Formarea Si Gestionarea Portofoliului DE Investitii In Cadrul Bancii Comerciale

Formarea ȘI gestionarea portofoliului de investiții în cadrul băncii comerciale

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Concepte teoretice privind portofoliul investițional al băncilor

Considerații generale asupra modelelor de selecție a portofoliilor

Instrumentele financiare utilizate de bănci în cadrul formării portofoliului de investiți

Particularitățile de gestiune a portofoliului de investiții de către bănci

Capitolul II. Investiții de portofoliu a băncilor pe piața de capital

2.1. Specificul și modalitățile de activitate investitionala a băncilor pe piața de capital.

2.2. Activitatea investiționala a băncilor pe piața internațională de capital

2.3. Riscurile legate de gestionarea portofoliului de investiții

Capitolul III. Formarea și gestionarea portofoliului de investiții în sistemul bancar al Republicii Moldova

3.1. Reglementarea investițiilor de portofoliu ale băncilor în RM

3.2. Structura portofoliul investițional al băncilor comerciale autohtone

3.3 Modalitățile de formare și gestionare a portofoliului investitional al BC „MOBIASBANCĂ – Groupe Societe Generale” S.A

Concluzii și recomandări

Bibliografie

INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare: Sistemul bancar – este unul din cele mai importante structuri ale economiei de piață. Prin intermediul Băncilor are loc distribuirea capitalului,astfel contribuind esențial la creșterea produsului intern brut al țării. Un alt component important al economiei de piață este piața valorilor mobiliare, prin care se intermediază mișcarea capitalului și se efectuează redistribuirea resurselor financiare.

Tendința generală a dezvoltării sistemului bancar în practica internațională constituie universalizarea activității bancare, ce se exprimă în extinderea prezenței lor pe piața valorilor mobiliare și diversificarea activității pe această piață.

Astfel activitatea investitională a bancilor pe piața de capital contribuie la atragerea resurselor suplimentare prin diversificarea surselor de venituri, menținerea nivelului necesar de lichiditate, adaptarea mai ușoară la schimbările conjuncturii pieței.

Bancile investitionale oferă un spectru larg de servicii pe piata de capital comparativ cu toate celelate instituții ce sunt specializate pe tipuri de activitați, astfel ducînd o activitate profitabilă si durabilă.

Actualitatea temei de cercetare este condiționată de necesitatea abordării științifice a activitații investiționale a bancilor pe piața de capital.

Metodele de cercetare a fost posibila prin intermediul grupării datelor prin deducție-inducție, analiza datelor statistice, metodele tabelare, metode de comparație a datelor si de clasificare a lor.

Scopul și obiectivele propuse constau in aprofundarea cunoștințelor privind activitățile investitionale ale bancilor pe piata de capital. Pentru realizarea scopului nominalizat au fost trasate următoarele obiective:

Abordarea aspectelor teoretice privind activitatea investitională a bancilor pe piata de capital;

Studierea instrumentelor financiare care pot constitui obiectul investițiilor bancilor pe piața de capital si spectrului de operațiuni investiționale a bancilor pe piața de capital;

Dezvăluirea activitatii investitionale a bancilor internationale pe piata de capital;

Studierea impactului crizei asupra activitații băncilor pe piața de capital;

Studierea legislației ce reglementează activitatea băncilor din Republica pe piața de capital;

Analiza activității investitionale a băncilor din Republica pe piata valorlor mobiliare de stat si pe PVM corporative.

În Introducere este argumentată actualitatea temei și a problemelor analizate, sunt trasate scopul și sarcinile, sunt prezentate structura lucrării, suportul teoretico-științific si cel informațional.

Capitolul I- “Concepte teoretice privind activitatea investițională a băncilor pe piața de capital” prezintă abordarile teoretice privind băncile investitionale, locul instrumentelor financiare in activitatea acestora pe piata de capital. In acest context sau analizat tipurile operațiunilor investiționale a băncilor pe piața de capital, scopul si eficiența acestor operațiuni. La fel in acest capitol sunt expuse si riscurile ce pot interveni in procesul activitații investiționale si principiile de formare a portofoliului investițional a băncilor pe piața de capital.

Capitolul II – “Experiența internațională a activitații investiționale a băncilor pe piața de capital” studiază specificul activitații investiționale a băncilor internaționale pe piata de capital. Am prezentat principalele operatiuni investitionale a bancilor internaționale pe piata de capital. La fel am analizat motivele si impactul crizei economice mondiale asupra activitătii băncilor pe piața de capital.

Capitolul III- “Activitatea investiționala a băncilor comerciale din Republica pe piața de capital” este consacrat studiului evoluției dezvoltării activitații investiționale pe piața de capital a băncilor comerciale din Republica . Aici se studiaza sistemul de reglementare a activitații bancilor pe piața de capital și restricțiile impuse de lege. Am efectuat o analiză a activitații băncilor comerciale pe piața valorilor mobiliare corporative si a valorilor mobiliare de stat.

Suport teoretico-științific al tezei l-au constituit lucrările din domeniul bancar, investițional și al piețelor de capital, avînd ca autori: Lavrusin O., Cistelecan L., Moloșag M., Nicolae, A., Бор М., Жуков Е., Кочмола К. etc.

Suportul informațional l-au format datele statistice publicate de Banca Naționala a Moldovei, Comisia Națională a Pieței financiare, actele normative și legislative ale Republicii Moldova precum și resursele informaționale electronice.

CAPITOLUL I. CONCEPTE TEORETICE PRIVIND PORTOFOLIUL INVESTIȚIONAL AL BĂNCILOR

1.1. Considerații generale asupra modelelor de selecție a portofoliilor

De-a lungul secolului al XIX-lea, previziunile optimiste dominau teoria economică a acelor vremuri. Până la începutul secolului al XX-lea, economiștii clasici defineau economia ca un sistem lipsit de risc care produce întotdeauna rezultate optime. Conform teoriei, stabilitatea sistemului economic era garantată. Se considera că economia, privită ca un întreg, ca un sistem unitar, era lipsită de risc, chiar dacă firmele sau indivizii suportau anumite riscuri.

Aceste principii s-au schimbat într-o manieră profundă, pe măsură ce economiile naționale erau din ce în ce mai afectate de Primul război mondial, și, mai târziu, de efectele crah-ului bursier din 1929 și perioadei de recesiune ce a urmat (1929-1933). A fost momentul în care noțiunile de „incertitudine”, „risc” și-au făcut loc în limbajul economic, iar primii economiști care au definit aceste noțiuni au fost Frank Knight și John Maynard Keynes. În cartea sa, „Risc, incertitudine și profit”, Frank Knight a demonstrat că elementul surpriză apare în mod comun într-un sistem unde deciziile depind de previziunile asupra viitorului. Ideile sale erau în special relevante pentru piețele financiare, unde toate deciziile se bazau pe previziuni și unde elementul surpriză survenea deseori. John Maynard Keynes, considerat unul din cei mari economiști ai sec. al XX-lea, în cartea sa „Tratat asupra probabilităților”, a atacat punctul de vedere tradițional asupra teoriei probabilităților, confom căruia, evenimentele repetate observate în trecut se vor produce probabil și în viitor. În anii care au urmat, s-au făcut pași importanți în studiul noțiunii de risc și incertitudine prin apariția unei teorii noi, teoria jocurilor. Creatorul acestei teorii, John von Neumann, în cartea sa „Teorie asupra jocurilor și comportamentului economic”, scrisă împreună cu Oskar Morgenstern, încearcă să demonstreze că „sursa incertitudinilor se găsește în intențiile celorlalți”, spre deosebire de predecesorii săi care au considerat incertudinea o realitate a vieții.

La temelia teoriei financiare în domeniul analizei portofoliului de titluri se află H. Markowitz și W. Sharpe. Operele științifice ale celor doi cercetători formează teoria modernă a portofoliului, nucleul dur al teoriei financiare. De-a lungul istoriei piețelor bursiere, nimănui nu i-a venit ideea de a cuntifica riscul, de a încerca să-l definească printr-un număr. Toate acestea s-au schimbat când, în martie 1952, a apărut în The Journal of Finance un articol intitulat “Selecția portofoliului” de Harry Markowitz, un absolvent al Universității din Chicago. Acest articol nu era amplu – numai paisprezece pagini – și după standardele publicațiilor academice nu era remarcabil, doar patru pagini de text ( graficele și ecuațiile matematice ocupau restul) și doar trei citate. Totuși acelui scurt articol îi este atribuită astăzi lansarea finanțelor moderne. El a pornit de la o idee foarte simplă: venitul și riscul sunt inseparabile. Ca economist credea că este posibil să determini relația dintre cele două până la un grad statistic real și astfel să se determine gradul de risc care ar fi necesar pentru diferite niveluri de venit. În articolul său el a prezentat calculele care susțineau concluzia sa: nici un investitor nu poate avea beneficii peste medie fără să-și asume un risc corespunzător. În 1959 Markowitz a publicat prima sa carte, „Portofolio Selection: Efficient Diversification of Investment” bazată pe teza sa de doctorat. În aceasta el a folosit abaterea standard pentru a măsura riscul. Abaterea poate fi considerată ca distanța față de medie. Conform lui Markowitz riscul este mai mare cu cât distanța față de medie este mai mare. Deși abaterea poate oferi o măsură a riscului unei acțiuni individuale, media a două abateri (sau a o sută de abateri) va oferi foarte puține informații despre riscul portofoliului format din cele două acțiuni (sau din o sută de acțiuni). Ceea ce a făcut Markowitz a fost să găsească o modalitate de a determina riscul întregului portofoliu, folosind și o altă mărime statistică, covariația, cu ajutorul căreia a putut măsura tendința unui grup de titluri financiare.

În 1963, a fost publicată dizertația lui Sharpe, cu titlul „Un model simplificat al analizei de portofoliu” . Având ca bază de pornire ideile lui Markowitz, Sharpe a sugerat o metodă matematică mai simplă care ar fi evitat nenumăratele calcule ale covarianțelor, specifice modelului Markowitz.

Sharpe a afirmat că toate titlurile de valoare se află în legătură cu un anumit factor de bază. Acest factor poate fi indicele bursei, produsul național brut, sau un alt indice de preț, atât timp cât are o influență importantă asupra evoluției prețului titlului financiar. Utilizând teoria lui Sharpe, un analist va trebui doar să măsoare legătura dintre titlul de valoare și factorul de bază dominant. Se simplifică astfel foarte mult abordarea matematică a lui Markowitz. Numele dat de Sharpe unității de măsură a volatilității (variației ) este factorul beta, iar beta este definit ca fiind gradul de corelație între mișcările de preț ale pieței și cele ale titlului de valoare individual. Concluzia este că orice portofoliu cu un beta mai mare de 1 va fi mai riscant decât piața și orice portofoliu cu un beta mai mic decât 1 va fi mai puțin riscant.

La un an de la publicarea dizertației sale referitoare la teoria portofoliului, Sharpe a prezentat un concept revoluționar, Modelul de evaluare a activelor de capital (CAPM). Acest concept a reprezentat o continuare a modelului său unifactorial referitor la alcătuirea unor portofolii eficiente. Conform CAPM, acțiunile sunt purtătoare a două tipuri distincte de risc. Primul tip de risc este acela de a fi pe piață, pe care Sharpe l-a numit risc sistemic. Riscul sistemic este beta și el nu poate fi diversificat. Al doilea tip de risc, numit risc nesistemic, este riscul specific poziției economice a companiei. Spre deosebire de riscul sistemic, riscul nesistemic poate fi diversificat prin simpla achiziție a mai multor tipuri de acțiuni.

În decursul unui deceniu, Markowitz și Sharpe au definit două elemente importanteelație între mișcările de preț ale pieței și cele ale titlului de valoare individual. Concluzia este că orice portofoliu cu un beta mai mare de 1 va fi mai riscant decât piața și orice portofoliu cu un beta mai mic decât 1 va fi mai puțin riscant.

La un an de la publicarea dizertației sale referitoare la teoria portofoliului, Sharpe a prezentat un concept revoluționar, Modelul de evaluare a activelor de capital (CAPM). Acest concept a reprezentat o continuare a modelului său unifactorial referitor la alcătuirea unor portofolii eficiente. Conform CAPM, acțiunile sunt purtătoare a două tipuri distincte de risc. Primul tip de risc este acela de a fi pe piață, pe care Sharpe l-a numit risc sistemic. Riscul sistemic este beta și el nu poate fi diversificat. Al doilea tip de risc, numit risc nesistemic, este riscul specific poziției economice a companiei. Spre deosebire de riscul sistemic, riscul nesistemic poate fi diversificat prin simpla achiziție a mai multor tipuri de acțiuni.

În decursul unui deceniu, Markowitz și Sharpe au definit două elemente importante ce au format teoria modernă a portofoliului. Un al treilea element – teoria pieței eficiente – a venit din partea unui partea tânăr asistent pe probleme de finanțe de la Universitatea din Chicago, Eugene Fama. Dizertația lui Fama , “Comportamentul pieței acțiunilor”, a fost publicată în “Business Journal” în 1963, precum și în “Ziarul de analiză financiară ” și “Institutional investor”. Astfel, Fama, un tânăr novice, s-a afirmat și a a atras atenția comunității financiare.

Mesajul lui Fama era foarte clar: prețurile acțiunilor nu pot fi previzionate datorită faptului că piața este prea eficientă. Pe o piață eficientă, în momentul în care o informație devine disponibilă, un număr mare de jucători la bursă ( Fama numindu-i pe aceștia maximizatori de profit) aplică această informație într-un anumit mod, ce duce la ajustarea instantanee a prețurilor înainte ca cineva să obțină profit. Estimări cu privire la viitor nu se pot face pe piață eficientă pentru că prețurile actiunilor se ajustează prea rapid.

În ultimul timp se conturează noi curente de opinie în domeniul analizei și selecției portofoliului de titluri financiare, curente ce se bazează pe o abordare total diferită precum modelul Buffet și finanțele comportamentale.

Modelul Buffet se concentrează asupra termenului de „investiție focalizată” și se concretizează într-o strategie menită să dea rezultate remarcabile. Elementele de bază ale acestei strategii sunt considerate: identificarea unor companii remarcabile utilizând o serie de principii de afaceri, de management, de finanțe și de marketing; focalizarea investiției prin construirea unui protofoliu format dintr-un număr cât mai mic de titluri financiare (între 3 și 15 titluri); utilizarea teoriei probabilităților (a modelului de optimizare Kelly) pentru calculul proporției investiției optimale; portofoliul constituit trebuie păstrat pe un orizont de timp cuprins între 5 și 20 de ani.

Finanțele comportamentale reprezintă un studiu care caută să explice ineficiența pieței utilizând teorii psihologice. Observând că oamenii adesea fac greșeli și presupuneri ilogice atunci când e vorba de afacerile lor, academicienii au început să cerceteze profund conceptul psihologic pentru a explica iraționalitățile în gândirea oamenilor, bazându-se pe elemente precum supraestimarea, suprareacția cauzată de influența unor factori, aversiunea față de pierdere, calculul mental și toleranța față de risc.

Procesul de investire are multiple fațete: el poate să presupună a investi bani în obligațiuni sau acțiuni comune sau proprietăți sau orice alte active; el poate implica acțiuni speculative pe o piață în creștere sau vânzări short pe o piață în scădere; poate să presupună alegerea de acțiuni „de creștere” sau „de valoare”, alegerea de obligațiuni, opțiuni și alte titluri financiare; el poate conduce la acumulare de fonduri sau disipare de resurse. Diversitatea și concurența sunt principalele atribute ale acestui domeniu efervescent.

În tot acest labirint, un loc important îl ocupă managementul de portofoliu, atât sub aspect teoretic, cât și sub aspect practic. Investitorii individuali, managerii de fonduri și investitorii instituționali trebuie să se decidă asupra obiectivelor ce vor fi urmărite și în funcție de acestea să selecteze dintre posibilele alternative de investiții.

Dezideratul actului de investiție presupune anumite opțiuni fundamentale. Ca parte a mecanismului de control al riscurilor, decizia trebuie să fie luată în baza selectării a multiple active pentru a putea construi un portofoliu care să echilibreze cele două elemente fundamentale, riscul și câștigul.

Un alt element care va determina succesul investiției este orizontul de timp; alegerea unei investiții pe termen scurt, mediu sau lung poate să conducă la un câștig avantajos sau, dacă alegerea nu are la bază teorii și tehnici de management de portofoliu, la o situație de pierderi.

Așadar, teoria și practica managementului de portofoliu reprezintă o recunoaștere a nevoilor personale și a stilului de viață a investitorului individual și o recunoaștere a imperativelor instituționale ale investitorilor profesioniști (fondurile de pensii, băncile de investiții, fondurile de investiții, etc.). Ambele categorii de investitori trebuie să cunoască faptul că această piață atât de complexă cere cunoașterea tehnicilor de control a riscurilor și de apreciere în termeni reali a capitalurilor.

1.2. Instrumentele financiare utilizate de bănci în cadrul formării portofoliului de investiți

Operațiunile investiționale ale băncii se rezumă la operatiunile cu valori mobiliare. Specificul si regularitatea proceselor de tranzactionare primară și secundară a valorilor mobiliare se determină in dependență de tipul lor.

Principalele tipuri de valori mobiliare utilizate de bănci

Acțiuni

Acțiunile sunt valori mobiliare, care atestă deținerea unei părți din capitalul unei societăți, ceea ce îi conferă posesorului calitatea de asociat și îi dă dreptul să participe la rezultatele financiare ale societății în cauză. Aceasta este forma cea mai utilizată pentru constituirea și majorarea capitalului social al unei persoane juridice în țările cu economie de piață. Așadar, acțiunile sunt titluri de valoare negociabile la bursă și reprezintă o parte din capitalul unei societăți comerciale, dând dreptul deținătorului de a participa cu vot deliberativ la adunarea generală a acționarilor, de a lua parte la administrarea și controlul societății, de a participa la împărțirea profitului.

Acțiunile reprezintă, deci, fracțiuni ale capitalului social și desemnează raportul juridic dintre deținătorul de acțiuni și societatea emitentă.

Potrivit reglementărilor legale din Republica Moldova, acțiunile sunt:

fracțiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală – legea impune o limită minimă a valorii nominale a unei acțiuni de 1 leu, pentru a se evita o fracționare excesivă a capitalului social;

fracțiuni egale ale capitalului social. În general, acțiunile conferă drepturi egale posesorilor lor.

indivizibile. De asemenea, această prevedere legală are ca scop evitarea divizării excesive a capitalului social.

instrumente negociabile; ele pot fi transmise altei persoane în virtutea legii cererii și a ofertei și cu respectarea prevederilor legale și ale actelor constitutive.

Toate acțiunile sunt nominative, deși în practica internațională se întîlnesc și acțiuni la purtător. Acțiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, prin înscrieri în cont.

După drepturile pe care le generează se disting: acțiuni ordinare și acțiuni preferențiale.

Acțiunile ordinare dau drept de proprietate, de participare la luarea hotărârilor în cadrul adunărilor generale ale societății și la distibuirea profitului sub formă de dividende în funcție de cota de participare la capitalul social, fără nici o favoare de altă natură.

Așadar, principalele drepturi pe care le conferă acțiunile ordinare sunt dreptul la vot și dreptul la dividend.

Fiecare acțiune ordinară îndreptățește deținătorul la un singur vot. Această regulă este instituită printr-o normă supletivă și, drept urmare, există posibilitatea ca prin actul constitutiv să se stabilească un alt raport între numărul acțiunilor deținute de o persoană fizică sau juridică și numărul voturilor aferente. Concentrarea unui mare număr de voturi în mâna unui singur acționar reprezintă o pârghie prin intermediul căreia se poate, în ultimă instanță, dicta politica societății.

