Endogeneitatea Tehnologiei In Economie Si Relatiile Internationale

INTRODUCERE

Problemele, iluzii, erori

Discuțiile pe care le purtăm în prezent sunt adeseori îndreptate către inovațiile tehnologice ce sunt popularizate constant pe toate site-urile și în micile secțiuni ale revistelor destinate descoperirilor în științele aplicate. Una dintre cele mai memorabile dezbateri, a fost între rudele mele care stăteau la masă și dezbăteau joyceian probleme politice. În punctul culminant, al discuției în care se loveau ideile capitaliste cu cele socialiste, nașul meu iritat, și-a scot ultimul model de Apple l-a ridicat la nivelul ochilor și a spus „Vreți să știți de ce capitalismul este mai bun? Poftim telefonul astă cât de subțire e și câte funcții are; comunismul vostru să vă oferă așa ceva!” O tăcere din partea stângii s-a lăsat la masă și s-au resemnat în fața inovației.

Această dezarmare în fața tehnologiei servește în prezent la măsurarea bunăstării țărilor dezvoltate. Mirarea aceasta referitoare la tehnologie a stat la baza argumentelor multor promotori ai capitalismului, dar și la baza unor iluzii și erori asupra economiei de acest tip. Dezvoltarea tehnologică este unul dintre indexurile utilizate pentru măsurarea eficientizării producției în timp și cantitate. Indexul este măsurat în funcție de trei indicatori: a) cheltuielile companiilor pentru D&C b) creativitatea oamenilor de știință (respectiv acele idei practice pentru inovare) c) calculatoare personale și d) rata penetrabilității internetului. Desigur în acest index denotă și pregătirea (readiness) statelor.

Ceea ce pare a fi creativitate în dezvoltarea tehnologică, pentru economia capitalistă este o sursă pentru profit. Acemoglu în Introduction to Modern Economic Growth unde ilustrează că D&C este partea importantă a procesului de inovare și respectiv al progresului, dar acest sector al dezvoltării va fi studiat mai târziu.

Cel de-al doilea aspect al „dezvoltării” ce a fost o sursă pentru judecăți eronate au fost semnalate deja de Amartya Sen în Develpment as Freedom. Dacă luăm indexul pentru creșterea venitului per capita al oamenilor este un instrument de măsurare al bunăstării și al calității vieții, dar nu este un sistem de referință pentru imaginea complexă a economiei și a dezvoltării. Sen spunea că nu putem să clasificăm totul în funcție de banii câștigați, PIB-uri sau salariile oamenilor.

Obiectivele analizei și factorii determinanți

Mult prea folosita sintagmă din ultimii 10 ani a fost „Săracii sunt tot mai săraci și bogații tot mai bogați”. Nu este sub nicio formă benefică inegalitatea dintre bogați și săraci, precum nici sărăcia extremă comparativ cu „super-bogații”. Însă motivele din spatele acestui fapt pare să aibă răspunsuri împărțite. Dacă luăm argumentele lui Johan Norberg acestea par uimitoare, ca o prescriere și omagiu pentru ceea ce a reprezentat capitalismul pentru toate țările dezvoltate și țări sărace precum China, India, și chiar și Africa.

Totul s-a îmbunătățit în fiecare țară care a acceptat un model capitalist liberal. Însă trebuie să menționăm că așa cum pe alocuri țările respective începeau să aibă o situație bună de pe urma deschiderii față de idei, libertatea de exprimare ș.a.m.d., unele zone au continuat să rămână într-o stare de sărăcie. Mă refer aici la exemple precum Nigeria, Congo, exploatarea capitalului uman în China și zonele sărace pe care acestea nu le-au rezolvat nici în momentul de față.

Hartă a Dezvoltării tehnologice- Cu cât țările sunt mai închise la culoare cu atât sunt mai dezvoltate tehnologic

Pregătirea tehnologică a țărilor indică de asemenea țări care par să se dezvolte în acest sens, Samsung-ul intra pe piață cu noi telefoane și noi tehnologii. Însă în momentul de față spre exemplu vedem că aceste țări stagnează în acest proces. Între dezvoltare tehnologică și cea a PIB-ului per capita, trebuia să existe o legătură strânsă, însă după cum se poate vedea, nimic nu s-a schimbat:

Harta 2. PIB-ul per capita în 2010

Datele de mai sus au fost strânse în paralel cu datele utilizate de Johan Norberg pentru a apăra capitalismul. Nu toată lumea a putut să beneficieze de bunăstarea țărilor dezvoltate, iar țările în curs de dezvoltare odată cu venirea crizei au simțit un imens impact asupra calității vieții și multe firme mici au fost scoase de pe piețele locale și internaționale. Norberg, în momentul respectiv dorea să elimine ipotezele anti-globaliste, prin utilizarea argumentelor pe care Amartya Sen le identifica drept simple trivialități economice – raportul la venitul per capita și bugetele mari ale țărilor. Spre exemplu dacă Norberg avea în totalitate dreptate, coltanul utilizat pentru aparatura modernă și găsit în Congo, ar fi dus la un boom economic în această țară, dar încă nu se vede nicio schimbare socială.

În momentul lecturii, In Defense of Global Capitalism mi-a dat senzația că ar trebui să ne resemnăm în privința inegalității dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Însă cercetarea m-a condus la micile, dar fundamentalele sale omisiuni privitoare la modul în care aceste țări exclud posibilitățile de a încerca să își producă propria lor tehnologie de producție și prețuirea minimă pe care o acordă capitalului uman pe care îl pun la dispoziție companiilor din țările dezvoltare.

Teza mea va contrazice moderat teoriile lui Johan Norberg, Stiglitz și Piketty care au aruncat vina pe neînțelegeri ale populației largi sau pe clasa politică coruptă sau pe modul în care este privit drept capitalul și excluderea argumentului Keynesian. Ceea ce voi analiza în această lucrare este că factorul care a jucat în crearea acestei situații de inegalitate au fost procesele tehnologice și ratele mari ale inovației, care din anii 1980 până în prezent, au avut un impact prea mare asupra specialiștilor pe politici publice, asupra sectoarelor de dezvoltare ale statelor ș.m.a.d. Bulversarea lor a însemnat imposibilitatea de a controla piețele existente și cele care au apărut o dată cu fiecare piața nou creată.

Explicația pentru un astfel de fenomen nu este una nouă, ea fiind deja discutată și prezisă de economistul Joseph Schumpeter. Rata inovației crește constant în capitalism, impunând un anumit stil de viață și competitivitate. Însă întreprinderile mari sunt cele care joacă un rol mult mai mare în modificarea internă a economiei – distruge și reconstruiește peste – proces supranumit de Schumpeter: distrugerea creatoare. În evoluția pieței schema lui Schumpeter arată astfel:

Schema 1. Dependența prețurilor de inovație

Pe scurt, analiza lui Schumpeter are un rol pentru înțelegerea naturii capitalismului. Pus într-un exemplu, apariția unui produs nou pe piață reprezintă o ruptură, o răsturnare a competiției, ca apoi perfecționarea sa este împărțită în două mecanisme ce funcționează pe două planuri: cel tehnologic- ce implică o imitație a produsului originar și cel de-al doilea – minimalizarea costului de producție pe care îl suporta inițial producătorul. Așa cum argumenta Nathan Rosenberg procesul tehnologic urmează acești pași:

Schema 2. Pașii urmați în procesul tehnologic

Marea dezbatere a lucrării

Analiza de față se raportează la ceea ce deja s-a discutat în economie încă de la început de către Marx și Schumpeter. Este necesară o reluare a determinismului tehnologic și a ciclurilor afacerilor în raport cu procedeele de dezvoltare tehnologică pe care le-am menționat mai sus pe scurt. Întrucât avem cadre interpretative care pornesc de la optimismul orbesc al lui Norberg, la neo-schumpeterienii evoluționiști și până la Picketty, cercetările stagnează încă în exogeneitatea sau endogeneitatea tehnologiei în economia modernă.

Aceasta ar fi o primă critică pe care trebuie să o exprim în ceea ce privește interpretarea lor. În al doilea rând, expresia schimbarea tehnologică și direcționarea acesteia sunt o a doua problemă care trebuie să fie asumată drept endogenă, iar în al doilea rând trebuie privită drept un fenomen economic ce nu vizează doar productivitatea și creșterea, ci un efect ce pornește din sfera economiei și se răspândește în celelalte domenii.

Întrebările pe care doresc să le scot în evidență sunt: Este inegalitatea socială rezultatul principal al stagnării în contextul transferului tehnologic? Prin ratele mari de dezvoltare tehnologică din prezent putem deja să asumăm că tehnologia a devenit endogenă în mai multe domenii și sectoare ale statului?

Voi propune ca teza schumpeteriană a „creației distructive” să fie extinsă asupra altor domenii în care tehnologia a devenit endogenă. Instrumentul acesta va ajuta la explicarea mai precisă a fenomenelor cu care se confruntă atât societatea cât și mediul politic în momentul de față. Straturile interpretative ce sunt oferite pentru fenomenul tehnologic vine din varii sectoare de cercetare ce alterează sensul și utilitatea tehnologiei în momentul de față. Pentru un moment, acest exemplul cel mai relevant este că tehnologia în relațiile internaționale servește drept un mecanism de dominare sau intimidare în unele cazuri, dar în altele poate servi drept mijloc de întărire a unor relații bilaterale între două sau mai multe țări. Iar acest aspect a fost neglijat destul de mult, tocmai din simplul motiv că rata de absorbție este atât de mare în acest sector, încât majoritatea specialiștilor l-au luat ca un bun dat.

Procesul de asimilare a tehnologiei a fost cât de poate de rapid în majoritatea sectoarelor în țările dezvoltate. Însă nu consider că același proces poate să fie „imitat” și în cazul României sau al altor țări în curs de dezvoltare. Totul pare să stagneze, întrucât nu este suficient doar să se preia tehnologia și să se specializeze personalul.

Structura analizei și a cercetării

Pentru a înțelege cât mai clar originea problemei pe care am arat-o schematic în această introducere, am considerat că primul capitol trebuie să se focalizeze asupra originii dependenței de tehnologie a capitalismului și a ceea ce reprezintă inovația. Astfel, în această parte a lucrării am discutat despre „creația distructivă” al lui Schumpeter și modul prin care teoria sa asupra tehnologiei a fost alterat de criticii și interpreții săi.

În cel de-al doilea capitol m-am reîntors la Marx pentru a arăta prima viziune critică din economie asupra modalităților prin care tehnologia schimbă înțelegerea naturii și alterează comportamentul uman. Marx a fost primul care a înțeles semnificația tehnologiei în capitalism și modul prin care acesta distruge demnitatea umană într-un sistem care urmărește doar surplusul de producția și al capitalului.

După controversele teoretice, am ales să introduc în al treilea capitol un studiu de caz, unde se poate aplica creația distructivă cu un sens mai extins care prezintă apariția endogeneității tehnologiei (ce provine din spațiul economic) în alte domenii precum relațiile internaționale și geopolitică, implicațiile sale în adaptarea constantă a legislației pentru a întâlnii noi standarde pe care piețele le impun, impactul asupra instituțiilor și crearea altora noi. Procesul de inovare tehnologic, după cum voi argumenta, va ajunge într-un punct istoric care va avea un impact direct asupra acestor domenii, iar în foarte multe cazuri destabilizează aceste domenii precum destabilizează inovația tehnologică o piețele și competiția.

