Domenii Schiabile din Romania

CUPRINS

INTRODUCERE

Domeniile schiabile reprezintă acele areale montane, care oferă condiții favorabile practicării sporturilor de iarnă. Schiatul a apărut în urmă cu sute de ani, iar astăzi reprezintă principala motivație a turistului pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Sporturile de iarnă au adus un beneficiu major în dezvoltarea stațiunilor de iarnă prin investițiile uriașe care le implică și rezultatele favorabile din perspective financiare, astfel că au transformat stațiunile montane în destinații preferate și aglomerate pentru turiști în sezonul de iarnă.

Am ales această temă pentru că sunt unul din beneficiarii produselor turistice în care componenta principală sunt sporturile de iarnă, și imi doresc să practic schiatul din pasiune personală în propria țară în condiții prielnice.

Obiectivul lucrări este de a realiza o analiză a stațiunilor montane pentru practicarea sporturilor de iarnă, prezentând stațiuni atât din Europa, cât și din România, astfel ca în ultima parte să ne concentrăm în special pe domeniile schiabile din țara noastră.

Lucrarea este structurată pe trei capitole, astfel: capitolul I – Sporturile de iarnă, capitolul II – Principalele destinații ale turismului montan în Europa și capitolul III – Domenii schiabile din România.

În primul capitol este cuprins un scurt istoric al schiului, prezența schiului la Jocurile Olimpice evidențiând performanțele unor sportivi români, prezentarea câtorva sporturi de iarnă, mijloace de transport pe cablu și de asemenea echipamentele necesare schiatului.

Cel de-al doilea capitol este concentrat asupra prezentării principalelor destinații ale turismului montan din Europa cu prezentarea mai multor țări în care domeniile schiabile sunt foarte bine dezvoltate.

Cel de-al treilea capitol are ca obiectiv analiza domeniilor schiabile din România, prezentarea a trei stațiuni importante de schi, dezvoltarea numeroaselor domenii schiabile ale căror plan de dezvoltare nu a fost întodeauna rezultatul unei cercetări riguroase, astfel că am prezentat Programul Național „Super-Schi în Carpați” încheiând cu imaginea domeniilor schiabile din țara noastră în viziunea internațională.

CAPITOLUL 1. SPORTURILE DE IARNĂ

Istoricul schiului

Apărut din nevoia de a învinge zăpada, mocirla și gheața, schiul era utilizat cu mult timp înainte de a se fi inventat roata și a se fi construit drumul. Această inovație a făcut posibilă cucerirea unor noi teritorii, permițând în același timp deplasarea cu rapiditate și parcurgerea unor distanțe impresionante, datorate atât naturaleții și ușurinței în mișcare cât și posibilității de scurtare a traseelor. Forma specifică a schiurilor trebuia să asigure sustenabilitatea, pe aceste teritorii astfel imposibil de străbătut, dar și inaintarea cu ușurință și probabil doar geniul inventatorului le-a făcut capabile să alunece.

În ceea ce privește vârsta schiului aceasta poate fi apreciată pe baza descoperirilor făcute de arheologi și cercetători. Între cele mai vechi dovezi vom găsi un schiu descoperit la Hoting, în Suedia, cu o vechime estimată la 5000 de ani, având o formă destul de avansată, fiind prevăzut cu suport pentru așezarea piciorului și orificii pentru curelele care fixează vârful bocancului.

Azi majoritatea cercetătorilor par să fie de acord cu faptul că la baza apariției schiului a stat racheta de călcat zăpada de formă circulară, aceasta fiind considerată construcția cea mai primitivă. De altfel cele două construcții, racheta și schiul, au coexistat până în zilele noastre, iar avantajele utilizării uneia sau alteia dintre acestea au condus până de curând la o destul de amplă controversă.

Originea schiului este studiată de mulți cercetători, unii susținând că acesta ar fi apărut în Asia de Nord, de unde ar fi ajuns în Nordul Europei, teorie ce nu pare a fi pe deplin confirmată. Schiul, după ce și-a dovedit utilitatea și avantajele sale în fața rachetelor de zăpadă, a ajuns să fie folosit în cadrul unor campanii militare.

Dovezi în acest sens vom găsi încă din anul 710 dar adevărata amploare o va lua mult mai târziu, prin secolul al XV-lea unde armata avea nevoie de o mare capacitate de manevră, iar pentru a face față dificultăților luptelor pe timp de iarnă, schiul oferind nu doar libertatea de acțiune, ci și elementul supriză, decisiv în suprinderea adversarului.

Incepând cu secolul al XV-lea, o serie de documente rusești alcătuiesc o adevărată frescă a activităților militare la care participă trupe de schiori. Faptele de arme, relatate în scris, sau prin desene, ne relevă, uneori cu lux de amănunte, felul cum erau organizați schiorii, echipamentul de care dispuneau, prototipurile de schiuri.

Conștientă de utilitatea introducerii schiului în armată, Norvegia trece la organizarea superioară a unităților sale. Ca urmare, în 1774 ia ființă primul regiment de schiori și se deschid două școli, mai ales în perioada de expansiune militară și a războaielor cu Rusia.

Pe parcursul celor două războaie mondiale schiul și-a dovedit utilitatea în luptele desfășurate în munți.

Sursele cu privire, la evoluția schiului în România sunt relativ puține. Primele informații legate de utilizarea schiurilor în regiunea Carpaților, ne parvin de la Alexander Gwanin, prin „Cronica Europei Sarmanice”, 1578. Acesta amintește de locuitorii regiunii Ceremușului, fiind uimit de repeziciunea și ușurința cu care acesția se deplasează pe schiuri.

Din această regiune care atinge și zonele nordice ale țării noastre, se prea poate ca schiurile să fi ajuns și mai spre sud. În sprijinul acestei supoziții vin descoperirile unui cercetător maghiar Istvan Chernel, ce semnalează că în munții Bihorului locuitorii foloseau un schiu destul de primitiv pentru deplasarea pe zăpadă.

Schiul în această regiune este utilizat în mod special la vânătoare pe timpul iernilor cu zăpadă abundentă și numai târziu ajunge să fie folosit de elită pentru plimbări în timpul vacanțelor la munte.

Practicarea sporturilor de iarnă se regăsește printre preocupările Asociațiilor și Cluburilor de turism. Schiul face ca turismul montan în perioada de iarnă șă se dezvolte, dar în aceeași măsură cluburile de turism vor contribui la răspândirea schiului.

În anii de început, cea mai intensă activitate o desfășoară „Societatea Carpatină Ardeleană” (fondată în 1837, Brașov) și „Societatea Ardeleană a Turiștilor” (fondată în anul 1880, Sibiu).

La Brașov va funcționa prima societate pentru schi „Karpathia”, datată începând cu 1880. Cinci ani mai târziu este înregistrată prima ascensiune pe schiuri a masivului Postăvarul.

În preajma anului 1900 ne ajung informații mult mai ample din centre ca Brașov, Cluj, Sibiu sau cele de pe Valea Prahovei. Dacă schiul ca si sport apare mai întâi în Transilvania și nu în Bucegi, explicația poate fi aceasta: acolo pătrunde mai direct, filiera austriacă sau germană, în timp ce la Sinaia este adus de protipendada Capitalei, care frecventa stațiunile de sport din Elveția.

Constituirea primelor asociații turistice statutare la sfârșitul secoulului al XIX-lea a însemnat mult. Sub influența lor, munții încep să fie din ce în ce mai mult cutreierați iarna, pe schiuri.

1909 este anul primului concurs de schi, desfășurat la Brașov, pe distanța de 7.5 km la care au participat zece concurenți. Din anul 1909 apar noi cluburi de schi sub organizarea cărora se vor desfășura tot mai multe concursuri.

În anul 1912, clubul schiorilor din Brașov organizează un curs de instruire pentru schiori, având ca profesor o altă personalitate, pe Carl J. Luther din Munchen. La curs participă 127 schiori, în metodica de predare fiind inclusă și folosirea a două bețe de schi scurte. Tot în acest an ia ființă „Federația Societăților Sportive din România” (F.S.S.R), primul organ central unic de conducere și îndrumare a mișcării sportive, în cadrul căruia exista și „Comisiunea sporturilor de iarnă”.

Se lărgește baza materială a practicării schiului. Cabanelor și caselor de adăpost construite în munți li se adaugă primul hotel de munte „Hohenhaim” din Poiana Brașov. Se amenajează pârtii și trasee, se construiesc trambulinele din Bunloc, Cioplea și Poiana Brașov.

Pe timpul celui de-al II-lea război mondial, schiul este folosit în cadrul patrulelor militare, iar după război activitatea se dezvoltă.

După 23 August 1944, sportul românesc cunoaște un avânt deosebit. În domeniul schiului se dezvoltă rețeaua de școli și centre rezervate copiilor, iar turiștii pot frecventa cursuri de învățare a schiului la sfârșit de săptămână sau în timpul concediilor.

Localitățile montane trăiesc o etapă ferventă de avânt economic. Se dezvoltă rețeaua de căi rutiere, căi ferate. Mijloacele mecanice împânzesc munții creând multiple posibilități de acces spre zonele de schi. Industria turismului face investiții uriașe pentru asigurarea celor mai bune condiții de practicare a sporturilor de iarnă. Paralel cu îmbunătățirea bazei materiale existente, apar în peisajul montan noi stațiuni și noi centre de schi. Apar noi pârtii de schi, trambuline, se inaugurează trasee noi pentru diferite categorii de schiori, dezvoltându-se și

îmbogățindu-se foarte mult mijloacele necesare. Industria echipamentelor de schi, evoluează mult, ele fiind la îndemâna tuturor categoriilor sociale.

