Explozia Creditului de Consum In Romania. Avantaje Si Riscuri

Economie

Explozia Creditului de Consum In Romania. Avantaje Si Riscuri

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

EXPLOZIA CREDITULUI DE CONSUM ÎN ROMÂNIA. AVANTAJE ȘI RISCURI

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Creditul bancar

1.1. Noțiuni generale

1.2. Tipuri de credite

1.2.1. Credit pe termen scurt

1.2.2. Credit pe termen mediu și lung

1.3. Riscurile contractării și acordării creditelor

CAPITOLUL II. Creditul pentru consum

2.1. Tipuri de credite de consum

2.2. Oferta băncilor privind acordarea creditelor de consum

2.3. Documente și cerințe necesare acordării creditelor

CAPITOLUL III. Studiu de caz. Explozia creditului de consum în orașul X. Avantaje și riscuri

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

LISTA FIGURILOR

Figura nr. 2.1. Graficul evoluției creditelor de consum…………………………………………………………p. 29

Fig. nr. 3.1. Topul băncilor in funcție de nivelul creditelor neperformante, martie 2014……………p. 47

LISTA TABELELOR

Tabelul nr. 2.1. Evoluția creditelor de consum bancar și nonbancar în perioada 2011-2013…..p. 29

Tabeul nr. 2.2. Preț produse achiziționate cu credit…………………………………………………………….p. 32

Tabelul nr. 2.3. Extras ofertă B.C.R. …………………………………………………………………………………p. 34

Tabelul nr. 2.4. Ordonarea băncilor după DAE privind creditul pentru nevoi personale…………..p. 35

Tabelul nr. 2.5. Ordonarea băncilor după DAE privind creditul pentru autovehicole……………….p. 36

Tabelul. Nr. 3.1. Volumul creditelor de consum acordate pentru persoane fizice de către băncile din Târgoviște. ……………………………………………………………………………………………………………………..p. 41

Tabelul nr. 3.2. Numărul de sucursale ale băncilor din Târgoviște………………………………………….p. 42

Tabelul nr. 3.3. Grupe de unități bancare după volumul creditelor de consum acordate pentru personae fizice…………………………………………………………………………………………………………………p. 42

Tabel 3.4. Creditele de consum acordate de băncile din orașul Târgoviște în primul trimestru 2014……………………………………………………………………………………………………………………………….p. 44

Tabel 3.5. Credit-scoring-ul – modelul utilizat BNR……………………………………………………………..p. 44

Tabel 3.6. Punctaj creditare……………………………………………………………………………………………….p. 45

Tabel 3.7. Pragul minim pentru obținerea profitului……………………………………………………………..p. 45

Tabel 3.8. Dobânzile creditului Flexicredit Raiffeisen………………………………………………………….p. 52

Tabel 3.9. Comparații avantaje bănci………………………………………………………………………………….p. 53

Declarație

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență / disertație cu titlul „Explozia creditului de consum în România. Avantaje și riscuri” este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate.

De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

− toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;

− reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;

− rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

București, data

Absolvent

Nume Prenume

INTRODUCERE

Creditul de consum anticipează momentul intrării în posesia bunurilor și permite accesul cumpărătorilor cu venituri mai mici la bunurile de folosință îndelungată de valoare mare. Prin aceasta se acționează pe două planuri, pe de o parte, se asigură satisfacerea facilă a dorințelor și necesităților marii mase de consumatori, iar pe de altă parte, se promovează pe scară largă producția și circulația unei game extinse de mărfuri, dincolo de cererea solvabilă a populației și chiar, după unele aprecieri, dincolo de capacitățile normale de plată a populației, luată în ansamblul ei. De aici s-a tras și concluzia că, pe unele planuri acțiunea creditului de consum este destabilizatoare pentru economie, oferind terenul unor producții supradimensionate, ea acționând ca un factor de expansiune a economiei de consum.

Prin lucrarea de față am încercat să aflu care este motivul pentru care creditul de consum este tot mai solicitat în băncile din România fapt care a dus la o „explozie” a acestuia în ultima perioadă. Principalul obiectiv al băncii este satisfacerea cât mai completă a cerințelor clienților în condițiile înregistrării unui nivel optim al indicatorilor care caracterizează volumul și calitatea activității bancare. Necesitatea dezvoltării portofoliului de informații cu privire la toți clienții băncii și a unei baze de prelucrare a informațiilor de referință, este evidențiață de experiența țărilor dezvoltate care subliniază că o baza principală de consolidare a poziției băncii în raporturile sale cu clienții, independent de talia lor, și ca o armă redutabilă în prevenirea și evitarea riscului creditului se poate realiza prin această nouă bază de informații.

Actualizarea permanentă a bazei de date, având o continuitate deosebită în selectarea clienților, permite urmărirea condițiilor de utilizare a creditului până la rambursare, sesizându-se din timp orice schimbări în patrimoniul și evoluția activității clientului care ar afecta îndeplinirea obligațiilor contractuale ale debitorului. Sesizarea oportună a modificărilor calității creanțelor se evidențiază ca atare (inclusiv contabil) în gestiunea băncii. Se schimbă optica și procedeele de lucru față de clientul respectiv, căruia i se acordă, în mod necesar, o asistență sporită pentru a parcurge o etapă care se speră să fie cu caracter trecător.

CAPITOLUL I. Creditul bancar

1.1. Noțiuni generale

Creditarea este o activitate de bază care poate genera profituri importante pentru bancă, dacă este practicată corect, dar care poate duce și la pierderi. Prin urmare, creditarea trebuie abordată într-o manieră structurală și logică. Astfel că, în cazul în care o bancă acordă credit unui client persoană fizică sau juridică, iar aceasta din anumite motive nu va putea să-și achite obligațiile (restituirea creditului plus dobânda aferentă), banca va înregistra pierderi pe care trebuie să le suporte din profit.

Pentru a reduce la minim pierderile rezultate din credite neperformante, lucrătorii bancari implicați în activitatea de creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea împrumutului.Analizând opiniile economiștilor din diverse țări supuse analizei privind definirea „sistemului de credit", putem afirma că „sistemul de credit” reprezintă totalitatea relațiilor de credit, a formelor, metodelor și normelor de acordare a creditelor și de organizare a rambursării acestora, existente în economia unei țări fiind realizate de instituțiile financiare de credit prin intermediul unui ansamblu de norme juridice aprobate de stat, răspunzând cerințelor unei anumite etape de dezvoltare social-economică.

Pentru îndeplinirea rolului și funcțiilor sistemului de credit în economie, pentru valorificarea la maxim a avantajelor și diminuarea la minimum a dezavantajelor relațiilor de credit putem menționa că sistemul de credit, în principal, trebuie să cuprindă:

– cadrul instituțional care presupune un ansamblu de instituții și organisme de credit specializate, cu o (vastă) rețea dispusă în teritoriu, dar și cu relații de corespondență cu instituțiile similare din străinătate. Activitatea cadrului instituțional trebuie să fie reglementată, controlată și supravegheată de anumite comisii/organe/institute organizate la nivel de stat în scopul minimizării riscurilor.

– cadrul normativ-juridic este format din ansamblul tuturor reglementărilor (legi, hotărâri, regulamente, instrucțiuni, norme etc.) care guvernează activitatea instituțiilor de credit pe teritoriul unei țări.

Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a lăsa spațiu de afirmare liberei inițiative a instituțiilor de credit, dar totodată și categoric, astfel încât să crească încrederea agenților economici și să limiteze riscurile operațiunilor de credit. Așadar, factorii principali, care duc la crearea unui sistem bine conturat și echilibrat, în opinia noastră sunt: reglementarea instituțiilor de credit, transparența, tehnologiile automatizate informaționale și concurența. Importanța creditului în economie este marcată de rolul și funcțiile pe care le îndeplinește.

Funcțiile creditului reprezintă modul în care acesta își îndeplinește menirea sa socială și decurg din natura economică a creditului. Conținutul și semnificația creditului rezultă din funcțiile care sunt atribuite creditului, și care în funcție de opiniile care s-au conturat, pot fi grupate astfel:

• o primă grupă de opinii abordează funcțiile creditului în același mod ca și funcțiile finanțelor, respectiv funcțiile de repartiție și control. Potrivit acestei idei, relațiile de credit fac parte din relațiile financiare în sens larg;

• o a doua grupă de opinii consideră trei funcții caracteristice ale creditului (cele două precedente) plus funcția de emisiune;

• a treia grupă analizează funcțiile creditului ca: funcție de mobilizare și funcție de redistribuire;

• a patra grupă de opinii apreciază creditul prin aceea că este însoțit permanent de dobândă, atribuindu-i-se funcția de purtător de dobândă.

Dintre toate aceste și alte opinii exprimate cu privire la funcțiile creditului, rețin atenția cele care atribuie creditului următoarele funcții:

Funcția distributivă. Această funcție constă în mobilizarea resurselor bănești, disponibile la momentul dat în economie, de către bănci și redistribuirea lor – prin acordarea de credite – spre anumite ramuri, sectoare, ramuri de activitate care au nevoie de fonduri de finanțare. Disponibilitățile bănești se referă la surplusurile de capital de circulație, aflate temporar sub formă înactivă în conturile bancare ale societăților comerciale, în rezervele de casă – păstrate în conturile bancare – ale firmelor, în economiile populației, depuse la băncile comerciale. Oferind agenților asemenea disponibilități, creditul sporește puterea de acțiune productivă a capitalului, punând astfel în mișcare forțele economice latente și contribuind la creșterea avuției reale a societății.

Raporturile dintre întreprinderi și bănci sunt, de regulă, reciproce. Întreprinderile, având conturi deschise la bănci, formează depozitele care pot fi folosite de acestea, iar băncile acordă credite întreprinderilor pentru neviole de producție curente sau cu o recuperare ulterioară pentru investiții. Esențial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, iar relațiile dintre bancă și partener se desfășoară pe termenul de valorificare a capitalurilor disponibile și de realizare a profiturilor, în principal sub formă de dobânzi.

Operativitatea oferită pentru procurarea de noi capitaluri conferă mai multă flexibilitate economiei, favorizând orientarea mai rapidă a investițiilor spre sectoarele sau activitățile rentabile, asigurând o mai mare capacitate de adaptare la cerințele pieței interne și externe și contribuind pe această cale la creșterea elasticității marginale a capitalului.

Funcția de transformare a economiilor în investiții. În acest mod se concretizează una din legile obiective ale economiei de piață, și anume realizarea echilibrului macroeconomic. Orice individ poate economisi o anume sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcție de ven economiei, favorizând orientarea mai rapidă a investițiilor spre sectoarele sau activitățile rentabile, asigurând o mai mare capacitate de adaptare la cerințele pieței interne și externe și contribuind pe această cale la creșterea elasticității marginale a capitalului.

Funcția de transformare a economiilor în investiții. În acest mod se concretizează una din legile obiective ale economiei de piață, și anume realizarea echilibrului macroeconomic. Orice individ poate economisi o anume sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcție de venitul și comportamentul său economic. Economisirea care nu este urmată de investire constituie o tezaurizare și reprezintă un factor de dezechilibru pentru viața economică. în același timp, nu orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine își poate asuma riscurile unei investiții, iar dacă se și întâmplă acest lucru, investițiile nu pot fi valorificate din lipsă de capital. Creditul bancar este cel care pune la dispoziția întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând transformarea economiilor inactive în investiții. Sub acest aspect, creditul este un important factor al creșterii economice.

Funcția de emisiune monetară. Urmare a consolidării ideii de credit bazat pe încredere între participanții la actul economic a fost creată monedă fiduciară, adică biletele de bancă. Pe lângă acestea, determinate de nevoile schimbului, a apărut o multitudine de alte instrumente și tehnici de plată. Astfel de instrumente și tehnici (viramentul, cecul, compensația, trata, cambia, cârdurile de credit etc.) au condus la diminuarea numerarului din circulație și la creșterea (în mari proporții) monedei scripturale. Prin aceasta s-a realizat și o reducere considerabilă a cheltuielilor produse de circulația monetară, s-au implementat noile tehnici și instrumente de plată determinate de acțiunea creditului, asigurându-se o creștere a volumului și a valorii tranzacțiilor economice.

Funcția de asigurare a stabilității prețurilor. Se realizează prin reglarea dimensiunilor cererii și ofertei de mărfuri și servicii, prin creditarea de către bănci a consumului și prin crearea stocurilor. Astfel, dacă mărfurile a căror producere are, în mod obiectiv, un caracter sezonier (ulei, zahăr, produse din fructe etc.) ar fi aduse toate pe piață în momentul realizării lor, oferta ar deveni disproporțional de mare în raport cu cererea și am asista la o scădere catastrofală a prețurilor, ce se va produce după un anume timp, ajungând la o penurie a respectivelor mărfuri. Apoi se va înregistra o urcare exagerată a prețurilor. Pentru prevenirea unor asemenea situații care pot perturba echilibrul economic (risipă urmată de penurie) se folosește un instrument al creditului, și anume warantul. După natura economică și participanții la relația de creditare, se remarcă:

• creditul comercial;

• creditul bancar;

• creditul de consum;

• creditul obligatar;

Și nemijlocit, creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanților (agenți economici sau persoane fizice) de către instituțiile specializate – denumite instituții bancare – sub formă bănească, pentru un timp determinat, ce va fi rambursat în viitor, la o anumita dată, fiind însoțit de dobândă. Participanții la creditul bancar sunt reprezentați la modul general, de un agent nebancar (producătorul sau agentul economic), pe de o parte, și bancă, pe de alta. Creditul bancar prezintă avantajul unei mai mari flexibilități comparativ cu cel comercial ș.a., întrucât sumele disponibile pot fi orientate către diferite forme de activitate economică. Între creditul comercial și cel bancar există o puternică legătură, în sensul că uneori creditul comercial se poate transforma în credit bancar, sau acesta poate constitui suport al acordării unui credit comercial.

