Geografia Fizica a Comunei Budureasa

GEOGRAFIA FIZICĂ A COMUNEI BUDUREASA

Introducere

Comuna Budureasa este situată în partea sud-estică a județului Bihor, în Depresiunea Beiușului, fiind mărginită în sud-est, est și nord-est de Munții Bihor și Munții Vlădeasa, în sud-vest și vest de Munții Codru Moma, iar în nord-vest și nord de restul Depresiunii Beiușului. ( http://www.ecomunitate.ro/budureasa)

Comuna Budureasa se întinde pe o suprafață de 34 537 ha și se compune din satele : Budureasa- centrul comunei, Burda la distanță de 2 km, stațiunea Stâna de Vale la o distanță de 15 km, Saca la o distanță de 4 km, Teleac la o distanță de 9 km, Săliște de Beiuș la o distanță de 17 km și cătunul Grui.

Numele satului derivă de la « Butureasa », adică « satul cu buturi » (buturugi de arbori) rămase în urma defrișărilor. În zilele noastre bătrîni satului mai povestesc copiilor și nepoților că acolo unde se întinde « țărâna » Buduresei odinioară existau pâlcuri de păduri care au fost defrișate. ( Goina, Lădăritul, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2006, p. 5).

Atestată documentar în anul 1583, atât în documentele maghiare cât și românești, localitatea Budureasa este cu certitudine mult mai veche. Între anii 1867-1918 a fost sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar parioada în care a fost interzis folosirea limbi române, înregistrările actelor la primărie erau făcute în limba maghiară iar școlarii erau obligați să învețe după abecedarul maghiar. (Maria Goina, Budureasa, File de monografie, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2010, p.11).

În primul război mondial (1914 -1918) au fost înrolați mulți săteni. În acea perioadă, din mai multe familii, pe câmpul de luptă s-au întâlnit tata și fiu, greul ducându-l acasă femeile, bătrânii și copii. Mulți și-au sacrificat viața apărând pământul stămoșesc, căzând la datorie îndurând foamea și frigul. Răniți trupește și adânc loviți sufletește, o mică parte din cei plecați au reușit să se întoarcă la famiile lor. După înfăptuirea Marii Uniri devine iarăși teritoriu românesc.

În toamna anului 1944, timp de două săptămâni, locuitorii s-au refugiat în pădurile Hodobana, Dealul Săc, Bradu Rău, Valea Rea, luând cu ei vitele, câteva haine si ceva alimente. Soldații sovietici s-au adăpostit în câteva case din sat timp de 4-5 zile, după care, într-o zi, au plecat peste țărina Buduresei. La război au fost chemați toți tinerii și bărbații apți la luptă. Cu jale, bătrânii satului își aduc aminte cum plecau tinerii din sat îmbrăcați în haine rele, la pălărie cu trei culori însoțiți de highighișul satului. Cânta highighișul la vioară, dobașul bătea ritmul melodiei, iar tinerii cântau cu lacrimi în ochi.

Au murit în bătaia gloanțelor, fără să aibă o groapă, un preot să-i slujească, o mamă ori o soție să-i așeze și să-i rânduiască după datina acestor locuri. În amintirea celor care s-au jertfit pentru noi, oameni de bună credință au ridicat o cruce, o troță și un monument. An de an, se organizeazăceremonii dedicate cinstirii eroilor la Ziua Eroilor (Înălțarea Domnului). La pregătirea și buna reușită a acestui eveniment contribuie biserica, școala, primăria și o parte din locuitorii satului.

Pentru iubitorii de cultura comuna Budureasa propune obiective de însemnată valoare culturala. Printre acestea se numera  Biserica de lemn « Sfântul Gheorghe" din satul Saca, atestata ca monument istoric si care dateaza din anul 1724, rezervația naturala "Peștera Zmeilor de la Onceasa", considerată monument natural, Rezervația naturală "Cetatea Radesei" sau casa natala a regretatului poet bihorean Gheorghe Pituț. (http://www.cylex.ro/budureasa/fructe+bio-889589.html).

Budureasa reprezintă unul dintre cele mai vechi și mai interesante centre de creație populară din Țara Crișurilor. Și astăzi se mai confecționează aici vestitele lăzi de zestre, unice în țară nu numai prin ornamentație arhaică și sobră ce le caracterizează cât mai ales datorită tehnicii de afumare a scândurilor de fag înainte de a se confecționa fiecare ladă. (Ignație Berindei, Sever Bumitrașcu, Viorel Faur, Ioan Godea, Ghid turistic al județului Bihor, Editura Sport-turism, 1979, București, p.123).

Stâna de Vale este o stațiune de odihnă și tratament, situată în județul Bihor, aflată în componența comunei Budureasa, în Masivul Vlădeasa. Atestată în anul 1885, dar dezvoltarea sa a avut loc în anul 1935, când s-au construit sediul episcopal, vilele din apropriere, din care una a ars prin anii 1960, cabanele, sediul stației meteo-hidro, prin construirea hotelului.

Stâna de Vale  este un cadru natural pitoresc, iar împreună cu originalitatea artei populare, folclorul, și mărețele vestigii ale trecutului, sunt ispite vii, invitații irezistibile la drumeții ce oferă mari satisfacții pe lângă călirea forțelor fizice. Dacă dorul te poartă prin Munții Apuseni mult timp îți vor stărui în minte ca o mreajă din care nu scapi ușor și trebuie să mai revii pentru că a mai rămas ceva neexplorat, Vârful Poieni, Cascada Izvorul Minunilor, Cascada Iadolina, Vălul Miresei, Săritoarea Ieduțului, centrul folcloric Budureasa (renumit datorită lăzilor de zestre), Peștera Meziad, Peștera Urșilor, Peștera Onceasa, Peștera Alunului, Peștera Ferice, Păstrăvăria Stâna de Vale și multe alte trasee turistice care încântă privirea și înviorează spiritul oricarui om. (http://cumpana.wordpress.com/2008/09/07/instalatiile-tehnice-traditionale-in-tara-beiusului.)

Ideea de a face această lucrare de licență despre comuna Budureasa mi-a venit în minte datorită dragostei pe care o port pentru plaiurile natale, pentru locuitorii acestora, pentru obiceiurile și tradițiile specifice acestei zone. Pentru locurile deosebit de frumoase, pentru apa cristalină a izvoarelor situate în zona de deal și munte a comunei. Dar în special din dorința de a-mi aprofunda cunoștințele despre tradițiile și obiceiurile satului meu natal, despre viața străbunilor mei și despre formarea acestui sat.

Capitolul I

Planul de analiză

I.1 Așezarea geografică

Comuna Budureasa este  situată în partea sud-estică a județului Bihor, la poalele versantului de vest al Munților Bihorului, delimitată la nord de satul Cresuia, aparținând comunei Curățele, la est de Stațiunea balneo-climaterică Stâna de Vale, la sud de satele Ferice și Săud, aparținând comunei Buntești, iar la vest de  satul Mizieș și orașul Beiuș, la o distanță de 12 km. Drumul județean 764/A face legătura între orașul Beiuș, centrul comunei Budureasa și Stâna de Vale, traversând dealurile domoale ale Buduresei.

Fig. 1. Poziția comunei în cadrul județului Bihor

Stațiunea Stâna de Vale se găsește în cadrul Munților Bihor-Vlădeasa, mai exact în Munții Vlădeasa, la izvoarele râului Valea Iadei (Iadului, cum i se spune frecvent).

Între Mizieș și Budureasa, drumul amintit străbate un  frumos con de dejecție, ce s-a format în ponțian, poate cel mai frumos din țară, iar între Budureasa și Stâna de Vale străbate un alt frumos con de dejecție, Dealul Mare, la o altitudine de 550 m. Din zona primului con de dejecție, Mizieș – Budureasa, își etalează măreția munții noștri: Dealul Mare, Vârful Poienii, Măgura Fericii, Cornul Munților, Piatra Boghii, iar spre sud  Masivul Bihariei. Satul  Budureasa se observă abia când ajungem în vârful Săcăturilor, la intrarea în localitate dinspre Beiuș.

În zilele senine, de la Dealul Mare la al doilea con de dejecție, putem admira cele mai încântătoare priveliști în toate direcțiile: Depresiunea Beiușului, Munții Codru-Moma, Măgura Fericii, zările îndepărtate din țara lui Avram Iancu. (http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/comune-si-sate/budureasa).

Relieful

În extremitatea sud-estică a județului Bihor, într-o zonă muntoasă înaltă din apropierea graniței cu județul Cluj, se întinde comuna Budureasa. S-a format la poalele și pe pantele versantului vestic al Munților Bihorului, altitudinea maximă atinsă pe teritoriul comunei fiind de 1 792 metri în vârful Buteasa.

Suprafața dealurilor Buduresei începe de la 500 m altitutine absolută, coborând până la 400 m, de unde se dezvoltă o întindere larga de până la 300 m.

Stațiunea Stâna de Vale care se găsește în cadrul Munților Bihor, mai exact în Munții Vlădeasa, la izvoarele râului Valea Iadei (Iadului, cum i se spune frecvent). Se află la altitudinea de 1 100 metri, într-un bazinet depresionar. Constituie „perla” Apusenilor. (http://www.stanadevale.com.)

Bazinetul este format din roci calcaroase mezozoice la bază peste care urmează roci magmatice de vârstă mezozoică-neozoică. În urma eroziunii, rocile magmatice au fost erodate, ele rămânând doar în măgurile mai înalte din jur, cum este Vf. Poienii (1 627 m altitudine, care a fost cândva centru de erupție magmatică, dar un centru de erupție liniștit, nu exploziv).

Foto 1. Imagine din Stâna de Vale

Foto 2. Stâna de Vale

Drumul de la Budureasa urcă brusc începând de la această localitate, după ce pe Piemontul Buduresei el urca lin. La locul numit Stâna de Ardel, de unde se poate vedea foarte bine Măgura Fericii (1 106 m) și Depresiunea Beiușului iar dincolo de ea Munții Codru-Moma.

Fig. 2. Zona Vf. Custurilor-Budureasa (www.lucrarigeografice.com)

Drumul șerpuiește până ajunge la Șaua Băița unde se află Cabana Gaudeamus a Universității din Oradea.

De aici drumul coboară până în stațiune, la 1 102 m, unde se poate ajunge și la renumitul Izvorul Minunilor.

Din stațiune se poate ajunge la: Vf. Băița (1 352 m), Vf. Custurilor (1 386,4 m) sau la Culmea Baia Popii (peste 1 400 m), la Vf. Aria Vulturului (1 345,1 m), sau la Culmea Muncelu (aproape de 1 400 m) și Vf. Muncei (1 411,3 m) sau pe Culmea Bohodei-Cârligatele (peste 1 600 m).

Prin piemont (din fr. pied = picior, = munte) se înțelege “dealuri de la piciorul muntelui” . Așadar, sunt dealuri constituite din depozite de roci care au fost aduse din munți și depuse la baza lor, fiind de regulă unități de tranziție dintre munte și câmpie sau altă unitate joasă. Piemontul se remarcă prin înclinarea lină dinspre munte spre zona joasă atât a suprafeței superioare a terenului dar și a stratelor geologice. Astfel, suprafața exterioară are o pantă medie de 3,33% iar a stratelor geologice (în urma măsurării cu ajutorul clinometrului busolei geologice) de 6% (măsurarea s-a efectuat pe drumul spre Teleac). Suprafața este de 79,4 kmp, perimetrul este de 44,81 km iar volumul de material piemontan este de 31,2 kmc.

