Fluxul de Turisti la Nivel Mondial In Ultimii 10 Ani (2002 2012)

Turismul reprezintă o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii, ce acționează ca un factor stimulator al progresului, al dezvoltării. Multiplele sale conexiuni și implicații în plan economic, social, cultural și politic, rolul său activ în societate, pe de o parte, și transformările sale ca fenomen, pe de alta, argumentează actualitatea preocupărilor pentru cunoașterea conținutului turismului.

Deși considerat de cei mai mulți dintre experții în domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XlX-lea și ca atare, primele încercări de definire și caracterizare a lui datează din această perioadă.

Preț de un secol de la apariție, turismul a avut o evoluție relativ lentă, ceea ce s-a reflectat și în planul clarificărilor conceptuale. După cel de-al doilea război mondial, mai exact începând cu anii '60, și ca urmare a profundelor transformări din economia mondială, turismul cunoaște o expansiune deosebită – de unde și caracteristica ce îi este atribuită de numeroși autori, aceea de „fenomen specific lumii moderne" – antrenând tot mai multe resurse.

Turismul este considerat, „o formă de recreere alături de alte activități și formule de petrecere a timpului liber"; el presupune „mișcarea temporară a oamenilor spre destinații situate în afara reședinței obișnuite și activitățile desfășurate în timpul petrecut la acele destinații"; de asemenea, în cele mai multe situații, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.

Turismul se prezintă, ca o activitate complexă.

Pornind de la premisa că turismul se referă, în esență, la călătoriile oamenilor în afara reședinței obișnuite, definirea conținutului acestuia aduce în discuție aspecte cum sunt: scopul

călătoriei, distanța și durata deplasării, precum și caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului.

Ca urmare, cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de „turism" și „turist".

Turismul are un impact considerabil asupra economiilor, societăților și culturilor diferitelor țări de referință Acțiunea sa se manifestă pe o multitudine de planuri, de la stimularea creșterii economice la ameliorarea structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor natural-materiale la îmbunătățirea condițiilor de viață. Evident, aportul turismului la progresul economico-social, intensitatea acțiunilor sale diferă semnificativ, de la o țară la alta, în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de el.

Deși marea majoritate a specialiștilor, inclusiv organismele internaționale,apreciază că

turismul exercită influențe pozitive și că el trebuie încurajat, chiar dacă uneori are și consecințe nefavorabile, sunt și experți care consideră că acesta – și în mod deosebit, turismul internațional – produce mai multe efecte sociale și culturale dăunătoare decât alte tipuri de dezvoltare economică; în acest context, se vorbește chiar de „neocolonialismul spațial", exprimat de exploatarea de către țările bogate, emițătoare, a resurselor turistice din țările receptoare, în curs de dezvoltare, ceea ce reclamă, în opinia celor în cauză, o revizuire a termenilor în care se realizează schimburile turistice.

La nivelul economiei unei țări sau regiuni, efectele turismului trebuiesc analizate, în general, plecând de la relația lor cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic; „se poate determina astfel contribuția turismului la creșterea economică, la stabilitatea prețurilor, la echilibrul balanței de plăți, la distribuția justă și echitabilă a venitului național și utilizarea deplină a forței de muncă.

Studiile, realizate de Organizația Mondială a Turismului în această direcție, identifică și grupează efectele turismului în trei categorii:

efecte asupra strategiei globale a dezvoltării unei țări (zone) sau efecte globale;

efecte parțiale asupra economiei naționale, respectiv asupra agenților, sectoarelor, variabilelor și macrodimensiunilor fundamentale ale economiei;

efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic și cel al resurselor umane.

Turismul reprezintă, totodată, o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse și, în mod deosebit, a celor naturale – altele decât cele tradiționale – și/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt: frumusețea peisajului, calitățile curative ale apelor minerale sau termale, condițiile de climă, evenimente cultural-artistice, monumente de artă, vestigii istorice, tradiția populară își găsesc cea mai bună valorificare, în unele situații chiar singura, prin intermediul turismului. Mai mult, în cazul comercializării acestor resurse în turismul internațional se asigură un spor de venit, rezultat al costurilor comparative (de producție) mai mici pe piața internă față de cea internaționala. De asemenea, față de alte ramuri dominate de economiile de scală, turismul se poate dezvolta și prin exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, fiind, din acest punct de vedere, o componentă importanta a economiilor locale.

CAPITOLUL 1

TURISMUL – ASPECTE TEORETICE

1.1. Considerente generale asupra turismului

Termenul de turism are un conținut cât se poate de complex, specialiștii atribuindu-i sensuri diferite.

Plecându-se de la originea sa, (de la cuvintele latinești turnare – a se întoarce și turnus – mișcare circulară care nu presupune schimbarea rezidenței), termenul desemnează o călătorie (deplasare circulară a oamenilor ) cu întoarcere în punctul de plecare (de rezidența), acesta regăsindu-se (cu același sens) în majoritatea limbilor de largă circulație (în franceză – tourisme, în engleză – tourism, în italiană – tourismo, în germană – tourismus, în rusă – turizm, în română – turism etc.).

Pentru prima dată, termenul de turist a fost folosit în anul 1800 de către Samuel Pegge, în lucrarea să intitulată “Anecdote ale limbii engleze”, într-o foarte interesantă formulare: “A traveller is now-a-days called Tour-ist”, adică un călător astăzi e numit turist. În Franța, primul care a folosit cuvântul turist a fost Stendhal în “Memoriile unui turist” din 1838. “Sporting Magazine “ din Anglia a introdus cuvântul ”tourism” în 1811.

Din perspectiva istoriei gândirii economice privind domeniul călătoririi și recreerii, prima definire a turismului apare în 1876 în “Dicționarul universal al secolului al XIX-lea”, potrivit căreia turistul este “persoană ce călătorește doar pentru plăcerea călătoriei”. După acest început cuvintele “turism” și “turist” au căpătat o largă acceptare și folosință. Această definiție nu făcea nici o referire legată de perioada în care se făcea călătoria. O dată cu dezvoltarea turismului în perioada interbelică, nevoia de o definire mai precisă, din perspectiva statistică, a devenit absolut necesară.

Comitetul Experților în Statistică al Ligii Națiunilor recomanda în octombrie 1936 definiția “turistului străin”. Potrivit acesteia, turistul străin (turistul internațional) este “orice persoană care vizitează o altă țară decât cea în care își are reședința obișnuită, pentru un timp care depășește 24 ore”. Comitetul Experților Statistici au exclus din referirea directă indivizii care sosesc pentru a munci sau pentru a se stabili definitiv, studenții care urmează anumite școli, persoanele cre trec granițele în mod regulat în drumul lor spre locul de muncă și călătorii care nu se opresc în drumul printr-o țară, alta decât cea de destinație. Această definiție a fost amendată de Comisia Economică a Ligii Națiunilor prin stabilirea cadrului minimal și maximal temporal al șederii unui turist “turistul este o persoană care se află într-o localitate situată în afara perimetrului unde își are reședința pentru o perioadă minimă de 24 ore sau maximă de un an”. Persoanele care depășesc perioada de un an într-o reședință dintr-o țară stăina sunt considerate indivizi emigranți.

Organizația Mondială a Turismului acceptă din anul 1950 ca fiind denumiți turiști și studenții aflați în străinătate, pentru formare și specializare profesională și specificând un nou tip de călător numit “excursionist internațional”. Un excursionist este “un individ care călătorește din plăcere și care vizitează altă țară pentru mai puțin de 24 ore.

Privit ca și activitate, turismul, cea mai importantă(dar și cea mai controversată) definiție a fost aceea din 1942 (ajustată mai târziu) aparține celor doi economiști elvețieni K.Krapf și W.Hunziker din a căror inițiativă a fost creată Asociația Internațională a Experților Științifici ai Turismului (A.I.E.S.T.). Pentru cei doi “turismul este un ansamblu de fenomene și relații rezultând din călătoria și șederea nerezidenților, atâta timp cât acestea nu determină o reședință permanentă sau nu se leagă de vreo activitate temporară (sau permanentă) retribuită.

O altă definiție conceptuală, în acord cu definiția statistică, dar bazată pe concepția Hunziker-Krapf , aparține francezului A. Sessa, după care “Turismul este un ansamblu de relații și fenomene rezultate din călătoria și sejurul non-rezidenților, atâta timp cât acesta(sejurul) nu se derulează într-o reședință ce devine permanentă. Astfel, noțiunea de turism este legată de shimbarea temporară a reședinței fără, practic, nici un scop, concept dominant în literatura de specialitate a anilor ’60. Această afirmație este sugetiv ilustrată și de definiția dată de Medlik, într-un studiu reprezentativ al operei sale, în sensul că “turiștii sunt persoane care se află în afara reședinței lor permanente, a locului de muncă, într-un lo temporar cu intenția clară de a se întoarce după o absență de câteva zile, săptămâni sau câteva luni”.

După aprecierile analiștilor definiția care se bucură, până acum, de cea mai mare adeziune este următoarea: ”Totalitatea și fenomenelor care rezultă din călătoria și șederea persoanelor în locuri care nu se constituie nici ca reședință a lor principală, nici ca loc de muncă”, definiție care aparține lui St.Gallen.

În 1963, Conferința Națiunilor Unite privind Turismul și Călătoriile Internaționale ținuta la Roma a adoptat o definiție a turismului pe larg utilizată în majoritatea statelor din lume, aceasta bazându-se pe două elemente principale: motivul și durata voiajelor.

Motivul sejurului este un criteriu care conduce la structurarea călătorilor dintr-o localitate sau țară în două mari categorii: cei care intră și cei care nu intră în categoria turiștilor.

potrivit celor convenite cu această ocazie, nu fac parte din categoria turiștilor

următoarele tipuri de călători: lucrătorii veniți de afară, imigranții temporari sau permanenți, nomazii, pasagerii în tranzit, refugiații, membrii forțelor armate, reprezentanții consulari, diplomații etc., respectiv persoanele care urmează să execute în spațiul avut în vedere unele activități remunerate.

Fac parte din categoria turiștilor toate persoanele care călătoresc într-o serie

de scopuri, cum ar fi : petrecerea timpului liber, recreere, sport, misiuni, mitinguri, congrese, studii, vizitarea rudelor sau prietenilor, efectuarea de afaceri sau alte motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau de alt ordin etc.

În rândul turiștilor unei țări sunt incluși: străini nonrezidenți, naționalii rezidenți în afară, membrii echipajelor mijloacelor de transport străine aflate în reparații sau în escală care apelează la serviciile de cazare-masă din acea țară, precum și vizitatorii de scurtă durată (pasagerii aflați în croazieră și care debarcă pentru a vizita ținutul etc.).

Organizația Mondială de Turism a propus clasificarea diferitelor tipuri de voiaje, pe seama acestui criteriu, în șase grupe:

timp liber, odihnă, vacanță;

vizitarea rudelor și prietenilor;

afaceri și motive profesionale; 

tratament medical;

pelerinaje/motive religioase ;

alte cauze.

În 1968, aceeași Organizație Mondială a Turismului a propus încadrarea turiștilor în următoarele trei categorii:

turiști propriu-ziși (adevărați), care călătoresc, în timpul liber de plăcere;

turiști de afaceri, cărora le sunt asimilați parlamentarii, delegațiile oficiale și toate celelalte persoane care călătoresc în scopuri profesionale ;

alți turiști, incluzând studenții străini, pelerinii, misionarii, persoanele aflate la cură, participanții la funeralii etc.

Toate aceste grupări au un caracter convențional destul de ridicat.

Durata sejurului (criteriul cazării peste noapte) servește la identificarea altor două categorii de vizitatori :

excursioniștii (vizitatorii de o zi) care nu-și petrec noaptea în localitatea sau țara respectivă ;

turiștii, care vor rămâne acolo cel puțin o noapte.

Maximum de timp pe care o persoană îl poate petrece într-o țară pentru a fi considerat turist este de un an.

Conferința Organizației Mondiale de Turism de la Ottawa din iulie 1991 a redefinit, precizând că acest termen desemnează activitățile angajate de persoane în cursul voiajelor sau sejurului lor în locuri situate în afara mediului rezidențial pentru o perioadă de peste 24 de ore sau de cel puțin o noapte, fără a depăși un an, în vederea petrecerii timpului liber, pentru afaceri ori pentru alte motive, adică în alte scopuri decât prestarea unei activități remunerate în locul vizitat.

În baza recomandărilor acestei conferințe, distingem:

turism intern, realizat de rezidenții unei țări care vizitează propria lor țară ;

turism receptor, când rezidenții unei țări vizitează o țară (alta decât a lor) ;

turism emitent, întâlnit atunci când rezidenții unei țări viziteză altă țară.

Acestor trei forme li se pot asocia altele trei :

turism interior, cuprinzând turismul intern și cel receptor ;

turism național, care include turismul intern și cel eminent ;

turismul internațional, constituit din turismul receptor și eminent.

Turismul, în esență a presupune călătoria, în engleză semnificațiile celor doi termeni fiind deseori identice. Există însă punte de vedere care delimitează sferele de cuprindere ale celor două noțiuni. În rândul populațiilor de limbă engleză, mulți indivizi au sentimentul că “turismul” este un cuvânt cu o încărcătură semantică malefică(negativă), căruia unii oameni îi atribuie înțeles apropiat unui anumit mod de târguială și că, numai cuvântul “călătorie” ar corespunde cel mai bine scopului. E. Eliot, în acord cu această observație spunea că turiștii sunt respectați pentru banii lor, dar disprețuiți pentru ignoranța lor, a fi turist nu este o postură nobilă. El consideră călătoria ceva mai mult, mai profund: o tentativă sinceră de a cunoaște și înțelege această lume străină, dorința de a învăța istoria, cultura și limba ei, de a deveni într-o mică măsură parte din ea. De aceea, consideră unii analiști, este preferabil înlocuirea termenului “turist” cu alți termeni mai apropiați de senul realității în cauză, respectiv “călător”, “vizitator” său “oaspete”.

