Dezvoltatrea Asezarilor Rurale din Podisul Hartibaciului din Perspectiva Turismului

Capitolul III

STRUCTURA ȘI FUNCȚIONALITATEA AȘEZĂRILOR DIN PODIȘUL HĂRTIBACIU

3.1 COMPONENTA DEMOGRAFICĂ

3.1.1. Răspândirea populației în arealul analizat

Regiunile cel mai bine populate din cadrul Podișului Hârtibaciu sunt în general văile cursurilor de apă. În acest sens este de remarcat axa hidrografică a Hârtibaciului care dă și denumirea podișului cu localități importante: Brădeni, Agnita, Nocrich, Altița.

Fig.nr. Dispunerea principalelelor așezări umane în cadrul Podișului Hârtibaciu, sursa: microregiuneahartibaciu.ro

Marginile Podișului Hârtibaciu reprezintă intense axe de locuire umană dar și de circulație cu așezări importante din punct de vedere istoric și economic. Valea Târnavei Mari cu Sighișoara, Dumbrăveni, Mediaș și Copșa Mică dar și vale Oltului fr la sud cu Făgăraș, Viștea de Jos, Arpașu de Jos, Avrig.

Deși densitatea populației scade spre interiorul podișului totuși pe cursurile mai mici ale râurilor apar așezări umane chiar dacă nu dintre cele mai mari din punct de vedere al suprafeței sau al numărului de locuitori. Ăn acest sens este de menționat valea Saeșului, afluentul Târnavei Mari cu localitățile Daia, Apold și Saeș, valea Valchidului cu localitatea Copșa Mare, valea Biertanului cu localitatea omonimă, Ațel pe cursul de apă omonim, la fel și localitatea Moșna pe cursul cu același nume. O altă axă importnată din interiorul podișului este valea Calva de-a lungul căreia se află localități ca Mihăileni și Șeica Mare. Spre Sibiu, pe cursuri mici de apă sunt localități importante din punct de vedere demographic: Slimnic, Vurpăr sau Roșia, iar către sud pot fi localizate Marpod, Chipăr, Bruiu, Cincu și Șoarș.

Fig.nr. Dispunerea localităților din cadrul zonei etnografice a Văii Hârtibaciului, sursa: www.romanianmuseum.com

Din figura de mai sus, reiese foarte clar că axa cea mai importantă este Valea Hârtibaciului, care începe de Retiș și se încheie aproape de confluența cu Cibinul. Alte localități sunt situate în apropierea râului Hârtibaciu constituind astfel două subzone: Alțina-Retiș și Săsăuși-Chirpăr. Densitatea populației pe valea Hârtibaciului variază între 118,7 loc/kmp în localitatea Agnita și 7,6 loc/kmp în localitatea Bruiu, media general fiind de 29,1 loc/kmp. Per ansamblu densitatea populației în Podișul Hârtibaciu nu este una foarte mare, înscriindu-se în categoria 25-50 loc/kmp. Din analiza datelor aflate în tabelul de mai jos rezultă că și zonele cel mai bine populate nu prezintă densități mari. Densitatea scade dinspre marile văi marginale,

ale Oltului și Târnavei mari către interiorul podișului.

Tabel 3.1

Evaluția densității populației de-a lungul Văii Hârtibaciu (loc/kmp)

Sursa: http://www.gal-mh.eu/

Analiza datelor indică un recul îngrijorător, care are ca principal cauză plecarea tinerilor către alte localități sau chiar în afara țării, de cele mai multe ori plecările sunt definitive. În consecintă asistăm la un proces de depopulare a satelor, scăderea densității populației fiind constant și accentuându-se din anul 1977 până în anul 2007.

3.1.2 Evoluția numerică a populației

Pentru analiza evoluției numerice a populației în cadrul localităților din Podișul Hârtibaciu voi analiza datele demografice din singurul oraș, Agnita dar și din comunele reprezentative ale regiunii geografice și-anume: Beclean și Bunești din județul Brașov, Albești, Apold, Daneș și Saschiz din județul Mureș, Axente Sever, Biertan, Moșna, Nocrich, Roșia și Șura Mare din județul Sibiu. La baza alegerii acestor localități a stat în primul rând dimensiunea demografică și în al doilea rând distribuția teritorială.

Tabel 3.1 Evoluția numerică a populației pentru orașul Agnita, în perioada 1992-2014

AGNITA

Sursa: Institutul Național de Statistică

Din analiza datelor de mai sus rezultă o scădere generală a numărului de locuitori pentru intervalul 1992-2014, scădere care a fost accentuată după anul 2007. Scăderea populației pentru orașul Agnita se înscrie în trendul general al mediului urban de scădere a numărului de locuitori una dintre cauze fiind și migrația la sat, fapt care va fi confiormat prin creșterile de locuitori la comunele învecinate. Orașul Agnita a devenit treptat un emițător de populație pentru mediul rural din imadiata apropiere dar și pentru comunele mai îndepărtate.

Tabel 3.2 Evoluția numerică a populației pentru comuna Beclean, în perioada 1992-2014

BECLEAN

Sursa: Institutul Național de Statistică

După a scădere a numărului de locuitori în anul 2002, populația comunei Beclean a cunoscut apoi un nou trend ascendent dar numărul de locuitori din anul 2014 a rămas sub cel din anul 1992. Scăderea numărului de locuitori s-a datorat în principal scăderii natalității dar și plecării populației tinere spre alte localități mai mari sau chiar în afara țării, în multe cazuri aceste plecări fiin definitive. Revenirea numărului de locuitori după anul 2002 s-a datorat migrației urban-rural.

Tabel 3.3 Evoluția numerică a populației pentru comuna Bunești, în perioada 1992-2014

BUNEȘTI

Sursa: Institutul Național de Statistică

Din analiza datelor preluate de la INS, populația comunei Bunești a cunoscut în perioada 1992-2014 un trend ascendent constant cu o creștere mică în fiecare an, astfel diferența dintre anii limită fiind de numai aproximativ 600 locuitori, chiar și scăderea din ultimul a fost de numai 2 locuitori (anul 2014 față de 2012).

Tabel 3.4 Evoluția numerică a populației pentru comuna Albești, în perioada 1992-2014

ALBEȘTI

Sursa: Institutul Național de Statistică

Comuna Albești este una dintre comunele mari și importante ale județului Mureș, a cunoscut imediat după schimbările din anul 1989 o scădere a numărului de locuitori, scădere determinată în primul rând de plecările în afara țării, uneori definitve dar imediat după anul 2002 se observă o creștere susținută determinată în primul rând de migrația de la urban spre rural, care a adus un spor de populație, în special cei care și-au facut case aici. Cu toate acestea cei care și-au făcut case în Albești nu sunt tineri ci de vârsta a doua sau pensionari de aceea creșterea numerică nu este neapărat una sănătoasă acest lucru fiind valabil practic pentru toate comunele din studiu.

Tabel 3.5 Evoluția numerică a populației pentru comuna Apold, în perioada 1992-2014

APOLD

Sursa: Institutul Național de Statistică

Comuna Apold a cunosc o evoluție ascendentă a numărului de locuitori exact ca și comuna precendentă, Albești, evoluția a fost lentă, înceată dar constantă.Astfel diferența dintre anii limită este de numai aproximativ 600 persoane. De observat totuși că trendul ascendent s-a domolit spre anul 2014 ca efect al îmbătrânirii populației.

Tabel 3.6 Evoluția numerică a populației pentru comuna Daneș, în perioada 1992-2014

DANEȘ

Sursa: Institutul Național de Statistică

Evoluția numărului de locuitori pentru această comună este una inconstantă dar numărul s-a păstrat în limitele a 300 locuitori.Astfel s-a înregistrat o scădere până în anul 1997 urmat apoi de o creștere constantă până în anul 2014, creștere determinată în speciaol de aportul de populație de la oraș.

Este foarte interesant acest fenomen în cazul comunelor din Podișul Hârtibaciu, de scădere lentă până în perioada 1997-2002 și apoi o creștere lentă dar susținută și constantă

Tabel 3.7 Evoluția numerică a populației pentru comuna Saschiz, în perioada 1992-2014

SASCHIZ

Sursa: Institutul Național de Statistică

Evoluția numerică a populației comunei Saschiz se înscrie în liniile generale ale regiunii geografice cu o scădere a populației imediat după schimbările politice din anii 1989-1990 scădere urmată de o creștere lentă dar susșinută până în anul 2014.

Tabel 3.8 Evoluția numerică a populației pentru comuna Axente Sever, în perioada 1992-2014

AXENTE SEVER

Sursa: Institutul Național de Statistică

Comuna Axente Sever a cunoscut poate cea mai constantă creștere a numărului de locuitori dintre toate comunele Podișului Hârtibaciu. Deși s-a mai atenuat supă anul 2007 creșterea demografică s-a menținut alimentată de exodul urban către sat a celor care au fugit de zarva orașului în liniștea acestor sate cu un bogat trecut istoric.

Tabel 3.9 Evoluția numerică a populației pentru comuna Biertan, în perioada 1992-2014

BIERTAN

Sursa: Institutul Național de Statistică

Cu importante obiective turistice comuna Biertan a cunoscut după tiparul demografic deja observat în această regiune geografică o ușoară scădere a numărului de locuitori până în anul 1997 după care se observă începutul unui trend ascendent destul de accelerat care s-a menținut până în anul 2007 dar apoi se observă o scădere care deși nu foarte mare din punct de vedere numeric, doar de 46 persoane în 7 ani indică un ușor recul determinat cel mai probabil de migrație dar poate să fie și o consecință firească a migrației urbane din anii 2002-2007 care a antrenat în mod special persoane în vârstă .

Tabel 3.10 Evoluția numerică a populației pentru comuna Moșna, în perioada 1992-2014

Sursa: Institutul Național de Statistică

Moșna a cunoscut de-a lungul intervalului de timp 1992-2014 cu siguranșa una dintre cele mai importante creșteri a numărului de locuitori, de peste 1 000 persoane, iar creșterea s-a menținut constantă pe tot parcursul perioadei de timp.

Tabel 3.11 Evoluția numerică a populației pentru comuna Nocrich, în perioada 1992-2014

NOCRICH

Sursa: Institutul Național de Statistică

Evoluția numeric a populației acestei frumoase commune din Podișul Hârtibaciu respect tiparul demografic observat în majoritatea comunelor, mai exact:

– o ușoară scădere a numărului de locuitori până în anul 1997,

– o creștere lentă dar constant și susținută până în anul 2014.

În cazul comunei Nocrich, diferența dintre anii extremi este una important fiind de peste 800 locuitori.

Tabel 3.12 Evoluția numerică a populației pentru comuna Roșia, în perioada 1992-2014

ROȘIA

Sursa: Institutul Național de Statistică

Cu o diferență pozitivă de aproximativ 800 locuitori, comuna Roșia este una dintre comunele importante ale zonei și păstrează aceeași evoluție demografică ca și Nocrich.

Tabel 3.13 Evoluția numerică a populației pentru comuna Șura Mare, în perioada 1992-2014

ȘURA MARE

Sursa: Institutul Național de Statistică

Comuna Șura Mare a cunoscut un plus de aproximativ 1 600 locuitori în anul 2014 față de anul 1992, în afară de o scădere foarte mică de numai 44 persoane între anii 1992 și 1997, conform tiparului demographic deja obișnuit al acestui spețiu geographic a urmat apoi o creștere demografică important care deși nu a fost impresionantă ca și ritmicitate a sporit substanțial numărul de locuitori ai comunie.

3.1.3 Densitatea populației

Analiza densității populației se face printr-un calcul matematic, împărțind numărul de locuitori la suprafața de referință.

În tabelul de mai jos sunt redate la fiecare localitate, numărul de locuitori și suprafața localității, date preluate de la Institutul Național de Statistică, astfel încât să pot realiza calculul aferent densității populației din regiunea geografică a Podișului Hârtibaciu și să trag concluziile de rigoare.

Analizând datele din tabelul de mai jos și studiind rezultatele graficelor, se observă valori generale ale densității populației cuprinse între 10-40 loc/kmp dar izolat apar valori sub acest interval, este cazul localității Bruiu din județul sibiu cu aproximativ 8 loc/kmp dar și valori de peste 40, chiar 50 loc/kmp, este cazul localităților Ațel și Axente Sever din județul Sibiu, Moșna care are peste 60 loc/kmp și valoarea maximă este înregistrată în dreptul localității Brăteiu, tot din judeșul Sibiu care are peste 100 loc/kmp densitate populației.Aceste valori ale densității corespund mediei generale a întregului podiș de 25-50 loc/kmp.

Tabel 3.14 – Așezările rurale din Podișul Hârtibaciului după județul din care fac parte, numărul de locuitori și suprafața comunei în anul 2012

Sursa: INSSE, 2013

3.1.4 Dinamica populației

NATALITATEA

Reprezintă frecvența și intensitatea nașterilor din interioprul unei populații, se măsoară prin rata natalității, indicator calculat prin raportarea numărului de născuți vii la populația medie și se exprimă prin pro mile.

n=(NxPM) x 1 000

n= rata natalității

N= numărul total de nașteri

PM= populația medie

MORTALITATEA

Reprezintă totalitatea deceselor ce se produc în cadrul unei populații. Se exprimă prin rata mortalității, indicator demografic care prezintă raportul dintre numărul deceselor și populația medie.

m=(MxPM) x 1000

m=rata mortalității

M=numărul de decese

PM=populația medie

Tabel 3.15

Numărul de născuți vii, numărul de decese și bilanțul natural pentru anul 2013 pentru localitățile din Podișul Hârtibaciu

Sursa: INSSE, 2015

Grafic 3.17 Bilanțul natural al populației din localitățile Podișului Hârtibaciu, pentru anul 2013

Graficul de mai sus relevă foarte clar valorile bilanțului natural pentru localitățile din Podișul Hârtibaciu. Cel mai bine la acest capitol sta u localitățile Brăteiu, Șura Mare, Daneș, Iacobeni, Nocrich și Roția care au un bilanț pozitiv de peste 40. Majoritatea localităților se încadrează între 0-15 dar există și localități cu un bilanț negativ, cel mai mare îl deține Șeica Mare cu – 26. Per ansamblu cu fost cu 313 mai multe nașteri decât decese.

MIGRAȚIA POPULAȚIEI

Tabel 3.15

Migrația naturală pentru anul 2012 pentru localitățile din Podișul Hârtibaciu

Sursa: INSSE, 2015

Analiza datelor privind numărul plecărilor și al sosirilor definitive indică o mișcare migratorie lentă, cu o predominare a celor care se mută definitv în număr de 77 față de 20 numărul celor care s-au stabilit definitiv. Este o mișcare normală pentru astfel de localități mici deși în ultima perioadă tot mai mulți orășeni preferă șă-și ridice aici case pe care nu le ocupă imediat ci după o anumită perioadă de timp. La toate acestea se adaugă și deplasările în scop lucrativ fără stabilire definitivă în altă localitate sau în afara țării.

3.1.5 Structuri geodemografice

3.1.5.1 Structura populației pe sexe

În analiza ponderii populației masculine și a populației feminine din cadrul localităților rurale din Podișul Hârtibaciu au fost utilizate cele mai noi informații demografice, pentru anul 2014, preluate de la Institutul Național de Statistică.

Rezultatele indică un echilibru între cele două sexe cu o foarte ușoară majoritate masculină, de numai 41 persoane. În general echilibrul se păstrează și la nivel de localitate, existând numai cazul comunei Axente Sever unde există o mai mare diferență între bărbați și femei, de aproximativ 1 350 în favoarea populației feminine, lucru care poate fi explicat prin plecarea pentru muncă a populației masculine dar și prin mortalitatea mai crescută în rândul bărbaților. În 28 de localități majoritari sunt bărbații iar în numai 7 populația feminină, dar diferențele dintre cele două sexe sunt mici și la nivel de localitate.

