Echilibrul Financiar Si Performanta Firmei. Sc Romcab Sa Tg. Mures

INTRODUCERE

Motto:

”Analiza economică utilizează principiul general < Cauză- efect>

pentru a stabili aria de mișcare și transformare a fenomenelor”

Stanley Kaish

Într-o economie de piață funcțională, firmele pentru a fi cât mai ,,longevive” trebuie să manifeste dinamism, flexibilitate, inovare, să se adapteze ușor la schimbările din economie și, totodată, să sesizeze cu rapiditate tendințele pieței. Pe de altă parte, activitatea fiecărei firme este orientată spre obținerea de profit și maximizarea valorii pentru investitorii săi. Îndeplinirea acestor obiective nu este facilă, firmele acționând într-un mediu puternic concurențial și dinamic.

Am ales ca și temă de studiu masteral ” Echilibrul financiar și performanța firmei. SC ROMCAB SA Tg. MURES” deoarece problema gestionării și administrării întreprinderii, indiferent de obiectul de activitate și de scopul propus este complexă. Pentru a putea supraviețui, orice întreprindere are nevoie de informații, fără de care procesul decizional prin care se conduce întreprinderea nu ar putea avea loc. Pentru a obține aceste informații este necesară o analiză a situațiilor financiare anuale care permit aflarea poziției financiare și a performanțelor acesteia.

De aceste informații beneficiază atât întreprinderea (ca factor intern) a căror situații financiare sunt analizate cât și furnizorii, clienții, potențialii investitori și orice altă persoană care dorește să afle informații despre întreprindere (ca factori externi).

Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situațiilor financiare necesită evaluarea capacității unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a perioadei și siguranței generării lor. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sunt oferite informații concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a întreprinderii.

Lucrarea este structurat pe trei capitole.

Capitolul 1 – tratează aspecte teoritice privind analiza echilibrului financiar prin intermediul unor mărimi cum ar fi: situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.

Capitolul 2 – prezintă teoretic aspecte privind aprecierea performanțelor firmei (analiza ratelor de rentabilitate , riscul financiar).

Capitolul trei este destinat studiului de caz, unde plecând de la situațiile financiare a firmei SC ROMCAB SA Tg. MURES, am analizat poziția financiară a entității pe perioada anilor 2012-2013, scoțând în evidență mari probleme în special în privința lichidităților. În ultimul capitol sunt prezentate și concluziile care s-au desprins în urma acestei analize.

Având în vedere toate aspectele menționate mai sus, precum și faptul că firmele moderne necesită o gestionare eficientă a resurselor și rezultatelor financiare, considerăm că studiul realizat constituie o provocare intelectuală pentru orice manager, pentru orice profesionist, în finanțare a activității firmelor.

Cuvinte cheie : echilibrului financiar , performanțe financiare , structura financiară gestionarea capitalului de lucru: creanțe, stocuri și datorii, profitabilitate , gradul de îndatorare.

ARGUMENT

        Motto:

"The economic analysis uses general principle <cause- effect>

to establish its movement and transformation phenomena "

Stanley Kaisha

In a functioning market economy, To compete firms, "must show dynamism, flexibility, innovation, adapt easily to changes in the economy and also to quickly grasp market trends.

On the other hand, the activity of any company is profit-oriented and maximizing value for its investors. Achieving these goals is not easy , firms operating in a highly competitive environment and dynamic.

I have chosen as the theme of master's study "Financial balance and firm performance. SC ROMCAB SA Tg. MURES "because the problem of management and administration of the enterprise, regardless of the subject of activity and purpose is complex.

To survive, the company needs the information because decision-making process leading to the enterprise network, without them, could not take place.. To obtain this information It requires an analysis of annual financial statements, showing the position of financial and its performance.

Receive this information, the enterprise (the internal factor) whose financial statements are analyzed as well as suppliers, customers, potential investors and any other person who wants to learn about enterprise (as external factors). The economic decisions that are taken by users of financial statements requires assessing the ability of an enterprise to generate cash and cash equivalents and term and of safety creating them.

Users are better able to evaluate this ability to generate cash or cash equivalents if they are provided with information focused on the financial position, performance and changes in financial position of the company.

The work is divided into three chapters.

Chapter 1 – deals with the theory of financial equilibrium analysis through indicators such as net position, working capital, working capital needs, the treasury.

Chapter 2 – presents the theoretical aspects of company performance assessment (analysis of rates of return, financial risk).

Chapter 3 – is dedicated to the study of case, where starting from the financial statements of SC ROMCAB SA Tg. Mures, we analyzed the financial position of the entity during the years 2012-2013, highlighting major problems particularly in terms of liquidity. The last chapter presents the conclusions that were drawn from this analysis.

Given all the above issues and the fact that modern businesses require efficient management of resources and financial results, we believe that the study conducted constitutes an intellectual challenge for any manager, for any professional, in financing business companies..

Keywords: financial balance, financial performance, financial structure, management – working capital: receivables, inventories and liabilities, profitability, leverage.

LISTA NOTAȚIILOR

CAPITOLUL 1

Realitatea evidentă a zilelor noastre, la început de secol și de mileniu se reflectă în schimbările tot mai profunde, uneori radicale și accelerate, care marchează evoluția societății. Aceste schimbări au un impact apreciabil asupra lumii afacerilor și managementului firmei.

O previziune și o analiză economico-financiară pertinentă este îndreptată către evaluarea aptitudinii întreprinderii de a genera surplusuri monetare care îi garantează echilibrul financiar și dezvoltarea.

În România ultimilor ani, știința economică a făcut pași serioși înainte în ceea ce privește perfecționarea metodelor de previziune și analiză economico-financiară a întreprinderilor.

Menținerea echilibrului financiar constituie condiția esențială a supraviețuirii întreprinderii.

Noțiunea de echilibru financiar poate fi înțeleasă în doua moduri diferite, dar nu opuse: ea semnifică, mai întâi, că întreprinderea trebuie să fie apta, grație lichidităților sale, să facă față datoriilor atunci când acestea devin exigibile; ea presupune, de asemenea, menținerea unui echilibru funcțional între nevoile și resursele întreprinderii, ținând cont de destinațiile nevoilor și de stabilitatea resurselor.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Cuvântul echilibrul evocă ideea de armonie între elementele unui sistem, respectiv în domeniul financiar aceasta înseamnă armonizarea resurselor cu nevoile.

Bilantul este "fotografia" întreprinderii, care, indiferent de forma de prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice celui care efectuează analiza.

Aceste întrebări decurg din modul în care se realizează egalitatea între activul și pasivul bilanțului, egalitate care transpune o identitate fundamentală între două reprezentări diferite ale aceleiași mărimi economice, sursele fondurilor (originea lor), trebuind să corespundă cu utilizările (necesitățile) cărora le-au fost afectate.

Resursele și utilizările evidențiate în bilanț conduc la multiple concepții referitoare la echilibrul financiar. Studiul bilantului implică analiza acestuia în două direcții: orizontală și verticală, fiecare punând în evidență anumite corelații cu semnificații deosebite în aprecierea situației financiare a întreprinderii.

            Analiza pe orizontala a bilanțului pune în evidență modul în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt și pe termen lung ale întreprinderii sau grupului de întreprinderi, prin intermediul unor mărimi cum ar fi: situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.

ANALIZA SITUAȚIA NETĂ

            Pe baza abordării juridice a bilanțului, analiștii financiari determină Situația Netă (SN) a întreprinderii cu ajutorul relației:

SN = Active – Datorii totale

            Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor și trebuind să fie suficientă pentru a asigura funcționarea și independența financiară a întreprinderii.

            Comparativ cu capitalurile proprii, situația netă este mai restrictivă, deoarece exclude subvențiile și provizioanele reglementate. De aceea, situația netă este un indicator mai relevant, ce exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat, care interesează proprietarii, acționarii, cât și creditorii întreprinderii, mai ales în cazul lichidării acesteia.

Ea se calculează punând față în față bunurile și datoriile de aceeași scadență.  

Pe baza bilanțului financiar Situatia Neta se determină ca diferență:

a) SN = Total active – Datorii totale – Venituri în avans = Capitaluri proprii.

 Pe baza bilantului contabil armonizat Situatia Neta este diferența:

b) SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.

Situație netă pozitivă și crescătoare  reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea întreprinderii, prin potențarea capitalurilor proprii.

O situație netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii. Partea neacoperită ramâne exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind riscul de insolvabilitate al întreprinderii.

 Creșterea situației nete (activului net) are ca efect creșterea rentabilității și a independenței financiare, pe baza ei putându-se determina riscul global sau lichidativ, prin raportul:

 < 0,3.

            Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esențial care dă dimensiunea gradului de "sănătate" a întreprinderii referitor la menținerea capitalului fizic sau financiar, mai ales în condițiile inflației care îl erodează.

1.2. ANALIZA FONDULUI DE RULMENT

Fondul de rulment ca indicator este foarte folosit în practica occidentală și are o importanță deosebită pentru analiza echilibrului financiar al firmei pe termen lung.

Politica de finanțare și de investiții a intreprinderii este ajutată de fondul de rulment, deoarece aceasta arată existența unor dificultăți.

Literatura de specialitate consideră fondul de rulment ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate – exigibilitate, dat fiind rolul său de realizare a legăturii dintre cele două părți ale bilanțului financiar.

            Bilanțul  este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar al intreprinderii, la încheierea exercițiului, de reflectare materială  (prin active ) a modului de utilizare a capitalurilor proprii și împrumutate . El oferă deci, criterii de apreciere a echilibrului financiar la un moment dat și baza de calcul pentru elaborarea bugetelor intreprinderii .

În sinteză, cu riscul de a repeta unele noțiuni, vom afirma că din punct de vedere financiar, “ fiecare element din activ reprezintă o alocare de fonduri bănești, în vederea construirii unei structuri de producție, adecvată  intențiilor productive ale întreprinzătorilor “ (I. Stancu, P. Bran, V.Ilie – 1989 )

            Elementele de activ sunt structurate după gradul lor de lichiditate, în intenția de a obține cea mai operativă recuperare a capitalurilor investite și o rentabilitate ridicată.

În bilanț se înscriu mai întai activele cele mai puțin lichide de natura imobilizărilor, denumite de literatura de specialitate alocări permanente (stabile), tocmai datorită rotației lente a capitalurilor investite în aceste active . Se înscriu apoi activele circulante (stocuri, creante, lichidități), mult mai lichide decăt imobilizarile, motiv pentru care ele sunt numite și alocări ciclice –temporare, recuperarea capitalurilor investite făcându-se după încheierea unui ciclu de exploatare. În cele din urmă în activul bilanțului  se  înscriu eventualele pierderi, care se asimilează cu o diminuare de capitaluri proprii.

Pasivul bilanțului reflectă din punct de vedere financiar, sursele de proveniență a capitalurilor proprii și  împrumutate. Pasivele sunt structurate după gradul de exigibilitate. Întâlnim astfel, sursele permanente (stabile), care practic nu au o scadență decât în situații limită de faliment, nefiind deci exigibile. În această categorie sunt inscrise și datoriile financiare, respectiv împrumuturile contractate pe termen lung cu scadență mai îndepărtată.

            Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, decontări) sunt  cele mai exigibile și de aceea sunt numite surse ciclice (temporare). În cea mai mare parte, ele sunt contractate pentru necesități de producție și le întalnim adesea sub denumirea de datorii ale ciclului de exploatare.

            Alocările permanente (în imobilizâri) sunt, în principiu acoperite din surse permanente, materializate în capitaluri proprii și datorii financiare. Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, cu atât intreprinderea  dispune de o marja de securitate, care o pune la adâpost de elemente neprevăzute.

