Eficienta Valorificarii Resurselor Naturale Pentru Turism

EFICIENȚA VALORIFICĂRII RESURSELOR NATURALE PENTRU TURISM

Introducere – Turismul – domeniu de valorificare a resurselor naturale

Capitolul I – Dimensiunile economico-sociale și ecologică ale eficienței

1.1. Conceptul de eficiență

1.2. Indicatorii eficienței

1.3. Posibilități și limite de evaluare a eficienței

Capitolul II – Fundamentarea indicatorilor de evaluare a eficienței valorificării resurselor naturale pentru turism

. Analiza efectelor

. Analiza eforturilor

2.3. Posibilități și limite de corelare a efectelor și eforturilor valorificării resurselor naturale pentru turism

Capitolul III – Studiu de caz

Introducere

Turismul – domeniu de valorificare a resurselor naturale

„Un călător înțelept niciodată nu își depreciază propria țară.”

(Carlo Goldoni, dramaturg italian)

Continuitatea vieții pe pământ din cele mai vechi timpuri și până în prezent este condiționată de existența rezervelor de resurse naturale care stau la baza dezvoltării social-economice a oricărui stat. Bunăstarea și prosperarea unei națiuni este în strânsă legătură cu resursele naturale de care dispune.

În ultimii ani, turismul a luat o mare amploare și reprezintă pentru multe state ale lumii o activitate economică esențială pentru asigurarea unei creșteri economice sănătoase și durabile.

România are o șansă foarte mare de dezvoltare, deoarece aceasta dispune de bogate și variate resurse naturale și antropice. Valorificarea lor eficientă și în interesul economiei naționale reprezintă o șansă de dezvoltare a României.

Potențialul acestei ramuri este imens, dar prea puțin valorificat. Este ramura economică cu avantajul competitiv internațional cel mai mare, cu toate acestea, performanțele sale economice sunt modeste.

Pe plan economic, turismul este un factor al progresului economic, cu largi și pozitive implicații asupra dezvoltării întregii societăți, acționând în direcția introducerii în circuitul economic (intern și internațional) a resurselor turistice, a patrimoniului cultural istoric, de mare atracție și a unora din realizările contemporane în domeniile construcții și artă. Din punct de vedere economic, turismul prezintă numeroase avantaje față de alte domenii de activitate, și anume: valoarea adaugată în turism față de alte ramuri este superioară, datorită faptului că importul de materii prime, pentru acest domeniu este nesemnificativ; turismul nu este o ramură energo-intensivă, utilizând în mare parte materii prime autohtone, practic inepuizabile; pemite transferarea în valută a unor resurse materiale si umane, neexplorabile pe alta cale; cursul de revenire în turism este avantajos comparabil cu alte ramuri, deoarece realizându-se ca export invizibil (în interiorul țării) prețul produselor turistice nu mai este încărcat cu cheltuieli de ambalare, transport, asigurare, taxe vamale; turismul reprezintă o parte însemnată a consumului intern, antrenând direct sau indirect importante cantități de produse industriale; asigură dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor țării, inclusiv a celor considerate lipsite de ofertă turistică atractivă.

Activitatea turistică într-un areal este susținută de o serie de resurse, care stau la baza creării ofertelor turistice și implicit a stabilirii potențialului turistic al regiunii. Resursele naturale reprezintă toate elementele și energiile utile omului, direct sau indirect. Acestea sunt: resurse de subsol, resurse de apă, resurse atmosferice, resurse vegetale și resurse de sol.

Resursele naturale acționează în evoluția turistică pe două planuri: pe de o parte prin crearea punctelor de atracție turistică, resursele în sine și pe de altă parte, în direcția favorizării sau restricționării dezvoltării turismului în zonă, prin modul în care caracteristicile reliefului sau condițiile naturale influențează infrastructura turistică.

Recunoscând caracterul nerațional al nivelului și ritmului de exploatare a resurselor naturale, ne aflăm în fața unei probleme ce vizează calitatea acestora: problema derivă dintr-un efect de autofagie progresivă în continuă accelerare ce prefigurează epuizarea resurselor primare și degradarea mediului.

Utilizarea rațională a resurselor și, corespunzător, desfășurarea eficientă a producției reprezintă obiective centrale pentru orice agent economic sau sector de activități și, totodată premise ale dezvoltării. Creșterea eficienței constituie un principiu de bază al organizării și conducerii proceselor în economie, una din cerințele fundamentale ale progresului și bunăstării. În corelație cu aceste exigențe, turismul, privit ca domeniu distinct și ca parte integrantă a economiei, înscrie între prioritățile sale, gestionarea judicioasă a resurselor și obținerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea în condiții superioare a nevoilor turiștilor.

Capitolul I

Dimensiunile economico – socială și ecologică ale eficienței

Conceptul de eficiență

Eficiența economică este o concepție modernă de evaluare a activitații și servește la fundamentarea deciziilor, astfel încât resursele disponibile să fie consumate în modul cel mai favorabil pentru societate.

Problemele teoretice și practice ale eficienței economice au preocupat și continuă să aibă aceeași intensitate în preocupările științei economice, vizând abordarea conceptului de eficiență economică, a modalităților de exprimare și identificare a căilor de sporire a eficienței economice în diferite ramuri și sectoare de activitate.

Conceptul de eficiență economică reprezintă un concept fundamental și un obiectiv principal în teorie și în practica economică. Atât la nivel microeconomic cât și la nivel macroeconomic.

Din punct de vedere etimologic, eficiența provine de la verbul limbii latine „eficere” care înseamnă a îndeplini sau a rezulta. În sens larg, eficiența poate fi privită ca o măsură sau gradul în care s-a realizat efectul propus. Aceasta presupune ideea de comparație a efectelor obținute,  cu cele  așteptate sau estimate fără a compara aceste efecte cu efortul făcut pentru obținerea lor.

O definiție care se abate în mod conștient de la principiul similarității este dată de Ștefan Matei „eficiența economică a unei activități este o însușire a acesteia exprimată de relația de cauzalitate dintre efectele totale, echivalate ca natură și timp și resursele totale echivalate ca natură și timp implicate de această activitate, relație pozitivă în sine, în comparație cu alte variante ale activității și cu mărimile normate ce exprimă cerințele economiei naționale de economisire a resurselor”.

În dicționarul limbii române, eficiența este definită drept calitatea de a obține efectul util așteptat, conform dicționarului de economie, eficiența economică reflectă o stare a activității economice determinată de un anumit consum de resurse pentru obținerea unui anumit bun economic, într-un timp dat, când o producție suplimentară dintr-un anumit bun, în condițiile unor resurse limitate, nu se poate obține decât dacă se reduce producția pentru un alt bun economic. Aceasta înseamnă că pentru fiecare punct situat pe frontiera posibilităților de producție se înregistrează aceeeași eficiență în combinarea factorilor de producție utilizați. Atributul de eficiență economică este valabil pentru toate activitățile care presupun alocarea și utilizarea resurselor pentru a produce bunurile economice, ca și pentru distribuirea acestora în spațiu și timp.

În dicționarul de economie politică este definită ca o expresie a raportului dintre efectul util sau rezultatul obținut și cheltuiala facută pentru obținerea lui. Noțiunea de eficiență nu este altceva decât măsurarea și comparabilitatea efectelor și a efortului strâns legate de folosirea resurselor. Trăsătura esențială este relația de cauzalitate resurse – efect. Aceasta cauzalitate se exprimă în mod concret pentru fiecare fenomen, proces sau activitate economică. În domeniul economic, referiri la eficiență pot fi întâlnite la marii gânditori ai secolului trecut, cum sunt Adam Smith sau Karl Marx.

Conceptul de eficiență a cunoscut o largă răspândire în secolul nostru. În prezent, el are o aplicabilitate generală la aplicarea deciziilor, în orice țară. Eficiența economică se conturează deci în urma comparării efectelor unei acțiuni, cu eforturile necesare producerii ei. Se apreciază că cea mai cuprinzatoare definiție a eficienței este data de Ion Romanu. Acesta atribuie noțiunii de eficiență patru sensuri, si anume:

– un sens foarte larg,  în care eficiența este definită ca și calitatea unei activități, acțiuni sau a unei resurse de a produce efecte economice pozitive care se exprimă prin compararea efectelor cu eforturile;

–          un sens larg în cadrul căruia se includ efectele directe și cele conexe, respectiv efortul direct și conex. Avem de a face cu eficiența absolută, care nu presupune comparația cu alte alternative ale acțiunii respective;

–          un sens restrâns care presupune ca raportul efect/efort sau efort/efect să fie acceptabil în comparație cu alte raporturi ale activității sau cu alte variante sau cu un regim normat de eficiență.

–          un sens foarte restrâns care reprezintă abordarea cea mai sintetică și mai completă a noțiunii de eficiență, abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalente ca natură și timp cu efectele obișnuite, de asemenea echivalate ca natură și timp.

Profesorul I. Romanu apreciază că termenul de eficiență poate fi definit în două sensuri:

–          într-un prim sens, mai general eficiența se definește ca fiind atributul unei acțiuni, al unei persoane sau al unui lucru de a produce efecte cât mai favorabile pentru societate;

–          al doilea sens este mai restrictiv se compară rezultatele unei acțiuni cu resursele consumate pentru realizarea acesteia.

Conceptul de eficiență economică asociază și alte elemente, fără de care eficiența ar fi

definită incomplet.

– structura resurselor consumate și structura rezultatelor obținute pot da  indicii de o importanță esențială în adoptarea deciziilor cu caracter economic. O acțiune considerată ca fiind excelentă prin prisma raportului dintre efecte și eforturi devine inoportună dacă reclamă consumul unor resurse neindicate, cum sunt materialele din import, sau dacă conduce la rezultate nedorite de societate, cum sunt produsele de care piața este suprasaturată;

– timpul  acționează asupra eficienței ca un factor ce pune în valoare o variantă cercetată. Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă procesul de producție se petrece într-un interval mai scurt, ceea ce înseamnă că societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile;

– cel mai semnificativ element al eficienței este calitatea efectelor. O activitate eficientă se caracterizează prin rezultate dintre cele mai bune, produsele obținute trebuind să fie de performanțe ridicate, de o deosebită utilitate pentru societate la momentul considerat.

Termenul „resurse” definește, de regulă, acele lucruri necesare sau importante pentru viața și civilizația umană și care au o “valoare” pentru individ și societate. Noțiunea include implicit și disponibilitatea de utilizare a resursei în viitor.