„Schiul are deci o istorie de mii de ani, aproape tot atât de veche precum omul, ceea ce face dificilă încercarea de a recunoaște ce este mai reprezentativ pentru lunga sa evoluție.”

Schiul la Jocurile Olimpice

Prima ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă a avut loc în 1924, în Franța, la Chamonix. Până în 1992, Jocurile Olimpice de iarnă s-au desfășurat în aceiași ani ca și jocurile olimpice de vară, întrecerile olimpice de iarnă precedându-le pe cele de vară.

Din 1994, Jocurile Olimpice de iarnă au loc la tot patru ani, decalate cu doi ani față de Jocurile Olimpice de vară. Jocurile se desfășoară după același ritual și aceeași deviză și simboluri ca cele de vară.

În anul 2014, Federația Rusă a fost găzduitoarea Jocurilor Olimpice de iarnă la Sochi. Competiția de la Sochi a fost considerată cea mai scumpă din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, după ce s-au cheltuit aproximativ 37 miliarde de euro (fig. 1.2).

România a participat aproximativ la toate Jocurile Olimpice de iarnă, singurele Jocuri Olimpice la care nu a luat parte au fost cele organizate la Chamonix în 1924 și Squaw Valley în 1960, unde România nu a avut reprezentanți.

Românii au ajuns doar o singură dată pe podium la Jocurile Olimpice de iarnă la Grenoble în anul 1968, unde țara noastră a luat prima medalie, după tandemul lui Ion Panțuru (pilot) și Nicolae Neagoe (frânar) s-au clasat pe locul 3 la bob.

Printre sportivii români care s-au remarcat la ultima ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă organizate la Sochi în anul 2014 îi remarcăm pe: Paul Constantin Pepene (schi de fond), Alexandru George Barbu (schi alpin), Valentin Crețu (sanie). Cel mai bun rezultat obținut de delagația țării noastre la Sochi a fost locul 17 la bob reprezentat de echipajul masculin.

„Prezența schiului în cadrul mișcării olimpice înseamna nu numai afirmarea viguroasă a unui sport cu rădăcini atât de adânci în istorie și atât de modern, ci și o contribuție importantă dezvoltării bazelor de schi.”

Alte sporturi de iarnă

1.3.1 Hochei pe gheață

Ca disciplină sportivă hocheiul pe gheață a cunoscut o spectaculoasă dezvoltare în ultimul deceniu. Au apărut noi reguli și modificări de regulament, s-au perfecționat tehnica și tactica jocului până la nivel de virtuozitate.

Cel mai important însă pentru hocheiul din țara noastră este dezvoltarea bazei materiale. Patinoarele artificiale au început să apară nu numai în orașele în care hocheiul își dă mâna cu tradiția. Acest lucru a determinat apariția unor secții și echipe noi de hochei pe gheață, au crescut numărul și valoarea celor care practică acest sport

Hocheiul este un joc de mare complexitate determinată de:

Tehnica specifică acestui sport, constând din mânuirea crosei în deplasare pe patine, aceasta din urmă îngreunând însușirea tehnicii;

Echipament voluminos și greu;

Necesitatea sincronizării mânuirii crosei cu însușirea patinajului specific hocheiului pe gheață;

Necesitatea unui echilibru perfect mai ales în jocul cu corpul.

1.3.2 Alpinismul

Alpinismul clasic înseamnă escalade în munți de mare altitudine, dacă e posibil cât mai înalți și pe trasee cât mai dificile și nefăcute încă, pe stâncă, gheață sau teren combinat.

Astăzi, cele mai dificile trasee din cei mai înalți și izolați munți ai lumi sunt abordate în stil „alpin”, de către doi până la patru alpiniști, cu echipament și rucsac ultra lejere, urcând într-un singur efort de la bază până la vârf.

Un alt domeniu în care s-au atins performanțe incredibile îl constituie schi-alpinismul. Schi-alpinismul se practică în afara pârtiilor, iar performanțele cele mai demne de consemnat sunt coborârile pe pereți de gheață, până de curând rezervate alpiniștilor, care le escaladau folosind colțari, pioleți și corzi de asigurare.

Pentru traseele de iarnă, exigențele sunt mult mai mari. Experiența și cunoașterea locurilor sunt esențiale, având în vedere pericolul de alunecare pe zăpadă și gheață, pericolul de avalanșe și dificultățile de orientare. De asemenea echipamentul este foarte important pentru alpinistul care are de înfruntat temperaturile scăzute și eventual viscolul.

Materialul trebuie ales în funcție de traseu după următoarele criterii:

Bocanci înalți cu talpă rigidă pentru aplicarea colțarilor pentru drumeție și schi

Schiuri cu legături speciale, care se pot adapta pe loc pentru drumeție și coborâre

Bețe de schi; piolet sau ciocan-piolet etc.

1.3.3 Bobul și sania

Bobul este un sport mecanic, practicat pe o pârtie special amenajată. Tendința actuală de a construi pârtii artificiale chiar în zone mai puțin înalte (7-800 m altitudine) permite extinderea sezonului de pregătire și competițional la 6-7 luni. Dacă adăugăm faptul că în unele țări (România, de exemplu) se folosește bobul cu roți în coborâri pe pârtii de beton special amenajate sau pe stradă, vara-toamna, putem spune că bobul își abandonează contiția sezonieră. Totuși, specificul bobului rămâne hivernal, legat de gheață, chiar dacă pregătirea sportivilor îmbracă un caracter specific în anumite perioade ale anului.

Acest sport se practică în condiții dificile: temperaturi scăzute, condiții atmosferice uneori grele, în nocturnă, pârtii complexe, viteze mari. Toți acești factori și desigur și alții fac din bob un sport de o complexitate deosebită, care solicită sportivul intens în toate planurile: fizic, psihic, intelectual, tehnico-tactic, moral.

Sania cu toate că are o existență milenară, practica sportivă este relativ tânăra, devenind prin excelență modernă. Imaginea tradițională a „săniușului“ a rămas numai la nivelul jocului de copii. În schimb, evoluția sportivilor în concurs, pe pârtii speciale, sugerează mai curând prezența unor bolizi lansați pe traiectorii complicate.

Sania este un sport legat de o mașină, deci un sport mecanic, practicat pe o pârtie specială. Ca și la bob, combustia vehiculului este asigurată de energia umană, iar viteza de parcurgere a traseului este determinată de calitatea materialului de concurs. Tendința actuală de a construi pârtii înghețate artificial, chiar în zone mai puțin înalte (7-800 m), permite extinderea sezonului de pregătire și competițional la 6-7 luni. Dacă adaugăm faptul că în unele țări (printre care și România) se folosește vara sania cu role sau pneuri, în coborâri pe stradă sau pe pârtiile de beton, putem considera că sania și-a abandonat condiția sezonieră.

Dar ca și la bob, Federația Internațională de Sanie nu recunoaște decât activitatea competițională desfășurată pe gheață; așadar, specificul saniei rămâne hivernal. Deci, dependent de sezon (condiții atmosferice dificile, temperaturi scăzute, lipsă de vizibilitate în caz de ninsoare etc), la care se adaugă complexitatea traseelor, evoluția în nocturnă, vitezele etc. Toți acești factori, și desigur și alții, fac din sanie un sport care solicită sportivul intens în toate planurile: fizic, psihic, moral etc.

Mijloace de transport pe cablu

Serviciile de transport pe cablu ocupă un loc deosebit în ansamblul serviciilor de transport. Considerat deopotrivă mijloc de deplasare și de agrement, transportul pe cablu are un rol esențial în dezvoltarea turismului montan, în special în turismul de iarnă. Ca urmare, numărul instalaților de acest fel și distribuția geografică cunosc o extindere continuă. Cel mai mare număr al acestor instalații este în Europa. De exemplu, țările europene din „grupul alpin” (Franța, Italia, Elveția, Austria), recunoscute pentru turismul motan de iarnă, dețin circa 50% din totalul instalațiilor existente în lume și 67% din cele ale Europei.

Intensitatea dotării cu mijloace de transport mecanic este corelată cu profilul stațiunii și rangul acesteia, cu mărimea sa (numărul de locuri), cu întinderea și diversitatea pârtiilor și traseelor pentru sporturi de iarnă, dar și de politica de amenajare practicată.

La nivel de categorii de mijloace de transport pe cablu, se constată mari deosebiri, ca număr și ponderi, legat atât de valoarea investiției cât și de gradul de dificultate tehnică a amenajării astfel avem mijloace de transport pe cablu:

Transportul deasupra suprafeței terestre care se face cu ajutorul mai multor tipuri de mijloace de transport pe cablu. Dintre cele mai cunoscute sunt telecabinele (fig.1.6), care mai sunt numite și „tramvaie aeriene”. Poartă această denumire deoarece sunt folosite și în orașe mari pentru transportul în comun, cum este de exemplu Portland, Oregon (SUA) etc. Aceasta folosește una sau două cabluri de sprijin și un al doilea, respectiv al treilea folosit pentru propulsive și tracțiune. Acest tip de transport se bazează pe funcționarea în contratimp a două cabine legate la același sistem de propulsie. Acest principiu face ca cele două să fie dependente una de alta, când una se pune în mișcare și cealalta va face același lucru.

