Definirea Investitiilor

Definiția UNCTAD „Investițiile stăine directe sunt definte drept investițiile care implica o relație pe termen lung, un interes de durată și un control realizat de către o entitate rezidentă într-o economie (investitor străin direct sau întreprindere mamă), într-o întreprindere rezidentă întro-o altă economie decât aceea a investitorului străin direct ( întreprindere ISD sau afiliată sau afiliată în străinătate ) când sunt îndeplinite simultan trei condiții:

a) în cadrul ISD investitorul exercită o influență semnificativă asupra gestionării întreprinderii rezidente în altă economie ;

b) ISD implică atât tranzacția inițială dintre cele 2 entități, precum și toate tranzacțiile ulterioare dintre acestea și filialele străine, fie ele încorporate sau nu și fără personalitate juridică și pot fi efectuate de către persoane fizice, precum și de alte entități de afaceri;

c) fluxurile de ISD includ și capitalul oferit ( fie direct sau prin intermediul altor întreprinderi afiliate), de către un invetitor străin direct unei întreprinderi, sau capitalul primit de la o întreprindere de investiții directe de către un investitor străin direct.

ISD are întotdeauna trei componente fundamentale: capitalul social, profitul reinvestit și împrumuturile intra-companie”.

Fluxurile de investiții străine de care au beneficiat sistemele economiilor naționale pe parcursul ultimelor doua decenii variază semnificativ de la o țară la alta.

Factorii principali care influențează parametrii proiectelor de investiții și determină amplasarea investițiilor străine directe într-o economie, în viziune UNCTAD sunt considerați a fi următorii :

a) dimensiunea pieții interne;

b) exitența unor importante resurse naturale;

c) forța de muncă ieftină;

d) deschiderea internațională a sistemelor economice naționale reale;

e) accesul promt pe piețe externe de desfacere;

f) fidelizarea politicilor economice interne;

g) nivelul progresului tehnic și calitatea resurselor umane;

h) strategii corporative, care sunt accesibile noilor veniți pe piață.

Definiția OECD „Investițiile străine directe sunt o categorie de investiții care reflectă obiectivul unei întreprinderi rezidente într-o economie (investitor direct) de a-și asigura un interes de durată într-o altă întreprindere (întreprindere investiție străină directă), rezidentă într-o altă economie decât aceea a investitorului direct. Un interes de durată presupune existența unei relații pe temen lung între investitorul direct și întreprinderea investiție străină directă, precum și un grad semnificativ de influență asupra gestionării întreprinderii. Dreptul de proprietate direct sau indirect într-o întreprindere rezidentă într-o economie, al unui investitor rezident într-o economie, de 10 % și chiar mai mult din puterea de vot este considerat a fi o dovadă a unei investiții străine directe”.

ISD rămân dependente de foarte mulți factori , dintre care restricțiile privind proprietate și cerințele diferite de performanță sunt considerate prioritate și îmbracă multiple forme concrete (de la intrări de investiții, la ieșiri, de la invetiții orizontale la cele verticale, de la fuziuni, la achiziții etc) fiind mereu în căutare de avantaje prind resurse, piețe, eficiență, active strategice.

Excesul metodologic al UNCTAD a extins definiția și la restul lanțului invetițional. În acest caz investițiile străine sunt definite de îndeplinirea următoarelor trei condiții:

1) o singură entitate, denumită investitor direct(ID), deține cel puțin 10 % din capitalul social, sau puterea de vot, în altă entitate cunoscută ca întreprindere de investiții directe (IID), sau în capitalul propriu al unei sucursale;

2) privite de sus în jos ( pe verticală) cele două entități sunt indirect legate de un lanț de participații de capital dintre care cele mai multe reprezintă un interes minoritar cuprins între 10 și 49 %. Toate celelalte lanțuri de participații de capital trebuie să se afle în proprietatea sau sub controlul ID;

3) Oricare alte două entități care au o legătură comună directă cu investitorul de care sunt legate și dețin mai puțin de 10 % din capitalul social”.

Definiția Băncii Naționale a României accentuează diferența dintre investițiile directe, unde capitalul social vărsat și rezervele revin unui investitor care deține cel puțin 10 % din capitalul social subscris al unei întreprinderi de investiție directă și ISD propriu-zise, unde alături de caracterul de durată al relației investiționale între o entitate rezidentă , se exercită de către investitor străin o influență managerială semnificativă în întreprinderea în care a investit.

Prezența unei investiții străine directe poate fi rezultaul unei combinații de factori precum:

a) reprezentare în Consiliul de Administrație;

b) participare la procesele de luare a deciziilor;

c) tranzacții materiale inter-companie;

d) posibilitatea mobilității personalului managerial;

e) furnizarea de informații tehnice;

f) acordarea de împrumuturi pe termen lung la rate ale dobânzii mai reduse comparativ cu cele de piață.

Analiza structurală a ISD relevă următoarele trei componente:

a) participări directe la capitalul social (equity capital sau achizițiile acțiunilor unei întreprinderi, într-o altă țară decât aceea a ID);

b) profiturile reinvestite (reinvested earnings sau partea câștigurilor ID, reinvestită în cadrul filialei unde a fost obținută);

c) creditele intra-companie ( intra-company loans sau împrumuturi pe termen scurt sau lung dintre investitorii direcți sau întreprinderi mamă și filiale).

Conceptul ISD se mai poate analiza și interpreta conform metodei de investiții, respetiv după contribuția la dezvoltarea și înnoirea activelor economice în țara primitoare de ISD, astfel:

1) Greenfield investment, care sunt acel tip de investiții inițiate de la „zero” sau cunoscute ca investiții pe loc gol;

2) Brownfield investment, se definesc prin achiziționarea sau concesionarea de către o companie a unor facilități de producție eistente în vederea lansării unei noi activități, mai mult de 50 % din imobilizările corporale și necorporale fiind realizate după preluare;

3) achiziționarea unor active într-o altă țară;

4) preluări integrale sau parțiale ale unor firme;

5) fuziunea cu o firmă în altă țară;

6) participarea cu capital investițional la constituirea unei societăți mixte, etc.

Motivele comportamentale ale investitorilor devin și ele un factor de analiză a ISD, care le-au stratificat treptat în :

1) ISD care vizează piața ( intrarea pe noi piețe sau mențineea celor existente );

2) ISD care caută resurse ( achiziționarea factorilor de producție mai eficienți, sau a celor disponibili în economia națională), care caută eficiență (o creștere a eficienței, prin utilizarea economiilor de scară sau ale proprietății comune);

3) ISD care caută active de natura investițiilor strategice ( de protecție sau majorare a avantajelor specifice ale companiei sau de reducere a avantajelor oferite de concurenții potențiali).

Formele de cooperare dominante și preferate de către investitorii străini sunt următoarele : societăți mixte (joint venture), subproducția internațională ( de capacitate sau de specialiate), coproducția ( între societăți cu activități în țări diferite, franciza, respectiv buy back-ul ( livrarea de echipamente și utilaje pe cedit rambursabil în produse).

