor de rezerve pentru băncile naționale și de stat.

Până de curând, formarea conglomeratelor financiare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii era constrânsă de două legi importante: The Banking Act din 1933 și The Bank Holding Company Act din 1956. Reglementatorii au interpretat legile însă în așa fel încât să se permită ca băncile să tranzacționeze titluri de acțiuni prin filiale, atâta timp cât activitatea acestor filiale era sub 10% din veniturile totale ale grupului financiar. Această limită a fost ridicată la 25% în 1996, permițând astfel băncilor să achiziționeze firme mari de brokeraj, însă firmele de brokeraj nu pot achiziționa bănci.

Integrarea serviciilor financiare în SUA este surprinzător de avansată având în vedere obstacolele pe care majoritatea instituțiilor financiare le-au întâlnit de-a lungul anilor. Băncile sunt vânzători importanți de asigurări de viață, în principiu în numele unor asiguratori neafiliați și sunt responsabile de aproximativ 15% din totalul vânzărilor anuale de asigurări de viață. Băncile nu sunt proeminente în activitățile de investiții, deși și această trăsătură este în schimbare.

Firmele de investiții dețin o cotă destul de mare din totalul asigurărilor (cu excepția celor de viață) și cote mici dar în creștere din asigurările de viață. Numeroși asiguratori și-au creat diverse alianțe pentru a oferi acțiuni fără drept de proprietate prin canalele lor proprii de distribuție.

3.5. România

În România s-a aplicat pâna de curând modelul sectorial de reglementare și supraveghere a sistemului financiar. Astfel, BNR este organismul de tutelă pentru sistemul bancar, CNVM a fost instituția care se ocupa de supravegherea prudențială pe piața de capital iar CSA supraveghea și controla toți operatorii din domeniul asigurărilor. Începând cu anul 2007, odată cu implementarea sistemului de pensii private, și-a început funcționarea CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private). Ulterior, în anul 2013, CSSPP, CSA și CNVM s-au unit și au devenit Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3.5.1. BNR și activitatea de reglementare și supraveghere

În România, conform Statutului BNR, banca centrală, în scopul asigurării viabilității și funcționării sistemului bancar, este împuternicită:

să emită reglementări (legi și norme în scopul asigurării unui sistem bancar sănătos din punct de vedere financiar și capabil să satisfacă necesitățile bancare naționale), să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora și să aplice sancțiuni legale în cazurilen de nerespectare;

să controleze și să verifice, pe baza raportărilor primite și prin inspecții la fața locului registrele, conturile și orice alte documente ale băncilor autorizate, pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de supraveghere. Personalului cu atribuții de supraveghere îi este interzisă participarea în cadrul comisiilor de expertiză precum și la orice alte acțiuni de verificare care exced atribuțiile și competențele conferite acestuia prin lege.

Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară prevede la Art. 92 faptul că „în scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar, Banca Națională a României asigură supravegherea prudențială a băncilor, persoane juridice române, și a sucursalelor instituțiilor de credit străine, autorizate să desfășoare activitate pe teritoriul României, prin stabilirea unor norme și indicatori de prudență bancară, urmărirea respectării acestora și a altor cerințe prevăzute de lege și de reglementările aplicabile, impunerea măsurilor necesare și aplicarea de sancțiuni, în vederea prevenirii și limitării riscurilor specifice activității bancare”.

BNR supraveghează activitatea băncilor, persoane juridice române, pe bază individuală și pe bază consolidată. Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii speciale a băncilor persoane juridice române, pentru încălcarea legii sau a reglementărilor emise de Banca Națională a României, constatată în urma efectuării acțiunilor de supraveghere și a analizei raportărilor băncilor, precum și în cazul constatării unei situații financiare precare.

Un prim pas în activitatea de reglementare și supraveghere în vederea gestionării stabilității sectorului bancar îl constituie prevederile cu privire la posibilitatea de operare a instituțiilor de credit pe piața respectivă. În Legea nr. 312/2004 privind statutul BNR, la Art. 25 (1) este specificat faptul că Banca Națională a României are competență exclusivă de autorizare a instituțiilor de credit și răspunde de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit pe care le-a autorizat să opereze în România.

