Cresterea Competivitatii Sectorului Agroalimentar Romanesc

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] I – Politici privind competitivitatea sectorului agroalimentar românesc

Politici naționale de susținere a sectorului agroalimentar românesc

Politici europene de susținere a sectorului agroalimentar românesc

Oportunități privind competitivitatea sectorului agroalimentar românesc în perioada 2014 -2020

Capitolul II – Decalaje de competitivitate ale sectorului agroalimentar românesc față de [NUME_REDACTAT]

2.1. Valoarea producției agricole – vegetale

2.2. Valoarea producției agricole – animale

2.3. Forța de muncă ocupată în agricultură

Capitolul III – Implementarea unui plan de afaceri pentru instalarea tinerilor fermieri – submăsura 6.1

3.1. Populația din mediul rural din Teleorman

3.2. Elaborarea planului de afaceri – Instalare tânăr fermier în fermă vegetală (submăsura 6.1)

Concluzii și propuneri

[NUME_REDACTAT]

Am ales această temă pentru proiectul de disertație din dorința de a atrage, încă o dată, atenția asupra importanței sectorului agroalimentar românesc.

Agricultura reprezintă un sector cu un potențial ridicat, ocupând, prin tradiție, un loc foarte important în cadrul economiei românești. Ea se constituie într-un factor important ce stă la baza stabilității sociale și contribuie la menținerea echilibrului ecologic. De asemenea, este ramura care asigură, în primul rând, hrana populației, dar și importante cantități de materii prime pentru industriile alimentare și nealimentare.

Agricultura, ca activitate umană specializată, cuprinde atât sfera producției, cât și părți din distribuția bunurilor și serviciilor agricole, fiind considerată de unii economiști un “sector vital” al vieții socio-economice. Agricultura românească însă, prezintă probleme structurale serioase, precum: fragmentarea exagerată a proprietății, productivitatea redusă și autoconsumul destul de ridicat în ferme. Randamentul sectorului agricol românesc înregistrează un nivel redus. Lipsa competitivității sectorului agroalimentar românesc este reflectată de nivelul scăzut al productivității muncii, de un grad redus de creștere economică și de un deficit al balanțelor comerciale agroalimentare – ținând cont de faptul că agricultura și industria alimentară nu reușesc să țină pasul cu creșterea cererii de produse alimentare, determinată de creșterea economică generală rapidă, și astfel nu putem face față competiției străine, în special celei din [NUME_REDACTAT].

Abordând o tematică actuală, lucrarea de față are, ca principal obiectiv, identificarea modalităților de creștere a competitivității sectorului agroalimentar românesc.

În acest context, cercetările efectuate în cuprinsul prezentei lucrări au vizat identificarea politicilor de susținere a sectorului agroalimentar românesc, atât la nivel național, cât și la nivel de Uniune. De asemenea, regăsim și o analiză a rezultatelor obținute de România în ceea ce privește producția agricolă – vegetală și animală, urmând ca, în încheiere sa fie propus un plan de afaceri în vederea instalării unui tânăr fermier într-o fermă vegetală.

Capitolul I – Politici privind competitivitatea sectorului

agroalimentar românesc

Competitivitate = Caracteristică a unui produs sau a unei întreprinderi de a face față concurenței unor produse sau întreprinderi similare pe o anumită piață. ◊Competitivitatea prețurilor = aprecierea puterii de penetrare a produselor unei țări pe o terță piață, reprezentată de raportul procentual dintre indicele prețurilor țărilor concurente și cel a prețurilor produselor exportate. ◊Competitivitate structurală = aprecierea gradului de specializare al unei țări astfel încât să-i fie asigurat un excedent sau un echilibru comercial durabil prin rata acoperirii exporturilor și coeficientul de specializare.

1.1. Politici naționale de susținere a sectorului agroalimentar românesc

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (MADR) are ca prioritate elaborarea și aplicarea unor politici agroalimentare potrivite locuitorilor României – în calitate de consumatori, fermieri și procesatori, susținerea creșterii competitivității sectorului agroalimentar și a dezvoltării durabile a spațiului rural, în condiții de siguranță alimentară și de protejare a mediului.

MADR a demarat un vast proces de reformă, care vizează fundamentarea măsurilor ce vor fi transpuse în reglementări legislative referitoare la obiectivele și atribuțiile ministerului și administrației agricole.

[NUME_REDACTAT] pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung – orizont 2020/2030 (denumită în continuare Strategia) se dorește valorificarea inteligentă și durabilă a potențialului agroalimentar și dezvoltarea spațiului rural, fiind un document-suport idealist, care sprijină evoluția agriculturii și progresul dezvoltării rurale în România. Strategia constituie baza noii perioade de programare financiară europeană 2014-2020, ca angajament al României față de UE pentru realizarea [NUME_REDACTAT] Comune.

Dată fiind importanța Strategiei – în vederea elaborării și aprobării acesteia au fost întreprinse mai multe acțiuni, astfel:

a) studierea și analizarea documentelor ce prezintă relevanță: rapoartele de evaluare a implementării PNDR 2007-2013, analiza socio-economică a spațiului rural românesc, stabilirea nevoilor și analiza SWOT elaborate în vederea organizării PNDR 2014-2020, cadrul normativ și strategic european, politicile de mediu și reglementările referitoare la schimbările climatice, recomandările caracteristice de țară, documente strategice naționale pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020, date statistice și rapoarte tehnice din domeniul agroalimentar, socio-economic, mediu, respectiv sănătate, elaborate de către instituții și organizații naționale și internaționale etc;

b) a fost derulat un amplu proces de consultare în perioada iulie – septembrie 2013. Acțiunea de consultare a unui număr mare și relevant de actori cheie din domeniu a avut scopul de a stabili un cadru instituțional pentru continuarea discuțiilor și implicarea părților interesate în elaborarea unui document de viziune. Procesul de dezvoltare a viziunii și a strategiei a inclus trei consultări la nivel central și opt conferințe regionale ce au avut loc la Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Sibiu, Timișoara și București. Consultările la nivelul central au beneficiat de participarea și îndrumarea strategică a conducerii [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], a mediului academic și a specialiștilor din cadrul Comisiei prezidențiale, în timp ce conferințele regionale au reunit peste 700 de participanți din administrația agricolă, administrația publică locală, cadre universitare, fermieri, procesatori și agenți economici din spațiul rural. Acestui demers i s-a adăugat și un vast proces consultativ realizat prin intermediul unui sondaj pe bază de chestionare, aplicat participanților la conferințele regionale. În timpul consultărilor desfășurate au fost identificate direcțiile strategice pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar și a spațiului rural.

În urma consultărilor publice (workshop-urile și sondajul) au rezultat următoarele:

Cele mai însemnate trei obiective strategice care trebuie urmărite sunt:

consolidarea terenurilor și a fermelor și înlăturarea constrângerilor de pe piața terenurilor (34,4% din participanți);

creșterea valorificării potențialului agricol al țării (22,1%);

diminuarea sărăciei din mediul rural (16,5%).

În scopul optimizării competitivității, trebuie avute în vedere:

produsele cu specific regional (19,5%);

eficientizarea lanțului agro-alimentar – în principal prin dezvoltarea formelor asociative (asociații și organizații de piață) 14,1%;

amplificarea producției, acordând o atenție deosebită sectorului zootehnic (10,6%).

Constrângerile principale în dezvoltarea spațiului rural sunt:

accesul insuficient la finanțare (44,9%),

fragmentarea terenurilor (14,7%);

îmbătrânirea populației (11,5%);

deficitul de competențe (9,33%).

Principalii factori pentru sărăcia rurală sunt:

lipsa posibilităților de angajare (30,1%),

acces limitat la credite pentru dezvoltarea de activități productive (27,8%);

îmbătrânirea populației rurale (22,8%).

Optimizarea cadrului instituțional și de politici trebuie să urmărească:

sprijinirea cooperării dintre fermieri (30,8%),

optimizarea eficienței administrației agricole (26,2%);

îmbunătățirea sistemului de cercetare-educație precum și a serviciilor de consultanță din mediul rural (23,4%).

1.2. Politici europene de susținere a sectorului agroalimentar românesc

La nivel global se identifică un proces de transformare, noi provocări pe termen lung ies puternic în evidență și necesită o viziune și acțiuni decisive. Populația mondială din ce în ce mai numeroasă, creșterea presiunii asupra resurselor naturale și încălzirea globală determină un nou cadru de lucru. [NUME_REDACTAT], îmbătrânirea populației constituie, de asemenea, o provocare suplimentară. Toate acestea vor avea consecințe majore asupra agriculturii și zonelor rurale. Având în vedere că cererea mondială de alimente este în continuă creștere, gradul de urbanizare este ridicat, prețurile sunt tot mai mari la input-uri, presiunea aplicată asupra resurselor de apă și creșterea vulnerabilității culturilor și animalelor la schimările climatice vor limita producția alimentară.

Pentru sectorul agroalimentar la nivel mondial, aceste aspecte reprezintă atât o oportunitate, cât și o provocare. Cu aceleași provocări se confruntă și sectorul agroalimentar românesc, care ocupă un loc însemnat în economie. Strategiile privind dezvoltarea acestui sector vorbesc despre competitivitate în angajament cu durabilitatea.

