Evaziunea Fiscala Si Masuri de Combatere a Acesteia

Cuprins

Introducere

Capitolul 1 : Stadiul cunoașteri in materia evaziunii fiscal

Conceptul de evaziune fiscala

Formele evaziunii fiscala

Cauzele care stau la baza evaziunii fiscale

Capitolul 2 : Evaziunea fiscala in Europa si in afara ei

2.1 Categorii de evaziune fiscala

2.2 Paradisurile fiscale

2.3 Instrumente de măsurare a evaziunii fiscale

Capitolul 3 : Studiul de caz

Capitolul 4 : Concluzii si propuneri

Introducere

Elaborarea tezei de doctorat "Evaziunea fiscal si masuri de combatere a acesteia" s-a realizat sub îndrumarea Prof. Vintilă Georgeta, tema aleasă prezentând actualitate și importanță atât din punct de vedere practic, cât și teoretic .

Multitudinea obligațiilor fiscale pe care legislația fiscală le impune contribuabililor, dar mai ales povara acestor obligații au determinat stimularea în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale.

Nu întâmplător se spune că, faptele și actele de evaziune fiscală au fost întotdeauna, active și ingenioase pentru motivul că fiscul, lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes – patrimonial și bănesc.

În cadrul lucrării este abordată noțiunea de “evaziune fiscală”, analiza aspectelor acesteia printr-un studiu comparativ cu o țară mai dezvoltată, și anume, Belgia, dar și, numeroase modalități de combatere a acesteia.

Geografia internațională a fraudei demonstrează răspândirea planetară a fenomenului care cuprinde toate țările, fie ele puternic dezvoltate, sau ȋn curs de dezvoltare.Generalizarea acestui fenomen ține de condiția umană, de majorarea taxelor, dar și de dorința din ce ȋn ce mai mare a multora de a se ȋmbogăți chiar dacă pentru asta ei ȋncalcă legea.

Evaziunea fiscală a existat dintotdeauna și cel mai sigur, va exista mereu, iar dimensiunile acesteia, deși foarte mari, nu vor putea fi niciodată descoperite, din cauza informațiilor relative.

Evaziunea fiscală a fost, este si va fi una din instituțiile cele mai studiate din dreptul fiscal.

Având ȋn vedere aceste argumente , consider acest subiect actual și cu mare impact, mai ales asupra României, aflate pe locul 2 ȋn Europa cu privire la evaziunea fiscal. Aceasta ar putea să aplice tehnicile de combatere a evaziunii fiscale care funcționează ȋn Belgia, aceasta situându-se la polul opus al clasamentului.

Ȋmi exprim ȋntreaga gratitudine tuturor celor care, din interes sau din simplă curiozitate, se vor osteni să facă lectura acestei lucrări; de asemenea, apreciez pe cei care vor ajuta la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Capitolul 1 : Stadiul cunoasteri in materia evaziunii fiscal

Conceptul de evaziune fiscala

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale deosebit de importante cu care se confruntă statele lumii. Având în vedere că eradicarea evaziunii fiscale este încă un deziderat, statele încearcă să găsească soluții pentru a limita cât mai mult consecințele nedorite ale acestui fenomen.

Efectele negative indiscutabile pe care le generează fenomenul evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului încasărilor veniturilor fiscale, determinând importante distorsiuni în mecanismul funcționării pieței.

O definiție suficient de cuprinzătoare a noțiunii de evaziune fiscală a reușit să o dea Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, lege care în momentul de față este abrogată de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Potrivit art. 1 din Legea nr. 87/1994, evaziunea fiscală reprezintă “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor și a altor sume datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor

speciale extrabugetare de către persoanele fizice sau juridice române sau străine, denumite în continuare contribuabili”.

Evaziunea fiscală, este un act de intenție a contribuabililor de a se sustrage de la plata impozitelor și duce întotdeauna la o diminuare a veniturilor statului. Prin faptul că repercusiunea nu aduce „atingere” directă veniturilor statului, această nu reprezintă o prioritate pentru stat în cadrul politicilor sale fiscale.

Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico-sociale de maxima importanta, cu care toate statele de astazi se confrunta, într-o masura mai mare sau mai mica. Eradicarea sa este practic imposibila, de aceea tot ce se poate face, efectiv, în acest domeniu, este limitarea la maximul posibil a acestui fenomen,

Literatura de specialitate da multiple interpretari conceptului de evaziune fiscala. Una dintre acestea defineste "evaziunea fiscala" ca fiind "totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul carora, cei interesati sustrag, în totalitate sau în parte, materia lor impozabila obligatiilor stabilite prin legile fiscale" .

Indiferent de modul in care a fost definit acest fenomen, evaziunea fiscalã reprezintã, de fapt , neîndeplinirea, de cãtre contribuabil, a obligatiilor fiscale.

În cazul evaziunii, contribuabilul încearcă să se situeze într-o poziție cât mai favorabilă, în sensul de a beneficia de cât mai multe avantaje oferite de reglementările fiscale în vigoare.

Evaziunea presupune, cu alte cuvinte, folosirea procedeelor legale, a unor neajunsuri ale legislației pentru evitarea plății unor obligații fiscale. Neglijarea manifestărilor evaziunii fiscale și lipsa unui control eficient în acestdomeniu pot conduce la escaladarea fenomenului, ajungându-se la frauda fiscală sau la crima fiscală sau economică. Indiferent deamploarea sa, evaziunea fiscală este un fenomen nefast, cu implicații negative multiple, cum sunt: nerealizarea prevederilor la partea devenituri fiscale, cu efecte asupra apariției sau creșterii deficitului bugetar; afectarea stabilității economiei naționale; crearea unor inechități în plan social (care, în condiții normale, s-ar atenua pe seama impozitelor); afectarea puterii de cumpărare a monedei naționale.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atit de vinovata ca si pe cei care ii provoaca prin aceasta la evaziune.

Este cunoscut ca inca din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au cautat sa reduca obligatiile fiscale recurgand la cele mai variate si ingenioase metode. Din cauza multitudinii acestora, notiunii de evaziune fiscala i se atribuie trei sensuri si o dubla apreciere in ceea ce priveste legalitatea.

Primul sens ce se atribuie evaziunii fiscale a fost acela in care frauda imbraca o conceptie extensiva, adica notiunea de evaziune fiscala este inclusa in cea de frauda. Acest sens a fost dominant in perioada cuprinsa intre cele doua razboaie mondiale fiind promovat de doctrina franceza.

Cel mai cunoscut sens in care este perceputa evaziunea fiscala este “arta de a evita caderea in campul de atractie al legii fiscale”. Potrivit acestei perceptii, evaziunea fiscala este, oarecum, asimilata fraudei.

Cel de-al treilea sens, dat de Maurice Douverger, constituie un termen generic si desemneaza totalitatea manifestarilor de fuga din fata impozitelor. Aceasta este o definire in sens larg a evaziunii fiscale care ajunge sa inglobeze si fraude.

Evaziunea fiscala are un efect direct si neintarziat asupra nivelurilor incasarilor fscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre in mecanismele pietei, precum si la imbogatirea in mod fraudulos, a practicantilor aceste metode de inselaciune ce afecteaza statul si in ultima instanta, pe fiecare dintre noi, contribuabili onesti.

