Estetica Peisajului Urban Si Perceptia Turistica a Bucurestiului

LUCRARE DE LICENȚĂ

ESTETICA PEISAJULUI URBAN ȘI PERCEPȚIA TURISTICĂ A BUCUREȘTIULUI

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. Dezvoltarea temporală, spațială și urbană

1.1. Perioada de întemeiere a orașului

1.2. Perioada administrației fanariote

1.3. Perioada secolelor XIX – XX

1.4. Perioada contemporană

CAPITOLUL 2. Peisaje culturale și distribuția lor spațială

2.1. Peisajul evreiesc

2.2. Peisajul armenesc

2.3. Tendințe actuale

CAPITOLUL 3. Patrimoniul arhitectural

3.1 Traseul sculpturilor decorative

CAPITOLUL 4. Propuneri privind realizarea unor guided-toururi

4.1. Ghid turistic general

4.2. Ghid turistic al locurilor mai puțin cunoscute

CAPITOLUL 5. Imaginea Bucureștiului surprinsă de social-media
ANEXE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Bucureștiul este cel mai important oraș al spațiului carpato-danubiano-pontic, capitala României începând cu anul 1654 și totodată centrul scenei economice, artistice, culturale și mass-media. În prezent, populația Bucureștiului reprezintă 9.36% din populația țării, multiculturalismul capitalei devenind din ce în ce mai vizibil datorită minorităților prezente în număr tot mai mare. Situat în partea de sud-est a țării, în Câmpia Română, dezvoltarea Bucureștiului a beneficiat de factori și elemente de favorabilitate. Locul pe care s-a dezvoltat orașul a fost ocrotit de păduri, înzestrat cu ape precum râurile Dâmbovița și Colentina, lacurile Herăstrău, Floreasca, Cișmigiu și clima temperat-continentală care împreună au asigurat condiții proprice dezvoltării.

Estetica peisajului urban reprezintă o imagine de ansamblu asupra arhitecturii spațiului citadin. În București, construcțiile urbane au trecut de-a lungul timpului prin mai multe etape de metamorfozare și dezvoltare. Aceastea au fost direct influențate de dinamica vieții cotidiene, dorința de nou, progresul științelor și tehnologiei. Apogeul arhitectural, cultural și economic al capitalei se consideră că fost atins între anii 1900-1930. În acea perioadă, Bucureștiul a fost supranumit și ,,Micul Paris” datorită ambianței efervescente, vieții boeme și prosperității de care se bucura. La opt decenii distanță, strălucirea orașului este acoperită de noile tendințe în arhitectură, aceasta suferind mutații fundamentale.

Percepția turistică reprezintă modul în care oamenii privesc un obiectiv, loc sau cultură din punct de vedere turistic. Lunga istorie a orașului face din acesta un important centru de interes pentru vizitatori. Vocația turistică a orașului este susținută de edificii impunătoare, vechi și noi, precum Curtea Veche-Palatul Voievodal, Palatul Regal (Muzeul de Artă), Palatul Cotroceni, Casa Poporului, Ateneul Român, Muzeul Satului și de Artă Populară Dimitrie Gusti, Arcul de Triumf sau Hanul lui Manuc.

Indiferent de oră și zi, Bucureștiul iți oferă o varietate de activități, pentru ca turistul, român sau străin, să-și creeze o imagine cât mai completă a ceea ce are de văzut, putând fi denumit orașul care nu doarme niciodată.

CAPITOLUL 1. Dezvoltarea temporală, spațială și urbană

Perioada de întemeiere a orașului

Orașul București se aprinde pe harta Europei între secolele al XIV-lea și al XV-lea. Prima atestare documentară datează din 1459. Fiind la confluența civilizațiilor europene și orientale, orașul s-a dezvoltat rapid, asimilând ambele civilizații și a reușit să îmbine armonios influențele arhitecturale și cele sociale. A fost marcat de condițiile istorice ale formării statului român și de procesul său de emancipare schimbându-și statutul de subordonat economic și politic al Imperiului Otoman.

Despre apariția orașului se vorbește foarte mult, cercetătorii având mai multe teorii. Se pare că acesta a fost fondat de „ultimii cruciați” – voievozi valahi, care au vrut să facă din linia Dunării o linie de rezistență în fața otomanilor. Astfel, actuala capitală a României a jucat rolul unui avanpost de supraveghere pentru cetățile de scaun ce se aflau în zona subcarpatică, alături și de alte cetăți de apărare de pe râurile Argeș și Dâmbovița. Misiunea de mediator face ca Bucureștiul să devină dintr-un simplu sat, capitala Valahiei și principalul centru ortodox al lumii romane răsăritene.

O a doua teorie prezintă Bucureștiul ca rezultat al unei politici strategice dusă de Imperiul Otoman. Aceștia ar fi dorit o capitală a Țării Românești cât mai aproape de Dunăre, o capitală la care pot ajunge mai repede și pe care o pot controla în caz de conflicte sau neînțelegeri.

Ultima teorie aduce în discuție factorul economic ca factor decisiv în stabilirea capitalei la București. Este vorba de drumul comercial pe care cetatea s-a ridicat și dezvoltat, drum ce făcea legătura între Europa Occidentală și cea Orientală. Fiind amplasat pe un drum principal, acesta a câștigat bătălia cu celelalte cetăți de scaun, aflate de drumuri comerciale secundare.

Localizarea orașului nu este întâmplătoare, zona beneficiind de mai mulți factori care au permis o dezvoltare continuă a ceea ce va deveni mai târziu oraș-capitală. Foto numărul 1 reprezintă „Cadrul natural și așezările omenești până la 1300” și este o hartă care arată mai multe așezări umane, de dimensiuni mici, ce s-au dezvoltat pe linia Dâmboviței. Acestea au reprezentat mai apoi structura de bază a Bucureștiului. Lemnul a jucat un rol important în acest proces de extindere, fiind în trecut un material de construcție des folosit.

Istoric, începutul orașului se leagă de Curtea Domnească. În generarea zonei, au existat axe care au fost și direcții de dezvoltare în același timp. Este vorba de linia Dâmboviței și linia drumului din

Moldova, linii ce se întâlnesc în zona colinei pe care a fost așezată Mitropolia. Alte drumuri secundare de dezvoltare au fost Podul Mogoșoaia, Podul Mihai Vodă și Podul Șerban Vodă.

În anul 1459, pe vremea domnitorului Vlad Țepeș este cunoscută prima delimitare a orașului. O sută de ani mai târziu, un succesor al acestuia, domnitorul Mircea Ciobanul (1544-1559), fortifică orașul cu trunchiuri de stejar și îi conferă acestuia un aspect de cetate întărită. Principiul de organizare teritorială era cel al unităților parohiale, locuințele fiind construite în jurul acestora. Societatea era în general rurală, grajdurile și grădinile țărănești reprezentând un aspect important.

În perioada Matei Basarab, aceste „cartiere” capătă denumirea de mahalale. Aceste mahalale vor fi principalele componente în dezvoltarea orașului până la începutul secolului al XIX-lea. Mahalalele purtau numele lăcașului de cult, de exemplu Mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, Mahalaua Sf. Sava, Mahalaua Bisericii Grecilor, ș.a. O mahala avea în jur de 170 de case, dar unele, Mahalele Sf. Gheorghe Vechi și Sf. Gheorghe Nou treceau de acest număr.

În istoria capitalei, se evidențiază în procesul de emancipare stadiul de oraș-sat. După numirea Bucureștiului drept capitală a României în 1862, devine un mare nucleu comercial și financiar, elementul de siguranță al Europei Occidentale pe fondul expansiunii către Răsărit. Utilizarea sintagmei de oraș-sat este motivată prin lipsa locurilor puterii politice proprii orașului occidental european, precum palatul regal, primăria sau castelul. Palatul Regal de pe Calea Victoriei a apărut doar în anul 1885 prin redimensionarea clădirii ce a servit drept reședință lui Dinicu Golescu. Proiecțiile spațiale cu privire la structurile sociale, culturale, economice sunt slab dezvoltate. Trecerea de la rolul de capitală a provinciilor din sud la cel de capitală a României presupune un proces de coeziune socio-economică și culturală.

O imagine de ansamblu a Bucureștiului descrie o structură semicirculară și într-o măsură redusă natura urbană. Este cunoscut ca orașul din lemn, ce în 1847 a suferit un incendiu devastator care a distrus o mare parte a centrului economico-social reprezentat de Strada Lipscani și împrejurimile. Schimbarea contextului politic a creat premisele unei transformări de mare anvergură a orașului. La sfârșitul secolului al XIX-lea restructurarea urbană primește un imbold prin realizarea a două axe, E-V și N-S și regularizarea cursului râului Dâmbovița. Orașul dezordonat al suburbiilor capătă noi valențe impuse de axele de infrastructură. Trecerea de la orașul-sat la modernitate este marcată de unificarea națională din anul 1859. Imaginea urbană este reîmprospătată, arhitectura franceză modelând estetizarea orașului. Acțiunile începute la sfârșitul acestei perioade, vor conduce orașul către o dezvoltare modernă, cu o finalitate de rangul unei capitale europene.

Din perioada de întemeiere a orașului s-a păstrat un număr mic de construcții. Istoria zbuciumată a orașului, incendiile, cutremurele și perioada comunistă în care s-au demolat multe clădiri și-au pus amprenta asupra teritoriului actual.

Astăzi, cea mai veche clădire a Bucureștiului este Biserica Sfântu Anton, ce se află în Curtea Veche, prima curte domnească din București. Ctitorul bisericii a fost Mircea Ciobanul care nu a mai apucat să o „înfrumusețeze” și să o „zugrăvească”, lucru notat în pisania păstrată în zidul bisericii. Biserica a suferit mai multe renovări, cea mai importantă se înscrie între 1928-1935, aceasta aducându-i înapoi înfățișarea ei inițială. Pictura a suferit la rându-i schimbări, intrarea în biserică a fost de asememnea modificată de domnitorul Ștefan Cantacuzino în anul 1715, fiind ornată cu sculpturi în stilul brîncovenesc. Ornamentația clădirii este dată și de cărămida aparentă, aceasta oferindu-i un aspect ordonat și curat. Biserica Veche are o lungime de 25 metri și o lățime de 8 metri, forma acesteia aducând aminte de Mânăstirea Cozia. Între secolele XVI-XIX a fost „biserica de mir” a Țării Românești unde avea loc „ungerea” domnitorilor.

Curtea Veche (Palatul Voievodal) a fost construită ca cetate de apărare la mijlocul secolului al XIV-lea. Mărimea palatului a crescut în mai multe rânduri. În perioada domnitorului Vlad Țepes s-a construit un gard de piatră, ce întărea cetatea împotriva năvălitorilor. După încă un secol, Mircea Ciobanul adaugă cetății pivnițe și o biserică. Ștefan Cantacuzino adaugă palatului coloane de piatră, scară de piatră și mai multe picturi. Cetatea suferă schimbări de-a lungul diferitelor ocupații străine, reședința voievodală mutându-se pe dealul Mihai Vodă, unde exista o altă curte domnească. În prezent ruinele cetății adăpostesc Muzeul Curtea Veche. Acesta a oferit publicului larg posibilitatea de a cunoaște vestigiile cetății.

1.2. Perioada administrației fanariote

În perioada de tranziție către orașul fanariot, este atins apogeul dezvoltării secolului al XVII-lea, în perioada domnitorilor Șerban Cantacuzino (1678-1688) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Mai multe biserici își fac apariția în acești ani, printre care Biserica Batiștei, Biserica Oțelari, Biserica Armenească, Biserica Slobozia și Catedrala Patriarhală.

Pe langă numeroasele lăcașuri bisericești, lucrările întreprinse în această perioadă au vizat Curtea Regală, construirea Podului Mogoșoaia (1692), a „Hanului Constantin Vodă” și clădirea Palatului de la Mogoșoaia (1702). La dezvoltarea arhitecturală a orașului a contribuit în egală măsură și pătura meșteșugarilor-negustorilor. Aceștia au construit biserici „Cele mai numeroase, comparativ, sînt bisericile ridicate de meșteșugari. Care meșteșugari, în general, nu produc numai marfă, dar o și vînd, sînt deci, totodată, negustori”. Amintim biserica ridicată în „mahalaua Sfîntului Nicolae din Șelari”, Biserica Oțelari, biserica „Sfîntul Nicolae din Sîrbi”, ș.a.