Eficiența valorificării resurselor naturale este importantă pentru stimularea creșterii economice ce va susține sănătatea economică a sectoarelor cheie precum turismul, agricultura, silvicultura și pescuitul.

Resursele naturale, indiferent de tipul lor, sunt surse de materii prime și energie utilizate de om în mod diferit în fiecare perioadă din istoria omenirii, în funcție de stadiul tehnicii și de mărimea nevoilor umane. (Pierre Noel Giraud, 1989)

Resursele naturale pot fi clasificate în următoarele trei mari grupe:

Resurse reînnoibile constituite în general din biomasa vegetală și animalieră și suportul său, solul.

Resurse permanente, acele resurse reînnoibile ale căror cicluri de formare nu sunt influențate de intervenția omului, care nu le poate modifica starea, ci numai modul de exploatare, și acede tipul lor, sunt surse de materii prime și energie utilizate de om în mod diferit în fiecare perioadă din istoria omenirii, în funcție de stadiul tehnicii și de mărimea nevoilor umane. (Pierre Noel Giraud, 1989)

Resursele naturale pot fi clasificate în următoarele trei mari grupe:

Resurse reînnoibile constituite în general din biomasa vegetală și animalieră și suportul său, solul.

Resurse permanente, acele resurse reînnoibile ale căror cicluri de formare nu sunt influențate de intervenția omului, care nu le poate modifica starea, ci numai modul de exploatare, și aceasta, într-o măsură foarte mică. În categoria acestor resurse sunt incluse razele solare, puterea vântului, mareele și apele curgătoare.

Resurse nereînnoibile, cele al căror ciclu creare-distrugere are temporalitate geologică (milioane de ani). Rezervele din aceste resurse apar fixe, finite la scară umană și chiar la scara istoriei civilizației. Acestea sunt resurse minerale existente în subsol, sau pe sol și care pot fi exploatabile în subteran.

Este important să folosim resursele limitate ale Pământului fără a le epuiza și fără a distruge mediul, fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor viitoare

1.2. Indicatorii eficienței

În aprecierea eficienței economice se utilizează o gamă largă de criterii și indicatori, rezultat al complexității conținutului proceselor, al diversității resurselor consumate și varietății formelor de concretizare a efectelor. Se întâlnesc, astfel, criterii și indicatori cu valabilitate generală, comuni tuturor ramurilor economiei și opțiuni specifice, decurgând din particularitățile activității în domeniu.

Caracterizarea utilizării raționale, reproducerii și protecției resurselor naturale se realizează cu ajutorul unui sistem de indici economici. Aceștia pot fi grupați astfel:

Indici economici, care caracterizează starea fiecărei resurse naturale

Măsurile orientative, spre neutralizarea acțiunilor negative ale omului asupra mediului

Indici care reflectă cheltuielile legate de realizarea măsurilor de redresare a mediului

Eficiența economică a măsurilor de prevenire a degradării mediului înconjurător.

Se pot constitui drept criterii de evaluare a eficienței:

mărimea venitului net și, asociat acestuia, rentabilitatea,

nivelul costurilor,

gradul de utilizare a forței de muncă și a capitalului tehnic și financiar.

Acestora mai poate fi adăugată eficiența investițiilor, ca expresie a randamentului efortului de dezvoltare. Totodată, complexitatea și sfera largă de cuprindere a turismului, multiplele efecte pe care acesta le are, se reflectă în necesitatea utilizării unui sistem de indicatori de măsurare a eficienței care să surprindă deopotrivă rezultatele de ansamblu ale domeniului (indicatori sintetici) și pe cele obținute fie prin exploatarea unei singure resurse, fie dintr-o componentă a activității, ca: hotelărie, transport, turism internațional etc. (indicatori parțiali); de asemenea, prin intermediul acestor indicatori trebuie asigurată cuantificarea efectelor directe, cât și a celor indirecte. Mai trebuie adăugat că, de regulă, fiecare criteriu are drept corespondent unul sau mai mulți indicatori de cuantificare a eficienței.

Ținând seama de criteriile de evaluare a eficienței, principiile generale de determinare a acesteia, structura resurselor și efectelor, se poate construi sistemul de indicatori.

O primă categorie o constituie indicatorii sintetici, cei care reflectă rezultatele întregii activități desfășurate: profitul, rata profitului, rata rentabilității, volumul și nivelul cheltuielilor.

Profitul brut se obține ca diferență între venituri (încasări) și cheltuieli (costuri), iar profitul net se obține după deducerea impozitului. În cazul unei întreprinderi hoteliere sunt luate în calcul încasările din activitatea de cazare și din prestațiile suplimentare. Pentru sectorul alimentației publice veniturile sunt realizate din adaosul comercial și cel special (de alimentație publică). Pentru o agenție de voiaj sau touroperator este vorba de comisionul aplicat la produsele

comercializate.

Rata profitului reprezintă mărimea relativă a profitului (calculată procentual) în raport de un termen de referință care reflectă efortul depus pentru obținerea acestuia.

– rata economică a profitului este determinată ca raport între masa profitului P și valoarea activelor totale – proprii și împrumutate (AT):

în care:

AT – valoarea activelor totale – proprii și împrumutate, P – profitul

– rata comercială a profitului – este considerată forma cea mai elocventă de exprimare a eficienței activității în sectorul terțiar, inclusiv a turismului, și deci cea mai utilizată.

în care: P – profitul, CA – cifra de afaceri

– rata financiară a profitului:

în care: AP – activele proprii (capitalurile proprii)

– rata rentabilității

în care: Ch – cheltuielile (costurile) de producție și/sau comercializare a vacanțelor

Nivelul relativ al cheltuielilor (costurilor) – pune în evidență consumul total de resurse (Ch) în raport cu rezultatele economice obținute, respectiv încasările sau cifra de afaceri (CA):

Eficiența turismului poate fi apreciată și prin indicatori parțiali 35 care surprind fie randamentul utilizării factorilor de producție fie rezultatele obținute într-un compartiment al activității.

– productivitatea muncii (W) ca expresie a eficienței cheltuirii resurselor umane se determină:

în care: CA – cifra de afaceri, L – numărul lucrătorilor, P – profit

– productivitatea /randamentul capitalului (rk) – reflectă modul de utilizare a resurselor materiale și financiare (K):

Tot în sfera indicatorilor parțiali pot fi menționați și indicatorii eficienței investițiilor:

– valoarea investiției, respectiv totalitatea cheltuielilor necesare pentru pregătirea, execuția și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții;

– capacitatea, exprimată prin numărul locurilor de cazare și alimentație publică, sau suprafețe destinate altor funcțiuni, este un indicator ce caracterizează modul în care a fost asigurată o dotare corespunzătoare a hotelurilor, a celorlalte mijloace de cazare sau a spațiilor de alimentație publică;

– durata de realizare a investiției reprezintă perioada de timp (exprimată în ani sau luni) care s-a scurs de la începerea execuției investiției și până la punerea sa în funcțiune;

– investiția specifică redă volumul de investiții necesar pentru realizarea unui loc de cazare sau de masă;

– volumul încasărilor totale reprezintă totalitatea încasărilor estimate a se realiza după punerea în funcțiune a obiectivului.

– Durata de recuperare a investiției totale, se obține fie ca raport între valoarea totală a investiției și beneficiul estimat, fie ca raport între volumul acumulărilor totale și beneficiul estimat, se exprimă în ani sau luni;

Pentru determinarea și analiza eficienței activității din diversele domenii ale sectorului turistic, se calculează:

– indicatori de eficiență economică ai bazei de cazare

Coeficientul de utilizare a capacității Cuc arată gradul de ocupare a spațiilor de cazare într-o anumită perioadă de timp:

în care: Ir – numărul de înnoptări realizate;Ip – numărul de înnoptări posibile, Np – numărul de paturi

Mărimea coeficientului este influențată de amplasamentul ansamblului hotelier. Pentru a pune în evidență oscilațiile sezoniere coeficientul de utilizare a capacității se poate calcula pentru fiecare lună calendaristică.

Încasarea medie pe un pat se determină raportând încasările efective la numărul de paturi;

Cheltuiala medie pe un pat se obține raportând cheltuielile efective la numărul de paturi.

– indicatorii de eficiență economică ai activității din alimentația publică: încasări din producția proprie pe m2 spații de producție,valoarea încasărilor pe un loc la masă, indicator ce evidențiază gradul de valorificare a capacității unității de alimentație publică; profitul pe un loc la masă;

coeficientul de folosire a capacității de desfacere a sălii de consum, obținut ca raport între numărul mediu al locurilor ocupate zilnic și numărul total de locuri al sălii; numărul consumătorilor pe ospătar; încasarea medie pe un client.

– indicatori de eficiență economică ai activității de agrement

– indicatori ai activității parcului propriu al întreprinderii de transporturi turistice auto:

coeficientul de utilizare a parcului, care exprimă gradul de folosire a parcului inventar pentru activitatea de transport:

în care: Up – coeficientul de utilizare a parcului, Ae – numărul autovehiculelor – zile aflate în exploatare, Ai – numărul autovehiculelor în inventar, coeficientul de ocupare a locurilor sau frecvența călătoriilor, încasarea medie pe autoturism închir

1.3. Posibilități și limite de evaluare a eficienței

Eficiența economică este o noțiune complexă care exprimă în modul cel mai cuprinzător rezultatele obținute într-o activitate economică, evaluate prin prisma rezultatelor consumate pentru desfășurarea acelei activități. Prin intermediul ei se stabilesc legăturile dintre volumul și cantitatea eforturilor, ca factori generatori de efecte și rezultate ce se obțin într-o anumită perioadă, ca o consecință a realizării eforturilor respective.

Efectuarea oricărei activități economice în scopul satisfacerii nevoilor umane presupune utilizarea cu maximum de eficiență a unor resurse economice, într-o anumită cantitate și de o anumită calitate.

Resursele naturale, parte componentă a resurselor economice, sunt un factor primar de producție, în această categorie fiind incluse aerul, apa, sub toate formele, razele solare, biomasa vegetală ca și resursele minerale ale subsolului.

Resursele naturale sunt esențiale pentru funcționarea economiei europene și mondiale, precum și pentru calitatea vieții noastre. Aceste resurse sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari. Dacă se mențin tendințele actuale, se preconizează că, până în 2050, populația mondială va crește cu 30 %, ajungând la aproximativ 9 miliarde de persoane, iar locuitorii din țările în curs de dezvoltare și din țările cu economii emergente vor aspira, în mod legitim, la nivelurile de bunăstare și de consum existente în țările dezvoltate. După cum am văzut în ultimele decenii, utilizarea intensivă a resurselor mondiale exercită presiuni asupra planetei noastre și amenință securitatea aprovizionării.

