Diagnosticul Rentabilitatii la S.c. Agromec Bucov S.a

CUPRINS

CAPITOLUL 1: RENTABILITATEA LA NIVEL DE FIRMĂ

Definirea noțiunii de rentabilitate

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora.

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economic-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și forței de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție, vânzare.

Eficiența economică este o categorie economică mai cuprinzătoare decât rentabilitatea. În acest sens putem menționa și faptul că “eficiența economică reprezintă cea mai generală categorie ce caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizare (consum productiv, consum individual, vânzare), sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare), intrare sau neintrare în circuitul economic”.

Pentru exprimarea rentabilității se utilizează două categorii de utilizatori: profitul și rețele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilității este reflectată de profit, iar gradul în care rentabilitatea sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit, este reflectat de rata rentabilității(indicator al mărimii relative a rentabilității)

Analiza rentabilității se realizează pe baza “Contului de Profit și Pierderi”, care arată modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri și cheltuieli.

Pe baza structurii veniturilor și cheltuielilor se poate opera cu următorii indicatori:

Rezultatul exploatării (Re);

Rezultatul exercițiului înaintea impozitării;

Profitul impozabil;

Rezultatul exercițiului net.

Scopul analizei rentabilității

Scopul analizei rentabilității îl constituie stabilirea performanțelor proprii în ceea ce privește capacitatea actuală și în perspectivă de a genera profit, ca singura sursă care poate asigura amplificarea activității. Analiza financiară este prima fază a ciclului fundamental al gestiunii financiare. Ea prezintă interes atât pentru conducătorii întreprinderii, cât și pentru partenerii externi ai acesteia. Indiferent de poziția analistului financiar (pe plan intern sau extern), obiectivele analizei financiare se referă la determinarea rentabilității și riscului. Astfel, managerii, acționarii și potențialii investitori sunt interesați mai ales de performanțele firmei, în timp ce băncile, furnizorii și alți creditori sunt interesați în primul rând de riscul de insolvabilitate, deci de echilibrul financiar al întreprinderii. Analiza financiară se efectuează pe baza documentelor contabile de sinteză (bilanț, cont de rezultate și anexe la bilanț) și a altor informații privind evoluția prețurilor și a cursurilor bursiere pe piață. Dacă bilanțul reflectă situația patrimonială a întreprinderii la sfârșitul exercițiului, contul de rezultate furnizează informații asupra activității acestei întreprinderi în timpul exercițiului considerat.

Obiectivele și metodele de analiza financiară pot fi sintetizate astfel:

Necesitatea și importanta rentabilității

Trecerea la economia de piață a determinat creșterea ansamblului deciziilor pe care managerii întreprinderilor trebuie sa le adopte, deoarece aceștia se confruntă cu probleme de concurenta și risc. De cele mai multe ori se găsesc în situația de a lua decizii în condiții de incertitudine pronunțata.

Toate aceste schimbări cer o buna capacitate manageriala și informații complete despre mediul intern și extern al întreprinderii .

Într-o definire sintetică, rentabilitatea reprezintă capacitatea de a realiza profit necesar atât reproducției și dezvoltării cât și remunerării capitalurilor.

Noțiunea de rentabilitate este legată, în general, de cea de profit, reprezentând “aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unități monetare”.

Ca premisă, se are în vedere faptul că inițierea unei afaceri implică o anumită investiție, iar consecința o constituie rezultatul așteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se formează noi surse disponibile pentru alte investiții.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora, profit necesar atât dezvoltării, extinderii activității întreprinderii cât și remunerării capitalurilor.

Importanta acordata analizei performantelor întreprinderii rezulta și din precizările Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS 1), în acre se subliniază ca întreprinderile care aplica Reglementările contabile armonizate de Directiva a IV-a a CEE și cu standarde internaționale de contabilitate sunt încurajate sa prezinte , pe lângă situațiile financiare ( bilanț,cont de profit și pierdere, situația care reflecta modificarea capitalurilor proprii, a fluxurilor de numerar,politicile contabile și notele explicative ), și o analiza financiara care sa descrie și sa explice performantele financiare, principalii factori și influente care determina performanta.

Rentabilitatea este una dintre formele cele mai sintetice de exprimare a performantei întregii activități economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de munca, din toate stadiile circuitului economic : aprovizionare, producție și vânzare.

Managementul firmei, băncile, acționarii, creditorii, investitorii sunt interesați să cunoască nivelul și evoluția indicatorilor de rentabilitate ai unei întreprinderi.

Abordarea rentabilității se integrează logic în investigarea “eficienței” și “eficacității” activității unei întreprinderi, privilegind o evaluare monetară a performanțelor. Această optică monetară poate părea insuficientă, deoarece, la prima vedere, minimalizează realizările întreprinderii care nu capătă o exprimare monetară (productivitatea fizică, competențele personalului, climatul social, raporturile cu mediul concurențial). În realitate, abordarea sistematică a întreprinderii permite înțelegerea conversiei oricărei realizări favorabile (exprimată în termeni cantitativi sau calitativi) în rezultatele monetare, și deci, în rentabilitate.

Noțiunea de rentabilitate are un caracter relativ. Aptitudinea de a degaja rezultate monetare nu poate fi judecată independent de mijloacele angajate pentru a le obține. De aceea, analiza rentabilității nu se limitează la investigarea indicatorilor ei absoluți, ci și a celor relativi, obținuți prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau consumate pentru desfășurarea activității respective.

Rentabilitatea este expresia rezultatului obținut ca urmare a unei activități economice de transformare și/sau schimb. Acest surplus apare în ultimă fază a circuitului economic, cea de desfacere (vânzare). Dar acțiunea economică este realizată, cel mai adesea, prin utilizarea diverșilor factori, în care predomină capitalul economic, și în consecință, apare și capitalul financiar. Rezultatul obținut nu poate avea semnificație decât în raport cu factorii utilizați, în special cu capitalul angajat.

Rentabilitatea este definită ca un raport între rezultatul obținut și mijloacele utilizate. Cel mai adesea, termenul de rentabilitate se referă la rezultatul obținut în folosirea unui capital. Remunerarea altor factori, în special munca, este măsurată prin prețul plătit.

Problema rentabilității se pune în procesul vânzării – cumpărării unei societăți comerciale, dar și în cazul demarării unei activități de investiții.

De asemenea, când se apelează la credite de la bănci, firma trebuie să facă dovada capacității de rambursare a acestora și de plată a dobânzii, luându-se astfel în considerare, pe lângă viabilitatea proiectului și rentabilitatea societății comerciale și situația patrimonială a acesteia.

Semnificația rentabilității la nivelul întreprinderii

Analiza activității economico-financiare a întreprinderii este unul din cele mai complexe domenii ale activității economice desfășurate în cadrul unei întreprinderi și în același timp ea stă la baza acestei activități.

Un director bun trebuie să posede profunde cunoștințe în domeniul gestiunii întreprinderii pentru a putea scoate întreprinderea din impas în orice moment. Cu atât mai mult cu cât perioada actuală de tranziție la economia de piață este o perioadă instabilă atât la nivel macro cât și microeconomic, din cauză căreia întreprinderea întâmpină multe dificultăți în „calea activității” sale.

Pe baza practicii internaționale are loc trecerea la noul sistem de analiză a activității întreprinderii menit să asigure reflectarea obiectivă a relațiilor de piață apărute în România, care necesită evidențierea domeniilor de analiză în baza axei Cost – Volum – Profit.

Pentru aceasta vom delimita scopul și aria de cuprindere a informației prelucrate și furnizate de aceste compartimente ale analizei economico – financiare, cât și utilizatorii acestor informații.

Se estimează că, printr-un tratament mai complet al problemelor incertitudinii pe baza gestiunii legale și eficiente a riscului, procesul managerial se îmbunătățește substanțial, realitate ce conduce la creșterea performanțelor deciziilor adoptate. Rămân totuși deschise întrebările: ”Care este cel mai bun mod sau care este cea mai bună strategie de management la care orice conducător? Ar trebui să apeleze pentru a dirija destinul firmei (entității) pe care o conduce?” Oferind șansa unei mai bune asigurări a progresului, viziunea presupune atât posibilitatea alegerii unui model rațional de acțiune din diversitatea celor existente la un moment dat, cât și acceptarea revizuirii deciziei pe parcursul implementării ei, pe baza noilor informații despre evoluția indicatorilor financiari și impactul lor asupra rezultatelor prognozate.

În realitate, managerul pornește de la stabilirea unui anumit grad de acceptabilitate pentru o soluție și apoi alege dintre variantele identificate pe cea care atinge acest prag. Cu toate că numeroasele studii efectuate au arătat că performanțe înalte au obținut decidenții care și-au asumat cele mai mari riscuri, încă nu se poate vorbi de manageri care să manifeste o preocupare și o înclinație constantă și cuprinzătoare față de risc. Într-o economie de piață, scopul oricărei activități economico-financiară este obținerea de profit, adică activitatea respectivă să fie rentabilă.

Rentabilitatea apare astfel, ca un instrument hotărâtor al mecanismului economiei de piață atât în orientarea activității de producție cât și în orientarea utilizării resurselor materiale, umane și financiare.

