Fenomenul de Globalizare

CUPRINS

Rezumat…………………………………………………………………………………..pag. 3

Capitolul I

Introducere……………………………………………………………………………….pag. 5

Capitolul II

Fenomenul de globalizare…………………………………………………………..pag. 8

Capitolul III

Avantaje și dezavantaje ale globalizării………………………………………pag. 17

Capitolul IV

Statul și globalizarea…………………………………………………………………..pag. 26

Capitolul V

Studiu de caz………………………………………………………………………………pag. 31

Capitolul VI

Concluzii…………………………………………………………………………………….pag. 36

Bibliografie………………………………………………………………………………….pag. 39

Anexe…………………………………………………………………………………………..pag. 41

STATE SI PIEȚE ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

Rezumat:

Procesul de dezvoltare a fiecărei țări este reprezentat de o componentă, și anume participarea activă la diviziunea internațională a muncii, în condițiile lumii contemporane.

Dacă plecăm de la convingerea că dezvoltarea afacerilor internaționale tinde să devină o condiție de existență a firmelor, în prezenta lucrare voi dezbate aspecte teoretice privind statele și piețele în contextul globalizării, indiferent de mărimea sau domeniul de activitate.

În contextul globalizării economiei mondiale, dezvoltarea și funcționarea pe coordonate de durată a sistemelor economice reprezintă, obținerea de rezultate cât mai mari și implinirea necesităților prezente fără a compromite posibilitățile economiilor naționale de a-și implini propriile cerințe în viitorl mai îndepărtat sau mai apropiat.

Procesul globalizării și totodată al mondializării este încurajat de crearea unui mediu de afaceri internațional și extinderea relațiilor economice.

Procesul de globalizare a economiei mondiale, început la mijlocul anilor `80, obținând noi valențe și adepți în deceniul `90 și continuă în prezent să se manifeste cu putere, deși are de sfidat concepții naționaliste și regionaliste. Rezonabilă din punct de vedere economic și financiar, globalizarea poate fi definită drept adâncirea legăturilor dintre economiile naționale pe piața globală a bunurilor și întărirea, serviciilor și, desigur, a capitalurilor. Se poate generaliza că, sub aspect strict al eficienței alocării, economic și utilizării resurselor, globalizarea economică apare ca un fenomen rațional, de natură să furnizeze un volum mai mare de servicii și bunuri cu tot mai puține resurse.

În consecință, globalizarea economică reprezintă globalizarea procesului de concepere a producției interne brute a statelor lumii.

Fenomenul de globalizare a activității economice este studiat cu ajutorul unor indicatori ai globalizării economiei precum: volumul ISD, dimensiunea financiară, rolul actorilor economici transnaționali în economia globală, raportul dintre creșterea comerțului internațional și creșterea producțiilor naționale, internaționalizarea piețelor financiare. Sunt analizate de asemenea structura sistemului economiei mondiale în condițiile globalizării și problemele globale ale economiei mondiale actuale.

Cuvinte cheie:

-State

-Piețe

-Globalizarea economiei

-Economia mondială

Introducere

Globalizarea, fiind dezbătută în diferite forme reprezintă un fenomen inevitabil. Putem spune că nu suntem în măsură sau luăm o decizie sau să alegem dacă vrem globalizare, dacă o acceptăm sau nu. În ziua de azi globalizarea există pur și simplu, noi fiind oarecum predestinați să trăim sub semnul acesteia.

În mod concret, fenomenul numit globalizare este greu de definit doar într-o singură formă.

Globalizarea este “ un sistem nou, foarte bine uns și interconectat” prin care lumea a devenit “ un singur fluviu “.

Atât globalizarea economică și financiară este foarte des percepută, limitând suveranitatea economică a statelor, ca fiind cauzatoare de constrângeri puternice în probleme de politică economică ale guvernelor naționale.

Fenomenul de globalizare confirmă și conceptele la modă: fiind mai mult utilizate, devenind mai puțin clare, propunându-și să deslușească lucruri, devenind mai „opace”, pentru realitățile pe care vor să le exprime.

Globalizarea reprezintă renunțarea la limite teritoriale, ascensiunea nelimitată a tehnologiei, circulația neîngrădită a informației, uniformizarea economiei, libera circulație a capitalului și a persoanei, dar nu în ultimul rând alinierea politică în perspectiva unei guvernări globale.

Noua ordine internațională care a luat naștere în 1934 primește alte dimensiuni la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În pragul mileniului al treilea, mondializarea a devenit o stare de fapt. În aceste condiții guvernele, instituțiile financiare internaționale, oamenii de afaceri vor trebui să facă față unor sfidări și provocări, așa numitele “noile reguli ale jocului”, globalizarea comportând în același timp o serie de aspecte pozitive, novatoare și dinamice, dar și o multitudine de aspecte negative, perturbatoare și marginalizante.

Globalizarea este „cuvântul cel mai des folosit și abuzat, cel mai rar definit și probabil cel mai neînțeles, nebulos și spectaculos din punct de vedere politic al ultimilor și viitorilor ani”. Subiectul naște dispute, reacții pasionale, temeri și suspiciuni, este invocat drept cauză pentru multe din evenimentele și transformările lumii contemporane și este „boala” de care se spune că suferă acest secol. Păcatul cel mai grav de care este acuzată globalizarea este cel al nivelării specificului țărilor, fie el economic, cultural sau religios. Percepția generală asupra fenomenului este aceea că favorizează uniformizarea, omogenizarea, occidentalizarea sau americanizarea culturilor, existând însă și în acest domeniu, ca în toate subiectele ce țin de acest proces, păreri contradictorii susținute fiecare de argumente mai mult sau mai puțin viabile.

Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind „nu nouă, dar revoluționară” și demonstrează că este un proces multifațetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii. Autorul prezintă o viziune contrastantă care percepe globalizarea din zilele noastre drept un al doilea val al procesului, ce nu are precedent din punct de vedere al caracteristicilor și al numărului de state implicate.

Globalizarea este văzută de mulți dintre specialiști ca fiind un fenomen eminamente economic, implicând o interacțiune economică în creștere a statelor sau o integrare a sistemelor economice naționale, prin sporirea activităților de comerț internațional, a fluxului de capital și investiții. Sugestivă din acest punct de vedere este definiția dată de George Soros: „globalizarea reprezintă dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescândă asupra economiilor naționale”.

Thomas Friedman definește globalizarea drept „proces de integrare la nivel mondial a piețelor financiare, statelor-națiune și tehnologiilor în cadrul unei piețe libere capitaliste la o scară nemaiîntâlnită până în prezent” sau ca „proces ori ansamblu de procese care cuprind transformarea într-o organizație spațială a relațiilor sociale și tranzacțiilor, exprimate prin fluxuri transcontinentale și rețele de activități, interacțiuni și putere” .

În concluzie, globalizarea este un proces sau un set de procese, care întruchipează o transformare în organizarea spațială a relațiilor și a tranzacțiilor sociale – în termenii extensiunii, intensității, vitezei și impactului lor, generând fluxuri și rețele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacțiune și exercitare a puterii.

Fenomenul de globalizare

Existând numeroase încercări pentru a definii globalizarea, literature de specialitate din ultimii 10-15 ani a publicat mii de cărți și de studii în care diferiți autori au încercat să dea o definire cat mai originală si mai cuprinzătoare a fenomenului de globalizare. Definirea economică a conceptului de globalizare prezintă forma unei creșteri a interdepemdențelor dintre statele lumii, prin amplificarea resurselor financiare disponibile pentru investiții.

Pentru prima dată, termenul de globalizare a apărut în Merriam Webster Dictionary în 1961.