O utilizare mai eficientă a resurselor ne va permite să îndeplinim multe dintre obiectivele UE și va fi esențială dacă dorim să înregistrăm progrese în lupta împotriva schimbărilor climatice și în îndeplinirea obiectivului nostru de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE de la 80 la 95 % până în 2050. Această utilizare mai eficientă a resurselor este necesară pentru protejarea resurselor ecologice prețioase și a serviciilor pe care le oferă, precum și pentru menținerea calității vieții generațiilor prezente și viitoare.

          Pentru o întreprindere, eficiența este determinată de activitățile executate cu firma respectivă. Nivelul eficienței economice depinde de volumul și de calitatea atât a resurselor cât și a rezultatelor.

          Eficiența se calculează ca un raport între mărimea efectelor și a eforturilor sau între mărimea eforturilor și cea a efectelor. Cele două componente pot fi exprimate astfel: e=E/∑. →maxim; e' = ∑/E → minim;

Eficienta economică = e și e'

Efectele (rezultatele) obținute = E

Eforturile depuse = (resurse consumate)

Simbolurile e și e' au următoarele caracteristici:

– În primul caz, se stabilește efectul care se obține la o unitate de eforturi și care trebuie să fie maximă;

– În al doilea caz, se calculează efortul ce se face pentru obținerea unei unități de efect și care trebuie să fie minimă.

În primul caz prezentat se impune obținerea unui efect maxim la un anumit efort, iar în al doilea caz, realizarea efectului propus cu un efort minim. Eficiența economică trebuie să constituie o componentă de bază a întregii activități economice, deoarece volumul resurselor are un caracter limitat și numai printr-o mai bună folosire a acestora se poate asigura creșterea economică. De aici, rezultă că eficiența economică trebuie privită la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic.

Eficiența economică constituie principalul factor calitativ al creșterii economice deoarece prin ea se asigura sporirea absolută a efectelor cu același volum de eforturi.

 Eficiență înseamnă obținerea unor efecte cât mai favorabile în urma unei activități.  Ea compară rezultatele unei acțiuni cu resursele consumate pentru producerea acesteia.

Măsurarea eficienței economice se face   prin raportarea  efectelor la eforturile antrenate în proces, în acțiune. Problema eficienței  se pune peste tot  unde se cheltuiește muncă socială, se consumă resurse materiale, umane și financiare. O activitate economică trebuie să corespundă unor necesități concrete ale societății, să răspundă unor cerințe reale ale vieții materiale și spirituale ale oamenilor.

Activitatea de turism, ca orice activitate umană și economică este atât consumatoare de resurse cât și producătoare de efecte. Efectele utile au un caracter complex, deci eficiența economică este strâns legată și de cea socială.

Prin valorificarea resurselor naturale, umane, materiale și financiare, puse la dispoziția sa, turismul generează și efecte sociale, care se constituie într-un important factor al creșterii economice, al progresului și al civilizației.

Prin urmare, eficiența activităților trebuie apreciată atât prin reflectarea și comensurarea efectelor economice, cât și a celor sociale. Numai în acest fel se poate asigura o evaluare corespunzătoare a contribuției turismului la dezvoltarea economico-socială a țării.

Criteriile de apreciere a eficienței sociale a turismului, și anume: gradul de satisfacție personală a turistului, contribuția la ocrotirea sănătății și refacerea forței de muncă, ridicarea nivelului de pregătire profesională, protejarea mediului ambiant etc., au fost abordate în literatura de specialitate din țara noastră și din alte țări.

Evaluarea efectelor sociale se poate face prin sondaje de opinie, anchete etc., aprecierile fiind totuși subiective, lipsind elementul de cuantificare, de sinteză – indicatorul.

Se propun totuși câțiva indicatori, care pot constitui instrumente de cunoaștere (evident între anumite limite) a eficienței sociale, de apreciere și de orientare a activității unităților de turism.

Unul dintre aceștia este nivelul de servire a turiștilor, greu de transpus într-un indicator numeric, dar, care se referă la o serie de aspecte ce privesc ambianța din unitățile de alimentație, cazare, agrement, tratament, comportamentul lucrătorilor din turism, gradul de diversificare a serviciilor turistice etc.

În ce privește aportul la îmbunătățirea stării de sănătate, evaluări mai riguroase există, cum este și firesc, în legătură cu efectele turismului de tratament și cură balneo-medicală. În acest sens, s-au făcut determinări asupra economiei de resurse (cheltuieli) destinate îngrijirii și refacerii sănătății sau asupra reducerii duratei medii a concediilor medicale realizate pe baza tratamentului balnear, cât și referitoare la sporul de producție sau de productivitate obținut prin ameliorarea sănătății indivizilor.

Eficiența economică are un caracter complex, fapt ce impune o analiza detaliată a tuturor eforturilor depuse și efectele obținute din punct de vedere al volumului cât și al structurii și importanței sociale. De asemenea, în condițiile unei economii de piață, eficiența economică trebuie calculată atât la nivel microeconomic cât și la nivelul economiei naționale.

Capitolul II

Fundamentarea indicatorilor de evaluare a eficienței valorificării resurselor naturale pentru turism

Structura și varietatea resurselor folosite în economie s-a modificat pe parcursul secolelor. Astfel, de la piatră sau lemn, fructe și animale sălbatice, din perioada preistorică, societatea a trecut, odată cu dezvoltarea rapidă a tehnicii și tehnologiilor, la metale, combustibili minerali transformați sau nu în energie electrică și apoi la cea mai “productivă” resursă – cea informațională, resursă specifică perioadei actuale.

Valorificarea resurselor este dependentă de condițiile naturale (climă, relief, hidrografie etc). Acestea sunt definite, în literatura de specialitate, ca reprezentând elementele mediului înconjurător care, la nivelul actual al dezvoltării instrumentelor de lucru, sunt absolut necesare pentru dezvoltarea societății, dar nu servesc drept bază de materie primă pentru dezvoltarea economiei.

Luate în ansamblu, resursele naturale și condițiile naturale reprezintă factorul natural, care, alături de factorul demografic și nivelul de dezvoltare al instrumentelor de lucru, influențează nivelul de dezvoltare economică al unei țări.

Astfel, calitatea resurselor și gradul de acesibilitate a lor influențează direct productivitatea muncii în toate ramurile de activitate. În același timp, nivelul general de dezvoltare economică și, implicit, progresul tehnico-științific influențează accesibilitatea.

Având în vedere evoluția și structura valorificării resurselor, putem considera orice element al mediului o resursă potențială, care poate deveni o resursă naturală în măsura în care considerentele economice și tehnice vor fi înlăturate de presiunea în permanentă creștere a cererii.

Utilizarea resurselor naturale ridică două probleme importante: necesitatea identificării celor mai eficiente căi de utilizare și a posibilităților de substituire a resurselor epuizabile și diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiționarea, prelucrarea și utilizarea resurselor și, respectiv a materialelor/energiei obținute.

2.1. Analiza efectelor

Se consideră că o activitate este eficientă dacă producția se obține la costuri reduse, sau atunci când încasările obținute din vânzarea rezultatelor pe piață depășesc cheltuielile care s-au efectuat pentru obținerea acestora.

Eficiența economică este relația dintre efectele obținute (rezultate) și eforturile (cheltuielile) depuse într-o activitate economică într-o anumită perioadă de timp.

Eficiența în domeniul serviciilor îmbracă aspecte deosebite și are două tipuri de efecte:

Efecte economice: se concretizează în rezultate economice, care sunt ușor de cuantificat (profitul, cifra de afaceri, cheltuielile etc.)

Efecte sociale: privesc în primul rând beneficiarul și sunt mai greu de cuantificat.

Eficiența valorificării resurselor naturale pentru turism înseamnă în primul rând, gospodăria rațională a materiilor prime, combustibilului, energiei și atracțiilor naturale.

Printre principalele trăsături ale eficienței se numără compararea eforturilor exprimate prin intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele (efectele), concretizate sub forma producției.

Eficiența economică se poate exprima:

sub forma randamentului combinării și utilizării factorilor de producție care oglindesc efectele economice obținute la o unitate de efort depus Ec=Vr, unde Ec=eficiența economică și Vr = veniturile realizate.

sub forma consumului specific de factori de producție pentru obținerea efectelor scontate în care arată consumul de factori ce revine pe unitate de efect economic util.

Ec = Cfp, unde Ec = eficiența economică și Cfp=factorii de producție consumați .

La nivel macroeconomic aceasta este influențată de modul de alocare a resurselor în economie – între consum și investiții.

Din raportul dintre latura economică și cea socială rezultă obținerea unor efecte ale eficienței:

Efecte directe – deduse din utilizarea fiecărui factor de producție sau asociate fiecărui proces constitutiv al domeniului în ansamblul său,

Efecte indirecte – induse de turism asupra altor ramuri sau sectoare ale economiei, cât și asupra acesteia.

Semnificațiile ce sunt caracteristice eficienței sunt:

Cadrul natural și patrimoniul ocupă un loc important printre factorii de producție specifici;

Divesificarea cerințelor materiale și spirituale în vederea satisfacerii nevoilor individuale și colective;

Reprezintă unul din principalele mijloace de evaluare a activității desfășurate, de apreciere a utilității unui domeniu, de fundamentare a deciziilor economico-financiare;

Constiuite o condiție fundamentală a dezvoltării.

Efectele economice ale turismului îmbracă mai multe forme, în dependență de unitatea prestatoare sau de componenta activității.

Astfel putem delimita două mari tipuri de efecte ale activității turistice:

Încasări din :

Prestații hoteliere

Vânzări cu amănuntul în alimentația publică

Alte prestații de bază sau suplimentare (transport, agrement, tratament, etc.)

Producția industrială (laboratoare de cofetării, gospodării anexă, atelier de reparații etc.)

Turism intenațional

Venituri:

Comisionul agențiilor turistice

Adaosul comercial și de alimentație publică

Aportul valutar

Profitul

2.2. Analiza eforturilor

În general eficiența trebuie înțeleasă ca proces, acțiune, rezultat al unui ansamblu de evenimente tehnico-economice, iar efectul ca o consecință a procesului, acțiunii.

