Eficienta Si Dezvoltare Durabila
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1: ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONCEPTUL DE EFICIENȚĂ
ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ
1.1. Eficiență și dezvoltare durabilă
1.2. Analiza cost – eficacitate
1.3. Măsurarea eficienței
CAPITOLUL 2: CONȚINUTUL ȘI IMPORTANȚA CONSULTANȚEI DE MEDIU
2.1. Legislația utilizată în activitatea la consultanță de mediu
2.1.1. Repere internaționale și europene ale protecției mediului
2.1.2. Repere naționale ale protecției mediului; evaluarea impactului asupra mediului în România
2.2. Structura activităților de consultanță în domeniul mediului
2.3. Logistica necesară consultanței de mediu
2.4. Responsabilizarea in domeniul consultanței de mediu
2.5. Piața serviciilor de consultant in domeniul mediului (cerere, ofertă)
CAPITOLUL 3: CARACTERIZAREA CONSULTANȚEI DE MEDIU ÎN TERMENII EFICIENȚEI
3.1. Structura eforturilor pentru consultantul de mediu
3.2. Tipuri și forme de exprimare a rezultatelor consultanței de mediu
3.3. Conținutul și limitele indicatorilor de eficiență a consultanței de mediu
STUDIU DE CAZ: Eficientizarea activității de consultanță de mediu a EPC –
Consultanță de mediu SR
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LISTĂ ABREVIERILOR
INTRODUCERE
Eficiența este unul dintre cuvintele tot mai des folosite în mass-media, în limbajul specialiștilor dar și în limbajul cotidian. De-a lungul timpului s-a constatat o diversitate de opinii privind definirea eficienței, fără a se ajunge la o poziție unanim acceptată referitoare la conceptul de eficiență. Așa de pildă, cei mai cunoscuți economiști din țările socialiste împărtășeau ideea că eficiența trebuie abordată într-o viziune sistemică, pe lângă laturile economice aceasta referindu-se și la activitățile sociale, culturale, educative etc.
Opiniile legate de eficiență s-au concretizat în diverse doctrine care au definit-o în mai multe moduri: „potrivire sau putere de a realiza eficacitatea și succes în activitate”, „capacitatea de randament și performanță”, „raport între intrări și ieșiri”, „raport între costuri și plăcerea rezultată”. Eficiența rămâne, în continuare, un subiect actual de dezbătut pentru economiști, sociologi, filozofi etc.
Acceptarea eficienței ca un criteriu de performanță al activității de consultanță în elaborarea proiectelor de mediu este scopul prezentului demers științific. Cele trei obiective generale (conceptul de eficiență și dezvoltare durabilă, conținutul și importanța consultanței de mediu, caracterizarea consultanței de mediu în termenii eficienței) abordate fiecare distinct într-un capitol contribuie la realizarea scopului propus.
Lucrarea de față analizează activitatea de consultanță de mediu, identificând dificultățile cu care firmele și consultanții de mediu se confruntă, luând în considerare opiniile acestora, în scopul creșterii eficienței serviciului de consultanță de mediu la nivel național în vederea sporirii capacității acestora de a lua decizii adecvate muncii lor, pentru creșterea performanțelor și a veniturilor proprii.
Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic și social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei. Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și caută în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător. În prezent, conceptul s-a extins asupra calității vieții prin repartizarea bogăției între țările dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, asigurarea unui trai decent milioanelor de bărbați, femei și copii aflați în pericol, acolo unde planeta pare deja asfixiată de exploatarea excesivă a resurselor naturale, dar mai ales cum să facem să transmitem o planetă sănătoasă generațiilor viitoare.
Prin caracterul ei, dezvoltarea durabilă răspunde nevoii de responsabilizare și educație pentru protecția mediului. Cu toate că dezvoltarea durabilă este un concept la care societatea umană s-a adaptat rapid la nivel declarativ, administrativ și legislativ, din punct de vedere practic a generat schimbări minimale la nivelul structurii și funcționalității sistemelor ecologice și socio-economice.
Problema dezvoltării durabile nu este doar un punct fierbinte pe agenda internațională, ci o problemă stringentă a fiecărui individ.
Consilierea pe probleme de mediu reprezintă un sector de activitate relativ nou. Indicatorii de eficiență referitori la acest nou sector de activitate îl prezintă ca pe unul de viitor, care capătă importnță sporită, cel puțin în contextul necesității aplicării consultanței de mediu tuturor firmelor care pot fi potențiali poluatori și care trebuie să se supună și să aplice standarde de calitate a mediului în termeni de norme de poluare a apei, aerului și pământului.
Cele șase domenii de acreditare în sectorul consultanței de mediu, au fost adoptate de economia românească fiind o activitate care a început să ofere surse importante de venit, atât pe ansamblul economiei prin creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, tocmai datorită creșterii calității și cantității consultanței oferite în materie, dar și a profitabilității firmelor de consultanță, așa cum se arată din evoluția cifrelor de afaceri ale entităților de profil.
Metodele de cercetare folosite în acest demers științific au fost studiul bibliografiei relevante, a legislației în vigoare, dar și materiale cu informații considerate utile de pe pagini de Internet și discuțiile purtate cu specialiști în domeniul consultanței de mediu.
CAPITOLUL 1:
ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONCEPTUL DE EFICIENȚĂ
ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ
Eficiența și dezvoltarea durabilă sunt două concepte foarte des uzitate în limbajul cotidian și în cel de specialitate. Eficiența constituie un obiectiv al sistemului economic, domeniul al dezvoltării durabile. Dezvoltarea durabilă determină o reevaluare permanentă a legăturilor dintre om și natură, pledând pentru solidaritatea între generații ca singura alternativă pentru dezvoltarea pe termen lung.
Prezentarea unor aspecte privind eficiența, dezvoltarea durabilă constituie un prim obiectiv al acestui capitol; următoarele două obiective sunt prezentarea unor aspecte relevante ale analizei cost – eficiență și privind măsurarea eficienței totale.
1.1. Eficiență și dezvoltare durabilă
Despre eficiență se vorbește în toate activitățile. în mod normal, spunem că ceva este eficient dacă nu se face multă risipă. Dicționarele literare sau de specialitate ale oricărui stat cuprind și definesc noțiuni ca eficiență, care sintetizează în orice limbă vorbită raportul obiectiv (cantitativ și calitativ) între efectele și eforturile depuse. Termenul de eficiență s-a impus mai întâi în inginerie, domeniu în care legea conservării energiei impune ca rezultatele, comensurabile întotdeauna în termenii energiei, să fie egale cu energiile intrate, consumate. De fapt, în toate domeniile, complexitatea fenomenelor care apar și se manifestă face inoperantă acțiunea unei legi similare celei a conservării energiei. Acesta este motivul principal pentru care eficiența determină și acum nenumărate controverse.
Eficiența este sinonimă cu eficacitatea și economicitatea, termeni folosiți încă din antichitate. Cei doi termeni nu sunt noi, provin din latină; eficiența derivă din efficere = a efectua, iar eficacitatea din effices = care are efecte dorite. Eficiența presupune existența unor efecte, în raport cauzal cu eforturile depuse pentru obținerea lor, eficacitatea constă în realizarea obiectivelor și exercitarea sarcinilor manageriale în condiții temporale și calitative prestabilite. Făcând referire la eficiență și eficacitate, Peter Drucker afirma: eficiența se referă la efortul (individual si organizațional) investit în a „face lucrurile cum trebuie”, iar eficacitatea la a „face lucrurile care trebuie.” A face lucrurile cum trebuie fără efort sau cu efort redus este echivalent cu cea mai mare eficiență, iar daca lucrurile făcute sunt și cele care trebuie înseamnă că avem de-a face cu o eficacitate mare.
În antichitate, Aristotel și-a denumit una din cele patru cauze ale sale drept cauza eficientă (exemplul lui Aristotel – zidarul care construiește casa); celelalte trei cauze erau: cauza materială (exemplul lui Aristotel – cărămida urilizată la construirea unei case), cauza formală (exemplul lui Aristotel – proiectul după care se construiește casa), cauza finală (exemplul lui Aristotel – scopul în care se construiește casa), adică aceea care produce schimbarea.
Dintre acești termeni, cel de eficiență a căpătat o largă utilizare în toate domeniile. În domeniul economic, referiri la eficiență au fost făcute de o serie de gânditori ai secolului trecut, precum Adam Smith sau Karl Marx. În secolul XXI, conceptul de eficiență cunoaște o largă întrebuințare, în prezent având aplicabilitate generală la adoptarea deciziilor și implementarea acestora în orice țară, indiferent de orânduirea socială.
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, eficiența economică este definită ca fiind „calitatea de a obține efecte economice utile”, iar Dicționarul de economie politică definește eficiența economică ca „o expresie a raportului dintre efectele sau rezultatele obținute și efortul sau cheltuielile făcute pentru obținerea lor ”.
Eficiența are un caracter complex și exprimă rezultatele ce se obțin într-o activitate, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfășurarea acelei activități. Prin intermediul eficienței se stabilește legătura dintre volumul și calitatea eforturilor, ca factori generatori de efecte și rezultatele ce se obin într-oa numită perioadă, ca o consecință a realizării eforturilor respective.
De foarte multe ori în activitatea cotidiană se face referire la eficiența economică.
Eficiența economică se calculează ca un raport între mărimea efectelor și a eforturilor sau între mărimea eforturilor și cea a efectelor, astfel:
e = E/Є → maxim
e' = Є /E → minim
unde: e și e' reprezintă eficiența economică;
E reprezintă efectele (rezultatele) obținute;
Є reprezintă eforturile depuse (resursele consumate).
O definiție cuprinzătoare a eficienței a fost dată de economistul Petre Jica (1922-2007), potrivit căruia eficiența are patru sensuri:
un sens foarte larg, în care eficiența este definită ca fiind calitatea unei activități, acțiuni sau a unei resurse de a produce efecte economice pozitive care se exprimă prin compararea efectelor cu eforturile depuse;
un sens larg, în cadrul căruia se includ atât efectele directe și conexe, cât și efortul direct și conex; în acest caz aven de-a face cu eficiența absolută, care nu presupune comparația cu alte alternative ale acțiunii respective;
un sens restrâns, care presupune ca raportul efect/efort sau efort/efect să fie acceptabil în comparație cu alte raporturi ale activității, cu alte variante sau cu un regim normat de eficiență;
un sens foarte restrâns, care presupune abordarea cea mai sintetică și mai completă a conceptului de eficiență, deoarece presupune corelarea eforturilor echivalenta ca natură și timp, cu efectele obișnuite, de asemenea echivalate ca natură și timp.
Profesorul Ion Românu atribuie conceptului de eficiență două sensuri: eficiența – atribut al unei acțiuni, persoane sau al unui lucru de a produce efecte cât mai favorabile pentru societate; eficiența – rezultatele unei acțiuni comparativ cu resursele necesare pentru realizarea acesteia.
Pentru economiști, conceptul de eficiență este legat de problema bunăstării agenților economici și se referă la eficiența PARETO (după numele marele economist și sociolog Vilfredo Pareto, 1848-1923).
Joseph E. Stiglitz și Carl E. Walsh consideră că trei condiții trebuie îndeplinite pentru ca economia să fie eficientă Pareto, anume:
eficiența schimbului: bunurile să fie distribuite între indivizi astfel încât să nu existe un schimb adițional între ei. Această condiție cere ca orice produs al economiei să fie distribuit indivizilor într-un mod eficient. Referinduivității, cu alte variante sau cu un regim normat de eficiență;
un sens foarte restrâns, care presupune abordarea cea mai sintetică și mai completă a conceptului de eficiență, deoarece presupune corelarea eforturilor echivalenta ca natură și timp, cu efectele obișnuite, de asemenea echivalate ca natură și timp.
Profesorul Ion Românu atribuie conceptului de eficiență două sensuri: eficiența – atribut al unei acțiuni, persoane sau al unui lucru de a produce efecte cât mai favorabile pentru societate; eficiența – rezultatele unei acțiuni comparativ cu resursele necesare pentru realizarea acesteia.
Pentru economiști, conceptul de eficiență este legat de problema bunăstării agenților economici și se referă la eficiența PARETO (după numele marele economist și sociolog Vilfredo Pareto, 1848-1923).
Joseph E. Stiglitz și Carl E. Walsh consideră că trei condiții trebuie îndeplinite pentru ca economia să fie eficientă Pareto, anume:
eficiența schimbului: bunurile să fie distribuite între indivizi astfel încât să nu existe un schimb adițional între ei. Această condiție cere ca orice produs al economiei să fie distribuit indivizilor într-un mod eficient. Referindu-se la această primă condiție, Joseph E. Stiglitz și Carl E. Walsh dau următorul exemplu: dacă mie îmi place înghețata de ciocolată și ție înghețata de vanilie, eficiența schimbului cere ca eu să primesc ciocolată și nu vanilie. Când există eficiența schimbului nu mai este posibil un schimb adițional între indivizi. Orice prohibiție sau restricție în comerț conduce șa ineficiența schimbului.
eficiența producției: economia producției trebuie să se afle pe curba posibilităților de producție, adică nu trebuie să existe posibilitatea de a produce mai mult din anumitre bunuri fără a se produce mai puțin din altele;
eficiența gamei de produse: economia trebuie să producă acea gamă de produse care să reflecte preferințele consumatorilor, astfel încât combinația de bunuri ce sunt produse în economie să reflecte preferințele celor din economia respectivă.
În demersul nostru științific vom face referire și la eficiența pieței financiare, pentru că aceata are un rol important în atingerea și menținerea echilibrului economic național prin alocarea eficientă a economiilor în investiții private și publice, interne sau externe, prin folosindu-se de intermediarii financiari (băncile comerciale pe piața monetară și valutară, societățile de servicii de investiții financiare pe piața de capital, societățile de asigurare pe piața asigurărilor) sau folosindu-se de investitorii instituționali (bănci comerciale, societăți de economii, de asigurare, de investiții, fonduri mutuale) sau prin intermediul titlurilor lor indirecte (certificate de depozit, livrete de economii, polițe de asigurare, certificate de investitor etc.).
Cu referire la piețele financiare, au fost formulate până în prezent următoarele tipuri de eficiență:
eficiența alocărilor: formulată în cadrul teoriei neoclasice a echilibrului general și aparține lui Vilfredo Pareto, potrivit căruia piața eficientă este piața în care prețul constituie un semnal fiabil pentru alocarea resurselor și care se formează astfel încât să egalizeze randamentul marginal pentru toate alocările de fonduri;
eficiența operațională sau competițională: potrivit căreia concurența în condiții de atomicitate a agenților economici este cea care realizează cea mai eficientă alocare a resurselor;
eficiența informațională: elaborată de Eugène Fama, potrivit căruia prețul reflectă din plin toate informațiile disponibile cu privire la un eveniment. Prețul reflectă o eficiență slabă atunci când înglobează toate informațiile trecute, o eficiență semiforte, atunci când adaugă informațiilor trecute și pe cele prezente și o eficiență forte, atunci când înglobează și informațiile cu caracter privat, privilegiat sau confidențial disponibil numai decidenților din firmă.
Putem concluziona că eficiența, în practică și în studiile de specialitate, are două sensuri: performanțe, rezultate dintre cele mai ridicate/mari; efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.
