Dezvoltarea Turismului Durabil In Judetul Brasov

CUPRINS

INTRODUCERE

Bogăția umană nu se poate măsura numai prin capitalul realizat de om, ci trebuie să țină cont și de capitalul natural, format atât din resursele regenerabile cât și din cele neregenerabile. Turismul reclamă și solicită un peisaj, un mediu sănătos, valid, echilibrat, dacă se poate chiar la parametrii unui mediu natural. Se știe însă că azi omenirea este confruntată și cu grave prejudicii aduse mediului înconjurător, amenințat de poluare și de dezechilibre. Mai mult, turismul, ca orice activitate omenească, fără să conțină elemente internaționale, fiind un mare consumator de spațiu, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător.

Dezvoltarea durabilă are misiunea de a găsi căile de creștere a bogăției totale, simultan cu folosirea prudentă a resurselor naturale comune, astfel încât resursele regenerabile să poată fi menținute, iar cele neregenerabile să fie folosite într-un ritm care să țină seama de nevoile generațiilor viitoare.

Sunt multiple căi prin care activitățile economice, în condiții durabile, pot proteja mediul. Acestea cuprind măsurile eficiente referitoare la energie, tehnologiile și tehnicile de management preventiv, o mai bună proiectare și marketing al produselor, reducerea la minimum a deșeurilor nereciclabile, eficiența sporită a transportului, etc.

Practica turistică internațională a demonstrat de-a lungul timpului că indiferent de tipul de turism practicat, în final rezultă o serie de influențe resimțite atât în societate, cât și la nivelul mediului natural. La începutul anilor 90 a apărut ideea adoptării conceptului de dezvoltare durabilă în turism. Astfel a luat naștere turismul durabil, o ramură ce a obținut rapid importanță atât în domeniile academic și cercetare, cât și în activitatea sau industria turistică. Turismul durabil se disociază de turismul de masă și se asociază parțial cu forme de turism alternativ, contemporan. Deci, turismul durabil este în primul rând opusul turismului de masă. El este și va fi în armonie cu mediul, cu populația și cultura locului,  astfel încât dezvoltarea lui să se facă în profitul lor și nu în detrimentul lor.

Turismul durabil răpunde nevoilor turiștilor și regiunilor receptoare referitor la protejarea și ameliorarea resurselor pentru generațiile viitoare și are drept scop gestionarea integrată a tuturor resurselor, urmărind satisfacerea nevoilor economice, sociale și estetice fără a pune în pericol conservarea integrității culturale, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și mediul. 

Lucrarea de față intitulată “Posibilități de dezvoltare pe baze durabile a turismului în Județul Brașov” este structurată pe 3 capitole care prezintă importanța dezvoltării și practicării turismului durabil. Am hotărât să aleg această temă deoarece am vrut să studiez în primul rând noțiunea de dezvoltare durabilă și mai apoi posibilitatea dezvoltării durabile a turismului cu beneficiile aferente.

Primul capitol al lucrării “Noțiuni generale despre turism” cuprinde semnificații conceptuale, oferta și cererea turistică, baza tehnico-materială a turismului, tipuri și forme de turism, locul și rolul turismului în economie, factori de influență și factori defavorizanți ai activității turistice, aspecte privind eficiența în domeniul turismului, indicatorii circulației turistice și aspecte privind raporturile dintre turism și mediul înconjurător.

Al doilea capitol “Dezvoltarea durabilă a turismului” prezintă conceptul de dezvoltare durabilă și turism durabil, factorii implicați în dezvoltarea turismului durabil, gestionarea și asigurarea dezvoltării turismului durabil, principiile turismului durabil, strategii de dezvoltare durabilă a turismului și amenajarea turistică a teritoriului în contextul dezvoltării durabile.

Al treilea capitol “Dezvoltarea turismului durabil în județul Brașov” este un studiu de caz privind posibilitățile de dezvoltare ale turismului durabil și cuprinde: prezentarea generală a județului, analiza potențialul turistic al județului Brașov, formele de turism practicate în județul Brașov, capacitatea de cazare turistică a județului, analiza SWOT a turismului în județul Brașov, obiective și măsuri privind dezvoltarea turismului și strategii de dezvoltare a turismului durabil în județul Brașov.

CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE DESPRE TURISM

I.1. Turismul – semnificații conceptuale

Cuvântul „turism” își are originea în termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie). Acest termena fost creat în jurul anilor 1700, în Anglia, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mișcare), și a fost preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Cu rădăcini și mai adânci este termenul francez deoarece el derivă din cuvântul grec „tournos“ și, respectiv, din cel latin „turnus“ și înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism“ a derivat și termenul „turist“, adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Clarificarea unor aspecte legate de termenul „turist”:

În 1933 Profesorul englez F. W. Ogilvie, considera ca fiind turiști „… toate persoanele care satisfac cel putin două condiții, și anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depășește un an și cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câștige”.

În 1936 Norwal considera că turistul „este acea persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop decât de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care cheltuiește, în țara unde se stabilește temporar, banii câștigați în altă parte”.

Profesorul elvețian dr.W. Hunziker a elaborat în 1940 o definiție a turismului care a fost acceptată pe plan mondial afirmând că: „Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare”.

În 1950 The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford) definește turismul ca fiind „…teoria și practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere”, iar turistul drept „…cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care călătorește de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare”.

Volumul IV din 1966 al Dicționarului Enciclopedic Român a propus următoarea definiție a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe, pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.”

Dictionnaire Touristique International (1969) a formulat următoarea definiție a turismului: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor”. Tot Dicționarul turistic internațional (1980) precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a țintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale”.

Sintetizând cele enunțate, prin turism se înțelege:

în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară, pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament;

în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.

Ținând cont de rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfășoară turismul în perioada de după Conferință Internațională a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferința Internațională asupra turismului și statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a făcut cunoscute noi definiții ale conceptelor de bază în turism: „Turismul se referă la activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit, pentru mai puțin de o perioadă specificată de timp și al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare.”

Din perspectiva acestei definiții și a normelor recent elaborate de Organizația Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat”. Așadar sunt considerate turiști persoanele care:

realizează o călătorie de agrement (vacanță, concediu);

merg în stațiunile balneo-climaterice pentru tratament sau îmbunătățirea stării de sănătate;

se deplasează în alte localitați cu scopul de a participa sau de a asista la competiții sportive;

efectuează călătorii în scopuri profesionale, adică participă la conferințe internaționale, reuniuni științifice sau misiuni religioase etc.;

se deplasează în scopuri culturale.

I.1.1. Oferta și cererea turistică

Noțiunea de ofertă reprezintă, din punct de vedere economic, cantitatea de bunuri și servicii care pot fi prezentate pe piață, la un anumit preț, pentru satisface cererea consumatorilor. „Spre deosebire de aceasta, oferta turistică este constituită dintr-un ansamblu de bunuri și servicii propuse consumatorilor pentru satisfacerea trebuințelor turistice, reprezentând, deci, un element potențial ce nu se poate scurge înspre solicitatori.” Oferta turistică este din punct de vedere geografic formată din totalitatea resurselor naturale și antropice ale unui anumit spatiu dar și din întreaga gamă de dotări care fovorizează valorificarea acestora.

Pentru o anumită unitate turistică această ofertă este formată din ceea ce se vinde la cerere sau programat, adică, un produs turistic. Așadar turistul obține de la o unitate turistică, un anumit produs care satisface nevoile sale de ordin turistic.

Cererea turistică cuprinde totalitatea bunurilor și serviciilor pe care turistul dorește și poate să le obțină contra cost, la un moment dat, așadar, consumul turistic ce are loc în cadrul ariei ofertei. Această cerere presupune deplasarea turiștilor în diferite zone geografice fie interne fie externe și prezintă are următoarele caracteristici:

evoluția convențional constantă (cererea turistică poate să fie de la o perioadă la alta aproximativ aceeași sau poate saă aibă o tendință de regres) ;

eterogenitatea (este determinată de motivațiile călătoriei);

concentrarea în timp și spațiu (presupune o anumita sezonalitate).

I.1.2. Baza tehnico-materială a turismului

“Punerea în valoare a elementelor ofertei turistice, respectiv a resurselor turistice naturale (relief, ape, izvoare minerale și mofete, nămoluri, climă etc.) și antropice (cultural – istorice, economice etc.) se înfăptuiește prin intermediul bazei tehnico-materiale a turismului sau așa numita „ofertă turistică creată”. Valorificarea eficientă a resurselor turistice depinde de felul cum este realizată această bază.

Baza tehnico-materială a turismului este formată din construcțiile, instalațiile și serviciile care asigură petrecerea plăcută și utilă a timpului liber al turiștilor. Aici includem construcțiile destinate cazării, alimentației publice, tratamen tratamentului, agrementului, cu instalațiile și echipamentul tehnic aferent, parcul mijloacelor de transport și spațiile destinate întreținerii și reparării acestora etc.

I.2. Tipuri și forme de turism

În cadrul activităților turistice pot fi identificate următoarele forme:

turismul intern (domestic tourism) – rezidenții unei țări ce călătoresc în propria țară;

turismul internațional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei țări date de către non-rezidenți;

turismul internațional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenții unei țări date ce vizitează alte țări.

Din combinarea acestor trei forme de bază ale turismului, rezultă alte trei forme derivate de turism și anume:

turism interior – incluzând turismul intern și turismul receptor;

turism național – incluzând turismul intern și turismul emițător;

turism internațional – incluzând turismul receptor (incoming) și turismul emițător (outgoing).

Aceste forme de turism sunt prezente și în țara noastră, ele fiind intrate de mai multe decenii atât în teoria turismului, cât și în activitățile turistice desfășurate de către unitățile prestatoare de servicii turistice.

Datorită complexității și multiplelor abordări pe care le suportă, activitatea turistică se mai poate clasifica și în funcție de următoarele criterii:

a) după motivele călătoriei:

• loisir, recreere și vacanță (odihnă);

• vizite la rude și prieteni;

• afaceri și motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

b) după gradul de mobilitate al turistului distingem:

• turismul de sejur:

lung/rezidențial;

mediu;

scurt.

• turismul itinerant (de circulație);

• turismul de tranzit.

c) în funcție de caracteristicile sociale și economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.

d) după modul de angajare al prestațiilor turistice distingem:

• turismul organizat;

• turismul neorganizat;

• turismul mixt.

e) după vârsta participanților:

• turismul pentru preșcolari;

• turismul pentru elevi;

• turismul pentru tineret (18-31 ani);

• turismul pentru adulți (31-60 ani);

• turismul pentru vârsta a III-a.

Aceste forme de turism se suprapun prin anumite caracteristici comune, de aceea ele nu trebuie privite în mod izolat.

I.3. Locul și rolul turismului în economie

Pentru a afla rolul turismului în cadrul economiei naționale este necesară evidențierea clasificării ramurilor acesteia.

1) SECTORUL PRIMAR – include: agricultura (creșterea animalelor, silvicultura), vânătoarea, pescuitul, industria extractivă;

2) SECTORUL SECUNDAR – industriile de prelucrare (manufacturieră, grea,

ușoară, alimentară, producția și furnizarea de energie);

3) SECTORUL TERȚIAR – sectorul serviciilor (comerț, transporturi, alimentație

publică, turism, serviciile și activitățile care nu produc bunuri materiale,

inclusiv instituțiile de cultură, învățământ, asistența socială și medicală, sportul,

etc.).

Principalele caracteristici ale serviciilor sunt importante pentru identificarea și delimitarea lor față de celelalte componente ale activității economice și sociale (inclusiv serviciile cu caracter turistic) și se referă la:

imaterialitate și intangibilitate: spre deosebire de produs, serviciul este impalpabil, intangibil, nu poate fi văzut, încercat;

nestocabilitatea (perisabilitatea): nu au formă materială, acestea nu pot fi stocate și păstrate pentru un consum ulterior;

simultaneitatea producției și consumului serviciului – face ca orice neconcordanță de timp sau de loc să se încheie cu pierderi;

inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului și a utilizatorului;

eterogenitatea sau variabilitatea (variație în funcție de specificul prestatorului, condiții de mediu etc.).

Turismul se constituie ca o ramură distinctă a economiei naționale.

Elementele care evidențiază locul turismului sunt următoarele:

este o componentă a sectorului terțiar – apartenență susținută de conținutul său (include activități de natura serviciilor: transport, alimentație, oferirea de informații, tratament) și de caracteristicile sale (nematerialitate, intangibilitate, nestocabilitate,simultaneitatea producției și consumului, consum mare de muncă), comune tuturor componentelor sectorului terțiar;

are caracter de ramură de interferență – rezultat al diversității activităților ce conturează prestațiile turistice și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei: transporturile, alimentație publică – comerț, tratament baleno-medical, ocrotirea sănătății;

este o ramură de sinteză – desfășurarea activităților turistice necesită intrări și din alte ramuri cum sunt industria construcțiilor (și indirect: industria materialelor de construcții, a sticlei, lemnului, construcții de mașini, chimică, industria energetică), alimentară, textilă, agricultură, transport, telecomunicații, gospodărie comunală, cultură și artă;

turismul nu se va putea dezvolta armonios decât într-o strânsă corelare cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale, deoarece acestea participă direct sau indirect la obținerea unui produs turistic.

Cercetările efectuate asupra rolului turismului au scos în evidență faptul că el are un impact considerabil asupra economiei societăților și culturilor diferitelor țări. Acțiunea sa se manifestă pe mai multe planuri cum sunt economic, social, cultural, politic. Intensitatea acestor acțiuni este diferită de la o țară la alta în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de turism.

Rolul economic al turismului

Rolul economic direct al turismului este evidențiat de:

contribuția turismului la creșterea produsului intern brut și a venitului național prin creșterea volumului încasărilor din turism (realizate atât de prestatorii direcți – unități de cazare, alimentație publică, agrement, transportatori, cât si a agențiilor de turism), ca urmare a sporului de producție;

contribuția turismului internațional la reechilibrarea balanței comerciale de plăți datorită creșterii volumului încasărilor valutare rezultate din vânzarea serviciilor turistice pe valută și exportul intern;

contribuția lui la valorificarea unor categorii de resurse de exemplu frumusețea peisajului, condiții de climă, calitățile curative ale apelor minerale sau termominerale, monumentele de artă, vestigiile istorice, tradiția populară care găsesc în turism cea mai bună valorificare sau chiar singura;

contribuția lui la creșterea prosperității zonelor în care se dezvoltă turismul, favorizând astfel dezvoltarea infrastructurii în zonă, valorificarea resurselor, a forței de muncă.

Rolul economic indirect al turismului este rezultatul faptului că dezvoltarea turismului determină dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale (acțiunea de stimulare a dezvoltării altor ramuri).

Rolul social al turismului:

turismul contribuie la crearea de noi locuri de muncă (în turism și în celelalte ramuri care se dezvoltă datorită dezvoltării turismului) și la apariția de noi meserii (de exemplu, animator în turism), și pe această cale reducerea șomajului;

turismul contribuie la refacerea capacității fizice și psihice a oamenilor, cu

consecințe pozitive asupra productivității muncii.

Rolul cultural-educativ:

vizitarea unei zone sau țări îi oferă turistului posibilitatea de a acumula noi cunoștințe de geografie, istorie, științele naturii, artă, literatură etc.;

contactul turiștilor cu zone sau țări cu nivel mai ridicat de cultură și civilizație poate avea efecte pozitive asupra acestora.

Rolul politic:

turismul este considerat “mesager al păcii” și contribuie la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare, acestea având culturi diferite.

Contribuția turismului la progresul economico-social și intensitatea acțiunilor sale diferă semnificativ de la o țară la alta, în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată în ceea ce privește turismul.