Drept un capitol final va fi alocat implicațiilor dependenței R&D-ului de agenții economic care cer din partea oamenilor de știință să se concentreze pe anumite domenii de cercetare. Din acest motiv, derivă o serie de constrângeri care afectează atât planul etic al cercetării, cât și știința în sine, fiind determinată de bani. După cum vom vedea în acest capitol există o serie de elemente care se vor răsfrânge asupra comportamentelor și a modului prin care se acordă finanțare grupurilor de cercetători.

Urmând pașii teoriei lui Schumpeter voi extrage o serie de concluzii din aspectul empiric și teoretic dezvoltat în această lucrare. Dezvoltarea tehnologică, după cum vom vedea, implică o modificare a statusului social din care rezultă o serie de ramificații pe care aceasta le-a suferit evitând astfel reglementarea piețelor și alterând în final și instituțiile politice ale statelor.

Capitol I. Prejudecățile lui Schumpeter. Crearea distructivă.

În comunismul sovietic, orice

marfă devenea un mesaj relevant

ideologic, așa cum în capitalism

orice mesaj devenea o marfă.

(Boris Groys, Post-scriptumul comunist)

I.1. Distrugerea creatoare, capitalism și rolul tehnologiei

Dacă amintim cum își începea Schumpeter una din cărțile sale, prima propoziție a rămas extrem de cunoscută Poate supraviețui capitalismul? Eu nu cred că poate. Există o nuanță în această asumpție întrucât, capitalismul nu a dat niciodată de înțeles că se chinuie în vreun fel pentru a continua să existe. Mecanismele sale au dus la îmbunătățirea vieții oamenilor prin caracteristica sa inerentă prin care surplusul a reușit să creeze un mediu capabil să susțină miliarde de oameni.

Această critică după 60 de ani de capitalism și se împlinesc aproximativ 70 de ani de la analiza schumpeteriană din care amintim vag termenii dezrădăcinați precum „distrugerea creatoare”, „ciclurile afacerilor”, care adeseori sunt amintite în câteva ziare precum Economist. Dacă punem în context aceste expresii vom putea vedea că termenii schumpeterieni pentru explicarea capitalismului au un cu totul alt sens. Astfel cercetarea de față din acest capitol va fi o critică a criticilor aduse împotriva lui Joseph Schumpeter. În analizele din Poate supraviețui capitalismul?, Ciclurile afacerilor și clarificările necesare din studiile comparative-critice din acest capitol vor servi mai târziu la înțelegerea rolului pe care l-a avut tehnologia în capitalism, în prezentul și viitorul omenirii.

Tehnologia nu se limitează la mica parte a tehnologiei de uz general. Referințele la ceea ce se numesc tehnologii intermediare – acele utilaje care servesc la producția finală a produselor- pare să fie omisă din acest cadru. Schumpeter nu a omis acești factori economici, iar principiul distrugerii creatoare ce stă la baza capitalismului este inovația constantă a acestor tehnologii pentru a crește eficiența producției. Inovația este actul creației din acest termen, iar distrugerea actul înlocuirii „vechiului”. Dacă este pus în caz contrar, atunci o distrugere non-creatoare duce la distrugerea instituțiilor economice chiar de către capitalism, așa cum explica și Eyup Ozveren. Efectele schimbărilor economice în capitalism sunt determinate de rata schimbărilor prea mari, iar instituțiile statului nu pot să țină pasul cu adaptarea la sistemul economic: „In addition to destroying the protective framework that held it intact, without being able to replace it from within, the capitalist process also underdetermined the insitutional arrangements such as private property rights and free contracting that were vital to the functioning of a capitalist economy.” Prin remarca lui Ozveren, capitalismul lui Schumpeter se îndrepta către un colaps din interiorul său, ceea ce ducea către distrugerea, inclusiv a instituțiilor statului.

Schumpeter considera în acest caz că limitele indivizilor în cadrul alegerilor determinate de către rațiuni și cunoștințe limitate, sunt imposibile în cadrul capitalismului unde identificarea și alegerile sunt atât de diversificate: „Schumpeter, who had formulated a rather unusual monopolistic yet competitive notion of the capitalist process, in a similar vein insisted on emphasizing the limits of individual choice within the realm of politics.” Din multe puncte de vedere Schumpeter considera că sfârșitul capitalismul era aproape de finalul existenței sale.

Cadrul principal al monopolului ce caracterizează piețele capitaliste sunt încadrate din acest punct de vedere în constructul evoluționist. Rolul tehnologiei în acest context este principal în introducerea producției evolutive pe piețele unde companiile intră în competiție pentru deținerea puterii.

Tocmai din acest motiv, capitol de față este împărțit în trei părți în care se va analiza distrugerea creatoare separat, în a doua parte voi analiza relația ei cu piețele existente și cele emergente, iar apoi pus în relație cu analizele recente, voi încerca să readuc sensul originar al termenului, tocmai pentru a indica utilitatea sa în explicația economică.

Implicațiile unei astfel de analize va justifica trei argumente:

Nu putem introduce un model fix pentru dezvoltarea tehnologică drept un proces universal pentru orice stat.

Distrugerea creatoare este un proces finit nu din lipsa inovației ci din limitele resurselor naturale.

Capitalismul ca promotor al libertății indivizilor este iluzorie în piețele caracterizate ca monopoliste sau oligopol.

Dintr-o scurtă analiză conceptuală a capitalului trebuie să menționez că definițiile variază de la o școală de economie la alta, capitalul a fost definit în mai multe feluri de la capital-consum amânat, capitalul ca forță de muncă. Așa cum remarcau economiștii la simpozioanele Schumpeter din Austria, ceea ce l-a diferențiat atât de mult pe Schumpeter de ceilalți economiști este analiza critică și introducerea termenului de distrugere creatoare. Pe scurt termenul acesta implică un anumit status special pe care îl joacă dezvoltarea tehnologică. Considerat drept un stagiu al dezvoltării, atunci întotdeauna procesul de dezvoltare tehnologică ar trebui să fie primul pas pentru dezvoltarea spre care se direcționează atenția în economia respectivă. Important este dacă acest sistem este sustenabil pentru majoritatea statelor? Iar dacă transferul tehnologic este suficient pentru această dezvoltare?

Această observație va fi analizată în ceea ce urma având în vedere sferele economiei pe care le acoperă distrugerea creatoare.

I.2. Demonstrația endogeneității tehnologiei în economie (nu doar în cea a secolului XX)

Este tehnologia endogenă economiei sau nu? răspunsul la această întrebare a fost tratată mai întâi de către Nathan Rosenberg: după o lungă analiză a evoluției istoriei tehnologiei americane se dovedește adevărată atât din punct de vedere empiric, cât și din punctul de vedere al teoriei lui Joseph Schumpeter. Argumentul lui Rosenberg, în primul rând, reprezintă o încercare de confirmare a endogeneității tehnologice în multe din domeniile de activitate pe care le-au întreprins companiile și afacerile din Statele Unite ale Americii. Schumpeter poate să întărească o analiza prin observația sa făcută în Ciclurile afacerilor: „[…]individual commodities in consumers' budgets and in the pattern of production, itself a most important feature of the results of the cyclical process, invites erroneous interpretations if the series is not studied in relation to the history of its industry and technology, which alone gives the key to its meaning.” Relația analizelor asupra ciclurile afacerilor trebuie studiată întotdeauna în legătură cu tehnologia și noile descoperiri din industria modernă. Sectorul industrial și tehnologia sunt cheia pentru procesul prin care aceste firme ajung să dețină puterea influenței pieței de desfacere.

Până în momentul de față, economiștii și filosofii au încercat să privească din două puncte de vedere distrugerea creatoare. Primul este determinat de către actul creator drept acest sistem constant de autoperfecționare pe care îl presupune regenerarea sa constantă, iar cel de-al doilea acest sistem prin care se produc distrugeri și crearea inegalității de pe piețele identificate mai sus. Schumpeter nu a dorit să fie un profet, iar conștientizarea sa pe care o observa Robert Heilbroner, în scrierile sale întăresc intențiile unei persoane care a încercat să raționalizeze și să confere demnitatea umană a mișcărilor economice, pe scurt să aplice viziunea unei științificități a economiei, lăsând la o parte prejudecățile ideologice.

Astfel, analizele sale au un caracter întotdeauna interdisciplinar tocmai din motivul că există întotdeauna o conexiune între planul politic – planul economic – i-ar un al treilea plan care se suprapune peste cele două –tehnologic. Referința sa la această triadă apare subtil pe parcursul argumentelor din Poate supraviețui capitalismul? și mai ales în al patrulea capitol unde discuția despre întreprinderi are un impact multilateral: ”Întreprinderile sunt un rău necesar al progresului tehnologic și economic pe care este împiedicată această să-l saboteze datorită forțelor interne de producție” Din această identificare a factorilor „distructivi” din comportamentul firmelor, efectele sunt de a menține un echilibru în capitalism. Însă, răul provine în sensul în care firmele competitoare elimină adversarii, fiind o tendință de a acapara piața. Tocmai din acest fenomen nu există o competiție perfectă, prețul nu se formează din cerere și ofertă, ci ajuns să fie rigidizate de firmele „puternice” care pot să influențeze prețurile.

Revenind la constructul teoriilor bazate pe neo-schumpeterianism, teorii simplificate care identifică noile tehnologii ca factorul creator din capitalism sunt de fapt o iluzie. Cum ar spune și Schumpeter nu putem să adoptăm expresia folosită adeseori de „problem solved”. Capitalismul are o atitudine mult mai distructivă, iar pentru a demonstra acest fapt, argumentul lui Schumpeter trebuie reconstruit în subcapitolul următor, iar în al doilea rând trebuie menționat că identificarea observațiilor făcute de acesta în cele ce vor urma vor fi utilizate apoi pentru combaterea argumentelor evoluționiste provenite din partea neo-schumpeterienilor, susținătorii capitalismului și alte perspective economice.

I.2.1. Reconstrucția argumentului originar schumpeterian

Tehnologia modernă este necesară pentru întreprinderea oricărei acțiuni economice. Integrarea T.U.G. -urilor în procesele economice au avut un caracter ce împing noile afaceri să le preia ca produse de bun dat pentru crearea oricărui alt produs inovativ pentru piețele competitive. Această relație observată de Schumpeter joacă un rol semnificativ asupra dinamicii competiției.

Există o conexiune importantă pe care o face acesta în Poate supraviețui capitalismul?. În primul rând, critica procesului de distrugere creatoare este legată de cel de-al treilea argument și cel de-al patrulea argument care critică sistemul capitalist. Competiția perfectă pe care o indica analiza lui Alfred Marshall și Kent Wicksell, unde comportamentul producătorului este întotdeauna orientat către maximizarea producției, nu se aplică și pe piețele unde firmele dețin monopol. Pe scurt, studiul lor indică rezultatele conform cărora, firmele care nu pot să acționeze asupra prețurilor propriilor produse sau asupra factorilor de producție pe care îi angajează, vor ajunge în punctul în care costurile suplimentare pentru o cantitate de produse suplimentare vor egala prețul pentru produsul final. Cazul acesta are ca parametrii prețurile, iar situația poate fi caracterizată de un echilibru în care toți factorii se află la nivel maxim.

