Evolutie Impozite Indirecte

INTRODUCERE

Conceput in prima faza pentru a oferi un raspuns anumitor obiective de ordin financiar ale statului, carora li s-a adaugat apoi, ca rezultat al evolutiei omenesti, o multitudine de obiective de natura economica si sociala, sistemul fiscal reprezinta rezultatul mentalitatii, deciziilor si actiunilor factorului uman, "expresie a vointei de oridn politic a unei societati umane organizate, situata in cadrul unui teritoriu determinat si avand la dispozitie o autonomie suficienta pentru afi capabil, prin organele care o reprezinta, sa se echipeze cu o multitudine de reguli juridice si, in principal, fiscale"

Activitatea stiintifica de definire a termenului de sistem fiscal urmareste cel putin 2 abordari. Intr-una din avordari, sistemul fiscal este privit ca totalitatea impozitelor din cadrul unei tari. Ina cest fel, sistemul fiscal este considerat ca fiind " totalitatea taxelor si impozitelor care provin de la persoanele juridice ori fizice, care au rolul de a alimenta bugetul public".

Activand pe linia unei abordari similare, alti analisti au considerat sistemul fiscal ca fiind "totalitatea taxelor reglementate intr-o tara, care-i procura acesteia o mare parte din veniturile de la buget, fiecare taxa detinand o contributie corespuznatoare si un rol anume regulator in cadrul economiei".

Plecand de la termenul general de sistem, sistemul fiscal necesita sa fie definit prin prisma a minim 3 elemente esentiale, respectiv: partile ori componentele acestuia, relatiile si concordantele care se exercita intre ele si rezultatele ori obiectivele sistemului. Penru aceasta, activand pe linia celei de-a 2-a abordari, sistemul fiscal este considerat ca fiind " un sistem de concepte, metode ori principii, , procese privitoare la o multitudine de componente ( materie impozabila, subiecti de ordin fiscal, cotele) intre care sunt exercitate relatii care se ivesc ca rezultat al elaborarii, reglementarii, instaurarii si perceperii de impozite si care sunt controlate potrivit legislatiei fiscale, in scopul de a realiza obiectivele sistemului."

In alcatuirea sistemului fiscal fac parte, de altfel, structurile corespunzatoare, organizate cu scopul urmaririi, controlarii si analizarii modalitatii in care se aplica legislatia fiscala.

Se poate observa ca, din definitiile anterioare, impozitul reprezinta elementul principal al sistemului fiscal, insa, impreuna cu acesta, sistemul fiscal mai are in alcatuire si alte componente, cum ar fi: legislatia fiscala care are rolul de a crea conditiile legale si de reglementare a fiscalitatii care include atat drepturile si obligatiile autoritatilor fiscale cat si pe acelea ale persoanelor si aparatul fiscal, cu structurile sale corespunzatoare, venit sa aplice legislatia fiscala in interesul puterii publice.

Cat despre obiectivele sistemului fiscal, in cadrul teoriei financiar-fiscale din prezent, pot fi recunoscute 3 obiective principale, care deseori sunt in contradictie, adica atingerea unui anume scop implica, de obicei, unele compromisuri referitoare la celelalte obiective ale sistemului. Subordonandu-se, putem observa 3 functii semnificative:

– functia de finantare a cheltuielilor publice, abordandu-se, astfel, obtinerea unui randament bugetar din ce in ce mai eficient;

– functia de redistribuire a veniturilor si a averilor si de ocrotire a persoanelor din categoria celor defavorizate, in scopul de a realiza o anumita echitate si dreptate sociala;

– functia de stabilizare a activitatii de ordin economic si de corectie a dezechilibrelor, vizandu-se, in final, asigurarea unei anumite eficiente de ordin economic.

Importanta care se acorda acestor functii a crescut, pe parcursul timpului, in stransa corelatie cu evolutia rolului pe care statul il are in viata economica si cu o continua modificare a mediului socio-economic. Putem aprecia, dar, fara dubii, ca unica functie, care a fost mereu acceptata, a fost cea de finantare a costurilor publice, chiar daca si in aceasta privinta au fost mai multe dezbateri referitoare la eficienta fluxurilor fiscale si la limita acceptata a presiunii fiscale.

Pana in secolul 20 si apoi pana la marea recesiune economica din perioada anilor '30, singura finalitate care se accepta a sistemului fiscal era aceea de ordin financiar, functia sa principala fiind de finantare a activitatilor clasice ale statului, scopul principal constand in faptul de a cauta instrumentele cele mai adecvate cae sa acopere costurile angajate, care necesitau sa fie cat mai scazute, atat ca structura cat si ca volum.

Cap I Sistemul fiscal-continut si structura

1.1 Opinii privind continutul sistemului fiscal romanesc.

Importanța interacțiunii fiscale dintre autoritățile fiscal și contribuabili, ca o expresie a impozitelor in fiecare stat, este istoric reprezentata și sprijinită de un număr de cercetători în studiile lor, cum ar fi Joseph Schumpeter (1929) care a declarat că "spiritul unui popor, cultura, structura socială, faptele politice, toate acestea pot fi găsite în istoria sa fiscală. Cine știe cum să asculte acest mesaj va înțelege mai bine problemele istoriei".

Pe baza acestei evaluări, considerăm că noțiunea de cultură fiscale acoperă complexitatea, istoria și contemporaneitatea impozabilă a unei țari, deoarece acest concept exprima mai mult decât interacțiunea dintre autoritate și contribuabilii, depășind comportamentul fiscal în sine, reușind să aducă laolalta cunoștințele, credința, arta, morala, legea, și orice alte capacități și obiceiuri dobândite de om ca un membru al societății și ca un contribuabil.

Pentru realizarea lucraii propuse, am efectuat o analiză a educației fiscale progresive la nivel național și a istoriei evoluției sistemului fiscal și a valorilor culturale legate de onestitate, dreptate și datoria civică manifestata de contribuabili. Pe baza rezultatelor voi încerca sa extrag unele concluzii cu privire la elementele interacționale ale autoritatilor fiscale și contribuabili, prin dezvăluirea starii curente a culturii fiscale în România.

O nouă etapă în istoria sistemului fiscal românesc a început când regimul comunist a fost răsturnat în sfârșitul anului 1989.

Economia și contribuabilii din Romania au necesitat un modern si un echitabil sistem fiscal transparent pentru a stimula dezvoltarea economica și sociala.

Reforma a început în 1990, și a inclus eliminarea unor reglementări fiscale ale perioadei anterioare, introducerea impozitului pentru a stimula spiritul antreprenorial și pentru a oferi resursele necesare funcționării statului. Tranzitia de la o economie centralizată la o piață economica, cel puțin în prima parte, a fost un vacuum de legislatie fiscala, care a rămas oarecum în spatele dezvoltarii economice in special in sfera privată, vacuum speculat de operatorii economici.

Guvernul are o sarcina dificila în combaterea și prevenirea evaziunii fiscale. Democratizarea sistemului fiscal românesc a generat o reacție anti-fiscala, în curs de dezvoltare, care a produs astfel de comportamente fiscale sub diverse forme. Economia neagră, evaziunea fiscală și, în consecință, coruptia oficialilor s-au majorat, stimulate de pierderea și legislația insuficienta pentru a combate și preveni comportamentul anti-fiscal.

Majoritatea țărilor europene au fost nevoite să adopte o serie de măsuri de austeritate prin care să se adapteze cheltuielilor din sectorul public. Măsurile anti-criză luate la nivel european sunt similare cu cele adoptate de guvernul român în 2010.

