Functii Si Disfunctii ale Familiei In Societatea Contemporana

Funcții și disfuncții ale familiei în societatea contemporană

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Precizări conceptuale. Funcții și disfuncții

1.1.Noțiuni generale despre familie (definiții, teorii, și funcții)

1.1.1.Definirea conceptelor de familie

1.2 Perspectiva teologică creștină asupra familiei

1.1.2 Funcțiile ale familiei

1.2 Disfuncții specifice ale rolului conjugal

1.2.1 Disfuncții ale rolului conjungal sexual-afectiv și procreativ

1.2.2 Disfunții ale rolului parental-educativ

1.2.3 Disfuncții ale sistemului relațional și de integrare a cuplului în grupurile sociale

Capitolul 2 Familia și Societatea în Lumea Contemporană

2.1 Stilurile Funcțiilor Educative ale Famililor Contemporane

2.2 Sentimentalizarea Raporturilor Părinții-Copii în Societățile Moderne și Contemporane

2.3 Disfuncții care afectează familia în epoca contemporană

2.3.1 Liberalizarea Sexuală

2.3.1.1. Revoluția Sexuală

2.3.1.2 Pornografia

2.3.1.2.1. Internetul și rolul său în Promovarea Pornografiei și a Dezvoltării Prostituției

2.3.1.2.2. Consecințele Expunerii la Materiale Pornografice

2.3.1.3 Planingul Familial-Metode Contraceptive-Avorturile

2.3.1.3.1. Metode Contraceptive. Efecte . Concepția Bisericii

2.3.1.3.2 Problema Avorturilor. Dispute Privind Momentul de Debut al Vieții Umane

2.3.1.3.3. Date statistice. Rata avorturilor în România

Graficul nr. 2.3.1.3.4 Efectele Negative ale Avortului Asupra Familiei

2.3.1.3.4 Efectele Negative ale Avortului Asupra Familiei

2.3.2. Rata Mare a Divorțialităii

2.3.2.1 Divorțul . Definiție . Clasificare. Etape

2.3.2.2. Date Statistice ale Divorțialității

Introducere

Familia este cea mai importantă instituție, dezvoltarea unei societăți fiind strâns legată de dezvoltarea indivizilor în cadrul familiei. Ea este, așa cum afirmă și Jean Jacques Rousseau ,,mai veche dintre toate societățile și cea mai naturală,,.

Dacă toate instituțiile s-au schimbat în totalitate pe parcusul istoriei, instituția familia a rămas celula de bază a societății., ,,nucleul civilizației,, (Will durant) și ,,baza ordinii sociale și de stat,, (Victor Braniște). Astfel, familia s-a dovedit a fi cea mai veche și stabilă formă de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei umane, evoluția și continuitatea vieții sociale. Desigur, și ea a evoluat în constituirea și organizarea în dimensiunile sale, însă a fost printre puținile instituții care au supravețuit bulversărilor istorice și culturale.

Acestă rezistență a familiei în fața nenumăratelor provocări este pusă de foarte multe persoane pe scena caracterului mistic al originei ei. Creștinii și evreii consideră că familia a fost întemeiată în paradis de către Dumnezeu. Alte păreri de natură filosofică, consideră că Divinitatea, a creat la început un singur trup care avea două fețe, ulterior acesta despărțindu-se în două. Cele două jumătăți capătă existențe diferite, dar se caută mereu până când formează miticul întreg. Este vorba bineînțeles de mitul androginului.

Lucrarea de făță, intitulată ,,Funcții și disfuncții ale familiei în societatea contemporană,, încearcă să identifice și să analizeze factorii care au general aceste noi modificări în cadrul familiei, care sunt alternativele maritale și non-maritale și dacă familia ca instituție este doar în tranzicție sau se află în plină criză, cu mari urmări asupra societăți general.

Lucrarea este structurată în trei mari capitole. În prima parte s-a urmărit definirea termenilor cheie ai lucrării (familiei, relației de cuplu), prezentarea tipologiilor familiale și ale relațiilor de cuplu, prezentarea funcțiilor familiale și a modificărilor din cadrul acestora, precizarea principalelor disfuncții ale rolului conjugal și a perspectivei Bisericii Ortodoxe cu privire la familie și cuplu. În a doua parte, lucrarea prezintă cauzele și factorii care au generat sau favorizat noile modificări ale familie (libertatea sexuală, creșterea divorțialității, efectele negative ale migrației și ideile promovate de feminismul radical). În partea a treia este pratică studiul de caz.

Familia din societățile contemporane, au suferit în ultimile decenii transformării profunde. Schimbările care au intervenit în interiorul ei sunt atât de importante, încât și termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzând să acopere astăzi realități diferite de cele caracteristice generațiilor precedente. Aceste modificări au fost generate de noi fenomene și curente cum ar fi secularizarea religioasă, revoluția sexuală, creșterea numărului de divorțuri, migrația și efectele ei negative asupra familiei, ideile promovate de feminismul radical cu privire la raporturile dintre femei și bărbat etc.

Ipotezele care stau la baza lucrării de față sunt:

Există factori și probleme care influențează negativ familia dar implicit și societatea.

Formele alternative de familie sau alternativele non-maritale au un grad ridicat de disfuncționalitate comparativ cu familia nucleară.

Familia trece printr-o perioadă de tranzicție dar în același timp se află într-o stare de criză generată mai ales de relativizarea valorilor morale familiale și a modificării percepției asupra importanței individului în detrimentului în familie (ca o comunitate de indivizi).

Capitolul 1. Precizări conceptuale. Funcții și disfuncții

Noțiuni generale despre familie (definiții, teorii, și funcții)

Definirea conceptelor de familie

Pornind de la adevărul că, pentru majoritatea dintre noi, cea mai mare parte a vieții se desfășoară în cadrul unei structuri familial sau de model familial, recunoscute instituțional sub numele de căsătorie, ne putem da seama de utilitatea studierii acestei tematici.

Etimologic, transformările semnatice ale cuvântului famili, pun în evidență variabilitatea istorică a instituției pe care o desemnează. Cuvântul a apărut pentru prima dată la Roma, cu o semnificație diferită de ceea ce înseamnă astăzi familia. Cuvântul familie provine din latinescul famulus, care se trecea prin ,,servitor,, , și a desemnat ,,ansamblul sclavilor și a servitorilor care trăiau sub același acoperiș,, , iar mai târziu casa în întregime, care reprezenta stăpânul, soția, copii și servitorii. ,,Pater Familias,, era soțul, stăpânul casei și cel mai autoritar și respectat membrul al familiei. El era proprietarul unui patrimoniu, al unor liberți, și clienți, precum și stăpânul sclavilor. În legenda familie române, viața unei ,,matre familias,, era o închisoare onorabilă, dominată de sentimentul de demnitate. Prin extensie, familia a ajuns să cuprindă și agnoti (rudele pe linie paternă) și cognoti ( rudele pe linie maternă). Familia adevenit în limbajul curent sinonimă cu gens, care desemnează comunitatea formată din toate rudele de același sânge sau, altfel spus, un clan, o mare familiei patriarhală. Aceste diferite cercuri de apartenență au variat ca dimensiune în funcție de epocă, de devenirea socială, de împrejurări.

Primele cercetări asupra familie au fost de natură etnologică, istorică și filologică, abia în secolul XX, concepându-se teorii și derulându-se cercetări sistematice sociologice, psihosociale, psihologice și psihopatologice. Familia este definită în Dicționarul general al Limbii Române ca ,, formă de comunitatea umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe copii acestora prin relații strânse de natură bilogică, economică și spirituală; grup mai larg, cuprinzând pe toți cei care se trag dintr-un strămoș comun,,.

Cea mai răspândită definiție a familiei este dată de către sociologul Murdock, pentru care, familia este un ,,grup social caracterizat printr-o locuință comună, cooperare economică și reproducere. Include adulți de ambele sexe, cel puțin doi dintre aceștia întreținând relații sexuale aprobate social, și unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați.,,

Familia este definită în Psihologia Cuplului și a familiei, de către Maria Nicoleta Turliuc, ca fiind o ,,structură dinamică, în permanent proces de modelare și re-modelare, constând în ansamblul relațiilor dintre membri ei, uniți prin căsătorie, origine (filiație sau rudenie prin descendența dintr-un autor comun), și adopție,,. Astfel membrii grupului familial locuiesc împreună (sunt co-rezsidenți), comunică și interacționează unii cu alții în funcție de rolurile familiale adoptate, au o viață economică, interese, norme și valori comune, ei creând și menționând un mod de viață și o mentalitate comune.