Particularitățile creditării bancare, care deosebește creditul bancar de celelalte forme ale creditării sunt:

• resursele utilizate pentru creditare sunt împrumutate de către bancă;

• caracterul public al relațiilor legate de creditarea bancară, adică la riscul nerambursării sunt supuși și clienții băncii, care au încredințat băncii mijloacele lor bănești;

• activitatea de creditare reprezintă pentru bancă o activitate de bază, efectuată cu titlu profesionist, care aduce băncii partea de bază a beneficiului;

• creditarea bancară, ca regulă, nu este gratuită.

Împrumutatul care intenționează să obțină un credit în valoare mare în mod independent iși alege banca ce își va asuma responsabilitatea pentru organizarea consorțiului bancar și exercitarea funcțiilor de conducere în afacerea de credit. Această bancă indeplinește rolul de bancă coordonatoare. Drepturile în cauză se acordă unei bănci mai influente sau, de regulă, băncii la care agentul economic are deschis contul curent. Banca coordonatoare efectuează analiza eficienței acordării creditului de consorțiu și, la adoptarea deciziei, selectionează băncile potențiate pentru creditul de consorțiu. Numărul băncilor participante la consorțiu nu este limitat și se determină de la caz la caz, luîndu-se în considerare mărimea creditului solicitat, capacitatea băncilor și cointeresarea lor în afacerea dată.

Operațiunile de creditare au la baza prudenta bancară, ca principiu fundamental, ce caracterizează întreaga activitate bancară. Aceasta presupune, că întreaga activitate de creditare trebuie să se bazeze în primul rând, pe analiza viabilității și realismul afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților. Determinarea capacității de plată a clienților se face prin analiza aspectelor financiare și nefinanciare, atât cele din perioadele expirate cât și cele prognozate. Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru banca, deoarece prin extinderea portofoliului de credite, poate obține profit suplimentar, cât și pentru clienți, care, pe seama creditelor pot să-și dezvolte afacerile, să obțină profit și pe această bază, să ramburseze împrumuturile și să-și achite dobânzile.

1.2. Tipuri de credite

În conformitate cu prevederile legale în domeniu, băncile comerciale din România, persoane juridice române și sucursalele băncilor străine, acordă clienților credite în lei și valută atât persoanelor juridice (agenți economici), cât și persoanelor fizice solicitante. Aceste credite, din punct de vedere al duratei de acordare, pot fi împărțite în:

• credite pe termen scurt – a căror durată de rambursare nu depășește 12 luni;

• credite pe termen mediu – cu durata de rambursare între 1 an și 5 ani;

• credite pe termen lung – a căror durată de rambursare este mai mare de 5 ani.

Principalele categorii de credite acordate de bănci sunt:

1.2.1. Credite pe termen scurt

Durata de acordare a creditelor în acest caz este de maxim 12 luni. Caracteristica principală a acestai tip de credite este faptul că se rambursează integral la scadență. Forma principală de acordare a acestor credite este cea a creditelor de consum. Dobânda calculată și percepută la aceste credite este diferită în funcție de destinația și natura creditului. Ea se plătește, potrivit convenției de credit: lunar, trimestrial, semestrial sau la scadență. Această formă de credit este cea mai utilizată, fiind preferată și de bănci deoarece răspunde exigentelor de lichidități solicitate băncilor de autoritățile monetare. Spot distinge:

• credite globale de exploatare – acordate pentru acoperirea necesarului de fonduri în vederea realizării producției programate care are desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme;

• utilizări din deschideri de credite permanente – linii de credit – care funcționează după sistemul revolving, fiind acordate în vederea unei utilizări de fonduri în mod fracționat, în funcție de nevoile clientului;

• credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare – acordate în condițiile existenței unor cauze economice care au determinat formarea cheltuielilor și stocurilor temporare;

• credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere – acordate pentru stocurile de proveniență agricolă și agroalimentară ce se consumă într-o perioadă cuprinsă între un trimestru și un an pentru crea există contracte și comenzi ferme;

• credite pentru prefinanțarea exporturilor – acordate pentru satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului în cazul unor contracte sau comenzi de export ferme;

• credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății – acordate exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi;

• credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație – acordate pentru produsele a căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație și până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni;

• credite de scont – acordate pentru finanțarea activităților comerciale prin cumpărarea de către bancă a efectelor de comerț, cu reținerea din valoarea nominală a taxei scontului;

• credite pe documente de plată aflate în curs de încasare – acordate pe baza prezentării documentelor de plată aflate în curs de încasare pentru produsele expediate, serviciile prestate, lucrările executate, în baza contractelor existente între părți;

• factoringul – contractul încheiat între o parte denumită „aderent”, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, și o bancă sau instituție financiară specializată, denumită „factor”, prin care aceasta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscului de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare/gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți;

• credite pentru facilități de cont – acordate pe perioade scurte (maxim 30 de zile) agenților economici cu situații economico-financiare foarte bune, atunci când aceștia, din anumite cauze justificate economic, nu pot face temporar față plăților;

• credite pe descoperit de cont – overdraft – acordate pe perioade foarte scurte (maxim 7 zile) pentru achitarea unor obligații stringente privind aprovizionarea cu materii prime, combustibil, energie, impozite, taxe și alte obligații curente.

1.2.2. Credite pe termen mediu și lung

Creditele pe termen mediu sunt creditele acordate pe durate de la 1 an la 5 ani. În principal sunt acordate pentru activitatea de comerț exterior și pentru activitatea de investiții (procurarea de mijloace fixe). Rambursarea acestor credite are loc de obicei în transe lunare,trimestriale sau semestriale, potrivit prevederilor din convenția de credit. Dobânda se calculează la termenele de rambursare a ratelor și are un nivel mai ridicat decât în cazul creditelor pe termen scurt, datorită duratei mai mari de imobilizare a resurselor băncii, nevoii de refinanțare a acestora dar și eroziunii lor, dată de procesele de devalorizare a monedei.

Credite pe termen lung sunt credite a căror durata de acordare și de rambursare se face pe perioade mai mari de 5 ani. Aceste credite sunt destinate pentru constituirea de investiții cu durate mari de realizare și de atragere a parametrilor tehnico-economici care să permită realizarea de venituri pentru rambursarea creditelor. Rambursarea creditelor pe termen lung se efectuează în transe trimestriale, semestriale și mai rar lunare. O dată cu rambursarea ratelor la credit beneficiarul creditului achita și dobânzile datorate băncii. Între aceste credite avem:

• credite pentru echipament în completarea surselor proprii – acordate în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat și/sau bugetele locale și din fonduri speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiții aprobate;

• credite pentru cumpărarea de acțiuni și active – acordate pentru investiții financiare în valori mobiliare emise de societăți comerciale la care statul este acționar;

• credite promotori – acordate persoanelor juridice specializate și autorizate în construcția și vânzarea de locuințe, ce poartă denumirea de promotori imobiliar, în scopul facilitării construirii de locuințe;

• credite ipotecare – acordate persoanelor juridice române care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială, precum și persoanelor juridice române care doresc să construiască locuințe de serviciu sau de intervenție salariaților lor;

• credite pentru activitatea de leasing – acordate în scopul achiziționării de mașini, utilaje, mijloace de transport și alte bunuri, în vederea închirierii lor pe o perioadă determinată, contra unei chirii dinainte determinate;

• credite de forfetare – forfetarea este operațiunea derulată între bancă și clientul său, prin care aceasta vinde băncii creanțele în valută pe care le are față de un cumpărător sau beneficiar, în vederea recuperării sumelor înainte de scadență, contra unei taxe de forfetare.

Băncile consimt să acorde credite directe pe termen lung întreprinderilor, al căror obiect este de a contribui la consolidarea capitalurilor permanente ale întreprinderilor. Creditul pe termen lung finanțează imobilizările a căror durată de amortizare este mai mare de 7 ani. Din categoria acestor imobilizări fac parte imobilizările grele: uzinele, magazinele, depozitele și lucrările de participare la alte obiective importante.

Durata creditului poate fi determinată în funcție de cea a amortizării imobilizărilor respective. Astfel, unele credite pe termen lung sunt destinate finanțării unor noi unități de producție, altele au drept obiect ameliorarea productivității întreprinderii. De asemenea, se pot consolida, prin creditul pe termen lung, operațiuni cu un termen mai scurt și mai ales cu un termen mediu. Așa se întâmplă la o întreprindere al cărei volum de finanțare pe termen mediu este incompatibil cu autofinanțarea sa. Este vorba, în acest caz, de anticiparea unei operațiuni de consolidarea eșalonată, din considerațiuni care țin de posibilitățile tehnice ale pieței financiare, sau ale economiei de cheltuieli financiare, aferente realizării proiectului. În domeniul creditului pe termen lung, garanțiile, mai ales asigurările reale, constituie o regulă. Cu cât intervenția este mai lungă, cu atât este mai indispensabilă garanția reală.

Creditele acordate persoanelor fizice sunt, în general, credite de consum, pentru finanțarea achiziționării de bunuri de folosință îndelungată sau pentru locuințe. Pentru acordarea unor astfel de credite sunt necesare garanții certe din partea contractanților, iar nivelul dobânzilor percepute este uniformizat de-a lungul perioadei de creditare. Principalele forme ale creditelor acordate persoanelor fizice de către băncile comerciale au următoarele destinații:

• finanțarea construirii sau achiziționării unei locuințe;

• cumpărarea unor bunuri de folosință îndelungată;

• credite pentru nevoi personalizate.

Pe lângă aceste destinații principale ale creditelor acordate persoanelor fizice, băncile mai acordă și alte tipuri de credit cum ar fi creditele pentru studii pentru elevi și studenți și creditarea de trezorerie ce se poate efectua prin intermediul cărților de credit și care este acordată de bănci clienților persoane fizice care se bucură de o bună reputație.

Creditul pentru achiziționarea sau construcția de locuințe este acordat pe termen mediu său lung cuprins, de regulă, între 5 și 25 de ani în funcție de vârsta solicitantului și necesită existența unei garanții ipotecare formată chiar din imobilul pentru care se solicită creditul. Această formă de credit aduce băncii venituri din dobânzile percepute și din comisioanele pe care le plătește debitorul la acordarea creditului dar și pe parcursul derulării lui la unele bănci. Dobânda percepută este dobânda pieței care diferă mai mult sau mai puțin de la o bancă la alta și se plătește, în general, lunar sau la scadență. Pentru rambursările anticipate debitorul suportă unele penalități instituite de bancă, de obicei reprezentând un procent aplicat soldului rămas.

Creditul pentru cumpărări de bunuri de folosință îndelungată, cum ar fi: automobile, mobilier, bunuri electrocasnice, telefonie mobilă, calculatoare și componente IT etc., pentru acestea, garanția este reprezentată chiar de bunurile în cauză sau, de la caz la caz, solicitarea de giranți. Termenul de rambursare a sumei împrumutate pentru un astfel de credit este cuprins, în general, între 1 și 5 ani iar dobânzile percepute sunt destul de ridicate. Aceste credite de consum sunt destinate numai persoanelor fizice, acordarea, garantarea și derularea lor realizându-se de împrumutători pe baza unor norme interne de creditare.

Creditul pentru studii: un astfel de credit are o pondere mică în portofoliul de credite al băncilor comerciale, deoarece marja dintre dobânzile active și cele pasive este foarte mică și, prin urmare, acest tip de credit nu este profitabil, dar este practicat deoarece promovează în mod pozitiv imaginea băncii în mediile intelectuale. Acest tip de credit se acordă pentru întreținerea studenților pe perioada studiilor din care trebuie să-și acopere și o parte său integral taxele școlare. Pentru aceste credite dobânda percepută este foarte mică, iar termenul de rambursare poate fi de până la 10 ani.

Liniile de credit pentru cărțile de credit: se acordă clienților posesori de carduri de credit în limita unui plafon până la care clientul poate face cheltuieli și în funcție de bonitatea clientului. Pentru ca persoana debitoare să nu plătească dobânzi mari sau penalizatoare în cazul întârzierii în rambursarea acestora, clienții alimentează periodic cardurile pentru a nu rămâne cu șolduri debitoare peste termenele convenite cu banca.

1.3. Riscurile contractării și acordării creditelor

Putem spune că riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității bănci. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului concurențial extern.

Francezii Michael Rouch și Gerard Naulleau, în cartea lor „Le control de gestion bancaire et financiére”, definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câștig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere. Domeniul riscurilor bancare este un domeniu vast și prea „mișcător” pentru a fi tratat în manieră exhaustivă. Anumite aspecte sunt tratate insuficient, și aceasta deoarece, în ciuda importanței sale, acest domeniu este acoperit astăzi de contribuții când prea simple, când prea „științifice” pentru ca modelele, conceptele și tehnicile gestionării riscurilor să fie clarificate și exploatabile. Contribuțiile existente pot fi legate de trei orientări.

O primă orientare se limitează exclusiv la instrumentele și conceptele de bază, așa cum ele operează. Prezentarea acestora este obligatorie, dar lasă în urmă numeroase dificultăți puse în discuție și limitele lor.

O a doua orientare este mai „științifică”; ea evidențiază și detaliază toate complexitățile riscurilor financiare și ale gestionării lor. Ea constituie baza modelărilor, un efort necesar pentru măsurarea riscurilor și analiza lor.