Profitul este scopul și rațiunea acțiunii economice, mobilul principal al investirii capitalului, fiind criteriul principal de analiză al eficienței economice. Maximizarea profitului constituie motivația agentului economic de a acționa într-un anumit domeniu de activitate lucrativă, deci este un criteriu de fundamentare a opțiunii sale, privind orientarea capitalului și restructurarea producției. Profitul stimulează eforturile agentului economic în vederea perfecționării activității sale și are o semnificație deosebită pentru societate, deoarece prin prelevarea unei părți din venit la buget, sunt satisfăcute nevoi sociale generale privind învățământul, sănătatea, cultura, administrația de stat și apărarea.

Profitul (beneficiul), ca indicator absolut (de mărime) al rentabilității, constituie premisa și consecință a unei “afaceri”. Ca premisă, se are în vedere faptul că inițierea unei afaceri implică o anumită investiție, iar consecința o constituie rezultatul așteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se formează noi surse disponibile pentru alte investiții. Analiza rentabilității se realizează pe baza “contului de profit și pierdere”, care arată modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri și cheltuieli.

De aceea, analiza pragului de rentabilitate este esențială pentru orice firmă comercială.

Pragul de rentabilitate este numit de unii analiști punct de echilibru sau punct critic.

El arată acea dimensiune a producției de bunuri, servicii etc., unde costurile totale sunt egale cu încasările, deci beneficiul este nul. Este evident că activitatea economică devine rentabilă peste acest prag, iar sub acest prag activitatea înregistrează pierderi. Astfel analiza acestui indicator este necesară pentru :

stabilirea nivelului producției ;

adoptarea programelor de modernizare sau retehnologizare (pentru micșorarea cheltuielilor);

stabilirea necesarului de vânzări.

Stabilirea indicatorului de rentabilitate poate fi făcută pentru întreaga activitate a firmei sau doar pentru unul sau mai multe produse.

1. Analiza pragului de rentabilitate la nivelul întregii activități. Pragul este atins în condițiile în care : CA = CT

Cu cât cifra de afaceri este mai mare, depărtându-se de pragul de rentabilitate, se poate spune că firma este mai stabilă financiar. Din punct de vedere al stabilității financiare, firma se poate afla într-una din situațiile următoare:

– instabilă când cifra de afaceri depășește cu până la 10% pragul de rentabilitate;

– relativ stabilă când procentul este între 10% și 20%;

– confortabilă când procentul depășește 20%. Acest procent de depășire a cifrei de afaceri față de pragul de rentabilitate este numit marja de siguranță (MS).

Valoare marjei de siguranță este un element de bază în relațiile financiare ale firmei cu instituțiile bancare în privința creditării firmei de care bănci. Acesta, deoarece băncile la acordarea creditelor țin cont de stabilitatea financiară a firmei.

Stabilirea pragului de rentabilitate pe produs. Acest prag poate fi stabilit prin metode grafice sau prin calcule. Modul de stabilire a pragului ține cont de evoluția costurilor și a veniturilor, în funcție de volumul producției. Cheltuielile variabile se reprezintă grafic ca o dreaptă ce trece prin origine, deoarece ele sunt proporționale cu nivelul producției.

Cheltuielile fixe adunate cu cele variabile (CF + CV), ținând cont că, cheltuielile fixe nu depind de nivelul producției se reprezintă ca o dreaptă paralelă cu dreapta cheltuielilor variabile și este situată deasupra ei. Cifra de afaceri se reprezintă ca o dreapta cu o pantă mai mare decât dreapta CT = CF + CV

Corelația rentabilitate – eficiență

Orice mecanism economic are în componența sa indicatori economici care caracterizează procesul de producție, indicatori care trebuie să reflecte tot mai mult eforturile depuse și efectele obținute, bazate pe o eficiență economică tot mai ridicată. Datorită cerințelor mecanismului economic care trebuie adoptat în procesul de producție al unităților economice, se vor manifesta tot mai mult laturile calitative ca efect direct al sporirii preocupărilor în direcția utilizării cât mai eficiente a tuturor resurselor materiale și financiare.

Rentabilitatea și eficiența – cerințe de prim ordin ale actualei etape de dezvoltare a economiei noastre – sunt strâns legate de modul cum salariații înțeleg să folosească, în procesul de producție, materiile prime și materialele de care dispun, de buna gospodărire a mijloacelor materiale din dotare și de utilizarea la un nivel tot mai ridicat al forței de muncă.

Rentabilitatea este definită ca fiind capacitatea unei activități economice organizate de a produce profit, oglindind într-o formă sintetică eficiența întregii activități economice a societății comerciale.

În legătură cu corelațiile între rentabilitate și eficiență economică sunt de făcut unele precizări.

Eficiența economică este o categorie economică mai cuprinzătoare decât rentabilitatea. În acest sens, menționăm și următoarea afirmație « eficiența economică reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vânzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare) intrate sau neintrate în circuitul economic.

În știința economică, conceptul de eficiență economică apare în secolul nostru, deși anumite analize indirecte pot fi întâlnite de la Adam Smith și W.S. Levans.

Se consideră că bazele teoriei eficienței economice au fost puse abia în secolul nostru, odată cu începuturile utilizării metodelor matematice în cercetarea economică, cu sporirea complexității economiei și cu confruntarea tot mai perseverentă dintre teoria și practica macroeconomică, pe care a declanșat-o instabilitatea economiei în acea perioadă. Unul dintre economiștii cu contribuții importante la definirea conceptului de eficiență, care se ocupă de optimul consumului și optimul producției, făcând legătura între acestea, utilizând tehnica matematică de formalizare, este Wilfredo Pareto. Totuși, concluziile acestuia, conform cărora condițiile unei eficiențe maxime se identifică cu condițiile de echilibru ale unei economii de piață în concurență perfectă, se îndepărtează treptat de realitățile economice ale perioadei ce urmează.

Eficiența privită în general, se referă la ambele sfere ale activității umane – productivă și neproductivă, la întreaga viață social – economică – și s-ar putea defini ca maximum de efect cu minimum de efort.

Circumscrisă în domeniul economic, eficiența economică exprimă raportul dintre efectul socialmente util (rezultatul) și efortul necesar pentru obținerea lui sau invers, raportul dintre consumul de factori de producție, pe de o parte, și rezultatele obținute, pe de altă parte. Cu cât efectul economic este mai ridicat, cu atât eficiența este mai mare.

În aprecierea eficienței un rol foarte important îl au eforturile și efectele.

Un prim aspect se referă la aprecierea efectului util. Acesta trebuie privit atât din punct de vedere material și valoric, cât și pe plan mai larg, social. Dacă din punct de vedere al efectelor în expresie materială, concretizată în bunuri materiale și servicii realizate, problema esențială este ca acestea să corespundă calitativ, structural și cantitativ trebuințelor reale ale societății, în ceea ce privește determinarea valorică a acestora la nivel micro și macroeconomic, problemele sunt mai complexe, întrucât ele se pot exprima cu ajutorul mai multor indicatori, ca de exemplu: produsul național, venitul național, producția netă, profitul, etc.

Al doilea aspect privește efortul, consumul de muncă, resurse naturale și capital pentru obținerea unui anumit efect. Abordarea acestuia se poate face din mai multe puncte de vedere. Astfel, consumul celor trei factori de producție – muncă, pământ, capital – în procesul desfășurării propriu-zise a activității economice poate fi privit, pe de o parte, ca un consum de muncă sub forma salariilor, materiilor prime și energiei, a capitalului fix, sub forma amortizării care se reflectă în cheltuielile de producție, iar, pe de altă parte, într-o accepțiune mai largă, ca un consum de resurse – sub forma alocării lor într-un anumit sector de activitate. Examinarea efortului sub acest ultim aspect se impune întrucât rezultatele ce se obțin trebuie comparate și cu totalul resurselor de muncă, materiale și bănești antrenate în activitatea respectivă, și nu numai cu cheltuielile efective de producție reflectate în costul de producție, întrucât, atât rezultatele activității economice, cât și eforturile făcute pentru obținerea lor pot fi privite din diferite unghiuri de vedere.

Trebuie evidențiat faptul că rentabilitatea se referă numai la eficiența factorilor a căror consumare determină cheltuieli pentru firmă. Ca urmare a dependenței rentabilității de eficiența factorilor de producție, ca și de eficiența altor factori, aceasta este considerată ca o expresie globală sau sintetică a eficienței economice, deși conținutul ei îl reprezintă eficiența cheltuirii factorilor, și mai puțin a atragerii lor. Prin urmare, indicatorii rentabilității sunt considerați indicatori sintetici și respectiv, globali ai eficienței economice în general.

Indicatori de măsurare a rentabilității

Pentru a stabili contribuția elementelor componente la modificarea rezultatului brut se aplică metoda balanțieră.

Modelul al doilea de analiză structurală a rezultatului brut pune în evidență, față de primul model, un aspect esențial și anume dacă marja brută față de cheltuielile variabile permite acoperirea cheltuielilor fixe (în caz contrar volumul de activitate este inferior pragului de rentabilitate) și a unor rezultate negative (pierderi) din activitățile financiare și excepționale, astfel încât pe total firmă activitatea să fie rentabilă.

