Dezvoltarea Economico Sociala Nationala Si Impactul Turismului Asupra Acesteia
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 – SITUAȚIA ACTUALĂ ȘI RETROSPECTIVA TURISMULUI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
1. 1. CĂLĂTORIILE, TURISMUL ȘI EVOLUȚIILE ACESTORA ÎN ROMÂNIA
1. 2. MACROMEDIUL ȘI MICROMEDIUL ACTIVITĂȚII DE TURISM
1. 3. CRITERII DE CLASIFICARE A FORMELOR DE TURISM PRACTICATE
CAPITOLUL 2 – DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ NAȚIONALĂ ȘI IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ACESTEIA
2. 1. CUNOAȘTEREA MEDIULUI ECONOMIC ȘI PUNEREA ÎN PRACTICĂ A RAPORTULUI DINTRE RESURSELE TURISTICE ȘI NEVOILE TURIȘTILOR
2. 2. IERARHIZAREA ȘI MĂSURAREA IMPACTULUI TURISMULUI LA NIVEL NAȚIONAL
CAPITOLUL 3 – PIAȚA TURISTICĂ SPECIFICĂ OLTENIEI. ATRACȚII ȘI PROGRAME TURISTICE PENTRU ZONA OLTENIEI
3. 1. CARACTERISTICI SPECIFICE PIEȚEI TURISTICE DIN ZONA OLTENIEI
3. 2. OFERTA TURISTICĂ DIVERSIFICATĂ – CONDIȚIE DE BAZĂ A UNEI PIEȚE TURISTICE COMPETITIVE
3. 2. 1. Dispunerea zonală a obiectivelor turistice în județele din zona Olteniei
3. 2. 2. Infrastructura turistică existentă în zona de deal și de munte a Olteniei
3. 3. PROGRAME TURISTICE ȘI PROIECTE DERULATE CU SUCCES ÎN ZONA OLTENIEI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Colaborarea pe plan internațional în domeniul turismului, este înlesnită de Organizarea Mondială a Turismului (O.M.T.), care a preluat din 1975 experiența pozitivă de colaborare internațională a Uniunii Internaționale a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.). Potrivit statutului, obiectivul fundamental al O. M. T. este „promovarea și dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea economică, la înțelegere internațională, la pace și prosperitate, ca și la respectul universal și la observarea drepturilor și libertăților umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.
Turismul este o activitate ce rezultă din efortul conjugat și combinat al mai multor ramuri economice. Datorită acestui fapt, intensificarea activității turistice determină dezvoltarea unor ramuri al economiei naționale (industria, agricultura, construcțiile, transporturile, comerțul) turismul constituindu-se într-un element dinamizator al sistemului economic global (rolul multiplicator).
În cadrul economiei naționale, turismul contribuie și la diversificarea structurilor economice, care se realizează în primul rând prin crearea de activități și chiar ramuri specifice turismului: industria agrementului, agenții de turism, turoperatorii etc., sau dezvoltarea la noi dimensiuni a celor existente: industria hotelieră, industria alimentară, industria mijloacelor de transport ș.a.m.d. Activitatea turistică generează apariția de noi locuri de muncă, atât în sfera de activitate specifică turismului cât și în celelalte domenii. Turismul, alături de importanța economică pe care o deține, este o activitate care prezintă importanță deosebită și din punct de vedere social, el manifestându-se ca un mijloc activ de educare și ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație al oamenilor, de recreere, destindere, dar și de refacere a forței și potențialului de muncă, prin odihnă, mișcare, tratamente balneo-climaterice, contribuind la menținerea sănătății fizice a populației.
Ca orice activitate economică, și turismul este influențat de o serie de factori care pot determina intensificarea sau diminuarea activității, astfel:
– factori demografici: evoluția numerică a populației; modificarea duratei medii a vieții; structura pe sexe, durate de vârstă și socio-profesionale;
– factori economici: veniturile populației și modificările acestora, oferta turistică; factori sociali: urbanizarea, timpul liber;
– factori psihologici, educativi și de civilizație: nivelul de instruire, dorința de cunoaștere, caracterul individului, temperamentul, moda;
– factori tehnici: performanțele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcții, parametrii tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice;
– factori politici: instabilitate socială, conflicte armate;
– factori organizatorici: formalitățile la frontiere (vamale), facilități sau priorități în turismul organizat, regimul vizelor.
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socioeconomică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socioeconomice și elementele capitalului natural.
Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om/mediu, fie că este vorba de mediu înconjurător, economic sau social.
Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și caută în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa și sub aspect economic și social.
În ultima perioadă a fost adoptat și în domeniul turismului conceptul de „dezvoltare durabilă”, utilizat deja în alte sectoare de activitate. Pentru turism, acest concept a fost enunțat de I.U.C.N. astfel: „Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfășoară fără a distruge sau a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de reînnoire a lor, renunțându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în așa fel încât de ele să beneficieze și generațiile viitoare”.
Teritoriul actual al județului Sibiu, prin intermediul unităților sale fizico-geografice sau al așezărilor componente, a atras atenția unei serii întregi de cercetători, care au abordat fie probleme complexe, fie probleme de strictă specialitate. Dintre lucrările apărute până în prezent, în funcție de conținut, se remarcă cele geologice, geografice și istorice. Cele mai numeroase studii au apărut după anul 1960 (atât cursuri universitare, teze de doctorat cât și o serie de monografii).
Județul Sibiu intră în literatura geografică românească fie prin lucrări cu caracter general, fie prin lucrări cu caracter special, axate pe un anumit domeniu: geologie, geomorfologie, climă, ape, vegetație-faună, soluri, populație și turism.
Cea mai veche informație asupra regiunii analizate datează din anul 1532, cu mult înainte ca geografia să fie considerată o știință. Este vorba despre „Harta Transilvaniei” a lui Johanes Honterus și are valoare atât istorică cât și geografică.
Așezat în centrul țării, județul Sibiu se întinde pe o suprafață de 5.432 km2, ceea ce reprezintă 2,3 % din teritoriul țării (ocupă locul 24 în cadrul județelor României din acest punct de vedere). Altitudinea maximă este de 2.535 m (vârful Negoiu) iar cea minimă de 280 m (în lunca râului Târnava Mare, în apropiere de Copsa Mică), rezultând o diferență de nivel de 2.255 m.
Se învecinează cu județele Vâlcea și Argeș în sud, cu județul Alba în vest, cu județul Mureș în partea de nord și cu județul Brașov în est. Este străbătut de patru drumuri europene și de un coridor pan-european.
Județul Sibiu face parte din Regiunea de dezvoltare Centru, are o populație de 425.134 locuitori și este compus din 64 de localități (11 orașe și 53 de comune). Densitatea medie a populației este de 78,2 loc./km2.
Municipiul Sibiu, reședința județului, are o populație de 154.871 locuitori. Cel mai mic dintre orașe este Ocna Sibiului cu 4.233 locuitori. Mărimea medie a așezărilor urbane este de 25.910 locuitori iar densitatea acestora la 1.000 km2 este de 2,02.
În cazul așezărilor rurale, cea mai mare din punct de vedere demografic este comuna Șelimbăr – 5.985 locuitori iar cea mai mică este comuna Bruiu – 745 locuitori. Mărimea medie a acestora este de 2.463 locuitori (sub media pe țară) și densitatea este de 0,97/100 km2.
Județul Sibiu face parte din categoria județelor dezvoltate ale țării noastre, lucru demonstrat și de situația principalelor utilități. Astfel, din totalul populației, 71,4% beneficiază de alimentare cu apă, 58,5% de rețea de canalizare în timp ce rețeaua de distribuție a gazelor natural însumează 1.268 km.
Din punct de vedere al activității turistice, județul ocupă poziții relative bune sau medii în cadrul țării, în funcție de indicatorii la care se face raportarea. Astfel, la nivelul anului 2007 (an de referință pentru Sibiu, când a fost Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg), situația era următoarea:
– locul 6 la număr de turiști sosiți;
– locul 13 ca număr de locuri de cazare;
– locul 11 ca număr de înnoptări;
– locul 24 ca indice de utilizare a capacității de cazare.
În anul 2013 ocupa poziția numărul 8 la numărul de turiști (la egalitate cu județul Vâlcea), locul 6 după numărul de unități de cazare și locul 14 în privința indicelui de utilizare a capacității de cazare (la egalitate cu jud. Galați).
Conform ultimelor statistici disponibile, în anul 2014 s-a situat pe locul 23 între județele țării din punct de vedere al gradului de utilizare al capacității de cazare.
În ierarhizarea județelor după rangul unic general – indicator care corelează potențialul turistic cu infrastructura și valorificarea – se regăsește în categoria I (din această categorie mai fac parte alte opt județe).
CAPITOLUL 1
DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI ÎN JUDEȚUL SIBIU
1. 1. NOȚIUNI GENERALE
Dezvoltarea durabilă în ansamblu reprezintă un deziderat al lumii contemporane. Conceptele „dezvoltare durabilă a turismului”, respectiv „dezvoltare durabilă” sunt relativ recente, avându-și originile în Recomandările Conferinței O.N.U. cu tema „Mediu și dezvoltare”, care a avut loc la Rio de Janeiro în iunie 1992. Atunci a fost pusă în discuție ocrotirea naturii pentru viitor, sprijinirea unei industrializări mai puțin distructive și găsirea căilor de înlocuire a dezvoltării economice intensive cu o dezvoltare durabilă.
Deoarece relația turism – mediu este foarte strânsă și cu implicații în dublu sens, este necesar ca turismul să se implice în această dezvoltare durabilă.
În evoluția conceptului se pot distinge mai multe etape, în cadrul cărora s-au încercat numeroase definiții. Printre cele mai cunoscute studii de sinteză ale literaturii de specialitate ce abordează acest concept se evidențiază cele ale lui Opperman (1993) care arată modul în care au influențat modelele economice abordările în turism, ale lui Jaffari (1990) care descrie cadrul în care s-au schimbat concepțiile în turism de-a lungul timpului și al lui Clarke, ce oferă, sub forma a patru modele, fazele cronologice ale abordării conceptului de turism durabil – astfel se poate vorbi de două prime abordări (a contrariilor respectiv a continuumului), ce caracterizează anii '90 și care tratează turismul ca un fenomen simplu și static, la o scară redusă și de alte două abordări, ulterioare, (a mișcării și a convergenței) în
care turismul durabil este văzut ca scop, ca fenomen complex și dinamic. Față de primele abordări, în ultimele două turismul durabil nu mai este văzut ca forme de turism deja dobândite ci ca scop, inițial al formelor de turism de masă și ulterior al tuturor formelor de turism, indiferent de scară.
Conform UNWTO, se observă tendința recentă de a evita o definiție categorică a conceptului, încercându-se mai mult o explicare a lui. Astfel organizația consideră faptul că normele și principiile practice ale dezvoltării turismului durabil sunt aplicabile tuturor formelor de turism, în toate tipurile de destinații, incluzând turismul de masă și variatele sectoare specializate ale turismului.
Obținerea turisul timpului și al lui Clarke, ce oferă, sub forma a patru modele, fazele cronologice ale abordării conceptului de turism durabil – astfel se poate vorbi de două prime abordări (a contrariilor respectiv a continuumului), ce caracterizează anii '90 și care tratează turismul ca un fenomen simplu și static, la o scară redusă și de alte două abordări, ulterioare, (a mișcării și a convergenței) în
care turismul durabil este văzut ca scop, ca fenomen complex și dinamic. Față de primele abordări, în ultimele două turismul durabil nu mai este văzut ca forme de turism deja dobândite ci ca scop, inițial al formelor de turism de masă și ulterior al tuturor formelor de turism, indiferent de scară.
Conform UNWTO, se observă tendința recentă de a evita o definiție categorică a conceptului, încercându-se mai mult o explicare a lui. Astfel organizația consideră faptul că normele și principiile practice ale dezvoltării turismului durabil sunt aplicabile tuturor formelor de turism, în toate tipurile de destinații, incluzând turismul de masă și variatele sectoare specializate ale turismului.
Obținerea turismului durabil este un proces continuu care necesită monitorizarea constantă a impacturilor și introducerea de măsuri obligatorii preventive și/sau corective oricând este necesar.
Definiția care se dă în mod curent, dezvoltării turistice durabile de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii, Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale este următoarea: „Dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială, economică a mediului, prin exploatarea resurselor naturale și culturale și în interesul generațiilor viitoare”.
Conform Dicționarului Poliglot Explicativ de Termeni Utilizați în Turism dezvoltarea durabilă a turismului este „acel tip de dezvoltare a activității de turism care pune accent pe valorificarea în prezent a resurselor astfel încât să se mențină capacitatea de reproducere a acestora și în viitor”.
Dezvoltarea turistică durabilă mai poate fi definită ca reprezentând „dirijarea managementului tuturor resurselor în așa fel încât, să satisfacă nevoile economice, sociale și estetice menținând în același timp integritatea culturală, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemele de susținere a vieții”.
Turismul durabil înseamnă abilitatea destinației turistice de a rămâne competitivă împotriva tuturor problemelor apărute, de a atrage vizitatorii pentru prima oară și a-i fideliza ulterior, de a rămâne unică din punct de vedere cultural și a fi într-un permanent echilibru cu mediul ambiant.
Turismul durabil trebuie să echilibreze balanța între satisfacerea a două tipuri de nevoi:
dezvoltarea economică;
protecția potențialului natural, a mediului înconjurător, în ansamblul său.
În acest context, Organizația Mondială a Turismului (OMT), Consiliul Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC), Uniunea Internațională de Conservare a Naturii (UICN), Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii (WNF) și Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale (PNABE) se numără printre organizațiile internaționale care dezvoltă politici și linii directoare cu privire la conservarea și protejarea resurselor naturale.
Figura 1.1 – Conceptul dezvoltării durabile
Sursa: Daniela Dumitrescu, România – Regiunile de dezvoltare. Disparități socio-economice, Editura „Cetatea de Scaun”, Târgoviște, 2008.
Setul de indicatori de dezvoltare durabilă pentru România este structurat pe arhitectura propusă de Eurostat, cu ierarhizare pe trei niveluri:
– nivelul 1: indicatori principali (de bază);
– nivelul 2: indicatori utilizabili pentru monitorizarea și revizuirea programelor de dezvoltare durabilă;
– nivelul 3: indicatori analitici.
Astfel definit, setul de indicatori poate constitui o bază solidă pentru monitorizarea periodică a progreselor înregistrate în îndeplinirea obiectivelor strategice ale dezvoltării durabile.
Sistemul IDD pentru România este armonizat cu setul european la nivelul pilonilor de bază: arhitectură: structură ierarhică pe teme, sub-teme, domenii de intervenție; concepte, definiții, clasificări și nomenclatoare asociate; metode de calcul.
Sistemul integrează, într-o structură piramidală indicatori economici, sociali și de mediu, utilizabili pentru evaluarea tridimensională a dezvoltării durabile în România.
Baza de date (IDDR) cu IDD pentru România include 75 de indicatori, cu seriile de date disponibile în sistemul statistic național începând din anul 2000, ierarhizați conform sistemului european, astfel: 7 indicatori de nivel 1, 20 indicatori de nivel 2 și 48 indicatori la nivelul 3. Baza de date va fi actualizată și completată cu alți indicatori, pe măsura dezvoltării și disponibilizării acestora.
1. 2. POLITICI ȘI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ DURABILĂ
Strategii și obiective privind interrelația dintre comunitățile umane și mediul înconjurător:
Dezvoltarea durabilă a naturii polarizată pe componentele sale de protecție și folosință durabilă;
Implicarea populației în protecția și gestionarea ecologică a specificității florei și faunei din ecosistemele naturale;
Dezvoltarea eticii geoecologice și a unui comportament adecvat al turiștilor și al celor care gestionează avuția națională față de natură;
Conservarea biodiversității mediului înconjurător și extinderea continuă a spațiilor protejate, mai ales pentru arealele cu valori deosebite ale patrimoniului floristic și faunistic;
Protejarea bunurilor materiale cu valoare și varietate deosebită;
Intervențiile antropice în spațiul geografic cu ofertă turistică sunt necesare cu scopul extinderii și modernizării infrastructurii;
Conceptul de „echilibru dinamic” în organizarea protecției sociale în raport cu natura, comportă următoarele relații: producție – protecție, cantitate – calitate, creștere – stabilitate, pentru a statua calitatea productivă a geosistemelor.
Strategia turismului durabil implică trei aspecte importante:
calitate – turismul durabil asigură o experiență valoroasă pentru vizitatori, îmbunătățind în același timp calitatea vieții comunității-gazdă și protejând mediul;
continuitate – turismul durabil asigură continuitatea resurselor naturale pe care se bazează și continuitate a culturii comunității-gazdă, cu experiențe satisfăcătoare pentru vizitatori;
echilibru – turismul durabil asigură un echilibru între nevoile industriei turistice, ale ecologiștilor și ale comunității locale.
De aceea, planificarea, amenajarea și exploatarea turistică trebuie să facă parte integrantă din strategia de dezvoltare durabilă a zonei, regiunii sau țării.
Provocarea industriei turistice este să dezvolte turismul și calitatea produselor sale fără a afecta mediul fizic și mediul uman care le susține. Astfel, turismul poate contribui la atingerea dezideratelor dezvoltării durabile în momentul în care operează cu capacități naturale pentru regenerarea și viitorul productivității resurselor naturale, când recunoaște contribuția populației și a comunităților, a tradițiilor și stilurilor de viață, când lucrează cu experiențe turistice, când acceptă faptul că oamenii respectivi trebuie să beneficieze de o împărțire echitabilă a beneficiilor economice ale turismului și când este ghidat de dorințele populației locale și ale comunităților-gazdă.
Figura 1.2 – Elementele unei strategii de amenajare turistică
Sursa: Melinda Cândea, George Erdeli, Daniel Peptenatu, Tamara Simon, Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București, 2003.
Principiile dezvoltării turismului durabil se referă la următoarele aspecte:
– luarea deciziilor și implementarea politicilor specifice dezvoltării durabile trebuie să se bucure de o largă participare, de parteneriate și acțiuni de cooperare între grupurile sociale implicate/afectate;
– politicile trebuie să fie integrate și să se bazeze pe recunoașterea interdependenței politicilor turistice cu cele specifice altor domenii conexe (transport, forță de muncă etc.);
– implementarea acestor politici trebuie să se facă ținând cont de constrângerile existente în activitatea practică, ceea ce presupune alegerea unor obiective pe termen scurt, acestea fiind reevaluate periodic (prin urmare se recomandă stabilirea progresivă a obiectivelor);
– trebuie să se țină cont de consecințele asupra mediului natural, uman și antropic, atunci când apar probleme cu privire la efectele asupra acestora și să se evite asemenea riscuri;
– anumite nevoi sunt satisfăcute prin utilizarea unor resurse non-durabile. Politicile de dezvoltare durabilă trebuie să încerce să reducă sau să redirecționeze aceste nevoi.
Literatura de specialitate arată că au fost stabilite componentele unei strategii a realizării turismului durabil, cerințele acestei activități – prezentate sintetic – fiind:
respect și grijă față de modul de viață al comunităților umane;
creșterea nivelului de viață al habitatelor umane;
conservarea ecosistemelor și a biodiversității;
reducerea exploatărilor resurselor epuizabile și păstrarea capacității de susținere;
schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile;
crearea posibilităților comunităților de a-și păstra propriul mediu ambiant, paralel cu realizarea cadrului național pentru dezvoltare și conservare integratoare.
Alături de conștientizarea, acceptarea și aplicarea acestei strategii mai apare și problema costurilor. În prezent dar și în perspectivă – pe termen lung – costurile financiare pentru susținerea unui turism durabil, inclusiv a ecoturismului, par a fi ridicate deși ulterior costurile pentru refacerea ecologică sunt mult mai mari iar efectele negative asupra ambiantului pot fi, în mare măsură, ireversibile.
Elaborarea ansamblului strategiilor, prin prisma marketingului este precedată de stabilirea, respectiv formularea unui set de obiective. Din experiența de specialitate se desprind două categorii de obiective – economice și sociale – care trebuiesc armonizate.
1. 2. 1. Eco-turismul sau turismul durabil
Turismul durabil descrie toate formele de turism alternativ care respectă, prezervează și menține durabil valoarea resurselor naturale, sociale și culturale ca destinații turistice și în același timp limitează impactul negativ pe care turismul de masă ar putea să-l producă.
Aplicarea principiilor actuale de dezvoltare a turismului durabil în ariile naturale a condus la apariția ecoturismului ca formă distinctă de turism, menită să respecte integritatea peisajelor naturale, a biodiversității ecologice, în concordanță cu cerințele anumitor segmente de turiști, care doresc să își petreacă vacanța în natură.
Ca mod de definire unanim acceptat, ecoturismul este o formă de turism alternativ și trebuie să includă spre definire următoarele elemente:
– produsul are la bază natura și elementele sale;
– managementul ecologic în slujba unui impact minim;
– contribuție în conservare;
– contribuție la bunăstarea comunităților locale;
– educație ecologică.
O definiție preluată oficial în legislația din România și care este destul de apropiată de cea de mai sus este: ecoturismul este o formă de turism în care principalul obiectiv este observarea și conștientizarea valorii naturii și a tradițiilor locale și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să contribuie la conservarea și protecția naturii;
b) să utilizeze resursele umane locale;
c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conștientizarea turiștilor și a comunităților locale;
d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural și socio-cultural.
Valorificarea cadrului natural reprezintă una dintre cerințele fundamentale ale ecoturismului. Acest enunț permite o gamă variată de activități, cu condiția ca acestea să respecte condițiile prezentate mai sus. Din această perspectivă ecoturismul se interferează cu alte forme de călătorie bazate pe natură. Astfel, în cadrul activităților ecoturistice pot fi incluse:
– tipuri de activități de aventură (de exemplu rafting, canoeing, turism ecvestru pe trasee prestabilite, schi de tură, excursii cu biciclete pe trasee amenajate etc.);
– excursii/drumeții organizate cu ghid;
– tururi pentru observarea naturii (floră, faună);
– excursii de experimentare a activităților de conservare a naturii;
– excursii în comunitățile locale (vizitarea de obiective culturale, vizitarea fermelor tradiționale, vizionarea de manifestări cultural tradiționale, consumul de produse alimentare tradiționale, achiziționarea de produse tradiționale non alimentare etc.).
În categoria „ecoturist” poate intra și o persoană care în timpul sejurului într-o stațiune turistică cumpără un program ecoturistic de o zi în cadrul unui parc național din apropiere, chiar dacă activitățile desfășurate în natură ocupă doar o mică parte din sejurul său.
Activitățile care, deși se desfășoară în natură, au un impact negativ evident asupra mediului natural sau socio-cultural (de exemplu activitățile off-road) nu pot fi considerate activități ecoturistice.
Societatea Internațională de Ecoturism (TIES) a identificat principalele tendințe ale acestui tip de turism la nivel internațional:
– începând din 1990, ecoturismul s-a dezvoltat cu 20-34% anual;
– în 2004 ecoturismul s-a dezvoltat la nivel global de 3 ori mai mult decât industria globală a turismului;
– piața internațională a turismului bazat pe natură se dezvoltă în prezent cu 10-12% anual;
– piața turismului clasic în cadrul stațiunilor turistice s-a maturizat, iar creșterea sa va rămâne constantă. Spre deosebire de aceasta, turismul bazat pe experiențe – ecoturism, turism în natură, turism cultural – se află printre sectoarele care se pot dezvolta foarte repede în următoarele două decenii;
– cea mai mare parte a expansiunii turismului se desfășoară în interiorul și în apropierea ariilor naturale;
– turismul durabil ar putea să se dezvolte, ajungând la 25% din piața globală a turismului în următorii ani.
Organizația Mondială a Turismului consideră că ecoturismul, alături de turismul cultural și cel de aventură vor avea cea mai spectaculoasă evoluție în secolul XXI. Aceste tendințe indică nu numai o creștere a cererii pentru ecoturism dar și o transformare a acestuia, dintr-o nișă de piață, într-un segment principal. Dacă inițial ecoturismul se adresa turiștilor experimentați, cu niveluri de venit și educație ridicate, clientela sa se extinde acum, pentru a include o gamă largă de venituri, studii și experiențe de călătorie.
Cu cât acest gen de resurse („eco”) sunt mai variate și mai complexe, dar mai ales nealterate de activitățile antropice, cu atât interesul turistic pentru ele este mai mare, iar activitățile turistice pe care le generează sunt mai valoroase și mai atractive, răspunzând multor motivații turistice.
Deși țara noastră deține un patrimoniul ecoturistic deosebit, cu potențial mare de valorificare, ecoturismul este încă un segment destul de îngust al pieței turistice, confruntat cu numeroase probleme, cum ar fi: slaba cooperare la nivel local, promovarea modestă la nivel național și internațional, existența unei oferte limitate, slab diversificate, slaba dezvoltare a infrastructurii specifice ecoturismului la nivelul ariilor protejate, migrația forței de muncă, nivelul redus de pregătire al celor angajați în domeniu etc.
Scopul strategiei este de a promova ecoturismul, ca formă principală de turism în cadrul acestor destinații, în defavoarea formelor clasice de turism și creșterea rolului pe care ecoturismul îl joacă în dezvoltarea economică a acestor areale și în prosperitatea populației locale.
Ariile naturale dețin atuuri importante pentru dezvoltarea activităților recreative, activități ce pot aduce venituri importante, atât celor ce le administrează cât și comunităților locale. Deși este destul de greu de măsurat și de observat pe termen scurt, turismul este unul dintre puținele sectoare economice prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă a acestor zone iar ecoturismul este forma cea mai acceptată de turism durabil pentru orice țară
și regiune de pe glob.
Dezvoltarea activităților ecoturistice în cadrul comunităților locale și în cadrul ariilor protejate implică o serie de beneficii socio-economice, respectiv:
– generează apariția locurilor de muncă pe plan local (direct în sectorul turistic sau în sectoarele conexe – efectul multiplicator al turismului);
– stimulează economia locală prin dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor turistice (servicii de cazare, alimentație, transport, facilități recreative, produse meșteșugărești și servicii de ghidaj, suveniruri);
– stimulează economia rurală prin crearea sau creșterea cererii de produse agricole necesare asigurării serviciilor turistice;
– impulsionează dezvoltarea infrastructurii, fapt ce aduce beneficii în egală măsură și populației locale; stimulează dezvoltarea regiunilor periferice prin inserții de capital;
– stimulează îmbunătățirea relațiilor interculturale dintr-o regiune. Adesea turiștii caută să cunoască tradițiile și obiceiurile specifice unei regiuni etnografice iar comunitatea gazdă este astfel stimulată să revigoreze tradițiile populare;
– în condițiile unei dezvoltări normale, turismul poate duce la autofinanțarea mecanismelor dezvoltării de care pot beneficia administratorii ariilor protejate ca instrument pentru conservarea acestora;
– sprijină activitățile de conservare, prin convingerea autorităților și a publicului asupra importanței arealelor naturale.
Prin ecoturism se poate asigura, de asemenea, lărgirea spectrului de activități economice tradiționale, fără a le marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimbărilor și influențelor externe și interne. Activitățile turistice desfășurate sub emblema ecoturismului oferă oportunități specifice, populația locală și industria turistică fiind nevoite să utilizeze resursele naturale într-o manieră durabilă și să aprecieze obiectivele
naturale și culturale valoroase.
După cum s-a menționat și anterior, scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naționale și regionale de dezvoltare economică și socială. Acțiunile întreprinse în acest sens pot acoperi:
– scopuri economice (creșterea veniturilor, diversificarea și integrarea activităților, controlul, potențarea și zonarea dezvoltării);
– scopuri sociale (ameliorarea sărăciei și a inegalității distribuției veniturilor, protecția patrimoniului socio-cultural indigen, participarea și implicarea comunităților locale);
– scopuri culturale (să asigure integritatea culturală și coeziunea socială a comunității);
– scopuri ecologice (protejarea funcțiilor ecoturismelor, conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității).
Există trei principii majore de dezvoltare durabilă:
– durabilitatea ecologică, asigură o dezvoltare suportabilă, cu menținerea tuturor proceselor ecologice esențiale, mai ales a diversității resurselor biologice;
– durabilitatea socială și culturală, ce garantează o dezvoltare favorabilă membrilor societății din punct de vedere economic, compatibilă cu valorile culturale și de civilizație existente, cu păstrarea identităților comunitare;
– durabilitatea economică, având rol în asigurarea unei dezvoltări economice eficiente, resursele fiind astfel gestionate încât să existe și în viitor.