O a treia orientare se focalizează asupra instrumentelor bancare prin care se administrează riscurile, contractele la termen, contractele swap, opțiunile, toate instrumentele care permit controlarea riscurilor.

Riscul trebuie privit ca un fenomen obiectiv ce însoțește orice afacere și este mai degrabă un factor de progres, atunci când este gestionat corect, decât de regres. Aceste riscuri pot fi:

– riscul de nerambursare;

– riscul lipsei de lichiditate;

– riscul variației ratei dobânzii pe piață;

– riscul de capital;

– riscul repatrierii capitalului în condițiile creditării externe (riscul valutar și riscul de țară).

Acordând credite banca își asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluția economică generală, fie de structura generală a băncii. Se cunoaște faptul că performanța bancară are două dimensiuni: rentabilitate și risc, iar managementul bancar urmărește maximizarea performanțelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilității băncii, minimizarea expunerii la risc și încadrarea în normele de calitate și comportament prudențial.

Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar și important pentru fiecare bancă, dar în condițiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoașterea, evitarea și prevenirea lor este de o deosebită relevanță la nivel național. Băncile trebuie să identifice riscurile fiecărei cereri și propuneri de creditare, să le recunoască și să contribuie la reducerea și chiar la eliminarea lor. Pentru aceasta, este necesar și un studiu de senzitivitate sau risc.

Necesitatea garantării creditelor decurge din existența riscului de credit. Deci, banca trebuie să se asigure că agenții economici care solicită credite, oferă suplimentar posibilitatea recuperării acestora, afară de faptul că au capacitatea restituirii creditelor și a dobânzilor aferente, dovedită la etapa evaluării credibilității debitorilor. Garanția debitorului constă în „obligațiunea lui la o prestație necondiționată sau la o prestație depășind obiectul propriu-zis al contractului”. Prin urmare, din punct de vedere juridic, garanția reprezintă un mijloc de garantare a executării obligațiunii. Aici trebuie să se țină cont de astfel de aspecte, ca: dreptul de proprietate asupra garanției, perfectarea contractului de garanție, valoarea garanției. Cel solicitat să ofere o garanție suplimentară băncii, privind îndeplinirea obligației de rambursare a creditului, are în principiu, cîteva alternative:

– poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri sau active financiare pe care le pune la dispoziția băncii, sub forma ipotecii, gajului, depozitului bancar, etc., acestea fiind numite garanții reale; din grupa garanțiilor reale, fac parte: gajul, ipoteca, amanetul, sau

– poate apela la o terță persoană – numită garant , care să-și asume obligația că va achita datoria (sau va despăgubi bănești banca), în cazul în care cel pentru care garantează (debitorul, clientul băncii) nu își îndeplinește obligația asumată prin contractul de împrumut.

De obicei, valoarea garanției cerute este mai mare decât valoarea creditului, dar, prin solicitarea unei garanții de o valoare considerabil mai mare decât împrumutul, o bancă își reduce capacitatea de a împrumuta. Garanțiile solicitate fiind prea mari, clienții băncii vor renunța la a mai solicita credite. Acest lucru nu numai că va limita profitul băncii, dar va însemna că banca nu va mai îndeplini un obiectiv principal al activității sale: sprijinirea prin credit a dezvoltării economiei. Deci, garanția este importantă în diminuarea riscului, dar aceasta constituie doar un aspect luat în considerație de creditori. Dacă activitatea pentru care se solicită creditul este îndeajuns de profitabilă și riscul este scăzut, garanția ar putea să nu mai fie necesară sau valoarea ei să fie relativ scăzută.

Politica de credit trebuie să stabilească clar cerințele băncii față formele de asigurare a creditelor. Atât banca cât și inspectorul trebuie să privească forma de asigurare ca o formă secundară, nu primară de achitare a creditului. Un credit nu trebuie niciodată acordat numai în baza gajului. Politica de credit a băncii trebuie să specifice ce tipuri de garanții se califică ca acceptabile pentru fiecare tip de credit acordat de bancă. Politica de credit a băncii trebuie, de asemenea, să ceară ca gajul să fie asigurat, iar banca să fie protejată de pierderea gajului în rezultatul incendiului, furtului, etc.

Adesea, debitorii dețin înscrisuri care evidențiază dreptul lor de a încasa o sumă, documente care nu pot fi transmise prin gir. Astfel sunt, de exemplu, acreditivele documentare irevocabile deschise în favoarea lor. Utilizarea acestora drept gaj presupune transmiterea dreptului de încasare prin cesiune. Cesiunea se face în favoarea băncii creditoare cu mențiunea că a fost făcută cu „titlu de gaj”: dacă debitorul nu plătește la scadență, banca în baza titlului cesionat (un acreditiv, de exemplu), este în măsura să încaseze contravaloarea acestuia în baza documentelor depuse de vânzător (exportator) pentru marfa livrată.

Desigur, există riscul că documentele prezentate la încasare prin acreditiv, de către client, să nu fie în ordine și, deci banca să fie în imposibilitatea de a-și încasa banii. La prima vedere, depozitul bancar este o garanție ideală. Cu toate acestea, clienții care oferă drept garanție un depozit bancar, nu sunt debitorii doriți de banca. Depozitul bancar îndeplinește cele mai multe din cerințele unei garanții:

• este accesibil oricând;

• se constituie sub forma unei sume fixe cunoscute de bancă;

• în cazul în care depozitul este constituit în altă monedă decât cea în care s-a acordat împrumutul, la stabilirea nivelului depozitului drept garanție, banca trebuie să aibă în vedere riscurile rezultate din fluctuațiile fluxurilor de schimb a celor două monede (moneda depozitului și moneda în care s-a dat împrumutul).

Dezavantaje: depozitului bancar este legat de faptul că banca nu poate lua ca angajament legal de plată, în favoarea unui terț, propriile sale pasive. Această ar putea părea o afirmație care nu are legătură cu problemă constituirii unui depozit bancar drept garanție, dar știm că numerarul depozitat în bancă este reflectat, din punct de vedere contabil, în pasivul bilanțului său. Acest neajuns poate fi evitat, dacă depozitul este constituit la o altă bancă. Banca la care există acel depozit poate emite o garanție în favoarea băncii care acordă împrumut. Acest proces este însă, adesea dificil și costisitor. În evaluarea cheltuielilor bancare asociate constituirii depozitului și emiterii garanției, pot apărea dificultăți care conduc la creșterea costurilor creditelor.

Avantaje: În cazul în care depozitul se constituie la o altă bancă, în vederea emiterii de către aceasta a unui angajament de plată în favoarea băncii creditoare, sunt utilizate, de fapt, două garanții:

• garanția reală, depozitul bancar constituit la o terță bancă în vederea asumării angajamentului de plată fața de banca creditoare;

• garanția personală, respectiv garanția de plată, documentul prin care banca depozitară se angajează să plătească băncii creditoare, în cazul în care debitorul respectiv nu va rambursa creditul.

Aceasta garanție de plată se regăsește sub forma scrisorii de garanție bancară de rambursare a creditului. Depozitul bancar este ușor de evaluat, (dacă nu este depozit în altă monedă) și nu este dificil de încasat, în cazul în care debitorul nu plătește ratele scadente.

În cazuri deosebite, justificate economic, când împrumutatul se confruntă cu greutăți majore temporare în rambursarea ratelor de credit și achitarea dobânzilor aferente acestora, la solicitarea clientului, ofițerii de credite vor analiza situația economico-financiară a împrumutatului și vor putea propune reeșalonarea de plată a întregului credit, ca o măsură intermediară, înainte de declararea în incapacitate de plată și declanșarea procedurii de executare silită.

Prin reeșalonare se pot prelungii sau amâna toate scadențele ratelor intermediare și finale, precum și modificarea cuantumului acestora în cadrul soldului total rămas de rambursat, cu depășirea termenului inițial aprobat, dar fără a se putea depăși termenele maxime de creditare, prevăzute de lege și normele metodologice pentru respectivul tip de credit. Noile scadențe și costurile aferente stabilite în urma rescadențării și reeșalonării vor fi stipulate într-un act adițional la contractul de credite.

Cererile de rescadențare și reeșalonare a creditelor vor fi depuse la bancă, de împrumutați, în timp util, înainte de scadența ratelor de credit respective. În cazul agenților economici care, ca urmare a aplicării programelor de redresare, restructurare, rentabilizare, a schimbărilor produse în cadrul acționariatului, a managementului, găsirii de noi piețe de desfacere etc., există perspective de redresare a activității și de asigurare pe termen lung a unor rezultate pozitive, banca poate reactiva, în cazuri deosebite, la cererea agenților economici creditele nerambursate la scadență, evidențiate în activul bilanțului.

Reactivarea creditelor din bilanț, nerambursate la scadență, presupune transformarea acestora în credite noi, pentru care se vor solicita de către bancă garanții acoperitoare dintre cele prevăzute de norme, se va achita comisionul de gestiune și se vor încheia acte adiționale la contractele de credit încheiate sau noi contracte de credite și garanții. Unui credit reactivat i se pot stabilii scadențe intermediare, fără ca scadența finală să depășească termenele de rambursare stabilite de lege și norme. Este admisă o singură reeșalonare/reactivare a aceluiași credit. În cadrul unui credit reeșalonat nu se admit rescadențări. Centrala băncii poate aproba, la propunerea sucursalelor județene, și alte rescadențări/reeșalonări/reactivări ale unor credite problemă care au continuat să înregistreze restanțe.

Rescadențarea/reeșalonarea/reactivarea/revizuirea/acordarea creditelor se aprobă conform limitelor de autoritate stabilite. Creditele la care s-a îmbunătățit categoria de clasificare și nu se mai încadrează în portofoliul creditelor problemă vor fi evidențiate și raportate la Departamentul Corporate, urmând regulile și uzanțele acestuia. Pentru creanțele la care s-au epuizat toate căile de îmbunătățire a categoriei de clasificare și de rambursare a restanțelor, se vor lua măsuri, cu precădere a celor care au un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile, sau pentru care instanțele judecătorești au dat hotărâri de declanșare a falimentului, de trecere la scoaterea în afara bilanțului, în condițiile Procedurii de recuperare a creanțelor băncii și de scoatere în evidența extrabilanțieră a debitorilor insolvabili.

În situația în care, din activitatea curentă, rezultă că un agent economic nu are posibilitatea ca din activitatea desfășurată să genereze fluxuri de lichidități, care să permită rambursarea creanțelor față de bancă, la solicitarea debitorilor/garanților, banca poate aproba în vederea stingerii pe cale amiabilă a obligațiilor înregistrate, valorificarea activelor aflate în garanția băncii.

În acest scop, unitățile teritoriale vor proceda la evaluarea tuturor garanțiilor, aferente creanțelor care se solicită a fi stinse din valorificarea garanțiilor, și în funcție de limitele de autoritate stabilite prin ordinul președintelui, se va aproba valorificarea garanțiilor (banca își va da acordul privind vânzarea de către debitor/garant a activelor aflate în garanție la o valoare cel puțin egală cu valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, dar nu mai mică decât valoarea de piață stabilită în raportul de evaluare realizat la data acordării creditului).

În situația în care sumele valorificate nu acoperă integral creanțele garantate, respectiv credite și dobânzi aferente, banca va urmării ca pentru creanțele care rămân în sold, să existe garanții asiguratorii acoperitoare. Sumele rezultate din vânzarea activelor, vor fi transferate într-un cont escrow, în care banca va avea calitatea de agent și beneficiar al sumelor, care vor fi utilizate la rambursarea creanțelor garantate.

Radierea ipotecilor și/sau a gajurilor se va face numai după achitarea integrală a prețului în contul datoriilor, iar în cazul în care părțile convin ca operațiunea de vânzare să se deruleze printr-un cont escrow, la data alimentării contului de credit cu sumele din contul de credit din contul de depozit escrow.

Măsurarea riscului de credit se face în două etape. În prima etapă se stabilește limita maximă a activelor cu risc față de fondurile proprii ale băncii, prin calcularea raportului de solvabilitate și pe care banca va trebui să o respecte, lucru impus de altfel de BNR. În a doua etapă se măsoară riscurile la care este supusă banca prin evaluarea periodică a portofoliului de credite. Banca Națională impune băncilor să-și clasifice portofoliul de credite și să-și constituie provizioane de două ori pe an, la sfârșitul lunilor iunie și decembrie și să raporteze situația, în termen de 30 de zile, Direcției de Autorizare și Supraveghere Prudențială a societăților bancare din cadrul BNR.

Măsurarea riscului de credit în vederea constituirii provizioanelor de risc presupune evaluarea performanțelor financiare ale tuturor clienților băncii pe baza bilanțurilor contabile de la 30 iunie și 30 decembrie, această evaluare fiind identică cu cea utilizată la acordarea creditelor. Se pot determina pe sectoare de activitate: ponderea din împrumuturi acordate acestor ramuri și categorii de clienți în total împrumuturi acordate de bancă și ponderea provizioanelor în total împrumuturi. Comparând rezultatele din fiecare etapă, banca intervine sau nu în vederea diminuării riscului, fie prin stabilirea unor plafoane de credite pe sectoare și categorii de clienți, fie nu mai acordă credite sectoarelor care aduc pierderi băncii. Banca trebuie să-și adapteze din mers politica de creditare, la condițiile reale ale economiei și să se orienteze către alte categorii de clienți. Gestiunea riscului de credit reprezintă o serie de tehnici prin care banca poate să diminueze (elimine) pierderile sau poate să salveze creditul. Diminuarea sau eliminarea pierderilor se realizează prin monitorizarea calității portofoliului de credite, acest lucru facilitând observarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite neperformante.

