Generalitati Aferente Contabilitatii Profitului

Introducere

Activitatea oricărei entități economice este orientată spre obținerea de profit din valorificarea bunurilor produse, comercializarea mărfurilor și serviciilor prestate. În economia de piață, profitul constituie rațiunea unei întreprinderi de a fi.

În teoria producătorului, întreprinderea apare drept cadru de combinare și transformare a factorilor de producție în rezultate finale. În această calitate, fiecare întreprindere se prezintă pe piețele de factori de producție și, în virtutea obiectivelor sale specifice, selectează și atrage acei factori de producție care-i permit să obțină bunurile și serviciile pe care intenționează să le ofere pe piață consumatorilor. Întreprinderea poate fi privită ca un centru de decizii economice care răspunde la întrebările: ce, cât, cum și pentru cine să producă, stabilind astfel cantitatea și varietatea de factori de producție atrași în procesul de producție, precum și proporțiile combinării și metodele de producție bazate pe tehnologii specifice. Gestionând autonom raportul dintre eforturi și rezultate, întreprinderea acționează pentru asigurarea supraviețuirii, profitabilității și dezvoltării sale în contextul dinamic și concurențial al pieței. Analizată din punct de vedere al comportamentului, ca agent economic producător ce urmărește ca scop principal obținerea profitului.

Într-o economie de piață, obținerea profitului este scopul primordial în continuitatea activității de întreprinzător. Profitul creează anumite garanții pentru existență și dezvoltarea entității.
Astfel întreprinderea reprezintă cadrul economic unde procesual se desfășoară în timp și în spațiu, care materializează scopul întreprinzătorului de a obține profit. Totodată pentru a menține o poziție competitivă pe piață și pentru a putea ține piept concurenței, unitățile de producție trebuie să-și desfășoare activitatea în modul cel mai rațional, promovând o politică strategică de dezvoltare eficientă.

Profitul este elementul esențial care ține lucrurile în mișcare și acest lucru e valabil în orice economie.

A obține profit este o condiție prealabilă pentru funcționarea întreprinderii. Acesta evaluează eficacitatea profitului economic. Profitul – principala sursă de finanțare pentru dezvoltarea economică și socială; profitabilitatea este principalul criteriu pentru selectarea proiectelor și programelor de investiții pentru optimizarea cheltuielilor, investițiilor financiare. Profitul este văzut ca o măsură a eficienței de reproducere și ca un indicator ruzultat din volumul vînzărilor și costul de producție – are o proprietate importanta: el reflectă rezultatul final al dezvoltării intensive și extensive. Profit ocupă un loc central în totalul sistem de instrumente și pârghii al managementului economic. Acest lucru se reflectă în faptul că finanțarea, creditul, stabilirea prețurilor, costul și alte instrumente sînt legate direct sau indirect de profit.
   Considerat de mulți specialiști drept motor al societății noastre, profitul constitue motivația obiectivă a întreprinzătorilor și proprietarilor firmelor. “Motivația producătorului este perspectiva profitului, pe care caută într-o perioadă nespecificată de timp să-l maximizeze”.
Clasicul Adam Smith a susținut că profitul este un rezultat al muncii neplătite, un venit ce revine capitalului.
Profitul este un instrument hotărâtor în mecanismul economiei de piață, în orientarea producției, în raport cu cerințele consumatorilor.

Într-o accepțiune generală, prin profit se înțelege partea rămasă din venitul total ce revine întreprinzătorului după ce s-au scăzut toate cheltuielile aferente venitului respectiv.

Fiecare companie,înainte de a-și începe activitatea, încearca să-și determine profitul obținut pe viitor, acesta fiind singura sursă de dezvoltare a lor. Prin aceasta, profitul contribuie și la satisfacerea în perspectivă a unor nevoi potențiale de consum de bunuri și servicii, constituind acel element ce impulsionează pe întreprinzător în organizarea producției de noi bunuri și servicii. Dar instabilitatea economica, monopolul pe piața de desfacere duce la denaturarea formării profitului,duce la dorința de a genera venituri ca urmare a creșterii de prețuri.

