Exploatare In Arborete Pure de Fag din Zona Tampon a Parcului National Apuseni

Economie

Exploatare In Arborete Pure de Fag din Zona Tampon a Parcului National Apuseni

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAP. I. INTRODUCERE

În România, conform legii 462din 2001, avem 10 categorii de arii naturale protejate acestea sunt:

a) Rezervații științifice

Rezervațiile științifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervațiilor științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. Managementul rezervațiilor științifice asigură un regim strict de protecție prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În perimetrul lor se pot desfășura numai activități științifice, cu acordul forului științific competent. Rezervațiile științifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) "Rezervație Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri științifice".

b) Parcuri naționale

Parcurile naționale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice. Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizicogeografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente și planuri proprii de protecție și conservare aprobate de autoritățile naționale științifice și administrative abilitate, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de ecosisteme terestre și acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și puse sub un regim strict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în general pe suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naționale corespund categoriei II IUCN – "Parc național: arie protejată administrată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere".

c) Monumente ale naturii

Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice, fenomene geologice – peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade și alte manifestări și formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecție, pentru asigurarea integrității lor se vor stabili zone de protecție obligatorie, indiferent de destinația și de deținătorul terenului. Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecție care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcție de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populației poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN – "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

d) Rezervații naturale

Rezervațiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate. Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice. Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervațiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice și altele. Aceste rezervații corespund categoriei IV IUCN, și anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire.

e) Parcuri naturale

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmărește menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale. De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează activitățile științifice și educaționale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN – lUPeisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreereO.

f) Rezervații ale biosferei

Rezervațiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități biocenotice floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. Mărimea rezervațiilor biosferei este determinată de cerințele de protecție și conservare eficientă a mediului natural și a diversității biologice specifice. Managementul rezervațiilor biosferei se realizează conform unor regulamente și planuri de protecție și conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om-Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervațiilor biosferei sunt cuprinse și situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervației se realizează cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO. Pentru asigurarea protecției și conservării unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervațiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum urmează:

1. zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare al rezervațiilor științifice;

2. zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația rezervației;

3. zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;

4. zone valorificabile economic prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor. Rezervațiile biosferei cu așezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților umane în armonie cu mediul natural.

g) Zone umede de importanță internațională

Zonele umede de importanță internațională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a se asigura protecția și conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor și al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenției privind conservarea zonelor umede de importanță internațională în special ca habitat al păsărilor acvatice.

h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal

Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al căror scop este ocrotirea și conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanță universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerințele pentru asigurarea integrității și conservării elementelor supuse acestui regim de protecție. În cuprinsul acestor zone pot exista comunități umane ale căror activități sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerințele de ocrotire și conservare a sitului natural. Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele și planurile proprii de ocrotire și conservare, cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.

i) Arii speciale de conservare

Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menține și, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale și/sau populațiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor menționate în anexele nr. 2, 3 și 4. Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management și măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ținându-se seama de obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte în ariile respective care afectează aria, orice activitate în aceste zone făcându-se cu consultarea publicului. Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice și vor face parte din rețeaua europeană NATURA 2000 după recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană.

j) Arii de protecție specială avifaunistică

Ariile de protecție specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menține și, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor menționate în anexele nr. 3 și 4. Managementul ariilor speciale de protecție se realizează ca și pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protecție sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice și vor face parte din rețeaua europeană NATURA 2000 după recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană.

CAP. II. DESCRIEREA PARCULUI NATURAL APUSENI

2.1. DEFINIȚIE

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmărește menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale. De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează activitățile științifice și educaționale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN – lUPeisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere. (O.U. 263/2000)

2.2. LOCALIZARE

PNAp este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munților Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud și Vlădeasa la nord. Din punct de vedere geografic, este amplasat între 46o26’ – 46o45’ lat N și 22o32’ – 23o5’ long E. (vezi fig. 1)

Fig.1. Localizarea Parcului Natural în munții Apuseni

PNAp ocupă o suprafață de 76.064 ha (determinată analitic în GIS), întinzându-se pe teritoriul administrativ a trei județe (Cluj în proporție de 40,15%, Bihor 31,92% și Alba 27,92%, calcule realizate în GIS).

PNAp cuprinde suprafețe de pe teritoriul administrativ a 16 comune, și proprietăți aparținând la 25 de comune. În ce privește numărul de comunități, pe teritoriul PNAp sunt cuprinse integral 53 localități și 3 sate de vacanță (Boga, Fântânele și Vârtop), parțial fiind cuprinse încă 8 localități, situate pe limitele parcului .(vezi fig. 2)

Fig.2. Harta administrativă a comunelor din Parcul Natural Apuseni

Limita sudică a PNAp e definită în mare de văile Arieșului Mare și Crișului Băița, iar cea nordică de creasta nordică a Munților Bihor și Vlădeasa (Vf. Bohodei 1653,8 m, Vf. Cârligatele 1694,3 m, Vf. Dealul Păltinișului 1785 m). În figura 3 este prezentată împărțirea parcului pe zone de conservare.

Fig. 3. Harta Parcului Natural Apuseni pe zone de conservare

2.3. LIMITE

Limitele PNAp au fost stabilite prin HG 230 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 26.03.2003, privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora, fiind reproduse mai jos (corecturi de toponimie au fost făcute unde a fost cazul):

Limita nordică. Din vârful Măgura Fericii (1106,1 m) limita urmărește, spre NE, culmea principală dintre bazinele Crișului Pietros [III-1.42.9] și al văii Nimăiești [42.13], până în Vf. Poienii (1626,8 m). În continuare, limita urmărește culmea principală dintre bazinele hidrografice Crișului Repede [III.44] și Someșului Mic [II-1.31] (de la izvor până la confluența cu Someșul Rece se numește Someșul Cald), prin cota 1515,4 m, Vf. Bohodei (1653,8 m), Vf. Fântâna Rece (1652,4 m), Vf. Cârligatele (1694,3 m), cota 1650,3 m, Vf. Coasta Brăiesei (1692,4 m), Vf. Briței (1758,6 m), culmea Piatra Tâlharului, Vf. Micău (1639,9 m) și Vf. Nimăiasa (1588,9 m). Din Vf. Nimăiasa limita trece pe interfluviul dintre Valea Stanciului [III.44.4.1] și pârâul Crăciun [III-1.44.5.1] prin „La Nimăiasa“ (1612,0 m), cota 1584,0 m, Vf. Vârfurașu (1687,8 m) și se continuă spre NE, prin șaua Între Munți, până în Vf. Dealul Păltinișului (1785 m). În continuare, limita are o direcție generală spre S, pe interfluviul Valea Stanciului [III.44.4.1]/Seciu [III.44.4.2], trece prin Vf. Piatra Grăitoare (1557,1 m), Vf. Iconii (1497,6 m) și cota 1419,0 m. De la aceasta, limita coboară pe un interfluviu secundar prin înșeuarea cu cota 1175,0 m, până la confluența Valea Stanciului/Valea Arsă, apoi urcă în versantul drept al Văii Arse prin cota 1265,0 m (Dl. Rășinarilor), în Vf. Cuciulata (1485,9 m). De la Vf. Cuciulata (1485,9 m) limita este situată din nou pe interfluviul principal dintre Crișul Repede și Someșul Mic, trece prin șaua Prislop (1250 m), Cuciulata (1267,2 m), cota 1245,0 m, Măgura Călățele (1403,9 m) și cotele 1101,1 m, 1115,0 m, până la liziera pădurii (borna silvică 162 UP V, OS Beliș). De la liziera pădurii ocolește prin N intravilanul satului Bălcești (com. Beliș), continuă pe drumul comunal dintre Bălcești și Beliș (1,3 km), apoi își schimbă direcția spre N, prin cotele 1103,0 m, 1104,0 m, 1099,0 m (Dl. Negru), după care urmărește traseul drumului comunal până în cota 1136,6 m situată deasupra cătunului Dealu Negru

Limita estică. Din cota 1136,6 m, limita coboară la confluența Văii Negre cu Someșul Cald, apoi urmează în amonte malul drept al Someșului Cald până la barajul lacului de acumulare Fântânele (extremitatea de est), de unde se continuă spre S pe culmea secundară dintre Pârâu Valea Rea și Pr. Ghidurilor (Pr. Mestecăniș) până în Dâmbul Hâr (1311,5 m). În continuare limita urmărește culmea principală dintre bazinul hidrografic Beliș [II-1.31.5] cu bazinele Răcătău [II-1.31.9.4] și Dobruș [II-1.31.9.4.1] până în șaua dintre Colțău Vârfului (1652,6 m) și Vf. Pietroasa (1564,0 m), trecând prin Dealu Fântânele (1360,5 m), Vf. Dobruș (1413,0 m), Vf. Stânii (1461,0 m), Chicera Negrului (1496,8 m), Dl. Săștinii (1473,0 m) și Colțău Vârfului (1652,6 m). Din șaua dintre Colțău Vârfului (1652,6 m) și Vf. Pietroasa (1564,0 m), limita coboară pe valea Ploștini [IV-1.81.5.1] prin borna silvică 360/UP VIII, OS Gârda și urmărește malul drept al pârâului Ploștini până la confluența acestuia cu pârâul Albac [IV-1.81.5], pe care îl urmărește aval până la confluența cu Arieșul Mare [IV-1].