Unul dintre drepturile patrimoniale ale acționarului este dreptul la dividend. Potrivit normelor legale, dividendele se plătesc acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social, dacă nu s-a prevăzut altfel prin actul constitutiv.

Acțiunile preferențiale nu conferă drept la vot, dar au prioritate la încasarea dividendului înainte ca profitul să fie distribuit deținătorilor de acțiuni ordinare. De regulă, dividendul la astfel de acțiuni este stabilit ca procent din valoarea nominală a acțiunii. Potrivit legislației RM, acțiunile preferențiale nu pot depăși ¼ din capitalul social și trebuie să aibă aceeași valoare nominală cu cele ordinare, în care pot fi convertite prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor.

Dacă a fost luată decizia de a face o emisiune de acțiuni preferențiale, conducerea societății emitente și societățile de valori mobiliare stabilesc caracteristicile pe care le oferă pentru a face acțiunea preferențială cât mai atractivă pentru investitori. Principalele caracteristici considerate sunt:

rata dividendelor,

clauza de răscumpărare,

clauza de convertibilitate,

clauza de cumulativitate,

clauza de participare,

rata modificabilă,

clauza de returnabilitate.

Toate acestea au efect asupra structurii financiare a societății.

Societățile emit acțiuni privilegiate pentru a evita emisiunea de obligațiuni, care poartă dobânzi fixe ce trebuie plătite indiferent de mărimea profitului net; pentru a evita emisiunea de acțiuni obișnuite într-un număr care ar diminua câștigul per acțiune față de cel din anii anteriori; pentru a evita diluarea controlului deținătorilor de acțiuni obișnuite asupra societății, din moment ce acțiunile privilegiate nu au, în general, drept de vot.

În practică internațională se mai întâlnesc și alte tipuri de acțiuni:

acțiunile autorizate – reprezintă numărul maxim de acțiuni aprobate pe care societatea îl poate emite de-a lungul existenței sale și care este specificat în statut;

acțiuni neemise – reprezintă acea parte din numărul total de acțiuni autorizate care încă nu au fost emise în vederea comercializării și care constituie potențialul de autofinanțare al societății;

acțiuni puse în vânzare – sunt acele acțiuni ce au fost emise și se află în procesul vânzării inițiale, pentru care societatea încă nu plătește dividende și a căror valoare urmează a fi încasată;

acțiuni aflate pe piață – acțiuni pentru care societatea plătește dividende;

acțiuni de tezaur – sunt acțiuni proprii pe care societatea și le răscumpără de pe piață pentru a le revinde când prețul lor va crește.

– acțiuni fără valoare nominală, acțiuni noi și gratuite, acțiuni populare, acțiuni de aport în muncă sau în capital, acțiuni SICAV, etc.

Investiția în acțiuni cotate poate fi analizată în baza următorilor indicatori principali:

a) Indicele P/E (numit și PER). Denumirea vine de la “Price/Earnings Ratio”, care exprimă și modul de calcul al indicelui:

P/E = Pret actiune / Profit pe actiune

Cu alte cuvinte, indicele se calculează ca un raport între prețul unei acțiunile la bursa și profitul pe acțiune înregistrat de emitentul acțiunilor respective.

Profitul pe acțiune (numit și EPS din engleză—”earnings per share”) se calculează ca și raport între profiturile totale raportate de o firmă și numărul total de acțiuni emise de aceasta. Profitul utilizat în calcul trebuie sa fie pe o perioadă de un an.

b) Indicele P/B. Numele vine din engleză (“price to book ratio”) iar indicele se calculează ca și raport între prețul unei acțiuni la bursă și valoarea contabilă a acțiunii:

P/B = Preț acțiune / Valoare contabilă

Aceasta din urmă (valoarea contabila sau “book value”) se calculează ca raport între capitalurile proprii ale firmei emitente și numărul total de acțiuni emise de aceasta. Indicele P/B exprimă cât de “scumpă” este o acțiune în raport cu valoarea contabilă a acesteia.

Obligațiuni

Obligațiunile sunt titluri de credit, creanțe, care dau dreptul posesorului să primească anual un venit fix sub formă de dobândă, indiferent de rezultatele financiare ale debitorului. Spre deosebire de acțiuni, care dau dreptul la un câștig sub forma dividendului, adică la o parte din profitul realizat de societate, obligațiunile sunt purtătooare de dobânzi fixe, plătibile de către emitentul debitor, indiferent de rezultatele obținute.

Obligațiunile reprezintă înscrisuri, de o anumită valoare nominală, prin care debitorul se obligă să ramburseze la scadență sumele împrumutate și să plătească anual dobânda aferentă. Obigațiunea nu conferă deținătorului drepturi de proprietate asupra societății comerciale sau entității administrative emitente. Obligațiunea asigură investitorului un venit constant și sigur, la un nivel de profitabilitate financiară superior plasamentelor în depozite bancare la termen. Titlurile de credit sunt pe termen scurt și pe termen mediu și lung. Persoanele care dețin astfel de titluri le pot vinde înainte de scadență, recuperându-și anticipat capitalul investit. Vânzarea și cumpărarea titlurilor de credit se efectuează pe piețe distincte. Titlurile de credit pe termen scurt nu se negociază pe piața financiară – de capital, respectiv pe piața primară și secundară de capital.

Obligațiunea este, din punct de vedere al formei, un înscris de valoare, tipărit pe hârtie specială și în condiții grafice deosebite, cu înscriere oficială și cu semnături de autentificare autorizate, conform normelor din prospectul de emisiune.

Clasificarea obligațiunilor poate fi făcută după mai multe criterii:

după modul de identificare al deținătorului, obligațiunile pot fi:

la purtător,

nominative.

după forma în care sunt emise, obligațiunile pot fi:

materializate și

dematerializate.

după tipul de venit pe care îl generează, obligațiunile pot fi:

obligațiuni cu dobândă;

obligațiuni cu cupon zero, denumite și obligațiuni cu discount, sunt emise la un preț de emisiune mai mic decât valoarea nominală care este plătită la scadență. Câștigul investitorului este reprezentat de diferența dintre prețul de cumpărare plătit deținătorului și prețul de răscumpărare la scadență.

după gradul de protecție a investitorilor, obligațiunile pot fi:

obligațiuni garantate,

obligațiuni negarantate.

după locul de plasare și condițiile de emisiune, obligațiunile pot fi:

obligațiuni interne,

obligațiuni străine și

obligațiuni internaționale (euroobligațiunile).

după drepturile pe care le generează, ele pot fi:

obligațiuni clasice (ordinare),

obligațiuni cu trăsături specifice care accordă deținătorului anumite drepturi și facilități.

Piața obligațiunilor s-a diversificat foarte mult și de utilizează, actualmente, alături de obligațiunile clasice, tipuri noi de obligațiuni:

obligațiuni indexate,

obligațiuni de participație,

obligațiuni cu cupon zero,

obligațiuni convertibile în acțiuni,

obligațiuni cu opțiune,

obligațiuni cu bonuri de subscriere,

obligațiuni cu dobândă variabilă,

obligațiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit – OSCAR.

Plasamentul efectuat de investitori într-o emisiune de obligațiuni poate fi apreciat pe baza unor indicatori cum sunt:

a) produsul nominal sau rata nominală a dobânzii:

unde: In = produsul nominal;

D = dobânda încasata de deținătorii de obligațiuni;

VN = valoarea nominală a obligațiunii.

b) produsul curent reprezintă venitul anual exprimat ca procent față de prețul de cumpărare al obligațiunilor:

unde: Ic = produsul curent;

D = dobânda încasată de deținătorii de obligațiuni;

P = prețul de emisiune.

c) produsul efectiv (real) este prețul de vânzare al obligațiunii în anul n. Se calculează ca o valoare actualizată a obligațiunii:

unde: Ie = produsul efectiv:

R1,R2,..,Rn = dobânda încasată anual plus rambursarea:

i = rata dobânzii la termen.

Din formula de mai sus rezultă că există o relație direct proporțională între valoarea prezentă sau prețul de vânzare (Ie) și veniturile viitoare (Ri) și una invers proporțională intre Ie și rata dobânzii pe piață ( r ) .

Randamentul real al obligațiunii ia în calcul ipoteza că investitorul deține obligațiunea până la maturitate și reinvestește tot ceea ce câștigă sub forma dobânzilor în active care au un nivel al randamentului egal cu randamentul obligațiunii căreia i se calculează randamentul.

Pentru calculul acestuia, trebuie calculată rata internă de rentabilitate , adică rata de actualizare pentru care prețul obligațiunii este egal cu valoarea prezentă a fluxurilor viitoare de venituri generate de titlul respectiv. Formula de calcul este următoarea :

unde C = valoarea cuponului

V = valoarea nominala

Rr = rata reala a randamentului

N = numărul de ani pana la maturitate

d) randamentul la răscumpărare;

Ia în calcul ipoteza că obligațiunile pot fi răscumpărate înainte de maturitate. În acest caz, pentru o obligațiune vândută cu discount randamentul la răscumpărare va fi întotdeauna mai mare decât randamentul la maturitate. Posibilitatea de rechemare a obligațiunilor este specificată în prospectul de ofertă a emisiunii și sunt menționate condițiile în care răscumpărarea poate fi făcută.

Pentru un investitor care revinde obligatiune înainte de maturitate , venitul adus de obligatiune vizează doua componente:

– venitul direct

unde D = venitul direct

V = vărsământul anual

C = cursul obligațiunii

100 – valoarea nominala a obligațiunii (procentual)

– venitul de plasament

unde P = venitul de plasament

V = vărsământul anual

d/n = agio/disagio

d = Vr-Vn (diferența dintre valoarea reala si valoarea nominala a obligațiunii)

n = durata restantă exprimată în ani până la scadență

100 = cursul la paritate (exprimat procentual)

= cursul mediu al obligațiunii

Valori mobiliare emise de stat

În țările cu economie de piață plasamentul în valori mobiliare emise de stat este considerat fără risc dat fiind faptul că răscumpărarea lor de către este sigură.

Principalele tipuri de valori mobiliare emise de stat sunt: bonurile de tezaur, obligațiunile de stat, obligațiunile municipale.

Bonurile de tezaur, cu rolul de a acoperi împrumuturi pe termen scurt efectuate de guvern, au scadența de până la un an, sunt emise la intervale regulate de către trezoreria statului, nu sunt purtătoare de dobânzi, fiind vândute cu discount.

Bonurile de tezaur sunt titluri de creanță emise de către stat, purtătoare de dobânzi competitive și, mai ales, sigure, fiind garantate de guvernul și banca centrală a statului respectiv. Acestea sunt emise în principal pentru acoperirea deficitelor bugetare sau investițiilor mari, garantate de stat.

Obligațiunile de stat sunt emise de trezorerie și au scadența mai mare de 1 an, fiind purtătoare de dobândă. Spre deosebire de bonurile de tezaur care se emit pentru a acoperi deficitul bugetar, în cazul obligațiunilor de stat împrumutul are o destinație cunoscută, concretă și singulară.

Obligațiunile municipale sunt emise de unități ale administrației de stat locale și emisiunea de obligațiuni se realizează în scopul dezvoltării economice și urbane. Creditele obținute prin emisiune de obligațiuni sunt o componentă a datoriei publice locale.

Titlurile de stat în RM sunt asimilate valorilor mobiliare și pot fi intermediate pe o piață primară, precum și pe o piață secundară. Ele sunt înscrisuri, emise de Ministerul Finanțelor, care exprimă o creanță financiară asupra emitentului, garantată în mod expres și necondiționat de RM. Titlurile sunt în formă dematerializată și evidențiate prin înscrieri în cont.

Piața primară a titlurilor de stat este accesibilă clienților, persoane fizice și juridice. Ministerul Finanțelor emite titluri de stat pe care le distribuie prin intermediul Băncii Naționale a Moldovei. BNM distribuie titlurile prin intermediul pieței interbancare, către bănci și clienții acestora.

Titlurile de stat care au fost distribuite astfel, pot fi tranzacționate pe piața secundară: titlurile de stat emise pe termen scurt se tranzacționează pe piața extrabursieră, în timp ce obligațiunile, ca titluri de stat pe termen mediu și lung, pot fi tranzacționate și pe segmentul bursier.

Instrumente financiare derivate

Valorile mobiliare derivate sunt instrumente negociabile sau standardizate care conferă operatorului anumite drepturi viitoare privind tranzacționarea activului suport. Valorile mobiliare derivate se prezintă sub forma contractelor la termen și a opțiunilor.

Contractele la termen sunt: contracte anticipate – FORWARD și contracte viitoare – FUTURES.

Contractul FORWARD este un acord între doi operatori prin care vânzătorul se angajează să livreze la o dată viitoare un anumit activ suport, iar cumpărătorul să efectueze plata pe baza unui preț predeterminat la data încheierii contractului.

Contractul FUTURES este un contract standardizat cu privire la: natura activului suport, cantitatea tranzacționată și scadența. Prețul contractului nu mai este fix, ca în cazul contractului FORWARD, ci variabil, deoarece contractul FUTURES este actualizat zilnic sau marcat la piață. Pierderea unui operator reprezintă câștig pentru partenerul lui în contract.

Un contract futures este un titlu financiar derivat, el cotând la bursă, iar prețul său curent reflectă prețul activului de bază. Prețurile futures și cele cash pentru o marfă sau un activ financiar evoluează în același sens și tind să se egalizeze spre scadența contractului futures. Piața futures poate fi un indiciu foarte important pentru investitorii de pe piața reală.

Contractele de opțiuni permit operatorului șă-și asume riscul potențial aferent unei tranzacții cu titluri suport în schimbul plății unei prime. El dă cumpărătorului dreptul de a cumpăra (pentru opțiunea CALL) sau de a vinde (pentru opțiunea PUT) anumite active la un preț și la o scadență convenite inițial. Valoarea opțiunilor se definește în funcție de un foarte mare număr de factori importanți: prețul de exercitare, rata dobânzii, durata de viață.

Produsele derivate sunt tranzacționate pe două tipuri de piețe: piețe organizate – cele mai puternice piețe fiind: CBOT (Chicago Board of Trade), LIFE (London International Financiar Futures Exchange), MATIF (Marche a terme International de France), EOE (European Options Exchange) și piețele OTC (Over the Counter) care sunt structuri mult mai simple în cadrul cărora se realizează negocieri directe între operatori.

Valorile mobiliare sintetice sunt reprezentate de contractele pe indici bursieri. Scopul lor vizează acoperirea riscului de pierdere din evoluția cursului valorilor mobiliare ce compun un portofoliu. Indicii bursieri, fiind alcătuiți pe baza unui coș de titluri, permit dispersia riscului, indicii constituind suport atât în contractele futures, cât și în contractele de tip options.

1.3. Particularitățile de gestiune a portofoliului de investiții de către bănci

In situația actuala, managementul portofoliului al băncilor pare sa fie blocat intr-o lupta decisiva dintre doua politici concurente: managementul portofoliului activ si investițiile bazate pe indici.

Managerii portofoliului activ cumpăra si vînd in mod constant un număr mare de acțiuni ordinare. Sarcina băncilor în acest caz de a majora valoarea portofoliului si aceasta înseamnă sa aibă in mod consecvent rezultate mai bune decît piața. Pentru a se menține in top managerii activi încearcă sa prevadă ce se va întîmpla in următoarele sase luni cu acțiunile si sa diversifice continuu portofoliul in speranța ca vor obține avantaje din previziunile făcute.

Pe de altă parte, investițiile bazate pe indici sunt o abordare pasivă de cumpărare și deținere. Presupune alcătuirea, apoi menținerea unui portofoliu de acțiuni comune larg diversificat, special creat să imite comportamentul unui indice de nivel specific, precum s&p 500 (standard &poor’s 500 price index).

Spre deosebire de managementul activ, investitiile bazate pe indici sunt într-o oarecare măsură noi și mai puțin obișnuite.

Există trei mari politici (curente) investițonale: value investing, growth investing, iar cel de-al treilea împrumută elemente de la ambele, reprezentând o cale de mijloc între cele două (garp investing)

În lumea financiară există două mari curente ce privesc modalitățile de investire pe piața de capital. Acestea sunt: growth investing și value investing. Toate celelalte politici derivă din cele două, mai mult sau mai puțin dețin elemente comune cu una sau cu cealaltă. Corespunzător celor două există două tipuri de companii: growth stocks și value stocks:

Definiția convențională a investitorului în growth stocks este a celui care cumpără acțiuni cu rate preț – profit (per) sau preț – valoare contabilă (pbv) ridicate.

Definiția generică afirmă însă ca acesta este un investitor care cumpără growth stocks acolo unde potențialul de creștere este subevaluat.

În concluzie, growth stocks reprezintă acțiuni ale unei companii ale cărei profituri se așteaptă să crească la o rată medie peste cea a pieței. O astfel de acțiune (growth stock) de obicei nu plătește dividende, deoarece compania preferă să investească profitul în diferite proiecte de expansiune. Cele mai multe companii tehnologice sunt growth stocks. Aceste acțiuni sunt aproape întotdeauna considerate supraevaluate.

Există 4 tipuri de investitori în aceste firme (growth stocks):

A) the small cap investor (investitorul în firme mici): cea mai simplă formă de a investi este de a cumpăra companii mai mici în termeni de cotă de piață, așteptând ca acestea să crească puternic și de asemenea ca piața să le subestimeze capacitatea de a crește;

B) the ipo investor (investitorul la listare) : firmele care se listează pentru prima dată pe bursa, în ciuda faptului că au o situație financiară solidă (growth stocks), se lansează la un preț promoțional;

C) the passive screener (investitorul pasiv): este investitorul care analizează câțiva indicatori precum un per mai scăzut decât rata de creștere a eps, graficul prețului și așteaptă momentul oportun pentru a cumpăra;

D) the activist growth investor (investitorul activ): aceștia iau poziții pe companiile solide tinere (chiar înainte de listare) și joacă un rol activ în managementul lor și chiar determină momentul și modalitatea de listare.

Partizanii investițiilor de valoare (value stocks) vor să investească în acțiuni subevaluate. Diferența constă în modul cum sunt identificate aceste ocazii și în viziunea fiecaruia asupra punctelor forte.

Value stocks ( acțiuni de valoare) reprezintă o acțiune care este tranzacționată la un preț mai mic decât îi indică situația financiară si care este considerată subevaluată de către un value-investor. Caracteristicile de bază ale acestei acțiuni includ randament ridicat al dividendelor, per și pbv scăzute.

Un investitor în value stocks consideră că piața nu este întotdeauna eficientă și că este posibil să găsească companii care se tranzacționează la un preț sub valoarea și potențialul ei.

Adepții acestui curent folosesc strategia “dogs of the dow” care constă în cumpărarea la începutul fiecărui an a companiilor cu cel mai mare randament al dividendelor, urmată de reajustarea portofoliului la începutul următorului an.

Cumpărătorii de value stocks au marele avantaj de a fi protejați de riscul de scădere (downside risk). Compania oricum are un preț mic, nu poate scădea și mai mult; riscul existent este acela de a nu ieși din starea aceasta.

Cu toate acestea, diferențele dintre un value investor și un growth investor sunt destul de subtile, în ciuda faptului că mulți încearcă să le diferențieze apelând la diferiți indicatori. .adevărata diferență dintre value și growth investors este una de orizont de timp .

Legat de coeficientul de actualizare (discount factor) aplicat previziunilor și așteptărilor și deci modalitatea de interpretare a valorii, un value investor pune foarte puțin preț pe așteptări și previziuni, privind cu îndoială orice prognosticuri. Un growth investor vede viitorul nu numai în termeni foarte previzibili, dar mai ales îl vede tot timpul subevaluat.