Asistența financiară oferită României de către [NUME_REDACTAT] între anii 1992-1999 s-a atins suma de aproximativ 1,2 miliarde euro. Pentru a realiza obiectivele vizate în strategia de pre-aderare și pentru a asigura nevoile țărilor candidate, [NUME_REDACTAT] de la Berlin a decis să dubleze asistența financiară începând cu anul 2000 și să creeze alte instrumente specifice: instrumente structurale de pre-aderare. În anii 2000-2003, România a primit în jur de 660 milioane euro pe an, prin cele trei instrumente de pre-aderare: PHARE, ISPA și respectiv SAPARD. Urmare propunerii [NUME_REDACTAT] de a spori considerabil ajutorul pentru țările candidate, începând cu anul 2004, pentru a le sprijini în parcurgerea ultimelor etape necesare pentru a respecta criteriile de aderare, România a beneficiat de fonduri suplimentare (în valoare de până la 40% în 2006), iar asistența financiară UE pentru perioada 2004-2006 atingea valoarea de aproximativ 1,8 miliarde euro.

Un sprijin substanțial l-a primit România prin implementarea [NUME_REDACTAT] de Aderare pentru Agricultură și [NUME_REDACTAT] (SAPARD).

A. SAPARD ([NUME_REDACTAT] de Aderare pentru Agricultură și [NUME_REDACTAT]): 2000-2006

Programul SAPARD a reprezentat un instrument financiar oferit de [NUME_REDACTAT] pentru a ajuta statele candidate (țările care și-au depus cererea de aderare la UE), în procesul de pre-aderare, în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale.

Măsurile programului SAPARD au avut ca scop principal facilitarea implementării acquis-ului comunitar, remedierea unor rămâneri în urmă și deficiențe din agricultură și mediul rural, înainte de aderarea României la [NUME_REDACTAT].

SAPARD s-a bazat pe [NUME_REDACTAT] (CE) nr. 1268/99 din 21 iunie 1999, și are ca obiective stabilirea unui cadru comunitar pentru sprijinirea dezvoltării rurale durabile în țările candidate, remedierea problemelor care afectează ajustarea pe termen lung a sectorului agricol și a zonelor rurale și sprijinirea integrării acquis-ului comunitar în materie de politică agricolă comună și politici aferente. [NUME_REDACTAT] pentru Agricultură și [NUME_REDACTAT] în România 2000-2006 (PNADR), care constituie, totodată, baza pentru implementarea SAPARD în România, a fost aprobat în luna decembrie 2000. El prevede o sumă totală de peste 2 miliarde euro (cheltuieli publice și private), dintre care 1.113,4 milioane euro reprezintă contribuția UE (versiunea revizuită, august 2003).

Pentru a atinge obiectivele vizate de PNADR, strategia pentru SAPARD ține cont de măsurile și prioritățile prevăzute în [NUME_REDACTAT] nr. 1268/1999. Din cele 15 măsuri eligibile, România a ales 11, regrupate în patru priorități, după cum urmează:

1. Îmbunătățirea accesului pe piețe de desfacere și competitivitatea produselor agricole prelucrate. Măsuri: prelucrarea și comercializarea produselor agricole și piscicole; îmbunătățirea structurilor pentru controlul calității, controlul sanitar-veterinar și al sănătății plantelor, pentru produse alimentare și protecția consumatorului; 2. Îmbunătățirea infrastructurii pentru dezvoltare rurală și agricultură. Măsuri: dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale; managementul resurselor de apă pentru agricultură; 3. Dezvoltarea economiei rurale. Măsuri: investiții în holdinguri agricole; înființarea grupurilor de producători; măsuri pentru protecția mediului în agricultură; dezvoltarea și diversificarea activităților economice, activităților multiple, veniturilor alternative; măsuri în domeniul forestier; 4. Dezvoltarea resurselor umane. Măsuri: îmbunătățirea pregătirii profesionale; asistență tehnică.

[NUME_REDACTAT] de Finanțare a fost semnat în data de 2 februarie 2001 și stabilește condițiile privind managementul financiar și tehnic, precum și cadrul administrativ aferent programului.

[NUME_REDACTAT] a emis deciziile 2002/638 și 2003/846, care oferă agenției SAPARD din România dreptul de coordonare a asistenței în perioada de pre-aderare (pentru șase măsuri). Au fost promovate măsuri legale și instituționale care încurajează crearea și consolidarea unui cadru administrativ în vederea implementării SAPARD în România. Agenția SAPARD se constituie într-o instituție publică subordonată [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT] și este responsabilă pentru implementarea tehnică și financiară a programului.

Beneficiarii direcți ai SAPARD au fost:

Asociațiile profesionale;

Centrele de consultanță și de pregătire;

Comunitățile locale;

Organizațiile non-guvernamentale / non-profit;

Producătorii agricoli;

Societățile private.

Pentru ca agenții economici să aibă acces la fondurile Programului SAPARD au fost necesare o serie de condiții de eligibilitate, cerere de finanțare, eleborarea unui studiu de fezabilitate și după caz, în funcție de valoarea proiectului, un plan de afaceri. La acestea se adaugă mai multe documente justificative, care să ateste eligibilitatea beneficiarului de credit.

În ansamblu, programul SAPARD s-a dovedit a fi un producător al dezvoltării și modernizării agriculturii românești. S-au creat noi locuri de muncă și se resimt ca efecte importante creșterea cifrei de afaceri a beneficiarilor de fonduri care au făcut investiții și antrenarea activităților economice la nivel național.

B. PNDR ([NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]): 2007-2013

Fiecare țară, indiferent de gradul de dezvoltare economică și socială, se confruntă cu probleme în dezvoltarea economică echilibrată a teritoriului, determinate de o serie de factori obiective și subiectivi care determină dezvoltarea inegală a zonelor economice.

Odată cu momentul aderării României la [NUME_REDACTAT], dezvoltarea satului românesc va fi sprijinită de [NUME_REDACTAT] prin intermediul [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] 2007-2013.

PNDR este un program de dezvoltare a spațiului rural românesc, complementar programelor operaționale finanțate din fonduri structurale, ce se adresează nevoilor mediului rural, vizează reducerea cât mai rapidă a disparităților de dezvoltare socio-economică a României față de celelalte state membre ale [NUME_REDACTAT] și îndeplinește cerințele de dezvoltare rurală în contextul dezvoltării durabile. [NUME_REDACTAT] Național de [NUME_REDACTAT] 2007-2013 se va realiza printr-o serie de măsuri grupate în patru priorități:

Creșterea competitivității sectorului agricol și forestier (Axa 1),

Îmbunătățirea calității mediului și a zonelor rurale (Axa 2),

Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale (Axa3),

Promovarea inițiativelor locale de tip Leader (Axa 4).

AXA 1 – Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier

AXA 2 – Îmbunătățirea mediului și a spațiului rural

AXA 3 – Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale

AXA 4 – [NUME_REDACTAT] rural românesc se confruntă cu numeroase carențe, acestea reprezentând și motivul pentru disparitățile între urban-rural prin prisma tuturor componentelor sale: economia rurală, potențialul demografic, sănătate, școală, cultură, etc. Abordarea LEADER are o importanță deosebită, întrucât va contribui prin prisma specificului ei la o dezvoltare echilibrată a teritoriilor rurale și la accelerarea evoluției structurale.

C. PNDR ([NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]): 2014-2020

“Politica de dezvoltarea rurală a UE pentru perioada 2014 – 2020 se aliniază [NUME_REDACTAT] 2020 și obiectivelor [NUME_REDACTAT] Comune, urmărind realizarea a trei obiective strategice pe termen lung: stimularea competitivității agriculturii; garantarea unei gestionări durabile a resurselor naturale și combaterea schimbărilor climatice; favorizarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a comunităților rurale în special prin sprijinirea economiilor locale, crearea și menținerea locurilor de muncă. Strategia de dezvoltare rurală a României pentru următorii șapte ani se înscrie în contextul de reformă și de dezvoltare propus de UE. Urmând liniile generale trasate de această strategie, prin PNDR România își propune să sprijine într-un mod sustenabil și inteligent dezvoltarea economică și socială a zonelor rurale.”

Strategia PNDR pentru perioada 2014-2020 urmărește să ofere soluții la nevoile stabilite în urma analizei SWOT. Concomitent, strategia are ca scop continuarea progreselor înregistrate de la aderarea Românei la UE în 2007 susținute prin PNDR 2007-2013. Intervențiile pentru perioada 2014-2020 vor contribui la consolidarea dezvoltarii pe termen mediu și lung a sectorului agricol și de dezvoltare rurală.

PNDR 2014-2020 își aduce aportul la realizarea unei creșteri inteligente prin susținerea formelor de cooperare între instituțiile de cercetare și fermieri și alti actori ai economiei rurale, dar și prin sprijinirea componentei de formare profesională, dobândirea de competențe și diseminare a informației.

