Dinamica Zonelor Functionale din Sectorul 6, Municipiul Bucuresti

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………..

Capitorul I – Concepte teoretice…………………………………………………………………….

Capitolul II Metodologie……………………………………………………………………………

II. 1 Surse ………………………………………………………………………………….

II. 2 Procesare ……………………………………………………………………………..

Capitolul III Dinamica teritorială a sectorului 6……………………………………………………

III. 1. Date generale………………………………………………………………………..

III. 2. Extinderea sectorului 6……………………………………………………………….

III. 3 Zonele funcționale…………………………………………………………………….

III. 3. 1 Zona Rezidențială…………………………………………………….…….

III. 3. 2 Zona Industrială…………………………………………………………….

III.3.3 Zona Comercială ……………………………………………………..…….

III. 3. 4 Zona Spațiilor Verzi………………………………………………………..

III. 3. 5 Zona de transport………………………………………………………….

III. 3. 6 Zona socio-culturală și administrativă……………………………………..

Capitolul IV Studii de caz……………………………………………………………………………

IV. 1 Platforma Militari…………………………………………………………………….

IV.2 Reconversie funcțională………………………………………………………………

Capitolul V Concluzii………………………………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

Recunosc, sunt o fană declarată a orașelor, Bucureștiul marcând, până acum, cele mai importante perioade din viața mea. Aici m-am născut, am copilărit și am petrecut cele mai frumoase clipe ale adolescenței alături de familie și cei dragi, nedorind să părăsesc capitala țării decât pentru un alt oraș important al României, sau din afara ei, nicidecum pentru un oraș mai mic sau o zona rurală.

Consider ca prin prisma statutului municipiului București în cadrul țării am reale șanse pentru a-mi asigura un viitor într-un mediu care-mi place și cu care sunt familiară.

Mulți dintre tinerii de vârsta mea au preferat și înca prefera mirajul capitalei, lăsând la o parte locul natal, din considerentul că aici pot găsi locuri de muncă mai bine plătite, putând astfel să-și asigure un viitor mai bun.

Am ales spre studiu sectorul 6 al municipiului București pentru că a fost zona în care am locuit de-a lungul anilor, înca de la vârsta de 6 ani, generala și liceul în care am învățat fiind amplasate pe teritoriul aceluiași sector, așadar a fost zona în care mi-am petrecut majoritatea orelor și în care am putut să surprind foarte bine schimbările care au avut loc, prin alegerea acestei teme încercând astfel să detaliez cele observate pe parcursul anilor, și, totodată, să aflu lucruri noi despre această zonă.

Asadar, am ales această temă din propria inițiativă, nefiindu-mi impusă de către cineva, dinamica zonelor funcționale dintr-un oraș fiind, pentru o persoană care a trăit în acel loc, un subiect interesant și demn de abordat.

Capitolul I – Concepte Teoretice

Geografia urbană, subramură a geografiei umane, are ca obiect principal de studiu orașul, apariția acestuia, structura internă și dinamica sa, raportul pe care îl are acesta cu teritoriul său precum și relațiile pe care le are cu alte așezări.

Orașul nu este însă studiat doar de către geografia urbană ci este un obiect de studiu interdisciplinar, fiind studiat și de către urbanism, arhitectură, sociologie urbană, economie urbană și ecologie urbană. (Ianoș I., 2005).

O direcție de cercetare a studiilor geografiei urbane o reprezintă analiza structurilor interne ale unui oraș, în special dispunerea zonelor funcționale și a disfuncționalităților. Au fost realizate studii asupra rupturilor funcționale intra-urbane ce au fost determinate de către proceselor de industrializare și de sistematizare a teritoriului ce au dominat în perioada comunistă. (Ianoș I., 2005).

Orașul, în viziunea lui Simion Mehedinți reprezintă „o grupare de clădiri și oameni, provocate de circumstanțe regionale în legătură cu circulația mărfurilor și a oamenilor.” (Mehedinți S., 1994).

Definiția orașului este una descriptivă, orașul fiind considerat un spațiu urban cu o extensiune limitată, cu diferite caracteristici morfologice, demografice și funcționale. Se deosebește de sat printr-o serie de indicatori cum ar fi mărimea și densitatea populației sau ponderea serviciilor.

Statutul de oraș este dobândit pe baza a patru criterii :

numărul populației;

criteriul administrativ (utilizat în România, un oraș fiind declarat conform Legii 2/1968);

ponderea populației ocupate în agricultură;

facilitățile și funcțiile urbane.

Un oraș este format din patru subsisteme :

teritoriul, format din intravilan (perimetru contruit) și extravilan;

resursele;

populația, subsistemul cel mai dinamic;

activitățile socio-culturale și economice.

Capitolul II – Metodologie

II. 1 Surse

Planul director de tragere este o hartă militară românească din a doua jumătate a secolului XX. Acesta este realizat la scara 1: 20000 în proiecție Lambert-Cholesky, și conține numeroase toponime ce nu mai există pe harțile ulterioare, un exemplu fiind cartierul actual Giulești ce era notat drept „Țigănia”. Bucureștiul, fiind extins din punct de vedere al teritoriului, este cuprins pe patru planuri, realizate în 1953 și 1954.

Planurile directoare de tragere au fost realizate pentru întreg teritoriul țării, și sunt importante deoarece au fost realizate într-un singur sistem de proiecție și cu aceeași legendă.

Planul topografic din 1981 al Bucureștiului a fost realizat de către Direcția Topografică Militară la scara 1: 25000. Planurile topografice ale armatei au fost secrete până în anul 2006 când au fost desecretizate, putând fi consultate la sediul Direcției Topografice Militare.

Pentru hărțile din prezent am folosit hărțile rutiere și satelitare oferite de către https://maps.google.com și www.openstreetmap.org , două aplicații gratuite cu baze de date geografice, pe care le-am inserat în Quantum Gis.

Datele pentru realizarea graficului legat dinamica populației au fost obținute de la Institutul Național de Statistică iar cele despre spații verzi au fost obținute de la sediul Primăriei Sectorului 6.

Imaginile vechi ce reprezintă fostele fabrici ale sectorului 6 au fost preluate de pe internet iar pozele au fost realizate personal, pe teren.

II. 2 Procesare

Pentru prelucrarea datelor și obținerea graficelor ce se regăsesc în prezenta lucrare am folosit Microsoft Office Excel, iar pentru crearea hărților Quantum Gis.

Etapa I – Inserarea și georeferențierea hărților

Întâi am inserat hărțile pentru a avea o bază de hartă iar apoi am georeferențiat-o setând sistemul coordonate de referință Dealul Piscului 1970/Stereo 70.

Etapa II – Vectorizare

În această etapă am creat numeroase strate vectoriale de diferite tipuri, în funcție de detaliul pe care am dorit să il evidențiez.

Prin poligoane – clădiri, cartiere, limitele sectorului și ale zonelor funcționale, Lacul Morii

Fig. 1 Vectorizare prin poligon a unei clădiri

Prin linii – străzi, linii de transport în comun, cursul Dâmboviței

Fig. 2 Vectorizare prin linii a bulevardelor 1 Mai și Drumul Taberei

Prin puncte – localizarea exactă a spațiilor comerciale, stațiile de metrou

Fig. 3 Vectorizare prin puncte

Etapa III – Finalizare

După ce am pus toate elementele pe hartă se finalizează harta prin Print composer, adăugând acum scara, legenda și orientarea.

Fig. 4 Harta adăugată în Print Composer

Capitolul III – Dinamica teritorială a sectorului 6

III. 1. Date generale

Bucureștiul, ca oricare altă așezare, a fost inițial un sat întemeiat de către un cioban numit Bucur și de urmașii acestuia. A urmat transformarea în cetate, fiind cunoscută sub numele de Arx Bukaresth sau Castrum nostrum fluvii Dambovicha, ulterior devenind un tărg nu foarte important. În 1465 este ales ca reședință domnească provizorie iar în 1659 devine capitala Țării Românești. A urmat o întreagă modernizare și dezvoltare a teritoriului său.

Din punct de vedere administrativ, de-a lungul timpului Bucureștiul a fost împărțiv diferit în sectoare. În 1926 a fost împărțit în 4 sectoare : Negru, Albastru, Galben și Verde. În perioada comunistă orașul a fost împărțit în 8 raioane : Stalin, 1 Mai, 23 August, 16 Februarie, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Lenin și Grivița Roșie. Teritoriul actual al sectorului 6 era întins pe 3 raioane, Lenin, 16 Februarie și pe o mică parte din Grivița Roșie. În 1979 numărul s-a redus la 6 și au fost numite sectoare, numerotate de la 1 la 6.

Sectorul 6 al Municipiului București este situat în partea de vest, între sectorul 1, la nord, de la Podul Cotroceni și Calea Plevnei spre Giulești, iar la sud sectorul 5, de la Palatul Cotroceni spre Drumul Sării și Bulevardul Ghencea. Această delimitare a fost realizată conform Decretului nr. 285 din 31 iulie 1979.

Fig. 5 Localizarea sectorului 6

Grafic 1 Dinamica populației sectorului 6 între anii 1992-2011

Singurele date ce mi-au fost furnizate de către Institutul Național de Statistică sunt cele legate de numărul populației la ultimele 3 recensăminte, 1992, 2002 și, respectiv, 2011. Pe baza lor am realizat un grafic al evoluției populației în acea perioadă.

Conform graficului de mai sus, se poate observa o scădere a populației sectorului 6 datorită apariției complexelor rezidențiale de la periferia orașului, precum Militari Residence, ce au prețuri mici la cumpărarea sau închirierea apartamentelor sau garsonierelor.

De asemenea, dezvoltarea și modernizarea comunei Chiajna și scăderea prețurilor terenurilor de aici este un alt factor ce a cauzat migrația populației dinspre urban spre rural.

III. 2. Extinderea sectorului 6

Analizând harta evoluției populației între anii1954-1981 (fig. 6) observăm că teritoriul s-a extins foarte mult, în special în partea sudică, datorită dezvoltării zonelor rezidențiale ale cartierelor Militari și Crângași și apariția cartierului Drumul Taberei, ultimele blocuri ale acestuia fiind finalizate la sfârșitul anilor 1980.

Fig. 6 Evoluția spațiului construit între anii 1954-1981

Fig. 7 Evoluția spațiului construit între anii 1981-2015

Acum, uitându-ne pe harta evoluției spațiului construit între 1981-2015 observăm că teritoriul s-a tot extins pe alocuri, dezvoltându-se , în perioada comunismului în special, platforma industrial Militari. Remarcăm dispariția unei părți a cartierului Crângași datorată apariției Lacului Morii și extinderea cartierului Drumul Taberei spre vest, odată cu apariția cartierului A.N.L. Constantin Brâncuși.

De asemenea au mai apărut noi clădiri de-a lungul Prelungirii Ghencea precum și apariția în partea vestică a cartierului Giulești-Sârbi a unor locuințe individuale.

III. 2 Zonele funcționale

În orașele mari este întâlnită o diferențiere spațială și funcțională, evidentă în special în cartiere. Cartierele industriale sunt caracterizate prin numărul mare de fabrici, clădiri de birouri și locuințe ale muncitorilor, cele rezidențiale prin ponderea ridicată a locuințelor colective sau individuale, cele administrative prin instituțiile publice existente, cartierele comerciale sau de afaceri prin prezență centrelor comerciale și a zonelor business iar cartierele studențești sunt caracterizate prin prezența căminelor și chiar a facultăților.

În sectorul 6 acestă diferențiere este evidentă, fiecare dintre cele 10 cartiere având o funcție dominantă : Crângași, Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu și Constantin Brâncuși sunt cartiere rezidențiale cu locuințe de tip bloc, Grozăvești și Regie sunt studențești, Militariul are o bază industrială iar Giulești și Giulești-Sârbi sunt cartiere rezidențiale cu aspect rural.

III. 2. 1 Zona Rezidențială

Zona rezindențială reprezintă o zonă funcțională a spațiului urban și este compusă din clădiri de locuit, diferite amenajări, dotări sociale și culturale și chiar și unităti industriale mici, nepoluante. (Cândea M., 2011).

Ca subunități ale zonei rezidențiale menționez sectorul, care apare în cazul orașelor mari ce au nevoie de o organizare administrativă și cartierul, ce apare tot în orașele mari, de peste 50000 locuitori dar care nu are limite precise. (Cândea M., 2011)

Cartierul este considerat un reper de identificare, al cărui calitate este stabilită de componentele fizice, cum ar fi tipul și calitatea locuințelor, existența spațiilor verzi sau de parcare, accesibilitătii etc., precum și de componenta socială (etnie).

În Bucureștiul anilor 1950-1960 erau predominante cvartalele sovietice, ce erau împărțite din punct de vedere architectonic și urbanistic în unități structurale complexe.

Marile ansabluri rezidențiale, construite începând cu anii 1960 au fost realizate în general pe terenurile libere de la periferie, spre exemplu Drumul Taberei, sau au prin preluarea tramei stradale existene și demolarea cladirilor existente, de exemplu în Militari și Crangași. Acestea beneficiază de toate facilitățile de infrastructură și de cele tehnico-edilitare.

Construcția ansamblului rezidențial Drumul Taberei a început în 1961, primele blocuri construite fiind cele de la Ho și Min (actual Vasile Milea). Dezvoltarea s-a făcut spre vest, blocurile având între 4 și 10 etaje, cele de 10 fiind cele mai recent construite și situate pe străzile importante cum ar fi bulevardul Drumul Taberei, bulevardul Timișoara sau strada Sibiu.

Ansamblul rezidențial Militari a fost construit în anii 1960, primele blocuri fiind cele din partea de nord a bulevardului Iuliu Maniu, între străzile Apusului și Lujerului. Întreg șirul de blocuri de pe bulevardul Iuliu Maniu are 10-12 etaje și se întinde începând din apropierea terenului fostei fabrici Apaca până la sediul Radacini Group, fiind înterupt de Cora Lujerului, în trecut Fabrica de lapte Miorița, și de Autogara Militari, situată la intersecția cu strada Valea Cascadelor.

În spatele locuințelor colective din partea de nord a bulevardului Iuliu Maniu întâlmin locuințe individuale, unele cu același aspect rural pe care il aveau și în trecut și altele modernizate .

Ansamblurile rezidențiale Crângași și Giulești au fost construite tot începând cu anii 1960 , primele fiind cele stradale de pe Calea Giulești și cele de 4 etaje de pe dulevardul Constructorilor, din Crângași.

Zonele periferice sunt reprezentate de satele vecine ce au fost înglobate Bucureștiului, ce încă au un aspect rural și acces limitat la infrastructură, servicii urbane și la facilitățile tehnico-edilitare. Acestea sunt reprezentate de cartierele Giulești și Giulești-Sârbi.

ANL

Cartierul Brâncuși este situate în extremitatea vestică a cartierului Drumul Taberei și este format atât din locuințe colective cât și din locuințe individuale.

Tipuri de locuințe rezidențiale

Locuințe individuale de tip rural

Acest tip de locuințe a apărut datorită înglobării administrative a localităților rurale aflate în trecut în vecinătatea Bucureștiului. Se întâlnesc în general la periferie, în sectorul 6 fiind situate în cartierele Giulești-Sârbi, Giulești și Militari.

Locuințe colective

Locuințe cvartal de tip sovietic. Sunt spații de locuit masive, cu două sau mai multe niveluri, cu parterul ce poate fi rezervat activităților de tip comercial. Sunt prezente în cartierul Drumul Taberei, cunoscute sub numele de cvartalul Ho și Min și au 3 etaje.

–

–

Apartamente în marile ansambluri rezidențiale.

Procesele de industrializare și de sistematizare a teritoriului au dus la modificări majore în cadrul zonelor rezidențiale. Au fost înlocuite locuințele individuale cu cele collective, de tip bloc, fapt care a determinat creșterea densității populației, extinderea așezărilor, și creșterea necesității de transport.

Locuințele predominante din București și respectiv din sectorul 6 sunt cele colective, datorită densității populației.

Spațiile rezidențiale pot fi clasificate în funcție de mai multe caracteristici, printre care: tipul de habitat (colectiv sau unifamilial), vârsta habitatului urban, poziția geografică în dualitatea centralitate – periferie, percepția locuitorilor sau a societății, mixitate socială (categorii socio-profesionale avantajate sau mai puțin avantajate) (Nae, 2009).

+ Harta zonelor rezidențiale

III. 2. 2 Zona Industrială

Revoluția industrială, începută în secolul XVIII în Europa, a ajuns în România abia la sfârșitul secolului al XIX-lea. Industria a devenit elementul fundamental al economiei unei țări. Industrializarea a dus la globalizare, la o nouă organizare a spațiilor geografice și la diferențieri în mobilitatea populației.

Spațiul industrial formează una din zonele funcționale ale unui oraș. Este reprezentat de unitățile industriale concentrate într-un loc, de spațiile de depozitare ale acestora, subspațiile de transport precum și de spațiile pentru administrare cu materii prime, apă sau energie electric. (Cândea M., 2011).

Localizarea activităților industriale este legată de o serie de factori fizici, sociali și economici. Factorii fizici sunt principalalele elemente ale localitării unui spațiu industrial, aceștia fiind reprezentați de sursele de materii prime, de apă și de energie. Factorii sociali si economici sunt forța de muncă nu doar cantitativă ci si calitativa, existența capitalului si apropierea de piețele de desfacere.

De asemenea, rolul transporturilor este foarte important în localizarea unui spațiu industrial, acestea reduc costurile și cresc viteza de deplasare a materiilor prime și a produselor finite.

În 1977, C. Lăzărescu a propus un model de organizare a unei platforme industriale . Aceasta trebuie să aibă în vedere concentrarea fabricilor din aceeași ramură sau din ramuri asemănătoare și a halelor în zone industriale, alimentarea în comun cu apă potabilă și industrial, epurarea acestora și racordarea platformei la căi de comunicație importante.

În anii precedenți socialismului, ponderea cea mai mare a ramurilor indutriale ale capitalei revenea industriei alimentare, textile și de pielărie. În anii socialismului, economia Municipiului București a suferit o dezvoltare energică. Au devenit funcționale o mare parte din fabricile existente în sectorul 6 :

CET Grozăvești

Fabrica de mașini-unelte și agregate – FMUAB, astăzi Uzina de mașini electrice București – UMEB

Uzina de radiatoare, echipament metalic, obiecte și armături sanitare – UREMOAS, ce a fost redenumită în 1991 ca Sc. URBIS Armături Sanitare Sa iar apoi a fost privatizată, cumparată de o companie mare, suedeză, Assa Abloy și redenumită din nou ca Urbis Security

Fabrica de nasturi București, ce a fuzinat în 1967 cu Fabrica Muntenia ce producea articole de plastic și a luat naștere Munplast București, etc.

De asemenea, tot în această perioadă au fost modernizate o parte din întreprinderile vechi cum ar fi Uzina de echipamente electrice Electrotehnica și Uzina de mașini agricole Semanatoarea, ce producea combine pentru a recolta păioase și porumb și semănători mecanice.

În apropierea Bucureștiului sunt numeroase rezerve de materii prime ceea ce a facilitat înființarea unor întreprinderi mari cum ar fi Întreprinderea de construcții prefabricate din beton București-Militari, și Întreprinderea de mobilă Militari.

Din categoria industriei ușoare, cel mai important rol l-a avut cea textilă, în sectorul 6 existând Fabrica de tricotaje de lână Tricodava, Fabrica de confecții și tricotaje București ce se afla pe teritoriul atelierelor APACA.

Industria alimentară a fost și încă este o ramură importantă a industriei. În timpul comunismului, în sectorul 6 funcționau Fabrica de lapte Miorița, Manutanța Centrală a Armatei (Fabrica de pâine Plevnei), Fabrica de pâine Spicul dar și Fabrica de bere Grivița.

În perioada socialistă Uzina Electrotehnica era singura din țară ce producea aparate radio și televizoare.

Extinderea municipiului București a determinat înglobarea platformelor industriale din zonele înconjurătoare.

Marile fabrici din București au fost nevoite să se relocheze datorită normelor Uniunii Europene dar fiind în plină criză econimică relocările s-au facut greu datorită costurilor mari. Prețurile terenurilor unde erau localizate fabricile au fost cumpărate la prețuri relativ mici de către investitori, ceea ce a cauzat declinul unora dintre fabrici iar mai apoi privatizarea lor.

Anumite platforme industriale au fost cumpărate de către investitori, clădirile au fost demolate iar pe terenuri nu s-a construit nimic datorită crizei economice ce si-a făcut apariția în România la finalul anului 2007. Pe terenurile lăsate libere s-au adunat mormane de gunoi și si-a făcut apariția o vegetație urbană iar cologizarea lor este foarte costisitoare.

III.2.3 Zona Comercială

III. 2. 4 Zona Spațiilor Verzi

Spațiul verde constituie totalitatea unităților de spațiu verde ce se află pe un teritoriu. Spațiul verde intraurban reprezintă una din categoriile funcționale ale unei localități, cu un cadru vegetal natural sau antropic și dotări pentru activități recreative ori cultural-sportive. Acesta asigură și valorifică potențialul vegetației și al resurselor de apă subterană și colecteză factorii poluanți ai mediului urban, cum ar fi pulberile în suspensie, fumul, și zgomotul. (Cândea M., 2011).

Conform Legii 24/2007, prvind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, spațiile verzi sunt compuse din mai multe tipuri de terenuri din intravilanul unei localități :

spații verzi cu acces nelimitat – scuaruri, aliniamente stradale, parcuri;

spații verzi cu acces limitat – grădini botanice și zoologice și cele aferente dotărilor publice, de exemplu grădinile din interiorul cimitirelor, complexelor rezidențiale, diferitelor instituții publice sau ale bazelor sportive;

spații verzi cu acces interzis publicului –grădinile private din interiorul zonelor industriale sau anumitor instituții.

În perioada comunistă a fost emisă Hotărârea Comitetului Central al PCR și al Consiliului de Miniștrii din 14.11.1952 ce a prevăzut reconsituirea parcurilor și grădinilor existente și crearea de noi parcuri și scuaruri. Numărul spațiilor verzi a crescut considerabil în București, în sectorul 6 fiind amenajate Parcul Giulești, Parcul 9 Mai, Parcul Drumul Taberei, Parcul Păcii, și Parcul Politehnicii. Aliniamentele stradale au fost inițial folosite cu scop estetic dar odată cu dezvoltarea zonelor industriale au fost folosite pentru rolul lor de absorție a poluanților.

După 1989 o parte a terenurilor ocupate de spații verzi au fost vândute, retrocedate ori li s-a schimbat categoria de folosință.

Se poate observa o scădere lentă apoi bruscă până în 2001 datorată dezvoltării altor catergorii de folosință pe spațiile verzi (în special cea rezidențială). Dupa anul 2001 are loc o creștere a numărului spațiilor verzi datorită amenajărilor unor noi aliniamente stradale și a reamenajării unor foste spații verzi ce erau degradate.

Începând cu 2008 are loc o creștere spectaculoasă a spațiilor verzi, deoarece odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, normele europene prevăd ca un oraș trebuie să dețină 26 de spațiu verde/cap de locuitor.

Fig. Harta spațiilor verzi din sectorul 6 al Municipiului București

Cele mai importante spații verzi din sectorul 6 sunt Grădina Botanică Dimitrie Brândză, Parcul Drumul Taberei și Parcul Crângași.

Grădina Botanică Dimitrie Brândză

Grădina Botanică Dimitrie Brândză a Universității din București se află pe teritoriul sectorului 6, pe Șoseaua Cotroceni nr. 32 și are o suprafață de 17,5 ha și peste 10000 de specii de plante. Aceasta este un important centru de cultură unde putem crea legătura dintre om și natură.

A fost prima grădină botanică din București, inițial situată lângă Facultatea de Medicină și mutată în locul actual în 1884. A avut de suferit de-a lungul timpului datorită unei inundații mari în 1892, ocupării de către trupele germane în timpul Primului Război Mondial și bombardamentelor celui de-al Doilea Război Mondial.

Grădina Botanică a fost sub administrarea Primăriei Municipiului București începând cu 1932 iar în 1954 a trecut în administrarea Universității din București. Este împărțită în două secțiuni mari, ce sunt împărțite la rândul lor în mai multe sectoare.

Parcul Drumul Taberei

Situat în cartierul cu același nume, parcul, cunoscut și sub numele de Parcul Moghioroș, a fost în trecut un aerodrom al Întreprinderii de Construcții Aeronautice Românești unde se testau avioanele produse.

Parcul a apărut odată cu dezvoltarea numeroasele blocuri din zonă, la începutul anilor 1960. Tot atunci a fost amenajat și un lac artifical cu o fântână arteziană în centru iar mai apoi, în 1976, a fost realizat ștrandul Trei Ligheane, ce astăzi poartă numele de Complex Magic.

Parcul a fost închis în mai 2013 pentru modernizare și va fi redeschis în luna iunie 2015. Principalele atracții vor fi podurile suspendate și serele cu plante exotice.

Parcul Crângași

Parcul este situat în cartierul Crângași și este al doilea parc ca mărime din sectorul 6, după Drumul Taberei. Aici sunt cinci terenuri de fotbal ce pot fi inchiriate, precum și o scenă unde se interpretează piese de teatru, se țin concerte sau se organizează cinema în aer liber.

Localizarea lângă Lacul Morii i-a adus parcului de-a lungul timpului renume și din ce în ce mai multi vizitatori.

III. 2. 5 Zona de transport

Dezvoltarea societăților umane a fost întotdeauna influențată de către transporturi, toate activitățile implicând deplasarea în cadrul teritoriului, trebuind astfel ca rețeaua de transport să fie dotată cu o infrastructura tehnica reprosabilă și să fie accesibilă populației.

Legătura dintre principalele zone funcționale din cadrul unei așezări urbane (rezidențială, industrial și de servicii) este făcută prin sistemul intern de transporturi din cadrul orașului, permițând astfel accesibilitatea în teritoriu, dar influențând mediul prin poluare. (Tălângă C., 2000).

În funcție de repartiția din teritoriu a mijloacelor de transport, în cadrul sectorului 6 întâlnim patru cartiere cu maximă intensitate în cadrul transportul public : Crângași, Militari, Drumul Taberei și Ghencea. Punctele importante ale transportului public sunt :

Crângași – zona pieței Crângași– M1 – stația Crângași, tramvai – 41, autobuz – 162, 163, 178, 601, N110, N118

Drumul Taberei – zona Orizont – autobuz – 105, 126, 168, 268, 368, 668, N116, troleibuz – 69, 90, 93 și viitoarea stație de metrou Orizont

– intersecția bulevardelor Vasile Milea și Timișoara – tramvai – 1, 8, 11, 25, 35, autobuz – 105, 137, 138, N110, troleibuz – 69, 90, 91, 93, 96

Militari – bulevardul Iuliu Maniu între intersecția cu bd. Vasile Milea și cu Șoseaua Grozăvești – M3 – stația Politehnica, tramvai – 1, 11, 35, autobuz – 105, 136, 139, 236, 336, N115, troleibuze – 61, 62, 69, 90, 91, 93, 96

– zona Lujerului – M3 – stația Lujerului, tramvai – 41, autobuz – 106, 136, 178, , 236, 336, N115 și troleibuz – 61, 62

Ghencea – în apropierea stadionului Steaua – tramvai – 41, 47, autobuz – 122, 126, 173, 185, 221, 302, 385, 427, 453, N122

Extinderea liniilor de transport urban pentru călători s-a realizat datorită numărului din ce în ce mai mare de persoane transportate dar și de creșterea în lungime a traseelor parcurse de către călători.

Desigur, există încă numeroase disfuncționalități în zonele rezidențiale datorate lipsei retelelor de transport, în special în cartierele Giulești și Giulești-Sârbi unde, deși sunt prezente două linii de tramvai, 11 și 44 și două linii de autouze, 162 și 163, acestea vin la intervale mari de timp.

O altă disfuncționalitate o reprezenta lipsa metroului în cartierul Drumul Taberei, un cartier cu specific rezidențial, dar în 2012 s-au început lucrările la magistrala M5, ce leagă cartierul de central orașului. S-a spus inițial că acestea vor fi finalizate în 2016 dar datorită lipsei de fonduri acestea au fost amânate pentru 2018.

Traseele liniilor de transport urban trebuiesc corelate cu zonele funcționale ale orașului. S-a observat că liniile de metrou au fost construit pentru a lega zonele industriale și cele rezidențiale de centrul orașului.

Sistemele de metrou și de transport public de suprafață sunt administrate de către companii diferite, Metrorex și RATB (Regia Autonomă de Transport București).

Transportul subteran

Metrorex este compania ce administrează transportul subteran în București, înființată în 1979, odată cu inaugurarea primei magistrale ce circula între stațiile Semănătoarea și Timpuri Noi. Rețeaua de transport subteran are o lungime totală la momentul actual de 69,2 km, răspândiți pe 4 magistrale (M1, M2, M3 și M4), cu 51 stații în total.

Pe teritoriul sectorului 6 sunt câteva stații ale magistralelor M1 și M3.

M1 – Crângași, Petrache Poenaru, denumită în trecut Semănătoarea și Grozăvești;

M3 – Preciziei, unde este și depoul liniei, numită în trecut Industriilor, Păcii, Gorjului, Lujerului și Politehnica.

Magistrala M5 va lega cartierul Drumul Taberei de centrul capitalei, și mai apoi spre estul Bucureștiului, ajungând în cartierul Pantelimon. Tronsonul Râul Doamnei – Universitate va avea 13 stații, dintre care 8 vor fi în sectorul 6 : Râul Doamnei, Brâncuși, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit și Orizont.

Transportul de suprafață

Regia Autonomă de Transport București include un sistem dens de 15 linii de troleibuz, 110 linii de autobuze, 24 linii de tramvai și o linie de metrou ușor.

Rețeaua de autobuze este cea mai variată, existând 72 de linii ce circulă doar în oraș, 11 linii preorășenești ce fac legătura cu orașele din jurul capitalei, 2 linii express, ce fac legătura între Aeroportul Hendri Coandă și Piața Unirii, respectiv Gara de Nord. De asemenea, sunt și 25 de linii de autobuz cu trasee de noapte, ce circulă între orele 23:00 și 04:30.

Metroul ușor, 41, este un tramvai ce circulă cu viteza maximă admisă și are traseul parțial separat de restul traficului. Mai mult de jumătate din lungimea traseului său se află în sectorul 6.

În sectorul 6 sunt prezente 7 linii de troleibuz : 61, 62, 69, 90, 91, 93, 96, 31 linii de autobuz dintre care 5 sunt autobuze de noapte, și 7 linii de tramvai : 1, 8, 11, 25, 35, 41 și 47.

Maxi-taxi și taxi-ul reprezintă alte tipuri de transport de suprafață prezent în orașele mijlocii și mari. Numărul acestor rețele de transport a fost într- o creștere totală după anii 2000, când au apărut numeroase companii ce se ocupă cu aceste tipuri de transport.

Bucureștiul, fiind capitala țării, este cel mai important nod de comunicații rutiere, cele mai importante rute fiind E81, ce leagă România de Ucraina, A1, București-Pitești și DNCB, Drumul Național Centura București, șoseaua ce înconjoară orașul.

Autogara Militari este situată pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 141, este singura autogară din sectorul 6, având numeroase trasee atât în țară cât și internaționale.

În anii 1950 a fost construită o cale ferată industrială de 6 km lungime ce lega periferia Militariului de Cotroceni. Aceasta deservea unitățile industriale din Militari : Frigocom, Comet, Radox, fabrica de lapte Miorița, fabrica de diamante, Faberom, Apaca, Umeb, unitățile militare din zonă, Semănătoarea și rampa de păcura de la CET Grozăvești. Această cale ferată și-a pierdut din importanță datorită scăderii productiei sau a relocalizării fabricilor pe care le deservea și a fost desființată cu timpul, astăzi în locul ei fiind construite diferite clădiri.

Trama stradală prezentă este rezultatul dezvoltării teritoriale a orașului și construirii unor ansambluri rezidențiale mari cu o tramă stradală diferită față de cea existent, fără racordarea lor.

În cadrul sectorului nu există gări sau aeroporturi, dar distanța față de cele mai apropiate este relative mică. Gara Basarab și Gara de Nord se găsesc în Sectorul 1, la 500 metri de limita de nord a Sectorului 6, în timp ce aeroportul Băneasa se află la 5 km de limita nordică.

III. 2. 6 Zona socio-culturală și administrativă

Bla bla + harta

Capitolul IV Studii de caz

Studiile de caz pe care le-am luat spre analiză au fost ………

IV. 1. Platforma Militari

Cartierul Militari poate fi considerat un cartier cu specific industrial, al doilea mare sector industrial al Bucureștiului, apărut și dezvoltat dupa anul 1948.

Platforma Militari, situată de-a lungul bulevardelor Iuliu Maniu și Timișoara și a început să își facă apariția în anii 1960 în vestul fabricilor deja existente (Pirotehnia Armatei și Atelierul de Confecții al Armatei).

URBIS – Assa Abloy

URBIS Armături Sanitare s-a înființat în 1991 pe locul fostei Întreprinderi de Radiatoare, Echipament Metalic, Obiecte și Armături Sanitare (IREMOAS).

După căderea comunismului compania a fost privatizată, în 1998 fiind cumpărată de către o companie mare, suedeză, numită Assa Abloy, și a fost denumită Urbis Security

În 2004 cele două au fuzionat sub denumirea de Assa Abloy România.

UMEB – AFI Palace Cotroceni

Denumită în trecut Fabrica de mașini-unelte agregate, Uzina de mașini electrice București a fost una dintre cele mai mari fabrici producătoare de mașini electrice din țară și era situată pe bulevardul Vasile Milea nr. 4.

Înființată în 1948, sub numele de Fabrica d Mașini Electrice Dinamo, a fost redenumită în 1953 Klement Gottwald, după presedintele Cehoslovaciei iar apoi, din 1961 s-a numit Întreprinderea de Masini Electrice București.

Aceasta a fost privatizată după căderea regimului comunist și majoritatea acțiunilor au fost cumpărate de către o companie americana, New Century Holdings – NCH, ce a decis mutarea fabricii într-o nouă locație, aproapiată de cea veche, mai exact pe bulevardul Timișoara nr. 104A .

În locul fostei fabrici, care a fost demolată, NCH împreună cu o altă companie, Africa-Israel Investments au ridicat mall-ul AFI Palace Cotroceni și momentan construiesc lângă acesta 5 clădiri de birouri, denumite AFI Park, până în prezent fiind finalizate 3 dintre ele.

Fabrica de lapte Miorița – Cora Lujerului

Despre această fabrică nu există multe informații, de parcă existența ei a fost ștearsă odată cu privatizarea din anul 2001 și demolarea din 2004. În locul său s-a construit hypermarket-ul Cora Lujerului, al doilea din categoria sa din sectorul 6, primul fiind Carrefour Orhideea, deschis în 2003.

Turbomecanica

Uzina Turbomecanica, denumită inițial Fabrica de motoare București, a fost înființată în anul 1975 și este singurul producător de motoare cu turbină pentru aviație, transmisii mecanice pentru elicopter și a componentele acestora din țară.

Localizată în cartierul Militari, uzina și-a început perioada de glorie odată cu parteneriatul cu compania Rolls-Royce, început în anii. În 1991, din cadrul companei Turbomecanica s-au desprins două societăți comerciale : Aeroteh, un producător de tehnologie aerospațială și militară, și Micron-Turboteh, producător de capace pentru PET-uri.

Declinul companiei a început odată cu criza economică din țată, ceea ce i-a obligat pe acționari să relocheze fabrica, să folosească terenul în alte scopuri, cum ar fi un deschiderea unui restaurant, Turbotequila și modernizarea halelor pentru a deschide, în 2012, TurboHalle, un spațiu pentru organizări evenimente mari.

În 2015, o parte din terenul Turbomecanica a fost cumpărat de un grup de investitori pentru dezvoltarea unui proiect rezidențial.

Prefabricate Vest

Prefabricate Vest este o companie ce produce materiale de construcții, aflată pe Strada Preciziei nr.24. A fost înființată în 1975 și deține o fabrică ce produce beton celular autoclavizat (BCA) și o unitate de producție a pavelelor și bordurilor.

Din 2008 Prefabricate Vest s-a divizat în 4 companii, Prefabricate SA, Prefabricate 2, 3 și 4 pentru a crește rentabilitatea activităților și a spori producția. În 2010 compania a fost preluată de către Vestco Timișoara.

Cesarom

Fabrica a fost înființată în 1962 și se află pe Strada Preciziei nr.1. Produce placaje ceramice glazurate pentru pereți și pardoseli (greșie, faianță) nu doar pentru România ci și pentru export. Produsele lor le putem vedea și astăzi în stațiile de metrou, în Gara de Nord dar și în Moscova și Siria.

În 2004 grupul austriac Lasselsberger, mare producător pe plan mondial de plăci ceramice, a preluat compania Cesarom. Datorită scăderii pieței aceștia au vândut spațiul fabricii companiei Rocca în 2006 și au mutat producția la Cluj-Napoca. Momentan spațiul este folosit ca depozit.

Firos

Fabrica Firos a fost inițial o fabrică ce producea țesături și fire de sticlă, înființată în 1976. Odată cu trecerea timpului fabrica a început să se axeze pe producerea și comercializarea mai multor tipuri de materiale de construcție (mortar, adeziv, polistiren expandat).

Această fabrică se află încă pe același teren unde era și în 1976, mai exact pe bulevardul Timișoara nr. 100. Deși vânzările au scăzut, momentan nu s-a pus problema vânzării sau închiderii fabricii.

Fabrica de saltele Victoria

Înființată în 1991 și situată pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 309-317, fabrica Victoria produce și distribuie la nivel național saltele și spume poliuretanice.

În 2002 Victoria devine partenera unui producător internațional de saltele numit Unifoam Group. În 2007 compania a anunțat că dorește să își mute activitatea de producție într-un alt sediu datorită scăderilor semnificative ale cifrei de afaceri.

Abia în 2011 a fost cumpărată de către Chimopar Trading, o companie ce produce o gamă largă de produse chimice.

Coca-Cola HBC

Aflată pe strada Preciziei nr. 10, fabrica Coca-Cola se află pe terenul fostei fabrici Cico ce a funcționat din 1938 până la privatizarea sa din 1990.

Deschisă aici în 1991, și-a încetat producția dupa 2005 datorită restructurărilor, în prezent fiind folosită ca depozit. Producția a fost mutată la o altă fabrică Coca-Cola din țară, la Ploiești.

EvoBus

EvoBus este o companie fondată în 2006 în urma unei licitații organizate de Regia Autonomă de Transport București prin care RATB a cumpărat autobuzele Mercedes Citaro. În 2009 EvoBus și-a deschis un nou sediu pe Șoseaua Odăi nr. 373-377. D

Datorită scăderii cifrei de afaceri, compania a fuzionat în 2014 cu Mercedes-Benz România

Ceprocim

Compania, ce își are sediul pe bulevardul Preciziei nr. 6, are ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică în industria materialelor de construcții.

A fost fondată în anul 1949 sub denumirea de Institutul de Studii și Proiectare pentru Industria Materialelor de Construcții (ISPIM). Datorită reorganizărilor compania și-a tot schimbat denumirea, fiind numită Institutul de Proiectare pentru Fabrici de Materiale de Construcții (din 1953), apoi Institutul de Proiectare și Cercetare pentru Materiale de Construcții (din 1962), Institutul de Cercetare, Proiectare și Documentare pentru Industria Lianților și Azbocimentului (1973), Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Industria Lianților și Azbocimentului (1974) iar din 1990 a rămas cu numele de Ceprocim – Cercetare, Proiectare, Ciment.

În 1996 este privatizată iar în 2007 din cadrul Ceprocim s-a desprins Divizia de Inginerie ce a fost preluată de către Holtchim și denumită Ceprocim Engineering, cu sediul pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 7. Din 2010 compania a fost preluată de către un grup francez și redenumită Imsat Ceprocim Engineering.

Nufărul

În 1960 atelierele meșteșugărești și cooperativele pentru activitatea de spălat și curățat chimic au fuzionat într- singură societate denumită Nufărul. Situat pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 187, aceasta s-a extins odată cu trecerea timpului, fiind necesare serviciile prestate.

În prezent sunt deschise șapte reprezentanțe Nufărul în sectorul 6, inclusive cel de pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 187 care este și sediul societății al companiei.

IV. 2.

Rami Dacia – Terra Park

Situată pe bulevardul Timișoara nr.8A, fabrica Rami Dacia a produs diamante sintetice începând cu anul 1974 și până în 1999 era deja al treilea producător de diamante sintetice din lume.

Ideea fabricii a fost preluată de Nicolae Ceaușescu dupa vizita sa din 1970 la Kremlin, cand a realizat cât de necesare sunt acele pietre pentru industrie, pentru a tăia și a șlefui materialele dure.

Anii 1980 au reprezentat perioada de glorie a fabricii, ajungând la un export incredibil, în toată lumea, în această perioadă având încasări de sute de milioane de dolari.

Începând cu anii 1990 prețul diamantelor a scăzut drastic și fabrica nu a mai fost profitabilă. În 2006 s-a hotarât privatizarea acesteia, contractul de privatizare fiind câștigat de Asociația Salariaților Rami Dacia. Mai multe firme au început să își mute sediul aici iar cu timpul utilajul industrial a fost vândut la fier vechi și fabrica a fost demolată de tot.

Pe teritoriul fostei fabrici s-a construit și s-a deschis în 2011 cel mai mare parc de distracții din București, Terra Park.

http://casajurnalistului.ro/parcul-de-distractii-din-fabrica-de-diamante/

Semănătoarea – Sema Parc

Semănatoarea, situată pe Splaiul Independenței nr. 319 a fost o fabrică ce producea utilaje agricole, cea mai importantă din sud-estul Europei, construită în 1949. Decăderea fabricii a început odată cu căderea comunismului iar în momentul în care s-a oferit o șansă pentru păstrarea și modernizarea acesteia, prin asocierea cu o companie ilalienească, New Holland, statul nu a acceptat.

În 1998 fabrica și-a întrerupt activitatea iar în 1999 a fost cumpărată de către societatea MYO-O, distribuitor de utilaje agricole.

Având un spațiu destul de vast, patronul firmei MYO-O a închiriat o parte din teren companiei Sema Parc, ce a venit cu un proiect imobiliar, un mare ansamblu rezidențial cu același nume ca și compania.

http://www.semanatoarea.ro/despre.php

Tricodava – Auchan Drumul Taberei

Tricodava, construită la sfârșitul anilor 1960, la intersecția străzilor 1 mai și strada Brașov, în cartierul Drumul Taberei, a fost cea mai mare fabrică de tricotaje din România, ce producea nu numai pentru piața internă, dar și pentru export.

După căderea regimului comunist, Tricodava a început sa decadă încetul cu încetul, la fel ca și celelalte fabrici vechi. Producția avea o pantă descendentă, s-au făcut restructurări de personal datorită lipsurilor din ce în ce mai mari în gestiune iar în 1994 a fost privatizată.

Pentru că datoriile către stat erau mari fabrica a fost vândută în 2004 unei companii spaniole, după ce și-a mutat sediul în zona Jilava. Inițial s-a vorbit despre un viitor ansamblu rezidențial, de aceea au fost demolate toate clădirile dar firma spaniolă a vândut terenul lanțului de hypermarket-uri Auchan în 2011.

La finalul anului 2014 Auchan Drumul Taberei și-a deschis porțile pentru clienții săi.

http://a1.ro/lifestyle/family/video-epoca-de-aur-tricodava-sifonierul-disparut-al-romaniei-id69586.html?play=221683#main

Circul Foamei – Mall Plaza România

Circurile foamei sau complexele agroalimentare cum erau oficial denumite, ar fi trebuit să fie format dintr-o piață publică și o sală de mese imensă, altfel spus, o cantină uriașă. S-a gândit construirea unui astfel de complex în fiecare dintre cele 6 sectoare ale Bucureștiului.

Dupa contruirea lor, au fost deschide primele două, unul în cartierul Pantelimon iar celălalt la Unirii. Acestea au decăzut repede datorită aprovizionării slabe și au fost închise iar celelalte patru nu au fost finalizate niciodată.

Circul foamei din sectorul 6 era amplasat pe bulevardul Timișoara nr. 26. Acesta nu a fost demolat ____, ci în locul lui existând astăzi Mall-ul Plaza România, inaugurat în 2004, și o clădire de birouri ce aparține de acesta, denumită Anchor Plaza.

http://www.panoramio.com/photo/18897836

Munplast – Kaufland Drumul Taberei

Fabrica de materiale plastice Munplast s-a format, în 1967, prin fuziunea Fabricii de nasturi București și a Fabricii Muntenia ce producea articole din plastic. După 28 de ani, în 1997 fabrica a fost privatizată datorită vanzărilor scăzute iar în 2011 a intrat în insolvență. Pe terenul fostei fabrici mai există astăzi doar un mic magazin de desfacere, restul fabricii și birourile fiind relocate în incinta parcului industrial Faur din sectorul 3.În 2013 grupul ceh InterCora a cumparat spațiul pentru a deschide un nou magazin Kaufland.

Kaufland Drumul Taberei a fost deschis la sfarșitul anului 2014, deși se află langă Auchan Drumul Taberei, deschis în aceeași lună, și în apropierea supermarket-ului Billa, deschis în această zonă încă din 1991.

http://www.munplast.ro/desprenoi.html

Grantmetal – Auchan City Crângași

În anii 1950 a fost înființat Institutul de cercetări și proiectări metalurgice și miniere pe actuala platformă Grantmetal din cartierul Giulești. Mai târziu acesta își schimbă numele și devine Institutul de cercetări metalurgice (ICEM).

Grantmetal București este o companie înființată in 1991, când s-a desprins de ICEM dar aceasta a funcționat în cadrul ICEM începând cu anul 1974. Această companie produce o gamă largă de produse din inox, oțel și fier cum ar fi țexi, sârmă, bare etc.

Datorită cererii din ce în ce mai scăzute și terenului întins pe care îl dețin, cei de la Grantmetal au vandut o parte francezilor de la Auchan ce au inaugurat, la sfârșitul anului 2012, hypermarket-ul Auchan City Crângași.

http://www.grantmetal.ro/contact

Fabrica de bere Grivița

Fabrica de bere Erhard Luther, naționalizată în 1948, redenumită Fabrica de bere Grivița iar mai apoi Fabrica Gambrinus, a funcționat între anii 1869-2007.

Construită de către Erhard Luther, a fost prima fabrică de bere din România, ce a devenit în scurt timp de la deschidere cunoscută și solicitată pentru băutura sa. Dar odată cu apariția și ascensiunea Fabricii de bere Bragadiru, , ………………………fabricii Luther scad iar în 1905 fabrica este vândută fraților Czell care o modernizeaza și o readuc pe primele locuri.

În timpul celui de-al doilea război mondial fabrica a fost grav afectată de bombardamente și este închisă. Mai târziu, în 1948, fabrica este naționalizată și numele îi este schimbat în Întreprinderea de bere București – Fabrica Grivița. A funcționat foarte bine pe perioada comunismului, dar odată cu căderea regimului a început o nouă etapă de decădere. În 1998 a fost cumpărată de un grup de investitori străini, ca mai apoi să fie preluată de Brau Union România, filială a Heineken.

Fabrica a fost inclusă în patrimoniul cultural, dar de la an la an a devenit o ruină. Datorită construirii Pasajului suprateran Basarab, aceasta a fost declasificată parțial de pe lista monumentelor. Momentan au mai rămas decât 4 monumente istorice : malțăria, orzăria, pavilionul administrativ și o clădire cu magazii și ateliere.

La sfârșitul anului 2013, compania Heineken a vândut terenul fabricii unui grup de investitori ce doresc sa recondiționeze clădirile aflate aici și între ele vor construi un centru comercial.

http://www.observatorulurban.ro/assets/files/studii-publicatii/2012/ObservatorulUrbanB%2013_s.pdf

Lacul Morii

Lacul Morii, situat pe râul Dâmbovița, în spatele barajului Ciurel, lângă Parcul Crângași, este cel mai mare lac din București și a fost creat pentru a feri orașul de inundații.

Construit între anii 1985-1987, lacul are o suprafață de 2,46 , un volum de 14,7 milioane la nivelul normal de retenție, iar barajul are o înălțime de 15 m.

Deși zona unde a fost construit lacul era o zonă mlăștinoasă, aici exista totuși “mahalaua” Crângași , cu locuințe, două școli, Biserica Sfantului Nicolae și un cimitir ce au fost demolate și dezafectate în 1985, înaintea începerii lucrărilor.

Datorită faptului că lacul a fost construit peste locul unei biserici și al unui cimitir, există și astăzi legende despre un blestem care dorește să explice numeroasele decese cauzate de înec și accidente de mașini de pe podul Ciurel.

În partea nordică a lacului există peninsula Lacul Morii, legată de malul lacului printr-un mic istm.

Deși locuitorii vechiului cartier Crângași regretă apariția lacului de amenajare, cu siguranță Dâmbovița ar fi provocat mai multe pagube de-a lungul timpului. Lacul Morii a fost creat si cu scop de agrement, în trecut existând vaporașe ce se plimbau de la peninsulă spre mal.

Fabrica de pâine Plevnei

Manutențiunea de pâine din București, cum a fost numită fabrica la înființarea sa din 1877, iar mai apoi Manutanța Centrală a Armatei, este situată pe Calea Plevnei nr. 143-145 și a fost inițial un depozit al brutăriei armatei, în apropierea sa aflându-se cazarma de cavalerie Sfantul Gheorghe (Malmaison).

Până în 1920, pe terenul unde era situată fabrica au început să fie construite pe rând magazii pentru pesmet, porumb și pâini, cazarmă pentru angajați, cuptoare speciale, siloz, uzină și moară proprie și fabrica a fost dată complet în funcțiune.

Fabrica a fost afectată în timpul celui de-al doilea Război Mondial și mai apoi de cutremurul din 1977 dar a fost refăcută repede.

După 1989 întreprinderea a fost privatizată dar nu înainte de a i se micșora terenul odată cu aparișia căminelor studențești din apropiere. Astăzi face parte din monumentele istorice protejate ale Bucureștiului.

Fabrica de pâine Spicul

Numită Moara de apă Ciurel și fondată în 1848 pe șoseaua Orhideelor nr. 15, își schimbă domeniul de activitate, de la morărit la panificație industrială tocmai în 1931. După o perioadă relativ scurtă, fabrica a fost naționalizată (1948) și își diversifică sortimentele.

Datorită evoluției tehnologice și a clădirii vechi, propirietarul fabricii a decis relocarea sa, ce s-a realizat abia în anul 2008, în orașul Chitila, și vanzarea fabricii unei companii spaniole, Hercesa. Această companie a demolat toate clădirile aflate pe teren dar datorită crizei economice a fost nevoită să vândă terenul unor investitori români, ce doresc să construiască aici clădiri de birouri.

http://carpati.go.ro/povestea_marcii_ro.htm

http://1.bp.blogspot.com/-jNNyy2blZfw/Ts0oJBDJIGI/AAAAAAAACCk/toHFLDbMx74/s1600/DSC05338-manufactura-belvedere-1926.JPG

Manufactura de tutun Belvedere

Umbrită astăzi de către Bricostore, Manufactura de tutun Belvedere a fost construită în anul 1864 și a devenit proprietate a statului în 1879, după ce terenul acesteia a fost extins datorită regularizării Dâmboviței.

După 1879 apar numeroase construcții cum ar fi depozite de fermentare și păstrare, ateliere, un castel de apă de 30m înălțime și uzine electrice. Producția a tot crescut și s-a menținut până când fabrica a fost bombardată în 1944 și personalul a fost detașat la celelalte fabrici din țară.

Manufactura Belvedere, împreună cu celelalte fabrici de tutun din țară, formau Direcția Generală a Tutunului ce devine subordonată a Ministerului Agriculturii, Silviculturii și Industria Alimentară în 1971.

Direcția Generală a Tutunului este denumită Centrala pentru Cultura și Industrializarea Tutunului, fiind redenumită din nou în 1990 drept Regia Autonomă a Tutunului. Aceasta este transformată în Societatea Națională Tutunul Românesc (SNTR) în 1997 iar în 2000, odată cu apariția pe piață a producătorilor străini este inițiat procesul de privatizare și SNTR devine Galaxy Tabacco.

În 2004 o parte a fabricii este demolată pentru a se construi Bricostore, din partea respectivă rezintând doar castelul de apă, ce a fost legat de Bricostore printr-o pasarelă și folosit drept spațiu de birouri.

Astăzi fabrica este o ruină, funcționând la capacități minine, și cu câteva spații închiriate unor firme private. În 2012 Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajare a Teritoriului a aprobat un Plan Urbanistic Zonal care prevede construirea a două turnuri, unul de 30 și celălalt de 35 de etaje, un parc cultural și un ansamblu rezidențial pe terenul fabricii.

Conacul Golecscu-Grant – Palatul Copiilor

Cunoscut și sub numele de Palatul Belvedere, clădirea împreună cu tunelul său de câțiva kilometrii au fost construite în 1784 de către Dinicu Golescu drept reședința sa.

Palatul este locuit de urmașii lui Dinicu Golescu până în 1912 când este donat Ministerului Instrucțiunii Publice pentru a deveni Școală profesională de fete, urmând ca în 1925 să fie Liceul de Fete Doamna Stanca iar mai apoi a fost transformat întru-un orfelinat. În 1940 a intrat într-un proces de consolidare datorită cutremurului din același an.

În 1998 acesta a devenit Centrul de Plasament al sectorului 6 iar în prezent a fost transformat în Palatul al Copiilor.

În 2004 Palatul, aflat pe Aleea Țibleș nr. 64, împreună cu tunelurile acestuia, au fost clasate drept monumente istorice.

http://adevarul.ro/news/bucuresti/fotogalerie-conacul-belvedere-transformat-palat-copiilor-1_50bdf10a7c42d5a663d089b6/index.html

Centrale Termoelectrice

CET Grozăvești a fost inițial o uzină hidraulico-electrică dată în funcțiune în 1880. Aceasta alimenta cu apă Bucureștiul dar datorită creșterii orașului în înălțime a fost necesară utilizarea energiei mecanice a apei. Prin intermediul unor pompe, apa avea destulă presiune pentru a urca prin conducte în înălțime.

În 1889 a fost adoptat un proiect de dezvoltare al uzinei care, începând cu 1902 a început să producă energie electrică pentru iluminatul stradal și al locuințelor. Din 1910 are loc modernizarea și creșterea puterii uzinei, fiind instalate mai multe turbogeneratoare iar din 1957 uzina asigura nevoia de apă caldă a locuitorilor din Nord-Vestul Bucureștiului.

CET Grozăvești face parte din Societatea Comercială de Electrocentrale București S.A., alături de celălalte centrale termoelectrice din București, printre care și CET București Vest, situată în cartierul Militari. Puterea electrică a CET Grozăvești este de 100 MW iar cea termică de 584 Gcal/h.

CET București Vest este a doua termocentrală din sectorul 6, situată în extremitatea vestică a cartierului Militari. Este mai puternică decât cea de la Grozăvești, având o putere electrică de 190 MW și o putere termică de 1100 Gcal/h.

Aceasta a fost construită în 1975 și face parte din Societatea de Electrocentrale București S.A.

Electrotehnica

Compania Generală de Electricitate a fost înființată în 1915 și transformată în interprindere a statului în 1950, cu denumirea de Electrotehnica Echipamente Electrice SA.

Situată pe bulevardul Timișoara, aceasta produce transformatoare, bobine, regresoare, invertoare și alte produse din domeniul electrotehnic și electronic.

Aceasta a fost privatizată după căderea regimului comunist și în present are o producție scăzută.

Frigocom

Firma spaniolă ce a cumpărat inițial platforma Tricodava a cumpărat si Frigocom pentru a construi un ansamblu rezidențial.

Pumac – astăzi teren viran

În 1880 a fost construită Pirotehnia Armatei, în zona Cotroceni. Aici exista o secție de producție a muniției, un depozit de praf de pușcă, un atelier de fabricare și încărcare a capsulelor de război și un laborator de chimie. (Chelcea L., 2008)

După 1950 Pirotehnia Armatei a fost desființată și au fost înființate Atelierele 9 Mai ce produceau utilaje și instalații pentru construcții, redenumite ulterior Întreprinderea de Utilaje și Piese de schimb (IUPS), apoi Pumac.

În 2009 clădirile de pe terenul uzinei Pumac au fost demolate pentru a se construi trei turnuri de birouri de 30 de etaje . Construcția a fost amânată datorită crizei financiare și până în prezent nu s-a construit nimic, terenul fiind acum plin de iarba și deșeuri

APACA

Platforma industrială APACA este situată pe terenul fabricii cu același nume, mai exact pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 7. Atelierele de Producție ale Armatei – Confecții și Ambalaje sau Fabrica de confecții Gheorghe Gheorghiu Dej, cum era denumită, a fost considerată “o glorie comunistă”, o mândrie a industriei românești începând cu anul 1948, când când și-a întrerupt legăturile cu armata.

Atelierele au fost înființate în 1881 pentru producerea de îmbrăcăminte și curele pentru cadrele militare. În 1885 s-a adăugat secția de cizmărie. Începând cu 1920 meseriașii militari au fost schimbați cu meseriași din rândul civililor, ce produceau produse pentru armată. În 1948, când legăturile cu armata au fost întrerupte, fabrica a fost denumită Fabrica de confecții București.

Până la căderea comunismului, APACA a fost cea mai mare fabrică de confecții, cu peste 25.000 angajați, majoritatea femei, ce se ocupa foarte mult cu exportul produselor în lume.

Începând cu anul 1992 Apaca a fost privatizată bucată cu bucată iar astăzi la intrarea în incinta fabricii sunt numeroase afișe reprezentând sedii ale diferitelor firme cum ar fi Tipografia TipArt Vision, Tara Fashion ori Nordic Gym, Tatăl și Fiul, ce produce costume barbătești.

Cea mai importantă companie ce se află pe platforma APACA este Faberrom, înființată imediat după privatizarea fabricii de către unul din foștii angajati ai Apaca. Această companie activează tot în domeniul confecțiilor.

În 2007 s-au făcut amenajări în incinta vechilor clădiri din APACA și au apărut spațiile de birouri denumite Cotroceni Business Center.

https://bucurestiuitat.wordpress.com/2014/07/04/fabrica-apaca-anii-70/ – poza

http://www.businessmagazin.ro/analize/industrie/reportaj-cum-se-vede-capitalismul-de-la-apaca-4630169