Politica investițională garp este o strategia hibridă care îmbină avantajele celor două mari curente de investiții: value și growth. G.a.r.p. Este prescurtarea de la growth at reasonable prices (creștere la prețuri rezonabile). Garp nu este o strategie universală, în cadrul ei fiind atrase doar firme cu caracteristici foarte bine definite. A deține un portofoliu de acțiuni tip growth. Împreuna cu cele tip value nu înseamnă a aplica strategia garp, unde acțiunile sunt selectate după criterii foarte stricte.

Investitorii garp, la fel ca și growth investors apreciază o situație pozitivă a profiturilor în ultimii ani, precum și așteptările viitoare vizavi de acestea, dar, spre deosebire de growth investors, devin reticenți dacă nivelul acestora este extrem de ridicat, de genul 25-50% pe an; ei agreează mai mult creșteri anuale situate între 10 și 20%. Un alt indicator pe care cele două tipuri de investitori îl au în comun este roe, care trebuie să fie obligatoriu peste nivelul mediu al sectorului în care activează întreprinderea.

Legat de raportul preț-profit (per), investitorii garp, deși agreează niveluri ale per mai mari decât investitorii value, ei devin sceptici dacă per-ul are valori mult prea ridicate. Dacă un growth investor ar cumpăra acțiuni la un preț de 50-60 de ori profitul pe acțiune, un garper ar vedea în această investiție un preț prea ridicat pentru un nivel de incertitudine mult prea mare.

Cel mai bun nivel per se încadrează undeva între 15-25, dar nu este neapărat un nivel general acceptat.

Pe lângă preferința pentru un per mai scăzut, strategia garp împrumută de la value investors preferința pentru un pvb (price-to-book value) scăzut, mai scăzut decât media sectorului.

Pilonul central al acestei strategii este indicatorul peg (ca raport între per și sporul procentual de creștere al câștigului pe acțiune). Pentru investitorii garp, peg- ul trebuie să fie mai mic decât 1, în cele mai multe cazuri, chiar apropiat de 0,5. Un peg mai mic de 1 implică faptul că prețul acțiunii este mai mic decât nivelul determinat de creșterea profitului pe acțiune. Acest lucru înseamnă că firma este subevaluată și, astfel, merită să fie analiată în continuare.

Peg (price / earnings to growth rate) este un concept nou în analiza fundamentală care are rolul de a ajuta investitorii să găsească acțiunile subevaluate. Acest raport conferă investitorului o imagine despre cum vede piața potențialul de creștere al acțiunii în relație cu eps (profitul pe acțiune). Peg-ul compară per-ul unei acțiuni cu rata de creștere (%) așteptată a eps ( profitul pe acțiune). Dacă peg este egal cu 1, acest lucru înseamnă că piața evaluează acțiunea exact pe măsura creșterii eps, nici mai mult, nici mai puțin. Dacă peg este mai mare de 1, acest lucru indică faptul că acțiunea este supraevaluată ori că piața așteaptă creșteri viitoare ale eps mai mari decât previziunile. Acțiunile tip growth de obicei au un peg mai mare decât 1 deoarece cumpărătorii doresc să plătească mai mult pentru o acțiune care este de așteptat să crească foarte rapid. De asemenea, poate exista și situația în care eps așteptat a scăzut, în timp ce prețul a rămas stabil dintr-alte motive. Dacă peg este mai mic decât 1, este un semn de posibilă subevaluare a acțiunii ori piața nu așteaptă de la companie să îndeplinească așteptările cu privire la creșterea eps. Acțiunile de valoare (value stocks) de obicei au un peg mai mic decât 1 deoarece așteptările cu privire la profituri au crescut, dar piața nu a sesizat încă acest potențial de creștere.

Deoarece în cadrul strategiei garp se regăsesc atât principiile value investing-ului, cât și cele ale growth investingului, și randamentele celor trei strategii sunt diferite în funcție de ciclul de afaceri al pieței. Pe o piață bull, rezultatele unei strategii growth sunt imbatabile în comparație cu garp, dar în momentul în care trendul se inversează un garper este mai bine protejat împotriva schimbării decât un growth investor.

Hedgerii sunt jucători de pe piață care doresc să protejeze poziția dețiunută pe un activ financiar contra mișcărilor adverse viitoare ale prețurilor. Atât vânzătorul, cât și cumpărătorul unui activ financiar își pot proteja poziția de pe piață utilizând contracte futures.

Pentru a proteja o poziție, un jucător de pe piață trebuie să angajeze pe piața futures (la termen) o poziție egală și opusă poziției deținute pe piața de numerar (cash). Există două tipuri de strategii de hedging de protecție : prin vânzare (short hedge) sau prin cumpărare (long hedge). În cadrul unei strategii short hedge, se vinde o poziție la termen (futures) pentru a compensa o poziție de cumpărare pe piața de numerar (piața cash). De exemplu, managerul unui fond care deține un portofoliu de titluri de valoare ar putea să se protejeze împotriva unei scăderi a prețurilor la bursă prin vânzarea unor contracte futures pe indicii bursieri. În cadrul unei strategii long hedge, se cumpără o poziție futures pentru a compensa o poziție short (de vânzare) pe piața de numerar (cash).

Indiferent de obiectul strategiei, scopul hedging-ului este același: orice pierdere realizată pe una dintre piețe este compensată de un profit realizat pe cealaltă piață. Dacă prețul activului scade pe piața cash, atunci, în momentul în care jucătorul de pe piață decide să vândă futures, orice pierdere pe piața cash este compensată de profitul realizat prin câștigurile din contractul futures. Dacă prețul activului crește pe piața cash, atunci, în momentul în care jucătorul de pe piață decide să cumpere futures, orice pierdere de pe piața cash este compensată de profitul rezultat din câștigurile din contractul futures.

Prin utilizarea contractelor futures, hedging-ul îndepărtează posibilitatea de a obține profit dacă prețul cash viitor crește, dar oferă protecția necesară dacă prețul cash viitor scade. Din acest punct de vedere, hedging-ul este de fapt un contract de asigurare, care fixează prețul viitor al unui activ financiar.

CAPITOLUL II. INVESTIȚII DE PORTOFOLIU A BĂNCILOR PE PIAȚA DE CAPITAL

2.1. Specificul și tipurile activității investiționale a băncilor pe piața de capital

Participarea băncilor la piața de capital prin efectuarea investițiilor financiare, reprezintă un obiectiv al băncilor pentru diversificarea operațiunilor active ale băncilor prin valorificarea surselor alternative de venituri.

Pentru bănci o investiție inseamnă achiziționarea unui activ despre care se presupune că va aduce in viitor un profit. Decizia celor care au numerar sau alte forme de proprietate de a investi necesita existența cunostințelor despre alternativele investiționale. Exista doua tipuri de active pe piețele financiare:

Active reale(ca valori imobiliare, metale prețioase)

Active financiare care sunt:

Creanțe directe de capital(acțiuni, garanții,opțiuni);

Creanțe indirecte de capital(printr-o companie de investiții);

Creanțe creditor oferite de o instituție financiară;

Creanțe creditor oferite de piața financiară(piața monetară și titlurile de pe piața de capital).

Caracteristica principală a operațiunilor bancare pe piața de capital este lichiditatea care reprezintă capacitatea de a transforma activul in numerar rapid fara o schimbare a prețului fată de prețul curent de pe piată.

Se disting trei grupe mari de încadrare a titlurilor financiare:

Titluri financiare care vor fi păstrate până la maturitate; aceste titluri, băncile le păstrează până la maturitate, exceptând cazurile în care pe piață au loc schimbări dramatice; pe parcursul deținerii lor, băncile realizează venituri din dobânzi sau dividende, iar la maturitate capitalul investit.

Titluri financiare destinate vânzării sunt cumpărate de bancă cu scopul de a fi vândute oricând si au în vedere necesitatea acoperirii diferitelor nevoi temporare de fonduri ale băncii, legate de lichiditate sau cresterea cererii de credite.

Titluri deținute pentru tranzacționare sunt parte a contului de tranzacții instrumente financiare si sunt cumpărate de bancă cu scopul de a fi revândute altor investitori. În această grupă pot fi cuprinse cele mai diferite tipuri de instrumente financiare, de la obligatiuni guvernamentale la titluri pe termen scurt, pe care banca le cumpără în nume propriu, spre a le revinde de îndată ce identifică un cumpărător.

Profitul băncii este determinat de diferențe între pretul la care le cumpără – mai mic, si cel la care le vinde – mai mare.

În desfăsurarea activității de tranzacționare, băncile îndeplinesc, de regulă, trei tipuri de servicii:

acordă consultantă si asistentă financiară clienților privind modul în care să-și administreze propriul lor portofoliu; în baza expertizei pe care o au, pot acorda asistență si băncilor locale, mai mici, privind tipul de investiții și selectarea tipurilor de instrumente financiare;

băncile își constituie un stoc de titluri pentru a satisface posibilele cereri de cumpărare ale diferitor investitori; capacitatea si asentimentul de a cumpăra si vinde titluri financiare este denumită „a face piată”;

tranzacționerii băncilor efectuează operațiuni speculative pe rata dobânzii pe termen scurt, luând poziții (lungi sau scurte) pe diferite titluri financiare.

În dezvoltarea tranzacțiilor cu titluri financiare, băncile realizează câstiguri prin operațiuni comerciale si speculative.

În structurarea portofoliului de titluri financiare, băncile au în vedere, în principiu, sase obiective care privesc:

siguranța si mentinerea capitalului;

asigurarea lichidității;

randamentul realizat;

diversificarea riscului de credit;

susținerea ce poate fi asigurată în administrarea expunerii la riscul de rată a dobânzii;

Sustinerea operatiunilor care implică constituirea unei garanții.

Activitatea bancară de investiții financiare, prin tradiție, privește operațiuni legate de piața primară de capital și operațiuni de tranzacționare specifice pieței secundare de capital.

Pe de altă parte, activitatea investițională a băncii este nu doar "cel mai prestigios “lucru”, dar si cel mai profitabil. 

La cele mai mari elemente ce aduc venit băncii din activitatea investitională pe piata de capital putem atribui:

Veniturile din prestarea serviciilor de atragere a mijloacelor de finantare;

Venitul din administrarea propriului portofoliu;

Venitul din acordarea serviciilor de administrare a portofoliului clientului;

Venit din prestarea serviciilor de brokeraj.

În literatura științifică, activitatea investițională a băncii pe piața valorilor mobiliare este definită ca activitatea de plasare a mijloacelor în valori mobiliare din numele său și din propria inițiativă în scopul obținerii unor venituri directe și indirecte. [70, p.448].

Veniturile directe de la investiții în valori mobiliare sunt obținute în forma de dividende, dobînzi sau în urmă realizării lor ulterioare la un preț mai mare. Veniturile indirecte se formează din contul extinderii cotei pieței, controlate de banca prin societățile afiliate și dependente.

Alte obiective atinse de bancă, efectuînd investiții în valori mobiliare sunt:

1. Creșterea portofoliului din contul majorării prețului de piață a valorilor mobiliare.

2. Crearea rezervei de lichiditate. Plasînd mijloacele în valorile mobiliare lichide banca poate rezolva oricînd problema lichidității, realizînd repede și eficient aceste instrumente pe piață.

3. Folosirea valorilor mobiliare în calitate de gaj în cazul obținerii unui credit pe piața interbancară și de la Banca Națională.

4. Atragerea clientelei noi din contul participării în capitalul agenților economici.

5. Asigurarea participării la conducerea întreprinderilor care prezintă un interes pentru bancă.

În calitate de obiecte ale investițiilor bancare pot servi diferite valori mobiliare, însă, conform standardelor internaționale de contabilitate, toate valorile mobiliare se împart în valori mobiliare investiționale și valori mobiliare procurate pentru vînzare.

În sens larg activitatea investițională a băncilor pe piața de capital include urmatoarele operațiuni investiționale:

Operatiuni cu valori mobiliare corporative (acțiuni si obligațiuni);

Operațiunile REPO;

Operațiuni cu valori mobiliare de stat.

Operatiuni cu valori mobiliare corporative

Pe piețele dezvolatate de valori mobiliare factorii fundamentali ce determină scopul activitătii investiționale a băncilor în acest sector al pieței valorilor mobiliare – este nevoia de a genera profit și asigurarea lichidității grupelor anumitor active.

Operațiunile investiționale a băncilor cu valori mobiliare corporative pot fi împarțite în urmatoarele categorii principale:

achizționarea acțiunilor pentru controlul proprietății, participare în capitalurile proprii ale societații și în alte scopuri legate de natura hârtii de valoare;

investițiile în valori mabiliare cu scopul plăsării profitabile a mijloacelor financiare, asigurând atât diversificarea portofoliului și obținerea unui dividend stabil cât și venituri speculative din vanzările lor ulterioare;

operațiuni speculative pe termen scurt și tranzacții de arbitraj;

În primul caz banca actionează pe piață ca un investitor strategic, în al doilea ca un investitor de portofoliu, în cel de-al treilea- ca un speculator.

Pe piețele valorilor mobiliare corporative obiectul investițiilor bancare în mare parte îl constituie acțiunile.

Obiectivele efectuării operațiunilor:

1. Investitiile pe termen lung în companiile selectate, de exemplu, pentru participarea în capitalul societații sau cu scopul plasării propriilor emisiuni.

Investițiile se realizează prin asigurarea relațiilor tehnologice, economice sau de altă natură. Băncile, de exemplu, procurau actiuni cu scopul de a introduce propriile emisiuni. În prezent valul de emisiuni bancare a scăzut si băncile sunt implicate activ in achiziționarea acțiunilor în scopul controlului proprietătii, considerand această operatiune ca o modalitate de creștere a potențialul economic.

2. Achiziționarea acțiunilor pentru controlul proprietații. Investirea, pentru a participa la conducerea companiei sau chear constituirea unui grup financiar-industrial, precum și de a cumpăra, daca este posibil, pachetul de control al societații cu scopul de a influința conducerea intreprinderii și dezvoltarea acesteia, este o prioritate, în comparație cu posibilitatea de a obține profit de pe piața de capital.

După cum controlul companiei poate utiliza toate fluxurile financiare, optimizarea plătilor fiscale prin investire cu un scop similar, este necesar să se analizeze posibilitatea folosirii efective a proprietății.

3. Operațiunile speculative pe termen scurt cu acțiuni și tranzacții de arbitraj. Volatilitatea, instabilitatea pieței valorilor mobiliare crează oportunităti excepționale pentru câstiguri speculative. Cu toate acestea, lipsa de informații fiabile nu permite astfel de operațiuni, pentru mulți operatori. În situație avantajoasă sau plasat băncile, care dețin informația despre istoria creditară a emitentului și accesul la depozitele acestuia, deoarece multe bănci duc și registrele acționarilor, cu siguranță în comparație cu brokerii de pe piață, se pot orienta pe piata actiunilor.

În așa fel, în condițiile netransparenței pieții pe piețele în curs de dezvoltare băncile se află intr-un avantaj fată de ceilalți și pot liber investi mijloacele financiare libere. Succes au acele bănci care investesc in valorile mobiliarea clienților bine cunoscuți.

4. Procurarea acțiunilor ca parte riscantă a portofoliului prin efectuarea investițiilor pe termen lung.

În cazul investițiilor pe termen lung investitorul selectind un anumit obiect pentru investitii, trebuie sa analizeze pozitia intreprinderii, impreuna cu specialistii intreprinderii sa elaboreze un program, care sa permita cresterea capacitatii de productie, volumul de productie si vinzarea produselor. Pentru aceasta ei trebuie sa deschida o linie de credit, sa procure echipament in leasing etc, de exemplu sa desfasoare lucrari indreptate spre imbunatatirea situatiei financiare a intreprinderii.

In acest caz trebuie de tinut cont de impozitele foarte mari, imperfectiunea cadrului legislativ, lipsa dorintei administratiei firmei de a lucra cu investitorii strategici.

De exemplu atunci cind o banca mare cumpara actiunile intreprinderii mici sau mijlocii, aceste investitii au un efect negativ asupra bilantului si normativele bancii, prin aceste investitii trebuie sa efectueze rezervarea titlurilor de valoare depreciate. Determinarea eficientei investitiilor pe termen lung in actiuni este foarte dificila. Foarte simplist si aproximativ aceasta se poate de efectuat dupa schema unde:

1.Trebuie de determinat nivelul de subevaluare a activelor circulante in baza comparatiei dintre pretul estimat si valoarea de piata a activului.

2.Valoarea activelor se egaleaza cu suma, pe care se poate de extras prin comercializarea tuturor activelor societatii pe actiuni excluzind sumele ce reese din obligatiunile societatii.

3. Dupa se efectueaza comparatia dintre lichiditate si pretul actiunii, ce se coteaza pe piata de capital, si daca se observa depasirea valorii lichiditatii actiunii peste valoarea de schimb a acesteea, putem spune despre o subevaluare a actiunilor tranzactionate. Cu toate acestea trebuie de tinut cont si de competitivitatea concurentiala a societatii pe actiuni. Unele dificultati apar atunci cind actiunile nu au o cotare pe piata. In acest caz sunt posibile calculele aproximative, de exemplu, estimarea in baza relatiei pret/profit (p/e-ratio).

Aceasta relatie arata ce parte a profitului investitorii sunt gata sa o plateasca pentru o actiune. Cu toate acestea un efect semnificativ la marimea coeficientului il are parerea investitorilor despre perspectivele de crestere a profitului si a dividendelor, perceperea de catre piata a nivelului de risc a companiei respective.

Daca, de exemplu, societatea pe actiuni isi mareste capitalul din contul rezervelor, atunci investitorii percep aceasta ca o crestere a companiei si extinderea pietei actiunilor. Cresterea cursului actiunilor poate urma si dupa emisiunea obligatiunilor.

Atunci cind situatia in companie se inrautateste si riscul operatiunilor ei din punct de vedere al pietei crest, atunci valoarea (pret/profit) de regula scade.

Pe o piata eficienta cursul actiunii depinde de marimea dividendului. Insa, procurind o actiune, proprietarul dobindeste nu doar veniturile curente, dar si dividendele viitoare. De aceea in urma primirii unui dividend stabil, care are o tendinata de crestere, cursul actiunilor va creste.

Operatiunile REPO ca modalitate de investire a bancilor

Contractele REPO sunt niște contracte specifice băncilor comerciale, reprezintă o alternativă a instrumentelor tradiționale ale pieței monetare și se caracterizează prin următoarele:

în operațiunile REPO se specifică „rata REPO”, care reprezintă rata dobînzii la creditele acordate pe piața monetară;

evidența contabilă a operațiunilor REPO, conform standardelor internaționale de contabilitate, reflectă esența economică a operațiunii – împrumutul garantat cu valori mobiliare și nu aspectul ei juridic – vînzarea valorii mobiliare;

în operațiunea REPO prețul de deschidere este egal cu prețul de închidere, însă la încheierea operațiunii, în afară de preț, se efectuează și plata dobînzii pentru perioada REPO;

în operațiunea REPO vînzătorul valorii mobiliare (împrumutatul de bani) pe toată perioada operațiunii REPO își rezervă dreptul de a continua primirea cupoanelor (dividendelor) aferente valorii mobiliare. Dacă cumpărătorul (deținătorul) valorii mobiliare a obținut aceste plăți el este obligat să le transfere imediat vînzătorului inițial;

operațiunea REPO trebuie să conțină cel puțin una din următoarele metode de protejare a contrapărților:

– cumpărarea/vînzarea cu marjă (haircut), adică la un preț mai mic, respectiv, mai mare, decît cel al pieței;

– marcarea la piață, adică reevaluarea periodică a valorii mobiliare vîndute/cumpărate prin acordul REPO;

operațiunile REPO se efectuează în baza unor contracte standardizate aprobate de participanții profesioniști ai pieței.