Evaziunea fiscală e rezultanta logică a defectelor și inadvertentelor unei legislații imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a unei neprevederi și nepriceperi a legiutorului a cărui fiscalitate excesivă e tot atât de vinovată ca și cei care ȋi provoacă prin aceasta la evaziune.

In economia de piață, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masă din cauza tentației de a fi sustrase de sub incidența legii venituri impozabile cât mai substanțiale.

Studierea evaziunii fiscale are o relevanță majoră ȋn determinarea gradului de dezvoltare economică, socială și chiar cultural a unei țări. Prin analizarea cauzelor care duc la evaziune fiscală, dar și prin compararea acestui fenomen ȋn două țări total diferite, se pot elabora noi soluții care sa fie adoptate de țări mai puțin dezvoltate, precum România.

Evaziunea fiscal este unul dintre capitolele de interes major, dintre cele mai studiate ȋn cadrul finanțelor publice, ȋn cadrul dreptului fiscal și financiar, cât și de oamenii de rând, care prezintă interes pentru astfel de domenii. De asemenea, ea are un impact vizibil asupra evoluției economiei unei țări, prin creerea unui dezechilibru cutremurător, la nivel macroeconomic.

Dintotdeauna fenomenul de evaziune fiscală a fost condamnat fără ca perspectivele lui să fie schimbate. El continuă să existe, să fie perceput, resimțit, să fie un subiect de analiză sau chiar de propagandă electorală ȋn etapele de evoluție a societății umane. Cu alte cuvinte evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inaderențelor sistemului fiscal cât și a unei legislații imperfecte, a metodelor și modalităților defectuoase de aplicare.

Formele evaziunii fiscale

Din punct de vedere al modului cum poate fi savârsit, al raportului care exista între fenomenul în cauza si legislatia în vigoare, evaziunea fiscala cunoaste doua forme de manifestare:

evaziune fiscala licita adica realizata la adapostul legii;

evaziune fiscala ilicita sau frauda fiscala.

Evaziunea fiscala licita

Evaziunea fiscalã licitã reprezintã sustragerea unei pãrti din materia impozabilã, fãrã ca acest lucru sã fie considerat contraventie sau infractiune. Ea presupune exploatarea cadrului normativ existent, în sensul valorificari inteligente a inconsecventelor, contradictiilor sau echivocitatii unor prevederi legale, în scopul evitarii obligatiilor legale catre stat.

Evitarea obligatiilor fiscale, în limitele legii, necesita, de obicei, asistenta si din partea unor contabili sau avocati specializati în domeniul fiscal. Aceste costuri de evitare sunt suportate si justificabile doar pentru contribuabilii cu venituri mari, în timp ce contribuabilii cu venituri modeste apeleaza, atunci când se sustrag impozitului, la frauda fiscala, deoarece nu presupune costurile unei consultante specializate. Frecventa acesteia este mai accentuata în perioadele când se modifica sau se introduc legi noi, precum si atunci când statul utilizeaza, în mod intentionat, impozitul în scopul promovarii unor politici stimulatoare fata de anumite categorii socio- profesionale sau în anumite domenii de activitate.

Evaziunea fiscala licita este favorizata de:

– acordarea unor faciliti si fiscale sub forma unor exonerari, scutiri partiale, reduceri, deduceri, etc.;

– acordarea unor scutiri delimitate temporar, în cazul înfiintarii de noi societati comerciale;

– scoaterea de sub incidenta impozitului a veniturilor aferente depozitelor bancare si a celor provenite din plasamente în obligatiuni emise de stat;

– nereglementarea cheltuielilor generale ale societatilor comerciale, aceasta creând tentatia supra -evaluarii, prin cresterea, nejustificata economic, a acestora;

– impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice, pe baza unor norme medii de venit,creeaza conditii pentru contribuabilii care realizeaza venituri mai mari decât media, si nu plateasca impozit pentru diferenta respectiva;

– exploatarea unor lacune ale legii, etc.

Evaziunea fiscala licita va actiona de fiecare data cand prin legile fiscale sunt lasate posibilitati de optiune, de omisiune sau de interpretare in mai multe modalitatii a legii, acolo unde exista exprimate fiscalitati fiscale, evaziunea licita fiind favorizata de existenta unei legislatii paralel pentru o firma, care isi poate reorganiza activitatea astfel incat sa profite de pe urma acesteia.

Aceasta forma de evaziune fiscala poate fi evitata prin corectarea si imbunatatirea cadrului juridic prin care ea a devenit posibila, insa existenta unor interese politice, economice si sociale, determina toleraea tacita a unor situatii evazioniste.

Evaziunea fiscala ilicita

Evaziunea fiscala frauduloasa reprezinta o forma de eludare agravanta, fiind analizata, studiata si sanctionata prin masuri private de libertate de fiecare data cand aceasta este depistata. Aceasta consta in ascunderea ilegata, totala sau partiala a materiei impozabile de contribuabili, in scopul reducerii obligtiilor fiscale.

Între evaziunea frauduloasă și frauda fiscală nu există nici o deosebire, acesta pentru că, acțiunea de încălcare a legii este sinonimă cu violarea, fraudarea, înfrângerea, infracțiunea, etc. Aceste expresii au un conținut mai larg și fac trimitere o „sferă” infracțională mai vastă, în care se include și evaziunea ca formă a eludării. Atât ca expresie uzuală dar și a modului în care este ea prezentată în lege, evaziunea frauduloasă face trimitere la încălcarea legii fiscale, a raporturile de natură fiscală dintre stat și contribuabili.

1.3 Cauzele care stau la baza evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală este păgubitoare atât pentru stat, câtși pentru contribuabili. Statul este lipsit de o parte din veniturile pe care ar trebui să le încaseze pentru a-și îndeplini atribuțiile asumate. Efectele negative pentru contribuabili se concretizeazăîn faptul că totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică.

Descoperite sau nu, evaziunea și frauda fiscală, indiferent de dimensiunile atinse, au efecte negative asupra economiei și societății, îngeneral, incidențele fiind de natură politică, financiară, economică și socială.

Putem identifica urmatoarele cauze care stau la baza evaziunii fiscale:

Presiunea fiscala

Atunci când presiunea fiscală medie (sau pe sectorul de care este interesat un anumit contribuabil) este relativ mare, atunci contribuabilul poate alege să se sustragă acestei fiscalități, fie în otalitate (intrarea în economia subterană), fie în parte, practicând evaziunea fiscală deși activitatea sa rămâne în economia oficială.

Este destul de dificil să se stabilească un prag anume, cantitativ, la care contribuabilul ia decizia de a evaziona fiscal: acest prag depinde atât de sectorul de activitate cât și de aspecte psihologice sau culturale, mai dificil de cuantificat. O anumită judecată, mai degrabă calitativă, se poate face, totuși, pe baza modelului Laffer (curbei Laffer).

Slabiciunea administratiei fiscale

Contribuabilul economic poate practica evaziunea fiscală și în cazul în care sancțiunea pentru această faptă este mică sau probabilitatea de a fi identificat și sancționat este mică. Acest comportament se poate produce indiferent de rata de impozitare (indiferent, deci, de presiunea fiscală, în general), evaziunea fiscalăputând, așadar, să se producă chiar dacă presiunea fiscală.

Slăbiciunea administrației fiscale poate fi efectul, pe de o parte, al corupției acesteia iar, pe de altă parte, al incapacității logistice sau profesionale a acesteia (incompetență). Indiferent de cauza slăbiciunii administrației fiscale, atunci când aceasta devine notorie sau chiar când este intuită de către contribuabil, acesta „accesează” evaziunea fiscală.