După cum menționează și doamna M. Voinea: ,, familia este o formă cpmplexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale între oameni legați prin căsătorie, sânge sau adopție.,,

Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influențează și modelează persoana umană. Unii merg chiar mai departe și susțin că acțiunea ei asupra persoanei e atât de mare, încât ea egalează acțiunea celorlalte grupuri sociale. Aceasta este cu deosebire cazul cercetărilor care vin dinspre psihanaliză, psihologia socială și socilogia susținând că familia este: adevăratul laborator de formare a persoanei. Trasformarea individului în persoană adică în individ cu ,,status social,, este întâi de toate opera familiei.

În această lume plină de gereutății, familia este cea care prin înțelegere, încredere, respect și iubirea reciprocă reușește săle îndeplinească, ea fiind tot odată unul dintre lucrurile de pe această lume pentru care viața capătă un sens; un lucru pentru care merită să mori și să trăiești în același timp; un lucru minunat ce nu poate fi definit prin cubinte; ceva plin de mister, ceva ce întruchipează binele, și de asemenea modul și locul în care copii își regăsesc atât stăpânirea de sine cât și încrederea și respectul în propria persoană.

Evoluția familiei a avut loc în condițiile unei complexe împletiri a factorilor biologice cu cei sociali.

Familia este o comunitate umană întemeiată prin căsătorie care unește pe soți, soții și pe descendenții acestora prin relații strânse de ordin biologic, economic, psihologic, spiritual și juridic.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, familia este: ,,forma socială de bază întemeiată prin căsătorie și care constă în soți, soție și descendenții acestora.,,

Știința sociologică o reprezintă ca un ,,grup de persoane,, legate direct prin relații de rudenie, ai căreie adulți își asumă responsabilitatea pentru creșterea copiilor,. Relațiile de rudenie sunt legăturile de sânge care se înfințează fie prin căsătorie fie prin descendență.

Familia nu se întemeiază pe comoditate. Nu are scop doar tovărășia. Nu este de ajuns să locuiești în aceeași casă, să mănânci la aceeași masă și să dormi sub același acoperiș. Țelul familiei este împlinirea reciprocă, creșterea și devenirea. O familie înseamnă unitate în idealurile, interese și în filozofia de viață. O familie se bucură de bucuriile celuilalt și este alături în necaz.

Constituind unitatea grupală fundamentală a societății, familia a reprezentat și reprezintă o tema predilectă de reflexie și analiză a spiritualități umane, a politicii sociale, dar și a mai multor discipline științifice, fiecare propunându-și să surprindă, dintr-o perspectivă specifică și specializată, dimensiuniile, dinamica și funcțiile grupului familiale.

Familia este o ,, formă superioară de comunitate,, care are la bază relațiile sociale și biologice în care are loc circulația eredității biologice, psihologice, având scopul de a pregăti generațiile viitoare în vederea participării la dezvoltarea societății. Fără îndoială că familia, în primul mediu de viață al copilului exercită influența considerabilă asupra dezvoltării acestuia. Istoria familii, cu probleme ei specifice care-i conferă o notă proprie în raport cu toate celelalte, contribuie în mod hotărât la conturarea profilului personalității copilului acest ,,candidat la umanitate,, cum admirabil îl definește Pieron.

Într-o familie în care domnește o atmosferă de stimă reciprocă, care manifestă stabilitate, iar membrii ei se declară satisfăcfințează fie prin căsătorie fie prin descendență.

Familia nu se întemeiază pe comoditate. Nu are scop doar tovărășia. Nu este de ajuns să locuiești în aceeași casă, să mănânci la aceeași masă și să dormi sub același acoperiș. Țelul familiei este împlinirea reciprocă, creșterea și devenirea. O familie înseamnă unitate în idealurile, interese și în filozofia de viață. O familie se bucură de bucuriile celuilalt și este alături în necaz.

Constituind unitatea grupală fundamentală a societății, familia a reprezentat și reprezintă o tema predilectă de reflexie și analiză a spiritualități umane, a politicii sociale, dar și a mai multor discipline științifice, fiecare propunându-și să surprindă, dintr-o perspectivă specifică și specializată, dimensiuniile, dinamica și funcțiile grupului familiale.

Familia este o ,, formă superioară de comunitate,, care are la bază relațiile sociale și biologice în care are loc circulația eredității biologice, psihologice, având scopul de a pregăti generațiile viitoare în vederea participării la dezvoltarea societății. Fără îndoială că familia, în primul mediu de viață al copilului exercită influența considerabilă asupra dezvoltării acestuia. Istoria familii, cu probleme ei specifice care-i conferă o notă proprie în raport cu toate celelalte, contribuie în mod hotărât la conturarea profilului personalității copilului acest ,,candidat la umanitate,, cum admirabil îl definește Pieron.

Într-o familie în care domnește o atmosferă de stimă reciprocă, care manifestă stabilitate, iar membrii ei se declară satisfăcuți de rezultatele interacțiunilor, copilul ocupă un loc central. Apariția copilului și mai ales a primului copil este privită invariabil ca un eveniment cu semnificație pozitivă și brusc relația bidirecțională dintre soți se complică, devenind tridirecțională.

Cercetările din domeniul științelor educației, studiile sociologice, cele din domeniul antropologiei și istoriei civilizației demonstrează elocvent faptul că familia reprezintă ,,cea mai importantă curea de transmisie a valorilor și a normelor culturale, după cum sublina Metron R. și Segalen M. Ea este într-adevăr o realitate persistentă și structurală de o importanță majoră menționa Telleri F. care plănuiește și stabilizează din punct de vedere psihosocial personalitatea umană.

Dacă în anii 1970 ai secolului trecut rolul familiei era diminuat, familia fiind privită ca o sferă de reproducere socială, capabilă să reziste la schimbarea, în anii 1980 a devenit mai acută conștientizarea faptului că familia este și va rămâne un grup și o instituție socială de bază. Ea devine tot mai mult o instituție de stabilitate, de evoluție a societății, cu o funcție educativă relevantă, după cum menționa Telleri.

Astăzi familia i se solicită răspunsuri concrete și adecvate provocărilor timpului la nivel de adaptibilitate, coeziune, credibilitate, competență, eficiență în organizarea vieții familiale și educația copiilor.

Familia și școala sunt cele mai importante instituții sociale apte de a realiza educația pentru familie, valorificând potențialul său în calitate de actori, agenți și parteneri educaționali în contextul problematicii lunii contemporane prin prisma noilor educații.

Definirea noțiunilor de familie ridică unele dificultăți ce țin atât de sensurile complexe ale acestui nucleu fundamental al societății de diversitatea relațiilor dintre membrii grupului cât și de virtualele implicații ale acestora în sfera socială largă.

Este oportun să precizăm că definirea familie comportă cel puțin două direcții de abordare:sociologică și juridică.

În sens sociologic, familia ca formă specifică de comunitate de viață, de sentimente, interese și aspirații. Astfel privită, familia ne apare ca o realitate socială distinctă, ca un grup primar al societății în care manifestă multiple relații, fundamentale, fiind cele de căsătorie și rudenie. Specialitatea vieții de familie este dată tocmai de această multitudine a realțiilor ce iau naștere în familie, realții fiziologice, economice, psihologice, morale, afective și care comportă anumite particularități în viața de grup.

În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații care-și are originea în acte juridice precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate relațiilor de familie. Din această perspectivă, familia ne apare ca o realitate juridică bine definită și reglementată de lege.

Sociologia și antropologia încearcă, în definirea familie să depășească nivelul simțului comun, dar nu se poate opri la aspectele formale, legale, întrucât prin esența sa, abordarea socio-antropologică vizează interacțiunea dintre formal-informal în viața socială, cu accent pe aceasta din urmă.

Complexitatea acestei forme de comunitate umană, determinată de multitudinea și varietatea de relații care se stabilesc între cei care o compun, precum și între familie ca entitate distinctă și societatea, la care se adaugă evoluția în timp a trăsăturilor sale caracteristice, face dificilă încercare de a defini familia într-o formă atotcuprinzătoare. Familia, este o realitate biologică, prin unitatea ce se realizează între bărbat și femeie și prin procrearea; este o realitate socială fiindcă prin ea se realizează o comunitate de vaiță dintre cei ce o compun; este o realitate juridică, fiindcă realitatea reglementează prin norme juridice cele mai importante relații din cadrul ei.

Din perspectivă socială, familia este universală și permanntă. Chiar dacă funcțiile sale au evoluat în diverse etape, aceasta rămâne un element natural și fundamental al societății.

Concepția socială cu privire la familie este puternic influențată de tradiție, mentalități, religie, de factori de ordin geografic, economic și cultural. Toate aceste elemente își pun amprenta asupra reglementării juridice a familiei. De aici rezultă o mare diversitate a normelor de drept în materie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în numeroase rânduri, importanța marjei de apreciere de care se bucură statele în garantarea dreptului la relații de familie.