Principalele aspecte referitoare la beneficiile economice oferite de căte ISD țării gazdă, au fost sintetizate prin următoarele repere semnificative :

1. ISD produc efecte de creștere, dezvoltare și optimizare în lanț: susțin creșterea economică, stimulează investițiile interne, generează efecte pozitive asupra balanței comerciale și susțin creșterea veniturilor la bugetul statului;

2. ISD aduc resursele financiare, care sunt mai stabile și de care aceasta se poate servi cu mai mare ușurință comparativ cu datoria comercială sau portofoliul de investiții;

3. ISD pot atrage și sprijini transferul de competențe manageriale și îmbunătățirea expertizei tehnice (know-how);

4. ISD introduc în economia țării gazdă îmbunătățiri și conferă adaptabilitate, precum și noi tehnici de organizare și practici manageriale;

5. ISD aduc tehnologii moderne care pot contribui la creșterea eficienței utilizării celor existente și pot genera acșiuni de finanțare a capacităților locale de cercetare-dezvoltare;

6. ISD prin activitățile transnaționale generate pot asigura îmbunătățirea abordării eporturilor pe piețele de mărfuri și de servicii și pot sprijini țara gazdă, în a asigura un transfer de producție din piața exclusiv internă către o piață internațională ( creșterea exportului oferind numeroase avantaje în ceea ce privește informația tehnologică, economia de scară, motivația competitivă și cunoașterea pieței);

7. Companiile străine care investesc în țările gazdă sunt, de obicei lideri în dezvoltarea de noi tehnologii, precum și în efectele externe ale acestor tehnologii, dețin eperiență și abilități manageriale ți pot spori în companii locale abilitățile acestora privind managementul mediului, în cadrul industriilor în czaul în care investițiile străine sunt prezente.

Ca impact al ISD, alături de beneficiile economice coexistă și alte, pe care investițiile străine, și, mai ales ISD le pot aduce, dintre cele sociale la fel de importante pe termen lung:

crearea de noi locuri de muncă, o îmbunătățire a caracteristicilor resursei umane, un nivel mai idicat al veniturilor populației, reducerea prețurilor bunurilor și serviciilor, o infrastructură socială modernă (mai ales în sănătate, educație și cultură), o dezvoltare a sectorului serviciilor și a sectorului cuaternar la fel de semnificative pentru calitatea socială în ansamblu al sistemului cibernetic zl economiei naționale.

Dacă analizele ISD și ale impactului acestora se realizează pe termen scurt pot apare conform opiniei unor teoriticeni și unele aspecte negative ca impact macroeconomic:

a) Creșterea importurilor de mașini și utilaje finanțate de către investitorul străin;

b) creșterea șomajului din cauza restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării rapide a activității;

c)diminuarea unor încasări la bugetul de stat, cauza fiind chiar facilitățile fiscale acordate investitorilor străini pentru a face investiția mai atractivă (politica de stimulente). Totuși, această abordare este superficilă și nu concordă cu esența conceptualizării ISD unde ținta este strategică și termenul lung dominant.

Așadar, impactul ISD asupra economiei țării gazdă este difeit de la o economie națională la alta, în funție de condițiile concre existente la nivel economic, social și politic și de gradul de pătrundere a capitalului străin.

BNR dă următoarele definiții:

Investitorul străin direct: persoană juridică, persoană fizică sau grup de persoane ce acționează

concertat, care deține cel puțin 10 la sută din voturi sau din capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entităților fără personalitate juridică) într-o întreprindere situată în afara propriei țări de rezidență.

Întreprinderea investiție străină directă: este o întreprindere rezidentă, cu sau fără personalitate

juridică, în care un investitor nerezident deține cel puțin 10 la sută din voturi sau din capitalul social subscris, respectiv din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deținerea a cel puțin 10 la sută din voturi sau din capitalul social subscris, respectiv din capitalul de dotare, este primordială în stabilirea relației de investiție directă

Întreprinderea investiție străină directă de gradul II: este o întreprindere rezidentă, cu personalitate

juridică, în care un investitor străin direct controlează, prin intermediul unei întreprinderi investiție străină directă, cel puțin 10 la sută din voturi sau din capitalul social subscris. Întreprinderile investiție străină directă de gradul II sunt filiale sau asociate ale întreprinderilor investiție străină directă. Filialele reprezintă companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin peste 50 la sută din voturi sau din capitalul social subscris, iar asociatele sunt companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin între 10 și 50 la sută din voturi sau din capitalul social subscris.

Companii surori: companii din cadrul aceluiași grup, rezidente în țări diferite, între care nu există

o relație directă de control sau influență, respectiv niciuna dintre companii nu are cel puțin 10 la sută din voturi sau o participație de cel puțin 10 la sută la capitalul celeilalte.

Investiția directă reversibilă: relația investițională de sens invers investiției străine directe pe care

o întreprindere investiție directă rezidentă o are cu investitorul străin direct, dacă întreprinderea rezidentă are o putere de vot de sub 10 la sută la investitorul străin direct sau o participație de sub 10 la sută la capitalul social al investitorului străin direct.

Clasificarea politicilor de atragere a investițiilor străine directe

Modul de reglementare juridică a accesului investițiilor străine diferă, de regulă în funcție de nivelul de dezvoltarea țăii respective.

Astfel, prevederea într-o legislație separată a dreptului investitorului străin de a derula activități economice într-o țară este specifică mai ales țărilor în cus de dezvoltare. Țările dezvoltate nu au o legislație specifică pentru investițiile străine. În cazul țărilor membre OECD, și implicit în cazul UE, posibilitatea efectuării de investiții străine este integrată în libertatea de ciculație a capitalului.

Dincolo de acest nivel pasiv ( simpla permitere a efectuării de investiții străine) încep metodele active de atragere și orientare a investițiilor străine, metode care au ponderea cea mai mare în determinarea unui investitor străin să opteze pentru o țară sau alta.

Referindu-ne la atragerea investițiilor străine directe, subliniem că acestea nu sunt un scop în sine.

Investițiile străine sunt un mijloc pentru realizarea unui scop, care este politica ( strategia) economică/industrială a statului respectiv.

Politica economică a unui stat, la un moment dat, stabilește priorități:

– pe ramuri ( în ce domenii se dorește efectuarea de investiții);

– pe regiuni ( unde se dorește efectuarea de investiții);

– pe probleme (ce probleme trebuie să rezolve investiția străină?- de exemplu crearea de locuri d emuncă, rezolvarea unor probleme ecologice, etc.).

Cu cât un guven va stabili mai precis astfel de obiective pentru fiecare perioadă, cu atât va putea mai bine să folosească diverse pârghii economice pentru a dirija investițiile (naționale sau stăine) către obiectivele dorite.

În baza celor de mai sus, vom defini politica privind investițiile străine ca un ansamblu de principii, strategii și mijloace prin care investițiile străine directe – ca factor economic – sunt puse în slujba atingerii unui scop ( dezvoltarea și creșterea economică).

Conform acestei definiții, rezultă că politica privind investițiile străine directe va cuprinde un set de trei elemente:

– strategia sau programul de atragere a investițiilor străine directe – partea conceptuală. Această parte răspunde la întrebările : ce se dorește de la investițiile străine directe?, ce rol li se atribuie în economie?;

– cadrul legislativ și instituțional privind investițiile străine directe (acestea pot fi sau nu specifice – circumscrise- investițiile străine directe). Prin acest cadrul se definesc următoarele aspecte : în ce condiții operează, în economia receptoare, investitorul străin; cu ce instituții intră/trebuie să intre în contact investitorul străin; cine sunt entitățile/ instituțiile abilitate să implementeze politica guvernului privind investițiile străine directe;

– pârghiile economice de influenșare a investițiilor străine directe ( facilități și/sau restricții). Cea de-a treia componentă a politicii privind investițiile străine directe răspunde la întrebarea : cum se sprijnă, cum se influențează sau se orientează fluxurile de investiții străine directe în sensul stabilit prin politica economică a guvernului respectiv.