            Acest surplus de surse permanente, degajat de ciclul de finantare  al investitiilor poate fi “rulat” pentru reinnoirea stocurilor și creanțelor. Aceasta utilizare potențială a marcat și denumirea lui și anume aceea de fond de rulment. “El este expresia realizării echilibrului  financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt” ( I. Stancu, P. Bran, V.Ilie  – 1989).            

După alți autori “fondul de rulment” este  un excedent al surselor totale stabile, adică al capitalurilor permanente, față de alocările permanente destinate finanțării sau alocărilor pe termen scurt generate de ciclul de exploatare ( H.Cristea, N. Stefanescu – 1996 )

 Profesor doctor N. Antoniu  definește fondul  de rulment ca “partea din resursele financiare care asigură finanțarea permanentă a activelor circulante. Acesta se formează din capitaluri proprii și împrumuturi pe termen mediu și lung“ ( N. Antoniu și colab. 1993).

            În lucrarea intitulată “Gestiune financiară”, Gerard Charreaux definește și noțiunea de fond de rulment patrimonial ca fiind “o corespondență între gradul de lichiditate a activului și gradul de exigibilitate a pasivului “; el procedează inițial la o apreciere pe termen scurt a riscului de nerambursare sau a riscului de faliment ( G. Charreaux . 1991).

Fondul de rulment normativ reprezinta nevoia normata de finantare generata de ciclul de exploatare (P.Vizzanova- 1993) .

            Un alt autor, Patrice Vizzanova, Expert Contabil și Comisar de Conturi, specializat  în gestiunea intreprinderilor și evaluarea societăților, definește noîiunea de fond de rulment net  ca “partea de capitaluri permanente  afectate pentru finanțarea  ciclului de exploatare” ( P. Vizzanova – Paris 1993 ) . El definește în consecință atitudinea intreprinderii de a finanța ciclul sau de exploatare prin capitaluri stabile.

            Același  autor consideră că, nevoia (normată) de finanțare generată de cicluri de exploatare reprezintă fondul de rulment normativ

            Putem conchide că fondul de rulment este o noțiune fundamentala pentru aprecierea echilibrului financiar al intreprinderii. Echilibrul financiar este asigurat dacă treapta de lichiditate a activelor intreprinderii este suficientă pentru acoperirea  în orice moment a datoriilor exigibile, ceea ce înseamnă asigurarea solvabilitatii sale.

                Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanțului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de Fond de Rulment (NFR), din care rezultă Trezoreria (T).

Acest echilibru este determinat conform conceptiilor de prezentare a bilantului: optica financiara și optica funcțională.

            Pe baza bilanțului financiar care grupează posturile după criteriul permanenței, echilibrul financiar presupune finanțarea activului cu durata mai mare de 1 an din resurse cu scadență peste 1 an, iar finanțarea activelor sub 1 an din resurse scadente sub 1 an.

            Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung (capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), așa cum rezultă din analiza părții superioare a bilanțului financiar:

FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung și mediu) + Provizioane pentru riscuri și cheltuieli – Necesar permanent (Active imobilizate nete).

            Această metodă pune în evidență echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente ramasă după finanțarea imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanțării activelor circulante.

Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care servește finanțării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.

Metoda insistă asupra originii Fondului de Rulment și permite întelegerea cauzelor variației sale, creșterea lui fiind determinată de creșterea capitalurilor permanente (emisii de noi acțiuni, obligațiuni, noi împrumuturi pe termen lung) și de reducerea imobilizarilor nete (vânzari de titluri, dezinvestire, cesiuni de imobilizari). Odată cu Fondul de Rulment, marja de securitate a întreprinderii crește, ceea ce arată că o parte mai însemnată din activele circulante este finanțată din capitaluri permanente.

Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea capitalurilor permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligațiuni) și de creșterea imobilizărilor nete (investiții).

  Un Fond de Rulment staționar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate fi temporară sau de durată, având diferite cauze.

            Partea inferioară a bilanțului financiar permite determinarea Fondului de Rulment Financiar ca diferență:

FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt + Venituri în avans).

Metoda pune în evidență afectarea și finalitatea Fondului de Rulment care este finanțat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment Financiar arată surplusul activelor circulante nete nefinantate din datoriile temporare, evidențiind excedentul de lichiditate potențială, ca o marja de securitate privind solvabilitatea întreprinderii.

Bilanțul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a Fondului de Rulment în două moduri:

a) FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A;

b) FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).

Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că în anumite situații nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite buna funcționare a întreprinderii.

Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete) constituie marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană, permitându-i să-și asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcționării (stocuri minime, fond de casa minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt (Activ circulant net > Datorii sub 1 an).

 Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarma pentru întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanțarea imobilizărilor (Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ circulant net < Datorii sub 1 an). Această situație se întâlnește mai frecvent în sectorul de distribuție, unde viteza de rotație a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) și unde există credite-furnizori însemnate.

            Dacă Fondul de Rulment pozitiv și în creștere confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate a întreprinderii.

            În practică, se consideră că Fondul de Rulment al întreprinderii industriale trebuie să reprezinte valoarea a 1÷3 cifre de afaceri lunare.

            În interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor împrumutate nu trebuie sa fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii (să nu depaseașcă 50 %), ceea ce impune determinarea Fondului de Rulment propriu (FRp) și a Fondului de Rulment strain (FRs):

FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;

FRs = Împrumuturi pe termen lung si mediu – Imobilizări nete.

Fondul de Rulment propriu pune în evidență influența structurii de finanțare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.

 Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a finanța nevoi pe termen scurt.

1.3 ANALIZA NECESARULUI DE FOND DE RULMENT

            Necesarul de Fond de Rulment desemnează nevoile financiare generate de executarea unor operațiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă (cumpărări, vânzări, plăți salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puțin parțial de resurse stabile (Fondul de Rulment Net).

El reprezintă banii ce trebuie rulați în întreprindere pentru a-i asigura funcționarea (după finanțarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienți.

            Structura Necesarului de Fond de Rulment cuprinde, pe de o parte, stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare încorporează cheltuielile de fabricație și, pe de altă parte, creanțele. Din suma acestor componente se scad datoriile (de exploatare și în afara exploatării), care corespund decalajelor între încasări și plăți.

„Stocurile și creanțele firmei reprezintă  imobilizări temporare care se vor materializa în încasări, dar până  atunci ele trebuie acoperite din alte resurse. Ele formează nevoile de exploatare sau în afara exploatării.

Datoriile față  de furnizori și alte datorii nefinanciare se vor materializa în plăți, dar până  atunci ele sunt resurse atrase temporar, care acoperă  niște utilizări sau nevoi cu același caracter temporar. Ele alcătuiesc resursele de exploatare sau în afara exploatării .” ( Stancu, I. – 1997).

NFR = Necesități ciclice – Resurse ciclice,

în care:

Necesități ciclice = Necesar temporar – Disponibilități;

Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie.

            Pe baza bilanțului necesarul de fond de rulment se determină ca diferență:

NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans- Casa și conturi la bănci) – (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).

            Pornind de la relația care trebuie să existe între necesarul temporar și resursele temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, care poate fi pozitiv sau negativ, după cum urmează:

a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar față de resursele temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situație normală dacă este consecinț a unor investiții privind creșterea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare.

            În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor și creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul încetinirii încasărilor și accelerării plăților.

b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare față de capitalurile circulante, necesitățile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi mobilizate. Aceasta situație este  favorabilă dacă este consecința accelerării rotației activelor circulante, a urgentării încasarilor și relaxării plăților.

            Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii, este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment și depinde de cifra de afaceri), durata de rotație a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creantelor și termenul de plată a furnizorilor.

            El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotație  (NFRz = NFR·360/ CA) care reflectă acest decalaj.

1.4. ANALIZA TREZORERIEI

”Trezoreria reprezintă tabloul disponibilițăților monetare și a plasamentelor pe termen scurt , apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților , respectiv a plasării excedentului monetar” ( I. Mihai, A. Buglea, P. Ștefea – 1999).

În ceea ce privește trezoreria, se urmărește optimizarea acesteia, prin aducerea ei cât mai aproape de zero și nu așa cum am fi tentați să credem , maximizarea ei.

Atunci când trezoreria este negativă evidențiază  dificultăți în acoperirea necesarului de fond de rulment din resursele durabile și întreprinderea respectivă este nevoită să apeleze la credite bancare, ea fiind considerată  vulnerabilă . Atunci când trezoreria este pozitivă  arată  că  sume importante rămân neutilizate.

„Soldul de trezorerie pozitiv ar putea fi însă  semnul unei fragilități potențiale pe termen mediu sau lung. Abundența de resurse stabile semnifică  o utilizare insuficient de eficace a acestora, ceea ce în perspectivă  medie sau lungă  generează  dificultăți în emunerarea capitalului și rambursarea împrumuturilor.”( Coșea, M.; Nastovici , L. –1997)

„Trezoreria reflectă  lichiditățile efective, precum și alte resurse carenu sunt imediat lichide, rămase după  acoperirea nevoilor de investiții și deexploatare.”( Dalotă , M. D.; Dalotă , S. –2000).

„Pragurile cele mai utilizate în normele bancare sunt urmă toarele:

♦ creditele de trezorerie nu trebuie să  fie mai mari decât jumătate din nevoia de fond de rulment (de exploatare);

♦ fondul de rulment (funcțional) trebuie să  fie mai mare decât jumătate din nevoia de fond de rulment (de exploatare).”( Stancu, I. – 1997). Cu toate acestea, aceste valori sunt doar orientative, și rămân la aprecierea instituției bancare. „Nivelul fondului de rulment necesar echilibrulufinanciar depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment și de mărimea riscului de faliment pe carecreditorii sunt dispuși să -l suporte.” (Charreaux, G. –1995)

            Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de bilanț Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al operațiunilor ce afectează toate posturile de bilanț și rezultând din lectura pe orizontală a bilanțului financiar, respectiv:

a) a părții superioare:

TN = FR – NFR;

b) a părții inferioare:

TN = Disponibilități – Credite de trezorerie

sau:

TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.

            Trezoreria activă cuprinde disponibilitățile curente degajate de funcționarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice moment (valori mobiliare de plasament).

            Trezoreria pasiva este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile creditoare de bănci și efectele scontate (în afara bilanțului).

c) Pe baza bilanțului contabil armonizat, trezoreria este dată de diferența:

            Trezoreria Neta (±) rezultă atât din operațiuni ce afectează capitalurile permanente și activul imobilizat, cât și din operațiuni care privesc activele circulante și datoriile pe termen scurt.

            Creșterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creșterea fondului de rulment și prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creșterea disponibilităților și reducerea creditelor bancare de trezorerie.

            Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecința unor inegalități între Fondul de Rulment și Necesarul (resursa) de Fond de Rulment:

1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR și respectiv, Disponibilități > Credite trezorerie, în următoarele cazuri:

a) FR > 0 si NFR > 0, când NFR este finanțat în întregime din resurse permanente (FR > 0), care degajă disponibilități ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;

b) FR > 0 si NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se adaugă la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un excedent mare de lichidități, care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;

c) FR < 0 si NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un excedent crescut de lichidități și numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0).

            Ciclul de exploatare și o parte din imobilizări sunt finanțate din datorii pe termen scurt (furnizori și avansuri clienți), ceea ce impune creșterea capitalurilor permanente (resurselor stabile).