Dezvoltarea durabilă abordează conceptul calității vieții în complexitate, sub aspect economic, social și de mediu, promovând ideea echilibrului între dezvoltarea economică, echitatea socială, utilizarea eficientă și conservarea mediului înconjurător. Elementul cheie ale dezvoltării durabile îl reprezintă reconcilierea între procesul de dezvoltare și calitatea mediului, promovarea procesului integrat de elaborare și luare a deciziilor la nivel loca, național, regional și global. Combinația de aspecte economice, sociale și de mediu, dar și implicarea în două probleme importante ale omenirii – capacitatea de a crea și capacitatea de a distruge – fac ca acest concept să fie unul „holistic”.
Domeniile principale (figura nr.1).care caracterizează dezvoltarea durabilă sunt:
domeniul economic : management eficient al resurselor;
domeniul natural: menținerea unei baze naturale a vieții, prin reducerea încărcărilor cu deșeuri a eco-sistemului;
domeniul social: nevoile societății.
Raportului Brundtland, conceput în anul 1987, reafirmat în cadrul Summitului Pământului de la Rio de Janeiro, în anul 1992, definește dezvoltarea durabilă ca fiind „acea dezvoltare răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
Potrivit acestui Raport, obiectivele dezvoltării durabile sunt următoarele: asigurarea creșterii economice cu respectarea condiției de bază a conservării resurselor naturale; eliminarea sărăciei și asigurarea condițiilor nevoilor esențiale de muncă, hrană, energie, apă, locuință și sănătate; orientarea proceselor de creștere economică spre o nouă calitate; asigurarea unei creșteri controlate a populației; conservarea și sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului dezvoltării durabile asupra mediului înconjurător; restructurarea tehnologiilor de producție și menținerea sub control a riscurilor acestora; asigurarea unei abordări integrate a deciziilor privind creșterea economică, mediul înconjurător și resursele de energie.
Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluție la criza ecologică determinată de exploatarea industrială intensă a resurselor și degradarea continuă a mediului și are ca scop principal prezervarea calității mediului înconjurător și a fost fundamentată plecându-se de la recunoașterea limitelor creșterii economice.
Prin strategiile de dezvoltare durabilă elaborate la nivel național se urmărește reducerea disparităților și prevenirea apariției a noi dezechilibre, prin stimularea dezvoltării echilibrate și prin accelerarea reconstrucției acelor regiuni rămase în urmă datorită unor circumstanțe istorice, economice, geografice sau politice.
Figura nr.1 – Domeniile principale ale dezvoltării durabile
În România a luat ființă, în anul 1997, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, sub egida Academiei Române, cea mai autorizată voce din societatea civilă în domeniul elaborării de propuneri și strategii pentru dezvoltarea durabilă a României.
Scopul acestui centru îl reprezintă identificarea priorităților de dezvoltare durabilă ale României și realizarea acestora prin proiecte concrete la nivel național și local. În noiembrie 2008, Guvernul României a aprobat Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013–2020–2030, conform obiectivelor stabilite la nivel comunitar. Această Strategie stabilește direcțiile principale de acțiune pentru însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile în perioada 2013-2030, în completarea obiectivelor ce derivă din strategiile, planurile și programele naționale de dezvoltare.
Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cu anul 1997, prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht. Prin Strategia Uniunii Europene pentru Dezvoltare Durabilă revizuite în anul 2006 au fost stabilite șapte axe prioritare privitoare la dezvoltarea durabilă: schimbări climatice și energie curată; transport durabil; consum și producție durabile; conservarea și managementul resurselor naturale; sănătate publică; incluziune socială, demografie și migrațiune; sărăcie la nivel global și provocările dezvoltării durabile.
În esență, elementele importante care definesc dezvoltarea durabilă sunt:
compatibilitatea permanentă și sigură a mediului antropic cu mediul natural;
egalitatea șanselor generațiilor care coexistă și se succed în timp și spațiu;
interpretarea prezentului prin prisma viitorului, prin introducerea ca scop al dezvoltării durabile securitatea ecologică în locul maximizării profitului;
compatibilitatea strategiilor naționale de dezvoltare ca urmare a interdependențelor tot mai puternice pe plan geoeconomic și ecologic;
mutarea centrului de greutate în asigurarea maximizării bunăstării de la cantitatea și intensitatea creșterii economice la calitatea acesteia.
Măsurarea nivelului de dezvoltare durabilă se face printr-un sistem de indicatori ai dezvoltării durabile, care se dovedește a fi tot mai bine conturat, dar încă nefinalizat din punct de vedere al posibilităților de culegere a datelor și informațiilor necesare, respectiv inexistența unei baze de date suficiente care să asigure prelucrarea corectă și interpretarea rezultatelor. Întrucât numărul indicatorilor este destul de mare s-a procedat la o grupare a lor, cu referire doar la obiectivele economico-ecologice, anume:
indicatori ce cuantifică utilizarea rațională a terenurilor și impactul acestora asupra eco-sistemului – de exemplu: potențialul de utilizare a terenului (%); numărul de locuri de muncă pe suprafață (hectar); producția curentă și producția naturală primară a terenului, suprafața de terenuri reabilitate prin lucrări de amenajări ecologice la nivel local și regional; emisii poluante etc.;
indicatori ce cuantifică impactul activităților umane asupra pădurilor și pășunilor – de exemplu: gradul de acoperire cu vegetație (%); gradul de despădurire (%); raportul despădurire /împădurire etc.;
indicatori care iau în calcul diversitatea biologică – de exemplu: riscul dispariției speciilor; investițiile în lucrări de protecție a mediului;
indicatori de evaluare a resurselor de materii prime și energie și potențialul reciclării – de exemplu: potențialul de reciclare a produsului (%); gradul de reutilizare;
indicatori de efect ecologic – de exemplu: cantitatea de deșeuri pe firmă; cantitatea de deșeuri pe industrie; cantitatea de deșeuri pe angajat, consumul de apă în zonele rezidențiale, comerciale sau turistice etc.
Datorită importanței sale capitale, conceptul de dezvoltare durabilă s-a impus în întreaga lume, ca obiectiv strategic, cu aspecte particulare pentru fiecare stat. Dezvoltarea durabilă înseamnă îmbunătățirea progresivă și menținerea bunăstării populației în corelare cu cerințele folosirii raționale a resurselor naturale și ale conservării ecosistemelor. Atingerea obiectivelor dezvoltării durabile trebuie să aibă ca punct de plecare schimbarea mentalității oamenilor și a comunităților în utilizarea rațională și eficientă a resurselor și în descoperirea potențialului economic al economiei, asigurându-se, în acest mod, prosperitatea, protecția mediului și coeziunea socială.
Putem concluziona că a durabilă desemnează totalitatea formelor si metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice și elementele capitalului natural. Dezvoltarea durabilă are la bază obiective economice, sociale și de mediu. Fiecare dintre noi poate contribui prin educație și autoeducație la dezvoltarea durabilă; practic educația pentru o dezvoltare durabilă ajută la transpunerea teoriei-abstractului în practică.
1.2. Analiza cost – eficacitate
Din aspectele prezentate mai sus, se deduce că eficiența este acea calitate a unei activități umane de a produce efecte utile maxime, pentru individ si societate, cu costuri minime. Determinarea eficienței se face prin raportarea efectelor la eforturi (sau invers, in formula termenilor de recuperare).
Reducerea costurilor are la bază o serie de factori, respectiv: economiile făcute îm diferite activități elementare; efectele de experiență și de transfer de cunoștințe de care a beneficiat o organizației (întreprindere etc.) în activitatea sa; existența unor costuri de producție reduse, grație unui control riguros al resurselor utilizate în procesele de fabricație; gradul de integrare a cărui influență asupra nivelului costului variază de la o industrie la alta; gradul de utilizare a capacităților de producție; momentul de intrare în industrie, în măsura în care vechimea poate aduce avantaje (notorietatea, efectul de formare etc.), dar poate aduce și dezavantaje, cum ar fi necesitatea de a găsi furnizori, de a forma distribuitori, clienți etc.; acces privilegiat la anumite resurse care sunt la prețuri foarte bune; relații cu partenerii instituționali (guvern, sindicate, puterea politică etc.) care nu sunt accesibile și celorlalți consumatori.
Analiza cost – eficiență (ACE) este folosită ca și analiza cost – utilitate (ACU) ca alternativă la analiza cost – beneficiu (ACB), atunci când economiștii încearcă să determine politicile eficiente, dar nu pot aplica ACB din cauza lipsei cerințelor necesare pentru efectuarea acesteia.
ACE constă în compararea variantelor de politici pe baza raportului dintre costul total și un singur rezultat exprimat ca măsură neevaluată în termeni monetari ai eficienței; de exemplu: dolar per număr de vieți salvate. Programele cu un cost mai mic pentru o viață salvată sunt considerate mai eficiente. În ACE costurile sunt exprimate în dolari, iar eficiența poate fi măsurată în: număr de vieți salvate, tone de monoxid de carbon reduse, număr de copii vaccinați etc.
Raportul dintre cele două măsuri este folosit va bază pentru ordonarea variantelor de politici și se poate calcula în două moduri.
În primul rând, raportul cost – eficiență poate fi calculat ca o unitate de eficiență rezultată, de exemplu: dolar/viață salvată. Pentru a calcula rata cost – eficiență, costul fiecărei variante de program i, notat Ci, se împarte la eficiența sau beneficiul acestei variante Ei:
CEi = Ci / Ei
Rata CE poate fi percepută ca un cost mediu pe unitatea de eficiență. Proiectul cel mai eficient din punct de vedere al costurilor este acela care are cel mai mic cost mediu pe unitatea de eficiență. În acest caz, proiectele vor fi ordonate de la cel mai mare cost – eficient (cu cea mai mică rată CE) la cel mai puțin cost – eficient (cu cea mai mare rată CE). În general, costurile au valori pozitive, eficiența are, de asemenea, valori pozitive, iar ratele CE au valori pozitive. Uneori, totuși, o variantă este cu adevărat mai avantajoasă – cea mai eficientă și mai puțin costisitoare decât menținerea status quo. De exemplu: obligativitatea utilizării căștilor de către bicicliști este o măsură eficientă, (salvează vieți) economisind și banii publici (are un cost negativ). Pentru asemenea politici rata CE este negativă. Chiar dacă unele politici au rata CE negativă, ele pot fi folosite pentru ordonarea proiectelor.
În al doilea rând, rata eficiență – cost (CE), care este raportul dintre eficiența rezultată din aplicarea variantei de program i și costul acesteia, se calculează astfel:
ECi = Ei /Ci
Proiectul cu cea mai mare unitate de cost – eficiență este proiectul care are eficiența medie cea mai mare pe unitatea de cost.
Când se utilizează această rată, proiectele trebuie ordonate de la cel cu cea mai mare unitate de cost – eficiență (cu valoarea cea mai mare pentru EC) la cel puțin cost – eficiență (cu cea mai mică valoare pentru EC), atâta timp cât ECi este > sau = cu zero pentru orice i. Cele două rate prezentate implică calcularea unui raport între consumuri și rezultate sau viceversa pentru fiecare variantă de proiect. În acest fel, aceste rate măsoară simpla eficiență a proiectului.
Sunt și situații în care analiștii sunt interesați să afle dacă o politică nouă este preferabilă politicii actuale, caz în care se va calcula eficiența noii politicii (N) și a politici vechi (V), cu formula următoare:
rata CE de creștere = (CN – CV ) / ( EN – E V)
unde: CN și CV reprezintă costurile celor două politici;
EN și E V reprezintă eficiența celor două politici.
rata CE de creștere reprezintă rata de creștere cost – eficiență.
Atunci când noua politică este mai scumpă și mai eficientă decât cea veche, atât numărătorul cât și numitorul sunt pozitive, iar rata poate fi văzută ca media creșterii costului pentru o unitate suplimentară de eficiență; de exemplu: dolar/ani de viață câștigați. Bineînțeles că, ratele de creștere CE pot fi folosite și pentru compararea a două variante de politici noi.
Analiza cost – eficiență este utilizată de către analiștii din domenii diverse, cum ar fi sănătate, sau apărare.
În studiile ACE, măsurarea costurilor variază mult. Așa de pildă, în domeniul sănătății costurile pot include numai costurile tratamentului sau în alte cazuri numai costul medicamentelor. Într-un sens mai larg, pot, însă, include costurile tratamentului și costul spitalizării. Acest lucru este important, de exemplu, în cazul medicamentelor pentru schizofrenie care pot fi mai scumpe, dar pot reduce timpul de spitalizare, care este însă mai scump. Și mai cuprinzător, costurile pot să includă chiar și timpul de așteptare sau timpul pierdut de pacient de la lucru.
În costul variantei de politică analizată este de preferat să fie incluse toate costurile sociale. Costurile care rămân constante, indiferent de varianta aleasă pot fi omise, deoarece nu modifică ordonarea variantelor din punct de vedere al raportului cost – eficiență, deși includerea lor modifică ratele CE ale acestor variante.
În situația efectuării unei ACE pentru o agenție guvernamentală, costurile sunt evaluate, în general, ca fiind cheltuieli bugetare ale agenției pentru respectiva variantă. În domeniul reglementărilor legale, de exemplu, analiștii pot lua în calcul numai cheltuielile agenției pentru adoptarea acestora, dar și costurile firmelor determinate de respectarea acestor noi reglementări.
1.3. Măsurarea eficienței
Sunt concepții care abordează unilateral eficiența, identificând-o cu unii indicatori de exprimare a acesteia: productivitatea muncii, rentabilitatea, reducerea cheltuielilor de producție. Concomitent cu încercarea de elaborare a unui indicator global de eficiență, economiștii din țările socialiste, cu deosebire înainte de 1989, au conceput și un sistem de indicatori ai producției sociale care includeau:
indicatori generali ai creșterii eficienței economice: de exemplu: creșterea venitului național pe locuitor, raportul plus produs/fond de retribuire;
indicatori ai creșterii eficienței folosirii resurselor: de exemplu: ritmul de creștere a productivității muncii sociale, economia de muncă vie,
indicatori ai creșterii eficienței folosirii fondurilor fixe, circulante și investițiilor: de exemplu: termenul de recuperare a investițiilor capitale, sporul de venit național raportat la investițiile totale, sporul de fonduri circulante raportat la sporul de produs social;
indicatori ai creșterii eficienței folosirii resurselor materiale: de exemplu: cheltuieli materiale raportată la moneda națională;
indicatori ai eficienței tehnicii noi: de exemplu: sporul de beneficiu, creșterea productivității muncii, economia relativă de resurse materiale;
indicatori ai eficienței relațiilor economice externe: de exemplu: eficiența producției pentru export, eficiența importului, efectul obținut din comerțul exterior.
Complexitatea și dinamismul activităților economice și sociale, realizările tehnico-științifice, transformările politice, economice și sociale au determinat o nouă viziune asupra eficienței, respectiv o abordare multicriterială și multicauzală dintre management și eficiență.
Managementul exercită asupra eficienței o dublă influență: teoretică și practică. Din punct de vedere teoretic, abordarea impactului pe care managementul îl are asupra eficienței are două premise fundamentale: eficiența este scopul final al managementului; managementul este un element determinant al creșterii eficienței. Din punct de vedere practic, abordarea impactul managementului asupra eficienței trebuie abordată diferențiat în funcție de nivelurile la care se referă: loc de muncă în cadrul firmei, abordat ca subsistem al acesteia; sistemul microeconomic – componentă a economiei naționale; sistemul macroeconomic și social.
