Educatia Si Formarea Profesionala a Adultilor In Spatiul European Si In Romania

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….5

CAPITOLUL 1. EDUCAȚIA ȘI FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULȚILOR –DELIMITĂRI CONCEPTUALE……………………………………………………………6

Educația adulților…………………………………………………………………..6

Formarea profesională a adulților………………………………………………….9

CAPITOLUL 2. EDUCAȚIA ȘI FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULȚILOR ÎN SPAȚIUL EUROPEAN……………………………………………………………………..12

2.1. Strategia europeană de cooperare în educație și formare profesională…………..14

2.1.1. Strategia Lisabona………………………………………………………14

2.1.2. Strategia Europa 2020………………………………………………….15

2.1.3. Educație și formare profesională 2020…………………………………16

2.2. Instrumente europene pentru învățarea pe tot parcursul vieții……………………17

2.2.1. Cadrul European de Referință al Competențelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții……………………………………………………………………………18

2.2.2. Cadrul European al Calificărilor (EQF)………………………………..18

2.2.3. Sistemul European de Acumulare și Transfer de Credite (ECVET)……19

2.2.4. Cadrul European de Referință în Asigurarea Calității (EQARF)………19

2.2.5. Portofoliul Europass……………………………………………………19

2.3. Participarea adulților din Europa la învățarea pe tot parcursul vieții în perioada 2006 – 2012…………………………………………………………………………….……..20

2.4. Analiza participării adulților din țările care au aderat la Uniunea Europeană în anul 2004 la învățarea pe tot parcursul vieții și prezentarea situației din România…………..31

CAPITOLUL 3. SITUAȚIA ACTUALĂ A FORMĂRII PROFESIONALE A ADULȚILOR ÎN ROMÂNIA………………………………………………………………43

3.1. Momente ale evoluției și dezvoltării educației adulților în România…………….43

3.2. Formarea profesională a adulților din România în etapa actuală…………………………………………………………………………………………49

3.1.1. Cadrul instituțional al formării profesionale a adulților………………..51

3.1.2. Acte normative cu implicații în procesul de formare profesională a adulților……………………………………………………………………………………….58

3.1.3. Clasificarea ocupațiilor din România (COR) – document de importanță majoră în educația și formarea profesională a adulților………………………………………61

3.1.4. Alte noțiuni și instrumente de lucru cu care operează sistemul de formare profesională a adulților……………………………………………………………………….62

3.3 Propuneri și recomandări în vederea îmbunătățirii desfășurării activității de formare profesională a adulților în România………………………………………………….63

3.4. Participarea la formare profesională a adulților din România în perioada 2004 – 2012……………………………………………………………………………………………65

CONCLUZII…………………………………………………………………………………71

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….73

ANEXE……………………………………………………………………………………….80

LISTA ABREVIERILOR

AJOFM – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

ANC – Autoritatea Națională pentru Calificări

ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

ANPCDEFP – Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

CAEN – Clasificarea Activităților din Economia Națională a României

CAJ – Comisia Județeană de Autorizare a furnizorilor de formare profesională

CEDEFOP – European Centre for the Development of Vocational Training (Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale)

CNC – Cadrul Național al Calificărilor

CNCFPA – Consiliului Național al Calificărilor și Formării Profesionale a Adulților

CNDIPT – Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic

CNFPA – Consiliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților

COR – Clasificarea Ocupațiilor din România

CS – Comitete Sectoriale

CSNR – Cadrul Strategic Național de Referință

DIE – Das Deutsche Institut für Erwachsenenbildung (Institutului German de Educație a Adulților)

ECVET – European Credit System for Vocational Education and Training (Sistemul European de Acumulare și Transfer de Credite)

EFP – Educație și Formare Profesională

EFPC – Educația și formarea profesională continuă

EFPPV – Educația și formarea profesională pe tot parcursul vieții

EQAVET –   (Rețea Europeană pentru Asigurarea calității în Educație și Formare Profesională)

EQARF – European Quality Assurance Reference Framework for Vocational Education and Training (Cadrul European de Referință în Asigurarea Calității)

EQF/ CEC – European Qualifications Framework (Cadrul European al Calificărilor)

ERASMUS + – noul program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport pentru perioada 2014-2020.

ESCO – European Skills/Competences, qualifications and Occupations (Cadrul european pentru aptitudini, competențe și profesii)

ET – Education and training (Educație și formare)

EU, UE – Uniunea Europeană

EUROPASS – portofoliu alcătuit din cinci documente ce atestă competențele și calificările fiecărei persoane

EUROSTAT – Comisia de statistică a Uniunii Europene

FP – formare profesională

FPA – formarea profesională a adulților

FPC –formare profesională continuă

FSE – Fondul Social European

FPI – formare profesională inițială

GNAC – Grupul Național pentru Asigurarea Calității

HG – Hotărârea Guvernului

IMM – întreprinderi mici și mijlocii

INS – Institutul Național de Statistică

IREA – Institutul Român pentru Educația Adulților

ISCED – International Standard Classification of Education (Standard Internațional pentru Clasificarea în Educație)

ISCO – International Standard Classification of Occupations (Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor)

ISE – Institutul de Științe ale Educației

ISRBC – Institutului Social Român Banat – Crișana

ÎPT – Învățământ profesional și tehnic

LEN – Legea Educației Naționale

LLL – (Long Life Learning) învățare pe tot parcursul vieții

NC – Nomenclatorul Calificărilor

OECD – Organisation for Economic Cooperation and Development (Organizașia de dezvoltare și cooperare economică)

OIM – Organizația Internațională a Muncii

ONU – Organizația Națiunilor Unite

PNAO – Planul Național de Acțiune în domeniul Ocupării

PND – Planul Național de Dezvoltare

PNR – Programul Național de Reforme

POSDRU – Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

RNC – Registrul Național al Calificărilor

SMC – Sistem de Management al Calității

SO – Standard Ocupațional

SPP – Standard de Pregătire Profesională

SWOT – Strength Weaknesses Opportunitys Threats (Puncte tari, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări)

TIC – Tehnologia Informațiilor și a Comunicațiilor

UNESCO – United Nations Education, Science and Culture Organization (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură )

UVT – Universitatea de Vest

VET – Vocational Education Training (educație și formare profesională)

INTRODUCERE

Formarea profesională este cheia succesului în toate politicile sectoriale, cu efecte directe asupra calității forței de muncă, pentru că ea are un dublu obiectiv: pe de o parte trebuie să modernizeze și să răspundă prompt solicitărilor imediate, pe de altă parte trebuie să fie proactivă astfel încât să anticipeze evoluțiile pieței muncii și să formeze competențe valabile într-un context european.

Lucrarea analizează formarea profesională a adulților în contextul dezvoltării economico-sociale, în Uniunea Europeană și în România. Prima parte prezintă două concepte extrem de complexe: educația adulților și formarea profesională a adulților. Sunt conturate evoluțiile celor două noțiuni, accepțiuni și sintagme care fac legătura între ele, definiții și abordări diferite întâlnite în lucrări de specialitate sau în documente programatice și legislative.

În capitolul al doilea Educația și formarea profesională a adulților în spațiul european, demersul pornește de la principiile și obiectivele stabilite de Summit-ul de la Lisabona, din martie 2000, pe baza evaluării progreselor Procesului Luxemburg, a inegalităților dintre țările membre, precum și a factorilor de risc și prezintă: Strategia europeană de cooperare în educație și formare profesională, instrumentele europene pentru învățarea pe tot parcursul vieții precum și un studiu ce vizează Participarea adulților din Europa la învățarea pe tot parcursul vieții în perioada 2006 – 2012. Studiul analizează doi indicatori: “Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții” și „Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții” din cadrul raportului On the way to 2020: data for vocational education and training policies publicat de CEDEFOP în 2014.

Finalul celui de-al doilea capitol prezintă o analiză a ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții din țările care au aderat la Uniunea Europeană în anul 2004. Datele au fost preluate de pe site-ul oficial al UE (Eurostat) și din Rapoartele de țară pentru anii 2012 sau 2013 prezentate de către Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP). În acest context se prezintă și situația României în intervalul 2005-2013.

Ultimul capitol prezintă procesul formării profesionale a adulților din România, cu accent pe următoarele aspecte: momentele evoluției și dezvoltării educației adulților, documente programatice în domeniu, desfășurarea procesului de formare profesională a adulților în etapa actuală, cadrul instituțional al formării profesionale a adulților, acte normative cu implicații în procesul de formare profesională, precum și propuneri și recomandări în vederea îmbunătățirii activității de formare profesională a adulților din România.

Ultima parte a lucrării face o radiografie a participării la formare profesională a adulților din România, în perioada 2004 -2012 având ca bază de plecare datele statistice prezentate în cadrul Strategiei naționale pentru formarea profesională a adulților 2014 – 2020 (draft, 02.07.2013).

CAPITOLUL 1. EDUCAȚIA ȘI FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULȚILOR – INTRODUCERE ȘI DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Educația adulților

Teoreticienii educației s-au aplecat de-a lungul timpului, cu precădere, asupra mecanismelor pentru educarea copilului în sistemul formal de învățământ, eforturile majore axându-se pe asigurarea calității educării și formării acestuia. O lungă perioadă s-a considerat că, odată încheiată educația inițială, tânărul nu mai are nevoie să învețe sau că, devenind adult, știe cum să facă acest lucru și nu mai are nevoie de sprijin. La vârsta adultă, educația nu mai este obligatorie, cel puțin formal, ea realizându-se mai ales în cadru non-formal sau informal.

Aceste argumente au menținut educația adulților, în mod nedrept, într-un con de umbră, mai ales dacă ne gândim la proverbul “Omul cât trăiește învață”. În plus, dacă analizăm efortul amplu depus în domeniul științelor educației, în vederea educării copilului până la 18 sau 25 de ani și dacă luăm în calcul faptul că un individ tăiește în medie 70 de ani, observăm că aproximativ 50 de ani din viață intră sub incidența educației adulților. Dacă la această imagine adăugăm și faptul că adultul îndeplinește o serie de roluri sociale, are o multitudine de responsabilități și statusuri (părinte, angajat, șomer, manager, soț, pensionar etc.), care uneori pot provoca crize în care adultul are nevoie de asistență, putem să ne imaginăm diversitatea nevoilor educaționale (de perfecționare, specializare, calificare, recalificare, petrecere a timpului liber, dezvoltare personală etc.) pe care persoana adultă, respectiv educația sa, o resimt.

Cu toate aceste “tare” în evoluția istorică a științelor educației, domeniu relativ tânăr, cu preocupări sistematice abia după cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai ales datorită părintelui educației moderne a adulților, danezul N.S.F. Grundtvig, ultimii 30 – 40 de ani, prin dinamica socială, explozia informațională, cuceririle științifice și tehnologice au determinat modificări în ceea ce privește participarea adulților la activități de învățare de-a lungul întregii vieți. Se catalizează ideea conform căreia, învățarea continuă reprezintă o necesitate reală legată de schimbările ce intervin în profilurile de competențe ale profesiilor de pe piața muncii și nu un lux.

Accepțiunile date termenului de educația adulților au fost strâns legate de contextul sociopolitic, cultural și economic dintr-o perioadă sau alta. Mai întâi, conceptul a fost folosit în sensul de educare a maselor populare, de iluminare, ca premisă a dezvoltării economice (de exemplu, education populaire în Franța, Volksbildung în Germania, popular enlightenment în zona scandinavă).

Mai apoi, nevoile educaționale devin mai structurate, iar termenii care să le identifice se diversifică, desemnând o largă paletă de instrumente create pentru a le ameliora. Astfel, în limba franceză este folosit termenul de education des adultes, alteori formation des adultes (pentru a accentua caracterul formativ, pragmatic al educației adulților, mai ales cu referire la formarea profesională), iar cel englez de adult education poate însemna, într-o țară fostă colonie, formarea deprinderilor de bază la adulții analfabeți.

Pe măsură ce nevoile de educație se structurează în strânsă legătură cu fenomenele sociale înregistrate la nivelul diferitelor state, au apărut termeni sau sintagme care încercau să facă legătura cu aceste fenomene (de exemplu: educația de bază a adulților, educația adulților analfabeți, educația adulților șomeri etc.), manifestându-se eforturi de compatibilizare lingvistică, cu impunerea majoritară a termenilor din limba engleză.

La nivel internațional se operează acum, cu două sintagme oarecum sinonime și anume: educație continuă (continuing education) și educația adulților (adult education). Termenii s-au impus datorită utilizării pe scară largă a limbii engleze și ca expresie a dezvoltării acestui domeniu în spațiul anglo-saxon. Astfel, sintagma educația continuă se leagă mai mult de educația pentru petrecerea timpului liber, pentru dezvoltarea culturii generale, pe când educația adulților vizează dezvoltarea unor competențe legate de muncă și de pătrundere pe piața muncii.

Concendrându-se mai mult pe praxis, americanii se preocupă îndeosebi de dezvoltarea unor competențe legate de muncă, iar educația adulților abordează două probleme: asigură includerea în programe compensatorii pentru continuarea studiilor și a celor care le-au abandonat înainte de vreme și care, potrivit vârstei nu pot fi considerați adulți și pun accent pe faptul că educația continuă se derulează în prelungirea educației inițiale, indiferent de momentul în care s-a încheiat aceasta (studii liceale, universitare, postuniversitare).

Organizația pentru cooperare economică și dezvoltare (Organisation for Economic Cooperation and Development – OECD) evidențiază ideea de educație ca investiție în capitalul uman, în timp ce Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (United Nations Education, Science and Culture Organization – UNESCO) abordează educația adulților ca mijloc de dezvoltare și evoluție personală în virtutea propriilor opțiuni, nevoi și interese de formare.

Se observă, astfel, două direcții distincte în încercarea de a defini educația adulților: una care pune accent pe adult ca individ și nevoile sale de dezvoltare și alta care ia în considerare adaptarea la noile cerințe sociale și integrarea activă a individului în societate.

Abordarea din punct de vedere a individului și a nevoilor sale o întâlnim la E. Catonnaro care consideră că "educația adulților vizează perfecționarea și îmbogățirea personalității omului și cetățeanului", la J. R. Kidd care afirmă că "educația adulților vrea să răspundă tuturor necesităților intelectuale și spirituale pe care un bărbat sau o femeie le poate resimți în orice moment al vieții sale", sau la A. Pfinis care crede că educația adulților “ajută pe om să se adapteze la cerințele schimbătoare ale vieții zilnice, să dobândească cunoștințele și capacitățile necesare pentru a-și atinge țelurile sale individuale și pentru a-și îndeplini îndatoririle sociale”.

Se observă treptat, o translare și spre social. Dintre definițiile care pun accent mai mult pe adaptarea la noile cerințe sociale, pe integrarea activă a individului în societate amintim: G. Bogard "educația adulților permite indivizilor să se înarmeze pentru a face față schimbărilor constante care afectează mediul social cotidian, făcând din aceștia subiecți activi și nu victime pasive" sau H.S. Bhola "educația adulților este o acțiune a cărei finalitate este să pregătească individul pentru a acționa asupra mediului, pentru a-l transforma și pentru a-și face viața mai umană pentru sine și pentru alții".

Alte definiții aduc în discuție faptul că educația adulților se plasează în afara educației școlare sau în afara sistemului de învățământ. A.S.M.Hely vede educația adulților ca „parte a educației care se situează la sfârșitul studiilor școlare”. Chiar dacă această abordare poate părea limitativă ea este importantă pentru integrarea pe care o oferă educației adulților în cadrul structurii unitare a educației permanente. În acest contex amintim părerea lui G.Văideanu care consideră educația adulților "activitate continuă care o urmează pe cea școlară și / sau universitară / formală și care este astăzi fundamentală prin calitatea și extensia ei socială pentru transformarea educației permanente într-o realitate sociopedagogică".

În 1974, cu prilejul redactării Raportului UNESCO „A învăța să fii”, Edgard Faure abordează educația adulților prin raportarea la cele două axe, individuală și socială. El spune că educația adulților reprezintă o înlocuire a educației inițiale, mai ales pentru cei care au beneficiat parțial de ea și au nevoie de o a doua șansă la educație, că prelungește educația fiecărui individ pentru a putea face față exigențelor crescute ale lumii contemporane și că ea șlefuiește educația acelora ce se situează pe un înalt nivel de educație reprezentând un mod de dezvoltare și împlinire personală.

Această definire conexează educația adulților cu educația inițială, formală și o integrează în conceptul mai amplu de educație pe tot parcursul vieții.

La Conferința Generală UNESCO de la Nairobi, din anul 1976, educația adulților se conturează sintetic și comprehensiv astfel: „ansamblul proceselor organizate de educație, în ceea ce privește conținuturile, nivelurile și metodele, formale sau informale, care prelungesc sau înlocuiesc educația inițială efectuată în instituții școlare sau universitare sau sub aspectul formării profesionale, grație cărora persoanele considerate adulți de către societatea căreia îi aparțin își dezvoltă aptitudinile, își îmbogățesc cunoștințele, ameliorează calificarea tehnică sau profesională sau îi dau o nouă orientare, făcând să evolueze atitudinile și comportamentele în dubla perspectivă a înfloririi integrale a omului și a unei participări la dezvoltare socio-economică și culturală echilibrată și independentă.”

Introducerea conceptului de educație pe tot parcursul vieții este considerat a fi fost făcută de Paul Lengrand în 1970 când, la conferința UNESCO de la Paris, acesta prezintă raportul „O introducere la învățarea pe tot parcursul vieții”. Prezentarea acestui raport are ca efect înființarea de către UNESCO a Comisiei Internaționale pentru Dezvoltarea Educației condusă de Edgar Faure.

Conferința UNESCO de la Hamburg, din anul 1997 este considerată punct cheie de acțiune în ceea ce privește recunoașterea faptului că educația adulților își aduce aportul la “dezvoltarea autonomiei și a simțului responsabilității, la abilitarea adulților pentru a face față schimbărilor economico-sociale, la promovarea participării creative a cetățenilor la viața colectivității.” Se evidențiază acum, dinamica susținută a educației adulților ca rezultat firesc al cererii sociale și a politicilor educaționale mai coerente și mai sistematice.

Apar trei planuri de abordare cu privire la învățarea pe tot parcursul vieții: planul individual (sprijin oferit individului pentru a se “elibera” de ignoranță, de dependență, de constrângeri, de inadecvanță etc.), planul democratic (implicarea și participarea democratică a cetățenilor informați, abilitați, motivați și responsabilizați la asigurarea justiției sociale, a egalității și a dezvoltării societății) și planul adaptativ (politici și sisteme educaționale care să promoveze principiul învățării de-a lungul vieții și să permită adaptarea la contextul soci-cultural în continuă schimbare).

Așadar, educația pe tot parcursul vieții este un concept integrativ, care reunește toate demersurile educative care acționează asupra individului. Din acest motiv, în documentele recente de politică educațională la nivel european, educația adulților constitue o dimensiune intrinsecă a educației de-a lungul întregii vieți, aceasta tinzând, tot mai mult, să ia locul sintagmei educația adulților.

Formarea profesională a adulților

O nouă paradigmă a învățării, care are ca pilon central dobândirea de competențe, o constituie educația și formarea profesională pe tot parcursul vieții (EFPPV). Înțelegerea conținutului și semnificației actuale a conceptului, face necesară o retrospectivă a drumului parcurs de la Declarația Universală a Drepturilor Omului și până astăzi.

În prima etapă (anii 1940 – 1960) s-a insistat pe eradicarea analfabetismului în lume, operându-se cu noțiunea de educație inițială respectiv dobândirea cunoștințelor elementare de scris, citit și socotit pentru întreaga populație de vârstă școlară. Deși cheltuielile au fost imense, rezultatele au fost departe de cele așteptate.

În etapa a doua (anii 1960 – 1970) accentul s-a pus pe educația preșcolară și educația primară, ambele atașate noțiunii de educație de bază, considerată fundamentală și obligatorie. Din acest moment se conturează ideea conform căreia procesul învățării trebuie extins pe tot parcursul vieții, educația fiind chemată să pună bazele învățării continue și permanente, dincolo de pregătirea în instituțiile de educație formală, prin cursuri de formare profesională, organizate de diferite entități.

Se dezvoltă conceptul de educația persoanelor adulte care capătă două valențe: pe de o parte, asigurarea instruirii persoanelor adulte care din diferite motive și-au întrerupt studiile în perioada formării inițiale și care, la maturitate au posibilitatea de a le continua, iar, pe de altă parte, adaptarea competențelor și calificărilor forței de muncă ocupate la noile cerințe, în special la cele ale progresului tehnologic și organizațional.

În acest context, în cadrul celei de-a doua Conferințe Internaționale a Educației Adulte, Moreal, Canada, 1960, s-a precizat că educația persoanelor adulte nu este un adaos sau un supliment, ci face parte integrantă din sistemul de educație. Pe plan internațional acesta este unul din momentele inițiale în apariția conceptului de EFPPV. Ulterior, în Declarația de la Jomtien, elaborată în cadrul Conferinței Mondiale a Educației pentru Toți, Thailanda, 1990 se menționează: „Educația de bază nu constituie sfârșitul. Ea este fundamentală pentru învățarea pe tot parcursul vieții și dezvoltarea umană în care țările pot construi sistematic nivelurile și tipurile viitoare ale educației și instruirii”.

Cea de-a treia etapă (anii 1970 și până în prezent) se remarcă prin accentul major pus pe educația și formarea profesională continuă (EFPC). În cadrul Conferinței UNESCO din anul 1972, Edgard Faure vorbește despre EFPC ca despre un concept general care acoperă toate aspectele educaționale.

Iată cum, intervalul de timp scurs de la Declarația Universală a Drepturilor Omului și până în prezent, a marcat o evoluție a conținutului și semnificației conceptului de educație și formare profesională pe tot parcursul vieții, deplasând accentul de la aspectele cantitative, legate de eradicarea analfabetismului, la cele calitative, legate de extinterea accesului la educație a tuturor persoanelor, indiferent de vârstă. Noul concept a apărut ca o soluție de urmat în fața evoluției societății contemporane către o societate și o economie bazate pe cunoaștere. Accesul la informații și cunoștințe cât mai actuale, dobândirea de noi competențe, condiționează competitivitatea și capacitatea de inserție profesională, adaptabilitatea forței de muncă și, în final, evoluția economică și socială durabilă a întregii societăți.

Multitudinea domeniilor de acțiune în educația adulților nu a putut genera delimitări clare, existând permanent suprapuneri și interferențe. Dacă domeniul educației legat de carieră și formare profesională a suscitat analiză, reflecție și acțiune, domeniul educației generale a adulților, denumit și educația liberă a adulților, a fost mai amplu și mai greu de definit.

Cea mai importantă dimensiune a educației adulților o reprezintă formarea profesională deoarece, componenta dominantă a statutului social al acestora este legată de muncă și de profesia sau ocupația exercitată. Piața muncii, într-o continuă evoluție și transformare, solicită competențe profesionale tot mai complexe, care să permită indivizilor schimbarea locului de muncă sau avansarea în carieră.