Acest termen de globalizare este folosit în literatura anglo-saxonă (globalization în SUA, globalization în Marea Britanie), în timp ce în literatura franceză îl regăsim sub formă de mondializare (mondialisation). Chiar și așa, în ciuda acestui fapt, precizez că nu există deosebire între sensurile celor două cuvinte ci doar în ceea ce privește forma lor, deoarece latinescul globus are aceași semnificație ca și termenul francez monde´.

Precum s-a dovedit, globalizarea este un termen ce circulă, căruia i-au fost atribuite numeroase semnificații.

Globalizarea se definește prin interdependența economiei care se manifestă între state, ca urmare a creșterii coeficientului de dependență față de economia mondială. Totodată, globalizarea poate fi concepută ca procesul diminuării taxelor vamale, la restricțiile de circulație a mărfurilor și al renunțării la politica vamală, serviciilor, capitalurilor și tehnologiilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice.

Procesul de globalizare de ceva vreme se desfășoară, influențând considerabil problema securității. Evident, toate eforturile direcționate spre asigurarea securității unui obiect luat în parte – stat, firmă, societate, persoană etc., trebuie să își aducă contribuția la asigurarea adică a securității umane, securității globale, a întregii planete. De aici rezultă că securitatea societății, statului, persoanelor nu poate fi asigurată în totalitate fără a asigura securitatea planetară.

Apariția fenomenului de globalizare, a fost și încă este un subiect larg dezbătut, însă cercetătorii n-au ajuns, la un punct de vedere comun. Chiar și așa, se poate spune că, până la urmă, s-au conturat trei puncte de vedere și anume:

• după alții, globalizarea este un fenomen contemporan, caracteristic modernizării și dezvoltării capitalismului, cu precizarea că, în ultimele decenii, a cunoscut o accelerare deosebită ;

• unii consideră că despre globalizare se poate vorbi chiar din timpuri străvechi, efectele acestui proces resimțindu-se mai mult sau mai puțin în timp, până în momentul când a cunoscut o accentuare deosebită ;

• întâlnim și punctul de vedere potrivit căruia globalizarea constituie un proces recent, asociat, cu alte evenimente economice și sociale cunoscute deja sub denumirea de postindustrialism sau reorganizarea capitalismului pe alte baze .

După părerea unuia dintre cunoscuții observatori ai fenomenului, globalizarea „… a devenit rapid lozincă, incantație magică, paspartu capabil să deschidă porțile tuturor misterelor prezente și viitoare”. La fel ca orice concept la modă, globalizarea este utilizată de multe ori fără a înțelege semnificația sa, astfel încât poatându-se spune că se vorbește astăzi despre globalizare cum se vorbea despre medicină în perioada anilor 1650-1750.

Termenului de globalizare i-au fost asociate diverse definiții, niciuna însă așa cum trebuie. Este dificil să definești un fenomen complex încă și atât de confuz, astfel fiecare autor evidențiind o anumită dimensiune sau latură a termenului de globalizare. Astfel, George Soros, cunoscutul promotor al globalizării, îi atribuie o definiție preponderent economică, în opinia sa globalizarea reprezintă „… mișcarea liberă a capitalului însoțită de dominația crescândă a piețelor financiare globale și a corporațiilor multinaționale asupra economiilor naționale”. De asemenea Antony Giddens a încercat să ofere o definiție conținând elemente preponderent sociologice. După părerea sa, globalizarea reprezintă „… intensificarea relațiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localități îndepărtate, încât evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare și invers”.

Giorgios I. Mantzaridis, fac diferența între globalizare și universalitate, considerându-le sintagme înrudite din punct de vedere formal, dar esențial opuse. Așadar, „prima exprimă unirea autoritară și omogenizarea, iar cea de-a doua exprimă unitatea spirituală dar, în același timp, și diversitatea persoanelor. Globalizarea îndepărtează particularitățile și schimbă și persoanele și societățile într-o masă amorfă, în timp ce universalitatea respectă particularitățile persoanelor și ale societăților și cultivă armonia și împlinirea acestora”.

Plasarea acestui fenomen atât de adânc în istorie, prezintă ca o primă variantă, în ciuda unor argumente apariția primelor imperii, a procesului de răspândire a creștinismului în lume . Totuși, cele mai puternice imperii (precum cel roman), private pe scara istoriei, s-au dovedit a fi efemere. Este adevărat că au lăsat urme adânci în evoluția ulterioară a omenirii, exprimând, fiecare în parte, o experiență inedită, repetabilă la altă scară și în condiții social-economice total diferite.

Dintr-un alt punct de vedere, fenomenul de globalizare este perceput ca un set de procese marcat de schimburi și rețele transcontinentale, putere, activități inter-regionale și interacțiune. În concluzie, prin efectele globalizării „…. se intensifică interconexiunile și schimburile comerciale, financiare, culturale, investițiile, dar și migrația. Se mărește viteza de difuzare și de circulație a ideilor, bunurilor, informațiilor, oamenilor și a capitalului. Crește impactul pe care efectele unor evenimente de la mare distanță sunt resimțite oriunde în lume, iar unele acțiuni locale pot avea consecințe globale”.

În încercările de definire ale globalizării, se evaluează cum ar fi indicat să fie trecut acel prag care indică manifestările globalizării în producție, tehnologie, distribuția veniturilor, comunicații, mediu, cultură, forță de muncă, mediu militar etc. Din aceast punct de vedere, procesul de globalizare contemporan poate fi descris, ca fiind procesul de transfer al puterii efective de la state la entități non-statale și de diminuare a controlului asupra vieții societăților. Definiția precedentă nu are poate suficientă, dar ea descrie numitorul comun al formelor de manifestare, pozitive sau negative ale globalizării. Pornind de la această percepție, nu trebuie ignorate alte posibile trăsături fundamentale.

Globalizarea are în vedere procese definitorii privind integrarea piețelor de capital și a celor comerciale, privatizarea masivă a producției și mijloacelor de producție astfel încât concurența liberă să-și spună cuvântul în traficul de mărfuri.

Globalizarea economiei ar putea fi definită ca un proces aparte de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, rezultat al adâncirii și extinderii relațiilor transnaționale în tot mai largi și mai diferite sfere ale vieții economice, sociale, culturale ți politice. Problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând tot mai frecvent și o soluționare globală.

Globalizarea este stadiul la care a ajuns astăzi procesul secular de internaționalizare a economiilor și a activităților economice, ca urmare a mutațiilor survenite în structurile economice interne și internaționale. Este un mijloc strategic la care au apelat marile firme și bănci pentru a-și asigura profitabilitatea și pentru a putea surmonta oscilațiile superficiale sau de profunzime petrecute în diferitele economii unde acestea își au cantonate capitalurile.

Gradul de globalizare al unei țări se măsoară, în primul rând, prin nivelul de deschidere a economiei acesteia față de exterior și prin ponderea comerțului exterior în PIB și mediului investițional. La baza evaluării nivelului de globalizare al economiei mondiale se află gradul de internaționalizare a acesteia. Accentuarea integrării economice între națiuni a condus la erodarea diferențelor dintre economiile naționale și la o scădere a autonomiei guvernelor naționale, trend ce nu dă semne că se va opri.

Malcom Waters consideră drept dimensiuni ale globalizării economice: comerțul, producția, investițiile, ideologia organizațională (impunerea unui anumit stil de a face producție), piața financiară și piața muncii. Dintre acestea piața financiară și comerțul reprezintă acele elemente în care globalizarea este realizată aproape în întregime.

În lumea francofonă globalizarea este considerată un moment în cadrul procesului de mondializare, iar actorul principal îl reprezintă firma, de preferință una multinațională.