Acest mod de concepere a complexității activității turistice, adoptat și de Asociația Internațională a Experților Științifici ai Turismului (A.I.E.S.T.), include următoarele elemente structurale fundamentale ale fenomenului “turism”:

călătoria (elementul dinamic);

destinația sejurului aflat în afara reședinței (elementul static);

temporaritatea sejurului (elementul efemer al fenomenului pentru persoana vizitatoare);

caracterul nelucrativ (neaducător de câștig) al activității vizitatorului.

Din definițiile date turismului se desprind cel puțin cinci elemente de luat în seamă:

Acțiunile pe care le presupune ies din categoria celor obișnuite sau de rutină, depășind totodată și spațiul în care acestea din urmă se derulează.

Turismul presupune efectuarea de călătorii și, cu foarte puține excepții, utilizarea unor mijloace de transport. Totuși, nu orice călătorie este și turism.

Cazarea la locul de destinație (în hoteluri, campinguri, moteluri, locuințe ale rudelor sau prietenilor etc.) este o operațiune implicită.

Servirea mesei este un alt element care se impune asigurat la destinație (prin grija turistului sau a furnizorului de servicii turistice).

Destinația este avută în vedere că un spațiu în care vor avea loc niște acțiuni speciale dorite, pentru derularea cărora sunt necesare anumite facilități care să le sprijine. Astfel context, animația culturală (muzee, festivaluri), sportivă (tenis, golf), ludică (discoteci), paramedicală (centre de întreținere fizică și de masaj), istorică (monumente), recreativă (gen Disneyland), comercială și de alte tipuri se situează în primul plan.

Concluzia care rezultă din cele expuse până aici este aceea că la realizarea turismului participă, pe lângă organizațiile sau oficiile specializate de turism, o serie de alte elemente (vehicole, hoteluri, restaurante, muzee, terenuri de vânătoare sau de golf, elemente ale naturii), toate acestea putându-și dovedi utilitatea și independența. De aici rezultă dificultățile în delimitarea industriei și pieței turismului

Încadrându-se în sfera serviciilor, turismul va prezenta toate particularitățile acestora. În plus, el are și unele caracteristici proprii, cum ar fi:

sezonalitatea (cerere fluctuantă), amploarea și intensitatea ei variind mult de la o perioadă la alta (a săptămânii, a lunii, a anului etc.), fiind strâns legate de timpul liber;

interdependența produselor turistice, beneficiarul turismului fiind întotdeauna beneficiarul mai multor bunuri materiale și servicii care se leagă (cronologic sau cauzal) unele de altele. (Pentru a-ți vizita locurile natale aflate la 200 km depărtare este necesar să beneficiezi, în prealabil, de un mijloc de transport, apoi de un spațiu de cazare, de un serviciu de asigurare a mesei etc.);

nivelul ridicat al costurilor fixe, determinat de caracterul rigid al ofertei și de caracterul nestocabil al serviciilor (de necesitatea înlocuirii stocurilor de produse cu cel de capacități – de transport, de cazare etc.).

Funcțiile caracteristice ale turismului

Abordând problemele legate de circulația turistică suntem uneori tentați să interpretăm acest fenomen limitându-ne numai la deplasările turiștilor în timpul liber de la locul de reședință la diferite obiective în scopuri recreative, de agrement, cultural-educative, tratamente medicale etc. Aceste activități au o importanță deosebită, însă nu trebuie să se neglijeze aspectele economice și sociale ale turismului. Spre deosebire de efectele economice, care sunt comensurabile printr-o serie de indicatori cantitativi și valorici, efectele sociale, culturale nu mai pot fi exprimate în cifre, nu mai pot fi cuantificate, dar acest fapt nu diminuează importanța lor.

Mergând pe acest principiu se pot identifica patru funcții caracteristice turismului:

Funcția de “efect multiplicator al turismului”

Din punct de vedere economic dezvoltarea turismului se concretizează într-o ceter specifică de bunuri și servicii, cerere care stimulează activitatea dintr-o serie de sectoare productive cum ar fi industria, agricultura, construcțiile, transporturile, comerțul etc. Aceste ramuri contribuie prin obiectul lor de activitate la dezvoltarea bazei tehnico-materiale, realizând amenajările de infrastructură generală precum rețeaua de drumuri, aeroporturi, aprovizionarea cu apă și energie, lucrări de modernizare a telecomunicațiilor, contribuind și la extinderea rețelei comerciale. Analizele întreprinse pentru măsurarea incidențelor globale ale cheltuielilor turiștilor asupra unei economii naționale au surprins acest fenomen sub denumirea de “efect multiplicator al turismului”. Potrivit Organizației Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit ca “volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat în economie”.

Efectul direct care constă în creșterea veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agențiilor tour-operatoare) ca urmare a cheltuielilor efectuate de turiști în decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un an.

Efectul indirect care vizează impactul creșterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-și susține oferta turistică la parametrii competitivi.

Efectul indus asupra întregii economii naționale, deoarece atât veniturile celor care lucrează nemijlocit în turism, cât și cele ce revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea procurării altor mărfuri și servicii de care au nevoie. Asistăm, astfel, la un proces de multiplicare a cererii agregate la scară macroeconomică. Aceste efecte menționate mai sus își găsesc reflectarea în următoarele transformări pozitive:

creșterea produsului intern brut ca urmare a impulsului generat de sporirea cu o unitate bănească a veniturilor obținute din activitatea turistică;

sporirea volumului vânzărilor rezultate din tranzacțiile economice;

multiplicarea veniturilor ca urmare a unei unități adiționale de cheltuială turistică;

crearea de noi locuri de muncă în aproape toate ramurile economiei naționale cu care turismul se află în legătură directă sau indirectă;

mărirea veniturilor bugetului de stat prin posibilitatea impozitării unor activități economice prospere de pe urma dezvoltării turismului;

Rolul reconfortant al turismului

Aceasta este una din cele mai importante funcții ale turismului, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacității de muncă a populației, atât prin formele de odihnă, cât și prin formele de tratamente balneo-medicale. Din acest punct de vedere, turismul realizează raporturi noi între activitatea productivă și timpul liber, între folosirea în scopuri productive și turistice a teritoriului național. În acest sens, în literatura de specialitate s-au făcut încercări de cuantificare a efectelor profilactice ale turismului, de protejare a sănătății oamenilor, prin modele experimentale care urmăresc să stabilească legătura între starea de sănătate a personalului unei unități economice și creșterea productivității.

Funcția economică internațională

Se materializează în soldul activ sau pasiv al încasărilor și plăților în valută, cu repercusiuni directe asupra balanței de plăți externe a unei țări. În scopul cuantificării acestei funcții, de regulă, în statistica internațională se determină mai întâi ponderea turismului unei țări în volumul total al circulației turistice mondiale. Dacă se are în vedere că munca vie și munca materializată care intră în componența produselor turistice sunt consumate de turiștii străini în timpul sejurului lor, atunci se poate aprecia că turismul internațional se identifică, în substanța să, cu o formă de “export invizibil” deosebit de avantajos. Câștigul provine din faptul că putem vinde turiștilor străini unele produse în țară evitând taxele vamale, uneori prohibitive. Așa se explică faptul că, de multe ori, turismul asigură muncii un randament mai mare decât o face exportul clasic de mărfuri. De altfel, anumite produse consumate de turiști la locul sejurului nici nu ar putea fi valorificate prin export, pe piețele externe, fie datorită perisabilității lor, fie ca urmare a cheltuielilor ridicate de transport, sau datorită exigențelor foarte mari pe care le revendică anumite piețe de tip închis.

Funcția de intensificare și diversificare a legăturilor între națiuni pe plan mondial

Alături de comerțul propriu-zis, turismul internațional tinde să devină una din formele principale de legătură dintre oamenii situați pe continente diferite. După toate probabilitățile, călătoriile turistice spre destinații tot mai îndepărtate și vizitarea a două-trei țări în timpul unei singure vacanțe, au perspectiva să devină caracteristice pentru circulația turistică viitoare. Ca rezultat, turismul va contribui din ce în ce mai mult la sensibilizarea ființei umane față de realitățile din locurile vizitate, la cultivarea unui climat de înțelegere reciprocă între popoare, tocmai prin forța de convingere de care este capabil. Prin natura să intimă, turismul este o negație a conflictelor politice, o antiteză a războiului. Nu se poate face turism internațional în condiții de conflicte armate majore, în condițiile în care moștenirea diferitelor civilizații și culturi este călcată în picioare de cizmă grea a războiului.

1.2. Forme de turism

Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat, adică structura societății omenești, modalitățile de acoperire a motivațiilor și posibilitățile tehnico-economice de procesare a fenomenului turistic.

În literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasificări ale formelor de turism, în funcție de numeroase criterii. Cele mai importante clasificări sunt următoarele:

După locul de proveniență a turiștilor

a) Turism național (intern), practicat de cetățenii unei țări în limitele granițelor acesteia;

b) Turismul internațional (extern), care cuprinde atât vizitele cetățenilor străini într-o țară, cât și plecările cetățenilor autohtoni, în scopuri turistice, în afara granițelor țării.

După momentul și modul de angajare al prestațiilor turistice

Turismul organizat (contractual) – în grup sau individual – în cadrul căruia prestațiile și perioada călătoriei sunt stabilite, în prealabil, prin contract sau alte aranjamente comerciale specifice; toate serviciile angajate sunt precumpărate.

Turism neorganizat (necontractual), fără o angajare prealabilă a serviciilor, destinațiilor și perioadei de efectuare a călătoriei; cuprinde, cu preponderență, turismul individual practicat de automobiliști, de către persoane cu venituri medii și peste medii.

Turism semiorganizat (mixt) – în grup sau individual – în cadrul căruia o parte din prestații sunt angajate și achitate în prealabil, iar o altă parte în timpul călătoriei direct la unitățile prestatoare.

Formele organizate și semiorganizate de turism includ:

călătoriile charter cu avioane închiriate la un preț global, în care se includ serviciile de bază și programele de agrement;

aranjamente I.T. (Inclusive Tour) în cadrul cărora transportul se face cu navele aeriene, pe curse regulate, în prețul global fiind incluse (în afara transportului) serviciile de bază și agrementul;

aranjarnentele "Package- Tour" pentru automobiliști, cu itinerare stabilite în prealabil, în prețurile forfetare fiind cuprinse cazarea și masa;

croazierele fluviale și maritime, în grup, pe nave, în prețul global fiind cuprinse cazarea, masa, agrementul la bord, programele de vizitare în teritoriu și, bineînțeles, transportul;

aranjamentele combinate "Free an Drive", individuale sau pentru grupuri, cu folosirea combinată a mijloacelor de transport (avion+automobil) pe o anumită durată, cu circuit la alegere, în preț intrând și cazarea și demipensiunea;

călătorii combinate "Rail-route" pentru automobiliști, cu autotrenuri rapide (în componența cărora sunt cuprinse vagoane și transportul automobilelor în vagoane speciale, până la stația convenită, de unde deplasarea este continuată cu automobilul propriu, pe trasee alese.

Din punctul de vedere al touroperatorilor dar și al prestatorilor există unele inconveniente, mai ales în vârf de sezon când cererile turiștilor individuali nu pot fi satisfăcute în totalitate, spațiile fiind deja ocupate de către turismul organizat și semiorganizat. În consecință sunt necesare contracte echilibrate, cu spații rezervate pentru turismul individual, în anumite proporții, în anumite perioade.

După sezonalitate

Turismul de vară are un rol hotărâtor în rezultatele economice ale activității turistice ale unei țări, zone, stațiuni și localități de interes turistic. Este legat de zonele împădurite, de durata strălucirii soarelui, oglinzile de apă, plajă etc. Are un pronunțat caracter de masă și se desfășoară în perioadele calde ale anului, timp de cca. 120 zile (15 mai – 15 septembrie).

Condiționează practicarea sporturilor nautice în aer liber (înot, surfing, caiac-canoe, croaziere, bărci cu motor și cu pânze, pescuit, vânătoare etc.).

Turismul de iarnă vizeză în cea mai mare parte zona montană și submontană, principalele motivații la care răspunde fiind practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuțe, patinaj, bob), cura helioterapeutică montană (plajă de creastă), agrementul realizat prin drumeții, călătorii cu ajutorul mijloacelor de transport pe cablu, vânătoare, admirarea priveliștilor mirifice, frecventarea punctelor de belvedere și participarea la sărbătorile de iarnă (de natură religioasă sau tradițională) în zonele în care obiceiurile s-au conservat.

Tot în anotimpul rece au loc vacanțele elevilor și studenților, care intensifică circulația turistică determinând vârful sezonului alb.

Turismul de iarnă și cel de vară sunt subsumate, după unii autori, "practicării turismului în perioada sezonului alb". În viziunea acestora există, în continuare, practicarea turismului în:

perioada sezonului intermediar (început său sfârșit de sezon) și

în perioadele extrasezon.

Față de acestea sunt de făcut câteva comentarii în sensul că am putea considera turismul din aceste perioade (dacă le-am identifica cu anotimpurile) drept:

turism de primăvară și

turism de toamnă.

În timpul primăverii există condiții de acoperire a unor motivații cum ar fi: Sărbătorile Paștilor, înflorirea narciselor, a liliacului, sărbătorile legate de oierit, sosirea păsărilor migratoare, deschiderea pescuitului etc.

În timpul toamnei începe culesul viilor (turismul uval), se fac nunți, peisajele își schimbă culorile, se sărbătorește batalul, au loc marile târguri zonale pentru aprovizionarea cu butoaie, puțini și vite etc.

Turismul de circumstanță este localizat în timp și spațiu, cu durată limitată, ocazionat de vânătoare, pescuit, reuniuni interne și internaționale, manifestări cultural-artistice, sportive și științifice, târguri și expoziții (interne și internaționale), hramuri, pelerinaje, expediții pe urmele unor exploratori celebri etc.