Totodată, PNDR vizează o creștere durabilă care pune accent pe reducerea emisiilor de carbon și susținerea practicilor agricole prietenoase cu mediul. Nu în ultimul rând, sprijinul acordat investițiilor în infrastructură și economia rurală duce la reducerea sărăciei și crearea de locuri de muncă în zonele rurale, în modul acesta contribuind la o creștere favorabilă incluziunii.

Atingerea obiectivelor strategice stabilite prin PNDR 2014-2020 se va realiza prin următoarele șase priorități de dezvoltare rurală:

Prioritatea 1 – Incurajarea transferului de cunoștințe și a inovării în agricultură, în silvicultură și în zonele rurale.

Prioritatea 2 – Creșterea viabilității exploatațiilor și a competitivității tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile și promovarea tehnologiilor agricole inovatoare si a gestionării durabile a pădurilor.

Prioritatea 3 – Promovarea organizării lanțului alimentar, inclusiv procesarea și comercializarea produselor agricole, a bunăstării animalelor și a gestionării riscurilor în agricultură.

Prioritatea 4 – Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor care sunt legate de agricultură și silvicultură.

Prioritatea 5 – Promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon și rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar și silvic.

Prioritatea 6 – Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.

1.3. Oportunități privind competitivitatea sectorului agroalimentar românesc în perioada 2014-2020

Strategia de dezvoltare rurală a României pentru următorii șapte ani intră în contextul de reformă și dezvoltare pe care UE și-l propune prin strategia Europa 2020. Europa 2020 reprezintă strategia de creștere a [NUME_REDACTAT] pentru perioada 2010- 2020. Urmărind obiectivele strategiei Europa 2020 pentru o economie inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, aceasta stabilește țeluri ambițioase pentru statele membre în domeniul educației, inovării, energiei/mediului, ocupării forței de muncă și incluziunii sociale, respectiv îmbunătățirea competitivității în general. În baza acestui document, fiecare stat membru își fixează obiective și planuri de acțiune la nivel național sub forma unui [NUME_REDACTAT] de Reformă, care este monitorizat în mod regulat.

România se confruntă cu provocări enorme în atingerea potențialul său economic și social, în sectorul agro – alimentar și forestier, precum și la nivelul zonelor rurale. PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic de 50 % din media UE și semnificativ mai mic în zonele rurale. Din punct de vedere al dezvoltării, zonele rurale înregistrează un decalaj semnificativ față de zonele urbane și se caracterizează prin: deficiențe structurale persistente (numărul mare al populației ocupate în agricultură, îmbătrânirea populației, un număr mare de exploatații de subzistență etc.); valoare adăugată scăzută a produselor agro-alimentare; randamentele și productivitatea muncii scăzute în special în agricultura de semisubzistență; spirit antreprenorial slab pentru dezvoltarea activităților economice, acces redus la credite; o piață a terenurilor nefuncțională; o modestă orientare către export; investiții insuficiente în cercetare și dezvoltare; accesul la servicii și infrastructură cu mult în urma zonelor urbane; creșterea continuă a disparităților regionale; o pondere ridicată a populației expuse riscului de sărăcie și excluziune socială; o administrație publică ineficientă; o serie de riscuri pentru oameni și mediu exacerbate de schimbările climatice și care reprezintă o amenințare pentru zonele rurale și, în general, a teritoriului național.

Ca răspuns la provocările noului context, PAC pentru orizontul 2020 s-a angajat într-un proces de transformare, asumându-și obligații ferme în ceea ce privește abordarea problemelor legate de securitatea alimentară, gestionarea durabilă a resurselor naturale și dezvoltarea teritorială echilibrată. Actorii publici și privați vor acționa în mod concertat pentru a contracara amenințările identificate la nivel mondial și european pentru a valorifica noile oportunități. UE a prezentat o promițătoare strategie Europa 2020, care susține creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

În acest context, România definește o serie de abordări strategice, cu privire la viitorul agriculturii și zonelor rurale, prin care va fi valorificat inteligent potențialul său, reacționând astfel cu succes la mediul global și european în schimbare.

România va avea un sector agroalimentar durabil și competitiv, orientat pe exportul produselor cu valoare adăugată înaltă, rezistent la provocările globale, care asigură bunăstare și condiții de viață în mediul rural apropiate cu cele din mediul urban. În prezent, România se află într-o situație în care trebuie să adopte o poziție strategică față de astfel de provocări și oportunități de anvergură. În sensul acesta, România trebuie să valorifice tendințele globale și europene favorabile, precum și propriile avantaje competitive. De asemenea, România trebuie să intensifice oportunitățile și beneficiile pe care le poate obține prin implementarea PAC și prin participarea pe piața UE și a țărilor terțe. Totodată, România va gestiona atât principalele constrângeri interne și va stabili modalitățile optime de abordare a unor factori externi, cum ar fi schimbările climatice. Sectorul agroalimentar românesc a avut mult timp nevoie de o viziune pe termen mediu și lung. Atât înainte, cât și după aderarea la UE, sectorul a beneficiat de numeroase inițiative de reformă. Unele dintre acestea s-au îndreptat în direcții divergente.

Este necesară o viziune care să nu se raporteze doar la perioada de programare 2014-2020 a PAC, dar care să stabilească direcțiile generale la care să se alinieze documentele de programare mai detaliate, cum ar fi [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] (PNDR).

Agricultura și dezvoltarea rurală din România la orizontul anului 2030 urmărește atingerea unui nivel de coerență între agricultură, mediu și dezvoltare rurală prin valorificarea inteligentă și durabilă a terenurilor agricole, a forței de muncă și a capitalului.

Fermierul român din secolul XXI trebuie să fie competitiv la nivelul celorlalte activități economice, ajungând la același grad de bunăstare și la condiții similare de viață ca și locuitorii din zonele urbane. România își va asigura astfel securitatea alimentară și va deveni un jucător important în comerțul agroalimentar, atât european, cât și internațional.

Capitolul II – Decalaje de competitivitate ale sectorului agroalimentar românesc față de [NUME_REDACTAT]

Conform documentului remis presei de [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și Agroalimentară „[NUME_REDACTAT]”, parte a proiectului COMPETE, din cauza interdependenței ridicate de-a lungul procesului de creare a valorii, de la producția agricolă până la comercializare, pentru a exista o competitivitate și mai mare în sectorului agroalimentar este nevoie de o abordare integrată a filierei agroalimentare. Fapt destul de greu de regăsit în România și nu numai.

După aderarea României la UE, procesul de restructurare și apropiere de agricultura celorlalte țări membre s-a produs lent, fără consecințe vizibile în ceea ce privește compatibilizarea și convergența structurală și funcțională a sistemului agroalimentar. Pe lângă gradul insuficient de adoptare a politicilor agricole comune în agricultura românească, pus pe seama capacității reduse de absorbție, atât a politicilor agricole (privite din punct de vedere al creșterii compatibilității structurale și funcționale), cât și a fondurilor financiare (ca nivel al absorbției fondurilor pentru dezvoltare rurală), mai trebuie adăugată accesibilitatea încă insuficientă a produselor agricole românești pe piața agricolă europeană, toate acestea constituind puncte slabe ale agriculturii românești.

2.1. Valoarea producției agricole – vegetale

[NUME_REDACTAT] nivelul [NUME_REDACTAT], țara care înregistrează cea mai mare valoare a producției agricole de grâu – 38.637.500 tone în anul 2013, este Franța, cu un trend crescător în toată perioada analizată. Astfel, producția de grâu realizată în Franța reprezintă aproximativ 27% din totalul realizat în UE. Pe locul doi se situează Germania, cu o producție de 25.019.100 tone, iar pe locul trei se regășește [NUME_REDACTAT], cu 11.921.000 tone.

Cel mai mic nivel al producției agricole de grâu se regăsește în Cipru, cu o valoare totală de 39.700 tone în anul 2013, în perioada 2011-2013 înregistrând o producție medie de 28.770 tone.

În ceea ce privește România, cea mai mare valoare din perioada analizată este înregistrată în anul 2013, respectiv 7.296.400 tone, reprezentând în jur de 5% din totalul realizat în UE.

Tabelul 2.1.1 – Producția de grâu la nivelul statelor membre UE (mii tone)

Floarea-soarelui

Referindu-ne la producția de floarea-soarelui la nivelul [NUME_REDACTAT], în perioada 2011-2014 putem observa că locul întâi este ocupat de România, cu o medie de producție de 1.883.380 tone, urmată de Bulgaria – cu o medie de 1.702.830, Franța și Ungaria, cu 1.649.330, respectiv 1.432.700 tone. La polul opus se situează Slovenia, cu o medie de doar 730 tone.

În termeni valorici, la nivelul anului 2014, România a avut o producție care echivalează cu 596 milioane euro, la prețul mediu pe tonă al anului trecut – 1.260 lei/tonă. Față de Bulgaria, cu 562 milioane euro valoare a producției, țara noastră a avut un avans de 34 milioane euro.

Floarea-soarelui este unicul produs agricol de bază la care România este lider între cele 28 de economii ale Uniunii. Ținând cont de randamentul recoltei, în cazul țării noastre – de 2,13 tone/ha la nivelul anului 2014, un hectar de floarea-soarelui aduce, în medie, încasări de 600 euro și profit brut de până la 200 euro.

