Diagnosticul Financiar pe Baza Sistemului de Rate Si Evaluarea Riscului de Faliment pe Exemplul S.c. Restaurante Trattoria Il Calcio S.r.l

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E 1

DIAGNOSTICUL FINANCIAR PE BAZA RATELOR DE STRUCTURĂ A ACTIVULUI ȘI PASIVULUI 3

1.1 RATELE DE STRUCTURĂ A ACTIVULUI ȘI PASIVULUI 5

1.2 ELABORAREA BILANȚULUI STRUCTURAL 17

1.3 DETERMINAREA SI INTERPRETAREA RATELOR DE STRUCTURĂ PATRIMONIALĂ PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL 18

2. SITUAȚIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII PRIN PRISMA RATELOR DE ECHILIBRU ȘI ÎNDATORARE 25

2.1 RATELE DE FINANȚARE SI DE ÎNDATORARE 26

2.2 RATELE DE LICHIDITATE ȘI SOLVABILITATE 27

2.3 DETERMINAREA ȘI INTERPRETAREA RATELOR DE ECHILIBRU FINANCIAR ȘI ÎNDATORARE PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL 30

3. EVALUAREA EFICIENȚEI OPERAȚIONALE A ÎNTREPRINDERII PE BAZA RATELOR DE GESTIUNE 33

3.1 VITEZELE DE ROTAȚIE PRIN CIFRA DE AFACERI 34

3.2 RATELE CINETICE 35

3.3 INFLUENȚA RATELOR DE ROTAȚIE ASUPRA NIVELULUI RENTABILITAȚII ÎNTREPRINDERII 41

3.4 DETERMINAREA ȘI INTERPRETAREA RATELOR DE GESTIUNE PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL 44

4. DIAGNOSTICUL RISCULUI DE FALIMENT 52

4.1 DETERMINAREA PRAGULUI DE RENTABILITATE ȘI A INDICATORILOR DE RISC ASOCIAȚI 52

4.2 ESTIMAREA SENSIBILITAȚII REZULTATELOR ÎN RAPORT CU VARIAȚIA VOLUMULUI ACTIVITĂȚII 55

4.3 DIAGNOSTICUL RISCULUI DE FALIMENT PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL 61

CONCLUZII ȘI PROPUNERI 66

B I B L I O G R A F I E 70

A N E X E 73

I N T R O D U C E R E

In această lucrare am urmărit realizarea diagnosticului financiar pe baza sistemului de rate și evaluarea riscului de faliment pe exemplul S.C. RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL. Lucrarea este structurată pe patru capitole.El prezintă situațiile financiare anuale, modele de analiză ale acestora, analiza concretă a stării patrimoniului societații și concluziile la care am ajuns în urma acestei analize.

In primul capitol am prezentat cateva aspecte referitoare la diagnosticul financiar pe baza ratelor de structură a activului si pasivului precum și determinarea și intrepretarea acestora pe exemplul societății analizate.

Al doilea capitol cuprinde doua parți premergatoare analizei situației financiare prin prisma ratelor de echilibru si îndatorare care confera o primă imagine asupra situației financiare a companiei.

Capitolul al treilea abordează noțiunea de rentabilitate la nivelul societății prin analiza ratelor de gestiune, de rotație si a ratelor cinetice.

Al patrulea capitol iși propune realizarea unei analize a riscului de faliment, prin calculul ratelor de lichiditate, solvabilitate dar si prin indicatorii aferenti. Riscul de faliment este analizat prin metoda scorurilor.

Studiul de caz se bazează pe exemplul SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL a fost înființată pe data de 09 septembrie 2004, având numarul la Registrul Comerțului J40/15390/2004 și codul unic de înregistrare RO 16792110. Sediul societății se află în București, Strada D. I. Mendeleev 14, București.

Societatea are ca obiect de activitate :

– prepararea și vânzarea la comanda, de mâncaruri calde și reci, inclusiv vânzarea de băuturi care însotesc masa, cu sau fară program distractiv.

– bar,

– servicii de livrari la domiciliu,

– organizează mese festive,

– organizează și participă la diferite târguri, bâlciuri.

Societatea dispune de un numar de 8 angajați în decembrie 2013, după cum urmează:

– 2 locuri pe funcția de “bucătar”,

– 1 loc pe funcția de “barman”,

– 3 locuri “muncitor necalificat”,

– 1 loc “ospătar”,

1 contabil.

Cunoașterea profundă a evoluției performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, al procesului formării lor, însușirea unui ansamblu de metode și tehnici de analiză, și mai ales, identificarea măsurilor pentru evoluția normală a fenomenelor și proceselor economice și reducerea riscului operațional și financiar , presupune o analiză economico – financiară permanentă și temeinică.

DIAGNOSTICUL FINANCIAR PE BAZA RATELOR DE STRUCTURĂ A ACTIVULUI ȘI PASIVULUI

Problema gestionării și administrării întreprinderii, indiferent de obiectul de activitate și de scopul propus este complexă. Aprecierea diferențelor de performanță și poziție financiară depind de natura întreprinderii, de sistemul instrumentelor utilizate în gestionarea patrimoniului.

Pentru a putea supraviețui, orice întreprindere are nevoie de informații, fără de care procesul decizional prin care se conduce întreprinderea nu ar putea avea loc. Pentru a obține aceste informații este necesară o analiză a situațiilor financiare anuale care permit aflarea poziției financiare și a performanțelor acesteia. De aceste informații beneficiază atât întreprinderea (ca factor intern) a căror situații financiare sunt analizate cât și furnizorii, clienții, potențialii investitori și orice altă persoană care dorește să afle informații despre întreprindere (ca factori externi).

Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situațiilor financiare necesită evaluarea capacității unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a perioadei și siguranței generării lor. În ultimă instanță de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea ei de a-și plăti angajații și furnizorii, de a plăti dobânzi, de a rambursa credite și de a realiza programele administrative. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sunt oferite informații concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a întreprinderii.

Bilanțul contabil, împreună cu celelalte documente de sinteză anuale, are rolul de a generaliza periodic datele contabilității curente și de a stabili pe această cale o serie de indicatori economico-financiari, ceea ce îi conferă caracterul de model contabil și informațional, dar și model de gestiune a valorilor materiale și bănești delimitate patrimonial. El furnizează informații de reflectare și control asupra relațiilor de echilibru privind starea și mișcarea patrimoniului.

Diagnosticul financiar (parte componentă a diagnosticului global al firmei) este definit în literatura de specialitate drept „studiu metodic a situației și evoluției unei întreprinderi sub aspectul structurii financiare și a rentabilității, plecând de la bilanț, contul de rezultate și alte informații oferite de întreprindere, mai ales din anexe și raportul anual”.

Diagnosticul este un rău necesar pentru entitate. El este indispensabil pentru a localiza și măsura oportunitățile și vulnerabilitățile, dar nu are nici o incidență directă asupra activității. El nu este decât un mijloc de a pregăti în mod rațional și operațional acțiunile manageriale. Este rațiunea pentru care diagnosticul trebuie considerat ca o fază preliminară a elaborării strategiilor de creștere.

Diagnosticul financiar, rezultat al unui proces de evaluare a potențialului financiar al unei firme, exprimă starea sa de sănătate economico-financiară. De regulă, diagnosticarea financiară este necesar să se efectueze pe o perioadă de cel puțin trei ani, folosindu-se datele de evidență contabilă și cele cu caracter financiar, în mod deosebit elementele structurii bilanțului și cele ale contului de profit și pierdere, rezultatele obținute fiind comparate cu datele și indicatorii similari obținuți de firmele performante din cadrul ramurii economice.

Diagnosticul financiar trebuie să se bazeze, în firma viitorului, pe diagnosticul strategic (compus din diagnosticul concurențial, tehnologic, social și financiar) deoarece informațiile oferite de acesta permit caracterizarea fiecărei activități efectuată de firmă sub aspectul nevoilor de fond de rulment, a potențialului de rentabilitate și a riscului de exploatare și, mai ales, formularea unui aviz motivat asupra evoluției probabile.

Se poate spune că diagnosticul financiar analizează informațiile privind activitatea firmei, într-o anumită perioadă de timp, sub aspectul gestiunii financiare, al modului de alocare a resurselor de finanțare la nevoile de finanțat, astfel încât să ofere o apreciere a situației financiare a firmei.

Diagnosticul financiar are rolul de „centru de sistem” în orientarea deciziilor manageriale, astfel încât consecința acestora să fie performanța. Diagnosticul financiar nu se rezumă la a fi un element de recuzită al managementului financiar, ci face ca actul managerial să nu se desfășoare pe principiul spontaneității și al intuiției. El se concentrează asupra aprecierii politicii de finanțare și a politicii de investiții, în perspectiva funcționării firmei analizate. Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, în funcție de subiectul care îl evaluează, acordându-se prioritate unui aspect sau altul, care să caracterizeze situați financiară a firmei după scopurile și interesele urmărite. Acționarii și managerii sunt interesați de rentabilitatea financiară, rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară, riscul financiar, riscul de faliment, gradul de autonomie, flexibilitatea constituirii și utilizării resurselor, posibilitățile de control. Creanțierii (instituțiile bancare, furnizorii etc.) sunt interesați în principal de riscul de faliment, starea de solvabilitate, lichiditatea financiară, nivelul datoriilor exigibile, capacitatea de rambursare a datoriilor, echilibrul între nevoi și resurse.

1.1 RATELE DE STRUCTURĂ A ACTIVULUI ȘI PASIVULUI

Analiza structurii patrimoniale urmărește analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale. Metoda de analiză este metoda ratelor.

Ratele de structură permit „normalizarea” „situației patrimoniului”, aceasta ajutând la o comparație facilă între întreprinderi de dimensiuni diferite, precum și la observarea rapidă a unor modificări structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului.

Ratele de structură ale activului reflectă apartenența sectorială a întreprinderii și depind de natura activității acesteia.

I. Principalele rate ale structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate (Rai):

Această rată măsoară importanța relativă a activelor pe termen lung în totalul activelor întreprinderii. Acest indicator permite aprecierea flexibilității financiare a firmei în măsura în care evidențiază componența de capital investit în active fixe.

Dacă ținem cont de structura imobilizărilor avem următoarele rate:

) Rata imobilizărilor necorporale (Rin)

Rata imobilizărilor necorporale (Rin) măsoara ponderea imobilizarilor necorporale in total activ. Înregistrează valori mai ridicate la întreprinderile din domeniul serviciilor.

Activele necorporale (intangibile) cuprind brevete, licențe, mărci, fond comercial. În România valoarea acestor active este redusă, spre deosebire de SUA, unde acestea pot ajunge până la 50% din valoarea totală a activelor.

) rata imobilizărilor corporale (Ric):

Ric =

Aic – imobilizări corporale;

At – activul total.

Mărimea acestei rate este determinată, în primul rând, de natura activității. Rata este mare pentru acele activități ce solicită echipamente importante ca volum sau costisitoare și este mică în acele activități care solicită o slabă dotare tehnică.

Pentru firmele din același sector de activitate, rata imobilizărilor corporale depinde de opțiunile strategice ale fiecăreia, de politica de dezvoltare, de condițiile concrete în care-și desfășoară activitatea. Datorită condițiilor variate care au incidență asupra acestui indicator, este foarte dificil de stabilit o mărime optimă, o rată de referință. Totuși, specialiștii apreciază că, pentru firme comparabile, rata activelor imobilizate arată mărimea capacității acestora de a rezista în cazul unei crize, de a se adapta la schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerințelor pieței. La firmele cu o pondere ridicată a imobilizărilor corporale, operează mai dificil o transformare a activelor sale imobilizate în disponibilități, conferindu-i un grad redus de flexibilitate.

Nivelul indicatorului este influențat semnificativ de politica de amortizare, politica de investiții sau alegerea cre deosebire de SUA, unde acestea pot ajunge până la 50% din valoarea totală a activelor.

) rata imobilizărilor corporale (Ric):

Ric =

Aic – imobilizări corporale;

At – activul total.

Mărimea acestei rate este determinată, în primul rând, de natura activității. Rata este mare pentru acele activități ce solicită echipamente importante ca volum sau costisitoare și este mică în acele activități care solicită o slabă dotare tehnică.

Pentru firmele din același sector de activitate, rata imobilizărilor corporale depinde de opțiunile strategice ale fiecăreia, de politica de dezvoltare, de condițiile concrete în care-și desfășoară activitatea. Datorită condițiilor variate care au incidență asupra acestui indicator, este foarte dificil de stabilit o mărime optimă, o rată de referință. Totuși, specialiștii apreciază că, pentru firme comparabile, rata activelor imobilizate arată mărimea capacității acestora de a rezista în cazul unei crize, de a se adapta la schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerințelor pieței. La firmele cu o pondere ridicată a imobilizărilor corporale, operează mai dificil o transformare a activelor sale imobilizate în disponibilități, conferindu-i un grad redus de flexibilitate.

Nivelul indicatorului este influențat semnificativ de politica de amortizare, politica de investiții sau alegerea contabilă între cost istoric și valoare justă pentru imobilizări corporale.

) – rata imobilizărilor financiare (Rif). Exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care o firmă le-a stabilit cu alte unități, mai ales cu ocazia operațiilor de creștere și se calculează astfel:

Rif =

Aif – imobilizări financiare

At – activ total

B) Rata activelor circulante (Rac) se calculează cu relația:

Rac =

Ac – activele circulante

At – activ total

Rata activelor circulante arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total patrimoniu, depinde mult de specificul activității firmei, iar nivelul minim este de cel puțin 40% din totalul activelor.

Ca rate complementare avem:

B1) rata stocurilor (Rs):

Rs =

S – valoarea stocurilor

At – activ total

Rata stocurilor (Rsk) reflectă ponderea celor mai puțin lichide active circulante în total active circulante. Aceasta ia valori diferite de la un sector la altul în funcție de natura activității: mai ridicate la firmele din sfera producției și distribuției de bunuri materiale și foarte scăzută în sfera serviciilor.

Interpretarea evoluției în timp a stocurilor, respectiv a ratei stocurilor, necesită corelarea la nivelul activității, admițându-se ca ecuație minimă de echilibru structural:

ICA > ISk,

unde,

ICA – indicele cifrei de afaceri;

ISk – Indicele stocurilor.