Al doilea caz, cel al piețelor monopoliste, unde companiile pot să stabilească prețul de pe piața respectivă. Schumpeter scoate în evidență că nu există nicio piață cu competiție perfectă. În totalitatea cazurilor în care întâmpinăm această problemă, trebuie să observăm empiric că prețurile sunt rigide, stabilite de aceste companii, iar în al doilea rând totul se raportează la prezența publicității agresive și a calității produselor. Nu există nici un comun acord în privința prețurilor. Ele își mențin valoarea prin strategiile de piață. Astfel, în toate sectoarele întâlnim prezența acestor companii care pot să influențeze prețurile.

Astfel ajungem la identificarea producției în raport cu factorii de influență a companiilor mari pe care am abordat-o până acum: distrugerea creatoare. Progresul are o istoricitate în cazul capitalismului. Ceea ce este indicat de partea pozitivă a existenței marilor întreprinderi în capitalism sunt îmbunătățirea condițiilor de trai pe care îl au angajații. Așa cum argumentează Schumpeter, acest fenomen este doar o impunere al unei condiții, în sensul că această impunere nu este o asigurare pe un termen lung, mențiune pe care o face încă în primul argument împotriva capitalismului – totul se măsoară în termenii de succes și eșec. Accentul cade mai întâi de toate asupra noilor bunuri destinate consumului, adică în alte cuvinte totul constă în această calitate creatoare ce se extinde în toate ariile: noi metode de transport, noi mijloace de producție, noi forme de organizare – toate fiind produsul industriei capitaliste.

Această luptă internă din capitalism între firme pentru deținerea celor mai noi metode de producție sau a unui produs rezultat din noile descoperiri științifice (aș adăuga eu) sunt determinate de această formulă a avantajului constant. Dar întrebarea lui Schumpeter este cum funcționează mecanismul capitalist în crearea și distrugerea propriei sale structuri. Restricțiile pe care le impun companiile monopoliste asupra producției rezultă într-o maximizare a profitului din cheltuielile cumpărătorilor. Astfel, distrugerea creatoare prin practicile restrictive, încearcă să stabilizeze procesul. Dar nici prin cumpărarea acțiunilor sau atragerea de investiții, nu pot să stagneze acest proces, pentru că totul este determinat de cauzalitatea pe care o implică impactul noilor tehnologii care vin din ritmul alert din partea pieței. Restricțiile încearcă să aducă o rată constanță și un control asupra distrugerii. Impactul noilor tehnologii pot să atragă după sine o destabilizare prea mare asupra competiției, iar restricție au două funcții: 1) prima de a menține o rată relativ constantă a evoluției 2) a doua de reduce riscul.

Inovația este determinată de către o serie de intervenții endogene caracteristice economiei. Acestea sunt identificabile atât în reconstrucția argumentului schumpeterian de mai sus și la fel se poate observa și în analiza din Ciclurile afacerilor: ”Owing to their unpredictability, future innovations may less or more conductive to increase of means of satisfying wants than were previous ones. ”the great things may be done” but they may equally well be still to come: while the earth can be surveyed and better opportunities (relative to each given state of technique) for the future, the world of possible innovation cannot be mapped out”. Menționez că rata inovației în perioada lui Schumpeter nu era încă indexată, dar cu toate acestea inovația nu poate fi prezisă nici în momentul de față într-o moment dat. Însă cu toate acestea, identificarea sa indică întemeierea primei construcții clară și justificată empiric asupra dezvoltării tehnologice în capitalism pe principiul inovației constante, asupra dependenței marilor întreprinderi de grupul specializat al capitalului uman și rata utilizării majore a tehnologiei de uz general.

I.3. Alterarea teoretică a principiului schumpeterian al procesului de distrugere creatoare

Din schema I.3. de la sfârșitul acestui capitol se poate observa că tehnologia domină fiecare domeniu de activitate pe care îl întreprinde umanitatea în momentul de față. O parte din acestea au fost deja catalogate, dar unele le-am adăugat pentru că și ele joacă un rol în instituțiile moderne ale statului. Prin așa numitele T.U.G., pe care le-a enumerat Nathan Rosenberg, Hans Loof, Robert F. Lanzillotti.

Precum orice teorie, viziune sau ideologie, după cum argumenta Lakatos, nucleul teoretic al lui Schumpeter a rămas intact până în momentul de față, dar analiștii săi pentru a-i menține teoria general-valabilă până în prezent nu au adus modificări cum se întâmplă adeseori în știință, ci au contribuit la înlăturarea anumitor critici aduse împotriva lui sau au considerat criticile sale ca simple semnale de alarmă. Identificarea acestora este notabilă pentru că după cum am menționat încă din introducere, indexul tehnologic se întemeiază pe analizele sale, acesta indicând exact variabilele ce trebuie luate în considerare pentru a calcula pregătirea țărilor din prezent.

I.3.1. Crearea distructivă ca efect benefic în endogeneitatea tehnologică

Primul argument împotriva lui Schumpeter, pe care îl voi analiza aici, este cel care susține că prin creația distructivă nu trebuie să se considere un fenomen negativ al lui Aron S. Spencer & Bruce A. Kirchhoff. Aceștia aduc în vedere că pe piețele capitaliste unde într-adevăr companiile sunt puternice în momentul de față, în sensul în care pot să influențeze prețurile și să ducă în pragul falimentului multe afaceri mici. Însă, sunt determinate de grupurile de consumatori să producă un anumit tip de produse, pe când noile firme mici bazate pe tehnologii noi, mențin competitivitatea pentru că ele se axează pe obținerea unor produse finale inovatoare. Indicația lor se bazează pe statistica U.S. Business Patenting, care observa că firmele care produc de 13-14 ori mai multe patente per lucrător sunt mici, iar cele mari, treptat stagnează, și produc din ce în ce mai puțin.

Argumentele celor doi analiști sunt că schimbarea tehnologică este determinată chiar de gusturile cumpărătorilor care de altfel, stabilesc ce rămâne sau iese de pe piață. La prima vedere din exterior, schimbările și impunerile par un proces de rezistență din partea marilor concerne. Spencer & Kirchhoff susțin că firmele bazate pe noi tehnologii se mulează pe gusturile oamenilor și încearcă să satisfacă cererea prin produse inovatoare, pe când companiile mari se axează pe îmbunătățirea produselor vechi.

Aceeași idee o regăsim în Nathan Rosenberg, însă acesta se raportează la identificarea comportamentelor pe care se bazează firmele atât mari cât și mici. Primele au capacitatea de a susține propriile lor laboratoare de cercetare, iar cele mici pot să intre pe piață prin experimentarea noilor tehnologii prin alte tipuri de investiții și capacitate de producție alternativă. După punctul inovativ pe planul tehnologic, „curba-s tehnologică” măsoară progresul în timp al unei tehnologi care a apărut în t1 și prin multe imitări s-a perfecționat ajungând la limita permisă de știință din prezent.

Astfel anumite produse nu erau accesibile inițial, dar prin eficientizarea producției și perfecționarea lor a dus la uzul general al acestora. Nathan Rosenberg exemplifică: laserele, computerele, tehnologia de rafinare petrochimică. Acestea au beneficiat cel mai mult de pe urma C&D-ului, unde în acest caz s-a petrecut cel mai mult în Statele Unite ale Americii. Dacă curba-s a tehnologiei pentru computere după cum spune Rosenberg, atunci: „[…]it is not unreasonable to expect greater productivity benefits from the computer than we were entitled to expect twenty or twenty-five years ago from a primitive ancestor of the present-day computer.” Investițiile sunt determinate de astfel de explozii ce provin în urma produsului unui nou (produs din C&D-ul strâns legată de investițiile private și cele publice).

După cum se poate observa există un optimism în crearea distructivă, prin cazurile ilustrate mai sus. Imitarea implică perfecționarea maximă a produselor. Însă așa cum menționam în mai multe locuri, există cazuri care infirmă aceste ipoteze. Spre exemplu acumularea de capital și sustragerea informației din sfera publică, adică noile descoperiri C&D sunt ținute secret de către companiile mari pe anumite piețe sau acestea patentează toate tehnologiile lor. Dacă acest fenomen continuă, restricțiile asupra noilor firme sunt atât de mari, încât rata de penetrare a pieței ajunge să fie aproape imposibilă. Din nou se ajunge la problema monopolului unde, în acest caz, există două tipuri de piețe ilustrate de Schumpeter: un caz în care rata de intrare pe piața tehnologică unde antreprenorii au un rol în inovare; cea de-al doilea caz este reprezentat laboratoarele de C&D unde rolul de inovare aparțin firmelor mari.

I.3.2. Despre evoluționismul economiei al neo-schumpeterienilor

Cea de-a doua teorie asupra căruia mă voi opri în acest caz este critica asupra economiei evoluționiste în care a fost introdus Schumpeter în mai multe rânduri și mai ales promovat de neo-schumpeterieni.

În primul rând, criticat drept o teorie ce provine din anumite afirmații ale lui Schumpeter, iar acest lucru nu este neapărat adevărat că acesta privea economia dinamică precum un corp viu ce trăiește apoi moare. Utilizarea principiului evoluționist al lui Darwin, spre exemplu în economia dinamică unde companiile se află în competiție este o supra-simplificare al proceselor ce determină ciclurile afacerilor. Dacă Schumpeter spunea că pentru a aborda capitalismul trebuie să începem să-l privim ca un proces evoluționist, nu consider că acesta se referea strict la evoluționismul darwinist prin care „selecția naturală” elimină oponenții.

Dacă aplicăm teoria lui asupra viziunilor economice, atunci astfel de exerciții speculative sunt imposibil de pus în analogii de acest tip, tocmai din motivul că nu astfel de argumente slăbesc teoria științifică. Completările și modificările aduse teoriei sale pierd din vedere asumpția acestui principiu negativ pe care distrugerea creatoare îl are asupra economiei, cât și a societăților. Dacă facem o paralelă între caracterul explicativ utilizat în Witold Kwasnicki ce discută modelarea schumpeteriană: „Innovations in economic process, as mutations in biological evolution, are essential elements of development. In 1939, he wrote that economic
evolution is equivalent to ‘changes in the economic process brought about by innovation, together with all their effects, and the responses to them by the economic system’ (Schumpeter, 1939, vol. 1, s. 86). In the opinion of Schumpeter, those changes ‘illustrate the same process of industrial mutation – if I may use that biological term – that incessantly revolutionizes the economic structure from within […]” similitudinile din această viziune economică și asemănarea cu alte domenii de cercetare prezintă stagnări în științificitatea analizei economice.

În al doilea rând, remarcăm din nou o schimbare a sensului originar pe care îl are creația distructivă. Evoluționismul economic pe care îl presupune viziunea economică a agenților inovatori sunt mai presus de orice. După cum specifica Schumpeter determinați de îndemnul primar al agenților economici care au strâns în scopul producției o serie de factori inovativi din cercetarea științifică: universitățile și centrele de cercetare. Evoluția înțeleasă în sensul schumpeterian este cel prin care totul are o cauză-efect în economie.

I.3.3. Cercetare și Dezvoltare. Schimbarea tehnologică direcționată. Transferul Tehnologic.

