Functionarea Societatilor Comerciale PE Actiuni Adunarea Generala A Actionarilor

FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE PE ACȚIUNI – ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Considerații generale ale societatii pe actiuni

1.1 Evoluția istorică a societății pe acțiuni

1.2 Caracteristici specifice societăților pe acțiuni față de alte persoane juridice

1.3 Particularitățile societății pe acțiuni

1.4 Tipuri de societăți reglementate de Noul cod civil

1.5 Avantajele și dezavantajele societății pe acțiuni

Capitolul 2 – Funcționarea societăților pe acțiuni

2.1 Reguli generale privind funcționarea societății pe acțiuni

2.2 Atributele de identificare ale societăților pe acțiuni

2.3 Membri fondatori ai societății pe acțiuni

2.3.1 Calitatea de fondator

2.3.2 Răspunderea fondatorilor

2.3.3 Drepturile fondatorilor

2.3.4 Obligațiile fondatorilor

2.4 Formalități specifice necesare constituirii societăților pe actiuni

2.5 Actul constitutiv al societății pe acțiuni

2.6 Constatarea neregularităților după constituirea societăților

2.7 Nulitatea societății pe acțiuni

Capitolul 3- Adunările generale ale acționarilor

3.1 Considerații generale. Rolul adunării generale a acționarilor

3.2 Atribuțiile adunării generale ale acționarilor

3.3 Convocarea adunării generale

3.4 Natura juridică a hotărârilor

3.5 Obligativitatea hotărârilor

3.6 Publicitatea adunării generale

3.7 Anularea hotărârilor

3.8 Adoptarea hotărârilor

Capitolul 4 – Administrarea si controlul societăților pe acțiuni

4.1 Modul de administrare a societății pe acțiuni

4.2 Desemnarea organelor de conducere

4.3 Răspunderea și atribuțiile organelor de conducere în cadrul societății pe acțiuni

4.4 Desemnarea organelor de control – cenzori, cenzor supleant, auditori financiari

4.5 Răspunderea și atribuțiie organelor de control în cadrul societății pe acțiuni

4.6 Încetarea activității societății pe acțiuni

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Pornind de la ideea că: „Piața și cadrele sunt verigi principale ale lanțului care constituie baza economică”, Societățile pe Acțiuni sunt cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, pe lângă satisfacerea unor interese personale ale antreprenorilor. În ceea ce privește societatea pe acțiuni, aceasta prin puterea sa de a concentra capitalurile fragmentate, ce constituie unul din principalii factori de producție și, în același timp, de mobilizare a resurselor în vederea realizării unor investiții de anvergură, ea fiind destinată, în principiu, realizării marilor afaceri ce necesită capitaluri însemnate.

Organizarea și desfășurarea activităților comerciale în mare parte este condiționată de legitățile și principiile cererii și ofertei, care la rândul lor au menirea de a generaliza sistemul economiei de piață liberă. Pasul hotărîtor în acest sens îl constituie dislocarea rapidă și definitivă a planificării de comandă, rigid centralizată, care nimicește mecanismele normale ale circuitului de mărfuri, servicii și lucrări. În cosecință, reforma structurilor economice presupune – cu precădere în sectoarele producției și destribuției de bunuri – o largă privatizare și o efectivă liberalizare, coroborate cu proliferarea agenților economici, mai ales a societăților comerciale.

În conexiune indisolubilă cu tranziția spre economia de piață este necesară, pe plan juridic, renovarea cadrului legislativ. Procesul de înnoire a reglementărilor a și înregistrat pași însemnați. O serie de acte normative au fost adoptate și puse în aplicare în perioada postcomunistă, reconfigurând sub multe aspecte structura economiei naționale. Au fost adoptate, în acest sens în decursul ultimilor ani acte normative esențiale unei bune desfășurări a activităților comerciale, și anume: Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi; Legea cu privire la Societățile pe Acțiuni – acte normative care stabilesc modul de înființare, funcționare și încetare a activității întreprinderilor comerciale. Ca urmare, societățile comerciale s-au înmulțit rapid ca număr, diversificându-se, însă, și ca formă, iar dintre ele societatea pe acțiuni a dobândit un rol important în actuala viață economică.

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE

I.1.EVOLUȚIA ISTORICĂ A SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Societatea pe acțiuni este prototipul societăților de capitaluri, fiind cea mai complexă și mai evoluată formă de societate comercială. Forța sa atractivă stă în răspunderea sa, limitată exclusiv la capitalul investit, cât și în posibilitatea asociațiilor de a ieși oricând din societate, vânzând acțiunile pe care le posedă.

Societățile pe acțiuni s-au dezvoltat într-o perioadă relativ recentă. Sub o formă rudimentară, le găsim și în alte timpuri. Astfel, o formă „embrionară” este semnalată în societățile romane de republicani, adică a concesionarilor de impozite publice, care emiteau părți cesibile.

Potrivit unei opinii, societatea pe acțiuni ar fi o aplicație a regulii maritime, potrivit căreia proprietarul unei nave răspunde pentru avariile cauzate de căpitanul său, numai în limita capitalului investit în acea navă.

În secolul al XV-lea se întâlnesc, în Italia, organizații bancare, al căror capital era reprezentat prin titluri cesibile, întocmai ca acțiunile din dreptul modern.

Prototipul acestor bănci era instituția cunoscută în Genova sub denumirea „Officium procuratorum Sancti Giorgio”. Republica genoveză, având nevoie de bani, lansa împrumuturi pe piață, în schimbul cărora elibera titluri cesibile și producătoare de interese. Aceste titluri denumite „loca”, erau garantate cu veniturile pe care Republica le percepea din impozite.

În momentul în care Republica n-a mai putut plăti „interesul” (dobânzile) la sumele împrumutate, a acordat deținătorilor titlurilor dreptul de control asupra unor gestiuni publice, precum și privilegiul perceperii impozitelor. Consorțiul de capitaliști constituit pentru apărarea drepturilor, s-a transformat într-o instituție bancară, ce funcționa ca o instituție publică de sine stătătoare.

Politica de expansiune colonială din secolele XVII-XVIII a contribuit, într-o mare măsură, la constituirea unor forme rudimentare de societăți pe acțiuni, numite companii, cărora li se acorda, prin patente regale, privilegiul exclusiv al exploatării și colonizării unor teritorii. Astfel de forme rudimentare de societăți pe acțiuni au fost:

Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602);

Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621);

Companiile Franceze pentru monopolizarea comerțului pe coastele africane.

Aceste companii, constituite prin concesiunea suveranității teritoriale, aveau anumite drepturi:

dreptul de a bate monedă;

dreptul de a ține, în permanență, trupe sub arme;

dreptul de a edita regulamente loca.

Legiuitorul consideră acele companii, mai curând, ca fiind mijloace de realizare a intereselor publice, decât ca instituții de drept privat. Concesionarea privilegiilor se făcea în funcție de bunăvoința și aprecierea suveranității, dând unora din aceste societăți posibilitatea de a săvârși grave abuzuri. Se poate menționa, în acest sens, crahul băncii „Law”, una din cele mai prospere pe timpul regelui Ludovic al XV-lea, rămasă celebră prin panica financiară pe care a creat-o.

În timpul Revoluției Franceze, „Convențiunea”, determinată de înmulțirea și pericolul acestor societăți, a desființat, prin două decrete (1793), societățile comerciale existente și a interzis înființarea altora. Doi ani maia târziu, în timpul „Directoratului”, a fost abrogată prohibiția decretată de „Convenție”, fiind permisă libera constituire a societăților comerciale.

Reglementarea societăților anonime, ca tip general de societate, a fost realizată de Codul comercial francez din 1807.

„Regulamentele Organice” ale Moldovei și Muntenii (1831) adoptă sistemul francez al societăților anonime. Autorizația era dată de Principe. Același sistem a fost păstrat și după Unirea din 1859, fiind consacrată și de „Condica de Comerciu” (1864).

Codul comercial român din 1887 a adoptat sistemul mixt al reglementării și al autorizării, adică condițiile constituirii societăți pe acțiuni erau reglementate prin lege, iar funcționarea acesteia era supusă autorizării instanței judecătorești. Legea nr.24 din 1924 a instituit avizul conform al Ministerului Economiei Naționale, bazat pe criterii de oportunitate, după care se putea emite hotărârea judecătorească.

În prezent, Legea nr.31/1990 reglementează două forme de societăți pe acțiuni: societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.

I.2.CARACTERISTICE SPECIFICE SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI FAȚĂ DE ALTE PERSOANE JURIDICE

Societatea comercială pe acțiuni este cunoscută și stabilită de majoritatea statelor europene și americane:

Société anonyme, în dreptul francez;

Societá per azioni (Sp.A), în dreptul italian;

Aktiengesellschaff (A.G.), în dreptul german;

Noamloze Venerootschap (N.V.), în dreptul olandez;

Public Company, în dreptul englez;

Corporation, Business Corporation, Business Share Corporation sau Share Corporatio, în dreptul american.

Se poate susține faptul că societatea pe acțiuni este acea societate comercială constituită prin asocierea mai multor persoane – acționarii, care contribuie la formarea capitalului social prin cote de participare de valoare egală, reprezentate prin titluri de credit circulabile, numite acțiuni, pentru efectuarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii beneficiilor. Acționarii răspund, pentru obligațiile sociale, în limita aportului lor la capitalul social.

Conform art.3, alin. (2) din Legea nr.31/1990, societatea pe acțiuni este societatea ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social.

Societatea pe acțiuni se caracterizează prin următoarele caractere generale:

societatea se constituie dintr-un număr minim de societăți (cinci), numiți acționari;

societatea se constituie în considerarea contribuției părților la formarea capitalului social, și nu a calității persoanelor;

societatea pe acțiuni este, întotdeauna, comercială. Asociații nu sunt comercianți. Este o societate de capitaluri și nu de persoane, iar capitalul social minim este de 25 milioane lei, fiind divizat în acțiuni;

societatea pe acțiuni este o societate deschisă, acțiunile sunt titluri negociabile, iar asociații se pot retrage oricând din societate;

răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată la valoarea acțiunilor; asociații nu mai răspund cu întreaga lor avere, ca la societățile de persoane;

întrucât, societatea pe acțiuni este o societate de capital și nu o societate de persoane, obligațiile asociaților față de societate sunt, în genere, prestațiuni reale, adică sume de bani sau aport de bunuri în natură, și nu prestații de servicii sau industrie;

societatea pe acțiuni se mai caracterizează prin transmisibilitatea titlurilor (a acțiunilor);

societatea pe acțiuni este identificată printr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de forma altor societăți, fiind însoțită de mențiunea „Societate pe acțiuni” ori „S.A.” (art.35 din Legea nr.26/1990).

Societatea pe acțiuni este organizată, având organe cu competențe bine determinate:

organe de deliberare (Adunarea generală a acționarilor);

organe de administrare și reprezentare (Consiliul de administrație);

organe de supraveghere și control (cenzori).

Constituirea societățior pe acțiuni se înfăptuiește în două variante:

constituirea simultană, sub controlul judecătorului delegat la Registrul Comerțului;

constituirea prin subscripție publică.

Administrarea și gestionarea societății pe acțiuni sunt supuse unui sistem de control, iar hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție, atunci când este cazul.

De asemenea, normele de drept penal sunt menite să sancționeze abuzurile și alte fapte penale săvârșite împotriva intereselor societății.

I.3. PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Datorită importanței aporturilor comercială. Asociații nu sunt comercianți. Este o societate de capitaluri și nu de persoane, iar capitalul social minim este de 25 milioane lei, fiind divizat în acțiuni;

societatea pe acțiuni este o societate deschisă, acțiunile sunt titluri negociabile, iar asociații se pot retrage oricând din societate;

răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată la valoarea acțiunilor; asociații nu mai răspund cu întreaga lor avere, ca la societățile de persoane;

întrucât, societatea pe acțiuni este o societate de capital și nu o societate de persoane, obligațiile asociaților față de societate sunt, în genere, prestațiuni reale, adică sume de bani sau aport de bunuri în natură, și nu prestații de servicii sau industrie;

societatea pe acțiuni se mai caracterizează prin transmisibilitatea titlurilor (a acțiunilor);

societatea pe acțiuni este identificată printr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de forma altor societăți, fiind însoțită de mențiunea „Societate pe acțiuni” ori „S.A.” (art.35 din Legea nr.26/1990).

Societatea pe acțiuni este organizată, având organe cu competențe bine determinate:

organe de deliberare (Adunarea generală a acționarilor);

organe de administrare și reprezentare (Consiliul de administrație);

organe de supraveghere și control (cenzori).

Constituirea societățior pe acțiuni se înfăptuiește în două variante:

constituirea simultană, sub controlul judecătorului delegat la Registrul Comerțului;

constituirea prin subscripție publică.

Administrarea și gestionarea societății pe acțiuni sunt supuse unui sistem de control, iar hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție, atunci când este cazul.

De asemenea, normele de drept penal sunt menite să sancționeze abuzurile și alte fapte penale săvârșite împotriva intereselor societății.

I.3. PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Datorită importanței aporturilor la formarea capitalului social și a estompării calităților personale ale asociaților, societatea pe acțiuni mai este denumită și societate anonimă.

Această formă de societate este destinată realizării marilor afaceri care necesită capitaluri însemnate.Societatea este astfel concepută ca să dreneze contribuțiile bănești modeste pentru formarea unor capitaluri mari, necesare realizării unor investiții de anvergură.

Societatea pe acțiuni este organizată si funcționează pe principii democratice.

Ea are anumite organe cu competente bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie, organe de administrare și reprezentare, organe de supraveghere și control.

Datorită rolului important pe care societatea pe acțiuni îl are în viața economica, Legea 31/1990 asigură o reglementare cuprinzătoare a acestei forme de societate.

Astfel particularitațiile societății pe acțiuni sunt următoarele:

societatea se constituie dintr-un numar minim de asociați, denumiți și acționari;

capitalul social este divizat în acțiuni, care sunt titluri negociabile și transmisibile;

răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată.

I.4.TIPURI DE SOCIETĂȚI REGLEMENTATE DE NOUL COD CIVIL

Conform Legii 31/1990 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial numărul 33 din 29 ianuarie 1998, socitățile comerciale se vor constitui în una dintre următoarele forme:

Societate în nume colectiv;

Societate în comandită simplă;

Societate pe acțiuni;

Societate în comandită pe acțiuni;

Societate cu răspundere limitată;

Societatea în nume colectiv este o societate constituită prin asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multe persoane care pun în comun mai multe bunuri, pentru a desfășura o activitate comercială, în scopul împărțirii beneficiilor rezultate și în care asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile societății.