Lungimea maximă a piemontului pe direcția NV-SE este de 14 km iar lățimea maximă de 9,53 km (pe direcția SV-NE) pe când cea minimă de doar 1,587 km. Drumul Beiuș-Budureasa este de 10 km (pe suprafața piemontană).

Altitudinea coboară de la maximum 666 m până la 200 m, deci pe o diferență de înălțime de cca 400 m. Rezultă o medie de aproximativ 433 m. Grosimea medie a materialului piemontan este de 333 m.

Altitudinile sunt mai mici în nord-vest (200-300 m) și mai mari spre SE ajungând la 500-600 m.

În literatura de specialitate denumirea consacrată este cea de Piemontul Buduresei (I. O. Berindei, 1977), deși localitatea care dă denumirea cade la exteriorul piemontului. Deoarece pe suprafața piemontului se găsește localitatea Mizieș, și pentru a nu induce eroarea printre cititorii cât de cât cunoscători ai geografiei, noi propunem denumirea binară de Piemontul Budureasa-Mizieș.

Sunt autori care nu consideră acest teritoriu pus în discuție piemont, ci o câmpie piemontană (I. Mac, comunicare orală).

Prin faptul că are o extindere relative mare, are înclinare atât suprafața exterioară cât și interioară dinspre munte spre centrul Depresiunii Beiuș, noi considerăm că putem vorbi de un piemont, cum și Gr. Posea (1974) îi consideră.

În mare, putem să mai afirmăm că acest piemont a fost creat prin transport de material din zona de munte de către râurile principale: Crișul Negru, Crișul Pietros, Valea Nimăiești dar și de văile secundare: Valea Inarul, Valea Runcului etc.

Trebuie să mai spunem că într-o anumită perioadă geologică Depresiunea Beiușului nu a existat. Exista o legătură între Munții Bihor-Vlădeasa și Munții Codru-Moma. Depresiunea Beiușului s-a format în timpul neozoicului prin scufundare tectonică, fiind apoi invadată de apele marine (ultima mare care a existat în regiune a fost în urmă cu cca 6-10 milioane de ani). În mările care au existat în regiune s-au depus treptat depozite de roci aduse dinspre munte. Evident că aceste depozite sunt mai fine spre centrul depresiunii și mai grosiere spre munți. Acest lucru se poate observa imediat la ieșirea dinspre Beiuș spre Mizieș, în dealul de unde s-a dus nisip la tunelul apeductului de la Stâna de Vale.

Deoarece aceste depozite s-au depus în mare, sunt autori care consideră piemontul ca o deltă subacvatică.

După retragerea definitivă a mărilor care au existat în zona Beiuș, apele curgătoare au desprins prin eroziune piemontul de munte (fapt foarte bine de observat la Budureasa-Burda) iar micile pâraie au început să fragmenteze suprafața piemontană în doaburi (dealuri) piemontane (vezi în zona localității Teleac) între Valea Mizieș și un afluent de-al său, sau dealul pe care este Păduricea de lângă Curățele (“Dumbrava” cum îi spun localnicii) iar un alt exemplu evident este Dealul Cermai de la Beiuș spre Nimăiești etc.

Pe suprafața piemontului se găsesc numeroase fenomene torențiale dispuse în general longitudinal dar și transversal spre avale și exterior. Sunt torenți cu lățimi mari și mai ales lungimi mari, de ordinul sutelor de metri sau chiar kilometri. Am efectuat câteva măsurători de lungimi ale torenților: 6 km, 4,5 km, 3,6 km. Adâncimile lor diferă de asemenea: sunt torenți incipienți (1-2 m) dar și torenți de 10-15 m și chiar mai mult.

Datorită faptului că se practică mai ales creșterea animalelor, în partea de NV a piemontului există mai ales pășuni iar în partea centrală și de sud-est mai ales păduri de foioase.

Deși sunt probleme cu apa (râurile sunt mici mai ales pe suprafața piemontană, oamenii săpând mai ales fântâni adânci) în arealul piemontului au apărut localități în general mici ca suprafață și ca populație): Mizieș, Teleac, Saca (denumire sugestivă în sensul celor spuse mai înainte), Talpe, Săliște de Beiuș, Ferice.

În cadrul Munților Biharia, cei mai înalți din cadrul Munților Apuseni, în partea lor superioară, se găsesc urmele eroziunilor de odinioară. Această suprafață este totodată cea mai veche dar și cea mai înaltă. Datorită unor acalmii tectonice și exondării Munților Apuseni, relieful ridicat anterior tectonic, a fost supus unei eroziuni și nivelări intense, în tot timpul neozoicului. Se pot deosebi mai multe suprafețe de nivelare, relieful fiind deci policiclic. ( http://www.tarabeiusului.ro/component/content/article/12-observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/459-piemontul-buduresei)

Fig. 3. Piemontul Buduresei. Hipsografia (www.lucrarigeografice.com)

Fig. 4. Piemontul Buduresei. Fragmentarea orizontală (www.lucrarigeografice.com)

Fig. 4. Piemontul Buduresei. Fragmentarea verticală (www.lucrarigeografice.com)

Lângă localitatea Burda (comuna Budureasa-Bihor) din Depresiunea Beiușului se găsește un torent interesant, spectaculos, în lungime de cca 0,5 km și cu o diferență de nivel de aproximativ 75 m (de la 400 m altitudine absolută la 325 m altitudine absolută în punctul inferior), rezultând o pantă medie de 17 m/100 m.

Fig. 5. Fenomene torențiale în partea de nord a Piemontului Buduresei (www.lucrarigeografice.com)

Fig.6. Fenomene torențiale în partea de sud a Piemontului Buduresei (www.lucrarigeografice.com)

Fig. 7. Fenomene torențiale în partea de est a Piemontului Buduresei (www.lucrarigeografice.com)

În aceste dealuri în care s-a format torentul au constituit cândva parte a piemontului Budureasa dar care au fost detașate de piemont după insinuarea aici a văii Buduresei.

Torentul “La Alărie” debușează în Pârâul Burzii care ajunge, apoi, în Valea Nimăiești. Versantul erodat activ are 30 m înălțime, cu o pantă aproape de verticală absolută, după care urmează valea torențială, îngustă la început de 3-5 m după care se lărgește până la 30 m în sectorul inferior. Bazinul de recepție al torentului este o “potcoavă” de cca 100 m lățime. Acest bazin este brăzdat de numeroase fenomene de șiroire și de ravinație, care ajung să trimită apele de precipitații și noroi în valea torențială care, apoi, le transportă în Valea Burzii și mai departe în cea a Nimăieștilor.

Fig. 8. Torentul « La Alărie » (www.lucrarigeografice.com)

Valea torențială, ce are un curs temporar,doar la precipitații bogate, este denivelată, cu un șanț adânc (ravenă) de un metru, în sectorul superior și este plată și înnierbată în sectorul inferior.

Pentru a feri localitatea Burda de viituri torențiale (apă și noroi), pe cursul torentului s-au construit trei baraje de beton iar pe vale și în bazinul de recepție s-au plantat salcâmi, molizi și foioase. Doar versantul care este permanent erodat este lipsit de vegetație, aici desfășurându-se o eroziune regresivă continuă.

În urma eroziunii, în sectorul superior al văii se găsesc curgeri noroioase de argile, nisipuri și pietrișuri iar din subasment sunt scoase bolovănișuri de gresii.

Torentul “La Alărie” s-a putut forma datorită structurii litologice (depozite malvensiene ce cuprind marne argiloase, nisipuri și pietrișuri), precipitațiilor abundente (la Budureasa media anuală este de 900 mm/an), pantei mari, etc., fapte comune la majoritatea torenților din Depresiunea Beiușului. (http://tarabeiusului.ro/component/content/article/12-observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/465-torentul-qla-alarieq-burda-budureasa 13 :03 )

3. Clima

Budureasa dispune de un regim termic ce se caracterizează prin temperatura medie anuală situată între 7,4 ºC – 9,15 ºC. Se constată că luna cu temperatura cea mai scăzută este luna ianuarie ( – 4 ºC ) iar luna cu temperatura cea mai ridicată este luna iulie (+ 18, 38 ºC ).( Goina Maria, Budureasa File de monografie, Editura Buna Vestire, Beius, 2010, p. 9 )

Clima este temperat-continentală, specifică zonei subcarpatice cu precipitații peste media pe țară .

Valorile climatice în Stâna de Vale sunt condiționate de poziția geografică din vestul României și de relief. Circulația vestică aduce aer oceanic umed și rece.

Munții Bihor și Munții Vlădeasa, având cam aceleași altitudini, sunt caracterizați prin aceleași valori climatice.

Astfel, valorile medii anuale oscilează între 2-6oC, coborând la sub 2oC la cele mai mari altitudini (ex. la Vlădeasa și Cucurbăta Mare, valorile ajung la 1,2oC). La Stâna de Vale, stațiune cuibărită într-un bazinet, media anuală este de 4,1oC.

Media lunii ianuarie este de -5,9oC la Stâna de Vale și de -6,6oC la Vlădeasa (dar la Vlădeasa luna cea mai rece este februarie, cu valoarea de -7,2oC); luna cea mai caldă pentru Stâna de Vale este iulie cu 13,1oC, iar pentru Vlădeasa este august cu 9,5oC.

Fiind munți mai înalți decât Munții Pădurea Craiului, Munții Bihor-Vlădeasa primesc cantități mai însemnate de precipitații, ce oscilează în jurul valorii de 1600 mm/an pe când la Stâna de Vale cantitățile de precipitații depășesc 1600 mm/an, de aceea stațiunea fiind denumită și ‘polul’ precipitațiilor din țara noastră și din S-E Europei . Pe marginea munților valorile scad la circa 1000 mm/an iar la contactul cu depresiunea la circa 900 mm/an în localitatea Budureasa.( http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/depresiunea-beiusului/munti-limitrofi 12:27)

Vânturile sunt cele care caracterizează toți Munții Apuseni.

Iarna se înregistrează precipitații solide începând din noiembrie (uneori din octombrie) și țin până în luna mai, grosimea zăpezii depășind un metru, ajungând la 2-3 m în anumite condiții, ca în bazinetul depresionar Stâna de Vale. De aici, stațiunea Stâna de Vale a devenit renumită pentru sporturile de iarnă, având pârtie de ski și sanie ( peste 800 m lungime ) dotată cu instalație de urcare cu cablu, încadrate într-un peisaj mirific.

În urma măsurărilor personale pe 18 ani la Beiuș autorul A. Indrieș a obținut următoarele valori :

OBSERVAȚII METEOROLOGICE PE 18 ANI LA BEIUȘ

MEDIA MULTIANUALĂ A MĂSURĂTORILOR

Măsurători între anii 1995-2012

(www.lucrarigeografice.com)

Apele

Datorită așezării sale geografice, zona este străbătută de numeroase pâraie din mai multe direcții, unele având caracter permanent, altele temporar.