3.5.2. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

Piața asigurărilor dispunea la începutul anilor 1990 de structuri organizatorice incompatibile cu trecerea la economia de piață. Prima lege în domeniul asigurărilor care încearcă să se adapteze economiei de piață este Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților de asigurare și reasigurare. În conformitate cu această lege, a luat ființă în cadrul Ministerului Finanțelor, Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare, cu rol în prevenirea stării de insolvabilitate a societăților de asigurare și în apărarea drepturilor asiguraților.

Necesitatea funcționării unei piețe moderne și sigure a determinat îmbunătățirea cadrului legislativ astfel încât în anul 1995 a apărut Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Prin apariția Legii nr. 32/2000, a luat ființă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, organism independent, autonom, finanțat de societățile de asigurare, cu rol de reglementare, control și supraveghere a pieței asigurărilor. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este condusă de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, format din cinci persoane (un președinte, un vicepreședinte și trei membri). Membrii Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt numiți de Parlamentul României, la propunerea comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale Senatului și Camerei Deputaților și sunt aleși cu un mandat de 5 ani pentru președinte, de 4 ani pentru vicepreședinte, de 3, 2 și respectiv 1 an pentru membrii.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are următoarele atribuții:

elaborează sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu și avizează actele administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare;

supraveghează situația financiară a asiguratorilor, în vederea protejării intereselor asiguraților sau ale potențialilor asigurați, scop în care poate dispune efectuarea de controale ale activității asiguratorilor sau brokerilor de asigurare;

ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

participă în calitate de membru la asociațiile internaționale ale autorităților de supraveghere în asigurări și reprezintă România la conferințe și întâlniri internaționale referitoare la supravegherea în asigurări;

aprobă acționarii semnificativi și persoanele semnificative ale asiguratorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme;

aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurator înregistrat în România;

aprobă transferul de portofoliu;

poate solicita prezentarea de informații și documente referitoare la activitatea de asigurare, atât de la asiguratori, cât și de la orice altă persoană care are legatură cu activitatea acestora;

participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și a metodelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări.

Activitatea de reglementare desfășurată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în vederea aderării României la UE, a vizat trei planuri principale:

aducerea contribuției de specialitate, în elaborarea unor acte normative din categoria legislației primare;

asigurarea conformitatii reglementarilor nationale în domeniul contabilității, cu reglementările Uniunii Europene;

amendarea și completarea legislației secundare specifice domeniului

asigurărilor.

3.5.3. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

Piața titlurilor de valoare este o componentă importantă a multor economii, iar reglementarea acestei piețe poate fi fundamentală pentru dezvoltarea financiară și integrarea României în cadrul sistemului financiar european. În consecință, reglementarea eficientă a piețelor de capital reprezintă un element important al stabilității financiare.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare este o autoritate administrativă autonomă a statului român și are ca scop reglementarea și supravegherea pieței de capital, a piețelor de mărfuri (reglementate) și a instrumentelor financiare derivate, dar și a instituțiilor și operațiunilor specifice acestora. Comisia a luat ființă în anul 1994.

În scopul exercitării activității de supraveghere, conform Legii nr.297/2004 privind piața de capital, CNVM poate:

să verifice modul de îndeplinire a atribuțiilor și obligațiilor legale și statutare ale administratorilor, directorilor, directorilor executivi, precum și ale altor persoane în legătură cu activitatea entităților reglementate sau supravegheate;

să solicite consiliului de administrație al entităților reglementate, întrunirea membrilor acestuia, stabilind problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi;

să solicite informații și documente emitenților ale căror valori mobiliare fac obiectul unor oferte publice sau au fost admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau tranzacționate într-un sistem alternativ de tranzacționare;

să efectueze controale la sediul entităților reglementate și supravegheate de CNVM;

să audieze orice persoană în legătură cu activitățile entităților reglementate și supravegheate de CNVM.