Decizia de a reduce salariile din sectorul public a fost făcută în opt țări cu excepția României, și anume Republica Cehă, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovenia, Spania. În timp ce cuvântul austeritate este pe ordinea de zi în țările europene, în România a fost înlocuit cu cuvântul prudență. Putem spune că am fost cu un pas înaintea Europei în ceea ce privește măsurile necesare, reechilibrarea fundamentelor economice.

Aceste măsuri includ înghețarea sau reducerea salariilor și pensiilor, reducerea numărului angajatilor la stat, cheltuielile publice și creșterea veniturilor la bugetul de stat prin creșterea taxelor, cum ar fi TVA sau accizele și impozitul pe venit . Ca rezultat al măsurii monetare și fiscale de stimulare luate de guvern în a doua jumătate a anului 2009 au existat semne de stabilizare și redresare a activității economice în Europa și la nivel global, care a deschis ieșirea din criza financiară globală și economic instalata în 2008.

Politica fiscală în România în perioada de pre-criză a fost una pro-ciclica, caracterizata prin dominația de considerente politice pe termen scurt, fără a acorda o atenție sporita la consecințele asupra sustenabilității publice pe termen mediu și lung.

În scopul de a restabili viabilitatea fiscală, este nevoie de un efort considerabil de consolidare fiscală, împreună cu reforme structurale profunde pentru a crea condiții care să conducă la o creștere economică durabilă. În special, restructurarea cheltuielilor publice și eliberarea de spațiu fiscal pentru investiții ar trebui să fie obiectivul major al politicii guvernamentale. Deși în perioada 2009-2010 s-au făcut pași pentru a corecta politica fiscale nesustenabila din perioada de pre-criză, sunt necesare eforturi pentru a consolida reformele structurale necesare pentru a restabili finanțele publice sustenabile și creșterea economica.

Legea responsabilitatii fiscale, aprobata in martie 2010 are drept scop de a consolida disciplina fiscala și ar trebui să contribuie la îmbunătățirea pe termen mediu a programelor bugetare. Aceasta introduce o serie de reguli fiscale care să conducă la prioritizarea cheltuielilor, precum și o politică fiscală prudentă în vremuri de ascensiune economica, care păstrează spațiul fiscal necesar pentru a stimula economia în perioadele de recesiune (Socol, 2010).

In tara noastra egalitatea fiscala este reglementata prin Constitutie, in acest fel: „sistemul legal de impuneri necesita sa asigure asezarea corecta a sarcinilor fiscale”.

Organizarea sistemului fiscal, in scopul de a obtine o eficienta maxima a incasarii de impozite, implica o analiza complexa a cuantumului veniturilor care pot fi obtinute, in paralel cu nivelul costurilor care se efectueaza pentru a le incasa. Potrivit principiului eficientei de incasare a impozitelor (ori cel al randamentului) impozitele necesita sa fie percepute cu costuri minime si prin intermediul obtinerii unui volum cat mai ridicat de venituri pentru bugetul de stat.

Cresterea veniturilor care se incaseaza din impozite necesita sa fie vazuta din 2 puncte de vedere, pe de o parte, conform nivelului de impozitare pana la care poate sa existe un nivel de suportabilitate din partea cetatenilor si, de cealalta parte, conform nivelului in care sunt incasate impozitele necesare bugetului statului.

Trebuie sa se aiba in vedere faptul ca, in situatia unei impozitari mai „accesibile”, poate fi obtinut un grad mai ridicat al incasarii (nivelul de conformare voluntara a populatiei – plata integrala , de comun acord si la termen- este mai crescut), ceea ce face ca veniturile care se obtin catre stat sa fie mult mai ridicate, in anumite situatii, in comparatie cu cele care se obtin in cazul unei fiscalitati „ de presiune”, in cadrul careia gradul incasarii este mult mai scazut, si care duce, de obicei, la maximizarea costurilor cu incasarea de impozite (se mareste numarul de persoane care se sustrag de la plata impozitelor impunandu-se, astfel, atat o crestere a aparatului fiscal cat si o crestere a actiunilor de control).

In genere, se considera ca un impozit care are o zona larga de cuprindere si care are cote mici are o eficienta mai crescuta in comparatie cu un impozit care are o arie restransa si cote mari.

Randamentul de incasare a impozitelor este limitat de o multitudine de factori, printre care extrem de semnificativi, in sepcial in conditiile Romaniei:

 – stabilitatea reglementarilor legale, generarea actelor normative si norme de aplicare a lor concrete, care sa nu produca confuzii in cazul interpretarii. Astfel, A. Smith a mentionat ca „ un mic nivel de nesiguranta reprezinta un defect mai ridicat decat un considerabil nivel de nedreptate”;

  – pregatirea de ordin profesional, capacitatea morala sau intelectuala a angajatilor care-si exercita activitatea in diferitele structuri organizatorice ale aparatului fiscal;

– aplicarea unui tratament fiscal corect tuturor cetatenilor;

– scaderea la strictul necesar a costurilor guvernamentale neproductive si neeficiente;

   – o evaluare mult mai complexa a acordarii anumitor avantaje de ordin fiscal, in asa fel incat sa se reuseasca atingerea scopurilor urmarite prin acestea si nu numai sa ajute la scaderea extrema a veniturilor bugetare, asa cum a fost, de nenumarate ori, in ultima perioada;

– reducerea evaziunii fiscale si lichidarea economiei subterane.

Tinand cont de diferitele tipuri de taxe, se poate realiza aprecierea ca impozitele care se percep prin intermediul metodei stopajului la sursa produc cele mai scazute costuri cu incasarea si descoperirea situatiilor de evaziune fiscala.

La celalalt pol, se pozitioneaza accizele, acestea generand cele mai ridicate costuri cu incasarea lor si in prinipal cu aflarea situatiilor de evaziune fiscala. In situatia acestor impozite tentatia de a se sustrage, chiar si in conditiile uunui amxim risc, de la plata de obligatii fiscale, prin diverse forme, este extrem de ridicata, multumita veniturilor mari care pot fi obtinute prin intermediulo nerespectarii legii, venituri produse de cotele impunerii foarte mari si de modul de calcul, in cascada, a lor.

1.2 Structura sistemului fiscal

Structura sistemului fiscal scoate in evidenta funcționalitatea lui, care se caracterizeaza prin structură, conduita și reglare.

Structura evidentiaza ordinea, in mod normal stabilă, a relațiilor dintre componentele sistemului fiscal, funcționarea acestuia tinand cont de calitatea acestor structuri. Decidentul fiscal pune in corelatie diverse elemente corespunzatoare ale sistemului fiscal, creand taxe si impozite, aplicarea carora respectă unele principii și reguli.

Conduita sistemului fiscal constituie modalitatea de acționare a sistemului fiscal in cadrul economiei și de adaptare a lui la evoluția acesteia, reprezentand rezultatul deciziilor de gestionare a sistemului.

Conduita sistemului fiscal, stabilitatea și evoluția acestuia este asigurata prin politica fiscale, care asigura baza de ordin financiar pentru desfasurarea autorității decizionale a statului și in acelasi timp concretizează și actioneaza mecanismele reglarii din cadrul sistemului fiscal.

Mecanismele de reglare ale sistemului sunt realizate prin intermediul a 2 forme:

– acomodarea gradului fluxurilor fiscale reale la valorile dinainte stabilite, folosindu-se mijloace de reglare, dar și informații corespunzatoare;

– asigurarea de parametri functionali și structurali ai sistemului fiscal in aa fel încât acesta să corespundă strategiei politicii fiscale pe termen lung, ceea ce are nevoie de decizii de ordin legislativ, instituțional, organizatoric și instrumental.