Din partea de est a satului Budureasa se scurg în Valea Mare (Valea Buduresei), Valea Cohului și Valea Poienii. Valea Buduresei, după ce străbate o bună parte a satului, în apropierea Magazinului Universal primește Valea Plaiului și continuă apoi spre nord-vest, despărțind satul Budureasa de Cărbunari. Pe teritoriul satului Burda își adjudecă Valea Hijului și Burzeaua. Străbătând satele Burda, Pocioveliște, Curățele și Nimăiești, își varsă apele în Valea Nimăieștilor ce trece prin municipiul Beiuș, vărsându-se în Crișul Negru. (http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/comune-si-sate/budureasa 12:17)

Valea Buduresei prezintă câteva locuri deosebit de frumoase și atractive pentru cei care doresc să facă baie în apa curgătoare, curată, limpede dintre care amintim: Pietrele Albe, Firusău, Lespezi, Topile, Iazul Zbeuti, Lădoi, Iazul lui Teodoraș și Dascăl, Gropana și Bătrâna ( Goina Maria, Budureasa File de monografie, Editura Buna Vestire, Beius, 2010, p.9 )

Începând cu anul 1987, localnicii beneficiază de apă potabilă de bună calitate. Iubitorii de excursii în drumețiile lor pot beneficia de apa cristalină a izvoarelor situate în zona de deal și munte a comunei.

La începutul secolului al XX-lea, Valea Buduresei, oferea imaginea unei regiuni preindustriale sub presiune, concentrând peste 30 de amenajări pentru instalații tehnice, incluzând 10 mori, aproximativ 30 pive pentru prelucrarea țesăturilor de lână și câteva joagăre hidraulice. Una dintre pivele care funcționau pe Valea Buduresei pe la 1900, se află astăzi expusă la secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Valea Cohului, afluent al Văii Buduresei, păstrează în toponimie cât și prin urmele rămase în peisaj, memoria activităților de exploatare și prelucrarea primară a minereului de fier prin șteampuri acționate hidraulic.( http://cumpana.wordpress.com/2008/09/07/instalatiile-tehnice-traditionale-in-tara-beiusului/)

Vegetația și fauna

Flora din Stâna de Vale este caracteristică Munților Apuseni, vegetația este etajată pe verticală, de la goluri alpine, la păduri de rășinoase și foioase care alternează cu fânețe în care predomină gramineele. În locurile pietroase pot fi văzute tufe de ienupăr, smirdar, scoruș, colilia, negara, păiușul, pelinița, afine și coacăze de munte, licheni roz, gălbui-aurii sau albicioși. În pădurile de rășinoase predomină molidul și pinul, ca flora aparte la Stâna de Vale putem întâlni molidul columnar (Picea Abies var. columnaris). În pădurile de foioase se pot întâlni fagul, carpenul, frasinul, paltinul, arțarul, sângerul, teiul, răzleț gorunul, tisa și castanul sălbatic. Ciupercile întâlnite sunt: gălbiori, urechiușe, mănătârci, cineciori și ciuperci de bălegar. 
Fauna: aici putem întâlni cerbul, râsul, veverița, mistrețul, uli și șoimi, cocoșul de munte, corbul, ierunca, buha. În apele râurilor putem întâlni păstrăvul, cleanul, mreana iar în râurile de câmpie crapul și știuca. În păduri se pot întâlni păsări ca: sitarul, mierla, ciocârlia de pădure, cucul, fluturașul de stâncă etc.

Populația și ocupațiile

Conform recensământului efectuat în 2011, populația com. Budureasa se ridică la 2581 de locuitori, în scădere față de recensământul din 2002, când se înregistraseră 2671 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (74,97%), cu o minoritate de romi (23,48%). Pentru 1,55% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (89,31%), cu o minoritate de penticostali (8,52%). Pentru 1,55% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Budureasa,_Bihor )

Fig. 9 Componența etnică a comunei Budureasa

Fig. 10 Componența confesională a comunei Budureasa

Ocupațiile locuitorilor

a) Creșterea animalelor

Una dintre cele mai vechi și statornice îndeletniciri a locuitorilor a fost creșterea  animalelor, ocupație determinată de condițiile geografice și pedoclimatice pe de o parte, iar pe de altă parte de necesitatea de a obține produse alimentare: lapte, carne, grăsime, ouă, precum și materii prime pentru confecționarea îmbrăcămintei: piei, lână, blănuri. Speciile de animale crescute erau: oi, capre, boi, vaci, cai, găini, porci. În perioada de iarnă animalele sunt crescute în stabulație în grajduri, saivane ori cotețe în funcție de specie, hrănite cu fân, otavă, tulpini  de   porumb, dovleci, cartofi, tărâțe, resturi alimentare,  ș.a.m.d.

De primavară până toamna, animalele sunt scoase la pășune. Numărul prea mare al animalelor, raportate la suprafața de pășune din apropierea satelor noastre, îi determină pe localnici ca, începând cu sărbătorile Rusaliilor și până în luna septembrie, să se practice pășunatul vitelor la distanța de 40 km față de centrul comunei, pe pășunea montană Micău. Pe pășunile montane sunt scoase oile, caii, vacile gestante, vacile sterpe, tineretul bovin.

b) Agricultura

Agricultura constituie o ocupație de bază a locuitorilor deși producțiile obținute nu  satisfac așteptările. Oamenii sunt harnici, se zbat să obțină cât mai mult și bun, însă condițiile climatice nu sunt foarte bune. Fără îngrășăminte naturale, nu se pot obține rezultate bune, iar acestea sunt în scădere ca urmare a reducerii numărului de animale.

Referitor la sistemul de exploatare agricolă, putem arăta că primii locuitori ai acestei vetre au folosit sistemul ”într-un câmp” care are la bază aplicarea individuală a tehnicilor de asolament de fiecare țăran pe pamântul său. În 1720, la Teleac,  încă  se păstra  sistemul „într-un câmp”, iar în Burda, Budureasa și Saca se practica  sistemul „în două câmpuri” folosind asolament bienal. Sistemul  „în trei câmpuri”, un câmp cultivat cu cereale de primăvară, altul cu cereale de toamnă iar al treilea de ogor (lăsat să se odihnească) se  practică de mai bine de 90 ani, deși în apusul Europei s-a aplicat dupa 1766 la dispoziția Mariei Tereza.

Cât  privește seceratul cerealelor păioase, cu ani în urmă, se executa manual cu secera, mai târziu cu coasa; se făceau snopi, se legau si se clădeau în cruci. Crucile se transportau cu căruțele ori carele la arie unde se clădea stogul. Fiecare cultivator de cereale avea propriul stog. Lângă fiecare stog se instala un ciubar ori butoi cu apă (contra incendiilor). Pe raza comunei, se organizau 12-13 arii care tot timpul erau păzite.Treieratul se făcea cu batoza pusă în funcție de un cazan cu lemne, mai târziu de tractor. Au existat perioade când se practica îmblătitul snopilor, călcatul cu ajutorul cailor, sau cu mașina învârtită manual de către patru persoane. În prezent combina execută toate lucrarile (secerat, treierat). 

c) Pomicultura

Pomicultura a constituit o preocupare pentru sătenii noștri, interesați să obțină fructele necesare în alimentație, plantând meri, peri, pruni, nuci, cireși dar și lemnul necesar confecționării mobilierului de nuc și cireș.

Dl. învățător Goina Gheorghe (l854-1947), în colaborare cu notarul Korner Iosif (1885-1908), originar din Vașcău, înființează în anul 1901 o pepinieră de pomi fructiferi. Din anul 1901 până în anul 1908 s-au distribuit localnicilor peste 1 000 de pomi altoiți (altoi), de soiuri nobile. Gospodarii au fost instruiți în mod practic cum să execute altoiri la pomi și cum să-și înființeze livezi de pomi fructiferi. Dragostea pentru cultivarea pomilor s-a transmis din generație în generație, un rol important avându-l în  acest sens învățătorii și profesorii de biologie.

Fructele, în scopul consumului pe perioadă îndelungată, erau preparate ecologic. Prunele se uscau pe susnic, se păstrau în coșuri de nuiele ținute în podul casei, la nevoie fiind spălate, fierte fără adaos de zahăr. La fel se proceda cu o parte mai mică de mere și pere, numai că acestea erau tăiate în 4-6 felii, pe verticală (poame), apoi puse la uscat. Cantitatea cea mai mare de prune bistrițe era folosită la prepararea majunului (liptarului). Prunele sănătoase, spălate, cu sâmburele îndepărtat se fierbeau (fără apă în sucul lor) într-o căldare mare de cupru învârtind tot timpul compoziția cu o paletă de lemn, până devenea o pastă groasă. Fierbinte, se așeza în oale de pământ, se lăsa să prindă pojghiță, se introducea în cuptor după scoaterea pâinii, iar după două zile când era rece se lega cu hârtie și se depozita în  cămară. Merele și perele se păstrau în merărie, pivniță ori camere cu vatră de pământ. Fructele căzute pe jos se foloseau în hrana animalelor.

După terminarea lucrărilor agricole, toamna, iarna ori primăvara, cei care aveau fructe le încărcau în care ori căruțe și plecau să le schimbe pe cereale în Pocola, Răbăgani, Sâmbăta, Ceica, Salonta. Alteori, ca și în prezent, le vindeau pe bani în piețele din Beiuș, Oradea, Salonta.

Prin anul 1943, domnul notar Petru Mihoc i-a învățat pe părinții mei și pe alți câțiva săteni să folosească fructele căzute pe jos pentru obținerea țuicii. În prima fază obțineau votca, iar în faza a doua fățătura, țuica, de 50-60 grade. Odată învățată această tehnică, posesorii de fructe  își făceau țuica (pălinca). Țuica este folosită în familie în tot cursul anului la nunți, boteze, înmormântări, aniversări, clăci, ospețe, prea puțini sunt cei care o valorifică.

Nucul se cultivă în apropiere de Valea Buduresei și terenurile nepropice lucrărilor agricole. Truchiurile sănătoase sunt predate unităților specializate în industria mobilei contra cost.

d) Viticultura

Aproape fiecare gospodar cultivă vița de vie în curte, condusă în formă de boltă, ori 7-10 butuci în grădină.

e) Prelucrarea lemnului, meșteșuguri tradiționale

Așezarea comunei a atras  locuitorii să se împrietenească cu codrul, fiindcă el, codrul, le-a fost sursa de încântare a ochilor, dar mai ales le-a asigurat un loc de muncă, fie participând la defrișări, împăduriri, fie la exploatări forestiere.

Pădurea le-a asigurat lemnul pentru foc, construcții.

Istoricul D. Prodan menționează că în sec. XVI „La Budureasa se confecționau hambare pentru cereale, lăzi de zestre, furci pentru tors, podișoare, albii, scări, cozi de unelte agricole, sănii. La începutul sec.al XVIII-lea, un număr remarcabil de meșteșugari prelucrau lemnul pentru piață. Obiectele au fost apreciate atât pentru utilitatea cât și pentru frumusețea lor, fapt pentru care au fost achiziționate de instituții muzeale. În anul l932 Muzeul Casei Naționale a județului Bihor avea în colecție 166 obiecte în inventar, printre care o ladă din lemn sculptat, două scaune, un leagăn, un jug pentru boi, o roată și alte șase unelte din Budureasa.