Asociații răspund nelimitat și solidar pentru acțiunile pe care le desfășoară în numele societății.Societatea este administrată de unul sau mai mulți administratori, care pot fi asociați sau ne-asociați, persoane fizice sau persoane juridice.Ei pot fi numiți prin actul constitutiv sau aleși de către asociații care reprezintă majoritatea capitalului social. În caz de opoziție a vreunuia dintre administratori deciziile vor fi luate de asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Pentru aprobarea bilanțului contabil și pentru deciziile referitoare la răspunderile administratorilor este necesar votul acestor asociați.

Societatea în comandită simplă se caracterizează prin prezența a două categorii de asociați: comanditați, care răspund pentru obligațiile sociale nelimitat și solidar, ca și asociații societății în nume colectiv, și comanditari, care răspund numai în limita aportului lor. Asociații pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice. Legea nu stabilește un număr minim de asociați, dar este obligatoriu să existe cel puțin un asociat comanditat și un asociat comanditar. Administrația societății în comandită simplă se va încredința unuia sau mai multor asociați comanditați.

Societatea pe acțiuni este o societate constituită prin asocierea mai multor persoane care contribuie la formarea capitalului social prin acțiuni, care prin modul de transmitere pot fi nominale sau la purtător. Acțiunile se emit pentru desfășurarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii beneficiilor (sub formă de dividende către acționari sau a unor cote-părți din profit către salariați), pentru care acționarii răspund numai în limita aportului lor.

Prin actul constitutiv societatea pe acțiuni se constituie prin aporturile asociaților și prin subscripție publică. Capitalul social al societății pe acțiuni societate. Valoarea nominală a unei acțiuni nu va putea fi mai mică de 1000 lei.

Adunările generale ale acționarilor pot fi ordinare și extraordinare. Adunarea ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar, iar adunarea extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie. Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, temporari și permanenți.

Societatea în comandită pe acțiuni este o societate asemănătoare societății în comandită simplă, deoarece cuprinde două categorii de asociați: comanditați și comanditari. Deosebirea dintre ele constă în faptul că, în cazul societății în comandită pe acțiuni, capitalul social este împărțit în acțiuni, ca și în cazul societății pe acțiuni după ale cărei reguli este reglementată.

Administrarea societății este încredințată unuia sau mai multor asociați comanditați, care răspund nelimitat și solidar numai în limita aportului lor.Această formă de societate se întâlnește rar în practică, fiind preferată societatea pe acțiuni.

Societatea cu răspundere limitată ca și în cazul societății în nume colectiv, se bazează pe încrederea asociaților. Datorită acestui fapt, numărul asociaților este limitat, iar părțile sociale nu se pot vinde. Administrarea societății se face de un administrator, iar conducerea este realizată de A.G.A.Societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin aportul unui singur asociat, care va fi deținătorul tuturor părților sociale.

I.5.AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Societatea pe actiuni prezintă următoarele avantaje față de alte forme organizaționale ale proprietății:

Un proces nelimitat de contopire a capitalurilor. Acționariatul permite de a comasa capitalurile investite în volum nelimitat și atragerea acționarilor cu capitaluri mai modeste. Acest fapt permite de a acumula într-o perioadă scurtă de timp mijloace considerabile, de a extinde producerea și sortimentul, de a profita de toate avantajele producerii în masă. Respectiv, legislația nu plafonează numărul de acționari din cadrul unei societăți pe acțiuni și mărimea capitalului investit.

Selectarea de către proprietari a mărimii riscului asumat. Procurând o anumită cantitate de acțiuni, acționarul alege totodată și nivelul acceptat al riscului aferent pierderilor din capitalul investit. Riscul limitat se pronunță și prin faptul că acționarii nu poartă răspundere pentru obligațiile societății pe acțiuni față de creditori. În cazul falimentării societății pe acțiuni, acționarii pierd doar capitalul investit.

Rezistența în timp a comasării capitalurilor. Societatea pe acțiuni prezintă o formă mai stabilă a comasării capitalurilor. Plecarea unuia sau a unui grup de acționari din cadrul societății pe acțiuni nu conduce la întreruperea activității acesteia. Respectiv societății pe acțiuni având potențial timp îndelungat nelimitat de existență poate să-și desfășoare activitatea în continuare, fără întreruperea procesului de producție. Alte tipuri de organizații comerciale nu beneficiază de asemenea privilegii.

Profesionalismul gestionării. Acesta este bazat în primul rând pe faptul că, de obicei proprietarul și managerul nu este aceași persoană. În cadrul societăți pe acțiuni nu fiecare acționar este și conducător sau gestionar al capitalului, ci o echipă de manageri profesioniști gestionează cu capitalul format;

Posibilitatea de a retrage capitalul investit. Acționarul în orice moment este în drept să vândă acțiunile pe care le deține și de a încasa parțial sau total investiția inițială.

Existența obținerii mai multor tipuri de venituri din deținerea de acțiuni. În practică pot fi obținute venituri sub mai multe forme: sub formă de profit în urma vânzării acțiunilor sau dării cu împrumut a acțiunilor etc.

Costul redus al capitalului împrumutat atras. Mărimea SA și poziția acesteia pe piață îi permite de a mobiliza capitalul prin intermediul emisiunii hârtiilor de valoare la termen sau a împrumuturilor bancare cu o rată a dobânzii mai prioritară.

Prestigiul statutului societății pe acțiuni. Care depinde în mare măsură de poziția pe care o deține societatea pe acțiuni pe piață.

De rând cu avantajele pe care le deține o societate pe acțiuni față de alte organizații, acesteia îi sunt caracteristice și unele dezavantaje, care decurg din particularitățile acesteia și modalitățile de activitate. Drept dezavantaje pot fi considerate:

Publicitatea informației economico-financiare a societății pe acțiuni. Publicarea informației financiar-contabile conduce la transparența datelor, dar totodată și la intensificarea concurenței pe piață și la devulgarea tainei comerciale;

Profesionalismul înalt al gestionării societății pe acțiuni. Aceasta poate conduce la apariția conflictelor între acționari și manageri. Interesele acționarilor constau în maximizarea prețului de piață a acțiunilor, respectiv maximizarea profitului net, iar interesele managerilor se îndreaptă spre rerepartizarea profitului obținut în favoarea lor;

Posibilitatea vânzării libere a acțiunilor. Aceasta conduce la apariția posibilităților de modificare a componenței acționarilor, care poate avea ca efect schimbarea controlului asupra pachetului de acțiuni și poate conduce la alegerea altei echipe de conducere.

CAPITOLUL II – FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI

II.1.REGULI GENERALE PRIVIND FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Societatea pe acțiuni este forma cea mai complexă si evoluată a societății comerciale, fiind forma tipică a societății de capital.

În această formă de societate contează mai mult aporturile asociaților decât calitățile personale ale acestora. În general, asociații contribuie cu aporturile lor la formarea capitalului social, fără să desfășoare o activitate în societate. Aceste aporturi prezintă interes și pentru terți, deoarece răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale se limitează la aceste aporturi.

O caracteristică a acestei forme de societate o constituie emiterea de acțiuni ce reprezintă titluri de valoare negociabile, nominative sau la purtător, transmisibile către terți. Acțiunile nominative emise în formă materială se transmit prin mențiuni făcute pe acțiuni, înscriindu-se numele noului acționar, în timp ce acțiunea la purtător se transmite prin predare. Acest din urmă mod de transmitere (acțiunile trecând frecvent de la un acționar la altul, numele acestora nu se impune atenției terților), precum si, datorită estompării calitătilor personale ale asociaților a făcut ca societatea pe acțiuni să fie cunoscută si sub numele de societate anonimă.

Societatea pe acțiuni este destinată acelor proiecte si activități comerciale care reclamă, în primul rând , o concentrare a capitalului, capital pe care ea îl poate absorbi și pe calea emisiunii de noi acțiuni sau prin lansarea de obligațiuni pe piață. Pentru formarea unor capitaluri mari necesare realizării unor investiții de anvergură, societatea pe acțiuni este autorizată să facă apel la subscripția publică.

Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Ea are organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie; organe de administrare și reprezentare; organe de supraveghere și control.

Legea nr.31/1990 republicată, asigură o reglementare cuprinzătoare și precizează elementele esențiale ale acestei forme de societate.

Pe baza definiției generale a societății comerciale și a dispozițiilor O.Capatana, Caracteristici generale ale societatilor comerciale, Ed.Lumina Lex,Bucuresti,1996 prin asocierea mai multor persoane care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii profitului, si care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor.

II.2. ATRIBUTELE DE IDENTIFICARE A SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI

Identificarea fiecărui subiect de drept prin elementele proprii de individualizare,

constituie o obligație de ordin general în viața socială. Această determinare se impune cu atât mai mult în activitatea comercială, nu numai în scopul de evidență și control de ordin administrativ, economic sau financiar, cât îndeosebi ca modalitate de integrare și de reclamă pe piață.

Societatea comercială pe acțiuni se identifică obligatoriu prin două elemente: firma (denumirea) și sediul. Aceste elemente sunt distincte de elementele de identificare a asociaților (acționarilor). Societatea pe acțiuni are propria sa firmă și propriul său sediu, fără o legătură obligatorie cu numele și domiciliul asociaților, persoanelor fizice respective, denumirea și sediul asociaților, persoanele juridice.

În afară de elementele de identificare obligatorii, pentru identificarea societății se pot utiliza și alte elemente ( de exemplu, emblema).

Pentru identificarea firmei în activitatea comercială, societatea pe acțiuni trebuie să aibă un nume. Potrivit art.5 alin.1 din Lege privind societatea pe acțiuni, aceasta își desfășoară activitatea sub o anumită denumire firmă. Firma societății trebuie să cuprindă: numele concret al societății, care permite a o deosebi de celelalte organizații, și cuvintele Societate pe acțiuni sau inițialele S.A. (art.5 alin.2 din Legea 31/1990). În mod facultativ, firma societății poate să cuprindă și alte date care nu sunt în contradicție cu legislația (art.5 alin.3).

De asemenea, menționăm că legislația noastră stabilește anumite restricții privind determinarea firmei prin folosirea unor nume, denumiri ori cuvinte. Asfel, potrivit art.25 pct.1 lit.b) și d) și pct.3 din Legea nr.845/1992, nu poate fi înregistrată o firmă care conține:

Denumirea oficială a statului, a organelor de stat, a organelor de administrare locală, a organizațiilor obștești, ori conține date care indică direct sau indirect că societatea este fondată de aceste organe. Aceste restricții nu se extind asupra societăților constituite de respectivele organe dacă obiectul principal de activitate a acestora este difuzarea informației de masă;

Date, inclusiv semne grafice a căror utilizare este interzisă de legislația în vigoare;

Numele unei personalități istorice sau personalități cunoscute.

Societatea care și-a înregistrat firma în modul stabilit de lege are dreptul să ceară oricărui agent economic care o utilizează ilegal atât încetarea folosirii ei, cât și daune materiale pentru prejudiciu astfel creat (art.26 pct.2 din Legea nr.845/1992).

Potrivit legii, sediul societății este considerat sediul organului său executiv, indicat în statutul societății (art.6 alin.1 din Legea privind societățile pe acțiuni). Pentru aceasta se va indica localitatea, strada și spațiul unde va funcționa organul executiv al societății. Este bine de menționat că sediul indicat trebuie să fie real, nu fictiv. Indicarea unui sediu fictiv se face, de regulă, în scopul elucidării unor dispoziții legale, în special, a celor fiscale.

Datorită importanței sale pentru viața societății, legea obligă societatea pe acțiuni să anunțe creditorii, acționarii săi, precum și autoritățile publice stabilite de legislație, despre schimbarea sediului său (art.6 alin.3 din lege).

În afară de sediu social societatea trebiue să aibă și o adresă pentru relații (art.6 alin.2 din Legea 31/1991). Asfel de adresă trebuie să coincidă, de regulă, cu sediul social al societății, iar în cazul în care adresa pentru relații nu va coincide cu cea a sediului social simpla prezență a acesteia nu va fi de natură să înlesnească comunicarea cu societatea.

Potrivit legii, societatea pe acțiuni trebuie să aibă sigiliu (ștampilă) cu denumirea sa scrisă în întregime în limba română și cu indicarea sediului. În subsidiar, pe sigiliu poate fi indicată denumirea societății și într-o altă limbă vorbită pe teritoriul României, în conformitate cu legislația (art.3 alin.8 din Legea privind societățile pe acțiuni).

Alte elemente de identificare a societății pe acțiuni.

Emblema, ca și firma, este un atribut de identificare a societății în activitatea comercială. Dacă firma identifică o altă societate prin denumirea sa, emblema este semnul sau denumirea care deosebește un comerciant de altul de același gen.

Unica referință făcută de legislația în vigoare cu privire la emblemă este cea din art.24 pct.5 din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, care prevede: „Firma poate fi utilizată și în calitate de emblemă comercială, dacă legislația respectivă nu stabilește altfel”. Emblema poate conține semne sau denumiri, inclusiv denumirea firmei. Semnul poate fi o figură grafică având orice obiect: un utilaj, o figură geometrică, un animal etc. El nu poate consta, însă, în reproducerea obiectului unei activități comune. Denumirea poate fi fantezistă sau un nume propriu. Ea nu poate fi o denumire generică, fără nici un fel de specificație.

În raporturile patrimoniale la care participă, societatea pe acțiuni se identifică, în mod obișnuit, și prin indicarea contului la bancă.

În fine, societatea pe acțiuni poate avea ștampile cu antet și blanchete cu denumirea sa, marcă comercială (marcă de serviciu) înregistrată și de alte mijloace de identificare vizuală a societății (art.3 alin.9 din legea menționată).

II.3.MEMBRI FONDATORI AI SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

II.3.1.Calitatea de fondator

Legea nr.31/1990 prevede două criterii pentru desemnarea fondatorilor și anume :

Criteriul obiectiv, potrivit căruia toți semnatarii contractului de societate au această calitate ;

Criteriul subiectiv, potrivit căruia persoanele care au un rol determinat în cosntituirea societății au această calitate.

Fondatorii sunt acele persoane care stabilesc obiectul societății, aleg sediul viitoarei societății, pregătesc redactarea actelor constitutive, întocmesc prospectul de emisiune, încheie acte juridice în contul societății în formare.

În cazul neconstituirii societății dintr-o cauză independentă de voința asociaților, fondatorii nu se pot îndrepta pentru recuperarea cheltuielilor de la subscriitorii acceptanți ci riscurile se vor localiza numai în patrimoniul lor (V. Popa – Explicații teoretice si practice ale Legii Societăților comerciale, pag. 15).