Ambiția familială poate fi calmă sau plină de efervescență, amorțită sau agitată, tolerantă sau intolerantă, sensibilă sau insensibilă la dorințele membrilor ei. Ținând seama de aceste stări de spirit, care domină relațiile dimtre membrii unei familii, avem climate familiale de solidaritate sau de ostilitate și rivalitate, climate senine sau tensionate. Toate aceste forme se datoresc relațiilor dintre soți, relații ce alcătuiesc fondul ambianței în care se plămădesc și se dezvoltă personalitatea copilului.

1.2 Perspectiva teologică creștină asupra familiei

Dragostea dintre părinți și copii se arată prin creșterea și educația lor. Prin educație părinții arată grija ce o poartă comorii sfinte dată de Dumnezeu: copiii. Sfântul Apostol Pavel sfătuiește pe părinți să-și crească copii ,,în învățătura și în certarea domnului,, (Efes. 6,4).

Învățătura, educația copiilor creștine a constat întotdeauna din învățătura științelor vremii, a dogmelor și a moralei creștine, a reguliilor de bună purtare în viața și a bunei-cuviințe după cum precizează Părintele Stăniloae . Sfântul Ioan Gurură de aur scrie că de la o vârstă fragedă există o înclinare a omului spre viciu sau spre virtute. De aceea, copii trebuie îndreptați de timpuriu spre bine și virtute, pentru a nu se desprinde cu răul. Părinți nu trebuie să se găndească cum să-și lase copii bogați, ci virtuoși.

Tot ce fac părinții pentru copii lor, pentru educația lor, fac din dragoste. Din ea izvorăsc și celelalte virtuți pe care părinții sunt datori să le sădească și să le cultive în inima copiilor: temerea lui Dumnezeu (ps. 33, 11; Efes. 6, 4), ascultarea (I tim. 3, 4), purtarea cuviincioasă (Pilde 22, 6), credința puternică (Is, 28, 19) și mai ales poruncile, căile și legiile Domnului (Fac. 18, 19; Deut. 4, 9-10; Ps. 77, 3-10). Părinții sunt chemați să vegheze creșterea morală și religioasă a copiilor. Educația morală trebuie să o facă părinții, învățând pe copii deprinderile și faptele bune, pentru a-i ajuta să scape de anarhia instinctelor și tendințelor spontane, pentru a îndepărta egoismul natural și a-i ajuta să devină mai buni. În lumina Sfintei Scripturi, părinții mai sunt datori să-și binecuvânteze copii (Fac. 48, 15-16; Evr. 11, 20-21), să-i mângâie (1 Tes. 2, 11), să-i supravegheze (Sirah 16, 1-5), să le asigure cele de trebuință (Mt. 7, 9-12; II Cor. 12, 14; I Tim. 5, 8), să-i convingă să se căsătorescă cu eretici (Fac. 24, 1-4; 28, 1-2), să se roage pentru ei, iar când sunt răi să-i mustre sau chiar să-i pedepsească (Pilde 3, 12; 13, 24; 19, 8; Sirah 30, 1-2, 8, 12), încredințați fiind că binecuvântările lor îi însoțesc în viață, ca și blesteme și păcatele lor (Ieș. 20, 5; 34, 7; Num. 14, 18; Deut. 5,9; Ps. 111, 1-2).

Familia creștină este școlala virtuților. Cea mai bună creștere pe care o pot da părinții copiilor este cea morală și religioasă. Fiecare copil este o ființă metafizică , un mic filosofic religios care se roagă cu drag lui Dumnezeu , îi place biserica, pune întrebări despre lume și viață, vrea să cunoască toate, căutând rațiunea ascunsă a lucrurilor. Toți copii au o firescă pornire spre Dumnezeu, spre religie. Educația religioasă cuprinde practica vieții în rugăciune, iubirea lui Dumnezeu și de aproapele. Cu îndrumări sănătoase, creșterea în ,, cei șapte ani de acasă,, lasă inima și în mintea copiilor umane și amintiri neșterse. O bună educație acasă dezvoltă sentimente religioase pe care și cea școlară nu le mai poate nimici.

Familia creștină este inclusă în misiunea Bisericii; este o prelungire a Bisericii în lume și o aducere a lumii în Biserică. Toți părinții sunt datori să-și îmbisericească copiii, să-i împrietenească cu Duhul lui Dumnezeu și să-i crească sub aripile bisericii, așa cum a fost îmbisericită și crescută Maica Domnului. Grija educației copiilor nu aparține numai familiei, ci și școlii, societății și Bisericii. Toate instituțiile poartă obligațiile și răspunderile creșterii, îngrijirii și ajutorării mijloacele materiale și moarla de care dispun. Educația este cea mai sănătoasă și temeinică se dă copiilor când toate așezămintele, care răspund pentru creșterea și educarea lor, își armonizează interesele și principiile lor cu scopul pe care îl au în vedere: formarea caracterului religios-moral. Cu oameni de caracter moral și de convingeri religioase nu se va destrăma nici o societate și nu se va închide nici o biserică.

Copilul este crin, iar în neprihănirea lui vede îngerii lui Dumnezeu. ,,Dați-mi ochiul unui copil pe toată viața și nu voi vedea decât lumina fericită a raiului dumnezeiesc,,. Iubirea și rugăciunea revelează copiilor pe Părintele lumii și al oamenilor; iubirea și rugăciunea îi fac să-L îndrăgostească și să-i primescă în suflet, pe toată viața, icoana Lui sfântă, ocrotitoare, mântuitoare. Copii trebuie desprinși de mici cu rugăciunea și cu datinile religioase. Exemplul părinților are un rol decisiv în formarea deprinderilor religioase, traducând în acte vii și concrete formula abstractă a datoriei. Astfel, părinții trebuie să-și facă rugăciunile împreună cu copiii, aceștia trebuie duși la biserică, învățați să facă Semnul Cruci, să îngenuncheze, să spună rugăciunile și să le cânte cântări religioase, să ducă daruri la Sfântul Altar, să aprindă lumânări la biserică, să se împărtășească.

O învățătură, o mustrare, o poruncă din partea celor care cârmuiesc viața casnică sunt mijloacele educative bune, folositoare. Dar ceea ce zidește este viața tăcută a părinților, exemplul lor de fiecare zi. Faptele lor în fața copiilor sunt o predică mută, dar cu următi hotărâtoare, fie în bine, fie în rău. Învățătura vorbește urechilor. Pilda vorbește ochilor și inimii. Poți pune la îndoială sinceritatea unei vorbe, dar poți să nu dai crezare la ceea ce vezi că face aproapele tău, tatăl tău, mama ta. Nici o lecție biblică, nici o învățătură nu va fi în stare să înlocuiească pildele de evlavie ale părinților, care vor face ca duhul credinței și al omeniei să străbată până în măduva oaselor, până în sângele copilașilor.

În lumina Sfientei Scripturi, copii datorează recunoștință părinților, iar acestea se arată prin întreținere și ajutor când au nevoie, prin cuvinte cuviincioase, prin resprect. Sfântul Chiril al Ierusalimului scrie: ,,Prima virtute a creștinilor este de a cinsti pe părinți, a răsplătiri ostenelile celor ce le-au dat viață și a le procura din toată puterea cele trebuncioase tihnei lor. Chiar dacă i-am răsplătit cu mai mult, nu vom putea însă niciodată să-i naștem.,,

Am încercat, în cele spuse până acum, să subliem sensul teologic al veiță de familie, vocația sa originară, așa cum este ea înțeleasă în orizontul revelației creștine și, în același timp, am sugerat doar câteva principii de viață spirituală care luminează și înfrumesețează relațiile dintre membrii fiecărei familii care trăiește în Hristos și în Biserică. În lumina acestor principii, familia creștină depășeste dimensiunea sa excusiv instituțională, juridică, socială, pentru a intra în orizontul teologic și sacramental, în orizontul darului lui Dumnezeu și al iubirii dintre Hristos și Biserică.

În contextul actual al epocii noastre, caracterizează prin schimbări socio-culturale profunde, considerăm că este absolut necesară o modificare a lucrării pastoral-misionare a Bisericii noastre, pentru a conștientiza, mai ales familiile tinere, de faptul că viața lor împreună trebuie să depășească necesitatea biologică și simpla atracție naturală, pentru a intra în orizontul tainei lui Dumnezeu. Uniți prin Taina Cununiei, în Biserică, căminul lor trebuie să devină o ,,mică biserică,, în care, prin credință, nădejde și dragoste ei dau mărturie despre iubirea jertfitoare a lui Hristos pentru lume, ca și despre datoria lumii de a fi iubire, drept răspuns la iubirea lui Hristos.

Familia este cel dintâi cadrul social de care fiecare om are nevoie ca să trăiască. Ea este mediul cel mai prielnic pentru nașterea, dezvoltarea și desăvârșirea ființei umane. Familia este prima societate naturală. Este un oficiu înalt ai respectului, al demnității, al libertății interoare, al semnității constractive. Mediul familial oferă siguranță, liniște, afecțiune, seninătate, care constituie o atmosferă prielnică pentru dezvoltarea normală și echilibrată. Datorită familiei, omul nu este izolat în lume, fără rădăcini în trecut, în prezent și fără speranță în viitor.