Bancile activind pe piata de capital recurg la tranzactiile REPO cu scopul de a obtine un imprumut in vederea procurarii de lichiditati, caz in care valorile mobiliare avansate reprezinta colateralul pentru protectia impotriva riscului de nerambursare.

Tranzactiile REPO sint practicate in cea mai mare pondere pentru instrumentele financiare cu venit fix, cum ar fi titlurile de stat, iar comisionul tranzactiei ia forma unei rate a dobinzii care este implicita in structura pretului. Astfel, valorile mobiliare sint initial evaluate la valoarea de piata curenta la care este adaugata dobinda aferenta pina la acea data. La scadenta, valorile mobiliare sint rascumparate la pretul initial plus o rata repo care a fost prestabilita la initierea tranzactiei.

Reieșind din cele expuse, putem da următoarea definiție operațiunii:

Contractele REPO reprezinta contracte in care una dintre parti se angajeaza sa vinda valorile mobiliare unei alte parti care avanseaza fonduri banesti, concomitent cu angajamentul acestuia de rascumparare a acelorasi valori mobiliare, sau a unora similare, la un pret predeterminat, la o data viitoare. Cei care iau cu imprumut actiunile sint denumiti cumparatori, iar cei care ofera actiunile imprumutate se numesc vinzatori.

Operațiuni REPO cu valorile mobiliare corporative.

Operațiunea REPO cu valori mobiliare corporative reprezintă o operațiune de împrumut, garantată prin valori mobiliare transmise băncii în temeiul contractului de vînzare-cumpărare fără deposedarea de drepturi asupra acestor valori mobiliare, cu obligațiunea de răscumpărare obligatorie, la un preț stabilit de părți în momentul vînzării inițiale, luîndu-se în considerație rata REPO și condițiile de protejare.

Aici menționăm, că operațiunile REPO nu trebuie să fie confundate cu contractele de vînzare – cumpărare a valorilor mobiliare cu rezervarea dreptului de răscumpărare, efectuate conform prevederilor Codului Civil.

In dependenta de termenul operatiunilor REPO avem trei tipuri: pe o zi , deschise (termenul nu este indicat), urgente(cu termenul mai mare de o zi, cu termen stabilit, de exemplu sapte zile).

In dependenta de urgenta operatiunilor REPO este legata si rata dobinzii.

Contractile REPO se diferentiaza nu numai dupa termen si rata dobinzii, dar si dupa ordinea miscarii VM, p-u care este incheeat contractul REPO, si locul de pastrare a VM. Practica de functionare a pietei REPO arata ca partile din contractul REPO, ca regula, folosesc unul din cele trei variante de transmitere si pastrare a valorilor mobiliare:

Prima varianta sustine ca VM procurate in prima partea REPO se transmit cumparatorului VM. In acest caz cumparatorul VM isi minimizeaza riscul de credit. Neajunsul acestei variante este ca transniterea VM cumparatorul poate dura un timp indelungat.

In cea dea doua varianta VM se transmit celei dea treilea parti pe operatiuni REPO. A treea parte isi asuma anumite responsabilitati nemijlocit in fata participantilor la operatiune: controleaza tipul VM, transmise de catre o parte altei parti a contractului; urmareste nivelul marjei si dupa necesitate cere mijloace aditionale. Deoarece ambele conturi si cel pe mijloace banesti si pe VM se afla la partea a treea, transmiterea valorilor in acest caz are loc intr-un timp mai scurt. Cea dea treea parte in acest caz garanteaza corectitudinea folosirii contractului REPO si primeste o rascumparare p-u serviciile prestate.

A treia varianta se deosebeste de primele doua prin aceea ca VM ramin la vinzatorul lor pe prima parte a operatiunii REPO, care pastreaza VM p-u cumparator. Acest tip de REPO se mai numeste REPO de incredere si se caracterizeaza prin timpul foarte mic de transmitere a valorilor si un nivel inalt de risc. In acest caz vinzatorul trebuie sa duca evidenta separate a VM ce ii apartin si a celor pe care nu le mai are in posesie.

Prin efectuarea operatiunilor REPO exista posibilitatea de rascumparare a VM, ce se diferentiaza de cele care au fost cumparate in prima parte a REPO si posibilitatea de inlocuire cu alte VM. Dreptul de a inlocui VM este stipulat in contractul incheeat intre parti.

Bancile efectueaza operatiunile REPO cu VM care sint cotate oficial la bursa de valori. Daca VM nu se coteaza la bursa de valori atunci valoarea lor este calculata de banca in baza: rapoartelor financiare publicate; certificate de la organizatii ce se specializeaza pe colectarea informatiei de acest gen inclusiv si de stat etc. Pretul de cumparare a VM de catre bancile de la participantii pietei de capital depinde de tipul lor, garantie, lichiditate si termenul de valabilitate al contractului REPO si deobicei constituie 50-90% de la pretul de piata al acestor VM in momentul incheerii contractului. Altfel spus are loc discontarea pretului de piata al pachetului de VM. La finalizarea termenului de valabilitate a contractului participantii pietei de capital isi rascumpara VM.

Participantii pietei de capital sunt cointeresati in efectuarea operatiunilor REPO in cazul in care VM pe care le detin nu au tendinta de crestere a pretului; nu doresc sa vinda aceste VM; au nevoie de mijloace circulante p-u operatiunile cu acele VM la care piata isi manifesta interesul.

Operatiunile investitionale ale bancilor cu valori mobiliare de stat.

Operatiunile investitionale a bancilor cu valori mobiliare de stat sunt alternative altor forme de investire. Activitatea investitionala a bancilor cu valori mobiliare de stat se rezuma la activitatea de dealer a bancii.

Operatiunile investitionale ale bancilor cu valori mobiliare de stat se efectueaza cu scopul:

1.Obtinerii veniturilor fixe ce nu sunt supuse impozitarii.

Investitor – persoana fizica sau juridica, rezident sau nerezident, in numele careia dealerul primar prezinta cererea pentru participarea la licitatia de vinzare a valorilor mobiliare de stat. Numai dealerii primari pot prezenta cereri in numele investitorilor.

Dealerul, asumindusi obligatiunea de comisionar, executa din ordinal clientului din numele propriu si din contul clientului operatiuni cu valori mobiliare de stat. Dealerul efectueaza operatiuni cu obligatiunile clientului din nume propriu.

2. Desfasurarea operatiunilor eficiente cu valori mobiliare de stat. neavind cadre pregatite pentru gestionarea propriului portofoliu cu valori mobiliare, investitorul poate avea o rentabilitate minimala de la investirea in sectorul dat. De aceea administrarea fiduciara a portofoliului intra in serviciile dealerului, care va administra portofoliul mai eficient cu o rentabilitate mai mare si in dependenta de marimea lui. In cazul in care portofoliul este mai mic decit un nivel oarecare atunci administrarea acestuea devine neefectiva, dar in cazul in care este prea mare portofoliul devine mai putin flexibil. Astfel nivelul optim de eficienta a portofoliului se obtine prin aplicarea individuala la formarea portofoliului investitional.

3. Economisirea pe costurile variabile si obtinerea venitului din gestionarea eficienta a portofoliului clientului de catre dealer. Efectuind operatiunile de investire in valori mobiliare de stat din nume propriu, dar din contul clientului, dealerul in acest caz poate sa nu primiasca comision pentru efectuarea operatiunilor bursiere. De regula, prin existenta treiderilor suficient de calificati, veniturile bancii-dealer de la operatiunile efectuate cu mijloacele clientului depasesc nivelul de venituri specificate in contract, pe care el este obligat sa o plateasca clientului sau. In acest caz partile negociaza impartirea veniturilor ce depasesc cele prognozate. Ele de exemplu pot fi impartite in raport de 30 si 50 procente de la suma profitului suplimentar pentru banca, dar pentru client respectiv 50 sau 70 procente. Insa aceste relatii sunt caracteristice doar in cazurile cind banca are interesul in colaborarea strategica cu clientul respectiv. In cazul in care asa colaborare nu se asteapta dealerul nu va imparti supraprofitul cu clientul.

De regula, domeniul principal de investitii proprii ale bancilor-dealeri il constituie plasarea mijloacelor in valori mobiliare de stat.

Aceste operatiuni se efectueaza cu scopul:

1. Obtinerii profiturilor mai inalte decit cele medii pe piata valorilor mobiliare de stat, prin achizitionarea la preturile minime din cele posibile si vinzarea la pretul cel mai mare din cele posibile. In asa fel, operatiunile bancilor-dealeri sunt indreptate spre obtinerea profiturilor din operatiunile speculative pe termen scurt, si partea cea mai semnificativa a mijloacelor se investeste pe termen nu mai mare de o luna.

De exemplu, dupa anuntarea rezultatelor licitatiei devine posibil de a prognoza nivelul preturilor la licitatiile urmatoare in a doua zi dupa desfasurarea ei. In cazul in care, dupa licitatie ramin o multime de fonduri neplasate, atunci la licitatiile urmatoare se asteapta o crestere a pretului. In mod similar in cazul in care dupa licitatie ramin mijloace financiare putine atunci preturile sau ramin la nivelul la care au fost sau se micsoreaza. Uilizind una din regulele de aur ale investitorilor de a cumpara la pretul cel mai mic si de a vinde la cel mai mare, bancile-dealeri primesc cel mai inalt nivel al profitului.

2. Utilizarea proprilor mijloace si a mijloacelor clientului pentru obtinerea profitului din oportunitatilor investitiilor paralele pe piata valorilor mobiliare de stat. Pentru a intelege aceasta intrebare trebuie sa reamintim variantele tranzactiilor in numerar.

Politica si structura portofoliului investițional al băncii depinde de obiectivele investiționale, care pot fi:

Asigurarea creșterii capitalului;

Asigurarea lichidității capitalului;

Micșorarea riscului investițional ca urmare a diversificării semnificative a investițiilor (siguranței, fiabilității).

Atunci când se ea decizia unde să investească, banca folosește trei tipuri de analiză:

Analiza macroeconomică;

Analiza comparativă;

Analiza microeconomică (analiza la nivel de intreprindere).

1) Analiza macroeconomică:

Analiza macroeconomică studiază rolul țării in economia mondială și prognozează situația macroeconomică in tară.

Scopul analizei macroeconomice este prognozarea dinamicii indicatorilor de bază (cursul valutar, rata dobânzii, indicii de producție si profitabilitate ), ce caracterizează starea economiei si a industriilor(ramurilor) in parte. Misiunea bancii consta in utilizarea metodelor analizei macroeconomice pentru a reorienta la timp o buna parte a resurselor financiare:

În primul rând, între diferite sectoare a pieței financiare În al doilea rând, între diverse ramuri ale economiei.

În țarile in curs de dezvoltare băncile folosesc analiza macroeconomică p-u a determina pe viitor care din ramuri va fi mai atragătoare, se vor dezvolta într-un ritm stabil si vor aduce profit, si astfel vor fi atragătoare pentru investitorii autohtoni și externi. Și invers, banca nu va investi in acțiunile acelor ramuri, care nu vor supraviețui pe termen lung fară finantarea si subvenționarea din partea statului.

În primul rând, in ramurile de perspectivă, banca include ramurile care prezintă avntaje fată de ramurile similare din alte tări, de exemplu, datorită amplasării geografice etc.

În afară de aceasta investitorii din tările in curs de dezvoltare pot obtine profit de la sub evaluarea VM sau diferența de preț a acelorași VM pe diferite piețe de capital.

2) Analiza comparativă:

Principala modalitate de a determina zona cea mai promițătoare pentru investitor este analiza comparativă. Băncile trebuie să compare diferiți indicatori, ce caracterizează o ramură sau intreprinderea în parte, cu altele similare din țară și peste hotare.

De exemplu, daca luăm o companie de extragere a petrolului, atunci trebuie de comparat resursele naturale, prețul intreprinderii (capitalizarea de piață sau valoarea totala a actiunilor acestei companii) acestei ramuri în țară cu alte tări similare.

Acest tip de analiză se efectuează atât pentru toată ramura, cât și pentru determinarea prețului comparabil a intreprinderii in parte.

De obicei pot fi depistate decalaje intre astfel de evaluări in comparație cu alte țări care se pastrează chiar luând in considerație riscurile economice si politice. In afară de aceasta pot fi depistate si companii acțiunile cărora sunt sub evaluate în comparație cu altele.

În acest caz investițiile in această companie sau ramură devin atragătoare, deoarece mai devreme sau mai târziu alți investitori vor ințelege ca există o diferentă și vor incepe să cumpere acțiunile companiilor din această ramura. Ca rezultat prețul acestor acțiuni va crește ce îi va aduce profit investitorului.

Se poate intimpla si opusul. Necătând la aceea, ca evaluarea unui anumit sector pare a fi atragătoare din punct de vedere macroeconomic, evaluarea comparativă a sectorului ar putea sa nu difere mult de la nivelul international pentru a fi atractivă ca un obiect de investiții- mai ales daca luăm în considerație riscurile economice și a intreprinderii in parte.

3) Analiza microeconomică (analiza la nivel de intreprindere).

Ultimul nivel al analizei, este analiza microeconomică sau analiza intreprinderii sau alegerea actiunilor specifice. Banca poate alege o intreprindere concreta dintr-o ramură. In tările in curs de dezvorltare de obicei băncile nu au din ce alege deoarece exista doar o singură companie dominanta in ramură, actiunile careea sunt disponibile pe piața de capital. În alte tări mai dezvoltate pot exista un șir de intreprinderi ce fac parte din aceeași ramură, din care banca poate alege cea mai atragătoare din punctul ei de vedere.

În selectarea obiectului de investiții banca pentru a determina gradul de atractivitate a actiunilor studiază si compară atât indicatorii cantitativi cât și cei calitativi.

Indicatorii calitativi – de obicei se folosesc pentru alegerea companiei:

Ramura, în care activează intreprinderea;

Tipul afacerii pe cre îl dezvoltă;

Politica de distribuire a profitului (incluzînd dividendele);

Nivelul de lichiditate a acțiunilor intreprinderii;

Componența acționarilor;

Eficiența conducerii, componența persoanelor în conducere;

Fregvența schimbării conducerii;

Existența relațiilor dintre conducerea intreprinderii cu grupuri de elită;

Perspectivele proiectelor investiționale, desfășurate de intreprindere;

Participarea în grupuri financiar-industriale si de consorții;

Participarea în proiecte naționale si mondiale ;

Strategia de marketing utilizată de intreprindere ;

Starea registratorului acționarilor societații, usurința de inregistrare a dreptului de proprietate.

Indicatorii cantitativi – abordați atunci când alegi intreprinderea:

Structura afacerii;

Marimea intreprinderii;

Structura capitalului intreprinderii;

Profitul intreprinderii in ultimii trei ani;

Datoriile fată de buget si fondurile extrabugetare;

Nivelul de îndatorare al intreprinderii.

În afară de aceasta, banca studiază indicatorii stabilitătii financiare, calitatea creantelor, nivelul de acoperire al plăților dobânzilor și dividendelor, raportul dintre datoriile și capitalul intreprinderii si un șir de alți coeficienți, ce asigură lichiditatea si profitabilitatea intreprinderii.

2.2. Activitatea investiționala a băncilor pe piața internațională de capital

Activitatea investiționala a băncilor pe piața internațională de capital este concentrata in cadrul băncilor comerciale si a băncilor de investiții.

Ca formă de organizare, băncile comerciale presupun atragerea de depozite si acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la alte bănci sau firme, operațiuni valutare pentru persoane fizice sau juridice, plasamentul fondurilor, finanțarea schimburilor comerciale externe. Băncile de investiții s-au lansat și s-au dezvoltat valorificând nișe de piață insuficient exploatate de băncile comerciale, ocupând în prezent un loc important în intermedierea fluxurilor financiare internaționale.

Sectorul băncilor de investiții reprezintă unul dintre cele mai globalizate sectoare de activitate in economia internaționala, aflat într-o continuă dezvoltare prin generarea de noi și noi produse financiare. De-a lungul timpului, datorită puternicului interes manifestat de cumpărători pe piață, o mare parte a produselor oferite de băncile de investiții au fost standardizate și tranzacționate la bursă, dar și pe piețele OTC.

O bancă de investiții este definită ca un intermediar financiar care oferă clienților săi-persoane juridice (mari companii și corporații) o gamă largă de produse financiare cum sunt: cumpărarea, subscrierea și tranzacționarea de titluri pe piața de capital, consultanță în cadrul tranzacțiilor de tipul achiziții și fuziuni, sau managementul activelor.

Băncile de investiții moderne au un set lărgit de activități: emiterea de obligațiuni, fuziuni si achiziții, schimburi de obligațiuni, proprietăți, consultanta financiara si custodie globala.

Băncile de investiții – operează cu fonduri împrumutate de la băncile comerciale asigurând cumpărarea și plasamentul titlurilor emise de societăți comerciale și prestează servicii în domeniul restructurărilor și fuziunilor, gestionează portofolii de titluri, jucând un rol important în dinamizarea economiei. 

Băncile internaționale au început sa își înființeze subsidiare care desfășurau activități specifice băncilor de investiții, iar băncile de investiții au invadat la rândul lor piețele bancare comerciale prin subsidiare. În plus, diversificarea financiara a condus la apariția unor produse aflate la granița dintre activitățile de banca comerciala si cea de banca de investiții.

Principalul rol al activității investiționale a băncilor internaționale pe piața de capital este acela de a crea și întreține o piață a informației care facilitează tranzacțiile cu titluri, tranzacții în cadrul cărora informația joacă un rol esențial.

Prin activitatea de investiții pe piața de capital băncile internaționale îndeplinesc în principal trei funcțiuni :

de dezvoltare,

de finanțare și

de control

Performanța activităților investiționale ale băncilor din punct de vedere al acestor funcțiuni este afectată de câțiva factori determinanți relativi la politicile bancare și de management, precum și de pozițiile economiilor naționale regimul aplicat, sistemele sale operative și administrative și natura nivelul dovedit de creștere economică, ca și climatul economic și financiar în care băncile activează.

Activitatea de investiții a băncilor pe piața de capital reprezintă un segment important al intermediarilor non – depozitare, astfel oferind servicii financiare diverse:

Emiterea de titluri financiare (CP/obligațiuni) pe piețele financiare locale și internaționale;

Intermedierea vânzărilor/cumpărărilor de titluri financiare;

Acordarea de consultanță financiară investitorilor cu privire la oportunitățile de plasament sau la gestionarea portofoliului financiar propriu;

Garantarea emisiunii de titluri financiare;

Monitorizare a piețelor

Serviciile profesionale financiare au răspuns necesităților de finanțare dincolo de capacitatea convențională a sistemului băncilor comerciale de creditare. Nevoia de dezvoltare solicită mai multe resurse financiare și ele trebuie căutate. Astfel, prin activitatea investiționala a băncilor pe piața de capital si prin activitățile profesioniste ale acestea, ca activitate de intermediere financiară băncile asigură servicii profesionale specializate în mobilizarea altor resurse financiare decât creditele bancare și rezolvarea crizei de lichidități.

În principal băncile prin activitatea investiționala pe piața de capital vând instrumente financiare cu venit fix (obligațiuni sau hârtii comerciale – CP).

În țările dezvoltate băncile ce duc o activitate investiționala pe piața de capital acordă clienților săi următoarele servicii:

de atragere a resurselor de finanțare;

de restructurare a bussines-ului prin fuziuni și achiziții;

servicii de brokeraj;

administrare a portofoliului;

de depozitare;

oferă recomandații clienților;

Pentru acordarea acestor servicii clienților banca își dezvoltă câteva tipuri de activitate, care pot fi divizate in activități externe (îndreptate nemijlocit către client si contraagenți, ce formează serviciile) și interne (care creează condițiile necesare pentru punerea in aplicare a activităților externe).