Măsurarea eficienței se face prin raportarea efectului la eforturile antrenate în proces, în acțiune. Majoritatea economiștilor determină eficiența economică drept raport al efectului fie la resursele consumate, fie la resursele folosite pentru obținerea efectului. De aici, în literatură au apărut, ca forme ale eficienței, cea a consumurilor și a resurselor.

Cele două forme sunt independente. Resursele se folosesc, iar în procesul consumării lor se formează cheltuielile care, la rândul lor, conduc la obținerea efectului, de cele mai multe ori, și la reproducția resurselor. Din punctul de vedere al cuantificării, se poate spune că și cheltuielile reprezintă “migrarea resurselor“, iar resursele reflectă consumurile în stare de “repaus”.

În concordanță cu cele menționate, logic se impune concluzia ca eficiența să fie evaluată în ambele ipostaze fără a socoti că una ar fi caz particular al celeilalte. Problema eficienței se pune peste tot unde se cheltuiește muncă socială, se consumă resurse materiale, umane și financiare. Este cunoscut faptul că orice activitate economică trebuie să corespundă unor necesități concrete ale societății, să răspundă unor cerințe reale ale vieții materiale și spirituale ale oamenilor.

Construirea sistemului de indicatori ai eficienței se bazează pe principiile generale ale calculului eficienței, pe structura resurselor utilizate, pe componentele efectelor și eforturilor.

Indicatorii de exprimare a eforturilor, abordați prin prisma celor două categorii de resurse (ocupate și consumate) sunt prezentați sintetic după cum urmează:

Indicatorii resurselor (eforturilor) construiti pe baza:

Resurselor ocupate, exprimate fizic prin:

Forța de muncă în turism:

– Numărul mediu al personalului muncitor

– Numărul mediu al personalului operativ

– Fondul total de timp de muncă

Baza materială turistică:

Capacitatea de prestație

Valoarea medie a fondurilor fixe

Valoarea medie a fondurilor fixe active

Mijloace circulante:

Valoarea medie a fondurilor circulante

Valoarea medie a fondurilor de circulație

Soldul mediu al mijloacelor circulante

Fondurile totale:

Valoarea medie anuală a fondurilor fixe și mijloacelor turistice circulante

Resursele naturale și antropice

Suprafețe turistice amenajabile

Monumente cultural istorice

Resurselor consumate exprimate valoric prin:

Forța de muncă în turism:

Cheltuieli de muncă vie

Fond de salarii

Cheltuieli materiale

Baza materială turistică:

Suma amortizării

Cheltuieli cu chiria localului și inventarului

Mijloace circulante:

Cheltuieli materiale

Cheltuieli cu combustibilul și energia

Mărfuri la preț de reaprovizionare

Uzura obiectelor de inventar

Fondurile totale:

Cheltuieli totale aferente prestațiilor

Cheltuieli materiale

Resursele naturale și antropice:

Cheltuieli cu amenajarea și întreținerea plajelor, pârtiilor de ski, a monumentelor.

Posibilități și limite de corelare a efectelor și eforturilor valorificării resurselor naturale pentru turism

Eficiența economică reprezintă una dintre categoriile cele mai generale ale economiei de piață. Ea exprimă forma concretă pe care o impune piața pentru relațiile dintre rezultate (efecte) și cheltuieli (eforturi) în cadrul activității fiecărui agent economic pe ansamblul economiei. De aceea, eficiența economică este considerată o componentă principală a raționalității acțiunii umane. Aceasta înseamnă că fiecare agent economic dorește să-și atingă scopul propus cu un efort cât mai mic. Astfel, activitatea agentului economic este considerată eficientă atunci când încasările obținute prin vânzarea rezultatelor pe piață depășesc cheltuielile care s-au făcut.

În expresia generală, eficiența pune în relație rezultatele sau efectele unei activități cu cheltuielile (eforturile) depuse atât la un moment dat cât și pe o perioadă de timp. Eficiența economică poate fi interpretată sub două aspecte:

ca randament al utilității și combinării forței de producție

sub forma consumului forței de producție unde eficiența economică apare ca raport între veniturile realizate și factorii de producție consumați.

În raport de aceste două modalități de exprimare, sporirea randamentului factorului presupune fie mărirea efectelor utile la unitatea de efort depus, fie micșorarea cheltuielilor de resurse pentru obținerea rezultatelor utile scontate.

La o analiză mai aprofundată a corelației Rezultate/Cheltuieli sau Efecte/Eforturi, ies în evidență următoarele aspecte de care agentul economic trebuie să țină seama:

se impune ca rezultatul sau efortul util să fie apreciat din trei puncte de vedere:

material

valoric

social

Efectele din punct de vedere material, caracterizate în bunuri materiale și servicii trebuie să răspundă cantitativ, structural și calitativ trebuințelor totale ale țării respective;

Atât la nivel micro și macro, aceste rezultate să se exprime prin mai mulți indicatori ca de exemplu produsul național net, produsul intern brut sau produsul național brut, productivitatea netă, profit, etc.

Ca efect social, rezultatele sau efectul util trebuie să ducă la îmbunătățirea nivelului de instruire, etc. Numai în măsura în care se iau în considerare și se armonizează toate cele trei aspecte se poate asigura un înalt efort util în activitatea economică.

determinarea efortului, adică a consumului de muncă de resurse naturale și de capital pentru obținerea unui anumit efect trebuie privit la rândul său sub două aspecte:

ca un consumator efectiv de muncă sub forma capitalului fix (amortizare), a capitalului circulant cât și a salariilor;

ca un consumator de resurse sub forma repartizării sau alocării lor într-un anumit sector de activitate.

Pornind de la structura unitară a efectelor și eforturilor, pentru măsurarea eficienței economice se construiesc relații de tipul: efect-efort, efort-efect, efect-efect, efort-efort. Indicatorii de tipul efect-efort (sau efort-efect) sunt indicatorii parțiali, care reflectă eficiența folosirii diferitelor componente ale efortului. Indicatorii construiți prin raportul: efect-efect oferă informații asupra rentabilității prestațiilor și a proporțiilor ce s-au format între diferitele componente ale rezultatelor.

Deoarece produsul turistic este rezultatul unui ansamblu de activități specifice, sistemul de indicatori și metodologia de calcul și analiză a eficienței economice se diferențiază în funcție de natura prestației.

În practica optimizării activității economice, principalele criterii de apreciere a eficienței economice pot fi sintetizate în următoarele:

1)maximizarea atragerii populației în vârstă, aptă de muncă la desfășurarea unor activități socialmente utile;

2) maximizarea productivității muncii;

3) maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;

4) maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus;

5) minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite.

În concluzie, rezultă că cerințele eficienței economice privesc maximizarea rezultatului concomitent cu minimizarea cheltuielilor, precum și optimizarea folosirii resurselor de muncă, resurselor materiale și bănești. 

Căile de sporire a eficienței economice sunt multiple, unele generale, altele specifice fiecărui tip de prestații. Între cele general valabile pot fi amintite: creșterea de tip intensiv, în primul rând în sfera producției materiale; diversificarea ofertei, prin valorificarea superioară a resurselor turistice naturale și antropice, și crearea unor produse turistice competitive; atenuarea curbei sezonalității, crearea unor condiții de desfășurare neîntreruptă a activității de turism, de utilizare superioară și intensivă a bazei tehnico-materiale; dezvoltarea și modernizarea întregii baze materiale turistice în raport cu cerințele turismului internațional; asigurarea cu personal corespunzător numeric și ca nivel de pregătire; asigurarea productivității muncii pe fiecare loc de muncă; reducerea cheltuielilor de înteținere și exploatare; extinderea și diversificarea acțiunilor publicitare.

Pe lângă căile generale prezentate se pot desprinde și căi proprii de creștere a eficienței economice. Astfel, la tratament, un rol important îl pot avea extinderea și diversificarea tratamentelor, introducerea de noi proceduri, utilizarea la capacitate maximă a bazelor de tratament, folosirea pe scară largă a tratamentelor originale românești, extinderea curei profilactice active.

Capitolul III

Studiu de caz: Stațiunea balneo – climaterică Călimănești

3.1. Analiza potențialului turistic

3.1.1. Potențialul turistic natural

3.1.2 Arii protejate

3.2. Stadiul actual de valorificare

3.2.1. Forme de turism practicate

3.2.2. Baza materială turistică din stațiunea Călimănești

3.3. Propuneri de valorificare a resurselor naturale privind potențialul turistic al stațiunii Călimănești

3.1. Analiza potențialului turistic al stațiunii Călimănești-Căciulata

Despre această așezare unde valurile Oltului lovesc zidurile Mânăstirii Cozia, lăcaș sfânt ctitorit de marele voievod al Țării Românești, Mircea cel Bătrân și căruia i s-a zis "pământul cel făgăduit", se știe încă de pe vremea străbunilor daci. Ei au fost primii care au știut de existența apelor calde și binefăcătoare, izvorâte din pământ, peste Olt de locul unde s- a ridicat Mânăstirea Cozia.

În anul 138, romanii cucerind Dacia, ridică aici un castru de apărare în locul numit Bivolari, cunoscut sub numele de castrul roman "Arutela", denumirea romană a râului Olt. Construcția castrului a fâcut ca în jurul lui să se dezvolte o așezare rurală bine închegată și bine dezvoltată pe ambele maluri ale Oltului și sub poalele muntelui Cozia. Însă această obște sătească se va destrăma în secolul V, fiind împarțită de către conducătorii ei, Căliman, Șerban și Bogdan. Noile așezări se vor numi Călimanești pe locul actualului oras, Șerbănești, pe dealul de sub masivul Cozia și Bogdănești, la sud de actualul oraș, pe malul drept al Oltului.

Localitatea Călimanești este atestată documentar prima data la 18 mai 1388 de către Mircea cel Bătrân"…a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire… la locul numit Călimanești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udoba". În afară de mânăstirea Cozia, ctitorie a marelui voievod Mircea cel Bătrân, unde se află locul de veșnică odihnă al său și al maicii Teofana, mama celui care la începutul veacului al XVII-lea a realizat prima unire a principatelor românesti, Mihai Viteazul, se mai găsesc și mânăstirile Ostrov, Turnu și Stănișoara, construite în diferite epoci ale istoriei.

Atracții turistice: Biserica din Ostrov, ctitorită de Neagoe Basarab și construită în anii 1518-1522, sihăstria de la Turnu, unde se găsește o biserică datând din 1676.