La rându-i eficiența are influență asupra managementului, din punct de vedere teoretic și pragmatic.
Teoretic, influența eficienței își pune amprenta asupra:
metodelor și tehnicilor de comensurare a eforturilor și efectelor: dimensionarea obiectivelor stabilite de management și a resurselor alocate pentru realizarea acestora; fundamentarea de investiții, cu implicații majore asupra tuturor celorlalte domenii de activitate; fundamentarea deciziilor de realizare a obiectivelor asumate; evaluarea rezultatelor aplicării deciziilor luate;
deciziilor de dezvoltare: economisirea fondurilor disponibile; influența factorului timp; termenul de recuperare a investiției; asigurarea unei rentabilități sporite; valorificarea superioară a resurselor proprii,;reducerea importurilor;
corelării cerințelor prezente cu cele viitoare: datorită intervalului necesar pentru consumarea anumitor resurse materiale și duratei mari de manifestare a efectelor pe care le generează. Îmbinarea prezent-viitor în aprecierea eficienței reclamă o tratare prospectivă a activităților macro și microeconomice și sociale, anticiparea evoluției unor fenomene și procese economice cu impact nemijlocit asupra volumului și structurii eforturilor și efectelor.
Pragmatic, eficiența exercită asupra managementului influență pe mai multe planuri: volumul și structura resurselor de care dispune managementul (înnoirea bazei tehnico-materiale a sistemului; amploarea și ritmul introducerii de produse, tehnologii, servicii noi sau perfecționate; mărimea resurselor finaciare de care dispune managementul respectivului sistem economic pentru îndeplinu’irea obiectivelor previzionate); cultura existentă în cadrul sistemului implicat și mentalitățile personalului din sistem (importanța acordată eficienței în procesul decizional, criteriile de eficiență și modul de utilizare ale acestora, exigențele pragmatice concrete vis-a-vis de exigență).
Eficiența managementului poate fi evaluată, cu toate că este o activitate complexă și dificilă, datorată faptului că managementul se regăsește în toate domeniile de activitate. Există două forme de exprimare a eficienței managementului: cuantificabilă și necuantificabilă.
Eficiența cuantificabilă îmbracă două forme: eficiența directă – ce reflectă rezultatele directe, nemijlocite ale perfecționărilor aduse managementului în ansamblul său ori principalelor sale subsisteme; eficiența totală – ce sintetizează efectele directe și indirecte determinate de funcționalitatea și perfecționările managementului.
Eficiența directă se determină cu următoarea formulă:
Ed = Edso + Edsi + Edsd + Edsm + Edap
unde:
Ed = eficiența directă;
Edso = eficiența directă a perfecționării structurii organizatorice;
Edsi = eficiența directă a perfecționării subsistemului informațional;
Edsd = eficiența directă a perfecționării subsistemului decizional;
Edsm = eficiența directă a perfecționării subsistemului metodologic,
Edap = eficiența directă a altor perfecționări care nu se încadrează în precedentele.
În ceea ce privește eficiența directă a perfecționării diverselor subsisteme ale managementului, aceasta se concretizează în:
Edso = Ep + Enso + Erso'
Edsi = Ecmsi + Essi
Edsd = Ecmsd + Essd
Edsm= Ecmsm + Essm
unde:
Ep = economia de posturi rezultată ca urmare a perfecționării structurii organizatorice;
Ecmsi, Ecmsi, Ecmsm, Ecmsd, Ecmap = economia de cheltuieli materiale generate de raționalizarea subsistemelor organizatoric, informațional, metodologic, decizional și alte perfecționări ale sistemului;
Esso, Essi, Essd, Essm, Esap = economia de salarii determinată de perfecționările aduse subsistemului managementului.
Ca atare, eficiența directă a sistemului poate fi calculată detailat cu următoarea formulă:
Ed = Ep + (Esso + Ecmsi + Ecmsd + Ecmsm + Ecmap) + (Esso + Essi + Essd + Essm + Esap)
Elementele din cele două paranteze sunt de aceeași natură, deci pot fi cumulate cu ajutorul următoarelor expresii:
Ed = Ep + Etcm + Ets
unde:
Etcm = economia totală a cheltuielilor materiale;
Ets = economia totală de salarii.
Eficiența totală poate fi ilustrată prin cumularea eficienței directe a perfecționării sistemului de management cu eficiența cuantificabilă indirectă a raționalizării sale, adică:
Et = Ed + Ei
La rândul ei, eficiența indirectă se determină astfel:
Ei = ECCS + ECGI
ECCS = (Ecm + Ets) x KCCs
ECGI = (Ecm + Ets + ECCS) x KCGI
unde:
ECCS = reprezintă economiile la cheltuielile comune ale secțiilor;
ECGI = reprezintă economiile la cheltuielile generale ale întreprinderii;
KCCs, KCGI = constituie chei de repartizare a cheltuielilor comune ale secțiilor și generale ale întreprinderii (sistemului).
Eficiența necuantificabilă are ca aspecte principale: ordinea și disciplina; abordarea previzională a tuturor aspectelor cu care se confruntă domeniul condus; creativitatea individuală și de grup; flexibilitatea managementului; atașamentul personalului față de sistemul în care lucrează.
Pentru evaluarea eficienței necunatificabile se procedează în două moduri. Prima modalitate se derulează pe baza experienței, intuiției conducătorilor care apreciază eficiența managementului prin prisma informațiilor de care dispun. Această modalitate presupune posedarea unor cunoștințe solide de management și psiho-sociologice și un pronunțat spirit de observație. Cea de-a doua modalitate, mai riguroasă și mai laborioasă, se axează pe utilizarea unor chestionare cu întrebări ce vizează elementele definitorii ale flexibilității, creativității, ce se adresează unor eșantioane reprezentative din personalului sistemului.
La finalul primului capitol, pornind de la prezentarea unor aspecte ale eficienței și ale existenței sale printre obiectivele economice ale dezvoltării durabile, ajungând la prezentarea unor formule de măsurare a eficienței, concluzionăm că abordarea complexă a eficienței managementului este condiționată de luarea concomitentă în considerare a aspectelor cuantificabile și necuantificabile, diferențiate de la domeniu la domeniu.
Eficiența constituie o problemă importantă a tuturor sistemelor, organizațiilor etc., care poate fi prin contribuțiile individuale ale membrilor și prin conjugarea eforturilor tuturor. Creșterea eficienței este o condiție esențială pentru succes economic durabil.
Este evident faptul că dezvoltare durabilă constituie încercarea de coexistență între protecția mediului și dezvoltarea economică, într-o optică globală și pe termen lung. În această încercare, activităților umane pot avea și un impact negativ asupra mediului. Între calitatea vieții și calitatea mediului pentru generațiile actuale și viitoare există o legătură directă și indisolubilă. Cunoașterea stării mediului, a mecanismelor sale de funcționare, a evalua calitatea mediului este astăzi o necesitate.
Având ca reper aceste precizări, capitolul următor are ca obiectiv general evidențierea conținutului și a importanței consultanței de mediu pe plan național și internațional. Pentru atingerea obiectivului propus, vom avea ca prim reper prezentarea unor aspecte privind protecția mediului pe plan internaționale, european și național.
CAPITOLUL 2:
CONȚINUTUL ȘI IMPORTANȚA CONSULTANȚEI DE MEDIU
Protejarea mediului este esențială pentru calitatea vieții generațiilor prezente și viitoare. Una dintre provocările actuale este reprezentată de combinarea protecției mediului cu creșterea economică continuă într-un manieră care să fie sustenabilă.
Evaluarea impactului asupra mediului a fost și rămâne principalul instrument de reducere și compensare a efectelor negative ale diferitelor proiecte de dezvoltare socio-economică. EIM este și un proces organizat de culegere a informațiilor necesare pentru a identifica și înțelege efectele proiectelor propuse asupra mediului înconjurător, precum și asupra mediului social si economic al populației potențial afectate. În timp, „omenirea a început să conștientizeze din ce în ce mai mult faptul că problemele de mediu sunt inseparabile de cele ale dezvoltării economice”. De asemenea vom face referire și la un document important, anume raportul de mediu, care reprezintă partea esențială a evaluării de mediu și baza pentru monitorizarea efectelor semnificative ale implementării planurilor și programelor.
2.1. Legislația utilizată în activitatea la consultanță de mediu
Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) este un proces legat de reglementarea activităților cu impact semnificativ asupra mediului, care se realizează în baza legislației naționale de mediu care trebuie să transpună prevederile legislației comunitare în acest domeniu.
2.1.1. Repere internaționale și europene ale protecției mediului
Protecția mediului corespunde intereselor vitale ale omenirii și constituie o îndatorire pentru toate guvernele, fiind plasată primordial pe lista drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Prima stipulare a dreptului la mediu într-un tratat internațional a avut loc prin articolul 24 al Cartei africane a drepturilor omului și popoarelor din anul 1981, în care se prevede că „Toate popoarele au dreptul la un mediu satisfăcător și global, propice dezvoltării lor”.
Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă. Dezvoltarea durabilă include protecția mediului, iar protecția mediului condiționează dezvoltarea durabilă. Ca atare, evaluarea impactului asupra mediului a fost și rămâne principalul instrument de reducere și de compensare a efectelor negative ale diferitelor proiecte de dezvoltare socio-economică.
Din punct de vedere legislativ, bazele pentru EIM au fost stabilite în anul 1969 în SUA, când a fost adoptată Legea națională a politicii de mediu. Potrivit aceste legi, era necesară și o declarație de impact asupra mediului pentru acele acțiuni federale care au potențialul de a afecta în mod semnificativ calitatea mediului uman. Canada , Australia, Noua Zeelandă au fost țările care, în 1973 și 1974, au urmat exemplu american.
Legătura dintre mediul înconjurător și drepturile omului a fost subliniată în cadrul lucrărilor Convenției UNESCO din 23 noiembrie 1972 privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural.
Prima Conferință Mondială din domeniul protecției mediului, desfășurată între 5-16 iunie 1972 la Stockholm, la care au participat delegați din 114 state, ziua de 5 iunie a fost proclamată Ziua Mondială a Mediului și fost adoptat Planul de acțiune privind mediul, ce conține 109 recomandări adresate statelor, privind protecția mediului, care a condus la adoptarea ulterioară a altor măsuri, regional sau național, cum ar fi, de exemplu, Carta mărilor (Protecția Mării Baltice, Protecția Mării Negre), Protecția Antarcticii etc.
În 1983 a fost creată, de către ONU, Comisia Mondială privind Mediul și Dezvoltarea care prin activitatea desfășurată are drept scop păstrarea echilibrului ecologic. În anul 1989, Banca Mondială a adoptat o directivă internă cu privire la evaluarea impactului asupra mediului, care permite evaluări sectoriale și regionale asupra mediului.
La 25 februarie 1991 a fost adoptată Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, adoptată la Espoo; la 21-23 mai 2003 a fost deschis pentru semnare la Kiev Protocol privind evaluarea strategică de mediu (România a ratificat acest protocol prin Legea nr. 349/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.787 din 18.11. 2009). La Washington, în iunie 2003 au fost lansate „Principiile Equator”, un set voluntar de standarde pentru determinarea, evaluarea și gestionarea riscurilor de mediu și sociale în finanțarea proiectelor.
Conferința Mondială a ONU pentru Mediu și Dezvoltare, desfășurată la Rio de Janeiro, 3-14 iunie 1992, a adoptat un document important – Declarația de principii numită și „Carta Pământului”, în care sunt enunțate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relațiile interumane, precum și în cele dintre om și natură. Alte documente adoptate de această conferință au fost: Agenda 21, care reprezintă un program de acțiune ce va fi aplicat de guverne, agenții de dezvoltare, organizații ale Națiunilor Unite și grupuri sectoriale independente, în fiecare sector unde activitatea economică a omului afectează mediul; Convenția privind schimbările climatice, care reprezintă un angajament ferm al țărilor semnatare ca până în anul 2000 să-și reducă emisiile de dioxid de carbon în atmosferă la nivelul anului 1990; Convenția privind diversitatea biologică, care prevede măsurile ce trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor și a diverselor forme de viață.
La 11 decembrie 1997, a fost adoptat Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, care a intrat în vigoare la data de 16 februarie 2005, prin care națiunile industrializate erau obligate să reducă nivelurile emisiilor în medie cu 5.2% în perioada 2008-2012. Din 2012, a fost prelungit până în anul 2020.
Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, desfășurat la Johannesburg, în perioada 26 august – 4 septembrie 2002 a adoptat Declarația politică, în care șefii de state și de guverne și-au exprimat responsabilitatea comună de a face progrese și de a îmbunătăți protecția mediului, dezvoltarea socială, dezvoltarea economică la nivel local, regional și internațional, și Planul de implementare, prin care, printre altele, erau încurajate parteneriatele în formularea de strategii privind dezvoltarea durabilă, onorarea angajamentelor financiare sau intensificarea activităților pentru găsirea de soluții pentru un mediu internațional financiar stabil.
În UE, în cadrul Summit-ul de la Paris din anul 1972 s-a evidențiat necesitatea acordării unei atenții deosebite protecției mediului în contextul expansiunii economice și a îmbunătățirii standardelor de viață.
Actul Unic European (1987) reprezintă un punct de referință al politicii europene de mediu, fiind menționată pentru prima dată în cadrul unui tratat al Comunității Europene. Începând cu anul 1997, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic, prin includerea în Tratatul de la Maastricht, tratat ce a conferit protecției mediului un statut complet în cadrul politicilor europene.
La 13 decembrie 2011, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA) codificată, pentru a mai ușor de folosit și de tradus. Potrivit Comisarului pentru mediu, Janez Potočnik: „Directiva EIA este un instrument important pentru abordarea aspectelor de mediu în cadrul elaborării proiectelor de construcție. Modificările vizează simplificarea formatului directivei, făcând-o mai clară din punct de vedere juridic, mai accesibilă și mai ușor de aplicat. Această inițiativă face parte din revizuirea Directivei EIA, un proces care a început în 2010 și are drept obiectiv creșterea eficienței directivei în ceea ce privește protecția mediului, reducând în același timp sarcina administrativă”.
2.1.2. Repere naționale ale protecției mediului; evaluarea impactului asupra mediului în România
În România, prima lege pentru ocrotirea naturii, din anul 1930, a declarat un număr de 36 de monumente ale naturii, printre care Parcul Național Retezat sau Delta Dunării. O serie de savanți, începând cu Emil Racoviță, Grigore Antipa, Alexandru Borza, Emil Popa, Nicolae Săvulescu etc. au atras atenția asupra bogățiilor naturale, diversității fenomenelor geologice de pe teritoriul țării și necesității ocrotirii lor. În anul 1974, prin Decretul nr. 80, a luat ființă Consiliul Național pentru Protecția Mediului Înconjurător, organ de specialitate subordonat Consiliului de Miniștri, cu sarcina de a coordona activitatea de protecție a mediului.
În perioada comunistă, în fost în vigoare Legea nr. 9 din 20 iunie 1973 privind protecția mediului înconjurător.
După anul 1990, legislația privind mediul a devenit un domeniu vast alcătuit din nenumărate acte normative (hotărâri și ordonanțe de Guvern, ordine emise de diferite autorități, regulamente UE etc. Dintre acestea amintim: Legea 17 din 1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României; Legea 107 din 1996 a apelor; Legea 211 din 2011 privind regimul deșeurilor; OUG 195 din 2005 privind protecția mediului; OUG 68 din 2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului etc.
