Capitolul 1 Finanțe.Bugetul local
Capitolul 1 Finanțe.Bugetul local
1.1 Finanțe publice
Apariția și evoluția finanțelor sunt strîns legate de apariția și consolidarea statului. Știința finanțelor publice este o ramură importantă a științei economice, care face progrese permanente, cerute și generate de mobilitatea mare a fenomenelor economice, sociale și politice care au loc în societățile contemporane. Finanțele publice, în primul rînd, reprezintă un mijloc de acoperire a cheltuielilor cu funcționarea sectorului public, în al doilea rînd, finanțele publice sunt un mijloc de intervenție economică și socială. Finanțele publice formează un domeniu de cercetări care tratează, în special, problemele veniturilor și cheltuielilor publice. În perioada contemporană, aceste probleme se împart în cîteva mari diviziuni: venitul public, cheltuiala publică, trezoreria publică, datoria publică, politica și mecanismul financiar, anumite probleme ale sistemului fiscal în ansamblu, cum ar fi caracteristica impozitelor și taxelor, clasificarea acestora, politica fiscală etc.
În prezent, impozitele, taxele, contribuțiile și împrumuturile de stat, subvențiile, alocațiile și transferurile bugetare reprezintă nu numai metode de colectare și repartizare a resurselor financiare publice, dar și instrumente aplicate de structurile guvernamentale, pentru a direcționa dezvoltarea economică și socială a țării conform obiectivelor stabilite. Organele financiare, cadrele de conducere și specialiștii din instituțiile publice, din regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, ca și din celelalte unități care participă la procesul de colectare, repartizare și utilizare a resurselor financiare publice, sunt chemate să îndeplinească un rol activ în fundamentarea deciziilor autorităților publice, în raționalizarea opțiunilor bugetare, în creșterea eficienței cu care sunt folosite resursele materiale, umane, financiare și valutare de care dispun. În practică, prin noțiunea de buget se înțelege acel document în care este prezentată previziunea pe o anumită perioadă de timp (an, semestru, trimestru, lună) atât a veniturilor cât și a cheltuielilor unei țări, a unei unități administrativ – teritoriale (comună, oraș, județ), a unui agent economic (regie autonomă, societate comercială) sau a unei familii.
Așadar, prin buget sunt proiectate veniturile și cheltuielile pentru o anumită perioadă și entitate prestabilită, acesta întocmindu-se într-o etapă premergătoare acestei perioade, având rolul și de a pregăti un anume comportament viitor pentru obținerea veniturilor și efectuarea cheltuielilor.
Prin Legea nr. 72/1996 (reactualizată) privind finanțele publice s-au stabilit normele privind formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul veniturilor financiare ale statului, ale unităților teritoriale și ale instituțiilor publice. Astfel, resursele financiare publice și cheltuielile se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete care este format din:
– Bugetul de stat
– Bugetul asigurărilor sociale de stat
– Bugetele locale
– Bugetul fondurilor speciale
– Bugetul trezoreriei statului
– Bugetul instituțiilor publice autonome
Bugetul local este “documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale.”
Bugetul local reprezintă instrumentul de planificare și de conducere a activității financiare a administrațiilor publice locale. Structura acestuia impune gradul de autonomie a administrației locale față de unitățile centrale și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale.
Orice buget local reflectă fluxurile formării veniturilor și a cheltuielilor adminstartiilor locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor.
Bugetul local este o categorie a sistemului de concepere bugetară, o veriga a acestuia, în raport cu celelalte componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei, etc.)
1.3 Structura bugetelor locale
Bugetele locale au o anumită structura, în cadrul administrațiilor publice locale delimitate teritorial.Bugetele locale cuprind două capitole principale: veniturile și cheltuielile localităților. Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice. Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate și paragrafe, după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată.
Numărul de personal, permanent și temporar, precum și fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexa la bugetul fiecărei instituții publice. Numărul de salariați aprobat fiecărei instituții publice nu poate fi depășit.
1.4 Veniturile bugetelor locale
Veniturile bugetelor locale se constituie în principal din venturi realizate pe plan local și venituri primite la nivel central. În afară de acestea o altă sursă importantă care poate crește venitul realizat pe plan local o reprezintă împrumuturile.
Legea Finanțelor publice locale prezintă următoarele categorii de venituri ale bugetelor locale:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
d) donații și sponsorizări.
e) operațiuni financiare.
Veniturile proprii sunt veniturile pe care autoritățile le realizează pe plan local. Nivelul și sursele acestora sunt coontrolate, decise de către autoritalile locale, în limitele prevăzute de lege. Principalele acte normative care reglementează veniturile proprii sunt Legea finanțelor publice locale și Codul Fiscal (Legea privind impozitele și taxele locale).
O caracteristică a veniturilor proprii este aceea că autoritățile locale au în general liberate în privința modului în care sunt cheltuite. Se poate afirmă că gradul de autonomie al unei comunități depinde în mare măsură de ponderea veniturilor realizate pe plan local în raport cu alte resurse de venituri ale bugetelor locale. Ideal ar fi că veniturile proprii să poată acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale.
În funcție de sursă de colectare, veniturile care se realizează pe plan local pot fi venituri fiscale,venituri nefiscale,venituri din capital și venituri cu destinație specială.
Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea și evaluarea materiei impozabile și a bazei de impozitare în funcție de care se calculează impozitele și taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate și a veniturilor obținute din acestea, precum și pe alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.
Anexă Legii finanțelor publice prezintă veniturile proprii astfel: 1. Impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
a) cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe
venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
3. Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital:
– alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital.
4. Impozite și taxe pe proprietate:
a) impozit pe clădiri;
b) impozit pe terenuri;
c) taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și
alte taxe de timbru;
d) alte impozite și taxe pe proprietate.
5. Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii:
– taxe hoteliere.
6. Taxe pe servicii specifice:
a) impozit pe spectacole;
b) alte taxe pe servicii specifice.
7. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfășurarea de activități:
a) taxe asupra mijloacelor de transport;
b) taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de
funcționare;
c) alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau
pe desfășurarea de activități.
8. Alte impozite și taxe fiscale:
– alte impozite și taxe fiscale.
9. Venituri din proprietate:
a) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
consiliilor locale;
b) restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți;
c) venituri din concesiuni și închirieri;
d) venituri din dividende;
e) alte venituri din proprietate.
10. Venituri din dobânzi:
– alte venituri din dobânzi.
11. Venituri din prestări de servicii și alte activități:
a) venituri din prestări de servicii;
b) contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea
copiilor în creșe;
c) contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social;
d) taxe din activități cadastrale și agricultură;
e) contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în
unitățile de protecție socială;
f) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și
despăgubiri;
g) alte venituri din prestări de servicii și alte activități.
12. Venituri din taxe administrative, eliberări de permise:
a) taxe extrajudiciare de timbru;
b) alte venituri din taxe administrative, eliberări de permise.
13. Amenzi, penalități și confiscări:
a) venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor
legale;
b) penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației
de impozite și taxe;
c) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume
constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;
d) alte amenzi, penalități și confiscări.
14. Diverse venituri:
a) vărsăminte din venituri și/sau disponibilitățile instituțiilor publice;
b) alte venituri.
15. Venituri din valorificarea unor bunuri:
a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
b) venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;
c) venituri din privatizare;
d) venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
D. Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații
Veniturile provenite de la nivel central au că principal obiectiv corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local atât vertical(nivelul impozitelor și taxelor locale nu acoperă cheltuielile necesare furnizării serviciilor publice), dar și orizontal deoarece nu toate colectivitățile locale se descurcă la fel financiar deși au obligația de a oferi servicii echivalente din punct de vedere calitativ și cantitativ.
Un sistem bun de transferuri trebue să îndeplinească o serie de condiții. În primul rând ele nu trebuie să fie suficiente astfel încât autoritățile locale să fie stimulate să realizeze venturi proprii. În același timp trebuie asigurat echilibrul între competențele autorităților locale și resursele descentralizate. Este recomandat că sumele acordate să fie previzibile pe o perioada mai mare de timp astfel încât să permită autorităților locale să realizeze cheltuieli conform unei strategii, a unor obiective pe termen lung.
Lucrările de specialitate din domeniu precum și diferilele rapoarte europene și ale Băncii Mondiale prezintă clasificări diferite ale sumelor provenite de la nivel centrals
Legea finanțelor publice recunoaște două categorii principale : prelevări de la bugetul de stat(sume și cote defalcate din unele venituri la bugetul de stat) și subvenții. Fondurile cele mai consistente sunt cele din prima categorie.
Sume și cote defalcate din unele venituri la bugetul de stat –aceste venituri corespund așa numitului sistem de partajare a impozitelor și taxelor între diferite niveluri de guvernare. Sistemul de repartizare a acestor sume este stabilit la nivel central, autoritalile locale neavând practic nici un control asupra cuantumului lor, iar în unele cazuri, nici asupra modului în care vor fi cheltuite. Autoritățile locale primesc astfel sume și cote defalcate din impozitele pe venit și TVA.
Subvențiile reprezintă sume alocate de laa nivel central comunităților locale cu un scop foarte bine definit. Autoritaile locale nu dețin o modalitate legală de a controla nivelul acestor sume sau modul în care vor fi cheltuite.
Fondurile corespunzătoare subvențiilor sunt repartizate prin intermediul ministerelor responsabile în funcție de destinația acestora.
Tot cu destinație specială și gestionate de minstere sunt veniturile din fondurile speciale. Acestea se constituie prin act normativ, fie de către Guvern, fie de către Parlament.
În timp ce fondurile speciale se formează din taxe instituite special și platiite de carte contribuabilii care beneficiază direct, subvențiile fac parte din veniturile totale ale bugetului de stat. Practic diferența dintre cele două (subvenții și fonduri speciale) se deduce urmărind mdul de alocare, instituția responsabile rămânând aceeași: ministerul.
Repartizarea unor fonduri speciale eate prevăzută în legea bugetului de stat însă, în cazul altora, ministerele care le gestionează au liberatea de a hatari criteriile de repartizarte în teritoriu.
Veniturile localităților, fie realizate pe plan local, fie provenite de la stat sunt insuficiente mai ales când se pune problema realizării de investiții necesare dezvoltării comunităților locale. O posibilă sursă de suplimentare o reprezintă împrumuturile.