La poalele muntelui Cozia, pe malul drept al Oltului, se află bătrâna și frumoasa mănăstire a Coziei, cel mai de seamă complex de artă feudală din județul Vâlcea, ctitorie și loc de odihnă veșnică al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), care este îngropat aici. Aici se pot vedea picturi murale datând din 1391. Muzeul Mânăstirii Cozia adăpostește o valoroasă colecție de icoane.

3.1.1 Potențialul turistic natural al stațiunii Călimănești

Relieful

Nordul orașului este dominat de zona muntoasă, bine împădurită unitară la prima vedere, cu creasta dantelată și vârfuri dispuse în evantai. Această zonă muntoasă este alcatuită din Munții Cozia-Narutu, munceii Lotrișorului, Defileul Oltului în sectorul Cozia, Valea Lotrișorului, Valea Căciulatei și Valea Păușii. Din vârfurile principale ale munților Cozia-Narutu, pornesc radial o serie de culmi mai domoale, despărțite de văi.

Structura geologică a terenului a permis procesul de împădurire până aproape de vârf. Doar pe versantul sudic al Coziei (1000-1400m) se ridică piscuri cu pereți aproape verticali, mai ales masivul Cozia. Frumusețea naturală a peisajului din această zonă este deosebită, ținând seama ca aici s-au format chipuri de piatră dăltuite în stâncă de scurgerea timpului, unde s-au conturat o seamă de forme carstice deosebit de frumoase, cunoscutele forme bizare, cum sunt: Baba Coziei și Sfinxul Coziei, ca să nu mai vorbim de acele coloane, turnuri, grote- portaluri, praguri și punți suspendate, cascade și chei ce par mai degrabă făcute de mâna iscusită a unui artist.

Munceii Lotrișorului au frumusețea lor proprie impusă de relieful specific, care prezintă și o importanță economică dacă avem în vedere că domoalele sale culmi, care abia depășesc 800 m, sunt acoperite în întregime cu păduri de foioase.

Oltul, în defileul Coziei, a creat vestitele “Cârlige” (Cârligul Mic și Cârligul Mare), iar la sud de zona muntoasă, chiar la poalele acesteia se află depresiunea subcarpatică Jiblea- Berislăvești, care a constituit un adăpost izolat, dar sigur, foarte prielnic pentru stabilirea si dezvoltarea unor vechi așezări.

Clima

Adăpostul natural al munților și dealurilor subcarpatice determină o temperatură medie anuală cuprinsă între 2-10 C, cu veri calde, toamne lungi și însorite, ierni blânde și scurte. Uniformitatea relativă a presiunii atmosferice, precipitațiile reduse, cuprinse între 600-800 mm anual, și prin urmare, durata medie de strălucire a soarelui, ca și regimul moderat al vânturilor pe direcția Nord-Sud, fac ca stațiunea să beneficieze de minunatele condiții pentru cura balneoclimaterică, fapt ce i-a adus un binemeritat prestigiu turistic național și internațional.

Vegetația

In cadrul vegetației evidențiem enclavele (la zona de contact dintre sedimentar și cristalinul muntelui), formate dintr-o serie de plante mediteraneene cum sunt: moideanul, scumpia, frasinul, în asociație cu mixandrele de stâncă, colilia – planta de stepă, omogul galben și degetăruțul, precum și diverse specii ale măceșului sălbatic. Fânețele ocupă o suprafață de 525 hectare foarte diverse din punct de vedere al compoziției floristice. Cercetările efectuate în munții Cozia_Narutu arată că aici întâlnim o floră de tip special- elementele specifice Europei Centrale, îmbogățindu-se și cu alte plante provenite din mai multe zone învecinate ale României: Alpii, Balcanii, ținuturile mediteraneene și circumpolare ale Europei și Asiei. La varietatea floristică și faunistică au contribuit atât condițiile locale de topoclimat cât și „insulele de uscat”, care s-au ridicat odată cu munții Cozia-Narutu, pe verticală și care au fost ulterior spălate de văile curgătoare. Tot în zona înaltă trăiesc câteva specii de plante și animale ocrotite de lege, fiind declarate monumente ale naturii: iedera albă, floarea de colț, laleaua pestriță sau bibilica, râsul, capra neagră, cocoșul de munte, cerbul și ursul carpatin. De asemenea, munții Cozia-Narutu sunt păstrători ai unor specii de plante rare precum: măceșul Coziei, rocotelele Coziei, specii care se cer a fi ocrotite.

Hidrografia

Principalul curs de apă îl constituie râul Olt, căruia i se adaugă izvoarele care fac faima stațiunii. Izvoarele din zonă sunt clorice, sulfuroase, iodice, cu o concentrație de sare de 0.5 – 29 grame/l, izvorand din conglomeratele eocene totdeauna la contact cu strate de marnă.

Frumoasa stațiune dispune de izvoare reci și fierbinți care țâșnesc de la o adâncime de 1.200 m și sunt captate cu ajutorul unor sonde de mare adâncime. Apele minerale ale stațiunii Călimănești – Căciulata sunt atermale, ieșind din pământ la temperatura de 5-14 grade Celsius cu excepția izvorului Bivolari, care este mezotermal – cu o temperatură de     19-23 grade Celsius.

Din punct de vedere al compoziției chimice, apele minerale sunt: sulfuroase, clorosodice, calcice, magnezice, bromurate și iodurate. Afluienții locali ai Oltului sunt: pâraiele Puturoasa, Căciulata și Căldările pe partea dreaptă, cu orientare generală E-V.

3.1.2. Arii protejate

Parcul Național Cozia este unul dintre cele mai frumoase parcuri naționale din țara noastră și este situat în partea central sudică a Carpaților Meridionali. Suprafața parcului este de 17.000 hectare, din care 7.000 hectare sunt destinate cercetării științifice.

Parcul Național Cozia cuprinde numeroase formațiuni stâncoase, cum ar fi:

• Vârful Bulzu 1560 m

• Turtudanele Urzicii,

• Sfinxul Coziei,

• Pietrele Vulturilor,

• Pietrele Roșiei,

• Colții Foarfecii.

Atracțiile turistice ale Parcului Cozia sunt:

• Mănăstirile Cozia, Turnu, Stânișoara

• Stațiunea Călimanești-Căciulata

• Defileul Oltului

• Cheile si Cascada Lotrișorul.

Parcul Național Cozia adăpostește specii de plante ocrotite cum ar fi: floarea de colț, iedera albă și mamifere: lup, vulpe, pisica sălbatică, râs, jder de copac, arici, jder de piatră, veveriță, urs, cerb carpatin, mistreț și capra neagră.

Cozia a fost pentru poporul român un munte de adăpost și refugiu în timpul invaziilor și războaielor. Semnificația numelui vine fie de la cuvântul cuman”koz” (nucă) dat de turci muntelui îmbrăcat la poale cu livezi de nucete, fie de la slavonul nkoz (capră) .

Geografii și istoricii impresionați de nenumăratele chipuri de piată din muntele Cozia, au ajuns la concluzia că acesta este multele sfânt al geto-dacilor – Kogenon – de unde își trage și denumirea.

3.2. Stadiul actual de valorificare

3.2.1. Forme de turism practicate în stațiunea Călimănești – Căciulata

Turismul balnear

Turismul de tratament ocupă o poziție deosebită în cadrul turismului intern și internațional, cura balneară având funcții complete, putând fi adaptată la toate cuceririle științei medicale datorită faptului că prin terapia balneo – fizică se tratează așa zisele « boli ale civilizației ».

Oferta românească foarte bogată în resurse naturale, baze materiale, resurse umane, este puternic concurată de oferta altor țări europene cu tradiție îndelungată precum: Franța, Italia, Germania, Elveția, Rusia, etc.

Noua situație creată în cadrul relațiilor economice internaționale presupune perfecționarea instrumentelor cu care se acționează pe piața turistică, un rol foarte important revenind în această perioadă de tranziție la economia de piață, prețurilor și tarifelor practicate, politicii de taxe turistice, etc.

Se constată că turismul balnear este una dintre cele mai eficiente forme de turism din punct de vedere al realizarii indicatorilor economici și a rentabilizării acestei activități. Pe lângă aceste efecte are și alte repercursiuni: valoarea profilactică, terapeutică, de recuperare, recreere, cunoaștere, divertisment. Efectele specifice ale acestora se manifestă prin îmbunătățirea stării de sănătate a populației asigurând satisfacerea nevoilor de odihnă, utilizarea plăcută și eficientă a timpului liber.

Structura geologică a zonei Călimanești-Căciulata este alcatuită din numeroase zăcăminte minerale cu ape minerale bogate în substanțe curative ale căror însușiri fizico-chimice au drept efect importante transformări biologice ale organismului uman de natură activă. Acestea împreună cu o climă blândă, circulația maselor de aer și regimul pluvial, au favorizat apariția acestei stațiuni de pe Valea Oltului numită de Nicolae Iorga  ”Sinaia Vâlcii”. Tipurile de minerale sunt diverse: alcaline, feruginoase, sodice, potasice, iodurate, sulfuroase, radioactive, carbogazoase, termale, folosite în cura internă și externă, conferindu-i stațiunii noastre, statutul de unicat în țară sau chiar în Europa, pentru posibilitatea tratării concomitente de două, trei sau chiar patru game de afecțiuni.

Stațiunea Călimanești- Căciulata, alături de Olanești, este una dintre cele mai eficiente din Europa în tratarea alergiilor nespecifice prin intervenția apelor sulfuroase care se aplică injectabil.

Aerul proaspăt și puternic ozonat împrospătează continuu atmosfera care se datorează exisțentei unui circuit slab de aer și a insistenței pădurilor de brad și fag.

Turismul de odihnă și recreere

Cei care vor să-și găsească liniștea sufletească se pot retrage în odăile simple ale mânăstirilor de pe vârf de munte, unde se pot delecta cu mâncăruri tradiționale, delicios preparate de măicuțe. An de an, în apropierea marilor sărbători, dar în special de Paște, pelerini din toată țara aleg câteva zile oaza de liniște oferită de mânăstiri.

După cum spun operatorii de turism, cele mai căutate sunt pensiunile agroturistice amplasate în apropierea lăcașurilor de cult.

Cu toate că nu se practică înca un turism ecumenic organizat, multe mânăstiri din Țara Vrancei oferă cazare, masă și loc de rugăciune și meditație spirituală pentru creștini. Mai multe așezăminte monahale din stațiunea Călimanești-Căciulata oferă cazare.

