Evaluarea Pietei Companiilor

Introducere

Dezvoltarea relatiilor economice de piata a creat conditii favorabilepentru aparitia unor noi genuri de activitate si profesii.

Evaluarea intreprinderilor reprezinta un domeniu cu o bogata activitate in Romania, atat in ceea ce priveste situatia actuala cat si cea de perspectiva. Daca in intreaga lumeexista numeroase preocupari atat din punct de vedere stiintific dar mai ales din punct de vedere practic, pentru realizarea unor studii de evaluare cat mai pertinente in cele mai diverse segmente ale vietii economice, in Romania fenomenul este cu atat mai prezent in conditiile in care se doreste privatizarea unui mare numar de societati cu capital de stat.

Capitolul I

Evaluarea patrimoniului in Romania. Evolutie si particularitati

I.1. Istoria evaluarii pe plan mondial

Prima asociatie de evaluatori, in mod legal, a fost infintata in anul 1834 in Marea Britanie, si avea doar 6 membri.

Profesia de agent imobiliar si evaluator de imobile a fost recunoscuta in anul 1846, tot in Marea Britanie, scopul acestei profesii fiind in mod exclusiv impozitarea proprietatilor imobiliare.

La 15 iunie 1868, grupul The Royal Institution of Chartered Surveyors (RCIS), care era format la acea data din 49 de membri, s-au intalnit la hotelul Westminster Palace pentru a aproba rezolutii si regulamente, si sa aleaga primul Consiliu.

John Clutton a fost ales primul presedinte al Consiliului, iar sediul a fost stabilit pe strada Great George nr. 12, unde se afla si in ziua de azi.

Necesitatea formarii acestei organizatii a fost stabilitata datorita rapiditatii dezvoltarii si extinderii lumii industrializate.

Mediul economic a luat amploare, legaturile dintre infrastructura, locuinte si transport au crescut, la fel si nevoia de control si echilibru.

In America, in anul 1932, s-a format organizatia American Institute of Real Estate Appraiser (AIREA), in Cincinnati, alcatuita din 120 membri, lideri evaluatori imobiliari din toata tara.

In anul 1935, Liga de Imobiliare si Imprumuturi (The U.S. Building and Loan League) decid sa sponsorizeze o organizatie, scopul acesteia ffind stabilirea liniilor directoare si a standardelor de evaluare. Rezultatul a fost infiintarea SREA – The Society of Real Estate Appraiser.

In anul 1991, cele doua organizatii, AIREA si SREA, au fuzionat, rezultand organizatia Appraisal Institute, care la ora actuala este liderul mondial al evaluatorilor de proprietati imobiliare.

Intr-o economie globală, în care granițele geografice nu mai au un impact major asupra mișcării capitalului, rolul evaluărilor și îndeosebi al standardelor de evaluare crește semnificativ.

Începând cu anii ‘70, conștientizarea atât de către comunitatea evaluatorilor europeni de întreprinderi (care s-a identificat aproape în exclusivitate cu experții contabili autorizați) cat și de utilizatorii rapoartelor de evaluare că abordarea evaluării pe baza valorii patrimoniale (de tipul costului de înlocuire a activelor individuale) creează mari dificultăți părților implicate în tranzacții a generat pași importanți în dezvoltarea disciplinei și profesiei.

În anul 1980, UECEF a publicat un nou document în care precizează necesitatea reconsiderării evaluării întreprinderii, datorită dezvoltării atât a doctrinei, cât și a practicii evaluării europene. Evoluția principală, care s-a manifestat cu pregnanță în domeniul evaluării, a fost statuată în mod clar în acest document prin formularea următoare:

Evaluarea întreprinderilor face parte din teoria economică a alternativelor de investiții; în acest fel, în principiu, ea trebuie să se bazeze pe această teorie, ca și pe metodele de calcul a rentabilității investițiilor.

De asemenea, a fost recunoscut faptul că: valoarea corectă a unei întreprinderi poate fi determinată numai pe baza excedentelor financiare pe care aceasta le poate distribui în mod durabil . Această valoare reflectă valoarea actualizată a tuturor excedentelor financiare viitoare ale întreprinderii, capabilă să le distribuie, dar menținând productivitatea financiară a acesteia.

O etapă importanta a evoluției doctrinei evaluării întreprinderilor o reprezintă apariția standardelor europene si respectiv internaționale de evaluare a afacerii: editarea Standardului European 12 – “Business Valuation” în noua ediție a Standardelor Europene de Evaluare din septembrie 2000 și, respectiv, “Applications and Performance Guidance No. 4–Business Valuation”, elaborat de International Valuation Standards Committee (IVSC) în 18 august 1999.