Tabelul 2.1.2 – Producția de floarea-soarelui la nivelul statelor membre UE (mii tone)

Tabelul 2.1.3 – Suprafața cultivată cu floarea-soarelui în state membre UE

Sursa: [NUME_REDACTAT] asemenea, putem observa că în aceeași perioadă, România ocupă tot locul întâi și în ceea ce privește suprafața cultivată cu floarea-soarelui, atingând cea mai mare valoare în anul 2013 – respectiv o suprafață cultivată de 1,07 milioane ha, cu aproximativ 19% mai mult decât următoarele clasate – Bulgaria, cu 0.87 milioane ha cultivate și Spania – cu 0.86 milioane ha.

[NUME_REDACTAT] 2.1.4 – Producția de porumb la nivelul statelor membre UE (mii tone)

În ceea ce privește porumbul în perioada 2011-2014, un clasament al primelor cinci țări producătoare arată astfel: primul loc este adjudecat de către Franța – având o medie de producție de 16.275.280 tone/an, cu circa 63% mai mult decât următoarea clasată, România – cu 10.242.730 tone/an și aproape dublu față de Italia, cea care se află pe locul trei – cu 8.695.100 tone/an, locurile patru și cinci fiind ocupate de Ungaria (7.170.080 tone/an) și Germania (5.056.930 tone/an).

În extrema cealaltă se află Luxemburg, cu o producție medie de 7.800 tone/an, având, în 2014, un randament de 7.740 kg/ha și o suprafață cultivată de doar 200 hectare, față de Franța, spre exemplu, cu un randament de 10.000 kg/ha și 1,8 milioane hectare cultivate.

Sfeclă de zahăr

Tabelul 2.1.5 – Producția de sfeclă de zahăr la nivelul statelor membre UE (mii tone)

Făcând referire la producția medie de sfeclă de zahăr în perioada analizată, tot Franța este cea care ocupă – în mod incontestabil, locul întâi, cu o recoltă ce atinge valoarea de 35.881.500 tone/an, cu 15.858.250 tone mai mult decât ocupanta locului doi – Germania (20.023.250 tone/an). Locul trei îi revine Poloniei, cu o producție medie de 11.700.580 tone/an, reprezentând aproximativ o treime din producția înregistrată la nivelul Franței.

Cât despre România, aceasta se situează de-abia pe locul 16, cu o producție medie de doar 939.100 tone/an. Această valoare înregistrată de România în perioada 2011-2014 este echivalentul a mai puțin de 1% din media realizată la nivelul [NUME_REDACTAT] (așa cum reiese din tabelul 2.6). În cazul țării noastre, randamentul în ceea ce privește sfecla de zahăr este scăzut – respectiv 40.990 kg/ha, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din randamentul de 93.260 kg/ha al Franței, care se află și de data aceasta în fruntea clasamentului.

Tabelul 2.1.6 – Producția medie în perioada 2011-2014 la nivelul statelor membre UE

Sursa: calcule proprii pe baza datelor [NUME_REDACTAT]

La nivelul statelor membre UE, Franța înregistrează cele mai mari valori, în toată perioada analizată, menținându-și prima poziție și în ceea ce privește producția de rapiță. Așadar, în anul 2011 produce 5.355.300 tone de rapiță, în 2012 însumează 5.483.100 tone, iar în 2013 scade cu până la 21% față de anul anterior, ajungând la 4.350.600 tone. Producția medie astfel realizată atinge 5.063.000 tone/an, însă, în ciuda faptului că se află în fruntea clasamentului, Franța a înregistrat o scădere substanțială în ceea ce privește recolta de rapiță pentru anul 2013.

În același clasament, locul doi este ocupat de Polonia, cu o medie de producție de 2.031.500 tone/an, iar [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] se situează pe locul trei, cu 1.756.000 tone/an.

Cât despre România, aceasta se clasează pe locul șase, cu o producție medie de 501.300 tone/an. În anul 2013, România a realizat o producție de 647.600 tone, ceea ce, în termeni valorici echivalează cu 225 milioane de euro, calculat la prețul mediu aferent anului în cauză, respectiv 1.570 lei/tonă.

Tabelul 2.1.7 – Producția de rapiță la nivelul statelor membre UE (mii tone)

2.2. Valoarea producției agricole – animale

a. [NUME_REDACTAT] ceea ce privește efectivele totale de bovine, Germania este în topul clasamentului, deținând, în perioada 2011-2014, un număr mediu de 12.615.690 capete, cu 2.915.940 mai multe decât următoarea clasată – [NUME_REDACTAT] (9.699.750 capete) și de două ori mai multe decât ocupanta locului trei – Italia (6.219.640 capete).

În perioada 2011-2014, România se clasează și ea în top cinci țări crescătoare de bovine – după Irlanda (6.182.660 capete), cu un efectiv mediu de 2.020.720 capete. Astfel, deși nu s-au înregistrat mari fluctuații de-a lungul perioadei analizate, în ceea ce privește numărul animalelor, România a manifestat o tendință de creștere, atingând un număr de 2.020.720 capete în anul 2014, cu 73.600 mai multe decât în 2011.

Tabelul 2.2.1 – Efectivele de bovine la nivelul statelor membre UE (mii capete)

Tabelul 2.2.2 – Efectivele de bovine și vaci de lapte la nivelul statelor membre UE

Sursa: [NUME_REDACTAT] 2.2.3 – Efectivele de vaci de lapte la nivelul statelor membre UE (mii capete)

Făcând referire la vacile de lapte, tot Germania este țara care deține cel mai mare număr de animale, în anul 2014 ponderea acestora în totalul existent pe acest segment la nivelul [NUME_REDACTAT] fiind de aproximativ 22%, respectiv 4.295.680 de capete. [NUME_REDACTAT] – cu 2.247.790 capete, Italia – 2.069.390 capete, România – cu 1.192.400 capete (echivalentul a 5% din totalul înregistrat în UE) și Irlanda – cu 1.127.720 capete.

b. [NUME_REDACTAT] urma analizării tabelului 2.2.4 – Efectivele de caprine la nivelul statelor membre UE, reiese faptul că numărul animalelor aparținând acestei categorii nu este unul foarte ridicat la nivelul Uniunii, atingând – în medie, în perioada 2011-2014, valoarea de 12.381.090 capete.

Deținătoarea celui mai mare număr de caprine este Grecia – cu o medie de 3.906.310 animale. Totuși, aceasta a avut un trend descrescător, ajungând de la 4.296.000 capete în 2011, la doar 2.704.250 de capete în 2014, înregistrând astfel o scădere cu aproximativ 63%.

Spania deține și ea un număr mediu de 2.302.850 de caprine, situându-se astfel pe locul doi, însă la fel ca și Grecia, înregistrează o scădere de circa 47%, de la 2.693.070 animale în 2011, la 1.271.000 in 2014.

Cât despre România, aceasta se situează pe locul cinci în clasamentul țărilor crescătoare de caprine, cu un număr mediu de 957.700 capete, după Irlanda – cu 1.007.750 capete.

Tabelul 2.2.4 – Efectivele de caprine la nivelul statelor membre UE (mii capete)

c. [NUME_REDACTAT] la șeptelul de ovine, Spania este țara care deține cel mai însemnat număr de animale făcând parte din această categorie, totalizând un număr de 65.442.160 capete din 2011 până în 2014. [NUME_REDACTAT], pe locul doi, cu 37.978.000 capete, cu 58% mai puțin decât cea de dinainte. Pe locul trei în acest clasament regăsim România, care totalizează un număr de 35.919.000 capete.

[NUME_REDACTAT], cât și Grecia, deși se află în fruntea clasamentului, au cunoscut fluctuații cu tendință de scădere în ceea ce privește efectivele de ovine, în perioada 2011-2014. România, în schimb, înregistrează o creștere a numărului de animale cu aproximativ 10 procente, de la 8.5 milioane de capete în 2011, la 9.4 milioane în 2014.

Tabelul 2.2.5 – Fluctuațiile șeptelului de ovine la nivelul primelor trei țări crescătoare

Sursa: calcule proprii pe baza datelor [NUME_REDACTAT] 2.2.6 – Efectivele de ovine la nivelul statelor membre UE (mii capete)

d. [NUME_REDACTAT] 2.2.7 – Efectivele de suine la nivelul statelor membre UE (mii capete)

Din vizualizarea tabelului 2.2.7 se constată faptul că dezvoltarea sectorului de creștere a suinelor a cunoscut evoluții diferite în cele 28 de state membre UE, majoritatea dintre acestea manifestând tendințe inconstante. Excepție fac [NUME_REDACTAT] și Slovacia, care au înregistrat o dezvoltare constantă a acestei ramuri zootehnice – astfel încât numărul suinelor a crescut de la 1.487.250 capete la 1.606.860 ([NUME_REDACTAT]), și respectiv de la 580.390 capete la 643.680 (Slovacia) în perioada 2011-2014.

În perioada analizată, Germania – care a manifestat un trend crescător, în ciuda ușorului declin înregistrat în 2013, deține cel mai mare număr de suine de la nivelul Uniunii, cu o medie de 28.051.540 animale/an (echivalentul a 20% din media UE), urmată fiind de Spania – 25.732.870 animale/an și Franța – 25.732.870 animale/an.