COMITETUL DE LA BASEL DE SUPRAVEGHERE BANCARĂ este un organism internațional format din reprezentanții autorităților de supraveghere bancară și ai băncilor centrale din principalele țări industrializate. Acesta își desfășoară activitatea prin întruniri periodice (la fiecare trei luni) efectuate la sediul Băncii Reglementelor Internaționale de la Basel (Elveția): Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Suedia, Elveția, Anglia și SUA. Majoritatea băncilor de prim rang alocă în prezent peste 20% din capitalul lor riscurilor operaționale. Abordarea riscurilor operaționale este în continuă dezvoltare, existând trei modalități diferite de tratare a acestora:

1 Indicatorul de bază – presupune folosirea unui singur indicator ce reflectă riscul operațional pentru întreaga activitate a băncii.

2 Indicatorul standard – ce presupune stabilirea unui coeficient diferit pentru diferitele tipuri de activități

3 Metodele interne de evaluare – solicită băncilor să utilizeze normele interne pentru determinarea cerinței minime de capital

Limitele de risc față de clienți corporate se stabilesc anual, pentru un eșantion reprezentativ de clienți, sau în cursul anului, atunci când în acest eșantion apar modificări reprezentative. În vederea gestionării corespunzătoare a riscului față de debitorii unici, se stabilesc limite de risc pentru un eșantion de debitori unici ai băncii. Limita de expunere la riscul de credit propusă pentru un debitor unic poate fi mai mare decât suma limitelor de risc ale entităților din cadrul grupului.

Diferența dintre suma limitelor de risc stabilite unităților componente și limita de risc totală stabilită debitorului unic respectiv este utilizată de DMR-SMRC pentru alocarea de limite de risc unităților componente, la care nu s-au stabilit la data analizei limite de risc, deoarece nu erau evidențiate în cadrul debitorului unic sau nu aveau angajamente la bancă. În cadrul limitelor de risc aprobate pe total debitor unic, competența de redistribuire a limitelor de risc între unitățile componente ale grupului revine DMR, la cererea unităților bancare teritoriale. Ca regulă generală, limitele de risc care pot fi atribuite unui client, pot fi cu atât mai mari cu cât performanțele economico-financiare/aspectele nefinanciare sunt mai bune.

Limita de risc are caracter confidențial, utilizându-se numai pentru uzul intern al băncii, de către persoanele autorizate (directorul, directorul adjunct, șeful serviciului de administrare riscuri, linii programe finanțare, piețe de capital, șeful compartimentului de credite și ofițerul de credite care se ocupă de clientul respectiv). În contractele de credite/acordurile de garantare/avalizare care se încheie între bancă și clienții se înscriu elementele care definesc tranzacțiile aprobate în cadrul limitelor de risc stabilite.

Nivelul limitei de risc nu se înscrie în evidențele contabile ale băncii (în bilanț sau în afara bilanțului) și nici în documentele contractuale încheiate cu clientul băncii (contract de credit; acord de garantare/avalizare – contract de credit). Limita de risc este totodată și un instrument de planificare al managementului unităților bancare teritoriale și al Centralei băncii, prin care banca își stabilește pentru o perioadă de timp viitoare la cât se poate expune (ca nivel maximal) față de fiecare din principalii clienți, indiferent dacă aceștia vor solicita sau nu produse bancare în perioada respectivă.

Limita de risc nu trebuie să se confunde cu expunerea băncii față de un client la un moment dat, expunerea reprezentând suma angajamentelor asumate de bancă prin contracte încheiate cu clientul și evidențiate în bilanț sau în afara bilanțului, după caz. Limitele de risc stabilite sunt valabile pentru anul respectiv, existând posibilitatea modificării acestora în structura sau majorării/diminuării/anulării nivelului limitelor, în funcție de schimbările intervenite în situația economico-financiară a clientului precum și în relația acestuia cu banca.

CAPITOLUL II. Creditul pentru consum

2.1. Tipuri de credite de consum

Creditul de consum este definit ca fiind orice credit contractat de o persoană fizică, în vederea satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului și/sau ale familiei acestuia ori pentru achiziționarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiții imobiliare. Este un creditul pe termen scurt sau mijlociu, acordat persoanelor individuale destinat a acoperi costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare și servicii, sau pentru recreditarea creanțelor contractate în acest scop.

Pentru a avea în vedere dimensiunile acestor credite subliniem că în SUA în 1988, creditul de consum atingea 625 miliarde $, dacă se consideră creditorii majori, incluzând și companiile financiare, uniunile de credit, instituțiile de economii, comercianți de detaliu etc. O pondere importantă revine băncilor comerciale cu 329,5 miliarde (ceea ce reprezintă aproximativ 20 % din totalul creditelor acordate de ele).

Creditul de consum s-a afirmat, de timpuriu, între celelalte forme de credit, și, într-o formă inițială, a existat sub forma „creditului deschis”, respectiv a posibilității pe care comerciantul o acordă clienților, de regulă celor solvabili; de a achiziționa mărfuri potrivit necesităților, urmând ca lichidarea sau regularizarea datoriilor să se facă ulterior, potrivit angajamentelor personale diferite de la caz la caz. Forma astfel practicată a fost considerată drept credit cu rambursarea neeșalonată.

Producția de masă de bunuri de folosință îndelungată și necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea a cumpăratorilor a determinat, îndeosebi de la începutul secolului XX. Statutarea, în fiecare din țările dezvoltate, a unor norme precise de creditare, precum și a unei rețele ample și diversificate de instituții de credit, în mare parte legate de firmele producătoare. Astfel că cea mai mare parte a creditelor de consum există, și se acordă și sub forma creditelor eșalonate, formă în care termenii creditării, scadente, cuantumul ratelor etc. se stabilesc la acordarea creditului.

La polul opus, creditul cu scadență nedeterminată implică operațiuni de credit deschis, credite acordate comercianților cu amănuntul, sau de către aceștia, credite privind anumite servicii. În aceste operațiuni, înseamnă că, debitorul va efectua plata în timp util (maximul fiind convenit) dar în momente prielnice lui, pe care le stabilește personal. O formă deosebită, în deplină dezvoltare ce aparține creditelor eșalonate îl reprezintă creditul revolving, apărut la sfârșitul anilor '30. Această formă s-a extins îndeosebi odată cu amplificarea utilizării cărților de credit. Elementele caracteristice acestui credit sunt:

• se acordă în cadrul unei convenții stabilite între părți;

• permite consumatorului să efectueze cumpărările sau să obțină împrumuturi fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cărțile de credit, la momentul oportun pentru el ;

• consumatorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs, fie prin plăți parțiale, periodice, după posibilități prin facilitățile acordate beneficiarului de credit și prin costurile diminuate, această formă s-a impus în ultima vreme și tinde să devină preponderentă în operațiile de credit de consum.

Utilitatea economică și socială este preponderentă în aprecierea creditului de consum. Creditul comercial a avut și are un rol deosebit în dezvoltarea economiei de consum, respectiv a producției și circulației mărfurilor, destinate marii mase a consumatorilor. Creditul de consum anticipează momentul intrării în posesia bunurilor și permite accesul cumpărătorilor cu venituri mai mici la bunurile de folosință îndelungată de valoare mare. Prin aceasta se acționează pe două planuri, pe de o parte, se asigură satisfacerea facilă a dorințelor și necesităților marii mase de consumatori, iar pe de altă parte, se promovează pe scară largă producția și circulația unei game extinse de mărfuri, dincolo de cererea solvabilă a populației și chiar, după unele aprecieri, dincolo de capacitățile normale de plată a populației, luată în ansamblul ei.

De aici s-a tras și concluzia că, pe unele planuri acțiunea creditului de consum este destabilizatoare pentru economie, oferind terenul unor producții supradimensionate, ea acționând ca un factor de expansiune a economiei de consum. Pe plan general, așa cum experiența a arătat în marea majoritate a cazurilor, creditul de consum a contribuit direct la creșterea în ritmuri rapide a nivelului de trai a unei părți mari a populației, iar responsabilitatea vis-a-vis de datoriile contractate a acționat ca un factor al întăririi disciplinei în muncă și, în ansamblu, a contribuit la afirmarea progresului economic și social.

Totodată, o cerere sporită și stabilă de mărfuri de larg consum a contribuit la aplicarea rapidă a cuceririlor științei și tehnicii, a tehnologiilor în producție, în folosul întregii societăți. Creditul de consum acționează astfel în sensul recuperării rapide a cheltuielilor avansate în producție, spre realizarea constantă și oportună a produselor puse pe piață. Acest fapt permite producătorului reluarea imediată a proceselor de producție, desfășurarea lor accelerată, creșterea cifrei de afaceri și implicit a profitului. De aici și interesul sporit al producătorilor de automobile, echipamente electromenajere etc., în a dezvolta, ei înșiși, rețeaua de creditare privind vânzarea propriilor produse, implicit prin înființarea sau dirijarea unor bănci sau societăți financiare cu asemenea profil.

Creditele de consum precum și cele pentru investiții imobiliare sunt acordate pe baza unui contract de credit ale cărui clauze vor fi stabilite prin reglementările interne ale fiecărei bănci comerciale, în calitate de împrumutător. Contractul de credit trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu și fără a fi limitative, clauze privind:

• condițiile de scadență, dobândă, inclusiv pentru sumele neachitate la scadență reprezentând rate de credit și/sau de dobândă;

• neonorarea la scadență a principalui și/sau a dobânzii;

• constituirea de garanții, dacă este cazul.

Ritmul achizițiilor de bunuri și servicii ale populației în anul 2013, a fost superior celui înregistrat în anul 2012, datorându-se în principal restrângerii autoconsumului. Dinamica viguroasă a consumului final efectiv al gospodariilor populației a fost determinată de cumpărările de bunuri și servicii. Creșterea puternică a cererii de consum a fost susținută în primul rând de menținerea ritmurilor înalte de creștere ale veniturilor populației, dar și de accesibilitatea sistemelor de finanțare, atât pe segmentul bancar, cât și pe cel nebancar (credite de consum acordate de companii specializate prin intermediul unor parteneriate încheiate cu marii distribuitori de produse electrocasnice).

Gradul redus de inzestrare a populaței cu bunuri de consum și de folosința îndelungată reprezintă unul din factorii sociali cu impact deosebit asupra pieței creditelor de consum. Statisticile internaționale plasează România printre ultimele locuri în privința gradului de inzestrare cu bunuri de folosința îndelungată (Tabelul 1). Acest lucru a dat amploare creditului de consum, ofertanții de credit pentru populație exploatând deja nișa creditării destinate achiziționarii de produse electronice, electrocasnice și autoturismelor, pe fondul unei creșteri semnificative a cererii din partea populației.

Îmbunătățirea standardului de viață a populației este motivația fundamentală a comportamentului populației față de credite. Fie că e vorba despre nevoia unei locuințe și de dotarea acesteia, de transportul personal sau de vacanță și timp liber, românii sunt dispuși să apeleze la credite, în numele convingerii că trebuie să-și satisfacă nevoile de consum acum și nu undeva în viitor. Odată cu evoluția societății și creșterea veniturilor, românii doresc să-și utilize locuința cu bunuri de folosință îndelungată care să le confere un anumit confort. Există însă și o schimbare de mentalitate care alimentează consumul pe datorie: oamenii nu se mai tem atât de mult ca în trecut de pierderea locului de muncă, adică de pericolul de a nu-și mai putea rambursa creditele. „Românii s-au obișnuit cu o piață a forței de muncă deschisă”.

Așadar, deși venitul net disponibil, rămas după acoperirea cheltuielilor de bază, nu lasă loc de achiziții „cu banii jos”, totuși românii doresc să-și doteze gospodăria nu numai cu strictul necesar, ci și cu alte bunuri care să le îmbunătățească standardul de viață. La nivel de mentalitate, exista nevoia reala a românilor de a recupera decalajul în materie de nivel de trai. Evoluția demografică în România arată o creșterea a populației în vârstă, creștere însoțită de o scădere a ratei de economisire întrucât populația pensionată nu mai economisește deloc sau economisește într-un ritm mai redus. În mod analog, o creștere a populației tinere, dar care nu a ajuns la vârsta angajării, diminuează rata de economisire, pentru că părinții aloca o bună parte din veniturile lor întreținerii copiilor.

Noile norme BNR impun condiții mult mai aspre de creditare, cei mai afectați vor fi cei cu salarii mici. „La evaluarea bonității solicitantului se va avea în vedere ca angajamentele totale de plată lunare, ale solicitantului și ale familiei acestuia, respectiv principalul, dobânda și orice alte costuri decurgând din contractul de credit, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a cărui acordare se solicită, să reprezinte cel mult 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului și, după caz, ale familiei acestuia”, stabilește norma BNR. Principala modificare se leagă de evaluarea bonității clienților și vizează includerea în angajamentele totale de plată lunare, pe lângă principal și dobândă, și a altor costuri, adică a tuturor cheltuielilor pe care solicitantul trebuie să le suporte pentru acordarea și derularea unui împrumut.

Condiție în funcție de destinație. Restricțiile stabilite de BNR diferă în funcție de destinația creditului. În cazul celui de consum, angajamentele de plată lunare, respectiv principalul, dobânda și orice alte costuri legate de creditele de consum, inclusiv de împrumutul care se solicită, indiferent de creditor, nu vor depăși 30% din veniturile nete ale solicitantului și, după caz, ale familiei acestuia.

Calcule după reguli noi. Veniturile nete lunare vor fi calculate ca diferența între veniturile totale certe, cu caracter de permanență, ajustate prin aplicarea coeficienților prevăzuți în normă, și angajamentele de plată de altă natură decât cele decurgând din contracte de credit. Nu vor fi luate în calculul veniturilor totale ale familiei veniturile membrilor de familie care sunt și giranți.

Potrivit noii norme, creditorii vor stabili, prin reglementările interne, modalitatea de determinare a angajamentelor totale de plata lunare aferente acordării și derulării creditelor, indiferent de frecvența efectuării plății acestora. Reglementarea în vigoare, precizează că împrumutătorii stabilesc modalitatea de determinare a angajamentelor lunare decurgând din facilități de creditare la care nu sunt stabilite scadențe lunare. Noile norme au fost criticate de bancheri, care atrag atenția că populația și firmele au nevoie de credite, ducând o acută lipsă de bani.

Ca în multe alte domenii, și în ceea ce privește gradul de îndatorare suntem din nou în coada Europei. Potrivit unui studiu făcut de UniCredit Țiriac Bank, îndatorarea financiară în România era de 277 de euro pe locuitor în 2010, iar în 2014 va fi de 546 de euro. Prin comparație, în 2005, în Ungaria era de 1.971 de euro (de mai bine de 7 ori față de România), iar fiecărui polonez îi revenea un credit de 970 de euro. Din datele studiului reiese că românii au nevoie de credite ca de aer. Suntem clasați pe ultimul loc într-un top al avuției financiare a populației, cu numai 19% din PIB. Olanda conduce, cu o avuție a populației de 268% din PIB. Ungaria se plasează la mijlocul clasamentului, cu 60% din PIB, peste Bulgaria, ai cărei cetățeni dețin 41% din PIB. Cel mai jos, în afară de România, stă Estonia, cu 29% din PIB.

În perioada 2011-2013 piața creditelor de consum a cunoscut o expansiune masivă. Printre determinanții acestei evoluții s-au aflat, pe de o parte, creșterea veniturilor persoanelor fizice și aprecierea leului, iar pe de altă parte, intensificarea concurenței dintre instituțiile de credit – reflectată de menținerea ratelor dobânzilor la un nivel relativ scăzut și de majorarea numărului de produse de finanțare oferite de bănci – inclusiv pe fondul creșterii volumului împrumuturilor și depozitelor atrase din străinătate de acestea. Un posibil factor de natură conjuncturală care a impulsionat contractarea de împrumuturi în acest interval a fost și dorința împrumutaților de a evita condițiile mai restrictive impuse de intrarea în vigoare a noilor norme de creditare

În structura pe monede a creditului de consum s-au înregistrat, pe de o parte, consolidarea tendinței de creștere a dinamicii creditului în lei și, pe de altă parte, declanșarea unei scăderi de ritm a componenței în valută (exprimată în euro). Astfel, ponderea împrumuturilor în devize în total credite neguvernamentale a fost în descreștere, dar s-a menținut la un nivel foarte înalt (59,7%, ca medie a perioadei), în timp ce ecartul dintre ritmurile de creștere a creditelor în valută și, respectiv, în lei s-a redus constant. Este posibil ca, spre finele intervalului, această tendință să fi reflectat și impactul modificărilor aduse regimului rezervelor minime obligatorii.

Din perspectiva structurii pe deținători, creditul acordat populației a continuat să se dinamizeze, ritmul de creștere a acestor împrumuturi devansându-1 astfel pe cel acordat companiilor. Dintre creditele solicitate de populație, cea mai clară ascensiune au avut-o împrumuturile în lei, această evoluție putând fi asociată și menținerii la un nivel relativ scăzut a ratelor dobânzilor aferente creditelor de consum în lei. Cererea pentru creditele de consum a rămas însă deosebit de puternică, aceste împrumuturi reprezentând la sfârșitul anului 2013, în medie, 70,06 % din totalul creditelor de retail acordate.

Tabelul 2.1. Evoluția creditelor de consum bancar și nonbancar în perioada 2011-2013

Sursa: UniCredit Țirirac Bank, 2013

Figura nr. 2.1. Graficul evoluției creditelor de consum

Se observă că față de anul 2011, la sfârșitul anului 2013 creditele de consum au crescut cu aproximativ 183,34%. Dintre factorii care au avut o influență semnificativă asupra evoluției pieței creditelor de consum și care au fost prezentați în capitolul I al lucrării de față, amintim: factori economici (inflația, care a avut o evoluție descendentă de-a lungul celor 3 ani, veniturile populației care au avut o tendință de creștere, concurența acerbă dintre bănci și instituții financiar-nebancare ce a condus la o reducere a dobânzilor pentru acordarea de credite), factori sociali (creșterea gradului de înzestrare cu bunuri de folosință îndelungată), și o serie de factori politici (reguli și norme stabilite de BNR ).

La o creștere economică de circa 7%, creditele au sporit cu 40-50%, iar masa monetară în circulație s-a majorat cu 30%, o monetizare extrem de puternică, ceea ce a impus adoptarea unor măsuri restrictive, în planul politicii monetare. Dobânda de politică monetară a rămas la un nivel relativ ridicat, 8,75%, semnificativ real-pozitivă, comparativ cu evoluția, de facto, a inflației. După majorarea, în vara anului 2012, a rezervelor minime obligatorii, măsură criticată de bănci, dar cu eficiență certă în temperarea expansiunii exagerate a creditelor de consum, BNR și-a permis, săptămâna trecută, să anunțe că, începând cu 1 ianuarie 2013, se vor elimina restricțiile impuse instituțiilor de credit referitoare la gradul de concentrare a expunerii din creditul în valută.

De asemenea, evoluția pieței creditelor în 2014 va depinde, în mod semnificativ de măsurile economice care vor fi luate pentru a face față cu succes provocărilor impuse de criza economică globală. Unul dintre imperativele politicii monetare a BNR va fi cel legat de inflație, pentru care ținta foarte ambițioasă este în jurul a 5% deși, ceea ce prognozează experții financiari ca fiind mult mai aproape de realitate, este în jurul a 6 sau chiar 6,5%. Aceasta înseamnă o privire foarte atentă asupra evoluției dinamice a creditelor bancare înregistrate în 2013 cu perspective foarte serioase de a-și continua trendul de creștere și în 2014, pe fundalul unui potențial de absorbție al pieței foarte crescut.

2.2. Oferta băncilor privind acordarea creditelor de consum

Băncile și-au luat măsuri de protecție și consultă bazele de date pe calculator în care sunt trecuți toți clienții care au obținut credit, precum și situația restituirii acestora. Astfel, dacă un client este rău-platnic, acest lucru este ilustrat în aceste evidențe, iar banca poate refuza acordarea unui credit. Băncile solicită acordul clienților ca informațiile despre ei să fie înregistrate în aceste baze de date. Acest acord se dă prin semnarea unui document cu diverse nume, de genul Acord de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor la S.C. Biroul de Credit S.A. sau Acord de consultarea a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare

După cum se vede, există mai multe organizații care dețin astfel de baze de date, din care cele mai cunoscute sunt S.C. Biroul de Credit S.A și Centrala Riscurilor Bancare. Dar, atenție: în contractul dintre Biroul de Credit și bănci e stipulat că orice sumă restantă, indiferent de nivelul acesteia, trebuie să se transmită instituției!

Costurile unui credit. Probabil că nimeni nu va fi surprins, astăzi, că trebuie să plătească o dobândă pentru banii împrumutați. Și totuși, nu dobânda este primul lucru care îl atrage pe un viitor client, ci suma pe care trebuie s-o plătească, reprezentând rata lunară prin care restituie creditul. El își face socoteala: „atâția lei pe lună am de dat, mă descurc cu ce rămâne? Uite că-mi ajunge! Așa că, fuga la bancă, să iau un televizor cu plasmă, cu ecranul cât peretele!”.

Dar, de ce să nu fie aleasă oferta cea mai avantajoasă și în domeniul creditelor, cum se cere atunci cand se cumpără un obiect sau un serviciu „clasic”? Pentru aceasta, trebuie să urmărească două elemente: dobânda și comisioanele. Dobânda este un cost mai ușor de aflat, deși nu toate băncile informează clienții despre dobânzile practicate; de multe ori, dobânda nu se află decât după ce clientul a înaintat dosarul de creditare, pentru analiza căruia va trebui să plătească o sumă, din categoria comisioanelor. Or, aceste comisioane sunt mai puțin transparente și reprezintă un cost foarte serios, pe care băncile îl includ în creditul oferit. Iată mai jos o serie de comisioane practicate de bănci, nu de toate, dar multe dintre ele sunt prezente peste tot:

• comision de deschidere cont, cuprins între 8 și 15 lei noi, în funcție de bancă

• comision de retragere, aprox. 1,5-2% din valoarea sumei retrase

• comisionul de administrare a contului curent, în valoare de aprox. 0,5 euro pe lună. comision de transfer, de aprox. 0,5-1% din sumă; dacă mai intervine și o bancă intermediară, comisioanele ajung până la 3%.

• comision de analiză a dosarului de 5-10 euro

• comision de acordare a creditului. În unele cazuri, acesta este prestabilit (între 500 și 800 RON) sau este calculat ca procent din valoarea creditului (între 3 și 6%).

• comision de înregistrare în arhiva electronică, care în majoritatea cazurilor este de 20 euro.

• taxă de management a dosarului care poate fi percepută o singură dată pe an, de 1,75-2,5%, sau care trebuie plătită lunar, de 0,1-0,15% pe lună.

• comision de risc. Dacă este reținut o singură dată, acesta ajunge până la 800 lei noi, iar dacă este inclus în dobândă este în jurul a 0,15% din valoarea creditului.

• comision de evaluare a imobilului În cazul creditelor imobiliare/ipotecare, care ajunge și la 100 de euro. Unele bănci cer, prin intermediul firmelor de evaluări, doar 25 de euro.

Pentru ca un consumator să poată compara între diversele oferte ale băncilor, legislația europeană (preluată și în țara noastră) a introdus conceptul de „dobândă anuală efectivă” (DAE), care reprezintă costul total al creditului, compus din dobândă și comisioane. Privind dobânda, o serie de bănci atrag clienții prin afirmații care, la o citire mai atentă, sunt inutile; de exemplu, „se percepe dobândă numai asupra sumei datorate”. Altele susțin că oferă credit cu dobânda de 0%; dacă este așa, atunci trebuie să se stie prețul cu care este se va achizitiona frigiderul, televizorul sau calculatorul este mult, mult mai mare decât prețul practicat în alte magazine.

Am redat mai jos o listă informativă privind o serie de aparate care se pot cumpăra pe credit, conform ofertei „Carrefour” valabilă 1-13 martie 2014, unde magazinul vinde produsul, dar creditul este oferit de Banca Comercială Română. Produsele au fost grupate în același tabel, unde s-a calculat prețul final după achitarea creditului, diferența în lei și în procente. După cum se poate constata, cumpărând un produs pe credit, a cărui restituire se face în 5 ani, costul acestuia crește cu aprox. 62% față de prețul plătit la cumpărarea cu banii jos.

Tabel 2.2. Preț produse achiziționate cu credit

Trebuie menționat un fapt foarte important: și pe piața bancară, ca în general în viață, lucrurile se schimbă. Așadar, nivelul dobânzilor se poate schimba de la un an la altul, sau chiar mai des. În prezent, dobânzile au o tendință de scădere. În această tendință intervin o serie de factori, precum rata inflației, dobânda practicată de Banca Națională, reglementările în vigoare, concurența dintre bănci, dobânda pe piața inter-bancară, etc. Tocmai din acest motiv a apărut pe piața românească un nou tip de serviciu bancar, „brokerii bancari”. De exemplu, firma „Creditlink” își oferă serviciile privind refinanțarea unui credit: este vorba de a găsi o altă bancă, unde costurile creditului aflat în derulare sunt mai mici decât la banca unde s-a făcut inițial împrumutul.

Dobânda anuală efectivă (DAE) este definită ca reprezentând costul total al creditului pe care clientul îl are de plătit și conține o serie de costuri asociate cu creditul respectiv: dobânda anuală, costul asigurării, comision analiza dosar. DAE trebuie să fie prezentată în fiecare ofertă de credit de consum în care apar elemente de cost ale creditului respectiv: dobânda anuală, comisioane, rata/ anuitate. DAE permite compararea ofertelor de credit ale băncilor prin prisma costurilor suportate de consumator în cazul contractării unui credit. La o dobândă și durata similară în cazul a doua oferte de credit, în urma comparației DAE pot rezulta valori diferite deoarece DAE include tot ce trebuie plătit în plus față de dobândă creditului.Cunoscând DAE, se poate ști într-adevăr cât costă un credit și se pot face comparații între diferitele oferte de credit. Calculul DAE este obligatoriu numai pentru creditele de consum, adică pentru: nevoi personale, bunuri de folosință îndelungată, credite de vacanță, carduri de credit, precum și pentru credite pentru achiziționarea de autoturisme. Rata de plată (anuitatea) nu este influențată de DAE. Există însă o serie întreagă de costuri care nu se includ în calculul dobânzii anuale efective, cum sunt:

• costurile, altele decât prețul de cumpărare, pe care consumatorul este obligat să le plătească indiferent dacă plata se face în numerar sau pe credit, respectiv:

• prețul pentru interogarea Sistemului Informatic al Biroului de Credit;

• comisionul de analiză a documentației;

• comisionul de gestiune;

• comisionul de risc

• costurile legate de asigurări sau garanții, respectiv:

• taxa pentru evaluarea/contraexpertizarea rapoartelor de evaluare a bunurilor mobile admise în garanție;

• primele de asigurare aferente polițelor pentru riscuri generale.