Slăbiciunea administrației fiscale (fie ea obiectivă sau subiectivă) are drept efect reducerea gradului de colectare a obligațiilor bugetare. Întrucât aici este vorba despre reducerea veniturilor publice efectiv încasate față de veniturile publice programate, avem de-a face cu prejudicierea intereselor financiare ale statului, așadar, conform definiției evaziunii fiscale, se produce o evaziune fiscală.

Hazardul moral

Acordarea de facilități fiscale (indiferent de gradul lor) produce o prejudiciere a intereselor financiare ale statului chiar de către statul însuși, de aceea evaziunea fiscală produsă în acest caz este o evaziune fiscală specială: acordarea facilităților fiscale, prin ea însăși, nu generează evaziune fiscală la nivelul contribuabililor, deși creeazăun prejudiciu la nivelul bugetului de stat. Se poate spune, în schimb, că se produce o evaziune fiscală la nivelul statului însuși, deși termenul pare cam dur (esența economică a acordării facilităților fiscale este însă, într-adevăr, conformă cu definiția evaziunii fiscale din Legea 87/1994). În schimb, acordarea de facilități fiscale creeazăevaziune fiscală prin așteptările pe care contribuabilii care au primit facilități fiscale le au cu privire la continuarea primirii acestor facilități, adică prin hazardul moral generat.

Contagiunea

Contagiunea este un factor generator de evaziune fiscală insidios dar cu o mare forță statistică, în sensul că este dificil de controlat, dar se poate produce în proporție de masă. Mecanismul este următorul: un contribuabil care observă că alți contribuabili, evazioniști, nu au suportat costuri mari (sau, poate, nu au suportat nici un cost) pentru comportamentul lor evazionist, va decide, la rândul său, să se comporte evazionist, în speranța că lucrurile se vor întâmpla în mod similar și pentru el. Acesta este mecanismul contagiunii (sau al imitației), mecanism care este deosebit de prezent pe piață, deoarece contribuabilii se observă reciproc în procesul concurenței economice dintre ei și, astfel, se pot „îmbolnăvi” unii de la alții de comportamentul evazionist. Forța contagiunii în generarea sau extinderea fenomenului evazionist este deosebit de consistentă, ea depinzând, îndeosebi, de factori culturali dar și de factori instituționali. Evident că forța administrației fiscale și forța contagiunii sunt invers proporționale în generarea efectului de evaziune fiscală totală, de aceea un stat puternic poate conduce la slăbirea contagiunii evazioniste.

Cele patru cauze fundamentale de generare a comportamentului evazionist sunt direct proporționale cu amploarea evaziunii fiscale: cu cât ele cresc, cu atât crește și evaziunea fiscală. În același timp, însă, între aceste cauze există anumite relații de intercondiționare. Una dintre ele a fost menționată mai sus: cu cât administrația fiscală este mai slabă, cu atât contagiunea este mai mare. Alte relații între ele pot fi următoarele:

a) creșterea presiunii fiscale poate conduce la necesitatea acordării de noi facilități fiscale, pentru a opri efectul de curbă Laffer, ceea ce sporește hazardul moral;

b) creșterea slăbiciunii administrației fiscale poate atrage creșterea presiunii fiscale, pentru a contracara scăderea încasărilor bugetare.

Capitolul 2 : Evaziunea fiscala in Europa si in afara ei

In prezent, in Romania conceptul de evaziune fiscala este conturat prin prisma reglementarilor Legii nr. 87/1994 care a intrat in vigoare de la 24 noiembrie 1994.

Astfel, prin art. 1 al Legii nr. 87/1994, evaziunea fiscala a fost definita ca o sustragere prin orice mijloace, in itregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si a fondurilor speciale extrabugetare, de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine, denumite in continuare contribuabili.

In capitolul I din lege s-au instituit obligatii precise fata de contribuabili, incalcarea acestora implicand fie raspunderea de natura penala, fie contraventionala.

Juristii români au fost preocupati încã de la începutul secolului de definirea evaziunii fiscale, în acest scop dându-se diferite definitii cum ar fi de exemplu: "totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul cãrora cei interesati sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale", sau "sustragerea de la plata obligatiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile impozabile"

Evaziunea fiscalã este rezultantã logicã a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si nepriceperii legiuitorului a cãrui fiscalitate excesivã este tot atât de vinovatã ca si cei pe care îi provoacã prin aceasta la evaziune.

Categorii de evaziune fiscala

Evaziunea fiscală este definită ca o sustragere de la impunere a materiei impozabile. Sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor bugetare se poate realiza prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, caz în care aveam de-a face cu evaziune fiscală legală, care nu constituie infracțiune. Se realizează la adăpostul legii, și permite sustragerea de la impunere a unei părți din materia impozabilă fără ca această conduită să fie considerată o încălcare a legii.

Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, sunt sustrase de la impunere datorită modului în care legislația fiscală dispune stabilirea obiectului impozabil. Suntem în prezența evaziunii fiscale legale atunci când un venit este stabilit în funcție de unele criterii exterioare, ori după anumite norme medii și, care determină un venit impozabil inferior celui real. Cazurile de evaziune fiscală legală, mai frecvente sunt:

1. Constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, ȋntr-un cuantum mai mare decât cel ce se justifică din punct de vedere economic, micșorând astfel venitul impozabil;

2. Practica unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat ȋn achiziții de mașini și echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea;

3. Asocierile de familie. Rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora (cote de impunere mai mici, reduceri sau chiar scutiri de impozit);

4. Venitul total al membrilor familiei poate fi ȋmpărțit, ȋn mod egal, indiferent de contribuția fiecăruia, astfel obținându-se o diminuarea a impozitului pe venit datorat statului;

5. Constituirea unor depozite de păstrare și administrare de părinte a unor fonduri ȋn favoarea copilului minor. Venitul aferent depozitului deși este supus impunerii, impozitul este mai mic ȋn comparație cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat.

6. Un contribuabil are posibilitatea să opteze pentru sistemul de impunere aplicat corporațiilor, astfel realizând o importantă sustragere de venitul impozabil(sistemul de impunere aplicat corporațiilor cuprinde facilități care duc la reducerea sarcinilor fiscale);

7. Excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor cu pregătirea profesională și practica, sumele plătite pentru contractile de cercetare;

8. Scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate indiferent dacă au fost sau nu făcute;

9. interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale care prevăd importante facilități (scutiri, reduceri) pentru contribuțiile la sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice și sportive.

Evaziunea fiscală frauduloasă.

Reglementând încasarea la termenele și în cuantumul stabilit a taxelor și impozitelor și stipulând norme speciale împotriva ilegalităților din domeniul fiscal, legislația financiară cuprinde dispoziții referitoare la infracțiunile din acest domeniu. Infracțiunile în domeniul fiscal poartă denumirea de evaziune fiscală frauduloasă sau fraudă fiscală.

Spre deosebire de evaziunea fiscală legală care constă într-o menținere prudentă în limitele legale ale evaziunii, evaziunea fiscală frauduloasă se săvârșește prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. De regulă, impunerea se stabilește pe baza declarației contribuabilului în cauză, obligat să comunice organelor de resort toate elementele în funcție de care se va fixa obligația fiscală (Conform legii 87 din 1994).