Tabel 3.16

Structura populației după sexe , pentru anul 2014 pentru localitățile din Podișul Hârtibaciu

Sursa:INSSE

Grafic 3.18 Structura populației pe sexe pentru localitățile rurale din Podișul Hîrtibaciu, pentru anul 2014

Grafic 3.19 Structura pe sexe a populației din satele Podișului Hârtibaciu, anul 2014 (sursa:INS)

3.1.5.2. Structura populației pe grupe de vârstă

Cel mai bun instrument pentru analiza acestui indicator este piramida vârstelor care prezintă cel mai elocvent structura populației pe grupe de vârstă pentru localitățile rurale din cadrul Podișului Hârtibaciu. Se va analiza piramida vârstelor din anii 2004 și 2014

Grafic 3.20 Piramida vârstelor pentru localitățile rurale din Podișul Hârtibaciu, anul 2004

Sursa:INSSE

Din cele două piramide de vârstă se observă o tendință de îmbătrânire a satului, cu creșterea ponderii populației trecută de 45 ani, cu o concentrarea semnificativă în intervalul 45-70 ani. Acest lucru este mult mai puțin observat acum 10 ani când xista o puternică concentrare de populație în zona de vârstă 25-45 ani. Cu toate acestea numărul populației tinere nu este unul neglijabil și se menține în continuare suficient de mare pentru a menține viabilă existența acestor sate. Se observă scăderea natalității dar mortalitatea se menține în continuare la un nivel acceptabil de aceea în majoritatea localităților bilanțul natural este pozitiv.

Grafic 3.21 Piramida vârstelor pentru localitățile rurale din Podișul Hârtibaciu, anul 2014

Sursa:INSSE

3.1.5.3 Structura profesională a populației

Conform graficului de mai jos cum este si normal, în mediul rural, populația este ocupată majoritar în sectorul primar (agricultură, silvicultură, piscicultură) cu o pondere de 54,2%.

Sectorul secundar (industria, construcțiile) reprezintă 20,2% din totalul populației active iar sectorul terțiar, al serviciilor 25,5%.

Cele mai multe locuri de muncă în domeniul industriei deținea Roșia și Vurpăr. Comparativ în orașul Agnita, sector secundar depășește 65%, cel primar numai 6,5% iar sectorul serviciilor este ceva mai mare decât în mediul rural la peste 30%.

De-a lungul timpului, în 2006, numărul locurilor de muncă din sectorul secundar s-a redus la sat și a crescut ușor sectorul serviciilor până la 28%. În agricultură ponderea populației ocupate a rămas aproximativ aceeași. Scăderea ponderii în sectorul secundar se datorează desființării unor societăți comerciale cu profil industrial.

Grafic 3.22 Populația ocupată în cadrul mediului rural din Podișul Hârtibaciu, 2002

Sursa:PAZ Valea Hârtibaciului 2006

3.1.5.4 Structura etnică a populației

Pentru analiza structurii etnice a populației localităților rurale se vor utiliza datele ultimul Recensământ din anul 2011.

Grafic 3.23 Structura etnică a populației rurale din cadrl Podișului Hârtibaciu, anul 2011

Datele demografice indică o majoritate a populației românești în întreaga regiune geografică a Podișului Hârtibaciu dar și în toate localitățile analizate. Iată și ponderea procentuală pentru o mai bună înțegere a fenomenului.

– Români: 76,86 %

– Romi: 17,53 %

– Maghiari: 4,31 %

– Germani: 2,29 %

– Alte etnii: 0,05 %

– Lipsă informații: 5,68 %

În concluzie, din analiza datelor rezultă că românii dețin peste trei sferturi din populația

rurală a Podișului Hârtibaciu, iar următoarea minoritate este cea romă cu aproximativ o cincime

din ponderea totală a populației rurale. Maghiari ocupă doar a treia poziție, fiind urmată de

minoritatea în scădere a germanilor cu doar 2,29 %. Restul etniilor însumează un procent infim

iar cei care nu li se cunoaște etnia sunt aproximativ 5,7 %.

3.1.5.5 Structura confesională a populației

Grafic 3.23 Structura confesională a populației Pod.Hârtibaciu, 2002, sursa:PAZ 2008

În cadrul structurii populației după religie se remarcă următoarele aspecte:

– Se observă o concordanță foarte mare între etnice și religie, cu mențiunea că populația de etnie romă a aderat în principal către ortodoxie iar cultele neo-protestante însumează un numpr relativ de adepți în special români.

– Religia ortodoxă însumează peste 90% din totalul populației, mai exact 93,1% în spațiul rural iar în orașul Agnita însumează peste 94%.

– Religia evanghelică adună practic toată comunitatea germană, reprezentând 1,6% din totalul populației, numărul evanghelicilor nefiind mare nici în Agnita (160) iar în Alțâna (70), Chirpăr (60).

– Religia reformată are numai 1% din totalul populației, reprezentând în principal populația maghiară la care se adaugă și romano-catolicii, tot maghiari cu un procent de numai 0,5%.

– Greco-catolicismul este reprezentat de numai 0,5% din totalul populației cu mici comunități în Mihăileni și Bârghiș.

– Religiile neo-protestante reprezintă aproape 3% din totalul populației, mai exact 2,9%, din cadrul acestora penticostalii și baptiști au ficecare câte 1,2%, baptiști mai mulți sunt în Roșia și Vurpăr iar penticostali în Iacobeni și Vulpăr.

– Populații de alte religii,fără religie și atee însumează numai 0,4%.

3.1.5.6 Structura pe medii a populației

Pentru a identifica structura populației pe medii putem aduna numărul de locuitori din toate comunele de pe teritoriul Podișului Hârtibaciu și se poate raporta la populația singurului oraș din această regiune, Agnita care numără aproximativ 10 900 locuitori.

În consecință numărul de locuitori ai populației rurale este de 92 424 persoane, dintr-un total de aproximativ 103 000 locuitori rezultă un procent de 89,7% populație rurală.

Grafic 3.24 Structura populației Podișului Hârtibaciu pe medii de viață

Sursa: INSSE

3.2 SISTEMUL DE AȘEZĂRI

3.2.1 Formarea și evoluția sistemului de așezări

Vestigiile arheologice ale unor așezări străvechi datează din perioada paleoliticului. Începând cu sec.XII asupra așezărilor din această regiune geografică începe să-și pună amprenta civilizația sașilor iar cele mai elocvente mărturii sunt bisericile sășești. Odată cu apariția sașilor s-a dezvoltat sistemul de așezări din cadrul Podișului Hârtibaciu.Iată și câteva aspecte legate de istoria așezărilor umane:

BRĂDENI: Prima denumire atestată a fost de Terra Heen în anul 1297. În anul 1349 a fost denumită Villa Hegun.

IACOBENI: Este unul dintre cele mai vechi așezări umane din Podișul Hârtibaciu, chiar dacă are anul atestării 1309 sub numele de Jacobsdorf (Satul lui Iacob).

MERGHINDEAL: A fost prima dată atestat în anul 1336, dar biserica fortificată din această localitate este mault mai veche, din a doua jumătate a secolului XIII

CINCU: Întemeiat de sași la mijlocul sec.XII, devenit apoi centru de Schenk (cârciumă), atestat documentar în anul 1329.

MOȘNA: În cel mai vechi document privind localitățile săsești din Podișul Hârtibaciu, datat înb anul 1283, apare menționat numel preotului din Moșna.

BUNEȘTI: Biserica din localitate a fost pentru prima dată menționată în anul 1356 dar este construită mult mai devreme, la sfârșitul secolului XII ca o dovadă a populării acestor meleaguri încă dinainte de sec.XII.

Fig.3.1-3.2 Bunești și Cincu pe Harta iozefină a Transilvaniei, 1769-1773, sursa:wikipedia

SASCHIZ: Atestarea documentară este 1308-1310 în funcție de documentele citate, lucrările la biserică au început mai târziu, la sfârșitul sec.XV

APOLD: Este una dintre puține așezări care existau înainte de colonizarea sașilor , apariția documentară este din anul 1309 iar o parte din construcții sunt din sec.XIII.

BIERTAN: În biserica fortificată se află documente extrem de valoroase din perioada secolelor XV-XVII.

SLIMNIC: Localitatea a fost atestată documentar în anul 1282 fiind astfel o veche localitate a sașilor iar școala germană de aici dataează din anul 1394. Prima construcție din piatră a fost construită se pare în sec.XIII.

NOCRICH: La începutul sec.XVI populația localității de 190 puteau să-și protejeze bunurile în cetatea construită după atacul turcilor în anul 1494.

Fig.3.3 Harta iozefină a Transilvaniei 1769-1773, sursa: wikipedia

JIBERT: A avut mai multe denumiri în funcție de etnie, Șibert în română, Soeibrig în dialectul săsesc, Seiburg în germană și Zsiberk în maghiară.

ȘOARȘ: Biserica de aici a fost ridicată de sași la începutul celei de-a doua jumătăți a sec.al XV-lea

BECLEAN: Menționat documentar pentru prima dată într-un document al lui Radu cel Frumos în anul 1473. Satul devine oppidum în sec.XVII , în anul 1733 număra 435 locuitori și va depăși prima mie în anul 1846.

TICUȘU: Are de asemenea denumiri în limbi diferite, astfel de-a lungul istoriei va fi găsită ca Deutschtekes, în germană iar în maghiară Szásztyúkos.

UNGRA: În anul 1211, această localitate este menționată în documentul de predare a Țării Bârsei, Ordinului Teutonic ca localitate de graniță. Se pare că localitatea este foarte veche datând din anul 1100 conform unor cronici scrise.

Fig.3.4-3.5 Ungra și Albești pe Harta iozefină, sursa:wikipedia

ALBEȘTI: Una dintre cele mai vechi localități după atestarea documentară, 1231, Ferihaz, Firighaz (în dialectul săsesc Weisskirich, Veeskirχ, în germană Weissenkirch, Weißkirch bei Schäßburg , în maghiară Fehéregyháza, Fejéregyháza.

DANEȘ: A fost atestat documentar în anul 1343 cu numele de Danus. Pustiit de tătari în anul 1661 a numărat numai 3 gospodării în anul 1663, în 1668 sașii au permis și românilor să se stabilească ăn această localitate.

ALȚÂNA: Prima mențiune documentară este din anul 1291, în secolul XIII se pare că datează prima construcție, o bazilică romanică fără turn.

AȚEL: testată documentar din anul 1283 cu denumirea latină villa Echelini, a fost una dintre ele mai înfloritoare comunități sășești din Scaunul Mediașului. Biserica gotică datează din jurul anului 1380.

AXENTE SEVER: Cea mai importantă construcție este biserica fortificată care este atestată din anul 1322.

BÂRGHIȘ: Anul primei atestări scrise este 1357, în dialectul săsesc Berjes, Berjesch, Börd'eš, în germană Bürgisch, Bürgesch, Burgesch, Schierlingdorf, Bürkösch, în maghiară Bürkös.

BRĂTEIU: mai demult Bratei (în dialectul săsesc Pretoa, Pretai, Preta, Pretâ, în germană Pretai, Bretai, Breitau, Pretau , în maghiară Baráthely, Paratéj )

BRUIU: Atestat pentru prima dată în anul 1337, în germană Braller, în maghiară Brulya, Brullya, Braller, Broller.

CÂRȚA: Fondarea localității este legată de anul 1202 când a fost construită mănăstirea călugărilor cistercieni. În anul 1733 număra aproximativ 220 persoane.

CHIRPĂR: Cu numeroase descoperiri arheologice care atestă vechea locuire a acestor zone geografice, se remarcă ca mărturie a locuirii biserica luterană din sec.XIII.

HOGHILAG: Cea mai veche atestare documentară este dintr-un document din anul 1335, a ciunoscut în anul 1900 o migrație a saților către SUA.

LASLEA: Atestat documentar în anul 1309 sub denumirea de Sfântul Ladislau, cele mai vechi date despre populația săsească datează din anul 1488.

MARPOD: Atestat documentar în anul 1349, constituit dintr-o stradă principală cu case dispunse de-a parte și de alta a acesteia, din care se desprind străzi secundare.

MIHĂILENI: denumiri alternative în română Șaldorf, Șoale, în germană Schaldorf, Schalendorf , în maghiarăSálfalva.

ROȘIA: O localitate cu o veche locuire, fragmente ceramice din bronz, cetate dacică, în secolul XIII a fost construită o biserică luterană.

ȘEICA MARE: Anul primei atestări scrise este 1307, numeroasele descoperiri arheologice atestă vechea locuire a acestor ținuturi.

ȘURA MARE: Localitate atestată în intervalul 1332-1335, este aproape necunoscută înaite de invazia turcilor din anul 1493.

VALEA VIILOR: Cu dovezi materiale din cele ami vechi timpuri, localitatea apare menționată în istorie în anul 1263, biserica evanghelică datează din perioada secolelor XIV-XVI.

VURPĂR: Cu descoperiri încă din perioada neolitică fapt care atestă locuirea pe aceste meleaguri, la începutul secolului XIII, este construită o catedrală romanică.

Analiza datelor istorice ale fiecărei localități relevă următoarele aspecte:

– numeroasele vestigii istorice paleolitice, neolitice, din epoca bronzului și a fierului, relevă vechea locuire.

– din sec.al III-a i.H. regiunea va fi locuită de către daci.

– regiunea a făcut parte din Voievodatul Transilvaniei, parte a Regatului Ungariei în perioada

Evului Mediu.

– regii Ungariei au colonizat aici secuii, pe care i-au mutat spre est și mai apoi sașii

– primele colonizări datează din secolul XII dar s-au prelungit mai mult în secolul următor.

– majoritatea așezărilor din Podișul Hârtibaciului prezintă atestări documentare si în secolele XII-XIV.

– în decursul secolului XIII sunt atestate satele Stejărișu Nocrich, Ighișu Vechi, Alțâna, Vurpăr, Brădeni.

– în primele decenii ale secolului XIV, numărul de așezări atestate documentar se triplează: Cașolț, Cornățel, Iacobeni, Netuș, Apoș, Agnita, Hosman, Vărd, Zlagna , Ghijasa de Jos , Nou , Roșia , etc

– în anul 1867, Bazinul Hârtibaciului a fost divizat între două comitate, nou înființate: Sibiu, în partea de sud, și Târnava Mare, în partea de nord și de est.

– în 1926, teritoriul analizat se împarte, de data aceasta, între trei județe: Sibiu, Târnava Mare și Făgăraș

3.2.2 Repartiția teritorială a așezărilor din Podișul Hârtibaciu

3.2.2.1 Distribuția cantitativă

În bazinul Hârtibaciului există un oraș și 9 comune cu 37 sate.

Aici s-a păstrat dominant configurația rurală în care, în funcție de numărul de locuitori, sunt câteva sate mari și, preponderent, cele în jur de 500 de locuitori.

Așezările sunt dispersate în întreg bazinul la altitudini cuprinse între 400 m Cașolț și 600 Țeline, dar preponderent între 450 și 500 m.

Cele mai numeroase și importante așezări sunt dispuse în bazinul hidrografic al râului Hârtibaciu după rezultă din harta de mai jos.

În ceea ce privește poziția geografică a așezărilor, se deosebesc:

așezări situate în lungul văii Hârtibaciului:

în lunca și pe terasele Hârtibaciului;

pe conurile de dejecție ale râurilor aferente;

așezări situate în lungul văilor secundare (cursul mediu și inferior);

așezări situate în bazinele superioare ale râurilor

Fig. 3.6 Harta cu unitățile administrative din Bazinul Hârtibaciu. Sursa: Grecu, Florina, Bazinul Hârtibaciului

Fig.3.7 Harta județului Sibiu care se suprapune în mare parte Pod.Hârtibaciu, sursa: www.cazare10.ro

Așezările situate de-a lungul axei principale a râului Hârtibaciu sunt cele mai importante din punct de vedere demografic iar celelalte, situate pe văile secundare și în bazinele superioare ale cursurilor de apă au un număr mai redus de locuitori. Se observă preferința pentru zonele de culoar, care facilitează circulația și comerțul. De-asemenea, unele așezări și-au construit fortificații în zonele cele mai înalte iar alte sate au preferat zonele mai înalte care să le asigure protecție împotriva invadatorilor. Așezarea într-o vale are și avantaje dar și dezavantaje legate de expunerea la anumite atacuri.