2. Trezorerie negativă (TN < 0), când FR < NFR și respectiv, Disponibilități < Credite trezorerie, în următoarele cazuri:

a) FR > 0 si NFR > 0, când NFR este finanțat parțial din capitaluri permanente (FR> 0) și parțial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilitățile, ceea ce impune aprecierea riscului bancar curent;

b) FR < 0 si NFR > 0, când creditele bancare pe termen lung și mediu acoperă o parte din imobilizări (FR < 0), NFR și disponibilitățile (inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce impune reconsiderarea structurii de finanțare;

c) FR < 0 și NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a activului imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt (furnizori, avansuri clienti) și din credite bancare curente, ceea ce impune revederea structurii finanțării, fiind crescut riscul dependenței de exterior.

După cum am arătat mai sus există o corelațiile între fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezorerie netă, dar fondul de rulment este considerat ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar, lichiditate – exigibilitate, care permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plată.

CAPITOLUL 2

PERFORMANȚA FIRMEI

2.1. PERFORMANȚA COMPANIEI – ANALIZA LITERATURII DE SPECIALITATE

Performanța este importantă în orice activitate, și cu atât mai mult în domeniul economic. Toți ne dorim să fim performanți.

În unele domenii performanța se poate defini foarte ușor, dar în domeniul microeconomic problema este mai complexă.

Pe de o parte pentru că există o multitudine de factori care influențează performanța. Pe de altă parte pentru că diferiții actori economici văd performanța în funcție de interesele lor. Astfel, managerii sunt interesați de performanța globală a companiei , investitorii (actuali și potențiali) vor percepe performanța prin prisma rentabilității investiției, salariații și clienții vor manifesta interes față de stabilitatea intreprinderii iar creditorii au în vedere solvabilitatea și lichiditatea (Ștefănescu, 2005).

Conceptul de performanță a companiei este des întrebuințat în literatură, dar este însă rar definit. Se trece de multe ori la măsurarea performanței, fără a se prezenta într-un mod clar ce anume se măsoară. De asemenea se vorbește despre diferite fațete ale performanței (tehnică, operațională, economică, financiară, socială, ș.a.) fără a fi clar precizată sfera de cuprindere a acestora, cum anume se contopesc dând naștere performanței globale sau care sunt legăturile dintre ele. O altă problemă este cea a confuziilor care se fac datorită numărului mare de noțiuni întrebuințate în definirea performanței: productivitate, eficiență, eficacitate, economicitate, rentabilitate, profitabilitate, competitivitate, ș.a.

O delimitare clară a conținutului fiecăreia dintre aceste noțiuni este necesară pentru a îmbunătăți cadrul gramatical și a asigura o înțelegere comună a acestor categorii în cadrul științei economice. În încercarea noastră de a înlătura aceste neînțelegeri vom porni de la diferite definiții ale conceptul de performanță. Realizând o scurtă căutare în literatura microeconomică folosind cuvântul cheie performanță vom găsi o multitudine de articole și studii care măsoară performanța companiei sau evaluează impactul anumitor factori asupra ei dar sunt foarte puține studii în care performanța este conceptualizată (Tangen, 2005, 34).

În continuare vom prezenta opiniile unor autori români și străini în legătură cu acest concept.

Demers în teoria performanței companiei

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române performanța este definită ca fiind o realizare deosebită într-un domeniu de activitate (DEX, 1998). Această definiție, deși are un caracter general scoate în evidență faptul că doar cei care au realizări deosebite față de competitori sunt performanți și prin urmare nu poate exista decât un număr limitat de companii performante. O abordare mai precisă, la nivel microeconomic, caracterizează performanța ca fiind o stare de competitivitate a entității economice, atinsă printr-un nivel de productivitate și eficacitate care-i asigură o prezență durabilă pe piață (Niculescu și Lavalette, 1999, 256). Introducem aici în analiza noastră concepte asupra cărora vom reveni: productivitate și eficacitate. Cei doi autori echivalează deci termenul de performanță cu cel de competitivitate, cel de-al doilea fiind mai des utilizat în ultima perioadă.

Performanța poate fi considerată ca fiind un rezultat deosebit obținut în domeniul managementului, cel economic, comercial etc. ce implică eficiența, eficacitatea și competitivitatea companiilor și comportamentele lor procesuale și structurale (Verboncu și Zalman, 2005, 63). Nu este deci suficient pentru companie să fie performantă într-o anumită direcție ci este necesar un rezultat bun în toate activitățile deoarece fiecare dintre ele are influență asupra performanței globale. Evidențiem aici deosebirea dintre noțiunile de performanță și rezultat. Astfel performanța este o mărime relativă deoarece se determină prin comparații cu alte mărimi (obiective, rezultatele obținute de concurenți), în timp ce rezultatul apare ca o noțiune absolută .

După alți autori performanța companiei arată capacitatea ei de a progresa grație eforturilor constante (Albu și Albu, 2005, 30).

Noțiunea de performanță este asociată unei ideologii de progres, de efort, de a face întotdeauna mai bine. Această este o abordare dinamică legând performanța de acțiune, de un anume comportament, și nu doar de un rezultat (viziune statică). Noțiunea de performanță are un caracter abstract, iar definirea acesteia se face de multe ori prin raportarea la alte concepte: eficiență, eficacitate și valoare (Albu și Albu, 2005, 31).

La nivelul unei companii performanța include abilitatea de a avea acces la resurse, de a le aloca și utiliza optim în scopul unei remunerări suficiente pentru a acoperi riscul asumat și a justifica interesul, pe traiectoria neglijate, iar în unele cazuri sunt preluate cu ușurință de la alți autori interpretări eronate fără o analiză mai amănunțită a literaturii de specialitate internaționale, răspândindu-se astfel opinii diferite și uneori chiar opuse despre anumite noțiuni.

În consecință, pentru înlăturarea oricăror confuzii se recomandă folosirea unui vocabular comun pentru termenii specifici managementului performanței și oricărui domeniu economic.

Analizând toate abordările performanței se propune în cele ce urmează o opinie proprie asupra tuturor conceptelor prezentate anterior, afirmându-se că o companie este performantă dacă este în primul rând productivă, sursa inițială pe termen lung a performanței fiind productivitatea. Aceasta implică consumarea eficientă a resurselor și îndeplinirea eficace a obiectivelor stabilite. Performanța nu este însă asigurată de productivitate, deoarece aceasta se referă numai la partea operațională a activității. Prin urmare performanța depinde și partea financiară, de prețurile la care sunt achiziționate resursele consumate (cheltuielile totale) și prețurile la care se vor vinde produsele sau serviciile realizate (veniturile totale). Rezultatul diferenței dintre acestea măsurându-se de fapt prin rentabilitatea companiei. În funcție de aceste considerente productivitatea își pune amprenta mai mult sau mai puțin asupra performanței. Mai mult decât atât o rentabilitate ridicată, datorată unei productivități ridicate constituie o bază solidă a performanței prezente dar nu garantează menținerea acesteia în viitor. Pentru păstrarea acestei stări competitive sunt necesare: calitatea și responsabilitatea în livrarea produselor și prestarea serviciilor, viteză (scurtarea timpilor de producție și livrare), flexibilitate pentru o adaptare rapidă la cerințele pieței și inovare.

În domeniul economic, s-au dat mai multe definiții noțiunii de performanță. În diversitatea de definiții se disting trei mari orientări:

Definiția performanței în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor sale strategice;

Definiția performanței în funcție de crearea valorii;

Definiția performanței în funcție de productivitatea și eficacitatea intreprinderii.

Nu există performanță independentă de obiectivele propuse. Este performant cel care atinge obiectivele sale.

Performanța în intreprindere reprezintă atingerea obiectivelor ce contribuie la ameliorarea cuplului cost-valoare, și nu doar ceea ce contribuie la diminuarea costului sau la creșterea valorii.

Aprecierea performanțelor implică luarea în considerare a unor aspecte ale activității întreprinderii în strânsă legatură cu rezultatele globale și parțiale.

            Diagnosticul financiar permite aprecierea performanțelor dezvoltând trei puncte de vedere caracteristice:

1) El impune o viziune parțială a performanțelor. Eficacitatea întreprinderii poate fi apreciată diferit prin criterii analitice.

2) Analiza financiară abordează performanțele pe baza unor criterii monetare de măsurare și evaluare.

3) Aprecierea financiară a performanțelor se realizează din punct de vedere sintetic și global, printr- o viziune de ansamblu a rezultatelor.

            În final, diagnosticul financiar va permite evaluarea întreprinderii în funcție de rentabilitate și de gradul de risc aferent.

2.2 ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE. RISCUL FINANCIAR

  Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau plasat de a asigura venituri exprimate în termeni financiari, aceasta fiind evaluată în mărimi absolute (prin marje) și în mărimi relative (prin rate).

            Ratele de rentabilitate rezultă din confruntarea unui indicator de rezultat (EBE, Rexp, Rbrut, Rnet), cu un indicator referitor la fluxul global de activitate (CA), sau la mijloacele utilizate pentru obținerea rezultatului considerat (capital economic, capital propriu, costuri).

De aici rezultă gruparea uzuală a ratelor de rentabilitate în două categorii:

rate de marjă; 

și rate de randament și rentabilitate.

2.1.1 RATELE DE MARJĂ 

A. Ratele de marjă  permit aprecierea "eficacității" întreprinderii în activitatea comercială, exprimând profitabilitatea acesteia în raport cu:

1) Exploatarea, prin intermediul rapoartelor:

; ; .

2) Activitatea globală, prin intermediul rapoartelor:

; (rata marjei nete).

2.1.2 RATELE DE RANDAMENT ȘI DE RENTABILITATE 

Ratele de randament și de rentabilitate se pot grupa în două categorii:

1) Rate de randament care raportează un indicator de rezultat la o evaluare a capitalului economic pus în operă de întreprindere. Apare astfel noțiunea de rentabilitate economică, care exprimă capacitatea activului economic (activ imobilizat brut + NFRE) de a degaja un surplus și de a asigura remunerarea aportorilor de fonduri – acționari și creditori – care asigură finanțarea.

a) O primă variantă: ,

care este o rată de rentabilitate economică brută ce permite aprecierea performanței exploatării (industrială și comercială) și facilitează comparații intrasectoriale.

Evoluția în timp a acestei rate arată creșterea, stagnarea sau scăderea eficacității întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare și provizioane.

b) În lipsa unor date suficient de precise se poate utiliza:

.

            Acest raport poate fi introdus într-un lanț de rate echivalent cu noțiunea de ROA (return on assets), care este o rata a rentabilității investițiilor:

c)  = = Re2 ∙ S Rex, ,

în care:

 = Ponderea rezultatului exploatării în excedentul brut.

            Randamentul economic al activelor (Re3) poate fi exprimat prin lanțul:

,

în care:

Rv = Rata rentabilității veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri);

Na = Numărul de rotații ale activului bilanțului;

Nac = Numprul de rotații ale activelor circulante;

Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanțului.

                     Aceste evoluții individuale ale ratelor de marja și de randament se reflectă în continuare în evoluția indicilor agregați ce caracterizează eficiența generală a utilizării activelor prin ratele de rentabilitate și ratele de randament determinate pe baza lanțului de rate:

            În urma analizei ratelor de rentabilitate economică prin ratele de marja și de randament se pot desprinde factorii care au efect favorabil asupra acestora, din care pot rezulta politici comerciale cu efect favorabil asupra randamentului economic, cum ar fi: politica privind calitatea produselor cu profitabilitate mare, ca urmare a unor prețuri mari, dar cu o viteza de rotație mică, sau politica unor prețuri mici, cu profitabilitate redusă, dar cu o viteză de rotație accelerată.

            La acestea se poate adăuga efectul benefic al creșterii ponderii activelor circulante în activul bilanțului, care reflectă aportul favorabil al creșterii gradului de lichiditate al activelor asupra creșterii randamentului economic al activelor, respectiv asupra ratei rentabilității economice.