Lăzile din lemn sculptate erau de mai multe feluri: lădoaie (hambare) și lăzi de zestre. Lădoaiele (hambarele) erau confecționate pentru păstrarea cerealelor având diferite dimensiuni în funcție de spațiul unde erau păstrate. Ele puteau avea până la 2 m lungime și 1,5 m înălțime putându-se păstra întreaga recoltă de grâu dintr-un an al unei familii. Și astăzi se păstrează la fiecare casă cel puțin un astfel de lădoi. Lada de zestre era nelipsită din interiorul tradițional bihorean. Erau cele mai importante piese de mobilier, așezate la loc de cinste în locuința pregătită pentru desfășurarea ceremonialului nupțial. În ladă era etalată întreaga zestre a miresei, veșminte și covoare, ștergare și podoabe lucrate de mâna fetei, ca dovadă a hărniciei sale. În urmă cu 150 -200 de ani lăzile de zestre erau confecționate în gospodărie de către capul familiei. Ulterior au fost lucrate doar de meșterii specializați din Budureasa.

Foto.3 Ladă de zestre

Pentru confecționarea lăzilor se folosește lemnul de fag, cu o duritate medie, care poate fi ușor de prelucrat și ornamentat. Lemnul se taie iarna, până vara se lasă la uscat, după care este prelucrat, tăiat în „doage” la dimensiunile de care ai nevoie și apoi puse pe pălitoare unde căpătau rezistență și culoare prin uscarea și‚ călirea la foc molcom.  În comună, lădari care practică acest meșteșug sunt: Nistor Ioan, Goina Gheorghe și Oancea Ioan care pe lângă lăzile de zestre mai face și fluier, caval sau tulnic din lemn de brad pe care le confecționează ca acum sute de ani. 

De-a lungul anilor, lăzile de zestre din Budureasa au fost expuse la diferite expoziții zonale și naționale obținând locul I, iar meșterii titlul de laureat.

f) Constructori de case

Ca în orice localitate, au existat și există oameni pricepuți în construcții: Laza Florian (Florea Donii) a ridicat 170 de case în peste 25 de sate, 5 biserici, 9 școli, 30 fireze, un ceas din lemn (cu excepția arcului), teascuri pentru strivit struguri ori semințe, oloiște (prese simple pentru ulei), pive (steze). Ca militar, ajuns în Italia și Austria (prizonier), a construit edificii militar-administrative. Un altul a fost Brie Teodor (Dorea Dodului) care a ridicat prima casă cu etaj (din lemn) din Budureasa, o bicicletă și o mașină de cusut din lemn (cu excepția acului). Alți meșteri constructori: Borha Gheorghe (Ghicu), Petrugan Ioan din Teleac, Țiț Vasile (Niucu), Mihalcea Ioan (a Crăciunii), Boruț Ioan, Fâșie Ioan din Burda, Oraș Lazăr (Lăzarea Florii), Matiu Teodor (Monu), Laza Mihai (a Licului), Laza Gheorghe (a Bușii), Laza Ioan (a Gughii), Magda Vasile (a Gravilii), Petrila Teodor (a Ghioghiului), Oancea Vasile (a Haiului), Goina Ioan (a Ghiobului), Goina Sabin (a Sunii) din Budureasa, Mihoc Sabin din Săliște de Beiuș. Mărturie a construcțiilor din lemn avem câte 1-2 case în fiecare sat, biserica din  satul Saca și bisericuța din Stâna de Vale.

g) Cărbunăritul și prelucrarea fierului

Cărbunăritul era o ocupație cu predominanță în Cărbunari, de unde și numele satului (azi a străzii). În țarina Buduresei există o zonă numită Cărbuni, posibil ca denumirea să vină de la vetrele de cărbuni. Pentru obținerea cărbunilor se clădesc lemnele, se acoperă cu glii (talina), se aprinde focul sub lemne, se lasă să ardă mocnit mai multe zile. Fierarii (cauacii) folosesc cărbuni aprinși la modelarea fierului pentru confecționarea caielelor, potcoavelor necesare potcovirii animalelor de muncă (boi și cai), a balamalelor, ratezelor pentru uși, geamuri, copcilor pentru construcții, încălțarea roților de căruțe și care, pentru confecționarea colților de grape, a fierului de plug etc.

Primele instalații pentru măcinatul porumbului au fost râșnițele, iar mai târziu morile de apă, care pe lâng porumb măcinau secară și grâu. Cea mai bună făină se obținea la moara lui Teodoraș și Dascăl. Fiecare morar plătea la stat un impozit (în anul 1944 se ridica la 1 200 lei anual) și uium în cereale. Treptat morarii nu au mai practicat această meserie datorită impozitului foarte ridicat și cheltuielilor necesare întreținerii iazurilor și morilor.

Localitățile

Cu o suprafață de 35 646 hectare, Budureasa este cea mai întinsă comună din județ și una dintre cele mai mari din țară, fiind alcătuită din cinci sate: Budureasa- centrul comunei, Burda la distanță de 2 km, stațiunea Stâna de Vale la o distanță de 15 km, Saca la o distanță de 4 km, Teleac la o distanță de 9 km, Săliște de Beiuș la o distanță de 17 km și cătunul Grui.

Comuna dispune de 5 școli cu clasele I-IV, o școală cu clasele I-VIII, 5 unități de învățământ preșcolar, primărie, dispensar medical uman, dispensar veterinar, post de poliție, 12 unități comerciale de tip alimentație publică, 5 cămine culturale, o bibliotecă școlară, 6 biserici de cult ortodox. În centrul comunal Budureasa mai există o microhidrocentrală, brutărie, teren de sport, un centru de colectare a ciupercilor și fructelor de pădure. Tot în Budureasa s-a construit recent un muzeu în memoria profesoarei Maria Goina. Acesta conține diferite obiecte tradiționale din comuna Budureasa, aceste obiecte au fost strânse și adunate de Goina Maria în timpul vieții, de aceea muzeul îi poartă numele și mai ales pentru lucrurile frumoase pe care le-a făcut pentru comună. A încercat să « ducă » mai departe tradițiile și obiceiurile cu copiii comunei.

Biserica ortodoxă din Budureasa este veche, la fel ca satul. Din spusele bătrânilor biserica s-a construit în anul 1792. Are hramul Sf. Ierarh Nicolae iar clopotul datează din anul 1725. Stilul este cel ardelenesc în formă de corabie. Nu are pictură interioară decât pe iconostas, unde se găsesc pictate pe lemn acoperite cu pânză icoanele celor 12 apostoli și momente din viața lui Iisus.

Foto.5 Biserica din Budureasa

Părintele protopop Ioan Balint a spus că "de mai bine de 200 de ani credincioșii acestei parohii s-au închinat în acest loc. Aici au fost pentru ei Muntele Sfânt a lui Dumnezeu, aici a fost Vitezda, aici a fost Templul lui Dumnezeu, de aici au primit darurile și binecuvântările lui Dumnezeu în Sfintele Taine, care se revarsă prin lucrarea preoției în biserica cea de la începuturi și până la sfîrșitul veacurilor". Părintele protopop a evocat contribuția înaintașilor, preoți și credincioși, la păstrarea credinței ortodoxe și înfrumusețarea bisericii, precum și perioada aniilor 1978-2005 când Preacucernicia Sa a păstorit, cu bune rezultate, această parohie.

Satul Saca dispune de o biserica cu hramul ,,Sf. Gheorghe,, monument istoric. Deși este un sat mic, în decursul timpului a fost un adevarat focar de cultură românească în care au fost scrise cărți de cult pentru biserică, au fost copiate importante lucrări bisericești. Biserica a adunat o serie de tipărituri românești vechi.

Foto.6 Biserica din lemn din satul Saca

În satul Săliște de Beiuș, în partea estică a acestuia, se află casa natală a regretatului poet Gheorghe Pituț. Din centrul de comună, localnicii sau turiștii sosiți pe meleagurile noastre pot ajunge cu autobuzul la Stâna de Vale, la Peștera Urșilor, la Băile Felix, Oradea, la Peștera Meziad.

Atât în cadrul comunei, cât și în împrejurimi, cei care doresc pot alege minunate locuri de recreare și agrement. Comuna dispune de gospodării cu posibilități optime de cazare.
O bună parte din cetățeni dispun de terenuri situate în locuri deosebit de pitorești unde se pot construi căsuțe de vacanță.

Turism

Drumul traversează dealurile domoale ale Buduresei, după care străbate localitatea Budureasa, vechi centru de meșteșuguri în lemn. De la ieșirea din localitate, drumul urcă în serpetine strânse povârnișuri montane pitorești și ajunge într-o șa de unde coboară prin câteva serpetine până în stațiune.

Stâna de Vale reprezintă un mic bazinet situat în jurul altitudinii de 1100 m, fiind drenat axial de izvoarele Văii Iadului. Ea este de fapt o frumoasă poiană cu molizi răzleți, înconjurată de munți cu păduri de molid și fag. Demn de remarcat este inversiunea de vegetație care apare pe versantul sudic, în sensul că pădurea de fag apare deasupra pădurii de molid.

Prezența unei bogate vegetație forestiere, precum și aspectul depresional al stațiunii, condiționează acumularea unei cantități însemnate de ozon, ceea ce conferă statiunii calități curative. Ca rarități forestice prezența molidului columnar, zimbrul.

Stațiunea dispune de vile, cabane, restaurant, pensiune, etc. ceea ce asigură condiții optime pentru desfășurarea turismului. Prezența în timpul iernii a unui strat însemnat de zăpadă ce depășește 2 m până în mijlocul lunii aprilie, precum și a unor pârtii excelente, fac din stațiune un loc favorabil pentru practicarea schiului. (Ignație Berindei, Sever Bumitrașcu, Viorel Faur, Ioan Godea, Ghid turistic al județului Bihor, Editura Sport-turism, 1979, București, p.157)

Tratament in Stana de Vale

Principalii factori de tratament în Stâna de Vale care atrag mii de turiști anual sunt apele oligominerale și feruginoase, bioclimatul tonic, caracterizat prin presiune atmosferică scăzută, radiația solară intensă și ionizarea crescută a aerului. Tratamentele pentru care optează persoanele care ajung la Stâna de Vale sunt pentru afecțiunile endocrine, nevroza astenică și afecțiunile căilor respiratorii. Printre cele mai solicitate tratamente locale se numară fitoterapia (băile cu plante), electroterapia, masajul, sauna și gimnastica medicala. Efecte dovedite în timp au fost observate în cazul hipotiroidiei benigne și în cazul bolii Basedow, în stadiile I și II. De asemenea, nevroza astenica, afecțiunile căilor respiratorii, stările de debilitate, surmenajul, rahitismul și tulburările de creștere la copii sunt alte afecțiuni ameliorate aici. Există și contraindicații în cazul unor boli acute, al hemoragiilor abundente repetate, al bolilor grave ale sangelui (leucemii, anemia pernicioasa etc.), parazitoze, boli venerice în stadiu contagios, boli infectocontagioase, tumori maligne, stări casectice, psihopații sau epilepsie. De asemenea, stațiunea nu este recomandată femeilor însărcinate în luna a III-a, în sarcinile patologice în orice lună și nici mamelor în perioada de alăptare. Stațiunea se recomandă în tratamentul asteniilor, unor dereglari endocrine (hipertiroidism benign, boala Basedov incipienta, după tratamente cu medicamente), dereglărilor respiratorii (neuroza respiratorie), organismului slăbit, suprasolicitărilor fizice și intelectuale, anemiilor, rahitismului și dereglărilor de creștere la copii. http://www.stanadevale.com/ 13:52

 Stâna de Vale dispune de condiții excelente de cazare și tratament balnear. De aici se pot alege trasee turistice spre Padiș, Cetățile Ponorului, Focul Viu, Valea Galbenă, Micău, Vlădeasa, Bohodei, Piatra Tâlharului, Piatra Grăitoare, Moara Dracului, Săritoarea Ieduțului, Valea Iadului, Casacada Vălul Miresei, Barajul Floroiu, Platoul Padiș (Parcul Natural Apuseni).