3.2.2.2 Distribuția morfologică

Prin raportare la condițiile de relief se pot identifica următoarele tipuri de așezări:

– Sate în lungul Hârtibaciului: pe luncă, terase și glacis – Netuș, Benești, Alțâna, Nocrich și orașul Agnita

– Sate aflate pe văi secundare: din luncă, pe versant la distanțe diferite de Hârtibaciu – Iacobeni, Stejărișul, Ruja, Coveș, Marpod, Fofeldea, Hosman, Țichindeal și Nucet

În strânsă legătură cu relieful este și tipul gospodăriilor din cadrul acestui teritoriu. Structura tipică este cea a satului adunat, varianta satului compact, cu gospodăriile lipite una de cealaltă.

3.3 INFRASTRUCTURA TEHNICĂ

3.3.1 Infrastructura rutieră

Comunele din cadrul Podișului Hârtibaciu au acces facil la rețeaua de drumuri naționale sau europene astfel:

– DJ 106 Agnita-Sibiu

– Saschiz, Vânători, Albești și Nadeș sunt conectate direct la DN 13-E60

– comuna Daneș are acces direct

– comunele Laslea și Biertan sunt conectate prin drumuri comunale la DN 14 Sighișoara-Mediaș

– Apold este traversată de DJ 106 care leagă Sighișoara(Mureș) de Sibiu.

Fig.3.8 Harta rețelei de drumuri din cadrul Podișului Hârtibaciu, sursa: www.kirchenburgen.eu

În fiecare comună există o reșea de drumuri comunale care asigură circulația rutieră, în acest sens:

– comuna Nadeș – 16 km de drumuri publice

– 20 km în comuna Saschiz

– DC 52- în comuna Vânători

– DC 54 și DC 55 în comuna Apold

– DC 58, DC 59 în comuna Daneș

– DC 69 Nadeș – Pipea și DC 60 Țigmandru –Măgheruș în comuna Nadeș

Calitatea drumurilor comunale nu este însă totdeauna bună, puține sunt asfaltate, majoritatea sunt pietruite, dar există încă și drumuri fără un substrat anume , numai pământ bătătorit . O altă cauza a stării mai proaste a rețelei de drumuri sunt alunecările de teren. Alte cauze ale unor porțiune proaste de căi rutiere au fost:

– Neconsiderarea ca prioritate zero a investițiilor în infrastructură

– Neconcordanța între creșterea traficului și investițiile pentru întreținerea drumurilor.

– Legislația incompletă și lipsa unor investiții și proiecte înainte de anul 1996

– Lipsa lucrărilor de întreținere adecvată a drumurilor în perioada 1980-1990

– Calitatea necorespunzătoare a materialelor de bază, în speță bitumul.

Cu toate acestea există și modernizări ca în comunele Saschiz și Daneș cu fonduri SAPARD, drumuri pe care se poate face cicloturism.

Totuși, din punct de vedere al localizării în raport cu marile axe de comunicație, se poate afirma că valea Hârtibaciului prezintă un dezavantaj major, întrucât nu este străbătută de nici un drum european sau național, și de nicio cale ferată magistrală sau principală, principalele trasee rutiere traversează tangențial această regiune, așa cum se întâmplă cu E60. Un rol important pentru dezvoltarea economică și turistică în mod sprecial a zonei o va avea autostrada A3 (Brașov-Borș) care va tranzita regiunea Podișului Hârtibaciu pe direcție V-E. Apoi construcția autostrăzii A1 (Nădlac-Constanța) ar racorda partea sudică și sud-vestică și ar

favoriza schimburile economice și dezvoltarea locală.

3.3.2. Infrastructura feroviară

Între orașele Sibiu și Agnita este construită o cale ferată cu ecartament îngust care are și o ramificație spre Vurpăr. Aceasta a fost proiestată în anul 1892 și deschisă șase ani mai târziu când s-a faăcut legătura cu Sighișoara. În anul 1965, transonul spre Sighișoara a fost închis și infrastructura a fost desființată. Tronsonul spre Vurpăr a fost și el închis în anul 1997 și mai apoi a fost închisă și ruta Sibiu-Agnita. Pe viitor se dorește punerea în funcțiun e a acestei căi ferate, cel puțin pe tronsonul Sibiu-Agnita.

Fig.3.9 Calea ferată îngustă Sibiu-Agnita, sursa: http://www.destinatiituristice.ro/

Localitățile din Dealurile Târnavelor au acces direct sau prin (comunele Daneș, Albești și Vânători) și/sau prin legături intermediare (Sighișoara, Dumbrăveni , Mediaș, Sibiu) la principale rețele de cale ferată din țară dar și externe, către capitale europene precum Budepesta, Praga și Viena:

– Magistrala feroviară București –Oradea –Episcopia Bihorului , prin : Ploiești-Sinaia-Predeal-Brașov- Sighișoara –Mediaș-Teiuș-Cluj Napoca –Oradea-Episcopia Bihorului.

– Magistrala feroviară București– Arad- Curtici prin : Ploiești-Sinaia-Predeal- Brașov-Făgăraș-Sibiu-Deva-Arad-Curtici.

– Culoarul VII Paneuropean: Ploiesti Vest – Sinaia- Predeal- Brasov- Sighisoara- Medias- Blaj- Alba Iulia- Simeria- Dev – Arad- Curtici- Lokoshaza– Praga.

– Culoarul IV Paneuropean: București- Brasov- Sighisoara- Medias- Blaj- Alba Iulia- Simeria- Deva- Arad- Curtici- Lokoshaza- Viena.

Fig.3.10-3.11 Coridorul IV Paneuropean în Europa și în Romănia, sursa: monitorizări.hotnews.ro

3.3.3. Alimentarea cu apă

Resursele de apă autohtone sunt utilizate numai în sisteme locale de alimentare cu apă, neputând asigura necesarul de apă pentru realizarea unor sisteme zonale. se poate vorbi doar de un singur sistem zonal și anume cel de alimentare cu apă a orașului Agnita, care apelează la surse alohtone. Sistemul de alimentare cu apă al orașului Agnita a fost realizat în anul 1990, având ca sursă apa captată printr-un sistem de trei drenuri amplasate la confluența râului Laița cu râul Bâlea.

Sistemele locale folosesc resursele de apă subterană fie direct de la sursă (fântâni, izvoare, puțuri), fie prin rețele centrale de distribuire. În privința necesarului de apă al localităților am ales ca referință axele Sibiu-Alțâna, Cârțișoara-Agnita și Copșa Mică-Mihăileni

Tabel 3.18 Necesarul apă pentru localitățile din axa Sibiu-Alțâna

Sursa: http://www.mdrt.ro/userfiles/patz_valea_hartibaciului.pdf

În alimentarea cu apă există însă anumite disfuncționalități, de ordin cantitativ, calitativ spațial, economic, edilitar. Astfel, regiunea nu dispune de cantități însemnate de resurse de apă, repartiția resurselor de apă nu este uniformă în timp și spațiu, în acest sens pârâurile transportă volume ridicate primăvara (40 – 42 % din volumul anual) și minime toamna (11-13,5 % ), apele freatice rămân singurele surse de alimentare cu apă a localităților, însă în numeroase cazuri nu cu calități corespunzătoare și nu dispun de cantități însemnate de apă, principalele surse posibile de alimentare cu apă se află la anumite distanțe față de regiunea studiată, satisfăcând și cerințele altor folosințe.

Alimentarea cu apă este o problemă care necesită rezolvare așa cum este și infrastructura căilor de comunicații, ambele sunt extrem de importante pentru dezvoltea locală, în acest sens se impune lurea unor măsuri sigure care să permită creșterea suprafețelor care să beneficieze de apă de bună calitate:

– Gospodărirea judicioasă a resurselor de apă freatice de calitate bună și cu debite satisfăcătoare pentru o alimentare centralizată, cu rezervoare și distribuția apei prin cișmele.

– Investiții în rețeaua de alimentare cu apă pentru prevenirea pierderilor.

– Forarea de noi puțuri și permanenta supraveghere a calității apei.

– În următoarele localități sunt necesare lucrări de înființare, extindere și execuție a rețelei de alimentare cu apă: Alțâna, Bârghiș, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Mergindeal, Mihăileni, Nocrich, Roșia, Vurpăr cu localitățile aparținătoare.

3.3.4 Sistemul de canalizare

Rețeaua de canalizare reprezintă componenta secundară dar obligatorie a sistemului de alimentare cu apă, are rolul de a prelua apele menajere și a le transfera spre stația de epurare de unde acestea sunt deversate în emisarii naturali. În caz contrar, deversarea directă în mediu a apelor menajere aduce grave prejudicii mediului ambiant și determină scăderea confortului de locuire.

Rețeaua de canalizare publică acoperă doar 116 (din cele 413) localități

Implementarea rețelei de canalizare reprezintă o prioritate pentru dezvoltarea localităților din Valea Hârtibaciului după cum urmează; Alțâna, Bârghiș, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Mergindeal, Mihăileni, Nocrich, Roșia, Vurpăr cu localitățile aparținătoare. Problema drenării apelor din precipitații sau a celor care sunt deversate în urma unor activități economice sau menajere nu este o propblemă care să fie neglijată. Vorvim în primul rând despre protecția florei și faunei acvatice și numai dar și despre calitatea vieții, apa potabilă pentru oameni și animalele domestice. Din acest punct de vedere, situația nu este tocmai fericită existând puține localități care să aibă un sistem de canalizare bine pus la punct. În rest apele reziduale sunt aruncate la întâmplare iar unle localități se scufundă în noroi în perioadele ploioase sau la topirea zăpezilor. În acest sens se impun anumite măsuri:

– Canalizarea laterale a căilor de comunicație care să asigure scurgerea apei și evitarea înnoroirii

– Asfaltarea drumurilor, vechea problemă dar atât de importantă, astfel drumul fiind asfaltat, apa se scurge mai repede și nu se infiltrează în sol. Evitarea deversărilor la întîmplare, pe câmp sau în lacuri, în bălți sau în ape curgătoare cu efecte catrastofale pentru mediul ambiant.

Regiunea se situează pe locul al V-lea față de celelalte regiuni în privința canalizării. Dacă ne raportăm la rețeaua totală de distribuție a apei, lungimea rețelei de canalizare acoperă doar 42% din lungimea acesteia. De aici rezultă faptul că există numeroase străzi, care deși au rețele de distribuție a apei, nu au rețele de canalizare, apele uzate menajere fiind de cele mai multe ori aruncate la suprafața solului, poluând mediul.

3.3.5 Alimentarea cu gaze naturale

Principalul obiectiv fiind acela de creștere a calității vieții, se impune înlăturarea deficiențelor în ceea ce privește rețelele edilitare (electricitate, gaz, apă, canalizare, telefonie). Remarcăm în acest sens că unele așezări nu dispun de toate rețelele edilitare amintite, și că introducerea sau extinderea acestora reprezintă proiecte prioritare pentru majoritatea localităților de pe valea Hârtibaciului.

Având în vedere că Zona Valea Hârtibaciului este în prezent racordată la o conductă magistrală de transport gaz metan iar o parte din localități beneficiază de această resursă energetică, în vederea creșterii confortului de locuire se propune racordarea la alimentarea cu gaz a următoarelor localități: Brădeni, Netuș, Noiștat, Movile, Iacobeni, Stejărișu, Dealu Frumos, Merghindeal, Apoș, Zlagna, Ighișu Vechi, Vecerd, Metiș, Ghijasa de Jos, Vurpăr, Șomartin, Bruiu. Toate localitățile propuse beneficiază de un potențial demografic stabil și cu perspective locale de dezvoltare economică.

Alimentarea cu gaz, asigură un confort sporit locuitorilor în vederea rezolvării problemelor casnice dar și pentru activitățile economice. Lipsa alimentării cu gaz poate avea ca explicație în multe situații imposibilitatea racordării la o sursă, de aceea este importantă extinderea rețelei de alimentare prin ramificarea conductei principale.

3.3.6 Alimentarea cu energie electrică

Modernizarea zonei geografice a Podișului Hârtibaciu vizează și extinderea rețelei locale de distribuție a energiei electrice pentru toate gospodăriile, locuințele și agenții economici. Regiunea geografică este parțial racordată la reșeaua națională de alimentare cu energie electrică, astfel. în cadrul localității Nocrich există 100 de gospodării care nu sunt racordate la rețeaua electrică la care se adaugă localitatea Vurpăr.

O altă prioritate este înlocuirea rețelelor și a instalațiilor electrice cu un grad de uzură mare în vederea reducerii riscului de producere a unor avarii și eficientizării distribuției energiei electrice.

Asigurarea de energie electrică este și trebuie să fie una dintre priorități, astfel locuitorii regiunii nu se vor mai simți ca în Evul Mediu la lumina lumânărilor sau a altor surse de lumină și calitatea vieții dar și satisfacția locuitorilor va fi mai mare.

Se impune un studiu foarte bine detaliat și argumentat prin care să fie identificate zonele care nu sunt încă racordate la rețele de alimentare cu apă, gaz și energie electrică. Din păcate există încă puncte care nu sunt deservite dnici de cu apă, gaz sau curent electric. Găsirea imediată a soluțiilor tehnice de conectare a gospodăriilor la aceste utilități.

Capitolul IV

BAZA ECONOMICĂ A AȘEZĂRILOR RURALE.

STUDIU DE CAZ, PODIȘUL HÂRTIBACIU

4.1 AGRICULTURA

4.1.1 Caracteristici generale

Premisele activităților agricole în cadrul Podișului Hârtibaciu sunt favorabile atât culturii plantelor dar și creșterii animalelor:

1. Relieful nu este un factor restrictiv, altitudinea corespunde dealurilor joase, îmn jur de 500 m cu elemente geografice naturale favorabile anumnito culturi agricole, cum ar fi vița de vie sau pomicultura, cu toate acestea o problemă nu numai pentru agricultură o reprezintă alunecările de teren.

2.Clima este favorabilă, fără condiționări termice restrictive, cu o cantitate suficientă de precipitații și fenomene meteorologice nefavorabile prezente dar nu foarte dese.

3. Rețeaua hidrografică prezentă nu are o densitate foarte ridicată dar sunt suficiente cursuri de apă care pot asigura necesarul culturilor agricole mai ales dacă se va implementa un sistem pentru irigații.

4. Nu este nevoie de defrișări suplimentare pentru a extinde suprafața cultivată ci este nevoie de o

bună gestiune a suprafețelor deja cultivate agricol, există aproape jumătate din spațiul agricol ocupat de pășuni care pot fi utilizate ca resursă pentru creșterea animalelor.

5. Solurile nu sunt la fel de fertile ca cele din zona de câmpie dar au totuși o fertilitate medie și pot garanta producții importante, în nici un caz nu reprezintă un impediment.Arealele de luncă, terase inferioare și glacisuri este caracterizat de prezența solurilor cu fertilitatea cea mai ridicată.

6. Resursa umană există, nu toți locuitorii sunt calificați în domeniul agricol dar totuși vechile tradiții agricole s-au păstrat și transmis, fiind un mdiu rural, principala activitate economică este agricultura.

7. Dotarea tehnică nu este nu una foarte performată, aici sunt necesare investiții pentru asigurarea unor îngrăsăminte chimice cât mai ecologice, achizitionarea de tehnică agricolă mai nouă, tractoare, combine și semănătoare dra și organizarea mijloacelor de stocare adecvate.

8. Legislația a permis în ultimii ani retrocedarea unor importante suprafețe de teren agricol locuitorilor, acest fapt nu a avut însă întotdeauna un efect pozitiv, în multe situații terenuri cu un potențial agricol important au rămas necultivate, datorită lipsei banilor și a dotărilor tehnice agricole.

4.1.2 Structura fondului funciar și modul de utilizare a terenurilor

 În ansamblu, pentru teritoriul studiat, aceste terenuri agricole dețin 70% din totalul suprafeței. O altă caracteristică este aceea că terenurile agricole prezintă o structură în care predomină pășunile și fânețele, care totalizează 56% din suprafața agricolă, în timp ce terenurile arabile dețin puțin peste 40% din suprafața agricolă.