2)  Ratele de rentabilitate financiară exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor acționarilor (dividende) și autofinanțarea  întreprinderii.

            Indicatorul cel mai sintetic al ratei rentabilității financiare (Rf) rezultă din raportul dintre rezultatul exercițiului și capitalurile proprii:

             (%)

Raportul oferă o informație privind rata de remunerare a investițiilor realizate de actionarii care au constituit inițial capitalul întreprinderii sau au lăsat în rezervă o parte din beneficii.

            Rezultatul exercițiului brut sau net permite determinarea ratei rentabilității financiare nete (Rfn) în funcție de rata rentabilitații brute (Rfbr):

             = Rfbr (1 – i),

în care: i = cota de impozit.

            Rata rentabilității financiare nete corespunde noțiunii de ROE.(return on equity) utilizată în terminologia anglo-saxona.

            Un nivel ridicat al rentabilității capitalurilor proprii îi permite întreprinderii să găsească noi capitaluri pe piața financiară pentru a-și finanța creșterea. Dacă această rată este mică și inferioară ratelor pieței, întreprinderea va avea dificultăți în atragerea de capitaluri.

            Un nivel ridicat al ratei rentabilității financiare nu este totdeauna favorabil, deoarece el poate fi consecința unor capitaluri proprii prea slabe și a unui nivel de risc ridicat, ceea ce poate fi pus în evidență prin calculul ratei rentabilității capitalurilor permanente (durabile) (Rcp):

            Rezultatul care permite remunerarea capitalurilor permanente cuprinde cel puțin rezultatul net și dobânzile după impozit, cheltuielile financiare fiind deductibile din rezultatul brut, rata capitalurilor permanente (Rcp) fiind egală cu:

            Pentru stabilirea factorilor de creștere a ratei rentabilității financiare (a capitalurilor proprii), se recurge la următorul lanț de rate:

            ,

în care:

Rv = Profitabilitatea cifrei de afaceri (marja netă sau rata rentabilității veniturilor);

Nac = Numărul de rotații ale activelor circulante;

Sac = Ponderea activelor circulante în activul total.

în care:

= Levierul financiar (rata îndatorării).

            În final, rata rentabilității financiare devine egală cu produsul:

Rf = Rv ∙ Nac ∙ Sac(1 + LF).

Așa se explică de ce o marjă netă (Rv) mică, cum este în cazul marilor unități, poate conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă activele circulante se "rotesc" rapid (stocuri mici, fără creanțe), dacă crește gradul de lichiditate al activului (Sac) și dacă capitalurile proprii sunt relativ slabe (folosesc investiții prin leasing și au credite-furnizori mari).

Aceasta are ca efect creșterea ratei îndatorării, respectiv a levierului financiar (LF), ceea ce poate orienta întreprinderea în deciziile strategice de finanțare referitoare la raportul capitaluri proprii/datorii, în funcție de randamentul economic al activelor și de rata dobânzii.

            Efectul creșterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favorabil dar și riscant, în egală măsură, de acest efect fiind legat riscul financiar ce decurge din costul capitalului (propriu sau împrumutat) care asigură finanțarea.

Diferența dintre costul capitalurilor proprii și costul capitalurilor împrumutate constă în faptul că primele sunt remunerate numai dacă întreprinderea realizează un beneficiu net contabil, în timp ce capitalurile împrumutate trebuie remunerate indiferent de situație (beneficiu sau pierdere). În acest caz, cheltuielile financiare ce includ dobânzile la împrumuturi pot diminua capacitatea de autofinanțare până la insolvabilitate, acesta fiind riscul financiar.

            Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care rezultă din diferența dintre rata rentabilității economice (Re) și rata rentabilității financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii.

            Din relația: ,

se deduce: Rexp = Re·(C+D), care se introduce în relația de calcul a rentabilității financiare: ,

în care, veniturile financiare (Vfin) și rezultatul extraordinar (Rextr) nefiind legate de exploatare, se pot exclude din calcul, rentabilitatea financiara fiind egală cu:

,

în care: d = Rata dobânzii;

 = levierul financiar

            În final, rezulta rata rentabilitatii financiare din egalitatea:

Rf = Re + LF·(Re – d),

            Din relația de mai sus poate fi dedusă egalitatea:

Rf – Re = LF·(Re – d) = ELF

în care:

LF·(Re – d) = ELF = Efectul de levier financiar

Efectul de levier financiar astfel calculat, trebuie verificat de egalitatile:

            ELF = Rf – Re = (Re – d) · LF

Se constată că efectul de levier financiar este cu atât mai mare, cu cât diferența dintre rentabilitatea economică (randamentul activelor) și rata de îndatorare (levierul financiar) este mai mare.

În privința efectului îndatorării prin mecanismul efectului levierului financiar pot fi menționate următoarele cazuri:

a) Îndatorarea nu are nici un efect (ELF = 0), în cazul în care rentabilitatea economică este egală cu rata dobânzii (Re = d) și, în consecință, rentabilitatea financiară este egală cu rentabilitatea economică (Rf = Re).

b) Recurgerea la îndatorare permite amelioararea rentabilității financiare printr-un efect de levier pozitiv (ELF > 0) în măsura în care rentabilitatea economică este superioara ratei dobânzii (Re > d) și, în consecință, rentabilitatea financiară este superioară rentabilității economice (Rf > Re).

c) Efectul de levier devine negativ (ELF < 0) sau de "măciucă" în cazul în care rentabilitatea economică este inferioară ratei dobânzii (Re < d), ceea ce reduce rentabilitatea financiară față de cea economică (Rf < Re).

            În consens cu valorile pozitive sau negative ale efectului levierului financiar, se determină indicele levierului financiar () ale cărui valori indică următoarele situații privind recurgerea la îndatorare:

a) Întreprinderea se poate îndatora daca ILF > 1, deoarece îndatorarea îi potentează gradul de rentabilitate a capitalurilor proprii. Utilizarea îndatorării trebuie totuși făcută cu prudență, deoarece aceasta limitează independența financiară a întreprinderii, îi reduce posibilitățile suplimentare de îndatorare în perioada de criza țâși îi crește volatilitatea rezultatelor și a rentabilității capitalurilor proprii la variațiile volumului de activitate în raport cu valorile critice (pragul de rentabilitate).

b) Întreprinderea este supusă riscului de insolvabilitate dacă ILF < 1, efectul negativ al îndatorării fiind consecința unui randament economic al activelor insuficient pentru acoperirea ratei dobânzii.

c) Absența îndatorării prin finanțarea exclusivă din capitaluri proprii, când ILF = 1, are ca efect egalitatea dintre rentabilitatea financiară și rentabilitatea economică, ceea ce elimină riscul financiar.

            În legatură cu efectul de levier se impun următoarele precizări de care trebuie să se țină seama în calculele analitice:

a) Efectul de levier trebuie să se exprime mai frecvent după impozitare, ratele nete de rentabilitate (economică, financiară) trebuind calculate după deducerea impozitului pe profit, în cota i:

   b)  Efectul de levier net trebuie determinat pe baza efectului de levier brut corectat cu cota de impozit (i):

            ELFnet = ELFbr(1 – i) = Rfn – Ren

Recurgerea la efectul de levier este o practică încurajată de tratamentul fiscal, mult mai sever față de beneficiile conservate și de dividende (puțin sau deloc deductibile din impozitul întreprinderii) decât față de dobânzile la datorii (totdeauna deductibile din impozit).

            În concluzie, riscul financiar decurge din utilizarea îndatorării, fiind legat de structura financiară (a pasivului) și crește odată cu gradul de îndatorare. De aceea, studiul riscului legat de îndatorare trebuie aprofundat prin analiza solvabilității și lichidității întreprinderii, direct afectate de prezența datoriilor în cadrul resurselor de finanțare a activității curente

CAPITOLUL 3

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR ȘI A PERFORMANȚEI FINANCIARE STUDIU DE CAZ

3.1. ANALIZA ECHILIBRELOR FINANCIARE STUDIU DE CAZ S.C. ROMCAB S.A. TÂRGU MUREȘ

            Bilantul este "fotografia" întreprinderii, care, indiferent de forma de prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice celui care efectuează analiza. Aceste întrebări decurg din modul în care se realizează egalitatea între activul și pasivul bilanțului, egalitate care transpune o identitate fundamentală între două reprezentări diferite ale aceleiași mărimi economice, sursele fondurilor (originea lor), trebuind să corespundă cu utilizările (necesitățile) cărora le-au fost afectate.

            Studiul bilanțului implică analiza acestuia în două directii: orizontală și verticală, fiecare punînd în evidență anumite corelații cu semnificații deosebite în aprecierea situației financiare a întreprinderii.

            Analiza pe orizontală a bilanțului pune în evidență modul în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt și pe termen lung ale întreprinderii sau grupului de întreprinderi, prin intermediul unor mărimi cum ar fi: situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.

3.1.1. ANALIZA SITUATIEI NETE

Pe baza abordarii juridice a bilanțului, analiștii financiari determină Situația Netă (SN) a întreprinderii cu ajutorul relației:

SN = Active – Datorii totale

Situația Netă (SN) exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor și trebuind să fie suficientă pentru a asigura funcționarea și independența financiară a întreprinderii.

Situația Netă este un indicator mai relevant, ce exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat, care interesează proprietarii, acționarii, cât și creditorii întreprinderii, mai ales în cazul lichidării acesteia. Ea se calculează punând față în față bunurile și datoriile de aceeași scadență.

            Pe baza bilanțului financiar Situația Netă se determină ca diferență:

a) SN = Total active – Datorii totale – Venituri în avans = Capitaluri proprii.

            Pe baza bilanțului contabil armonizat Situația Netă se calculează:

b) SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.

            Situatia Netă este prezentată în Tabelul nr. 3.1.1 :

Tabelul nr. 3.1 Situația Netă – l ei

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura nr. 3.1 Situația Netă

Sursa: realizat de autor

Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esențial care dă dimensiunea gradului de "sănătate" a întreprinderii referitor la menținerea capitalului fizic sau financiar, mai ales în condițile inflației care îl erodează. Se constată o situație netă pozitivă crescătoare care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea întreprinderii, prin potentarea  capitalurilor  proprii.

 Creșterea situației nete (activului net) are ca efect creșterea rentabilității și a independenței financiare.

3.1.2 SITUAȚIA MODIFICĂRII CAPITALURILOR PROPRII

Menținerea capitalului fizic presupune că profitul să fie obținut numai prin creșterea capacității fizice productive în cursul perioadei, iar menținerea capitalului financiar presupune obținerea profitului prin creșterea valorii financiare  (monetare) a activelor nete. Performantele întreprinderii sunt direct legate de menținerea capitalului fizic sau financiar .

            Din situația modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de menținere (erodare) a capitalului, precum și profitul (pierderea) întreprinderii în cursul exercițiului, prin intermediul următoarelor elemente de conținut:

profitul net (pierderea netă) al perioadei;

fiecare element de venituri și cheltuială recunoscute direct în capitalurile proprii;

efectul cumulat al modificării politicilor contabile și corecția erorilor;

tranzacțiile de capital cu și distribuirile către proprietari;

soldul profitului (pierderii) cumulate la începutul perioadei și la data bilanțului și modificările aferente;

o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri proprii la începutul și sfârșitul perioadei.

            Situația modificării capitalurilor proprii cuprinde date referitoare la: soldul la 1 1anuarie 2013 și soldul la 31 decembrie 2013 , așa cum rezultă din datele Tabelul nr. 3.1.2 :

Tabelul nr. 3.2 Elementele capitalurilor proprii – lei

Sursa: realizat de autor

Figura nr. 3.2 Modificările capitalurilor proprii – lei

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura nr. 3.3 Modificările capitalurilor proprii – lei

Sursa: realizat de autor

În Romănia, majorarea capitalului social se poate efectua prin : aporturi noi în numerar și în natură; încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune; compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia; diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului societății comerciale, după ce în prealabil acestea au fost incluse în rezerve.