Concluzia cea mai importantă este aceea că, în absența unuia sau mai multora din componentele menționate, nu putem vorbi de o politică în domeniul investițiilor străine directe, ci doar de măsuri ad-hoc care nu pot determina decât eventuale rezulate punctiforme, pe termen scurt.

Făcând o sinteză a celor arătate mai sus putem spune că politicile privind investițiile străine directe pot fi clasificate astfel:

– politici minimale care prevăd doar posibilitatea unui investitor străin de a desfășura activități economice într-o țară;

– politici de promovare a investițiilor străine directe care pun accentul pe marketingul unei țări ca destinație a proiectelor de investiție;

– politici de atragere a investițiilor străine directe care, în plus față de activitatea de promovare, prevăd și o componentă de negociere activă, cu acordare de stimulente deseori substanțiale, în vederea determinării unui investitor să își localizeze investiția într-o țară dată;

– politici de menținere a investitorilor străini deja prezenți în economie. Dată fiind mobilitatea capitalurilor internaționale, menținerea unui invesitor străin nu este, așa cum ar părea la prima vedere, un fapt automat, care vine de la sine. Menținerea unui investitor străin o perioadă cât mai lungă de timp într-o economie necesită măsuri active ( servicii post-investiție- after care service) și personal specializat;

– politici mixte care incude în diferite proporții variantele de mai sus.

O clasificare oarecum similară are în vedere trei generații de politici de promovare a investițiilor.

În cadrul primei generații de politici, guvernele adoptă politici „prietenoase” față de investitorii străini prin liberalizarea regimului investițiilor străine (în principal pe baza nediscriminării acestora față de investitorii locali – tratament național), asigurarea unei atitudini pozitive față de investitorii străini și acordarea unui rol sporit forțelor pieței în alocarea resurselor. În prezent, imensa majoritate a țărilor din lume au adoptat cel puțin o astfel de politică.

Cea de-a doua generație de politici de atragere a investițiilor străine presupune că guvernele fac un pas mai departe și caută să atragă în mod activ inestiții străine prin programe de marketing adecvate (promovarea țării ca locație pentru investitori). Această abordare conduce la înființarea unei agenții naționale de promovare a investițiilor. Pentru a sesiza gradul de răspândire al acestor politici de generație a doua este suficient să arătăm că, Asociația Mondială a Agențiilor de Pomovare a Investițiilor ( WAIPA), înființată în anul 1995, are în prezent peste 100 de membri.

Cea de-a treia generație de politici de promovare a investițiilor pleacă de la premiza că primele două generații reprezintă doar un punct de plecare care trebuie urmat de abordarea investitorilor străini la nivel de industrie și firmă, în vedrea satisfacerii nevoilor acetsora, ținând cont totodată de priorotățile de dezvoltare ale țării. O astfel de abordare este eficientă dacă o țară dispune de clustere specifice care pot valorifica avantajele competitive ale țării respective, valorificând înclinația naturală a firmelor de a se aglomera într-un spațiu geografic determinat care, eventual, poate dobândi un nue consacrat (de exemplu, Silicon Vally). Un element esențial pentru o astfel de politică de promovarea unor locații (zone) specifice către potențialii investitori antrenați în activitîți specifice.

O astfel de abordare faclizată, în special dezvoltarea de „nume consacrate” ale unor zone ce sunt promovate către investitorii străini care relativ dificilă, necesită timp și capacități instituționale deosebite. Cu toate acestea, politicile de promovare de generația a treia sunt tot mai răspândite, fapt dovedit de apariția a numeroase agenții de promovare a investițiilor la nivel regional (se cunosc peste 240 de asemenea instituții) și chiar municipal.

Etape ale acordării tratamentului național pentru investitorii străini

În conceperea politicii privind investițiile străine directe este utilă abordarea în spiritul acordării tratamentului național (aceleași prevederi pentru investitorii locali sau străini).

Acordarea tratamentului național are un dublu avntaj. Din puctul de vedere al investitorului local, se asigură un tratament nediscriminatoriu, ceea ce evită cazurile de xenofobie induse de discriminarea pozitivă (mai multe drepturi pentru străini). Totodată, prin acordarea tratamentului național, se simplifică procedurile administrative și se evită distorsiunile cauzate de tentația evaziunii prin folosirea discriminării pozitive.

Din punctul de vedere al investitorului străin, acordarea tratamentului național dă o siguranță cu privire la stabilitatea cadrului legislativ și instituțional din țara respectivă, asigură o mai ușoară colaborare și integrare cu partenerii locali , simplifică administrarea afacerii.

Se poate pune întrebarea: cum se poate stimula investițiile străine directe dacă se acordă tratamentul naținal? Răspunsul este simplu și va fi explificat prin două cazuri:

– dacă se acordă facilități pentru un anumit domeniu insuficient dezvoltat (de eemplu informatica sau biotehnologia), firmele locale nu participă pentru că nu există, deci într-o primă etapă nu vor fi decât investitorii străini, iar acordarea de facilități va încuraja și investitorii autohtonului să se orienteze spre domeniul respectiv;

-dacă se acordă facilități pentru proiecte de investiții de o anumită mărime (de exemplu peste 1 milion dolari sau peste 50 milioane dolari), atunci, din nou, într-o primă etapă firmele locale nu vor participa deoarece nu vor dispune de sumele respective, iar într-o a doua etapă vor fi stimulate să realizeze o concentrare a capitalului pentru a putea beneficia de facilitățile respective.

Tipologia politicilor de atragere a investițiilorstrăine directe

Crearea cadrului legislativ favorabil ISD

În condițiile lipsei de capital autohton, corelate cu existența unor disponibilități considerabile de capital în țările dezvoltate, soluția investițiilor externe în țările ex – comuniste devine nu numai necesara, dar chiar absolut indispensabilă pentru economiile naționale.  Având în vedere principiul economiei de piață, cererea de astfel de investiții fiind foarte mare iar oferta bine controlată, prețul investițiilor străine nu poate fi decât mai mare și greu de suportat. Succesul acestuia în planul intereselor naționale ale statelor în tranziție depinde în mare măsură de orientarea strategica a acestor factori în corelare și compatibilitate cu factori interni și cu capacitatea de acumulare internă de capital autohton.

Pentru strategiile de tranziție  devine o componenta esențială tocmai atragerea și buna orientare a noilor investiții private spre țelurile majore: relansarea economică, crearea economiei de piață și asigurarea bunei funcționalități a acesteia, crearea unor condiții reale de atractivitate a investițiilor străine pe calea consolidării acumulării de capital autohton, impulsionarea procesului de creare de noi întreprinderi private, mai ales în domeniul producției de bunuri necesare pieței deja conturate, externe și interne precum și menținerea deplinului control asupra evoluției pe termen mediu și lung asupra economiei naționale, în scopul asigurării independenței economice și politice, elemente ce vor constitui, multă vreme, coordonate esențiale ale existenței socio-economice a popoarelor.