Perioada anterioară ocupației fanariote a fost pacifistă, iar orașul s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere arhitectural și cultural. În București apar foarte multe școli „o școală superioară-cunoscută apoi sub numele de Academia din București” sau „Școala de la Colțea” unde se vor studia opere clasice scrise de Sofocle, Isocrat, Cato, literatura la rândul ei, captând influențele poporului grec după anii 1710. Alte mărturii ale acestei moșteniri sunt cărțile traduse din limba greacă: „Pildetodată, negustori”. Amintim biserica ridicată în „mahalaua Sfîntului Nicolae din Șelari”, Biserica Oțelari, biserica „Sfîntul Nicolae din Sîrbi”, ș.a.

Perioada anterioară ocupației fanariote a fost pacifistă, iar orașul s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere arhitectural și cultural. În București apar foarte multe școli „o școală superioară-cunoscută apoi sub numele de Academia din București” sau „Școala de la Colțea” unde se vor studia opere clasice scrise de Sofocle, Isocrat, Cato, literatura la rândul ei, captând influențele poporului grec după anii 1710. Alte mărturii ale acestei moșteniri sunt cărțile traduse din limba greacă: „Pilde filosoficești și Maxime filosoficești”

„Dacă pentru țară, în genere, perioada fanariotă înseamnă o scădere politică și morală, pentru București ea reprezintă un spor ca întindere, populație și gospodărie.”Perioada administrației fanariote se instalează după ce domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a fost îndepărtat de la tron. În locul marelui ctitor vor fi trimiși de la Constantinopol reprezentanți ai păturii grecești. În această perioadă, orașul „împrumută” diferite elemente ale capitalei Imperiului Bizantin.

Orașul fanariot va respecta principiile elementare de dezvoltare urbanistică fixate de vremurile de apariție ale orașului. Acesta se va dezvolta la marginea orașului deja existent. În București apar casele care au curte interioară (Casa Melik, Hanul lui Manuc, Hanul cu Tei). Această curte interioară este o particularitate a caselor grecești din Constantinopol în care intimitatea se exprimă neîncetat. Arhitectura este caracterizată de locuri spațioase, elementele având un caracter sobru, cumpătat. Terminologia mediului urban a suferit la rândul său unele mutații, prin cuvinte ca „odaie”, „pardosea”, „dulap”, „tavan”, „conac”, „cherestea”, „maidan” sau „teren viran” fiind adăugate limbajului uzual.

Terenul viran care se afla în apropierea și în administrarea bisericilor capătă o nouă întrebuințare. Acesta devin scena vieții sociale bucureștene. Oamenii se strângeau mereu pe maidan și discutau sau practicau negoțul, terenul devenind astfel un spațiu public de întâlnire „nu rămânea maidan neocupat în zilele Paștilor până la Duminica Tomii: care cum găsea un maidan liber și avea la îndemână o maimuță, o femeie cu barbă, sau un vițel cu cinci picioare, îl ocupă și… gata negoțul”

Începutul perioadei fanariote face trimitere către familia Mavrocordat. În anul 1718, sub domnia lui Ioan Mavrocordat are loc un mare incendiu, o perioadă de secetă și foamete, iar spre sfârșitul anului începe o epidemie de ciumă. Aceste calamități au scăzut populația orașului și l-au dezechilibrat din punct de vedere economic. Domnitorul moare din cauza epidemiei, iar la tron vine fratele său, Nicolae Mavrocordat care reușește în timpul domniei să repună orașul pe picioare.

În vara anului 1737 începe o serie de războaie, dar și o serie de dezastre naturale care se vor reflecta direct către arhitectura orașului. Fie că vorbim de războiul turco-austriac (1737-1739) sau de războiul ruso-turc (1768-1774) orașul suferă modificări prin dărâmarea clădirilor datorită intervențiilor armatelor care au ocupat rând pe rând teritoriul. Din această perioadă Bucureștiul rămâne cu un plan făcut în anul 1770 de un ofițer rus, plan ce se găsește și în prezent în arhivele din Moscova. Orașul își lărgește sfera de influență prin construirea și formarea de noi mahalale în zonele mărginașe, străinii rămânând impresionați de numărul mare de biserici. „sunt puține orașele care să aibă un asemenea număr de biserici într-un spațiu atât de mic”- Călătorul englez Bentham. Unul dintre cele mai frumoase lăcașe de cult este Stavropoleos care se află în imediata apropiere a hanului cu același nume.

Cea de-a doua perioadă fanariotă (1774-1821) va fi definită de un fenomen de îndepărtare de influențele estice și primii pași către perioada capitalistă. Personalitatea marcantă va fi Alexandru Ipsilanti, un important voievod al Țării Românești care delimitează arealul Bucureștiului printr-un hotar format din cruci peste care nimeni nu putea construi.

În ultimii ani ai regimului, ocupația rusă din București a făcut posibilă pătrunderea influențelor occidentale, boierimea fiind prima care a deprins aceste noi tendințe. Limba franceză este prezentă în viața culturală, se reflectă în viața de zi cu zi, spre exemplu preferințele în ceea ce privește alegerea mobilei, trăsurilor sau vestimentația feminină. Prosperitatea în București se înfățișează prin înființarea fabricilor de hârtie, tipografiilor particulare, întreprinderi de fabricare a sticlei, fabrici de paste făinoase și bere. Noile construcții și ramuri economice vor determina conexiuni și noi relații capitaliste între oraș și diferite zone adiacente ale acestuia.

Istoria dezvoltării orașului până în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea este reprezentată mai bine în foto 2 intitulată „Dezvoltarea Bucureștilor între 1300-1831”. În harta luată din „Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” carte scrisă de Constantin C. Giurescu se pot vedea cele mai importante granițe ale orașului (stabilite de domnitorii Vlad Țepeș, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu, dar și cea stabilită de Regulamentul Organic în 1831).

1.3. Perioada secolelor XIX – XX

Perioada secolului XIX mai este numită și perioada Bucureștiului modern sau perioada influenței franceze. În această perioadă, în evoluția urbană, dar și în mediul cultural se observă îndepărtarea de influențele grecești și apropierea de cele vestice, în special către cele franceze.

Totul începe la sfârșitul secolului XVIII (1776), moment în care are loc reforma învățământului făcută de principele Alexandru Ipsilanti în Țara Românească. Din acel moment, limba franceză devine o materie obligatorie în învățământul superior bucureștean. Trei ani mai târziu apare și primul consulat francez. Încep a fi răspândite bazele ideilor liberale. Cultura franceză o sublimează încetul cu încetul pe cea grecească importată de domnitorii fanarioți.

Independența obținută la 1848 și venirea la tron în anul 1866 a lui  Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, reprezintă o voință de a asimila și gusta din mentalitatea civilizației occidentale. Influența franceză este marcantă în evoluția capitalei de azi. Se apreciază că datorită acestei inspirații Bucureștiul devine o capitală modernă occidentală, mărturie stând arhitectura ce astăzi o vedem pe străzile orașului.

Dacă în perioada fanarioților orașul avea o dezvoltare iregulară, odată cu influențele vestice acesta capătă axe principale de dezvoltare est-vest, nord-sud. Străzile sunt poziționate logic printr-o țesătură urbană bine dezvoltată, iar multe dintre lăcașele de cult bucureștene sunt înlocuite de clădiri cu funcționalitate (Casa de Economii este construită peste mânăstirea Sf. Ioan cel Mare). Tot în această perioadă apar marile bulevarde, iar vechile maidane care erau scene a vieții sociale bucureștene în perioada fanariotă se reutilizează făcând loc unor intersecții sau benzinării.

Realizând o scurtă retrospectivă în anii 1860-1870 prin prisma literaturii, capitala este prezentată ca fiind „străbătută de o Dâmboviță ce se plimba prin oraș fără niciun căpătâi, pe străzi sinuoase și întortocheate ca și ea”.

Din punct de vedere urbanistic și arhitectonic, orașul metropolă era o monstruozitate. Secolul al XIX-lea este considerat de mulți istorici și arhitecți perioada în care orașul a suferit cele mai mari transformări. În acel moment, Curtea Domnească împreună cu strada Lipscani reprezentau punctul central al vieții negustorești, culturale și sociale a celor 60.000 locuitori, orașul având aproximativ 80 de mahalale. Planul stradal era unul complicat, străzile nu erau numerotate, iar casele erau răsfirate. În ansamblu, autoritățile se confruntau cu probleme de administrare, acest lucru ducând la împărțirea orașului în 5 „văpsele”.

Dacă străzile erau luminate cu petrol, locuințele nu se bucurau de acest privilegiu, fiind luminate cu lumânări. În concepția din zilele noastre, circulația poate fi privită ca fiind primitivă deoarece era redusă, neexistând pavaj. Existau aproximativ o sută de birji, iar deplasările spre gări se făceau rar. Treptat, dezvoltarea orașului trece de la singura linie de transport București-Giurgiu la însumarea celei de-a doua, București-Ploiești ce se prelungea până la Sinaia, unde era reședința de vară a Domnitorului Carol I. În interiorul capitalei circulația devine mai pronunțată, concentrându-se în special pe Strada Lipscani, Strada Carol, Podul Mogoșoaiei, Șoseaua Kisselef și cele două piețe existente la acea vreme: Piața Mare și Piața Mică (Amzei). La ANEXE se poate găsi o listă completă a primelor acțiuni care au contribuit la transformarea Bucureștiului într-o capitală modernă.

Până în anul 1918 procesul evolutiv a cunoscut un ritm domol din punct de vedere arhitectural. După pacea din anul 1918, conjunctura devine radicală, construcțiile capătă un tempo alert, ajungând la 3000-4000 edificii anual. Pe baza acestor premise, se poate afirma că cele mai impresionante schimbări au avut ca elemente centrale râul Dâmbovița și Calea Victoriei. În secolul XIX, râul Dâmbovița este adâncit și amenajat, lucrările ajutând la dezvoltarea rețelei de canalizare a capitalei. În ceea ce privește Calea Victoriei, aceasta este reconstruită prin adăugarea Palatului Regal, Ateneului Român, Cercului Militar, Casei de Economii și Bibliotecii Carol I.

Orașul deține din acest moment și zone de agrement și spațiu verde deoarece apare Parcul Cișmigiu și Grădina Kiseleff, zone amenajate de austriacul Carl Friedrich Wilhelm Mayer, unul dintre cei mai importanți arhitecți peisagiști ai României, dar și prima gară, Gara Filaret. Aceasta a fost deschisă în octombrie 1869 cu ocazia inaugurării primei linii de cale ferată din România, București-Giurgiu. Construcția avea doar trei linii de cale ferată, iar din decembrie 1872, moment în care Gara București Nord este legată la linia căii ferate, gara Filaret își pierde din însemnătate. În 1960 gara este dezafectată și este transformată în autobază, deși inițial s-a propus amenajarea unui muzeu. În prezent clădirea este declarată monument istoric.

Perioada interbelică reprezintă o ultimă etapă de proiectare și construire a unei arhitecturi care oferea monumentalitate orașului, printre ultimele clădiri reprezentative numerându-se Ansamblul Aro sau Hotelul Ambasador. Trecând în epoca socialismului, orașul este agresat din punct de vedere arhitectural, oferind mai nou un gigantism agresiv.

Foto 3 „Bucureștii între 1 iulie 1831 și 23 august 1944”, ilustrează clădirile, statuile, liniile de tramvai cu cai și electrice, parcurile și grădinile. Harta arată astfel o dezvoltare și transformare masivă a orașului ce a fost denumit în această perioadă „Micul Paris”.

„Limbajul consacrat de ideologia epocii a reprezentat o dimensiune semnificativă a contextului comunist care ne-a încorsetat gândurile și ne-a handicapat profesional în suficientă măsură”. Regimul comunist își va pune amprenta asupra arhitecturii prin numeroase schimbări. Multe din lăcașurile de cult construite în perioadele de dezvoltare anterioare vor fi dărâmate și substituite cu clădiri ce vor servi drept sediu pentru diferite instituții politice.

Începutul erei comuniste este pus sub semnul reconstrucției, autoritățile nefiind capabile din punct de vedere economic să ridice alte clădiri. Prin venirea comuniștilor la putere, arhitectura trece într-n sector de stat, atât din punct de vedere al proiectării cât și al construcției. Noua imagine ce o capătă Bucureștiul este considerată de mulți arhitecți „peisajul arhitectural al Daciei 1300”. Cea mai semnificativă arhitectură a perioadei este cea industrială, dictată de influențele moscovite. La finele anilor ’50 proiectarea se concentrează asupra clădirilor cu multe niveluri care formau cartiere muncitorești prin care se dorea „o cameră pentru fiecare membru al familiei”.