Din analiza datelor Tabelului 3.2 se desprind următoarele concluzii:

Mărirea capitalurile proprii este egală cu diferența:

∆ = Sf – Si = 59433633- 95808522 = + 36374889 lei

Majorarea capitalurilor proprii a fost consecința creșterii accentuate , a rezervelor și rezultatului financiar al intreprinderii.

Capitalul suscris (aportul în bani și în natura pe care asociații sau acționarii  s-au angajat să-l pună la dispoziția societății comerciale în calitatea lor de proprietari  ) nu s-a modificat în anul 2013.

3. 1.3. ANALIZA FONDULUI DE RULMENT, NECESARULUI

DE FOND DE RULMENT ȘI TREZORERIEI

Echilibrul financiar reflectă respectarea la nivelul societății a principiilor de finanțare consacrate în literatura de specialitate.

Principalii indicatori utilizați în analiza echilibrului financiar sunt:

fond de rulment (FR),

nevoie de fond de rulment (NFR) ,

trezoreria neta (TN).

Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanțului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de Fond de Rulment (NFR), din care rezultă Trezoreria (T). Acești indicatori pot fi determinați în accepție patrimonială, pe baza bilanțului financiar, iar în accepție funcțională, pe baza bilanțului funcțional.

Fondul de rulment patrimonial este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei întreprinderi (pe termen scurt).

Când sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești, compania dispune de un fond de rulment, adică un excedent de resurse permanente.

Fondul de rulment reprezintă o marjă de securitate financiară care permite companiei să facă față riscurilor pe termen scurt.

FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate =

(Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung ) – Active imobilizate

FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Nevoia de fond de rulment este un indicator de echilibru financiar care se calculează ca diferența intre nevoile temporare și resursele temporare.

NFR = (Active circulante – Disponibilități – Investiții financiare)

Obligații pe termen scurt

sau

NFR = (Stocuri + Creanțe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)

Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, ea semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporale posibile de mobilizat. Situația în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare, adică dacă firma își extinde operațiunile și are nevoie temporară de surse de finanțare pe termen scurt pentru capitalul de lucru. In caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de-o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților. Acest lucru semnifică o ieșire a numerarului din companie iar dacă aceasta tendință este constantă, firma se va confrunta cu probleme de lichiditate.

In cazul în care nevoia de fond de rulment este negativă, ea semnifică un surplus de resurse temporare sau necesități temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat. Asemenea situație poate fi apreciată favorabil, dacă e rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari. Totuși, o finanțare a capitalului de lucru din datorii pe termen lung este nesănătoasă; în general, companiile au nevoi de fond de rulment pozitive în cursul operațiunilor normale.

Trezoreria netă reprezintă indicatorul care pune în corelație fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment și exprimă:

Trezoreria netă pozitivă e rezultatul întregului echilibru financiar al intreprinderii. Dacă trezoreria netă e pozitivă (valoarea fondului de rulment financiar este superioară valorii nevoii de fond de rulment), atunci excedentul de finanțare se va regăsi sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în casa sau altfel spus, compania va genera fluxuri pozitive de numerar din operațiunile efectuate – până la urma, acesta este scopul final al activității unei companii, alături de obținerea de profit din activitatea curentă.

Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, deficit monetar acoperit prin finanțarea pe termen scurt.

Situația în care trezoreria netă se afla în echilibru semnifică egalitatea dintre fondul de rulment financiar și nevoia de fond de rulment. Acest lucru înseamnă că fondul de rulment financiar permite finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment.

Nivelul indicatorilor de echilibru este prezent în tabelul nr. 3.3:

Tabelul nr. 3.3 Analiza fondului de rulment, necesarului de fond de rulment și trezoreriei (analiza echilibrului financiar) – lei

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura nr. 3.4 Fondului de rulment, necesarului de

fond de rulment și trezoreriei- lei

Figura nr. 3.5 Rata de finanțare a NFR, Ponderea FR

în pasivul total, Ponderea NFR în activul total- lei

Sursa: realizat de autor

Fondul de rulment patrimonial (FR) este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei întreprinderi (pe termen scurt). În cazul nostru avem la sfârșitul anului 2012 – 19.438.342 lei, respectiv 13.523.826 lei în 2013. Pe perioadã analizatã fondul de rulment este pozitiv și înregistrează o scădere, ca urmare a faptului că societatea a contractat credite și nu a menținut datoriile la o valoare scăzută. Fondul de rulment – marja de securitate financiară permite companiei în aceste condiții să facă față riscurilor pe termen scurt.

Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintã partea din activele circulante ce trebuie finanțate din surse stabile permanente. Nevoia de fond de rulment este pozitivă, ce semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporale posibile de mobilizat. Nivelul indicatorului cunoaște o tendință de scădere la nivelul anului 2013 în principal ca urmare a creșterii creditelor contractate pe termen scurt .

Trezoreria netã (Tn) reprezintã diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment. În perioada analizată indicatorul înregistrează o tendință de scădere în 2013 față de 2012 determinată de scăderea fondului de rulment și a necesarul de fond de rulment (NFR). Trezoreria netă este pozitivă – intreprinderea are excedent de numerar la sfârșitul exercițiu financiar.

3.1.4. ANALIZA LICHIDITĂȚII SOCIETĂȚII

(Lichiditatea curentă sau globală, Ciclul de conversie

a numerarului ( CCC))

Analiza lichidității societății urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile curente (de exploatare) din activele curente, cu diferite grade de lichiditate, precum și evaluarea riscului incapacității de plată.

a) Lichiditatea curentă sau globală (current ratio) Rata curentă este un indicator des utilizat în testarea lichidității unei companii, care reflectă raportul dintre activele circulante disponibile (concretizate în stocuri, creanțe, investiții pe termen scurt, disponibilități bănești) și datoriile curente. În literatura de specialitate se apreciază că :

Teoretic, cu cât este mai mare valoarea acestui raport, cu atât mai protejată este poziția creditorilor companiei. O valoare ridicată a acestui indicator ar oferi o mult mai mare protecție împotriva pierderilor potențiale, ce s-ar datora falimentului afacerii. Un excedent semnificativ al activelor curente față de datoriile curente ar putea fi considerat un mijloc de protecție, în condițiile în care stocurile ar trebui lichidate rapid, iar la colectarea creanțelor s-ar înregistra pierderi sau probleme de recuperare.

Privită dintr-un alt unghi, o rata de lichiditate excesiv de mare ar putea să semnaleze un management defectuos. Această rată ridicată ar putea indica nivele excesive ale numerarului, stocuri supradimensionate devenite inutile, comparative cu nevoile curente, și un management slab al creditului commercial acordat. În același timp, compania s-ar putea să nu profite din plin de capacitatea sa de îndatorare comercială pe termen scurt. 

Tabelul nr. 3.4 Indicatorii de lichiditate (Rata de lichiditate curentă)

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Sursa: realizat de autor

Rata de lichiditatea curentã – comparã ansamblul activelor circulante, cu ansamblul datoriilor pe termen scurt (scadente sub un an). Lichiditatea curentă este scăzută ( are valori de 1,06 și 0,96 înregistrate în 2012 și 2013) . În aceste condiții creditorii firmei nu sunt asigurați de recuperarea sumelor împrumutate, și există o ineficiență în utilizarea activelor (management defectuos).

b) Ciclul de conversie a numerarului ( CCC) – Această lichiditate metrică exprimă durata în zile pe care o companie o utilizează pentru a vinde stocul, pentru a-și încasa creanțele și de a-și achita datoriile comerciale.

Se calculează după formula „durata de păstrare a stocurilor” + „durata de recuperare a creanțelor” – „durata de plată a furnizorilor”.

CCC= DRC+ DRS- DRD

Formula:

DRC = durata de recuperare creanțe (days sales outstanding)

DRS = durata de rotație stocuri (days inventory outstanding)

DRD = durata de rambursare datorii (days payables outstanding)

Durata de recuperare creanțe – Indică ritmul încasării creanțelor concretizate în clienți, debitori. Cu cât mărimea acestui indicator este mai mică cu atât creanțele se încasează mai repede. Acest indicator se exprimă în mod concret în numărul de zile în care compania recuperează creanțele. Pentru acest indicator o modalitate mai potrivită este folosirea ca numărător a mediei creanțelor.

DRC = (Creante / Cifra de afaceri) * 360

Durata de rotație stocuri – Acest indicator reflectă numărul de zile necesar pentru reînnoirea stocurilor. Dacă stocurile se învârt mai greu – numărul de zile a crescut, nu înseamnă neaparat că este un aspect negativ, mai ales dacă volumul de activitate a crescut. Pentru acest indicator o modalitate mai potrivită este folosirea ca numitor a costului vânzărilor.

DRS = (Stocuri / Cifra de afaceri) * 360

Durata de rambursare datorii –  Indică ritmul achitării datoriilor față de terți ale agentului economic. Valorile mici ale acestui indicator arată ca societatea își achită obligațiile mai repede. Ca și durata de recuperare a creanțelor, acest indicator exprimă în mod concret numărul de zile în care compania își rambursează datoriile față de furnizori. Dacă durata de plată a furnizorilor acoperă staționarea sub formă de stocuri și de încasare a creanțelor înseamnă că respectiva companie beneficiază de un credit comercial și își poate plăti furnizorii la timp, după încasarea creanțelor și

ieșirea stocurilor prin vânzare.
Pentru acest indicator o modalitate mai potrivită este folosirea ca numitor a costului vânzărilor.

DRD = (Datorii totale / Cifra de afaceri) * 360

Analiza lichidității unei companii reprezintă o modalitate de a testa capacitatea companiei de a face față obligațiilor sale pe termen scurt. Aceasta implică activele lichide ale afacerii care reprezintă acele active care pot fi convertite rapid în numerar, în ipoteza în care acestea formează o asigurare față de risc.

Tabelul nr. 3.5 Analiza ratelor de gestiune

(Ciclul de conversie a numerarului) – zile

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura nr. 3.7 Ciclul de conversie a numerarului- zile

Sursa: realizat de autor

Durata de încasare a creanțelor este mare , dar scade în anul 2013 fațaă de 2012 de la 155 zile la 117( 24%) , situându-se peste limita considerată normală (30 zile), cu influențe negative asupra trezoreriei. Având în vedere că nivelul cifrei de afaceri a crescut cu 74%, creșterea creanțelor nu este neaparat considerata un aspect negativ.

Durata de rotația stocurilor este mare , dar scade în anul 2013 fața de 2012 de la 109 zile la 101 (7%) , situându-se peste limita considerată normală (30 zile), cu influențe negative asupra trezoreriei. Dacă stocurile se învârt mai greu – nu înseamnă neaparat că este un aspect negativ, având în vedere că volumul de activitate a crescut.

Durata de rambursare datorii –  îndică ritmul achitării datoriilor față de terți ale agentului economic. Acest indicator are valori mici. Valorile mici ale acestui indicator arată ca societatea își achită obligațiile mai repede.

CICLUL DE CONVERSIE AL NUMERARULUI reprezintă numărul de zile necesare unei companii pentru a-și recupera sumele cheltuite în procesul operațional.    Durata de conversie a numerarului a scăzut cu 17%, respectiv de la 263 la 217 de zile în 2013. Durata de plată a furnizorilor nu acoperă staționarea sub forma de stocuri și de încasare a creanțelor, ceea ce înseamnă că acestă întreprindere nu beneficiază de credit comercial și își plătesc furnizorii după încasarea creanțelor și iesirea stocurilor prin vânzare. Decalajul nefavorabil dintre durata medie de încasare a creanțelor și durata medie de plată a furnizorilor influențează negativ trezoreria netă disponibilă, determinând societatea să atragă noi surse pentru acoperirea golurilor de trezorerie.