Evaziune fiscală frauduloasă constă în disimularea obiectului impozabil, în subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

Formele și căile prin care se realizează frauda fiscală sunt, practic, nelimitate. Menționăm câteva dintre ele, mai des întâlnite în activitatea fiscală:

a. – întocmirea de declarații false;

b. – întocmirea de documente de plăți fictive;

c. – alcătuirea de registre contabile nereale;

d. – nedeclararea materiei impozabile;

e. – declararea de venituri impozabile inferioare celor reale ;

f. – executarea de registre de evidență duble, un exemplar real și altul fictiv;

g. – diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin

înregistrarea în cheltuielile unității a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor

ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;

h. – vânzările făcute fără factură, precum și emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operațiunilor reale supuse impozitării;

i. – falsificarea bilanțului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenție între patron și contabilul șef, ei fiind de altfel, ținuți să răspundă solidar pentru fapta comisă.

Ținând seama de modul de săvârșire și de implicațiile economico-financiare, evaziune fiscală frauduloasă se sancționează, în funcție de consecințe, cu amendă sau privare de liberate. Fapta, ca atare, poate fi calificată contravenție sau infracțiune, în raport de principiile ce stau la baza politicii fiscale a autorităților. Practica statelor în această materie este diferită. Pentru frauda fiscală, comisă cu intenție, amenzile sunt nelimitate, iar în cazurile grave, se aplică pedeapsa cu închisoare.

Evaziunea fiscală este consecința actiunii unor situații nefavorabile ori a unor fapte ilegale, printre care amintim:

1.actele normative nu sunt suficient de clare și cuprinzătoare, ceea ce favorizează eludarea fiscului;

2.inexistența unor norme metodologice de aplicare a legii;

3.conduita unor categorii de contribuabili care folosesc diverse mijloace de disimulare a materiei impozabile;

4.lipsa de exigență și corupția funcționarilor publici din cadrul organelor fiscal.

Preocupări pentru combaterea faptelor de evaziune fiscală există în toate statele, îndeosebi în cele dezvoltate.

Etapa tranzitorie de la economia dirijată la economia de piață, caracterizată prin modificări structurale a relațiilor economice, favorizează faptele ilegale, îndeosebi corupția, traficul de influență, înșelăciunea și, desigur, evaziune fiscală.

Legea prevede obligația agenților economici de a ține evidența activităților și rezultatelor înregistrate; numai că, în nici un mod, reglementările actuale nu sancționează fiscal pe acei agenți economici care realizează afaceri comerciale ce nu sunt înregistrate în evidența contabilă și manipulează în numerar, direct și nu prin bancă, sume mari în lei sau valută, deși este evident că sumele respective s-au obținut ȋn urma unor activități comerciale realizate ȋn țară la noi, pentru care ȋnsănu s-a plătit nimic față de stat.

Este o metodă la care recurg și firme românești, dar mai ales cele mixte, care nu se sfiesc să argumenteze că nu au obligații fiscale, fiind scutite prin lege de impozitul pe profit, o anumită perioadă de la începutul activității lor.

Se pierde însă din vedere că niciunde în lume activitățile oculte și veniturile nedeclarate nu rămân nesancționate fiscal; dimpotrivă, orice scutire de impozit este condiționată tocmai de moralitatea afacerilor efectuate, de respectarea normelor contabile și de corectitudinea declarațiilor fiscale.

În concluzie, având în vedere marile lacune ale legilor românești în materie fiscală, ținând seama de experiența altor state, este necesar să se creeze un mecanism de impozitare aplicabil și operațiunilor care actualmente au un caracter inflaționist.

Evaziunea fiscală intenționată.

Primele două forme de evaziune cea legală cât și cea ilegală sunt analizate în funcție de poziționarea legii. Anume dacă se încalcă legea sau are loc o evaziune fără a încălca legea. Spre deosebire de celelate două forme, evaziune intnționată este înfăptuită de legiuitor.

Celelalte două forme este finalitatea contribuabililor, persoanelor care aplică legea, iar evaziunea intenționată este finalitatea persoanelor care fac legea. Această formă de evaziune nu este definită nici de-o lege, nici nu poate fi supusă definiției dată de dicționarul explicativ al limbii române.

D.E.X.- ul definește evaziunea în general ca ,,sustragere din fața obligațiilor fiscale ” însă legiuitorul nu se sustrage din fața obligațiilor fiscale prin adopatrea de legi fiscale cu carecter evazionist.

În asemenea situații se poate de vorbit despre acele ,, portițe ” lăsate intenționat în lege. Anume aceste portițe dau posibilitatea de interpretare și manipulare a legii. Scopul acestor lipsuri intenționate este de-a favoriza anumite clase sau grupuri de interes.

Lipsa a unei definiții fenomenului dat cât și imposibilitatea demonstrării existenței intenției de evaziune de către legiuitor face practic imposibil lupta împotriva ei. Nu există nici o lege care ar pedepsi aceasta formă subtilă de evaziune. Doar nu o să se pedepsească legiuitorul el însuși pe sine.

Subtilitatea cât și nivelul înalt la care își are manifestarea face imposibil de calculat mărimea ei, este imposbil de aplicat o formulă de calcul matematică, fie aceasta formulă cât de empirică.

Cele mai evident exemplu ar fi marii contribuabili. Conform constituției se stipulează ca toți cetățenii sunt egali în fața legii, deci indiferent de suma datorată bugetului statului, toți contribuabilii se supun acelorași legi fiscale.

Legiuitorul, însă, separă contribuabilii cu sume foarte mari datorate statului adoptând legi separate pentru ei. Astfel marii contribuabili se simt speciali într-un anumit fel față de ceilalți și în acelaș timp protejați de stat. Prin primirea de scutiri, eșalonări și reeșalonări la datoriile acumulate la bugetul de stat. În unele cazuri se aduce în mod conștient agenți economici în stare de neplată pentru obținerea acestor scutiri din partea statului, chiar dacă starea de fapt este alta și agentul economic dat nu ar trebui săbeneficieze de aceste scutiri.

Din punct de vedere al contribuabilului, aplică legea ȋn vigoare, ȋn urma aplicării legii de scutire are loc o evaziune legală.

Din punct de vedere al legiuitorului are loc o evaziune intențonată. Obiectivul este cât se poate de caritabil de-a ajuta agentul economic, efectele sunt diametral opuse: micșorarea veniturilor la bugetul statului și cu urmările ulterioare ce decurg din acest lucru.

Întrebarea de bază este cine este mai vinovat legiuitorul că a adoptat legea sau contribuabiluil că a ajuns ȋn stare de neplată.

Pentru obținerea acestor scutiri nu de puține ori se recurge la mită, trafic de influiență și în final la corupție. Fenomene care se tot doresc combătute de legiuitor sau micșorată amploarea de manifestare a lor.

În acest sens fiind făcute nenumărate declarații în massmedia de către diferite persoane din funcții și posturi de conducere a țării.

Se dorește combaterea lor dar sunt încurajate și înfăptuite tot de cei care declară că o să lupte împotrivă.

Paradisurile fiscale

Problematica paradisurilor fiscale a fost amplu dezbătută in literatura de specialitate română.

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau zone geografice în care o persoană fizică sau juridică se bucură de un sistem fiscal pivilegiat, fie pentru că nu plătește impozite, fie pentru că impozitul se determină în cote mai mici decât în țara de origine.