Oligopolul mondial a fost definit de mulți ca fiind concentrarea capitalurilor la nivelul Triadei (SUA, UE, Japonia), dar lucrurile încep să se schimbe și aici.(vezi anexa nr. 1)

Din punct de vedere economic, globalizarea înseamnă integrare la scară mondială a producției, comerțului și sistemului financiar și bancar. La prima vedere această integrare ar trebui să ofere țărilor sărace o șansă de a se dezvolta mai repede, însă în realitate până în prezent globalizarea a dus mai curând la marginalizarea țărilor sărace. Participarea lor la comerțul mondial a rămas limitată, accesul la piața financiară internațională este practic inexistent, iar partea ce le revine din totalul investițiilor internaționale se diminuează.

Globalizarea reduce marja de autonomie și de decizie a guvernelor naționale și face ca acestea să nu poată interveni cu succes în sprijinirea propriilor economii. Ori, stabilizarea macroeconomică este necesară, chiar și pentru economiile care nu sunt prinse în sistemul global, asta dacă mai există acest gen de țări. În epoca globalizării dacă o țară săracă nu este bine administrată din punct de vedere financiar, remediile nu mai pot veni de la guvernele naționale, ci de la Fondul Monetar Internațional, care va cere reforme macroeconomice prin ajustări structurale așa cum a făcut până acum în țările unde a fost chemat în ajutor.

Tabelul 1

Crize financiare

Sursa: Globalization, marginalization and development, S. Mansoob Murshed, Routledge, London and New York, 2003, p. 22.

Tabelul 2

Principalii indicatori ai triunghiul mondial de putere economică

Sursa: HUMAN DEVELOPMENT

Globalizarea cimentează polarizarea dintre țările bogate și cele sărace și duce la formarea a două tabere, una cu venituri mari și cealaltă cu venituri mici. Fenomenul produce inevitabil învinși și învingători, accelerează procesul de stratificare a țărilor subdezvoltate, ajutând unele țări precum China, alte țări din Asia de Sud, Brazilia și Mexicul și defavorizând restul lumii sărace. Statisticile arată că distribuția venitului mondial s-a înrăutățit în era globalizării.

În plus, prea puține resurse au fost dedicate corectării deficiențelor globalizării. Drept rezultat, decalajul dintre cei bogați și cei săraci a continuat să se adâncească. O pondere de 1% dintre cei mai bogați oameni din lume primesc tot atât cât 57% din populația cea mai săracă. Mai mult de un miliard de oameni trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Aproape un miliard nu au acces la apă curentă, iar 826 de milioane de oameni suferă de malnutriție. În fiecare an, 10 milioane de oameni mor datorită lipsei de asistență medicală de bază.

Distribuția mondială a venitului: Harta lumii în funcție de PIB pe locuitor al fiecărei țări

Un alt reproș adus globalizării este acela că a dus la un comerț liber, în timp ce nevoia reală este aceea de comerț corect, just. Fair trade not free trade susțin specialiștii că ar fi cheia problemelor dezvoltării. Datorită comerțului liber națiunile Sudului au devenit și mai vulnerabile decât erau în trecut. Nici măcar regulile și reglementările impuse de OMC nu au capacitatea de a proteja economiile acestor țări în fața agresivității comerciale ale celor puternici și nici împotriva efectelor negative ale comerțului injust. Nimeni nu pretinde că globalizarea este responsabilă pentru toate relele din lumea Sudului în curs de dezvoltare ori că globalizarea nu ar oferi theoretic cel puțin șanse mai bune de dezvoltare multor țări. Dificultatea constă în faptul că până acum nu s-au prezentat dovezi și cazuri de țări care au fost ajutate în dezvoltarea lor de globalizarea economiei.

Statele naționale operează la nivel internațional pe diferite stadii de putere, concurând pentru o poziție mai bună în comerțul internațional, atragerea de investiții străine, creșterea competitivității, toate acestea cu scopul maximizării bunăstării sociale.

Pe lângă acestea, globalizarea implică și alte controverse. Volatilitatea variabilelor pieței (rate ale dobânzii, rate de schimb, cursul titlurilor) reprezintă o urmare a globalizării.

Liberalizarea piețelor (80% din piețele emergente au o totală convertibilitate a monedei, față de 37% în 1987) în același timp cu menținerea unor rate fixe de convertibilitate au încurajat speculațiile, care au condus în final la declanșarea unor adevărate crize. Alte nemulțumiri ale procesului de globalizare a finanțelor le reprezintă lipsurile conturilor curente, care în ultima perioadă au crescut, făcând mai grea îndatorarea externă, peste capacitatea de finanțare a acesteia de la instituții multilaterale sau bănci. Diferența între resursele disponibile și nevoile de finanțare pe termen lung a început să fie acoperită de fondurile volatile pe perioadă scurtă. După anul 1992, piețele emergente au apărut puternic dependente de piețele de export, mai ales ca urmare a politicilor monetare și bugetare.

Principalele probleme ce trebuiau avute în vedere erau de natură macroeconomică până la globalizarea finanțelor sunt: buget, inflație, comerț exterior. După anii ’80, lipsa de echilibru ce trebuie gestionată este de natură microeconomică și urmarește:

* scăderea sau reducerea excesului de ofertă financiară, ce poate conduce la operațiuni speculative de anvergură;

* susținerea sectorului financiar;

* reducerea dezechilibrului reformelor structurale, însemnând o deschidere rapidă către exterior ce poate conduce la un puternic deficit al balanței de plăți;

* exemplul asiatic de dezvoltare și mai ales neajunsurile sale;

* consolidarea sistemului companiilor private.

Globalizarea reprezintă oportunități precum:

– Mobilitatea capitalurilor ce duce la creșterea accesului la fonduri pe termen lung, care duce la o diminuare a diferențelor dintre state.

– Sporirea concurenței ce conduce la sporirea eficienței, ceea ce are efecte benefice asupra producției, la difuziunea cunoștințelor, diversității de bunuri și servicii, a progresului și la satisfacerea cât mai bună a cerințelor consumatorilor și creșterea productivității.

– Reglementările internaționale în materie de liberă circulație a mărfurilor, ceea ce facilitează accesul din ce în ce mai larg către piețe.

– Internaționalizarea producției, reducerea costurilor de transport, introducerea progresului tehnic, contribuind la scăderea costurilor de producție, ceea ce permite creșterea accesului populației la bunuri mai ieftine și reducerea prețurilor bunurilor și serviciilor.

Avantaje și dezavantaje ale globalizării

Globalizarea statelor este un termen utilizat frecvent pentru a reprezenta difuzarea de noțiuni, practice și tehnologii de pe tot globul.

Statele, au de asemenea, o economie liberă, cu o piață liberă pentru servicii și bunuri.

Acest fapt nu a adus creșterea și delocalizarea în corporațiile multifuncționale. Pentru aceasta există argumente atat pro cât și contra globalizării.

Fenomenul de globaliozare implică comerțul liber, acesta implicând un flux crescut de numerar.

Când fluxul financiar crește are loc redistribuirea capitalului. În procesul de globalizare, instituțiile și piețele financiare au o acoperire largă care creează o capacitate pentru a dispersa riscul mai larg decât înainte.