În structurile sistemului fiscal se exercita, în mod pasiv si activ, mai multe elemente participante. Conform funcțiilor care sunt indeplinite, se pot evidentia 3 categorii de elemente ale sistemului fiscal: cele dotate cu putere de decizie, cele care au competențe in administrarea fiscală și in reglementarea conflictelor, cetatenii contribuabili.

Participanții care au putere de decizie politică referitoare la impozite. Potrivit Constituției tarii noastre, deciziile in cazul problemelor de drept fiscal ii revin Parlamentului și sunt concretizate în reglementari (dispozitii) care se înscrie ori în cadrul legii finanțelor publice și legii anuale a bugetului de stat, oei în cadrul legilor fiscale generale – Legea privind Codul fiscal.

Chiar daca măsurile de ordin fiscal sunt votate de catre Parlament, inițiativa proiectelor de legi de ordin fiscal și a deciziei fiscale ii revine Guvernului, din cauza tehnicității impozitului și faptului că constituie un subiect putin mai sensibil. Astfel, guvernul are adesea rolul principal în activitatea de luare a deciziei fiscale, acesta fiind, în cele mai multe cazuri, la originea textelor legilor fiscale care se trimit spre a fi aprobate de catre Parlament.

Cat despre bugetele locale, proiectele lor sunt intocmite de către primar ori de catre președintele consiliului județean, care le trimite spre a fi aprobate de consiliul local, conform textului Legii administrației publice locale. Procesul de creare a bugetelor locale, precum și a bugetelor instituțiilor publice, este stabilit de către Ministerul Finanțelor Publice.

Cei care participa si au competențe in administrarea fiscală și reglementarea conflictelor. În mod clasic, responsabilitatea controlarii fondurilor publice cade in sarcina Ministerului Finanțelor Publice, fapt ce ofera acestuia un rol principal în cadrul vietii politice și administrative.

Prerogativele care fac parte din minister fac referire, în special, la poziția acestuia privilegiată în cadrul procesului deciziei bugetare și fiscale, dar și la competența cvasiexclusivă in gestiunea financiara de ansamblu a statului.

Chiar daca Guvernul are sarcina de a elabora bugetul de stat, cel de asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dar și conturile speciale de execuție a lor, conform textului Legii finanțelor publice nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice este actorul principal care adopta măsurile utile pentru a asigura echilibrul bugetar și care aplica politica financiara a statului, cheltuirea adecvata a resurselor de ordin financiar. De altfel, Ministerului Finanțelor Publice are datoria de a realiza bugetele precizate anterior, bazandu-se pe propunerile ordonatorilor principali de credite.

Contribuabilii alcatuiesc un ansamblu extrem de eterogen de participanți, în care anumite categorii dau dovada de un bun civism fiscal, iar altele se orienteaza spre o conduita antifiscala (deoarece se sustrag de la plata anumitor impozite).

1.3 Comparatii

O caracteristica a sistemului fiscal din tara noastra in comparatie cu statele UE27 constă în structura veniturilor care se incaseaza la bugetul de stat. Astfel, în tara noastra, veniturile realizate la buget depind de veniturile din impozitele indirecte și taxe (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în UE, contribuțiile celor 3 principale categorii de taxe și impozite (directe, indirecte și contribuțiile sociale) la realizarea veniturilor prezinta niveluri relativ similare.

De exemplu, în Danemarca veniturile bugetare se determina în procent de 61,2% din impozitele directe și 37,1% din impozitele indirecte.

In cazul in care ne raportăm la acelasi stat, putem sa constatam și faptul că, chiar daca prezinta un grad de fiscalitate inalt, nivelul de venituri fiscale în PIB a avut în 2008 o valoare de 48,2% iar în Romania proportia veniturilor fiscale în PIB era de numai 28% (există însă și state în cadrul carora gradul de fiscalitate este mai redus in comparatie cu tara noastra, insa nivelul veniturilor fiscale este mai ridicat (Anglia, Letonia, Malta).

În anul 2009, nivelul de venituri fiscale raportate la PIB (contributii sociale și impozite) în tara noastra a fost de 27,1%, cu 11,7% sub valoarea medie din UE 27. Tot in 2009, in cazul in care se aia in calcul proportia veniturilor fiscale în PIB, tara noastra ocupa penultimul loc în Uniunea Europeana, sub nivelul raportat în Bulgaria (28,9%), Ungaria (39,5%) sau Slovacia (28,8%).

În Romania, exista o proportie mai ridicata a veniturilor din impozitele indirecte (41%), cu 7% mai ridicate in comparatie cu medie Uniunii iar impozitele directe produc o masă de venituri fiscale de 24% (cu 8% mai mici comparativ cu media Uniunii).

Proportia raportata de impozitele directe în veniturile fiscale a scazut de la circa 50% în anii ’90 până la 24% în 2009, o tendință similara exercitandu-se și la nivelul proportiei impozitelor directe în totalul de venituri bugetare. Astfel, este sigur faptul că ne bazăm tot mai mult pe impozitele indirecte în detrimentul impozitelor directe, fapt stabilit și de evoluția economiei insa și de măsurile fiscale reglementate.

Un alt detaliu care necesita sa fie scos in evidenta se raportează la faptul că, chiar daca fiscalitatea din tara noastra este una medie in comparatie cu statele UE, pozitionandu-se la un nivel aproximativ apropiat de Irlanda ori Slovacia (unde este aplicata o cotă unică de 19% atât in cazul veniturilor, cât și in cazul TVA) și mult mai mica atât facomparativ cu cea din statele UE15, cum ar fi Suedia, Franța ori Danemarca, cât și comparativ cu anumite dintre statele nou-venite în Uniune în anul 2004, cum ar fi Cehia ori Ungaria, veniturile obtinute nu sunt asemanatoare.

Gradul de colectare din tara noastra este scazut, administrarea obligațiilor fiscale nu este eficienta iar economia subterană a inregistrat valori semnificative.

Acest detaliu este evidentiat și de gradul scazut de colectare, în cazul aceleiași rate de impozitare, de numai 6,7% din PIB din TVA în anul 2009, in comparatie cu 9,1% din PIB în Estonia, 7,4% în Lituania și 7,1% în Cehia. De altfel, Bulgaria a colectat în 2009, 8,9% din PIB din TVA, intrucat cota standard a fost numai cu 1 punct procentual mai ridicata decât în tara noastra, structura economiei fiind aproximativ identica cu cea a tarii noastre.

Chiar si cu aceasta realitate cifrica contribuabili din Romania au resimțit dominanta fiscalității, intrucat fiscalitatea din tara noastra, chiar daca se compara cu cea din statele comunitare, nu poate sa fie apreciată fără a se lua in calcul faptul că PIB pe cap de locuitor este mult mais cazut in comparatie cu cel obtinut în alte state din Uniunea Europeana.

Experiența practică a aratat că, la un nivel aproape similar al presiunii prelevărilor de tip obligatoriu, aceasta este foarte usor suportabilă în cazul unui PIB pe locuitor mai ridicat față de statul în cadrul caruia nivelul său este mai scazut.

Această diferență care apare între fiscalitatea moderată din tara noastra și percepția cetatenilor despre nivelul dificil d esuportat se poate explica prin faptul că, nivelul suportabilitatii fiscalității nu depinde doar de nivelul absolut al obligațiilor de ordin fiscal, ci și de amploarea bazei de suportare a ei (PIB).

Analiza clara a cifrelor ofera însă, o imagine neadevarata a influentei economice a fiscalității. In acest fel, in cauzl in care în statele cu fiscalitate marita, venitul pus la dispoziția cetateanului, este suficient pentru a satisface nevoile sale, acest lucru nu va fi valabil și pentru tara noastra, unde chiar daca presiunea fiscală este mica, aplicandu-se la un nivel scazut al venitului, suma pusa la dispoziția cetateanului este insuficienta pentru o viata decenta.