Definirea conceptului de formare profesională a adulților a cunoscut abordări diferite. Adam Fleșeriu consideră că ”formarea profesională reprezintă un ansamblu logic și sistematic de cunoștințe teoretice și deprinderi practice acumulate prin pregătire profesională, supuse procesului de extindere și înnoire permanentă prin perfecționarea pregătirii profesionale, cunoștințe și deprinderi necesare pentru a exercita o anumită profesiune”, iar în lucrarea „Managementul resurselor umane”, autorii remarcă faptul că formarea profesională „presupune un proces sistematic de schimbare a comportamentului, cunoștințelor și motivației angajaților existenți în scopul îmbunătățirii echilibrului între caracteristicile angajatului și cerințele locului de muncă“.

Legislația națională în domeniu, deși se referă la diferite aspecte ale formării profesionale continue (FPC), nu dă o definiție în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, Ordonanța nr. 102 din 27 august 1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educațional reglementează tipurile de programe prin care se poate realiza FPC, prezintă caracteristicile furnizorilor de FPC, descrie modul de organizare și durata cursurilor, dar definiția este oarecum implicită în Articolul 3, aliniatul 1 care menționează că „formarea profesională continuă prin sistemul educațional asigură:

a) completarea educației de bază, prin educație recurentă sau compensatorie;

b) formarea profesională continuă prin: perfecționarea pregătirii profesionale și dobândirea unor noi calificări profesionale;

c) educația civică, prin dobândirea competențelor și a atitudinilor necesare exercitării drepturilor și asumării responsabilităților sociale ale fiecărui cetățean;

d) educarea, cultivarea aptitudinilor și a intereselor individuale ale cetățeanului pentru îndeplinirea unui rol social activ.”

În Legea Educației Naționale, formarea profesională continuă este prezentată ca fiind „totalitatea activităților de învățare realizate de fiecare persoană pe tot parcursul vieții în contexte formale, nonformale și informale în scopul formării sau dezvoltării competențelor dintr-o multiplă perspectivă: personală, civică, socială ori ocupațională”. Această formulare include în definirea formării profesionale continue (sau a educației permanente, cum este ea amintită în textul legii) și formarea inițială, ceea ce reflectă o altă problemă legată de definirea acestui concept, respectiv faptul că nu s-a ajuns la un consens asupra ariei de acoperire a domeniului nici la nivelul României, nici la nivel european.

O abordare complexă și de o mai mare relevanță se regăsește într-o lucrare publicată sub egida Organizației Internaționale a Muncii în care F. Casanova spune că FPC este „o formare al cărei obiectiv major ar fi acela de a pregăti oamenii pentru locul de muncă”. În aceiași lucrare, F. Casanova apreciază că o descriere corectă a conceptului ar trebui să reunească punctele de vedere ale celor care furnizează, ale beneficiarilor, ale celor care administrează și ale celor care livrează direct FPC.

Această viziune permite definirea formării profesionale continue astfel:

activitate de educație,

orientată spre a asigura cunoștințele și deprinderile necesare pentru o performanță profesională și de muncă relevante, dar și spre asigurarea exercitării participării cetățenești de către lucrători,

care are atât o componentă teoretică, cât și una practică, dar cu o mai mare influență a practicii în comparație cu alte tipuri de educație,

care are o puternică dimensiune tehnologică bazată pe nevoia de a rămâne la zi cu schimbările ce intervin în procesele tehnologice, și

care are un aspect legat de muncă, pentru că îi pregătește pe oameni pentru a se implica în diverse relații de muncă.

CAPITOLUL 2. EDUCAȚIA ȘI FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULȚILOR ÎN SPAȚIUL EUROPEAN

„Capitalul uman reprezintă factorul fundamental al progresului general al societății, iar investiția în capitalul uman, pe termen lung, este cea mai eficientă, având puternice efecte de antrenare – propagare la nivel individual, sectorial, regional, societal, național și internațional. Nu întâmplător, formarea profesională a resurselor umane este unanim apreciată în prezent ca o componentă cheie a construcției Uniunii Europene, a strategiilor naționale de dezvoltare a statelor membre ale UE și în proporții crescânde a țărilor candidate sau/și asociate, aflate în proces de creare a condițiilor minime necesare integrării lor în UE. Ea reprezintă astfel, un factor major pentru creșterea economica sănătoasă, sporirea competitivității și ocuparea forței de muncă. Capitalul uman este astăzi apreciat ca fiind cel mai valoros activ al UE.”

Uniunea Europeana constituie una din principalele entități economice mondiale: cu numai 7,3% din populația lumii, aceasta creează 20% din totalul producției mondiale. În pofida puterii sale economice, Europa, în speță Uniunea Europeană, nu a reușit să atingă unul din obiectivele sale cheie: acela de a genera oportunități de ocupare pentru toți membrii societății care sunt apți de muncă și care solicită locuri de muncă.

În sistemul de piețe europene, piața muncii este cea mai puțin integrată. Nu există o piață a muncii internă a UE. Există piețe naționale/regionale ale muncii care – pe baza unor directive comune – își coordonează activitățile.

Încă din anul 1990 s-a degajat un consens politic cu privire la caracterul structural al problemelor ocupării, al educației și formării profesionale ca instrument principal de realizare a acestui deziderat.

Procesul Luxemburg, demarat în 1997, luând în considerare lecțiile UE în materie de ocupare și combatere a șomajului, lansează și promovează o concepție nouă legată de creșterea economică și ocuparea deplină a forței de muncă la nivelul țărilor membre. Summit-ul de la Lisabona din martie 2000 – pe baza evaluării progreselor Procesului Luxemburg, a inegalităților dintre țările membre, precum și a factorilor de risc – a adoptat o nouă strategie globală în domeniul reformelor economice, al ocupării și coeziunii sociale.

Subliniem aici introducerea a două principii fundamentale:

Principiul Educației și Formării Profesionale pe tot Parcursul Vieții, care era destinat a susține concomitent: ocuparea forței de muncă, adaptarea întreprinderilor și lucrătorilor, mobilitatea forței de muncă și flexibilitatea piețelor muncii, precum și a promova învățarea continuă ca linie de conduită a tuturor factorilor implicați, egalitatea de șanse. Aceasta era calea care viza realizarea ocupării depline la orizont 2010.

Al doilea principiu viza creșterea rolului partenerilor sociali în aplicarea și monitorizarea realizării strategiei.

În strânsă legătură cu aceste principii, la Consiliul European de la Stokholm (2001) au fost aprobate, „obiectivele strategice” și “asociate” în vederea dezvoltării până în anul 2010, în Europa, a unor sisteme de educație și formare de referință la nivel mondial, iar Consiliul European de Primăvară de la Barcelona (2002) a stabilit programul detaliat de lucru pentru atingerea acestor obiective.

Primul obiectiv strategic: ”îmbunătățirea calității și eficienței sistemelor de educație și formare profesională”. Acestuia i-au fost asociate cinci obiective detaliate:

a. Îmbunătățirea educației și formării profesionale a cadrelor didactice și a formatorilor – profesorii și formatorii constituie actorii principali în strategiile urmărite pentru stimularea dezvoltării societății și a economiei. În condițiile în care țările UE se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii demografice și cu o lipsă de atracție a tineretului spre aceste profesii, atragerea și menținerea personalului calificat și competent, constituie o prioritate a UE.

b. Competențe sporite pentru societatea cunoașterii. Nu există o concepție unanim acceptată cu privire la competențele de bază. Astfel, pentru unii, noțiunea „de bază” are o conotație strictă, depășită de viață, limitându-se la citit și socotit, noțiunea de „competență” fiind asociată cu „aptitudini și cunoștințe”. Comisia Europeană a elaborat în acest sens, primul document cu privire la competențele de bază necesare tuturor cetățenilor, care cuprind elementele: citit, scris și calculat (aptitudini de bază), competențe de bază în matematici, științe și tehnologie, limbi străine, abilități TIC, aptitudini sociale, comportamentale, de comunicare, inițiativă antreprenorială, autonomie, responsabilități, cultură generală.

c. Asigurarea accesului tuturor la TIC – necesitatea asigurării dotării tuturor instituțiilor educaționale cu o infrastructură corespunzătoare ce include echipamente, facilități de comunicare prin internet etc.

d. Creșterea participării la cercetări științifice și tehnice.

e. Utilizarea mai eficientă a resurselor – realizarea obiectivelor prevăzute în domeniul educației și formării pe toată durata vieții, necesită creșterea corespunzătoare a investițiilor în acest domeniu, respectiv creșterea cheltuielilor publice în resurse umane, a cheltuielilor sectorului privat, precum și a investițiilor fiecărui individ, în multe țări UE persistând subfinanțarea.

2. Al doilea obiectiv strategic: ”facilitarea accesului tuturor la sistemul de educație și formare profesională”. Obiectivul putea fi atins prin asumarea a trei obiective asociate:

a. Mediul deschis de învățare. Avansarea către o societate a cunoașterii implică asigurarea accesului tuturor la orice tip de formare și democratizarea mai puternică a sistemelor de educație și formare. În același timp, era obligatorie simplificarea sistemului de educație și formare profesională astfel încât să ofere oportunități variate persoanelor care doresc să-și schimbe calificarea.

b. Sporirea atractivității învățării. Conceperea și structurarea sistemului de educație și formare profesională în percepția necesității învățării de la cea mai fragedă vârstă. Tocmai de aceea, în formarea unei atitudini active pro-învățare, responsabilitățile sunt partajate între familie, școală, întreprinderi, salariați, parteneri sociali, în condițiile în care învățarea tinde să devină o parte a activității fiecăruia.

c. Sprijinirea cetățeniei active, a egalității șanselor și a coeziunii sociale. Sistemele de educație și formare profesională au un rol important în sprijinirea și susținerea societăților democratice în Europa. Cetățenia activă, șansele egale pentru toți și coeziunea socială constituie dimensiuni esențiale ale educației și formării profesionale. Tuturor cetățenilor trebuia să li se acorde șanse de acces egal la educație și formare profesională având în vedere grupurile vulnerabile (populația cu dificultăți de învățare, cea din mediul rural sau din zone izolate).

3. Al treilea obiectiv strategic: ”deschiderea sistemului de educație și formare profesională spre întreaga societate”. Pentru atingerea acestui obiectiv au fost formulate cinci obiective asociate:

a. Strângerea legăturilor cu piața muncii, cercetarea și societatea în ansamblu. Sistemele de educație și formare profesională au înregistrat progrese importante în deceniul 1990 – 2000, dar s-a apreciat că acestea nu au fost suficiente. Cooperarea cu diferiți actori din lumea afacerilor, cercetare și societate în ansamblu, sub diverse aspecte, era încă deficitară. Instituțiile de educație și formare trebuiau să devină generatoare de învățare, să sprijine deschiderea spre exterior, să aducă contribuții, idei noi și să descopere talente, să stimuleze spiritul de întreprinzător și inițiativele de care au nevoie cei ce învață sau se formează profesional.

b. Dezvoltarea spiritului antreprenorial. Educația și formarea profesională au fost chemate să dezvolte spiritul antreprenorial, să asigure reușita efortului depus, să susțină asumarea răspunderii și riscului, să dea sens și conținut inițiativei private. Într-o societate modernă, în care forțele pieței joacă un rol însemnat în toate activitățile umane, era importantă cunoașterea lumii afacerilor pentru oricare membru al ei, cât mai devreme posibil.

c. Îmbunătățirea învățării limbilor străine. Obiectivul viza îmbunătățirea însușirii limbilor străine, astfel încât fiecare individ să se descurce în cel puțin două limbi străine.

d. Creșterea mobilității persoanelor reprezenta un mijloc de promovare a prieteniei și încrederii între indivizii din diferite state europene, totodată, permițând persoanelor tinere și adulte să-și îmbunătățească permanent calitățile personale și profesionale, iar formatorilor să le oferă șansa de a-și lărgi și dezvolta experiența, competențele și aptitudinile.

e. Intensificarea cooperării europene. În societatea cunoașterii, cetățenii vor fi liberi să învețe, să se califice și să muncească indiferent de țară. Politicile privind transparența și recunoașterea calificărilor urmau să fie intensificate.

Pornind de la aceste considerații care au drept fundament documente de referință ale Uniunii Europene și care au ca deziderat dezvoltarea și armonizarea sistemelor de educație și formare profesională, prezentăm, în continuare, principalele strategii UE privind educația și formarea profesională.

2.1. Strategia europeană de cooperare în educație și formare profesională

Strategia Uniunii Europene privind educația permanentă și mobilitatea promovează capacitatea de angajare, cetățenia activă, incluziunea socială și dezvoltarea personală. Dezvoltarea unei Europe bazate pe cunoaștere și asigurarea că piața muncii este deschisă tuturor, reprezintă provocarea majoră pentru sistemele de educație și formare profesională din statele membre și pentru toți actorii implicați. Același lucru este valabil și pentru nevoia acestor sisteme de a se adapta continuu la noi solicitări ale societății în schimbare.

2.1.1. Strategia Lisabona

Educația și formarea profesională a fost în atenția permanentă a guvernelor din toate statele Uniunii Europene, dar structura considerabil diferită a sistemelor de educație nu a făcut posibilă o convergență a obiectivelor.

În acest context, cu prilejul Consiliul European din 23-24 martie 2000, politica europeană privind educația și formarea profesională a cunoscut un nou impuls prin lansarea Strategiei Lisabona.

Obiectivul strategiei avea în vedere ca UE „să devină cea mai dinamică și competitivă economie din lume bazată pe cunoaștere, capabilă de creștere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune, cu o mai puternică coeziune socială și cu respectarea mediului”. 

În acel moment (martie 2000), Europa se îndreapta către o economie și o societate bazate pe cunoaștere. Viața modernă oferea șanse și opțiuni mai mari, dar și riscuri și incertitudini mai mari. Oamenii aveau libertatea de a alege stiluri de viață variate dar, în mod egal, și responsabilitatea de a-și contura propria viață. Mulți oameni își prelungeau perioada de educație și instruire, dar distanța dintre cei care erau suficient pregătiți, pentru a rezista pe piața muncii și cei care rămâneau considerabil în urmă, creștea considerabil.

Cunoștințele, deprinderile, atitudinile și înțelegerea dobândite în perioada copilăriei și a adolescenței, pe tot parcursul perioadei de instruire inițială, nu pot dura toată viața. Astfel, învățarea pe tot parcursul vieții nu mai reprezenta doar unul dintre aspectele educației și instruirii; ea urma să devină principiul călăuzitor pentru integrarea activă în contextul învățării.

Îmbunătățirea accesului la învățare și la formare profesională pe tot parcursul vieții în vederea eliminării deficitelor de competență, constituie dezideratul strategiei Europa 2000. Societatea bazată pe cunoaștere care se prefigura impunea investiții în dezvoltarea resurselor umane cu scopul de a încuraja angajații să dobândeasca noi competențe și să accepte mobilitatea ocupațională.

Strategia originală s-a dovedit ulterior a fi o structură prea complexă, cu scopuri și acțiuni multiple și o diviziune neclară a responsabilităților și sarcinilor, mai ales între nivelul european și național. În consecință, ca urmare a evaluărilor intermediare, Consiliul European din martie 2005, relansează strategia de la Lisabona prin reorientarea spre dezvoltare și ocupare în Europa.

Obiectivul Strategiei Lisabona 2005 promova creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Se accentuează în acest context ”necesitatea creșterii investiției în capitalul uman prin sisteme mai bune de educație și de formare”. Astfel, în vederea cooperării europene în educație și formare, Comisia Europeană propune patru direcții strategice:

– punerea în aplicare a învățării pe parcursul întregii vieți;

– îmbunătățirea calității, a eficienței și a rezultatelor sistemelor de educație și formare;

– promovarea echității și cetățeniei active;

– creșterea inovației și creativității, inclusiv a antreprenoriatului, la toate nivelurile de educație și formare.
Aceste direcții strategice urmau să se regăsească în Programul Național de Reforme pentru Strategia Lisabona relansată, al fiecărui stat membru al Uniunii Europene și vizau perioada de programare financiară 2007-2013.

2.1.2. Strategia Europa 2020

Anul 2010 marchează lansarea unei noi strategii de creștere economică la nivelul Uniunii Europene, care își propune să elimine deficiențele de dezvoltare și să creeze condiții favorabile pentru o creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Pentru ca acest lucru să fie posibil, Uniunea Europeană și-a fixat cinci obiective esențiale pe care intenționează să le atingă în deceniul 2010-2020 și care se referă la: ocuparea forței de muncă, cercetare și dezvoltare, schimbările climatice și utilizarea durabilă a energiei, educație, lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale. Acestea sunt transpuse în obiective naționale, pentru ca fiecare stat membru să-și poată urmări evoluția, sunt comune și nu presupun repartizarea sarcinilor, urmând a fi realizate prin acțiuni la nivel național și european.

Comisia Europeană propune șapte inițiative pentru a stimula realizarea de progrese în cadrul fiecărei teme prioritare:

– „O Uniune a inovării în vederea îmbunătățirii condițiilor și accesului la fondurile pentru cercetare și inovare, care să permită creștere economică și apariția de noi locuri de muncă;

– Tineretul în mișcare cu accent pe durabilitatea performanțelor sistemelor de educație și pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii;

– O agendă digitală pentru Europa care va accelera dezvoltarea serviciilor de internet de mare viteză, în beneficiul gospodăriilor și întreprinderilor;

– O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor pentru a permite dezvoltarea durabilă a statelor Uniunii;

– O politică industrială adaptată erei globalizării cu scopul îmbunătățirii mediilor de afaceri, în special pentru IMM-uri, care să devină în măsură să facă față concurenței la nivel mondial;

– O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă în vederea modernizării piețelor muncii, prin dezvoltarea competențelor cetățenilor pe tot parcursul vieții, ce va avea ca rezultat creșterea ratei de participare pe piața muncii și corelarea cererii și a ofertei în materie de forță de muncă, inclusiv prin mobilitatea profesională;

– Platforma europeană de combatere a sărăciei ce are ca scop garantarea coeziunii sociale și teritoriale, care să permită distribuirea echitabilă a beneficiilor creșterii economice, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială să li se acorde posibilitatea de a duce o viață demnă și de a juca un rol activ în societate.”

În cadrul inițiativei „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” UE va depune toate eforturile pentru a stimula cooperarea în materie de educație și formare în care să fie implicate toate părțile interesate și care să aibă ca rezultat punerea în aplicare a principiilor învățării pe tot parcursul vieții. Se anticipează crearea unui Cadru european pentru aptitudini, competențe și profesii (ESCO).

În acest sens, la nivel național, statele membre vor derula acțiuni susținute, care să aibă ca finalitate: punerea în aplicare a Cadrului european al calificărilor (prin instituirea unor cadre naționale ale calificărilor), dobândirea competențelor necesare în vederea continuării studiilor și a integrării pe piața muncii, precum și recunoașterea acestora pe tot parcursul educației generale, profesionale, superioare și din viața adultă (inclusiv în cadrul învățării non-formale și informale), dezvoltarea de parteneriate între mediul educației/formării și cel al muncii (în special prin implicarea partenerilor sociali în planificarea ofertelor de educație și formare).

2.1.3. Educație și formare profesională 2020

Pornind de la cadrul de lucru „Educație și formare 2010” (ET 2010) aprobat la Barcelona în 2002 și analizând procesele de la Copenhaga și Bologna, Consiliul Europei din 12 mai 2009 definește prioritățile în domeniul educației și formării profesionale pentru perioada 2011-2020 și pune bazele unui nou cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale „Educație și formare 2020” (ET 2020). Strategia recomandă ca sistemele de educație și formare din Europa să fie abordate ca un întreg, din perspectiva învățării de-a lungul vieții.

În concluzii sunt stabilite patru obiective strategice ale cadrului:

”Realizarea în practică a învățării pe tot parcursul vieții și a mobilității cursanților.” Se impune permanenta actualizare și dezvoltare a competențelor profesionale conforme circumstanțelor economice și sociale precum și creșterea receptivității sistemelor de educație și formare. Este necesară dezvoltarea cadrelor naționale pentru calificări bazate pe rezultate relevante ale învățării și legătura acestora cu Cadrul european al calificărilor și promovarea învățării în rândul adulților, pentru a crește calitatea sistemelor de orientare și pentru a face învățarea mai atractivă în general. Se recomandă, de asemenea, extinderea mobilității formabililor și aplicarea Cartei europeane a calității pentru mobilitate.

”Îmbunătățirea calității și a eficienței educației și formării.” Se accentuează nevoia conform căreia sistemele de educație și formare trebuie să fie de calitate înaltă, eficiente și echitabile, în vederea îmbunătățirii capacității de integrare profesională. Dobândiriea competențelor-cheie de către toți cetățenii reprezintă o adevărată provocare. În același timp, este important să se asigure o educație inițială și continuă corespunzătoare a profesorilor și a formatorilor, iar cariera în învățământ este nevoie să devină o opțiune atractivă. De asemenea, este esențial să se elaboreze sisteme eficiente de asigurare a calității care să îmbunătățească administrarea și conducerea instituțiilor de educație de formare.

”Promovarea echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active.” Indiferent de circumstanțele personale, sociale sau economice, politicile educaționale și de formare profesională ar trebui să garanteze tuturor cetățenilor posibilitatea de a dobândi, actualiza și dezvolta, pe toată durata vieții, atât competențe specifice ocupației, cât și competențe-cheie necesare pentru ocuparea unui loc de muncă, continuarea învățării, cetățenie activă și dialogu intercultural.

”Stimularea creativității și a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educație și formare.” Obiectivul promovează ideile conform cărora toți cetățenii ar trebui să dobândească competențe transversale care să aibă la bază triunghiul cunoașterii: educație-cercetare-inovare, precum și parteneriatele dintre întreprinderi, instituții de învățământ, societatea civilă.

Pentru cuantificarea progreselor înregistrate în îndeplinirea obiectivelor, acestea sunt însoțite de indicatori și criterii europene de referință stabilite pentru anul 2020:

cel puțin 95% dintre copiii cu vârste cuprinse între 4 ani și vârsta obligatorie pentru începerea educației primare, trebuie să participe la educația preșcolară;

nu trebuie să existe un procent mai mare de 15% de persoane în vârstă de 15 ani care să dețină abilități insuficiente de lectură, matematică și științe;

procentul de abandon școlar nu trebuie să fie mai mare de 10%;

cel puțin 40% din persoanele cu vârste între 30-34 de ani trebuie să fi absolvit o formă de educație terțiară;

cel puțin 15% dintre adulți (grupa de vârstă 25-64) trebuie să participe la programe de învățare pe tot parcursul vieții.

2.2. Instrumente europene pentru învățarea pe tot parcursul vieții

Termenul de învățare reprezintă transmiterea sistematică de cunoștințe, priceperi, deprinderi, atitudini și comportamente necesare și utile pentru formarea personalității și adaptarea indivizilor la cerințele vieții sociale. Utilizarea conceptului conexând doar școala, copii și tineri este, fără îndoială, incorectă. Oamenii învață și în afara școlii, nu numai într-o anumită perioadă, ci pe tot parcursul vieții. Chiar dacă în mod diferit, adulții sunt implicați în activități de instruire, de formare continuă, pentru a se putea adapta permanent provocărilor pieței muncii. Învățarea este permanentă, continuă și legată indistructibil de viața individului.