I.2. Evolutia profesiei de evaluare in Romania

In anul 1992, s-a infintat Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR),acestea fiind fondata de catre 3 companii si 27 persoane.

Domnul Badescu Gheorghe a fost cel care a initiat demersul si a lansat profesia de evaluator in Romania, dansul fiind timp de 10 ani primul presedinte ANEVAR.

In anul 2001, se modifica structura de conducere a ANEVAR, mandatul presedintelui devenind de 2 ani si se introduce Consiliul Director al presedintelui in exercitiu, pentru asigurarea continuitatii si a conducerii, prin pastrarea fostului presedinte si alegerea viitorului presedinte.

Necesitatea infiintarii ANEVAR-ului a decurs din trecerea la economia de piata a Romania, unde valoarea de piata a devenit o notiune de baza a tranzactionarilor.

Specializarea initiala a evaluatorilor, evaluarea intreprinderii, a decurs din lansarea programului de privatizare a fostelor intreprinderilor de stat.

In anul 1997, numarul intreprinderilor privatizate scade iar datorita nevoilor intreprinderilor privatizate de a atragere resurse financiare necesare dezvoltarii activitatii apare necesitatea vanzarii activelor aflate in plus sau ipotecarea lor pentru atragerea de imprumuturi. Aceste doua necesitati au creat premisele aparitiei celei de a doua specializari a evaluatorilor : evaluarea proprietatii imobiliare. A treia specializare a fost lansata in anul 2000 pentru evaluarea bunurilor mobile , iar in 2004 s-a lansat cea de-a patra specializare , evaluarea instrumentelor financiare.

In perioada 1992-2011 s-au format si alte asociatii profesionale, cele mai importante fiind: Corpul Expertilor Tehnici ( CET ), Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania ( CECCAR ).

Prin ordonanta guvernului nr. 24 din 2011, s-a format Uniunea Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania unde se puteau inscrie evaluatorii membrii in alte asociatii profesionale care includea evaluarea bonurilor in obiectul lor de activitate.

Datorita notorietatii ANEVAR pe plan intern si international al evaluarii si referirilor in acte normative la membrii ANEVAR aceasta asociatie este insarcinata cu organizarea Primei Adunari Generale Nationale si Prima Conferinta Nationala a Uniunii cat si formularea procedurilor de organizare si functionare a Uniunii.

In data de 19 noiembrie 2011 au fost convocati cei peste 5000 de membrii la Prima Adunare Generala Nationala, unde au fost alesi 235 de delegati pentru participarea la prima Conferinta Nationala care a avut loc la 19 decembrie 2011. In cadrul acestei prime conferinte nationale a fost ales primul Consiliu Director a Uniunii, si au fost stabilite regulamentul de organizare si functionare a uniunii , standardele de evaluare , regulamentul comisiei de etica si disciplina , codul etic, pentru a putea fi indeplinite prevederile ordonantei guvernului numaru 24/2011 , art.43.

În luna aprilie 2012 a fost adoptată, de către Guvernul României, Hotărârea de Guvern nr. 353 de aprobare a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România.

În luna mai 2012 au fost aprobate, de către Conferința Națională a Uniunii, hotărârile privind standardele de evaluare, Codul etic și Regulamentul Comisiei de Etică și Disciplină, care au fost ulterior publicate în Monitorul Oficial.

Odată cu îndeplinirea cerințelor art. 43 din OG 24/2011, respectiv începând cu data de 11 iunie 2012, activitatea de evaluare din România se realizează numai de către evaluatorii autorizați.

ANEVAR-ul a cesionat acest brand catre Uniune, Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania schimbandu-si denumirea in Societatea Stiintifica de Evaluare la urmatoarea |conferinta Nationala a acesteia.

I.2.1. Particularitati ale aplicarii metodelor patrimoniale de evaluare in Romania.

In Romania exista o deficienta a aplicarii metodelor patrimoniale de evaluare datorita prioritatii acordate calcului contabil in detrimentul luarii in considerare a valorilor de piata. Reevaluarile se aplica cu intarziere, in momentul aplicarii acestora se constata o discrepanta intre valoarea calculata si valoarea estimativa de piata, naturala in mediul inflationist ce caracterizeaza Romania.

Aceasta atitudine a legislativului este motivata de urmatoarele :

Inclinatia spre control, considerat mult mai important decat insasi activitatea economica. Chiar daca valoarea rezultata din aplicarea metodei este mult diferita de realitate, se va prefera aplicarea ei in cazul cand este facilitat in acest mod controlul. In acest mod de gandire se simte influenta scolii de evaluare a intreprinderilor continentale, care pune accentul pe respectarea unor cerinte de obiectivitate, respectiv pe dorinta unei variabilitati cat mai mici a rezultatelor obtinute.

