Definirea Datoriei Externe

1.1.2 Definirea datoriei externe

După cum se știe, în sens larg, datoria este reversul creditului, orice operațiune de creditare generând, în mod obligatoriu din punct de vedere contabil, o operațiune de debitare. Economia modernă nu poate fi concepută fără o dezvoltare corespunzătoare a creditului.

Practica a dat însă datoriei un sens mai restrâns. Pornind de la faptul că orice subiect de drept poate fi, pe o anumită perioadă, atât debitor cât și creditor, datoriile și împrumuturile acestuia se compensează reciproc; în acest sens restrăns, numai anumite operațiuni de credit semnifică existența unei datorii nete. Datoria externă, atât ca definiție, cât și ca mod de calcul, poate avea înțelesuri diferite.

În sensul cel mai larg, datoria externă este totalitatea sumelor de bani sau a altor proprietăți datorate în exterior de toți rezidenții unei țări. Această accepțiune, foarte largă, nu este utilizată decât în afirmații generale și intuitive. Practic este imposibil de calculat și apreciat datoria externă a unei țări în sensul ei cel mai larg, datorită diversității care există în domeniul condițiilor de îndatorare, adică a diversității deosebite care există în operațiunile financiare pe care le efectuează o țară. Din acest considerent, în mod curent noțiunea de datorie externă se folosește mai ales în sensuri restrănse.

Primul element care poate restrânge sensul în care este definită datoria externă se referă la durata de îndatorare, respectiv durata creditelor sau împrumuturilor externe. De obicei, creditele sau împrumuturile curente sunt excluse din datoria externă, ele fiind considerate operațiuni financiare indispensabile ce însoțesc fluxurile materiale; în cadrul operațiunilor financiare curente intră datoriile uzuale rezultate din rulajul zilnic al activității economice externe, precum și operațiunile financiare pe termen scurt(o lună, 3 luni, 6 luni sau un an). Modul în care este înțeleasă noțiunea de operațiune pe termen scurt în literatura de specialitate nu este același, dar, de obicei, toate operațiunile financiare cu termen mai mic de un an de zile intră în această categorie.

Al doilea element care poate restrânge sensul în care este definită datoria externă este constituit din celelalte condiții în care sunt obținute creditele sau împrumuturile externe. Există credite și împrumuturi obținute în condiții precise(dobândă fixă sau stabilită contractual în funcție de dobânda pieței financiare de referință, perioada de rambursare stabilită contractual, etc.), dar, în același timp, există și alte intrări de capital, în special investițiile directe, care nu au condiții precise(se pot repatria dintr-o dată, profiturile diferă în funcție de activitatea economică, etc.). Majoritatea definițiilor exclud investițiile directe din sfera surselor datoriei externe, pornind de la considerentul că acestea sunt efectuate pe perioade nedeterminate. De asemenea, donațiile sunt excluse din sursele datoriei externe, iar creditele și împrumuturile externe sunt corectate cu cuantumul donației pe care îl cuprind, pentru a se obține cifra reală a datoriei externe. În unele cazuri, în datoria externă dintr-o anumită perioadă nu se include împrumuturile care au o perioadă de grație mai mare, de peste 10-15 ani, sau chiar cele care încă nu incumbă plăți în contul serviciului datoriei(rambursare și dobănzi), deoarece se pornește de la ideea că, în realitate, povara datoriei generată de aceste împrumuturi nu există.

Al treilea element care poate restrânge sensul definiției datoriei externe este natura creditorului. De multe ori, având în vedere că unii creditori acordă împrumuturi în condiții mai avantajoase datorită legăturilor speciale care există între debitor și creditor, creditele și împrumuturile externe obținute din asemenea surse sunt excluse din definirea și calculul datoriei externe(de exemplu, creditele obținute de societatea-fiică de la societatea mamă din exterior).

Un al patrulea element care poate restrânge sensul definiției datoriei externe este caracterul debitorului. În unele cazuri, din datoria externă a unor țări se exclude datoria contractată în exterior de sectorul privat, iar în cazuri extreme, din datoria externă se exclud și împrumuturile sau creditele obținute de anumite agenții publice, astfel că există situații în care datoria externă este asimilată numai cu datoria externă a guvernului.

Definiția datoriei externe consacrată la nivel internațional în urma cercetărilor de către organismele internaționale, care au ca obiect principal de activitate creditarea țărilor cu probleme în asigurarea necesităților financiare prezintă datoria externă brută la un moment dat ca fiind “suma totală a pasivelor contractuale utilizate și neachitate a rezidenților față de nerezidenți, și obligația rezidenților de a rambursa ratele de capital,cu sau fără dobândă, sau de a achita dobânda, cu sau fără ratele de capital”.