Băncile pot să practice dobânzi diferite pentru clienți diferiți, care, deși solicită același credit, au o situație personală diferită: unul are venituri mai mari, altul este mai tânăr, altul garantează creditul cu o proprietate mai valoroasă, etc. Analiza acestor particularități se face de bancă și se numește „credit scoring”, adică clientul obține un scor final, prin însumarea punctelor acordate la fiecare criteriu. Diferența de scor poate genera diferența de cost al creditului. De exemplu, în oferta C.E.C., cel mai scump credit este cel oferit adolescenților.

Pe de altă parte, oferta este extrem de diversificată: aceeași sumă se poate obține cu un credit pe 1 an, sau pe 5 ani, cu o dobândă fixă sau cu o dobândă variabilă, în euro sau în dolari sau în lei, etc. O dificultate în comparație este dată și de faptul că durata de creditare se exprimă de o bancă în luni, alta în ani. Privind costul creditului, trebuie să se țină cont de dobânda anuală efectivă DAE. Băncile care solicită mai puține acte, mai puține garanții, sunt și băncile care practică cele mai mari costuri. Iată, spre exemplificare, un extras din oferta B.C.R., din care se vede cum un credit cu garanții serioase este mai ieftin, iar cel mai scump este un credit pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată:

Tabel 2.3. Extras ofertă B.C.R.

Băncile mari practică costuri mai mari decât băncile mici, care se luptă să ocupe și ele un loc pe piață. Informarea despre modul cum se va achita rata la credit este necesara: se poate numai platind la sucursala, sau se poate și prin bancomat sau prin internet? În mod concret, analizând oferta Băncii Comerciale Române (cea mai mare din țară), se desprind următoarele concluzii:

• Mai ieftin creditul pe 5 ani, decât pe 1 an, pentru același tip de credit

• Mai ieftin creditul cu dobânda revizuibilă semestrial, pentru același tip de credit

• Cel mai ieftin este creditul pentru 75.000 euro, luat pe 15 ani, cu dobândă variabilă: 11,31%

• Cel mai scump este creditul pe card pentru 18.000 RON, luat pe 5 ani, cu dobândă variabilă: 25,29%

• Dobânda la creditul în dolari este mai mică decât la crediul în euro

• Creditul pentru autovehicule este mai ieftin decât creditul pentru studii

• În general, cel mai scump este creditul pentru bunuri de folosință îndelungată (electronice, electrocasnice)

• În general, cel mai ieftin este creditul pentru nevoi personale pe termen lung (20 ani)

Tabel 2.4. Ordonarea băncilor după DAE privind creditul pentru nevoi personale:

Pe ansamblu, după analiza datelor din băncile românești, am aflat care este cea mai avantajoasă ofertă, din punct de vedere al costurilor unui credit. Din multitudinea de caracteristici ale fiecărui credit, s-au cautat elementele comune, pentru a putea face o comparație: au fost selectate două tipuri de credite, unul pentru nevoi personale nespecificate, altul pentru autovehicule; s-a selectat termenul creditării de aprox. 5 ani și au fost incluse în comparație acele credite la care există informații despre dobânda anuală efectivă.

S-a inclus în comparație și suma creditată, ea constituind un element important în calculul DAE. În urma selectării și ordonării acestor date, au rezultat următoarele tabele, care oferă cititorului o idee asupra mărimii costurilor de creditare practicate de diverse bănci. Astfel, privind creditul pentru nevoi personale, cea mai ieftină bancă este Bancpost, iar cea mai scumpă este Volksbank. Privind costurile unui credit pentru autovehicole, analiza datelor indică, cele mai reduse costuri sunt practicate de Volksbank, iar cele mai ridicate de Librabank.

Tabel 2.5. Ordonarea băncilor după DAE privind creditul pentru autovehicole:

Cât anume consumă românii din nevoie, pentru a-și asigura minimul de confort, sau pur și simplu din plăcerea de a avea ceva mai bun, asta va trebui să determine cercetătorii și analiștii. Certitudinea este însă că de consumat, consumă și o vor face și în continuare. La noi nu se verifică încă teza conform căreia o creștere a veniturilor duce la o creștere mai înceată a consumului și o creștere mai accelerată a economisirii sau a investițiilor. Ca să nu mai spumen că alternativă de economisire nu prea există, atâta vreme cât randamentul real al dobânzilor este minimal sau chiar negativ.

Există însă și o schimbare de mentalitate care alimentează consumul pe datorie: oamenii nu se mai tem atât de mult ca în trecut de pierderea locului de muncă, adică de pericolul de a nu-și mai putea rambursa creditele. Banca centrală a mizat până la un punct pe faptul că prudența treadițională a românului, bun-platnic și grijului cu facturile, va fi mai tare decât impulsul de a lua mai multe credite dacă îi permite perspectiva veniturilor. Inpulsul se dovedește însă mai tare. Biroul de Credit a raportat la sfârșitul anului trecut restantele la credite bancare de 162 milioane de lei (44 milioane de euro) ale persoanelor fizice, de peste două ori mai mari decât în decembrie 2012, iar numărul restanțierilor a ajuns la 222.417, cu 54% mai mult decât în aceeași lună.

A crescut și numărul creditelor cu restante (întârzieri la plată mai mari de 30 de zile), la 277.360, ceea ce înseamnă o majorare de 60%. De partea cealaltă, a ofertei de credite care susțin consumul anticipat, băncile nu au nici un motiv să vreea să reducă finanțarea, pentru că ele din asta își susțin activitatea. Mai mult, odată cu reducerea marjelor dintre dobânzile pe care le încasează la credite și cele care le plătesc la depozite, bancherii au chiar nevoie de un volum și mai mare al creditării. Se poate obține prin oferte din ce în ce mai frumos ambalate, mai ieftine, mai simplu de accesat și mai aproape de nevoile oamenilor. Adică exact ce-i trebuie românului, care consumă mai impulsiv ca în alte țări trecute deja prin această etapă în urmă cu ani buni.

Principalele tipuri de credite de consum acordate de bănci pentru persoanele fizice sunt:

Plus Extra – Banca Comercială Română – ERSTE

Linia de credit, în lei, se acordă persoanelor fizice pentru satisfacerea nevoilor de consum și constituie depozite/certificate de depozit cu discount/ certificate de depozit la purtător de minimum 50 milioane lei vechi/ 5000 lei noi sau echivalent în valută. Termenul este de maximum 12 luni.

Avantaje:

• asigură resursele financiare pentru rezolvarea unor nevoi personale, concomitent cu păstrarea depozitelor deținute de către solicitant;

• suma rambursată devine imediat disponibilă, iar dobânda se plătește numai pentru suma și pentru timpul cât a fost utilizată;

• se oferă facilitatea rambursării împrumuturilor angajate la alte bănci, inclusiv suplimentarea acestora;

• dobânda este atractivă;

• solicitantul poate opta pentru plata unui nivel de dobândă fix sau variabil;

• creditul se acorda și în numerar;

• documentația solicitată pentru întocmirea dosarului este mult simplificată și nu este nevoie de garanți;

• prezentarea de documente justificate pentru utilizarea creditului nu este necesară.

Expresso dublu – Banca Română pentru Dezvoltare – GSD

Caracteristicele acestui tip de credit sunt următoarele:

Destinația creditului: credit de consum pentru finanțarea nevoilor personale nenominalizate de valori mari.

Durata creditului: minimum 60 de luni, maxim 240 de luni;

Valoarea creditului: minimum 180 mil. ROL ( 18.000 RON) / 5000 EURO, maximum 1.850 mil. ROL (185.000 RON) / 50.000 EURO.

Dobânda: în funcție de moneda creditului, există 2 tipuri de dobândă: variabilă, pentru creditele în ROL și EURO; fixă, pentru creditele în ROL.

Rambursarea: rate lunare constante.

Garantarea creditului: pentru garantarea creditului, se solicită ipotecă asupra unei proprietăți imobiliare.

Asigurarea:

asigurare de deces și invaliditate permanentă încheiată de AVIVA;

polița de incendiu pentru imobilul care constituie garanția creditului.

Creditul Consumer – Raiffeisen Bank

Valoare : între 150 și 5000 de EURO (sau echivalentul în LEI, USD).

Perioada: între 6 luni și 4 luni.

Avans: 0% sau orice sumă la alegerea clientului.

Avantaje:

• nu necesită giranți;

• plata automată a ratei lunare din contul curent;

• posibilitatea de rambursare anticipată a creditului.

Documente necesare:

• actele de indentitate ale solicitantului;

• adeverința de salariu a solicitantului.

Garantare: creditul va fi asigurat cu veniturile prezente și viitoare ale celui care împrumută, provenite din orice sursă.

Credit de consum de la Banca Transilvania

Destinația: Acest tip de credite se adresează:

• clienților care doresc să achiziționeze bunuri de consum de la societățile comerciale cu care Banca Transilvania are încheiate convenții de colaborare și care au ca obiect de activitate vânzarea unor astfel de bunuri;

• clienților care solicită în mod direct, la sediile unitățiilor BT din teritoriu, acordarea unor astfel de credite pe baza actelor doveditoare a cumpărării bunurilor de consum.

Durata: 1-5 ani.

Nivelul: se acordă sume cuprinse între 150 RON și echivalentul în lei a 3500 EURO.

Venituri minime: venitul minim lunar, necesar angajării unui credit de acest tip, este de 300 RON (net).

Garanții:

fără aport propriu: cesiunea veniturilor nete lunare ale familiei (soț, soție) și ale unor giranți (1-2 giranți, în funcție de veniturile acestora);

cu aport propriu: cesiunea veniturilor nete ale familiei și avans de minimum 20% din valoarea bunurilor cumpărate.Nu sunt necesări giranți.

Dobânda: banca va calcula lunar dobânda și o va încasa în ultima zi lucrătoare din lună, iar împrumutatul are obligația de a asigura disponibilul necesar pentru plata obligațiilor contractual ( rata+dobânda ).

Avantaje:

• posibilitatea contractării creditului fără nici un aport propriu;

• posibilitatea achitării creditului în avans, fără penalități;

• posibilitatea achitării ratelor direct din contul curent.

2.3. Documente și cerințe necesare acordării creditelor

Pentru a obține un credit solicitantul trebuie să prezinte următoarele documente:

• documente care atestă capacitatea solicitantului și, după caz, a familiei sale de a dispune de venituri certe cu caracter de permanență, considerate eligibile potrivit reglementărilor interne ale băncii comerciale;

• declarație pe propria răspundere privind valoarea angajamentelor de plată ale solicitantului și ale familiei sale la data solicitării creditului și, în mod distinct, a obligațiilor devenite exigibile și neonorate la scadență la aceeași dată;

• declarație pe propria răspundere privind litigiile cu terții existente la data solicitării creditului, precizând motivele care au condus la acele situații.

Aprobarea creditului se face pe baza unui referat care va fi întocmit și semnat potrivit reglementărilor interne ale băncii. Referatul trebuie să conțină următoarele elemente:

• date de identificare ale solicitantului (numele, prenumele, domiciliul/reședința, codul numeric personal, cetățenia);

• informații referitoare la creditul solicitat (valoarea creditului, scadența/schema de rambursare, moneda, destinația, avansul depus de solicitant și garanțiile prezentate);

• informații privind bonitatea solicitantului;

• situațiile speciale în care se află solicitantul de credit în raport cu terții (litigii care ar putea afecta bonitatea acestuia).

Pe durata derulării creditului pentru persoanele fizice împrumutătorii au obligația să urmărească îndeplinirea condițiilor prevăzute în contractul de credit, precum și cele referitoare la plata la scadență a ratelor reprezentând principalul și dobânda și, după caz, la situația garanțiilor și la destinația creditului.

CAPITOLUL III. Studiu de caz. Explozia creditului de consum în orașul Târgoviște. Avantaje și riscuri.

Gruparea elementelor colectivității pe variante și calcularea mediei, medianei și a modului

Gruparea elementelor colectivității pe variante după volumul creditelor de consum acordate pentru persoane fizice de către băncile din Târgoviște.

Tabelul. 3.1. Volumul creditelor de consum acordate

pentru persoane fizice de către băncile din Târgoviște.

Nivelul dominant al creditelor de consum acordate pentru persoane fizice este 35 mil. RON în condițiile unui creditelor de consum acordate mediu de 35,3333 mil. RON. Altfel spus, cele mai multe credite acordate sunt 35 mil. RON.

Gruparea elementelor colectivității pe variante după numărul de sucursale.

Tabelul 3.2. Numărul de sucursale ale băncilor din Târgoviște.

Nivelul dominant al unităților bancare este 19 unități bancare în condițiile unui mediu de 13,88889 unități bancare. Altfel spus, sunt mai multă unități bancare, peste nivelul mediu.

Gruparea pe 5 intervale de grupare egale pentru fiecare caracteristică în parte.

Gruparea pe 5 intervale de grupare după volumul creditelor de consum acordate:

Tabelul nr. 3.3. Grupe de unități bancare după volumul creditelor de consum

acordate pentru personae fizice

Din cele 36 de unități bancare 50% (respectiv 18 unități bancare) acordă credite de consum medii anuale de până la 35 mil.RON, iar restul de 50% acordă credite de consum de peste 35mil.RON.

Analiza riscurilor.

Pentru o societate bancară principala activitate generatoare de venituri o reprezintă activitatea de creditare care aduce băncii un „plus de valoare” prin dobânzile și comisioanele percepute. Totodată prin activitatea de creditare, băncile, în calitatea lor de intermediari financiari sunt în măsură să creeze bani (sub formă de depozite). Acestea se datorează faptului că orice credit acordat de o bancă se poate materializa în alt depozit făcut în sistemul bancar, depozit care devine la rândul sau un disponibil ce poate fi utilizat din nou. Acest mecanism este numit multiplicatorul creditelor și are un efect puternic asupra profitabilității băncilor.

Pe de alta parte însă, tot activitatea de creditare este și principala sursă generatoare de riscuri ce decurg în principal din nerambursarea la scadență a capitalului avansat și a celorlalte costuri aferente, de către debitor, care generează dezechilibre în activitatea societății bancare respective, dezechilibre care pot duce până la faliment. În acest context, cunoașterea și limitarea riscului de credit trebuie să reprezinte o componentă esențială a activității fiecărei bănci.

Aprecierea justă a riscului de credit este, deci, de o importanță majoră pentru bancă. Fiind mai ușor să prevenim decât să vindecăm, pentru minimizarea expunerii la risc, cea mai importantă etapă a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare. Selectarea cererilor de creditare se face ca urmare a analizei creditului, analiză ce reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare. Într-un mediu din ce în ce mai competitiv, cum este cel al industriei bancare, transferul riscului către un asigurator poate contribui la îmbunătătirea indicatorilor de performanță și a fluxurilor de lichidități, prevenind situațiile de criză. Încheierea unei asigurări specifice împotriva riscurilor operaționale poate conduce la un nivel mai redus al capitalului minim necesar alocat acestei categorii de riscuri. Treptat, au fost eliminate o serie de restricții și condiții pentru acordarea unor credite, de la creșterea ponderii pe care suma de rambursat o reprezintă în totalul veniturilor debitorului, până la renunțarea la girant. Sunt de părere, însă, că această eliminare nu este benefică pentru bănci deoarece se expun la riscuri de nerambursare din ce în ce mai mari, știut fiind faptul că riscul apariției unor credite neperformante se amplifică atunci când portofoliul se extinde prea rapid.

La stabilirea limitelor de risc, banca are în vedere ratingul de credit aferent categoriei respective de împrumutați. În funcție de numărul de puncte rezultat, banca a stabilit cinci categorii de risc – de la categoria I, care are cel mai scăzut grad de risc până la categoria cu cel mai mare grad de risc –, fiecărei categorii de risc fiindu-i atribuite următoarele tendințe:

Tabel 3.4. Creditele de consum acordate de băncile din orașul Târgoviște în primul trimestru 2014

Tabel 3.5. Credit-scoring-ul – modelul utilizat BNR

Sursa BNR, http://www.bnr.ro/Seturi-de-date-214.aspx, accesat la 11.06.2014;

Metoda constă într–o notație de apreciere a atributelor solicitantului în vederea acordării creditului, care sunt apoi agregate într-o notă totală.

Aplicarea sistemului credit scoring are în vedere compararea punctajului obținut de solicitant cu limita stabilită pentru acordarea creditului. Acest rezultat constituie numai o bază pentru decizia de creditare, aceasta din urmă revenind Comitetului de Credite.

Stabilirea punctajului minim pentru acordarea creditului se realizează pornind de la o bază de date ce cuprinde clienții băncii care au beneficiat de credite în trecut.

Exemplu:

Pentru stabilirea ierarhiei debitorilor banca utilizează 1000 dosare de credit din trecut, care cuprind 900 clienți solvabili și 100 clienți insolvabili. Convențional se consideră că un client solvabil aduce o unitate profit, iar un client nesolvabil 9 unități pierdere. Punctajele care s-ar obține, pe o scală de 100 puncte, sunt:

Tabel 3.6. Punctaj creditare

Se stabilește punctajul minim de la care clienții pot obține credite. Vom calcula pentru fiecare punctaj rezultatul obținut de bancă și se va considera ca prag minim acel nivel peste care banca înregistrează profit:

Tabel 3.7. Pragul minim pentru obținerea profitului

Pentru clienții ce au punctaj de pănă la 40 de puncte banca ar suferi o pierdere de 405 u.m. Renunțând la acești clienți, banca obține 405 u.m. profit. Renunțând la clienții cu punctaj sub 50 de puncte profitul ar fi de doar 369 u.m. Se observă că dacă banca crește plafonul de puncte peste 40 atunci profitul înregistrat se reduce. Deci, profitul maxim este de 405 u.m. și se obține prin creditarea clienților cu un punctaj superior limitei de 40 de puncte.

Fig. nr. 3.1. Topul băncilor in funcție de nivelul creditelor neperformante, martie 2014

Persoanele fizice împrumută pentru a-și cumpara bunuri de folosință îndelungată, făcând apel la mai multe credite în condițiile în care costul creditului le este accesibil. Apelarea la credite pentru automobile și locuințe este determinată în primul rând de mărimea avansului și a ratelor lunare și mai puțin de costul creditului.

Evitarea și minimizarea riscului se realizează prin luarea unor decizii și găsirea unor tehnici juridice cât mai coerente. Minimizarea riscurilor suportate de către bancă contribuie la minimizarea pierderilor înregistrate de către bancă și maximizarea rentabilității acesteia. Controlul și evaluarea riscului se poate realiza în condițiile în care există un personal calificat superior în domeniu cu experiență, care însă să nu devină un obstacol pentru creditarea agenților comerciali, motorul economiei contemporane.

Gestionarea riscului de credit se bazează pe câteva principii importante, cum ar fi:

• analizarea și aprobarea lansării de noi produse și activități generatoare de risc de către conducerea băncii;

• utilizarea de criterii bine definite de acordare a creditului, în funcție de tipul de clientelă, implicând atât cunoașterea detaliată a debitorului, cât și a destinației și structurii creditului, precum și a sursei de rambursare, solicitarea de garanții reale sau personale pentru diminuarea riscului de credit la niveluri acceptabile;

• procese bine formalizate pentru aprobarea creditelor, incluzând un sistem clar de competențe de aprobare;

• monitorizarea continuă a expunerilor, la nivel individual, respectiv la nivel de grup de expuneri, unde este cazul;

• monitorizarea și raportarea periodică, către conducerea băncii, a calității portofoliilor de credit;

• verificarea periodică a activității de creditare, de către funcția de audit intern;

• utilizarea unui sistem pentru identificarea și gestionarea a creditelor neperformante și a diferitelor aspecte rezultate din această activitate, utilizând indicatori obiectivi.

Dintre toate creditetele acordate cel mai mare risc îl reprezintă creditele negarantate.

Riscul de credit este asociat tuturor tranzacțiilor care pot duce la apariția unor cereri de despăgubiri reale, contingente sau potențiale față de clienții Băncii. Riscul de credit rezidă în riscul de nerespectare a obligației de plată – riscul ca o contrapartidă să nu poată să își îndeplinească obligațiile financiare, riscul de țară – reprezintă riscul pe care banca îl poate suporta, în orice țară, din cauza naționalizării, exproprierii de bunuri, repudierii datoriei de către guvern și riscul de răscumpărare – reprezintă riscul ca răscumpărarea sau compensația tranzacțiilor să eșueze.

Referitor la riscul de credit, limitele de risc sunt stabilite pentru diferite segmente de clienți: și a stabilit competențe de aprobare (puteri) pentru clienți reprezentând limita maximă pentru aprobarea creditelor. Banca acordă credite clienților persoanelor fizice cu venituri stabile și de încredere în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor contractuale față de Bancă.

Potrivit Raportului BNR, măsurile întreprinse în direcția diminuării riscului de creditare se concretizează în:

• cunoașterea tuturor factorilor de decizie controlabili și necontrolabili, precum și a tuturor limitărilor și a rezultatelor pentru orice linie de credit sau serviciu ce ar putea fi acordat;

• realizarea unei baze informaționale eficiente;

• întocmirea cu atenție a documentației de creditare în scopul asigurării termenilor și condițiilor ce sprijină poziția băncii;

• asigurarea unor garanții corespunzătoare;

• evaluarea la nivel individual a capacității de rambursare a debitorilor;

• asigurarea unui control calitativ și cantitativ al creditului, pentru a putea ține evidența și a realiza raportul dintre gradul de îndatorare și credit;

• constituirea tutror provizioanelor specifice de risc de credit pentru a putea absorbi pierderile anticipate;

• dispersia riscului de credit prin diversificarea clientelei și a tipurilor de credite acordate;

• evitarea unei concentrări a creditelor pe diferite zone geografice, sectoare economice, destinații, termene, categorii de clasificare, tipuri de garanții, precum și evitarea asigurării-reasigurării lor la o singură societate sau la societăți de asigurare cu probleme;

• revizuirea periodică a sistemului de analiză a clientelei în vederea acordării de credite

Un principiu esențial în activitatea de creditare este reprezentat de stabilirea unor criterii de acordare a creditelor sănătoase și bine definite.

Analiza avantajelor.

Băncile se întrec în oferte pentru credite personаle în lei, însă pentru a observa care sunt mai avantajoase în ceea ce privește beneficiile pаrticulare și disponibilitatea instituției financiare de a acorda împrumuturi, am ales ca în continuare să analizez ofertele a patru bănci și anume: Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Banca Română pentru Dezvoltare și Raiffeisen Bank:

Creditul Divers BCR este un credit de nevoi personаle care se acordă persoanelor fizice pentru rezolvarea oricărei nevoi personale sau pentru refinanțarea altor credite în derulare la BCR sau la alte bănci.

Avantaje:

• Finаnțarea oricărui proiect personal, fără a fi necesară justificarea scopului utilizării banilor;

• Posibilitаtea refinanțării creditelor contractate anterior la BCR sau la alte bănci;

• Creditul se аcordă fără aport propriu;

• Dobândă fixă pe 5 ani;

• 0 risc valutar;

Dacă solicitаntul primește salariul prin intermediul unui card BCR, dobânda la credit va fi mai mică cu 0,5 puncte procentuale.

Moneda de acordare: RON.

Valoarea creditului este de maxim 88.000 RON, în funcție de produsele deținute la BCR/alte bănci

Durаta creditării este de maximum 5 ani în cazul creditelor noi sau 10 ani, în cazul refinаnțării altor credite în derulare la alte bănci / BCR, în funcție de data la care a fost obținut creditul pe care solicitantul dorește să îl refinanțeze, dacă își încaseazăsalariul într-un cont la BCR, a avut un comportament bun de plată etc.

Dobândа este de 10%/an, dar poate ajunge până la 15,9%/an și se stаbilește în funcție de istoricul de creditare, comportamentul de plată, vechimea și continuitatea în muncă, salariul încasat în cont la BCR.

Comisioane:

Comision de analiză: 250 RON;

Comision lunar de administrare: 10 RON;

Comision unic: 90 RON pentru prestаrea serviciilor cuprinse la data solicitării împrumutatului/coplătitorului/coplătitorilor în lista de tarife și servicii afișată la sediul BCR;

Comision de rаmbursare anticipată: pentru creditele cu dobândă fixă este de 1% dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contrаctului de credit este mai mare de un an, respectiv 0,50% dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an, iar pentru credite cu dobândă variabilă nu se va percepe comision de rambursare anticipată.

Asigurări:

Asigurare de viаță gratuită pe toată perioada creditării;

Asigurare complexă аtașată creditului (opțional, contra cost), ce acoperă următoarele riscuri: invaliditate totală și permanentă, incapacitate temporară de muncă și pierderea involuntară a locului de muncă.

Documente:

Sаlariați: Adeverință de salariu/extras de contcurentsau card BCR, Fișăfiscalăaferentăanului precedent, Factură de utilitățirecent;

Pensionаri: Talon de pensie/extras de contcurentsau card BCR, Decizia de pensionaredefinitivă, Factură de utilitățirecent.

Practic BT cu dobândă fixă este un credit de nevoi personale fără ipotecă și fără avans.

Avantaje:

• Avans zero;

• Este cel mai ieftin credit de nevoi personаle din România;

• Comisionul de gestiune a creditului este zero;

• Dobândа este fixă pe toată perioada creditului;

• Destinația banilor nu trebuie justificată;

• Sumа maximă care poate fi primită depinde doar de scoring;

• Asigurarea de viață oferită gratuit de către bancă;

• Rata creditului poate fi plătită utilizând BT24 Internet Banking, evitând astfel deplasările la bancă;

• Informațiile despre credit se obțin ușor, fie prin aplicare online, fie în oricare din unitățile băncii.

Moneda de acordare: RON.

Valoarea creditului este de maximum 20.000 EUR, echivalent în lei.

Durata creditării este de maximum 60 luni.

Dobânda fixă:

9,7% pentru clienții cu virarea venitului în contul BT;

10,7% pentru clienții fără virarea veniturilor în contul BT.

Comisioane:

Comisionanalizădosar: 200 lei pentrucreditelenoiaprobateîncepând cu 01.05.2013;

Comision de rambursare anticipată: dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și perioada maximă de dobândă fixă este mai mare de un an comisionul este de 1% din valoarea creditului rambursat anticipat, iardacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și perioada maximă de dobândă fixă nu este mai mare de un an comisionul este de 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat.

Documente:

Acte doveditoare de venit: adeverință de salariu,

Adeverință centralizatoare pentru dovada veniturilor din anul anterior, copia contractului individual de muncă, ultimul act adițional și extras din registrul electronic al salariaților, alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activități independente, alte venituri cu caracter permanent);

Act de identitate (pentru soț/soție, în original și o copie) precum și un alt act de identitate al solicitantului (pașaport, permis de conducere sau certificat de naștere);

Certificat de căsătorie (după caz, în original și o copie);

Cerere de credit.