1.1.2 Funcțiile ale familiei

Funcțiile familiei reprezintă totalitatea responsabilităților ce revin familiei în cadrul arhietectonicii de ansamblu a activității economice-sociale într-o anumită peroadă istorică determinată. De-a lungul timpului, numeroși sociologii au fost interesați și au realizat cercetări cu privire la funcționalitatea familiei. S-a ținut cont de fiecare membru al familiei, de familie ca grup, ca unitate distinctă în raport cu societatea globală. După finalitatea, studiile au evidențiat existența a doua tipuri de funcții externe și interne.

Funcțiile externe asigurând în principal, dezvoltarea firească a personalității fiecărui membru al grupului, socializarea și integrarea corespunzătoare în viața socială.

Din rândul celor externe fac parte:

Încadrarea în condiții normale a persoanelor mature apte de muncă în viața de producție;

Integrarea în social al vieții de familie.

În mod ideal, orice familie ar trebui să îndeplinească toate aceste funcții, însă adesea există mulți factori care pertubează gradul de funcționare a acestora. Este de ajuns să existe în exercitarea unei singure funcții pentru a apărea perturbări și ale celorlalte funcții. implicit, tot echilibrul familiei este pertubat, apărând numeroase disfuncții la nivelul sistemelor familale.

Funcțiile interne contribuie la crearea unui regim de viață intim să asigure tutror membrilor un climat de securitate, protecție și afecțiune.

Funcțiile interne cuprind funcții:

Biologice și sociale;

Economice;

De solidaritate familială;

Educative și morale.

Funcții biologice și sociale constând în satisfacerea cerințelor și necesităților sexuale ale partenerilor cuplului conjungal, procrearea copiilor și asigurarea necesităților igienico-sanitare de dezvoltarea biologică normală a tuturor membrilor din familiei.

Acestă funcție economică diferă de la o societate la alta și se concretizează în interesele comune determinate de : regimul juridic al comunități de bunuri, obligația legală de întreținere între membrii familiei, solidaritatea acestora în ajutorul acordat membrilor de familie aflați în nevoi din cauza incapacității de a munci.

În țara noastră, bazele dreptului familiei sunt stabilite prin Constituția României. Noul Cod al familiei prevede, pe scurt, principiile care fundamentează statul familiei reglementat prin legislația în vigoare, stabilind următoarele:

Ocrotirea familiei și a proprietății private de către stat;

Întemeierea familiei pe căsătorie liber consimțită de soți;

Ocrotirea intereselor copilului minor.

Funcția economică are o influență deosebită asupra problemelor generale ale familiei. La baza modificărilor de funcționalitate și structură a familiei stă de multe ori lipsa părinților pe fondul fenomenului migrației externe favorizat de somaj și sărăcie.

Funcții economice realizate prin acumularea unor venituri pentru întreg colectivul familiei și organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun.

Funcția economică pentru buna desfășurărare a vieții și activității grupului familial, soților le revine sarcina de a sigura, prin contribuția lor, o serie de condiții de ordin material (locuință, mobilier, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte etc.). Un alt aspect deosebit de important al acestei funcții vizează comportamentul membrilor cuplului conjungal la locul de muncă. Randamentul cantitativ și calitativ al unei persoane căsătorie poate fi influențat în mare măsură de climatul familial precum și de sistemul de relaționare interpersonală conjungală.

Funcții de solidaritate familiară incluzând ajutorul bazat pe sentimentele de dragoste și respect între părinți și copiii, frați și surori, față de bătrânii familiei sau față de bolnavi și infirmi.

Funcția de socializare în familie are loc prin intermediul proceselor de învățare care pun bazele sentimentului apartenenței la un sex. Cristina Ciupercă împarte aceste procese de învățare în trei mari categorii:

Imitația diferențială ce pleacă de la faptul că la copii există tendința de a imita modele de același sex în mai mare măsură decât pe cele de sex opus;

Întărirea diferențială care are la bază premisa că i se impune copilului prelucrarea unor comportamente de rol asemănător părintelui de același sex, dar în același timp sunt valorizate negative orice încercări ale acestora de a imita gesturi, de a adopta comportamente ce aparțin modalităților de examinare a celuilalt sex;

Auto-socializarea pornește de la premise că din momentul în care copilul s-a identificat cu un sex el caută în mod activ informații despre modul în care femeia și bărbatul trebuie să se poarte.

Părinții sunt principalii responsabili de formarea copiilor ca indivizi, pentru că rolul lor mai ales la vârste fragede este determinat în raport cu celelalte instanțe sociale existente. El pot crește sau diminua încrederea în sine a copiilor, creativitatea și dezvoltarea aptitudinilor, talentele sau pasiunile acestora. Personalitatea viitorului adult este determinat în mare măsură de modul în care părinții înteleg să-i afere afectivitatea, să-l educe și să-l formeze.

Funcția educativă continuă să aibă răspunderea în formarea aptitudinilor de bază ale copiilor, de a modela personalitatea lui. Din acest punct de vedere nici o sociatate nu poate înlocui ce dă copilului mama în primii ani de viață. Formele concrete prin care familia își exercită funcția educativă asupra copilului sunt:

În prima copilărie prin calitatea modelului lingvistic și a modiului familial ce influențează dezvolatrea gândirii;

În perioada școlarizării prin puterea modelului pe care părintele îl oferă în direcția dezvoltării armonioase, normale a copilului.

În cadrul educației la nivelul familiei, cel mai important rol îl au tatăl și mama. Emilia Bătânu studiază rolul educativ al celor doi părinți și ajunge la următoarele concluzii:

Mama este pentru copil primul intermediar al său cu lumea, de aceea este necesar ca ea să răspundă la timpul potrivit primelor sale necesități afective și biologice;

Mama este pentru copil un permanent exemplu de cum să trăiești și cum să te porți; copilul vede și înțelege lumea, așa cum o vede și o exprimă mama; prin ea copilul ia contact cu viața;

Absența sau insuficiența dragostei materne face copilul nefericit, dar dragostea maternă exagerată poate fi nocivă;

Absența mamei din familie, impusa de sarcinile profesionale micșorează rația de afectivitate la care copilul are dreptul;

În perdioada purbertății când copilul trece prin schimbării fiziologice și psihologice profunde, prezența mamei este absolută necesară;

În adolescență când se produc numeroase modificări devalori morale, comportamentale, influența mamei este hotărâtoare;

Primele convingeri ce stau la baa caracterului și comportamentului uman se formează sub influența mamei;

Rolul tatălui, deși redus la prima copilărie, merge crescând în aceeași măsură în care cel al mamei scade; începând de la șapte ani cele două roluri au o importanță egală, ele descrecând paralel până când copilul atinge autonomie care îi permite să înocuiească relațiile copilărești cu părinții prin relații de la adult la adult.

1.2 Disfuncții specifice ale rolului conjugal

În sistemul familial, interacțiunile didactice conjungale polarizează și determină preponderent sensul evoluției și finalitățile bio-psiho-socio-educaționale ale nucleului familial. Diada conjungală deține o poziție prioritată generativă în interiorul microgrupului familial, ea reprezantând subsistemul a cărui semnificație funcțională influențează major funcționalitatea tuturor celorlalte subsisteme nucleare familiale: mamă-fiică, tată-fiu, mamă-fiu, tată-fiică, și relațiile de frații. Deci orice criză sau disfuncție ale acestui subsistem afectează și celelalte subsisteme enumerate mai sus.

1.2.1 Disfuncții ale rolului conjungal sexual-afectiv și procreativ

Iubirea conjugală este ,, creația comună a două personalități, unul prin intermediul celeilalte, în situația specifică și complexă a partenerității maritale, al cărui cadtu sigur, socialmente recunoscut și respectat este căsătoria.,,

Dragostea asigură trei funcții importante:

Servește interesele procreative ale societății;

Satisface o serie de nevoi personale cu caracter ganeral-uman: nevoia de intimitate, de apropriere, de gratificare sexuală și de familie; sau nevoi particularizate: nevoia de statut, de recunoaștere socială și de validare personală;

Asigură revitalizarea, echilibrul și dezvoltarea personalității.

Atunci când experianța iubirii este trăită incomplet sau inautentic, ea are efecte dezechilibrante: o nedorită dependență față de partener, o lipsă de încredere în sine și în parteneriat, sentimentul unei limitări ca individ sau pierderea unui timp prețios pentru propria personală.