Altfel spus, durabilitatea economică a turismului se definește ca un model de dezvoltare care asigură:
ameliorarea calității vieții în așezările care primesc turiști;
posibilitatea de a oferi vizitatorilor experiențe de calitate;
păstrarea calității mediului ambiant, element esențial pentru vizitatori și gazde.
Din punctul de vedere al protejării mediului, avantajele promovării unui turism durabil rezidă în următoarele aspecte:
turismul durabil favorizează înțelegerea efectelor activităților de turism asupra mediului natural, cultural și uman;
asigură realizarea unei planificări și zonări a teritoriului care să permită o dezvoltare turistică adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor;
orientează realizarea unor dotări și instalații de agrement, care poate fi benefică și pentru populația locală și poate contribui astfel cu fonduri la conservarea siturilor arheologice, clădirilor și vestigiilor istorice;
favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;
respectă și asigură cerințele de protecție a mediului, dovedind astfel importanța resurselor naturale și cultural-istorice pentru creșterea bunăstării economice și sociale a comunităților locale.
Ca urmare a dezvoltării științei mediului ambiant, a creșterii volumului de informații privind științele economice și sociale, a aprofundării cercetării în aceste domenii de activitate, conexiunile acestora cu industria turistică au condus la delimitarea următoarelor tipuri de capacități de suport pentru turism:
– Capacitatea ecologică face referire la stabilirea acelui nivel de dezvoltare a structurilor și activităților turistice fără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de degradare a componentelor acestuia. Se au în vedere componentele naturale (aer, apă, sol, vegetație, faună) și procesul de producție și refacere economică, care să nu implice costuri de investiții deosebite, determinate de degradarea unor destinații turistice;
– Capacitatea fizică are rol esențial în stabilirea nivelului de saturație pe care îl pot atinge activitățile turistice, dincolo de care încep să apară probleme legate de mediu. Dezvoltarea ascendentă a turismului, manifestată în ultimele decenii, ridică problema apariției multor forme de poluare (de litoral, a zonelor montane etc.). Protejarea componentelor fizice ale teritoriului se poate face prin investiții în tehnologie performantă și printr-o prestare de ridicat nivel calitativ al serviciilor turistice;
– Capacitatea social-perceptivă vizează importanța în păstrarea unor bune relații între gazde (populația autohtonă) și vizitatori (turiști). Din momentul în care populația locală constată că activitățile turistice contribuie la degradarea mediului natural și cultural, pot apărea din partea acesteia reacții ostile, de respingere, înregistrându-se totodată o diminuare a pragului de toleranță. Pentru evitarea unor astfel de situații, dezvoltarea unei zone sau localități turistice trebuie să țină cont de modul tradițional de viață al locuitorilor, de obiceiurile acestora etc.;
– Capacitatea economică pune în evidență valorificarea tuturor resurselor prezente prin activități turistice și reprezintă capacitatea de menținere a funcției turistice a unui teritoriu dat. Eficiența exploatării se măsoară prin raportul dintre costuri și beneficii iar ponderea beneficiilor poate fi mărită prin utilizarea unor tehnologii performante. Nivelul costurilor este dat și de „valoarea calitativă și cantitativă a resurselor (naturale, culturale, forța de muncă, infrastructura generală etc.)”;
– Capacitatea psihologică este legată de percepția negativă a turiștilor față de destinația turistică, în urma degradărilor de mediu sau a atitudinii neadecvate a populației autohtone. Acest concept este atașat susținerii motivațiilor turistice pentru o anumită destinație și menținerii satisfacției lor personale. Aplicarea acestuia este condiționată și de calitatea activității manageriale care poate determina, în final, fidelizarea cererii.
Toate aceste tipuri de capacități de suport, aflate în strânsă legătură cu activitățile turistice, determină limita tangibilă sau netangibilă, măsurabilă sau nemăsurabilă, a unui spațiu care deține sau căruia i se poate atribui o funcție turistică.
Deși acești indicatori de capacitate nu oferă o formulă standard, ca urmare a faptului că unele componente ale cadrului natural sau cultural sunt dificil de cuantificat prin serii de date statistico-matematice, totuși aceste concepte de suport dau măsura dezvoltării durabile a turismului. În același timp, tipurile de capacități de suport indică și măsura nivelului la care poate ajunge impactul turismului asupra mediului, dând posibilitatea de a identifica căile de reducere a degradărilor produse de circulația și activitățile turistice.
Unii specialiști preferă să utilizeze termenul de dezvoltarea durabilă a turismului decât cel de turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării iar al doilea la unele aspecte și componente ale turismului. Implementarea politicilor și planurilor turistice reprezintă o responsabilitate atât a guvernului cât și a sectorului privat.
Un număr tot mai mare dintre cei implicați, sub o formă sau alta, în activitățile de turism sunt conștienți de efectele provocate de dezvoltarea turistică, de impactul acestor activități asupra populației și mediului ambiant. În ultimii 20-30 de ani s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic și evită suprasolicitarea resurselor, poluarea și orice alte impacte negative asupra mediului. Astfel, încă din anul 1992, la Conferința Globală pentru Afaceri și Mediul Înconjurător care a avut loc la Vancouver, specialiști din peste 60 de țări au prezentat schimbările majore care au avut loc în sectorul industriei turistice. Aceste schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria turismului și anume:
1. Politici, legislație, reglementări:
– realizarea instituțiilor și cadrului necesar pentru implementarea turismului durabil;
– asigurarea conservării și protecției resurselor turistice de bază;
– mobilizarea sectoarelor industriei turistice pentru practicarea unui turism durabil în concordanță cu cerințele de mediu;
– stabilirea unui cadru legislativ care să vină în sprijinul agenților de turism, autorităților regionale și locale, pentru corijarea atitudinilor turiștilor față de mediu.
2. În domeniul cercetării și tehnologiei:
– identificarea resurselor naturale de bază cu valențe turistice;
– identificarea resurselor culturale cu valențe turistice;
– stabilirea cererii turistice viitoare și compararea acesteia cu capacitățile ofertei de a o asigura;
– realizarea unei bănci de date și a unei monitorizări prin indicatori specifici care să evidențieze noile oportunități și să sprijine noile decizii de planificare și dezvoltare a industriei turistice, în condițiile protejării mediului;
– utilizarea tehnologiilor performante pentru proiectarea unui turism receptiv la problemele mediului ambiant, cu aplicarea unor soluții arhitecturale, de inginerie a construcțiilor și de dotare a acestora, fără afectarea mediului și în conformitate cu specificul fiecărei zone;
– asigurarea unui management tehnic și practic al circulației turistice pentru protejarea echilibrului ecologic și evitarea degradării mediului.
3. În domeniul economic-financiar:
– includerea costului de mediu în încasările percepute pentru activități turistice, în ideea că poluatorul trebuie să suporte anumite taxe legate de formele de poluare, prin care să contribuie indirect la conservarea mediului ambiant;
– elaborarea unor rapoarte privind gradul de implementare a proiectelor propuse (la nivel internațional, național, regional), a unor acțiuni întreprinse și a schimbărilor legate de adaptarea la cerințele de mediu ale industriei turistice;
– utilizarea influenței pieței interne și internaționale pentru identificarea de noi piețe turistice, cu respectarea cerințelor de mediu și realizarea de parteneriate comune pentru punerea în practică a noului concept de ecoturism – element de susținere a turismului durabil;
– obținerea de beneficii din marketingul de mediu prin dezvoltarea și vânzarea unor produse turistice compatibile cu valoarea acestora.
4. În domeniul comunicării și formării:
– realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaților firmelor de turism și a populației locale față de problemele de mediu;
– elaborarea codurilor de practică pentru industria turistică, a standardelor pentru creditul de mediu, în vederea atenuării impactelor;
– influențarea cererii turistice și a motivațiilor de călătorie, prin lărgirea ofertei și a unei mai bune informări a turiștilor, prin aplicarea codurilor de etică turistică;
– evaluarea rezultatelor pozitive din trecut, în vederea stabilirii de noi propuneri de dezvoltare durabilă, cu transmiterea proiectelor și experiențelor pozitive prin intermediul organismelor naționale și internaționale.
5. Alte aspecte:
– practicarea unei educații active de protecție și în alte sectoare care beneficiază de resursele naturale și culturale ale industriei turistice, cu înțelegerea și a problemelor de mediu;
– stabilirea de relații de colaborare cu alte sectoare de activitate implicate în protecția mediului (silvicultura, agricultura, planificarea regională etc.);
– realizarea de modele și proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a turismului, cu prezentarea modelelor și posibilităților de aplicare.
Noțiunea de impact presupune analiza relației turist – resursă turistică – produs turistic, care se desfășoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, până la asigurarea pachetului de servicii și acțiuni turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.
Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:
cadrul natural și varietatea potențialului turistic;
existența unei infrastructuri generale, care asigură circulația, accesul și informarea;
prezența unor structuri turistice de cazare, alimentație publică, agrement.
Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.
Turismul este o industrie care beneficiază de previziuni extrem de optimiste pentru viitor, importanța acestuia devenind din ce în ce mai mare, atât la nivel mondial cât și regional, național și local. Un alt aspect care trebuie subliniat vizează faptul că turismul, ca fenomen dar și ca activitate, este unic în felul său tocmai prin acea dependență pe care o manifestă față de mediul înconjurător, mediul social și cultural, de valorile acestora. Din cauza acestei dependențe, turismul are un interes de necontestat în a le asigura durabilitatea. Durabilitatea, după cum s-a mai precizat pe parcursul acestui capitol, pentru turism la fel ca și pentru alte industrii, are trei aspecte independente – economic, social-cultural și de mediu. Dezvoltarea durabilă implică permanență, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusiv a diversității biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural și ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităților locale, economiilor naționale și asupra conservării naturii.
… în ultimii ani ai secolului XX și începutul secolului XXI (…) să se vorbească din ce în ce mai mult despre turismul durabil. A fost asociat mai întâi cu mediul natural, apoi cu cel socio-cultural și economic, pentru a se ajunge la concluzia că aceste trei domenii sunt interdependente și inseparabile. și dacă durabilitatea presupune permanență, turismul durabil se raportează la o folosire optimă a resurselor, inclusiv a diversității biologice, minimizarea impactelor ecologice, culturale și sociale negative, în paralel cu maximizarea beneficiilor produse de conservare și de comunitățile locale. De asemenea, el se referă la managementul structurilor necesare atingerii acestor obiective. Poate că din această perspectivă unele organizații preferă să se refere la turismul durabil folosind noțiunea de „dezvoltarea durabilă a turismului” – Anne-Mary Nechita, Nevoia de dezvoltare durabilă în turism .
1. 3. AMENAJAREA DURABILĂ A SPAȚIULUI TURISTIC SIBIAN
Dimensiunea, caracteristicile, valoarea și complexitatea potențialului turistic al județului Sibiu reclamă o valorificare foarte atentă și o dezvoltare bine coordonată și integrată a acesteia pentru a se putea menține în parametri optimi de conservare și exploatare.
„Cercetarea geografică se implică tot mai mult în definirea pe componente și în interacțiune a factorilor de mediu, al căror potențial se care integrat și valorificat, în determinarea calității spațiului geografic, relevante fiind calitățile de favorabilitate sau se restricție a componentelor naturale și a celor socio-economice, extensiunea spațială și amploarea fenomenelor restrictive”.
Plecând de la analiza situației prezente, stabilirea direcțiilor și obiectivelor strategice de dezvoltare a turismului în județul Sibiu s-a realizat prin analiza și actualizarea Strategiei și planului de dezvoltare a Județului Sibiu pentru perioada 2013 – 2014 – 2020 – secțiunea turism cât și printr-o raportare constantă la orientările strategice europene, naționale și regionale. Situarea demersului strategic în acest context general ajută la identificarea priorităților și maximizează șansele accesării fondurilor europene.
Dintr-o perspectivă europeană, obiectivul general al politicii comunitare în domeniul turismul îl reprezintă îmbunătățirea competitivității turismului și crearea mai multor locuri de muncă. Susținerea financiară a demersurilor care vizează în mod direct atingerea acestui obiectiv se poate realiza din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – unul din Fondurile Structurale ale Uniunii Europene, prin Programul Operațional Regional pentru perioada 2014 – 2020.
În mod indirect, domeniul turismului va fi sprijinit și prin alte fonduri și programe europene. Astfel, infrastructura de mediu și transport, vitale pentru susținerea dezvoltării turismului, sunt finanțate din Fondul de Coeziune prin Programe Operaționale Sectoriale. De asemenea, Fondul Social European (FSE), Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European Piscicol (FEP) pot finanța proiecte care să contribuie indirect la dezvoltarea durabilă a turismului. Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, (PNDR) axele 3 și 4, se pot finanța proiecte privind creșterea calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local, evident cu impact asupra dezvoltării turismului.
Din perspectiva Planului Național de Dezvoltare, componentă a Strategiei de Dezvoltare a Economiei Naționale, dezvoltarea turismului reprezintă o constantă a tuturor celor șase priorități naționale identificate (în mod evident valabile și în cazul județului Sibiu) și anume:
a. Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere;
b. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport;
c. Protecția și îmbunătățirea calității mediului;
d. Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și incluziunii sociale și întărirea capacității administrative;
e. Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol;
f. Diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile țării.
Strategia Națională de Dezvoltare Regională, elaborată pe baza Planurilor de Dezvoltare Regională și Cadrul Strategic Național de Referință 2014-2020 au identificat dezvoltarea turismului ca o prioritate de dezvoltare regională, dat fiind potențialul turistic existent în toate regiunile. Acest potențial justifică sprijinul financiar acordat reabilitării infrastructurii zonelor turistice și valorificării patrimoniului natural, istoric și cultural, pentru includerea acestora în circuitul turistic și promovarea lor în scopul atragerii turiștilor. Elaborarea direcțiilor strategice de dezvoltare a turismului în județul Sibiu s-a realizat plecând de la analiza documentelor de planificare strategică existente, integrând obiectivele specifice autorității publice județene cadrului mai larg regional, sectorial și național. În acest context a putut fi definit rolul pe care Consiliul Județean poate să-l joace în susținerea dezvoltării turismului, în concordanță cu competențele sale materiale și teritoriale.
Stabilirea direcțiilor strategice de dezvoltare, a priorităților, acțiunilor și programelor s-a fundamentat pe rezultatele analizei situației existente, cu precădere pe cele ale analizelor SWOT. În acest sens s-a avut în vedere identificarea de soluții pentru fructificarea avantajelor competitive și comparative, pe de o parte și rezolvarea problemelor cu care se confruntă turismul sibian, pe de altă parte.
Pe lângă utilizarea informațiilor colectate în etapa de analiză, au mai fost purtate o serie de discuții cu specialiști locali din cadrul Consiliului Județean (urbanism, patrimoniu, buget, etc.) din cadrul serviciilor publice subordonate (Salvamont Sibiu) și Asociației Județene de Turism Sibiu, care au contribuit la cristalizarea opțiunii privind structurarea direcțiilor strategice de dezvoltare a turismului.
De asemenea, documente naționale de referință în domeniul turismul, cum ar fi Planul de Amenajare a Teritoriului Național, Masterplanul pentru Dezvoltarea Turismului Național și Strategia Națională de Dezvoltare a Turismului identifică direcții strategice de acțiune pentru dezvoltarea a turismului românesc.
Viziunea și misiunea autorităților județene (Consiliului Județean Sibiu) în domeniul dezvoltării turismului este aceea că dezvoltarea durabilă și echilibrată a turismului în județul Sibiu reprezintă una din prioritățile sale pentru perioada 2014-2020.
Se consideră că în perspectivă turismul va reprezenta un sector economic dinamic, cu un aport însemnat la dezvoltarea economică de ansamblu a județului Sibiu; dezvoltarea turismului va reprezenta o oportunitate pentru locuitorii județului de a obține venituri suplimentare și de a-și îmbunătăți calitatea vieții; turismul în județul Sibiu se va dezvolta într-o manieră durabilă, cu protejarea și punerea în valoare a patrimoniului natural, construit și a valorilor culturale materiale și imateriale; județul Sibiu va deveni o destinație turistică sigură și de calitate, corespunzând standardelor Uniunii Europene privind furnizarea produselor și serviciilor; populația județului Sibiu va conștientiza importanța turismului, aceasta atrăgând după sine o implicare mai accentuată socială și comunitară (foarte importantă în procesul general al dezvoltării turismului).
Autoritățile județene au o serie de competențe și obligații în domeniul turismului, care constau în:
Intervenții directe pentru asigurarea siguranței turismului montan;
Realizarea unor proiecte prioritare, aflate în sfera competențelor sale materiale și teritoriale, cu efect asupra dezvoltării durabile și echilibrate a turismului în județul Sibiu;
Intervenții directe asupra domeniul public și privat județean, cu efect asupra dezvoltării durabile și echilibrate a turismului în județul Sibiu;
Reglementare pentru dezvoltarea durabilă și echilibrată a turismului în domeniile în care are competențe legale;
Coordonarea și sprijinirea autorităților publice locale din județul Sibiu în realizarea proiectelor cu efect asupra dezvoltării durabile și echilibrate turismului;
Dezvoltarea formulelor de parteneriat cu instituții publice, organizații neguvernamentale și agenți economici pentru realizarea unor proiecte cu efect asupra dezvoltării durabile și echilibrate turismului în județul Sibiu;
Susținerea dezvoltării durabile și echilibrate a turismului sibian pe lângă organisme, autorități și instituții regionale, naționale și europene.
Direcții strategice
Studiile de piață arată că în prezent turismul se confruntă cu anumite provocări venind dinspre turiști, care aleg pachetele turistice sau ofertele turistice în funcție de imagine, siguranță, calitate, valoare, flexibilitate, aspecte care au un impact mai mare decât a putut industria să dezvolte până în prezent. Județul Sibiu a făcut progrese în ultimii ani, dar se impune, în continuare, aplicarea unui set coerent de măsuri care să contribuie la o dezvoltare durabilă și echilibrată a turismului.
Siguranță
Se referă la creșterea siguranței practicării turismului. Județul Sibiul va fi perceput ca o destinație turistică sigură, europeană, administrat de autorități publice competente și responsabile.
Preferințele turiștilor în alegerea pachetelor turistice vizează în primul rând raportul calitate-preț, pentru ca apoi siguranța, calitatea serviciilor și mediul înconjurător să reprezinte, în această ordine, criteriile de fundamentare a opțiunilor individuale. Din această perspectivă, asigurarea siguranței practicării turismului reprezintă unul din obiectivele majore ale autorității publice.
Măsurile ce vor fi luate în această direcție sunt, în primul rând, cele care intră în sfera obligațiilor și competențelor legale ale administrației publice județene (Legea administrației publice locale și legi speciale). În esență, într-o abordare mai generală, creșterea siguranței turiștilor se poate realiza prin acțiuni conjugate, vizând mai multe planuri:
– protejarea stării de sănătate a turiștilor. În acest sens, în completarea intervențiilor directe (de exemplu în domeniul asigurării la parametri calitativi superiori a serviciului de furnizare a apei potabile, a colectării și tratării apelor uzate etc.), Consiliul Județean poate sprijini (prin agrearea unor formule instituționale de parteneriat) autoritățile publice locale în implementarea unor programe de verificare a condițiilor igienico-sanitare de funcționare
a unităților de cazare și alimentație publică din județ, a conservării factorilor de mediu și evitării poluării etc.;
– asigurarea, în limitele competențelor și atribuțiilor legale, a bunei funcționări a instituțiilor și serviciilor publice de sănătate;
– asigurarea siguranței circulației pe drumurile publice (și cu precădere a celor județene, aflate sub jurisdicția autorității publice județene), prin întreținerea corespunzătoare și modernizarea infrastructurii de transport, semnalizare și marcare corespunzătoare;
– asigurarea siguranței și ordinii publice, prin măsuri speciale în conformitate cu competențele și atribuțiile legale în domeniu.
De asemenea, va acționa în mod direct în vederea asigurării siguranței turiștilor practicanți ai turismului montan, prin organizarea și asigurarea funcționării Serviciilor Salvamont. Munții Făgăraș, Cindrel și Lotrului, în care problema asigurării siguranței turiștilor se pune cu prioritate, reprezintă destinații predilecte pentru turismul montan,
pentru practicarea sporturilor de iarnă. Zona montană a județului Sibiu va deveni o destinație turistică sigură și atractivă pe măsură ce infrastructura specifică – trasee marcate, cabane, refugii etc. va fi reabilitată, completată și întreținută corespunzător. Măsurile întreprinse vor avea ca efect diversificarea și extinderea traseelor montane și pe fondul unui potențial insuficient valorificat, stimularea dezvoltării cererii pe acest segment de piață. Dealtfel, există o serie de proiecte în acest sens, evidențiate în capitolul VII, proiecte necesare deoarece în privința infrastructurii specifice practicării turismului montan se poate aprecia că rețeaua actuală de refugii montane este relativ subdimensionată și învechită. Traseele montane, în cea mai mare parte a lor sunt întreținute și marcate, însă acțiunea factorilor de mediu și cea umană (defrișări, acte de vandalism, etc.) fac necesare intervenții constante. În altă ordine de idei, măsurile active de prevenire a accidentelor montane nu sunt suficient susținute de campanii de informare și educație montană.
Pentru realizarea acestor obiective sunt importante de urmărit o serie de priorități strategice legate de prevenirea incidentelor/accidentelor prin creșterea nivelului de informare a turiștilor și locuitorilor județului, în special asupra pericolelor și măsurilor de securitate montană, îmbunătățirea permanentă a eficacității și eficienței echipelor Salvamont Sibiu, asigurarea numărului optim de refugii montane, întreținerea corespunzătoare și marcarea traseelor montane.
Calitate
Are ca obiectiv creșterea calității experienței turistice în județul Sibiu. Municipiul Sibiul va deveni o destinație turistică oferind experiențe de calitate pe tot parcursul anului. Agenții economici vor fi sprijiniți și stimulați să crească calitatea produselor și serviciilor și să vină în întâmpinarea nevoilor clienților.
Un prim set de intervenții va fi realizat de către Consiliului Județean prin extinderea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii și rețelelor de utilități publice ce deservesc zonele cu potențial turistic, aflate în proprietate județeană. Acest tip de intervenție va avea un impact direct asupra îmbunătățirii experienței turistice în județul Sibiu, cu reflectare directă în creșterea numărului de turiști și în prelungirea duratei sejurului.
Autoritățile județene le vor acorda asistență celor locale pentru accesarea și utilizarea cu succes a fondurilor din instrumentele structurale, vor aloca prioritar sumele pentru echilibrare bugetară pentru obiective de investiții constând în construirea, reabilitarea, modernizarea infrastructurii rutiere, amenajării obiectivelor turistice naturale de utilitate publică precum și a infrastructurii conexe de utilitate publică, punctelor de observare/filmare/ fotografiere, căilor de acces la principalele obiective turistice naturale, refugiilor montane, posturilor Salvamont, bazelor de tratament, piscinelor, ștrandurilor, terenurilor de sport, pârtiilor de schi, pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă, infrastructurii de agrement, locurilor de recreere și popas, pistelor pentru cicloturism, centrelor de informare turistică, centrelor de conferințe, monumentelor istorice și de arhitectură etc.
Un al doilea set de intervenții va viza sprijinirea agenților economici din turism prin crearea unui cadru propice dezvoltării lor, accesului la resurse și la informații, consolidării unor parteneriate și promovării exemplelor de bune practici.
Principalele caracteristici ce pot susține diversificarea produselor turistice și creșterea calității acestora, corelate cu problemele legate de infrastructura utilitară și de turism Municipiul Sibiu – se caracterizează prin multiculturalism, istorie bogată, monumente istorice și de arhitectură valoroase, proximitate față de zona montană și mai ales prin statutul de capitală culturală europeană, susținut în continuare de evenimente de prestigiu. Cu toate că vocația municipiului este în principal cea culturală, există potențial de dezvoltare pe nișa turismului de afaceri însă în momentul de față nu există o sală de congrese necesară unor evenimente de mare anvergură. Un alt aspect aste acela că, în ciuda unei oferte turistice complexe, componenta gastronomică nu este suficient de bine ancorată în specificul local.
Mărginimea Sibiului – se caracterizează prin cultură românească autentică, atmosferă arhaică și un spațiu rural relativ bine conservat, tradiții, obiceiuri și gastronomie specifice, biodiversitate, existența muntelui și a pădurii și a unei stațiuni montane importante – Păltiniș. Infrastructura rutieră este deficitară în Rășinari, Săliște, Gura Râului, Valea Sadului, rețeaua de alimentare cu apă și canalizare nu deservește toate localitățile (Boița, Cisnădioara, Râul
Sadului, Jina, Tălmaciu, Tilișca etc.), iar sistemul de distribuția a energiei electrice în zona Poiana Soarelui – Săliște este nemodernizat. Stațiunea Păltiniș, deși are un potențial important de dezvoltare, fiind poziționată la intersecția principalelor trasee din Cindrel și este dotată cu pârtie de schi se confruntă la rândul său cu probleme de infrastructură (drumul județean dintre Păltiniș și punctul Tărtărău) cât și cu o ofertă săracă de servicii de agrement și divertisment.
Oferta de cazare a întregii zone este importantă și cu grad de confort sporit.
Zona Ocna Sibiului – Secașe se caracterizează prin prezența lacurilor sărate, care determină și tipologia turismului practicat în zonă (balnear) și un potențialul viticol important. Infrastructura de furnizare a serviciilor apă-canal este deficitară (Păuca).
Zona Valea Târnavelor – se caracterizează prin existența siturilor UNESCO, a bisericilor fortificate, a unor localități ce prezervă un aspect medieval și caracterul specific al satului transilvan săsesc precum și un important potențial viticol. Asemănător zonelor prezentate anterior, Valea Târnavelor se confruntă cu probleme de infrastructură – drumuri comunale (Axente Sever, Bazna, Biertan, Hoghilag, Târnava), drumuri județene (DJ142B care face legătura dintre Bazna și „Drumul vinului”). În unele localități lipsesc sistemele de alimentare cu apă (Alma, Ațel, Copșa Mare, Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Richiș, Șeica Mică, Târnava, Valea Viilor) sau cele de canalizare (Alma, Ațel, Biertan, Copșa Mare, Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Șeica Mică, Richiș, Târnava, Valea Viilor) iar oferta de cazare este
deficitară sau inexistentă în Alma, Ațel, Axente Sever, Blăjel, Brăteiu, Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Moșna, Șeica Mică, Valea Viilor. În cadrul zonei, Mediașul prezintă o importanță deosebită – oraș medieval, cu acces facil (atât rutier – DN 14 cât și feroviar – magistrala 300), o poziționare favorabilă între Sighișoara și Sibiu, bine conservat și prezentând atracții unicat. Brandul turistic este consolidat de existența unui program de promovare turistică. Mediașul
se confruntă cu lipsa unei centuri ocolitoare care poate afecta mediul ambiant și starea clădirilor istorice și cu un deficit de capacitate de cazare.
Zona Valea Hârtibaciului – se caracterizează prin specificitate etno-folclorică, existența bisericilor fortificate, biodiversitate, acestea determinând și tipologia turismului practicat în zonă: turism cultural și ecoturism. Din punct de vedere al infrastructurii de alimentare cu apă se identifică probleme în Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Ilimbav, Marpod, Săsăuș, Slimnic, Șomartin, Vărd, Veseud iar sistemul de canalizare este deficitar în Bruiu, Chirpăr, Hamba, Ilimbav, Marpod, Ruși, Săsăuș, Șomartin, Șura Mare, Vărd, Veseud. Accesul rutier spre unele sate din zonă este îngreunat de calitatea drumurilor. Capacitatea de cazare este de deficitară.
Zona Țara Oltului – se caracterizează prin peisajul montan de mare atractiviate, existența unei vaste zone împădurite, biodiversitate, specific gastronomic și prezența unui drum național unic – Transfăgărășanul. Totuși văile din piemontului Făgărașului sunt puțin cunoscute, iar infrastructura utilitară este deficitară (nu există rețea de alimentare cu apă și de canalizare în Cârța, alimentare cu apă în Racovița). De asemenea, infrastructura rutieră necesită reabilitare în comuna Racovița, orașul Avrig și pe DJ 105F. Cabanele turistice și refugiile montane sunt insuficiente și degradate. Zona are un potențial important de dezvoltare turistică încă neexploatat – în domeniul amenajării de pârtii de schi, a realizării de spații de cazare și compelxe turistice pe valea Porumbacului și văile Arpașului Mare și Arpășelului.