Pentru a asigura condițiile minime de atragere a investitorilor străini, cadrul instituțional și legislativ în domeniul economic trebuie să existe, să funcționeze, să fie transparent, stabil și predictibil.

Impozitarea societăților cu capital străin în totalitate sau chiar parțial se face diferit de la o țara la altă, fluctuând între 30 și 50%. Se aplică politicii de discriminare a investitorilor autohtoni, lucru ce nu poate fi găsit în practicile statelor dezvoltate.

Multe state în cauza aplică investitorilor străini tratamente complet egale cu cele ale investitorilor autohtoni. Chiar dacă la început s-au prevăzut anumite stimulente pentru aceștia, majoritatea statelor central și est europene au renunțat la asemenea facilități și discriminări ale propriilor cetățeni în favoarea străinilor. Anumite facilități sunt acordate doar unor proiecte deosebite la care, în actualele condiții, investitorilor particulari autohtoni nu ar avea posibilități financiare de acces.

În toate statele respective există anumite restricții care însă sunt similare celor practicate de statele OECD, iar statele dezvoltate și investitorii din aceste state nu la consideră ca obstacole și măsuri deranjante.

Cercetări de specialitate efectuate la Institutul Est-European din München relevă ca toți investitorii potențiali occidentali intervievați consideră ca factor determinant al evoluției investițiile străine directe  în țările de tranziție regimul juridic din aceste țări cu privire la investițiile străine.

 Accelerarea procesului de privatizare

O componentă esențială a strategiei de atragere de investiții străine constă tocmai în accelerarea procesului de privatizare, expresia cea mai elocventă a tranziției spre economia de piață, în cadrul căreia un rol deosebit de important și de convingător revine creării și stimulării investițiilor private autohtone și formării unui sector puternic de întreprinderi mici și mijlocii.

În România, în urmă ajutoarelor primite de la Comisia Comunității Europene pentru dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii, guvernul a alocat în primii ani de tranziție 3 miliarde de lei pentru acțiuni de sprijinire a acestui sector, prin care s-a înființat o fundație numită Centrul Român pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, care a primit spre gestionare un fond milioane ECU din partea Comunității Europene.

Că urmare au fost înființate mai multe centre de dezvoltare în diverse zone ale țării. În aprilie 1995 existau deja 27 de așa numite centre de dezvoltare, create cu sprijin internațional.

În România, de la începutul anilor ’90 până la finalul lunii martie 2014, BERD a investit 6,6 mld. euro în 359 de proiecte. Cei mai mulți bani au mers către sistemul privat, însă oficialii BERD spun că se uită și la companiile de stat. Din totalul portofoliului actual 35% îl reprezintă proiectele din industrie, comerț și agrobusiness, 26% cele din infrastructură, 22% proiectele din energie, iar 17% instituțiile financiare.

„În România vrem să ne punem amprenta asupra IMM-urilor, însă suntem interesați și de companiile publice de utilități și suntem atenți la următoarele listări. Am participat la privatizarea Romgaz și ar putea urma altele“, spune Jean-Marc Peterschmitt, managing director pentru Europa Centrală și de Sud-Est în cadrul băncii.

Prin intermediul acestor centre s-au derulat diverse programe de sprijin, precum programul PHARE de asistentă financiară gratuită pentru achiziționare de echipamente.

Țările care au exclus din sferă de acces anumite ramuri considerate strategice, sau cele care nu au permis privatizarea utilităților publice (telecomunicații, energie, apă, etc.) au înregistrat nivele considerabil mai reduse ale investițiilor străine.

Atitudinea populației și a partidelor politice față de investițiile stăine

În situația în care activitatea sindicală depășește anumite limite determinând o instabilitate și impredicitibilitate în economie aceasta va îndepărta investitotii stăini.

Diminuarea și eliminarea riscului de țară

Această constituie o altă componentă strategică în politică de atragere de investiții străine. Riscul de țară care vizează posibilitatea unor pierderi financiare ale investitorilor străini, urmare a unor probleme survenite în țara primitoare de investiții în legătură cu anumite probleme politice și macroeconomice, este coordonată esențială a investitorilor străini în luarea deciziilor de a investii într-o țara sau altă.

Elementele componente ale acestui risc de țara: politică macroeconomică, strategia comercială, prioritățile de investiții, politică și stabilitatea financiară, stabilitatea monetară sunt elemente cărora investitorii străini le acordă o deosebită atenție.

Criminalitatea și corupția din perspectiva investitorilor străini

Acest subiect nu era de mare actualitate până în anii 80, apariția lui fiind legată de sfârșitul războiului rece. În perioada anterioară, guvernele occidentale au acceptat de multe ori corupția în țările în curs de dezvoltare pe motive politice. De asemenea, din puct de vedere istoric, se recunoaște faptul că în etapele inițiale ale dezvoltării economice din SUA, Marea Britanie, Japonia și alte țări dezvoltate corupția și criminalitateaau avut un rol în relație cu fenomenul mai larg al acumulării de capital, dar nu este acceptabil ca ele să depășească anumite nivele. Revenind la prezent, experiența internațională a arătat că timpul de realizare al unui proiect de investiție este mai lung în țările în care nivelul corupției este mai ridicat. Alte studii au arătat că, din punctul de vedere al investitorului, întermeni pur economici, corupția apare ca un impozit suplimentar, netransparent și impredictibil.

În concluzie, pentru a se reduce la minimum posibilitatea corupției , este recomandabil ca numărul de autorizări și reglementări în domeniul investițiilor străine să fie cât mai redus.

Capacitatea de a atrage investiții străine directe poate fi privită și din punct de vedere al competitvității unei economii. Gabor Hunya prezintă o analizăa abordării lui H.Trabold în care competitivitatea economiilor naționale pote fi considerată prin capacitatea acestora de a vinde, de a atrage activități și investiții, precum și de a prezenta structuri economice flexibile, adaptabile evoluțiilor mediului economic internn și internațional. Între toate aceste capacități și fluxuri de investiții străine directe există o relație biunivocă, de potențare reciprocă.

Capaciatatea de a vinde se traduce din punct de vedre al competitivității internaționale prin capacitatea de a exporta. Din acest punct de vedre, atât evidența empirică, cât și o serie de studii au arătat că prezența substanțială a investițiilor străine directe determină o creștere a exporturilor.

Capacitatea de atrage activități și investiții este determinată prioritar de calitatea mediului de afaceri și a dotării cu factori din țara de referință. În mod relativ această capacitate poate fi influențată și de alte aspecte precum proximitatea geografică față de piețe de interes (cum ar fi apropierea de piața UE) sau situații conjuncturale pozitive (dezvoltatea de interese geostrategice a marilor puteri) sau negative ( situații de conflict în anumite zone). Un indicator util în măsurarea acestei capacități este reprezentat de mărimea fluurilo și stocurilor de investiții străine directe din țara de referință.