Disfunțiile sexuale sunt cauzate de factori de ordin psihic și /sau biologic. Barierele psihologice pot bloca o relație de iubire. Asumarea sănătoasă și conștientă a rolului sexual-afectiv, procreativ și parental constituie pilonul educației, psihologiei și psihosociologiei relației conjugale. Educația vizează maturizarea și dezvoltare afectivă corespunzătoare adulților, profilaxia și corecția deficitelor conjungale.

1.2.2 Disfunții ale rolului parental-educativ

Educația în familie reprezintă ansamblu de influențe exercitate asupra copiilor în vederea pregătirii și formării lor pentru viață. Din acest punct de vedere familia reprezintă unul dintre cei mai importanți factori educativ. Calitatea și efectele educației în familie condiționează întreaga evoluție a tânărului. Unele stategii educaționale se pot solda cu o serie de consecințe negative:

Severitate execesivă, cu rigidități, interdicții însoțite de brutalitate, comenzi rigide, amenințări și pretenții exagerate. Toate acestea au ca efecte: instalarea unei oboseli cronice, teama de eșec, de insucces și pedeapsa; indiferența accentuată față de ceea ce trebuie să întreprindă sau în ceea ce privește relaționarea cu cei din jur: atitudini de protest și revoltă.

Atitudini superprotectoare, în care părinții depun eforturi de a proteja copilul, de a-l menaja într-o manieră exagerată, grija și afectivitatea lor constituind o sferă protectoare cu pereți multiple. Drept consencințe ale acestei atitudini se pot contura: detașarea între imaginea de sine și posibilitățile reale ale copiilor.

Părinții trebuie să constituie un suport socio-emoțional pentru copil. Tipul de conducere parentală se modifică de-a lungul traseului ontogenetic al copilului, îmbrăcând forme din ce în ce mai nestructurate, pe măsura maturizării acestuia. Dacă la vârsta preșcolară părinții trebuie să asigure o ambianță riguros structurală și un stil oarecum imperativ de conducere, în perioada școlarității mici raporturile devin prioritate de consiliere și ajutor. La vârsta gimnazială individul trebuie să preia treptat o serie de responsabilități, începând cu adolescența și tinerețea misiunea familiei începe să se diminueze, relația devenind predominant de informare reciprocă.

Familia reprezintă factorul al socializării morale și integrării sociale a copilului, al satisfacerii trebuinților sale psihologice și sociale. Ea reprezintă matricea care imprimă adolescentului cele mai importante și mai durabile trăsături morale și de caracter.

Carențele apărute în exerciatrea rolului parental-educativ antrenează compartimente indezirabile, deviante, conflicte de adaptare și integrarea socială. Din această perspectiva există trei tipuri de familii:

Familii înalt educogene

Aceste familii sprijină educarea tinerilor, le asigură condiții pentru realizarea unei pregătiri profesionale și culturale adecvate, pentru petrecerea timpului liber în mod util, realizând legătura cu școala pentru a asiguta control al activităților din acestă sferă;

Familii educogene satisfăcătoare

Familiile satisfăcătoare educone asigură copiilor condiții subiective și obiective de educația familială, se preocupă de reușita lor profesională, dar fără a organiza și controla sistematic activitățile acestora.

Familii nesatisfăcătoare educogen

Aceste familii se carcterizează printr-un climat psihic necorespunzător, prin relații reci sau de indiferență, slab control parental.

1.2.3 Disfuncții ale sistemului relațional și de integrare a cuplului în grupurile sociale

Timpul liber în familie reprezintă timpul liber familial petrecut în comun de către membrii grupului familial. Hotărârile și deciziile comune ale soților privind timpul liber și relaționarea cu prietenii, rudele constituie un indicator principal al nivelului de funcționalitate al cuplui conjungal. Viața și activitatea cuplui conjungal presupune acțiune și interacțiune, confruntare și nu în totdeauna cei doi soți când cad de acord asupra unei decizii. Relațiile deficitare cu grupul de prieteni, colegi, etc. al unuia sau ambilor soți favorizează disfuncțiile conjungale, cresc riscul pentru conflict. Opțiunile pentru grupurile diferite ale soților, sau exercitarea unei presiuni puternic atractive din partea unui grup sau a unor persoane exterioare, conduc la unele conduite disfuncționale pentru evoluția cuplului: evaziunile extraconjugale de diverse formule (lucide, excese alcoolice, etc.)

Capitolul 2 Familia și Societatea în Lumea Contemporană

2.1 Stilurile Funcțiilor Educative ale Famililor Contemporane

2.2 Sentimentalizarea Raporturilor Părinții-Copii în Societățile Moderne și Contemporane

2.3 Disfuncții care afectează familia în epoca contemporană

2.3.1 Liberalizarea Sexuală

2.3.1.1. Revoluția Sexuală

Societatea contemporană pune accent foarte mare pe conceptele de democrație cu valențe mai mult politice și pe cel de libertate cu implicații profunde pe plan social, mai ales începând cu secolul XX, în vest după războaiele mondiale și regiunile totalitare și în est după prăbușirea Uniunii Sovietice și a comunismului. Pe lângă acest fapt, trebuie să mai ținem cont și de procesul de secularizare religioasă, care duce implicit la decadență revoluție sexuală, prin scoaterea sexualității și imunității din cadrul căsătoriei, în afara ei prin promovarea ami ales în mass-media arelațiilor sexuale libere, a pornografie, perversiunilor etc.

Această intrepretare greșită a libertății a dus la un dezechilibru în societate în general, și în familie în particular. Tot maim multe persoane văd în Biserică o instituție învechită care promovează valori care nu se mai potrivesc în lumea contemporană. Biserica învață că relațile sexaule nu sunt interzise ele fiind modalitatea prin care cei ce se iubesc aduc la viață rodul iubirii lor, copii. ’Iubirea trupească, exprimare a iubirii duhovnicești, trebuie să fie treaptă spre deplina unirea a soților, în Hristos’. Astfel iubirea învață că relațiile sexaule pot avea loc în cadrul căsătoriei, ele trebuind să aibă un caracter altruist, soții încercând să evite formele ei perverse și abuzul. Noțiunea de abuz nu se referă la aspectul cantitativ ci calitativ, adică la folosirea greșită a funcțiilor sexuale.

Dacă Biserica învață ca relațiile sexuale trebuie să aibă loc în cadrul căsătoriei, trebuind să fie altruiste și să serespecte finalitatea lor individul din ziua de azi care vede relațiile sexuale egoist urmărind doar plăcerea din care face un scop în sine acestora, și acționează în acest sens. Dacă soții creștini urmăresc creșterea lor duhovnicească, individul care caută doar plăcerea, urmărește creșterea performațelor sexuale și a intentității plăcerilor; modul de viață ’monogam’, reprezintă pentru acesta un impediment în atingerea unor culmi ale plăcerii la care poate ajunge doar printr-un mod de viață lipsit de orice fel de constrângeri, bazat pe diversitate și schimbarea partenerilor în mod regulat, pe practicarea metodelor alternative de sex etc.

Acest tip de persoană întâmpină mari dificultăți atunci când trecut de tinerețe încearcă să-și întemeieze o familie, prin incapacitatea de relaționare și prin apalitizarea sentimentală la care ajunge ca să numai vorbim și de urmele care le-au lăsat acest stil de viață:

Sterilitate;

Boli cronice;

Îmbătrînirea.

Din păcate, mass-media, muzica , moda vestimentală încurajează acest stil de viață ce poate fi caracterizat ca imoral și superficial. Vitalismul poate fi deja clasat ca un curent, ce se referă la trăirea clipei, la căutarea intensității, la libertinaj și lipsă de orice constrângere.

Acest devianță sexuală a fost explicată de psihologi și sociologi atât ca efectul societății prin pornografie și alte forme ale libertinajului sexual care este prezentă peste tot, cât și efectul unor dezechilibre și problemele patologice. Acesta devianțe, sunt numite parafilii de către literatura de specialitate și împart în două, după deformarea obiectului actuluin sexual:

Coprofilia;

Urofilia;

Frotterismul;

Exibiționismul;

Sadomasochismul,

Travestismul și transseexualismul.

O altă problemă este sexualitate prematură, care produce schimbări pe plan fiziologic și psihologic; astfel autosatisfacerea sexuală mai ales la bărbați prin eliminarea hormonilor se slăbește organismul, care are nevoie de aceștia pentru o dezvoltare armonioasă. Pe plan fiziologic mai putem aminti și de sterilitatea care poate suverni iar pe plan psihologic, dificultățile de reționare cu persoanele de sex opus pe care le vede doar ca obiecte, și dificultăți în relațiile sexuale pe care acesta le va avea cu cineva.

Cristian Ciupercă în Viitorul familiei-perspective și ipoteze, analizează consecințele nevoii de libertate în privința raporturilor interumane, libertatea de a face ceea ce vrei generează singurătate, iar dependența izolează și singurează. De aceea, dorința adâncă de autonomie tinde să se combine, paradoxal, cu convingerea că viața nu are sens dacă nu e împărtășită cu alții.

