Etica Si Morala In Organizatii

Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati să reglementeze relatiile dintre ei prin norme care să aibă ca scop protejarea fiecărui individ al comunitătii sau a anumitor segmente ale acesteia (familie, trib, gintă, popor, natiune, etnie, organizatie etc.) Asemenea norme trebuie să aibă câteva caracteristici cum ar fii: sa delimiteze obligatii, interdictii, permisiuni pentru fiecare in parte, sa fie facute cunoscute si să prevadă sanctiuni pentru impunerea lor în folosul comunitătii. Ansamblul acestor norme defineste termenul de etica.

Termenul de etica a fost asociat cu termenul de morala, care studiaza problematica omului, raportată la sensul și semnificatia, valoarea și scopul fiintei umane, la valori, norme, atitudini și manifestări raportate la categoriile de “bine” și “rău”, adica analizeaza activitatile si practicile umane din perspective binelui sau a raului. De asemenea, morala urmărește valorile reflectate de aceste activități sau practici, precum și regulile prin care sunt promovate într-un context dat.

Moralitatea unei societăți, a unui sistem politic sau a unei organizații publice este reprezentată de ceea ce este considerat pozitiv sau negativ în cadrul grupului respectiv. Ea se refera la valorile pe care membri grupului le considera importante și la actiunile prin care acestia incearca atingerea unor idealuri si principii cat mai inalte.

Etica este cea mai buna reclama pe care o organizatie si-o poate face. Intrucat sensul cuvintelor “ drept”, “ corect”, “just” isi gaseste determinarea in ceea ce numim etica, o organizatie care actioneaza drept, corect si just prezinta un grad ridicat de incredere publica.

I. Etica si morala in organizatii

1.1 Conceptul de etica

Unul dintre cele mai importante puncte de pornire în studiul eticii îl reprezintă întelegerea corectă a sensului și semnificatiei termenilor cu care aceasta operează. Aceasta, deoarece în unele studii, analize, interpretări sau lucrări știintifice termenii de bază ai domeniului moral sunt adesea utilizati în mod inadecvat.

Un prim mod de utilizare inadecvată este stabilirea unui raport de identitate între etică și morală , ca notiuni, sau între etic și moral ca atribute ale unor persoane, actiuni, comportamente. Un al doilea mod inadecvat este utilizarea împreună, în același timp și sub același raport, a celor doi termeni, sub forma binomului “etic și moral”sau“etico-moral”, sugerând cuprinderea lor sub același gen proxim.

Desi termenii etică și morală au la începuturile utilizării lor anumite similitudini, ei provin din două culturi diferite, intrucat termenul etică provine din filosofia greacă(ethos= lăcaș, locuintă,locuire și ethicos= morav, obicei, caracter), în timp ce termenul morală provine din limba latină(mos-mores-moralis= obicei, datină, obișnuintă). Chiar dacă initial cei doi termeni au circulat cu relativ același înteles, filosofia modernă și contemporană le-au separat semnificatiile, astfel că cei mai multi eticieni considera etica drept disciplina filosofică ce studiază morala, în timp ce aceasta din urmă are semnificatia de obiect al eticii, fenomen real, colectiv și individual, cuprinzînd valori, principii și norme,aprecieri și manifestări specifice relatiilor interumane și supuse exigentei opiniei publice și conștiintei individuale.

Prin urmare observam din explicatiile date termenilor de bază ai eticii că obiectul eticii îl constituie morala, cu determinatiile sale teoretice, axate pe întelegerea categoriilor etice, a binelui – reper central al moralitătii și categorie etică fundamentală și cu determinatiile sale practice, legate de problematica generală a vietii morale. Astfel putem spune ca etica este stiinta despre morala.

Conceptul de "etica" a fost prima data folosit de Aristotel. Prin acesta Aristotel intentiona sa denumeasca ansamblul de obiceiuri si traditii omenesti. Aristotel afirma ca :“Ceea ce este propriu fiecarui lucru, este din fire cel mai bun si mai placut acestuia– pentru fiintele umane, de aceea, viata conforma cu ratiunea este cea mai buna si mai placuta, de vreme ce ratiunea mai mult decat orice altceva este omeneasca. Astfel de viata, prin urmare, este totodata si cea mai fericita.”

De aici s-a desprins ideea că orice activitate trebuie sa aibă un tel, un scop – de exemplu, scopul investigatiilor medicale ar fi sanatatea, în cazul armatei victoria, al economiei bunastarea. Si atunci, in cazul diferitelor stiinte avand anumite scopuri de atins, unele mai mici si mai putin importante decat spatiul lor de desfacere, vor ajunge sa convearga fiecare spre un ultim scop – acela de a face bine.

Intr-una dintre cele mai simple definiții, Peter Singer afirmă că etica este ceva ce ne învață cum trebuie să trăim. Tot acesta defineste etica ca find un „set de reguli, principii sau moduri de gândire care încearcă să ghideze activitatea unui anumit grup” . Sau, într-o altă accepțiune este „încercare sistematică si rațională despre cum trebuie să acționăm”.

Robert T. De George spune ca „etica este o ramură a filosofiei care studiaza principiile și acțiunile de natură morală”. Într-o varianta mai extinsă el afirmă că etica „este o încercare sistematică și rațională de interpretare a experienței noastre morale individuale si morale in asa fel incat sa determinam regulile care trebuie să ne conducă”.

Prin etica putem intelege procesul prin care analizam ce este bine și ce este rau si prin care urmarim să acționăm în concordanță cu ceea ce este bine. Cu alte cuvinte, etica este procesul de identificare a standardelor morale, adica in ce masura putem face bine, cat de drept si cinstit putem actiona.

In concluzie, putem defini etica ca fiind ansamblul de valori si norme care definesc intr-o anumita societate omul de caracter si regulile de comportare justa, demna si vrednica de urmat si de respect, reguli fundamentate pe distictia dintre bine si rau, a caror incalcare este blamabila si vrednica de dispret.