Fiscalitatea Moderna In Romania

După cum spunea marele om de știință american Benjamin Franklin, In this world, nothing is certain but death and taxes, putem sintetiza luând în considerare pluralitatea definițiilor existente în literatura de specialitate că, impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă, imediată și cu titlu nerestituibil, a unei parți din veniturile sau averea persoanelor fizice și / sau juridice, în vederea acoperirii unor necesitați publice. Astfel putem concluziona că impozitul prezintă următoarele caracteristici:

a) este o prelevare silită, cu caracter obligatoriu, care se efectuează în numele

suveranității statului, având la bază un temei legal;

b) impozitul nu presupune și o prestație directă și nici imediată din partea statului.

Spre deosebire de impozite, taxele prezintă o caracteristică specială și anume existența unui contraserviciu direct din partea statului.

Totodată ca o completare la definiția anterioară putem spune că în fiscalitatea modernă „impozitele reprezintă obligații pecuaniare, pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice și juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit și fără contraprestație imediată și folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice și ca instrumente de influențare a comportamentului plătitorilor, astfel încât interesele acestora să fie armonizate cu interesul public.”

O interpretare demnă de reținut este cea a lui Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie, conform căreia principiile generale ale fiscalității moderne ar trebui să fie următoarele:

1. Individualitatea, în sensul că fiscalitatea trebuie să fie unul dintre mijloacele de protejare a deplinei dezvoltări a personalității fiecărui cetățean, corespunzător propriei sale aspirații;

2. Nediscriminarea, prin promovarea unor reguli unitare, valabile pentru toți, astfel ca impozitele să fie stabilite fără discriminări, directe sau indirecte față de unii dintre subiecți sau față de unele grupuri sociale;

3. Impersonalitatea impozitelor principiu ce răspunde cerințelor profunde ale cetățenilor democrațiilor occidentale și presupune renunțarea la așa-zisele impozite sintetice asupra cifrei de afaceri sau asupra capitalului în favoarea impozitelor analitice, așezate asupra fiecărui bun sau asupra fiecărei activități în parte, ele fiind mai puțin ofensatoare decât cele sintetice adresate persoanelor și nu lucrurilor;

4. Neutralitatea impozitelor, în sensul că acestea nu trebuie să modifice alegerile cele mai eficiente ci, dimpotrivă, să fie favorabile unei gestionări cât mai eficiente a economiei.

5. Diferențierea tratamentului fiscal în raport cu legitimitatea veniturilor realizate de plătitori – veniturile lor legitime cum ar fi cele provenite din muncă, etc., ar trebui să beneficieze de un tratament fiscal mai favorabil .

Există tendința ca impozitul să fie perceput mai degrabă ca o pedeapsă sau amendă, a căror destinatar este întotdeauna statul.

Rolul impozitelor pe plan financiar, economic și social, diferă de la o țara la alta, în concepția clasică impozitelor li se atribuie o menire pur financiară, singurul său scop fiind acela de a procura resursele necesare acoperirii cheltuielilor publice, astfel impozitul trebuie să fie neutru din punct de vedere economic și social. Adeptul neutralității absolute a impozitului Stourm avea să scrie în „Sistemes généraux d’impôts” că impozitul nu trebuie să fie nici stimulativ, nici moralizator, nici protector, el trebuie să fie exclusiv un izvor pentru trezorerie.”
1. Sistemul fiscal din România

În practica financiara contemporană având în vedere și mecanismele pieței concurențiale și a încercărilor statelor moderne de a utiliza impozitele ca mijloc de intervenție în economie, se remarcă o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic.

Astfel, impozitele au depășit poziția de grăunte ce deranja mecanismul pieței financiare devenind chiar motorul acesteia. Ceea ce rezultă că impozitele pot fi folosite ca instrumente de stimulare sau de frânare a activităților economice, a consumului anumitor mărfuri său și servicii.

În plan social rolul impozitelor îl reprezintă, creșterea presiunii fiscale globale determinată de creșterea mai accentuata a încasărilor statului din impozite față de ritmul creșterii produsului intern brut; sporirea absolută și relativă a încasărilor din impozite, ca urmare a creșterii numărului de contribuabili a materiei impozabile, precum și a majorării unor cote de impozit; devansarea ritmului de creștere a venitului mediu pe locuitor de către ritmul de creștere al impozitului;

O scurtă prezentare a fiscalității în România s-ar prezenta astfel:

– cota unica de impozitare pentru majoritatea tipurilor de venituri realizate de persoanele fizice este de 16%;

– persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România trebuie sa plătească impozit pentru veniturile din România, cât și pentru veniturile din străinătate;

– persoanelor fizice nerezidente (străine) trebuie sa plătească impozit pentru veniturile din România, cât și pentru veniturile din străinătate, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceștia îndeplinesc criteriile de rezidenta fiscala in România;

– in cazul persoanelor fizice nerezidente (străine) sunt aplicabile Convențiile de evitare a dublei impuneri, cu condiția prezentării certificatului de rezidenta fiscala, valabil pentru anul/anii pentru care este emis;

– persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, care dovedesc schimbarea rezidenței într-un stat cu care România nu are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile din România, cât și pentru veniturile din străinătate, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenței, precum și în următorii 3 ani calendaristici.

Venituri impozabile sunt:

• veniturile din salarii;

• veniturile din activități independente;

• veniturile din cedarea folosinței bunurilor (chirii);

• veniturile din pensii de peste 1.000 ron lunar;

• veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură;

• veniturile din premii si jocuri de noroc;

• veniturile din investiții;

• veniturile din tranzacții imobiliare;

• veniturile din alte surse;

Veniturile neimpozabile sunt bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile;

• veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile sub forma deșeurilor prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;

• sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate si despăgubirile în bani sau în natură primite ca urmare a unui prejudiciu material, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;

• sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică;

• pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile;

• veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile din patrimoniul personal (cu excepția acțiunilor considerate “câștiguri de capital”);

• drepturile în bani și în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și elevii unităților de învățământ din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și persoanele civile, precum și cele ale gradaților și soldaților concentrați sau mobilizați;

• bursele primite de persoanele care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare în cadru instituționalizat;

• veniturile primite de persoanele care au statut diplomatic pentru activitățile desfășurate în România si veniturile primite de oficialii organismelor și organizațiilor internaționale din activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială;

• veniturile primite de cetățeni străini pentru activitatea de consultanță desfășurată în România, în conformitate cu acordurile de finanțare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaționale și organizații neguvernamentale;

• veniturile primite de cetățeni străini pentru activități desfășurate în România, în calitate de corespondenți de presă, cu condiția ca aceasta calitate sa fie confirmata de autoritățile române;

• veniturile reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii și văduvele de război si persoane persecutate din motive politice si din motive etnice de către regimul comunist;

• premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice;

• premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport și altele asemenea, obținute de elevi și studenți în cadrul competițiilor interne și internaționale;

• sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activități dependente desfășurat intr-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal in statul respectiv;

• avantajele planurilor cu opțiune de cumpărare de acțiuni, in momentul acordării și exercitării acesteia;

• sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare efectuate pe durata delegațiilor/detașărilor;

• venitul salarial legat de conceperea si crearea de software (trebuie îndeplinite anumite criterii, atât de către angajator, cat si de către angajat);

• sponsorizări și donații;

• moșteniri;

• alte venituri care nu sunt impozabile, așa cum sunt precizate specific la fiecare categorie de venit.

După cum am prezentat mai sus putem observa diversitatea de forme în care se practică impozitul. În cele ce urmează voi prezenta caracteristicile noțiunii de impozit pentru o mai bună înțelegere a modului în care acționează ca o pârghie financiară și de asemenea pentru a putea sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan financiar, economic, social și politic.

După cum am putut observa deja impozitele reprezintă acea formă de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispozitia statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Putem spune că este vorba despre o contribuție bănească obligatorie efectuată de contribuabili conform prevederilor legale fără a fi rambursată și care este menită să asigure buna funcționări a structurilor statale. Astfel, această contribuție baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil datorata conform legii bugetului de stat de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin sau pentru bunurile pe care le posedă poartă numele de impozite. După cum vom vedea în cele ce urmează impozitele se clasifică în funcție de criteriile pe care legea le impune.

Astfel impozitele se clasifică în funcție de criteriile impuse de știința finanțelor publice. Astfel trebuie avute în vedere următoarele:

1. trăsăturile de fond și de formă ale impozitelor;

2. obiectul asupra cărora se așează;

3. scopul urmărit de stat prin instituirea lor;

4. frecvența perceperii lor la bugetul public;

5. după instituția care le administrează.

1. În funcție de trăsăturile de fond și de formă, impozitele sunt directe și indirecte. Acest criteriu poate fi reținut și drept criteriu al incidenței impozitelor asupra subiecților plătitori.

Impozitele directe sunt acelea care se stabilesc nominal, în sarcina unor persoane fizice și / sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, fiind încasate la anumite termene precizate cu anticipație. La impozitele de acest tip, subiectul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași persoana. Tocmai de aceea, se spune că impozitele de acest tip au incidență directă asupra subiectului plătitor.

Potrivit criteriului ce stă la baza așezării lor, impozitele directe sunt reale și personale. Impozitele directe reale se mai numesc și obiective sau pe produs, deoarece se așează asupra materiei impozabile brute, fără a ține cont de situația subiectului impozitului. Aceste impozite se stabilesc în legătură cu deținerea unor obiecte materiale cum sunt pământul, clădirile, fabricile, magazinele, precum și asupra capitalului mobiliar. În această categorie se includ: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul asupra activităților industriale, comerciale și profesiilor libere și impozitul pe capitalul mobiliar.