Limita sudică. De la confluența Albac [IV-1.81.5] / Arieșul Mare [IV-1], limita urmează spre amonte malul drept al Arieșului Mare până la obârșia acestuia în Pasul Vârtop (1160 m) incluzând Cheile Albacului și ocolind intravilanul localităților Scărișoara, Gârda de Sus și Arieșeni. Din Pasul Vârtop, limita urmărește spre S culmea principală dintre bazinul Crișurilor [III] și Mureș [IV-1] până în Gălișoaia (1395,5 m), apoi se continuă pe o direcție generală E-V pe culmea Dealu Curbăluit (1181,8 m) până la confluența Hoanca Moțului/Valea Corlatului, și se continuă aval pe malul stâng al Văii Crișul Băița [III.42.5] până în satul Fânațe (com. Câmpani) la confluența cu V. Brusturi.

Limita vestică. De la confluența Crișul Băița/V. Brusturi, limita urmărește spre N liziera pădurii (bornele silvice 227 UP I, OS Vașcău și 228 UP IV, OS Sudrigiu) spre podul de lângă biserica localității Sighiștel, de unde urcă pe culmea secundară Dâmbul Osoiului, se continuă pe culmea dintre valea Sighiștel [III.42.5.1] și Valea Neagră (Valea Izbucului) [III.42.6] prin cotele 640,1 m și 606,0 m, Vf. Brusturi (770,1 m) și Vf. Măgurii (741,3 m). În continuare limita traversează valea Pârăului Crăiasa prin localitatea Chișcău pe la intersecția cu drumul care urcă în Dealu Chișu și se îndreaptă spre locul La Ogrăduță (578,4 m). De aici urcă în Dealu Chișu, apoi coboară în Valea Mare (Pietroșița) până la liziera pădurii (borna silvică 21 UP IV, OS Sudrigiu) pe care o urmează până în Valea Lazului (borna silvică 229 UP IV, OS Sudrigiu – actualmente Vașcău), apoi urcă în Vf. Plopilor (723,8 m), de unde coboară pe o culme secundară până la confluența Crișului Pietros [III.43.9] cu Valea Mare Cărpinoasă (Valea Aleu) [III.42.9.2]. De la confluență urcă în Dealu Lazului (567 m) și urmărește spre N cumpăna de ape a bazinului hidrografic Valea Mare Cărpinoasă (Valea Aleu) [III.42.9.2], trece prin cota 684,5 m, Vf. Dealu Blidaru (800,2 m) și ajunge în Vf. Măgura Fericii (1106,1 m).

Suprafața PNAp determinată analitic în GIS este de 76 064 ha, din care 24 280 ha se află pe teritoriul județului Bihor, 30 545 ha se află pe teritoriul județului Cluj și 21 239 ha se află pe teritoriul județului Alba.

La marcarea în teren a limitelor PNAp s-a ținut cont de limitele de proprietate ale terenurilor agricole proprietate privată, astfel încât aceste parcele să nu fie fragmentate, iar prevederile prezentului Plan de Management să poată fi aplicate unitar pe aceste unități de suprafață. Acolo unde limita PNAp intersectează o astfel de suprafață de teren, cuprinzând peste 50% din totalul acesteia, ea a fost inclusă integral în interiorul parcului. Dacă proporția din suprafața proprietate privată situată pe limita PNAp este sub 50% din total, ea a fost exclusă integral din teritoriul parcului

ZONAREA INTERNA

Zonarea funcțională a PNAp s-a făcut în funcție de criteriile care stabilesc activitățile permise a se desfășura și ținând seama de necesitățile de conservare, conform cu specificațiile manualului de elaborare a planurilor de management pentru ariile protejate (Appleton, 2003). În fig. 4 este prezentată harta zonării interne a PNAp.

Zonele de management din PNAp sunt detaliate în cele ce urmează:

Zona A: Zona de protecție

Cuprinde suprafețe cu influență antropică foarte redusă, pentru care prioritatea cea mai mare din punct de vedere managerial o reprezintă protecția și conservarea naturii.

A1. Zona de protecție integrală (Categoria I UICN – rezervații științifice)

Zona A1 sub formă de enclave în care activitățile antropice vor fi eliminate complet. Se va permite doar cercetarea științifică și monitorizarea. Suprafețele incluse în zona A1 sunt de două tipuri:

Zone subterane (peșteri și sectoare de peșteri de Clasă A, precum și toate peșterile, indiferent de clasificarea lor, a căror intrare este situată într-una din Zonele A1 supraterane)

Zone supraterane (Molhașurile de la Izbuce – cu excepția părții vizitabile a rezervației, Valea Rea – Amfiteatrul Bogăi – cu excepția traseului turistic tematic spre Peștera Șura Boghii, Groapa Ruginoasă).

Peșterile noi-descoperite în PNAp, sunt incluse automat în Zona de protecție integrală A1, până la clasificarea lor oficială. Pentru fiecare peșteră din Zona A1 se va efectua în următorii 10 ani un studiu pentru stabilirea necesității declarării unei zone de protecție supraterană care poate fi de exemplu proiecția la suprafață a cavităților sau zona de drenare a apelor subterane, zonă care va fi reîncadrată în zona de management considerată a fi necesară.

Pentru zonele supraterane, delimitarea rezervațiilor științifice în teren se va face prin instalarea de semne de avertizare inscripționate cu sigla PNAp și textul „Rezervație științifică. Accesul interzis”. În cazul peșterilor, instalarea semnelor de avertizare se va face la intrarea acestora.

Peșteri în Zona A1:

Activități permise:

Cercetarea științifică, explorarea, cartarea, activitățile de documentare și monitorizare a ecosistemelor subterane în baza autorizației emise de Academia Română, conform prevederilor legale (art. 31, paragraf 8 din L. 462/2001), și cu acordul scris al Administrației PNAp.

Pentru peșterile neclasificate, toate activitățile de explorare, cartare și cercetare științifică pot fi desfășurate numai cu acordul scris al Administrației PNAp.

Echipări tehnice temporare necesare pentru intervenții de salvări din peșteri în cazul producerii unor accidente.

Activități interzise:

Orice fel de activități cu excepția celor prevăzute anterior.

Zone supraterane în Zona A1:

Activități permise:

Cercetarea științifică și monitorizarea/supravegherea ecosistemelor cu acordul scris al Administrației PNAp.

Echipări tehnice temporare necesare pentru intervenții de salvări montane în cazul producerii unor accidente.

Activități interzise:

Orice fel de activități cu excepția celor prevăzute anterior (inclusiv vânătoarea și pescuitul).

A2. Zona cu habitate naturale vulnerabile / zonă cu intervenții manageriale foarte reduse:

Această zonă cuprinde de asemenea două categorii de suprafețe:

Zone subterane, reprezentate de totalitatea peșterilor de categorie B din PNAp.

Zone supraterane, reprezentând suprafețe întinse mai puțin afectate de activitățile turistice, și de alte activități antropice, și care au o importanță mare din punct de vedere al conservării biodiversității, habitatelor și peisajului. Astfel sunt suprafețe de pădure cu valoare mare de conservare, precum și pajiștile sub-alpine de pe versanții sudici ai aliniamentului dintre Vf. Poienii – Vf. Nimăiasa, pajiștile montane din Platoul carstic Vărășoaia (parțial), Platoul carstic Padiș (parțial), Depresiunea Bălileasa, Platoul carstic Ocoale – Ghețar (parțial), Poiana Florilor, Poiana Tomnatec, Poiana Onceasa, Poiana Ponor, întreaga arie aflată la nord de Valea Stanciului (dintre Șaua Între Munți și Lespezi), zone de stâncării, chei, defilee și canioane, cum sunt Piatra Bulzului, Pietrele Negre, Cetățile Ponorului, Cheile Galbenei, Valea Sighiștelului, Valea Seacă, Valea Alunul Mare, Cheile Someșului Cald, Cheile Gârdișoarei, Cheile Ordâncușii, Cheile Albacului, Cheile Mândruțului, Cheile Văii Stanciului, Pietrele Albe, Piatra Grăitoare (din jud. Cluj), Lespezile. Totodată în această zonă sunt incluse porțiunile de trasee turistice care străbat zonele mai sus menționate și care sunt echipate cu o infrastructură de mică amploare (cabluri de susținere, balcoane, scări, panouri indicatoare și de avertizare, locuri de popas de mici dimensiuni). Aceste trasee trebuie să fie amenajate în concordanță cu cerințele ecosistemelor pentru a avea un impact cât mai redus, și de asemenea să fie bine întreținute și supravegheate de echipele Salvamont și de personalul parcului în vederea respectării lor de către turiști.

De asemenea, în Zona A2 este inclusă și partea vizitabilă a rezervației științifice Molhașurile de la Izbuce, unde se găsește infrastructura de vizitare, precum și traseul tematic de vizitare a P. Șura Boghii care străbate rezervația științifică Valea Rea – Amfiteatrul Boga, pe o bandă de 2 m de o parte și cealaltă a potecii de acces.

Pentru peșterile care au constituit rezervații naturale anterior declarării PNAp ca arie naturală protejată (prin L. 5/2000) au fost desemnate zone supraterane de protecție incluse de asemenea în Zona A2. Aceste peșteri sunt: Ghețarul de la Vârtop, Avenul din Hoanca Urzicarului, P. Coiba Mică, P. Coiba Mare, P. Hodobana, Avenul cu Două Intrări, Izbucul Tăuz, Avenul din Șesuri, Izbucul Cotețul Dobreștilor, P. Poarta lui Ionele, Izbucul Mătișești, Avenul Borțig, Cetățile Ponorului, Cetatea Rădesei, P. Ponorul Mare, P. Rece, P. Diaclază, P. Poarta Alunului, Izbucul Alunul Mic, P. Cerbului, Avenul cu Vacă, P. Mare (de pe Valea Firei). Alte peșteri neclasificate care au o suprafață de protecție inclusă în Zona A2 sunt: P. Poarta Bihorului, P. din Dealul Cornii, P. Fagului, sistemul carstic Avenul Poienița – P. Humpleu.

Peșteri în Zona A2:

Activități permise:

Pentru peșterile de Clasă B, cercetarea științifică, explorarea, cartarea, activitățile de documentare și monitorizare a ecosistemelor subterane, activități de turism ecologic în baza autorizației emise de Academia Română, conform prevederilor legale (art. 31, paragraf 8 din L. 462/2001), și cu acordul scris al Administrației PNAp.

Echipări tehnice temporare necesare pentru intervenții de salvări din peșteri în cazul producerii unor accidente.

În peșterile de Clasă C sau D a căror intrare este situată într-o Zonă A2 supraterană, accesul se face cu acordul Administrației PNAp.

În peșterile de Clasă C sau D a căror intrare este situată într-o Zonă A2 supraterană sunt permise amenajări pentru: turism, captări de apă, speoterapie, etc. numai cu acordul Administrației PNAp, în urma obținerii avizului din partea Consiliului Științific al PNAp.

Activități interzise:

Orice fel de activități cu excepția celor prevăzute anterior.

Zone supraterane în Zona A2:

Activități permise:

Activitățile de natură științifică și educativă;

Turismul controlat (numai pe trasee turistice amenajate, iar popasul se poate face doar în locurile de popas amenajate);

Utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animalele domestice proprietatea membrilor comunităților ce dețin pășuni în interiorul parcului, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele aprobate de Administrația PNAp, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente în Zona A2;

Intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii sau ecosisteme care constituie obiectul protecției, în conformitate cu Planul de Management al PNAp;

Intervențiile în scopul reabilitării unor ecosisteme degradate, în conformitate cu Planul de Management al PNAp;

Acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități naturale, cu aprobarea Administrației PNAp în urma obținerii avizului din partea Consiliului Științific al PNAp și din partea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură?;

Acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri și de monitorizare a acestora, cu aprobarea Administrației PNAp în urma obținerii avizului din partea Consiliului Științific al PNAp și din partea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură?;

Echiparea tehnică a unor trasee de alpinism, escaladă sau canyoning, cu aprobarea Administrației PNAp în urma obținerii avizului din partea Consiliului Științific al PNAp.

Echipări tehnice temporare necesare pentru intervenții de salvări montane în cazul producerii unor accidente.

Accesul spre intrările peșterilor situate în perimetrul Zonelor A2 cu acordul Administrației PNAp.

Orice alte activități de intervenție rezultate din situații de forță majoră cu aprobarea Administrației PNAp.

Activități interzise:

Se interzic orice fel de activități cu excepția celor prevăzute anterior (inclusiv vânătoarea, pescuitul, deplasarea cu autovehicule off-road).

A3. Zona cu habitate naturale puțin vulnerabile (inclusiv coridoare)

Este limitată la suprafețe de mici dimensiuni cuprinse în interiorul Zonei A2 care pot suporta un număr ridicat de vizitatori în limitele unei utilizări durabile și care posedă, sau vor poseda în viitor o infrastructură de mică amploare necesară staționării vizitatorilor în zonele centrale ale PNAp. În această categorie sunt cuprinse locurile de campare din Poiana Glăvoi („La Grajduri”), și de la Runcul Ars, parcările auto aferente acestor locuri de campare, porțiunile din drumurile forestiere și de acces auto care traversează Zona A2.

Activități permise

Activități care dovedesc un impact scăzut asupra componentelor capitalului natural în limita capacității de suport a acestuia;

Dezvoltarea activităților de turism controlat reglementate prin prevederile Regulamentului PNAp;

Dezvoltarea serviciilor turistice dimensionate în conformitate cu numărul de vizitatori stabilit de către Administrația PNAp;

Accesul autovehiculelor cu limitarea vitezei la 30 km/h. Alte categorii de autovehicule care vor tranzita aceste porțiuni de drum o vor putea face doar cu avizul Administrației PNAp. Accesul auto este interzis pe orice fel de drumuri din PNAp cu excepția drumurilor naționale, drumurilor județene, drumurilor comunale și drumurilor forestiere cu drept de servitute pentru comunitățile locale .

Activități interzise

Activități care sunt incompatibile cu conservarea naturii;

Activități care presupun realizarea de construcții cu caracter permanent;

Activități turistice de masă sau orice alte activități care implică prezența în zonă a unui număr mare de persoane și a logisticii aferente, fără avizul Administrației PNAp;

Accesul public cu orice fel de autovehicule în afara căilor de acces este interzis fără aprobarea scrisă din partea Administrației PNAp.

Zone B: Zone naturale gestionate în mod durabil

Sunt zone tampon în jurul Zonele A, în care se desfășoară activități tradiționale de utilizare a terenului (silvicultură, pășunat), și activități turistice. Prioritatea de management o reprezintă utilizarea durabilă a resurselor naturale de către comunitățile din PNAp.

B1. Zona cu utilizare extensivă a terenului:

Cuprinde suprafețe întinse de pădure gestionată în mod durabil în beneficiul comunităților locale, precum și pășuni, fânețe și terenurile pe care sunt amplasate sălașele de vară tradiționale ca locuințe cu caracter temporar ale localnicilor. Totodată este inclusă în această categorie suprafața luciului de apă a lacului de acumulare Fântânele, împreună cu lucrările hidrotehnice aferente.

Activități permise

Activitățile prevăzute ca permise în Zona A2;

Activități tradiționale de utilizare a unor resurse regenerabile în limita capacității productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Aceste activități sunt permise numai vizitatorilor și localnicilor numai în cantități mici pentru consumul propriu. Pentru recoltarea unor cantități mari din aceste resurse, persoanele fizice și juridice care dețin sau administrează terenuri în interiorul parcului sau cei care aparțin comunităților locale, au nevoie de aprobarea scrisă a Administrației PNAp;

Lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor tinere, lucrări de conservare și lucrări de igienizare;

Aplicarea de tratamente cu grad mare de intensivitate, care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor. Se pot aplica: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive cu perioadă lungă de regenerare, tratamentul tăierilor rase în benzi sau în parchete mici, în cazul molidișurilor pure, și tratamentul tăierilor în crâng în salcâmete și zăvoaie de plop și salcie, precum și tratamentele tăierilor succesive și progresive clasice sau în margine de masiv;

Activitățile de vânătoare și pescuit în conformitate cu cotele aprobate de către Administrația PNAp;

Orice alte activități aprobate de Administrația PNAp, care nu pun în pericol conservarea patrimoniului natural al parcului.

Activități interzise

Orice fel de activități cu excepția celor prevăzute anterior;

Activitățile de vânătoare și pescuit pentru speciile protejate prin legislația națională;

Recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale de către persoane fizice sau juridice din afara PNAp, precum și încheierea de contracte de achiziții de astfel de resurse de către comunele din PNAp care nu sunt în beneficiul comunităților locale.

Deplasarea cu autovehicule off-road

B2. Zone cu utilizare intensivă a terenului în scopuri turistice:

Sub formă de coridoare sau enclave, cuprind drumurile cu acces public și drumurile forestiere din PNAp care străbat Zona B1 (vezi Tabelul din Anexa XII), suprafețele cu infrastructură construită situate în intravilan în Platoul carstic Padiș și în extravilan în Șesul Padiș, din Platoul carstic Vărășoaia, din Poiana Glăvoi și Șaua Scărița și din zona Runcul Ars, campingurile din Platoul carstic Padiș, de la intrarea pe Vl. Sighiștelului și de la Ic Ponor, precum și sectoarele de peșteri de Clasă B care sunt amenajate în prezent pentru turism intensiv din Peștera Urșilor și din Ghețarul de la Scărișoara.

Suprafețele de teren în care este permisă realizarea de construcții conform Planurilor Urbanistice Generale sunt limitate la suprafețele stabilite în prezent de aceste planuri.

Activități permise

În zonele de campare, precum și în sectoarele peșterilor amenajate turistic, activitățile permise sunt reglementate prin regulamentele de funcționare și vizitare ale acestora aprobate în prealabil de Administrația PNAp.

Accesul cu autovehicule de teren (motociclete, autoturisme, ATV-uri, snow-mobile, etc.)

Activități interzise

Accesul public cu orice fel de autovehicule în afara căilor de acces este interzis fără aprobarea scrisă din partea Administrației PNAp;

Activități care sunt incompatibile cu cele de turism durabil.

Zone C: Zone de dezvoltare socio-economică

În aceste zone se desfășoară activități de gospodărire / valorificare a resurselor, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile și ale planurilor de amenajare a teritoriului armonizate cu necesitățile de management ale PNAp. Dezvoltarea socio-economică spațială pe teritoriul PNAp va face obiectul dezbaterii în cadrul CCA, iar începerea demersurilor privind extinderea zonelor de intravilan din această Zonă se va face numai ca urmare a aprobării CCA și CȘ ale Administrației PNAp.

C1. Enclave dezvoltate:

Cuprind suprafețele desemnate ca și intravilan al satelor de vacanță în PNAp, unde este permisă realizarea de construcții cu caracter turistic, care sunt utilizate temporar, în limita locurilor prevăzute în autorizație. Acestea sunt satele de vacanță Boga și Vârtop și Stațiunea Turistică Fântânele. Acestea reprezintă singurele zone în care este permisă realizarea unor construcții de acest fel pe toată suprafața PNAp.

Activități permise

Activitățile socio-economice și culturale cu scop de recreere și turistice;

Realizarea construcțiilor cu scop turistic și de recreere, însoțite de infrastructura adecvată;

Utilizarea terenurilor din intravilan, altele decât cele construite, pentru grădinărit, livezi și fânețe, numai pentru necesitățile familiale.

Activități interzise

Activități economice de prelucrare de resurse și producție de bunuri;

Locuirea cu caracter permanent și dezvoltarea activităților de tipul gospodăriilor agricole rurale cu excepția vetrelor locuite permanent în mod tradițional în ultimii 50 de ani;

Utilizarea intensivă a terenurilor agricole;

Orice activități care contravin obiectivelor de management ale PNAp și care prin efectele generate modifică starea ecosistemelor înconjurătoare astfel încât acestea nu vor mai corespunde scopului pentru care a fost declarată această arie protejată.

C2. Intravilan localități:

Cuprinde zone de intravilan a localităților răspândite pe teritoriul parcului, satele și cătunele tradiționale create și locuite de populațiile locale care dau specificul acestei zone, precum și porțiunea din intravilanul orașului Nucet cuprinsă în PNAp. Acestea sunt zone locuite cu caracter permanent, în care este promovată o dezvoltare socio-economică durabilă, bazată în principal pe utilizarea resurselor naturale locale prin procedee și tehnici tradiționale cu impact redus asupra mediului.

Activități permise:

Activitățile socio-economice, educative, culturale și industriale conforme cu planurile de dezvoltare locale în vigoare la nivel de comună/oraș și care nu contravin obiectivelor prezentului Plan de Management și scopului declarării parcului;

Realizarea de construcții cu caracter permanent cu scopul locuirii și desfășurării de activități economice la scară mică, cum ar fi: ferme, alimentație publică și alte servicii locale, procesarea produselor agricole și animale din producția proprie a comunității, transporturi, comunicații, etc.;

Utilizarea intensivă a terenurilor pentru agricultură, zootehnie și piscicultură la scară redusă, astfel încât să asigure necesarul de aprovizionare pentru populația locală și pentru dezvoltarea sectorului turistic de servicii;

Activități interzise:

Dezvoltarea unor capacități industriale de procesare și producție, care prin materia primă utilizată să depășească zona de proveniență a resurselor naturale locale și/sau care să determine migrarea și concentrarea forței de muncă din afara zonei parcului;

Dezvoltarea de centre locuite suprapopulate care sunt generatore de impact negativ ridicat asupra mediului și care nu sunt conforme cu obiectivele de management ale parcului.

În figura 4 este prezentată zonarea internă a parcului Natural Apuseni.

Fig.4. Zonarea internă a parcului Natural Apuseni

2.5. MEDIUL NATURAL

2.5.1. GEOLOGIE

Descrierea geologică și petrografică a Parcului Natural Apuseni

PNAp face parte din ținutul Munților Apuseni care sunt cei mai mici ca suprafață dintre toate unitățile carpatice românești și cei mai scunzi (altitudinea maximă de 1848 m), dar de o mare complexitate geologică, ceea ce le conferă o extraordinară varietate peisagistică, o rețea hidrologică aparte, soluri variate și o mare bogăție floristică și faunistică.

Fundamentul geologic cristalin aparține Seriei de Biharia, ocupă partea centrală și sudică a Munților Bihor și are un caracter de geosinclinal ofiolitic. Acesta suportă o cuvertură sedimentară formată din depozite permo-cretacice cu o structură în pânză de șariaj. Ele se extind îndeosebi în zona centrală și de nord a Munților Bihor. Din punct de vedere structural, formațiunile sedimentare de vârstă paleozoică și mezozoică au fost încadrate de M. Bleahu și colaboratorii în trei unități: pânza de Arieșeni, pânza de Codru și autohtonul de Bihor.

Pânza de Arieșeni provine de sub Sistemul de Biharia, limitele ei întinzându-se până la 80 km distanță. Ea joacă rolul de formațiune superioară, umplând un sinclinal, în care se găsește pânza de Codru, iar dedesubtul ei se găsește autohtonul de Bihor. Pânza de Arieșeni este reprezentată prin complexul șisturilor verzi filite și sernifite. Depozitele pânzei de Arieșeni ocupă partea centrală a Munților Bihor fiind cuprinse între aria de apariție la zi a fundamentului cristalin și depozitele sedimentare ale pânzei de Codru și autohtonul de Bihor.

În partea de nord a PNAp pânza de Arieșeni apare sub forma unor petice de acoperire, iar în sud ca o masă unitară ce plonjează sub pânzele din sistemul de Biharia. În bazinul Văii Aleului, un petec mare apare în zona Bohodei unde cuarțitele dure au determinat formarea frumoasei Cascade Bohodei. Un alt petic se găsește imediat sub creasta masivului Vlădeasa spre Sebișel unde de sub formațiunile permiene apar calcare negre triasice cu faună de Kossen aparținând formațiunii adiacente, solzul de Sebișel.

În Valea Budureasa apar formațiuni permiene, seria felspatică și oligomictică și formațiunile triasice ale solzului de Ferice și a celui de Bătrânescu luând contact cu formațiunile intruzive și efuzive ale eruptivului Vlădesei. În Măgura Ferice, seria oligomictică permiană și cuarțitică werfeniană acoperă atât formațiunile triasice ale solzului de Ferice (din pânza de Finiș), cât și pe cele ale solzului de Bătrânescu (din pânza de Dieva). La sud de Valea Crișului Pietros spre Valea Sighiștel apar patru petice constituite din formațiuni permiene. Cel mai mare petec de acoperire al pânzei de Arieșeni este cel ce culminează în Vf. Țapu și ia contact cu formațiunile autohtonului de Bihor, spre sud cu cele ale pânzei de Următ, spre nord cu formațiuni triasice ale pânzei de Finiș – Ferice, printr-o falie puternică (falia Fagului) în lungul căreia sunt insinuate banatite. Aici apar corpuri de diabaze în permianul din Valea Serbișoara și mici petice de calcare și dolomite anisiene sub Vf. Țapul. Zona maximă de dezvoltare a pânzei de Arieșeni se află în bazinele superioare ale Crișului Negru și ale Arieșului, unde apar formațiuni permiene din seria vermiculară și felspatică transformate datorită metamorfismului de contact. Spre est se dezvoltă până spre Vadul Moților pe Valea Arieșului, spre sud până în Valea Arieșului Mic, iar în nord până în Muntele Glăvoi.

Pânza de Codru are o extindere mai mare în partea de nord și vest a Munților Bihor, având o tectonică mai complicată caracterizată prin apariția de solzi. Formațiunile sedimentare aparțin ca vârstă permianului, triasicului și jurasicului inferior și mediu. În perimetrul PNAp, din sistemul Pânzelor de Codru, situat în vestul și sudul zonei Padiș – Scărișoara, apar următoarele unități tectonice: Pânza de Gârda, Pânza de Bătrânescu, Pânza de Următ, Pânza de Vetre, Pânza de Arieșeni și Pânza de Vălani, cele mai extinse fiind Pânzele de Gârda și de Arieșeni. Pânza de Gârda a fost identificată între Scărișoara și versantul estic al Arieșului, iar Pânza de Bătrânescu a fost menționată în vecinătatea orașului Nucet, spre Vașcău. Pânza de Următ a fost evidențiată într-un sector restrâns în zona Băița, de către S. Bordea și colaboratorii, constituită din formațiuni noriene și mai ales jurasice, separând stratele de Kossen cu o bogată faună și stratele de Următ, care cuprind un complex de rocii detritice cu nivele și caracter de wildflysch și cu intercalații calcaroase atribuite ca vârstă jurasicului inferior și mediu și peste care urmează calcarele spatice kimmeridgiene. Pânza de Vetre apare tot în zona Băița spre izvoarele Crișului Negru, de ea fiind legate zăcămintele de molibden și bismut care se exploatează de aici. Unitatea este constituită din dolomite albe mediu triasice, așezate peste stratele de Următ jurasice și cuprinde dolomite cu intercalații detritice sporadice și cu resturi de crinoide și marmure albe cu intercalații detritice, transformate în corneene cu fâșii discordante. Aici masivul banatitic se găsește la o adâncime de peste 1000 m.

Autohtonul de Bihor suportă tectonic celelalte două unități și prezintă o extindere deosebită în partea de sud a Munților Bihor luând contact cu cristalinul Munților Gilău. Ca vârstă, depozitele aparțin intervalului permian superior – apțian. Lacune stratigrafice găsim la nivelului triasicului superior și cretacicului inferior, orizontalizarea formațiunilor fiind greu de făcut din cauza lipsei de faună fosilă. Din punct de vedere litologic sunt caracteristice: breciile permiene, conglomerate, gresii și calcare triasice, șisturile argiloase, calcarele spatice și faciesurile recifale jurasice, iar în cretacicul inferior, bauxitele, calcarele albe și marnele.

În cadrul Autohtonului de Bihor apar doua regiuni litologice: o regiune de mică extindere spațială de formațiuni cristalofiliene de vârstă precambrian – cambriană, dispuse în lungul Văii Albacului și parțial în sudul Someșului Cald până la Văile Bătrâna și Călineasa, și o altă regiune litologică formată din sedimentar mezozoic și cuprinsă între Valea Someșului Cald la nord și linia Vl. Galbenă – Gârda, respectiv Albac – Călineasa.

Depozitele pliocene și cuaternare prezintă o importanță cu totul subordonată. Părțile sud-vestice ale masivului eruptiv sunt înecate de depozitele pliocene (pannoniene) ale depresiunii Beiușului reprezentate prin marne nisipoase și pietrișuri torențiale. Pe văile principale apar depozite aluviale recente și mai rar resturi ale unor depozite de terasă. Pe multe văi cum sunt Valea Vâlcelelor, Căptălanului și Aleului luncile sunt largi și trec lateral în depozite diluviale. Eroziunea diferențiată s-a suprapus aici unor zone de alterare mai profundă a rocilor eruptive. Pe versanți, în special Culmea Româneasa și Lazului se dezvoltă conuri de grohotiș.

Rocile vulcanice corespund unor subvulcanite și plutonite laramice pe o directie Săvârșin, Căzănești, Găina, Pietroasa, Budureasa, Mănăstireni. În Munții Bihor banatitele îmbracă aspecte variate, filoane, dykuri, silluri, corpuri neregulate de granodiorite, andezite, dacite și riolite. Ele străbat șisturile cristaline ale seriei de Biharia, și metamorfozează rocile înconjurătoare. În PNAp, banatitele apar sub formă de filoane și apofize (Valea Seacă) sau corpuri neregulate (Pietroasa, Budureasa). Din punct de vedere petrografic, ele sunt alcătuite din granodiorite în masa cărora apar separațiuni de roci mai acide sau mai bazice, o caracteristică în plus față de alte zone ca Săvârșin, Bocșa, reprezentând-o separațiile de porfire granodioritice, aplitice și microgranodioritice, precum și existenta xenolitelor.

2.5.2. GEOMORFOLOGIE

PNAp din punct de vedere geomorfologic este situat în Provincia Carpatică, subprovincia Carpații de SE, Regiunea Carpații Apuseni, subprovincia Munții Apuseni. Cea mai mare parte a PNAp este situată în Munții Bihorului, iar partea de la nord de Văile Someșului Cald, Aleului și Crișului Pietros face parte din Masivul Vlădeasa.

Rocile calcaroase și dolomitice predomină în Munții Bihorului, cu subunitatea Platoul Padiș (1 250 m).

Relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite și domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni îndelungate, formate în mai multe etape geologice.

Munții Vlădesei din partea de nord al PNAp, au o structură geologică relativ complexă, fiind constituiți predominant din roci magmatice și formațiuni cristalofiene și mai puțin din roci sedimentare. În Munții Vlădeasa platforma este mult mai bine păstrată, din care cauză caracterul dominant al reliefului este dat de culmile foarte lungi, aproape plane, cu relief șters. Ele sunt mărginite de văi puternic adâncite, ai căror versanți sunt accentuat înclinați. Roca dură, vulcanică, se manifestă pe alocuri prin abrupturi, cu enorme grohotișuri și rupturi de pantă în albia râurilor, care generează cascade, cea mai reprezentativă fiind cascada Răchițele.

Expoziția versanților din PNAp procentual se prezintă astfel: însorită 26%, parțial însorită 47% și umbrită 27%.

PNAp cuprinde 80% din totalul suprafeței rocilor carstificabile din Munții Bihor – Vlădeasa Complexitatea litologică și tectonică a regiunii a creat premisele necesare formării unui relief carstic deosebit, în care se regăsesc practic toate formele din regiunea cu climă temperată.

Exocarstul include forme de referință precum bazinul endoreic Padiș – Cetățile Ponorului, câmpuri de lapiezuri (Bătrâna – Călineasa), platouri dolinare haotice (Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa), uvale de mari dimensiuni (Bălileasa), văi carstice (Gârdișoara – Gârda), chei (Ordâncușa), defilee (Arieșul Mare), și nu în ultimul rând 2 dintre cele mai mari ponoare din Europa: Cetățile Ponorului și Coiba Mare.

Endocarstul cuprinde peste 1500 de peșteri și avene cu caracteristici morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unități geomorfologice majore care includ roci carstificabile: Platoul Padiș – Scărișoara, grabenul Someșului Cald și zona piemontană (spre Depresiunea Beiușului).

În zona Padiș – Scărișoara predomină cavitățile puternic descendente (avene și ponoare), care ating în profunzime adesea nivelul piezometric al apelor freatice, accesul fiind oprit de sifoane lungi și profunde. Este cazul avenelor V5, a celor Lumea Pierdută, Șesuri sau a peșterilor Cetățile Ponorului, Sistemul Zăpodie. O notă aparte o reprezintă bazinul Gârda Seacă care adăpostește o serie de superlative precum P. Hodobana (cea mai labirintică peșteră a României) – 22,1 km dezvoltare, Izbucul Tăuz (cea mai adâncă peșteră subacvatică -87 m) sau P. Zgurăști, care adăpostește cel mai mare lac subteran din peșterile României – 80 000 m3 de apă.

Grabenului Someșului Cald îi sunt asociate peșteri de mari dimensiuni, cu spații interioare colosale, relativ orizontale (denivelările în general nu depășesc valoarea de 150 m). Este cazul peșterilor Humpleu (fără Avenul Poienița), Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile cele două străpungeri hidrologice accesibile realizate de peșterile Humpleu și Cerbului, ambele având o ad doua deschidere (Avenul Poienița, respectiv Avenul cu Vacă) în zona de platou din care se alimentează acviferele. Zona piemontană cuprinde relieful de măguri cuprinsă între Budureasa și Băița Bihor. În acest perimetru intensa fragmentare a reliefului nu a permis formarea unor sisteme hidrocarstice de mari dimensiuni, dar în zonă există un număr mare de peșteri deosebit de importante atât peisagistic cât și paleontologic precum P. Urșilor, Micula, sau Măgura.

O notă aparte o reprezintă carstul din zona Cârligate – Valea Rea, unde a fost pus în evidență primul endocarst poligenetic de pe teritoriul României. Peștera din Valea Rea (21 km lungime) și-a început evoluția datorită soluțiilor hidrotermale postmagmatice, asociate eruptivului de Vlădeasa. Acestea au creat un paleocarst hidrotermal mineralizat și un carst relict hidrotermal. În urma încetării activităților postmagmatice și ridicarea în perioada Pliocenului a blocului Bihorului Nordic se creează premisele formării unui endocarst clasic, de apă rece, care a remodelat parțial și spațiile preexistente.

Peștera din Valea Rea pe lângă faptul că este una dintre cele mai complexe peșteri ale Lumii, se situează și printre primele 10 cavități de pe Terra din punct de vedere mineralogic. În peșteră se regăsesc peste 35 de minerale sub formă de speleoteme (aragonit, gips, cuarț, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit etc.), dintre care multe descrise pentru prima oară în lume în mediu speleic.

Din punct de vedere peisagistic cele mai importante peșteri din perimetrul PNAp sunt P. din Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Poliței, din cel paleontologic P. Urșilor și Onceasa, iar din cel arheologic: P. Vârtop și P. Rece.

PNAp adăpostește peste 10 ghețari subterani mai importanți. Celebrii sunt Ghețarul Scărișoara (amenajat turistic) și Ghețarul Focul Viu, alături de ghețarii Borțig, Barsa, Zăpodie, Vârtop (din zona Casa de Piatră – a nu se confunda cu P. de la Vârtop), din Poiana Vârtop (din Vl. Ponorului) etc.

2.5.3. HIDROLOGIE

Rețeaua hidrologică din PNAp aparține bazinelor Crișului Negru, Someșului Mic și Văii Arieșului Mare.

Bazinul râului Crișul Negru are o suprafață de 158,8 km2 (44,2%) și ocupă partea de vest a PNAp. Drenarea apelor din bazin se efectuează de mai multe râuri, dintre care se detașează Crișul Pietros și Crișul Băița. Crișul Pietros are ca principali afluenți: Valea Aleului, Valea Sebișelului, Boga, Valea Galbenei, Valea Luncșoara. Debitul Crișului Pietros în localitatea Pietroasa este de 4,03m3/s. Crișul Băița are ca afluenți principali: Hoanca Moțului, Valea Mare și Valea Sighiștelului. La Nucet, Crișul Băița are un debit de 1 m3/s. Aceste ape au în general debite constante și nu produc eroziuni ale solului, mai ales în zonele împădurite. Direcția generală de scurgere a acestor ape este spre vest.

Bazinul Someșului Mic ocupă o suprafață de 40,5 km2 (11,3% din suprafața PNAp) și este reprezentat prin două mari cursuri de apă: Valea Someșului Cald și Valea Belișului care converg în lacul de acumulare Fântânele. Someșul Cald izvorăște din zona Piatra Grăitoare – Cârligatele, un bazin de formă palmată cu numeroase pâraie care încă de la obârșie au un debit apreciabil. Afluenții Someșului Cald sunt Valea Seacă (Alunul Mare), Alunul Mic, pârâul Ponor, Valea Firii (pe partea stângă). Pe partea dreaptă primește Valea Izbucului care colectează apele pârâului Tomnatec și Valea Călineasa, pâraiele Barna și Terpeș, Giurcuța, Porcului, Răchițele. Se varsă de asemenea în lacul de acumulare Fântânele. Valea Belișului își are obârșia sub Dealul Roșu (jud. Alba). Principalii afluenți sunt pârâul Roșu, Valea Călineasa, pârâul Fulgerata, pârâul Ciurtuci și pârâul Potrii. De pe partea dreaptă colectează Apa Caldă, Valea Vijanului, pârâul Olteanu și pârâul Monoșel.

Apele nu au caracter torențial și nu produc pagube datorită faptului că pe porțiuni însemnate circulă în subteran. Debitul Someșului Cald la Smida este de 2,35 m3/s, iar la Beliș 6,22 m3/s.

Lacul de acumulare Fântânele situat la 1 050 m altitudine are o suprafață de 826 ha și s-a format în urma barării Văii Someșului Cald în aval de confluența sa cu pârâul Beliș. Are un volum de 225-250 milioane m3 de apă. Din lacul de acumulare, apa este deviată printr-un tunel de 8,475 km, până la turbinele Centralei Hidroelectrice Mărișel.

Rețeaua hidrografică a bazinului Someșului Mic are o densitate de 0,7-0,8 km/km2, fapt ce face ca acest bazin să constituie un adevărat rezervor de apă.

Al treilea bazin hidrografic din PNAp, bazinul Arieșului Mare are o suprafață de 160 km2 (44,5% din suprafața PNAp). Râul Arieșul Mare izvorăște din Șaua Vârtop și are ca afluenți mai importanți: Cobleș, Gârdișoara, Gârda Seacă, pârâul Popasului și râul Albacului. Debitul mediu al Arieșului Mare la Scărișoara este de 5,45 m3/s, iar la Albac este de aproximativ 5,84 m3/s. Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona endocarstului (ape de suprafață care s-au infiltrat prin spațiile dintre rocile calcaroase în subteran), reprezintă o rezervă importantă și sunt o sursă de alimentare / realimentare a rețelei de suprafață.

Platoul Padiș – Cetățile Ponorului constituie, din punct de vedere hidrologic, un bazin endoreic (închis la exterior), drenat pe cale subterană. Cea mai mare parte a apelor se scurg în bazinul Crișului Negru și o foarte mică parte în cel al Someșului Cald. Platoul are o suprafață de 36 km2.

Platoul Ocoale – Scărișoara este suspendat la peste 100-200 m față de văile din jur (Gârda și Ordâncușa) și are o suprafață de 16 km2. Apele platoului circulă pe căi subterane și emerg la suprafață prin Izbucul Cotețul Dobreștilor din bazinul Gârdei.

2.5.4. CLIMATOLOGIE

Pentru caracterizarea climei de pe teritoriul PNAp au fost utilizate date de la stațiile meteorologice Stâna de Vale (1100 m), Beiuș (200 m), Vlădeasa (1836 m) și Biharia (sau Curcubăta Mare) (1848 m), corelate cu date preluate din atlasul climatologic.

Clima din PNAp este, la modul general, cea a munților și a dealurilor înalte. Pe fondul acestei zonalități climatice însă, relieful imprimă o gradare altitudinală în variația elementelor climatice.

Regimul termic

În teritoriul PNAp se disting mai multe aspecte privind regimul termic.

În partea de V și SV (zona dealurilor piemontane) regimul termic se caracterizează prin temperaturi medii de 8-9oC. Pe anotimpuri, temperaturile medii sunt de circa -2,5oC (iarna), +8oC (primăvara), +18,5oC (vara) și +9oC (toamna). Luna cea mai friguroasă este ianuarie (-4oC), iar cea mai călduroasă este luna iulie (+20oC), cu o amplitudine de 24oC. Numărul zilelor cu temperatura peste 0oC este de aproximativ 230. Numărul zilelor cu îngheț este de 135. Data apariției primului îngheț este în jur de 15 octombrie, iar a ultimului între 20 aprilie – 1 mai.

În partea de N a PNAp regimul termic se caracterizează printr-o medie multianuală a temperaturii aerului de 6oC, iar la nivelul celor mai înalte culmi scade până aproape de 0oC (0,8oC la Vlădeasa). Înghețurile târzii se semnalează între 15 mai – 1 iunie, iar cele timpurii apar între15 septembrie – 10 octombrie. Temperaturile minime absolute nu scad sub -26oC.

În partea sudică și centrală a PNAp caracteristicile principale ale regimului termic se prezintă astfel: temperatura medie anuală este de 4,3oC, temperatura medie minimă este de -10,3oC și temperatura medie maximă +18oC. Primul îngheț apare în jurul datei de 1 octombrie, iar ultimul în jurul datei de 5 mai. Durata medie a sezonului de vegetație este de 160 zile.

Regimul pluviometric

Munții Apuseni reprezintă una dintre zonele cu cele mai bogate precipitații din țara noastră. În zonele înalte din Apuseni cad anual peste 1 400 mm. Acest lucru se datorează norilor aduși de vânturile care bat dinspre V de pe cuprinsul Câmpiei Panonice, și care își lasă aici precipitațiile.

Pe acest fond climatic umed, regimul pluviometric prezintă unele variații. Astfel, în partea mai joasă din V și SV el se caracterizează prin precipitații medii lunare de 59,8 mm și anuale de 755 mm, răspândite relativ uniform de-a lungul anului, după cum urmează: iarna 130-120 mm, primăvara 200-250 mm, vara 250-280 mm și toamna 170-230 mm. În perioada de vegetație cad aproximativ 490-500 mm de precipitații.

Durata medie a stratului de zăpadă este de 120-150 zile/an. În zonele de creastă din partea de N și NV a PNAp regimul precipitațiilor însumează 1 800 mm anual la Stâna de Vale și 1 400 mm la Vlădeasa. Stratul de zăpadă se menține până la 150 zile/an. În partea de S și SE a PNAp precipitațiile medii anuale însumează 1 100 mm, cu medii lunare variind între 62 mm și 147 mm. Media anuală a zilelor cu ninsoare este de 48-80 zile, iar numărul zilelor cu strat de zăpadă variază între 107-133 zile.

Pe platoul Padiș, datorită reliefului carstic are loc un fenomen climatic aparte. Aerul rece, neputându-se scurge pe văi, se acumulează deasupra dolinelor. În multe din aceste doline se află lacuri, care acumulează căldură de-a lungul zilei. Seara aerul de deasupra lacurilor se încălzește și se ridică pătrunzând în aerul rece, captiv deasupra platoului, având astfel loc o condensare care dă naștere la o ceață deasă, un strat de un metru înălțime care se târăște pe pământ, constituind binecunoscuta „ceață padișană”.

Regimul eolian

Regimul eolian prezintă de asemenea unele variații pe cuprinsul PNAp. Astfel, în partea nordică a parcului, direcția dominantă a vântului este cea vestică. Pe culmile muntoase vântul bate în permanență, cazurile de calm fiind o raritate (Vlădeasa 5-6% anual), iar vitezele sunt foarte mari în sezonul rece, când uneori depășesc 20-30 m/s devenind periculoase pentru vegetație. În partea de S direcția pe care bate vântul este NV-SE sau NE-SV, iar viteza nu depășește de obicei 2-3 m/s. În partea de V, direcția vântului este fie din V, fie E sau SE, având o viteză medie de 4-6 m/s și frecvența de 29%.

Indicatori sintetici ai datelor climatice

Indicii de ariditate de Martonne au valori mai mari de 40, ce indică un excedent de apă din precipitații față de evapotranspirația potențială, favorizându-se dezvoltarea unei vegetații forestiere bogate. Conform raionării lui Koppen, teritoriul de N, NE și S a PNAp este cuprins în subzonele DfK și DfcK, caracterizate printr-un climat boreal ploios, cu precipitații în tot timpul anului (îndeosebi primăvara și vara), cu temperaturi medii peste 10oC în luna cea mai caldă. În aceste zone condițiile climatice în ansamblul lor sunt favorabile vegetației forestiere, cu precădere a molidișurilor pure din regiunea montană. Teritoriul de V al PNAp se încadrează în provincia climatică Ibp2 (după S.T.M. Stoenescu) – caracterizată printr-o climă continentală moderată, favorabilă dezvoltării în bune condiții a vegetației forestiere de fag, gorun, carpen și a speciilor de amestec: cireș, paltin de munte.

2.5.5. SOLURILE

Principalele tipuri de sol din PNAp sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel 1. Repartiția claselor și tipurilor de sol din fondul forestier al PNAp:

Sursa: Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, I.C.P.A. București 1980

Dintre molisolurile prezente în PNAp face parte rendzina formată pe calcare tectonice și versanți cu expoziții diverse. Argiluvisolurile sunt reprezentate prin tipul de sol brun luvic format pe luturi, șisturi sericitoase și pe versanți slab înclinați cu expoziții diverse. Cambisolurile cuprind următoarele tipuri: soluri brune eumezobazice formate pe roci bogate în minerale calcice și feromagneziene – calcare, dolomite, conglomerate, gresii calcaroase pe versanți cu expoziție și pante diverse. Aceste soluri sunt favorabile dezvoltării arboretelor de fag în amestec cu paltinul și frasinul pe versanți umbriți și a arboretelor de gorun în amestec cu teiul, jugastrul pe versanți însoriți; soluri brune acide formate pe roci acide bogate în minerale feromagneziene, pe versanți cu expoziții și pante diverse, și sunt favorabile arboretelor de molid. Spodosolurile sunt reprezentate prin soluri brune feriiluviale care s-au format în condiții de climă foarte umedă și rece, pe roci acide și podzoluri care s-au format în condiții de climă bogată în precipitații și rece, pe substrat acid.

Datorită prezenței pe alocuri a substraturilor impermeabile în conexiune cu un regim hidric cu exces de umiditate se întâlnesc și soluri hidromorfe care cumulează o suprafață de 663.6 ha (1.5%), situate pe luncile unor pâraie.

Pe suprafețe restrânse se întâlnesc solurile organice, reprezentate prin tipul de sol turbos tipic. Acestea s-au format în zone cu molhașuri amplasate la altitudini de 920-1200 m. Cele mai reprezentative molhașuri din PNAp sunt cele din zona Izbuc – Călineasa – Ic, seria de molhașuri și mlaștini din bazinul superior al Someșului Cald până la Giurcuța de Jos și gruparea de mlaștini din zona Bălcești – Călățele.

2.5.6. TIPURI DE PĂDURI

Pădurile sunt bine dezvoltate în partea superioară a văilor, între altitudinile de 1 200 și 1 600 m. În această zonă de vegetație predomină molidul (Picea abies) și bradul (Abies alba), și de asemenea se întâlnesc mai rar laricea (Larix decidua) și tisa (Taxus baccata). Ca și o particularitate a platourilor carstice din Apuseni, ca rezultat al inversiunilor termice, există zone unde etajul coniferelor dispare cu totul fiind înlocuit de păduri de fag (Fagus silvatica) care se învecinează direct cu pajiștile montane.

Limita între pădurile de foioase și cele de rășinoase se situează între altitudinile de 600-1 300 m, în funcție de relief, substrat și microclimat, care duc uneori și la inversiuni de vegetație.

Tipuri de pădure

9110 Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum;

9130 Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum;

9150 Păduri medioeuropene de fag din Cephalanthero-Fagion;

91D0 * Turbării cu vegetație forestieră;

91E0 * Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae);

91F0 Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis și Ulmus minor, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);

91K0 Păduri ilirice de Fagus sylvatica (Aremonio-Fagion);

91V0 Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion);

92A0 Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba;

9410 Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea).

Exploatările forestiere constituie o activitate de bază în PNAp datorită suprafețelor mari de păduri și pășuni împădurite. Lemnul pădurilor era utilizat din vechime în diferite scopuri: lemn de construcții, șindrilă, doage pentru ciubere și butoaie, cherestea, unelte de lemn.

Lemn din zona PNAp a fost utilizat și pentru construcția cetății din Oradea sau pentru topitoria de aramă de la Băița.

Masa lemnoasă exploatată din arboretele situate în PNAp constituie sursa principală de aprovizionare a industriei de mobilă, a populației locale cu lemn de foc, a industriei miniere cu lemn de mină, a combinatelor de hârtie și celuloză și a exportului cu lemn rotund (bușteni) și cherestea.

Astfel, centre de prelucrare a lemnului se găsesc în Câmpeni, Huedin, Beiuș, Brad, Ștei, Sebiș etc. și oferă materie lemnoasă semiprelucrată unor combinate de industrializare (Arad, Gherla) sau fabrici de mobilă (Oradea, Cluj-Napoca, Aiud, Turda, Zalău).

În ce privește situația suprafețelor de pădure din PNAp, dacă înainte de Revoluția din 1989 acestea aveau un singur proprietar (statul român) și doar câțiva administratori (6 ocoale silvice de stat în cele trei județe), după retrocedările către foștii proprietari fondul forestier de stat de pe suprafața PNAp a scăzut până la sfârșitul anului 2005 cu 30%. S-au constituit 4 noi ocoale silvice private care administrează majoritatea pădurilor private din parc (două în jud. Bihor, unul în jud. Alba și unul în jud. Cluj). În tabelele de mai jos se găsește situația centralizată a modurilor de proprietate și a administratorilor de păduri din PNAp.

CAP. III PREJUDICII

Pentru evaluarea prejudiciilor din cadrul zonei tampon a Parcului natural Apuseni, s-au luat în studiu două unități amenajistice, în una s-a executat tăieri progresive, iar în a doua tăieri succesive. Suprafețele de probă sunt localizate în partea estică a parcului.

3.1. AMPLASAREA SUPRAFEȚELOR DE PROBĂ

Pentru stabilirea prejudiciilor asupra arborilor pe picior rămași în urma exploatării s-a folosit o suprafeță de probă împărțită in trei . În fiecare treime s-a amplasat câte o bandă orientată pe curba de nivel având o lățime de 20 m. Benzile au fost amplasate în treimile superioară, mijlocie și de jos a suprafeței de studiu. Lungimea benzilor a fost egală cu lățimea parchetului. Caracteristicile înregistrate în carnetul de teren au fost specia, diametrul,înălțime, locul, mărimea și intensitatea vătămării.

Suprafața luată în studiu și în care s-a aplicat această metodă face parte din partida 182 Julești din UP. IV Chișcău u.a. 26E cu o suprafață de 2,1 ha în care s-a aplicat în cadrul regimului codru, tratamentul tăierilor progresive, a doua tăiere de lărgire a ochiurilor. Volumul de exploatat a fost de 82 m3. Compoziția arboretului este de 10 fag și având ca elemente de arboret 8 fag de 105 ani și 2 fag de 65 ani. Diametrul mediu este de 44 cm pentru fagul de 105 ani si 26 ani pentru cel de 65 ani. Exploatarea parchetului s-a făcut cu un tractor forestier articulat TAF-650. Panta medie a terenului este de 34 grade, iar altitudinea de 800-900 m.

Pentru stabilirea prejudiciilor asupra semințișului rămas în urma exploatării s-au folosit suprafețe de probă dreptunghiulare (3m X 1m), așezate pe linia de cea mai mare pantă. Caracteristicile înregistrate în carnetul de teren au fost specia, înălțimea și prejudiciile suferite.

Suprafața luată în studiu și în care s-a aplicat această metodă face parte din partida 203 Fântâna Rece din UP. II Aleul u.a. 17B cu o suprafață de 1,2 ha în care s-a aplicat în cadrul regimului codru, tratamentul tăierilor succesive, tăierea de racordare. Volumul de exploatat a fost de 122 m3. Compoziția arboretului a fost de 10 fag iar a semințișului 10 fag. Exploatarea parchetului s-a făcut cu un tractor forestier articulatTAF-650.Panta medie a terenului este de 36 grade, iar altitudinea de 800m.