Structura specifica a activelor romanesti, valorile contabile sunt mult superioare valorii de rentabilitate. In aceste conditii, se doreste subevaluarea, pentru a nu se indeparta potentialii investitori.

Daca activele ar fi evaluate la un pret just, amortizarea ar fi si ea calculata la o valoare normala, profiturile ar fi mai mici si de aici, impozitul pe profit platit de societate ar fi mai mic.

Aplicarea metodelor fundamentate pe actualizarea unor fluxuri viitoare de venituri este dificila in cazul Romaniei, deoarece conform principiului extrapolarii este necesar o perioada anterioara de circa 5 ani petru estimarea unor venituri viitoare. Economia Romaneasca este intr-o continua miscare si transformare, nu a existat o perioada de timp stabila economic, pentru a creea conditiile necesare determinarii unor valori viitoare pentru diversele forme de venit. Exista cateva conditii legate de variabilele determinante ( cash flow-uri pentru metoda Discounted cash flow, profituri pentu valoarea de rentabilitate, dividente pentru valoarea de randament ) :

Amortizarea pentru cvasi-totalitatea firmelor romanesti este mult subevaluata, nu refecta aproape deloc semnificatia sa economica, determinand asadar o supradimensionare a profiturilor, dividentelor si cash-flow-urilo

Vanzarile de activesunt de multe ori realizate la valori mult inferioare la un pret just, ceea ce se reflecta intr-o diminuare a profiturilor reale. Pentru determinarea unor profituri viitoare aceste valori trebuie eliminate din calculul profitului, ceea ce necesita o reflectare justa a lor in contabilitate. Pentru aceste metode este fundamentala determinarea veniturilor viitoare din vanzarea de active, ori acestea sunt greu de previzionat datorita modului particular de functionare a pietei si conflictului de interese intre agentiile ce actioneaza pe aceasta piata.

Dividentul nu reprezinta, cel putin la o prima analiza, o variabila semnificativa pentru firmele romanesti, etc

Alegerea ratei de actualizare ridica si ea probleme importante. Astfel teoria si practica din tarile cu economie de piata cu functionare normala recomanda utilizarea unei rate de actualizare obtinuta prin adaugarea unei prime de risc la rata de remunerare a titlurilor de stat, considerate active fara risc. Emisiunea acestora in Romania, datorita dorintei oficialitatilor de a atrage populatia spre acest instrument de procurare a fondurilor statului, s-a realizatla o rata de remunerare superioara ratei dobanzii de pe piata bancara.

Cererea pe piata evaluarii din Romania este data de un numar substantial de societati comerciale. Motivatia acestora imbraca forme diferite, trecand de la studiile interne realizate in scopul cunoateriiobiective ale punctelor slabe si a celor forte, in vederea fundamentarii unor politici pertinente de dezvoltare, pana la cele realizate in vederea vanzarii catre un alt cumparator sau chiar al lichidarii. Acesti clienti apeleaza la serviciile unor societati specializate in consultanta in domeniul evaluarii.

I.3. Tipologia evaluarii

„Prin evaluare, în sensul prezentei ordonanțe, se înțelege activitatea de estimare a valorii, materializată într-un înscris, denumit raport de evaluare, realizată în conformitate cu standardele specifice acestei activități și cu deontologia profesională de un evaluator autorizat.”

Valoarea unui bun nu este intriseca, este creata de mintea oamenilor care formeaza piata acelui bun.

Aceasta este formata prin interactiunea a 4 factori economici interdependenti:

Utilitatea, capacitatea bunului de a satisface o anumita dorinta sau nevoie

Raritatea, reprezinta oferta acelui bun economiic, raportata la cererea acestuia

Dorinta, reprezentata prin intensitatea satisfactiei bunului economic pe care acesta o produce

Puterea de cumparare, reprezentata prin capacitatea unui individ sau grup de indivizi de a cumpara bunul economic prin plata in numerar sau metode echivalente acesteia

Interactiunea celor patru factori economici formeaza cea mai cunoscuta „lege” a economiei de piata: legea cererii si a ofertei.

In functie de scopul urmarit in evaluare se disting :

Evaluari contabile

Contabilitatea reflecta procesele economice cuantificabile in bani , aceasta fiind conditia de includere a acestora in patrimoniul intreprinderi.

Evaluarea contabila consta in asocierea unui sistem de costuri , preturi, tarife si valori la elementele patrimoniale exprimate cantitativ

Evaluarea intervine in cateva momente specifice care sunt : intrarea bunurilor economice in patrimoniu, inventarierea periodica si inchiderea exercitiului financiar.