Obiectivele fundamentale ale CNVM sunt:

stabilirea și menținerea cadrului necesar dezvoltării piețelor reglementate;

promovarea încrederii în investițiile în instrumente financiare;

asigurarea protecției împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;

promovarea funcționării corecte și transparente a piețelor reglementate;

prevenirea fraudei și a manipulării pieței;

stabilirea standardelor de soliditate financiară și de practică onestă pe piețe;

adoptarea măsurilor necesare pentru evitarea apariției riscului sistemic pe piețe;

În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, CNVM a început colaborarea cu instituții internaționale în domeniul reglementării piețelor de capital. Astfel, în anul 2005, CNVM a participat la lucrările Organizației Internaționale a Reglementatorilor de Valori Mobiliare și și-a manifestat interesul de a se implica, în special la nivelul Comitetului Piețelor Emergente (EMC), structura specializată a cărei activitate vizează creșterea eficienței piețelor emergente de valori mobiliare, prin elaborarea de standarde și principii, precum și facilitarea schimbului de informații și experiență.

Obiectivele și principiile de bază ale Organizației Internaționale a Reglementatorilor de Valori Mobiliare reprezintă standardul global cheie al regularizării pieței titlurilor de valoare. Deciziile IOSCO stabilesc faptul că membrii organizației vor putea schimba informații legate de experiența lor pentru a crește astfel dezvoltarea piețelor locale, vor lucra împreună la stabilirea standardelor și îmbunătățirea supravegherii pieței de tranzacții internaționale și vor furniza asistență reciprocă pentru a promova integritatea pieței titlurilor de valori.

În anii 2005 și 2006 activitatea CNVM a avut ca obiectiv principal implementarea acquis-ului în vederea aderării României la UE. În vederea finalizării transpunerii acquis-ului comunitar pentru sectorul financiar și a implementării standardelor internaționale în vigoare, CNVM și-a orientat eforturile și asupra unor proiecte comune cu alte autorități care au competențe în piața financiară din România:

colaborarea cu BNR pentru pregătirea transpunerii directivelor europene aplicabile societăților de servicii de investiții financiare și instituțiilor de credit, în vederea asigurării unei abordări unitare la nivel național a Acordului de Capital – Basel II;

participarea într-un grup de lucru interinstituțional coordonat de Ministerul Finanțelor Publice, alături de reprezentanți ai BNR și ai CSA în vederea transpunerii directivei europene privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și a societăților de servicii de investiții financiare;

analizarea împreună cu Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice a prevederilor pachetului legislativ privind creditul ipotecar, care urma să asigure cadrul juridic aplicabil emisiunii de obligațiuni ipotecare și de instrumente financiare securitizate.

Totodată, CNVM a continuat demersurile pentru extinderea relațiilor de cooperare cu autorități similare din străinătate. Acestea s-au concretizat prin încheierea a șapte memorandumuri de înțelegere și prin inițierea de negocieri pentru semnarea unor acorduri de reciprocitate cu autoritățile similare din Luxemburg, Austria, Portugalia, Turcia, Grecia, Republica Moldova și China, având ca obiect stabilirea de mecanisme eficiente de schimb de informații în vederea asigurării unei supravegheri eficiente a entităților și operațiunilor de pe piața de capital.

3.5.4. Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este o instituție a guvernului român care a fost înființată în luna aprilie a anului 2013 și a fost formată prin comasarea a trei agenții existente: Comisia de supraveghere a sistemului de pensii private, Comisia de supraveghere a asigurărilor și Comisia națională a valorilor mobiliare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are ca rol principal consolidarea unui cadru integrat de supraveghere și funcționare a piețelor financiare cu obiectiv non-bancar, și a participanților și operațiunilor pe aceste piețe.

Obiectivele principale ale ASF sunt următoarele:

asigurarea competitivității, stabilității și bunei funcționări a piețelor financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, frauduloase și abuzive;

promovarea stabilității activităților de asigurare și apărarea drepturilor celor asigurați;

asigurarea funcționării eficiente a sistemului de pensii private și protejarea intereselor beneficiarilor și ale participanților.