România a semnat în 1992, la Summitul de la Rio, Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), ratificată prin Legea nr.24/1994. În perioada ianuarie-mai 2005 a fost elaborată Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice (SNSC), care definește politicile României privind respectarea obligațiilor internaționale prevăzute de Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) și de Protocolul de la Kyoto precum și prioritățile naționale ale României în domeniul schimbărilor climatice.
Când România a început să se pregătească pentru aderarea la UE, a fost necesar să se armonizeze, în 2002, Directiva EIA a fost transpusă pentru prima dată în legislația națională (în HG nr 918/2002). Ulterior, în scopul de a transpune pe deplin Directiva EIA și corelarea cu alte legislații naționale, această decizie a suferit mai multe modificări, în prezent fiind în vigoare HG nr. 445/2009. Această versiune consideră, de asemenea, aspecte legate de evaluare corespunzătoare, și astfel se obține armonizarea cu Directiva Habitate.
Directiva SEA a fost transpusă în anul 2004 prin HG nr. 1076/2004. Până în prezent, decizia nu a suferit modificări semnificative . Dispozițiile Directivei Habitate în ceea ce privește evaluarea corespunzătoare nu sunt incluse în textul legislației care reglementează procedura SEA din România (HG nr. 1076/2004) .
Procedura corespunzătoare de evaluare a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar derivă din cerințele Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică („Directiva Habitate”) . În conformitate cu din Directiva Habitate „orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentrugestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ , fie individual, fie în combinație cu alte planuri sau proiecte, se supun de evaluare a implicațiilor sale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare a sitului adecvate. Având în vedere concluziile evaluării efectelor asupra sitului și în conformitate cu prevederile paragrafului 4, autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că acesta nu va afecta în mod negativ integritatea sitului în cauză și, dacă este cazul, după ce au consultat opinia publicului larg”.
Cerințele pentru evaluare adecvată au fost inițial incluse în Ordonanța nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în actul normativ se prevede că „orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului de importanță comunitară, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, fie individual, fie în combinație cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor sale pentru site-urile naturale protejate de importanță comunitară, în funcție de obiectivele de conservare a sitului”.
Ordonanța 57/2007 prevede, de asemenea, că „pentru planurile și proiectele care fac obiectul evaluării de mediu sau de evaluare a impactului asupra mediului, evaluarea corespunzătoare a implicațiilor sale asupra zonei de interes protejat este o parte integrantă a acesteia”.
Prin OUG nr. 195/2005 aprobată prin Legea Protecției Mediului nr. 265/2006 au fost stabilite principiile de protecție a mediului în România, respectiv:
principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale;
principiul precauției în luarea deciziei;
principiul acțiunii preventive;
principiul reținerii poluanților la sursă;
principiul „poluatorul plătește”;
principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
utilizarea durabilă a resurselor naturale;
informarea și participarea publicului la luarea deciziilor, precum și accesul la justiție în probleme de mediu;
dezvoltarea colaborării internaționale pentru protecția mediului.
Un document important este Hotărârea nr. 445 din 08/04/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, potrivit căreia procedura de evaluare a impactului asupra mediului se realizează în trei etape: etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului; etapa de definire a domeniului evaluării și de realizare a raportului privind impactul asupra mediului; etapa de analiza a calității raportului privind impactul asupra mediului.
Anul următor (2010) a fost publicat Ordinul nr. 135 din 10 februarie 2010 privind Metodologia de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice și private, care integrează cerințele specifice ale evaluării corespunzătoare a efectelor potențiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar. Potrivit acestui ordin, procedura de evaluare a impactului asupra mediului, precum și cea de evaluare adecvată sunt conduse de autoritățile competente pentru protecția mediului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cu competențe stabilite prin prezenta metodologie.
Responsabilitatea pentru protecția mediului și pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și pentru emiterea acordului de mediu revine Agenției Naționale pentru Protecția Mediului , înființată în anul 2004. Misiunea principală a acestei agenții este să acționeze pentru a asigura populației un mediu sănătos în armonie cu dezvoltarea economică și cu progresul social al României.
Pentru activitățile care produc impact negativ asupra mediului este necesată evaluarea de mediu. Ecopul evaluării de mediu pentru planuri și programe (EMPP) îl constituie identificarea și analizarea efectelor planurilor sau programelor asupra mediului, în timpul elaborării planului sau programului și înainte de adoptarea acestuia.
Etapele procedurale care trebuie parcurse pentru planuri și proiecte și competențele de emitere a avizului de mediu sunt stabilite în H.G. nr.1076 din 2004. Prin această hotărâre s-a realizat transpunerea Directivei 2001/42/EC a Parlamentului European și a Consiliului, care se referă la evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului.
Potrivit art.2 (b) din H.G. nr.1076 din 2004, evaluarea de mediu se referă la elaborarea raportului de mediu, obligativitatea consultării publicului și a autorităților publice interesate de efectele implementării planurilor și programelor, luarea în considerare a raportului de mediu și a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional și informarea asupra publicului deciziei luate.
Procedura evaluării de mediu cuprinde 3 etape: etapa de încadrare a planului/programului în procedura evaluării de mediu; etapa de definitivare a proiectului de plan/program și de realizare a raportului de mediu; etapa de analiză a calității raportului de mediu.
Raportul de mediu este un instrument important pentru integrarea considerațiilor de mediu în pregătirea și adoptarea planurilor și programelor deoarece asigură identificarea, descrierea, evaluarea și luarea în considerare în acest proces a potențialelor efecte semnificative asupra mediului. Principalele obiective ale raportului de mediu sunt: identificarea, descrierea și evaluarea efectelor potențial semnificative asupra mediului ale implementării planului și programului, precum și a alternativelor posibile ale planului sau programului.
Decizia de emitere a avizului de mediu se ia în 15 zile calendaristice de la data dezbaterii publice de către autoritatea pentru protecția mediului care emite avizul de mediu și se concretizează în avizul de mediu, care cuprinde: motivele care stau la baza emiterii lui, în conformitate cu art. 24; măsurile decise în ceea ce privește monitorizarea efectelor asupra mediului, în conformitate cu art. 27, inclusiv măsuri suplimentare de monitorizare, după caz; măsurile de reducere sau de compensare a efectelor semnificative asupra mediului și a efectelor semnificative transfrontieră, după caz.
Legislația privind evaluarea impactului de mediu a fost îmbogățită prin alte acte legislative; de exemplu: Ordin nr.1.037din 25 octombrie 2005 privind modificarea Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr.860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu; Ordin nr.117 din 2 februarie 2006 pentru aprobarea Manualului privind aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe; Hotărâre nr.564 din 26 aprilie 2006 privind cadrul de realizare a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul; Hotărâre nr.1.213 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private; Ordin nr.995 din 21 septembrie 2006 pentru aprobarea listei planurilor și programelor care intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr.1.076/2004privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programelor; Metodologia de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice și private din 10.02.2010 (Monitorul Oficial, nr. 274 din 27.04.2010).
2.2. Structura activităților de consultanță în domeniul mediului
Consultanța este o activitate care își propune să optimizeze resursele organizațiilor din sectorul public și privat și, în același timp, să le îmbunătățească eficiența proceselor, trainingul, selecția și integrarea resurselor umane și tehnologice, în conformitate cu nevoile specifice ale activității economice respective, în scopul obținerii unei valori adăugate cât mai mari.
Consultanța de mediu este foarte adesea un tip de activitate prestată pentru verificarea sau atestarea conformității activității unei organizații de tip lucrativ sau de orice alt tip cu normele, standardele naționale și internaționale în materie de mediu. Acest lucru înseamnă că în esență consultanții de mediu sunt acele persoane care efectuează tipuri de activități ce au rolul de a asigura faptul că o persoană sau o societate aderă la un nivel predeterminat și acceptabil de conformitate cu reglementările de mediu in vigoare.
De cele mai multe ori consultanții de mediu se pot găsi în situații care necesită expertiză referitoare la o gamă largă de diferite probleme ce țin de mediul înconjurător. De exemplu: consultanță de mediu în ceea ce priveste concentrația de elemente chimice în anumite zone sau medii (aer, sol, apă), probleme de dezvoltare, probleme ce țin de specii aflate pe cale de dispariție, proiecte miniere, de reciclare a habitatelor sălbatice etc.
Printre domeniile specifice ale firmelor de consultanță de mediu se numără:
a) Gestiunea deșeurilor este una dintre activitățile care nu poate să lipsească în aceste timpuri. Gestiunea deșeurilor presupune ca subactivități:
implementarea unei activităț și plan de lucru privind identificarea, codarea, colectarea și depozitarea selectivă a deșeurilor pe categorii;
completarea zilnică în cadrul operatorului economic a tot ceea ce ține de evidența gestiunii deșeurilor;
raportarea către instituțiile abilitate în acest domeniu a informațiilor privind gestiunea deșeurilor, totul conform legislației aflate în vigoare;
realizarea sarcinilor de valorificare și reciclare a deșeurilor provenite de la ambalaje;
valorificarea sau eliminarea deșeurilor cu ajutorul societăților de profil.
b) Pregătirea documentației și a demersurilor necesare pentru autorizare sau reautorizare a diferitelor acțiuni de acest gen;
c) Verificarea existenței unei conformități cu legislația de mediu, mai ales în ceea ce priveste instalațiile și echipamentele identificate ca surse potențiale de poluare;
d) Coordonarea activității de instruire a personalului mai ales în ceea ce privește problematica protecției mediului.
e) Fondul de mediu, adică tot ceea ce ține de calcularea taxelor aferente fondului de mediu;
f) Completarea formularelor necesare în procesul de gestiune a ambalajelor și a deseurilor de ambalaje;
g) Asistență în cazul unui control de specialitate și ducerea la îndeplinire a măsurilor luate în urma controlului;
h) Raportarea către Agenția de Protecție a Mediului a tuturor datelor solicitate prin Autorizația de Mediu;
i) Oferirea unor detalii referitoare la totalitatea situațiilor cerute de către Agenția de Protecție a Mediului.
Informațiile relevante pentru stabilirea tipurilor de activități de consultanță necesare a fi întreprinse pentru o firmă sunt: tipul de activitate principală desfășurată; existența sau inexistența unui certificat de mediu; tipuri de deșeuri rezultate din activitatea de producție; modalitatea de colectare a deșeurilor (selectiv, cu etichetare conform legislației de mediu sau la comun); existența/inexistența unor contracte de colectare, transport și eliminare a deșeurilor cu firme abilitate; dacă produsele firmei sunt ambalate sau nu și ce tipuri de ambalaje sunt utilizate; utilizarea/neutilizarea de materii prime din import; tipuri de combustibili folosiți pentru încălzire (gaz metan, lemn, cărbuni); tipuri de combustibili utilizați în procesul de producție (gaz metan, lemn, cărbuni); ce substanțe chimice sunt folosite în procesul de producție; substanțe chimice importate etc.
Printre servicii de mediu oferite de consultanți se numără:
Auditul de mediu (AM) care constă într-o evaluare sistematică, documentată și periodică a măsurii în care organizația, managementul, infrastructura și echipamentele de mediu răspund cerințelor de asigurare a securității mediului. Auditul de mediu poate fi de asemenea realizat în scopul garantării finanțărilor (ex. împrumuturi bancare, sprijin financiar, burse etc.), constituind una din procedurile instituțiilor finanțatoare.
Bilanțul de mediu (BM) care reprezintă o evaluare de mediu, realizată conform unei reglementari specifice românești (OM 184/1997), de către companii sau persoane fizice atestate de Ministerul Mediului. În România sunt atestate 12 tipuri de activități de acest gen. BM reprezintă raportul de mediu solicitat de autoritățile de mediu in procesul de autorizare din punct de vedere al protecției mediului a companiilor care desfășoară activități cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător.
Studiul de impact (SI) reprezintă o componentă esențială a dosarului depus de Companii pentru obținerea acordului de mediu. Studiile de Impact au ca scop estimarea impactului asupra mediului generat de investiții noi și/sau de modernizarea/retehnologizarea companiilor. SI trebuie realizat de companii sau persoane fizice atestate de Ministerul Mediului.
Studii de tip Due Diligence de mediu (DDM) au drept scop stabilirea gradului de conformare a companiei cu legislația de mediu în vigoare, identificarea problemelor de mediu trecute și prezente, precum și a riscurilor si responsabilităților de mediu viitoare cu care se poate confrunta compania. Este foarte util pentru companiile implicate în diferite tranzacții.
Asistență în proiectarea si implementarea unui sistem de management de mediu (SMM) în conformitate cu cerințele ISO 14001 – verificarea sistemului de management de mediu implementat în companie.
Raport public privind sănătatea, siguranța și protecția mediului ajută la monitorizarea performanțelor companiei; poate aduce beneficii în afaceri și în activitatea curentă, demonstrând transparența companiei ce publică un asemenea raport. Aspectele legate de protecția mediului în raportările financiare conduc la îmbunătățirea transparenței companiei, demonstrând nivelul de conformitate cu cerințele Standardelor de Raportare Financiară Internațională (IFRS).
Studii de risc (SR) necesare atunci când s-a dovedit ca există o poluare semnificativă pe un anumit amplasament.
Rapoartele de securitate, astfel cum sunt definite de HG 804/2007, identifică riscurile majore pe care le implică substanțele periculoase, măsurile necesare ce trebuie luate în cazul unor potențiale accidente și măsurile ce limitează consecințele acestora pentru populație și mediul înconjurător.
Asistență în probleme de schimbări climatice : validare și verificare a proiectelor Joint Implementation (JI); asistență în monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) conform Directivei EU-ETS (transpusă în legislația românească prin HG 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră).
Verificarea rapoartelor publice de dezvoltare durabilă sau responsabilitate socială corporativă – este înțeleasă ca parte integrantă a conceptului de dezvoltare durabilă, o contribuție a mediului de afaceri la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. O opinie exprimată de o terță parte asupra unui raport non-financiar crește nivelul de încredere a tuturor părților interesate în ceea ce privește informațiile incluse în respectivul raport.
2.3. Logistica necesară consultanței de mediu
În literatura de specialitate din țara noastră există mai multe definiții, cea mai cuprinzătoare, după părerea noastră, este cea conform căreia logistica reprezintă un ansamblu de activități care au ca scop realizarea celor șapte potriviri: produsul potrivit, în cantitatea potrivită, în condiții potrivite, la locul potrivit, la timpul potrivit, clientului potrivit, cu costul potrivit.
Așadar, logistica este definită ca organizarea coordonării unei acțiuni complexe care implică un număr de persoane, facilități sau consumabile, bunuri și materiale de manipulare, depozitare, transport, inventar, ambalarea și integrarea informațiilor.
Pentru o firmă de consultanță logistica materială este destul de restrânsă. Aceasta cuprinde echipamente TIC și Internet, aparate de măsurare a nivelului de poluare chimică, radiologică, biologică sau nucleară pentru diferite medii (apă, sol, aer). Aria de colaboratori specialiști, experți pe diferite subactivități de mediu este un alt element esențial pentru buna funcționare a unei firme de consultanță de mediu. Consumabilele și know-how-ul reprezintă elemente indispensabile activității de consultanță în general. Mijloacele de transport reprezintă un alt element logistic esențial pentru consultanții care trebuie să ajungă împreună cu instrumentele de măsurare, mijloacele TIC portabile și dosarele de materiale de consultanță la firma ce a solicitat consultanță de specialitate.