Foto.7 Imagine de iarna Stâna de Vale

STÂNA DE VALE – CIRCUITUL CÂRLIGATELE 
Distanta 20 km, durata 5 – 5 ½ h, urcușuri 470 m, marcaj punct galben. Itinerariul: stațiune, valea Iadului, valea Cârligatele, valea Muncelului, vârful Piatra Calului, șaua Raia, poiana Muncei, poiana Baia Popii, drum “Promenada Generalului”.

STÂNA DE VALE – CIRCUITUL CUSTURII
Distanta 16 km, marcaj cruce galbenă. Cuprinde următoarele obiective turistice: vârful Custurii (1386 m), creasta Custura (cu priveliști largi către munții Bihor și Codru Moma), poiana Boleasa, șaua Bohodei, șaua Poieni, poiana Baia Popii. 

STÂNA DE VALE – PEȘTERA FERICE
Distanța 16 km, durata 4 ½ – 5 h, urcușuri 490 m (invers 780 m), marcaj triunghi galben. Peștera Ferice însumează 260 m,  galeria principala fiind largă și înaltă, din ea desprinzându-se  doar câteva diverticule. Intrarea largă se continuă cu un culoar. După ce parcurgem primii 40 m observăm în stânga o nișă îngustă cu mici bazinașe formate din calcit, pline cu apă numai în perioadele ploioase. Galeria face un cot la dreapta și după încă 45 m pe stânga se deschide un mic diverticul. În continuare patul galeriei devine albia unui mic curs subteran care dispare sub peretele din dreapta; apa lui iese prin izbucul de sub gura peșterii. După 150 m de la intrare, aspectul galeriei se schimbă întrucâtva lărgindu-se și înălțându-se mult; din ea, spre dreapta, se ramifică un culoar pe care vine apă. Pe acest culoar se mai poate avansa cel puțin 100 m printr-un loc îngust, plin de argilă și prundiș. Lipsită de podoabe deosebite, peștera este interesantă prin nivelele ei de eroziune, prezentând totodată și un interes biospeologic.

STÂNA DE VALE – VÂRFUL PIATRA CALULUI – MOTEL LEȘU (BARAJ)
Distanța 20 km, marcaj bandă albastră. Traseul Stâna de Vale  – Cabana Leșu oferă panorame largi asupra crestei Vlădesei, a vârfurilor Buteasa și Stânișoarei, și asupra culmilor din jurul Stânei de Vale (vârful Poieni, Bohodei). Traseul marcat cu bandă albastră pornește de la Izvorul Minunilor fiind comun până pe Muncei cu traseul ce duce la Ciripa, de unde continuă pe creastă, pe la vârful Piatra Calului – 1463 m, poteca continuând cu ușoare urcușuri și coborâșuri prin poieni, cu posibilitate de retragere pe Valea Gugii ce duce la Coada Lacului până la vârful Stâna de Izvor, de unde începe să coboare până la cabana Leșu.

CIRCUITUL CASCADEI SĂRITOAREA IEDUȚULUI
Distanța 14 km, urcușuri 490 m, marcaj punct albastru. Traseu ușor care urmează drumul de pe valea Iadului până la cascada Vălul Miresei de unde o potecă se desprinde pe partea stângă a drumului și urcă până la cascada Săritoarea Ieduțului (15 m). De aici poteca se continuă prin pădure și iese în șaua Băița, iar apoi pe drumul asfaltat ce vine de la Budureasa.( http://www.budureasa.bihor.ro/index.php?idmenu=137&vanzari=137)

STÂNA DE VALE – CASCADA MOARA DRACULUI
Distanța 9 km, marcaj cruce albastră. Traseul pornește de la Izvorul Minunilor, trece prin poiana Muncei, de unde avem o panoramă a crestei Buteasa – Briței, a vârfului Poieni și asupra crestei Vlădesei, apoi coboară în Valea Drăganului până la cantonul silvic Ciripa (Voiosu) și urmează valea Moara Dracului până la cascadă. De la cantonul Ciripa (altitudine 1046 m) ne îndreptăm spre sud-est prin poiană până pe malul drept al Drăganului, urcăm cam o jumătate de oră pe o potecă largă până la o poieniță la altitudinea de 1323 m unde se desface la stânga derivația spre cascada Moara Dracului și după încă 30 de minute ajungem la cascada Moara Dracului ce se prăvălește peste două săritori, însumând circa 20 m.

Foto.8 Cascada Moara Dracului, Stâna de Vale

STÂNA DE VALE – VÂRFUL BUTEASA 
Distanța 13 km, marcaj triunghi roșu. Traseul este comun cu traseul Stâna de Vale – cascada Moara Dracului până în poiana de unde pornește derivația spre cascadă. Acesta urcă continuu până în șaua (1682m) dintre vârful Stânișoara și vârful Buteasa (marcajul e comun, cu bandă galbenă până aici). De aici poteca se continuă pe culme spre nord încă o jumătate de oră până la vârful Buteasa (1792m) de unde se deschide o largă panoramă asupra întregului masiv al Vlădesei: în dreapta, creasta principală a masivului Vlădeasa iar în stânga creasta Piatra Calului – Muncei – Poieni – Bohodei. Întoarcerea se face pe același drum. Traseul se poate continua pe bandă galbenă până la Piatra Tâlharului, un punct de reper si intersecție al mai multor trasee. 

STÂNA DE VALE – PIATRA TÂLHARULUI – CABANA VĂRĂȘOAIA
Distanța 25 km, marcaj bandă galbenă. Traseu lung, de legătură prin Ciripa, între stațiunea Stâna de Vale și cabana  Vărășoaia. 
Traseul pornește de la Izvorul Minunilor, de unde începe să urce continuu până pe creastă. Trece prin poiana Muncei de unde avem o panoramă a crestei Buteasa – Briței, a vârfului Poieni și asupra crestei Vlădesei, apoi coboară în Valea Drăganului până la cantonul silvic Ciripa (Voiosu). De la cantonul Ciripa (altitudine 1046 m) ne îndreptăm spre sud-est prin poiană până pe malul drept al Drăganului, urcăm cam o jumătate de oră pe o potecă largă până la o poieniță la altitudinea de 1323 m (unde se desface la stânga derivația spre cascada Moara Dracului), continuăm apoi spre cabana Vărășoaia.

STÂNA DE VALE – BOGA
Distanța 16 km, durata 5-6 h, urcușuri însumate 795 m, marcaj bandă 
albastră. Traseu comun cu banda roșie până la șaua dintre Bohodei și vârful Fântâna Rece. Localitatea turistică Boga este situată la altitudinea de 550 m fiind străjuită de stânci proeminente care se înalță până la 1652 m formând o adevărată cetate. 
La intrarea în Boga se găsește cabana Boga, iar în aval de aceasta cabana Piatra Bulzului. În împrejurimi se pot vizita Cheile Văii Boga (cascada Boga, Oșelul, izbucul Boga), valea Rea cu sectoare de chei și mici cascade, cheile văii Bulbuci șivalea Plaiului.

Măstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Stâna de Vale comuna Budureasa

Prima biserică, a fost construită de proporții mici, mai bine zis o bisericuță din lemn, pe fundație de piatră, cu spațiul compartimentat în altar și naos – pe care se sprijină o turlă mică. Pardoseala este din scândură, iar acoperișul din șindrilă (dranița).
Biserica mare cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel a fost construită la 12 m nord-est, de cealaltă. Este o construcție spațioasă, din cărămidă, pe fundație înaltă de piatră. Are altar, naos, pronaos, pridvor închis și pridvor deschis. Altarul este luminat prin două ferestre, iar naosul cu absidele largi și profunde, primește lumina prin patru ferestre câte două pe fiecare parte (sud și nord). Pronaosul este spațios și luminat de asemenea, prin patru ferestre, două la sud și două la nord. Ferestrele sunt foarte mari și au terminație în arc. Din pronaos începe balconul, care se termină în pridvor. Pe pridvor se sprijină două turle, care au bazele pătrate și corpurile octogonale, fiecare având câte patru ferestre la tambur (etajul întâi) și câte opt ferestre Ia etajul doi. Turlele au și funcție de clopotniță, iar acoperișul lor este piramidal. Pridvorul deschis este susținut în față de patru coloane din beton. Biserica este acoperită cu tablă. 
Corpul de chilii, amplasat la vest de cele două biserici, este o construcție fără etaj, care are forma literei L. Zidurile și fundația sunt construite cu rezistență pentru a se putea ridica pe ele încă un nivel, când situația financiară o va permite.
La est de biserica mare s-a ridicat încă o clădire, în care se afă camerele pentru cazarea credincioșilor ce înnoptează la mănăstire și saloanele oficiale.
De mănăstirea Sf. Apostoli Petru și Pavel din Stâna de Vale țin schiturile Huța și Barajul Leșu.( http://www.budureasa.bihor.ro/index.php?idmenu=137&vanzari=137)

Izvorul Minunilor – Stana de Vale

Izvorul Minunilor se afla in statiunea montana Stana de Vale, localizata in judetul Bihor pe traseul Beius – Budureasa. Aici la circa 1100 de metri altitudine veti gasi amenajat frumos un izvor, care cade in trepte formand cateva mini cascade. Acesta este Izvorul Minunilor de unde dupa ce va parcurge 28 de km prin niste conducte de inox se va imbutelia faimoasa apa care o gasiti peste tot in tara. (http://vizitam.blogspot.ro/2011/10/izvorul-minunilor-stana-de-vale.html)

Foto. 9 Izvorul Minunilor- Stâna de Vale

Capitolul II

Metodologia cercetarii

Geografia nu este numai o știință informativă, care are ca scop de a-i „înarma" pe elevi cu un sistem de cunoștințe despre dinamica învelișurilor Pământului, de a-i educa în spiritul dragostei față de patrie, de a le forma deprinderi practice privind aprecierea fenomenelor meteorologice și hidrologice, ci are și un rol „formativ" creând emoții și sentimente care, la vârsta școlară mică, au puternice influențe în personalitatea elevilor.
Geografia este unul dintre cele mai vechi obiecte didactice de învățământ, care împreună cu Istoria și Limba română au constituit „trilogia" școlii ce au demonstrat și demonstrează în continuare permanența poporului român și vechimea patriei noastre pe aceste locuri carpatice, pontice și dunărene.

Ca obiect de învățământ, aceasta are ca scop cunoașterea feței Pământului în ceea ce privește natura, populația sub aspect demografic precum și ca activitate social-economică în strânsă corelație cauzală, omul trăind în cadrul natural care-i oferă toate condițiile de viață ca mediu înconjurător.