I.4. Factori de influență și factori defavorizanți ai activității turistice

Factori care influențează activitatea turistică

Ca mod superior de petrecere a timpului liber al oamenilor, turismul este determinat în evoluția sa, de o mulțime de factori care asigură satisfacerea motivațiilor turistice și determină călătoria turistică. Influența acestor factori este imprevizibilă în funcție de conținutul specific al fiecăruia și în raport cu momentul și locul acțiunii. Intercondiționarea reciprocă și simultaneitatea acțiunii lor amplifică efectul final, făcând destul de greoaie măsurarea cotribuției fiecăruia. În literatura de specialitate există numeroase referiri cu privire la cauzele dezvoltării turismului dar și încercări de clasificare a factorilor de influență și de stabilire a mărimii și sensului acțiunii lor.

Clasificare factorilor după natura lor este cea mai cuprinzătoare:

Factori naturali, cultural-istorici și tehnico-economici – dau atracția turistică a unui teritoriu și resursele turistice și prin amenajări tehnice, determină o activitate de turism. Tot aici se încadrează și calitatea mediului (factori ecologici) pentru turism, cum sunt gradul de protejare și conservare a mediului, nivelul de exploatare și protejare a resurselor turistice, stadiul de protejare și valorificare a moștenirii cultural-istorice.

Factori economici: cuprind veniturile populației și modificările acestora, oferta turistică, dezvoltarea și diversificarea bazei materiale turistice, dezvoltarea industriei serviciilor, prețurile și tarifele, infrastructura tehnică generală (căile de comunicație) etc.

Factori tehnici: se referă la performanțele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcții, parametrii tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice (inclusiv din turism) etc.

Factori sociali: includ urbanizarea (gradul și vârsta de urbanizare), sporirea complexității muncii și a consumului de energie psihică și nervoasă, timpul liber și îndeosebi cel plătit.

Factori demografici: cuprind evoluția numerică a populației, modificarea duratei medii a vieții, structura pe vârste și categorii socio-profesionale, starea sănătății populației etc.

Factori psihologici, educativi, de cultură și civilizație: se referă la gradul de instruire, interesul pentru cultură, dorința și nevoia de cunoaștere, gustul estetic, caracterul și temperamentul individual etc.

Factori politici: se referă la situația economică și politică, formalități la frontieră, facilități sau priorități în turismul organizat, regimul vizelor, diversitatea tipologică a aranjamentelor, legislația turistică etc.

Factori legați de informația turistică și mijloacele și căile de promovare a produselor turistice, calitatea serviciilor turistice etc.

După durata în timp a acțiunii lor factorii sunt:

factori cu influență permanentă (timpul liber, veniturile, mișcarea populației, oferta potențială, urbanizarea etc.);

factori conjuncturali (crizele economice și politice, conflicte armate,catastrofe naturale, condiții meteorologice etc.).

O altă clasificare a factorilor se referă la sensul intervenției lor și îi împarte în:

factori exogeni care stimulează global dezvoltarea turismului, precum: sporul natural al populației, veniturile populației, gradul și vârsta de urbanizare, motorizarea și creșterea mobilității populației, infrastructura generală etc.;

factori endogeni, aceștia se referă la conținutul activității turistice – lansarea de noi produse turistice, dezvoltarea și diversificarea serviciilor, nivelul de pregătire a forței de muncă, calitatea serviciilor, promovarea și publicitatea turistică etc.

Factorii se pot grupa și după importanța în determinarea fenomenului turistic, în:

factori primari – oferta, veniturile, mișcarea populației, timpul liber etc.;

factori secundari – facilități de viză, legislație, cooperarea internațională, priorități în dezvoltarea turismului și a serviciilor suplimentare etc.

Factorii determinanți ai evoluției turismului pot fi structurați și în raport cu influența lor asupra celor două laturi ale pieței turistice, rezultând astfel două categorii:

factori ai cererii turistice: venituri, urbanizare, timp liber, dinamica populației etc.;

factori ai ofertei turistice, respectiv, perioadele și serviciile turistice, formele de turism, prețuri și tarife, pregătirea forței de muncă, calitatea serviciilor, publicitate și promovare etc.

“Deci, rezultă că fenomenul turistic evoluează în timp și spațiu sub acțiunea corelată a unui complex de factori, unii cu caracter favorizant, alții fiind restrictivi, punându-și amprenta îndeosebi asupra cererii turistice, latura cea mai dinamică a pieței.”

Factori defavorizanți ai activității turistice

Activitatea în turism este supusă în permanență unor constrângeri de ordin administrativ, sanitar, politic, economic, de mediu, care pot scădea sau frâna atracția și dorința de călătorie pentru o destinație turistică.

În literatura de specialitate sunt evidențiați astfel de factori defavorizanți în scopul conștientizării lor și pentru a orienta activitatea de turism în direcțiile cele mai convenabile.

Cererea turistică internațională este variabilă în timp și spațiu în raport cu paritatea monetară și costul vieții. Creșterea puternică a unei monede naționale, în raport cu altele, favorizează sejururile cetățenilor țării respective spre alte destinații, dar în același timp frânează accesul turiștilor străini pe piața respectivă. Așadar și cursul slab al unei monede generează afluxuri mari de turiști străini către țara în cauză. Costul vieții și al serviciilor turistice pentru un turist străin depind de paritatea monetară și de dezvoltarea economică a țării respective.

Caracterul limitat al resurselor turistice naturale sau create de om este un alt factor defavorizant pentru dezvoltarea activității de turism și recreere. Pe de o parte, se au în vedere resursele și atracțiile turistice cu valorile lor calitative și cantitative, care se pot degrada și epuiza în timp, iar, pe de altă parte, exploatarea durabilă a acestora, respectându-se conceptul de capacitate optimă de exploatare și de primire a destinației turistice cu potențialul său natural și cultural-istoric.

Alte constrângeri sunt de ordin administrativ și sanitar, și se referă la formalitățile administrative, vamale sau sanitare cuprinse în Travel Information Manual (Manual de Informații pentru Călătorie), unde acestea sunt detaliate pentru fiecare țară iar orice abatere de la aceste norme de conduită conduce la insatisfacția turistului sau chiar anularea călătoriei.

În unele țări se manifestă și alte elemente defavorizante precum cele politice, sociale, ideologice sau conflicte armate. Acestea împovărează călătoria turistică și chiar izolează anumite destinații, așa cum s-a întâmplat în ultimele decenii în Orientul Mijlociu, Libia, Africa Centrală și de Est. Actele teroriste din SUA, Indonezia, Filipine, Israel, nordul Americii Latine, războaiele din Kuweit și Irak sunt cauze ce au determinat scăderea bruscă a circulației turistice spre aceste țări sau regiuni.

Fenomenele de risc natural influențează și ele negativ activitatea turistică indiferent de aria de desfășurare, de amploarea și de tipologia lor. Vorbim aici de fenomene meteorologice (torențialitatea precipitațiilor, inundații, fenomene orajoase), geomorfologice (alunecări de teren, curgeri de noroi, prăbușiri), cutremure, vulcanism etc. În ariile montane pericolele naturale sunt reprezentate de avalanșe, torenți de noroi, torenți de pietre, căderi de pietre, iar pe litoral, de valuri uriașe, taifunuri, uragane etc. Bineînțeles, aceste riscuri naturale se asociază câteodată cu cele antropice cauzate de poluarea aerului, apelor, solului, ploile acide, poluarea cu carburanți și alte reziduuri industriale pe litoral (mareele negre) etc.

“Desigur, sunt și constrângeri legate de asigurarea  calității serviciilor la destinație, de dezvoltarea cu infrastructură (căi de comunicații), de organizarea activității agențiilor touroperatoare, de cooperare în condițiile concurenței pe piață, de lipsa informațiilor și a publicațiilor, de riscul financiar al firmelor de turism și  companiilor de aviație.” Toți acești factori generează disconfort, nesiguranță și compromit dezvoltarea oricărei activități de turism.

I.5. Aspecte privind eficiența în domeniul turismului

I.5.1. Eficiența activității de cazare

“Cazarea ocupă în actuala structură a prestației turistice cel mai important loc, cu o pondere de circa 40%. Alături de aceasta, cazarea are numeroase implicații asupra celorlalte elemente ale produsului turistic constituindu-se ca suport material al desfășurării activității turistice.” Drept urmare, calitatea și eficiența acestui serviciu trebuie să fie hotărâtoare pentru a determina rezultatele întregii activități turistice.

Eficiența serviciului de cazare poate fi apreciată și evaluată cu ajutorul criteriilor și indicatorilor generali, dar și pe baza unor elemente ce țin de specificul acestei activități. Astfel, se lucrează cu indicatori de efort ca: numărul mediu al personalului, valoarea medie a activelor fixe, cheltuielile activității de cazare, capacitatea disponibilă exprimată în locuri zile etc., și indicatori de efect: încasări din prestații hoteliere, încasări din prestații suplimentare (veniturile), profitul etc.

Veniturile sunt date de mărimea încasărilor din prestațiile hoteliere, aflându-se în relație directă cu volumul activității exprimat prin numărul turiștilor, cu calitatea serviciilor (reflectată prin categoria de confort a unității de cazare și nivelul tarifelor), cu gama prestațiilor suplimentare oferite (închirieri, curățirea hainelor, servicii speciale etc.).

Prin conținutul și structura lor, cheltuielile reflectă specificul activității: cheltuielile cu salariile reprezintă aproximativ 40% din totalul cheltuielilor, cheltuielile cu chiriile la mijloacele de cazare dețin 10-15%, cheltuielile generale aproximativ 10%, cheltuielile de întreținere 5%, amortizările 5% etc., în timp ce cheltuielile cu transportul, depozitarea lipsesc sau sunt neînsemnate ca pondere.

În activitatea hotelieră propriu-zisă, ne refrim numai serviciile de cazare, cheltuielile reprezintă 60-69% din volumul încasărilor, ceea ce se reflectă într-o rată a rentabilității de 36-40%. Referitor la acest nivel mediu există abateri importante determinate de categoria de confort, ocuparea cu turiști români sau străini, amplasarea unității într-o zonă de mare circulație turistică sau dimpotrivă.

Cei mai utilizați indicatori de eficiență ai activității de cazare sunt următorii:

1) Productivitatea muncii (W), exprimată valoric (Wv) prin raportarea volumului

încasărilor (I) la numărul personalului (Np), sau fizic (Wf), prin raportarea numărului de înnoptări anual (N) la numărul personalului:

Wv; Wf

unde: Wv = productivitatea muncii

I = volumul încasărilor

Np = numărul personalului

N = numărul de înnoptări anual

2) Încasarea medie pe unitatea de prestație (im) este un indicator specific acestei activități, rezultat prin raportarea încasărilor la capacitatea de cazare, exprimată în locuri sau locuri-zile:

im sau im

unde: im = încasarea medie pe unitatea de prestație

I= volumul încasărilor

NLc = număr de locuri de cazare

LcZ = locuri cazare/zile

3) Cheltuielile medii pe unitatea de prestație (cm), reprezintă un indicator specific ce reflectă consumul de resurse pe loc sau loc-zi.

cm sau cm

unde: cm = cheltuielile medii pe unitatea de prestație

ch = cheltuieli efectuate în perioada analizată

NL = număr locuri

LcZ= locuri cazare/zile

3’) Nivelul relativ al costurilor (n) exprimă cheltuielile la 100 (1000) lei CA.

n

unde: n= nivelul relativ al costurilor

∑ch = suma chletuielilor

CA = cifra de afaceri

4) Rata rentabilității (r) este unul dintre indicatorii sintetici de eficiență. În funcție de baza de raportare, rata rentabilității poate fi:

– rata rentabilității comerciale:

Rc

unde: Rc= rata rentabilității comerciale

P= suma profitului aferent cifrei de afaceri

CA = cifra de afaceri

– rata rentabilității economice:

Re

unde: Re = rata rentabilității economice

P = profit brut

At= active totale

– rata rentabilității financiare:

r

5) Coeficientul de utilizare a capacității de cazare (Cuc) este un indicator important de apreciere a eficienței cazării. El se calculează ca raport între capacitatea de cazare efectiv utilizată într-o perioadă dată (numărul de înnoptări sau numărul de zile-turist) Nzt și capacitatea maximă posibilă, teoretică Cm (Număr locuri x 365 zile, 90 zile, 120 zile … în funcție de perioada de funcționare a unității):

CUC

unde: Cuc= coeficientul de utilizare a capacității de cazare

Nzt = numărul de zile – turist

Cm = capacitatea maximă posibilă

În condiții normale acest coeficient i-a valori cuprinse în intervalul [0,1].

I.5.2. Eficiența activității de alimentație publică

Eficiența activității de alimentație publică poate fi măsurată atât cu ajutorul unui indicator sintetic (rata rentabilității), cât și prin intermediul unor elemente caracteristice acestui serviciu. Ca indicatori ai eforturilor pot fi folosiți: volumul cheltuielilor totale, volumul cheltuielilor de circulație, numărul mediu al personalului operativ, fondul de salarii etc., iar ca indicatori de efect se utilizează: volumul desfacerilor de mărfuri prin unitățile de alimentație publică, producția culinară, profitul etc.

Conținutul complex al cheltuielilor în alimentația publică este determinat de varietatea proceselor din acest domeniu. Principalele elemente sunt: cheltuielile cu salariile (60%), cheltuielile cu reparațiile și întreținerea unității (15%), cheltuielile cu transportul, depozitarea și pregătirea desfacerii mărfurilor (15%), cheltuielile speciale de servire (scobitori, șervețele etc.).

“Rata profitului în alimentația publică are în medie valoarea de 15%, mai mică decât în activitatea de cazare, dar mai mare decât cea înregistrată în comerțul cu amănuntul.”

Indicatorii de eficiență cei mai semnificativi sunt:

1) Productivitatea muncii (W), exprimată valoric prin raportul volumului desfacerilor de mărfuri (D) la numărul personalului (Np):

W

unde: W = productivitatea muncii

D = volumul desfacerilor de mărfuri

Np= numărul personalului

2) Valoarea desfacerilor pe loc la masă:

Vd

unde: Vd = valoarea desfacerilor pe loc la masă

D = volumul desfacerilor de mărfuri

NLOC= număr loc la masă

3) Încasarea medie pe consumator:

unde: ic = încasarea medie pe consumator

D = volumul desfacerilor de mărfuri

Ncons = număr consumatori

4) Afluxul de consumatori la masă:

A

unde: A= afluxul de consumatori la masă

Ncons= număr consmatori

Nloc= număr loc la masă

5) Numărul consumatorilor ce revin unui lucrător operativ:

C

unde: C= nr. consumatorilor ce revin unui lucrător operativ

Ncons= număr consumatori

Nlucr= număr lucrători

6) Profitul mediu pe lucrător:

unde: p = profit mediu

P = profit brut

Np= numărul personalului

7) Rata rentabilității calculate în mai multe variante:

r; r; r

Trebuie amintit faptul că acești indicatori se calculează și se folosesc pentru a determina eficiența activității de alimentație publică indiferent dacă este privită ca un serviciu de sine stătător, adresându-se consumatorilor rezidenți sau ca o componentă a prestației turistice.

I.5.3. Eficiența activității de transport turistic

Transporturile sunt o componentă a prestației turistice și influențează prin calitatea lor rezultatele întregii activități turistice. Mijloacele de transport utilizate în turism se află în administrarea fiecărei unități prestatoare de servicii turistice (parcul propriu) sau în administrarea altor sisteme economice și în acest caz exploatarea se realizează prin intermediul închirierilor.

– În cazul parcului propriu, se utilizează următorii indicatori:

1) Coeficientul de utilizare a parcului (Cup) se determină ca raport procentual între numărul zile-active-mașină (Za) și numărul zile-calendaristice-mașină (Zc).