Prin urmare, o creștere a volumului de activitate generează o sporire justificată a stocurilor. Nivelul ridicat al stocurilor se apreciază negativ atunci când este consecința unei politici de aprovizionare exagerată (materii prime, materiale), a unei ineficiențe în producție (produse în curs de fabricație) sau, pentru produsele finite, deficiențe în vânzare (calitate necorespunzătoare, probleme de livrare, etc).

Încetinirea rotației stocurilor, formarea stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă se apreciază negativ datorită dificultăților de transformare în lichidități și consecințelor negative asupra solvabilității/lichidității firmei.

B2) rata creanțelor comerciale (Rcr):

Rcr =

Cr – nivelul creanțelor

At – activ total

Rata creanțelor comerciale reflectă politica comercială a întreprinderii și este influențată de natura clienților și de termenle de plată pe care întreprinderea le acordă partenerilor externi din aval.

Gradul de lichiditate al creanțelor comerciale este mai mare decât cel al stocurilor.

O pondere ridicată a acestora poate semnala fie deficiențe în încasare(clienți problemă) fie acordarea unor credite-clienți cu termene de încasare mari într-o politică agresivă de expansiune pe piață.

B3) rata disponibilităților bănești și a plasamentelor (Rdp):

Rata disponibilităților (RD,P) arată ponderea celor mai lichide active în totalul activelor circulante, reflectând gradul de lichiditate imediată a activelor curente.

Rdp

Rata disponibilităților reflectă ponderea disponibilităților în patrimoniul firmei, informațiile sale fiind însă deosebit de fragile, necesitând o interpretare nuanțată de la caz la caz. Însăși mărimea (nivelul) disponibilităților poate avea dublă semnificație. O valoare ridicată a disponibilităților poate reflecta o situație favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi și semnul unor resurse ineficient utilizate, al unor resurse neproductive.

De asemenea, trebuie să ținem seama de faptul că disponibilitățile pot înregistra variații de mare amplitudine în intervale foarte scurte: în câteva zile încasările pot să crească foarte mult datorită unor intrări importante de fonduri sau dimpotrivă, să scadă ca urmare a unor plăți foarte concentrate în timp.

În general se consideră normal un nivel de 3-5% al ponderii activelor de trezorerie, orice depășire fiind consecința neidentificării unor posibilități viabile de investire.

II. Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea structurii financiare, a politicii financiare a firmei, prin punerea în evidență a compoziției pasivului, relevând aspecte privind stabilitatea și autonomia(independența) financiară a acesteia.

Prin structura financiară a întreprinderii se înțelege raportul existent între finanțările sale pe termen scurt și finanțările pe termen mijlociu și lung influențând gestiunea financiară a întreprinderii prin costurile pe care le determină (costul capitalului) afectându-i rentabilitatea și determinându-i politicia de investiții.

Structura financiară reflectă deci compoziția capitalurilor întreprinderii.

Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă un aspect important al politicii financiare a întreprinderii. Decizia de structură financiară depinde de obiectivele întreprinderii, de nivelul rentabilității scontate și de riscurile pe care și le asumă. În aceiași măsură cu factorii interni, decizia de structură financiară depinde și de factori externi întreprinderii, mai ales de conjunctura economică, adică situația pieței financiare, oscilațiile ratei dobânzii, inflația.

Rata stabilității financiare (Rsf) reflectă legătura dintre capitalul permanent de care firma dispune în mod stabil (pe o perioadă de cel puțin 1 an) și patrimoniul total.

Valorile considerate normale sunt între 50% – 66% plasând întreprinderea într-o situație favorabilă și evidențiază caracterul permanent al finanțării, ceea ce conferă o anumită siguranță întreprinderii în desfășurarea activităților sale.

Rata autonomiei financiare globale (Rafg)

Autonomia financiară exprimă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor financiare, măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă gradul de lichiditate – solvabilitate și gradul de îndatorare.

Ponderea capitalului propriu, respectiv a datoriilor în totalul pasivului diferă de la un caz la altul, în primul rând, în funcție de politica financiară a firmei respective, de condițiile concrete ale fiecărei firme, de eficiența deciziilor financiare și din această cauză stabilirea unor rate de referință este greu de stabilit.

În literatura franceză, unii autori recomandă ca satisfăcătoare pentru echilibrul financiare, (0,33 sau 33%).

Prin urmare, existența unui capital propriu egal sau mai mare cu o treime din pasivul firmei este o premisă a autonomiei financiare a acesteia. Cu cât indicatorul ia valori mai mici decât mărimea amintită cu atât întreprinderea se expune riscului de insolvabilitate ca urmare a dependenței prea mari de creditori.

În cadrul ratei autonomiei financiare globale, semnificație deosebită are:

b1) Rata autonomiei financiare la termen permite aprecierea mai precisă prin implicarea structurii capitalului permanent.

Se poate calcula după relațiile:

Specialiștii apreciază că pentru asigurarea autonomiei financiare capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent. Deci: (0,5). Sub această limită firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate și este afectată autonomia ei financiară.

Acest raport exprimă gradul de independență financiară a firmei, independență asigurată atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ cu suma obligațiilor la termen.

Prin urmare: .

În acest caz datoriile mai mari de un an sunt acoperite integral din capitalurile proprii ca urmare a unei activități rentabile.

Rata de îndatorare globală (Rig) măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul firmei și exprimă gradul de dependență a întreprinderii de resurse financiare provenite de la terți:

(66% după unii autori)

Cu cât valoarea acestui indicator este mai îndepărtată de 0,5 (0,66), cu atât crește autonomia financiară a firmei, riscul de insolvabilitate este mic iar întreprinderea dispune încă de capacitate de îndatorare.

Des întâlnit în practica financiară este luarea în considerare, în calculul aceluiași indicator, la numitor, a capitalului propriu, exprimând îndatorarea totală (pe termen scurt, mediu și lung) a întreprinderii în raport cu capitalul propriu (levier financiar) .

Levierul financiar exprima indatorarea totala (pe termen scurt, mediu si lung) a intreprinderii in raport cu capitalul propriu. Rezultatul trebuie sa fie subunitar, o valoare supraunitara insemnand un grad de indatorare ridicat. O valoare ce depaseste 2,33 exprima un grad foarte ridicat de indatorare, societatea putandu-se afla chiar in stadiul de faliment iminent daca rezultatul depaseste de cateva ori pragul de 2,33

Conform normelor bancare datoriile totale ale întreprinderii nu trebuie să depășească de două ori capitalul său propriu. Îndatorarea peste această limită duce la apariția riscului de insolvabilitate, punînd în evidență o structură financiară inadecvată, care poate duce la încetarea de plăți sau la pierderea controlului de către acționari.

Este perceput ca un indicator de risc financiar ca urmare a faptului că remunerarea creditorilor este prioritară și fixă în timp ce rezultatul net și lichiditatea întreprinderii fluctuează.

O semnificație deosebită în cadrul ratei de îndatorare globală are rata de îndatorare la termen (Rit) care se calculează prin raportarea obligațiilor (datoriilor) pe termen mediu și lung fie la capitalul permanent:

,

fie la capitalul propriu

,

Rata de îndatorare, indiferent de forma sa de calcul, caracterizează dependența (independența) financiară a firmei și gradul de risc al politicii sale financiare.

În privința unor structuri structuri financiare ideale sau acceptabile există câteva principii esențiale, pornind de la faptul că sursele de finanțare trebuie adaptate naturii activelor pe care le finanțează:

– activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie să fie finanțate din datorii pe termen scurt (de trezorerie); numai activele ocazionale (nestabile) pot fi finanțate tranzitoriu din asemenea datorii.

– finanțarea activelor stabile prin îndatorarea pe termen mediu și lung este admisă cu condiția ca aceasta să nu reprezinte mai mult de 50% din capitalurile permanente și să poată fi rambursată progresiv prin autofinanțare până întreprinderea ajunge la autonomie financiară (finanțarea din capitaluri proprii)

Criteriul rentabilității în alegerea structurii financiare

Atât capitalul propriu cât și capitalul împrumutat comportă costuri. Capitalul propriu costă dividende, capitalul împrumutat costă dobânzi. Diferența fundamentală dintre costul capitalului propriu și cel al capitalului împrumutat rezidă în faptul că fondurile proprii nu sunt remunerate decât în cazul în care întreprinderea obține profit în timp ce capitalul împrumutat trebuie remunerat, oricare ar fi rezultatele financiare ale întreprinderii.

O întreprindere puternic îndatorată va avea sistematic cheltuieli financiare mari ceea ce-i afectează profitabilitatea și-i micșorează posibilitățile de autofinanțare.

Prin urmare, întreprinderea respectivă va trebui să recurgă la noi credite pentru a-și acoperi nevoile de finanțare care la rândul lor vor contribui la creșterea cheltuielilor financiare.

Dacă întreprinderea e rentabilă, adică dacă rata rentabilității e mai mare decât rata dobânzii, se poate și e de dorit, apelarea la credite în opoziție cu alternativa de a aștepta să se formeze treptat fonduri proprii pentru finanțarea unui proiect.

Efectul de îndatorare se obține comparând rentabilitatea economică a întreprinderii cu costul capitalului împrumutat.

Există 2 situații:

a) dacă rentabilitatea economică > rata dobânzii rezultă un efect de îndatorare pozitiv (favorabil);

b) dacă rentabilitatea economică < rata dobânzii rezultă un efect de îndatorare negativ (nefavorabil).

Dacă presupunem ca rentabilitatea economică e de 16% pe an iar rata dobânzii e de 12% pe an, întreprinderea e interesată să se finanțeze prin credit deoarece realizează un profit de 4% asupra capitalului împrumutat.

Determinarea structurii financiare a firmei implică studierea influenței a două variabile principale: gradul de risc și rata de rentabilitate. Utilizarea unei ponderi mari a capitalului împrumutat crește gradul de risc al firmei, dar previziunea unei rate de rentabilitate mai mare duce la creșterea profiturilor viitoare. Și invers renunțarea la împrumuturi face ca firma să aibă un grad de risc minim, însă în acest caz se vor pierde profituri importante, datorită limitării volumului afacerii și astfel nu se vor realiza obiectivele principale ale gestiunii financiare – maximizarea valorii firmei.

Tabelul 1.1

Structura patrimonială a firmei SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

În ambele momente cuprinse în diagnostic, activele imobilizate dețin peste 50% din totalul activelor. Cum în cadrul acestora cele corporale ating proporția de circa 98%, rezultă că în exemplul dat este vorba de un potențial tehnic remarcabil. Activele circulante reprezintă 39,35%, respectiv 48,67% în totalul activelor, înregistrându-se o creștere față de perioada de referință de peste 9%, ca rezultat al creșterii creanțelor și disponibilităților.

Fiind vorba de creșterea valorică a elementelor sau grupului de elemente, aceasta poate fi rezultatul de fapt al evoluției prețurilor și nu al unei dinamici fizice (fiind necesară o analiză aprofundată din acest punct de vedere).

Macrostructura pasivului relevă o stare nefavorabilă, capitalul propriu înregistrând o descreștere în total pasiv de la 48% la 34,43% ca urmare a modificării valorii celor trei componente aditive la capitalul social (rezerve, provizioane reglementate, rezultatul exercițiului). Deși s-au redus datoriile la bănci într-o proporție destul de mare (de la 77,68% la 47,53%), cuantumul total al datoriilor se menține ridicat, înregistrând o creștere de aproximativ 14%, îndeosebi pe seama neachitării furnizorilor și a altor datorii pe termen scurt.

Se recomandă:

optimizarea stocurilor având vedere proporția mare a acestora (62,52%, respectiv 53,83%) cu consecințele de rigoare (cheltuieli de stocare ridicate, imobilizarea disponibilităților în stocuri);

încasarea creanțelor de la clienți și achitarea furnizorilor, aceștia fiind partenerii cei mai importanți din imediata apropiere a firmei, o politică corectă față de aceștia având consecințe favorabile;

asigurarea unei structuri financiare bune (din puntul de vedere al lichidității, solvabilității, stabilității), pentru a evita eventualele riscuri de pe piață, etc.

Sistemul de factori care acționează asupra structurii patrimoniale a firmei

1. Factorii legați de natura activității (intensitatea capitalizării, durata de viață a imobilizărilor, viteza de depreciere a acestora) se reflectă în structura activelor, în primul rând în ponderea imobilizărilor corporale. Acestea au o pondere ridicată în ramurile industriei grele, în cele care solicită o infrastructură importantă și echipamente costisitoare (în industria turismului). Durata procesului de producție, dependentă de asemenea de natura activității, acționează asupra mărimii, respectiv a ponderii stocurilor în totalul activelor (activitățile cu ciclu de exploatare lung înregistrează, de regulă, o pondere ridicată a stocurilor, mai ales a celor de producție neterminată).

2. Natura relațiilor cu partenerii externi. Practicile acestora în materie de livrări, condițiile de plată pe care le aplică de obicei influențează asupra ponderii stocurilor și creditului furnizori. Astfel, o firmă care beneficiază de un raport favorabil de forțe în raport cu furnizorii săi ar putea obține o reducere relativă a stocurilor (printr-o aprovizionare JIT), prin fracționarea livrărilor și corelarea cu fluctuația nevoilor. De asemeni, în funcție de relațiile firmei cu partenerii situați în “amonte”, firma poate beneficia de termene de plată favorabile, discounturi, sau dimpotrivă poate fi obligată să accepte condițiile impuse de aceștia. Relațiile cu clienții și alți parteneri situați “în aval” influențează într-o manieră asemănătoare asupra ponderii creanțelor.

3. Mărimea firmei, ca factor de influență, se reflectă atât în structura financiară cât și în structura activelor. Astfel, rata de îndatorare crește o dată cu creșterea dimensiunii firmei în sectorul industrial, construcții de locuințe, agricultură, chiar și turism, această relație fiind puțin pregnantă în comerțul cu amănuntul, cu ridicata, în alimentația publică.

Din analize statistice rezultă că întreprinderile mici sunt mai prudente, au mai multe fonduri proprii și mai puține surse externe de finanțare, iar în cadrul surselor externe au mai multe surse pe termen scurt, comparativ cu marile companii. Mărimea firmei influențează și asupra structurii activelor, atât imobilizate, cât și activelor circulante, care cresc odată cu dimensiunea firmei.

4. Opțiunile tactice și strategice ale firmei respective, au o mare influență asupra structurii financiare a firmei, analiza financiară evidențiind aspectele privind nevoile de finanțare, capacitatea de finanțare, situația trezoreriei etc.