Băncile ce duc o activitate investițională pe piața de capital dezvoltate cheltui tot mai multe resurse pentru dezvoltarea echipelor proprii de studii analitice. Putem specifica cel puțin două motive pentru care băncile cheltui pentru studii de analiză:

Cercetările si recomandările furnizate clienților – reprezintă fața băncii,ce demonstrează posibilitățile si calitatea serviciilor prestate. Primul pas spre atragerea clientului-prezentarea propriilor cercetări, recomandări, evaluarea pieții și prognozele.

Cercetările calitative stau la baza activității de succes a gestionării investițiilor si atragerea mijloacelor de finanțare. Cu cit sunt mai calitative lucrările analitice in cadrul băncii, cu atât este mai profitabilă activitatea de gestionare a activelor și cu atât mai mare va fi volumul resurselor financiare atrase și condițiile de atragere a lor mai profitabile.

Dintre țările dezvoltate, activitatea investiționala a băncilor pe piața de capital cunoaște faza cea mai dezvoltată în Statele Unite și Marea Britanie, regăsindu-se în Germania și Japonia și în alte țări ale lumii. Diferențele în locul pe care îl ocupă această activitate în diverse țări poate fi pus pe seama impactului diferit și al interacțiunii dintre factorii economici, legislativi și sociali responsabili de evoluția băncilor de investiții și a sistemului financiar internațional în general.

În S.U.A., dezvoltarea activității activitatea investiționala a băncilor a fost în mod semnificativ mai rapidă și mai răspândită decât în majoritatea celorlalte țări prin intermediul băncilor de investiții. Acest lucru s-a datorat creșterii mai rapide a venitului pe cap de locuitor și a bunăstării în general, tehnologiei avansate în domeniul băncilor de investiții și cadrului legal, care a avut întotdeauna o orientare împotriva băncilor comerciale. De asemenea, factorii sociali și instituționali au favorizat și favorizează încă activitatea investiționala pe piețele financiare de capital.

În Marea Britanie, și în Europa în general, prin activitatea investițională băncile acționează pe piața monetară și de capital fiind intermediari financiari în multe domenii.

În Germania principalul factor care a influențat dezvoltarea băncilor de investiții a fost caracterul cadrului legal nefavorabil pieței de capital, alături de alte aspecte cum ar fi: adaptarea lentă a factorilor sociali și instituționali la schimbările structurale ale sistemului financiar și, după al doilea război mondial, creșterea economică mai slabă decât în cazul Statelor Unite și al Marii Britanii.

În Japonia băncile de investiții au trăsături specifice, strâns legate de sistemul de conducere al corporațiilor ce se bazează pe grupări de unități industriale și financiare. Aceste bănci, împreună cu alte instituții financiare, furnizau membrilor grupului fonduri externe sub forma de împrumuturi bancare, precum și împrumuturi acumulate de pe piața de capital, însă la o scară mai mică.

La toate acestea se adaugă, până de curând, un caracter al cadrului legal nefavorabil pieței de capital. Acest lucru a presupus anumite condiții pentru emisiunea de obligațiuni și aplicarea unor taxe tranzacțiilor cu acțiuni.

În prima etapă de dezvoltare a băncilor de investiții acestea se limitează la procurarea fondurilor pentru companiile non-financiare și pentru diverse organisme guvernamentale prin emisiunea de titluri financiare pe piețele de capital (prima etapă acoperă, de fapt, foarte cunoscuta funcție de garantare).

A doua etapă se referă la extinderea activității băncilor de investiții spre sfera operațiunilor de tranzacționare a titlurilor în nume propriu sau în contul clientului, având deci calitatea de broker sau dealer.

A treia etapă este numită maturizarea și se referă la orientarea băncilor către piață prin implicarea tot mai adâncă în activități de tranzacționare, de achiziții și fuziuni, precum și alte activități legate de administrarea unor portofolii mai ales ale unor fonduri de pensii și fonduri de investiții.

Băncile de investiții se împart în câteva grupuri strategice mai mult sau mai puțin distincte și anume:

a) băncile de afaceri britanice și cele din Europa continentală ca: S.G. Warburg, Morgan Grenfell, Kleinwort Benson, Lazard, Banque Indosuez, Banque Paribas și Mediobanca;

b) bănci de investiții în dezvoltare, ca unități ale băncilor universale europene ca: Deutsche Bank Capital Markets, Barclays de Zoete Wedd, Midland Montegu, County NatWest, Suiss Bank Corporation Investment Banking, CS-First Boston și Banque Nationale de Paris;

c) bănci de investiții și comerciale non-europene ca: Merrill Lynch, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Nomura Securities, Industrial Bank of Japan, Citicorp și J.M. Morgan;

d) filiale ale unor firme non-financiare ce oferă servicii financiare ca: General Electric Capital Corporation, Ford Motor Company;

e) participanți de nișă ca: Hambros, James Wolfensohn și Wasserstein Perella.

Băncile de investiții sau băncile de afaceri constituie în prezent adevăratul motor al operațiunilor cu titluri de valoare pe piața de capital, rolul lor principal fiind acela de a construi aranjamente financiare.

Banca de investiții începe prin a fi implicată, înainte de lansarea emisiunilor, prin oferta de consultații financiare pentru selectarea celei mai potrivite surse de finanțare.

Băncii de investiții îi revine toată responsabilitatea în pregătirea prospectului de emisiune, în stabilirea prețului de ofertă, în subscrierea acțiunilor emise. Succesul emisiunii depinde în mod decisiv de abilitatea și forța băncii de investiții care se asociază, pentru a câștiga putere, cu alte bănci, formând sindicatul bancar.

Activitatea băncii de investiții nu se termină cu efectuarea plasamentului titlurilor emise. Ea urmărește evoluția acțiunilor pe piața secundară, putând interveni eventual prin cumpărarea pe cont propriu, pentru menținerea valorii acțiunilor pe piață.

Băncile de investiții rămân totodată instituții de intermediere care activează, în schimbul unor comisioane, atât pe piața titlurilor de creanță, cât și pe piața titlurilor de proprietate. În ambele cazuri ele îndeplinesc o multitudine de funcții și joacă un rol important. Pe piața de capital ele sunt prezențe necesare și cunosc un proces accentuat de dezvoltare în toate țările lumii, deoarece ele își diversifică permanent serviciile oferite și devin necesare oricărui sistem economic.

În acest context, activitatea investițională a băncilor pe piața de capital joacă un rol important în sporirea și lărgirea procesului de internaționalizare al firmelor. Companiile, nu mai sunt constrânse de existența granițelor, deoarece băncile, cu experiența lor și cu legăturile pe care le au în toată lumea sunt exact ceea ce este necesar pentru extinderea afacerilor lor peste hotare.

2.3. Riscurile legate de gestionarea portofoliului de investiții

Orice activitate de antreprenoriat poartă un caracter riscant. Operațiunile băncilor, inclusiv operațiunile cu valori mobiliare, gestionarea portofoliului de investiții de asemenea, sunt purtătoare de risc, avînd și unele particularități de evaluare a lui.

Pentru a determina nivelul de risc al unei operațiuni bancare este necesar de stabilit corect factorii care îl determină, condițiile și mediul în care activează banca.

Riscul unei operațiuni bancare – este probabilitatea pierderii de către bancă a unor sume bănești în urma desfășurării acestei activități, precum și pericolul pierderii imaginii sau reputației în lumea de afaceri.

Riscul bancar devine o problemă socială majoră, din cauza faptului, că băncile riscă nu numai cu mijloace proprii sau ale acționarilor (pe cum majoritatea agenților economici), doar și cu fondurile publice, economiile persoanelor fizice, mijloacele persoanelor juridice, plasate în bancă în calitate de depozite și ținute pe conturile bancare.

Deci, băncile în activitatea sa urmează să dirijeze corect riscurile, iar organele de supraveghere trebuie să stabilească cerințele speciale pentru minimizarea riscurilor bancare în scopul evitării unor consecințe economice negative în urma falimentului băncilor.

Fiecare operațiune bancară poartă un oarecare nivel de risc. Evaluarea lui și contrapunerea cu nivelul probabil de eficiență a acestei operațiuni constituie criteriul principal de luare a deciziilor financiare.

Exista multe feluri de a clasifica riscul, cele mai obisnuite doua metode sunt:

Riscul sistemic este cel rezultat din implicarea pe piata. Daca compozitia unui portofoliu este larga si el contine multe active, riscul sistemic descreste, dar exista totusi.

Riscul nesistemic este cel pe care nu trebuie sa-l accepte investitorul tipic, el referinduse de cele mai multe ori la industrii specifice carora le scade gradul de profitabilitate si nu au nici perspective de redresare. Riscul nesisitemic se mai numeste riscul diversificabil.

In activitatea investitionala a bancilor pe piata de capital riscul se refera atit la o singura investitie, cit si la portofoliile de investitii.

De obicei, aceste riscuri se divizează în trei categorii: riscul de credit, riscul de piață și riscul operațional. Aceste riscuri sunt date în tabelul nr. 3.2.1.

Tabelul nr.2.3.1. Sistematizarea riscurilor bancare

Banca trebuie sa dispună de un sistem de evidență, care îi permite să calculeze indicatorii profitabilității în diviziune pe secții, departamente, produse și clienți.

Tradițional, sistemele dirijării riscurilor în bănci sunt orientate exclusiv asupra protecției împotriva riscurilor, adică la stabilirea unor limite pe poziții, parteneri, etc. Totodată, este necesar de efectuat calculul capitalului economic pe riscuri. Pentru a calcula capitalul economic este necesar de a determina distribuirea categoriilor de risc.

La elaborarea planului strategic subdiviziunile băncii depun cereri la repartizarea capitalului și aceste cereri se evaluează de către managementul de vîrf cu ajutorul metodologiei RAROC. Aceasta schimbă radical statutul risc-managementului – el divine o unitate care face riscul posibil.

Pe lîngă aceasta, tradițional, în bănci sistemele de dirijare a riscurilor bancare de bază – riscurilor de piață, riscurilor de credit și riscurilor operaționale există paralel și sunt puțin corelate între ele.

Însă, în scopul evaluării profitabilității cu considerarea riscului, este necesar de efectuat comparația directă a diferitor tipuri de risc. De exemplu, de comparat riscul de piață asupra portofoliului valorilor mobiliare cu riscul de credit al portofoliului de credit. O asemenea comparare este posibilă cînd este folosită o metodologie unică de evaluare și dirijare riscurilor. Uneori așa metodologie se numește Sistemul integrat al dirijării riscurilor.

Pentru construirea unui astfel de sistem este mai ușor de luat la bază cerințele Comitetului Basel pentru supraveghere bancară, în care sunt suficient de clar descrise variantele metodologiei de calculare a riscurilor de piață, de credit și operaționale (Basel II).

RAROC propune metoda directă de comparare a rezultatelor de la diferite genuri de activitate. Metoda dată presupune corectarea profitabilității pe fiecare gen de activitate cu considerarea capitalului cheltuit pe acest gen de activitate.

RAROC se calculează în modul următor:

Venitul Net + Pierderile Reale – Pierderile așteptate + Dobînda de la capital * (1-r)

Capitalul economic

unde r – rata efectivă a impozitării

Pentru a calcula capitalul economic este necesar de a determina distribuirea categoriilor de risc. La operațiunile de creditare acesta este egal cu volumul defalcărilor în fondul de risc. Totodată, după cum a fost menționat mai sus băncile din Republica Moldova în prezent nu rezervează mijloace în urma investițiilor în valori mobiliare.

Riscurile ce apar în cadrul gestionării portofoliului valorilor mobiliare de stat

Valorile mobiliare de stat sunt considerate în toată lumea instrumente mai puțin riscante, deoarece sunt garantate de stat. Deci, investițiilor în aceste instrumente le este mai puțin specific riscul de credit, de lichiditate ce caracterizează orice investiție. Și totuși, într-o economie în curs de dezvoltare și nestabilă nu putem diminua pînă la zero aceste riscuri. Ca exemplu poate servi default-ul ce a avut loc în Rusia în 1998.

Din cele mai importante riscuri la efectuarea investițiilor în valori mobiliare de stat putem menționa:

1. Riscul inflației, ce se caracterizează prin probabilitatea, că majorarea prețurilor la mărfuri și servicii va diminua nivelul profitabilității investițiilor în valori mobiliare de stat.

Acest risc este foarte actual acum în Moldova, în condițiile cînd ratele dobînzii la valorile mobiliare de stat sunt foarte mici (3-4%), iar rata oficiala a inflației constituie 10-12%.

2. Riscul de schimb valutar – este probabilitatea căderii cursului leului moldovenesc față de valutele principale internaționale, ce va atrage după sine micșorarea costului real al activelor si pasivelor băncii.

Așa situație a avut loc în anul 1998 după criza valutară regională in spațiu CSI.

3. Riscul politic – este probabilitatea faptului, că schimbările actelor legislative sau departamentale ale țării va influența negativ operațiunile și profitabilitatea băncii.

4. Riscul ratei dobînzii – este specific mai mult instrumentelor cu venit fix, în special obligațiunilor de stat. Valoarea de piață a acestor valori mobiliare este invers proporțională mărimii ratelor dobînzii pe piață. Astfel, în cazul creșterii ratelor dobînzii pe piață, scade automat valoarea de piață a obligațiunilor aflate în portofoliul băncii, ce poate duce la pierderi esențiale ale băncii, la imposibilitatea realizării acestor titluri la un preț profitabil pentru bancă (în cazul cînd apare necesitatea de a vinde instrumentul). Și invers, scăderea ratelor dobînzii va majora costul obligațiunior și vînzarea lor va cauza creșterea de capital.

Acest risc poate fi evitat sau diminuat, ținînd titlul pînă la scadență.

Totodată, în cazul obligațiunilor cu dobîndă flotantă apar încă două riscuri legate de rata dobînzii: riscul micșorării ratei cuponului si riscul reinvestirii plăților pe cupon.

Atunci cînd cad ratele dobînzii pe piață, evident se va micșora rata cuponului la obligațiunile cu rata flotantă și posibilitatea reinvestirii cuponului la rata adecvată la momentul cumpărării obligațiunii.

Insă aceste riscuri se compensează prin creșterea valorii de piață a obligațiunii.

Riscurile ce apar în cadrul gestionării portofoliului valorilor mobiliare corporative

La efectuarea operațiunilor investiționale pe piața valorilor mobiliare corporative riscul de a suporta pierderi este mult mai mare decît la investirea în valori mobiliare de stat.

În primul rînd, sunt prezente toate riscurile aferente investițiilor in VMS.

Și în a doilea rînd, investitorul trebuie sa țină cont de următoarele riscuri suplimentare:

1. Riscul de lichiditate.

Lichiditatea valorilor mobiliare corporative depinde de mai mulți factori – obiectivi și subiectivi. Printre factorii obiectivi menționăm principalul – conjunctura pieței, care nu depinde de valorile mobiliare concrete. Atunci cînd capitalul se retrage de pe piața de valori, cererea de valori mobiliare pe piețele bursiere și extrabursiere devine foarte joasă și este foarte dificil de a realiza convenabil instrumentele respective. În această situație investitorii preferă să procure valori mobiliare de stat, instrumente ale pieței monetare sau folosesc alte căi de investire a mijloacelor. Alt factor obiectiv este dezvoltarea insuficientă a pieței valorilor mobiliare în țară. Pentru ca această piață să lucreze eficient este necesar ca operatorii pieței sa o susțină permanent: în situația cînd valorile mobiliare cad în preț – sa le cumpere, iar cînd prețul să ridică – să le vîndă. Majoritatea valorilor mobiliare în Republica Moldova, practic, nu se tranzacționează pe piața secundară. Cotările bursiere lipsesc, iar tranzacțiile au loc periodic.

Ca factor subiectiv al riscului lichidității menționăm situația economică nefavorabilă a emitentului valorilor mobiliare, fapt ce inevitabil va influența prețul de piață al valorilor mobiliare emise de acesta. In situația dată banca adițional va suporta si riscul de credit – probabilitatea că valoarea activelor băncii se va diminua.

Pentru a evita riscurile lichidității și de credit, banca înainte de a face investiții în valorile mobiliare corporative, trebuie să analizeze foarte minuțios perspectivele dezvoltării ramurilor concrete ale economiei naționale, precum și companiilor, valorile mobiliare ale cărora vor fi subiectul investirii. În literatura de specialitate această analiză se numește analiza fundamentală, care reprezintă un studiu foarte voluminos și costisitor, deoarece necesită un personal calificat, crearea bazei de date adecvate și finanțarea corespunzătoare.

Prioritatea în investire trebuie să fie acordată unor întreprinderi care corespund următoarelor criterii:

A. Ramura economiei naționale care reprezintă această întreprindere este una prioritară și strategică pentru dezvoltarea țării.

B. Întreprinderea este rentabilă și obține un profit stabil pe parcursul ultimilor trei ani.

C. Întreprinderea este în dezvoltare, promovează o politică investițională eficientă.

D. Cota pieței întreprinderii este relativ stabilă și considerabilă.

E. Există o perspectivă de creștere a volumului vînzărilor în viitor.

F. Managementul întreprinderii este calificat și corespunde cerințelor dezvoltării actuale a pieței.

G. Stabilitatea întreprinderii nu depinde de cîțiva factori, ci se bazează pe un fundament economic bine determinat.

Deci, scopul acestei analize este de a determina valorile mobiliare „subevaluate” de piață. În temeiul acestui studiu se ia decizia privind cumpărarea, vînzarea sau ținerea în portofoliu a acestor titluri.

Prețurile la majoritatea valorilor mobiliare se schimbă odată și în corespundere cu trendul conjuncturii pieței. Dar trebuie de luat în vedere, că cel mai mult cade cursul valorilor mobiliare ale societăților care nu corespund criteriilor menționate. De asemenea, nu există o garanție sigură că cheltuielile privind efectuarea analizei fundamentale se vor recupera, deoarece nu există o garanție că piața va confirma rezultatele studiului efectuat.

Pe lîngă aceasta este necesar de urmărit dinamica modificărilor prețurilor la valorile mobiliare pe piață pe parcursul ultimilor ani și de găsit momentul optimal de tranzacționare a acestor instrumente. În literatură acest proces se numește analiza tehnică a pieței valorilor mobiliare.

Problema principală a pieței valorilor mobiliare a Republicii Moldova este lipsa informației necesare urgente atît despre emitent, cît și despre situația pe piață. Veniturile de la activitatea investițională poate să nu asigure finanțarea cheltuielilor privind analiza fundamentală. Aceasta duce la sporirea riscurilor de investire în valori mobiliare corporative.

În țările cu economia dezvoltată se folosește metodologia de acordare a ratingurilor corporațiilor în diferite ramuri ale economiei care se efectuează de către firmele specializate în domeniu. Rezultatele analizei fundamentale devin produse ale pieței de valori și, în formă de buletine, dări de seamă, se vînd participanților pieței.

2. Riscul ratei dobînzii.

La determinarea volumului și structurii investirii în valori mobiliare o mare atenție se acordă și mărimii ratei de dobîndă bancară, precum și ratei dobînzii la bonuri de trezorerie. În cazul ratelor de dobîndă bancare înalte se micșorează cursul valorilor mobiliare corporative pe piață și invers. Deci, la investirea în valori mobiliare corporative apar anumite riscuri de dobîndă.