Calitatea climatului investițional

Referindu-se la perioada 1990-1997, un studiu al Băncii Mondiale făcea următoarele constatări cu privire la orintarea fluxurilor de investiții străine directe în cazul țărilor în curs de dezvoltare și în tranziție:

– fluxurile de investiții străine directe s-au orintat către acele țări care au avut realmente dorința de a le primi ( prin crearea unor condiții corespunzătoare);

-existența unui regim comecial liberal și a unui sistem de plăți aliniat standardelor intenaționale favorizează atragerea invetițiilor străine;

-un sistem de schimb valutar liberal este un alt element atractiv pentru investitorii străini;

-sistemele de stimulente pot avea un efect pozitiv doar dacă sunt transparente și automate. Oricum, s-a apreciat că este de preferat un climat favorabil afacerilor, de exemplu printr-un nivel redus al impozitului pe pofit și prin transparență, decât acordarea de facilități;

-guverele trebuie să se preocupe nu numai de acordarea de facilități, dar și de eliminarea barierelor în calea investitorilor( restricții în cupărarea pământurilor, restricții în utilizarea experților străini, obligativitatea utilizării componentelor locale sau obligativitatea eportului unei cote din producție. etc.);

-practica a arătat că invetițiile străine sunt descurajate în țările în care rolul statului în economie este major. În toate cazurile în care există un număr mare de întreprinderi de stat în economie, există și dificultăți pentru investitorii străini.

Analiza critică a stimulentelor ca instrument de realizare a politicilor de atragere a investițiilor străine directe

Rolul stimulentelor în atragerea investițiilor străine directe

Atragerea investițiilor străine directe, ca activitate coerentă și deliberat, având o finalitate bine definită în contetul politicii economice a unei țări, presupune utilizarea unor tehnici de marketing diverse și de durată.

Spre deosebire de cazul clasic al vânzăilor de mărfuri, în cazul atragerii investițiilor străine directe, ceea ce se „vinde” estelocul de efectuare a investiției cu factorii de producție aferenți, nu atât în sens strict spațial (teren, clădiri, etc.), cât în zonă economică (țară, regiune).

În cadrul tehnicilor de atragere a investițiilor străine directe, un loc distinct, deși destul de controversat este ocupat de acordarea de stimulente ( financiare, fiscale, nefiscale, etc.) investitorilor străini.

În acest sens, în raportul UNCTAD World Investment Report 1995 se arată că stimulentele sunt mai acceptate în practică decât în teorie și că nu există încă o concluzie clară asupra raportului cost/beneficiu în cazul utilizării acestora.

În SUA există tendința de a justifica acordarea de stimulente precum și percepția că acestea joacă un rol însemnat în determinarea deciziei de investire.

În celelalte țări se manifestă o atitudine mai rezervată, considerându-se că stimulentele au o influență marginală , în consecință, ele fiind luate în calcul numai dupî ce au fost analizați și validați alți factori.

Este de remarcat faptul că, în general, această abordare care împărtășită, cel puțin la nivel de declarații, și de majoritatea firmelor investitoare, care plasează stimulentele pe ultimele locuri atunci când ierarhizează factorii de influență în luarea deciziei de a investi.

Și cu toate acestea, practica dovedește că acordarea de stimulente pentru atragerea de investiții străine este în creșterea pe plan mondial. Față de situația de acum un deceniu, a crescut numărul țărilor care acordă stimulente și s-a diversificat forma de acordare a acestora.

Cele mai larg răspândite sunt stimulente fiscale care includ reduceri de impozite, scutiri de impozite, taxe de import sau export reduse.

Stimulentele fiscale sunt preferate de țările în curs de dezvoltare, fiind întâlnite în Asia, Africa și Europa de Est unde, de regulă, nu eistă resurse financiare suficiente pentru a acorda stimulente directe.

Stimulente financiare, oferite în general de țările din UE și SUA, includ acordarea de sume cu titlu gratuit pentru investiții de capital, pregătirea personalului, dezvoltarea amplasamentului investiției și a infrastructurii, credite cu dobândă redusă și altele.

Există și o a treia categorie de stimulente, foarte dificil de clasificat, care include o varietate de forme, de la vânzarea la prețuri preferențiale a terenului, construirea de clădiri, crearea unor căi de acces, asigurarea școlarizării și acordarea de asistență în recrutarea personalului, până la identificarea unor școli internaționale pentru copii directorilor sau asigurarea accesului la cluburile sportive locale pentru investitori. Se poate pune întrebarea: sunt acestea stimulente?

Opiniile sunt diferite, ca și în alte situații similare: este regimul fiscal general valabil – atât pentru investitorii locali și străini – un stimulent sau nu? Nivelele reduse ale impozitului pe profit pot fi privite ca stimulente în sensul că ele încurajează companiile să se stabilească în țările respective. Însă ele nu sunt niște stimulente în sens strict deoarece nu se aplică doar investițiilor străine, ci tuturor investițiilor (deci inclusiv investitorilor naționali).

De fapt, trebuie precizat că situația „discriinării pozitive ” respectiv acordării de stimulente în mod exclusiv investitorilor străini în defavoarea celor locali, este un caz particular, izolat și cu tendința de reducere pe plan internațional.

Nu întâmplător, se consideră că cel mai important stimulent pentru un investitor străin este reprezentat de existența unei economii dinamice, în care ăntreprinzătorii locali prosperă și își diversifică afacerile. În principiu, un investitor străin nu poate fi plasat sub un clopot de sticlă, izolat de restul economiei respective. De aceea, oricât de multe stimulente ar acorda investitorilor străini o țară în recesiune, aceștia nu vor veni, dacă întreprinzătorii autohtoni, care vor fi partenerii lor de afaceri, nu sunt într-o bună formă economică.

De aceea, tot mai mult, atunci când se vorbește de stimulente, se face referire la stimulentele acordate unor domenii de activitate sau proiectelor de o anumită mărime, indiferent de cine le realizează. Practic este vorba de o cvasi-generalizare a tratamentului național.

Oricare ar fi definiția, atractivitatea unor stimulente depinde de o mulțime de factori: cultura companiei care face investiția, sectorul de cativitate, natura investiției.

Cele mai generoase piețe în acodarea de stimulente sunt SUA și țările vest-europene, dar condițiile pot difera foarte mult de pe o piață pe alta.

În cadrul UE, stimulentele sunt monitorizate de Comisia Europeană, existând prevederi detaliate asupra nivelului stimulentelor care pot fi oferite în diferite regiuni în funție de fcatori precum nivelul șomajului sau existența unor ramuri industriale în declin.

Scopul acestor reglementări este acela de a asigura condiții echitabile de concurență pentru toate industriile și de a evita obținerea de către unele companii a uno avantaje competitive injuste ca urmare a stimulentelor acordate de guverne.

De menționat că au existat cazuri în care Comisia Europeană a obligat unele firme să restitue sume obținute prin acordarea unor stimulente considerate injuste. Un astfel de caz este cel al firmei Toyota care a fost obligată să plătească mai mult pentu locul său de producție în Marea Britanie, după ce pețul inițial redus solicitat de autoritățile locale pentru teren a fost apreciat ca injust.

Cu toate aceste reglementări, în Europa de vest se remacă noi și noi fome de acordare a stimulentelor care scapă de sub controlul Comisiei Europene.