Bunurile economice sunt inregistrate in patrimoniu la costul istoric, acesta este corectat cu ochazia inventarului periodic si a inchiderii exercitiului financiar- contabil pentru a reflecta deprecierea reversibila si ireversibila a elementelor patrimoniale, asa cum prevede Legea contabilitatii nr 82/1991

Evaluari administrative

evaluari administrative (cele solicitate de administrator), pe baza unor acte normative si reglementari speciale, de obicei are ca scop, aflarea valorii de impozitare

Evaluarile administrative vizeaza elementele de activ ale patrimoniului intreprinderii de natura mijloacelor fixe cerute de catre organele centrale ale administratiei de stat. Acestea au rolul de actualizare a costului istoric si a valorii ramase neamortizate a mijloacelor fixe conform H.G. nr. 945/1990, H.G. nr.266/1992, H.G.nr. 500/1994, H.G.nr.983/1998 completata si modificata , H.G.nr.95/1999.

Evaluari economice

Evaluari economice si financiare, care presupune determinarea si identificarea valorii de piata a unei proprietati cu respectarea conditiilor de organizare si functionare a acesteia, dar si de utilizare a bunurilor

Evaluarea economica stabileste , pentru bunul economic evaluat, o valoare calificata drept normala , rezonabila, realista sau de piata.

Valorea de piata definita ca cel mai probabil pret care poate fii primit, la o anumita data, in numerar sau sub forma altor mijloace de plata , pentru o proprietate supusa vanzarii pe o piata competitiva care indeplineste toate conditiile pentru o vanzre corecta , cu un cumparator si un vanzator care actioneaza prudent, in cunostinta de cauza , pentru propriul interes si fara sa fie supusi vreunei constangeri sau influentati de alte conditii particulare.

De aici se desprind urmatoarele conditii:

Cumparatorul si vanzatorul sunt motivati

Ambele parti sunt informate si fiecare actioneaza in scopul de a-si realiza propriul interes

Obiectul vanzarii a fost prezentat sufcient pe piata

Pretul este o apreciere normala a proprietatii vandute

Valoarea economica poate fii rezultatul unei simple comparatii sau raportarii la o referinta, ori rezultatul unor calcule complexe, prin aplicarea unor metode specifice.

In functie de obiectul evaluarii: 
– evaluari de intreprinderi; 
– evaluari de bunuri mobile si imobile independente;

– evaluari de grupe de bunuri si unitati generatoare de numerar;

– evaluari de active economice (sectii, fabrici);

– evaluari de active si elemente intangibile etc.

– evaluări de întreprinderi în ansamblul lor;

In functie de metoda:

– metode clasice (se aplica la intreprinderile necotate): patrimoniale, bazate pe performante, combinate, alte metode (bazate pe volumul de activitate –  cifra de afaceri etc.)

– metode bursiere (intreprinderi cu titluri cotate)

Clasificarea nu este rigidă, în practică fiind chiar recomandată abordarea concomitentă atât prin metode clasice cât și prin metode bursiere în vederea susținerii sau înlăturării unora din ipotezele avute în vedere la evaluare. Metodele, așa zise clasice și care reprezintă cvasitotalitatea metodelor în practică, azi, se pot grupa în:

evaluări patrimoniale; abordează exclusiv latura cantitativă, patrimonială a bunurilor și întreprinderilor;

evaluări bazate pe performanțe; abordează exclusiv latura calitativă – performanțele financiare ale activului sau întreprinderii, respectiv randamentul, profita bilitatea, rentabilitatea sub diferite forme de exprimare a capacității beneficiare a activului sau întreprinderii: profit net, dividend, cash flows etc.;

evaluări combinate; abordează atât latura cantitativă cât și cea calitativă, intrând în logica lucrărilor, sub o formă sau alta de exprimare, atât patrimoniul cât și performanțele activului sau întreprinderii;

alte metode de evaluare (bazate pe volumul de activitate – cifra de afaceri, de exemplu, pe comparații etc.).

 In functie de beneficiar: pentru asigurare, creditare, impozite etc.

In functie de valorile obtinute:

– evaluari ce au la baza valoarea de piata;

– evaluari ce au la baza valori diferite de valoarea de piata;

–evaluari nebazate pe piata (valoarea de piata nu poate fi interpretata ca valoare de piata)

Evaluarea e definită ca proces de determinare a valorii bunului la o dată concretă ținînd cont de factorii fizici, economici, sociali și de altă natură care influențează valoarea. Evaluatorul analizează și formulează concluzia referitor la natura, calitatea, utilitatea și valoarea bunurilor, și a drepturilor reale asupra lui. În dependență de scopul evaluării, care e determinat de client, în procesul de evaluare poate fi estimată valoarea de piață, de gaj, de asigurare, de lichidare, de investiție, sau oricare alt tip de valoare recunoscut de legislația națională.