Impozitele directe personale se așează asupra veniturilor sau averii, ținându-se cont și de situația personală a subiectului lor, de aceea, ele se mai numesc și impozite subiective.

Impozitele indirecte sunt instituite asupra vânzării unor bunuri, prestării anumitor servicii (la intern sau extern), fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianți sau prestatori de servicii și suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor cumpărate. În funcție de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupează în: taxe de consumație, monopoluri fiscale și taxe vamale.

2. Având în vedere obiectul asupra cărora se așează, impozitele sunt clasificate în:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe consum sau pe cheltuieli.

3. În funcție de scopul urmărit de stat prin instituirea lor, impozitele se clasifică:

impozite financiare, obișnuite;

impozite de ordine;

Impozitele financiare, obișnuite, sunt cele instituite de stat în scopul realizării celei mai mari părți a veniturilor bugetului public.

Impozitele de ordine sunt instituite în scopul limitării consumului unor bunuri sau a restrângerii unor acțiuni, precum și pentru realizarea unor deziderate ce nu au un preponderent caracter fiscal. Astfel, pentru limitarea alcoolismului și a consumului de tutun statul instituie accize ridicate asupra alcoolului și tutunului. Astfel după cum am arătat, impozitele de ordine încearcă corectarea comportamentului persoanelor fizice și juridice atât prin forța coercitivă, prin suprataxare, dar în mod deosebit prin forța lor de stimulare, prin intermediul scutirilor și al detaxărilor.

4. Corespunzător frecvenței perceperii lor la buget, impozitele se diferențiază în următoarele categorii:

impozite permanente (ordinare);

impozite incidentale (extraordinare).

Impozitele ordinare se percep cu regularitate, astfel că ele se înscriu în cadrul fiecărui buget public anual.

Impozitele extraordinare se instituie și se percep în mod excepțional, în legătură cu apariția unor obiecte impozabile ce se deosebesc esențial de cele obișnuite.

5. Clasificarea impozitelor se realizează și după instituția care le administrează. Astfel în statele de tip federal impozitele se delimitează în:

impozite federale;

impozite ale statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale

federației;

impozite locale.

În statele unitare impozitele se delimitează în:

impozite încasate la bugetul administrației centrale de stat;

impozite locale.

2.1. Clasificarea impozitelor

Modul în care este constituit impozitul are o importanță deosebită în a recunoaște valențele sale de pârghie financiară. De asemenea trebuie să cunoaștem din punct de vedere tehnic elementele specifice impozitului. Fiecare impozit își găsește reflectarea în legea care îl instituie, astfel în cadrul legii este explicată motivarea pentru care a fost instituit și totodată necesitățile pentru care a fost creat. Nu în ultimul rând se precizează și datele necesare cunoașterii de către contribuabili cât și organele fiscale, pentru ca impozitul să fie corect stabilit și încasat la timp.

Astfel din perspectiva aspectelor de fond și formă impozitele sunt directe și indirecte, iar din cea a obiectului asupra cărora se așează sunt impozite pe venit, pe avere și impozite pe consum sau pe cheltuieli. În funcție de scopul urmărit de stat sunt impozite financiare și de ordine. Impozitele se clasifică și în funcție de frecvența perceperii lor la bugetul public astfel regăsim impozite permanente (ordinare) și impozite incidentale (extraordinare). Ca un ultim aspect impozitele se clasifică și în funcție de instituția care le încasează, respectiv impozite încasate la bugetul central și impozite locale.

Luând în considerarea clasificarea impozitelor putem deduce și elementele tehnice ale impozitului:

contribuabilul cel ce suportă impozitul

obiectul impozitului sursa impozitului

unitatea de impunere cota impozitului

asieta fiscală termenul de plată.

Elementele tehnice trebuie să mai cuprindă:

autoritatea și beneficiarul impozitului

facilități fiscale acordate

sancțiunile aplicabile și căile de contestație.

Contribuabilul sau așa cum mai este numit în literatura de specialitate subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului. De obicei subiectul impozitului este și cel ce suportă plata lui. În situația în care cel ce suportă plata impozitului este și cel ce face plata efectiv avem de-a face cu impozite directe. Dacă cel ce suportă impozitul nu coincide cu cel care plătește impozitul suntem sub incidența indirectă a impozitului. Faptul pentru care contribuabilul suportă impozitul este pentru că acesta deține materie impozabilă.

Materia impozabilă este reprezentată de veniturile pe care le realizează subiectul impozitului, bunurile sau activitățile pe care le desfășoară pentru acestea datorând impozite directe, dar și vânzarea – cumpărarea ori valorificarea sau punerea în circulație a unor produse, bunuri și servicii acesta fiind cazul impozitelor indirecte.