3.1.5 ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE

Ratelor de rentabilitate exprimă eficiența utilizării resurselor materiale și financiare în activitatea de exploatare la nivelul societății în perioada analizată.

Rata de rentabilitate a activelor totale (ROA) sau rentabilitatea activelor este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate ai unei companii, și măsoară eficiența utilizării activelor, din punctul de vedere al profitului obținut. Rentabilitatea activelor arată câți lei aduce sub formă de profit un leu investit în active. Se poate spune că este un indicator mai important și mai complet, pentru ca scopul final al oricărei afaceri este obținerea de profit. Măsoară performanța netă a activului societății după calculul impozitului pe profit. Deoarece este grevată de fiscalitatea profitului trebuie analizată cu atenție în analizele multianuale. Acest indicator ne ajută să cunoaștem care este ponderea profitului firmei în total active și cât la % din total active reprezintă profitul. Poate fi comparată cu rata obținută de alte societăți. Trebuie să fie în creștere continuă.

Rentabilitatea activelor este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate ai unei companii, și măsoară eficiența utilizării activelor, din punctul de vedere al profitului obținut. Rentabilitatea activelor arată câți lei aduce sub formă de profit un leu investit în active.

Formula de calcul:

ROA = (PN / AT) x 100

unde PN = profit net și AT = activ total

Rentabilitatea economică trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

 Să fie la nivelul ratei minime de randament din economie – rata medie a dobanzii (valoarea ei este mai mare decăt 5,75% în 2012 si 5,25 % 2013 BNR) și al riscului economic și financiar pe care și l-au asumat furnizorii de capital (acționarii și creditorii întreprinderii); dacă întreprinderea are o rată de rentabilitate economică mai mare decât rata dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci întreprinderea poate beneficia de efectul de levier (de parghie financiara) al îndatorării, în caz contrar îndatorarea devine consumatoare de capital propriu, având loc un "efect de măciucă";

  Să asigure menținerea substanței economice a întreprinderii, păstrarea valorii sale, ceea ce este garantat dacă rata de rentabilitate economică este mai mare decât rata inflației 3,33 în 2012 -3,98 in 2013;

Rentabilitatea financiară (a capitalului propriu) (ROE) măsoară performanța netă a capitalurilor societății, cele aduse de investitori, profitul curent și cel neridicat (sub forma de rezere și profit nerepartizat). Trebuie să acopere rata dobânzii curente.

O valoare prea ridicată a indicatorului poate însemna și capital social redus, fapt ce trebuie să mobilizeze acționariatul pentru a adecva capitalul social la dimensiunea afaceri. Se utilizează ca prag de referință dobanda curenta deoarece este cel mai accesibil și mai simplu mod de a face investiții.

Formula de calcul:

ROE = (PN / CPR) x 100

unde PN = profit net și CPR = capitaluri proprii

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) este un indicator care te poate ajută să faci diferența între firmele care creează profit și cele care „ard” profitul. Pe de altă parte, ROE trebuie folosit cu grija pentru ca, oricum, un singur indicator nu poate să-ți facă o imagine completă asupra companiei respective. Măsurând cât de mult profit poate genera o companie din activele nete pe care le are, ROE te ajută astfel să-ți dai seama de eficiența firmei respective. ROE te poate ajută să vezi dacă o companie obține profit doar din resursele pe care le are sau trebuie să facă noi infuzii de capital.

Un ROE care crește într-un ritm constant arată că managementul firmei oferă acționarilor mai mulă valoare pentru banii investiți de ei. Altfel spus, acest indicator arată cât de bine folosește managementul capitalul pus la dispoziție de acționarii companiei.

Totuși, e dovedit faptul ca o companie nu-și poate crește profiturile mai repede decât nivelul curent al ROE fără să facă noi infuzii de capital. Astfel, o firma care are acum un ROE de 15% nu-si poate crește profiturile mai mult de 15% anual decât dacă se împrumută sau emite noi acțiuni.

Dar aceste măsuri au un cost: datoriile taie în profitul net, iar emiterea de noi acțiuni scade profitul net pe acțiune, prin creșterea numărului total de acțiuni ale companiei. Așadar, ROE este, de fapt, o limită de viteză asupra ratei de creștere a firmei, de aceea investitorii se bazează deseori pe acest indicator pentru a-și da seama care este potențialul de creștere al companiei. In plus, mulți caută un ROE de minim 15% atunci când selectează firmele în care vor să investească bani.

Nivelul ratelor de rentabilitate este redat în tabelul 2.3 .

Tabelul nr. 3.6 Analiza ratelor de rentabilitate

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura nr. 3.8 Analiza ratelor de rentabilitate

Sursa: realizat de autor

În perioada 2012-2013 nivelul ratelor de rentabilitate este nesatisfăcător, valorile acestora fiind scăzute.

Rentabilitatea economică reprezintă remunerarea brută a capitalurilor investite pe termen lung, atât proprii cât și împrumutate. Rentabilitații economică înregistrează un nivel crescut ușor în perioada analizată (2%-2012, 5%-2013). Rentabilitatea economică nu îndeplinește cele 2 condiții necesare unei rentabilități bune . Îndatorarea intreprinderii în acest caz devine consumatoare de capital propriu, având loc așa numitul "efect de măciucă"și nu se asigură menținerea substanței economice a întreprinderii (valoarea intreprinderii scade).

Rentabilitatea financiară măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Rata rentabilității financiare trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii. Rata rentabilității financiare are o tendință de creștere continuă determinată de creșterea mai agresivă a rezultatului net în comparație cu capitalul propriu. Un ROE (4%-2012, 13%-2013) care crește intr-un ritm constant arată că managementul firmei oferă acționarilor mai mulă valoare pentru banii investiți de ei. Rata acestuia fiind sub 15% nu e încă momentul unei infuzii de capital.

3.1.6 GRAD DE ÎNDATORARE

Utilizarea cu succes a datoriilor crește nivelul profiturilor pentru deținătorii afacerii. Rentabilitatea adusă de aceste fonduri împrumutate – peste sau sub nivelul dobânzii achitate – aparține acționarilor și, astfel, este majorată rentabilitatea capitalurilor proprii ale acestora. Gradul de îndatorare general este un indicator general al îndatorării și calculează proporția în care activul total este finanțat din alte surse decât cele proprii, cum sunt credite, furnizori, datorii la stat. Indicatorul este inversul solvabilității patrimoniale și poate avea valori mai mici sau egale cu 1. In condiții normale de activitate gradul de îndatoare trebuie să se situeze în jur de 50%. O limită sub 30% indică o rezervă în apelarea la credite și împrumuturi iar peste 80% o dependentă de credite, situație alarmantă.

Formula :

GI = Datorii totale/Active totale

= Datorii totale/ (Datorii totale – Capitaluri proprii)

= Datorii totale/Pasive totale

Rata datoriilor totale raportate la activele totale este utilizata pentru a descrie ponderea "banilor altora" în totalul pretențiilor legate de activele companiei, însă nu este o măsură a capacității reale a companiei de a-și acoperii datoriile. Cu cât această rată este mai mare, cu atât riscul asumat de către creditori este mai mare.

Gradul de îndatorare acceptabil și peste 5 la societățile ce sunt subcapitalizate.

Tabelul nr. 3.7 Gradul de îndatorare general

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura nr. 3.9 Analiza gradul de îndatorare general

Sursa: realizat de autor

În condiții normale de activitate gradul de îndatoare trebuie să se situeze în jur de 50%. O limită peste 80% o dependentă de credite ( situație alarmantă). Valoarea gradului de îndatorare de 80% în 2012, respectiv 76% în anul 2013 aproprie societatea de un grad de îndatorare prea mare și o dependență de credite. Cu cât această rată este mai mare, cu atât riscul asumat de către creditori este mai mare.

3.1.7. DIMENSIUNEA FIRMEI

În concordanță cu noua definiție, o întreprindere este "orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de forma sa legală". Această formulare nu este nouă. Ea reflectă terminologia folosită de Curtea Europeană de Justiție în deciziile sale. Fiind inclusă formal în recomandare, scopul noii definiții pentru IMM este acum clar evidențiat. Prin urmare, persoanele fizice autorizate, asociațiile familiale, parteneriatele și asociațiile angajate într-o activitate economică pot fi considerate întreprinderi. Factorul determinant este activitatea economică, nu forma legală.

După mărime (în raport cu numărul de angajați, cifra de afaceri și capitalul social) se poate vorbi de: microîntreprinderi; întreprinderi mici; întreprinderi mijlocii; întreprinderi mari;

Stabilirea categoriei unei întreprinderi se face după trei criterii :

Numarul mediu de salariati

Cifra de afaceri anuala neta

Activele totale

Prin compararea datelor întreprinderii cu nivelul pragurilor celor trei criterii, putem determina dacă întreprinderea este o microîntreprindere sau o întreprindere mică sau mijlocie.

Când se realizează calculele financiare și de personal, va trebui sa se folosească datele conținute în ultimele situații financiare anuale aprobate. Este necesar să reținem că, în timp ce respectarea pragurilor referitoare la numărul mediu de salariați este obligatorie, un IMM poate alege între a respecta fie pragul referitor la cifra de afaceri dintr-un an, fie cel referitor la activele totale.

Nu este necesara satisfacerea ambelor criterii și se poate depăși unul dintre ele fără pierderea statutului de IMM. Dacă pragurile pentru incadrarea unei întreprinderi mijlocii, prezentate în legea 346/2004 cu modificarile si completarile ulterioare, sunt depăúite două exerciții financiare consecutive, atunci întreprinderea este considerata mare.

Tabelul nr. 3.8 Dimensiunea firmei

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

În anul 2013 a crescut : numărului personalului intreprinderii cu 23% față de 2012 , cifrei de afaceri (volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la prețurile pieței) cu 73% și activele total (ansamblu de bunuri deținute în bani și în natura de intreprindere)cu 28%.

În lucrare am analizat o întreprindere mare care pentru a fi diagnosticată are nevoie de analizarea mai multor indicatori economico-financiari, de cât intreprinderile de dimensiuni mici.

3.1.8 Concluzii

Rezultatul analizei echilibrului financiar a SC ROMCAB SA Târgu Mureș se prezintă sintetic în tabelul 3.1.9 .

Tabelul nr. 3.9 Analiza echilibrului financiar și a performanței financiare a SC ROMCAB SA Târgu Mureș – concluzie

Sursa: realizat de autor

3.2 BONITAȚEA FINANCIARE A INTREPRINDERII

Pentru evaluarea performanței unității SC ROMCAB SA TÂRGU MUREȘ ne-am propus aplicarea unui model utilizat de Banca Comercială Română .

Criteriile de evaluare a bonității financiare – modelul B.C.R. – sunt notate cu puncte care, însumate, servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii (de la A la E ), în funcție de care li se apreciază credibilitatea.

Tabel 3.10 Grila de evaluare a bonității pe baza

Modelului BCR se prezintă astfel:

            În funcție de punctajul realizat se apreciază situația economică-financiară și gradul de risc de insolvabilitate al întreprinderii ce poate fi încadrată în una din cele 5 categorii de bonitate, care îi permite sau nu să beneficiete de credite:

Tabel 3.11 Categorii de bonitate a firmelor

Pe baza grilei se consideră că întreprinderile din categoriile A și B au o situație economico-financiară bună, o bonitate corespunzătoare pentru a putea beneficia de credite bancare.