Conceptul valorii de piață a căpătat o deosebită importanță și semnificație în activitatea de evaluare și în relațiile economice anume în perioada de tranziție la economia de piață.

Valoarea de piață reflectă utilitatea bunului imobiliar din punctul de vedere a pieții și e considerat de majoritatea cumpărătorilor și vînzătorilor drept valoarea reală a bunului.

În literatura economica pot fi întîlnite diferite definiții ale noțiunii valoarea de piață. Însă cea ce se utilizează în practică e cea redată de Standartele Europene de evaluare:

,,Valoarea de piață e suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat, la data evaluării între un cumpărător hotărît să cumpere și un vînzător hotărît să vîndă, într-o tranzacție liberă, după un marketing adecvat în care fiecare parte a acționat prudent și neconstrîns de nimeni.,,

Conform legii în majoritatea cazurilor cînd e solicitată evaluarea, se determină valoarea de piață.

Conform legii, evaluarea poate fi de 2 tipuri: benevolă și obligatorie.

Evaluarea benevolă se efectuează din inițiativa beneficiarului.

Evaluarea obligatorie se efectuează din inițiativa autorităților administrației publice centrale și locale. Acestei evaluari sunt supuse obiectele evaluarii, indiferent de tipul de proprietate asupra lor. Evaluarea obligatorie se efectuaza in urmatoarele cazuri:

1.în cazul privatizării sau altui mod de instrăinare a obiectelor evaluării(sechestru, inclusiv in urma insolvabilitatii proprietarului obiectului);

2.transmiterii dreptului de folosinta asupra obiectelor proprietate publica a statului sau darii in arenda a acestora;

3.transmiterii obiectelor in administrare fiduciara;

4.exproprierii obiectelor evaluarii pentru cauza de utilitate publica;

5.impozitarii bunurilor si incasarii fortate a impozitelor;

6.reorganizarii si lichidarii intreprinderilor de stat, municipale, precum si a intreprinderilor insolvabile, indiferent de tipul de proprietate;

7.aparitiei litigiului patrimonial in legatura cu hotarirea instantei de judecata, solicitarii instantei de judecata, inclusiv in cazul examinarii dosarelor privind cuantumul prejudiciilor cauzate proprietarilor in urma actiunilor ilicite si a concurentei neloiale;

8.depunerii in gaj a obiectelor proprietate publica a statului sau proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale;

9.transmiterii obiectelor evaluarii in calitate de contributie in capitalul social al intreprinderilor;

10.utilizarii obiectelor de proprietate intelectuala create din contul mijloacelor bugetare si introduse in circuitul economic de catre agentii economici, indiferent de tipul lor de proprietate;

11.introducerii obiectelor de proprietate intelectuala in circuitul economic al intreprinderilor cu tip de proprietate preponderent de stat;

12.solicitarii organului care efectuiaza inregistrarea persoanei juridice;

13.modificarii legislatiei și altor situatii.

Valoarea intreprinderii este „suma actualizata a tututor cash-flowurilor disponibile viitoare degajate de intrreprindere, inclusiv a sumelor rezultate din vanzarea sau lichidarea sa viitoare”.

Evaluarea se face pe baza principiilor de evaluare:

Principiul valorii de achizitie

Bunurile sunt estimate la valoarea lor de fabricatie sau achizitie, aceasta este valoarea istorica, din care este scazuta amortizarea.

Principiul valorii actuale

Bunurile sunt estimate la valoarea din momentul evaluarii (valoarea actuala pe piata).

Intre valoarea istorica si cea actuala exista o diferenta, care e cu atat mai mare cu cat inflatia este mai puternica.

Principiul valorii viitoare

Bunurile sunt evaluate pe baza valorii lor de piata viitoare(previzionala) sau pe baza randamenntelor viitoare.

Principiul valorii minimale

Activele figureaza in bilant la valoarea lor cea mai mica, de obicei valoarea lor istorica.

Principiul de prudenta si de realizare

Doar profiturile obtinute sunt luate in considerare, profiturile viitoare, potentiale, nu sunt luate in considerare. In schimb, la pierderi se ia in calcul si cele incerte.

Principiul valorii de continuare si cel al valorii de lichiddare

Activele unei intreprinderi sunt evaluate pe baza valorii lor de continuare a exploatarii.

Activele unei intreprinderi supuse lichidarii vor fi evaluate pe baza valorii de lichidare.

Principiul entitatii

Intreprinderea trebuie considerata ca un tot unitar, deoarece valoarea intreprinderii active este mai mare decat suma valorii activelor care o compun, luate in mod individual.

Concepte in evaluare » Proprietate

Proprietatea ca si concept fundamental in evaluare are mai multe acceptiuni:

proprietatea reala, intangibila sau necorporala este formata din suma drepturilor asociate proprietatii: posesie, coproprietate, utilizare, vanzare, inchiriere, arenda, denumiri de origine, goodwill);

proprietatea imobiliara, tangibila sau corporala

c) proprietatea personala care poate fi detasabila (mobila, aparate, masini) si fixa (utilaje,echipamente);

d) proprietatea propriu-zisa, formata din terenuri, cladiri, constructii, instalatii atasate constructiilor si mediul natural (paduri, lacuri).

Definirea corecta a proprietatii imobiliare reprezinta baza abordarii in evaluarea imobiliara din punctul de vedere al aspectelor juridice, economice, sociale si de impact cu mediul natural

Capitolul II

Evaluarea pietei companiilor

II.1 Situatii care necesita evaluare

Procesul de evaluare este un act de exprimare a unei opinii asupra valorii, prin intermediul unor demersuri specifice si realizate de catre un profesionist.

Termeni specifici evaluarii:

Valoarea: este atribuita unui obiect in urma unor calcule si expertize

Valorea economica : la valoarea economica se ajunge printr-un complex de tehnici, procedee si termene bazate pe multi-disciplinaritate prin care un activ sau o afacere sunt evaluate din punct de vedere valoric la nivelul pietei astfel devin compatibile cu valoarea de piata

Activele : sunt resursele denumite imobilizari, stocuri, creante si disponibilitati banesti

Pasivele : sunt sursele de finantare care provin de la actionari sau diversi creditori

Valoarea contabila : valoarea la care un pasiv sau activ este recunoscut in bilant. Valoarea contabila a activelor se obtine dupa scaderea amortizarii cumulate pana la acea data, precum si a pierderilor cumlate din depreciere

Contabilitatea : ansamblu de conventii, reguli si tehnici specifice, folosite pentru a recunoaste in cursul unui exercitiu financiar si a prezenta in situatiile finnciare anuale, activele si pasivele din care este constituita o societate la valoarea lor contabila.

Situatiile financiare reprezinta bilantul contabil ca ansamblu de documente de sinteza intocmite la sfarsitul exercitiului financiar asa cum este prevazut in standardele internationale de contabilitate.

Necesitatea evaluarii rezulta din nevoia investitorilor actuali si potentiali, institutiile specializate ale statului si creditorii, de cunoastere a situatiei intreprinderii.

Investitorii sunt interesati in plasarea capitalului lor in afaceri profitabile.

Actionarii intreprinderii doresc cunoasterea valorii intriseci a actiunilor lor pentru a decide pastrarea, vanzarea sau achizitionarea altor actini. Creditorii sunt interesati de valoarea de piata a intreprinderii in ansamblu ei in vederea garantarii rambursarii creditelor si platii dobanzilor aferente.

Institutiile specializate ale statului sunt interesati de evaluarea intreprinderii pentru diferite scopuri cum ar fii privatizare, asociere intre proprietatea publica si proprietatea privata, trecerea in proprietate publica a unor proprietati.

Datorita globalizarii si a tranzactiilor de vanzare-cumparare la nivel international, evaluarea trebuie sa se supuna unor norme omogene care face legatura intre diferite sistme contabile de raportare. Sistemele contabile pot fi bazate pe standardele internationale de raportare financiara (IFRS), standaredele americane stabilite de FASB, standardele britanice emise de ASB sau standarede nationale ale altor tari.

Valoarea unei intreprinderi este influentata de 3 grupe de factori cum ar fi : existenta preturilor libere , modificarea raportului de schimb a monedei nationale si gestiunea interna a fiecarei intreprinderi.

Modul de aplicare a metodei de evaluare si a rezultatului obtinut are o latura subiectiva care este datorata priceperii si experientei celui care face evaluarea.

Metoda de evaluare se alege in functie de obiectul evaluat, momentul si conjunctura in care are loc evaluare.

De regula evaluarea este solicitata in urmatoarele cazuri :

Vanzarea bunului economic : estimarea valorii bunului va tine cont de toti cumparatorii potentiali si de toate proprietatile asemanatoare de pe piata

Cumpararea bunului economic : evaluarea va tine cont de posibilitatile si necesitatile clientului, valoarea estimata va reflecta gradul de utilitate a bunului, aceasta va fii valoarea de investitie

Ipotecarea bunului : se efectueaza pentru obtinearea unui imprumut, valoarea estimata va fii valoarea de piata, creditorul avand posibilitatea sa recupereze suma creditului in cazul insolvabilitatii creditorului. Uneori bunul care va fii garantie pentru un credit bancar se estimeaza la valoarea de vanzare fortata sau valoarea de lichidare

Arenda bunului : evaluarea determina valoarea de piata a bunului pentru a servii la determinarea marimii platii de arenda

Asigurarea bunului : evaluatorul trebuie sa determine valoarea de reconstituire sau valoarea de inlocuire a bunului

Intocmirea rapoartelor financiare : evaluarea este efectuata pntru prezentarea conturilor si bilanturilor anuale, evaluatorul determinand valoarea de piata, valoarea pentru utilizarea curenta, valoarea de inlocuire sau valoarea de bilant.

In momentul in care nu se poate stabili valoarea de piata, in practica evaluarii se utilizeaza alte valori, dintre care enumeram:

Valoarea de utilizare = valoarea care este conferita unui bon de catre unu anumit utilizator si o anumita utilizare in cadrul unei intreprinderi date

Valoarea de lichidare = valoarea bunurilor vandute separat in cazul lichidarii benevole sau fortate intreprinderii

Valoarea reziduala = valoarea unui bun sau a unei intreprinderi la sfarsitul perioadei de exploatare , timp in care investitia respectiva a fost recuperata integral

Valoarea de casare = forma a valorii reziduale pentru un bun care este dezmembrat. Se obtine ca diferenta intre pretul de valorificare a materialelor recuperate si cheltuielile cu dezmembrarea

Valoarea aferenta unui bun cu piata limitata = valorea pe care o are un bun in conditiile unei durate de marketing mare , determinata de conditiile pietei, dar si de natura bunului care are un numar restrans de cumparatori potentiali

Evaluarea intreprinderii este obligatorie in urmatoarele situatii :

Determinarea periodicaa valorii intreprinderiipentru a constata variatiile acestei valori, daca are o evolutie pozitiva sau negativa, in acest caz evaluarea este considerata un instrument de masurare a calitatii gestiunii intreprinderii.

In tranzactiile comerciale cum ar fii vanzarea- cumpararea unui bun, o investitie pe termen lung

Au loc schimbari in marimea si structura capitalului social al intreprinderii

Au loc schimbari in numarul si componenta actionarilor sau asociatiilor

Determinarea cursului de introducere la bursa

Calculul paritatii de schimb in cazul fuziunilor si divizarilor

In actiuni juridice cu scop patrimonial

In scopuri fiscale

In alte scopuri

Evaluarea inseamna stabilirea pretului , a valorii numarului cantitatii. Evaluarea unei intreprinderi inseamna stabilirea valorii afacerii la un moment dat in timp , masurarea avutiei reale si a potentialului acestuia de asi marii avutia in perioada urmatoare .

Actualizarea valorii intreprinderii poarta denumirea de reevaluare. Intre notiunea de evaluare si reevaluare nu exista deosebiri de esenta , diferenta vizand momentul cand se face operatiunea .

Evaluarea unei intreprinderi este o activitate complexa , interdisciplinara cu un grad ridicat de responsabilitate .

Caracterul complex al evaluarii unei intreprinderi este determinat de :

Natura si marimea intreprinderii

Patrimoniul firmei si posibilitatile de valorificare al lui

Reflectarea in contabilitatea firmei a patrimoniului intreprinderii

Capacitatea echipeimanageriale de a gestiona si elabora politicile firmei

In operatiunea de evaluare intervin :

subiectul , cel care realizeaza evaluarea denumit evaluator

obiectul supus evaluarii sau reevaluarii reprezentat prin proprietati mobiliare sa imobiliare, afaceri sau active intangibile

beneficiarul evaluarii care poate fii proprietarul, cumparatorul sau terte persoane

In activitatea de evaluare a unei intreprinderi sunt luate in considerare urmatoarele principii:

evaluarea opereaza numai cu estimari ale unui anumit tip de valoare

evaluarea trebuie sa tina cont de caracterul specific al entitatii supuse evaluarii

evaluarea poarta amprenta cunostintelor si metodelor folosite de subiectul evaluator

valoarea evaluata este estimata la un anumit moment si este orientata spre viitor

informatiile oferite de piata constituie una din principalele surse de judecarea valorii

este necesara o selectie riguroasa a variabilelor comparabile in timp si spatiu

marimile diferite ale variabilelor calculate nu trebuie aduse la o singura marime prin recurgerea la efctuarea unei medii aritmetice

valoarea activelor tangibile nu trebuie sa fie neglijata in evaluarea intreprinderii

participatia de control intr-o firma trebuie sa aiba o valoare pe actiune mai mare decat in cazul pachetului minoritar, atunci cand acestea sunt estimate in mod separat