ASF are atribuția de a autoriza, reglementa, supraveghea și controla următoarele entități economice:

intermediarii de servicii financiare;

societățile de servicii de investiții financiare;

societățile de administrare a investițiilor;

consultanții de investiții financiare și piețele de servicii financiare;

emitenții de valori mobiliare;

Fondul de compensare a investițiilor;

alte persoane fizice sau juridice ce desfășoară activități privind piața de capital;

societățile de asigurare, cele de asigurare-reasigurare și cele de reasigurare;

intermediarii în asigurări care își desfășoară activitatea în România;

supravegherea activității intermediarilor în asigurări și reasigurări, precum și a altor activități în legatură cu acestea;

sistemul de pensii private;

toate entitațile, instituțiile și emitenții de valori mobiliare și servicii financiare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de către un Consiliu ce este format din 9 membri. Dintre aceștia, 5 sunt membri executivi, și anume președintele, prim-vicepreședintele și 3 vicepreședinți, iar restul de 4 membri sunt neexecutivi. Toți membri actuali ai ASF au fost numiți pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 5 noiembrie 2013.

Abordarea macro-prudențială adoptată la nivel mondial, și în mod specific, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară implică o integrare a elementelor comune de risc implicite celor trei sectoare financiare supravegheate de către ASF, și anume, cea a asigurărilor, a investițiilor financiare și a pensiilor private. Riscurile din cadrul fiecărui sector financiar trebuie integrate cu toate riscurile aferente celorlaltor sectoare pentru a avea o perspectivă integrată asupra acestora. Integrarea riscurilor trebuie să fie atât pe verticala fiecărui sector, cât și intrasectorial, adică pe orizontală. În acest caz, politiccac de macro-prudențialitate acoperă toate riscurile aferente grupurilor și conglomeratelor financiare.

Direcția de supraveghere integrată din ASF are scopul de a sincroniza toate aspectele interne cu cele externe, totodată asigurând verificarea aplicării legislației europene în cadrul celei naționale.

La nivel național trebuie să se asigure integrarea cu acțiunile comitetelor de stabilitate macro-prudentială, prin intermediul cooperării cu BNR și cu celelalte organisme specializate.

Din perspectiva consumatorilor de servicii, Direcția de Supraveghere Integrată trebuie să faciliteze un cadru unitar de protecție a acestora cu elemente comune precum nevoi și atitudine, oricare ar fi sectorul supravegheat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este preocupată de oferirea unui grad ridicat de protecție a consumatorului financiar, și își asumă o contribuție la îmbunătățirea gradului de educație financiară al consumatorilor și al publicului. Serviciul de Protecția Consumatorilor din cadrul Direcției de Supraveghere Integrată, protecția consumatorului financiar se realizează prin:

implementarea și promovarea unor strategii, planuri de acțiune și recomandări referitoare la protecția consumatorilor pe piața serviciilor și investițiilor financiare, asigurărilor și pensiilor private;

colectarea și analiza datelor referitoare la servicii financiare și impactul lor pentru consumatori;

elaborarea de alerte și avertismente pentru consumatori;

monitorizarea activităților neconforme de pe piața financiară non-bancară ce pot dăuna intereselor consumatorilor financiari;

evaluarea impactului noilor servicii financiare pe piață;

elaborarea unor analize referitoare la plângerile consumatorilor, privind serviciile și produsele financiare de pe piețele supravegheate, dar și analize despre publicitatea înșelătoare ori prezentarea de informații incomplete ori neconforme;

monitorizarea unor posibile activități de intermediere sau prestări de servicii de către anumite firme neautorizate pentru clienții de retail;

coordonarea unor activități de educare a consumatorilor pentru a facilita dobândirea unor cunoștințe și încredere în propriile acțiuni pentru consumatorii financiari, cu scopul participării complete la mecanismul pieței financiare.

CONCLUZII

Serviciile în general și serviciile financiare în mod special stau la baza tuturor economiilor dezvoltate. Inovarea în serviciile financiare și eficiența produselor sunt esențiale pentru continuarea dezvoltării economice. Întrebarea este cum anume se încadrează serviciile financiare integrate în această evoluție și dacă acestea au riscuri inacceptabile pentru consumator și pentru sistemul financiar.