Prioritățile strategice în privința calității se referă la asigurarea rețelelor de utilități publice și drumurilor de acces către zonele de interes turistic, realizarea, încurajarea și sprijinirea investițiilor în infrastructura turistică, monitorizarea și cercetarea piețelor țintă și a altor potențiale piețe și evoluția tendințelor în turism (atât din punctul de vedere al ofertantului cât și din cel al consumatorului) și diseminarea informațiilor în rândul factorilor interesați, atragerea și absorbția finanțărilor din instrumente structurale și fonduri complementare, dezvoltarea unor produse turistice noi care să valorifice atuurile și oportunitățile zonei, îmbunătățirea permanentă a calității programului, a sejurului ales de turist.
Patrimoniul cultural
Sibiul este un județ cu un mare potențial în ceea ce privește turismul cultural, fiind o destinație bazată pe unicitatea culturii, ca o componentă esențială a experienței turistice de ansamblu. Obiectivul este de a valorifica mai bine din punct de vedere turistic acest patrimoniului cultural material și imaterial.
Autoritatea publică județeană, individual și/sau în formule de parteneriat instituțional va acționa pentru prezervarea și atragerea în circuitul turistic, în vederea unei valorificări durabile, a patrimoniului cultural material și imaterial. Va interveni direct pentru reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului construit, cu valoare culturală, aflat în proprietatea județului.
O atenție deosebită se va acorda bisericilor fortificate, proprietate a bisericii evanghelice, pentru care se vor căuta soluții de legale de finanțare a reabilitării, conservării și atragerii în circuitul turistic. Va trebui valorizat în continuare avantajul competitiv generat de desemnarea municipiului Sibiu drept capitală culturală europeană, consolidându-se această imagine și extinzând-o pe cât posibil și la nivelul județului.
Organizarea sau sprijinirea unor evenimente culturale de prestigiu vor suscita interesul turistic. În acest sens, în paralel cu colaborarea cu instituții de cultură de prestigiu, cum ar fi Complexul Național Muzeal (CNM) Astra, Muzeul Brukental, Filarmonica Sibiu, Teatrul „Radu Stanca”, Teatrul pentru copii și tineret, Centrul județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale sau cu instituții de cultură de interes local din județ, se pot pune la punct formule de colaborare și cu alte instituții de cultură naționale și internaționale.
Principalele aspecte negative și riscuri sunt în municipiul Sibiu și în Mărginime legate de patrimoniu arhitectonic care se confruntă cu probleme legate de starea avansată de uzură și de degradare a unor clădiri, respectiv a fortificațiilor și cetăților medievale. În acest sens ar fi bine venit un cadru legal mai restrictiv în domeniul urbanismului și construcțiilor (care să impună păstrarea specific arhitectural, soluțiile tehnice, materiale, finisaje etc.).
Zona Ocna Sibiului – Secașe cât și Zona Valea Târnavelor se confruntă la rândul lor cu pericolul pierderii aspectului arhitectural tradițional iar Zona Valea Hârtibaciului cu cel al degradării bisericilor fortificate.
Ca priorități strategice sunt identificate reabilitarea, conservarea și valorificarea turistică a patrimoniului cultural construit, creșterea atractivității turistice a actului de cultură, a instituțiilor de cultură și promovarea acestora, sprijinirea autorităților locale în realizarea evenimentelor culturale de prestigiu, cu impact asupra atractivității turistice. Accesibilitatea informației turistice.
Obiectivul principal este de a îmbunătăți accesibilitatea Sibiului ca și destinație turistică. Produsele turistice ale județului vor fi accesibile pentru piețele țintă prin prezența on-line, pe Internet, precum și prin folosirea mijloacelor, canalelor tradiționale. Informațiile oferite celor interesați vor fi de o calitate superioară, reflectând poziționarea brandului Sibiu și contribuind la formarea unei imagini de ansamblu.
Sibiul va fi o destinație care atrage turiștii cu venituri mai ridicate, cu un nivel mai ridicat de educație și care sunt interesați de turismul cultural.
În prezent județul Sibiu nu dispune de un instrument puternic de informare și promovare a turismului prin Internet. Noile tehnologii permit consumatorilor sa caute informațiile și să-și facă rezervări pe cont propriu exact acolo unde doresc. Prezența Sibiului pe Internet oferă posibilitatea unei promovări integrate a județului. Industria turistică trebuie să vină în întâmpinarea acestor schimbări și să profite din plin de avantajul oferit de noile canale de promovare, cum este Internetul.
Prioritățile strategice din acest punct de vedere vizează încurajarea unei prezențe cât mai mari a unităților de primire turistică pe Internet, oferirea de informații cât mai complete despre Sibiu atât prin metodele tradiționale cât și prin cele moderne, îmbunătățirea informațiilor existente în punctele de intrare (aeroporturi, gări, autogări).
Consolidarea Brandului SIBIU
Obiectivul – dezvoltarea și comunicarea unei imagini puternice a brandului SIBIU. Sibiul reprezintă un brand puternic și de aceea poziționarea regiunii trebuie să se bazeze pe ceea ce este caracteristic, unic și diferit. Vizibilitatea și atracția regiunii ca și destinație turistică va crește o dată cu calitatea produsului turistic «Sibiu». Trebuie creată o identitate puternică de brand și implementată la toate nivelurile industriei turistice, permițând astfel o creștere a cotei de piață formată atât din turiști străini dar și români.
Poziționarea brandului Sibiu ca și destinație turistică a fost inițiată în 2007, o dată cu lansarea Sibiu – Capitala Culturală Europeană 2007. Piețele turistice internaționale nu au însă suficiente informații despre turismul din Sibiu și de aceea un brand puternic este esențial în a atrage atenția asupra regiunii. Pentru aceasta este nevoie ca toți cei implicați în turism să colaboreze pentru a defini brandul și pentru a-l comunica eficient tuturor.
Prioritățile strategice au în atenție alăturarea brandului Sibiu la cel al României pentru a avea un impact mai puternic, realizarea unei abordări integrate a brandului la toate nivelurile industriei turistice, asigurarea unui cadru strategic adecvat care să permită realizarea de parteneriate și încurajarea dezvoltării unor produse „icoana” care să fie reprezentative/ distincte pentru Sibiu (bisericile fortificate, arhitectura săsească, marca Brukental etc.).
Pregătirea profesională
Încurajarea pregătirii profesionale în turism reprezintă principalul obiectiv în acest caz. Experiența turistică depinde în mare parte de calitatea serviciilor și de ospitalitatea cu care sunt întâmpinați iar profesionalismul trebuie să depășească așteptările vizitatorilor.
Creșterea calității serviciilor este posibilă prin investiții materiale dar și prin pregătirea personalului. Lipsa pregătirii în domeniu reprezintă o provocare care trebuie rezolvată la nivelului întregului județ (din păcate aceasta este o problemă la nivel național).
Prioritățile strategice prevăd sprijinirea îmbunătățirii pregătirii în domeniul turismului prin organizarea de seminarii, dezbateri, acordării de premii, diplome, recunoaștere și mesaje publice etc., încurajarea organizatorilor de cursuri de pregătire să înțeleagă și să răspundă nevoilor pieței, medierea unor legături puternice între educație și turism.
Parteneriate
Obiectivul este acela de a dezvolta o colaborare eficientă în cadrul sectorului public și între acesta și sectorul privat.
Turismul în Sibiu va fi competitiv, sustenabil și se va baza pe o ofertă aparte. Atenția autorităților publice locale se va focaliza asupra modalităților de valorificare a potențialului turistic al județului, de creare a infrastructurii necesare susținerii acestuia și de sprijinire a sectorului privat pentru a face față în condiții din ce în ce mai bune cerințelor pieței. Pentru aceasta, autoritățile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor, autoritățile publice centrale vor colabora în plan local, realizând parteneriate al căror obiectiv va fi dezvoltarea turismului sibian. În acest sens Consiliul Județean poate fi considerat un exemplu pentru că a dezvoltat și până acum numeroase formule de parteneriat cu autorități și instituții publice, cu ONG-uri, vizând stimularea dezvoltării turismului sibian și creșterea atractivității acestuia.
Operatorii din turism vor colabora atât cu autoritățile publice, în scopul valorificării superioare a potențialului turistic dar și între ei pentru a asigura un plan de acțiuni unitar atât la nivel local cât și regional.
De asemenea, Asociația Județeană de Turism Sibiu constituie un cadru special, deosebit de eficace în vederea stabilirii de colaborări și parteneriate pentru atingerea unor obiective comune.
Parteneriatele în cadrul sectorului public cât și între sectorul public și cel privat sunt esențiale în promovarea și dezvoltarea turismului. La nivel local este de asemenea important ca micii întreprinzători în turism să conlucreze pentru ca toți să beneficieze de avantajele promovării destinațiilor turistice. Transferul de cunoștințe de la o unitate la unitate sau dinspre sectorul academic va fi de asemenea important. Există numeroase organisme care sunt angajate în promovarea turismului, pregătire profesională, conservarea culturii, protejarea mediului iar cooperarea între acestea este necesară.
Turismul poate să evolueze numai dacă are sprijinul comunităților locale. El poate ajuta la conservarea tradițiilor și culturii, precum și la sprijinirea dezvoltării serviciilor și produselor locale, care altfel nu ar fi viabile.
Priorități strategice: dezvoltarea de parteneriate puternice la nivel național, regional și local pentru promovarea și dezvoltarea turismului, încurajarea implicării comunităților locale în dezvoltarea și promovarea turismului în zonele lor, asigurarea că pentru promovarea turismului, pregătirea profesională, dezvoltarea economică, conservarea moștenirii culturale au sprijinul și coordonarea autorităților precum și minimizarea impactului turismului asupra mediului înconjurător.
Capacitate instituțională
În acest caz obiectivul este legat de creșterea capacității instituționale a Consiliului Județean Sibiu în programarea și implementarea programelor și măsurilor de dezvoltare durabilă și echilibrată a turismului.
Competențele și atribuțiile legale actuale dar și cele de perspectivă în domeniul turismului fac necesară alocarea corespunzătoare de resurse, formarea continuă a personalului și un management performant. Consiliul Județean va acționa pentru creșterea capacității instituționale a propriilor structuri cu atribuții în domeniul turismului și va sprijini în acest sens Asociația Județeană de Turism Sibiu, organizație creată în scopul implementării politicilor autorității publice județene în domeniul turismului.
Constituirea și funcționarea unui grup de reflecție, de analiză și formulare de soluții, care să faciliteze schimbul de informații dintre Consiliul Județean și mediul extern, constituit din factori cheie ai turismului sibian, poate contribui la dezvoltarea capacității instituționale a autorității județene.
Priorități strategice ce decurg din cele de mai sus se referă la consolidarea/ formalizarea colaborării cu un grup de actori cheie interesați de dezvoltare a turismului în județul Sibiu, dezvoltarea resurselor umane ale Consiliului Județean implicate în activitatea de turism, sprijinirea Asociației Județene de Turism Sibiu în dezvoltarea resurselor umane, îmbunătățirii managementului, creșterii eficienței și eficacității.
CAPITOLUL 2
POTENȚIALUL TURISTIC ȘI VALORIFICAREA ACESTUIA
ÎN JUDEȚUL SIBIU
Județul Sibiu dispune de un potențial turistic deosebit de complex. Alternanța peisagistică, cele peste 450 de monumentele istorice și de arhitectură, muzeele și elementele de etnografie sunt numai câteva dintre reperele care îl situează între destinațiile turistice de referință și de tradiție ale țării noastre.
Resursele turistice – elemente ale cadrului natural sau cultural-istoric, au fost valorificate în turism încă din cele mai vechi timpuri, fie că ne referim chiar și numai la apele minerale sau la așezămintele religioase din antichitate și evul mediu, care generau anumite fluxuri de vizitatori.
Valorificarea resurselor turistice și dezvoltarea turismului trebuie să fie organic corelate cu prevederile generale ale sistematizării complexe a teritoriului, care să asigure o dezvoltare armonioasă tuturor sectoarelor economice.
2. 1. POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL
O caracteristică a teritoriului județului Sibiu este varietatea și marea complexitate a condițiilor natural. Configurația reliefului – 30% zonă montană și 50% zonă de podiș, străbătută de numeroase văi – constituie punctul favorabil de plecare în prezentarea și analiza resurselor turistice naturale.
2. 1. 1. Potențialul turistic al componentelor geologice
Rezervația naturală Lacul fără fund de la Ocna Sibiului – este un monument al naturii cu valoare geologică. Prezintă fenomenul de heliotermie. S-a format într-o veche mină de sare prăbușită în anul 1775 (are un diametru de 40-50 m). Se mai numește și Lacul Francisc sau Lacul Lemnelor. Are o suprafață de 0,2 ha. Este localizată în partea de est a parcului băilor Ocna Sibiului. Accesul se face de pe șoseaua Sibiu – Ocna Sibiului sau pe calea ferată Sibiu – Mediaș (stația Ocna Sibiului).
Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se află un complex de 15 lacuri sărate având o concentrație de sare de 260 g/l. În incinta ștrandului din Ocna Sibiului se află alte trei lacuri, Horia (40 m), Cloșca (15 m) și Crișan (70 m) extrem de valoroase din punct de vedere medical.
Lacul Avram Iancu (132,5 m) este considerat cel mai adânc lac de ocnă din țară.
Foto nr. 2.1 – Lacul Avram Iancu, Ocnița
De asemenea, Lacul Brâncoveanu (cel mai sărat lac din stațiune), Lacul Ocna Pustie (este cel mai adânc lac antroposalin din România – 160 m) și Lacul Fără Fund (33 m) sunt declarate monumente ale naturii.
Calcarele cretacice de la Cisnădioara – monument al naturii cu valoare geologică de tip paleontologic (șisturi cristaline și numeroase fosile). Aria protejată este afectată de pășunat, nu are pază și este degradată prin practicarea unui turism neecologic. Mai este cunoscută și sub denumirea de Piatra Broaștei.
Este localizată pe Valea Argintului, la cca. 800 m sud-vest de satul Cisnădioara. Accesul se realizează pe șoseaua Sibiu – Cisnădie – Cisnădioara.
Foto nr. 2.2 – Calcarele cretacice de la Cisnădioara
Masa Jidovului La Grumaji (comuna Jina) – monument natural cu valoare geologică. Nu este clar delimitată și nici indicată prin panouri. Are și valoare peisagistică, reprezentând stânci care se disting prin formă, dimensiuni și locul în care sunt situate.
Suprafața este de 0,5 ha și este Localizată în arealul comunei Jina, la cca 10 km sud de Șugag, pe malul drept al râului Sebeș. Accesul se face de pe drumul județean Sebeș – Bistra.
Foto nr. 2.3 – Masa Jidovului
Pintenii din Coasta Jinei – monument al naturii cu valoare geologică. Nu este delimitată și nici indicată. Datorită accesului dificil nu este afectată de activități antropice
Localizare – pe raza comunei Jina, pe malul pârâului Lihoi, afluent al Sebeșului, în amonte de localitatea Dobra. Acces de pe drumul județean Sibiu – Jina, apoi poteca marcată cu cruce roșie sau drumul județean Sebeș – Dobra, apoi potecă de munte. Suprafața – 1 ha.
Vulcanii noroioși de la Hașag – monument al naturii cu valoare geologică. Prezintă un fenomen geologic și geomorfologic de interes științific, cu valoare peisagistică și turistică, mai ales prin relieful pseudovulcanic remodelat în timp. Prezența vulcanilor noroioși în această zonă explică structura geologică și existența masivului de sare din adânc prezentă pe o mare suprafață a Transilvaniei. Aria protejată nu este clar delimitată și nici indicată în vreun fel, iar în zona se practică agricultura.
Se întinde pe o suprafață de 1,0 ha și este localizată între Hașag și Mândra, pe raza comunei Loamneș. Posibilitate de acces – calea ferată Sibiu – Mediaș, halta Hășag.
Foto nr. 2.4 – Vulcanii noroioși de la Hașag
Canionul Mihăileni – monument al naturii cu valoare geologică. Pereții laterali, desfășurați de-a lungul malului stâng al pârâului Calva, ating 20 m înălțime ceea ce conferă monumentului un aspect spectaculos. Zona nu este clar delimitată și se practică pășunatul.
Se desfășoară pe 15 ha suprafață și se găsește în localitatea Mihăileni, la cca. 1 km de centrul comunei, pe malul stâng al pârului Calva. Acces: D.J. Sibiu – Mediaș; D.J. Șeica Mare – Mihăileni – Agnita.
Foto nr. 2.5 – Canionul Mihăileni
Rezervația naturală Calcarele eocene de la Porcești – este un monument al naturii cu valoare paleontologică, cu numeroase elemente minerale și specii de floră și faună fosilizate: fosile de lemelibranhiate, gasteropode, echinoderme, numuliți, dinți de rechin, gragmente de pești, oase de crocodili.
Problemele cu care se confruntă rezervația naturală sunt legate de faptul că pășunatul excesiv favorizează procesele superficiale de eroziune, care scot la zi depozite fosilifere, din care sunt colectate fragmente de către diverse persoane și comercializate.
Rezervația este situată în extravilanul comunei Turnu Roșu în partea de sud și de sud-est a comunei, fiind străbătută de cursul Văii Sadului. Are o suprafață de 60 ha. Accesul se poate realiza de la stația CFR pe linia Sibiu – Podul Olt – Râmnicu Vâlcea, la 20 km de Sibiu sau pe DJ – Tălmaciu – Racovița – Avrig, varianta din stația CFR Podul Olt spre Turnu Roșu.
2. 1. 2. Potențialul turistic al reliefului
Se impune printr-o valoare peisagistică ridicată. Relieful este variat și coboară în trepte de la sud – Munții Făgăraș (cu vârful Negoiu de 2.535 m, cu o creastă alpină zimțată sub care se adăpostesc circuri și văi glaciare, marcate de frumoase cascade), Munții Cindrelului și Lotrului (cu suprafețe plane, ușor vălurite, cu vârful Cindrelul de 2.245 m, vârful Șteflești 2.244 m, cu văi adânci ce contrastează cu culmile înalte), despărțiți de defileul Oltului, la nord – Podișul Secașelor și Hârtibaciului, Podișul Târnavelor (cu altitudini de 600-700 m), Depresiunea Sibiului.
Foto nr. 2.6 – Munții Făgăraș
Munții Cindrel se desfășoară pe o suprafață de cca 900 km2 pe teritoriul județului Sibiu fiind delimitați de Văile Frumoasei – Sebeș (vest-nord), Sadu (est-sud) și Depresiunile Sibiului și Săliștei la nord ca și de Podișul Secașelor (nord-est).
Sunt alcătuiți din șisturi cristaline doar între Văile Sebeșului și Gârbovei. La sud-est de Căpâlna apare un strat calcaros îngust având un aspect domol (coame rotunjite, plaiuri netede) și cu puține urme glaciare (Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare și Iujbea Rășinarului). Culmea sa principală se află în extremitatea Sud-vestică a masivului și se ramifică în trei direcții: spre Vest, Culmea Șerbota-Gungurezu-Oașa Mare; spre Nord, Găujoara-Foltea-Strâmba Mare și spre est Culmea Niculești-Rozdești-Bătrâna-Oncești-Ghihan-Derjani-Măgura Cisnădiei. Pe această culme, pe o parte a ei se desfășoară principalul traseu marcat cu bandă roșie al muntelui.
Foto nr. 2.7 – Munții Cindrel
2. 1. 3. Potențialul turistic al componentelor biogeografice
Județul Sibiu dispune de o mare diversitate de ecosisteme, habitate și specii sălbatice datorită cadrului natural variat.
Evaluarea biodiversității la nivelul județului Sibiu a fost realizată în cea mai mare parte pe baza a numeroase studii de specialitate, care s-au focalizat însă în general pe zona montană a județului. O concentrare mare de habitate cu un număr ridicat de specii rare, relicte și endemice a fost identificată în masivele montane Făgăraș, Cindrel și Lotru.
În concordanță cu legea privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice precum și cu lucrări științifice privind habitatele de interes comunitar, în județul Sibiu au fost inventariate 34 de tipuri de habitate.
În anul 2007 au fost declarate pe teritoriul administrativ al județului Sibiu un număr de 4 SPA-uri (Arii Speciale de Protecție Avifaunistică), prin Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte
integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România și 9 SCI-uri (Situri de Importanță Comunitară), prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1964/2007 privind instituirea de arie naturală protejată a siturilor de importanța comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Pentru toate planurile care urmează să se desfășoare în acestea precum și în vecinătatea acestora, se aplică prevederile referitoare la procedura de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe și la procedura cadru de evaluare a impactului asupra mediului.
Avantajele includerii în Rețeaua ecologică europeană Natura 2000:
– Statutul de sit Natura 2000 înseamnă câștig de imagine, recunoaștere europeană, crearea unui brand care va duce la o mai bună promovare a produselor și serviciilor locale, precum și intrarea în circuitul turistic;
– Programul Natura 2000 încurajează practicile agricole tradiționale favorabile biodiversității, care pot deveni mult mai rentabile prin obținerea de fonduri europene în sprijinul lor;
– Finanțări speciale ale Uniunii Europene pentru agricultură și silvicultură, pentru managementul tradițional și favorabil mediului;
– Turismul și vânzarea de produse locale se dezvolta mai bine;
– Locuitorii din zonele declarate drept arie de protecție specială vor putea ieși pe piață cu produse tradiționale: vin, miere, brânză – marca „Natura 2000”.
Ariile Speciale de Protecție Avifaunistică (SPA) sunt următoarele: Avrig – Scorei -Făgăraș, Piemontul Făgăraș, Frumoasa și Podișul Hârtibaciului. Acestea ocupă o suprafață de aproximativ 200.340 ha și reprezintă 37,8% din suprafața județului.
Siturile de Importanță Comunitară (SCI) sunt următoarele: Frumoasa, Insulele stepice de la Slimnic, Mlaca Tătarilor (la sud-est de Arpașul de Sus), Movilele de la Păucea, Munții Făgăraș, Oltul mijlociu – Cibin – Hârtibaciu, Pădurea de stejar pufos de la Petiș, Pădurea de stejar pufos de pe Târnava Mare, Sighișoara – Târnava Mare. Acestea ocupă o suprafață de aproximativ 130.120 ha și reprezintă 25% din suprafața județului Sibiu.
Prin suprapunerea propunerilor de situri Natura 2000 (SCI și SPA) rezultă o acoperire de peste 50% din suprafața județului.
Pentru situl Natura 2000 „Munții Făgăraș” au fost inventariate 23 tipuri de habitate de importanța comunitară, fiecare cu o pondere mai mare de 1% din suprafața totală. Habitatele cu acoperirea cea mai mare sunt reprezentate de păduri perialpine de molid și păduri de fag, grohotișuri, pajiști alpine și jnepenișuri.
În interiorul acestui sit Natura 2000 se regăsesc pe teritoriul județului Sibiu rezervațiile de nivel național Golul Alpin al Munților Făgăraș între Suru și Podragu și Lacul și Golul alpin Bâlea și rezervația de interes județean Arpășel.
Biotopurile Corine de pe teritoriul administrativ al județului Sibiu incluse în aceasta propunere sunt: Buteanu-Suru, Negoiu și Arpășel.
Aria sus amintită oferă condiții necesare existenței a cel puțin 33 de specii de importanța comunitară, din care: 6 specii de mamifere, 3 specii de amfibieni, 4 specii de pești, 13 specii de nevertebrate și 7 specii de plante. Situl mai conservă cel puțin 255 specii de plante care se regăsesc în liste roșii naționale sau sunt endemice.
În situl Natura 2000 „Frumoasa” (SCI) au fost inventariate 11 habitate de importanța comunitară, fiecare cu o pondere mai mare de 1% din suprafața totală. Habitatele cu acoperirea cea mai mare sunt reprezentate de pădurile perialpine de molid, pajiști alpine și jnepenișuri.
Aria propusă conservă 25 specii de importanță comunitară: 4 specii de mamifere, 2 specii de amfibieni, 3 specii de pești, 11 specii de nevertebrate și 5 specii de plante.
Peste situl „Frumoasa” (SCI) se suprapune și un SPA cu aceeași denumire își propune să conserve 13 specii de păsări de importanța comunitară.
Arii naturale de interes național incluse în aceasta propunere sunt Parcul Natural Cindrel, Rezervația Iezerele Cindrelului și Rezervația Șuvara Sașilor. Biotopurile Corine de pe teritoriul administrativ al județului Sibiu incluse în aceasta propunere sunt: Suvara Sașilor, Lotrioara și Cindrel.
Deși județul Sibiu deține doar 2,3% din suprafața României, prin poziția sa geografică, prin diversitatea formelor de relief și marea amplitudine altitudinală a acestuia (aprox 2.265 m), cu repercusiuni asupra tipurilor de climat, dar și datorită celor peste două secole de cercetări botanice, aici sunt conservate 63% din cormoflora țării noastre (C. Drăgulescu, „Cormoflora județului Sibiu”, 2003).
Flora inventariată a județului Sibiu include 2.455 specii de cormofite (63% din speciile din flora României), aparținând la 637 genuri și 124 familii, 528 specii de briofite și 459 specii de licheni. Dintre cormofite, un număr de peste 40 de specii sunt endemice pentru Munții Carpați, printre care: romanița de munte (Achillea schurii), căldărușa
(Aquilegia transsilvanica), cornutul (Cerastium transsilvanicum), mixandrele (Erysinum transsilvanicum), etc. Alte specii sunt extrem de rare în România: pătlagina uriașă (Plantago maxima), amăreala siberiană (Polygala sibirica), angelica de baltă (Angelica palustris), coada zmeului (Calla palustris), osul iepurelui (Osonis repens), țelina sălbatică (Apium nodiflorum) etc.
Alte specii de plante aflate pe listele roșii sunt: Ribes alpinum, Veronica bachofenii, Symphyandra wanneri, Gymnodenia conopsea, Listera ovata, Neottia nidus-avis, Angelica archangelica, Dianthus glacialis ssp. gelidus, Doronicum carpaticum, Trollius europaeus, Botrychium matricariifolium, Veronica baumgartenii etc.
Dintre speciile de interes comunitar amintim: Echium russicum, Crambe tataria, Campanula serrata, Tozzia alpina ssp. carpatica, Cirsium brachycephalum, Angelica palustris, Meesia longiseta, Drepanocladus vernicosus, Buxbaumia viridis, Dicranum viride etc.
Dintre cele 258 de specii ale faunei județului Sibiu, un număr de 194 de specii se găsesc în Directiva Păsări (75 de specii în Anexa I), 252 de specii se regăsesc în Convenția de la Berna (Legea nr. 13/1993 privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa), 81 de specii în Convenția de la Haga (Legea nr. 89/2000 pentru conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice) și 110 specii în Convenția de la Bonn (Legea nr. 13/1998 privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice). Dintre acestea conform Ordinului nr. 1198/2005, 122 specii sunt de interes internațional iar 46 specii sunt de interes național.
Dintre cele 135 de specii de vertebrate, altele decât păsările, care au fost inventariate la nivelul județului Sibiu, 26 specii de mamifere, 8 specii de reptile, 11 specii de amfibieni și 9 specii de pești se regăsesc în Directiva Habitate; 45 specii de mamifere, 12 specii de reptile, 15 specii de amfibieni și 11 specii de pești sunt listate în Convenția de la Berna; 9 specii de lilieci se regăsesc în anexele Convenției de la Bonn. Raportat la speciile listate în Ordinul nr. 1198/2005, județul Sibiu conservă 46 specii de interes internațional și 22 specii de interes național.
Specii valorificate economic
Numeroase specii de floră și faună sălbatică de pe teritoriul județului Sibiu prezintă o importantă economică și socială deosebită, având multiple utilizări în diverse sectoare, fiind foarte solicitate atât pe piața internă, cât și pe piața externă.
Starea ariilor naturale protejate
Pe teritoriul județului Sibiu beneficiază de un statut legal de protecție la nivel național un număr de 16 arii naturale (1 parc natural, 9 rezervații naturale și 6 monumente ale naturii) a căror suprafață însumată reprezintă 3,6% din suprafața totală a județului.