Cursul valorilor mobiliare variază în dependență de modificarea dobînzii de piață. Deci, un interes deosebit pentru investitor prezintă analiza perspectivelor modificării ratelor de dobîndă. În acest caz, dacă investitorul așteaptă micșorarea ratelor de dobîndă, este oportun pentru el de cumpărat valori mobiliare pentru revinderea lor ulterioară la un preț mai mare și, respectiv, obținerea venitului din contul diferenței de curs. În cazul ratelor de dobîndă înalte și micșorării lor prognozate, este eficient de cumpărat pachete mari de valori mobiliare nu în scopul vînzărilor lor ulterioare, dar în scopul asigurării profitabilității înalte a portofoliului.

Dacă invers, investitorii așteaptă majorarea nivelului dobînzii bancare și, respectiv, căderea cursului valorilor mobiliare, este foarte oportun de vîndut acum valori mobiliare cu intenția de a cumpăra în viitor valori mobiliare la un curs mai mic.

De asemenea, ratele dobînzii pe piața valorilor mobiliare de stat influențează cursul valorilor mobiliare corporative. Micșorarea ratelor la VMS poate duce spre creșterea cererii pe piața acțiunilor. Faptul, că în Republica Moldova ratele dobînzii se micșorează permanent acordă un motiv suplimentar investitorilor spre direcționarea mijloacelor către piața de capital.

3. Riscul tehnic.

Riscul tehnic reprezintă probabilitatea greșelilor personalului, survenirii unor erori tehnice, coliziilor tehnologice și juridice la efectuarea investițiilor în valori mobiliare corporative. Probabilitatea acestor riscuri este înaltă în cazul cînd modalitatea efectuării tranzacțiilor este foarte complicată și include mulți participanți mediatori între vînzător și cumpărător. Pentru a minimiza acest risc este necesar de a stabili reguli de tranzacționare clare și care vor minimiza la maximum factorul uman la efectuarea tranzacțiilor, precum și de a crea condițiile de efectuare a tranzacțiilor în timp real.

CAPITOLUL III. FORMAREA ȘI GESTIONAREA PORTOFOLIULUI DE INVESTIȚII ÎN SISTEMUL BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA

3.1. Reglementarea investițiilor de portofoliu ale băncilor în RM

Conform legii instituțiilor financiare a Republicii Moldova Nr. 550-XIII din 21 iulie 1995 Banca dispune de independență juridică, operatională, financiară

și administrativă față de orice persoană, inclusiv față de Banca Naționala, de Guvern și de alte autorități ale administrației publice, daca legislația nu prevede altfel. Nici o persoana nu poate ingradi independența băncilor, nu poate influența administratorii in exercitarea functiilor, nu poate interveni in activitatea vreunei banci, cu exceptia executării unor obligatii sau imputerniciri specifice prevazute de legislatie.

De rând cu activitatea economică externă și de credit Banca exercită, în limita licenței acordate și activități profesioniste pe piața valorilor mobiliare ca:

a) acordarea de servicii fiduciare (investirea și gestionarea fondurilor fiduciare), păstrarea și administrarea valorilor mobiliare și altor valori etc.;

b) acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiții și acordarea de consultații privind investițiile;

c) subscrierea și plasarea titlurilor de valoare și acțiunilor, operațiunile cu acțiuni;

d) orice altă activitate financiară permisă de Banca Națională.

Băncile, activitatea cărora este reglementată de Legea instituțiilor financiare, obțin de licență pentru desfășurarea activității profesioniste pe piața valorilor mobiliare conform Regulamentului privind modul de acordare și retragere a licențelor pentru activitatea profesionistă pe piața valorilor mobiliare la prezentarea licenței Băncii Naționale a Moldovei.

Comisia Națională acordă licență pentru activitatea profesionistă pe piața valorilor mobiliare, în temeiul căreia pot fi desfășurate următoarele activități de bază și conexe:

a) activitatea de brokeraj de bază cu activitatea conexă de consulting investițional;

Activitate de brokeraj – activitatea de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare, desfășurată de broker în calitate de mandatar sau comisionar, ce activează în baza contractului de mandat sau de comision, precum și în baza procurii pentru efectuarea tranzacțiilor menționate, în cazul în care contractul nu stipulează împuternicirile mandatarului sau ale comisionarului.

b) activitatea de dealer de bază cu activități conexe de brokeraj, de underwriting și consulting investițional;

Activitate de dealer – activitatea de cumpărare a valorilor mobiliare, în nume și din cont propriu, pentru vînzarea lor ulterioară în scopul obținerii de profit.

c) activitatea de administrare fiduciară a investițiilor de bază cu activitatea conexă de consulting investițional;

d) activitatea de ținere a registrului de bază cu activitatea conexă de consulting;

e) activitatea de depozitare de bază cu activitatea conexă de consulting;

f) activitatea bursieră pe piața valorilor mobiliare de bază cu activități conexe de clearing și decontare și de consulting;

g) activitatea depozitarului central de valori mobiliare acordă titularului ei dreptul de a desfășura activitățile de depozitare, de clearing și decontare, de ținere a registrului ca activități de bază și activitatea de consulting ca activitate conexă;

h) activitatea de estimare a valorilor mobiliare și a activelor ce se referă la ele de bază cu activitatea conexă de consulting;

i) activitatea de consulting investițional;

j) activitatea de fond de investiții.

O persoană juridică poate să dețină o singură licență pentru desfășurarea activității profesioniste pe piața valorilor mobiliare.

La momentul actual în sistemul bancar din Republica activează 15 bănci comerciale reglementate și supravegheate de Banca Nationala. Pe piața noastră nu există bănci de investiții.

Din păcate, legislația noastră permite efectuarea investițiilor numai în active și valori mobiliare care circulă pe teritoriul Moldovei, limitând astfel posibilitatea diversificării geografice. Mai mult decât atât, piața financiară din este destul de mică, iar numărul mic al emitenților “investibili” reprezintă numai câteva industrii. Celelalte tipuri de investiții permise (depozite bancare, valori mobiliare de stat, alte active) trebuie și ele să se afle în limitele pieței domestice.

Pentru a supraveghea și a minimiza riscurile care apar in activitatea băncilor cu valori mobiliare, legislația, actele normative ale băncii centrale urmează să stabilească diferite cerințe, restricții și normative prudențiale obligatorii.

In prezent, actele normative ale Băncii Naționale stabilesc diferite restricții directe și indirecte, care au drept scop reglementarea operațiunilor băncilor cu valori mobiliare.

Acestea pot fi clasificate in modul următor:

Limitări directe ale măririi investițiilor in valori mobiliare (limitarea riscului concentrării).

Astfel nici o bancă, singură sau în acord cu una sau mai multe persoane cu care acționează împreună, fără permisiunea scrisă a Băncii Naționale a Moldovei,

direct sau indirect, nu poate:

să dețină în capitalul unei unități economice (cu excepția deținerii cotelor în capitalul altor bănci de pe teritoriul Republicii ):

cotă care este substanțială față de capitalul unității economice (5%);

o cotă care, conform valorii ei curente, depășește 15 la sută din capitalul normativ total al băncii;

2. să dețină valoarea curentă totală a unor astfel de cote ce depășește 50 lasută din capitalul normativ total al băncii.

Permisiunea scrisă a Băncii Naționale a Moldovei privind deținerea de către bancă a cotei în capitalul unității economice trebuie să fie obținută până la efectuarea tranzacției de vânzare-cumpărare sau transmitere a cotei în capitalul unității economice (Regulamentul cu privire la deținerea de către bănci a cotelor în capitalul unităților economice nr.81 din 9 aprilie 1998)

Investițiile unei bănci în active materiale pe termen lung nu trebuie să depășească 50% din capitalul normativ total al acesteia.

Valoarea totală a investițiilor unei bănci în active materiale pe termen lung și a cotelor de participare în capitalul unităților economice nu trebuie să depășească 100% din capitalul normativ total al acesteia.

Banca, în cazul în care se angajează să investească în active materiale pe termen lung, adoptă politica și procedurile interne necesare cu privire la gestiunea, contabilitatea și controlul adecvat al acestor tipuri de investiții.

Banca formează o comisie, autorizată și însărcinată să conducă și să controleze toate activitățile legate de investițiile în active materiale pe termen lung. Aceste funcții le poate exercita și comisia ce se ocupă de gestiunea și controlul cotelor de participare în capitalul unităților economice.(Regulamentul cu privire la investitiile bancilor in active materiale pe termen lung nr 384 din 23 decembrie 1999).

Restricții indirecte ce au drept scop limitarea plasării fondurilor băncilor în valori mobiliare riscante și stimularea investițiilor în instrumente lichide.

Aceste restricții sunt exprimate prin două metode:

1. Prin stabilirea normativului suficienței capitalului ponderat la risc;

2. Prin stabilirea pentru bănci a două principii de lichiditate.

Conform Regulamentului BNM cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc din 17.10. 2001 (Monitorul Oficial al Republicii nr.130/310 din 26.10.01), băncile trebuie să mențină coeficientul suficienței capitalului la un nivel cel puțin 12%.

Conform Regulamentului BNM cu privire la lichiditatea băncii din 08.08.1997(Monitorul oficial nr.64-65 din 02.10.1997), pentru bănci sunt stabilite două principii de lichiditate care urmează să fie respectate, astfel in mod indirect reglementind si impunind niste restrictii in plasarea fondurilor in valori mobiliare riscante.

Principiul I al lichidității prevede, că suma activelor băncii cu termen de rambursare de mai mult de 2 ani nu trebuie să depășească suma resurselor ei financiare.

In componența activelor băncii, care se ia in considerație la calcularea acestui normativ, intră și valori mobiliare investiționale. Deci, prin aceasta, in mod indirect se limitează procurarea de către bănci a acestor titluri in dependență de mărimea capitalului băncii, altor resurse disponibile.

Principiul II al lichidității este exprimat ca coeficient al activelor lichide la activele totale și un trebuie să fie mai mic decоt 20%.

Activele lichide includ printre alte instrumente valori mobiliare lichide. Deci, se favorizează și se cere plasarea unor fonduri bancare considerabile in astfel de titluri.

Totodată, noțiunea „valoarea mobiliară lichidă” nu este descrisă nici intr-un act normativ. Practic, la moment, in categoria aceasta se includ doar valorile mobiliare de stat, precum și certificatele BNM.

Băncile, cumpărând de la banca Natonala titluri financiare, si vânzându-le mai departe, actionează ca formatori de piată, nu numai fată de clientela căreia îi revinde titlurile, dar si în raport de trezoreria statului, ministerul finantelor, autorităti municipale etc., cărora le face serviciul de a pune pe piată si a forma o piată pentru aceste titluri.

În calitate de dealer, băncile cumpără titlurile respective în nume propriu, urmând ca apoi să le vândă pe piată, de unde si un anumit risc asumat.

Uneori, simpla neîncredere într-un guvern determină publicul larg să fie rezervat în cumpărarea titlurilor de stat, si drept urmare acestea să rămână în stoc la banca comercială. Într-un asemenea caz, de fapt, datoria publică este preluată de băncile comerciale, iar prin fondurile imobilizate în aceste hârtii, li se reduce capacitatea de creditare sau de a efectua alte plasamente.

In afara de procurarea actiunilor si obligatiunilor si a altor valori mobiliare emise de companii banca opereaza si pe piata deschisa.

Operatiunea de piata deschisa este orice operatiune pe piata secundara, desfasurata între BNM si banca în conformitate cu conditiile si procedurile Regulamentului cu privire la operatiunile de piata deschisa ale Bancii Nationale a Moldovei cu valori mobiliare de stat Nr.57 din 11.09.1997.

Operatiunile de piata deschisa includ cumparari de VMS, vînzari de VMS si

acorduri de rascumparare de VMS (REPO), efectuate din initiativa BNM cu bancile.

În Republica Moldova VMS sunt clasificate in:

a) bonurile de trezorerie – VMS emise cu scont, pe termen scurt (perioada de pînă la un an) și răscumpărate la scadență la valoarea lor nominală;

b) obligațiunile de stat – VMS emise pe termen mediu (de la un an pînă la 5 ani inclusiv) și lung (perioada mai mare de 5 ani), cu o rată flotantă sau fixă a dobînzii.

Operatiunile de cumparare si vinzare a VMS se efectueaza de catre dealeri primari in baza Instructiunii cu privire la plasarea, circulatia si rascumpararea valorilor mobiliare de stat în forma de înscrieri în conturi nr 08/3-1/308 din 10 august 2007.

Plasarea VMS pe piata primara se efectueaza prin intermediul licitatiilor desfasurate de catre Banca Nationala a Moldovei in baza Dispozitiei Ministerului Finantelor.

Ministerul Finantelor, in coordonare cu BNM, trimestrial, va elabora si aproba graficul desfasurarii licitatiilor de vinzare a VMS. Ministerul Finantelor poate preciza volumele oferite si termenul de circulatie a VMS, informind BNM si publicul cu 5 (cinci) zile calendaristice pina la data desfasurarii licitatiilor. In cazuri exceptionale, Ministerul Finantelor poate desfasura licitatii suplimentare de plasare a VMS in limitele prevazute de Legea bugetului de stat pentru anul respectiv.

Vinzarea VMS la licitatie se efectueaza prin satisfacerea cererilor de cumparare a VMS depuse de catre participantii la licitatie.

La licitatii participa dealerii primari si participantii. Dealerii primari pot participa la licitatie in numele si din cont propriu, precum si din contul mijloacelor investitorilor, la cererea acestora.

Participantii pot depune cereri la licitatii numai in numele si din cont propriu. Banca Nationala a Moldovei in conformitate cu Criteriile de selectare a bancilor in calitate de dealeri primari si de evaluare a activitatii lor determina si modifica lista dealerilor primari.

Banca Nationala, trimestrial, analizeaza activitatea dealerilor primari si, in caz de nerespectare a Criteriilor, poate face notificari si avertismente in scris sau, la discretia sa, poate suspenda pe o perioada sau rezilia Acordul cu privire la indeplinirea functiilor de dealer primar.

In cazul suspendarii Acordului de dealer primar, banca va putea redobîndi calitatea de dealer primar numai dupa expirarea a trei luni de la rezilierea acordului, facind o adresare catre BNM, cu expunerea intentiilor si posibilitatilor bancii, inclusiv celor financiare si tehnice, de a activa pe viitor in calitate de dealer primar pe piata valorilor mobiliare de stat. Totodata banca va demonstra o activitate buna pe piata VMS intr-o perioada de 3 luni, procurоnd VMS in portofoliul propriu.

Cererile de participare la licitatiile de vinzare a VMS, perfectate separat pe fiecare numar de inregistrare (ISIN) al VMS, se expediaza in ziua desfasurarii licitatiei de catre dealerii primari si participanti Departamentului operatiuni de piata al Bancii Nationale a Moldovei, utilizind sistemul "Mesaje interbancare", prin componenta de transport a SAPI.

In cazul imposibilitatii expedierii cererii prin sistemul "Mesaje interbancare", poate fi utilizat:

– suportul magnetic conform standardului stabilit in aplicatia "Mesaje interbancare", versiunea "Banci comerciale", cu prezentarea simultana a documentului original;

– suportul hirtie legalizat, cu semnatura conducatorului bancii/ Fondului de garantare a depozitelor si amprenta stampilei.

Cererile se receptioneaza operatiuni de piata al Bancii Nationale a Moldovei pina la ora 10.00 si se inregistreaza pe masura primirii in Tabelul de inregistrare al cererilor.

Dupa incheierea licitatiei, in aceeasi zi, Banca Nationala (DOP) expediaza participantilor la licitatie prin intermediul componentei de transport a SAPI sau, in cazuri exceptionale, prin fax avizele de cumparare a VMS si Comunicatul oficial despre rezultatele licitatiei.

A doua zi dupa data desfasurarii licitatiei sau la o alta data indicata in Comunicatul oficial de plasare a VMS, dealerii primari si participantii sunt obligati sa asigure disponibilitatea de mijloace banesti suficiente pe conturile de decontare catre inceputul etapei "Efectuarea platilor si a compensarii" a zilei operationale a SAPI in suma totala a cererilor satisfacute.

Rascumpararea VMS, plata dobinzilor (cupoanelor) la obligatiunile de stat se efectueaza de catre Ministerul Finantelor prin intermediul Bancii Nationale in conformitate cu conditiile emisiunii VMS.

Banca Nationala a Moldovei in ziua scadentei si/sau data platii dobinzilor, dar numai dupa primirea de a mijloacelor banesti aferente, va trece in conturile deschise a Moldovei ale dealerilor primari si participantilor suma transferata de catre Ministerul Finantelor pentru rascumpararea VMS si/sau achitarea dobinzilor (cupoanelor) aferente obligatiunilor de stat.

Daca data la care urmeaza sa se efectueze una din platile aferente valorii mobiliare de stat este o zi nelucratoare, plata se va efectua in prima zi lucratoare imediat urmatoare, fara dobоnda suplimentara.

Acordurile de rascumparare a VMS ( REPO ) se efectueaza in baza regulamentului cu privire la operatiunile de piata deschisa ale bancii Nationale a Moldovei cu valori mobiliare de stat nr 57 din 11.09.1997.

Operatiunile REPO reprezinta operatiuni de vînzare a VMS cu rascumpararea ulterioara a acelorasi valori mobiliare la o data anumita sau la vedere si la un pret anumit, stabilit la data vînzarii.

Data scadentei unei tranzactii REPO este data, la care vînzatorul initial al VMS este obligat sa rascumpere aceleasi VMS, iar cumparatorul initial – sa le vînda. În cazul în care data scadentei initial nu este stabilita de BNM, fiecare dintre parti poate propune celeilalte pîna la ora 11.00 ca data curenta sa devina data scadentei. Data scadentei unei tranzactii REPO poate fi modificata cu acordul ambelor parti. BNM poate fi atît cumparatorul initial al VMS (REPO de cumparare), cît si vînzatorul initial (REPO de vînzare).

BNM va efectua operatiuni de cumparare si REPO de cumparare a VMS cu

termenul de la data tranzactiei pîna la data scadentei nu mai mare de 180 zile.

Pentru operatiunile de piata deschisa sînt eligibile valorile mobiliare de stat emise de catre Ministerul Finantelor si înregistrate în contul nr. I al Participantilor la sistemul de Înscrieri în Conturi

La efectuarea tranzactiei REPO termenul de la data rascumpararii pîna la

scadenta VMS nu poate fi mai mic de trei zile lucratoare, iar data platii cupoanelor (în cazul obligatiunilor de stat) trebuie sa fie ulterioara datei scadentei tranzactiei REPO.

La operatiunile de piata deschisa ale BNM participa bancile licentiate, participante la sistemul de înscrieri în conturi al valorilor mobiliare si la

sistemul automatizat de plati interbancare, care au încheiat cu BNM Contractul

pentru desfasurarea operatiunilor de piata deschisa.

Operatiunile de piata deschisa se efectueaza prin intermediul licitatiilor,

desfasurate , în baza hotarîrii Comitetului Monetar al BNM sau la decizia

prim-viceguvernatorului (viceguvernatorului) BNM.

Licitatiile se efectueaza în baza cererilor depuse de banci

operatiuni de piata (DOP). Cererile perfectate cu abateri de la reguli se resping.

Cererile si confirmarile privind VMS propuse BNM pentru tranzactia REPO de cumparare se receptioneaza al Bancii Nationale a Moldovei în ziua desfasurarii licitatiei, pîna la ora indicata în Comunicatul privind desfasurarea

licitatiei respective. Cererile vor fi înregistrate pe masura receptionarii lor în registrul cererilor primate.