Principalul obiectiv al întreprinderilor este de a obține rezultate financiare pozitive. În decursul activității este necesară măsurarea rezultatelor activităților desfășurate, prin aprecierea nivelului de dezvoltare a întreprinderii, a modului în care sunt utilizate resursele economice și financiare de care dispune, de aceea sarcina principală a contabilității este relația de interdependență perfectă dintre venituri și cheltuieli, și obținerea unor rezultate financiare benefice. Motivația producătorului este perspectiva profitului, pe care caută într-o perioadă nespecificată de timp să-l maximizeze.

Profitul este estimat ca eficiența muncii depuse,este principala sursă de finanțare pentru dezvoltarea economică. Profitul este una dintre cele mai importante și dificile categorii economice, care ocupă un loc central în instrumentele contabile și de management economic. Importanța profitului pe o piață este este atît de mare încît KR McConnell și S. Brue o numesc șoferul primar al economiei capitaliste.

Consultantul de afaceri Klaus Kobjoll spunea că scopul întreprinederilor nici într-un caz nu e obținerea unui profit, ci profitul apare ca urmare a atingerii obiectivelor.
Profitul este un instrument hotărâtor în mecanismul economiei de piață, în orientarea producției, în raport cu cerințele consumatorilor.

Scopul acestei lucrări constă în relevarea și determinarea cît mai exactă a rezultatului obținut de întreprindere într-o perioadă de gestiune, aprecierea și contabilizarea veniturilor și cheltuielilor care formează reultatul financiar al entității. Este o încercare de a găsi esența profitului și o determinare funcției sale în economie și sursele de formare a acestuia. În condițiile actuale tema profitului este primordială, deoarece de el depinde stabilitatea financiară a entității.

În acest context, este necesară cunoașterea prevederilor Legii contabilității, Bazelor conceptuale ale pregătirii și prezentării rapoartelor financiare, Standartelor Națonale de contabilitate (SNC), Standartelor Internaționale de Raportare Financiară (SIRF) și a altor acte legislative și normative relevante în vigoare.

Sarcinile și obiectivele sunt:

Investigarea conținutului economic al rezultatelor financiare;

Prezentarea modului de determinare a acestora;

Instrumentarea contabilă a profitului;

Analiza dinamicii și structurii profitului întreprinderii;

Aprecierea generală a repartizării profitului după direcții.

Obiectul cercetării are un caracter multilateral și cuprinde aspectele teoretice, metodice și aplicative. Metodologia de analiză a contabilității prezentată în cadrul lucrării este valorificată practic pe exemplul Societății cu răspundere limitată “DROCONSTRANS”.

“DROCONSTRANS” este o bază de materiale de construcție care are ca obiect principal de activitate: comerțul cu ridicata al materialelor lemnoase, al materialelor de construcție și echipamentului sanitar; fabricarea elementelor din beton pentru utilizarea în construcții; transporturi rutiere de mărfuri; fabricarea articolelor din lemn; fabricarea de structuri și tîmplării metalice pentru construcții.

Compania acordă o atenție deosebită deservirii calitative și rapide a clienților noștri. Pentru menținerea și perfecționarea calităților profesionale ale colaboratorilor. Subdiviziunea de transport a companiei este dotată cu mijloace de transport atât de capacitate mare, cât și de capacitate mică de ridicare, asigură clienților noștri livrarea la timp a produselor.
Pe parcursul anilor de colaborare fructuoasă întreprinderea a reușit să stabileasca contacte de afaceri cu parteneri atît din țară cît și din străinătate. Aceasta le permite să importe produsele necesare la timp și la prețuri avantajoase.

Poziția financiară a entității este definită de resursele financiare pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor și capitalului propriu, de lichiditatea și solvabilitatea valorilor economice și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care îsi desfăsoara activitatea.