Identificarea inovației în piețele internaționale și naționale sunt un proces ce a devenit extrem de bine definit, acesta fiind direcționat acolo unde piața cere tehnologizarea producției și eficientizarea sa. Chiar Schumpeter a avut o serie de remarci la adresa inovației și înființarea departamentelor de C&D:“[…]Surely nothing can be more plain or even more trite common sense than the proposition that innovation […] is at the center of practically all the phenomena, difficulties, and problems of economic life in capitalist society.” Acest fapt este direct demonstrat de către istoria tehnologiei americane în The Endogeneity of Technology.

În definirea C&D-ului lucrurile stau destul de clar (la prima vedere) ceea ce se studiază și se dezvoltă în departamentele firmelor sau sub autoritatea statelor sunt apoi aplicate asupra produselor și serviciilor în societăți. Asupra acestui domeniu doresc să mă opresc pentru un moment, cercetarea și dezvoltarea corelată cu Schema Tehnologizării domeniilor I.3. indică o modificare majoră în structura diviziunii muncii pe care o suferă populația sistematic în timpul distrugerii constante pe care o produce capitalismul. C&D-ul, intern, este constituit din rata de capital uman specializat ce sunt pregătiți în universități. Selecția personalului din ultimul secol a dus la o modificare în rândul pieței muncii care a cerut un capital uman determinat de aptitudini și calificări specializate. După cum observa, Acemoglu acest fenomen nu era necesar în cazul secolelor XVII-XIX, dar începând cu secolul XX avut loc o creștere constantă a muncitorilor specializați.

Explicația pentru acest fenomen provine din două cauze. Prima este relația strânsă între firmele, întreprinderile și companiile internaționale care au dezvoltat o relație strânsă cu universitățile. Așa cum observa Rosenberg, tehnologia de exploatare a petrolului a evoluat tocmai din cauza cerințelor pe care le înaintau companiile de petrochimie cadrelor de învățământ universitar.

Această relație s-a constituit datorită schimbării tehnologice ce a necesitat o forță de muncă din ce în ce mai specializată. Exemplul lui Acemoglu indică două piețe care necesită tehnologie nouă pentru eficientizarea producției L și H, care astfel indică nevoia de noi produse pentru bunurile intermediare, nu pentru produsul final. Formula pentru calcularea tehnologică, aici inclusiv varietatea de tehnologii sunt determinate de timpul și resursele din moment t. Nu voi intra în numerele și calculele complexe ilustrate de noua economie mondială, dar voi enumera dependențele ce decurg din cadrele economice și cele derivă din calcularea contextelor celor două piețe. Dacă există o cerință mai mare pe piața H comparativ cu L, atunci crește proporțional și stimulentul (incentive) pentru a dezvoltarea mașinăriilor de implementare.

Problema: Cererea pentru capital uman specializat și nevoia pentru tehnologizare decurg armonic în funcție de cererea de pe piață, dar în cazul acestei situații trebuie să vedem că există o problemă. În exemplul dat, sectoarele care nu sunt conectate, dar care pot fi tehnologizate, se poate observa că toate mașinăriile sunt furnizate de firme monopoliste care au patente asupra mașinăriilor respective. Ceea ce scade și reglementează rata inovației în sectorul de producție pentru piața respectivă și întărește prezența firmei monopoliste.

Am indicat această problemă tocmai pentru că se raportează la identificarea problemelor pe care le-a arătat mai sus Schumpeter. Acemoglu, evită monopolismul prin identificarea producției în cazul Schumpeterian. Desigur, argumentul anti-schumpeterian este în acest caz că el nici nu dispunea de aceste cunoștințe noi despre eficientizarea tehnologică, însă el spunea că: „… dacă am dispune de mijloacele necesare pentru a măsura schimbarea eficienței tehnologice în cazul produselor industriale, această măsură tot nu ar reuși să redea o imagine corespunzătoare despre semnificația acesteia[…]”strict dacă se referă la: […]demnitatea umană sau intensitatea ori caracterul agreabil al existenței umane”. În prezent, există posibilitatea de a calcula rata apariția noilor idei în C&D în funcție de direcția tehnologică.

Acemoglu, după cum indica în manualul său, utilizează modelul lui Jones pentru abordarea perspectivelor economice. Viziunea din acest model constă în identificarea așa numitelor „idei”. Ideile nu sunt aici doar simple pop-up-uri sau brainstorm-uri, ci sunt definite ca tehnici de combinare a capitalului și a muncii pentru producție. Astfel formula poate fi utilizată astfel: „Dacă avem o idee valabilă la timpul t prin I(t) ⊂ I. Fiecare idee i ∈ I este reprezentată de un vector (ai, bi). Esența modelului este să construiască setul posibilităților de producție a economiei din seul de idei valabile. Pentru a face a acest lucru, vom specifica cum o idee poate fi folosită pentru producție. Să presupunem că există un produs singular pentru bunul Y care poate fi produs folosind idea i ∈ I cu funcția de producție Leontief. Dacă folosim astfel de formule atunci economia poate să folosească idei multiple.” De asemenea identificarea numărului de idei provine din C&D de unde se pot extrage posibilitatea de idei noi care pot apărea în continuare din sectorul forței de muncă specializați în funcție de stimulentul pe care îl au aceștia constituit din salariul pe care îl câștigă și pregătirea pe care o au.

Acest tip de calcul ajută la înțelegerea nevoilor și succesul rapid al pieței respective. Investiția se face în funcție de nevoia produselor finale de pe piața care are o cerință majoră din partea cumpărătorilor. Calculele sunt determinate și în funcție de factori variabili al contextului socio-politic din timpul t precum implicația unui stat pe piețele acestea, monopolul, stabilitatea pieței de acțiuni.

Direcționarea, transferul tehnologic și viziunea utilizată în acest caz pentru capital duc la aparentul control al capitalismului pe care îl menționa Schumpeter adeseori în lucrările sale. În funcție de schimbările și distrugerile interne pe care le produce acest sistem vor menține același pas și randament pentru următorii 40 de ani (raportat la perioada sa), cu același succes ca în trecut? Această parte va fi dezvoltată ca parte empirică în capitolele 4 și 5.

Ca o primă scurtă concluzie, identificarea acestora se face pe baza informațiilor pe care le dețin economiștii și experții asupra acestor piețe. Schumpeter nu dorea să se ajungă la acest fenomen controlat al inovației pe piețele capitaliste. El nu exprimă clar ce s-ar putea face ca alternativă specifică și un proiect care să înlocuiască aceste demersuri, tendința lui fiind mai mult îndreptată către socialism, dar trebuie să privim finalitatea argumentelor sale împotriva capitalismului.

I.4. Predicțiile sumbre asupra capitalismului în viziunea schumpeteriană

Distincția lui Ozveren de mai sus între distrugerea creatoare și cea necreatoare nu este întemeiată. Termenul originar utilizat schumpeterian deja explica rezultatul final al capitalismului. „Distrugerea” reprezintă acel act necreator al capitalismului. Conform lui Schumpeter sunt câteva efecte ce derivă din acesta după perioade lungi de timp.

Primul apare în contextul satisfacerii cererii pieței, unde antreprenorii devin doar simplii birocrați care nu fac altceva decât să rezolve niște probleme. Prin direcționarea tehnologică, inovarea devine o rutine ce doar eficientizează periodic un produs sau mijloacele de producție.

Cel de-al doilea pericol ce reiese din capitalism este determinarea unor distrugeri sociale și instituționale. Exemplul său derivă din distrugerea claselor pre-capitaliste: cea a țăranilor și a boierilor. De asemenea, în context modern, Acemoglu indica dispariția clasei nespecializate a forței de muncă. Condițiile de trai, spre exemplu, în IT&C sunt în creștere, dar ele trebuie menținute, de exemplu până nu de mult existau posturi pentru SEO Content Management, dar o dată cu perfecționarea algoritmului de căutare, acest job va dispărea. Distrugerea instituțională apare spontan cu planul social, marii întreprinzători se dezvoltă cel mai mult, iar cei mici sunt treptat înlăturați. Acest fenomen duce la dispariția investițiilor și rigiditate pe plan economic.

Ce de-al treilea și al patrulea rezultat al distrugerii capitaliste o remarcăm că pe plan social, există o distrugere constantă a unor valori fundamentale ce nu sunt considerate a fi viabile economic. În Poate supraviețui capitalismul?, Schumpeter descrie viața de zi cu zi în capitalism: Viața de zi cu zi are un sens ce nu își găsește nicio împământare în cadrul diferențelor de clasă socială existente plăsmuite de capitalism. Dar completează în Capitalism, Socialism and Democracy cu viitorul creșterii ratei de șomaj – nu șomajul în sine este problema, ci imposibilitatea de a-i ajuta pe șomeri fără a afecta în vreun fel condițiile viitoare ale dezvoltării economice: pentru că este evident că degradarea […]- distrugerea valorilor umane- pe care o asociem cu șomajul nu ar mai fi o problemă dacă viața privată a respectivului nu ar fi atât de afectată dacă ajunge șomer.

Din distrugerea valorilor tradiționale precum construcția familiei, se pune în locul ei alți factori precum cei ai unei tipologii umane ce se angajează în acțiuni în funcție de cât de profitabile sunt acestea. Iar clasa intelectuală devine și ea la fel de determinată în cadrul oportunității aceștia de a-și desfășura activitățile.

Implicațiile acestor factori de colaps au fost menționați aici pentru a crea legătura dintre creația distructivă și rezultatele sale care depășesc planul economic. Conform lui Schumpeter, capitalismul se va distruge din interior și va afecta toate ariile de activitate ale statelor care au avut economii capitaliste. Cu toate acestea, fiecare stat are experiența sa proprie în capitalism, propriile sale instituții și companii. Modurile prin care au ajuns la capitalism sunt prezentate drept simple cazuri, nu există nici un model de urmat, dar câteva principii care nu pot decât să arate o direcție dar niciodată rezultatul final.

Schema I.3. C&D și expansiunea tehnologie în toate domeniile de activitate

Capitolul II. Marxismul care spunea „Mă voi întoarce”

They made us too smart too quick and too many. We are suffering for the mistakes they made, because when the end comes all there will be left is us. That's why they hate us.

Introducere

Imaginile asupra marxismului și a lui Marx ca om sunt împărțite. În interpretări îl găsim drept un determinist, un promotor al comunismului sau un om care a fost complet eronat în gândire. Doar acest subiect asupra căruia mă voi oprii în acest moment, părerile criticilor și susținătorilor pot să fie împărțite două atitudini care au guvernat Războiul Rece, dar mai periate prin cea de tip critic filosofică: optimistă(bine- capitalism) și pesimistă (rău- comunism- Cortina de Fier). Factorii de suport al interpretărilor asupra lui Marx trebuie evaluate așa cum evaluăm teoriile științifice. Chiar și Popper a ales să înțeleagă și să analizeze orice teorie până să spună că este o pseudo-știință.

Din acest motiv, am ales să îl analizez scrierile lui Marx în funcție de două repere în acest capitol. Primul este cel din unghiul schumpeterian, iar cel de-al doilea din prisma factorilor determiniști ai prezentului. Dacă titlul pare să fie unul eclectic și apocrif ca dialectica lui Marx, acesta se va dezlega în analiza ce va urma mai jos.

II.1. Semnificația materialismului marxist în contextul capitalismului și a dezvoltării tehnologice

Schumpeter a încercat să elimine prejudecățile și posibilele influențe din economie pentru a-i conferi statutul de știință. Implicațiile acestui fenomen sunt determinat pentru explicarea acțiunilor umane. În mai multe rânduri, Schumpeter dorea acea obiectivitate în analiza lui.

Am dorit să aloc un capitol specific dedicat lui Marx care a avut un rol în viziunea schumpeteriană. Meritul lui Marx constă în predicția sa asupra capitalismului care va intra într-o criză permanentă ce nu se va repara decât ocazional prin creșteri nesemnificative. Tot din același unghi de vedere acumularea de capital și a aglomerării ratei de capital asupra ratei profitului, asupra oportunității de investiție. Eliminarea unei părți a investițiilor ar fi suficientă pentru prăbușirea întregului sistem capitalist. La această predicție face referire Schumpeter.

Pentru analiza de față doresc să înlătur principalele prejudecăți legate de Marx și să direcționez atenția către viziunea sa asupra tehnologiei și a rezultatelor din dezvoltarea ei. Acesta avea o afirmație pe care Schumpeter o amintea în Capitalism, Socialism and Democracy, în care spunea că „morișca” creează feudalismul, iar „moara mecanica” societățile capitaliste. Marx indica faptul că dependența de tehnologie modifică sensul muncii și modul în care privește oamenii lumea, iar în al doilea rând, moara mecanică implică modificări sociale precum funcții și locații noi care cresc și încearcă să se depășească una pe cealaltă.

În Capitalul vol. 1 cartea I, în ilustrarea legii generale a acumulării capitaliste, există o distincție între compoziția capitalului prima fiind valoarea sa și cea de-a doua compoziția tehnică a capitalului. Progresul implicat în acest sens are la mijloc surplusul valoric pe care îl are acumularea capitalului în mod constant.

Marfa are un sens strâns legat de mijloacele de producție pe care le-am observat mai sus. Sunt două moduri de a privi produsul final, conform lui Marx – cantitate și calitate. Utilitatea lucrului respectiv este determinat de valoarea ce este constituită din munca umană acumulată. Acum dilema principală din aceste două laturi ale capitalismului nu sunt dacă una este mai importantă decât cealaltă, dar mai degrabă accentul cade asupra modului prin care Marx își justifică aceste afirmații.

II.2. Viziunea Marxistă asupra tehnologiei

Relația cu tehnologia în Capitalul este implicat atât în mijloacele de producție, dar de asemenea, Marx nu o exclude și nici nu o pune la baza unui tip de determinism fatal (părerile sunt împățite). Tehnologia alterează opiniile grupurilor sociale și percepția umană. Dacă facem un exercițiu și încercăm în momentul de față să omitem cunoștințele pe care le avem din laboratoarele de biologice, atunci senzația imediată este că nu putem să privim la fel un copac, iar dependența tehnologică ne împiedică prin sentimentul unei deznădejdi în lipsa cunoștințelor pe care dorim să le înlăturăm. Marx nu dorea această desensibilizare și prin critica sa asupra tehnologiei implica o alterare a percepției interne a oamenilor care trăiesc într-un moment istoric. Factorii ce modifică percepția asupra naturii pe care le identifică David Harvey în A Companion to Marx’s Capital sunt: reproducerea vieții de rutină, relațiile sociale, tehnologia, modelele de producție, iar apoi în final este implicată natura.

Efectele capitalismului asupra forței de muncă sunt obligațiile pe care acesta le impune asupra clasei muncitoare, de exemplu: cât timp trebuie să petreacă oamenii la locul de muncă. Alterarea elementelor pe care le implică Marx în dezvoltarea mașinăriilor sunt o primă emblemă a subminării umanității. Harvey sublinia că Marx a fost primul care a folosit termenul de revoluție industrială. Odată cu apariția mașinăriilor reprezintă doar un început, dar treptat, cum mașinăriile evoluează forța de muncă umană este înlăturată, acest fenomen fiind determinat tocmai de capitalul care trebuie să ruleze. Dacă urmărim argumentul lui Marx, atunci revoluțiile industriale sunt un factor extern componentei sociale care produce o alterare a reprezentărilor mentale (Am putea la fel de bine să vedem comportamentul uman în contextul modern și să observăm excursiile acestora în natură: 200 de poze pentru Facebook și apoi plecăm acasă). Spre diferență de Schumpeter, schematica marxistă arată astfel:

Schema II.2. Schema lui Marx asupra „revoluției industriale”- (dezvoltarea tehnologică)

După cum se poate observa, efectele „revoluției industriale” sunt destul de discutabile, pentru că ele par să vină din exterior, dar acest fenomen nu trebuie privit astfel pentru că trebuie să avem în vedere viziunea lui Marx asupra istoriei, unde oamenii sunt determinați de contexte economice. Tocmai din acest motiv, acesta trebuie să fie privit ca și în cazul lui Schumpeter ca fiind endogen, lucru pe care și Marx după cum se poate vedea, observa același aceeași poziționare.

II.3. De ce Marx „se întoarce”

Dacă tehnologia produce din interior alterările asupra capitalului uman, atunci implicațiile sale în prezent, sunt nevoia expusă în capitolul precedent al cererii mari pentru o forță de muncă specializată. Pericolul de asemenea în acest caz a fost analizată în articolul The Future of Unemployment unde procesul robotizării poate elimina o serie de servicii care înainte erau destinate atât unor muncitori necalificați, dar și calificați.

Implicațiile acestora implică atât problemele faptului că reprofesionalizările ar trebui să fie un proces rapid și să aibă o perioadă de buffer, pentru ca acești oameni să aibă timp să își schimbe serviciul, dar de asemenea niciodată nimic nu a apărut mai în întuneric. Rezistența la astfel de tehnologii ce înlocuiau piața muncii nu este nouă, menținerea status qou-ului economic a fost atât dorit pe plan social cât și din punct de vedere teoretic. Revoltele oamenilor pot să împingă la răsturnarea atât a proceselor economice cât și cele politice. Nu voi exemplifica clișeul cazului industrializării din Marea Britanie, dar voi atrage un semnal de alarmă asupra aprobării politicii de reglementare a introducerii mașinilor ghidate robotic de programe. Acestea ar putea pune sute de oameni în șomaj. Impactul este poate fi descris din două puncte de vedere. În primul rând programele pentru calculatoare pentru a putea produce o acțiune în timp real, trebuiau să fie setate să facă un timp de muncă repetitivă, dar recent tocmai mașinile care se conduc singure sau roboții care iau lucruri de pe raft și le împachetează, deja nu mai sunt acțiuni de rutină. Autor (2003) citat de Frey și Osborne notează acest lucru: “Navigating a car through city
traffic or deciphering the scrawled handwriting on a personal check – minor undertakings for most adults – are not routine tasks by our definition”.

Înlocuirea capitalului uman cu cel computerizat poate aduce în pragul sărăciei o mulțime de oameni care nu au posibilitățile și timpul să se reprofileze pe alte servicii. Marx indică această modificare prin schema de mai sus. Forța de muncă umană, nu poate să se oprească din a munci, tocmai din motivul că aceasta stă atât în natura lor, dar de asemenea aceasta nu poate să fie „selectată” cu scopul de a fi înlăturată, pentru că ar fi nefiresc și împotriva demnității umane.

II.4. Scurte concluzii după analiza teoretică

Dacă dezvoltarea forței de muncă computerizată va produce atât de multe modificări sociale, atunci trebuie să ne rezumăm la ipotezele pe care le-am stabilit în capitolul întâi din această lucrare. Importanța și semnificațiile endogeneității tehnologice trebuie privită în funcție de inovațiile interne ale procesului subiectiv raportat la industria și piața specifică. Distrugerea creatoare este un raport fini în măsura în care aceasta este îndreptată de către agenții economici pe piețele unde sunt cerute. Iar statusul prin care modificările tehnologice aduc în prim plan dominarea companiilor puternice de tip monopoliste care impun inovațiile fără ca indivizii să aibă o opinie în privința acestor alterări.

Capitolul III. Endogeneitatea tehnologiei în economie și relațiile internaționale

-studiu de caz-

După cum am putut observa din capitolele precedente, Schumpeter și Marx au prezis că marile concerne și corporații vor distruge piața capitalistă prin dezechilibrul puterii. O analiză a prezentului este necesară pentru putea observa dacă predicțiile lor sunt adevărate sau false. Pentru a putea verifica, am ales să elaborez o analiză empirică asupra economiei din ultimii ani.

Johan Norberg în The Noble Feet of Nike și In Defense of Global Capitalism a dat o serie de argumente pro-capitalism care puneau în fața anti-globaliștilor și anti-capitaliștilor date empirice care indicau câștigurile pe care le-a avut acest sistem pentru oamenii atât din țările din lumea a treia, cât și din țările vestice care au cunoscut un surplus economic ce a crescut cu mult calitatea vieții. După cum am specificat în introducere, datele sale nu pot fi luate drept necontestabile. Iar în cele ce vor urma mă voi concentra asupra acelor firme care au adus cele mai multe beneficii pe care le-a menționat Norberg în analizele sale.

III.1. În apărarea tehnologiei, dar în detrimentul capitalismului

Cazul Nike

Prezenta multinaționalelor în Vietnam, precum Nike au reprezentat într-adevăr o creștere în calitatea vieții localnicilor din această țară. Nimeni nu dorește să îi ia locul de muncă al lui Tsi Chi în nici un caz, acesta fiind un reproș din Norberg. În cazul de față, problema constă mai degrabă în tendința firmelor de a acapara forța de muncă și piețele internaționale. Principala cauză pentru care Nike și-a mutat producția în țările din lumea a treia a fost scăderea costurilor de producție. Exemplul său, a indicat că locurile de muncă create odată cu venirea firmei Nike pe piață, a dus la o creștere considerabilă a calității vieții a oamenilor. Însă, Norberg omite să spună că Nike avea la momentul respectiv 124 de fabrici în China, 73 în Thailanda, 35 în Coreea de Sud și multe altele. Abuzurile din cadrul fabricilor au fost scoase la iveală în 2005 când s-a descoperit că angajații din aproximativ 50% din firme nu aveau dreptul să se ducă la WC-uri în timpul programului. Deși, Nike a intrat în asociația de apărare și protecție a angajaților, în 2011, abuzurile nu au încetat. Ceea ce denotă acest exemplu, este faptul că situațiile angajaților nu erau atât de bune pe cât le ilustra Norberg.

Nu există nicio problemă în privința globalismului, dar mai degrabă a modului în care capitalul uman este tratat de către aceste companii. În prezent, Nike a continuat să deschidă fabrici, având aproximativ 777, majoritatea în lumea a treia. Însă mâna de lucru ieftină și producția mare au dus ca în momentul de față, Nike să devină una dintre firmele de pe piață ce are un capital de 85 de miliarde de dolari, iar al doilea competitor are un capital de 17 miliarde de dolari – firmă ce se concentrează mai mult asupra pieței americane și are fabrici în țara natală. Trebuie urmărit atât de orbește capitalul?

Cazul sectorului IT&C

În al doilea plan al discuției, să luăm sectorul IT & C care reprezintă unul dintre domeniile cele mai importante pentru investitorii din 2000 până în prezent. Această piață a devenit una dintre cele mai importante în momentul de față cu companii gigant ce produc telefoane, computere, software-uri, sisteme de securitate și se dezvoltă ramura roboticii. Pe de altă parte, piața are un mic număr de firme care preferă să se axeze pe o producție relativ mică, precum AllView (România), dar în mare parte Google, Apple, Sony, Samsung și Yahoo! predomină în producția totală a bunurilor și serviciilor la o capacitate ce depășesc producția totală a tuturor firmelor mici la un loc.

Cazul companiilor IT & C reprezintă o piață unică ce s-a dezvoltat la o rată destul de alarmantă ce a fost relativ greu de observat. Rata de inovare este ridicată pentru aceste domenii. Dacă Aron S. Spencer și Bruce A. Kirchhoff spuneau că monopolul și oligopolul este înlăturat ușor pentru că firmele bazate pe noi tehnologii întotdeauna dezechilibrează companiile mari ce se axează mai mult pe mentenanța produselor sale și produc „imitații”, companiile mici patentează produse inovatoare.

Aceasta este însă o aparență. Așa cum ar fi zis și Norberg poate în acest caz, distribuția capitalului este inegală în funcție de modul în care firmele încep să intre pe piață și apoi să evolueze. Însă observ că nici el și nici alți specialiști nu încearcă să includă în cadrul acestui corp explicativ canibalismul corporatist ce a guvernat mult timp atitudinea firmelor puternice menționate mai sus, practică ce le-a asigurat supraviețuirea pe piața internațională și o poziție de avantaj.

Spre exemplu Google a achiziționat din februarie 2001 prima dată compania Deja, iar apoi a continuat să achiziționeze și să încorporeze atât în C&D cât și în marketing-ul său, aproximativ 181 de firme bazate pe noi tehnologii. Compania deține sateliți, programe software, cercetare pe inteligență artificială, robotică, infrastructură pentru automatizarea caselor. Din punct de vedere economic, această strategie de piață în primul rând elimină competitorii, dar de asemenea îi asigură oportunitatea de a intra pe mai multe piețe și îi stabilește o poziție avantajoasă.

Același lucru se aplică și celorlalte companii în cazul de față. Aceste fenomene duc în fond la stabilirea unui oligopol pe care companiile IT&C prin care se produc o serie de schimbări la nivelul pieței pentru că noile firme bazate pe tehnologie nu pot să intre pe piață, iar serviciile în acest caz nu reprezintă o sursă inovativă. Facebook a cumpărat 55 de firme, printre care și Whatsapp. Discuțiile din momentul achiziției s-a concentrat asupra sumei colosale de 19,5 miliarde de dolari. Însă cum se poate raporta la o astfel de sumă din punct de vedere economic. Whatsapp avea deja 450 de milioane de utilizatori, ce în primul an nu plătesc suma derizorie de 0,99$, dar apoi trebuie dacă oamenii doresc să folosească aceste servicii de mesagerie online ieftină. Dacă achizițiile acestea nu par prea profitabile, strategia Facebook este să creeze alternative pentru a nu cazul în care utilizatorii săi doresc să părăsească site-ul de socializate.

Recent, trebuie să nu uităm de o altă achiziție a sa: Virtual Reality Technology, pe care a plătit două miliarde de dolari, dar pe care nu a comentat-o prea mult opinia publică. Potențialul acestei tehnologii este o piața nouă de deschidere, pe care apoi sistematic a asimilat-o cu alte companii în ultimii ani, precum: tehnologie de sunet, video și realitate augmentată. Facebook și-a constituit un drum sigur pentru reprofilarea sa pe piața IT&C. Prin adaptarea jocurilor moderne ce au un public larg, VR-ul poate să ajungă un instrument principal pentru imersiune.

Piața alimentară

Piața produselor de consum este dominată de astfel de companii ce dețin brand-uri și resurse naturale. În anexa de ai jos lucrării (creată de True Activist) se poate vedea monopolul pe piața alimentară unde marile companii P&G, Kellogg’s, Mars, Johnson-Johnson, Unilever, Nestle, Kraft și Coca Cola dețin toate brandurile cunoscute din lume.

Schemă III.1. Oligopolul companiilor pe piața alimentară.

Industria pornografică

În alte cazuri, dacă tendința companiilor care țin de IT&C și producție alimentară este de a atinge un monopol sau oligopol pe piețele de desfacere, în cazul firmelor care nu contribuie cu niciun bun sau serviciu se aplică același lucru. MindGeek ce a câștigat monopol pe toate site-urile din pornografie după criza economică. Această companie deține în mare parte toate brand-urile cunoscute din această parte a industriilor de la Vivid, Brazzers, la site-uri de difuzare a videochat-urilor. Compania a obligat pe de altă parte ca fiecare studio să încheie contracte de colaborare, având în vedere că a achiziționat și site-urile de blogging ce ofereau note și evaluări site-urilor de pornografie. Cele care au refuzat au fost duse în pragul falimentului primind un rating mic.

Unde este tehnologia în toate aceste contexte pentru fiecare dintre piețele menționate mai sus? În primul rând trebuie să observăm că fiecare dintre firmele monopoliste de mai sus, sunt mari investitori în C&D care domină piețele de dezvoltare tehnologică și o direcționează către acele tehnologii noi și imitații perfecționate atât pentru consumul larg cât și pentru producția intermediară. Google investește 8 miliarde de dolari în Google X, pe lângă Johnson & Johnson cu 8.2 miliarde de dolari ce plasează compania printre cele mai mari firme de farmaceutice. Alte firmele ce nu au fost menționate mai sus sunt Volkswagen, Novoartis, Microsoft ce are aproximativ 1000 de angajați care dețin doctorate în domeniul IT&C.

Implicațiile acestor cheltuieli colosale pe fiecare piață unde predomină o companie monopolistă dă senzația falsă consumatorilor că ar exista o diversitate aparentă a produselor pe care le consumă. Spre exemplu nimeni nu crede că dacă își cumpără AllView în România, o cotă parte din suma cheltuită ajunge la Sony, pentru că de fapt acesta este producătorul principal de ecrane cu touchscreen din lume.

Descrierile lui Norberg ce privesc capitalismul, din aceste tendințe ale piețelor de a fi monopolizate de către diverse companii în Vest, nu implică nicio creștere a calității vieții în țările ce au fost incluse în timpul globalizării. Nu consider că naționalizarea companiilor, așa cum se întâmplă în Vietnam, este o soluție, dar o distribuție a capitalului este necesară. În jocurile de pe piețele economice, instituțiile descrise de Acemoglu sunt implicate în medierea multitudinii de negustori, nu în medierea unui singur negustor ce deține toate resursele și capitalul uman, acționând prin mai mulți negustori simultan.

Avantajele pe care le prezintă aceste firme pe piețe este în principiu deținerea C&D-urilor proprii, care le-a ajutat să aibă o expansiune agresivă pe piață. Cazurile de față nu se aplică pe nici un cadru explicativ pe care l-au ilustrat critici lui Marx sau ai lui Schumpeter. Nu există o competitivitate între aceste companii pe piețe care se află ci mai degrabă. Consider că din această prismă Norberg greșește când se raportează la faptul că țările care se află în curs de dezvoltare au înregistrat vreo creștere economică prin intermediul fabricilor de pe teritoriul lor. Cred că este doar un mod prin care pot fi privite lucrurile, ignorând abuzurile și offshoring-ul pe care l-au practicat aceste firme și din nou nu totul stă în PIB-ul țării, cum indica Norberg.

III.2. Tehnologiile producției au alterat domeniul relațiile internaționale din prezent

Ca cel de-al doilea studiu de cercetare, am ales să analizez modificările pe care tehnologia le-a produs în relațiile internaționale în ultimele două decenii. Tehnologia, după cum am indicat în capitolele precedente a pătruns în toate domeniile de activitate economică, a modificat comportamentul forței de muncă, după cum am observat în cazurile de mai sus. Însă în ce fel dezvoltarea tehnologică a modificat relațiile internaționale?

Modificările pe care le-a adus dezvoltarea tehnologică în relațiile internaționale sunt uimitoare nu doar din punctul de vedere al tehnologiilor militare spectaculoase pe care le dezvoltă DARPA sau alte centre de cercetare avansată precum cele din Israel. Sunt acele T.U.G.-uri care modifică aceste relații în cadrul actorilor-stat, din motivul că acestea duc la competitivitatea între ele și modifică relațiile de putere. Spre exemplu, avantajul armatei americane nu presupune doar costul per soldat, ci mai degrabă faptul că spitalele militare americane sunt mult mai bine dotate cu aparatură decât cele rusești. Astfel, dacă un rănit necesită o operație pe cord, spitalul o poate efectua, dar în cazul spitalelor rusești nu. Avantajul este de partea celor care dețin tehnologia necesară de a putea face față unei astfel de criză. Precum în cazul lui Albert Einstein care înțelegea ce ar fi însemnat dacă naziștii ar fi construit primii bombe nucleare, atunci ar fi câștigat în cel de-al Doilea Război Mondial. Nu doresc totuși să insist pe puterea nucleară pentru că este un subiect supra-saturat în această discuție.

Johan Norberg făcea o referință trecătoare asupra resurselor pe care le dețin țările dezvoltate și acorda acel „merit” acestora, pentru că au jucat după regulile capitalismului. Dacă această afirmație poate fi considerată general valabilă, atunci cazul Republicii Congo care deține o cantitate colosală de coltan, înseamnă că ea a înregistrat o bună stare economică și o creștere a calității vieții populației sale. Însă nu este adevărat, coltanul ce este găsit în toate produsele electrocasnice, computere și telefoane, strânind mai mult o luptă internă în țara respectivă. Minele din Congo sunt una dintre cele mai mari resurse de coltan, iar Statele Unite ale Americii a clasificat coltanul drept o minerală strategică. Țara se află într-un conflict de interese politice și economice tocmai din cauza acestuia, iar cei care sunt afectați cel mai mult sunt minerii care lucrează în condiții primitive.

De asemenea în 2008, când s-au înregistrat creșteri în producția de electrocasnice, majoritatea produselor depășite tehnologic erau aruncate în Ghana unde oamenii sunt puși să separe în condiții periculoase metalele și plasticul din produsele uzate. Întrebarea ironică ce poate să fie îndreptată către Norberg, când aceste state vor fi vreodată dezvoltate, de 30 de ani ele au fost clasificate drept „… în curs de dezvoltare…”, dar niciodată nu au terminat acest proces.

Desigur, la fel de bine putem să clasificăm totul în viziunea lui Norberg că aceste țări nu au acceptat toate schimbările pe care le implică sistemul capitalist și de aceea nu au ieșit din starea deplorabilă în care se află și acum. Însă, deja putem să ne amintim de problema lui Popper a infirmării/confirmării teoriilor sau de subdeterminismul teoriilor științifice.

Inegalitatea între statele actor pare să persiste la un nivel constant. Transferul tehnologic nu este o soluție. Mai întâi să luăm exemplul Luandei, Anglola. Atragerea investitorilor străini a avut ca scop nu asigurarea securității alimentare a țării, dar mai degrabă dezvoltarea tehnologică și a infrastructurii țării. Sectoarele acestea au adus un profit, mai ales sectorul extracției de petrol a reprezentat o sursă principală pentru venitul țării, dar populația este împărțită între bogați și foarte săraci. Acest fenomen s-a produs din neglijarea celorlalte sectoare de dezvoltare. Alimentele sunt extrem de scumpe, cu toate că este produsă local, dar restaurantele și magazinele impun taxe mari pentru că sectorul este împărțit între foarte puțini furnizori.

Pe de altă parte relațiile dintre statele-actor la nivel internațional sunt în continuu dominate de problemele de putere. Tehnologia este utilizată atât pe plan militar, cât și pe plan politic. Dacă luăm cazul Statelor Unite ale Americii investițiile în tehnologie militară depășesc cu mult bugetele altor țări pentru că C&D-ul este direcționată către inovarea armamentului, programe de supraveghere, programe software de detectare a conflictelor prin introducerea unor variabile și date despre fiecare țară, drone, armament pentru uz uman, ș.m.a.d.

Identificarea acestor cheltuieli efectuate de state pentru a ilustra puterea acestuia a fost înțeles în ultimii ani de către majoritatea statelor ce se află într-o stare de conflict. Rusia și China și-au publicat în anul 2015 doctrinele militare care cuprindeau referințe la cheltuielile pe tehnologie militară și C&D-ului pentru acest sector operațional al armatei lor.

Rusia a ales să își dezvolte acest securitatea țării prin obligarea multor firme străine de IT&C să mute serverele pe teritoriul său și a datelor cetățenilor ruși. În al doilea sens Rusia a demarat proiectul de modernizare a întregii armate, deși calitatea vieții din cazărmi sunt în continuare foarte scăzute. Prin acordarea acestui sector unei atenții mărite, țara suferă pe celelalte planuri unde economia este în continuare în criză. Cazul Chinei în privința acestor probleme s-a raportat la trei aspecte, dar îl voi menționa pe cel al dezvoltării securității virtuale pentru care angajează oameni pentru a implementa proiecte de apărare, dar și de ofensivă.

Charles Weiss sintetiza această relație de putere pe care o produce dezvoltarea tehnologică asupra relațiilor internaționale prin următoarele procese:

Schimbarea sferelor de putere pe care le au statele actor într-un anumit moment. Acest caz îl putem observa în cazul Chinei.

După cum se pot raporta țările la înțelegerea conceptelor și teoriilor din relațiile internaționale. Acest fenomen de alterare al semnificației securității apare în toate cazurile puterilor din prezent. SUA a înțeles că este necesar un control al rețelelor întregi de comunicare pentru a controla informația. Rusia a adoptat o politică agresivă împotriva controlului informațional și a amenințărilor din partea întregilor state, de unde au rezultat măsurile de mai sus.

Au alterat și distrus înțelegerea tradițională a relațiilor de putere la nivel internațional. Acest fenomen este datorat mijloacelor de comunicare, transportul internațional și apariția tehnologiilor moderne avansate de atac militar care distrug toate granițele de atac.

Rolul inovației tehnologice în momentul de față a modificat mult jocul geopolitic și al relațiilor internaționale. Rata de absorbție al tehnologiei în acest domeniu a depășit cu mult peisajul global al puterii. Inegalitatea țărilor este atât de mare încât țările care nu au pus un accent asupra dezvoltării acestui sector comparativ cu cele care au făcut-o într-un ritm alert, luând forma unui concurs al înarmării. Dacă privim harta de mai jos elaborată de GlobalIssues.org, aplicată asupra Uniunii Europene, putem observa cum procesul de dezvoltare al sistemului militar a fost extrem de slab, dar comparativ cu alte state precum SUA, Rusia sau China, se poate observa ineficiența:

Schema III.2. Cheltuielile Militare la Nivel Global 2012

Dacă dezvoltarea militară produce pierderi pe alte planuri, acesta este are un rol fundamental în formarea puterii internaționale. Rata de absorbție împinge la întrebarea dacă relațiile de putere înțeleg „corect” tehnologiile. Răspunsul pe care îl dau aici, este unul negativ, întrucât procesele de înarmare sunt privite extrem de greșit tocmai din această paranoia pe care o au statele în privința de exemplu al NSA-ului, instituție ce a fost adeseori ținta atacurilor informaționale și furtul datelor mai multor țări și organizații. La fel și frica Rusiei pentru acest tip de atac, care în doctrina ei militară a aplicat o atitudine insulară pe planul relațiilor sale cu celelalte state.

III.3. Concluzii asupra influențelor tehnologiei în economie și relațiile internaționale

Prin indicarea tendințelor de pe piețele internaționale pe care le-am dat mai sus am dorit să arăt că apariția companiilor monopoliste sunt un semn pe care Schumpeter și Marx le-au prezis deja. Identificarea cauzelor care au dus la acest rezultat a fost o obsesie pe care aceste firme le-au avut pentru obținerea surplusului de capital cât mai mare. Companiile acționează după regulile jocului, dar procesul este plin de abuzuri și distribuția capitalului nu se încadrează sub nicio competitivitate care să se aproprie de modelul schumpeterian al competiției perfecte.

În cazul influențelor tehnologice asupra relațiilor internaționale există o problemă similară pentru că inovațiile tehnologice modifică constat definirea securității și al relațiilor de putere. Frica paranoică pe care o produce tehnologia este descentralizarea mijloacelor de comunicare. Statele simt că pierd controlul asupra populațiilor, precum și puterea pe care pot să o piardă în orice clipă.

Capitolul IV. Influențele economice asupra sectorului de Cercetare și Dezvoltare

IV.1. C&D în impas etic

Etica în știință și tehnologie poate părea o problemă îndepărtată pentru subiectul de față al dezvoltării tehnologice. În semnalele de alarmă pe care le-a indicat analiza de mai sus, C&D-ul care este definit de Nathan Rosenberg, drept sursa principală pentru științele aplicate din prezent, este compusă din două componente sociale puternice- sfera privată și sfera publică: centre de cercetare, universități și rețele de grupuri care schimbă informații. Tabelul de mai jos identifică problemele etice interne și externe (Tabel III.1) din cadrul acestora.

Din prisma specializării grupurilor de cercetare, este important de menționat că există o serie de elemente ce dăunează bunei lucrări a acestora. Prin impactul companiilor asupra lor întrebarea de față este inevitabilă: există o influență majoră a economiei asupra cercetării științifice din prezent?

În această parte a lucrării, propun să indic modul prin care companiile și respectiv sistemul capitalist constrânge sectorul de C&D de a se concentra asupra științelor aplicate și pe de altă parte, modul de impunere și expunere a ideilor acestora trebuie să împlinească cerințelor consumatorilor – luăm exemplul cererii ridicate pentru medicamente împotriva cancerului: finanțarea se va direcționa în special către această arie de cercetare. Dependența de fonduri și de agenții economici, constrâng tot mai mulți cercetători să fraudeze prin falsificarea datelor și a rezultatelor. Motivul este acela că teoriile sunt cunoscute doar de grupurile specializate și sunt greu de analizați de oameni din exteriorul acestora. Prin informațiile strânse mai jos, consider că prin strânsa legătură a acestui sector cu cel al dezvoltării tehnologice sunt o cauză principală a acestor probleme recente din știință și cercetare.

IV.2. Sisteme economice care asimilează C&D-ul

Modernizarea aparaturii de producție și a produselor finale necesită cercetare pe care o susțin antreprenorii. Dintr-o prismă schumpeteriană, solicitarea planurilor de cercetare pe viitor elimină principiile științifice care urmăreau inițial înțelegerea lumii. Producția primează și se axează strict pe o inovare controlată.

Luând această teorie, neo-schumpeterianismul ar fi un judecător cinic pentru centrele de cercetare întrucât avem teorii științifice care reprezintă un rezultat promițător pentru dezvoltarea unor noi tehnologii sau au aplicabilitate mai mult de 60% (numărul e pus ca exemplificare), atunci ea este demnă de a primi finanțare suplimentară. Judecând lucrurile astfel, este cât se poate de dăunător, din prisma acestui model economic nimeni nu ar fi interesat să afle dacă selecția natură este adevărată sau falsă sau ce profit aduce explicația creării lumii. Este ineficient din punctul de vedere economic să se investească în cercetări complexe pentru a încerca să descopere dacă este adevărată această teorie sau nu.

Este mult mai profitabil să se investească în ipoteze care pot să fie transformate în cercetări ce pot rezulta în științe direct aplicabile pe piețele moderne. Spre exemplu piața smartphone-urilor se axează pe cercetarea noilor generații de procesoare, noi display-uri etc. Acestea duc la un rezultat vizibil care este catalogat drept concret și profitabil.

Poate unele dintre cercetările finanțate ar contrazice aceste asumpții, dar uneori guvernele preferă să renunțe la proiecte precum super-conductorul Super-Collider pe motivul că era prea costisitor (aproximativ 12 miliarde de dolari), dar faptul că închiderea proiectului este estimată la suma de 1.5 miliarde de dolari sumă care de fapt putea fi folosită pentru continuarea proiectului. Aceste proiecte sunt extrem de greu de acceptat în mediul economic pentru că este foarte greu de calculat beneficiul pentru a face cercetări științifice la o scară atât de mare.

În acest tip de economie există mai multe probleme care pot să afecteze creșterea științei și modul în care ea își urmează cercetarea propriu-zisă. Dacă centrele de cercetare trebuie să studieze noi procedee de rafinare a petrolului, atunci o parte din universitățile și centrele de educare vor aloca mai multe locuri pentru această arie de studiu, dacă există nevoie de IT&C atunci se vor crea locuri și specializări suplimentare pentru acest sector.

Tocmai din acest punct de vedere, finanțarea cercetătorilor este îndreptată mai mult către acele tipuri de științe aplicate care tind spre noi produse cât și pentru simplificarea mijloacelor de producție și mentenanța temporară a acestora. Inovația este un rezultat direcționat strict de către tendințele pieței și competitivitate: This is pertinent, particularly where the successful market diffusion of one innovation entails increasing pressure on the competitors which may trigger the entrepreneurial search for an innovative response. Desigur inovația a reprezentat unul dintre factorii care a dus la structurarea și redefinirea profesiilor din cadrul grupurilor de cercetare în științe aplicate întrucât tehnologiile noi presupun atragerea investițiilor pentru sectorul de cercetare ce vin din sectorul public (guvernamental). Dacă avem în vedere sectorul privat atunci problemele investițiilor nu par să fie atât de presante pentru că o companie precum Google nu ezită să finanțeze proiecte pentru departamentul de C&D pe care îl are.

Economia ar avea nevoie de anumiți specialiști care să ajute piețele de acest tip să se dezvolte și să meargă mai departe în cercetarea lor, dar strict în raportul între cost și beneficiu de pe piețele și sectoarele de dezvoltare prestabilite. Cunoașterea și tehnicile sunt distincte de informație așa cum specifică Dominique Foray, iar în economie există două probleme una este reproducerea și cea de doua este protejarea și divulgarea ei.

IV.3. Influențe și implicații etice în centrele de cercetare în modelele economice prezentare mai sus

Atitudinile economice de mai sus și comportamentul cercetătorilor sunt legate direct de posibile devieri de la etica cercetării. Dacă privim cu atenție apariția conflictelor de interese care duc la falsificarea informațiilor și rezultatelor din lumea științifică sunt direct legate de planurile de dezvoltare ale agenților economici. Majoritatea acestor cercetări s-au întins pe o durată de aproximativ 10 ani de zile în unele cazuri extreme.

Cazurile prezentate aici sunt în legătură directă cu viziunile economice unde ideile „inovatoare” sunt privite drept „profitabile”. Ipotezele prezentate de cercetătorii care doreau să primească finanțări au venit cu idei care se încadrau în standardele de „inovare” și prezentau de asemenea aplicabilități imediate.

Din sectorul medical voi da două exemple: cazul de la centrul japonez de cercetare RIKEN și cazul lui Dong Pyou-Han. În primul caz avem o nouă ramură științifică în care se investesc bani atât publici cât și privați. Una dintre cercetătoarele de la RIKEN a fost acuzată de falsificarea datelor unei cercetări din care reieșea că exista posibilitatea de a reprograma celulele mature ale animalelor pentru a le readuce la o stare similară a embrionilor. Investigațiile s-au întins pe o perioadă de un an de zile.

În al doilea caz, cercetătorul a prejudiciat statul de aproximativ 15 milioane de dolari pentru o cercetare care susținea că un nou vaccin pentru HIV ar fi dat rezultate foarte bune în subiecții folosiți pentru cercetarea sa.

De asemenea, cazul lui Eric J. Smart este încă un caz de scandal, guvernat de banii care sunt alocați pentru cercetare. Acesta a falsificat rezultate și informații pe parcursul a 10 ani de aplicare pentru diverse granturi și lucrări științifice. Aceste cazuri, pe care le-am dat aici, sunt în directă legătură cu modul în care economia stabilește regulile și chiar definițiile pentru care partea de cercetare și dezvoltare trebuie să se supună pentru a primi finanțare. Dacă ideile se măsoară după aplicabilitate și cerințele de pe piețele internaționale atunci este evident faptul că se pot produce astfel de cazuri de falsificare a datelor tocmai pentru ca un cercetător să își păstreze locul de muncă și să capete un anumit prestigiu în domeniu pentru a primi bani.

Dacă ne amintim de definiția inițială a cercetării și a științei în sine, acestea trebuiau să aibă funcția de a descrie și explica fenomenele naturale așa cum sunt ele, nu se raportau la o piață sau la producția unor obiecte de consum. Dacă privim cazul de la RIKEN și cel al lui Smart, acestea sunt mai degrabă abateri de la definiția originară a științei, și nu doar atât, dorința unor indivizi de a ajunge la standardele economice menționate în sistemul modern de definire al cercetării care este, după cum am văzut, unul fondat pe o dependență imposibil de evitat al centrelor de cercetare și cerințele pieței. Această dependență a C&D nu poate fi eliminată, decât în cazul în care banii publici vor fi redirecționați din nou către scopul său originar de a face „știință”. Însă nevoile de consum și eficientizare a producției au reușit să redirecționeze știința și tehnologia către probleme economice.

CONCLUZII

În această lucrare am încercat să arăt că dezvoltarea tehnologică duce la o inegalitate între state. Dacă producția și surplusul de capital a dus la acest rezultat atunci capitalismului nu reprezintă neapărat cel mai mare rău posibil pe care l-a suferit umanitatea, nu se poate să nu uităm sistemele totalitare care au produs multe victime.

Însă lucrarea de față a încercat să indice că procesul dezvoltării tehnologice pe care îl cunoaște lumea în momentul de față este atât de mare încât trei domenii fundamentale ale activității umane sunt afectate într-un sens negativ de rata mare de inovare care distruge și pune în loc alte instituții ale capitalismului.

Viziunile economice ale lui Schumpeter și Marx au stat la baza cercetării de față, întrucât indicau deja tendințele monopoliste și neglijarea demnității umane. Aplicarea distrugerii creatoare asupra C&D-ului, relațiilor internaționale ce inițial se manifesta în economie a fost unul dintre obiectivele lucrării. Dacă tendința companiilor a fost să distrugă competitivitatea și au devenit suportul principal pentru cercetare și dezvoltare, pe de altă parte, relațiile internaționale au devenit un câmp de luptă pentru o putere simbolică reprezentată prin tehnologii distructive.

Obiectivul teoretic al acestei lucrări a fost să demonstrez că tehnologia devine un factor fundamental pentru economia capitalistă în primă fază ca apoi, treptat, să afecteze celelalte domenii de activitate. Economiștii contemporani au adaptat analiza lui Schumpeter pentru calcularea indexului tehnologic, însă au omis partea sa negativă.

Implicațiile dezvoltării tehnologice am dorit să le indic în finalul lucrării drept o concluzie generală. Dacă tehnologizarea tinde în calcularea și direcționarea schimbării tehnologice către un capital uman specializat, apogeul tehnologiei este determinat să atingă o înlocuire a categoriilor de muncă ce necesită o practică de rutină cu roboți și software ce poate să facă acea muncă fără oprire. Existența acestui proces, ce în momentul de față, este inevitabil, consider că este un semnal de alarmă pe care am dorit să îl trag în lucrarea de față.

Dezvoltarea tehnologică în mecanismul său intern nu depinde de rata de penetrare a internetului sau de creativitatea pieței ideilor oamenilor de știință care lucrează în momentul de față în laboratoarele de cercetare ale marilor companii sau cele publice. Aceasta este doar o aparență. După cum am dorit să arăt mai sus statutul acestora s-a modificat sistematic odată ce companiile mari s-au implicat din ce în ce mai mult în sectorul educațional.

Toate aceste procese ale dezvoltării tehnologice sunt un rezultat al capitalismului care a dus la modificarea constantă a structurii. În ceea ce am dorit să demonstrez aici, nu am considerat că mai este necesar să prezint o istorie a tehnologiei întrucât acestea deja au fost expuse de alți autori. Astfel, m-am concentrat mai mult asupra rezultatelor la care s-a ajuns în momentul de față al acestor procese.

În încheiere, nu voi putea face nicio predicție asupra viitorului, dar putem să acordăm importanța necesară analizei lui Schumpeter și Marx, pentru că astfel se poate aplica o dezvoltare mai controlată din punctul acesta de vedere. Dar, așa cum au decurs lucrurile până acum, nu putem să știm ce ne rezervă „distrugerea”, precum nici ce ne poate rezervă viitorul.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

Acemoglu A., Introduction to Modern Economic Growth, Princeton University Press, Princeton, 2009.

Cantner, et al. Entrepreneurship, the New Economy and Public Policy – Schumpeterian Perspectives, Springer, Berlin, 2005.

Carver, T, edt., The Cambridge Companion to Marx, Cambridge University Press, New York, 1996.

Clark, A.D., The Elgar Companion to Development Studies, MPG Books Ltd., Northhampton, 2006.

David B. Resnik The Ethics of Science – An Introduction, , Routledge, New York, 2005.

Hanusch, H. și Pyka Andreas, The Elgar Companion to Neo-Schumpeterian Economics, Edward Elgar Publishing Limited, Cheltenham M.B., 2007.

Marx K., Capitalul vol. 1, Editura Politică, București, 1980

Mueller D. C. și Cantner U., editori, Capitalism and Democracy in the 21th Century, Springer-Verlag Berlin Heidelberg GmbH, New York, 2001.

Norberg, J., In Defense Of Global Capitalism, trans. Roger Tanner and Julian Sanchez, Cato Institute, 2003.

Rosenberg, N., Schumpeter and the Endogeneity of Technology, (The Graz Schumpeter Lectures), Routlegde – Taylor & Francis Gourp, New York, 2000.

Schumpeter J., Poate supraviețui capitalismul?, Publica,

Schumpeter, J.A., Business Cycles- A Theoretical, Historical and Statistical Analysis of the Capitalist Process, McGraw-Hill Book Company Inc., New York, 1989.

Schumpeter, J.A., Capitalism, Socialism & Democracy, Taylor & Francis e-Library, USA, 2003.

Schumpeter, J.A., Economic Doctrine and Method, trans. R. Aris, Oxford University Press, New York, 1954.

Sen, A., Development as Freedom, Alfred A. Knopf, New York, 2000.

Articole:

Acemoglu D., Inefficient Institutions, National Bureau of Economic Research, Cambdrigde, Jan. 2006

Anonim, Poisoning the Poor – Electronic Waste in Ghana, 5.08.2008, sursă: http://www.greenpeace.org/international/en/news/features/

Autor Anonim, Google’s Self-Driving Cars Approved To Hit Public Roads This Summer, sursă: http://www.nbcnews.com/tech/innovation/. 15.05.2105.

Autor Anonim, Nike Workers kicked, slapped, and verbally abused, at factories making Converse. Sursa: http://www.dailymail.co.uk/news, 13.07.2011.

Chang K. Felix, Strategic Intentions: China’s Military Strategy White Paper, Geopoliticus: The FPRI Blog, sursă: http://www.fpri.org/geopoliticus/2015/05.

Dalziel, P.C., Schumpeter’s „Vision” and the Teaching of Principles of Economics, online: www.aeaweb.org, 2009.

E. Mack, Google Future Tech: 10 Coolest Google R&D Projects, (PC World): http://www.cio.com/.

Fitzpatrick D. și Griffin D., Government prosecutes alleged scientific fraud on AIDS research, sursă: http://edition.cnn.com, 21.11.2014.

Florida R., et al, Creativity and Prosperity: The Global Creativity Index, Martin Prosperity Institute.

Frey B. C. și Osborne M.A., The Future of Unemplyment: How Susceptible are Jobs to Computerisation?, e-format 17 September, 2013.

Heibroner R., Was Schumpeter Right After All?, The Journal of Economic Perspectives, Vol. 7, No.3, 1993, pp. 87-96.

Jouanofa Kind, Is Under Armour Becoming a Threat to Nike’s Market Share?, www.kicksonfire.com.

Kaplinsky, Schumacher meets Schumpeter: Appropriate Technology Below the Radar, Elsevier – Research Policy 2011, pp. 193-203.

Lakatos I., Criticism and the Methodology of the Scientific Research Programmes, Proceedings in the Aristotelian Society – New Series, Vol. 69, 1969, pp. 149-196.

Meyers Bud, Record Earnings but Offshoring (is still) Hurting Workers, sursa: www.dailykos.com, 2013.

Michael J. Gootzeit, Marshall’s Wicksell’s Theory of the Cumulative Process, online: http://www.hetsa.org.au/.

Morris Chris, 10 Notable Google Acquisitions, sursa: www.cnbc.com, 2012.

Spencer A.S. și Kirchhoff, Schumpeter and New Technology, based firms: Towards a Framework for NTBFs cause creative destruction, Int. Entrep. Manag. J., Springer Science, 2006.

Takenaka K., Stem Cell Researcher Accsued of Falsifying Data and Images, www.huffingtonpost.com/, 04.01.2014.

Teather D., Nike Lists Abuses at Asian Factories, 2005,sursa: www.theguardian.com

Weiss Charles, Science, Technology and International Relations, Elsevier – Technology in Society, 27, 2005. pp. 295-313.

Surse online:

www.bloomberg.com

www.nationmaster.com

Alte referințe notabile:

Axelos Kostas, Alienation, Proxis, and Tehne in the Thought of Karl Marx, trans. Roland Bruzina, Univ. Texas Press, Austin, 1976.

Elster J. și Moene O.K., Studies in Marxism and Social Theory- Alternatives to Capitalism, Press Syndicate of the University of Cambridge, New York,1993.

Mazzucato M., The Innovative State- Gorvernments Should Make Markets, Not Just Fix Them, Foreign Affairs, 02.2015.