5. Factorii conjuncturali (economici, sociali, juridici, legislativi), a căror acțiune este orientată preponderent asupra activelor circulante. Astfel, o reducere temporară a activității, generată de factori conjuncturali sau sezonieri se va reflecta într-o creștere a stocurilor. Evoluția favorabilă a costurilor de aprovizionare pe piață poate să conducă la un suprastocaj tranzitoriu, după cum o diminuare a ratei dobânzilor pe piața creditelor poate conduce la creșterea ponderii datoriilor în totalul pasivului cu modificări corespunzătoare în activ etc.

Firma analizată înregistrează o stabilitate financiară ridicată în P0 (88,4%), dar care s-a degradat sensibil în timp (65,6% în P1), deși se menține încă la cote înalte. Dispune de autonomie financiară, capitalul propriu reprezentând în P0 aproape o jumătate din valoarea patrimoniului dar această situație nu este stabilă deoarece, ca urmare a creșterii datoriilor și prin aceasta a gradului de îndatorare atât global (+13,58%), cât și la termen (+0,83%) rata autonomiei financiare scade în P1, la 34,43% apropiindu-se de limita admisă (1/3 din pasiv).

În analiza ratelor de structură ale pasivului avem următoarele informații:

Tabelul 1.2

Situația ratelor de strucură ale pasivului

unde: KP – capital permanent;

Pt – pasiv total

Kpr – capital propriu

DTS – datorii pe termen scurt

DTML – datorii pe termen mediu și lung

D – datorii totale.

Se constată că:

Firma analizată înregistrează o stabilitate financiară ridicată în P0 (88,4%), dar care s-a degradat sensibil în timp (65,6% în P1), deși se menține încă la cote înalte. Dispune de autonomie financiară, capitalul propriu reprezentând în P0 aproape o jumătate din valoarea patrimoniului dar această situație nu este stabilă deoarece, ca urmare a creșterii datoriilor și prin aceasta a gradului de îndatorare atât global (+13,58%), cât și la termen (+0,83%) rata autonomiei financiare scade în P1, la 34,43% apropiindu-se de limita admisă (1/3 din pasiv).

Deși aspectele privind structura pasivului său sunt încă pozitive, această deteriorare în P1 față de P0 constituie un semnal de alarmă, impunând o revizuire, eventual o reorientare a politicii financiare pentru perioada următoare.

Interpretarea poate fi subiectivă, cel puțin trei elemente pot sta la baza unei astfel de situații:

finanțarea din credite cu dobândă bonificată a unor proiecte de investiții sau activități;

nivelul de dobândă practicat de instituțiile financiare favorabil unor finanțări din această sursă;

situații interne favorabile sau nefavorabile, care solicită acoperirea din credite sau împrumuturi.

1.2 ELABORAREA BILANȚULUI STRUCTURAL

Bilanțul este documentul contabil de sinteză ce cuprinde toate elementele de activ și de pasiv grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv proveniență și exigibilitate.

Bilanțul poate fi exprimat atât în marimi absolute cât și în mărimi relative .

Fiecare post de activ și de pasiv va fi exprimat în valori relative prin raportarea la total activ sau total pasiv.

Bilanțul arată poziția financiară a întreprinderii doar la un moment dat, respectiv la sfârșitul exercițiului financiar, însă această poziție financiară este consecința rezultatelor obținute de întreprindere de la înființare până la data bilanțului. Bilanțul caracterizează cifric și în etalon bănesc relațiile de echilibru dimensional și structural dintre mijloacele economice gestionate de titularul de patrimoniu și de sursele de procurare a acestor mijloace.

Poziția financiară a întreprinderii este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor și capitalului propriu, de lichiditatea și solvabilitatea valorilor economice și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care își desfășoară activitatea.

Bilanțul cuprinde toate elementele de activ grupate după natură, destinație și lichiditate și cele de pasiv, grupate după natură, proveniență și exigibilitate.

Bilanțul financiar constituie acel tip de bilanț în care posturile sunt ordonate în funcție de lichiditate (pentru posturile de activ), respectiv exigibilitate (pentru posturile de pasiv). Bilanțul financiar se bazează pe criteriul lichiditate-exigibilitate și arată echilibrul financiar al entității.

O analiză orientată spre studiul riscurilor de faliment sau de solvabilitate se face cel mai adesea prin studierea bilanțului (analiză statică) și a tabloului de finanțare (analiza fluxurilor). Bilanțul prescurtat al societății analizate arată astfel:

Tabelul 1.3

Bilanțul SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

Concluzii:

1) Activele imobilizate au crescut de la an la an, de la 1.176.580 lei în 2011 la 4.938.055 lei în 2013, fapt ce denotă investițiile efectuate de firmă.

2) Capitalurile proprii au crescut în 2012 față de 2011, iar ulterior s-au redus, arătând că anul 2013 a fost cu probleme.

3) Datoriile pe termen scurt au o pondere însemnată, fiind mai mari decât activele curente, fapt ce arată că firma are unele probleme cu lichiditățile.

1.3 DETERMINAREA SI INTERPRETAREA RATELOR DE STRUCTURĂ PATRIMONIALĂ PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

Analiza structurii patrimoniale are ca obiect stabilirea și urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale (de activ și de pasiv). Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanțului în procente și permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în timp și spațiu.

Datele după care s-au calculat indicatorii din acest capitol sunt preluate din Bilanțul Contabil al SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL.

I. Analiza structurii activului

A) Rata activelor imobilizate (Rai):

Rai2012 =

Rai2013 =

Concluzii:

La societatea analizată, rata activelor imoblizate a crescut cu 1,5 %, în anul 2012 față de 2013, aspect care arată preocuparea firmei de reînoire dat ținând cont de faptul că activele circulante sunt cele care aduc profit, creșterea ratei nu este benefică.

Figura 1.1 – Evoluția ratei activelor imobilizate

B) Rata activelor circulante (Rac):

Rac =

Rac2012 =

Rac2013 =

Concluzii:

Analizând rata activelor circulante pe exemplul societății noastre putem observa că acstea au scazut cu 1,5 % în anul 2012 față de 2013, un aspect negativ,ea fiind cea care aduce profit întreprinderii.

Figura 1.2 – Evoluția ratei activelor circulante

Ca rate complementare avem:

B1) rata stocurilor (Rs):

Rs =

Rs2012 =

Rs2013 =

B2) rata creanțelor comerciale (Rcr):

Rcr =

Cr – nivelul creanțelor

Rcr2012 =

Rcr2013 =

B3) rata disponibilităților bănești și a plasamentelor (Rdp):

Rdp

Rdp2012 =

Rdp2013 =

II. Analiza structurii pasivului

Analiza ratelor de structură a bilanțului permite studiul structurii financiare a întreprinderii prin examinarea modului în care sunt repartizate sursele de finanțare a activelor între capitaluri proprii și aporturile externe, de unde rezultă autonomia (independența) financiară a întreprinderii.

Principalele rate de structură ale surselor de finanțare sunt:

a) Rata stabilității financiare (Rsf):

Rsf2012 =

Rsf2013 =

Concluzii:

Analizând rata stabilității financiare pe exemplul societățiinoastre observăm că aceasta a scăzut de la 9,15% în 2012 la 8,11% în 2013, aspect negativ întrucât arată micșorarea capitalului permanent al firmei.

Figura 1.3 – Evoluția ratei stabilității financiare

b) Rata autonomiei globale (Rag):

Rag =

Rag2012 =

Rag2013 =

Concluzii:

La societatea analizată, rata autonomiei globale s-a majorat cu 0,16% în anul 2012 față de 2011, datorită sporirii capitalului propriu, in anul 2012 față de 2011 cu 5,664 lei.

Figura 1.4 – Evoluția ratei autonomiei globale

c) Rata datoriilor pe termen scurt (Rdts):

Rdts =

Rds2012 =

Rds2013 =

Concluzii:

Analizând rata datoriilor pe termen scurt a societății observăm că s-a majorat de la 90,85% în anul 2012 la 91,88% in 2013, aspect negativ, întrucât denotă o creștere a datoriilor curente, cu implicații asupra nevoii de fond de rulment.

Figura 1.5 – Evoluția ratei datoriilor pe termen scurt

d) Rata datoriilor totale (Rdt):

Rdt =

Rdt2012 =

Rdt2013 =

Concluzii:

Analizând evoluția ratei dotoriilor totale a societății noastre observăm că această rată se menține cam la aceiași valoare ridicată, cu 94,42% în 2012 la 94028% în 2013, arătând că firma are probleme cu datoriile totale, adică și pe termen scurt și lung.

Figura 1.6 – Evoluția ratei datoriilor totale

Întrucât firma nu are subvenții din exploatare sau provizioane situația netă (SN) este egală cu capitalurile proprii (CPR).

Situația netă poate fi determinat pe baza relației:

SN = AT – DT

AT – active totale;

DT – datorii totale.

Situația netă este mai restrictivă decât capitalurile proprii. Relația de calcul este următoarea:

SN = Capitaluri proprii – subvenții pentru investiții – provizioane

SN2012 = 6.643.256 – 6.273.089 = 370.167 lei

SN2013 = 6.580.299 – 6.204.468 = 375.831 lei

Concluzii:

Evoluția situației nete a acestei societăți a crescut în 2013 față de 2012 cu 5.664 lei, adică 1,53 % ca urmare a majorării imobilizărilor, care au devansat datoriile firmei, aspect pozitiv.

Figura 1.7 – Evoluția situației nete

Activul net contabil (ANC) se calculează în două moduri:

ANC = Total activ – active fictive – datorii totale din pasiv – provizioane

ANC = Capital propriu – active fictive (de exemplu cheltuielile de constituire)

ANC este egal în acest caz cu situația netă, întrucât imobilizări necorporale nu sunt.

2. SITUAȚIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII PRIN PRISMA RATELOR DE ECHILIBRU ȘI ÎNDATORARE

Rata este un raport între două mărimi coerente cu o valoarea informațională și operațională mai mare decât a celor doi indicatori judecați separat. Metoda ratelor pune la dispoziție analiștilor instrumentul operaționale pentru o mai complexă evaluare a forțelor și disfuncționalităților unei firme, a performanțelor unei întreprinderii. Permite, de asemenea, realizarea unor studii comparative în timp și spațiu, aprecierea obiectivă a poziției și performanțelor diferiților agenți economici. După conținutul lor ratele pot fi:

– de structură (rata activelor imobilizate, rata activelor circulante etc.);

– de gestiune (durata de rotație a stocurilor, rata creditului clienți, rata creditului furnizor etc.);

– de rentabilitate (economică, financiară etc.);

– ale echilibrului financiar (rata solvabilității generale, rata de îndatorare etc.).

Deși în teoria economică se operează cu un număr mare de rate, în practică fiecare agent economic utilizează o gamă relativ restrânsă care reflectă cel mai bine interesele sale. Astfel managerii urmăresc acele rate care permit fundamentarea deciziilor de menținere, respectiv de dezvoltare a firmei într-un mediu economic perturbat permanent de mutații și criză (ratele de gestiune și ratele de rentabilitate). În schimb, creditorii se orientează spre rate de solvabilitatecare le oferă informații cu privire la siguranța capitalului plasat în întreprinderi, iar acționarii spre rate de rentabilitate, în special cea financiară. Ca mecanism de calcul, ratele se determină fie prin raportarea unui flux la un stoc fie invers.

Solvabilitatea este capacitatea firmei de a plati la scadență datoriile fata de creditorii sai. Un agent economic este solvabil când suma activelor sale investite în mijloace fixe, active circulante, creante certe, resurse banesti este mai mare sau cel putin egala cu totalul pasivului reprezentând obligatii fata de parteneri, salariati, bugetul statului, banca. Un agent economic poate fi solvabil chiar daca la un moment dat nu are capacitate de plata. Lipsa capacitatii de plata si a lichiditatilor financiare pot fi temporare daca se bazeaza pe o solvabilitate certa a agentului economic. Pentru agentul economic solvabilitatea se asigura numai prin desfasurarea unei activiati eficiente din care se obtine profit. Daca activitatea nu este profitabila pierderile din patrimoniu duc la starea de insolvabilitate.

Solvabilitatea patrimonială este un indicator care se determina prin raportarea capitalului social la totatul elementelor patrimoniale, inclusiv capitalul social.

Calitatea activelor de a fi imediat disponibile pentru a acoperirea cheltuielilor. Astfel, banii sunt, prin definiție, complet lichizi. Celelalte active prezintă grade diferite de lichiditate, în funcție de îndeplinirea a două criterii. Un activ este cu atât mai lichid, cu cât poate fi mai lesne transformat în bani (ca timp și costuri de tranzacții). A doua caracteristică a lichidității (care a devenit evidentă în special în ultimul timp) este măsura în care poate fi afectat activul respectiv de riscul fluctuației valorii capitalului (în termeni monetari). După criteriul convertibilității în bani, un depozit cu retragere pe termen scurt poate fi numai parțial mai lichid decât un stoc de titluri de valoare de prim rang cu termen de cinci ani, care sunt imediat vandabile pe o piață bine organizată. Dar după criteriul riscului de capital, stocul este neîndoielnic mai puțin lichid decât un depozit sau, de fapt, decât un titlu de valoare pe termen scurt.

Lichiditatea patrimonială este un alt indicator ce se determina ca raport între componentele patrimoniale active care se pot transforma în timp scurt în mijloace banesti ( disponibilitati in conturi la banci si în casa, titluri de credit, actiuni, obligatiuni, cambii, cantitati de materiale, materii prime etc. ) si elemente patrimoniale de pasiv de asemenea pe termen scurt ( credite bancare cu scadenta pe termen scurt, furnizori, salarii, impozite ).

2.1 RATELE DE FINANȚARE SI DE ÎNDATORARE

Echilibrul financiar al firmei reprezintă un sistem de corelații prin care se stabilesc anumite proporționalități în cadrul și între diferite fluxuri financiare. El reprezintă o premisă, dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei.