Dupa receptionarea cererilor, DOP le verifica pentru a constata disponibilitatea VMS, propuse spre vînzare de catre banci si întocmeste Programul

de determinare a rezultatelor licitatiei de cumparare, de vînzare aVMS sau Programul de determinare a rezultatelor licitatiei REPO de cumparare/REPO de vînzare a VMS.

Cererile pentru tranzactii REPO (cu exceptia tranzactiilor REPO de cumparare la rata fixa) se selecteaza în baza ratei dobînzii din cereri (rata REPO), începînd cu cea mai mare rata (pentru REPO de cumparare) sau cu cea mai joasa rata (pentru REPO de vînzare) pîna la rata stabilita de Comisia de licitatie. Cererile acceptate se satisfac la rata REPO propusa de catre banci.

Rata REPO este rata anuala a dobînzii folosita la determinarea pretului de

rascumparare si se determina prin urmatoarea formula:

Unde: R – rata REPO

Pr – pretul de rascumparare

Pc – pretul de cumparare determinat de BNM

t – numarul de zile dintre data cumpararii si data rascumpararii

Pretul de rascumparare se calculeaza dupa formula:

Pr=Pc*(1+R*t/365/100)

unde: Pr – pretul de rascumparare

Pc – pretul de cumparare determinat si diminuat (sau majorat) cu procentul stabilit de catre BNM

R – rata REPO

t – numarul de zile dintre data cumpararii si data rascumparari

Cu o zi înainte de data scadentei unei tranzactii REPO, DOP întocmeste

Registrul VMS procurate/vîndute în cadrul operatiunilor REPO si îl transmite Departamentului buget, finante si contabilitate pentru creditarea conturilor de decontare ale bancilor în SAPI (la rascumpararea VMS de catre BNM) sau

debitarea lor (la rascumpararea VMS de catre banci) si reflectarea în bilantul contabil al BNM.

3.2. Structura portofoliul investițional al băncilor comerciale autohtone

Portofoliul investițional al băncilor din Republica Moldova este compus din:

valori mobiliare investiționale;

valori mobiliare procurate pentru vinzare.

Valorile mobiliare investitionale reprezinta acea parte a portofoliului care asigură cele mai importante venituri, pe cind valorile mobiliare procurate pentru vinzare asigura lichiditatea acestuia.

Fiecare bancă se conduce de politica proprie de investiții și de plasare a mijloacelor. In continuare vom analiza investițiile in valori mobiliare a bancilor comerciale din (anexa nr. 1)

Pe parcursul anilor 2008-2009, observăm că băncile dețin in portofoliul său preponderent valori mobiliare investiționale, ceea ce le asigură obținerea de venituri din dobоnzi și/sau dividende. Dacă analizăm investițiile in valori mobiliare în total in anul 2009 comparativ cu anul 2008 se observă o creștere considerabilă a volumului total a portofoliului (în 2,5 ori). Totodată numai o singură bancă – BC “Moldova-Agroindbank” deține valori mobiliare cumpărate pentru vinzare într-un volum semnificativ, la celelalte bănci aceste valori mobiliare practice lipsesc.

Principalele valori mobiliare care pot constitui investiții financiare pentru băncile din Republica sunt următoarele:

a) valori mobiliare de stat (VMS)

b) certificate ale Băncii Naționale ale Moldovei (CBN)

c) acțiuni, obligațiuni, alte valori mobiliare emise de către unele companii (valori mobiliare corporative)

Portofolilul valorilor mobiliare de stat ale băncilor

Valorile mobiliare de stat (VMS) – sunt instrumente ale datoriei de stat, emise in formă de titlu financiar negociabil(Legea Republicii cu privire la datoria publică, garanțiile de stat și recreditarea de stat Nr.419-XVI din 22.12.2006).

Există trei avantaje principale ale plasării fondurilor băncilor in valori mobiliare de stat:

riscul redus (acestea fiind considerate ca investiții aproape fără risc);

lichiditatea ridicată, piața obligațiunilor guvernamentale fiind o piață ce asigură fluiditate tranzacțiilor, intrucit permanent există cumpărători și vinzători;

o gamă largă de titluri emise, investitorii putind găsi diferite tipuri de titluri guvernamentale, cu scadențe diferite (pe termen scurt, mediu și/ sau lung), care ii satisfac din punctul de vedere al termenului pentru care sunt plasate fondurile.

Emiterea valorilor mobiliare de stat ale Republicii se efectuează de către stat in persoana Ministerului finanțelor sub formă dematerializată prin inscrieri in conturi in lei moldovenești și reprezintă o creanță cu un anumit termen de circulație.

Ministerul finanțelor emite următoarele tipuri de VMS:

bonurile de trezorerie – VMS emise cu scont, pe termen scurt (perioada de pină la un an: 91,182,364 zile) și răscumpărate la scadență la valoarea lor nominală;

obligațiunile de stat – VMS emise pe un termen de 2 ani.

Băncile comerciale din procură partea semnificativă din VMS expuse spre vinzare.

Pe parcursul anilor 2001-2008 observam o tendință stabilă în volumul valorilor mobiliare de stat vindute. Totodată observăm o creștere esențială – mai mult de 2 ori a emisiunii acestor instrumente în anul 2009. Aceasta este rezultat al crizei financiare globale ce a condus la diminuarea încasărilor la buget și, drept urmare, Ministerul Finanțelor a fost nevoit în anul gestionar să majoreze împrumuturile pe piața internă. (figura 3.2.1)

Figura 3.2.1. Volumul valorilor mobiliare de stat vindute prin intermediul licitatiilor pe piata primara anii 2001-2009 (mil.lei)

Sursa:Elaborate de autor in baza rapoartelor anuale ale BNM din 2001-2009

Mai mult de 90 la sută din volumele indicate sunt procurate de bănci. Astfel, în volumul total al VMS vindute la licitații in anul 2007 ponderea procurărilor de către bănci in portofoliile proprii a rămas aproximativ la nivelul anului 2006 – 92.6% ( 2541.31 mil.lei), iar in an 2008 volumul VMS procurate de catre bancile comerciale a constituit 2233.5 mil.lei (89.2 %) astfel diminuinduse cu 307.8 mil.lei sau cu 3.4 puncte procentuale fata de anul 2007.

Randamentele scăzute, în special în a doua jumătate a anului 2009, oferite de VMS au făcut ca investitorii nebancari să-și retragă investițiile de pe piața titlurilor de stat, astfel, valoarea VMS procurate de aceștia s-a diminuat de la 270.6 mil. lei în anul 2008 până la 156.7 mil. lei în anul 2009, cota procurărilor de către nvestitorii nebancari în volumul total emis diminuându-se, respectiv, de la 10.8 până la 3.0 la sută anual.

Ratele dobânzilor la VMS cu scadența până la un an, emise pe parcursul anului 2009, au avut în ansamblu o traiectorie descendentă, cu excepția lunii aprilie – perioadă de restrângere a lichidității pe piață când randamentele au înregistrat o creștere semnificativă și rata medie lunară un nivel record al anului de 23.99 la sută anual. Din luna mai 2009 BNM a intervenit pe piață, lărgind accesibilitatea resurselor sale creditoare prin alocarea creditelor pentru menținerea lichidității băncilor și prin operațiuni de piață deschisă (REPO de cumpărare), fapt ce a contribuit la majorarea lichidității băncilor, iar în consecință – la revenirea ratelor la VMS pe trendul descendent. La primele licitații din luna mai acestea au scăzut brusc, cu circa 8.0 – 9.0 puncte procentuale, dobânda medie înregistrând 13.61 la sută anual. Până la finele anului rata medie lunară a dobânzii a coborât cu circa 9.0 puncte procentuale și în luna decembrie 2009 a atins valoarea minimă de 4.51 la sută anual.Dinamica ratelor dobânzilor plasate pe piața primară în trimestrul I, fostinfluențată de evoluția cererii din partea participanților la licitațiile organizate de Ministerul Finanțelor. Prin urmare, în primele două luni ale trimestrului gestionar, când cererea depășea considerabil oferta, ratele au descris o traiectorie descendentă, coborând cu circa 6–7 puncte procentuale față de finele anului 2008, până la nivelele minime pentru ultimele 18 luni. În luna martie 2009, ca rezultat al reducerii cererii pentru VMS, ratele au crescut cu cca 8–9 puncte procentuale, depășind astfel valorile de la începutul trimestrului.

Potrivit raportului BNM : ”Pe parcursul trimestrului II 2009 pe piața valorilor mobiliare de stat cererea băncilor pentru titlurile de stat a însumat 1802.1 mil. lei, acoperind oferta anunțată de către emitent de 1.7 ori, depășind în același timp de 1.8 ori. Pe ansamblul trimestrului II, 2009 Ministerul Finanțelor a satisfăcut cereri în volume mai mari decât oferta cu 129.5 mil. lei (12.0 la sută). Vânzările de VMS prin licitații comparativ cu trimestrul precedent s-au dublat, constituind 1195.5 mil. lei.

În trimestrul II, 2009, din volumul total de titluri de stat adjudecate, 1157.0 mil. lei la valoarea nominală (96.8 la sută din volumul comercializat) au fost procurate de către bănci în portofoliile proprii.

La finele trimestrului II, 2009 volumul valorilor mobiliare de stat în circulație s-a cifrat la 2008.1 mil. lei la prețul de vânzare-cumpărare, majorându-se cu 711.7 mil. lei față de 31 decembrie 2008.

Potrivit rapoartelor BNM volumul total al tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a valorilor mobiliare de stat încheiate pe piața secundară a evoluat pozitiv de la 30.6 mil. lei – în anul 2006 până la 179.4 mil. lei – în anul 2007. Pentru anul 2008 sa inregistrat o crestere usoara ale indicatorilor calitativi si cantitativi si evolutii ascendente sensibile ale ratelor pe piața secundară a valorilor mobiliare.

Astfel, valoarea operațiunilor de vânzare-cumpărare a VMS s-a majorat până la 209.3 mil. lei, față de 179.4 mil. lei în anul 2007, cu o vizibilă schimbare în direcția unui număr mai mare de tranzacții cu valori mai reduse decât anul trecut. Numărul de tranzacții negociate în anul constituit 263 comparativ cu 133 în anul 2007.

În ceea ce privește structura tranzacțiilor, aceasta reflectă caracteristica principală a pieței secundare a valorilor mobiliare de stat – o activitate destul de redusă a tranzacțiilor interbancare cu VMS. Din totalul tranzacțiilor realizate, 83.3 la sută sunt operațiunile de vânzare-cumpărare realizate între bănci și clienții acestora.

Operațiunile REPO cu valori mobiliare de stat ca instrument de dirijare a lichidității participanților pieței monetare au consemnat în anul 2007 o mișcare regresivă.

Volumul valorilor mobiliare tranzacționate prin acorduri REPO pe piața interbancară a înregistrat 80.1 mil. lei in 2007, micșorându-se cu 21.6 mil. lei comparativ cu anul 2006.

Rata medie ponderată anuală la tranzacțiile încheiate prin acorduri REPO s-a majorat cu 6.07 puncte procentuale in anul 2007 față de anul 2006 și a atins nivelul de 14.37 la sută anual.

Tranzacțiile cu valori mobiliare încheiate prin acorduri REPO pe piața interbancară în anul 2008 au însumat 14.1 mil. lei, dintre care volumul de 10.1 mil. lei a fost realizat cu valorile mobiliare de stat la o rată de 16.77 la sută, iar 4.0 mil. lei cu certificatele Băncii Naționale (CBN) cu o rată de 18.50 la sută.

3.2.2. Activitatea băncilor comerciale pe PVM corporative

In scopul investirii mijloacelor bănești de către băncile comerciale in valori

mobliare corporative, ele vor participa pe piața valorilor mobiliare prin efectuarea tranzacțiilor de cumpărare de Valori a Moldovei sau pe piața extrabursieră.

In acest scop, băncile comerciale au posibilitatea de a cumpăra acțiuni sau obligațiuni ale societăților pe acțiuni in scopuri investiționale, adică de a le păstra in portofoliul băncii pina la scadența lor, acumulind dividende sau dobinzi.

Piața valorilor mobiliare corporative este un segment foarte important de activitate a băncilor comerciale.

Conform licentelor pentru dreptul de a desfășura activitate profesionistă pe piața valorilor mobiliare detinute de bancile comerciale din Republica in afara de piata valorilor mobiliare de stat ele desfasoara activitatea de brokeraj si de dealer pe piata valorilor mobiliare corporative.

Figura 3.2.5. Structura tranzactiilor efectuate de bancile comerciale pe piata valorilor mobiliare corporative (mil.lei) in anii 2004-2008.

Sursa: Elaborate de autor in baza rapoartelor anuale ale CNPF

Analizind activitatea bancilor comerciale in calitate de brokeri si dealeri pe piata valorilor mobiliare corporative observam o evolutie neuniforma a tranzactiilor bancare cu valori mobiliare corporative.

Daca comparam rezultatele anului 2005 cu anul 2004 observam o scadere semnificativa a volumului tranzactiilor bancilor pe PVM corporative de la 1047.4 mil.lei la 135 mil lei sau cu 87.11 puncte procentuale mai putin in anul 2005 comparativ cu 2004. Astfel pe parcursul anului avut loc retragerea a doua licente de desfasurare a activitatii de brokeraj a bancilor: BC Universalbank SA in legatura cu expirarea termenului de valabilitate a licentei si de SA in legatura cu lichidarea acesteea. In anul 2006 se evidentiaza o crestere nesemnificativa a volumului tranzactiilor pe PVM corporative. Insa daca comparam volumul tranzactiilor din anul 2007 cu anul 2006 volumul total al tranzacțiilor s-a majorat cu 1646,1 mil. lei. O majorare atît de esențială se datorează efectuării în perioada analizată a ofertelor tender cu valorile mobiliare emise de către BC „Unibank” S.A., BC „Mobiasbancă” S.A. și BC „Moldova-Agroindbank” S.A.

În anul 2008 prin intermediul băncilor comerciale în calitate de participanți

profesioniști la piața valorilor mobiliare au fost efectuate 2448 tranzacții. Numărul

de tranzacții în anul înregistrat o majorare cu 1090 tranzacții față de anul

2007. Insa nu si volumul total al tranzacțiilor care în constituit 938,3 mil. lei, dintre care 849,3 mil. lei revin tranzacțiilor efectuate prin intermediul băncilor

comerciale în calitate de brokeri, restul 89,0 mil. lei – tranzacțiilor efectuate prin intermediul băncilor comerciale în calitate de dealer, înregistrîndu-se o diminuare cu 993,2 mil. lei în comparație cu anul precedent.

Potrivit rapoartelor anuale ale CNPF ponderea maximă în volumul total al tranzacțiilor efectuate de către brokerii bancari pe parcursul anului 2007 revine tranzacțiilor efectuate în condițiile ofertei tender – 895,8 mil.lei (46,5%), fiind urmate de tranzacțiile efectuate în cadrul licitațiilor cu strigare – 816,8 mil. Lei (42,2%). În anul 2008 structura tranzacțiilor efectuate de către brokerii bancari se includ: 1783 tranzacții de vînzare – cumpărare în volum de 178,2 mil. lei, 377 tranzacții cu pachete unice în volum de 414,9 mil. lei, 210 tranzacții efectuate în cadrul ofertei publice pe piața secundară a valorilor mobiliare în volum de 98,0 mil. lei și 78 tranzacții efectuate în cadrul licitațiilor în volum de 247,2 mil. lei

Conform buletinelor trimestriale ale CNPF situației la finele trimestrului I 2009, pe piața valorilor mobiliare au activat în baza licențelor pentru dreptul de a desfășura activitate profesionistă pe piața valorilor mobiliare 22 de companii de brokeri/dealeri, inclusiv 12 bănci comerciale. Volumul total al tranzacțiilor înregistrate de către băncile comerciale în trimestrul I 2009 constituie 153,38 mil. lei, dintre care 124,67 mil. lei constituie tranzacțiile efectuate prin intermediul băncilor comerciale în calitate de brokeri, alte 28,71 mil. lei constituie tranzacții efectuate prin intermediul băncilor comerciale în calitate de dealer.

Conform situației la finele semestrului I 2009, pe piața valorilor mobiliare au activat în baza licențelor pentru dreptul de a desfășura activitate profesionistă pe piața valorilor mobiliare 21 de companii de brokeri/dealeri, inclusiv 12 bănci comerciale. În trimestrul II 2009, numărul companiilor de brokeri/dealeri s-a micșorat față de trimestrul I 2009 dat fiind faptul că B.C. „Investprivatbank” S.A. i-a fost retrasă licența pentru dreptul de a desfășura activitate profesionistă pe piața valorilor mobiliare de dealer ca activitate de bază, broker, underwriting și consulting investițional ca activități conexe.

Volumul total al tranzacțiilor înregistrate de către băncile comerciale în semestrul I 2009 constituie 175,23 mil. lei, dintre care 146,52 mil. lei constituie tranzacțiile efectuate prin intermediul băncilor comerciale în calitate de brokeri, alte 28,71 mil. lei constituie tranzacții efectuate prin intermediul băncilor comerciale în calitate de dealer.

Conform situatiei la finele trimestrului III 2009, pe piata valorilor mobiliare au activat în baza licentelor pentru dreptul de a desfăsura activitate profesionistă pe piata valorilor mobiliare 21 de companii de brokeri/dealeri, inclusiv 11 bănci comerciale Volumul total al tranzactiilor înregistrate de către băncile comerciale în trimestrul III 2009 constituie 5,91 mil. lei, dintre care 5,81 mil. lei constituie tranzactiile efectuate prin intermediul băncilor comerciale în calitate de brokeri, alte 0,10 mil. lei constituie tranzactii efectuate prin intermediul băncilor comerciale în calitate de dealeri.

3.3. Activitatea investitionala a BC „Victoriabank” SA pe piata de capital

Victoriabank, în calitate de participant profesionist la piața valorilor mobiliare, desfășoară activitatea de brokeraj, dealer, consulting investițional în baza licenței eliberate de Comisia Națională a Pieței astfel asigurin o activitate investitionala pe piata de capital.

Victoriabank ofera urmatoarele servicii pe piata de capital:

Servicii de brokeraj pe piața valorilor mobiliare de stat –  Victoriabank ofera consultatii privind cumpărarea sau să vinzarea valorilor mobiliare de stat. Venitul obținut din aceste investiții nu este supus impozitării. Banca efectuează operațiuni pe piața primară și secundară a valorilor mobiliare de stat din numele și contul clientului la termene și rate convenite.

Consultații referitor la situația curentă pe piața VMS și la efectuarea operațiunilor cu VMS;

Cumpărarea la licitație a VMS;

Servicii de brokeraj de vânzare/cumpărare pe piața secundară a VMS;

Toate tipurile de operațiuni asigurate cu VMS, inclusiv operațiunile de creditare și REPO;

Servicii de perfectare a documentelor necesare pentru efectuarea operațiunilor cu VMS.

Servicii de brokeraj pe piața bursieră și extrabursieră a valorilor mobiliare corporative – Victoriabank vă oferă asistență la cumpărarea și vânzarea valorilor mobiliare corporative de Valori a Moldovei și pe piața extrabursieră.

Servicii de Underwriting – Victoriabank acordă asistență în intermedierea plasării valorilor mobiliare corporative (acțiuni, obligațiuni) pe piața primară în baza contractului de underwriting.

Servicii de brokeraj pe piața bursieră și extrabursieră a valorilor mobiliare corporative (VMC) – Victoriabank vă oferă asistență la cumpărarea și vânzarea valorilor mobiliare corporative de Valori a Moldovei și pe piața extrabursieră

Servicii de deținere nominală a valorilor mobiliare (custodie) – VictoriaBank oferă servicii de deținere nominală a valorilor mobiliare (păstrare, evidență, administrare).