În SUA nu există reglementări fedeale cu privire la acordarea de stimulnete pentru investițiile străine, astfel încât politicile privind investițiile străine sunt decise la nivel de stat sau de autorități locale. Acestea sunt libere să ofere tot ceea ce ste solicitat de electorat, astfel încât nu sunt rare cazurile în care stimulentele se pot concretiza în sume de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Se poate pune întrebarea: de ce atât efort, dacă stimulentel joacă doar un rol marginal? Răspunsul la această întrebare este existența CONCURENȚEI. Investitorii pot să aleagă amplasamentul investiției lor și pe măsură ce oferta este mai largă stimulentele devin tot mai importante.

Totodată stimulentele sunt acordate și pentru faptul că celelalte aspecte (echipamente, forța de muncă, infrastructură, etc.) sunt relativ similare, cel puțin în cazul țărilor dezvoltate.

Cel mai evident, din acest punct de vedere, este cazul Europei de Est unde stimulentele sunt factor hotărâtor în luarea deciziei de ainvesti, ci alte aspecte, cum ar fi: gradul de dezvoltare a bazei industriale, evoluția privatizării, stabilitatea politică, climatul microeconomic, mărimea pieței locale și costul forței de muncă.

De astfel, într-un comentariu al OECD se arată că stimulentele acordate investitorilor străini nu pot crea în mod artificial un climat economic favorabil, ele nu pot compensa nivelul redus al infrastructurii sau problemelor legate de forța de muncă.

Din aceste observații deducem că rolul stimulentelor este cu atât mai mare, cu cât condițiile de operare pe piață sunt mai aproape de standardul internațional.

Tipologia stimulentelor utilizate în atragerea investițiilor străine directe

Stimulentele pot fi etrem de diverse, ele fiind determinate în ultimă instanță de interesul pentru atragerea deinvestiții străine al țării respective: cu cât acest interes este mai mare, cu atât aceste stimulente sunt mai variate și mai generoase.

Înainte de a face o enumerare a stimulentelor pentru investițiile întâlnite în practică vom sublinia următorul aspect: cel mai important stimulent pentru un investitor stăin este reprezentat de un mediu de afaceri stabil, transparent și clar, precum și de o economie în creștere, în care investitorii locali prosperă.

Din stimulentele mai întâlnite se remarcă următoarele:

participare cu titlu gratuit la capital de până la 50 % (uneori și peste) din valoarea proiectului în condițiile satisfacerii unor cerințe vizând domeniul în care se investește, durata investiției, mărimea producției, numărul de locuri create;

acordarea gratuită de teren;

vânzarea terenului la preț subvenționat;

închirierea de terenuri sau clădiri cu o perioadă de grație în care nu se plătește chirie;

posibilitatea cumpărării de terenuri sau clădiri pentr care investitorul nu plătește impozit pe proprietate o perioadă de timp;

suportarea de către agenția de promovare a investițiilor străine a cheltuielilor legate de transportul și instalarea echipajelor și utilajelor;

repararea și modernizarea clădirilor eistente pe cheltuiala agenției de promovare a invetițiilor străine;

acordarea de credite cu dobândă bonificată la începutul proiectului de investiții;

acordarea unor perioade de grație la creditele luate de investitorul străin;

acordarea de garanții guvernamentale;

sprijinirea investitorului în atingerea mai rapidă a unei mase critice a producției prin subvenționarea cheltuielilor cu forța de muncă;

participarea guvernului, prin intermediul agenției de pomovare a investițiilor străine la capitalul societății comerciale;

finanțarea pregătirii personalului pentru angajații investitorului străin;

subvenționarea salariilor personalului angajat de investitorul străin;

numirea unei personae de la agenția de promovare a investițiilor străine care vor însoți investitorul stăin în toate demersurile sale legate de realizarea investiției;

realizarea, pe cheltuiala agenției de promovare a investițiilor străine a studiilor de marketing sau a celor legate de protecția mediului pentru investitorul străin.

Un aspect foarte important este următorul: analiza schemei de stimulente trebuie făcută în raport cu gradul de atractivitate al fiecărei țări și în raport cu nevoia acestei țări de investiții străine.

De eemplu, la începutul anilor 90 Olanda a dorit să atragă investitori străini în domenii ale tehnologiei de vârf, domenii care presupun ca o precondiție asigurarea unor servicii de telecomunicații deosebite, la un preț de cost acceptabil. Pentru a putea trage astfel de investitori, Olanda și-a stabilit a obiectiv al poticii economice dezvoltarea sectorului telecomunicațiilor astfel încât prețurile la tarifele telefonice să ajungă la un nivel de 60% din nivelul mediu pe OECD.

În concluzie, nu este suficient să constatăm că Marea Britanie sau Germania nu acordă scutiri de impozit pe profit și să concluzionăm de aici că și România trebuie să facă la fel, deoarece țările menționate, pe lângă că au economii dezvoltate, acordă mari stimulente directe (sume cu titlu gratuit, suportarea cheltuielilor de pregătire profesională, oferirea de birouri sau terenuri) pe care România nu le acordă și/sau nu le poate acorda.

Principii în alegrea stimulentelor pentru atragerea investițiilor stăine directe

Proiectarea unei politici de atragere a investițiilor străine directe, și implicit a stimulentelor prin care să se faciliteze materializarea acesteia, necesită cunoașterea efectelor economice ale acestor stimulente nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu și lung la nivelul economiei naționale, dar și la nivelul firmei beneficiare.

În acest sens, în cele ce urmează, vor fi trecuți în revistă factorii de influență în atragerea investițiilor străine, urmând a fi apoi analizat impactul economic la nivel de firmă a posibilelor stimulente acordate.

Factori de influență în atragerea investițiilor străine directe

O clasificare simplă a fcatorilor de influență îi împarte în factori nefiscali și factori fiscali.

Factori nefiscali:

mărimea pieței;

siguranța pe piață;

cadrul legislativ, intituțional și de reglementare a afacerilor;

stabilitatea macroeconomică (nivelul prețurilor, rata de schimb, ect.);

accesul la resurse primare (forța de mună, materii prime, ect.).

Factori fiscali:

nivelul impozitelor;

transparența sistemului fiscal;

regimul amortizării;

regimul tratării cheltuielilor (ce se consideră a fi cheltuieli deductibile și ce nu);

nivelul taelor nelegate de profit sau venit (asigurări sociale, taxe vamale, taxe asupra mărfurilor, etc.);

administrția fiscală;

Dacă în domeniul factorilor nefiscali posibiliattea de intervenție imediată a guvernelor este relativ limitată (fiind vorba de aspecte obiective de tipul mărimii peiței sau aspectele care țin de nivelul de dezvoltare și de maturizare al economiei respective), în domeniul factorilor fiscali această posibilitate este imediată și ea poate lua forma stimulentelor fiscale.

Criterii de selectare în acordarea de stimulente

a) mărimea investiției ;

b) numărul de locuri de muncă create;

c) mărimea valorii adăugate de investiție;

d) mărimea componentei de tehnologii de vârf (eemplu: noile materiale, procese, produse).