La nivel județean au mai fost declarate încă două rezervații naturale (Arpășel și Heleșteele de la Mândra), pentru care s-au întocmit documentațiile în vederea obținerii avizului din partea Academiei Române și 5 monumente ale naturii.
Parcuri și Rezervații:
Parcul natural Cindrel – zonă protejată complexă de floră, faună, geomorfologică și hidrografică. Include cele mai spectaculoase forme de relief din arealele masivelor Cindrel și Lotru. Cuprinde culmi netede și circuri glaciare. Parcul adăpostește, pe lângă izvoarele râului Cibin, două lacuri glaciare: Iezerul Mare și Iezerul Mic în văile glaciare cu același nume. Un punct de atracție deosebit îl constituie turbăria dezvoltată pe Platoul Diavolului, la peste 2100 m altitudine. În perimetrul parcului au fost identificate în jur de 500 de specii de plante (alge, ciuperci, mușchi, licheni, ferigi, gimnosperme și angiosperme).
Asociațiile caracteristice sunt formate din: jneapăn cu afin, ienupar cu afin, bujor de munte, arin de munte cu sălcii pitice. Pajiștile alpine sunt dominate de asociații de coarnă și de păiș cu sclipeți de munte. Printre raritățile floristice se pot enumera: mușchiul Aulacomnium turgidum, lichenul Cladonia spumosa, zâmbrul, căldărușa, bujorul de munte, clopoțeii, capul călugărului etc.
Din punct de vedere faunistic, mai bine studiate au fost păsările și mamiferele. Dintre mamifere, cea mai importantă specie prezentă în parc este capra neagră iar dintre păsări, interesante de amintit sunt: prundărașul de munte (relict glaciar), acvila de stâncă, cocoșul de munte, pasărea omătului (pasăre foarte rară pentru ornitofauna României și ciocârlia urechiată balcanică.
Starea de conservare a ecosistemului Parcul natural Cindrel este relativ bună, însă este afectată de pășunatul excesiv și de practicarea unui turism neecologic precum și de braconaj.
Suprafața: 9.043 ha
Foto nr. 2.8 – Parcul natural Cindrel
Parcul natural Golul alpin Făgăraș – zonă protejată complexă geomorfologică, hidrografică, de flora și faună. Cuprinde lacurile glaciare cele mai pitorești din Masivul Făgăraș (Lacul Avrigului, Lacul Doamnei, Lacul Bâlea, Lacul Podrăgel, Lacul Podragul). În parc există peste 400 specii de plante, majoritatea cormofite, licheni și mușchi.
Fauna, în special cea din zona crestei înalte, este marcată frecvent de avifauna caracteristică întregului masiv (șoim, gaița de munte). Adesea pot fi întâlnite capra neagră, vulpea, ursul, lupul, jderul, mistrețul. Starea de conservare a ecosistemului Parcului natural Golul alpin Făgăraș este relativ bună, însă este afectat de pășunatul excesiv și de practicarea unui turism neecologic, precum și de braconaj.
Suprafața: 6.989,2 ha
Foto nr. 2.9 – Parcul natural Golul alpin Făgăraș
Parcul natural Dumbrava Sibiului – zonă protejată complexă – protecția și conservarea unor habitate și specii floristice, faunistice și forestiere – peisagistică și culturală. Este traversată de pârâul Trinbach, care formează pe cursul său trei lacuri de origine antropică: unul la Muzeul Tehnicii Populare (Astra) și două în Grădina Zoologică Sibiu – aici există un exemplar de stejar vechi de peste 400 ani, declarat monument al naturii. În stratul ierbos al pădurii cresc peste 100 de specii de plante cu flori dintre care mai rare sunt: opaița, brândușa, iarba albastră ș.a. Pentru faună reprezentative sunt căpriorul, veverița, ariciul, vulpea etc. Arborete protejate: 90% pădure de stejar, 10% pădure în amestec de stejar, gorun și alte specii. Categorii de vârstă: pădure bătrână de 120-190 ani – 40%, pădure de vârstă mijlocie de 100-120 ani – 21%, pădure tânără, sub 100 de ani – 39%.
Starea de conservare a ecosistemelor este relativ bună, însă sunt afectate de pășunatul excesiv și de practicarea unui turism neecologic, precum și de braconaj. Pe lângă aceste elemente negative ale acțiunii antropice, Parcul natural Dumbrava Sibiului este degradat și prin tăierile de crengi din copaci, pentru foc, prin distrugerea covorului vegetal etc. de către turiștii neavizați.
Foto nr. 2.10 – Dumbrava Sibiului
Iezerele Cindrelului – este o rezervație mixtă – geomorfologică, hidrografică de floră și faună. Situată în arealul comunei Gura Râului se află pe versantul nordic al platoului Frumoasei, aproape de vârful Cindrel (2.244 m).
Acesta cuprinde două văi glaciare, cu lacurile Iezerul Mare (1.999 m altitudine, 3 ha suprafață și 13,30 m adâncime, formă aproape ovală) și Iezerul Mic (1.946 m altitudine, 1,7 m adâncime, formă aproximativ dreptunghiulară). Cele două iezere sunt singurele lacuri glaciare întâlnite în masivul Cindrel. Reliefului alpin i se adaugă elemente floristice (363 de specii de plante) și faunistice interesante cum ar fi: salcia pitică, degitaret, ridichioasă, capra neagră și prundărașul de munte (pasăre alpină). Datorită păsărilor existente aici zona Iezerelor Cindrelului a fost înscrisă în lista „Important Birds Areas in Europa”, publicată în Marea Britanie în anul 1989. Se întinde între 1.750 și 2.205 metri altitudine.
Suprafața: 609,6 ha
Foto nr. 2.11 – Iezerele Cindrelului
Rezervația naturală Golul Alpin și lacul Bâlea – rezervație complexă, geomorfologică, hidrologică, de floră și faună. Aspectului peisagistic unic, datorat crestelor abrupte cu grohotișuri și stânci golașe, i se adaugă o floră și faună caracteristică etajului alpin al Carpaților. Cuprinde relieful alpin, flora și fauna din ciclul glaciar Bâlea precum și lacul cu același nume. Dintre elementele floristice specifice se regăsesc: jnepenul, ienupărul, floarea de colț, smirdarul, bujorul de munte și afinul precum și o serie de endemisme carpatice. Dintre elementele faunistice se întâlnesc capra neagră și acvila de stâncă dar într-un număr din ce în ce mai redus.
Dintre speciile de plante de o deosebită importanță se pot aminti, în primul rând, cele endemice în Carpați: romanița de munte (Achillea schurii), omagul (Aconitum hosteanum), coada vulpii (Alopecurus laguriformis), căldărușa (Aquilegea transsilvanica), ovăsciorul de munte (Helictotricon decorum), clopoțeii (Campanula kladniana), cornutul (Cerastium lerchenfeldianum), păișul carpatic (Festuca bucegiensis), iarba roșioară (Silene dinarica), precum și o serie de rarități floristice ca zânișoara (Callianthemum coriandriifolium).
Foto nr. 2.12 – Golul Alpin și lacul Bâlea
Lacul Bâlea are o suprafață de 46.508 m2 și adâncimea de 11,35 m fiind cel mai mare lac al masivului situat la 2.034 m altitudine. Cascada Bâlea reprezintă cea mai spectaculoasă cădere de ape din întregul lanț al Carpaților Meridionali.
Starea de conservare a Rezervației naturale Golul Alpin și lacul Bâlea a avut de suferit după construirea Transfăgărășanului și intensificarea turismului. Covorul vegetal s-a redus datorită numărului mare de autovehicule și turiști care campează în zonă, iar o serie de specii de animale s-au refugiat în văile din împrejurimi. Se înregistrează și aici practicarea unui turism neecologic și a pescuitului în lac.
Suprafața: 180 ha
Dealul Zakel – Rezervația de stepă din Valea Șarbei – este o rezervație complexă de floră și faună caracteristică arealului de stepă euro-siberian. Aspectul general al reliefului rezervației este cel al unui podiș vălurit, deluros, compartimentat în fâșii interfluviale pe direcția de scurgere a văilor, care s-au adâncit în depozitele neogene și cuaternare. Datorită insolației, pe acest „deal de stepă” cresc un număr mare de specii sudice, pontice și sud
mediteraneene (aprox. 314 specii vegetale). Flora prezintă multe elemente termofile și xerofile, întâlnite rar în România, dintre care: jalesa (Salvia nutans), frăsinelul (Dictamnus albus), saschiul (Vinca herbacea), hodoleanul (Crambe tataria), piatra linte (Astagalus dasyanthus), specii de ceapa ciorii (Allium fuscum, A. ammophilum), rățișoare (Iris pumila), ruscuța primăvăratică (Adonis vernalis), garofița (Dianthus puberulus), macul galben (Glaucium flavum), migdalul pitic (Prunus tenella), poroinicul (Orchis tridentata). Pe pantele aride și înclinate predomină asociațiile xerofile de colilie sau negară (Stipa pulcherrima, S. Capilato). Dintre speciile de plante specifice numai acestei zone menționăm amareală siberiană (Polygala sibirica), coada zmeului (Calla palustris) și pătlagina uriașă (Plantago maxima). Speciile de animale din rezervație se pot încadra din punct de vedere al originii geografice în următoarele grupe: euro-siberiană, pontică, pontico-mediteraneeană, daco-balcanică, paleo-tropicală și iberică.
Suprafața: 11 ha
Foto nr. 2.13 – Dealul Zakel
Rezervația naturală Șuvara Sașilor Tălmaciu – este o rezervație botanică și este situată pe valea râului Sadu, între localitățile Sadu și Tălmaciu (430 m altitudine), în extravilanul orașului Tălmaciu. Rezervația s-a dezvoltat pe un sol brun podzolit și gleizat, acid, cu exces de apă primăvara. Prezența dominantă a unei specii de graminae cunoscută sub numele de „șuvară” a dat numele generic acestui spațiu deținut anterior de sași. În cadrul acestei rezervații se întâlnesc specii floristice și faunistice rare. Vegetația este reprezentată printr-un moliniet (Peucedano rocheliani – Molinietum coerulea) relictar, nemaiîntâlnit în
Transilvania, în care vegetează mai multe specii floristice rare: mărarul porcului (Peucedanum rochelianum), narcisa (Narcissus stellaris), stânjenei (Iris sibirica), gladiola (Gladiolus imbricatus), iarba neagră (Calluna vulgaris), brândușa (Crocus banaticus), coacăzul de munte (Bruckenthalia spiculifolia), salcia târâtoare (Salix rosmarinifolia), gențiana (Gentiana pneumoanthe), limba șarpelui (Ophioglossum vulgatum) și orhideele (Orchis transsilvanica, O. laxiflora, O. incarnata, Spiranthes spiralis, Cephalanthera rubra). În tufișurile de răchită, de mesteacăn și arin și-au găsit adăpost zeci de specii de păsări, unele mamifere (căprior și mistreț) și sute de specii de nevertebrate.
Suprafața: 20 ha
Problemele cu care se confruntă Rezervația Șuvara Sașilor sunt legate de faptul că nu este împrejmuită și nu beneficiază de pază.
Rezervația naturală Arpășel – este localizată pe Versantul nordic al Munților Făgăraș, pe valea Arpășelului, alături de Parcul natural Bâlea.
Cuprinde etajul alpin, subalpin și montan superior, între 1.000 m și 2.500 m altitudine, pe valea străjuită de vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2.508 m) și Vârtopel (2.359 m). Este o rezervație faunistică și de floră. Este constituită din păduri de rășinoase, iar la limita inferioară, păduri de rășinoase și foioase. Aici trăiesc cca. 80% din caprele negre din Munții Făgăraș, marmote, urși, lupi, jderi, acvile de munte și cervide.
Rezervația Arpășel este bine conservată, deoarece, pe de-o parte, beneficiază de pază, iar, pe de altă parte, accesul este dificil, este însă puternic afectată de zgomotul datorat tragerilor de antrenament efectuate în Poligonul militar Cârțișoara.
Suprafața: 736 ha
Foto nr. 2.14 – Rezervația naturală Arpășel
Rezervația naturală Lacul Tătarilor – rezervație naturală mixtă, situat la cca. 3 km sud-est de localitatea Arpașu de Sus. Are o suprafață de 3,68 ha. Acest lac este o turbărie cu o grosime a stratului de turbă ce depășește 9 m iar depozitul total este de cea 180.000 m3.
2. 2. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC
Primele pagini ale cronicii orașului se leagă de coloniștii sași, chemați aici de regii unguri, care doreau să-și consolideze stăpânirea asupra Transilvaniei. Când au venit sașii în această zonă, în secolul al XII-lea, au adus cu ei standarde de civilizație pe care le-au implementat într-o zonă eminamente rurală. Înflorirea meșteșugurilor și a comerțului pe care sașii le-au promovat a condus la o prosperitate a întregii comunități. Dezvoltarea vertiginoasă și constantă a Sibiului l-a transformat, timp de trei secole, în cea mai importantă cetate a Transilvaniei, unul dintre cele mai înfloritoare și prospere orașe din această parte a Europei.
Cetatea Sibiului sau Hermannstadt-ul cum s-a impus în conștiința europenilor a fost, dintotdeauna, cel mai important centru al populației germane din Transilvania. Acest lucru a determinat Sibiul să ofere o comuniune interetnică între cele trei culturi majore – română, maghiară și germană. Un alt fenomen caracteristic Sibiului, ușor de descifrat în creațiile culturale și în monumentele sale, este asimilarea curentelor de idei și a stilurilor arhitectonice
occidentale și îmbinarea acestora cu elemente ale artei și arhitecturii de tip bizantin, de factură ortodoxă, datorată permanentelor legături ale Sibiului cu Țara Românească și Moldova. Sibiul reprezintă cea mai importantă rezervație de arhitectură națională, nu atât în privința extensiunii cât mai ales în privința bogăției și complexității urbanistice precum și a elementelor arhitecturale păstrate.
Fiind situat la granița Regatului Ungariei, Sibiul a fost considerat multă vreme orașul de la marginea Europei. Din
această cauză era cel mai fortificat burg al principatului, un veritabil bastion al creștinismului. Epoca modernă, în
perioada habsburgică găsește Sibiul drept al doilea oraș al Imperiului, după Viena, așezarea sa strategică la “porțile
Orientului” fiind una dintre cauze. Începând cu secolul al XVIII-lea copiii aristocrației pastorale românești au început
să plece la studii la Viena sau în alte mari centre europene. Se întorceau nu doar mai educați ci și îmbrăcați după
ultima modă austriacă impunând astfel un veritabil port tradițional (care se poate vedea și astăzi la Rășinari) . Pe de
altă parte Imperiul își trimite aici drept reprezentanți oameni valoroși care ocupă diferite posturi administrative și au o
puternică influență asupra evoluției orașului. În tot acest context de efervescență culturală nu e de mirare că unii fii ai
Sibiului ajung să lege numele orașului de momente importante pentru istoria întregii civilizații umane. Aici s-a născut
unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului trecut, părinte al astronauticii, Conrad Haas (1509-1576), care a inventat
racheta în trepte și mecanismele de dirijare de tip Delta, dar și personalități ale culturii europene precum Nicolaus
Olahus99 (1493-1568), sau Emil Cioran (1911-1994). De asemenea, aici a fost descoperit elementul chimic telur
(Franz Joseph Müller von Reichenstein, 1740-1825) și tot aici a activat, pentru o vreme, S. Hahnemann (1755-1843)
– fondatorul homeopatiei. În Sibiu a trăit, a studiat sau a creat o întreagă pleiadă de mari scriitori, filosofi, oameni,
politici, artiști100. În acest context este firesc că Sibiul a fost, de-a lungul istoriei, scena de desfășurare a nenumărate
premiere din spațiul românesc101: prima farmacie (1494), prima bibliotecă (1300), primul spital (1292), prima librărie
(1778), prima manufactură (1788), primul spital de neuropsihiatrie, primul paratrăznet, primul ziar (1852), primul
tramvai electric (1904) respectiv cel mai mare muzeu în aer liber din sud-estul Europei (Muzeul Civilizației
Tradiționale Populare – ASTRA). În prezent Sibiul își atrage turiștii nu numai prin farmecul său medieval sau prin
deosebita viață culturală ci și prin arta gastronomică rafinată (care reunește tradiția milenară daco-romană și
influențele exercitate de-a lungul veacurilor de popoarele stabilite pasager sau definitiv pe aceste meleaguri).
CAPITOLUL 2
DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ NAȚIONALĂ ȘI IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ACESTEIA
2. 1. CUNOAȘTEREA MEDIULUI ECONOMIC ȘI PUNEREA
ÎN PRACTICĂ A RAPORTULUI DINTRE RESURSELE
TURISTICE ȘI NEVOILE TURIȘTILOR
Este deja acceptat la nivel european că o politică de dezvoltare regională trebuie să treacă două teste cheie pentru a avea succes: acela al respectării principiului transparenței și, respectiv, al corectitudinii. Nici unul dintre ele nu poate fi trecut cu brio fără a avea la dispoziție informații statistice corecte, viabile, în care utilizatorii să aibă încredere. Aceasta reprezintă singura cale de a conduce și monitoriza o politică de dezvoltare regională modernă și eficientă, capabilă de a identifica și urmări zonele defavorizate și de a avea o opinie publică informată.
Cunoașterea mediului economic pentru punerea în practică a politicii micro și macroeconomice în vederea dezvoltării turismului a impus intensificarea preocupărilor pentru cunoașterea nivelului resurselor și a raportului dintre resursele turistice tot mai limitate și nevoile turiștilor în continuă creștere. Toate acestea impun necesitatea optimizării echilibrului dintre cererea și oferta turistică, a luării în considerare, în mod explicit, în procesul elaborării deciziilor de dezvoltare a turismului, a comportamentului variabilelor economice.
În acest sens, statistica oferă cadrul conceptual și metodologic pentru analiza din perspectivă spațială (regională). Existența dezechilibrelor regionale este o realitate, determinată de alocarea diferențiată a resurselor naturale și umane, precum și de mediile diferite, specifice de evoluție (economică, tehnologică, demografică, socială, politică și culturală).
Regionalizarea statistică este un obiectiv important pentru armonizarea și integrarea europeană, pentru că permite monitorizarea zonală a dezvoltării economico-sociale. Europa este într-o continuă schimbare, evoluția vieții economice și sociale impune un aparat statistic adaptabil la schimbare și care să poată ține pasul cu nevoile de dezvoltare ale politicii europene.
Noile priorități care par să se contureze pe plan european în domeniul statisticii au în vedere:
– dezvoltarea unor indicatori relevanți pentru a descrie starea mediului înconjurător, în sprijinul fundamentării politicilor de dezvoltare durabilă;
– determinarea unor indicatori de calitate, solicitați de problemele generate de planificarea teritorială strategică la nivel european;
– detalierea datelor statistice legate de tendințele pieței muncii la nivel regional, în conformitate cu schimbarea continuă a activității economice în termeni ocupaționali și spațiali.
Structura statistică regională trebuie să fie deschisă unei relații interactive cu utilizatorii, astfel încât prin atribuțiile sale să informeze societatea asupra evoluției acesteia în ansamblu.
Statisticile turistice regionale stau la baza fundamentării deciziilor autorităților centrale și locale cu atribuții legate de dezvoltarea acestui sector, sprijinindu-le în realizarea coordonării și urmăririi activităților necesare pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare turistică, prin realizarea de cercetări și analize. De asemenea, este necesară informarea corectă a agenților economici din turism și chiar a publicului larg asupra principalelor evoluții ale acestui sector. De aceea, se impune o atenție specială comparabilității datelor obținute, astfel încât informațiile legate de efectele politicilor de dezvoltare turistică la nivel regional să fie relevante.
Turismul are capacitatea de a contribui la generarea dezvoltării interne a unei regiuni, la reducerea dezechilibrelor regionale, la redistribuirea geografică a bunăstării din zonele metropolitane înspre cele mai sărace, periferice.
Industria turismului și a călătoriilor reprezintă pe plan mondial cel mai dinamic sector de activitate și, în același timp, cel mai important generator de locuri de muncă. Din punct de vedere economic, turismul poate reprezenta pentru România una dintre sursele principale de redresare a economiei naționale, în condițiile în care dispunem de importante resurse naturale și antropice.
Prin faptul că acționează în direcția introducerii în circuitul turistic intern și internațional a condițiilor naturale, a patrimoniului cultural-istoric, a realizărilor economice, turismul contribuie direct și indirect la ridicarea economică a unor localități, zone sau regiuni.
Turismul are capacitatea de a contribui la generarea dezvoltării interne a unei regiuni, la reducerea dezechilibrelor regionale, la redistribuirea geografică a bunăstării din zonele metropolitane înspre cele mai sărace, periferice.
Turismul apare, deci, ca o alternativă viabilă de dezvoltare a diverselor regiuni. În acest context, prin poziția sa geografică și bogatul potențial natural și antropic, România va putea deveni o zonă de mare atracție turistică în condițiile în care se vor concepe, implementa și promova o serie de strategii de dezvoltare turistică, atât la nivel național, cât și regional.
Cunoașterea oricărui domeniu de activitate, fenomen sau proces prin metode științifice presupune selecționarea diferitelor aspecte ale realității și stabilirea celor mai adecvate metode pentru efectuarea analizei. O astfel de analiză în sectorul turistic permite studierea trăsăturilor comportamentului consumatorului de servicii turistice, permite luarea deciziilor oportune și ajută la stabilirea previziunilor.
Evoluțiile înregistrate la nivel regional urmează tendința înregistrată la nivel național, unitățile de mărime mică fiind preponderente în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
În ceea ce privește volumul valoric al activității turistice, acesta este dificil de evaluat, întrucât în statistici încasările din prestațiile hoteliere sunt cumulate cu cele realizate de restaurante, care se adresează nu numai turiștilor, ci și populației rezidente. De asemenea, din statistici nu se poate evidenția volumul valoric al prestațiilor de servicii turistice.
Amintim în acest sens regiunile Sud-Vest, Nord-Est și Sud, care includ o mare parte din zonele defavorizate identificate la nivel național. Deși ar fi de dorit ca turismul să reprezinte motorul dezvoltării pentru regiunile mai puțin dezvoltate, observăm că acest lucru nu se întâmplă, turismul aducând venituri însemnate tot în regiunile dezvoltate ale țării. Nivelul scăzut al investițiilor din aceste regiuni, care includ numeroase zone defavorizate, poate fi atribuit în principal următoarelor cauze:
infrastructura subdezvoltată în domeniul transportului și al rețelelor de utilități publice;
accesul dificil în/din zonele defavorizate;
lipsa unei educații antreprenoriale minime a populației din zonele defavorizate;
lipsa unei forțe de muncă calificate, precum și atitudinea refractară a acesteia vis-á-vis de cursurile de calificare;
lipsa încrederii în stabilitatea cadrului legal.
În urma analizei efectuate, reiese că turismul se confruntă cu o serie de probleme, cum ar fi:
scăderea numărului de turiști, pe de o parte datorită scăderii nivelului de trai al unei părți a populației țării, pe de altă parte din cauza faptului că foarte mulți români care dispun de venituri însemnate aleg să-și petreacă vacanțele în străinătate;
existența unui număr mare de unități (complexe) hoteliere, cu facilități și dotări învechite sau inadecvate, cu indici scăzuți de utilizare a capacităților de cazare turistică în funcțiune;
scăderea numărului de înnoptări turistice la moteluri, hoteluri, campinguri și o creștere corespunzătoare a celor care își petrec vacanțele în pensiuni turistice și agroturistice;
forța de muncă puțin numeroasă, în mare parte instabilă, parțial utilizată, slab pregătită, instruită necorespunzător pentru servicii turistice și de servire de calitate a clienților;
volum scăzut de investiții în turism, lipsa granturilor pentru susținerea investițiilor în domeniu.
În plus, turismul dispune de o infrastructură generală (în mod deosebit a căilor de comunicație) și de sprijin a turismului inadecvată și uzată moral. De asemenea, serviciile de informare și promovare a turismului sunt insuficient dezvoltate.
Turismul poate deveni o componentă importantă a economiei naționale, care să determine mutații importante în profil teritorial, contribuind la ridicarea economico-socială a unor regiuni rămase în urmă sau lipsite de alte resurse. Din analiza efectuată, a reieșit faptul că există tendința de dezvoltare a sectorului turistic în regiunile mai dezvoltate ale țării (București, Sud-Est), observându-se o lipsă de preocupare a autorităților și investitorilor față de zonele mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Vest, Nord-Vest și Sud). Sigur că s-ar putea spune că în aceste regiuni nu există atracții turistice importante. Dar acest lucru poate fi contrazis: aceste regiuni dispun de un important potențial pentru dezvoltarea turismului montan sau a turismului cultural și religios. Din cauza infrastructurii slab dezvoltate, turismul montan în aceste zone este foarte puțin dezvoltat. De asemenea, aceste regiuni conțin județe situate de-a lungul Dunării și în zona de câmpie, aici putând fi dezvoltat turismul de pescuit și cel de vânătoare. Este interesant de urmărit evoluția indicatorilor turistici în perioada următoare, în special în regiunile cu probleme, deoarece abia au fost stabilite definitiv facilitățile acordate zonelor defavorizate.
2. 2. IERARHIZAREA ȘI MĂSURAREA IMPACTULUI
TURISMULUI LA NIVEL NAȚIONAL
În procesul de evaluare și ierarhizare a zonelor turistice se utilizează, în general, metoda grafurilor și cea a rangurilor parțiale. Metoda grafurilor reprezintă un sistem de analiză pe baza unor criterii de bază (potențialul turistic și infrastructură turistică) și subcriterii, analiza realizându-se pe mai multe niveluri. Fiecare nivel de apreciere, care se sprijină pe un anumit număr de criterii, a primit un număr de puncte. Prin această metodă, Institutul URBANPROIECT a realizat o serie de clasificări și ierarhizări a zonelor turistice, după potențialul turistic, infrastructura turistică și rețeaua de căi de comunicație, pentru întocmirea planului de amenajare a teritoriului – secțiunea turism.
Încercări de regionare a activității de turism au existat în România încă din 1945, când au fost delimitate la nivelul țării 24 de regiuni turistice; mai târziu, au fost delimitate, pe baza analizei fondului turistic și a utilizării acestuia, 23 de zone turistice, clasificate în trei categorii: zone de interes turistic internațional, zone de interes turistic național și zone de interes turistic local sau regional. Alte regionări grupează județele după potențialul turistic existent sau delimitează provincii (regiuni), zone (areale), masive montane (complexe turistice), centre și obiective turistice pe baza potențialului turistic.
O metodă de ierarhizare utilizată în analiza fenomenului turistic ca premisă a dezvoltării regionale se raportează la nivelul județelor, având la bază aspecte ale potențialului turistic, infrastructurii turistice și modului de valorificare. În acest scop au fost selectate două grupe de indicatori. Prima se referă la calitatea și concentrarea potențialului și la nivelul infrastructurii tehnice (potențialul natural, cultural, capacitatea de cazare, ponderea populației urbane, densitatea drumurilor rutiere modernizate, a căilor ferate), a doua grupă include indicatorii care dau măsura nivelului de valorificare turistică (numărul total de turiști, numărul total de turiști străini, numărul total de înnoptări, durata medie de sejur – număr de zile/turist, volumul de încasări realizat pe principalele forme de turism). Fiecare indicator a primit un coeficient de importanță (între 0,5-1,0), având în vedere că nu au aceeași importanță și pondere. Pe baza calculelor efectuate pentru toate județele, pe primele locuri se află municipiul București și județul Constanța. Acestea sunt urmate de județele Brașov, Prahova, Bihor, Timiș, Sibiu, Mureș, Cluj. Analizând în ansamblu pozițiile ocupate de toate județele, rezultă unele discrepanțe între județe, la punctajele dintre potențialul turistic și infrastructura. Astfel, sunt județe cu potențial turistic valoros, dar care nu dispun de o echipare adecvată (Alba, Vrancea, Maramureș, Tulcea, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud). La nivelul regiunilor de dezvoltare, se observă că Regiunea Centru include trei județe de categoria I (Brașov, Sibiu, Mureș), aici existând importante zone turistice (stațiuni turistice importante – Păltiniș, Predeal, Poiana Brașov, vestigii antice și medievale – Sighișoara, Mediaș, Brașov, Sibiu), peisaje naturale deosebite și zone etnografice și de folclor care permit dezvoltarea turismului rural – Mărginimea Sibiului), la care se adaugă o infrastructură turistică dezvoltată. Regiunea Nord-Vest include două județe de categoria I (Bihor și Cluj), la fel ca Regiunea Vest (Timiș, Caraș-Severin). Cele patru județe enumerate mai sus sunt zone de tranzit către Europa de Vest, în plus aici există importante stațiuni (Băile Felix, Semenic), peisaje montane spectaculoase (Munții Bihorului, respectiv Munții Banatului, zona Porțile de Fier), zone etnografice deosebite. La polul opus se află Regiunea Sud-Vest, care cuprinde numai județe clasificate în categoriile II, III și IV, singurul județ cu un indice mai ridicat al activităților turistice fiind Vâlcea, datorită zonei turistice Valea Oltului.