Pentru exprimarea sintetică a multiplelor corelații implicate de echilibrul financiar, în practică se utilizează cu precădere următorii indicatori:

a. Rata autonomiei financiare:

Raf =

Raportul dintre capitalurile proprii și capitalurile permanente. Cu cât capitalurile proprii sunt mai mari cu atât mai puțin societatea apelează la credite pentru finanțarea investițiilor.

b. Rata de finanțare a stocurilor:

Rfs =

Măsoară capacitatea de finanțare a stocurilor cu ajutorul capitalului de lucru net. La societățile viabile indicatorul este supraunitar.

c. Rata de finațare a activelor circulante

Rfac =

d. Rata de finanțare a necesarului de fond de rulment

Rfnfr =

e. Rata de autofinanțare a activelor

Capital propriu

Raa =

Active imobilizate + Active circulante

2.2 RATELE DE LICHIDITATE ȘI SOLVABILITATE

Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani. Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale la termenele scadente. Pentru a caracteriza lichiditatea unei întreprinderi se folosesc următorii indicatori:

Active circulante

a. Rata lichidității generale: Lg =

Datorii curente

Reprezintă măsura în care pot fi acoperite pasivele curente din activele curente.

Rata lichiditații generale reprezintăun mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar. Lichiditatea generală (globală) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un termen scurt in lichidități pentru a satisface obligațiile de plata exigibile.

Formula de calcul presupune raportarea Activelor circulante la Datoriile pe termen scurt, iar plaja de referință al indicatorului este cuprins între minim și inclusiv 1 și maxim 2. Atunci când valoarea este sub 1 vorbim de o decapitalizare a întreprinderii, de lipsa capacității de plată pe termen scurt. Nici o valoare care depășește numărul doi nu este avantajoasă fiind asociată unei gestiuni necorespunzătoare a activelor circulante, în acest sens vorbind de un grad de exigibilitate prea ridicat.

Active circulante – Stocuri

b. Rata lichidității curente: Lc =

Datorii curente

Reprezintă măsura în care pot fi acoperite datoriile curente din activele curente lichide sau rapid lichide. Rata lichidității rapide exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe, disponibilități bănești și investiții financiare pe termen scurt. Se notează că stocurile, care au potențialul cel mai lent de transformare în lichidități, sunt excluse din calcului acestui indicator. Astfel formula de calcul implică raportul dintre active circulante din care deducem stocurile si datoriile pe termen scurt.

Intervalul de referință  al indicatorului este cuprins între minim și inclusiv 0,6 și maxim 2. Atunci cănd valoarea este sub 0,6 vorbim de o structură necorespunzătoare a activului circulant, cu o pondere prea mare a stocurilor. Nici o valoare care depășeste numarul doi nu este avantajoasă fiind asociată unei gestiuni necorespunzătoare a activelor circulante, în acest sens vorbind de un nivel prea ridicat al creanțelor, ceea ce induce un risc de neîncasare, precum și un volum prea ridicat al disponibilităților.

Disponibilități

c. Rata lichidității imediate : Li=

Datorii curente

Reprezintă măsura în care pot fi acoperite datoriile totale exigibile din lichidități și depozite la vedere.

Rata lichidității imediate reflectă capacitatea  în care datoriile pe termen scurt pot fi acoperite din disponibilități bănești și investiții financiare pe termen scurt. Astfel calculul indicatorului are la bază raportul dintre Activele circulante din care deducem stocurile și creanțele și Datoriile pe termen scurt.

Intervalul de referință al indicatorului este cuprins între minim și inclusiv 0,2 și maxim 0,6. Atunci cănd valoarea este sub 0,2 vorbim de o gestiune necorespunzatoare a creanțelor și implicit al activului circulant sub aspectul lichidității.

 Nici o valoare care depășeste limita superioară nu este avantajoasă fiind asociată unui management pasiv al disponibilităților sau, dimpotrivă semnul unei gestiuni eficiente a excedentelor de numerar fructificate prin plasamente financiare.

Capital propriu

d. Rata solvabilității patrimoniale : Sp =

Capital propriu+Datorii termen lung

Indicatorul indică pronderea capitalurilor proprii în pasivul total. Este echivalentul ratei de finanțare a activelor și inversul gradului de îndatorare, suma rezultatelor celor doi indicatori trebuind să fie 100%. Valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze in limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situația poate fi considerată normală.

Active totale

e. Rata solvabilității generale: Sg =

Datorii totale

Aceasă rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate și active circulante. Cu cât valoarea ratei solvabilității generale este mai mare decât 1, cu atât situația financiară de ansamblu a întreprinderii este mai bună.

Lichiditatea -> În literatura de specialitate din țară și străinătate există o diversitate de opinii cu privire la definirea conceptului de lichiditate. Sintetizând, considerăm că lichiditatea financiară reprezintă un indiciu al capacității entității de a rambursa datoriile pe termen scurt, măsurat prin evaluarea componentelor de active circulante și datorii curente.

Pentru a ne forma o opinie pertinentă cu privire la nivelul lichidității societății analizate, vom aborda și analiza în cele în cele ce urmează doi indicatori considerați reprezentativi : lichiditatea curentă și lichiditatea imediată.

Lichiditatea curentă reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma într-un timp scurt în lichidități pentru a achita datoriile curente. Dacă valoarea totală a pasivelor curente este mai mare decât valoarea totală a activelor curente atunci acest indicator e subunitar, așa cum este și cazul nostru în intervalul 2011 – 2013. Conform prevederilor Ordinului 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor conforme cu directivele europene, lichiditatea curentă e considerată satisfăcătoare pentru valori ce oscilează în jurul lui 2.

Lichiditatea imediată indică măsura în care datoriile pe termen scurt pot fi acoperite din disponibilitățile bănești și plasamentele societății.

Solvabilitatea. Ca și lichiditatea, solvabilitatea este abordată multilateral în literatura de specialitate. De aceea, apreciem că starea de solvabilitate trebuie analizată din punct de vedere al funcțiilor sale pe de-o parte și al orizontului de timp la care se referă, pe de altă parte. Suntem de părere că solvabilitatea financiară se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.

2.3 DETERMINAREA ȘI INTERPRETAREA RATELOR DE ECHILIBRU FINANCIAR ȘI ÎNDATORARE PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

În cazul societății, valorile ratelor de echilibru financiar și îndatorare sunt calculate conform datelor din tabelul de mai jos:

Tabelul 2.1

Ratele de echilibru financiar și îndatorare

Rata de finanțare a stocurilor are valori destul de mici, ceea ce înseamnă că stocurile nu pot fi finanțate integral, remarcându-se însă o creștere în anul 2012 care poate fi pusă pe seama atât a creșterii fondului de rulment, cât și a scăderii stocurilor.

Rata de finanțare a activelor circulante are, de asemenea, valori scăzute, ceea ce relevă faptul ca doar un mic procent din activele circulante sunt finanțate pe baza surselor stabile de finanțare, restul acoperindu-se din resurse ciclice de exploatare (pasive curente, respectiv obligațiile curente ale firmei).

Rata de autofinanțare a activelor nu are nici ea un nivel bun, capitalul propriu nereușind să acopere activele fixe și circulante. Astfel, aproximativ 70% din active rămân a fi acoperite din finanțare externă, ceea ce semnifică un risc financiar crescut al firmei.

Rezultatele concrete în cazul societății sunt prezentate mai jos:

Tabelul 2.2

Ratele de lichiditate

Din datele înscrise în tabelul de mai sus se observă însă clar că acest indicator este cu mult inferior pragului considerat optim, ceea ce sugerează că societatea se confruntă cu grave probleme în acoperirea datoriilor curente.

Nivelul lichidității imediate se situează în jurul cifrei 1, dar se constată că în perioada supusă analizei valorile obținute sunt mult mai scăzute, chiar negative. Rezultă că societatea se confruntă cu o diminuare a capacității de onorare a obligațiilor pe termen scurt din disponibilitățile bănești pe care le deține.

Principalii indicatori ai solvabilității generale sunt solvabilitatea patrimonială și solvabilitatea patrimonială la termen, care determinați în baza datelor din bilanțurile societății se prezintă astfel:

Tabelul 2.3

Ratele de solvabilitate

O întreprindere aflată în stare de funcționare este apreciată ca fiind solvabilă atunci când suma activelor fixe și circulante este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor exigibile. Înseamnă că o întreprindere poate să fie solvabilă chiar dacă la un moment dat ea nu are capacitate de plată și nu dispune de lichiditatea financiară. Lipsa capacității de plată și a lichidității pot fi temporare dacă societatea comercială este solvabilă. Din acest motiv se spune că solvabilitatea unei întreprinderi este generată de o activitate eficientă, iar lipsa lichidității (capacității de plată) se datorează unor situații conjuncturale.

Numai la momentul 2011 sunt relevante valorile înregistrate, indicând gradul în care capitalul social asigură acoperirea obligațiilor pe termen mediu și lung, întrucât în 2012 și 2013 datoriile pe termen lung sunt 0, indicatorul cuantificând un procent de 100%.

Solvabilitatea patrimonială la termen însă înregistrează valori bune în 2011 ceea ce indică faptul că la momentul respectiv firma era solvabilă, valoarea activelor depășind cu mult totalul pasivelor exigibile. Începând cu 2012 însă nivelul indicatorului scade progresiv, astfel încât la 2013 înregistrează cel mai scăzut cuantum, de numai 12,48%.

Fig. 2.1 – Lichiditatea generală și solvabilitatea patrimonială

Avand in vedere ca nivelul normal al lichiditatii generale este intre 1,8 si 2 putem afirma ca societatea a inregistrat rezultate bune. In primii 2 ani are o valoare supraunitara lucru ce i-a permis firmei sa faca fata obligatiilor curente de plată. Faptul ca ea e in scadere reflecta o activitate in declin, lucru care ii va pune la indoiala pe creditori in acordarea creditelor comerciale si bancare.

Lichiditatea curenta: acest indicator este în descrestere pe parcursul celor 3 ani in 2013 inregistrand chiar o valoare mica ceea ce ne sugereaza ca firma se va confrunta cu incapacitatea de a-si onora obligatiile pe termen scurt.

Solvabilitatea generala: Pentru o activittae normala ar trebui ca aceasta valoare sa fie 2. Dupa cum se observa valoarea oscileaza, fiind mai mica in 2013. Deci nu putem spune că, creditorii intreprinderii se bucura de o foarte mare siguranta.

Solvabilitatea patrimoniala: In anul 2012 firma a inregistrat un nivel normal, acesta scazand brusc sub minima acceptabilă care e de 30%.

3. EVALUAREA EFICIENȚEI OPERAȚIONALE A ÎNTREPRINDERII PE BAZA RATELOR DE GESTIUNE

3.1 VITEZELE DE ROTAȚIE PRIN CIFRA DE AFACERI

Cel mai sigur echilibru financiar este acela care se relizează pe seama încasărilor din vanzări proprii (cifra de afaceri). Cifra de afaceri este indicatorul care încorporează componentele valorice necesare, determinand la finalul exercițiului modificarea stării patrimoniale.

Indicatorii ce caracterizează gestiunea (sau rotația) măsoară viteza de transformare a activelor în lichidități cât și cea de reînnoire a datoriilor. Acești indicatori au ca element comun cifra de afaceri și cu ajutorul lor se determina viteza de rotație a bunurilor reale și celor financiare (creanțe sau datorii)

Viteza de rotație se analizează cu ajutorul a doi indicatori:

▪ numărul de rotații(N)

▪ durata unei rotații(D)

Între cei doi indicatori există o legătură inversă exprimată astfel:

D

Referitor la viteza de rotație două situații se pot consemna:

▪ accelerarea vitezei de rotație concretizată fie în creșterea numărului de rotații, fie în reducerea duratei unei rotații, exprimată în zile, ceea ce se traduce prin:

– obținerea unei cifre de afaceri mai mari la un consum dat de resurse, său:

– reducerea necesarului absolut ∕relativ de resurse pentru a obține un anumit volum valoric al cifrei de afaceri.

Acest fenomen este de dorit a fi constatat , la nivelul unei entități, datorită efectelor benefice pe care le generează, cum ar fi:

• eliberarea absolută ∕ relativă de resurse traduse prin:

– reducerea consumurilor(fizice sau valorice) pentru o unitate valorică a cifrei de afaceri;

– disponibilizarea de resurse financiare, resurse materiale ce pot fi alocate altor scopuri precum: plasamente financiare, alocări pentru dezvoltare, alocări pentru renovări.

• reducerea cheltuielilor de exploatare a entității ca urmare a:

– diminuării cheltuielilor de aprovizionare în special ca urmare a reducerii nivelului stocurilor;

– costurilor din exploatare drept efect a reducerii duratei ciclului de fabricație sau al diminuării normelor de consum materiale.

• creșterea valorică a profitului ca urmare a faptului că cifra de afaceri a crescut într-un ritm mai mare față de cel a costului de producție, eventual ca urmare a reducerii costului de producție.

▪ încetinirea vitezei de rotație materializată fie în creșterea duratei unei rotații exprimată în zile, fie în diminuarea numărului de rotații, a cărei semnificație economică este:

– obținerea unei cifre de afaceri mia mici la un consum dat de resurse, sau

– creșterea necesarului absolut ∕relativ de resurse pentru a obține un anumit volum valoric al cifrei de afaceri.

3.2 RATELE CINETICE

Principalele rate de rotație utilizate in analiza financiară sunt cele care permit aprecierea comportamentului fiecarei componente a nevoii de fond de rulment, deorece ratele masoara, ritmul de reînnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor și creantelor comerciale, pe de o parte si exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de alta parte.

Distingem mai multe grupe de indicatori :

1. Indicatorii vitezei de rotație a activului;

2. Indicatorii vitezei de rotație a capitalului;

3. Indicatorii vitezei de rotație a activelor circulante;

4. Indicatorii rotației creanțelor și obligațiilor față de furnizori.

1. Indicatorii vitezei de rotație a activului

Pentru a funcționa întreprinderea dispune de mijloace de producție (imobilizări corporale). Cumpără materia primă și utilități, fabrica și comercializează produsele și prestează servicii.

Indicatorul ce permite calculul rotației de ansamblu a activelor  economice angajate în cadrul întreprinderii, numărul de rotații(Nc),  are relația:

Nc

Acest indicator măsoară abilitatea cu care managementul știe să obțină foloase(rezultate) uzând de mijloacele de care a dispus. O judecată de valoare nu se poate face asupra acestui indicator decât pe o perioadă lungă de timp, din considerentul ca majorarea cifrei de afaceri nu se poate obține numai sporind investițiile.