După gradul de mobilitate a turiștilor

Turismul de sejur în cadrul căruia turistul rămâne o vreme în aceeași localitate pentru odihnă, tratament balnear, practicarea unui sport, urmărirea unor manifestări cultural-sportive sau artistice etc. Poate avea durate diferite și din acest punct de vedere vom menționa:

turismul de sejur lung, de peste 30 de zile practicat pentru tratament balneo-medical de către pensionari sau de către turiști cu venituri mari;

turismul de sejur mediu, cu o durată de sub 30 zile, practicat în concediul de odihnă plătit, în sezon, de către turiștii cu un venit mediu și sub mediu;

turismul de sejur scurt, cu o durată de maximum o săptămână, practicat în timpul week-end-ului, cu diferite ocazii, prin deplasarea în zonele periurbane cu o rază de cca. 40 km, în zone cu o rază de maximum 120 km (de parcurs în cca. 2 ore cu automobilul) și în zone mai îndepărtate, cu care prilej sunt vizitate obiective turistiee importante. Transportul este efectuat în cele trei tipuri de sejur atât cu mijloace de transport în comun, cât și cu mijloace proprii de transport.

Turismul de circulație (itinerant), cuprinzând deplasarea în mod succesiv în diferite localități sau stațiuni în care se opresc câte 3-5 zile, desfășurându-se în tot timpul anului, cu unele momente de intensitate maximă în timpul verii, datorită acordării concediilor de odiltnă numai în timpul verii de către marile întreprinderi din țările europene.

În aceeași perioadă sunt programate și vacanțele școlare, deci familiile cu copii au la dispoziție sezonul cald și de cele mai multe ori, vârful de sezon.

Turismul de tranzit cuprinde turiștii care traversează o zonă sau o țară pentru a ajunge la destinația aleasă. În condițiile creșterii continue a numărului de automobile, turismul de tranzit va căpăta o amploare deosebită, necesitând autorstrăzi, service-uri, moteluri, autotrenuri, hoteluri, dezvoltând caravaningul de camping.

După mijlocul de transport folosit

Drumețiile: deplasările pedestre în zone nepoluate pentru vizitarea unor monumente ale naturii, pentru pescuit, alpinism sau vânătoare, folosind corturile (pentru turiștii neorganizați), popasurile, cabanele sau taberele (pentm turismul semiorganizat sau organizat); devine o formă de turism activ, coparticipativ ce se realizează în zone cu poteci marcate sau nu, în toate anotimpurile. Sunt practicate și de către grupuri de elevi sau studenți în excursiile tematice, de grupuri alcătuite ad-hoc din stațiuni sau de către cunoscătorii zonelor, periodic pentru păstrarea condiției fizice.

Turismul cu trenul constituie o formă accesibilă prin preț, pentru cele mai largi mase, se realizează în toate anotimpurile, pentru petrecerea week-end-ului, vacanțelor, excursiilor interne și internaționale. În ultimele decenii trenurile au fost modernizate, devenind, în unele cazuri, adevărate hoteluri pe roți tip ORIENT EXPRES, cu programe de agrement, pentru întâlniri de afaceri, turnee artistice etc. Deosebit de atractive devin AUTOTRENURILE care transportă automobilul călătorului, oferind și condiții de dormit și servirea mesei.

Turismul rutier: cuprinde o parte importantă a turismului intern și internațional, pentru clienți cu venituri medii și peste medii, oferind o gamă variată de forme organizate ca:

cicloturismul și motociclismul pe distanțe variabile, utilizând forme complementare de cazare, în anotimpul cald;

automobilismul cu mașini proprii sau închiriate, practicat în cea mai mare măsură de către persoane cu venit mediu, care folosesc atât popasurile și campingurile, dar și hotelurile sau cabanele;

caravaningul, realizat de către automobile având atașate rulote (în grupuri de 10-20), uneori având și un echipaj pentru asistență tehnică, este utilizat în timpul verii, pe distanțe mari și pe perioade de 20-30 zile; necesită locuri de popas amenajate pentru branșarea rulotelor la apă caldă, canal și energie electrică:

turismul pentru grupurile mici și medii (7-17 persoane), realizat cu microbuzul, este agreat de către oamenii de afaceri sau grupurile de specialiști într-un anumit domeniu,de către vânătorii și pescarii sportivi etc;

turismul cu autocarul este obișnuit pentru turismul intern și internațional, în circuit, pe distanțe mari și durate cuprinse între 4 și 12 zile, cu opriri de maximum 2 zile; cele mai moderne, cu unul sau două nivele, sunt dotate cu aer condiționat, bar, toaletă, video-tv și, uneori, cușete și cort special cu mese pliante care se deschid lateral.

În general, turismul rutier necesită autostrăzi, drumuri modernizate, stații de carburanți, service auto, moteluri, hoteluri, popasuri, cabane, case de vacanță etc.

Turismul naval este practicat cu nave maritime sau fluviale, de linie sau speciale pentru croaziere, în sezonul cald, de către turiștii cu un venit peste mediu, datorită prețurilor destul de mari.

Se practică și o variantă a acestuia, turismul nautic, sportiv, pe lacurile naturale, acumulările artificiale, pe râurile navigabile, pe canale sau în delte cu bărci cu motor și cu vele, cu caiacuri sau canoe.

Marile vase de croazieră sunt agreate de către turiștii cu venituri mari, fiindu-le oferite pentru perioade mari toate comoditățile la bord, iar în unele cazuri și vizite în teritoriu.

Navele fluviale și hidrobuzele speciale înlesnesc vizitele pe canalele deltaice, fiind prevăzute cu punți deschise sau semiacoperite pentru vizionarea mirificului spectacol faunistic și floristic al naturii.

Turismul aerian se realizează cu avionul, curse regulate sau charter, cu nivelurile diferite de confort (turist, bussines și mediu) pe distanțe mari, este folosit mai ales în turismul internațional, pentru vacanțe, tratament balnear, turismul de reuniuni și de afaceri etc. Oferă, în majoritatea cazurilor, servicii importante la bord, scurtarea distanțelor și, în unele cazuri, aceleași companii aeriene dețin și lanțuri hoteliere.

Există tentative exotice de practicare a turismului aerian pe arii restrânse și prin folosirea elicopterului sau balonului cu nacelă.

După motivația care generează călătoria

Turismul de odihnă și recreere cuprinde o mare parte a acțiunilor de turism, menite a avea un efect relaxant, de destindere, de ieșire din cotidian. Tacrismul de odilană poate fi considerat cel practicat în concediul anual, mai puțin dinamic, pentru o relaxare fizică și intelectuală, iar turismul de recreere cel realizat în sejururi relativ scurte (în week-end, în zona periurbană sau de proximitate, agroturism etc.) cu o mobilitate accentuată.

Turismul de agrement – ca și turismul de odihnă și recreere acoperă o mare parte din acțiunile turistice, cuprinzând amatorii de peisaje inedite, vizitarea unor obiective turistice, cunoașterea de oameni și locuri noi, obiceiurilor și meșteșugurilor, urmărirea unor manifestări cultural-artistice și sportive etc.

Turismul cultural cuprinde călătoriile și participările la festivaluri de artă, care conferă individului ceva mai mult decât ieșirea din cotidian, răspunzând motivației de cunoaștere, dobândirii de noi cunoștințe, dezvoltării personalității umane, contactării marilor galerii și colecții ale celor mai importante realizări ale spiritului omenesc, mod de viață, comportament, vestimentație, religie etc.

Turismul de tratament balneo-medical particularizează turismul de odihnă, într-o măsură apreciabilă, cuprinzând cure profilactice, post-traumatice și de convalescență, de întreținere, pentru toate vârstele cuprinse între 10 și 85 ani, cu precădere pentru vârsta a treia. I se asociază odihnă și agrementul dirijat, specific afecțiunilor tratate și se desfășoară tot timpul anului, în sejururi medii și lungi, sub directa supraveghere a personalului medical. Constituie formă modernă de control și refacere a sănătății unei națiuni.

Prin turismul balnear se valorifcă superior resursele naturale și materiale (turistice), contribuind la realizarea unui coeficient ridicat de utilizare a capacităților de cazare și alimentație publică.

Turismul sportiv devine o formă de recreere activă coparticipativă, determinată de agresivitatea mediului urban și a sedentarismului. Se desfășoară în tot timpul anului în aer liber sau în baze sportive acoperite, situate în zonele de proximitate a orașelor, în zonele preorășenești, în zone mai îndepărtate.

În cadrul turismului sportiv se pot distinge două categorii de turiști:

sportivi amatori activi, care practică înotul, schiul nautic, yahtingul, vânătoarea subacvatică, schiul pe zăpadă sau pe iarbă, bobul, săniuța, patinajul, pescuitul sau vânătoarea sportivă, gimnastică, tenisul de masă și de câmp, ciclismul, călăria, golful, tirul etc.;

"sportivii" spectatori care urmăresc competițiile sportive de diferite niveluri.

Turismul de reuniuni interne și internaționale (seminarii, congrese, sesiuni științifice, conferințe), pe teme de cultură, știință, politică, activitate sindicală, probleme de apărare etc. Se desfășoară în tot timpul anului, necesită spații speciale de desfășurare și dotări de înalt nivel tehnic (traducere simultană la cască, sonorizare, sistemul video) și servicii de informații, telecomunicații rapide (fax, telex, utilizarea internetului), transport, cazare, recepții, cockteill-uri, banchete, transferuri, ghidaj permanent, corespondență. multiplicări etc.

Majoritatea acestor acțiuni necesită programe speciale pentru însoțitori (shoping, tururi de oraș, excursii scurte de maximum 1 zi). Încasările pe zi/turist sunt mai mari decât în alte forme de turism, iar serviciile trebuiesc prestate la cel mai înalt nivel, participanții fiind demnitari, savanți, personalități de înaltă clasă ai lumii (la nivel național, regional său planetar).

Turismul de afaceri este alăturat celui de reuniuni. Opinăm pentru analiza acestei forme de turism în mod special, întrucât el are motivații și forme de manifestare proprii, inconfundabile. Că principală motivație a turismului de afaceri se poate considera și întâlnirea cererii cu oferta în cadrul târgurilor și expozițiilor, al întâlnirilor de afaceri, a tranzacțiilor și negocierilor, în desfășurarea programelor unor misiuni economice, dar și a unor ample acțiuni de promovare a unei firme, a unor produse, a unor noutăți în diferite domenii, cu caracter periodic sau conjunctural. Principalele demersuri ale acestei manifestări se finalizează cu încheierea contractelor economice, reciproc avantajoase în cadîul diviziunii internaționale a muncii, a pieței bunurilor și serviciilor ca forme ale schimburilor de valori și valori de întrebuințare.

Acest turism de afaceri se desfășoară tot timpul anului, în spații special amenajate, antrenând servicii specifice de expunere, de tranzacționare, securitate, amenajări estetice, mijloace de telecomunicație, video-tv, multiplicare, cazare. transfer, transporturi de mărfuri și persoane, alimentație publică, servicii de presă, grafică, etc.

Turismul religios conservă forme de masă în participare și se modernizează continuu, dezvoltând o cerere specială pentru servicii de cazare, transport, alimentație, comercializarea obiectelor de cult și nu numai, telecomunicații, tipărituri și confecții speciale, tămâie, lumânări, bețișoare de santal, înscrisuri pe hârtie specială, talismane, cruciulițe, statuete, icoane etc.

În interiorul țării noastre există un interes deosebit pentru anumite monumente istorice și de artă de esență religioasă din: nordul Moldovei, nordul Olteniei și Valea Oltului, centrul Transilvaniei, zona preorășenească a Bucureștiului.

Turismul tehnic este practicat tot timpul anului de către specialiștii din diferite domenii în mod ocazional, prin vizitarea onor obiective industriale, agricole, energetice, a unor expoziții de profil etc.; necesită servicii deosebite, cocktail-uri, ghizi însoțitori, transport etc.

Turismul științific este practicat de către cercetătorii care explorează anumite zone naturale (peșteri, rezervații naturale), urmăresc migrația păsărilor, cercetează anumite fenomene, necesitând servicii similare necesare serviciului tehnic.

După caracteristicile social-economice ale cererii

Turismul particular cuprinde persoanele care fac turism pe cont propriu, având venituri mari motivația poate fi deferită: tratament, odihnă, cunoaștere, practicarea unor sporturi, agrement etc. În general, turismul particular apelează la unități de cazare cu confort sporit și la servicii "personalizate", acestei forme de turism îi aparține și turismul de lux, practicat de oamenii de afaceri și demnitari a căror exigență pentru servicii este foarte ridicată. Tot aici vom încadra și turismul de vânătoare și croazierele, practicate de oameni cu venituri mari și foarte mari.

Turismul social: practicat mai ales în extrasezon de către categorii de populație cu venituri mici și foarte mici, finanțate de către sindicate, asigurările sociale și prin alte compartimente guvernamentale. Cuprinde mai ales elevii, studenții, vârsta a treia, veteranii de război, persoanele handicapate.

Turismul de masă: practicat de către segmente ale populației cu venituri medii și submedii, în week-end, în vacanțe sau concedii de odihnă, tot timpul anului, în unități de confort mediu sau redus, ori folosind forme complementare de cazare. Constituie cea mai mare parte a turismului național și susține tot timpul anului întreținerea bazei tehnico-materiale turistice.

După vârsta participanților

Turismul pentru preșcolari este practicat de către copii între 5 și 7 ani, în acțiuni de o jumătate de zi, în zonele apropiate orașelor, însoțiți de către educatoare, personal medical și uneori și de părinți. Are în vedere jocul copiilor în aer liber, cunoașterea naturii și se realizează în grupuri relativ mici (15-20 copii), cu servirea mesei sau numai a unei gustări "din pachet".

Turismul peutru elevi acoperă o gamă largă de excursii grupate în funcție de nivelul de școlarizare, astfel:

turism cu elevi mici (din clasele primare);

turism cu elevi mijlocii (din clasele gimnaziale);

turism cu liceeni, școlile profesionale și tehnice.

Turismul pentru tineret cuprinde mai multe categorii de tineri între 18 și 30 ani și anume: studenți, tineri necăsătoriți aflați în câmpul muncii, familii tinere fără copii, familii tinere cu copii.