De altfel, statele care au o fiscalitate marita oferă în schimbul ei servicii și bunuri publice într-o cantitate și calitate astfel incat să micsoreze percepția reală a greutatii fiscale, ceea ce credem că nu se întâmplă în tara noastra, unde percepția cetateanului este aceea că banul achitat statului nu se mai întoarce la el.

Chiar daca sistemul fiscal abordeaza în special, procurarea de resurse necesare statului, în zilele noastre el nu poate sa fie vazut doar ca un mecanism folosit pentru a acoperi cheltuielile publice. In acest fel, prin intermediul pârghiilor pe care le pune la dispozitie, statul poate exercita o intervenție în cadrul economiei în scopul de a elimina ori diminua influenta negativa a acțiunii anumitor factori perturbatori.

Inexistența unui sistem fiscal concret anterior anului 1989 și aplicarea unei politici progresive de realizare a acestuia a influentat eficiența măsurilor fiscale și in special, întregul sistem economic.

Structura si volumuli veniturilor fiscale, dar și presiunea realizata de acestea au fost afectate in mod clar de măsurile politicii fiscale promovate de autoritățile fiscale din Romania, în perioada 1990-2010, impreuna cu alți factori, printre care calitatea de gestionare a creanțelor fiscale ale statului și nivelul de conformare voluntară la impozit.

Specificul tarii noastre in comparatie cu statele UE27 constă în structura de venituri care se incaseaza la bugetul de stat. În tara noastra, veniturile bugetare si fiscale depind de veniturile din taxele și impozitele indirecte (TVA, taxele vamale, acizele), în timp ce, în UE, contribuțiile celor 3 principale categorii de taxe si impozite (cele directe, indirecte și contribuțiile sociale) la realizarea veniturilor sunt relativ in stransa legatura.

Astfel, putem sa observam că fiscalitatea din tara noastra este una medie comparativ cu statele Uniunii Europene, pozitionandu-se la un nivel relativ aproape de Irlanda ori Slovacia (in cazul carora este aplicata o cotă unică de 19% atât in cazul veniturilor, cât și in cazul TVA) și mult mai scazuta atât comparativ cu cea din statele UE15, spre exemplu, Suedia, Franța ori Danemarca, cât și fata de unele dintre statele nou-venite în cadrul Uniunii în anul 2004, cum ar fi Cehia ori Ungaria.

Din evaluarea reformelor fiscale anterioare realizate in cadrul UE, putem sa observam că lucrurile, în genere, se orienteaza într-o direcție bună. Sunt depuse eforturi pentru reproiectarea sistemelor fiscale ale tarilor membre într-o modalitate în cadrul careia să se poată pune un accent ridicat pe generarea de noi locuri de muncă, cât și pe maximizarea economică, insa in special, care să asigure corectitudinea.

Spre exemplu, putem vedea în ultima perioada o tendință de creare a unei serii de măsuri corespunzatoare pentru ocrotirea grupurilor vulnerabile. 

A fost un vizibil și nou accent pe eliminarea evaziunii fiscale, in asa fel încât cetatenii contribuabili de buna credinta să nu fie afectati de povara fiscală a celor de rea credinta. In acelasi timp, în ultima perioada, multe tari membre ale UE s-au axat pe reformele fiscale care să asigure stimularea competitivitatii, spre exemplu, prin intermediul reducerii ratei impozitului pe profit ori prin intermediul măsurilor fiscale pentru încurajarea cercetarii, investițiilor și antreprenoriatului.

Toate acestea dovedesc o dezvoltare a sistemului fiscal al tarilor membre, insa acest lucru nu constituie că nu s-ar putea si mai bine. Algirdas Šemeta, Comisar în Uniunea Europeana, responsabil cu reformele fiscale, a mentionat că reforma fiscală nu reprezinta un proces care să se exercite peste noapte. Are nevoie de consistență, sa fie dedicat și de o revizuire permanenta.

La finalul oricarui an, Comisia Europeană stabileste o multitudine de priorități de ordin politic pentru următorul an. Tarile membre arata reformele propuse și programele de convergenta si stabilitate, ținând seama de prioritățile UE. 

În luna noiembrie a nului 2012 prioritățile referitoare la sistemul fiscal implicau:

l micsorarea impozitării forței de muncă, în statele în care este extrem de mare și in acest fel limitează formarea de noi locuri de muncă;

l obtinerea de venituri aditionale la buget prin intermediul lărgirii bazei de impozitare, decât prin intermediul creșterii impozitelor ori crearii altora noi, dar și prin dezvoltarea disciplinei fiscale;

l scaderea datoriei la bugetul de stat prezentata de organizatii;

l reforma imobiliară și impozitarea de locuințe pentru prevenirea reapariției riscurilor de ordin financiar în cadrul sectorului locuințelor.

Unele din aceste reforme au fost introduse de către tarile membre (chiar și în tara noastra efectele se pot observa), insa întrebarea este dacă toate aceste masuri au reusit sa atinga obiectivele propuse. Chiar si asa este renumit faptul că, în 2013, pozițiile fiscale grele ale multor tari membre au condus la o maximizare generală a poverii fiscale.

Tinand cont de utilitatea continuării unei consolidări fiscale, povara fiscală creste in continuare în multe tari membre (asupra veniturilor din impozite indirecte și directe, dar și sociale, contribuțiile de asigurări). Dupa izbucnirea crizei financiare, veniturile fiscale au prezentat un nivel minim, in special în anii 2009-2010.

Venituri atrase la bugetul de stat din impozite si contributii

În zilele noastre, tara noastra are una dintre cele mai scazute cote din cadrul UE27 privind impozitul pe venitul persoanelor fizice. Avand o rată a impozitarii de 16%, tara noastra se situeaza între Serbia (care are venituri impozitate progresiv, avand o rată minimă de 10% și o rata maximă de 14%) și staele dezvoltate din Uniunea Europeana, în cadrul careia predomină tot sistemul progresiv. Cele mai ridicate rate ale impozitarii veniturilor se gasesc în Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda (29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) și Norvegia (28%-51,3%).

Dintre cele 12 noi state membre din Uniunea Europeana (10 care au aderat în anul 2004 și 2 în anul 2007), marea majoritate prezinta cote ale impozitarii mai mari decât tara noastra.

In acest fel, Ungaria prezinta cote care sunt cuprinse între 18% și36%, Cehia
(12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria între 10% și 24%.

Cat despre impozitul pe profitul firmelor, tara noastra are printre cele mai mici cote dintre statele din UE27. In cazul persoanelor fizice, rata impozitarii dividendelor este de 16%, in acest fel profiturile unei firme se impoziteaza cu 29,44%, în situatia acționarilor persoane fizice și cu 24,4%, în situatia persoanelor juridice.

Bulgaria are o cotă a impozitarii pe profitul firmelor de 10%, Ungaria 16% iar Estonia 22% (trebuie sa precizam că Bulgaria și Estonia nu au o impozitare a veniturilor din dividende). In cazul in care luam in calcul rata impozitarii combinată (impozit pe profit + impozit pe dividende), putem obsrrva că statele dezvoltate ale Uniunii prezinta un regim al impozitarii mult mai restrictiv in comparatie cu al tarii noastre. In acest fel, in cazul in care impozitul final combinat este de 19% în Slovacia, în Irlanda el este de 26%, mai scazut comparativ cu Polonia (34,4%), Franța (55,9%), Germania (52,4%), Cehia (35,4%) și aproape similar cu cel din Grecia (29%).

Cap II: Sistemul de impozite si taxe in conditiile Romaniei de tara membra UE

2.1 Continutul si rolul sistemului de impozite si taxe

Sistemul fiscal se defineste conform unora dintre economisti ca fiind” totalitatea de impozite si taxe care provin de la persoane fizice si juridice care asigura alimentarea bugetelor publice” ori ca “ totalitatea de impozite instituite in cadrul unei tari, care-i procura acestuia o majoritate mare din veniturile bugetare, fiecare impozit contribuind corespunzator si avand un rol regulator in cadrul economiei.

Functiile sistemului fiscal sunt:

-functia de mobilizare a resurselor de ordin financiar la dispozitia tarii in  scopul de a efectua cheltuielile publice, prin impozite si taxe.  

 – functia economica, prin intermediul careia se vizeaza dezvoltarea activitatii de ordin economic, a exportului, cresterea volumului de venituri, formarea de noi locuri de munca, scopuri care pot sa fie realizate prin intermediul acordarii facilitatilor fiscale. 

  -functia sociala  cu ajutorul careia se vizeaza atat asigurarea ocrotirii sociale pentru unele categorii de cetateni care obtin venituri scazute ori au situatii personale deosebite, cat si stimularea firmelor care folosesc forta de munca cu eficienta scazuta (dizabilitati). 

 -functia de control asupra economiei se desfasoara de catre Ministerul Finantelor Publice , prin intermediul agentiei nationale de administrare fiscala si unitatilor acesteia teritoriale dar si cu ajutorul altor autoritati reglementate de lege,  sa gestioneze taxele si impozitele, taxele, contributiile ori alte sume oferite bugetului general.

2.2 Structura

Daca ne referim la obiectul impozitarii putem distinge:

– impozitul pe avere .

– impozitul pe venituri .

– impozitul pe cheltuieli .

Existenta si necesitatea veniturilor stabilesc impozite indirecte si directe.

Cele directe se suporta de catre persoane fizice si/ori juridice care au o avere si/ ori obtin venituri.

Reprezentand impozite nominale, impozitele directe abordeaza existenta veniturilor. Perceperea acestora este realizata de organele fiscale bazandu-se pe informatiile privitoare la platitorii de impozite si baza de calcul a lor.

Impozitele indirecte nu sunt stabilite nominativ si direct si se pozitioneaza asupra vanzarii de servicii si produse; astfel urmaresc necesitatea veniturilor .

Criteriile pe care se bazeaza asezarea impozitelor directe determina gruparea lor in impozite reale si personale, in acest fel:

Impozitele reale sunt stabilite asupra obiectelor materiale , fara a avea vreo legatura cu situatia personala a subiectului impozitului.

Mai sunt cunoscute si sub denumirea de impozite obiective ori pe produs intrucat urmaresc obiectul impozabil. Ex: Impozit pe cladiri, avere, terneuri, pe activitati independente etc.

Impozitele indirecte au in alcatuire taxele de consumatie ( accizele , taxele vamale si alte taxe) .

Se supun accizelor produsele de lux ori cele nocive sanatatii persoanelor, cum ar fi:

– alcoolul etilic , produsele care contin alcool etilic, produsele de tutun

– autoturismele

– blanurile

– bijuteriile , s.a.m.d.

Taxele vamale sunt percepute in cazul importului de bunuri si la operatiunile de tranzit. Alte taxe se refera la taxele de timbru judiciar si extra judiciar.

Conform frecventei cu care se realizeaza impozitele putem distinge:

– permanente .

– incidentale ( accidentale ) .

Cele permanente se incaseaza la bugetul statului la termene reglementate de codul fiscal, iar impozitele incidentale in momentul in care obiectul impozabil intra in proprietatea subiectului ( impozit pe avere etc.) .

In cazul in care facem referire la institutiile care gestioneaza impozitele si taxele , putem distinge:

-Impozite la bugetul central de stat .

-Impozite locale .

1 Impozitul pe venit

Acest tip de taxa a dainuit pe parcursul timpului, în ciuda diverselor atacuri frontale sau subversive, intrucat in perioada mai 2012, guvernul a fost controlat de Uniunea Social-Liberală (USL). Aceasta a reprezentat o alianță politică între Partidul Social-Democrat (PSD) și Partidul Național-Liberal (PNL), care a câștigat alegerile locale (41%) și parlamentare (2/3 majoritate în ambele Camere).

O realizare remarcabilă a autorităților fiscale este stabilitatea de 16% a ratei de impozit pe profit de la introducerea sa în 2005. Se pare că există un consens implicit între politicile relevante privind acest subiect. După cum s-a menționat în mai multe rapoarte anterioare ale unor analisti, această rată se referă doar la profiturile nedistribuite.

Dividendele distribuite actionarilor individuali sunt considerate parte din venitul lor personal și subiectul unei rețineri la sursă de 16% impozit suplimentar pe venit personal. În anumite condiții, dividendele plătite către o altă societate ale UE sunt scutite de această impozitare suplimentară.

Baza de impozitare a fost majorata "temporar", în 2010, prin restrictionarea deductibilitatii unor cheltuieli, cum ar fi cele pentru vehiculele motorizate. Aceste restricții au fost menținute în 2011 și extinse în 2012 la alte categorii de vehicule și cheltuieli aferente, scutite anterior. Acestea erau încă în vigoare în cursul primului trimestru din 2013. Plafoanele privind deprecierile deductibile pentru majoritatea autovehiculelor au intrat în vigoare de la 1 februarie 2013.

Nenumărate alte dispoziții au fost introduse cu scopul de a reduce deductibilitatea anumitor cheltuieli (de exemplu, diurna angajaților pentru călătoriile de afaceri, care sunt de 2,5 ori mai mari decât limita legală, cheltuielile cu dobanzile peste anumite rate etc.).

O sursă de confuzie este ca normele de deductibilitate pentru impozitul pe profit nu sunt complet "armonizate" cu cele privind TVA.

Din 2001, microîntreprinderile (companiile cu mai puțin de nouă angajați și cifra de afaceri mai mică de 100.000 €) au avut posibilitatea de a alege între regula generală de impozitul pe profit de 16% și impozitul pe cifra de afaceri, care fl fluctuat de-a lungul anilor între 1,5 și 3% , nivelul său actual.

Acest stimulent a fost suprimat în 2010 (când toate companiile au fost supuse impozitului pe profit) și apoi reintrodus în 2011 și 2012. În 2013, plafonul de nouă angajati a fost eliminat, dar plafonul cifrei de afaceri a fost redus de la 100.000 € la € 65.000 și aproape toate microîntreprinderile au devenit obiectul unui impozit pe profit pe cifra de afaceri de 3%. Excepțiile sunt microîntreprinderile implicate în sectorul bancar, finante, asigurari, reasigurari, piata de capital, jocurile de noroc, consultanță și cele deținute de stat.

O sursă de incertitudine fiscală în 2012 și 2013 a fost și este încă reprezentată de intenția autorităților de a reintroduce "o versiune îmbunătățită" a impozitului minim pe profit.

Aplicarea sa în 2009 și 2010, indiferent de companie este considerat responsabil pentru închiderea a 100,000-200,000 companii (vezi Impozitarea în Europa în 2010, România). Detalii privind "versiunea îmbunătățită" sunt puține și inconsistente, dar în conformitate cu unele dintre funcționari, vor fi, probabil, aplicate doar in anumite sectoare, mai predispuse la evaziune fiscala (turism, restaurante, centre de infrumusetare).

3. Taxa pe valoarea adăugată

După o creștere bruscă în anul 2010 de la 19% la 24%, autoritățile fiscale au decis să mențină neschimbată rata standard, aproape de nivelul maxim permis de regulamentele europene. Ratele de nivel inferior sunt aplicabile unei liste scurte de produse ramasa neschimbata (la 9% sau 5%, în funcție de caz). Există apeluri constante pentru a mari aceasta listă și / sau pentru a reduce și mai mult tarifele, dar fără nici un efect, în 2012 sau primul trimestru din 2013.

Una dintre cele mai bune știri fiscale a fost majorarea pragului de la care companiile și persoanele fizice autorizate sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA, de la € 35.000 la € 65.000. Această creștere de 85% este de fapt mai puțin impresionanta decât pare, pentru că trebuie să fie convertita în lei la cursul de schimb de la momentul aderării (3.3817 RON / EUR). Prin urmare, € 65.000 reprezintă doar aproximativ 50.000 € la cursul mediu de schimb de 4.4560 2012 RON / EUR, dar este încă o creștere semnificativa de 40% fata de nivelul inițial.

De la 1 iulie 2012, deducerea TVA-ului a fost supusa unor noi restricții pentru vehicule (și cheltuieli aferente), care nu sunt utilizate exclusiv în scopuri de afaceri.

O prezență permanentă în dezbaterea publică este propunerea de a aplica o cotă redusă (9%) pentru produsele de bază, cum ar fi pâinea. Argumentele sustinatorii sai, este ca va spori protecția socială, prin prețuri mai mici și că va scădea evaziunea fiscală sau, cel puțin, va atenua distorsiunile.

O schimbare majoră în TVA a avut loc în 2013, atunci când, în anumite condiții, unele întreprinderi ar putea opta sau au fost obligate să adopte aplicarea TVA. Măsura a fost prezentată ca o fiscală incentiva pentru întreprinderile mici și mijlocii prin amânarea obligațiilor lor fiscale din momentul facturarii primirii de numerar.

Cu toate acestea, deoarece regula generală pe bază a facturii este încă în vigoare, povara administrativă ar putea depăși câștigurile din acest stimulent (companiile trebuie să actualizeze software-ul de contabilitate și să păstreze două registre TVA).

Acest efect advers potențial a fost semnalat de unii analiști și pare a fi confirmat în lunile de aplicare. Această măsură ar putea fi mai bine înțeleasă ca un instrument împotriva fraudei în domeniul TVA. Datorită rezultatelor sale limitate și mixte, sistemul de TVA bazat pe plata ar putea fi facultativ.

Accizele

Nivelurile accizelor se stabileste în euro, dar plata lor se face in lei, la cursul de schimb calculat de Banca Centrală Europeană în prima zi lucrătoare din octombrie 2011. Pe baza acestui raport, leul s-a depreciat ușor față de euro (0,8%), dar nivelul accizelor a crescut la rate mai mari. De exemplu, accizele pentru țigări au crescut cu 3,38%, in euro, începând cu 1 iulie. Pentru anul 2013, accizele sunt calculate la o valoare relativă de 5,2% in cazul leului, mai slab in cazul Euro.

Contribuțiile de asigurări sociale

Baza de impozitare pentru contribuțiile la asigurările sociale este salariul brut si totalitatea veniturilor realizate din "muncă dependentă", ceea ce constituie toate veniturile obținute. Scopul acestei prevederi este de a închide lacunele anterioare folosite pentru a evita contribuțiile la asigurările sociale.

Contribuțiile de asigurări sociale sunt limitate la un nivel egal cu salariul mediu brut. În 2012, în scop fiscal, salariul mediu brut a fost de 2117 lei, aproximativ 480 € pe lună. Prin urmare, pentru salariile brute peste € 2400 / luna, contribuțiile sociale sunt regresive.

Pentru anul 2012, contribuția la pilonul unu (sistemul privat, bazat pe capitalizare) a fost de 3% în ianuarie-februarie și 3,5% în lunile martie decembrie. Aceasta a crescut la 4% în 2013. Contribuțiile la pilonul unu au scăzut în consecință, intrucat contribuția totală la pensii a angajatilor reprezintă 10,5% din salariul brut. (A se vedea Impozitarea în Europa 2009 pentru mai multe detalii cu privire la reforma sistemului de pensii și contribuții.)

6- Taxele locale

Transferurile din bugetul de stat reprezintă principala sursă de venit pentru bugetele locale. Ele sunt calculate ca procent din TVA, impozit pe profit și personal colectate de la contribuabili la nivel local. Aceste "drepturi" stabilite prin lege pot fi suplimentate cu transferuri suplimentare.

Criteriile ar trebui să realizeze o redistribuire spre municipiile / județele mai sarace si să urmeze strategia națională de dezvoltare. Cu toate acestea, toate guvernele au fost acuzate ca au ajutat mai ales municipalități conduse de primari din partidul lor politic. Impozitele pe proprietăți imobiliare (terenuri și clădiri) și autovehiculele sunt o altă sursă de finantare pentru bugetele locale.

La 27 decembrie 2012, guvernul a implementat un nou nivel de taxe locale pentru 2013, indexandule la rata inflatiei, care ar trebui să se facă o dată la trei ani.

Autoritățile locale au fost lăsate să decidă dacă trebuie sau nu să mărească taxele locale, dar primul-ministru a avertizat să le lase neschimbate deoarece acest lucru va pune în pericol alocările de la guvernul central.

În ianuarie 2013, guvernul a supus dezbaterii publice mai multe amendamente ale codului fiscal. Propunerile în cauza impozitării microîntreprinderilor, normele de amortizare, impozitul pe venitul agricol, normele pentru sistemul bazat pe TVA etc.

Din septembrie 2012, aplicarea unei ștampile și semnături de către autoritatea fiscală nu mai este necesara pentru a valida un document fiscal. Acest lucru arata ca un pas mic, dar ar putea fi semnul precoce al unei schimbari de paradigmă în filosofia birocratica româneasca, de la hârtie la lumea digitală.

Multe măsuri "anti-abuz" au fost introduse în Codul fiscal (cu efect imediat), cum ar fi noul concept de "tranzactii artificiale". Acest lucru permite în mod explicit autorităților fiscale să aplice un tratament fiscal conform cu ceea ce ei consideră scopul "real" al oricărei operațiuni, chiar și pentru tranzacțiile care intră sub incidența convențiilor privind evitarea dublei impuneri. Consecința practică a acestor măsuri va fi un potențial mai mare de arbitrare și incertitudine.

În martie 2013, în atmosfera generala antifiscala guvernul a stabilit un impozit reținut la sursă de 50% asupra veniturilor (dividende, dobânzi, redevențe, serviciile prestate în România sau în străinătate) plătite după februarie 2013 într-o țară cu care România nu a semnat un acord privind schimbul de informații fiscale. Aceasta reprezintă o creștere semnificativa față de nivelul anterior (16%) din impozitul reținut la sursă.

O altă schimbare care a avut loc pe parcursul anului fiscal (ianuarie 2013) va avea un impact major asupra nerezidenților. Ei vor trebui să includă în venitul lor obținut în România veniturile din serviciile prestate în afara României, cu excepția transportului internațional și a serviciilor auxiliare.

CAP III

3.1 Evolutie impozite directe

Impozitul pe profit

Impozitul pe profit reprezinta cel mai semnificativ impozit direct care intra in alcatuirea ”grupului” impozitelor și taxelor principale formate și reglementate într-un cadru legal unitar, în Romania, adica Codul Fiscal Român.