Totuși, de multe ori ezităm să ne exprimăm sentimentul că avem nevoie unul de celălalt, de teamă că dacă am face-o, ne-am pierde astfel independența.

Această singurătate și superficializare arelațiilor interumane se poate ușor observa prin numărul mare de familii monoparentale, ceibatare, divorțate etc. Piața maritală este foarte dezechilibrată principală cauză fiind tocmai nevoie de libertate coroborată cu nevoie de diversitate și cu instabilitate emoțională/afectivă a omului zilelor noastre.

Din această perspectivă, oamenii vor renunța la imagine dragostei ca aganjament permanent față de partenerilor și, nemaiexistând nevoie de posesiune, dată fiind egalitatea dintre sexe, vor asimila modelul dragostei neangajamente, în care partenerii încearcă să găsească plăcerea împreună (J. Seguela, 1998). Astfel, indivizii vor căuta să-și construiască o viață fericită, văzută ca o succesiune de situații plăcute și trpiri pozitive (bani, prieteni, sănătate, carieră ărofesională, împlinire sexuală etc.). Deși există riscul, sesizat de H. Eysenck și M. eysenck (1981), ca evenimentele plăcute (ce ne fac fericiți) să ne ridice și pretențiile, fapt care ar însemna ca fericirea de azi să reprezinte generatoarea nefericirii de mâine (hora hedomistă), indivizii vor căuta trăirile pozitive într-o configurație a familiei restructurate (deoarece ’căsătoria este o instituție depășită’, G. Vincent, și alții, 1985, 84), supusă pernament opțiunii de dizolvare.

2.3.1.2 Pornografia

2.3.1.2.1. Internetul și rolul său în Promovarea Pornografiei și a Dezvoltării Prostituției

Revoluția sexuală este promovată prin toate mijloacele mediatice posibile:

Prin cărți;

Ziare, radio;

Telefon, dar mai ales prin televizor și internet. Astăzi principalul canal prin care se promovează pornografia este internetul. Peste 80% din industria site-urilor de pe web au un caracter pornografic.

Industria pornografică are câștiguri imense, ca urmare a numărului mare de consumatoril. Tragic este faptul că foarte mulți sunt minori. Cercetările arată că peste jumătate dintre minorii care au un calculator și internet navighează pe site-uri pornografice. Majoritatea site-urilor nu sunt gratuite, având tarife lunare mai mari decât cele practicale de exemplu de bibliotecile virtuale.

Cele mai multe dintre aceste site-uri promovează nu doar actul sexual normal ci și toate tipurile de pervesiuni din sfera devianței sexuale:

Homosexualitate;

Zoofilie;

Sadomosochismul;

Travestismul etc.

Ceea ce este foarte grav este faptul că foarte multe site-uri promovează pedofilia, aceatea conținând poze cu adulți care întrețin relații sexuale cu minopri. Serviciul de criminalitate informatică din cadrul Poliției Române a raportat mai multe cazuri de astfel de tineri români care pentru anumite sume de bani acceptau să fie pozați de către străinii veniții în căutarea de ’material’. Astfel dintre cele 579 de infracțiuni ’on-line’ înregistrate, peste 30 de cazuri au fost de pornografie infantilă. Dintre copii racolații se află și mulți copii ai străzii care l-au frecventau internet-cafe-urile. Astfel și rețele de tip download, conțin numeroase materiale pornografice accesibile oricui/oricând, unele dintre ele fiind realizate chiar de antrenori cu o simplă cameră foro digitală. Au apărut chiar materiale înregistrate în școli de către elevi.

Legalizarea prostituției numai este un fenomen frecvent dezbătut ca în anii de după revoluție, deoarece prin intermediul internetului aceasta a devenit ’legală’ neoficial. Deci prostituția a migrat din stada întunecată și rece în apartamentele luminoase și calde. Orice persoană își poate face cont sau un profil pe un site de matrimoniale sau să publice un anunț într-un ziar prin care să invite domnii generoșii să beneficieze de serviciile lor diversificate. Majoritatea persoanelor care accesează canalele de chat gen mirc sunt sufocați de publicitatea virtual proxenetul nu mai are nici un rol, totuși ierarhia proxenet-prostituată nu a fost schimbată, în spatele acestor afaceri fiind adevărați traficanți de persoane și interlopi. Poliția încearcă să prindă prostitoatele care își publică anunțurile prin intermediul internetului dar ca în cazul prostitușției stradale ele nu primesc decât o amendă incomparabil mai mică decât imensele câștiguri mai laes ale prostitoatelor de lux.

Demascarea rețelor se face foarte greu, deoarece proxeneții sunt și mai greu de găsit în cazul prostituției ’virtuale’. În ziua de 14 februarie 2008 Poliția Capitaliei a făcut 10 razii în apartamentele în care au fost găsite prostituatele care foloseau internetul pentru promovarea serviciilor și stabilirea întâlnirilor.

O nouă formă de ’prostituție virtuală’ este video-chatul. Internetul, ziarele și zidurile clădirilor sunt pline de anunțuri prin care se caută tinere cu aspect fizic plîăcut pentru a ’comunica’ doar pe internet cu domni genoroși. Munca fetelor nu se oprește de cele mai multe ori însă doar la comunicare, un indiciu în acest sensfiind căutarea persoanelor peste 18 ani.

2.3.1.2.2. Consecințele Expunerii la Materiale Pornografice

Efectele negative ale pornografie se manifestă mai ales în ceea ce privește socializarea formelor de violență contra femeii, deoarece pornografia ca atare reprezintă un mod deformat de a gândi femeia, aceeasta fiind percepută ca pe un obiect sexual. Femeile din revistele Playboy sunt numite ’iepurași’, făcându-le astfel niște animale mici și drăguțe, sau ’tovarăși de joacă’, făcându-le așadar niște jucării. Revistele Penthouse le numesc ’animale favorite’. Într-un studiu publicat în anul 1985 în ’The Newsweel Poll’ în S.U.A, arată că 67% dintre intervievați consideră că pornografia determină afectarea moralei publice iar 73%, au considerat ca determină anumite persoane să comită violuri și abuzuri sexuale. Același studiu a arătat că bărbați sunt mai interesanți decât femeile de pornografie. Această regulă se aplică și homosexualilor în comparație cu lesbienele. Totuși există și alte studii care infirmă rezultatele acestei cercetări, majoritatea studiilor în domeniul pornografiei fiind contradictorii.

Se vorbește chiar de o dependență de pornografie. După doctorul Victor Cline procesul dependenței are mai multe etape:

Expunerea timpurie;

Instalarea dependenței (incapaciatea de arenunța);

Creșterea dependenței (când se manifestă toleranța la imagine și nevoie de sporire a duratei expunerii)

Desensibilizarea (indiferența și lipsa de reacție) și exprimarea din punct de vedere sexual (când se aplică în practică fanteziile acumulate cu persoanele reale).

O altă consecință este ruptura cu Dumnezeu, pornografia îndemnând la desfrânare, pervertind relațiile normale dintre oameni (doar în cadrul unei familii). Desfrânatul este sclavul patimei sale, pornografia oferindu-i ’ateria primă’ pentru satisfacrea poftelor sale (Matei 5,28) pătimașil va inhiba pentru propriul confort psihic, vocea conștiinței și va exclude din viața sa prezența vie a lui Dumnezeu. După cum am precizat mai sus și relația cu semenii va fi afectată, persoanele de sex opus fiind percepute ca posibile obiecte de satisfacere a poftei.

Studiile publicate în reviste de cercetare indică faptul că consumul de pornografie este asociat, printre altele, cu următoarele sașe tendințe:

Creșterea problemelor materiale și riscul separării și divorțului;

Scăderea intimității materiale și a satisfacției sexuale;

Infidelitatea;

Creșterea apetitului pentru tipuri mai grafice de pornografice și pentru activități sexuale asociate cu practici abuzive;

Ilegale și nesănătoase;

Dezvoltarea monogamiei, căsătoriei și creșterii copiilor;

Riscul căderii în dependență de sex.

2.3.1.3 Planingul Familial-Metode Contraceptive-Avorturile

2.3.1.3.1. Metode Contraceptive. Efecte . Concepția Bisericii

Planingul familial este definit ca fiind determinarea conștientă a numărului de copii și a eșlonării în timp a nașterilor, ținând cont de modelele și valorile existente în societate, de dezvoltarea armonioasă a familiei, de ridicare a bunăstării acesteia și de asigurarea a sănătății și educației copiilor. Orice cuplu familial își pune problema numărului de copii și a unui mod de control al nașterilor. Acest lucru nu înseamnă neapărat folosirea unor metode contraceptive care sunt promovate în cadrul cabinetelor de planing familial.