Măicuțele nu cer bani pentru ospeție. "Nu-i normal să impui o taxă pentru cei care se roagă, dar nimeni nu vine cu mâna goala. De unde dăm, Dumnezeu ne dă", spun măicuțele. Călugarițele afirmă că mânăstirile sunt căutate în special de cei care doresc să-și redobândească liniștea sufletească.

Turismul cultural

Turismul cultural se referă la: vizitarea unor obiective istorice, arhitectonice, castele, biserici, mânăstiri, muzee, case memoriale; drumeții practicate mai ales în regiunile montane pentru a vedea creații ale naturii cum sunt cheile, peșterile, cascadele, formele de relief antropomorfice și zoomorfe.

Având o valoare deosebit de importantă în ceea ce privește activitățile umane sociale, culturale, dar și economice, mânăstirile beneficiază de un loc important în cadrul turismului cultural-religios din țara noastră.

De-a lungul timpului acestea au oferit lumii loc de închinăciune și refugiu, iar mai nou, mânăstirile își deschid porțile în fața celor care doresc să le viziteze în calitate de turiști, dezvoltându-se astfel tot mai mult turismul religios.

Zona Olteniei, cuprinde o mulțime de mânăstiri ridicate în decursul a sute de ani, de către domnitorii care au condus acele meleaguri, sau de către alți ctitori, completându-se astfel bogatul potențial turistic antropic.

Unele dintre aceste mânăstiri au câștigat un renume internațional, fiind cunoscute și în afara granițelor țarii. Dintre acestea, fac parte urmatoarele:

Mânăstirea Frăsinei – localitatea Muiereasca, județul Vâlcea – mânăstire de călugari ctitorită de Episcopul Râmnicului în anul 1863.

Mânăstirea Turnu – aflată la poalele munților Cozia, județul Vâlcea, ctitorită de fostul episcop al Râmnicului, Varlaam.

Schitul Ostrov construit pe o insulă formată de râul Olt în mijlocul unui parc natural, a fost menționat pentru prima dată într-un document datat 26 aprilie 1500, semnat de Radu Voievod (cel Mare) fiind o ctitorie voievodală a lui Neagoe Basarab. În jurul schitului a existat un parc secular, de o frumusețe deosebită, parc care însa a dispărut în 1980, când, datorită lucrărilor impuse de amenajarile hidrotehnice de pe Olt, insula a fost înalțată cu 6 metri, și, o dată cu insula, a fost ridicată și Biserica Sfântului Ostrov.

Odată ajunși în stațiune este păcat ca turiștii să nu viziteze mânăstirea Cozia. Ea este amplasată în partea de nord a Călimăneștiului și este o ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, care datează din anul 1388. Zidurile sunt încărcate de istorie: a fost prădată de turci de fiecare dată când treceau Dunărea, aici s-a adăpostit o parte a revoluționarilor de la 1848 și sunt îngropați Mircea cel Bătrân, precum și mama lui Mihai Viteazul, calugărița Teofana.
Pentru turiștii dornici de o plimbare de o oră, se pot duce la Mânăstirea Stănișoara. La numai 150 de metri, după ce ies din stațiune, ajung la stâncile "Baba Coziei" și "Gura Balaurului". De aici, drumul continuă cu niște mici porți tăiate în piatră, apoi se ajunge pe Valea Stănișoarei, unde se află mânăstirea cu același nume. Numele de Stănișoara a fost dat de faptul că în aceste locuri se găsea stâna Mânăstirii Cozia. Fondată acum 300 de ani de călugarul Melete, biserica a fost construită din lemn. În 1747 a fost refăcută din piatră, însă a fost distrusă în 1788 și reconstruită în 1803, de către călugării români Sava și Teodor, sosiți aici de pe Muntele Athos.

Turismul de week-end

Cine dorește să petreacă o vacanță de iarnă liniștitoare într-un loc binecuvântat de Dumnezeu este bine să se oprească la Călimanești – Căciulata. Așezarea pitorească, ambianța arhitectonică, barajul hidrocentralei, lacul de acumulare, miraculoasele ape minerale, precum și unitățile de cazare îi vor oferi turistului week-enduri sau vacanțe de neuitat.

Stațiunea Călimanești – Căciulata este o stațiune căutată de turiști, întrucât aici se află Mânăstirea Cozia, cea mai vizitată din țară, iar majoritatea românilor aleg să meargă în zonele în care se găsesc lăcașuri de cult cunoscute. Din această cauză s-au luat măsuri speciale de siguranță în vederea evitării accidentelor sau incendiilor în timpul slujbei.

În vecinătatea stațiunii, la circa 4 km, după tabăra de școlari de la Păușa se poate vizita mânăstirea – monument artistic și de arhitectură Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bâtrăn. Timpul, dar mai mult oamenii, au deteriorat în mai multe rânduri Cozia și tot ei au înfrumusețat acest martor de veacuri al istoriei noastre naționale.

În Poiana Bivolari la cca 6 km., în apropierea barajului hidrocentralei, acolo unde Oltul iese din defileul de la Cozia, se văd ruinele Castrului roman Arutela. La Rădăcinești se află ruinele unui castru și terme romane, iar la Seaca (localitate componentă a orașului), unde se află popasul turistic cu același nume. De asemenea, turiștii pot face excursii în Munții Căpățânii și Coziei.

Departe de agitația cotidiană, Călimănești – Căciulata este o oază de frumusețe, liniște și spiritualitate. Nu întâmplător, stațiunea are trei mânăstiri și un schit, care radiază curațenie spirituală și energie pozitivă. Totodată, apele minerale și cele termale se constituie într-o excelentă cură pentru organismul stresat și obosit. În plus, aerul curat, nu foarte rece în timpul iernii, îmbie la plimbari și drumeții pe traseele mai simple, accesibile în anotimpul rece. Majoritatea acestora au ca punct terminus Cabana Cozia, de pe muntele cu același nume, unde îi așteaptă o masă oltenească și un pahar cu vin fiert!

3.2.2. Baza materială turistică din stațiunea Călimănești – Căciulata

Elementele bazei materiale a turismului se delimitează în două categorii specifice și generale, în funcție de destinație și anume:

În prima categorie se încadrează rețeaua de cazare, o parte din rețeaua de alimentație, mijloacele de agrement, distracție și unele mijloace de transport.

În cea de-a doua categorie se încadrează căile de comunicație, mijloacele de comunicații moderne, alimentarea cu apă, energie electrică, combustibil și instalațiile de telecomunicații.

Rețeaua de cazare constituie elementul principal al bazei materiale, specific stațiunilor balneare și este alcătuită din unități variate de cazare grupate astfel:

– de baza (vilă, pavilion, motel, hotel, etc)

– complementare (camping, căsuțe bungalow etc)

În unitățile de cazare ale stațiunii Călimanești, în ultima perioadă s-a trecut la îmbunătățirea gradului de confort, prin înnoirea mobilierului, recondiționarea acestuia, permanentizarea încalzirii și apei calde datorate centralelor termice ce funcționează cu apă geotermală.

În același timp, în vederea menținerii și concomitent asigurării unor condiții optime de tratament balnear, s-a trecut la modernizarea bazelor de tratament din stațiunea Călimanești.

Creșterea numărului de turiști în tranzit cât și a satisfacerii necesităților populației din județ a determinat extinderea și modernizarea rețelei de cazare în hoteluri, moteluri, popasuri turistice, campinguri.

Principalele unități de cazare din stațiunea Călimanești, ce funcționează în subordinea Ministerului Turismului sunt Hotel Căciulata, Hotel Cozia, Hotel Oltul, Hotel Central.

Stațiunea Călimănești-Căciulata dispune de circa 1.620 de locuri de cazare în cele cinci hoteluri ale societății Călimanești-Căciulata SA, dar și de altele în vilele și hotelurile particulare care au apărut în zonă.

Hotelul Căciulata

Este situat în centrul stațiunii. Ca dotări generale menționăm: ascensor, club, piscină acoperită, piscina în aer liber, sala agrement (fitness), parcare, teren de fotbal, teren de tenis, tenis de masă, cosmetică, spălătorie, curățătorie, serviciu masaj, punct farmaceutic, cabinet medical, bar de zi, restaurant, biliard, bază de tratament, schimb valutar, seif, 196 camere duble, 6 apartamente.

Baza de tratament de este cea mai mare din țară și face legătura între trei hoteluri: Căciulata, Cozia și Oltul. Amplasamentul deasupra solului și nu la subsol, cum sunt majoritatea bazelor de tratament din țară, ferește bolnavii, dar și personalul și clădirile de o umiditate excesivă și permite ca tratamentele să fie efectuate în condiții de maximă siguranță și corectitudine. Un alt lucru care dă un plus bazei de tratament de este faptul că aici se lucrează și sâmbăta, permițând astfel existența unui flux aproape neîntrerupt de proceduri.

Dotări camere: camerele duble au baie cu duș, telefon internațional, minibar, tv cablu; apartamentele au baie cu duș, telefon internațional, minibar, tv cablu, living și dormitor.

Servicii masă: se acordă în unitatea restaurant Căciulata, categoria I, în sistem meniu fix. Factori naturali turistici: ștranduri termale, Vf. Cozia 1644 m. Facilități copii: copiii între 0-7 ani au gratuitate la cazare, 7-14 ani 50% din tariful de cazare. Facilități tratament: baza de tratament proprie, servicii de masaj, afecțiuni ale tubului digestiv, hepato-biliare, renale, ale căilor urinare, metabolice și de nutriție, reumatismale.

Hotel Cozia

Este situat în centrul stațiunii. Dotări generale: ascensor, club, piscină acoperită, piscina în aer liber, sala agrement (fitness), parcare, teren de fotbal, teren de tenis, tenis de masă, cosmetică, spălătorie, curățătorie, serviciu masaj, punct farmaceutic, cabinet medical, bar de zi, restaurant, biliard, bază de tratament, schimb valutar, seif, 198 camere duble, 2 apartamente.

Dotări camere – camere duble: baie cu duș, tv cablu, telefon, minibar; apartament: baie cu duș, tv cablu, telefon, minibar, living, dormitor. Servicii masă: se acordă în unitatea restaurant Cozia, categoria I, în sistem meniu fix. Factori naturali turistici: ștranduri termale, Vf. Cozia 1644 m. Facilități copii: copiii între 0-7 ani au gratuitate la cazare, 7-14 ani 50% din tariful de cazare.

Facilități tratament: afecțiuni ale tubului digestiv, hepato-biliare, renale, ale căilor urinare, metabolice și de nutriție, reumatismale inflamatorii, neurologice periferice, respiratorii și boli asociate.