În cuantificarea nivelului general de dezvoltare economică a unei regiuni, un instrument important este indicele global al dezvoltării, cu rol important în ierarhizarea unităților administrativ-teritoriale. Elaborarea indicelui global al dezvoltării necesită parcurgerea mai multor etape:
– identificarea indicatorilor și structurarea lor pe blocuri sau grupe de indicatori. Această etapă este deosebit de importantă, având ca obiectiv fundamental stabilirea sistemului de indicatori care să reflecte cât mai bine realitatea și să cuprindă cele mai semnificative laturi ale procesului de dezvoltare economico-socială. În cadrul acestei etape trebuie avută în vedere asigurarea comparabilității indicatorilor și disponibilitatea datelor statistice în prezent și într-o perspectivă apropiată;
– definirea criteriilor și modalităților de calcul potrivit desfășurării logice a etapelor de lucru până la obținerea indicelui global al dezvoltării, ca indice generalizator;
– analiza de sensibilitate a variației acestui indice la variația altor indicatori sau indici, de care indicele global depinde în mod natural. O astfel de analiză poate fi abordată atât sub aspect dinamic, cât și sub aspect spațial sau teritorial.
Construirea unui astfel de indice poate fi adaptată și la nivel de sector. Astfel, se poate determina un indice global al dezvoltării turistice, care exprimă sintetic nivelul de dezvoltare al activității turistice dintr-o anumită zonă, regiune sau țară. Acest indicator poate fi folosit pentru ierarhizarea zonelor, regiunilor sau țărilor, dar poate pune în evidență și impactul dezvoltării turismului asupra zonei, regiunii sau țării respective.
Multe dintre studiile efectuate privind dezvoltarea turismului românesc au evaluat impactul dezvoltării acestui sector numai din prisma unui singur domeniu, fie economic, în cele mai multe cazuri, fie ecologic sau socio-cultural. De asemenea, în evaluarea impactului turismului a existat tendința de efectuare a studiilor cu precădere asupra destinațiilor turistice. De aceea, această formă de abordare trebuie extinsă, prin luarea în considerare nu numai a factorilor specifici zonei sau regiunii de destinație, dar și a factorilor din zonele sau regiunile emitente și chiar din zonele de tranzit. Evaluarea cu rigurozitate a dezvoltării turismului la nivel regional se înscrie între cerințele unei statistici moderne, menite să confere celor ce o folosesc posibilitatea de a ști cu exactitate ceea ce s-a întâmplat și de a se contura prin demersuri și judecăți cuantificabile tendințele generale. Pornind de la aceste cerințe, ne propunem să prezentăm principalele modalități statistice de ierarhizare multifactorială a unor unități administrativ-teritoriale și cu ajutorul acestora să realizăm o clasificare a regiunilor de dezvoltare din România din punct de vedere al nivelului de dezvoltare turistică. Ierarhizarea multifactorială a regiunilor prezintă o importanță deosebită pentru a măsura decalajele și a elabora strategiile de dezvoltare.
Ierarhizarea începe cu identificarea și selectarea acelor indicatori statistici care asigură caracterizarea complexă a fiecărei unități din spațiu, utilizând în acest scop un set de indicatori. Se fac mai întâi clasificări provizorii după fiecare indicator ales și apoi se optează pentru o metodă de agregare într-un singur indicator cu ajutorul căruia se realizează ierarhizarea propriu-zisă.
Pentru a face această ierarhizare, am ales un set de indicatori pe care îi considerăm destul de relevanți pentru caracterizarea nivelului de dezvoltare turistică al unei regiuni. Din păcate, statistica nu ne oferă date globale privind activitatea turistică, acestea fiind dificil de cuantificat, majoritatea datelor economice referitoare la turism fiind incluse în activitatea „hoteluri și restaurante”. În plus, statistica regională este săracă în date referitoare la sectorul turismului, acest lucru creându-ne dificultăți în găsirea unor indicatori relevanți. Indicatorii selectați sunt următorii:
indicele de utilizare ai capacităților în funcțiune;
ponderea cifrei de afaceri a hotelurilor și restaurantelor în total;
ponderea investițiilor brute în hoteluri și restaurante în total;
ponderea salariaților în hoteluri și restaurante în total;
ponderea personalului calificat în totalul salariaților în hoteluri și restaurante.
Pentru a evidenția modificările intervenite în timp și efectele politicii de dezvoltare regională în România, ne-am decis să facem o dublă ierarhizare: una la nivelul anului 1998 (anul apariției Legii nr. 151 privind dezvoltarea regională), și alta pentru anul 2014.
Indicii de utilizare ai capacităților în funcțiune au avut o evoluție contradictorie în perioada analizată: există regiuni în care s-au înregistrat creșteri, chiar semnificative a valorii indicatorului și, dimpotrivă regiuni în care s-au înregistrat reduceri. Ierarhiile s-au schimbat: dacă în anul 1998 pe primele locuri se situau regiunile Sud-Est, București și Sud-Vest, în anul 2014 podiumul este ocupat de regiunile Sud-Vest, Vest și Sud-Est. Poziția bună pe care o deține regiunea Sud-Vest se explică prin faptul că aici există un deficit mare în ceea ce privește capacitatea de cazare existentă (din acest punct de vedere această regiune se află pe penultimul loc, fiind urmată doar de regiunea București).
Referitor la ponderea cifrei de afaceri a hotelurilor și restaurantelor în total, surprinde valoarea scăzută a acestui indicator în toate regiunile de dezvoltare. Mai mult decât atât, în multe dintre regiuni valoarea indicatorului a scăzut, doar în regiunile Vest și Nord-Vest înregistrându-se o creștere, dar aceasta este nesemnificativă. În ceea ce privește ierarhia, primele trei locuri sunt deținute în ambele perioade de aceleași trei regiuni, Sud-Est, Centru și Nord-Vest, ceea ce diferă de la o perioadă la alta fiind pozițiile deținute.
În ceea ce privește cel de-al treilea indicator, ponderea investițiilor brute în hoteluri și restaurante în total, este îmbucurător faptul că se înregistrează o creștere semnificativă de la o perioadă la alta (cu o singură excepție: regiunea Nord-Vest). Se vede rezultatul măsurilor de dezvoltare a turismului stabilite prin planurile regionale de dezvoltare. În 1998, pe primele trei locuri, după acest indicator, se situau regiunile Nord-Vest, Centru și București, în 2014 ierarhia este schimbată: regiunile Sud, Sud-Est și Centru ocupă primele trei poziții.
Următorul indicator analizat, ponderea salariaților în hoteluri și restaurante în total, doar două regiuni (Nord-Est și Sud-Est) au înregistrat o reducere. În rest, asistăm la o creștere, nu foarte accentuată, dar semnificativă, a valorii indicatorului. Nu trebuie să uităm însă că această evoluție se realizează pe fondul scăderii continue a numărului de salariați în turism, însă scăderea a fost mai accentuată la nivel global decât la nivelul activității hoteluri și restaurante. După acest indicator, ierarhiile în cele două perioade analizate rămân neschimbate, regiunile Sud-Est, Centru și Vest, ocupând, în această ordine, primele trei poziții.
În ceea ce privește ultimul indicator, ponderea personalului calificat în totalul salariaților în hoteluri și restaurante, este remarcabilă creșterea semnificativă (chiar dublarea sa) înregistrată de acest indicator în unele regiuni (Sud, Sud-Vest, Nord-Vest). Este evident faptul că în aceste regiuni, în perioada analizată, s-a modificat raportul între structurile mari de primire turistică (care necesită personal necalificat numeros) și unitățile mici (vile turistice, pensiuni). Conform acestui indicator, în anul 1998 pe primele trei locuri se situau regiunile Vest, București și Nord-Est, pentru ca în 2014, alături de regiunea Vest, care își păstrează prima poziție, să se situeze regiunile Sud și Nord-Est.
După cum se observă din datele prezentate, nu au avut loc mutații semnificative în ierarhizarea regiunilor de dezvoltare din punct de vedere al nivelului de dezvoltare turistică. Regiunile Sud-Est și Centru își păstrează și în 2014 primele două poziții deținute în 1998.
Această ierarhie nu surprinde, aceste regiuni deținând importante atracții turistice (prima incluzând zona litoralului, iar ceea de-a doua fiind destinație renumită pentru turismul rural). Regiunea Centru dispune de o strategie de dezvoltare a turismului în profil teritorial foarte bine pusă la punct, ceea ce i-a permis, dacă nu să treacă pe prima poziție, cel puțin să se apropie de regiunea Sud-Est. Nu surprinde că pe ultimele poziții sunt cele mai puțin dezvoltate regiuni ale țării, Sud-Vest și Nord-Est, aceasta argumentând afirmația că turismul are tendința de a se dezvolta în zonele puternice din punct de vedere economic.
Din analiză se mai desprind două aspecte extrem de importante: se observă, studiind valorile indicelui sintetic mediu, că valoarea acestuia a crescut semnificativ în perioada analizată în toate regiunile. Sesizăm, de asemenea, că diferențele dintre regiuni s-au micșorat. Este deci evident că planurile de dezvoltare regională și măsurile pe care acestea le-au propus au dat rezultate, contribuind la atingerea obiectivului principal al politicii de dezvoltare regională: stimularea dezvoltării echilibrate și atenuarea dezechilibrelor regionale.
CAPITOLUL 3
PIAȚA TURISTICĂ SPECIFICĂ OLTENIEI. ATRACȚII ȘI PROGRAME TURISTICE PENTRU ZONA OLTENIEI
3. 1. CARACTERISTICI SPECIFICE PIEȚEI TURISTICE
DIN ZONA OLTENIEI
Dintre realitățile ce ne înconjoară, piața este, fără îndoială, una dintre cele mai dinamice și mai complexe. Universul pieței este extrem de bogat și evoluează sub impactul a numeroși factori, fiind însoțit de numeroase contradicții.
La origine termenul de piață indică un anumit teritoriu în care se desfășoară schimburile de mărfuri. Cu timpul, sensul termenului a devenit mai complex, specialiștii în domeniu definindu-l ca fiind un grup de persoane aflate în relații de afaceri și care efectuează tranzacții în legătură cu o marfă oarecare, numărul de persoane participante la actul de vânzare-cumpărare dimensionând „întinderea” pieței. Pornind de la această definiție se poate spune că populația cu nevoile și preferințele ei unite cu puterea și voința de cumpărare constituie fondul pieței. Totodată este necesară și identificarea geografică deoarece bunurile și serviciile trebuie oferite într-un anumit timp și în anumite puncte teritoriale, unde sunt atrași consumatorii. Prin luarea în calcul a tuturor acestor elemente, poate fi definită piața unei localități, a unei țări, a unui continent etc.
Noțiunea de piață trebuie înțeleasă prin existența unor schimburi libere între agenții economici, unde prețurile se formează prin negocieri între agenții economici pe baza cererii și ofertei.
Prin mecanismul său piața caracterizează întreaga viață a societății, fiind „liantul” dintre toți agenții economici și între aceștia și cumpărători, care împreună acționează pentru dezvoltarea economică a unei națiuni. Acest mecanism devine însă performant în condițiile existenței unui cadru legislativ și organizatoric corespunzător, care se concretizează în numeroase intervenții de politică economică.
Piața este o instituție care nu apare în mod spontan, ci ea se creează cu mult efort. Regulile pieței însă se statornicesc în timp și necesită protecția statului. Fiind considerată un sistem complex prin care vânzătorii și cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce oferă sau se solicită, despre prețurile tranzacțiilor dintre ei, piața este considerată un sistem format din mai multe segmente și care presupune existența și funcționarea simultană a mai multor tipuri de piețe, între acestea existând relații de intercondiționare.
Una din componentele principale ale acestui sistem este piața turistică. Cu toate că turismul, oferă produse „invizibile” ce nu pot fi definite cantitativ și calitativ decât parțial și indirect, acesta și-a format și consolidat o piață proprie, caracterizată prin elemente specifice. În general se poate afirma că piața turistică este segmentul ce face legătura între interesele purtătorilor ofertei turistice, concretizate prin producția turistică, cu cele ale purtătorilor cererii turistice. Deoarece în turism, locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii, locul de întâlnire se transformă prin suprapunere în timp și spațiu a celor doi factori (oferta și cererea), în consum turistic.
În comparație cu alte ramuri economice, atunci când se analizează piața turistică este necesară examinarea și luarea în considere a unui număr destul de mare de variabile. Acest punct de vedere este important deoarece piața turistică include o multitudine de elemente esențiale care îi conferă o complexitate accentuată. Aceste elemente sunt, conform datelor U.I.O.O.T. (Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism):
– oferta de produse turistice, destul de diversă, unde pot fi incluse transportul, alimentația, agrementul, excursiile etc., toate acestea alcătuind așa-zisul „produs turistic”;
– cererea de produse turistice, formată din multitudinea de consumatori, interni (reali), sau externi (din afara localității, inclusiv turiștii străini);
– legislația în vigoare, ce conține cele mai diverse reglementări privind regimul de circulație turistică, durata concediului de odihnă, condițiile de mișcare în teritoriu etc.;
– canalele de distribuție a produselor turistice;
– mijloacele de comunicare și informare necesare „convingerii” consumatorilor de produse turistice;
– mijloacele de transport;
– concurența, ce apar pe piață din partea altor firme, în același timp și în același mod cu oferta proprie;
– mediul ambiant, alcătuit din totalitatea factorilor de ordin social, economic, cultural și chiar politic în care își desfășoară activitatea agenții turistici.
Turismul presupune în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, monumente ale naturii, muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă și tratament etc., iar în al doilea rând, turismul este industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ, și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general. Toate acestea presupun însă, existența unor condiții, materializate în primul rând prin amenajările adecvate de bază materială și infrastructură turistică (mijloace de transport, hoteluri care să asigure cazarea vizitatorilor și o mulțime de accesorii pentru facilitarea activităților de agrement, o rețea comercială specializată etc.), localizate în stațiunile de interes turistic. Aceste oferte ale turismului nu pot fi exploatate cu eficiență economică maximă pentru agenții economici ce acționează în această ramură decât pe baze comerciale, de unde rezultă și noțiunea de piață turistică precum și necesitatea de a cunoaște manifestările și tendințele ei, într-un cuvânt conjunctura acestei piețe, cu caracteristici integrabile în sfera complexă a serviciilor.
Dezvoltarea turismului și transformarea lui într-un fenomen de proporții, a dus la apariția pieței turistice; pe măsură ce mecanismul și funcțiile complexe ale industriei turistice devin tot mai cunoscute, această piață trebuie să devină tot mai importantă pentru economia unei zone sau pentru economia națională.
Turismul, și-a constituit deci în timp o piață proprie, care ca orice altă piață este caracterizată de cele două mari componente: cererea și oferta turistică. În sensul economic al noțiunii, piața turistică, este locul în care produsul turistic se materializează sub forma ofertei turistice, iar nevoile de consum turistic – sub forma cererii. În acest cadru economic are loc o confruntare continuă a ofertei potențiale a agențiilor de turism organizatore sau distribuitoare de servicii turistice cât și a societăților comerciale prestatoare de servicii turistice, cu cererea. Finalitatea acestei confruntări este acceptarea ofertei de către consumatorii potențiali și respectiv, comercializarea produselor turistice prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.
Piața turistică din zona Olteniei, în ansamblul ei, face parte din piața turistică națională a României, manifestându-se în raport cu alte zone atât în calitate de ofertantă de servicii turistice, de furnizoare de produse turistice și beneficiară de turiști (zonă primitoare de turiști), cât și în calitate de zonă solicitantă de servicii turistice, consumate de turiștii pe care-i furnizează (zonă trimițătoare de turiști).
Având o structură complexă, produsul turistic poate fi apreciat sub aspect: calitativ, cantitativ, în funcție de infrastructura tehnică, în funcție de personalul antrenat sau în funcție de indicatorii economici specifici produselor turistice.
Din acest punct de vedere, aspectele calitative al pieței turistice din Nordul Olteniei mai ales, pot rezulta din: frumusețile peisajului; puritatea aerului și apei; climatul și altitudinea la care sunt situate obiectivelor turistice; frecvența și amploarea unor fenomene naturale etc.
Aspectele cantitative ale aceleiași zone rezultă din indicatori cum sunt: capacitatea pieței turistice; potențialul pieței turistice, volumul pieței produsului turistic sau indicatori ai efectelor economice – ce oferă posibilitatea măsurării aportului activității turistice în dezvoltarea economiei naționale (unde pot enumera: cheltuieli pentru turism, încasări din turism, indicele prețurilor turistice, ponderea cheltuielilor pentru turism în totalul cheltuielilor pe locuitor, ponderea cheltuielilor pentru turism în produsul intern brut, ponderea cheltuielilor pe locuitor, ponderea cheltuielilor valutare pentru turism în import, cheltuieli medii pe turist etc.).
În funcție de infrastructura turistică, produsul turistic poate fi apreciat prin: starea căilor rutiere și a căilor ferate aferente Nordului Olteniei, tipurile de mijloace de transport folosite, clasa mijloacelor de transport și viteza lor de deplasare; numărul de stele ale unităților de cazare turistică existente; poluarea fonică, zgomotul și vibrațiile care însoțesc serviciile turistice; siguranța turiștilor pe timpul călătoriilor și sejurului.
Legat de personalul antrenat în activitatea turistică, produsul turistic poate fi apreciat în funcție de: numărul personalului pus la dispoziția turiștilor; structura personalului pe profesii, niveluri de calificare, pe categorii de servicii, vârstă; ținuta și starea de spirit afișate; amabilitatea și solicititudinea de care dă dovadă personalul în raporturile cu turiștii; gradul de cunoaștere a limbilor străine; respectarea programului de lucru; aici pot aminti instituțiile de învățământ cu profil turistic care în zona de Nord a Olteniei au crescut ca număr (Vâlcea, Gorj, Dolj).
Pe piața turistică, succesul sau eșecul unei acțiuni de pătrundere cu un produs turistic este condiționat, în cele mai multe cazuri, de atitudinea și poziția pe o piață țintă a ofertelor concurenților. Competitivitatea dintre diferiți ofertanți de aranjamente turistice, impune o analiză minuțioasă a ceea ce întreprind aceste firme, analize ce trebuie să asigure o caracterizare în profunzime a pieței turistice. Analiza ofertelor concurenților are ca scop evaluarea laturilor slabe și forte ale propriilor posibilități ale unităților de turism, stimularea inovativității, cunoașterea regiunilor din care firme concurente își atrag clientela, a categoriilor de turiști cărora li se adresează, a nivelurilor medii de venituri de care dispune clientela-țintă etc. Din acest punct de vedere intră în discuție ofertele zonelor limitrofe, care fiind deja cunoscute pe piața turistică stânjenesc și pun în umbră zona de Nord a Olteniei. În condițiile competitivității menționate piața turistică a Olteniei de Nord se găsește de altfel, sub influența acțiunilor de pătrundere și de promovare a mai multor vânzători de servicii turistice, din regiunile apropiate (Olt, Prahova, Hunedoara). Determinarea pozițiilor câștigate de un produs turistic pe o piață țintă sau de un ansamblu de produse turistice pe aceeași piață, este un element important de fundamentare a strategiei unităților de turism.
Cunoscând că cererea turistică este în continuă schimbare, înregistrându-se o redistribuire permanentă a fluxurilor de turiști între diferite destinații noi, poziția pe piață a produselor turistice, trebuie analizată în funcție de o serie de date caracteristice privind capacitatea teoretică a pieței turistice – ce reflectă limitele de pătrundere a unui anumit produs turistic pe o piață determinată, fără a lua în considerare limitele impuse consumului prin nivelul prețurilor și tarifelor practicate (cu alte cuvinte, capacitatea teoretică a pieței turistice reflectă necesarul pieței analizate pentru consumul unui anumit produs, cum ar fi, în cadrul pieței turistice a Olteniei numărul de consumatori potențiali care au nevoie de tratamente balneo-medicale, și capacitatea medie de consum, adică solicitările pentru turismul balneo-medical într-o perioadă de timp, stabilită ca perioadă de referință). Din același punct de vedere, poziția pe piață a produselor turistice mai poate fi analizată și în funcție de piața turistică potențială – ce reprezintă cererea totală pentru un anumit produs turistic, luând în considerare un nivel determinat de prețuri și tarife, apreciate că vor fi acceptate de consumatorii potențiali în cauză.
Poziția pe piață a produselor turistice mai poate fi analizată și luând în calcul piața turistică efectivă – ce reprezintă totalul produselor turistice vândute pe o piața într-o perioadă determinată de timp, sau, luând în calcul ponderea produsului turistic oferit și comercializat pe piață – care reprezintă o parte a volumului pieței acoperită prin vânzările realizate sau posibil de realizat de către unitățile de turism.
Dacă se analizează importanța economică a turismului pe plan local se poate spune că piața turistică a Olteniei ar putea crea: o bună valorificare a potențialului natural și cultural și contribuie la creșterea locurilor de muncă, direct în sectorul turistic și în alte sectoare auxiliare de servicii sau de gestionare a resurselor locale; totodată ar putea stimula divers activități economice, ar putea diversifica economia locală, ar putea stimula economia rurală printr-o cerere suplimentară de produse complementare sau suplimentare turismului, și în final ar putea contribui la ameliorarea infrastructurii locale în materie de transport, comunicații, construcții tehnico-edilitare cu avantaje pentru populația locală etc.
Toate acestea nu se pot realiza spontan ci presupun eforturi considerabile din partea populației locale, care este astfel chemată să contribuie la dezvoltarea activităților turistice.
Pe lângă atenția ce trebuie acordată în realizarea ofertei, în prim planul pieței turistice, trebuie să fie turistul potențial, căruia îi sunt destinate produsele turistice și care deține puterea decizională de a selecta din mulțimea de oferte acele produse care-i sunt pe plac, cele care i se par accesibile din punct de vedere economico-financiar ori din punctul de vedere al timpului liber disponibil, acceptând sau refuzând, în consecință, ofertele prezentate. Deși, produsul turistic se adresează întregii piețe, sfera consumatorilor potențiali nu se identifică cu ansamblul populației: din diferite considerente, o parte din populația totală nu poate participa, într-o perioadă, considerată de referință, la acțiunile turistice ale ofertanților, constituind populația neconsumatoare de produse turistice.
Pornind de la aceste considerente, precum și de la faptul că prestațiile de servicii pentru turiștii din alte zone (exportul turistic) reprezintă o formă a exportului invizibil, regiunea turistică Oltenia este interesată să asigure o ofertă turistică regională cât mai atractivă și diversificată, care să atragă un număr cât mai mare de turiști.
În consecință, dimensiunile pieței turistice la nivelul Olteniei sunt influențate de raporturile de forțe din cadrul pieței turistice regionale, de fenomenele conjuncturale, de gradul de complexitate a ofertei turistice și de reorientarea posibilă a cererii spre anumite produse noi pe care le oferă prestatorii de pe alte piețe competitoare.
Piața turistică a zonei sus-menționate trebuie să înregistreze pe de o parte o lărgire a sferei acesteia, ca urmare a creșterii ofertei turistice și a cererii turistice solvabile, iar pe de altă parte trebuie să înregistreze o diversificare a structurii pieței turistice și a schimbărilor în ceea ce privește importanța diferitelor segmente structurale umane.
3. 2. OFERTA TURISTICĂ DIVERSIFICATĂ – CONDIȚIE DE BAZĂ
A UNEI PIEȚE TURISTICE COMPETITIVE
3. 2. 1. Dispunerea zonală a obiectivelor turistice în județele din zona Olteniei
Între țările din centrul și estul Europei, România este considerată ca țara înzestrată cu cele mai bogate și variate resurse turistice, fapt ce-i conferă o mare disponibilitate pentru turism. Nu există o țintă turistică mai bogată, dar, din nefericire, mai ignorată decât România. Pentru cei mai mulți turiști, acest tărâm atât de divers este o terra incognita.
În cadrul industriei turistice, oferta turistică joacă un rol important în manifestarea și realizarea efectivă a cererii, care poate fi considerată reală și concretă numai în măsura în care are un corespondent în ofertă. Dezvoltarea ofertei turistice este premisa creșterii complexității cererii turistice.
Oferta turistică este reprezentată de totalitatea elementelor care concură la obținerea produsului turistic, respectiv: potențialul natural și antropic, echipamentul de „producție” a serviciilor turistice, forța de muncă specializată în activitățile specifice turismului, infrastructura turistică. Altfel spus, oferta integrează totalitatea resurselor turistice, în calitate de factori ai producției turistice. Aceasta însă nu trebuie confundată cu producția turistică ce reprezintă la rândul său, ansamblul de servicii formate din forța de muncă, echipamentul de producție și bunurile materiale, care, în cadrul unei ambianțe specifice, se materializează într-un consum efectiv. Aceste precizări sunt necesare pentru a reliefa că între oferta turistică și producția turistică există o relație strânsă, ce reflectă rolul primordial al ofertei ca sursă a producției turistice, dar și rolul producției în mobilizarea ofertei date: oferta turistică există și independent de producția turistică, în timp de producția turistică nu se poate realiza în afara ofertei; producția turistică poate fi cel mult egală cu oferta turistică; structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producției turistice; oferta turistică este fermă – există atâta timp cât sunt prezentate elementele ce intră în structura ei, pe când producția turistică este efemeră – există atâta timp cât se manifestă consumul și se întrerupe odată cu întreruperea acestuia.
Deși prezintă o structură diversă, oferta turistică se rezumă la două categorii de elemente: pe de o parte elementele de atractivitate (resurse naturale și antropice) existente la un moment dat numai potențial, iar pe de altă parte oferta turistică care cuprinde serviciile (de cazare, alimentație, transport, tratament, distracție) prin intermediul cărora acestea sunt puse în valoare și împreună cu care formează oferta turistică reală.
Primul grup de elemente din structura ofertei – îndeosebi resursele naturale – asociindu-se cu condițiile de climă, nu prezintă aceeași intensitate turistică în tot timpul anului, ceea ce determină, sezonalitatea ofertei. Cel de-al doilea grup de elemente conține o parte variabilă în anumite limite – personalul turistic, desfacerile din alimentația publică – și o parte fixă – infrastructura – care nu pot fi deplasate în spațiu pentru a putea întâlni oferta.
Turismul în Oltenia (una din zonele cu potențial turistic impresionant în cadrul zonelor de interes turistic românesc), poate să devină unul din cele mai importante sectoare în economia regiunii Olteniei, acest argument bazându-se pe un tezaur turistic complex, dat de mulțimea locurilor pitorești, de vechimea monumentelor culturale și de relieful variat.
Fabulosul potențial natural, etno-folcloric, resursele naturale și umane, sunt premisele pe care se poate fundamenta ideea conform căreia acest sector va deveni o adevărată industrie generatoare de locuri de muncă și venituri substanțiale.
Regiunea Oltenia, așezată între fluviul Dunărea, râul Olt și Carpații Meridionali, este dispusă pe trei zone de relief ce se succed de la nord spre sud: la nord versantul sudic al Munților Vâlcan și Parâng și versantul sud – estic al Munților Godeanu și Mehedinți, în centru Subcarpații Olteniei, Podișul Getic și depresiunea intracolinară Târgu – Jiu, iar la sud Câmpia Olteniei. Această regiune cuprinde cinci județe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj, care formează un cadrilater aproape simetric, pe axele fluxurilor turistice interne și internaționale Nord – Sud și Est – Vest.
Partea de nord, cunoscută sub și denumirea de „Oltenia de Nord” sau „Oltenia de sub munte” ce cuprinde județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea, este considerată o zonă autentică, cu un pământ încărcat de tradiții și cu un patrimoniu remarcabil. Parcurgând drumurile acestei regiuni se întâlnesc vestigii istorice și peisaje pitorești, sate liniștite, oameni veseli și ospitalieri. Bătrânii spun că numai dacă ne vom lăsa cuceriți de acest ținut plin de poezie îi vom putea gusta farmecul!