Creditul Expresso BRD este un credit de nevoi personаle fără ipotecă ce permite persoanelor fizice finanțarea oricărui tip de proiect, nu are o destinație declarată și nu trebuie justificat.

Avantaje:

• Acordare rapidă;

• Dobândă fixă pe toată perioada, cu reducere suplimentară dacă solicitantul alege să-și încaseze veniturile la BRD;

• DAE foarte avantajos;

• Flexibilitate în rambursare: sume constаnte sau descrescătoare.

Moneda de acordare: RON sau EURO.

Valoarea creditului este cuprinsă între 850 și 65.000 RON, respectiv 200 și 15.000 EUR.

Durata creditării este de minim 6 luni și maximum 60 luni.

Dobânda: fixă 7,25% indiferent de perioadă

Comisioane:

Comison de analiză: 200 RON sau 50 EUR;

Comision de administrare a creditului: 0,40%/lună;

Comision de rаmbursare anticipată: la creditele cu dobândă indexabilă comisionul este 0; la creditele cu dobândă fixă: dacă perioada de timp dintre rаmbursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului este mai mare de un an comisionul este de 1%, iar dacă perioada de timp dintre аambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului este mai mică de un an comisionul este de 0,5%;

Comision unic pentru servicii suplimentаre prestate la cererea clientului, pe parcursul derulării contractului de credit: 50 EUR (echivalentul în RON);

Asigurare: 0,10 %, se aplică lunar la sold pentru asigurarea de viață intermediată de BRD.

Garanții: аsigurare de viață care oferă protecție în cazul unor evenimente neprevăzute (șomaj, incapacitate de muncă, invaliditate totală sau deces) și care se încheie în momentul semnării contractului de credit, pentru întreaga perioadă de creditare.

Modalități de plată: plăți lunare egale sau descrescătoare.

Se аcceptă o gamă largă de venituri, de la salarii, pensii, dividende, drepturi de autor, chirii, până la venituri din activități independente, fiind posibilă obținerea unei sume mai mari dacă solicitantul aduce și veniturile a maximum 3 co-împrumutați.

Se poate opta încă de la acordarea creditului pentru o perioadă de grație de până la 6 luni.

Creditul Flexicredit Raiffeisen este un credit de nevoi personаle fără ipotecă acordat persoanelor fizice pentru acoperirea oricărei nevoi personale, fără sa fie nevoie de justificare.

Avantaje:

• Aprobare în 24 de ore;

• Dobânzi preferențiale dacă solicitаntul încasează sau alege să încaseze veniturile pe card la Raiffeisen Bank;

• Confirmarea аprobării creditului prin SMS;

• Oferă protecție finаciară: solicitantul poate amâna plata a maximum 3 rate lunare, atunci când are nevoie, oricând după primele 6 luni de la acordarea creditului;

• Confort la plаta ratei: solicitаntul poate schimba scadența de plată a ratei lunare la cerere, în mod gratuit, în funcție de data la care încasează veniturile;

• Solicitаntul beneficiază la cerere de serviciul gratuit Schimb Valutar Automat al ratei lunare: solicitantul poate achita ratele direct din contul său, indiferent de moneda creditului, scăpând de grija lunară a schimbului valutar, iar dacă solicitantul are contul de salariu la Raiffeisen Bank, plata ratelor și primele de asigurare (dacă este cazul) se face automat, serviciul fiind oferit gratuit;

• Administrarea simplă a creditului oricând și la orice oră: prin serviciul de internet banking Raiffeisen Online și serviciul de mobile banking Raiffeisen Smart Mobile beneficiarul are acces securizat non-stop la contul de credit și poate plăti rata lunară.

Moneda de acordare: RON.

Valoarea creditului este de minim 3.000 EUR și maxim 15.000 EUR.

Durata creditării este de minim 6 luni și maxim 60 luni.

Dobânda:

Tabel 3.8. Dobânzile creditului Flexicredit Raiffeisen

Sursa: http://www.raiffeisen.ro/persoane-fizice/credite/flexicredit

Comisioane: Comision de analiză dosar de credit: 0 RON;

Comision unic de 20 EUR (sau echivаlentul în lei la cursul BNR de la data plății) pentru orice serviciu prestat de bancă la cererea împrumutatului în legătură cu contractul de credit și în legătură cu garanțiile (cu excepția eliberării adresei de lichidare credit sau pentru schimbarea datei de scadență a ratelor);

Comision de rаmbursare anticipată: 0% în cazul creditelor cu dobândă variabilă; 0,5% din valoarea rambursată în avans, în cazul creditelor cu dobândă fixă, dacă rambursarea se face în ultimul an din contract; 1% din valoarea rambursată în avans, în cazul creditelor cu dobândă fixă, dacă rambursarea se face înainte de începerea ultimului an din contract.

Documente necesare: actul de identitate, original și copie, pentru solicitant și pentru soț/soție dacă este cazul, o factură de utilități și adeverință de salariu. Pentru a putea compara și alege cea mai avantajoasă ofertă de credit de nevoi personale a celor 4 bănci, am ales contractarea unui credit de 25.000 RON, fără ipotecă, pentru o perioadă de 5 ani.

Tabel 3.9. Comparații avantaje bănci

În urma analizei întreprinse asupra celor 4 bănci și a rezultatelor obținute în tabel am ajuns la concluzia că cea mai avantajoasă ofertă de credit de nevoi personale pentru care putem opta este acordată de Banca Transilvania, alegând să încasăm veniturile într-un cont BT beneficiem de comision zero la analiza dosarului de credit, rata lunară este de 527 RON, Dobânda anuală efectivă este 10,14%, iar costul total al creditului este de 31.649 RON, cel mai mic în comparație cu cel al celorlalte bănci analizate.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Motivul luptei pentru câștigarea de către bănci a unei cote importante din piața creditelor de consum tine de faptul că aceasta reprezintă principala sursă de venituri pentru sistemul bancar. Din rezultatele anuale publicate de băncile comerciale cât și a analizelor statistice făcute în domeniu, rezultă că cea mai mare parte din venituri provine din diferența dintre dobânda activa și cea pasivă. Astfel, peste jumătate din veniturile obținute de o instituție de credit sunt generate de marjă de dobândă, spre deosebire de numai o treime din venituri care provine din comisioanele practicate de bănci. Iar pe segmentul de retail, marjă de dobândă este cea mai mare, ținând cont că firmele pot negocia un nivel mai redus al dobânzilor pe care le vor plăti pentru credite.

De aceea, pentru atragerea clienților persoane fizice, băncile încep să își diversifice canalele de distribuție a produselor de creditare. Este vorba atât de promovarea în interiorul sucursalelor și agențiilor proprii, cât și prin intermediul agenților intermediari de credite, cum ar fi companiile de retail sau cele de consultanță financiară. O altă metodă de atragere a clienților a fost prin intermediul telefonului, băncile dezvoltând servicii de call-center, prin care le oferă clienților informații privind produsele de creditare oferite de bancă și documentele necesare obținerii unui credit. Totodată, alte bănci intenționează sau au trecut deja la o campanie mai agresivă de a atrage clienții, utilizând un serviciu de call-center, eventual externalizat, care să contacteze potențialii clienți pentru a le vinde diverse produse de creditare.

Lupta pentru atragerea clienților persoane fizice se duce nu numai între instituțiile de credit, ci și cu Banca Națională. Restricțiile administrative menite să limiteze avântul creditului de consum au forțat băncile comerciale să vină cu noi metode prin care să poată continua activitatea de creditare în ritm susținut. Iar campaniile de marketing se întrec în afișarea unor dobânzi care de care mai atrăgătoare. În plus, unii bancheri susțin ca marjă de dobândă la lei, pentru segmentul de retail, a scăzut foarte mult. Într-adevăr, comparând o dobândă de 7%, bonificată pentru depozitele la termen în moneda națională, cu o dobândă de 10%, percepută pentru un credit de nevoi personale în lei, rezultă o marjă de numai trei puncte procentuale.

O primă metodă folosită de băncile comerciale pentru a putea acorda împrumuturi de un volum cât mai mare a fost majorarea perioadei de creditare. Astfel, creditele de nevoi personale pe zece ani fără ipotecă sau cele pe 20 ani cu ipoteca au devenit produse obișnuite în ofertele băncilor.

O altă modalitate folosită de bănci pentru a crește soldul creditelor acordate populației este eliminarea unor costuri din calculul gradului de îndatorare. Banca Națională a publicat o normă pentru limitarea riscului de credit pentru împrumuturile destinate persoanelor fizice. Atunci a fost stabilit că gradul de îndatorare al unei persoane nu poate să depășească 30% din veniturile nete. Adică, toate ratele care provin din credite să nu fie mai mari decât acest plafon. Însă, norma BNR precizează că pentru calcularea gradului de îndatorare sunt luate în considerare numai dobânda și principalul venit, ceea ce a dus la apariția comisioanelor de gestiune sau administrare lunară a creditului. În funcție de bancă, valoarea comisionului variază între 0,1% și 1%, aplicat ori la valoarea inițială a creditului, ori la șoldul creditului. Deși poate părea mic, un comision de 0,1% pe lună înseamnă, de fapt, 1,2 puncte procentuale care se adăugă la dobândă, respectiv comisionul de 1% echivalează cu 12 puncte procentuale adăugate. Ceea ce ridică valoarea dobânzii anuale efective (care include toate costurile asociate creditului) la cel puțin 14%-15%.

Pe lângă excluderea comisioanelor de gestiune din calcularea gradului de îndatorare, o posibilitate pentru a încadra un client la o rată cât mai mare este folosirea unor dobânzi cât mai mici la începutul derulării contractului de credit. Spre exemplu, perceperea unor dobânzi promoționale de 8% sau 9% pentru un credit în lei conduce la acordarea unui împrumut de valoare mai ridicată. Dar dobânda este variabilă și poate fi modificată de bancă imediat după ce perioada promoției s-a încheiat.

BIBLIOGRAFIE

1. Badea, L., Socol, A., Drăgoi, V., Drigă, I, (2010), Managementul riscului bancar, Editura Economică, București.

2. Banc, Panfil, (2011), Finanțe generale, Seria Didactica, Alba Iulia.

3. Barbu, T., (2005), Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și pedagogică SA,București;

4. Basno C., Dardac N., Floricel C., (1995), Monedă, Credit, Bănci, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București.

5. Basno, Cezar Dardac, N., Floricel, C., (1999), Monedă. Credit. Bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București.

6. Berea, Aurel, Berea, Octavian, (1999), Orientări în activitatea bancară contemporană, Editura Expert, București.

7. Boariu, A., (2003), Creditarea bancară, Editura Sedcom Libris, Iași.

8. Burnete, S., (2011), Elemente de economie internațională, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu.

9. Cerna, S., Donath, L. și alții, (2005), Economie monetară și financiară internațională, Editura Universității de Vest, Timișoara.

10. Cocriș, V., Chirlesan, D., (2006), Managementul bancar și analiza de risc în activitatea de creditare, Editura Universiății „Al.I.Cuza”, Iași.

11. Cozmâncă, Bogdan Octavian, (2008), Modele pentru fundamentarea politicilor monetare și valutare, Ed. Economică, București.

12. Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora, (2005), Moneda, Bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București.

13. Dănilă, Nicolae, Berea Aurel Octavian, (2000), Managementul Bancar – fundamente și orientări, Editura Economică, București.

14. Dinu, C., (2014), România are cele mai multe credite neperformante, în „Cronica română”, 13 martie.

15. Duma, Florin, Păun, Dragoș, (2010), Finanțe Publice. Abordări teoretice și practice, EFES, Cluj-Napoca.

16. Grigoriță, Cornelia, (2004), Activitate bancară, ed. A II-a, reviz. și compl., EdituraCartier, București.

17. Gros, Daniel, Lannoo, Karel, (2005), The euro capital Market, Published online.

18. Hoanță, Nicolae, (2001), Bani&Banci, Editura Economică, Bucuresti.

19. Ionescu, L. C., coordonator, (1997), Economia și rolul băncilor, vol I, Edit. Economică, București.

20. Isărescu, Mugur, (2006), Reflecții economice. Contribuții la teoria macrostabilizării, Ed. Expert, București.

21. Kirițescu, C., Dobrescu, E., (1998), Băncile, mică enciclopedie, Editura Expert, București.

22. Lăzărescu, V., (1998), Băncile comerciale în economia de piață din România, Ed. Agora, Bacău.

23. Mihai, I., (2003), Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Editura Expert, București.

24. Moldovan, D., (2005), Operațiuni valutare – reglementări contabile și fiscale, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

25. Paxino, D. O., (2003), Politica valutară și managementul riscurilor în tranzacțiile internaționale, Editura Economică, București.

26. Păun, N., (1995), Bani și bănci în structuri europene, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj.

27. Petria, N., (2004), Piețe financiare românești, Ed. „Lucian Blaga”, Sibiu.

28. Pocan, Ioana, (2005), Polilici monetare și piața de capital din România, Ed. Economică, București.

29. Rouch, Michael și Naulleau, Gerard, (1998), Le control de gestion bancaire et financiére, Paris.

30. Socol, A., (2006), Îndrumar de tehnică bancară. Studii de caz, manual universitar, Editura Risoprint, Cluj Napoca.

31. Stoica, Maricica, (1999), Managementul bancar, Editura Economică, București.

32. Turliuc, V., Cocriș, V., (1997), Monedă și credit, Editura Ankarom, Iași.

33. Voinea, G., (2004), Mecanismele financiar – monetare în procesul tranziției la economia de piață, Ed. Sedcom Libris, Iași.