Dezvoltari Privind Auditarea Financiara Externa a Inventarierii Elementelor din Bilant la S.c. Coldex S.r.l

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I. – CADRUL GENRAL AL MISIUNII DE AUDIT……………………….5

1.1 CADRUL GENERAL AL MISIUNII DE AUDIT…………………………………………5

1.2 PLANIFICAREA MISIUNII DE AUDIT…………………………………………………….8

1.3 EVALUAREA RISCULUI DE AUDIT………………………………………………………11

1.4 PROBELE ÎN AUDITUL FINANCIAR…………………………………………………….14

1.5 INVENTARIEREA ELEMENTELOR DIN BILANȚ………………………………….15

CAPITOLUL II.- AUDITUL INVENTARIERII STOCURILOR LA SC COLDEX SRL…………………………………………………………………………..20

2.1 PROCEDURI PREALABILE ASISTĂRII LA INVENTARIERE…………………20

2.2 STUDIU DE CAZ PRIVIND AUDITAREA STOCURILOR LA

SC COLDEX SRL……………………………………………………………..22

2.2.1 PREZENTAREA SOCIETĂȚII…………………………………………………………..22

2.2.2 TESTE PRIVIND AUDITUL STOCURILOR………………………………………27

CONCLUZII……………………………………………………………………………………..34

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………….35

ANEXE……………………………………………………………………………………………35

INTRODUCERE

Utilizatorii de informații contabile manifestă o lipsă de încredere în informațiile furnizate de contabilitate, deoarece producătorii de informații contabile nu sunt, de regulă independenți față de operațiunile efectuate și situațiile anuale de sinteză prezentate, fapt ce pune la îndoială imparțialitatea și obiectivitatea aparatului financiar contabil din întreprinderi.

Tocmai de aceea am ales să studiez îndeaproape o mică parte din ceea ce înseamnă auditul unei organizații, pentru a știi cât mai multe detalii despre cum funcționează o activitate în mod corect și sincer față de utilizatorii de informații.

Mi-am îndreptat atenția spre audit încă de la primul curs, auditul fiind prezentat ca un “examen medical complet “ al unei organizații.

Aceasta comparație mi-a trezit interesul și cu cât primeam mai multe informații și detalii cu atât interesul pentru activitatea de audit era mai mare.

De-a lungul timpului obiectivul auditului a evoluat de la detectarea fraudelor și erorilor la exprimarea unei opinii asupra imaginii fidele a patrimoniului unei societăți. Se urmărește măsura în care înregistrările în contabilitate reflectă în realitate evenimentele economice care au avut loc într-o anumită perioadă.

Informațiile furnizate de specialiștii în domeniul auditului sunt necesare tuturor categoriilor de utilizatori: manageri, organe fiscale, bancheri, asociați/acționari, care uau uneori interese contradictorii.

Din acest motiv rezultatele lucrărilor de audit trebuie să fie corecte și întocmite pe baza documentelor legale în vigoare. Ele trebuie să asigure reflectarea corectă și sinceră a bilanțului, contului de profit și pierdere, situației financiare și a rezultatului exercițiului.

Astfel, între activitatea producătorilor de informații și utilizatorii acestora este necesar să se interpună activitatea auditorilor financiari care au menirea de a restabili o încredere rezonabilă între producătorii și utilizatorii informațiilor contabile.

Chiar și în viața de zi cu zi , avem nevoie de foarte multe informații corecte și sincere pentru a lua o decizie, șansele ca această decizie să fie una corectă cresc în măsura în care beneficiem de cât mai multe informații,

În lucrarea de disertație am prezentat în primul capitol aspecte generale privind misiunea de audit , planificarea misiunii, etapele și acceptarea misiunii.

În al doilea capitol am realizat un studiu de caz privind inventarierea stocurilor la o SC Coldex SRL, stocurile reprezentând elementul cel mai complex de inventariat.

Auditul financiar, în opinia mea, este una dintre cele mai complexe și interesante discipline a științelor economice, fapt determinant în alegerea temei de disertație.

Acesta abordare pe care o oferă auditul financiar constituie prilejul de a introspecta activitatea economică a unei entități în contextul activității economice.

CAP I. Cadrul general al misiunii de audit

1.1 Cadrul general al misiunii de audit

Auditul reprezintă procesul desfășurat de persoane legal abilitate prin care se analizează și evaluează informații legate de o anumită entitate, utilizând tehnici și procedee specifice, în scopul obținerii de dovezi pe baza cărora se emite o opinie responsabilă și independentă, prin apelarea la criterii de evaluare bine identificate.

Auditul financiar presupune exprimarea de către auditor a unei opinii, potrivit căreia situațiile financiare au fost întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare financiară identificat.

Pentru a putea realiza o activitate performanță, auditorul trebuie să realizeze o planificare care să-i asigure elementele de susținere necesare stabilității, continuității și reușitei acțiunii.

Planificarea implica stabilirea strategiei generale și elaborarea unu plan pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Planificarea adecvată asigura că :

Se acorda atenție domeniile importante ale misiunii ;

Sunt identificate posibile probleme și sunt soluționate la timp – se bazează pe experiența și profesionalismul auditorului ;

Se evita eventuale neînțelegeri cu clientul ;

Se creează premisele colectării în timp util a probelor necesare pentru desfășurarea misiunii de audit.

Preliminarii ale misiunii de audit:

Să efectueze proceduri referitoare la acceptarea și continuarea relației cu clientul. Trebuie să aibă în vedere integritate principalilor proprietari, competenta echipei și dacă firma își poate respecta angajamentul și cerințele de etică;

Să realizeze conformitatea cu cerințele etice și anume :

– integritate;

-obiectivitate;

competența profesională și atenția cuvenită;

confidențialitate;

– comportament profesional.

Să stabilească o înțelegere a termenilor angajamentului.

Misiunea de audit financiar este definită ca o acțiune complexă de investigare și cunoaștere, de analiză și evaluare care se finalizează prin emiterea unui punct de vedere sau opinie, consemnate într-un raport asupra îndeplinirii unor criterii clare și bine determinate, referitoare la calitatea informării realizate de o organizație.

Pentru bună realizare a acestui obiectiv este necesar ca pentru fiecare misiune de audit să se stabilească o strategie generală și un plan de audit.

Strategia generală implica :

Identificarea caracteristicilor angajamentului care definesc aria sa de aplicabilitate: cadrul general de raportare financiară folosit; localizarea componentelor entității ;

Evaluarea obiectivelor de raportare ale angajamentului pentru a evidenția momentele importante ale auditului și natura comunicărilor cerute: termene limite, comunicări de la management ;

Luarea în considerare a factorilor importanți care determină accentul eforturilor echipei angajamentului.

Planul de audit este mai detaliat decât strategia generală și include natură, momentul și întinderea procedurilor care urmează să fie efectuate de membrii echipei pentru a obține suficiente probe adecvate, ca fundamente ale concluziilor, deciziilor și opiniei finale.

Planul de audit include :

O descriere a naturii, momentului și întinderii procedurilor planificate de evaluare a riscului ;

O descriere a naturii, momentului și întinderii procedurilor ulterioare planificate la nivel de aserțiune, pentru fiecare clasă semnificativă de tranzacții, șolduri de conturi, ca răspuns la riscurile estimate;

Alte astfel de proceduri de audit cerute să fie efectuate în angajament pentru a se conforma standardelor de audit.

Planificarea acestor proceduri are loc pe parcursul întregului interval de realizare a auditului, inclusiv pe măsură ce se aplica planul de audit.

Definirea unei imagini de ansamblu asociata procesului de audit impune prezentarea succintă e etapelor de desfășurare a acestei misiuni:

Acceptarea misiunii – prin care se realizează colectarea și evaluarea inițială a informațiilor despre organizație, a riscurilor sectorului de activitate din care aceasta face parte ;

Planificarea misiunii de audit – care are drept finalitate realizarea unui plan de audit detaliat pe obiective, termene, responsabili și realizarea unui program de audit ce include bugetul financiar, fondul de timp necesar realizării misiunii, precum și ansamblul procedurilor, tehnicilor ce vor fi implementate pe parcursul acesteia ;

Evaluarea sistemului de control intern și contabilitate – etapă ce include și o evaluare a sistemului informatic, ca instrument care oferă încredere informațiilor ce urmează a fi auditate ;

Aplicarea testelor de detaliu asupra conturilor clientului – convertizată în ansamblul tehnicilor și procedeelor aplicate de auditor în vederea colectării probelor necesare justificării opiniei formulate de acesta ;

Formularea opiniei și întocmirea raportului de audit – recunoscută că etapa finală a misiunii de audit, se rezumă la analiza concluziilor și formularea opiniei auditorului ;

Urmărirea implementării recomandărilor raportului de audit -o activitate ulterioară misiunii, în care auditorul solicita și evaluează concluziile relevante și recomandările pentru a stabili dacă acțiunile necesare au fost implementate la timp.