Turismul pentru tineret se află în atenția organismelor ONU, a Consiliului Europei și ar trebui să fie mai mult în atenția Ministerului Tineretului și Sportului.

Turism înseamnă cunoaștere, sport, educație, cultură și sănătate, coordonate ce nu pot lipsi experienței tinerei generații.

Tursimul pentru adulți este practicat sub toate formele de către cei între 31 și 60 ani, în tot timpul anului, dar mai ales în sezon. Cuprinde peste 50% din turiștii prezenți în unitățile de profil; are o experiență turistică deja formată în peste două decenii de când se intensifică turismul în Europa și începe să capete dimensiuni și în țara noastră.

Turismul pentru vârsta a III-a cuprinde mai ales tratamente balneo-medicale, de întreținere și de atenuare a evoluției unor afecțiuni profesionale sau de altă natură. Predominante sunt cele reumatismale, de circulație, respiratorii, renale și cele cauzate de stres.

Costul acestor tratamente este suportat parțial de către sindicate și Ministerul Muncii, mai ales în extrasezon, în unități cu confort modest.

În mod paradoxal, turismul pentru vârsta a III-a deși ar trebui să asigure cele mai optime condiții pentru îngrijirea sănătății și odihnei, la capătul activității unei întregi vieți, n-o poate face încă.

După principalele caracteristici ale ofertei

Turismul de litoral este practicat vara pentru odihnă și cură helio-marină, atât de către cei tineri cât și de către adulți.

Durata totală a sezonului estival s-a diminuat în ultimii 7 ani de la cca. 110 zile la cca. 65 zile, iar sejurul mediu de la cca. 11 zile la mai puțin de 5 zile.

Deși petrecerea vacanței la mare devenise o problemă de memetism, dar și de prestigiu social, datorită reducerii drastice a veniturilor din ultimii am și a creșterii prețurilor percepute pentru prestațiile turistice, aceasta a devenit prohibitivă, cel mult simbolică.

Turismul montan cuprinde turismul practicat în week-end și vacanțe aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb – turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuță, bob, patinaj, snowbord etc.). La această formă de turism participă mai ales tineretul și o mare parte a populației adulte, prin participarea la drumeții, excursii scurte, cantonamente, tabere, sejururi scurte și medii, atingerea crestelor cu ajutorul mijloacelor de transport pe cablu și admirarea unor peisaje unice din anumite puncte de belvedere.

Turismul balnear este practicat de către adulți și persoane de vârsta a treia pentru tratarea unor afecțiuni ce se înscriu într-o paletă destul de largă, valorifică factorii naturali de cură cum ar fi termo-minerale, mofetele, climatul de cruțare, aerul ionizat și nepoluat, în tot timpul anului.

Turismul în Delta Dunării se organizează sub formă de sejururi scurte și medii, a căror motivație vizează cunoașterea florei și faunei deltaice, pescuitul și preparatele de pește, urmărirea păsărilor călătoare la venire și la plecare etc.

În urma declarării acestei zone unice în Europa ca Rezervație Naturală, turismul în Delta Dunării este reglementat (ca intrare, circulație și pescuit) prin măsuri de protecție a florei și faunei specifice.

În funcție de perioada când se desfășoară

Turismul de week-end se realizează prin deplasări scurte de maximum două zile și jumătate, în zone situate la maximum 180 km de reședința turiștilor, cu un pronunțat caracter de recreere.

Are loc la sfârșitul săptămânii, sub forma unor sejururi sau excursii care cuprind drumeții, sporturi în aer liber, vizitarea unor obiective turistice.

Turismul de vacanță este practicat în vacanțe de către elevi și studenți și în concediile de odihnă mai ales în sezonul cald, dar într-o măsură apreciabilă și în celelalte anotimpuri.

1.3. Structura modernă a turismului

Serviciul turistic constituie “… un ansamblu de activități ce au obiect satisfacerea nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta”. Deci, o parte a activităților care compun prestația turistică vizează acoperirea unor necesitați obișnuite, cotidiene (odihnă, hrana), iar altă parte determină specificitatea turismului și particularizează formele sale de manifestare.

Prin natura și specificul propriu, serviciul turistic trebuie să creeze și să asigure condițiile necesare refacerii capacitații de muncă, în mod simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber. Pe de altă parte, în urma realizării consumului turistic, indivizii trebuie să dobândească un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi și obiceiuri noi, în concordanță cu exigențele epocii contemporane, conducând astfel, în mod direct, la creșterea calității întregii vieți. Pornind de la tendința, tot mai accentuată, de micșorare a timpului necesar odihnei pasive, și, respectiv, de sporire a dimensiunilor și formelor de odihnă activă, serviciul turistic trebuie să asigure posibilități multiple de răspuns, conform criteriilor odihnei active. Organizatorilor de turism le revin sarcini sporite în vederea diversificării agrementului tradițional și creșterii atractivității manifestărilor turistice, cu atât mai mult cu cât turismul s-a transformat într-un fenomen de masă, iar frecvența de petrecere a timpului liber în afara reședinței permanente a crescut.

În ultimii ani, datorită tendinței de diversificare și creștere a complexității nevoilor de consum, se remarcă un proces de îmbogățire a conținutului prestației cu noi tipuri de activități, a căror clasificare poate fi realizată în funcție de mai multe criterii. Derularea prestației turistice presupune, însa, în marea majoritate a cazurilor, activități grupate în următoarele tipuri de servicii:

servicii de cazare;

servicii de alimentație;

servicii de agrement-divertisment;

servicii de transport;

servicii suplimentare (complementare).

Consumul serviciilor turistice presupune derularea, într-o anumită ordine, a unor tipuri de activități, atât specifice, cât și nespecifice turismului, în funcție de tipul prestației, momentul și locul prestației, formă de turism etc..

Analiza modului în care sunt structurate și clasificate serviciile turistice se realizează din mai multe puncte de vedere (natura serviciilor, modul în care răspund solicitărilor diferitelor categorii comportamentale ale clientelei turistice, aria de localizare a prestației, modalități de plată etc.).

Luând în considerare delimitarea acestora în raport cu natura prestației și motivația cererii turistice se întâlnesc următoarele tipuri de servicii:

Servicii turistice specifice, a căror existența și complexitate sunt determinate de esența fenomenului turistic ca atare. La rândul lor, pot fi grupate astfel:

servicii turistice de organizare și pregătire a consumului turistic (organizarea călătoriilor, consultanta acordată turiștilor, promovare, rezervarea serviciilor etc.);

servicii de bază, referitoare la activități care reprezintă motivația de bază a călătoriei.

În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de servicii:

Serviciul de cazare, ce vizează, prin conținutul sau, crearea condițiilor și a confortului necesar adăpostirii și odihnei călătorului și reprezintă produsul a ceea ce se numește “industrie hotelieră”, respectiv acel sector care, conform accepțiunii actuale, înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiul de cazare.

Fiind alcătuit, la rândul său, dintr-un grup de prestații oferite turistului pe timpul sejurului, în unitățile de cazare, serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă, a cărei dezvoltare și calitate depinde de cel puțin doi factori:

baza tehnico-materială adecvată (hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, popasuri etc.), cu dotări corespunzătoare, astfel încât să poată fi asigurate turiștilor condițiile optime de cazare;

un personal calificat, structurat corespunzător, care-și desfășoară munca în condiții optime de organizare.

Existența unei minime neconcordante între acești factori poate influența în mod negativ calitatea prestației turistice și, de aici, nivelul rezultatelor activității turistice.

Activitatea turistică și industria hotelieră se afla în legături strânse de interdependență. Pe de o parte, industria turistică se dezvoltă ca o consecință a circulației turistice, pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiționată de existența unor spații de cazare echipate conform standardelor de exigență respective.

Serviciul hotelier, pe lângă cazarea propriu-zisă, este completat de o serie de prestații suplimentare (alimentație, activități de informare, comerciale etc.), între care există relații de interferență și care sunt dezvoltate în funcție de specificul fiecărei unități hoteliere.

Cazarea constituie, însă, principala funcție îndeplinită de unitatea hotelieră, obiectivul său principal fiind asigurarea condițiilor de odihnă și igiena ale turistului, prin intermediul unui echipament corespunzător.

Serviciul de alimentație determină, la rândul său, calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențează atât conținutul, cât și atractivitatea ofertei turistice și are implicații directe asupra modului de orientare a fluxurilor turistice.

Alimentația publică întrunește anumite trăsături specifice și răspunde unor cerințe tipice, dintre care amintim:

necesitatea prezenței în orice moment-cheie al consumului turistic, astfel încât să permită asigurarea procurării hranei de către turist, răspunzând cerinței de satisfacere a nevoii cotidiene de hrană;

necesitatea prezenței unei tipologii largi de unități de alimentație publică, prin care să se poată satisface o paletă largă de trebuințe, atât de bază (hrana), cât și de divertisment;

în cazul turismului balneo-medical, serviciul de alimentație public îndeplinește un rol suplimentar, anume acela de a contribui, în mod direct, la reușita tratamentului, prin asigurarea unui regim de hrană adecvat;

necesitatea asigurării unui mod de hrană adecvat, atât pentru turiștii autohtoni, cât și pentru turiștii străini, conform specificului anumitor țări sau zone geografice.

Constituindu-se într-o componentă de importanță majoră a ofertei turistice, serviciul de alimentație publică este supus unui proces continuu de perfecționare și modernizare (de exemplu, din punct de vedere al modernizării structurii rețelei, se remarca tendința de creare a unor unități cu funcții complexe, precum și a unor noi tipuri de unități, mai bine adaptate specificului unor segmente de clienți) și, în același timp, de diversificare, prin oferirea unor prestații cu caracter complementar.

Serviciul de agrement-divertisment cuprinde acele activități care, prin mijloace specifice, contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, prin asigurarea cadrului necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber.

Principalele funcții ale serviciului de agrement se concretizează în îndeplinirea următoarelor cerințe:

asigura reconfortarea psihică și fizică a turistului;

răspunde exigentelor de creștere a atractivității și competitivității

stațiunilor turistice;

individualizează oferta turistică;

constituie o importanță sursa de venituri;

poate constitui o motivație turistică propriu-zisă (vacanțe dedicate schiului, înotului, yachting etc.).

Pe lângă faptul că serviciul de agrement necesită o bază tehnico-materială adecvată motivației turistice și dotarea cu un personal cu o calificare corespunzătoare, contribuind astfel în mod direct la dezvoltarea economică a zonei sau stațiunii turistice, rolul său este cu atât mai important, cu cât, printr-un mod de organizare modern, în care turistul devine participant activ la divertismentul efectiv, contribuie la orientarea fluxurilor turistice și la creșterea eficienței activității turistice.

Serviciul de transport turistic are un rol determinant în creșterea calității prestației turistice, deoarece, prin intermediul său, este asigurat accesul turiștilor în zonele de interes turistic, întâlnirea cererii cu oferta turistică și, prin aceasta, transformarea lor din stare potențială, într-una efectivă.

Datorită ponderii ridicate a costurilor serviciilor de transport în tarifele din sectorul turistic, este necesar să se realizeze o optimizare a transportului, atât prin utilizarea rațională a mijloacelor de transport, cât și prin combinarea eficientă a formelor tipice de transport: rutier, feroviar, aerian, naval și, cu un rol specific în turism, transportul pe cablu. În urma celor prezentate mai sus, putem spune că rolul acestor patru tipuri de servicii de bază nu este întotdeauna același, uneori chiar, unul dintre ele putând lipsi într-o prestație turistică, dar, pentru a satisface motivația turistică, firmele prestatoare ale acestor servicii trebuie să coopereze între ele, astfel încât să asigure turistului satisfacție deplină.

1.4. Conceptul de turism durabil

În ultima perioadă a fost adoptat și în ramura turismului conceptul de "dezvoltare durabilă", utilizat deja în alte sectoare de activitate.

Definiția dezvoltării durabile formulată la Conferința Comisiei Mondiale pentru Mediul Înconjurător și Dezvoltare din anul a fost acceptată, de asemenea, la Conferința Mondială privind Turismul Durabil, ce și-a ținut lucrările în Lanzarote, în anul 1995.

Organizația Mondială a Turismului a dat următoarea definiție turismului durabil: "Dezvoltarea durabilă a turismului satisface necesitățile actuale ale turiștilor și ale regiunilor de primire, protejând și sporind oportunitățile pentru viitor. Managementul tuturor resurselor trebuie să se efectueze într-un mod care ar permite să fie satisfăcute necesitățile economice, sociale și estetice, menținându-se integritatea culturală, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemele de suport ale vieții."

Acest concept a fost enunțat de U.I.C.N. astfel: "Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfășoară fără a distruge sau a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de reînnoire a lor, renunțându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în așa fel, încât de ele să beneficieze și generațiile viitoare". Dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă și rentabilă sub raport economic și echitabilă din punct de vedere etic și social pentru populația locală.

Cele trei principii majore ale dezvoltării durabile (social, economic și ecologic) se aplică și în cadrul turismului durabil. Altfel spus, durabilitatea economică a turismului se definește ca un model de dezvoltare care asigura:

ameliorarea calității vieții în așezările umane care primesc turiști;

posibilitatea de a oferi vizitatorilor experiențe de primă calitate;

păstrarea calității mediului ambiant, element esențial pentru vizitatori și gazde.

Din punctul de vedere al protejării mediului, avantajele promovării unui turism durabil rezidă în următoarele aspecte:

turismul durabil favorizează înțelegerea efectelor activităților de turism asupra mediului natural, cultural și uman;

asigura realizarea unei planificări și zonări a teritoriului care să permită o dezvoltare turistică adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor;

orientează realizarea unor dotări și instalații de agrement, care poate fi benefica și pentru populația locală și poate contribui astfel cu fonduri la conservarea siturilor arheologice, clădirilor și vestigiilor istorice;

favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;

respecta și asigură cerințele de protecție a mediului, dovedind astfel importanta resurselor naturale și cultural-istorice, pentru creșterea bunăstării economice și sociale a comunităților locale.