Procesul instructiv-educativ privit din prisma geografiei trebuie să aibă la bază cunoașterea obiectivă a realității locale. Datorită obiectului ei de studiu foarte extins în raport cu orizontul local mult mai redus, care este întreaga suprafață a Pământului, Geografia recurge la două mijloace științifice didactice de repartiție spațială: globul și harta geografică, cu ajutorul cărora se poate cuprinde dintr-o singură privire întreaga temă analizată.
Geografia în școală este disciplina care deschide calea cunoașterii mediului înconjurător și a modului cum acționează asupra societății umane. Ea contribuie la precizarea raporturilor strânse dintre acestea și la stabilirea echilibrului natură-om.

Elevii ciclului primar au posibilitatea ca prin însușirea cunoștințelor științifice din noile manuale, să contribuie în formarea unei gândiri cauzale a acestora, la dezvoltarea spiritului de observație, la însușirea unui sistem de priceperi și deprinderi active, dar și dezvoltarea afectivă.

Prin contopirea celor două obiecte se ajunge la educarea și formarea unei conduite ecologice, care presupune acțiuni pentru conservarea, ocrotirea și protecția naturii. Scopul activității învățătorului este de a pregăti elevii printr-o educație permanentă în acest scop, în vederea cunoașterii naturii, a descifrării tainelor ei, în raport de particularitățile lor de gândire, de asimilare, de punere în practică, de creare și de cercetare a noilor cunoștințe.
Geografia trebuie să-i facă pe elevi să observe, să dezvăluie sensul geografic al obiectelor și fenomenelor și să tragă concluzii pentru activitatea practică. Geografia patriei explică fenomene complexe ale învelișurilor pământului, raporturile de reciprocitate și interdependența dintre acestea și, în același timp, studiază complexele regionale sau locale în dinamica lor, ca părți ale întregului planetar. Dar, pentru realizarea acestor obiective, este necesar ca învățătorul să aibă o bună pregătire cultural-științifică și să contribuie la însușirea de către elevi a unor informații de bază din domeniul științelor naturii, geografiei, geologiei, istoriei, ajungând ca elevii nu numai să le cunoască, dar să opereze cu ele, să le aplice în practică. Modul de predare ai învățătorului trebuie să fie adecvat nivelului de evoluție al elevilor, determinat de maturizarea lor psihofizică. Subiectele de cunoaștere a științelor și a primelor noțiuni geografie ce se predau în ciclul primar, trebuie relevate la proporțiile lor reale, noilor restructurări de a îmbuna științific cunoștințele științifice despre natură, readuc în atenție însemnătatea instructiv-educativă a geografiei care are menirea de a contribui substanțial nu numai la însușirea corectă de către elevi, dar și la explicarea metodică a unor adevăruri științifice. (http://lectura.bibliotecadigitala.ro/carmencostache/Particularitati_psihopedagogice_geografie_Costache_Carmen_Florina.pdf )

La vârsta de 6-7 ani, copiii devin școlari, schimbându-și activitatea de până acum, dar și relațiile cu ceilalți.

Este vârsta la care începe procesul de formare a noțiunilor științifice a proceselor gândirii, este perioada când activitatea de bază devine învățătura. „Copilul va mai practica jocurile, dar își va da seama că ele sunt limitate de învățătură, că societatea pune bază pe această ultimă activitate. Trecerea de la joc la muncă provoacă adânci transformări intelectuale, afective și voluntare.

Intre procesele intelectuale ale micului școlar, memoria deține un loc de frunte, copilul memorând, dar datoria noastră este de a-1 îndruma, de a-1 obișnui cu o metodă rațională de memorare.

Un alt proces deosebit de important în reprezintă gândirea, care la vârstă școlară mică are un caracter concret-intuitiv, copilului la clasa I venindu-i greu să dea o explicație dacă nu are la bază materialul didactic. Gândirea este la început rigidă, dar sub influența procesului de învățământ se dezvoltă gândirea micului școlar. Lecțiile de geografie, științele naturii în determină pe elev să caute și să afle cauzele fenomenelor, să stabilească legături dintre acestea, să clasifice, să facă inducții și deducții contribuind ia dezvoltarea gândirii.

Procesele emotive cunosc modificări datorită activității pe care o desfășoară și a relațiilor pe care ie stabilesc oamenii. Cerințele pe care școala le formulează și viața în colectivul clasei îi educă școlarului mic puterea de stăpânire a emoțiilor, formându-i sentimente social-morale intelectuale și estetice. în activitatea instructiv-educativă pe care o desfășor cu elevii, urmăresc dezvoltarea de la cea mai fragedă vârstă a mobilității gândirii, a posibilității de a se orienta în timp și spațiu. Dezvoltarea structurii psihologice se referă la un ansamblu de capacități, procese, deprinderi și aptitudini intelectuale (inteligență, gândire, imaginație, memorie), la diferite tehnici de muncă intelectuală, precum și la anumite mobiluri ale activității intelectuale.

Educația intelectuală urmărește însușirea de către elevi a unui sistem de noțiuni, priceperi și deprinderi necesare pentru activitatea practică, formarea unei concepții științifice despre lume și în același timp deprinderi de muncă intelectuală. În procesul înțelegerii, cu ajutorul inducției și al deducției se face trecerea de la particular la general, de la noțiuni mai puțin generale la noțiuni generale și invers. A-i învăța pe elevi să gândească geografic înseamnă să-i deprindem să privească fenomenele naturii și societății în continuă dezvoltare și transformare, să pătrundă în legăturile lor interne, în acest scop, nici un fenomen nu trebuie prezentat separat, ci în contextul din care face parte. Numai astfel, elevul va înțelege legăturile fenomenului studiat cu alte fenomene.

De exemplu: la clasa a IV –a am observat Valea Buduresei care curge prin localitatea Budureasa. Astfel, le-am atras atenția asupra obârșiei râului , asupra legăturii ce există între viteza râului și înclinarea pantei pe care curge, asupra evoluției

văii în raport cu morfologia ținutului pe care-1 străbate. Studiind pe teren, elevii au învățat mai bine unele noțiuni cum ar fi: malul stâng, malul drept, confluență, izvor, pârâu, râu.

Trăsătura caracteristică a geografiei constă în aceea că cele mai de seamă însușiri ale fenomenelor și obiectelor geografice, cum sunt: așezarea geografică, configurația unei suprafețe pe care vrem să o prezentăm, forma și dimensiunile ei nu pot fi cunoscute fără hartă și nelegat de ea. Particularitățile unui teritoriu sunt redate cel mai bine și mai expresiv pe hartă.

Harta, prin culorile și semnele sale convenționale, simbolizează obiecte și fenomene geografice, transpune pe elevi în ținuturi geografice pe care nu le-au văzut, face ca elevii să sesizeze trăsăturile caracteristice ale acestor obiecte și fenomene, ca și cum s-ar afla în mijlocul lor.

Predarea geografiei ajută în aceiași timp și la dezvoltarea memoriei. Nu este vorba de memorare mecanică, ci de reținerea datelor geografice eu ajutorul diferitelor asociații pe care le realizează harta.

Exemplu: La clasa a IV-a, „Clima Buduresei” le-am cerut elevilor să motiveze afirmația: „Budureasa se afla în zona de climă temperat-continentală ".

Elevii au motivat această informație caracterizând clima din localitatea noastră cu patru anotimpuri determinate de temperatură, vânturi, precipitații care se repetă aproape în același fel în fiecare an. De asemenea, elevii au considerat că este necesar să precizeze influența reliefului asupra climei (a temperaturii, vânturilor, precipitațiilor).

Am înțeles că elevii nu și-au însușit mecanic aceste noțiuni.
Școlarul mic are capacitatea de a extrage informația utilă și cu sens dintr-un

mozaic de date și stimulente fizice, cu semnificație și aspecte de conținut care

nu depășesc puterea de înțelegere. O deosebită importanță trebuie să acorde

învățătorul noțiunilor empirice cu care vin elevii creând toate condițiile pentru a modifica reprezentările greșite.

Obiectul Geografie are un rol deosebit de important în formarea gândirii

logice a elevilor. Deci, ea descrie și explică întregurile regionale și înlănțuirea

lor în întreguri teritoriale, din ce în ce mai întinse și mai complexe până la

unitatea cea mai întinsă și mai complexă, planeta pe care locuim.

Procesul cunoașterii geografice în ciclul primar trebuie organizat în așa fel încât la baza lui să se afle în primul rând familiarizarea nemijlocită a copiilor cu realitatea geografică, cu ceea ce mediul înconjurător le oferă prin conținutul și structura sa mai întâi, cu acele elemente legate de orientarea în spațiul geografic și apoi a elementelor naturale și social economice care-1 compun. O gândire logică se întemeiază pe un bogat suport intuitiv. De aceea, în învățământul primar principiul geografic „de la apropiat și cunoscut, la îndepărtat și necunoscut" își dovedește valabilitatea.

O latură a procesului cunoașterii geografice în ciclul primar este că observarea trebuie să urmeze calea cea mai dreaptă, directă și ușoară. Încă din clasa I, elevii descifrează primele elemente ale alfabetului geografic pe baza observațiilor directe, intuirea unor imagini ce însoțesc anumite texte din abecedar, dobândesc cunoștințe referitoare la anotimpul toamna.

Exemplu – clasa I- temperatura este mai scăzută decât în timpul verii pentru că oamenii sunt îmbrăcați mai gros.

– cad precipitații sub formă de ploaie

– activitatea oamenilor este strâns legată de climă (elevii merg la școală; se

culeg fructele și legumele, animalele sunt ținute în adăposturi, pe câmp se fac arături)

Metode și mijloace de învățământ utilizate în activitatea instructi educativă la obiectul Geografia României

Prin metode de predare înțelegem modalitățile folosite de învățător în predarea unei discipline, cu ajutorul cărora transmite elevilor cunoștințe, priceperi și le formează deprinderi sau să-i determine pe elevi să le însușească în mod independent. Această definiție schimbă relația învățător-elev, angajându-1 pe elev la propria instruire.

De asemenea este necesar să facem distincție intre metodă și metodologie. Dacă metoda constituie instrument de lucru pentru elev metodologia se referă la acele căi prin care învățătorul îl învață pe elev să învețe.

Prin fiecare metodă se realizează ambele aspecte ale procesului de învățământ: instrucția și educația. Aspectul instructiv al metodei asigură însușirea cunoștințelor geografice și formează la elevi priceperi și deprinderi, posibilitatea de a lega teoria de practică, de a observa natura sau activitatea social-economică a oamenilor, pentru a ajunge la concluzii și generalizări. Aspectul educativ este legat de conținutul lecțiilor și de preocuparea învățătorului, de a dezvolta la elevi capacitățile de cunoaștere, spiritul de

inițiativă, educarea patriotismului, de a transmite dragoste de muncă.

Cum acțiunea de predare sau învățare cuprinde mai multe operații ordonate într-o anumită logică, tot astfel metoda cuprinde în componența ei o suită de procedee ce pot însoți fiecare operație.

De aceea „metoda mai poate fi definită ca un ansamblu organizat de

procedee”.

Relația dintre metodă și procedeu este dinamică. Exemplu: metoda poate fi procedeu în contextul unei metode sau procedeul poate fi metodă.

Alegerea unei metode sau îmbinarea mai multor metode pentru o lecție aparține învățătorului care trebuie să țină cont de scopul urmărit, tipul de lecție și nivelul intelectual al colectivului din clasă.