Arhitectura devine din ce în ce mai simplistă. Începe să își facă apariția intervenția urbană ce presupunea completări de fronturi stradale în centru, restructurări ale arterelor importante și construcția marilor ansambluri de locuințe colective la periferie. Între anii 1960-1965 „Planul Șensenal” avea să reprezinte soluția pentru criza de locuințe. Totodată, aceste ansambluri au devenit certificatul de deces al modelului tradițional de dezvoltare urbană. Tradiționalismul este înlocuit cu urbanismul liber, o expresie a grabei. Orașul cunoaște o dezvoltare haotică, iar evoluția istorică a Bucureștiului nu mai este luată în calcul, este reprimată. Urbanismul liber presupune abordări neprecaute, precum chiar Nicolae Ceaușescu afirma în anul 1971 la Conferința Uniunii Arhitecților „blocurile sunt dispersate uneori la întâmplare, nu se încheagă în străzi și bulevarde precis conturate, într-o linie urbanistică clară, […] nu a existat întotdeauna preocuparea pentru asigurarea unei ambianțe generale social-culturale corespunzătoare cerințelor noi de viață, arhitecții au neglijat adesea tradițiile bogate și valoaroase ale arhitecturii românești, specificul nostru național ”

Construcțiile au evoluat pe verticală pentru a economisi teren. Se ridicau blocuri înalte oriunde exista loc, iar spațiile verzi erau destinatine compozițiilor urbanismului liber. Rezultatele acestor politici au fost negative, se resimt și în prezent și au însemnat distrugerea vegetației și a peisajului în favoarea șantierelor. Sfârșitul anilor ’70 a fost marcat de construcții iraționale ce pierd contactul cu realitatea. Edificiile supradimensionate își găseau cu dificultate întrebuințarea. Unele clădiri au căpătat vocație culturală, cum ar fi Opera Română ce a fost realizată cu ocazia Festivalului Tineretului în anul 1953, Sala Palatului ce a fost desemnată ca fiind cea mai mare și bine utilată sală de spectacole în anul 1960, Televiziunea Română, Aeroportul Internațional Otopeni.

O mică retrospectivă divide arhitectura capitalei în patru etape. Anul 1930 este specific prin locuințele ieftine, joase, individuale, cu mici grădini, adaptând modelul „orașului-grădină” la condițiile locale. Acest model de dezvoltare a fost stopat de instalarea războiului. Douăzeci de ani mai târziu, Moscova impune cvartalele socialiste, sensul comunității este reîmprospătat, apar tot mai frecvent blocurile cu trei etaje și curte interioară. În 1960 prin constrângere va fi adoptat un nou model de dezvoltare , microraionul. Spațiul rămas neconstruit era utilizat fie drept teren rezidual, fie deservea construcțiilor de blocuri înalte, indiferent de specificul comunității sau de spațiul învecinat. Ultima etapă a perioadei comuniste dar și urmatorii ani după 1989 înfățișează un nou peisaj cu grădini, garduri, bănci, diverse instalații pentru uzul cotidian, clădiri modificate. Foto 4 ilustrează Bucureștiul anilor 1944-1966, un București al schimbărilor unde începea un proces de redefinire arhitecturală generală.

1.4. Perioada contemporană

„Orașul contemporan se transformă într-un organism fragmentat, contorsionat, o structură aglomerată de adăposturi pe verticală, sofisticate și elegante sau lipsite de identitate, populat cu clădiri inteligente și cartiere de construcții sociale, un conglomerat ce-și caută inocența, paradisul pierdut al comunicării cu celălalt, comunicarea cu natura.”

Bucureștiul contemporan este reprezentat printr-un mozaic cultural destul de evident. Aceste noi influențe vin atât din Europa, America, Africa, Orientul Mijlociu cât și din Asia. Deschiderea României către continentele estice este una evidentă, cultura lor fiind tot mai prezentă în domeniul gastronomic, arhitectural sau religios. Influențele venite din partea vestică își pun amprenta pe viața cotidiană, însă nu la fel de accentuat.

Personalitatea Bucureștiului contemporan și farmecul marelui oraș este definit cel mai bine de valența turistică a acestuia. Acesta are un rol deosebit în turismul intern și internațional datorită abundenței de obiective turistice de care dispune.

Rezumând ideile prezentate, se poate afirma faptul că moștenirea arhitectonică înglobează un mozaic compus din palatele de la sfârșitul secolului al XVII-lea ale boierilor înstăriți, clădirile ce simbolizează modernitatea înălțate de societatea secolului al XIX-lea, iar contemporan se adaugă expresii elocvente ale noii estetici a globalizării.

CAPITOLUL 2. Peisaje culturale și distribuția lor spațială

2.1. Peisajul evreiesc

Peisajul evreiesc al capitalei începe a se contura încă din secolul al XVI-lea, atunci când evreii erau recunoscuți drept medici sau comercianți. Comunitatea ia amploare între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, atunci când evreii încep a plăti taxe și impozite ca breaslă. În urma asupririlor din Europa, comunitatea a găsit refugiu în România, în special în Moldova și Transilvania.

Evreii au constituit o parte importantă a vieții bucureștene în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Aceștia exercitau negustoria, erau meseriași specializați în tinichigerie, tâmplarie, bijutierii, seriozitatea lor fiind cunoscută în întreg orașul. Pe langă munca fizică, evreii profesau și ca oameni politici, avocați, doctori, scriitori, filozofi sau etnologi. În perioada interbelică însumau aproximativ 11% din populația capitalei.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comunitatea viețuia pe malul stâng al Dâmboviței, pe Calea Văcărești și începutul Căii Dudești, sub numele de cartierul evreiesc. La acea vreme Bucureștiul era un oraș comercial în plină ascensiune, astfel că o parte din evrei s-au stabilit în capitală și au dezvoltat mici afaceri. Prosperitatea afacerilor s-a transpus mai apoi în stabilizarea legăturilor dintre comunitatea evreiască și spațiul citadin. Se schițează un București multicultural în care românii și evreii conviețuiesc într-un cadru armonios, fără dificultăți pricinuite de diferențele entice sau religioase. Astfel, populația autohtonă și cea minoritară se vor contopi într-o comunitate omogenă, concentrată în special în zona Lipscani-Calea Văcărești. Într-un context uniform, evreii își păstrează cultura și identitatea, construiesc cimitire, sinagogi și temple.

Din perioada comunistă, lucrurile au început să devieze de la cursul normal de până atunci, statul român adoptând o serie de legi, care au afectat direct comunitatea evreiască. Într-un context politic nefavorabil, mulți evrei au preferat să renunțe la cetățenia română și la bunurile pe care le dețineau în schimbul libertății lor. Pe de altă parte și cartierul evreiesc a suferit o serie de transformări, cele mai notabile fiind în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ideile ceaușiste referitoare la dezvoltarea arhitecturală a orașului au inclus dărâmarea unor clădiri și desființarea unor străzi (străzi ce se aflau în zona magazinului Unirea).

Astăzi au supraviețuit foarte puține clădiri construite de evrei, acestea fiind singurele dovezi ale unei comunități ce în trecut a fost parte din elita economică a orașului. Cele mai impresionante monumente arhitecturale rămase în picioare sunt edificii de factură religioasă și culturală.

Templul Coral din București (foto 5) este localizat pe Strada Sf. Vineri, în spatele magazinului Unirea, zonă a cărei estetică a fost modificată. În prezent este cel mai mare templu din oraș și are o importanță deosebită pentru comunitatea mică de evrei rămași în capitala României. Arhitectural, construcția impresionează prin decorațiunile stil rozete de pe fațada principală care strică echilibrul și simplitatea oferite de cărămizile ce îmbracă clădirea. Arcadele poziționate deasupra ferestrelor și intrării în templu construite în stilul maur alături de cornișa bogat ornată a clădirii oferă un caracter spectaculos și atrag privirile oamenilor. În fața templului este o menoră, un candelabru cu brațe, simbol al poporului evreu. Menora este des asociată și cu un semn de compasiune asupra victimelor din timpul Holocaustului.

Templul Unirea Sfântă din București (foto 6) este o fostă sinagogă care astăzi adăpostește Muzeul de Istorie al Comunității Evreiești. Amplasată în Cartierul Evreiesc, pe strada Mămulari, clădirea este construită în secolul al XIX-lea, cu elemente maure, bizantine și romanice. Muzeul adăpostește cele mai de seamă picturi, scrieri și traduceri ale evreilor din spațiul românesc, dorind să ilustreze aportul comunității evreiești la cultura românească.

Ultima clădire adusă în discuție este Teatrul Evreiesc de Stat din București (foto 7). Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea în Cartierul Evreiesc, acesta a reprezentat locul în care comunitatea se delecta cu piese de teatru jucate în limba idiș. De-a lungul timpului clădirea a suferit mai multe renovări și a fost afectată de diferite intemperii.

2.2. Peisajul armenesc

Evoluția comunității armenești a fost influențată foarte mult de elementul politic. Sosind aproape de București, aceștia au întemeiat o mahala cu biserică proprie în secolul al XVIII-lea. A urmat o perioadă de prosperitate economică, momente în care aceștia își desfășurau afacerile pe strada Lipscani, dar și pe străzile adiacente acesteia. Puterea economică și unele drepturi oferite de domnitorii vremii i-au ajutat să cocheteze o perioadă și cu politica.

Odată cu instalarea domniilor fanariote, comunitatea armenească este defavorizată politic și economic, negustorii greci luându-le locul. Neputând desfășura activitățile comerciale care îi consacraseră, mulți dintre armeni au plecat spre Transilvania unde erau primiți cu libertatea de a-și practica negoțul. Din acest moment, populația de origine armeană începe să scadă, iar cartierul armenesc începe să se degradeze.

Mai puțin cunoscute de către majoritatea locuitorilor bucureșteni sunt personalitățile armenești sau de origine armeană. Printre ele amintim Manuc Bei (diplomat și negustor), Spiru Haret (pedagog și matematician), Theodor Aman (pictor și grafician), Virgil Madgearu (sociolog, economist și politician), Ana Aslan (medic), Krikor H. Zambaccian (colecționar și critic de artă) sau Gheorghe Asachi (poet, prozator și dramaturg). Fie că au acționat în domenii ca literatură, economie, artă, matematică sau politică, personalitățile au făcut cinste comunității armenești.

Astăzi foarte puține lucruri mai amintesc de comunitatea armenească care a fost foarte puternică din punct de vedere economic. Cartierul armenesc este de departe punctul de referință și pionul principal în atragerea atenției asupra armenilor rămași în marele oraș. Fiind situat foarte aproape de „Palatul Universității” și de centrul vechi al orașului, cartierul are ca strada principală „Strada armenească”. O mică plimbare pe străzile cartieului îți oferă o adevărată lecție de istorie urbană. Printre primele clădiri care îți vor atrage atenția, se va număra „Biserica armenească” (foto 8). Fiind construită la începutul secolului al XX-lea, în stilul armenesc, clădirea impresionează prin felul în care elementele decorative se îmbină. Foarte aproape de biserică se poate găsi și „Muzeul Comunității Armenești” care dezvăluie istoria armeană din întregul spațiu carpato-danubiano-pontic.

2.3. Tendințe actuale

Astăzi în București nu se poate vorbi despre un peisaj cultural bine conturat cu un spațiu individual al reședințelor și elemenete lingvistice bine definite. Comunitățile armenească și evreiescă au un număr mic de locuitori, însă comunitatea turcească și chinezească a înregistrat o creștere impresionantă. Cea mai mare parte a persoanelor din cele două comunități sunt concentrate în zona de nord-est a capitalei, acolo unde își desfășoară și activitățile economice. Persoanele mai înstărite pe de altă parte locuiesc și își desfășoară activitățile în partea centrală a orașului, contribuind la regenerarea centrului vechi.

Din punct de vedere turistic, comunitatea evreiască și armenească nu sunt foarte prezente în traseele turistice. Acest lucru poate fi văzut ca o acțiune de marginalizare a comunităților și totodată ca refuzul marilor companii turistice de a face cât mai cunoscută istoria „Micului Paris”. Consider că muzeele, colecțiile de valoare istorică ce se găsesc expuse în ele, arhitectura cartierelor, dar și lăcașele de cult pot fi introduse într-un circuit turistic, prin care să expunem multiculturalitatea pe care orașul a avut-o încă de la începuturi. Prezența moștenirii culturale în traseele turistice va dezvălui un București cosmopolit, aparte, cu o notă redirecționată spre noutate. Lărgirea orizontului spre aceste elemente va genera o altă perspectivă asupra rolului turismului în capitală. Așa cum am prezentat anterior, patrimoniul cultural al minorităților există și poate fi valorificat în beneficiul locuitorilor.