La Conferința Globală pentru Afaceri și Mediul înconjurător care a avut loc la Vancouver (Canada) în anul 1992, specialiști din peste 60 de țări au prezentat schimbările majore care au avut loc în sectorul industriei turistice, în ultimul deceniu. Aceste schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria turismului, și anume:

Politici, legislație, reglementari:

realizarea instituțiilor și cadrului necesar pentru implementarea turismului durabil;

asigurarea conservării și protecției resurselor turistice de bază;

mobilizarea sectoarelor industriei turistice pentru practicarea ui turism durabil în concordanță cu cerințele de mediu;

stabilirea unui cadru legislativ-juridic care să vină în sprijinul agenților de turism, autorităților regionale și locale, pentru corijarea atitudinilor turiștilor fata de mediu.

În domeniul cercetării și tehnologiei:

identificarea resurselor naturale de bază, cu valente turistice;

identificarea resurselor culturale, cu valente turistice;

stabilirea cererii turistice viitoare și compararea acesteia cu capacitățile ofertei de a o asigura;

realizarea unei bănci de date și a unei monitorizări prin indicatori specifici care să evidențieze noile oportunități și să sprijine noile decizii de planificare și dezvoltare a industriei turistice în condițiile protejării mediului;

utilizarea tehnologiilor performante pentru proiectarea unui turism receptiv la problemele mediului ambiant, cu aplicarea unor soluții arhitecturale, de inginerie a construcțiilor și de dotare a acestora, fără afectarea mediului și în conformitate cu specificul fiecărei zone;

asigurarea unui management tehnic și practic al circulației turistice pentru protejarea echilibrului ecologic și evitarea degradării mediului

În domeniul economico-financiar:

includerea costului de mediu în încasările percepute pentru activități turistice, în ideea ca poluatorul trebuie să suporte anumite taxe legate de formele de poluare, prin care să contribuie indirect la conservarea mediului ambiant;

elaborarea unor rapoarte privind gradul de implementare a proiectelor propuse (la nivel internațional, național, regional), a unor acțiuni întreprinse și a schimbărilor legate de adaptarea la cerințele de mediu ale industriei turistice;

utilizarea influentei pieței interne și internaționale pentru identificarea de noi piețe turistice, cu respectarea cerințelor de mediu și realizarea de parteneriate comune pentru punerea în practică a noului concept de ecoturism – element de susținere a turismului durabil;

obținerea de beneficii din marketingul de mediu, prin dezvoltarea și vânzarea unor produse turistice compatibile cu valoarea acestora.

În domeniul comunicării și formării:

realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaților firmelor de turism și a populației locale fata de problemele de mediu;

elaborarea codurilor de practică pentru industria turistică, a standardelor pentru creditul de mediu, în vederea atenuării impactelor;

influențarea cererii turistice și a motivațiilor de călătorie, prin lărgirea ofertei și a unei mai bune informări a turiștilor, prin aplicarea codurilor de etică turistică;

evaluarea rezultatelor pozitive din trecut, în vederea stabilirii de noi propuneri de dezvoltare durabilă, cu transmiterea proiectelor și experiențelor pozitive prin intermediul organismelor naționale și internaționale.

Alte aspecte:

practicarea unei educații active de protecție și în alte sectoare care beneficiază de resursele naturale și culturale ale industriei turistice, cu înțelegerea și a problemelor de mediu;

stabilirea de relații de colaborare cu alte sectoare de activitate implicate în protecția mediului (silvicultura, agricultura, planificare regională etc.);

realizarea de modele și proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a turismului, cu prezentarea modelelor și posibilităților de aplicare.

Indicatorii capacităților de suport pentru turism

Ca urmare a dezvoltării științei mediului ambiant, a creșterii volumului de informații privind științele economice și sociale, a aprofundării cercetării în aceste domenii de activitate, conexiunile acestora cu industria turistică au condus la delimitarea următoarelor tipuri-capacitate de suport pentru turism:

– Capacitatea ecologică face referire la stabilirea acelui nivel de dezvoltare a structurilor și activităților turistice fără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de degradare a componentelor acestuia. Se au în vedere componentele naturale (aer, apa, sol, vegetație, faună) și procesul de producție și refacere economică, care să nu implice costuri de investiții deosebite, determinate de degradarea unor destinații turistice;

– Capacitatea fizică are rol esențial în stabilirea nivelului de saturație pe care îl pot atinge activitățile turistice, dincolo de care încep să aparii probleme legate de mediu. Dezvoltarea ascendenta a turismului, manifestata în ultimele decenii, ridica problema apariției multor forme de poluare (de litoral, a zonelor montane etc). Protejarea componentelor fizice ale teritoriului se poate face prin investiții în tehnologie performanta și printr-o prestare de ridicat nivel calitativ al serviciilor turistice;

– Capacitatea social-receptiva vizează importanta în păstrarea unor bune relații între gazde (populația autohtonă) și vizitatori (turiști). Din momentul în care populația locală constata că activitățile turistice contribuie la degradarea mediului natural și cultural, pot apărea din partea acesteia reacții ostile, de respingere, înregistrându-se totodată o diminuare a pragului de toleranță. Pentru evitarea unor astfel de situații, dezvoltarea unei zone sau localități turistice trebuie să țină cont de modul tradițional de viață al locuitorilor, de obiceiurile acestora etc;

– Capacitatea economică pune în evidență valorificarea tuturor resurselor prezente, prin activități turistice și reprezintă capacitatea de menținere a funcției turistice a unui teritoriu dat. Eficienta exploatării se măsoară prin raportul dintre costuri și beneficii, iar ponderea beneficiilor poate fi mărită prin utilizarea unor tehnologii performante. Nivelul costurilor este dat și de "valoarea calitativă și cantitativă a resurselor (naturale, culturale, forța de muncă, infrastructura generală etc);

– Capacitatea psihologică este legată de percepția negativă a turiștilor fata de destinația turistică, în urma degradărilor de mediu sau a atitudinii neadecvate a populației autohtone. Acest concept este atașat susținerii motivațiilor turistice pentru o anumită destinație și menținerii satisfacției lor personale. Aplicarea acestuia este condiționată și de calitatea activității manageriale care poate determina, în final, fidelizarea cererii.

Toate aceste tipuri de capacități de suport, aflate în strânsa legătură cu activitățile turistice, determina limita tangibila sau netangibila, măsurabila sau nemăsurabila, a unui spațiu care deține sau căruia i se poate atribui o funcție turistică.

Deși acești indicatori de capacitate nu oferă o formulă standard, ca urmare a faptului că unele componente ale cadrului natural sau cultural sunt dificil de cuantificat prin serii de date statistico-matematice, totuși aceste concepte de suport ne dau măsura dezvoltării durabile a turismului. În același timp, tipurile de capacități de suport indica și măsura nivelului la care poate ajunge impactul turismului asupra mediului, dând posibilitatea de a identifica căile de reducere a degradărilor produse de circulația și activitățile turistice.

CAPITOLUL 2.

CIRCULAȚIA TURISTICĂ

2.1. Tipuri de fluxuri turistice

Fluxurile turistice presupun în primul rând o deplasare temporară a persoanelor în funcție de dimensiunea cererii,de potențialul turistic,de distanță la care se găsește,de accesibilitatea și de prestigiul pe care îl deține regiunea de primire. .Ele reprezintă expresia cea mai concretă a activității turistice.

Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere și unul de ofertă” turistică, iar modul de formare și amploarea acestuia sunt condiționate de caracteristicile celor două bazine, precum și de o serie de factori, de o mare diversitate, care determină intensitatea și structura circulației turistice internaționale. Privit din această perspectivă, turismul internațional poate fi considerat a fi totalitatea fluxurilor ce iau naștere între țările sau regiunile emițătoare și cele receptoare de turiști.

Dacă turismul emițător este concentrat într-un număr redus de țări ale lumii, având economii dezvoltate și, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de mari pentru a-și permite să cumpere produse turistice, țările receptoare de turiști sunt cu mult mai numeroase, cuprinzând atât țări cu economie dezvoltată, cât și țări în curs de dezvoltare.

Cercetări întreprinse asupra cauzelor formarii fluxurilor turistice au evidențiat, ca principale motive ale călătoriilor: oferta de vacante limitată a țărilor emițătoare, inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza prețurilor ridicate, fie datorită valorificării mai bune, la export, a produselor respective, absența unor produse turistice (ex. condiții pentru cura helio-marina), cererea pentru produse turistice specifice (unicate).

Corelat cu aceste motive, dar și cu altele, generate de factori naționali, dorința de cunoaștere, evenimente cultural-artistice sau sportive, activități profesionale, etc., fluxurile turistice pot fi structurate, după conținutul lor, în două mari categorii: 'sunlust' și 'wonderlust'. Fluxurile de tip 'sunlust' sunt asociate turismului de soare sau determinat de alte condiții naturale (zăpadă, resurse termale), și se formează, în principiu, sub incidența prețurilor și distanțelor.

Fluxurile de tip 'wonderlust'- turism de cunoaștere (cultural, participarea la diverse manifestări) – au ca factor decisiv calitatea ofertei și diferențierea ei în raport cu cea internă.

În circulația turistică mondială predomina fluxurile interne și intra-regionale. Mai mult de trei sferturi din voiajele internaționale se desfășoară pe distanțe scurte, cel mai adesea în interiorul său între țările dezvoltate din Europa, America de Nord și Asia. Acest tablou este trasat atât prin indicatori fizici – număr sosiri la frontiere, cât și prin cei valorici – încasări din turismul internațional.

În ceea ce privește spațiul, dezvoltarea turismului este localizată, în special, în țările cu economie dezvoltată, ceea ce face din acestea principalele destinații turistice din lume, dar și marii emițători de turiști. Se disting două categorii de fluxuri turistice care se completează una pe alta : circulația turistică intra-regionala și circulația turistică internațională.

Circulația turistică intra-regionala

Fluxurile intra-regionale de turism se formează în aceeași regiune în care se afla și destinațiile turistice sau pe același continent. Se disting două categorii de fluxuri turistice intra-regionale: fluxurile create de cererea turistică a cărei reședința se afla în țări din aceeași regiune cu țările vizitate și fluxurile create de cererea turistică a cărei sursa se afla în țări din afara regiunii în care sunt situate țările vizitate.

Turismul intra-regional se referă, în principal, la prima categorie a cererii turistice. Cea mai mare parte a cererii intra-regionale revine Europei și Americii de Nord, care împreună dețin 85% din totalul mondial. Comparativ, cererea turistică intra-regionala reprezintă pentru Asia de Sud numai 16%, iar pentru Africa 12%. Existența și satisfacerea cererii turistice intra-regionale constituie o a doua etapă în procesul specializării turistice internaționale, prima etapă fiind existenta cererii interne.

Circulația turistică internațională

Fluxurile turistice internaționale se analizează ca mărimi absolute, dar și ca mărimi relative prin proporția dintre cele două mari categorii ale cererii de turism: intra-regionala și inter – regională.

Creșterea continua a circulației turistice internaționale, ca urmare a dinamicii înalte, în special a componenței intra – regionale (care reprezintă 80% din total), a cunoscut modificări structurale și de localizare, mai ales în ultimele patru decenii. Cele mai mari bazine generatoare și primitoare ale cererii turistice internaționale se afla în țările care prezintă cea mai voluminoasă cerere internă, respectiv a celor mai puternic industrializate.

Marii importatori de turism sunt acele țări dezvoltate în care cererea internă are posibilitatea și motivația de a se adresa pieței mondiale pentru satisfacerea consumului de turism. Marii importatori au o industrie turistică dezvoltată, care își oferă serviciile atât pe piața internă, cât și la export.

Continentul european reprezintă destinația numărul unu a lumii, atrăgând în prezent, chiar și în condițiile creșterii numărului destinațiilor turistice în restul continentelor, aproximativ 55% din sosirile turistice internaționale. Destinațiile europene se mențin pe primul loc, chiar dacă se afla într-o poziție mai puțin favorabilă față de anul 1995, când atrăgeau două treimi din turiștii lumii. Europa este, în același timp, și leader în turismul intra-regional datorită numărului relativ mare de țări diferite ca potențial turistic și cea mai mare parte a turismului intra-regional are loc în țări limitrofe. O altă cauză ar fi faptul că transportul turiștilor dintr-o țară în alta are loc, în cele mai multe cazuri, pe cale terestră (rutier și feroviar), ceea ce scade cu mult prețul transportului, iar apartenența la Uniunea Europeană și absența formalităților de trecere a frontierei micșorează distanta psihologică și facilitează deplasările turistice. Principalele destinații europene se afla în sudul și vestul continentului, în timp ce cea mai dinamică evoluție a călătoriilor aparține Europei de est. Circulația turistică în Europa este dominată de cinci mari țări emițătoare, care concentrează mai mult de jumătate din totalul înnoptărilor în spațiile de cazare ale industriei hoteliere europene. Acestea sunt SUA, Germania, Anglia, Franta și Italia. Ultima țară a intrat relativ recent printre marii emițători de turiști, reprezentând alături de Spania și Japonia noii poli generatori de fluxuri turistice.

Momentul dramatic de la 11 septembrie 2001, a marcat debutul unei dinamici negative în America de Nord, una dintre cele mai mari emițătoare de turiști din lume, punându-și amprenta asupra fluxurilor turistice internaționale. Reducerea numărului de turiști din America s-a regăsit în declinul sosirilor în toate regiunile mari primitoare de turiști, în special însă în Europa.

Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinație turistică și ca ritm de creștere a circulației turistice. În cadrul acestuia, Asia de Vest, primește jumătate din fluxul de turiști care vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulație turistică ce provine din țările europene se îndreaptă spre Asia de Est și de Sud.

Cele două Americi primesc în medie zece milioane de turiști anual din Europa, orientați spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. În această zonă, fluxul de turiști europeni este dominat motivațional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe și America Centrală ocupa locul doi dintre destinațiile din continentul american. Principalul curent turistic în această zonă provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al vacantierilor europeni și japonezi.

Pe locul patru printre destinațiile marilor curente turistice se afla continentul african. În ultimii ani s-au înregistrat diminuări ale fluxurilor turistice spre această zonă. Cele mai multe sosiri de turiști în Africa provin din țările europene, concentrându-se în țările din nordul continentului african (70% din total), iar recent spre Africa de Sud.

Evoluțiile recente ale fluxurilor turistice emise de țările europene demonstrează maturitatea pe care a atins-o cererea turistică în țările respective. În același timp, se constată pe plan mondial ca destinațiile mai puțin cunoscute sau intrate recent pe piața turistică, văzute ca destinații exotice, devin tot mai atractive pentru turiștii cu experiența din țările dezvoltate. Astfel, la începutul anilor ’80, s-au înregistrat creșteri masive și mutații ale fluxurilor turistice de proveniența americană, franceza, germană și britanică spre America de Nord (+49%) și spre Australia, Japonia (+88%). În Europa, printre modificările mai importante, includem micșorarea duratei medii a sejurului, în special pentru turiștii extra-europeni. Explicația acestei modificări este legată de fragmentarea vacantelor, atât pentru turiștii din țările dezvoltate extra-europene, cât și pentru turiștii din țările europene.

În ultimul deceniu, în Australia, Japonia și Noua Zeelandă au acționat o serie de factori economici și sociali care au contribuit la dublarea numărului de sosiri. Printre aceștia se număra creșterea numărului de rute aeriene, construirea de hoteluri la nivelul standardelor internaționale, accentuarea motivației culturale pentru vizitarea zonei respective, organizarea la sfârșitul deceniului opt a unor evenimente și aniversări de anvergura atât în Australia, cât și în Noua Zeelandă.

De asemenea, explozivă creștere economică a țărilor recent industrializate din Asia de Sud-Est, care constituie un bazin al cererii turistice important, a contribuit la impulsionarea atât a industriei turistice, cât și a cererii din acesta zona.

Prin raportarea la variabilele de timp (durata consumului) și spațiu (suprafața țării) sau la potențialul demografic (populație) putem obține un tablou mai sugestiv al importantei relative a fiecărei țări pe piața turistică și a performantei exporturilor lor de turism. Cele mai ridicate exporturi de turism pe locuitor revin țărilor în care densitatea turistică este ridicată, calitatea ofertei și reputația acesteia fiind deosebit de atractive.

De asemenea, durata medie a sejurului influențează în mod deosebit dimensiunea relativă a încasărilor unitare. Astfel, în țările cu turism cu durată scurtă a sejurului, deși oferta esta atractivă pe plan calitativ, încasările unitare sunt relativ reduse. Sezonalitatea influențează dimensiunea atât a cheltuielilor pe locuitor, cât și a încasărilor pe locuitor. O sezonalitate redusă determina încasări pe locuitor mai mari, ca urmare a etalării uniforme a consumului turistic și a posibilității de primire a unui număr mai mare de turiști. Turismul de soare, fiind caracterizat printr-o durată lungă a sejurului, compensează efectele sezonalității atunci când clima permite prelungirea sezonului turistic. Cu cât distanța dintre țările de origine a turiștilor și cele de destinație este mai mare, cu atât durata medie a sejurului este mai lungă, iar încasările unitare vor fi mai ridicate. Aceasta corelație se verifica din plin pentru țările din bazinul mediteranean. Astfel, Spania, Portugalia, Grecia, Italia și Franța au încasări unitare ridicate, atât datorită calității ridicate a ofertei, cât mai ales datorită duratei medii a sejurului și a distanțelor mari de la care provin turiștii.

În ceea ce privește timpul, fluxurile turistice se particularizează printr-o etalare inegală în timp, prin sezonalitate. Sezonalitatea circulației turistice este consecința pe de o parte a manifestării consumului turistic, dar și a dependenței ofertei de turism de factorii naturali dintre care clima este determinanta pentru definirea atractivității unei destinații turistice. Cea mai puternică sezonalitate este înregistrată de circulația turistică spre țările cu o industrie turistică dezvoltată, cum ar fi Austria, Elveția, Portugalia, Italia, Iugoslavia și Turcia. Dimensiunea relativă a sezonalității este cu atât mai mare cu cât valorile coeficienților sunt mai mari, deci există diferențe mai mari între circulația turistică din luna cu minim aflux turistic și circulația turistică din luna cu maxim aflux turistic. În țările scandinave, în Germania, Japonia, Australia și Marea Britanie circulația turistică este etalata mai uniform pe parcursul anului, pe de o parte datorită ofertei turistice care nu este dependenta de factorii naturali, fiind axată pe turismul de afaceri, de congrese și de week-end, pe de altă parte datorită slabei specializări în producția turistică.

2.2. Metode de cuantificare a volumului activităților turistice

Formarea și orientarea fluxurilor turistice depind de numeroase elemente cum ar fi distanța dintre cele două bazine (al cererii și al ofertei), populația țării emițătoare și a celei receptoare, nivelul de dezvoltare economico-socială al fiecărei destinații, timpul alocat transportului, costul călătoriei etc. Fiecare dintre aceste elemente influențează, într-o măsură mai mică sau mai mare, fluxurile turistice.

Prețul este foarte important în alegerea destinației. Destinațiile mai apropiate de centrul emițător, deși de calitate inferioară, vor fi preferate de către turiștii cu venituri mai scăzute. Prețul ofertei turistice cuprinde și se modifica o dată cu prețul parcurgerii distanței la care se afla oferta fata de un centru emițător. Importanta prețului ca determinant al direcției de formare a fluxurilor internaționale turistice este evidențiata și de modificările parităților valutare.

Prețul este un factor complex, fiind rezultatul acțiunii mai multor variabile obiective și subiective; el este determinat de costul propriu-zis al produsului turistic, care include și cheltuielile de transport, dar și de condițiile specifice din fiecare țară.

Distanța se prezintă ca o funcție de mai multe variabile, cum sunt: prețul transportului, viteza de deplasare, timpul destinat călătoriei, confortul, accesibilitatea și are un rol important în formularea opțiunii pentru o anumită destinație.

Fluxurile turistice exprima circulația turistică internațională, iar pentru a vedea rolul și locul turismului în structura schimburilor internaționale este necesară cunoașterea conținutului, dimensiunilor și orientărilor acestora.

Astfel, în teorie se utilizează modelarea acestora cu ajutorul variabilelor determinante.

Unul dintre cele mai simple modele este cel al preferinței relative care necesita un volum redus de informații, ușor accesibile. Preferința relativă se obține prin una din următoarele relații:

Pr= numărul turiștilor din țară(zona) X care se îndreaptă spre destinația Y/ populația rezidenta a țării

P’r= numărul turiștilor din țară(zona) X care se îndreaptă spre destinația Y/ numărul turiștilor (total sau plecări) din țară (zona) X

Cu acești indicatori se pot face previziuni ale orientării fluxurilor turistice.

Un alt model constă în cuantificarea efectului diferențelor de preț și distanta (destinație) dintre emițători și receptori. Prețul este un factor complex, fiind influențat de mai multe variabile. Este determinat de costul propriu-zis al produsului turistic și de condițiile specifice din fiecare țară(calitatea ofertei, prețul forței de muncă); de asemenea, prețul este influențat de modificarea parităților valutare și trebuie să răspundă unor criterii de competitivitate. Modificarea nivelului prețului sau practicarea unei anumite politici în domeniu pot provoca schimbări ale destinațiilor de vacanță, ceea ce înseamnă reorientarea fluxurilor turistice. La rândul ei, distanța este o funcție de mai multe variabile: prețul transportului, viteza de deplasare, timpul destinat călătoriei, confortul, accesibilitatea.Astefel, orice modificare a unei variabile dintre acestea este reflectată în distribuția fluxurilor.

Mai pot fi folosite modelele gravitaționale mai simple (bazate pe factorul distanță și capacitatea de cazare ) sau mai complexe (cu luarea în calcul a unor variabile economice – venituri, ofertă și socio-culturale – ospitalitate, nivel de cultură, similitudini de limbă) pentru determinarea orientării fluxurilor turistice. Fluxul de turiști dintre două regiuni (una emițătoare și alta receptoare) este direct proporțional cu populația acestora și invers proporțional cu distanța dintre ele:

Fij = bPiPj/DS, unde:

Pi = populația regiunii i; Pj = populația regiunii j;

D = distanța dintre cele două regiuni;

a și b constante/coeficienți, determinate de caracteristicile cererii.

Unui asemenea model îi putem aplica, prin extindere și adaptare, legea gravitației comerciale a lui W.J.Reilly. Particularizata la turism, aceasta exprima faptul că turiștii unei localități sunt atrași, pentru petrecerea vacanței, de două stațiuni A și B, direct proporțional cu mărimea stațiunilor, exprimată de numărul locurilor de cazare și invers proporțională cu distanța dintre localitatea în cauza și cele două stațiuni. În expresie matematică:

CA/CB= LA/LB*(DTB/DTA)S, unde:

CA = cererea pentru stațiunea A;

CB = cererea pentru stațiunea B;

LA = numărul locurilor de cazare din stațiunea A;

LB = numărul locurilor de cazare din stațiunea B;

DTA = distanța dintre localitatea T și stațiunea A;

DTB = distanța dintre localitatea T și stațiunea B;

a = factor de putere cu valoarea 2, 3, 4.

2.3. Indicatori ai circulației turistice

Turismul este analizat și urmărit în evoluția sa printr-un sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizata pe plan mondial. Indicatorii turismului furnizează și cuantifica informațiile necesare acțiunilor de politica turistică, permițând și măsurarea efectelor acestor acțiuni. Pentru a calcula indicatorii turismului sunt necesare următoarele surse de informații: registrele și statisticile intrărilor turistice la frontieră, registrele și statisticile capacităților de cazare, registrele ofertei turistice pe categorii de întreprinderi, rezultatele anchetelor efectuate asupra turiștilor străini și naționali la locul destinației turistice, rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecărei categorii de consumatori, recensământul populației, balanță de plăți în structură, balanta legăturilor dintre ramuri.

Indicatorii circulației turistice pot fi grupați în indicatori macroeconomici și indicatori microeconomici. Indicatorii macroeconomici sunt: capacitatea de cazare turistică și circulația turistică. Circulația turistică cuprinde mai mulți indicatori printre care:

Numărul total de turiști (Σt) – este un indicator absolut care reprezintă numărul persoanelor care călătoresc în afara localităților în care își au domiciliul stabil, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și stau cel puțin o noapte într-o unitate de cazare turistică în zone vizitate din țară; motivul principal al călătoriei este altul decât acela de a desfășura o activitate remunerată în locurile vizitate. Poate lua formă: sosiri/plecări de turiști, persoane cazate, participanți la acțiuni turistice.

Numărul înnoptărilor sau zile-turist se calculează ca sumă a produselor intre numărul turiștilor și durata activității turistice exprimată în zile. Se obține prin prelucrarea informațiilor din statisticile unităților hoteliere.

Numărul mediu de turiști – (t ) exprima circulația turistică medie într-o anumită perioadă:

tˉ=Σzt/Σz, în care Σz reprezintă numărul de zile luat în calcul.

Durata medie a sejurului ( Sj ) oferă informații complete în legătură cu amploarea activității turistice:

Sjˉ=Σzt/Σt

Evoluția în timp a acestui indicator este foarte importantă deoarece scoate în evidență atitudinea consumatorilor fata de activitatea turistică, atitudine determinată de o serie de factori cum ar fi : veniturile, politica de prețuri, timpul liber.

Densitatea circulației turistice (dt) este un indicator statistic de intensitate care pune în legătură circulația turistică cu populația autohtonă a țării receptoare:

Dt= numărul sosirilor de turiști într-o zonă (țara)/ populația rezidenta a zonei (țării) respective

D’t= numărul sosirilor de turiști într-o zonă (țara)/ suprafața în km² a zonei (țării) respective

Preferința relativă pentru turism (Pr) este un alt indicator ce exprima proporția – fata de totalul emisiunii turistice a unei țări sau față de totalul populației rezidente – a celor care optează pentru o anumită destinație de vacanță.

Circulația turistică se poate caracteriza nu numai prin indicatorii absoluți, medii și de intensitate, ci și prin indicatorii de structură, în alcătuirea cărora intervin cele două componente ale turismului – turism intern și turism internațional, cât și zona sau țara de origine a turiștilor.

Analiza poate fi completată cu următoarele situații: numărul de zile vacanta petrecute în țară și/sau străinătate, după: tipul de sejur (circuit, mare, munte, rural), tipul de cazare, categorii socio-profesionale, categorii de vârstă, gradul de aglomerare a rezidentei principale; sejururi și zile petrecute în străinătate după țările de destinație; analiza sejururilor petrecute în timpul sezonului cald/rece după: tipul de sejur, modul de cazare, modul de transport, lunile corespunzătoare acestui sezon; comparații între zone turistice naționale și internaționale. Aceste analize se pot realiza pe bază de eșantion, extinderea rezultatelor efectuându-se în condiții de probabilitate dinainte stabilite.

Indicatorii microeconomici sunt: indicatori ai cererii turistice, indicatori ai ofertei turistice, indicatorii relației cerere – oferta, indicatorii cheltuielilor turistice, indicatorii încasărilor din turism, indicatorii potențialului turistic al piețelor, indicatorii eficientei economice a turismului, indicatorii calității activității turistice.

Toți indicatorii sunt importanți pentru turism, cu ajutorul lor putem face analize asupra activității turistice și obține informații utile pentru măsurarea fenomenului și a efectelor sale. Putem realiza previziuni pentru fundamentarea politicii de dezvoltare în domeniu.

Din toate aceste analize, reseie ca turismul este foarte important pentru dezvoltarea țărilor și este considerat ”un ambasador al păcii”, un mijloc de cunoaștere, apreciere și înțelegere între țări. Politicile de dezvoltare a turismului international sunt din ce în ce mai importante pentru țările în dezvoltare.

STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL 3. FLUXUL DE TURIȘTI LA NIVEL MONDIAL ÎN ULTIMII 10 ANI (2002-2012)

3.1.Circulația turistică la nivel mondial

Turismul reprezintă ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul temporar al persoanelor care călătoresc cu scopul bine definit de a se destinde și recrea. Fluxurile turistice presupun în primul rând o deplasare temporară a persoanelor în funcție de dimensiunea cererii,de potențialul turistic, de distanța la care se găsește,de accesibilitatea și de prestigiul pe care îl deține regiunea de primire. Ele reprezintă expresia cea mai concretă a activității turistice. Aceasta a cunoscut o dezvoltare mare în a II-a jumătate a sec. XX(conform OMT,4 mld oameni călătoresc in afara reședinței).Cea mai mare parte din activitatea turistică revine turismului intern a cărui dezvoltare diferă de la o țară la alta. Acesta are vechi tradiții în Europa Centrală (Elveția, Austria, Germania,etc), Europa Meridională (Italia, Spania), Europa Occidentală (Franța, Marea Britanie), în Japonia, SUA, etc.

Turismul internațional reprezintă deplasarea și călătoria unor persoane în afara granițelor pentru recreere, destindere, cunoaștere .S-a dezvoltat pe seama evoluției social-economice generale, a democratizării relațiilor dintre state, a ridicării nivelului de civilizație.

Activitatea în acest domeniu a început din perioada interbelică prin înființarea Uniunii Internaționale a Organizației Oficiale de Turism (UIOOT-1925) cu sediul la Geneva. Ulterior ea a devenit Oraganizația Mondială a Turismului (OMT) cu sediul la Madrid.

Turismul internațional e specific în special țărilor dezvoltate. Amploarea cea mai mare se desfașoară între țările Europei, între Europa și America de Nord și între America de Nord și Centrală.

Activitatea turistică internațională se analizează pe baza unor indicatori ce exprimă cel mai fidel intensitatea, cantitatea și calitatea turismului. Acești indicatori sunt:

numărul turiștilor străini (stabilit de nr vizelor la frontiere sau nr sejururilor)

veniturile anuale (exprimate în $ SUA)

Ținând cont de o serie de criterii (poziția geografică, potențialul turistic, sosirile turiști internaționali, încasările din turismul internațional, potențialul turistic, infrastructura turistică, calitatea mediului înconjurător), Organizația Mondială a Turismului (OMT sau UNWTO) a distins cinci mari regiuni turistice pe glob: Europa, Asia și Pacificul, Americile, Africa și Orientul Mijlociu, fiecare cu subregiunile sale. Cele mai mari regiuni turistice ale globului în privința sosirilor de turiști internaționali și încasărilor din turism sunt: Europa, Asia-Pacific și Americile. Sosirile de turiști internaționali (international tourist arrivals) și încasările din turismul internațional (international tourist receipts) sunt cei doi indicatori-cheie în turism.

În privința sosirilor de turiști internaționali, recordul istoric de 1 miliard turiști a fost depășit la finele anului 2012. Fluxul turistic internațional a înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii 15 ani (figura 1), de la 600-700 milioane turiști în perioada 1998-2003, la 700-950 milioane turiști în perioada 2004-2010, 996 milioane turiști în 2011 și 1035 milioane turiști în 2012. Perioada 2000-2003 a fost una de stagnare, iar în 2009 s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de turiști internaționali, ca urmare a crizei economice ce a afectat și acest sector. Turismul a cunoscut o redresare spectaculoasă în perioada 2010-2011.

În anul 2011 s-a înregistrat o cifră record a sosirilor de turiști internaționali (996 milioane), chiar dacă în acest an redresarea economică la nivel mondial a fost lentă, au avut loc schimbări politice majore în Orientul Mijlociu și Africa de Nord sau dezastre naturale în Japonia (cutremure, tsunami).

Sursa: World Tourism Barometer, UNWTO, volume 11, Jan. 2013

Grafic nr. 3.1. Dinamica sosirilor de turiști internaționali la nivel mondial în ultimii 15 ani

Sursa: World Tourism Barometer, UNWTO, volume 11, Jan. 2013

În prezent, rata medie de creștere multianuală a turismului internațional este de 3- 4%, iar previziunile OMT pentru perioada 2013-2020 sunt pozitive (rata de creștere anuală de 3,8%). Contrar anilor precedenți, ca o reflectare a situației economice, redresarea turismului în perioada 2010-2011 a fost mai accentuată în economiile avansate, unde sosirile au crescut cu 5% față de economiile emergente cu 3,8% creștere. Acest fapt s-a datorat, rezultatelor ridicate din Europa (+6%) și scăderilor din Orientul Mijlociu (-8%) și Africa de Nord (-12%). În perioada 2011-2012, rata de creștere a turismului a fost mai ridicată în economiile emergente (4,1%) față de cele avansate (3,6%). Reprezentarea grafică a datelor se poate observa în Tabelul 3.2. și Graficul 3.2.

Sursa: World Tourism Barometer, UNWTO, volume 11, Jan. 2013

Grafic 3.2. Dinamica sosirilor de turiști internaționali în ultimii 15 ani în țările cu economii avansate și în țările cu economii emergente

În privința sosirilor de turiști internaționali pe regiuni OMT în 2012 (figura 3.3., tabel 3.3), pe primele locuri se situează Europa (cu 534,8 mil. turiști și 51,69% din fluxul turistic mondial), urmată de Asia și Pacific (232,9 mil. turiști, respectiv 22,51% din fluxul turistic mondial), Americile (162,1 mil. turiști, respectiv 15,67% din fluxul turistic mondial). În perioada 2010-2012, datorită conflictelor armate și schimbărilor politice Africa a înregistrat o stagnare apoi o revenire, iar Orientul Mijlociu (52,6 mil turiști, respectiv 5% din fluxul turistic mondial) o scădere a fluxului turistic (-4,9%).

Sursa: World Tourism, Barometer, UNWTO, Jan. 2012

Grafic 3.3. Sosirile de turiști internaționali pe regiuni OMT în perioada 2010-2012

În ciuda incertitudinii economice din perioada 2009-2012, în Europa numărul turiștilor internaționali a continuat să crească, ajungând la 534,8 milioane în 2012. Pe subregiuni OMT (figura 3.3, tabel 3.3), cele mai bune rezultate le-au înregistrat Europa Mediteraneană (+8.2%), Europa Centrală și de Est (+7.8%). Europa Mediteraneană a înregistrat această creștere și datorită reorientarii flxurilor turistice din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Regiunea Asia și Pacific a înregistrat o creștere de 28 mil. turiști (7%) în perioada 2010-2012. Cele mai bune rezultate ale ratei de creștere a turismului aparțin subregiunilor Africa de Nord și Asia de Sud-Est (ambele cu aproape 9%), urmate de Europa Centrală și de Est (8%). Valori mai reduse ale acestui indicator în perioada 2010-2011 s-au înregistrat în subregiunile Asia de Nord-Est (+3.5%) și Oceania (0%), datorită scăderii temporare a fluxului de turiști dinspre Japonia, valorile crescând totuși în 2012.

3.2. Principalele state receptoare de turiști

Din previziunile UNWTO (OMT) reiese faptul că în anul 2013 rata de creștere a sosirilor de turiști internaționali se va menține la 3-4%. Pe regiuni OMT, valori ridicate ale acestui indicator se vor înregistra în Asia și Pacific (5-6%), Africa (4-6%), Americile (3-4%) și apoi Europa (2-3%). Pentru Orientul Mijlociu se prevede o revenire a numărului de turiști internaționali, comparativ cu pierderile din 2011-2012; intervalul destul de larg previzionat de OMT (0-5%) se datorează incertitudinilor și conflictelor din zonă.

Marile destinații turistice din 2011 (cele mai recente date furnizate de OMT) sunt: Franța (79,5 mil.), S.U.A. (62,3 mil.), China (57,6 mil.), Spania (56,7 mil.), Italia (46,1 mil.), Turcia (29,3 mil.), Marea Britanie (29,2 mil.), Germania, Malaysia și Mexic. Dintre primele zece destinații turistice, creșteri semnificative ale sosirilor de turiști internaționali le-au înregistrat Turcia (+8,7%, depășind astfel Marea Britanie), Spania (+7,6%) și Italia (+5,7%).

Grafic nr. 3.4. Top 10 destinații turistice în 2011

Sursa: Tourism Highlights, UNWTO, 2012

În privința motivațiilor de călătorie, aproximativ 50% din turiștii internaționali au călătorit pentru petrecerea timpului liber, recreere și concedii, 15% pentru afaceri și activități profesionale și alți 35% în alte scopuri, cum ar fi vizite la prieteni și rude, pelerinaje, tratament și sănătate. În cazul mijloacelor de transport folosite în călătoriile internaționale, peste 50% revine transportului aerian, peste 40 % transportului rutier, 6% naval și 2% feroviar.

Tabel 3.4. Dinamica sosirilor de turiști internaționali pe subregiuni OMT în perioada 2010-2012

Sursa: World Tourism Barometer, UNWTO, Jan. 2013

Grafic 3.5. Dinamica sosirilor de turiști internaționali pe subregiuni OMT în perioada 2010-2012

Sursa: World Tourism Barometer, UNWTO, Jan. 2013

Grafic 3.6. Rata de creștere anuală a turismului internațional și pe subregiuni OMT în perioadele 2010-2011 și 2011-2012

Sursa: World Tourism Barometer, UNWTO, Jan. 2013

Încasările din turismul internațional depășesc 1030 mld.$ anual (740 mld. Euro în 2011), în creștere cu 3,9 % față de 2010. Prin urmare, turismul reprezintă una dintre cele mai importante ramuri economice. De asemenea, turismul este și cea mai mare industrie la nivel mondial, deoarece contribuie cu 5% din valoarea produsului intern brut (PIB) la nivel mondial și cu 6-7% din numărul total al locurilor de muncă.

Din punct de vedere al încasărilor din turismul internațional (2011), pe primul loc se află S.U.A. (116,3 mld.$), urmată de Spania (59,9 mld.$), Franța (53,8 mld.$), China (48,5 mld. $), Italia (43 mld.$), Germania (38,8 mld.$), Marea Britanie (35,9 mld.$), Australia, Macao și Hong Kong. Cheltuielile turiștilor internaționali pentru cazare, masă, transport local, agrement și shopping reprezintă un element important al economiilor multor destinații turistice, creând locuri de muncă și oportunități de dezvoltare. Peste 80 de țări ale lumii încasează peste 1 mld.$ anual din turismul internațional.

Grafic 3.7. Top 10 încasări din turismul internațional în 2011

Sursa: Tourism Highlights, UNWTO, 2012

În multe țări, foarte dezvoltate economic ca și în curs de dezvoltare, turismul reprezintă o șansă pentru preluarea și dezvoltarea forței de muncă, dar și o sursă de încasări în devize.

Astfel, la nivelul anului 2000, încasările mondiale din turism au înregistrat suma de 476 miliarde $ USD, ceea ce reprezintă cu 4,5% mai mult decât în anul precedent sau 1,3 miliarde $ USD pe zi. Mai mult, la acestea se adaugă suma de 97 miliarde $ USD generată de încasările din taxe internaționale (încasări realizate de transportatorii internaționali în afara țării de origine n.a.).

Încasarea raportată la o sosire variază funcție de caracterul fiecărei regiuni turistice privind durata sejurului, motivația deplasării, etc. La nivel mondial, încasarea medie la o sosire se ridică la aproximativ 680 USD pentru anul 2012. Cea mai costisitoare încasare turistică pe o sosire s-a realizat în regiunea celor două Americi (1060 USD), urmată de zona Asia de Sud (800 USD) și Asia de Est și Pacific (740 USD).

În ceea ce privește interpretarea datelor realizate la nivel de regiune, trebuie luat în considerare faptul că încasările turistice sunt exprimate în dolari USA și că, în ultimii ani, dolarul american s-a apreciat considerabil comparativ cu EURO sau alte monede internaționale (trebuie precizat că, la ora scrierii acestui manual situația financiară a dolarului față de euro este schimbată n.a.). Exprimate în monedele naționale, ratele de creștere ale încasărilor turistice, ar fi semnificativ mai mari. De exemplu, pentru Europa, încasările turistice exprimate în euro (din punctul de vedere al turismului receptor și emițător), au crescut cu 14,5%, în condițiile în care $ USA s-a apreciat în 2011 cu aproximativ 15% (afirmația se bazează pe rata medie de schimb a lui EURO în dolar care a fost de 1,066 în 1999 și 0,924 în 2012).

Tabel 3.5. Top 3 cea mai costisitoare incasare turistica

Sursa: OMT

Grafic 3.8. Top 3 cea mai costisitoare incasare turistica

Sursa: OMT

În ceea ce privește anul 2013, încasările turistice mondiale s-au ridicat la 462 miliarde USD, ceea ce a reprezentat 1,3 miliarde USD sau 1,4 miliarde de Euro pe zi. Comparându-le cu cele realizate în anul 2012, ele au scăzut cu -2,6%, iar exprimate în euro, s-au ridicat la 516 miliarde, cu 0,5% mai mult decât în 2012. În 2013, dolarul american s-a apreciat cu 3% vis-à-vis de euro (1 USD valora 1,12 euro în 2001 comparativ cu 1,08 euro în 2000). Din acest punct de vedere, încasarea medie raportată la o sosire a fost de 670 USD sau 750 EURO. În prețuri curente, încasările exprimate în USD au scăzut cu –2.6% în timp ce exprimate în euro, ele au crescut cu 0,5%. În prețuri constante (aceasta însemnând corijate de inflație), încasările exprimate în USD au scăzut cu –5,2% și exprimate în euro cu –2,1%.