Metodele contraceptive se împart în contragestive și contraceptive, catalogarea unor metode ca contraceptive sau contragestive fiind destul de relativă, doar prezervativul fiind recunoscut de toată lumea ca metodă contraceptivă.

Orice asistent social sau doctor are datoria în primul rând de a prezenta celor care ajung la acest tip de serviciu, efectele secundare ale acestor metode contraceptive, care nu de cele mai multe ori sunt foarte grave afectând organismul omului ducând la sterilitate, cancer, căderea părului, nevorzitate excesivă, obezitate, creșterea nivelului de trigliceride, apariția trombozelor venoase, cefale, migrene, creșterea tensiunii arteriale, apariția diabetului zaharat infecții, leziunii, infecția cu Hiv și transmiterea bolilor sexuale, (valabilă pentru mijloace care nu asigură protecția din acest punct de vedere) etc. Chiar dacă aceste metode contraceptive prezintă atâtea efecte secundare, ele sunt foarte bine vândute; de exemplu, anticoncepționale fiind numite ’the biggest moneymaker of pharmaceutics’ ceea ce arată clar industria uriașă care stă în spatele vânzărilor unor produse chimice cu foarte multe efecte negative asupra sănătății. Astfel deși, specialiștii afirmă că atunci când recomandă mijloacele contraceptive prezintă imparțial atât aspectele pozitive cât și negative, foarte mulți minimalizează efectele negative grave.

Așadar, chiar dacă nu am lua în calcul motivațiile de ordin etic-moral-relșigios, consecințele negative ale mijloacelor contraceptive sunt mult mai importante decât efectelor considerate pozitive:

Evitarea sarcinilor nedorite;

Atenuarea durerilor din timpul menstruațiilor (de exemplu dispozitivul intrauterin Mirena),

Vindecarea unor boli generate hormonal (de exemplu acneea etc).

Totuși fără a fi ipocriți, trebuie să recunoaștem că este de preferate ca o persoană să recurgă la mijloace contraceptive decât să aleagă avortul ca metodă de planificarea familială, sau folosirea prezervativului în regiunile în care pandemia Sida a atins cote foarte mari. Într-o lume în care relațiile sexuale înseamnă doar plăcere, iar copii au devenit un pericol în satisfacerea nevoilor sexuale întru-un mod liber, după gândirea secularizată a omului mileniului 3 soluția este folosirea mijloacelor contraceptive. Astfel, prin scoaterea sexualității din familie, și prin interacționarea de tip sexual din cadrul societății, care presupune întreținerea de relații sexuale în fara căsătoriei, deci cu mai mulți parteneri, soluția oferită secole în șir de Biserică comportamentul sexual normalși neprotejat în cadrul căsătoriei cu respectarea perioadei posturilor în care se practica abstinența, a devenit una de modă veche și ineficientă în contextul modului de gândire hedonistic al omului contemporan.

Biserica nu s-a pronunțat calr, categoric, și în mod oficial cu privire la controlul nașterilor, însă ea recomandă ca abstinența de comun acord pentru o anumită perioadă, și interzice folosirea metodelor contraceptive chiar și cele naturale care nu sunt permise în Biserica catolică. Astfel apariția unui copil, nu reprezintă un hazard biochimic care poate fi înlătuart prin folosirea metodelor contraceptive ci manifestarea voii Lui Dumnezeu.

Din punct de vedere ortodox, nu atât mărimea familiei ar trebui modificată sau controlată, cât pornirile naturale sexuale. Nu e tocmai acest lucru specific naturii umane, raționale, și anume stăpânirea de sine? De astfel, ca să aibă o eficiență semnificativă, ’metodele naturale’ pretind ele însele o auto-disciplinară în doi foarte riguroasă, adică abținere și o monitorizare continuuă a simptomelor fiziologice. Omul nou al zilelor noastre nu mai poate ’răbda’ sau nici măcar nu-și mai propune. Ele reacționează instinctiv și își dorește satisfacerea imediată a nevoilor sexuale. Acest lucru generează și multe duvorțuri, partenerul transformându-se într-un obiect sexual, care atunci când numai prezintă interes din acest punct de vedere este înlocuit.

Pentru femeie, sexulaitatea este strâns legată de maternitate și dragoste; ori, ignorându-i potențialitatea de a fi mamă, faptul acesta o transformă într-un obiectiv de obținere a plăcerii, într-o sinplă consumătoare a pilulei contraceptive, a steriletului, avortului și a pilulei de a doau zi. (Christa Heinel).

2.3.1.3.2 Problema Avorturilor. Dispute Privind Momentul de Debut al Vieții Umane

Cea mai întâlnită formă de control al nașterilor este avortul. Motivațile celor care recurg la această metodă, sunt atât de natură financiară, socială, profesională, familială etc. Există diferite dispute privind momentul în care poate fi considerate embrionul sau fătul ființă umană.

Embriologii britanicii susțin că etapa de dezvoltare a viitorului copil cuprinsă între momentul fecundării și până la nidația oului (primele 8-12 zile din momentul zămislirii) poartă numele de pre-embrion. După ei, acest embrion nu reprezintă o viață individuală, ci numai o masă de celule nediferențiale. ’Separând astfel începutul vieții de momentul zămislirii, au posibilitatea ca, în acest timp, experimentele științifice făcute pe embrion să fie socotite legitime, iar avorturile provocate acum să-și piardă aproape cu tortul gravitatea morală’.

Alții merg mai departe, afirmând că este irațional intenția de a da un statut embrinului, care este un ’agregat de celule’, refuzând în mod categorig ideea de ’persoană pontențială’ pentru embrion. Astfel, embrionul devine om, în etapa fetală când capătă înfățișarea umană.

Teologii moraliști creștini consideră că din momentul fecundării spermatoidului cu ovulul, chiar înainte de nidație, se poate vorbi de o ființă umană care deși nu este încă rațională, este viață, natură umană deci se poate vorbi de o persoană pontențială, individualitate având loc treptat prin dezvoltarea embrinului. Geneticianul Jerome Lejeune, studiind cromozomii gametului masculin și feminin care alcătuiesc zigotul și cercetând diviziunile succesive ale oului, ajunge la concluzia că oul fecundar este cea mai specializată celulă de sub soare. Ea conține toată informația necesară pentru a produce viața umană.

Specialiștii ai Fundației Internaționale a Dreptului la Viață afirmă că ovullul fecundat, embrionul, pruncul, copilul, adultul sunt simple stadii de evoluție și maturizare ale aceleiași vieți omenești, ale acelșuiașși om. Fiecare dintre noi a existat în întregime în ovulul fecundart, numai că acesta necesită hrană și timp pentru următoarele etape ale vieții sale.

2.3.1.3.3. Date statistice. Rata avorturilor în România

Problema avorturilor ne interesează pe noi românii mai mult poate decât celalte țări, deoarece suntem printre țările cu cel mai mare număr de avorturi, ceea ce este paradoxal având în vedere faptul că majoritatea românilor sunt creștini ortodocși. Să nu uităm că am fost mulți ani pe primul loc chiar în această clasificare, punctul culminat fiind anul 1990, când după câteva decenii de teroare și constrângeri, femeile au simțit gustul amar al libertății, fiind înregistrate 992.265 de avorturi. Peste 17.000 de adolescente cu vârste între 15 și 19 ani au recurs în 2005 la chiuretaje pentru a scăpa de o sarcină nedorită. Alte 140.000 de femei cu vârste până în 45 de ani au făcut aceelași alegere. Chiar dacă rata avorturilor a scăzut de aproape cinci ori față de anul 1990, potrivit datelor Insitutul Național de Statistică, o româncă face în medie două întreruperii de sarcină în decursul vieții fertile. Ân țările UE, media este sub unu.

În România, persoanele de sex femininpot face avort dacă au âmplinit vârsta de 16 ani. Sub această limită de vârstă, o persoană poate face avort doar cu acordul ambilor părinți. Ân general procedurile medixcal-chirugical ale avortului, sunt mai multe mai ifetine decât ar trebui să coste cu adevărat. Un avort poate costa 80 ron, iar cu anestezie generală suma se poate dubla.

Graficul nr.12.3.1.3.4 Efectele Negative ale Avortului Asupra Familiei

În orice caz, avortul nu este o alternativă, consecințele fiind foarte grave atât pe plan fiziologic cât și psihologic în mod direct, și î mod indirect supra societății și a dinamicii demografice. Avorturile distrug și ele unitatea căsătoriei și armonia familiei, cei care recurg la această metodă opunându+se vieții, deci Creatorului, și păcătuind foarte grav, având în vedere că avortul este considerat o formă de ucidere.

Dintre efectele pe plan fizic putem aminti:

Sterilitatea;

Cancerul la sân (și incapacitatea de a mai putea alăpta);

Septicemie;

Perforări și leuziuni ale urterului;

Hemoragii grave;

Lezarea intestinilor și a altor organe abdominale;

Apariția tumorilor din țesutorilor din jurul uterului.