Stimulentele fiscale

Stimulentele fiscale prezintă o serie de trăsături generale care trebue avute în vedere în luarea deciziei de a utiliza astfel de instrumente. Aceste trăsături se referă la:

Unii dintre factorii de influență se află în afara controlului guvenului, dar majoritatea acestora pot fi influențați prin politici guvernamentale;

Acodarea de stimulnete în vederea compensării unor dezavantaje comparative prezentate de o țară are un efect limitat.Cu alte cuvinte, oricțt de multe stimulente fiscale ar acorda o țară cu climat economic și politic instabil sau lipsită de infrastructură, ea nu va reuși să atragă investitori străini;

Nu este posibilă evaluarea relativă a diferiților factori în termeni cuantificabili. Nu este posibil, de exemplu să se stbilească faptul că insuficienta dezvoltare a sectorului financiar*bancar poate fi compensată prin scutirea de impozit pe profit timp de 6 luni sau reducerea acesteia cu 10 puncte procentuale timp de 1 an;

Deciziile de a investi sunt luate adesea pe baza analizei oportunităților și riscurilor economice, consecințe legate de fiscalitate fiind analizate ulterior;

Sistemul de impozitare nu este adesea cel mai important factor în luarea deciziei de a investi în cazul investițiilor străine directe.

Tipuri de stimulente fiscale

Scutiri de impozit pe profit

Forma tipică este accea de reducere a impozitului pe o perioadă de timp determinată, pentu firmele nou înființate , acestă facilitate nu se acordă și firmelor deja înființate.

Acest stimulent prezintă avantajul că asigură un regim fiscal simplificat pentu investitor, ușurând realizarea planului de afaceri pe termen scurt. Pe de altă parte, în cazul în care durata pe care se acordă scutirea nu este suficient de lungă, acest stimulent nu este interesant pentru investițiile intensive în capital, cu durată mare de punere în folosință.

Deduceri în funcție de investiție și creditarea impozitării

Această formă cuprinde reduceri ale impozitelor în funcție de valoarea cheltuielilor, facilități fiscale suplimentare față de amortizarea legală a activelor, deducerile sunt utilizate pentru a reduce baza de impozitare a veniturilor firmei, creditarea impozitării are în vedere reducerea directă a volumului de impozite ce trebuie plătit.

Aceste forme sunt potrivite pentru investițiile intensive în capital. Ca element negativ posibil putem menționa reducerea interesului firmei de a controla costurile ( și apariția posibilității de manipulare).

Amortizarea accelerată

Valoarea unui activ poate fi amortizată mai rapid decât rata economică reală de amortizare. Posibilitățile de aplicare: perioadă mai redusă de amortizare sau amortizare accelerată în primul an de utilizare. Efectul este similar cu deducerea în funcție de investiție în primul an. Aspect pozitiv: valoarea totală amortizată nu depășește costul real al investiției.

Reduceri generale ale impozitelor

Diferă de scutirile de impozit prin aceea că nu au limită de timp și se aplică tuturor companiilor; se aplică veniturilor din anumite surse sau din domenii specifice ( de exemplu întreprinderilor mici și mijlocii). Aspecte negative: indentificarea și individualizarea veniturilor eligibile este dificilă; existența unor conturi separate pentru diferite surse de venit poate conduce la manipulare.

Eficiența stimulentelor fiscale

Stimulentele fiscale nu sunt foarte eficiente în atragerea investițiilor străine. Sistemul fiscal este, în mod relativ, mai puțin important decât alți factori. Stimulentele fiscale în sine nu pot compensa alți factori, cum ar fi nesiguranța cu privire la stbilitatea politică și cadrul legislativ. Modul de implementare și administare a stimulentelor fiscale este la fel de imporatant c și stimulentele înseși.

Este mai important ca următoarele elemente ale sistemului fiscal să fie aduse la nivel internațional, decât să de introducă stimulente fiscale:

regimul amortizării;

tratamentul aplicat elementelor de cheltuieli;

deductibilitatea pierderilor (compensarea pierderilor inițiale de primele profituri obținute);

transparența legislației fiscale.

Scutirile de impozit pe profit (principala formă de stimulente fiscale) ridică probleme deoarece :

există pericolul stimulării unor activități nevizate de politică econmică ( aceste stimulente sunt foarte bune pentru afacerile pe termen scurt, care aduc rapid profit, și nu pentru proiecte majore, intensive în capital);

există pericolul manipulării (crearea unor firme cu participare străină fictive în vederea beneficierii de facilități).

Scutirile de impozit pe profit pot determina un transfer al bazei de impozitare către țara receptoare.

Scutirile de impozit pentru industriile orientate către eport pot avea succes m(de exemplu Asia), dar mulți investitori se mută în țările concurente după expirarea perioadei de scutire a impozitului pe profit.

Deductibilitatea în funcție de cheltuieli este cel mai mare interes pentru firmele care obțin venituri din activități existente.

Stimulentele fiscale, în special scutirile de impozit pe profit, conduc la scăderi ale veniturilor la bugetul țării respective.

Administrarea stimulentelor fiscale s-a dovedit a fi dificilă în toate economiile în tranziție în care s-a aplicat. Limitarea accesuluui la facilitățile fiscale nu poate garanta eliminarea evaziunii fiscale.

Recomandări pentru conceperea stimulentelr fiscale

În baza experienței înregistrate atât în âările membre OECD, cât și într-o serie de țări recent industrializate și în curs de dezvoltare se pot desprinde unele reguli generale care trebuie respectate în cazul luării deciziei de acordare a stimulentelor fiscale.

Aceste regului au în vedere următoarele:

Guvernul trebuie să asigure un cadru legislativ stabil în domeniul fiscal;

Evaziunea fiscală trebuie controlată prin reguli și reglementări clare;

Interpretarea prevederilor legislative trebuie să fie corelate cu normale internaționale;

nivel cuprins între 25-40 %;

rate de amortizare corelate cu practicile OECD;

perioade de compensare a pierderilor de 5 până la 10 ani;

Prevederi tehnice referitoare la afaceri, de exemplu, reglementări fiscale în caz de reorganizare a firmelor.

Stimulente fiscale trebuie să fie coelate cu mărimea investiției și nu numai cu profiturile care sunt realizate în prima fază a investiției ( stimulente bazate pe investiție și nu scutiri de impozit automate).

Stimulente bazate pe investiție vor trebui concepute conform următoarelor principii:

ratele de beneficiu oferite trebuie să fie moderate pentru a se evita riscul evaziunii fiscale;

criteriille privind investiția în baza cărora se acordă stimulentele trebuie să fie clar definite iar regulile trebuie menținute cât mai simple posibil;

stimulentele trebuie introduse pentru o perioadă limitată de timp pentru a se lua în considerare îmbunătățirea climatului de afaceri;

stimulentele se pot acorda numai pentru utilaje noi în vederea evitării importului de tehnologii vechi.

Dacă constituirea de noi firme este mai importantă pentu țară decât noile active productive, scutirile de impozit pe profit sunt mai atractive decțt alte stimulente.

Deductibilitatea în funcție de cheltuieli costă guvernle mai puțin decât formele alternative de stimulente, cum ar fi scutirile de impozit pe profit sau nivelul redus al impozitelor. Această formă promovează investițiile noi în loc să acorde stimulente firmelor existente.

Una dintre cele mai mari probleme este aceea că un proces decizional privind acordarea stimulentelor nu permite o transparență totală asupra sistemului de impozitare, element care este de multe ori principalul criteriu pentru investitorii străini.

2.Investițiile străine directe în România

O activitate organizată și sistematică de atragere a investițiilor străine în România a început practic în martie 1991, odată cu apariția Legii 35/1991- Legea investițiilor străine – și cu începerea activității Agenției Române de dezvoltare (ARD).