Oltenia, așa cum vom vedea, este densă în frumuseți, create atât de natură cât și de mâna unor oameni cu vădit simț artistic. Ea constituie o străveche vatră de etnografie și folclor, de pe meleagurile sale fiind culese diverse legende și unde astăzi se manifestă un total dezinteres de-a dreptul alarmant în privința protejării și totodată a promovării acestui tezaur pe care suntem norocoși că îl deținem.
Oltenia are un capital natural divers, fapt care se datorează atât varietății reliefului, care coboară în trepte de la montan în partea de nord până la câmpie în partea de sud, cât și a prezenței unor bazine hidrografice majore în regiune, respectiv, cele ale Oltului, Jiului și Dunării.
Din punct de vedere turistic, Oltenia de Nord oferă un potențial foarte diversificat: munți; zona Dunării; parcuri naționale; rezervații naturale; peșteri de interes speologic; vestigii istorice ale epocii romane și ale epocii medievale; mănăstiri, biserici, icoane; stațiuni balneare; vânătoare și pescuit; baze sportive; agroturism, și bineînțeles, folclor.
Carpații din Nordul Olteniei prezintă peisaje unice din punct de vedere al varietății acestora. O diversificare superbă a formelor poate fi întâlnită aici, de la creste și văi amintind de vechii ghețari până la fantasticele peisaje ale peșterilor adânci. Întins ca un strat protector în partea nordică a Olteniei, lanțul muntos este plin de grandoare și ospitalier de-a lungul celor patru anotimpuri. Turiștii pot petrece memorabile vacanțe în stațiunile montane, unele din acestea faimoase în toată țara, iar din punct de vedere medical, considerate reale farmacii naturale datorită apelor termale pentru tratamente. Lanțul muntos, este brăzdat de râuri și de văile ce adăpostesc aceste râuri, de poieni însorite, de stațiuni pentru sport și odihnă. Începând din decembrie și până în martie (și chiar aprilie-mai în Parâng), pantele lungi, protejate împotriva vântului și împotriva avalanșelor periculoase de creste și de pădurile ce le înconjoară, sunt acoperite de un strat mare de zăpadă, care se transformă în piste de schi alpin, schi fond sau sanie.
În Vâlcea, formele de relief sunt variate. Coboară dinspre nord spre sud, lanțurile muntoase fiind reprezentate de Munții Făgărașului (cu Vârful Suru și Vârful Ciortea cu înălțimi cuprinse între 2.300 m și 2.400 m), Munții Lotrului (cu Vârful Șterpu și Vârful Mare cu înălțimi cuprinse între 2.050 m și 1.150 m), de Munții Căpățânii (cu Vârful Ursu și Buila cu înălțimi cuprinse între 2100 m și 1800 m), și nu în ultimul rând, Muntele Cozia (cu Vârful Cozia de aproximativ 1600 m) – unde este localizat Parcul Național Cozia (ce ocupă o suprafață de 17.000 de hectare).
Munții Gorjului de la Est la Vest cuprind trei principale lanțuri muntoase: lanțul Munților Parâng în cadrul căruia se află cel mai înalt vârf din Oltenia – Parângul Mare de 2.519 m, lanț care se prezintă sub forma unor creste cu 14 vârfuri, având înălțimi de peste 2.000 de metri; lanțul Vâlcan cu Vârful Oslea de aproximativ 1900 m și lanțul Godeanu cu Vârful Guru de aproximativ 2.300 m. În județul Gorj există mai mult de 25 de trasee turistice montane pedestre, inclusiv două trasee turistice europene de lung parcurs pedestru (E3 și E7), trei zone de practicare a alpinismului (Cheile Sohodolului – Runcu, Cheile Galbenului – Baia de Fier și Cheile Oltețului – Polovragi), cinci zone speologice ce reprezintă cel mai mare potențial speologic al României (peste 2000 de fenomene carstice), o stațiune de schi (Rânca), alături de zone pentru zbor cu parapanta și deltaplanul, cicloturism și mountainbike, canioning, rafting, 4 × 4, pescuit sportiv și vânătoare, toate atrăgând un număr mare de turiști în fiecare an.
În Mehedinți sunt localizați două lanțuri de munți: munții Cerna și Mehedinți, acoperiți de păduri de stejar și fag, cu vârfuri ce ating altitudini de până la 1500 m. Această zonă cuprinde două parcuri naturale: Parcul Natural Național Domogled – Valea Cerna ce se întinde pe o suprafață de 60.000 hectare între județele Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin, și Parcul Natural “Porțile de Fier” ce are o suprafață de 115.000 hectare cuprinsă în județele Mehedinți și Caraș-Severin.
Referitor la județele riverane Dunării acestea sunt: Mehedinți, Dolj și Olt. Apele acestui fluviu curg lin de la izvoare până în punctul de intersecție cu Munții Carpați, unde duc nenumărate lupte cu stâncile; dar nicăieri lupta nu atinge proporția de-a dreptul gigantică din zona sălbaticului defileu dintre Baziaș și Drobeta Turnu Severin. Parcurgerea acestui spectaculos defileu lasă turistului impresii de neuitat, mai ales în porțiunea cea mai îngustă, la Cazane (sector pe teritoriul județului Mehedinți; această porțiune formează complexa rezervație: Parcul natural „Porțile de Fier”).
În aval de bazinetul Dubovei se desfășoară Cazanele Mici, iar în amonte – Cazanele Mari. Pe abrupturile inaccesibile crește laleaua de Cazane, stânjenelul de stâncă, clopoțeii Cazanelor, săpunarița roșie, considerate monumente ale naturii.
Influențele mediteraneene au dus la aclimatizarea smochinului și migdalului, dar și a viperei cu corn, a scorpionului, a broaștei țestoase de uscat, a cicadelor etc. Trebuie menționat și faptul că în Cazanele Dunării a început construcția în 1998 a efigiei regelui dac Decebal sub auspiciile Fundației Europene Iosif Constantin Drăgan. Efigia se vrea a fi o copie fidelă a chipului regelui dac Decebal și este intitulată „Decebal Rex”. Figura lui Decebal sculptată în stâncă, este așezată la vărsarea râului Mraconia în Dunăre și se poate vedea de pe DN 57, care leagă Eșelnița de Dubova și de asemenea, poate fi văzută de pe Dunăre. Este amplasată aici ca o replică a monumentului Tabula Traiana ce se află la câteva sute de metri în aval, pe tărâmul sârbesc al Dunării și care se poate admira din DN 57.
În urma construirii barajului „Porțile de Fier”, ce servește și pentru traficul rutier, au fost rezolvate problemele de navigație ce existau în sectorul de defileu, datorită ridicării nivelului apei. Barajul este prevăzut cu două ecluze, una în sectorul românesc și cealaltă în sectorul sârbesc, fapt ce asigură navigația dinspre aval spre amonte și invers.
Luând în considerare parcurile naturale din Oltenia de Nord, pot menționa:
– Muntele Domogled, străbătut de Valea Cernei este considerată prima rezervație forestieră din țară (1932), aici aflându-se peste 1500 de specii rare (fluturi, floră, insecte), fiind pe drept socotit o veritabilă grădină botanică și locul cu flora cea mai bogată din Europa.
– Parcul Porțile de Fier, este a doua arie protejată ca mărime din România, (prima fiind Delta Dunării), numele său fiind împrumutat de la barajul construit în apropiere.
– Parcul Natural Cozia, situat pe teritoriul județului Vâlcea, include ecosisteme nealterate efectiv de către activitatea umană, cu specii de plante și animale care necesită protecție strictă, precum și endemisme specifice masivului Cozia, cum ar fi trandafirul de Cozia, iedera albă, floarea de colț, laleaua pestriță, iar dintre animale cocoșul de munte, capra neagră, mistreți, râși, pisici sălbatice etc.
Rezervațiile și monumente ale naturii, sunt diverse, însă cele de bază în atragerea grupurilor turistice, pot fi:
– Defileul Jiului ce traversează lanțul Carpaților de la nord la sud, cu chei spectaculoase;
– Cheile Oltețului, cu pereții lor paraleli, distanțați la 3-4 m în partea inferioară și la 10-20 m în partea superioară, ce permit într-o cantitate redusă de lumină, urmărirea mai multor niveluri de eroziune, în lungimea cărora pot fi observate numeroase guri de peșteră, în cea mai mare parte inaccesibile;
– Lacurile Zătoane (Zătonul Mic și Zătonul Mare), unde apa apare și dispare spontan și unde există numeroase grote și păduri de liliac sălbatic;
– Cheile Sohodolului, lângă satul Runcu, în drum spre mănăstirea Tismana și satul Hobița, se detașează net în peisajul valorilor turistice oltenești ca fiind cele mai frumoase chei calcaroase din această parte a țării. Nările, Fusteia, Inelul, Peștera Popii, Peștera Gârla, sunt numai o parte din multitudinea formațiunilor carstice ce pot fi admirate și care, alături de verticalitatea abrupturilor și de vegetația minunată datorată climatului mediteranean, dau o frumusețe neasemuită acestor locuri;
– Cheile Bistriței oltene sunt cele mai înguste chei din România, reprezentând un colț de natură care merită a fi vizitat, în special pentru numeroasele guri de peșteri care se văd în versanții abrupți ai văii respective.
– Cheile Corcoaia, în munții Mehedinți, de lângă Cerna Sat, reprezintă o excepțională lucrare de-a lungul miilor de ani a apei în roca calcaroasă, obiectivul dispunând și de un circuit amenajat corespunzător pentru vizitare;
– Zona Tismana, la poalele Carpaților Meridionali, în partea lor de vest, o zonă frumoasă marcată de influența climatului mediteranean cu pădurea sa naturală de castani comestibili (cea mai mare din țară) precum și cu rezervația de alun turcesc;
– Podul lui Dumnezeu, situat în județul Mehedinți, este forma carstică unică la noi în țară, reprezentată de o boltă uriașă, la Ponoare, care s-a format prin prăbușirea pereților unei peșteri de mari dimensiuni, dând naștere unui peisaj inedit. Este un monument al naturii care împreună cu complexul carstic din jur (peșteri, văi) formează o interesantă rezervație geologică.
– Unicat în România este și Pădurea de liliac Ponoare, rezervație botanică situată lângă Baia de Aramă;
– Muzeul Trovanților, la Costești în județul Vâlcea, nu sunt altceva decât stranii formațiuni, construite predominant din siliciu pietrificat ce stau răspândite pe văi și dealuri. Acest roci par a fi ivite de sub dalta unui sculptor modernist. Țăranii din zonă le-au numit „pietrele care cresc”. Aproape având aceeași formă, asemănătoare unor tuberculi, se repetă de la dimensiuni de câțiva milimetri până la formațiuni care ating 6-10 metri. Cele mai mari au fost adunate la așa-numitul „Muzeu al Trovanților”, după denumirea științifică a rocilor.
În Oltenia de Nord se află un tărâm subteran mirific cu sute de peșteri, unele amenajate și deschise turismului, iar altele fiind rezervații naturale neexploatate în totalitate. Printre cele mai frumoase, pot aminti:
În județul Gorj:
– Peștera Muierilor, lângă Baia de Fier, monument al naturii care conține originale podoabe (concrețiuni calcaroase) ce dau fantezie și splendoare peșterii. Sălile acestei rezervații speologice au nume sugestive: „Sala liliecilor” ce adăpostește numeroase colonii de lilieci, „Galeria urșilor” unde s-au găsit oseminte ale ursului de cavernă, sau „Sala minunilor” care a servit ca locuință oamenilor încă din paleoliticul mijlociu. Numele ei amintește de faptul că aici s-au adăpostit femeile și copiii în epoca migrației popoarelor. Această peșteră este electrificată, are circuit vizitabil accesibil tuturor și este deschisă tot timpul anului;
– Peștera Polovragi, în Cheile Oltețului, este una dintre cele mai lungi peșteri din România, exploatarea ei nefiind încă finalizată; galeriile fosile sau active formează un adevărat labirint, atractiv atât pentru simplul vizitator cât și pentru speologul experimentat. O veche legendă spune că aici trăiește Zamolxis, zeul dacilor, și că picăturile ce se preling din țurțurii de piatră nu ar fi altceva decât lacrimile vărsate de zeu după cucerirea Daciei de către romani. Peștera este electrificată, are circuit vizitabil accesibil tuturor, este deschisă tot timpul anului, aici putându-se practica în condiții foarte bune explorarea subacvatică sau scufundările de agrement;
– Peștera Cloșani – la poalele Munților Mehedinți, cu lacuri, faună, cavernicolă bogată, numeroase concrețiuni calcaroase, ușor accesibilă;
– Peștera Cioaca cu Brebenei, în nord-estul Munților Mehedinți, cu un decor variat de mare valoare;
– Peștera Gura Plaiului, lângă Tismana, rezervație speologică și monument al naturii;
– Avenul Bidaroaia din Bordul Roșu, situat în bazinul superior al Sohodolului, are o adâncime de peste 110 m, cu 5 etaje în cascadă, bogate în formațiuni de o frumusețe neasemunită;
– Avenul din fața Lacului, situat în bazinul inferior al Sohodolului, cu minunate concrețiuni calcaroase;
– Avenul Avenul Clocoticiul din Cârca Părățăilor, situat în partea superioară a Cheilor Gropului, fiind unul dintre cele mai mari din România.
– în județul Mehedinți:
– Peștera Topolnița, lângă localitatea Cireșu, este una din cele mai mari peșteri din România, cu galerii dispuse pe mai multe etaje, la intersecția cărora se află săli uriașe. Conține numeroase lacuri și formațiuni carstice spectaculoase ce sporesc frumusețea peșterii. Este rezervație speologică, declarată monument al naturii;
– Peștera lui Epuran, puțin la nord de Topolnița cu numeroase săli de dimensiuni impunătoare și cu denumiri sugestive „Galeria Comorilor”, „Sala cavourilor”, „Galeria cu bazine” (cu excepționala „Feerie a apelor”).
– Peștera Isverna, excepțională pentru scufundări subacvatice, accesibilă atât pe galeria activă cât și pe cea fosilă;
– Peștera Gura Ponicovei, în zona lacului Porțile de Fier și a defileului de la Cazanele Mari, cu numeroase galerii largi, etajate, conține enorme blocuri de prăbușire, resturi scheletice ale ursului de cavernă, fiind declarată rezervație speologică;
– Peștera Bulba, lângă Baia de Aramă, este formată dintr-o rețea de galerii dispuse pe 3 niveluri, greu accesibilă.
În județul Vâlcea:
– Peștera Liliecilor, electrificată în întregime.
Într-o țară posedând 1/3 din sursele de ape minerale din Europa, românii sunt mari consumatori și amatori de ape minerale. Cea mai mare parte a apelor sunt utilizate mai cu seamă în scopuri terapeutice. Virtuțile lor se datorează conținutului important și complex de săruri pe cale le conțin.
Sursele de ape minerale de pe valea Oltului, de la Călimănești și Căciulata, sunt menționate de istoricii campaniilor de arme romane din Dacia. În epoca modernă, acestea aveau – încă din 1860 – o reputație la scară europeană: îmbuteliate și transportate la Paris, erau foarte apreciate de împăratul Napolen al III-lea, care obișnuia să bea regulat aceste ape minerale pe care le considera comparabile cu cele din Franța (Chapelle, Eaux-Bonnes și Chatelguyon). În 1893 apele de aici au primit medalia de aur de la Expoziția Internațională de Alimentație și Ape Minerale de la Brusselles.
Stațiunea Băile Olănești face parte, de asemenea, din grupul de stațiuni ce înconjoară orașul Râmnicu-Vâlcea, situată la poalele munților Căpățânii și Lotru, într-o zonă foarte împădurită. Prima atestare documentară a localității datează din 1527, iar apele sale minerale sunt cunoscute și folosite încă din 1760. Prima analiză a apelor minerale a fost făcută în 1830. În 1837 apare prima lucrare de balneologie în care erau descrise efectele terapeutice ale apelor de la Olănești. În 1873 au fost trimise mostre de ape minerale de la Olănești la expoziția internațională de la Viena unde au fost premiate cu medalia de aur, alături de celebrele ape din Baden-Baden, Karlovy – Vary, Aix les Bains. Ca urmare a renumelui dobândit de apele minerale de aici, în 1905 la Olănești a început construcția unui sanatoriu numit “Hotelul Băilor”.
Împrejurimile sunt deosebit de atractive: excursii, monumente istorice, culturale sau de artă: Mănăstirea Turnu ridicată în anul 1676; Mănăstirea Stânișoara; Mănăstirea Cornetu cu pictură originală în frescă; ruinele Castrului roman Pons Vetus de la Câineni; defileul Oltului – Turnu Roșu – Cozia – cel mai lung defileu din țară, săpat în munții Căpățânii, Lotrului și Făgărașului; monumentul Genneralului David Praporgescu, erou al Primului Război Mondial; Mănăstirea Arnota din Costești, ctitorită în 1663 de domnitorul Matei Basarab; Muzeul de Artă din Râmnicu-Vâlcea; Schitul Cetățuia pictat de Gh. Tătărăscu în 1853; Muzeul Satului Vâlcea din Bujoreni (cula, biserica, construcțiile gospodărești, portul popular vâlcean); Mănăstirea Bistrița din satul cu același nume construită în 1491 de boierii Craiovești; Complexul muzeal Măldărăști unde pot fi văzute monumente de arhitectură civilă cu aspect de fortăreață; casa memorială Petrescu Poienaru, inventatorul stiloului de la Benești; excursii în munții Căpățânii și masivul Buila-Vânturarița, Cheile Bistriței Vâlcene cu floră și faună specifică de importanță științifică, Peștera Liliecilor cu acces din curtea Mănăstirii Bistrița. Merită menționată în apropiere și Stațiunea Costești specializată în tratarea de afecțiuni digestive.
În cadrul regiunii Olteniei de Nord, un loc aparte îl ocupă Băile Govora, stațiune recomandată pentru afecțiuni respiratorii și reumantismale. Apele minerale de aici au fost descoperite în anul 1874 și au fost folosite în scop terapeutic prima dată în 1879 la recomandarea medicului militar Zorileanu. În 1887 au început lucrările de săpare și captare a izvoarelor de la Govora și s-a construit un stabiliment de băi cu 29 de cabine și două bazine. Între 1911 – 1914 s-au construit Hotel Palace, Pavilionul Central de Băi și Cazinoul.
Obiectivele turistice din stațiune sunt: colecția de arheologie și artă „Gheorghe Petre”, Mănăstirea Govora din secolul XIV unde în 1640 s-a tipărit „Pravila de la Govora”, prima carte de legi în limba română.
Alte stațiuni care pot fi menționate ca atracții ale zonei sunt: Stațiunea Voineasa, Stațiunea Ocnele Mari și Stațiunea Rânca. Stațiunea Voineasa, este o stațiune de odihnă și tratament de importanță națională, deschisă în toate anotimpurile, situată la capătul sudic al Munților Lotru, pe valea râului Lotru. Principalul factor terapeutic al acesteia stațiuni este climatul tonic-excitant cu aer curat, fără praf și alergeni, puternic ionizat, bogat în aerosoli ionizați și ozonați, cu radiații ultraviolete. Stațiunea este recomandată pentru vacanțe și pentru tratamentul neuro-asteniilor, organismului slăbit, suprasolicitării fizice și intelectuale, anemiilor secundare etc. Ocnele Mari, este și ea o localitate construită încă de pe vremea romanilor, apreciată pentru băile sale de sare concentrată. Nu în ultimul rând, Stațiunea Rânca, care deși nu are decât un teleschi, este cea mai renumită stațiune de schi din partea sudică a Carpaților Olteniei. Fiind declarată ca având cel mai mare potențial turistic de iarnă nevalorificat din România, stațiunea deține un domeniu schiabil imens situat între altitudinile de 1600 m și până la 2100 m. Această zonă mirifică este în continuă dezvoltare, numărul de spații de cazare și alimentație publică crescând de la an la an. Pârtia actuală este de dificultate medie dar studiul întocmit de către binecunoscuta firmă Sectra din Franța a identificat peste 10 pârtii de schi alpin de toate gradele de dificultate, pârtii care urmează să fie amenajate în anii viitori.
Biodiversitatea Olteniei este foarte largă. Flora cuprinde peste 900 de plante din care 300 specii rare. Aici se poate găsi, așa cum am arătat, cea mai mare pădure de castan comestibil, dar și pădurea de liliac sălbatic, al cărei parfum atrage an de an, în prima parte a lunii mai, iubitorii naturii și ai folclorului la „Sărbătoarea liliacului”. Fauna Olteniei captează atenția vizitatorilor atât datorită diversității – urs, capră de munte, linx, vulturul de stâncă, vulturul brun, vulturul sur, cocoșul de munte, vipera cu corn etc. De altfel, în timpul verii mulțimea fluturilor, minunat colorați, fac încântarea drumeților care parcurg masivele Olteniei. În fauna acvatică a munților Olteniei se remarcă prezența păstrăvilor, atât în pâraiele și râurile de altitudine, cât și în unele dintre ochiurile de mare cuibărite în zănoagele masivului. Pescuitul sportiv se poate desfășura în condiții excepționale pe tot cuprinsul regiunii pornind de la Dunăre și de-a lungul râurilor Jiului și Oltului, sau în lacurile existente, cu specii specifice. Regiunea Olteniei este foarte cunoscută vânătorilor, deoarece posedă numeroase domenii unde se poate practica vânătoarea. Aceasta este permisă doar persoanelor autorizate cu permise de vânătoare recunoscute în Europa. Zonele rurale pot oferi de asemenea oportunitatea de a practica echitația (în județul Mehedinți, la Bistreț, există o crescătorie de cai de rasă).
În Oltenia pot fi găsite și vizitate numeroase mărturii ale moștenii Imperiului Roman, cum sunt în Mehedinți: Podul de peste Dunăre, construit de Apollodor de Damasc la ordinul împăratului Traian după primul război cu dacii, ale cărui ruine pot fi încă văzute atât pe țărmul românesc cât și pe cel sârb al Dunării; Castrul Drobeta, ce apare pe malul de nord al Dunării; lângă castru se află instalația de băi romane, cea mai mare construcție de acest fel din Dacia romană și care aveau cea mai complicată instalație termală din Dacia Inferior, distrusă odată cu distrugerea castrului. Pe teritoriul județului Vâlcea vestigiile romane, civile și militare, sunt numeroase, cele mai importante fiind: Buridava Romana și castrul Arutelu situat pe malul Oltului, în imediata apropiere a Mănăstirii Cozia, castrul de la Titești, castrul de la Rădăcinești și Castra Traiana.
Oameni cu credință au ridicat în Oltenia multe mănăstiri și biserici ce atestă vechimea poporului român și care stau mărturie a nobleții lor spirituale, a dragostei de Dumnezeu și de frumos. Cele mai vechi mănăstiri au fost întemeiate de Sfântul Nicodim de la Tismana, dar cele mai reușite din punct de vedere estetic sunt ctitoriile lui Constantin Brâncoveanu, voievodul martir al credinței ortodoxe.
Astfel, bisericile pictate din Oltenia sunt ctitorii boierești din secolul ale XVIII-lea, ridicate în mai multe sate (Robești, Cîinenii Mici, Călinești, Cîinenii Mari, Greblești); de dimensiuni modeste, aceste lăcașuri sunt cunoscute mai ales pentru frumoasa lor pictură exterioară datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea care le împodobește, parțial sau în întregime, fațadele. Datorită picturii exterioare a zidurilor, aceste biserici sunt unice în Europa, alături de celebrele fresce ale mănăstirilor din Nordul Moldovei, monumente trecute în patrimoniul UNESCO.
În Oltenia există și renumitele „cule”.
– în județul Gorj: Cula Cornoiu, de lângă Curtișoara, de unde se poate vizita și Mănăstirea Lainici, iar într-o frumoasă poiană de munte, sihăstria Locuri rele; Cula Crăsnaru din Aninoasa și Cula Grecescu din Slivilești;
– în județul Mehedinți: Cula Tudor Vladimirescu și cula Nistor din Șimian, în apropierea cărora se află, în mijlocul Dunării, insula Șimian, unde au fost mutate casele turcești și moscheea din secolul al XVII-lea de pe insula Ada-Kaleh, înainte de a fi inundată de lacul de acumulare Porțile de Fier, precum și Cula Cuțui din Broșteni;
– în județul Vâlcea: Cula Zătreni din Zătreni, aparținând familiei cu același nume, pierdută la jocul de cărți de un nedemn descendent, în apropierea căreia se găsesc mai multe biserici deosebit de frumoase și un castel din secolul al XIX-lea; Cula Duca și Cula Greceanu din Măldărăști de la începutul secolului ale XVII-lea precum și Cula Bujoreni din Bujoreni.
Mănăstirile ce atrag un număr mare de turiști în Oltenia sunt:
– Mănăstirea Cozia, așezată pe malul Oltului, în stațiunea Călimănești Căciulata, într-un peisaj de un pitoresc fără seamăn, pe care în anul 1520 Gavriil Protul de la Sfântul Munte Athos îl numea „pământul făgăduinței”. Important monument de artă și centru de cultură religioasă din sud-estul Europei, mănăstirea a fost zidită de Mircea cel Bătrân, un remarcabil prinț al creștinătății de la sfârșitul veacului al XIV-lea și începutul celui de-al XV-lea. Organizată ca mănăstire de călugări, inițial cu regim atonit, Cozia, deschide drumul marilor ctitorii voievodale de pe meleagurile oltene. Depozitară a unor neprețuite comori de arhitectură, pictură, sculptură în piatră, colecții de carte veche și obiecte de cult, Mănăstirea Cozia a influențat construirea în arealul dunărean a bisericilor mănăstirești care i-au urmat. Pronaosul bisericii păstrează remarcabila frescă din Biserica Bolnița datând din secolul al XVI-lea – a doua ca vechime din Oltenia dar și mormântul voievodului Mircea cel Bătrân și pe cel al maicii Teofana, mama lui Mihai Viteazul;
– Mănăstirea Hurezi, monument de arhitectură și artă, înscris pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, este cel mai vast și mai somptuos complex monahal din cele ridicate în sud-estul Europei la sfârșitul secolului al XVII-lea. Biserica principală a mănăstirii a fost terminată în 1692 conform inscripțiilor votive. O piesă remarcabilă este cadrul porții de la intrarea în pronaos, sculptat în piatră împodobit cu motive vegetale;
– Mănăstirea Bistrița, este ctitoria boierilor Craiovești unde în 1947 sunt aduse moaștele Sfântului Grigore Decapolitul. Biserica Bolnița de la Mănăstirea Bistrița este cea mai veche biserică bolniță din județul Vâlcea, loc destinat îngrijirii celor suferinzi, este singura rămasă din secolul al XV-lea. Pictura, care împodobește biserica, este o realizare artistică foarte valoroasă, a doua ca vechime din Oltenia. În apropiere de această mănăstire menționez și iconostasele de la fostele schituri Păpușa și Peri din secolul al XV-lea;
– Schitul Ostrov, situat în insula Ostrov, în centrul stațiunii Călimănești, ridicat de voievodul Neagoe Basarab, modest ca dimensiuni, este o bijuterie a artei feudale românești. Fresca, realizată în 1750-1752, iconostasul sculptat în lemn de tei aurit, icoanele care îi împodobesc sunt valori inestimabile ale patrimoniului cultural românesc;
– Mănăstirea Arnota: legenda spune că, urmărit fiind de turci, domnitorul Matei Basarab s-a ascuns pe Muntele Arnota, într-un loc cu răchită. În semn de recunoștință, pentru că Dumnezeu i-a salvat viața, a hotărât să ridice pe locul acela o mănăstire în 1634. Remarcabilă este la această mănăstire pictura datând de la începuturile sfântului Iacas, aici păstrându-se de altfel, cel mai reușit portret al lui Matei Basarab;
– Mănăstirea Govora, mănăstire de maici, impresionează prin arhitectura sa, marcantă prin rafinament și echilibru, prin iconostasul sculptat în lemn de tei aurit. Data și numele primului ctitor nu sunt cunoscute. La sfârșitul secolului al XV-lea, ctitorii recunoscuți ai actualului ansamblu monastic, domnitorii Vlad Călugărul și Radu cel Mare, au refăcut-o și au înfrumusețat-o. Documentele vremii leagă însă istoria acestui sfânt lăcaș și de numele lui Vlad Dracul, precum și de cel al fiului său Vlad Țepeș. Aici în 1640 s-a tipărit prima carte de legi în limba română „Pravila de la Govora”;
– Mănăstirea Dintr-un Lemn, de la Frâncești, este și ea legată de o legendă din secolul al XVI-lea, care spune că un călugăr ar fi găsit aici, în scorbura unui stejar, o icoană a maicii Domnului și a auzit o voce care l-a îndemnat să construiască o mănăstire din acel copac. Ansamblul actual a fost construit în secolul al XVII-lea de Preda Brâncoveanu și Ștefan Cantacuzino;
– Mănăstirea Surpatele, construită în secolul al XVI-lea, refăcută de boierii Buzești și mai târziu de Maria Brâncoveanu, soția lui Constantin Brâncoveanu. Biserica este împodobită cu o frescă de mare valoare artistică, iar iconstasul din lemn de tei aurit și icoanele, tot brâncovenești sunt piese de patrimoniu de mare valoare;
– Schitul Fedelșoiu, în general mai puțin frecventat de turiști, fost schit de călugări a fost început de Grigore Ghica și terminat de Mitropolitul Varlaan în anul 1700. Arhitectura, fresca, icoanele și iconostasul de lemn aurit, policandru sunt realizări remarcabile ale artei brâncovenești;
– Mănăstirea Turnu, ascunsă la poalele Muntelui Cozia, în spatele unui pinten stâncos care i-a dat numele este o veche vatră de sihăstrie. Și astăzi se mai păstrează aici, chiliile rupestre în care și-au dus smerita lor viață călugări necunoscuți;
– Mănăstirea Frăsinei, mănăstire de călugări, construită în anul 1710 din lemn și reconstruită mai târziu din zid, este renumită prin faptul că viața călugărilor de aici este foarte austeră, cu reguli foarte stricte, amintind de cea de la Muntele Athos (în mănăstire nu au voie să intre femei și nu se gătește carne);
– Mănăstirea Polovragi, renumit monument religios, datează din 1505. De o parte și de alta a intrării, pe pereții pridvorului, este pictată o reprezentare a mănăstirilor de la Muntele Athos, unică în țara noastră;
– Mănăstirea Lainici, în sălbaticul defileu al Jiului, construită în secolul al XIV-lea de cuviosul Nicodin ce a fost trimis în Țara Românească să susțină ortodoxia.