Piața este cea care va determina dacă conglomeratele financiare sunt convenabile și care este structura lor optimă. Acestea pot avea rezultate diferite în funcție de diferențele dintre piețe sau alți factori economici, culturali și istorici. Mai mult, chiar și pe acele piețe unde unii actori caută în mod agresiv să integreze serviciile economice, există jucători care consideră că specializarea oferă mai multe oportunități. Aceste tendințe par contradictorii, dar nu trebuie neaparat să fie contradictorii. Anumite segmente de piață importante vor prefera specializarea deoarece nevoile acestora vor fi foarte specializate (cum ar fi corporațiile mari și indivizii bogați). Mai mult, se poate observa că instituțiile financiare specializate pot dezvolta o înțelegere mai profundă a nevoilor pieței lor țintă restrânse, ceea ce le permite să concureze în mod eficient cu grupurile financiare mari.

Un efect al globalizării, în special pentru piețele mature, este consolidarea. După cum am văzut în capitolul al treilea, România, Japonia, Germania și Franța fac progrese importante în acest sens. Liberalizarea nu a atins apogeul încă în Japonia, însă pare că îl va atinge curând. În fine, chestiunile legate de transparență și corectitudine trebuie adresate mai departe. Integrarea pare a fi și mai avansată în Australia și Olanda decât în alte țări, cu Franța și Marea Britanie puțin în urma lor.

Tendința de integrare va impulsiona convergența reglementărilor în două direcții. În primul rând, datorită integrării și a convergenței produselor, acele aspecte ce țin de reglementarea și taxarea națională care sunt specifice unui anumit sector financiar sau produselor sale vor cauza tot mai multă distorsiune. Firmele vor oferi produse și se vor structura în așa fel încât să minimalizeze poverile lor reglementative. Acest fenomen va fi un imbold pentru guverne ca să caute un grad mai mare de echitate orizontală în cadrul instituțiilor financiare și reglementărilor ce țin de sectorul financiar. La rândul său, aceasta va conduce la o convergență a reglementărilor și a taxelor, ceea ce ar putea impulsiona țările puțin câte puțin înspre reglementarea consolidată.

În al doilea rând, diferențele internaționale din reglementarea grupurilor financiare și a produselor sale va continua să afecteze oportunitățile pentru o reglementare internațională. Acest fapt este evidențiat în mod special de piețele ce continuă să se liberalizeze iar oferta transfrontalieră de servicii financiare crește, favorizată de popularitatea internetului.

Mulți cercetători conseideră că lumea financiară din viitor va fi dominată de către nu număr relativ mic de grupuri financiare. Chiar dacă ar fi așa, piețele oligopole pot rămâne competitive și inovatoare dacă barierele la intrare rămân reduse, în special în cazul furnizorilor străini de servicii financiare. Indiferent de ceea ce rezervă viitorul, condițiile demografice actuale ce sunt în schimbare și prosperitatea economică curentă asigură un rol tot mai important furnizorilor și distribuitorilor de serviciilor financiare.

Bibliografie

A. Cărți de specialitate

Canals, J.: Competitive Strategies in European Banking, Editura Oxford Univesity Press, 1993, Oxford;

Genetay,N.; Molyneux,P.: Bancassurance, Editura St. Martin’s Press, New York, 1998;

Giurgiu, Adriana, Comerțul intraeuropean – o nouă perspectivă asupra comerțului exterior al României, Editura Economica, București, 2008

Saunders, A.; Walter, I.: Universal Banking in The United States, Editura Oxford University Press, 1994, New York;

Zăpodeanu, D.: Politici monetare, Editura Dacia, Oradea, 2002;

Rădulescu, M.; Dascălu, N.: Tendințe și perspective în evoluția activității bancare europene (caz special: România), capitol publicat în cartea România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării. Creștere. Competență. Ocupare., vol. 3, București, 2007;

Herring, R.; Carmassi, J.: The Corporate Structure of International Financial Conglomerates. Complexity and its Implications for Safety and Soundness, capitol publicat în cartea The Theory of Banking, Editura Oxford University Press, Oxford, 2009;

Skipper, H.D.Jr.: Financial Services Integration Worldwide: Promises and Pitfalls, Georgia State University, Atlanta, 2009;

B. Lucrări și articole de specialitate

Bain, E.A.; Harper, I.R.: Integration of Financial Services: Evidence from Australia, prezentare ținută la Simpozionul Thomas P. Bowles la Georgia State University, 1999;