3.2. PREJUDICII ÎNREGISTRATE ÎN SUPRAFEȚELE DE PROBĂ

3.2.1. PREJUDICII ASUPRA ARBORILOR

Datele inițiale culese din partida 182 Julești sunt prezentate mai jos, în ordinea suprafețelor de probă, în tabelele 2, 3, 4.

X – VĂTĂMARE PREZENTĂ

– –- NU EXISTĂ VĂTĂMARE

Suprafața de probă II (treimea mijlocie)

Tabel 3

Suprafața de probă III (treimea inferioară)

Tabel 4

3.2.2. PREJUDICII ASUPRA SEMINȚIȘULUI

Datele inițiale culese din partida 203 Fântâna Rece sunt prezentate mai jos, în ordinea suprafețelor de probă, în tabelele 5, 6, 7 și 8.

– –- NU EXISTĂ VĂTĂMARE

Suprafața de probă I

Tabel 5

Suprafața de probă II

Tabel 6

Suprafața de probă III

Tabel 7

Suprafața de probă IV

Tabel 8

3.3. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

3.3.1. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CU PREJUDICII ASUPRA ARBORILOR PE PICIOR

L. Petrescu (1975) înregistrând și evaluând vătămările produse unor arborete propune folosirea unor indici care să exprime gravitatea vătămărilor, după cum urmează:

indicele de frecvență a vătămărilor (F), calculat cu relația

în care:

– n reprezintă numărul de arbori vătămați;

– N – numărul total de arbori rămași pe picior după exploatare,

indice de intensitate a vătămărilor (IV), calculat cu relația

în care:

– i – este nota atribuită vătămării

– f – numărul de arbori vătămați corespunzător fiecărei note;

– nV – numărul de arbori vătămați.

Pentru exprimarea gradului de vătămare a unui arboret autorul propune folosirea relației:

,

Comparând valorile obținute cu tabelul 9 observăm că S1 și S3 au un grad de vătămare moderat , iar S2 se incadrează la limita inferioară a unui grad de vătămare puternic.

Grade de vătămare ale arboretelor

( după L. Petrescu, 1974)

tabel 9

Măsurătorile și evaluările făcute la recoltarea lemnului sunt sintetizate în tabelul 10 și graficul 1 au fost efectuate pe un lot de 44 arbori doborâți. Pentru fiecare situație s-au evaluat prejudiciile produse arborilor pe picior prin căderea celor doborâți. Prejudiciile produse au fost exprimate printr-un coeficient de prejudiciere la doborâre ale cărui valori au fost cuprinse între 0 și 0,18. Aceste valori au următoarea semnificație: fiecărui arbore doborât i se asociază 0,2arbori zdreliți, 0,18 arbori cojiți, 0,02arbori așchiați, 0,09 arbori cu crăci rupte și 0,04 arbori cu trunchiul rupt. După cum se observă în graficul 10. cele mai frecvente tipuri de vătămări sunt zdrelirea și cojirea.

Prejudicii înregistrate la doborârea arborilor

Tabel 10

Grafic 1

În partida 182 Julești în care s-au executat tăieri progresive II, după cum se observă din graficul 2 procentul de arbori vătămați variază în funcție de locul vătămării, astfel în suprafața de probă 1 din treimea superioară cele mai multe vătămări sunt localizate între 0,3 și 1m, procentul acestora fiind mai mare și decât în celelalte două suprafețe de studiu. În schimb în suprafața de probă 2 din treimea mijlocie cele mai multe prejudicii s-au înregistrat la înălțimi mai mari de 1m pe trunchi. Totuși analizând graficul se observă că în toate cele trei suprafețe de probă majoritatea prejudiciilor se află la o înălțime cuprinsă între 0,3 și 1m., proporția acestora scăzând atipic. În graficul 3 ni se prezintă variația procentului de vătămări în raport cu mărimea vătămării, unde observăm că cele mai mari și mai multe vătămări se află în suprafața de probă 2 din treimea mijlocie, unde vătămările mai mari de 200cm2 sunt într-un procent de 13,2%. Variația procentului de arbori vătămați în raport cu intensitatea vătămărilor din graficul 4 arată că cele mai mari procente le are suprafața de probă 2 unde 9,4 % sunt zdreliți, 7,5% rupți , iar suprafața de probă 3 din treimea inferioară are cel mai mare număr de arbori cojiți, într-un procent de 8,5 % .

Grafic 2

Grafic 3

Grafic 4.

3.3.2. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CU PREJUDICII ASUPRA SEMINȚIȘULUI

În partida 203 Fântâna Rece, în care s-au executat tăieri succesive, tăierea definitivă , după cum se observă în graficul 5. procentul semințișului vătămat crește din amonte spre aval, în suprafața de probă 4 ajungând până la 50%. Dacă comparăm cele două vătămări principale cojirea și așchierea se observă că procentul puieților cojiți, în toate cele 4 suprafețe de probă, este net superior vătămărilor prin așchiere, la fel cum deasemeni în funcție de suprafața de probă procentul puieților cojiți este foarte mare(42%) în suprafața de probă 4. dar cojirea și așchierea nu sunt singurele prejudicii produse semințișului, ci la acestea se adaugă și rupturile de ramuri. După cum se observă în graficele 6;i 7 numărul total de ramuri rupte este mai mare în suprafața de probă 4.

Grafic 5

Grafic 6

Grafic 7

CAP.IV CONCLUZII

După cum am arătat în capitolul anterior în cazul partidei 182 Julești, în care s-a aplicat tratamentul tăierilor progresive, prejudiciile cele mai mari asupra arborilor pe picior se află în suprafața de probă S II și nu în S III cum era de așteptat datorită configurației speciale a trenului. După cum se observă și în figura 5. direcția de adunat din parchet este spre S-V, astfel încât materialul lemnos din S I și S II nu trece prin S III, ci este scos de-a lungul pârâului care este și limită vestică. Deoarece materialul din S I trece prin S II, aici prejudiciile sunt mai mari și prin marginea lui S III, neproducând prejudicii.

Partida 203 Fântâna Rece în care s-au aplicat tăieri succesive definitive cele mai mari prejudicii s-au produs la baza parchetului sub formă de cojiri și mai puțin așchieri. Deoarece exploatarea s-a produs în timpul iernii plantulele, aflate la baza versantului, au suferit foarte puțin. Modul de dispunere al suprafețelor de probă este reprezentat în figura 6.

Cauzele principale care au dus la provocarea vătămărilor au fost:

lipsa măsurilor de protejare a arborilor și semințișului

folosirea de tehnologii neadecvate

Figura 5 Figura 6

Legendă:

direcția de adunat apropiat

S – suprafața de probă

BIBLIOGRAFIE

Beldeanu, E., 2001. Produse forestiere și studiul lemnului volumul I, Editura Universității „Transilvania” Brașov.

Cârloganu, D., Andreescu, V., 1977. Exploatarea arborilor cu coroană. Editura Ceres, București.

Ciubotaru, A., 1998. Exploatarea pădurilor. Editura Lux Libris, Brașov

Ciubotaru, A., 2004. Stabilirea nivelului maxim al prejudiciilor admise prin activitatea de exploatare a pădurilor. Contract de cercetare științific.

Conway, S., 1982. Logging practices. Miller Freeman Publications, Inc. San Francisco, California, USA.

Copăceanu, D., Pavelescu, I., 1964. Cartea maistrului de exploatări forestiere. Editura Agro-Silvică, Cluj.

Dămăceanu, C., Gava, M., 1991. Vătămări produse arborilor, semințișului și solului prin folosirea tehnologiilor de exploatare a arborilor cu coroană, în trunchiuri și catarge. Rev.Pădurilor nr.3

Decei, I., et all., 1983. Amenajarea și exploatarea pădurilor. Editura didactică și pedagogică, București

Furnică, H., Beldeanu, E., 1985. Exploatarea pădurilor cu elemente de industrializare a lemnului. Editura Ceres, București.

Hakan Lageson, 2002. Effects of thinning tipe on the hardvester productivity an on the residual stand. Swedish University of Agricultural Science

Horodnic, S., 2003. Bazele exploatării lemnului. Editura Universității Suceava.

Ivan, Gh., 1966. Vătămări aduse arborilor ce rămân în picioare după efectuarea răriturilor. Rev. Pădurilor nr.3.

James, S., Meadows, I., Logging damage to residual trees following partial cutting in a green ash-sugarberry stand in the Mississippi Delta.

Limbek-Lilienau, 2003. Residual stand damaige caused by mechanized harvesting systems. Steinmuller and Stampfer Editors, Austria.

Oprea, I., Sbera, I., 2004. Tehnologia exploatării lemnului. Editura Tridona, Oltenița.

Pavelescu, I., M., 1966. Exploatarea pădurilor. Editura Agro-Silvică, București

Petrescu, L., 1974. Înregistrarea și evaluarea vătămărilor în arboretele ce se parcurg cu rărituri. Rev. Silvicultura și Exploatarea pădurilor nr.8

Sburlan, D., 1955. Manualul inginerului forestier 82.Editura Tehnică, București.

*** Planul de management al parcului Natural Apuseni