– Mănăstirea Tismana, situată între munți, pe râul cu același nume, într-un peisaj plin de farmec, nu încetează să atragă turiști însetați de frumos și spiritualitate. Vestit monument de artă, ea este o operă specific românească, fiind un tezaur de patrimoniu artistic național. Colecția muzeală a mănăstirii este deosebit de bogată: icoane medievale, cărți vechi, manuscrise, candele și cruci de argint în filigram aurit, veșminte preoțești și fragmente din pictura inițială;
– Mănăstirea Vodița, în județul Mehedinți este un important monument istoric și de arhitectură din Oltenia, este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar din anul 1364.
În regiunea Olteniei, atracții turistice de mare valoare culturală sunt constituite și de complexele muzeistice a celor trei județe, astfel:
– în județul Gorj, turiștii pot fi atrași și de: Muzeul județean Gorj, construit în stil eclectic; Muzeul de Artă din parcul Central, fostă reședință prezidențială, construită în 1988 ce conține colecție de icoane, sculptură în lemn din secolele XVII-XVIII, picturi de Mișu Pop, Corneliu Baba și Vasile Grigore; Muzeul etnografic în aer liber Curtișoara cu monumente de arhitectură și tehnică populară, construcții țărănești din lemn, mobilier țărănesc, piese de port, țesături, unelte, ceramică; Muzeul în aer liber „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, amplasat în centrul orașului, pe malul Jiului și care pornește de la „Masa Tăcerii”, trece pe sub „Poarta Sărutului”, între ele aflându-se „Aleea Scaunelor”, continuându-se spre „Coloana Infinitului” care reprezintă un adevărat „testament spiritual” al marelui sculptor și este considerată „punct de vârf al artei moderne”. Tot în județul Gorj, la Hobița, poate fi văzută casa memorială „Constantin Brâncuși” dar și casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu;
– în județul Mehedinți poate fi vizitat Muzeul Porțile de Fier (cu secții de istorie și științe ale naturii, etnografie și artă), al cărui rafinament și somptuozitate sunt valențe ce îi conferă alura unui palat unde decorurile în stucaturi baroce sunt completate într-o alăturare echilibrată de picturi murale, mozaicuri de oglinzi și vitralii;
– în județul Vâlcea poate fi vizitat: Muzeul județean Vâlcea, a cărui clădire este declarată monument de arhitectură și care conține colecții de arheologie; Muzeul de Artă, unde se păstrează ușile împărătești de la Mănăstirea Govora din 1497, un crucifix cu elemente din epoca renașterii germane de la sfârșitul secolului al XVI-lea, icoane, picturi de Țuculescu, Pătrașcu, Grigorescu etc.; Muzeul satului vâlcean din comuna Bujoreni.
Un motiv în plus pentru a vizita Oltenia este faptul că aici s-au născut scriitori, artiști, oameni de știință și personalități de faimă mondială cu sunt: Eugen Ionescu – dramaturg; Marin Sorescu – scriitor; Silviu Purcărete – regizor; Theodor Aman, Ion Țuculescu, Constantin Lecca, Gheorghe Tătărăscu – pictori; Constantin Brâncuși – sculptor; Gherghe Țițeica, Gogu Constantinescu, Petre Poenaru – oameni de știință, și desigur, Nicolae Titulescu – om politic și diplomat.
Produsele de artizanat ce cuprind: lucrări artistice în lemn, sticlă și ceramică; icoane în lemn și sticlă; covoare de lână și bumbac din țesături tradiționale de mână cu motive florale din Oltenia, încântă, de asemenea, ochiul exigent al oricărui turist.
O atracție aparte a zonei Olteniei o reprezintă mulțimea de sărbători populare și tradiții, cum sunt:
– în luna martie: Sărbătoarea Colinelor din Runcu, județul Gorj, sărbătoare a costumelor populare la începutul activităților în zonele viticole și de livezi;
– în luna aprilie: Târgul popular Tismana, din județul Gorj, târg de ceramică și olărit, de semințe la debutul primăverii;
– în luna mai: Festivalul de Folclor pastoral din Novaci, ce dă semnalul plecării turmelor către munte de unde nu mai revin decât la sfârșitul toamnei; Sărbătoarea Liliacului de la Ponoare lângă Baia de Aramă; Sărbătoarea Bujorului în Radomirești; Sărbătoarea „Pridvorul Tinereții” la Crețeni, în județul Vâlcea ce urmărește stimularea tinerilor creatori populari și interpreți de folclor; Sărbătoarea „Pridvor Vâlcean” în Râmnicu-Vâlcea, târg de artă populară și spectacol folcloric național;
– în luna iunie: în prima duminică a lunii sărbătoarea „Cocoșul de Hurez”, la Horezu, târg de ceramică populară românească; Sărbătoarea rudarilor – Gurbanul, la Băbeni în județul Vâlcea ce constă în valorificarea unor obiceiuri preluate și păstrate de comunitatea rudarilor din localitate; Sărbătoarea căpșunului la Bunești, județul Vâlcea, sărbătoare a cultivatorilor de căpșuni; Festivalul concurs de interpretare instrumentală „Lăutarul” la Drăgășani, județul Vâlcea; „Ziua Olarului”, sărbătoare organizată în Lungești, județul Vâlcea, la care participă meșteri populari din Vâlcea și județele alăturate;
– în luna iulie: Sărbătoarea Folclorului tradițional la Strehaia, județul Mehedinți; Sărbătoarea Câmpenească de Folclor la Sovarna, județul Mehedinți; Festivalul de Folclor și Târgul de Artizanat la Polovragi; Festivalul de folclor „Cântecul văilor” la Dragotești, județul Gorj; Târgul meșterilor populari din România, în Râmnicu-Vâlcea, organizat la nivel național;
– în luna august: Festivalul Dansurilor și Costumelor Populare, la Tismana, județul Gorj; „Cântecele Oltului”, la Călimănești-Căciulata; Sărbătoarea de la Peștera Topolnița din județul Mehedinți; Festivalul „Maria Lătărețu” din Târgu Jiu; Festivalul „La Izvorul Fermecat” unde participă ansamblurile folclorice păstorești, la Băbeni, județul Vâlcea;
– în luna septembrie: Sărbătoarea coborârii oilor de la munte, la Baia de Fier, județul Gorj; Festivalul filmului documentar „Eco-Etno-Folk-Film” la Slătioara, județul Vâlcea; Festivalul dansului popular vâlcean „Brâul de aur” la Bărbărești, județul Vâlcea;
– în luna octombrie are loc Festivalul de interpretare vocală a muzicii populare vâlcene „Ilie Zugrăvescu” la Voicești, județul Vâlcea;
– în luna noiembrie are loc Sărbătoarea Sfântului Andrei, la Pocruia, județul Gorj;
– în luna decembrie, are loc Festivalul „Din moși-strămoși”, la Râmnicu-Vâlcea, cu obiceiuri populare prilejuite de sărbătoarea nașterii Mântuitorului Iisus Cristos și de întâmpinarea Anului Nou.
Viitorul turismului din zona Olteniei la început de mileniu depinde hotărâtor de capacitatea acestuia de a valorifica potențialul deosebit de care dispune, de a se adapta exigențelor crescânde ale cererii turistice și de a ridica calitatea activităților sale sub toate aspectele.
Pentru îndeplinirea acestor obiective se impune, paralel cu definirea unei strategii turistice de creștere a eficienței economice în concordanță cu interesele economiei Olteniei, elaborarea unui program de relansare a turismului.
Cele prezentate mai sus sunt dovada unei mari diversități și bogății a ofertei turistice din Oltenia. O astfel de bogăție este insuficient cuprinsă în prezent în oferta turistică și ca urmare alături de investiția în infrastructura de bază și în cea turistică, apare necesitatea de investiții serioase în promovarea turismului.
Pentru olteni, zona de deal și de munte reprezintă un element marcant al potențialului turistic local, putându-se contura un produs turistic competitiv pe piața internă și de ce nu, chiar internațională.
Pentru aceasta este însă nevoie de o regândire a valorificării turistice a zonei, de un program coerent de dezvoltare la nivel de ansamblu dar și la nivelul stațiunilor turistice existente.
Necesitatea dezvoltării turismului în zona Olteniei decurge din multiplele posibilități pe care le deține zona în satisfacerea motivațiilor turistice (destul de diverse), din tendința de creștere a cererii pentru practicarea sporturilor de iarnă pe plan național, din posibilitatea obținerii unor încasări ridicate pe zi/turist și a unei eficiențe economice și sociale înalte.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că dezvoltarea turismului este o cale „verificată” de creștere a nivelului de trai al locuitorilor și de atenuare a dezechilibrelor în dezvoltarea economică generală.
Bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursului anului, dotată cu diverse și spectaculoase forme de relief îmbinate armonios pe întreg teritoriu zonei, înzestrată cu o floră și o faună bogată, cu numeroase monumente istorice și de artă, Oltenia poate satisface, prin resursele sale naturale și antropice preferințele și exigențele cele mai ridicate ale diverselor segmente ale cererii turistice zonale, naționale și internaționale.
3. 2. 2. Infrastructura turistică existentă în zona de deal și de munte a Olteniei
Punerea în valoare a acestui imens și important potențial turistic care creează, de fapt, atractivitatea turistică a regiunii, depinde direct de infrastructura turistică existentă și de calitatea serviciilor turistice, fără de care nici un patrimoniu turistic, oricât ar fi de valoros, nu poate fi valorificat. Din acest punct de vedere, oferta turistică a Olteniei este confruntată cu numeroase probleme, de care trebuie să se țină seama în cadrul programelor de dezvoltare care se pot realiza în zonă.
Problema principală a ofertei turismului oltenesc, ca de altfel, a turismului din întreaga Românie, în prezent o constituie starea structurilor de primire turistică. În literatura de specialitate aceste structuri sunt considerate decisive pentru valorificarea ofertei, deoarece prin conținutul lor, condiționează direct odihna și alimentația turiștilor. Este dovedit că atracția unor obiective turistice depinde nu numai de interesul pe care acestea îi pot provoca, ci și de amenajările care permit punerea lor în valoare. Ori, serviciile de primire turistice ridică în mod considerabil interesul pentru diferite trasee sau obiective turistice, contribuind indispensabil la creșterea numărului de turiști, la creșterea duratei sejurului mediu, cu toate consecințele favorabile ce decurg din aceasta.
Prin legislația în vigoare prin structuri de primire turistică se înțelege orice construcție și amenajare destinată cazării sau servirii mesei pentru turiști, împreună cu serviciile aferente. Practic, structurile de primire turistică includ hoteluri și moteluri, vile, cabane, campinguri, sate de vacanță, pensiuni, ferme agroturistice și ale unități cu funcțiuni de cazare turistică, unitățile de alimentație din incinta acestora, unitățile de alimentație destinate servirii turiștilor aflați în stațiuni, precum și cele administrate de o societate de turism, indiferent de amplasament, forma de organizare și de proprietate. În cadrul structurilor de primire turistică, spațiile de cazare ocupă un rol deosebit. Strâns legată de evoluția mișcării turistice față de care se situează nu numai pe poziția de factor determinant, ci și de rezultantă, spațiile de cazare s-au adaptat permanent nevoilor de călătorie, motivelor acesteia, gusturilor, preferințelor și obiceiurilor călătorilor. Evoluția sectorului hotelier are la bază, transformările substanțiale intervenite în concepția de viață a oamenilor, ca urmare a variațiilor produse în motivațiile de călătorie și necesitatea adaptării la ritmul vieții social-economice.
Dezvoltarea și calitatea activității turistice este dependentă, în primul rând de existența unei infrastructuri turistice adecvate, cu dotări corespunzătoare care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții.
Infrastructura turistică, cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se folosește turismul pentru realizarea funcțiilor sale economice și sociale. În acest context fac referire atât la mijloace materiale specifice turismului, cât și cele comune, aparținând altor ramuri.
În cadrul infrastructurii turistice, spațiile de cazare, spațiile de alimentație, agrement, divertisment etc., prin numărul, capacitatea și structura lor, reflectă în cea mai mare măsură gradul de dotare și dezvoltare turistică la nivel teritorial.
Componenta principală a infrastructurii turistice, cazarea turistică, prin numărul său important de locuri și prin structura acestora, aflată într-o permanentă adaptare la evoluția cererii turistice, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din zonă.
În cadrul regiunii Olteniei, ponderea ce mai mare în rețeaua de cazare o deține hotelul, urmate pe al doilea loc de camping-uri, căsuțe, bungalouri și vile, fie izolate, fie grupate în cadrul unor ansambluri complexe. Rezultă că:
– Județul Mehedinți are un număr de 70 unități de cazare din care: 7 – hoteluri, 1 hotel pentru tineret, 4 moteluri, 3 vilă, 2 cabană turistică, 4 pensiuni urbane, 25 pensiuni rurale, 22 pensiuni agroturistice și 2 căsuțe turistice. Toate acestea totalizează un număr de 805 de camere de cazare și 1740 de locuri disponibile;
– Județul Gorj are un număr de 91 unități de cazare din care: 6 – hoteluri, 3 hotel pentru tineret din care 2 sunt în Rânca, 1 hostel, 4 moteluri, 11 vile, 27 cabane turistice, 2 pensiuni urbane, 15 pensiuni rurale, 6 pensiuni agroturistice, 6 bungalouri și 10 căsuțe turistice. Toate acestea totalizează un număr de 973 de camere de cazare și 2237 de locuri disponibile;
– Județul Vâlcea are un numără de 256 unități de cazare din care: 32 – hoteluri, 3 moteluri, 80 vilă, 2 cabane turistice, 62 pensiuni urbane, 15 pensiuni rurale, 44 pensiuni agroturistice, 1 camping, 2 popasuri turistice, 2 bungalouri și 13 căsuțe turistice. Toate acestea totalizează un număr de 5916 de camere de cazare și 11.957 de locuri disponibile.
După cum se observă ponderea cea mai mare este deținută de județul Vâlcea, atât în ceea ce privește capacitatea de cazare (78,30% din regiune) cât și ca potențial de structuri turistice și indice de utilizare a capacității în funcțiune.
În ultimi ani structurile de primire turistică s-au diminuat datorită scoaterii din circuitul turistic a unor unități de cazare, ca necorespunzătoare, trecerea unora dintre ele în regim privat, sau cedarea acestora proprietarilor de drept, devenind spații cu circuit închis.
Problema cea mai importantă care se ridică însă în această regiune este calitatea serviciilor de cazare privite prin prisma gradului de confort. Din anii 1993-1994, unitățile de cazare turistică din România sunt clasificate pe stele și categorii, sistem care conține criterii cu o exigență crescută față de clasificarea utilizată anterior acestor ani. Trecerea la clasificarea unităților de cazare pe stele s-a făcut și pe baza recomandării Organizației Mondiale a Turismului.
Sub aspectul structurii spațiilor de cazare (numărul și tipul de paturi) situația în județele Olteniei apare astfel: camere cu un pat individual, cu un pat dublu, cu două paturi individuale, cu peste două paturi individuale și apartamente (dar într-un număr restrâns, în special în hotelurile sau vilele de 3 stele).
Exploatarea turistică actuală a potențialului existent în Vâlcea se prezintă astfel: numărul total al locurilor de cazare construite este de aproximativ 11.957, aferente unui număr de 5916 camere disponibile, din care circa 80% în vile de odihnă și tratament. Numărul acestor locuri sunt împărțite în hoteluri în cadrul stațiunilor Govora (însumând aproximativ 370 de locuri), Olănești (cu aproximativ 700 locuri), Călimănești Căciulata (cu aproximativ 500 locuri cazare). Putem încadra aici și Drăgășani care chiar dacă este mai la sud îl putem menționa cu Rusidava Hotel de 50 locuri cazare și bineînțeles, Vâlcea cu aproximativ 270 locuri cazare. O importantă capacitate de cazare deține și stațiunea Voineasa cu 870 locuri cazare. Pe lângă aceste structuri de cazare mai există și vile, cabane bungalouri, campinguri cum sunt: vilele de la Băile Govora, Olănești cu cabana Brazilor, Bălcești, Căciulata cu Lotrișor, Caraiman, Călimănești, Ocnele Mari, Obîrșia Lotrului, cabana Cerbul de la Seaca etc.
Județul Gorj ocupă locul 16 la total elemente utilizate la clasificarea zonelor pe țară, loc ce rezultă din poziția defavorabilă pe care o are în special la doi dintre indicatori specifici turismului și anume: baza tehnico-materială și activitatea turistică. Zona dispune de posibilități însemnate în ceea ce privește patrimoniul cultural-istoric, punct de vedere după care se situează pe locul 9 în clasificarea zonelor pe țară, dar numărul de locuri de cazare este de aproximativ 2237 aferente unui număr de 973 de camere disponibile, din care în hotelurile existente în Târgu Jiu sunt 236, în moteluri și vile (Tismana, Drăgoieni, Parângul, Lainici și Săcelu,) aproximativ 175, în cabane și bungalow-uri (Baia de Fier, Sohodol, Valea Mare, Polovragi, Săcelu, Rânca) aproximativ 160, iar în campinguri (Tismana, Sohodol, Rânca, Peștișani) circa 313. La acestea trebuie menționate și locurile de cazare existente în pensiunile agroturistice (Tismana, Novaci, Baia de Fier, Săcele, Baia de Aramă, Polovragi).
Județul Mehedinți ocupă locul 13 pe țară luând în calcul ansamblul elementelor de clasificare. În prezent, numărul total al locurilor de cazare este de 1740 aferente unui număr de 805 camere disponibile, din care hotelurile dețin 418 locuri de cazare, moteluri și cabane (Gura Motrului, Gura Văii, Lunca Banului, Strehaia) aproximativ 560, mai mult de jumătate sunt cuprinse în vile de odihnă în pensiuni agroturistice, și vile de tratament în stațiunea Bala.
Aspectul unităților de cazare dovedesc că în această parte a țării sunt necesare operațiuni serioase de modernizare pentru a se ajunge la nivelele standardelor europene. Apare deci necesară sprijinirea, prin toate mijloacele a investițiilor și modernizărilor din turism prin acordarea în mod selectiv de facilități agenților economici pentru proiectele care asigură ridicarea confortului unităților de primire.
A doua componentă importantă a infrastructurii turistice este cea a structurilor de alimentație publică pentru turism. Acestea au cunoscut ritmuri înalte de dezvoltare, superioare celor înregistrate de alte sectoare. După cazare, hrana reprezintă prima necesitate a turistului. Dinamica alimentației publice este din ce în ce mai mult pusă în legătură cu evoluția dimensiunilor circulației turistice. Sectorului de alimentație publică îi revine sarcina de a asigura ansamblul condițiilor necesare pentru ca turistul să-și poată procura hrana pe tot parcursul călătoriei sau numai a sejurului. El are menirea să organizeze producția proprie din preparate culinare și să asigure servirea clienților în cele mai bune condiții.
Unitățile de alimentație, ca elemente funcționale de bază ale unei zone turistice, contribuie într-o foarte mare măsură la atractivitatea, la calitatea ofertei turistice. În Oltenia, ca nivel de confort, cele mai multe din locurile la mese sunt cuprinse în unități de categoria I și a II, iar referitor la nevoile turismului internațional trebuie să se dezvolte o rețea de unități cu specific reprezentative, care să ofere preparate culinare tradiționale într-un cadru plăcut, cu elemente de cultură, arhitectură, decorațiuni interioare și exterioare și cu programe artistice bine alese și executate, ceea ce conferă alimentației publice noi valențe și cu o mai mare atractivitate. Cu toate succesele obținute pe linia diversificării rețelei de alimentație publică se simte încă nevoia de a lărgi și mai mult rețeaua cu unități mult agreate de populație și turiști, cum sunt plăcintăriile, covrigăriile, simigeriile etc.
Indiferent însă de tipul unității, problema principală care se pune este aceea a creării unui sistem rațional de servire, alcătuit dintr-un ansamblu de mijloace și procese tehnice, capabile să asigure, pe de o parte, rapiditatea în primirea produselor solicitate, iar pe de altă parte, confortul necesar pentru consumarea lor.
În acest scop, în regiunea Olteniei se cer rezolvate două probleme principale:
modernizarea rețelei din punct de vedere structural și al distribuirii în teritoriu;
diversificarea formelor de servire.
Materializarea acestor obiective va asigura participarea sporită a alimentației publice la satisfacerea nevoilor turiștilor.
Pe județe, unitățile de alimentație publică sunt repartizate în cadrul unităților de cazare existente. Dar există numeroase structuri de alimentație publică care nu oferă cazare, însă unde masa este servită în cele mai luxoase condiții. Numărul unităților și cifra de afaceri pentru activitatea de alimentație publică din turism este greu de aproximat deoarece în consumul zilnic intră și consumul locuitorilor rezidenți. Cele mai importante servicii turistice în zona Olteniei sunt considerate, mai ales în județul Vâlcea, serviciile turistice cu caracter de cure balneare și tratamente balneoclimaterice care sunt izvorâte din necesitățile reale de îngrijire a sănătății, cât și ca rezultat al evoluării concepțiilor despre necesitatea tratamentelor și curelor profilactice pentru prevenirea îmbolnăvirilor la persoanele predispuse la anumite maladii. Printre factorii ce contribuie la dezvoltarea turismului balneo-medical în regiunea Olteniei, se numără:
tendința actuală pe plan mondial de a înlocui, în unele afecțiuni cronice, tratamentul medicamentos cu tratamente bazate pe factori naturali de cură, mai adecvați organismului uman suprasolicitat de ritmul vieții citadine moderne;
îmbinarea turismului propriu-zis cu turismul balnear, asigurând turistului posibilitatea ca, în timpul concediului, să-și îngrijească sănătatea și să se reconforteze, vizitând totodată și alte localități sau regiuni;
dezvoltarea balneologiei sociale, care face ca numărul celor ce beneficiază de cure balneare, total sau parțial sponsorizate de asistența socială, să fie mereu în creștere.
Un loc important în cadrul infrastructurii turistice îl ocupă structurile turistice cu funcțiuni de transport – care cuprind mijloace de transport destinate în exclusivitate turismului (respectiv, mijloace de transport rutier, feroviar, naval, rețeaua de telecomunicații, rețeaua de transport pe cablu, baza de tratament precum și mijloacele de agrement).
Interdependența dintre turism și transporturi este pusă în evidență de mai multe elemente. În primul rând transportul reprezintă prima manifestare a consumului turistic, asigurând deplasarea turiștilor de la locul de reședință la locul de petrecere a vacanței în cazul turismului de sejur sau pe toată durata călătoriei în cazul turismului itinerant. În al doilea rând, nivelul de dezvoltare și organizare a transporturilor depinde durata și calitatea vacanței: pentru a da o bună utilizare vacanței, turistul este interesat în efectuarea unor deplasări rapide, timpul de deplasare nereprezentând decât un consum auxiliar; de altfel, durata deplasării este un element important în adoptarea deciziei de vacanță, în opțiunea pentru o anumită destinație. În al treilea rând, perfecționarea în decursul timpului a mijloacelor de transport a determinat stimularea turismului, extinderea sa în spațiu și chiar apariția unor noi forme de turism.
Orașele și stațiunile balneoclimaterice din Oltenia dispun de o diversă rețea de mijloace de transport local, care asigură accesul turiștilor către obiectivele din zonă, ca și legătura cu rețeaua de transporturi naționale și internaționale. Creșterea continuă a circulației turistice în zona de deal și de munte a Olteniei și derularea traficului turistic spre locurile alese drept destinație sunt condiționate deci de dezvoltarea căilor de comunicații, a infrastructurii lor tehnice.
Oltenia dispune de un sistem complex de transport rutier, feroviar, și chiar fluvial (în zona Mehedințiului), care are o importanță de cel mai înalt grad în activitatea de turism intern și internațional (prin accesul pe care îl asigură în zonă și către obiectivele turistice dorite).
Rețeaua rutieră din zona Olteniei ocupă un loc important în dezvoltarea călătoriilor turistice deoarece, prin repartiția ei, cuprinde întreaga zonă și oferă, astfel, tot mai multe posibilități de acces automobilistic la obiectivele de interes turistic, inclusiv la zonele naturale mai izolate. În ultimii ani, rețeaua rutieră a fost supusă unor ample lucrări de modernizare, s-au construit noi drumuri, poduri, pasaje, viaducte etc., care asigură circulației o viteză sporită și o securitate mărită. Regiunea Olteniei are deci o rețea de drumuri relativ bine dezvoltată distribuită echilibrat în teritoriu.
În ultimele decenii s-au realizat construcții de importanță majoră, unele necesitând lucrări de tehnică și artă impresionante, ceea ce le conferă și o valoare turistică importantă. Între acestea amintim: șoseaua Orșova – Drobeta Turnu-Severin, prevăzută cu două tuneluri și 26 de viaducte și poduri, drumurile rutiere peste coronamentul barajelor hidrocentralelor din zonă, numeroase drumuri modernizate între care multe sunt transcarpatice, urmărind zone cu peisaj de mare spectaculozitate etc.
În cea mai mare parte a zonei din aria deluroasă și montană sunt numeroase drumuri care nu urmăresc căile ferate și de aceea au o importanță majoră, fiind singurele artere de penetrație în aceste zone pitorești și bogate în resurse turistice (este vorba de drumul prin depresiunile și dealurile subcarpatice oltene și muntene, începând de la Drobeta – Turnu – Severin – Târgu – Jiu – Râmnicu Vâlcea – D.N.67, drumurile transcarpatice care folosesc pasurile de culme la altitudine de 800 – 1500 m și chiar peste 2000 m sau trecătorile joase cum sunt Sebeș – Novaci – Târgu – Jiu – D.N. 67 C, Transalpina la peste 2300 m). Arterele rutiere pătrund aproape în toate arealele naturale, localitățile și obiectivele de interes turistic din zonă, asigurând legătura acestora cu drumurile principale sau căile ferate. O densă rețea de drumuri forestiere, completată cu poteci de munte, în general marcate, întregesc acest sistem rutier facilitând accesul până pe culmile montane și alpine. Multe din traseele principalelor drumuri sunt paralele cu cele ale căilor ferate, mai ales în subcarpați, pe culoarele principalelor văi (Jiu sau Olt), etalând peisaje de mare atractivitate.
Domeniul schiabil al Olteniei este restrâns și parțial amenajat. Cuprinde, îndeosebi, pârtii pentru schi alpin, pârtiile de schi fond fiind foarte puține și destinate competițiilor sportive, iar cele de promenadă (de plimbare) lipsesc cu desăvârșire. Aceste amenajări pentru domeniul schiabil din zona de munte a Olteniei sunt insignifiante față de cele similare din țară sau din alte țări alpine (Austria – 1050 km pârtii de schi alpin, Franța – 2900 km piste alpine și 2500 km pârtii de fond).
Domeniul schiabil se concretizează în aria montană circumscrisă județelor Gorj și Vâlcea, în stațiunile Rânca și Vidra, dar nici acestea nu se apropie de o dotare apropiată de normele internaționale.
Serviciile de transport pe cablu ocupă un loc distinct în ansamblul serviciilor de transport și sunt considerate deopotrivă mijloc de deplasare și de agrement, având un rol important în dezvoltarea turismului montan, mai ales în turismul de iarnă. Ca urmare, numărul instalațiilor de acest fel ca și destinația geografică este în extindere.
În stațiunile balneare, concomitent cu spațiile de cazare s-a dezvoltat și o bază de tratament balnear integrată în acestea sau independentă. Principalele stațiuni pentru turism internațional – Călimănești-Căciulata, Băile Govora, Băile Olănești – dispun de baze de tratament, din care peste jumătate sunt bine dotate și în cea mai mare parte aflate “sub același acoperiș”. În acestea se pot efectua zilnic aproape 100.000 de proceduri (din care peste 50.000 proceduri majore), ceea ce atestă existența unei baze de tratament dezvoltate, puternic diversificate, aptă să satisfacă cerințe de tratament pentru toate afecțiunile încadrate în nomenclatorul Organizației Mondiale a Sănătății (cardiovasculare, locomotorii, gastrice, renale, respiratorii, alergice etc.).
De o importanță majoră în zona de deal și de munte a Olteniei este și baza tehnico-materială ce se referă la structurile turistice cu funcțiuni de agrement. Aceasta cuprinde un evantai mare de mijloace și dotări destinate să asigure posibilități cât mai largi și diversificate pentru petrecerea plăcută a timpului liber de către turiști. O grupare generală, în câteva categorii mari sugerează varietatea și importanța acestei componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distracțiilor (cluburi de agrement, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracție etc.), mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement sportiv etc., bazine de înot, deschise și acoperite (unele cu apă termală), complexe de fitness etc.
În rețeaua de turism funcționează o importantă bază de agrement, care sugerează și multitudinea activităților legate de prezența acestora în diferite localități și unități turistice, și anume: parcuri distractive, sporturi agrementive, discoteci, jocuri mecanice etc.
În alegerea unei destinații de vacanță în zona de deal și de munte, agrementul constituie un argument hotărâtor, el fiind capabil să diferențiere în mod categoric ofertele stațiunilor turistice, să determine amploarea circulației turistice într-o zonă.
În zona montană de altfel, este necesar să facem o analiză distinctă a dotărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă și a celorlalte echipamente de agrement.
Domeniul schiabil din zona montană a fost pus în valoare prin amenajarea unor pârtii de schi alpin și prin implementarea unor instalații mecanice de urcat. Pe lângă acestea pot fi adăugate și pârtiile de schi fond sau de săniuș.
Precizăm că deși domeniul schiabil este destul de valoros, el nu a fost suficient valorificat. În zona de Nord a Olteniei au fost amenajate pârtii de schi alpin în exclusivitate. Pentru schi – fond sau schi – plimbare nu au fost amenajate încă trasee așa cum se întâlnesc în zonele cu turism dezvoltat. În ceea ce privește instalațiile de transport pe cablu, Oltenia dispune de un număr redus de instalații și acelea destul de rudimentare deoarece sunt mai puțin costisitoare și contribuie într-o mare măsură la fluența turiștilor pe pârtiile de schi.
Gradului redus de amenajare și valorificare a domeniului schiabil în zona noastră i se adaugă și numeroasele dificultăți privind exploatarea pârtiilor – mai ales de ordin juridic (legat de proprietatea pământului), dar și de ordin tehnic (legat de degradări, lipsa zăpezii, lipsa mijloacelor de întreținere și a instalațiilor mecanice de urcat, multe dintre ele aflându-se într-o stare avansată de uzură fizică).
În afara amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, celelalte dotări de agrement sunt, de asemenea, slab reprezentate în oferta stațiunilor de deal și de munte.
Există, de asemenea, un număr redus de cluburi de incintă, săli de jocuri, mese pentru biliard etc.
Agrementul sportiv este reprezentat și el de un număr redus de terenuri de sport – tenis, volei, fotbal – și un număr foarte redus de piscine acoperite. Se manifestă și o slabă valorificare a suprafețelor lacustre pentru agrement – plimbări cu bărci, hidrobiciclete, platforme pentru pescuit etc. În cele mai multe stațiuni, agrementul se bazează în special pe drumeția montană, pe traseele marcate din jur, mai ales ca acțiuni neorganizate; în puține cazuri există programe organizate de vizitare a unor obiective turistice din apropiere – peșteri, cascade, parcuri naturale, castele, mănăstiri etc.
3. 3. PROGRAME TURISTICE ȘI PROIECTE DERULATE
CU SUCCES ÎN ZONA OLTENIEI
Parcurgând cele anterioare, se poate observa cu ușurință că Oltenia are un capital natural deosebit de divers, fapt care se datorează atât varietății reliefului, care coboară în trepte de la montan în partea de nord până la câmpie în partea de sud, cât și prezenței unor bazine hidrografice majore în regiune, ca cele ale Oltului, Jiului și Dunării.
Carpații din România prezintă peisaje unice din punct de vedere al varietății acestora. O diversitate superbă a formelor poate fi întâlnită aici, de la creste și văi amintind de vechii ghețari până la fantasticele peisaje ale peșterilor adânci. Întins ca un arc în partea centrală a României, Carpații sunt în mod egal superbi și ospitalieri de-a lungul celor patru anotimpuri. Turiștii pot petrece memorabile vacante în stațiunile montane, unele din acestea fiind faimoase în toată lumea. Din punct de vedere medical, stațiunile sunt reale farmacii naturale datorită apelor termale pentru tratamente.
De-a lungul lanțurilor sale, Carpații sunt brăzdați de râuri și de văile ce adăpostesc aceste râuri, de poieni însorite, de zeci de stațiuni pentru sport sau odihnă. Începând din decembrie și până în martie, pantele lungi din Carpați, protejate împotriva vântului și împotriva avalanșelor periculoase de creste și de pădurile ce le înconjoară, sunt acoperite de un strat mare de zăpadă, se transformă în piste de schi alpin, schi fond, schi randonne sau sanie, pornind de la cele de agrement și până la cele mai dificile.
Carpații Meridionali sunt localizați în regiunea de Sud-Vest a României, până la Dunăre. Zonele montane ale Olteniei sunt localizate, așa cum am menționat anterior în județele Gorj, Mehedinți și Valcea. În Mehedinți există două lanțuri de munți, Munții Cerna și Mehedinți, acoperiți de păduri de stejar și fag, cu vârfuri ce ating 1500 m. Această zonă cuprinde un parc național și unul natural. Parcul național Domogled – Valea Cerna se întinde pe o suprafață de 60.000 hectare, între județele Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin. Parcul natural „Porțile de Fier” are o suprafață totală de 115.000 hectare, în județele Mehedinți și Caraș-Severin. În Vâlcea formele de relief sunt variate. Coboară din nord, de la zona muntoasă, cu altitudini ce ajung la peste 2.400 m, reprezentată de Munții Căpățânii (Vf. Ursu – 2.124 m, Vf. Buila – 1.849 m), Munții Lotrului (Vf. Sterpu – 2.142 m, Vf. Mare – 2.056 m), Munții Făgărașului (Vf. Suru – 2.283 m, Vf. Ciortea – 2.426 m), Muntele Cozia (Vf. Cozia – 1.668 m) – în acești munți fiind localizat parcul național Cozia, ce ocupă o suprafață de 17.000 hectare. Munții Gorjului de la Est la Vest cuprind trei principale lanțuri muntoase. Lanțul Munților Parâng cu cel mai înalt vârf din Oltenia, Parângul Mare (2.519 m.), se prezintă sub forma unei creste cu 14 vârfuri, având înălțimi de peste 2.000 metri. Lanțul Munților Vâlcan cu cel mai înalt vârf. Vf. Oslea (1.946 m.) și munții Godeanu cu Vf. Gugu (2.291 m.) având cel mai înalt vârf.
Pornind de la aceste bogății inestimabile, în județul Gorj există mai mult de 25 trasee turistice montane pedestre, inclusiv două trasee turistice europene de lung parcurs pedestru (E3 și E7), trei zone de practicare a alpinismului (Cheile Sohodolului – Runcu, Cheile Galbenului – Baia de Fier și Cheile Oltețului – Polovragi), cinci zone speologice ce reprezintă cel mai mare potențial speologic al României (peste 2000 de fenomene carstice), o stațiune de schi (Rânca), alături de zone pentru zbor cu parapanta și deltaplanul, cicloturism și mountainbike, canioning, rafting, 4×4, pescuit sportiv și vânătoare, toate atrăgând un număr mare de turiști în fiecare an și deci dând posibilitatea să se desfășoare o mulțime de programe turistice de mare atractivitate și anvergură. La acestea, se poate adăuga și faptul că întreaga zonă montană a județului Gorj beneficiază de asistență de specialitate asigurată de către Serviciul Public Județean Salvamont Gorj, una dintre cele mai bune echipe de salvare montană din România.
Programul România – Gorj Turism este cel mai complet și complex program de aventură și turism montan din România, și cuprinde:
Alpinism și escaladă;
Speologie: peșteri amenajate sau neamenajate, avene de minus 20-150 m;
Orientare turistică și drumeție montană;
Canioning pe cascade și în canioane;
Cicloturism și mountainbike;
Rafting cu caiace și bărci pneumatice;
Raliuri și drumeție cu mașini de teren;
Rapel, funicular, tiroliană, balustradă.
12 luni pe an, individual sau în grup, fără limită de vârstă, durata 1-10 zile, organizat sub formă de stagii de pregătire, inițiere, perfecționare, tabără, școală, competiție, program aventură, totul organizat pe nivele de pregătire inițiere, mediu, avansași. Se asigură instructori calificați, tot echipamentul necesar, asistență Salvamont.
Profitând de frumusețile peșterilor din Nordul Olteniei există o serie de programe turistice care includ vizite în aceste moșteniri mirifice.
CONCLUZII
După 1989, turismul românesc a fost considerat un domeniu care, prin eforturi relativ modeste, se putea relansa rapid, putând avea o influență pozitivă asupra întregului proces de relansare economică. După mai bine de două decenii, putem remarca faptul că, în locul relansării, s-a produs un proces de degradare a turismului, abia în ultimii ani apărând semne ale unei ușoare revigorări. Cauza care a generat și susținut situația de criză pe care a resimțit-o turismul românesc în perioada postdecembristă o reprezintă abordarea greșită a procesului de relansare a economiei pe ansamblu și a turismului în special. Factorii de decizie au făcut numeroase greșeli, fie datorită necunoașterii realităților din domeniul turismului și a mutațiilor structurale intervenite din decembrie 1989 și până în prezent, fie datorită inexistenței voinței politice, fie chiar, relei voințe și intereselor personale. Cert este că nu s-a aplicat, ba chiar nici măcar nu s-a conturat, o politică guvernamentală coerentă în domeniul turismului, exprimându-se doar câteva declarații de intenție. Din acest motiv, în prezent, aportul turismului românesc la economia națională este nesemnificativ în raport cu realizările altor țări concurente, inclusiv din Europa Centrală și de Est. Pentru recâștigarea terenului pierdut, turismul trebuie să devină pentru factorii de răspundere din România un obiectiv important al politicii economice, aceasta cu atât mai mult cu cât devenirea sa ca ramură prioritară a economiei românești ar atrage după sine o serie de remarcabile efecte pozitive.
Relansarea turismului românesc nu se poate realiza fără cooperarea tuturor actorilor implicați în activitatea turistică: guvernul și instituțiile sale, agenții economici din turism, salariații industriei turismului și chiar a turiștilor. Turismul românesc are șansa de a se relansa, de a-și spori contribuția la creșterea economică, la bunăstarea cetățenilor României, de a-i încânta pe turiști.
Dezvoltarea durabilă a turismului românesc trebuie să acorde o atenție prioritară dezvoltării unei componente internaționale care să permită respectarea cerințelor integrării depline în Uniunea Europeană și în circuitul economic mondial.
La nivel local, se impune o înaltă calificare a funcționarilor publici care lucrează pe problematica turismului, printr-un proces corespunzător de formare și de ridicare a pregătirii profesionale, criterii obiective de selecție și promovare profesională, programe capabile să ofere funcționarilor publici securitatea în condițiile schimbării. Trebuie stabilit și aplicat un sistem de salarizare și premiere care să asigure un nivel corespunzător al veniturilor, care să împiedice exodul resurselor umane către sectorul privat al turismului sau către alte instituții sau sectoare de activitate.
Este necesar să se manifeste un parteneriat activ între autoritățile administrației publice centrale și cele locale, subordonat intereselor cetățenilor, în care un rol din ce în ce mai important revine autorităților locale. Aceasta presupune creșterea gradului de responsabilitate și implicarea activă a factorilor de decizie la nivel local, identificarea și valorificarea eficientă a resurselor proprii și atrase în scopul realizării unor programe locale de dezvoltare turistică care să răspundă cerințelor comunității locale. Autoritățile locale trebuie să aibă autonomie decizională în procesul de dezvoltare a turismului, autoritățile centrale intervenind doar cu măsuri de corecție în situația în care apar disfuncționalități. Dezvoltarea durabilă a turismului depinde de raportul dintre administrația centrală și cea locală prin care se armonizează interesele naționale cu cele locale. Inițiativele locale trebuie sprijinite de către puterea centrală, acolo unde este cazul, dar nu coordonate de aceasta.
Este importantă încurajarea comunităților locale de a se implica în sectorul turistic. Populația locală trebuie să înțeleagă turismul, să participe la luarea deciziilor privind dezvoltarea turismului în zona și să aibă posibilitatea de a obține beneficii din turism. Comunitățile locale pot avea idei valoroase privind dezvoltarea turistică a zonei. De asemenea, este importantă promovarea unor anumite forme de turism, care să se integreze în mediul socio-economic și natural al zonei. În plus, se impune dezvoltarea turismului în mod treptat, gradual, pentru a permite comunităților locale să se adapteze și a se reduce impactul asupra mediului înconjurător, în acest fel existând posibilitatea remedierii problemelor care apar.
Trebuie acordată o atenție sporită planificării turistice, care ar trebui să se constituie într-un ghid al dezvoltării turistice, atât pentru autoritățile publice, cât și pentru sectorul privat. Administrația publică locală trebuie să se implice activ în planificarea turismului, astfel încât să facă posibilă ridicarea prosperității zonei și să permită conservarea resurselor naturale și culturale. O planificare atentă a turismului permite în ultimă instanță dezvoltarea echilibrată a teritoriului, identificând prioritățile de acțiune ale instituțiilor publice pentru a depăși piedicile legate de exploatarea resurselor turistice și astfel de a crea noi oportunități de afaceri.
Planificarea turismului determină, pe termen lung, modelul de dezvoltare turistică dorit pentru teritoriul la care se face referire de către populația locală și administrația locală. Un element care întărește rolul și responsabilitățile administrației publice locale și a organismelor regionale în dezvoltarea economică și socială a fiecărei localități și a regiunilor de dezvoltare este politica de dezvoltare regională. Astfel, politica de dezvoltare regională devine o componentă esențială a autonomiei locale.
Dezvoltarea regională este un proces care continuă și se amplifică odată cu lărgirea Uniunii Europene. Aceasta deoarece o dezvoltare economică care pornește de la nivel regional poate conduce la o dezvoltare armonioasă, echilibrată și de durată la nivel național, reducând diferențele dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni ale țării. Având în vedere importanța economică, socială și politică a turismului, contribuția sa la dezvoltarea de ansamblu a unei regiuni, apare ca evidentă necesitatea conceperii, implementării și promovării unei politici de dezvoltare a turismului la nivel regional. Această politică trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile și să ia în considerare obiectivele specifice ale fiecărei zone sau regiuni.
În România au fost înființate opt regiuni de dezvoltare. Scopul pentru care au fost create acestea este de a sprijini comunitățile mari în a soluționa problemele care depășesc granițele unui județ, această împărțire a teritoriului național în regiuni de dezvoltare permițând folosirea eficientă a resurselor disponibile. Am ajuns însă la concluzia că această divizare a teritoriului României în cele opt regiuni de dezvoltare nu servește interesele turismului românesc, deoarece există discrepanțe majore în ceea ce privește dezvoltarea turismului în interiorul unora dintre regiuni. Orice împărțire a țării pe regiuni trebuie să aibă în vedere ca fiecare regiune să fie, cât de cât, omogenă din punct de vedere turistic, pentru ca strategiile și planurile elaborate la nivel regional să aibă în vedere dezvoltarea anumitor forme de turism. Soluția ar fi mărirea numărului de regiuni, respectiv reducerea numărului de județe care compun o regiune, în acest fel existând o omogenitate mai mare la nivelul fiecăreia.
Este necesar să mai treacă o perioadă de timp pentru ca procesul de construcție instituțională în domeniul dezvoltării regionale să-și dovedească pe deplin eficiența. În perioada următoare se impune armonizarea competențelor acestor instituții cu a celor similare care funcționează în țările Uniunii Europene. De asemenea, se impune o anumită stabilitate în interiorul instituțiilor, pregătirea de specialiști, inclusiv pe problemele specifice turismului, care să aibă posibilitatea să se formeze și să profeseze o perioadă mai îndelungată. Specialiștilor în problemele turismului trebuie să li se dea posibilitatea de a-și dezvolta capacitățile de înțelegere a fenomenului dezvoltării turismului și să găsească cele mai bune soluții de redresare a acestui sector.
Dezvoltarea regională durabilă trebuie să coreleze și să integreze turismul din România, în mod necesar, printre celelalte componente ale economiei locale, ținând seama și de faptul că această industrie nu afectează mediul, și, în general, nu implică investiții mari. De aceea, la nivelul fiecărei regiuni, în planurile de dezvoltare ale acestora se regăsesc și aspecte referitoare la sectorul turismului. Din păcate, marea majoritate a acestor planuri nu acordă o atenție deosebita turismului.
Există tendința ca sectorul turismului să se dezvolte în regiunile dezvoltate ale țării și mai puțin în zonele „sensibile” din punct de vedere economic. Cu toate facilitățile fiscale acordate de stat, nivelul investițiilor în turism a fost mult mai ridicat în regiunile dezvoltate decât în regiunile cu probleme. Lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, accesul dificil, lipsa unei forțe de muncă calificate au făcut ca investitorii să ocolească zonele defavorizate. Totuși este cert că nivelul de dezvoltare turistică a crescut în perioada 1998-2014 în toate cele opt regiuni de dezvoltare. Sesizăm, de asemenea, că diferențele dintre regiuni s-au micșorat. Este deci evident că planurile de dezvoltare regională și măsurile pe care acestea le-au propus au dat unele rezultate, contribuind la atingerea obiectivului principal al politicii de dezvoltare regională: stimularea dezvoltării echilibrate și atenuarea dezechilibrelor regionale.
România dispune de resurse naturale și culturale de o largă diversitate. Însă afluxul de vizitatori în diferite regiuni nu este determinat numai de atractivitatea obiectivelor turistice din arealele respective. De aceea, trebuie elaborate strategii și programe de dezvoltare durabilă a turismului în profil regional pentru stimularea capacității competitive a regiunilor și valorificarea potențialului turistic.
BIBLIOGRAFIE
Barbu N. I., Adelina Piatkowski – coordonatori, Scriitori greci și latini, Editura Științifică și Encilopedică, București, 1978.
Băltărețu Andreea, Nicolae Neacșu, Monica Neacșu, Economia Turismului. Studii de caz. Statistici. Legislație, Editura Uranus, București, 2008.
Bleahu Marcian, Vasile Decu, Ștefan Negrea, Cornel Pleșa, Ioan Povară, Iosif Viehmann, Peșterile din România, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.
Bran Florina, Dinu Marin, Tamara Simon, Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 2009.
Constantinescu Radu, Mircea Sfărlea, Monumente religioase, biserici și mănăstiri celebre în România, Editura Editis, București, 1994.
Cristureanu Cristiana, Economia imaterialului: tranzacțiile internaționale cu servicii, Editura All Beck, București, 2000.
Diaconu Mihaela, Management-marketing în servicii, Editura Independența Economică, Pitești, 2007.
Eagles Paul F. J., „Understanding the market for sustainable tourism”, http://www.active-tourism.com/Paper-eagles.txt
Glăvan Vasile, Potențialul turistic și valorificarea sa, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2006.
Istrate Ioan, Zonarea și ierarhizarea turistică în literatura de specialitate, Institutul Național de Cercetări Economice, revista „Probleme economice”, nr. 40/1990.
Kregel Jan, Egon Matzner, Gernot Grabher, Șocul pieței, Editura Economică, București, 1995.
Mehedinți Simion, Opere alese, Editura Științifică, București, 1966.
Minciu Rodica, Economia turismului, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2004.
Neacșu Nicolae, Petre Baron, Oscar Snak, Economia turismului, Ediția a II-a, Editura Pro Universitaria, București, 2008.
Neacșu Nicolae, Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București, 2000.
Niță Ilie, Constantin Niță, Piața turistică a României. Realități. Mecanisme. Tendințe, Editura Economică, București, 2008.
Olteanu Valerica, Marketingul serviciilor, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2002.
OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unites, New York, 1993.
Petrescu Camil, Teze și Antiteze, Editura 100+1 Gramar, București, 2002.
Popescu Ianuarie Doru, Metode de ierarhizare multifactoriale în studiul statistic al dezvoltării regionale, în Dezvoltarea regională și echilibrul structural al economiei naționale, lucrările celui de-al patrulea simpozion național al Asociației Române de Științe Regionale, Editura Oscar Print, București, 2004.
Roșca Elisabeta, Analiza statistică în profil regional, în Revista Română de Statistică nr. 2/2007.
Snak Oskar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, București, 2006.
Ștefănescu Daniela, Ilie Dumitrescu, Pavel Wagner, Statistică regională: instrument esențial pentru fundamentarea politicilor regionale, în: „Dezvoltare regională și integrare europeană”, lucrările celui de-al doilea simpozion național al Asociației Române de Științe Regionale, 4-5 aprilie 2002, Editura Oscar Print, București, 2003.
Tufescu Victor, Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei, Editura Științifică, București, 1966.
Țacu Alecsandru, Global Index of Development – an Important Instrument in Regional Analysis, în Anuarul Institutului de Cercetări Economice „Gheorghe Zane”, Iași, Tomul 7, Editura Academiei Române, 1998.
*** Anuarul Statistic al României, INSSE, București, 1999.
*** Anuarul Statistic al României, INSSE, București, date preliminarii 2014.
*** Date de la Birourile de statistică ale județelor studiate.
*** Planul de dezvoltare regională 2014-2020 a Regiunii S-V Oltenia, Analiză socio-economică, Document de lucru, Iulie 2014.
*** Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism în „Survey of the Marketing methods and techniques applicable to tourism promotion”, Geneva, 1971.
www.gorj-turism.eu
www.ici.ro/romania/istorie/hi.35.htm.
www.intercontinental.com
www. museum.ici.ro/romus/Oltenia/istorie/hi.35.html.
www.portiledefier.ro
www.ranca.org
www.severin.hypermart.net/orașul/rezervatii.htm.
www.wto.org
Hotărârea Guvernului nr. 709 din 10 iunie 2009 privind clasificarea structurilor de primire turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 26 iunie 2009.
Ordonanța Guvernului nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 755 din 27 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, modificată și completată ulterior.
BIBLIOGRAFIE
Barbu N. I., Adelina Piatkowski – coordonatori, Scriitori greci și latini, Editura Științifică și Encilopedică, București, 1978.
Băltărețu Andreea, Nicolae Neacșu, Monica Neacșu, Economia Turismului. Studii de caz. Statistici. Legislație, Editura Uranus, București, 2008.
Bleahu Marcian, Vasile Decu, Ștefan Negrea, Cornel Pleșa, Ioan Povară, Iosif Viehmann, Peșterile din România, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.
Bran Florina, Dinu Marin, Tamara Simon, Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 2009.
Constantinescu Radu, Mircea Sfărlea, Monumente religioase, biserici și mănăstiri celebre în România, Editura Editis, București, 1994.
Cristureanu Cristiana, Economia imaterialului: tranzacțiile internaționale cu servicii, Editura All Beck, București, 2000.
Diaconu Mihaela, Management-marketing în servicii, Editura Independența Economică, Pitești, 2007.
Eagles Paul F. J., „Understanding the market for sustainable tourism”, http://www.active-tourism.com/Paper-eagles.txt
Glăvan Vasile, Potențialul turistic și valorificarea sa, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2006.
Istrate Ioan, Zonarea și ierarhizarea turistică în literatura de specialitate, Institutul Național de Cercetări Economice, revista „Probleme economice”, nr. 40/1990.
Kregel Jan, Egon Matzner, Gernot Grabher, Șocul pieței, Editura Economică, București, 1995.
Mehedinți Simion, Opere alese, Editura Științifică, București, 1966.
Minciu Rodica, Economia turismului, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2004.
Neacșu Nicolae, Petre Baron, Oscar Snak, Economia turismului, Ediția a II-a, Editura Pro Universitaria, București, 2008.
Neacșu Nicolae, Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București, 2000.
Niță Ilie, Constantin Niță, Piața turistică a României. Realități. Mecanisme. Tendințe, Editura Economică, București, 2008.
Olteanu Valerica, Marketingul serviciilor, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2002.
OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unites, New York, 1993.
Petrescu Camil, Teze și Antiteze, Editura 100+1 Gramar, București, 2002.
Popescu Ianuarie Doru, Metode de ierarhizare multifactoriale în studiul statistic al dezvoltării regionale, în Dezvoltarea regională și echilibrul structural al economiei naționale, lucrările celui de-al patrulea simpozion național al Asociației Române de Științe Regionale, Editura Oscar Print, București, 2004.
Roșca Elisabeta, Analiza statistică în profil regional, în Revista Română de Statistică nr. 2/2007.
Snak Oskar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, București, 2006.
Ștefănescu Daniela, Ilie Dumitrescu, Pavel Wagner, Statistică regională: instrument esențial pentru fundamentarea politicilor regionale, în: „Dezvoltare regională și integrare europeană”, lucrările celui de-al doilea simpozion național al Asociației Române de Științe Regionale, 4-5 aprilie 2002, Editura Oscar Print, București, 2003.
Tufescu Victor, Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei, Editura Științifică, București, 1966.
Țacu Alecsandru, Global Index of Development – an Important Instrument in Regional Analysis, în Anuarul Institutului de Cercetări Economice „Gheorghe Zane”, Iași, Tomul 7, Editura Academiei Române, 1998.
*** Anuarul Statistic al României, INSSE, București, 1999.
*** Anuarul Statistic al României, INSSE, București, date preliminarii 2014.
*** Date de la Birourile de statistică ale județelor studiate.
*** Planul de dezvoltare regională 2014-2020 a Regiunii S-V Oltenia, Analiză socio-economică, Document de lucru, Iulie 2014.
*** Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism în „Survey of the Marketing methods and techniques applicable to tourism promotion”, Geneva, 1971.
www.gorj-turism.eu
www.ici.ro/romania/istorie/hi.35.htm.
www.intercontinental.com
www. museum.ici.ro/romus/Oltenia/istorie/hi.35.html.
www.portiledefier.ro
www.ranca.org
www.severin.hypermart.net/orașul/rezervatii.htm.
www.wto.org
Hotărârea Guvernului nr. 709 din 10 iunie 2009 privind clasificarea structurilor de primire turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 26 iunie 2009.
Ordonanța Guvernului nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 755 din 27 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, modificată și completată ulterior.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Economico Sociala Nationala Si Impactul Turismului Asupra Acesteia (ID: 139058)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.