Reflectând randamentul utilizării activelor, poate lua una din valorile:

< 1 rotație și denotă o situație necorespunzătoare,

1-2 rotații  situație mediocră,

2-4 rotații situație acceptabilă sau satisfăcătoare,

> 4 rotații situație favorabilă.

Durata rotației activelor totale(Dc) se calculează cu relația:

Se poate determina un alt indicator ce ia în calcul numai o parte a activului și anume imobilizările . Acesta se numește indicator de intensitate  și are relația:

Problema pe care o ridică acest indicator este ce valoare a imobilizărilor trebuie folosită, brută sau netă. Se cunoaște ca masa imobilizărilor nete este afectată de modul de calcul a amortizării în timp ce imobilizările brute reprezintă elemente cu caracter istoric, și afectează valoarea reală a numitorului.

Datorită acestor aspecte indicatorul poate fi abordat sub două unghiuri de vedere. Din punctul de vedere strict financiar , trebuie luate în calcul imobilizările nete, deoarece analistul financiar va cerceta și încercă să evalueze rentabilitatea fondurilor la acel moment și că aceste fonduri sunt repetat recuperate prin calculul amortizării.

Dacă problema este abordată sub aspect economic este de preferat ca la numitor să figureze suma imobilizărilor brute.

2. Indicatorii vitezei de rotație a capitalului

Analiza vitezei de rotație a capitalului propriu se cercetează cu ajutorul a doua mărimi:

▪   numărul de rotații a capitalului propriu calculat cu relația:

Oferă informații privind numărul de refolosiri a capitalului propriu într-o perioadă de gestiune. Creșterea numărului de rotații denotă o mai bună valorificare a  capitalului propriu.

   ▪   durata unei rotații a capitalului propriu

De aceeași manieră se poate calcula și viteza de rotație a capitalului permanent, cu ajutorul celor doi indicatori:

▪   Numărul de rotații a capitalului permanent(Ncpr)

Aceasta  informează despre rapiditatea cu care întreprinderea și-a fructificat resursele permanente pe care le-a avut la dispoziție.

▪   Durata rotației capitalului permanent

3. Indicatorii vitezei de rotație a activelor circulante

   Este important de a urmări viteza de rotație a stocurilor dacă se are în vedere că acestea (stocurile) constituie o investiție care trebuie să genereze un anumit randament, ce va apărea în urma vânzărilor de produse și mărfuri.

   Pentru întreprinderile cu profil industrial viteza de rotație a stocurilor de active circulante se caracterizează cu următorii indicatori:

–  numărul de rotații (N) și

–  durata unei rotații(Dr).                          

Numărul de rotații(N) se calculează cu relația : , iar  Durata unei rotații(Dr) se determina astfel:    

în care:

– Ca- cifra de afaceri

– Sm- sold mediu de active circulante materiale

– T-  timpul exprimat în zile.

   Deoarece la întreprinderile cu profil industrial în cifra de afaceri cea mai mare pondere o deține producția vândută , calculul vitezei de rotație se poate face și în funcție de acest element.

   Înainte de a proceda la analiza propriu-zisă a acestor indicatori sunt necesare următoarele precizări:

– perioada de timp pentru care se face cercetarea este neschimbată 30 de zile durata unei luni, 90 zile durata trimestrului, 360 zile durata unui an .

– cifră de afaceri ( sau producția vândută pentru a asigura comparabilitatea în timp și spațiu) se exprimă în prețul producătorului . Pentru anumite scopuri ale cercetării se poate exprima și prin intermediul altor categorii valorice(cost).

– mărimea elementelor se extrag din bilanțul contabil, contul de profit  sau pierdere, balanță de verificare.

– calculul soldului mediu anual al activelor circulante se poate obține prin mai multe modalități.

   Dacă în calcul se iau soldurile semestriale (Sms) atunci soldul mediu anual are relația:

   Dacă în calcul se iau soldurile medii trimestriale (Smt), soldul mediu anual se obține astfel:

   Dacă în calcul se iau soldurile medii lunare (Sml), mărimea soldului mediu anual are relația:

   Soldul mediu lunar , la rândul lui se calculează cu formula:

unde,

Si = soldul inițial al activelor circulante materiale

Sf = soldul final

4. Indicatorii vitezei de rotație a creanțelor și obligațiilor față de furnizori

Realizarea obiectivelor producției pune entitatea economică  într-o dublă ipostaza: de furnizor de produse finite semifabricate sau prestări de servicii dar și de consumator de materii prime și utilități, din afară. De aceea analiza vitezei de rotație trebuie să aibă în vedere și viteza de rotație a creditului client și a creditului furnizor.

Analiza rotației  clienților

Viteza de rotație a clienților, sau a creditului client, arata perioada de timp în care întreprinderea își încasează contravaloarea produselor finite, semifabricatelor sau serviciilor prestate.

Rata de rotație a debitelor – clienți constituie un indicator relevant pentru întreprinderile ce realizeaza vanzari pe credit (comercial).

 Analiza vitezei de rotație a clienților se face cu ajutorul numărului de rotații și a duratei unei rotații.

▪   numărul de rotații se calculează astfel:  , iar

▪   durata unei rotații are relația:      unde:

Ca – cifră de afaceri,

Cl – Creanțele totale(soldul mediu al contului clienți),

T – timpul aferent perioadei , exprimat în zile.

Pentru analiza financiară durata unei rotații este mai semnificativă decât numărul de rotații. Se are în vedere faptul că mărimea duratei creditului client este influențată de mai mulți factori, precum:

–         specificul produselor fabricate, astfel produsele alimentare, produsele ușor perisabile impun o durată mai mică de încasare, în timp ce produsele industriale , cele de lungă folosință presupun un interval mai mare  față de primele;

–         caracteristica relațiilor stabilite cu clienții. Aici se are în vedere că pentru clienții tradiționali, pentru clienții cu o poziție semnificativă și recunoscută pe piață, pentru eventualii clienți externi importanți întreprinderea acorda un interval de încasare mai mare, pentru clienții ocazionali, cei care nu prezintă garanții  intervalul de timp este mai mic ;

–         poziția întreprinderii pe piață, dacă entitatea are o poziție consolidată pe piața normal că va negocia intervale cât mai mici de timp pentru încasări, dacă întreprinderea se afla într-o fază de dezvoltare, de expansiune, normal că va negocia intervale mai mici comparativ cu concurenții lor.

În analiza creditului client trebuie avut în vedere complexitatea și diversitatea situațiilor ce pot să apară, precum:

–         o durată mare a creditului client denotă o folosire a resurselor financiare ale firmei cercetate , în interesul ei, pe o perioadă de timp relativ mare, este în defavoarea să. Dacă, aceasta durată, depășește 30  de zile este un semnal că întreprinderea are reale greutăți în a încasa contravaloarea facturilor emise;

–         atunci când durata rotației are tendința de creștere se impune o analiză structurală a clienților prin gruparea acestora în buni și răi platnici;

–         o situație specială poate fi atunci când deși vânzările stagnează crește durata creditului client, ceea ce semnifică, fie faptul că beneficiarii au dificultăți în achitarea facturilor iar pentru a și-i menține accepta prelungirea termenelor de plată, fie se datorează înrăutățirii situației acesteia , caz fortuit de acceptare a măririi duratei de plată a creanțelor;

–         trebuie avut în vedere și corelate durata creditului client cu ce a creditului furnizor, favorabil entității este atunci când durata creditului client este mai mică decât a creditului furnizor;

–         diminuarea duratei creditului client , pentru întreprindere, este un fenomen pozitiv.

Analiza rotației furnizorilor

Viteza de rotație a creditului furnizor arata în câte zile întreprinderea își achita obligațiile față de furnizori. În analiza se calculează și se folosesc indicatorii:

▪   numărul de rotații a creditului furnizor        și

▪   durata creditului  furnizor, în zile,               unde:

Ca – cifră de afaceri,

F – Datorii față de furnizori(soldul mediu al contului furnizori),

T- timpul, exprimat în zile.

Pentru calcularea celor doi indicatori, în literatura de specialitate e folosesc și alte relații.

Creditul furnizor constituie o parte importantă a îndatoririlor pe termen scurt, dar reprezintă în același timp o importanță resursa atrasă de care dispune o întreprindere și pe care o poate folosi pentru ași rezolva unele probleme curente.

Cu cât durata creditului furnizor este mai mare, deci o viteză de rotație mică, este în favoarea întreprinderii, dar nu trebuie pierdut din vedere că o atare situație poate conduce și la înrăutățirea relațiilor  comerciale.

Atunci când durata termenului de plată crește, deși favorabilă la prima vedere, este și un indiciu că entitatea cercetată se confruntă cu  probleme de plată a datoriilor.

Analiza vitezei de rotație a creditului furnizor se impune a se corela cu analiza creditului client.

3.3 INFLUENȚA RATELOR DE ROTAȚIE ASUPRA NIVELULUI RENTABILITAȚII ÎNTREPRINDERII

   Dacă se dorește a se măsura cum fiecare etapă a circuitului economic a influențat durata unei rotații, relația ce se va folosi este cea de mai jos:

Dr = unde

M- cheltuieli materiale

Pe-productia obținută exprimată în cost

C΄a-cifra de afaceri exprimată în cost

Ca-cifra de afaceri exprimată în preț

Relația se poate scrie și sub formă:

unde

 este durata rotației materiilor prime a materialelor

 – ponderea cheltuielilor materiale în producția obținută exprimată în cost.

– gradul de valorificare ( vânzare) a produselor

 – cheltuielile ce se fac pentru 1 leu cifra de afaceri.

   Se cunoaște că soldul mediu al activelor circulante are în componența sa elementele:

a)  stocurile de materii prime și materiale (Sma)

b)  producția în curs (Smb)

c)  semifabricate și produsele finite(Smc).

Pornind de aici se poate calcula durata rotației activelor circulante că o sumă a duratei rotației fiecărei componente.

Așadar: unde:

Da – durata de rotație a stocurilor de materii prime și materiale;

Db – durata de rotație a producției în curs;

Dc – durata de rotație a semifabricatelor și produselor finite.

Variația în timp a vitezei de rotație a activelor circulante (accelerarea sau încetinirea ei) are repercusiuni asupra situației financiare și asupra rentabilității agentului economic.

Consecințele sub aspect financiar a accelerării (încetinirii) vitezei de rotație se concretizează în masă eliberărilor (imobilizări) de active circulante. Acestea se determina cu relația:

mii lei

În cazul exemplificat durata rotației a crescut, efectul acesteia îl constituie imobilizări:

Pentru a cuantifica consecințele încetinirii vitezei de rotație asupra profitului pornim de la relația P=Că – C’a ( simbolurile sunt cunoscute).

Din expresia duratei unei rotații rezultă că:

Introducem relația de calcul a lui Că în formula profitului și obținem :

Din această relație rezultă și legătura ce există între masă profitului și viteza de rotație a activelor circulante exprimată sub forma duratei.

–  modificarea cifrei de afaceri exprimată în cost

–  modificarea soldului mediu a activelor circulante, și

–  modificarea duratei rotației, deci

Influența modificării cifrei de afaceri exprimată în costuri are relația

   Influenta modificării soldului mediu al activelor circulante;

Influența modificării duratei unei rotații:

Dintre factorii externi am aminti: conjunctura economică, intervalul de timp acceptat de furnizori pentru plata facturilor.

În cadrul factorilor interni includem: durata ciclului de exploatare (de producție), multiplicitatea operațiilor de producție care influențează mărimea stocului de producție în curs, politicile de vânzări practicate , durata de viață a produsului, caracterul sezonier al producției, particularitățile produselor stocate (produsele alimentare sunt de regulă perisabile), cele de tip industrial se pot păstra pe o perioadă mai mare de timp).

O urmărire și studiere mai atentă a posibilităților de accelerare a vitezei de rotație activelor circulante presupune cercetarea cauzală pe cele trei faze ale ciclului de exploatare: aprovizionare, producție, vânzare.

În fata aprovizionării principalele căi de accelerare ar fi :

a)- aprovizionarea ritmică cu resurse materiale

b)- dimensionarea optimă a stocurilor de materii prime, materiale, obiecte de inventar.

Realizarea practică a acestor cai presupune măsurile:

–  aprovizionarea cu resurse materiale de la sursele cele mai apropiate și cu mijloace de transport cele mai economice.

–  o reducere pe cât posibil a perisabilităților la materiale pe timpul transportului și depozitarii prin mecanizarea, automatizarea operațiilor la încărcarea, descărcarea, îmbunătățirea condițiilor de păstrare a materiilor prime.

–  asigurarea unei evidente operative și clare a materialelor și stocurilor și urmărirea operativă a nivelului stocurilor .

În faza producției căile principale sunt:

a)- reducerea ciclului de producție

b)- încadrarea strictă în limita normelor de consum, eventual reducerea acestora acolo unde este posibil.

Măsurile ce trebuiesc luate vizează:

–  perfecționarea și modernizarea tehnologiilor de fabricație.

– mecanizarea, automatizarea proceselor de producție și a manipulărilor

–  o aprovizionare rațională a locurilor de muncă

–  ridicarea calificării personalului lucrător.

În fata desfacerii principalele căi sunt:

a)- asigurarea ritmicității desfacerii

b)- organizarea corespunzătoare a decontărilor cu beneficiarii.

Măsurile care se impun:

–  modernizarea transporturilor interne și a operațiilor de depozitare

–  respectarea termenelor de livrare către clienți , menținerea și lărgirea pieței agentului

–  alegerea celei mai avantajoase forme de decontare

–  urmărirea operativă a decontării produselor

–  aplicarea sancțiunilor (amenzi, penalizări), în cazul nerespectării disciplinei contractuale.

3.4 DETERMINAREA ȘI INTERPRETAREA RATELOR DE GESTIUNE PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

Folosind datele din bilanțul și contul de profit sau  pierdere, mai jos, prezentăm mărimea indicatorilor vitezei de rotație a capitalului în anul 2013 comparativ cu anul 2012 (tabelul 3.1.).

Tabelul 3.1

Calculul vitezei de rotație

Exceptând indicatorul rotației de ansamblu al capitalului economic (activul total) care în anul 2013 are valoare mai mică decât în anul 2013, toți ceilalți indicatori ai rotației au crescut ceea ce se apreciază a fi un fenomen pozitiv.