Berger, A.N.: The Integration of Financial Services Industry: Where are the Efficiencies?, lucrare prezentată la Simpozionul Thomas P. Bowles referitor la integrarea serviciilor financiare ținut la Georgia State University în 1999;

Berger, A.N.; Humphrey, D.B.: Efficiency of Financial Institutions: International Survey and Directions for Future Research, Working paper 97-05, publicată la Financial Institutions Center, The Wharton School, University of Pennsylvania, 1997;

Merrill, L.: Welcome back, lucrare prezentată în cadrul congresului „EM Debt Strategy” organizat de FMI în Octombrie 2008;

Thompson, J.: Financial Services Reform: Basic Components, Position and Prognosis, lucrare prezentată la Coneference on Insurance and Financial Services Regulation la Hartford în 1999;

Vander Vennet, R.: Cost and Profit Dynamics in Financial Conglomerates and Universal Banks in Europe, working paper publicată la University of Ghent, Decembrie 1998;

Dumitrescu, L.A.: Uninea bancară și reforma sistemului financiar-bancar în UE, 2012;

Grabowiecki, J.: Keiretsu Groups: Their Role in the Japanese Economy and a Reference Point (or a paradigm) for Other Countries, articol publicat la Institute of Developing Economies. Japan External Trade Organization, 2006;

Schuler, M.: Integrated Financial Supervision in Germany, Discussion Paper nr. 04-35, publicată la Center for European Economic Research, 2004;

C. Documente, Regulamente, Acorduri și rapoarte oficiale; legislație

Directiva Europeană 2002/87/CE privind supravegherea complementară a instituțiilor apartinând unui conglomerat financiar;

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România;

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România;

Legea nr. 297/2004 privind piața de capital;

Legea nr. 297/2004 privind piața de capital;

Legea nr. 312/2004 privind statutul BNR;

Legea nr. 32/2000 privind înființare Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat;

Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților de asigurare și reasigurare;

Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară;

D. Periodice, reviste, statistici

Benston, G.J.: The Federal Safety Net and the Repeal of the Glass-Steagall Act’s Separation of Commercial and Investment Banking, articol publicat în jurnalul Journal of Financial Services Research, nr. 2 din Octombrie 1989;

Berger, A.N.; Hunter, W.C.; Timme, S.G.: The Efficiency of Financial Institutions: A review of Research Past, Present and Future, articol publicat în jurnalul Journal of Banking and Finance, nr. 17, an 1993;

Boyd, J.H.; Graham, S.L.; Hewitt, R.S.: Banking Holding Company Mergers with Nonbank Financial Firms: Effects on the Risk of Failure, articol publicat în jurnalul Journal of Banking and Finance, februarie 1993

Herring, R.J.; Santomero, A.M.: The Corporate Structure of Financial Conglomerates, articol publicat în jurnalul Journal of Financial Services Research, Decembrie 1990;

Kwan, S.H.: Securities Activities by Commercial Banking Firms’ 20 Subsidiaries: Risk, Return and Diversification Benefits, articol publicat în revista Federal Reserve Bank of San Francisco Economic Review, Octombrie 1997;

Walter, I.: Universal Banking: A Shareholder Value Perspective, articol publicat în jurnalul European Management Journal, nr. 15, august 1997;

Năstase, A.R.: Asigurările și criza financiară, articol publicat în buletinul AGIR nr.3/2011;

Aznar Bellver, J.; Cervello Royo, R.; Romero Civera, A.: New Spanish Banking Conglomerates. Application of the Analytic Hierarchy Process to their Market Value, articol publicat în jurnalul International Research Journal of Finance and Economies, nr. 78, an 2011;

E. Sitografie

http://www.bnr.ro, pagină internet consultată în perioada 12-28 mai 2014;

http://www.imf.org, pagină internet consultată în perioada 12-28 mai 2014;

http://www.oecd.org, pagină internet consultată în perioada 12-28 mai 2014;

http://www.csa-isc.ro/, pagină internet consultată la data de 22 mai 2014;

http://www.cnvmr.ro/, pagină internet consultată la data de 23 mai 2014;

http://www.asfromania.ro/, pagină internet consultată la data de 27 mai 2014.