Sistemele TIC conferă informației electronice calitatea de resursă strategică pentru obținerea unei poziții avantajose în competiția concurențială din economia de piață. Așadar, infrastructura nu inseamna doar parcuri auto, depozite, personal calificat, ci și know-how-ul, puterea și controlul oferite de soluțiile informatice de tip Enterprise Resource Planning dedicate acestui domeniu.
ERP-ul intervine in managementul și eficientizarea unor probleme specifice, in general, legate de: gestiunea unui număr mare de clienți și articole, emiterea unui număr foarte mare de documente intr-un timp scurt, identificarea diferențelor între contabilitate și operațional, raportări către nivelul de middle și top management (ce oferă fundamentul pentru decizii rapide). Dincolo însă de gradul în care soluția răspunde tuturor acestor probleme specifice, partea mai puțin vizibilă a gestiunii unui proces este responsabilizarea tuturor persoanelor implicate.
De exemplu, managementului firmei EPC Consultanță de mediu, îi lipsea un instrument obiectiv de evaluare a eficienței angajaților implicați în desfășurarea proiectelor, în sensul că managerii nu știau precis cine lucrează cel mai bine și cine ar trebui să-și îmbunătățească activitatea prestată. Lipsea o viziune centralizată asupra proiectelor in derulare, astfel încat și comunicarea internă și cea externa aveau de suferit deoarece în absența unui instrument central de gestionare a activității, comunicarea în cadrul proiectelor se realiza prin email. Atunci când un angajat trebuia să comunice finalizarea unei sarcini, el trimitea un email și aștepta feed-back tot prin email. Astfel apăreau „timpi morți”, în care angajații nu știau ce sarcini să preia.
Această societate cu capital românesc înființată în anul 2000 de o echipă de tineri ingineri și ecologi a adoptat Sistemul integrat de gestiune Pluriva ERP, cu ajutorul căruia „a crescut productivitatea echipei de consultanți pe care i-a responsabilizat cu privire la îndeplinirea activităților”.
Cu ajutorul sistemului Pluriva ERP, echipa de management a EPC Consultanță de mediu are o imagine mai clară asupra nivelului de competență al oamenilor și asupra productivității cu care îndeplinesc anumite tipuri de activități. Acum pot aloca optim resursele umane în proiecte, pentru finalizarea lor într-un timp scurt, la standardele ridicate ale EPC, iar activităților le pot fi asociate și costuri, astfel încât să rezulte un cost total al proiectului.
2.4. Responsabilizarea in domeniul consultanței de mediu
Proiectele de consultanță de mediu reprezintă produse complexe, realizarea acestora constituind un proces interdisciplinar care presupune profesionalism, etică și experiență in sectorul de activitate respectiv. Fiecare etapă sau componentă a produsului proiectat este realizată prin aportul specialiștilor din cadrul firmei de consultanță.
Problema în momentul de față este aceea că nu există un standard ocupațional specific consultantului de mediu. Totuși, în activitatea sa, consultantul de mediu se poate ghida după elemente specific unor alte profesii precum cea de consultant al sistemului calității care își desfășoară activitatea în domeniul stabilirii, documentării, implementării, menținerii și îmbunătățirii continue a unui sistem de management al calității la nivelul diverselor entități organizatorice, proces inițiat în vederea certificării/acreditării/ autorizării/ atestării sau recunoașterii sistemului de management de către Organisme de certificare/ acreditare/ atestare/ autorizare/ înregistrare naționale sau internaționale.
Activitatea de bază a consultantului în sisteme de calitate constă în oferirea serviciilor de consultanță prin sprijinul acordat diferitelor tipuri de organizații în realizarea sistemului de management al calității.
Dat fiind faptul că cele două profesii sunt înrudite se pot prelua categoriile de competență și aplica pentru responsabilzarea angajaților. Astfel, printre criteriile fundamentale pot fi considerate: munca în echipă, comunicarea interpersonală, dezvoltarea pregătirii personale, utilizarea calculatorului. În ce privește criteriile generale legate de activitatea de consultanță pot fi considerate: planificarea procesului de consultanță, promovarea serviciilor de consultanță, coordonarea echipei de consultanță și gestionarea documentelor.
De exemplu, la criteriul „munca în echipă” se pot preciza următoarele:
Condițiile de lucru pentru desfășurarea normală a activităților în echipă sunt asigurate prin specificarea acestora în planificare și prin înțelegerea cu clientul și cu top-managementul firmei de consultanță. Mărimea minimă a echipei de consultanță este de două persoane.
Responsabilitățile sunt îndeplinite printr-o colaborare și conlucrare permanentă cu membrii echipei de consultanță astfel încât să se asigure corelarea termenului de efectuare a proiectului și atingerea obiectivelor stabilite.
Ghidul pentru evaluarea acestui criteriu fundamental trebuie să facă referire la:
Cunoștințe necesare: terminologia de specialitate (caracteristici privind consultanța în domeniul sistemelor de management al calității); generale de comunicare și de lucru în echipă.
La evaluarea expertului consultant de mediu se pot urmări următoarele abilități: capacitatea de a identifica sarcinile ce îi revin în cadrul echipei, capacitatea de a colabora cu ceilalți membrii ai echipei, modul de comunicare, în conformitate cu poziția și atribuțiile ce îi revin în echipă, cunoașterea limitelor de competență și a responsabilităților pentru fiecare membru al echipei, capacitatea de a se adapta la stilul de muncă al echipei, spiritul de echipă.
Responsabilizarea angajaților se poate realiza prin introducerea tuturor acestor criterii de performanță și eficiență într-o grilă inclusă în fișa postului, fiind cuantificată măsura în care sunt atinse obiectivele generale și specifice. Astfel, angajații vor fi responsabilizați să își realizeze sarcinile cu acuratețe și eficiență fiind conștientizați de faptul că vor fi evaluați, o dată, de două ori pe an, sau chiar mai des cu privire la rezultatele muncii prestate. Bonificațiile reprezintă un alt stimulent important pentru responsabilizarea angajaților, în general.
O altă metodă de stimulare a unei activități pozitive a consultanților de mediu o constituie realizarea unui chestionar utilizat de fiecare dată după realizarea unei lucrări aplicat pentru evaluarea gradului de satisfacție al clientului.
Stagii de pregătire gratuite sunt necesare în acest domeniu dinamic al consultanței de mediu. Sesiune de training vor cuprinde elemente de noutate din domeniu și tehnici inovative de implementare a tehnicilor, procedurilor europene de consultanță în cadrul activității curente a consultanților români.
Evident, cea mai dură metodă de responsabilizare a consultantului de mediu o reprezintă sancțiunea în situația în care se constată că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile cu eficiență și profesionalism.
2.5. Piața serviciilor de consultant in domeniul mediului (cerere, ofertă)
Serviciile de consultanță de mediu sprijină organizațiile, atât publice, cât și private, să analizeze și să-și redefinească strategiile proprii, să îmbunătățească eficiența activităților și să-și optimizeze resursele umane și tehnice.
În România, piața serviciilor de consultanță în domeniul mediului este în curs de dezvoltare fapt pentru care suferă modificări continue. Principalele tipuri de agenți economici ce oferă consultanță de mediu în plan național sunt persoane juridice – societăți pe acțiuni (SA), societăți cu răspundere limitată (SRL), organizații nonguvernamentale (ONG), instituții de credit (IC) – și persoane fizice (PF).
Astfel, în prezent, pe piața națională sunt întegistrate un număr de 487 de entități de gen care oferă consultanță de mediu (tabelul nr.1).
Tabel nr. 1: Tipuri de entități ce prestează servicii în domeniul consultanței de mediu
Se poate constata că mai mult de jumătate din ofertanții înregistrați ca prestând servicii de consultanță de mediu sunt persoane fizice (54,83%). De asemenea, în Anexa nr. 1, sunt prezentate firmele din România acreditate în domeniul consultanței de mediu pe județe și în funcție de tipul de acreditare.
În funcție de domeniile de acreditare în tabelul de mai jos se constată că cele mai multe firme de consultanță de mediu vizează realizarea de rapoarte privind impactul asupra mediului (173), urmată de activitatea de bilanț de mediu (162), cele mai puține activități fiind cele de raportare de securitate (70).
Tabel nr. 2: Numărul de firme care au acreditare pe domenii
Dacă considerăm numărul de acreditări pe domenii raportat la tipul de firme de consultanță acreditate, ne rezultă situația de mai jos.
Graficul nr. 1: Număr de entități, pe categorii de agenți comerciali, acreditate pe domenii
În general, cererea de consultanță în domeniul mediului provine de la următoarele categorii de clienți:
Organizații industriale poluatoare;
Investitori străini care dezvoltă afaceri în România;
Companii internaționale de mediu care caută parteneri locali;
Organisme internaționale de finanțare a unor proiecte de infrastructură în România;
Administrații publice centrale și locale;
Persoane fizice preocupate de perfecționarea profesională.
În figura de mai jos, este prezentată evoluția nivelului de activitate anuală pentru perioada 2004-2010 (în termeni de realizare de proceduri de evaluare a impactului asupra mediului) al organismelor de consultanță de mediu din 8 orașe.
Piața de consultanță de mediu la nivel național a cunoscut o dezvoltare și o diversificare continuă până la criza financiară și recesiunea economică mondială. Se constată că în anul 2008, s-a atins un nivel maxim de peste 5.000 de proceduri realizate într-un an, poate și datorită faptului că în acel an, valabilitatea autorizațiilor simple de mediu a fost extinsă la 10 ani, după care s-a revenit la valabilitatea sa inițială, de 5 ani.
Graficul nr. 2: Numărul de proceduri efectuate pe an în 8 orașe în care se desfășoară activitate de consultanță de mediu
În funcție de tipul acestora, numărul de acreditări în 2013, se prezintă după cum se arată în graficul de mai jos. Așadar, ponderea cea mai ridicată o dețineau acreditările de tip Raport privind impactul asupra mediului, poate și datorită faptului că aceasta reprezintă o cerință minimală pentru organizațiile poluatoare pentru a funcționa pe piață.
Graficul nr. 3: Numărul de acreditări în funcție de tipul acestora
Consultanța de mediu este una dintre cele mai de succes nișe ale firmelor de servicii la nivel global, care începe abia acum să atragă antreprenorii români. Din totalul companiilor de profil de pe piață, 40% au apărut între 2006-2008. O piață care numai în Marea Britanie a depășit un miliard de euro în 2008 se rezumă ăn Romånia la mai puțin de zece milioane de euro. Se poate observa un interes mai mare al companiilor în acest domeniu, după aderarea la Uniunea Europeană.
Așadar, este ușor de concluzionat că organizațiile-țintă pentru firmele de consultanță de mediu sunt, în primul rånd, cele poluatoare, companiile internaționale de mediu care caută parteneri locali, administrațiile publice centrale și locale sau firmele de consultanță și audit financiar-contabil.
CAPITOLUL 3:
CARACTERIZAREA CONSULTANȚEI DE MEDIU
ÎN TERMENII EFICIENȚEI
Consultanții și firmele de consultanță de mediu joacă rolul unui liant între Autoritatile de Management/Organismele Intermediare (AM/OI) și beneficiar, intre dorințele, nevoile și viziunile beneficiarilor și rigoarea procedurilor aplicate de AM/OI atât în ceea ce privește evaluarea gradului de conformitate cu standardele în vigoare, cât mai ales în cursul procesului de implementare a acestora, prin eliminarea neconformităților descoperite.
3.1. Structura eforturilor pentru consultantul de mediu
Legislația românească impune firmelor mai multe tipuri de raportări care țin de protecția mediului, în funcție de specificul de activitate. Aceste raportări sunt, de obicei, externalizate către consultanții de mediu. Astfel, printre raportările obligatorii conform legislației de mediu se numără: Registrul de Evidență a Gestiunii Deșeurilor; Raportări către Agenția pentru Protecția Mediului pentru: deșeuri, ambalaje, substante toxice și periculoase, poluanți în aer, apă și sol; Raportări PRTR (Registrul Poluanților Emiși și Transferați); Raportări către Apele Romane; Raportari către Administrația Fondului pentru Mediu. Aceste raportări au termen maxim de predare stabilit de lege. Nedepunerea în termenul legal atrage amenzi din partea Gărzii de Mediu.
Pentru o bună funcționare a activității oricărui client al unei firme de consultanță de mediu este necesară implementarea listei standardelor ISO de mediu prevăzută în Anexa nr. 2.
Această activitate de implementare necesită, în primul rând, o bună cunoaștere a legislației și standardelor ISO în vigoare de către consultantul de mediu. De asemenea, mai este necesară și cunoașterea listei cu standardele ISO pentru sistemul de management de mediu așa cum sunt prezentate în Anexa nr. 3.
Consultantul trebuie să mai dispună și de un bagaj de cunoștințe suplimentare (tehnice, tehnologice, manageriale, economice, financiare) încât să poată identifica sursele și soluțiile pentru fiecare din problemele cu care se confruntă beneficiarul.
Putem spune ăa rolul consultantului de mediu în cadrul unei societăți poate fi asimilat cu cel al unui „medic de familie”, în fața căruia te „deschizi” cu toate problemele și căruia îi furnizezi informații cu privire la „simptomele” sub care aceste probleme se manifestă la nivelul societății, astfel încât acesta, în baza unui „protocol” de evaluare să poata pune un „diagnostic” și să ofere o linie de „tratament” pentru ameliorarea simptomelor și vindecarea „bolii” beneficiarului.
3.2. Tipuri și forme de exprimare a rezultatelor consultanței de mediu
Metodele de analiză a calității mediului nu trebuie să țină cont doar de situația din trecut și prezent, ci și de tendințele existente și de proiecția în perspectivă a diferitelor procese actuale ori surse de degradare a mediului.
Publicul are un rol important în procesul de luare a deciziilor cu privire la aprobarea, din punct de vedere al mediului, a realizării unor proiecte / investiții, fie ele publice sau private. Aceasta înseamnă că opiniile, propunerile și comentariile publicului trebuie să fie luate în considerare de către autoritățile publice de protecție a mediului atunci când se proiectează, de exemplu, un drum nou sau o groapă de deșeuri.
Pentru a-și putea exprima opiniile și a formula comentarii și propuneri în cunoștință de cauză, publicul este informat și i se pune la dispoziție, în vederea consultării, documentația de evaluare a impactului asupra mediului.
Prin participarea sa la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, publicul are urmatoarele avantaje:
o mai buna intelegere a problemelor de protectia mediului si a dezvoltarii durabile;
o intelegere mai buna a procesului decizional si a considerentelor de luare a unei anumite decizii de catre autoritatile publice;
posibilitatea de a cunoaste riscurile la care este expus;
posibilitatea de a face comentarii si recomandari privind aspectele tehnice sau netehnice ale unui proiect si de a-si prezenta propria atitudine/opinie fata de acesta;
acceptarea cu mai multa usurinta a schimbarilor ce urmeaza a se produce in zona, fiind implicat pe toata durata procesului decizional;
un sentiment mai puternic de apartenenta la comunitatea locala si responsabilitate comuna pentru problemele de interes public.