De fapt, o instituție cu atribuții în domeniul atragerii investițiilor străine directe se înființase încă din 1990, respectiv Agenția Română pentru promovarea Investițiilor și Asistenței Economice în străinătate (ARPIAES), înființată prin Hotărârea de Guvern nr.858/1990.

Organizarea Agenției Române de Dezvoltare a avut la bază sprijinul primit inițial de la programul Know How Fund al Marii Britanii și mai apoi, pe termen lung, de la programul PHARE al Uniunii Europene.

Decalajul dintre România și țările din Europa Centrală este semnificativ dacă îl exprimăm prin nivelul investițiilor străine directe pe locuitor, indicator care măsoară mai exact gradul de atractivitate al unei țări pentru investitorii străini, dar și gadul de intenaționalizare al economiei acesteia.

România și Polonia au printre cele mai puțin deschise economii din regiune, cu ponderi ale exporturilor și importurilor în PIB, de 70-80%, față de niveluri între 130% și 170% în Cehia, Ungaria și Slovacia și au un nivel mai redus al investițiilor străine directe, cu un stoc al investițiilor străine directe pe locuitor mai mic cu 5.000 de euro în ambele țări, față de nivelul între 8.000 și 10.000 de euro în Cehia, Ungaria și Slovacia.

Pe baza datelor statistice dar și a aspectelor calitative legate de mediul de afaceri, cadru instituțional și legislativ, decizii politice este posibilă analizarea cauzelor care au determinat această nedorită diferețiere a României.

În primul rând, în România și, respectiv în țările vecine, poziția factorilor de decizie, în primul rând a celor politici, dar nu numai, față de investițiile străine directe a fost diferită, atât în conținut, cât și în consecvență. Apreciem că acest factor explică în cea mai mare măsură diferențierea menționată.

În al doilea rând, este de reamarcat faptul că marile intrări de capital străin în aceste țări vecine au fost determinate în special de privatizarea (fie parțială sau în trașe ) a unor utilități publice (rețele de telecomunicații, de electricitate, etc.), a unor linii aeriene sau bănci de stat. Din acest punct de vedere, poziția României a fost diferită: la sfârșitul anului 2002, încă nu se putea vorbi de privatizarea utilităților publice, iar cea mai importantă bancă cu capital de stat ( Banca Comercială Română) a fost privatizată în 2003.

Fluxul net de investiții străine directe

În anul 2013 fluxul net de ISD a fost de 2712 milioane euro, cu aproximativ 20 % mai puțin decât în 2009. Evoluția acestora o putem observa în graficul de mai jos:

Fluxul de ISD din tabelul de mai sus este divizat în aportul la capitalurile proprii ale investitorilor străini direcți în întreprinderile ISD și creditele nete primite de către întreprinderile ISD. Aportul la capitalurile proprii îl reprezintă diferența dintre fluxul total al ISD-urilor și pierderea netă. Pierderea netă se deduce prin scăderea profitului realizat de către întreprinderile ISD profitabile cu dividendele repartizate de către întreprinderile ISD, după care această valoare se diminuează cu pierderile înregistrate în întreprinderile ISD. Calculul s-a făcut conform metodologiei internaționale de determinare a profitului reinvestit de către întreprinderile ISD, respectiv a pierderii nete înregistrate de către acestea.

Investitorii străini ocupă o poziție vitală în determinarea tendințelor de specializare în economia

României și, în consecință, a modului în care se formează avantajele competitive. Potrivit statisticilor,

mai mult de 72 % din cifra de afaceri a întreprinderilor mari și foarte mari din industrie este realizată de

filialele companiilor multinaționale rezidente în România. În Top 100, este de remarcat prezența a 30 de companii cu capital majoritar străin, care acoperă 76,55 % din cifra de afaceri a companiilor din industrie, și doar a 3 companii cu capital majoritar privat romanesc, care acoperă 3,87 % din cifra de afaceri a companiilor din industrie din Top. În ceea ce privește prezența pe piețele străine, din cei mai mari 100 de exportatori, care asigură peste 52% din totalul exporturilor, 96 sunt companii cu capital străin, iar din

totalul celor 34 de sub-ramuri ale industriei (cf. CAEN), 25 au lideri companii cu capital străin.

Stocul de ISD al României se ridica la 70,3 miliarde dolari (aproximativ 55,1 miliarde euro) în 2011, mult

sub nivelul Poloniei (197,5 miliarde dolari), și mai ales sub nivelul Cehiei (125,2 miliarde dolari) și Ungariei (84,4 miliarde dolari), țări considerabil mai mici în comparație cu România. Valoarea acestui stoc reprezenta 37,7% din PIB-ul României, nivel apropiat de media UE (41,4%), dar mult inferior statelor membre mai mici, precum Bulgaria (89,1%) sau Ungaria (60,4%). Perspectivele pieței nu sunt promițătoare: începând cu 2008, anul de vârf al intrărilor de investiții străine cu 11.2% din valoarea investițiilor din perioada 1991-2012, acestea se află în scădere continuă (cu excepția unui mic reviriment în 2009-2010), ajungând să reprezinte 1,4% din PIB în 2011 față de valori cuprinse între 5%-10% din PIB

între 2004-2008.

Investitorii care au nivel redus de toleranță față de risc devin astfel reticenți în a investi, ceea ce

contribuie la o reducere a activității de investiții în general. Evoluția influxurilor nete de capital străin direct în România, în perioada 2004-2012 arată o tendință negativă clară a totalului de ISD-uri. Această evoluție nu poate fi pusă în întregime pe seama crizei financiar-economice, întrucât întregul procentaj de ISD-uri al României la nivel mondial este într-o scădere accentuată (de la 0,9% în 2004 la 0,12% în 2012).

Repartizarea soldului investițiilor străine directe pe principalele activități economice

Repartizarea pe principalele activități economice a soldului ISD

la 31 decembrie 2013

Dacă e să analizăm orientarea ISD-urilor pe ramuri economice (conform CAEN Rev.2), atunci putem observa că acestea sunt cu precădere în industria prelucrătoare (31%). În cadrul acestei industrii cele mai atractive ramuri sunt: prelucrarea țițeiului, produse chimice, cauciuc și mase plastice (5,9 % din totalul ISD), industria mijloacelor de transport (5,7%), metalurgia (4,1%), industria alimentară, a băuturilor și tutunului (4,0 %) și ciment, sticlă, ceramică (2,7,%).

În afară de industrie, sfera intermedierilor financiare și asigurărilor a atras importante ISD (14,5 % din totalul ISD), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (11,2 %), construcțiile și tranzacțiile imobiliare (9,8 %), tehnologia informației și comunicațiile (6,9 %).

sursa: site-ul Băncii Naționale a României

Pe lângă industrie, activități care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare și asigurările (reprezintă 14,2% din totalul ISD), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (11,2%), construcții și tranzacții imobiliare (9,8%), tehnologia informației și comunicații (6,9%).

Imobilizările corporale și necorporale, cu un sold la finele anului 2013 în valoare de 29 431 milioane euro, reprezintă 49,0% din soldul total al ISD, ceea ce conduce la un grad semnificativ de stabilitate a investiției străine directe.