Scopul și sarcinile cercetării au determinat structura tezei, care cuprinde: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe.

Capitolul I. GENERALITĂȚI AFERENTE CONTABILITĂȚII PROFITULUI

Tratamentul juridic și contabil privind profitul

Tratarea profitului atît sub aspect teoretic- ca o categorie economică – dar și sub aspect practic, ca o valoare real pozitivă, comensurată și evidențiată ca atare, considerăm că reprezintă un cîmp larg de manifestare a concepțiilor, a argumentelor și contradicțiilor.

În plan teoretic, profitul este privit sub o mare diversitate de opinii, unele avîndu-l în vedere ca o materializare a diferenței între venituri și cheltuieli, iar altele pledînd pentru inexistența lui, întrucît se ’’pulverizează’’ sub forma salariilor, dobînzilor sau a rentei. Acceptînd că profitul este o mărime absolută, o valoare real pozitivă ca efect al activităților economice și/sau financiare, ne situăm pe logica întreprinzătorilor, pe de o parte, și pe cea legislativă, pe de altă parte, în sensul că atît o parte-deținătorul capitalurilor, cît și cea laltă parte – statul, sunt interesați în existența și manifestarea acestori valori.

Noțiunea de profit este privită, acceptată și înteleasă diferit de economiști prin prisma concepției globale, ca o rezultantă dintre efortul economic și efectul concretizat în veniturile obținute.

Pe plan internațional profitul este definit ca un beneficiu ce constituie rezultatul sintetic financiar pozitiv al unei activități productive; este principalul indicator calitativ care exprimă eficiența activității productive. 1

Profitul – constituie diferența ce apare în cazul în care încasările totale (venitul total al firmei) sunt mai mari decât costul total. Profitul este astfel un câștig (venit, beneficiu) obținut de persoanele care organizează și desfășoară o activitate economică, adică o activitate de producere și comercializare a bunurilor și serviciilor.2

Conform dicționarului Larousse profitul este definit ca fiind „rezultatul obținut de proprietatea industrială sau de o activitate comercială sau financiară” sau venitul adus de capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferența între încasările efective și totalul cheltuielilor aferente.
_____________________________
1 Gh. Bistriceanu și colectiv-Lexicon de finanțe- Credit. Contabilitate și Informatică Financiar- Contabilă, vol. I, Editura Didactică și pedagogică, București, 1981.
2 MĂRGULESCU, D. Analiza economico – financiară a întreprinderii. București: Editura Economică, 1994. 389 p.

Profitul unei întreprinderi, denumit curent beneficiu, corespunde acelei părți a veniturilor care rămâne după ce sau efectuat toate cheltuielile legale de producție și după ce sau remunerat ceilalți factori de producție.

O parte din acest profit apoi este prelevat de către stat sub formă de impozit pe profit. Profitul net este apoi distribuit proprietarilor întreprinderi (acționari sau asociați) sub formă de dividende, iar o parte este păstrat pentru creșterea capacităților de producție.

Conform afirmației economistului George Strat, profitul este o consecință a riscului, o recompensă pe care o poate primi agentul economic pentru riscarea capitalului său. Prin urmare, profitul este un venit ce răsplătește munca întreprinzătorului, capitalul utilizat și posibilitatea apariției riscurilor, iar funcțiile acestuia pot fi prezentate după cum urmează:

Figura 1.1. Funcțiile profitului.

Pentru a ajunge la profit-fregvent denumit și beneficiu, indiscutabil se are în vedere realizarea activităților economice pe piața mărfurilor, lucrărilor și serviciilor prin intermediul prețului. Dimensiunea prețului de finalizare a valorii mărfurilor concură direct la formarea și mărimea profitului, ceea ce conduce la certitudinea că acesta este o componentă a prețului.

Pentru a obține profit, în toate situațiile veniturile trebuie să fie mai mari decît cheltuielile. Privindu-l astfel, profitul poate fi definit ca un excedent de venituri peste nivelul costurilor.