Rezultatele pozitive ale activității de consultanță de mediu poate fi constituite de:
a) obținerea de avize, acorduri și autorizații precum: Aviz de mediu; Acord de mediu; Autorizație de mediu; Aviz, autorizație de gospodărire a apelor și accept de evacuare a apelor uzate.
Acordul de mediu este un act tehnico-juridic prin care, autoritățile competente pentru protectia mediului, stabilesc conditiile de realizare a proiectului din punct de vedere al protecției mediului. Solicitarea acordului de mediu este obligatorie pentru proiecte de investitii noi si pentru orice modificare sau extindere care poate avea efecte semnificative asupra mediului, inclusiv pentru proiectele de dezafectare. Acordul de mediu sta la baza acordarii ulterioare finalizarii proiectului a autorizatiei de mediu.
Autorizația de mediu este obligatorie la punerea in functiune a proiectelor de activități noi pentru care a fost emis acordul de mediu, precum si pentru functionarea sau modificarea functionarii activităților existente cu impact asupra mediului. In functie de impactul asupra mediului al activităților supuse autorizarii, autoritatile publice pentru protectia mediului vor aplica proceduri diferentiate de emitere a autorizațiilor de mediu.
Activitățile sunt incadrate dupa impactul acestora asupra mediului, dupa cum urmează:
activități cu impact nesemnificativ, activități pentru care nu se emit autorizații de mediu. Pentru aceste activități solicitanții vor prezenta doar declarații pe propria raspundere;
activități cu impact redus asupra mediului, activități care nu sunt supuse unei proceduri specifice de autorizare sau pentru care nu este necesară efectuarea unui bilanț de mediu în vederea emiterii autorizației de mediu. In vederea incadrării corecte a acestor activități solicitantii vor depune o fișă de prezentare a activității;
activități cu impact semnificativ asupra mediului, activități ce sunt supuse unei proceduri integrate de autorizare sau pentru a caror autorizare este necesara efectuarea unui bilant de mediu. In vederea autorizarii, in aceasta categorie sunt incluse, de asemenea, dar sunt exceptate de la realizarea bilantului de mediu, activitățile noi pentru care emiterea acordului de mediu a avut la baza un studiu de evaluare a impactului asupra mediului. In vederea incadrarii corecte a acestor activități solicitantii vor depune o fisa de prezentare a activității.
Avizul de gospodarire a apelor, act necesar in faza de proiectare si care reglementeaza regimul lucrarilor si activitățile cu efecte potential negative asupra apelor.
Autorizatia de gospodarire a apelor, act necesar in momentul punerii in functiune sau exploatarea lucrarilor ce fac obiectul avizului de gospodarire a apelor.
Acceptul de evacuare, act necesar a se obtine de la detinatorul sistemului de alimentare cu apa si de canalizare – epurare.
b) Certificarea sistemului de către un organism de certificare și obținerea certificatului ISO atestă succesul activităților de implementare și consultanță.
Avantajele implementare ISO sunt următoarele:
O implementare a unui sistem de management în baza standardelor ISO impune obligativitatea procedurării activităților companiei astfel încât să se asigure repetabilitatea execuției, monitorizarea formală a activităților, o mai bună măsurare a performanțelor, trasabilitatea, identificarea activităților defectuoase cu impact asupra costurilor și, nu în ultimul rând, asigurăeconomii importante prin eliminarea costurilor neconformităților.
Calculele efectuate arată că o implementare a unui astfel de sistem ISO duce laeconomii între 10 și 20% din cifra de afaceri, un argument imbatabil pentru orice manager.
O implementare a unui sistem de management în baza standardelor ISO, dublată de o instruire corespunzătoare a angajaților conduce la o dezvoltare mult ma i bună a companiei, oferind un cadru de evoluție clar și predictibil.
Un sistem de management în baza standardelor ISO presupune un control riguros al proceselor și astfel contribuie la creșterea eficienței și eficacității, prin cordonarea și conducerea întregii activități a organizației în mod sistematic și planificat.
Nu în ultimul rând, ar fi avantajele de marketing: creșterea încrederii clienților și îmbunătățirea imaginii.
O implementare ISO reușită este concretizată prin obținerea certificatului din partea unui organism independent, atestând și succesul misiunii de consultanță.
Pentru că suntem încrezători în succesul activității de consultanță ISO, vă oferim integral banii înapoi dacă nu obțineți certificatul.
O firmă de consultanță ISO oferă o expertiză suplimentară prin experiențele diferite de implementare ISO și reduce timpul efectiv de implementare.
c) Alte forme de exprimare ale rezultatelor consultanței de mediu sunt studiile de mediu după cum urmează: Studii de evaluare a impactului de mediu; Bilanturi de mediu; Studii de evaluare a riscului; Raport de mediu; Raport de amplasament; Raport de securitate; Planuri de urgenta interna si externa; Planuri de prevenire a poluarilor accidentale; Planuri de combatere a dezastrelor naturale; Politici de prevenire a accidentelor industriale majore in contextul unor sisteme integrate ale managementului organizational; Audit de mediu; Cercetarea celor mai bune tehnologii disponibile (BAT) pentru diferitele procese tehnologice; Modelare hazarde, simulari accidente;Modelarea matematica a dispersiei poluantilor in atmosfera si realizarea HARTILOR de DISPERSIE.
Evaluarea mediului (EM) este un proces care caută să asigure luarea in considerare a impactului asupra mediului in elaborarea propunerilor de dezvoltare la nivel de politica, plan, program sau proiect inainte de luarea deciziei finale in legatura cu promovarea acestora. Drept pentru care, evaluarea mediului este un instrument pentru factorii de decizie, care ii ajuta sa pregateasca si sa adopte decizii durabile, respectiv decizii prin care se reduce la minim impactul negativ asupra mediului si se intaresc aspectele pozitive. Evaluarea mediului este astfel, in esenta, o parte integranta a procesului de luare a deciziilor cu privire la promovarea unei politici, unui plan, unui program sau unui proiect.
Evaluarea mediului se poate efectua pentru proiecte individuale (Evaluarea Impactului asupra Mediului – EIM) sau pentru planuri, programe și politici (evaluarea de mediu pentru planuri și programe – SEA).
Studiul de evaluare a impactului asupra mediului (EIM) reprezintă un instrument care este folosit pentru a ajuta și a îmbunătăți procesul de luare a deciziilor. Obiectivul unui EIM este de a determina efectele potențiale ale unui proiect de dezvoltare propus asupra mediului, societății și sănătății.
Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) este procedura prin care se evalueaza potentialele efecte negative pe care un proiect, public sau privat, le poate avea asupra mediului. Aceasta evaluare identifica de asemenea si masurile de diminuare sau compensare a efectelor negative asupra mediului.
Scopul evaluarii strategice de mediu (SEA) este de a asigura ca efectele asupra mediului ale anumitor planuri si programe vor fi identificate si evaluate in timpul elaborarii si inaintea adoptarii lor. Directiva SEA specifica ce planuri si programe se supun evaluarii strategice de mediu. Directiva SEA (Directiva 2001/42/CE) a fost adoptata in 2001 si a trebuit sa fie transpusa de statele membre in legislatia nationala pana la 21 iulie 2004.
Bilantul de mediu. In vederea obtinerii autorizatiei de mediu, orice unitate a carei activitate are un impact asupra mediului trebuie sa intocmeasca bilantul de mediu. Acesta este impartit pe trei nivele (0, I si II) specifice amploarei impactului pe care il are activitatea respectiva asupra mediului. Conform Ordinului MAPPM nr. 184/1997 pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanturilor de mediu, bilanturile de mediu se efectueaza numai de catre persoane fizice sau juridice atestate de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor conform reglementarilor in vigoare.
Studiile de evaluare a riscului. Necesitatea studiilor de evaluare a riscului este stabilita de catre autoritatea de mediu competenta care va indica domeniul specific si detaliile evaluarii riscului. Evaluarea riscului implica cuantificarea riscului de impact de mediu aparut ca urmare a poluarii identificate pe un amplasament. Principalul obiectiv al evaluarii riscului este de a determina riscurile generate pe un amplasament, prin identificarea: factorilor poluanti si a pericolelor majore; componentelor de mediu expuse riscului; mecanismele apariției riscului; principalelor riscuri care apar pe amplasament; setul masurilor necesare diminuarii riscului la un nivel acceptat de lege.
Raportul de de amplasament reprezinta parte a solicitarii pentru emiterea autorizatiei integrate de mediu și punctul de referinta fata de care se efectueaza determinari ulterioare in vederea depistarii unei posibile deteriorari a amplasamentului datorat de activitatile desfasurate, care sunt supuse autorizarii integrate de mediu.
Raportul de mediu trebuie sa identifice, descrie si evalueaze potentialele efecte semnificative asupra mediului ale implementarii planului sau programului, precum si alternativele rezonabile ale acestuia, luând in considerare obiectivele si aria geografica ale planului sau programului.
Raportul de mediu reprezintă documentația elaborată in scopul obținerii Avizului de mediu pentru planuri si programe (ex: Avizul de mediu pentru PATJ, PUG, PUZ, PUD). Procedura derulata de Agentia de mediu pentru eliberarea Avizului de mediu se numeste Evaluare Strategica de Mediu (SEA).
Raportul de securitate este o documentatie elaborata de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, necesara pentru obiective in care sunt prezente substante periculoase conform prevederilor legislatiei privind controlul activitatilor care prezinta pericole de accidente majore in care sunt implicate substante periculoase (articolul 10 al Directivei SEVESO 3 specifica obligativitatea agentului/operatorului economic cu risc major sa elaboreze un raport de securitate).
Prin intermediul raportului de securitate se demonstreaza ca: exista eforturi pentru implimentarea politicii pentru prevenirea accidentelor industriale majore si a sistemului de management al securitatii tehnologice; toate hazardele majore au fost identificate si s-au instituit masuri de prevenire a accidentelor, precum si de limitare a posibelilor efecte; se asigura un nivel ridicat de siguranta si securitate in timpul proiectarii, operarii, al constructiei etc.; sunt dezvolatate planuri de urgenta interna si externa ce reprezinta (totalitatea masurilor ce trebuie luate in interiorul obiectivului in vederea limitarii si inlaturarii consecintelor in orice situatie care conduce la evolutii necontrolate, in cursul exploatarii obiectivelor industriale, ce pot pune in pericol sanatatea personalului si/sau mai multe substante periculoase in legatura cu obiectivul); exista informatie primara privind deciziile de planificare teritoriala.
Planurile de urgenta se elaboreaza in scopul planificarii masurilor specifice pentru reducerea riscului asupra sanatatii angajatilor, calitatii factorilor de mediu si integritatii bunurilor materiale, in caz de evenimente in care sunt implicate substante periculoase. Sunt elaborate pe baza informatiilor cuprinse in raportul de securitate. Elaborarea planurilor de urgenta in caz de accidente in care sunt implicate substante periculoase au fost elaborate prin norma metodologica 16/05/2005 si Hotarârea nr. 804 din 25/07/2007, privind controlul asupra pericolelor de accident major in care sunt implicate substante periculoase. Principalele tipuri de accidente care necesita elaborarea planurilor de urgenta sunt: emisii de substante periculoase; accidente chimice majore; incendii; explozii.
Structura-cadru a planului de urgenta externa se elaboreaza in scopul planificarii intr-o conceptie unitaraa masurilor necesare pentru protectia vietii,proprietatii si calitatii factorilor de mediu din afara amplasamentelor obiectivelor, in caz de accident major, in care sunt implicate substante periculoase.Planul de urgenta externa este intocmit de catre autoritatile teritoriale pentru protectie civila pentru fiecare obiectiv cu pericol potential de producere a unor evenimente generate de substante periculoase.
Planul de prevenire a poluarii accidentale trebuie elaborat in scris si trebuie sa cuprinda obiectivele globale ale titularului activitatii si principiile de actiune referitoare la controlul asupra pericolelor de accident major; aceasta trebuie sa fie ajustat in functie de pericolele de accidente majore ale obiectivului.
Planurile de combatere a dezastrelor naturale sunt aplicate pentru gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale. Este o activitate de interes national având in vedere frecventa de producere si dimensiunea efectelor acestor tipuri de risc generatoare de situatii de urgenta care fac obiectul intocmirii urmatoarelor tipuri de planuri: Inundatii, prin revarsarile naturale ale cursurilor de apa, datorate cresterii debitelor sau blocajelor produse de gheturi, plutitori, aluviuni si avalanse de zapada si prin scurgeri de pe versanti; Inundatii provocate de accidente sau avarii la constructiile hidrotehnice; Fenomene meteorologice periculoase: ploi torentiale, ninsori abundente, furtuni si viscole, depuneri de gheata, chiciura, polei, ingheturi timpurii sau târzii, grindina si seceta (hidrologica); Poluarile accidentale ale resurselor de apa de suprafata si subterane si poluari marine in zona costiera, numite in continuare "poluari accidentale"; Populatia, precum si bunurile sale mobile si imobile; Capacitatile productive (societati comerciale, platforme industriale, centrale electrice, ferme agrozootehnice, amenajari piscicole, porturi si altele); Barajele si alte lucrari hidrotehnice care reprezinta surse de risc in aval, in cazul producerii de accidente; Caile de comunicatii rutiere, feroviare si navale, retelele de alimentare cu energie electrica, gaze, sursele si sistemele de alimentare cu apa si canalizare, statiile de tratare si de epurare, retelele de telecomunicatii si altele; Mediul natural (ecosisteme acvatice, paduri, terenuri agricole, intravilanul localitatilor si altele).
Politica de prevenire a accidentelor majore (MAPP) este o noua sarcina impusa institutiilor care se supun Directivei Consiliului (96/82/EC) (DSII). Operatorii industriali cu hazarde si riscuri de tip minor care se incadreaza in categoria amplasamentelor Seveso trebuie sa realizeze un document care sa contina politica sa de prevenire a accidentelor majore si sa se asigure ca este implimentata corespunzator, care garanteaza un grad mare de protectie pentru om si mediul inconjurator prin masuri, structuri si sisteme de management corespunzatoare.
Rezultatele negative sau parțial pozsitive ale activității de consultanță pot rezulta și în programe de conformare care urmăresc:
rezolvarea problemelor de conformare de mediu ale organizatiei prin identificarea solutiilor optime in timp util;
elaborarea programelor de conformare;
reprezentare / asistenta la negocierea programelor de conformare cu autoritatile de mediu abilitate.
Un lucru esențial ce trebuie avut în vedere, este acela că titularului activității îi revine obligația de a înainta agenției teritoriale de protecție a mediului, programul de conformare, în care să fie trecute termenele realizabile, responsabilitățile și identificarea costurilor și a surselor de finanțare necesare realizării măsurilor programului de conformare. După ce agenția teritorială de protecție a mediului analizează proiectul programului de conformare, îl acceptă sau dispune completarea ori refacerea acestuia, cu eventuale propuneri ale autorității consultate. După redactarea finală, agenția teritorială de protecție a mediului face publică decizia de emitere a autorizației de mediu prin afișare la sediul propriu, pentru a putea fi consultată.
3.3. Conținutul și limitele indicatorilor de eficiență a consultanței de mediu
Numai în 2014, România a obținut 5 milioane de euro prin programul Life+ al Uniunii Europene pentru derularea a șase proiecte de mediu. Ele includ un proiect al Primăriei București referitor la evaluarea condițiilor de mediu (componenta Life+ Politică și Guvernanță de Mediu), patru proiecte de conservare a naturii și faunei (componenta Life+ Natura), precum și un proiect de conștientizare a impactului de mediu în cazul producerii și utilizării echipamentelor electrice și electronice și de promovare a energiei verzi (componenta Life+ Informare și Comunicare). Toate aceste programe având necesară consultanța de mediu pentru a fi derulate.