Acceptarea misiunii reprezintă etapa în care auditorul realizează o documentare referitoare la client, pentru o evaluare globală a riscurilor inerente și de control, o analiză a mediului de afaceri și a particularităților sectorului de activitate în care aceasta își desfășoară activitatea.

Fondul de informații culese, care încearcă să evalueze sănătatea entității, constituie elemente care îi permit auditorului acceptarea unei scrisori de angajament, dar constituie elemente și pentru refuzul acesteia. În interesul clientului, dar și al auditorului, este necesar ca o astfel de scrisoare să fie pregătită înainte de începerea misiunii, pentru a evita orice neînțelegeri în legătură cu aceasta, deoarece, documentul, în sine, confirma acceptarea de către auditor a normalizării sale și descrie obiectivele auditului, ari auditului și responsabilitățile auditorului față de client.

În cadrul acestei etape, auditorul își va concentra atenția supra unor elemente majore cum ar fi :

Identificarea specificului activității și a sectorului de activitate, particularităților societății, mărimii acesteia și a modului de organizare – auditorul va efectua un studiu cu privire la specificul domeniului de activitate în care activează clientul ;

Stabilirea riscurilor pe care auditorul si le-ar asuma acceptând misiunea – auditorul caută să obțină informații care îi vor permite aprecierea celor mai importante riscuri referitoare la :

– un control intern insuficient sau carente notabile;

– contabilitate neținuta corect sau la timp;

– personal incompetent;

– dezechilibre financiare care pot compromite viitorul societății;

– nerespectarea independenței exercițiilor.

Evaluarea integrității managementului – poate releva carente importante, fapt ce poate induce o mare probabilitate ca erori semnificative și alte iregularități să afecteze procesul contabil care se reflecta în situațiile financiare.

Aprecieri care vizează asigurarea independenței auditorului și evaluarea competentei acestuia în îndeplinirea misiunii.

Analiza cost – beneficiu.

Cerințele clientului – constrângeri de timp, calificarea auditorului, raportări suplimentare.

Colectarea și analiza informațiilor îi conferă auditorului suportul necesar pentru a lua una dintre următoarele decizii :

Acceptul angajamentul fără riscuri aparențe;

Accepta angajamentul, dar sunt necesare măsuri de supraveghere suplimentare;

Refuza angajamentul.

Principiile fundamentale pe care un profesionist contabil trebuie să le respecte , conform codului etic, sunt următoarele:

Integritate – să fie sincer și onest în toate relațiile profesionale și de afaceri ;

Obiectivitate – trebuie s fie imparțial, să nu se afle sub influența părților sau în conflict de interese cu acestea, care să afecteze raționamentul profesional ;

Competenta profesională și atenția cuvenită – trebuie să își mențină aptitudinile și competentele la nivelul adecvat, astfel încât să asigure clientul de servicii profesionale competente , bazate pe ultimele evoluții din practica, tehnică, legislație, și acționează conform standardelor profesionale aplicabile ;

Confidențialitate – se interzice divulgarea informațiilor obținute ca urmare a relațiilor profesionale, cu excepția cazului în care există o bază legală pentru a dezvălui aceste informații;

Comportament profesional – trebuie să respecte reglementările și legile și să evita orice acțiune care discreditează profesia.

Un profesionist contabil trebuie să evalueze orice amenințare la adresa conformității cu principiile fundamentale, atunci când are cunoștință despre existența circumstanțelor care pot compromite relațiile de afaceri.

Amenințările sunt încadrate în una sau mai multe din următoarele categorii:

Amenințarea generată de interesul propriu – conform căreia interesul financiar sau altă natură va influența raționamentul și comportamentul profesional ;

Amenințarea generată de auto-revizuire- conform căreia un profesionist nu evaluează în mod adecvat rezultatele unui raționament precedent din cadrul firmei , evaluare pe baza căreia vă dezvolta un raționament ca parte integrantă din procesul de furnizare a serviciului respectiv ;

Amenințarea generată de reprezentare – consta în faptul că un profesionist va promova poziția unui client , astfel încât obiectivitatea profesionistului este compromisă;

Amenințarea generată de familiaritate – este creată de legăturile apropiate cu angajatorul, profesionistul fiind astfel simpatizant al intereselor acestuia sau are tendința să accepte rezultatele muncii acestuia ;

Amenințarea generată de intimidare – este amenințarea conform căreia un profesionist va fi împiedicat să acționeze obiectiv datorită unor presiuni reale sau percepute, inclusiv din cauza încercărilor de exercitare a influenței asupra profesionistului contabil.

Acestea sunt doar câteva dintre posibile amenințări ale profesionistului în activitatea desfășurată, dar pot exista și altele, de aceea acesta trebuie să își mențină cât mai bine cerințele de etică și comportamentul profesional, pentru a emana încrederea dorită în situațiile financiare ale organizației auditate.

1.2 Planificarea misiunii de audit

Prin „planificare” se înțelege constituirea unei strategii generale de audit privind natura, durata și gradul de aplicare al metodelor și tehnicilor utilizate pe parcursul auditului. Planificarea activității de audit este un proces dinamic ce se finalizează prin elaborarea unui plan de audit.

Planificarea unui audit implică stabilirea strategiei generale și elaborarea unui plan de audit pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil. Auditorul trebuie să planifice activitatea de audit astfel încât aceasta să fie efectuată într-un mod cât mai eficient și care să-l asigure că misiunea va fi realizată conform standardelor profesionale.

Planificarea nu este o etapă singulară a unei misiuni, ci mai degrabă un proces continuu și repetitiv.

După o cunoaștere globală a entității , auditorul are posibilitatea să-și formuleze o strategie generală de audit, concretizata într-un plan orientativ al activității sale, care la rândul său, reprezintă baza elaborării programului de audit.

Activitățile preliminare sau de preplanificare ale angajamentului sunt relativ diferite în funcție de natura angajamentului, respectiv inițial sau recurent, fiind mai puțin dificile în cazul auditului inițial.

În preambulul angajamentului curent auditorul trebuie să efectueze următoarele activități:

Să efectueze proceduri referitoare la acceptarea și continuarea relațiilor cu clientul. Partenerul de angajament trebuie să fie convins că au fost respectate procedurile adecvate cu privire la acceptarea și continuarea relațiilor cu clientul și că rezultatele sau concluziile la care au ajuns în această privință sunt pozitive și au fost documentate.

Acceptarea și continuarea relațiilor cu clientul și angajamentele specifice de audit includ luarea în considerare a:

– integrității principalilor proprietari, persoanele cheie din management și a celor însărcinați cu guvernanta entității ;

– dacă echipa este competenta pentru a efectua angajamentul de audit și are timpul și resursele necesare ;

– dacă firmă și echipa angajamentului pot respecta cerințele de etică.

Dacă apar aspecte deosebite în urma acestor considerații, echipa efectuează consultări adecvate și documentează modul de soluționare a problemelor.

Decizia privind continuarea relațiilor cu clientul include considerarea aspectelor semnificative care au apărut pe durata angajamentului actual sau a celui anterior și implicațiile pentru menținerea relației.

Acolo unde partenerul de audit obține înainte sau pe parcursul misiunii, informații care pot conduce la modificarea de către firmă a angajamentului de audit, acesta trebuie să comunice acele informații firmei de audit, astfel încât să se poată lua măsurile corespunzătoare.

Să evalueze conformitatea cu cerințele etice, inclusiv independenta. Partenerul de angajament trebuie să preia responsabilitatea pentru calitatea globală a fiecărei misiuni de audit la care este desemnat. Astfel el este obligat să considere dacă membrii echipei au respectat cerințele etice.

Partenerul trebuie să fie atent pentru a semnaliza cazurile de nerespectare a cerințelor de etică. Cercetările și observațiile privind aspectele etice în rândul partenerilor angajamentului și a celorlalți membri ai echipei sunt necesare pe toată durata angajamentului.

Responsabilul de angajament și dacă este cazul și alți membri ai echipei, documentează aspectele identificate și modul în care ele au fost soluționate.

Partenerul trebuie să stabilească o concluzie referitoare la respectarea cerințelor de independență care să aplica pentru angajamentul de audit. Pentru a face acest lucru , el trebuie :

– să obțină informații relevante de la firmă și acolo unde este cazul de la rețeaua de firme, pentru a identifica și evalua împrejurările și relațiile care creează amenințări la adresa independenței ;

– să evalueze informațiile referitoare la încălcările identificate privind politicile și procedurile de independență ale firmei pentru a determina dacă ele creează o amenințare pentru independență echipei de audit;

– să ia măsuri adecvate pentru a elimina astfel de amenințări sau de a le reduce la un nivel acceptabil prin aplicarea măsurilor de apărare;

– să documenteze concluziile referitoare la independența și la orice discuții relevante cu alți parteneri sau conducerea firmei.

Liderul de angajament poate identifica o amenințare la adresa independenței cu privire la misiunea de audit pe care măsurile de apărare nu o pot elimina sau reduce la un nivel acceptabil. În acest caz, el se consultă cu ceilalți parteneri pentru luarea măsurii adecvate, car epot include eliminarea activității sau a interesului care creează amenințarea sau retragerea din cadrul misiunii.

Procedurile inițiale ale responsabilului cu privire la continuarea relației și evaluarea cerințelor etice sunt efectuate înaintea începerii altor activități semnificative pentru angajamentul curent de audit.

Să stabilească o înțelegere a termenilor de audit.

Scopul efectuării acestor activități preliminare este de a veni în scopul asigurării că auditorul a luat în considerare orice eveniment sau împrejurare care îi poate afecta în mod negativ capacitatea de a planifica și efectuă misiunea , de a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Efectuare acestor activități preliminare ajuta la asigurarea că practicianul planifica un angajament pentru care :

Auditorul menține independenta necesare și capacitatea de a efectua lucrarea ;

Se asigura că managementul și personalul relevant al clientului percepe în mod corect menirea și orientarea auditului ;

Integritatea managementului nu este afectată sau poate fi influențată de anumite aspecte ce pot afecta dorința auditorului de a continua angajamentul ;

Nu există nicio înțelegere ascunsă cu clientul în legătură cu angajamentul.

Auditorul trebuie să efectueze următoarele activități înainte de începerea unui angajament inițial:

Să efectueze procedurile referitoare la acceptarea relațiilor cu clientul, care sunt similare cu cele ale continuării relației, însă efortul firmei de audit pentru cunoașterea noului client sunt mai mari și mai consistente , însoțite și de arsenalul neexplorat al riscurilor ;

Să comunice cu auditorul anterior dacă a avut loc o înlocuire, în conformitate cu cerințele etice și legale.

Scopul și obiectivul planificării misiunii sunt aceleași indiferent că este un audit inițial sau un audit recurent.

Totuși într-o misiune inițială poate fi necesar ca auditorul să extindă activitățile de planificare a lucrărilor, deoarece nu are experiență anterioară în ceea ce privește entitatea.

Pentru auditurile inițiale, aspectele suplimentare pe care auditorul le poate lua în considerare la dezvoltarea strategiei generale de audit includ următoarele:

Dacă nu este interzis prin lege sau reglementări, să încheie convenții cu auditorul anterior privind anumite aspecte ale misiunii ;

Orice aspect major care intervine în cursul mișunii, să fie discutate cu managementul entității și prezentarea modului în care aceste aspecte afectează strategia și planul de audit;

Trebuie planificate toate procedurile de audit necesare pentru a obține suficiente probe de audit adecvate cu privire la șoldurile inițiale;

Desemnarea personalului firmei cu aptitudini, capacități și competente adecvate pentru a răspunde riscurilor semnificative ;

Considerarea altor proceduri cerute de sistemul de control al calității din cadrul firmei de audit pentru angajamentele inițiale.

Dacă se ajunge la un angajament inițial și anterior entitatea nu a mai fost auditata strategia se focalizează semnificativ pe auditarea soldurilor inițiale ale conturilor.

La un audit recurent se începe strategia de la conturile de la sfârșitul anului , dar la un audit inițial strategia începe de la auditarea soldurilor inițiale. La un audit recurent se face o simplă verificare a principiului intangibilității bilanțului.

Dacă auditul este inițial numai din perspectiva auditorului, se realizează o anumită revizuire. În cazul în care este inițial atât pentru auditor cât și pentru entitate, verificarea șoldurilor conturilor este o acțiune amplă și costisitoare.

O planificare adecvată a activității de audit permite identificarea domeniilor semnificative de audit, a punctelor slabe și forțe din cadrul entității. Această acțiune va fi diferită în funcție de mărimea entității, complexiunea auditului, experienta auditorului și activitatea desfășurată de entitate.

Aceasta etape impune parcurgerea următorilor pasi :

Culegerea informațiilor în detaliu

Cunoașterea activității entității – etapa în care se va efectua o analiză a factorilor economici generali și a condițiilor specifice sectorului care urmează a face obiectul misiunii de audit.

Desfășurarea preliminară a procedeelor analitice

Este identificată ca o procedură fundamentală a oricărui proces de audit. Auditorului i se solicita ca pe baza informațiilor puse la dispoziție să realizeze o analiză preliminară a situației stocurilor pe baza calcului unor indicatori specifici cum ar fi variația stocurilor sau viteza de rotație a stocurilor.

Pragul de semnificație

Pragul de semnificație reprezintă importanta relativă a elementului sau a erorii, judecata în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării greșite. Pragul de semnificație este mai degrabă o limită, decât să o ofere o însușire calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.

Pragul de semnificație este nivelul până la care auditorul apreciază ca denaturarea poate fi acceptată de utilizatorii raportului de audit.

Pragul de semnificație este stabilit de practician și reprezintă nivelul maxim tolerabil al măsurii în care situațiile financiare pot fi denaturate, dar acceptabile din punct de verde al skateholderilor.

Auditorul ia în considerație pragul de semnificație atât la nivelul global al situațiilor financiare , cât și detaliat în relație cu șoldurile conturilor, cu clasele de tranzacții și prezentările de informații.

Pragul de semnificație poate fi :

Semnificativ prin cantitatea denaturărilor – prin mărimea sau valoarea iregularităților. În examinarea situațiilor financiare, nivelul de relevanță poate fi determinat, fie direct, prin fixarea unei anumite sume absolute, fie indirect prin folosirea unui procent pentru stabilirea unei astfel de sume.

Semnificativ prin calitatea denaturărilor – auditorii determină toate circumstanțele specifice abaterilor, care ar putea fi importante prin natura lor sau contextul în care apar.

Semnificativ prin natura

Semnificativ prin context – aceste tipuri de abateri sunt mai greu de identificat în etapa de planificare. Aceste denaturări sunt semnificative tocmai prin efectul pe care îl au asupra situațiilor financiare.

Pragurile de semnificație în audit tind să fie cât mai reduse datorită interesului deosebit în chestiuni de performanță, dar și de legalitate și regularitate.

Un prag de semnificație corespunzător poate fi , de pildă, între 0.5 % și 1% din valoarea care reflectă în modul cel mai bine nivelul activității financiare al entității auditate. Această valoare de bază va fi cel mai adesea reprezentată de veniturile totale sau cheltuielile totale. În anumite circumstanțe, pot fi și alte sume considerate ca baze de raportare, ca de exemplu active totale sau împrumuturile totale contractate, caz în care o altă gama mai mare a procentajelor poate fi corespunzătoare, de exemplu între 1% și 3%.

Cu cât pragul de semnificație are un nivel cât mai înalt cu atât se presupune că este mai scăzut riscul în audit, dar este necesar un raționament profund din partea profesionistului pentru determinarea acestei relații.

1.3 Evaluarea riscului de audit

Orice entitate este supusă riscurilor : riscuri legate de propria funcționare a organizației și riscuri specifice fiecărei activități. În scopul evitării riscurilor inacceptabile, organizația își creează propriile măsuri de securitate și control, tolerând riscurile acceptabile.

Într-o fază preliminară a misiunii de audit, auditorul determina și analizează riscurile care pot influența exprimarea prin raportul de audit a unei opinii necorespunzătoare situației de fapt a entității auditate.

În funcție de riscurile auditului se selectează procedeele de lucru, se stabilește strategia misiunii, întinderea procedurilor, testelor și sondajelor, precum și algoritmul de succesiune a aplicării acestora.

Cele mai importante riscuri ce se pot manifesta în activitatea de audit sunt :

Riscuri specifice entității ;

Riscuri legate de natura operațiunilor tratate ;

Riscuri legate de procedeele și domeniile semnificative alese de auditori .

Riscuri specifice entității se referă la :

Riscuri legate de situația economică e entității – este diferită în funcție de existența sau inexistentă dificultăților în domeniul aprovizionării, desfacerii sau financiar.

Riscuri legate de organizarea generală a entității, sunt determinate de mai mulți factori și anume :

– natura și complexitatea structurilor și regulilor – cu cât aceste reguli sunt mai complexe cu atât riscurile sunt mai mari ;

– sistemul informațional contabil – sistemul de întocmire și circulație a documentelor primare, de prelucrare și înregistrare a datelor trebuie să fie concepute încât să asigure prevenirea, detectarea și corectarea oricăror erori;

– calitatea gestiunii – o bună gestionare a resurselor, un proce decizional de calitate, un management performant determina o reducere a riscurilor ;

-absenta unor proceduri – nesepararea sarcinilor de serviciu, inexistenta unor proceduri clare reprezintă o premisă importantă pentru apariția riscurilor.

Riscuri legate de atitudinea conducerii. Auditorii trebuie să ia în considerare reacția conducerii la riscurile identificate. Reacția poate merge de la ignorarea acestora până la utilizarea de proceduri interne concepute și detaliate riguros pentru prevenirea și diminuarea riscurilor.

Riscurile legate de natura operațiunilor tratate sunt determinate de faptul că datele existe pot fi :

– repetitive

– punctuale

– excepționale .

Riscuri legate de procedeele și domeniile semnificative alese de auditori – în funcție de experiența și pregătirea lor profesională procedeele alese de practicieni prezintă în mod inevitabil un anumit nivel de risc.

Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ori neșansă că soldul și rulajul unui cont sau o categorie de operații să conțină informații eronate, care ar putea fi semnificative individual sau atunci când sunt cumulate cu alte informații eronate din alte conturi sau operațiuni, presupunând că nu există controale interne.

Pentru a estima riscul inerent auditorul realizează o evaluare a mediului în care entitatea operează și o evaluare a caracteristicilor entității auditate și a cerințelor mandatului.

Riscul inerent presupune insuficientă controlului intern. Riscul inerent constituie o măsură asociată de auditor probabilității existenței unor erori semnificative în situația financiară înainte de a estima eficacitatea controlului intern, reflectând vulnerabilitatea situațiilor financiare față de greșeli. Evaluarea acestui tip de risc se realizează pe baza discuțiilor cu departamentele: contabilitate, audit, comercial.

Riscurile inerente se pot detecta pe baza unei liste de verificare care cuprinde întrebări formulate astfel încât răspunsul afirmativ să fie un indiciu al riscului.

Riscul inerent general apare din evaluarea fiecărei secțiuni. Numărul răspunsurilor afirmative arata gradul de risc apărut, fiind luată în considerare raționamentul auditului în evaluarea răspunsului fiecărei întrebări în parte.

Estimarea riscului inerent apare încă de la cunoașterea clientului, în momentul în care se obțin informații despre organizație, spațiile de producție, ramură de activitate. Pe măsură ce se obțin cât mai multe informații se procedează la reajustarea riscurilor inerente depistate inițial.

Riscul inerent este influențat de o serie de factori cum ar fi :

La nivelul situațiilor financiare sau factori de ansamblu :

– natura entității ;

– activitatea desfășurată de entitatea auditată;

– elementele specifice ramurii industriale în care entitatea operează;

– integritatea conducerii auditate;

– experiența și cunoștințele managementului;

– presiuni și influente neobișnuite din partea conducerii.

La nivelul contului sau tranzacției :

– eventualitatea prezentării eronate a conturilor anuale ;

– complexitatea și diversitatea operatiunilor financiare și dificultățile de evidențiere a lor în contabilitate ;

– susceptibilitatea că activele să fie pierdute sau denaturate ;

– încheierea unor operațiuni financiare atipice de valoare mare sau complexe, aproape de finele exercițiului bugetar .

Riscul de control este determinat de incapacitatea sistemului de control intern al entității auditate de a preveni, în timp util, o abatere sau o afirmație neadevărată, care ar putea deveni semnificativă fie individual, fie cumulat cu erori din alte aserțiuni, conturi și categorii de operațiuni.

Riscul de control reprezintă măsura aprecierii auditorului privind probabilitatea ca erorile semnificative să nu fie descoperite prin mecanisme de control intern. Auditorul trebuie să verifice modul de funcționare , eficienta controlului intern pe perioada analizată.

Evaluarea riscului de control se realizează în două etape:

Etapa preliminară – în care se constată eficacitatea controlului intern, în măsura în care intervine în prevenirea, detectarea și corectarea erorilor semnificative;

Etapa finală – este etapa de evaluare a riscului de control, și are loc înaintea formulării concluziilor angajamentului.

Evaluarea riscului de control se realizează la nivelul fiecărui sold al conturilor sau categorie de operațiuni financiare și se pot înregistra două situații :

– practicianul constata că sistemul de control intern nu funcționează în mod eficient, caz în care riscul de control se situează la un nivel înalt ;

– auditorul identifica sistemul de control intern ca fiind eficient, capabil să detecteze, să prevină și să corecteze o informație eronată semnificativă, ca zân care riscul de control are un nivel scăzut.

Riscul de nedetectare sau nondepistare reprezintă probabilitatea ca o abatere sau inexactitate , care nu este corectata de controlul intern , să nu fie descoperită nici de auditor.

Evaluarea sau estimarea riscului, în general, este normal să se efectueze în faza preliminară a auditului, chiar dacă este necesară o muncă laborioasă și executată în mod temeinic, pentru că abordarea generală să specialistului să beneficieze de premise bine fundamentate.

Factorii care generează riscul de nedetectare sunt :

La verificările exhaustive ale tranzacțiilor riscul poate fi generat de: neaplicarea corectă a unei anumite proceduri de audit; interpretarea greșită a rezultatelor obținute; neutilizarea procedurilor de audit adecvate;

La verificările prin eșantionare: riscul apare dacă se verifica mai puțin de 100% din elemente, aceste incertitudini nu pot fi eliminate , dar pot fi controlate prin proceduri adecvate de eșantionare.

Riscul de audit acceptabil constituie o măsură a gradului în care auditorul accepta că situațiile financiare conțin erori care pot fi semnificative după încheierea raportului de audit.

Riscul acceptabil se măsoară în:

Termeni cantitativi ;

Termeni calitativi.

Riscul acceptabil influențează:

Selectarea personalului care participă la angajamentul de audit;

Cantitatea planificată de probe de audit;

Verificările ulterioare ale lucrărilor de audit.

În estimarea riscului de audit acceptabil se ține cont de riscul economic al auditorului său al firmei de audit. Riscul economic presupune colectarea unei cantități mari de probe sau folosirea unor practicieni cu experiență.

Dacă riscul acceptabil este estimat că fiind scăzut, această situație reprezintă faptul că organizația auditată este riscantă, ceea ce presupune colectarea unor cantități mari de probe din partea auditorului.

Riscul de audit acceptabil stabilit în faza de planificare, pe măsură derulării angajamentului de audit, poate fi modificat.

Riscul de audit se determina, de obicei, prin :

Tehnicile sondajului statistic – cu ajutorul cărora se obține o estimare suficient de precisă a rezultatului calculat pe baza examinării analitice a unei secvențe din totalul informației auditate.

Această estimare se bazează pe doi indicatori :

– abaterea admisă – reprezintă intervalul în care este cuprins rezultatul identificat al estimării ;

– precizia sau garantarea rezultatului – reprezintă o mărime relativă a șansei ca rezultatul estimării să fie exact.

Matricea riscurilor de audit financiar – care evaluează relația dintre componentele riscului de audit. Matricea componentelor de risc se poate utiliza în condițiile în care componentele riscului de audit se afla la niveluri acceptabile. Se poate utiliza atât pentru determinarea riscului de nedetectat la nivelul entității, la nivelul situațiilor financiare, la nivel global cât și în cadrul acestora pentru riscul aferent șoldurilor sau rulajelor conturilor.

Matricea sintezei riscurilor este asemănătoare cu matricea componentelor de risc, și prezintă pe liniile matricei domeniile semnificative ale auditului, iar pe coloane se înscriu criteriile auditului.

1.4 Probele în auditul financiar

Probele de audit reprezintă totalitatea informațiilor utilizate de auditor în ansamblul raționamentelor efectuate pentru emiterea concluziilor pe care este bazată opinia de audit și includ toate informațiile conținute în evidențele contabile care stau la baza situațiilor financiare și orice alte informații utile și disponibile.

Pentru a avea posibilitatea emiterii unei concluzii temeinice și pentru diminuarea riscului, auditorul va identifica proceduri suplimentare: analiza ploiticii de amortizare, verificarea clasificării imobilizărilor, examinarea conexiunii cheltuielilor cu veniturile etc.

Întrucât nu este nici practic nici posibil , nu este de așteptat ca auditorii să abordeze toate informațiile existente. Se colectează probele necesare profesionistului pentru a ajunge la un nivel de justa cunoaștere. Sunt utile și relevante informațiile dobândite din alte surse, cum ar fi: angajamentele anterioare și procedurile firmei de audit privind controlul calității în domeniul acceptării / continuării contractelor cu clienții, alți auditori și mediul de afaceri, presa și alte surse.

Conducerea este responsabilă de întocmirea și prezentarea fidelă a situațiilor financiare pe baza evidentelor contabile ale entității. Auditorul obține unele probe de audit testând evidențele contabile. Datorită faptului că evidențele contabile sunt de sine stătătoare nu furnizează suficiente probe pe care să se fundamenteze o opinie de audit asupra situațiilor financiare, auditorul obține și alte probe de audit.

Alte informații pe care auditorul le poate utiliza că probe de audit includ:

Procese verbale ale ședințelor adunării generale a asociaților, consiliului de supraveghere etc;

Confirmări de la terțe părți;

Rapoarte ale analiștilor, statistici și date comparabile cu privire la concurenți;

Manuale de control intern;

Informații obținute de auditor prin instrumente de genul intervievării, observării și inspecției;

Alte informații obținute de auditor care îi permit să emită concluzii în urma unei analize valide.

Conducerea entității face aserțiuni sau afirmații cu privire la recunoașterea, evaluarea, prezentarea și descrierea diferitelor structuri ale situațiilor financiare. Aserțiunile conducerii unei entități privind situațiile financiare sunt reprezentate de afirmațiile sau enunțurile care susțin, însoțesc sau fac parte integrantă din situațiile financiare întocmite,aprobate de entitate.

Auditorul trebuie să utilizeze afirmații pentru categorii de tranzacții, șoldurile conturilor, prezentări și descrieri de informații suficient de detaliate cu scopul de crea bază pentru evaluarea riscurilor de apariție a denaturărilor semnificative și pentru proiectarea și efectuarea procedurilor de audit suplimentare.

Aserțiunile elaborate de conducerea entității și utilizate de auditor de înscriu în următoarele categorii:

Aserțiuni cu privire la categoriile de operații – tranzacții și evenimente asociate perioadei supuse auditului:

Aserțiuni cu privire la șoldurile conturilor la sfârșitul perioadei;

Aserțiuni cu privire la prezentări și descrieri de informații.

Obiectivele auditorului corespund afirmațiilor sau aserțiunilor conducerii și sunt strâns legate de acestea. Corespondența este dată de responsabilitatea auditorului de a determina dacă afirmațiile conducerii privind situațiile financiare sunt justificate în contextul normelor de raportare financiară aplicabile. Auditorul este solicitat să examineze pe bază de probe, veridicitatea afirmațiilor conducerii, acestea devin pentru auditor teme, obiective de verificat.

Auditorul trebuie să obțină probe de audit suficiente și rezonabile pentru a fi în măsură să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.

Gradul de suficientă reprezintă măsura cantității probelor de audit, în timp ce gradul de adecvare reprezintă măsura calității probelor de audit.

Cantitatea probelor de audit necesare este afectată de riscul de denaturare – cu cât riscul este mai mare, cu atât mai multe informații este posibil să fie cerute, și de asemenea de calitatea unor asemenea probe de audit – cu cât calitatea este mai ridicată , cu atât mai puține probe vor fi necesare.

Credibilitatea probelor de audit :

Probele de audit sunt mai credibile atunci când sunt obținute din surse independente din afară entității ;

Probele de audit obținute din interiorul entității atunci când rigorile specifice impuse de entitate sunt eficiente ;

Probele de audit obținute direct de către auditor sunt mai credibile decât probele obținute indirect sau prin deducere ;

Probele de audit sunt mai credibile atunci când există sub formă de document de hârtie , electronic sau pe orice alt tip de suport ;

Probele de audit în forma originală sunt mai credibile decât cele furnizate de fotocopii sau facsimile.

Auditorul poate obține probe de audit prin efectuarea unor teste sau proceduri pe baza cărora :

Să obțină o înțelegere a entității și a mediului acesteia, inclusiv a controlului intern, pentru a evalua riscurile semnificative la nivelul situațiilor financiare ;

Să testeze atunci când este necesar eficienta operațională a controalelor implementate de entitate cu scopul prevenirii și detectării denaturările semnificative ;

Să detecteze denaturările semnificative de la nivelul situațiilor financiare.

Testele controalelor sunt necesare în două situații :

– atunci când evaluarea riscului de către auditor include o perspectivă a eficienței operaționale ale controalelor, profesionistul este obligat să testeze respectivele controale pentru a susține evaluarea;

– atunci când procedurile de fond nu oferă succinte probe de audit adecvate .

Procedurile analitice constau în evaluări ale informațiilor financiare realizate prin intermediul unui studiu al relațiilor credibile dintre datele financiare și nefinanciare.

Procedurile analitice cuprind deasemenea examinarea fluctuațiilor și a relațiilor identificate care nu sunt consecvente cu alte informații relevante sau care se abat în mod semnificativ de la valorile rezonabile.

1.5 Inventarierea elementelor din bilanț

Inventarierea stocurilor și a producției în curs de execuție

Realizarea obiectului de activitate al oricărei entități economice, necesita, pe lângă activele imobilizate și o mare varietate de active circulante, unde se include orice element patrimonial care îndeplinește una dintre următoarele condiții :

Se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității ;

Este deținut în scopul tranzacționării ;

Se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului ;

Este reprezentat de numerar sau echivalent în numerar a căror utilizare nu este restricționată.

În cadrul activelor circulante se delimitează grupe după cum urmează :

– stocuri- inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factura ;

– creanțe ;

– investiții pe termen scurt ;

– casa și conturi la bănci.

Reguli de evaluare a stocurilor

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale:

A.Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;

B.Evaluarea la inventariere;

C.Evaluarea la bilanț;

D.Evaluarea la ieșirea din patrimoniu.

Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:

1. Costul de achiziție, în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:

– Prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum și rabaturile, remizele, risturnuri etc.

– Taxe vamale aferente bunurilor importate.

· Cheltuieli accesorii de achiziționare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:

· Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;

· Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.

Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente

finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate

pentru plată înainte de scadenta.

2. Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din

activitatea proprie de exploatare, format din:

· Prețul de achiziție a materialelor consumate;

· Cheltuielile directe de fabricație;

· Cheltuieli indirecte de fabricație.

3. Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:

· Aport la capital;

· Obținute cu titlu gratuit;

· Din donații.

Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.

B.Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifica, în funcție de destinația lor, astfel:

· Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.

· Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.

· Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit

căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:

– În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu

care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.

· În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.

· Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existenta, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.

· În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsură imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.

C. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil

Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

· Pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.

· Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul

costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigura aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor

D. Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

La ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite.

Metode de evaluare a stocurilor

În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procura la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate, având la baza valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomanda următoarele metode de evaluare:

· Metoda costului mediu ponderat (CMP);

· Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO);

· Metoda ultimă intrare- prima ieșire (LIFO);

· Metoda costului standard.

1. Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Și) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existenta în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate(qi):

Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante:

a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare.

b.Actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade, care în principiu să nu depășească durata medie de stocare.

Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, iar pe măsură epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

Metoda ultimă intrare- prima ieșire (LIFO)

Potrivit acestei metode, ieșirile sunt evaluate la costul ultimului lot

intrat, iar după epuizarea lotului, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.

Metoda costului standard

Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilității interne de gestiune, pot să determine costurile și prețurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și înregistrează intrările și ieșirile.

Diferențele dintre costul de înregistrare și costurile efective de achiziție sau de producție se evidențiază în conturi distincte.

Între costurile de achiziție și costul standard au fost înregistrate diferențe care au fost evidențiate distinct. Aceste diferențe se repartizează la sfârșitul lunii asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocului existent cu ajutorul

coeficientului de repartizare al diferențelor de preț, aceasta calculându-se prin înmulțirea valorii bunurilor ieșite cu coeficientul calculat.

Indiferent de metodă de contabilitate adoptată pentru evidența stocurilor, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor.

CAP II. Studiu de caz privind auditul de natura stocurilor la SC COLDEX SRL

2.1 Proceduri prealabile asistării la inventariere

Se identifica diferitele categorii de stocuri în funcție de activitatea indreprinderii”: mărfuri, materii prime, produse finite.

Se precizează dacă inventarul fizic privește toate categoriile de stocuri, în integralitate sau prin sondaj.

Se precizează dată când s-a efectuat inventarul fizic și se confruntă cu datele înregistrate în conturi la sfârșitul anului.

Se verifică dacă întreprinderea a redactat și a adus la zi o procedură scrisă de inventar anual ; se identifica punctele slabe care ar putea fi ameliorate.

Obiective ale auditului stocurilor

Obiectivul auditării stocurilor îl reprezintă analizarea și evaluarea, utilizând tehnici și proceduri specifice, în scopul obținerii de dovezi, numite probe de audit, pe baza cărora se atestă și se certifica documentele și evidențele, sistemul contabil în ansamblu în înregistrarea și urmărirea stocurilor de bunuri ale unei entități.

Din punct de vedere al auditului, sistemul de control intern reduce lucrările de rutină, verificările mecanice asupra totalizărilor contabile și implică raționamentul și judecată, accentuarea examenului de ansamblu, analiza, evaluarea și sondajul statistic.

Auditorul trebuie să planifice și să desfășoare un angajament de audit cu o atitudine de scepticism profesional, admițând că pot exista împrejurări în care situațiile financiare să fie +denaturate în mod semnificativ.

In continuare sunt prezentate obiective ale auditului, de care trebuie sa se tina cont in activitatea desfasurata de catre auditor:

Proceduri aplicate în auditarea stocurilor

Planificările lucrărilor de audit contribuie la acordarea unei atenții cuvenite celor mai importante direcții ale auditului, determinarea problemelor potențiale și executarea rapidă a lucrărilor.

Deasemenea ajuta la repartizarea eficientă a lucrărilor personalului luând în considerare lucrările executate de alți auditori și experți.

Etapele planificării de auditare a stocurilor

Etapa preliminară – adunarea și evaluarea inițială a informațiilor despre entitate, evaluarea preliminară a sistemului contabil și de control intern, definirea obiectivelor detaliate, pe tipuri de stocuri, evaluarea inițială a resurselor necesare și stabilirea calendarului de lucru ;

Etapă de planificare – elaborarea planului de audit, stabilirea legăturii cu entitatea auditată, întocmirea programului de audit ca părți componente ale planului de audit, aprobarea acestuia ;

Etapă de lucru în teren – colectarea și evaluarea probelor, prin efectuarea inventarelor pe teren, redactarea unor concluzii inițiale, referitoare la depozitarea produselor, starea lor fizică, condiții de depozitare ;

Etapa raportării – proiectarea și analiza concluziilor, reanalizarea aprobarea și publicarea rezultatelor ;

Etapă de post raportare – supravegherea impactului pe care îl are asupra entității auditate.

Procedee de culegere a probelor de audit al stocurilor

Examenul documentar – este cel mai frecvent utilizat în auditare , consta în apropierea și analiza unor operațiuni, procedee sau fenomene economice pe baza documentelor justificative care le reflectă pentru a stabili realitatea, legalitatea și eficientă acestora .

Examinarea faptica :

Inventarierea ;

Expertiza tehnică – se recurge la serviciile unor specialiști în domeniul tehnic ;

Observarea directă – urmărirea la fața locului a modului de desfășurare a muncii în diferite secții ;

Inspecția fizică – examinarea activelor, controlul listelor de inventariere etc.

Procedurile aplicate în evaluarea stocurilor presupun :

Vizitarea locurilor și efectuarea inopinanta a anumitor teste, de exemplu observarea stocurilor în locurile în care participarea auditului nu a fost anunțată ;

Inventarierea fizică a stocurilor să fie făcută la o dată apropiată de finele exercițiului ;

Efectuarea de proceduri analitică, de exemplu examinarea șoldurilor initiale cantitativ și valoric, a intrărilor și ieșirilor de produse în decursul perioadei auditate, verificarea mișcărilor de stocuri pe perioada auditată ;

Compararea valorii de intrare sau contabilă cu valoarea stabilită pe baza inventarierii stocurilor ;

Se verifică dacă în cazul unor diferențe constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea de intrare au fost înregistrate în contabilitate ;

Se verifică dacă au fost constituite provizioane în cazul existenței unor stocuri vechi ;

Se verifică bunurile care au în decursul perioadei auditate o mișcare lentă sau sunt fără mișcare ;

Auditorul trebuie să calculeze indicatori de gestiune cum ar fi :

Viteza de rotație a stocurilor = CA / Stoc mediu global

Stoc mediu global = (Și+Sf) / 2 .

2.2 Studiu de caz privind auditarea stocurilor la SC Coldex SRL

2.2.1 Prezentarea societății

Informații generale despre societate

În prima parte se prezintă date generale despre societate pentru cunoașterea principalului domeniu de activitate, a acționarilor , situația capitalului social, persoanele desemnate cu administrarea societății, o situație a activului și pasivului societății.

Din grupul de persoane fizice fac parte doamna Cioară Elena – CNP [anonimizat], doamna Cioară Mirela Ileana – CNP [anonimizat] și dl. Cioară Dan – CNP [anonimizat]

Directori și administratori:

Activitatea firmelor din grup:

Conform extrasului furnizare informații nr.46411/ 14.10.2014 emis de ORC Dolj, asociații (administratorii) SC COLDEX SRL nu dețin calitatea de asociat, acționar și/sau administrator în nicio societate înregistrată la ORC Dolj

Organigrama grupului de firme (denumirea grupului)

100%

Fiu-mama

sotie

Descrierea activității companiei-scurt istoric și previziuni

Societatea s-a înființat în anul 1992, a demarat cu vânzarea de acumulatori auto, iar mai târziu și-a schimbat orientarea spre instalații sanitare și termice. Sediul societății este situat în Craiova, Brazda lui Novac, bl.K11, sc.1, et.3, ap.9 și este proprietatea administratorului societății și a soției acestuia.

Conform certificatului constatator prezentat, societatea are și două puncte de lucru, ambele situate în Craiova, unul în str. Câmpia Islaz, nr.22, și cel de-al doilea în B-dul Carol I, nr.86. Pentru spațiul din Câmpia Islaz, nr.22 societatea are încheiat un contract de închiriere încheiat în anul 2010 și care este valabil până în anul 2019, iar la spațiul din b-dul Carol I, nr.86 s-a renunțat.

În punctul de lucru din stradă Câmpia Izlaz, există spațiu pentru depozitarea stocurilor de marfă și pentru magazinul de desfacere al produselor de tip : centrale termice, acumulatori, țeava de cupru și alte materiale auxiliare necesare instalațiilor termice.

Societatea are 7 angajați, din care direct productivi 5 și personal TESA 2. Cei productivi sunt cu normă parțială de lucru.

S-a efectuat verificarea societății la CIP și s-a văzut că în decursul anilor nu au existat incidente la plată cu instrumentele de debit, iar din verificările de la CRB s-a observat că firma este un bun client în domeniul creditelor și nu a înregistrat întârzieri la plata ratelor niciodată.

Activitatea principală a societății este aceea de lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat. Mai nou societatea se ocupa și cu comercializarea și montarea panourilor solare.

Panourile solare presurizate, echipate cu tuburi vidate superconductoare 70×2000 sunt ușor de utilizat în toate aplicațiile tehnice care au la baza transformarea radiației termice solare în energiei termicã. Întregul sistem solar este presurizat, iar rezervorul de deasupra tuburilor vidate are rolul schimbãtorului de cãldurã. Acumularea agentului termic se face în boilere separate montate în zona de consum.

PANOURILE SOLARE PRESURIZATE, echipate cu tuburi vidate superconductoare Æ70×2000 produc energie termicã tot timpul anului, aceastã energie putând fi utilizatã la:

producerea apei calde menajere atât pentru locuințe cât și pentru instituții publice și private;

încãlzirea locuințelor, instituțiilor publice și private;

alte aplicații casnice și industriale care folosesc agent termic.

Societatea e preocupată de respectarea legislației privind protecția mediului, a derulat contracte pe Programul Casa Verde.

Din anul 2007 societatea este deținătoare a certificatului ISO 9001 ceea ce denotă calitatea lucrărilor efectuate și bună pregătire a managerului și a personalului angajat.

Aspecte privind analiza situațiilor financiare COLDEX SRL

STRUCTURA ACTIVULUI la 30.09.2014

1) Activele imobilizate – 30.541 lei, reprezintă 1% din total activ și sunt reprezentate de :

– echipamente tehnologice, utilaje și aparatură birotică – 8.736 lei, reprezentate prin mașini și utilaje profesionale specifice (sistem purificare, centrală termică, containere amortizare și depozitare, laptop ASUS, truse scule instalator, ciocane rotopercutoare și un IPad);

– mijloace de transport – 21.805 lei – 1% din total activ; societatea dispune de mijloace proprii de transport auto, dintre care se pot enumera: 2 autoturisme Dacia, 1 motostivuitor Indos 20, 1 autoturism VW Jeta Trandlain, și 2 autoturisme Fiat Doblo.

Activele imobilizate au trend descrescător, acesta datorându-se amortizării.

2) Activele circulante – 2.109.409 lei, reprezintă 99% din total activ și sunt compuse din:

Stocuri – 1.911.765 lei – 89% din total active. Stocurile sunt compuse din stocuri de tip – materiale auxiliare și mărfuri, adică lemne, cazane, centrale termice, țeava cupru, radiatoare, aere condiționate, acumulatori auto, panouri solare, consumabile. Stocurile sunt asigurate pe toată perioada de creditare.

Creanțele în suma de 193.628 lei, reprezintă 9% din total activ și sunt concretizate în clienții de încasat – 122.026 lei, și alte creanțe (TVA) – 71.602 lei. Conform balanței analitice a clienților, prezentată de client, dintre principalii clienți ai SC COLDEX SRL se pot enumera:

pentru surse neintreruptibile: PROFRIG IMPEX SRL, MITELI COM SRL, MICROCLIMA SRL, SALYROM SRL, UNIPREST INSTAL SRL, GRUP COMINSTAL SRL, MELINDA INSTAL SĂ s.a.;

pentru acumulatori auto: ENAMAN IMPEX SRL și FULMEN DATA SRL;

pentru instalații termice: ORIMED FĂRM SRL, FUNDAȚIA GAZETA DE SUD, SEMTEST SĂ și AEROPORTUL CRAIOVA, precum și persoane fizice;

pentru panouri fotovoltaice: SORGETI SRL

Nu există clienți restanți.

Disponibilitățile bănești, în suma de 4.016 lei, sunt reprezentate de casă – 2.860 lei și conturi curente la bănci – 1.156 lei. Societatea are conturi deschise la CEC Bank Sucursala Craiova, ProCredit Bank și Unicredit Tiriac Bank.

Cheltuielile în avans, în suma de 513 lei, sunt reprezentate de dobândă la leasinguri.

STRUCTURA PASIVULUI la 30.09.2014

Capitaluri proprii în suma 1.227.658 lei, reprezintă 57% din total pasiv și sunt compuse din capital social – 20.000 lei, rezerve – 4.008 lei, profitul exercițiului financiar – 65.536 lei și rezultatul raportat – 1.138.114 lei.

Datoriile sunt în valoare de 912.805 lei, reprezintă 43% din total pasiv și se compun din:

împrumuturi bancare pe termen scurt – 238.546 lei – 11% din total pasiv, sunt reprezentate de linia de credit contractata la CEC BANK Craiova, al cărei plafon este de 400.000 lei爏e o linie de credit, cu un plafon de 182.500 lei, contractă la UNICREDIT TIRIAC BANK;

Împrumuturi bancare pe termen lung – 107.021 lei – 5% din total pasiv, reprezentate de un credit pe termen mediu cu garanție UE, pentru capital de lucru.

furnizorii, în valoare de 233.851 lei – 11% din total pasiv, sunt datorii curente. Dintre aceștia 18.188 lei sunt furnizori de imobilizări, iar restul de 215.663 lei

sunt furnizori. Furnizorii de imobilizări sunt reprezentați de爑easing. Produsele furnizate sunt specifice activității firmei: acumulatori auto, țeava cupru, radiatoare, centrale, radiatoare coșuri inox, panouri solare și alte produse. În șoldul contului furnizori la 30.09.2014 sunt 7 societăți, dintre care se pot enumera: SC SORGETI SRL(acumulatori auto), SC MELINDA INSTAL IMPEX SRL (calorifere, cazane, țeava, robineți, fitinguri), ARABESQUE SRL (instalații), VECTOR ANTREPRISE SRL (termostate), ANTARES DISTRIBUTION SRL (instalații) și AMDEUS SRL (surse UPS) s.a.;

– datorii către buget – 59.796 lei – 3% din total pasiv. Conform Certificatului de Atestare Fiscală nr. 335888/ 14.10.2014, emis de AFP Craiova, SC COLDEX SRL nu are datorii la bugetul statului.

alte datorii, în suma de 273.591 lei – 13% din total pasiv, sunt reprezentate de leasinguri – 18.188 lei, salarii – 3.637 lei, asociați conturi curente – 235.173 lei, dividende de plată – 13.720 lei și creditori diverși – 1.939 lei. SC COLDEX SRL are contractat un leasing pentru cumpărare autoturism Fiat Dublo.

Societatea nu figurează în baza de date a CIP ca fiind în interdicție bancară de a emite cecuri și nici nu a intrat în incidente de plăți majore în perioada octombrie 2007 – octombrie 2014.

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Cifra de afaceri la data 30.09.2014 are o valoare de 1.040.622 lei și este cu 31% mai mare decât cea aferenta perioadei similare a anului trecut.

Principala componentă a cifrei de afaceri sunt veniturile din lucrări și servicii prestate – 934.461 lei și veniturile din vânzarea mărfurilor – 106.161 lei. SC COLDEX SRL se ocupă cu comercializarea și montarea centralelor termice, a aparatelor de aer condiționat și a panourilor solare.

Cheltuielile cu personalul au scăzut cu 44% față de perioada similară a anului trecut, deoarece personalul productiv a fost trecut la normă parțială. Reducerea normei personalului a fost determinată și de faptul că societatea a încheiat un contract de execuție și prestări servicii cu o firmă specializată, crescând astfel cheltuielile cu terții. Cheltuielile cu materiile prime și materialele au crescut deoarece a crescut prețul materilelor și de asemenea în cursul anului 2014 s-au făcut două importuri mari de surse UPS (aproape dublu față de anul 2013). În același timp în luna iulie 2014 a început derularea programului Casa Verde (care se blocase în anul 2011), astfel ca societatea s-a aprovizionat cu materiale pentru executarea contractelor amânate în 2011, pentru persoane fizice.

Clientul înregistrează profit din exploatare și profit net la toate perioadele analizate. Pierderea financiară înregistrată la toate perioadele analizate se datorează cheltuielilor cu dobândă la creditele contractate la CEC Bank Sucursala Craiova și Unicredit Tiriac Bank.

Cifra de afaceri aferenta ultimelor 12 luni are o valoare de 1.510.450 lei, iar 50% din cifra de afaceri reprezintă 755.225 lei. Plafonul liniei, de 400.000 lei, se încadrează astfel în normele CEC Bank. Linia de credit cu plafonul de 400.000 lei va fi folosită pentru cheltuieli curente și capital de lucru.

Expunere față de bănci

Expunere față de firme de leasing

Riscuri identificate

2.2.2 Teste utilizate in auditul stocurilor

În activitatea de inventariere a clientului, auditorul trebuie să revizuiască instrucțiunile conducerii privind :

Aplicarea procedurilor de control, de pildă: numerotarea, distribuirea și colectarea listelor de inventar folosite, înregistrarea liatelor de inventar nefolosite și proceduri de numărare și renumerare ;

Identificarea stadiului de finalizare a produselor în curs de execuție , a stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă, a stocurilor învechite sau deteriorate și a stocurilor aparținând terților ;

Dacă sunt efectuate pregătiri privind transferurile de stocuri în diverse locuri și, respectiv, livrarea și recepția acestora înainte și după data de separare a exercițiilor.

Profesionistul trebuie să considere procedurile de separare a exercițiilor, incluzând detalii ale circulației stocului chiar și înainte de, în timpul și după numărătoare, astfel încât contabilizarea unor astfel de mișcări să poată fi verificată la o dată ulterioară.

Atunci când entitatea operează cu un sistem continuu de inventariere, folosit pentru a determina șoldul scriptic de la sfârșitul exercițiului, prin efectuarea procedurilor suplimentare, auditorul trebuie să evalueze dacă sunt înțelese motivele existenței oricăror diferențe semnificative între stocul faptic și stocul scriptic. Deasemenea trebuie să aprecieze dacă înregistrările sunt în mod corespunzător ajustate. Atunci când stocurile se afla în custodia și sub controlul unei terțe părți, auditorul trebuie să obțină confirmarea directă din partea terței părți, privind cantitățile și starea stocurilor deținute de aceasta.

1. Reconcilierea bazei de date cu soldurile din balanță

Obiectiv și indicații : verificarea soldurilor din balanță cu situația analitică a stocurilor.

Se obține balanță de verificare a lunii Decembrie 2014.

Această procedură se bazează pe o situație analitică a stocurilor furnizată de entitate, auditorul documentând în foaia de lucru constatarea sa privind concordanță dintre totalul situației analitice și totalul poziției din bilanț, precum și clasificarea corespunzătoare a tranzacțiilor soldurilor pe categoriile de stocuri prevăzute de standardele de contabilitate.

Concluzii :

Baza de date obținută de la client se reconciliază cu valorile din balanță, iar excepția este considerate nesemnificativă, evidenta nu se ține în analitic pe fiecare cod de stoc în parte.

Reconcilierea ieșiri de stocuri – cheltuieli

Obiectiv și indicații

Reconcilierea ieșirilor de stocuri cu cheltuielile aferente .

În cazul în care vor exista diferențe , se vor solicita explicații suplimentare pe care auditorul le va analiza într-o foaie de lucru și va stabili corectitudinea acestora.

În vederea reconcilierii diferențelor au fost solicitate documente justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate.

Pentru realizarea echilibrului bilanțier, pentru conturile unde au fost descoperite diferențe nejustificate vor fi realizate ajustări ( 60X=30X sau 30X=60X).

Lista stocurilor deținute de terți în numele Societății

Obiectiv și indicații

Identificarea stocurilor care aparțin societății, dar sunt deținute de terți.

Auditorul va urmări obținerea confirmării șoldurilor pentru valorile semnificative.

Auditorul inspectează documentele care probează existența stocurilor aflate la terți și solicită , pentru valorile semnificative, confirmări de șold. Se pot constata diferențe în ce privește cantitatea cât și valoarea elementelor de stocuri,

Diferențele constituie baza de discuție cu conducerea și eventuale corecții în conturi.

În urma inventarierii anuale, s-a constatat că nu există stocuri care aparțin societății și sunt în folosință terților.

Lista sintetică a stocurilor aferente exercițiului curent și anterior

Obiectiv și indicații :

În urma completării acestui test se vor totaliza datele din balanță în vederea preluării în situațiile financiare.

Deasemenea, se va analiza și variația stocurilor direct și prin viteza de rotație în cifra de afaceri.

În cazul în care creșterile sau descreșterile sunt semnificative comparative cu situația anterioară, se va solicita societății explicații suplimentare.

După cum se observa, nu există mari diferențe în perioada analizată, dar se observă o scădere a vitezei de rotație a stocurilor și o creștere a duratei mediei de stocare a acestora, ceea ce ar putea să conducă la constituirea unor ajustări pentru depreciere, aspect ce va fi confirmat sau infirmat după efectuarea procedurilor specifice de depreciere, corelate cu politicile contabile ale societății.

5. Verificarea inventarierii

Conducerea entității auditate stabilește proceduri sau norme interne după care stocurile sunt inventariate cel puțin o dată pe an, pentru a servi drept referință și fundament pentru elaborarea situațiilor financiare anuale.

Atunci când stocurile sunt semnificative pentru situațiile financiare, auditorul trebuie să obțină probe adecvate și suficiente privind existența și starea acestora prin participarea la inventariere.

O astfel de activitate va permite auditorului să inspecteze, să observe conformitatea operațiunilor desfășurate cu procedurile stabilite de conducere privind determinarea, înregistrarea și valorificarea rezultatelor inventarierii.

Participarea la inventarierea stocurilor oferă probe atât despre existența, acuratețea și evaluarea stocurilor , cât și despre credibilitatea procedurilor specifice stabilite de conducerea entității auditate.

Dacă profesionistul se afla în imposibilitatea de a participa la inventarierea stocurilor la data planificată, datorită unor circumstanțe neprevăzute, acesta trebuie să ia parte sau să observe alte inventarieri la o dată ulterioară și , dacă este, necesar , să efectueze teste ale tranzacțiilor care au intervenit între timp.

În planificarea participării la inventariere sau a utilizării procedurilor alternative, practicianul trebuie să ia în considerare următoarele elemente:

Natura sistemului de gestiune utilizat în ceea ce privește stocurile ;

Riscul inerent, de nedetectare și de control, precum și pragul de semnificație legate de stocuri ;

Dacă se estimează sau nu că au fost stabilite proceduri adecvate și emise instrucțiuni corespunzătoare pentru inventariere;

Dată sau perioada în care are loc inventarierea ‘

Locurile în care sunt păstrate ;

Dacă este necesară participarea unui expert.

Atunci când stocurile sunt situate în mai multe locuri, profesionistul trebuie să hotărască în care dintre amplasamente este mai indicată participarea lui.

În acest test auditorul va face referiri cu privire la respectarea prevederilor legale la inventariere ( organizare și desfășurare ).

Organizarea inventarierii / Activități pregătitoare

Desfășurarea inventarierii

Finalizarea participării la inventariere

Prin această procedură se revizuiesc informațiile referitoare la stocuri, se documentează într-o foaie de lucru dacă există aspecte de urmărit rezultate din auditurile anterioare și dacă există elemente care să conducă la modificarea evaluării riscurilor și a planului de eșantionare inițiale.

Această procedură se bazează pe obținerea de la client a manualului de politici contabile.

Dacă nu există manual de politici contabile și nici alt document din care să rezulte tratamentul contabil al stocurilor, se procedează la interogarea conducerii cu privire la tratamentul aplicat și se va obține o declarație scrisă.

6. Inventarierea pe liste separate

Obiectiv și indicații

În acest test auditorul verifica dacă au fost respectate prevederile legale cu privire la întocmirea pe liste separate/ distincte de inventariere.

În urma acestui test s-a constatat că inventarierea a fost conformă cu normele privind standardele de inventariere, au fost întocmite liste de inventariere acolo unde se impunea.

După alți autori o enumerare a procedurilor de audit aplicate în auditul stocurilor ar fi:

Testarea valorilor și nivelului stocurilor prin comparația perioadei analizate cu perioada precedentă;

Testarea valorilor prețurilor din listele finale de stocuri prin corelarea cu un eșantion de facturi de achiziții sau cu evidențele privind costurile lor ;

Testarea unor eventuale completări la lista de stocuri ;

Verificarea separării exercițiilor financiare, pentru a testa principiul separării exercițiilor ;

Verificarea evaluării producției în curs de execuție, prin verificarea:

– sunt corect consemnate costurile semnificative

– alocarea orelor de muncă este corectă

– alocarea cheltuielilor de regie este corectă

– în cazul producției în curs pe termen lung, cheltuielile sii veniturile au fost alocate corect asupra producției;

Analizarea tratamentului stocurilor deteriorate, cu mișcare lentă sau uzate moral- se va efectua o analiză a vechimii stocurilor , se va analiza dacă au fost construite provizioane pentru stocuri cu mișcare lentă ;

Se vor obține confirmări privind șoldurile stocurile pentru cele aflate la terți;

Verificare conformității legislației cu standardele contabile aplicabile;

Stabilirea naturii contractelor: pe termen scurt său lung și clasificarea adecvată a acestora ;

Examinarea modului în care costurile indirecte au fost alocate pe contracte, pentru a obține o bază de alocare rezonabilă și consecvență;

Examinarea provizioanelor;

Obținerea de informații despre procedurile de planificare ale clientului:

– personalul clientului este informat în mod corespunzător

– au fost stabilite controale pentru a verifica mișcările șoldurilor

– existența unei proceduri de audit aprobată și semnată de către management

– comisiile de inventariere au fost formate din persoane corespunzătoare și informate asupra modului de desfășurare a inventarierii

Evaluarea inventarierii stocurilor este un proces complex pentru practician , indiferent de mărimea și natura entității, el trebuie să țină seama de natura testelor pe care trebuie să le aplice, pentru a fi detectate, dacă este cazul, erori semnificative ce pot apărea în situațiile financiare și pot influența în mod negativ opinia utilizatorilor de informații.

Abordarea auditului poate fi adaptată și dezvoltată, în așa fel încât să asigure furnizarea de probe de audit suficiente și adecvate în vederea obținerii unei asigurări rezonabile asupra stocurilor și producției în curs și asupra societății auditate.

Concluzii

În prezenta lucrare a fost realizat un studiu al activității de inventariere pornind de la cadrul general al unei misiuni de audit incluzând planificarea misiunii, riscurile în cadrul unei proces de audit , probele obținute de către auditor în vederea elaborării planului de audit.

Am prezentat modalitatea de inventariere a stocurilor din punct de vedere contabil în conformitate cu politicile contabile aplicabile.

Auditul inventarierii stocurilor este un proces complex și diferit în funcție de natura entității, dar în orice situație este dificil de realizat datorită diversității stocurilor.

Referitor la societatea auditată Sc COLDEX Srl , am încercat să aplic anumite teste de audit pentru verificarea corectitudinii operațiilor înregistrate în contabilitate, având la dispoziție situațiile financiare ale societății, prezente anexe la respectiva lucrare.

Auditul financiar al stocurilor de materii prime și materiale s-a dovedit a fi un demers dificil datorită pe de o parte complexității proceselor economice care stau la baza circuitului stocurilor și a documentelor care reglementează acest circuit, iar pe de altă parte datorită numărului mare de repere, a diversității acestora precum și a caracteristicilor similare ale multora dintre acestea, ceea ce poate duce la confuzii în desfășurarea celui mai important test al stocurilor și anume inventarierea.

În misiunea de auditare este important să se obțină probe de calitate și cantitate, pentru a se atinge scopul misiunii – informarea corectă și comunicarea adecvată.

Auditul se interpune între producătorii și utilizatorii de informații, prin profesioniști, care își asumă responsabilitatea pentru situațiile financiare produse și publicate de diversele entități, sub toate aspectele semnificative, conform unor referințe bine identificate.

În concluzie, prezenta lucrare m-a ajutat să îmi îmbunătățesc cunoștințele despre problematica auditului, despre corectă desfășurare a unei misiuni de audit, principiile de etică ce trebuiesc respectate și nu în ultimul rând am descoperit câteva dintre testele de audit folosite cu ocazia inventarierii stocurilor, deși problematica stocurilor este una mult mai amplă, și îmi doresc ca pe viitor să pot să ajung să realizez “un examen medical complet al întreprinderii”.

BIBLIOGRAFIE

1. Sorin Domnisoru, Sorin Vanatoru – “Audit financiar “, Editura Tipografia Universitatii din Craiova, 2009.

2. CAFR – Audit financiar, Ed Economica Bucuresti, 2000.

3. MFP- Norme profesionale ale auditului intern, Ed MFP Bucuresti,2004.

4. Constantin Staicu – Contabilitate financiara, Ed Univ din Craiova, 2010.

5. Legea Contabilitatii – Legea 82/1991.

6. Revista practici de audit – Camera Auditorilor din Romania nr 3/2012.

7. Revista practici de audit – Camera Auditorilor din Romania nr 2(14)/2015.

8. Codul etic al profesionistilor contabili – Editia 2010.

9. Danescu Tatiana – Proceduri si tehnici de audit financiar, Editura Irecson, Bucuresti,2007.

10. Standardele internationale de audit.

12. Revista practici de audit nr 1/2013.

13. Ghid pentru un audit de calitate.