Dar pentru a obține venituri, întreprinzătorul trebuie să-și angajeze efectiv capitalurile sale care, îmbinate cu ceilalți factori de producție, vor conduce la menținerea stării de funcționalitate a afacerii. Derularea întregului proces de producție, prospectarea pieții, obținerea prețului dorit în funcție de cererea pieții,presupune și trebuie avute în vedere, o seamă de incertitudini sau riscuri. Din acest punct de vedere , profitul „ este o consecință a riscului”, este rezultatul prevederii viitorului cu mai mare acuratețe decît au făcut-o majoritatea celorlalți. 3

Sub acest aspect profitul poate fi privit ca o compensație a întreprinzătorului pentru riscurile pe care le poate avea în desfășurarea activității economice, materializate în pierderea capitalului. 4

Rămînînd în sfera relațiilor economice și financiare, concluzionăm că la nivelul întregii întreprinderi și al tuturor sectoarelor sale de activitate, profitul este diferența între venitul total și costul total. Este un plus monetar reieșit din rotația completă a capitalurilor, urmărit și dorit de toți întreprinzătorii pentru autofinanțarea menținerii și dezvoltării propriei entități.

Profitul reprezintă o valoare care este relevantă și ușor de înțeles. Spre deosebire de multe repere profitabilitatea poate fi calculată cu formule standardizate, generale acceptate, ceea ce face referință la stabilirea succesului sau eșecului.

Profitul din comerț este diferența dintre prețul de vînzare a bunurilor și prețul de achitiție, inclusiv cheltuielile aferente vînzării. Profitul întreprinderii comerciale este expresia monetară a produsului excedent, caracterizată de rezultatele activității lor economice și financiare. Eficiența economică, este raportul dintre rezultatul final la costul factorilor de producție.

Modificarea profitului etse afectată de influența unor factori externi și interni:

Factori externi:

Stabilitatea politică;

Starea economiei;

Situația demografică;

Condițiile de piață, inclusiv piața de consum;

Rata inflației;

Ratele dobînzii pentru credite și împrumuturi.

Factori interni:

Venitul, și prin urmare factorii definitorii;

Productivitatea lucrărilor;

Viteza de rotație a mărfurilor;

Disponibilitatea capitalului;

Utilizarea eficientă a activelor.

Aceștia sînt factorii care nemijlocit influențează la valoarea profitului rămas în gestiunea entității.

Profitul poate fi direcționat la plata impozitelor și taxelor, la plata devidendelor, formarea fondurilor de rezervă.

Cel mai important indicator al eficienței producției este profitul.

La nivel de întreprinede deneralizarea indicatorilor de performanță sînt:

Profitul;

Rentabilitatea;

Indicator al utilizării mijloacelor fixe și a capitalului;

Indicator al utilizării muncii;

Entitatea obține profit în cazul în care comercializează marfuri, produce produse și servicii care sunt puse în aplicare și îndeplinesc cerințele consumatorilor. Comercializare produselor care satisfac nevoile, vor fi expuse la un preț covenabil atît consumatorului cît și a producătorului. Acest lucru este valabil în cazul în care entitatea menține un anumit nivel al costurilor, și în cazul în care costul factorilor de producție este mai mic decît venitul colectat.

Profitul caracterizează rezultatele finale ale entității, și ste o sursă de finanțare și dezvoltare socială.

În practica contabilă și analitică autohtonă, în conformitate cu S.N.C. 5 „Prezentarea rapoartelor financiare" sunt utilizate următoarele noțiuni ale profitului:

Profit brut (pierderea globală) reprezintă profitul (pierderea) obținută din vânzarea produselor, mărfurilor și serviciilor prestate și se determină ca diferența dintre veniturile din vânzări și costul vânzărilor.

Pb = Vv – Cv, (1.1)

unde: Pb – profitul brut;

Vv – venitul din vânzări;

Cv – costul vânzărilor.

