Determinarea Impozitelor Si Taxelor Locale
CUPRINS
Introducere ……………………………………………………….…
CAPITOLUL I: BUGETELE LOCALE ÎN SISTEMUL BUGETAR AL ROMÂNIEI
1.1. Conceptul de ,,buget local”……….…………
1.2. Principiile bugetare………………………………………………
1.3. Conținutul bugetelor locale…………………………………………
1.4.Procedura de determinare a impozitelor și taxelor locale în urma controlului fiscal……………………………………………………….……
CAPITOLUL II: IMPOZITELE ȘI TAXELE LOCALE ASUPRA CLADIRILOR, TERENURIILOR ȘI MIJLOACELOR DE TRANSPORT APARȚINÂND PERSOANELOR FIZICE ÎN URMA CONTROLULUI FISCAL
2.1. Impozitul pe clădiri………………………………………………..
2.2. Impozitul pe terenuri……………………………………………………………
2.3. Impozitul asupra mijloacelor de transport……………………………………………..
CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ – DETERMINAREA IMPOZITELOR SI TAXELOR LOCALE ASUPRA CLADIRILOR, TERENURIILOR ȘI MIJLOACELOR DE TRANSPORT DATORATE DE O PERSOANĂ FIZICA BUGETULUI LOCAL al municipiului TIMIȘOARA
3.1.Prezentarea primăriei Municipiului Timișoara …………..
3.2. Calculul impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloacelor de transport datorate de contribuabil bugetului local…..…………………………………………
Concluzii ……………………………………………………………
Bibliografie …………………………………………………………
INTRODUCERE
În condițiile descentralizării autorității publice și a întăririi rolului administrației publice locale, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale un rol tot mai important revine procesului de colectare a veniturilor bugetare și de alocare a lor. Datorită descentralizării, unitățile administrativ – teritoriale au posibilitatea să instituie impozite și taxe, pentru a beneficia de resurse pentru acoperirea cheltuielilor.
Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice. În accepțiune generală, impozitele reprezintă o prelevare la dispozițiastatului a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, învederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului. Oricare ar fi instituția care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii. Legea care introduce impozitul este dată de Parlament, dar este aplicată de Guvern și de Administrația Financiară.
În lucrarea de față am urmărit să prezint taxele și impozitele locale care se aplică de către o primărie, respectiv, am ales ca temă primăria Municipiului Timișoara.
În acest context, lucrarea de față, prin conținutul său științific, practic, legislativ, încearcă să aducă în actualitate principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu așezarea, urmărirea și perceperea principalelor veniturifiscale, cu impact economico-social atât asupra agențiilor economici, cât șiasupra persoanelor fizice.
Am ales această temă deoarece aceste impozite și taxe fac parte din viața noastră, guvernată de domeniul fiscal și în același timp toți suntem contribuabili, plătitori de impozite și taxe, în calitate de persoane fizice sau juridice.
Această temă este o temă destul de controversată și trebuie abordată atât din punct de vedere legislativ, cât și practic, deoarece este un domeniu, controversat în continuă prefacere și este departe de a fi complet elaborat și definit în știința finanțelor și din ea reiese una dintre problemele fundamentale cu care ne confruntăm, este cantitatea de servicii publice puține, care este direct proporțional cu gradul de autonomie locală.
În cadrul capitolului unu, am insistat asupra noțiunii de “buget local”, prin definire, caracteristici, conținut, principii și prin prezentarea procedurii de determinare a impozitelor și taxelor locale în urma controlului fiscal.
Capitolul doi se axează pe prezentarea în detaliu a impozitelor pe clădiri, pe terenuri și pe mijloace de transport, respectiv definiții, sferă de aplicare, scutiri de plată, mod de determinare și aplicare a acestora asupra persoanelor fizice, cât și juridice și nu în ultimul rând, plata acestora.
Capitolul trei vine să întărească printr-un exemplu practic noțiunile prezentate la partea teoretică, reflectând modalitatea de determinare a impozitelor datorate de un contribuabil persoană fizică primăriei Municipiului Constanța.
CAPITOLUL I:
BUGETELE LOCALE ÎN SISTEMUL BUGETAR AL ROMÂNIEI
Conceptul de ‚,buget local”
„Sistemul bugetar reprezintă o componentă a sistemului financiar ce dă expresie relațiilor economice desfășurate între stat, pe de o parte și agenții economici și populație pe de alta parte.”
În țara noastră, resursele financiare publice sunt gestionate printr-un sistem complex de bugete și anume:
Bugetul de stat;
Bugetele locale;
Bugetele asigurărilor sociale de stat;
Bugetele fondurilor speciale;
Bugetele fondurilor externe nerambursabile;
Bugetul trezoreriei statului;
Bugetul altor instituții publice cu caracter autonom.
În ceea ce priveste noțiunea de buget, de-a lungul timpului am asistat la o serie de definiții legale și doctrinare ce au evidențiat diferitele concepții privind instituția bugetului.
Bugetele locale reprezintă „documentele prin care sunt prevăzute și aprobate fiecare din venituriile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale” .
În opinia profesorului univ. Dr. Doina Petica Roman, „bugetul local este programul ce cuprinde cheltuieliile si veniturile anuale necesare functionarii institutiilor administrativ-teritoriale si satisfacerii nevoilor publice de interes local, ce se aproba de catre consiliile locale si se adopta printr-o hotarare,in concordanta cu prevederile cuprinse in bugetul de stat pentru echilibrare bugetara”
În România, autoritățile administrației publice locale, se împart în două categorii:
autorități deliberative: consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București;
autorități executive: primarii, președinții comisiilor județene, primarul general al Municipiului București. Autoritățile executive sunt și ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.
Principalele competențe și responsabilități ale autorităților deliberative sunt: aprobă bugetul local; aprobă contul anual de execuție a bugetului; aprobă împrumuturile contractate de administrația publică locală; stabilesc impozitele și taxele locale.
Principalele competențe și responsabilități ale autorităților executive sunt: întocmesc proiectul de buget; elaborează prognoza pe următorii 3 ani; întocmesc programul de investiții publice; întocmesc contul anual de execuție a bugetului.
Consiliu local organizeaza comisii de specialitate in principalele domenii de activitate. Comisiile de specialitate vizeaza proiectele de hotarari din domeniul de acticitate. Fiecare comuna, oras sau municipiu are un secretar salarizat din bugetul local care indeplineste atributiile stabilite in conditiile legii.
Serviciile publice ale comunei sau ale orașului se organizeaza de catre consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale cu respectarea prevederiilor locale și în limita mijloacelor financiare de care dispun.
Primarul, viceprimarul, secretarul comunei, orașului sau al municipiului împreuna cu aparatul propriu al Consiliului local constituie Primaria comunei, orașului sau municipiului, instituție publica cu activitate permanentă ce executa hotarâriile consiliului local și soluționeaza problemele curente ale colectivității locale.
Structura serviciilor publice ale consiliului comunal și diagrama de relați a compartimentului buget-finanțe-contabilitate, impozite și taxe locale se prezintă ca in figura nr1., respectiv figura nr2.:
Figura nr. 1. Structura serviciilor publice ale Consiliului comunal și diagrama de relații a compartimentului Buget, finanțe, contabilitate, impozite și taxe locale
Figura nr.2. Diagrama de relații a compartimentului buget, finanțe, contabilitate, impozite și taxe locale.
Potrivit Legii nr. 273 din 29/06/2006 privind Finanțele publice locale, veniturile bugetare locale se constituie din:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
d) donații și sponsorizări.
Impozitele și taxele locale se aprobă de consiliile locale, județene și de Consiliul General al Municipiului București, după caz, în limitele și în condițiile legii.
Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea și evaluarea materiei impozabile și a bazei de impozitare în funcție de care se calculează impozitele și taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate și a veniturilor obținute din acestea, precum și pe alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.
În statele democratice administrația locala se bazeaza pe principiile descentralizării și autonomiei locale. Aceasta necesită un cadru legislativ și mecanisme necesare adecvate privind finanțele administrațiilor locale. Prin asemenea reglementari se urmărește: delimitarea patrimoniului public aflat în proprietatea primăriilor de cel aflat in proprietatea statului, crearea instrumentelor administrativ teritoriale necesare autoritațiilor locale pentru asumarea responsabilitații privind dezvoltarea locală.
Problema consolidarii autonomiei locale este o preocupare universală, statele democratice contemporane fiind interesate de aplicarea principiului descentralizării serviciilor publice prin transmiterea prin lege a mai multor competențe organelor puterii și administrației locale.
De altfel trebuie subliniat că această preocupare pentru statele europeene se manifestă în condițiile în care ele nu au cunoscut efectele ,,centralismului democratic”, dar pe de altă parte statele respective au avut grijă întotdeauna să coordoneze lucruriile în așa fel încat descentralizarea să nu conducă și la diviziunea națiunii. In acest context justiția și apararea sunt servicii publice care nu pot fi descentralizate.
În Europa există trei modele care administrează organizarea administrativa si anume:
modelul francez – unitățiile administrativ-teritoriale au în componența lor: regiunea, departamentul, comuna.
modelul german – elementul specific este federalismul- landuri, arondismente, comune.
modelul britanic – comitate și districte.
Principiile bugetare
Aceste principii sunt:
principiul universalității (veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute; veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte);
principiul transparenței și publicității (publicarea în presa locala, pe pagina de Internet a instituției publice, sau afișarea la sediul autorității administrației publice locale respective a proiectului de buget local și a contului anual de execuție a acestuia; dezbaterea publica a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia; prezentarea contului anual de execuție a bugetului local în ședință publică);
principiul unității (veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice locale; se interzic reținerea și utilizarea de venituri în regim extrabugetar, precum și constituirea de fonduri publice locale în afara bugetelor locale, dacă legea nu prevede altfel);
principiul unității monetare (toate operațiunile bugetare se exprimă în moneda națională);
principiul anualității (veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condițiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar; toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzătornu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte);
principiul transparenței și publicității (publicarea în presa locala, pe pagina de Internet a instituției publice, sau afișarea la sediul autorității administrației publice locale respective a proiectului de buget local și a contului anual de execuție a acestuia; dezbaterea publica a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia; prezentarea contului anual de execuție a bugetului local în ședință publică);
principiul unității (veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice locale; se interzic reținerea și utilizarea de venituri în regim extrabugetar, precum și constituirea de fonduri publice locale în afara bugetelor locale, dacă legea nu prevede altfel);
principiul unității monetare (toate operațiunile bugetare se exprimă în moneda națională);
principiul anualității (veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condițiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar; toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv);
principiul specializării bugetare (veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora);
principiul echilibrului (cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv);
principiul solidarității potrivit căruia:
prin politicile bugetare locale se poate realiza ajutorarea unităților administrativ-teritoriale, precum și a persoanelor fizice aflate în situație de extremă dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local;
din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local consiliile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale aflate in situații de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unități administrativ-teritoriale sau din proprie inițiativă.
principiul autonomiei locale financiare potrivit căruia:
unitățile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autoritățile administrației publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, pe baza și în limitele prevăzute de lege;
autoritățile administrației publice locale au competența stabilirii nivelurilor impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii;
alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență;
sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale.
principiul proporționalității potrivit căruia resursele financiare ale unităților administrativ-teritoriale trebuie sa fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege.
principiul consultării potrivit căruia autoritățile administrației publice locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie sa fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.
Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorii principali de credite, avându-se în vedere:
a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;
b) politicile fiscale și bugetare, naționale și locale;
c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandumurilor de finanțare sau ale altor acorduri internaționale, semnate și/sau ratificate;
d) politicile și strategiile sectoriale și locale, precum și prioritățile stabilite în formularea propunerilor de buget;
e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;
f) programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni, cărora le sunt asociate obiective precise și indicatori de rezultate și de eficiență;
g) programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unității administrativ-teritoriale, în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel național, regional, județean, zonal sau local.
În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, județean și a Consiliului General al Municipiului București, precum și a sectoarelor municipiului București, după caz, în cotă de pana la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea unor ajutoare către alte unități administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unități ori din inițiativa proprie.
Structura bugetelor locale în România
Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale județelor sunt:
A. Venituri proprii:
Impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor județene
Cote defalcate din impozitul pe venit:
– cote defalcate din impozitul pe venit;
– sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital;
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități:
– taxa asupra mijloacelor de transport;
– taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare.
Venituri din proprietate:
– vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor județene;
– restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți;
– venituri din concesiuni și închirieri;
– venituri din dividende;
– alte venituri din proprietate.
Venituri din prestări de servicii și alte activități:
– venituri din prestări de servicii;
– contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială;
– venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;
– alte venituri din prestări de servicii și alte activități.
Amenzi, penalități și confiscări:
venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale;
încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;
alte amenzi, penalități și confiscări.
Venituri din valorificarea unor bunuri:
venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
venituri din privatizare;
venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
C. Donații și sponsorizări
D. Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații
E. Operațiuni financiare.
Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București sunt:
Venituri proprii:
Impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale
Cote defalcate din impozitul pe venit:
cote defalcate din impozitul pe venit;
sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital;
Impozite și taxe pe proprietate:
impozit pe clădiri;
impozit pe terenuri;
taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru;
alte impozite și taxe pe proprietate.
Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii:
taxe hoteliere.
Taxe pe servicii specifice:
impozit pe spectacole;
alte taxe pe servicii specifice.
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități:
taxe asupra mijloacelor de transport;
taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare;
alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități.
Alte impozite și taxe fiscale
Venituri din proprietate:
vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale;
restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți;
venituri din concesiuni și închirieri;
venituri din dividende;
alte venituri din proprietate.
Venituri din dobânzi
Venituri din prestări de servicii și alte activități:
venituri din prestări de servicii;
contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe;
contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social;
taxe din activități cadastrale și agricultură;
contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială;
venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;
alte venituri din prestări de servicii și alte activități.
Venituri din taxe administrative, eliberări de permise:
taxe extrajudiciare de timbru;
alte venituri din taxe administrative, eliberări de permise.
Amenzi, penalități și confiscări:
venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale;
penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe;
încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;
alte amenzi, penalități și confiscări.
14. Diverse venituri:
– vărsăminte din venituri și/sau disponibilitățile instituțiilor publice;
– alte venituri.
15. Venituri din valorificarea unor bunuri:
– venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
– venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;
– venituri din privatizare;
– venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
C. Donații și sponsorizări
D. Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații
E. Operațiuni financiare.
Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale județelor sunt:
Autorități publice și acțiuni externe
Alte servicii publice generale:
fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale;
fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat;
fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale;
servicii publice comunitare de evidență a persoanelor;
alte servicii publice generale.
Dobânzi
Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației:
transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului.
Apărare:
apărare națională (centre militare).
Ordine publică și siguranță națională:
poliție comunitară;
protecție civilă și protecția contra incendiilor.
Învățământ:
învățământ preșcolar și primar;
învățământ preșcolar;
învățământ primar;
învățământ special;
alte cheltuieli în domeniul învățământului.
Sănătate:
servicii medicale în spitale generale;
alte cheltuieli în domeniul sănătății.
Cultură, recreere și religie:
servicii culturale: (biblioteci publice județene; muzee; instituții publice de spectacole și concerte; școli populare de artă și meserii; centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale; consolidarea și restaurarea monumentelor istorice; alte servicii culturale);
servicii recreative și sportive;
servicii religioase;
alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei.
Asigurări și asistență socială:
asistență acordată persoanelor în vârstă;
asistență socială în caz de boli și invalidități;
asistență socială pentru familie și copii;
alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale.
Locuințe, servicii și dezvoltare publică:
alimentare cu apă și amenajări hidrotehnice;
alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale.
Protecția mediului:
salubritate și gestionarea deșeurilor.
Acțiuni generale economice și comerciale:
prevenirea și combaterea inundațiilor și ghețurilor;
programe de dezvoltare regională și locală;
alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale.
Combustibil și energie:
energie termică;
alte cheltuieli privind combustibilii și energia.
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare (protecția plantelor și carantină fitosanitară).
16. Transporturi:
– transport rutier (drumuri și poduri);
– transport aerian (aviația civilă);
– alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
17. Alte acțiuni economice:
– zone libere;
– turism;
– proiecte de dezvoltare multifuncțională;
– alte acțiuni economice.
Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București sunt:
Autorități publice și acțiuni externe (autorități executive).
Alte servicii publice generale:
fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale;
fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat;
fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale;
servicii publice comunitare de evidență a persoanelor;
alte servicii publice generale.
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației (transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap)
5. Apărare națională (centre militare).
6. Ordine publică și siguranță națională:
– poliție comunitară;
– protecție civilă și protecția contra incendiilor.
7. Învățământ:
– învățământ preșcolar și primar;
– învățământ secundar;
– învățământ postliceal;
– învățământ special;
– servicii auxiliare pentru educație (internate și cantine pentru elevi; alte servicii auxiliare);
– alte cheltuieli în domeniul învățământului.
8. Sănătate:
servicii medicale în spitale generale;
alte cheltuieli în domeniul sănătății.
9. Cultură, recreere și religie:
servicii culturale: (biblioteci publice comunale, orășenești, municipale;
muzee; instituții publice de spectacole și concerte; școli populare de artă și meserii; case de cultură; cămine culturale; centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale; consolidarea și restaurarea monumentelor istorice; alte servicii culturale);
servicii recreative și sportive (sport; tineret; întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement);
servicii religioase;
alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei.
10. Asigurări și asistență socială:
asistență socială în caz de boli și invalidități;
asistență socială pentru familie și copii;
ajutoare pentru locuințe;
prevenirea excluderii sociale (ajutor social; cantine de ajutor social);
alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale.
11. Locuințe, servicii și dezvoltare publică:
locuințe (dezvoltarea sistemului de locuințe; alte cheltuieli în domeniul locuințelor);
alimentare cu apă și amenajări hidrotehnice (alimentare cu apă; amenajări hidrotehnice);
iluminat public și electrificări rurale;
alimentare cu gaze naturale în localități;
alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale.
12. Protecția mediului:
– salubritate și gestionarea deșeurilor;
– canalizare și tratarea apelor reziduale.
13. Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă:
– acțiuni generale economice și comerciale (prevenirea și combaterea inundațiilor și ghețurilor; stimularea întreprinderilor mici și mijlocii; programe de dezvoltare regională și locală; alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale).
– combustibil și energie.
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare (protecția plantelor și carantină fitosanitară; alte cheltuieli în domeniul agriculturii).
16. Transporturi:
– transport rutier (drumuri și poduri; transport în comun; străzi);
– alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
17. Alte acțiuni economice:
– Fondul Român de Dezvoltare Socială;
– zone libere;
– turism;
– proiecte de dezvoltare multifuncțională;
– alte acțiuni economice.
Fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinații, respectiv pe acțiuni, activități, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanță cu atribuțiile ce revin autorităților administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivităților locale respective. Fundamentarea și aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.
Trecerea de către Guvern în administrarea și finanțarea autorităților administrației publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor activități, precum și a altor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora.
Încasarea și realizarea veniturilor și cheltuielilor locale se efectuează pe baza următoarelor reguli și principii:
este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel;
cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale;
nici o cheltuială nu poate fi înscrisă și nici nu poate fi angajată și efectuata din bugetele locale dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;
nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare;
după aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Procedura de determinare a impozitelor și taxelor locale în urma controlului fiscal
Noțiunea de control fiscal
Provine din latinescul "contra rolus". Controlul fiscal, ca parte a controlului financiar, constituie acțiunea de stabilire a exactității operațiunilor legate de așezarea și încasarea creanțelor fiscale în cadrul termenelor legale. Acesta constituie un mijloc de constatare și corectare a actelor și faptelor ilegale, de identificare a deficiențelor și de restabilire a legalității, prin măsuri coercitive de natură pecuniară, iar în situații grave, privative de libertate.
Controlul fiscal urmărește prevenirea și constatarea și înlăturarea cazurilor de sustragere de la calcularea, evidența și plata sumelor datorate, potrivit legii, bugetului de stat și bugeturilor locale, precum și a oricăror alte sume care constituie venituri de natură fiscală, a căror administrare revine Ministerului de Finanțe.
Funcțiile controlului fiscal
Controlul fiscal îndeplinește următoarele funcții:
de informare;
de evaluare;
de corectare;
de recuperare;
educațională.
Reglementarea puterilor în stat, a raporturilor dintre acestea, organizarea administrației au contribuit la apariția primelor forme de control. Ulterior, evoluția sistemelor de impunere a diferitelor forme de manifestare a veniturilor și instituirea unui sistem regulat de contabilitate, va influența asupra modalităților de organizare a controlului fiscal.
Sistemele fiscale moderne se bazează în mod esențial pe regimul declarativ. Acesta presupune că toți contribuabilii dau dovadă de sinceritate și de bună credință, întocmind declarații corecte și complete, asumându-și întreaga responsabilitate pentru actele întocmite și faptele comise. Aceștia trebuie să fie în măsură să justifice elementele declarate cu ocazia controlului exercitat de administrația fiscală. La rândul său aceasta are dreptul și obligația de a analiza elementele declarate în vederea așezării și încasării impozitelor și să identifice persoanele care se sustrag de la plată. În principiu, administrației fiscale îi revine sarcina de a dovedi omisiunile și inexactitățile din documente și să motiveze corecțiile pe care le face. În intervalul prevăzut de lege administrația fiscală corectează lipsurile, omisiunile și erorile existente, prin mai multe forme de control, care sunt complementare între ele.
Controlul fiscal, relație între contribuabil și administrație
Contribuabilii supuși controlului fiscal sunt persoane fizice și juridice, române sau străine, precum și asociațiile fără personalitate juridică, cărora le revin obligații fiscale.
Există o tendință psihologică a tuturor categoriilor de contribuabili, de a considera că sunt obligați la plata unor impozite mari, comparativ cu veniturile pe care le realizează sau față de alte categorii de contribuabili. Ca urmare, informațiile furnizate de contribuabili trebuie verificate de aparatul fiscal.
Aparatul fiscal dispune de drepturi privind evaluarea, stabilirea și încasarea creanțelor fiscale și de dreptul de a aplica sancțiuni cu caracter pecuniar pentru abaterile de la normele de drept aprobate.
Administrația fiscală are dreptul de a cunoaște informațiile conținute în documentele deținute de contribuabili sau de terțele persoane care au legătură cu aceștia. Inspectorii fiscali au obligația de a păstra secretul informațiilor cuprinse în documentele contribuabililor sau terților și de a le utiliza pentru verificarea exactității obligațiilor fiscale ale contribuabililor. Dreptul de a obține informații nu trebuie confundat cu verificarea contabilității. Acesta se limitează la obținerea unor documente sau copii ale acestora, înainte de a face o confruntare cu elementele declarate sau nu de diverși contribuabili. Inspectorii fiscali au obligația de a cere toate explicațiile pe care le consideră necesare în legătură cu materia impozabilă.
Fiecare contribuabil este obligat să declare materia impozabilă. Controlarea declarațiilor fiscale ale contribuabililor diferă în funcție de regimul de impunere la care aceștia sunt supuși: regimul real sau regimul forfetar.
În cazul regimului real se verifică documentele contabile care au stat la baza declarațiilor contribuabililor. În cazul regimului forfetar se au în vedere documentele din care rezultă suma totală a încasărilor sau valoarea cumpărărilor(după caz). Dreptul de control al inspectorilor fiscali nu se limitează la verificarea informațiilor cuprinse în documentele de natură contabilă și asimilarea acestora. Acesta mai include: verificări în vamă, verificări asupra operațiunilor economice desfășurate de contribuabili în spațiile proprii, închiriate sau utilizate fără existența unor documente legale și verificări la domiciliul contribuabililor.
Inspectorii fiscali au dreptul de a aprecia și evalua materia impozabilă. Aceasta presupune interpretarea operațiunilor cu caracter economic și verificarea actelor care reflectă aceste operațiuni, pentru a stabili natura reală a acestora și impozitul care trebuie aplicat. Dreptul evaluării materiei impozabile apare și în cazul unui impozit forfetar pe beneficii agricole. Întotdeauna dreptul și obligația evaluării materiei impozabile și a stabilirii cuantumului impozitului revine organului administrației fiscale din raza de activitate a contribuabilului, în cazul impozitelor de tip real și al celor care privesc veniturile aferente unor activități pentru care contribuabilii nu sunt obligați să țină o evidență contabilă.
Când, ca urmare a evaluării și controlului materiei impozabile, se constată o eludare a legislației fiscale prin declarații fiscale defectuoase, care conțin omisiuni făcute cu sau fără intenție, inspectorii fiscali au dreptul de a corecta obligația fiscală.
În practică există două proceduri de corectare a obligației fiscale:
procedura din inițiativa inspectorilor fiscali;
procedura contradictorie.
Atunci când contribuabilii se opun controlului fiscal sau se constată că declarațiile fiscale prezintă deficiențe se aplică procedura de corectare din inițiativa inspectorilor fiscali. Contribuabilii au obligația de a plăti suma datorată și dreptul de a contesta hotărârile inspectorilor fiscali pe cale legală.
În situația în care contribuabilii respectă obligațiile ce le revin pe linie de evidență contabilă și întocmesc declarațiile fiscale în cadrul termenelor legale, dar apar dezacorduri cu inspectorii fiscali, privind modul de interpretare a unor operațiuni economice și de aplicare a facilităților fiscale legale, se aplică procedura de corectare contradictorie. Într-un anumit interval de timp, în care beneficiază de consultanța inspectorilor fiscali, contribuabilii pot să fie de acord cu observațiile primite sau pot să nu răspundă la acestea. După trecerea perioadei legale de timp, contribuabilii trebuie să plătească obligația fiscală stabilită. Organul fiscal trebuie să înștiințeze contribuabilii asupra respingerii sau acceptării obiecțiunilor. Contribuabilii pot contesta decizia fiscului.
În situația întocmirii și depunerii tardive a declarațiilor fiscale, a sustragerii parțiale sau totale de la plata impozitelor, a plății cu întârziere a obligațiilor fiscale, inspectorii fiscali au dreptul și obligația de a aplica sancțiuni cu caracter pecuniar contribuabililor vinovați. În funcție de fapta săvârșită, sancțiunile pot fi: penalizări, amenzi și confiscări.
Amenzile și penalizările sunt specifice fiecărui tip de impozit și faptei sancționate: declarații fiscale tardive și defectuoase, sustragerea parțială sau totală de la plata impozitelor. Penalizările sunt majorări ale obligației fiscale cu un anumit procent, aplicat asupra sumei totale a obligației fiscale eludate, pentru fiecare zi sau lună de întârziere a plății. Penalizarea nu poate depăși suma totală a obligației fiscale datorate. Confiscările apar cu ocazia verificărilor vamale și a celor de la sediul contribuabilului, când se constată bunuri economice a căror proveniență nu poate fi justificată cu documente justificative. În categoria sancțiunilor se include și dreptul de preemțiune existent în materie de vânzări de imobile. Acesta constă în dreptul administrației fiscale de a cumpăra un imobil vândut, oferind un anumit număr de procente peste prețul declarat în acte.
Serviciile specializate ale administrației fiscale au dreptul de a pretinde și încasa obligațiile fiscale de bază și cele suplimentare rezultate în urma controlului, în cadrul termenelor prevăzute de lege pentru fiecare impozit în parte.
Cu câteva excepții, Statul are un drept de prioritate în încasarea creanțelor fiscale. Excepții sunt cazurile de faliment( plata drepturilor salariale trece înaintea dreptului de prioritate al Statului) și de plată a cheltuielilor de justiție și a celor legate de anumite amanetări de bunuri.
Dreptul de a încasa obligația fiscală de bază sau suplimentară se exercită nu numai în raport cu exigibilitatea fiscală curentă dar și în cadrul unui anumit interval de timp stabilit prin lege, după care nu se mai poate solicita contribuabililor plata obligațiilor fiscale datorită intrării în prescripție.
Întreruperea prescripției poate fi realizată pe baza actelor prin care contribuabilii recunosc obligația fiscală. Întreruperea prescripției are ca efect anularea prescripției începute pe baza actelor care atestă recunoașterea obligației fiscale și determină apariția unei noi prescripții începând cu data întocmirii acestora, care are aceeași durată cu cea inițială.
Prin cadrul legislativ se stabilește intervalul de timp în care se poate exercita dreptul de încasare a impozitelor. acesta se stabilește în raport cu data exigibilității fiscale a impozitelor, indiferent de nivelul administrației fiscale beneficiare.
În cadrul dreptului de încasare a impozitului, serviciile de specialitate ale administrației fiscale au dreptul de a proceda la propriri pentru recuperarea creanței fiscale. Executarea forțată se poate realiza pe baza unui titlu executoriu emis de fisc pe baza unei înștiințări prealabile fără recurgere la instanțele judecătorești. Dacă în cadrul intervalului de timp prevăzut prin lege, contribuabilii nu se opun propririi, atunci bunurile pot face obiectul vânzării prin licitație publică. În caz de opoziție a contribuabililor prin acțiuni în fața organelor jurisdicționale, se suspendă executarea silită până la decizia acestora din urmă.
În relație cu drepturile aparatului fiscal pe linie de control și încasare a creanțelor fiscale ale statului, contribuabilii plătitori beneficiază de o serie de drepturi legate de activitățile de verificare și corectare a declarațiilor fiscale, precum și a actelor constatative întocmite de inspectorii fiscali.
Contribuabilul trebuie anunțat atunci când se dorește verificarea contabilității sau o examinare aprofundată a situației fiscale în ansamblu. Se precizează anii asupra cărora se face verificarea și impozitele care fac obiectul acesteia. Contribuabilul are dreptul la consultanță în timpul controlului. Durata controlului trebuie limitată legal. Controlul efectuat la domiciliul contribuabilului necesită aprobarea organelor jurisdicționale. În această situație inspectorii fiscali trebuie însoțiți de un ofițer de la poliția judiciară.
În situația în care contribuabilii constată erori în contabilitate care au influențat exactitatea declarațiilor fiscale și au determinat creșterea sau diminuarea sumei plătite, aceștia au dreptul de a evidenția corect operațiunile și de a reflecta aceste modificări în următoarea declarație fiscală. Sumele plătite în plus se pot compensa numai în cadrul aceluiași impozit. Pentru sumele plătite în minus acesta poate să aplice majorările prevăzute de lege pentru plata cu întârziere a obligației fiscale datorate. În cazul procedurii de corectare contradictorie, dacă se dovedește că în intervalul de soluționare a divergențelor acestea pot fi interpretate diferit față de modul inițial admis de către fisc, contribuabilul poate solicita încetarea dreptului fiscului de continuare a acțiunii asupra sa și corectarea rezultatului verificării.
Contribuabilii, în raport cu administrația fiscală, pot să ajungă la conflicte legate de drepturile și obligațiile care le revin. Este posibil ca administrația fiscală să comită erori care să aducă un prejudiciu contribuabililor. La cererea plătitorilor sau din proprie inițiativă administrația trebuie să procedeze la corectarea erorilor comise.
Soluționarea stărilor contencioase de natură fiscală prezintă următoarea particularitate: rezolvarea contestațiilor urmează mai întâi calea procedurilor administrative și numai ulterior se poate recurge la proceduri jurisdicționale. În majoritatea cazurilor administrația fiscală este cea care soluționează contestațiile contribuabililor, prin procedura gratuită sau prin procedura litigioasă și numai ulterior contribuabilii recurg la instanțele jurisdicționale civile.
Atunci când prin contestațiile făcute contribuabilii nu contestă existența legală a impozitului și reglementarea sa legislativă, se urmează procedura gratuită. Aceasta este valabilă inclusiv pentru inspectorii fiscali.
Contestațiile contribuabililor urmează calea procedurii gratuite, în special când acestea se referă la impozitele directe și privesc anumite situații specifice pe care le consideră suficiente pentru a solicita o atenuare de la rigorile legii, în scopul obținerii unui avantaj, a unei derogări de la regulile legale, pe care nu le contestă. Aceste derogări le consideră motivate a le obține datorită unor circumstanțe specifice pe care le prezintă administrației fiscale.
Când contribuabilii nu mai cer o favoare legată de plata impozitelor dar, reclamă așezarea, regularitatea, egalitatea acestora, încetând de a mai accepta impozitele, contestațiile contribuabililor în fața administrației fiscale urmează calea procedurii litigioase. Aceasta poate să constituie sau nu o fază premergătoare recurgerii la procedura jurisdicțională.
Contribuabilii care consideră că sunt impuși prea greu sau pe nedrept în materie de impozite directe, prin contestația adresată administrației fiscale au dreptul de a solicita degrevarea parțială sau totală, aplicarea unei alte cote de impunere sau recunoașterea oricărui alt drept de care consideră că trebuie să beneficieze. Atunci când nu sunt satisfăcuți de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanțelor jurisdicționale.
Principiul de bază al procedurii jurisdicționale în materie fiscală îl constituie distincția dintre recursul în fața tribunalului administrativ și cel civil.
Formele controlului fiscal
Controlul formal
Acesta constă într-o examinare a calității formale a elementelor declarate în vederea sesizării eventualelor erori. Prin acesta nu se verifică exactitatea datelor în ceea ce privește conținutul lor, ci modul în care sunt declarate.
Controlul formal se realizează în cadrul unor compartimente specializate cu ocazia primirii documentelor de la contribuabili. Eventualele erori care se identifică cu această ocazie sunt corectate. Aceasta se efectuează sistematic asupra declarațiilor fiscale privind impozitul pe societate, impozitul pe venitul global, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe închirieri și este independentă de celelalte forme de control.
Controlul ulterior al documentelor
Se efectuează la sediul administrației fiscale de servicii specializate ale acesteia, constatările făcute putând determina declanșarea unui control extern.
Acesta se efectuează fără avertizarea contribuabililor și constă într-o examinare critică a declarațiilor fiscale, cu ajutorul documentelor din dosarele administrate de fisc (ridicări de salarii, ridicări de onorarii, acte privind vânzările de imobile, declarațiile de succesiune etc.). prin compararea elementelor cuprinse în declarații cu informațiile din dosarele contribuabililor, se controlează sinceritatea acestora și se caută contribuabilii care nu au făcut declarații fiscale.
Administrația fiscală poate solicita clarificări sau justificări de la contribuabili, iar când constată lipsuri sau erori declanșează procedura de corectare și informare a contribuabililor. Constatarea unor incoerențe între documentele atrage decizia administrației de a proceda la un control extern la domiciliul sau sediul contribuabililor.
Controlul extern
Controlul extern la domiciliul contribuabililor survine după controlul contabilității societății, pentru a se verifica situația personală a unui manager, asociat sau partener. Se urmărește astfel ansamblul situației fiscale personale a contribuabilului. Practic se verifică coerența dintre veniturile declarate și situația patrimonială, financiară și standardul de viață al familiei contribuabilului. Sunt urmărite nu numai veniturile provenite din activitatea profesională, ci ansamblul veniturilor acestuia, analizându-se minuțios fluctuațiile înregistrate în conturile bancare.
Controlul extern la sediul societății unde contribuabilul își are organizată activitatea sa economică, urmărește verificarea regularității și sincerității declarațiilor fiscale, cu înregistrările și documentele contabile sau de orice altă natură.
Verificarea documentelor care au stat la baza întocmirii declarațiilor fiscale se face sub trei aspecte: verificarea formală, cifrică și de fond. Scopul verificării formale este de a constata dacă documentele justificative utilizate:
corespund cu cele stabilite de Ministerul de Finanțe, ministere, asociații profesionale sau de unitatea patrimonială, corespund naturii operațiilor consemnate
sunt completate corect, cu toate elementele necesare pentru reflectarea integrală a operațiunilor economice
conțin corecturi certificate corect
conțin semnăturile necesare
Exactitatea calculelor aritmetice face obiectul verificării cifrice a documentelor justificative, activitate deosebit de importantă, căci poate conduce la identificarea unor erori care denaturează baza impozabilă.
Verificarea de fond a documentelor de organele administrației fiscale se adaugă controlului operațiilor înregistrate în contabilitate de către persoanele care execută controlul financiar preventiv, controlul financiar de gestiune și cenzorilor. Prin aceasta se urmărește realitatea, necesitatea, oportunitatea și legalitatea operațiilor economice înscrise în contabilitatea contabilă. Controlul de fond al documentelor urmărește verificarea modului de înregistrare în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor aferente operațiilor economice și a concordanței cu prevederile legale, pentru identificarea cazurilor de fraudă fiscală prin supradimensionarea cheltuielilor și diminuarea veniturilor.
Controlul extern, poate fi anunțat sau inopinat. Administrația fiscală are obligația informării contribuabilului printr-un aviz de verificare asupra: zilei și orei începerii verificării, impozitelor și taxelor fiscale care fac obiectul verificării, anii supuși verificării, acceptul ca în timpul verificării contribuabilul să beneficieze de consultanță. Excepție o constituie cazurile când se decide un control inopinat. În acest caz avizul de verificare se înmânează contribuabilului la începutul demarării controlului. Scopul controlului inopinat este de a efectua constatări materiale. Acesta începe cu inventarierea documentelor, valorilor din casierie, ridicarea prețurilor practicate, stabilirea stocurilor și continuă cu verificarea contabilității.
Indiferent dacă obiectul controlului extern este avizat sau nu, verificarea contabilității presupune existența a două etape. Mai întâi inspectorul-verificator se informează asupra metodelor de contabilitate utilizate, face inventarul documentelor și încearcă să cunoască societatea, după care procedează la operațiunea de verificare propriu zisă. În această etapă se verifică regularitatea documentelor și se examinează aprofundat conturile. În cadrul verificării conturilor se urmărește: realitatea operațiunilor înregistrate, soldurile conturilor și modul de întocmire a bilanțului pe baza informațiilor contabile.
În mod excepțional și numai la cererea scrisă și semnată de contabil, verificarea contabilității poate să se efectueze la contabil (în cazul micilor societăți) sau în biroul inspectorului verificator. În acest ultim caz, verificatorul trebuie să urmărească respectarea strictă a următoarelor condiții: să întocmească o listă detaliată cu documentele necesare pe care să o remită contribuabilului, să restituie documentele contabile la expirarea perioadei de verificare și să solicite descărcarea de documentele restituite din partea contribuabililor.
Indiferent dacă controlul contabil se efectuează la sediul agentului economic, al contribuabilului sau al verificatorului, între acesta și contribuabilul asistat sau nu de un consilier, are loc un dialog asupra operațiunilor economice verificate, care face parte integrantă din procedura de control.
Se impune ca toate activitățile de control să se deruleze astfel încât să nu influențeze desfășurarea normală a activității societății în cadrul termenelor legale.
Controlul cu caracter programat la sediul contribuabililor urmărește: verificarea operațiunilor economice pe baza documentelor justificative din contabilitate, stabilirea corectă a cuantumului prelevărilor fiscale și plata la temenele legale a acestora.
Organizarea controlului fiscal
Cum rezultă din structura organizatorică a Ministerului Finanțelor, aparatul fiscal și organele de control financiar abilitate prin lege să exercite controlul fiscal sunt Direcția Generală – Control Fiscal și Garda Financiară.
Există în structura Ministerului Finanțelor, Direcția Generală – Control financiar al instituțiilor publice, care îndeplinește atribuții ce se interferează în toate situațiile cu cele de control fiscal. Printre aceste atribuții sunt enumerate: controlul administrării și utilizării fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat, unitățile finanțate de la buget; controlul utilizării fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general; verificarea folosirii mijloacelor și a fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea instituțiilor publice; verificarea exactității și realității înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de stat.
Coordonarea activităților de control ale organelor teritoriale revin Direcției generale a controlului de stat și Gărzii financiare. Delimitarea atribuțiilor acestora prezintă o importanță deosebită, atât pentru eliminarea unor domenii neacoperite, cât și a suprapunerilor, cu cât mai mult cu cât în domeniul controlului fiscal interferențele sunt iminente și chiar necesare.
Prin activitățile lor se asigură prevenirea și identificarea cazurilor de sustragere de la plata obligațiilor fiscale, analiza cauzelor fraudelor fiscale, în scopul propunerii unor măsuri legislative de prevenire și combatere a factorilor care influențează negativ executarea normelor de drept fiscal.
Încheierea operațiunilor de control
La încheierea operațiunilor de control, inspectorul verificator are obligația să informeze oral contribuabilii că a terminat activitatea de control.
Când în urma activității de verificare nu se constată lipsuri, erori, omisiuni de natură a determina corectarea obligațiilor fiscale, organul de control trebuie să specifice absența acestora în actul final de încheiere a controlului (procesul verbal de control). Astfel se evită ca după o perioadă de timp să se repete controlul asupra acelorași operațiuni.
Dacă după terminarea controlului se constată existența unor neconcordanțe între declarațiile fiscale și documentele care au stat la baza întocmirii acestora, organele fiscale stabilesc cuantumul corect al impozitului, comunicând în scris contribuabililor modul de stabilire al acestuia. Pentru obligațiile fiscale datorate se emite un aviz de impozitare. Acesta, în afară de obligația care nu a fost achitată mai cuprinde suma penalităților și amenzilor stabilite în baza dispozițiilor legale.
Pentru abaterile de la normele legale constatate, aparatul de control are obligația furnizării de recomandări sau precizări cu privire la obligațiile de ordin contabil sau fiscal care nu au fost respectate în actul final încheiat. În același timp, se specifică perioada de timp în care contribuabilul poate contesta decizia verificării.
Perioada afectată controlului fiscal este stabilită de organele de control fiscal în funcție de obiectivele controlului și nu poate să fie mai mare de 3 luni.
Controlul fiscal la sediul, domiciliul sau reședința contribuabilului sau la sediul organului de control fiscal, după caz, se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție de la această regulă, conducătorul organului de control fiscal competent poate decide verificarea unei anumite perioade, dacă de la data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescripție apar date suplimentare, necunoscute organului de control fiscal la data efectuării controlului, care influențează sau modifică rezultatele acestuia.
Rezultatele controlului fiscal se consemnează obligatoriu în procese-verbale de control, în note de constatare sau în procese-verbale de constatare a contravențiilor, după caz.
Dreptul organelor de control fiscal de a stabili diferențe de impozite și majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestora, precum și de a constata contravenții și de a aplica amenzi și penalități pentru fapte a căror constatare și sancționare sunt de competența organelor de control fiscal, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie în termen de 5 ani astfel: de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectivă; de la data ultimului termen legal de plată a impozitului, în cazul în care legea nu prevede obligația depunerii declarației; de la data comunicării, către contribuabil, a impozitului stabilit de organele fiscale în condițiile prevăzute de lege.
Termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor și a diferențelor de impozite este de 10 ani, în caz de evaziune fiscală stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În domeniul controlului fiscal sunt considerate contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, următoarele fapte:
a) nefurnizarea de către contribuabili, sau de către persoana împuternicită legal să îl reprezinte, a documentelor justificative sau a explicațiilor solicitate de către organele de control fiscal;
b) neprezentarea contribuabililor sau a reprezentanților legali ai acestora, la sediul organului de control fiscal la data, ora și locul fixate, la solicitarea scrisă a acestuia;
c) refuzul contribuabilului de a permite accesul organului de control fiscal în sediul său de afaceri sau în orice alte locuri în care există bunuri impozabile sau în care acesta desfășoară activități producătoare de venituri, în vederea exercitării controlului fiscal;
d) nefurnizarea de către persoanele, organele și instituțiile care dețin informații despre contribuabil, în termenul stabilit de organele de control fiscal, a actelor, evidențelor și datelor solicitate.
e) neținerea evidențelor contabile și a documentelor justificative la sediul social declarat sau păstrarea acestora în condiții improprii desfășurării controlului fiscal.
CAPITOLUL II:
IMPOZITELE ȘI TAXELE LOCALE ASUPRA CLADIRILOR, TERENURIILOR ȘI MIJLOACELOR DE TRANSPORT APARȚINÂND PERSOANELOR FIZICE ÎN URMA CONTROLULUI FISCAL
Conform Codului fiscal în vigoare, impozitele și taxele locale sunt:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
2.1. Impozitul și taxa pe clădiri
Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea.
În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.
„ În înțelesul dispozițiilor Codului fiscal, prin clădire se înțelege orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, obiecte, produse, materiale, instalații și altele asemenea.”
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.
Dacă o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa.
În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă. În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri.
Scutiri
Clădirile pentru care nu se datorează impozit sunt:
1. clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, altele decât cele desfășurate în relație cu persoane juridice de drept public;
2. clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
3. clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România și componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
4. clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
5. clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
6. clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice și nuclearo-electrice, stațiilor și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiuni;
7. clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice; clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, instituțiilor publice cu finanțare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
8. clădirile funerare din cimitire și crematorii;
9. clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;
Scutirea de impozit prevăzută la pct. 10 – 13 se aplică pentru perioada pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public.
10. clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
11. clădirile care constituie patrimoniul Academiei Române, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
12. clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
13. clădirile restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată;
14. clădirile care sunt afectate activităților hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de îmbunătățiri funciare și de intervenții la apărarea împotriva inundațiilor, precum și clădirile din porturi și cele afectate canalelor navigabile și stațiilor de pompare aferente canalelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
15. clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje și tuneluri și care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcții, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice;
16. construcțiile speciale situate în subteran, indiferent de folosința acestora și turnurile de extracție;
17. clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice;
18. clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;
19. clădirile utilizate pentru activități social-umanitare de către asociații, fundații și culte, potrivit hotărârii consiliului local.
Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri.
Calculul impozitului pentru persoane fizice
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
În cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut mai jos valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respective.
Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimate în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp, din tabelul următor:
Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate conform tabelului de mai sus cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în tabelul următor:
În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție se reduce cu 0,10.
Valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcție de anul terminării acesteia, după cum urmează:
a) cu 20%, pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;
b) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.
În cazul clădirii utilizate ca locuință, a cărei suprafață construită depășește 150 de metri pătrați, valoarea impozabilă a acesteia se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătrați sau fracțiune din aceștia.
În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări.
Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.
Notă: Conform anexei la Hotărârea Guvernului nr. 956/2009 valorile impozabile prevăzute la art. 251 alin. (3) au fost actualizate astfel:
Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce dețin mai multe clădiri
Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează:
a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
cu excepția persoanele fizice care dețin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală.
Dacă o persoană deține două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite, așa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.
Persoanele fizice trebuie să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declarației speciale va fi cel prevăzut prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Calculul impozitului datorat de persoanele juridice
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Valoarea de inventar a clădirii este dată de valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul unei clădiri la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de către locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15% .
În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului – persoană juridică.
În cazul clădirilor care aparțin instituțiilor de credit ce aplică Standardele internaționale de raportare financiară și aleg ca metodă de evaluare ulterioară modelul bazat pe cost, valoarea impozabilă a acestora este valoarea rezultată din raportul de evaluare emis de un evaluator autorizat, depus la compartimentul de specialitate al administrației publice locale.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între:
a) 10% și 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință;
b) 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință .
Cota acestui impozit pe clădiri se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cuprinsă între 0,25% și 1,50%
În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar;
b) valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea din contract a clădirii, așa cum este ea înregistrată în contabilitatea locatorului sau a locatarului, conform prevederilor legale în vigoare;
c) în cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe clădiri este datorat de locator.
Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deținută de o persoană juridică aflată în funcțiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării.
Cota de impozit pentru clădirile cu destinație turistică ce nu funcționează în cursul unui an calendaristic este de minimum 5% din valoarea de inventar a clădirii, stabilită prin hotărâre a consiliului local, cu excepția structurilor care au autorizație de construire în perioada de valabilitate, dacă au început lucrările în termen de cel mult 3 luni de la data emiterii autorizației de construire.
Plata impozitului
Impozitul/taxa pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Impozitul anual pe clădiri, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice sau juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
2.2. Impozitul și taxa pe teren
Conform art. 256 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană care are în proprietate un teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, cu excepția situațiilor când legea prevede altfel. Impozitul trebuie plătit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Dacă terenul este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa, iar dacă nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Dacă terenul face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe teren este datorat de locatar, iar în cazul în care contractul de leasing încetează, altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe teren este datorat de locator.
Scutiri
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
a) terenul care este aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire;
b) orice teren aparținând unui cult religios recunoscut de lege și al unei unități locale a acestuia, cu personalitate juridică;
c) orice teren aparținând unui cimitir, crematoriu;
d) orice teren aparținând unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;
e) orice teren al unei unități sanitare de interes național care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;
f) orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;
g) orice teren proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice;
h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;
i) terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului;
j) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului, emis de oficiul județean de cadastru și publicitate imobiliară;
k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;
l) terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;
m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;
n) terenurile aferente clădirilor prevăzute la art. 250 alin. (1) pct. 6 și 7, cu excepția celor folosite pentru activități economice;
o) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 pe durata pentru care proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public;
p) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 pe durata pentru care proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public;
r) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 6 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 pe durata pentru care proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public.
Calculul impozitului
Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
Dacă terenul este amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel (actualizare conform HG 956/2009):
Dacă terenul este amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabel, iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător.
Pentru stabilirea impozitului pe teren se folosesc sumele din tabelul următor (actualizare conform HG 956/2009):
Suma stabilită mai sus se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în următorul tabel:
Ca excepție de la terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se calculează cum am prezentat mai sus, numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
b) au înregistrate în evidența contabilă venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).
În caz contrar, impozitul pe terenul situat în intravilanul unității administrativ-teritoriale, datorat de contribuabilii persoane juridice, se calculează ca la terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții.
În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulțită cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la art. 251 alin. (5) (actualizare conform HG 956/2009):
Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și schimbarea categoriei de folosință se pot face numai pe bază de documente, anexate la declarația făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei, potrivit normelor prevăzute la art. 293, sub sancțiunea nulității.
Atât în cazul clădirilor, cât și al terenurilor, dacă se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru. Datele rezultate din lucrările tehnice de cadastru se înscriu în evidențele fiscale, în registrul agricol, precum și în cartea funciară, iar modificarea sarcinilor fiscale operează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează la compartimentul de specialitate lucrarea respectivă, ca anexă la declarația fiscală.
Dobândiri și transferuri de teren, precum și alte modificări aduse terenului
Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.
Pentru orice operațiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
În cazurile prezentate mai sus, impozitul pe teren se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
Dacă încadrarea terenului în funcție de poziție și categorie de folosință se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea.
Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localități, impozitul pe teren se modifică pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.
Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției.
De asemenea, orice persoană ce modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.
Plata impozitului
Impozitul/taxa pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Dacă se efectuează plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Impozitul anual pe teren, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe teren cumulat.
2.3. Taxa asupra mijloacelor de transport
Taxa asupra mijloacelor de transport, din punct de vedere al naturii juridice, este un impozit direct ce constituie sursă de venit pentru bugetele locale.
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel și se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar, iar dacă contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe mijlocul de transport este datorat de locator.
Până la prima înmatriculare/înregistrare în România, în înțelesul prezentului titlu, mijlocul de transport este considerat marfă. După prima înmatriculare/înregistrare, mijlocul de transport, în înțelesul prezentului titlu, nu mai poate fi considerat marfă și pentru acesta se datorează impozit pe mijloacele de transport.
Scutiri
Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:
a) autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;
e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.
Calculul taxei
Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport.
În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc (cubi) sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
În cazul unui ataș, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele și scuterele respective.
În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:
În cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:
În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută în tabelul de mai sus, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor (actualizare conform HG 956/2009):
În cazul mijloacelor de transport pe apă, impozitul pe mijlocul de transport este egal cu suma corespunzătoare din tabelul următor (actualizare conform HG 956/2009):
Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabilește prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziție sau un alt document similar.
Dobândiri și transferuri ale mijloacelor de transport
În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.
În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală. În cazurile prevăzute mai sus, taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
Orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.
Plata taxei
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Deținătorii, persoane fizice sau juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, în condițiile legii, au obligația să achite integral, la data solicitării, impozitul datorat pentru perioada cuprinsă între data de întâi a lunii următoare celei în care se înmatriculează și până la sfârșitul anului fiscal respectiv.
În situația în care înmatricularea privește o perioadă care depășește data de 31 decembrie a anului fiscal în care s-a solicitat înmatricularea, deținătorii prevăzuți la alin. (3) au obligația să achite integral impozitul pe mijlocul de transport, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, astfel:
a) în cazul în care înmatricularea privește un an fiscal, impozitul anual;
b) în cazul în care înmatricularea privește o perioadă care se sfârșește înainte de data de 1 decembrie a aceluiași an, impozitul aferent perioadei cuprinse între data de 1 ianuarie și data de întâi a lunii următoare celei în care expiră înmatricularea.
Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiași unități administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora.
CAPITOLUL III:
STUDIU DE CAZ – DETERMINAREA IMPOZITELOR SI TAXELOR LOCALE ASUPRA CLADIRILOR, TERENURIILOR ȘI MIJLOACELOR DE TRANSPORT DATORATE DE O PERSOANĂ FIZICA BUGETULUI LOCAL al municipiului timiȘoara
3.1. Prezentarea primăriei Municipiului Timișoara
Pentru evidențierea modului de determinare a impozitelor și taxelor locale datorate de o persoană fizică bugetului local, am considerat cazul primăriei Timișoara din județul Timiș.
Așa cum prevăd legile în vigoare, Consiliul local municipal Timișoara aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Primăriei Municipiului Timișoara. Primăria Municipiului Timișoara – ca organ al administrației publice locale are inițiative și hotărăște, cu respectarea legii, în probleme de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, iar aceste hotărâri se aplică pe teritoriul municipiului Timișoara.
Primăria Timișoara este organizată astfel:
Primarul Gheorghe Ciuhandu are în subordine următoarele direcții și servicii:
Instituția Arhitectului Șef
Arhitect Șef
Serviciul Autorizare și Control în Construcții
Biroul Autorizări
Compartiment Coordonare PUG
Biroul Dezvoltare Urbană și Avizare PUZ/PUD
Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru
Direcția Comunicare
Director Executiv
Biroul Informatizare și e-Comunicare
Biroul Relații Publice, Învățământ și Cultură
Compartiment Presă
Serviciul Centrul de Consiliere Cetățeni
Biroul Comunicare
Direcția Dezvoltare
Director Executiv
Serviciul Proiecte cu Finanțare Internațională
Compartiment Implementare Proiecte
Serviciul Dezvoltare Locală și Integrare Europeană
Biroul Cooperare Internă și Internațională
Serviciul Investiții
Centrul de Coordonare pentru Reabilitare Cartiere Istorice GTZ
Compartimentul Infocentrul Turistic
Serviciul Resurse Umane
Compartiment Protecția Muncii
Serviciul Audit Public Intern
Biroul Managementul Calității
Compartiment Control Intern
Compartimentul Voluntar pentru Situații de Urgență al Municipiului Timișoara
Serviciul Public de Asistență Medicală Școlară
Direcția Poliția Locală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Secretarul Ioan Cojocari are în subordine următoarele servicii:
Compartiment Arhivă
Serviciul Administrare Fond Funciar
Serviciul Juridic
Biroul Contencios
Serviciul Autoritate Tutelară
Serviciul Administrație Locală
Biroul Analiză și Elaborare Documente Consiliu Local
Serviciul Public Comunitar Local Evidența Persoanei
Viceprimar Adrian Orza are în subordine următoarele direcții și servicii:
Direcția de Mediu
Director Executiv
Serviciul Avize Mediu Urban
Biroul Gestiune Deșeuri
Serviciul Spații Verzi
Compartiment Grădina Zoologică
Serviciul Administrare Mediu
Compartiment Parcul Copiilor
Direcția Patrimoniu
Director Executiv
Biroul Autorizare, Publicitate și Comerț
Serviciul Achiziții Publice
Biroul Licitații, Contracte și Spații cu altă destinație
Biroul Urmărire Venituri
Serviciul Administrare Patrimoniu – Baze Sportive
Biroul Administrare Imobile
Compartiment Carte Funciară
Compartiment Complex Bega
Compartiment Sala "Constantin Jude"
Biroul Tehnic
Serviciul Locuințe
Compartiment Fond Locativ
Compartiment Pompe Funebre
Compartiment Administrativ
Direcția de Asistență Socială Comunitară
Cantina de Ajutor Social
Viceprimar Sorin Grindeanu are în subordine următoarele direcții și servicii:
Direcția Tehnică
Director Executiv
Serviciul Energetic și Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice
Compartiment Iluminat Public
Compartiment Asociații de Proprietari
Compartiment Reabilitare Termică Clădiri
Biroul Hidrotehnic
Serviciul Drumuri și Poduri
Biroul Infrastructură în Transport
Serviciul Reglementări Transporturi Urbane
Biroul Transport și Siguranța Circulației
Direcția Economică
Director Executiv
Biroul Contabilitate
Serviciul Buget
Serviciul Financiar Învățământ
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara
În continuare, voi detalia DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, persoane fizice:
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara funcționează ca un serviciu public cu personalitate juridică, aflat în subordinea Primarului Municipiului Timișoara.
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara are atribuții privind stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, astfel cum sunt acestea reglementate de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.
Prin HCL nr.299/27.09.2011 privind modificarea Organigramei și Statului de funcții ale Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara s-a aprobat Organigrama Direcție Fiscale a Municipiului Timișoara, precum și Statul de funcții aferent.
Servicii/Birouri/Compartimente din cadrul Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara:
I. Serviciul Impozite și Taxe Persoane Fizice
II. Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice I
III. Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice II
IV. Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice
V. Serviciul Colectare și Executare Silită Impozite Taxe și Amenzi Persoane Fizice
VI. Biroul Evidență Contribuabili și Încasări Bugetare
VII. Biroul Soluționări Contestații și Metodologie
VIII. Biroul Contencios
IX. Compartimentul Resurse Umane
X. Compartimentul Impuneri Mijloace de Transport Persoane Fizice și Juridice
XI. Compartiment Contabilitate
XII. Compartiment Achiziții Publice
XIII. Biroul Consiliere Cetățeni și Registratură
XIV. Compartimentil Administrativ și Arhivă.
Activitatea serviciilor/birourilor/compartimentelor din cadrul Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara este coordonată și condusă de către directorul executiv, d-nul Adrian Bodo.
SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE – PERSOANE FIZICE
Componența serviciului:
Șef Serviciu: Ana Maria Korbuly;
23 angajați cu funcție de execuție.
2) Obiectul de activitate
Serviciul Impozite și Taxe – Persoane Fizice are ca atribuții principale :
Aplică, execută și studiază prevederile actelor normative care reglementează impozitele și taxele locale, precum și cele care reglementează inspecția fiscală;
Verifică, constată, stabilește, respectiv emite decizii de impunere în vederea încasării obligațiilor fiscale de natura impozitelor și taxelor locale, izvorâte din legi speciale cum sunt: impozitul pe clădiri, impozit/taxa teren persoane fizice;
Verifică declarațiile de impunere și actele prin care se atestă dobandirea proprietății bunurilor și stabileste impozitul datorat pentru persoane fizice;
Recalculează impozitul în cazul în care au intervenit modificări ale bazei impozabile;
Operează cererile depuse, restituirile și compensarile de impozite si taxe necuvenite;
Intocmește referate de restituire pentru sumele reprezentând impozite și taxe locale aflate în evidența serviciului, achitate și nedatorate de către persoanele fizice;
Întocmește referate de compensare între sumele reprezentând impozite și taxe locale nedatorate si alte obligatii fiscale aflate în evidența serviciului;
Descarcă plățile efecuate cu ordine de plată cu privire la impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport auto datorate de contribuabili persoane fizice;
Verifică concordanța datelor din evidența fiscală a serviciului cu situația reală constatată în timpul inspecției fiscale;
Întocmește, în urma inspecției fiscale, actul de control și anexele aferente acestuia, conform
legislației în vigoare;
Stabilește la cerere valoarea de impozitare a clădirilor în vederea înstrăinarii, intabulării, respective a dezbaterii succesorale;
Verifică în evidențele fiscale cele sesizate solicitând la nevoie și documente justificative în vederea impunerii corecte;
Emite certificate de atestare a obligațiilor fiscale datorate bugetului local și alte acte solicitate de contribuabilii persoane fizice, în legătură cu situația fiscală a acestora;
Urmărește operarea la zi a matricolelor pentru evidența clădirilor, terenurilor, a tuturor modificărilor sau cazurilor noi apărute precum și operarea în baza de date a rezultatelor constatate cu ocazia efectuării inspecției fiscale;
Întocmește în termen situațiile fiscale referitoare la activitatea de constatare și stabilire a impozitelor datorate de persoanele fizice;
Efectuarea de cercetări la fața locului;
Verificarea legalitații și conformitații declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabilii persoane fizice;
Verificarea respectarii prevederilor legislației fiscale de către contribuabilii persoane fizice;
Verificarea și stabilirea, dupa caz a bazei impozabile, stabilirea eventualelor diferențe de obligații de plată și a acessoriilor aferente acestora, datorate de către contribuabilii persoane fizice;
Emiterea somației și a titlului executoriu aferente obligațiilor constatate suplimentar, în cazul în care acestea nu au fost achitate în termenul legal și transmiterea acestora Serviciului de Colectare și Executare Silită Impozite, Taxe și Amenzi Persoane Fizice în vederea realizării celorlalte modalități de executare silită;
Aplică sancțiuni contravenționale pentru faptele prevăzute în legislația fiscală unde au competență;
Păstrează în condiții de securitate matricolele și dosarele clădirilor, terenurilor;
Păstrează până la arhivare documentele prin care s-a răspuns contribuabililor la cererile adresate;
Răspunde în termenul legal solicitărilor instituțiilor, executorilor judecătorești, etc.
Acordă, în conformitate cu prevederile legislației fiscale în vigoare, scutiri de la plata impozitelor și taxelor locale.
Sinteza activității pe anul 2011
În anul 2011, la Serviciul Impozite și Taxe – Persoane Fizice au fost înregistrate si eliberate 59.546 cereri, dintre care:
19.602 certificate fiscale înregistrate la registratura Directiei Fiscale;
911 certificate fiscale înregistrate pe portalul Direcției Fiscale;
32.766 cereri privind:
– declarații de impunere clădiri, terenuri;
– declarații speciale;
– transcrieri de proprietăți;
– recalculări impozite;
– scutiri de la plata impozitului;
– unificări proprietăți;
– corectări date patrimoniu și date de identificare ;
– cereri restituiri și compensări sume necuvenite.
23 sesizări on-line ;
253 rezolvări cazuri telefonice și probleme audiențe ;
487 prelucrări fișe de calcul și contracte de concesiune;
226 adrese interne;
172 prelucrări roluri Serviciul Colectare și Executare Silita Persoane Fizice;
369 solicitări de la diverse servicii și direcții din cadrul Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara și din cadrul Primariei Municipiului Timișoara;
scutiri acordate în baza Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
3.554 solicitări de la diverse autorități publice, fiscale și judiciare;
au fost întocmite 4.316 procese verbale de contravenție.
4) Obiective majore pe anul 2012
Actualizarea și corectarea bazei de date existentă pentru punerea corectă în aplicare a Legii 571/2003;
Scanarea bazei de date manuală în programul informatic de impozite și taxe.
3.2. Calculul impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloacelor de transport datorate de contribuabil bugetului local
Modul de determinare a impozitelor pe clăiri, terenuri și mijloace de transport datorate de persoanele fizice bugetului Municipiului Timișoara
Impozitul pe clădiri pentru persoanele fizice
Impozitul pe clădiri este reglementat prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările ulterioare. Orice persoană care are în proprietate o cladire situată în România datorează un impozit anual pentru acea clădire.
Impozitul pe cladiri se datorează către bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabila a cladirii.
Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimată în metri patrati, cu valoarea impozabilă corespunzatoare, exprimata in lei/mp, stabilita anual prin Anexa 1 din HCLM nr. 145/2011.
Pentru determinarea suprafeței construite desfășurate, în cazul clădirilor care nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, asupra suprafeței utile se aplică coeficientul de transformare de 1,20.
Valorile impozabile pe metru pătrat de suprafață construită desfășurată* la clădiri și alte construcții aparținând persoanelor fizice.
Tabel coeficienți rang localitate
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea acesteia cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în următorul tabel:
1. Zonele A, B, C și D din intravilan sunt stabilite conform H.C.L.M nr. 614/2002 modificată și completată prin H.C.L.M. nr. 236/2005, privind încadrarea pe zone a terenurilor din municipiul Constanța.
2. Pentru clădirile structurate în blocuri cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficienții de corecție menționați la punctul 1 vor fi diminuați cu 0,10.
3.Obligații
Orice persoană care are în proprietate două sau mai multe clădiri, are obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora,în termen de 30 de zile de la data dobândirii/ oricărei modificări survenite pe parcurs.
Sancțiuni
a) depunerea peste termen a declarației speciale prevăzută la punctul 3 se sancționează cu amendă de la 60 la 240 lei;
b) nedepunerea declarației speciale prevăzută la punctul 3 se sancționează cu amendă de la 240 la 600 lei.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către persoane împuternicite din cadrul Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local.
Contravențiilor prevăzute în prezenta anexă li se aplică dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii.
5. Bonificație
Pentru plata cu anticipație a tuturor obligațiilor către bugetul local până la data de 31 martie 2012, pentru persoanele fizice se acordă o bonificație de 10% la impozitul pe clădiri.
Impozitul și taxa pe teren pentru persoanele fizice
1. Valoarea impozitului/taxei pe teren
1.1 Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în intravilan – terenuri cu construcții
1.2 Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în intravilan – orice altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se stabilește după cum urmează:
a) prin înmulțirea numărului de ha de teren cu suma corespunzătoare prevăzută în tabel;
b) prin înmulțirea rezultatului de la lit. a) cu următorul coeficient de corecție:
1.3 În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulțită cu coeficientul de corecție corespunzător rangului localității.
Obligații
Orice persoană fizică care dobândește/înstrăinează teren are obligația de a depune o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, de la data dobândirii/înstrăinării acestuia.
Contribuabilii persoane fizice sunt obligați să depună declarații chiar dacă aceștia beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului pe teren, ori pentru terenurile respective nu se datorează impozit pe teren.
Sancțiuni
Constituie contravenții următoarele fapte:
a) depunerea peste termen a declarațiilor prevăzute la punctul 2;
b) nedepunerea declarațiilor prevăzute la punctul 2;
Contravenția prevăzută la lit. a) se sancționează cu amendă de la 60 lei la 240 lei, iar cea de la lit. b) cu amendă de la 240 lei la 600 lei.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către persoane împuternicite din cadrul Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local.
Contravențiilor prevăzute în prezenta anexă li se aplică dispozițiile Ordonanței Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii.
4. Bonificație
Pentru plata cu anticipație a tuturor obligațiilor către bugetul local până la data de 31 martie 2012, pentru persoanelor fizice li se acordă o bonificație de 10% la impozitul/taxa pe teren.
Impozitul pe mijloacele de transport pentru persoane fizice
1. Valoarea impozitului pe mijloace de transport
1.1 Mijloace de transport cu tracțiune mecanică
* În cazul unui ataș, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele, motoretele și scuterele respective.
1.2. Autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone
1.3. Combinații de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone
1.4. Remorci, semiremorci, rulote *
* Cu excepția celor care fac parte din combinațiile de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere)
1.5. Mijloace de transport pe apă
În cazul mijloacelor de transport care au fost înregistrate anterior în state membre ale Uniunii Europene și care trebuie înmatriculate în România, data înscrierii în evidențele fiscale în vederea impunerii este data înscrisă pe cartea de identitate care atestă ieșirea din parcul auto al statului respectiv, sub rezerva prezentării oricăror documente existente care să ateste înregistrarea anterioară în țara respectivă.
2. Bonificație
Pentru plata cu anticipație a tuturor obligațiilor către bugetul local până la data de 31 martie 2012, pentru persoanele fizice se acordă o bonificație de 10% la impozitul pe mijloacele de transport.
Pentru plata cu anticipație a tuturor obligațiilor către bugetul local până la data de 31 martie 2012, pentru persoanele juridice se acordă o bonificație de 5% la impozitul pe mijloacele de transport.
În cele ce urmează voi reflecta impozitele și taxele locale datorate de persoanele fizice pentru anul 2012. Municipiul Constanța este o localitate de rangul I. Primăria Municipiului Constanța nu percepe taxe speciale.
Astfel voi evidenția următoarele:
Persoană fizică:
Contribuabil: Grigore Laurențiu
Adresa: Str. Gheorghe Lazar, Nr.11., Mun. Timișoara, Jud. Timiș
Prezintă:
impozit pe cladiri;
impozit pe teren;
taxa asupra mijloacelor de transport.
Contribuabilul persoană fizică a declarat că deține în proprietate:
o cladire, locuință de domiciliu, situată în zona A, având o structură din beton armat și din cărămidă, dotată cu instalații electrice, de apă, de canalizare și de încălzire, cu o suprafață utilă de 120 mp și construită în anul 1975.
Impozitul pe clădire se determină astfel:
Impozit clădire = 0,1% * valoare impozabilă
Se ține cont de faptul că:
rangul localității este I, zona A, avem valoarea de 2,50 pentru coeficientul de corecție;
clădirea se încadrează în categoria A după structură și utilități, deci valoarea de impunere este 806;
construcția este din anul 1975, deci are 37 de ani, ceea ce înseamnă un coeficient de reducere de 10%;
coeficientul de transformare este de 1,20.
valoare impozabilă = (suprafață utilă * coeficient de transformare * valoare de impunere* coeficientul de corecție) * (1- coeficientul de reducere)
= (120 mp * 1.20 * 806 * 2.50) (1-10%)
= 261 144 lei
Impozit clădire = 0,1% * 261 144 lei
= 261,14 lei
Pentru că plătește cu anticipație impozitul datorat, acesta beneficiază de o bonificație de 10%.
Bonificație = 10% * impozit clădire
= 10% * 261,14 lei
= 26,11 lei
Impozit final = Impozit clădire – Bonificație
= 261,14 – 26,11
= 235,03 lei
Un apartament, cu o suprafață utilă de 90 mp, situate tot în orașul Timișoara, zona B, cu structura din beton, dotat, cu instalații electrice, de apă, de canalizare și de încălzire, an construcție 1980. Imobilul în care este situat apartamentul are 3 nivele. Pe lângă acest apartament, proprietarul mai deține în indiviziune 5 mp (casa scării+uscătorie).
Pentru că este prima proprietate după cea de domiciliu, vom avea un impozit majorat care se determină astfel:
Impozit clădire majorat = impozit pe cladire + 65%* impozit pe cladire
Se ține cont de faptul că:
rangul localității este I, zona B, avem valoarea de 2,40 pentru coeficientul de corecție;
clădirea se încadrează în categoria A după structură și utilități, deci valoarea de impunere este 806;
construcția este din anul 1980, deci are 32 de ani, ceea ce înseamnă un coeficient de reducere de 10%;
coeficientul de transformare este de 1,20.
valoare impozabilă = (suprafață utilă * coeficient de transformare * valoare de impunere* coeficientul de corecție) * (1- coeficientul de reducere)
= (90+5) mp * 1,20 * 806 * 2.40) (1-10%)
= 198 469,44 lei
Impozit clădire = 0,1% * 198 469,44 lei
= 198,47 lei
Impozit clădire majorat = 198,47 + 65% * 198,47
= 327,47 lei
O clădire cu pereții exterior din lemn, fără instalații electrice, de apă, de canalizare și de încălzire, cu o suprafață utilă de 100 mp, situată în zona C și construită în anul 1960.
Pentru că este a doua proprietate după cea de domiciliu, vom avea un impozit majorat care se determină astfel:
Impozit clădire majorat = impozit pe cladire + 150%* impozit pe cladire
Se ține cont de faptul că:
rangul localității este I, zona C, avem valoarea de 2,30 pentru coeficientul de corecție;
clădirea se încadrează în categoria B după structură și utilități, deci valoarea de impunere este 137;
construcția este din anul 1960, deci are 52 de ani, ceea ce înseamnă un coeficient de reducere de 20%;
coeficientul de transformare este de 1,20.
valoare impozabilă = (suprafață utilă * coeficient de transformare * valoare de impunere* coeficientul de corecție) * (1- coeficientul de reducere)
= (100 mp * 1,20 * 137 * 2.30) (1-20%)
= 30 249,6 lei
Impozit clădire = 0,1% * 30 249,6 lei
= 30,25 lei
Impozit clădire majorat = 30,25 + 150% * 30,25
= 75,63 lei
Așadar, contribuabilul plătește un impozit total pe clădiri de:
235,03 lei + 327,47 lei + 75,63 lei = 638,13 lei
un teren cu construcții amplasat în intravilan, în zona C, cu o suprafață de 180 mp
impozit pe teren = suprafață teren * suma corespunzătoare zonei localității
= 180 mp * 3 832 = 0,018 * 3 832 = 68,98 lei
un teren arabil amplasat în intravilan, în zona A, cu o suprafață de 400 ha
impozit pe teren = suprafață teren * suma corespunzătoare zonei localității*coeficientul de corecție
= 400 ha * 120 * 5 = 0,04 * 120 *5 = 24 lei
o pădure de peste 20 de ani, amplasată în extravilan, cu o suprafață de 500 ha, în zona B
impozit pe teren = suprafață teren * suma corespunzătoare zonei localității * coeficientul de corecție
= 500 ha * 28,8 * 5 = 0,05 * 28,8 * 5 = 7,2 lei
un teren extravilan utilizat în scopuri de livadă, cu o suprafață de 700 mp, zona D
impozit pe teren = suprafață teren * suma corespunzătoare zonei localității * coeficientul de corecție
= 700 ha * 90,2 * 5 = 0,7 * 90,2* 5 = 31,57 lei
Așadar, contribuabilul plătește un impozit total pe terenuri de:
68,98 lei + 24 lei + 7,2 lei + 31,57 lei = 131,75 lei
un autoturism cu capacitatea cilindrică de 2 000 cmc
Calculăm numărul de fracțiuni:
f = 2 000/200 = 10
impozitul pe mijloace de transport = Numărul de fracțiuni * suma corespunzatoare în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia
impozitul = 10 * 18 lei = 180 lei
un autoturism cu capacitatea cilindrică de 2 400 cmc
Calculăm numărul de fracțiuni:
f = 2 400/200 = 12
impozitul pe mijloace de transport = Numărul de fracțiuni * suma corespunzatoare în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia
impozitul = 12 * 72 lei = 864 lei
un tractor înmatriculat
impozitul = 18 lei
un camion de 13 tone, cu două axe, suspensie pneumatică, angajat exclusiv în operațiunile de transport intern
impozit = 133 lei
un autotren de 19 tone, cu 2+1 axe, suspensie pneumatică, angajat în operațiunile de transport intern și internațional
impozit = 60 lei
o barcă cu motor
impozitul = 181 lei
o bărcă fără motor, folosită pentru pescuit și uz personal
impozitul = 18 lei
Așadar, contribuabilul plătește un impozit total pe mijloace de transport de:
180 lei + 864 lei +18 lei + 133 lei + 60 lei + 181 lei = 1 454 lei
Deci, contribuabilul datorează bugetului local pentru impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport suma de:
638,13 lei + 131,75 lei + 1 454 lei = 2 223,88 lei
CONCLUZII
Contribuabilii români – persoane fizice sau juridice – sunt nevoiți să suporte un sistem fiscal în care există numeroase reglementări care se caracterizează prin instabilitate, datorită faptului că ele se modifică de nenumărate ori, uneori esențial, de la un an la altul.Statul, prin instituțiile sale, își face simțită prezența în mod pregnant, având pretenții mari și obligând contribuabilul la un slalom neîncetat și din ce în ce mai complicat prin legi, hotărâri, regulamente, ordine, ordonanțe emise, publicate, abrogate integral sau parțial, republicate, adăugite, revizuite, redefinite, suspendate, etc.
Viața curentă a oamenilor presupune satisfacerea atât a nevoilor individuale procurate prin mecanismul pieței (hrana, imbracaminte, adapost), cât și a nevoilor sociale care sunt furnizate de autoritatile publice pe seama unor activitati vizand asigurarea apararii nationale, ordinea publica, protectie sociala, mentinerea echilibrului ecologic, asistenta sanitara , educatie etc.
Finantele publice constituie o componenta de mare importanta a vietii social-economice a fiecarei tari, iar impactul lor asupra economiei nationale are conotatii atat in proportiile redistribuirii PIB cat si modul concret de realizare a acestui proces.
În societatea contemporana, in conditiile revolutiei tehnico-stiintifice raspunderea sociala a omului primeste o semnificatie deosebita. Raspunderea sociala se refera la comportamentul pe care il aleg membrii societatii din multiple variante posibile in cadrul determinismului social. Acesta presupune o atitudine constienta intr-un comportament care corespunde cerintelor, necesitatilor sociale obiective, atitudine ce rezulta dintr-o hotarare , act de constiinta si vointa a individului.
Problemele fiscale joacă un rol esențial în economia de piață. În acest context, impozitul constituie un instrument cu caracter istoric și cu implicații asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradițional de consituire a veniturilor statului.
Lucrarea cuprinde noțiuni generale despre bugetul local, prezentarea detaliază a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, iar la studiul de caz, organizarea și funcționarea Primăriei Timișoara, precum și modul de determinare a acestor impozite locale datorate de o persoană fizică al cărui domiciliu se află în acest municipiu.
Problema cea mai mare pe care a moștenit-o conducerea constă în rolul exagerat de mare a statului în societatea modernă. Experiența țării noastre, a țărilor europene și a statelor dezvoltate denotă faptul că o mulțime de servicii, în special la nivel local nu pot fi soluționate eficient, calitativ și prompt în condiția unei concentrări exagerate a puterii în stat.
Fără o autonomie reală autoritățile publice locale nu au capacitatea de a face față problemelor ce stau în fața comunității, drept consecință aceasta duce la agravarea nivelului de trai a populației țării.
Bibliografie
Avrămescu Tiberiu, Bâldan Cristina, Ungureanu Emilia, Economie – Volumul II, Editura Sitech, Craiova, 2008;
Banciu Doina, e-Taxe prin infochioșc – Plata taxelor și impozitelor prin sisteme electronice, Editura Tehnică, București;
Bălănescu Rodica, Bălășescu Florin., Sistemul de impozite, Editura Economică, București, 1994;
Boulescu Mircea, Cadar Fuat, Boruna Viorel, Administrarea impozitelor si taxelor, Editura Economică, București, 2009;
Bostan Ionel, Controlul fiscal, Editura Polirom, București, 2003;
Cioponea Mariana Cristina, Finanțe publice, Editura Fundației Romania de Maine, București, 2007;
Clipici Emilia, Bugetul public national și trezoreria publică, Editura Sitech, Craiova, 2009;
Condor Ioan, Drept fiscal, Editura fundației Romania de Mâine, București, 2007;
Duca Emilian, Codul fiscal al României, Editura Univers Juridic, 2011;
Gheorghe Matei, Finanțe publice, Editura Universitaria, Craiova, 2007;
Hoanță Nicolae, Economie și finante publice, Editura Polirom, Iași, 2000;
Lacrița Grigorie, Probleme și soluții privind impozitele și taxele locale, Editura Tribuna Economica, București, 1999;
Moșteanu Narcisa Roxana, Fiscalitate. Impozite si taxe. Studii de caz , Editura Universitară, 2008;
Petică Roman Doina, Dreptul finanțelor publice, Editura Alma Mater, Sibiu, 2004;
Pîrvu Daniela, Finanțe, Editura Universității din Pitești, 2008;
Pîrvu Daniela, Clipici Emilia, Bugetul și teoria finanțelor publice, Editura Sitech, Craiova, 2008;
Popa Adriana Florina, Popa Nicu, Impozitele si taxele reglementate de codul fiscal. Exemple practice. Studii de caz, Editura Contaplus, 2008;
Popescu Luigi, Fiscalitate comparată în afaceri, Editura Sitech, Craiova, 2009;
Popescu Luigi, Fiscalitate de întreprindere, Fiscalitate națională și internațională. Aplicații practice, Editura Sitech, Craiova, 2009;
Ștefan Ionel, Bivolaru Doina, Lobont Oana, Jichici Iulius, Rotărescu Vasile, Stan Gabriela, Slavici Titus, Finanțe și fiscalitate, Editura Fundației “Ioan Slavici”;
Văcărel Iulian, Bistriceanu Gheorghe, Anghelache Gabriela, Bondar Maria, Finanțe Publice, Editia a V-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;
Vintilă Georgeta, Fiscalitate. Metode și tehnici fiscale (ediția a II-a), Editura Economică, București, 2006;
Codul fiscal din 2012 cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 cu privire la Codul Fiscal – modificată și actualizată;
Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 – Administrația publică locală, republicată în Monitorul Oficial, nr. 123 din 20 februarie 2007;
Ordonanța nr. 92 din 24 decembrie 2003 – Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Determinarea Impozitelor Si Taxelor Locale (ID: 139003)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.