Cât despre țara noastră, aceasta figurează cu un număr mediu de 5.177.980 capete/an, echivalentul a 3,6% din media anuală înregistrată la nivelul [NUME_REDACTAT]. Pe parcursul celor patru ani analizați, România a manifestat o tendință de scădere a efectivelor de suine, atingând valoarea de 4.933.600 de capete în 2014, cu aproximativ 10% mai puțin decât în anul 2011.

Tabelul 2.2.8 – Efectivele de purcei (sub 20kg) la nivelul statelor membre UE (mii capete)

În ceea ce privește purceii sub 20 kg, la nivelul [NUME_REDACTAT], putem observa, din tabelele 2.2.7 și 2.2.8, că ponderea acestora în numărul total de suine – raportându-ne la perioada analizată, se situează în jurul procentului de 27%.

Făcând referire la efectivele de scroafe folosite pentru reproducere, din analiza tabelelor 2.2.7 și 2.2.9 pentru perioada 2011-2014, reiese faptul că acestea reprezintă doar un procent de aproximativ 9% din totalul suinelor raportate în UE.

Tabelul 2.2.9 – Efectivele de scroafe pentru reproducere la nivelul statelor membre UE (mii capete)

Tabelul 2.2.10 – Ponderea purceilor (sub 20kg) și a scroafelor pentru reproducere în total suine la nivelul diferitelor state membre și la nivel de UE

Sursa: calcule proprii pe baza datelor [NUME_REDACTAT] datelor Eurostat, valoarea producției agricole în România a atins anul trecut 15,48 miliarde de euro, echivalentul a 3,95% din valoarea producției totale realizate la nivelul [NUME_REDACTAT] – respectiv 392,3 miliarde de euro.

Franța, a cărei producție agricolă însumează 70,58 miliarde de euro (18% din totalul la nivelul UE) se află pe primul loc, urmată de Germania cu 51,03 miliarde de euro (13% din total), Italia (48,35 miliarde de euro sau 12,3% din total), Spania (41,1 miliarde de euro sau din 10,47% total) și [NUME_REDACTAT] (30,57 miliarde de euro sau 7,8% din total). Clasamentul țărilor a căror producție agricolă depășește 10 miliarde de euro este completat de Olanda cu o producție agricolă ce atinge valoarea de 26,75 miliarde de euro (6,8% din total), Polonia (22,56 miliarde sau 5,75% din total), România și Danemarca (10,46 miliarde sau 2,66% din total).

La polul opus, producția agricolă din Malta a însumat anul trecut 120 milioane de euro, iar cea din Luxemburg 413 milioane de euro, în timp ce valoarea producției din Cipru și Estonia a fost de 699 milioane euro, respectiv 838 milioane de euro. Cifrele sunt calculate de Eurostat pe baza datelor preliminarii privind valoarea producției agricole din fiecare stat UE.

2.3. Forța de muncă ocupată în agricultură

Agricultura rămâne cea mai importantă activitate din spațiul rural și o sursă esențială de venit pentru gospodării, iar restructurarea acesteia va avea influențe majore asupra economiei rurale în general.

Agricultura nu presupune doar producția de alimente. Implică și comunitățile rurale, mediul rural, dar și resursele sale naturale de mare preț. În toate țările membre UE, agricultorii păstrează vitalitatea zonelor rurale și stilul de viață rural. Dacă nu ar exista exploatații agricole și agricultori, cătunele, satele și târgurile noastre ar fi puternic afectate. Majoritatea locurilor de muncă din zonele rurale sunt legate de agricultură. Agricultorii au nevoie de mașini, construcții, combustibil, îngrășăminte și îngrijiri medicale pentru animale. Multe persoane lucrează în aceste sectoare „din amonte”. Alte persoane realizează operațiuni „în aval”, precum prepararea, prelucrarea și ambalarea alimentelor. Există, de asemenea, cei care sunt implicați în stocarea, transportul și vânzarea cu amănuntul a produselor alimentare.

În concluzie, agricultura și producția de alimente reprezintă elemente esențiale ale economiei și societății noastre. În toate cele 28 de state membre ale UE există aproximativ 12 milioane de agricultori și alte patru milioane de persoane lucrează în sectorul alimentar. Sectorul agricol și alimentar oferă, împreună, 7% din totalul locurilor de muncă și generează 6% din produsul intern brut al UE.

Tabelul 2.3.1 – Ponderea forței de muncă ocupată în agricultură în totalul populației active pe piața muncii la nivelul statelor membre (%)

În ceea ce privește piața muncii la nivelul statelor membre, în perioada 2011-2014, forța de muncă ocupată în agricultură are ponderea cea mai mare în România, aproape o treime din populația activă desfășurând activități agricole. Pe locul doi regăsim Bulgaria, cu o medie a populației ocupate în agricultură de aproximativ 20% din totalul existent pe piață muncii, iar locul trei este ocupat de Polonia, cu o medie în jur de 12%.

La polul opus se află Luxemburg și [NUME_REDACTAT], cu puțin peste 1% din totalul populației existente în piața muncii, ocupată în agricultură.

Referindu-ne la [NUME_REDACTAT], doar 5% din populația activă pe piața muncii este ocupată în agricultură, în perioada analizată manifestând o ușoară tendință de scădere, de la 5,2% în anul 2011 la 5% în anul 2014.

Tabelul 2.3.2 – Evoluția ponderii forței de muncă ocupată în agricultură în totalul populației active pe piața muncii la nivelul diferitelor state membre

Sursa: [NUME_REDACTAT] urma vizualizarea tabelului 3.2 putem afirma că, la nivelul țărilor analizate, nu au fost înregistrate fluctuații semnificative în ponderea forței de muncă ocupată în agricultură din totalul populației active existent pe piața muncii.

Tabelul 2.3.3 – Evoluția forței de muncă ocupată în agricultură la nivelul statelor membre (%)

Cât despre evoluția forței de muncă ocupată în agricultură, nu se poate vorbi despre o creștere la nivelul țărilor membre UE, ci se poate observa chiar un trend descendent în majoritatea statelor analizate, scăderi semnificative înregistrându-se în anul 2011, în Cipru (-21,7%) și Croația (-19,1%).

O creștere a forței de muncă ocupată în agricultură regăsim, în anul 2014, în [NUME_REDACTAT] (20,4%) și Lituania (11%).

România, deși se clasează pe locul întâi în ceea ce privește ponderea forței de muncă ocupată în agricultură în totalul existent pe piața de profil, în evoluția acesteia țara noastră înregistrează o scădere de 2,1 puncte procentuale, la nivelul anului 2014.

Scăderea forței de muncă ocupată în agricultură poate fi generată prin concursul unor factori de natură obiectivă/subiectivă, printre care:

Migrația populației către zonele urbane;

Nivelul scăzut al remunerației, comparativ cu gradul de dificultate al muncii;

Creșterea gradului de utilizare a utilajelor agricole;

Mecanizarea instrumentelor utilizate în procedeele specifice agriculturii;

Caracterul sezonier al activităților agricole, aspect ce nu conferă stabilitate și venituri constante;

Influențele schimbărilor climatice asupra cantității și calității produselor agricole, aspect ce are repercursiuni în gradul de orientare către activitățile specifice;

Gradul redus de calificare în domeniu;

Capitolul III – Implementarea unui plan de afaceri pentru instalarea tinerilor fermieri – submăsura 6.1

3.1. Populația din mediul rural din [NUME_REDACTAT] rurală cunoaște un declin demografic, fiind în continuă scădere și în curs de îmbătrânire. Principalii factori ai declinului demografic sunt sporul natural negativ și migrația.

Cele mai ruralizate județe (excluzând județul Ilfov) sunt: Dâmbovița – cu 69,96% din populație care locuiește în mediul rural, urmat de Giurgiu – cu 69,15% și Teleorman – cu 66,73%. În cuprinsul județului Teleorman se află 3 municipii, 2 orașe și 92 de comune cu 231 de sate. 

Tabelul 3.1.1 – Populația rezidentă la 1 iulie pe grupe de vârstă, sexe, medii de rezidență, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe

Din vizualizarea tabelului 3.1.1 se poate observa că populația totală din mediul rural la nivelul județului Teleorman înregistrează, în anul 2013 o scădere de 1.686 persoane față de anul 2012, cea mai semnificativă scădere fiind pe segmentul de vârstă cuprins între 20-39 ani, respectiv de 1.171 de persoane.

Scăderea populației din mediul rural se datorează fie orientării acesteia către zonele urbane, fie emigrării masive, în special în state membre UE. Prin urmare, se consideră oportună implementarea unor măsuri pentru sprijinirea tinerilor fermieri și astfel, împiedicarea plecării acestora din spațiul rural.

3.2. Elaborarea planului de afaceri – Instalare tânăr fermier în fermă vegetală (submăsura 6.1)

I. DATE GENERALE PRIVITOARE LA SOLICITANT

Denumirea/Numele solicitantului: [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] de identificare ale acestuia:

Domiciliul: [NUME_REDACTAT]-Vlașca, jud. Teleorman, CNP: 2911124xxxxxx

Titlul proiectului: Instalare tânăr fermier în fermă vegetală – [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] de activitate: Obiectul de activitate îl reprezintă cultivarea cerealelor și a plantelor tehnice, activitate ce se desfășoară în comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, solicitantul nefiind autorizat la data înregistrării cererii de finanțare.