Voi evidenția prima dată avantajele globalizării, avantaje generate de obicei de procesul mondializării:

• schimbul liber fiind un joc cu suma pozitivă, în care fiecare participant câștigă;

• globalizarea nu are loc într-un singur sens, de la Vest la Est, ci leagă între ele comunități diferite și persoane aparținând unor culture diferite și comunități, ușurând cunoașterea și comunicarea;

• globalizarea reprezintă lărgirea pieței determinând dezvoltarea specializării și a diviziunii muncii, stimulând procesul de producție atât la nivel național cât și internațional;

• extindrea globalizării este strâns legată de reducerea sărăciei; numărul persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 1 euro/zi ( nivelul sărăciei extreme) a scăzut cu 120 milioane în statele care au intrat recent în circuitul economic global, fiind demonstrat într-un studiu recent al Băncii Mondiale între 1993 și 1998;

• participarea la schimburile economice internaționale fiind o condiție obligatorie, dar nu și suficientă în vederea garantării creșterii economice pe termen lung, singura care poate asigura o creștere a prosperității;

• eficienta utilizare a resurselor, o diminuare a costurilor și cheltuielilor, reprezintă o creștere economică avantajoasă a economiilor deschise în comparație cu cele închise;

• cea mai avantajoasă tendință a globalizării este ușurarea transferului liber de capital de orice origine în orice țară, ceea ce crează condiții bune pentru investiții.

Principalele argumente împotriva globalizării sunt :

• procesul de globalizare duce la adâncirea inechităților sociale, a sărăciei și a inegalităților;

• creșterea șomajului este un rezultat inevitabil al globalizării, locurile de muncă fiind amenințate de importurile la prețuri scăzute și de fluxurile masive de imigranți;

• globalizarea subminează autoritatea statelor națiune, scăzând suveranitatea acestora;

• globalizarea instigă o omogenizare a obiceiurilor de consum și a gusturilor, standardizarea scăzând diferențele între diverse produse creând în paralel, o cultură unică globală;

• datorită globalizării apar și numeroase probleme ecologice majore, precum: reducerea stratului de ozon, efectul de seră, ploile acide.

Globalizarea necesită delocalizarea, ceea ce înseamnă că cele mai multe dintre activitățile unei afaceri sunt acum făcute la distanță. Firmele multinaționale angajează forță de muncă de peste hotare, astfel încât să se obțină forță de muncă ieftină. Acest lucru conduce la o rată mai mare de ocupare în țările în curs de dezvoltare, crescând astfel economiile lor. Investitorii incestesc bani în țările în curs de dezvoltare. În concluzie, fluxul de comunicații este crescut pe tot globul, la rândul său, aducând un avantaj economic. Cu alte cuvinte putem spune că globalizarea permite un flux ridicat de comunicare din întreaga lume, asigurând schimbul de informații indispensabile între organizații și indivizi. Utilizarea tehnologiei în comunicare economisește timp, care, la rândul său, agonisește bani pentru corporații. Astfel, multinaționale poate fi profitabile prin utilizarea unor mijloace de comunicare noi. În plus, globalizarea asigură transportul rapid de oameni, precum și de mărfuri. Aceasta rândul său, duce la un avantaj economic evident pentru corporații.

Dezavantajele globalizării sunt legate de avantajele sale.

Efectele globalizării sunt multiple putând uni sau dezbina umanitatea. Putem discerne efecte pozitive și negative, precum:

•efecte pozitive:

−internaționalizarea producției datorită firmelor cu activitate globală;

−asimilarea rapidă a noilor tehnologii;

− privatizarea capătă proporții mondiale;

−telecomunicațiile elimină distanțele și apropie fizic oamenii și asigurăconștientizarea problemelor globale;

− piețele financiare și comerciale trec în faza de integrare a activității șifuncționării lor;

−încurajarea reformelor politice și economice;

−întărirea dorinței oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege și prinlege;

−stimularea integrării;

−reducerea probabilității războiului și a recurgerii la utilizarea forței militare;

−îmbogățirea culturală prin simbioză și convergență etc.

•efecte negative:

−fragmentarea și slăbirea coeziunii sociale;

−creșterea inegalităților pe plan intern și extern;

−distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

− proliferarea armamentului și a crimei transnaționale;

−sărăcirea valorilor culturale și naționale sub presiunea globalizării șiextinderii tehnicilor de informare și comunicare;

−folosirea unor metode legale și financiare sofisticate de a atinge limitelelegilor și standardelor locale pentru a controla balanța dintre muncă șiservicii ale unor regiuni inegal dezvoltate și a le întoarce împotriva lor;

−răspândirea capitalismului din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare etc.

În concluzie, putem spune că parte dintre avantajele globalizării sunt următoarele:

accesul liber în celelalte state;

piașa deschisă, comună;

libertăți și obligații internaționale;

politica de ajutorare între state;

preocuparea pentru menținerea păcii;

cooperare internațională;

diminuarea riscului de război;

accent pus pe umanitate;

schimburi culturale. (vezi anexa nr. 2)

Iar ca și dezavantaje ale globalizării regăsim:

aproape totul este importat de la marile puteri;

limitarea independenței statelor și riscul pierderii specificului național;

incapacitatea garantării menținerii păcii;

puterea la nivel mondial concentrată în prea puține mâini;

tendința de concentrare a bogăției de către marile companii internaționale;

o singură piață mondială;

omogenitatea națiunilor;

pierderea valorilor naționale tradiționale;

implantarea pașapoartelor biometrice;

infracționalitate mărită la cote maxime.

Factorii economico-comerciali ce au dus la adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale sunt următorii:

– Liberalizarea piețelor de capital ca rezultat al eliminării treptate a obstacolelor impuse circulației a capitalului și devizelor, reprezentând un pas avantajos în vederea formării unor piețe financiare globale.

– Liberalizarea comerțului cu servicii, mai ales în domeniul asigurărilor și bancar, telecomunicațiilor, constituind tendința dominantă a anilor ’70 în SUA,și fiind continuată în anii ’80 în Marea Britanie, după care în Uniunea Europeană și Japonia. Tendința continuă și în prezent, incluzând chiar și țările Europei Centrale și de Est, printre care se regăsește și România.

Globalizarea ne afectează pe toți în mod direct. În acest context, importantă și utilă ar fi o evaluare chibzuită a oportunităților și riscurilor pe care le presupune globalizarea, distanțându-ne de tendințele actuale de demonizare sau, dimpotrivă, de preamărire a consecințelor acestui fenomen. Obiectiv vorbind, globalizarea nu poate fi făcută vinovată pentru toate relele cu care se confruntă astăzi omenirea, oricâtă nevoie am avea de un țap ispășitor. Există în mod clar și anumite efecte benefice care au survenit și datorită expansiunii acestui fenomen.

Dacă a reușit ceva, globalizarea a obligat țările să-și îmbunătățească eficiența sau, cel puțin, să reducă rolul guvernării în economie. Însă, a dus în același timp la creșterea interdependențelor și a crescut pericolul de propagare a problemelor interne ale anumitor țări, zone.

Cu certitudine, globalizarea limitează spațiul de acțiune al politicilor și al economiilor naționale, însă oferă avantajul unei soluționări mai rapide a acelor probleme care nu pot, prin însăși natura și complexitatea lor, să fie soluționate decât la nivel global: repartizarea resurselor, accesul la tehnologie și informație, probleme ecologice, combaterea extremismelor contemporane de orice natură. Acuzată și de tendința de omogenizare și de standardizare a culturilor, globalizarea poate oferi și în acest domeniu anumite beneficii.

Țările în curs de dezvoltare sunt nevoite să o accepte dacă vor să se dezvolte și să combată sărăcia, însă pentru foarte mulți locuitorii ai acestor țări, și nu numai, globalizarea nu a adus deloc beneficiile mult promise.