Funcțiile metodelor sunt:

a) funcția instrumentală se referă la utilizarea metodelor ca instrumente de instruire;

b) funcția cognitivă prin care metodele devin obiecte de cunoaștere și achiziții pentru elevi;

c) funcția formativă prin care metodele au implicații directe în exersarea capacităților intelectuale, afective și volitive.

Oricare ar fi metoda de învățământ utilizată, ea trebuie să activeze elevii, să-i antreneze la elaborarea conceptelor sau noțiunilor geografice, fie prin activitatea intelectuală în grup, fie prin îmbinarea acesteia cu activitatea practică.

După criteriul istoric metodele se clasifică în:

a) metode vechi, numite tradiționale sau „clasice-dogmatice"

b) metode noi, sau „moderne"

În viziunea modernă, metodele trebuie concepute astfel încât să-1 introducă pe elev cât mai mult în climatul activității de învățare pe bază de descoperire științifică. Prin urmare a instrui și a educa pe copil în școală, nu presupune să-i dăm adevărul nostru ci să-i dezvoltăm propria gândire, dezvoltându-i imaginația până la gândirea noastră.

În predarea geografiei, se folosesc metode îmbinate armonios: expunerea orală a materialului este însoțită de demonstrația și observația independentă a elevilor, cu conversația sau dialogul.

Metodele expozitive euristice oferă informații, determină urmărirea conținutului logic și sugerează căile pentru a ajunge la adevăr. Această metodă se desfășoară sub diferite modalități: expunerea orală sau cursivă însoțită de explicații verbale; convorbiri sau dialog învățător-elev, elev-învățător; prelegere școlară sau povestirea descriptivă;

a) Expunerea orală. în cadrul expunerii orale învățătorul expune în mod cursiv și sistematic materia, iar prin explicații arată cum trebuie folosit manualul, harta, lecturile geografice, trezind interesul elevilor pentru predarea geografiei.

b) Expunerea sistematică constituie o metodă de bază pentru că ea asigură ordonarea logică a conținutului științific al lecției. îmbracă diferite forme: explicarea conținutului prin lămurirea și clarificarea unor noțiuni, sublinierea notelor esențiale, descrierea, povestirea sau lectura cu conținut geografic.

c) Explicația. Este metoda prin care se urmărește lămurirea și clarificarea unor noțiuni, a legăturii dintre obiecte și fenomene prin sublinierea genezei și denumirii lor.

Expunerea și explicația apelează la diferite procedee cum ar fi cel inductiv și deductiv al comparației, analogiei, procedeul analizei cauzale, procedeul genetic.

d) Povestirea este o altă formă a expunerii cu caracter de narațiune sau descriere prin care sunt prezentate fapte, întâmplări îndepărtate în timp și în spațiu, pe care elevii nu le pot cunoaște altfel în timpul povestirii se pot folosi lecturile geografice în diferite secvențe ale lecției care au rolul să trezească imagini vii, intuitive și să stârnească interesul pentru lecție.

Metode conversative sau dialogate.

a) Conversația este una dintre cele mai frecvent folosite metode în învățământul primar și reprezintă o convorbire sau dialog între învățător și elev, prin care se dirijează învățarea, se stimulează activitatea de cunoaștere. Această metodă are valoare formativă, deoarece dezvoltă atât memoria, imaginația și mai ales gândirea.

Privită sub aspectul locului pe care îl ocupă în cadrul lecției, conversația poate fi de mai multe feluri:

• al) conversație introductivă, frontală care se face cu întreaga clasă pentru a reaminti principalele probleme ale lecției precedente;

• a2) conversație în cadrul predării noului material – are rolul de a dirija observarea și atenția elevilor pentru a descoperi singuri o serie de elemente și fenomene geografice, cauzele și relațiile din cadrul lor;

• a3) conversație de fixare și consolidare – se folosește la sfârșitul lecției sau după o secvență a lecției și are rolul de a sublinia aspectele importante ale lecției, de a fixa prin repetare anumite cunoștințe, de a le realiza în vederea unei întipăriri mai trainice în memorie.

• a4) conversație în timpul recapitulării – se realizează la sfârșitul unui capitol cu scopul de a repeta și aprofunda cunoștințele. Aceasta urmărește puterea de analiză și sinteză a gândirii elevilor, capacitatea de integrare a mijloacelor de învățământ (în special a hărții), cu ajutorul cărora se fac relații cauzale, de determinare și intercondiționare pentru a evidenția elementele esențiale despre cadrul natural al patriei noastre și importanța sa social-economică și strategică.

b) O altă metodă folosită este comparația, care îi ajută pe elevi săstabilească asemănări și deosebiri, care există între fenomenele și obiectele geografice, evidențiindu-se trăsăturile specifice ale acestora. Contribuie la formarea reprezentărilor și noțiunilor geografice constituind o operație de gândire. Ea însoțește toate celelalte metode, fiind considerat un procedeu anexă al acestora prin care se rezolvă o serie de probleme instructiv-educative care se analizează în procesul învățării geografice.

Comparația se face prin descrierea asemănărilor și deosebirilor. Pentru a

descoperi trăsăturile specifice ale fenomenelor am folosit întrebări ca acestea:

• Ce au în comun ?

• Care sunt asemănările ?

• Prin ce se deosebesc ?

Comparația de legătură ajută la corelarea capitolelor, subcapitolelor și a temelor din lecțiile de geografie.

c) problematizarea contribuie la formarea reprezentărilor și noțiunilor geografice, la dezvoltarea inteligenței, a gândirii productive, respectiv a creativității, adică a capacității de a compune și recompune din cunoștințele anterioare, noțiuni științifice noi.

Metode bazate pentru utilizarea textului scris.

a) Manualul se folosește în clasă de către învățător în mod independent, de către elevi acasă. Anumite lecții pot ti predate pe baza citirii explicative. Astfel lecția se citește pe fragmente, se explică termenii științifici, se întocmește planul de idei principale.

Pentru exerciții se folosesc hărțile și ilustrațiile din manual asociate cu mijloace de învățământ corespunzătoare.

Manualul servește și pentru munca independentă din clasă. Se folosește ca izvor de cunoștințe, reprezentare a ideilor prin desen explicativ, compuneri de texte după hartă sau ilustrațiile din manual în clasă, elevii pot citi lecția în gând, o pot împărți în fragmente, pot analiza conținuturile confruntându-le cu ilustrații și harta din manual, pot scoate ideile principale sau întocmi planul lecției. Prin mărirea gradului de individualizare acest procedeu asigură participarea conștientă și activă a elevilor.

b) Munca independentă a elevilor. Încă de la clasele mici trebuie formate la elevi priceperi și deprinderi de a lucra cu alte cărți. In acest scop, învățătorul, prin lectura în afara clasei îi va obișnui cum să citească o carte reținând titlul, autorul și ideile principale.

Munca de formare a obișnuinței la elevi de a-și face o bibliotecă personală trebuie împletită cu munca de a lucra individual cu manualul, de a prețui o carte care îl ajută în pregătirea pentru lecție și care cultivă sentimentul de a depăși limita manualului în special pentru elevii cu o bună „zestre intelectuală".

d) Metoda de lucru cu harta (citirea și interpretarea hărții) are, în predarea geografiei, o importanță deosebită. Ea contribuie la însușirea unor noțiuni geografice, la consolidarea și sistematizarea acestora la dezvoltarea gândirii și imaginației elevilor. Elevului i se explică faptul că aceasta redă mai multe obiecte și fenomene geografice prin semne și culori convenționale.

Rolul hărții în predarea geografiei este de o deosebită importantă:

– hărțile sunt necesare pentru localizarea obiectelor și fenomenelor și pentru însușirea cunoștințelor geografice;

– harta este izvor de cunoștințe, care are calitatea de a vorbi celor care știu s-o înțeleagă, s-o citească, s-o interpreteze;

– harta sintetizează cunoștințele geografice ale elevilor și se adresează în același timp percepției, gândirii, memoriei și imaginației

Cunoștințele geografice nu pot fi despărțite de cunoștințele despre hartă. Numai cine cunoaște alfabetul geografic (liniile, culorile, semnele convenționale) poate descifra taina științifică a hărții.

Rolul învățătorului este să-i facă pe elevi să înțeleagă ce este harta, să-i deprindă s-o citească, s-o interpreteze și să o folosească în activitatea lor practică.

Jocul didactic utilizat în predarea geografiei. Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă și stimulează inițiativa și creativitatea copiilor. în jocul didactic predomină sarcina de învățare și nu distracția. Sarcinile au mare rol în procesul structurării personalității copilului, constituind un mijloc de cunoaștere și

familiarizarea acestuia cu mediul înconjurător și contribuind ia exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor. Caracterul interesant și eficient ai variantelor de joc este conferit și de materialele intuitive precum: jetoanele, ilustrațiile, tablourile.

Prezentarea problemei cercetate

Importanța temei

În procesul instructi-educativ geografia reprezintă pentru copii un mod de cunoștințe despre comuna Budureasa prin care se lărgește orizontul copiilor cu noi reprezentări.

Această temă este importantă pentru dezvoltarea cunoștințelor copiilor asupra locului natal, deoarece cu cât cunoaște mai mult despre locul natal acesta v-a putea afla despre bogațiile satului.

Cu ajutorul geografiei, copilul poate să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice și să tragă concluzii asupra unor probleme ce se cer rezolvate. Astfel își dezvoltă gândirea, vocabularul, modul de exprimare și cunoștințele asupra mediului înconjurător. Cunoscând direct și indirect realitatea înconjurătoare, munca părinților și grija lor pentru ei, dragostea cu care sunt înconjurați, se educa la copii anumite trasaturi morale.

Copilul are nevoie permanent de prezența unui adult în preajma sa. Este imperios ca acesta să-1 îndrume, să-1 ajute să comunice și ce-i mai important să-1 corecteze atunci când greșește. Când comunicam cu un copil trebuie să-i acordăm toată atenția, să-1 facem să aibă încredere în noi și să-1 tratăm ca pe un egal.

Formarea noțiunilor nu trebuie văzuta ca un scop în sine, ci ca un mijloc de dezvoltare a gândirii geografice a elevilor. Noțiunile geografice formate devin elemente ale judecăților și raționamentelor pe care le elaborează. în aceste judecăți se reflectă interdependența și complexitatea fenomenelor geografice. In acest proces complex de formare a noțiunilor, învățătorul trebuie să țină seama atât de specificul procesului de formare a noțiunilor în general, cât și de particularitățile pe care le dobândește acest proces în studierea obiectului geografie.

Procesul de constituire a noțiunilor geografice solicită gândirea abstractă a elevilor. La copiii de vârstă școlară mică, deprinderea de materialul concret se face cu greu însă, din cauză că gândirea școlarului păstrează în mare măsură caracterul intuitiv.

Astfel, elevii din clasele a III-a și a IV- a precizează mai ușor o localitate pe hartă și mai greu formulează verbal localizarea spațială în funcție de coordonatele ei geografice: ape, centre administrative, etc.

Unii elevi delimitează mai ușor sfera unei noțiuni geografice decât să precizeze conținutul unei noțiuni care reprezintă însușirile sale esențiale. De aceea, ca o consecință firească a acestei particularități, se impune ca învățătorul să stăruie asupra sistemului de operații mentale, din care se elaborează noțiunea, pentru a ușura sesizarea conștientă de către elevi a generalului. De asemenea, este necesar să se acorde atenție exprimării verbale a concluziilor și formulărilor cu caracter general.