CAPITOLUL 3. Patrimoniul arhitectural

Situându-se într-o zonă strategică din punct de vedere economic și fiind capitala României timp de câteva secole, Bucureștiul a avut o dezvoltare arhitecturală continuă. De la prima sa atestare, în anul 1459 și până în prezent, identitatea arhitecturală a orașului a fost marcată de fapte și evenimente politice, naturale și influențată de ocupațiile străine.

Incendiile, inundațiile provocate de Dâmbovița și cutremurele au fost evenimentele care distrugeau orașul din punct de vedere edilitar, dar în același timp acestea au impus autorităților crearea unor lucrări de sistematizare prin care orașul va căpăta o nouă înfățișare.

Patrimoniul arhitectural reprezintă oferta efectivă a unui teritoriu, aceasta fiind formată din totalitatea clădirilor care sunt importante pentru arhitectura, istoria și turismul orașului. În zilele noastre, turiștii pot alege dintr-o largă gamă de construcții cu o istorie lungă, dar și construcții din noul val al arhitecturii.

Din păcate, puțini dintre localnici sau dintre cei care creează circuitele turistice cunosc adevărata frumusețe a orașului și cum a ajuns capitala României să aibă o particularitate rar întâlnită în orașele lumii. În primul rând, Bucureștiul este un oraș a cărui dezvoltare și regenerare s-a făcut realizat prin suprapunerea mai multor stiluri arhitecturale. Particularitatea marcantă a capitalei este una de ordin arhitectural-istoric și este vizibilă mai ales în zonele vechi, dar nu numai. În puține orașe se poate vorbi despre cum un turist, ieșind la o scurtă plimbare ajunge să treacă pe lângă clădiri ridicate încă din secolul al XV-lea, iar în proximitatea lor să găsească clădiri moderne din secolul al XXI-lea. Intersecțiile simple ale străzilor sau pasajelor pietonale ilustrează cum pe o distanță de doar 200 de metri trecem din punct de vedere istoric pe lângă clădiri din secole și stiluri atât de diferite.

Selectiv, aducem în discuție „Calea Victoria”, „Biserica Stavropoleos” și „Biserica Amzei”. Pe „Calea Victoria”, una dintre cele mai vechi străzi din oraș, numită în trecut „Podul Mogoșoaia” există numeroase palate, biserici, hoteluri, teatre și pasaje. Aceasta conturează foarte bine modul de dezvoltare a orașului, dar și preocupările specifice diferitelor secole (foto 9). Porțiunea cuprinsă între „Piața Națiunilor Unite” și „Bulevardul Regina Maria” este definită ca zonă de interes economic puternic, deoarece centrul vechi al orașului a jucat un rol economic încă de la începuturile așezării. Trecând peste „Bulevardul Regina Maria”, care poate fi considerat o adevărată graniță de interese, vom ajunge în zona culturală, cei mai importanți pioni fiind „Teatrul Odeon” și „Teatrul de revistă Constantin Tănase”. Cea de-a treia zonă, este una de tranziție și reprezintă deopotrivă interesul politic și cultural prin „Palatul Regal”, „Biblioteca Centrală Carol I” și „Ateneul Român”. Ultima categorie prezintă așezările rezidențiale, ridicate în trecut de familii bogate pe cea mai importantă uliță, devenind veritabile palate. Elementul monahal întregește peisajul „Străzii Victoriei”. De menționat este faptul că strada a suferit multe modificări de-a lugul istoriei, însă și astăzi are farmecul ei aparte.

Zona „Bisericii Stavropoleos” (foto 10), a trecut recent printr-un proces de regenerare și ar putea reprezenta un real interes pentru cei pasionați de arhitectura capitalei. Aici vom găsi Complexul monahal Stavropoleos, construit în secolul al XVIII-lea, berăria „Caru' cu bere” din secolul al XIX-lea, „Palatul Poștelor” din secolul al XIX-lea, dar și „Spitalul PTTR” din secolul al XX-lea. Situarea într-o zonă economică importantă, a făcut posibilă buna conservare a acestui peisaj arhitectural.

Arealul „Biserica Amzei” (foto 11), situat pe Strada Biserica Amzei este la fel de încărcat istoric și arhitectural. Aici există celebra „Casa Mița Biciclista” construită în stilul baroc cu elemente de art-nouveau în secolul al XX-lea, „Biserica Amzei” ridicată în secolul al XIX-lea, dar și alte clădiri ridicate în stil neoromânesc sau neogotic. Din păcate, zona nu este la fel de populară, iar autoritățile nu au încercat conservarea, promovarea sau reamenajarea acesteia.

Fiecare etapă de dezvoltare a capitalei a introdus noi clădiri și a populat zone din afara acesteia. În paginile ce urmează, am expus modul în care patrimoniul s-a modificat, selectând mai multe stiluri arhitectonice și totodată cele mai reprezentative construcții cu mare încărcătură arhitecturală, istorică sau turistică.

Stilul BAROC este reprezentativ secolului al XVII-lea, un secol al progresului cultural și artistic. Arhitectural, se remarcă o detașare de liniile drepte și simetrie. Clădirile reprezentative stilului BAROC se vor distinge prin formele largi sau circulare, dar și prin decorațiile pline de dinamism. Alte caracteristici specifice clădirilor vor fi numeroasele ferestre, ornamentarea excesivă și prezența marmurei sau a unui material asemănător ca material de construcție. În București, stilul BAROC a apărut în momentul construirii palatelor ce serveau drept locuințe. Clădiri construite în stilul baroc: „Biserica Amzei” și „Palatul Cantacuzino” (foto 12).

Stilul NEOCLASIC a apărut în secolul al XVIII-lea, este opusul barocului și a numeroaselor sale decorațiuni. În această perioadă cele mai importante clădiri vor avea rol cultural (teatre, biblioteci, universitățile) sau rol economic (clădiri de burse sau bănci). Arhitecții se vor axa în construirea unui stil simplu care să sugereze utilitatea clădiri și nu vor încerca construirea unor decorațiuni care să impresioneze. Printre clădirile construite în stilul neoclasic enumerăm „Palatul Universității”, „Biblioteca Central Universitară” (foto 13).

Stilul BRÂNCOVENESC aparține din punct de vedere temporal începutului secolului al XVIII-lea. Specific stilului, amintim pridvorul deschis care este elementul central al clădirilor. Nu putem omite scările și loggiile care oferă expresivitate fațadelor, dar și coloanele sau balustradele foarte ornamentate. Ormanetele sunt de obicei sculptate în piatră, motivele sunt florare, de tip oriental. În București, stilul apare în perioada în care domnitorul Constantin Brâncoveanu a condus Țara Românească. Amintim „Mânăstirea Antim”, „Biserica Popa Chițu”, „Biserica Doamnei” și „Biserica Stavropoleos” (foto 14).

Stilul NEOGOTIC este originar din Anglia, secolul al XVIII-lea. În principal reprezintă o tendință de întoarcere a stilului gotic în atenția arhitecților. Apogeul stilului neogotic a fost atins în secolul al XIX-lea. În Micul Paris, „Casa Librecht”, „Palatul Ghika” (foto 15) și „Casa Oteleșanu” sunt cele mai de seamă clădiri construite în acest stil.

Stilul NEOROMÂNESC apare în București la sfârșitul secolului al XIX-lea și este compus din elemente țărănești și elemente arhitecturale autohtone. Clădirile construite în acest stil se evidențiază prin modul de decorare al fațadelor. Se remarcă elementele tradiționale, elemente din arhitectura bizantină și cele specifice Art-Nouveau. Principalul arhitect al stilului NEOROMÂNESC a fost Ion Mincu. Printre clădirile construite în acest regim enumerăm „Palatul Vama Poștei”, „Palatul Universul”, „Palatul Băncii Marmorosch Blank”, „Casa Lahovary” și „Palatul Ministerului Lucrărilor Publice” (foto 16).

Stilul ECLECTIC apare în secolul al XIX-lea și caracterizează clădiri care sunt construite dintr-un mozaic arhitectural. Aceste construcții dispun de o varietate stilistică arhitecturală ce le fac foarte atractive publicului larg. În București, amintim clădirile „Palatul CEC”, „Banca Națională a României”, „Palatul Cercului Militar Național” și „Ateneul Român” (foto 17).

Stilul PUEBLO este orginar din continentul latino-american și a fost introdus în Europa în secolul al XIX-lea. Clădirile stilului PUEBLO din zona urbană sunt construite din cărămidă roșie, iar în partea superioară se observă o retragere spre interior a ultimului etaj. În București, stilul PUEBLO nu este foarte vizibil, dar caracteristica ultimului etaj este des întâlnită la multe clădiri pe de „Bulevardul Nicolae Bălcescu” și „Calea Victorie”. La intersecția Străzilor Victoria cu Eforie, se află cea mai bună reprezentare a acestui stil. Este vorba despre un „Imobil” (foto 18) construit în secolul al XX-lea, declarat monument istoric. Se poate sesiza cărămida roșie din care acesta este zidit, iar modul prin care ultimele etaje se retrag este definitoriu.

Stilul ART-NOUVEAU apare ca o nouă exprimare arhitecturală la începutul secolului al XX-lea. Caracteristicile marcante sunt legate și inspirate de natură, liniile trasate încercând să arate cum natura este îmbinată armonios cu clădirea. Un rol important al decorațiunilor îl ocupă motivele floral-vegetative stilizate. Printre cei mai cunoscuți adepți ai stilului ART-NOUVEAU amintim Antoni Gaudi, Hector Guimard și Charles Rennie Mackintosh. În capitala României stilul este prezent în rândul porților, balcoanelor, ferestrelor sau chiar a cutiilor de scrisori.

Stilul ART DECO, specific primei jumătăți a secolului al XX-lea se definește prin liniile în zigzag și formele netede cubice. Pe continentul american stilul este caracteristic clădirilor înalte de sticlă, oferindu-le acestora un aspect mai puțin robotic. La nivel global, stilul arhitectural se va dezvolta pe clădiri mici sau medii, printre care case, biblioteci sau chiar biserici. În București, din punct de vedere turistic-arhitectural, stilul este ilustrat cel mai bine pe „Clădirea Societății Naționale de Crucea Roșie”, „Palatul Telefoanelor”, „Palatul Societății Funcționarilor Publici (Sediul ArCub)” și „Palatul Medicilor Veterinari”. Pentru un turist pasionat de arhitectură, aceste clădiri pot avea o mare însemnătate (foto 19).

3.1 Traseul sculpturilor decorative

Traseul sculpturilor decorative reprezintă o propunere personală al cărui obiectiv final este de a prezenta turiștilor, dar și locuitorilor pasionați de arhitectură o altă fațadă a marelui oraș. Cu toate că, piața ofertelor turistice este mare, vizitatorii putând opta pentru diferite locuri și clădiri reprezentative, puține trasee prezintă elementele decorative ce au reușit să aducă orașului renumele de Micul Paris. Voi încerca în paginile ce urmează crearea unui mic traseu citadin în care arhitectura și elementele sale decorative vor fi „vedetele” traseului. Trebuie specificat faptul că pentru o vedere de ansamblu asupra orașului, este necesară privirea acestuia dincolo de primul etaj.

Traseul se desfășoară în proporție de 80% pe Calea Victoriei, unde ești însoțit la fiecare pas de o istorie cu o vastă încărcătură spirituală. Singurele excapade vor fi pe „Strada Boteanu” și pe „Strada Stavropoleos”, scopul rămânând acela de a observa impresionante decorațiuni ce intră în componența patrimoniului arhitectural. Traseul durează aproximativ 3 ore și este recomandată parcurgerea lui pe jos. Am adăugat o hartă ilustrativă (foto 20) a clădirilor care impresionează datorită decorațiunilor.