Acest act normativ de amploare a fost și va fi considerat un demers de ordin pozitiv în activitatea fiscala la nivel național, având ca principal obiectiv sa stabileasca reglementările prin intermediul carora sa reuseasca sa asigure resursele financiare publice.

Chiar si asa, Codul Fiscal a trecut, de la intrarea acestuia în vigoare și până în zilele noastre printr- o multitudine de modificări și adaugari, unele dintre acestea referindu-se la impozitarea profitului care este încă în curs de armonizare cu legislația comunitară.

Reglementările privitoare la impozitul pe profit intra in cuprinsul a 25 de articole din cadrul Codului fiscal, acestea necesitand – de nenumarate ori – sa fie interpretate și aplicate în cocnordanta cu Convențiile pentru a evita dubla impunere pe care tara noastra le-a încheiat cu 77 de tari și care – conform Constituției și regulilor de tip internațional – prevalează în raport cu prevederile de tip intern.

Cat despre plata impozitului pe profit, necesita sa se efectueze– conform legii – în principal, la fiecare trimestru, până in data de 25 inclusiv a primei luni din cadrul trimestrului următor celui pentru care se realizeaza plata.

La această regulă au fost și inca se mai reglementeaza anumite excepții:

– ulterior datei de 1 ianuarie 2007, companiile bancare (persoane juridice din Romania) și sucursalele din tara noastra ale băncilor (persoane juridice străine) – care necesitau să aloce în contul bugetului de stat luna de luna sumele constituind impozitul pe profit legal datorat, plata putând sa fie realizata până la data de 25 inclusiv a urmatoarei luni celei pentru care s-a calculat impozitul – sunt obligate sa plateasca impozit pe profit an de an până la 15 aprilie a anului următor, cu plăți anticipate realizate trimestrial;

– organizațiile nonprofit, dar și cetatenii care realizeaza venituri in mare parte din cultura de cerealele și de plante tehnice, pomicultură și viticultură sunt obligati sa plateasca impozitul pe profit an de an, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care este calculat impozitul.

Din anul 2010, plata impozitului pe profit sub forma de plăți anticipate va fi extinsa la toți contribuabilii care platesc de impozit pe profit, in afara de cei care au ca obiect de activitate cultura de cereale și alte plante ori pomi.

Intrucat în situatia impozitului pe profit nu putem sa discutam de o uniformizare, la fel ca in situatia nivelului impozitelor indirecte, fiecare tara acționează cum doreste, desi acest lucru contravine deseori cu planurile existente la nivel comunitar, mentionandu-se că este vorba de o competiție neloială, care afecteaza in mare masura alte tari.

Chiar si asa, evaluarea necesita sa fie întreprinsă în contextul globalq al analizei deq ansamblu a impozitelor, intrucat o cotă preferential de impozit pe profit ori una diminuată este probabil să actioneze în planul impozitului pe venit un tratament mai agresiv al veniturilor din cadrul unei anumite surse ori imposibilitatea de a reporta pierderile dintr-o activitate de tip independent pentru o anume perioadă de timp.

Ca exemplu putem considera Olanda. Cota impozitului pe profit este de tip diferențiat, insa cea mai scazuta este la nivelul de 20%, cu mult mai amre decat cele înregistrate în Irlanda (12,5%) ori Bulgaria și Cipru (10%). Astfel, putem trage concluzia că din acest punct de vedere investitorii ar ar fi necesar să se ghideze catre alte tari.

In 2009, Analiza impozitului pe profit a indicat faptul ca Austria, Belgia si Franta prezinta o forma ori alta de impozit forfetar/impozit minim.

Germania a aplicat un impozit de 15% pe profit, plus o taxa locala de 14 %; Slovacia are un impozit pe profit de 19% iar dividendele nu se impoziteaza iar in Bulgaria impozitul pe profit este 10%. In majoritatea celorlalte state, impozitul pe profit este de peste 20%, existand deduceri speciale pe anumite domenii – vezi documentul atasat – „Situatie comparartiva impozite directe state membre”.

Legat de impozitele pe venitul persoanelor fizice, in Belgia este de 25% – 50% – incepand de la 6.040 de euro pe an, in Malta variaza intre o si 35%, Bulgaria si Slovacia fiind singurele state care aplica o cota unica: 10% si, respectiv, 19%.

3.2 Evolutie impozite indirecte

Aceasta analiza nu evalueaza politica fiscala în ansamblu ci este concentrata pe evaluarea impozitarii indirecte – regimul accizelor si cel al TVA-ului– în tara noastra, în contextul demersului aderarii la UE si ulterior procesului de aderare.

Chiar daca obiectivul lucrarii a fost restrâns, analiza pleaca de la provocarile pe care le indura tara noastra, ca stat proaspat integrat in Uniunea Europeana: fragilitate de tip institutional, rata mare de inflatie, nenumarate companii care activeaza în pierdere si un volum crescut de arierate (inclusiv catre buget), coruptie endemica, grad crescut de saracie etc.

Taar noastra a vazut o scadere semnificativa a veniturilor bugetare. Astfel, tara noastra pare sa fie o situatia exceptionala, aparte, prezentand venituri fiscale si non-fiscale care variaza în jurul valorii de 30% din PIB, comparativ cu statele în tranzitie din Europa Centrala si din zona Baltica, in cazul carora veniturile similare sunt de circa 40%.

În genere putem sa presupunem ca aceste state (inc azul carora reforma este mai performanta) prezinta un sistem fiscal mai eficient si o colectare a impozitelor la un nivel superior. Motivele pe care se bazeaza aceasta situatie îsi au originea în: calitatea administratiei publice, capacitatea de introducere a reglementarilor sau legilor, nivelul de transparenta, înclinarea companiilor spre evitarea impozitelor si de actionarii în cadrul economiei subteranae, intensitatea luptei anticoruptie (cu efect de scadere a evaziunii fiscale) si, în final, iinsa nu în cele din urma, structura datoriilor fiscale.

Politica fiscala în tara noastra a fost reevaluata de nenumarate ori, prezentand un caracter sinuos si inconsecvent si, datorita incertitudinilor generate (numarul ridicat de exceptii) a fost nu prea propice mediului de afaceri – chiar daca, majoritatea schimbarilor operate si exceptiile oferite se credea ca sunt orientate spre stimularea afacerilor. Politica fiscala a suferit in acelasi timp si influenta unei economii in care a fost prezenta o încordare structurala.

Un pas spre directia eficienta a fost realizat în 2007, in momentul in care politica fiscala a fost dezvoltata si a inceput sa devina mai transparenta. De altfel, anul 2007 a reusit sa aduca anumite schimbari de tip pozitiv în categoria impozitarii indirecte. Un pas semnificativ înainte l-a reprezentat dezvoltarea reglementarilor referitoare la accize.

Evolutia TVA

In anul 2010, Cabinetul Boc a decis majorarea TVA de la 19% la 24%, fara a majora insa si cota unica de impozitare ori contributiile sociale. Masura a fost considerata ca fiind cea mai nefavorabila masura a politicii fiscale din ultima perioada.

Ulterior, in anul 2011, s-a aplicat taxarea inversala cereale. Masura a reusit sa combata in mod adecvat evaziunea fiscala la TVA si a fost aplicata numai in cazul cerealelor.

Cu ajutorul OUG 125/2011 au fost aduse mai multe schimbari semnificative:

– Prevederea referitoare la stabilirea exigibilitatii TVA-ului la data de incasare a avansului se extinde si la avansurile care se incaseaza pentru achitarea importurilor si a TVA aferente importului – art. 134 indice 2 alin. (2) lit. b).

– S-a introdus in cadrul Codului Fiscal prevederea privind stabilirea de criterii pentru a conditiona inregistrarea in scopuri de TVA a firmelor care au sediul activitatii economice in tara noastra

– Organele fiscale competente pot anula din oficiu inregistrarea unui cetatean in scopuri de TVA in noi cazuri, in afara de cazurile in care persoana se declara inactiva ori a intrat in inactivitate temporara.

In anul 2012 s-au aplicat prevederile OUG 24/2012, iar incepand cu 1 iulie 2012, s-a modificat plafonul de scutire de TVA in cazul operatiunilor impozabile in tara noastra de la 35.000 la 65.000 de euro.

Incepand cu 1 ianuarie 2013, 2 categorii de cetateni contrbuabili au incepu sa aplice obligatoriu sistemul nou de TVA la incasare. Cu ajutorul OUG 111/2013, din 1 ianuarie 2014, sistemul TVA in cazul incasarii a devenit o optiune.

Infograficul de mai jos arata intreaga evolutie a TVA-ului aplicat in tara noastra pana in 2014:

Evolutie accize

In anul 2009, conform documentului “Situatie comparativa accize”, in comparatie cu alte tari membre ale Uniunii Europene, taar noastra prezinta un nivel destul de scazut in cazul accizelor pentru bauturi spirtoase, asemanator si in cazul benzinei fara plumb si tigarilor.

In cazul vinurilor spumoase, 10 tari membre nu impun aplicarea de accize, insa tara noastra nu se numara printre ele. In cazul “bauturilor fermentate linistite” nici tara noastra nici alte 12 tari nu aplica accizele. In ceea ce priveste capitolul “carburanti”, tara noastra apare cu unul din cele mai mici niveluri ale accizei in cazul benzinei fara plumb, in urma Romaniei situandu-se numai Cipru.

Cat despre TVA, tarile membre ale Uniunii au cel putin 2 cote distincte de TVA, plata realizandu-se trimestrial ori lunar, conform anumitor praguri ale cifrei de afaceri.

In cazul anului 2014, valoarea în lei a accizelor și a impozitului la țițeiul din cadrul producției interne, este determinata prin intermediul transformarii sumelor care se exprima în echivalent euroconform cursului de schimb de 4,5223 lei/euro identificat în prima zi lucrătoare din luna octombrie din 2012, precizat în cadrul Jurnalului Oficial al UE nr.C 296/5 din 02.10.2012, valoare care esste actualizata cu media anuală a indicelui prețurilor de consum care se calculeaza în luna septembrie 2013, precizata oficial de catre Institutul Național de Statistică, adica 104,77%.

In cazul tigarilor, acciza totală este mixtă, structura ei fiind alcatuita dintr-o acciză corespunzatoare (euro/1000 țigarete) și una ad valorem ( procent din prețul vanzarii cu amănuntul) conform art.1 alin.(2) din Directiva 92/79/CEE privitoare la apropierea taxelor pentru tigari, transpus în cadrul legislației naționale in art.177 alin.(1) din Legea nr.571/2003 referitoare la Codul fiscal, cu schimbarile și completările aferente.

 Prețul mediu ponderat al vânzarii cu amănuntul (WAP) identificat pentru anul 2014 și folosit la stabilirea accizei corespunzatoare care va fi folosita în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016 este de 13,90 lei per pachet. 

Prețul mediu ponderat al vânzarii cu amănuntul (WAP) aferent pentru 2013, conform prevederilor articolului 177 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 referitoare la Codul fiscal, cu schimbarile și adaugarile aferente, este de 12,9508 lei per pachet. 

Prețul mediu ponderat al vânzarii cu amănuntul (WAP) aferent pentru anul 2012, calculat conform rpevedrilor alin.(5) al art.177 din Legea nr.571/2003 referitoare la Codul fiscal, cu schimbarile și adaugarile aferente, este de 11,9347 lei per pachet. 

Prețul mediu ponderat al vânzarii cu amănuntul (WAP) aferent pentru anul 2011, calculat conform prevedrilor alin.(5) al art.177 din Legea nr.571/2003 refritoare la Codul fiscal, cu schiimbarile și adaugarile aferente, este de 11,1863 lei per pachet. 

Potrivit Tratatului de Aderare a Romaniei la UE, tara noastra a avut asigurata de o perioada de tranzitie de trei ani, pana in data de 31 decembrie 2009, pentru a reusi sa atinga nivelul minim al accizei in cazul tigaretelor. De altfel, Tratatul a prevazut ca tarile membre pot sa mentina, panacand expira perioada tranzitiei, contingente in cazul tigaretelor care pot sa fie implementate pe teritoriul lor din tara noastra fara a plati anumite accize aditionale, asemanator celor care provin din tari terte. Ungaria si Marea Britanie au stabilit sa foloseasca aceasta optiune si au implementat o limita cantitativa de 200 de tigari.

De asemenea, in 2011 au fost aduse anumite modificari Codului fiscal, referitoare la unele mentiuni si reglementari.

CONCLUZII

Pentru o dsfasurare adecvata a fiecarei activități, la nivel macroeconomic precum si microeconomic, sunt utile o multitudine de resurse de ordin material, uman, informațional și financiar. Cele financiare sunt constituie de totalitatea de instrumente bănești utile infaptuirii unor scopuri de tip economic, social, cultural ori de alt tip.

Resursele financiare ale unei societati ori ale unui stat au in alcatuire ansamblul de resurse financiare apartinand autorităților și instituțiilor publice, resursele companiilor private si publice, resursele institutiilor fără scop lucrativ, dar și resursele cetatenilor.

Formarea resurselor financiare publice se realzieaza pe baza taxelor si impozitelor, contribuțiilor și veniturilor nefiscale obtinute de la persoanele fizice si juridice.

Sistemul actual de impozite și taxe din tara noastra nu si-a facut aparitia pe un teren gol, ci ca rezultat al anumitor sisteme mai vechi ale impozitarii, care au fost stabilite odata cu evoluția economico–sociala și care s-a desfasurat cu influente mai mult ori mai puțin pozitive, în condițiile clare ale fiecărui pas al dezvoltarii.

După ce a aparut statul sub forma de organizator al vieții sociale, trebuinta de resurse financiare s-a marit, oferind o complexitate activității de ordin fiscal, care este impusa ca un ansamblu de procese de formare și redistribuire de resurse, initial sub forma acestora naturală, iar ulterior sub formă bănească, utila atât societatii locale, cât și societatilor statale, referitoare la omogenizarea scopurilor de interes public, armata și dotarea ei. Imbunatatirea activității statale și complexitatea relațiilor bănești in acelasi timp cu apariția economiei de piață a favorizat dezvoltarea „finanțelor”, ca un concept al fiscului incluzându-l și pe el.

Impozitele si-au facut aparitia încă din vremea antichitatii și se crede că au apărut în cadrul evoluției societății umane în primele formațiuni statale fiind stabilite de utilitatea întreținerii materiale a celor care desfasurau forța publică, ducand la indeplinire atribuțiile autoritare de conducere a tarilor. Impozitele au fost stabilite distinct, fiind afectate în mod clar de dezvoltarea economica si socială și de costurile publice acceptate de oricare stara.

Funcția impozitelor este în mod clar o functie de tip financiar, insa aceasta include de altfel căutarea unei organizări de tip economic speciale care să ofere tarii un rol de intervenție, intrucat doar statul este acela care poate sa instituie impozite și orice alte venituri utile satisfacerii generale ale societății.

Din evoluția modernă a impozitelor sunt memorabile îndeosebi impozitele pe venituri și veniturile reglementate. În toate statele contemporane sistemele fiscale au evoluat cuprinzând tot mai multe impozite.