Procesul de familiarizare a copilului cu tot ceea ce-î înconjoară implică însușirea unor serii de cunoștințe valoroase, pentru dezvoltarea lui ulterioară, dezvoltarea capacității de a cunoaște și formarea interesului și dorinței de a dobândi noi cunoștințe. Copilul capătă astfel o anumită experiență care îi va ajuta să cunoască mai exact și mai profund realitatea înconjurătoare, să se adapteze cu mai multă ușurință la condițiile existente, să-și lărgească, să-și complice relațiile cu mediul.

Pe baza acestor experiențe cognitive și al lărgirii relațiilor cu mediul, precum și a intensificării procesului de comunicare cu adulții are loc dezvoltarea limbajului sub toate aspectele sale. În contact cu obiectele și fenomenele naturii și societății se dezvoltă și se

perfecționează sensibilitatea tuturor organelor de simț și datorită acestui fapt conținutul senzațiilor și percepțiilor se adâncește și se îmbogățește.

Bogăția de impresii pe care o oferă copilului mediul înconjurător constituie o bază importantă pentru formarea unor reprezentări clare despre obiectele lumii reale.

Prezentarea ipotezelor și obiectivelor cercetării

Ipoteza

Practica a demonstrat că este necesar să îmbinăm modalități de lucru variate în activitățile de convorbire și să renunțăm la structura clasică a acestei activități concepută ca o succesiune de întrebări și răspunsuri. De aceea prin cercetarea de față presupunem că geografia, pentru copii ajută copilul să se maturizeze și să-și formeze noi cunoștințe asupra mediului înconjurător.

Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării de față sunt reprezentate de :

– exerciții de localizare empirică, pe teren și pe hartă, a elementelor din orizontul imediat, local și apropiat;

– recunoașterea și localizarea, în diferite surse de informare (ex. Fotografii diapozitive etc.), a unor obiecte aparținând spațiului imediat, apropiat și local;

– exerciții (pe teren) de apreciere empirică și de măsurare a unor distanțe accesibile;

-exerciții de localizare a elementelor din orizontul imediat, din cel local și din țară, cu ajutorul unor repere (construcții, râuri, forme de relief etc.) și al punctelor

cardinale;

– realizarea unor reprezentări cartografice simple ale orizontului apropiat și local;

-enumerarea, în texte, în fotografii și pe hărți, a unor elemente referitoare la realitatea înconjurătoare;

– prezentarea unor caracteristici ale realității înconjurătoare, folosind surse de informare diferite;

– explorarea mediului din orizontul local și apropiat, inclusiv a consecințelor intervenției omului (pozitive sau negative);

Locul de desfășurare a cercetări. Perioada de desfășurare. Descrierea eșantionului de subiecți.

Am aplicat acest studiu la școala cu clasele I-VIII din Budureasa, pe perioada anului școlar 2013-2014, semestrul al doilea.

În acest studiu au fost incluși 40 de participanți, dintre care 18 au vârsta de 10 ani, iar restul de 22 au vârsta de 11 ani, dintre care 19 sunt de etnie romă.

Tabelul .1. Repartizarea participanților in funcție de vârsta cronologica

Fig. nr. .1. Repartizarea participanților in funcție de vârsta cronologica

Tabelul2. Repartizarea participanților in funcție de etnie

Fig. nr.2. Repartizarea participanților in funcție de etnie

Resurse materiale

Resursele materiale pe care le-am folosit în cadrul acestui studiu sunt variate și fiecare sunt importante. Acestea ar fi:

materiale folosite in cercetare

materiale folosite în cadrul activități practice propriu-zise desfășurate în cercetare

În cadrul primei categorii se includ materiale utilizate de către profesor pentru o bună proiectare a cercetarii : manuale, reviste de specialitate, harta, atlas, videoproiector, etc.

Resursele folosite în cazul celei de-a doua categorii sunt : fișe individuale de lucru, cabinetul de geografie, instrumentele elevilor ( caiete, instrumente de scris).

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

La această probă am verificat cunoștințele elevilor despre clima și așezarea geografică a comunei Budureasa, aceștia dând dovadă de cunoștințe corecte și frumase.

La proba nr. 1 răspunsurile au fost următoarele :

Cunoștințe despre climă

Cunoștințe despre așezarea geografică

Analizând raspunsurile subiecților am observat că la întrebarea despre climă, cunoștințele lor au fost un pic mai slabe decât cunoștințele despre turism unde totul li se pare mai interesenant și mai frumos, pentru că aceștia cunosc mai multe lucruri despre turism .

Pentru proba a doua am folosit videoproiectorul pentru a le arăta copiilor diferite imagini cu obiective turistice , unde ei au trebuit să recunoască obiectivele turistice și să spună unde se localizează fiecare.

Răspunsurile elevilor au fost următoarele:

Recunoaștere

Localizarea

Proba a doua ne-a adus rezultate surprinzătoare in legătură cu recunoașterea obiectivelor turistice și localizarea acestora. Am observat interesul copiilor pentru obiectivele turistice dar și intenția lor clară de a cunoaște cât mai multe despre ele.

Proba a treia a constat în recunoașterea localităților cu care se invecinează comuna noastră și localizarea lor pe hartă.

Răspunsurile elevilor au fost următoarele:

Recunoașterea

Localizarea pe hartă

La proba a patra elevii au fost puși să răspundă la întrebarea: ‘ Câți locuitori s-au înregistrat la recensamântul din 2011 ?’

Răspunsuri

La această probă răspunsurile elevilor au fost cele mai slabe dintre toate întrebările pe care le-am pus pentru aflarea cunoștințelor despre comună, aceste răspunsuri fiind motivate că este mai dificil să reții la această vârstă un număr exact pentru că în răspunsurile lor majoritatea care au greșit, au greșit o singură cifră.

CONCLUZII

În planul de învățământ obiectul Geografia României deține un loc important și constituie un criteriu esențial în aprecierea măsurii în care școala este orientată în spiritul modern și răspunde cerințelor actuale și de perspectivă ale dezvoltării personalității tinerilor.

Din tema tratată în lucrarea de față reiese că însușirea cunoștințelor de geografie permite elevilor să înțeleagă corect natura, legătura dintre obiectele și fenomenele din natură, să înțeleagă legile ei obiective.

Am reliefat în mod deosebit metodele și procedeele active folosite în predarea acestui obiect, având un pronunțat character formativ-educativ, care au contribuit la dezvoltarea celor mai reprezentative forme ale activității intelectuale: inteligența, gândirea, imaginația, capacitatea de evaluare a cunoștințelor, capacitatea de a lua inițiativa.

Sintetizând, am constatat următoarele:

– elevii clasei a- IV-a manifestă interes pentru obiectul Geografie, posedă capacități de însușire a acestor cunoștințe și un vocabular adecvat acestui obiect;

– introducerea unor noțiuni și cunoștințe cu conținut științific din primii ani de școală este eficientă, dar este necesar ca în perioada premergătoare să nu lăsăm cunoașterea geografiei pe seama impresiilor și a informațiilor întâmplătoare și să formăm cât mai devreme cunoștințe organizate și deprinderi intelectuale decunoaștere corectă a fenomenelor geografice.

Nu trebuie să ne fie teamă să introducem copilul în lumea termenilor științifici, a participării lui directe în actul învățării deoarece nu vom putea rezolva problema pregătirii lui temeinice pentru saltul calitativ în instrucție impus de conținutul învățământului din ciclul primar.

BIBLIOGRAFIE

http://www.ecomunitate.ro/budureasa

Goina, Lădăritul, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2006, p. 5

Maria Goina, Budureasa, File de monografie, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2010, p.11

http://www.cylex.ro/budureasa/fructe+bio-889589.html

Ignație Berindei, Sever Bumitrașcu, Viorel Faur, Ioan Godea, Ghid turistic al județului Bihor, Editura Sport-turism, 1979, București, p.123

Instalaţiile tehnice tradiţionale în Ţara Beiuşului

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/comune-si-sate/budureasa

http://www.stanadevale.com

www.lucrarigeografice.com

http://tarabeiusului.ro/component/content/article/12-observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/465-torentul-qla-alarieq-burda-budureasa 13 :03

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/depresiunea-beiusului/munti-limitrofi 12:27

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/comune-si-sate/budureasa 12:17)

.http://cumpana.wordpress.com/2008/09/07/instalatiile-tehnice-traditionale-in-tara-beiusului/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Budureasa,_Bihor

http://www.budureasa.bihor.ro/index.php?idmenu=137&vanzari=137

http://vizitam.blogspot.ro/2011/10/izvorul-minunilor-stana-de-vale.html

(http://lectura.bibliotecadigitala.ro/carmencostache/Particularitati_psihopedagogice_geografie_Costache_Carmen_Florina.pdf

Goina Maria, Budureasa File de monografie, Editura Buna Vestire, Beius, 2010, p. 9

Ignație Berindei, Sever Bumitrașcu, Viorel Faur, Ioan Godea, Ghid turistic al județului Bihor, Editura Sport-turism, 1979, București, p.157

http://www.stanadevale.com/ 13:52

http://www.budureasa.bihor.ro/index.php?idmenu=137&vanzari=137

http://www.tarabeiusului.ro/component/content/article/12-observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/459-piemontul-buduresei

BIBLIOGRAFIE

http://www.ecomunitate.ro/budureasa

Goina, Lădăritul, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2006, p. 5

Maria Goina, Budureasa, File de monografie, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2010, p.11

http://www.cylex.ro/budureasa/fructe+bio-889589.html

Ignație Berindei, Sever Bumitrașcu, Viorel Faur, Ioan Godea, Ghid turistic al județului Bihor, Editura Sport-turism, 1979, București, p.123

Instalaţiile tehnice tradiţionale în Ţara Beiuşului

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/comune-si-sate/budureasa

http://www.stanadevale.com

www.lucrarigeografice.com

http://tarabeiusului.ro/component/content/article/12-observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/465-torentul-qla-alarieq-burda-budureasa 13 :03

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/depresiunea-beiusului/munti-limitrofi 12:27

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/comune-si-sate/budureasa 12:17)

.http://cumpana.wordpress.com/2008/09/07/instalatiile-tehnice-traditionale-in-tara-beiusului/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Budureasa,_Bihor

http://www.budureasa.bihor.ro/index.php?idmenu=137&vanzari=137

http://vizitam.blogspot.ro/2011/10/izvorul-minunilor-stana-de-vale.html

(http://lectura.bibliotecadigitala.ro/carmencostache/Particularitati_psihopedagogice_geografie_Costache_Carmen_Florina.pdf

Goina Maria, Budureasa File de monografie, Editura Buna Vestire, Beius, 2010, p. 9

Ignație Berindei, Sever Bumitrașcu, Viorel Faur, Ioan Godea, Ghid turistic al județului Bihor, Editura Sport-turism, 1979, București, p.157

http://www.stanadevale.com/ 13:52

http://www.budureasa.bihor.ro/index.php?idmenu=137&vanzari=137

http://www.tarabeiusului.ro/component/content/article/12-observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/observatii-stiintifice-in-tara-beiusului/459-piemontul-buduresei