1. Palatul Cantacuzino (Muzeul George Enescu)

2. Palatul Caragea Vodă

3. Casa Dissescu

4. Casa Vernescu

5. Casa Hristu

6. Academia Română

7. Casa Cesianu

8. Casa Monteoru

9. Palatul Romanit (Muzeul Colecțiilor)

10. Palatul Știrbei

11. Casa M. Algiu

12. Ateneul Român

13. Biblioteca Centrală Universitară Carol I

14. Statuia Carol I

15. Palatul Regal (Muzeul de Artă)

16. Sediul Uniunii Arhitecților (Strada Boteanu)

17. Memorialul Renașterii

18. Teatrul Odeon

19. Hotel Capșa

20. Hotel Capitoliu

21. Cercul Militar Național

22. Grand Hotel du Bulevard

23. Biserica Doamnei

24. Imobil Pueblo (Calea Victoriei nr. 23)

25. Banca de Comerț Exterior

26. Clădirea Pasajului Vilacrosse

27. Magazinul Victoria

28. Palatul CEC

29. Palatul Poștelor

30. Caru cu Bere

31. Biserica Stavropoleos

32. Spitalul PTTR

33. Clădirea Societății de Asigurări Agricola

34. Palatul Societății Adriatica

35. Palatul de Justiție

Primul impuls al turiștilor este acela de a vizualiza în mod fugitiv patrimoniul arhitectural. La o privire mai atentă, edificiile bucureștene dezvăluie imagini impresionante cu atlanți, cariatide, frontoane, coloane, statui, grupuri sanctuare. Centrul vechi al orașului abundează în asemenea ornamente și poate atrage atenția atât cunoscătorilor cât și necunoscătorilor asupra arhitecturii ce ascunde povești și mituri exprimate prin podoabe.

CAPITOLUL 4. Propuneri privind realizarea unor guided-toururi

Capitala României, are în spate o istorie de peste 500 ani. În acest moment este un oraș înfloritor, în plină dezvoltare, atrăgând tot mai mulți investitori străini. În rândurile turiștilor devine tot mai popular datorită varietății mari de obiective turistice. Fie că practici turism de afaceri sau turism negru, turism sportiv sau turism pentru shopping, orașul este dotat cu recuzita necesară.

Având o climă temperat-continentală, orașul poate fi vizitat în orice perioadă a anului. Primăvara este un anotimp bun pentru activitatea turistică deoarece temperaturile moderate permit explorarea capitalei. Vara turismul este îngreunat de temperaturile ridicate de peste 40°C, însă seara o plimbare cu autobuzul turistic poate fi plăcută. Toamna dă un aer boem, făcând deliciul turiștilor și locuitorilor prin peisajul creat de parcuri și cafenelele în aer liber. Iarna îmbracă Bucureștiul de sărbătoare. Mii de luminițe viu colorate și târgurile de Crăciun transformă orașul și îi oferă acestuia un farmec aparte.

Bucureștiul dispune de o rețea densă de căi de comunicații, lucru ce îi permite o mai bună comunicare cu restul țării, dar și cu alte orașe internaționale. Aeroportul Henri Coandă, Gara de Nord și Autogara Filaret sunt cele mai importante „porți” ale orașului. Anual, milioane de oameni sosesc în capitala României, aceștia fiind atrași de potențialul economic, cultural și turistic. Pe timpul zilei orașul este destul de aglomerat, cea mai bună modalitate de a te deplasa ieftin și rapid fiind metroul. Seara însă, atmosfera se destinde, cafenelele sunt luate cu asalt, iar o plimbare în aer liber poate fi chiar relaxantă.

În ceea ce privește structurile de cazare, există hoteluri, moteluri, hosteluri, pensiuni, vile sau apartamente care satisfac cererea turistică. În anul 2012, în București s-au înregistrat peste 1.5 milioane înnoptări, turismul de afaceri fiind predominant. Unitățile de cazare se găsesc atât la periferie, cât și în zona centrală, prețul fiind factorul care le dispersează pe teritoriul capitalei.

Structurile de alimentație sunt de asemenea răspândite uniform pe teritoriul orașului. Fie că vrei să mănânci la un restaurant cu specific sau la un restaurant fast-food, acestea sunt ușor de găsit. În prezent, centrul istoric al orașului adăpostește cea mai mare concentrare de cafenele, pub-uri, ceainării și restaurante, fiind urmat îndeaproape de zona Șoseaua Nordului. Prin restaurantele cu specific internațional este demonstrat cosmopolitismul bucureștean. Bucătăriile internaționale au avut un succes răsunător încă de la apariția acestora, oamenii dorind să descopere diverse culturi din punct de vedere gastronomic.

4.1. Ghid turistic general

Palatul Parlamentului (foto 21)

„Palatul Parlamentului” este în opinia unora cel mai important obiectiv turistic al capitalei. Aproximativ toate ofertele turistice includ palatul, iar pe plan internațional devine din ce în ce mai cunoscut. Puțini sunt însă cei care știu faptul că, „Palatul Parlamentului” este de trei ori menționat în Cartea Recordurilor, fiind cea mai scumpă clădire administrativă din lume, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil și cea mai grea clădire.

Construcția palatului a început în 1983 și a fost terminată 14 ani mai târziu în anul 1997. Clădirea are opt nivele subterane, dar acestea nu sunt accesibile publicului larg. Cele 12 nivele de la suprafață fac vizibilă clădirea de la foarte mare distanță, „Palatul Parlamentului” fiind o clădire în stil neoclasic. Deoarece în prezent, în palat funcținează Camera Deputaților și Senatul României, pentru a vizita palatul ai nevoie de programare care se poate face prin telefon, iar măsurile de siguranță sunt mari, fiecare persoană fiind verificată la intrare.

Se recomandă odată cu vizitarea palatului și o plimbare în Parcul Libertății. Cele două obiective turistice sunt apropiate între ele, iar estetica peisagistică oferită de parc, cât și Mausoleul care se află în acesta face ca scurta plimbare să merite.

Palatul Cotroceni (foto 22)

Palatul Cotroceni a fost ridicat între anii 1679-1681 de domnitorul Șerban Cantacuzino, fiind construit în stilul baroc, stil specific acelor vremuri. În prezent palatul este împărțit în doua jumătăți, într-o parte fiind amenajat muzeul Cotroceni, cea de a doua adăpostind sediul Președinției României.

În timpul istoriei sale, palatul suferă mari schimbări, cele mai importante fiind în perioada reginei Maria, la începutul secolului XX. Încărcătura istorică face din palat un obiectiv turistic important al Bucureștiului. Din anul 1991 este deschis publicului larg, iar din 2009, muzeului i s-a adăugat și biserica Cotroceni, reconstruită pe vechile sale temelii.

În palat există mai multe expoziții naționale și internaționale, dar și colecții ale familiei regale. Palatul Cotroceni se poate vizita în urma unei rezervări telefonice acesta fiind amplasat pe malul drept al Dâmboviței în imediata apropierea a Grădinii Botanice.

Arcul de Triumf (foto 23)

Arcul de Triumf este amplasat pe Șoseaua Kiseleff, în rondul al doilea, putând fi observat de turiști foarte ușor, deoarece se află pe principalul drum care face legătura dintre aeroportul orașului și zona centrală a acestuia. Construit în anul 1922 din lemn și mai apoi în 1935-1936 reconstruit după proiectul arhitectului Petre Antonescu, acesta aduce aminte de victoriile obținute de armata română în Primul Război Mondial.

La fel ca ,,alți frați mai mari”, Arcul de Triumf bucureștean atrage anual un număr impresionant de turiști. Din punct de vedere estetic acesta este construit într-o factură clasică. În interiorul celor două picioare există scări care permit accesul la terasa superioară de unde turistul și nu numai poate avea o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă Bucureștiul contemporan. Din 1990, pe data de 1 decembrie, Ziua națională a României, are loc parada militară anuală, prilej cu care Arcul de Triumf este în centrul atenției.

Ateneul Român (foto 24)

Clădire construită în secolul XIX-lea, pe terenul familiei Văcăreștilor, una dintre cele mai cunoscute familii ai capitalei, Ateneul Român are trăsături ale arhitecturii neoclasice. Celebrul îndemn ,,Dați un leu pentru Ateneu” a ajutat la strângerea de fonduri necesare construirii acestuia. Considerat de mulți o opera arhitecturală, reușind să îmbine armonios mai multe stiluri, impunătorul Ateneu Român este situat în vecinătatea Muzeului Național de Istorie a României, pe Calea Victoriei. În prezent, Ateneul Român este sediul prestigioasei Filarmonici ,,George Enescu”, fiind un lăcaș al muzicii în care interpreții de renume mondial, dirijori celebri au impresionat și impresionează auditoriul. Printre cei mai de seamă amintim Geogre Enescu, Ionel Perlea sau Dinu Lipatti.

Ateneul Român este ,,inima culturii românești”, un adevărat templu arhitectural. Interiorul și exteriorul ateneului prezintă o arhitectură aparte, stilul acestuia fiind foarte greu de egalat și în zilele noastre.

Opera Națională București (foto 25)

Opera Națională București este una dintre cele patru ,,ferestre” din România care aduce publicul mai aproape de teatrul liric și de capodoperele muzicii. Clădirea operei se află pe B-dul Mihail Kogălniceanu, pe malul stâng al Dâmboviței, aceasta fiind ridicată după anul 1950.

De-a lungul timpului pe scenele Operei Naționale București publicul s-a putut delecta cu piese celebre de operă interpretate de artiști internaționali și naționali. În fața clădirii se pot vedea două statui reprezentând pe George Enescu și George Stephănescu, personalități importante în istoria operei. Clădirea prezintă o arhitectură mai simplistă ca cea a Ateneului Român, cele mai impresionante elemente arhitectonice fiind bazoreliefurile amplasate pe fațada principala. La ultimul etaj al operei se găsește un muzeu al clădirii.

Grădina Botanică (foto 26)

Grădina Botanică datează din anul 1860, locația din prezent fiind stabilită abia în anul 1884. Savantul Dimitrie Brîndză s-a ocupat de amenajarea parcului, acesta reușind să combine foarte multe specii de plante de pe toate continentele.

Suprafața grădinii este de 17.5 ha. și cuprinde pe langă cele aproximativ 10.000 specii de plante, un centru de cercetare științifică și mai multe sere. În aceste sere s-a reușit crearea unor condiții climatice identice cu cele din America de Sud, putând fi dezvoltate o serie de plante medicinale, industriale, decorative, acvatice și exotice.

La intrarea în grădina, se află muzeul propriu-zis, adăpostit de o clădire construită în stil brâcovenesc. În toată grădina există mai multe alei dispuse într-un sistem bine structurat,cât și panouri turistice, informaționale.

Catedrala Patriarhală din București (foto 27)

Catedrala Patriarhală este situată pe Dealul Patriarhiei și a fost ctitorită de voievodul Constantin Șerban și soția acestuia, Bălașa, între anii 1654-1658. Din anul 1925 a fost transformată în Patriarhie, iar în prezent face parte din ,,Ansamblul Patriarhal”. De-a lungul timpului aceasta a suferit transformări majore, forma actuală nemaicorespunzând cu forma originală. În fiecare an, pe data de 27 octombrie, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor este scos din Catedrala Patriarhală, în procesiunea de pelerinaj, atât pentru ortodocși, cât și pentru catolici.

Catedrala Patriarhală din București este inclusă în Lista monumentelor istorice din România. Aceasta este construită în timbru Brâncovenesc, urmând ca în viitor patriarhia română să fie mutată langă Palatul Parlamentului, în Catedrala Mântuirii Neamului.

Muzeul de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa” (foto 28)

Muzeul de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa” este amplasat pe Șoseaua Kiseleff, în Piața Victoriei și foarte aproape de Muzeul Țăranului Român. Ca și alte muzee, acesta a fost mutat de-a lungul istoriei, până să fie amplasat în locul actual în 1902. Cea mai marcantă personalitate în istoria muzeului, este cea a lui Grigore Antipa, muzeul purtându-i astăzi numele. Acesta a ajutat la construcția muzeului propriu-zis, a completat timp de cinci decenii colecțiile și a creat impresionantele expoziții, în același timp conducând și muzeul.

Astăzi, patrimoniul muzeului are peste 300.000 piese, unele dintre ele fiind rare sau chiar unicate în întreaga lume. Piesa centrală o reprezintă scheletul unui ,,Dinotherium gigantissimum”, iar muzeul este structurat pe perioade de evoluția pământului și a viețuitoarelor.

Muzeul este foarte modern și dispune de tehnologie avansată, acesta fiind gazda unei expoziții permanente, cât și a mai multor expoziții temporare internaționale și diferite conferințe, tema centrală dezvoltându-se în jurul domeniului științelor naturii.

Muzeul București ,,Palatul Șuțu” (foto 29)

Muzeul București ar trebui să fie primul obiectiv turistic vizitat de oaspeții marelui oraș, dar nu numai. După o scurtă oprire la muzeu, poți înțelege transformările suferite de oraș și cum a evoluat din punct de vedere teritorial, cultural sau estetic arhitectural. Muzeul București are o istorie de aproximativ opt decenii, o istorie scurtă, dar plină de evenimente. Mutat de mai multe ori în istoria lui, muzeul este adăpostit acum de Palatul Șuțu.

Amplasat în Piața Universității, pe o arteră importantă de circulație, muzeul deține o serie de vitrine cu obiecte vechi de pe teritoriul Bucureștiului. Aceste obiecte ilustrează zbuciumata istorie a acestor locuri, de la începuturile orașului propriu-zis și până astăzi. Evoluția economică, organizarea orașului, viața culturală și principalele momente istorice sunt și ele expuse în cele peste 10 săli amenajate ale muzeului.

Pe lângă Muzeul București, în palat se organizează și expoziții temporare, conferințe și cicluri de comunicări susținând astfel mișcarea culturală a orașului.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (foto 30)

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, se alfă pe malul lacului Herăstrău, într-un cadru natural aparte, care contribuie la frumusețea muzeului. În anul 1936 acesta era printre primele muzee etnografice din lume. Muzeul este în aer liber și se află pe Șoseaua Kiseleff. Dimitrie Gusti, întemeietorul școlii românești de sociologie a creat acest muzeu, dorind să ofere turiștilor o imagine de ansamblu asupra vieții țăranilor români din secolele trecute.

Muzeul are aproximativ 10 ha. și în jur de 300 construcții rurale autentice (case, ateliere meșteșugărești, biserici și construcții anexe). Casele tradiționale sunt ,,aduse” din toate zonele țării: zona Munteniei, Olteniei, Dobrogei, Moldovei și Transilvaniei. Arhitectura populară este copiată întocmai, iar muzeul reușește să facă cunoscute toate regiunile României vizitatorilor. Muzeul Satului este un monument istoric și este vizitat anual de aproximativ 300.000 persoane, majoritatea lor fiind turiști străini.

Muzeul Țăranului Român (foto 31)

Este adăpostit de o clădire terminată în anul 1941, construită în stil brâncovenesc, dupa planrile arhitectului N. Ghica Budești. Muzeul Țăranului Român este amplasat pe Șoseaua Kiseleff în imediata apropiere a Muzeul de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”. Acesta este o completare a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Muzeul este structurat pe trei nivele, cu mai multe încăperi, fiecare dintre acestea descriind în detaliu viața cotidiană a țăranului tradițional. Sunt surprinse elemente vestimentare, importanța bisericii și a religiei pentru aceștia, meșteșuguri, modul în care procurau și produceau mâncarea, dar și diverse tradiții.

În Europa, muzeul este cunoscut ca fiind foarte diversificat datorită colecțiilor sale numeroase. Vineri, sâmbătă și duminică, lângă muzeu se organizează un târg de antichități, prilej cu care împrejurimile muzeului prind viață.

Muzeul Național de Istorie a României (foto 32)

Muzeul Național de Istorie a României este o instituție prestigioasă a culturii românești. Acesta este adăpostit de fostul Palat al Poștelor, în centrul orașului, pe Calea Victoriei. Clădirea este construită în stil neoclasic, fațada având trepte pe toată lungimea ei și zece coloane. Din 1970 a început amenajarea muzeului propriu-zis, acesta reușind în patru decenii să aibe 60 de săli pline cu exponate valoroase, exponate adunate din toată țara.

Obiectele expuse în muzeu ilustrează evoluția culturală înregistrată de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi. Aici putem vedea artefacte din perioada epocii pietrei și fierului, obiecte de artă din perioada neoliticului, o copie a coloanei lui Traian, dar și multe altele. Pe lângă expozițiile permanente formate din artefactele mai sus menționate, muzeul are și expoziții temporare, expoziții naționale sau internaționale. Muzeul este înscris pe harta culturală a Bucureștiului, acesta găzduind și diverse evenimente culturale.

Muzeul Național de Artă a României (foto 33)

Muzeul Național de Artă a României își desfășoară activitatea într-o clădire cu o istorie deosebită și o arhitectură splendidă, mai exact ,,Palatul Regal”. Amplasat pe Calea Victoriei, în Piața Revoluției și fiind pentru mai mulți ani casa familiei regale. În cei 200 ani de existență a suferit mai multe modificări, palatului mărindu-și ce mai multe ori suprafața.

Aspectul din zilele noastre a fost redat între anii 1990-2000, perioadă în care palatul a suferit cea mai mare restaurare, deoarece în timpul revoluției de la 1989, acesta a fost distrus. Stilul neoclasic a fost păstrat, iar palatul este cu adevărat impresionant. Astăzi, muzeul are două galerii permanente, una națională și cealaltă internațională. Printre cele mai de seamă opere sunt create de pictori internaționali ca Giorgio Vasari, Tintoretto, Bernardino Licinio, Anton van Dyck sau Claude Monet. Și în galeria națională, opere create de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, dar nu numai încântă ochii vizitatorilor.

Muzeul Național de Artă a României are alte trei muzee satelit, care merită vizitate pentru obiectele de artă expuse (Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady)

Parcul Herăstrău (foto 34)

Parcul Herăstrău se află în nordul capitalei, înconjurat de Șoseaua București-Ploiești, Șoseaua Kiseleff, Șoseaua Nordului, B-dul Aviatorilor și B-dul Mareșal Constantin Prezan. Amenajat în prima jumătate a secolului al XX-lea, pe malul lacului cu același nume, parcul are o întindere de 187 ha.

Herăstrăul este locul în care se îmbină natura, cultura și distracția. Natura este reprezentată printr-un splendid decor natural, iar distracția este înfățișată prin Teatru de vară, vaporașele care leagă malurile între ele, dar și numeroasele dotări de agrement. Domeniul cultural este evidențiat cu ajutorul Teatrului de vară, al statuilor și busturilor înfățișând personalități autohtone și nu numai, Muzeul Satului Dimitrie Gusti, cât și de pavilioane pentru diverse expoziții.

Restaurantele aflate pe malul lacului creează o atmosferă aparte prin simplitatea și stilul lor elegant, reușind să introducă clientul în nostalgia ,,Micului Paris”.

Parcul Cișmigiu (foto 35)

Parcul Cișmigiu cunoscut și ca ,,Grădina Cișmigiu” este o oază de liniște în marele oraș. Având 17 ha. și peste un secol vechime, parcul are o estetică aparte, adăpostind mai multe specii de plante cu o frumusețe specială. Grădina Cișmigiu a fost amenajată între anii 1851-1855 în jurul lacului ,,Dura Neguțătorul”. Zilnic, parcul este vizitat de sute de persoane, locuitori sau oaspeți ai Bucureștiului, care vin pentru o mică plimbare, liniște sau numeroasele busturi alor cei mai reprezentativi poeți și scriitori ai neamului nostru.

Pe parcursul anului, în Cișmigiu sunt organizate mai multe festivaluri sau evenimente pentru persoane de toate vârstele. Unul dintre cele mai de seamă are loc iarna, ,,Crăciun pe Gheață”, prilej cu care lacul central se transformă în patinoar, iar pe alei sunt instalate diferite standuri.

Parcul se află în inima capitalei și dispune de opt ieșiri care fac legătura cu B-dul Regina Elisabeta, B-dul Schitu Măgureanu și Strada Știrbei Vodă, accesul fiind permis din toate părțile.

4.2. Ghid turistic al locurilor mai puțin cunoscute

Bucureștiul are zeci de ghiduri turistice dezvoltate de către agențiile de specialitate care organizează vacanțe în oraș. Majoritatea includ aceleași obiective turistice, prin care vizitatorului i se arată o imagine frumoasă, clădirile fiind renovate și expuse turiștilor pentru ca acestora să li se imprime o imagine strălucitoare. Mult mai puțin cunoscute sunt locuri cu istorii ciudate, înfricoșătoare sau demne de rangul unor legende urbane înspăimântătoare.

În acest subpunct al capitolului 5 misticele povești despre București vor fi cele care vor ajuta la formarea ghidului turistic, dar și locuri unicat în oraș. Acest traseu este destinat persoanelor care vor să viziteze locuri care au în spate o istorie bogată și uitată de locuitori.

„Ghidul turistic al locurilor mai puțin cunoscute” a fost făcut folosind doar informații din mediul virtual. Menționez că am luat această decizie deoarece majoritatea turiștilor care vin pe cont propriu pentru a vizita orașul folosesc mai mult internetul ca sursă de informare, obținând detalii și păreri fără costuri și mai rapid.

Hotel Concordia (foto 36)

Este unul din primele hoteluri din București, fiind construit în anul 1852. La acea vreme era preferatul marilor politicieni, negustori și oameni de afaceri, care îi ofereau acestuia un aer boem. Amplasarea în inima orașului pe Strada Smârdan, nr. 39, locul unde viața social-economică se desfășura, a făcut din hotel un pol al influenței străine.

Momentul de glorie al hotelului se suprapune cu data 23 ianuarie 1859, când în una din cele 90 de camere existente, se hotărăște dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Cele două incendii (1884, 1901) au afectat clădirea, aceasta nereușind nici până astăzi să fie redresată și să redevină iar hotel de prin rang.

Consider că, acest monument al istoriei neamului român ar fi meritat un loc pe lista monumentelor de patrimoniu și de asemenea un loc în circuitele turistice bucureștene. Datorită încărcăturii istorice merită toată atenția turiștilor, deoarece aceștia pot înțelege prin imagini șirul evenimentelor trecutului. În viitorul apropiat, după renovarea ce se desfășoară în prezent, „Hotelul Concordia” ar putea fi locul de start al traseelor turistice.

Castel Vlad Țepeș (foto 37)

„Castelul Vlad Țepeș” a fost construit în anul 1906, an în care a avut loc jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol. Cu toate că numele te duce cu gândul la controversatul personaj, domnitorul Vlad Țepeș, nu există nicio legătură directă. De fapt, numele „castelului” vine de la asemănarea arhitecturală a clădirii cu „Cetatea Poenari”, cetate ce este localizată în județul Argeș și care a fost construită de acesta.

Edificiul este localizat în Parcul Carol și construit în stil medieval din cărămidă roșie și piatră, acest lucru fiind rar întâlnit în București. Propun înscrierea castelului în circuite turistice deoarece zona poate fi și un punct de belvedere, iar în imediata apropiere a acestuia se află Mormântul Soldatului Necunoscut și Mausoleul. De asemenea consider că numele clădirii poate fi folosit pentru o mai bună promovare, numele Vlad Țepeș fiind adesea asociat cu Dracula.

În prezent clădirea deservește „Oficiului Național pentru Cultul Eroilor”, funcția primară de castel de apă suferind modificări în lunga istorie a acestuia. Oficial, „Castelul Vlad Țepeș” poate fi vizitat de două ori pe an, de Ziua Armatei respectiv, de Ziua Eroilor.

Casa Mița Biciclista (foto 38)

„Casa Mița Biciclista” este situată pe Strada Biserica Amzei colț cu Strada General Christian Tell. Din punct de vedere arhitectural, edificiul este construit în stil baroc, iar fațada este decorată cu elemente ce aparțin stilului art nouveau. Deși construcția se integrează în estetica zonei, încă de la prima vedere edificul atrage privirile, iar timida pancardă pe care scrie „Casa Mița Biciclista-MONUMENT ISTORIC”, dezvăluie o poveste pe care mulți nu o credeau a fi reală.

Și ce poate fi mai interesant pentru turiști, decât povestea unei doamne extravagante, a cărei pasiune pentru biciclete i-a adus renumele de Coana Mița Biciclista? Acest lucru nu este singura poveste demnă de ziarele de cancan. În afara considerațiilor de doamnă care se îmbrăca numai cu haine bune și care umbla în zonele frecventate de oameni cu bani, aceasta a fost și curtezană. Printre cei mai celebri oameni despre care se spune că ar fi cochetat cu ea se numără Regele Leopold al Belgiei, Nicolae Grigorescu, Octavian Goga și chiar Regele Ferdinand de la care ar fi primit casa.

Consider că această clădire poate deveni un obiectiv turistic nelipsit din circuitele turistice. Afirm acest lucru deoarece arhitectura frumoasă a clădirii este însoțită de o serie de cancanuri despre proprietara casei, Mița Biciclista, pe numele ei real Maria Mihăescu. Privit ca obiectiv turistic, poate fi un adevărat succes datorită iubitorilor de povestioare și cancanuri, mai ales când este vorba despre personalități marcante precum Regele Ferdinand.

Linia de fortificații București (foto 39)

Construită în secolul al XIX-lea din ordinul Regelui Carol I, linia de fortificații a Bucureștiului poate fi considerată marea sa moștenire militară. Rolul principal al fortificațiilor care înconjoară orașul a fost de a-l apăra și de a bloca năvălirea inamicilor în caz de război. Totuși, acestea nu au fost folosite niciodată deoarece în timpul Primului Război Mondial, armata a primit un ordin secret de părăsire a bateriilor și forturilor.

În cei 134 de ani de la construcție, au reușit să supraviețuiască doar 30 de fortificații din totalul de 36 ridicate inițial. Cu toate că forturile și bateriile ar fi putut să fie salvate prin introducerea lor într-un proces de regenerare, costurile ridicate au îndepărtat autoritățile de la acest plan.

Doresc a crede că accesibilitatea oferită de șoseaua de centură, alături de implicarea unui grup de investitori sau a administrației locale poate salva și transforma aceste construcții în adevărate muzee, restaurante sau parcuri tematice prin care turiștii sau locuitorii orașului vor ajuta la dezvoltarea zonelor limitrofe.

Tren regal (foto 40)

„Trenul Regal” reprezintă astăzi unul dintre puținele lucruri care nu au fost distruse de regimul comunist, incompatibilitatea, reavoința autorităților sau de necruțătorul timp. Construit în anii `20, în Italia, mașinăria a deservit drept mijloc de transport pentru principalele personalități politice, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Datorită securității severe și a locului în care este garat, trenul s-a conservat foarte bine, acesta nu a fost mistuit de trecerea timpului și nu a suferit mari schimbări de la forma inițială.

Pe plan turistic, trenul poate deveni un simbol al regalității românești, în Europa fiind printre puținele ce se păstrează și astăzi. Reguli despre vizitarea și închirierea „Trenului Regal” se găsesc pe site-ul www.turismferoviar.ro.

Insula Lacul Morii (foto 41)

Obiectivul turistic adus în discuție se află pe lacul ce poartă același nume. Lacul Morii are o istorie tulburătoare, proiectul figurând pe locul unei foste biserici și a unui cimitir. La vremea proiectării, insula era prevăzută în așa fel încât să devină o oază de verdeață și spatiu de recreere cuprinzând două debarcadere, un foișor și o fântână arteziană.

Momentul nefast din anul 1989 a dus la abandonarea planului, fapt ce se transpune și în realitatea din prezent. Debarcaderul, foișorul și fântâna arteziană au fost construite, dar nu și-au îndeplinit funcția inițială. Insula are un potențial neexploatat ce poate reprezenta printr-o mai bună manageriere o viitoare atracție turistică.

Acest capitol reprezintă o încercare de a aduce la cunoștință principalele obiective turistice care joacă un rol important în estetica peisajului bucureștean, dar și viitoare clădiri ce pot deveni în viitorul apropiat atracții care să dezvolte și diversifice produsul turistic.

Capitolul în discuție a readus la viață în mod teoretic unele simboluri de importanță națională, îngropate în propria istorie. O strategie de promovare competitivă are mari șanse de a propulsa turismul în capitală. Din prezentarea obiectivelor cu încărcătură istorică și culturală reiese faptul că Bucureștiul are de oferit un circuit complex.

CAPITOLUL 5. Imaginea Bucureștiului surprinsă de social-media

Acest capitol a fost conceput pentru a analiza imaginea pe care capitala țării, București, o are în social-media și pentru a observa principalele subiecte abordate de proprietarii diferitor site-uri. Prin definiție internetul este o rețea informatică mondială în cadrul căreia computere conectate la diferite rețele locale pot comunica între ele. Cu alte cuvinte, internetul este un mediu în care oamenii se pot conecta de oriunde în lume și în care găsesc aproape orice informație au nevoie.

Astăzi, din ce în ce mai mulți turiști folosesc acest mediu virtual pentru a găsi informații despre zonele pe care le vor vizita. Ușurința și rapiditatea cu care accesezi informațiile care te interesează în mediul online, reprezintă principalul atu pentru care acest sector s-a dezvoltat în ultimii ani. Fie ca vrei să îți cumperi bilet de avion sau vrei să faci o rezervare, fie că vrei să știi ce vei vizita în vacanța pe care tocmai ți-ai cumpărat-o sau pur și simplu vrei să știi problemele de care te poți lovi, mediul online este perfect.

Din păcate Bucureștiul nu are un site oficial de turism, un loc unde turistul să aibă toate informațiile necesare. Cu toate acestea, orașul este destul de prezent în mediul electronic datorită unor persoane care sunt pasionate de fotografii, istorie, arhitectură, diverse evenimente sau cultura Bucureștiului. Imaginea generală ce urmează a fi prezentată, este rezultatul analizei a zece site-uri și blog-uri care prezintă peisajul turistic-urban bucureștean.

În timp ce unii bloggeri expun un București de poveste, al cărui farmec dispare pe zi ce trece, agențiile de turism compun circuite turistice care promovează în mod superficial orașul. Majoritatea agențiilor turistice oferă o imagine pozitivă asupra capitalei, turiștii veniți din afara țării fiind direcționați mai mult către clădirile care se află într-o stare de funcționare cu o importantă valență în estetica arhitecturală actuală.

Prin intermediul social-media (diferite pagini de internet care au legătură cu o serie de site-uri de socializare), turistul poate descoperi o imagine total diferită de cea promovată de agențiile de turism. Diferitele istorioare legate de clădiri captează atenția oaspeților, iar o mai bună conservare a edificiilor ar putea duce la posibilitatea de a le vizita în condiții de siguranță. Imaginea surprinsă de proprietarii celor zece site-uri analizate în acest capitol este mai apropiată de realitate decât cea a agențiilor. Consider că ar trebui să existe o colaborare între acest tip de promovare și agenții pentru un corespondent veridic și o gamă mai largă de obiective turistice neexploatate.

Metaforic, dacă transformăm site-urile în piese de puzzle, putem obține o imagine de ansamblu asupra jocului teatral al agențiilor de turism.

Cele mai impresionante site-uri din lista celor zece sunt: casedeepoca.wordpress.com, bukresh.blogspot.ro și bucurestiivechisinoi.ro. Acestea se detașează de celelalte prin cantitatea și calitatea de informații oferite cititorului. Pe aceste site-uri găsim și articole în limba engleză, dar numărul lor este destul de mic. Procesul de internaționalizare al patrimoniului turistic bucureștean prin intermediul social-media este la început, de unde și numărul mic de articole în limba engleză.

www.bucurestiivechisinoi.ro (foto 42) este un site complex, care îmbină subiecte legate de istoria, economia și arhitectura Bucureștiului. Structura paginii web este simplă, pe bara principală putându-se găsi categoriile dezvoltate de autorii acestuia. Există o listă a evenimentelor culturale, poze din istoria orașului, curiozități enunțate în subcategoria „Știați că?”, mici articole despre tinerii care încep să-și pună amprenta în viața culturală a orașului sau noutăți despre diferite programe care sunt destinate acestora.

Personal, consider că site-ul este diferit prin complexitatea temelor abordate, însă lipsa unei structuri clare te poate împiedica spre găsirea subiectului de care ai nevoie. Din punct de vedere turistic-arhitectural, pe site se găsesc o multitudine de subiecte legate de istoria construcțiilor, situația acestora și valoarea arhitecturală a caselor din diferite zone.

www.bukresh.blogspot.ro (foto 43) reprezintă în mediul virtual un site destul accesat de cei ce utilizează internetul. Pagina web cuprinde o serie de articole despre Bucureștiul apus, dar făcând o comparație cu www.bucurestiivechisinoi.ro, site descris mai sus, acesta este mai simplu și tot odată mai practic.

Modalitatea în care autorul privește și prezintă orașul este una particulară. Articolele vin cu poze concludente, povestea fiind transpusă mai ales prin intermediul camerei de fotografiat. Tot pe acest blog întâlnim o altă realitate mai puțin înfrumusețată, autorul prezentând atât lucrurile pozitive cât și cele negative. Un subiect tratat amănunțit îl reprezintă soarta Morii lui Assan, această clădire aflându-se astăzi într-o stare deplorabilă, clădirea autodistrugându-se datorită renovărilor care întârzie să apară. Majoritatea temelor de pe acest blog sunt de actualitate, autorul având multe articole despre clădiri cu o valoare arhitecturală deosebită care se află întro-o stare precară și încearcă să atragă atenția autorităților asupra lor.

Grupul de persoane care contribuie cu articole ce sunt publicate pe acest blog încearcă să facă vizibile discrepanțele programelor și planurilor de urbanizare concepute de autorități și crunta realitate din teren. Bazându-se pe foste fabrici și nu numai, construcții ce sunt lăsate în paragină de către proprietari, care urmăresc o îmbogățire rapidă și care totodată distrug intenționat sau nu estetica urbană a fostului Mic Paris, aceștia tind să critice interesul conducerii administrative a orașului.

Site-ul merită o atenție sporită deoarece îmbină promovarea turistică, dar și enunțarea problemelor cu care orașul se confruntă zi de zi. Aspectul Bucureștiului oferit de blog îndeamnă la o mai bună conservare a esteticii arhitecturale care a supranumit orașul la începutul secolului al XX-lea Micul Paris.

www.casedeepoca.wordpress.com (foto 44) reprezintă din punctul meu de vedere cel mai bun site turistic-arhitectural al Bucureștiului. Elementele de noutate și originalitate se prezintă sub forma circuitelor turistice concepute de domnul Valentin Mandache, autorul site-ului. Prezentându-se ca „…sunt expert în case de epocă și market analist specializat pe piața construcțiilor istorice și etnografice. Competența mea acoperă domeniul edificiilor de diferite stiluri arhitecturale construite în principal între secolul 19 și mijlocul secolului 20, conace și case țărănești cu valoare etnografică…Sunt calificat în istoria economică și culturală a țărilor sud est europene la London School of Economics and Political Science unde am urmat studii de master și doctorat. Sunt de asemenea calificat ca economist la Birkbeck College, Department of Economics, Mathematics and Statistics din Londra. Anterior instituțiilor britanice, am absolvit Facultatea de Geologie și Geografie a Universității din București.”, autorul câștigă un plus de încredere din partea turiștilor. Site-ul este tradus în totalitate în limba engleză, este conectat la rețelele de socializare Facebook și Twitter, acest lucru indicând o preocupare deosebită a autorului asupra promovării.

Cu numai un click descoperim prin intermediul www.revolvermaps.com că această politică de promovare dusă de domnul Valentin Mandache este una prin care site-ul a fost accesat de peste 550.000 de oameni din peste 100 de țări din toată lumea. Consider că numărul mare de accesări este și o recunoștință a efortului depus de autorul site-ului care dorește să îndrepte atenția turiștilor asupra unor case simple, zone mai puțin vizitate, dar și către istoria decorativo-arhitecturală pe care orașul o are.

Din punct de vedere al structurii, acest site este simplu, bara orizontală din partea superioară a paginii fiind elementul central. Aceasta este la rândul ei compusă din 5 butoane, care împart ideile autorului în 5 mari secții. Un alt element care te ajută să descoperi cât mai repede informația dorită este bara de căutare, un element foarte util pentru a găsi exact articolul sau cuvintele cheie.

Din punct de vedere informațional, www.casedeepoca.wordpress.com, reușește să cuprindă informații referitoare la zonele, casele și elementele decorative care s-au dezvoltat în perioda secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Informația este mult mai interesantă pe teren, prilej cu care poți înțelege dezvoltarea și isoricul esteticii actuale bucureștene. Tururile au loc în aproape fiecare weekend, durează aproximativ 2 ore și sunt organizate în perimetrul unei zone cu un stil arhitectural bine definit sau în lungul unei străzi unde se poate observa caracterul evolutiv al acesteia. Faptul că site-ul are puține poze, nu este întâmplător, autorul aplicând o strategie de atragere a vizitatorilor. Valentin Mandache prezintă tururile prin poze sugestive fiecărui stil arhitectural dorind să stârnească interesul asupra circuitelor turistice pe care le organizează.

În concluzie, site-urile ne orientează către un București al cărui fenomen turistic se poate extinde către toate zonele capitalei, dărâmând zidul imaginar ce delimitează zona centrală de spațiul care nu se bucură de atenția turiștilor. Prin implicarea unor persoane competente în domeniul turistic și profitând de cunoștințele acestora în dezvoltarea unor strategii de promovare Bucureștiul poate deveni o destinație turistică de succes. În urma analizei, plasez autorii blog-urilor ca fiind baza unei schimbări în mentalitatea creată de numeroasele circuite turistice asupra Bucureștiului, oferind un alt tip de promovare.