Analiza soldurilor intermediare ale gestiunii (S.I.G.)

Prin solduri intermediare ale gestiunii înțelegem principalii indicatori economic-financiari stabiliți pe baza datelor din Contul de Profit și Pierdere, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a resurselor materiale, financiare și umane ale firmei. Un sold intermediar al gestiunii este diferența dintre două valori. Prin scăderi succesive se obțin indicatori de caracterizare a rentabilității și gestiunii firmei (unii se regăsesc ca atare în Contul de Profit și Pierdere, iar alții se determină în situația S.I.G.). Soldurile intermediare ale gestiunii se prezintă într-un tablou care, în esență este o altă modalitate de prezentare a contului de rezultate.

Tabloul soldurilor intermediare ale gestiunii, sub formă de listă, se prezintă astfel:

Analiza soldurilor intermediare de gestiune, se poate realiza pe baza:

– modificărilor absolute;

– indicilor cu bază fixă, în lanț și medii;

– ritmurilor cu bază fixă, în lanț și medii;

– metodei ratelor;

– metodei substituirilor în lanț.

Referitor la indicatorii din tabloul soldurilor intermediare ale gestiunii, care nu au fost prezentați și analizați anterior, se impun unele precizări, și anume:

Marja comercială (Mc) este un indicator utilizat de către întreprinderile care vând mărfurile în starea în care au fost cumpărate. Analiza factorială a marjei comerciale, poate fi efectuată cu ajutorul următorului model:

în care: D reprezintă cifra de afaceri din vânzări de mărfuri sau valoarea desfacerilor de mărfuri;

C – rata medie a marjei comerciale sau cota medie de adaos comercial;

gi – structura vânzărilor pe grupe de mărfuri sau sectoare de activitate;

ci – cota de adaos comercial pe grupe de mărfuri sau sectoare de activitate.

Sistemul de factori, se prezintă astfel:

Excedentul (deficitul) brut al exploatării (E.B.E.).

Reprezintă fluxul potențial de disponibilități degajat de ciclul de exploatare și se determină deducând cheltuielile monetare din exploatare din veniturile monetare aferente ecestei activități. Veniturile monetare din exploatare sunt formate din vânzările de mărfuri și subvențiile de exploatare, în timp ce cheltuielile monetare din exploatare cuprind acele categorii de cheltuieli care presupun plăți imediate sau la termen (consumurile provenind de la terți, cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate și cheltuielile cu personalul).

Excedentul brut al exploatării este utilizat în procesul de analiză pentru efectuarea de comparații, în dinamică și în spațiu, cu rezultatele firmelor care își desfășoară activitatea în același domeniu. Comparativ cu ceilalți indicatori utilizați în procesul de analiză, excedentul brut al exploatării prezintă avantajul că nu este influențat de sistemul de amortizare practicat, de politica de constituire a provizioanelor, de politica financiară (gradul de îndatorare) și fiscală (sistemul de impozitare a profitului), precum și de politica de distribuire a dividendelor.

Analiza excedentului brut al exploatării, poate fi aprofundată utilizând următoarele rate de structură (repartiție).

a) Ra = Cheltuieli cu amortizarea/ E.B.E.*100

Chelt. cu provizioanele

b) Rp = aferente exploatării / E.B.E.* 100

c) Rcf = Cheltuieli cu dobânzile/ E.B.E.* 100

d) Ri = Impozit pe profit 100/ E.B.E.*100

e) Rd = Dividende/ E.B.E.*100

în care:

Ra reprezintă rata amortizării;

Rp – rata provizioanelor;

Rcf – rata cheltuielilor financiare cu dobânzile;

Ri – rata impozitului pe profit;

Rd – rata dividendelor.

Analiza factorială a profitului la nivel de întreprindere

Analiza profitului se impune a fi efectuată și în funcție de factorii endogeni și exogeni care acționează la nivelul întreprinderii. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de rezultate: rezultatul brut al exercițiului, rezultatul exploatării și rezultatul aferent cifrei de afaceri.

Analiza factorială a rezultatului brut al exercițiului

Rezultatul brut al exercițiului (Rb), se determină ca diferență între veniturile totale și

cheltuielile totale, astfel:

în care:

prb reprezintă rezultatul (profitul) mediu brut la 1 leu venituri totale;

gi – structura veniturilor totale pe categorii de activități;

prbi – profitul brut la 1 leu venituri pe categorii de activități.

Sistemul de factori care acționează asupra profitului brut, se prezintă astfel:

Măsurarea influențelor factorilor se realizează cu ajutorul metodei substituirilor în lanț.

Analiza factorială a rezultatului exploatării.

Rezultatul exploatării (Re) se circumscrie la nivelul activității de bază a întreprinderii și caracterizează în mărime absolută rentabilitatea ciclului de exploatare. El se determină ca diferență între veniturile din exploatare (Ve) și cheltuielile aferente acestora (Ce), astfel:

Re = Ve – Ce

Acest model de analiză, deși are un caracter general valabil pentru toate întreprinderile, se recomandă a fi utilizat cu predilecție de către acele întreprinderi care nu dispun de o bază tehnico-materială importantă.

Rate de rentabilitate

Literatura de specialitate americană nu face distincție între rentabilitate și profitabilitate. Unii europenii însă își exprimă chiar atitudinea negativă față de confundarea celor două concepte. Profitabilitatea este o condiție necesară pentru existența rentabilității intr-o activitate economică deci profitabilitatea se găsește în avalul rentabilității.

Rentabilitatea decurge din cuantificarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile efectuate în cheltuieli și se măsoară prin intermediul marjelor și al ratelor de rentabilitate. Însă marjele calculate ca diferență între venituri și cheltuieli caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii deoarece pot exista unități foarte rentabile cu marje mici și invers, rentabilități slabe cu marje mari. Așadar doar ratele calculate sub forma de rapoarte caracterizează în mod real gradul de rentabilitate și exprimă în modul cel mai sintetic eficiența cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor investite.

Ratele de rentabilitate fac parte din categoria indicatorilor de eficiență de tipul efect/efort. Efectul reprezintă profitul sub diversele sale forme de exprimare: brut, net, din exploatare, curent etc. Efortul se poate prezenta sub forma capitalurilor (proprii, permanente), resurselor consumate (costurilor), activelor totale sau ale unor părți din acestea, veniturilor etc. Diferitele forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au o valoare informaționala variata și oglindesc multiplele laturi ale activității economico-financiare firmei.

Rata de rentabilitate reprezintă o mărime relativă ce exprima gradul în care capitalul aduce profit întreprinderii. Exprimarea relativă a nivelului de rentabilitate completează diagnosticul prin capacitatea informațională a indicatorilor respectivi. În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit o analiză comparativă.

Ratele de rentabilitate se determină ca raport între efectele economice și financiare obținute (diferite solduri intermediare – ca forme de exprimare a profitului) și eforturile depuse pentru obținerea lor (active, capitaluri).

Studierea profitului în mărimi absolute nu constituie decât o etapă preliminară a analizei rentabilității, pentru relevanța raționamentului fiind necesară raportarea la alți indicatori, ratele rezultate furnizând informații cu semnificații economico-financiare complexe. Metoda ratelor constă, în principal, în posibilitatea efectuării de o manieră simplă și eficientă de comparații în toate cele trei dimensiuni: norme, timp și spațiu

Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici, prin care se apreciază sub formă relativă situația profitabilității sau a capacității întreprinderii de a produce profit. Ratele rentabilității sunt printre cei mai importanți indicatori prin care se apreciază eficiența generală a activității unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obținute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și desfacere.

Rata rentabilității, ca indicator de performanță, poate avea mai multe forme de exprimare, în funcție de modul de raportare a unui indicator de efecte sau rezultate obținute (profitul, EBE sau alți indicatori parțiali ai rentabilității) la un indicator de flux global al activității (cifra de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adăugată) sau la mijloacele economice avansate sau consumate pentru obținerea rezultatului respectiv (ca indicatori de efort).

Rata rentabilității comerciale

Calitatea gestiunii unei întreprinderi este validată prin aprecierea produselor sale pe piață, situație evidențiată prin cifra de afaceri. Raportul dintre rezultatul obținut și cifra de afaceri reprezintă rata rentabilității comerciale.

În literatura de specialitate există mai multe moduri de calcul a acestei rate de rentabilitate, dar cele mai utilizate sunt următoarele:

, ,

Unde: Rc – rata rentabilității comerciale

Rcn – rata rentabilității comerciale nete

RMb – rata marjei brute din vânzări

CA – cifra de afaceri netă

Pr – profit aferent cifrei de afaceri nete

Po – profit operațional

Pn – profit net

Rata rentabilității resurselor consumate

Evidențierea consumurilor de resurse se realizează în conturile de cheltuieli. Eficiența acestor consumuri se poate aprecia în raport cu rezultatele obținute, pe baza ratei rentabilității resurselor consumate, cunoscută și sub denumirea de rata rentabilității costurilor. Prin definiție, rata rentabilității resurselor consumate reflectă raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri și costurile totale aferente vânzărilor:

Unde: Rrc – rata rentabilității resurselor consumate

Ch – cheltuieli aferente cifrei de afaceri

Pr – profit aferent cifrei de afaceri nete

Rata rentabilității economice

Prin definiție, rata rentabilității economice reflectă raportul dintre un rezultat economic și mijloacele economice angajate pentru obținerea acestuia. Avantajele induse de rata rentabilității economice în câmpul analitic se datorează faptului că ea este independentă de structura financiară, politica fiscală a statului prin care se impozitează profitul.