Fig. 4.1-4.2 Structura fondului funciar pentru Bazinul hidrografic.Hârtibaciu, sursa: http://www.gal-mh.eu/

După cum reiese din graficele și harta de mai sus, după terenul arabil cu cea mai mare pondere din cadrul suprafeței agricole, urmează suprafețele ocupate cu pășuni și fânețe cu 35, respectiv 21%, apoi spațiile ocupate cu livezi și vii. Terenurile forestiere reprezintă 25% din totalul suprafeței regiunii.

Grafic 4.1 Structura fondului funciar în cadrul localităților din județul Brașov, parte din Podișul Hârtibaciu, 2013 (ha), sursa:INS

Grafic 4.2 Structura fondului funciar în cadrul localităților din județul Mureș, parte din Podișul Hârtibaciu, 2013 (ha), sursa: INS

Structura fondului funciar la nivelul întregii regiuni geografice relevă în mod surprinzător predominanța suprafețelor forestiere, dar în cadrul acestei suprafețe sunt incluse și suprafețe care nu au neapărat un caracter forestier compact. Astfel peste 93 000 ha sunt ocupate cu păduri aflate însă în raza administrativă a localităților. Terenurile arabile și pășunile ocupă locurile trei și patru în această ierarhie cu suprafețe importante, primele cu aproximativ 85 000 ha și pășunile cu aproximativ 69 000 ha. Fânețele reprezintă peste 48 000 ha și astfel împreună cu pășunile ajung la aproximativ 117 000 ha determinând un profil zootehnic al regiuni dar care nu este valorificat corespunzător, unele zone nefiind însă propice creșterii animalelor. Construcțiile cu diverse folosințe depășesc 12 000 ha iar apoi cu pomnderi cuprinse între 3 000- 4 000 ha sunt în ordine terenuri destinate căilor de comunicații, suprafețele neproductive datorită stării avansate de degradare, livezi și pepiniere pomicole și suprafețele ocupate de ape, fie că vorbim despre ape curgătoare și stătătoare.

Grafic 4.3 Structura fondului funciar în cadrul localităților din județul Sibiu, parte din Podișul Hârtibaciu, 2013 (ha), sursa: INS

Grafic 4.4 Structura fondului funciar în cadrul localităților din Podișul Hârtibaciu, 2013 (ha), sursa: INS

4.1.3 Spațiul forestier și spațiul pastoral

Așa cum s-a arătat în subcapitolul anterior majoritatea suprafeței agricole, în procent de 56% corespunde pășunilor și fânețelor fapt care se constituie într-o importantă premisă în domeniul zootehnic. Pășunile sunt în marea lor majoritate naturale iar o parte dintre ele au rezultat în urma defrișărilor. Fânețele sunt situate de obicei în zonele mai umede, în apropierea surselor de apă. Anumite zone cu pășuni și fânețe sunt protejate datorită importanței lor ecologice. Sunt probabil cele mai întinse pajiști nefragmentare din zona deluroasă a Europei . Aceste pajiști perfect funcționabile din punct de vedere ecologic sunt unice în Europa și conferă ariei un statut de importanță internațională.

Suprafața forestieră ocupă aproximativ 94 000 ha din totalul regiunii după cum reiese și din imaginea satelitară de mai jos sunt pâlcuri de păsuri de foioase care au rămas din suprafețe altădată mai extinse de pădure. O parte din pădurile existente sunt situri Natura2000 și nu pot fi exploatate, acestea sunt:

– Pădurea de gorun și stejar de pe Dealul Purcăretelui, cu o suprafață de 40 ha

– Pădurea de gorun și stejar de la Dosul Fânațului, cu o suprafață de 108 ha

Fig.4.4 Imagine din satelit asupra Podișului Hârtibaciu din care se poate observa dispunerea pâlcurilor de pădure,

– Situl Hârtibaciu SE, unde sunt protejate printre altele și păduri de foioase

– Situl Hârtibaciu SV, unde sunt protejate de-asemenea pădurile de foioase și fauna acestora

– Pădurea de stejari pufoși din comuna Daneș, cu o suprafață de 11,9 ha

La nivel de localități, ponderi importante ale pădurilor au Jibert, Cincu și Bunești din județul Brașov cu ponderi în jur de 4 000 ha, apoi Daneș și Apold din județul Mureș cu ponderi în jur de 5 000 ha, Laslea, Biertan și Roșia din județul Sibiu.

Cumulate însă, suprafețele pășunilor și fânețelor le depășesc pe cele ale pădurilor, dând astfel un aspect specific unui podiș cu întinse suprafețe de pășune și fânețe între care se inserează pâlcuri de pădure care din fericire au rămas în suprafețe destul de importanet deși și aici sau făcut defrișări și numeroase suprafețe au fost retrocedate și exploatate ilegal de către noii propietari.

Așa cum s-a arătat mai sus valoarea deosebită a pășunilor și fânețelor nu rezidă neapărat din factorul economic, importanța acestora pentru ramura zootehnică a agriculturii ci din punct de vedere al faptului că aceste pășuni sunt încă neatinse de activitatea antropică sau foarte puțin modificate. Se impune astfel extinderea suprafețelor aflate sub protecție integrală.

4.1.4 Cultura plantelor

4.1.4.1 Ponderea terenurilor arabile

După cum s-a prezentat într-un subcapitol anterior, ponderea totală a terenurilor arabile este de 43% din totalul fondului funciar. Este o suprafață importantă cu o pondere specifică zonelor de podiș în care pe lîngă terenurile arabile apar importante suprafețe de pășune, fânețe și zone forestiere.

Ponderea de 43% a terenurilor arabil este de fapt o pondere medie, existând însă anumite diferențe la nivel de localitate. Din harta de mai jos rezultă o pondere chiar de peste 50% în cazul localităților Bârghiș și suprinzător orașul Agnitadar și la Marpod. Cu valori în jurul mediei regiunii sunt majoritatea localităților, și aici vorbim de Roșia, Nocrich, Mihăileni, Alțâna, Iaconbeni, Brădeni. Există însă și comune care au sub media regiunii, mai exact sub 43% iar pe harta de mai jos chiar sub 39%, Vurpăr, Bruiu, Chirpăr, Merghindeal, aici predomină pășunile și fânețele naturale dar și suprafețele forestiere. Ponderea terenurilor arabile dintr-o anumită localitate nu depinde numai de profilul geografic al locului ci și de tradiția exploatării terenului agricol.

Fig. 4.3 Ponderea terenurilor arabile din suprafața agricolă a Bazinului hidrografic Hârtibaciu, sursa: www.gal-mh.eu

4.1.4.2 Principalele plante de cultură

Pentru analiza principalelor plante de cultură din zona geografică a Podișului Hârtibaciu am preferat să fac o analiză la nivel de județe, cu tabel informativ, grafic aferent și comentarii.

1.Principalele plante de cultură din județul Brașov (Pod.Hârtibaciu)

Tabel 4.1 Principalele plante de cultură și suprafața lor cultivată din județul Brașov (ha), anul 2003

Sursa: Institutul Național de Statistică

Grafic 4.5 Principalele plante de cultură din jud.Brașov după suprafața cultivată, anul 2003

Din analiza datelor de mai sus rezultă că principalele plante de cultură după suprafața cultivată sunt în ordine: grâul și secara, cartofii și porumbul pentru boabe. la nivel de comună, cele mai multe suprafețe cultivate sunt în Jibert și Beclean iar cele mai mari âsuprafețe cultivate sunt în Jibert la porumb boabe și Beclean la grâu și secară.

a) Producția agricolă a plantelor de cultură din județul Brașov (Pod.Hârtibaciu)

În graficul de mai jos sunt prezentate producțiile principalelor plante de cultură din localitățile județului Brașov, aferente podișului Hârtibaciu pentru anul 2003, sunt vizate aceleași plante de cultură ca și în tabelul și graficul suprafeței cultivate.

Grafic 4.6 Producția agricolă a principalelor plante de cultură din localitățile județului Brașov aferente podișului Hârtibaciu (tone), anul 2003, sursa:INS

Graficul indică o diversitate a culturilor agricole din care se desprinde cultura cartofului din localitatea Beclean cu peste 3 000 t apoi cultura porumbului din comuna Jibert cu peste 2 500 t, a cartofilor tot în această comună cu peste 1 500 tone și Ungra cu 1 500 tone de sfeclă de zahăr.

2.Principalele plante de cultură din județul Mureș

Tabel 4.2 Principalele plante de cultură și suprafața lor cultivată din județul Mureș, anul 2003

Sursa: Institutul Național de Statistică

Grafic 4.7 Principalele plante de cultură din jud.Mureș după suprafața cultivată, anul 2003. INS

În cadrul localităților din județul Mureș situate în Podișul Hârtibaciu, se detașează cultura porumbului pentru boabe cu 4 600 ha cultivate în anul 2003 iar la distanța apreciabilă sunt culturile de cartofi, legume și grâu împreună cu secara care au fiecare peste 300 ha cultivate. La nivel de localitate, din cele patru comune cela mai mari suprafețe cultivate le-au avut în anul 2003, Apold și Daneș cu aproximativ 2 000 ha fiecare, Alebști cu peste 1 000 ha și Saschiz cu peste 650 ha. Este interesantă predominarea suprafeței cultivate cu porumb și scăderea suprafeței cultivate din 1990.

a)Producția agricolă a plantelor de cultură din județul Brașov (Pod.Hârtibaciu)

Producția plantelor de cultură este redată în graficul de mai jos, pentru anul 2003.

Grafic 4.8 Producția agricolă a principalelor plante de cultură din localitățile județului Mureș aferente podișului Hârtibaciu (tone), anul 2003, sursa:INS

Localitățile județului Mureș, înscrise în cadrul podișului Hârtibaciu, prezintă producții impoartante la majoritatea culturilor, se remarcă cultura porumbului pentru boabe cu producții de aproximativ 6 000 t în cazul comunelor Daneș și Apold, apoi Daneș pentru legume.

3. Principalele plante de cultură din Județul Sibiu

Tabel 4.3 Principalele plante de cultură și suprafața lor cultivată din județul Mureș, anul 2003, INS

Grafic 4.9Principalele plante de cultură din jud.Sibiu după suprafața cultivată, anul 2003

Analiza datele statistice privind principalele plante de cultură din județul Sibiu, pentru anul 2003, relevă predominanța porumbului pentru boabe cu peste 13 000 ha cultivate, urmată de sfecla de zahăr cu peste 3 600 ha și cu valori aproximativ egale grâul și secară alături de legume cu 1 600- 1 700 ha cultivate. La nivel de localitate, cele mai mari suprafețe cultivate le-au avut Slimnic cu aproximativ 2 000 ha urmată de Șeica mare cu peste 1 700 ha cultivate.

a)Producția agricolă a plantelor de cultură din județul Sibiu (Pod.Hârtibaciu)

Din analiza datelor statistice rezultă culturi importante, până în 5 000 tone la următoarele plante de cultură:

– comuna Roșia cu aproximativ 5 000 tone la legume și peste 2 500 tone producția de cartofi

– comuna Șeica Mare cu aproximativ 4 500 tone la producția de porumb boabe și 4 000 tone la cultura cartofului

– comuna Slimnic cu peste 3 500 tone producție la cultura porumbului boabe și cartofului

– comuna Ațel cu o producție de sub 3 500 tone la porumb boabe

– comunele Laslea, Bârghiș și Șura Mare cu producții importante la porumb boabe, în jur de 3 000 tone.

– comunele Biertan, Brăteiu și iacobeni au o producție la porumb boabe în jurul valorii de 2 000 tone

Grafic 4.10 Producția agricolă a principalelor plante de cultură din localitățile județului Sibiu aferente podișului Hârtibaciu (tone), anul 2003, sursa:INS

4. Total plante cultivate la nivel de regiune geografică studiată

O ierarhie a plantelor cultivate se poate realiza după graficul de mai jos în urma studiului realizat pe județe dar și la nivel de localități:

1. Porumb pentru boabe: 27 566 ha cultivate

2. Grâu și secară: 21 993 ha cultivate

3. Cartofi: 17 362 ha cultivate

4. Legume: 3 498 ha cultivate

5. Sfeclă de zahăr: 2 701 ha cultivate

6. Floarea soarelui: 3 ha cultivate

Cum era poate de așteptat pentru această regiune pe primele locuri sunt culturi specifice: porumbul, grâul și secara, cartofii, ponderi mici pentru legume, sfeclă și floarea-soarelui.

Grafic 4.11 Principalele plante de cultură la nivelul Podișului Hârtibaciu, anul 2003

a) Total producție la plante de cultură la nivel de regiune geografică studiată

Primele două locuri sunt ocupate de plantele de cultură cel mai pretabile pentru caracteristicile fizico-geografice ale podișului Hârtibaciu, porumbul boabe cu o producție totală de aproximativ 135 000 tone și cartofii cu aproximativ 105 000 tone. De remarcat că porumbul ocupă primul loc și la suprafața cultivată. Urmează apoi cultura legumelor cu peste 54 000 ha.

Grafic 4.12 Principalele plante de cultură după producție la nivelul Podișului Hârtibaciu, anul 2003

4.1.4.3 Pomicultura și viticultura

Analiza viilor și livezilor din cadrul Podișului Hârtibaciu se va face conform modelului de mai sus, mai întâi la nivel de județe și apoi la nivel total-general dar vor fi analizate și producțiile, astfel încât să ne putem face și o imagine în privința raportului dintre suprafața cultivată și producția efectivă, fapt care scoate în evidență eficiența acestor tipuri de cultură.

a) Pomicultura și viticultura în județul Brașov

Tabel 4.4 Suprafețele destinate livezilor, pepinierelor pomicole, viilor și pepinierelor vitivole din județul Brașov, anul 2013 (ha)

Sursa: Institutul Național de Statistică

Grafic 4.13 Ponderea suprafeței destinate pomiculturii și viticulturii la nivel de localitate pentru județul Brașov, anul 2013 (ha)

Suprafele destinate sunt foarte modeste, chiar foarte mici în cazul viticulturii, de aceea ne așteptăm ca și producția să fie mică corespunzător suprafețelor restrânse cultivate. Doar Bunești și Cincu se apropie de 180 ha destinate pomiculturii.Cu toate acestea producția nu este una foarte slabă, Șoarș chiar are peste 200 tone iar Beclean 150 tone producție de fructe.

Grafic 4.14 Producția de fructe la nivel de localitate pentru județul Brașov (pod.Hârtibaciu), anul 2003 (tone)

b) Pomicultura și viticultura în județul Mureș

Tabel 4.6 Principalele plante de cultură și suprafața lor cultivată din județul Mureș, anul 2013

Sursa: Institutul Național de Statistică

În ambele județe se onservă ponderea relativ redusă a acestor ramuri agricole, chiar absente cum este cazul viticulturii din județul Brașov unde doar Beclean are numai 3 ha de vii și pepiniere viticole, lucrul explicat parțial prin prisma aspectelor geografice. Viticultura este ceva mai bine reprezentată în județul Mureș unde comuna Saschiz are peste 300 ha suprafețe viticole, cu toate acestea la nivel general în ambele județe se observă o scădere constantă a supafeței pomicole și viticole după anul 1990, lucru determinat de lipsa dotărilor teyhnice, retrocedarea terenurilor sau lipsa interesului pentru aceste culturi.

Grafic 4.15 Ponderea pomiculturii și viticulturii la nivel de localitate pentru județul Mureș, anul 2013 (ha), sursa:INS

În condițiile în care aici față de județul Brașov, ponderea viticulturii este ceva mai însemnată este de așteptat ca și producțiile totale la fructe să fie ceva mai importante cantitativ:

Grafic 4.14 Producția de fructe la nivel de localitate pentru județul Mureș (pod.Hârtibaciu), anul 2003 (tone), sursa:INS

Așa cum era de așteptat, ponderile sunt mult mai ridicate față de localitățile din județul Brașov, parte din Podișul Hârtibaciu, chiar Apold are în jur de 1 700-1 800 tone producție de fructe iar Daneș, peste 500 tone.

c) Pomicultura și viticultura în județul Sibiu

Grafic 4.15 Ponderea pomiculturii și viticulturii la nivel de localitate pentru județul Mureș, anul 2013 (ha), sursa: INS

Tabel 4.6 Principalele plante de cultură și suprafața lor cultivată din județul Sibiu, anul 2013, INS

Situația acestor două ramuri agricole, pomicultura și viticultura din județul Sibiu, relevă o mai mare preocupare mai les din prisma pomiculturii, care este mai bine reprezentată în Șura Mare cu peste 900 ha ocupate și Roșia cu peste 400 ha dar ponderile la viticultură se mențin în continuare scăzute și din cauza factorilor naturali nu foarte favorabili viticulturii, umezeală mai ridicată, soluri mai puțin prielnice, veri nu atât de călduroase ca în sud și est.