Hotel Central

Este siutuat în centrul orașului Călimănești. Dotări generale: ascensor, piscină acoperită, sală agrement, parcare, teren de fotbal, spălătorie, curățătorie, serviciu masaj, cabinet medical, bar de zi, restaurant, bază de tratament, seif. Este permis accesul cu animale. 40 camere single, 105 camere duble.

Dotări camere – camere single: baie cu duș, tv cablu, telefon, minibar; camere duble: baie cu duș, tv cablu, telefon, minibar. Servicii masă: se acordă în unitatea restaurant Central, categoria I, în sistem meniu fix. Factori naturali turistici: ștranduri termale, Vf. Cozia 1644 m. Facilități copii: 0-7 ani cazare gratuită, 7-14 ani 50% din tariful de cazare cu pat suplimentar asigurat.

Facilități tratament: bază de tratament proprie, afecțiuni ale tubului digestiv, hepato-biliare, renale, ale căilor urinare, metabolice și de nutriție, reumatismale inflamatorii, neurologice periferice, respiratorii și boli asociate.

Vilele Liliacul și Trandafirul

Dispun de 56 de locuri în camere cu pat dublu, restaurant și bar, bază proprie de tratament. Camerele sunt dotate cu TV, minibar, baie cu duș, uscător  de par și ventilație.

Pensiunea Craiul Muntilor

Situată la poalele Munților Cozia, la 15 km de Rm.Vâlcea, într-o zonă retrasă, liniștită, departe de forfota așezărilor omenești, pensiunea Craiul Munților este locul ideal pentru o relaxare totală și eliberarea stresului zilnic.

Rețeaua unităților de alimentație din stațiune

Restaurant Gura Lotrului Brezoi este situat pe drumul național 7, Gura Lotrului, la confluența râului Lotru cu râul Olt, la 35 km de Rm.Vâlcea, pe malul drept al Oltului

Au fost construite numeroase unități de alimentație publică, printre care cele mai reprezentative sunt: Hanul Cozia, Perla Oltului și Turist.

Baza de tratament

Baza tehnico- materială de tratament este una dintre cele mai mari din țară și se compune din trei segmente distincte:

– baza de tratament Cozia cu o capacitate de 2.258 proceduri pe zi.

– baza de tratament Căciulata cu un numar de 1.942 proceduri pe zi.

– baza de tratament Călimanești cu o capacitate de 2.106 proceduri pe zi.

Din punct de vedere al compoziției chimice există trei subzone:

1. Cozia cu patru izvoare (Cozia 1,2,3,4)

1. Călimanești (6,7,8,14)

3. Căciulata cu 3 izvoare (1,2 și Păușa)

Toate sunt indicate în tratarea următoarelor afecțiuni: ale tubului digestiv și ale glandelor anexe, gastrite cronice, sechele după operații de stomac, hepatită cronică, ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție, diabetul zaharat, obezitate, boli ale pielii și dermatoze alergice, boli ale aparatului respirator și boli ginecologice.

Se folosesc numeroase instalații: solux, ultraviolete, vibroterapie, sonoforeza, hidroterapie, terapie respiratorie, aerosoli, masaj umed și uscat, împachetări cu parafină și nămol, gimnastică în săli și în bazin cu apă termală, acupunctura, laborator pentru analize chimice și biologice, cabinete medicale.

Apa geotermală și nesulfuroasă constituie unul din factorii naturali, ceea ce a dus la dezvoltarea procedurilor de hidroterapie.

În stațiune se află peste 20 de izvoare, utilizate atât în cura internă, cât și în cea externă. În 1893, apa minerală de la Călimănești – Căciulata a obținut medalia de aur la Expoziția internațională de produse alimentare și ape minerale de la Bruxelles. Primele pavilioane pentru cura de apă minerală datează din anul 1910. În prezent, stațiunea dispune de instalații pentru băi calde în cadă sau bazin cu apă minerală, electrohidroterapie și kinetoterapie, aerosoli și inhalații, bazine descoperite cu apă termală sulfuroasă (în Căciulata), izvoare de apă minerală pentru cura interna, săli de gimnastică medicală, saună etc. Stațiunea este cunoscută în întreaga lume ca un loc benefic pentru tratamentele afecțiunilor digestive, hepatobiliare, ale rinichilor sau căilor urinare, dar și pentru tratarea reumatismelor, alergiilor sau ale afecțiunilor neurologice. Căciulata găzduiește un sanatoriu de copii profilat pe tratamentul urmărilor hepatitei. Tot aici se află și singurul sanatoriu din țară pentru cei bolnavi de silicoză. Apa termală se utilizează și pentru apa caldă menajeră și furnizarea de caldură.

Există un corp medical foarte puternic, de bună calitate profesională cu experiență în domeniu ce oferă servicii medicale apreciate și cu care conducerea stațiunii colaborează foarte bine.

Stațiunea Călimanești – Căciulata, alături de Olănești, este una dintre cele mai eficiente din Europa în tratarea alergiilor nespecifice prin intervenția apelor sulfuroase care se aplică injectabil. Aerul mereu proaspăt și puternic ozonat împrospătează continuu atmosfera care se datorează existenței unui circuit slab de aer și a pădurilor de brad și fag.

Baza de agrement

Se constată că așezarea pitorească a stațiunii Călimanești – Căciulata creează condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități balneare într-o ambianță plăcută, liniștită, reconfortantă. Baza edilitară a stațiunii nu este însă la nivelul cerințelor internaționale, ea fiind satisfăcătoare numai pentru activitatea de «agrement»; parcuri cu spații verzi, biblioteci, cinematografe, casa de cultură, complexe comerciale, insula Ostrov (schitul și ștrandul de dimensiuni olimpice), piscine termale închise (Cozia, Central) și deschise (Oltul, ștrand Căciulata), terenuri sportive în toate cele trei stațiuni.

Nu prea există opțiuni pentru turiștii amatori de distracție în Călimănești – Căciulata. Deși muntele este stâncos și puternic, iar frumusețea sa îți răpește ochiul, traseele cele mai frumoase sunt foarte lungi, de aproximativ șase ore, descurajante pentru mulți dintre turiști, după cum recunosc inclusiv autoritățile locale. Există o pârtie de schi neamenajată însă la ieșirea spre Râmnicu-Vâlcea. Este un loc în care copiii se dau cu sania. Pentru 1990 era planuită construirea unei telecabine care să lege stațiunea de vârful Cozia. Ar fi fost singura linie de acest fel din sudul țării, dar proiectul a fost abandonat după căderea lui Ceaușescu.

Agrementul este completat de discoteci, bowling, jocuri mecanice, baruri cu program non stop, excursii, orientare turistică, piscine interioare și exterioare cu apă geotermală, terenuri de sport, pescuit, vânătoare, sporturi nautice, drumeții montane sau vizitarea unor obiective turistice din zonă și din împrejurimi Mânăstirea Cozia, Mânăstirea Turnu, Schitul Ostrov, Ruinele Castrului Roman Arutela, Mânăstirea Stănișoara, Muzeul Satului Bujoreni, orașul Rm.Vâlcea sau orașul medieval Sibiu.

Se mai pot vizita obiective turistice și monumente istorice din împrejurimi: stațiunile Voineasa, Olănești, Govora, Ocnele Mari, Mânăstirile Horezu, Bistrița, Arnota, Dintr-un Lemn, Muzeul Brukenthal, Dumbrava Sibiului etc.

3.3. Propuneri de valorificare a resurselor naturale privind potențialul turistic al stațiunii Călimănești – Căciulata

Valorificarea superioară a potențialului turistic

Concepția de valorificare a potențialului turistic se integrează în politica de valorificare și diversificare a acestui sector. Viziunea privind reforma și ajustarea structurală în turism, cel puțin în etapa de tranziție spre economia de piață în județul Vâlcea, presupune creșterea eficienței economice a tuturor activităților și îndeosebi a rentabilității prin implementarea unor tehnologii avansate care se practică în prezent în multe orașe ale țării

Această cerință este necesară datorită mobilității caracteristice și accesibilității sectorului turistic în economia țării. În această viziune, obiectivele generale ale dezvoltării turismului din stațiunea Călimanești – Căciulata pentru trecerea la economia de piață, pot fi diferențiate astfel:

– creșterea competitivității ofertei turistice prin valorificarea potențialului turistic, modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico – materiale;

– diversificarea și creșterea calității serviciilor turistice;

– comercializarea produsului turistic de odihnă și tratament pe piața internă și internațională;

– dezvoltarea și diversificarea turismului pentru tineret;

– perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din turism etc.

Pentru creșterea competitivității ofertei turistice prin valorificarea potențialului turistic, modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico – materiale se poate actiona pe mai multe căi din care menționăm:

– încurajarea, sprijinirea și stimularea investițiilor de capital autohton și capital străin,

– modernizarea unităților reprezentative din stațiunea balneară Călimanești – Căciulata.

De asemenea, este necesară completarea și mărirea parcului de transport cu mijloace auto pentru turism în vederea deplasării cu mai multă ușurință a turiștilor între zonele turistice din județul Vâlcea. S-ar impune în acest sens montarea unor capacități și instalații de transport pe cablu în zona Cozia, ducând în acest fel la dezvoltarea și eficientizarea în această zona a județului Vâlcea. În același timp se impune modernizarea și dotarea cu aparatură medicală și piese de schimb, a bazelor de tratament din stațiunea balneară Călimanești – Căciulata și construirea de noi complexe de tratament balnear pentru diversificarea ofertei turistice, ca și pentru atragerea în circuitul turistic a orașelor limitrofe județului Vâlcea.

Ar fi bine apreciate și alte forme de turism, cum ar fi: echitația, vânătoarea, pescuitul, destinate unei clientele aparte cum ar fi vanatorii și pescarii, amatorii de sporturi de iarnă, speologii.

Edificator în ceea ce privesc premizele dezvoltării turismului românesc în economia de piață sunt două componente:

– componenta naturală, care este dată de peisajele spectaculoase și configurația variată a reliefului, de condițiile naturale favorabile, cât și valoarea terapeutică a factorilor naturali (ape minerale, termominerale, nămoluri curative, flora și fauna)

– componenta antropică, care se referă la vestigiile civilizațiilor ce s-au succedat pe teritoriul localității, monumentele și obiectivele de artă laice sau religioase, muzee și colecții muzeale, elemente de etnografie și folclor de mare frumusețe și originalitate etc.