Efectele negative ale globalizării constau, în principal, în faptul că, cel puțin până în prezent, are loc o tendință de concentrare a puterii de decizie în mâinile marilor companii. Acestea, printr-o dezvoltare tot mai accentuată, pot scăpa de sub controlul statelor, își pot promova politicile fără a mai ține seama de restricțiile impuse de statele naționale, pot sufoca firmele mai mici concurente, pot determina o excesivă aglomerație de bogăție la un pol al omenirii si o sărăcie generalizată în alte părți ale globului. Băncile occidentale au profitat de atenuarea controlului pe piețele de capital din America Latină și din Asia și s-au extins, dar aceste regiuni au avut de suferit atunci când capitalurile care se acumulaseră s-au retras brusc. Acest reflux brutal a lăsat în urma sa o monede naționale și sisteme bancare extrem de vulnerabile.

În cazul liberalizării comerțului, dar și în alte domenii afectate de globalizare, chiar și eforturile aparent bine-intenționate au avut uneori efecte negative. Atunci când proiectele agricole sau de infrastructură recomandate de Occident și finanțate de Banca Mondială sau de alte instituții de acest gen se soldează cu un eșec, tot populația țărilor respective este cea care trebuie să achite împrumuturile primite, exceptând bineînțeles cazurile în care se șterge datoria.

Impactul pe care îl poate avea globalizarea asupra țărilor în curs de dezvoltare, și în principal asupra locuitorilor din aceste țări, poate ajunge a fi unul devastator. Este foarte adevărat faptul că globalizarea poate fi benefică prin efectele produse de suprimarea barierelor, de integrarea economiilor naționale, având potențial de a îmbunătăți situația economică a locuitorilor Terrei, însă pentru a face acest lucru posibil este necesar un alt mod de gestionare a lucrurilor. Nu ar strica o atenție specială asupra acordurilor comerciale internaționale care au contribuit foarte mult la suprimarea barierelor fără excepții și au ghidat politicile impuse țărilor în curs de dezvoltare. Fără îndoială că anumite suferințe sunt inevitabile, însă cele suportate de unele țări în curs de dezvoltare au fost mult mai mari decât era necesar și ar fi putut fi evitate print-o altă viziune asupra lucrurilor. Aceste țări nu primesc niciun sprijin în ceea ce privește sistemul de securitate socială, unele au fost marginalizate de piețele globale, sacrificiile făcute și prețul plătit de ele nefiind importante și demne de luate în seamă de cei care ies învingători de la masa globalizării.

Dacă, în majoritatea cazurilor, binefacerile globalizării au fost mai mici decât pretind partizanii săi, prețul plătit a fost net superior beneficiilor obținute: mediul înconjurător a fost afectat ireversibil, corupția a cangrenat clasa politică, iar rapiditate schimbărilor care intervin zi de zi nu acordă timp țărilor să se adapteze sau să țină pasul.

Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunurile private și cele publice. Piețele sunt capabile să genereze bogăție, dar nu sunt capabile și nici destinate să răspundă altor tipuri de nevoi sociale.

Cu toate cele menționate, prea puține resurse au fost alocate corectării deficiențelor și daunelor globalizării. Drept rezultat, decalajul dintre cei bogați și cei săraci a continuat să crească în loc să se diminueze, cum se promite de atâta amar de vreme. În anul 1960 raportul dintre 20% dintre populația mondială cea mai bogată și 20% din cea mai săracă era de 1 la 30. În 1995, acest raport era de 1 la 82. Cei 20% dintre cei mai bogați dispun de 86% din resursele planetei. Cei 20% dintre cei mai săraci dețin doar 1%. Numărul de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei absolute – un dolar pe zi – atinge 1,5 miliarde și se află în creștere constantă. Averea deținută de doar 1% dintre cei mai bogați oameni ai lumii echivalează cu cea a restului de 75%, realitate ce nu mai necesită alte argumente. Peste un miliard de oameni trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Aproape un miliard nu au acces la apă curentă, iar 826 de milioane de oameni suferă de malnutriție, date de acest gen arătând o altă față a lumii. Desigur că nu globalizarea este cea responsabilă de aceste realități dar susținătorii procesului argumentează că aceasta ajută la ridicarea nivelului de trai… fapt încă nedemonstrat…

Țările dezvoltate au motive să creadă că globalizarea este un proces contradictoriu. Necesită analizată amenințarea pe care țările cu niveluri salariale reduse o are asupra țărilor dezvoltate în ceea ce privește integrarea primelor în noul spectru mondial, dar și măsura în care schimbările care au loc în aceste economii sunt determinate de majorarea fenomenului de globalizare. Economiile par a fi într-o continuă extindere, iar globalizarea este unul dintre fenomenele care se profesează încontinuu.

Alt fenomen este deplasarea spre locurile de muncă ce conține mult mai multe aptitudini. Astfel studiile arată că toate aceste tipuri de evoluție au loc indiferent de modul de creștere al procesului de globalizare. Prin urmare, globalizarea face acest proces mai ușor și mai puțin costisitor pentru economie în totalitate, prin aducerea avantajelor inovațiilor tehnologice, fluxurilor de capital și a prețurilor scăzute de import. Creșterea economică, scăderea șomajului și standardele de viață sunt mult mai ridicate decât dacă am avea o economie inchisă.

Avantajele au insă o alcătuire inegală între diferite țări și grupuri, pentru unii procesul fiind considerat un dezavantaj. Ca un exemplu, lucrătorii din domeniul industriilor vechi, aflați acum în declin, au șanse reduse să se redreseze pentru a putea servi noilor industrii.

Analiza obiectivă a procesului de globalizare, atestă faptul că avantajele economice duc în mare parte spre țările dezvoltate și către marile puteri economice unde își găsesc originea societățile transnaționale. Prin acest sens acționează și mecanismul financiar mondial care prin instituțiile sale: Organizația Mondială a Comerțului, Banca Mondială, F.M.I., dominate de marile puteri economice avantajează într-o proporție covârșitoare țările dezvoltate ce au implicare în acordarea de credite, înfăptuirea instituțiilor, investițiilor străine directe, societățile transnaționale și statelor creditoare obțin profituri ridicate.

Prin urmare, avantajele și dezavantajele globalizării, sau pierderile și profiturile, obținute în urma acestui proces, sunt distribuite inegal. Diminuarea cheltuielilor, creșterea productivității, creșterea veniturilor unei părți a țărilor lumii se demonstrează prin creșterea riscurilor, sărăciei, inechității altora. Datorită cheltuielilor și beneficiilor, unitatea și contrazicerea intereselor în același timp se manifestă în majoritatea țărilor lumii, problemele ne mai putând fi dezbătute decât la nivel interstatal. Este necesară deci, găsirea unor mecanisme și forme noi pentru rezolvarea litigiilor, pentru armonizarea intereselor economiilor naționale, aplicarea de sancțiuni în cazul încălcării regulilor și apărarea partenerilor slabi, dar și principiilor integrării și globalizării că procese provocate de civilizația actuală.(vezi anexa nr. 3)

Globalizarea este percepută ca un proces al reducerii taxelor vamale, al renunțării la politica vamilor și la interzicerile circulației mărfurilor, tehnologiilor, capitalurilor și serviciilor, pe masura creșterii schimburilor internaționale.

Fenomenul de globalizare este văzut ca un factor ce exprimă reducerea rolului guvernului national, ca rezultat al operațiunilor societăților transnaționale și capitalului investițional international.

Globalizarea este apreciată de către forțele transnaționale drept process de administrare. Mulți dintre cercetători, cei care au susținut diferite concepții despre globalizare au adus argumente precum că idea că statul continuă să aibă un rol important, demonstrând prin exemplul Franței și al Marii Britanii.

Raportul Dezvoltării Mondiale modificat de către Banca Mondială în anul 2000 prezintă aprecierea economiei mondiale având loc doua procese paralele. Aceste procese sunt globalizarea și descentralizarea.