Grafic 4.16 Ponderea pomiculturii și viticulturii la nivel de localitate pentru județul Sibiu, anul 2013 (ha), sursa: INS

Este evident din graficul de mai sus o creștere semnificativă a producției de fructe față de celelalte două județe, comuna Șura Mare are chiar peste 6 000 tone producție și de detașează față de Slimnic, singura ca depășește 1 000 tone producție de fructe, in rest valorile oscilează între 200-800 tone producție.

4.1.5. Creșterea animalelor

Analiza datelor statistice privind ramura agricolă a creșterii animalelor, relevă următoarea situație reliefată în graficul de mai jos, care include din categoria creșterii animalelor pe cea a bovinelor, porcinelor și păsări domestice. Situația va fi prezentată pe județe, un singur grafic pentru fiecare dintre județele care dețin localități în cadrul Podișului Hârtibaciu. Datele vizează cifra totală a acestor animale din comună, inclusiv cele din fermele specializate și cele din gospodăriile țărănești.

Grafic 4.17 Creșterea animalelor în localitățile din județul Brașov, care fac parte din Podișul Hârtibaciu, 1990 (INS)

Grafic 4.18 Producția agricolă zootehnică (greutatea în viu a animalelor destinate sacrificării pentru consum) a localităților din județul Brașov care fac parte din Pod.Hârtibaciu, pentru anul 2003, sursa: INS

Grafic 4.19 Creșterea animalelor în localitățile din județul Mureș, care fac parte din Podișul Hârtibaciu, 1990 (INS)

Grafic 4.20 Producția agricolă zootehnică (greutatea în viu a animalelor destinate sacrificării pentru consum) a localităților din județul Mureș care fac parte din Pod.Hârtibaciu, pentru anul 2003, sursa: INS

Grafic 4.21 Creșterea animalelor în localitățile din județul Sibiu, care fac parte din Podișul Hârtibaciu, 1990 (INS)

Analiza datelor statistice indică o diversitate a zootehniei pe aceste locuri, se remarcă atât creșterea ovinelor, porcinelor și bovinelor dar și cea a păsărilor de curte. În cazul județului Brațov se remarcă comuna Jibert care ocupă atât locul 1 la numărul de ovine dar și primul loc la greutatea animalelor destinate sacrificării pentru consum cu peste 800 tone, în cazul județului Mureș, pe rpimul loc se află Apold cu peste 900 tone deși nu se află pe primul loc la nici o ramură a zootehniei la numărul de capete. În cazul județului Sibiu, se remarcă Slimnic și Ațel cu locuri fruntașe la numărul de păsări de curte dar și la cantitatea de carne în viu de peste 500 tone.

Grafic 4.22 Producția agricolă zootehnică (greutatea în viu a animalelor destinate sacrificării pentru consum) a localităților din județul Sibiu care fac parte din Pod.Hârtibaciu, pentru anul 2003, sursa: INS

În cele ce urmează în urma analizei datelor statistice situația totală a producțiilor zootehnice este următoarea:
– cantitatea de carne in viu a animalelor destinate consumului: 12 152 tone (anul 2003)

– producția de lapte de vacă și bivoliță: 769 076 hectolitri (anul 2003)

– producția de lână: 379 805 kg (anul 2003)

– producția de ouă: 35 390 000 bucăți (anul 2003)

Producțiile sunt impoartante și relativ uniform distribuite deși există anumite diferențe privind profilul producției și din punct de vedere cantitativ

4.1.6 Propuneri de dezvoltare

Pentru ca agricultura să devină unul dintre motoarele dezvoltării economice în această parte a țării sunt necesare anumite propuneri de dezvoltare:

– Stoparea defrișărilor pentru a face loc altor spații destinate culturilor agricole, este necesară bunul management al celor deja existente care pot asigura fără probleme necesarul economic.

– Stoparea eroziunii solurilor prin măsuri ameliorative și reintroducerea treptată în circuitul agricol suprafețelor care nu au fost utilizate, abandonate în urma retrocedărilor sau degradate în urma poluanților sau utilizării greșite

– Accesarea fondurilor europene prin programe seriose și realiste pentru achiziționare mijloacelor mecanice moderne care să crească eficiența economică a culturilor.

– Reînființarea fermelor zootehnice specializate cu personal competent din punct de vedere profesional cu zootehniști și medici veterinari

– Folosirea cu grijă a îngrăsămintelor chimice numai acolo unde este neapărat necesar pentru sporirea producției la hectar sau pentru repunerea în circulația agricolă a anumitor suprafețe neproductive

– Dezvoltarea prin programe finanțate european a altor ramuri zootehnice cum ar fi albinăritul și introducerea unor soiuri de plante de cultură mai rezistente la boli.

– Creșterea importanței viticulturii și pomiculturii prin introducerea unor soiuri noi, stoparea distrugerii livezilor și viilor aflate deja în cultură.

– Cooperarea directă cu proprietarii de terenuri, acordarea unor amenzi susținute de lege pentru cei care neglijează terenurile și le lasă în părăsire.

– Organizarea unei rețele destinată irigațiilor, care să fie utilizată în perioadele secetoase, care să fie extinsă numai la arealele care prezintă acest risc.

– Introducerea unor sisteme moderne de prevenire a dezastrelor naturale, sisteme anti-grindină.

– Construirea unor sere specilializate pentru cultura legumelor care să asigure protecție la grindină și împotriva altor fenomene meteorologice și astfel să asigure o producție sigură.

– Protecția împotriva inundațiilor se va realiza prin fortificarea malurilor laterale și prin atenta monitorizare din partea hidrologilor.

– Crearea de locuri de muncă pentru localnici care sunt în numeroase cazuri oameni care au experiența muncii în agricultură din perioada comunistă.

4.2 INDUSTRIA

4.2.1 Caracteristici generale

Industria are un caracter restrâns, nu există mari unități de producție industrială ci numai întreprinderi care au ca profil prelucrarea materiilor prime zootehnice. Cu toate acestea există o activitate cu profil industrial concretizată pe următoarele direcții:

– activități de colectare și prelucrare a laptelui

– prelucrarea lemnului

– prelucrarea lânii și a pieilor de animale

– produse de panificație și cofetărie

– activități de servicii colective

– activități legate de industria mică și artizanală

În tabelul de mai jos este prezentată situația persoanelor angajate în segmentul industrial pentru anul 2010 în cazul localităților din Dealurile Târnavelor.

Tabel 4.7 Populația ocupată în industrie pentru anul 2010, pentru localitățile din Dealurile Târnavelor

Sursa : Fișele de date ale localităților de la Direcțiile Județene de Statistică Mureș și Sibiu

Deși la nivel general ponderea populației ocupate în industrie este mai mare decât cea în agricultură, acest lucru este determinat de navetismul forței de muncă, mulți dintre localnici lucrează în alte localități cum este Sighișoara sau Dumbrăveni. Cu toate aceste aagricultura rămâne principala romnură a economiei în cazul Podișului Hârtibaciu, iar industria se poate dezvolta prin ramurile specifice și conexe agriculturii. Cerințele unor producții agricole ecologice pot determină dezvoltarea ramurilor prelucrării materiilor prime zootehnice iar dezvoltarea turismului poate determina dezvoltarea industriei mici și artizanale.

4.2.2.Dezvoltare

Pe teritoriul Podișului Hârtibaciu există numeroase posibilități de dezvoltare economică, inclusiv industrială pretabilă specificului zonei, în acest sens câteva soluții de relansare sunt:

– înființarea grupurilor de producători de legume care să asigure materie primă industriei alimentare(exemplu de bună practică : punctul de procesare legume și fructe deschis de fundația Adept Transilvania în comuna Saschiz

– prelucrarea fructelor de pădure, foarte cerute mai ales pe plan internațional,.

– implementarea măsurilor de reconversie profesională acolo unde acest lucru este necesar

– înființarea unui grup de valorificare a fondului lemnos dar cu o dezvoltarea durabilă

– prelucrarea plantelor medicinale, a hameiului care să asigure materie primă subindustriilor.

– dezvoltarea și sprijinirea unităților industriale deja active (Albești-Koldtex: fabrică de confecții textile, Daneș-Tubex- reparații ptr. industria de petrol și gaze, etc. și Nadeș-firma Erivan și firma Metalgic).

În condițiile în care agricultura asociată ramurilor prelucrătoare industriei asigură o importantă sursă de venit, astfel de inițative ar aduce valoare produselor și materiilor prime ale zonei , ar genera venituri suplimentare la bugetele gospodăriilor , ar crea noi locuri de muncă și ar contribui la scăderea ratei șomajului și , de ce nu, ar crește încrederea locuitorilor față de teritoriul în care trăiesc. Altfel spus, implementarea unor asemenea proiecte ar contribui semnicativ la îmbunătățirea calității vieții în mediul rural.

În prezent lipsa competitivității este reflectată de productivitatea scăzută, creșterea economică scăzută și de un deficit al balanțelor comerciale agroalimetare, având în vedere că agricultura și industria alimentară nu reușesc să țină pasul cu creșterea cererii de produse alimentare și neputând face față competiției străine, în special celei din UE.

Pe teritoriul Dealurile Tîrnavelor sunt înregistrate 258 de societăți comerciale, dintre care microîntreprinderile reprezintă 87%. Sectoarele economice principale sunt: comerțul, serviciile (în special turismul), silvicultura, industria extractivă, agricultura ți construcțiile. Cele mai importante u.a.t.-uri din punct de vedere al numărului de agenți economici și al veniturilor la bugetul local din surse proprii sunt Albești și Daneș.Strategia de dezvoltare locală a GAL Dealurile Târnavelor va urmări dezvoltarea microîntreprinderilor existente.

4.3 TURISMUL

4.3.1.Considerații generale

Turismul „exprimă o activitate complexă care presupune deplasarea, staționarea de la câteva ore la mai multe zile și realizarea într-o localitate, pe un traseu sau într-o regiune a unui scop precum recreerea, odihna, tratamente balneare, instrucția specifică, manifestări științifice sau de afaceri. Deci, el exclude prestarea de servicii și activități pe care turistul le desfășoară cotidian prin meserie, calificare etc . ”

România este una dintre țările europene cu un bogat potențial turistic, premisa a dezvoltării activității turistice. Turismul este un proces social complex, cu puternice angajări economice iar în ultimul timp și de protejare și conservare a mediului . Scopul turismului este recreerea, odihna, tratamentele balneare, manifestările științifice sau de afaceri,el exclude prestarea de servicii. În al doilea rând, rezultatele de ordin economic sunt influențate de nivelul de dezvoltare al bazei materialeși al serviciilor ce pot fi asigurate într-un spațiu mult mai larg decât cel în care turistul ajunge dar și în timp. De aici o diversitate de aspecte care conduc la împliniri graduale ale cerințelor, aspirațiilor turistului dar și nivele deosebite de participare a turismului la dezvoltarea unei regiuni, acesta fiind și scopul acestei lucrări. Acest ultim aspect care este determinat nu numai de valoarea resurselor naturale care capacitează turiștii ci și de tot ceeace se facem în speță infrastructură, dotări și servicii, pentru ca acestea să poată fi valorificate cât mai bine și organizat.

Prin potențial turistic înțelegem toate elementele naturale și antropice de pe un anumit teritoriu care prezintă atractivitate turistică, conform clasificării prof.Mihai Ielenicz acesta poate fi încadrat astfel:

– Geosituri: care pot fi geografice (hidrosituri- lacuri, izvoare, mare, răuri etc; ecosituri- parcuri și rezervații; geomorfosituri (vârfuri, văi, chei, defilee, peșteri, plaje, delte, platouri calcaroase, vulcani noroioși, focuri vii) și geologice (litosituri, tectonosituri, situri structurale, paleosituri)

– Antroposituri: care pot fi istorice(arheologice, medievale, locurile unor bătălii, unor masacre), cultural-artistice (tradiții, omagierea unor personalități din diferite domenii), religioase (schituri, biserici, catedrale, mănăstiri, care au și valoare istorică), sportive și economice.

În opinia lui Mihai Ielenicz (2006) patrimoniul turisticreprezenta ansamblul de elemente naturale, sociale, economice, culturale, dar și totalitatea amenajărilor (căi de comunicație, bază de cazare, odihnă, tratament, masă, amenajări pentru distracții și instrucție) destinate activităților turistice de pe un teritoriu (oraș, județ, regiune, țară etc.).

Satul turistic reprezintă poate baza și viitorul turismului în mediul rural nu numai în Podișul Hârtibaciu dar și în România, Prin valorile sale cultural-istorice, etnografice, naturale și socio-economice satul românesc este o componentă de bază a spațiului rural, iar prin valoarea turistică atestată poate deveni un "produs turistic" de mare originalitate și de marcă pentru turismul românesc. De aceea, pentru a da imaginea reală a spațiului rural românesc cu spiritualitatea sa ancestrală, turismul rural și agroturismul nu pot fi promovate ca oferte turistice decât în contextul "satului turistic" și al "zonei etnografice" căreia se integrează.

O definiție acceptată și în alte țări conturează satele turistice drept așezări rurale bine constituite, păstrătoare de valori și tradiții etnofolclorice și cu un bogat trecut istoric, care, în afara funcțiilor politico–administrative, sociale, economice și culturale proprii, îndeplinesc, sezonier sau în tot cursul anului și pe aceea de găzduire și asigurare a hranei pentru turiștii care își petrec un sejur cu durată nedefinită sau le vizitează în cadrul unor programe de turism itinerant, cu sau fără servirea mesei (V. Glăvan, colab., ICT, 1980).

Podișul Hârtibaciu este regiune geografică cu un potențial turistic proponderent cultural-istoric care așteaptă să fi pus mai mult în valoare. Turismul poate să fie un morot al dezvoltării locale mai ales că după anul 1989 are loc migrația sașilor către Germania, fapt care se va repercuta oarecum și asupra dezvoltării locale . În anul 2004 situația infrastructurii turistice era eplorabilă, și aici vorbim despre starea obiectivelor turistice, dotările pentru cazare, transport sau agrement care în numeroase situații nici nu existau. treptat însă au apărut inițiative în domeniu, au existat oameni, din care numeroși străini care au înțeles valoarea extraordinară a potențialului turistic cultural-istoric din zonă, astfel la Sibiu în anul 2010 a luat ființă Centrul de Resurse al Institutului European pentru Itinerare Culturale cu sediul în Casa Luxembourg sub egida căruia se desfășoară diferite programe pe Valea Hârtibaciului: cocktail-uri culturale cu muzică clasică și brunch-uri.

În subcapitolele următoare voi prezenta date legate de obiectivele turistice, circulația turistică, tipuri de turism, echiparea teritoriul pentru turism dar și propuneri de dezvoltare. Asteptările mele sunt descoperirea unor puține locuri de cazare, dar o bună ofertă de agrement.

4.3.2 Infrastructura turistică

Amenajarea în scopul valorificării turistice a potențialului turistic cultural se impune ca și factor decisiv în dezvoltarea turismului. Prin aceasta, simplele obiective ar putea deveni produse turistice “consumate” din motivații variate.

Prin infrastructura turistică se înțelege totalitatea serviciilor care asigură serviciile destinate satisfacerii în bune condiții a nevoilor turistilor:

Unități destinate cazării turistice

Unități destinate servirii mesei

Unități și mijloace specializate în transportul de persoane

Servicii destinate agrementului

Per ansamblu, infrastructura turistică, sub aspectul dimensiunii componentelor, diversității și calității sale, este foarte slab reprezentată, atât în ceea ce privește capacitățile de cazare, cât și infrastructura de comunicație și calitatea și diversitatea serviciilor oferite turiștilor

a) Capacitățile de cazare.