Termenul propriu-zis de paradis fiscal este preluat din limba engleză, de la cuvântul “tax-haven”, care înseamnă ”refugiu fiscal”. Definirea acestui termen este destul de dificilă, unii autori considerând că “există atâtea definiții câte paradisuri fiscale sunt”. Însă, pentru a defini un teritoriu drept paradis fiscal, el trebuie să îndeplinească următoarele condiții: facilități fiscale reduse, birocrație scăzută, stabilitate politică și socială, o protecție a patrimoniului, o infrastructură bine dezvoltată, precum și profesioniști competenți și o publicitate promoțională.

Apariția și evoluția paradisurilor fiscale are legături strânse cu istoria spălării banilor, care a prins rădăcini într-o epocă în care rigoarea normelor morale era împinsă la paroxism. Fenomenul spălării banilor a înmugurit în epoca medievală, când, condamnată de Biserica Catolică, camăta era considerată o crimă, un păcat capital, de o gravitate similară traficului cu droguri din ziua de astăzi.

Negustorii și cămătării anticipau tehnicile moderne de ascundere, transferare și spălare a banilor. Când negustorii negociau împrumuturi pe termen lung, umflau artificial rata de schimb, suficient cât să acopere și plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă pentru riscul asumat. Chiar dacă termenul de “spălare de bani” este de dată relativ recentă, se poate aprecia că, atât timp cât există această nevoie de a masca anumite transferuri financiare, fenomenul s-a produs la acea data.

Principalele caracteristici predominante ale paradisurilor fiscale sunt:

– amplasarea în imediata apropiere a mărilor și oceanelor;

– majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, de curând independente, sau teritorii autonome cu un plasament exotic și o populație redusă;

– oferă avantaje fiscale, comparativ cu alte entități juridice, societăților care își stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care își au rezidența pe teritoriul acestora, în scopul atragerii societăților în expansiune, atragerii de capital și stimulării apariției de activități necesare asigurării echilibrului economic și social;

– protecția prin lege a operațiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice sau juridice;

– secretul bancar;

– lipsa controlului asupra monedei;

– își adaptează permanent legislația fiscală în concordanță cu evoluția acesteia pe plan internațional.

Clasificarea paradisurilor fiscal

n funcție de regimul fiscal existent, paradisurile fiscale se grupează în următoarele categorii:

a) țări care nu aplică niciun fel de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital pentru persoane fizice (numite zero havens): Bahamas, Bahreim, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman;

b) țări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială, contribuabilii beneficiind de o scutire de impozit pentru profiturile obținute din tranzacții realizate în afara teritoriului : Costa Rica, Hong Kong, Malaezia, Panama, Filipine, Venezuela;

c) țări în care cotele de impozit sunt mici: Liechtenstein, Elveția, Insulele Virginele Britanice, Antilele Olandeze;

d) țări care oferă avantaje specifice societăților holding: Luxemburg, Singapore, Țările de Jos;

e) țări care oferă exonerări fiscale investițiilor create în vederea creșterii exporturilor: Irlanda pentru societățile create înainte de 1981;

f) țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți: Antiqua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados.

O altă clasificare a paradisurilor fiscale este cea în funcție de zona geografică în care acestea se situează, astfel că:

1. Zona Caraibelor-America: Anguilla, Aruba, Antilele Olandeze, Bahamas, Barbados, Belize, Bermuda, Costa Rica, Delaware, Insulele Cayman, Insulele Turks și Caicos, Insulele Virginele Britanice, Nevis, Panama, SUA etc.

2. Zona Asia-Pacific: Liban, Dubai, Insulele Marshall, Insulele Virgine, Singapore, Hong-Kong;

3. Zona Africa-Oceanul Indian: Liberia etc.;

4. Zona Europa: Andora, Cipru, Gibraltar, Insulele Man,Lichtenstein,Malta, Monaco etc.

Precum se poate observa, paradisurile fiscale nu sunt toate situate la Ecuador sau la tropice, ci sunt răspândite pe cele cinci continente, majoritatea dintre ele aflându-se în zona Caraibelor-America. În prezent, sunt aproximativ 70 de paradisuri fiscale dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:

Anguilla

Bahrain

Barbados

Elvetia

Emiratele Arabe Unite

Insulele Cayman

Insulele Virginele Britanice

Madeira

Marea Britanie

Sua

Reactia Uniunii Europene asupra paradisurilor fiscale

Uniunea Europeană a declarat război paradisurilor fiscale din Liechtenstein, Elveția, Monaco și Andorra. Pierderea a miliarde de euro din taxe a determinat cel mai important comandament al UE pe probleme de economie și finanțe să ajungă la o strategie care să țină sub control evaziunea fiscală din ”raiurile fără taxe”.

Adoptat după 14 ani de discuții aprinse, textul directivei din 2005 întâmpină dificultăți în aplicare și ar putea fi revizuit. Documentul prevede schimbul de informații între state cu privire la câștigurile din economii ale cetățenilor străini. Numai că țările din UE care practică secretul bancar (Belgia, Luxemburg și Austria), așa cum o fac și paradisurile fiscale europene din afara Uniunii (Elveția, San Marino, Monaco, Andorra și Liechtenstein – teritorii dependente și asociate), au obținut dreptul de a nu participa la acest acord. Aceste state se mulțumesc să impoziteze la sursă câștigurile obținute din economiile plasate pe teritoriul lor și să dea 75% din bani țărilor de origine, dar fără ca sumele despre care este vorba să poată fi controlate.

Caracteristicile paradisurilor fiscale:

Impozite reduse

Majoritatea țărilor considerate paradisuri fiscale fie nu impun nici un impozit pe venituri sau impun impozite doar asupra unor categorii de venituri, fie impun un impozit redus, în comparație cu impozitele impuse de țările de origine ale celor care folosesc paradisurile fiscale respective.

Secretul bancar

Dacă în general secretul bancar este greu de penetrat în orice legislație, totuși, cele mai multe țări din lume nu protejează aceste informații în cazul unei anchete solicitate de un guvern străin, mai ales când aceste anchete au la bază un tratat bilateral sau multilateral de asistență juridică.

În schimb țările paradisuri fiscale refuză să divulge secretul bancar și comercial, chiar și atunci când este vorba despre comiterea unei grave încălcări a legilor unei alte țări.

Importanta relativa a activitatii bancare

Paradisurile fiscale prosperă în mare măsură datorită prezenței băncilor străine. Activitatea financiară generează venituri sub forma onorariilor și a unor simbolice impozite asupra instituțiilor financiare. Activitățile financiare creează o infrastructură care poate fi folosită atât de companiile legitime, cât și de infractori, pentru a-și ascunde fondurile ilicite.

Unele din cele mai mari bănci străine au filiale în țări paradisuri fiscale. Ele și-au stabilit aceste sedii pentru a participa la piața eurodolarului, acceptând depuneri de la străini și împrumutând sume clienților străini.

Mijloace de comunicatie moderne

Cele mai multe din țările considerate paradisuri fiscale posedă excelente instalații de comunicare, îndeosebi servicii de telefonie, cablu, telex, care le leagă de cele mai importante țări din care provin fondurile depuse sau spre care se îndreaptă fluxurile financiare.