2) Coeficientul de utilizare a capacității de transport (Cuc) se determină ca raport procentual între numărul de călători/km (Ckm) ce exprimă capacitatea efectiv folosită și numărul de locuri-km (Lkm) ca expresie a capacității teoretice.

3) Parcursul mediu zilnic (Pmz) se calculează ca raport între parcursul total (Pt)

efectuat într-o perioadă de timp și numărul mașini-zile în activitate (Mza).

– Referitor la mijloacele destinate închirierii (autoturisme în sistemul “rent – a – car”) pe lângă indicatorii menționați se mai urmărește și:

1) Încasarea medie pe automobile, pe zi-mașină-inventar (în valută sau în lei);

2) Cursul de revenire care se calculează ca raport între tariful intern, în lei (în care intră cheltuieli cu uzura mașinii, salariile personalului, combustibil, reparații, întreținere) și încasarea valutară din închirieri sau din schimbul valutar necesar obținerii sumei în lei pentru achitarea serviciului;

3) Pentru mijloacele de transport închiriate de la alte organisme sau societăți

comerciale, măsurarea eficienței se realizează cu ajutorul indicatorilor comuni: coeficient de utilizare a capacității, număr turiști transportați, număr curse efectuate, plățile și încasările, cursul de revenire, în situația încheierii de la firme/ companii străine.

Particularitați apar în cazul exploatării vaselor sau garniturilor feroviare în sistem charter și în aceste condiții, organizatorul de turism plătește tarif global de închiriere, indiferent de modul și indicele de folosire. Astfel, realizarea unei eficiențe cât mai ridicate înseamnă utilizarea capacității cât mai aproape de nivelul ei maxim.

I.5.4. Eficiența socială

Satisfacerea nevoii absolut necesară de refacere a forței de muncă prin practicarea diferitelor forme de turism, devine posibilă ca urmare a îmbunătățirii nivelului de trai material al populației confirmată de creșterea veniturilor individuale, mărirea timpului liber și grija față de om manifestată în politica turismului intern.

Ca un fenomen social-economic, turismul se afirmă prin:

caracterul de masă, rezultat din creșterea importantă a numărului participanților;

dezvoltarea turismului social prin participarea unor grupuri cu posibilități materiale scăzute;

participarea la fenomenul turistic a turiștilor aparținând diferitelor grupe de vârstă;

efectele pe care le are asupra vieții economice din numeroase țări fiind una din ramurile cu cele mai mari perspective de dezvoltare și cu un rol foarte important în lupta împotriva șomajului, utilizează mult personal și necesită un larg evantai de competențe;

efectul multiplicator este deseori citat pentru a surprinde efectele secundare ale turismului și a arăta multitudinea de sectoare dintr-o comunitate care pot beneficia de pe urma turismului.

Participarea tot mai mare a persoanelor vârstnice (de peste 65 de ani) la fenomenul turistic se explică prin:

– creșterea duratei medii de viață la peste 68-70 de ani în țările dezvoltate din punct de vedere economic (care sunt și principalele țări emițătoare de turiști);

– existența timpului liber care permite practicarea diferitelor forme de turism;

– creșterea veniturilor (existența pensiilor de bătrânețe care le asigură independența

financiară).

I.6. Indicatorii circulației turistice

Pentru caracterizarea circulației turistice se folosesc următorii indicatori reprezentativi: numărul turiștilor, numărul mediu de turiști, numărul zile-turist; durata medie a sejurului, încasările din turism, densitatea circulației turistice, preferința relativă a turiștilor etc.

Indicatorul număr de turiști se obține din strângerea informațiilor cuprinse în diferite documente statistice. Se calculează efectiv la sfârșitul anului calendaristic, dar și pe perioade mai mici, în funcție de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total circulație turistică sau pe tipuri de acțiuni, zone turistice etc.

Indicatorul număr mediu de turiști se obține prin punerea în relație a numărului de turiști cu un aspect economic. Astfel putem obține: număr mediu de turiști pe zi, lună sau pe litoral, la munte etc. Acest indicator arată intensitatea circulației turistice într-un anumit interval calendaristic sau sezon turistic:

unde: ΣT – suma turiștilor înregistrați într-o perioadă dată

n – numărul zilelor din perioada respectivă

Numărul de înnoptări sau numărul zile-turist se obține din înregistrările în spațiile de cazare, prin însumarea numărului de zile de ședere al fiecărui turist. Acesta se poate determina pe tipuri de unități de cazare, pe tipuri de acțiuni, pe zone de proveniență a turiștilor etc.

Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile-turist (∑NZT) și numărul de turiști (T):

unde: Ds= durata medie a sejurului

∑NZT = total zile – turist

T = numărul de turiști

Acest indicator arată timpul mediu (zile) de ședere a turiștilor în spațiile de cazare și reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reține turistul într-o anumită zonă, regiune etc.

Densitatea circulației turistice pune în legătură directă circulația turistică cu populația rezidentă a țării, zonei sau regiunii receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul turiștilor sosiți în zona X (T) și populația rezidentă a zonei X (P):

D

unde: D= densitatea circulației turistice

∑T = numărul de turiști

P = numărul populației

De obicei, acest indicator are valoare subunitară, dar există și zone sau țări de exemplu Spania sau Austria în care valoarea este supraunitară.

Preferința relativă a turiștilor oferă informații referitoare la orientarea geografică a fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zonă, țară etc.). Se calculează ca raport între numărul de turiști dintr-o țară Y care se îndreaptă spre o țară X (T1) și populația rezidentă a țării de origine Y (P):

Pr

unde: Pr =preferința relativă

∑T1= numărul de turiști dintr-o țară Y care se îndreaptă spre o țară X

P = populația rezidentă a țării de origine

Indicatorii valorici utilizați cel mai des sunt: volumul total al încasărilor din turism, care se urmărește pe zone turistice, pe tipuri de acțiuni, pe societăți comerciale etc. și încasarea medie pe zi-turist (turist), care se calculează ca raport între volumul încasărilor și numărul zile-turist (turiști).

Statisticile interne ale fiecărei țări pot realiza condiții pentru calcularea altor indicatori, conținutul și valoarea lor informațională fiind expresia preciziei metodelor utilizate.

Indicatorii fizici și valorici ai circulației turistice se folosesc în practica internă și internațională și fac obiectul rapoartelor statistice ale organismelor internaționale (OMT, GATT / OMC, OECD, etc.).

I.7. Aspecte privind raporturile dintre turism și mediul înconjurător

“Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând „materia sa primă”, obiectul și domeniul de activitate și de desfășurare a turismului, fiind suportul-cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, „calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice.”

Componentele mediului înconjurător (relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă și arhitectură), reprezintă resursele turistice ce favorizează desfășurarea turismului de diferite forme (de odihnă și recreere, de tratament balnear, de litoral sau cultural, drumeție ). Cu cât aceste resurse sunt mai variate și cu proprietăți cât mai apropiate de cele primare, cu atât interesul lor turistic este mai mare. Activitățile pe care le generează sunt mai atractive și răspund diferitelor motivații turistice.

“În aceste condiții relația turism-mediu înconjurător are o semnificație deosebită, dezvoltarea și ocrotirea mediului înconjurător reprezentând condiția sine qua non a turismului, orice modificare produsă acestuia aducând prejudicii și potențialului turistic prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale.”

Relația turism-mediu înconjurător este mai complexă și include situațiile în care, în acțiunile de desfășurare a activităților turistice sunt cuprinse și măsuri care sporesc atractivitatea componentelor mediului înconjurător.

În ceea ce privește turismul, consecințele degradării resurselor turistice au efecte social economice grave deoarece duc la imposibilitatea valorificării lor turistice, rezultând astfel pierderi pentru economie.

Ocrotirea naturii și conservarea calităților sale sunt pentru turism o necesitate, acțiunile desfășurate în acest sens contribuind la protecția potențialului turistic.

CAPITOLUL II. DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI

II.1. Conceptul de dezvoltare durabilă și turism durabil

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global și a acționa local". Strategiile de dezvoltare durabilă scot în evidență interdependența între local și global, între țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare și accentuează necesitatea cooperării între sectorul economic, social și de mediu. Obiectivele majore ale dezvoltării durabile cu privire la comunitățile locale sunt următoarele: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătățirea calității vieții, dezvoltarea și menținerea unei economii locale viabile și eficiente.

Dezvoltarea durabilă presupune performanțe pe următoarele trei planuri:

planul economic prin creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor;

planul ecologic prin reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea sustragerii terenurilor din circuitul agricol;

planul social prin creșterea numărului de locuri de muncă, practicarea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului.

Conceptul de turism durabil este legat de procesul de creștere a populației și a nivelului său de trai precum și a capacității de suport a mediului natural. Strategia de realizare a unui turism durabil presupune următoarele: respect și grijă față de modul de viață al comunității umane, creșterea nivelului de viață a habitatelor umane, conservarea bio – ecosistemului Terrei, a bio-diversității acesteia, reducerea exploatării resurselor epuizabile și păstrarea capacității de susținere a Terrei, schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile, posibilitățile comunităților de a-și păstra propriul mediu ambiant, paralel cu realizarea cadrului național pentru dezvoltare și conservare integratoare. În condițiile încorporării principiilor dezvoltării durabile în strategia de dezvoltare a României, valorificarea superioară a resurselor turistice se impune cu pregnanță. Aceasta presupune o valorificare complexă și eficientă în contextul unui "turism intensiv", dar și o protejare și conservare a resurselor turistice, multe dintre ele epuizabile într-un viitor apropiat.

Stilul de viață și sistemul economiei de piață tind să creeze un mediu omogen, iar tradițiile culturale care sunt strict legate de resurse locale și de nevoile reale impuse de factorii naturali, au un rol important în păstrarea sănătății, a diversității parametrilor ecologici naturali. Din acest motiv, dezvoltarea durabilă trebuie să prezinte anumite soluții, modele de dezvoltare alternative, tehnici curate, nepoluante, schimbarea modelelor de producție și de consum actuale ce contribuie la distrugerea echilibrelor geochimice ale Terrei. Pe termen lung, costurile financiare pentru susținerea unui turism durabil pot apărea ca fiind ridicate, dar costurile ulterioare pentru refacerea ecologică sunt mult mai mari și de multe ori efectele negative asupra naturii sunt ireversibile. Obiectivele strategice reprezintă stimulentele oferite de către guvern pentru dezvoltări turistice ce prezintă instrumente folosite în realizarea obiectivelor stabilite prin politica dezvoltării

durabile în domeniul turismului.

Obiectivele politice în cadrul strategiei de turism sunt următoarele:

dezvoltarea unui sector turistic, care sub toate aspectele și la toate nivelurile, să se situeze la o calitate ridicată și nu neapărat la costuri ridicate;

încurajarea folosirii turismului în schimburile culturale și economice;

repartizarea beneficiilor turismului atât direct, cât și indirect;

conservarea resurselor naturale și culturale ca parte și premise ale dezvoltării turismului, care să reflecte tradițiile locale;

acordarea unui larg sprijin sectoarelor unde se intersectează turismul local cu cel internațional prin politici și programe de dezvoltare și printr-un sistem de facilități financiar-economice;

atragerea turiștilor cu posibilități financiare ridicate;

creșterea populației ocupate, în general, și în mod deosebit direct sau indirect în turism;

încurajarea regiunilor periferice prin creșterea veniturilor și a populației ocupate și de aici oprirea emigrației.

Cât despre rolul statului în asigurarea durabilității turismului, politicile guvernelor în materie de dezvoltare și promovare a turismului trebuie să fie axate pe următoarele elemente:

“crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă a turismului;

un plan director, delimitând zonele prioritare ce urmează a fi puse în valoare, cu determinarea tipului produselor turistice adaptabile la condițiile fiecărei zone și cu luarea în considerare a capacităților optime ale structurilor de primire turistică;

reglementare concisă și rațională relativ la amenajarea turistică a teritoriului, care trebuie riguros aplicată.

o politică de investiții și de incitații pentru atragerea investitorilor care să țină cont de exigențele durabilității;

elaborarea normelor și reglementărilor specifice sectorului turismului și controlarea lor pentru a menține nivelurile dorite ale calității mediului si ale calităților prestațiilor turistice.”

Sectorul privat poate să contribuie și el la asigurarea durabilității turismului, astfel întreprinderile private trebuie sa integreze în deciziile lor criteriile economice, sociale, culturale și ecologice referitoare la investiții, gestiune, marketing și resurse umane. De datoria sectorului privat este să :

evalueze cu atenție repercusiunile posibile ale planurilor de investiții asupra mediului;

elaboreze strategii care să vizeze reducerea la minimum a riscurilor și a efectelor negative ale planurilor de investiții asupra mediului natural și asupra comunităților locale;

conceapă și să aplice programe ce vizează reducerea la minimum a consumului de resurse și a producției de deșeuri, maximizând calitatea produselor turistice;

subordoneze activitățile lor intereselor generale de gestionare a mediului;

respecte normele și reglementările legale, naționale și internaționale referitoare la calitatea mediului.

În ceea ce privește asociațiile profesionale și organizațiile non – guvernamentale, ele trebuie să promoveze la rândul lor aceste criterii în cercul

membrilor care le compun.

Păstrarea tuturor funcțiunilor turistice ale parcurilor naționale, ale rezervațiilor biosferei trebuie să aibă la bază elaborarea unor planuri de dezvoltare turistică. Acestea să nu se limiteze la aceste spații naturale și să se înscrie într-un context regional mai larg.

Acțiunile izolate de amenajări parțiale exclud realizarea unui turism durabil. Toate dotările și echipamentele turistice se vor realiza în deplină armonie cu mediul local, prin folosirea unor materiale de construcție locale, tradiționale. Vor trebui dezvoltate mijloace de transport cât mai silențioase, non-poluante, prin utilizarea unor surse de energie alternative.

Se impun, pentru viitor, tipuri de vacanțe care cer cheltuieli energetice scăzute, care să exploateze la minimum resursele existente și care să contribuie la

conservarea și protecția mediului. Educația turiștilor și a populației locale cu privire la dezvoltarea durabilă, are un rol foarte important adoptându-se treptat un mod de viață comparabil cu cel occidental referitor la protecția mediului, lucru foarte folositor pentru cerințele de dezvoltare a generațiilor următoare.

Respectare acestor cerințe presupune o angajare politică, economică, a tuturor factorilor interesați de dezvoltarea turismului, realizarea unui sprijin financiar real, deschiderea colaborărilor între organismele internaționale, naționale și locale. În acest mod se poate realiza un turism bazat pe dezvoltarea durabilă eficient cu rezultate bune pentru viitor. Dezvoltarea durabilă în turism se poate realiza, în cea mai mare parte, prin resursele economico-financiare proprii ale agenților economici cu capital de stat, privat și mixt dar și prin atragerea capitalului străin. Aceste surse vor fi utilizate pentru dezvoltarea și modernizarea bazei materiale turistice, îmbunătățirea calității și diversificarea prestațiilor turistice, inclusiv pregătirea personalului din domeniul turismului, precum și pentru acțiuni promoționale ale ofertelor turistice românești.

Sprijinul statului și al administrațiilor publice locale prin alocarea de fonduri bugetare este necesar în extinderea și modernizarea infrastructurii turistice fară de care nu se poate realiza progresul turismului românesc. “Acest sprijin este necesar pentru dinamizarea dezvoltării generale a turismului, în sensul asigurării unui sistem de pârghii și mecanisme economico-financiare și de facilități acordate atât întreprinzătorilor din domeniul turismului, cât și turiștilor.”