Mărimea efectivă a profitului brut se modifică sub influența următorilor factori:

1) modificării volumului vânzărilor;

2) modificării costului producției vândute;

3) modificării prețurilor la produsele vândute;

4) modificării structurii și sortimentului produselor.

Profitul (pierderea) din activitatea operațională diferența dintre veniturile și cheltuielile obținute de întreprindere din activitatea de bază, determinată de statutul acesteia.

Profitul (pierderea) din activitatea de investiții este diferența dintre veniturile și cheltuielile obținute de întreprindere din operațiunile ce țin de mișcarea activelor pe termen lung.

Profitul (pierderea) din activitatea financiară reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile aferente operațiunilor legate de modificările în mărimea și structura capitalului propriu și mijloacelor împrumutate.

Profitul (pierderea) excepțional este diferența dintre veniturile și cheltuielile apărute ca rezultat ale evenimentelor și operațiunilor excepționale apărute.

Profitul (pierderea) până la impozitare este profitul (pierderea) obținut de întreprindere în cursul perioadei de gestiune din toate tipurile de activități și rezultatul excepțional. Profitul (pierderea) până la impozitare este numit profit (pierdere) contabil.3

Pimp = Rop ±R.inv ± Rf ± Rexp, , (1.2)

unde: Pimp – profitul perioadei de gestiune până la impozitare;

Rop – rezultatul financiar din activitatea operațională;

Rinv – rezultatul financiar din activitatea de investiții;

Rf – rezultatul din activitatea financiară;

Rexp – rezultatul excepțional.

Profitul net (pierderea netă) este profitul (pierderea) care rămâne la dispoziția întreprinderii după calcularea cheltuielilor (economiilor) privind impozitul pe venit și se ___________________________

3 ȚIRIULNICOVA, Natalia; PALADI, V. Analiza rapoartelor financiare. Ch.:Tipografia centrală, 2004. 32 p.

determină ca diferența dintre profitul (pierderea) până la impozitare și cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit

Pn = Pimp – I, (1.3)

unde: Pn – profitul net;

Pimp – profitul perioadei de gestiune până la impozitare;

I – impozitul pe profit.

În figura 1.2 este prezentată modalitatea formării acestor indicatori:

–

+ –

± ±

±

–

Sursa:elaborat de autor în baza manualului Analiza rapoartelor financiare, Țiriulnicova N, p.33

Fig. 1.2. Modelul structural al formării indicatorilor profitului.

Modul de determinare a profitului anului de gestiune

Rezultatele economico-financiare au ca izvor de formare veniturile încasate, care reprezintă efectul exprimat valoric al tuturor încasărilor din vînzarea produselor și a mărfurilor, lucrărilor sau serviciilor prestate din activitatea proprie.

Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanței sau ca bază de referință pentru alți indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiției sau rezultatul pe acțiune. Veniturile și cheltuielile constituie elemente direct legate de evaluarea profitului.

Elementele de venituri și cheltuieli sunt definite după cum urmează:

(a) Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma intrărilor de active sau a măririi valorii activelor sau a diminuării datoriilor, care au drept rezultat creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de contribuții ale participanților la capitalurile proprii.

(b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma unor ieșiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor datorii, care au drept rezultat reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele legate de distribuirea către participanții la capitalul propriu.

Conform Standardului Național de Contabilitate „Venituri”, se contabilizează veniturile provenite din:

Vînzarea produselor și mărfurilor;

Prestarea serviciilor;

Utilizarea de către terți a activelor entității care genereză dobînzi, redivențe și dividende.

În componența veniturilor nu se includ:

Taxa pe valoare adăugată

Accizele;

Alte taxe și impozite recuperabile.

Structura veniturilor entității este reprezentată în figura 1.3.

Sursa:elaborat de autor în baza Planului de conturi contabile
Fig. 1.3. Structura veniturilor întreprinderii.