Evolutia Conceptelor Strategice Nato Si Implicatiile Asupra Politicii Comune de Aparare a Nato Si Ue

Introducere

Securitatea unui stat privită ca un ansamblu de interese economice geopolitice, geostrategice sau de orice altă natură, reprezintă o condiție sine qua non pentru existența sa, pentru afirmarea intereselor sale naționale, pentru menținerea ordinii sale interioare și prezervarea locului și rolului pe care și-l afirmă în relațiile cu ceilalți actori de pe scena internațională. Securitatea națională se realizează în cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplină a drepturilor și libertăților cetățenești; asumarea conștientă a responsabilităților; perfecționarea capacității de decizie și de acțiune a statului; afirmarea României ca membru activ al comunității internaționale. Prin intermediul strategiei de securitate, parte integrantă a intregului ansamblu de concepte care se întrepătrund în domeniul asigurării securității, se evidențiază riscurile, amenitările, vulnerabilitățile și punctele cheie, care trebuiesc urmărite, evaluate, monitorizate, combătute și eventual prevenite prin toate mijloacele existente și posibile, care pot pune în pericol dezvoltarea durabilă și pe fundamente solide a fiecărui stat.

Importanța asigurării unei securități durabile și viabile un cadrul statului asigură pe plan intern mai întâi și mai apoi extern premisele unei dezvoltări durabile, a prosperității economice, a unui echilibru social, în general a unei stări percepute ca „stare de bine” atât din interior cât și din exterior. Dacă în vechime securitatea era percepută ca o necesitate care se limita la granițele unei comunități închegate, familie, trib, ceata, așezare, odată cu dezvoltarea tehologică și apariția de arme sofisticate care pot fi comandate de la distanță, s-a diversificat și modalitatea de abordare a perceptului de securitate. În acest nou context pentru a percepe starea de securitate este nevoie de o abordare lărgită, de o extindere a spațiului din jurul comunității sau al statului unde să domnească ordinea și siguranța. Această lărgire a spectrului de interes in privința asigurării unei securități de durată nu poate fi obținută singular, din motive atât fizice ce țin de granițele naturale ale statelor, în afara cărora acestea mai au nici o putere sau autoritate cât și din prisma resurselor care trebuie alocate pentru o monitorizare la scară largă. Din aceste motive prin intermediul unor alianțe și parteneriate strategice între state, s-a încercat și s-a reușit într-o oarecare măsură definirea și implementarea deocamdată parțială a ideei de apărare comună a spațiului și intereselor comune ale tuturor membrilor care fac parte din aceste alianțe. Exemplul cel mai grăitor sunt NATO și UE. Toți partenerii acestor alianțe au câteva interese comune unul și cel mai important fiind nevoia de securitate, și de dezvoltarea propice într-un mediu cât mai lipsit de amenințări.

Pe măsură ce societățile evoluează, se pare că ideea de apărare comună se afirmă tot mai puternic, pe fondul amenințărilor definite ca teroriste, care acționează în mediul internațional și nu pot fi controlate sau monitorizate decât prin acțiuni comune și măsuri sinergice. Deocamdata decizia este încă în mare măsură suverană, viitorul va fi cel mai probabil pentru statele mici, în interiorul alianțelor, în care statele nu vor mai avea nici o putere de decizie singulară ci toate deciziile în materie de apărare și securitate externă se vor lua la nivel central de către o autoritate comună.

1. Evoluția conceptelor strategice ale NATO

Un concept strategic reprezintă o întreagă serie de idei doctrinare pe baza cărora o organizație de tipul NATO sau UE își sprijină activitatea în limitele viitorului definit în acest concept, își definește scopurile și modul în care aceste scopuri vor fi duse la îndeplinire.

De la înființarea alinaței și până în pezent pot fi rezumate trei etape doctrinare sau concepte astfel:

perioada de la formare și până la destrămarea URSS (1949-1991);

perioada de după căderea Cortinei de Fier și până la 11 septembrie 2001;

perioada după 9/11/2001 și până în prezent.

Așa după cum menționam conceptul stretegic al NATO, definește obiectivele alianței pe termen mediu și lung, identifică sarcinile de bază ale NATO în domeniul securității, oferind linii directoare pentru adaptarea forțelor la realitatea în continuă schimbare a mediului de securitate. Concomitent acest concept trasează cadrul conceptual de transformare și adaptare al Alianței în raport cu modificările mediului strategic global în care Alianța își desfășoară activitatea.

În prima etapă de definire, adică de la formarea sa (1949) și până la căderea cortinei de fier (1991) în cadrul alianței au fost patru curente de concepte, bazate în principal pe apărare și descurajare, cu toate că în ultimele decenii Alianța și-a redefinit o parte dintre priorități și abordări, ideile centrale statuate în Tratatul de la Washinton din 1949 au rămas baza tratatului, fiind sursa generatoare de credibilitate și forță între țările aliate. În următoarele etape ale evoluției sale în materie de gândire strategică poate fi observată capaciatea Alianței de a se adapta la condițiile mediului de securitate schimbător prin adăugarea la misiunile de bază, a misiunilor de management al crizelor, de reconstrucție post conflict, de creearea unor condiții propice dezvoltării parteneriatelor pentru menținerea și dezvoltarea stabilă a securității în zona Nord-Atlantică.

Primul concept strategic definit în ianuarie 1950 și intitulat „The Strategic Concept for the Defenceof the North Atlantic Area”, stipulează rolul clar al Alianței bazat pe descurajarea agresiunilor și pe ideea că angajrea forțelor aliate într-un conflict se va face numai după ce prima misiune de descurajare a eșuat și a fost lansat un atac. De asemnea se are în vedere faptul că contribuția fiecărui membru la capabilitățile Alianței va fi tinându-se cont de posibilitățile sale economice, potențial militar sau poziție strategico-geografică.

Odată cu invadarea Coreii de Sud de către Corea de Nord în vara lui 1950, a determinat implemetarea unor schimbări în viziunea de bază a NATO, simțindu-se nevoia eficientizării structurilor sale și întărirea forțelor, luându-se hotărărea creării unei forțe întrunite sub comanda unui singur conducător (SACEUR) și unui comandament în Europa (SHAPE), modificări reunite sub un nou concept strategic al doilea în 1952.

Elementul de noutate introdus în cel de-al treilea concept “ Overall Strategic Concept for the Defenceof the North Atlantic Area” adoptat în 1957 a fost introducerea utilizării armelor nucleare și a utilizării termenului de represalii masive în noul concept, care punea accent și pe cantitatea de răspuns a forței pe măsura agresiunii. Îndată după aceste schimbări de paradigme și apariția de termeni ca represalii masive, reacții din partea URSS nu au întărziat să apară, care între timp reușise să-și crească destul de semnificativa arsenalul nuclear și faptul că SUA se bazase în principal pe acest avantaj atunci când modificase aceste puncte de referință din strategia NATO, nu mai constituiau în acel moment un atu. Faptul că tensiunile dintre cele două blocuri militare NATO și URSS s-au accentuat în timpul crizei care a dus la ridicarea zidului Berlinului și în timpul crizei rachetelor din Cuba, a dus noul lider de la Casa Albă la abordarea unei poziții tot mai puțin bazată de vechiul concept de represalii masive și lansând tot mai mult ideea de răspuns flexibil, încercând o schimbare de stretegie în rândul țărilor membre NATO dar care nu a adus un consens imediat. Acesta totuși nu a întarziat să apară și al patrulea concept strategic fost adoptat în decembrie 1967 odată cu retragerea Franței din structura integrată a Alianței, bazându-se tot în principal pe termenii de flexibilitate și escaladare, definind trei tipuri de răspuns militar al NATO la agresiuni:

– răspunsul de apărare directă prin folosirea forței și de-a învinge agresiunea la același nivel la care ea a fost exprimată;

– răspuns prin escaldare intenționată și adăugarea de măsuri în scopul invingerii agresiunii prin creșterea amenințării folosirii mijloacelor nucelare, pe măsură ce criza se accentuează;

– un răspuns nuclear general, ca un factor de descurajare final.

Conceptul stategic al NATO aprobat în 1991, după căderea Cortinei de Fier se diferențiază în mod categoric de celelalte precedente care erau sub imperiul conflictului iminent și a distrugerii totale, prin faptul că NATO a abordat problema într-un mod cu totul diferit, căutând aliați și parteneri la foștii dușmani, căutând cooperare în loc de confruntare și de conflict, lansând în mod public apel la securitate și stabilitate prin folosirea la minim a mijloacelor nucleare, menținând ideea dezarmării nucleare și reducerea arsenalului. Alianța își reafirmă rolul său defensiv și urmărește protejarea securității, integrității și suveranității mebrilor săi prin menținerea capacităților dar se va recurgere la utilizarea forțelor ca ultim factor, politica de bază a Alinței fiind bazată pe dialog, cooperare și apărare colectivă eficientă. Acest punct marchează transformarea NATO dintr-un bloc politico-militar într-o alianță de apărare și securitate

În Conceptul Strategic al NATO din 1999 membrii Alianței s-au angajat în apărarea comună, în promovarea păcii și stabilității într-un spațiu euro-atlantic extins și de asemenea s-a pus accentul pe recunoașterea importanței factorilor de altă natură și dimensiune decât cea militară, respectiv- politici, economici, sociali, de mediu ca factori determinanți în relația statelor Alianței între ele și cu celelalte state. În concept au fost incluse noile riscuri și amenințări emergente din perioada post Război Rece cum sunt terorismul internațional, conflicte înghețate interetnice, instabilitate politică, încălcări flagrante ale drepturilor omului, instabiliate economică, proliferarea armelor biologice,chimice. Documentul stipula faptul că deciziile NATO se bazează pe consultare, și accentua ideea că gestionarea crizelor și politica de parteneriate cu țările din afara Alianței au fost factori importanți care au consolidat și adaptat liniile directoare pentru un viitor sigur și eficient al gestionării situației de securitate, prin continuarea unei politici de dezvoltare a capacităților militare convenționale și de menținere a capacităților nucleare la un nivel capabil să asigure atât apărare colectivă, cât și operații de răspuns la crize sau în sprijinul păcii.

Cel mai recent Concept Strategic al NATO din 2010, a fost adoptat la Lisabona și a avut ca punct de plecare atacurile teroriste împotriva Statelor Unite care au schimbat abordarea privind paradigma de asigurare a securității aliaților atât în exterior dar mai ales în interiorul fiecărui stat în parte. Au fost aduse transformări structurale pentru a permite executarea de misiuni cu forțele Alianței dar sub mandat ONU cum este misiunea ISAF din Afganistan. În plan secundar Alianța a urmărit dezvoltarea de noi parteneriate și accelerarea transformării capabilităților operaționale pentru a răspunde cât mai rapid și eficient provocărilor aduse de mediul de securitate în plină schimbare. Preambulul acestor schimbări care au fost adoptate în 2010 la Lisabona, s-au regăsit în documente începând din 2006, când în Ghidul politic global, aprobat de NATO se stabileau activități de planificare și de intelligence pentru următorii 10-15 ani, unde se stipulează și posibilitatea apariției unor elemente surpriză la care Alianța trebuie să fie în măsură să le facă față, și ce fel de capabilități ar trebui dezvoltate pentru aceste lucruri și se menționa necesitatea eleborării unui nou concept strategic, materializat așa după cum spuneam în 2010. În vederea întăririi securității și stabilității spațiului euroatlantic, Alianța este pregătită să contribuie, de la caz la caz și prin consens, la prevenirea eficientă a conflictelor, la angajarea activă în managementul crizelor, înclusiv în operații de răspuns la crize, să promoveze pe scară largă parteneriatul, cooperarea și dialogul cu alte țări din spațiul euroatlantic, în scopul creșterii transparenței, încrederii reciproce și a capacității de acțiune comune cu Alianța. Sarcinile fundamentale de securitate vizează:

asigurarea unui mediu de securitate euroatlantic stabil, bazat pe instituții democratice;

soluționarea pașnică a diferendelor;

servirea ca forum de consultări între aliați pe orice problemă care ar afecta interesele lor vitale;

descurajarea și apărarea impotriva oricărei amenințări de agresiune la adresa oricărui stat membru NATO.

Apărarea colectivă – Membrii NATO se vor ajuta permanent unul pe celălalt împotriva unor posibile agresiuni, în conformitate cu articolul 5 al Tratatuluide la Washington. Acest angajament rămâne ferm și obligatoriu. NATO va descuraja și apăra împotriva oricărei amenințări de agresiune, și împotriva noilor provocări de securitate în cazul în care este amenință securitatea fundamentală a aliaților individual sau a Alianței ca un întreg.

Gestionarea crizelor – NATO are un set unic și robust de capacități politice și militare pentru a aborda întregul spectru al crizelor – înainte, în timpul și postconflict. NATO va angaja în mod activ o combinație adecvată a acestor instrumente politice și militare pentru a ajuta la gestionarea crizelor în curs de dezvoltare care au potențialul de a afecta securitatea Alianței, înainte ca acestea să degenereze în conflicte, pentru a opri conflictele în curs dedesfășurare în cazul în care acestea afectează securitatea Alianței, precumși pentru a ajuta la consolidarea stabilității în faza post -conflict în cazul în care contribuie la securitatea zonei euro-atlantice.

Cooperarea pentru securitate – Alianța este afectată de evoluțiile politice și de securitate dincolo de granițele sale. Alianța se va implica activ pentru a spori securitatea internațională, prin parteneriat cu țările relevante și alte organizații internaționale, contribuind activ la controlul armelor, neproliferarea și dezarmare, precum și prin menținerea politicii ușilor deschise pentru toate democrațiile europene care îndeplinesc standardele NATO.

Printre elementele de noutate pe care le implică activitatea NATO prin adoptarea Noului Concept Strategic din 2010 pot fi amintite.

1) securitatea prin cooperare. Zona euroatlantică a suportat, suportă și va suporta influența evenimentelor, fenomenelor și proceselor în materie de securitate produse în afara sa, în principal crizele sau conflictele internaționale. Pentru a contracara sau limita efectele nedorite ale acestora din urmă, Alianța va construi dezvoltări politice și securitare intervenind dincolo de frontierele sale, contribuind activ la intărirea securității internaționale, angajand un parteneriat cu țările și organizațiile internaționale adecvate, acționand consecvent pentru controlul armamentelor, neproliferare și dezarmare;

2) aprecierea că terorismul este o amenințare directă pentru securitatea cetățenilor statelor din NATO dar și pentru stabilitatea și prosperitatea internațională, terorismul actual cunoscând noi forme de manifestare prin recursul la tehnologiile moderne și prin posibila achiziționare de capacități nucleare, biologice, chimice și radiologice.

3) includerea riscurilor și amenințărilor ce vin din spațiul virtual în gama amenințărilor de securitate. În prezent, se constată o creștere în frecvență a ciber-atacurilor care sunt din ce în ce mai bine organizate și produc daune mai costisitoare administrațiilor, intreprinderilor, economiilor, chiar rețelelor de transport și aprovizionare sau infrastructurilor critice. Se apreciază că aceste atacuri din spațiul cibernetic riscă să atingă un prag ce poate amenința prosperitatea, securitatea și stabilitatea statelor din zona euroatlantică. Forțe armate și servicii de informații străine, criminalitatea organizată, grupuri teroriste și/sau extremiste sunt surse ale unor posibile atacuri cibernetice.

4) Alianța va contribui activ, responsabil și eficace la securitatea energetică, inclusiv prin protecția infrastructurilor critice energetice și a zonelor și căilor de tranzit critice, printr-o cooperare cu partenerii și prin consultările între aliați pe baza evaluărilor strategice și a planurilor de circumstanță;

5) NATO se va angaja, atunci când este posibil și necesar, pentru a preveni sau gestiona o criză, stabiliza o situație post-conflict sau pentru a ajuta la reconstrucție. Aceasta întrucat pot să se producă crize sau conflicte dincolo de frontierele Alianței ceea ce reprezintă amenințări directe pentru teritoriul și securitatea populațiilor statelor membre;

6) NATO va supraveghea și analiza constant mediul internațional pentru a anticipa crizele si a interveni cu măsuri active pentru a impiedica ca acestea să se transforme în conflicte;

7) Alianța se va implica activ, responsabil și consistent pentru gestionarea conflictelor când acestea nu au putut fi prevenite. În acest scop, NATO dispune de mijloacele unice de gestionare a conflictelor, inclusiv o capacitate inegală de a proteja și de a susține pe teren forțe militare robuste. Astfel, NATO face dovada contribuției sale la eforturile internaționale de gestionare a conflictelor;

8) NATO își oferă serviciile pentru a contribui la stabilizare și la reconstrucție, cooperând și consultandu-se constant cu ceilalți actori internaționali interesați să soluționeze un conflict sau altul;

9) promovarea unei vaste rețele de relații de parteneriat cu țări și organizații din lumea întreagă pentru ca securitatea euro-atlantică și nu numai să poată fi asigurată cel mai bine. În acest scop, Alianța își va întări parteneriatele urmând formule suple, ce reunesc aliații și partenerii – prin intermediul cadrelor existente și în afara acestora;

10) aprecierea că securitatea NATO și a Rusiei sunt indisolubil legate și că un parteneriat solid și constructiv, ce se sprijină pe încredere reciprocă, va servi mai bine securității ambelor entități. Printre domeniile parteneriatului NATO cu Rusia se numără: apărarea antirachetă, contra-terorismul, traficul de droguri și securitatea maritimă. În acest sens, se preconizează organizarea de exerciții militare, pentru ca toți aliații să se simtă în siguranță și Alianța să dovedească că devine polivalentă pentru a face față noilor pericole ce emană din sursele ce prezintă o mare diversitate geografică și tehnologică;

11) renovarea Alianței pentru ca ea să facă față provocărilor de securitate din secolul XXI. În acest sens, se au în vedere atât prezervarea eficacității sale ca alianță politico-militară care a reușit cel mai bine în lume, cât și prosperarea NATO ca sursă a speranței pentru că ea se fondează pe valori comune – libertatea

individuală, democrația, drepturile omului și statul de drept – și are ca obiectiv esențial și imuabil salvgardarea libertății și securității membrilor săi;

12) recunoasterea faptului că nu doar mijloacele militare sunt suficiente pentru soluționarea crizelor si conflictelor internaționale. Practica socială a arătat, cu prisosință, utilitatea mijloacelor politice si diplomatice, economice și sociale în prevenirea și mai ales rezolvarea crizelor si conflictelor internaționale. În ansamblul său, textul Noului concept strategic NATO oferă imaginea unei organizații politico-militare robuste, flexibile, determinată și capabilă să-si indeplinească obiectivele și răspunderile asumate în materie de apărare și securitate colectivă, pe de o parte, și securitate internațională, pe de altă parte. În acest sens, Alianța dispune de suficiente resurse – financiare, militare si umane – pentru a-și indeplini misiunile asumate.

2. Relația între Noul concept strategic al NATO si Politica de securitate si apărare comună a UE

Potrivit „Noului concept strategic NATO” de la Lisabona o Uniune Europeană activă și eficientă contribuie esențial la securitatea globală a zonei europene și euroatlantice și reafirmă faptul că UE este un partener unic și esențial pentru NATO, cele două organizații fiind compuse, în mare parte, din aceleasi state, toți membrii lor împărtășind valori identice. Pe de altă parte, NATO recunoaște importanța unei apărări europene mai puternice și mai performante, sublinind astfel necesitatea și utilitatea Politicii de securitate și apărare comună (PSAC) promovată prin Tratatul de la Lisabona.

În ceea ce priveste statele membre ale UE ce nu aparțin NATO, se apreciază că prin aportul lor la securitatea și apărarea comună europeană, își aduc contribuția la efortul Alianței și al Uniunii în materie de apărare și securitate, subliniind faptul că în acelasi timp, pentru parteneriatul strategic între NATO și UE, implicarea completă a acestor state în acest efort comun este esențială. În plus, Alianța și UE pot să joace roluri complementare și să se intărească reciproc, în susținerea păcii și a securității internaționale. De altfel, Uniunea Europeană, prin implicarea activă, constantă, semnificativă și responsabilă în prevenirea crizelor și gestionarea conflictelor din afara teritoriului său, contribuie efectiv la menținerea, impunerea și restabilirea păcii în diferite zone ale lumii. În acest mod, UE completează ceea ce face NATO pentru pacea și securitatea internațională în alte părți ale mapamondului. Evident că nu este exclusă participarea în comun a celor două organizații la prevenirea unor crize și gestionarea unor conflicte din afara spațiului euroatlantic. În scopul valorificării avantajelor parteneriatuluiintre NATO și UE, „Noul concept strategic al NATO” propune următoarele măsuri:

întărirea deplină a parteneriatului strategic cu UE, într-o manieră liberă și transparentă, complementară și cu respectarea autonomiei și integrității instituționale a celor două organizații. De aici, se poate trage concluzia că Politica de Securitate și Apărare Comună promovată de UE, prin Tratatul de la Lisabona, se pune în aplicare prin respectarea autonomiei și integrității instituționale a celor două organizații.

ameliorarea cooperării practice în operații, pe toată gama de crize, de la planificare coordonată pană la susținerea reciprocă pe teren, această măsură subliniind posibilitatea ca cele două organizații să acționeze în comun în prevenirea crizelor dintr-o zonă sau alta a lumii, cooperând în activitățile derulate într-un teatru de operații. Aici, trebuie subliniat faptul că, de regulă, UE se implică activ si responsabil in gestionarea conflictelor mai ales prin instrumente civile.

lărgirea consultărilor politice dintre cele două organizații pentru a include în cadrul acestora toate chestiunile de interes comun, pentru a împărtăși evaluările și punctele de vedere, reliefând faptul că relațiile dintre NATO și UE sunt stabilite între parteneri egali, dispusi la colaborare și cooperare responsabile atat înainte, în timpul, cât și după conflict. Participarea la reconstrucția țării afectată de conflict este un obiectiv prevăzut atât în „Noul concept strategic NATO”, cât și în Tratatul de la Lisabona prin Politica Europeană de Securitate Comună.

cooperarea mai stransă în scopul dezvoltării de capacități, de o manieră care să reducă la minimum paralelismele și să ducă la maximizarea eficienței activităților asumate. Se știe că UE foloseste frecvent mijloacele și infrastructurile NATO atunci când are de indeplinit misiuni cu specific militar.

3. Concluzii

Extinderea masivă, îndeosebi spre Est, a celor două organizații (NATO și UE) a reprezentat un proces de transformare care a însemnat nu numai cooptarea de noi membri, ci și sporirea capabilităților și potențialelor pentru combaterea gravelor pericole și amenințări actuale la adresa securității continentale și globale. Lărgire Alianței spre Est consolidează securitatea întregului Spațiu Euro-Atlantic, în condițiile în care în prezent aversiunea Federației Ruse la adresa NATO și UE pare să ia o întorsură decisivă care poate duce oricând la un conflict armat. Scopul declarat al redimensionarii organizației este de a contribui semnificativ la stabilitatea regiunii Balcanilor, partea cea mai sensibilă a continentului. Participarea statelor nou venite în UE, dar și în NATO, alături de celelalte state membre, la co-gestionarea crizelor regionale va consolida, credem, climatul de securitate și stabilitate, reprezentând o încurajare a progresului și reformelor din toate țările Europei Centrale și de Sud-Est.

Apărarea colectivă are un impact semnificativ asupra asigurării integrității teritoriale naționale. Acesta se reflectă, înainte de toate, în modul de organizare și dotare cu mijloace de luptă a marilor unități și a unităților militare, în activitatea de recrutare, selecție, formare și dezvoltare profesională a personalului militar și civil. Astăzi, lumea se confruntă cu o paletă largă de pericole, riscuri și amenințări de securitate provenind atât din spațiul real, concret, fizic, cât și din spațiul virtual. Acestor provocări – pericole, riscuri și amenințări de securitate – diferite state le răspund prin unirea și concertarea eforturilor, în cadrul unor organizații politico-militare și de altă natură, pentru prevenirea crizelor și gestionarea conflictelor atât de pe teritoriul lor, cât și în spațiul lor de interes. NATO și UE reprezintă două organizații distincte, prima politico-militară și cea de a doua cu o natură mai complexă, ce sunt angajate activ, constant și responsabil în prevenirea crizelor și gestionarea conflictelor atât în spațiul euro-atlantic, cât și în afara acestuia.

Activitatea lor atât în materie de apărare și securitate colectivă, cât și de securitate internațională este reglementată și revigorată periodic, prin diverse documente programatice, cum ar fi Noul concept strategic NATO și Tratatul de la Lisabona pentru Uniune. Ambele documente fac referiri la modul în care atât independent, cât și împreună cele două organizații acționează pentru prevenirea crizelor și gestionarea conflictelor internaționale. Prin conținutul lor, documentele amintite se completează și susțin reciproc stabilind măsurile prin care colaborarea și cooperarea celor două organizații – NATO și UE – se va întări continuu în beneficiul țărilor membre și a cetățenilor acestora. Ultimul Concept strategic al NATO adoptat la Summit-ul de la Lisabona (noiembrie 2010), prin elementele de continuitate dar mai ales prin cele de noutate pe care le-a adus reprezintă o abordare pentru viitor până la o nouă revizuire. Deocamdată nu există o nouă abordare dar în lumina noilor evenimente din Ucraina, nu este exclus ca în curând să asistăm la o reevaluare și o revizure a modului în care Rusia a fost privită de către Alianță de la dezmembrarea Pactului de la Varșovia.

În concluzie, se poate afirma că Noul concept strategic NATO are un impact semnificativ asupra Politicii de Securitate si Apărare Comună, susținand-o în transpunerea sa în practică. De altfel, se poare afirma că între Noul concept strategic al NATO și Politica de Securitate și Apărare Comună există o relație biunivocă de influență și susținere reciprocă.

Bibliografie:

Dr. Constantin MOȘTOFLEI , Dr. Petre DUȚU, Apărarea Colectivă și Apărarea Națională în Contextul Integrării României în NATO și Aderării la Uniunea Europeană, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, București, 2005

Revista de Științe Militare- Editată de Secția de Științe Militare a Academiei Oamenilor de Știință din România, Nr. 1 (22), Anul XI, 2011

Dr. Petre DUȚU, Cristina BOGZEANU, Strategia militară a României în contextul noilor repere Europene și euro-atlantice de securitate, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, București, 2011

Dr. Constantin MOȘTOFLEI, Vasile POPA, ROLUL UE ÎN ASIGURAREA SECURITĂȚII GLOBALE, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, București, 2008

General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA, TERORISMUL. DIMENSIUNE GEOPOLITICĂ ȘI GEOSTRATEGICĂ. RĂZBOIUL TERORIST, RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORISMULUI, Centrul de Studii Strategice de Securitate, Editura AISM, București, 2005.

Dr. Petre DUȚU, Apărarea Colectivă – O Necesitate a Menținerii Integrității Statale Naționale. Acțiunea Armatei României în Cadrul Apărării NATO, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, București, 2005

Strategia de securitate natională a României, București 2007

Ion Alexandru Groseanu – Analiza unor aspecte privind reflectarea conceptelor din noul Concept Strategic Lisabona2010 în cadrul declarației șefilor de stat și de guvern la summitul nato de la Chicago 2012 – continuitate conceptuala și strategigă-București 2012

Dr. DUȚU Petre, DINU Mihai-Stefan, Politica Europeană de Securitate si Apărare – cadrul de manifestare si dezvoltare a intereselor de securitate naŃională, Bucuresti, UNAp, 2007

Resurse web:

http://www.sie.ro/Legi/51.html

http://www. studiidesecuritate.ro

http://www.mae.ro/node/25856

http://www.academia.edu/384855/Politici_si_Strategii_NATO._Analiza_Declaratiei_Summitului_de_la_Chicago_2012- Ion Alexandru Groseanu

http://www.nato.int/cps/fr/natolive/official_texts_68580.htm

Niels LACHMANN, Les défis du nouveau concept stratégique de l’OTAN, http://www.ieim.uqam.ca/spip.php?page=article-cepes&id_article=5776