Globalizarea face referire la transnaționalizarea până la supranaționalizare, mai ales în domeniile finanțelor, comerțului și tehnologiilor, iar descentralizarea se referă la transmiterea

de către guvernul național către comunitățile locale a mai multor sarcini educaționale, administrative, bugetare, socoale, având rolul statului national ce va avea limita la adoptarea legislației interne și diplomației.

Globalizarea lasă de dorit din mai multe puncte de vedere. Globalizarea oferă un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-1 poate asigura. Concurența liberă la scara globală a eliberat talentele antreprenoriale și creative și a accelerat inovațiile tehnologice. Dar, globalizarea are și latura ei negativă. În țările cu o dezvoltare mai scăzută, mulți au suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce privește sistemul de securitate socială. Este posibil ca locuitorii din țările dezvoltate să nu fie pe deplin conștienți de urmările devastatoare ale crizelor financiare deoarece acestea au tendința de a lovi mai crunt în țările în curs de dezvoltare.

Statul și globalizarea

Printre cele mai controversate aspecte legate de fenomenul de globalizare se regăsește rolul statului in contextul de globalizare. Îndatoririle tradiționale ale statului au fost modificate sub impactul transformărilor sociale și economice impuse de noul tip de relații internaționale ce se nasc.

Acționarea statelor în virutea ideologiei neoliberale si adaptarea procesului de globalizare a trecut de la poziția statului dezvoltării, al statului strategic, la statul competițional.

Situațiile clasice ale statului au suferit modificări foarte puternice, pentru a încerca să facă față provocărilor rezultate din creșterea agravării unora dintre probleme și a interdependențelor internaționale, transformate în probleme globale.

Situația de stat regulator ducea la asigurarea cadrului de desfășurare a activităților economice. Astfel, statul era apărătorul dreptului de proprietate, era cel care supraveghea păstrarea spațiului de stabilitate monetară, la standardizarea anumitor structuri.

De asemenea statul este pruducătorul distribuitor. Rolul său este reflectat de întreprinderile de serviciile de transport asigurate de către stat, publice, de implicarea sa în sistemul financiar și bancar.

Rolul de redistribuitor îl reprezintă un alt aspect foarte important al rolului statului. Statul are o implicație în redistribuirea veniturilor prin activități ce fac parte din menținerea sau creșterea bunăstării generale, astfel acționând pentru susținerea claselor defavorizate, prin finanțarea asistenței sociale, asistenței sanitare etc.

Globalizarea este un fenomen ce a impus transformarea tuturor ipostazelor sub care statul se implică în societate. Rolul globalizării de regulator s-a transformat într-un rol de manipulator, lucru dovedit prin faptul că multe din aspectele ce au intrat sub autoritatea statului s-au transformat preocupări internaționale.

În domeniul cursului de schimb statul reprezintă în primul rând un manipulator și nu un regulator, dat fiind faptul că trecerea la globalizarea piețelor financiare și la cursurile flotante îl obligă să apară mai ales în accentuarea acelor politici care să controleze tendințele manifestate pe plan internațional.

În privința ipostazei de producător, competiția a obligat statul să funcționeze pe principiile economiei de piață. De aici rezultă cea mai relevantă schimbare în ceea ce privește trecerea de la statul dezvoltării, stat strategic, către statul competițional.

Cunoaștem că criza proprietății publice a dus la mari privatizări în perioada anilor ’80 și ’90 în multe țări dezvoltate, iar în ceea ce privește țările foste comuniste și nicicând nu au avut o ofertă de privatizare mai mare și mai stabilă.

Internaționalizarea capitalurilor și a firmelor a făcut din ce în ce mai grea apartenența la un anumit stat al marilor firme.

În ziua de azi a apărut tot mai mult ideea că statul este un agent economic ineficient, rolul său fiind să tindă mai degrabă pe realizarea unui climat investițional favorabil pentru corporațiile internaționale, pentru susținerea cercetării, implicare în creșterea gradului de calificare a forței de muncă, și mai puțin acela de producător activ. În ceea ce privește rolul de redistribuitor, fenomenul de globalizare a adus anumite transformări. Printre aspectele ce țin de bunăstarea generală sau de existența claselor defavorizate au apărut și problemele globale.

Sărăcia este una dintre cele mai grave probleme globale cu care ne confruntăm, comunitatea internațională reclamând acțiuni globale pentru lupta împotriva sărăciei.

Putem include în aceeași categorie și problemele de mediu, reglementările internaționale punând statul în situația de implementare a politicilor necesare și atingerii parametrilor conveniți în cadrul conferințelor internaționale.

În domeniul forței de muncă, globalizarea acesteia este considerată foarte scăzută la nivelul piețelor internaționale, existând nevoia de a adopta practici mai elastice la angajare sau alte masuri ce decurg din crearea unui climat propice atragerii de investiții din străinătate constituind bune exemple de redefinire a poziției statului sub influența fenomenului de globalizare.

Țările din Uniunea Europenă exportă, comerțul intra-comunitar crescând în mod considerabil. Mai important este faptul că, cu cât ponderea acestuia în comerțul mondial a crescut de la 13,5% în anul 1960 la 24,5% în anul 1994, în timp ce comerțul cu țările extra-comunitare a scăzut de la 20,5% în anul 1960 la 15% în anul 1994 . Sursele statistice ale Uniunii Europene confirmă aceste evoluții, după cum reiese din următorul tabel:

Piețele de export

Sursa: FMI

Globalizarea pieței financiare reprezintă o altă componentă a globalizării economiei mondiale. Creșterea competiției pe piețele financiare internaționale forțează marile instituții financiare să se lanseze în operațiuni de mare anvergură din întreaga lume, sfidând granițele naționale și fusurile orare, înglobând în ofertele lor o gamă tot mai mare de servicii financiare.

Trecerea la cursurile flotante, precum și deschiderea piețelor financiare au reprezentat momentele esențiale ale începutului globalizării pietelor financiare. Astăzi, fluxurile financiare internaționale sunt cele mai dinamice. Între 1980 și 1995, fluxul de investiții străine directe a crescut de patru ori, iar exporturile de bunuri și servicii de 1,5 ori.

Piața financiară globală se poate defini ca o rețea de piețe legate sau interconectate prin sisteme de comunicare extrem de complicate, piețe care sunt parțial suprapuse, greu de delimitat în prezent.

Piața financiară internațională este vazută ca o piață globală datorită elementelor definitorii ale sale:

• unitatea de loc reprezintă aceleași titluri financiare ce pot fi tranzacționate totodată pe numeroase piețe naționale sau regionale

• unitatea de timp definită prin funcționarea continuă a pieței; fiind un operator financiar își poate transfera la orice oră a zilei operațiunile pe alte piețe, deschidându-se după ce cele inițiale s-au închis.

• unitatea de operații: pe toate piețele financiare internaționale găsim aceleași tipuri de produse financiare, cu ele se efectuându-se aceleași tipuri de operații financiare.

Dacă luam în considerare experiența ultimelor trei decenii, observăm că s-a ajuns la concluzia că noua arhitectură a sistemului monetar-financiar internațional se poate formula echilibrat și coerent doar pe baza unor reforme majore în direcția consensului politic, cu o implicare rezonabilă a tuturor statelor în procesul de stabilire a politicilor și a strategiilor de bună conviețuire, în condițiile integrării economice și globalizării.

Intergrarea europeană oferă un experiment pozitv, acesta oferă un argument bine dezvoltat în promovarea unei anumite ide, precum că sistemul mondial trebuie să avanseze pe etape integrative la nivel regional, în cele din urmă putănd fi unite într+un system coherent functional, cu un exercițiu sigur în formularea rapidă a diferitor direcții commune de acțiune.

Studiu de caz

Dezvoltarea economiei s-a dezvoltat pe plan mondial, dar și în Europa în trei valuri, aceste valuri având ritmuri de evoluție diferite. Aceste valuri sunt următoarele:

• transnaționalizarea fluxurilor de capital;

• internaționalizarea comerțului prin politica de dereglementare ;i prin liberalizarea acestuia;

• apariția globalizarea fluxurilor de informații și societății informaționale, ce cunosc o evoluție a fluxurilor comerciale și de capital.

Pentru că “băncile reprezintă una dintre cele mai importante categorii de participanți instituționali din cadrul oricărei economii subdezvoltate sau în curs de dezvoltare” acestea trebuie să cunoască cum să-și îmbunătățească portofoliul de produse și servicii, cum să-și gestioneze resursele, astfel încât să facă față tuturor categoriilor de agenți economici de pe piață.

Reforma în sistemul bancar trebuie să continue până în momentul în care să fie îndepărtate umătoarele: activitatea bancară defectuoasă, riscurile inerente activității bancare, fluctuațiile activității economice, constrângerile financiare și până când cadrul instituțional și legal să dea posibilitatea unei funcționări eficiente și fluide a acestui sistem, pentru că un sistem bancar neadecvat poate fi cauza unei restrângeri a unor costuri fiscale ridicate, a creșterii economice, care pot duce la efecte nefavorabile asupra imaginii țării și asupra mediului extern.

Alt element de o importanță ridicată este procesul de globalizare ce a cuprins și sistemul bancar, activitatea financiar-bancară fiind chiar unul dintre domeniile de vârf ale acestui proces, proces de globalizare care se referă la dispariția barierelor din calea comerțului și investițiilor internaționale, la accentuarea cooperării internaționale în domeniul producției și circulației bunurilor, al operațiilor financiare și bancare, la transnaționalizarea activității economice, funcționarea economiilor naționale în cadrul unor organizații integrate. “Procesul de globalizare a activității bancare apare ca un promotor, ca un factor de susținere a globalizării în toate compartimentele, datorită rolului prioritar al asigurării și distribuirii financiare în toate procesele de dezvoltare.” Acest fenomen de globalizare a trecut prin diferite etape ale lansării sale de la operațiuni simple la operațiuni grele, ca și efect având creșterea inovației în domeniul bancar. Astfel apar noi servicii și produse care au o durată de viață scurtă, înclocuidu-se alte produse și servicii din ce în ce mai sofisticate, ce trebuie să facă față nevoilor diversificate ale agenților economici.

Globalizarea se afirmă, noua economie fiind modelată de procesul globalizării, considerată în totalitatea sa la scară planetară și este în mod inevitabil o operă complexă la care își aduc o contribuție deosebit de importantă și agenți economici internaționali, operatori, naționali și locali, iar activitatea acestora se intersectează cu cea a agenților economici planetari, adică firmele multinaționale.

Globalizarea este reprezentată în mare măsură de corporațiile internaționale, corporații care nu deplasează numai capital și state între bunuri, ci și tehnologie. După părerea reputatului economist Joseph E. Stiglitz „ cei care critică globalizarea ignoră prea adesea beneficiile ei”.

Este bine cunoscut faptul că globalizarea generează diferite efecte la nivelul statelor.

De obicei, marile puteri economice sunt acele puteri care coordonează și definesc principiile acestui proces universal, având un cuvânt important de spus în reglarea strategiilor de dezvoltare a lumii, dar, toate aceste state trebuiesc angrenate în acest proces.

Mișcările antiglobalizare sunt o copie la atitudinea unor organisme internaționale, precum Organizația Mondială a Comerțului, care de multe ori, prin politica promovată a defavorizat și mai mult economiile țărilor slab dezvoltate și a continuat să favorizeze marile puteri.

Supărarea la adresa globalizării apare din faptul că o anumită concepție economică – fundamentalismul de piață – este pusă în fața tuturor celorlalte concepții. Împotrivirea față de globalizare declarată în multe părți ale lumii nu vizează globalizarea în sine – noile surse de fonduri cu scopul promovării creșterii noilor piețe de export sau economice – ci un anumit set de doctrine, politicile cuprinse în Consensul de la Washington pe care le-au pus oblogatoriu instituțiilor financiare internaționale. Efectul cel mai puternic al globalizării este cu siguranță cel legat de omogenizarea și standardizarea stilului de viață, considerat în mod categoric și unanim ca rezultat negativ al globalizării. Criticile față de acest efect au fost extrem de vehemente având în vedere că uniformizarea se manifestă în toate aspectele vieții sociale, materiale sau non-materiale. Procesul de ștergere a granitelor între state creează teama de pierdere a identității culturale, de standardizare a stilului de viață, a mentalităților. Comerțul are implicații negative asupra relațiilor politice datorită inegalităților pe care le creează. Deși dereglementarea comerțului este asociată cu creșterea schimburilor comerciale pentru toți partenerii, câștigurile economice sunt adesea inegal distribuite. În cadrul multor țări în dezvoltare, globalizarea exacerbează inegalitățile la diferite niveluri. Chiar și cele mai optimiste studii arată că deși globalizarea a ajutat la reducerea sărăciei în multe țări în dezvoltare, nu toate statele s-au integrat cu succes în noua economie globală. În același timp, integrarea în piețele globale și expunerea mai mare la bunuri de import și la noi stiluri de viață întăresc sentimentele naționaliste, ducând pe termen mediu la potențiale surse de conflict.

Totuși, în prezent, globalizarea poate fi o forță de propagare a binelui: a făcut ca sute de milioane de oameni să ajungă la un nivel de trai superior; globalizarea economiei a adus foloase țărilor care au profitat de ea identificând noi piețe de export și atragând investițiile străine. Creșterea comerțului internațional, fluxurile financiare internaționale masive, precum și activitățile corporațiilor multinaționale leagă tot mai strâns una de cealaltă economiile mondiale, făcând astfel din globalizare o trăsătura extrem de controversată a economiei mondiale.

Sursa: http://ec.europa.eu/esf/main.jsp?catId=443&langId=en

Dintr-un unghi pragmatic, fenomenul de globalizare actualment dispune, de cateva premise, care se regăsesc în majoritatea țărilor.

Economia mondială nu s-a dovedit a nu fi întotdeauna un lucru bun, iar beneficiile globalizării și ale comerțului nu au atins toate nivelurile sociale, deoarece unele state aveau deschiderea spre o economie mondială a avut un impact negativ.

Ținând cont de complexitatea fenomenului de globalizare și a efectelor diverse pe care le declanșează, cercetarea de tip calitativ conferă un grad mai mare de mobilitate analizei, permițând înțelegerea și definirea procesului de globalizare și în determinarea elementelor de schimbare a direcțiilor socio-economice în societățile moderne.

Globalizarea reprezintă mai mult decât un sistem bazat pe reguli politice și economice sigure, ea fiind în fapt un nou mod de viațǎ, un întreg univers ce pǎtrunde în viața fiecǎrui individ prin efectele multiple directe sau indirecte ce se fac simțite în cadrul comunitǎții, a societǎții cǎreia îi aparține.

Concluzii

Modul de analizare al procesului de globalizare constă într-un process multicazual de schimbare a direcțiilor socio-economice în societățile moderne ce reprezintă o încadrare de înțelegere a pricipalelor elemente ce definesc acest fenomen.

Studiu de caz abordat în lucrarea de față a avut următoarele direcții: definirea globalizării, atribuirea unor sensuri și semnificații, aspecte politice și economice ce determină globalizarea, rolul instituțiilor internaționale în procesul de globalizare și importanța aspectelor socio-culturale în evoluția procesului complex globalizator.

Globalizarea este definită în contextul dimensiunilor următoare: socio-culturalǎ, economicǎ, comunicaționalǎ, politicǎ, iar menținerea, conceperea și dezvoltarea acestui proces de globalizare complex constituie ca și bazǎ de existențǎ a societǎților modern, tendințele.

Problema evaluǎrii înțelesurilor acestor tendințe își gǎsește rezolvarea în prezentul context economic, politic, socio-cultural.

Fenomenul de globalizarea este un sistem bazat pe reguli politice și economice sigure, reprezentând în fapt un nou mod de supraviețuire, un univers ce intră în viața fiecǎrei persoane prin efectele directe sau indirecte ce se fac simțite în cadrul societǎții, a comunitǎții, cǎreia îi aparține.

Participarea la procesul de globalizare reprezintǎ un ansamblu de comportamente și atitudini ce au drept cauzǎ nu doar aspectele externe, standardizate de cele mai multe ori de un rând de norme la nivel mondial, dar mai ales felul în care individul se referă la ideea de globalizare politicǎ, economicǎ, socio-culturalǎ. Părerile indivizilor referitoare la procesul de globalizare se gǎsesc în modul de adaptare, de înțelegere sau de respingere a diferitelor aspecte ce țin de complexitatea și efectele acestui proces.

Este greu de imaginat că lumea ar exista fără globalizare.

Nu ar exista exporturi sau importuri, migrația populației, călătorii internaționale, munca în străinătate și investiții în alte state. Fenomeul de globalizare s-a dezvoltat, a apărut și are rădăcini pe teritoriul fiecărui stat.

Un element ce face parte din gama de avantaje globale este dat de aspecte precum creșterea investițiilor strǎine, dezvoltarea comerțului, creșterea nivelului de trai și dezvoltarea unei rețele de joburi bine plǎtite.

Se observă că în procesul de globalizare raportul economic-politic este unul de interdependențǎ, fiind un raport echilibrat, cu o mică înclinare a balanței spre latura economicǎ în diferite cazuri. Un aspect în dezvoltarea economiei mondiale îl are apariția noilor tehnologii, deoarece acestea oferǎ baza unui nou tip de comerț, acesta fiind reinventat – comerțul online.

La nivel internațional societǎțile moderne au de o piațǎ extinsǎ, ce se bazează pe o interrelaționare economicǎ și un flux financiar mărit.

Aspectul economic are un rol deosebit de important în analiza prezentată, în mǎsura în care existǎ echilibrarea balanței economice la nivel internațional, aceasta însemnând o asimilare foarte bunǎ a investițiilor strǎine în țările subdezvoltate.

Cercetarea făcută de către mine a arătat că economia internaționalǎ trebuie sǎ aibă susținere politică, în sensul în care este necesar dezvoltarea pe baza unui cadru legislativ favorabil și coerent, care trebuie sǎ susținǎ și sǎ propulseze dezvoltarea fiecǎrei societǎți moderne.

Observăm că din analiza globalizarii prin prisma internațională se face diferența cu privire la faptul că UE este o organizașie bazată pe anumite scopuri politice și economice.

Ca o concluzie putem spune că la multitudinea definițiilor acordate procesului de globalizare, aceasta reprezintă un proces foarte complex și dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele lumii, aceasta fiind rezultatul extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale din diferite sfere ale vieții politice, economice, culturale și sociale având ca efect rapid faptul că problemele se transformă din probleme naționale în probleme globale, presupunând astfel și o rezolvare globală în detrimental rezolvării naționale.

Putem defini globalizarea ca o “ integrare a piețelor de mărfuri… faptul că globalizarea este declinul dispoersiei internaționale a prețurilor mărfurilor, convergenta prețurilor mărfurilor” , sau mai poate desemna “libertatea și abilitatea persoanelor și firmelor de a efectua tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări, proces ce implică un acces în creștere al ofertanților străini pe piețele naționale “ .

Descoperim că problemele interne ale fiecărei țări în condițiile globalizării devin probleme ale întregii societăți, una din problemele mondiale, necesitând eforturi comune pentru o rezolvare mai rapidă. Îmbinând factorii potențiali externi și pe cei interni, exită posibilitatea să se găsească o soluție potrivită atât sub aspectul social, cat și sub cel economic.

Globalizarea este mai mult decât un sistem bazat pe reguli politice și economice precise, ea reprezintǎ în fapt un nou mod de viațǎ, un întreg univers ce pǎtrunde în viața fiecǎrui individ prin efectele multiple directe sau indirecte ce se fac simțite în cadrul comunitǎții, a societǎții cǎreia îi aparține.

Participarea la procesul de globalizare reprezintǎ un cumul de atitudini și comportamente care au drept cauzǎ nu doar aspectele externe, standardizate de cele mai multe ori de un set de norme mondiale, cât mai ales modul în care individul se raporteazǎ la ideea de globalizare economicǎ, politicǎ, socio-culturalǎ. Opiniile indivizilor cu privire la procesul de globalizare se regǎsesc în fapt în modul de înțelegere, de adaptare sau de respingere a anumitor aspecte ce țin de efectele și complexitatea acestui proces.

În concluzie, consider că globalizarea este un cumul de provocări și avantaje sau mai bine spus riscuri pe care dacă le întelegem, le putem gestiona într-un mod adecvat, în ideea în care trebuie văzute asimilarea de beneficii și procesul societăților, suc aspectul socio-economic.

BIBLIOGRAFIE

Thomas Friedman, Lexus și măslinul, Editura Fundației Pro, București, 2001.

Bari, I., Globalizare și probleme globale, Editura Economică, București, 2001.

I. Popescu, A. Bondrea, Mădălina Constantinescu, Globalizarea, mit și realitate, Editura Economică, București, 2004.

Ion A. Popescu , Globalizarea – mit si realitate, 2004.

Bauman Z., Globalizarea și efectele ei sociale , Editura Antet, București, 2002.

Soros, G., Despre Globalizare, Editura Polirom, Iași, 2002.

M. Waters, Globalisation, Routledge, London, 1996.

Colectiv, Globalizare și universalitate. Himerã și adevăr, Editura Bizantină, București, 2002.

S. Mansoob Murshed, Globalization, marginalization and development, Routledge, London and New York, 2003.

Monica Dudian, Dragoș Huru,Mihaela Dobre, Iulian Tănase, Gabriela Molănescu, Marius Marinaș, Liliana Crăciun, Nicolae Moroianu, Economie, București, 2005.

Monica Dudian, Economie, Editura All-Beck, București, 2005.

Lukas A. – WTO Report Card III. Globalization and Developing Countries, Center for Trade Policy, CATO Institute, June 20, 2000.

Gheorghe Postelnicu, Constantin Postelnicu, Globalizarea economiei, Editura Economică, București, 2000.

Ana Bal, Sterian Dumitrescu – Economie mondială, Ediția a-II-a, Editura Economică, București, 2002.

Dent C. – The European Economy. The Global Context, Routledge, London, 1997.

Gotișan Victor, Globalizarea – provocarea societății contemporane, cauze, tendințe, manifestări. Cul. Globalizarea pieței sociale. Chișinău, 2004.

Nanu Roxana Maria, Reforma sistemului bancar din România, Editura Universitară, Craiova, 2002.

Josepf E. Stiglitz – Globalizarea, speranțe și deziluzii, Editura Economică, București, 2005.

M. Waters, Globalisation, Routledge, London, 1996.

Sursa: http://ec.europa.eu/esf/main.jsp?catId=443&langId=en.

Anexe

Anexa nr. 1

Rolul piețelor emergente în creșterea veniturilor

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3