În literatura de specialitate din țara noastră, sunt prezentate mai multe modalități de calcul a acestei rate la nivelul unei întreprinderi, unde la numărător se pot utiliza excedentul brut din exploatare sau rezultatul exploatării, iar la numitor se pot utiliza activul din exploatare sau activul total:

, ,

Unde: Re – rata rentabilității economice

Rex – rezultatul din exploatare

EBE – excedent brut din exploatare

Pb – profit brut

Ae – active din exploatare

At – active totale

Rata rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare, cunoscută în teoria internațională sub denumirea de „return on equity”, permite aprecierea eficienței investițiilor de capital ale acționarilor și oportunitatea menținerii acestora, calculându-se ca raport între rezultatul net al exercițiului financiar și capitalul propriu:

Unde: Rf – rata rentabilității financiare

Kp – capitalul propriu;

Pn – profitul net;

Rata rentabilității financiare reprezintă unul dintre indicatorii majori care prezintă un interes deosebit pentru investitori și echipa de managementul a întreprinderii. Cu ajutorul său investitorii pot evalua modul în care investiția lor este rentabilă sau nu. Când rata rentabilității financiare depășește costul capitalului propriu, prin activitatea desfășurată de către întreprindere creează un surplus de valoare pentru acționari.

Rata rentabilității financiare exprimă corelația dintre rezultatul obținut și capitalurile investite, în calitatea lor de surse de finanțare a activității.

Contul de profit și pierdere – sursa de informații pentru analiza financiara

Contul de profit și pierdere face parte din situațiile financiare de închidere a exercițiului financiar, fiind un document contabil de sinteza, care măsoară performantele activității unei firme în cursul unei perioade date.

Contul de profit și pierdere reprezintă sursa informaționala de baza în caracterizarea sintetizatoare a rentabilității ca forma a performantei întreprinderii.

Acesta prezintă importanta pentru o gama larga de utilizatori de informație contabila. Investitorii și creditorii pot sa evalueze fluxurile viitoare de trezorerie ale întreprinderii. În felul acesta investitorii pot sa evalueze, cu cea mai mare exactitate, valoarea economica a întreprinderii unde sunt acționari, iar creditorii pot sa determine măsura în care întreprinderea își va putea rambursa datoriile.

Contul de profit și pierdere poate fi utilizat și de alte categorii de utilizatori cum sunt clienții care vor sa fie informați asupra capacității în care întreprinderea le poate furniza bunurile și serviciile de care au nevoie; sindicatele sunt interesate în vederea negocierii de noi convenții colective; managerii utilizează contul de profit și pierdere pentru evaluarea eficacității resurselor consumate și proiectarea de noi strategii de firma.

Pentru ca rezultatul contabil sa măsoare corect performanta întreprinderii este necesar respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică în momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie sa se contabilizeze și toate cheltuielile care au contribuit la obținerea acelui venit. Întocmirea contului de profit și pierdere, ca și a bilanțului contabil, constituie o obligație legala pentru societățile comerciale.

În structura elementelor de cheltuieli se regăsesc elemente de natura „ajustărilor” , calculate prin diminuarea cheltuielilor cu veniturile corespunzatoare. Astfel veniturile sunt departajate în venituri curente și câștiguri iar cheltuielile în cheltuieli curente și pierderi. Veniturile din activități curente incorporează vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevențe și chirii. Câștigurile cuprind alte elemente care corespund definiției veniturilor și pot sa apară sau nu ca rezultat al activității curente a întreprinderii. Câștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice și din acest punct de vedere nu diferă ca natura de venituri.

Cheltuielile curente ale întreprinderii includ elemente de natura cheltuielilor cu mărfurile vândute, salariile, amortizarea. Ele se regăsesc de obicei sub forma ieșirilor sau scăderii valorii activelor cum ar fi : numerarul, stocurile,terenurile.

Pierderile sun un alt element care intra în definiția cheltuielilor. Ele pot sa apară sau nu pe parcursul exercițiului financiar al întreprinderii. Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice și din acest punct de vedere nu diferă ca natura de alte tipuri de cheltuieli.

Pierderile și câștigurile sunt prezente în mod distinct în contul de profit și pierdere datorita necesitații și importantei cunoașterii existentei și valorii acestora în procesul decizional.

Veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune sunt generate de trei tipuri de activități:

De exploatare, este activitatea dominanta care vizează realizarea profitului întreprinderii în sectoarele industrial, investițional, comercial și prestări servicii :

Financiara, privind participațiile la capitalurile altor societăți și alte acțiuni de plasament. Activitatea financiara impreuna cu cea de exploatare formează activitatea curenta a întreprinderii ;

Extraordinara, privind operațiile de gestiune și operațiile de capital care nu sunt legate de activitatea normala și curenta.

Dintre multiplele rapoarte pe care întreprinderea le prezintă acționarilor, situațiile anuale sunt pe departe cele mai importante. Informațiile cuprinse în aceste situații sunt de două tipuri : primul tip este de natura literara necesara descrierii rezultatelor operaționale ale întreprinderii în anul precedent și luând în discuție dezvoltarea viitoare, care va afecta activitatea pe anul în curs. Al doilea tip de informație este de natura financiară și oferă o viziune contabilă asupra operațiilor și poziției financiare a întreprinderii. Documentele financiare au rolul de a descrie evoluția reala a câștigurilor și a dividendelor pe parcursul ultimilor doi ani, în timp ce celalalt tip de informație încearcă să explice cauzele acestei evoluții.

În cazul în care întreprinderea s-a confruntat cu probleme grave, echipa managerială va căuta măsurile ce se impun pentru a remedia situația. O măsură necesară este întocmirea unui scenariu viitor care sa includă revenirea la o profitabilitate normala.

În unele cazuri rapoartele financiare nu pot cuprinde întreaga informație necesară utilizatorilor acestora pentru luarea deciziilor economice. Din această cauza raportul financiar anual conține informații suplimentare, care sunt prezentate în notele explicative. Notele explicative cuprind indicatorii financiari principali, situația financiară a întreprinderii și analiza influenței factorilor diverși asupra modificărilor acesteia.

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. AGROMEC BUCOV S.A.

Scurt istoric

S.C. AGROMEC BUCOV S.A. este înființată și funcționează potrivit Legii 31/1990, privind societățile comerciale, în care producătorii agricoli, prin acordul lor de voință, hotărăsc să-și exploateze în comun terenul, animalele, investițiile și celelalte bunuri proprietate privată, în scopul folosirii acestora cu maximum de eficiență, obținerii de beneficii care sa contribuie la dezvoltarea și întărirea gospodarilor asociați.

Obiectul de activitate

OBIECTUL DE ACTIVITATE: – îl constituie cultivarea în comun a pământului, creșterea animalelor, prelucrarea și industrializarea produselor agricole, prestările de servicii și mică industrie, depozitarea și valorificarea producției și alte asemenea activități, în funcție de condițiile specifice, baza tehnico-materiala și forța de munca existenta.

AMPLASAMENT: – S.C. AGROMEC BUCOV S.A. se află amplasată în județul Prahova.

SUPRAFATA OCUPATA: – 1.684,66 ha.

Capitalul societății AGROMEC BUCOV S.A.

CAPITALUL SOCIAL al societății este de 90.000 lei.

Capitalul social inițial poate fi majorat prin depunerea de noi părți sociale în completarea celei inițiale ca și aportul în bani și în natura adus de noii membrii. Bunurile în natura altele decât pământul se echivalează în vederea transformării lor în părți sociale de către o comisie stabilita de Adunarea Generală a Acționarilor.

Capitalul social, respectiv părțile sociale ale asociațiilor, poate fi redus la cerere cu aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, precum și cu părțile sociale ale celor care se retrag sau sunt excluși din societate. Pământul și celelalte părți sociale pot fi lăsate moștenitorilor ori vândute altor asociați sau unor persoane care devin membrii ai societății.

Managementul și organizarea societății

Munca în societate se efectuează de acționarii societății prestatoare și personal de specialitate și de execuție încadrat cu contract de munca și poate fi organizata după cum hotărăște Adunarea Generală a Acționarilor pe ferme, secții, brigăzi, echipe, ateliere, grupe de familii, atât la sediul societății, cât și la domiciliul asociației.

Producția și veniturile obținute în cursul anului pot fi repartizate de Adunarea Generală a Acționarilor în principal pentru:

plata muncii efectuate de asociații și lucrătorii angajați, unitățile prestatoare, precum și pentru protecția socială;

asigurarea semințelor, materialului săditor și a furajelor;

producția destinata vânzării;

consumul alimentar în creșe, grădinițe și alte nevoi colective;

alte cheltuieli de investiții, producție, impozite și alte obligații ale societății stabilite prin legi și contracte.

Conducerea societății se realizează de Adunarea Generală a Acționarilor, constituita din membrii societății.

Adunările Generale sunt ordinare și extraordinare. Ele sunt legal constituite, dacă la lucrări participă cel puțin 2/3 din numărul membrilor și adopta hotărâri cu majoritatea simpla de voturi.

Fiecare asociat are dreptul la un singur vot. Adunarea Generală a Acționarilor se convoacă de președintele Consiliului de Administrație, la cererea societăților care dețin 1/10 din capitalul social sau a comisiei de cenzori.

Hotărârile se iau prin vot deschis, cu excepția celor pentru alegerea Consiliului de Administrație și Comisiei de Cenzori, care se iau prin vot secret și sunt obligatoriu pentru toți acționarii. Cursul lucrărilor se consemnează în registrul de procese verbale în acest scop. Adunarea Generală a Acționarilor se întrunește cel puțin o data pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar.

În afara de dezvoltarea altor probleme înscrise pe ordinea de zi, Adunarea Generală a Acționarilor are obligația:

sa aprobe programul de venituri și cheltuieli, repartizarea producției, împărțirea beneficiului și stabilirea dividendelor societății;

sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilanțul după ascultarea raportului Consiliului de Administrație și al Comisiei de Cenzori;

sa aleagă administratorii (membrii consiliului) și cenzorii, și sa le stabilească indemnizația;

sa se pronunțe asupra gestiunii administratorilor;

sa hotărască formele de organizare a activității productive;

sa hotărască încheierea contractelor cu unitățile prestatoare de servicii, de vânzare și prelucrare a produselor și de angajare a personalului tehnico-administrativ;

sa hotărască orice alte demersuri necesare activității societății și pentru care se cere aprobarea Adunării Generale a Acționarilor ordinara.

Societatea este administrată de un consiliu. Consiliul de Administrație se întrunește lunar și ori de cate ori este nevoie. Consiliul de Administrație răspunde pentru:

conducerea activității curente de producție economico-financiara;

stabilirea de masuri pentru aplicarea Hotărârii Adunării a prevederilor legale ale contractului de societate și ale statului;

realizarea vărsămintelor afectate de asociați;

existenta reala a dividendelor plătite;

numirea și revocarea personalului de execuție și negocierea salariului în limitele stabilite de Adunarea Generală a Acționarilor și a prevederilor legale.

Consiliul de Administrație poate constitui un comitet de direcție ales dintre administratori. Președintele Consiliului de Administrație este și director general sau director. Consiliul de Administrație poate delega prin împuternicirile și obligațiile sale comitetului de direcție. Dezvoltarea societății se face în următoarele cazuri:

prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor;

imposibilitatea realizării scopului sau a obiectivului societății;

societatea dezvoltata intra în lichidare, operațiunea se face potrivit legii.

CAPITOLUL 3. ANALIZA RENTABILITĂȚII LA S.C. AGROMEC BUCOV S.A.

Analiza profitului brut la nivel de firmă

Analiza profitului se impune a fi efectuată și în funcție de factorii direcți și indirecți care acționează la nivelul întreprinderii cercetate. Luând în calcul diversitatea de forme sub care se prezintă profitul la nivel de firma, în analiza factorială a acestuia pot fi aprofundate următoarele categorii de rezultate :

rezultatul brut al exercițiului

rezultatul aferent cifrei de afaceri

profitul unitar

Analiza se efectuează la niveluri diferite (activitatea totală, de exploatare, cifra de afaceri, pe produs) ținând cont de factorii care influențează asupra acestora. Sursa informațională o constituie contul de profit și pierdere, deci analiza se efectuează de la global (rezultatul exercițiului) către pârtile sale.

Analiza de tip factorial urmărește punerea în evidență a cauzelor primare care determina mărimea și dinamica profitului firmei. Acest tip de analiză permite identificarea factorilor cu influență favorabilă asupra profitului și respectiv a factorilor cu influență nefavorabilă, orientând gestiunea activității în sensul identificării de măsuri de corecție a acestui ultim tip de influență.

Pentru început se face analiza profitului brut pe baza următoarelor modele deterministe :

Pb = Vt – Ch t

Pb = Rb + Rf + Rex

unde:

Pb = profitul brut

Vt = venituri totale

Ch t = cheltuieli totale

Rb = rezultatul brut

Rf = rezultatul financiar

Rex = rezultatul extraordinar

Situația generală a profitului brut la S.C. AGROMEC BUCOV S.A., în perioada 2011 – 2013 este redata mai jos.

Situația generală a profitului brut în perioada 2011-2013

– lei –

În ultimii doi ani la S.C. AGROMEC BUCOV S.A., profitul brut a înregistrat o reducere de la 172.705 lei în anul 2011 la 67.938 lei în anul 2012, pentru ca în anul 2013 să ajungă la 358.610 lei.

Aceasta creștere a profitului brut se explică prin faptul că în perioada 2012-2013, creșterea veniturilor totale a fost mai accentuata față de creșterea cheltuielilor totale.

Astfel, în anul 2013, cheltuielile totale au crescut cu 84.257 lei, veniturile totale au sporit cu 374.929 lei în aceeași perioadă.

Ponderile fiecărei categorii de venit sau rezultatul financiar în totalul veniturilor, respectiv rezultatul total (profitul brut) se poate observa în tabelul următor.

Structura veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare pe tipuri de activități

%

În tabelul veniturilor, ponderea cea mai mare o dețin veniturile din activitatea de exploatare care este de aproximativ 99,67 % în toți cei trei ani analizați.

Cheltuielile din activitatea de exploatare, au și ele o pondere însemnată în totalul cheltuielilor, ponderea care este mai mare cea a veniturilor 100 % în 2012 și 2013.

În tabelul următor se prezintă contribuția fiecărui tip de rezultate (din activitatea de exploatare, din activitatea financiară și din activitatea extraordinară), la formarea profitului brut al firmei pentru acei ani analizați 2011 – 2013.

Modificări absolute și procentuale la veniturile, cheltuielile, și rezultatele firmei în perioada 2011- 2013

lei –

La nivel de firma s-a înregistrat o creștere a profitului brut în anul 2013 față de anul 2012, cu 290.672 lei, adică 427,85%, după ce acesta scăzuse în anul 2012 față de anul 2011, cu 104.767 lei, adică cu 60,66%.

În anul 2013, comparativ cu anul 2012, se constată de asemenea o creștere a rezultatului din activitatea de exploatare de 286.536 lei, adică cu 425,58%.

La activitatea financiară se constată o scădere a rezultatului financiar în 2012 cu excepția anului 2013 față de anul 2012, când se constată o creștere a rezultatului financiar la activitatea financiară de 4.136 lei, adică cu 678,03 %.

Influența factorilor asupra profitului brut în perioada 2011-2013, calculată cu ajutorul metodei balanțiere, este redata în tabelul următor.

Influența factorilor asupra modificării profitului brut

– lei-

Cea mai mare influența asupra modificării profitului brut au avut atât în anul 2012, cât și în anul 2013, veniturile totale, din care s-au remarcat veniturile din activitatea de exploatare, acestea reieșind în special din analiza rezultatelor financiare ale diferitelor activități ale firmei.

Rezultatul cu cea mai mare influență asupra modificării profitului brut în perioada analizată asupra modificării profitului brut în perioada analizată a fost rezultatul din activitatea de exploatare, ca urmare a creșterii vânzărilor, în detrimentul operațiilor, din activitatea financiară și cea extraordinară, influența rezultatului financiar a ultimelor activități fiind negative, cu excepția rezultatului financiar din anul 2013 față de anul 2012 de la activitatea financiară.

Analiza profitului brut prin prisma veniturilor totale și a profitului mediu la un leu venituri totale.

Se poate face prin prisma următoarei formule:

Pb = Vt – Ch t = Vt (1 – ) = Vt = Vt

Pb = Vt =

unde:

Pb = profit brut

Vt = venituri totale

Ch t = cheltuieli totale

= profit mediu la un leu venituri totale

g = structura veniturilor totale

pr = profitul la un leu venit pe structura aleasa (pe categorii de venituri)

Structura veniturilor:

g = 100

Rezultat:

Pb= V- Ch

Profitul la un leu:

=

Situația profitului brut în perioada 2011- 2013

– lei –

Influența veniturilor totale și a profitului la un leu venituri totale asupra profitului brut în perioada 2011–2013

– lei-

Pb = Vt =

∆ 2012/2011:

Modificarea profitului brut față de perioada precedentă:

-104.767 lei

1. Influența modificării veniturilor totale

43.307 lei

2. Influența modificării profitului mediu la un leu venituri totale

-148.074 lei

2.1. Influența modificării structurii veniturilor totale

-2.006 lei

2.2. Influența modificării profitului la un leu venit pe structura aleasa

-146.068 lei

∆ 2013/2012:

290.672 lei

1. Influența modificării veniturilor totale

23.573 lei

2. Influența modificării profitului mediu la un leu venituri totale

267.099 lei

2.1. Influența modificării structurii veniturilor totale

3.680 lei

2.2. Influența modificării profitului la un leu venit pe structura aleasa

263.420 lei

În perioada analizată firma a înregistrat o diminuare a profitului brut în anul 2012 față de anul 2011, și o creștere în anul 2013 față de anul 2012. Aceasta creștere a profitului brut reprezintă o situație favorabilă și se datorează influenței diferite ca sens și intensitate a celor doi factori primari.

Astfel creșterea veniturilor totale între anii 2011 – 2012 de la 860.234 lei la 1.079.968 lei a condus la creșterea profitului brut cu 43.307 lei, respectiv creșterea veniturilor între anii 2012 – 2013 de la 1.079.968 lei la 1.450.761 lei a condus la creșterea profitului brut cu 23.573 lei, ceea ce reprezintă o influență favorabilă.

Reducerea profitului mediu al un leu venituri totale de la 0,1978 în anul 2011 la 0,0623 în anul 2012 a determinat reducerea profitului brut în anul 2012 față de anul 2011 cu 148.074 lei, respectiv creșterea profitului mediu al un leu venituri totale la 0,2439 în anul 2013 a determinat creșterea profitului brut în anul 2013 față de anul 2012 cu 267.099 lei, ceea ce reprezintă o situație favorabilă, datorata influenței diferite a celor doi factori: structura veniturilor totale și profitul la un leu venit pe structura aleasă.

Structura veniturilor totale a influențat în mod favorabil profitul brut atât în anul 2013 față de anul 2012, astfel a crescut ponderea veniturilor cu valoarea medie la un leu mai mare decât media pe întreprindere și a scăzut ponderea veniturilor cu valoarea medie la un leu mai mică decât media pe întreprindere, ceea ce reprezintă o situație favorabilă.

Profitul la un leu venit pe structura aleasă a influențat în mod nefavorabil profitul brut atât în anul 2012 față de anul 2011, cea mai mare pondere deținând-o veniturile din activitatea de exploatare.

Analiza profitului brut prin prisma veniturilor și cheltuielilor la 1000 lei venituri

Se poate face prin prisma următoarei formule:

Pb = ( 1 000 – C )

unde:

Pb = profit brut

Vt = venituri totale

C = cheltuieli la 1000 lei venituri totale

Situația cheltuielilor la 1000 lei venituri totale în perioada 2011- 2012

– lei –

Cheltuieli la 1000 lei venituri totale = * 1000

În perioada 2011-2012, firma a înregistrat nu numai o creștere a veniturilor totale, ci și o majorare a cheltuielilor la 1000 lei venituri totale.

Astfel, dacă în anul 2011 aceste cheltuieli avem o valoare de 800 lei, iar în anul 2012 de 937 lei, în anul 2013 ele au ajuns la 754 lei.

Influența veniturilor totale și a cheltuielilor la 1000 lei venituri totale asupra profitului brut în perioada 2011– 2013 este evidențiată în tabelul următor.

Influența veniturilor totale și a cheltuielilor la 1000 lei venituri totale asupra profitului brut în perioada 2011–2013

– lei-

Pb = ( 1 000 – C )

∆ 2012/2011:

Modificarea profitului brut față de perioada precedentă:

-104.767 lei

1. Influența modificării veniturilor totale

43.307 lei

2. Influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri totale

-148.074 lei

∆ 2013/2012:

Modificarea profitului brut față de perioada precedentă:

290.672 lei

1. Influența modificării veniturilor totale

23.573 lei

2. Influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri totale

267.099 lei

În perioada analizată s-a înregistrat o creștere a profitului brut cu 290.672 lei în anul 2013 față de anul 2012, și o reducere cu 104.767 în anul 2012 față de anul 2011.

Creșterea profitului brut reprezintă o situație favorabilă, fiind rezultatul influenței diferite ca sens și intensitate a celor doi factori.

Cea mai mare influența asupra modificării profitului brut au avut-o în aceasta perioada nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri

Astfel creșterea veniturilor totale în anul 2013 față de anul 2012, a condus la creșterea profitului brut cu 9.059 lei respectiv 23.573 lei, ceea ce reprezintă o situație favorabilă.

Influența cheltuielilor la 1000 lei venituri totale demonstrează ca ritmul creșterii veniturilor a fost devansat de ritmul creșterii cheltuielilor, aceasta reprezentând o situație nefavorabilă pentru firmă.

Analiza profitului brut din activitatea de exploatare

Pentru a se realiza profitul brut din activitatea de exploatare se utilizează următorul model determinist :

În tabelul următor sunt prezentate veniturile și cheltuielile din activitatea de exploatare aferente perioadei analizate.

Date pentru analiza profitului brut în perioada 2011-2012

– lei –

Date pentru analiza profitului brut în perioada 2012-2013

– lei –

Influentele producției totale, structurii pe sortimente, costului și prețului asupra profitului brut (din activitatea de exploatare) se evidențiază în tabelul următor.

Influența producției, costului și prețului asupra profitului brut în perioada 2011-2013

– lei –

Δ2012/2011:

= 112,65%

Modificarea profitului brut față de perioada precedentă:

-74.349 lei

1. Influența modificării volumului producției vândute:

= 14.204 lei

2. Influența modificării structurii producției vândute:

= -97.188 lei

3. Influența modificării cheltuielilor complete pe produse:

= -15.552 lei

4. Influența modificării preturilor de vânzare:

= 24.186 lei

Δ2013/2012:

= 141,97%

Modificarea profitului brut față de perioada precedentă:

95.793 lei

1. Influența modificării volumului producției vândute:

= 15.910 lei

2. Influența modificării structurii producției vândute:

= 63.381 lei

3. Influența modificării cheltuielilor complete pe produse:

= -29.192 lei

4. Influența modificării preturilor de vânzare:

= 45.694 lei

Societatea a înregistrat o creștere cu 95.793 lei a profitului aferent cifrei de afaceri în anul 2013 față de anul 2012, respectiv o reducere cu 74.349 a profitului aferent cifrei de afaceri în anul 2012 față de anul 2011. Aceasta situație din 2013 are o influența pozitiva asupra rezultatului brut total și a rezultatului net al exercițiului, precum și a indicatorilor de eficiență construiți pe baza acestora.

Studiind influentele factorilor, se constata următoarele:

Creșterea volumului producției în anul 2012 față de anul 2011 cu 12,65%, respectiv în anul 2013 față de anul 2012 cu 41,97% a avut ca efect majorarea profitului cu 14.204 lei în anul 2012 față de anul 2011 și cu 15.910 lei în anul 2013 față de anul 2012. O asemenea situație este determinata de nerealizarea producției obținute și realizarea neritmică a producției ca urmare a unor cauze interne (neasigurarea la timp cu factorii de producție din cauza unui management deficitar) și externe societății.

Pentru a asigura o creștere a cifrei de afaceri este necesar sa se asigure măsurile necesare pentru o folosire eficiență a resurselor umane, financiare și materiale ale întreprinderii.

Modificarea structurii cifrei de afaceri a condus la creșterea profitului aferent vânzărilor cu 63.381 lei în anul 2013 față de anul 2012, situație care se explica prin creșterea ponderii produselor la care, în perioada 2012 – 2013, s-au înregistrat rate ale rentabilității comerciale mai mari decât rata medie a rentabilității comerciale pe total întreprindere și scăderea ponderii sortimentelor la care, în perioada 2012 – 2013, s-au înregistrat rate ale rentabilității comerciale mai mici decât rata medie a rentabilității comerciale pe total întreprindere.

O influență considerabilă asupra modificării profitului brut a avut-o evoluția prețurilor, dar și a cheltuielilor. Acestea au crescut în anul 2012 față de anul 2011, când și în anul 2013.

Cheltuielile au exercitat o influența negativa asupra profitului, determinând scăderea acestuia cu 15.552 lei în anul 2012 față de anul 2011, respectiv cu 29.192 lei în anul 2013 față de anul 2012. Situația a fost determinata de depășirea cheltuielilor la produsele care dețin ponderea majoritara în totalul vânzărilor. Influența modificării cheltuielilor se poate explica în funcție de elementele componente (cheltuieli materiale, salariale, indirecte pe unitatea de produs) și de factorii specifici acestora (consumuri specifice de resurse materiale, productivitatea fizica a muncii, gradul de folosire a capacitații de producție, preturi de aprovizionare, tarife de salarizare). Creșterea cheltuielilor, chiar dacă determina scăderea profitului, se apreciază ca justificata în cazul în care consumul suplimentar de resurse se reflecta în îmbunătățirea calității produselor și creșterea preturilor de vânzare, efectul obținut (sporul de venituri) fiind mai mare decât efortul făcut (creșterea cheltuielilor).

Datorita reducerii cheltuielilor apar rebuturi, pierderii, cresc cheltuielile salariale, materiale, administrative de conducere, resursele sunt folosite ineficient, mijloacele de producție nu sunt utilizate la capacitatea maxima, cresc preturile de aprovizionare.

Ca măsură se recomandă diminuarea cheltuielilor în limita păstrării calității produselor.

Deși cheltuielile s-au majorat, prețul de vânzare practicat de societate a contracarat efectele acestora.

Preturile de vânzare au fost mai mari decât cele din anii precedenți la majoritatea produselor, efectul fiind creșterea profitului cu 24.186 lei în anul 2012 față de anul 2011, respectiv cu 45.694 lei în anul 2013 față de anul 2012. Aceasta situație poate fi determinata de efortul propriu al firmei pentru îmbunătățirea calității produselor și de acțiunea factorilor conjuncturali externi întreprinderii, cum sunt: raportul cerere – oferta, evoluția cursului de schimb al monedei naționale, inflație, preturi competitive, produse de calitate, atragerea de noi client.

O atenție deosebită trebuie acordata politicilor adoptate de societate în vederea creșterii profitului. Exista tendințe de a realiza un profit cât mai mare, pe seama creșterii preturilor, dar aceasta, în timp, se va întoarce în timp împotriva societății.

O politica rațională reprezintă obținerea unui profit cât mai mare, îndeosebi pe seama creșterii volumului activității.

Analiza ratei rentabilității comerciale

Rata rentabilității comerciale în perioada 2011 – 2013

– lei –

Influențele producției, prețului și cheltuielilor asupra profitului brut (din activitatea de exploatare) se calculează cu ajutorul metodei substituirii înlănțuite și se evidențiază în tabelul următor.

Influentele producției, prețului și costului asupra rentabilității comerciale

în perioada 2011 – 2013

– % –

∆ 2012/2011:

Modificarea ratei față de perioada precedentă:

– 13,00%

1. Influența modificării structurii producției:

-14,65%

2. Influența modificării prețului de valorificare pe unitatea de produs:

4,81%

3. Influența modificării costului pe unitatea de produs:

– 3,17%

∆ 2013/2012:

Modificarea ratei față de perioada precedentă:

7,30%

1. Influența modificării structurii producției:

6,00%

2. Influența modificării prețului de valorificare pe unitatea de produs:

5,11%

3. Influența modificării costului pe unitatea de produs:

– 3,81%

Se constata o diminuare a ratei rentabilității comerciale cu 13,0% în anul 2012 față de anul 2011, respectiv o majorare a ratei rentabilității comerciale cu 7,30% în anul 2013 față de anul 2012. Atât diminuarea cât și majorarea ratei rentabilității comerciale a fost determinata de influența diferita ca sens și intensitate a celor trei factori primari, anume: influentele pozitive ale structurii producției vândute și a preturilor medii de vânzare pe produse.

Modificările din structura vânzărilor au determinat în anul 2013 față de anul 2012 o majorare a ratei rentabilității resurselor consumate cu 6,00%. Contribuția favorabilă a modificării structurii cifrei de afaceri nete este efectul majorării ponderii produselor mai profitabile decât media pe întreprindere în anul anterior, respectiv diminuarea ponderii produselor mai puțin profitabile decât media pe întreprindere, fapt justificat prin modificarea cererii și ofertei pe piață.

În condiții normale, majorarea preturilor de vânzare constituie efectul îmbunătățirii calității produselor și serviciilor, politicii comerciale a întreprinderii, situației de monopol sau poziției concurențiale puternice a întreprinderii pe piață.

Evoluția prețurilor de vânzare a dus la creșterea ratei rentabilității resurselor consumate cu 4,81% în anul 2012 față de anul 2011, respectiv o creștere cu 5,11% în anul 2013 față de anul precedent. Creșterea preturilor de vânzare este determinata de îmbunătățirea calității producției vândute, precum și de influența unor factori conjuncturali (scăderea puterii concurenților, creșterea puterii de cumpărare).

Creșterea cheltuielilor complete unitare au determinat o reducere a ratei rentabilității resurselor consumate cu 3,17% în anul 2012 față de anul 2011, respectiv cu 3,81% în anul 2013 față de anul 2012. Aceasta situație este data de efectul creșterii cheltuielilor de achiziție a resurselor materiale, a cheltuielilor cu salariile și a cheltuielilor de distribuție.

Analiza ratei rentabilității resurselor consumate

Un alt model determinist folosit pentru calcularea ratei rentabilității capitalului consumat este :

Rata rentabilității resurselor consumate perioada 2011 – 2013

– lei –

Influențele producției, cheltuielilor și prețului asupra profitului brut (din activitatea de exploatare) se calculează cu ajutorul metodei substituirii înlănțuite și se evidențiază în tabelul următor.

Influentele producției, costului și prețului asupra rentabilității resurselor consumate

în perioada 2011 – 2013

– % –

∆ 2012/2011:

Modificarea ratei față de perioada precedentă:

– 16,80%

1. Influența modificării structurii producției:

-18,61%

2. Influența modificării costului pe unitatea de produs:

– 3,47%

3. Influența modificării prețului de valorificare pe unitatea de produs:

5,28%

∆ 2013/2012:

Modificarea ratei față de perioada precedentă:

8,82%

1. Influența modificării structurii producției:

7,15%

2. Influența modificării costului pe unitatea de produs:

– 4,92%

3. Influența modificării prețului de valorificare pe unitatea de produs:

6,59%

Rata rentabilității resurselor consumate a înregistrat o scădere în anul 2012 față de anul 2011 și o creștere în anul 2013 față de anul 2012. Aceasta se datorează influenței diferite ca sens și intensitate a celor trei factori primari.

Modificările din structura vânzărilor au determinat în anul 2013 o creștere a ratei rentabilității resurselor consumate cu 7,15%, datorita diminuării ponderii produselor vândute cu o rentabilitate față de cheltuieli mai mică decât rentabilitatea medie față de cheltuieli înregistrata la nivelul întregii producții în perioada de referință și datorita majorării ponderii produselor vândute cu o rentabilitate față de cheltuieli mai mare decât rentabilitatea medie față de cheltuieli înregistrata la nivelul întregii producții, respectiv în anul 2012 modificările din structura vânzărilor au determinat o reducere a ratei rentabilității resurselor consumate cu 18,61%, datorita majorării ponderii produselor vândute cu o rentabilitate față de cheltuieli mai mică decât rentabilitatea medie față de cheltuieli înregistrata la nivelul întregii producții în perioada de referință și datorita diminuării ponderii produselor vândute cu o rentabilitate față de cheltuieli mai mare decât rentabilitatea medie față de cheltuieli înregistrata la nivelul întregii producții.

Situația se datorează unor mutații favorabile pe piața de desfacere, dar și eforturilor societății în scopul obținerii și vânzării acestor produse.

Creșterea cheltuielilor complete unitare au determinat o reducere a ratei rentabilității resurselor consumate cu 3,47% în anul 2012 față de anul 2011, respectiv cu 4,92% în anul 2013 față de anul 2012. Aceasta situație este data de efectul creșterii cheltuielilor de achiziție a resurselor materiale, a cheltuielilor cu salariile și a cheltuielilor de distribuție.

O influența importanta o are și evoluția preturilor de vânzare, care a dus la creșterea ratei rentabilității resurselor consumate cu 5,28% în anul 2012 față de anul 2011, respectiv o creștere cu 6,59% în anul 2013 față de anul precedent. Creșterea preturilor de vânzare este determinata de îmbunătățirea calității producției vândute, precum și de influența unor factori conjuncturali (scăderea puterii concurenților, creșterea puterii de cumpărare).

Influența pozitiva a preturilor în raport cu influența negativa a cheltuielilor scoate în evidenta ca evoluția pe ansamblu a sistemului de preturi la intrări și ieșiri avantajează firma.

Analiza ratei rentabilității economice

Aceasta analiza se poate face prin mai multe metode, în funcție de scopul urmărit în procesul de analiza.

O prima forma a ratei rentabilității economice se obține prin repartizarea profitului brut la nivelul total al unității, concretizat în active fixe și active circulante.

Rfa = 100 Rfa = 100

unde:

Rfa = rata rentabilității economice

Pb = profitul brut

At= active totale

Ac= active circulante

Af= active financiare (fixe)

Situația indicatorilor în perioada 2011 – 2013 se poate observa în tabelul următor.

Situația indicatorilor în perioada 2011-2013

lei –

Firma a înregistrat o creștere de-a lungul celor trei ani din perioada analizată a activelor circulante. Astfel, în anul 2011, activele fixe au fost în valoare de 356.151 lei, iar activele circulante de 433.271 lei, iar în anul 2013, activele fixe au ajuns la 335.183 lei, iar cele circulante la 757.381 lei.

Rata rentabilității economice a scăzut de la 21,88% în anul 2011, la 9,34% în anul 2012, și a crescut apoi la 32,82% în anul 2013.

Se vor calcula modificările absolute și procentuale ale ratei rentabilității economice în perioada 2011 – 2013.

Influentele factorilor asupra modificării rentabilității economice

– % –

Rfa = = 100

∆ 2012/2011:

Modificarea ratei față de perioada precedentă:

– 12,54%

1. Influența modificării activelor totale:

1,86%

1.1. Influența modificării activelor fixe:

1,68%

1.2. Influența modificării activelor circulante:

0,18%

2. Influența modificării profitului brut:

-14,40%

∆ 2013/2012:

Modificarea ratei față de perioada precedentă:

23,48%

1. Influența modificării activelor totale:

– 3,12%

1.1. Influența modificării activelor fixe:

– 0,43%

1.2. Influența modificării activelor circulante:

– 2,69%

2. Influența modificării profitului brut:

26,6%

Rata rentabilității economice a înregistrat o majorare cu 23,48%, ca urmare a contribuției diferite a celor doi factori primari.

Creșterea activelor totale cu 50% în anul 2013 față de anul 2012 a contribuit la diminuarea ratei rentabilității cu 3,12%. Aceasta reprezintă o situație nefavorabilă pentru societate.

Profitul a înregistrat o creștere în 2013, care s-a reflectat în creșterea ratei rentabilității cu 26,6%.

Influența pozitivă a profitului brut compensează influența negativă a activelor totale, a activelor fixe și a celor circulante.

CAPITOLUL 4. STRATEGII PRIVIND CREȘTERE A RENTABILITĂȚII LA S.C. AGROMEC BUCOV S.A.

Strategii de creștere a rentabilității

Analiza diagnostic a societății reprezintă o investigare largă a principalelor aspecte economice, tehnice, sociologice, juridice și manageriale. Ea are ca scop identificarea punctelor forte și a punctelor slabe ale activității interne și externe a societății, precum și a cauzelor care le-a generat, pentru formularea recomandărilor de verificare a punctelor forte și de eliminare/atenuare a punctelor slabe 1).

Privind către viitor, eforturile societății SC AGROMEC BUCOV S.A vor trebui îndreptate câtre sporirea competențelor și pregătirii manageriale în toate sectoarele:

informație: fructificarea tuturor surselor de informații strategice, organizarea și exploatarea unei rețele informatice funcționale intre toate compartimentele;

investiție : contribuția la efortul general de modernizare a sistemului, prin achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, echipamente și utilaje de înalta productivitate, fundamentată pe studii de fezabilitate riguroase, în urma alocării unor resurse sporite pentru dezvoltare.

Posibilitățile existente pe linia recrutării, calificării/recalificării și perfecționării personalului existent și a îmbunătățirii substanțiale a managementului la toate nivelele de conducere.

Pentru concretizarea unor ritmuri mari de creștere este necesară adoptarea unor politici financiare și comerciale corespunzătoare:

Cercetarea organizată și constantă a pieței, inclusiv prin atragerea unor specialiști din afara sistemului (pentru ferma de zootehnie);

Utilizarea de norme de consum documentate tehnic și actualizate periodic (referitor la tehnologia producției pentru producția vegetală);

Corelarea constantă a forței de muncă cu activitățile desfășurate;

Analizarea atentă a rentabilității;

În vederea obținerii unor ritmuri de creștere prevăzută a cifrei de afaceri se va avea în vedere obiectivele propuse;

Productivitate muncii să se situeze la un nivel care să permită obținerea unui salariu mediu net apropiat de cel stabilit în societățile similare din economie;

Profitul societății să se situeze la un nivel care să permită recuperarea, din amortismente și profit, a dotărilor, utilaje și echipamente noi și performante în maxim 5 ani;

Prin îmbunătățirea organizării muncii este necesară monitorizarea cheltuielilor cu personalul, astfel încât aceasta să nu depășească 80 % din valoarea adăugată.

Obiective specifice:

Perfecționarea proceselor, procedeelor și tehnologiilor performante, în vederea valorificării competitive a resurselor de muncă (creșterea producției agricole la hectar).

Creșterea gradului factorilor printr-o mai buna corelare a cererii pe piața cu oferta și prin găsirea unor noi piețe de distribuție a produselor oferite

Elaborarea de metode și sisteme de supraveghere și control al calității muncii în contextul cerințelor asigurării ocupării complete a timpului de lucru.

Creșterea veniturilor din vânzări prin:

încheierea de contracte avantajoase

reducerea numărului de salariați și creșterea productivității muncii

reducerea costurilor

Perfecționarea și dezvoltarea operațiilor, proceselor, echipamentelor, tehnologiilor și sistemelor de procesare (mai ales pentru ferma zootehnică).

Caracterizarea calității muncii în vederea asigurării securității salariaților.

Soluții și sisteme privind îmbunătățirea managementului.

Sisteme de promovare și diseminare a cunoștințelor privind economia și managementul firmei.

Marketingul și cercetarea pieței de ofertă de produse.

Soluții privind diversificarea ofertei de produse.

Un program mai eficient de participare la târguri, expoziții și misiuni economice

Analiza SWOT în cadrul SC AGROMEC BUCOV S.A

Analiza S.W.O.T. are în vedere evidențierea cât mai concretă a tuturor influențelor asupra modului de derulare a activității firmei, asupra rentabilității și eficientei acesteia. Sunt identificate punctele de influență pozitivă și a cele de proveniența negativă, atât la nivelul SC AGROMEC BUCOV S.A, cât și pe ansamblul pieței în cadrul căreia aceasta acționează, ținând cont de domeniile de activitate specifice.

Concret, situația se prezintă astfel:

Concluzii

Din analiza datelor prezentate rezultă o creștere a vânzărilor în anul 2013 față de anul 2012. Această situație se reflectă pozitiv asupra profitului aferent cifrei de afaceri, rezultatului exploatării, rezultatului curent, rezultatului brut, rezultatului net al exercițiului și destinațiile acestuia, vitezei de rotație a activelor circulante. Productivitatea anuală a muncii a crescut în anul 2013 față de anul 2012, fapt care a condus la creșterea producție și vânzărilor. Acest factor a fost influențat de o serie de factori: gradul de înzestrare a forței de muncă, ponderea mijloacelor fixe direct productive, precum și randamentul mijloacelor fixe productive.

Pentru activitatea desfășurată în cadrul S.C. AGROMEC BUCOV S.A., creșterea ratelor de rentabilitate în perioada analizată, poate fi apreciată ca foarte favorabilă. Situația în cauză constituie o rezultantă a utilizării eficiente a factorilor de producție, cu consecințe pozitive privind consolidarea poziției întreprinderii pe piață, creșterea competitivității produselor și a gradului de satisfacție a clienților

Modificarea nivelului ratelor de rentabilitate este rezultatul structurii producției vândute care a exercitat o influență favorabilă, modificarea prețurilor de vânzare unitare a exercitat o influență favorabilă asupra nivelului indicatorilor. Această situație este rezultatul creșterii prețurilor de vânzare comparativ cu cele prevăzute la categoria de produse care dețin o pondere însemnată în tabelul vânzărilor.

La nivelul fiecărui producător și, respectiv, ofertant de produse, modificarea prețurilor de vânzare poate fi consecința unor cauze dependente sau independente de activitatea întreprinderii. Aceste aspecte susțin necesitatea evidențierii condițiilor concrete care le-au generat, a semnificației influențelor exercitate, iar ca un corolar sublinierea măsurilor care se impun în vederea îmbunătățirii activității viitoare.

Din punct de vedere metodologic, se impune determinarea rezultatului independent de efortul propriu al întreprinderii. Este cunoscut faptul că prețurile de vânzare se pot modifica ca urmare a schimbării raportului cerere și ofertă, schimbarea destinației produsului, îmbunătățirea calității produselor, acordarea de bonificații, marca de fabrică, evoluția cursului de schimb, etc.

În vederea obținerii de rezultate pozitive pe viitor trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

Amplasarea pozitiva a afacerii:

aplicarea unei politici de marketing corespunzătoare;

promovarea unei reclame eficiente privind activitatea și oferta agentului economic;

alegerea unei piețe potrivite pentru vânzarea produselor.

Imobilizarea în mare măsură a capitalului permanent în active imobilizate și utilizarea eficientă a acestor active.

Existența unui fond de rulment permanent suficient pentru desfășurarea procesului economic.

Gestionarea corespunzătoare a stocurilor de resurse materiale:

existența unor stocuri cu mișcare rapida pentru asigurarea continuității și operativității realizării comenzilor;

dimensionarea stocurilor de resurse materiale în raport cu cifra de afaceri;

existența unor stocuri de resurse materiale utilizabile.

Adoptarea unei politici de expansiune economica controlată concretizată în lansarea unor produse pe piețe care au fost cercetate în prealabil.

Adoptarea unei politici adecvate de capitalizare a unei părți din profit (posibilități de reinvestire).

Experiența în administrarea patrimoniului și o calificare corespunzătoare a personalului din punct de vedere profesional.

Existența unei fluctuații reduse a personalului, ca urmare a unei politici salariale corespunzătoare sau stimulative (salarii mai mari și condiții de muncă favorabile).

Practica internațională de analiză și diagnostic a pericolului de faliment recomandă și folosirea unor procedee operative cu un conținut orientativ care permit detectarea inițială a pericolului, luând în considerare următoarele indicii:

transferarea recentă a contului de disponibil bănesc de la o bancă la altă bancă;

depășirea limitelor de apelare la credite, în special pentru nevoi curente, fără explicații satisfăcătoare;

nerespectarea unui raport optim între datorii și capitalul propriu;

furnizarea cu întârziere a informațiilor financiare;

schimbarea experților contabili;

modificări în aparatul de conducere.

Consistența concluziilor privind starea economico-financiară a unui agent economic crește pe măsură ce în analiză sunt aplicate mai multe metode de natură managerială.

Bibliografie

Bibliografie