ANEXE

CAPITOLUL 1. Dezvoltarea temporală, spațială și urbană

1.3. Perioada secolelor XIX – XX

Datele aduc aminte de construcția și evoluția sistemului de alimentare cu apă, sistemul de iluminare stradală și a curentului electric, pavarea străzilor, îndiguirea râului Dâmbovița, apariția primelor fabrici și școli.

1814-Podul Mogoșoaia este luminat cu lumânări

1824-se începe pavarea principalelor ulițe cu piatră de râu din Prahova

1830-se dau dispoziții de curățare a orașului

-se începe un proiect de transformare a Dâmboviței în râu navigabil

1831-se deschide „Școala Sfântul Sava”

1832-se pune în aplicare un proiect de îngrijire a 14 cișmele

1833-700 felinare luminează orașul

1834-se dezvoltă un plan de mărire cu 500 de felinare anual

-primul an în care sunt deschise școli în fiecare din cele 5 culori

-se deschide „Școala de muzică vocală”

-Ion Heliade-Rădulescu deschide „Școliță de Arte”

-plan de construire a 50 fântâni și a 5 canale colective

1846-începe filtrarea apei din Dâmbovița

-se începe construcția unei uzine de apă

1847-1848-se înfințează prima școală de specialitate, de nivel superior „Academia Sf. Sava” care avea trei secții: inginerie, juridică și militară

1849-se deschide la Spitalul Colțea, „Școala de Mică Chirurgie”

1850-„Școala munteană de șosele și poduri”

1851-orașul este luminat de 300 lămpi cu petrol

-I.A.Wachman deschide „Conservatorul de muzică”

-în Pantelimon se deschide „Școala de arte și meseri”

1853-numărul lămpilor cu petrol ajunge la 708

1855-este înfințată „Școala Tehnică de Telegrafie”

1856-București este luminat cu gaz lampant (16 lămpi)-primul oraș din lume luminat astfel

1857-se deschide „Școala națională de medicină și chirurgie”, ce devine facultate în anul 1869

1859-apare „Școala superioară de litere și drept”

1860-se deschid școlile gimnaziale „Matei Basarab” și „Gheorghe Lazăr”

1864-Podul Mogoșoaia se pavează cu granit dobrogean

-sunt înfințate 3 facultăți: „Facultatea de Drept”; „Facultatea de Litere” și „Facultatea de Știință”

1869-în București apar linii omnibuse cu cai

1872-este stabilită prima linie de tramvai (Gara Târgoviște-Piața Sf. Gheorghe)

1877-1888-orașul are 35.000 metri conducte care ajută la distribuirea apei curente

1882-Teatrul Național, grădina Palatului Regal și grădina Cișmigiu sunt luminate folosind curent electric

1882-1892-se construiește „Uzina electrică Grozăvești”, urmată de extinderea rețelei electrice

1894-prima linie de tramvai electric (Cotroceni-Obor)

CAPITOLUL 3. Patrimoniul arhitectural

Palatele de pe „Calea Victoriei”

– Palatul Știrbei – Calea Victoriei nr. 107

– Palatul Romanit (astăzi Muzeul Colecțiilor de Artă) – Calea Victoriei nr. 111-113

– Casa Monteoru – Calea Victoriei nr. 115

– Casa Lenș – Vernescu – Calea Victoriei nr. 133

– Palatul Cantacuzino (astăzi Muzeul George Enescu) – Calea Victoriei nr. 141

– Casă Cesianu (astăzi Clădirea Academiei Române) – Calea Victoriei nr. 174

– Casa Dissescu (astăzi Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”) – Calea Victoriei nr. 196

Biserici de pe „Calea Victoriei”

– Biserica Zlătari – Calea Victoriei nr. 12

– Biserica Doamnei – Strada Biserica Doamnei

– Biserica Crețulescu – Calea Victoriei nr. 45

– Biserica Sf. Nicolae Tabacu – Calea Victoriei nr. 180

CAPITOLUL 5. Imaginea Bucureștiului surprinsă de social-media

Lista site-urilor/blog-urilor analizate:

1. http://blocuresti.blogspot.ro

2. http://bucurestiidealtadata.blogspot.ro

3. http://casedeepoca.wordpress.com

4. http://bukresh.blogspot.ro

5. http://armyuser.blogspot.ro

6. http://www.bucurestiivechisinoi.ro

7. http://reptilianul.blogspot.ro

8. http://bucurestiinoisivechi.blogspot.ro

9. http://bucurestilocurisiistorie.blogspot.ro

10. http://www.ideiurbane.ro

BIBLIOGRAFIE

Codrea Marinescu (1966), Estetica străzii, a parcurilor și a spațiilor publice, Editura Ștințifică, București.

Grigore Smeu (1992), Esteticul cotidian în lumea de azi, Editura Academiei Române, București.

Marilena Preda Sanc (2008), Arta urbană contemporană, Editura UNARTE, București.

Dan Berindei și Sebastian Bonifaciu (1978), București – Ghid turistic, Editura Sport-Turism, București.

Aurel Gheorghilaș (2011), Geografia Turismului – Metode de analiză în turism, Editura Universitară, București.

Constantin Bacalbașa (1987), Bucureștii de altădată, Editura Eminescu, București.

George Potra (1990), Bucureștii de ieri, Editura Ștințifică și Enciclopedică, București.

Gheorghe Leahu (1993), Lipscanii – Centrul istoric al Bucureștilor, Editura Arta Grafică, București.

Stela Mariana Checiu (1997), Vizitați România, Editura Alcor Edimpex, București.

G. I. Ionescu-Gion (1998), Istoria Bucureștilor, Fundația Culturală Gh. M. Speteanu, București.

Teodora Stanciu și Ioana Gruenwald (2011), Top 10 Bucharest, Litera Internațional, București.

Dana Harhoiu (1997), București, un oraș între Orient și Occident, Editura Simetria Uniunea Arhitecților din România și ARCUB, București

Lazăr Șeineanu (1900), Influența orientală asupra limbii și culturii române, I-III, București

Victor Bilciurescu (1945), București și bucureșteni de ieri și de azi, Editura Universul, București

Florin Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc (1966), Monumente din București, Editura Meridiane, București

George Potra (1981), Din Bucureștii de altădată, Editura Științifică și Enciclopedică, București

Cezara Mucenic (1997), București un veac de arhitectură civilă secolul al XIX-lea, Silex Casa de Editură, presă și impresariat, București

BIBLIOGRAFIE

Codrea Marinescu (1966), Estetica străzii, a parcurilor și a spațiilor publice, Editura Ștințifică, București.

Grigore Smeu (1992), Esteticul cotidian în lumea de azi, Editura Academiei Române, București.

Marilena Preda Sanc (2008), Arta urbană contemporană, Editura UNARTE, București.

Dan Berindei și Sebastian Bonifaciu (1978), București – Ghid turistic, Editura Sport-Turism, București.

Aurel Gheorghilaș (2011), Geografia Turismului – Metode de analiză în turism, Editura Universitară, București.

Constantin Bacalbașa (1987), Bucureștii de altădată, Editura Eminescu, București.

George Potra (1990), Bucureștii de ieri, Editura Ștințifică și Enciclopedică, București.

Gheorghe Leahu (1993), Lipscanii – Centrul istoric al Bucureștilor, Editura Arta Grafică, București.

Stela Mariana Checiu (1997), Vizitați România, Editura Alcor Edimpex, București.

G. I. Ionescu-Gion (1998), Istoria Bucureștilor, Fundația Culturală Gh. M. Speteanu, București.

Teodora Stanciu și Ioana Gruenwald (2011), Top 10 Bucharest, Litera Internațional, București.

Dana Harhoiu (1997), București, un oraș între Orient și Occident, Editura Simetria Uniunea Arhitecților din România și ARCUB, București

Lazăr Șeineanu (1900), Influența orientală asupra limbii și culturii române, I-III, București

Victor Bilciurescu (1945), București și bucureșteni de ieri și de azi, Editura Universul, București

Florin Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc (1966), Monumente din București, Editura Meridiane, București

George Potra (1981), Din Bucureștii de altădată, Editura Științifică și Enciclopedică, București

Cezara Mucenic (1997), București un veac de arhitectură civilă secolul al XIX-lea, Silex Casa de Editură, presă și impresariat, București

ANEXE

CAPITOLUL 1. Dezvoltarea temporală, spațială și urbană

1.3. Perioada secolelor XIX – XX

Datele aduc aminte de construcția și evoluția sistemului de alimentare cu apă, sistemul de iluminare stradală și a curentului electric, pavarea străzilor, îndiguirea râului Dâmbovița, apariția primelor fabrici și școli.

1814-Podul Mogoșoaia este luminat cu lumânări

1824-se începe pavarea principalelor ulițe cu piatră de râu din Prahova

1830-se dau dispoziții de curățare a orașului

-se începe un proiect de transformare a Dâmboviței în râu navigabil

1831-se deschide „Școala Sfântul Sava”

1832-se pune în aplicare un proiect de îngrijire a 14 cișmele

1833-700 felinare luminează orașul

1834-se dezvoltă un plan de mărire cu 500 de felinare anual

-primul an în care sunt deschise școli în fiecare din cele 5 culori

-se deschide „Școala de muzică vocală”

-Ion Heliade-Rădulescu deschide „Școliță de Arte”

-plan de construire a 50 fântâni și a 5 canale colective

1846-începe filtrarea apei din Dâmbovița

-se începe construcția unei uzine de apă

1847-1848-se înfințează prima școală de specialitate, de nivel superior „Academia Sf. Sava” care avea trei secții: inginerie, juridică și militară

1849-se deschide la Spitalul Colțea, „Școala de Mică Chirurgie”

1850-„Școala munteană de șosele și poduri”

1851-orașul este luminat de 300 lămpi cu petrol

-I.A.Wachman deschide „Conservatorul de muzică”

-în Pantelimon se deschide „Școala de arte și meseri”

1853-numărul lămpilor cu petrol ajunge la 708

1855-este înfințată „Școala Tehnică de Telegrafie”

1856-București este luminat cu gaz lampant (16 lămpi)-primul oraș din lume luminat astfel

1857-se deschide „Școala națională de medicină și chirurgie”, ce devine facultate în anul 1869

1859-apare „Școala superioară de litere și drept”

1860-se deschid școlile gimnaziale „Matei Basarab” și „Gheorghe Lazăr”

1864-Podul Mogoșoaia se pavează cu granit dobrogean

-sunt înfințate 3 facultăți: „Facultatea de Drept”; „Facultatea de Litere” și „Facultatea de Știință”

1869-în București apar linii omnibuse cu cai

1872-este stabilită prima linie de tramvai (Gara Târgoviște-Piața Sf. Gheorghe)

1877-1888-orașul are 35.000 metri conducte care ajută la distribuirea apei curente

1882-Teatrul Național, grădina Palatului Regal și grădina Cișmigiu sunt luminate folosind curent electric

1882-1892-se construiește „Uzina electrică Grozăvești”, urmată de extinderea rețelei electrice

1894-prima linie de tramvai electric (Cotroceni-Obor)

CAPITOLUL 3. Patrimoniul arhitectural

Palatele de pe „Calea Victoriei”

– Palatul Știrbei – Calea Victoriei nr. 107

– Palatul Romanit (astăzi Muzeul Colecțiilor de Artă) – Calea Victoriei nr. 111-113

– Casa Monteoru – Calea Victoriei nr. 115

– Casa Lenș – Vernescu – Calea Victoriei nr. 133

– Palatul Cantacuzino (astăzi Muzeul George Enescu) – Calea Victoriei nr. 141

– Casă Cesianu (astăzi Clădirea Academiei Române) – Calea Victoriei nr. 174

– Casa Dissescu (astăzi Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”) – Calea Victoriei nr. 196

Biserici de pe „Calea Victoriei”

– Biserica Zlătari – Calea Victoriei nr. 12

– Biserica Doamnei – Strada Biserica Doamnei

– Biserica Crețulescu – Calea Victoriei nr. 45

– Biserica Sf. Nicolae Tabacu – Calea Victoriei nr. 180

CAPITOLUL 5. Imaginea Bucureștiului surprinsă de social-media

Lista site-urilor/blog-urilor analizate:

1. http://blocuresti.blogspot.ro

2. http://bucurestiidealtadata.blogspot.ro

3. http://casedeepoca.wordpress.com

4. http://bukresh.blogspot.ro

5. http://armyuser.blogspot.ro

6. http://www.bucurestiivechisinoi.ro

7. http://reptilianul.blogspot.ro

8. http://bucurestiinoisivechi.blogspot.ro

9. http://bucurestilocurisiistorie.blogspot.ro

10. http://www.ideiurbane.ro