Forma juridică a solicitantului: Fără înregistrare juridică la data depunerii cererii de finanțare, urmând ca până la data semnării contractului de finanțare să se autorizeze conform prevederilor OUG 44/2008.

II. DESCRIEREA SITUAȚIEI CURENTE

Istoricul activității: Beneficiarul acestui proiect exploatează o suprafață de 42 ha teren agricol aflat pe raza comunei Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman – teren pentru care a încheiat contracte de arendă.

Pentru dezvoltarea fermei urmează a se utiliza atat sprijinul public nerambursabil, cât și fonduri proprii, fiind programată dotarea cu utilaje a fermei.

În baza unui contract de comodat, solicitantul a obținut dreptul de folosință al unui imobil pentru a-și stabili sediul profesional după utilizare.

Bazele de producție ale solicitantului

Terenuri agricole (ha) în anul 0

Dotările fermei (se vor menționa cele mai importante clădiri, mașini și utilaje agricole) în anul 0

III. OBIECTIVELE RESTRUCTURĂRII ȘI DETALIEREA INVESTIȚIILOR PROPUSE PENTRU ATINGEREA ACESTORA

Încadrarea proiectului în obiectivele măsurii se realizează după cum urmează:

Obiectivele specifice ale măsurii fac referire la creșterea veniturilor înregistrate de exploatațiile conduse de tinerii fermieri. Acest lucru se va realiza prin creșterea dimensiunii exploatației. Creșterea se va realiza prin arendarea suplimentară de teren agricol. Astfel, este previzionată creșterea cu 16 ha a suprafeței de teren arendat, ceea ce va conduce la creșterea valorii producției standard cu 9.583 S.O. Această creștere de dimensiune va avea ca efect o creștere a veniturilor înregistrate de exploatație. Se previzionează astfel o creștere a veniturilor înregistrate de exploatație de la 102.400 lei în anul 0 la 151.095 lei în anul țintă.

Obiectivele operaționale se referă la creșterea numărului de tineri agricultori care demarează pentru prima dată o activitate agricolă ca șefi de exploatație și încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiții.

Sprijinul primit de solicitant în baza prezentei cereri de finanțare va fi utilizat parțial pentru investiții in cadrul fermei, respectiv pentru achiziție de utilaje agricole. Diferența va fi utilizata pentru acoperirea unor plăți aferente activității de exploatare la nivelul fermei.

Prin proiect se vor achiziționa următoarele utilaje:

– Semănătoare-prășitoare 8 rânduri;

– Cisternă de apă – cu capacitate de minim 5.000 litri

Semănătoarea-prășitoare și cisterna vor lucra în agregat cu tractorul, pentru care solicitantul are drept de folosință în baza unui contract de comodat. Aceste utilaje vor contribui la efectuarea, în perioada optimă, a lucrărilor de semănat și erbicidat la nivelul fermei, stabilirea acestor priorități fiind rezultatul practicii anterioare în care s-a dovedit că, în lipsa unor utilaje proprii, este dificilă încadrarea celor două lucrări în perioada optimă.

Valoarea totală a bunurilor ce urmează să fie achiziționate prin proiect este de 6.316,38 lei respectiv 1.429,50 euro, conform cerinței de minim 30% din valoarea sprijinului, adica 40.000 euro x 0,3 = 12.000 euro. Diferența primită ca sprijin va fi utilizată de solicitant pentru plăți aferente cheltuielilor de exploatare din fermă.

IV. SCHIMBĂRI DE MANAGEMENT ȘI PREGĂTIRE PROFESIONALĂ SOLICITATĂ

O importanță deosebită pentru evoluția fermei o reprezintă modul în care beneficiarul se va informa asupra noutăților legislative și tehnologice legate de activitatea din fermă și de modul cum se vor regăsi în fermă aceste noutăți.

De asemenea, se angajează ca în următorii ani să urmeze un curs de pregătire profesională, finanțat prin submăsura 1.1 „Sprijin pentru formarea profesională și dobândirea de competențe”.

Referitor la schimbările de management la nivelul fermei, acestea vizează, în primul rând valorificarea producției, astfel încât să poată fi obținute prețuri cât mai bune în vederea valorificării.

Totodată, se va urmări ca toate aprovizionările cu materii prime și materiale pentru activitatea din fermă să se facă la cele mai bune prețuri de pe piață, în acest fel fiind maximizat profitul înregistrat la nivel de exploatație.

V. TIPUL ȘI CANTITATEA PRODUSELOR OBȚINUTE ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ RESTRUCTURARE, INCLUSIV OPORTUNITĂȚILE DE PIAȚĂ

Pentru a evidenția tipul și cantitatea produselor obținute în cadrul exploatației agricole vegetale, se pot folosi tabelele următoare, cu prezentarea pieței de desfacere:

Oportunități de piață

Creșterea prețurilor pe piața de profil în ultimii ani, atât pentru cereale, cât și pentru plantele tehnice, se constituie într-o oportunitate pentru activitatea solicitantului.

Desfacerea unei părți din producție prin cooperativa al cărei membru este solicitantul, în condițiile în care aceasta va identifica piețe de desfacere și va încheia contracte de desfacere, reprezintă de asemenea, o oportunitate.

Strategia de piață a solicitantului

Prin strategia de piață se stabilește raportul dintre fermă și mediul ambiant, poziția pe care trebuie să și-o asigure în interiorul mediului ambiant pentru a-și îndeplini obiectivele în condiții de maximă eficiență.

Având în vedere caracterul producției din fermă, solicitantul își propune să adapteze structura de culturi din fermă la cerințele pieței, încadrându-se însă, în limitele impuse de normele agrotehnice.

O foarte mare importanță va fi acordată identificării potențialilor clienți, asigurarării unei calități corespunzătoare a producției și adaptării producției la cerințele pieței.

Furnizori de materii prime îi constituie următoarele entități:

– Agricover SA

– Cerealcom SA

– Matcons SRL

– Petrom SA

Principalii clienți sunt reprezentați de:

– Cerealcom SA

– Agricover SA

– Piața liberă

VI. CALCULUL VALORII PRODUCȚIEI STANDARD (SO – standard output)

Se preconizează o creștere a valorii producției standard cu 9.583 S.O.

Pornind de la dimensiunea economică a exploatației agricole, se calculează valoarea sprijinului în lei acordat solicitantului.

Total SO:

Rezultă astfel, din vizualizarea datelor înscrise în tabel, că valoarea sprijinului va fi de 40.000 de euro, respectiv echivalentul a 177.740 lei (1 Euro = 4,4435 lei la cursul din 28.05.2015).

VII. ELEMENTE REFERITOARE LA MEDIU

În politica agrară, așa cum prevăd de altfel și directivele UE, este foarte important ca utilizarea terenurilor și activităților din cadrul fiecărei exploatații agricole să se desfășoare într-o manieră compatibilă cu protejarea și conservarea ecosistemelor naturale și, implicit, a biodiversității. Pentru asigurarea biodiversității și protecției ecosistemelor, fermierul trebuie să respecte o multitudine de măsuri, și anume:

folosința diversificată a terenurilor agricole. Aceasta înseamnă că este necesar ca solul să fie acoperit cu vegetație diferită, care-i asigură regenerarea și refacerea și îl protejează de acțiunea de eroziune hidrică, mai ales pe terenurile situate în pantă, apariția proceselor de crustificare , compactare de suprafață , eroziune eoliană cu efecte grave asupra germinației și răsăririi culturilor agricole și a dezvoltării lor, mai ales în primele stagii de vegetație. Aceste efecte pot fi reduse printr-o rotație adecvată a culturilor corelată cu specificul local. Terenurile agricole cultivate constituie un mediu specific unde speciile de plante dominante sunt înlocuite cu regularitate. Din punct de vedere al biodiversității, se consideră că au o mare importanță așa numitele practici agricole „prietenoase";

evitarea efectuării arăturilor timpurii (iarnă – primăvară) pe solul prea umed, care duce la compactare;

folosirea cât mai redusă a mașinilor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare) pentru afânarea și mărunțirea solului, care pot afecta și ucide organismele din sol,

aprovizionarea solului cu materiale organice reziduale, stimulând activitatea benefică a diferitelor organisme care trăiesc în sol, mai ales a râmelor, și evitarea arderii miriștilor;

efectuarea lucrărilor solului pe terenul arabil cu pantă mai mare de 12%, cultivat cu plante prășitoare se va efectua de-a lungul curbelor de nivel.

VIII. EVALUAREA PRINCIPALELOR RISCURI

Riscurile ce pot apărea în ceea ce privește rezultatele înregistrate intr-o ferma privesc următoarele aspecte:

– riscuri în ceea ce privește cantitatea și calitatea producției obținute;

– riscuri legate de aprovizionarea inputurilor necesare pentru desfășurarea activității în fermă;

– riscuri legate de desfacerea producției.

Referitor la riscurile ce privesc producția realizată, acestea sunt determinate în primul rând de factorii climaterici. Sunt cunoscute urmările pe care poate avea grindina, seceta prelungită sau apa în exces. Atât combaterea, cât și prevenirea efectelor acestor factori se poate face prin utilizarea măsuri preventive, ce țin de tehnologia de cultură, de alegerea soiurilor. Având în vedere faptul că nu există posibilități de irigare a suprafețelor de teren exploatate în cadrul fermei, se vor lua măsuri agrotehnice precum alegerea unor soiuri rezistente la secetă și a unor perioade de semănat care să reducă dependența dintre evoluția plantelor și nivelul de aprovizionare cu apă a solului;

În scopul prevenirii efectelor apei în exces, se vor lua măsuri de drenare corespunzătoare a terenului în vederea reducerii rapide a excesului de apă și eliminării fenomenului de băltire.

Pentru eliminarea (sau mai bine zis limitarea) efectelor economice cauzate de pierderi de recoltă din cauza unor calamități, se va proceda la asigurarea culturilor. În acest fel, deși se va înregistra o creștere a cheltuielilor de exploatare – dată fiind incidența anilor în care se înregistrează calamități, aceasta va conduce la un buget pozitiv pe termen lung.

În ceea ce privește riscurile legate de aprovizionarea cu inputuri, pot fi diferențiate următoarele:

Riscul ca, în lipsa unor relații comerciale stabile, bine determinate, să se înregistreze costuri de achiziție care să conducă la o diminuare excesivă a profitului;

Riscul ca aprovizionarea inputurilor să se facă cu întârziere, conducând astfel la imposibilitatea efectuării lucrărilor agricole în perioada optimă. Este evident impactul pe care il poate avea, de exemplu, efectuarea cu întârziere a lucrărilor de combatere a bolilor si dăunătorilor într-o cultură – din lipsa pesticidelor necesare, asupra producției obținute.

Referitor la riscurile legate de desfacerea producției putem întâlni următoarele situații:

Lipsa clienților, care să conducă la înregistrarea de producții pe stoc, moment în care vor apărea situații dificile în ceea ce privește fluxul de numerar la nivelul fermei, putând determina blocaje în relația cu furnizorii, din punct de vedere al efectuării plăților;

Obținerea unor prețuri de valorificare scăzute, în condițiile unei saturații a pieței. Combaterea efectelor se poate face prin relații de colaborare stabile pentru asigurarea unei calități corespunzătoare a producției sau alegerea momentului de vânzare, evitându-se astfel vânzarea la recoltat, când se înregistrează, de obicei, cele mai mici prețuri de valorificare. Alegerea momentului în care se valorifică producția țin, în primul rând, de managementul fermei, exceptând cazul în care apar condiționări financiare (de exemplu necesitatea achitării unor rate bancare).

IX. GRAFICUL DE TIMP PENTRU RESTRUCTURARE, INCLUSIV OBIECTIVE ȘI ETAPE

X. SINTEZA VENITURILOR, CHELTUIELILOR, REZULTATELOR FINANCIARE LA NIVEL DE EXPLOATARE

Calculul veniturilor, cheltuielilor și al rezultatului estimat se face pornind de la planul de cultură întocmit la nivel de fermă.

CULTURĂ GRÂU – CHELTUIELI (lei)

CULTURĂ GRÂU – VENITURI (lei)

– producția estimată la 1 hectar – 3,5 tone

CULTURĂ PORUMB – CHELTUIELI (lei)

CULTURĂ PORUMB – VENITURI (lei)

– producția estimată la 1 hectar – 4,5 tone

CULTURĂ FLOAREA-SOARELUI – CHELTUIELI (lei)

CULTURĂ FLOAREA-SOARELUI – VENITURI (lei)

– producția estimată la 1 hectar – 1,8 tone

Prin centralizare, la nivel de fermă, obținem următoarele rezultate:

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma analizei efectuate pe parcursul prezentei lucrǎri putem concluziona că performanța înregistrată de sectorul agroalimentar românesc nu se ridică încă la nivelul altor state membre, precum Franța, Italia, Germania ș.a.

În vederea sprijinirii creșterii competitivității sectorului agroalimentar românesc, este necesară o abordare integrată a filierei agroalimentare, datorită interdependenței create de-a lungul întregului proces de creare a valorii, de la producție și până la comercializare. Din păcate, însă, România nu este caracterizată de astfel de acțiuni, astfel că regăsim cu greu genul acesta de abordări ale filierei agroalimentare.

După momentul aderării țării noastre la [NUME_REDACTAT], procesul de reorganizare și aliniere cu agricultura celorlalte țări membre s-a produs într-un ritm scăzut, fără rezultate semnificative în ceea ce privește compatibilizarea și orientarea structurală și funcțională a sistemului agroalimentar. Pe lângă gradul insuficient de adoptare a politicilor agricole comune în agricultura românească – pus pe seama capacității reduse de absorbție, atât a politicilor agricole (privite din punct de vedere al creșterii compatibilității structurale și funcționale), cât și a fondurilor financiare (ca nivel al absorbției fondurilor pentru dezvoltare rurală), mai trebuie adăugat gradul de accesibilitate încă scăzut al produselor agricole românești pe piața agricolă europeană, toate acestea constituindu-se în puncte slabe pentru agricultura românească.

În ceea ce privește producția vegetală și animală în perioada analizată, România reușește să se claseze pe poziții destul de bune, însă este de menționat faptul ca patrimoniul agricol al țării noastre nu este valorificat la adevărata sa capacitate.

Legat de producția agricolă vegetală, pe parcursul capitolului doi din prezenta lucrare am analizat – la nivelul statelor membre UE, valorile producției de grâu, floarea-soarelui, porumb, sfeclă de zahăr și rapiță, înregistrate în perioada 2011-2014. Urmare acestei analize, s-a constatat că Franța este țara care se poziționează, în cele mai multe cazuri, în fruntea clasamentului.

Referindu-ne la producția de grâu, România se situează pe locul șapte – cu o producție medie de 6.595.430 tone, după Franța, Germania, [NUME_REDACTAT], Polonia, Italia și Spania. Cel mai mic nivel al producției agricole de grâu se regăsește în Cipru.

Cât despre producția de floarea-soarelui la nivelul [NUME_REDACTAT], observăm că locul întâi, cu cea mai mare valoare a producției, este ocupat de România, urmată de Bulgaria, Franța și Ungaria,. La polul opus, cu cea mai scăzută valoare a producției, se situează Slovenia.

Altfel spus, la nivelul anului 2014, România a avut o producție – în termeni valorici, care echivalează cu 596 milioane euro. Față de Bulgaria, cu 562 milioane euro valoare a producției, țara noastră a avut un avans de destul de mare (34 milioane de euro). Floarea-soarelui este unicul produs agricol de bază la care România este lider între cele 28 de economii ale Uniunii.

În ceea ce privește producția de porumb, țara noastră se clasează pe locul doi, după Franța, iar următoarele trei locuri le revine Italiei, Ungariei și Germaniei. Ultimul loc este ocupat de Luxemburg.

Făcând referire la producția medie de sfeclă de zahăr în perioada analizată, tot Franța este cea care ocupă – în mod incontestabil, locul întâi, ocupanta locului doi fiind Germania, iar locul trei revenindu-i Poloniei.

Cât despre România, aceasta se situează de-abia pe locul 16, cu o valoare a producției medie ce reprezintă echivalentul a mai puțin de 1% din media realizată la nivelul [NUME_REDACTAT].

La nivelul statelor membre UE, Franța înregistrează cele mai mari valori, în toată perioada analizată, menținându-și prima poziție și în ceea ce privește producția de rapiță. În același clasament, locul doi este ocupat de Polonia, iar [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] se situează pe locul trei. Cât despre România, aceasta se clasează pe locul șase.

Analizând efectivele de bovine, caprine, ovine și suine, la nivelul statelor membre UE în perioada 2011-2014, un clasament al celor mai importante țări crescătoare de animale este compus din Germania, Grecia, Spania.

În ceea ce privește efectivele totale de bovine, Germania este în topul clasamentului, locul doi este ocupat de [NUME_REDACTAT], iar locul trei de Italia. În perioada analizată, România se clasează și ea pe locul patru în topul țărilor crescătoare de bovine – după Irlanda, manifestând o tendință de creștere, de-a lungul întregii perioade.

Făcând referire la vacile de lapte, tot Germania este țara care deține cel mai mare număr de animale.

În urma analizării efectivului de caprine la nivelul statelor membre, reiese faptul că numărul animalelor aparținând acestei categorii nu este unul foarte ridicat la nivelul Uniunii.

Deținătoarea celui mai mare număr de caprine este Grecia, iar locul următor este ocupat de Spania. Cât despre România, aceasta se situează pe locul cinci în clasamentul țărilor crescătoare de caprine.

Referitor la șeptelul de ovine, Spania este țara care deține cel mai însemnat număr de animale făcând parte din această categorie. [NUME_REDACTAT], pe locul doi, iar pe locul trei în acest clasament regăsim România.

Dezvoltarea sectorului de creștere a suinelor a cunoscut evoluții diferite în cele 28 de state membre UE, majoritatea dintre acestea manifestând tendințe inconstante. În perioada analizată, Germania – care a manifestat un trend crescător, în ciuda ușorului declin înregistrat în 2013, deține cel mai mare număr de suine de la nivelul Uniunii, urmată fiind de Spania și Franța. Cât despre țara noastră, aceasta întrunește echivalentul a 3,6% din media anuală înregistrată la nivelul [NUME_REDACTAT], manifestând o tendință de scădere a efectivelor de suine.

În ceea ce privește purceii sub 20 kg, la nivelul [NUME_REDACTAT], putem observa că ponderea acestora în numărul total de suine – raportându-ne la perioada analizată, se situează în jurul procentului de 27%.

Făcând referire la efectivele de scroafe folosite pentru reproducere, din analiza tabelelor reiese faptul că acestea reprezintă doar un procent de aproximativ 9% din totalul suinelor raportate în UE.

Potrivit datelor Eurostat, valoarea producției agricole din România a atins anul trecut 15,48 miliarde de euro, echivalentul a 3,95% din valoarea producției totale realizate la nivelul [NUME_REDACTAT] – respectiv 392,3 miliarde de euro.

Agricultura nu presupune, însă, doar producția de alimente. Aceasta rămâne cea mai importantă activitate desfășurată în spațiul rural și, totodată, o sursă fundamentală de venit pentru gospodării, iar reorganizarea acesteia va avea consecințe majore asupra economiei rurale în general.

Majoritatea locurilor de muncă din zonele rurale sunt legate de agricultură. În ceea ce privește piața muncii la nivelul statelor membre, în perioada 2011-2014, forța de muncă ocupată în agricultură are ponderea cea mai mare în România, aproape o treime din populația activă desfășurând activități agricole. Pe locul doi regăsim Bulgaria, iar locul trei este ocupat de Polonia.

La polul opus se află Luxemburg și [NUME_REDACTAT], cu puțin peste 1% din totalul populației existente în piața muncii, ocupată în agricultură.

România, deși se clasează pe locul întâi în ceea ce privește ponderea forței de muncă ocupată în agricultură în totalul existent pe piața de profil, în evoluția acesteia țara noastră înregistrează o scădere de 2,1 puncte procentuale, la nivelul anului 2014.

Scăderea forței de muncă ocupată în agricultură poate fi generată prin concursul unor factori de natură obiectivă/subiectivă, printre care:

Migrația populației către zonele urbane;

Nivelul scăzut al remunerației, comparativ cu gradul de dificultate al muncii;

Creșterea gradului de utilizare a utilajelor agricole;

Mecanizarea instrumentelor utilizate în procedeele specifice agriculturii;

Caracterul sezonier al activităților agricole, aspect ce nu conferă stabilitate și venituri constante;

Influențele schimbărilor climatice asupra cantității și calității produselor agricole, aspect ce are repercursiuni în gradul de orientare către activitățile specifice;

Gradul redus de calificare în domeniu;

Scăderea populației din mediul rural se datorează fie orientării acesteia către zonele urbane, fie emigrării masive, în special în state membre UE. Prin urmare, se consideră oportună implementarea unor măsuri pentru sprijinirea tinerilor fermieri și astfel, împiedicarea plecării acestora din spațiul rural.

Astfel, având în vedere cele precizate mai sus, împreună cu declinul înregistrat de populația rurală din punct de vedere demografic, aceasta fiind în continuă scădere și în curs de îmbătrânire, ca urmare a sporului natural negativ și ale migrației către zonele urbane, în cuprinsul capitolului trei am propus un plan de afaceri pentru instalarea unui tânăr fermier în cadrul unei ferme vegetale, în vederea creșterii competitivității sectorului agroalimentar și dezvoltării spațiului rural românesc.

BIBLIOGRAFIE

Angelescu C. – „Politici economice”, ed. ASE, București 2005;

Bodonea A. – „Viitorul politicii regionale în spațiul U.E”, ed. [NUME_REDACTAT], București 2005;

Bran M. – „Agrofitotehnie – Cereale”, ed. ASE, București 2002;

Davidovici I. – „Probleme economice: [NUME_REDACTAT] Comună și perspectivele probabile de evoluție. Caracterizarea politicilor agricole românești din perioada asocierii la [NUME_REDACTAT]”, ed. Centrul de Informare și [NUME_REDACTAT], București 2002;

Dobre I., Paicu C. – „Dezvoltarea activităților în mediul rural”, ed. [NUME_REDACTAT], București 2007;

Dumitru F., Tănăsescu D. – „Politici publice în spațiul european”, ed. Bibliotheca, Tărgoviște 2009;

Gavrilescu D., Davidovici I., Giurcă D. – „Lecții ale tranziției: spațiul rural și sectorul agroalimentar românesc”, ed. Expert, București 2001;

Istudor N. – „Dezvoltarea rurală și regională a României în perspectiva integrării în [NUME_REDACTAT]”, ed. ASE, București 2006;

Irimia H. – „Reducerea decalajelor în spațiul comunitar”, ed. [NUME_REDACTAT] 2009;

Moga T., Rădulescu C.V. – „Dezvoltarea complexă a spațiului rural. Partea I”, ed. ASE, București 2004;

Moseley J.M. – „[NUME_REDACTAT]. Principles and Practice”, [NUME_REDACTAT] LTD, Londra 2003;

Odobescu L.T. – „Politica agricolă comunitară: armonizarea politicii agricole românești cu cea comunitară”, ed. Economică, București 2005;

Pascariu G.C. – „[NUME_REDACTAT] – Politici și piețe agricole”, ed. Economică, București 1999;

Popescu G. – „Probleme de politică agrară”, ed. ASE, București 2001;

Profiroiu M. – „Instituții și politici europene”, ed. Economică, București 2008;

Socol C. – „Opțiunile de politică agricolă și dezvoltare durabilă a agriculturii”, ed. Economică, București 2005;

Stanef M.R. – „[NUME_REDACTAT] în fața exigențelor [NUME_REDACTAT]”, ed. ASE, București 2010;

[NUME_REDACTAT] M.M., [NUME_REDACTAT]. A. – „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Development”, [NUME_REDACTAT] Publishing, Londra 2013;

Zahiu L. – ,,Agricultura în economia României – între așteptări și realități -”, ed. Ceres, București 2010;

Zahiu L. – “[NUME_REDACTAT] Europene sub impactul [NUME_REDACTAT] Comune”, ed. Ceres, București 2006

Zahiu L. – ,,Structurile agrare și viitorul politicilor agricole”, ed. Economică, București 2003;

Zahiu L., Dachin A. – „Politici agroalimentare comparate”, ed. Economică, București 2001;

[NUME_REDACTAT], Institutul de [NUME_REDACTAT] – ,,Strategia siguranței și securității alimentare a României”, 2014;

Boboc D., Ileanu B., Popescu G., Istudor N., Ciobanu L., Miron A. – “Studiu privind stabilirea potențialului socio-economic de dezvoltare al zonelor rurale”, realizat în cadrul ASE București, (http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/studiu-potential-socio-economic-de-dezvoltare-zone-rurale-ver-10.04.2015.pdf);

COMUNICARE A COMISIEI EUROPA 2020, O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF ;

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – ,,Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung, orizont 2020-2030”;

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – “Cod de bune practici agricole vol. I – Protecția apelor împotriva poluării cu fertilizanți proveniți din agricultură și prevenirea fenomenelor de degradare a solului provocate de practicile agricole”, București 2002;

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] 2007-2013 – versiunea a XI-a, Noiembrie 2013;

http://dexonline.ro/definitie/competitivitate – accesat la 15.03.2015;

http://ue.mae.ro/node/389 – accesat la 15.03.2015;

http://eufinantare.info/sapard.html – accesat la 30.03.2015;

http://ue.mae.ro/node/389 – accesat la 15.03.2015;

www.dadrdambovita.ro/download/prezentare_PNDR.ppt – accesat la 01.04.2015;

http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/Strategia-de-dezvoltare-rurala-2014-2020-versiunea-I-22-nov-2013.pdf – accesat la 03.04.2015;

http://www.recolta.eu/actualitate/educatie-si-cercetare/speciali-tii-romani-dezvaluie-secretele-competitivitatii-din-sectorului-agroalimentar-21292.html – accesat la 05.05.2015;

http://statistici.insse.ro/shop/ – accesat la 05.05.2015;

http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do – accesat la 05.05.2015

www.madr.ro – accesat la 05.05.2015;

http://agroromania.manager.ro/articole/vegetal/romania-pe-primul-loc-in-ue-la-productia-agricola-vegetala-18445.html – accesat la 14.05.2015;

http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/analiza-dezvoltarii-rurale-agricultura-iulie-2013.pdf – accesat la 14.05.2015;

http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/agriculture_ro.pdf – accesat la 14.05.2015;

http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/Descrierea_generala_a_situatiei_economice_actuale_4_11_2013.pdf – accesat la 25.05.2015;

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mediul_rural – accesat la 25.05.2015;

http://www.teleorman.insse.ro/main.php?id=405 – accesat la 25.05.2015;

http://www.icpa.ro/documente/coduri/cbpf.pdf – accesat la 28.05.2015.