Funiforul este un mijloc de transport pe cablu similar telegondolelor, dar mai stabil datorită dublului sistem de prindere. Avantajul major al acestuia este faptul că poate funcționa în condiții de vreme extremă cu vânt puternic, ceea ce nu se întâmplă în cazul telegondolelor.

Telescaunele sunt dintre cele mai vechi mijloace de transport pe cablu, însă pe parcursul anilor acestea au avansat din punct de vedere tehnic. De la telescaunul de o persoană s-a ajuns la cele care transportă 8 persoane pe „scaun”, iar viteza de deplasare a acestora ajunge și până la 12m/s. De asemenea cele mai moderne au scaunele încălzite și un paravan de plastic care apără de vânt și viscol. Dar mai sunt în funcțiune și telescaune nedebraiabile care rămân pe cablu și după finalul sezonului. Acestea din urmă au o capacitate mai mică de transport datorită vitezei reduse cu care circulă (fig.1.9).

Transportul pe suprafața terestră este reprezentat de teleschiuri în general, dar și de noile covoare magice. Teleschiurile sunt de mai multe feluri: cu „ciupercă” care pot fi utilizate doar de o persoană sau „T-uri” utilizate de câte două persoane odată. Cele în „T” dezvoltă o capacitate mai mare de transport, însă cele cu „ciupercă” pot surmonta pante mai abrupte (fig.1.8).

Unul dintre cele mai noi și mai comode mijloace de urcat sunt „covoarele magice”. Lungimea acestora este redusă între 100 și 200 metri, iar întreținerea lor cere mai multă atenție decât în cazul celorlalte mijloace, deoarece zăpada trebuie înlăturată și de asemenea trebuie nivelată intrarea și iesirea de pe bandă. Acestea sunt în general utilizate de către copii care pun pentru prima dată schiurile în picioare.

Echipamente necesare schiatului

După aspectul lor general și după construcția lor, schiurile se impart în schiuri de fond și

schiuri alpine.

Schiul de fond (cross-country) care este în principal competițional deoarece se realizează pe trasee amenajate, de multe ori circulare. Excepție făcând țările nordice, unde această formă de schi este practicată în mod superior celui alpin chiar de către amatori, grație traseelor amenajate care variază de la 3-5km până la 50, legând între ele diverse stațiuni. Schiurile în cazul acestuia sunt subțiri, ușoare și mai lungi decât la cel alpin.

Schiul alpin este cel mai cunoscut tip de schi și cel mai larg practicat, fiind estimate că 70% dintre practicanții sporturilor de iarnă îl practică. Acest tip este relative dependent de infrastructură-instalații de transport pe cablu, pârtii amenajate. Echipamentul este format din schiuri, legături fixe, bețe și echipament auxiliar cască și ochelari de schi.

Tabelul 1.1 Principali producători de schiuri

Sursa: http://www.skimania.ro/articol-Cei-mai-importanti-producatori-de-echipament-95.html accesat la data 07/04/2015

Dintr-o mare gamă de producători de echipamente de schi, se evidențiază brandurile care au impresionat de-a lungul timpului (vezi tabelul 1.1) și au fost folosite de sportivi de performanță la Jocurile Olimpice de iarnă.

Încălțămintea de schi – În practicarea schiului se întrebuințează doar încălțăminte cu talpă tare. Bocancii de schi, cu talpă tare și cu toc, reprezintă forma cea mai perfectă și universală de încățaminte pentru schi: ei sunt la fel de buni atât pentru curse pe teren accidentat, cât și pentru slalom și sărituri.

Îmbrăcămintea de schi – Îmbrăcamintea schiorului trebuie să fie ușoară, largă și suficient de călduroasă. Îmbrăcămintea cea mai indicată pentru partea de sus a corpului este un tricou gros de lână și pantaloni din stofă de lână.

CAPITOLUL 2. PRINCIPALELE DESTINAȚII ALE TURISMULUI MONTAN ÎN EUROPA

2.1 Turismul montan în Europa

Muntele este astăzi una din principalele destinații de vacanță, el însemnând mai mult de atât: muntele fiind un simbol al spiritualități a mai multor popoare, putând să satisfacă nevoi socio-culturale complexe.

Domeniu schiabil este acel areal montan, care prin condițiile naturale (pante și înzăpezire) oferă condiții prielnice practicării sporturilor de iarnă (schiul, snowboardul etc.)

Odată cu dezvoltarea riguroasă a turismului din ultimii ani și transformarea lui într-o mișcare de masă, muntele s-a afirmat în atenția investitorilor și promotorilor acestei forme de turism, chiar datorită numeroaselor condiții oferite pentru desfășurarea unei activități economice cu rezultate favorabile. Efectele dezvoltării turismului montan atât pe plan economic cât și social, sunt apreciate ca fiind foarte importante.

Dezvoltarea ofertei turistice montane a condiționat, creșterea cererii. Aceasta realizându-se pe două căi: prin extindere și amenajarea unui număr mare de stațiuni montane. Primele amenajări montane se situează în munții Alpi, Franța și Elveția remarcându-se printre primele țări promotoare ale acestei forme de turism. Așadar, modelul montan elvețian a stimulat la descoperirea și valorificarea turistică a multor alte masive care ofereau peisaje similare. Astăzi printre cele mai frecventate din Europa se remarcă: Alpii Dolomiți (Italia), Pirineii Centrali (Spania), Tatra (Slovacia), Munții Bavariei (Germania). Preluări ale modelelor francez și elvețian se găsesc și în Slovenia, Finlanda, România și alte țări din afara Europei.

Creșterea ofertelor pentru sporturile de iarnă a fost destul de impulsivă. În Franța de exemplu, în anul 1936 numărul centrelor pentru practicarea sporturilor de iarnă era de 154, doi ani mai târziu în 1956, numărul centrelor a crescut până la 225 și la peste 400 astăzi. În același timp există peste 400 și în țări ca și Norvegia etc. Aceste centre sunt amenajate în condiții foarte variate, astfel încât să poată satisfacă nevoile mai multor segmente de turiști.

Practicarea sporturilor de iarnă, a fost sprijinită și de progresul tehnic manifestat prin dezvoltarea permanentă, prin creșterea performanțelor instalațiilor de transport pe cablu, dar și de creșterea ramurilor industriale producătoare de material sportiv.

În ultimele decenii, turismul montan a ajuns să se asimileze, în mai toate țările lumii, cu denumirea de turism pentru practicarea sporturilor de iarnă, datorită schimbărilor suferite în cadrul cererii turistice. Astfel, dacă la începutul secolului muntele era căutat pentru sezonul estival, motivația turistului fiind aceea de a beneficia de condițiile climatice pentru odihnă sau tratament, cea de-a doua jumătate a secolului se definește printr-o creștere uriașă a numărului amatorilor de sporturi de iarnă, astfel încât aceasta tinde să devină factorul principal a circulației turistice în zona montană.

Unul dintre cel mai important și foarte dinamic segment al cererii turistice îl reprezintă practicanții sporturilor de iarnă.

În anii 1990, numărul schiorilor a depășit în lume cifra de 100 milioane, după unele estimări ajungându-se astăzi la aproximativ 150 de milioane. În ceea ce privește distribuția pe țări de proviniență, țările Europei de Vest dețin primele locuri: în anul 1990, în Germania se înregistrau 11,7 milioane de schiori, în Franța 10,2 milioane iar în Austria și Elveția câte 2-3. Țările nordice și, mai nou unele țări estice (Cehia, Polonia, Slovenia, Bulgaria) concentrează și ele o importantă cerere pentru schi.

În turismul internațional, principalele țări emițătoare de turiști-schiori sunt cele ce alocă o importantă cerere internă, dar care nu oferă condiții suficiente (din punct de vedere cantitativ) practicării sporturilor de iarnă: Marea Britanie, Belgia, Olanda, Spania, Danemarca etc. În rândul destinațiilor celor mai căutate se numără Austria, Elveția, Franța și Italia, care alocă cea mai mare parte a fluxurilor turistice internaționale.

Din punct de vedere socio-demografic, sunt de reținut câteva caracteristici ale cererii: turismul de schi este solicitat în mare parte de persoanele cu venituri mari și foarte mari, încadrate în special în categoria celor cu pregătire superioară (peste 50% din turiști) și în grupa de vârstă între 15 și 35 de ani. În schimb, celelalte forme de turism montan cuprind segmente mult mai margi ale cererii turistice.

Relieful montan al Europei se înscrie cu cel mai variat și important potențial turistic, prezentând un interes ridicat atât prin valoarea peisagistică, cât și prin faptul că oferă generoase posibilități de desfășurare a activităților turistice.

Ca urmare a bogatului potențial turistic, dar și a concentrării unei extraordinare cereri turistice, în special pentru practicarea sporturilor de iarnă, Europa deține astăzi cele mai puternice destinații turistice montane, concentrate în special în zona Munțiilor Alpi.

Îmbunătățirea considerabilă a accesului în zona montană în tot mai multe regiuni din Europa, datorită progresului infrastructurii de transport, a permis o extensie a turismului montan, prin exploatarea sistematică a principalelor lanțuri montane.

2.2 Alpii Francezi

În această regiune sosesc anual circa 7 milioane de turiști (cei mai mulți din țările vecine). Turismul din Franța a beneficiat de mai multe elemente de favorabilitate printre care: a) configurația reliefului cu un grad mare de accesibilitate, dat de prezența văilor largi orientate de la vest la est, care au permis accesul în părțile cele mai înalte; b) gradul puternic de umanizare, respectiv existența unei așezări umane vechi, cu activități economice complexe, acestea constituindu-se într-un fond potrivit dezvoltării turismului.

Cele mai vechi forme de turism practicate în zona Alpilor Francezi, au fost strâns legate de turismul lacustru și cel balnear.

Însă, cele mai remarcabile planuri de amenajare turistică a Alpiilor Francezi s-au concretizat în apariția stațiunilor climaterice, orientate pentru sporturi de iarnă. O primă apariție a unor astfel de stațiuni s-a dezvoltat încă din secolul XIX și prima jumătate a secolului XX. Cea mai veche stațiune este Chamonix fiind și prima stațiune gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă, din anul 1924. În prezent, statiunea Chamonix beneficiază de peste 35.000 locuri de cazare și multe instalații mecanice, care garantează o frecvență de peste 1600 schiori/oră, un patinoar acoperit, 3 piste pentru lob, trambuline de sărituri cu schiurile etc. Zona s-a remarcat printr-o dezvoltare puternică după anul 1964, când, pe sub masivul Mont Blanc, a fost construit un tunel de 11,6 km lungime, astfel că, în aval și în amonte s-au dezvoltat și alte stațiuni.

După anul 1960, încep să apară și alte noi stațiuni, create oarecum pe loc gol, însă localizate în vecinătatea unei stațiuni permanente, cu un spațiu schiabil până la 2000m. Dintre cele mai populare așezări din această generație amintim: Val d'Isère, Alpe d’Huez, Méribel, Courchevel etc.

În fruntea stațiunilor după numărul de pârtii de schi alpin se află: La Plagne cu 107 pârtii, urmată de Alpe d’Huez cu 102 pârtii, Les Arcs cu 97 pârtii, Méribel și Courchevel fiecare cu câte 91 de pârtii etc. De asemenea, după numărul total al instalațiilor de transport pe cablu, se remarcă: Les Trois Vallées cu 455 instalații, Chamonix cu 307 instalații etc.

Majoritatea dintre aceste stațiuni se remarcă totodată printr-o mare capacitate de cazare, cum ar fi: Méribel (cu 39 330 de locuri de cazare în anul 1997), Chamonix (cu 37 000 locuri), La Plagne și Alpe d’Huez fiecare cu câte 30.000 de locuri de cazare.

Dezvoltarea unor astfel de stațiuni, a dus

la o intervenție aproape brutală în mediul geografic, ceea ce ridică probleme de protecție a mediului, mai ales în sezonul de vârf.

2.3 Alpii Italieni

Turismul montan s-a dezvoltat mai târziu și nu cunoaște aceiași amploare ca în țara vecină Franța. Un punct forte în amenajarea spațiului montan îl reprezintă accesibilitatea (multe căi rutiere care fac legătura, peste Alpi, cu țările vecine).

În profil teritorial, se evidențiază regiunea Alpilor Dolomitici, cu altitudini de până la 3400m. Masivele montane din această zonă prezină o structură geologică sedimentară (calcare), fiind potrivite pentru un segment specializat pentru alpinism. Din punct de vedere al sporturilor de iarnă, stațiunile s-au dezvoltat putin mai târziu, după anul 1956 când s-a desfășurat Olimpiada sporturilor de iarnă la Cortina d’Ampezzo. În totalitate, zona cuprinde circa 25 stațiuni turistice, dintre care se remarcă: Val Gardena, Ortisei, Misurina etc. Aici funcționează un sistem complex și foarte modern de utilizare a domeniului schiabil sistemul dolomitic super schi (fig.2.4), unde se întind instalații de transport pe cablu ce unește 25 stațiuni, pe o lungime totală de 500km. Dincolo de Valea Adigelui, Alpii Dolomitici se întind printr-un masiv carstic, unde se află localizate alte două stațiuni: Madonna di Campiglio și Passo Tonale, la o altitudine de aproximativ 1700 metri.

În zona Alpilor Lombardiei cea mai însemnată stațiune este Bormio, cu o capacitate ridicată de cazare și un număr mare de școli de schi de toate categoriile. Tot aici, alte stațiuni importante sunt Merano și Trento. În zonă s-a desfășurat un bogat program de amenajare în urma căruia s-au dezvoltat stațiuni noi, moderne, printre care Recoaro 1000 și Recoaro 2000. Spre vest, în regiunea admnistrativă Valle d'Aosta, s-au făcut numeroase amenajări pe versanții sudici ai masivelor Matterhorn și Monte Rosa. Aici, cea mai mare este stațiunea Cervinia, situată la 2000 metri altitudine, care a trecut printr-o dezvoltare riguroasă în perioada interbelică și după cel de-al doilea război mondial.

În vest, ajungem în zona masivului Mont Blanc, iar una dintre cele mai vechi stațiuni de aici este Courmayeur. La sud de Mont Blanc se situează rezervația Gran Paradiso, iar la sud, în zona Alpilor Cotici se află o modernă stațiune Sestrière. Multe dintre stațiunile din această zonă utilizează în comun domeniul schiabil (numit Calea Lactee, „Voie Lactée”), cu unele stațiuni de la graniță cu Franța.

După numărul de pârtii de schi se remarcă Val Gardena cu 80 de pârtii, urmată de Cortina d'Ampezzo (fig 2.5) și Madonna di Campiglio fiecare cu câte 62. În ceea ce privește lungimea pârtiilor de schi, lider este stațiunea Cervinia (180 km în total), stațiunile Cortina d'Ampezzo cu 74 km și Val Gardena cu 70 km. După numărul total al instalaților de transport pe cablu se detașează domeniile: Alta Badia cu 560 (fig 2.6), Cortina d'Ampezzo cu 520.

2.4 Alpii Elveției și Austriei

Țară alpină, cu aproximativ 59% din teritoriu acoperit de Munții Alpi, denumită și „Țara lui Willhelm Tell”, Elveția se situează printre primele țări din lume în privința dotărilor pentru sporturile de iarnă și sosirile anuale de schiori. Are un întins domeniu schiabil, măsurând peste 1800 km de pârtii de schi alpin și aproximativ 1000km trasee de schi de fond. Telefericele, apărute în Elveția la începutul secolului al XX-lea, numără astăzi peste 1500 instalații.

Zona alpină elvețiană deține cele mai multe vârfuri de peste 4000m din Munții Alpi, numeroase pasuri înalte și așezări de înaltă altitudine. Principalele destinații sunt:

Alpii Valezi (Penini), în apropiere de granița cu Italia, cu înălțimi de peste 4000m (vârful Dufourspitze, 4634 m, fiind al doilea după Mont Blanc), peisaje glaciare extraordinare, include stațiunea renumită Zermatt (la 1620 m, sub Matterhorn), un loc ideal alpiniștilor și schiorilor, situată într-o vale adâncă înconjurată de 29 de vârfuri de peste 4000m, cu cel mai mare teriferic din Europa (3820 m).

Pe primul loc ca număr total al pârtiilor este fruntașă stațiunea Davos cu 88 de pârtii, ca lungime a părtiilor de schi alpin Saint Moritz (fig 2.7) cu 350 km urmând de Davos cu 300 km și Grindelwald cu 165 km, iar ca și lungime a pârtiilor de schi de fond este Saint Moritz cu 150 km, urmată de Davos cu 75 km.

În ceea ce privește numărul instalațiilor de transport pe cablu se remarcă domeniul schiabil Portes du Soleil, ce cuprinde stațiuni din Elveția și Franța (263) și Verbier (189).

Peisajul alpin oferă, prin altitudini și forme specifice, un mare potențial de atractivitate turistică. Datorită altitudinilor mari, sectoarele montane înalte prezintă zăpezi permanente, ceea ce favorizează

dezvoltarea schiului și vara (pe ghețari). Pe de altă parte, numeroase văi glaciare în formă de „U”, dintre care unele foarte largi, au favorizat amenajarea turistică a spațiului montan.

Ca și Elveția, Austria este o țară predominant montană, cu 70% din teritoriu ocupat de Alpi. Are o adevărată vocație turistică, datorită atracțiilor sale naturale și antropice de mare valoare. Turismul montan este bine avansat, beneficiind de amenajări în toată zona montană, beneficiind de amenajări în toată zona montană, de un domeniu schiabil cu peste 1000 km pârtii de schi alpin și 9500 km trasee de schi de fond, 3700 instalații de transport pe cablu.

În Austria complexul turistic alpin, bine dezvoltat, participă cu 1/3 la veniturile totale din turism, ce reprezintă 14% din PIB. De altfel, Austria este o țară alpină prin excelență, turismul montan reprezentând un exemplu de turism foarte bine integrat în viața și activitatea populației locale. Austria fiind și prima țară din Europa la turismul de schi circa 30% din turiști care preferă acest sport vin aici, iar numărul străinilor reprezintă mai mult de 70%.

În Tirolul de Est se remarcă masivul Hohe Tauern (cu o altitudine de 3800 m). Pe latura vestică a acestui masiv se situează stațiunea Zell am See, cu cele mai numeroase pârtii de schi alpin (fig 2.9) din Europa (125), prima dintre stațiunile montane ale Austriei în privința lungimea pârtiilor de schi alpin (282 km) și schi de fond (300 km). De asemenea, în masivul Kitzbühel se află stațiunea cu același nume, una dintre cele mai apreciabile pentru sporturile de iarnă din lume. Aici lungimea pârtiilor de schi alpin totalizează circa 200 km, fapt pentru care stațiunea este căutată pentru antrenamente și, totodată aici se organizează etape de Cupă Mondială la schi alpin. Orașul Innsbruck este un apreciabil centru economic din Tirol, renumit în special pentru legătura sa cu viața montană, cu multe școli de ghizi, pârtii (fig. 2.8) etc. Orașul a fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 1964 și 1976.

2.5 Alpii Germaniei și Sloveniei

Deși Germania reprezintă principala piață emițătoare de turiști-schiori pentru țările vecine europene, ea și-a dezvoltat și o ofertă proprie în turismul montan și practicarea sporturilor de iarnă. Stațiunile din arcul alpin Garmisch-Partenkirchen având circa (14.000 locuri de cazare, 370 km pârtii de schi, 57 km trasee de schi fond, 191 teleferice), Oberstdorf (fig. 2.10) având circa (17.000 locuri de cazare, 130 km pârtii de schi alpin, 81 teliferice), Berchtesgaden (cu cea mai mare capacitate de cazare, 25.400 locuri), Bad Reichenhall, Oberjoch și altele – aparțin în general primelor două generații, create în primul rând pentru turismul estival, dar adaptate ulterior și ca oferte pentru turismul de iarnă.

Dintre trăsăturile cele mai importante ale planificării și dezvoltării turismului în Germania amintim:

Crearea de echipamente care să poată susține un turism de masă;

Dezvoltarea turismului rural în zonele montane pentru ameliorarea structurilor socio-economice

Promovarea turismului de weekend prin susținerea dezideratelor de implementare a reședințelor secundare în zona montană

Stațiunile montane pentru sporturi de iarnă din această țară sunt puține, turiști-schiori de aici preferă să aleagă țările europene vecine unde oferta este mult mai dezvoltată.

Țară care încheie arcul alpin în partea sa sud-estică (Alpii Dinarici), Slovenia dispune de un peisaj montan de mare frumusețe și valoare științifică.

În zona montană înaltă vârful Triglav, 2863m, (fig 2.12) a fost amenajat Parcul Național Triglav, înființat ăn 1924, cu lacuri glaciare, floră și faună alpină ocrotită, peisaje de mare frumusețe.

Slovenia și-a dezvoltat o ofertă de sporturi de iarnă în vederea candidării la organizarea Olimpiadei albe. Concepția de amenajare a fost unul de tip masiv, caracteristică generației a treia de stațiuni, urmărindu-se dezvoltarea stațiunilor montane în masivele cu potențial turistic ridicat. Cele mai cunoscute stațiuni de sunt: Kranjska Gora (fig. 2.13), Rogla, Terme Zrece etc. Stațiunile au oferte complexe, dar sunt orientate spre sezonul hivernal.

CAPITOLUL 3. DOMENII SCHIABILE DIN ROMÂNIA

3.1 Domenii schiabile

Este cunoscut faptul că aproximativ o treime din teritoriul României este ocupat de munți, mai exact 66 700 km2, care sunt înzestrați cu o serie de stațiuni montane în toate cele trei mari diviziuni ale Carpaților, construite în perioade istorice diferite având la bază rațiuni diferite de amenajare.

Lungimea totală a pârtiilor omologate existene în România ajunge la un total de peste 146 km. Raportând această lungime la totalul pârtiilor existene, care e de 164 astfel că lungimea medie a pârtiilor este sub 1 km.

Modelele europene de amenajare au fost cele care s-au impus în țara noastra. Însă, nu toate domeniile sunt amenajate după aceste criterii, multe dintre ele s-au dezvoltat pe lângă stațiunile montane deja existente în România.

Din punct de vedere al lungimii pârtiilor din țara noastră avem un top al primelor 10 pârtii:

Tabelul 3.1 Cele mai lungi 10 pârtii din România omologate

Sursa: http://turism.gov.ro/informatii-publice/ accesat la 15/06/2015

Din punct de vedere al celor mai mici 15 pârtii din țara noastră avem:

Tabelul 3.2 Cele mai mici pârtii din România omologate

Sursa: http://turism.gov.ro/informatii-publice/ accesat la 15/06/2015

Munții ocupă 36% din suprafață țării și concentrează un potențial turistic de excepție. Deși au munți concurenți (Munții Alpi, Balcani, Pirinei sau Tatra), Carpații românești prezintă unele particularități turistice care le oferă originalitate:

Sunt ușor de accesibili (doar 8,5% din munții României depășesc 1500m altitudine)

Dispun de o densă rețea de popasuri și trecători care au favorizat construirea de drumuri modernizate sau forestiere

La poalele sau pe culmile unor masive s-au dezvoltat stațiuni montane și s-au construit cabane de interes național și internațional

Domeniu schiabil întins, cu expuneri nordice, nord-estice, sau nord-vestice, cu un climat moderat, viscole reduse și avalanșe puține

Pârtiile din România sunt caracterizate din punct de vedere al dificultăți de simboluri internaționale folosite și în Europa și anume:

Verde = pârtie de dificultate foarte ușoară

Albastru = pârtie de dificultate ușoară

Roșu = pârtie de dificultate medie

Negru = pârtie de dificultate

Galben = pârtie de dificultate

3.2 Stațiuni montane pentru schi în România

3.2.1 Transalpina Ski Resort

Localizare geografică

Transalpina Ski Resort este localizat în Județul Vâlcea, situat și pe cea mai înaltă șosea din țară, de unde îi provine și o bucată din nume.

Județul Vâlcea, se află localizat în partea de Sud a României pe o suprafață totală de 5765 km² învecinându-se cu Județele Alba, Sibiu, Argeș, Olt, Dolj și cu județele Gorj și Hunedoara. Orașul reședintă al județului este Râmnicu Vâlcea

Datorită așezării sale geografice, Județul Vâlcea, profită de mai toate formele de relief existente cum ar fi: munți, dealuri, podișuri și lunci cu aspecte de câmpie în trepte de la nord la sud, completate de defilee precum Olt și Lotru.

O parte din suprafața județului este ocupată de Podișul Getic și Subcarpații Getici, care au altitudini cuprinse între 400 și 800m. Județul este străbătut de Râul Olt pe o distanță de aproximativ 135km, completând apele a numeroși afluenți, printre care cel mai semnificativ este Lotrul. Bazinul hidrografic cuprinde o mare parte din suprafața județului Vâlcea. Rețeaua este completată de multe lacuri: Zănoaga Mare, Gâlcescu (glaciare), lacuri sărate la Ocnele Mari, precum și lacuri artificiale pentru hidrocentralele de pe Lotru și Olt: Cornet, Govora, Vidra, Călimănești.

Transalpina Ski Resort este locazat în Carpații Meridionali ai României, în Munții Parâng, grupa Parâng-Șureanu-Lotru, sunt și cele mai ample ca suprafață, față de alte masive ale țări. De la nord la sud măsurând aproximativ 25km iar de la est la vest circa 50 de km.

Munții Parâng sunt mărginiți în partea de est de Râurile Lotru și Olteț, iar în partea de vest de Valea Jiului. Prin nord sunt mărginiți de Munții Șureanu iar înspre sud de șirul Despresiunilor Novaci și de Baia de Fier. Sunt parcurși de cea mai înaltă șosea din România, Transalpina care este așezată pe înălțimi de până la 2200 de metri, oferind peisaje superbe.

Pe cuprinsul Munților Parâng se află un singur vârf de peste 2500 metri, numit Vârful Parângul Mare și alte trei cu înălțimi de peste 2400 metri și anume: Gemănarea (cu 2426 m), Stoinița (cu 2421 m), Cârja (cu 2405 m) și circa 15 vârfuri cu înălțimi de peste 2300 de metri.

Munții Parâng se deosebesc prin masivitate, care îi face comparabili cu Munții Făgărașului, numeroasele lacuri glaciare (Roșiile, Câlcescu, Mija) îi face să fie comparați cu Munții Retezat. Pe traseele montane existând un număr mic de cabane și refugii montane, astfel Parângul este una dintre cele mai sălbatice masive muntoase din țară.

Partea sudică a munților, se evidențiază prin existența formațiunilor calcaroase datorită cărora au apărut peșteri precum: Peștera Muierilor

Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort este așezată pe cel mai înalt drum din țara noastră, în strânsă apropiere de lacul și barajul Vidra. Barajul Vidra, fiind localizat pe Lotru. Priveliștea din vârful pârtiilor fiind una superbă datorită zăpezii, pădurilor și la baza pârtiei aflându-se marele lac Vidra.

Scurt Istoric

Construcția domeniului schiabil Transalpina Ski Resort a început în luna septembrie anul 2011, propus să ajungă una dintre principalele domenii schiabile din România. Proiectul a cuprins mai mult de 80 de km de pârtii, cu altitudini ce ajung și până la 2100m. Prima pârtie deschisă turiștilor a fost înaugurată în martie 2012, urmând ca în decembrie 2012 să se deschidă oficial domeniul schiabil Transalpina Ski Resort.

Toate cele 7 pârtii se află localizate lângă Lacul Vidra și au punct de pornire de la aproximativ 2000 metri. Lungimea totală a pârtiilor este de 9 km și sunt dotate cu sisteme de înzăpezire artificială, precum și cu mijloace de transport pe cablu si anume:

Telescaun cu o lungime totală de 1800m

Teleski cu o lungime totală de 733m

Telegondolă cu o lungime totală de 3 km prevăzută cu stație intermediară

Pârtii și mijloace de transport pe cablu din Transalpina

Transalpina Ski Resort are în momentul de față 7 pârtii de ski în funcționare cu 2 teleschiuri, 1 telegondolă prevăzută cu stație intermediară(fig. 3.2 și 3.3), 1 telescaun și o stație salvamont. Mijloacele de transport pe cablu funcționează de marți până duminică, luni fiind zi de revizie tehnică.

Tabelul 3.3 Pârtiile din Transalpina

Sursa: http://ski-si-snowboard.ro/partii/transalpina-ski-resort-domeniul-schiabil-vidra-transalpina-1436 accesat la 15/06/2015.

Tabelul 3.4 Mijloacele de transport pe cablu din Transalpina

Sursa: http://ski-si-snowboard.ro/partii/transalpina-ski-resort-domeniul-schiabil-vidra-transalpina-1436 accesat la 15/06/2015.

Locurile de cazare sunt foarte puține in apropierea pârtiilor, deoarece este un domeniu schiabil nou, insă se pot găsi locuri de cazare la pensiuniile din împrejurimi (fig. 3.4).

Pârtiile din Domeniul Schiabil Transalpina sunt printre cele mai noi pârtii din țara noastră, și avantajul lor este legat de zăpada care ține foarte mult în comparație cu alte domenii schiabile din România, deoarece altitudinile din această zonă sunt foarte înalte.

3.2.2 Stațiunea Straja

Localizare geografică

Stațiunea Straja se află în Județul Hunedoara, situată la o altitudine de 1445 metri, în centrul Munților Vâlcan în apropiere de Valea Jiului, la doar 8 kilometri distanță de Municipiul Lupeni.

Județul Hunedoara, se află localizat în partea sud-vestică a Transilvaniei pe o suprafață totală de 7063 km² învecinându-se cu județele Vâlcea, Gorj, Alba, Caraș Severin precum și cu județele Arad și Timiș. Orașul reședință al județului este Deva.

Datorită așezării sale geografice, Județul Hunedoara beneficiază de mai multe unități de relief cum ar fi: regiuni de munte care ocupă o parte semnificativă, depresiuni colinare și intramontane, zone de depresiune și defileurile ce completează relieful din județ.

Carpații Meridionali au în componență masive de altitudine înaltă și mijlocie din partea de vest și nord. Munții Vâlcan (Vârful Vâlcan – cea mai înaltă altitudine 1946m) sunt situați în sectorul sud-vestic al Carpaților Meridionali, alături de Munții Mehedinți, încheiând în partea de sud arcul Carpaților dintre Jiu și Dunăre. Pasul Vâlcan fiind o trecătoare localizată în grupa vestică a Carpaților Meridionali, în partea de est a Munților Vâlcan, la o altitudine de aproximativ 1621 m, pe șoseaua ce parcurge partea de vest a Parcului Național „Defileul Jiului”.

Potențial turistic Stațiunea Straja

Stațiunea Straja nu mai este doar numele unui vârf, este astăzi o așezare turistică ce-i atrage pe iubitorii muntelui din întreaga țară nu numai prin fumusețea peisajului, ci și prin prețurile accesibile oricărui buzunar. Zona prezintă interes atât pentru practicarea schiului și a turismului pedestru, cât și din punct de vedere cultural-istoric. Din punct de vedere peisagistic , zona este deosebită, având două puncte belvedere accesibile atât vara cât și iarna: Vârful Straja și Vârful Mutu, care oferă turiștilor o vedere asupra Munților Retezat, Parâng sau Valea Jiului.

Pârtii si mijloacele de transport pe cablu din Straja

Stațiunea Straja, are în momentul de față 12 pârtii de schi, dotate fiecare în parte cu mijloace de transport pe cablu. Cinci dintre aceste pârtii au și instalație de nocturnă(poza 3.5), oferind posibilitatea turiștilor să folosească pârtiile până seara târziu. Aceste pârtii sunt întreținute periodic cu ajutorul echipamentelor de bătătorit zăpada și ratrac-uri pentru a fi meținute în condiții excelente pentru practicarea schiului.

Tabelul 3.5 Pârtiile din Straja

Sursa: http://www.skistraja.ro/partii.html accesat la 06/06/2015

Tabelul 3.6 Mijloacele de transport pe cablu din Straja

Sursa: http://www.skistraja.ro/teleschi.html accesat la 06/06/2015

Cazare Straja

Cadrul natural din Stațiunea Straja este completat cu unități de cazare încadrate în peisaj care întregesc atractivitatea turistică. Dacă în anul 1970 existau doar 78 de locuri de cazare, astăzi în Straja există un număr de peste 4000 de locuri. Aceste locuri de cazare sunt dispuse în peste 250 de cabane și pensiuni ajungând până la confortul de 3 stele. Dintre cele 176 de case de odihnă (cabane) particulare, peste 40 dintre ele sunt autorizate să desfășoare activități de turism (inclusiv posibilități de pregătire a mesei). Amenajarea bazei materiale a stațiunii, mai exact a unităților de cazare este făcută după reguli care respectă atât condițiile a cadrului natural cât și a intereselor turiștilor vizitatori. Astfel, unitățile de cazare sunt amplasate în apropierea pârtiilor de schi, având în vedere faptul că schiul este principalul sport practicat de turiști.

3.2.3 Stațiunea Predeal

Localizare geografică

Stațiunea Predeal este localizată în Județul Brașov, în partea de sud a județului. Stațiunea Predeal încheie șirul stațiunilor de pe Valea Prahovei. Orașul este localizat în locul unde drumul traversează partea de sud către nord a Munțiilor Carpați, ceea ce face să fie cea mai înaltă așezare din țara noastră fiind la altitudini între 1000 și 1159m.

Județul Brașov, se află localizat în partea centrala a României pe o suprafață totală de 5363 km² învecinându-se cu județe precum: Mureș, Sibiu, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Harghita și Argeș. Orașul reședință al județului este Brașov.

Datorită așezării sale geografice, Județul Brașov profită de forme de relief cum ar fi: munți, dealuri și depresiuni. Munții ocupă o parte semnificativă din teritoriul județului aproximativ 40%.

Poziționarea județului în centrul României, ușureaza creșterea turismului sub mai multe forme. Infrastructura bine dezvoltată atât feroviară cât și rutieră garantează legătura cu capitala și cu Europa Occidentală, ceea ce face ca să ajungă peste 400.000 vizitatori anual.

Sporturile de iarnă, sunt reprezentate de stațiuni ca și Predeal sau Poiana Brașov, prețuite atât pe plan national cât și internațional pentru potențialul turistic care îl oferă turiștilor. Stațiunea Predeal este foarte populară și cunoscută în special pentru pârtiile de schi și snowboard care le pune la dispoziția turiștilor. Pârtiile sunt amenajate la cele mai înalte standarde, astfel că în cazul condițiilor nefavorabile de vreme, echipamentele de produs zăpada artificială înlocuiesc zăpada naturală.

Potențial turistic Predeal

Turismul montan este favorizat de existența masivelor muntoase, a suprafeței mari acoperite cu păduri, a cabanelor montane și bazelor de cazare din localitățile limitrofe, precum și a pomovării acestor zone pe plan național și internațional propice pentru practicarea sporturilor de iarnă. Stațiunea Predeal care este centrată pe sezonul de schi, dar datorită frumuseții peisajului are un potențial ridicat pentru dezvoltarea turismului și în afara sezonului rece.

Predeal și Poiana Brașov sunt cele mai importante locații din această zonă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Principalele oportunități oferite turiștilor sunt practicarea schiului alpin și schiului de fond pe pârtii cu variate grade, în ceea ce privește dificultatea schiului și săniușului, patinajului pe patinoare artificiale, învățarea schiului cu instructori de specialitate în cadrul școlilor de schi pentru începători, cât și pentru avansați.

Județul Brașov este una dintre cele mai diversificate zone în privința ofertei turistice din țara noastră, atât pentru obiectivele sale naturale, pentru sporturile de iarnă, cât și pentru obiectivele istorice.

Pârtii și mijloace de transport pe cablu din Predeal

Stațiunea Predeal este pregătită pentru sezonul de iarnă cu numeroase pârtii de schi și snowboard atât pentru cei începători cât și pentru cei avansați. Stațiunea are în dotare 8 pârtii, trei dintre ele fiind omologate internațional: Pârtia Clăbucet, Pârtia Subteleferic și Pârtia Clăbucet Plecare. Suprafața totală a pârtiilor este mai mare de 50 km pătrați, putându-se practica schi alpin, schi de fond, snowboard etc.

Tabelul 3.7 Pârtiile din Predeal

Sursa: http://www.primaria-predeal.ro/prezentare accesat la 10/06/2015

Tabelul 3.8 Mijloacele de transport pe cablu din Predeal

Sursa: http://www.primaria-predeal.ro/prezentare accesat la 10/06/2015

Cazare Predeal

Tabelul 3.9 Unități de cazare în Predeal

Sursa: http://www.primaria-predeal.ro/prezentare accesat la 10/06/2015

Stațiunea Predeal dispune de un număr de peste 5200 locuri, cazarea făcându-se în hoteluri, pensiuni, vile, cabane, precum și în locuințe particulare. Atât în împrejurimi cât și în stațiune oferta de cazare este foarte bogată. Prețurile camerelor putând să difere de distanța locurilor de cazare de pârtii si de centrul stațiuni.

Programul Național „Super-Schi în Carpați”

„Super-Schi în Carpați”- programul național pentru dezvoltarea turismului montan pentru sporturile de iarnă a fost aprobat prin legea 526/2003, care ar fi trebuit să se realizeze în 3 etape, iar acțiunile care să se fi desfășurat pentru fiecare etapă din cadrul Programului ar fi trebuit să aibă în vedere următoarele:

Realizarea unui studiu integrat privind dezvoltarea turismului montan pentru practicarea schiului si a altor sporturi de iarnă în zonele și localitățile prevăzute în anexă; studiul va fi realizat de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin Institutul Național de Dezvoltare în Turism, în colaborare cu societăți de proiectare și consultanță în domeniu, căror desemnare se va face în condițiile legii;

Stabilirea terenurilor care vor fi incluse pentru practicarea schiului și a sporturilor de iarnă;

Elaborarea planului de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru zonele cuprinse în Program, care vor fi avizate și aprobate conform legii;

Amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea infrastructurii generale: căi de acces, alimentări cu apă, gaze, curent electric, canalizări, stații de pompare și stații de epurare a apelor uzate, parcări, drumuri forestiere și alte utilități necesare;

Amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor de schi, cu instalațiile de transport pe cablu aferente, instalațiile și echipamentele de producere a zăpezii artificiale și de întreținere a pârtiilor și instalații pentru iluminatul pârtiilor de schi;

Amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă: biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină, a patinoarelor și echiparea cu instalațiile si echipamentele corespunzătoare;

Construirea, dezvoltarea sau reabilitarea structurilor de primire turistică

Sursele de finanțare prevăzute pentru Program erau:

Sume alocate de la bugetul de stat și bugetele locale, în limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație;

Credite interne sau externe;

Ajutoare financiare interne sau externe nerambursabile;

Resurse ale sectorului privat;

Alte surse atrase.

În prima etapă ar fi fost cuprinse stațiunile deja existente pe valea Prahovei, la care ar fi trebuit să se adauge zona Peștera-Padina – Valea Dâmboviței, zona Bran Moeciu etc.; din etapa a doua ar fi trebuit să facă parte și Bâlea Lac, alături de alte 28 areale, iar în etapa a III-a ar fi fost programate încă 32 de areale de importanță mai mică. Însă în anul 2006 în urma evaluărilor asupra desfășurării implementări programului, Guvernul României decide modificarea legii 526/2003, care va deveni un program care urmărește identificarea și atragerea în circuitul turistic a zonelor care permit practicarea sporturilor de iarnă la nivelul standardelor internaționale, și susținerea acestor arealea printr-un parteneriat public-privat. Dintre modificările importante menționăm renunțarea la etapizare, care ar fi favorizat unele areale și defavorizat pe cele din ultima etapă și prevederea conform căreia identificarea de noi zone schiabile se va realiza în baza unui studiu integrat și în conformitate cu legislația în domeniul protecției mediului și a ariilor protejate. Guvernul a hotărât ca pentru dezvoltarea acestor stațiuni este necesară și reabilitarea hotelurilor, vilelor, cabanelor existente precum și construirea de noi unități de cazare.

Programul „Super-Schi în Carpați” s-a dovedit a fi un real eșec, neavând nici un rezultat vizibil după aprobarea lui în lege. Astfel că în anul 2008, Guvernul României dă startul unui nou proiect „Schi în România” care era practic același proiect doar cu câteva modificări aduse. Așadar, intră în vigoare Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 3/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului „Schi în România”. Programul „Schi în România” aduce o listă cu zonele identificate pentru dezvoltarea domeniului schiului și practicarea altor sporturi de iarnă:

Tabelul 3.10 Zonele cuprinse în cadrul Programului „Schi în România”

Sursa: http://legeaz.net/text-integral/og-3-2008-modificare-completare-legea-526-2003-schi accesat la 22/06/2015

Proiectul prevedea ca investițile să fie făcute din bugetele locale, iar când fondurile nu erau suficiente urmau să fie alocați fonduri de la Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Aceste fonduri proveneau din Fondul European de Dezvoltare Regională unde țara noastră putea accesa fonduri din pricina faptului că era prezentă pe lista țărilor europene cu cele mai reduse venituri pe cap de locuitor. Prin aceste fonduri, Uniunea Europeană încuraja și dădea o sansă dezvoltării turismului și în zonele mai sărace.

Primele stațiuni care au beneficiat de aceste fonduri au fost cele populare de pe Valea Prahovei și anume stațiunile Sinaia, Bușteni, Predeal, Azuga și Poiana Brașov. Din anul 2009 încep să se aloce fonduri pentru zonele ce urmau a fi pe lista zonelor cuprinse în cadrul Programului „Schi în România”, însă multe dintre proiecte nu s-au realizat nici până în ziua de azi sau au fost realizate doar parțial. Multe dintre lucrări au fost întârziate, studiile de fezabilitate supraevaluate erau lipsite de studii elementare privind clima, amplasarea pârtiilor și numărul real de turiști care ar putea fi atras.

Astfel că, în anul 2014 Corpul de Control al Primului Ministru face verificări în legătură cu implementarea Programului „Schi în România” din care reies motive clare și anume:

Aprobarea unor sume pentru realizarea Programului fără a se clarifica, anterior, situația juridică a terenurilor pentru realizarea obiectivelor de investiții

Achiziționarea de echipamente care nu au fost încorporate în obiective de peste 3 ani

Plata unor echipamente care nu au fost identificate la fața locului

Schimbarea destinației fondurilor alocate de către unele autorități publice locale

Atribuirea ilegală de către autoritățile publice locale a contractelor pentru executarea lucrărilor la obiectivele de investiții

Îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către reprezentanții autorităților administrației publice locale în ceea ce privește executarea contractelor de lucrări

Atestarea unor date necorespunzătoare adevărului în documente ce privesc lucrările

Interpunerea nejustificată a unor societăți în achiziționarea de echipamente, cu scopul de a majora prețul de livrare și de a obține o sumă mai mare de la bugetul de stat

Posibilă situație de conflict de interese

Solicitarea nelegală a unor sume de la bugetul de stat, defalcate din TVA

Recepția lucrărilor la obiectivele de investiții prin atestarea unor date și împrejurări necorespunzătoare adevărului

Aspecte privind administrarea defectuoasă a bunurilor destinate domeniului schiabil din domeniul public și privat.

României i s-a dat o șansă uriașă în dezvoltarea domeniilor schiabile prin implementarea acestui Program, însă autoritățile locale nu au luat în serios această oportunitate, astfel că multe dintre proiecte au rămas nefinalizate sau finalizate doar parțial. Interesul multor autorități locale nu a fost aceea de a dezvolta un domeniu schiabil la standarde internaționale, încât să atragem un număr mare de turiști ci interesele financiare de pe urma acestui program s-au dovedit a fi pe primul loc.

Imaginea domeniilor schiabile în viziunea internațională

Imaginea locului este un parametru esențial al cadrului antropic. Aceasta reflectă percepția pe care o au posibilii turiști față de un loc anume – un domeniu schiabil, o stațiune pentru sporturi de iarnă în cazul de față. Acest parametru influnțează comportamentul de consum, acționând asupra factorilor psihologici de atracție sau respingere pe care o exercită o locație asupra unui turist.

De foarte multe ori succesul unei stațiuni este dat de imaginea creată și vândută. În România, crearea unei imagini a locului se află la începutul sesizării importanței, iar în ceea ce privește piața turiștilor naționali imaginea se creează mai ușor prin prisma numeroaselor surse de informare, dar mai ales prin intermediul experienței individuale a turiștilor sau a cunoscuților acestora.

În ceea ce privește imaginea la nivel internațional, acesta se creează mai dificil și de multe ori eronat prin prisma unor experiențe singulare și prin accesul mai limitat la informație. De aceea este extrem de important să se studieze imaginea creată până în prezent a domeniilor schiabile naționale și în ce măsură reflectă acesta realitatea, dar și în ce măsură acesta este capabilă să vândă o destinație turiștilor străini.

Imaginea pe care o au domeniile schiabile din România pentru străini prezintă păreri contradictorii. O astfel de opinie o putem întalni în albumul „Skiing around the World”: stațiunile din România, referindu-se doar la cele de pe Valea Prahovei și Poiana Brașov sunt închise în timpul săptămânii și instalațiile de transport pe cablu sunt învechite: „Dacă instalațiile de transport pe cablu sunt prea aglomerate pentru a te putea distra în weekend și în vârf de sezon, prea puțin utilizate pentru a putea fi deschise în extra-sezon, și sunt închise lunea pentru întreținere, când ar trebui să mergem în România să putem schia?”. Pe de altă parte în aceiași lucrare se amintește și despre varietatea traseelor de coborâre atât amenajate cât și neamenajate în cadrul aceluiași domeniu schiabil.

Într-un raport asupra Industriei schiului la nivel mondial, 2011 International report on mountain tourism, Overview of the key industry figures for ski resorts, România era definită ca fiind o destinație pentru sporturi de iarnă încă necunoscută și nedescoperită la nivel internațional. Se menționează că România este o destinație atractivă pentru străini datorită prețurilor mai mici practicate aici față de alte țări europene. Însă raportarea costului ski-pass-ului la facilitățile puține ale pârtiilor și la slaba întreținere a acestora face ca puțini turiști străini să vină aici.

Una dintre imaginile care poate face România atractivă ca destinație a sporturilor de iarnă pentru străini este cea de „teren de joacă” a iubitorilor de free-ride și heliski. Această imagine este promovată de către străini în diverse reviste de profil cum este „Skiing”(fig.3.9), revistă ce apare la Munchen în care a fost publicat un articol despre locațiile de free-ride din Carpații Meridionalisau revista „Fall-line. Skiing & Snowboarding” din Marea Britanie, care de asemenea prezintă „domeniul free-ride” de la Bâlea.

O altă formă de promovare este dată de filme documentare cu această tematică. Filmul „The Art of Flight” apărut în 07.09.2011 ce urmărește aventura unor pasionați de snowboard în afara pârtiei, cuprinde și scene filmate în România.

Schiul este promovat și pe site-ul Oficial al Turismului din România unde se precizează cele mai importante stațiuni de schi din țara noastra Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Paltiniș și Runcu fiind speciale pentru practicarea schiului alpin, schiului de fond și snowboard.

Promovarea domeniilor schiabile este un aspect ce trebuie avut în vedere și trebuie efectuat prin strategii de marketing bine puse la punct, încât să putem atrage un număr mare de turiști străini în țara noastră.

CONCLUZII

Turismul pentru sporturi de iarnă este cea mai eficientă formă de turism montan din perspectivă financiara. În România dezvoltarea sporturilor de iarnă a rămas slab dezvoltată în ciuda potențialului natural favorabil deținut de Munții Carpați. După căderea comunismului a urmat o perioadă în care sporturile de iarnă nu au atras atenția nici a întreprinzătorilor nici a turiștilor români, în mod deosebit.

Cel mai cunoscut program de dezvoltare o reprezintă Programul Național „Super-Schi în Carpați”, lansat în 2003 care cinci ani mai târziu se va transforma în Schi în România, modificând și unele dintre obiective. Fiind un program guvernamental, acesta sprijină legislativ și chiar financiar dezvoltarea domeniilor schiabile.

În ceea ce privește programul „Super-Schi în Carpați”, multe dintre proiectele din cadrul acestui program au fost haotic gândite, fără să se țină cont de elemente esențiale privind clima, amplasarea pârtiilor și numărul realist de turiști ce ar putea fi atras. Astfel că au început să se construiască pârtii la altitudini mici unde zăpada se topește în câteva zile sau se transformă într-un strat subțire de gheață devenind imposibil de practicat pentru schiori iar administrarea multora dintre aceste pârtii lasă de dorit. Studiile de fezabilitate ale multora dintre aceste proiecte au fost supraevaluate ca și preț iar amatorismul și ignoranța autorităților locale au pus în pericol aceste proiecte.

O principală cauză care a dus la eșecul acestui program o reprezintă faptul că nu a beneficiat periodic de evaluări concrete în care să se verifice cum se investesc aceste fonduri și dacă aceste proiecte sunt gândite și pe termen lung. Din păcate însă, investițiile legate de dezvoltarea și amenajarea domeniilor schiabile din România, au întârziat să apară sau au fost făcute doar in stațiuni renumite ca cele de pe Valea Prahovei unde prețul este unul destul de ridicat, astfel încât pe parcursul ultimiilor ani turiștii români pasionați de sporturi de iarnă au migrat către alte destinații mai prestigioase ale Alpilor.

În ceea ce privește mediul economic, cel mai semnificativ mijloc de asigurare a durabilități, este ca stațiunile să genereze venituri tot timpul anului, astfel că proiectele de dezvoltare ar trebui sa fie concepute în asa fel, încât să fie găsite modalități de valorificare a infrastructurii în perioadele considerate extrasezon. Pentru fiecare stațiune, pe lângă produsele turistice care se consumă în prezent sa fie propuse altele noi care să se bazeze atât pe resursele și infrastructura existentă cât și pe o categorie de dotări utilizate în formele de turism activ.

În ceea ce privește cazarea, un alt aspect important privește modernizarea unităților de primire deja existente, în vederea creșterii capacității de cazare ale acestora, al atractivități pentru turiști străini și nu în ultimul rând creșterea veniturilor din aceste unități de cazare, venituri care ar trebui gestionate în asa fel încât comunitatea locală să beneficieze de avantajele atragerii cât mai multor proiecte de investiții în vederea dezvoltării domeniilor schiabile deja existente.

Este important ca administrarea domeniilor schiabile să fie atribuită și susținută în cea mai mare parte de către administrația locală, deoarece asa va putea crește nivelul de trai al comunității și dezvoltarea locală.

Foarte esențială este și imaginea pe care o au domeniile schiabile din România supuse evaluării la nivel național, dar în special internațional unde informația ajunge mai greu dacă nu este bine direcționată. În presă și în literature de specialitate străină se găsesc informații în mare parte reală, în care se vorbește despre slaba echipare a domeniilor schiabile din România, dar și despre unele avantaje cum ar fi practicarea schiului și în afara pârtiilor de schi. Atragerea turiștilor străini trebuie recâștigată, printr-o strategie de marketing bine pusă la punct care să scoată în evidență punctele tari în afara celor deja evidente. În acest sens domeniile schiabile ar trebui să fie promovate pe cât mai multe pagini web străine, fiecare stațiune montană ar trebui să aibă propria pagină web într-o limbă de circulație internațională astfel ca informația să poată să ajungă la fiecare turist în parte.

Infrastructura domeniilor schiabile trebuie să beneficieze de o implicare deosebită de autoritățile locale astfel încât domeniile să beneficieze de mijloace moderne de transport pe cablu care vor ușura deplasarea turiștilor. Legat de întreținerea pârtiilor domeniile schiabile trebuie să beneficieze de tunuri de zăpadă artificială atât fixe cât și mobile, de ratrac și de centre de închiriere echipamente sportive și spații de alimentație publică cuprinzând întreaga gamă de servicii necesare unui domeniu schiabil.

Sporturile de iarnă din România ar trebui să se îmbunătățească prin investiții noi, proiecte de fezabilitate bine gândite pe termen lung, astfel că ne-am putea aștepta la o dezvoltare regională dată de creșterea resurselor financiare din cadrul turismului montan dar și de creșterea financiară și în alte sectoare.

Lucrarea de față a încercat să realizeze o analiză asupra domeniilor schiabile din România, analizând trei domenii schiabile din țară, prezentarea programului de dezvoltare în domeniile schiabile, evoluția pârtiilor și evidența unor caracteristici clare cu care se confruntă domeniile schiabile din țara noastră.

Concluzia generală privind lucrarea de față este reprezentată de țara noastră România care dispune de munți și altitudini foarte bune pentru pârtii, locuri perfecte unde s-ar putea construi oricând stațiuni, însă aceste amenajări montane s-au realizat în mare parte în zone neadecvate, fără să fie gândite strategic și multe dintre aceste domenii schiabile nu au fost gândite pe termen lung încât să genereze venituri pozitive pe timp îndelungat.

BIBLIOGRAFIE

Ciangă Nicolae și Dezsi Ștefan: Amenajare turistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, Anul 2007

Crihan Virgil: Hochei pe gheață, Editura Sport-Turism, București, Anul 1982,

Gheorghilaș Aurel: Geografia Turismului – Metode de analiză în turism, Editura Universitară, București, Anul 2011

Ilieș Marin: Amenajare turistică, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, Anul 2007

M. Agranovschi: Schi, Editura Cultură Fizică și Sport, București, Anul 1952

Matei Ion: Bob.Sanie, Editura Sport-Turism, București, Anul 1985

Matei Ion: Marea aventură a schiului, Editura Albatros, București, Anul 1982

Niță Ilie și Niță Constantin: Piața turistică a României, Editura Economică, București, Anul 2008

Țigu Gabriela: Resurse și destinații turistice pe plan mondial, Editura Uranus, București, Anul 2003

Trifa Ioan: Arta de a schia – Evoluție și instruire, Editura Universității din Oradea, Anul 2009

Walter Kargel: Drumuri spre culmi – Trasee alpine în Carpați, Editura Sport-Turism. București, Anul 1988

http://www.altabadia.info

http://www.arheologie.ulbsibiu.ro

http://www.black-sea-travel.com

http://www.cdep.ro

http://www.digi24.ro

http://www.dolomitisuperski.com

http://www.ectap.ro/

https://www.europasicewolf.files.wordpress.com

Home

http://www.fanclubcalatorii.ro

Homepage

https://www.geoturism.files.wordpress.com

http://www.gps-tour.info

Homepage

http://www.inpremiera.antena3.ro

http://www.kranjska.eu

http://www.legeaz.net

Photographer

http://www.por.adroltenia.ro

http://www.predeal.nto.ro

http://www.primaria-predeal.ro

http://www.romadria.ro

http://www.romania.travel

http://www.site.judbrasov.ro

http://www.skicollection.co.uk

Skiing Around the World with Jimmy Petterson ─ Best Ski Books on the Planet

http://www.ski-in-romania.com

http://www.skimania.ro

http://www.skinet.com

http://www.skipassmagazine.ro

http://www.ski-resorts.wanderbat.com

http://www.ski-si-snowboard.ro

Acasă

http://www.snowtrex.de

Home

http://www.telegraph.co.uk

http://www.temmos.com

http://www.transalpina.biz

http://www.transcablu.ro

http://www.turism.gov.ro

http://www.turistmania.ro

Home

http://www.visitalps.net

http://www.wilderkaiser.info