Dintre efectele pe plan psihologic putem amintim de sindromul post avort (S.P.A) care se manifestăm prin: depresii nervoase, reacții schizofrenice, psihoze, labilitate psihică, sentimente de vinovăție, tristețe patologică, coșmaruri, frustrare, răceală emoțională, penimism, apatie, psihoză afectivă, dereglări pe plan sexual, pierderea memoriei, stări nevrotice, deteriorarea relațiilor interumane (atât sociale cât și familiale), problemele de comunicare, șoc psihic și emoțional care poate duce până la suicid.

Toții membrii familiei sunt afectați când femeia alege avortul. Există aproximativ 60 de milioane de avorturi în fiecare an. Astfel, nesocotind numărul avorturilor repetate, există 60 de milioane de decese inutile ale unor copii ale unor copii nevionavați, aproximativ 50 de milioane de femei profund rănite, 50 de milioane de bărbați furioși și confuzi, 100 de milioane de frații ai copiilor avortați care sunt copleșiți de vină și anexietate. După avort, femeia avea mari probleme de comunicare cu soțul ei, fiindcă afectată în mod profund și legătura afectivă dintre cei doi. Acest lucru este valabil mai ales când tatăl nu afost de acord cu avortul. Studii recente au arătat că tațiilor copiilor avortați suferă depresii serioase și de durată. În privința bărbatului care se opune avortului, el nu are nici un drept în fața legii și nu poate apăra dreptul la viață al propriului copil. Mâhnirea sa este dublată de sentimentul de neputință. Poate apărea uneori violența conjugală sau chiar divorțul. Și relațiile sexuale pot fi afectate, femeia trăind mereu cu sentimentul de teamă de a nu rămâne iar însărcinată, pierzându-și apetitul sexual. Și relația cu ceilalți copii are de suferit, femeia suferind așa cum am precizat de o răceală afectivă care este colaborată cu stare de depresie și crize nevrotice poate duce la violență. Avortul afectează negativ relațiile dintre mamă și copil, precum și dorința naturală, instinctuală a mamei de a veni în întâmpinarea nevoilor copilului.

Când acesta va plânge, ea va reacționa cu teamă sau, din contra, cu mânie- brutalizându-l sau neglijându-l. Așa cum afirmă și Olivier Clement, ‚avortul distruge familia, pentru că într-o familie în care avortul devine practică curentă, adevărata iubire dureroasă desacralizare, doar plăcerea în locul bucuriei’.

Chiar dacă uneori în cadrul unei famlii se fac eforturi mare pentru a se crește un copil, nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu este esențială. Foarte multe femei care au ales până la urmă să păstreze copilul, nu au regretat.

Acesta este cazul lui L. T.:’ Acum 50 de ani, unei femei însărcinate, un doctor ginenecolog i-a spus că este inpresios necesar să avorteze. În caz că nu, la naștere, va muri copilul în cel mai fericit caz, dar va muri și ea, mama. Doctorul era bine cotat, stăpân pe meserie. Și-a pus gândul la Dumnezeu și la Maica Sa și-a spus că va lăsa copilul. Mama are acuma 83 de ani, iar copilul sunt eu, născut fără probleme, dezvoltat normal, spre stupefacția medicului. Așa că, nu vă grăbiți la avort, care strică tot ceea ce înseamnă echilibru, interior sau exterior.’

Societatea contemporană, prin legalizarea avortului și prin multitidinea de metode contraceptive și contragestive a adus un mare deserviciu familiei, prin dezechilibrele produse de acestea, care indirect au încurajat o sexualitate foarte activă în cadrul cuplurilor, tocmai prin evitarea scopului de bază a căsătoriei, și anume cel al procăierii și al neșterii de copiii ce reprezintă rodul iubirii celor căsătoriți. Ca să numai vorbim de folosirea lor de tineri, la vârste foarte fragede, distrugându-se astfel organismul și ducând la o maturizare forțată, nesincronizată cu vârsta bilogică.

2.3.2. Rata Mare a Divorțialităii

2.3.2.1 Divorțul . Definiție . Clasificare. Etape

Destămarea familiei sau divorțul este definită de științele juridice și sociale ca modalitatea prescrisă socială și juridică de disoluție a căsătoriei. Divorțul, este potrivit Dicționarul Explicativ al limbii române, defacerea pe cale legală a unei căsătoriei. Acest termen provine din latinescul divortium și din termenul din limba franceză divorce.

În primul rând când trebuie să facem diferență între încetarea căsătoriei și desfacerea ei. Astfel, conform articolul 37 (Capitolul IV) din Codul Familiei căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morți unuia ei. Căsătoria de desface ca urmare a unei hătărâri judecătorești atunci când, datorită unor motive temeice, raporturile dintre soți sunt grave vătămare și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Mai trebuie făcut distincție între destrămarea oficială (juridică) și cea neoficială numită și informală; în al doilea caz partenerii deși nu mai au viață comună nu se desparte din cauză problemelor de locuit, a copiilor și a profesiei. Pentru Iluț, identifică în acest sens trei tipuri de disoluție materială:

Despășirea în fapt, dar cu locuință comună;

Separarea totală (partenerii locuiesc separat) dar fără divorț;

Despărțirea juridică- divorțul.

O altă clasificare a divorțului valabilă peste tot în lume este:

Divorțul sancțiune, prin care unul sau ambii parteneri sunt culpabilizați;

Divorțul constatare, prin care se oficilaizează despărțirea dintre parteneri, care a avut loc cu mai mult timp în urmă;

Divorțul prin consimțământ reciproc, ambii soți își manifestă dorința de a se despărți.

Bohannan (1970) distinge șase etape în procesul de disoluție al clupurilor conjugale:

Emoțională;

Legală,

Economică, parentală, comunitară și psihologică.

Problemele cu care se confruntă cuplurile conjungale pot fi din aceste domenii, conflictul extinzându-se rapid dintr-o dimensiune în alta.

Divorțul emoțional, poate avea loc cu mult înainte ca un cuplu să se separe fizic, caracterizându-se prin distanța sau răcirea afectivă între partenerii;

Divorțul legal consfințește desfacerea juridică a căsătoriei;

Divorțul economic realizat prin partaj (separarea bunurilor)

Divorțul parental, se referă la acordarea custodiei, a îngrijirii copiilor minori și a dreptului la vizită a acestorac,

Divorțul social, se referă la contactele cu prietenii și cu rudele partenerilor;

Divorțul psihic vizând reabilitatea individului, independent după divorț.

2.3.2.2. Date Statistice ale Divorțialității

Se observă mai ales în ultimul timp, că numărul de divorțuri a crescut în mod vertiginos. Această creșterea a ratei divorțialității a crescut începând mai ales cu sfârșitul celui de –al doilea război mondial. În Statele Unite ale Americii în anul 1960, la 1.500.000 de căsătorii au fost aproape 350.000 de divorțuri, în 1980 la 2.413.000 de căsătorii au fost 1.175.000 de divorțuri, iar în anul 1998, la 2.244.000 de căsătorii au fost 1.135.000 de divorțuri. După cum putem observa mai mult dintre jumătate dintre căsătorii au sfârșit prin divorțuri. În România rata divorțialității a crescut la fel ca și în alte state după război. În 1955 aceasta era de 1,8 mie, în 1960 de 2 la mie, ăn 1975 de 1,5 la mie, în 1994 de 1,7 la mie iar în anul 2002 de 1,5 la mie iar în anul 2006 de 1,54 la mie, se observă deci o constanță care poate fi înșelătoare. Astfel indicele divorțialității depinde de numărul de căsătorii care, în România este în scădere, datorită migrațiilor pendulatorii sau definitive în țările mai dezvoltate în căutarea unui loc de muncă.

În România acest fenomen nu are o distribuție teritorială omogenă. În București, rata divorțialității a fost în mod constant de două ori mai mare decât media la jivel național. În ultimile două decenii ratele cele mai mari s-au găsit în București și județele Timiș, Brașov, Galați, Prahova, Arad și Hunedoara, iar cea mai Scăzută Rată În: Botoșani, Olt, Ialomița, Buzău, Sălaj, Tulcea și Vaslui. În anul 2007, rata divorțialității a fost de 15,1 %0 conform Institului Național de Statistică, asta însemnând 18-19 divorțuri la 100 de căsătorii. Specialiștii se arată îngrijorați datorită creșterii în acelați timp al căsătoriilor (în 2007 au fost de două ori mai multe decâtr în anul 2006) rata divorțului calculându-se în funcție de numărul divorțat cel puțin în cadrul țărilor dezvoltate), democratizarea și liberalizarea vieții sociale de ansamblu (scăderea influenței Biserici- secularizarea- și permisivitatea juridică).