Exista o multitudine de factori care determina valoarea si care sunt luati in considerare la stabilirea valorii unei intreprinderi . Astfel se poate lua in calcul :

un patrimoniu imobiliar si mobiliar , respectiv mjloace de productie cu un potential tehnic ridicat

o activitate rentabila

o organizare foarte buna a activitatii, metode perfectionate de organizare a muncii

un personal inalt calificat, fidel unitatii economice

o clientela fidela organiztiei , etc…

II.2.1 Abordarea pe baza costului a bunurilo imobilizare

Costul este suma de bani necesara pentru creearea unui bun imobiliar similar celui evaluat. Costurile totale sunt determinate ca totalitate a mijloacelor de productie si pretul lor pentru o anumita perioada de timp.

Metoda costului este aplicata in urmatoarele cazuri :

evaluarea bunurilor imobiliare noi sau construite recent

evaluarea constructiilor neterminate

analiza tehnico economica a bunurilor imobiliare

reevaluarea mijloacelor fixe a intreprinderilor

determinarea celei mai bune si mai eficiente utilizari

evaluarea cladirilor si edificiilor cu destinatie speciala

evaluarea pentru asigurare a bunurilor imobiliare

Metoda costului se bazeaza pe estimarea valorii de inlocuire sau a valorii de reconstituire.

Valoarea de reconstituire rprezinta totalitatea costurilor exprimate in preturi curente pentru a construii o copie exacta a constructiei evaluata, folosind aceleasi materiale de constructie , tehnologii si manopera.

Valoarea de piata a bunului imobiliar determinat prin aplicarea metodei costului se face astfel:

se determina valoarea terenului pe care este amplasata cladirea

se determina valoarea constructiei noi, in aceasta valoare sunt incluse cheltuielile legate de constructie, costurile indirecte si beneficiul investitorului

estimarea deprecierii : uzura fizica ( recuperabila si nerecuperabila ), deprecierea functionala si deprecierea economica

valoarea neta adica valoarea constructiei minus marimea deprecierii

estimarea valorii de piata a bunului imobiliar adica adunarea valorii terenului cu valoarea neta a constructiilor

Estimarea valorii terenului in cadrul acestei metode, se face prin estimarea valorii de piata a terenului considerat fara constructii, prin urmatoarele metode :

metoda vanzarilor comparabile

metoda alocatiei

metoda extractiei

metoda capitalizarii (tehnica reziduala, capitalizarea platii de arenda, actualizarea fluxului de numerar)

Determinarea valorii constructiei noi se face prin valoarea de reconstituire (estimata in preturi curente la data evaluarii) fara a lua in calcul deprecierea acumulata sau prin valoarea de inlocuire.

Metode prin care se determina aceasta valoare sunt :

metoda cantitativa : se intocmesc devize pe obiect si devize generale pe obiectul evaluarii ca si cand ar fi construit din nou

metoda costurilor segregate : diferie componente ale cladirii sunt exprimate in unitati me masura adecvate la costuri unitare

metoda comparatiilor unitare : determina costurile pentru o unitate de masura, valoarea totala a bunului evaluat va fii egala cu produsul intre cheltuielile pentru o unitate de masura si valoarea cantitatilor date

metoda indicilor : determina valoarea bunului imobiliar in baza valorii bunului analog

Estimarea deprecierii

Deprecierea reprezinta diminuarea valorii bunului din cauza actiunii diferitilor factori.

In standardele internationale de evaluare sunt prezentate urmatoarele forme ale deprecierii :

uzura fizica determinata de deteriorarea bunului sub influenta diferitilor factori

depreciera functionala determinata de necorespunderea caracteristicilor cladirilor si constructiilor standardelor contemporane ale pietei si cerintelor consumatorului ( proiecte invechite, utilaje tehnologice depasite)

deprecierea economica determinata de influnta factorilor externi cum ar fi schimbarile in economia tarii pe piata imobiliara, in legislatia nationala, modificarea conditiilor de finantare, etc.

deprecierea recuperabila reprezinta cheltuielile efectuate pentru inlaturarea unuia dintre elementele deprecierii majorand valoarea bunului imobiliar

deprecierea nerecuperabila reprezinta cheltuielile care ar fi mai mari folosite la inlaturarea unuia din elementele deprecierii dacat cresterea probabila a valorii bunului imobiliar in rezultatul indepartarii acestuia

II.2 Evaluare pt. Scopuri speciale ( fuziuni, lichidare,situatii financiare,garantii bancare)

II.3 Evaluarea in cadrul procesului de lichidare