În privința capacităților de cazare – element esențial al amenajării turistice și al desfășurării în condiții optime a oricărui act turistic complet și complex, atât din perspectiva socială, cât și a finalității economice efective – se remarcă o subechipare cronică (atât din punct de vedere tipologic, cât și numeric sau al repartiției teritoriale), în totală discordanță cu dimensiunea cantitativă și calitativă a patrimoniului turistic natural și antropic, incapabilă – din aceste considerente – să asigure a valorificare eficientă a acestuia.

Repartiția inegală a bazelor de cazare la nivelul zonei reflectă lipsa sau, în cel mai bun caz, interesul extrem de redus pentru valorificarea resurselor turistice existente sau implicabile în urma unor echipări corespunzătoare.

În urma analizei structurilor de cazare deja existente am avut neplăcuta surpriză să constat că în anumite comune nu există nici măcar o singură unitate de cazare clasificată, în acest caz cel mai probabil turiștii se cazează la localnici. Majoritatea comunelor au totuși cel puțin o unitate de cazare iar unele chiar 2-3 clasificate. Există totuși clasificări bune de 2-3 stele iar în Moșna chiar o pensiune de patru margarete. Dotările pensiunilor existene sunt în general bune, conform cu cerințele și cu clasificarea acestora dar un actuala structură de primire din regiune nu ar putea face față în cazul fericit al unui flux mai mare de turiști.

Tabelul 4.7 . Structura, distribuția spațială dotările unitățile de cazare din Bazinul Hârtibaciului

b) Serviciile de alimentație

Din păcate serviciile alimentare sunt mult inferioare cantitativ și calitativ și față de actuala rețea de cazare. Există totuși anumite unități de servire a mesei în cadrul unităților de cazare existente așa cum se observă din tabelul 4.7. Nu toate unitățile dețin restaurant dar au în schimb bar. Resaturante existente sunt clasificate inferior și mediu iar capacitatea de primire este acceptabilă dar nu ar putea face față unor fluxuri turistice nu cu mult mai mari. Majoritatea au

profil tradițional românesc, dar nu este exclusă și bucătăria internațională. În afară de restaurante mai apar izolat și alte forme de servire a mesei: pizzerii, cofetării și patiserii.

c) Serviciile de transport

– Transportul pe căile rutiere

Până în anii 1800 căile de comunicații erau dezvoltate precar, modernizarea realizându-se doar la 1858, când s-a inaugurat șoseaua Agnita-Făgăraș-Sighișoara. Astăzi, axa ce unește Sibiul cu Agnita (DJ 10) este cea mai circulată, fiind asigurat și transportul în comun, cu autobuze, de 4 ori pe zi, după un orar fix .

Drumurile județene dintre Mediaș-Agnita (DJ 141), Agnita-Făgăraș (DJ 105) și Agnita-Sighișoara (DJ 106) sunt modernizate, însă starea lor tehnică este departe de a satisface cerințele unui turism modern și funcțional, fapt care se repercutează și asupra intensității traficului (relative redusă), chiar și autobuzele care asigură transpotul în comun trec numai o singură dată pe zi pe aceste drumuri. Satele unite prin aceste axe sunt favorizate, însă există și altele care nu sunt pe traseul lor (ex. Chirpăr cu satele aparținătoare, Apoș, Nucet, Zlagna etc.), unele chiar izolate. Legăturile dintre localitățile rurale se fac prin drumuri comunale, unele pietruite, altele aflate într-o stare cel mai adesea precară. Prin intermediul drumurilor județene se face legătura cu drumurile naționale și cu cele europene.

– Transportul pe calea ferată

Mocănița de pe Valea Hârtibaciului. Începută în anul 1895, construcția căii ferate înguste pe sectorul Sighișoara a fost finalizată în 1898 până la Agnita (48 km), fiind prelungită abia în anul 1910 până la Sibiu (62 km). Lungimea totală, de 123 km, cuprinde și ramificația Cornățel-Vurpăr și la acea vreme era cea mai lungă cale ferată cu ecartament îngust din România. În anul 1965 tronsonul dintre Agnita și Sighișoara a fost închis și demontat. Linia ferată îngustă pe sectorul Agnita-Sibiu a funcționat până în anul 2001, an în care a fost închisă (1 septembrie) din cauza lipsei de fonduri pentru întreținere și lăsată apoi la mila hoților de fier vechi. În anul 2007 autoritățile locale au reușit să obțină catalogarea liniei drept monument istoric, cu intenția declarată de a o salva de la ˝destinația fier vechi˝ și a permite în viitor reabilitarea acesteia. a cărei valoare nu este deloc de neglijat. Un posibil traseu turistic ar fi Vurpăr- Nocrich- Alțâna care ar fi cu siguranță preferat de către turiștii străini.

d) Serviciile de agrement

Sunt și mai puțin prezente cu toate că s-ar putea face numeroase activități care să ocupe timpul turiștilor. Timid, după cum am observat în tabelul 4.7 unitățile de cazare au început să insereze în oferte lor diferite tipuri de posibilități de agrement care să asigure turistului plăcerea și succesul unui sejur:

– activități sportive (tenis de masă, fotbal, volei, fittness)

– plimbări motorizate (ATV, Jeep)

– plimbări cu bicicleta

– plimbări cu trăsura trasă de cai

– discotecă

4.3.3 Circulația turistică

Fluxurile turistice sau circulația turistică “presupune deplasarea vizitatorilor de la reședința acestora la destinația aleasă, pentru satisfacerea necesităților recreativ-curative sau a altor motivații, altele decât o activitate renumerată sau stabilirea domicilului”. Cercetarea fluxurilor turistice este un obiectiv principal al geografiei turismului, care le studiază sub aspectul intensității, volumului și ritmului de desfășurare, direcției și modificărilor suferite de acestea în timp și spațiu.

În literatura de specialitate s-au determinat o serie de indicatori cunoscuți ca : sejurul turistic, intensitatea circulației turistice (It).

Pentru a avea o imagine a mobilității circulației turistice se poate analiza durata medie a sejurului turistic calculat după formula:

Durata media a sejurului (nr. zile) între 2006-2011 a fost calculat cu formula:

Sj =

unde: Sj = durata media a sejurului,

Nzt = numărul înnoptărilor,

Nt = numărul de turiști

Tabel 4.8 Durata medie a sejurului (nr. de zile) în Bazinul Hârtibaciului, între 2006-2011

Sursa: Tempo-online de la INSSE și Direcția Județeană de Statistică Sibiu

Am calculat durata media a sejurului, folosind TEMPO-Online, o baza de date statistice care dă posibilitatea de a accesa o gamă largă de informații oferite de Institutul Național de Statistică dar și date oficiale de la Direcția Județeană de Statistică Sibiu. S-a constatat că durata media a sejurului în perioada 2006-2011, s-a situat în valori foarte oscilante, chiar extreme: foarte mare și foarte mici. O oscilație foarte mare s-a înregistrat între anii 2008-2009 când numărul celor cazți a scăzut brusc, la fel și numărul de înnoptări, o scădere mai mult de jumătate din valoarea inițială.

Valorile înregistrate pentru circulația turistică de fapt sunt mai mari, din consultarea altor surse de informare și din cercetarea pe teren a rezultat un număr mai mare de structuri de cazare, și de turiști ( ex. datele oferite de Ștefan Vaida) lucru care ar influența rezultatele finale atunci când se face o analiză de detaliu privind circulația turistică.

Tabel nr. 4.9. Date statistice privind numărul de turiști la Casa Gerendi-InfoPoint, Alțâna.

Sursa: Ștefan Vaida, proprietar

Grafic 4.23 Ponderea turiștilor la Casa Gerendi. Sursa:Ștefan Vaida

Lipsa datelor statistice oficiale pentru toate localitățile cuprinse în studiu 37 de așezări rurale și un oraș face imposibilă o clasificare a așezărilor în funcție de anumiți indicatori ai circulației turistice în Bazinul Hârtibaciului.

4.3.4 Tipuri de turism

4.3.4.1 Turismul rural

Turismul rural ca și agroturismul de altfel au ca spațiu de desfășurare spațiul rural , satul românesc, iar prin activitățile neconvenționale inițiale generează circulație turistică. Sunt rezultatul comportamentului omului modern, dornic de vacanțe și voiaje cât mai originale, de reîntoarcere la natură, evitând supraaglomerația din zonele turistice consacrate, iar pe de altă parte constituie alternative posibile de relansare, revigorare a unor așezări rurale, de înviorare a tradițiilor populare, a meșteșugurilor și a obiceiurilor .Atât spațiul rural, cât mai ales agroturismul se bazează pe potențialul spațiului rural, pe oamenii și produsele locului, care trebuie însă adaptată cerințelor pieței turistice.

Dacă am face o comparație între agroturism și turism rural putem afirma ca agroturismul este o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare care există în numeroasele gospodarii țărănești ca un ansamblu de bunuri și servicii oferite direct de gospodăriile țărănești spre consumul persoanelor care, pe o perioadă de timp determinată, vin în așezările rurale pentru odihnă, recreere, agrement sau chiar pentru cură balneară, afaceri, studii de documentare. Turismul rural în schimb are o sferă de cuprindere mult mai largă, are caracter permanent și dispune de o structurră de primire eterogenă reprezentată nu prin gospodăriile țărănești ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanță cu bungalouri sau vile .

Conform ANTREC ( Asociația Națională pentru Turism Rural Ecologic și Cultural )” turismul rural îmbrățișează toate activitățile turistice derulate în mediul rural, având drept scop valorificarea potențialului turistic natural și numan al satelor.”

Turismul rural în România se practică “ din totdeauna “ ( V.Glăvan , 1995) dar se practică “ spontan, întâmplător și neorganizat “. El implică în plus față de agroturism o gamă diversă de alte activități turistice desfășurate, e drept tot în mediul rural, mai pe scurt si atotcuprinzător turismul rural ar cuprinde toate activitățile turistice din mediul rural deci ar îngloba și agroturismul. Cu alte cuvinte spațialitatea, situarea întru-un mediu natural, lipsit de poluare dau principala caracteristică a turismului rural. Există și o definiție care exclude caracterul teritorial și-anume cea a lui H.Grollen în 1987 : "Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman"

De asemenea turismul rural este asociat cu “ turismul verde “ dominat de natură, asa cum de exemplu turismul sporturilor de iarnă este asociat “ turismului alb”. Turismul verde este o formă de turism practicată în zonele unde natura este puțin influențată de activitatea umană zonele de luncă și litoral salbatic, munții și dealurile unde nu sunt amenajate dotari pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Turismul rural tocmai prin fondul inedit , pur, ecologic are nevoie de stimulente și investiții minime ca să funcționeze și foarte important să-și păstreze caracterul verde , conform H. Grollean care a propus în anul 1987 în cartea sa “Turismul rural în cele 12 state mebre ale UE ” acestea ar putea fi următoarele cu mențiunea că nu toate mai pot fi utilizate în perioada actuală din mai multe motive:

Stabilirea unei definiții clare a turismului rural

Codificarea produselor turismului rural

Popularizarea principalelor elemente ale turismului rural astfel încât acestea să fie lesne de identificat și recunoscut de către turist

Armonizarea indicatoarelor de semnalizare a turismului rural pentru drumurile turistice principale dar și secundare astfel încât acestea sa fie ușor de găsit de către potențialii turiști

Înființarea de centre specifice de marketing turistic bazate pe turismul rural care să prezinte elementele de atracție care pot genera fluxuri turistice

Cooperarea europeană în privința turismului rural având ca obiective, promovarea, marketingul dar și îmbunătățirea infrastructurii turistice rurale.

Ca resurse, turismul rural valorifică elementele naturale, culturale și umane, iar din infrastructura turismului rural fac parte : pensiunile, fermele agroturistice, hanuri, hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanță.

Agroturismul implică o activitate turistică rurală dar într-un cadru ceva mai restrâns, la nivelul gospodăriilor țărănești. Cu alte cuvinte putem afirma despre agroturism că este “o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice și pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și de valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul”.

Dintre motivațiile agroturismului amintim : odihnă și recreere, cunoaștere, cultură, sport, tratamente balneare, vânătoare și pescuit. Chiar dacă ăntr+un cadru mai restrâns agroturismul semnifică valotificare integrală a spațiului rural.

Agroturismul se diferențiază de alte forme de turism prin următoarele aspecte :

consumul turistic se petrece exclusiv în mediul rural

fermierii sunt promotorii și persoanele aflate la baza organizării și derulării activităților agroturistice

nu înlocuiește agricultura ci doar o completează

prețurile de cazare mai mici sunt stimulente pentru persoanele cu venituri mai mici

infrastructura pentru turismul rural și pentru agroturism este la nivel de preț sub investițiile pentru alte forme și tipuri de turism

zonele agroturistice sunt de regulă situate departe de tumultul zonelor turistice consecrate și foarte aglomerate

Agroturismul este și trebuie sa devină o componentă a ecoturismului în al carui marketing regăsim elemente specifice turismului rural și agroturimului, amintim din acest punct de vedere :

Produsul se consumă în natură

Distantele până la produsul turistic sunt variabile, uneori distanțele mai mari implică cheltuieli suplimentare

Pachetele de facilități trebuie sa atragă turiștii

Consumatorul este implicat în promovare prin împărtășirea experiențelor positive traite mai multor persoane

Producția, furnizarea, consumul au loc simultan, iar produsul poate lua form aamintirilor

Produsul nu poat fi stocat deși se furnizează proaspăt

Oferă programe de educație ecologică

Serviciile minimalizează riscul asupra turiștilor prin promovarea în permanență a tehnologiilor înalte

Pe lângă un marketing este necesar evident și un management care stipulează următoarele aspecte :

Motivarea ecoturistului, prin observarea și aprecierea naturii, cunoașterea tradițiilor culturale

Ecoturismul implică și activități educative, cum ar fi împăduririle, farmarea, reabilitarea unor specii aflate în pericol

Organizarea fluxurilor se va face pe grupe mici cu impact minim

Ecoturismul susține protecția arealelor protejate

Exploatarea ecologică determină nivelul de dezvoltare a activității ecoturistice

Stabilirea pragului de support

Asigurarea perfecționării profesionale în ecoturism

Stimularea activității de reciclare a materialelor

Sintetizând putem afirma despre turismul rural ca are următoarele caracteristici definitorii :

1. apropierea de natură

2. absența mulțimii de oameni

3. liniștea

4. un mediu ambiant nemecanizat

5. contacte personale palpabile

6. senzația de continuitate, de trăire a istoriei

7. posibilitatea de a cunoaște mai bine oamenii și locurile respective

8. contactul permanent cu autoritățile locale

9. cunoșterea afacerilor din locul respectiv

10. sanșa integrării în comunitatea pe durata sejurului

Există numeroase definiții date turismului rural, dovadă că această problemă încă nu este rezolvată. Cea oficială dată de către OMT sună astfel : “ turismul rural este o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată, și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificănd resursele turistice locale, naturale, cultural-istorice, umane, precum si dotările, structurile turistice, inclusive pensiunile și fermele agroturistice. “ . După parerea mea acestă definiție este cea mai bună și cea mai completă. Din această definiție putem extrage caracteristicile și particularitățile esențiale ale turismului rural :

a) localizarea în zonele rurale

b) construirea produsului turistic, în mod funcțional, pe baza perticularităților mediului rural

c) conservarea infrastructurii rurale

d) conservarea modului de viață rural

e) diversitatea formelor de prezentare

În aceste condiții definirea turismului rural i-a în calcul și a serie de elemente precum :

psihologică , bucuria omului de a se relaxa și odihni

socială, contactul cu lumea rurală

geografică, dată de particularitățile reliefului, climei, apelor etc

urbanistică, orginizarea așezărilor, marimea, infrastructura

Patrimoniul turistic rural al Podișului Hârtibaciu

Dintre componentele ofertei turistice antropice, patrimoniul turistic aparținând civilizației și culturii tradiționale rurale reprezintă un argument care ar putea impune zona Hârtibaciului ca fiind una dintre zonele în care multe dintre elementele de factură etnografică (obiceiuri și tradiții, port, muzică, arhitectură tradițională etc.) s-a păstrat într-o formă apropiată de cea originară până astăzi.

Zona Hârtibaciului și-a câștigat un loc aparte în peisajul culturii și civilizației rurale autohtone urmare a perpetuării a numeroase numeroasele elemente de cultură materială și spirituală arhaică. Aceste caracteristici se regăsesc în majoritatea componentelor specifice spațiului rural: arhitectura și organizarea gospodăriei rurale, portul popular (românesc și săsesc), meșteșugurile tradiționale, obiceiurile și riturile străvechi (inclusiv precreștine), muzica și jocul tradițional etc

De la colindatul de Crăciun (care îmbracă și alte obiceiuri specifice, precum turca, specific satelor din jurul Agnitei, obiceiul de a alege „primarul” – Retiș, „tatăl de bute” – Coveș sau judele – Chirpăr), respectiv „ajutorul de primar” – Retiș sau „subprimar” – Coveș sau a unui om din sat care, îi primește și capătă în schimb un car de lemne sau bani (Coveș, Chirpăr), până la cele de Sfântul Gheorghe, Rusalii, până la cele de Anul Nou, Sfântu Gheorghe, Rusalii, Sânziene sau Seceriș), la care se adaugă obiceiurile de nuntă și înmormântare specifice

Chiar simpla derulare a unui obicei tradițional poate fi un eveniment de folclor inedit și să stârnească interesul: Colindatul cetelor de juni, Făcutul de măritat, Făcutul cu ceapă, Furatul portițelor, Ziuitul (Marpod), Sărbătoarea vecinătăților (Nocrich). Între acestea se distinge Sărbătoarea Lolelor, specifică populației săsești, Originea acestei sărbători se află în activitatea breslelor de altă dată (olarilor, tăbăcarilor, cizmarilor, croitorilor, cojocarilor, dogarilor etc)

O sărbătoare similară prin denumire și mai puțin modul de derulare al acțiunilor, denumită “Lolele de la Chirpăr”, are loc în perioada sărbătorilor de iarnă în localitatea Chirpăr. Aceasta este însă specifică populației românești, fiind legată însă de sărbătoarea de Crăciun

Manifestări folclorice. Principalele manifestări folclorice organizate în cadrul zonei analizate sunt: Cânt și joc pe Hârtibaci, Zilele Orașului (mixt), Dansul Generațiilor, Festivalul Colindelor și, cel mai important prin amploarea, numărul de persoane angrenate și impact cultural, Festivalul Hârtibăcenilor, “Festivalul Hârtibăcenilor” se desfășoară în fiecare an în altă comună de pe Valea Hârtibaciului, în prima duminică după Paști. Agnita a fost prima gazdă a festivalului (2006), urmată de Chirpăr (2007) și Marpod (2008), urmând ca în 2009 se desfășoare la Retiș (com. Brădeni).

Toate aceste manifestări puse în valoare într-un mod exemplar pot să atragă fluxuri importante de turiști în special străini.

4.3.5 Analiza SWOT

4.3.6 Impactul turismului asupra dezvoltării durabile

Turismul durabil s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului XX ca urmare a pericolului creat de supradezvoltarea turismului. Noțiunea de turism durabil implică înțelesuri diferite (turism în natură, turism verde, turism ecologic). În anul 1983 Hector Ceballas Lascurain spunea: Ecoturismul este un turism care implică călătorii în areale relativ neperturbate cu scopul de a dmira, studia, bucura de peisaje, faună, plante ca și de unele resurse culturale . În anul 1991, Valentine P. introduce termenul de durabilitate definind turismul durabil ca un turism bazat pe natură, un turism nedegradabil, nepericulos, care contribuie la protejarea mediului prin alegerea unui regim administrativ propriu și corect. Preluând unele idei legate de exploatrea resurselor naturale, Figgis în anul 1992 afirmă că orice călătorie spre areale naturale izolate cu scopul îmbogățirii înțelegerii și aprecierii patrimoniului ecologic și cultural fără a produce deteriorarea acestora se încadrează în termenul de ecoturism. Uniunea Mondială a Conservării Naturii afirmă că ecoturismul, este o călătorie ecologică responsabilă, înb areale naturale neperturbate cu scopul de relaxare și apreciere a naturii și a oricărei trăsături culturale, trecută sau prezentă din zonă, care promovează conservarea, având un impact negativ redus și oferă beneficii comunităților implicate. (1996). Industria turismului a acceptat conceptul de dezvoltare durabilă și a adoptat noțiunea de turism durabil (WTO, OMT, WTTC, 1995). În publicația Organizației Mondiale a Turismului „Turismul în anul 2010” se specifică următoarele: „Turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și industriei turistice și, înacelași timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor”.

Indiferent ce definiție se adoptă se poate concluziona că turismul durabil este o variantă a afirmării turistice, ce constă în deplasarea omului în special în areale naturale atractive pentru a se relaxa, cunoaște, informa, fără a produce pierderi sau distrugeri ale calității mediului înconjurător, aducând beneficii tuturor segmentelor implicate în actul turistic.

Turismul durabil reprezintă a cale de exploatare durabilă amediului și un produs turistic cu proprietăți terapeutice pentru psihicul sau fizicul uman. Turismul durabil nu este o modă ci o necesitate a mileniului trei care poate aduce chiar și așa venituri pe termen lung celor implicați. În același timp permite protejarea unor habitate vulnerabile exploatării turistice clasice, introduce cunoașterea, educarea, relaxarea turistului pe baza unor produse turistice sensibile fragile. Treptat a devenit un segment de piață turistică cu un potențial în creștere prin calitățile sale ecologice, responsabile, durabile, integre. Planificarea, dezvoltarea infrastructurii turistice trebuie să fie focalizate pe criterii de mediu.

Principiile ecoturismului

1. Durabilitatea

Reprezintă procesul prin care dezvoltarea are loc la un nivel care să satisfacă cerințele populației actuale, fără a compromite capacitatea de susținere a mdiului pentru generațiile viitoare. De aceea este util ca activitățile desfățurate să se bazeze pe parteneriate, colaborare deschisă pentru a da o imagine transparentă utilizării resurselor. Acest principiu este cerut de:

– Schimbările sociale: îngrijorarea crescândă pentru mediu, vulnerabilitatea destinațiilor turistice.

– Politica turistică: ce trebuie să reflecte grija pentru mdiu

2. Echitatea

Trebuie să elimine interesele egoiste, exclusiviste axate pe acumulare de capital doar pentru unele segmente ale societății. Acest principiu se sprijină pe studii profunde, deoarece ce pare a fi durabil pentru un segment poate fi neelocvent pentru altul.

3. Eliminarea opțiunii dictatului

Din partea marilor puteri economice asupra țărilor mai puțin dezvoltate, deoarece crează situații care pot duce la pierderi ale diversității ecologice și sărăcirea comunităților din arealele țintă. Această politică este înlocuită de cooperare și parteneriate strategice interstatale, între firme, între guvern și firme sau între acestea și comunitățile locale.

După prof.Mazilu Mirela principiile dezvoltării durabile din prisma turismului sunt următoarele:

Mediul are o valoare intrinsecă care este deosebit de mare pentru turism, de care trebuie să se bucure și generațiile viitoare;

Turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze:

– mediul ambiant

– comunități locale

– vizitatorii;

Relația dintre mediu și turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susțină activitatea turistică pe termen lung, turismul, la rândul său, fiind „obligat” să nu cauzeze prin derularea sa degradarea mediului înconjurător.

Dezvoltarea activității de turism trebuie să respecte caracteristicile ecologice, sociale, economice, culturale ale spațiului geografic în care se desfășoară;

Scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiștilor cu cele ale destinațiilor și gazdelor acestora;

Industria turistică, guvernele autoritățile responsabile cu protecția mediului și organismele internaționale trebuie să respecte aceste principii și să conlucreze pentru a le pune în practică.

Conceptele moderne privind ariile protejate și parcurile naționale datează din 1872 când anumite terenuri au fost excluse în mod deliberat de la dezvoltări urbane și rurale în timpul colonizării Statelor Unite de către europeni. Aceste concepte sunt astăzi folosite în cele peste 30000 de arii protejate din lume. Cu o sută de ani mai târziu au apărut conceptele de durabilitate și dezvoltare durabilă. Originile acestora se trag de la faimosul Brundtland report din 1987 al comisiei mondiale pentru mediu și dezvoltare (WCED, 1987).

În anul 1991 TIES (Societatea Națională a Ecoturismului) a anunțat o serie de principii ce țin de turismul durabil:

– minimalizarea impactelor negative asupra mediului sau culturii care pun în pericol destinațiile

– educarea turiștilor privind importanța conservării resurselor

– accentuarea ideii de afacere responsabilă și armonizare ei cu interesele locale și de mediu

– realizarea de venituri directe din conservarea arealelor protejate

– utilizarea studiilor de mediu și monitorizarea destinațiilor pentru reducerea impactelor

– zonarea turistică și desemnarea unui management pentru fiecare regiune

– asigurarea că dezvoltarea turistică nu depășește capacitatea de suport

– bazarea pe o infrastructură dezvoltată armonios cu mediul, minimalizând utilizarea combustibililor fosili.

Necesitatea apariției

Turismul durabil a apărut din necesitatea de a conserva habitatele naturale vulnerabile prin exploatarea turistică, fiind în același timp o cale de exploatare turistică o sursă impoartantă de venituri de care depind atâția oameni mai ales în regiuni în care nu sunt multe surse dar și o cale de

exploatarea durabilă a mediului, un produs turistic ce poate aduce venituri pe termen lung tuturor partenerilor implicați. Apariția, practicarea turismului durabil este o necesitate din cauza diversității spațiale geografice pe care se grefează resursele ecoturistice. Creșterea populației constituie principala presiune asupra mediului și este inexorabilă. Industria turismului este privită ca fiind, prin specificul său, legată de mediu mai mult decât alte industrii, dar mărimea și prezența ei au creat impacte de natură fizică și socială negative asupra mediului. Turismul a devenit de asemenea o mare problemă culturală și de mediu în multe zone datorită dezvoltării puternice pe termen scurt care nuține cont de schimbările pe termen lung pe care le produce. Conceptele care puse cap la cap alcătuiesc o strategie de turism durabil au fost proiectate și testate tocmai pentru a evita deteriorarea echilibrului zonelor unde se desfășoară activități turistice . Turismul poate avea un impact fizic puternic asupra locurilor vizitate: păduri și ferme distruse pentru a face loc construcțiilor de aeroporturi și drumuri, hoteluri și terenuri de golf. Zone foarte intens vizitate pot suferi eroziuni din cauza numărului mare de vizitatori-eroziunea montană din zona Alpilor, din Parcurile Naționale din Statele Unite și Himalaya sunt exemple clasice.

a) Varietatea mediilor naturale geografice : sunt cele care oferă prcatic numeroase resurse naturale turistice (acvatic-marin, lacustru, rivier, fito-faunistic- pădure tropicală, temperată, foiase, conifere, prerie, stepă, savană, deșert, tundră, dar și litologic- vulcanic, structural, sculptural, glaciar)

b) Polarizarea financiară și economică mondială: implică state cu venituri mari (SUA, Canada, Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie) ce pot investi în turismul durabil, state cu venituri medii (Cehia, Polonia, Ungaria), care promovează un turism durabil moderat ca dotare și flux, state subdezvoltate (Africa, Asia de Sud, Pacificul de Sud) cu un mare potențial ecoturistic în care această alternativă de turism este de fapt o sursă de supraviețuire.

c) Dinamica turismului în funcție de gama de interese: poate fi grupată pe patru direcții- turiști, firme turistice, comunități locale și mediu.

d) Impactul turismului asupra mediului: un impact pozitiv este refacere unui echilibru ecologic dar din păcate cele negative sunt mult mai evidente și prezente

– Raportul dintre turismul litoral și mediul ambiant: litoralul corepsunde cu cele mai cerute areale din industria turistică. Resursele turistice ale litoralului au determinat de-a lungul timpului concentrări mari ale populației și economiei și a crescut substanțial fluxurile turistice. Astfel au apărut megastructuri hoteliere, s-a depășit capacitatea de suport a plajei, s-au constatat pierderi ale biodiversității costiere prin imposibilitatea monitorizării activității turistice. Astfel s-a ajuns la supraaglomerare a mediului litoarl în Maldive, Bali sau America Centrală iar ân România utilizarea incorectă a resurselor de litoral a dus la reducerea numărului de turiști

– Impactul turismului balnear asupra mediului: cu toate că este una dintre formele cele mai valoroase ale turismului în multe zone ale lumii turismul balnear intră într-o relație conflictuală cu mediul. Unle stațiuni balneare sunt afectate de poluare și degradare (alunecări de teren, eroziune, torențailitate, inundații, viituri, cutremure, activități industriale diverse ce poluează resursele balneare)

– Impactul turismului montan asupra mediului: problemele induse în mediu de către turismul montan sunt diverse ( fluxuri neorganizate de turiști, accentuarea eroziunii pe treseele turistice montane, poluarea cu deșeuri, colectraea și distrugerea vegetației sau a rocilor, vânatul ilegal, tăierea pârtiile de schi prin defrișare).

– Impactul turismului cultural asupra patrimoniului cultural: patromoniul cultural național sau al umanității este periclitat de activitățile economice în multe areale ale Terrei. Grave probleme de degradare datorită poluării cu diferite substanțe care în contact cu vaporiid e apă formează acizi care erodează, corodează, oxidează clădirile. La toate acestea se mai adaugă: fluxurile mari de turișri mai ales cu anumite ocazii, evenimnete, lipsa de educație manifestată prin vandalism, incendii, furturi, depunerea de deșeuri, schimbarea tradițiilor prin modernismul adus de turiști, managementul neadecvat al obiectivelor culturale sau al unităților economice poluante. Turismul poate avea serioase impacturi culturale. Turiștii sunt bogați și pretențioși. Prezența turiștilor poate face să dispară obiceiuri locale,poate schimba valoarea terenurilor și piața forței de muncă cu susul în jos, poate provoca regresul limbilor locale, poate schimba echilibrul politic în favoarea unor companii multinaționale. turismul poate distruge viitorul promis prin transformarea unei destinații turistice într-o zonă dependentă de banii proveniți din activități turistice ca apoi să fie considerată a nu mai fi la modă sau neinteresantă în continuare. Dezvoltarea turismului convențional privește cultura și mediul natural ca pe resurse destinate exploatării și expuse epuizării. Turismul convențional este o industrie pe termen scurt, un sezon turistic este considerat o perioadă lungă de timp în domeniul turistic . Din păcate impactul se manifestă direct asupra monumentelor cultural care sunt scrijelite, distruse, demolate sau lăsate în paragină chiar dacă valoarea lor esste una recunoscută.

Țelul turismului durabil ar trebui să fie diversificarea economiei locale și nu înlocuirea activităților de creștere a animalelor cu activități turistice. Substituirea ar avea trei pericole: aduce dependență de o singură activitate, provoacă începerea dezvoltării de tip stațiune turistică și în acest fel se pierde caracterul de unicitate bazat pe ruralism și natură și începe declinul agriculturii ducând în final la distrugerea peisajelor și habitatelor. Pierderea peisajelor tradiționale și a habitatelor înseamnă implicit pierderea unicității și a nișei de piață(unique selling point) pentru turism și provoacă pierderea ireparabilă a valorilor culturale și natural.

Transportul la și de la destinațiile turistice poate avea impacturi serioase – nu în cele din urmă poate avea efecte asupra încălzirii globale și atmosferei. Transportul aerian și transportul auto ard cantități uriașe de combustibil fosil și eliberează în atmosferă cantități mari de noxe. La nivelul terenului deplasarea cu mașini și parcarea mașinilor pot dăuna serios peisajelor și naturii nederanjate din ariile protejate.

Protecția acestor resurse turistice este absolut necesară în condițiile în care absolut toată lumea are de câștigat de pe urma unor resurse turistice apte și bine conservate, iată numai câteva dintre beneficiile unui turism în care protecția patrimoniului natural și cultural este asigurată :

Procesele ecologice și suprafețele acvatice sunt protejate și conservate astfel viața plantelor, animalelor și a oamenilor este protejată.

Conservarea biodiversității (inclusiv a genelor, speciilor și ecosistemelor)

Protejarea, conservarea și valorificarea resurselor culturale și a patrimoniului construit

Crearea de valoare economică și protecția resurselor care nu pot fi percepute altfel de către rezidenți ca fiind valoroase, sau care sunt percepute ca reprezentând mai degrabă un cost decât un beneficiu

Transmiterea valorilor conservate, prin intermediul educației și interpretării

Oferirea unui sprijin pentru comunicarea și interpretarea valorilor de patrimoniu natural și construit, cât și pentru promovarea moștenirii culturale a vizitatorilor din zonele vizitate, construind astfel o nouă generație de consumatori responsabili

Suport pentru evaluarea și dezvoltarea inițiativelor de bună-practică în domeniul mediului și al sistemelor de management care să influențeze operațiunile de călătorie și turism de afaceri, dar și de comportamentul vizitatorului la destinație

Îmbunătățirea facilităților locale, de transport și comunicații

Sprijin pentru dezvoltarea mecanismelor de autofinanțare privind acțiunile întreprinse în ariile protejate

Îm acest sens se pot lua anumite măsuri care se pot aplica numai prin voință și respectarea întocmai a legii, se pot identifica trei direcții de dezvoltare:

Încurajarea comunităților locale de a menține sau a restabili organizarea celor mai importante festivaluri culturale, tradițiilor sau evenimentelor cu specific local și chiar de a întreprinde acțiuni de restaurare a patrimoniului construit.

Comunitățile locale pot beneficia atunci când tradițiile și valorile locale sunt păstrate și când sunt încurajate, astfel, să își promoveze propriile comunități și regiuni, cu un sentiment mai puternic de mândrie și apartenență.

Încurajarea comunităților locale de a sprijini reconstrucția ecologică și acțiunile de conservare prin utilizarea sustenabilă a resurselor în zonele vizate.

În privința îmbunătățirii calității vieții turismul durabil nu face excepție în a contribui la creșterea calității vieții individului dar și a comunităților fie ele locale sau la nivel național, în acest sens pot fi menționate anumite aspecte:

􀂃 Sprijinirea acțiunilor de educație și formare de mediu, pentru vizitatori și localnici.

􀂃 Stabilirea unor elemente de atractivitate pentru destinații, pentru rezidenți dar și pentru vizitatori, care să contribuie laconceperea unor alte noi activitățicompatibile, de la pescuit la oferta deservicii sau produse ale industriilor locale .

􀂃 Creșterea nivelului schimburilor interculturale.

􀂃 Încurajarea dezvoltării activitățilo rculturale, meșteșugurilor, și artelor.

􀂃 Creșterea nivelului de educație a populației locale.

􀂃 Încurajarea populației de a vorbi și a se apropia de cultura turiștilor străini.

􀂃 Încurajarea populației locale de a aprecia cultura locală proprie și mediul.

Și în această direcție pot fi luate și aplicate anumiote măsuri pentru ca obiectivele propuse prin aplicare turismului durabil să fie atinse:

Dezvoltarea facilităților și serviciilor pentru turism care pot să aducă beneficiu pentru condițiile de trai ale rezidenților locali.

Îmbunătățirea sistemului de comunicații

Îmbunătățirea procesului de educație

Sporirea nivelului de trening pe domenii specifice

Asigurarea serviciilor de sănătate

Dezvoltarea cunoașterii și aprecierii publice a biodiversității de excepție a județului (vizitarea zonei de către rezidenți, interpretarea pe teren, program de educație ecologică în școală, încurajarea vizitelor făcute de grupurile de elevi în zonele locale cu potențial).

Observăm se pune accent pe educație, ca factor decisiv în modelarea personalității tinerilor încă de la o vârstă fragedă pentru a le inocula dragostea față de mediu, grija pentru protejarea naturii și înțelegerea nevoii de a apăra sistemele ecologice care deși extreme de fragile sunt cele care susțin viața.

Am utilizat, deja, de câteva ori până acum, termenul de „actori” și „factori interesați” (stakeholders). Aceștia sunt persoane sau grupuri de persoane, părți interesate, strâns legate de o companie, o organizație, un proiect, un eveniment. În contextul dat, părțile interesate sunt implicate în procesul turistic.

Turismul durabil este un concept menit nu să stopeze turismul ci să-l dirijeze în interesul tuturor părților implicate: habitatele gazdă și comunitățile lor, turiștii și industria turistică propriu zisă. Astfel, se tinde spre atingerea unui echilibru între dezvoltare și conservare, spre găsirea celei mai bune forme de turism pentru o anumită zonă , luându-se în considerare ecologia și cultura acesteia. Pentru atingerea acestui echilibru este posibil să fie necesară limitarea sau chiar stoparea dezvoltării extensive, sunt necesare o gamă largă de măsuri de management turistic. În conceptul de turism durabil nu se planifică numai activitățile și dezvoltarea turistică, se integrează turismul într-o relație echilibrată care include și viitoarele dezvoltări în contextul atingerii scopurilor de conservare.

Referitor la turismul durabil, identificăm următoarele grupe de actori conforma tabelului 1.1. Diferite instituții și organizații gravitează în jurul interesului legat de turismul durabil. Guvernul, comunitatea locală și industria turistică se află deasupra, de-a parte și de alta, în al doilea rând sunt turiștii și grupurile de presiune iar în rândul de jos voluntariatul, educația și media pe aceelași linie.P Există un mare impediment, legat de faptul că turismul durabil își poate atinge obiectivele numai dacă toți cei opt factori sunt bine corelați, dacă nu există opoziție din partea unuia dintre cei implicați ca sa nu mai vorbim dacă sunt mai mulți factori care au obiecții cu atât mai mult turismul durabil, subiect sensibil de discuție oricum nu-și va atinge scopul.

Fig. 1.1 Actori ai turismului durabil (dupa prof.Mazilu Mirela)

Toți actorii trebuie să îndeplinească o sarcină concretă pentru a da forța necesară dezvoltării turismului durabil și pentru ca fiecare dintre ei să obțină beneficii, prin păstrarea unui mediu turistic atractiv, care să protejeze în același timp mediu lînconjurător. Se știe deja că turismul, în general,generează beneficii economice atât pentru țările și regiunile de destinație, cât și pentru țările emițătoare.Dezvoltarea sectorului ecoturistic va antrena simultan și prosperitatea altor sectoare ale economiei (industria alimentară, comerțul, transportul etc.). Deoarece cererea pentru turismul ecologic este în permanent și constantă creștere (pe plan mondial), ca o tendință de menținere a acestei influențe pentru piața aturismului și a comunităților locale prezintă interes continuitatea promovării modelelor de dezvoltare durabilă.

Relația turism- mediu înconjurător are o importanță deosebită, ocrotirea și conservarea mediului reprezentând condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului. Această legătură este una complexă și se manifestă în două direcții: mediul natural prin componentele și resursele sale,și omul prin nevoile sale din ce în ce mai mari .

Dezvoltarea durabilă a turismului depinde în mod direct sau indirect de dezvoltarea durabilă a altor domenii (Mc Kercher, 1993). Or, îmbunătățirea generală a infrastructurii, scăderea corupției, creșterea economică, creșterea nivelului de trai etc. vor duce la crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea durabilă. Deoarece turismul durabil reprezintă un scop, trebuie înțeles că orice tip de dezvoltare care include dezvoltarea turismului dă naștere la anumite schimbări întro zonă. Totuși, aceste schimbări trebuie menținute în limite acceptabile, astfel încât scopul durabilității să fie atins. Turismul durabil poate fi cel mai bine realizat printr-o planificare atentă, prin dezvoltarea și conducerea corespunzătoare a sectorului turistic pe baza unor principii.

Turismul durabil nu poate fi însă implementat brusc, s-ar crea anumite derapaje și cu siguranță ar exista opoziție din parte anumitor instituții, de exemplu comunitatea locală. Astfel în dezvoltarea turismului durabil putem distinge următoarele etape (WTO, 1998):

prima etapă constă în decizia de a include în circuitul turistic o anumită zonă și construirea echipamentelor turistice necesare amenajărilor turistice respective;

a doua etapă constă în desfășurarea progresivă a activității turistice (în paralel cu responsabilitatea protecției mediului înconjurător și respectării turismului durabil);

În continuare sunt câteva aspecte care trebuiesc clarificate:

1. Turismul durabil nu urmărește doar ocrotirea mediului. Când spunem dezvoltare durabilă spunem impacturi (fie environmentale, fie socio-culturaletc.), iar dezvoltarea durabilă presupune gestionarea durabilă a acestor impacturi. Este o problemă de realizare a unui echilibru și a unei armonii, într-o optică de durabilitate (chiar prosperitate) pe termen lung.

2. Turismul durabil nu este un produs turistic, ce se poate vinde turiștilor. Turismul durabil este un mod de a concepe și de a planifica și gestiona durabil activitățile turistice. În același timp el presupune și o schimbare în stilul de gestionare, în comportamente, în mentalități și obiceiuri.

Nevoia de a conserva comunitățile gazdă și habitatele naturale este de o importanță majoră în cadrul conceptului de turism rural durabil. În timp ce unele tipuri de turism pot distruge comunitățile și habitatele, turismul durabil are drept scop folosirea veniturilor și oportunităților legate de activitățile turistice ca instrumente pentru conservare.

Turismul durabil poate include ecoturismul. Dar în timp ce ecoturismul se concentrează asupra oamenilor care contemplă natura, peisajele naturale și societățile tradiționale, conceptul de turism durabil se potrivește a fi aplicat și în cazul turismului de masă.

4.3.7 Perspective de dezvoltare

În urma analizei SWOT a potențialului turistic al Podi;ului Hârtibaciului, cea mai bună este o o strategie ofensivă, de punere în valoare a punctelor tari și de valorificare a multiplelor oportunități de care beneficiază regiunea, pentru a deveni o destinație turistică prin practicarea diferitelor forme de turism cultural (turism cultural-istoric-religios, turism de agrement, eco-turism, turism rural, agroturism) și prin crearea de ateliere educative pentru copii, dar și pentru a deveni un punct de plecare spre alte obiective și trasee turistice (turism de tranzit, agroturism și turism ecologic, turism extrem ș.a.).

Există câteva segmente de piață care merită o atenție specială:

Turismul cultural și ecoturismul. Studiile internaționale arată că ecoturismul și turismul cultural reprezintă nișe de piață în creștere, iar cu proximitățile sale are un potențial ridicat și este bine poziționat, astfel încât se poate începe capitalizarea acestor resurse și oportunități.

Mini-vacanțe și turiști de week-end

Ca urmare a unui studiu sociologic, s-a ajuns la concluzia că motivele principale pentru care respondenții respectivi au vizitat zona ca turiști sunt următoarele:

1) vizitarea obiectivelor istorice, culturale și naturale;

2) petrecerea mini-vacanțelor și concediilor;

3) petrecerea week-end-ului.

Combinația de turiști de mini-vacanțe și de week-end sugerează că ar trebui acordată o atenție specială acestui segment de piață, printr-o publicitate regională și prin campanii de informare.

Editarea mai multor materiale promoționale de calitate, care să proiecteze o imagine pozitivă a turismului (reviste de profil, broșuri, pliante, hărți și ghiduri turistice, ilustrate etc.); distribuție gratuită – 13.000 exemplare și distribuirea lor la Centrele de Informare Turistică, participarea la târgurile de turism.

Organizarea mai multor evenimente / manifestări cultural-artistice etc. (în parteneriat public / privat), care atrag vizitatori autohtoni și străini și pot constitui prilejuri de promovare și dinamizare a turismului local:

Organizarea mai multor tururi / circuite turistice originale – programe turistice pe circuite tematice (istorice, geografice, economice, complexe etc.).

Se pot realiza mai multe circuite turistice:

circuitul satelor tradiționale;

circuitul atelierelor educative-creative;

circuitul orgilor din bisericile fortificate;

Alte acțiuni de marketing turistic: promovare, publicitate, relații publice și relații cu presa, cercetări de marketing turistic – studii și analize periodice privind conjunctura pieței locale, interne și externe a serviciilor de turism, în vederea luării deciziilor strategice și stabilirii impactului eforturilor de marketing.

CONCLUZII

Valea Hârtibaciului se constituie într-o entitate geografică aparte care deși se află în centrul geografic al României, ea este unul dintre cele mai repulsive teritorii, datorită umbrei generate de localizarea periferică a principalelor culoare și axe de vehiculare a masei, energiei, bunurilor și intereselor macro-regionale.

Potențialul natural variat, tipologic și funcțional, al regiunii asigură premisele

complementarității formelor de valorificare și adaptarea relativ facilă la noi deziderate

Resursele umane, deși într-o relativă stagnare cantitativă și metamorfoză etnică,conservă însușiri calitative superioare

Patrimoniul natural și cultural (inclusiv cel construit, moștenit de la comunitățile

săsești) bogat și extrem de diversificat al Văii Hârtibaciului se instituie într-o resursă de largă perspectivă a devenirii sale ca spațiu mental cu o certă originalitate;

Valea Hârtibaciului, ca sistem demografic inedit (cu o mare pondere a populației

țigănești) evoluează pe o traiectorie de integrare socială optimă, care poate deveni un model pentru alte regiuni confruntate cu astfel de problem

Restructurarea economică a regiunii este lentă, efectele destructurării postdecembriste

simțindu-se încă acut într-un sistem teritorial de mic potențial, aflat într-o izolare accentuată.

Infrastructurile tehnice ale teritoriului reclamă modernizare, diversificare și racordare la fluxurile majore intra și interregionale.

Deși relația om-mediu nu relevă dezechilibre majore, presiunea antropică asupra

teritoriului înscriindu-se în limite tolerabile, instituirea unor nișe ecologice cu rol de prezervare a fondului natural originar rămâne benefică.

BIBLIOGRAFIE

Cândea Melinda., Erdeli G., Simon Tamara, România-potențial turistic și turism, Editura Universității, București, 2001

Glăvan V. Agroturism.,

Ielenicz, Mihai, Comănescu, Laura, (2006), România, potențial turistic, Editura Universitară, București

Matei Elena, Ecoturism, Edit Top Form, Bucuresti 2006, p. 23

Minciu, Rodica, (2007), Economia turismului – aplicații și studii de caz, Editura Uranus, București.

Nicolae Neacșu, Vasile Glăvan, Petre Baron, Monica Neacșu, (2011), Geografia și Economia Turismului, Editura Pro Universitaria, București

Nistoreanu P., Ecoturism și Turism Rural,

.***Analele Universității Constin Brâncuși din Tg.Jiu, Seria Economie, nr.3/2011 Mazilu Mirela. Perspective pozitive pentru turismul românesc

***Natura-dascăl pentru dascăli, Asociația Milvus, Târgu Mureș, 2012

***Plan de Dezvoltare a Dealurilor Târnavei, 2006

***PAZ Valea Hârtibaciului 2006

***PAZ Valea Hârtibaciului 2008

***Revista de Marketing online, vol.1, nr.4, articol semnat prof.Mazilu Mirela. Turismul-relație privilegiată cu dezvoltarea durabilă

***Revista de Turism nr.3, prof.Mazilu Mirela, articol: Dezvoltarea durabilă și turism durabil

***Tudoran, Alexandru, (17 decembrie, 2010), România, prima țară cu 3 trofee Pomme d’Or câștigate în același an

www. academica.udcantemir.ro

www.cazare10.ro

www.destinatiituristice.ro

www.gal-mh.eu

www.kirchenburgen.eu

www.mdrt.ro

www.microregiuneahartibaciu.ro

www.mie.ro

www. monitorizări.hotnews.ro

www.romanianmuseum.com

wikipedia

Direcțiile Județene de Statistică Mureș și Sibiu

Institutul Național de Statistică