Împrumuturile – Legea finanțelor publice locale oferă posibilitatea autorităților administrației publice locale de a-și completă propriile resurse financiare prin contractarea unor imprumuturi interne sau externe pe care le pot folosi fie pentru realizarea de investitii publice de interes local, fie pentru refinantarea datoriei publice locale. Pentru realizarea acestor împrumuturi autoritățile locale au la dispozitir două instrumente. Primul dintre ele este emiterea și lansarea titlurilor de valoare care se poate face fie direct de către autoritățile locale, fie prin internediul unor agenții sau instituții specializate. Cel de-al doilea se referă la inprumuturi de la băncile comersiale sau de la alte instituții de credit.
Deși actualul cadrul legislativ permite contractarea de împrumuturi de către autoritățile locale, condițiile în care se pot realiza acestea determina administrațiile locale să nu apeleze la această varianta de suplimentare a veniturilor locale. Cel mai important impediment este că toaye opperatiunile financiare legate de împrumuturi se realizaza prin Trezorerie, lucru care dezavantajează banca cu care se contractează aceste împrumuturi. Acest aspect poate fi remediat printr-o modificare legislativă simplă xcare să permită băncilor să realizeze aceste operațiuni, Trezoreria fiind și ea informată. Un alt aspect este faptul că, nefiind încă bine stabilită distincția dintre proprietatea publică și privată a autorităților locale acestea nu au posibilitatea efectivă de a garanta un împrumut.
Donații și sponsorizări
Instituțiile publice mai pot folosi pentru desfășurarea activității lor bunuri materiale și fonduri bănești, primite de la persoane juridice și fizice sub formă de donații și sponsorizări, cu respectarea dispozițiilor legale.
Fondurile bănești acordate de persoanele juridice și fizice, primite sub formă de donații și sponsorizări , în situația instituțiilor publice finanțate integral de la buget, sunt vărsate direct la bugetul local din care se finanțează acestea. Cu aceste sume se majorează veniturile și cheltuielile bugetului local, iar fondurile respective se vor utiliza cu respectarea destinațiilor stabilite de transmițător. Bunurile materiale primite de instituțiile publice sub formă de donații și sponsorizări se înregistrează în contabilitatea acestora.
Veniturile bugetelor locale pot fi actualizate ca urmare a perfecționării legislației fiscale, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanță cu programele de creștere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice.
1.4 Cheltuielile bugetelor locale
Legea finatelor publice definește cheltuiala bugetară că fiind o cheltuiala aprobată prin bugetul local, bugetul unei instituții sau al inui srviciu public, bugetul unei activități finanțate integral din venturi extrabugetare și efectuată în limita resurselor acestor bugete, cu respecatrea prevederilor legale.
În esență, cheltuielile publice din bugetele locale se concretizează în cumpărarea de bunuri și servicii efectuată de autoritaile lcale pentru cetățeni, în plățile efectuate cetățenilor sub formă de transferruri ( pensii, subvenții, ajutor de samaj etc.) precum și în plata împrumuturilor cntractate de ordonatorii rincipali de credite.
Există două clasificări a cheltuielilor cuprinse în bugetele locale românești. Prima dintre ele vizează aspecte tehnice ( tipul de cheltuieli care vor fi făcute pentru fiferitele domenii- de capital, materiale și servicii, etc.) iar cea de-a două are în vedere cheltuilelile globale programate pentru aceste domenii (ex. Cheltuieli pentru autorități publice , învățământ, etc. ). Se face, de asemenea distincția între cheltuieli curente (de întreținere) și cheltuieli pentru investiții.
Fiecare categorie de cheltuieli are particularitățile ei, iar mărimea cheltuielilor alocate pentru o activitate sau altă depinde de o serie de facotri politici, economici, sociali. Sumele cheltuite diferă de la o localitate la altă și de la un an la altul în funcție de capacitatea economică de a produce și de a distribuia precum și de presiuni politice sau sociale cu care se confruntă comunitățile locale.
Fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinații, respectiv pe acțiuni, activități, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanță cu atribuțiile ce revin autorităților administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționarii lor și în interesul colectivităților locale respective.
Fundamentarea și aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament și cu duratele de realizare a investițiilor.
Secțiunile de funcționare și secțiunile de dezvoltare se utilizează pentru fundamentarea bugetelor locale și se aprobă că anexe la acestea, respectiv:
a) secțiunea de funcționare cuprinde cheltuielile curente pentru realizarea atribuțiilor și competențelor stabilite prin lege, specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale;
b) secțiunea de dezvoltare cuprinde cheltuielile de capital.
Cheltuielile curente sunt obligatorii și se referă la cheltuielile de personal, cheltuielile materiale și cu prestarea serviciilor, subvențiile și transferurile necesare realizării atribuțiilor și competențelor autorităților administrației publice locale, în condițiile legii.
Anexa Legii finantelor publice prezinta cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor,municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București astfel:
1. Autorități publice și acțiuni externe:
– autorități executive.
2. Alte servicii publice generale:
a) fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației
publice locale;
b) fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de
stat;
c) fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de
autoritățile administrației publice locale;
d) servicii publice comunitare de evidență a persoanelor;
e) alte servicii publice generale.
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației:
– transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială
pentru persoanele cu handicap.
5. Apărare:
– apărare națională (centre militare).
6. Ordine publică și siguranță națională:
a) poliție comunitară;
b) protecție civilă și protecția contra incendiilor.
7. Învățământ:
a) învățământ preșcolar și primar:
– învățământ preșcolar;
– învățământ primar;
b) învățământ secundar:
– învățământ secundar inferior;
– învățământ secundar superior;
– învățământ profesional;
c) învățământ postliceal;
d) învățământ special*);
*) Pentru bugetele sectoarelor municipiului București.
e) servicii auxiliare pentru educație:
– internate și cantine pentru elevi;
– alte servicii auxiliare;
f) alte cheltuieli în domeniul învățământului.
8. Sănătate:
a) servicii medicale în unitățile sanitare cu paturi:
– spitale generale;
b) alte cheltuieli în domeniul sănătății:
– alte instituții și acțiuni sanitare.
9. Cultură, recreere și religie:
a) servicii culturale:
– biblioteci publice comunale, orășenești, municipale;
– muzee;
– instituții publice de spectacole și concerte;
– școli populare de artă și meserii**);
**) Pentru bugetul municipiului București.
– case de cultură;
– cămine culturale;
– centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale;
– consolidarea și restaurarea monumentelor istorice;
– alte servicii culturale;
b) servicii recreative și sportive:
– sport;
– tineret;
– întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de
agrement;
c) servicii religioase;
d) alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei.
10. Asigurări și asistență socială:
a) asistență socială în caz de boli și invalidități:
– asistență socială în caz de invalidități;
b) asistență socială pentru familie și copii*);
*) Pentru bugetele sectoarelor municipiului București.
c) ajutoare pentru locuințe;
d) creșe;
e) prevenirea excluderii sociale:
– ajutor social;
– cantine de ajutor social;
f) alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale.
11. Locuințe, servicii și dezvoltare publică:
a) locuințe:
– dezvoltarea sistemului de locuințe;
– alte cheltuieli în domeniul locuințelor;
b) alimentare cu apă și amenajări hidrotehnice:
– alimentare cu apă;
– amenajări hidrotehnice;
c) iluminat public și electrificări rurale;
d) alimentare cu gaze naturale în localități;
e) alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării
comunale.
12. Protecția mediului:
a) salubritate și gestionarea deșeurilor:
– salubritate;
– colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor;
b) canalizare și tratarea apelor reziduale.
13. Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă:
a) acțiuni generale economice și comerciale:
– prevenirea și combaterea inundațiilor și ghețurilor;
– stimularea întreprinderilor mici și mijlocii;
– programe de dezvoltare regională și locală;
– alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale.
14. Combustibil și energie:
a) energie termică;
b) alți combustibili;
c) alte cheltuieli privind combustibilii și energia.
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare:
a) agricultură:
– protecția plantelor și carantină fitosanitară*);
*) Pentru bugetul municipiului București.
– alte cheltuieli în domeniul agriculturii.
16. Transporturi:
a) transport rutier:
– drumuri și poduri;
– transport în comun;
– străzi;
b) alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
17. Alte acțiuni economice:
a) Fondul Român de Dezvoltare Socială;
b) zone libere;
c) turism;
d) proiecte de dezvoltare multifuncțională;
e) alte acțiuni economice.
Cheltuielile bugetelor locale pot fi actualizate ca urmare a perfecționării legislației fiscale, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanță cu programele de creștere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice.
Capitolul 2 Impozitele și taxele publice. Raportul juridic obligațional fiscal
2.1 Apariția și evoluția impozitelor și taxelor Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului și cea mai veche,în ordinea apariției veniturilor publice. În accepțiune generală, impozitele reprezintă o prelevare la dispoziția statului a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, în vedereaacoperirii cheltuielilor publice . Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlunerambursabil și fără contraprestație din partea statului . Autoritate abslitata cu instituireade impozite este statul, dreptu acestuia de a introduce impozite exercitându-se, de celemai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori și prinorganele administrației centrale de stat locale .Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de inportanță generală, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităților administrativ locale .Oricare ar fi instituția care percepe impozitul, această se face în virtuteaautorizarii legii . Legea care introduce ipozitul este dată de Parlament, dar este aplicată deGuvern și de Administrația Financiară .Impozitele sunt plăti care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil .Caracterul definitiv al impozitului evidențiază lipsa obligației de restituire direct către plătitor a sumei percepute . În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicită statului uncontraserviciu de valoare egală sau apropiată .Pentru toate societățile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri bănești a bugetului, dar și importante instrumente de politicafinanciara, economică și socială .Inițial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară . Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul mijloc de procurare aresurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice .Fiecărui moment de dezvoltare al societății îi carespunde unui anumit nivel alimpozitelor, nivel care se schimbă pe măsură acestei dezvoltări .Specific evolutieiimpozitelor în perioada postbelică este tendința creșterii lor în mărime absolută si relativa. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creșterea numărului platilorcresterea volumului materiei impozabile, precum și prin majorarea cotelor de impunere .Astfel, în țările dezvoltate, impozitele și taxele procura între opt și nouă zecimi din totalulresurselor financiare ale statului . În țările în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor sitaxelor cunoaște diferențe mai mari in totalul resurselor financiare, variind intre cinci sinoua zecimi .In perioada moderna, impozitele au dobandit un rol, fiind folosite ca instrumentde interventie al statului in viata economica au devenit o metoda de conducere prin carese regleza mecanismele pietei . In functie de intentia legiuitorului, impozitele se potmanifesta ca instrument de stimulare sau franare a unor activitati de crestere ori reducerea productiei sau consumului unui anumit produs . Ele servesc că metode interventionistecu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluției, pentru stabilizarea siechilibrarea creșterii economice .În cazurile când se urmărește o activitate a vieții economice, prin intermediul impozitelor, se acționează prin diminuarea mărimii acestora, iar atunci când se urmărește creșterii se procedează la suprataxare, prin majorarea nivelului impozitelor simultiplicare numărului lor.Interesează în mod deosebit, folosirea impozitelor că instrument de încurajare, destimulare a activității . În ultimul timp s-au impus unele modalități specifice cum sunt :reducerea prosperității impozitelor, care are că urmare sporire profiturilor ce raman la dispoziția agenților economici ; practicarea de bonificații fiscale ; practicarea amortizărilor acclerate a mijloacelor fixe, care lasă agenților economici o parte mai mare din profit .Toate acestea sunt fie scutiri de impozite, fie reduceri sau anumite înlesniri cucarecter fiscal .Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor,statul redistribuie o parte importantă din produsul intern brut între clase și grupuri socialeintre persoanele fizice și cele juridice . În acest mod are loc o anumită rectificare adiscrepantelor dintre nivelurile veniturilor.
2.2 Conținutul și caracteristicile impozitelor și taxelor
Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariție este legată de existența statului și a banilor .
Concepțiile vizând necesitatea și rolul impozitelor se întemeiază pe teoriile despre stat și criteriile ce trebuie luate în considerare pentru dimensionarea taxelor fiscale . În legătură cu acestea au fost formulate teoria echivalenței, teoria sacrificiului și cele trei variante ale sale – teoria sacrificiului proporțional, teoria sacrificiului egal și teoria sacrificiului minim .
Adepții teoriei echivalenței susțin că impozitele reprezintă o contraprestație pe care cetățenii o datorează statului pentru serviciile aduse de către acesta . Teoria siguranței susține că impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare pentru viață și averea cetățenilor . Creând condiții pentru desfășurarea în siguranță a diferitelor activități (prin legi, instituții și organe de stat ), statul trebuie să primească o parte din veniturile realizate sub protecția să sub formă impozitelor .
Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltării istorice, iar impozitul reprezintă un produs necesar al raportului putere. În consecință, în calitatea să de instituție de suprastructură, statul are dreptul să ceară supușilor să facă un anumit sacrificiu menit să acopere cheltuielile publice . Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolută specificată prin impozite, trebuie să fie egela pentru toți indivizii . În varianta a treia se consideră că impozitul este egal cu predarea proporțională din utilitatea individuală, raportată la calitatea totală . Varianta a treia susține că impunerea trebuie să aibă o sarcina minimă pentru totalitatea plătitorilor de impozite.
Definițiile date impozitelor reflectă poziția față de teoriile menționate . Astfel , se afirmă că “ impozitele reprezintă prețul serviciilor prestate de stat “ sau că “ impozitele sunt prețuri stabilite prin constrângere pentru serviciile guvernamentale “ . Alți autori apreciază că “ impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranității sale și sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului “ . Sintetizând pluritatea definițiilor menționate și multe altele ce există în literatură de specialitate , consideră că, impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerestituibil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice . Această definiție relevă că impozitul are următoarele caracteristici :
a) este o prelevare silită, cu caracter obligatoriu care se efectuează în numele suveranității statului ;
b) impozitul nu presupune și o prestație directă ( și imediată ) din partea statului . Prin această impozitele se deosebesc de taxe, în cazul cărora există un raport de contraserviciu direct . Desigur, impozitele presupun realizarea unor contraservicii publice ( apărare națională, securitate și ordine publică, asistență socială, reprezentarea țării pe plan extern, etc.) dar acestea nu sunt percepute ușor de oricare dintre contribuabili . Aceste servicii publice există și se manifestă pentru întreagă comunitate umană a fiecărei țări .c) relevarile cu titlu de impozit sunt nerestituibile , astfec ca niciunul dintre contribuabili nu poate pretinde o piata directa din partea statului, pe baza impozitelor suportate . prin aceasta impozitele se deosebesc de imprumuturile publice care sunt purtatoare de dobanzi ( si alte avantaje) si rambursabile (amortizabile) .
Dreptul de a introduce impozite revine organelor de stat – Parlamentul – La nivelul intregii tari, sau consilierilor (Parlamentului) locali la nivelul colectivitatilor locale in virtulea suveranitatii fiscale ale statului .
Pe plan social, rolul impozitelor se manifesta prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei parti importante a PIB . Aceasta redistribuire apare in procesul mobilizarii la buget a impozitelor directe si indirecte si are influenta mai mult sau mai putin intensa asupra comportamentului economic al diverselor categorii de contribuabili . Totodata, efectele impozitelor se restrang si in domeniul democratic a intretinerii sanatatii, si in ultima instanta al asigurarii unui nivel de trai rezonabil pentru populatia aflata in nevoie .
Efectul major al rolului impozitelor pe plan social, il reprezinta in ultima instanta , cresterea presiunii fiscale, globale, in majoritatea tarilor cu economie de piata, concurentala si consolidata .
2.3 Deosebiri între impozite și taxe că noțiuni fiscale
Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții de drept public .
Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor directe și anume :
– caracter obligatoriu ;
– titlu nerambursabil ;
– urmărire în caz de neplata ;
Între impozite și taxe exită unele deosebiri . Astfel în cazul impozitului lipsește cu totul obligația prestării unui serviciu direct și imediat din parte societății, situația fiind inversă în ceea ce privește taxele .Deosebiri între impozite și taxe există și în ce privește modul de determinare a cuantumului acestora . Astfel, cuantumul impozitului se stabilește, în principal, în funcție de venitul impozabil, în timp că mărimea taxei este influențată, în general de natură servicilui prestat.Termenele de plata sunt stabilite la date fixe – pentru impozite – și în momentul solicitării sau după efectuarea prestației serviciilor – la taxe În ce privește deosebirile din punct de vedere al echivalentului ; în unele cazuri această are un caracter relativ deoarece sunt reglementate și taxe care se percep fără un echivalent direct și imediat, precum și taxe care numai în parte reprezintaechivalentul serviciului prestat (de exemplu, taxele locale care se datorează annual de către persoanele fizice care posedă mijloace de transport ) .
2.4 Clasificarea impozitelor și taxelor
Rolul impozitelor și taxelor se manifestã pe plan financiar, economic si social, dar în mod diferit de la o etapã la alta de dezvoltare a economiei.Rolul cel mai important este cel pe plan financiar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. Pe plan economic rolul impozitelor si taxelor se concretizeazã în utilizarea acestora de cãtre stat ca instrumente de interventie în activitatea economicã pentru stimularea sau frânarea unor activitãti.Pe plan social rolul impozitelor se concretizeazã în faptul cã prin internediul lor statul procedeazã la redistribuirea unei pãrti importante din produsul intern brut între clase si pãturi sociale, între persoanele fizice si cele juridice.
Impozitele și taxele care compun sistemul fiscal se pot clasifica după mai multe criterii însă foarte importantă este clasificarea acestora conform clasificației bugetare, care corespunde și ordinii în care acestea sunt așezate în bugetul de stat și în bugetele locale.
Conform clasificației bugetare, impozitele se împart în:
– impozite directe
– impozite indirecte
* impozitele directe sunt plãtite de contribuabili în cunostintã de cauzã, în categoria lor incluzându-se: impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, impozitul pe venitul din salarii, activitãti independente, cedarea folosintei bunurilor, dividende si dobânzi, din activitãti agricole, impozitul pe clãdiri, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe terenuri.
* impozitele indirecte sunt suportate în general, de consumatorul final, prin intermediul preþurilor produselor si tarifelor lucrãrilor si serviciilor. Pot fi enumerate aici: taxa pe valoarea adãugatã, accizele, taxele vamale, impozitul pe spectacole.
Cu prilejul instituirii unui nou impozit trebuie sã se precizeze o serie de elemente tehnice si anume:
1. subiectul impozabil este persoana obligatã direct, potrivit legii sã suporte plata unui impozit sau a unei taxe. Subiectul impozabil poate fi o persoanã fizicã sau juridicã ce posedã bunuri, realizeazã venituri sau face cheltuieli pentru care legea prevede obligaþia plãtii unor impozite sau taxe. În mod curent subiectul impozabil se mai numeste si contribuabil
2. plãtitorul impozitului este persoana obligatã sã efectueze calculul si plata obligaþiei fatã de buget. De cele mai multe ori, plãtitor este însusi subiectul impozabil dar sunt si cazuri în care plãtitorul nu este si subiect (cazul impozitului pe salarii, suportat de salariat si plãtit de angajator).
3. obiectul impozitului este reprezentat de materia supusã impunerii. În calitate de obiect al impozitului pot apãrea dupã caz, venitul, averea, uneori si cheltuielile. Venitul si averea apar în calitate de obiect al impunerii în cazul impozitelor directe. Astfel, în cazul impozitului pe salariu obiectul impozitului îl constituie salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe profit – profitul obtinut de agentul economic. În cazul impozitelor indirecte obiectul impunerii îl constituie produsul care face obiectul vânzãrii, serviciul prestat sau lucrarea executatã, bunul importat sau exportat.
4. baza de calcul. Poate fi denumitã si materia impozabilã si reprezintã elementul pe care se fundamenteazã calculul venitului bugetar. În cele mai multe cazuri baza de calcul este aceeasi cu obiectul venitului bugetar dar existã si excepþii. De exemplu taxa asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanicã are ca obiect bunul respectiv (autoturism, autobuz, motocicletã etc.) în timp ce calculul se face în functie de capacitatea cilindricã a motorului, pentru fiecare 500 de cmc.
5. cota de impunere este reprezentatã de impozitul aferent unei unitãti de impunere (respectiv unitãþii de mãsurã în care se exprimã obiectul impozabil). Cotele de impunere pot fi stabilite în sumã fixã sau în cote procentuale (proporþionale, progresive sau regresive).
6. termenul de platã. Indicã data la care sau intervalul de timp în interiorul cãruia subiectul impozitului trebuie sã-ºi achite obligatia fatã de bugetul statului. Momentul în care plata unui venit bugetar devine exigibilã nu coincide întotdeauna cu cel al nasterii obligatiei plãtitorului fatã de buget. Obligatia plãtitorului apare de regulã, în momentul în care el a intrat în posesia obiectului impozabil si numai stingerea obligatiei are loc la termenul de platã.
7. înlesnirile acordate la platã. Aceste elemente sunt prevãzute de actele normative. Facilitãtile fiscale se referã la scutiri, reduceri, bonificatii, amânãri si esalonãri ale plãtii la buget acordate atât pentru obligatiile fiscale curente, cât si pentru cele restante.
Scutirile au în general scopuri economice si sociale. Se pot cita în acest sens:
– exceptarea de la plata impozitului pe profit a organizatiilor de nevãzãtori, de invalizi, si ale persoanelor cu handicap
– scutirea de TVA a unor activitãþi de interes general cum ar fi: spitalizarea, îngrijirile medicale etc.
Reducerile se aplicã în vederea stimulãrii unor activitãþi cum este cazul reducerii cotei de impozit pe profit pentru veniturile aferente activitãþii de export.
Bonificatiile se acordã cu scopul de a stimula anumiti plãtitori de impozite si taxe sã-si achite cu anticipatiei obligatiile datorate de regulã pânã la primul termen de platã. De ex. pentru plata cu anticipatiei a impozitului pe clãdiri si a impozitului pe teren datorate pentru întregul an de persoane fizice se acordã o bonificaþie de pânã la 10 la sutã.
Amânãrile si esalonãrile se aprobã de cãtre MFP si organele fiscale teritoriale ale acestuia potrivit competentelor stabilite de lege în aceastã privinþã. Amânãrile au în vedere decalarea termenelor de platã iar esalonãrile presupun fragmentarea obligatiei fiscale pe mai multe transe urmând ca fiecare transã sã fie plãtitã la anumite termene.
8. Drepturile si obligatiile plãtitorilor. În scopul respectãrii legislatiei în egalã mãsurã de cãtre plãtitorii veniturilor bugetare cât si de organele de control fiscal actele normative instituitoare de impozite si taxe prevãd alãturi de celelalrte elemente tehnice ale veniturilor bugetare si o serie de derpturi si obligatii ale plãtitorilor.
Plãtitorii veniturilor bugetare au urmãtoarele drepturi:
– dreptul de a pretinde aplicarea corectã, echitabilã a reglementãrilor legale în legãturã cu asezarea si perceperea obligaþiilor fiscale. Totodatã organele de control fiscal au obligatia aplicãrii corecte a prevederilor actelor normative cu caracter fiscal
– dreptul la compensarea sumelor plãtite în plus fatã de obligatiile fiscale datorate cu sumele ce le are de platã la scadentele ulterioare
– dreptul la restituire în cazul în care s-au plãtit în plus sume mari ce nu pot fi recuperate prin compensare.
– dreptul la contestatie împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere
Dintre obligaþiile plãtitorilor de impozite si taxe retinem:
– calcularea corectã si achitarea integralã si la termen a obligatiilor fiscale
– întocmirea corectã a declaratiilor de impozite și taxe
– sã se înregistreze la organele fiscale ca plãtitori de impozite si taxe la începerea activitãtii si sã solicite organului fiscal scoaterea din evidentã în caz de încetare a activitãtii
– sã reflecte corect în contabilitatea proprie toate elementele care sunt necesare pentru determinarea exactã ºi la termen a veniturilor bugetare si atunci când legea prevede expres sã organizeze si evidentele speciale pentru anumite impozite si taxe
– sã furnizeze organelor fiscale toate justificãrile necesare în vederea stabilirii operatiunilor realizate atât la sediul principal al agentului economic cât si la subunitãti în scopul verificãrii corectitudinii datelor înscrise în documentele de inforrmare fiscal
2.5 Încasarea veniturilor bugetare
Reprezintă operația ce constă în primirea de către trezorerie, a unei sume de bani de la agenții economici, instituții publice, populație, reprezentând venituri bugetare.
A. Agenții economici își achita impozitele și taxele datorate către buget, astfel:
a) prin depunere în numerar la casieria Trezoreriei a sumelor reprezentând impozite și taxe.
Agentul economic se prezintă la compartimentul control și evidență veniturilor în vederea stabilirii sumelor datorate și a termenului de plata, după care se întocmește notă de plata care se prezintă casieriei. Casierul încasează suma pe baza foii de vărsământ și eliberează chitanță corespunzătoare.
b) ) decontare prin virament – prin ordin de plata, pe baza căruia banca comercială virează din contul clientului în contul Trezoreriei sumele datorate (figura 2.2.) sau, în cazul în care agentul economic are cont deschis la trezorerie, acesta pe baza ordinului de plata emis de agentul economic, efectuează plata în contul de venituri aferent.
Înainte de depunerea efectivă a sumei, plătitorul se prezintă la ghișeul compartimentului controlului și evidenței veniturilor cu înștiințarea de plata de la organele fiscale.
În cazul în care plătitorul se prezintă din proprie inițiativa la acest ghișeu se stabilește:
-suma deplata
– destinația plăți
– incadrarea corecta in termenele de plata, calculandu-se dobanzi pentru intarziere in cazul depasirii acestor termene
Toate aceste date sunt menționate în notă de plata de lucrătorul respectiv și se preda împreună cu actele însoțitoare privind plata, casierului încasator care le semnează, în vederea notificării și soldării debitelor. Casierul în schimbul sumei primite eliberează chitanță pentru încasarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor, că act doveditor al achitării sumei.
Chitanță pentru încasarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor este trimisă la casierie pe baza de borderou pe cale internă, fiind interzisă trimiterea ei prin intermediul plătitorului. La primirea ei, casierul verifică dacă suma din chitanță pentru încasarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor corespunde cu suma înscrisă în monetarul înscris pe verso, apoi primește și numără banii de la depunători, semnează pe cele două documente și eliberează un exemplar al chitanței. Toate chitanțele pentru încasarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor se înregistrează în „jurnalul de casă” întocmit în trei exemplare.
Documentul de plata (ordin de plata) completat cu toate elementele necesare se depune de plătitor la unitatea bancară la care își are deschis contul curent. Decontarea privind încasarea veniturilor bugetare se realizează prin transmiterea electronică a ordinelor de plata de la băncile comerciale unde agenții economici își au conturile, la sucursala județeană a Băncii Naționale care gestionează contul curent general al Trezoreriei Statului.
La filiala băncii comerciale, pe baza disponibilului din contul agentului economic se acceptă plata, după care se înregistrează în contul contribuabilului diminuarea disponibilului cu suma înscrisă în ordinul de plata. Banca îi emite contribuabilului un extras de cont pentru această operațiune. În același timp, expediază suma din contul sau către buget, la sucursala județeană a băncii comerciale, cu dispoziții centralizatoare. Mai departe suma parcurge traseul înspre sucursala Băncii Naționale care evidențiază suma în contul curent al Trezoreriei Statului. În același timp după evidențierea tuturor încasărilor de această natură emite extrasul de con
B. În cazul instituțiilor publice, încasarea veniturilor se poate realiza în numerar și prin virament.
Instituțiile publice sunt finanțate:
– integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
– din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
– integral din venituri proprii.
Instituțiile din categoria a au veniturile transferate în totalitate în conturile deschise la trezorerie venituri care servesc la acoperirea cheltuielilor. Veniturile instituțiilor din categoria b sunt încasate numai prin trezorerie, în timp ce veniturile celor din categoria c trebuie raportate nu și încasate prin trezorerie, cu toate că nu provin de la buget.
În principiu, o instituție publică finanțată integral de la buget, varsă veniturile proprii realizate în contul bugetului din care este finanțată reducând efortul bugetar.
În funcție de regimul legal al destinației veniturilor instituțiile publice, operațiunile de încasare a veniturilor proprii se realizează astfel:
1) Încasarea veniturilor proprii în numerar prin casieria trezoreriei. Mecanismul de încasare a veniturilor în numerar este similar cu cel al agenților economici. Veniturile încasate prin casierie pe baza chitanței pentru încasarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor , se depun în conturile deschise la trezorerie, potrivit destinației stabilite de dispozițiile legale.
Astfel, institutiile publice depun la casieria trezoreriei numerarul ridicat din cont si ramas nefolosit, incasarile provenite din activitatea proprie precum si numerar in contul datoriilor pe care le au catre buget. Depunerea numerarului trebuie sa se faca conform prevederilor legale, zilnic sau periodic. In acest scop, institutia comunica trezoreriei prin adresa scrisa, suma in numerar ce urmeaza a fi depusa in conturi potrivit destinatiei legale.
Adresa de comunicare se prezintă serviciului control și evidență veniturilor din cadrul Trezoreriei, care după verificare și stabilirea contului în care se varsă, întocmește ordinul de încasare pe care îl transmite casierei în vederea încasării sumei. Acest ordin este controlat de casier, care îl semnează și îl înregistrează în registrul de casă. Pentru numerarul încasat se eliberează chitanță.
Capitolul 3 Descentralizarea
3.1 Noțiuni introductive
În cadrul reformei administrației publice locale , accelerarea procesului descentralizării a devenit o prioritate.
Descentralizarea este procesul transferului de autoritate/responsabilitate administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la cel al administrației locale, nivelul cel mai apropiat de cetățean. Transferul de autoritate/responsabilitate se referă la domeniul planificării,luarea deciziei(finanțe,fiscalitate),responsabilități legale (emitere de regulamente,hotărâri locale) și managementul serviciilor publice pentru care se face transferal.
Deconcentrarea este procesul transferului în cadrul aceleași structuri ,de la nivel central la nivel teritorial , de autoritate /responsabilitate administrative și financiară .Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu,pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrative-teritoriale.
Reforma administrației publice locale–continuarea procesului de descentralizare/deconcentrare are în vedere trei elemente majore :
-continuarea descentralizării prin transferal de competențe și responsabilități administrative și financiare ,de la nivelul administrației publice centrale la nivelul autorităților locale ;
-continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilități în teritoriu funcție de necesitățile pe plan local ,în cadrul aceleași structuri administrative (serviciile deconcentrate funcționează în subordinea ministerului care le-a delegate responsabilitățile);
-transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu ,funcție de necesitățile cetățenilor și pentru eficientizarea acestora ,în servicii descentralizate în responsabilitatea autorităților locale;
Continuarea procesului de descentralizare/deconcentrare ,în funcție de criterii obiective și orientate către scopul”asigurarea unui serviciu public de calitate cetățeanului de către autoritatea administrative cea mai apropiată de el” va asigura îmbunătățirea managementului serviciilor publice și creșterea calității acestora.
Pentru o bună continuarea acestui process este necesar un set de principii și reguli ,care să guverneze întrega reforma a administrației publice locale:
*Pentru transferul responsabilităților
-fundamentare tehnică acceptată de aparatul de specialitate din domeniu;
-aplicarea subsidiarității că mijloc de asigarare a transparenței și eficienței serviciilor publice;
-stabilirea drepturilor și responsabilităților;
-respectare standardelor de calitate în oferirea serviciilor publice;
-sistem stabil de reglementare privind încurajarea strategiilor locale ;
-răsplătirea soluțiilor inovatoare;
-considerarea cetățeanului drept “consummator” de servicii publice;
-acceptarea competiției că mijloc de creștere a eficienței și eficacității serviciilor publice;
*Pentru sistemul de finanțare a autorităților locale
-alocarea veniturilor în funcție de responsabilitățile transferate;
-stabilirea unui mecanism de finanțare respectat de administrația centrală care să asigure un standard minim pentru serviciile publice oferite de autoritățile locale;
-asigurarea transparentei fondurilor alocate prin criterii si reglementari obiective stabilite in functie de volumul sarcinilor transferate,localizarea veniturilor si elementele de regularizare;
-asigurarea transparenței in procesul de elaborare a bugetelor locale și a procedurilor care asigura un management financiar performant;
-simplificarea procedurilor de redistribuire a veniturilor;
-predictibilitatea și stabilirea sistemului de alocare care să permită planificări la nivel local;
-sistem eficient de control legal al utilizării fondurilor la nivel local;
-autonomie locală privind managementul financiar acompaniată de constrângeri bugetare severe;
*Pentru transferul competențelor decizionale
-caracter stabil și stimulativ al procesului de coordonare în locul mecanismelor actuale de control și a deciziilor discreționare;
-autonomie decizională bazată pe resurse și responsabilități proprii;
-limitarea controlului autorităților locale asupra managementului serviciilor publice de către autoritățile de la nivel central, la prevederile legislației naționale;
-transparență actului decizional bazat pă accesul publicului la informația publică și participarea acestuia la luarea deciziilor
3.3 Finanțe publice locale
Finanțele publice locale își au originea în autonomizarea autorităților teritoriale în administrarea comunităților respective. Comunitățile locale reprezintă colectivități umane, delimitate teritorial din punct de vedere politic și administrativ, care au autorități publice diferite de cele ale statului. Această este o condiție a autonomiei financiare, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigura suportul financiar al funcționarii.
Organizarea distinctă a finanțelor locale pe baza autonomiei lor financiare este necesară deoarece:
– comunitățile locale cunosc, cel mai bine, posibilitățile proprii privind resursele bănești de proveniență publică și în special nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite;permite degrevarea finantelor centrale de o seama de cheltuieli;
– reduce numarul si amploarea fluxurilor banesti intre cele doua niveluri structurale ale finantelor publice;
– permite o urmarire mai buna a modului cum sunt folosite fondurile financiare publice constituite;
– finanțele locale satisfac mai bine cerintele de utilitati publice in teritoriu, cum ar fi: construirea de drumuri, politia, iluminatul public, gospodaria comunala, s.a.
Problema care trebuie studiată și rezolvată este până unde se poate intinde autonomia financiara, respectiv cât trebuie sa reprezinte centralizarea si cât descentralizarea in domeniul finantelor publice
In fiecare țară, raportul dintre finanțele publice centrale și cele locale este diferit.
Gradul de centralizare financiara difera in functie de concentrarea administratiei tarii, de gradul in care organele locale sunt subordonate conducerii centrale. Problemele majore, de interes national, strategic, apartin finantarii centrale, o alta modalitate nefiind posibila (apararea, ordinea publica statala, administratia de stat, relatiile externe, sanatatea, invatamântul, stiinta etc.).
Descentralizarea financiară incepe sa functioneze dincolo de limita de la care aria utilizarii bunurilor si serviciilor publice de interes national incepe sa se restrânga, iar costul comparativ al luarii deciziilor la nivel central devine prea ridicat (este cazul anumitor utilitati cum sunt: construirea de drumuri, politia, iluminatul public, gospodaria comunala, transporturile locale, scolile
Indiferent de gradul de autonomie a comunitatilor locale, se apreciaza ca la descentralizarea financiara trebuie avute in vedere urmatoarele principii:
principiul diversitatii, explicat pe seama varietatii de forme si a masurii diferite a solicitarilor de bunuri si servicii publice;
principiul echivalentei in finantarea serviciilor publice, explicat pe baza beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetatenilor;
principiul acceptarii costului descentralizarii, determinat de diferentele fiscale regionale, care se interfereaza cu raspândirea in spatiu a activitatilor economice;
principiul redistribuirii si stabilizarii centralizate, impus de realitatea conform careia comunitatile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice pentru infaptuirea unor obiective de importanta nationala;
principiul compensarii fluxurilor financiare dintre colectivitati, cauzate de transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice si care prejudiciaza infaptuirea programelor de cheltuieli pentru unele din acestea;
principiul asigurarii serviciilor sociale vitale, conform caruia aceasta sarcina cade in seama autoritatilor centrale; Guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice esentiale (sanatate, siguranta sociala, educatie) tuturor cetatenilor tarii;
principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de situatia unor colectivitati locale a caror balanta de nevoi si capacitate fiscala este deficitara, necesitând compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale, pe seama unei scheme prestabilite;
principiul echilibrului financiar, conform caruia repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecareia (adica, resursele financiare publice trebuie redistribuite, deopotriva, pentru acoperirea cheltuielilor cu functionarea sectorului public in administrarea statului si in aceea a colectivitatii locale).
În România, organizarea teritorială a finanțelor publice este așezată pe împărțirea țării în unități administrativ-teritoriale, fiind structurată pe niveluri ierarhice în limitele fiecărei unități administrative: județe, municipii, orașe, comune.
Din punct de vedere juridic,organele financiare teritoriale sunt instituții ale administrației publice, cu administrație și gestiune proprie de instituție. Sfera lor de acțiune diferă, după nivelul organizatoric, astfel:
o Direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, la nivel de județ și municipiul București;
o Administrațiile financiare, la nivelul municipiilor și sectoarelor municipiului București;
Toate aceste organe sunt îndrumate și controlate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, a cărei structura organizatorică cuprinde:
o Direcția de trezorerie, cu serviciile: contabilitatea trezoreriei; metodologie, verificare și control; buget;
o Direcția impozite și taxe, cu serviciile: constatare și impunere persoane fizice; constatare și impunere persoane juridice; urmărire persoane juridice; urmărirea și încasarea impozitelor, taxelor și altor venituri; biroul pentru evidență și valorificarea bunurilor; serviciul TVA;
o Direcția controlului financiar de stat, cu serviciile: controlul financiar la regii și societăți comerciale; control financiar la instituții publice și agenți economici privați; controlul financiar la societăți comerciale de turism și prestări servicii;
o Garda financiară, structurată pe trei divizii.
3.5 Controlul financiar fiscal
Controlul este acțiunea de stabilire a exactității operațiunilor materiale, care se efectuează anticipat executării acestora, concomitant sau la scurt interval de la desfășurarea operațiunilor. Controlul constă în a verifică dacă totul a fost efectuat în conformitate cu programul fixat, după ordinile date și principiile stabilite.De asemenea, poate fi considerate o acțiune de control, supravegherea sistematică și continuă a unei activități. Controlul se poate exercită personal sau cu ajutorul unor aparate speciale de control.
Controlul financiar- componentă a controlului economic- are că obiectivitate cunoașterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale și financiare, de către societățile comerciale, publice, modul de realizare și cheltuire a banului public, urmărește asigurarea și consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienței economico-financiare, dezvoltarea economiei naționale. Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reperezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru restabilirea legalitatii.
Prin modul de organizare și exercitare, precum și prin modul și obiectivele ce le urmărește, controlul financiar îndeplinește unele funcții și anume: funcția de evaluare, preventive, de documentare recuperatorie și o funcție pedagogică.
Controlul financiar are sarcina de a preveni angajarea de cheltuieli fără o justificare economică, de a asigura profit sporit în folosirea resurselor materiale, financiare și de muncă.
Controlul financiar se realizează prin anumite forme care se îmbină, se completează reciproc și alcătuiesc împreună sistemul integrat, general și cu character unitary asupra tuturor domeniilor și sectoarelor de activitate economico-socială. Îmbinarea strânsă, unitară, a diferitelor forme de control asigura desfășurarea întregii activități financiare în conformitate cu directivele stabilite, făcându-se posibilă delimitarea fiecărei form, precum și stabilirea organelor care îl execută.
3.6 Stadiul descentralizării fiscale în România
Problema descentralizării administrative și financiare rămâne una importantă pentru actualul context al politicilor publice în România. Procesul de descentralizare a activității administrative este lipsit de conținut și poate deveni periculos dacă nu este însoțit de o descentralizare financiară care să asigure suportul îndeplinirii noilor responsabilități ce revin administrațiilor publice locale. Fundamentarea unei politici adecvate de realizare a descentralizării financiare și administrative și de echilibrare a bugetelor locale nu se poate realiza fără respectarea unor principii de baza pe care cercetările teoretice și îndelungată experiență practică din țările dezvoltate au ajuns să le formuleze. Ele vizează, pe de o parte, încredințarea/alocarea responsabilităților către administrația publică locală iar, pe de altă parte,încredintarea/ alocarea surselor de venituri catre aceasta.
S-au parcurs etape importante prin intermediul cărora activități , care până nu de mult , reprezentau responsabilități ale administrației publice centrale au fost transferate administrației publice locale,în vederea respectării obiectivului principal al acesteia-oferirea de servicii publice de calitate cetățeanului ,de către nivelul administrativ cel mai apropiat lui .
Toate transferurile de responsabilități au fost efectuate după:
-analiză cadrului legal,socio-economic al serviciului public care se intenționa a fi transferat;
-analiză de impact a rezultatelor obținute de administrația publică centrală în prestarea serviciului respective;
-solicitarea sprijinului internațional în oferirea de soluții în îmbunătățirea rezultatelor ce urmau a fi obținute din prestarea serviciului respective;
-crearea unui cadrul legal nou ,modern pentru serviciul public respective,care să corespundă standardelor internaționale;
Pe parcursul derulării acestor etape s-au constat și multe greșeli.Unele au fost “reparate” prin alte acte normative ,altele sunt în implementare pentru a se analiză posibilele ajustări legislative și instituționale , iar pentru altele abia acum se încearcă întocmirea cadrului legal și instituțional în vederea aplicării tuturor principiilor de baza ale procesului de descentralizare.
Descentralizarea fiscală este una din temele cele mai “fierbinți”ale Marii Descentralizări. Toate activitățile de transferare ,desfășurate până în present au fost “ acuzate “ că s-au efectuat fără asigurarea surselor de finanțare .Aceste constatări au fost făcute și de majoritatea expetilor ,care au fost angajați pe diferite proiecte în sprijinirea descentralizării în România.
O problema deosebit de disputată între administrația publică centrală și locală este –echilibrarea bugetară.Echilibrarea bugetară a făcut obiectul multor discuții,seminarii,diferitelor proiecte cu finanțări internaționale menite să sprijine România în luarea măsurilor cele mai bune in acest sens.Un lucru este cert.-administratia centrala cedeaza greu gestionarea surselor de venituri, iar administratia locala incerca, dar timid preluarea acestor responsabilitati.
În prezent, se depun măsuri energice de către reprezentanții Ministerului de Finanțe Publice,Ministerului Administrației și Internelor ,ale organisme abilitate în acest sens și structurile asociative ale administrației publice locale în îmbunătățirea măsurilor legate de echilibrarea bugetelor locale, în paralel cu transferarea responsabilităților către acestea.Compomenta consultativă a acestei acțiuni ,sugerată în aproape toate rapoartele de asisitenta acordată României în acest sens, va crea probabil o varianta mult mai apropiată de realitatea faptelor din interiorul activității specifice administrației publice locale .
Capitolul 4 Studiu de caz
Potrivit legii nr. 215/2001 reactualizată în 2015 privid administrația publică locală, autoritățile administrației publice locale sunt organizate și funcționează pe baza principiilor eligibilității și autonomiei locale, principii prevăzute de altfel și de Constituția României.
În virtutea acestor principii , locul și rolul administrației publice în sistemul statului de drept au înregistrat modificări profunde asigurându-se consiliilor locale și județene o largă competență ți responsabilitate în dezvoltarea problemelor de interes local. Astfel consiliul local trebuie să organizeze și să execute lucrările edilitare și de gospodărie comunală , să dezvolte rețeaua de învățământ, sănătate, cultură și artă , să crească gradul de urbanizare a orașului, etc. Aceste obiective nu pot fi îndeplinite în lipsa unor fonduri bănești care să fie gestionate de aceste autorități publice locale. De aceea în Constituția noastră se prevede constituirea bugetelor locale aflete la dispoziția consiliilor locale și județene și a căror sursă de constituire o reprezintă impozitele și taxele locale.
Impozitele și taxele locale sunt reglementate prin lege și dețin locul principal în cadrul venituriloe bugetelor locale. Totodată Constituția permite consiliilor locale să instituie și alte taxe în afara celor reglementate prin lege pentru serviciile publice nou create pe raza lor teritorială în scopul satisfacerii unor nevoi ale locuitorilor.Aceste taxe speciale se gestionează în regim de extrabugetar de către consiliul local iar disponibilitățile rămase la sfârșitul anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație.
Domeniile în care pot fi instituite taxe sunt delimitate de lege și reprezintă venituri ale bugetelor locale destinate finanțării acestor bugete. Ele provin atât de la persoane fizice cât și de la persoane juridice. Deși există un număr apreciabil de impozite și taxe locale totuși cunatumul lor se situează permanent sub necesarul de resurse financiare ale bugetelor locale. De aceea în scopul echilibrării lor, bugetelor locale li se transferă fonduri , sume defalcate din impozitul pe salarii și din impozitul pe venit mobilizate la bugetul de stat. Impozitele , taxele și celelalte venituri locale precum și acdtele normative care le reglementează, sunt prevăzute în anexa nr. Legii 189/1999 privind finanțele publice locale reactualizată în 2014, in Legea 27/1994 privind impozitele și taxele locale până la 31.12.2002, începând cu anul 2003 în O.G. nr. 36/2002 privind procedurile de administrare a creanțelor bugetare locale și în legile bugetare anuale și începând cu anul 2004 în Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală.
Pentru un teren dobandit de o persoana in cursul unui an, impozitul pe teren se datoreaza de la data de intai a lunii urmatoare celei in care terenul a fost dobandit. Pentru orice operațiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are că efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoană încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În cazurile prevăzute mai sus, impozitul pe teren se recalculează pentru a reflectă perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
Impozitul pe teren se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către persoanele juridice, până la dată de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la dată de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile inclusiv, care urmează după dată modificării folosinței. Pentru persoanele juridice impozitul pe teren este anual și se calculează în mod similar cu impozitul pe terenurile proprietatea persoanelor fizice. Pentru terenurile ocupate de clădiri sau construcții, pentru terenurile aparținând mănăstirilor, schiturilor mănăstirești, perimetrul cimitirelor, lăcașurilor de cult recunoscute de lege, pentru terenul proprietatea persoanelor juridice folosite în scop agricol, nu se datorează impozit pe teren.
Model de calcul:
Persoane fizice:
(1) O persoană deține un teren amplasat în intravilanul din municipiul Galați, care are rangul localității I, având categoria de folosință “terenuri cu construcții”, zona în cadrul localității – A; suprafață terenului: 900 mp, suprafață construită la sol a clădirilor: 200 mp.
1. Se determină suprafață pentru care se datorează impozit pe teren: din suprafață terenului deținut în proprietate se scade suprafață construită la sol, respectiv: 900 mp – 200 mp = 700 mp
2. Se determină impozitul pe teren:
2.1. Impozitul pe terenurile amplasate în intravilan – terenuri cu construcții, în coloana “Nivelurile stabilite în anul 2010 pentru anul 2011” se identifica suma corespunzătoare unui teren amplasat în zona A din Galați, având rangul 1, respectiv: 7.408 lei/ha, respectiv 0,7408 lei/m2;
2.2. Suprafața de teren pentru care se datorează impozit pe teren, prevăzută la pct. 1, se înmulțește cu suma prevăzută la subpct. 2.1, respectiv:
700 mp x 0,7408 lei/ha = 518,56 lei;
(2) Să presupunem că aceeași persoană are un teren amplasat în intravilanul municipiului, având categoria de folosință “fâneață”, zona în cadrul localității B, suprafață terenului 1.700 m2.
1. Se determina suprafață pentru care se datorează impozit pe teren: este efectiv suprafață terenului, respectiv: 1.700 m2;
2. Se determină impozitul pe teren:
2.1. Se localizează nivelul tarifar pentru terenurile amplasate în intravilan – orice altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, în coloana “Nivelurile stabilite în anul 2010 pentru anul 2011” și se identifica suma corespunzătoare unui teren având categoria de folosință “fâneață”, amplasat în zona B, respectiv: 80 lei/ha, respectiv 0,008 lei/m2;
2.2. Suprafata de teren pentru care se datoreaza impozit pe teren, prevazuta la pct. 1, se inmulteste cu suma prevazuta la subpct. 2.1, respectiv:
1.700 m2 x 0,008 lei/m2 = 13,6 lei;
2.3. Suma stabilita la subpct. 2.2 se inmulteste cu coeficientul de corecție 5, corespunzator rangului I al localitatii Galati, respectiv:
13,6 lei x 5,00 = 68 lei;
Persoane juridice:
O persoană juridică deține în proprietate un teren amplasat în intravilan, categoria "terenuri cu construcții", rangul localității este I, zona A, suprafață terenului este de 900 m2, suprafață construită la subsol este de 132 m2.
Determinarea suprafeței de teren pentru care se datorează impozit pe teren: din suprafață terenului deținut în proprietate se scad suprafață construită la sol, rezultând 768 m2, adică 900 m2 – 132 m2 = 768 m2. Din tabelul nr. 5 am identificat nivelul impozabil pe m2 corespunzător terenului din zona A din cadrul localității Galați de rang I, respectiv 120 lei/ha (0,00120 lei/m2).
Impozit anual datorat = 768 m2 ・ 0,0120 lei/m2 = 9,216 lei
Persoană juridică datorează la bugetul local pentru terenul deținut în proprietate pentru anul 2014, suma de 9,216 lei.
III.3. Impozitul pe mijloacele de transport
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, numit în continuare “impozitul pe mijloacele de transport“, și se plătește la bugetul local al unității administrativ teritoriale la care trebuie înmatriculat mijlocul de transport.Obiectul impozitului este reprezentat de mijloacele de transport deținute de contribuabilii persoane fizice sau persoane juridice. În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidență fiscală a compartimentului de specialitate al autorității administrației publice locale, impozitul pe mijloacele de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu dată de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidență fiscală.
Baza impozabilă și calculul impozitului – impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport. În cazul oricăruia dintre următoarele mijloace de transport cu tracțiune mecanică, impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracțiune din această cu suma corespunzătoare din tabelul:
Taxa asupra mijloacelor de transport/Impozitul pe mijloacele de transport
Sursa: Hotarârea Consiliului local Galati nr. 469/23.11.2010 privind impozitele si taxe locale pentru anul 2014, pag. 9
Pentru remorci de orice fel, semiremorci si rulote, apartinand contribuabililor, taxele anuale se stabilesc functie de capacitatea acestora, astfel:
Taxa pentru mijloace de transport pe apă
Impozitul asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:
• autoturismele, motocicletele cu ataș și motocicletele care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
• navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Baltă Ialomiței;
• mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
• mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afară unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.
Impozitul asupra mijloacelor de transport este diferențiat pe categorii de mijloace de transport, în funcție de capacitatea cilindrică sau numărul de axe. Impozitul asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică deținute de contribuabili depinde de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cm3 sau fracțiune din această și de natură mijlocului de transport.
Impozitul asupra mijloacelor de transport se plătește anual în două rate egale până la datele de: 31 martie și 30 septembrie inclusiv. În cazul plății cu anticipație a impozitului asupra mijlocelelor de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabil, până la dată de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificație de până la 10 % inclusiv stabilită prin hotărâre a consiliului local al municipiului Galați. În 2014, bonificația a rămas de 10%, că și în 2013.
Impozitul asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu dată de întâi a luniimin care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidențele autorităților la care sunt înmatriculate, impozitul se da la scădere începând cu dată de întâi a lunii în care a apărut una dintre aceste situații. Orice persoană care dobândește/transferă un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație cu privire la mijlocul de transport la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliu/sediul/punctul de lucru în termen de 30 de zile inclusiv, de la modificarea survenită.
În cazul unui mijloc de transport deținut de un nerezident, impozitul asupra mijlocului de transport se plătește integral în momentul înregistrării mijlocului de transport la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale.
Model de calcul:
Persoane fizice si juridice:
În cazul unui autoturism cu capacitatea cilindrică sub 1.600 cm3 . Pentru un autoturism Dacia Sandero, capacitate cilindrică 1.149 cm3:
1. Se determină numărul de fracțiuni a 200 cm3: capacitatea cilindrică a autoturismului se împarte la 200 cm3, respectiv: 1.149 cm3 : 200 cm3 = 5,745;
Pentru calcul se consideră fracțiunea de 0,745 din 200 cm3 la nivel de unitate, rezultă 6 fracțiuni.
2. Se determină impozitul pe mijloacele de transport:
2.1. se identifică suma corespunzătoare unui autoturism cu capacitatea cilindrică de pana la 1.600 cm3 inclusiv, respectiv 6 lei/200 cm3;
2.2. numărul de fracțiuni prevăzut la pct. 1 se înmulțeste cu sumă prevăzută la subpct.
2.1, respectiv: 6 x 8 lei/200 cm3 = 48 lei;
III.4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor
Orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație trebuie să plătească taxa la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară. Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită că locuința sau anexă la locuința este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții. Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de 7 lei. Taxa pentru eliberarea autorizației necesare pentru lucrările de organizare de șantier în vederea realizării unei construcții care nu sunt incluse în altă autorizație de construire este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de șantier. Taxa pentru eliberarea autorizației de amenajare de tabere de corturi, căsuțe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție. Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj, a firmelor și reclamelor este de 7 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafață ocupată de construcție.Taxa pentru eliberarea autorizației de construcție pentru orice altă construcție este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție, inclusiv instalațiile aferente. Taxa pentru eliberarea autorizației de desființare, totală sau parțială, a unei construcții este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă a construcției, stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri. În cazul desființării parțiale a unei construcții, taxa pentru eliberarea autorizației se modifică, astfel încât să reflecte porțiunea din construcție care urmează a fi demolată.Taxa pentru eliberarea autorizațiilor privind lucrările de racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze termice, energie electrca, telefonie și televiziune prin cablu, este de 11 lei pentru fiecare racord. Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism și amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliilor judetene este de 13 lei. Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizatii de construire este egala cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizatiei initiale.
Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatura stradală și adresa este 8 lei.
Taxa pentru eliberarea unei autorizații pentru desfășurarea unei activități economice sau pentru eliberarea unei autorizații în caz de pierdere sau degradare este stabilită de către consiliul local în suma de 69 lei. Autorizațiile se vizează anual, până la dată de 31 decembrie a anului în curs pentru anul următor. Taxa de viza reprezintă 50% din cuantumul taxei menționate mai sus. Taxa pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare se stabilește de consiliul local și este de 17 lei. Taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deținute de consiliile locale, se stabilește de către consiliul local și este de 28 lei pentru fiecare m2 sau fracțiune de m2. Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se stabilește de către consiliul local și este de 28 lei pentru eliberarea certificatului de producător și 10 lei pentru viza trimestrială a certificatului de producător. Autorizația privind desfășurarea activității de alimentație publică, în cazul în care comerciantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege, se emite de către primarul în a cărui rază de competență se află amplasată unitatea sau standul de comercializare. Pentru municipiul Galați avem:
– pentru structuri de vânzare cu suprafață până la 100 m2 1.150 lei
– pentru structuri de vânzare cu suprafață între 100,1 și 300 m2 2.200 lei
– pentru structuri de vânzare cu suprafață până la 300 m2 3.350 lei
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor nu se datorează pentru:
• certificat de urbanism sau autorizație de construire pentru lăcaș de cult sau construcție anexă;
• certificat de urbanism sau autorizație de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului;
• certificat de urbanism sau autorizație de construire, pentru lucrările de interes public județean sau local;
• certificat de urbanism sau autorizatie de construire, daca beneficiarul constructiei este o institutie publica;
• autorizatie de construire pentru autostrazile si caile ferate atribuite prin concesionare, conform legii
Tabel nr. 3 – Pentru eliberarea certificatelor de urbanism pentru mediul rural
Sursa: Hotarârea Consiliului local Galati nr. 469/23.11.2013 privind impozitele si taxe locale pentru anul 2014, pag. 13
III.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate
Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România în baza unui contract sau al unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata taxei, cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă, scrise și audiovizuale. Taxa, numită în continuare “taxa pentru servicii de reclamă și publicitate”, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în rază căreia persoană prestează serviciile de reclamă și publicitate. Valoarea taxei pentru servicii de reclamă și publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă și publicitate. Cota taxei se stabilește de consiliul local Galați și este de 3%. Valoarea serviciilor de reclamă și publicitate cuprinde: orice reprezintă o plata obținută sau care urmează a fi obținută pentru serviciile de reclamă și publicitate, cu excepția taxei pe valoarea adăugată. Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate (Imp) se varsă la bugetul local lunar, până la dată de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă și publicitate. Orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau structura de afișaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorității administrației publice locale în rază căreia este amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă. Valoarea taxei pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează anual astfel:
a) în cazul unui afișaj situat în locul în care persoană derulează o activitate economică, suma este de 28 lei;
b) în cazul oricărui alt panou, afișaj sau structura de afișaj pentru reclamă și publicitate, suma este de 20 lei. Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate (Imp) se recalculează pentru a reflectă numărul de luni sau fracțiunea din luna dintr-un an calendaristic în care se afișează în scop de reclamă și publicitate. Taxa pentru afișajul în scop de reclamă și publicitate se plătește anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie inclusiv. Consiliile locale pot impune persoanelor care datoreaza taxa pentru afisaj in scop de reclama si publicitate, sa depuna o declaratie anuala la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale.
Model de calcul:
La intrarea în societate, S.C. Construcții și Reparații S.A.. și-a montat un panou cu sigla unității, de 3m/2m, în suprafață totală de 6m2. Taxa este calculată asfel:
Imp= 6m2 x 28 lei/an/m2 = 168 lei/an.
III.6. Impozitul pe spectacole
Reguli generale organizatorii de manifestări artistice cinematografice, teatrale, muzicale și folclorice datorează impozit pe spectacole, calculat asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare din care se scade valoarea timbrelor cinematografice, teatrale, muzicale, folclorice sau de divertisment. Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti impozitul numit “impozitul pe spectacole”. Impozitul pe spectacole se plătește la bugetul local al unității administrativteritoriale în rază căreia are loc manifestarea artistică, competiția sportivă sau altă activitate distractivă. Pentru manifestările artistice și competițiile sportive, impozitul pe spectacole se stabilește asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor și a biletelor de intrare, prin aplicarea următoarelor cote:
a) 2% pentru manifestările artistice de teatru, de opera, de operetă, de filarmonica, cinematografice, muzicale, de circ, precum și pentru competițiile sportive interne și internaționale;
b) 5% pentru manifestările artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive care au un caracter ocazional. Persoanele care datorează impozitul pe spectacole au obligația de a înregistra biletele de intrare și/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale care își exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul. Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice.Declaratia se depune pana la data de 15 inclusiv, a lunii precedente celei in care sunt programate spectacolele respective. Impozitul pe spectacole nu se aplica spectacolelor organizate in scopuri umanitare.
Impozitul pe spectacole (Is) se plătește lunar până la dată de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care se realizează venitul la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se desfășoară spectacolul. În cazul sumelor cedate în scopuri umanitare, pe baza de contract, din încasările obținute din spectacole, nu se datorează impozit pe spectacole. Plătitorii impozitului pe spectacole (Is) au obligația de a înregistra abonamentele și biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază teritorială își au sediul și de a afișa tarifele la casele de vânzare a biletelor și la locul de prezentare a spectacolelor. În cazul spectacolelor organizate în deplasare sau în turneu, biletele de intrare și abonamentele se vizează de către compartimentele de specialitate ale autorităților administratiei publice locale fiscale in a caror raza teritoriala se desfasoara spectacolele. Platitorii impozitului raspund de exactitatea calcului si de varsarea la timp a impozitului.
Model de calcul:
La un spectacol artistic, de estradă, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați s-au vândut 280 de bilete la un preț de 50 lei/bilet. Organizatorul spectacolului, conform calculului de dinaintea vânzării biletelor de intrare, din valoarea încasărilor, donează unui azil de bătrâni 800 lei. Se calculează impozitul pe spectacol datorat de organizator.
Is=NR.BILETE VÂNDUTE*PREȚ BILET
Is=(280 bilete*50 lei -800)*2%= 264 lei
III.7. Taxa hotelieră
Consiliul local poate institui o taxa pentru șederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local își exercită autoritatea, dar numai dacă taxa se aplică în conformitate cu prevederile legale. Taxa pentru șederea într-o unitate de cazare, numită în continuare taxa hotelieră, se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate. Unitatea de cazare are obligă_ia de a varsă taxa colectată la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în rază căreia este situată această.
Persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, au obligația că în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare, să evidențieze distinct taxa hotelieră încasată determinată în funcție de cota și, după caz, de numărul de zile stabilite de către Consiliile Locale. Unitățile de cazare au obligația de a varsă taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la dată de 10 inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea. Unitățile de cazare au obligația de a depune lunar o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la dată stabilită pentru fiecare plata a taxei hoteliere inclusiv. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor. Taxa hoteliera se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitațile de cazare. Cota taxei se stabileste de consiliul local si este 2,5%. In cazul unitatilor de cazare amplasate într-o stațiune turistică, cota taxei poate varia în funcție de clasa cazării in hotel. Taxa hotelieră se datoreaza pentru intreaga perioada de sedere, cu exceptia cazului unitatilor de cazare amplasate intr-o statiune turistica, cand taxa se datoreaza numai pentru o singura noapte, indiferent de perioada reala de cazare.
Taxa hotelieră nu se aplică pentru:
a) persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv;
b) persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau ÎI;
c) pensionarii sau studenții;
d) persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar;
e) veteranii de război;
f) văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;
g) persoanele persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, conform legii cu modificările și completările ulterioare;
III.8. Taxe speciale
Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale și județene, după caz, pot adopta taxe speciale. Domeniile în care consiliile locale și județene pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum și cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția/serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia/acestuia sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
Începând cu dată de 01.01.2011, se instituie taxele speciale pentru eliberarea în regim de urgență a unor certificate sau autorizații de către Instituția Arhitect Șef, după cum urmează: Certificatele si autorizatiile prevazute se elibereaza numai pentru investitiile noi. Nu fac obiectul emiterii in regim de urgenta, certificatele sau autorizatiile de construire/desfiintare pentru intrarea in legalitate. Pentru a beneficia de emiterea certificatelor de urbanism, a autorizatiilor de construire/desfiintare sau a certificatelor de nomenclatura stradala si adresa in regim de urgenta, trebuiesc indeplinite urmatoarele cerinte
– persoanele fizice sau persoanele juridice care solicită emiterea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire/desființare sau a certificatelor de nomenclatura stradală și adresa în regim de urgență vor completă o cerere separată în care vor menționa în clar această solicitare;
– documentațiile care se depun la registratură trebuie să fie complete, drept pentru care se va realiza o verificare preliminară a conținutului documentației din punct de vedere al componenței obligatorii la faza de certificat de urbanism, respectiv autorizație de construire/desființare sau certificat de nomenclatura stradală și adresa, în caz contrar cererea nu se va înregistra. Această verificare asigura doar faptul că există cadrul conținut al documentației, conform legii, dar nu reprezintă verificarea de conformitate a solicitării;
– în cazul în care la verificarea de conformitate, inspectorul de specialitate constată că documentația este incompletă, va întocmi o notificare de completare a documentației, în termen de maxim 2 zile de la depunerea cererii de emitere a certificatului de urbanism sau a certificatului de nomenclatura stradală și adresa și în termen de maxim 5 zile de la depunerea cererii de emitere a autorizației de construire/autorizației de demolare, în care se va prezența lista documentelor care lipsesc sau care trebuie modificate, împreună cu motivațiile corespunzătoare. În acest caz, termenul de eliberare a certificatului de urbanism, a certificatului de nomenclatura stradală sau a autorizației de construire/autorizației de demolare, se decalează cu termenul limita de depunere a actelor solicitate.
Taxa de bazaă, după caz, precum și taxa specială de urgență aferentă rămâne aceeași;
– în situația în care, beneficiarul nu completează documentația conform notificării de completare, inspectorul de specialitate întocmește notificarea de returnare a documentației de câte ori este cazul. În caz de nerezolvare a cererii de emitere a certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire/desființare sau a certificatelor de nomenclatura stradală și adresa în regim de urgență din vină solicitanților, taxa de urgență nu se restituie;
– la înregistrarea cererii de emitere a certificatului de urbanism, a autorizației de construire/desființare sau a certificatului de nomenclatura stradală și adresa, investitorul trebuie să facă dovadă achitării taxei de baza, după caz și a taxei de urgență aferentă. Neplata taxei de baza, după caz și a taxei de urgență aferentă, atrage respingerea cererii. Taxele instituite se plătesc în aceleași condiții că și taxele de baza. Plata acestor taxe nu îl scutește pe solicitant de plata taxelor de baza stabilite conform Codului fiscal pentru eliberarea certificatelor și autorizațiilor respective. Sumele se încasează într-un cont distinct și sunt folosite de Instituția Arhitect Șef pentru asigurarea bazei materiale, precum și pentru suplimentarea fondurilor alocate anual pentru achiziționarea de studii și documentații de urbanism.
ț
Concluzii
Apreciem că viitorul procesului de descentralizare este legat în primul rând de voință politică exprimată la toate nivelurile, în concordanță cu nevoile cetățenilor și cu disponibilitatea tuturor actorilor implicați în proces de a participa efectiv, cu înțelegere și raționalitate la desfășurarea acestuia, la transpunerea lui în practică. Considerăm că această se poate face pornind de la o analiză realistă, obiectivă, a punctelor țări, punctelor slabe, oportunităților pe care le oferă și accidentelor ce pot marca parcursul procesului. Opinia autorităților locale este că dacă se ia o decizie într-un anumit domeniu acesta să meargă până la capăt , viață demonstrând că jumătățile de măsură, și în descentralizare, nu au dat rezultate satisfăcătoare. În această relație trebuie să acceptăm că procesul va suferi corecturi de parcurs așa cum, în funcție de evoluția vieții economico-sociale, el va trebui permanent ajustat, adaptat noilor realități ale României. Evident nu este un proces simplu, nu este un proces ușor de gestionat, dar el trebuie dezvoltat, trebuie condus către țintă dorită astfel încât administrația locală să poată să își îndeplinească în cele mai bune condiții responsabilitățile ce îi revin, rațiunea să de a fi: servicii de calitate pentru comunitate
Practic, toate treburile publice (cu câteva excepții) trebuie să fie administrate de autoritățile locale, iar Guvernul să păstreze numai competențe privind strategia, reglementarea și controlul.
Biliografie
Bălănescu R.,Bălășescu F.,- Sistemul de impozite , Editura Economică, București, 1994
Beju V. – Metode și tehnici fiscale , Editura Dimitrie Cantemir, Tg Mureș ,2002
Beju V.- Probleme actuale privind fiscalitatea , Analele universității “Dimitrie Cantemir”, Tg Mureș, 1999
Beju V.- Echilibrul bugetar al României între cerințe și posibilități , Analele Univ. “Dimitrie Cantemir”, Tg Mureș, 2000
Brezeanu P., Marinescu I.-Finanțe Publice și fiscalitatea , Editura Fundației România de Mâine”, București , 1997
Boulescu M., Marcel Ghiță, -Control financiar, Editura Eficient,București , 2011
Dascălu, Elena-Doina – Sistemul bugetar din România, Editura ”Didactică și Pedagogică”, București, 2007;
Gorcea C.-Lexicon fiscal și bugetar, editura Economică, București ,1996
Gondor M.- Finanțe publice, curs Univ. “Petru Maior”, 2004
Institutul de Politici Publice București, Bugetul Local-Suplimentarea veniturilor proprii, Ghid practic, București, 2002
Leonte D.,Cioponea M.- Finanțe Publice , note de curs , Editura Fundația de Mâine, București, 2001
Ioan Alexandru- Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005
Moșteanu T. și colaboratorii-Finanțe Buget, Editura Economică, București, 2001
Oprea Alexandru, Papari George. Economie politică, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța, 2008
Popescu G., popescu V.- Manualul inspectorului de impozite și taxe locale, Editura Tribuna Economică , 2004
Romulus Iulian Gheorghiu- Drept administrativ, Editura Economica, Bucuresti, 2005
Văcărel I.- Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică , București , 1994
http://www.primaria.galati.ro/portal/impozit.php?tip_impozit=1
HCL 469/23.11.2013 privind stabilirea cuantumului taxelor locale pentru anul 2014
http://codfiscal.net/159/art-279-calculul-taxei
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în M.O. nr. 597/13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în M.O. nr. 618/18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.O. nr. 927/23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Biliografie
Bălănescu R.,Bălășescu F.,- Sistemul de impozite , Editura Economică, București, 1994
Beju V. – Metode și tehnici fiscale , Editura Dimitrie Cantemir, Tg Mureș ,2002
Beju V.- Probleme actuale privind fiscalitatea , Analele universității “Dimitrie Cantemir”, Tg Mureș, 1999
Beju V.- Echilibrul bugetar al României între cerințe și posibilități , Analele Univ. “Dimitrie Cantemir”, Tg Mureș, 2000
Brezeanu P., Marinescu I.-Finanțe Publice și fiscalitatea , Editura Fundației România de Mâine”, București , 1997
Boulescu M., Marcel Ghiță, -Control financiar, Editura Eficient,București , 2011
Dascălu, Elena-Doina – Sistemul bugetar din România, Editura ”Didactică și Pedagogică”, București, 2007;
Gorcea C.-Lexicon fiscal și bugetar, editura Economică, București ,1996
Gondor M.- Finanțe publice, curs Univ. “Petru Maior”, 2004
Institutul de Politici Publice București, Bugetul Local-Suplimentarea veniturilor proprii, Ghid practic, București, 2002
Leonte D.,Cioponea M.- Finanțe Publice , note de curs , Editura Fundația de Mâine, București, 2001
Ioan Alexandru- Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005
Moșteanu T. și colaboratorii-Finanțe Buget, Editura Economică, București, 2001
Oprea Alexandru, Papari George. Economie politică, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța, 2008
Popescu G., popescu V.- Manualul inspectorului de impozite și taxe locale, Editura Tribuna Economică , 2004
Romulus Iulian Gheorghiu- Drept administrativ, Editura Economica, Bucuresti, 2005
Văcărel I.- Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică , București , 1994
http://www.primaria.galati.ro/portal/impozit.php?tip_impozit=1
HCL 469/23.11.2013 privind stabilirea cuantumului taxelor locale pentru anul 2014
http://codfiscal.net/159/art-279-calculul-taxei
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în M.O. nr. 597/13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în M.O. nr. 618/18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.O. nr. 927/23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Capitolul 1 Finanțe.Bugetul local (ID: 140302)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.