Diminuarea încasărilor turistice mondiale la nivel de an 2013 își găsește explicația pe de o parte din cauza atentatelor teroriste din 11 septembrie precum și datorită încetinirii ritmului economiei mondiale, observabilă de altfel încă de la începutul anului. S-a observat că, în perioada de dificultate economică, consumatorii nu reacționează prin diminuarea numărului de călătorii, ci prin aceea că își cumpără voiaje mai puțin scumpe. Altfel spus, ei au ales sejururi mai scurte către destinații ce reprezintă piețe bune de turism, preferând mijloace de transport sau chiar cazare la o categorie inferioară preferințelor lor anterioare. Astfel, după 11 septembrie, reorientarea turiștilor către destinații mai accesibile transporturilor terestre, a contribuit la diminuarea încasărilor turistice mondiale.

Dacă Europa a acaparat 112 din încasările turistice ale anului 2013, cele două Americi dețin 26%, Asia de Est și Pacificul 18%, Africa 2,5%,Orientul Mijlociu 2,4% și Asia de Sud 1%.

Sursa: Organizația Mondială de Turism (OMT)

Grafic 3.9. Primele 15 țări din lume cu încasări turistice cele mai ridicate în perioada 2012-2013

Sursa: Organizația Mondială de Turism (OMT)

Cele mai ridicate valori ale cheltuielilor în turism aparțin piețelor sursă emergente: China (+38%), Rusia (+21%), Brazilia (+32%), urmate de piețele tradiționale, unde s-a înregistrat o creștere a valorii cheltuielilor turiștilor provenind din Germania (+4%) și SUA (+5%), comparativ cu anii precedenți.

Privit ca un serviciu comercializat la nivel internațional, turismul a devenit una din componentele majore ale comerțului mondial. Exportul generat de turismul internațional ce include și transportul pasagerilor, a depășit 1000 miliarde USD în 2010, cu alte cuvinte 3 miliarde USD pe zi. Exportul de servicii turistice reprezintă 30% din totalul mondial al exporturilor de servicii comerciale și 6% din totalul mondial al exporturilor de bunuri și servicii. La nivel mondial, privit ca o categorie de export, turismul se situează pe locul patru după combustibili, produse chimice și produse auto. Pentru multe state în curs de dezvoltare, turismul este principala sursă de venit din schimb valutar, situându-se pe primul loc ca și categorie de export, creând locuri de muncă și oportunități de dezvoltare.

În concluzie, de-a lungul timpului, numărul destinațiilor turistice a crescut, s-a investit continuu în dezvoltarea turismului, astfel încât turismul modern a devenit un factor cheie al progresului socio-economic, prin crearea de întreprinderi și locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și încasările considerabile din turism.

Pe măsură ce destinațiile turistice de pe întreg globul încearcă să stimuleze cererea pentru călătorii chiar și în condiții economice de criză, OMT recomandă guvernelor să dezvolte facilitățile de călătorie, să îmbunătățească tehnologiile de informare și comunicație, să faciliteze formalitățile de obținere a vizelor și să analizeze impactul pe care l-ar putea avea creșterea fluxului turistic aspra creșterii economice în turism.

Datele prezentate demonstrează că turismul se dovedește a fi un sector al economiei rezistent și stabil. În urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, turismul mondial a înregistrat un slab recul ceea ce înseamnă o diminuare a sosirilor de turiști cu –0,6%. La nivel global, în anul 2013 s-au înregistrat 693 milioane de sosiri internaționale ceea ce reprezintă cu 4 milioane mai puțin decât în anul 2012. Ascensiunea continuă a turismului internațional înregistrată în ultimii ani a fost diminuată încă înainte de 11 septembrie, fiind corelată cu degradarea simultană a situației economice din țările Americii de Nord, Europei și Asiei.

Atacurile teroriste din 11 septembrie au agravat serios situația, având ca rezultat, pentru prima dată după 1982 – momentul declanșării celei de-a doua crize petroliere, a instalării legii marțiale în Polonia și a conflictului dintre Israel și Liban – scăderea numărului de sosiri ale turiștilor internaționali.

„Turismul internațional a cunoscut o criză extrem de gravă, dar a demonstrat încă o dată elasticitatea sa”, a declarat Secretarul general al OMT, Francesco Frangialli.

Pe de o parte, este uimitor să constați o scădere a activității într-un sector obișnuit cu o creștere constantă, iar pe de altă parte, că stabilitatea acestui sector economic este încurajatoare. Reculul său a avut un caracter temporar și mai puțin dramatic decât s-a estimat. Situația altor sectoare de activitate, de exemplu cel al tehnologiei informației, este mult mai instabilă iar o criză în acest sector ar putea avea efecte marcante pentru economia mondială. Suntem convinși că faptele vor confirma previziunile noastre, conform cărora turismul va înregistra ritmul său obișnuit de creștere la sfârșitul acestui an.”

La nivelul anului 2013, destinațiile turistice au înregistrat valori oscilante. Cele mai afectate destinații au fost Asia de Sud (-24% în perioada septembrie – decembrie 2013), cele două Americi (-20%) și Orientul Mijlociu (11%) cu precizarea că în aceste zone s-a înregistrat deja o încetinire a activității în perioada ianuarie – august. Pe toată perioada anului, cele două Americi și Asia de Sud au înregistrat o scădere de –6%, iar Orientul Mijlociu de –3%. Zona Asiei de Est și a Pacificului (+5%) precum și Africa (+3%) au înregistrat activități pozitive ale activității turistice, iar Europa un recul lejer de –0,6%.

3.3. Previziuni privind circulația turistică

OMT consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internațional va ajunge la 1,6 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în țările învecinate (regionale) și 0.4 mld vor fi călătorii pe distanțe lungi (inter-regionale).

Asia de Est și Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu și Africa vor crește cu peste 5% pe an, comparativ cu media mondială de 4.1%. Mai multe regiuni vor crește mai lent decât media mondială. Europa își va menține cea mai mare pondere din totalul sosirilor, deși în timp aceasta a scăzut de la 60% în 1995 la 46% în 2020.

Totalul sosirilor de turiști pe regiuni arată că, în 2020, primele trei regiuni receptoare vor fi: Europa (717 milioane turiști), Asia de Est (397 milioane) și America (282 milioane), urmate de Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud.

Călătoriile pe distanțe lungi vor avea o tendință de creștere mai accentuată (5.4%/an) decât călătoriile pe distanțe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe distanțe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să dețină aproape 76% din piața turismului internațional.

În privința încasărilor din turismul internațional se apreciază atingerea sumei de 2000 mld USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în întreaga lume.

Referitor la piața europeană din care face parte și România, WTO identifică următoarele tendințe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:

Se previzionează ca sosirile internaționale de turiști să atingă 1,56 miliarde în 2020 cu o creștere medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor crește călătoriile pe distanțe lungi (de la 18% la 24% în 2020) în detrimentul călătoriilor inter-regionale.

Până în 2020 Europa Centrală și de Est va atrage mai mulți turiști decât țările din Europa de Vest.

.Sosirile internaționale de turiști în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o creștere anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piață a Europei.

Franța va rămâne cea mai importantă țară receptoare de turiști din Europa (până în 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turiști internaționali).

Cele 10 țări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turiști, 92% dintre ei fiind atrași de Grecia, Bulgaria, România și Croația. Acest lucru se datorează unei creșteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.

Până în 2020, 346 milioane de turiști vor vizita zona Mediteranei (reprezentând 22% din totalul mondial al sosirilor).

Alte tendințe care se vor manifesta în perioada următoare ar putea fi:

creșterea rapidă a numărului de „low cost airlines” va avea ca efect creșterea călătoriilor intraregionale;

consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghițirea” operatorilor de dimensiuni medii lăsând marii operatori și micii operatori specializați să deservească piața;

tendința de creștere, în societățile vestice, a numărului persoanelor în vârstă, a ratei divorțurilor, a familiilor monoparentale și a căsătoriilor la vârste mai înaintate și a respectului față de natură;

creșterea în importanță a culturii. cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiștii europeni. Pe lângă aceste previziuni de natură pur economică sunt necesare și anumite previziuni de natură social-psihologică pentru a putea înțelege nevoile/dorințele noilor turiști și a veni în întâmpinarea lor cu produse și servicii care să satisfacă întocmai așteptările acestora.

OMT identifică tendințele care se vor manifesta, în acest sens, pe piața europeană

turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice obținute decât pentru beneficiile sociale și îmbunătățirea calității vieții;

creșterea concurenței între destinațiile de vacanță și alte forme de petrecere a timpului liber;

creșterea importanței internetului ca mijloc de promovare și vânzare;

parcurile de distracții tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin oferirea unei game largi de atracții și facilități într-o zonă relativ compactă;

introducerea monedei unice euro are ca principal rezultat creșterea numărului de călătorii intraregionale.

CONCLUZII

Deși industria turismului își are originile cu mii de ani în urmă, dezvoltarea turismului de masă s-a realizat recent. Cererea și oferta turistică la destinație, marketingul, distribuția și transportul sunt elemente dinamice, iar schimbările suferite în structura uneia le afectează pe celelalte.

Organizația Mondială a Turismului previzionează că sectorul turistic își va continua ritmul de creștere ridicat, ajungând la un procent de 3 – 4 % pe an, astfel încât până în anul 2020 numărul turiștilor în turismul internațional va ajunge la 1,6 mld.

Responsabilii de fenomenul turistic vor trebui să înțeleagă factorii care au dus la această creștere, precum și răspunsul pe care aceștia vor trebui să-l dea. Există două tipuri de factori care au influențat turismul:

variabile exogene – elemente ce se găsesc în afara sferei turismului și care nu pot fi controlate, dar au un impact considerabil asupra turismului: tendințe demografice, sociale, politice, încălzirea globală a planetei;

variabile endogene – legate de fenomenul turistic, ce generează schimbări în interiorul sectorului turistic.

Putem observa că datorită acestor factori, schimbarea în turism a devenit inevitabilă, așa cum trebuie să acceptăm ca inevitabilă creșterea fenomenului turistic. Aceasta înseamnă că turiștii vor căuta din ce în ce mai multe experiențe unice la destinație, însă și cele mai multe dintre destinațiile cu un nivel ridicat al cererii vor căuta să profite de acest lucru pentru a-și maximiza profitul și pentru a crea noi locuri de muncă. Este cazul celor mai multe dintre regiunile lumii, chiar și a celor care nu erau văzute în mod tradițional ca destinații cu potențial turistic.

Această dezvoltare a turismului este cauzată de determinanții majori ai cererii turistice: creștrea venitului disponibil, creșterea nivelului de educație, factori ce au stimulat întotdeauna activitatea turistică. Cererea turistică va fi însă în continuare influențată de schimbările economice, politice și demografice la nivel global. În particular, acestea duc la accentuarea tendințelor ce se manifestă, cum sunt scurtarea vacanțelor, și apariția conceptului de “noul turist”, tendință cu un impact puternic asupra ofertei turistice.

Deși este practic imposibil de identificat punctul de plecare al sistemului turistic, destinațiile trebuie să răspundă tendințelor existente și să mențină sau să extindă ciclul de viață al produselor lor. Astfel, destinațiile sunt din ce în ce mai mult adepte ale cerectărilor de piață, pentru a crea produse care să vină în întâmpinarea cerințelor turiștilor.

Destinațiile trebuie să își planifice resursele de care dispun pentru a-și putea proteja și dezvolta produsele turistice, resursele fie naturale, fie antropice. Extinderea conceptului de “dezvoltare durabilă”, este expresia opțiunii turiștilor pentru practicarea “turismului verde”.

Destinațiile trebuie să se preocupe tot mai mult de implementarea unor proceduri care să le asigure protecția resurselor, urmărind în același timp atragerea unui număr tot mai mare de turiști, care vor aduce beneficii economice, fără a afecta însă mediul socio-cultural și cel ambiant al populației gazdă.

Destinațiile sunt obligate să implementeze strategii pentru a minimiza efectele negative ale acțiunii turistice, maximizând totodată efectele pozitive ale turismului.

BIBLIOGRAFIE

Anastasie, Bogdan, “Marketing Turistic”, note de curs, Iași, 2001

Cristureanu C. – Strategii si tranzacții in turismul internațional, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 114

Hunziker, W (1972) Le tourism – caracteristique principales, Berna.

Hunziker, W; Krapf, K (1942). Grundriß Der Allgemeinen Fremdenverkehrslehre (in German). Zurich: Polygr. Verl

Ionescu Ion –Turismul fenomen social-economic si cultural- Editura Oscar print, Bucuresti 2000

Mieczkowski, Zbigniew (1990), World Trend in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York.

Minciu R. – EconomiaTurismului, Ed. Uranus, Bucuresti, 2004

Neacsu N., Economia turismului, Ed. Uranus, Bucuresti, 2005

Petcu N., Statistica in turism-teorie si aplicatii, Editura Albastra, Cluj Napoca, 2000

World Tourism Barometer, UNWTO, Jan. 2012, 2013

Tourism Highlights, UNWTO, 2012

World Tourism Barometer, UNWTO, Jan. 2012

Tourism Highlights, UNWTO, 2011.

www.unwto.org

BIBLIOGRAFIE

Anastasie, Bogdan, “Marketing Turistic”, note de curs, Iași, 2001

Cristureanu C. – Strategii si tranzacții in turismul internațional, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 114

Hunziker, W (1972) Le tourism – caracteristique principales, Berna.

Hunziker, W; Krapf, K (1942). Grundriß Der Allgemeinen Fremdenverkehrslehre (in German). Zurich: Polygr. Verl

Ionescu Ion –Turismul fenomen social-economic si cultural- Editura Oscar print, Bucuresti 2000

Mieczkowski, Zbigniew (1990), World Trend in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York.

Minciu R. – EconomiaTurismului, Ed. Uranus, Bucuresti, 2004

Neacsu N., Economia turismului, Ed. Uranus, Bucuresti, 2005

Petcu N., Statistica in turism-teorie si aplicatii, Editura Albastra, Cluj Napoca, 2000

World Tourism Barometer, UNWTO, Jan. 2012, 2013

Tourism Highlights, UNWTO, 2012

World Tourism Barometer, UNWTO, Jan. 2012

Tourism Highlights, UNWTO, 2011.

www.unwto.org