Întreprinderile din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, bonitatea pentru a beneficia de credite impunând o primă de risc relativ ridicată. Ele trebuie supravegheate din punct de vedere al solvabilității în vederea recuperării creditelor la primele semne de neîncredere.

Întreprinderile din categoriile D și E au bonități care nu prezintă garanții și nu pot beneficia de credite pe care să le poată rambursa la termen.

Pentru evaluarea bonității intreprinderii după modelul B.C.R. trebuie calculați cel puțin 4 indicatori economico-financiari : Lichiditatea patrimonială; Solvabilitatea; Rentabilitatea  financiara; R.otatia activelor circulante

3.2.1. LICHIDITATEA PATRIMONIALĂ

Lichiditatea semnifică:

Abilitatea unui activ de a fi transformat în bani rapid și cu o pierdere minimă de valoare. Această definiție este cunoscută și ca lichiditate externă atunci când este analizată o entitate economică și se referă la posibilitatea investitorului de a transforma în bani plasementul în acțiuni la entitatea respectivă;

Abilitatea unei entități de a-și onora la scadență obligațiile de plată asumate pe seama activelor curente. Această definiție este cunoscută și sub denumirea de lichiditate internă.

Lichiditatea patrimonială se caracterizează prin capacitatea entității economice de a-și onora la termen, cu mijloacele bănești de care dispune, obligațiile scadente pe termen scurt, comparând activele circulante mai mici de un an cu datoriile pe termen scurt mai mici de un an.

Formula de calcul:

Lp = Active term.scurt/Pasive term.scurt

Tabel 3.12 Lichiditatea patrimonială

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Lichiditate a fost calculată și în capitolul trecut dar cu altă formulă. Lichiditate patrimonială este nesatisfacătoare , unitatea se caracterizează prin capacitatea de a nu își onora la termen, cu mijloacele bănești de care dispune, obligațiile scadente pe termen scurt.

3.2.2 RATA SOLVABILITATII PATRIMONIALE

Exprimă capacitatea de autofinantare a societății, precum și măsura în care poate face față obligațiilor sale de plată. O valoare ridicată a acestui indicator semnifică o sporire a capacității de autofinantare a societății.

Rata solvabilității patrimoniale trebuie să aibă o valoare minimă cuprinsă între 0.3 și 0.5, iar valorile mai mari de 0.5 reflectând o situație normală.

Ratele de solvabilitate patrimonială și generală cu valori peste limitele admisibile evidențiază un echilibru financiar bun pe termen lung care permite acoperirea datoriilor din activul net și a datoriilor pe termen lung din capitalulul propriu.
Formula de calcul:

Rsp = Cpr / Pt

unde

Cpr = capital propriu

Pt = Paviv total

Tabel 3.13 Rata de solvabilitate patrimonială

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura 3.10 Rata de Solvabilitate Patrimonială

Sursa: realizat de autor

Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) a intreprinderii au valori mici (0,3-0,5) a societății, și face față cu greu obligațiilor sale de plată.

3.2.3. RENTABILITATEA  FINANCIARĂ (INVESTIȚIILOR)

La nivelul societăților comerciale, în forma sa generală , eficiența economică   poartă denumirea de rentabilitate și, în cazul în care raportul dintre efect și efort este exprimat în procente, poartă denumirea de rate de rentabilității.

Elementul cheie al rentabilității unei societăți îl reprezintă  profitul care, în diferitele sale forme, este luat în considerare la determinarea diferitelor rate ale rentabilității.

Obiectivul oricărei întreprinderi este realizarea de beneficii maxime și rentabilizarea capitalurilor investite, în vederea asigurării dezvoltării sale și a remunerării celor care au făcut plasamente de capital.

In economia de piața din țările dezvoltate, între ratele de rentabilitate utilizate, este necesar să fie menționate și rata rentabilității investițiilor, calculată ca raport între profitul brut și investițiile de capital;

Tabel 3.14 Rentabilitatea  Financiară (investițiilor)

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Figura 3.11 Rentabilitatea  Financiară (a investițiilor)

Sursa: realizat de autor

De nivelul acestei rate sunt interesați, în primul rând investitorii actuali și cei potențiali (acționarii și băncile), care o compară cu rentabilitatea unor alte forme de plasament (dobânzile la depozitele bancare, câstigul din plasarea capitalului la alte întreprinderi etc.), dar și managerii, pentru care un nivel ridicat al acestei rate semnifică o gestiune eficientă a capitalurilor investite.

În cazul nostru rentabilitatea investițiilor este pozitivă și profitul poate acoperii solicitările furnizorilor de capital, înregistrându-se o valoare adăugată economică pozitivă și o creștere a capitalurilor proprii.

3.2.4. ROTATIA ACTIVELOR CIRCULANTE (RACR)

Viteza de rotație a activelor circulante este unul din cei mai importanți indicatori sintetici  calitativi – caracterizată cu ajutorul ratelor de rotație a posturilor de bilanț.

Accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante are efecte favorabile directe asupra  indicatorilor de performanța (beneficiul și rata rentabilității), reducerea acesteia influențând  negativ preformanțele intreprinderii.

Cu cât numărul de rotații este mai mare, cu atât activitatea este mai eficientă, deoarece, cu același volum de active circulante, se poate realiza un volum mai mare de desfacere de mărfuri și un profit mai mare.

Exprimă numărul înlocuirilor (teoretice) ale activelelor circulante cu ajutorul cifrei de afaceri. O rotație mai redusă de 4 ridică semne de întrebare. Rata trebuie comparată cu media pe industrie.

Formula de calcul:

RACR = CA / ACR

CA = cifra de afaceri
ACR = active circulante

Tabel 3.15 Rotația activelor circulante ( Nac)

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Numărul de rotații a activelor circulante este nesatisfăcător (sub 4).. Accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante în 2013 are efecte favorabile directe asupra  indicatorilor de performanța (beneficiul și rata rentabilității),

Figura 3.12 Rotația activelor circulante ( Nac)

Sursa: realizat de autor

3.2.5. GARANȚII

Unitatea ar putea garanta cu terenuri în valoare contabilă de 9.376.000 lei , construcții în valoare de 46.709.524 lei și Instalatii tehnice și mașini în valoare de 77.971.744 lei ( Total 134.057.268 lei).

Credite contractate pe termen scurt de 164.295.263 Ron și pe termen lung 59.204.765 Ron.

Intreprinderea este lipsită de garații, deoarece valoarea creditelor contractate depășește valoarea (terenurilor, construcțiilor, etc)intreprinderii.

Grila de punctaj a întreprinderii analizate, conform Modelului BCR se prezintă în Tabelul 3.2.7 :

Tabelul 3.16 Grila de evaluare a bonității – Model BCR

Sursa: realizat de autor, calcule proprii

Punctajul acumulat (6÷10) a situat întreprinderea în categoria D.

Întreprinderile din categoria D prezintă un grad deosebit de ridicat de risc, și în aceste condiții întreprinderea nu prezintă garanții pentru acordare de credite de la Banca Comercială Română

În activitatea practică întreprinderile se pot confrunta cu dificultăți ce pot fi temporare, ocazionale, și permanente privind achitarea obligațiilor față de terți, ceea ce reflectă fragilitatea și prefigurează insolvabilitatea acestora.

CONSIDERAȚIILE FINALE ALE LUCRARII

Prezenta lucrare tratează analiza echilibru financiar și aperformanței

Am ales această temă deoarece asigurarea echilibrului financiar reprezintă o condiție de bază pentru desfășurarea unei activități profitabile, iar realizarea acestuia se poate obține prin reglarea dezechilibrelor care se manifestă în activitatea curentă a entității.

Obiectivul analizei echilibrului financiar este de a urmări, pe de o parte, corelarea utilizărilor cu sursele financiare din punct de vedere al duratei, și, pe de alta parte, asigurarea plăților pe seama încasărilor (Lala Popa și Miculeac, 2009).

Analiza literaturii de specialitate realizată în primul capitol se referă la analiza echilibrului financiare pe termen scurt și pe termen lung ale întreprinderii sau grupului de întreprinderi, prin intermediul unor mărimi cum ar fi: situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria .

Analiza literaturii de specialitate realizată în primul capitol

În cadrul celui de-al doilea capitol, am analizat indicatorii echilibrului financiar, a lichidității societății și performanței, la nivelul unei firme din România, cu sectorul de activitate în domeniul farmaceutic ( S.C. Antibiotice Iași S.A.) . Din analiza indicatorilor utilizați, au rezultat următoarele:

ANALIZA ECHILIBRELOR FINANCIARE

Situația Netă (SN) exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor și trebuind să fie suficientă pentru a asigura funcționarea și independența financiară a întreprinderii. Se constată o situație netă pozitivă și crescătoare care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea întreprinderii, prin potentarea  capitalurilor  proprii. Creșterea situației nete (activului net) are ca efect creșterea rentabilității și a independenței financiare

Majorarea capitalurilor proprii a fost consecința creșterii accentuate , a rezervelor și rezultatului financiar al intreprinderii. Capitalul suscris nu s-a modificat în anul 2013.

Fondul de rulment patrimonial are valoarea la sfârșitul anului 2012 – 19.438.342 lei, respectiv 13.523.826 lei în 2013. Pe perioadã analizatã fondul de rulment este pozitiv și înregistrează o scădere, ca urmare a faptului că societatea a contractat credite și nu a menținut datoriile la o valoare scăzută. Marja de securitate financiară permite companiei în aceste condiții să facă față riscurilor pe termen scurt.

Nivelul indicatorului cunoaște o tendință de scădere la nivelul anului 2013 în principal ca urmare a creșterii creditelor contractate pe termen scurt . Intreprinderea nu are o politică de investiții și în acest caz NFR poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de-o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților

Trezoreria netă este pozitivă – intreprinderea are excedent de numerar la sfârșitul exercițiu financiar. Trezoreria netã (Tn) în perioada analizată înregistrează o tendință de scădere în 2013 față de 2012 determinată de scăderea fondului de rulment și a necesarul de fond de rulment (NFR) și un profit curent în scădere.

Lichiditatea curentă este scăzută ( are valori de 1,06 și 0,96 înregistrate în 2012 și 2013) . În aceste condiții creditorii firmei nu sunt asigurați de recuperarea sumelor împrumutate, și există o ineficiență în utilizarea activelor (management defectuos).

Numărul de zile necesare companiei pentru a-și recupera sumele cheltuite în procesul operațional este mare.  Durata de conversie a numerarului a scăzut cu 17%, respectiv de la 263 la 217 de zile. Durata de plata a furnizorilor nu acoperă staționarea sub forma de stocuri și de încasare a creanțelor, ceea ce înseamnă că acestă întreprindere nu beneficiază de credit comercial și își plătesc furnizorii după încasarea creanțelor și iesirea stocurilor prin vânzare. 

Durata de încasare a creanțelor este mare , dar scade în anul 2013 fața de 2012 de la 155 zile la 117( 24%) , situându-se peste limita considerată normală (30 zile), cu influențe negative asupra trezoreriei. Având în vedere că nivelul cifrei de afaceri a crescut cu 74%, creșterea creanțelor nu este neaparat considerata un aspect negativ

Durata de rotație a stocurile este mare. Se remarcă în acest sens și o scădere a nivelului acestora cu 7%. Dacă stocurile se învârt mai greu – nu înseamnă neaparat că este un aspect negativ, având în vedere că volumul de activitate a crescut.

Durata în zile de rambursare a datoriilor pe termen scurt e mică și constantă. Valorile mici ale acestui indicator arată ca societatea își achită obligațiile față de terți mai repede.

Rentabilitatea activelor este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate ai unei companii, Rata rentabilitații economice înregistrează o valoare mai mare de 1 și un nivel crescut ușor în perioada analizată (2%-2012, 5%-2013). Rentabilitatea economică nu îndeplinește cele 2 condiții necesare unei rentabilități bune : a) nefiind la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii ) și b) nu este mai mare decât rata inflației . Îndatorarea intreprinderii în acest caz devine consumatoare de capital propriu, având loc așa numitul "efect de măciucă"și nu se asigură menținerea substanței economice a întreprinderii (valoarea intreprinderii scade).

Rentabilitatea financiară (a capitalului propriu) (ROE) măsoară performanța netă a capitalurilor societății, cele aduse de investitori, profitul curent și cel neridicat (sub forma de rezerve și profit nerepartizat). Trebuie să acopere rata dobânzii curente. Rentabilitatea financiară măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Un ROE (4%-2012, 13%-2013) care crește intr-un ritm constant arată că managementul firmei oferă acționarilor mai mulă valoare pentru banii investiți de ei. Altfel spus, acest indicator arată cât de bine folosește managementul capitalul pus la dispoziție de acționarii companiei. Rata acestuia fiind sub 15% nu e încă momentul unei infuzii de capital.

Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) a intreprinderii au valori mici (0,3-0,5) a societății, și face față cu greu obligațiilor sale de plată.

Rentabilitatea investițiilor este pozitivă și profitul poate acoperii solicitările furnizorilor de capital, înregistrându-se o valoare adăugată economică pozitivă și o creștere a capitalurilor proprii.

Numărul de rotații a activelor circulante este nesatisfăcător (sub 4).. Accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante în 2013 are efecte favorabile directe asupra  indicatorilor de performanța (beneficiul și rata rentabilității),

Intreprinderea este lipsită de garații, deoarece valoarea creditelor contractate depășește valoarea (terenurilor, construcțiilor, etc)intreprinderii.

Întreprinderile prezintă un grad deosebit de ridicat de risc (după criteriile stabilite de Banca Comercială Română) , și în aceste condiții întreprinderea nu prezintă garanții pentru acordare de credite de la Banca Comercială Română.

În condiții normale de activitate gradul de îndatoare trebuie să se situeze în jur de 50%. O limită peste 80% arată ca intreprinderea e dependentă de credite ( situație alarmantă). Valoarea gradului de îndatorare de 80% în 2012, respectiv 76% în anul 2013 aproprie societatea de un grad de îndatorare prea mare și o dependență de credite. Cu cât această rată este mai mare, cu atât riscul asumat de către creditori este mai mare.

În anul 2013 a crescut : numărului personalului intreprinderii cu 23% față de 2012 , cifrei de afaceri (volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la prețurile pieței) cu 73% și activele total (ansamblu de bunuri deținute în bani și în natura de intreprindere)cu 28%.

În lucrare am analizat o întreprindere mare care pentru a fi diagnosticată are nevoie de analizarea mai multor indicatori economico-financiari, de cât intreprinderile de dimensiuni mici.

Analiza întreprinderilor aflate în dificultate prezintă o importanță majoră pentru partenerii de afaceri, pentru acționari, investitori și în mod deosebit pentru bănci, preocupate de calitatea portofoliilor de credit pe care le dețin.            Analiza financiara și performanșa își poate aduce o contribuție decisivă la detectarea precoce a diverselor categorii de riscuri ce prefigurează o stare de prefaliment, atât prin metodologia clasică de evaluare a riscului economic și a riscului financiar, cât și prin utilizarea unor metode și procedee speciale de evaluare a riscului de insolvabilitate utilizate pe plan internațional sau specifice economiei românești.

             Bibliografie

Stancu, Ion, Finanțe, Ed. Economică, București, 2008;

Dragotă, Victor; Dragotă, Mihaela; Obreja, Laura; Tatu, Lucian; Ciobanu,Anamaria;Abordari practice in finantele firmei, Ed. IRECSON, Bucuresti, 2005;

Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela, Management financiar, Ed. Economică, București, 2002;

Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela; Management financiar, Vol. II, Politici financiare de întreprindere ,Ed. Economică București, 2007;

Isfanescu, Aurel;Robu, Vasile, Analiza economico-financiara  Ed.ASE ,Bucuresti, 2002;

Petrescu, Silvia, Analiză și diagnostic financiar-contabil, d.CECCAR,București, 2006;

Vâlceanu Gh, Robu V., Georgescu N. Analiză economico-financiară  Ed.Economică, București, 2004;

Economica.md Analiza financiara a intreprinderii , 28 Ianuarie 2008;

Dan Dumitru POPESCU,Instrumente și tehnici de analiză –

I. Stancu, P. Bran, V.Ilie – Finantele unitatilor economice prin metoda instruirii active,  Editia a 3-a, Tipografia

    ASE, Bucuresti, 1989, pag. 73 I. Stancu, P. Bran, V.Ilie  – Finantele unitatilor economice prin metoda instruirii active, Editia a 3-a, Tipografia ASE, Bucuresti, 1989, pag. 74

H.Cristea, N. Stefanescu – Gestiunea financiara a intreprinderilor,, Ed. Mirton Timisoara 1996, pag. 76

N. Antoniu si colab. Finantele  intreprinderilor E.D.P. Bucuresti 1993, pag 87

G. Charreaux  – Gestion financiere, Litec. Paris 1991, Libraire de la Court de cassation, pag 53

P. Vizzanova – Gestion  financiere- 8-eme edition, Atol, Paris 1993, pag. 291

Dragotă, Victor; Dragotă, Mihaela; Obreja, Laura; Tatu, Lucian; Ciobanu,Anamaria; Abordari practice în finanțele firmei,Ed. IRECSON, Bucuresti, 2005;

Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela, Management financiar,Ed. Economică, București, 2002; Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela; Management financiar, Vol. II, Politici financiare de întreprindere,Ed. Economică, București, 2007;

Isfanescu, Aurel;Robu, Vasile, Analiza economico-financiara Ed.ASE ,Bucuresti, 2002;

Petrescu, Silvia, Analiză și diagnostic financiar-contabil, Ed.CECCAR,București, 2006;

Barbulescu, Constantin. Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică: strategii și politici de redresare și dinamizare. București: Editura Economică,2002;

Cismașu, Irina; Margulescu Dumitru, coord.st. Analiza de sensibilitate. Concept și aplicație în diagnosticul strategic al întreprinderii: teza de doctorat. București:A.S.E., 2003

Georgescu N. – Analiza bilanțului contabil –Editura economică București 1999,

Georgescu N. – Analiza economico-financiară – Editura ASE București 2001.

Ișfînescu A. – Analiza economico-financiară – Editura ASE București 2002.

Coban, Stela-Mariana; Ișfanescu, Aurel, coord.st. Analiza diagnostic în strategia financiară a firmei: teza de doctorat. București:A.S.E, 1999;

Cojocaru, Constantin C.; Cojocea, Aureliana Guoadelia. Analiza economico- financiară. București: Editura Economica, 2004;

Dinu, Eduard. Diagnosticul strategic al firmei: studii de caz și lucrari aplicative. București: Editura Economica, 2003;

Dragota, Victor;Dragota, M ihaela. – Abordari practice în finanțele firmei. IRECSON : București, 2005;

Onofrei, Mihaela. Management financiar. București: C.H. Beck,2006.

Verkooijer, William. Automated financial diagnosis: a comparison with other diagnostic domains. Journal of Information Science, Vol. 19, Nr.2. Sage Publications, Inc. Thousand Oaks, CA, USA ,1993;

Negrilă A.- Diagmosticulglobal strategic, Editura Economică București1997.

             Bibliografie

Stancu, Ion, Finanțe, Ed. Economică, București, 2008;

Dragotă, Victor; Dragotă, Mihaela; Obreja, Laura; Tatu, Lucian; Ciobanu,Anamaria;Abordari practice in finantele firmei, Ed. IRECSON, Bucuresti, 2005;

Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela, Management financiar, Ed. Economică, București, 2002;

Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela; Management financiar, Vol. II, Politici financiare de întreprindere ,Ed. Economică București, 2007;

Isfanescu, Aurel;Robu, Vasile, Analiza economico-financiara  Ed.ASE ,Bucuresti, 2002;

Petrescu, Silvia, Analiză și diagnostic financiar-contabil, d.CECCAR,București, 2006;

Vâlceanu Gh, Robu V., Georgescu N. Analiză economico-financiară  Ed.Economică, București, 2004;

Economica.md Analiza financiara a intreprinderii , 28 Ianuarie 2008;

Dan Dumitru POPESCU,Instrumente și tehnici de analiză –

I. Stancu, P. Bran, V.Ilie – Finantele unitatilor economice prin metoda instruirii active,  Editia a 3-a, Tipografia

    ASE, Bucuresti, 1989, pag. 73 I. Stancu, P. Bran, V.Ilie  – Finantele unitatilor economice prin metoda instruirii active, Editia a 3-a, Tipografia ASE, Bucuresti, 1989, pag. 74

H.Cristea, N. Stefanescu – Gestiunea financiara a intreprinderilor,, Ed. Mirton Timisoara 1996, pag. 76

N. Antoniu si colab. Finantele  intreprinderilor E.D.P. Bucuresti 1993, pag 87

G. Charreaux  – Gestion financiere, Litec. Paris 1991, Libraire de la Court de cassation, pag 53

P. Vizzanova – Gestion  financiere- 8-eme edition, Atol, Paris 1993, pag. 291

Dragotă, Victor; Dragotă, Mihaela; Obreja, Laura; Tatu, Lucian; Ciobanu,Anamaria; Abordari practice în finanțele firmei,Ed. IRECSON, Bucuresti, 2005;

Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela, Management financiar,Ed. Economică, București, 2002; Dragotă, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragotă, Mihaela; Management financiar, Vol. II, Politici financiare de întreprindere,Ed. Economică, București, 2007;

Isfanescu, Aurel;Robu, Vasile, Analiza economico-financiara Ed.ASE ,Bucuresti, 2002;

Petrescu, Silvia, Analiză și diagnostic financiar-contabil, Ed.CECCAR,București, 2006;

Barbulescu, Constantin. Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică: strategii și politici de redresare și dinamizare. București: Editura Economică,2002;

Cismașu, Irina; Margulescu Dumitru, coord.st. Analiza de sensibilitate. Concept și aplicație în diagnosticul strategic al întreprinderii: teza de doctorat. București:A.S.E., 2003

Georgescu N. – Analiza bilanțului contabil –Editura economică București 1999,

Georgescu N. – Analiza economico-financiară – Editura ASE București 2001.

Ișfînescu A. – Analiza economico-financiară – Editura ASE București 2002.

Coban, Stela-Mariana; Ișfanescu, Aurel, coord.st. Analiza diagnostic în strategia financiară a firmei: teza de doctorat. București:A.S.E, 1999;

Cojocaru, Constantin C.; Cojocea, Aureliana Guoadelia. Analiza economico- financiară. București: Editura Economica, 2004;

Dinu, Eduard. Diagnosticul strategic al firmei: studii de caz și lucrari aplicative. București: Editura Economica, 2003;

Dragota, Victor;Dragota, M ihaela. – Abordari practice în finanțele firmei. IRECSON : București, 2005;

Onofrei, Mihaela. Management financiar. București: C.H. Beck,2006.

Verkooijer, William. Automated financial diagnosis: a comparison with other diagnostic domains. Journal of Information Science, Vol. 19, Nr.2. Sage Publications, Inc. Thousand Oaks, CA, USA ,1993;

Negrilă A.- Diagmosticulglobal strategic, Editura Economică București1997.