De-a lungul dezvoltării civilizației umane, educația și formarea profesională au suscitat atenția a numeroși specialiști din domenii diferite, precum și a multor organisme internaționale și a societății civile. S-a cristalizat astfel, ideea fundamentală a legăturii directe și inverse între economie – creștere economică durabilă – educație – societate. Această dualitate comportamentală a educației și formării profesionale în procesul dezvoltării, explică interesul major de care se bucură aceasta în programele Uniunii Europene.

Ultimul deceniu al secolului XX și începutul secolului XXI propulsează educația și formare profesională pe tot parcursul vieții ca vector fundamental al procesului de învățare permanentă, al formării, dezvoltării și utilizării capitalului uman, care cuprinde toate formele de educație și pregătire, toții factorii implicați ce contribuie la realizarea acestui proces.

În domeniul educației și formării profesionale, Uniunea Europeană a dezvoltat o platformă pentru cooperarea și coordonarea între statele membre, sub numele de „Procesul Copenhaga”, prin intermediul căreia s-au pus la punct instrumente și principii comune la nivel european, acestea fiind: Cadrul European de Referință al Competențelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, Cadrul European al Calificărilor (EQF), Sistemul European de Acumulare și Transfer de Credite (ECVET), Cadrul European de Referință în Asigurarea Calității (EQARF), Portofoliul Europass.

2.2.1. Cadrul European de Referință al Competențelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții

Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competențele – cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții aduce în atenția statelor membre necesitatea armonizării acțiunilor în ceea ce privește dezvoltarea unui sistem multifuncțional și transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală. Cele opt domenii ale competențelor cheie la care face referire documentul sunt: ”comunicarea în limba maternă, comunicare în limbi străine, competențe matematice și competențe de bază în știinte și tehnologie, competențe digitale, competența de a învăța să înveți, competențe sociale și civice, spirit de inițiativă și antreprenoriat, conștiința și expresia culturală”.

Ansamblul competențelor – cheie se constituie ca un cadru de referință ce vine în sprijinul eforturilor depuse la nivel național și european pentru atingerea obiectivelor pe care le definesc. Acest cadru se adresează în primul rând factorilor politici, furnizorilor de servicii de educație și formare, angajatorilor și persoanelor care învață.

2.2.2. Cadrul European al Calificărilor (EQF)

Cadrul European al Calificărilor pentru învățarea de-a lungul vieții (EQF – European Qualifications Fremwork for lifelong learning) este un alt instrument care permite raportarea sistemelor naționale de calificări la un cadru european de referință și a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul European la 23 aprilie 2008. Cetățenii și angajatorii pot să utilizeze EQF pentru a cunoaște și a compara nivelurile de calificare dintre țări și dintre sistemele de educație și formare diferite.

Acest instrument cuprinde ”opt niveluri de referință care descriu ce știe, ce înțelege și ce este capabilă să facă o persoană”, cu alte cuvinte, care sunt rezultatele învățării la un moment dat. Documentul presupune corelarea nivelurilor calificărilor naționale cu nivelurile de referință EQF începând de la nivelul de bază (nivelul 1) până la cel mai înalt (nivelul 8) putându-se realiza astfel o comparare între calificările naționale. Apariția EQF a declanșat dezvoltarea de cadre naționale ale calificărilor (CNC) în multe țări europene care le percep ca reprezentând cea mai bună soluție de corelare a calificărilor naționale cu EQF. Aceasta va permite persoanelor care îți schimbă domiciliul dintr-o țară în alta, să nu fie nevoite să repete învățarea sau să fie angajate pe posturi corespunzatoare competențelor dobândite. Sistemul încurajează învățarea pe tot parcursul vieții prin validarea învățării non-formale și informale.

2.2.3. Sistemul European de Acumulare și Transfer de Credite (ECVET)

Sistemul European de Acumulare și Transfer de Credite (ECVET) este un instrument concret și util ”pentru transferul, recunoașterea și, după caz, acumularea rezultatelor învățării indivizilor în vederea obținerii unei calificări. Acesta vizează facilitarea recunoașterii rezultatelor învățării în conformitate cu legislația națională, în cadrul mobilității, cu scopul obținerii unei calificări.”

Instrumentul are la bază validarea cunoștințelor, îndemânărilor și competențelor individuale, este îndreptat asupra persoanei și va asigura documentarea, validarea și recunoașterea rezultatelor procesului de învățare obținute în străinătate luând în considerare atât educația formală, cât și contextele non-formale.

Așadar, sistemul ECVET va trebui să opereze cu instrumente specifice. Acestea au fost deja proiectate într-un context european și introduse la nivel național (EUROPASS, Memorandumul de Înțelegere, Acordul de învățare).

2.2.4. Cadrul European de Referință în Asigurarea Calității (EQARF)

Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind stabilirea unui Cadru european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională (European Quality Assurance Reference Framework for VET – EQARF) propune un nou instrument menit să sprijine statele Uniunii Europene pentru a dezvolta, îmbunătăți, orienta și evalua calitatea propriilor sisteme de educație și formare profesională.

EQARF contribuie la creșterea transparenței și coerenței politicilor de educație și formare profesională dezvoltate la nivelul statelor membre, promovând astfel încrederea reciprocă, mobilitatea forței de muncă și învățarea pe tot parcursul vieții.

Modelul care stă la baza EQARF este diagrama calității alcătuită din: planificare, aplicare, evaluare și revizuire descrise pentru furnizorii/sistemele de educație și formare profesională (EFP).

Cadrul include mecanisme de evaluare internă și externă care trebuie definite de statele membre. Acesta va permite colectarea de feedback în legătură cu progresele realizate. Pe baza cadrului de referință, statele membre ar fi trebuit să dezvolte abordări pentru îmbunătățirea sistemelor lor naționale de asigurare a calității, până cel târziu la 18 iunie 2011.

2.2.5. Portofoliul Europass

Europass reprezintă un portofoliu personal de documente cu scopul de a ajuta cetățenii să-și facă cunoscute calificările și competențele în Europa, în vederea facilitării accesului pe piața forței de muncă și în domeniul educației și formării profesionale. Nu este vorba de un instrument de validare sau recunoaștere oficială a compețentelor și calificărilor, ci de o platformă comună de prezentare a acestora, care facilitează recunoașterea lor la nivel european.

Portofoliul Europass cuprinde cinci documente: Curriculum vitae Europass, Pașaportul lingvistic Europass, Suplimentul Europass la Certificatul profesional, Suplimentul Europass la Diplomă, Documentul de Mobilitate Europass. Scopul său este de a facilita mobilitatea tuturor celor care intenționează să muncească sau să beneficieze de formare pe teritoriul Uniunii Europene.

2.3. Participarea adulților din Europa la învățarea pe tot parcursul vieții în perioada 2006 – 2012

Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP), organism al Uniunii Europene, sprijină educația și formarea profesională a cetățenilor UE.

O treime din lucrătorii europeni (circa 75 de milioane de cetățeni) nu are nicio diplomă sau deține o diplomă de absolvire de nivel redus. Această categorie a populației este mult mai expusă șomajului, cu un grad de risc de trei ori mai ridicat.

Aproximativ jumătate dintre europeni își dobândesc primele competențe profesionale prin educație și formare profesională. Și mai mulți continuă să-și dezvolte aceste competențe și să dobândească altele noi prin formare sau prin experiență la locul de muncă.

CEDEFOP colaborează cu Comisia Europeană, cu guvernele naționale, cu reprezentanții angajatorilor și ai sindicatelor, cu cercetători și specialiști în domeniu pentru a oferi informații actualizate privind educația și formarea profesională și pentru a crea oportunități de dezbatere.

Valoarea adăugată a CEDEFOP este dată de calitatea analizelor comparative și de expertiza acumulată prin cercetare și colaborare în rețea. Acestea sunt utilizate pentru a:

furniza consultanță tehnică și propune politici;

umple golurile de cunoștințe și identifica noi tendințe și provocări;

sublinia importanța educației și formării profesionale;

reuni factorii de decizie, partenerii sociali, cercetătorii și specialiștii pentru a identifica modalități de îmbunătățire a politicilor;

sprijini abordări, principii și instrumente comune la nivel european menite să amelioreze educația și formarea profesională.

Prioritățile pe termen mediu (2012-2014) ale CEDEFOP sunt: sprijinirea modernizării sistemelor de educație și formare profesională, promovarea educației de-a lungul vieții, a educației adulților și a formării la locul de muncă, evaluarea nevoilor de calificare.

În anul 2014 CEDEFOP a publicat raportul “On the way to 2020: data for vocational education and training policies” care oferă o actualizare statistică și o privire de ansamblu asupra educației și formării profesionale (EFP) și asupra învățării pe tot parcursul vieții în țările europene. Raportul ilustrează progresul pe indicatorii selectați pentru relevanța lor politică și contribuția la obiectivele Europa 2020.

Prezentările generale cuprind 32 de indicatori care, separat și împreună, furnizează informații relevante cu privire la poziția fiecărei țări în ceea ce privește priorități ale EFP și învățarea pe tot parcursul vieții.

Analizând situațiile statistice pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, am ales ca indicatori reprezentativi pentru tema de cercetare: “Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții” și „Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții”.

Primul indicatorul reflectă procentul populației în vârstă de 25-64 ani care a participat în educație și formare în cele patru săptămâni anterioare sondajului (Eurostat, AFM) iar cel de-al doilea, procentul populației cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani care a atins, cel mult, învățământul secundar inferior (ISCED niveluri 0-2) (Eurostat, AFM).

Prezentăm mai jos datele pentru cele 28 de state europene pentru primul indicator.

Tabel nr. 1: Scorul pe indicatorul “Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Europa”

Sursa: http://bookshop.europa.eu/ro/on-the-way-to-2020-pbTIRF13002/

¹ Întreruperi de serie. În cazul în care pauza în serie are loc în 2011, nu sunt prezentate datele pentru 2006 și 2010. În cazul în care pauza în serie are loc între 2006 și 2010, nu sunt prezentate nici datele pentru 2006, nici schimbarea 2006-2010.

² Date provizorii.

Pentru anul 2006 se observă că țări precum: Cehia, Luxemburg, Olanda, Suedia și Regatul Unit al Marii Britanii nu raportează nici o cifră pentru indicatorul analizat. Participarea la învățarea pe tot parcursul vieții a cetățenilor UE este extrem de crescută, însă, în Danemarca (29,3% din populația în vârstă de 25-64 ani a participat în educație și formare în cele patru săptămâni anterioare sondajului) și în Finlanda (23,1% din populația în vârstă de 25-64 ani a participat în educație și formare în cele patru săptămâni anterioare sondajului). Țările care înregistrează un procent extrem de scăzut al acestui indicator (sub 2%) sunt: Bulgaria (1,3%), România (1,3%) și Grecia (1,9%). (Figura 1)

Figura nr.1: Participarea la învățarea pe tot parcursul vieții a cetățenilor UE, anul 2006

Luând în considerare faptul că, media Uniunii Europene în anul 2006 pentru participarea la învățarea pe tot parcursul vieții este de 9,5%, remarcăm în Figura 2 că Danemarca (29,2%), Finlanda (23,1%), Slovenia (15%), Austria (13,1%) și Spania (10,4%) se află peste această medie în ceea ce privește indicatorul analizat.

Figura nr. 2: Analiză comparativă între nivelul participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele europene și media UE, anul 2006

Anul 2010 confirmă trendul ascendent al interesului pentru participarea la învățarea pe tot parcursul vieții în Danemarca (32,5%) și Finlanda (23%), însă scoate în evidență și țări precum: Suedia (24,5%), Regatul Unit al Marii Britanii (19,4%), Olanda (16,6%) și Slovenia (16,6%) care înregistrează procente peste ținta medie a Uniunii Europene de 15%, țintă stabilită prin Strategia "Educație și formare 2020".

Este de remarcat faptul că în Danemarca participarea adulților la procesul de învățare pe tot parcursul vieții este de aproape trei ori media UE (32,5% față de 9,1% în 2010), și de două ori ținta medie (15%).

La polul opus, cu procentaj de sub 2% se află: Bulgaria (1,2%) și România (1.3%), în condițiile în care Cehia, Grecia și Portugalia nu raportează la acest moment cifre legate de indicatorul studiat.

Figura nr. 3: Participarea la învățarea pe tot parcursul vieții a cetățenilor UE, anul 2010

Analiza procentajului obținut în ceea ce privește nivelul participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în țările europene, în comparație cu media Uniunii Europene la momentul 2010, reflectă faptul că gradul de interes către această activitate a crescut considerabil și în alte țări. Așa cum se observă în Figura 4 este vorba despre: Austria (13,7%), Luxemburg (13,4%), Estonia (10,9%), Spania (10,8%). Așadar, un număr de 10 state depășesc, în anul 2010, ținta medie a Uniunii Europene de 9,1% participare a cetățenilor cuprinși între 24 și 64 ani la învățarea pe tot parcursul vieții.

În România nu se înregistrează nicio creștere a acestui indicator de la momentul 2006 la momentul 2010, fenomenul înregistrează un procent foarte mic, de 1,3%.

Figura nr. 4: Analiză comparativă între nivelul participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele europene și media UE, anul 2010

Analiza evoluției indicatorului “Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții” din anul 2012 (Figura 5), evidențiază continuarea preocupării adulților din Danemarca, Finlanda, Suedia, Olanda, Slovenia, Regatul Unit al Marii Britanii, pentru formarea pe tot parcursul vieții.

În comparație cu anii anterior analizați, în anul 2012 CEDEFOP prezintă date pentru toate cele 28 de state ale UE. Pentru România se observă o creștere relativ mică a interesului pentru învățarea pe tot parcursul vieții (0,3%).

Figura nr. 5: Participarea la învățarea pe tot parcursul vieții a cetățenilor UE, anul 2012

Având în vedere ținta medie pentru Uniunea Europeană în anul 2012 (8,9%), (Figura 6) se observă că spre deosebire de anul 2010 când 10 state depășeau ținta (9,1%), în anul 2012, 12 state se situează peste aceasta: Danemarca, Finlanda, Suedia, Olanda, Slovenia, Regatul Unit al Marii Britanii, Luxemburg, Austria, Germania, Portugalia, Cehia, Spania. (Figura 6)

Figura nr. 6: Analiză comparativă între nivelul participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele europene și media UE, anul 2012

În Figura 7 este reprezentată evoluția indicatorului “Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții” în perioada 2006-2012.

Figura nr. 7: Evoluția indicatorului “Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții” în statele UE, perioada 2006-2012

Dacă analizăm datele din Tabelul nr. 1 și Figura nr. 7 observăm că în anul 2006 rata de participare la învățarea pe tot parcursul vieții a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani era de 9,5%, în 2010, era de 9,1%, cu 0,4 puncte mai mică decât în 2006, iar în 2012 rata era de 8,9%, cu 0,6 puncte mai mică decât în 2006 și cu 0,2 puncte mai mică față de 2010. Această realitate este neașteptată luând în considerare demersurile UE de a încuraja participarea la progarame de formare profesională continuă. Se cunoaște faptul că acest domeniu este considerat prioritate în majoritatea documentelor strategice de la nivel european, că au fost adoptate politici și directive care să sprijine această inițiativă și că au fost alocate fonduri pentru a transforma acest obiectiv în realitate.

Faptul că rata de participare a scăzut în 2012 față de 2006 poate însemna că mecanismele de aplicare ale documentelor strategice la nivel european nu au fost cele mai potrivite. Deasemenea trebuie avut în atenție și faptul că a doua jumătate a perioadei analizate a fost marcată de o puternică recesiune economică.

Situația poate cunoaște o îmbunătățire printr-un efort conjugat: cel al conducerii Uniunii coroborat cu efortul fiecărui cetățean în parte de a se perfecționa și de a-și îmbunătăți condiția, contribuind astfel la binele colectiv al suprastructurii europene.

Cea mai ridicată rată de participare în anul 2012 a fost înregistrată în Danemarca, de 32,3%, iar cea mai scăzută în Bulgaria 1,2%, urmată îndeaproape de România cu 1,6%. Situația este sensibil asemănătoare și pentru anii 2010 și 2012. Acestă discrepanță demonstrează că politica de coeziune socială a rămas la stadiul de politică, eșuând în a-și atinge obiectivul de reducere a diferențele dintre regiunile dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.

Pentru indicatorul „Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții” datele prezentate de CEDEFOP pentru cele 28 de state ale Uniunii Europene se prezintă astfel:

Tabel nr. 2: Scorul pe indicatorul „Participarea adulților cu nivel educațional scăzut din Europa la învățarea pe tot parcursul vieții”

Sursa: http://bookshop.europa.eu/ro/on-the-way-to-2020-pbTIRF13002/

Cel de-al doilea indicator analizat evidențiază procentul populației cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani care a atins, cel mult, învățământul secundar inferior (ISCED niveluri 0-2) și care a participat la învățare pe tot pasrcursul vieții.

Anul 2006 poziționează Malta ca deținând supremația în ceea ce privește interesul persoanelor adulte cu nivel de educație scăzut pentru învățarea pe tot parcursul vieții (aproximativ 74%). Se observă, de asemenea, că în state precum: Spania (50,6%), Italia (48,7%), Grecia (41%), exista un interes crescut pentru formare în rândul grupului țintă analizat. (Figura 8) Menționăm că pentru Danemarca, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii raportul nu prezintă date aferente anului 2006.

Figura nr. 8: Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții, anul 2006

Figura 9 prezintă locul în care se află, în anul 2006, fiecare stat al Uniunii Europene în comparație cu ținta medie a indicatorului UE de 30,1%. Menționăm că România, cu procentul de 25,8% se apropie de această țintă. Cu toate acestea, 8 state europene depășesc această țintă: Spania (50,6%), Italia (48,7%), Grecia (41%), Irlanda (33,7%), Spania (32,7%), Belgia (33,1%), Cipru (30,5%).

Figura nr. 9: Analiză comparativă între nivelul participării adulțilorcu nivel educațional scăzut din statele europene la învățarea pe tot parcursul vieții și media UE, anul 2006

Pentru anul 2010 situația rămâne neschimbată în ceea ce privește topul țărilor cu procentaj ridicat al indicatorului supus analizei: Malta (71%), Spania (47,4%), Italia (44,8). La celălalt pol al clasamentului se află: Lituania (8%), Cehia (8,1%) și Slovacia (9%) în condițiile în care pentru Portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii nu există date. (Figura 10)

Figura nr. 10: Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții, anul 2010

Figura 11 reflectă faptul că situația este relativ constantă în ceea ce privește evoluția indicatorului la nivelul statelor europene, față de ținta medie UE (27,3%) pentru anul 2010 în comparație cu anul 2006.

Figura nr. 11: Analiză comparativă între nivelul participării adulțilorcu nivel educațional scăzut din statele europene la învățarea pe tot parcursul vieții și media UE, anul 2010

Anul 2012 (Figura 12 și Figura 13) înregistrează, pentru marea majoritate a statelor, o scădere a indicatorului „Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții”. Doar Luxemburg și Olanda au creștere față de 2010 cu 5% și respectiv 1%. România se menține aproape de ținta medie a Uniunii Europene cu 25,1%.

Figura nr. 12: Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții, anul 2012

Figura nr. 13: Analiză comparativă între nivelul participării adulțilorcu nivel educațional scăzut din statele europene la învățarea pe tot parcursul vieții și media UE, anul 2012

Figura 14 prezintă evoluția indicatorului „Participarea adulților cu nivel educațional scăzut la învățarea pe tot parcursul vieții” în statele Uniunii Europene, în perioada 2006-2012.

Figura nr.14: Participarea adulților cu nivel educațional scăzut din statele europene la învățarea pe tot parcursul vieții

Analiza datelor din Tabelul nr. 2 și Figura nr. 14 reflectă faptul că în anul 2006 rata de participare la învățarea pe tot parcursul vieții a adulților cu nivel educațional scăzut, cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani, era de 30,1%, în 2010, 27,3% (cu 2,8 puncte mai mică decât în 2006), iar în 2012 rata era de 26,6%, (cu 3,5 puncte mai mică decât în 2006 și cu 0,7 puncte mai mică față de 2010).

Cea mai ridicată rată de participare în anul 2012 a fost înregistrată în Malta, de 68,5%, iar cea mai scăzută în Lituania 7,1%, urmată îndeaproape de Cehia cu 7,7%. Situația este asemănptoare și pentru anii 2010 și 2012.

2.4. Analiza participării adulților din țările care au aderat la Uniunea Europeană în anul 2004 la învățarea pe tot parcursul vieții și prezentarea situației din România

Desființarea regimurilor comuniste din Europa Centrală și din Europa de Est, precum și intențiile UE de a pune bazele unei piețe europene de mari dimensiuni, au fost două motive importante pentru inițierea valului de extindere din anul 2004. Ziua de 1 Mai 2004 a marcat un eveniment istoric, o adevărată reunificare a Europei, când zece state au întregit uniunea: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Analizând datele prezentate de Eurostat privind rata de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții, am extras cifrele referitoare la cele 10 țări care au aderat în anul 2004, raportate pentru perioada 2005-2010.

Numărătorul indicatorului se referă la persoanele cu vârste cuprinse între 25-64 care au declarat că au participat în educație sau formare în cele patru săptămâni anterioare studiului. Numitorul este format din populația totală din aceeași grupă de vârstă, cu excepția celor care nu au răspuns la întrebarea legată de "participarea la educație și formare". Datele provin din Ancheta forței de muncă a UE și se referă la toate formele de educație sau formare profesională relevante sau nu pentru locul de muncă actual sau viitor al respondentului.

Ne propunem să analizăm în continuare, rata de participare la învățarea pe parcursul vieții în țările din cel de-al cincilea val de aderare, raportând datele la media UE din anii 2006 (9,5%), 2010 (9,1%) și 2012 (9%).

Tabelul nr. 3 sintetizează datele comunicate de Eurostat pentru intervalul 1992-2013 și pezintă situația din cele zece țări menționate, alături de România, pentru intervalul 2005-2013.

Tabel nr. 3 “Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții din țările care au aderat la UE în anul 2004 și din România, în perioada 2005-2013”

Sursa:Eurostathttp://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tsdsc440&plugin=1

Cehia

În anul 2002 în Republica Cehă a fost definit Planul pe termen lung pentru Dezvoltarea Educației și Sistemului de Învățământ care, actualizat periodic (2004, 2008, 2012), trasează liniile directoare ale sistemului de educație. În anul 2007 guvernul acestei țări a adoptat ”Strategia națională pentru învățare pe tot parcursul vieții”. Documentul face referiri la formarea inițială și continuă și are ca termen de implementare anul 2015.