Fondatorii sunt după unii autori reprezentanți ai societății, după alții, ei contractează în favoarea unui al treilea societatea în devenire, neputându-se vorbi de reprezentanți.S-a criticat și această teorie fiindcă nu se vede interesul stipulantului.O a treia teorie arată că soluția trebuie găsită în caracterul particular al încheierii contractului de societate, care se face în vederea unei viitoare organizații colective, formată din asociații acesteia.Până în momentul contituirii societății obligațiile luate de fiecare subscriitor vor fi socotite ca luate de toți subscriitorii, reprezentanți în mod provizoriu de fondatori.Obligațiile luate de fondatori față de terți pot fi socotite ca ale unui negotiorum gestor (Paul Demetrescu – Op. cit, pag.231).

Din această categorie cu titul explicativ, pot fi considerate persoanele asociate, altele decât cele mandatare, care au solicitat înscrierea societății, persoanele care a subscris un număr foarte mare de acțiuni, 25 – 5% etc. (V, Popa – Explicații teoretice și practice ale Legii Societăților Comerciale, pag.15).

Capacitatea de exercițiu pentru calitatea de fondatori este refuzul acelor persoane care:

potrivit legii sunt incapabile;

au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită;

au fost condamnate pentru infracțiuni comerciale prevăzute și sancționate de Legea nr.31/1990.

II.3.2.Răspunderea fondatorilor

Răspunderea fondatorilor poate fi: civilă sau penală.

La rândul ei, răspunderea civilă poate îmbrăca forma răspunderii contractuale sau a răspunderii delictuale după cum obligația încălcată are ca izvor contractual sau legea.

Obligațiile fondatorilor car, conform Legii nr.31/1990, atrag răspunderea lor nelimitată și solidară sunt cu privire la: încălcarea cernțelor legate de constituire a societății, obligațiile luate cu ocazia constituirii societății;subscrierea integrlă a capitalului social și la efectuarea vărsămintelor prevăzute de lege sau statut, existența altor aporturi decât cele în numerar, sinceritatea publigațiilor făcute în vederea constituirii societății.

De asemenea, ei sunt răspunzători de validitatea operațiilor încheiate în contul societății înainte de cosntituire și luate de aceasta asupra sa. Răspunderea fondatorilor poate fi angajată:

Față de societate, pentru încălcarea obligațiilor impuse de lege cu privire la subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea vărăsămintelor stabilite în lege sau în actul constitutiv, cu privire la existența altor aporturi decât cele în numerar și pentru validitatea operațiunilor încheiate în contul societății;

Față de subscriptor, pentru nerespectarea condițiilor legale privind emiterea prospectului de emisiune, întocmirea listelor acceptanților și convocării adunării constitutive;

Față de terți, și mai ales, față de creditorii sociali, pentru neîndeplinirea cerințelor legale prevăzute pentru constituirea societății li pentru actele juridice încheiate cu aceștia și nepreluate de societate asupra sa, iar după ținerea adunării constitutive, pentru nerespectarea obligațiilor legale care le angajează răspunderea și față de societate.

Condițiile angajării răsounderii fondatorilor sunt cele din dreptul, temeiu

răspunderii fiind culpa fondatorilor.

În problema privind natura răspunderii pe care o atrage încășcarea clauzelor implicite ale contractului, suntem de părere că aceasta este contractuală, și nu delictuală.

Până în mometul aprobării actului constitutiv de adunare constitutivă, fondatorii răspund contractual pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele încheiate în contul societății și delictual, nelimitat și solidar față de terți, pentru neîndeplinirea cerințelor legale prevăzute de lege pentru constituirea societății.

Fondatorii, alături de primii administratori sunt solidar răspunzători din momentul constituirii societății față de societate și față de terți, pentru subscrierea integrală a capitalului social și solicitarea vărăsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv, existența aporturilor în natură, sinceritatea publicațiilor făcute în vederea constituirii societății.

Pentru răspunderile enumerate, ei nu vor putea primi descărcarea din partea

adunării generale mai înainte de a se fi împlinit 5 ani de la înmatricularea societății.

II.3.3.Drepturile fondatorilor

În afară de drepturile care li se cuvin în calitate de acționari, fondatorii sunt îndreptățiți la o remunerație pentru activitatea depusă pentru constituirea societății.

Ei au dreptul la o cotă din beneficiul societății, numită parte de fondator, stabilită de adunarea generală, cotă ce nu poate depăși 6% din beneficiul net și nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la constituirea societății.

Partea de fondator nu este o acțiune în folosință, ci o creanță specială împotriva societății.Aceste drepturi le au numai persoanele fizice cărora li s-a recunoscut calitatea de fondator prin actul constitutiv.

În caz de dizolvare anticipată a societății, fondatorii au dreptul să ceară daune de la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor, potrivit art.33 din Legea 31/1990, republicată.

Teremenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru despăgubiri este de 6 luni și se calculează de la data adunării generale a acționarilor care a hotărât dizolvarea anticipată.

II.3.4.Obligațiile fondatorilor

Fondatorii sunt obligați să îndeplinească toate actele privind întemeierea societății comerciale, iar după înmatricularea societății sunt obligați să predea administratorilor documentele și corespondența privind constituirea societății.

II.4.FORMALITĂȚI SPECIFICE NECESARE CONSTITUIRII SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI

Natura complexă a societăților pe acțiuni se manifestă chiar de la înființarea ei, căci această înființare se compune propriu-zis din două acte distincte, unul juridic care este constituirea și altul economic, care este fondarea.

Constituirea constă în redactarea contractului de societate și a statului, cuprinzând toate acele mențiuni referitoare la organizarea și activitatea societății pe care legea le consideră absolut necesare ( M.Hacman: Dreptul comercial comparat, pag.177).

(V.Popa: Contractul de societate și statutul trebuie încheiate în formă autentică, înțelegând prin aceasta că forma scrisă este o condiție ad validatem, care nu poate fi ocolită sau viciată, sancțiunea fiind nulitatea absolută a actului – Explicații teoretice și practice ale legii societăților comerciale, pag.9).

Actul constitutiv este înscrisul care dovedește că s-a încheiat un contract de societate ce conține condițiile asocierii iar statutul este înscrisul care cuprinde regulile după care se conduce societatea (Codul comercial adnotat, pag.81).

Contractul de societate și statutul trebuie să cuprindă următoarele mențiuni obligatorii:

numele și prenumele sau denumirea acționarilor, domiciliul ori sediul și cetățenia ori naționalitatea acestora;

denumirea și sediul societății și al sucursalelor sau filialelor;

forma și obiectul sicetății;

capitalul social subscris și cel vărsat; capitalul vărsat nu va putea fi mai mi

de 30% din cel subscris;

valoarea bunurilor aduse ca aport în natură în societate, modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate prin acestea;

numărul și valoarea nominală a acțiunilor cu specificația dacă sunt nominative sau la purtător și la numărul lor pe categorii;

numărul, numele, prenumele și cetățenia administratorilor, garanția ce sunt obligați să o depună, puterile lor și drepturile speciale de administrare și de reprezentare acordate unora dintre ei;

condițiile pentru valabilitatea deliberărilor adunării generale și modul de exercitare a dreptului la vot;

numărul, numele, prenumele și cetățenia cenzorilor;

durata societății;

modul de distribuire a beneficiilor;

operațiuni încheiate de asociați în contul societății ce se constituie și pe care societatea urmează să le preia prcum și sumele ce trebuie plătite pentru aceste operațiuni (art.9 – Legea nr.31/1990).

Aceste dispoziții cuprinse în art.9, Legea nr.31/1990, constituie condițiile (clauzele) minimale pe care trebuie să le conțină un astfel de contract de asociere și statut, nefiind nicidecum interzise și alte clauze care ar aprofunda sau ar detalia pe acestea, potrivit principiului libertății contractuale (V.Popa, Explicații teoretice și practice ale Legii societăților comerciale, pag. 11).

Art.3 din Legea 31/1990 nu menționează printre altele și ipostazele contractuale indispensabile a figura în cuprinsul contractelor de societate, actele de identitate sau autorizațiie de funcționare ale persoanelor fizice și juridice care figureză ca părți în contractul respectiv.În practică însă, atât notariatele cât și instanțele judecătorești insistă asupra acestui aspect (Tribuna Economică, nr.20/1992, pag.26).

II.5. ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

În literatura de specialitate s-a arătat că o societate comercială este, în esență, un contract și, totodată, o persoană juridică.

Astfel că, la baza constituirii oricărei societăți comerciale, deci și a societății pe acțiuni, se află voința fondatorilor, manifestată în condițiile legii. Fondatorii se înțeleg să pună în comun anumite bunuri (lato sensu), să desfășoare o activitate în comercială și să împartă beneficiile. Deci, fundamentul societății comerciale pe acțiuni îl reprezintă actele constitutive, după caz, contractul de societate sau declarația de constituire a societății și statutul. Cu această ocazie menționăm că două sau mai multe persoane fizice sau juridice nu pot fi obligate prin hotărâre judecătorească să devină asociați și în nici un caz hotărârea judecătorească nu poate substitui un contract de

societate. Societatea pe acțiuni dobândește personalitate juridică prin îndeplinirea

unor formalități cerute de lege. Aceste formalități se întemeiază pe actele constitutive, în speță pe contractul de societate.

Procedura de constituire a societății pe acțiuni cuprinde, după cum am menționat, 3 etape (conform art.30 alin.2 din Legea nr.1134-1997):

încheierea contractului de societate (dar și a statutului);

subscrierea acțiuniulor de către fondatori;

ținerea adunării constitutive.

În ceea ce privește prima etapă – cea a încheierii actelor constitutive – conform art. 32 alin.1 din lege: Documentele de constituire ale societății sunt contractul de societate (declarația de constituire a societății) și statutul societății.

Importanța contractului de societate este subliniată și de dispoziția conform

căreia contractul de societate (declarația de constituire a societății) are prioritate față

de statutul societății până la înregistrarea ei de stat (art.32 alin.2 din Legea privind societățile pe acțiuni). După acest moment actul care capătă cea mai mare importanță este statutul, efectul contractului de societate (declarației de constituire a societății) încetând, conform art.32 alin.3 din lege, după înregistrarea de stat a societății și executarea de către fondatori a tuturor obligațiilor lor.

Potrivit art.32 alin.4 din Legea privind societățile pe acțiuni, informațiile din documentele de constituire a societății nu pot fi obiect al secretului comercial, ele

având, prin urmare, un caracter public.

Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de societate. Contractul de societate este actul constitutiv primar, prin care două sau mai multe persoane își asumă obligația de a înființa o societate pe acțiuni. Obligația de a constitui o societate

pe acțiuni poate fi asumată și de o singură persoană, aceasta întocmind în acest caz o

declarație de constituire a societății pe acțiuni care va conține aceleași contractul de societate.

În doctrina occidentală s-a arătat că contractul de societate are următoarele caractere juridice:

Caracterul plurilateral. În majoritatea statelor europene la încheierea contractului de societate participă mai multe persoane (între 2 și 7), prin urmare acesta este plurilateral, fiecare contractant acționând în nume și în interes propriu. Interesele

urmărite de contractanți (fondatori) nu sunt însă contradictorii, ca în contracțile

clasice, ci se îngemănează, urmărindu-se promovarea unui scop comun;

Caracterul consensual. Potrivit doctrinei occidentale, contractul de societate este consensual în sensul că el se încheie prin simplul accord de voință a părților, predarea bunurilor ce formează obiectul aporturilor reprezentând numai executarea

contractului, iar forma scrisă și autentică fiind cerută de lege “ad probationem”;

Caracterul oneros. Natura oneroasă a contractului de societate decurge din faptul că fiecare fondator înțelege să devină membru al viitoarei societăți în scopul – vădit patrimonial – de a obține o cotă din câștigul prezumabil. Rezultă că, în cadrul contractului de societate, fiecare fondator voiește a-și procura un avantaj, ceea ce exclude gratuitatea.

Caracterul comutativ. Contractul este comutativ în sensul că întinderea obligației de aport a fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierii contractului.

În literatura de specialitate se menționează printre caracterele contractului de societate și caracterul sinalagmatic, considerâdu-se că există o reciprocitate și o interdependență a obligațiilor ce revin părților – asociaților. În susținerea acestei teze se aduce argumentul că fiecare asociat se obligă la aducerea unui anumit aport în considerarea aporturilor concurente din partea celorlalți.

Funcțiile contractului de societate. Importanța contractului de societate pentru societatea ce îi dă naștere reiese, înainte de toate, din natura funcțiilor pe care acesta le îndeplinește:

funcția constituirii subiectului colectiv de drept – a societatății pe acțiuni;

funcția de suport juridic al statutului societății;

funcția probatorie;

funcția de determinare a naționalității societății.

Condițiile de valabilitate ale contractului de societate.

Cotractul de societate, pentru a fi încheiat valabil și trebuie să îndeplinească anumite condiții.

În primul rând, contractul de societate, ca orice contract, trebuie să îndeplinească condițiile generale pentru validitatea unei convenții: consimțământul valabil al părților care obligă, capacitatea de a contracta, un obiect determinat și o cauză licită.

În al doilea rând, contractul de societate trebuie să aibă anumite elemente specifice care îl particularizează față de celelalte contracte. În categoria condițiilor specifice se înscriu: intenția de a colabora în desfășurarea activității comerciale (affection societatis), obligația asociaților de a contribui prin aporturi la formarea patrimoniului societar, precum și participarea la beneficii și la pierderi.

Condițiile de fond ale contractului de societate

Capacitatea părților de a contracta este premisa încheierii valabile a oricărei convenții. Ea constă în aptitudinea generală a persoanei de a avea drepturi și obligații, precum și de a-și exercita drepturile și îndeplini obligațiile prin participarea la circuitul juridic.

În privința capacității cerute pentru a încheia contractul de societate, Legea nr. 1134 privind societățile pe acțiuni prevede că: fondatorii ai societății pe acțiuni pot fi persoane fizice capabile și persoane juridice…. În lipsa unor alte dispoziții prin care să se prevadă condiții speciale pentru capacitatea de a încheia contractul de societate considerăm că persoanele fizice trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte juridice, în condițiile dreptului comun. Cu alte cuvinte, pentru a încheia valabil contractul de societate, persoana fizică trebuie să dispună de capacitate deplină de exercițiu și să aibă capacitatea de a face acte de dispoziție. Persoanele fizice cu capacitate de exercițiu restrânsă (minorii între 15 și 18 ani și persoanele a căror capacitate de exercițiu a fost limitată de instanțele judecătorești) vor putea, încheia un contract de societate în vederea constituirii unei societăți pe acțiuni, cu condiția încuviințării prealabile din partea ocrotitorului legal.

Consimțământul – Constituirea societății pe acțiuni în condițiile legii este dominată de principiul libertății de asociere a persoanelor fizice și juridice. Limitele aduse libertății de asociere prin dispozițiile legii sunt de strictă interpretare.

Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voință a părților în sensul încheierii contractului.