Eficiența consultanței de mediu în plan național se poate calcula cu diferiți indicatori economici.
a) De exemplu, rata de absorbție a fondurilor europene, considerăm că este unul dintre indicatorii esențiali care exprimă eficiența activității de consultanță în domeniul mediului. Astfel, Comisia Europeană a rambursat României peste două miliarde de euro în perioada 1 ianuarie – 2 octombrie 2013, suma totală returnată în perioada de programare fiind de peste 4,2 miliarde de euro. Numai strict prin Programul Operațional Sectorial Mediu au fost rambursate fonduri de peste 441 milioane de euro. Astfel, valoarea totală a rambursărilor ajungea la un nivel aproape dublu față de sfârșitul anului 2012. Mai mult, suma încasată în 2013 este aproape egală cu cea returnată de Comisie în întreaga perioadă 2007-2012, fapt care demonstrează eficiența măsurilor implementate prin programele de consultanță de mediu.
b) un indicator relevant de eficiență este reprezentat de cantitatea și calitatea resurselor umane ce oferă servicii de consultanță de mediu.
Fluctuația numărului mediu de angajați în industria serviciilor de consultanța mediului pe tip de emtități implicate pe o perioadă de timp reprezintă un indicator care ne prezintă câți angajați consideră prestarea de servicii de consultanță de mediu ca satisfăcându-le nevoile de pregătire și existență umană.
Graficul nr. 4: Evoluția numărului mediu de angajați pe tip de entitate și pe an
Se observă că pe întreaga perioadă de analiză, cei mai mulți angajați activează în cadrul SA (societăți pe acțiuni) unde numărul de angajați depășește cu mult media pe industrie. În cadrul SRL (societăți cu răspundere limitată), numărul de angajați este foarte aproape de media pe industrie iar în cadrul ONG (organizații nonguvernamentale) numărul de angajați este mult sub medie (între 10 și 3).
Dintre angajații înregistrați în valoare absolută, numărul de experți care activează în domeniul consultanței de mediu reprezintă un indicator al calității resurselor umane și evident al eficienței activității acestora.
Graficul nr. 5: Număr estimativ de experți în domeniu
Fluctuația numărului total de experți în domeniul de consultanță de mediu a înregistrat o tendință continuă descendentă pentru perioada 2009-2012, de la aproximativ 4.500 la aproape 3.700 acest fapt arătând că atractivitatea domeniului este în descreștere pentru specialiști care s-au reorientat spre activități mai profitabile.
Graficul nr. 6: Evoluție a numărului estimativ de experți în domeniu pe tipuri de entități
Se observa o scădere a numărului total estimat de specialiști care activează în domeniu în entități persoane juridice dar numărul celor care activează ca și persoane fizice a rămas constant.
Tabel nr. 1:Număr estimativ experti in domeniu pe tip entitate
Așa cum reiese și din tabelul detaliat cu date de mai sus, aproximativ 93% din experții existenți activează în cadrul SA și SRL. Iar dintre aceștia două treimi activează în SRL și o treime in SA. Restul de aproximativ 7% activează in ONG ș PF.
c) Un indicator relevant pentru eficiența sectorului de consultanță de mediu îl reprezintă cifra medie de afaceri pe entitate și pe ani în moneda națională. Astfel, evoluția acestui indicator economic este prezentată în graficul de mai jos.
Graficul nr. 7: Cifra medie de afaceri
La analiza datelor prezentate în grafic și tabelul aferent, se observă că cifra de afaceri generata de SA este cu mult peste media pe an in timp ce SRL-urile au o cifra de afaceri foarte aproape de media pe an iar ONG-urile au o cifra de afaceri mult sub medie.
d) Un indicator de eficiență economică poate fi calculat raportând cifra medie de afaceri pe domeniul de activitate al consultanței de mediu la numărul mediu de salariați pe tip entitate pentru o perioadă de timp. O astfel de analiză este prezentată mai jos:
Graficul nr. 8: Raport între cifra medie de afaceri și numărul mediu de salariați pe tip de entitate
Din datele prezentate se constată că cifra de afaceri generată de societățile pe acțiuni din domeniul consultanței mediului este cu mult peste media pe an în timp ce societățile cu răspundere limitată au o cifră de afaceri foarte aproape de media pe an iar organizațiile nonguvernamentale au o cifră de afaceri mult sub medie.
e) O paletă de indicatori de eficiență a activității de consultanță de mediu este legată de acreditările obținute de către entitățile prestatoare de servicii specifice. Astfel, un prim indicator de gen este cel al numărului mediu de acreditări, ca procentaj din total acreditări posibile, așa cum este prezentat mai jos.
Graficul nr. 9: Numărul mediu de acreditări ca procent din total acreditări posibile
Gradul cel mai mare de acoperire a acreditărilor pe medie le au SRL-urile. Acestea sunt urmate la o distanță mare de IC, ONG și SA, diferența dintre acestea din urma fiind foarte mica. PJ-urile au in medie mai multe acreditari decat PF-urile.
f) numărul entităților acreditate pe domenii de acreditare în procent din total acreditări pe domeniu, cum este prezentat în graficul de mai jos.
Graficul nr. 10: Numărul entităților acreditate pe domenii ca procent din totalul acreditărilor
în domeniu, pe tipuri de acreditări
Analizînd graficul cu numărul entităților acreditate pe domenii, se constată că cel mai ridicat procentaj îl dețin persoanele fizice, un motiv fiind acela că ele reprezintă 267 din cele 487 de entități de consiliere de mediu existente și că fiecare entitate are cel puțin un domeniu acreditat din cele șase posibile.
Graficul nr. 11: Numărul de entități acreditate pe domenii de consultanță
După datele prezentate în graficul de mai sus, reiese că persoanele fizice dețin aproape cele mai multe acreditări pe toate domeniile excepții fiind pe domeniile rapoartelor de securitate (RS) și evaluărilor adecvate în care SRL-urile dețin cele mai multe acreditări.
g) Un indicator care reflectă eficiența indirectă a sectorului de servicii de consultanță este cel al procentajului deținut de fiecare entitate de consultanță din totalul domeniilor acreditate, așa cum sunt prezentate în tabelul de mai jos. Acest indicator reliefează care este cea mai răspândită acreditare obținută de către entitățile acreditate în domeniu.
Tabelul nr. 3: Domenii de acreditare în valoare absolută
Se observă astfel, că cea mai răspândită acreditare este RIM cu o valoare de 451 de entități care au obținut-o. Cea mai puțin căutată acreditare este raportul de securitate.
h) Numărul acreditărilor în funcție de tipul acestora este un indicator care ne arată ce acreditări sunt cel mai folosite de clienții care solicită analize de mediu. Mai jos este prezerntată situația generală a indicatorilor pe total industrie națională de profil și pe entitate acreditată în parte. Situația de mai jos răspunde la intrebarea: ,,Câte SA-uri au acreditare RM din total SA-uri existente pe piață?"
Graficul nr. 12: Numărul de acreditări pe entități din sectorul consultanței de mediu
Se observă așadar că în ce privește cele 33 de SA-uri, toate dețin acreditare pe raportare de mediu, SRL-urile dețin cele mai multe acreditări în raportări de impact de mediu, iar PF-urile sunt majoritatea acreditate tot pe același domeniu de acreditare.
STUDIU DE CAZ:
Eficientizarea activității de consultanță de mediu a EPC – Consultanță de mediu SRL
EPC – Consultanță de mediu SRL este societate privată cu capital românesc înființată în anul 2000 de un colectiv tânăr de specialiști în domeniile ecologiei și protecției mediului. Activitatea principală a societății o reprezintă oferirea de servicii de consultanță în domeniul protecției mediului. O organigramă a firmei este prezentată în anexa nr. 4.
În cei 13 ani de activitate, EPC -Consultanță de mediu a oferit consultanță unui număr de peste 350 de instituții publice și private pentru o gamă largă de servicii și domenii de activitate (biodiversitate, energie, managementul deșeurilor, infrastructură, sectorul extractiv, managementul apelor etc.). În Anexa nr. 5 sunt prezentate câteva momente de activitate în teren ale angajaților firmei.
EPC – Consultanță de mediu este înscrisă în Registrul Național al elaboratorilor de studii pentru protecția mediului (poziția 209) al Ministerului Mediului și Pădurilor pentru:
Elaborarea Studiilor de Evaluare a Impactului asupra Mediului (procedura EIA);
Elaborarea Studiilor de Evaluare Adecvată (procedura EA);
Elaborarea de Rapoarte de mediu (procedura SEA);
Elaborarea de Bilanțuri de mediu, Rapoarte de amplasament (IPPC).
EPC – Consultanță de mediu este de asemenea acreditată de Ministerul Mediului și Pădurilor pentru elaborarea documentațiilor tehnice pentru gospodărirea apelor (obținerea Avizelor și Autorizațiilor de gospodărirea apelor).
Serviciile oferite de EPC – Consultanță de mediu includ:
Studii de evaluare a biodiversității și managementul capitalului natural. Aceste studii pot include, după caz: inventariere taxonomică, identificarea speciilor protejate, evaluarea stării funcționale a componentelor ecologice, evaluarea economică a componentelor ecologice etc;
Planuri de management pentru arii naturale protejate;
Training pentru formarea responsabililor de mediu din instituțiile care au în administrare zone de importanță ecologică;
Studii de reabilitare / reconstrucție ecologică pentru terenuri degradate și ape de suprafață;
Proiectarea soluțiilor pentru reconstrucția ecologică a zonelor degradate;
Studii de investigare a calității mediului;
Evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
Evaluarea strategică de mediu pentru planuri și programe;
Evaluarea impactului asupra mediului generată de implementarea unor proiecte de investiții;
Elaborarea de Bilanțuri de Mediu de nivel I și II;
Asistență tehnică pentru elaborarea de planuri și programe privind gestiunea resurselor naturale, gestiunea deșeurilor, utilizarea energiilor regenerabile;
Studii de soluții, studii de piață, studii de fezabilitate pentru managementul deșeurilor și valorificarea resurselor regenerabile;
Asistență în obținerea finanțării pentru proiecte ce privesc protecția mediului;
Asistență în procedurile de conformare cu cerințele legislative privind protecția mediului;
Evaluarea zonelor contaminate, evaluarea riscului pentru activități cu impact asupra mediului.
EPC – Consultanță de mediu este una dintre puținele companii din România care poate oferi studii de mediu bancabile (conform cerințelor Equator și ghidurilor IFC).
Suntem singura companie din România al cărei management a aderat la Codul de conduită profesională și responsabilitate etică al IAIA și de asemenea singura companie românească care s-a angajat să furnizeze servicii în conformitate cu Principiile IAIA cu privire la cele mai bune practici în domeniul evaluării impactului asupra mediului.
Calitatea evaluărilor noastre este în principal rezultatul experienței experților interni ai firmei și al utilizării GIS și a software-urilor de specialitate pentru modelarea impactului activităților antropice asupra mediului.
În prezent, personalul permanent al EPC include 20 experți și 2 tehnicieni (angajați cu contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă și normă parțială), activitatea firmei fiind de asemenea sprijinită de un număr de aproximativ 15 colaboratori externi (experți angajați pe proiecte). Personalul permanent este alcătuit din persoane cu calificări în domeniile biologiei, ecologiei, geografiei, geologiei și ingineriei. Organigrama actuală a firmei este prezentată în Anexa nr.4.
EPC și-a îmbunătățit constant cifra de afaceri și volumul de lucru, prin diversificarea serviciilor oferite, creșterea echipei și creșterea valorilor contractelor. Cifra medie de afaceri în ultimii 3 ani (2010, 2011, 2012) a fost de 1.511.501,67 Lei.
EPC are implementat și menține un sistem integrat de calitate – mediu – sănătate și securitatea muncii (ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001).
EPC a încheiat o poliță privind asigurarea de răspundere civilă pentru erori și omisiuni decurgând din activitatea profesională/ răspundere profesională a consultanților în protecția mediului, valoarea asigurată fiind de 100.000 Euro. Polița a fost încheiată în Noiembrie 2011 și reînnoită în Noiembrie 2012.
În ceea ce privește obiectivele de dezvoltare ale societății, menționăm faptul că EPC promovează o politică de dezvoltare bazată pe respectul față de clienți, profesionalism și încredere, asigurând respectarea cerințelor legislației de mediu.
Accentul se pune în special pe dezvoltarea capacităților societății în corelare cu anticiparea necesităților clienților și de aceea a fost creeată o structură internă cu o organizare flexibilă, dinamică dar precisă care dă posibilitatea formării unor echipe de proiecte, interdisciplinare, pentru a oferi soluții de mediu, rapide, eficace și eficiente, în concordanță cu cerințele Acquis-ului Comunitar de Mediu.
Cu o abordare integrată, EPC – Consultanță de Mediu este capabilă să folosească cunoștințele și experiența membrilor firmei pentru a îmbunătăți continuu performanța de mediu a clienților, încurajându-i să implementeze un sistem de management de mediu, cu argumentul că doar o bună menținere și operare reduce poluarea. Societatea încurajează clienții să optimizeze procesele tehnologice, să eficientizeze consumurile energetice în scopul obținerii unei producții curate, care să reducă impactul negativ asupra mediului. Un model de intervenție prin consiliere de mediu este prezentat în Anexa nr. 6.
CONCLUZII
Fără dezvoltare durabilă, standardele de viață vor scădea drastic. Tocmai de aceea utilizarea eficientă a resurselor și măsurile de prevenire a poluării mediului sunt deosebit de importante. Din acest motiv, organizațiile și statele au resimțit nevoia apariției unei profesii noi în paleta deja existentă, aceea de consultant de mediu. Ulterior, s-a realizat că pentru o mai bună desfășurare a activității de consultanță aceasta trebue să fie realizată cu ajutorul unor servicii neutre, externalizate care să ofere acest tip de consultanță în domeniul protecției mediului.
Principala activitate desfășurată de firmele de consultanță se orientează către elaborarea de studii de mediu pentru obținerea actelor de reglementare pentru a acoperi o paletă largă de necesități ale firmelor potențial poluatoare (RM – Raport de mediu, RIM – Raport privind impactul asupra mediului, BM – Bilanț de mediu, EA – Studiul de evaluare adecvată, RA – Raport de amplasament, RS – Raport de securitate) care reprezintă de fapt instrumente pentru soluționarea unor probleme care pot genera accidente ecologice în mediul înconjurător.
În procesul de consultanță se vor găsi cele mai bune soluții, generate împreună cu compania și nu oferite de consultant. Consultantul va facilita procesul, ajutându-i pe cei implicați să-și folosească creativitatea, talentul și viziunea în atingerea scopului propus.
Dezvoltarea business-ului în general și implicit a celui de consultanță de mediu, dar și necesitatea alinierii la reglementările europene în acest domeniu au condus la adoptarea legislației necesare înființării unui organism care să reglementeze și să susțina dezvoltarea acestei profesii.
Din punct de vedere concurențial, următoarele aspecte reprezintă zone vulnerabile:
Existența unor bariere la intrarea pe piață: obligativitatea apartenenței la o asociație profesională; impunerea unor restrictii privind numarul de profesionisti in functi de criteriul geografic sau in functie de criteriul demografic, inclusive prin limitarea numarului de stagiari; impunerea unor restrictii privind proprietatea.
Existența unor reguli privind desfasurarea activității pe piata: stabilirea de tarife (obligatorii sau recomandate; minime sau maxime) de catre organele profesionale cu atributii de reglementare; impunerea unor restrictii de publicitate; impunerea unor restrictii privind asocierea.
Conferirea unor drepturi de monopol privind desfasurarea unor activități.
Concluzia acestor constatări rezumă că pentru o funcționare corecta a concurenței pe piețele consultanței de mediu este necesară eliminarea unor reglementări care restricționează în mod vădit și nenecesar concurența și care sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit, și anume asigurarea unui nivel cât mai ridicat de calitate al serviciilor oferite la prețuri competitive, accesibile unui segment cât mai ridicat de beneficiari.
Obiectivele firmelor de consultanță sunt stabilite în strânsă concordanță cu strategia de dezvoltare a societății și cu interesul acordat sectorului protecției mediului. Astfel, propunem următoarele obiective de eficientizare a activității entităților de consiliere în materie de probleme de mediu:
Îmbunătățirea procesului de transfer tehnologic în ceea ce privește protecția mediului către sectorul IMM-urilor active care necesită sprijin în armonizarea cu cerințele legale în vigoare;
Creșterea gradului de atragere a fondurilor externe nerambursabile prin depunerea de proiecte;
Dezvoltarea resurselor umane;
Dezvoltarea de baze de date specializate pentru îmbunătățirea calității serviciilor;
Creșterea portofoliului de clienți prin diversificarea gamei de servicii, o dată cu achiziționarea noilor echipamente;
Crearea de noi locuri de muncă;
Promovarea serviciilor societății prin intermediul site-ului web și a materialelor de promovare (prezentări, broșuri);
Fidelizarea clientelei și câștigarea încrederii acestora prin îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor;
Participarea la licitații în domeniul biodiversității fără a subcontracta alte servicii (ex experți externi sau echipamente);
Dobândirea unui avantaj competitiv pe piață care impune strategii pro-active de dezvoltare și consolidare a poziției în fața potențialilor concurenți.
BIBLIOGRAFIE
Legislație:
Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial nr.1196 din 30 decembrie 2005;
Hotărâre nr. 445 din 08/04/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13/07/2009;
Legea nr. 226 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 164/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 438 din 18 iulie 2013
Directiva Consiluilui Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale si a florei și faunei sălbatice (Directiva Habitate) adoptată la 21 mai 1992;
Ordonanța nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005.
Hotărâre nr. 445 din 08/04/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13/07/2009;
Lucrări de autor:
Angheluță Vănideanu, Costel Negrei, Petru Lisievici, Dezvoltarea durabilă, Teorie și practică, vol. II, „Mecanisme și instrumente”, Editura Universității din București, 1999;
Anthony E. Boardman, David H. Greenberg, Aidan R. Vining, David L. Weimer, Analiza cost-beneficiu, concepte și practică, Editura ARC, Chișinău, 2004;
Gheorghe Cârstea, coordonator, Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Economică, București, 2002;
Octavia Cherchez, Eficiența economică a comerțului exterior, Editura Logos, București, 2007;
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, București, 2003;
Costică Mihai, Mioara Borza, Dimensiuni ale dezvoltării durabile în România, Editura Universității „Alexandru Ion Cuza”, Iași, 2009;
Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management și eficiență, Editura NORA, București, 1994;
Ion Românu, Ion Vasilescu, Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993;
Filofteia Repez, Protecția mediului, curs, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013;
Ion Stancu, coordonator, Development durable, anchange global et ecosystems, Editura ASE, București, 2007;
Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, Economie, Editura Economică, București, 2005;
Victor Stoica, Adriana-Irina Gruia, Piețe de capital și produse bursiere, Editura Universitară, București, 2006;
Ion Românu, Ion Vasilescu, Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993;
Liviu Ilieș, Emil Crișan, Managementul logisticii, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2008;
Teze de doctorat:
Marcu Mihaela, Eficiența – criteriu și măsură a raționalității activității economice, ASE,
București, 1997;
Pagini Internet accesate:
http://www.scrigroup.com/management/Eficienta-organizatiilor-defin62196.php;
http://www.agir.ro/buletine/245.pdf,
http://blogecologic.wordpress.com/tag/principiile-brundtland;
http://www.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabila-18;
http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf;
http://www.edtargoviste.ro/1965.html;
http://www.anpm.ro/;
http://www.cpmed.ro/consultanta-de-mediu.html
http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/legislatie_orizontala/05sea.pdf;
http://www.anpm.ro/files2/EIA_manual_20071030387705.pdf;
http://www.agir.ro/buletine/130.pdf;
http://europa.eu/legislation_summaries/environment/sustainable_development/index_ro.htm;
http://www.ab-consult.ro/tag/iso-14001/
http://www.agir.ro/buletine/245.pdf
http://blogecologic.wordpress.com/tag/principiile-brundtland/
http://www.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabila-18
http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf
http://www.edtargoviste.ro/1965.html
http://www.anpm.ro/,
http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/legislatie_orizontala/05sea.pdf;
http://www.kpmg.com/ro/ro/services/consultanta-afaceri/risc-conformitate/asistenta-protectia-mediului/pagini/default.aspx.
http://www.plurivaerp.com/wp-content/uploads/2013/10/Studiu-de-caz-EPC-Consultanta-de-Mediu-Pluriva-ERP.pdf
http://www.anc.edu.ro/ uploads/SO/ consultant-calitate.pdf
http://www.capital.ro/consultanta-de-mediu-o-planta-rara-protejata-de-legislatia-europeana-113161.html
http://www.privilegedevelopment.ro/protectia-mediului/evaluarea-impactului-asupra-mediului-eim.html
http://www.cpmed.ro/consultanta-de-mediu.html
http://www.implementaresm.ro/
LISTA ABREVIERILOR
ACB Analiza cost – beneficiu
ACE Analiza cost – eficiență
ACU Analiza cost – utilitate
UNFCCC Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice
EIM Evaluarea impactului mediu
RM Raport de mediu
RIM Raport privind impactul asupra mediului
BM Bilanțul de mediu
RA Raportul de amplasament
RS Raportul de securitate
SEA Studiul de Evaluarea Adecvată
ONU Organizația Națiunilor Unite
UE Uniunea Europeană
SNSC Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice
LISTA ANEXELOR
Anexa nr. 1 Numărul de firme de consultanță acreditate în funcție de tipul
acreditării
Anexa nr. 2 Lista standardelor de mediu ISO 14000 / Mediu
Anexa nr. 3 Lista standarde de referință pentru sistemul de management de
mediu ISO 14001
Anexa nr. 4 Organigrama actuală a EPC – Consultanță de mediu
Anexa nr. 5 Echipa EPC și exemple de activități de teren desfășurate
Anexa nr.6 Servicii oferite de EPC în funcție de cerințele clientelei
Anexa nr. 1
Numărul de firme de consultanță acreditate în funcție de tipul acreditării
Anexa nr. 2
Lista standardelor de mediu ISO 14000 / Mediu
ISO 14000 Standard al gestiunii ambientale pentru ambientele de producție;
ISO 14001: Sistemul managementului de mediu – Cerințele și liniile directoare pentru folosire (NF EN ISO 14001)
ISO 14002: Sistem de management de mediu.Ghid pentru intreprinderi mici și mijlocii
ISO 14004: Sisteme de management de mediu. Ghid general privind principiile, sistemele și tehnicile de aplicare
ISO 14010: Ghidul pentru auditul de mediu. Principii generale
ISO 14011: Ghidul pentru auditul de mediu. Proceduri de audit. Auditarea sistemelor de management de mediu
ISO 14011.2: Ghidul pentru auditul de mediu. Auditul de conformitate
ISO 14011.3: Ghidul pentru auditul de mediu. Audit pentru declarația de mediu
ISO 14012: Ghidul pentru auditul de mediu. Criterii de calificare pentru auditori interni
ISO 14013 Ghidul pentru auditul de mediu. Managementul programelor de audit
ISO 14014: Ghid pentru analiza preliminara de mediu
ISO 14015: Ghid pentru evaluarea de mediu a amplasamentului
ISO 14031: Evaluarea performantelor de mediu. Ghid
ISO 14040: Principiile și cadrul seriei ISO 14040;
ISO 14041: Definirea obiectivului, câmpul de studiu și analiza de inventariere;
ISO 14042: Evaluarea impactului „ciclul vieții”;
ISO 14043: Interpretarea „ciclului vieții”;
ISO 14048: Formatele schimburilor de date informatizate;
ISO 14049: Rapoartele tehnice asupra exemplelor de analiză a inventarelor conform ISO 14041;
ISO 14050: Managementul de mediu. Termeni și definiții
ISO 14060: Ghid pentru includerea aspectelor de mediu în standardele de produs
Anexa nr. 3
Lista standarde de referință pentru sistemul de management de mediu
ISO 14001
Anexa nr. 4
Organigrama actuală a EPC – Consultanță de mediu
Anexa nr. 5
Echipa EPC și exemple de activități de teren desfășurate
Anexa nr. 6
Servicii oferite de EPC în funcție de cerințele clientelei
BIBLIOGRAFIE
Legislație:
Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial nr.1196 din 30 decembrie 2005;
Hotărâre nr. 445 din 08/04/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13/07/2009;
Legea nr. 226 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 164/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 438 din 18 iulie 2013
Directiva Consiluilui Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale si a florei și faunei sălbatice (Directiva Habitate) adoptată la 21 mai 1992;
Ordonanța nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005.
Hotărâre nr. 445 din 08/04/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13/07/2009;
Lucrări de autor:
Angheluță Vănideanu, Costel Negrei, Petru Lisievici, Dezvoltarea durabilă, Teorie și practică, vol. II, „Mecanisme și instrumente”, Editura Universității din București, 1999;
Anthony E. Boardman, David H. Greenberg, Aidan R. Vining, David L. Weimer, Analiza cost-beneficiu, concepte și practică, Editura ARC, Chișinău, 2004;
Gheorghe Cârstea, coordonator, Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Economică, București, 2002;
Octavia Cherchez, Eficiența economică a comerțului exterior, Editura Logos, București, 2007;
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, București, 2003;
Costică Mihai, Mioara Borza, Dimensiuni ale dezvoltării durabile în România, Editura Universității „Alexandru Ion Cuza”, Iași, 2009;
Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management și eficiență, Editura NORA, București, 1994;
Ion Românu, Ion Vasilescu, Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993;
Filofteia Repez, Protecția mediului, curs, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013;
Ion Stancu, coordonator, Development durable, anchange global et ecosystems, Editura ASE, București, 2007;
Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, Economie, Editura Economică, București, 2005;
Victor Stoica, Adriana-Irina Gruia, Piețe de capital și produse bursiere, Editura Universitară, București, 2006;
Ion Românu, Ion Vasilescu, Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993;
Liviu Ilieș, Emil Crișan, Managementul logisticii, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2008;
Teze de doctorat:
Marcu Mihaela, Eficiența – criteriu și măsură a raționalității activității economice, ASE,
București, 1997;
Pagini Internet accesate:
http://www.scrigroup.com/management/Eficienta-organizatiilor-defin62196.php;
http://www.agir.ro/buletine/245.pdf,
http://blogecologic.wordpress.com/tag/principiile-brundtland;
http://www.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabila-18;
http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf;
http://www.edtargoviste.ro/1965.html;
http://www.anpm.ro/;
http://www.cpmed.ro/consultanta-de-mediu.html
http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/legislatie_orizontala/05sea.pdf;
http://www.anpm.ro/files2/EIA_manual_20071030387705.pdf;
http://www.agir.ro/buletine/130.pdf;
http://europa.eu/legislation_summaries/environment/sustainable_development/index_ro.htm;
http://www.ab-consult.ro/tag/iso-14001/
http://www.agir.ro/buletine/245.pdf
http://blogecologic.wordpress.com/tag/principiile-brundtland/
http://www.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabila-18
http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf
http://www.edtargoviste.ro/1965.html
http://www.anpm.ro/,
http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/legislatie_orizontala/05sea.pdf;
http://www.kpmg.com/ro/ro/services/consultanta-afaceri/risc-conformitate/asistenta-protectia-mediului/pagini/default.aspx.
http://www.plurivaerp.com/wp-content/uploads/2013/10/Studiu-de-caz-EPC-Consultanta-de-Mediu-Pluriva-ERP.pdf
http://www.anc.edu.ro/ uploads/SO/ consultant-calitate.pdf
http://www.capital.ro/consultanta-de-mediu-o-planta-rara-protejata-de-legislatia-europeana-113161.html
http://www.privilegedevelopment.ro/protectia-mediului/evaluarea-impactului-asupra-mediului-eim.html
http://www.cpmed.ro/consultanta-de-mediu.html
http://www.implementaresm.ro/
Anexa nr. 1
Numărul de firme de consultanță acreditate în funcție de tipul acreditării
Anexa nr. 2
Lista standardelor de mediu ISO 14000 / Mediu
ISO 14000 Standard al gestiunii ambientale pentru ambientele de producție;
ISO 14001: Sistemul managementului de mediu – Cerințele și liniile directoare pentru folosire (NF EN ISO 14001)
ISO 14002: Sistem de management de mediu.Ghid pentru intreprinderi mici și mijlocii
ISO 14004: Sisteme de management de mediu. Ghid general privind principiile, sistemele și tehnicile de aplicare
ISO 14010: Ghidul pentru auditul de mediu. Principii generale
ISO 14011: Ghidul pentru auditul de mediu. Proceduri de audit. Auditarea sistemelor de management de mediu
ISO 14011.2: Ghidul pentru auditul de mediu. Auditul de conformitate
ISO 14011.3: Ghidul pentru auditul de mediu. Audit pentru declarația de mediu
ISO 14012: Ghidul pentru auditul de mediu. Criterii de calificare pentru auditori interni
ISO 14013 Ghidul pentru auditul de mediu. Managementul programelor de audit
ISO 14014: Ghid pentru analiza preliminara de mediu
ISO 14015: Ghid pentru evaluarea de mediu a amplasamentului
ISO 14031: Evaluarea performantelor de mediu. Ghid
ISO 14040: Principiile și cadrul seriei ISO 14040;
ISO 14041: Definirea obiectivului, câmpul de studiu și analiza de inventariere;
ISO 14042: Evaluarea impactului „ciclul vieții”;
ISO 14043: Interpretarea „ciclului vieții”;
ISO 14048: Formatele schimburilor de date informatizate;
ISO 14049: Rapoartele tehnice asupra exemplelor de analiză a inventarelor conform ISO 14041;
ISO 14050: Managementul de mediu. Termeni și definiții
ISO 14060: Ghid pentru includerea aspectelor de mediu în standardele de produs
Anexa nr. 3
Lista standarde de referință pentru sistemul de management de mediu
ISO 14001
Anexa nr. 4
Organigrama actuală a EPC – Consultanță de mediu
Anexa nr. 5
Echipa EPC și exemple de activități de teren desfășurate
Anexa nr. 6
Servicii oferite de EPC în funcție de cerințele clientelei
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Eficienta Si Dezvoltare Durabila (ID: 139547)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.