Cele două componente prezintă atractivitate pentru oferta turistică a stațiunii, premize de bază ale unei activități turistice intense, cu o gamă largă de forme de turism.

Prin urmare un teritoriu interesează sub aspectul potențialului turistic în măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice a căror valorificare în contextul unor amenajări complexe, și numai în acest fel, acel teritoriu, poate fi inclus în circuitul turistic intern și internațional.

Locul turismului în economia locală

În ansamblul unei economii naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice și indirect în stimularea producției ramurilor participante la: construirea și realizarea de noi mijloace de transport, instalații de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice ș.a. Dezvoltarea turismului conduce la un semnificativ spor de producție.

Dacă la nivel macroeconomic România este angajată în mod ireversibil pe drumul economiei de piață având ca motor principalele aglomerări urbane, în orașele mici tranziția este încremenită într-o econoie naturală de subzistență. Măsurile luate la nivel central pentru a ușura populația săracă să depășească această perioadă de tranziție sunt bine primite, dar insuficiente și ineficiente pentru dezvoltarea localităților. Se poate aprecia că, în orașul Călimănești afectat de restructurarea economică, s-a cristalizat un cerc vicios în care sărăcia generează sărăcie.

Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului de forță de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea șomajului. Numărul mare al celor care lucrează în domeniul turismului are ca explicație faptul că posibilitațile de mecanizare-automatizare a operațiunilor turistice sunt limitate.

De asemenea, rămânând tot în sfera relației turism-forță de muncă, trebuie amintit efectul indirect al creșterii numărului celor ocupați în acest sector. Studiile arată că un loc de muncă direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte și induse. Aceasta se explică prin aceea că turismul, fiind un mare consumator de bunuri și servicii, influențează benefic utilizarea forței de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară, construcții). Activitatea turistică, prin efectul său multiplicator, generează locuri de muncă și în alte domenii, precum comerț (comercializarea de produse și servicii de către turiști), construcții ( reabilitarea și construirea de unități de cazare, alimentație, etc), sănătate ( în cadrul bazelor de tratament). Lipsa locurilor de muncă a generat și șomaj, dar și migrarea forței de muncă tinere.

Analizând turismul ca sector economic distinct, constatăm că acesta include o gamă variată de servicii, începând cu servicii de publicitate, promovare, informare, cazare, alimentație publică, tratament balnear, agrement și divertisment variat.

Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are și o contribuție aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligență și creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

Nu este de neglijat nici impactul social pe care îl are turismul. Pe lângă consecințele economice, turismul are și o profundă semnificație socio-umană. El acționează, prin natura sa, atât asupra turiștilor în mod direct, cât și asupra populației din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng și asupra calității mediului, a utilizării timpului liber și nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre națiuni.

Una dintre cele mai importante funcții ale turismului constă în rolul său reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacității de muncă a populației, atât prin formele de odihnă, cât și prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație a oamenilor.

Promovarea corespunzătoare a produselor turistice sau promoționale adecvate

Una dintre cele mai importante probleme referitoare la valorificarea potențialului turistic o constituie conturarea și utilizarea unei politici promoționale active capabile să pună în evidență toate laturile și aspectele prin care stațiunea Călimănești Căciulata să devină un punct de atracție turistic, pentru turiștii din diferite zone ale lumii.

Problema ce trebuie rezolvată, prin strategia promoțională constă evidențierea ofertei turistice în comparație cu ofertele altor stațiuni și căile prin care acestea sunt puse la dispoziția solicitanților săi. Realizarea unei asemenea cerințe urmează a fi realizată printr-o strategie fundamentată, care, pe de o parte să aibă în vedere obiective generale propuse realizării în domeniul valorificării patrimoniului turistic, iar pe de altă parte, să apeleze la tactici specifice bazate pe forme promoționale adecvate principalelor produse turistice.

Tratamentul cu ajutorul apelor minerale și termominerale are în România tradiție. Prin calitatea factorilor naturali de cură – ape minerale, nămoluri terapeutice, climat, stațiunea Călimanești – Căciulata este renumită în lumea întreagă. Este situată într-o zonă naturală deosebit de pitorească, cu aer curat, nepoulat. Are posibilitatea terapeutică și materială de a efectua, în același timp profilaxie, tratament, recuperare. Tratamentele balneare obișnuite sunt asociate cu tratamente faramaceutice originale romanești: Aslavital, Boicil, Pell Amar și cu apiterapie, fitoterapie. Se remarcă efectele benefice ale factorilor naturali și în tratarea stresului.

În vederea intensificării acțiunilor promoționale romanești pe piețele turistice internaționale, având ca efect creșterea forței de atracție și competitivității turistice, apare necesară sporirea acestor activități atât la noi în țara cât și în străinătate.Se simte nevoia găsirii unor posibilități de creștere a numărului și diversificării materialului de promovare privitor la produsele oferite de marile unități primitoare de turiști, în scopul căreia este necesară o mai mare antrenare a acestora în orașul Rm. Vâlcea.

În creșterea și diversificarea acțiunilor de promovare, în sporirea eficienței acestora, în conformitate cu cerințele fiecărei piețe turistice, un rol important îl joacă și cercetarea științifică, ale cărei posibilități în acest domeniu sunt nelimitate.

Sectorul respectiv ar trebui să-și axeze preocupările pe realizarea unor studii de piață, menite să furnizeze elemente de bază cu privire la evoluția cererii turistice; la asigurarea unor cercetări privind imaginea produselor turistice din județul Vâlcea, ca și ale unor produse concurente; conturarea unor elemente de fundamentare a diferitelor materiale de promovare – cataloage, pliante, afișe, diapozitive, filme, casete video; realizarea unor studii speciale privind stabilirea mărcii turistice a stațiunii Călimănești – Căciulata.

Promovarea produselor turistice presupune:

– Declanșarea unor acțiuni promoționale de amploare, prin includerea ofertei turistice a stațiunii în cataloagele marilor firme touroperatoare;

– Prezentarea ofertei turistice la manifestările internaționale specifice (reuniuni, congrese, expoziții);

– Lansarea ofertei turistice pe piețele netradiționale din diferitele zone ale lumii;

– Perfecționarea și modernizarea tehnicilor de promovare;

– Individualizarea produselor turistice și folosirea de însemne pe diferite articole care pot fi oferite drept suveniruri regionale;

Diversificarea publicațiilor turistice editate în mai multe limbi de circulație internațională și distribuirea lor în țară și în străinătate.

Printre motivele care îl determină pe omul zilelor noastre să se deplaseze pentru a vizita o destinație turistică se numară: nevoia de relaxare, de odihnă fizică și psihică, de reconfortare, nevoia de evadare din mediul urban poluat, nevoia de divertisment, agrement sau distracție, dorința de a cunoaște frumusețile unei zone, îngrijirea sănătății.

Bibliografie

Cristureanu C. Strategii și tranzacții în turismul internațional, Editura C. H. Beck, București, 2006

Negrei C. Economia și politica mediului, Editura ASE, București, 2004

Staicu, F., Eficiența economică a investițiilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1995, pag.29

Romanu I., Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix, București, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 1993

Cistelecan L.M., Economia, eficiența și finanțarea investițiilor, București, Ed. Economică, 2002

Banu Alexandra, Elemente de ingineria și protecția mediului, Editura Tehnică, București, 2007

Bunu, M., Implicarea factorului inovațional la evaluarea eficienței investițiilor, Teza de doctorat, Chișinau, 2005, pag.15

Răducanu Viorica, Economia resurselor naturale, Editura All Beck , București, 2000

D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Opere citite

G. Prelipcean, Strategii investiționale în afaceri, Curs pentru învățământ la distanță, 2008

Baron P., Istrate I., Servicii turistice și calitatea vieții, Revista Comerțul modern, nr. 3/1980

Minciu, Rodica, Posibilități de evaluare a efectelor socoi-economice ale turismului balneo-medical, în Actualități în turism, nr. 1-

Rojanski Vladimir, Bran Florina, Grigore Florian, Elemente de economia și managementul mediului, Editura Economică, București, 2004

Eficiența economică și socială a turismului, cursuri, domeniul Turism

Năstase Carmen, Macroeconomie și politici macroeconomice, curs Facultatea de științe economice și administrație publică, 2006

Gheorghe Cârstea – ,,Vâlcea – monografie’’ , Ed.Sport-Turism , București , 1980 , p.281

,,Curierul de Vâlcea’’, 18 iunie 2002, p.5, Silviu Humă

Puiu Nistoreanu – Economia turismului – teorie și practică , Biblioteca digitală

Oscar Snack, Petre Baron, Nicolae Neacșu – Economia turismului, Editura Expert, București, 2003

Bibliografie

Cristureanu C. Strategii și tranzacții în turismul internațional, Editura C. H. Beck, București, 2006

Negrei C. Economia și politica mediului, Editura ASE, București, 2004

Staicu, F., Eficiența economică a investițiilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1995, pag.29

Romanu I., Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix, București, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 1993

Cistelecan L.M., Economia, eficiența și finanțarea investițiilor, București, Ed. Economică, 2002

Banu Alexandra, Elemente de ingineria și protecția mediului, Editura Tehnică, București, 2007

Bunu, M., Implicarea factorului inovațional la evaluarea eficienței investițiilor, Teza de doctorat, Chișinau, 2005, pag.15

Răducanu Viorica, Economia resurselor naturale, Editura All Beck , București, 2000

D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Opere citite

G. Prelipcean, Strategii investiționale în afaceri, Curs pentru învățământ la distanță, 2008

Baron P., Istrate I., Servicii turistice și calitatea vieții, Revista Comerțul modern, nr. 3/1980

Minciu, Rodica, Posibilități de evaluare a efectelor socoi-economice ale turismului balneo-medical, în Actualități în turism, nr. 1-

Rojanski Vladimir, Bran Florina, Grigore Florian, Elemente de economia și managementul mediului, Editura Economică, București, 2004

Eficiența economică și socială a turismului, cursuri, domeniul Turism

Năstase Carmen, Macroeconomie și politici macroeconomice, curs Facultatea de științe economice și administrație publică, 2006

Gheorghe Cârstea – ,,Vâlcea – monografie’’ , Ed.Sport-Turism , București , 1980 , p.281

,,Curierul de Vâlcea’’, 18 iunie 2002, p.5, Silviu Humă

Puiu Nistoreanu – Economia turismului – teorie și practică , Biblioteca digitală

Oscar Snack, Petre Baron, Nicolae Neacșu – Economia turismului, Editura Expert, București, 2003