Lipsa controlului asupra monedei

Multe paradisuri fiscale exercită un sistem de control cu dublă monedă care face deosebire între rezidență și nerezidență și între moneda locală și moneda străină. Regula generală este aceea că fac obiectul controlului monetar și valutar numai locuitorii din țara paradis fiscal, nu și cetățenii nerezidenți.

Publicitatea promotionala

Cele mai multe paradisuri fiscale își desfășoară publicitatea pe această temă, datorită avantajelor pe care le prezintă atragerea investițiilor străine. Multe din asemenea țări organizează seminarii internaționale, iar reprezentanții lor oficiali colaborează la întocmirea de articole care laudă virtuțile țării lor ca paradis fiscal.

Avantajele utilizarii paradiselor fiscale

Principalele avantaje ale paradisurilor fiscale decurg din faptul că:

• unele țări nu percep nici un impozit pe venituri, pe plus-valorile de capital, pe avere;

• alte țări au stabilit o percepere de impozit pe venituri aferente unei baze teritoriale: dacă beneficiile nu își au sursa pe teritoriul statului respectiv, nu există impozit;

• alte țări au încă rate scăzute de impozitare;

• anumite țări oferă avantaje specifice pentru tipuri specifice de societăți.

Persoanele fizice sunt interesate de utilizarea paradisurilor fiscale din două motive: pe de o parte, pentru a profita de politicile guvernamentale din aceste țări, având ca obiect dezvoltarea anumitor activități, iar pe de altă parte, caută țările unde impozitarea este foarte scăzută, respectiv nulă, sau unde s-au stabilit acorduri cu țările cu o impozitare puternică, care oferă posibilitatea unor reduceri pentru impozitele plătite în prima țară.

Persoanele juridice, la rândul lor, utilizează paradisurile fiscale din următoarele motive:

• anumite paradisuri fiscale impozitează beneficiile în anul următor realizării lor, impozitul fiind calculat pe ansamblul beneficiilor naționale și străine. Aceasta permite întreprinderilor care au filiale în străinătate să întârzie impozitarea;

• paradisurile fiscale sunt adesea folosite pentru a efectua tranzacții de brevete, mărci și procedee de fabricație;

•• o filială în cadrul unui paradis fiscal poate fi utilizată de o întreprindere ca punct de cumpărare pentru propriile mărfuri. Acestea din urmă sunt revândute uzinelor din străinătate profitându-se de remizele obișnuite fără a pierde beneficiul vânzării;

• cumpărarea de material la prețul pieței locale printr-o filială implantată într-un paradis fiscal permite realizarea de beneficii neimpozabile;

• companiile de asigurări captive sunt utilizate de firme multinaționale pentru a devenit propriul lor asigurator, datorită costurilor substanțiale ale asigurărilor, precum și datorită caracterului neasigurabil al unora dintre activitățile lor. Compania de asigurări captivă poate deveni totodată un mijloc de finanțare al investițiilor firmei mamă;

• băncile captive sunt organisme create pentru necesitățile proprii ale unui grup de indivizi. Acestea au statut de bancă non – rezidentă și pot efectua operațiuni de orice natură, cu excepția celor care implică rezidenți din țările în care acestea sunt instalați;

• constituirea unui trust este ușurată în mare parte pentru persoanele originare dintr-o țară guvernată prin British Common Law;

• paradisurile fiscale abundă în juriști, bancheri și contabili extrem de competenți.

Un aspect important este că un paradis fiscal poate fi avantajos pentru o persoană fizică și fără nici un interes pentru o persoană juridică sau prezintă avantaj pentru persoana juridică și dezavantaj pentru persoana fizică.

Adevărul este că nu există un paradis fiscal perfect sau cel mai bun, pentru că într-o astfel de situație toți investitorii se vor năpusti în acel teritoriu, iar celelalte paradisuri fiscale ar dispărea.

Instrumente de măsurare a evaziunii fiscale

Dimensiunile evaziunii fiscale sunt dificil de estimat, cifra lor prezentandu-se sub forma unor cote variabile. Aceasta se datoreaza faptului ca nu exista instrumente si posibilitati sensibile si eficiente de masurare a acestui fenomen, precum si multitudinea de alti factori cum ar fi: complexitatea dispozitiilor legale, care lasa multiple posibilitati de intepretare; greutatea efectiva de depistare si probare a fraudei fiscale, precum si interesul in realizarea sustragerii de la obligatiile fiscale catre stat pe care il au contribuabilii confruntati cu o presiune fiscala excesiva.

Modul curent de masurare a evaziunii fiscale este cel sub forma relativa. El se prezinta ca raportul intre totalitatea veniturilor cuvenite statului estimate a fi sustrase de la aceasta situatie si produsul intern brut sau prin raportarea numaratorului definit mai sus la totalitatea veniturilor fiscale cuprinse in bugetul de stat anual.

Instrumentele economice sunt utilizate pentru a masura atat frauda cat si fenomenul mai vast al economiei subterane. Indicii economiei oculte pe piata muncii pot fi cercetate prin sondaj. Asfel, marimea economiei subterane, dar si a fraudei fiscale, se poate evalua prin chestionarea unui esantion reprezentativ al populatiei cu privire la fenomenul dat.

Instrumentele sociologice pentru masurarea evaziunii fiscale au fost elaborate plecand de la statistici ale controlului fiscal sub forma anchetelor particulare in randul unor profesii considerate mai expuse la evaziunea fiscala.

Unele dintre instrumente se bazeaza pe metode aproximative, iar altele utilizeaza o metoda mai precisa având la baza anchete asupra unui esantion.

Metode aproximative:

Incantatia politica consta în avansarea de cifre speculative pentru a influenta opinia publica.

Incantatia politica este o metoda "pifometrica" (dupa miros) folosindu-se des în finantele publice. Ea este folosita în special pentru aprecierea economiei subterane, adica productia si veniturile nedeclarate. Se lanseaza cifre speculative pentru a convinge cetatenii, oamenii politic ca fenomenul exista în stare acuta.

Estimarea metodica : aceasta se realizeaza plecând de la instrumentele economice si sociologice.

Metoda esantionului reprezentativ al contribuabilului

a) Asocierea unui control fiscal aprofundat si a unui esantion reprezentativ de contribuabili a fost realizata în Franta de Directia Generala a Impozitelor si Consiliul Impozitelor în 1979.

Selectarea esantionului s-a realizat în functie de nivelul impozabil si natura venitului categorial dominant, cum ar fi salarii, beneficii industriale si comerciale, sau beneficii necomerciale.

Facându-se reduceri plecând de la esantionul de baza, au fost retinute doua esantioane continând 4.165 contribuabili pentru veniturile lor din anii 1971 si 1972.

Pentru contribuabilii care parte din aceste doua esantioane, s-au realizat verificari aprofundate legate de situatiile fiscale de ansamblu.

Referitor la controlul fiscal, aceasta îmbraca forme diferite si utilizeaza instrumente diferite.