Servicii de Consulting investițional – VictoriaBank oferă informații și consultații cum să investesti corect și să alegeți instrumentul financiar potrivit.

Victorianank oferă următoarele servicii de consulting investițional:

analiza caracteristicilor valorilor mobiliare și pieței valorilor mobiliare;

analiza eficienței investițiilor în valori mobiliare, alte instrumente ale pieței de capital;

consultanță privind formarea și administrarea portofoliului de valori mobiliare;

consultanță privind evaluarea și gestionarea riscului investiției în valori mobiliare;

consultanță privind tehnica negocierii pe piața valorilor mobiliare;

consultanță privind constituirea, organizarea și desfășurarea activității participanților profesioniști și organizațiilor de autoreglementare;

consultanță privind constituirea emitenților;

consultanță privind efectuarea emisiunilor de valori mobiliare, altor operațiuni pe piața valorilor mobiliare;

consultanță privind reorganizarea societăților pe acțiuni, structura de capital, strategia economică, finanțarea și alte aspecte similare.

.

Figura 3.2.6. Structura investitiilor pe piata de capital a BC Victoriabank SA pe anii 2005-2008 (mii lei)

Sursa: elaborate de autor in baza rapoartelor anuale ale BC Victoriabank SA pe anii

Analizind structurii investitiilor pe piata de capital a BC victoriabank SA putem confirma o pondere semnificativa o detin valorile mobiliare investitionale in total valorilor mobiliara detinute de banca. In perioada analizata observam o diminuare a valorilor mobiliare procutate pentru vinzare in an 2008 ele in genere lipsesc.

Figura 3.2.7. Structura veniturilor din activitatea pe piata de capital a BC “Victoriabank” SA.

Sursa: elaborate de autor in baza rapoartelor anuale ale BC “Victorianank” SA

Analizind structura veniturilor din activitatea pe piata de capital a BC “Victoriabank” SA putem spune ca ponderea veniturilor de la valori mobiliare este semnificativa si in continua crestere constituind in anul 2008 valoarea de 58587 mii lei fata de 40369 mii lei in 2007, aceasta datorinduse si faptului ca valorile mobiliare investitionale au o pondere destul de mare in totalul valorilor mobiliare detinut de banca.

În perioada anului 2008 rezultatul financiar principal –venitul total obtinut de catre banca din activitatea pe piata valorilor mobiliare –a constituit suma de 71036 mii lei , majorinduse fata de 2007 cu 29170 mii lei (69.67 %).

În calitate de dealer primar banca a participat la toate licitatiile de plasare a vms si a efectuau tranzactii cu cbn si vms pe piata primara si secundara .

Portofoliul mediu in perioada de raportare a constituit 360333 mii lei inregistrind o crestere de 19.99 % fata de an 2007. Ponderea valorilor mobiliare de stat in portofoliul bancii a fost de 41.23 % , iar a certificatelor BNM 48.77 %.

Volumul investitiilor bancii in valori mobiliare sa majorat , crtesterea constituind 89.8 % . cea mai mare crestere , de 93.9% au inregistrat investitiile poe termen scurt (CBN, cu termen mediu de circulatie 10 zile )

Veniturile obtinute de investitiile bancii in valori mobiliare au constituit 58555 mii lei , cu 45.9% mai mult fata de venitul obtinut in an 2007 din aceste instrumentye financiare . trendul pozitiv s-a datorat atit majorarii volumului investitiilor , cit si cresterii ratelor pe parcursul anului 2008 cu 3.91 p.p. si 2.73 p.p.

Majorarea dobinzilor a facut aceste instrumente mai atractive si pentru investitori , in deosebi p-u nerezidenti si personae juridice. Banca la cerera clientilor, a efectuat 98 de tranzacrtii de vinzare cumparare a VMS pe piata primara si secundara , in volum total de 48476 mii lei . astfel , au foost indeplinite cerintele BNM de creator al pietii .

Portofoliul bancii in cotele de participare la capitalul unitatilor economice a constituit 757 mii lei.

În martie 2008 Visa inc. a atribuit bancii 47000 actiuni, dintre care a rascumparat ulterior 20689 actiuni . venitul bancii rezultat din aceasta tranzactie a constituit 11452 mii lei .

Activitatea de brokeraj pe piata bursira in an 2008 s-am caracterizat prin consolidarae relatiilor cu investitorii straini si sporirea interesului investjitorilor autohtoni p-u piata de capital . au fost incheiate 150 de contracte p-u prestarea serviciilor de brokeraj si deservite 3 oferte publice de cumparare a actiunilor pe piata secundara. In baza ordinilor clientilor , agentii bursieri ai bancii au inregistrat in perioada de raport 558 tranzactii la bursa de valori a moldovei in volum total de 254521 mii lei , incasind un commission aferent de 922 mii lei.

Pe parcursul perioadei de raportare au intervenit modificari nesemnificative in structura actionarilor bancii. Obiectul a 32 tranzactii de vinzare –cumparare au constituit 9366 actiuni (0.29%) ale BC VICTORIABANK SA , in suma totala de 2535,34 mii lei. Pretul mediu ponderat de tranzactionare a unei actiuni emise de banca a constituit 270.70 lei .

Structura actionarilor la 31 decembrie 2008

Sursa: Raportul anual al BC Victoriabank SA

În perioada de raport au fost intreprinse actiuni organizatorice in conformitate cu legea privind societatile pe actiuni, legea cu privire la piata valorilor mobiliare si statutul bancii, p-u convocarea adunarilor generale a actionarilor bancii.

În urma concursului de selectare a bancii unice de decontare BC VICTORIBANK SA a fost desemnata banca unica de decontare a Depozitarului National de Valori Mobiliare al Moldovei (DNVM) si Bursei de Valori a Moldovei (BVM) p-u un termen de 2 ani. Astfel, pe parcursul anului 2008 banca a continuat sa exercite functiile bancii unice de decontare a DNVM si BVM.

Direcțiile principale de investire in valorile mobiliare ale BC Victoriabank SA sunt :

Plasarea mijloacelor bănești în:

valori mobiliare emise de Ministerul Finanțelor (BT, OS);

valori mobiliare emise de Banca Națională a Moldovei (CBN);

instrumente ale pieței monetare (REPO, Lombard etc.)

Investirea mijloacelor bănești în VMS la toate termenele de circulației în volumele maximale admise în comunicatele de lansare, menținând structura portofoliului VMS ale băncii și altor instrumente în următoarele proporții:

până la 3 luni cca. 40%

3 – 6 luni până la 30%

6 – 12 luni până la 25%

1 – 3 ani până la 5%

Monitorizarea pieței secundare și întreprinderea măsurilor întru efectuarea tranzacțiilor interbancare cu VMS (vânzare-cumpărare, REPO, gaj, etc.).

Menținerea ponderii portofoliului VMS în total active în limitele de la 8 până la 12%.

Monitorizarea pieței valorilor mobiliare corporative în vederea selectării emitenților în valorile mobiliare ale cărora (obligațiuni, cambii), pot fi investite mijloacele Băncii.

Întreprinderea măsurilor în vederea cumpărării /vânzării valorilor mobiliare corporative cu scopul obținerii de venituri suplimentare.

Concluzii si recomandari

Studierea activității investiționale a băncilor pe piața de capital a permis delimitarea unui loc important a instrumentelor financiare si a tipurilor operațiunilor cu acestea în cadrul activității investiționale a băncii pe piața de capital.

Analizînd activitatea investiționala a băncilor pe piața de capital am determinat principalele obiective si scopuri ale investițiilor băncilor pe piața de capital.

Studiînd activitatea investiționala a băncii pe piața de capital am delimitat principalele operațiuni care se rezuma la: operațiuni cu valori mobiliare corporative , operațiunile REPO si operațiunile cu valori mobiliare de stat. Scopul acestor operatiuni este nevoia de a genera profit si asigurarea lichidității grupelor anumitor active ale băncii.

Experiența internaționala arată ca activitatea investitionala a băncilor pe piața de capital este bine structurată si dezvoltată în cadrul băncilor investiționale internaționale, ele formînd un întreg sector al economiei de piață.

Am facut cunostință cu specificul activității investiționale a băncilor internaționale pe piața de capital ce a aratat că concentrarea activității investiționale a băncilor are loc în cadrul băncilor investiționale care pe parcursul dezvoltarii au creat noi posibilități de investire a băncilor.

Pornind de la principalele tipuri de operatiuni investitionale ale băncilor internaționale pe piața de capital am delimitat:

organizarea finanțărilor legate de fuziuni si achiziții si

obținerea de capital pentru companii sau alte entități prin organizarea emisiunilor, plasărilor și vînzarea valorilor mobiliare.

Însa în practică activitatea investiționala a băncilor internaționale pe piața de capital este mult mai diversificată prin dezvoltarea mult mai mutor operațiuni investiționale pe piața de capital, așa ca operatiuni de tranzacționare cu titluri financiare din nume și pe cont propriu si gestionarea cu portofoliul de valori mobiliare ale clientilor etc.

Analizînd impactul crizei economice mondiale asupra activității băncilor pe piața de capital am ajuns la concluzia că multe bănci se vor confrunta cu lipsa de lichiditați, băncile internaționale nu vor mai dori extinderea pe piețele emergente, ar putea fi și o eftinire a băncilor, criza ar putea duce și la deteriorarea calității activelor bancare și în ultima instanță chiar și la faliment.Pe fonul masurilor prudențiale pentru prevenirea falimentului bancar, impuse de legislația internaționala privind reglementarea bancara, putem specifica solvabilitatea bancara, coeficientul riscurilor mari, coeficientul de adaptare la riscul de piata, nivelul participațiilor financiare si nivelul capitalului minim.

Activitatea investiționala a bancilor din Republica pe piata de capital este strict reglementata si supravegheata de Banca Nationala si Comisia Naționala a Pietei Financiare, stabilind niște restrictii ce pot fi clasificate în directe și indirecte a activității băncilor pe piața de capital.

Analizînd activitatea investiționala a băncilor din Republica Moldova pe piața de capital în primul rînd am observat o predominare a investițiilor bancare pe piața valorilor mobiliare de stat față de piața valorilor mobiliare corporative aceasta datorînduse riscului redus, lichidității înalte și a gamei largi de titluri emise cu scadențe diferite satisfăcînd din punct de vedere al termenului. Astfel acest punct prezintă unul decisiv în stabilitatea activității investiționale a băncilor pe piața de capital din RM.

BIBLIOGRAFIE

A. ACTE REGLEMENTORII

Legea Republicii cu privire la datoria publică, garanțiile de stat și recreditarea de stat Nr.419-XVI din 22.12.2006 // Monitor Oficial al Republicii . – 2007. – Nr. 32–35.

Legea instituțiilor financiare Nr. 550–XIII din 21.07.95 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova.-1996.-Nr. 1.

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc din 17.10.2001 // Monitor Oficial al Republicii . – 2001. – Nr. 130.

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii din 08.08.1997 // Monitor Oficial al Republicii . – 1997. – Nr. 64 65.

Banca Națională a Moldovei. Regulament cu privire la deținerea de către bănci a cotelor în capitalul unităților economice din 09.04.1998 // Monitor Oficial al Republicii . – 1998. – Nr. 49.

Banca Națională a Moldovei. Regulament cu privire la investițiile băncilor în active materiale pe termen lung din 23.12.1999 // Monitor Oficial al Republicii . – 2000. – Nr. 1-4.

Banca Națională a Moldovei. Regulament privind poziția valutară deschisă a băncii din 28.11.1997 // Monitor Oficial al Republicii . – 1999. – Nr. 112-114.

Banca Națională a Moldovei. Instrucțiunea privind particularitățile emisiunilor de acțiuni și obligațiuni ale băncilor și modul de autorizare a lor de către Banca Națională din 22.06.2000 // Monitor Oficial al Republicii . – 2000. – Nr. 81-83

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la sistemul electronic de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare dematerializate din 02.02.1996 // Monitor Oficial al Republicii . – 1996. – Nr. 26-27.

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la operațiunile de piață deschisă ale Băncii Naționale a Moldovei din 11.09.1997 // Monitor Oficial al Republicii . – 1997. – Nr. 62.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Regulamentul privind modul de acordare și retragere a licențelor pentru activitatea pe piața valorilor mobiliare din 28.10.1999 // Monitor Oficial al Republicii . – 1999. – Nr. 156.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj și de dealer pe piața valorilor mobiliare din 17.12.2002 // Monitor Oficial al Republicii . – 2003. – Nr. 20-22

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Regulamentul privind activitatea de consulting investițional pe piața valorilor mobiliare din 30.07.2004 // Monitor Oficial al Republicii . – 2004. – Nr. 156-162.

B. LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE ȘI ANALITICE

Cistelecan, L. M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. – București : Ed. Economică, 2002. – 536 p.

Moloșag M. Studiu comparativ privind serviciile bancare. – Chișinău: Tacis, 2002. – 39p.

Бор М., Пятенко В. Менеджмент банков: организация, стратегия, планирование.– М.: ИКЦ “ДИС”, 1997. – 288 р.

Кочмола К. Инвестиционная деятельность коммерческих банков. – М.: Контур, 1998.– 144 р.

Лаврушин О. Банковское дело: Учебник. – М: Финансы и статистика, 1998. – 574 р.

Лаврушин О. Банковское дело: Учебник. – М: Финансы и статистика, 2003. – 674 р.

Кисилёв В. Управление банковским капиталом. – М.: Экономика, 1997. – 256 р.

Кориков А. Оптимизация финансовой деятельности коммерческого банка: автореферат на диссертацию. – Екатеринбург, 2000. – 16 р.

Cеменкова Е. Операции с ценными бумагами: российская практика: Учебник. – М.:Перспектива, 1997. – 328 р.

Тавасиев А., Эриашвили Н. Банковское дело: Учебник.– М.:ЮНИТИ – ДАНА, Единство, 2002. – 527 р.

Цисарь И., Чистов В., Лукьянов А. Оптимизация финансовых портфелей банков, страховых компаний, пенсионных фондов. – М.:Дело, 1998. – 128 р.

Ческидов Б. Развитие банковских операций с ценными бумагами. – М.: Финансы и статистика, 1997. – 336 р.

Teza de doctor: Impactul operatiunilor cu valori mobiliare asupra randamentului financiar al bancilor, Chisinau 2007

C. SURSE STATISTICE DE DATE

Banca Națională a Moldovei. Rapoarte anuale 1999-2008.

Banca Națională a Moldovei. Buletine trimestriale nr 1, 2 -2009.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Rapoarte anuale 2004-2008.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Buletin informativ pentru trimestrul 1,2 si 3- 2009

D. DOCUMENTE ELECTRONICE

www.bnm.md

www.cnvm.md

www .maib.md

www.mobiasbank.md

www.victoriabank.md

www.bem.md

www.eximbank.com

http://www.moldse.md

http://rom.ava.md/material/11.html

http://www.ziare.com/articole/divizare+operatiuni+banci

http://www.scribd.com/doc/5454896/Produse-si-Servicii-Bancare

BIBLIOGRAFIE

A. ACTE REGLEMENTORII

Legea Republicii cu privire la datoria publică, garanțiile de stat și recreditarea de stat Nr.419-XVI din 22.12.2006 // Monitor Oficial al Republicii . – 2007. – Nr. 32–35.

Legea instituțiilor financiare Nr. 550–XIII din 21.07.95 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova.-1996.-Nr. 1.

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc din 17.10.2001 // Monitor Oficial al Republicii . – 2001. – Nr. 130.

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii din 08.08.1997 // Monitor Oficial al Republicii . – 1997. – Nr. 64 65.

Banca Națională a Moldovei. Regulament cu privire la deținerea de către bănci a cotelor în capitalul unităților economice din 09.04.1998 // Monitor Oficial al Republicii . – 1998. – Nr. 49.

Banca Națională a Moldovei. Regulament cu privire la investițiile băncilor în active materiale pe termen lung din 23.12.1999 // Monitor Oficial al Republicii . – 2000. – Nr. 1-4.

Banca Națională a Moldovei. Regulament privind poziția valutară deschisă a băncii din 28.11.1997 // Monitor Oficial al Republicii . – 1999. – Nr. 112-114.

Banca Națională a Moldovei. Instrucțiunea privind particularitățile emisiunilor de acțiuni și obligațiuni ale băncilor și modul de autorizare a lor de către Banca Națională din 22.06.2000 // Monitor Oficial al Republicii . – 2000. – Nr. 81-83

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la sistemul electronic de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare dematerializate din 02.02.1996 // Monitor Oficial al Republicii . – 1996. – Nr. 26-27.

Banca Națională a Moldovei. Regulamentul cu privire la operațiunile de piață deschisă ale Băncii Naționale a Moldovei din 11.09.1997 // Monitor Oficial al Republicii . – 1997. – Nr. 62.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Regulamentul privind modul de acordare și retragere a licențelor pentru activitatea pe piața valorilor mobiliare din 28.10.1999 // Monitor Oficial al Republicii . – 1999. – Nr. 156.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Regulamentul cu privire la activitatea de brokeraj și de dealer pe piața valorilor mobiliare din 17.12.2002 // Monitor Oficial al Republicii . – 2003. – Nr. 20-22

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Regulamentul privind activitatea de consulting investițional pe piața valorilor mobiliare din 30.07.2004 // Monitor Oficial al Republicii . – 2004. – Nr. 156-162.

B. LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE ȘI ANALITICE

Cistelecan, L. M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. – București : Ed. Economică, 2002. – 536 p.

Moloșag M. Studiu comparativ privind serviciile bancare. – Chișinău: Tacis, 2002. – 39p.

Бор М., Пятенко В. Менеджмент банков: организация, стратегия, планирование.– М.: ИКЦ “ДИС”, 1997. – 288 р.

Кочмола К. Инвестиционная деятельность коммерческих банков. – М.: Контур, 1998.– 144 р.

Лаврушин О. Банковское дело: Учебник. – М: Финансы и статистика, 1998. – 574 р.

Лаврушин О. Банковское дело: Учебник. – М: Финансы и статистика, 2003. – 674 р.

Кисилёв В. Управление банковским капиталом. – М.: Экономика, 1997. – 256 р.

Кориков А. Оптимизация финансовой деятельности коммерческого банка: автореферат на диссертацию. – Екатеринбург, 2000. – 16 р.

Cеменкова Е. Операции с ценными бумагами: российская практика: Учебник. – М.:Перспектива, 1997. – 328 р.

Тавасиев А., Эриашвили Н. Банковское дело: Учебник.– М.:ЮНИТИ – ДАНА, Единство, 2002. – 527 р.

Цисарь И., Чистов В., Лукьянов А. Оптимизация финансовых портфелей банков, страховых компаний, пенсионных фондов. – М.:Дело, 1998. – 128 р.

Ческидов Б. Развитие банковских операций с ценными бумагами. – М.: Финансы и статистика, 1997. – 336 р.

Teza de doctor: Impactul operatiunilor cu valori mobiliare asupra randamentului financiar al bancilor, Chisinau 2007

C. SURSE STATISTICE DE DATE

Banca Națională a Moldovei. Rapoarte anuale 1999-2008.

Banca Națională a Moldovei. Buletine trimestriale nr 1, 2 -2009.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Rapoarte anuale 2004-2008.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Buletin informativ pentru trimestrul 1,2 si 3- 2009

D. DOCUMENTE ELECTRONICE

www.bnm.md

www.cnvm.md

www .maib.md

www.mobiasbank.md

www.victoriabank.md

www.bem.md

www.eximbank.com

http://www.moldse.md

http://rom.ava.md/material/11.html

http://www.ziare.com/articole/divizare+operatiuni+banci

http://www.scribd.com/doc/5454896/Produse-si-Servicii-Bancare