Formarea profesională continuă se desfășoară în cadrul instituțiilor care furnizează cursuri pentru adulți, calitatea formării profesionale este situată în responsabilitatea furnizorului, dar activitatea nu este reglementată de legislație specifică.

Figura nr. 15: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Cehia, în intervalul 2005-2013

Dacă privim figura nr. 15 observăm că în perioada 2005-2013 Republica Cehă înregistrează un trend ascendant în cee ce privește participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții, cu trei pusee de creștere în anii 2008 (7,8%), 2011 (11,4) și 2012 (10,8%). Pentru anii 2006 și 2010 cifrele față de media UE (9,5% și respectiv 9,1%) sunt mai mici cu 3,9% și respective 1,6%, ceea ce scoate în evidență nivelul scăzut al interesului față de această formă de educație.

Lipsa motivației în participarea la educație continuă se manifestă atât la nivelul indivizilor cât și la nivelul angajatorilor. Creșterea implicării partenerilor sociali în formarea continuă precum și cea a finanțării educației adulților de către participanți în proporție de 45%, face ca începând cu anul 2011 să se înregistreze o rată mai mare cu 2,7% a indicatorului în comparație cu media UE (9%).

Cipru

În Cipru, în martie 2012, a fost fundamentată o propunere pentru înființarea unui Comitet național de orientare pe tot parcursul vieții care a fost înaintată Consiliului de Miniștri pentru aprobare, iar în anul 2013 a fost adoptată Strategia pentru îmbunătățirea competențelor forței de muncă pentru a consolida mobilitatea ocupațională. Se înregistrează progrese și în ceea ce privește înființărea unui Sistem pentru evaluare și certificare a furnizorilor de formare, inclusiv pentru formatori, în vederea îmbunătățirii calității ofertei de formare. Adulții pot urma educația secundară superioară în școli secundare superioare pentru adulți (esperina gymnasia) precum și în Școala Tehnică de Seral din Nicosia, care are un curs de patru ani și oferă un certificat echivalent cu certificatul de educație secundară superioară (apolytirion).

Figura nr. 16: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Cipru, în intervalul 2005-2013

Figura nr. 16 reflectă evoluția ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în perioada 2005-2013. Se observă o activitate liniară în acest domeniu, cu creșteri ușoare în anii 2007 (8,4%) și 2008 (8,5%). Cipru se situează sub de rata medie a indicatorului înregistrat de UE în anii 2006, 2010 și 2012 cu 2,4%, 1,4% și 0,4%.

În iunie 2014, Consiliul de Miniștrii a aprobat Strategia pentru învățare pe tot parcursul vieții pentru perioada 2014-2020, document ce conține principalele priorități de politică din domeniu și stabilește principalele acțiuni care vor fi promovate de către Guvernul Ciprului.

Estonia

În Estonia conceptul de adult nu are legătură cu vârsta. Conform legislației estoniene un cursant adult este o persoană a cărei ocupație principală nu este de a studia; de exemplu persoana poate lucra sau poate avea grijă de copii și poate studia în același timp. Cu toate acestea, cel mai frecvent sunt considerate adulți persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani.

Educația continuă este reglementată în Estonia din anul 1993 prin Legea privind educația adulților. Documentul prevede că orice persoană are dreptul de a-și dezvolta în mod constant cunoștințele și abilitățile și prezintă, de asemenea, obligațiile autorităților publice și locale precum și ale angajatorilor privind educația pe tot parcursul vieții, inclusiv finanțarea acestui domeniu al educației de la bugetul de stat. Legea se reînnoiește periodic cu scopul de a crește calitatea educației adulților. Aceasta este asigurată de către autoritățile de stat și municipale, școli private care dețin o licență de educație și alte organizații publice și private. Potrivit Raportului de țară 2012 ”Estonia: VET in Europe: country report 2012” unul din obiectivele Estoniei era ”creșterea accesului populației cu vârstă cuprinsă între 25 și 64 de ani la învățarea pe tot parcursul vieții la 13,5% până în anul 2013.

Figura nr. 17: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Estonia, în intervalul 2005-2013

Analizând datele prezentate în figura 17 observăm că Estonia nu a reușit să-și atingă obiectivul stabilit pentru 2013, înregistrând o rată de participare la învățarea pe tot parcursul vieții de 12,6%. Cu toate acestea, se remarcă trendul ascendent al participării la învățare a adulților și faptul că în anul 2010 rata de participare este peste media înregistrată de UE cu 1,8% iar în 2012 cu 3,6%.

Letonia

Legea Învățământului Profesional din Letonia guvernează atât educația inițială cât și formarea profesională continuă. Cadrul legal menționează două tipuri formale de educație continuă: educație profesională continuă (finalizată cu certificate pe niveluri de calificare) și perfecționare profesională cu durată de 160-320 de ore.

Furnizori de formare profesională privați (centrele de educație) sunt reprezentați în toate regiunile țării și în scopul punerii în aplicare a programelor de educație formală, informală / non-formale cooperează cu Agenția națională pentru ocuparea forței de muncă (NVA – State Employment Agency – Nodarbinātības valsts aģentūra) prin intermediul unei rețele de 28 de birouri regionale.

Figura nr. 18: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Letonia, în intervalul 2005-2013

În Letonia, participarea adulților la educație este mai mică decât în UE, după cum se observă din Figura nr. 18. Obiectivul de a crește rata de participare la educație a adulților de la 5,4% în 2009 la 12,5% în 2013 nu a fost îndeplinit. Trendul descendent al indicatorului, de la 7,9% în anul 2005 la 6,5 în 2013 a determinat Ministerul Educației din Letonia să adopte liniile directoare ale politicii pentru învățare pe parcursul întregii vieții 2007-2013, care se referă la susținerea dezvoltării orientării în educație și carieră și asigurarea disponibilității educației pentru grupurile excluse din punct de vedere social.

Lituania

Lituania înregistrează un nivel de educație al populației destul de mare. Pe baza datelor Anchetei forței de muncă, în 2012, 93% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani au atins cel puțin învățământul secundar superior și 34% au atins nivelul terțiar. Aceasta este una dintre cele mai mari rate de instruire din Europa.

Figura nr. 19: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Lituania, în intervalul 2005-2013

În același timp, rata de participare la învățarea pe tot parcursul vieții este destul de mică în comparație cu alte țări din spațiul european și cu media UE, așa după cum se observă și din Figura nr. 19. Trendul liniar, dar apropiat de 5%, cu 4% mai mic decât referința, face ca formarea profesională a adulților să fie una dintre cele mai mari provocări pentru sistemul de educație și instruire din Lituania.

Malta

Educația și formarea profesională pentru adulți este oferită în Malta de instituții ale învățământului de stat: Colegiul de Arte, Științe și Tehnologie – Malta (Malta College of Arts, Science and Technology – MCAST), Agenția de ocupare a forței de muncă, Institutul de Studii în Turism (Institute of Tourism Studies). Aceste instituții oferă oportunități de investire în învățarea pe tot parcursul vieții cu scopul obținerii de noi calificări, îmbunătățirea posibilităților de angajare și avansare în carieră.

Figura nr. 20: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Malta, în intervalul 2005-2013

Analizând datele prezentate în Figura nr. 20 se observă că Malta înregistrează rate mici ale participării la învățarea pe tot parcursul vieții, pe întreaga perioadă analizată. În cei nouă ani ai intervalului se constată o creștere de doar 2%. Având în vedere că rata medie a UE în anul 2012 era de 9% se poare aprecia că este nevoie de un efort susținut și de lungă durată pentru a dezvolta formarea profesionale a adulților în Malta. Extinderea economiei bazată pe cunoștințe și influența tehnologiei accelerează importanța acestui demers.

Polonia

Începând cu 1 septembrie 2012, Polonia a introdus o nouă reformă prin care școlile pentru adulți urmează să fie combinate în "centre de formare profesională și educație continuă". Cursurile de calificare profesională au fost introduse de Regulamentul Ministerului Educației Naționale din 11 ianuarie 2012 privind formarea continua. Potrivit acestui regulament participarea la un astfel de curs permite, în urma absolvirii examenului, obținerea unei calificări. Participarea la mai multe cursuri de calificare conduce la obținerea unui set întreg de calificări care aparțin unei anumite ocupații.

Figura nr. 21: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Polonia, în intervalul 2005-2013

Polonia, ca și Malta, Lituania sau Letonia are o rată de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții sub cea a Uniunii Europene cu aproximativ 4%. Trendul prezentat în Figura nr. 21 reflectă faptul că interesul pentru această formă de educație este destul de redus, ceea ce face ca Polonia să fie nevoită să adopte urgent măsuri de redresare în vederea atingerii indicatorului de benchmarking stabilit la nivel UE pentru anul 2020, de 15 %.

Slovacia

Compararea nivelului de educație a adulților cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 cu UE 28, în Slovacia, în cadrul Raportului de țară 2012, indică o pondere foarte scăzută a acestui indicator. Deasemenea, o pondere mai mică o deține învățământul terțiar, în favoarea învățământului secundar cu o puternică tradiție și cu volum și conținut puternic.

Obiectivul principal al educației adulților a fost în mod traditional, mai puțin axat pe aspectele legate de ocuparea forței de muncă și mai mult pe calitatea vieții de adult. Acesta a fost abordat ca o activitatea complementară, în special pentru a satisface nevoile și interesele personale și sociale și nu în mod necesar legat de locul de muncă.

În prezent, educația și formarea profesională continuă (EFPC) și implicit educația adulților, sunt considerate ca parte integrantă a învățării pe tot parcursul vieții și sunt incluse în Strategia adoptată de Guvernul Slovaciei din anul 2011. Certificarea competențelor stă în atribuția Înstitutului Național pentru învățarea pe tot parcursul vieții (National Lifelong Learning Institute – NÚCŽV – Národný ústav celoživotného vzdelávania) care colaborează cu Asociația slovacă a instituțiilor de învățământ pentru adulți (Slovak Association of Adult Education Institutions –AIVD – Asociácia inštitúcií vzdelávania dospelých).

Figura nr. 22: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Slovacia, în intervalul 2005-2013

Analizând informațiile prezentate în Figura nr. 22 nu se observă nici o îmbunătățire substanțială a interesului pentru învățarea pe tot parcursul vieții după anul 2011, ci dimpotrivă, scăderea este vizibilă, Slovacia manifestând un trend descendent de la aderarea la UE, rata situându-se la aproximativ 3%, ceea ce reprezintă un procent extrem de scăzut. Deși în anul 2012 planul de punere în acțiune al Strategiei pentru învățarea pe tot parcursul vieții propunea un instrument financiar pentru stimularea participării adulților în cadrul acestui sistem de educație, Guvernul Slovaciei nu a adoptat nici o măsură în acest sens. La acest moment singura sursă de finanțare a învățării continue rămânând proiectele implementate prin Fondul Social European.

Deși în anul 2007 Slovacia îți propunea pentru anul 2015 o rată de participare de 15%, valoare care reprezintă și referința pentru ET 2020, obiectivul este nerealist și reprezintă un risc în tendința actuală.

Slovenia

În Slovenia toate programele de educație formală de la nivelul învățământului secundar la studii universitare sunt dezvoltate și pentru adulți. Programele de formare în educația continuă urmează aceeași curriculum ca și cele pentru tineret, criteriile de acces fiind aceleași ca și în formarea profesională inițială. Din păcate, cele mai recente date ale Anchetei privind Educația Adulților arată o scădere mare a ratelor de participare a adulților în învățământul secundar de la 8,7% la 2,4% în 2011. Furnizorii de programe formale de educație secundară superioară pentru adulți sunt instituții de învățământ publice și private.

O altă cale pentru educația adultilor o constitue sistemul de certificare NVQ (National Vocational Qualifications – Nacionalne poklicne kvalifikacije).

Deși Slovenia înregistrează o rată a participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții mult mai mare decât celelalte țări din grupul celor 10, indicatorul arată tendințe de scădere.

Figura nr. 23 reflectă trendul ușor descendent al ratei, cu un vârf de creștere în anul 2010 (16,2%). Se observă că în întreg intervalul, Slovenia s-a situat permanent peste rata de referință a Uniunii Europene și pe primul loc în rândul țărilor din valul al V-lea de aderare. Situația se datorează, în principal, politicii statului care consideră educația o prioritate de dezvoltare socio-economică. Eforturile și investițiile din domeniul educației au diminuat ușor din cauza recesiunii, dar specialiștii din domeniu militează pentru menținerea infrastructurii existente și continuarea politicilor educaționale.

Este de remarcat faptul că Slovenia are toate premisele să atingă și chiar să depășească rata de referință ET 2020 de 15%.

Figura nr. 23: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Slovenia, în intervalul 2005-2013

Ungaria

Rezultatele înregistrate în ceea ce privește participarea la învățarea pe tot parcursul vieții începând din anul 2005, situează Ungaria pe ultimele locuri, ceea ce a determinat autoritățile din domeniu să-și unească eforturile pentru elaborarea unei noi Legi a formării profesionale a adulților, legea în vigoare fiind aprobată în anul 2001.

Potrivit statisticilor, principalele tipuri de programe de formare oferite adulților sunt: perfecționare profesională, calificare, competențe de comunicare în limbi străine. Majoritatea participanților la învățarea continuă sunt absolvenți ai școlii primare, iar programele care li se adresează au un număr de cel mult 200 ore.

Furnizorii de formare profesională pentru adulți cuprind: instituții de învățământ superior publice, alte instituții bugetare sau sprijinite de stat, companiile private de formare, ONG-uri (organizații non-profit, asociații profesionale, etc.), angajatorii (care furnizează formare în cadrul companiei pentru angajații lor).

Figura nr. 24: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în Ungaria, în intervalul 2005-2013

Acreditarea instituțiilor și programelor de formare pentru adulți nu este obligatorie în Ungaria, dar pentru ca acestea să primească finanțare de la stat trebuie să fie îndeplinită o procedură specifică în care sunt implicați partenerii sociali.

Din Figura nr. 24 se observă că trendul ratei de participare la învățarea pe tot parcursul vieții este descendent iar valorile se situează cu mult sub referința UE. Pentru anii analizați: 2006, 2010 și 2012 Ungaria înregistrează rate mai mici cu 5,7%, 6,3% și respectiv 6,2%.

România

Formarea profesională a adulților în România se desfășoară potrivit Legii nr. 167/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților și include educația și formarea profesională inițială și educația și formarea profesională continuă. Cele două segmente reprezintă căi diferite de educație, altele decât cele specifice sistemului național de educație.

Educația adulților poate fi formală (organizată pe baza unui program de formare), non-formală și informală. Desfășurarea programelor de formare este asigurată de persoane/organizații publice sau private care acționează în calitate de furnizori de formare profesională.

Legea nr. 1 din 2011, Legea educației naționale la articolul 340 prevede înființarea Autorității Naționale pentru Calificări a cărei misiune asumată este de ”asigurare a cadrului general pentru realizarea formării profesionale continue și dezvoltarea de calificări necesare susținerii unei resurse umane competitive, capabile să funcționeze eficient în societatea actuală și într-o comunitate a cunoașterii”.

Figura nr. 25: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în România, în intervalul 2005-2013

Potrivit datelor prezentate de Eurostat și reflectate în Figura nr. 25 se observă că România se situează pe ultimul loc în comparație cu statele analizate. Deși trendul este ușor ascendent, ratele de participare sunt extrem de scăzute, procentul de 2% înregistrat în anul 2013 fiind, după opinia noastră crescut artificial. Afirmația este susținută de faptul că în perioada 2007-2013 s-au derulat o serie de proiecte finanțate prin FSE (POSDRU) în cadrul cărora au fost furnizate și programe cu un număr extrem de redus de ore, care nu au putut asigura dobândirea de competențe reale.

Concluzii

Țările Uniunii Europene înregistrează mari diferențe între ele, în ceea ce privește participarea adulților la programele de formare pe tot parcursul vieții. Ratele se situează, în anul 2013, între 1,7% (Bulgaria) și 31,4% (Danemarca), tendința generală fiind aceea de stagnare.

Pentru statele care au aderat la UE în anul 2004, formarea profesională a adulților a constituit o provocare, pe care doar Estonia și Slovenia au reușit să o abordeze corespunzător.

Figura nr. 26: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele care au aderat la UE în anul 2004, an de referință 2006

În anul 2006 rata medie de participare la nivel european a fost de 9,5%. Slovenia, cu o rată de 15% (cu 5,5% mai mare decât rata medie UE) și datorită politicilor coerente din domeniul educației se situează pe primul loc. Participarea adulților la educație și formare pe tot parcursul vieții se situează cu mult în urma indicatorului UE în cazul celorlalte țări: Cipru 7,1%, Letonia 6,9%, Estonia 6,5%, Cehia 5,6%, Malta 5,5%, Lituania și Polonia 4,7%, Slovacia 4,1% iar Ungaria 3,8%. (Figura nr. 26)

Figura nr. 27: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele care au aderat la UE în anul 2004, an de referință 2010

Anul 2010 nu aduce modificări semnificative în ceea ce privește participarea adulților la învățarea continuă. Slovenia își menține rolul de lider cu o rată de 16,2% (cu 7,1% mai mare decât rata medie UE). Rezultate pozitive în domeniu obține, în anul 2010 și Estonia care depășește rata UE cu 1,8%. Se observă că, în comparație cu anul 2006, șase țări înregisrează o creștere a ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții: Cehia 1,9%, Cipru 0,6%, Estonia 4,4%, Malta și Polonia 0.5%, Slovenia 1,2% iar în celelate patru țări rata a scăzut: Letonia 1,8%, Lituania 0,8%, Slovacia 1,3% ,Ungaria 1%. România stagnează în această perioadă, înregistrând cea mai scăzută rată de participare (1,3%) în comparație cu cele zece țări analizate. (Figura nr. 27)

Figura nr. 28: Rata participării adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele care au aderat la UE în anul 2004, an de referință 2012

Pentru anul 2012 situația se prezintă astfel (în comparație cu 2010): deși rata de participare a scăzut față de anul 2010 cu 2,4%, Slovenia (13,8%) este în continuare pe primul loc, depășind rata medie UE cu 4,8%, urmată de Estonia cu o rată de 12,7% (cu 3,7% mai mare decât rata medie UE). Creșteri față de anul 2010 mai înregistrează: Cehia 3,3%, Letonia 1,8%, Lituania 1,3%, Malta 0,9%, Slovacia 0,3%. Ungaria stagnează iar Cipru, Polonia și Slovenia au rate mai mici decât în anul 2010. România se situează tot pe ultimul loc cu o rată de 1,4% (cu o creștere de doar 0,1%). (Figura nr. 28)

Dezvoltarea educației adulților poate constitui un sprijin real pentru Europa, în vederea depășirii crizei economice. Învățarea pe tot parcursul vieții are ca scop satisfacerea nevoilor de noi competențe manifestate pe piața muncii, precum și menținerea în activitate a persoanelor în vârstă. Deoarece construirea unei cariere pe termen lung nu se mai poate desfășura doar pe baza cunoștințelor dobândite în învățământul initial, educația pe tot parcursul vieții reprezintă cheia pentru incluziune socială și pentru o cetățenie activă.

În Figura nr. 29 este prezentată evoluția ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele analizate și în România. Datele conduc spre idea că este necesară o acțiune conjugată la nivelul Uniunii Europene în vederea popularizării și susținerii mai puternice a politicilor din domeniu și pentru favorizarea schimbului de experiență dintre țări.

Figura nr. 29: Participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții în statele care au aderat la UE în 2004

CAPITOLUL 3. SITUAȚIA ACTUALĂ A FORMĂRII PROFESIONALE A ADULȚILOR ÎN ROMÂNIA

3.1. Momente ale evoluției și dezvoltării educației adulților în România

În România, evoluția educației adulților a avut de-a lungul timpului similitudini cu ceea ce se întâmpla în alte țări europene, fără a căpăta, însă, aceeași anvergură. Astfel, au existat experiențe și preocupări semnificative în acest domeniu care pot fi structurate în șase etape și anume:

Prima etapă sau etapa inițială, din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea;

A doua etapă, de la începutul secolului al XX-lea și până la al doilea război mondial;

A treia etapă sau etapa regimului comunist, între anii 1946 – 1989;

A patra etapă sau etapa de tranziție, între anii 1990 și 2000;

A cincea etapă sau etapa de dezvoltare, între anii 2001 și 2010;

A șasea etapă sau etapa actuală, din anul 2010 și până în prezent.

Etapa inițială menționează secolul al XIV-lea ca fiind secolul în care apar primele consemnări scrise legate de educația adulților. Un exemplu grăitor îl constituie manifestările populare (datini, obiceiuri, șezători) care au reprezentat modalități importante de transmitere a valorilor culturale dar și a deprinderilor practice.

Ulterior, scrierile cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce, care au promovat cultura poporului român, dar și cele ale lui Dimitrie Cantemir, în concepția căruia educația nu este o preocupare limitată doar la vârsta copilăriei și a tinereții, ci durează toată viața, au constituit repere reale pentru apariția educației adulților în România.

Legea învățământului elaborată în anul 1896 de Petru Poni, reglementează pentru prima dată activitatea școlilor pentru adulți. Tot acum se înființează Casa Școalelor, care va desfășura o activitate intensă, mai ales în timpul lui Spiru Haret, în cadrul ei tipărinduse, de exemplu, abecedarele pentru școlile de adulți.

Cea de-a doua etapă se caracterizează prin unele dintre cele mai importante realizări și acumulări din domeniu. Este perioada în care, după exemplul danezului Grundvig (considerat părintele educației adulților care a obținut progrese extraordinare în ceea ce privește ridicarea nivelului de cultură al țăranilor danezi), Nicolae Iorga înființează la Vălenii de Munte, în anul 1908, prima Universitate de vară din România și cea de-a doua la nivel european. Se intensifică acum preocupările pentru apariția unor instituții pentru educarea adulților. Se organizează școli de curs primar pentru adulți, cursuri care să completeze cultura generală, școli de adulți pentru ucenicii din fabrici, prăvălii și ateliere. Aceste inițiative au fost permise de Legea învățământului din 1924 și de Regulamentul pentru aplicarea ei, din anul 1926.

Așadar, dacă prima etapă promovează educația adulților prin conferințe sau expuneri fragmentate, cu caracter preponderent religios sau agricol, etapa a doua instituționalizează educația adulților, dându-i un caracter sistematic ce va reclama ulterior un suport științific și o metodologie adecvată.

Fundamentarea științifică a educației adulților își are izvoarele în cercetarea remarcabilă a profesorului Dimitrie Gusti, care face o analiză în detaliu a satului românesc și derulează acțiuni educative esențiale: înființează cămine culturale, reviste și publicații adresate țăranilor, biblioteci și librării rurale.

Demersurile lui Dimitrie Gusti vor fi preluate și continuate de către profesorii Stanciu Stoian de la Universitatea din București și Ștefan Bârsănescu de la Universitatea din Iași, punând bazele pedagogiei mediului sătesc.

Tot în aceeași perioadă au activat universitățile țărănești care promovau programe în consonanță cu nevoile educaționale ale țăranilor și care aveau ca obiectiv propagarea sistematică a științelor, literaturii și artelor. Dintre aceste instituții amintim:

Universitatea Populară de la Vălenii de Munte (1908 – 1928), fondată de N. Iorga;

Universitatea Țărănească de la Roșa – Stânca, Cernăuți, (15 decembrie 1933 – 15 ianuarie 1934), înființată de L. Țopa;

Școala Superioară Țărănească de la – Târgu Fierbinți, Ialomița, (8 ianuarie – 8 martie 1935), înființată de S. Stoian;

Școala Superioară Țărănească de la Poiana Câmpina, Prahova, (octombrie 1939 – ianuarie 1940), fondată de Gh. T. Dumitrescu;

Universitatea Populară Ungureni, Botoșani, (martie 1928 – februarie 1936), fondată de E. Neculau.

Concluzionând, putem spune că această etapă care a atins apogeul în perioada interbelică, este considerată de vârf în ceea ce privește culturalizarea țărănimii și a universului rural.

Etapa a treia în dezvoltarea educației adulților a adus cu ea diversificarea instituțională, îmbunătățirea suportului științific și o mai largă cooperare internațională. Apar universități populare și muncitorești, se valorifică rezultate ale studiilor științifice, apar organizații noi la nivel european (ONU, UNESCO etc.). Cu toate acestea, educația promovată în perioada comunistă a fost subordonată ideologiei de partid care încerca o egalizare și o omogenizare a tuturor: țărani, muncitori, intelectuali.

Deși nu pot fi negate realizările obținute în această etapă în ceea ce privește lichidarea analfabetismului și stimularea interesului pentru cultură, este de menționat că ele s-au datorat, în cea mai mare parte, marilor intelectuali ai timpului. Astfel, în anul 1965, sub directa coordonare a lui Grigore Moisil a fost creat Consiliul Interguvernamental pentru Educația Adulților iar Mircea Malița, bazându-se pe experiența sa internațională face demersuri, în anul 1972, pentru a înscrie educația adulților în procesul formativ național plecând de la conceptul de educație permanentă.

Cercetările realizate în această perioadă au avut ca rezultat organizarea câtorva manifestări științifice importante: Simpozionul național de educația adulților, în decembrie 1968, la București sau Conferința UNESCO „Metode și forme de participare a maselor la educația culturală”, în anul 1981, la București. Din păcate, după anul 1980, lipsa specialiștilor în probleme educaționale care a reprezentat consecința desființării instituțiilor de învățământ superior din domeniul științelor educației, sociologiei și psihologiei, a determinat o scădere considerabilă a cercetărilor în domeniu.

Educația în această perioadă se afla în sarcina tuturor instituțiilor și structurilor, inclusiv a întreprinderilor economice. Pregătirea profesională, perfecționarea forței de muncă se făcea prin reciclări din cinci în cinci ani, de obicei în centre de perfecționare. Educația adulților legată de cariera profesională nu era o problemă de actualitate deoarece în acea perioadă nu exista șomaj, cetățenii beneficiind de un loc de muncă pe întreaga perioadă de activitate pe piața muncii.

În decembrie 1989, infrastructura care găzduia activități legate de educația adulților din România era alcătuită din: 213 case de cultură, 3000 de universități populare în mediul urban și 2738 de cămine culturale în mediul rural, precum și din alte instituții ce operau în cadrul culturii de masă: biblioteci, muzee, inspectorate de cultură etc.

Perioada de tranziție a educației adulților din România a fost puternic influențată de schimbările majore ce au intervenit în urma tranziției de la economia centralizată la economia de piață. Se înregistrează un dezechilibru marcant pe piața muncii care a determinat: apariția și creșterea șomajului, modificarea competențelor de bază, dispariția unor calificări și ocupații și apariția unora noi etc. În atare condiții, educația devine o necesitate, individul fiind pus în situația de a învăța permanent, pentru a putea face față schimbărilor economice, politice, sociale, culturale, tehnologice și informaționale.

Această etapă se caracterizează printr-o perioadă puternică de declin, în perioada 1990-1992, o perioadă de reconstrucție timidă între anii 1993-1997 și o perioadă de dezvoltare, după Conferința UNESCO de la Hamburg din anul 1997.

Așadar, în primii trei ani ai perioadei de tranziție (1990-1992), pe fondul unei confuzii generale pe plan economic și politic, acest domeniu al educației nu a fost abordat decât în sensul de a se distruge ceea ce se crease până atunci. Ca urmare a lipsei de interes și a lipsei de finanțare, aproape jumătate din instituțiile de educație pentru adulți aflate sub egida Ministerului Culturii au fost desființate.

Următorul interval, dintre anii 1993-1997, se caracterizează prin faptul că statul creează cadrul general pentru descentralizare, fără a asigura, însă, și suportul financiar necesar. Se conturează acum cooperarea internațională în domeniu și se înregistrează dezvoltarea liberă, diversă și diferențiată a educației adulților.

Creșterea șomajului precum și a cererii de noi calificări a făcut ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale să se preocupe de pregătirea profesională a șomerilor și să aloce fonduri în acest sens, apărând instituții care asigurau recalificarea adulților. Un astfel de exemplu îl constituie cele 14 centre regionale înființate în anul 1996 pentru gestionarea pregătirii și reintegrării șomerilor pe piața muncii. Începe, așadar, dezvoltarea pieței formării profesionale continue, pe care un număr tot mai mare de furnizori de formare publici sau privați își adaptează oferta la nevoile de pregătire ale populației adulte.

Începând cu anul 1997, mai precis, după Conferința UNESCO de la Hamburg, educația adulților, ca parte a educației permanente, va începe să suscite și interesul Ministerului Educației Naționale. Apar în această perioadă instituții foarte importante cum ar fi: Consiliul Național pentru Educația Continuă (1998), Consiliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților și Consiliul de Standarde Ocupaționale și Acreditare (1999).

Un alt aspect pozitiv manifestat în această etapă, îl constituie preocuparea executivului de a elabora o strategie de dezvoltare a educației pentru adulți, prin crearea cadrului general de colaborare, de participare a adulților la pregătire, cadru ce facilitează recunoașterea diplomelor emise de diferitele instituții de educație pentru adulți. Cu toate acestea, lipsa unei fundamentări științifice în domeniu și a unui suport teoretic coerent au determinat confuzii de abordare practică și legislativă.

Finalul celei de-a patra etape este marcat de începutul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană și, pe cale de consecință, vom asista la articularea sistemului legislativ și la dezvoltarea sistemului de praxis.

Etapa de dezvoltare integrează educația adulților în cadrul educației permanente. Trebuie remarcat faptul că, până în 1999, singurele referiri la educația adulților se fac în Legea Învățământului, nr. 84/1995. Condițiile economice dificile determinate de provocările tranziției la economia de piață și-au pus amprenta asupra acestui domeniu. Astfel, cadrul instituțional era insuficient iar piața fragilă, subdezvoltată, formarea continuă nefiind considerată, nici sub aspect conceptual, nici sub aspect practic, ca una din componentele în dezvoltare ale procesului de învățare al tinerilor și adulților.

Legea nr. 132 din 1999 pune bazele legislative privind formarea profesională continuă, prevăzând modul de înființare, organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Formarea Profesională a Adulților (CNFPA) ca instituție autonomă, însă prevederile acestei legi rămân insuficiente.

Memorandumul Comisiei Europene cu privire la educația și formarea profesională pe tot parcursul vieții din anul 2000, Strategia Lisabona precum și Foaia de parcurs pentru România din 2002, atrag atenția României asupra necesității de a dezvolta un sistem de formare continuă integrat în conceptul de educație și formare pe tot parcursul vieții. Începând cu Strategia de aderare a României la Uniunea Europeană și continuând cu strategiile și programele de guvernare dezvoltate în această perioadă, se conturează principalele direcții de acțiune în vederea promovării educației de-a lungul întregii vieți. În sinteză, aceste direcții se referă la:

Susținerea adecvată a sistemului educațional inițial și continu;

Definirea cadrului legislativ coerent pentru educația continuă;

Extinderea și diversificarea ofertei privind formarea continuă;

Includerea educației și formării ca o componentă crucială a dezvoltării economice;

Coordonarea instituțională privind educația pe tot parcursul vieții;

Accesarea programelor cu finanțare externă în vederea dezvoltării resurselor umane.

În această perioadă nu s-a reușit elaborarea unei legi specifice educației adulților dar se înregistrează progrese majore în ceea ce privește elaborarea strategiilor, politicilor și direcțiilor de acțiune în conexiune cu documentele europene și adaptate contextului socio-profesional din România. Este de remarcat interesul teoreticienilor și practicienilor pentru a atenua lacunele din sistem, de menționat fiind succesul de care se bucură manifestările naționale de profil: prima și a doua conferință internațională de educație a adulților, organizate de Institutul Român de Educație a Adulților din Timișoara (2001 și 2006), târguri anuale de oferte educaționale Festivalul Șanselor Tale (din 2001), conferințele internaționale de educație a adulților de la Iași (2002, 2005, 2006, 2010) și Pitești (2004, 2006).

Iată câteva din documentele programatice elaborate în această etapă:

Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2004-2010 (HG 1386/2004 privind aprobarea Strategiei naționale de ocupare a forței de muncă 2004-2010), elaborată în concordanță cu Strategia Europeană pentru Ocupare, formula ca obiectiv strategic general ca ”până în 2010, nivelul mediu de participare la învățarea pe parcursul întregii vieți a populației cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani să fie de 12,5%”.

Pentru atingerea obiectivului stabilit au fost descrise cinci priorități:

”Dezvoltarea de parteneriate cu autoritățile publice, parteneri sociali, alți actori de pe piața formării profesionale continue;

Asigurarea și adecvarea resurselor necesării desfășurării procesului de formare profesională continuă;

Creșterea facilității accesului la formarea profesională continuă;

Promovarea formării profesionale continue;

Asigurarea calității sistemului de formare profesională continuă.”

Atât obiectivul cât și prioritățile formulate au rămas doar la stadiul de proiect deoarece în anul 2010 România înregistra o rată de participare la formarea continuă de 1,3%, cu 11,2% mai puțin decât ținta asumată.

Strategia pe termen scurt și mediu pentru formarea profesională continuă 2005-2010 (aprobată prin HG nr. 875/2005) cuprinde: contextul european și național, cadrul organizării și funcționării formării profesionale în România, obiectivele strategice și direcțiile de acțiune pentru formarea profesională continuă în perioada 2005 – 2010, modalități de implementare a strategiei de formare profesională continuă pe termen scurt și mediu.

Strategia a conturat două obiective: creșterea participării la formarea profesională continuă și facilitarea accesului pentru toate categoriile de persoane precum și implementarea managementului orientat pe rezultate, cu scopul creșterii calității și eficienței sistemului. Deși direcțiile de acțiune proiectate (conștientizarea importanței formării pe tot parcursul vieții, creșterea și eficientizarea investițiilor publice, dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor, implementarea mecanismelor și instrumentelor de asigurare a calității etc.) au fost destul de coerente, ele nu s-au pus în aplicare până la finalul anului 2010.

Planul Național de Acțiune în domeniul Ocupării – PNAO (aprobat prin HG nr. 970/2006) a definit politici de ocupare (conform Deciziei Consiliului 2005/600/CEcare vizau: extinderea și îmbunătățirea investiției în capitalul uman și adaptarea sistemelor de educație și formare profesională ca răspuns la noile cerințe în ce privește competențele. Planul stabilea următoarele obiective:

Îmbunătățirea calității sistemului de educație și formare inițială și continuă, mai ales prin creșterea relevanței față de nevoile pieței;

Consolidarea infrastructurii educaționale în mediul rural;

Consolidarea capacității administrative a Autorității Naționale pentru Calificări;

Incurajarea creșterii numărului de furnizori de formare profesională, în toate regiunile și multiplicarea programelor de formare pe care le oferă;

Creșterea constantă a ponderii schemelor de formare profesională în totalul măsurilor active implementate de ANOFM.

Programul Național de Reforme 2006-2010 – PNR prevedea ca obligație a angajatorului, includerea în contractele colective de muncă, a prevederilor privind formarea profesională. precum și creșterea participării la formare profesională continuă prin inițierea unor măsuri menite să schimbe cultura angajatorilor, în sensul orientării spre investiții în resursele umane. Prin PNR se furniza sprijin financiar accesul la programe de formare profesională continuă a adulților din mediul rural.

Planul Național de Dezvoltare 2007-2013 – PND a stabilit următoarele obiective cu impact asupra formării profesionale:

Promovarea de reforme în educație în contextul învățării pe tot parcursul vieții;

Promovarea formării profesionale pe tot parcursul vieții;

Asigurarea calității și managementul calității în educație și formare inițială:

Dezvoltarea în cadrul sistemului național de educație și formare a serviciilor integrate de informare, orientare și consiliere privind dezvoltarea personală;

Dezvoltarea și modernizarea ofertelor de educație inițială și continuă.

Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 – CSNR este un document de importanță majoră care a trasat direcțiile pentru programarea Fondurilor Structurale și de Coeziune pentru România, făcând legătura între prioritățile naționale de dezvoltare și cele la nivel european. Documentul menționează faptul că învățarea de-a lungul vieții nu este abordată într-un mod coerent și cuprinzător la nivel de sistem, ceea ce limitează coerența și flexibilitatea rutelor individuale de învățare. De asemenea, se precizează că la elaborarea politicilor educaționale este nevoie de o conexiune reală între educație inițială și educația continuă. CSNR consideră că învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă unul din stâlpii strategiei și prevede o rată de participare în anul 2015 de 8%.

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POS DRU, elaborat în contextul PND 2007-2013 și în acord cu prioritățile CSNR, este un instrument important care ca obiectiv ”dezvoltarea capitalului  uman și creștera competitivități, prin corelarea educației și învățări pe tot parcursul vieți cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea vitoare pe o piață a munci modernă, flexibilă și inclusivă a 1.650.000 de persoane.”

Obiectivele specifice ale POS DRU se axează pe:

”Promovarea calități sistemului de educație și formare profesională inițială și continuă, inclusiv a învățământului superior și a cercetării;

Promovarea culturi antreprenoriale și îmbunătățirea calității și productivități munci;

Facilitarea inserției tinerilor și a șomerilor de lungă durată pe piața munci;

Dezvoltarea unei piețe a munci moderne, flexibile și incluzive;

Promovarea  (re)inserției  pe piața  munci a  persoanelor inactive, inclusiv în zonele rurale;

Îmbunătățirea servicilor publice de ocupare;

Facilitarea accesului la educație și pe piața munci a grupurilor vulnerabile.”

*

Analiza documentelor prezentate scoate în evidență faptul că, atât la nivelul Uniunii Europene cât și la nivelul țării noastre, formarea profesională continuă reprezintă una din prioritățile de dezvoltare. Cu toate că au fost create aceste premise pozitive, impactul acestora în practică reflectă multe desincronizări, blocaje, incoerențe, determinate de:

lipsa unei strategii naționale pentru învățarea pe tot parcursul vieții, care să formuleze o viziune unitară asupra educației permanente;

abundența de documente care provoacă confuzii generate de discordanța dintre ele;

întârzierea punerii în practică a unor prevederi deoarece documentele nu au fost însoțite de mecanismele de implementare etc.

Remarcăm și faptul că, prin participarea României la programele Uniunii Europene, România a făcut pași importanți în vederea compatibilizării cu practicile europene în domeniu, și-a crescut vizibilitatea și a încercat să se racordeze la tendințele actuale în domeniu.

Potrivit indicatorilor statistici prezentați în toate documentele programatice enumerate, putem concluziona că în România, la sfârșitul anului 2010, nu exista încă o cultură a învățării pe tot parcursul vieții, elementele pozitive semnalate determinându-ne să afirmăm că există premisele și oportunitățile pentru ca aceasta să capete contur. Dezideratul nu stă numai în responsabilitatea decidenților ci și a noastră, a tuturor, prin schimbarea mentalităților, deschidere și receptivitate la nou, pentru ca fiecare adult să dorească să-ți îmbunătățească condiția și să se dezvolte personal.

Etapa actuală, cu aspectele sale definitorii va fi prezentată în subcapitolul următor.

Formarea profesională a adulților din România în etapa actuală

În România ”formarea profesională a adulților cuprinde formarea profesională inițială și formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului național de învățământ.”

Ordonanța Guvernului nr. 129 din 31 august 2000, privind formarea profesională a adulților, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 13.02.2014 și Legea educației naționale din 2011 cu modificările și completările ulterioare, sunt principalele documentele care reglementează organizarea procesului de formare profesională a adulților în România. Portrivit acestora, “formarea profesională a adulților este o activitate de interes general care face parte din sistemul național de educație și formare profesională” și care are în vedere: integrarea socială a indivizilor în strânsă legătură cu aspirațiile lor profesionale și cu piața muncii, formarea resurselor umane cu scopul creșterii competitivității forței de muncă, perfecționarea pregătirii profesionale în ocupația de bază și în ocupații înrudite, obținerea unor noi calificării, promovarea învățării pe tot parcursul vieții.

Documentele legislative menționate mai sus definesc o serie de concepte utilizate în sistemul formării profesionale a adulților din România, pe care le vom prezenta în continuare.

“Adulții reprezintă acele persoane care au vârsta la care pot stabili raporturi de muncă și pot participa la programe de formare profesională, în condițiile legii.”

„Formarea profesională inițială a adulților asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competențelor profesionale minime necesare pentru obținerea unui loc de muncă. Formarea profesională continuă este ulterioară formării inițiale și asigură adulților fie dezvoltarea competențelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competențe.” Aceasta reprezintă cea mai tehnică componentă a educației adulților, care implică mecanisme și structuri specifice, resurse materiael însemnate, precum și resurse umane pregătite special pentru acest domeniu.

Competența întruchipează suma cunoștințelor, abilităților și atitudinilor pe care o persoană le pune în acțiune pentru a-și îndeplini eficient sarcinile și responsabilitățile postului, pe scurt, ceea ce o face să fie performantă.

„Competența profesională reprezintă capacitatea de a aplica, transfera și combina cunoștințe și deprinderi pentru a realiza activitățile cerute la locul de muncă, la nivelul calitativ specificat în standardul ocupațional.”

Competențele profesionale se pot dobândi pe cale formală, nonformală sau informală. Calea formală presupune presupune parcurgerea unor programe în urma cărora sunt dobândite competențe profesionale în conformitate cu Standardele Ocupaționale (SO), respectiv Standardele de Pregătire Profesională (SPP), aplicate la nivel național. Pregătirea nonformală presupune achiziția de competențe în urma desfășurării unor activități specifice sau prin autoinstruire, iar prin interacțiunea cu diferite medii nestructurate de formare (familie, societate, instituții diverse) se obțin competențe pe cale informală.

Standardul ocupațional este documentul care definește în termeni de competențe, cerințele necesare pentru realizarea corespunzătoare a activităților specifice unei ocupații. El cuprinde repere clare, de ordin calitativ, privind îndeplinirea corespunzătoare a activităților specifice la locul de muncă.

În România formarea profesională a adulților se organizează pentru urmatoarele tipuri de programe: inițiere, calificare, perfecționare, specializare, recalificare definite astfel:

a) inițierea reprezintă dobandirea unor cunoștințe, priceperi și deprinderi minime necesare pentru desfășurarea unei activități având la bază una sau mai multe competențe specifice descrise de SO sau de SPP;

b) calificarea, reprezintă ansamblul de competențe profesionale care permit unei persoane să desfășoare activități specifice unei ocupații sau profesii; În țara noastră calificarea se organizează pe 8 niveluri conform HG 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor.

c) perfecționarea, constă în dezvoltarea competențelor profesionale în cadrul aceleiași calificări;

d) specializarea, este o formă specifică de formare profesională care urmărește obținerea de cunoștințe și deprinderi într-o arie restransă din sfera de cuprindere a unei ocupații;

e) recalificarea constă în obținerea competențelor specifice unei alte ocupații sau profesii, diferită de cele dobândite anterior.

Programele de formare profesională se pot organiza de către furnizorii de formare profesională pentru ocupații, meserii, specializări și profesii, cuprinse în Clasificarea ocupațiilor din România – C.O.R., dar și pentru: competențe profesionale comune mai multor ocupații, competențe-cheie, competențe transversale.

Furnizorii de formare profesională sunt organizații legal constituite, care au prevăzut în statut sau în actul de înființare activități de formare profesională și care își îndeplinesc obligațiile fiscale conform legilor în vigoare. Pentru a autoriza un program de formare furnizorul trebuie să respecte anumite criterii de evaluare:

Descrierea programului de formare profesională (denumire, condiții de acces, obiectivele exprimate în competențele profesionale conform SO/SPP, număr de ore, loc de desfășurare, modalități de organizare, plan de pregătire, număr prevăzut de participanți, modalități de evaluare a programului, programa de pregătire, modalități de evaluare a participanților).

Descrierea resurselor necesare derulării programului de formare profesională (umane, materiale, financiare).

Prezentarea experienței și a rezultatelor anterioare obținerii autorizației, dacă este cazul.

Parcurgerea etapelor procedurii de autorizare pe baza respectării criteriilor de evaluare enunțate, determină obținerea autorizației pentru o perioadă de 4 ani, pentru fiecare dintre ocupațiile sau calificările solicitate. Filialele furnizorilor de formare profesională și centrele de formare profesională, fără personalitate juridică, sunt considerate unități distincte și se supun separat procedurii de autorizare.

În ceea ce privește numărul de ore de pregătire Metodologia de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților face precizări clare doar pentru programele de calificare și anume:

”a) 360 ore pentru nivelul 1 de calificare;

b) 720 ore pentru nivelul 2 de calificare;

c) 1080 ore pentru nivelul 3 de calificare.”

Deasemenea, se menționează că numărul maxim de participanți pe grupa de formare profesională este de 28 de persoane pentru pregătirea teoretică și de 14 persoane pentru pregătirea practică.

Figura 15 Educația și formarea profesională în România

Sursa: http://www.anc.edu.ro/index.php?page=f-p-c-a

3.1.1. Cadrul instituțional al formării profesionale a adulților

Legea nr. 1 din 2011, Legea educației naționale, prevede la articolul 335: „statul își exercită atribuțiile în domeniul învățării pe tot parcursul vieții prin intermediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Ministerului Sănătății, precum și al Ministerului Administrației și Internelor.”

Rolul principal însă în conducerea, coordonarea și controlul procesului de formare profesională a adulților, așa cum este definit de actele normative specifice, îl au, din punct de vedere instituțional: Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (actualul Ministerul Educației Naționale), Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), Autoritatea Națională pentru Calificări, precum și alte organisme și organizații specializate.

O analiză atentă a tuturor acestor instituții, cu roluri și atribuții specifice, este prezentată în cele ce urmează.

Ministerul Educației Naționale (fostul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) elaborează strategii și politici naționale în domeniul educației și formării profesionale, stabilește mecanismele și metodologiile pentru validarea și recunoașterea rezultatelor învățării, coordonează activitatea Autorității Naționale pentru Calificări etc.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (fostul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale) colaborează cu Ministerul Educației Naționale pentru elaborarea politicilor și a strategiilor naționale privind formarea profesională a adulților, reglementează formarea profesională la locul de muncă și formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă, urmărește și controlează întreaga activitate a furnizorilor de formare, alții decât cei din cadrul sistemului național de învățământ etc.

Ministerul Culturii (fostul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național) stimulează accesul și participarea oamenilor la cultură, promovează parteneriate cu autoritățile publice și cu societatea civilă etc.

Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) s-a înființat conform Legii nr. 1 din 2011, Legea educației naționale, art. 340, ”prin reorganizarea Consiliului Național al Calificărilor și Formării Profesionale a Adulților (CNCFPA) și a Unității Executive a Consiliului Național al Calificărilor și Formării Profesionale a Adulților. Aceasta este organizată și funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică, organ de specialitate în coordonarea Ministerului Educației Naționale.”

Anterior transformării sale în Autoritatea Națională pentru Calificări și a trecerii sub coordonarea Ministerului Educației Naționale, CNFPA funcționa ca un organism tripartit, sub conducerea directă a Guvernului (Legii nr.132/1991). A fost instituția care a avut un rol extrem de important în implementarea legislației din domeniul formării profesionale continue.

Deși la început a îndeplinit doar un rol consultativ, din anul 2003, Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA) a coordonat și controlat, la nivel național, următoarele activități: autorizarea furnizorilor de FPA, elaborarea standardelor ocupaționale, evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite de adulți prin formare profesională, autorizarea centrelor de evaluare a competențelor dobândite pe alte căi decât cele formale.

Începând cu luna decembrie 2004, CNFPA a îndeplinit și rolul de Autoritate Națională pentru Calificări, având următoarele atribuții: elaborarea și implementarea metodologiilor de analiză ocupațională, dezvoltarea și validarea calificărilor, certificarea calificărilor și competențelor, dezvoltarea și actualizarea Registrului Național al Calificărilor, sprijinirea înființării și coordonarea activității comitetelor sectoriale.

În anul 2013 HG nr.780 modifică și completează HG 556/2011 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Calificări. “Misiunea asumată de ANC este de asigurare a cadrului general pentru realizarea formării profesionale continue și dezvoltarea de calificări necesare susținerii unei resurse umane competitive, capabile să funcționeze eficient în societatea actuală și într-o comunitate a cunoașterii."

Dintre atribuțiile ANC menționăm:

a) elaborarea, actualizarea și implementarea CNC și RNC

b) elaborarea și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiilor de autorizare județene (CAJ), precum și a secretariatelor tehnice ale acestora;

c) asigurarea calități în formarea profesională continuă a adulților, inclusiv prin elaborarea și aplicarea de metodologii, standarde și proceduri specifice, în colaborare cu instituțiile interesate;

d) realizarea, gestionarea și actualizarea registrelor specifice formării profesionale continue a adulților pentru: furnizorii de formare profesională autorizați, furnizorii de formare profesională neautorizați, furnizorii de formare profesională transfrontalieri, pecum și pentru evaluatorii de competențe profesionale, evaluatorii de evaluatori și evaluatorii externi certificați;

e) asigurarea realizării cadrului legal în sistemul de educare și formare profesională a adulților;

f) aprobarea standardelor ocupaționale cu avizul consiliului și al comitetelor sectoriale;

g) coordonarea activității de formare profesională continuă a adulților și cooperarea cu instituțiile internaționale din acest domeniu;

h) coordonarea implementării instrumentelor de asigurarea calității în formarea profesională a adulților;

i) coordonarea și îndrumarea metodologică a Comisiilor județene de autorizare și a Secretariatelor tehnice;

j) coordonarea procesului de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților;

k) participarea, alături de Ministerul Educației Naționale și alte ministere interesate, la elaborarea metodologiei pentru identificarea, evaluarea și recunoșterea rezultatelor învățării în contexte nonformale și informale și a metodologiei de acordare a creditelor transferabile;

l) autorizarea centrelor de evaluare a competențelor profesionale precum și tipărirea și gestionarea certificatelor de competență profesională, eliberate de centrele de evaluare autorizate.

Luând în considerare particularitățile procesului de formare profesională a adulților precum și complexitatea domeniului, considerăm că ANC ar trebui să se constituie ca structură de sine stătătoare, în directa coordonare a Guvernului României. Experiența practică dovedește că Ministerul Educației Naționale nu reprezintă, în prezent, decât finanțatorul ANC, acest rol manifestându-se, mai ales, ca o piedică în desfășurarea procesului de formare profesională a adulților la nivel național și nu ca un sprijin real al fenomenului.

Prezentăm mai jos, structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Calificări.

Figura 16 Structura organizatorică a ANC

Sursa: HG 780/2013 pentru modificarea și completarea HG 556/2011 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Calificări, Anexe

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)

Modificările înregistrate după anul 1990 la nivelul întregii societăți românești (reforma economică, schimbările sociale, somajul) au făcut necesară apariția unei instituții care să gestioneze parcursul social al persoanelor rămase fără loc de muncă și plata drepturilor bănești ale acestora. Legea nr. 145/1998 prevede înființarea Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională. În anul 2000 instituția și-a schimbat denumirea în Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

De-a lungul timpului ANOFM s-a transformat dintr-o instituție care se ocupa exclusiv cu plata drepturilor bănești ale șomerilor, într-un furnizor de servicii pentru persoanele în cautarea unui loc de muncă. Prin intermediul AJOFM-urilor din toată țara, sunt oferite și servicii de formare profesională într-o amplă paletă de calificări și ocupații.

Este de remarcat faptul că ANOFM are ca obiectiv anual realizarea unui plan de formare, mai precis stabilește numărul de șomeri care trebuie să participe la programele de formare profesională oferite de agențiile județene.

Sub coordonarea ANOFM au fost constituite 8 Centrele Regionale de Formare Profesională a Adulților care organizează și realizează, la rândul lor, formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Paradoxul constă în faptul că atât AJOFM cât și CRFPA, pe baza parteneriatelor încheiate la nivel national, înregistrează și raporteză același număr de șomeri formați în diverse calificări sau ocupații. Acest fapt conduce, după opinia noastră, la creșterea artificială a numărului de adulți implicați în programe de formare profesională și implicit la creșterea eronată a ratei de participare a adulților din România la învățarea pe tot parcursul vieții.

Comisiile de autorizare a furnizorilor de formare profesională continuă

Comisiile județene de autorizare a furnizorilor de formare profesională continuă sunt constituite în subordinea ANC, nu au personalitate juridică, sunt ajutate de secretariate tehnice județene și au sediul în cadrul Agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială.

Misiunea Comisiei de autorizare județene (CAJ) este de a autoriza, în condițiile legii și respectând principiile de calitate, furnizorii de formare profesională a adulților, în vederea desfășurării de programe de formare profesională finalizate cu certificate de calificare sau de absolvire, cu recunoaștere națională.

Comisiile de autorizare sunt alcătuite din 5 membri și îndeplinesc, în principal, următoarele sarcini:

autorizarea furnizorilor de formare profesională;

retragerea autorizațiilor furnizorilor de formare profesională, în condițiile legii;

monitorizarea activităților furnizorilor de formare profesională;

organizarea examenelor de absolvire;

alcătuirea listelor de specialiști cu care CAJ colaborează în vederea evaluării și monitorizării furnizorilor și pentru examinarea particpanților la programele de formare etc.

Figura nr. 17: Stuctura organizatorică a CAJ

Sursa: Regulament privind organizarea și funcționarea Comisiilor de autorizare județene, respectiv a municipiului București și a secretariatelor tehnice ale acestora, Anexa nr.3

Secretariatul tehnic al CAJ are un rol determinant în activitatea de formare profesională a adulților din fiecare județ al țării. Pe lângă activitățile stricte de secretariat pe care le desfășoară (oferirea de informații tuturor celor interesați de procesul de formare profesională a adulților din județ, redactarea proceselor verbale, comunicare cu toți factorii implicați în proces, întocmirea situațiilor statistice care se transmit la ANC etc.) acesta are ca atribuții și:

a) primirea și verificare existenței documentelor din dosarul de autorizare/reautorizare /avizare depus de solicitant

b) solicitarea completării documentației din dosarul de autorizare /reautorizare/avizare, dacă în urma verificării se constată că aceasta este incompletă;

c) înaintarea către CAJ a dosarului de autorizare/reautorizare /avizare, în cazul în care acesta este complet;

d) înregistrarea tabelelor nominale cu participanții la programele de formare profesională, care au încheiat contracte cu furnizorii;

e) întocmirea și actualizarea Registrului județean al absolvenților programelor autorizate de formare profesională a adulților etc.

Pentru desfășurarea corespunzătoare a procesului de autorizare a furnizorilor de formare profesională și a examenelor de absolvire a programelor de formare CAJ apelează la specialiști. Aceștia trebuie să aibă pregătire și experiență direct legate de ocupația pentru care se solicită înscrierea pe lista specialiștilor. Pentru fiecare specialist Comitetului Sectorial de profil trebuie să-și dea avizul.

Activitatea specialiștilor se poate desfășura pe trei direcții:

evaluarea furnizorului de formare profesională în vederea obținerii autorizației pentru desfășurarea unui program de formare;

monitorizarea activității furnizorului de formare profesională;

examinarea participanților la programele de formare în calitate de membru sau președinte al comisiei de evaluare

Organismele externe de control responsabile pentru asigurarea calității

Ordonanțai Nr. 129 din 31 august 2000 *** republicată în februarie 2014, privind formarea profesională a adulților, prevede că ”Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, împreună cu Ministerul Educației Naționale, Autoritatea Națională pentru Calificări și comitetele sectoriale, elaborează metodologia de implementare a principiilor pentru asigurarea calității, prevăzute la art. 5, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.” Potrivit documentului legislativ ”organismele externe de control responsabile pentru asigurarea calității și atribuțiile acestora se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului educației naționale în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiei

Menționăm că până la data redactării prezentului material nu s-au pus în aplicare prevederile legislative descrise mai sus.

Centrele de evaluare a competențelor profesionale

Pentru evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, persoanele adulte pot apela la centrele de evaluare a competențelor profesionale, autorizate și monitorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări. La data de 31.07.2014 Registrul național al centrelor de evaluare și certificare a competențelor profesionale autorizate de ANC cuprindea 59 de centre de evaluare.

Comitetele sectoriale

Comitetele sectoriale sunt structuri de dialog social, organizate la nivelul sectoarelor de activitate și înființate prin acordul partenerilor sociali reprezentativi la nivel sectorial, în baza Acordului Național Tripartit privind Cadrul Național al Calificărilor. Pentru înființarea unui comitet sectorial este necesar acordul a cel puțin două organizații, una patronală și una sindicală, reprezentative la nivel sectorial. Din comitetele sectoriale mai pot face parte: ministere, autoritățile de reglementare, asociațiile profesionale, alte organizații reprezentative pentru sector.

Principalul rol al comitetelor sectoriale constă în dezvoltarea, validarea și actualizarea calificărilor la nivelul sectoarelor de activitate.

La data redactării acestui material existau comitete sectoriale în toate cele 23 de sectoare aprobate de CNFPA în anul 2004, prin Legea nr. 559/2004 de modificare și completare a Legii nr. 132/1999, republicată, dintre care 13 au personalitate juridică (asociații sau fundații), celelalte funcționând ca și grupuri de lucru, în baza unor acorduri sectoriale, semnate de organizațiile participante. Cele 13 Comitete sectoriale (CS) cu personalitate juridică sunt: CS Turism, hoteluri și restaurante, CS din ramura cultură, CS Metalurgia feroasă, metalurgia neferoasă și produse refractare, CS Administrație și servicii publice, CS Sănătate și asistență socială, CS Agricultură, piscicultură și pescuit, CS Transporturi, CS Textile-confecții COMITEX, CS Silvicultură, exploatarea și prelucrarea lemnului, industria mobilei, CS Formare profesională în domeniul protecției mediului, CS din construcții, CS din construcții de mașini, CS Activități financiare, bancare, de asigurări.

Institutul de Științe ale Educației (ISE) este o instituție națională de cercetare, dezvoltare, inovare și formare în domeniile educației și tineretului, unitate conexă Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului. Institutul vine în sprijnul unor actori diverși: decidenți, școli și universități, cadre didactice, părinți, copii, tineri și adulți angajați în învățare pe parcursul întregii vieți. ISE elaborează periodic Ancheta formării profesionale în întreprinderi (FORPRO). Rezultatele acestei anchetei, alături de informațiile furnizate de alte studii, sunt utilizate de factorii de decizie în stabilirea de acțiuni și măsuri pentru strategiile de dezvoltare economică și socială, cât și în implementarea de programe privind măsuri active de îmbunătățire a calificării forței de muncă în vederea sporirii gradului de acces pe piața muncii.

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – ANPCDEFP este o institutie publica din subordinea Ministerului Educației Naționale care a fost înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 76/27.01.2005. Hotararea de Guvern nr.67/2007 desemnează instituția ca agenție de implementare a programelor comunitare „Învățare pe tot parcursul viețtii” (LLP), „Tineret în acțiune” (YiA) și Erasmus Mundus, în perioada 2007-2013. Prin acest document au fost incluse în ANPCDEFP: Centrul Național Europass, Unitatea Națională Eurydice și Biroul Național Eurodesk. În anul 2013, prin Memorandumul Guvernului nr. 10988 / 09.12.2013 Agenția a fost desemnată ca Agenție de implementare pentru programul Erasmus+, în perioada 2014-2020. Tot din anul 2013, aceasta a devenit Operator de Program pentru Programul de Burse și Cooperare Inter-institutionala în domeniul învățământului superior, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE.
Misiunea ANPCDEFP este: “administrarea programului Uniunii Europene care sprijină  proiectul națonal de schimbare în bine a comunitaților, a atitudinilor și mentalitatilor  indivizilor, concentrându-se pe calitatea proiectelor, proceselor, oamenilor și rezultatelor.”, iar viziunea are în vedere transformarea României prin învățare.

Obiectivele  strategice sunt: 

Implementarea programelor (LLP, YiA, Erasmus+, Programul de Burse SEE) în condiții de efectivitate. 

Menținerea/îmbunătățirea sistemului de management al calității.

Creșterea efectivității relației dintre ANPCDEFP și părțile interesate.

Institutul Național de Statistică (INS)

Statistica în România se desfășoară prin serviciile de statistică oficială și este organizată și coordonată de Institutul Național de Statistică, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțat de la bugetul de stat.

Activitatea Institutului Național de Statistică se orientează către urmatoarele obiective principale:

Producerea informațiilor statistice operative necesare factorilor de decizie ai strategiei economico-sociale.

Asimilarea indicatorilor statistici specifici economiei de piață și implementarea metodologiilor de cercetare și calcul în concordanță cu standardele și practică internațională.

Dezvoltarea statisticii calitative, în completarea celei tradiționale.

Extinderea și diversificarea mijloacelor de diseminare a datelor.

Cooperarea cu alte institute naționale de statistică în vederea dezvoltării unui sistem statistic durabil, derularea de proiecte statistice în vederea asigurării comparabilității datelor statistice cu statisticile altor țări și alinierea la standardele UE.

Institutul Român pentru Educația Adulților – IREA

Institutul Român de Educație a Adulților din Timișoara (IREA) a fost înființat în martie 2000 ca o organizație non-profit, un institut de cercetare pe lângă Catedra de Științe ale Educației din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, din inițiativa Universității de Vest (UVT), a Institutului Social Român Banat – Crișana (ISRBC) și a Institutului German de Educație a Adulților (DIE), membri fondatori. Scopul este acela de a asigura suport științific și metodologic tuturor instituțiilor de educație a adulților din România, de a face legătura între mediul academic și activitățile practicienilor din sectorul educației adulților.

Acte normative cu implicații în procesul de formare profesională a adulților

Complexitatea activității de formare profesională a adulților, implicațiile economice, sociale, psihologice ale fenomenului, necesită o abordare globală, reglementată printr-un cadru legislativ adecvat. Enumerăm, în continuare, documentele legislative fac referiri la procesul de formare profesională a adulților din România.

– Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, pentru activitatea de formare a adulților;

– Ordonanța Guvernului nr. 76/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților;

– Legea nr. 132/1999 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național de Formare Profesionala a Adulților (CNFPA);

– Legea nr. 559/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/1999 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național de Formare Profesionala a Adulților;

– Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților;

– Hotărârea Guvernului nr. 887/2004 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003;

– Hotărârea Guvernului nr. 1.829/2004 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 353/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 80/2005 și al ministrului educației și cercetării nr. 3.328/2005 pentru modificarea și completarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 353/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 501/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.253/2003 pentru aprobarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 77/2005 și al ministrului educației și cercetării nr. 3.327/2005 pentru modificarea și completarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 501/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.253/2003;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 673/2006 și al ministrului educației și cercetării nr. 5395/2006 pentru modificarea și completarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 501/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.253/2003;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 35/2004 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3.112/2004 pentru aprobarea Nomenclatorului calificărilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 59/2004 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3.175/2004 privind aprobarea organizării de programe de formare profesională pentru dobândirea de competențe în ocupațiile pentru care nu există standarde ocupaționale;

– Instrucțiunile ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 67/2004 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 9.368/2004 privind aplicarea Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 353/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 468/2004 și al ministrului educației și cercetării nr. 4.543/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 81/2005 și al ministrului educației și cercetării nr. 3.329/2005 pentru modificarea și completarea Procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale;

– Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 138/1995 și al președintelui Comisiei Naționale pentru Statistică nr. 1.949/1995 privind aprobarea Clasificării ocupațiilor din România (COR);

– Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 270/2002 și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 273/2002 privind aprobarea Procedurii de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupațiilor din România;

– Legea nr. 84/1995 a învățământului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

– Ordonanța Guvernului nr. 102/1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educațional, aprobată cu modificări prin Legea nr. 133/2000;

– Legea nr. 133/2000 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 102/1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educațional;

– Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii;

– Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, împreună cu ultimul contract colectiv de muncă unic la nivel național;

– Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 278/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru prevenirea șomajului, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr. 202/ 2002 privind egalitatea de șanse între femei si bărbați, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 759/2002 pentru aprobarea Planului național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă 2002-2003;

– Hotărârea Guvernului nr. 588/2004 pentru aprobarea Planului național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă 2004-2005;

– Hotărârea Guvernului nr. 1.386/2004 privind aprobarea Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2004-2010;

– Hotărârea Guvernului nr. 875/2005 privind aprobarea Strategiei pe termen scurt și mediu pentru formare profesională continuă, 2005-2010;

– Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă;

– Hotărârea Guvernului nr. 234/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 27/2005 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European;

– Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 410/2005 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European;

– Ordinul nr. 51/2007 al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei pentru aprobarea Procedurii de atestare a calificării – pregătire și experiență profesională – dobândite în România, în afara sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc să desfășoare activități, în mod independent, sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene;

– Hotărârea Guvernului nr. 1352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupațiilor din România – nivel grupă de bază, conform Clasificării internaționale standard al ocupațiilor – ISCO 08, cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr. 1/2011, Legea educației naționale cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 556/2011 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru calificări;

– Ordinul nr. 5428/2011 al ministrului educației pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale pentru Calificări;

– Legea nr. 62/2011, legea dialogului social, cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr. 167/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților.

Elaborarea acestor acte normative a avut ca fundament experiența acumulată prin implementarea unor proiecte cu asistență tehnică internațională: proiectele Phare de reformă a învățământului profesional și tehnic, proiectele Băncii Mondiale pentru elaborarea standardelor ocupaționale, informare și consiliere privind cariera etc.

Prin intermediul cadrului legislativ s-a încercat conectarea tuturor problematicilor specifice formării profesionale a adulților la reglementările privind educația pe tot parcursul vieții în context național și european.

Se observă însă că numărul extrem de mare al documentelor determină ori suprapunere a prevederilor, ori contradicție între prevederi, ceea ce se reflectă în flexibilitatea scăzută a procesului de formare profesională.

În urma studierii cadrului legislativ, prezentăm o sinteză a aspectelor care au legătură cu procesul de formare profesională a adulților:

Definirea principalilor termeni cu care se operează în domeniu: adult, formare profesională a adulților, competență profesională, tipuri de programe de formare profesională (inițiere, calificare, perfecționare, specializare, recalificare), furnizor de formare profesională, formator, niveluri de pregătire, standard ocupațional, căi de dobândirea competențelor (formale, non-formale, informale);

Obiectivele formării profesionale a adulților;

Organizarea formării profesionale a adulților, rolul diferitelor instituții, niveluri de decizie;

Elemente componente ale programelor de formare profesională;

Criterii ce stau la baza autorizării furnizorilor de formare;

Evaluarea și certificarea formării;

Finanțarea formării profesionale a adulților.

3.1.3. Clasificarea ocupațiilor din România (COR) – document de importanță majoră în educația și formarea profesională a adulților

Noua Clasificare a ocupațiilor din România – nivel de ocupație (șase caractere) a fost aprobată prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Institutului Național de Statistică nr. 1.832//856/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 561, din 8 august 2011.

”Clasificarea ocupațiilor din România se aplică în toate domeniile de activitate economică și socială și este obligatorie pentru toate organele administrației publice centrale și locale, unități bugetare, operatori economici, indiferent de forma de proprietate, organizații patronale, sindicale, profesionale și politice, fundații, asociații și alte persoane fizice și juridice care își desfașoară activitatea pe teritoriul României, la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere precizarea ocupației.”

Conform noii clasificări, ocupațiile sunt grupate astfel:

– Grupa Majoră 1 – Membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice, conducători și funcționari superiori

– Grupa Majoră 2 – Specialiști în diverse domenii de activitate

– Grupa Majoră 3 – Tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic

– Grupa Majoră 4 – Funcționari administrativi

– Grupa Majoră 5 – Lucrători în domeniul serviciilor

– Grupa Majoră 6 – Lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit

– Grupa Majoră 7 – Muncitori calificați și asimilați

– Grupa Majoră 8 – Operatori la instalații și mașini; asamblori de mașini și echipamente

– Grupa Majoră 9 – Muncitori necalificați

Furnizorii de formare profesională pot desfășura programe pentru ocupațiile înscrise în COR, în baza standardelor ocupaționale și conform cu nivelurile din Cadrul Național al Calificărilor.

3.1.4. Alte noțiuni și instrumente de lucru cu care operează sistemul de formare profesională

Alături de Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) și Cadrul European al Calificarilor (EQF) – documente de mare importanță, despre care am vorbit în subcapitolele anterioare, organizarea și desfășurarea procesului de formare profesională se bazează și pe alte documente importante:

Cadrul Național al Calificărilor definește structura calificărilor și asigură recunoașterea națională a calificărilor obținute prin sistemul de formare profesională inițială și continuă, pe cale formală, nonformală și informală. Pentru asigurarea transparenței și facilitarea recunoașterii calificărilor și competențelor dobândite a fost deosebit de importantă definirea unui cadru național al calificărilor armonizat cu cel european. Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, a fost aprobat CNC și referențierea acestuia la Cadrul european al calificărilor.

CNC stabilește 8 niveluri de calificare care pot fi dobândite prin sistemul formal de educație și formare profesională din România și prin recunoașterea rezultatelor cunoștințelor dobândite prin învățare în contexte nonformale și informale, din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.

De asemenea, actul normativ aprobă corespondența dintre nivelurile CNC, actele de studii ce se eliberează, tipul de programe de educație și formare profesională din România prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare și nivelurile de referință ale Cadrului european al calificărilor.

Registrul național al calificărilor (RNC) este un document în curs de elaborare (în prezent aflat în dezbatere publică) care va cuprinde totalitatea calificărilor pentru care se vor putea organiza programe de formare profesională, în deplin acord cu Cadrul național al calificărilor și cu EQF. Până la definitivarea Registrului național se operează cu un document de tranziție.

Nomenclatorul calificărilor (NC), aprobat prin Ordinul 35/3112/2004 pentru aprobarea Nomenclatorului calificărilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare se actualizează periodic de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la solicitarea utilizatorilor și presupune codificarea și introducerea de noi calificări, redenumirea sau radierea unora ca urmare a schimbărilor intervenite pe piața muncii.

Grupare de competențe reprezintă acele competențe numite și cheie, care sunt comune mai multor ocupații și pentru care se pot organiza programe de formare fără ca la autorizare să fie solicitată existența standardelor ocupaționale sau standardelor de pregătire profesionale (SO/SPP). Acestea sunt: Comunicare în limba oficială, Comunicare în limbi străine, Competențe de bază în matematică, știință, tehnologie, Competențe informatice, Competența de a învăța, Competențe sociale și civice, Competențe antreprenoriale, Competența de exprimare culturală.

Așadar, documentele care trebuie consultate pentru organizarea unui program de formare profesională (izvoarele), în funcție de tipul programului sunt: Clasificarea ocupațiilor din România (COR), Nomenclatorul calificărilor (NC), Gruparea de competențe.

Propuneri și recomandări în vederea îmbunătățirii desfășurării activității de formare profesională a adulților din România

În prezent Autoritatea Națională pentru Calificări nu este o ”autoritate” în adevăratul sens al cuvântului. În opinia noastră ANC ar trebui să dețină toate atribuțiile în domeniul formării profesionale adulților, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și cu atât mai puțin Ministerul Educației Naționale să nu mai fie implicate direct în acest proces. Coordonarea autorității ar trebui să se afle în sarcina directă Guvernului României.

ANC ar trebui să aibă structuri stabile în fiecare județ, în prezent rolul acestor structuri fiind îndeplinit de personal angajat al Agențiilor Județene de Plăți și Inspecție Socială. Pentru aceste instituții a căror atribuții principale se situează în domeniul prestațiilor sociale și care au un număr redus de personal, formarea profesională a adulților reprezintă ”o sarcină în plus”, în unele cazuri neacordându-i-se importanța cuvenită.

La momentul actual COR cuprinde aproximativ 4000 de ocupații cărora le corespund puțin peste 800 de Standarde ocupaționale. Se impune identificarea resurselor financiare corespunzătoare pentru ca specialiștii să elaboreze standardele ocupaționale necesare tuturor ocupațiilor având în vedere faptul că nu se poate desfășura un program de formare în lipsa unui SO. Alternativa la care s-a apelat, aceea de a utiliza Standardele de pregatire profesională (SPP) elaborate de Ministerul Educației Naționale nu este cea mai potrivită datorită faptului că acestea se adresează formării inițiale, sunt folosite în învățământul profesional și tehnic, sunt stufoase și neadaptate formării adulților și nu fac decât să frâneze procesul de formare. Transferarea responsabilității elaborarii SO către furnizori, prevăzută în legislația actuală, nu este viabilă deoarece întocmirea lor necesită mobilizarea resurselor financiare, intelectuale și de timp, iar ulterior validării ele devin bun public (nu există drepturi de autor).

Standardele ocupaționale existente trebuiesc revizuite și adaptate periodic, deoarece realitățile economico-sociale suferă transformări substanțiale, în perioade scurte de timp. Aceasta este și o consecință a faptului că în loc să traseze doar coordonatele generale, SO sunt mult prea detaliate.

Instrucțiunile elaborate de ANC sunt prea amănunțite, stufoase și conduc la birocratizarea procesului de formare, la formalism. Este necesară o reevaluare a procedurilor și instrucțiunile pentru a deveni mai simple, mai flexibile și mai ușor de aplicat.

Comisiile de autorizare nu sunt foarte implicate în procesul de formare, deși legea le conferă multiple responsabilități. În practică, întrega activitate este gestionată de secretariatele tehnice, formate uneori dintr-o singură persoană. Recomandăm revizuirea regulamentului de funcționare al CAJ, pentru ca aceasta să acționeze ca un sistem, inclusiv în ceea ce privește plata membrilor comisiei care este una derizorie și care nu va putea motiva nicicând membrii comisiei, pentru a se implica cu adevărat în procesul de formare profesională a adulților.

Deși prevederile legale precizează obligativitatea agenților economici de a utiliza personal calificat, aceștia nu manifestă foarte mare interes în acest sens deoarece: încă se folosește munca la negru, după ce dobândesc o calificare unii angajați părăsesc angajatorul, sau organizațiile nu consideră necesar să ”irosească” resurele financiare pentru formarea angajaților.

Furnizorii existenți pe piața formării profesionale a adulților sunt, de regulă, mici societăți comerciale sau ONG-uri, cu sedii în locuințe și cu cel mult un angajat, care au identificat o sursa de venituri din desfășurarea de programe de formare. Lipsesc cu desăvârșire marii agenți economici în domeniu, așa cum se regăsesc în statele europene unde este efectiv o mândrie și o garanție a calității să deții un certificat de calificare emis de o mare companie. Opinia noastră este că se impune o ierarhizare a furnizorilor de formare care să se sprijine pe criterii solide și pe rezultatele obținute de aceștia.

Specialiștii care colaborează cu Comisiile de autorizare și care au atribuții extrem de importante, determinante chiar, în formarea profesională a adulților, ei realizând evaluarea furnizorilor în vederea autorizării, certificarea (examinarea formabililor) și monitorizarea, nu au cunoștințe specifice formării profesionale chiar dacă în domeniile lor sunt buni profesioniști. Experiența practică în domeniu ne permite să considerăm de maximă necesitate elaborarea unei proceduri de selecție a specialiștilor înscriși pe lista CAJ care să asigure crearea, menținerea și dezvoltarea unui corp de evaluatori profesioniști, stabil, cu nivel ridicat de competență. Recomandăm, de asemenea, organizarea de seminarii de formare la nivelul fiecărei Comisii de autorizare, la care să participe specialiștii în vederea dobândirii tuturor competențelor legate de domeniul specific formării profesionale. În același context, trebuie menționat și faptul că specialiști nu sunt motivați financiar pentru activitățile pe care le desfășoară.

La debutul activității de formare a adulților în România, în anul 2004, organizațiile care intenționau să se autorizeze ca furnizori de formare plateau o taxa destul de substanțială, calculată astfel încât să acopere cheltuielile comisiei de autorizare pentru cei 4 ani de valabilitate a autorizaței. Ulterior aceasta taxă s-a micșorat progresiv, până la nivelul actual (doua salarii minime brute garantate în plată) considerându-se că acest lucru va constitui o facilitate pentru agenții economici pentru ca să se autorizeze. Măsura a avut un efect contrar, scăzând responsabilitatea furnizorilor. Considerăm că o majorare a taxei de autorizare ar fi necesară deoarece ar crește gradul de responsabilitate și ar fi înlăturate cheltuielile „ascunse” efectuate de stat cu fiecare furnizor, cheltuieli pe care le apreciem ca fiind considerabile.

Sistemul actual de formare profesională a adulților pune un accent exgerat pe procedura și condițiile care trebuiesc îndeplinite în vederea autorizarii și nicidecum pe calitatea procesului de formare propriu-zis și pe certificarea compețentelor dobândite. Ar putea fi adoptata o metodă folosită cu succes în unele țări europene (de exemplu Ungaria) unde există centre regionale de certificare. Cursanții sunt formați de furnizori, însă sunt examinarea finală se desfășoară în aceste centre. Această procedură ar garanta obiectivitatea evaluării, uniformizarea, în sens pozitiv, a competențelor dobândite, standardizarea. Putem aduce în discuție aici și faptul că, reglementările actuale prevăd că plata comisiilor de examinare stă în sarcina furnizorului de formare. Acest lucru face ca, de multe ori, evaluatorii să fie subiectivi în procesul de evaluare a participanților. Recomandăm ca plata specialiștilor examinatori să treacă în sarcina CAJ iar cuantumul aferent activităților desfășurate să conducă la obiectivitatea procesului de evaluare.

În demersul susținut pentru a încuraja cu orice preț formarea profesională a adulților (doar pentru a raporta niște cifre în documentele oficiale), în legislația în domeniu nu au fost prevăzute sancțiuni până în anul 2014. Situația s-a schimbat oarecum prin Legea nr. 167/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată în februarie 2014. La articolul 54 sunt descrise situațiile care constituie contravenții și cuantumul amenzilor, însă nu există precizări clare asupra persoanelor abilitate să constate contravențiile, să aplice amenzile, să consemneze situațiile contravenționale etc. Considerăm necesară o abordare responsabilă a acestei activități, cu descrierea modului de selecție a persoanelor desemnate, cu stabilirea atribuțiilor persoanelor desemnate și cu prezentarea procedurii de control.

Așa cum am mai menționat, România este singura țară din Europa unde există planuri de formare ce trebuiesc îndeplinite și chiar depășite pentru ”a ne putea mândri cu realizarile”. Avem în vedere AJOFM și CRFPA precum și suprapunerile în raportarea cifrelor legate de formare ale acestor instituții. Considerăm că este necesar ca această situație să fie analizată și soluționată de către ANC, în vederea colectării corecte a datelor și implicit, în vederea calculării ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții.

Nu în ultimul rând, atragem atenția asupra lipsei totale a instrumentelor de asigurare a calității în formarea profesională a adulților. Deși documentele legislative recente fac referiri legate de obligativitatea implementării managementului calității, în special în cultura organizațională a furnizorilor de formare, în practică nu s-a întreprins nici un demers în acest sens. Considerații asupra acestei situații le vom face în cadrul celui de-al doilea Raport de cercetare.

Situația actuală privind participarea adulților la formare profesională situează România pe penultimul loc din Uniunea Europeană, înainte de Bulgaria, cu o rată de 2%, în anul 2013. Având în vedere că ținta pentru anul 2010 era de 12,5% putem aprecia gradul de subdezvoltare al sistemului. Se impune o acțiune concentrată și conjugată a tuturor actorilor implicați în acest domeniu pentru a putea resuscita activitatea și pentru a surmonta decalajele foarte mari dintre România și țările Uniunii Europene.

Participarea la formare profesională a adulților din România, în perioada 2004 -2012

Unul dintre principalele elemente ale Cadrului Strategic Național de Referință 2007-2013 – CSNR vizau dezvoltarea resurselor umane, prin măsuri de intervenție precum: dezvoltarea sistemului de consiliere și îndrumare în vederea participării la educația și formarea profesională continuă și realizarea educației pe tot parcursul vieții cu o rată de participare în programe de instruire de 12,5% pâna în 2010 (de la 1,5% în 2004).

Ancheta realizată în anul 2011, pe un eșantion național, de către Observatorul pentru Dezvoltarea Învățării Permanente privind participarea angajaților la formare profesională continuă, reflectă faptul că România nu a făcut progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste între 25-64 ani la învățare pe parcursul întregii vieți, valoarea indicatorului înregistrând o ușoară creștere, de la 1,3% în 2007 la 1,6% în 2011. Alături de Bulgaria (1,2%), România ocupă ultimele locuri între țările UE la acest indicator.

În aceste condiții, România se află foarte departe de ținta europeană pentru anul 2020 proiectată la o pondere de 15%. De asemenea, ancheta identifică cele mai importante bariere în calea participării la formarea continuă: stimulente financiare limitate pentru individ, dar și pentru angajator, informarea limitată a populației cu privire la ofertele de formare, lipsa de flexibilitate a ofertelor de formare existente, accesul limitat la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și nonformale.

În context, analiza datelor statistice (Tabelul nr. 3) prezentate în cadrul Strategiei naționale pentru formarea profesională a adulților 2014 – 2020 (draft, 02.07.2013), scoate în evidență eterogenitatea sistemului de formare profesională a adulților din România.

Tabel nr.3: Participarea la formare profesională a adulților din România, în perioada 2004 -2012

Sursa: Autoritatea Națională pentru Calificări

Se poate observa că în intervalul 2004 – 2012 în unele județe au fost autorizate peste 1000 de programe (Cluj, Iași), iar în alte județe (Giurgiu, Bistrița Năsăud) numărul programelor autorizate a fost extrem de mic (sub 200).

În Figura 15 se poate observa distribuția programelor la nivelul întregii țări: între 0 și 200 de programe – 6 județe, între 201 și 400 de programe – 16 județe, între 401 și 600 de programe – 4 județe, între 601 și 800 de programe – 8 județe, între 801 și 1200 programe – 5 județe și peste 1200 de programe – 2 județe.

Figura nr. 15: Numărul de programe autorizate în perioada 2004-2012

În ceea ce privește numărul furnizorilor de formare profesională autorizați în perioada analizată, se constată că în județele: Cluj (231 programe), Timiș (201 programe) și Iași (183 programe) se desfășoară o intensă activitate în domeniul formării profesionale a adulților iar în județele: Bistrița Năsăud (31 programe), Giurgiu (34 programe) și Ialomița (38 programe), formarea profesională a adulților nu reprezintă o prioritate pentru furnizorii de formare (Figura 16).

Figura nr.16: Numărul furnizorilor de formare profesională autorizați în perioada 2004-2012

Analizând situația numărului de absolvenți care au obținut certificate de calificare se poate spune că numărul cel mai ridicat de participanți se înregistrează în județele: Cluj, Brașov, Vâlcea și Iași, iar cea mai redusă participare se înregistrează în județele: Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Bistrița Năsăud (Figura 17).

Figura nr. 17: Numărul de absolvenți care au obținut certificate de calificare în perioada 2004-2012

Interesul manifestat pentru programele de inițiere, specializare și perfecționare este prezentat în Figura 18 și reflectă faptul că în intervalul 2004 – 2012 cei mai mulți absolvenți cu certificate de absolvire se înregistrează în județele: Iași, Bacău, Constanța.

Figura nr. 18: Număr de absolvenți care au obținut certificate de absolvire în perioada 2004-2012

Datele statistice referitoare la municipiul București și reprezentate în Figura 19, demonstrează faptul că la nivelul capitalei României activitatea de formare profesională a adulților este foarte bine dezvoltată. Se observă că s-au autorizat un număr de 1248 de furnizori de formare care au derulat programe în urma cărora un număr de 220605 persoane au obținut certificate de calificare și un număr de 354338 persoane au obținut certificate de absolvire.

Rezultatele demonstrează faptul că municipiul București polarizează activitatea de formare, datorită numărului mare de furnizori și a paletei foarte largi de cursuri care sunt oferite pe piață.

Figura nr. 19: Date statistice ale formării profesionale în municipiul București în perioada 2004-2012

Având în vedere obiectivul asumat prin Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030 care își propune ca “față de numărul de participanți la programe de calificare și reciclare profesională de 187 mii persoane în anul 2004, la nivelul anului 2015, efectivele să ajungă la minimum 360 mii”, formarea profesională a adulților capătă o importanță covârșitoare. Este necesară o mai bună articulare a legislației din domeniu și o aplicare corectă și consecventă a acesteia, astfel încât, absolvenții programelor de formare profesională autorizate la nivel național, să dobândească competențele necesare în vederea inserției pe piața muncii din România și din Europa.

CONCLUZII

Dezvoltarea și modernizarea tehnologică a societății manifestată în ultimele decenii, au ca suport viziunea și abilitățile individuale. Pentru ca trendul ascendent să continue este nevoie de o abordare responsabilă și de un capital uman dezvoltat, cu competențe și abilități solide și relevante pentru domeniul în care activează. Acest deziderat nu poate fi atins doar prin formarea inițială, ea trebuie completată și susținută de formarea profesională continuă, un proces care ar trebui să se deruleze pe tot parcursul vieții.

În spațiul european, formarea profesională a adulților este considerată un motor al dezvoltării societății bazate pe cunoaștere și inovare, motiv pentru care i se acordă o atenție sporită din partea factorilor de decizie, făcând obiectul multor documente strategice, politici, priorități de dezvoltare. Politica de convergență a UE și obiectivele majore ale sale (asigurarea dezvoltării sustenabile și a coeziunii sociale) sunt departe de a se fi realizat în domeniul formării, diferența dintre ratele de participare ale statelor membre rămânând în continuare mare.

Participarea scăzută la programele de formare profesională a adulților influențează în mod negativ calitatea capitalului uman, care la rândul său, influențează productivitatea organizațiilor, fapt care se răsfrânge asupra economiilor și competitivității lor. Există politici, strategii, obiective și acțiuni, însă transpunerea lor în practică este pare extrem de greu de realizat, ceea ce poate reflecta mai degrabă o ruptură între nivelul suprastatal și cel local, decât o coerență fructoasă.

Datele statistice referitoare la dezvoltarea resurselor umane în ceea ce privește educația și formarea arată că, din anul 2009, Uniunea Europeană a totalizat aproximativ 76 milioane adulți care nu au atins nivelul de educație secundară superioară – nivelul considerat a fi o cerință minimă nu numai pentru intrarea cu succes pe piața muncii dar și pentru o inserție profesională continuă. Acest grup cuprinde aproape 23 milioane adulți care nu au finalizat nicio educație formală dincolo de nivelul de educație primară.

Studiile au demonstrat că de-a lungul vieții, calificările formale până la nivel secundar superior pot fi adesea dobândite în diverse moduri flexibile. În primul rând, unele state oferă programe de educație și formare formală într-o structură modulară sau unitară de bază, care permite formabililor să urmărească propria direcție de studiu și să acumuleze progresiv diverse componente de calificare. Alte tipare organizaționale similare modularizării pot fi, de asemenea, observate peste tot în Europa.

În România, formarea profesională a adulților a început să se dezvolte din 1990, însă participare la acest proces continuă să aibă rate foarte scăzute, țara noastră clasându-se, în anul 2013, pe locul 27 din 28 în Uniunea Europeană. Explicarea acestui fenomen poate fi găsită în faptul că oamenii percep formarea profesională drept un cost, nu o investiție în propria dezvoltare. Criza economică din ultimii ani este un alt factor de influență negativă, deoarece a determinat deopotrivă oamenii și organizațiile să-și reducă bugetele alocate formării. Acest lucru nu s-a întâmplat doar în România, ci în majoritatea statelor UE, iar dovada este faptul că în 2012, rata medie de participare la învățarea pe tot parcursul vieții a fost cu 0,2 puncte mai scăzută față de rata din 2010.

Formarea profesională a adulților este un proces de învățare care implică acumularea de cunoștințe, competențe, abilități sau schimbarea atitudinii și a comportamentelor în vederea îmbunătățirii performanțelor oamenilor la locul de muncă și în viața de zi cu zi. Într-o Europă în care schimbarea se întâmplă drastic și în mod regulat, formarea este necesară pentru a dezvolta resursa umană care să activeze competent la locul de muncă. O regulă generală spune că necesarul de formare reiese din amploarea schimbărilor.

Dobândirea cunoștințelor și competențelor pe parcursul întregii vieții reprezintă o condiție fundamentală pentru dezvoltarea individuală și profesională, pentru creșterea capacității de ocupare și adaptare, iar necesitatea de a moderniza sistemele de educație și formare profesională în vederea înlăturării barierelor dintre diversele contexte de învățare și a creșterii accesului și participării la învățare constituie premize fundamentale pentru societatea contemporană.

Pentru a concluziona este important de reținut faptul că, deși certificatele și diplomele referitoare la diferite calificări rămân adesea valide pe durata vieții profesionale a unei persoane, cunoștințele, aptitudinile și competențele necesare pe piața muncii și în societatea în ansamblu evoluează rapid. Prin urmare, certificările și calificările formale, odată dobândite, sunt adesea insuficiente pentru a asigura inserția profesională continuă pe parcursul unei vieți. Așadar, finalizarea unei calificări formale trebuie privită în prezent mai degrabă drept un pas pe scara educației permanente decât un scop în sine.

Bibliografie

Bîrzea C, și colectiv (1999), National Report on Education for All, Institutul de Științe ale Educației, București

Bîrzea C și alții (2001), Lifelong Learning – a Priority of Educational Policies in România. Survey on Key Messages of EC Memorandum of Lifelong Learning, Institutul de Științe ale Educației, București

Brookfield, S.D (1996), Adult Learning – Encyclopedia of Adult Education and Training, Pergamon

Borcan T (2008), Asigurarea calității formării profesionale continue, ANOF, CNFPP Râșnov

Casanova, F (2003) – Vocational Training and Labor Relations, Montevideo: CINFERFO

Cămășoiu, O (2003) Orientări europene ale educației și formării pentru societatea cunoașterii, în vol. Economia dezvoltării durabile, Editura Bren, București

Cămășoiu, O (2004), Preocupări și tendințe actuale în UE privind impactul generat de imigrația forței de muncă din Europa Centrală și de Est, în revista Economistul, 10 august 2004

Cămășoiu, O (2004), Previziuni asupra caracteristicilor și amplorii fenomenelor migrației și asupra efectelor acesteia în Economistul, 10 august 2004

Cămășoiu, O (2005), Principiul orizontal/transversal al strategiilor și politicilor UE de ocupare și coeziune socială, în vol. Economia dezvoltării durabile, Editura Bren, București

Cămășoiu, O (2006), Formarea Profesională, Editura Economică, București

Deaconu A și alții (2004), Factorul uman și performanțele organizației, Editura ASE, București

Deij A Bădescu M (2003), Monografie privind Educația și formarea profesională și serviciile de ocupare în România, ETF, ONR, București

Deij A (2004), De la consultare la inițiativă: activizarea rolului partenerilor sociali în formarea profesională continuă în România, ETF, București

Deij A (2005), How is VET in România contributing to achieving the Lisbon Goals?, ETF Sharing

Delors, J și alții, (1996), La educacion encierra un tesoro, Madrid, Santillana / UNESCO

Edwards, R (1997), Changing places? Flexinility, lifelong learning and a learning society, Routledge, New York

Fleșeriu A (2003), Management hotelier, Editura Argonaut

Gelpi, E (1990), Educacion Permanente. Problemas laborales y perspectivas educativas, Popular, Madrid

Jarvis, P (1996), Sociology of Adult Education, en A.C. Tuijnman (ed.) International Encyclopedia of Adult Education and Trening, Pergamon Press

Jarvis, P (1999), International Dictionary of Adult and Continuing Education, Kogan Page, London

Jigău M (2009), Formarea profesională continuă în România, Institutul de Științe ale Educației, București

Kidd J. R (1986) An International Legacy of Learning. Monographs on Comparative and Area Studies in Adult Education, Centre for Continuing Education, The University of British Columbia, Vancouver

Lawson, K. H (1996), Philosophy and Ethics in Adult Education en A.C. Tuijnman (ed.) International Encyclopedia of Adult Education and Trening, Pergamon Press

Merriam, S. B, Brockett R.G (1997), The Profession and practice of Adult Education, Jossey-Bass, San Francisco

Mihai I, (2011) Formarea profesională continuă, motor al dezvoltării economice și sociale, Revista Colloquium politicum, Anul II, nr. 1, ianuarie-iunie 2011

Moreno, L, Vinao Frago, A (1997), La educacion de personas adultas en Espana (siglos XIX-XX): Historia de una realidad cambinate y miltiforme, en J. Garcia Carrasco (Coord.), Educacion de personas adultas, Ariel, Barcelona

Muga M, Blaga E. (2006), Politici publice, Politici Sociale, Management Instituțional, MMSSF, București,

Osoian, C (2005): Piața forței de muncă: restructurare-șomaj-ocupare. Teorii, politici și propuneri pentru România, Dacia, Cluj-Napoca

Osoian, C, Zaharie. M. (2008): Managementul muncii, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Paloș, R, Sava, S., Ungureanu, D. (2007) Educația adulților. Baze teoretice și repere practice, Editura Polirom, București

Pașa, F, Pașa L. M., (2007) Pregatirea profesională – factor ce departajeaza resursele umane, în Revista Raporturi de munca, nr. 1 anul XI, ianuarie 2007

Pânișoară, G, Pânișoară, I.O. (2005) Managementul resurselor umane, Editura POLIROM, București

Perț S, Vasile V (2005), Performanță și contraperformanță în educația permanentă din perspectiva cerințelor Strategiei de la Lisabona, în vol. Economia românească în contextul integrării europene, Editura Junimea, Iași

Perț S, Panduru F. (2007), Educația și formarea profesională pe tot parcursul vieții – o nouă paradigmă a învățării, Institutul European din România, București

Ristea C (2011), Managementul serviciilor de ocupare și formare profesională, CNFPPP, Râșnov

Rogojinaru A, Hohan I, (2007), Ghid de bune practici pentru asigurarea calității utilizate de furnizorii VET în România

Rumbo Arcas, B (2005), Una formacion multicultural para el profesorado de personas adultas, Revista Iberoamericana de Education (www.rieoei.org/boletin)

Rumbo Arcas, B (2005), Cuatro formas de entender la educacion de personas adultas, Educacao Unisinos, vol. 9, nr. 1, Universidade do Vale Do Rio dos Sinos, Brasil

Rumbo Arcas, B (2006), La educacion de las personas adultas: un ambito de estudio e investigacion, Revista de Educacion, 339, Ministerio de Educacion y Ciencia, Madrid (www.revistaeducacion.mec.es)

Rumbo Arcas, B (2008), Analisis politico de la educacion formal de las personas adultas: De la Ley General de Educacion a la LOE, în Sarmiento, nr. 12, Universidade de Santiago e Universidade A Coruna

Rumbo Arcas, B (2010), La profesionalizacion de la educacion de las personas adultas, Revista Iberoamericana de Educacion Digital, nr. 54/4 (www.rieoei.org/3492.htm)

Rumbo Arcas, B (2013), Tensiones y dilemas en la Educacion de personas adultas, Revista de teoria de la Educacion, Educacion y Cultura en la Sociedad de la Informacion (TESI), nr. 14/2

Rusu I.I (2012) – Abordarea sistemică a procesului de formare profesională a adulților, Editura Lumen, Iași

Scultz T.P (1993), The Economic Value of Education, Columbia University Press, Columbia

Titmus, C.J (1996), Adult education: concepts and principles în A.C. Tuijnman (coord.) International Encyclopedia of Adult Education and Trening,, OECD,Pergamon, Paris

Țiclea A, (2007), Dreptul Muncii, Editura Global Lex , București

Usher, R și Edwards, R (1996), Postmodernism and Education, Routledge, London

Vasile V, Prelipcean G, Șandru D. M, (2009) Studiul nr. 4 Îmbunătățirea competențelor profesionale în rândul absolvenților și tinerilor: o șansă pentru viitor, Institutul European din România, Proiect SPOS 2009 – Studii de strategie și politici, București

XXX (2009) Costin A, Hohan I, Proiect POS DRU Calisis, Analiza sistemului actual de asigurare a calității în formarea profesionalăsub aspecte de ordin legislativ, administrativ și operațional. Studiu privind asigurarea calității în formarea profesională continuă, București

XXX (2003) Comisia Europeană – Education and Formation 2010, Communication de la Commission, COM Bruxelles, noiembrie 2003

XXX (2008) Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul Europei, Consiliul Europei, Comitetul Economic și Social al Europei și Comitetul Regiunilor, “Un cadru strategic actualizat pentru Cooperare Europeană în educație și formare”

XXX (2010) Comunicarea Comisiei Europene „O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii”

XXX (2009) Concluziile Consiliului European din 12 mai 2009 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020)

XXX (2004) Decizia nr. 2241/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 de instituire a unui cadru comunitar unic pentru transparența calificărilor și competențelor (Europass)

XXX Declaration de Copenhague des Ministres en charge de l’EFP et de la Commission Européenne, Bruxelles, noiembrie 2002

XXX (2011), Educația formală pentru adulți: Politici și uzanțe în Europa, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură

XXX (2007) Observatorul național al ocupării și formării profesionale a forței de muncă Reglementări europene în domeniul ocupării forței de muncă și formării profesionale, București,

XXX (2009), Proiect POS DRU Calisis, Modele și bune practici aplicate în asigurarea calității în FPC în statele membre UE, dar și la nivel internațional, București

XXX (2009) Proiect POS DRU Calisis, Trecerea în revistă a sistemului actual de FPC din România, privind aspectele legislative, administrative, operaționale și ecartul față de cerințele EQARF VET, București

XXX (2008), Propunere de Recomandare Parlamentului European și a Consiliului privind instituirea unui Cadru European de Referință pentru Asigurarea calității în Educație și Formare Profesională

XXX (2006) Recommendation of the European Parliament and of the Council of 18 December 2006 on key competences for lifelong learning

XXX (2008) Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învățarea de-a lungul vieții

XXX (2009) Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind stabilirea unui sistem european de credite pentru educație și formare profesională (SECEFP)

XXX (2009) Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind stabilirea unui cadru european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională

XXX (2008) România – Raport național privind educația adulților (EA), București

XXX (2005) Strategia pe termen scurt și mediu pentru formare profesională continuă, 2005 – 2010, H.G. Nr. 875 din 28 iulie 2005

XXX (2013) Strategia națională pentru formarea profesională a adulților 2014 – 2020 (draft, 02.07.2013)

XXX (2014) Strategia formării profesionale din România pentru perioada 2014-2020

Documente legislative

Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților;

Hotărârea Guvernului nr. 887/2004 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003;

Hotărârea Guvernului nr. 1.829/2004 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003;

Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 278/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru prevenirea șomajului, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 759/2002 pentru aprobarea Planului național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă 2002-2003;

Hotărârea Guvernului nr. 588/2004 pentru aprobarea Planului național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă 2004-2005;

Hotărârea Guvernului nr. 1.386/2004 privind aprobarea Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2004-2010;

Hotărârea Guvernului nr. 875/2005 privind aprobarea Strategiei pe termen scurt și mediu pentru formare profesională continuă, 2005-2010;

Hotărârea Guvernului nr. 234/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă;

Hotărârea Guvernului nr. 1352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupațiilor din România – nivel grupă de bază, conform Clasificării internaționale standard al ocupațiilor – ISCO 08, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 556/2011 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru calificări;

Instrucțiunile ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 67/2004 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 9.368/2004 privind aplicarea Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 353/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților;

Legea nr. 132/1999 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național de Formare Profesionala a Adulților (CNFPA);

Legea nr. 559/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/1999 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național de Formare Profesionala a Adulților;

Legea nr. 84/1995 a învățământului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 133/2000 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 102/1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educațional;

Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii;

Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, împreună cu ultimul contract colectiv de muncă unic la nivel național;

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 202/ 2002 privind egalitatea de șanse între femei si bărbați, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă;

Legea nr. 1/2011, Legea educației naționale cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 62/2011, legea dialogului social, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 167/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților.

Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, pentru activitatea de vormare a adulților;

Ordonanța Guvernului nr. 76/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 353/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 80/2005 și al ministrului educației și cercetării nr. 3.328/2005 pentru modificarea și completarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 353/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 501/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.253/2003 pentru aprobarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 77/2005 și al ministrului educației și cercetării nr. 3.327/2005 pentru modificarea și completarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 501/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.253/2003;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 673/2006 și al ministrului educației și cercetării nr. 5395/2006 pentru modificarea și completarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 501/2003 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.253/2003;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 35/2004 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3.112/2004 pentru aprobarea Nomenclatorului calificărilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 59/2004 și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3.175/2004 privind aprobarea organizării de programe de formare profesională pentru dobândirea de competențe în ocupațiile pentru care nu există standarde ocupaționale;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 468/2004 și al ministrului educației și cercetării nr. 4.543/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 81/2005 și al ministrului educației și cercetării nr. 3.329/2005 pentru modificarea și completarea Procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale;

Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 138/1995 și al președintelui Comisiei Naționale pentru Statistică nr. 1.949/1995 privind aprobarea Clasificării ocupațiilor din România (COR);

Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 270/2002 și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 273/2002 privind aprobarea Procedurii de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupațiilor din România;

Ordonanța Guvernului nr. 102/1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educațional, aprobată cu modificări prin Legea nr. 133/2000;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 27/2005 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European;

Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 410/2005 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European;

Ordinul nr. 51/2007 al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei pentru aprobarea Procedurii de atestare a calificării – pregătire și experiență profesională – dobândite în România, în afara sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc să desfășoare activități, în mod independent, sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene;

Ordinul nr. 5428/2011 al ministrului educației pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale pentru Calificări;

Resurse web

http://www.irea.ro/ro/images/publicatii/introducere_in_ea.pdf

http://europa.eu/about-eu/agencies/regulatory_agencies_bodies/policy_agencies/cedefop/index_ro.htm

http://bookshop.europa.eu/ro/on-the-way-to-2020-pbTIRF13002/

http://www.anofm.ro/scurt-istoric-al-serviciilor-publice-de-ocupare

http://www.anc.edu.ro/uploads/images/info_utile/ROF_CAJ.pdf

http://www.tvet.ro/index.php/ro/despre-noi/48.html

http://www.anc.edu.ro/uploads/images/RNCECCP.pdf

http://www.anc.edu.ro/index.php?page=comitete-sectoriale

http://www.ise.ro/istoric-si-misiune

http://www.anpcdefp.ro/anpcdefp.php?id=1&link=15

http://www.insse.ro/cms/ro/content/prezentare-generala

http://www.irea.ro/ro/

http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/thematic_reports/128RO.pdf

http://www.unesco.org/education/nfsunesco/pdf/JOMTIE_F.PDF

ANEXE

Anexa 1

PREZENTAREA DOCUMENTELOR STRATEGICE CARE DEFINESC CADRUL PLANIFICĂRII STRATEGICE PENTRU VET ȘI LLL (ÎNVĂȚAREA PE TOT PARCURSUL VIEȚII)

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Un nou impuls pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale pentru a sprijini strategia Europa 2020 (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52010DC0296&qid=1409208033695&from=RO)

Comunicarea are drept scop să propună o viziune pentru viitorul formării europene la nivel european, in vederea sprijinirii strategiei Europa 2020 prin dezvoltarea unui sistem de formare profesională:

– atractiv, bine adaptat la necesitățile pieței forței de muncă și la traiectoriile către învățământul superior;

– ușor accesibil pentru persoane în diferite etape ale vieții, care favorizează dezvoltarea calificărilor și schimbările de carieră;

– flexibil, baza pe recunoașterea rezultatelor învățării, inclusiv diplome și care sprijină parcursurile educaționale personalizate;

– care asigură sprijin adecvat pentru persoanele defavorizate;

– care sprijină mobilitatea transfrontalieră ca parte integrantă a practicilor din formarea profesională.

COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT Vocational education and training for better skills, growth and jobs Accompanying the document Communication from the Commission Rethinking Education: Investing in skills for better socio-economic outcomes (http://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52012SC0375&from=EN)

Inițiativa Regândirea Educației a fost lansată în 2012, cu scopul de a sprijini sistemele de educație si formare profesională din Europa pentru a răspunde la provocările curente socio-economice. Inițiativa propune reformarea sistemelor de educatie si formare profesională, din perspectiva a trei domenii principale de interes:

– calitate,

– accesibilitate,

– finanțare.

Măsurile de reformă propuse vizează în principal creșterea nivelului competențelor cheie, promovarea uceniciei, promovarea spiritulului antreprenorial, sprijinirea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, creșterea competențelor IT și a competențelor lingvistice, dezvoltarea parteneriatelor.

THE BRUGES COMMUNIQUÉ ON ENHANCED EUROPEAN COOPERATION IN VOCATIONAL EDUCATION AND TRAINING FOR THE PERIOD 2011-2020 (http://ec.europa.eu/education/policy/vocational-policy/doc/brugescom_en.pdf)

Comunicatul de la Bruges prezintă obiectivele strategice pe termen lung ale cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale (EFP) pentru perioada 2011-2020. Aceste obiective se bazează pe realizările anterioare și sunt menite să răspundă provocărilor actuale și viitoare, ținând seama de principiile fundamentale ale procesului de la Copenhaga. Comunicatul precizează că,pentru ca EFP să răspundă provocărilor actuale și viitoare, sistemele europene de educație si formare profesională trebuie:

– să fie flexibile și de înaltă calitate;

– să se adapteze la evoluțiile pieței muncii și să țină seama de sectoarele și competențele emergente;

– să asigure o formare profesională adaptată cerințelor pieței muncii și ușor accesibilă;

– să asigure durabilitatea și excelența EFP, printr-o abordare comună a procesului de asigurare a calității;

– să permită oamenilor să devină autonomi pentru a se adapta și pentru a gestiona schimbările, facilitându-le dobândirea de competențe-cheie;

– să favorizeze incluziunea;

– să faciliteze și să încurajeze mobilitatea transnațională a cursanților și a formatorilor în domeniul EFP;

– să asigure o finanțare durabilă a EFP și utilizarea eficientă și echitabilă a acestei finanțări.

STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ A ROMÂNIEI ORIZONTURI 2013–2020–2030

(http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/strategia-nationala-a-romaniei-2013-2020-2030)

Strategia stabilește obiective concrete pentru trecerea la modelul de dezvoltare generator de valoare adaugată înaltă, care pune accent pe cunoaștere și inovare, orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vieții oamenilor și a relațiilor dintre ei în armonie cu mediul natural. Obiectivele strategice propuse pe termen scurt, mediu și lung sunt:

– Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României ca stat membru al UE;

– Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al țarilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltarii durabile.

– Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al țarilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.

Documentul recomandă ca sistemul de educație și formare profesională să asimileze principiile și obiectivele dezvoltării durabile ca element integrator al ansamblului de cunoștințe, aptitudini și deprinderi, să integreze transversal aceste principii în toate programele de pregătire, să susțină cooperarea între principalii factori de decizie.

STRATEGIA NAȚIONALĂ DE CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE 2014 – 2020 (http://www.research.ro/ro/articol/3343/strategia-nationala-de-cercetare-si-inovare-2014-2020)

Strategia identifică zonele în care România poate avea contribuții semnificative și prin care poate beneficia de rezultatele științei și inovării în creșterea competitivității. Strategia vizează următoarele priorități:

– Prioritățile de specializare inteligentă, care presupun definirea și consolidarea unor domenii de competență ridicată, în care există avantaje comparative reale sau potențiale;

– Prioritățile cu relevanță publică, care vizează alocarea de resurse în domenii în care cercetarea și dezvoltarea tehnologică răspund unor nevoi sociale concrete și presante.

Strategia subliniază importanța susținerii în toate domeniile, a excelenței, inovării și creativității.

STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ 2014-2020 (http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Munca/2014-DOES/2014-01-31_Anexa1_Strategia_de_Ocupare.pdf)

Strategia își propune să impulsioneze eforturile de a atinge ținta de ocupare stabilită de România pentru anul 2020, și anume o rată de ocupare de 70% pentru populația în vârstă de 20-64 de ani. Obiectivele specifice se referă la:

O1. Creșterea ocupării în rândul tinerilor și prelungirea vieții active a persoanelor în vârstă, subsumând următoarele direcții de acțiune:

1.1. Diminuarea șomajului în rândul tinerilor și a numărului de tineri din categoria NEETs (care nu sunt în ocupare, educație sau formare)

1.2. Creșterea participării pe piața muncii a persoanelor în vârstă

O2. Îmbunătățirea structurii ocupaționale și participării pe piața muncii în rândul femeilor și persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, cu următoarele direcții de acțiune:

2.1. Reducerea ocupării în agricultura de subzistență și facilitarea relocării acestei resurse umane către activități non-agricole

2.2. Creșterea participării femeilor pe piața muncii, inclusiv prin măsuri suport de reconciliere a vieții profesionale cu cea de familie.

2.3. Creșterea participării persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile pe piața muncii prin dezvoltarea de măsuri care să combine suportul social cu activarea.

O3. Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare și competențe adaptate la cerințele pieței muncii, cu următoarele direcții de acțiune:

3.1. Sprijinirea adaptabilității și dezvoltării permanente a forței de muncă

corelate cu schimbările structurale ale pieței muncii.

3.2. Îmbunătățirea nivelului de competențe al persoanelor șomere și inactive

apte de muncă pentru a facilita reintegrarea acestora pe piața muncii

O4. Îmbunătățirea mecanismului de fundamentare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe piața muncii, cu următoarele direcții de acțiune:

4.1. Consolidarea mecanismului de fundamentare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe piața muncii.

4.2. Consolidarea dialogului social la toate nivelurile pentru a facilita adoptarea, implementarea și respectarea politicilor cu impact pe piața muncii

STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPETITIVITATE 2014-2020 http://www.minind.ro/%5C/strategie_competitivitate/Strategia_Nationala_de_Competitivitate_iunie_2014.pdf

Strategia Națională pentru Competitivitate (SNC) asigură corelarea intervențiilor dedicate competitivității, având în vedere domeniile naționale de excelență, inclusiv din perspectiva dimensiunii teritoriale și a dezvoltării rurale. Viziunea Strategiei este dezvoltarea unui ecosistem competitiv de afaceri, bazat pe un mediu de reglementare stabil, centrat pe antreprenoriat, inovare și creativitate, care să pună accent pe încredere, eficiență și excelență și să plaseze România în primele 10 economii la nivel european. Unul din obiective (O3. 1 Resurse umane și educație vizează îmbunătățirea calității sistemului de educație și formare astfel încât să asigure corelarea cu piața muncii si stabilește următoarele ținte:

– Progres în direcția plasării României cel puțin la jumătatea ierarhiei în testele PISA;

– Scăderea ratei tinerilor cu vârste cuprinse între 15-24 de ani care nu urmează o formă de învățământ sau de formare și nu sunt încadrați nici în muncă (NEET) de la 16,8% la nivelul mediei UE (actual este 12%, 2012);

– Îndeplinirea țintei naționale privind părăsirea timpurie a școlii (11,3% de la 17,4% în 2012);

– Oferta educațională bazată pe TIC să reprezinte cel puțin 30% din programele educaționale obligatorii la nivel național și cel puțin 50% în zonele de locuire vulnerabilă;

STRATEGIA INTEGRATĂ DE DEZVOLTARE A RESURSELOR UMANE DIN PERSPECTIVA ÎNVĂȚĂRII PE TOT PARCURSUL VIEȚII 2009-2020

Obiectivul general al Strategiei este îmbunătățirea calității și capacității sistemelor de dezvoltare a resurselor umane, care să conducă la un nivel înalt și stabil de ocupare, un nivel înalt al calității vieții și o incluziune socială efectiva pentru toți cetățenii. Obiectivele specifice se refera la:

– înțelegerea mai bună a nevoilor reale și a direcțiilor de dezvoltare a resurselor umane;

– educație și formare profesională inițială de calitate;

– stimularea creșterii cererii pentru dezvoltarea resurselor umane;

– ajustarea ofertei pentru dezvoltarea resurselor umane;

– valorificarea competențelor și potențialului fiecăruia pe piața muncii.

Anexa 2

PREZENTAREA PRINCIPALELOR INSTRUMENTELOR EUROPENE PENTRU FORMAREA PROFESIONALA

– EQF – Cadrul European al calificărilor: este un cadru comun de referință menit să servească drept instrument de traducere între diferite sisteme și niveluri de calificări, atât pentru învățământul preuniversitar cât și pentru învățământul superior. Elementul central al EQF este un set de opt niveluri de referință, fiecare nivel fiind definit de un set de descriptori (prezentați in termeni de cunoștințe, abilități si competente) care indică rezultatele învățării relevante pentru calificările de la nivelul respectiv în orice sistem de calificări. Setul precizează:

– ceea ce știe persoana care învață;

– ceea ce înțelege persoana care învață;

– ceea ce este capabilă să facă persoana care învață

EQF nu este conceput pentru a înlocui sistemele naționale de calificări, ci pentru a completa acțiunile statelor membre prin facilitarea cooperării între acestea.

– ECVET – ECVET este un cadru metodologic comun care facilitează acumularea și transferul de credite aferente rezultatelor învățării între diversele sisteme de calificări. Scopul acestui sistem este de a promova mobilitatea transnațională și accesul la învățarea pe tot parcursul vieții. ECVET nu este menit să înlocuiască sistemele naționale de calificări, ci să optimizeze comparabilitatea și compatibilitatea între acestea. ECVET se aplică tuturor rezultatelor obținute de o persoană în diversele sisteme de educație și formare, care sunt ulterior transferate, recunoscute și cumulate în vederea obținerii unei calificări. Această inițiativă le permite cetățenilor europeni să obțină mai ușor recunoașterea formării, competențelor și cunoștințelor dobândite în alt stat membru.

– EQAVET – Cadrul european de referință pentru asigurarea calității este un instrument important de susținere a statelor membre în promovarea și monitorizarea îmbunătățirii continue a sistemelor de educație și formare profesională (EFP), pe baza unor criterii si a unor indicatori de calitate comuni. Cadrul trebuie luat in considerare la nivelul sistemului EFP, al furnizorilor EFP și la nivelul acordării calificărilor. Acesta asigură o abordare sistemică a calității, acoperind și interrelaționând nivelurile importante și actorii. Accentul este pus pe monitorizarea și îmbunătățirea calității, prin combinarea evaluării interne și externe, a evaluării și a proceselor pentru îmbunătățire, susținută de analiză cantitativă si calitativă.