Controlul fiscal este necesar îndeosebi, în conditiile suprematiei sistemului declarativ de impunere, din trei motive principale:

1) pentru a asigura respectarea legii si a vointei legiuitorului;

2) din ratiuni de justitie si echitate în scopul evidentierii situatiei în care contribuabilii cinstiti sa plateasca în locul contribuabililor fraudulosi;

3) din motive economice, adica sa se asigure conditii de concurenta loiala între întreprinderi;

Piedicile care survin în aplicarea instrumentelor si tehnicilor metodice si stiintifice pentru masurarea evaziunii (fraudei) fiscale se datoreaza nu inabilitatii în manevrarea acestor instrumente, ci multiplelor imperfectiuni si "particularitati" din domeniul fiscal: evaziune masiva realizata de diverse grupuri de interese si de unii agenti economici special aparuti pentru a profita de largile brese din legislatia fiscala, comparativ cu evaziunea fiscala nesemnificativa a debitorilor persoane fizice (datorita) neaplicarii înca a impozitului pe venitul global); importante handicapuri legate de organizarea activitatii fiscale; nefolosirea,înca, a metodei contabilitatii nationale pentru evidenta economica etc.

Rezultatele masurarii evaziunii (fraudei) fiscale sunt aproximative. Cifrele avansate,a adesea nu sunt justificate. Rezultatele sunt stabilite mai metodic în cazul estimarii economiei subterane, desi si acestea sunt incerte.

Deci, nu se poate discuta de o apreciere riguroasa a economiei oculte.

Capitolul 3 : Studiul de caz

Evaziunea fiscala intre Belgia si Romania

Am abordat in aceasta lucrare problematica evaziunii fiscale si am folosit ca metoda de cercetare un studiu comparativ intre nivelul evaziunii fiscale in cazul unei tari dezvoltate precum Belgia si o tara emergenta precum Romania.

Aceste tari sunt semnificative pentru evaziunea fiscala deoarece ele fac parte din topul realizat in functie de gradul de evaziune pe tari.

Romania ocupa locul doi dupa Italia, in timp ce Belgia se situeaza la polul opus, fiind situata pe locul 2 in topul tarilor cu cea mai putina evaziune fiscala.

Acest subiect este unu cu impact mai ales pentru Romania care poate aplica tehnicile de bune practici intalnite in Belgia cu privire la evaziunea fiscala si combaterea acesteia prin masuri de descurajare a unor astfel de comportamente in randul contribuabililor.

In Romania evaziunea fiscala este atat de intalnita incat ar putea deapsii valoric chiar si sumele acordate pentru bugetul de stat. Pe langa asta, 42% din sumele impozitate sunt nedeclarate, iar evaziunea fiscala in Romania reprezinta 14% din PIB adica aproape 18 miliarde de euro.

Astfel evaziunea fiscala reprezentand munca la negru inseamna 6% din PIB, evaziunea din TVA ajunge la 3.6% din PIB, in timp ce veniturile ileale realizate de populatie reprezinta doar 0.8% din pib

Studierea evaziunii fiscale are o relevanta majora in determinarea gradului de dezvoltare economica, sociala si chiar culturala a unei tari. Prin analiza cauzelor de evaziune fiscala, dar si prin compararea fenomenului in doua tari total diferite din punct de vedere moral, tehnologic, cultural, etc.

Se pot elabora noi solutii pentru o tara mai putin dezvoltata precum Romania privind evaziunea fiscala.

Estimarea evaziunii fiscale este foarte dificila deoarece dupa cum putei vedea nu toate variabilele nu sunt de ordin numeric, ci multe sunt de ordin calitativ adica educatie fiscala, standarde de morala, etc.

Factori determinati ai economiei subterane in Romania si Belgia.

In acest tabel putem surprinde in ce proportie afecteaza anumiti factori ce determina dimensiunea economiei subterane in Romania si Belgia. Dupa cum vedem in Romania activitate de liber-profesionalism contribuie intr-o proportie extrem de mare la dezvoltarea economiei subterane, spre deosebire de aceasta activitate in Belgia.

In Belgia se pune cel mai mult accent pe morala contribuabililor spre deosebire de Romania unde acest lucru nu prea este intalnit.

Avand in vedere impozitul de venit, daca s-ar modifica in sens pozitiv, acesta va afecta mult mai mult economia subterana in Belgia, deoarece impozitele pe venit din Belgia sunt mult mai mari comparativ cu cel din Romania.

În Belgia, structura sistemului fiscal din punctul de vedere al veniturilor bugetare obținute din impozitări si taxari a rămas relativ stabil din 2000. O modificare a avut loc totuși în ultimii 10 ani, la nivelul veniturilor bugetare obținute prin impozitarea veniturilor, acesta scăzând de la 13.3% (din PIB) la 12.2%. Fiind o țară dezvoltată, în Belgia cel mai important aport în materie de venituri bugetare este adus de taxele directe (2009: 36.7%). În contrast, veniturile obținute din impozitele indirecte au fost mai scăzute(29.9%), cota de impozitare fiind chiar a doua cea mai scăzută din Uniunea Europeană.

Aspecte precum reforma fiscală au făcut ca, începând cu anul 2003, impozitele pe venit să scadă și, în consecință, și baza de impozitare pentru contribuțiile sociale.

In România, rata taxelor și a impozitelor în raport cu PIB-ul este de doar 27.0% din PIB, cu 9 puncte procentuale mai mică decât media la nivelul Uniunii Europene, însă chiar și așa, România se află în topul celor mai evazioniste țări.

Mai mult decât atât, România are cele mai mici taxe și impozite din Uniunea Europeana după Latvia, comparabile doar cu cele din Slovacia (28.8%) și Bulgaria (28.9%).

Pe de cealaltă parte, fiind o țară în curs de dezvoltare, România se află pe a 9-a pozițieîn UE pentru nivelul ridicat al impozitelor indirecte, acestea reprezentând 40.9% din totalul taxelor, în timp ce, la nivel european, media este de 37.7%

Impactul taxelelor de consum asupra evaziunii fiscale între 2000 și 2009.

După cum se observă atât în tabel cât și în grafic, deși taxele indirecte din România în anii 2000-2009 ocupă o pondere relativ crescută din PIB, acestea nu le depășesc pe cele din Belgia. Creșterea pe timp de criză a TVA-ului în România (de la 19% la 24%) a dus la o inflație crescută, prețuri mari pentru combustibili și, prin urmare, la o slăbire economic accentuată de o puternică evaziune fiscală.

În Belgia, rata taxelor pentru consum a scăzut începând cu anul 2009. Astfel, la 20.9%, aceasta abia reprezenta media europeană. La nivelul Uniunii Europene, în Belgia, taxa pe valoare adăugată și accizele reprezintă cele mai mici părți din PIB: 7%, respective 2.1%.

Impactul impozitelor pe profit asupra evaziunii fiscale între anii 2000 și 2009

Gradul de colectare a impozitelor pe venit în Belgia.

Analizând datele din cele doua tabele, vom observa că în Belgia, spre deosebire de România, gradul de colectare a impozitelor pe venit este mai mare, deși în România impozitele pe venit sunt mai mici.

Mai mult decât atât, Belgia deține unui dintre cele mai mari PIT-uri (personal income tax) din Uniunea Europeană, în mare parte din cauza ratelor foarte mari, combinate cu o progresivitate puternică a programului PIT, cu taxa adițională de municipiu (aprox. 7%) și cu așa-zisul “commision de austeritate”, care variază de la an la an.

Cu toate acestea, pentru a-i determina pe contribuabili să își onoreze datoriile către stat, sistemul fiscal belgian se fundamentează pe o serie de exonerări, deduceri și credite fiscal care reduc în mod substanțial obligațiile fiscale, la niveluri mult mai rezonabile.