II.2. Factorii implicați în dezvoltarea turismului durabil

Dezvoltarea turistică durabilă în profil teritorial este complexă sub aspectul pregătirii, planificării și gestionării, ceea ce face necesară realizarea acesteia în două faze, în care agenții economici și instituțiile implicate au responsabilități proprii în ceea ce privește derularea activității, respectarea proiectelor și a conceptelor de durabilitate economică.

Prima fază, de planificare, proiectare și dezvoltare turistică (amenajare) este precedată de studii preliminarii prin care se stabilește locația, tipul, dimensiunile echipamentelor turistice, armonizarea cu mediul înconjurător și condițiile de realizare. Prin procesul de proiectare se trece la celelalte activități de execuție a proiectului în respectarea tuturor normelor legale.

Domeniul prioritar IV din „Programul de Acțiune 21” se referă la planificarea unui turism durabil și evidențiază responsabilitatea autorităților locale în materie de planificare și valorificare a resurselor turistice și de dezvoltare a instalațiilor și echipamentelor, infrastructurii generale și turistice în regiune, dar și în prevenirea conflictelor turism – mediu, turism – comunitate locală. ,,El are ca obiectiv elaborarea și punerea in valoare a măsurilor eficiente de planificare a utilizăriisolurilor favorizand la maxim beneficiile pe care călătoriile și turismul le pot aduce mediului ambiant și economiei, minimizand in același timp pagubele care pot fi aduse mediului sau culturii.”

În dezvoltarea turismului local, autoritățile dispun de mai multe pârghii: economice, legislative, sociale ca și de acte normative privind utilizarea serviciilor publice locale, importante în derularea proiectelor de amenajare turistică.

Agenții economici care inițiază sau realizează proiectele de amenajare și dezvoltare turistică au, de asemenea, un rol important, urmărind ca realizarea proiectelor lor să nu creeze probleme de mediu și să respecte prevederile locale și naționale în domeniu.

Populația locală este implicată în aceste proiecte de amenajare și dezvoltare turistică durabilă și de aceea trebuie să fie consultată asupra oportunităților proiectului și a impactului asupra mediului. Aceasta se poate opune dezvoltării unor proiecte pentru turism, atunci când consideră că interesele sale sau ale mediul ambiant sunt afectate, așa cum stipulează și legea nr. 137/1995 privind protecția mediului în țara noastră.

În acest context legislația privind protecția mediului și cea referitoare la planificarea activităților implicate în procesul de amenajare sunt foarte importante în această fază. Guvernele sau autoritățile locale pot influența amenajările prin anumite facilități acordate (impozite mici asupra profitului, subvenții speciale, informații diverse). „Evaluarea impactului asupra mediului este, de asemenea, deosebit de importantă în contextul legislației de mediu. În conformitate cu directivele UE, toate țările membre au fost obligate să introducă în legislația națională un act care să țină cont de impactul pe care îl au, asupra mediului, proiectele de investiții.”

În faza de desfășurare a activității turistice efectele acesteia asupra mediului pot fi monitorizate si controlate prin diferite modalități de către agenții abilitați în acest scop (organisme sau organizații specializate). La aceștia apelează prestatorii de servicii turistice, fie pentru realizarea unor strategii adecvate, fie pentru monitorizarea impactului asupra mediului.

Pe de altă parte, autoritățile pot încuraja acțiunile de protecție a mediului, folosind pârghii economice și legislative pentru a-i obliga pe agenții economici implicați în activitatea de turism să folosească echipamente adecvate de protecție a mediului.

Touroperatorii și organizațiile de turism intervin în promovarea acelor destinații sau în susținerea acelor structuri turistice care nu sunt în conflict cu mediul ambiant, răspunzând în acest fel nevoilor turiștilor și comunităților locale de a avea un mediu nepoluat.

II.3. Gestionarea și asigurarea dezvoltării turismului durabil

Gestionarea și asigurarea durabilității turismului presupune stăpânirea efectelor ecologice și socio-economice, elaborarea și utilizarea indicatorilor de mediu și menținerea calității resurselor turistice și a piețelor turistice. În condițiile în care planificarea, dezvoltarea și gestionarea sunt eficace și corecte, consecințele neplăcute ale turismului sunt minime. Dar, exploatarea turistică trebuie să fie supravegheată în permanență pentru a se asigura un turism durabil, iar dacă se constată probleme de mediu, vor fi luate măsuri concrete și mediate de corectare a acestora.

Turismul și mediul sunt strâns legate, mediul poate avea consecințe pozitive sau negative în raport cu planificarea, punerea în valoare și gestionarea activității turistice. În acest sens, pentru protecția mediului se iau o serie de măsuri în cazul realizării infrastructurii și echipării turistice: sisteme adecvate de transport, de alimentare cu apă, electricitate, încălzire și de canalizare; ocuparea optimă a spațiului și planificarea locațiilor, aplicarea principiilor și normelor de concepție și construcție ecologice; gestionarea atentă a fluxurilor de turiști; supravegherea destinațiilor turistice etc.

Turismul poate să aibă efecte benefice sau negative din punct de vedere socio-economic mai ales în cadrul comunităților tradiționale. De aceea, pentru a minimaliza aspectele negative, trebuie încurajată participarea întregii comunități la activitatea de turism, iar pentru maximizarea avantajelor economice sunt necesare politici de dezvoltare a parteneriatului turism – alte sectoare economice locale și stimularea proprietății și gestiunii autohtone a întreprinderilor turistice, cu utilizarea forței de muncă locale.

Pentru a evita unele disfuncționalități socio-culturale locale (sentimente de frustare, intoleranță, agresivitate culturală etc.) sunt necesare programe bine structurate și măsuri de conservare a artei și artizanatului tradițional și autentic, de informare a turiștilor cu privire la tradiții si vestimentația locală, de educație a locuitorilor pentru deschiderea în raport cu turismul; de prevenire a aglomerației locurilor de interes turistic.

În planificarea, dezvoltarea și gestionarea turismului în contextul protejării mediului înconjurător sunt necesare studii de evaluare a impactului pentru fiecare proiect, ca și supravegherea continuă în timpul execuției pentru a se asigura corectitudinea punerii în valoare a acestora. În gestionarea impactului turismului asupra mediului se au în vedere efectele pozitive sau negative ale dezvoltării acestuia, cu precădere acolo unde planificarea, dezvoltarea și monitorizarea nu au fost corect aplicate. Se face apel la efectele negative, ca: poluarea apelor, aerului și solului; degradarea și deteriorarea obiectivelor turistice naturale și antropice, ale vegetației; perturbarea ecosistemelor, a faunei și biodiversității; degradarea siturilor arheologice și istorice prin supralicitarea turiștilor; organizarea deficitară a vizitelor; poluarea vizuală și inestetică sub aspect peisagistic (arhitectură mediocră sau inestetică, nearmonizată în peisaj, obstrucționarea vederii cu panouri publicitare sau construcții, etc.); riscuri naturale (eroziune, alunecări de teren, inundații) legate de erori în planificarea, ingineria și construcția echipamentelor turistice, etc.

Desigur, autoritățile publice centrale și locale, ca agenți economici (prestatori de servicii turistice, touroperatori, asociațiile profesionale etc.) întreprind măsuri de protecție a mediului începând cu elementele de infrastructură, realizarea mijloacelor de transport performante și nepoluante; sistematizarea și amenajarea turistică a locațiilor și dotarea cu echipamente turistice.

Dar, turismul se înscrie în mediu și cu efecte pozitive, ca sprijin pentru justificarea și finanțarea protecției zonelor naturale importante (ex. ariile protejate la nivel național din România), care sunt atracții turistice importante; sprijin în conservarea siturilor arheologice și istorice pentru a atrage vizitatori; contribuție la ameliorarea generală a calității mediului, turiștii nefiind interesați de arii poluate și degradate; permite, local, o mai bună sensibilizare a locuitorilor în probleme de mediu și patrimoniu cultural-istoric.

În literatura de specialitate se subliniază efectele pozitive precum cele: economice (utilizarea forței de muncă și creșterea veniturilor; dezvoltarea ramurilor conexe; creșterea producției artizanale; creșterea veniturilor fiscale la scară locală); socio-culturale (conservarea și protejarea patrimoniului cultural-istoric; menținerea și dezvoltarea manifestărilor culturale tradiționale; susținerea muzeelor, teatrelor și a altor echipamente culturale; sensibilizarea și conștientizarea populației față de moștenirea culturală proprie și participarea activă la protejarea patrimoniului și la activitatea de turism).

Pentru gestionarea mediului și a turismului durabil local, Organizația Mondială a Turismului a elaborat o serie de indicatori fundamentali utilizabili, în general, în toate regiunile turistice și indicatori specifici pentru anumite medii și locații turistice: arii litorale și parcuri – rezervații amenajate pentru specii sălbatice, situri ecologice unice – adesea detinații pentru ecoturism, situri culturale, comunități tradiționale.

Indicatorii de bază ai turismului durabil permit: măsurarea ariilor protejate; cunoașterea reculului biodiversității (floră și faună) și degradării ecosistemelor; aprecierea gradului de conservare a integrității stilului arheologic/istoric; aprecierea satisfacției turiștilor; evidențierea diverselor aspecte economice locale (forță de muncă, venituri,etc.) cunoașterea stării calitative a atracțiilor turistice și satisfacția vizitatorilor (vezi tabelul de mai jos).

Tabelul 2.1. Indicatorii de bază ai dezvoltării durabile (după WTO 1997)

II.4. Principiile turismului durabil

Turismul durabil se poate realiza cel mai bine printr-o planificare atentă, prin dezvoltarea și conducerea corespunzătoare a sectorului turistic pe baza unor principii. În publicația Organizației Mondiale a Turismului „Turismul în anul 2010” se menționează următoarele: „Turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor”. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc. ale „actorilor” din turism menținându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică și toate sistemele ce susțin viața”.

„Creșterea populației constituie principala presiune asupra mediului și este

inexorabilă. Industria turismului este privită ca fiind, prin specificul său, legată de

mediu mai mult decât alte industrii, dar mărimea și prezența ei au creat impacte de

natură fizică și socială negative asupra mediului.”

Prin urmare, a apărut nevoia unei conduceri noi, profesionale a turismului pe baza unor principii de dezvoltare durabilă care să atragă mai mult guvernele și partenerii din sectorul privat și public. Principiile sunt următoarele:

mediul are o valoare intrinsecă deosebit de mare pentru turism, de care trebuie să se bucure și generațiile viitoare;

turismul trebuie privit ca o activitate pozitivă de care să beneficieze mediul ambiant, comunități locale și vizitatorii;

relația dintre mediu și turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să

susțină activitatea turistică pe termen lung, iar turismul la rândul său, este „obligat” să nu cauzeze degradarea mediului înconjurător prin derularea sa.

desfășurarea activității turistice trebuie să respecte caracteristicile ecologice, sociale, economice, culturale ale spațiului geografic în care se desfășoară;

scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiștilor cu cele ale destinațiilor și gazdelor acestora;

industria turistică, guvernele, autoritățile responsabile cu protecția mediului și organismele internaționale trebuie să respecte aceste principii și să coopereze pentru a le pune în practică.

II.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului

O strategie de dezvoltare durabilă a turismului cuprinde 3 stadii și anume:

analiza problemelor, oportunităților și a contextului;

identificarea obiectivelor și luarea deciziilor strategice;

dezvoltarea politicilor și a planului de acțiune.

Primul stadiu presupune analiza obiectivă a contextului turistic și a resurselor turistice și acordă o importanță deosebită factorilor care influențează dezvoltarea durabilă: viabilitatea întreprinderilor, capacitatea turistică, evoluția pieței, degradarea mediului, nemulțumirile comunităților locale. Toate aceste aspecte trebuie cuprinse într-un studiu accesibil tuturor factorilor implicați pentru a putea fi ulterior discutate în cadrul unor întalniri, discuții libere, workshop-uri și promovate prin mijloacele media locale și naționale. Analiza situației se bazează pe culegerea unor date cu privire la: circulația turistică, calitatea mediului înconjurător, opinia populației locale, satisfacția turiștilor, analiza firmelor de turism, a infrastructurii turistice, dar și a pieței țintă.

Pentru a ajunge la cel de-al doilea stadiu, organismele guvernamentale locale și naționale trebuie să stabilească împreună cu ceilalți factori implicați, un set de obiective strategice care se bazează pe principiile dezvoltării durabile și să găsească modalitățile concrete de a le atinge.

Dezvoltarea politicilor și a planului de acțiune presupune punerea în aplicare a strategiilor pentru a atinge obiectivele inițial stabilite. Un plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă a turismului trebuie să conțină următoarele aspecte:

definirea ariei turistice pentru care se realizează strategia de dezvoltare durabilă.

identificarea patrimoniului natural, istoric, cultural, analiza infrastructurii, situației economico-sociale.

analiza clienților actuali și identificarea turiștilor potențiali și a piețelor țintă;

stabilirea unor obiective strategice pentru dezvoltarea și managementul turismului: conservarea patrimoniului și a mediului înconjurător, îmbunătățirea calității vieții comunității locale și oferirea unor servicii turistice pe măsura așteptărilor clienților;

realizarea unui plan de acțiune care să facă posibilă atingerea acestor obiective;

propuneri de monitorizare a rezultatelor și îmbunătățirii acțiunilor.

Politica de dezvoltare regională întărește rolul și responsabilitățile pe care le au administrațiile publice locale și organismele regionale în dezvoltarea economică și socială a fiecărei localități și a regiunilor de dezvoltare, concomitent cu reducerea implicării instituțiilor guvernamentale în astfel de activități. Politica de dezvoltare regională devine o componentă esențială a autonomiei locale.

O strategie referitoare la dezvoltarea durabilă a turismului definește problemele prioritare, stabilește comunitatea factorilor de interes, obiectivele potențiale și un set de metodologii prin care pot fi realizate următoarele:

conservarea anumitor peisaje sau habitate, determinante în ceea ce privește atractivitatea zonei sau sunt protejate prin legislația în vigoare referitoare la protecția mediului;

dezvoltarea unor sectoare regionale specifice ale economiei care pot fi interconectate cu sectorul turismului (de exemplu, producerea specialităților culinare și a obiectelor de artizanat);

creșterea veniturilor locale prin intermediul investițiilor din sectorul turismului;

facilitarea dezvoltării unei entități culturale specifice regiunii.

Planul de acțiune cuprinde pașii necesari implementării strategiei și implică soluționarea unor serii de aspecte practice cum ar fi: organizațiile ce vor prelua anumite activități, tipul activităților, perioada de timp, prin ce mijloace vor fi îndeplinite aceste activități și cu ce resurse.

Deoarece acțiunile trebuie adaptate circumstanțelor locale, se poate afirma că nu există un plan standard de acțiune. Planurile de acțiune cuprind, de obicei, măsurile necesare în următoarele domenii:

Administrație: de exemplu, promovarea cooperării dintre sectoare și a modelelor de dezvoltare inter-sectorială; implicarea populației locale în trasarea politicilor și a deciziilor în sectorul turismului;

Sectorul socio-economic: de exemplu promovarea achiziționării de alimente și materiale de construcții autohtone; formarea unor rețele de producători locali pentru un marketing eficient; dezvoltarea de noi produse care să satisfacă necesitățile turiștilor etc;

Mediul înconjurător: de exemplu, îmbunătățirea controlului și aplicarea unor standarde ridicate de mediu (poluare fonică, apa potabilă, apa de îmbăiere, tratarea apelor uzate etc.); identificarea și protejarea habitatelor aflate în pericol; crearea unor zone tampon în jurul zonelor naturale sensibile; interdicția în zonele amenințate a sporturilor dăunătoare mediului înconjurător; aplicarea strictă, în cadrul tuturor proiectelor și programelor privind turismul, a procedurilor referitoare la Evaluarea Impactului de Mediu și la Evaluarea Strategică de Mediu;

Experiența: instruirea celor implicați în turism asupra valorii patrimoniului istoric; managementului de mediu; instruirea personalului implicat în managementul zonelor protejate în privința interpretării naturii; ridicarea gradului de conștientizare a populației locale în ceea ce privește mediul înconjurător; introducerea programelor de informare pentru vizitatori (inclusiv a informațiilor despre mediu).

“Nivelul și capacitatea de dezvoltare a turismului sunt determinate de distribuția sa spațială și de sezonalitatea sa, iar dezvoltarea durabilă a turismului presupune evitarea problemelor care apar din cauza acestor limite ale industriei turistice: se utilizează mult mai eficient resursele turistice și infrastructura, se îmbunătățește calitatea forței de muncă, și nu în cele din urmă, se evită impactul negativ asupra populației locale și mediului înconjurător, generat de cererea în exces din perioada sezonului.”

Un rol cheie în dezvoltarea durabilă a turismului îl au turiștii care vizitează destinația respectivă, de unde și nevoia “educării” acestora în concordanță cu principiile durabilității, având în vedere anumiți factori cum ar fi:

momentul sejurului: dezvoltarea durabilă a turismului se realizează mai ales prin uniformizarea fluxurilor turistice pe parcursul întregului an;

locurile vizitate: în anumite destinații ar trebui încurajat turismul în ariile protejate datorită veniturilor aduse în favoarea conservării lor însă în anumite zone poate fi restricționat datorită sensibilității ecologice a acestor zone;

mijlocul de transport: călătoria cu mașina proprie sau cu avionul nu este cea mai recomandată pentru favorizarea unui turism durabil;

alegerea furnizorilor de servicii turistice: vizitatorii trebuie încurajați să aleagă acele firme care urmează principiile dezvoltării durabile;

mărimea grupurilor: în cazul unor grupuri mari de turiști care vizitează simultan obiectivele turistice se înregistrează un impact negativ asupra mediului și comunității locale;

durata sejurului: dezvoltarea durabilă se realizează în condiții mai bune atunci când durata sejurului este mai mare.

Sunt necesare eforturi de încurajare a vizitatorilor care să adopte principiile dezvoltării durabile a turismului, cum sunt:

respectarea comunităților locale;

cumpărarea produselor locale;

reducerea impactului asupra mediului înconjurător;

încurajarea inițiativelor locale sociale sau de conservare.

Touroperatorii au un rol central în industria turistică și implicit în dezvoltarea durabilă a turismului. Ca intermediari între turiști și prestatorii de servicii turistice, aceștia pot influența opțiunile turiștilor, practicile prestatorilor de servicii turistice și modelele de dezvoltare ale destinațiilor turistice. Datorită acestui rol cheie în industria turistică touroperatorii au posibilitatea să contribuie la dezvoltarea durabilă a turismului și la protejarea resurselor naturale și culturale.

Din punct de vedere cantitativ, pentru monitorizarea efectelor și nivelului dezvoltării durabile a turismului se analizează următorii factori:

nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât și de oferta turistică;

stadiul mediului înconjurător și al comunității locale;

profilul și nivelul de satisfacție al turiștilor;

performanțele firmelor implicate.

Unele țări au introdus taxe de turism care sunt suportate ori de vizitatori ori de firmele de turism și sunt folosite la nivel local pentru managementul destinației turistice, pentru cauze sociale și pentru conservarea naturii.

În ultimii treizeci de ani s-a observat creșterea atenției acordate pe plan internațional dezvoltării durabile nu doar în domeniul economic dar și în cel cultural și social. Astfel, majoritatea guvernelor, asociațiilor de comerț, instituțiilor academice precum și organizațiilor nonguvernamentale au conștientizat faptul că nu se poate realiza un progres real care să aducă beneficii tuturor părților implicate fără această abordare durabilă a dezvoltării economice.

II.6. Amenajarea turistică a teritoriului în contextul dezvoltării durabile

„Amenajarea turistică este un proces complex și dinamic de organizare științifică a spațiului turistic, luând în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane, precum și toți factorii care influențează aceste relații”. Deci, amenajarea turistică urmărește, printre altele, valorificarea optimă a resurselor turistice dintr-un spațiu dat prin amenajarea, în condiții de protejare și de conservare a mediului, a unor echipamente și dotări turistice și realizarea unor programe turistice care să sprijine dezvoltarea unei activități de turism durabil, care să vină în întâmpinarea cererii turistice dinamice și cu mutații motivaționale imprevizibile.

În această perspectivă, amenajarea turistică durabilă trebuie înțeleasă prin respectarea unor principii de organizare și funcționare, care să direcționeze activitatea de turism în armonie cu condițiile naturale, economico-sociale și culturale ale teritoriului dat, cu anumite trăsături locale ale mediului (fragilitatea ecosistemelor) și cu caracterul de zonă protejată.

Principiile generale de amenajare turistică:

1. Principiul integrării armonioase a echipamentelor și dotărilor turistice cu condițiile naturale și tradițiile arhitecturale, istorice și etnofolclorice ale zonei respective, ceea ce conduce la adaptarea bazei materiale a turismului la orizontul natural, istoric și spiritual local, regional și național. Aplicat în România, acest principiu presupune racordarea amenajărilor turistice la condițiile naturale și la specificul etnografic și arhitectural al provinciilor etno-istorice, fără a deranja mediul natural și construit.

2. Principiul flexibilității sau al structurilor evolutive presupune realizarea unor echipamente și dotări turistice pentru valorificarea optimă a resurselor turistice locale/regionale care să se prezinte sub forma unui sistem polifuncțional, capabil să se adapteze cererii turistice, dar fără a prejudicia resursele și mediul înconjurător. Acest principiu este luat în considerare încă de la proiectarea amenajării turistice pentru a avea, în final, eficiența economică previzionată, inclusiv cheltuielile pentru protejarea mediului.

3. Principiul corelării activității principale cu serviciile suplimentare, mai concret cu serviciile și dotările de agrement, sport, divertisment cultural și animație. Astfel, se vine în întâmpinarea cerințelor moderne de organizare a unei stațiuni turistice sau al unui centru turistic, în care turismul activ, cu caracter recreativ, este dominant și asigură modernitatea și elasticitatea acestora.

4. Principiul interdependenței rețelelor de organizare a populației rezidente dintr-o stațiune sau regiune turistică (educație, civilizație, infrastructură și servicii pentru necesitățile comunității) și a populației turistice sosite (cu mentalitățile, cultura, nivelul de trai, necesitățile și structurile turistice proprii). Armonizarea acestor interese prin găsirea de soluții de dezvoltare a unor relații de intercondiționare între cele două sisteme, de completare și susținere reciprocă, evită fenomenul de respingere, de insatisfacție din partea ambelor părți (este vorba de capacitățile optime de primire social-perceptivă și psihologică).

5. Principiul funcționalității optime a întregului sistem de rețele.

Se are în vedere funcționalitatea unei regiuni sau stațiuni turistice, ca un sistem integrat alcătuit din mai multe subsisteme, care funcționează interdependent: rețeaua de cazare și alimentație, de tratament balnear, de agrement, de servicii tehnice (alimentare cu energie electrică, termică, apă, canalizare, depozite), căi de comunicație, alei, drumuri tehnice, etc. Aceste subsisteme – rețele integrate – conduc la o desfășurare optimă a activității în regiunea/stațiunea respectivă și orice disfuncțiune sectorială are implicații în angrenajul general. Prin prisma dezvoltării turismului durabil, toate aceste rețele sistemice trebuie organizate prin respectarea protecției mediului înconjurător și a valorificării optime a resurselor turistice, dar și a unei zonificări funcționale, viabile, raționale, respectându-se normele tehnice în vigoare. Trebuie amintite și normele de protecție hidrogeologică și sanitară, de amenajare a spațiilor verzi, amplasarea parcărilor, a terenurilor de sport etc., reglementări care conduc la dezvoltarea unui turism ecologic.

6. Principiul rentabilității directe și indirecte

Prin natura sa, amenajarea turistică trebuie să se încadreze în normele de protecție a mediului înconjurător și a resurselor turistice, care au determinat-o, conform legii nr. 137/1995 și actelor normative.

Dar, amenajarea turistică, indiferent de dimensiune și formă, are implicații economice directe pentru investitor (rentabilitate, profit, amortizarea investiției), dacă determină atragerea corespunzătoare a unor fluxuri turistice, în condițiile unei echipări turistice conforme cu dezvoltarea durabilă a turismului. În acest sens, investiția are și efecte indirecte, pozitive în dezvoltarea socio-economică a regiunii prin dezvoltarea infrastructurii și a altor servicii sau activități, ca și prin utilizarea forței de muncă locale.

În practica amenajării turistice durabile se utilizează norme și directive pentru amenajarea și concepția arhitecturală de echipare a teritoriului cu structuri de primire turistică. Acestea determină măsura în care dezvoltarea turistică se integrează în cadrul natural și cultural și se evită problemele ecologice care ar putea să apară. Pe de altă parte, respectarea acestor norme de amenajare și echipare se regăsește în nivelul de satisfacție al turiștilor și în calitatea și caracterul global al mediului pentru comunitatea locală.

Normele de amenajare a teritoriului și de concepție arhitecturală se înscriu în conceptul de durabilitate turistică și de planificare locală a turismului.

Acestea se găsesc și în reglementările românești din domeniu aprobate prin legi și hotărâri de guvern precum Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, Hotărârea de Guvern 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, Legea 137/1995 cu privire la protecția mediului și alte ordine ale Ministerului Apelor și Mediului.

CAPITOLUL III. DEZVOLTAREA TURISMULUI DURABIL

ÎN JUDEȚUL BRAȘOV

III.1. Prezentarea generală a județului – scurt istoric, poziționare, căi de comunicație

În zonă, primele urme ale existenței umane datează de acum 60.000 de ani. Fără îndoială locuitorii acestor părți au trecut prin toate etapele specifice civilizației antice. O mărturie a trecutului istoric este tabăra romană de la Râșnov, care se găsea la nord-estul graniței Imperiului Roman. Țara Bârsei adică Brașovul și vecinătățile sale, au jucat un rol important în Evul Mediu. A deținut trei puncte strategice care i-au asigurat dezvoltarea economică, militară și politică și anume:

primul punct strategic este Cetatea Făgărașului; Cetatea și ținutul cunoscut sub numele de Țara Făgărașului au fost, mult timp, un spațiu de continuitate al administrației românești după obiceiul vechi al pământului dar și un punct de sprijin în Transilvania pentru voievozii valahi.

al doilea punct este Castelul Bran, paznic al trecătorii prin care circulau mărfurile pe un circuit care își avea terminalele vestice în Flandra și Germania, iar în sud și est în Turcia și Orientul Apropiat.

al treilea punct strategic este Brașovul, care a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1235. Era cel mai important oraș din Transilvania în timpul Evului Mediu și o fortăreață economică în secolele XIV-XVI.

Majoritatea satelor locuite de sași păstrează și astăzi biserici fortificate, locuri de rugăciune și adăpost. Un exemplu este biserica-fortăreață din Prejmer, cea mai mare din județul Brașov, dar la fel de interesante sunt și cele de la Viscri și Homorod.

Trebuie remarcat faptul că o mare parte a teritoriului brașovean se suprapune unor forme vechi de organizare teritorială, care se numesc ''țări''. Așadar, cea mai veche unitate administrativă distinctă este Țara Bârsei. Este amintită documentar, în anul 1211, cu numele Terra Borza, iar apoi Țara Făgărașului sau Țara Oltului, menționată documentar, în anul 1222, cu numele Terra Blachorum.

Documentele secolelor XIII-XIV amintesc de teritoriul brașovean ca unitate administrativă aparte. Unele dintre districtele românești și comitatele de aici au continuat să existe până în 1920. După crearea României Mari în 1918, a avut loc o nouă organizare administrativ- teritorială și în 1921 a fost înființat județul Brașov. În componența sa intrau orașul Brașov, 3 plase adică Bârsa de Jos, Bârsa de Sus și Săcele și 23 de comune. În urma modificărilor din anul 1926, județul Brașov cuprindea orașul Brașov și 48 de comune grupate în patru plase (Bârsa de Jos, Bârsa de Sus, Săcele și Zărnești). S-a menținut în această formă până la 8 septembrie 1950, când a fost efectuată o reorganizare administrativ-teritorială după model sovietic. Atunci a fost creată regiunea Stalin, formată din 8 raioane, 20 de orașe și comune iar la 24 decembrie 1960 denumire a fost schimbată în regiunea Brașov.

Prin Legea nr. 2/17 februarie 1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României (cu modificările din 23 ianuarie 1981) s-a revenit la împărțirea pe județe a țării. Astfel regiunea Brașov a devenit județul Brașov, între limite mai mici și are în prezent 4 municipii – Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea.

Județul Brașov este situat în centrul României, în interiorul arcului carpatic, la intersecția drumurilor comerciale ce leagă Balcanii de restul Europei. Se întinde pe o suprafață de 5363 km2, respectiv 2,2% din suprafața țării.

Populația județului este de peste 636.400 locuitori cu o densitate de 120 locuitori/ km2 ce situează Brașovul pe locul 7 în România. Județul Brașov deține unul dintre cele mai ridicate grade de urbanism din țară astfel că 76,2 % din populație trăiește în municipii și orașe și 23,8% în comune și sate. Municipiul Brașov, reședința județului, are o populație de peste 320.000 locuitori. Alte orașe importante din județ sunt: Făgăraș, Săcele, Zărnești, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Victoria, Predeal, și Rupea.

Județul Brașov se învecinează cu următoarele 8 județe:

Argeș – la sud-est, pe o distanță de 72 km,

Dâmbovița – la sud, pe o distanță de 15 km,

Prahova – la sud-est, pe o distanță de 73 km,

Buzău – în extremitatea sud-estică, pe o distanță de 2 km,

Covasna – la est, pe o distanță de 144 km,

Harghita – la nord, pe o distanță de 35 km,

Mureș – la nord-vest, pe o distanță de 28 km,

Sibiu – la vest, pe o distanță de 88km.

Căile de comunicație de pe teritoriul județului Brașov facilitează legătura între toate regiunile țării. Brașovul este și un important nod feroviar, pentru că deține cea mai mare densitate de căi ferate din Regiunea de Dezvoltare Centru.

Rețeaua căilor rutiere

În județul Brașov rețeaua căilor rutiere totalizează 1.449 km, dintre aceștia 398 km sunt drumuri naționale.
Șosele internaționale
E60 Brest – Nantes – Orléans – Basel (Bâle) – Viena – Budapesta – Oradea – Cluj-Napoca – Brașov – București – Constanța, cu prelungirea Poti – granița cu China.
E68 Szeged (Seghedin) – Nădlac – Arad – Deva – Sebeș – Sibiu – Făgăraș – Brașov
Drumuri naționale
DN1 Oradea – Cluj-Napoca – Turda – Alba Iulia – Sebeș – Sibiu – Făgăraș – Brașov – București
DN1A Brașov – Săcele – pasul Bratocea – Vălenii de Munte – Ploiești – Buftea – București
DN10 Brașov – Hărman – pasul Buzău – Buzău
DN11 Brașov – Hărman – pasul Oituz – Onești – Bacău
DN73 Brașov – Bran – Câmpulung – Pitești
DN73A Predeal – Pârâul Rece – Râșnov – Șinca – Șercaia
DN1J Șercaia – Comăna de Jos – Hoghiz
Rețeaua căilor feroviare
Rețeaua căilor feroviare din județ are o lungime de 335 km. Municipiul Brașov este unul dintre cele mai importante noduri de cale ferată din România și din acesta pornesc șase ramificații:
Tronsonul Brașov – Predeal – București
Tronsonul Brașov – Sfântu Gheorghe – Gheorgheni
Tronsonul Brașov – Rupea – Sighișoara – Teiuș
Tronsonul Brașov – Făgăraș – Sibiu – Vințu de jos
Tronsonul Brașov – Hărman – Întorsura Buzăului
Tronsonul Brașov – Zărnești

III.2. Analiza potențialul turistic al județului Brașov

Județul Brașov este una dintre cele mai variate zone în ceea ce privește oferta turistică din România atât prin obiectivele naturale cum sunt monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naționale cât și prin obiectivele istorice – arheologice ca cetăți, castele, biserici, muzee etc.

Dezvoltarea turismului sub diverse forme este favorizată de poziționarea geografică a județului Brașov în zona montană din centrul țării iar potențialul turistic al acestuia combină elemente ale cadrului natural cu valori culturale și istorice.

III.2.1. Potențialul turistic natural

Suprafața județului Brașov se suprapune pe două mari unități morfostructurale de relief și anume Munții Carpații și Podișul Transilvaniei. Cadrul natural al județului este compus din areale și trasee turistice cu valoare peisagistică deosebită, parcuri naționale sau naturale, rezervații și monumente ale naturi, rețeaua hidrografică. Relieful este variat și prezintă o mare complexitate morfologică și morfogenetică.

Masivele muntoase ale județulu care sunt integrate în circuitul turistic intern și internațional și reprezintă atracții turistice sunt următoarele:

Masivul Piatra Mare face parte din Munții Bârsei, care sunt localizați în sudul depresiuni Brașov, în cadrul Carpaților de Curbură. Masivul are trasee turistice montane ușor accesibile și oferă obiective turistice naturale deosebite dar și posibilități de lansare cu parapanta. Principalele atracții turistice ale masivului:

Cascada și canionul “7 scări” – 120 m diferență de nivel, a doua ca lungime din Europa, dar ca pitoresc prima, formată din 7 cascade succesive; Canionul Șapte Scări are o lungime de 160 m și o diferență de nivel de 58 m. Prima treaptă a cascadei de jos în sus, are o înălțime de 8 m, urmată de alte 6 trepte, cea mai mare având peste 35 m înălțime;

Cascada Tamina este înșiruirea a cinci cascade, este situată în Masivul Piatra Mare pe Valea Pietrei Mici, la o altitudine de 1100 m. Cea mai mare dintre cele cinci cascade are înălțimea de 10 m.;

Peștera de Gheață se găsește la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri, într-un mare bloc de calcar, are un aspect de fisură verticală în munte, îngustă, prin care vine un curent rece ca gheața; 

Cascada “Dracului” situată pe Valea Dracului.

Masivul Bucegilor este un Parc Natural de interes național cu peisaje atractive, spectaculoase văi glaciare și cabane de creastă. Parcul Natural Bucegi s-a înființat în anul 1943, pe o suprafață de 35.700 ha din care rezervațiile integrale – 9.000 ha. În cadrul lui găsim:

Rezervația Abruptul Bucșoiu – Mălăiești – Valea Gaura (1643 ha); 

Rezervația Abruptul Prahovean (3748 ha); 

Rezervația Ialomiței ocupă zona forestieră de pe  Munții Bătrâna și Cocora;

Rezervația Zănoaga (Munții Zănoaga și Cheile Zănoaga Mare). Conservă specii termofile precum și pădurea seculară de molid;

Rezervația Turbăria Lăptici – între Cheile Coteanu și Tătarului

Rezervația Babele ocrotește formele de relief rezultate din eroziunea conglomeratelor și gresiilor: Babele, Ciupercile și Sfinxul;

Rezervația Omu protejează asociațiile vegetale de tundră alpină cu ierburi endemice pentru Carpați.

Masivul Piatra Craiului, declarat Parc Național, se găsește la marginea de vest a depresiunii Bârsei și este format dintr-o impresionantă coamă muntoasă de calcar cenușiu, lungă de 25 de km. Aici se găsesc specii rare de floră și faună. Parcul Național Piatra Craiului a luat ființă în anul 1938 și are o suprafață de 14.800 ha. Aici găsim următoarele rezervații naturale:

Rezervația Peretele Vestic;

Rezervația Piatra Mică;

Rezervația Cheile Zărneștilor;

Rezervația Hornurile Grindului – Muchia Lungă.

În Masivul Piatra Craiului se gasesc și numeroase monumente:

Monumentul Natural Colții Chiliilor

Monumentul Natural Acul Crăpăturii

Monumentul Natural Padina Închisă – Orga Mare

Monumentul Natural Turnurile Dianei

Monumentul Natural Zaplazul

Monumentul Natural Cerdacul Stanciului

Monumentul Natural Vlădușca

Monumentul Natural Peștera Mare

Monumentul Natural Zidul lui Dumnezeu

Munții Ciucaș reprezintă cea mai sudică parte a Carpaților Orientali și au o suprafață mică 200 km2 în comparașie cu alte grupări muntoase. Deși se întind pe o suprafață relativ restrânsă, vântul și trecerea timpului au lăsat urme adânci în diverse chipuri pe suprafața acestora. Astfel aici găsim:

Tigăile Mari (1844m) – formațiune muntoasă sub formă de turnuri care pot atinge și 70-100m ; turnurile sunt urmare a erei periglaciare;

Tigăile Mici (1843m) – cel mai înalt vârf din culmea Bratocei din care se desprinde culmea Tigăile Mici;

Mâna Dracului – traseu montan extrem de dificil, caracterizat în totalitate de numele pe care îl poartă;

Babele la sfat – grupare de munți de dimensiune redusă care priviți din depărtare au aspectul unor femei bătrâne care stau de vorbă;

Turnul lui Goliat – denumit și Moșul cu Oile, reprezintă munți de dimensiuni diferite, în centru stând un munte mare (Moșul) și alte grupări muntoase de dimensiuni reduse (Oile).

Munții Perșani se întind pe teritoriul adminstrativ a trei județe Brașov, Covasna și Harghita și au o suprafață de 1.000 km2. Cuprind oferte turistice în zona nord-vestică a județului Brașov ce constă în arii protejate și monumente ale naturii, obiective istorice, culturale și monumente de arhitectură. Atracțiile turistice sunt:

Coloanele de bazalt de la Racoș – rezervație geologică cu o suprafață de 1,05 ha, unde pot fi întâlnite coloane de bazalt înalte de 10-15 m ce au apărut ca urmare a răcirii rapide a lavei vulcanice;

Templul subteran de la Șinca Veche este cunoscut și sub numele de “Mânăstirea săpată în piatră” sau “Templul Ursitelor” (foto Anexa 1). Templul se află la o distanță de 2 km de satul Șinca Veche. Este un lăcaș de cult și se presupune că ar avea câteva mii de ani, cu origini dacice sau mai înaintate. Mânăstirea este tăiată în totalitate în piatră, încăperile adăpostesc sculpturi ciudate, ca semnul Yin-Yang și Steaua lui David. Este și un loc unde se petrec fenomene paranormale adică este vorba de un joc al unor sfere de lumină densă, perfect conturate, ce are loc numai în anumite momente ale zilei.

Alte rezervații sunt: Pădurea Bogății, Cotul Turzun, locurile fosiliere Carhaga, Ormeniș și Gârbova, coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită, precum și rezervațiile pentru pescuit și vânătoare, aflate în bazinele râurilor Lupșa, Comăna, Veneția.

Munții Făgăraș sunt supranumiți și Alpii Transilvaniei de savantul francez Emmanuel de Martonne. Aceștia confirmă asocierea prin densitatea remarcabilă de abrupturi adânci, vârfuri și muchii înguste.

Muntele Tâmpa 

Se înalță la circa 400 m deasupra orașului Brașov. Este o rezervație naturală cu o suprafață de 150 ha. Tâmpa este și singura rezervație peisagistică din județul Brașov. Aici au fost descrise pentru prima data două specii endemice românești. Este vorba de crucea voinicului (Hepatica transsilvanica) și obsiga bârsană (Bromus marcensis). Pe versantul nordic se întinde o pădure deosebită ce cuprinde mai multe specii cu valoare ornamentală și științifică cum sunt: fagul, carpenul, stejarul, teiul, ulmul de munte, frasinul, laricele, pinul etc. Versantul sudic, puternic însorit și mai uscat, adăpostește ochiuri de stepă unde încercările de plantare cu arbori au dat greș în mare parte. Totodată Tâmpa adăpostește multe specii de păsări, mamifere și insecte.

Pietrele lui Solomon 

Sunt două formațiuni muntoase și se găsesc la ieșirea din Șcheii Brașovului (foto Anexa 2). Sunt vehiculate două  legende privind istoria  “Pietrelor lui Solomon”, ambele păstreaza comune fuga regelui maghiar Solomon și refugiul său în interiorul formațiunilor denumite astfel. Prima legenda spune că Solomon ar fi un rege maghiar care urmărit fiind de păgîni, a sărit cu calul său, peste prăpastia dintre stâncile care mărginesc defileul. Urmăritorii săi au căzut în prăpastie și astfel regele a scăpat de dușmani. A două legendă spune că un rege maghiar numit Solomon a fost alungat de mama sa pentru că și-ar fi omorât fratele și ar fi fost blestemat de aceasta să moară de îndată ce va fi văzut de către un om de rând. Solomon a fugit călare pe calul său și s-a refugiat în această zonă a țării noastre. S-a urcat în galop cu calul până în vârful muntelui și văzând un păstor, de frică să nu fie văzut de acesta, riscând astfel să moară, a bruscat calul dorind să se întoarcă. Calul însa s-a dezechilibrat și a căzut în prăpastie. În locul în care a căzut, muntele s-a despicat în două și astfel au apărut aceste două stânci. În limba iudaică Solomon se traduce prin înțelepciune, astfel încât Pietrele lui Solomon se traduc prin Pietrele Înțeleptului, înțelepciune pe care Solomon din legendă a căpătat-o în ultimele clipe de viață.

Rezervația naturală Dumbrava Vadului

Este cunoscută cel mai adesea sub numele de Poiana Narciselor sau Poiana Vadului, cum îi spun localnicii. Este cea mai mare rezervație naturală de profil din Europa și se întinde pe o suprafață de 400 de hectare. Rezervația este cuprinsă între Munții Făgăraș, Munții Perșani și Podișul Transilvaniei, la marginea satului Vad, la o distanță de 21 km de Făgăraș și la 7 km de Șercaia. Specia predominantă în zonă este Narcissus angustifolius. Teritoriul rezervației se remarcă prin mulțimea neobișnuită a narciselor dar și  prin îmbinarea dintre vegeția lemnoasă și cea ierboasa.

Piramidele de la Șona

Piramidele de la Șona sunt 8 movile înalte de până la 30 de metri, dispuse pe două șiruri și foarte interesant este faptul că sunt așezate în ordinea înălțimii (foto Anexa 3). Cele opt movile se văd de departe, dar numai după ce te apropii de ele îți poți da seama de dimensiunea lor impresionantă. Guruieții” de la marginea satului, așa cum au fost numiți de localnici, sunt încă o enigmă. 

III.2.2. Potențialul turistic antropic

Județul Brașov este bogat din punct de vedere al resurselor culturale, comunitare și de patrimoniu. Acestea oferă o combinație deosebită de arhitectură, clădiri de patrimoniu și monumente, cu un trecut istoric ce se bazează pe o multitudine culturală și o îmbinare a stilului de viață modern cu cel tradițional agrar și medieval. Aici găsim fortărețe impresionante, castele, case istorice și biserici saxone, unice în lume iar de o importanță deosebită este municipiul Brașov, unul dintre cele mai bine păstrate orașe medievale.

Atracții turistice din Municipiul Brașov

Biserica Neagră – a fost ridicată cel mai probabil începând cu anul 1383 și până la marele incendiu era cunoscută sub numele de “Sfânta Maria”. A primit denumirea de Biserica Neagră după incendiul din 1689 iar interiorul a fost reconstruit în stil baroc. Este cel mai reprezentativ monument gotic din sund-estul Europei și deține cea mai importantă colecție de covoare orientale. În clopotnița Bisericii Negre se află cel mai mare clopot din spațiul românesc, din bronz, care cântărește șase tone.

Biserica Sf. Bartolomeu – este amplasată lângă dealul Sprenghi cu cetatea medievală de refugiu. Ea a fost reconstruită în forma actuală, după invazia tătară din 1241 și este cel mai vechi monument istoric al orașului. Biserica păstrează în interior piese de mobilier liturgic din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea: altarul, amvonul și stranele pictate ale breslelor meșteșugărești.

Biserica Sf. Nicolae – datează din secolul al XIII-lea și a reprezentat de-a lungul timpului cel mai important centru pentru viața spirituală, culturală și artistică a românilor din Țara Bârsei. Din ansamblul Bisericii Sfântul Nicolae mai fac parte Casa Barac din secolul al XVIII-lea și chiliile adosate zidului de incintă în prima parte a secolului al XIX-lea. Aici funcționează astăzi un complex muzeal înființat în anul 1961 ce păstrează dovezi ale culturii și civilizației din „Șcheiul Brașovului”, o colecție unică de cărți (c. 4000 de volume) și documente istorice (c. 30.000).

Casa Sfatului – este situată în centrul vechi al Brașovului, în piața cu același nume și este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale orașului. Inițial a fost doar un turn de supraveghere, ale cărui baze se aflau pe cele ale actualului turn. Din anul 1950 Casa Sfatului primește o nouă întrebuințare devenind sediu al Muzeul Județean de Istorie Brașov.

Cetatea Brașovului – a fost ridicată pe Dealul Cetății și datează din anul 1524. Construită sub forma unei fortificații cu patru turnuri, făcea parte astfel din sistemul de apărare a Cetății Brașovului. Construcția inițială a Cetățuii Brașovului, din piatră și cărămidă, se prezenta sub forma unei potcoave, formă care este menținută și astăzi în partea centrală a acesteia. Între anii 1955 și 1975 a fost depozit al Arhivelor Statului, iar din 1981, după o amplă restaurare, a devenit un complex turistic cu specific medieval (foto Anexa 4).

Sistemul de fortificații

Turnul Negru – datează din secolul al XV-lea iar numele și l-a căpătat din anul 1559 când la 23 iulie un trăsnet a incendiat turnul. Construcția din piatră înaltă de 10 m închide în plan un pătrat cu latura de 7 m. Turnul avea rolul de pază și observație.

Turnul Alb – este menționat în documente în 1460 și în 1494. Turnul Alb a fost construit în anul 1494 și are forma unui semicerc închis, cu partea dreaptă orientată spre oraș. Numele provine de la aspectul lui, fiind tencuit și văruit în alb.Turnul Alb este acum un monument pitoresc, un punct de atracție în refugiul Belvedere de pe drumul ce duce în Poiana Brașov.

Bastionul Graft – este situat la mijlocul laturii de nord – vest a cetății. Se sprijină pe baza dealului Warthe și are în apropiere cele două turnuri exterioare Turnul Alb și Turnul Negru. Construit probabil în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cândva după 1562, bastionul avea menirea de a întări paza acestui sector.

Bastionul Țesătorilor – a fost construit în două etape, între anii 1421 – 1436 și 1570 – 1573. A fost încredințat pentru întreținere și apărare breslei țesătorilor de in, de aici și numele bastionului. După restaurarea din anul 1910, Bastionul Țesătorilor își schimbă destinația și devine muzeu.

Bastionul Postăvarilor – a fost construit între anii 1450 și 1455 de breasla aurarilor și a fost preluat doar în 1640 de breasla postăvarilor. Este un bastion circular cu diametru de 16 m, 4 nivele și 19 m înălțime. A fost unul dintre cele mai bine apărate bastione. Între 1961-1962 a fost consolidat, iar în anul 2005 renovat.

Poarta Ecaterinei – a fost construită pentru a ușura accesul șcheienilor în Brașov. Fiind situată la capătul străzii Caterinei (care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo) poarta a primit denumirea de Ecaterina. Turnul porții care se vede și astăzi a fost ridicat în anul 1559. Bolta turnului este pictată în stilul Renașterii și arhitectura acestuia este unică în lume.

Poarta Șchei – este situată lângă Poarta Ecaterina și a fost construită în perioada 1827 – 1828 cu rolul de a fluidiza traficul mărit din această zonă. Are forma unui arc de triumf cu trei intrări, una principală de mari dimensiuni în mijloc și două intrări mai scunde în lateral care sunt destinate pietonilor.

Muzeul Prima Școală Românească

Este situat în interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Șcheii Brașovului. Clădirea a fost construită în anul 1495 și reclădită la 1760, păstrându-și însă elementele stilului baroc. Muzeul este compus din mai multe camere și anume: Sala de clasă "Anton Pann" , Sala "Diaconu Coresi", Sala "Cartea, factor de unitate națională", Sala "Cartea și Cărturarii brașoveni", Sala cu vatră.

Muzeul Județean de Istorie – funcționează în Casa Sfatului și a fost înființat pe baza colecțiilor Muzeului Săsesc al Țării Bârsei și a colecțiilor Muzeului Asociațiunii ASTRA. Muzeul conservă și valorifică bogate colecții de arheologie și istorie. Expoziția permanentă "Brașov – Istorie, Cultură, Civilizație" numără aproximativ 3000 piese expuse în 17 săli, pe cele trei niveluri ale clădirii.

Muzeul de Artă – a fost  înființat în anul 1949 ca secție a Muzeului Regional iar patrimoniul său cuprinde peste 4300 de bunuri culturale (pictură de șevalet, grafică, sculptură, artă decorativă, icoane, tapiserie, covoare orientale etc.). Colecția de pictură, sculptură și grafică este reprezentativă pentru arta românească modernă și contemporană și pentru arta transilvăneană din secolele XVI-XX. 

Muzeul de Etnografie – s-a deschis în anul 1990 și împreună cu cele două muzee-filiale adică Muzeul Etnografic Săcele și Muzeul Etnografic Gh. Cernea, din orașul Rupea prezintă diverse aspecte etnografice ale zonelor din judet. 

Strada Sforii

Este localizată între străzile Cerbului și Poarta Șchei. Existența străzii este atestată în documentele din sec. XVII ca un simplu coridor, pentru a ușura munca pompierilor. Lățimea ei variază între 1,11 și 1,35 m și îi conferă titlul de cea mai îngustă stradă a orașului Brașov și chiar cea mai îngustă stradă din Europa. Lungimea de 83 metri și reflectă tendințele de urbanizare a Brașovului medieval.

Atracții turistice din județul Brașov

Castelul Bran – este situat între Munții Bucegi și Piatra Craiului, la 30 de km de Brasov. Este singurul punct turistic ce atrage sute de mii de turiști datorita unei legende și anume Legenda Contelui Dracula.  Castelul adăpostește în acest moment muzeul Bran. Acesta se întinde pe cele 4 etaje ale castelului unde sunt expuse colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri. În curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea culoarului Rucăr-Bran.

Cetatea Râșnov – este cunoscută și sub numele de Cetatea Țărănească Râșnov și este considerată una dintre cele mai bine păstrate cetăți țărănești din Transilvania. Numele provine de la principala ocupație a constructorilor – agricultura. Aceasta este situată pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov. Prima mențiune documentară despre Cetatea Râsnovului datează din anul 1335.

Cetatea Rupea – ridicată pe Dealul Cohalmului la 50 km de Brașov domină de sus orașul. A fost construită și extinsă în secolele XIV–XVII, ca cetate și refugiu pentru satele din împrejurimi.

Cetatea Făgărașului – este cel mai important monument al Făgărașului fiind unul dintre cele mai mari din țără și chiar din Europa. Primele știri documentare care atestă existența cetății de piatră sunt din 1455. Cetatea Făgărașului se poate defini ca o fortificație de apărare cu caracter militar și cu o poziție strategică – la jumătatea drumului comercial dinspre Sibiu și Brașov și în vecinătatea Țării Românești. Stăpânirea cetății s-a dovedit foarte importantă pentru voievozii și principii Transilvaniei. Dupa 1965 cetatea a fost renovată și amenajată ca muzeu.

Manăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus – se află pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș. Este renumită ca loc de pelerinaj pentru credincioșii și vizitatorii ce se roagă ori poposesc în acest locaș sfânt. Istoria Mănăstirii Brâncoveanu începe din sec XVII. În jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu a zidit în piatră mănăstirea.

Rezervația de zimbri Valea zimbrilor de la Vama Buzăului

Este situată la 45 km de municipiul reședință de județ, Rezervația și se întinde pe o suprafață de 10 hectare. În anul 2014 în rezervație se găseau 18 exemplare față de 5, câte erau în toamna anului 2008 atunci când a luat ființă. Primele cinci exemplare au fost aduse din Austria și Elveția, câte două și unul din Italia. Rezervația de la Vama Buzăului este cea de-a patra din țara noastră, după cele de la Vânători-Neamț, Hațeg-Silvuț și Neaga-Bucșani. 

La 6 km de rezervație găsim Cascada "Urlătoarele", o înșiruire de cascade mici, care se pot trece cu piciorul, unde turiștii pot ajunge pe un drum forestier și chiar pot urca până în vârful căderii de apă.

Rezervația de ursi Libearty de la Zărnești

A fost înfiițată în anul 2005 și este situată în pădurea de pe dealul de la intrarea în orașul Zărnești la 2km de DN 73A Râșnov – Zărnești – Sibiu. Rezervația de urși de la Zărnești este unică în România și Europa de Est. Spațiul a fost amenajat astfel încât urșii să aibă parte de un mediu cât mai apropiat de habitatul natural. Animalele au bârloguri și „piscine", iar mâncarea le este plasată în anumite locuri, astfel încât animalul să facă efortul să o caute. În prezent, în rezervație trăiesc 71 de exemplare, fiecare dintre ele având la dispoziție, pentru plimbare, suprafețe vaste. Fiecare urs din această rezervație are o poveste.

“Moara cu noroc” din Ohaba

Lângă Șinca Veche în Ohaba găsim cea mai veche moară din Țara Făgărașului care încă macină (foto Anexa 5). Această moară de apă funcționează perfect chiar dacă are mai mult de 130 de ani de activitate. Pietrele morii au fost aduse din Franța în 1873 și nu au fost înlocuite niciodată. Moara de apă din Ohaba are valoare muzeală și istorică fiind un vestigiu al morăritului tradițional. Datorită faptului că a supraviețuit mai mult de un secol, moara de la Ohaba, a fost numită și Moara cu Noroc.

“La Vâltori” din Lisa

La intrare în satul făgărășean Lisa, se găsește complexul denumit “La Vâltori”. Aici turistul poate observa întregul proces pe care-l parcurge lâna: de la spălare, la prelucrarea firului cu ajutorul unor utilaje speciale, la răsucirea lui și formarea ghemelor, la crearea țesăturilor la război și până la finisarea acestor produse, printr-o tehnică păstrată cu sfințenie din străbuni. Instalația denumită "La Vâltori" funcționează acționată de forța hidraulică a râului Lisa. 

III.3. Forme de turism practicate în județul Brașov

Oferta turistică a județului Brașov este complexă și diversificată, asigurând astfel condiții pentru practicarea mai multor forme de turism.

Turismul montan – județul Brașov se distinge din punct de vedere turistic, și deține supremația în turismul montan românesc. Turismul montan este favorizat aici de existența masivelor muntoase, a suprafeței mari acoperite cu păduri, a existenței traseelor marcate, a cabanelor montane și bazelor de cazare din localitățile limitrofe. Aceste zone sunt promovate pe plan național și internațional fiind propice pentru practicarea drumeției, a sporturilor de iarnă, alpinismului, speoturismului. Locațiile ca Poiana Brașov și Predeal sunt centrate pe sezonul de schi dar, datorită frumuseții peisajului, au un potențial ridicat pentru practicarea turismului și în afara sezonului rece.

Poiana Brașov este o zonă turistică recunoscută pentru practicarea sporturilor de iarnă dar și pentru sejururi de odihnă. Ocupă locul întâi între stațiunile de schi din țară și oferă schiorilor 10 pârtii cu grade diferite de dificultate, cu o lungime totală de 17 km și dotate cu instalații de transport pe cablu. Orașul Predeal este o  stațiune montană cu profil complex (tratament, odihnă, turism montan).  Stațiunea dispune de 7 pârtii de schi omologate internațional cu o lungime totală de apoximativ 8 km amenajați.

Turismul cultural-istoric este favorizat de existența în întreg județul a numeroaselor monumente istorice și de arhitectură dar și de existența multitudinii de obiceiuri, tradiții și evenimente culturale cu caracter periodic.

Turismul religios este practicat mai ales la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus. Aici au loc, în timpul marilor sărbători creștine, slujbe religioase ce atrag o mulțime de credincioși. De asemenea, pe teritoriul județului se găsesc 7 complexe monahale și numeroase biserici care au valoare istorică și arhitecturală deosebită.

Turismul sportiv se practică în judtul Brașov prin: alpinism, schi alpin, schi fond, echitație, mountainbike, deltaplanorism și planorism, vânătoare și pescuit sportiv în zonele colinare și montane ale județului, “vânătoarea de imagini“ tip safari a unor specii precum lupul, ursul și râsul și birdwatching la Dumbrăvița (denumită „Delta Brașovului” sau „ Delta dintre munți” unde au fost identificate peste 200 de specii de păsări).

Turismul științific tematic este practicat pe secțiuni de biodiversitate, speologie, geologie, paleontologie în rezervații naturale ale județului.

Turismul rural este practicat în special în zona satelor brănene (Fundata, Moieciu, Bran ) în Poiana Mărului, Vama Buzăului, Viscri, zone ce constituie un areal cu un potențial natural, istoric și turistic deosebit.

Ecoturismul este practicat în următoarele zone din județ:

zona Zărnești – aici este dezvoltat în stadiul cel mai avansat din România, favorizat atât de cadrul natural excepțional (Parcul Național Piatra Craiului), cât și de activitatea de organizare și promovare a acestui tip de turism de către Administrația PNPC;

zona Vama Buzăului – poartă de intrare în Masivul Ciucaș;

zona Bunești – Viscri, este o zonă incipientă în practicarea ecoturismului, dar are un potențial deosebit pentru dezvoltare turismului în această direcție;

zona Făgăraș – este favorizată de cadrul natural, aici se practică un ecoturism incipient, dar fără o strategie sistematică în acest sens.

Turismul de afaceri și conferințe, se bucură de un interes în creștere fiind favorizat de dotările oferite de multe dintre hotelurile și pensiunile din județ (săli de conferință).

Turismul de recreere se practică în stațiunile Poiana Brașov, Predeal și zona Bran-Moieciu-Fundata.

Turismul de circulație se practică în ambele forme de tranzit și itinerant sau de circuit.

Turismul de sfârșit de săptămână este practicat în zonele montane și subcarpatice.

Turismul balnear sau de tratament nu este valorificat încă la adevărata sa valoare, deși există potențial – zona Homorod, Predeal, Perșani.

III.4. Capacitatea de cazare turistică a județului

Județul Brașov ocupă locul II, după județul Constanța, din punct de vedere al mișcării turistice din România. El reprezintă cea mai importantă și frecventată zonă în ceea ce privește turismul cu caracter montan și concentrează în același timp o mare diversitate de obiective turistice. Județul Brașov face parte dintr-un vast teritoriu de interes turistic, deoarece se află în imediata apropiere a altor zone cu un important flux turistic cum sunt: Valea Prahovei, culoarul Bran-Rucăr, zona Sibiu-Valea Oltului, bazinul Oltului superior cu numeroase stațiuni balneo-climaterice printre care Covasna, Tușnad, Malnaș, etc.

Puține județe ale României îmbină atât de armonios potențialul turistic natural cu valorile culturale și istorice. Valorificarea componentelor atractive ale cadrului natural s-a făcut în funcție de distanța și posibilitățile de acces la principalele centre de interes turistic. Majoritatea turiștilor vin în municipiul Brașov pentru week-end sau pentru afaceri. În celelalte zone din județ, turiștii vin pentru a-și petrece vacanțele sau sărbătorile de iarnă și cele pascale.

Tabel 4.1. Structurile de primire turistică cu funcțiuni de

cazare turistică, la 31 iulie

Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Conform datelor furnizate de Directia Județeană de Statistică Brașov în anul 2013, în județul Brașov existau 750 unități de cazare cu 25.524 locuri de cazare. Aproape 38% din totalul locurilor se regăseau în cadrul pensiunilor agroturistice. Pensiunile turistice dețin 29% din totalul locurilor de cazare, hotelurile 14%, vilele turistice 11%, cabanele turistice 4%, hostelurile 3%, hanurile și motelurile 1%.

Cele mai multe unități de cazare se gasesc în municipiul Brașov și în zona de sud a județului, unde sunt stațiunile montane și zona agroturistică formată din localitățile Bran, Moieciu și Fundata.

III.5. Analiza SWOT a turismului în județul Brașov

Puncte Tari

potențial turistic natural și antropic complex, cu posibilități de valorificare în toate anotimpurile

capacitate mare de cazare în diferite structuri de primire a turiștilor

turismul rural, practicat în special în zona Bran – Moieciu

practicarea turismului de afaceri

domeniul schiabil relativ bine dezvoltat

ponderea mare a turiștilor străini în totalul turiștilor care vizitează județul

existența unor obiective turistice mediatizate pe plan mondial ex. Castelul lui Dracula

păstrarea tradițiilor culturale și gastronomice cu specific local.

Puncte Slabe

lipsa aeroportului și/sau a unei autostrăzi îngreunează accesul turiștilor în județul

resursele turistice sunt valorificate necorespunzător

posibilităților de agrement reduse în zonele în care se practică turismul rural

materiale de promovare turistică insuficiente

numărul redus al programelor de instruire în turism și readaptarea celor existente la nevoile pieței

nerespectarea normelor de construcție în unele zone turistice, mai ales în perimetrul parcurilor și ariilor protejate

raport negativ calitate – preț în cazul stațiunilor în care se practică sporturi de iarnă comparativ cu destinații asemănătoare din Europa

slaba valorificare a apelor minerale și curative/balneare din județ ex. zona Homorod.

Oportunități

dezvoltarea domeniului schiabil îndeosebi în Bucegi și în masivul Făgăraș

dezvoltarea ecoturismului, în special, în zona masivului Ciucaș

dezvoltarea turismului rural și a agroturismului

dezvoltarea infrastructurii turistice și sportive și valorificarea rezultatelor în urma organizarii Festivalului Olimpic al Tineretului European

promovarea turismului brașovean pe piața estică

crearea și dezvoltarea infrastructurii de acces în zonele turistice

promovarea unor trasee tematice și crearea unui sistem de promovare turistică

dezvoltarea turismului rural și a agroturismului în județ

promovarea turismului brașovean pe piețele internaționale

susținerea evenimentelor culturale periodice și unice

facilitarea accesului spre zonele turistice prin dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii de transport

lărgirea și îmbunătățirea rețelei de informare turistică

atragerea operatorilor de turism din județ la târgurile naționale și internaționale

mai mult interes din partea administrațiilor locale în promovarea activităților turistice.

Riscuri

lipsa aeroportului și absența autostrăzii poate avea în timp efecte negative în dezvoltarea turismului

pierderea treptată a turiștilor de pe piața occidentală din cauza neadaptării raportului calitate-preț la piața europeană

dezvoltarea serviciilor de salvamont și menținerea traseelor și a popasurilor montane este afectată de lipsa resurselor financiare

zonele turistice sunt supraaglomerate prin construcții fără autorizații sau care nu respectă mediul înconjurător și identitatea locală

lipsa forței de muncă specializată în turism

încălzirea climei riscă să afecteze desfășurarea activităților turistice de iarnă.

III.6. Obiective și măsuri privind dezvoltarea turismului

Asigurarea creșterii atractivității și competitivității zonelor turistice cu potențial natural și cultural prin dezvoltarea infrastructurii

dezvoltarea infrastructurii de transport: prin construirea infrastructurii majore

(aeroport, autostradă) și prin dezvoltarea sau modernizarea căilor de circulație alternative la drumurile europene sau naționale;

valorificarea potențialului turistic montan prin construirea infrastructurii necesare (drumuri, refugii alpine, trasee drumeție); amenajarea și construcția de noi pârtii de schi cu dotările aferente;

reabilitarea sau modernizarea căilor de acces spre obiectivele turistice (drumuri, parcări, poteci marcate, drumuri pietonale, adăposturi, piste pentru cicloturim);

conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural și cultural (monumente, ansamblurilor istorice și de arhitectură) al comunităților locale;

reabilitarea infrastructurii culturale prin construcția și reabilitarea de muzee, săli de expoziție, așezăminte culturale, cinematografe, monumente istorice și case memoriale;

valorificarea potențialului natural nefolosit în prezent (ex: Băile Homorod, Băile Veneția de Sus, Apele sărate de la Grid, coloanele bazaltice de la Racoș);

modernizarea structurilor de primire turistică dar și modernizarea și diversificarea serviciilor oferite

îmbunătățirea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii bazelor sportive și de agrement ( dezvoltarea de noi baze și reabilitarea celor existente)

Promovarea și valorificarea obiectivelor turistice, a evenimentelor și a manifestărilor locale

recunoașterea și utilizarea brandului turistic al județului pentru promovarea internațională, națională și județeană;

dezvoltarea centrelor de informare turistică (dotare, materiale utile, personal pregătit);

asigurarea unei oferte turistice diversificate prin promovarea activă a pachetelor turistice (ex. promovarea și sprijinirea activităților agroturistice – zona Bran-Moieciu);

promovarea activităților și a evenimentelor ce pot atrage turiști prin realizarea unei agende a evenimentelor speciale anuale desfășurate în județ;

valorificarea tradiției istorice și etnografice prin punerea în valoare și promovarea obiceiurilor tradiționale specifice etniilor din județ prioritare fiind cele cu caracter de unicitate (Borița -Tărlungeni, obiceiurile junilor – Brașov, împușcatul cocoșului Apața etc.);

promovarea și sprijinirea manifestărilor anuale de succes (festivaluri medievale, Oktoberfest, concursuri aviatice, raliuri, spectacole naționale și internaționale de muzică de diferite genuri, festivaluril de teatru, competiții sportive).

Sprijinirea dezvoltării inițiativelor turistice

extinderea și organizarea centrelor de informare turistică astfel încât să corespundă adecvat cerințelor turiștilor din punct de vedere al bazei de informații accesibile și din punct de vedere al personalulul calificat în domeniu;

realizarea și actualizarea documentației urbanistice pentru centrele istorice ale orașelor și comunelor din județ;

crearea de zone de agrement și parcuri turistice care să valorifice în mod pozitiv potențialul natural al județului și care să contribuie la conștientizarea publicului despre importanța protejării mediului înconjurător;

formarea și instruirea personalului din turism;

evaluarea și catalogarea calității serviciilor turistice din județ cu ajutorul unei structuri profesioniste, acreditate și acceptate la nivel județean;

crearea de muzee vii în diferite perioade ale anului, în apropierea monumentelor istorice importante.

III.7. Strategii de dezvoltare și promovare a turismului durabil în județul Brașov

Câteva strategii de dezvoltare a turismului pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile:

creșterea longevității localităților cu resurse naturale reduse;

încurajarea activităților tradiționale, în special a celor cu caracter artizanal și de mică industrie tradițională (Meșteșuguri și tradiții în Țara Bărsei: pictură pe sticlă, creație păpuși și broderie, ceramică, pielărie etc.);

dezvoltarea unui comerț specific ce se bazează pe produsele specifice locale și meșteșugărești (expoziția cu vânzare de la Bran cu preparate tradiționale cum ar fi: brânza de burduf, pastrama de oaie, bulz sau must de casă);

veniturile obținute din turism și din comerțul specific acestuia, pot contribui la acțiunile de modernizare a obiectivelor culturale și la refacerea ecologică a peisajelor valoroase.

Turismul montan

Obiectivul general al promovării turismului montan în județ îl constituie atât creșterea circulației turistice prin lărgirea gradului de adresare a ofertei cât și educarea turiștilor pentru protejarea mediului înconjurător. Pentru realizarea acestui obiectiv sunt necesare o serie de acțiuni:

atragerea unor segmente ale populației pentru care activitățile în aer liber reprezintă un hobby;

stimularea tuturor categoriilor de tineri care ar putea fi interesați de practicarea unor activități sportive cu caracter general;

atragerea unor categorii de tineri care ar putea fi interesați în practicarea unor noi forme de activități sportive precum cicloturism (13 trasee cu bicicleta în Județul Brașov: Predeal – Poiana Secuilor – Cheile Râșnoavei – Pârâul Rece – Predeal; Predeal – Zărnești – Rășnov – Poiana Brașov – Brașov; Piatra Craiului: Predeal – Zărnești – Dâmbovicioara – Șirnea – Măgura – Brașov), deltaplan (Dealul Lempeș; Bunloc – Săcele; Masivul Postăvarul), rafting etc.

Turismul balnear

Având în vedere scăderea puternică a ponderii acestei forme de turism și necesitatea valorificării potențialului antropic deosebit al stațiunilor balneare este necesară promovarea unor oferte turistice noi cu adresabilitate lărgită care să urmărească:

atragerea unor segmente ale populației, de diferite vârste și implicit reducerea vârstei medii a clientelei specifice;

atragerea unor segmente ale populației cu alte motivații decât tratamentul medical balnear propriu-zis, respectiv loisir, destindere, cure active și recuperatorii etc.;

promovarea unor oferte stimulative pentru diferite categorii ale populației, în special a celor cu venituri mici;

Județul Brașov are 3 stațiuni de interes local cu resurse balneare minerale recomandate pentru afecțiunile reumatice dar două dintre ele sunt nefuncționale (Băile Homorod și Băile Rodbav). Băile Perșani este o stațiune balneoclimaterică de vară de interes local. Ștrandul cu ape minerale clorurate, bicarbonate, sodice, calcice și namolul sapropelic antireumatic este exploatat în timpul verii.

Turismul cultural

Având în vedere că importantul potențial cultural istoric al județului Brașov nu este suficient de cunoscut, obiectivul general al strategiei de promovare îl constituie conștientizarea potențialilor turiști privind atractivitatea acestuia, cu scopul creșterii numărului de turiști și al veniturilor realizate din practicarea acestui turism.

promovarea unor circuite turistice tematice (Legendele Brașovului) care să pună în valoare obiectivele turistice, diferențiate în funcție de specificul de piață căruia i se adresează;

atragerea unor ziariști, creatori de opinie, redactori de televiziune în scopul realizării de materiale publicitare care să promoveze turismul cultural;

realizarea unor acțiuni educaționale care să informeze și să trezească interesul pentru această formă de turism (simpozioane, colocvii, conferințe, expoziții publicitare);

îmbunătățirea și diversificarea ofertei de materiale publicitare pentru promovarea turismului cultural (broșuri tematice, hartă turistică, DVD multimedia cuprinzând o colecție de obiceiuri tradiționale din județul Brașov, obiecte tradiționale pentru produsele culturale: Mănăstiri din Țara Făgărașului; Biserici fortificate din Țara Bârsei; Biserici fortificate din Zona Rupea; Castele și Cetăți din județul Brașov; Folclor și artă populară în Țara Bârsei; Folclor și artă populară în Zona Rupea).

CONCLUZII

Dezvoltarea turismului necesită acordarea unei atenții deosebite mediului

înconjurător prin măsuri de protejare și dezvoltare a calității și resurselor sale, precum și controlul consecințelor acestei activități în vederea utilizării raționale a potențialului turistic.

Plecând de la conceptul că "dezvoltare durabilă, viabilă și susținută din punct de vedere ecologic este considerată acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile lor nevoi", turismul, ca activitate economică se înscrie în acest proces științific și trebuie să colaboreze cu celelalte industrii și activități economice pentru a asigura calitatea bazei de resurse și a supraviețuirii sale.

Dacă dăm o definiție simplă a dezvoltării durabile putem spune că se referă la o cât mai bună calitate a vieții pentru noi și pentru generațiile viitoare. Aceasta se poate realiza doar prin îndeplinirea simultană a unor obiective economice, sociale și de mediu care presupun asumarea responsabilităților pentru acțiunile noastre și planurile pe termen lung, respectul pentru oameni și mediu și folosirea prudentă a resurselor naturale.

Mediul înconjurător este materia primă a activităților turistice și trebuie protejat împotriva dezvoltării necorespunzătoare. Astfel, se impune educarea publicului cu privire la rolul mediului ecologic asupra generațiilor prezente și viitoare. Această educare trebuie să ducă la conștientizarea oamenilor, care se pot afla oricând în postura de turiști, despre ceea ce înseamnă mediul ecologic în asigurarea unei vieți mai sănătoase și a unui trai civilizat.

Județul Brașov este una dintre cele mai variate zone în ceea ce privește oferta turistică din România atât prin obiectivele naturale cum sunt monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naționale cât și prin obiectivele istorice – arheologice ca cetăți, castele, biserici, muzee etc.

Dezvoltarea turismului sub diverse forme este favorizată de poziționarea geografică a județului Brașov în zona montană din centrul țării iar potențialul turistic al acestuia combină elemente ale cadrului natural cu valori culturale și istorice. Oferta turistică a județului Brașov este complexă și diversificată, asigurând astfel condiții pentru practicarea mai multor forme de turism. Dezvoltarea turismului în județul Brașov se poate realiza prin punearea în practică a unor obiective și măsuri referitoare la: asigurarea creșterii atractivității și competitivității zonelor turistice cu potențial natural și cultural prin dezvoltarea infrastructurii; promovarea și valorificarea obiectivelor turistice, a evenimentelor și a manifestărilor locale; sprijinirea dezvoltării inițiativelor turistice.

Pentru dezvoltarea eficientă a turismului în județ ar trebui soluționate aspectele legate de resursele turistice valorificate necorespunzător; nerespectarea normelor de construcție în unele zone turistice, mai ales în perimetrul parcurilor și ariilor protejate; programele de instruire în turism; valorificarea apelor minerale și curative/balneare din județ.

Așadar județul Brașov dispune de un mare potențial turistic, dar dacă dezvoltarea turismului se face necontrolat și haotic, fără a ține cont de valorile existente, există pericolul ca acestea să fie afectate în mod ireversibil. De aceea este necesară aplicarea strategiei de dezvoltare durabilă a turismului prin cooperarea între unitățile administrativ-teritoriale și colaborarea cu alți factori interesați de dezvoltarea durabilă a județului, cu respectarea următoarelor principii: progresul social determinat de recunoașterea și acceptarea nevoilor fiecărui individ; protejarea eficace a mediului înconjurător; folosirea rațională a rezervelor naturale; menținerea unui nivel ridicat și sigur al creșterii economice.

BIBLIOGRAFIE

Băltărețu Andreea, Evoluții și tendințe în turismul internațional – Aspecte teoretice și practice, Editura Pro Universitaria, București, 2009

Cândrea Adina Nicoleta, Ecoturism și turism rural – suport de curs, Brașov, 2009

Cruceru Marian, Barbu Cristina, “Turismul Verde”- Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Donoaica Ștefan, Aspecte din activitatea de turism, Editura Litera, București, 1989

Glăvan Vasile, Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management Turism EDEN, București, 1996

Glăvan Vasile, Turism rural.Agroturism.Turism durabil.Ecoturism, Editura Economică, 2003

Glăvan Vasile, Geografia turismului, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005

Ionescu Ion, Turismul fenomen social-economic și cultural, București, Editura Oscar Print, București, 2000

Istrate Ioan, Turismul un fenomen în mișcare, Editura Sport-Turism, București, 1988

Nistoreanu Puiu, Economia turismului – teorie și practică

Turcu Daniela, Weisz Janeta, Economia turismului, Editura Eurostampa, Timișoara 2008

Reviste:

Boghean Carmen, Perspectivele dezvoltării durabile a turismului românesc, Revista de turism, Nr.3

Mazilu Mirela, Turismul – o relație privilegiată cu dezvoltarea durabilă, Revista de Marketing Online – Vol.1, Nr. 4

Site-uri:

www.biblioteca-digitala.ase.ro, accesat la 24.02.2015

http://turism.brasovcity.ro, accesat la 4.05.2015

http://www.brasov.insse.ro, accesat la 4.05.2015

http://www.brasovtourism.eu, accesat la 19.05.2015

http://istoriebv.ro, accesat la 19.05.2015

http://www.brasov.ro, accesat la 19.05.2015

ANEXE

Anexa 1

Sursa: sincaveche.ro

Anexa 2 Anexa 3

Sursa: www.ilovebrasov.ro Sursa: www.brasov.ro

Anexa 4 Anexa 5

Sursa: bizbrasov.ro

BIBLIOGRAFIE

Băltărețu Andreea, Evoluții și tendințe în turismul internațional – Aspecte teoretice și practice, Editura Pro Universitaria, București, 2009

Cândrea Adina Nicoleta, Ecoturism și turism rural – suport de curs, Brașov, 2009

Cruceru Marian, Barbu Cristina, “Turismul Verde”- Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Donoaica Ștefan, Aspecte din activitatea de turism, Editura Litera, București, 1989

Glăvan Vasile, Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management Turism EDEN, București, 1996

Glăvan Vasile, Turism rural.Agroturism.Turism durabil.Ecoturism, Editura Economică, 2003

Glăvan Vasile, Geografia turismului, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005

Ionescu Ion, Turismul fenomen social-economic și cultural, București, Editura Oscar Print, București, 2000

Istrate Ioan, Turismul un fenomen în mișcare, Editura Sport-Turism, București, 1988

Nistoreanu Puiu, Economia turismului – teorie și practică

Turcu Daniela, Weisz Janeta, Economia turismului, Editura Eurostampa, Timișoara 2008

Reviste:

Boghean Carmen, Perspectivele dezvoltării durabile a turismului românesc, Revista de turism, Nr.3

Mazilu Mirela, Turismul – o relație privilegiată cu dezvoltarea durabilă, Revista de Marketing Online – Vol.1, Nr. 4

Site-uri:

www.biblioteca-digitala.ase.ro, accesat la 24.02.2015

http://turism.brasovcity.ro, accesat la 4.05.2015

http://www.brasov.insse.ro, accesat la 4.05.2015

http://www.brasovtourism.eu, accesat la 19.05.2015

http://istoriebv.ro, accesat la 19.05.2015

http://www.brasov.ro, accesat la 19.05.2015

ANEXE

Anexa 1

Sursa: sincaveche.ro

Anexa 2 Anexa 3

Sursa: www.ilovebrasov.ro Sursa: www.brasov.ro

Anexa 4 Anexa 5

Sursa: bizbrasov.ro