Pentru a produce efecte juridice voința părților contractante (persoana care perfectează declarația de constituire a societății) trebuie să emane de la persoane cu discernământ, să fie exteriorizată, să fie exprimată cu intenția de a produce efecte juridice și să nu fie alterată de vicii.

Intenția de a încheia contractul, trebuie să aibă la bază sa consimțământul părților și care trebuie să fie de natură specifică, și anume, voința fiecărei dintre părțile contractante, trebuie să fie animată de intenția de a desfășura în comun o activitate comercială – affectio societatis. În absența acestui element psihologic nu există un contract de societate.

Viciile de consimțământ – Pentru a fi valabil, consimțămîntul dat la încheierea contractului de societate trebuie să nu fie alterat de eroare, viclenie (dol), violență. În caz contrar, la cererea celui păgubit contractul de societate poate fi declarat nul.

În materie de societăți eroarea poate îmbrăca una din următoarele forme:

eroarea asupra naturii juridice a contractului;

eroarea asupra formei de societate;

eroarea cu privire la aprecierea calității unui aport;

eroarea asupra persoanei.

Dolul reprezintă un alt viciu de consimțământ și presupune întrebuințarea de către unul dintre asociați a unor mijloace viclene în scopul de a induce în eroare pe cealaltă parte contractantă și a o determina astfel să încheie contractul.

Violența exprimă constrângerea psihică asupre voinței unei persoane de a participa la încheierea unui contract de societate.

În privința obiectului contractului de societate, în doctrină sau conturat două accepțiuni ale acestei noțiuni: cea din dreptul cumul și cea de obiect al societății.

În sensul limbajului curent al societăților comerciale, noțiunea de obiect al contractului de societate are accepțiunea de activitate a societății, concretizată în ansamblul de operațiuni pe care aceasta urmează să le îndeplinească în vederea realizării de beneficii de către fondatorii în cauză.

Condițiile de valabilitate ale obiectului contractului de societate

Ca element al actului constitutiv, obiectul trebuie să îndeplinească anumite condiții cumulative, lipsa acestora efectuând valabilitatea actului juridic.

Obiectul trebuie să fie determinat. Obiectul social este determinat cînd contractul de societate menționează faptele de comerț ce urmează a fi realizate practic.

Obiectul trebuie să fie posibil. Pentru ca societatea să existe, trebuie să aibă un proiect posibil de realizat.

Obiectul activității trebuie să fie moral. Revine Camerei Înregistrării de Stat să aprecieze in concreto dacă o anume activitate îndeplinește sau nu condiția de moralitate.

Cauza a fost definită ca fiind scopul concret în vederea căruia se încheie actul juridic.

Condițiile de valabilitate ale cauzei sunt:

Cauza trebuie să existe;

Cauza trebuie să fie ilicită.

Elementele specifice ale contractului de societate care stă la baza societății pe acțiuni:

Intenția de a desfășura în comun o activitate comercială (antreprenorială) sau (affection societatis).

În privința definirii acestui element, în doctrină nu există un punct de vedere unitar.

În concepția clasică se consideră că affection societatis rezidă în colaborarea voluntară și activă, interesată și egalitară a asociaților. Concepția a fost criticată pe motiv că în societate nu există o colaborare nici activă și nici egală între asociați.

Într-o altă concepție mai modernă, affection societatis este definită ca o voință de unitate sau o convergență de interese, și această concepție a fost criticată sub cuvânt că, luând în considerare caracterul multilateral al contractului, interesele asociaților nu sunt întotdeauna convergente.

În sfârșit, într-o altă concepție, în prezent dominantă, se consideră că affection societatis nu este o noțiune unică ci multiformă. În toate cazurile, ea exprimă intenția care îi determină pe asociați de a colabora în desfășurarea activității comerciale care face obiectul societății.

Aportul asociaților (fondatorilor) la constituirea patrimoniului societar.

Noțiunea aportului are un sens juridic și unul etimologic.

Sub aspect juridic, prin aport se înțelege obligația pe care și-o asumă fiecare fondator de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială. În limita aportului, fondatorul devine debitor a societății cu toate consecințele care decurg din acestă calitate.

Sub aspect etimologic, noțiunea de aport desemnează chiar bunul adus în societate de către fondator.

Participarea asociaților (fondatorilor) la beneficii și perderi.

Scopul oricărei societăți comerciale, deci și a societății pe acțiuni este acela de a realiza beneficii (profit) din activitatea comercială desfășurată și de a le împărți între asociați (acționari).

Conținutul contractului de societate

Clauzele contractului de societate materializează voința fondatorilor privind constituirea societății:

Clauze de identificare:

Clauze privind identificarea fondatorilor. Individualizarea este necesară mai întâi cu privire la părțile care încheie actele constitutive ale societății.

Clauze privind individualizarea viitoarei societăți. Prin ea se stabilește denumirea, forma juridică (tipul) și sediul societății, iar dacă este cazul și emblema societății:

Denumirea sau firma societății. Contractul de societate trebuie să cuprindă denumirea completă și prescurtată a firmei sub care societatea va fi înmatriculată în Registrul de Stat al Comerțului;

Forma juridică a societății. Trebuie menționat într-un mod neechivoc că societatea care se constituie va fi o societate pe acțiuni;

Sediul societății. Ca atribut de identificare, sediul societății, denumit și sediul social, este locul care situează în spațiu societatea comercială, ca subiect de drept. Conform art.6 alin.l din Legea privind societățile pe acțiuni, "sediu al societății este considerat sediul organului său executiv, indicat în statutul societății". Pentru aceasta se va indica localitatea, strada și spațiul unde va funcționa organul executiv al societății.

Clauze privind caracteristicile societății. Sunt avute în vedere clauzele privind obiectul și durata societății, precum și capitalul social.

Obiectul societății. Legea cere să fie arătate toate genurile de activitate care urmează a fi practicate de întreprindere. Deci, obiectul societății nu trebuie formulat generic, ci trebuie stabilit concret, prin arătarea activităților ce urmează a fi desfășurate de către societate;

Durata societății.Potrivit art.3 alin.2 din Legea privind societățile pe acțiuni, „durata societății este nelimitată, dacă statul nu prevede altfel”;

Capitalul social prezumtiv. În contractul de societate trebuie să se precizeze anumite elemente legate de capitalul social.

Clauze privind drepturile și obligațiile fondatorilor societății. Fondatorii trebuie să stabilească în contractul de societate drepturile ce le revin și obligațiile pe care și le asumă în procesul de constituire a societății.

Autentificarea contractului de societate. Contractul de societate trebuie încheiat înaintea convocării adunării constitutive. Această concluzie se desprinde din analiza dispozițiilor art.33 alin.l din Legea nr.ll34-XIII/1997, conform cărora "contractul de societate stabilește condițiile activității comune a fondatorilor în vederea înființării societății".

Contractul de societate va fi semnat de toți fondatorii și autentificat în modul stabilit de legislație (art.33 alin.4 din lege). Autentificarea contractului de societate este de competența notarilor (art.37 din Legea nr.1153/1997 cu privire la notariat).

Contractul de societate trebuie să fie semnat de toți fondatorii (art.33 alin.4 din Legea cu privire la societățile pe acțiuni) care vor fi și unicii subscriitori ai acțiunilor societății (art.34 alin.2 din aceeași lege). În principiu, contractul de societate va fi semnat de fondatori în prezența notarului. Dacă acesta este semnat în lipsa notarului, semnatarii (semnatarul) trebuie să confirme personal că documentul a fost semnat de el. Dacă unul dintre fondatori, din cauza unui defect fizic, unei boli sau din alte cauze, nu poate semna personal, va putea împuternici o altă persoană să semneze documentul în prezența sa și în prezența notarului. În acest caz se va indica din ce cauză persoana nu poate semna personal documentul.

Statutul societății pe acțiuni

Noțiune. Dacă contractul de societate este un acord de voință pentru a da naștere unei persoane juridice, statul are ca unică rațiune stabilirea cartei ("constituției") societății. Statutul unei societăți definește, pe de o parte, toate elementele de individualizare a societății (formă, durată, denumire, obiect, capital, sediul social), iar pe de altă parte organismele care exercită drepturile de care dispune societatea comercială, respectiv condițiile în care asociații (acționarii) și organele de gestiune iau deciziile în contul societății comerciale ca entitate abstractă. Astfel, se poate spune că statutul este o prelungire a contractului de societate. Regulile cuprinse în statut au sens și rațiune numai în măsura existenței societății.

Statutul societății comerciale are o natură juridică contractuală, deoarece este întocmit, de regulă, odată cu contractul de societate, de către viitorii asociați, în urma consultărilor ce au loc între ei (și numai după ce voințele lor sau pus de acord cu privire la toate clauzele care urmează a fi cuprinse în acest act). Având caracter contractual, statutul societății comerciale trebuie să îndeplinească – pentru a fi considerat valabil – toate condițiile de fond și de formă cerute de lege și pentru contractul de societate.

Conținutul statutului. Între contractul de societate și statut nu trebuie să existe neconcordanțe, de exemplu în ceea ce privește totalul capitalului social, ci să se constate o identitate deplină.

Unele clauze ale actului constitutiv primar (contract de societate sau decizia de constituire) vor fi repetate și în statut. Ex.: Individualizarea societății (denumire, formă juridică, sediul) și caracteristicile societății (obiectul de activitate, capitalul social, la care se adaugă clauza facultativă referitoare la durata societății).

În afară de acestea, statutul va trebui să cuprindă în obligatoriu:

Clauzele privind drepturile și obligațiile acționarilor;

Clauze privind hârtiile de valoare emise de societate;

Clauze privind modul de distribuire a profitului;

Clauze privind conducerea și gestiunea societății. Aici includem:

– clauze privind structura organizatorică a societății, competența fiecărui organ și modul de alegere a lui;

– clauze privind modul de luare a hotărârilor de către organele de conducere ale societății, inclusiv lista chestiunilor asupra cărora hotărîrea se ia cu majoritatea calificată de voturi sau în unanimitate;

– clauze privind modul și termenele de pregătire și ținere a adunărilor acționarilor;

– alte clauze necesare bunei funcționări a societății pe acțiuni;

Clauze privind sediile secundare ale societății (filiare și reprezentanțe). Dacă

fondatorii doresc ca societatea să aibă sedii secundare, acest lucru trebuie să fie expres menționat în statut;

Clauze privind reorganizarea, dezvoltarea și lichidarea societății pe

acțiuni.

Fondatorii trebuie să stabilească temeiurile și condițiile de schimbare a tipului societății, de reorganizare sau lichidare a ei;

Clauze facultative.

Conținutul statutului poate fi întregit și cu clauze pe care dispozițiile Legii nr.1134/1990 privind societățile pe acțiuni le consideră opționale, în cazul în care fondatorii le vor considera necesare. Astfel, conform art.35 alin.2 din lege, "statutul societății poate cuprinde și alte date ce nu sunt în contradicție cu legislația".

Statutul, aprobat în conformitate cu legea, devine actul de bază al societății pe acțiuni. Prevederile statutului societății sunt obligatorii pentru persoanele cu funcții de răspundere și acționarii societății (art.35 alin.3 din Legea privind societățile pe acțiuni). Modificarea și completarea acestuia se poate face numai cu respectarea condițiilor legale și a prevederilor statutare, iar modificările și completările făcute în statut sau statutul societății în redacție nouă intră în vigoare numai după înregistrarea lor în Registrul de stat al comerțului (art.35 alin.5 din lege). Modificarea și completarea statutului se aprobă de către adunarea generală a acționarilor, iar în termen de 15 zile de la data adoptării hotărîrii, societatea este obligată să comunice Camerei Înregistrării de Stat informațiile privind modificările efectuate în statut, în vederea trecerii modificărilor respective în Registrul de Stat al Comerțului (pct.13 din Regulamentul Înregistrării de Stat a întreprinderilor în Republica Moldova).

Înregistrarea societăților pe acțiuni

În termen de 15 zile de la data depunerii documentelor indicate în Anexa №2, înregistratorul este obligat, printr-o decizie, să hotărască înregistrarea societății sau respingerea cererii de înregistrare. Decizia respectivă se aduce la cunoștința fondatorilor în termen de trei zile.

Cererea pentru înregistrarea de stat poate fi respinsă numai în cazurile prevăzute de lege, și anume:

– când nu este respectat modul de creare a întreprinderii;

– când documentele de constituire a întreprinderii nu sunt întocmite în corespundere;

– când denumirea (firma) întreprinderii, ce solicită înregistrarea, coincide cu denumirea altei întreprinderi înregistrată anterior;

– când genul de activitate practicat este interzis sau este monopolul statului;

– dacă lipsește unul din documentele ce trebuie anexate cererii de înregistrare.

Respingerea cererii de înregistrare din alte motive (de exemplu, pentru că este nerațională) se consideră nelegitimă, iar fondatorii sunt în drept să apeleze la instanțele judecătorești pentru a obliga Camera înregistrării de Stat să efectueze înregistrarea. În acest caz, dar și în cazul în care înregistrarea nu a fost efectuată în termenul stabilit de lege (15 zile), fondatorii vor putea obține, prin hotărîre judecătorească, în modul stabilit de legislație, recuperarea pierderilor suportate din cauza refuzului nelegitim sau întîrzierii înregistrării (art.30 pct.2 din Legea nr.845 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi).

II.6.EFECTELE ÎNCĂLCARII CERINȚELOR LEGALE DE CONSTITUIRE A SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

După ce au fost parcurse regulile care reglementează modul de cosntituire a unei societății comerciale pe acțiuni urmează a se vedea care sut consecințele în caz de nerespectare a acestor reguli.

Sancțiunea evidentă este refuzul înmatriculării societății.Observând neregulile, fie din ficiu, fie la cererea unor terți interesați care fac cerere de intervenție, judecătorul delegat poate respinge cererea de înmatriculare a societății.Totuși, dacă neregulile sunt posibil a fi înlăturate, judecătorul delegat poate oferi persoanelor care au făcut cererea de înmatriculare posibilitatea de a îndrepta eventualele nereguli.(art.46 din Legea societății pe acțiuni).

O neregularitate destul de des întâlnită în practică este cea a întârzierii depunerii actelor constitutive la oficiile registrului comerțului în vederea înmatriculării.

Termenul în care se depun actele constitutive în vederea înmatriculării este de 15 zile de la data întocmirii acestor acte, potrivit art.17, lit.b din Legea privind registrul comerțului. Întârzierea peste acest termen nu atrage vreo consecință asupra admiterii cererii de înmatriculare, ci doar posibilitatea aplicării unei amenzi (at.44 din Legea nr.26/1990).În caz de nerespectare a terenului de depunere de către fondatorii societății sau reprezentanții desemnați, orice asociat poate face demersurile privind înmatricularea după notificarea acestora prin scrisoare recomandată și în cazul în care în termen de 8 zile aceștia nu au trecut la înmatricularea societății.

În cazul în care această întârziere se prelungește peste trei luni de la „autentificarea actului constitutiv” asociații sunt eliberați de obligația de aport (art.47 alin. 1 din Legea societății pe acțiuni). Această prevedere legală lasă loc unor probleme de interpretare.Se poate observa că termenul de 3 luni de la data autentificării actului constitutive, în timp ce, pentru societățile pe acțiuni, autentificarea actului constitutiv nu este obligatoriu decât în cazuri limitative prevăzute de lege.Totuși, textul legal trebuie interpretat în sens extins, că acest termen de 3 luni curge de la data încheierii în mod legal a actelor constitutive chiar și pentru cele care se încheie sub semnătură privată. În fapt textul reprezintă o inconsecvență a legiuitorului din cauza multiplelor modificări ale Legea societății pe acțiuni.Într-o formă mai veche a legii actelor constitutive ale societăților comerciale trebuia să fie încheiate în formă autentică în toate cazurile.În timp s-au produs modificări ale legii prin care a fost permisă încheierea actelor constitutive și sub forma înscrisurilor sub semnătură privată. Legiuitorul a omis să modifice și art.47 pentru a cuprinde și situația în care actele constitutive nu sunt încheiate în formă autentică.

Efectul trecerii acestui termen este acela că eliberează pe asociați de vărsa

aporturile.Aceasta înseamnă nu numai că după trecerea celor trei luni nu mai sunt obligați să verse aportul, ci și că pot să solicite și restituirea aporturilor pe care eventual le-au vărsat până la acea dată.Neîndeplinirea formalităților de înmatriculare în termenul de 3 luni reprezintă o adevărată condiție rezolutorie a obligației de a vărsa aportul.

Prin actul constitutiv asociații pot deroga de la aceste prevederi.

Asociatul care a cerut înmatricularea societății nu mai poate invoca efectul acestei prevederi.

În cazul oricăror neregularități, persoanele interesate pot cere instanței (Tribunalul de la sediul societății fiind instanța competentă) să oblige organele de conducerea societății să procedeze la îndreptarea neregularităților sub sancțiunea daunelor cominatorii. Interesantă este problema calității procesuale passive în cazul unei astfel de acțiuni, sau cu alte cuvinte, problema persoanelor care pot sta ca pârâte într-o astfel de acțiune.Curtea de Apel București (dec.nr. 1580/2002) a analizat o astfel de cerere în recurs fără să analizeze dacă chemații în juecată (două societății comerciale) aveau sau nu calitatea de a sta în proces în calitate de pârâți.

Textul de lege prezintă ca posibili părâți organele de conducere a societății comerciale și nu societatea comercială în sine.O practică judiciară mai bine conturată poate va lămuri această problemă.

Acțiunea în regularizare se prescrie în termen de un an de la data înmatriculării societății comerciale (art.48 Legea societății pe acțiuni).

În toate cazurile, fondatorii, reprezentanții societății, precum și primii membri ai organelor de conducere, de administrare și de control a societății răspund nelimitat și solidar pentru prejudicial cauzat prin neregularitățile de constituire a societății comerciale (art.49 Legea societății pe acțiuni).

II.7. NULITATEA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Motivele de nulitate sunt expres și limitative prevăzute de Legea societății pe acțiuni în art.56:

a. Lipșeste actul constitutiv sau nu a fost încheiat în forma autentică, atunci când această formalitate a fost cerută de lege;

b. Toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societății;

c. Obiectul de activitate a societății este ilicit sau contrar ordinii publice;

d. Lipsește încheierea judecătoruui delegate de înmatriculare a societății sau

rezoluția directorului oficiului comerțului;

e. Lipsește autorizația legală administrativă de constituire a societății;

f. Actul constitutiv nu prevede denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților sau capitalul social subscris;

g. S-au încălcat dispozițiile legale privind capitalul social minim, subscris și

vărsat;

h. Nu s-a respectat numărul minim de asociați, prevăzut de lege.

Trebuie remarcat de la început că spre deosebire de alte situații de nulitate aceste motive sunt limitative prevăzute de lege.Această situație este explicată prin

faptul că prevalează interesul ca firma să existe, să funcționeze, și nu acela al desființării societății comerciale.

Astfel că legea selecționează doar câteva cazuri de iregularități extreme de

grave ca motiv de declarare a nulității societății comerciale.

Majoritatea dintre ele pot fi descries ca situații de inexistență a societății comerciale.Lipsa oricărui act constitutive sau lipsa formlității actului authentic atunci când formalitatea este cerută de lege (cazul aportului constând în terenuri) înseamnă

că nu există acordul asociaților privind constiuirea societății.

La fel, atunci când fondatorii societății sunt toți incapabili la data constituirii societății. Este evident că sancțiunea operează doar dacă absolute toți fondatorii au fost incapabili (nu doar unii din ei, situație în care societatea nu poate fi declarată nulă). Prin a fi incapabili înseamnă ca aceștia să fi fost minori sub 14 ani sau persoane

interzise (persoane lipsite de discernământ declarate astfel prin hotărâre judecătorească).Împotriva opiniilor unor autori în acest motiv de nulitate nu este cuprinsă și situația incompatibilităților cu calitatea de fondator, anume situația în

care fondatorii au suferit condamnări penale pentru o serie de infracțiuni care îi fac incompatibili cu calitatea de fondator.

Motivele de nulitate sunt de strict interpretare, și dacă legea se referă la incapabili, nu este permis să extindem și la situația în care fondatorii ar fi fost în stare de incompatibilitate datorită infracțiunilor ce le-ar fi comis.

CAPITOLUL III- ADUNĂRILE GENERALE ALE ACȚIONARILOR

III.1.CONSIDERAȚII GENERALE

Adunarea generală a acționarilor este organul suprem de conducere al societății. Ea este aceea care numește celelalte organe, stabilește limitele în care ele urmează să-și desfășoare activitatea și exercită controlul asupra acestora. Ea va putea să-și exercite acțiunea în răspunderea împotriva celorlalte organe de conducere, derivând

din raporturile de mandat. În sfârșit, tot ea este chemată să modifice statutul, punându-l de acord cu necesitățile noi, născute din desfășurarea activității sociale.

III.2.ATRIBUȚIILE ADUNĂRILE GENERALE ALE ACȚIONARILOR

Adunările generale sunt de două feluri, oridnare și extraordinare, deosebirile între aceste două categorii fiind cu privire la atribuții și la modalitatea de luare a deciziilor în cadrul adunărilor respective.

Atribuțiile adunării generale. Potrivit legii, adunarea generală a acționarilor este organul suprem de conducere al societății și se ține cel puțin o dată pe an

(art.50 alin.l din Legea privind societățile pe acțiuni).

Potrivit art.50 alin.3 din Legea privind societățile pe acțiuni, adunarea generală a acționarilor are, în mod obligatoriu, următoarele atribuții exclusive:

hotărăște cu privire la modificarea capitalului social, cu excepția cazurilor de mărire a capitalului social cu maximum 50%, prin mărirea valorii nominale fixate a acțiunilor plasate și prin emitere suplimentară de acțiuni, cînd hotărîrea de modificare a capitalului social se ia de consiliul societății;

aprobă statutul societății în redacție nouă sau modificările și completările aduse în statut, inclusiv cele ce țin de schimbarea claselor și numărului de acțiuni autorizate spre plasare, de convertirea, denominalizarea, consolidarea sau împărțirea acțiunilor societății, cu excepția modificărilor și completărilor determinate de mărirea capitalului social prin mărirea valorii nominale fixate a acțiunilor plasate și prin emitere suplimentară de acțiuni, în cazurile în care hotărîrea de modificare a capitalului social a fost luată de consiliul societății;

aprobă clasele și numărul de obligațiuni autorizate spre plasare;

aprobă regulamentul consiliului societății și comisiei de cenzori;

alege și revocă membrii consiliului societății și comisiei de cenzori, stabilește cuantumul retribuției muncii lor, remunerațiilor anuale și compensațiilor;

hotărăște cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor consiliului societății și comisiei de cenzori;

confirmă organizația de audit și stabilește cuantumul retribuției serviciilor ei;

hotărăște cu privire la modificarea drepturilor acționarilor;

hotărăște cu privire la încheierea tranzacțiilor de proporții care au o valoare mai mare de 50% din totalul activelor societății sau cu privire la încheierea tranzacțiilor de proporții care au o valoare între 25% și 50% din totalul activelor, în cazul în care nu s-a realizat cerința unanimității la dezbaterea aprobării tranzacției în consiliul societății;

hotărăște cu privire la încheierea de către societate a tranzacțiilor cu conflict de interese în cazul în care mai mult de jumătate din membrii consiliului societății sunt persoane interesate în efectuarea tranzacției date;

examinează și aprobă dările de seamă anuale ale societății, prezentate de consiliul societății și de comisia de cenzori;

aprobă normativele de repartizare a profitului societății;

hotărăște cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale, sau la acoperirea pierderilor societății;

hotărăște cu privire la prelungirea duratei societății, modificarea obiectului de activitate al societății, modificarea formei de societate, modificarea tipului de societate, reorganizarea (fuziunea, divizarea, transformarea) sau lichidarea ei;

aprobă bilanțul de divizare, bilanțul consolidat sau bilanțul de lichidare al societății.

Chestiunile enumerate mai sus sunt de competența exclusivă a adunării generale a acționarilor și, prin urmare pot fi transmise spre examinare altor organe de conducere ale societății (art.50 alin.5 teza I din Legea privind societățile pe acțiuni).

În afară de chestiunile ce țin de competența exclusivă a adunării generale a acționarilor, adunarea va putea hotărî și în alte probleme.

De exemplu, în cadrul desfășurării adunării generale, aceasta hotărăște și asupra:

– modificării ordinii de zi a adunării generale;

– componenței numerice și nominale a comisiei de numărare a voturilor, dacă la adunarea generală participă peste 50 de persoane.

De asemenea, potrivit art.50 alin.4 din Legea privind societățile pe acțiuni, adunarea generală a acționarilor are competența, dacă statutul societății nu prevede altfel, de a aproba:

– direcțiile prioritare ale activității societății;

– modul de înștiințare a acționarilor despre ținerea adunării generale, precum și modul de prezentare acționarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunării generale pentru a se lua cunoștință de ele;

– regulamentul organului executiv al societății și deciziile privind numirea și revocarea conducătorului acestuia, privind stabilirea cuantumului retribuției muncii lui, remunerației și compensațiilor, privind tragerea lui la răspundere sau eliberarea de răspundere;

– dările de seamă trimestriale ale organului executiv al societății;

– hotărârile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor și reprezentanțelor, privind numirea și revocarea conducătorilor lor.

Chestiunile enumerate, nefiind de competența exclusivă a adunării generale, vor putea fi transmise spre examinare numai consiliului societății în temeiul unei hotărâri a adunării generale (art.50 alin.5 teza a II-a din Legea privind societățile pe acțiuni).

În sfârșit, în societățile pe acțiuni cu un număr de acționari mai mic de 50, adunarea generală a acționarilor va exercita, în cazul în care consiliului societății nu a fost constituit, și atribuțiile consiliului.

Felurile adunării generale. Ca organ de deliberare, adunarea generală este chemată să decidă, atît asupra unor probleme obișnuite pentru viața societății, cît și asupra unor probleme deosebite, care vizează chestiuni urgente ce nu suportă amînare.

Legea reglementează două feluri de adunări generale – adunarea generală ordinară și adunarea generală extraordinară.

Adunarea generală ordinară se întrunește de cel puțin o dată pe an la termenul prevăzut de lege, de statutul societății sau de adunarea generală.

Potrivit legii, adunarea generală ordinară anuală se ține nu mai devreme de o lună și nu mai târziu de 2 luni de la data primirii de către organul financiar județean (municipal) a dării de seamă anuale a societății (art.51 alin.4 din Legea privind societățile pe acțiuni).

Termenul de ținere a adunării generale extraordinare a acționarilor se stabilește prin decizia consiliului societății, dar nu poate depăși 30 de zile de la data primirii de către societate a cererii de a ține o astfel de adunare (art.51 alin.5 din lege).

Adunarea generală a acționarilor se ține cu prezența acționarilor, prin corespondență sau sub formă mixtă. Adunarea generală anuală nu poate fi ținută prin corespondență (art.51 alin.2 din lege).

III.3. CONVOCAREA ADUNĂRILE GENERALE

Adunarea generală – atât cea ordinară, cât și cea extraordinară – va fi convocată ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile actului constitutiv.Adunarea generală ordinară trebuie însă să se întrunească cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar.

Persoana cu drept de convocare. Dreptul și, în egală măsură, obligația de convoca adunarea generalărevine consiliului de administrație, respectiv directoratului, ori de câte ori este necesar sau este obligatoriu conform legii.

În cazul societății pe acțiuni, conform art.119 din Legea nr.31/1990, administratorii sut obligați să convoace adunarea generală la cerere acționarilor reprezentând cel putin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel și dacă cererea cuprinde dispoziții care intră în competența adunării generale.

Dacă administratorii nu dau curs acestei cereri, acționarii vor putea cere instanței de la sediul societății să ordone convocarea și să desemneze dintre acționari persoana care o va prezida.

Forma și conținutul convocării.Convocarea trebuie făcută în scris, arătându-

se locul, ora, data, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul de dezbaterilor adunării.Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

La societățile pe acțiuni, convocarea se va publica înMonitorul Oficial,

Partea a IV-a și într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se

află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate, în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate, iar sedința adunării nu va

putea avea loc mai devreme de 30 de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial al României,Conform art.117 alin 4 din Legea 31/1990, dacă toate acțiunile societății sunt normative, convocarea poate fi făcută prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului.Aceste

dispoziții legale urmează a se aplica, prin analogie, și societății în comandită pe acțiuni.

Ordinea de zi poate fi completată de către acționarii deținând cel puțin 5% din capitalul social al societății, cu cel mult 15 zile înainte de ședință, astfel încât o ordine de zi revizuită să fie publicată cu cel puțin 10 zile înainte de data convocării.

Societatea va pune la dispoziția acționarilor și situațiile financiare anuae și anexele la sediul societății și va elibera copii de pe acestea.

Convocarea și anexele la aceasta trebuie sa fie publicate și pe pagina proprie de internet a socității, dacă este cazul.

Prima convocare pentru ședința adunării generale poate conține și data și ora fixate pentru ce-a de a doua convocare, dacă cea dintâi nu s-ar putea ține.

III.4.NATURĂ JURIDICĂ A HOTĂRÂRILOR

Odată adoptată hotărârea adunării generale aceasta este obligatorie pentru

toți acționarii inclusiv pentru cei care nu au participat la adunare sau au votat împotrivă (art.123 Legea 31/1991).

Natura juridică a hotărârii adunării generale a acționailor este controversată,

deși lămurirea acestui lucru ar fi de maximă importanță în ceea ce privește soluționarea unor conflicte între acționari.Fără a pretinde că soluția proprie este fără critică, sugerez că importanța este natura contractuală a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, atunci când se iau hotărâri cu privire la modificarea actelor constitutive.Actele constitutive sunt în fundamentul lor niște contracte, iar modificarea unui contract se face printr-un alt contract.Faptul că mecanismele de formare a voinței sunt în cazul societății comerciale sofisticate, și diferite de regulile generale din materia contractelor nu schimbă fundamentul contractual.De asemenea teoriile despre interesul social, voința socială etc. sunt lipsite de valoare practică.În fapt în adunarea generală acționarii pot prezenta interese și voințe fundamental opuse și doar în cazuri fericite există concordanțe între interese și voințe.Interesul și voința unui acționar sau a unui grup de acționari se impune potrivit regulii majorității ca voință a societății comerciale înseși.Pentru a se asigura acest caracter obligatoriu este nevoie de îndeplinirea formalităților de înregistrare a hotărârii în registrul comerțului și publicarea ei în Monitorul Oficial.Pentru societățile care dețin o pagină de internet este și obligația de a face cunoscute hotărârile prin intermediul acesteia.

În mod practic, persoana împuternicită de adunarea generală va merge la

Oficiul Registrului Comerțului pentru înregistrarea hotărârii.De foarte multe ori

aceasta se face printr-o cerere de înregistrare de mențiuni în registrul comerțului, cerere care este identică, ca formular, cu cererea de înregistrare a societății comerciale.Mențiunile toate schimbările din societate importante, modificăriprivind reprezentanții, capital, sediu, alte modificări ale actelor constitutive.Totuși există o serie de hotărâri care nu se încadrează în niciuna dintre aceste situații. În acest caz se va folosi cererea de depunere și/sau menționare acte.

Odată cu înregistrarea în registrul comerțului se solicită și publicarea în Monitorul Oficial. Efectul înregistrării și al publicării este acela al asigurării opozabilității față de terți.Aceasta înseamnă că hotărârea este imediat obligatorie, fără nicio formalitate, față de acționarii societății, administratori/directori precum și angajații acesteia.

Aceștia nu sunt terți în raport cu societatea și nu pot invoca nepublicarea ei

pentru a se sustrage de la îndeplinirea celor dispuse prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

Un administrator demis printr-o hotărâre a adunării generale este imediat demis din momentul adoptării hotărârii, pentru a lua ca exemplu una dintre situațiile cele mai delicate în practică. Și nu trebuie să aștepte publicarea hotărârii în moitorul oficial.

Uneori legea prevede un termen care suspendă obligativitatea hotărârii.

Astfel în cazul reducerii capitalului social, dizolvării societății, fuziunea sau divizarea societății sunt prevăzute termene care amână din considerente de protecție în primul rând a creditorilor societății executarea hotărârilor adunării generale ale acționarilor în aceste probleme. În legătură cu aceste situații și nerespectarea acestor

termene sunt prevăzute chiar sancțiuni penale în Legea 31/1991.

Art.274 din Legea 31/1990 dispune: Se pedepsește cu inchisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al socieții, care:

1. îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societății, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;

2 .îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca asociații să fi fost executați pentru efectuarea vărsămintului datorat ori fără hotărâre a adunării generale care îi scutește de plata vărsămintelor ulterioare.”

Desigur, adunarea generală a acționarilor având puterea să ia o anumită hotărâre are și puterea să o revoce.

III.5.OBLIGATIVITATEA HOTĂRÂRILOR

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toți acționarii, dacă au fost luate cu respectarea legii și a actului constitutiv.Deci, ele sunt obligatorii, chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunare ori au votat împotrivă(art.132 din Legea nr.31/1990).

III.6.PUBLICITATEA HOTĂRÂRILOR

Hotărârile adunării generale devin opozabile terților numai prin publicarea lor in condițiile legii.

Hotărârile luate la adunarea generală se depun, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi menționate în registru, și publicate în Monitorul Oficial (art.131, alin. 4 din Legea 31/1990).

III.7. ANULAREA HOTĂRÂRILOR

Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii sau a actului constitutiv pot fi anulate pe cale judecătorească.

Competența de soluționare a cererii aparține instanței în a cărei rază teritorială își are sediul societatea.

Cererea de anulare a hotărârii poate fi făcută de oricare acționar care nu a luat parte la adunarea generală sau a votat contra și a solicitat să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței ( art.132, alin.2 din Legea 31/1990).

Anularea hotărârii se poate cere în termen de 15 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Când se invocă motive de nulitate absolută, cererea de anulare poate fi făcută de orice persoană interesată, iar dreptul la acțiune este imprescriptibil.

Odată cu cererea de anulare se poate solicita instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate.Ordonanța de suspendare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de anulare a hotărârii adunării generale se soluționează în camera de consiliu a instanței.

Hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare trebuie să fie menționată în regsitrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.De la data publicării ei, hotărârea de anulare devine opozabilă tuturor acționarilor(art.132, alin 10 din Legea 31/1990).

III.8.ADOPTAREA HOTĂRÂRILOR

Pentru adoptarea hotărârilor adunării ordinare este necesară prezența asociaților care să reprzinte cel puțin ½ din capitalul social, hotărârile fiind luate cu majoritatea absolută când în contractul de societate, statut sau lege nu se pevede o majoritare mai

mare.

Dacă o adunare nu poate lucra din cauza numărului insuficient, adunarea se

va întruni după o nouă convocare, putând delibera asupra problemelor puse la ordinea de zi a primei adunări, ori care ar fi partea de capital reprezentată de acționari prezenți cu majoritate(Economia de piață, 1990, vol.I și II, pag.90).

Pentru ținerea valabilă a adunării generale, când prin contractul de societate sau statut nu sunt prevăzute alte condiții, la prima convocare, prezența acționarilor

trebuie să se reprezinte ¾ din capitalul social iar hotărârile trebuie luate cu votul

unui număr de asociați care să reprezinte cel puțin ½ din capitalul social: la convocările următoare, prezența acționarilor trebuie să reprezinte ½ din capitalul social, iar hotărârile trebuie luate cu votul a 1/3 din capitalul social(Legea numărul 31/1990).

Adunarea generală va fi convocată de administratori ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile de statut, termenul de întrunire neputând fi mai mic de 15 zile de la publicare.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-un ziar răspândit din localitatea în care se află sediul societății sau cea mai apropiată localitate și va

cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicativă a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării, iar când la ordinea

textul integral al propunerilor.

Acționarii exercită dreptul de vot în adunarea generală proporțional cu numărul

acțiunilor pe care le posedă, contractul de societate sau statutul putând limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune(Economia de

piață, Vol I, II, 1990, pag.91).

CAPITOLUL IV – ADMINISTRAREA ȘI CONTROLUL SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI

IV.1 MODUL DE ADMINISTRARE A SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Realizarea obiectivului social și a scopului pentru cre a fost constituită societatea devine posibilă numai prin executarea actelor de administrare și de gestiune.

Ca operațiune juridică administrarea societății presupune exercitarea atributelor de posesie, folosință și dispoziție asupra fondului de comerț și a celorlalte elemente ale patrimoniului, cât și săvârșirea de acte de conservare, administrare sau dispoziție în legătură cu aceste bunuri.

Cele mai numeroase acte vor fi operațiunile comerciale.Ele au menirea de a

face productive bunurile societății și a permite obținerea de beneficii în numele și în interesul firmei sau al asociaților.

Trebuie precizat faptul că noțiunea de administrare nu trebuie redusă la

categoria acțiunilor de administrare.

Administrarea societății constă în îneplinirea actelor necesare în vedrea realizării scopului societății, dci inclusiv a unor acte de dispoziții, dacă acestea se referă la bunurile destinate a fi vândute și se circumscriu operțiunilor curente ale

societății.

Deci, administrarea reprezintă o formă de exercitare a atributelor dreptului de proprietate societară în vederea atingerii obiectului și a scopului social.

Structura societăților comerciale pe acțiuni, cea mai completă și mai organizată formă de societate comercială, se prezintă ca aceea a unei societăți organizate în stat: adunarea generală a acționarilor, organ de deliberare și decizie al societății este echivalentul administrației publice, care organizează executarea și execută legile, iar toate aceste organe sunt chemate să răspundă față de acționari, așa cum organele statului sunt responsabile față de alergători, competențele fiecăruia sunt separate și exclusive, fără a fi, însă exclus un control reciproc.

Administratorii asigură conducerea efectivă a societății și poartă răspundere pentru modul în care înfăptuiesc această conducere. Administratorul este purtătorul voinței colective, care se exprimă prin puterile sale de administrare și reprezentare.

Mandatul de a administra societatea este acordat administratorilor de voința socială, exprimată în adunarea generală sau în actul de asociere.Fiind numit de ansamblul social, administratorul se află într-un raport de subordonare și, periodic,

acesta trebuie să dea socoteală în fața adunării acționarilor.

Potrivit legii, există o dublă alternativă privind numirea administratorilor și

anume: prin contractul de societate sau ulterior constituirii societății și înmatriculării ei.

Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori.

Când societatea este administrată de mai mulțti administratori aceștia pot lucra

Individual sau colectiv.

În condițiile în care societatea ete administrată de mai mulți manageri, aceștia constituie un consiliu de adinistrație, unul dintre ei fiind, în mod obligatoriu, director sau director general, în această calitate cumulând și funcțiile de președinte al consiliului de administrație și al comitetului de direcție.

În cazul societăților pe acțiuni, consliul de administrație, consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membrii aleși dintre administratori, președintele consiliului de administrație conducând și comitetul de direcție.

Numirea și înlocuirea administratorilor se face exclusiv de către adunarea generală, pe o durată de cel mult 4 ani în situația în care timpul mandatului nu a fost stabilit prin contractul de societate sau în statut nu se prevede altfel.

Dacă societatea are mai mulți administratori, în situația în care unul sau mai mulți dintre ei se află în imposibilitatea de a-și continua mandatul, ori dacă se retrag, se poate proceda la înclocuirea provizorie.

Vor fi numiți administratori acționari sau alți terți care vor trebui să îndeplinească unele condiții referitoare la studii, experință și practică, moralitate și capacitate.

a. Administratorul trebuie să fie o persoană fizică, având capacitate de exercițiu deplină sau o persoană juridică.Dacă o persoană juridică este numită sau aleasă

administrator, în condițiile art.137 din Legea societăților comerciale, contractul de administrator va stipula, printre altele, că persoana juridică este obligată să-și desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică.

Aceasta va răspunde la fel ca un administrator, persoană fizică, acționând în nume propriu, fără a înlătura sau diminua răspunderea solidară a persoanei juridice, potrivit art.139, alin.2 din Lege;

b. Administratorii pot fi acționari sau neacționari, după cum rezultă din formularea dacă administratorul este acționar…;

c. În privința cetățeniei, dacă în actul constitutive nu se prevede altfel, unicul

administrator sau președintele consiliului de administrație și cel puțin ½ din numărul administratorilor vor fi cetățeni români;

d. Moralitatea administratorilor reprezintă o condiție esențială.Legea interzice accesul la această funcție persoanelor care au fost condamante pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, falz, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincionoasă, dare sau luare de mită, infracțiuni prevăzute de lege, conform art.6 din lege.Dacă aceste persoane au fost alese, sunt decăzute din drepturi, art.138 din lege.

Administratorii trebuie să depună fiecare o garanție pentru admiterea sa, prevăzută în contractul de societate sau statut, iar în lipsa unei asemenea prevederi o garanție stabilită de adunarea generală a acționarilor.Garanția nu poate fi mai mică decât valoarea a 10 acțiuni sau dublul remunerației lunare.În condițiile în care administratorul este acționar, garanția se poate constitui la cererea acestuia, prin depunerea a 10 acțiuni, care pe perioada mandatului sunt inalienabile și se păstrează la societatea.Garanția trebuie depusă înainte de data intrării în funcție a administratorului.Restituirea poate fi făcută numai după ce adunarea generală a aprobat bilanțului ultimului exercițiu în care administratorul a funcționat și a dat decărcare a administrtorului.Cenzorii vor elibera administratorului un certificat din care rezultă depunerea garanției.

Deoarece terții sunt interesați cine sunt cei ce pot obliga valabil societatea,

legea cere îndeplinirea finalităților de publicitatea privind actul numirii lor și epunerea

semnăturii la Registrul Comerțului.

Numele administratorilor va fi publicat în Monitorul Oficial, în încheierea judecătorului delegat sau în textul actului constitutiv dacă se publică și acest act privind garanția, puterile și drepturile speciale de administrare și aceste nume vor fi

înscrise și în Registrul Comerțului, împreună cu datele reprezentare acordate unora dintre ei.

Semnăturile administratorilor se depun la Registrul Comerțului, odată cu prezentarea certificatului privind depunerea garanției, potrivit art.141 din lege.

Obligațiile de publicitate sunt aceleași pentru administratorii aleși prin hotărârile adunărilor generale.În privința înscrierii în Registrul Comerțului, obligația este valabilă și pentru administratorii provizorii.

În exercitarea îndatoririlor lor, administratorii au un drept de informare nelimitat; ei pot consulta toate documentele privind operațiunile comerciale ale societății.

Fiecare administrator are obligația să participe la toate consiliile de administrație și să avertizeze pe ceilalți administratori când interesele sale sun contrare societății. Deoarece administratorul cunoaște date referitoare la afacerile societății, are obligația să nu profite de acestea pentru a specula în interes propriu au pentru altul.Trebuie să păstreze discreție cu privire la informațiile care îi sunt date cu titlul confidențial.De asemenea, are obligația de a nu face concurență societății.

Administratorulului îi revin următoarele îndatoriri:

Obligația generală de a administra, este dator să îndeplinească toate actele necesare ralizării scopului social, atât pe cale de administrare, cât și pe cale de dispoziție;

Îndeplinirea formalităților de publicitate cerute de lege pentru validitate constituirii societății;

Obligația de a ține la zi registrele menționate în lege;

Obligația de a permite asociaților să cerceteze conținutul registrelor prevăzute de el și să e elibereze certificate referitoare la conținutul registrului acțiunilor și vărsămintelor;

Obligația de a convoca adunarea generală exterioară pentru a decide în problemele importante, și anume: reconstituirea capitalului social, revocarea cenzorilor;

Obligația de a cere tribunalului declararea societății în faliment, atunci când aceasta se află în insolvabilitate comercilă;

Obligația de a convoca adunarea generală ordinară în conformitatea cu prevederile statutului și ale legii;

Obligația de a ase abține de la orice deliberare privitoare la operațiuni în care au interese contradictorii cu acelea ale societății și să informeze despre acest lucru pe asociați;

Obligația de a înceta îndeplinirea funcției de administrator, încunoștințându-i pe ceilalți administratori și cenzori în caz de faliment, incapacitate sau condamnare la o sancțiune care, potrivit legii societăților comerciale, l-ar face incompatibil cu funcția de administrator;

Obligația de a întocmi și de a prezenta adunării generale a acționarilor blilanțul contabil privind gestiunea societății și depunerea lui de la organele prevăzute de lege;

Obligația de a colabora cu lichidatorii la întocmirea bilanțului și a inventarului prin care să se constate situația activului și pasivului patrimonial social;

Administratorii sunt solidari răspunzători față de societate potrivit art.73, alin.1 din lege, pentru:

Realitatea vărsămintelor efectuate de acționari;

Existența reală a dividendelor plătite;

Existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere;

Exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale;

Stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.

Administratorii nu sunt simpli mandatari, ci organe prin care societatea stabilește raporturi juridice cu terții.Atâta timp cât se mențin în limitele prerogativelor care le-au fost acordate, ei nu răspund personal în legătură cu obligațiile social.Pentru activitatea lor administratorii primesc o remunerație stabilită prin actul constitutiv, prin hotărârea adunării constitutive, prin hotărârea adunării generale. Administratorii pot fi revocați fără motiv, fără preaviz și fără îndeminizație de către adunarea generală.În afară de revocare, încetarea raportului juridic de numire a administratorului se mai poate face prin demisie sau rpin deces, sau se poate datora îmbolnăvirii pe termen lung.Este firesc ca încetarea din diferite motive a funcției de administrator să determine, concomitent sau la intervale foarte scurte, numirea altui administrator.

IV.2 DESEMNAREA ORGANELOR DE CONDUCERE

În cazul societății pe acțiuni, pluralitatea administratorilor este organizată de lege în entități colegiale de administrare: consiliul de administrație si, după caz, comitetul de directive.

Consiliul de administrație

Potrivit art. 137 din lege, societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora fiind întotdeauna impar.

Conform art.140 din Legea 31/1990, consiliul de administrație alege dintre membrii săi, un președinte al consiliului.Prin actul constitutiv se poate stipula că președintele consiliului este numit de adunarea general ordinară, care numește cosniliul.

Președintele este numit pentru o durată care nu poate depăși durata mandatului său de administrator.

Președintele poate fi revocat oricând de către cosniliul de administrație.Dacă președintele a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta.

Acesta coordonează activitatea cosniliului și raportează cu privire la aceasta adunării generale a acționarilor.El veghează la buna funcționare a organelor societății.

În cazul în care președintele se află în imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile, pe durata stării respective de imposibilitatea consiliului de administrație poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcției de președinte.

Comitetul de directive

Potrivit art. 98 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație poate delega o parte din puterile sale unui comitet de directive, compus din membrii aleși dintre administratori.

Delegarea este facultativă si nu obligatorie; ea intervine când este necesară existența unui organ colegial mai restrâns, care să poată lucra operativ.

Comitetul de direcție este condus de către directorul general sau directorul societății.

Atribuțiile comitetului de direcție sunt cele stabilite de catre consiliul de administrație prin decizia de delegare adoptată.

Comitetul de directive, ca organ operativ, se întrunește cel putin o dată pe săptămână. El ia decizii cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.

Deliberările si deciziile comitetului de directive se consemnează în registrul ședințelor și deliberărilor comitetului de directive.

IV.3. RĂSPUNDEREA ȘI ATRIBUȚIILE ORGANELOR DE CONDUCERE ÎN CADRUL SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Legea nr.31/1990 cuprinde reguli speciale privitoare la cazul în care societatea are mai mulți administratori. Aceste reguli vizează organizarea pluralității administratorilor și luarea deciziilor.

În cazul societăților de capitaluri, cum este societatea pe acțiuni, pluralitatea administratorilor este organizată în structuri specifice, care realizează gestiunea societății. Aceste entități colegiale de administrare sunt consiliul de administrație și după caz, comitetul de direcție.

Potrivit art.134, alin.2 din Legea nr.31/1990, “când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație”. Dispoziția legii are caracter imperativ, încât, luralittea de administratori se constituie ope legis într-un consiliu de administrație.

Consiliul de administrație este un organ colegial de gestiune, în consecință voințele administratorilor nu se manifestă individual, ci ele exprimă o voință nouă, și anume, voința majoritată a organului colegial. Deoarece gestiunea societății este realizată de un organ colegial, numai consiliul de administrție poate hotărî asupra actelor de gestiune date în competența sa, iar actele acestuia, fiind actele unui organ colegial, sunt valabile, indiferent de modificările intervenite în componența sa.

Consiliul de administrație este condus de un președinte. Desemnarea acestuia se face în condițiile stabilite prin actul constitutiv, în situația în care dispozițiile legale nu cuprind precizări în acest sens. Dacă o atare problemă nu a fost reglementată nici în actul constitutiv, președintele poate fi ales de membrii consiliului de administrație.

Durata funcției de președinte al consiliului de administrație nu poate fi decât durata pentrucare peersoana în cauză a fost desemnată în calitate de administrator.

Președintele consiliului de administrație este și director general sau director al societății pe acțiuni, în această calitate conducând și comitetul de direcție. Întrucât are calitatea de administrator, președintele este desemnat, în condițiile legii, ca reprezentant al societății. Prin actele sale, el angajează societatea în raporturile cu terții.

Potrivit art.128 Legea nr.31/1990, pe lângă conducerea consiliului de adminsitrație și a comitetului de direcție, președintele consiliului de administrație are și conducerea adunării generale a acționarilor.

În ceea ce privește atribuțiile consiliului de administrație, acesta poate face toate operațiile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obietului de activitate al societății pe acțiuni, afară de restricțiile prevăzute de lege sau actele constitutive.

Consiliul de administrație are și atribuți specifice. În acest sens, consiliul poate delega o parte din puterile sale unui comitet de direcție. Legea prevede că remunerația cuvenită membrilor acestui comitet este fixată la momentul constituirii comitetului de direcție.

Consiliul de administrație poate oricând revoca persoanele numite în comitetul de direcție și are dreptul de a numi pe funcționarii societății, între care se numără și directorii executivi.

În mod excepțional, pentru unele operații, consiliul de administrație are nevoie de aparobarea adunării generale a acționarilor, în cazul încheierii anumitor acte juridice privind bunurile din patrimoniul societății, a căror valoare depășește plafonul stabilit de lege.

IV.4. DESEMNAREA ORGANELOR DE CONTROL- CENZORI, CENZOR SUPLEANT, AUDITORI FINANCIARI

Buna funcționare a unei societăți pe acțiuni implică necesitatea asigurării unui control asupra actelor și operațiunilor administratorului.

În societățile de capitaluri, cum este societatea pe acțiuni, datorită complexității lor, controlul privind gestiunea societății este încredințat unor persoane anume investite, în speță, cenzorilor.

Potrivit legii, societatea pe acțiuni va avea trei cenzori și tot atâția supleanți, dacă prin actul constitutiv nu este prevăzut un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar.

Așadar, controlul gestiunii sociale are un rol foarte important, fiind destinat să prevină situații ce pot provoca falimentul, reducerea capitalului social sau dinminuarea patrimoniului, încălcarea statutului și contracgtului de asociere, abuzul în activitatea administratorilor, directorilor și al altor organe, încălcarea legilor și normelor de comerț și să protejeze interesele asociaților și ale societății însăși.

Latura economică a controlului exercițiului social este dominantă, având în vedere că obiectul activității îl constituie operațiunile comerciale, iar drepturile acționarilor și ale societății au în mare măsură conținut patrimonial. Această trăsătură explică de ce legea impune și unele condiții de pregătire profesională de specialitate celor ce îndeplinesc funcți de control, ca aceea de a fi contabil autorizat sau expert contabil.

Controlul exercitat de cenzori este organizat, în primul rând, în interesul acționarilor. El asigură posibilități bune de informare a acestora în legătură cu situația gestiunii sociale și le permite astfel să-și exercite dreptul de vot în deplină cunoștină de cauză la aprobarea bilanțului contabil și descărcarea de gestiune.

Activitatea cenzorilor este utilă în egală măsură și pentru conducerea societății pe acțiuni. Deși pot să descopere neregularitățile și inexactitățile gestiunii și să le facă publice, ei acționează ca adevărați consilieri ai conducerii în materie contabilă, competenți să clarifice și să rezolve mersul real al afacerilor.

Nu în ultimul rând, cenzorii desfășoară o activitate utilă și pentru terți care internționează să trateze cu societatea pe acțiuni ori să achiziționeze titluri de valoare emise de aceasta. Asemenea persoane doresc să cunoască societatea înainte de a intra în relații concrete și, evident, cel mai util mod de a face acest lucru este de a studia documentele de bilanț, contul de profit și pierderi și alte date pe care societatea le face publice. Când acestea sunt certificate de cenzori, ele capătă o forță probantă deloc neglijabilă și servesc la motivarea opțiunilor.

Cenzorii sunt stabiliți prin actele constitutive. Acestea trebuie să prevadă:

-numele și prenumele cenzorilor;

-locul și data nașterii;

-domiciliul și cetățenia cenzorilor persoane fizice;

-denumirea, sediul și naționaliatatea cenzorilor persoane juridice.

În cazul constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică, cenzorii sunt aleși de adunarea constitutivă. Ulterior, cenzorii sunt aleși de adunarea generală ordinară a acționarilor (art.111 din Legea nr.31/1990).

Mandatul cenzorilor este de trei ani, cu posibilitatea realegerii acestora. Legea impune ca cel puțin unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert contabil. Cenzorii trebuie să fie acționari, cu excepția cenzorilor contabili, iar majoritatea lor să fie cetățeni români, pentru protejarea intereselor naționale. Totodată, cenzorii au obligația de a depune o garanție, care să reprezinte o treime din garanția cerută pentru administratori, înainte de data începerii mandatului. Nedepunerea garanției atrage consecința că cenzorul este considerat demisionat.

În anumite cazuri prevăzute de lege, numirea sau alegerea unui cenzor extern, independent ese obligatorie, conform art.155 din Legea nr.31/1990.

Pentru a garanta acționarilor că cenzorii vor exercita corerct activitățile de control, legea dispuen că nu pot fi cenzori, iar dacă au fost desemnați în mod ilegal, decad din mandatul lor, potrivit art.156 din Legea nr.31/1990:

a. Soții administratorilor ori rudele sau afinii acestora până la gradul al patrulea, inclusiv;

b. Persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcțiii decât aceea de cenzor, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate;

c. Persoanele cărora le este interzisă funcția de administrator.

În ceea ce privește natura j uridică a instituției cenzorilor, în literatura juridică au fost formulate mai multe opinii. Una dintre acestea arată că cenzorul este un mandatar comercial al societății. Într-o altă opinie, se susține că relațiile dintre cenzori și societate nu sunt întemeiate pe un contract de mandat, ci pe dispoziția legii.

Aceste relații au caracterul unui raport de muncă de natură instituțională, proprie unui organ funcțional strict necesar societății. Totodată, cenzorul este ales prin votul asociaților constituiți în adunarea generală, ceea ce îi conferă caracterul de organ al societății. Cert este că în angreanajul funcțional al societății, în cadrul actului de control, cenzorii trebuie să acționeze pentru respectarea legii, statutului și deciziilor adunării generale.

Desfășurând o activitate continuă și calificată, în beneficiul societăți, cenzorii sunt remunerați cu o indemnizație fixă, determinată prin staut sau de adunarea generală care i-a numit (adunarea generală a acționarilor).

În cazurile prevăzute de lege, împiedicare fizică sau legală, încetarea sau renunțarea la mandat , un cenzor poate fi înlocuit de supleanutul cel mai în vârstă. Dacă astfel procedând, numărul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii rămași numesc alte persoane în locurile vacanate până la întrunirea cele mai apropiate adunări generale. Dacă la un moment dat, nu mai rămâne în funcție nici un cenzor, administratorii vor convoca, de urgență, adunarea generală a acționarilor, care va proceda la numirea altor noi cenzori, întrucât societatea nu poate funcționa fără organul de control.

În ceea ce privește încetarea funcției cenzorilor, aceasta are loc, de drept, în cazul încare cenzorii sunt puși sub interdicție ori sunt condamnați pentru infracțiuni ce îi fac nedemni să continue activittea, cum ar fi: darea sau luarea de mită, falsul, înșelăciunea, abuzul de încredere. Ei nu pot exercita funcția nici cânddevin rude sau afini cu administratorii, pânnă la gradul al patrulea, inclusiv, și nici dacă se dovedește că fac concurență societății. În cahzul în care revocarea s-a făcut fără justă cauză, societatea va fi obligată să le plătească acestora – cenzorilor – daune interese.

Revocarea cenzorilor se poate face numai de adunarea generală a acționarilor, cu votul cerut pentru adunarea extraordinară.

Funcția cenzorilor poate înceta și prin renunțare, însă ei vor fi obligați să despăgubească societatea pentru eventualele pagube suferite, în situația în care retragerea nu este temeinic motivată.

IV.5. RĂSPUNDEREA ȘI ATRIBUȚIILE ORGANELOR DE CONTROL ÎN CADRUL SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Răspunderea cenzorilor

În ceea ce privește răspunderii cenzorilor, sunt aplicabile dispozițiile legale privitoare la administratori, inclusiv în ceea ce privește acțiunea în răspundere, având în vedere și prevederile art.166 din Legea nr.31/1990, care trimite, ca și în cazul administratorilor, la regimul mandatului.

Considerăm că și în privința căilor de atac împotriva actelor cenzorilor este deschisă, ca și în cazul administratorilor, calea acțiunii în anulare, în măsura în care acestea sunt nelegale sau nestatutare.

Cenzorii, din punct de vedere procedural, pot fi trași la răspundere asemenea

administratorilor în condițiile acțiunii în răspundere (art.150 din Legea 31/1990).

Spre deosebire de administratori, legea nu prevede vreun efect asupra mandatului cenzorilor chiar dacă acțiunea în răspundere ar fi aprobată de către adunarea generală.Nici în condițiile în care acțiunea în răspundere ar fi admisă de instanță, egea nu prevede ce s-ar fi întâmpla cu mandatul cenzorilor.

Totuși, plecând de la realitățile practice se poate trage concluzia că mandatul cenzorilor nu este afectat de către aceste acțiuni.În cazul în care adunarea generală

hotărăște să pornească acțiunea în răspundere, aceasta nu va cunoaște piedici să demintă totodată pe cenzor.Mai ales că problematica pornirii acțiunii în răspundere împotriva cenzorilor trebuie să fie înscrisă în prealabil pe ordinea de zi, spre deosebire de cazul acțiunii în răspundere față de alte organe ale societății, față de care în mod excepțional, această problemă poate fi discutată și fără să fi fost înscrisă pe ordinea de zi.În cazul în care un acționar, fără să fi obținut acordul adunării generale, introduce această acțiune, chiar dacă instanța o va socoti întemeiată, este decizia acționarilor să aprecieze asuora faptului dacă își mențin încrederea în respectivul cenzor sau nu.

Răspunderea auditorilor financiari

Raportul juridic dintre societatea comercială și auditorii financiari este, de asemenea, de mandat.

Pentru încălcarea de către auditorii financiari a prevederilor legale este atrasă răspunderea lor administrativă, disciplinară (față de Camera Auditorilor Financiari din România), civilă sau penală.

Auditorii financiari – persoane juridice – răspund, porivit legii, în calitatea lor

de membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, dacă unul dintre acționari,

administratori sau angajați, care nu are calitatea de auditor, va interveni în exercitarea independentă a profesiei de auditor, astfel încât să prejudicieze independența persoanelor fizice care desfășoară această activitate în numele persoanei juridice.

Atribuțiile cenzorilor

Cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, dacă acestea

din urmă sunt ținute regulat și dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut

conform regulilor stabilite pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.

Principala lor înadorire este aceea de a verifica situațiile financiare și a prezenta cu ocazia aporbării acestora un raport asupra calității gestiunii pentru anul financiar

respectiv.Adunarea generală a acționarilor poate aproba situațiile financiare numai în

condițiile prezentării acestui raport.

Cenzorii trebuie să întocmească acest raport în timp util pentru ca acesta să poată fi pus la dispoziția acționarilor cu cel puțin 15 zile înainte de desfășurarea

adunării.Raportul cenzorilor va însoți situațiile financiare atunci când sunt depuse la

registrul comerțului,

În caz de fuziune a societăților comerciale cenzorii au obligația de a întocmi și prezenta un raport cu privire la această operațiune.

Când se constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societății, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, cenzorii sunt datori să întocmească un raport scris care va fi prezentat adunării generale care este convocată să soluționeze această situație.

Totuși, deși obligatorii pentru desfășurarea adunării generale, întocmirea acestor rapoarte de ceonzori care au fost numiți sau păstrat funcția ilegal, nu afectează legalitatea hotărârilor adunărilor generale (art.277 alin.2 LSC).

În cazul în care societatea are un administrator unic și poziția rămâne vacantă fără să se fi numit un înlocuitor, cenzorii pot numi un administrator provizoriu potrivit art.137 2 din Legea 31/1991.

Primesc informarea scrisă din partea administratorilor cu privire la actele prejudiciabile pentru societate precum și asupra împotrivirii față de hotărârile consiliului de administrație ca organ colectiv, informare cu efecte în sensul eliberării de răspundere pentru administratorul care a făcut aceste informări (art.144 2 LSC).

Primește, de asemenea, informarea administratorilor asupra conflictelor de interese raportat la operațiuni determinte între respectivii administrtori și societate.

Cenzorii au dreptul să obțină din partea administratorilor o informare asupra gestiunii societății, lunar.

În situația în care este convocată adunarea generală a acționarilor în vederea aprobării situațiilor financiare anuale cenzorii au dreptul să obțină raportul administratorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării.

Cenzorii sunt obligați să participe la ședințele consiliului de administrație dacă au fost convocați la acestea.

Ei sunt obligați să se abțină de a comunica în particular date și informații către acționarii societății.

De asemenea, sunt obligați să primească reclamațiile acționarilor.Dacă o astfel de reclamație este subscrisă de acționari care dețin 5% din capitalul social (sau chiar mai puțin de atât dacă actul constitutiv prevede astfel), atunci cenzorii sunt obligați să o pună în discuția primei adunări generale. Iar dacă consideră chestiunea urgentă, pot convoca ei înșiși adunarea generală având ca ordine de zi discuția și aprobarea de măsuri corespunzător celor reclamate.

Cenzorii păstrează atribuții și în faza lichidării.Lichidatorii sub supravegherea cenzorilor.Raportul final al lichidatorilor și situația financiară finală vor fi însoțite de un raport al cenzorilor.

Atribuțiile auditorilor financiari

Principala atribuție este aceea de a verifica situațiile financiare ale societății.

Situațiile financiare ale societății nu pot fi depuse la Oficiul Registrului Comerțului decât însoțite de raportul auditorului financiar.

Auditorul trebuie să întocmească raportu său în timp util pentru a putea fi pus la dispoziția acționarilor cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării generale care are pe ordinea de zi aprobarea situațiilor financiare.

În caz de fuziune sau divizare printre documentele de fundamentare ale operațiunii respective trebuie să se afle și un raport al auditoriului fnanciar asupra operațiunii de fuziune sau divizare ce va avea loc, raport care va fi pus la dispoziția acționarilor.

De asemenea, auditorul financiar poate formula rapoarte asupra neregulilor constatate, rapoarte adrestae Consiliului de administrație sau Directorilor, iar în cazuri pe care le consideră de o gravitate deosebită chiar către adunarea generală a acționarilor.

Primesc din partea administratorilor, sau directorilor înștiințările privind neregulile constatate de aceștia cu privire la activitatea altor administratori sau directori cu semnificația juridică a eliberării de răspundere pentru faptele celorlalți administratori sau directori.

În cadrul lichidării societății, situațiile financiare întocmite de lichidator trebuie însoțite de un raport al auditorului financiar.

IV.6. ÎNCETAREA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Societatea comercială după ce este constituită și funcționează o anumită perioadă de timo poate ajunge și în situația de a-și înceta existența.Dizolvarea reprezintă încetarea existenței societății comerciale.

Totuși această încetare a existenței societății comrciale nu trebuie văzută ca un moment, ci ca un proces care unește mai multe etap, care conduc la dispariția totală economică și juridică a societății comerciale.

Dizolvarea este momentul declanșării acestui proces de încetare a existenței societății comerciale, el fiind urmat, ca regulă generală, de procedura lichidării societății comerciale.În linii mari lucrurile trebuie văzute astfel:

Dizolvare este momentul din care societatea încetează să mai funcționeze pentru scopul pentru care a fost constituită (să desfășoare anumite afaceri comerciale), touși societatea nu dispare imediat ca entitate juridica și economică, fiind necesar ca să fie reglate activele și pasivele societății cu creditorii și debitorii precum și cu acționarii înșiși, lucru care se întâmplă în faza lichidarii, pentru ca numai după finalizarea acestor operațiuni societatea comercială să dispară cu totul juridic și economic.

Acesta este un model general care suferă și excepții.Cum deja s-a anticipat în cazul fuziunii sau divizării avem situații în care societate comercială se dizolvă (încetează să existe) fără a mai parcurge etapa lichidării, pentru că în mod evident aceasta nu mai este necesară parimoniul societății/societăților dizolvate fiind preluat de către societatea/societățile succesoare.

Legea 31/1990 distinge în principiu două categorii de motive de dizolvare a societății pe acțiuni: unele prevăzute de art.227 și 228 din LSC , care ar putea fi definite ca motive de dizolvare naturală și altele prevăzute de art.237 din LSC, care pot fi numite ca motive de dizolvare sancțiune.Distincția este mai puțin importantă ca și conținut al motivelor de dizolvare, clasificarea fiind contestabilă din acest punct de vedere, dar relevantă ca procedură de dizolvare și lichidare, dizolvarea sancțiune fiind urmată de o procedură specială, aflată sub un puternic control judecătoresc.

Motive de dizolvare naturală:

Trecerea timpului stabilit pentru durata societății;

Imposibilitatea realizării obiectului de activitat al societății sau realizarea acestuia;

Declararea nulității societății;

Hotărârea adunării generale;

Hotărârea tribunalului, la cererea oricări asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății;

Falimentul societății;

În cazul neîntrunirii adunării generale extraordinare, dacă consiliul de administrație, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societății, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, sau dacă adunarea generală extraordinară nu a putut delibera valabil nici la a doua convocare asupra dizolvării voluntare sau a reducerii capitalului social( cazul și în condițiile prevăzute la art.153 24);

În cazul în care societatea are mai puțin de 2 acționari pe o perioadă mai lungă de 9 luni,(cazul art.10, alin.3 LSC);

Alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.

Motivele de dizolcare-sancțiune:

Societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;

Societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului;

Societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut, ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut, ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută;

Societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.

În privința dizolvării va fi realizată umătoarea procedură:

Dizolvarea este un act care este supus publicității prin Registrul Comerțului. Potrivit art.232 din Legea 31/1990 dizolvarea societăților comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în afară de cazul dizolvării prin ajungere la termen a societății.Excepția este una firească, deoarece termenul societății comerciale este deja cunoscut terților și publicitatea acestuia s-a făcut chiar de la înregistrarea societății comerciale.

Înscrierea și publicarea se vor face în baza actului care constată voința asociaților privind dizolvarea, când dizolvarea are loc în baza unei hotărâri a adunării generale, și în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, când dizolvarea a fost pronunțată de justiție, inclusiv când este vorba de o hotărâre judecătorească dată în cadrul procedurii insolvenței (faliment).

Efectul principal al dizolvării societății este deschiderea procedurii lichidării.Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege (art.233 LSC).

În ce privește organele de conducere ale societății dizolvarea conduce la restrângerea atribuțiilor acestora, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni.În caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse.

Art.253 alin.1 lit a menționează că până la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii și directorii, respectiv membrii directoratului, continuă să-și exercite atribuțiile, cu excepția celor prevăzute la art.233.

Această dispoziție este destul de obscură raportat la interdicția din art.233 de a întreprinde noi operațiuni.Interpretarea corectă pare să fie că directorii, administratorii, respectiv directoratul după dizolvare și până la preluarea atribuțiilor de către lichidator pot totuși conduce gestiunea curentă a societății.

Acest efect se produce din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească ( art.233, alin.3 LSC).

Societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia( art.233 alin. 4 LSC).

În ce privește efectul față de terț, potrivit art. 234 din Legea 31/1991, dizolvarea societății înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa are efect față de terți numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

CONCLUZII

Tranziția spre economia de piață a României generează pe plan juridic o renovare a cadrului legislativ, astfel este benefic ca să fie adoptate mult mai multe și mai sigure acte normative esențiale unei bune desfășurări a activităților comerciale în țara noastră.

A sosit deja momentul când țările axate pe o economie liberă au de câștigat competiția în luptă și spre un progres, care cât de greu va fi să ajungem la mal totdeauna se vor întreprinde măsuri care va facilita mișcarea această cu un trend mai rapid.

„Funcționarea Societăților pe Acțiuni” este o temă ce ne sugerează din start că obiectivul principal este cercetarea tuturor aspectelor creării, funcționării, problematicii și nu în ultimul rând încetării activității societăților pe acțiuni. Ea ne oferă întreaga gamă de informații necesare studierii acestei forme organizatorico-juridice.

Legitățile cererii și ofertei generalizează sistemul economic de piață liberă, constituind o condiție preliminară de care depinde organizarea și desfășurarea activității comerciale a acestor tipuri de întreprinderi.

Motivul principal în alegerea acestei teme a fost studierea aprofundată a structurii organizatorice, a efectelor legale de constituire a societății, a funcționării, a modificării actului constitutiv, dizolvarea, fuzionarea și divizarea acestui tip de întreprinderi.

BIBLIOGRAFIE

Vasile Popa, Radu I. Motica, Dumitru Adrian Crăciunescu (1994), Societățile comerciale, Instituții ale noului drept commercial, Editura Helicon, Timișoara;

I.L.Georgescu, (1972), Drept privat roman, Ed.Universitații;

I.C.Marinescu (1944) Codul comercial adnotat,Ministerul Justitiei de Arte Grafice”Tiparul Romanesc”,Bucuresti – notă introductivă;

D.Carpenaru (1993) Drept comercial roman, Ed.Atlas Lex, București;

C.Stătescu C.Băsan (1992 ) Drept civil.Teoria generală a obligațiilor, Ed.All Beck, București;

F. Deak (1983) Contractul de mandat, Ed.Universitatii, Bucuresti;

D.A.Popescu,Contractul de societate, Ed.Lumina Lex,Bucuresti;

O.Capatana (1996) Caracteristici generale ale societăților comerciale, Ed.Lumina Lex, Bucuresti;

Felix Tudoriu (2010), Înființarea unei societăți comerciale pe acțiuni,Edit.Universul Juridic, București;

Ioan Șchiau Titus Prescure (2007), Legea societăților comerciale nr.31/1990, Ed. Hamangiu, București;

Grigore Florescu, Zair Andra Bamberger,Cristina Florescu ( 2010), Dreptul societăților comerciale, Edit.Universul Juridic, București;

Prof.univ.dr. Stanciu D.Cărpenaru,( 2012 ) Tratat de drept commercial roman, Edit.Universul Juridic, București;

Conf.univ.dr. Gabriel Mihai ( 2012 ), Dreptul commercial, Edit.Mar, Constanța;

Ion Turcu ( 1992 ), Dreptul afacerilor, ed. Fundația Chemarea, Iași;

http://www.regielive.ro/.

BIBLIOGRAFIE

Vasile Popa, Radu I. Motica, Dumitru Adrian Crăciunescu (1994), Societățile comerciale, Instituții ale noului drept commercial, Editura Helicon, Timișoara;

I.L.Georgescu, (1972), Drept privat roman, Ed.Universitații;

I.C.Marinescu (1944) Codul comercial adnotat,Ministerul Justitiei de Arte Grafice”Tiparul Romanesc”,Bucuresti – notă introductivă;

D.Carpenaru (1993) Drept comercial roman, Ed.Atlas Lex, București;

C.Stătescu C.Băsan (1992 ) Drept civil.Teoria generală a obligațiilor, Ed.All Beck, București;

F. Deak (1983) Contractul de mandat, Ed.Universitatii, Bucuresti;

D.A.Popescu,Contractul de societate, Ed.Lumina Lex,Bucuresti;

O.Capatana (1996) Caracteristici generale ale societăților comerciale, Ed.Lumina Lex, Bucuresti;

Felix Tudoriu (2010), Înființarea unei societăți comerciale pe acțiuni,Edit.Universul Juridic, București;

Ioan Șchiau Titus Prescure (2007), Legea societăților comerciale nr.31/1990, Ed. Hamangiu, București;

Grigore Florescu, Zair Andra Bamberger,Cristina Florescu ( 2010), Dreptul societăților comerciale, Edit.Universul Juridic, București;

Prof.univ.dr. Stanciu D.Cărpenaru,( 2012 ) Tratat de drept commercial roman, Edit.Universul Juridic, București;

Conf.univ.dr. Gabriel Mihai ( 2012 ), Dreptul commercial, Edit.Mar, Constanța;

Ion Turcu ( 1992 ), Dreptul afacerilor, ed. Fundația Chemarea, Iași;

http://www.regielive.ro/.