Gradul de achitare a impozitelor și contribuțiilor sociale în funcție de calitatea venitului

Din datele furnizate de Tabelul 6, se observă că, în Belgia, cei care își onorează cel mai bine obligațiile fiscal sunt contribuabilii cu un venit mediu, urmați de cei cu un venit mare și mic. Pe de cealaltă parte, se observă faptul că gradul de colectare a contribuțiilor socialeeste cel mai mare în cazul persoanelor cu venit mic.

Impactul contribuțiilor sociale asupra evaziunii fiscale între 2000 și 2009

Din tabel se observă încă o dată, ca în cazul impozitelor pe profit, că și ponderea contribuțiilor sociale în produsul intern brut este mai mică în România decât în Belgia și totuși, gradul de colectare rămâne scăzut.

Intr-un studiu realizat la nivelul Uniunii Europene, a fost elaborat un model economeric care a subliniat legătura întregradul de colectare a impozitului pe venit și structura veniturilor, punândîn discuție și alte variabile, precum: grcomplex(indicator al complexității sistemului fiscal), indicecorupție(indicator al corupției) și grsărăcie(gradul de sărăcie).

În urma studiului, s-a demonstrat empiric faptul că, între gradul de sărăcie și evaziunea fiscală există o relație pozitivă. Astfel, cu cât indicele este mai scăzut , cu atât va crește nivelul evaziunii fiscale.

În cele din urmă, modelul econometric a relevat faptul că acolo unde există un sistem fiscal cât mai complex , care să analizele în detaliu situația contribuabilului (venit, situație familială etc.) și să îi poată fixa acestuia, prin lege, un impozit echitabil gradul de evaziunefiscală scade. Un astfel de sistem există în Belgia, dar nu și în România.

Onorarea plății impozitelor și taxelor în funcție de venit

Bugetul României pierde in fiecare zi 45 de milioane de euro. Din 2006, de la aderarea la Uniunea Europeană, vedem ca bugetul României a pierdut din cauza evaziunii fiscale aproape 100 de miliarde de euro.

In momentul acesta, evaziunea fiscală se ridică la cel putin 15 miliarde de euro, in conditiile in care doar partea legată de fraudarea TVA la achizițiile intracomunitare din cauza reglementarii defectuoase a legilor reprezintă3,3% din PIB, respectiv aproape patru miliarde de euro. Cea mai mare parte a evaziunii fiscale legată de TVA o reprezintă fraudarea bugetului de stat in comerțul cu alimente.

În domeniul alimentar, mai exact in industria panificației, se înregistrează cele mai mari cote, ce depăsesc 70%.

Potrivit jucatorilor din piată, nivelul ar fi chiar si mai mare si ar trece de 90% in această

industrie.

Metode de combatere a evaziunii fiscale in Belgia.

Legislatia belgiana prevede masuri pentru descurajarea tranzacțiilor între parteneri aparenți, controlul cheltuielilor deductibile fiscal și penalități aplicabile operațiunilor neregulate.

Cheltuielile anormale ale unei societăți belgiene cu repercusiuni de ordin fiscal nu sunt deductibile. Legea belgiana permite alaturi de corectarea beneficiilor impozabile si aplicarea unui impozit suplimentar.

Metode de combatere a evaziunii fiscala in Romania.

Evaziunea fiscală este reprezentată de fiscalitatea crescută. Când guvernul doreste să marească fiscalitatea atunci evaziunea fiscală poate să crească cel mai mult. Luăm ca exemplu cresterea TVA. Majorarea cu 26,3%, de la 19% la 24%, a fost cel mai bun semnal pentru evaziunea fiscală, deoarece a crescut tentația: câstigul este mult mai mare când se evazionează 24%". Scade fiscalitatea, si se măresc veniturile la bugetul de stat.

Una dintre măsuri ar fi scăderea fiscalitații taxelor indirecte pentru a se ajunge la un nivel de echilibru.

Gasim aici si un cost de oportunitate,adică situația în care costurile cu evaziunea fiscală devin mai mari decât cele cu plata taxelor si impozitelor. Dacă scădem TVA-ul la produsele alimentare de bază pe tot lanțul producție distributie de la 24% la 5% sau 10%, tentatia de evaziune va fi atat de mică si in acest caz mulți vor prefera sa plătească decât să își asume costurile evaziunii.

O alta soluție la această problemă ar fi existența unui guvern curajos care să ia măsuri atunci când problemele devin chiar grave.

Capitolul 4 : Concluzii si propuneri

Evaziune fiscală a existat, există și probabil va exista întotdeauna, deoarece este imposibil, până și la nivel teoretic să neutralizăm toate cauzele care duc la acest fenomen universal.

Cu toate acestea, cunoașterea cauzelor este esențială pentru a reduce efectele negative ale evaziunii fiscale, prin propunerea unor soluții optime, care să fie atât în avantajul statului, cât și în avantajul contribuabililor.

De asemenea, unul dintre cele mai importante lucruri care ar trebui adus la cunoștința populației, este acela că prin evaziune fiscala ne furam reciproc, deoarece, chiar dacă avem impresia că prin evaziune vom câștiga ceva sau, mai bine spus vom pierde mai puțin, în realitate vom pierde mai mult din ceea ce înseamnă bunuri publice (investiții în spitale, școli etc) .

Consider că pentru a avea o reglementare coerentă și eficientă a măsurilor de combatere a evaziunii fiscale trebuie avute în vedere câteva aspecte esențiale:

-organele fiscale trebuie să stabilească taxele și impozitele în așa fel încât acestea să fie acceptabile pentru contribuabili;

-certitudinea descoperirii faptei de evaziune fiscală are asupra contribuabilului un impact mai mare decât sancționarea penală;

-creșterea nivelului de pregătire profesională a funcționarilor din cadrul organelor de control fiscal și stabilirea unui sistem transparent și echitabil de stimulente pentru aceștia;

-trebuie găsite mecanisme “inteligente” care să determine contribuabilul să-și îndeplinească obligațiile fiscale constrâns de necesitatea desfășurării activității;

-reglementarea infracțiunilor de evaziune fiscală trebuie să fie cât mai clară, accesibilă destinatarilor legii penale, astfel încât să fie evitate probleme de interpretare a legii.

-instituirea la nivel național a unui sistem de evidență a persoanelor fizice sau juridice care nu-și achită datoriile exigibile.

Munca la negru este, în ultimii ani, una dintre cele mai importante resurse de obținerea veniturilor ilicite, și deci de evaziune fiscală, prin neplata către stat a impozitelor datorate înurma neevidențierii numărului total de ore lucrate într-o lună. Principalele motive care stau la baza amplificării acestui fenomen sunt reprezentate de instabilitatea legislativă, materializată prinschimbări dese a unor prevederi din legislația muncii.

Scopul continuu al statului de a mări veniturile la buget, fapt realizat prin presiuneafiscală, necorelat cu oportunitatea de dezvoltare a unor societăți, duc la evaziune fiscală.

Bibliografie

Bîrle, Vasile Evaziunea fiscalăși corupția în sistemul fiscal Ed. Casa Corpului Didactic, Baia Mare, 2003;

Cordescu, Virgil, Evaziunea fiscală în România, Editura Cartea Românească, București, 2005;

Dan Moraru, Finanțe Publice și Evaziune fiscală, Ed. Economică, 2008

Moșteanu, Tatiana, Finanțe Publice, Editura Universitară, București, 2005;

Văcărel, Iulian, Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992;

LEGE nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

LEGEA nr. 50/2013 din 14 martie 2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale