Definitia Si Reglementarea Leasingului

Definiția și reglementarea leasingului

Potrivit art. 1 alin.(1) din O.G. nr. 51/1997, operațiunile de leasing sunt acelea prin care o parte denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioada determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți denumită locator/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plați periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obliga să respecte dreptul de opțiunea locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părțile convin astfel și daca achită toate obligațiile asumate prin contract.

Elementele leasingului

Principalii participanți într-o tranzacție de leasing sunt finanțatorul/locator/lessor și utilizatorul/locatarul/lessee între care intervine o convenție de transfer a dreptului de folosință asupra unui bun proprietatea finanțatorului în schimbul plîții unei remunerații efectuate de utilizator. Convenția trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă ți de fond, stabilite prin reglementările specifice fiecărei piețe, însă termenii generali ai convenției: perioada de leasing, suma de plată, condițiile de încheiere a contractului, vor fi stabilite prin negociere.

În practica mondială leasingul înregistrează două forme principale: leasing financiar și leasing operațional. Primul este asimilat unei forme de împrumut, iar cel de-al doilea o formă de închiriere continuă.

Pentru leasingul operațional, caracteristica de bază este determinată de faptul că finanțatorul îți asumă riscul aferent valorii reziduale în totalitate, în timp ce in cazul leasingului financiar acest tip de risc este asumat parțial. Finanțatorul achiziționează activul, îl administrează, oferă servicii adiționale, dar îi poate da ți o altă destinație, prin transformarea lui în părți componente ale tranzacției de leasing.

Tranzacția de leasing impune utlizatorului plata unor redevențe periodice ca urmare a folosirii activului, astfel finanțatorul fiind compensat pentru costurile de investiție, pentru cheltuielile operaționale și pentru alte cheltuieli cu servicii aditionale, cum sunt: amortizarea activului, cheltuieli privind refinanțarea tranzacției, costurile inițiale directe, cheltuieli generale si administrative,etc.

Ratele de leasing sunt determinate în funcție de rezultatul negocierilor dintre finananțator și utilizator si pot fi lunare, trimestriale, semestriale sau anuale. Indiferent de meteoda de determinare a ratelor de leasing, valoarea reziduală viitoare va fi luată în calcul în mod obligatoriu la stabilirea elementelor esențiale ale tranzacției de leasing, deoarece alături de ratele de leasing valoarea reziduală reprezintă o potențială iesire de flux de numerar al utilizatorui.

Impactul valorii reziduale asupra ratelor de laeasing este semnificativ datorită influenței pe care o deține dimensiunea valorii reziduale asupra ratelor de leasing complentare, a tranzacției de leasing și a riscurilor asumate de finanțator.

Creșterea valorii reziduale se face în detrimentul scaderii dimensiunii ratelor de leasing, ceea ce conduce la recuperarea investiției de catre finanțator pe o perioadă mai lungă de timp si la crearea unei presiuni mai reduse în