 Pentru a prezenta modalitatea de analiză a vitezei de rotație a stocurilor folosim datele de mai jos (tabelul 3.2):

Referitor la viteza de rotație exprimată prin numărul de rotații, situația este următoarea. Conform calculelor, în 2013 față de anul precedent, numărul de rotații a sporit cu 0,6.

Tabelul 3.2

Viteza de rotație a activelor circulante- mii lei

▪   analiza numărului de rotații

11,2-0,6 = +0,6 nr. rotații

   Această creștere a vitezei de rotație este un aspect pozitiv și este rezultatul acțiunii conjugate a celor doi factori.

   1.Influența modificării soldului mediu se calculează astfel:

= -10,6 = 10,7 -10,6= 0,1 rotații

   Soldul mediu a scăzut cu 343 mii lei, în consecință viteza de rotație, ca număr de rotații a crescut cu 0,1 rotații pe an.

   2. Influența modificării cifrei de afaceri:

=11,2 – 10,7 = 0 rotații

   Cifra de afaceri a crescut cu 17402 mii lei, iar rezultatul s-a materializat în sporirea vitezei de rotație cu 0,5 rotații pe an.

▪   analiza duratei unei rotații

Privită prin prisma, duratei unei rotații, viteza de rotație a activelor circulante cunoaște fenomenul accelerării.

= 32-34 = – 2 zile

Durata unei rotații măsoară intervalul de timp dintre momentul investirii unei sume de bani în active circulante și cel al recuperării lor prin vânzarea produselor finite. Cu cât durata este mai mică cu atât activitatea este mai eficientă , mai rentabilă.

Calculele efectuate ne arată ca în anul curent față de cel precedent, durata unei rotații s-a redus cu 2 zile, deci viteza de rotație a activelor circulante a crescut.

   Factorii care au generat această situație de fapt sunt: modificarea soldului mediu al activelor circulante și cifra de afaceri. Timpul nemodificându-se influența lui este nulă:

1. Influența modificării soldului mediu a activelor circulante se calculează:

           = 33,6 – 34 = – 0,4 zile

Scăderea soldului mediu cu 343 mii lei a atras scurtarea duratei unei rotații cu 0,4 zile.

2. Influența modificării cifrei de afaceri:

   Cifra de afaceri a avut o influența mai mare asupra reducerii duratei unei rotații de 1,6 zile.

Exemplificarea analizei vitezei de rotație a creditului client se face cu ajutorul datelor din tabelul 3.3.

Tabelul 3.3

Viteza de rotație a creditului client

Numărul de rotații a creditului client, în anul curent față de anul precedent, a crescut cu  0,32 rotații, în procent cu 3,3%, conform relației de mai jos:

rotații

Rezultatul se datorează :

1. Modificării cifrei de afaceri

rotații și

2. Modificării soldului mediu al clienților

rotații

Cercetarea consemnează următoarele:

▪  o accelerarea a vitezei de rotație a creditului client, întrucât numărul de rotații a crescut cu  0,32 rotații;

▪  cifra de afaceri a avut o influență pozitivă  asupra evoluției indicatorului, generând creșterea numărului de rotații cu 1,26;

▪  soldul mediu al clienților, prin majorarea să , a atras o reducere a numărului de rotații cu -0,94.

Faptul că ritmul de creștere a cifrei de afaceri (113,08%) a fost superior clientilorb(105,03%) explică accelerarea vitezei de rotație a creditului client, apreciată a fi o situație favorabilă.

Durata rotației creditului client, a scăzut cu 1,17 zile conform calcului :

zile

și se datorează acțiunii  factorilor:

1. modificarea cifrei da afaceri

și

2. modificarea soldului mediu al clienților

Rezultatul calculelor este redat în tabelul 3.4

Tabelul 3.4

Rezultatul analizei duratei rotației creditului client

Datele tabelului 3.4 arata că:

▪  durata  în zile a unei rotații s-a diminuat , în anul curent față de anul precedent cu 1, 17 zile;

▪  cifra de afaceri prin creșterea sa a atras o diminuare a duratei rotației cu 4,33 zile, efect favorabil, cifra de  afaceri, de altfel, a avut rol hotărâtor la accelerarea vitezei de rotație a creditului  client ;

▪  soldul mediu al clienților a crescut, drept consecință durată unei rotații a creditului client a crescut cu 3, 16 zile.

Deși durata creditului client a scăzut, remarcăm faptul că aceasta depășește 30 zile.

Pe baza datelor sistematizate în tabelul 3.5 prezentăm modalitatea practică de analiză a vitezei de rotație a creditului furnizor.

Tabelul 3.5

Viteza de rotație a creditului furnizor

Numărul de rotații a creditului furnizor, conform datelor din tabelul 7.11, a crescut cu 0,45 rotații.

rotații

Fenomenul înregistrat are la baza modificarea celor doi factori:

1. modificarea cifrei de afaceri, și

rotații

2. modificarea soldului mediu al contului furnizori

rotații

Rezultatul calculelor se prezintă în tabelul 3.6

Tabelul 3.6

Rezultatul analizei numărului de rotații a creditului furnizor

Constatăm o creștere  a numărului de rotații cu 0,45, nefavorabil entității cercetate și datorat:

▪  cifrei de afaceri a cărei creșteri  cu  peste 19.7 milioane lei a determinat majorarea cu +1,1 a  numărului de rotații, și

▪  soldului mediu al furnizorilor, care a crescut cu peste 1,3 milioane lei a dus la diminuarea cu – 0,56 a numărului de rotații.

Referitor la durat unei rotații aceasta a scăzut cu 2,29 zile

zile

Rezultatul se datorează acțiunii conjugate a celor doi factori:

1. modificarea cifrei de afaceri   și

zile

2. modificarea soldului mediu al furnizorilor

zile

Sinteza calculelor se prezintă în tabelul 3.7.

Tabelul 3.7

Rezultatul analizei duratei rotației  creditului furnizor

Din analiza  reies aspectele:

▪  durată, în zile, a rotației creditului furnizor a scăzut cu 2,29zile;

▪  creșterea cifrei de afaceri  are o influență determinanta asupra scăderii duratei în zile a creditului furnizor cu 4,94 zile;

▪  creșterea soldului mediu al furnizorilor atrage  majorarea cu 2,65 zile a duratei rotației creditului furnizor.

Această evoluție a duratei rotației creditului furnizor defavorizează întreprinderea, deoarece trebuie să-și achite obligațiile față de furnizori cu 2,29 zile mai repede. Corelat cu evoluția creditului client, faptul că durata creditului client este mai mică decât cea a creditului furnizor întreprinderea are de beneficiat în acest caz.

4. DIAGNOSTICUL RISCULUI DE FALIMENT

4.1 DETERMINAREA PRAGULUI DE RENTABILITATE ȘI A INDICATORILOR DE RISC ASOCIAȚI

Riscul de faliment se manifestă in cazul în care întreprinderea nu pote achita la scadență plățile față de creditorii săi. În activitatea practică, întreprinderile se pot confrunta cu dificultăți de plată, care pot fi temporare sau permanente.

Diagnosticul financiar complet nu se poate realiza decât in cuplul celor două axe de analiză: rentabilitate – risc. Noțiunea de echilibru financiar nu are sens decât in cadrul acestei dualitați: rentabilitate – risc.

Din analiza pragului de rentabilitate se pot constata următoarele aspecte:

– atunci când cifra de afaceri se situează cu până la 10% peste pragul de rentabilitate, situația firmei este instabilă;

– când cifra de afaceri este cu până la 20% mai mare decât cea a punctului critic, firma are o situaȚie relativ stabilă;

– dacă cifra de afaceri depăseste punctul mort cu peste 20%, situația este confortabilă.

În concluzie, mărimea riscului de exploatare este dată numai de dimensiunea cheltuielilor fixe (rata cheltuielilor variabile este constantă în timp). Cu cât cheltuielile fixe sunt mai mici cu atât riscul de exploatare este mai mic (deoarece pragul de rentabilitate se obține pentru o valoare a cifrei de afaceri mai redusă).

Pentru determinarea riscului de exploatare se porneste de la analiza relației cost-volum rezultat numită si analiza pragului de rentabilitate. Pragul de rentabilitate este punctul în care cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare delimitate în cheltuieli fixe si cheltuieli variabile, calculându-se în unități fizice sau valorice, pentru un produs sau pentru întreaga activitate.

Structura cheltuielilor și mai ales repartizarea acestora în cheltuieli fixe și variabile exercită o influență marcantă asupra rentabilității.

Cheltuielile variabile sunt direct proporționale cu nivelul producției (materii prime și materiale directe, salariile personalului direct productiv, etc.).

Cheltuielile fixe – independente de nivelul activității – sunt angajate în scopul funcționarii normale a întreprinderii fiind plătite chiar și în absența unor profituri (apă, electricitate, întreținere, personal administrativ, cheltuieli cu amortizarea etc.).

Aceasta abordare este valabilă pe termen scurt, întrucât pe termen lung toate cheltuielile sunt considerate variabile.

Riscul de exploatare depinde mai ales de nivelul cheltuielilor fixe, același nivel al cheltuielilor fixe fiind mult mai bine absorbit de o cifră de afaceri mai mare. Importanța cheltuielilor fixe poate fi apreciată numai în raport cu marja generală de întreprindere, și nu ca valoare absolută, datorită marii variabilități a întreprinderilor sub aspectul sectorului de activitate din care provin și al raportului cifră de afaceri / cumpărări.

Pragul de rentabilitate este o măsură a flexibilității întreprinderii în raport cu fluctuațiile sale și deci o modalitate de a măsura riscul. El este cunoscut și sub denumirea de „cifră de afaceri critică”, „punct critic” sau „punct mort”.

Pragul de rentabilitate reprezintă punctul la care cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare, iar rezultatul este nul. El evidențiază nivelul de activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. După acest nivel, activitatea întreprinderii devine rentabilă.

Riscul economic se definește ca sensibilitate a rezultatului economic la variația nivelului de activitate.

Riscul economic va fi cu atât mai mic cu cât nivelul punctului mort va fi mai redus. Folosirea pragului de rentabilitate ca instrument de apreciere a riscului implică cunoașterea metodologiei de calcul și a valorii sale cognitive. Determinarea pragului de rentabilitate se poate face în unități valorice sau fizice, în număr de zile, pentru întreaga activitate sau pentru un singur produs. La întreprinderile cu o producție omogenă pragul de rentabilitate în unități fizice se determină pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant în raport cu creșterea volumului producției. Aceasta înseamnă că, indiferent de volumul fizic al producției vândute, cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante, variind în schimb volumul total al acestora.

De asemenea, se pornește și de la ipoteza constanței prețului unitar de vânzare al produsului (p), indiferent de volumul producției fizice vândute (q).

= constant

În baza acestor ipoteze, pragul de rentabilitate reprezentând volumul fizic al producției vândute care acoperă totalul cheltuielilor se calculează pe baza sistemului de relații :

CA=CT

CT= CV+CF

CA= CV+ CF

unde:

CV – cheltuielile variabile;

CF – cheltuielile fixe;

mcv = p – v = marja unitară asupra cheltuielilor variabile.

Pentru a determina pragul de rentabilitate în unități valorice se utilizează aceleași relații de bază, astfel încât pragul de rentabilitate se va putea determina prin înmulțirea pragului de rentabilitate în unități fizice cu prețul de vânzare unitar (p). Prin urmare, se obține următoare relație de calcul a pragului de rentabilitate exprimat în unități valorice:

Pragul de rentabilitate este apreciat în zile, atunci când urmărește determinarea datei calendaristice sau a numărului de zile după care se atinge pragul de rentabilitate. Relația de calcul care se utilizează este următoarea:

Potrivit unor studii statistice realizate pe modelele unor economii occidentale, se apreciază că situația firmelor în raport cu pragul de rentabilitate poate fi:

– instabilă, atunci când cifra de afaceri se află cu până la 10% peste pragul de rentabilitate;

– stabilă, atunci când cifra de afaceri este cu 20% mai mare decât pragul de rentabilitate;

– confortabilă, atunci când cifra de afaceri depășește cu peste 20% pragul de rentabilitate.

4.2 ESTIMAREA SENSIBILITAȚII REZULTATELOR ÎN RAPORT CU VARIAȚIA VOLUMULUI ACTIVITĂȚII

Cunoașterea pragului de rentabilitate permite fixarea obiectivului minim de realizat pentru ca întreprinderea sa fie profitabilă. Dar, măsura riscului determinat de atingerea punctului critic, este evidențiată de coeficientul efectului de levier al explotării, componentă a riscului global.

Analiza si evaluarea riscului economic si a factorilor ce il determina se efectueaza in baza analizei de variabilitate a profitului. Acest studiu se sprijina, in principal, pe notiunea de levier operational. Analiza efectului de levier operational are ca obiectiv evaluarea sensibilitatii rezultatului financiar la variatia nivelului activitatii de baza desfasurate de intreprindere. Aceasta sensibilitate este conditionata de structura consumurilor si cheltuielilor variabile si constante (fixe).

Dupa natura activitatii si pozitia intreprinderii in mediul economic, rezultatele obtinute sunt mai mult sau mai putin influentate de o serie de evenimente pur economice, precum si economico-sociale: majorarea pretului la resursele energetice, cresterea cheltuielilor pentru intretinerea fortei de munca, sporirea concurentei, inovatia tehnologica etc. Gradul de sensibilitate a rezultatelor obtinute face ca fiecare intreprindere sa fie privita prin prisma unei investitii mai mult sau mai putin riscante. De regula, riscul depinde nu numai de factori generali (pretul de vânzare, costul vânzarilor, veniturile din vânzari etc.), ci si de structura consumurilor si a cheltuielilor efectuate, in concordanta cu volumul vânzarilor. In acest context, in teoria economica s-a impus analiza cost – volum – profit, numita si analiza pragului de rentabilitate, ca o modalitate operationala si eficienta de analiza a riscului.

Gradul de sensibilitate al rezultatului economic face din fiecare firmă o investiție mai mult sau mai puțin riscantă.

Cu cât această rată este mai mare, cu atât riscul va fi mai mare și invers.

Evaluarea riscului de exploatare pornind de la modelul pragului de rentabilitate se poate face și astfel:

(1) calculând rata (pragului de rentabilitate) care exprimă direct riscul de exploatare (RPr)

În anul 2011:

În anul 2012:

În anul 2013:

Societatea noastră a realizat o creștere semnificativă a riscului de exploatare de la 27,49% în anul 2011 la 40,93% în anul 2013.

Marja de securitate a firmei va fi cu atât mai mare cu cât indicele este mai mare.

(2) calculând indicele de securitate (Is), care evidențiază marja de securitate de care dispune firma:

În anul 2011:

În anul 2012:

În anul 2013:

Marja de securitate a societății este mai mare deoarece înregistrează un indice de securitate mai mare în anul 2011 cu 0,7250 față de anul 2013 cu 0,5906.

(3) calculând “indicatorul de poziție” față de pragul de rentabilitate, exprimat atât în mărimi absolute(α), cât și în mărimi relative(α’), cu relațiile:

α = Carealizata – CaPr

În anul 2011: α = 193.387-53,180=140.207 lei

În anul 2012: α = 266.153-90.135=176.000 lei

În anul 2013: α = 294.757-120.658=174.099 lei

Capacitatea societăți de a adapta producția proprie la cerințele pieței a fost mai ridicată în anul 2012 deoarece indicatorul a de poziție fața de pragul de rentabilitate mai mare ( 176.000 lei fața de 174.099 lei).

În anul 2011:

În anul 2012:

În anul 2013:

Societatea are un coeficient de volatilitate mai mare în anul 2011 cu 2,63 față de anul 2013 cu 1,44 ceea ce semnifică un fisc de exploatare mai mic.

Tabelul 4.1

Riscul de exploatare structural

Poziția absolută (α) denumită și flexibilitate absolută evidențiază capacitatea firmei de a-și adapta producția la cerințele pieței. Cu cât acest indicator e mai mare, cu atât flexibilitatea firmei este mai ridicată, iar riscul economic este mai redus.

Indicatorul de poziție în mărime relativă, având ca bază de calcul variația absolută a cifrei de afaceri față de pragul de rentabilitate (α’) se mai numește și “coeficient de volatilitate”. El are aceeași valoare informațională ca și indicatorul absolut și înregistrează valori mari atunci când riscul este minim.

Se poate aprecia astfel că riscul economic depinde de următorii factori:

– variabilitatea cererii; riscul economic este mare în condițiile unei cereri instabile

– variabilitatea prețului de vânzare; firmele ale căror produse sunt vândute pe piețe caracterizate de fluctuații însemnate, sunt expuse unui risc economic mai ridicat, comparativ cu firmele ale căror produse sunt vândute pe piețe stabile;

– variabilitatea costului întrărilor (aprovizionărilor) în sensul că firmele care se aprovizionează la costuri incerte, sunt expuse unui risc economic ridicat.

-capacitatea de a ajusta prețurile produselor la costurile intrărilor. Astfel, cu cât capacitatea firmei de a ajusta prețul produselor la modificarea costului de producție este mai mare, cu atât nivelul riscului economic este mai scăzut;

– ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor firmei; dacă cheltuielile fixe dețin o pondere însemnată în valoarea cheltuielilor totale și nu se pot diminua pe măsură ce scade cererea pentru produsele firmei, riscul economic este mai ridicat.

Riscul economic reprezintă incapacitatea firmei de a se adapta la timp cu cel mai mic cost la variațiile mediului, exprimând volatilitatea rezultatului economic la condițiile de exploatare (coeficient de elasticitate a rezultatului în raport cu volumul de activitate – levier de exploatare – Le) sau, cu alte cuvinte, exprimă variația relativă (%) a rezultatului exploatării (Re) în raport cu variația relativă (%) a volumului producției (Qf) sau a cifrei de afaceri (Ca) .

Semnificația lui este de procent de variație a rezultatului exploatării la o modificare cu 1% a volumului producției sau cifrei de afaceri, riscul de exploatare manifestându-se atunci când la creștere cu 1% a volumului producției sau cifrei de afaceri îi corespunde o creștere sub 1% a rezultatului.

Riscul nu depinde numai de factorii generali (preț de vânzare, cost, cifră de afaceri), ci și de structura costurilor, respectiv de comportamentul lor față de volumul de activitate. Riscul activității economice sau riscul de exploatare “prezintă de fapt riscul legat de încetinirea randamentelor de exploatare (de producție). El depinde în mod esențial de gruparea cheltuielilor de producție în fixe și variabile și corecta lor determinare”.

În materie de analiză a riscului specialiștii consideră că există două variabile esențiale care provoacă cea mai mare sensibilitate a indicatorilor de rezultat și care trebuie atent studiate, respectiv structura costurilor și structura financiară a firmei. Structura costurilor este susceptibilă să constituie cauza apariției riscului economic sau de exploatare, iar structura financiară a firmei poate să genereze, în anumite condiții, riscul financiar.

Relațiile dintre costurile fixe, costurile variabile și beneficiu (profit) sunt puse în evidență prin analiza punctului critic (punct mort, prag de rentabilitate) care constituie un important instrument în analiza riscului.

Conform analizei cost- volum – profit, Le poate fi determinat în funcție de marja asupra cheltuielilor variabile unitare (mcv = pv – cv) și de volumul de activitate (qv):

Ipoteze de lucru: marja pe cost variabil și cheltuielile fixe constante

,

.

MChv = marja absolută asupra cheltuielilor variabile totale care trebuie să acopere cheltuielile fixe și să degajeze profit (Re +Chf),

Firma cu cheltuieli fixe mai mari este mult mai riscantă și mai puțin flexibilă la variația pieței. Valoarea levierului va fi mare pentru cheltuieli fixe mari sau în creștere ceea ce face ca, în cazul reducerii nivelului de activitate, marja asupra cheltuielilor variabile să acopere mai greu cheltuielile fixe si sa pastreze valoarea rezultatului.

În concluzie, levierul exploatării este determinat atât de mărimea cheltuielilor fixe, cât și de poziția cifrei de afaceri în raport cu pragul de rentabilitate.

Potrivit acestei relații efectul de levier operațional, calculat pentru un interval dat de variație a volumului producției, este raportul dintre marja asupra cheltuielilor variabile și rezultatul exploatării, raport calculat pentru volumul de activitate ce definește extrema inferioară a intervalului de variație considerat. Literatura de specialitate a generalizat acest aspect, definind regula potrivit căreia levierul de exploatare se determină pe baza acestui raport aferent volumuli de activitate considerat drept referință.

Prin prisma pragului de rentabilitate aprecierea riscului de exploatare cu ajutorul levierului de exploatare (Le) sau coeficientul de elasticitate () presupune următorul raționament:

Ipoteze de lucru:

în care coeficientul marjei asupra cheltuielilor variabile (MChv) în Cifra de afaceri

– reprezintă coeficientul cheltuielilor variabile în totalul cifrei de afaceri, adică raportul:

, în care:

Această relație dovedește dependența riscului economic de variația cifrei de afaceri și de poziția ei față de pragul de rentabilitate. Cu cât cifra de afaceri realizată este mai îndepărtată de pragul de rentabilitate, cu cât indicatorul de poziție relativ și absolut este mai mare, cu atât coeficientul de elasticitate este mai mic iar firma mai puțin riscantă. În apropierea pragului de rentabilitate elasticitatea rezultatului exploatării este mai ridicată iar riscul de exploatare sporit.

Le(1) = Le(2)

4.3 DIAGNOSTICUL RISCULUI DE FALIMENT PE EXEMPLUL SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

Diagnosticul riscului de faliment evaluează solvabilitatea și lichiditatea întreprinderii în manieră statică (echilibrul la un moment dat) și dinamică (fluxurile de trezeorerie).

1. Analiza statică

Analiza statică evidențiază echilibrele/dezechilibrele poziției financiare a întreprinderii utilizând:

a) Indicatorii echilibrului financiar: FR, FRP, FRS, ACRnete, NFR, TN

– FR este de aproximativ 8 ori mai mare decât NFR.

– Creditele de trezorerie sunt de aproximativ 9 ori mai mari decât NFR

Din analiza acestor corelații, rezulta o incertitudine în ceea ce privește echilibrul poziției financiare al întreprinderii doar prin analiza acestor indicatori => este necesară o analiză mai detaliată a situației din întreprindere.

b) Ratele de solvabilitate (capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen lung). Cel mai adesea solvabilitatea este apreciată prin intermediul:

– Ratei de îndatorare:

Rata de îndatorare2012

Rata de îndatorare2013=

– Levierului:

Levier2012=

Levier2013=

Se poate observa că în cei doi ani, valorile ratei de îndatorare cât și ale levierului sunt egale. Rata de îndatorare este mai mică de 50% și levierul este mai mic decât 1, rezulta că întreprinderea prezintă o bună solvabilitate.

2012 =

2013=

Potrivit normelor bancare, pragul minim este o rată de 33% a CPR față de totalul pasivului, condiție ce se respectă pentru ambii ani.

c) Ratele de lichiditate (capacitatea întreprinderii de a plăti datoriile curente ce vor deveni scadente pe termen scurt):

– Rata curentă:.

Rata curentă2012=

Rata curentă2013=

În mod normal această rată trebuie să fie mai mare decât 1, ceea ce semnifică existența unui fond de rulment pozitiv;

– Rata rapidă (testul acid): .

Rata rapidă2012=

Rata rapidă2013=

În general, băncile impun o limită minimă a acestei rate de 0,8, prag îndeplinit de societate atât în 2012 cât și în 2013.

-Rata imediată (Rata cash):

evaluează capacitatea întreprinderii de a plăti datoriile curente cu ajutorul activelor de trezorerie.

Rata imediata2012=

Rata imediata2013=

Ratele de mai sus nu oferă informații despre calitatea lichidității activelor curente.

2. Analiza dinamică

Analiza dinamică permite explicarea echilibrelor/dezechilibrelor evidențiate de analiza statică cu ajutorul următoarelor rate de rambursare a datoriilor și de autonomie financiară:

– Excedentul de trezorerie al exploatării (ETE) exprimă surplusul monetar generat de activitatea de exploatare: ETE=EBITDA- NFR

ETE=532-(-59)=591 lei

ETE poate evidenția capacitatea de rambursare a datoriilor prin respectarea următoarelor corelații:

o Ca nivel minim ETE ≥Cheltuieli financiare;

591>154 lei

o Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigură dacă ETE-Impozit pe profit≥Cheltuieli financiare + Rambursarea anuală a datoriilor .

591-22>154+66 lei

569>220 lei

Cele 2 condiții sunt îndeplinite, rezultă că datoriile pot fi rambursate

– Rata capacității de rambursare:

Rata capactitatii de rambursare2011= => întreprinderea nu prezintă risc de insolvabilitate

– Rata capacității de plată a dobânzilor: ;

Rata capacității de plată a dobânzilor=

– Rata autonomiei financiare:

Rata autonomiei financiare= => este strict superioară limitei impuse, deci nu exista riscul incapacității de plată.

Detectarea riscului de faliment prin metoda scorului

Diagosticul financiar permite, prin sistemul de rate de rentabilitate și de risc, evidențierea punctelor tari și a celor slabe ale gestiunii financiare, chiar și a riscurilor de exploatare, financiare, de îndatorare, dar nu se poate evalua riscul global de failment. Ca o reacție la această cerință practică, cercetătorii si organismele internționale s-au preocupat de elaborarea unei metode de predictiție a riscului de faliment, denumită metoda scorurilor.

Metoda scorului urmărește predicția riscului de faliment pornind de la o serie de rate financiare strâns corelate cu starea de sănătate/slăbiciune a întreprinderii. Aceste rate sunt identificate prin analiză discriminantă și apoi se caută cea mai bună combinație liniară dintre ele care să diferențieze cât mai clar posibil întreprinderile performanțe de cele cu risc ridicat de faliment.

Funcția liniară a ratelor selectate (Ri ) conduce la calcularea unui scor Z care permite aprecierea riscului de faliment al întreprinderii: Z=a0+a1R1+…+anRn .

Pentru exemplificare este prezentată funcția scor :

Z=5,676+0,221+0,179-2,709-3,168=0,199

– 0<Z<2,05 deci, întreprinderea se află în zona de incertitudine, însă valoarea este apropiată de 0, ceea ce semnifică un risc de faliment destul de ridicat.

Planificarea necesarului de finanțare

Creșterea sustenabilă (g)

Creșterea sustenabilă este acea rată de creștere a necesarului de capitaluri care poate fi finanțată din autofinanțare (PN reinvestit) și din contractarea de noi datorii astfel încât rata îndatorării să nu se modifice.

Rata de creștere sustenabila este o măsură a capacității unei companii de a-și spori veniturile fără să-și ridice gradul de îndatorare.

În timp continuu : gcontinuu=

În timp discret : gdiscret=

Deoarece rata de creștere sustenabila este redusă, întreprinderea nu își poate spori veniturile fără a-și crește gradul de îndatorare.

Creșterea autofinanțată (g’)

Creșterea autofinanțată este acea rată de creștere a necesarului de capitaluri care poate fi integral autofinanțată din PN reinvestit. Creșterea autofinanțată este mai restrictivă decât cea sustenabilă și, deoarece nu presupune contractarea de noi datorii, va conduce la ameliorarea ratei de îndatorare.

– În timp continuu : g’continuu=

– În timp discret :

Prin rata de creștere autofinanțată, care este extrem de redusă, se întărește ideea ca firma nu se poate dezvolta în lipsa contractării de împrumuturi.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Prin analiza desfășurată, se poate observa că, deși intreprinderea înregistrează venituri considerabile, profitul net este destul de redus, ca rezultat al unui volum mare de cheltuieli.

Se recomandă ca volumul cheltuielilor să se reducă sau să se marească aportul de capital pentru ca firma să își reducă riscul de faliment și să crească rezultatul net.

Cheltuielile pot fi controlate și diminuate încă din faza de elaborare si aprobare, prin utilizarea unor normative de cheltuieli, prin reducerea unor costuri de aprovizionare (stocuri) și prin reducerea duratei ciclului de vânzări.

În activitatea firmei se observă tendința de a crește oferta de servicii prin adoptarea unora în conformitate cu standardele internaționale. De altfel, se observă politica managerială bazată pe reducerea cheltuielilor, în special a celor generate direct de către firmă. In această situație se are în vedere acumularea de tehnologii noi pentru a împiedica pierderile de materiale consumabile, numarul destul de redus al personalului de optim pentru desfășurarea activitații societății.

Consider că societatea trebuie să-și reînvestească în mai mare măsură profitul pentru a se extinde și a-și crea rezerve, disponibil, depozite astfel încât negocierea în afaceri să poată avea o gamă mai largă de opțiuni și de posibilități financiare.

Deși, la prima vedere, situația financiara a firmei este bună, la o analiză financiară detaliată se observă unele dezechilibre care afectează performanța financiară a acesteia. Una dintre cauze o reprezintă gestionarea defectuoasă a resurselor întreprinderii.

Firma analizată înregistrează o stabilitate financiară ridicată în P0 (88,4%), dar care s-a degradat sensibil în timp (65,6% în P1), deși se menține încă la cote înalte. Dispune de autonomie financiară, capitalul propriu reprezentând în P0 aproape o jumătate din valoarea patrimoniului dar această situație nu este stabilă deoarece, ca urmare a creșterii datoriilor și prin aceasta a gradului de îndatorare atât global (+13,58%), cât și la termen (+0,83%) rata autonomiei financiare scade în P1, la 34,43% apropiindu-se de limita admisă (1/3 din pasiv).

Rata activelor imobilizate a crescut cu 1,5%, aspect care arată preocuparea firmei de reînnoire dar ținând cont de faptul că activele circulante sunt cele care aduc profit, creșterea ratei nu e benefică.

Rata activelor circulante a scăzut cu 1,5 %, aspect negativ, ea fiind cea care aduce profit la întreprindere.

Rata stabilității financiare a scăzut de la 9,15% la 8,11%, aspect negativ întrucât arată micșorarea capitalului permanent al firmei.

Rata autonomiei globale s-a majorat cu 0,16%, de la 5,57% la 5,71%, creștere datorată sporirii capitalului propriu.

Și rata datoriilor pe termen scurt s-a majorat de la 90,85% la 91,88%, aspect negativ, întrucât denotă o creștere a datoriilor curente, cu implicații asupra nevoii de fond de rulment.

Situația netă a crescut în 2013 față de 2012 cu 5.664 lei, adică 1,53 % ca urmare a majorării imobilizărilor, care au devansat datoriile firmei, aspect pozitiv.

Rata de finanțare a stocurilor are valori destul de mici, ceea ce înseamnă că stocurile nu pot fi finanțate integral, remarcându-se însă o creștere în anul 2012 care poate fi pusă pe seama atât a creșterii fondului de rulment, cât și a scăderii stocurilor.

Punctele slabe ale societații au fost: lichiditatea destul de redusă, necesitatea unor cheltuieli pentru a atinge ținta de profitabilitate stabilită.

Managementul financiar trebuie să aibă un rol mai mare în cotactul cu clienții și cu piața, astfel încat să poată reacționa mult mai rapid la schimbările și noile echilibre ale acestei piețe, care se schimbă, uneori foarte des.

În vederea ameliorării situatiei financiare, societatea trebuie să adopte o strategie de recuperare mai rapidă a crențelor fapt care să determine și o creștere a lichiditaților și sa încerce eliminarea riscurilor ce pot aparea ca urmare a concurenței în creștere de pe piața autohtonă.

Din activitatea de până acum, s-a constatat de exemplu că activitatea promoțională a fost destul de redusă. Promovarea produselor și serviciilor prin canale de distribuție consacrate (comercializare, publicitate) a fost pâna în prezent redusă la unitatea luată în studio și consider că aceasta poate fi îmbunătățită substanțial.

Solvabilitatea patrimonială la termen înregistrează valori bune în 2011 ceea ce indică faptul că la momentul respectiv firma era solvabilă, valoarea activelor depășind cu mult totalul pasivelor exigibile. Începând cu 2012 însă nivelul indicatorului scade progresiv, astfel încât la 2013 înregistrează cel mai scăzut cuantum, de numai 12,48%.

În condițiile economiei de piață funcționale, finalitate firească a oricarei activități lucrative creatoare de utilități, o reprezintă obținerea profitului și, deci, a unui anumit nivel de rentabilitate.

Realizarea unei activități economice viabile și profitabile este posibilă doar în condițiile stabilității macro și micro economice și a manifestării permanente a unui echilibru dinamic, monetar și financiar la nivelul agenților economici. Orientarea efeorturilor agentilor economice către materializarea acestor deziderate trebuie să ia în considerare prezența riscului în afaceri, fenomen care se cere a fi prevenit atât prin metode manageriale, care țin de adoptarea deciziilor, cat și printr-o activitate economico-financiară concretă, derulată prin respectarea cadrului juridic.

Există o convergență a părerilor celor care studiază economia potrivit căreia riscul în afaceri este ceva normal. Dispariția ei creează derută, ineficiență și generează comportamente nefirești ale agenților economici. Întreprinderile se confruntă în permanență cu un risc economic, deoarece nu au controlul asupra veniturilor viitoare. Dar, alături de acest risc, intervine încă unul suplimentar, ori de câte ori firmele apelează la capital de împrumut, și anume riscul financiar. Măsura în care se recurge la această resursă de finanțare se exprimă prin conceptul de levier financiar.

Când rentabilitatea economică, calculată ca un raport între beneficiul brut și activul total, este mai mare decât costul creditului angajat, întreprinderea poate să-și mărească gradul de îndatorare pentru că așa îi sporește și rentabilitatea financiară. Procedând astfel, odată cu modificarea structurii financiare a firmei și a indicatorilor de rezultate, se amplifică riscul financiar, deoarece este posibil ca împrumuturile prin costul lor, să absoarbă total sau să depășească beneficiile de exploatare în unele perioade. Dacă se configurează această alternativă și firma ajunge în situația de a nu putea plăti dobânzile datorate, din cauza unui beneficiu prea scăzut, apare posibilitatea de insolvabilitate. Pentru a preveni riscul financiar, firmele trebuie să-și calculeze și să-și asigure din toate activitățile un prag de rentabilitate, configurat ca un interval de încredere. Amplitudinea acestui interval este determinată de nivelul incertitudinii în care evoluează firma.

Obținerea unei priviri de ansamblu asupra sănătății financiare și a echilibrului structural al întreprinderii, se realizează prin diagnosticul financiar. Acest diagnostic permite evaluarea situației financiare a întreprinderii după trei dimensiuni principale: structura financiară, rentabilitatea activității și lichiditatea. Întreprinderile, pentru evitarea eșecului economic și a falimentării, este necesar să acorde o atenție continuă asigurării lichidităților pentru activitatea desfășurată și plata la timp a datoriilor. Inabilitatea de a gestiona corespunzător lichiditățile poate conduce la lipsa lichidităților necesare în anumite momente critice și poate sta la baza eșecului multor întreprinderi profitabile.

Indicatorii economico-financiari ai unei întreprinderi îi vor permite acesteia situarea într-o poziție favorabilă față de pragul de rentabilitate, doar dacă între cele trei coordonate de bază ale activității ei, cifra de afaceri, costurile înregistrate și profitul obținut, există o anumită relație. Cunoașterea naturii acesteia și a condițiilor în care ea se poate realiza are o importanță decisivă pentru asigurarea succesului agenților economici și pentru prevenirea asumării unor riscuri excesive.

Astfel, pentru a ridica cifra de afaceri la acel volum la care vânzările sunt egale sau mai mari decât cheltuielile totale, trebuie ca investițiile productive să fie structurate în așa fel, încât să asigure creșterea mai rapidă a producției decât a costurilor. La rândul lui, profitul poate fi maximizat prin promovarea unei strategii de dominație prin costuri.

Analiza acestui ansamblu de conexiuni și acțiuni financiare, nefinanciare, care se structurează în cadrul unei firme, arată că posibilitatea atingerii sau depășirii pragului de rentabilitate este condiționată de controlul costurilor fixe și de obținerea unei diferențe pozitive între prețul de vânzare pe produs și costurile variabile aferente. Costurile fixe sau constante cuprind dobânda și amortizarea activelor corporale și celelalte elemente de cheltuieli, care au o dimensiune independentă față de volumul producției. În teoria economică, influența acestor două componente ale costurilor fixe asupra beneficiului se pune în evidență prin efectul de levier operațional și prin efectul de levier financiar.

Efectul de levier financiar derivă din consecințele participării frecvente a capitalurilor împrumutate, alături de cele proprii, la finanțarea activității unei întreprinderi. Când o firmă folosește și surse împrumutate, acționarii își asumă un risc financiar sporit datorită creșterii ratei de îndatorare a acesteia. Drept urmare, ei se așteaptă la o remunerare suplimentară. Pot obține așa ceva, dacă rata rentabilității economice realizată de firmă este mai mare decât rata dobânzii la creditele angajate.

Rezultatele financiare ale firmelor sunt influențate nu numai de levierul financiar, ci și de rentabilitatea activelor achiziționate. Rentabilitatea reflectă capacitatea unei activități economice de a crea profit. Obținerea profitului este scopul urmărit de posesorul de capital, mobilul întregii activități economice care se desfășoară într-o economie de piață.

Analiza riscului financiar am realizat prin două metode, și anume pe baza metodei pragului de rentabilitate și prin intermediul efectului de levier financiar.

Analiza riscului financiar prin intermediul efectului de levier financiar pornește de la relația efectului de levier. Condiția ca rentabilitatea financiară să crească atunci când firma apelează la datorii este ca rentabilitatea economică să fie superioară costului mediu al capitalului împrumutat. În acest caz, rata rentabilității financiare este cu atât mai mare, cu cât gradul îndatorării este mai mare. Dacă la nivelul firmei rata rentabilității economice este mai mică decât rata dobânzii, atunci efectul de levier devine negativ, iar rata financiară va fi mai mică decât rata rentabilității economice cu cât rata îndatorării este mai mare.

B I B L I O G R A F I E

Brigham E., Daves P., Intermediate financial management,10th edition,South-Western College Pub, 2009

Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, vol.2, Situații Financiare, Reglementări Naționale și Internaționale, Editura Cavallioti, București, 2009

Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, vol.1, Elemente inspirate din teoria și practica financiară a Uniunii Europene, Editura Cavallioti, București, 2009

Dragotă V., Brașoveanu L., Dragotă M, Management Financiar, ediția a 2-a, Editura Economică, București, 2012

Dumitrașcu R.A., Gestiunea financiară a întreprinderii, Concepte. Modele. Instrumente, Editura Universitara, București, 2013

Dumitrașcu R.A., Gestiunea financiară a întreprinderii. Manual de studiu individual,Editura Prouniversitaria, București, 2012

Dumitrașcu V., Diagnosticul financiar și evaluarea afacerii, Editura Universitara, București,2013

Georgescu M.A., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universul juridic, București, 2008

Gheorghiu A., Analiza diagnostic și evaluarea întreprinderii, Editura Victor, București, 2010

Ghic G., Grigorescu C.J., Analiza economico – financiară. Repere teoretice și practice, ediția a 5-a, Editura Universitară, București, 2013

Hemici F., Bounad M., Techniques de gestion, Editura Dunod, Paris, 2012

Hoanță N., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura CH Beck, București, 2011

Ilie V., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2010

Lepadatu V. Gh., Contabilitate financiară, Editura Prouniversitaria, București, 2011

Munteanu V., si colectiv, Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2013

Nicolaescu E., Control și audit financiar, Editura Prouniversitaria, București, 2010

Petrescu S., Analiza si diagnosticul financiar contabil. Ghid teoretico aplicativ, ediția a 3-a, CECCAR, 2010

Ristea M., Dumitru C.G., Ioanas C., Contabilitatea societaților comericiale, vol.1 și 2, Editura Universitară, București, 2009

Suciu G., Analiza economico – financiară, Editura Infomarket, Brasov, 2009

Turdean M.S., Statistică, Editura ProUniversitaria, București, 2010

Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu M., Analiză economico – financiară, București, 2009

Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010

Legea Contabilității nr.82/24.12.1991, republicată in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 454 din 18.06.2008 cu modificările și completările ulterioare

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice, nr. 3055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, cu modificările și completările ulterioare

www.ceccar.ro

www.macrostandard.ro

A N E X E

Bilanț al SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

pentru perioada 2011 – 2013

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

B I B L I O G R A F I E

Brigham E., Daves P., Intermediate financial management,10th edition,South-Western College Pub, 2009

Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, vol.2, Situații Financiare, Reglementări Naționale și Internaționale, Editura Cavallioti, București, 2009

Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, vol.1, Elemente inspirate din teoria și practica financiară a Uniunii Europene, Editura Cavallioti, București, 2009

Dragotă V., Brașoveanu L., Dragotă M, Management Financiar, ediția a 2-a, Editura Economică, București, 2012

Dumitrașcu R.A., Gestiunea financiară a întreprinderii, Concepte. Modele. Instrumente, Editura Universitara, București, 2013

Dumitrașcu R.A., Gestiunea financiară a întreprinderii. Manual de studiu individual,Editura Prouniversitaria, București, 2012

Dumitrașcu V., Diagnosticul financiar și evaluarea afacerii, Editura Universitara, București,2013

Georgescu M.A., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universul juridic, București, 2008

Gheorghiu A., Analiza diagnostic și evaluarea întreprinderii, Editura Victor, București, 2010

Ghic G., Grigorescu C.J., Analiza economico – financiară. Repere teoretice și practice, ediția a 5-a, Editura Universitară, București, 2013

Hemici F., Bounad M., Techniques de gestion, Editura Dunod, Paris, 2012

Hoanță N., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura CH Beck, București, 2011

Ilie V., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2010

Lepadatu V. Gh., Contabilitate financiară, Editura Prouniversitaria, București, 2011

Munteanu V., si colectiv, Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2013

Nicolaescu E., Control și audit financiar, Editura Prouniversitaria, București, 2010

Petrescu S., Analiza si diagnosticul financiar contabil. Ghid teoretico aplicativ, ediția a 3-a, CECCAR, 2010

Ristea M., Dumitru C.G., Ioanas C., Contabilitatea societaților comericiale, vol.1 și 2, Editura Universitară, București, 2009

Suciu G., Analiza economico – financiară, Editura Infomarket, Brasov, 2009

Turdean M.S., Statistică, Editura ProUniversitaria, București, 2010

Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu M., Analiză economico – financiară, București, 2009

Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010

Legea Contabilității nr.82/24.12.1991, republicată in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 454 din 18.06.2008 cu modificările și completările ulterioare

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice, nr. 3055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, cu modificările și completările ulterioare

www.ceccar.ro

www.macrostandard.ro

A N E X E

Bilanț al SC RESTAURANTE TRATTORIA IL CALCIO SRL

pentru perioada 2011 – 2013

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE