Decontarile In Cadrul Relatiilor cu Partenerii Comerciali

Studiu de caz privind decontarile in cadrul relatiilor cu partenerii comerciali

CAPITOLUL I.

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

S.C. EUROPEAN DRINKS S.A ȘI A RELAȚIILOR

COMERCIALE DIN CADRUL ACESTEIA

1.1 PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

S.C. „EUROPEAN DRINKS” SA Rieni-Bihor este o firmă româno-suedeză, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J OS/2371 din 25.06.1993. Unitatea este amplasată în localitatea Rieni, județul Bihor. Sediul unității se află în municipiul Oradea, Strada Teatrului nr. 1-2. Principalii acționari sunt d-l Micula Ioan, d-l Micula Viorel și S.C. „Transilvania General Import Export” SRL.

Obiectul de activitate al societății îl reprezintă producerea și comercializarea de produse alimentare lichide (băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice, ulei, lapte și alte produse alimentare ). Acestea pot fi grupate în trei mari categorii:

-băuturi răcoritoare carbogazoase ambalate în butelii P.E.T. de 0,5 și 2l;

-băuturi răcoritoare plate (fără bioxid de carbon) ambalate în cunoscutele ambalaje aseptice „European Drinks”;

-băuturi alcoolice în butelii P.E.T. de 0,5 l plate și în ambalaje aseptice „European Drinks”;

-produse alimentare lichide (ulei, lapte, bulion) ambalate în ambalajele aseptice „European Drinks”.

Amplasarea liniei de producție în localitatea Rieni, județul Bihor, garantează obținerea unei calități conform normelor Comunității Europene, datorate în primul rând calităților deosebite ale apei din zonă cât și mediului nepoluat.

Societatea a achiziționat linii complete pentru producerea și ambalarea acestor produse alimentare lichide. Tehnologiile utilizate în acest scop sunt dintre cele mai performante pe plan mondial, cu fluxuri de producție complet robotizate și computerizate. Producerea băuturilor răcoritoare se realizează fără conservanți chimici, utilizându-se procedee de pasteurizare în medii aseptice.

Ambalajul este realizat din role de hârtie stratificată prin tehnologii speciale, acest tip de ambalaj fiind recunoscut ca unul dintre cele mai moderne din lume.

Instalația de producție a băuturilor carbogazoase are posibilitatea ambalării în trei tipuri de butelii P.E.T.: 0,5 l cilindric, 0,5 l plat, 2 l cilindric. Această instalație este compusă din utilaje de cea mai înaltă tehnicitate provenind, toate din țările Comunității Europene, fiind cele mai noi tipuri de fabricație din domeniile respective.

Calitatea sucurilor carbogazoase este garantată de următorii factori:

-apă din izvoare de mare adâncime din cadrul Complexului Rieni;

-calitatea CO2 alimentar folosit;

-controlul calitativ al preparării siropului și al pasteurizării produsului de

către laboratorul propriu;

– tratarea produselor în instalații de cel mai ridicat nivel tehnologic.

Întreaga instalație este concepută ca un bloc funcțional independent în care sunt incluse atât producerea ambalajelor cât și ambalarea produsului finit cu toate unitățile necesare.

Băuturile răcoritoare neacidulate și alcoolice îmbuteliate în ambalaje „European

Drinks” sunt produse cu cel mai avansat nivel tehnologic european.

Evidența contabilă și financiară se realizează cu tehnică de calcul modernă, calculatoare din generația celor mai performante, inclusiv la depozitele din toate județele țării.

Procesul de producție este în permanență supravegheat de cadre de specialitate și aparatură de laborator ultramodernă, existând în prezent șapte laboratoare care își desfășoară activitatea în cadrul halelor de producție pentru a supraveghea respectarea normelor de calitate și igienă.

În ceea ce privește organizarea societății, legăturile dintre compartimente, acestea sunt prezentate în organigrama societății prezentată în această lucrare la anexa (anexa 1 ).

Proprietarii, domnii Ioan și Viorel Micula, oameni ai acestor locuri, care au reușit să creeze o adevărată industrie locală, au ca obiectiv principal menținerea calității deosebite recunoscute de către consumatorii produselor „European Drinks”.

1.2.ORGANIZAREA STRUCTURALA A CONTABILITĂȚII

RELAȚIILOR CU TERȚII

Pentru a da o imagine fidelă patrimoniului și rezultatelor financiare, reglementările și legislația contabilă prevăd că la baza organizări contabilități financiare să stea următoarele principii de bază:

-principiul continuității activității presupune ca unitatea patrimonială să-și continue în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil fără a-și reduce substanțial activitatea, neexistând

nici un eveniment care ar împiedica activitatea in viitor, deci ar impune starea de lichiditate sau restrângere substanțială a activității. Acest principiu este unul dintre cele mai importante, întrucât stă la baza abordării globale a evaluării elementelor patrimoniale la inventarierea de la sfârșitul exercițiului și la închiderea conturilor pentru întocmirea bilanțului anual.

-principiul prudenței necesită aprecierea corectă a faptelor pentru a evita riscul în viitor, a incertitudinilor prevăzute, ce ar putea afecta patrimoniul și situația financiară în viitor. Ca urmare, nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea cheltuielilor și a elementelor de pasiv, ținând seama de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activităților exercițiului curent sau anterior. Acest principiu presupune stabilirea la finele anului a unui patrimoniu real, indiferent de prețurile cu care figurează în contabilitate, care să se poată valorifica la prețul zilei. Valoarea contabilă și valoarea de inventar sunt cele două mărimi între care se mișcă evaluarea elementelor patrimoniale în contabilitate.

Pentru elementele de activ, diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea contabilă nu se înregistrează în contabilitate, acestea menținându-se la valoare de intrare. Diferențele constate în minus, se înregistrează pe seama cheltuielilor prin intermediul amortizărilor, în cazul activelor amortizabile, și pe calea provizioanelor pentru deprecieri.

Pentru elementele de pasiv, diferențele constatate în minus intre valoarea de inventar și valoarea contabilă nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente se mențin la valoarea de intrare. Diferențele constatate în plus se înregistrează pe seama cheltuielilor prin constituirea de provizioane pentru creșteri reversibile.

-principiul necompensării potrivit căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate și înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturi de activ și cele de pasiv ale bilanțului ( avere și datorii, drepturi și angajamente ), precum și între cheltuielile și veniturile din contul de rezultate. Deci, în principiu, nu se poate opera compensarea între datoriile și creanțele referitoare la același terț, cu excepția cazurilor în care a fost perfectat un acord scris de compensare.

-principiul valorii de intrare sau al valorii contabile potrivit căruia creanțele și datoriile se evaluează la valoarea nominală, egală cu suma de lichidități ce se vor încasa sau plăti în schimbul lor. Valoarea de utilitate a creanțelor și datoriilor se stabilește în funcție de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată.

-principiul independenței exercițiilor. Pentru determinarea corectă a rezultatelor financiare și a drepturilor și a datoriilor patrimoniale, acest principiu cere determinarea în timp, în cadrul unui exercițiu, a cheltuielilor și veniturilor aferente perioadei de gestiune pe măsură ce acestea sunt angajate, și trecerea lor la rezultatul exercițiului la care se referă. Tot la fel sunt delimitate drepturile de creanța și obligațiile ( datoriile) pe baza generării și angajării lor în exercițiul în care sunt perfectate relațiile juridico-patrimoniale, indiferent când se fac încasările și plățile.

-principiul continuității activității întreprinderii, poate fi asigurat numai în situația realizării echilibrului financiar dintre venituri și cheltuieli, dintre încasări și plăți.

Urmărirea continuă a realizării acestui echilibru presupune, printre altele, controlarea permanentă a capacității de plată a unității, a ratei economiei financiare etc. Pentru a se putea organiza un control eficient în acest sens contabilitatea terților are ca obiective:

-cunoașterea în orice moment a nivelului creanțelor și datoriilor agentului economic ce deriva din relațiile comerciale cu alte unități, precum și din relațiile financiare cu bugetul statului, asigurările sociale etc.;

-urmărirea încasărilor la timp a tuturor sumelor de la clienți și debitori precum și achitarea în termen a datoriilor față de furnizori, creditori, personalul unității, bugetul statului etc.;

-cunoașterea creanțelor și datoriilor față de acționari sau asociați și urmărirea decontărilor în termen a acestora

-cunoașterea creanțelor și datoriilor față de unitățile din cadrul grupului și care derivă din operațiunile efectuate cu aceștia;

-soluționarea corectă și în termen legal a decontărilor din operații în curs de calificare,

-soluționarea corectă a deprecierilor constatate asupra creanțelor sau datoriilor, precum și a creșterilor de valoarea acestora.

Pe parcursul realizării acestor obiective, se urmărește în permanență respectarea principiului noncompensării.

Organizarea contabilității relațiilor cu terții este condiționată de mal mulți factori dintre care menționam:

-natura relațiilor de decontare;

-formele de decontare;

-instrumentele de decontare;

-sistemul de creditare;

-regimul reducerilor și momentul acordării lor.

În organizarea contabilității terților trebuie să se țină seama de factorii amintiți anterior, și în funcție de aceștia se va stabili fluxul internațional ( documentele și circulația lor), precum și conturile în care se vor reflecta operațiunile respective.

Circuitele internaționale desemnează itinerariul pe care îl parcurg informațiile contabile între emițător și prelucrător, între emițător sau prelucrător și destinatar. Circumscrise la zona contabilității, circuitele informaționale se realizează sub forma transmiterii documentelor justificative de la emițător la prelucrător, prin situațiile financiar-contabile folosite.

1.3. Locul relațiilor comerciale în cadrul relațiilor economice ale

întreprinderii

În vederea realizării obiectului lor de activitate, agenții economici intră în relații economice diverse în cadrul proceselor de aprovizionare și desfacere, relații din care se nasc drepturi (creanțe) și obligații (datorii).

O creanță reprezintă un drept personal care permite titularului său (creditorul) să pretindă unei alte persoane (debitorul) execuția unei obligații (remiterea unui bun, a unei sume de lichidități sau realizarea unui serviciu). În vederea acoperirii, o creanță poate să fie (sau nu) însoțită de garanții de natură reală (ipotecă., gaj) sau personală (privilegii generale și speciale).

În situația în care creanța nu este însoțită de o anume garanție, creditorul calificat drept hirografar beneficiază de un gaj asupra totalității patrimoniului debitorului, la concurență însă cu alți creditori hirografari, fiind plătit numai după ce au fost achitate creanțele asortate de garanții.

O problemă extrem de dificilă este atașarea creanțelor la exercițiul financiar corespunzător. În acest sens sunt de relevat două obligații distincte, una legată de patrimoniu iar cealaltă de rezultat.

Referitor la cea legată de patrimoniu și în legătură cu inventarul anual și cu principiul independenței exercițiilor, creanțele (ca de altfel și datoriile) sunt înregistrate în momentul în care au apărut din punct de vedere juridic.

Cealaltă obligație stipulată de dreptul comercial vizează aplicarea principiului prudenței conform căruia:

-trebuie ținut cont de riscurile și de pierderile intervenite în cursul exercițiului sau în exercițiul anterior, chiar dacă acestea sunt sesizate numai între data de închidere a exercițiului și cea de întocmire a documentelor de sinteză.

-numai beneficiile realizate la data de închidere a exercițiului pot fi înscrise în conturile anuale.

Evaluarea creanțelor se face conform următoarelor reguli:

În momentul intrării lor în patrimoniu, ele sunt scrise în conturile de activ la valoarea nominală. Totodată trebuie făcută o disociere între valoarea nominală a creanței și dobânzile eventual stipulate.

În momentul inventarului, riscul de neîncasare al creanței dă naștere la încasarea unui provizion. Creșterea valorii nominale de încasare, situație foarte frecventă în cazul indexărilor, generează un venit numai în varianta unei majorării sigure și definitive.

Diminuarea valorii minimal de rambursare, în varianta în care aceasta avea un caracter definitiv, conduce la constatarea unei pierderi, iar când aceasta are un caracter ireversibil, la constituirea unui provizion pentru depreciere.

În cazul evaluării creanțelor exprimate în monede străine, intervin reguli particulare de evaluare, în special cele legate de înregistrarea la inventar a pierderilor sau a câștigurilor latente sub forma diferențelor de conversie-activ, respectiv pasiv, precum și a provizioanelor pentru pierderi din schimb (provizioane pentru riscuri).

Creanțele din exploatare sunt creanțe generate de desfășurarea ciclului de exploatare cât și de alte operațiuni similare.

Datoriile reprezintă resurse externe de finanțare, puse la dispoziția întreprinderii fie de o instituție de credit (datorii financiare), fie de un furnizor (datorii comerciale), fie de alți terți (datorii fiscale, sociale, etc).

Datoriile din exploatare spre deosebire de cele financiare sunt, cu rare excepții, neremunerabile (nepurtătoare de dobânzi). În cadrul lor sunt incluse datoriile reprezentând:

-furnizorii de materii prime, de mărfuri, de imobilizări precum și prestatorii

de servicii.

-salarii și alte drepturi cuvenite personalului.

-contribuțiile privind asigurările sociale și cotizațiile cuvenite altor organisme sociale.

-impozitele de plătit statului sau altor colectivități locale.

-alte diverse datorii: avansuri acordate de clienți, creditori diverși.

În privința evaluării datoriilor din exploatare, trebuie să se facă distincția între valoarea de înscriere cu ocazia intrării datoriei în patrimoniul întreprinderii și valoarea bilanțieră.

Ca urmare a aplicării principiului nominalismului monetar, valoarea de înscriere cu ocazia angajării datoriei (intrării ei în patrimoniu) este dată da valoarea nominală de rambursare.

Datoriile exprimate în monede străine pot genera pierderi sau câștiguri lente sub forma diferențelor de conversie-activ, respectiv pasiv, precum și provizioanele pentru pierderi din schimb (provizioane pentru riscuri).

Ca în cazul creanțelor exprimate în monede străine, înregistrarea diferențelor (anticipate sau efective) de curs are în vedere atingerea obiectivului imaginii fidele a patrimoniului și rezultatului.

În marea lor diversitate aceste relații se întrepătrund într-un circuit în care

fiecare agent economic se află în dubla ipostază, atât de vânzător cât și de cumpărător. În funcție de poziția pe care agentul economic o are de o parte sau de cealaltă parte a „tejghelei comerciale" se creează raporturi juridice de drepturi sau de obligații. Stingerea acestor creanțe sau datorii se face de regulă prin intermediul mijloacelor bănești utilizând:

-operațiuni bănești de decontare cu numerar sau fără numerar;

-operațiuni de decontare prin efecte comerciale.

Pe parcursul existenței lor, unitățile patrimoniale intră în permanență în relațiile cu salariații lor, iar societățile de tip comercial întrețin și evidențiază totodată și relații cu asociații sau acționarii lor.

La toate acestea se mai adaugă și relațiile financiare ale unităților patrimoniale cu: organismele de asigurări și protecție socială; cu bugetul administrației centrale (și chiar locale); cu societăți de asigurări etc.

Totodată, în cadrul aceluiași tip de holding se nasc relații specifice de decontare în cadrul grupului.

Toate relațiile agenților economici cu terții se creează și se sting într-o înlănțuire fără sfârșit, fiecare în parte având scadențe ferme de decontare. Întreprinderea, unitatea economică, intră într-un flux global de relații, flux caracterizat printr-o mulțime de alte fluxuri specifice.

În interior se nasc fluxuri de drepturi și obligații cu personalul propriu, cu personalul temporar angajat, de alocare și utilizare a unor fonduri.

În exterior fluxurile legate de drepturile și de creanțele întreprinderii apar în relațiile acesteia cu: furnizorii, clienții, creditorii, bugetul statului, asigurările sociale, asociații, cu alte persoane fizice sau juridice.

Având în vedere marea diversitate a relațiilor economice pe care agenții economici le întrețin cu terții, pentru a le înțelege și reflecta corect în contabilitate, se impune clasificarea și definirea lor.

În funcție de natura juridică relațiile pot fi:

-generatoare de obligații (datorii);

-generatoare de drepturi (creanțe).

În majoritatea cazurilor însă, relațiile cu terții sunt de drepturi și obligații reciproce, de exemplu:

-în relațiile comerciale cu furnizorii, unitatea patrimonială are obligația plății contravalorii bunurilor, lucrărilor sau serviciilor primite, dar și drepturi asupra acestora pentru avansul sau acontul acordat;

-în relațiile cu clienții unitatea patrimonială are dreptul de a încasa contravaloarea lucrărilor sau prestațiilor făcute, dar și obligația decontării avansului primit de la clienți;

-în relațiile cu bugetul statului, unitatea patrimonială are dreptul de a plăti o

serie de impozite și taxe, dar și dreptul de a încasa subvenții, TVA de recuperat etc.;

-în relațiile cu salariații săi, unitatea patrimonială are obligația remunerării muncii prestate de aceștia și a stimulării suplimentare prin premii și participare la profit, dar și drepturi față de personal pentru avansurile acordate cât și pentru eventualele sume achitate în plus și necuvenite acestora.

În categoria decontărilor cu terții se cuprind toate datoriile și creanțele față

de terțe persoane, cu termene de decontare pe termen scurt.

De asemenea sunt incluse și decontările între exercițiile financiare determinate de valoarea de regularizare, transferate de la un exercițiu la altul.

Nu sunt delimitate prin categoria decontărilor cu terții datoriile și creanțele financiare determinate de credite pe termen scurt primite, respectiv acordate de întreprindere.

Din punct de vedere teoretic datoriile pe termen scurt exprimă fondurile furnizate de terți pentru care unitatea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent valoric. Este vorba de datoriile create în cadrul relațiilor de decontare ale unității cu alte persoane fizice sau juridice. Persoanele juridice și fizice față de care unitatea are obligații bănești sunt denumite generic creditori. Creditorul reprezintă persoana care, în cadrul unui raport patrimoniul, a avansat o valoare economică și urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestație.

Datoriile ca surse străine de finanțare sunt prezente și funcționează din momentul nașterii angajamentului față de terți și până în momentul plății lor. Mai mult, toate datoriile a căror termen de decontare depășește un an sunt purtătoare de dobândă.

Creanțele pe termen scurt sau valorile în curs de decontare reprezintă valorile economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmează să primească un echivalent valoric. Acest echivalent poate reprezenta o sumă de bani, o lucrare sau serviciu. Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valoarea avansată urmând să dea echivalentul corespunzător sunt denumite generic prin noțiunea de debitori.

Deci, debitorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a primit o valoare și urmează să dea un echivalent valoric sau o contraprestație.

Prin „Planul de conturi general” sunt delimitate următoarele categorii de datorii și creanțe pe termen scurt: datorii și creanțe asimilate, datorii și creanțe în cadrul grupului și cu asociații, debitori și creditori diverși, datorii și creanțe de regularizare, provizioane pentru deprecierea creanțelor.

1.3.1. Sfera relațiilor de decontare cu furnizorii și clienții

În general în cadrul activităților economice se realizează schimburi de valori. Adică, una din părțile contractate oferă bunul sau serviciul spre vânzare, iar cealaltă emite contravaloarea sa. Putem deosebi deci două fluxuri de valori de sens contrar, adică fluxul de mărfuri bunuri și servicii și contrafluxul valorilor de schimb, în general al banilor.

De cele mai multe ori nu se realizează în același moment ambele fluxuri. Adică una din părțile contractate oferă bunul sau serviciul urmând ca plata să se facă ulterior iar în alte cazuri livrarea bunuri1or și a serviciilor poate să fie precedată de acordarea unor avansuri, în general bănești.

În condițiile în care în cadrul relațiilor de schimb nu se produc, în același moment f1uxurile de valori, ambele fluxuri de valori, în contabilitatea firmei vânzătoare apare înregistrat un drept de încasare -creanță, iar în cea a firmei cumpărătoare o obligație de plată -datorie.

Plecând de la faptul că o unitate patrimonială în primul rând își asumă obligații și apoi are drepturi (după ce produce, prestează servicii, etc.) se constată în noul plan de contur o inversie între primele două grupe și anume, în grupa 40 au fost trecute conturile de furnizori și asimilate, iar în grupa 41 conturile de clienți și asimilate. De fapt, într-o economie de piață, legea asigură protecția creditorilor.

Structura clasei a 4-a este în așa mod concepută, încât reflectă în succesiunea f~yelor circuitului economic, modalitatea în care unitățile patrimoniale își reglementează decontările astfel:

-în cadrul procesului de aprovizionare, față de furnizori

-în cadrul procesului de desfacere față, de clienți

-în cadrul procesului de producție și repartiție, față de personal, organisme sociale și protecție socială, față de bugetul statului.

În cadrul procesului de desfacere contractarea clienților interni și externi poate fi realizată: direct, cu prilejul unor contracte personale, prin telex, telefon, fax, participări la târgiri, expoziții; indirect, prin reprezentanți sau agenți comerciali, prin Camera de Comerț și Industrie.

Contractarea poate fi realizată prin intermediul ofertei adresată unor c1ienți potențiali. Oferta poate fi acceptată de cumpărător în condițiile oferite, dar poate fi și o bază pentru începerea de tratative, respectiv partenerul face o contraofertă, pe care o expediază ofertantului inițial și în care își exprimă o serie de propuneri.

În cazul în care oferta sau contraoferta este fermă și acceptată ca atare, sunt îndeplinite condițiile pentru încheierea contractului.

Contractul comercial este principalul izvor al obligațiilor comerciale, interpretarea cauzelor acestuia fiind supusă unei duble reguli:

-în primul rând în absența unor reglementări specifice cuprinse în Codul comercial român, se aplică principiile și dispozițiile Codului civil;

-iar în al II-lea rând, aplicarea unor uzanțe comerciale locale, reguli nescrise.

Principalul efect al contractului comercial, încheiat ca urmare a cordului de voință, este acela al executării obligației de către debitor, în ipoteza în care acesta nu-și execută obligația asumată.

1.3.2. Gestiunea clienților.

Clienții reprezintă creanțe ale întreprinderii, rezultate din livrarea de bunuri și sau prestarea de servicii, care au o anumită scadență de încasare. În funcție de scadență clienții pot fi:

-cu încasare imediată (cu plata la vedere ) în numerar (cash) sau după un număr normal de zile de decontare a facturilor (3-5 zile).

-cu încasare la termen (cu plate la termen) după o perioadă de timp convenită între agenții economici. Termenele de 30, 60 și 90 de zile sunt cele mai uzuale, dar pot fi convenite și perioade mai mari de timp chiar peste un an.

În funcție de respectarea sau nu a termenelor de plată., cu titlu de excepție, pot să apară și clienți cu întârzieri la plata facturilor sau clienți insolvabili care nu pot fi încasați.

Gestiunea clienților reprezintă ansamblul metodelor și instrumentelor de utilizare cât mai eficientă a capitalurilor imobilizate în credite comerciale. Creditele comerciale au o accepțiune mai largă decât cea a clienților și cuprind:

1 ) credite vânzător reprezentând vânzările de mărfuri pe credit.

Întreprinderea apare în două ipostaze și anume: cea de împrumutat prin credite furnizori, pentru materiale, echipamente, etc. și cea de împrumutător prin credite clienți, pentru produsele livrate sau lucrările executate beneficiarilor săi.

CREDITE CREDITE

FURNIZOR CLIENȚI

AVANSURI AVANSURI

ACORDATE PRIMITE

2) credite cumpărător, reprezentând plățile în avans și acest caz, întreprinderea poate fi atât beneficiară avansurilor plătite de către clienții săi pentru fabricația produselor, cât și plătitor de avansuri către furnizorii săi de echipamente sau materiale. Volumul creditelor comerciale este impresionant, depășind în multe cazuri pe cel al creditelor bancare.

Dintre toate formele creditului comercial, creditele clienți și avansurile către furnizori reprezintă o alocare de capitaluri ale întreprinderii și exprimă, pentru gestiunea viitoare, o nevoie de finanțare. In ceea ce privește creditele furnizori și avansurile primite de la clienți, acestea reprezintă o sursă de finanțare, de către terți, a ciclului de exploatare al întreprinderii.

Obiectivele gestiunii clienților pot viza:

-fie reducerea capitalurilor alocate în soldul clienților, dar cu cât este mai strânsă finanțarea acestor active circulante cu atât clienții vor fi mai nemulțumiți si vor determina reducerea cifrei vânzării produselor firmei.

-fie prelungirea duratei de acordare a creditelor-clienți, ceea ce este de natură să stimuleze clienții. Însă., prelungirea duratei de încasare a clienților antrenează costuri ridicate cu creșterea alocării de capitaluri în soldul clienților și riscuri de insolvabilitate a clienților.

Creditele-clienți reprezintă o adevărată investiție de capital a intreprinderii, care poate aduce acesteia o anumită rentabilitate.

Creditul acordat unui singur client ne apare ca o alocare de capitaluri pe termen scurt (de Ia livrare până la încasare). Creditele alocate tuturor clienților ne apar, însă, ca o alocare permanentă de capitaluri ale întreprinderii, reprezentând o investiție care trebuie făcută să fie finanțată continuu. Mărimea acestei investiții este determinată de cifra de afaceri și de durata medie a creditelor-clienților, după relația:

Cifră de afaceri x Durata de acordare a creditului-clienți

Credite-clienți = ––––––––––––––––––––––––

360

Creșterea cererii de produse pe piață, prin prelungirea duratei creditor-clienți, va degaja o rentabilitate oferită vânzărilor suplimentare, care poate motiva suficient de bine o astfel de politică în gestiunea clienților.

Prelungirea duratei de încasare a clienților este însoțită, în mod inevitabil și de creșterea riscurilor de insolvabilitate a clienților. Într-o economie concurențială, în plin proces de concentrare, numărul falimentelor este ridicat și riscul de insolvabilitate este mai mare pe o perioadă de timp mai mare.

Atragerea de noi clienți, precum și păstrarea celor actuali necesită un proces continuu de informare, analiză și evaluare, a situației lor economico-financiare și a poziției concurențiale a acestora. Cea mai mare parte a informațiilor privind clienții se obține prin intermediul băncilor ale căror servicii de specialitate pot oferi clasificări de ordin general, nu și date precise sau cifre, pentru a nu afecta secretul profesional. Aceste clase se referă spre exemplu la:

-clienți cu scadențe dificile;

-clienți cu plăți neregulate;

-clienți cu proteste pentru neplata cambiilor;

-clienți cu incapacitate de plată.

O altă sursă de informații pertinente privind clienții o constituie registrele întocmite de organisme specializate, care privesc anumite caracteristici ale întreprinderi lor.

Urmărirea și controlul clienților, deși determină o activitate laborioasă, sunt indispensabile unei gestiuni sănătoase a clienților. Ca și în cazul gestiunii stocurilor se poate utiliza metoda ABC de urmărire a clienților, după care aceștia se clasifică în:

-grupa A, clienți foarte importanți, reprezentând circa 60% din soldul total al clienților și circa 10% din numărul lor;

-grupa B, clienți importanți (30%/30% );

-grupa C, clienți de mică importanță ( 10%/60%).

1.3.3. Riscul agentului economic în acordarea creditului clientului

În cadrul economiei cu un mediu concurențial, orice întreprindere urmărește consolidarea poziției sale și păstrarea unui loc important pe piața unde-și desface produsele. Acest lucru necesită o serie de acțiuni din partea agentului economic, cum ar fi: desfacerea unor produse de calitate, practicarea unui preț concurențial și nu în ultimul rând prin facilități pe care la acordă clienților. Cele mai importante facilități sunt vânzările pe credit și condițiile de acordare a acestui credit. Deci, politica de credite a unei întreprinderi joacă un rol important în dezvoltarea ei, ea urmărind sporirea cifrei de afaceri, creditul acordat clienților fiind o investiție pe termen scurt.

Creditul comercial este de creditul pe care și-l acordă direct participanții la relațiile contractuale, fără intervenția unei verigi intermediare. Acesta este acordat de către furnizor cumpărătorului, pe perioada de la livrarea mărfurilor și până la încasarea contravalorii lor. Este un credit pe termen scurt, care variază de la câteva zile până la 90 de zile, în conformitate cu clauzele contractuale. Acest credit nu este purtător de dobândă.

Acordarea unui credit comercial implică totuși o serie de neajunsuri pentru furnizor, deoarece acordarea acestui tip de credit presupune un efort financiar din partea lui, deoarece pe perioada cât a acordat împrumutul, el este nevoit să refinanțeze de cele mai multe ori de la bancă și deci, să plătească dobânda. Însă, în general, aproape toate întreprinderile care acordă credite comerciale sunt la rândul lor debitori în relațiile cu alte întreprinderi, așa încât pasivele în bilanț la contul „Furnizori” tind să se echilibreze cu activele din bilanț existente la conturile „Clienți”.

Ca orice contract, trebuie să existe cel puțin două părți, condițiile creditului negociindu-se deci între furnizor și client. Ele sunt influențate în principal de situația furnizorului, și anume:

-poziția pe care o ocupă pe piață ( ocupă deja un loc important și are o clientelă numeroasă sau este nou apărut pe piață și este în curs de a-și consolida clientela);

-produsele pe care le desface ( sunt produse căutate de clienți; produse mai vechi a căror cerere este în scădere; produse noi, încă necunoscute pe piață);

-situația financiară ( are capitaluri disponibile suficiente sau nu).

De exemplu, un client cu o situație financiară bună și care solicită o cantitate mare de produse poate obține credit în condiții mai bune decât alții.

Creditul comercial prezintă și unele avantaje:

-pentru beneficiar, principalul avantaj este că poate folosi materialele fără a plăti, acest credit reprezentând o sursă de capital circulant;

-pentru furnizor , livrarea de mărfuri, în schimbul permisiunii unei plăți viitoare este avantajoasă deoarece reduce cheltuielile de depozitare și poate fi folosit ca mijloc promoțional pentru a atrage clienții.

In ceea ce privește dezavantajele, acestea își au izvorul în așa numitul „blocaj financiar”, principalul neajuns cu care se confruntă economia românească, fenomen întâlnit din ce în ce mai des. Principalul „izvor” al blocajului financiar îl constituie întârzierea efectuării plăților, a achitării furnizorilor de către clienți afectând buna funcționare a economiei. Orice întârziere din partea clienților creează dificultăți serioase furnizorilor, care pot fi aduși în pragul falimentului.

În ultimii ani s-a constatat o dublare a acestui tip de risc, cauzele principale fiind: conjunctura, accelerarea ciclurilor, multiplicarea plăților, presiunea concurențială și nu în ultimul rând neglijența și lipsa de rigoare față de debitori.

Deși riscul-client este o problemă reală cu care se confruntă toate unitățile economice indiferent de mărime (mici, mijlocii, mari) și indiferent de zona geografică în care se află, această problemă nu este specifică numai țărilor aflate in tranziție, ci ea se întâlnește și în țările dezvoltate. Totuși cele mai expuse sunt întreprinderile mici și mijlocii, deoarece datorită dependenței lor de întreprinderile mari, ele nu își pot permite să refuze afaceri din cauza termenelor de plată care le sunt solicitate de clienți, ele fiind puse în fața unor termene lungi de plată.

În cazul în care un client este în imposibilitatea de plată, atunci întreprinderea creditoare trebuie să-și mărească vânzările pentru a atenua impactul fără costuri reziduale și fără pagube. Din alt punct de vedere, și anume al performanțelor, creditul mărește totalul bilanțului, reduce viteza de rotație a activelor și sporește necesitățile de fond de rulment pentru exploatare.

În fața problemei creditului client, întreprinderile dispun de o serie de instrumente (creditul managerial), care au misiunea de a gestiona riscurile client, astfel încât să se permită: creșterea vânzărilor cu costurile și cu riscurile cele mai mici, luarea deciziilor de acordare a creditului, urmărirea riscurilor, recuperarea și contenciosul.

Acordarea creditului-client se face în funcție de calitatea clienților, de gradul de dependență al acestora față de creditor, de poziția concurențială, de strategiile concurenților.

CAPITOLUL II

CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU FURNIZORII

2.1. Contabilitatea angajării relațiilor cu furnizorii interni

Datoriile comerciale create în cadrul relațiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionările de bunuri materiale, lucrări și servicii se delimitează patrimoniul sub forma furnizorilor efectele de plată și avansurile acordate furnizorilor.

Datoriile față de furnizori sunt datorii din exploatare ce apar ca urmare a derulării operațiilor de aprovizionare a unităților patrimoniale cu cele necesare în vederea desfășurării în bune condiții a activităților lor. Obligațiile unităților patrimoniale față de furnizorii lor, se ridică la nivelul valorii bunurilor, lucrărilor și serviciilor primite, inclusiv cota TVA aferentă. Cu alte cuvinte, valoarea de înscriere a datoriei intrate în patrimoniu este valoarea ei nominală de rambursare.

În contabilitate se înregistrează doar datoriile certe față de furnizori. Datoria devine certă în momentul transferului de proprietate pentru bunuri, respectiv în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii.

Factura este documentul de bază utilizat pentru consemnarea transferului de proprietate sau a realizării lucrărilor și serviciilor. Ea este totodată documentul ce stă la baza înregistrării în contabilitatea celor doi parteneri comerciali, incluzând și specificații privind TVA colectată sau deductibilă.

Pentru reflectarea datoriilor față de furnizori se utilizează conturile 401”Furnizori”, 404 „Furnizori de imobilizări”.

Contul 401”Furnizori” ref1ectă datoria agentului economic ca urmare a primirii de materii prime și materiale, obiecte de inventar, animale și păsări, mărfuri sau ca urmare a lucrărilor și serviciilor executate pentru activitatea de exploatare de diferiți terți. Acest cont ține evidența atât cu furnizorii interni cât și cu cei externi.

Pentru reflectarea relațiilor cu furnizorii de imobilizări corporale sau necorporale se utilizează un cont distinct și anume contul 404 „ Furnizori de imobilizări”.

După părerea unor specialiști exprimată în literatura de specialitate¹, nu este necesară utilizarea a două conturi pentru furnizori, unul pentru cumpărări de bunuri, lucrări și servicii destinate activității de exploatare și altul pentru cumpărări de imobilizări. Doar faptul că achiziționarea de imobilizări nu se referă direct și nemijlocit la activitatea de exploatare, nu ar justifica suficient ideea reflectării distincte a obligațiilor provenite din aceste operațiuni.

Datorită decalajului care există uneori între livrările făcute de furnizori și facturare, apare ca necesară regularizarea datoriilor și înregistrarea intrării în patrimoniu a bunurilor.

__________________________

¹ Contabilitatea financiară în noul sistem contabil Vol. II Mihai Epuran pag. 23

Astfel, bunurile recepționate de furnizori și pentru care nu a sosit încă factura, se evidențiază în corespondență cu contul 408 „Furnizori-facturi nesosite” reflectându-se astfel datoria reală față de terți .Acest cont ține evidența bunurilor sosite fără factură, inclusiv TVA aferentă și a căror valoare este suficient de bine cunoscută. De asemenea ține și evidența lucrărilor terminate și a serviciilor prestate de furnizori și nefacturate.

În anumite situații, stabilite de regulă prin contracte, clientul acordă furnizorului avansuri sau aconturi bănești, în vederea livrării unor bunuri sau servicii, iar în aceste cazuri se constituie o creanță dată de furnizor, adică acesta devine debitor.

Avansurile reprezintă sume achitate cu anticipație furnizorilor de către unitățile patrimoniale, înaintea execuției unei comenzi, deci pentru bunuri, lucrări sau servicii ce urmează a se primi ulterior.

Aconturile reprezintă sumele achitate cu anticipație furnizorilor de către unitățile patrimoniale ca urmare a executării parțiale de către furnizor a comenzilor, deci pentru lucrări sau serie de lucrări deja începute.

O situație asemănătoare se întâlnește și în cazul în care clientului i se facturează, adică primește odată cu bunurile cumpărate, și ambalajele care circu1ă pe principiul restituirii, cum ar fi sticlele, borcanele, navetele, butoaiele, etc.

Ambalajele primite din moment ce au fost facturate, se înregistrează ca o creanță pe care clientul o poate recupera prin restituirea lor, iar pe această cale se diminuează totodată și datoria față de furnizor. Contabilitatea creanțelor întreprinderii față de terți pentru avansurile sau aconturile acordate furnizorilor și din ambalajele de restituit se ține cu ajutorul contului 409 „Furnizori-debitori”.

Faptul că este un cont de creanțe, de activ, rezultă din denumirea sa, precum și din ultima cifră a simbolului, 9, de unde reiese că făcând parte dintr-o grupă de conturi de pasiv primește o funcție de activ.

Documentul ce reflectă datoria față de furnizori ce se naște din operațiuni de aprovizionare cu bunuri, lucrări și servicii este factura.

2.2. Reduceri de prețuri acordate de furnizori

În practică se întâlnesc adesea situații în care furnizorul acordă la valoarea rezultată din aplicarea prețului sau tarifului negociat o serie de reduceri.

Reducerile afectează atât vânzările cât și cumpărările, în funcție de poziția pe care agentul economic o are de o parte sau de cealaltă parte a "tejghelei comerciale”.

Se disting următoarele tipuri de reduceri:

-reduceri cu caracter comercial;

-reduceri cu caracter financiar.

În țările vest europene se practică trei feluri de reduceri de prețuri pentru care au fost consacrate conotații adecvate adică: rabat, remiză respectiv risturn care mai este cunoscut și sub denumirea de reducerea anuală sau reducere globală.

Rabaturile reprezintă reduceri excepționale de preț pe care poate să le acorde furnizorul clientului său atunci când se constată defecte de calitate sau abateri de la standarde la bunuri ce fac obiectul tranzacției, ori atunci când i s-a livrat clientului marfa necomandată. Pentru a aplana ivirea unor conflicte cu acest client, și pentru continuarea relațiilor contractuale cu clientul, furnizorul va diminua prețul de vânzare cuvenit în prealabil cu o cotă numită rabat.

Rabatul comercial se calculează cu diferite ocazii:

-vânzarea produselor la sfârșit de serie pentru a reduce stocurile de produse vechi;

-vânzări aniversare;

-vânzări promoționale, cu ocazia lansării pe piață a produselor noi.

Remizele reprezintă reduceri practicate în mod obișnuit asupra prețului curent de vânzare, luându-se în considerare volumul vânzărilor sau calitatea clientului (se ține cont de poziția preferențială a unui anumit cumpărător în clientela întreprinderii). Remizele se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra prețului curent de vânzare.

După modul de calcul, remiza este de două feluri:

-remiză simplă;

-remiza compusa.

Risturnurile sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului de operații efectuate cu un același terț, în timpul unei perioade determinate, pentru a recompensa fidelitatea clientului față de produsele vânzătorului. Cota de risturn poate fi calculată în formă progresivă.

Reducerile comerciale amintite anterior nu se înregistrează în contabilitate, dacă sunt acordate în momentul facturării. Astfel, se va înregistra în contabilitate la creanțe din vânzări (respectiv datorii din cumpărări) doar valoarea netă comercială rezultată ca urmare a aplicării acestor reduceri.

În situația în care reducerile comerciale se acordă ulterior după ce a avut loc livrarea mărfurilor și expedierea facturii, acestea sunt înscrise în facturi de reducere sau note de credit.

În aceste cazuri, reducerile trebuie contabilizate, deoarece modifică nivelul facturii inițiale. Înregistrarea acestora se face prin debitul contului 401 „Furnizori” și creditul contului 371 „Mărfuri” cu valoarea reducerilor cu caracter comercial și stornarea TVA deductibilă.

Risturnu1 necesită o înregistrare puțin deosebită deoarece reprezintă o reducere care se acordă, de regulă, la sfârșitul anului, pentru întreaga cantitate din sortimentul cumpărat în decurs de un an. Ori, până la sfârșitul anului, bunurile cumpărate au fost consumate sau vândute, deci au fost cuprinse în cheltuieli.

În acest caz nu mai poate fi vorba de rectificarea costurilor bunurilor, care nici nu se mai găsesc în gestiune, ci de rectificarea conturilor de cheltuieli în care au fost incluse bunurile, după natura lor.

Se creditează contul 401 „Furnizori” și se debitează contul 607 „Cheltuieli privind mărfurile”.

În cazul în care evidența stocurilor se ține prin inventar intermitent reducerile primite de orice fel, rabat, remiză, risturn, necesită rectificarea datoriei față de furnizor și odată cu aceasta rectificarea conturilor de cheltuieli, în care au fost înregistrate cumpărările și proporțional cu acestea se rectifică și TVA-ul.

Rezultă că în aceste cazuri reducerile de orice fel se înregistrează prin același tip de formule contabile care este specific risturnurilor primite, în cazul inventarului permanent.

De menționat că reducerile nu se acordă automat, ci ele trebuie să fie convenite între părți și stipulate ca și clauze contractuale.

Reducerile cu caracter financiar se prezintă sub forma sconturilor de decontare și constau în reducerile acordate clienților care își achită cumpărăturile înaintea termenului normal de exigibilitate.

Scontul de decontare se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra valorii facturii la prețul curent sau asupra valorii nete comerciale în cazul în care s-au acordat și reduceri comerciale. Fie că apar în factura inițială, fie că fac obiectul unei facturi ulterioare de reducere, sconturile de decontare se înregistrează în contabilitate astfel :

-sub formă de cheltuială financiară în contabilitatea, furnizorului;

-sub formă de venituri financiare în contabilitatea clientului.

Justificarea este următoarea:

-furnizorul care a acordat această reducere înregistrează o cheltuială, dar își încasează creanța față de clienți cu una sau mai multe luni mai devreme. Scontul de decontare acordat de furnizor reprezintă, deci, costul financiar al procurării acestor fonduri mai devreme.

-clientul care beneficiază de această reducere, pentru că plătește înainte ca angajamentul său financiar să fi devenit scadent, înregistrează un venit. Scontul de decontare este pentru client randamentul financiar al plasării fondurilor sale. În ceea ce privește metodologia de calcul, menționăm faptul că procentele sau sumele absolute a1e fiecărei categorii de reducere se aplică asupra „netului anterior”. În cadrul reducerilor comerciale mai întâi se operează rabaturile și apoi remizele.

2.3. Contabilitatea decontării relațiilor cu furnizorii interni

Stingerea datoriei față de furnizori se efectuează prin achitarea contravalorii datoriilor cu numerar, documentu1 utilizat fiind chitanța, fie prin operațiuni de decontare fără numerar, documentele utilizate în acest caz fiind: filă CEC, dispoziție de plată, dispoziție de încasare, sau prin efecte comercia1e.

Reflectarea datoriilor este necesară întrucât decontarea, respectiv achitarea datoriilor se realizează, în principiu, în cea mai mare parte, prin intermediul unității bancare, ulterior desfășurării operațiunilor economice de aprovizionare.

2.3.1. Contabilitatea operațiilor de decontare cu furnizorii fără numerar

Formele și instrumentele de decontare fără numerar sunt:

-acceptare;

-compensare;

-acreditivul.

Operațiile de decontare fără numerar au o pondere mare în totalul plăților unei societăți datorită avantajelor pe care le oferă.

Operațiile de plăți prin acceptare se pot efectua fie din inițiativa clientului, fie din inițiativa furnizorului, și se pot folosi diferite instrumente de plată.

2.3.1.1. Contabilitatea decontării prin acceptare din inițiativa clientului

cu ordin de plată

În acest caz, furnizorul remite direct clientului -împreună cu marfa sau separat ordin de plată, pa care îl completează la toate rubricile mai puțin cele referitoare la numărul și data recepției.

Clientul, după recepția mărfurilor, completează cele trei exemplare ale ordinului de plată, îl semnează pentru acceptarea părții și îl depune la banca sa. Banca clientului verifică legalitatea operației, restituie un exemplar clientului, și după înregistrarea documentului în contul acestuia, remite un exemplar din ordinul de plată la banca furnizorului.

Clientul poate efectua decontarea din mijloace bănești existente în contul curent, din limită de creditare la contul curent, sau din credite acordate separat în conturi de credite.

2.3.1.2. Contabilitatea decontării prin acceptare din inițiativa clientului,

prin plăți scadente (la anumite termene)

Livrările de mărfuri și prestările de servicii au o frecvență mai mare și sunt de valori relativ constante se pot deconta prin părți scadente folosindu-se ordinul de plată. Pentru efectuarea decontărilor, plătitorul (clientul) depune la bancă, fie anticipat, fie la termenele de plată convenite, câte un ordin de plată pentru suma stabilită a se vira periodic, pe baza căreia se efectuează decontarea.

Fluxul informațional contabil al decontărilor prin plăți scadențare este asemănător cu cel prezentat pentru decontări prin ordin de plată, deosebindu-se numai prin aceea că intervine contul 409 „Furnizori-debitori” in contabilitatea clientului.

2.3.1.3. Contabilitatea decontării prin acceptare la cererea furnizorului

Pentru efectuarea plăților la cererea furnizorului se poate utiliza ca instrument de decontare dispoziția de încasare. Dispoziția de încasare este instrumentul de trezorerie emis de titularul unui cont (creditorul) prin care cere băncii sale să transmită documentul la banca unde debitorul (datornicul) își are contul, în vederea acceptării și achitării prin virare a unei sume de bani pentru bunuri, servicii sau alte prestanțe executate.

Pentru mărfurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate a căror valoare se decontează prin bancă, furnizorul emite dispoziția de încasare care, împreună cu factura, servește ca document de decontare, de însoțire a mărfurilor pe timpul transportului, document de recepție, gestiune și înregistrare în contabilitate.

În cazul folosirii acestui instrument de decontare, se observă că inițiativa aparține furnizorului și ca urmare fluxul documentelor de decontare pornește de la furnizor spre client și se reîntoarce la furnizor, prin băncile celor două unități.

2.3.1.4. Contabilitatea decontării prin compensare

Compensarea ca formă de decontare, constă în compensarea reciprocă între doi parteneri a drepturilor de creanță cu obligațiile acestora, prin primirea în schimb de către furnizor de la cumpărător a unor mărfuri. prin această formă de decontare se asigură creșterea operativității rezolvării actelor de încasări și plăți, reducerea volumului banilor din conturile de la bancă, înlăturarea blocajului financiar.

Înregistrarea în contabilitate a încasărilor prin compensație.

2.3.2. Contabilitatea operațiilor de decontare cu furnizorii prin efecte

comerciale

În economia de piață, alături de folosirea ca instrument de decontare (plată-încasare) a ordinului de plată, dispoziției de încasare și a cecurilor de decontare se utilizează așa numitele efecte comerciale.

Efectele comerciale definesc, în general, cambiile, biletele de ordin, cecuri1e și alte titluri de valoare care se folosesc în relațiile comerciale de vânzare-cumpărare și în relațiile de credit.

Caracteristici și funcții ale efectelor comerciale

Între instrumentele de decontare, efectele comerciale vor interveni tot mai mult, dat fiind funcția lor de a facilita vânzările pe credit, funcție foarte importantă în condițiile lipsei de capital și a disponibilităților imediate pentru efectuarea plăților.

Decontarea obligațiilor din relațiile cu terții, poate fi făcută și cu ajutorul efectelor comerciale, numite și „titluri de credit” și cunoscute în legislație și practica comercială sub forma de cambie, bilet la ordin, cecul și alte titluri. Acestea sunt înscrisuri solemne, care, bazate pe conținutul textului, sunt operante fără a fi necesară completarea lor cu alte date sau documente.

Cambia este înscrisul solemn prin care o persoană (trăgătorul) dă ordin altei persoane (trasul) să plătească, la scadență unei a treia persoane (beneficiarul) o sumă determinată de bani.

3

Beneficiar

2 1

Tras Trăgător

(acceptă)

Cambia poate fi trasă la vedere, la un anumit timp de la vedere, la un timp da la data emisiunii, la o zi fixă.

Cambia fără precizarea scadenței este socotită plătibilă la vedere.

Ea poate fi trasă asupra trăgătorului însuși sau în contul unui terț. Într-o cambie la vedere sau la un anumit timp de la vedere, trăgătorul poate stipula că suma va fi producătoare de dobândă, aceasta fiind indicată în cambie. Dobânda curge de la data emiterii cambiei.

Cambia este transmisibilă printr-un gir necondiționat, prin care se transmit toate drepturile izvorâte din cambie, trăgătorul răspunzând de acceptarea și de plata cambiei.

Biletul da ordin este un înscris solemn ce se deosebește de cambie prin aceea că la acesta nu participă trasul și nu este nevoie de acceptare. În biletul da ordin, trăgătorul ți trasul se contopesc în persoana emitentului și ca urmare nu mai este nevoie de acceptare.

Spre deosebire de cambie, la biletul le ordin lipsește numele trasului iar în locul semnăturii trăgătorului este semnătura emitentului. Emitentul unui bilet la ordin are aceleași obligații ca trasul unei cambii .

Cambia este inițiată de furnizor și constituie o invitație pe care o adresează clientului de a plăti o sumă.

Biletul la ordin este emis de client și constituie un angajament de plată al acestuia față de creditor.

Cecul este un înscris solemn prin care o persoană – fizică sau juridică – numită trăgător, dă ordin unei a doua persoane, numită tras, să plătească o sumă de bani unei a treia persoane, numită beneficiar, care poate fi chiar trăgătorul. În România, cecul nu poate fi tras decât asupra unei bănci și nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras, asupra căruia are dreptul de a dispune prin cec.

Deosebirile principale între cec și cambie constau în aceea că cecul poate fi la purtător, ceea ce la cambie îi atrage nulitatea, cecul nu trebuie acceptat, scadența cecului este la vedere. Regimul financiar al emiterii și circulației, al vânzării și cumpărării, al scontării și lichidării efectuate comerciale se așează pe reguli severe, care sunt riguros reglementate.

În gestiunea unităților patrimoniale, efectele comerciale intervin:

-fie în relațiile cu furnizorii, pentru stingerea obligațiilor față de aceștia generate de bunurile sau serviciile primite, prin emiterea sau acceptarea în calitate de tras a unor efecte;

-fie în relațiile cu clienții, la livrări de mărfuri, produse, prestații și alte servicii unde în schimbul drepturilor de creanță se pot primi în calitate de beneficiar diferite efecte comerciale. Acestea sunt păstrate în portofoliul de valori până la scadență, când sunt depuse spre încasare, sau pot fi utilizate și înaintea termenului scadent pentru efectuarea unor plăți, ori pentru obținerea de lichidități prin scontarea lor. Efectele comerciale se clasifică în efecte de plătit, adică bilete la ordin emise de client, adică acceptate de furnizor și efecte de încasat.

Pe lângă funcțiile lor de instrumente de plată, efectele comerciale constituie și instrumente de credit, plata amânându-se la o dată ulterioară. Pe traseul parcurs de efectele comerciale în gestiunea unităților patrimoniale se delimitează două segmente funcționale:

-segmentul descris de funcția de credit comercial al efectelor comerciale, pe intervalul de la primirea (acceptarea) lor până la decontare.

-segmentul descris de funcția de instrument de trezorerie, pe intervalul de la depunerea spre încasare sau spre scontare până la încasare: de folosire ca mijloc de plată sau de compensare.

Decontările prin intermediul efectelor de comerț prezintă anumite avantaje, cum sunt:

-transformarea în disponibilități bănești (lichidități) prin vânzarea la bancă a efectului de comerț, în care caz banca preia dreptul de creanță față de clienți, devenind la rândul ei proprietară, a efectului pe care îl va încasa la scadență;

-valorificarea la bursă a efectelor de comerț (sub forma hârtiilor de valoare), respectiv încasarea unei creanțe, prin așteptarea momentelor mai favorabile în operațiile de bursă.

Dat fiind cele două funcții ale efectelor comerciale, funcția de credit comercial, în relațiile cu terții, și funcția de trezorerie, pentru contabilitatea efectelor comerciale sunt create conturi atât în clasa de terți cât și în clasa conturilor de trezorerie.

Pentru departajarea informațiilor privind datoriile pe credit cambial, în vederea unor analize complexe, în funcție de natura activelor cumpărate, în contabilitate sunt utilizate două conturi pentru creditul comercial preluat ( obligații):

Contul 403 „Efecte de plătit”

405 „Efecte de plătit pentru imobilizări”

Contul 403 „Efecte de plătit” ține evidența obligațiilor de plată stabilite pe bază de efecte comerciale (bilete la ordin, cambie, etc. ) emise de client, acceptate de furnizor, pentru cumpărări de bunuri și servicii.

Contul 405 „Efecte de plătit pentru imobilizări” este cont de datorii, provenind din cumpărări de imobilizări, datorii pentru care au fost emise efecte comerciale acceptate de furnizor.

Fiind conturi de pasiv aceste două conturi se creditează cu valoarea efectelor comerciale emise de client (care au fost acceptate de furnizor).

Contabilitatea decontării relațiilor cu furnizorii prin andosarea efectelor comerciale

Andosarea unui efect comercial constă în transferarea în favoarea unei terțe persoane, de regulă un furnizor, a dreptului de creanță deținut la beneficiar al acelui efect pentru decontarea completă sau parțială a unor obligații (datorii).

Prin andosare, beneficiarul cambiei transferă deci drepturile sale în favoarea furnizoru1ui pentru a lichida pe această cale datoria sa față de acesta. În acest scop, cambia este scoasă din portofoliul de valori de către clientul care o deține, este andosată cu mențiunea prin care indică noul beneficiar în persoana furnizorului și o predă acestuia.

Operația de andosare se înregistrează astfel:

În contabilitatea clientului

Operații privind reînnoirea efectelor comerciale

În decontarea efectelor comerciale pot interveni unele scurt-circuite determinate de dificultățile de trezorerie ale plătitorilor (nu au capacitate de plată). Pentru a depăși această situație, trasul ( clientul) are posibilitatea să ceară anularea și înlocuirea efectului inițial printr-un efect nou, cu o scadență mai îndepărtată, să ceară amânarea termenului de decontări a efectului existent sau într-o formă tacită nu cere reportarea scadenței care, în fapt, devine operabilă.

În cazul reînnoirii efectelor comerciale de primit în contabilitate intervin următoarele operații :

In contabilitatea trasului

Anularea efectului inițial la valoare nominală.

Crearea noului efect, la valoarea nominală a vechiului efect, anulat, plus cheltuielile și dobânzile de întârziere.

2.4. Contabilitatea relațiilor cu furnizorii externi

Contabilitatea datoriilor din cumpărări și bunuri și servicii de la furnizorii externi se ține cu ajutorul unor conturi analitice distincte, deschise în cadrul contului sintetic 401”Furnizori”

În regulamentul de aplicare a Legii contabilității se menționează că este necesară deschiderea a două serii de conturi analitice, una pentru furnizorii interni și alta pentru furnizorii externi, tocmai datorită operațiilor specifice privind datoriile în devize, precum și obținerea unor informații contabile, necesare unor analize complexe.

Corespondența contabilă a contului 401 „Furnizori” este în general aceeași ca și în cazul cumpărărilor de la furnizorii interni, cu deosebirea că apar și unele înregistrări specifice privind diferențele de curs valutar și diferențele de conversie.

Adică datoriile din cumpărări se înregistrează pe baza facturilor primite de furnizorii externi, în care bunurile și serviciile cumpărate sunt exprimate valoric în devize. În contabilitatea unităților economice, evaluarea și înregistrarea trebuie să se facă în moneda națională, adică in lei la cursul de schimb în vigoare la data efectuării tranzacției.

Cursul valutar poate să oscileze de la o zi la alta și de aceea la data achitării datoriilor pot să apară diferențe de curs, favorabile în cazul în care cursu1 leului crește și nefavorabile când cursul leului scade. Diferențele de curs valutar intre data înregistrării datoriei și cea a plății se înregistrează ca și cheltuieli sau venituri financiare, după cum diferențele de curs valutar sunt favorabile sau nefavorabile. La data închiderii conturilor, datoriile în devize neachitate vor fi regularizate în funcție de cursul valutar al ultimei zile a exercițiului financiar, utilizând conturile:

„Diferențe de conversie – activ” pentru diferențele nefavorabile în situația creșterii cursului valutar sau

„Diferențe de conversie – pasiv” pentru diferențele favorabile în situația scăderii cursului valutar.

Prin utilizarea acestor conturi se realizează imaginea fidelă în bilanț a creanțelor și datoriilor exprimate în devize și rămase neîncasate, respectiv neachitate până la sfârșitul anului.

Diferența de curs valutar va deveni certă cu ocazia finalizării acestor operații de încasare, respectiv plată și abia atunci vor afecta cheltuielile sau veniturile financiare (contul 665 „Cheltuieli din diferențe de cure valutar” și 765 „Venituri din diferențe de curs valutar”).

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU CLIENȚII

3.1.Contabilitatea angajării relațiilor cu clienții

Cea mai mare parte a creanțelor agenților economici sunt legate direct de exploatare, adică de acel domeniu care face obiectul principal al funcționării lor. Creanțele față de clienți rezultă ca urmare a vânzării pe credit a bunurilor materiale, respectiv realizării lucrărilor sau serviciilor care fac obiectul activității întreprinderii și au în contrapartidă venituri din exploatare. În cadrul acestei forme de vânzare, decontarea dintre întreprindere și client intervine ulterior.

Creanțele întreprinderii față de clienții săi își au izvorul in schimbul de consimțământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului și producător sau având ca bază contractele încheiat.

Creanțele devin certe, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări și în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii. Transferul de proprietate se produce în momentul livrării bunurilor. Respectiv al realizării lucrurilor sau prestațiilor de servicii moment care, în practică corespunde cu facturarea.

Creanțele din vânzări de bunuri și servicii au o structură variată în funcție de natura creditelor acordate de furnizori cu ocazia vânzării, precum și în funcție de exigibilitatea lor.

Distingem astfel creanțe din vânzări pe credit comercial și din vânzări pe credit cambial. De asemenea se disting creanțe neexigibile și creanțe ale căror termen de exigibilitate a expirat (neâncasate la termen).

În mod special mai pot să apară și datorii din relațiile cu cumpărătorii.

Vânzările pe credit comercial se pot face atât partenerilor interni, cât și celor externi. De aceea în instrucțiunile în vigoare se menționează că este necesar să se conducă două serii de conturi analitice, în cadrul contului 411 „Clienți”: o serie pentru clienții interni și alta pentru cei externi.

La baza înregistrărilor, în ambele cazuri, stau facturile furnizorilor, cu deosebirea că în cele privind clienții externi evaluarea bunurilor și a serviciilor se face in devize. De asemenea este de menționat faptul că în facturile privind clienții externi nu se cuprinde TVA, livrările la export fiind scutite.

Pe baza facturii, creanțele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare in patrimoniu care corespunde cu valoarea nominală, adică cu totalul de plată (valoarea în preț sau tarif redus plus TVA).

Creanțele în devize se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operațiilor. Diferențele de curs valutar, între data înregistrării creanțelor în devize și data încasării lor, se înregistrează ca și venituri sau cheltuieli financiare, după cum diferențele sunt favorabile sau nefavorabile. În ceea ce privește valoarea din bilanț, creanțele vor figura la valoarea lor din contabilitate, adică la valoarea lor nominală, însă, aplicând principiul prudenței, se va constitui un provizion pentru deprecierea creanțelor-clienți (contul 491 „Provizioane pentru deprecierea creanțelor- clienți”) în situația în care se prevede o pierdere posibilă. În ceea ce privește creanțele în devize, la sfârșitul exercițiului se vor înregistra diferențele de curs valutar dintre valoarea la data intrării creanțelor și valoarea acestora la cursul ultimei zile a exercițiului, utilizând conturile:

476 „Diferențe de conversie activ” pentru diferențele nefavorabile

477 „Diferențe de conversie pasiv” pentru cele favorabile

La începutul exercițiului următor se reiau (anulează) aceste înregistrări printr-o formulă contabilă inversă.

Ca și în cazul datoriilor față de furnizori creanțele unei întreprinderi față de clienții săi se disociază in două elemente patrimoniale, și anume:

-dacă vânzarea de bunuri și servicii unui beneficiar se face pe baza unei simple facturi, în care se precizează termenul de plată, creanța se ref1ectă cu ajutorul contului 411 „Clienți”.

-dacă întreprinderea solicită și beneficiarul acceptă decontarea pe baza unor efecte de comerț, creanța se reflectă cu ajutorul contului 413 „Efect de primit”. Pentru reflectarea relațiilor de decontare cu clienții, respectiv a creanțelor din operații curente, legale de vânzări de bunuri și servicii, asimilate ciclului de exploatare a întreprinderii se utilizează conturile din grupa 411 „Clienți” și conturi asimilate.

Astfel, 411”Clienți” ține evidența decontărilor cu clienții interni sau externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri, etc. vândute, lucrări executate și servicii prestate pe bază de facturi.

Debitarea contului 411 „C1ienți” poate avea loc cu ocazia vânzărilor în corespondență cu diverse conturi de venituri, în funcție de natura vânzărilor, precum și în corespondență cu diverse conturi de venituri, în funcție de natura vânzărilor, precum și în corespondență cu conturile privind ambalajele consignate și TVA. În afară de aceste operații economice în debitul contului 411 „C1ienți” se mai înregistrează creanțele devenite exigibile, după întocmirea facturilor, precum și creanțele reactivate.

Prin urmare față de clienți se reflectă la nivelul prețurilor de vânzare a produselor, mărfurilor , lucrărilor și serviciilor vândute, inclusiv TVA aferentă producției vândute (TVA colectată).

În mod obișnuit, livrarea este însoțită de factură, dar nu întotdeauna se întâmplă așa. De aceea, trebuie făcute eventualele regularizări care să țină cont de decalajele existente între livrări și facturări. Livrările efectuate sau lucrările executate și serviciile prestate, inclusiv TVA aferentă, pentru care nu s-au întocmit facturi, dar a căror valoare este bine determinată, reprezintă venituri ale perioadei în care s-au făcut aceste livrări și trebuie înregistrate la creanțe într-un cont distinct 418 „Clienți-facturi de întocmit”.

Totodată, se calculează și se înregistrează și TVA, însă din moment ce creanța este neexigibilă și TVA devine neexigibilă, de natura celei colectate. Creanțele neîncasate în termen atrag unele daune datorită neintrării acestor valori în circuitul economic a1 furnizorilor.

Unele din aceste creanțe prezintă chiar riscul de a nu putea fi recuperate, încasarea lor devenind astfel incertă.

Dacă se constată la sfârșitul exercițiului că anumite creanțe față de anumiți clienți devin incerte sau dubioase, adică încasarea lor în parte sau în totalitate este îndoielnică, ținând cont de situația financiară nesatisfăcătoare a debitorului: acestea se vor transforma din contul 411 „Clienți” în contul 416 „Clienți incerți”. Creanța se va transfera cu nivelul ei total, deci inclusiv cu cota de TVA.

Contu1 416 „Clienți incerți” tine evidența valorilor neîncasate în termen de la clienții deveniți incerți, dubioși răi platnici și în general a celor acționați în justiție.

Creanțele neîncasate în termen se înregistrează în acest cont cel puțin din două motive care decurg din principiul fidelității contabilității și din cel al prudenței. Adică, pentru ca situația patrimonială să se reflecte în mod fidel, în contabilitate, s-a considerat că este necesar să fie delimitate informațiile privind creanțele din vânzări care prezint un anumit grad de incertitudine, de cele aflate în termen.

Pe de altă parte, reflectarea în contabilitate a unor active incerte poate să reprezinte argumentul constituirii provizioanelor pentru deprecierea creanțelor-clienți, ceea ce decurge din principiul prudenței.

Contul 416 „Clienți incerți” se creditează cu sumele încasate de la clienții incerți și cu cele nerecuperabile care se scot din activ, respectiv se includ în pierderi (contul 654 „Pierderi din creanțe”), dacă există o hotărâre judecătorească în acest sens.

În vederea livrării unor bunuri sau servicii, furnizoru1 poate să beneficieze, pe baza înțelegerii cu clientul, de avansuri bănești. În aceste cazuri, furnizorul devine dator față de client.

De asemenea furnizorul devine debitor în cazul în care odată cu bunurile livrate facturează și ambalajele care circulă pe principiul restituirii, îmbrăcând forma ambalajelor consignate. Datoria furnizorului este de a accepta ambalajele restituite și de a micșora creanța cu valoarea restituirilor.

Contabilitatea acestor categorii de datorii ale furnizorilor se ține cu ajutorul contului 419 „Clienți-creditori”. Faptul că acesta este un cont de datorii rezultă atât din denumirea sa cât și din ultima cifră a simbolului, ceea ce semnifică faptul că are o funcție contabilă inversă față de conturile din grupa din care face parte.

Avansurile primite de la clienți se înregistrează în creditul contului 419 „Clienți creditori” în corespondență cu conturile de trezorerie.

Ambalajele consignate (livrate odată cu marfa) se înregistrează în creditul contului 419 „Clienți-creditori”, de regulă în corespondență cu contul 411 „Clienți”

Datorită unității patrimoniale față de clienții săi pentru avansurile sau aconturile încasate de la aceștia se vor lichida apoi prin decontarea lor, pe seama facturării livrărilor sau prestațiilor ulterioare, urmând a se încasa doar diferența între nivelul total al facturii și avansul sau acont deja primit.

Creanțele nerecuperabile se trec pe pierderi mai puțin TVA, dacă există o hotărâre judecătorească în acest sens.

Dacă nu există o hotărâre judecătorească prin care clientul a fost declarat insolvabil, sau alte dovezi din care să rezulte că unitatea a luat toate măsurile pentru recuperarea creanțelor, întreaga creanță, inclusiv TVA, se trece pe pierderi printr-o formulă contabilă simplă.

Creanțele scoase din activ se înregistrează într-un cont în afara bilanțului și se mențin înregistrate în acest cont atâta timp cât mai există o speranță de recuperare sau până la împlinirea termenului de prescriere.

Dacă apare posibilitatea de recuperare, creanța se reactivează, înregistrându-se ca un venit din creanțe reactivate astfel:

411 „Clienți” = 756 „Venituri din creanțe reactivate”

În situația în care la scoaterea din activ a fost diminuată TVA, cu ocazia reactivării creanței, este necesar să fie reluată și aceasta în creditul contului 4427 „TVA colectată”

3.2. Contabilitatea decontării relațiilor cu clienții

Stingerea creanțelor față de clienți se face prin încasarea contravalorii acestora pe baza decontărilor cu numerar, fără numerar sau prin efecte comerciale.

Stingerea creanțelor mai poate avea loc uneori ( dar nu este de dorit) prin prescripții sau ca urmare a trecerii lor la clienți incerți sau litigioși.

Clienții devin incerți în cazul în care creanțele nu s-au încasat în termenul fixat și există condiții care determină lipsa de încredere în solvabilitatea acestor parteneri comerciali (se află în situația de lichidare, succesiune, etc. ).

Clienții sunt litigioși în situația în care s-a deschis o acțiune-juridică pentru decontarea creanțelor.

Atunci când operațiile de vânzare/cumpărare între furnizori și un client sunt numeroase, cei doi parteneri ar putea să procedeze lunar la o decontare globală a facturilor care vizează această perioadă. În acest sens, la sfârșitul lunii, vânzătorul, întocmește un centralizator de facturi care recapitulează toate facturile lunii (inclusiv facturile de reducere): centralizatorul este emis clientului el fiind atât un instrument de decontare cât și un mijloc excelent de control.

3.2.1. Contabilitatea decontării relațiilor cu clienții cu dispoziție

de plată

În acest caz furnizorul emite direct clientului împreună cu marfa, sau separat, dispoziția de plată, pe care o completează la toate rubricile, mai puțin cele referitoare la numărul și data recepției.

3.2.2. Contabilitatea decontării relațiilor cu clienți prin

efecte comerciale

Efectele comerciale reprezintă titluri de valoare, negociabile pe termen scurt sau imediat, ce atestă, în cazul relațiilor cu clienții, creanțele față de aceștia.

Fiind negociabile pot fi cedate, vândute ori transmise. Exemplu: întreprinderea a vândut produse unui client și dorește continuarea în scris a capacității de plată a acestuia. În acest caz va solicita semnarea de către client a unei trate sau va primi sub semnătura acestuia un bilet de ordin. În continuare aceste efecte pot fi decontate la termenul de scadență înscris în cadrul lor, pot fi scontate imediat la bancă, caz în care banca devine, la rândul său, proprietatea efectului și va încasa la scadență creanța de la client, pot fi valorificate ca titluri de valori la burse de valori sau transferate altei persoane cu dreptul de creanță.

Operație

comercială

Portofoliu

de valori

Mobilizări

Discutate din punct de vedere financiar, efectele comerciale pot fi tratate ca instrumente de mobilizare, a datoriilor-creanțelor și ca instrumente de decontare.

În calitate de instrumente de mobilizare, efectele comerciale reprezintă o modalitate de transformare a datoriilor-creanțelor în valori negociabile sub forma titlurilor de valoare disponibile pentru activitatea de trezorerie. Analizate ca instrumente de decontare efectele comerciale sunt create conturi atât în clasa conturilor, de terți (contul 413 „Efecte de primit”) cât și în clasa conturilor de trezorerie (conturile 5112 „Cecuri de încasat”, contul 5113 „Efecte de încasat”, contul 5114 „Efecte remise spre scontare”).

Contul 413 „Efecte de primit” are ca obiect evidența drepturilor de creanță stabilite pe baza efectelor comerciale ( cambii, bilete la ordin, cecuri) acceptate în calitate de beneficiar în contul drepturilor rezultate din relațiile cu clienții.

Efectele comerciale acceptate în calitate de beneficiar al acestora și depuse în portofoliul de valori organizat la serviciul Financiar al întreprinderii sunt evidențiate și ordonate în cadrul contului 413 „Efecte de primit” pe termene scadente și titulari plătitori (tras). La scadență și înainte, efectele comerciale își activează funcția de instrumente de trezorerie și ca urmare evidența lor este preluată, pe acest parcurs, de conturile din clasa 5 „Conturi de trezorerie”.

Contul 511 „ Valori de încasat” este destinat să înregistreze efectele comerciale depuse spre încasare la scadență sau remise spre scontare, precum și cecurile de decontare, cu sau fără limită de sumă, predate la bancă spre încasare, până în momentul în care contravaloarea lor se încasează în conturile curente de la bancă.

Acest cont se desfășoară în conturi sintetice de gradul II astfel:

Contul 5112 „Cecuri de încasat”

Contul 5113 „Efecte de încasat”

Contul 5114 „Efecte remise spre scontare”

Întrucât S.C. FARES S.A. utilizează efecte comerciale – cecuri – în decontarea relațiilor cu clienții prezentăm următoarele exemple:

Efectele comerciale circulă prin andosări (girări). Aceste operații nu vizează decât beneficiarii succesivi de efecte și nu clienții (trașii), cu excepția cazului când are loc anularea efectelor.

Pentru trăgător, beneficiarul inițial, andosările determină următoarele înregistrări:

a) Andosări la ordinul terților, creanțele asupra clientului sub forma efectelor comerciale sunt folosite pentru decontarea datoriilor față de furnizor din ordinul acestuia.

În contabilitatea andosantului (vechiul beneficiar)

401 „Furnizori” = 413 „Efecte de primit”

În contabilitatea andositului (noul beneficiar)

413 „Efecte de primit” = 411 „Clienți”

În situația în care există diferențe mari între mărimea datoriei față de furnizor și a efectului andosat respectiv, diferențele între termenele de decontare sunt mari, părțile pot conveni asupra unei rate a dobânzii.

b ) Efectele sunt remise la scontare.

Efectele de primit pot fi ținute în portofoliul de valori până la scadență și apoi depuse la bancă, spre încasare. Dacă întreprinderea are nevoie de bani înainte de scadență sau pentru alte considerente, poate decide vânzarea acestora, operație cunoscută în cazul acestor „titluri de valoare” și sub denumirea de scontare.

Se consideră spre exemplificare, că se decide scontarea cambiei de 1.550.000 lei, fiind negociată cu banca pentru un scont plus comisionul de 50.000 lei.

Se predă băncii cambia scontată.

Se încasează contravaloarea efectelor remise spre scontare.

c ) Efectele trase asupra terților în beneficiul altor terți. Este cazul în care întreprinderea „A” datorează o valoare întreprinderii „B”, iar în același timp are asupra întreprinderii „C” o creanță de aceeași valoare și aceeași scadență. În acest scop „A” trage o cambie asupra lui „C”, din ordinul lui „B”, pe care o transmite lui ,,B".

În contabilitatea lui „B”

413 „Efecte de primit” = 411 „Clienți”

Operații privind efectele neplătite:

a ) Efectul este prezentat la încasare de către trăgător.

În contabilitatea trăgătorului se anulează mobilizarea creanțelor.

Anularea efectului refuzat de plată de client (trasul) în valoare de 250.000 lei și înregistrarea cheltuielilor cu demersurile pentru încasarea efectului în sumă de 5.000 lei.

255.000 41l „Clienți” = % 255.000

413 „Efecte de primit” 255.000

5311 „Casa în lei” 5.000

b ) Efectul este prezentat la încasare de către un terț andosit.

În caz de neplată, ultimul beneficiar (andositul) se întoarce împotriva andoasantului pentru a reclama reglementarea încasării efectului, a cărui valoare nominală este mărită cu cheltuielile de urmărire a încasării.

La scadență clientul „Y” (tras) nu plătește efectul comercial în valoare de 200.000 lei. Al doilea beneficiar se întoarce contra andosantului reclamându-i valoarea efectului și cheltuielile pentru neplata de 5.000 lei.

În contabilitatea celui de-al doilea beneficiar („Z”)

În contabilitatea primului beneficiar („X”)

Creanțele neîncasate datorită neonorării efectelor comerciale la scadență pot fi reglementate:

-pe cale amiabilă între furnizor și client, eventual prin crearea unui nou efect comercial;

-pe calea unei acțiuni ,judiciare, caz în care creanța este înregistrată în contul 416 „Clienți incerți” și se constituie provizioanele aferente.

3.3. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea

creanțelor – clienți

Creanțele unității economice, la fel ca și orice active, uneori pot să se deprecieze. Astfel poate să apară riscul de a nu se putea încasa creanțele față de clienți ca urmare a insolvabilității acestora. La fel ca și alte deprecieri ale activelor acestea pot fi reversibile sau ireversibile

Deprecierile ireversibile necesită scoaterea din evidență a creanțelor și înregistrarea lor nemijlocită ca pierderi din creanțe sau din debitor. Deprecierile reversibile însă, dacă legislația în vigoare permite, creează posibilitatea de opțiune a unității pentru constituirea de provizioane pentru deprecieri. Dacă unitatea dispune de avantaj financiar (profit), poate opta pentru constituirea unui provizion pentru deprecierea creanțelor, cu suma probabilă a pierderii. Nivelul acestui provizion se va stabili fără a lua în calcul TVA și se va aprecia pentru fiecare creanță în parte ținând cont de circumstanțe, provizionul constituit se va reflecta în contabilitate cu ajutorul contului 491 „Provizioane pentru deprecierea creanțelor – clienți”.

Acest cont funcționează după regulile conturilor de pasiv, adică se creditează cu constituirea sau creșterea provizioanelor și se debitează cu diminuarea sau anularea lor. Tipurile de înregistrări privind provizioanele pentru deprecierea creanțelor – clienți:

constituirea provizionului pentru deprecierea creanțelor – clienți

anularea sau diminuarea provizionului

Din cele prezentate mai sus se pot desprinde următoarele concluzii cu privire la provizioanele pentru deprecierea creanțelor:

1. Provizioanele se constituie în cazul deprecierii creanțelor doar în situația în care unitatea realizează profit în caz contrar sunt lipsite de sens, deoarece duc la creșterea pierderilor

2. Constituirea provizioanelor reprezintă un avantaj financiar, cel puțin temporar, deoarece pe această calc diminuându-se profitul scad obligațiile fiscale și de altă natură, ce decurg din profit.

3. Pe de altă parte constituirea provizioanelor reprezintă și o măsură de echitate financiar – fiscală, deoarece profitul se determină pe baza veniturilor obținute. Ori, o parte din acestea provin din creanțele constituite la livrare și ulterior depreciate, care deci nu sunt realizate efectiv. Prin constituirea provizioanelor efectul veniturilor concretizate în creanțe depreciate, asupra profitului, este anihilat de cheltuielile înregistrate prin constituirea de provizioane.

4. Rolul provizioanelor pentru deprecierea creanțelor este acela de a diminua sau de a înlătura, în exercițiile următoare, șocul pierderilor provocate de eventualele deprecieri ireversibile care ar putea conduce la greutăți sau chiar dezechilibre financiare.

Pierderea creanțelor în aceste situații fiind compensată de veniturile din provizioane, ceea ce anulează efectul pierderii creanțelor asupra rezultatului exercițiului.

5. În cazul în care creanța., pentru care a fost constituit provizionul se recuperează, provizionul se anulează prin trecerea lui la venituri ceea ce contribuie la creșterea profitului exact în aceeași măsură în care a fost diminuat cu ocazia constituirii lui. În acest fel bugetul sau alți beneficiari ai unor cote din profit nu sunt frustrați prin constituirea de provizioane deoarece în situația în care deprecierea nu devine efectivă, ireversibilă, vor recupera exercițiile următoare cotele valorice din profit.

6. Provizioanele reprezintă, deci „rezerve” constituite în baza principiului prudenței pentru acoperirea unor pierderi viitoare, probabile.

7. Nivelul valoric al provizioanelor nu poate fi ridicat în mod artificial, în condiții normale, deoarece există două grupe de interese care conduc la autoreglarea nivelului provizioanelor.

Primul grup de interese decurg din obligațiile față de buget privind impozitul pe profit. Față de acestea, unitățile economice ar putea manifesta tendința de diminuare a rezultatului exercițiului, pentru reducerea datoriilor decurgând din profit, pe calea constituirii provizioanelor. Această tendință se izbește de interesul acționarilor și implicit al unităților privind realizarea unor profituri și pe această cale a unor dividende cât mai mari.

O unitate prudentă, în scopuri de publicitate, pentru atragerea de noi acționari sau pentru susținerea cursului acțiunilor la bursă, nu-și va diminua în mod artificial profitul și dividendele ceea ce ar putea atrage după sine implicații financiare și pierderi viitoare nedorite, ci va constitui provizioane doar în măsura impusă de principiul prudenței.

CAPITOLUL IV

REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A RELAȚIILOR DE

DECONTARE CU FURNIZORII ȘI CLIENȚII LA S.C. EUROPEN DRINKS S.A. RIENI BIHOR

4.1. Reflectarea în contabilitate a relațiilor cu furnizorii

1. În cursul lunii Martie 2001 S.C. „EUROPEAN DRINKS” SA Rieni-Bihor acționează materii prime în baza notei de intrare-recepție 107 și a facturii nr.25 de la furnizorul „Carlex” SA. în valoare de 10.000.000 lei și TVA aferentă.

Decontarea obligației față de furnizor se face din contul de bancă.

2. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează rechizitele de birou achiziționate și TVA aferentă și pe care le plătește furnizorului „Libris” SRL conform chitanței fiscale nr.28 în valoare de 700 000 lei.

3. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează factura de cumpărare privind obiectele de inventar aprovizionate de la furnizorul „Hyperion” SA în valoare de 15000000 lei si TVA aferentă.

Plata obligației față de furnizorul „Hyperion” SA se face în baza ordinului de

plată.

4. În cursul lunii martie societatea achiziționează mărfuri de la furnizorul „Romnatural Drinks” SA constând în alcool concentrație 96,5% în baza facturii nr.1080 în valoare de 50000000 lei și TVA aferentă.

Societatea plătește furnizorului în baza ordinului de plată nr.1752.

5. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează avizul de însoțire nr. 520/2001 și nota de intrare recepție nr. l0/2001 privind ambalajele achiziționate de la furnizorul „Mobil-Prod” SRL în valoare de 6100000 și TVA. Factura va fi emisă ulterior.

Furnizorul emite factura nr.l09/2001.

Plata obligației se face cu filă cec din carnetul de cec cu limită de sumă.

6. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor se aprovizionează cu materii prime în baza facturii nr.720, în factură fiind cuprinse și cheltuielile de transport în sumă de 200000 lei. Plata obligației se face din contul bancar al societății.

7. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează bonurile cantități fixe (B.C.F. reprezentând carburanți) de la SC „PECO-Oradea” SRL în valoare de 2500000 lei și TVA Achitarea obligației se face cu filă cec din Carnetul de cec cu limită de sumă.

8. Pentru apa primită și consumată societatea primește și înregistrează factura nr.182 de la furnizorul „Solceta” Ștei în valoare de 4600000 lei și TVA corespunzătoare.

Societatea plătește furnizorul cu ordinul de plată nr. 105.

9. Societatea înregistrează factura primită de la Renel în valoare de 5250000 lei și TVA pe care o plătește din contul bancar.

10. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor a efectuat cheltuieli cu întreținerea și reparațiile pe care le înregistrează în contabilitate pe baza facturii nr.192 primită de la furnizorul „Metal-Crișana” SRL în valoare de 2000000 lei și TVA.

Societatea achită obligația față de furnizorul „Metal-Crișana" SRL cu ordinul de plată nr. 107/2001

11. Societatea efectuează cheltuieli cu chiriile pe care le înregistrează conform contractului nr. 10/2001 cu factura nr 17/2001 primită de la furnizorul „Venus” SRL în valoare de 500000 lei și TVA.

Societatea plătește furnizorul din contul bancar.

12. În cursul fiecărei luni SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor efectuează cheltuieli poștale și de telecomunicații pe care le înregistrează pe baza facturii primite de la Romtelecom. În cursul lunii martie valoarea facturii este de 3250000 lei pe care o plătește din contul bancar pe baza ordinului de plată nr.215/2001.

13. Societatea efectuează cheltuieli cu reclama, publicitatea în diferite ziare (Expres-București, Evenimentul zilei, Crișana), pe baza facturii nr.21 primită de la ziar în valoare de 1000000 lei și TVA societatea înregistrează obligația pe care o plătește cu ordin de plată.

14. În cursul lunii martie SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor achiziționează de la furnizorul „Omnitrans” SA un autoturism în valoare de 50000000 lei și TVA pentru transportul salariaților, în baza facturii nr. 10/200l.

Societatea plătește furnizorul cu ordinul de plată nr. 2314/2001.

15. Pentru a ușura munca contabililor conducerea unității hotărăște să achiziționeze un nou program informatic de contabilitate și astfel în martie 2001 înregistrează achiziționarea acestui program cu factura nr. 27 /2001 în valoare de 20000000 lei și TVA

Decontarea obligației față de furnizor se face cu ordinul de plată nr. 4210/12001.

16. În cursul lunii martie SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor importă, în cont propriu zahăr de la furnizorul extern „Zaharex” SA. Societatea înregistrează în contabilitate importul de zahăr, în valoare de 1 000 USD" cursul dolarului în momentul facturării fiind de 27500 lei, conform Declarației vamale de import nr. 105/10.03.2001 și a „invoice” nr.471 (adică factura străină) primite.

Societatea trebuie să plătească în vamă taxele vamale, comisionul vamal și TVA în cotă de 11% cu ordinul de plată nr. 205.

Societatea înregistrează contravaloarea transportului pe parcurs intern în baza facturii de transport.

Societatea achită obligația față de furnizorul extern pe baza dispoziției de plată valutare nr, 172/20.03.2001 când valoarea dolarului crește la 27700 lei/$.

17. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor aprovizionează piese de schimb în cursul lunii martie de la „Hyperion” SA în valoare totală de 6300000 lei + TVA de 19% în baza facturii nr. 34/10.03.2001. Reducerile comerciale sunt de 288522 lei, din care rabaturi acordate pentru defecte 40000, remize acordate pentru vânzări superioare sumei de 2000000 lei în procent de 1% iar remiza pentru poziția privilegiată deținută de SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor este de 3%, scontul de decontare acordat e de 2%.

Calculul reducerilor comerciale

Valoarea brută a pieselor de schimb 6300000

Rabaturi -40000

––––-

Remiză I (6260000*1%) 6260000

-62000

––––-

Remiză II (6197400*3%) 6197400

-185922

––––-

Valoarea netă comercială 6011478

Scontul de 2% -120230

––––-

Valoarea netă financiară 5891248

TVA (19%) 119337

––––

Net de plată 7010584

Reducerile comerciale au fost acordate în momentul facturării. Plata furnizorului se va face în baza ordinului de plată nr.72/2001.

Înregistrarea facturii:

Plata furnizorului:

7010584 401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 7010584

18. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor achiziționează din import imobilizări corporale constând în aparate de măsură, control și reglare în valoare de 2000 USD conform facturii (invoice ) nr. 83/2001 și Declarației vamale de import nr. 42/12.02.2001. Valoarea dolarului în momentul facturării este de 27600 lei/$.

Societatea plătește în vamă TVA împreună cu taxele vamale.

În momentul decontării obligației față de furnizorul extern cursul valutar este de 27700 lei/$. Societatea achită obligația conform dispoziției de plată valutare nr. 132/25.03.2001.

4.2. Reflectarea în contabilitate a relațiilor cu clienții

1. În cursul lunii martie SC „European Drinks” SA Rieni – Bihor vinde produse finite conform facturii nr. 97/2001 clientului „Crișul” SA în valoare de 9000000 lei plus TVA colectată aferentă. Încasarea clientului se face cu ordin de plată.

Înregistrarea facturii:

Încasarea clientului:

2. SC „European Drinks” SA Rieni – Bihor înregistrează factura de vânzare a mărfurilor în valoare de 5500000 lei plus TVA aferentă.

Încasarea clientului se face prin contul bancar.

5995000 5121 „Conturi în = 411 „Clienți” 5995000 bănci în lei”

3. În cadrul SC „European Drinks” SA Rieni – Bihor s-a constatat în luna martie că s-au vândut mărfuri unui client al său în valoare de 2000000 lei, TVA 11% pentru care nu s-a întocmit factură.

2180000 411 „Clienți-facturi de = %

întocmit”

707 „Venituri din vânzarea 2000000

mărfurilor”

4428 „TVA neexigibilă” 180000

În cursul aceleiași luni s-au facturat aceste mărfuri.

2180000 411 „Clienți” = 418 „Clienți-facturi 2180000

de întocmit”

Încasarea clientului s-a făcut în luna aprilie, în numerar , în baza chitanței fiscale.

2180000 5311 „Casa” = 411 „Clienți” 2180000

4. La sfârșitul lunii martie s-a constatat că creanța asupra clientului „Hyperion” SA prezintă dubii în ceea ce privește posibilitatea încasării ei la scadență datorită situației financiare nesatisfăcătoare a acestuia. Valoarea creanței este de 800000 lei, TVA 19%.

Se înregistrează creanța incertă:

952000 416 „Clienți incerți” = 411 „Clienți” 952000

5. În cursul lunii aprilie s-a constatat că creanța asupra clientului "Hyperion” SA

este definitiv nerecuperabilă și deci se scoate din activ .

952000 % = 416 „Clienți incerți” 952000

800000 654 „Pierderi din creanțe”

152000 4427 „TVA colectată”

6. În data de 10.03.2001 i s-au facturat clientului "Marion" SA următoarele:

– băuturi răcoritoare în valoare de 2500000 lei;

– băuturi alcoolice în valoare de 1800000 lei;

– transport 500000 lei;

– TVA 19% 1912000 lei.

Înregistrarea facturii :

5712000 411 „Clienți” = % 5712000

701 „ Venituri din vânzarea 4300000

produselor finite”

704 „Venituri din lucrări 500000

executate și servicii

prestate”

4427 „TVA colectată” 912000

Încasarea clientului :

5712000 5121 „Conturi la = 411 „Clienți” 5712000

bănci în lei”

7. În luna martie, respectiv pe data de 1.03.2001 SC „European Drinks” SA Rieni – Bihor a livrat produse finite unui client al său în valoare de 10000000 lei, TVA 19%.

Înregistrarea facturii:

11900000 411 „C1ienți” = % 11900000

701 „ Venituri din vânzarea 10000000

produselor finite”

4427 „TVA colectată” 1900000

Societatea acordă ulterior reduceri comerciale clientului de 10%, adică 1220000 lei din care TVA colectată de 220000 lei. Pentru aceasta se emite factură de reducere prin care se corectează nivelul creanței, al venitului, al TVA colectată prin înregistrarea sumelor în roșu sau în chenar astfel :

411 „Clienți” = %

701 „Venituri din vânzarea

produselor finite”

4427 „TVA colectată”

Încasarea de la client a restului creanței, în condițiile acordării unui scont de 2% presupune următoarele calcule :

Total creanță inițială 12200000

Reduceri comerciale ( 10% ) 220000

–––––-

Valoare netă comercială 10980000

Scont (2% ) din care TVA 39598 (21960* 18,032% ) 219600

–––––-

Rest de încasat după scont 10760400

Înregistrarea încasării creanței :

% = 411 „Clienți” 10980000

10760000 5l21 „Conturi la bănci în lei”

180002 667 „Cheltuieli privind sconturile”

39598 4427 „TVA colectată”

8. Societatea înregistrează ambalajele care circulă în regim de restituire, nerestituite de clienți în perioada convenită, pentru care s-a emis factura nr. 125/2001, în valoare de 5000000 lei, TVA 19%.

5950000 411 „Clienți” = %

419 „Clienți creditori” 5000000 4427 „TVA colectată” 950000

9. În data de 20.03.2001 SC "European Drinks" SA Rieni -Bihor a executat lucrări clientului „Omnitrans” SRL în valoare de 5000000 lei, TVA 19%. SC „European Drinks” SA Rieni -Bihor a încasat un avans de la clientul său în data de 15.03.2001 în sumă de 2000000 lei în contul de la bancă, în baza ordinului de plată nr. 125.

Înregistrarea avansului încasat de la client:

1950828 5121 „Clienți la bănci = % 1950828

în lei”

419 „Clienți creditori” 1629360

4427 „TVA colectată” 311468

Înregistrarea facturii :

5950000 411 „Clienți” = % 5950000

704 „Venituri din lucrări 5000000

executate și servicii prestate”

4427 „TVA colectată” 950000

Decontarea avansului încasat :

1950828 % = 411 „Clienți” 1950828

1639360 419 „Clienți creditori”

311468 4427 „TVA colectată”

Încasarea clientului pentru restul de plată :

3999172 5121 „Conturi la bănci în lei” = 411 „Clienți” 999172

10. SC „European Drinks” SA Rieni – Bihor exportă în cont propriu produse finite, condiția de livrare F.O.B., conform facturii de export în valoare de 10000 USD (TVA cota 0% ). Cursul dolarului la facturare este de 27500 lei/$.

Înregistrarea exportului :

27500000 411 „Clienți” = 701 „Venituri din 27500000

vânzarea produselor finite"

Încasarea clientului extern la 30 de zile de la facturare determină o diferență între cursul de la facturare și cursul de la încasare. La încasare cursul dolarului este 27600 lei/$.

Înregistrarea încasării clientului extern :

277000000 5124 „Conturi la = % 277000000

bănci în lei” 411 „Clienți” 276000000

765 „Venituri din diferențe 1000000 de curs valutar”

11. SC „European Drinks” SA Rieni – Bihor vinde clientului extern „Scandiz” SA produse finite în valoare de 5000 DM în data de 15.03.2001. Societatea a încasat înainte cu 10 zile un avans de la clientul său în valoare de 1000 DM. Cursul mărcii la facturare a fost de 8500 lei/DM iar în momentul primirii avansului de 8400 lei/DM.

Înregistrarea avansului primit de la clientul extern:

8400000 5124 „Conturi la bănci în = 419 „Clienți creditori” 8400000

devize”

Înregistrarea facturii de vânzare :

42500000 411 „Clienți” = 701 „Venituri din 42500000

vânzarea produselor

finite”

Decontarea avansului primit:

% = 411 „Clienți” 8500000

8400000 419 „Clienți creditori”

100000 665 „Cheltuieli din diferențe

de curs valutar”

Înregistrarea încasării restului de plată în data de 15.04.2001 când cursul mărcii a fost de 8600 lei/DM.

34800000 5124 „Conturi la bănci = % 34800000

în devize” 411 „Clienți” 34400000

765 „Venituri din diferențe 400000

de curs valutar”

12. Societatea vinde la export produse finite în valoare de 10000 USD în condiții de livrare franco frontiera importatorului. Asigurarea e de 1500 USD, transportul extern 800 USD și cursul zilei la livrare, adică la 5.03.2001 este de 27500 lei/USD. Decontarea produselor are loc după 20 zile când cursul dolarului este de 27700 lei/USD.

Înregistrarea facturii de livrare a produselor :

338250000 411 „Clienți” = % 338250000

701 „Venituri din 275000000

vânzarea produselor finite”

708 „Venituri din activități 6325000

diverse"

Încasarea valorii facturii de export conform dispoziției de încasare valutară nr. 29/25.03.2001.

343170000 5124 „Conturi la bănci = % 343170000

în devize”

411 „Clienți” 340710000

765 „Venituri din diferențe 2460000

de curs valutar”

4.3. Valorificarea informațiilor furnizate de contabilitatea relațiilor cu partenerii comerciali

Contabilitatea creanțelor și datoriilor exercită o mare influență asupra calității analizelor financiare, în special a celor legate de gradul de exigibilitate a pasivului extern, gradul de lichiditate a activului circulant (în cazul de față al creanțelor) și implicit, a gradului de solvabilitate a întreprinderii.

Indicatorii evocați mai sus sunt puternic influențați la rândul lor de termenele de plată, respectiv de încasare. În practica occidentală, acestea sunt în general termene consimțite de vânzător și depind :

de condițiile specifice acordate în sectorul de activitate al vânzătorului sau pretinse, în cel al cumpărătorului;

de produsul vândut, unele pretându-se la o încasare imediată, altele la acordarea unui termen de plată mai lung sau mai scurt, în funcție de duratele cerute la stocaj;

de relațiile personale instituite între vânzător și cumpărător, încrederea pe care primul o are față de cel de-al doilea, interesul comercial al cumpărătorului, utilizarea sau nu a efectelor comerciale.

Un ciclu de exploatare începe cu aprovizionarea pentru formarea stocurilor și se încheie cu încasarea clienților pentru mărfurile vândute sau pentru produsele finite livrate acestora.

Ciclul de exploatare se prezintă astfel ca o succesiune de stocuri în diferitele faze ale exploatării, de mărimi fizice diferite și de valori crescătoare pe unitatea de măsură.

Valoarea undei de stoc este crescătoare, pe măsura înaintării în ciclul de exploatare la valoarea inițială adăugându-se cheltuielile de stocare și cele de prelucrare sau de circulație a acesteia până la încasarea clienților beneficiari.

Nevoia de finanțare a ciclului de exploatare va crește odată cu creșterea volumului și duratei stocurilor , precum și cu creșterea volumului și a duratei creditelor acordate clienților. Nevoia de finanțare va scădea odată cu creșterea volumului și a duratei datoriilor și creditelor primite de la furnizori.

Astfel spus, fragilitatea sau, dimpotrivă, stabilitatea unei întreprinderi, depinde de trei factori:

stocurile și intervalul lor de stocare;

clienții și intervalul lor de încasare;

furnizorii și intervalul de plată.

Trecerea întreprinderii de la o stare patrimonială S0 la o stare patrimonială Si, normativă sau efectivă, se face prin procese financiare succesive de alocare de fonduri bănești în procese productive și de achitare a obligațiilor bănești pe de o parte, și de recuperare a lor continuă din încasarea vânzărilor sau de completare cu surse împrumutate, pe de altă parte. Aceste procese de încasare a creanțelor și de plată a datoriilor exprimă manifestarea dinamică a echilibrului financiar al întreprinderii. Cel mai sigur echilibru financiar este cel care se realizează pe seama încasărilor din vânzări proprii. În aceste încasări se regăsesc toate posibilitățile de acoperire a cheltuielilor de fabricație, de reînnoire a mașinilor și utilajelor, de rambursare a creditelor și de acoperire a altor nevoi de dezvoltare. Cifra de afaceri încorporează componentele valorice, necesare pentru acoperirea tuturor destinațiilor menționate, ceea ce conduce spre o nouă stare patrimonială a întreprinderii. Drept urmare, fiecare element de activ este reînnoit, într-un anumit timp, prin cifra de afaceri.

Totodată, fiecare datorie este achitabilă într-un interval de timp specific, prin componența valorică corespunzătoare din cifra de afaceri. Acești timpi necesari pentru reînnoirea activelor și pentru plata datoriilor sunt numiți durate de rotație a capitalurilor pe seama cifrei de afaceri. Aceste durate se exprimă în zile după formula :

Active (datorii) Numărul de zile în care cifra de afaceri (anuală)

––––––- x 360 = reînnoiește activele (sau datoriile)

Cifra de afaceri

Mărimea creanțelor și datoriilor din exploatare are influență și asupra necesarului de fond de rulment. Îndatorirea este pentru orice întreprindere un fenomen normal și dorit în principiu, de cei ce o gestionează. Din derularea ciclu1ui de exploatare, ea este chiar inevitabilă. Datoriile din exploatare conduc, în fond, la reducerea necesarului de fond de rulment, iar cele financiare, la finanțarea investițiilor și a necesarului de fond de rulment prin utilizarea efectului de levier.

Pentru activitatea financiară a firmei este importantă cunoașterea evoluției corelației dintre creanțe-obligații, întrucât aceasta influențează capacitatea de plată.

Creanțele reprezintă anumite drepturi bănești realizabile în termene diferite. Formarea lor este în directă legătură cu rotația capitalului, cu momentele pe care le parcurge în procesul schimbării formei acestuia. Apariția creanțelor este determinată în principal de relațiile care se formează între firmă în calitate de furnizor și clienții săi.

Postul „clienți și conturi asimilate” este foarte important în analiza financiară, pentru că de el ține seama atunci când se referă la gradul de lichiditate. Politica financiară a firmei poate să fie diferită în ceea ce privește aceste elemente de activ prin faptul că pe lângă criteriile de performanță economică, întreprinderea trebuie să urmărească și o anumită stabilitate a relațiilor cu clienții, cucerirea de noi piețe cât și menținerea pe piețele deja cucerite.

Analiza creanțelor necesită gruparea lor, cel puțin după trei criterii :

1. După natura lor (creanțe aferente bunurilor vândute; creanțe reprezentând avansuri acordate furnizorilor; creanțe din diferențe de curs valutar; creanțe datorate de clienți incerți).

Pentru aceste categorii de creanțe se urmărește:

nivelul absolut și ponderea fiecărei categorii în totalul creanțelor;

evoluția în timp;

dubla medie de încasare a lor.

2. Pe principalii beneficiari, urmărindu-se:

nivelul creanțelor pe beneficiari și ponderea lor în totalul creanțelor;

vechimea creanțelor și durata de încasare;

natura relațiilor cu beneficiarii.

3. În funcție de vechimea lor, alegând intervalele de timp specifice activității de comercializare a agentului economic.

Evoluția nivelului creanțelor actuale față de perioada precedentă este determinată în principal de :

modificarea cifrei de afaceri;

modificarea duratei medii de încasare;

influența unor factori aleatori (diferențe de curs valutar, reactivarea unor clienți, etc).

Opusul creanțelor îl reprezintă obligațiile sau datoriile firmei către furnizori. Datoriile față de furnizori depind de:

soldul mediu zilnic;

termenul de exigibilitate adică numărul de zile de la constituirea obligației

pană la plata efectivă a lor.

Modificarea datoriilor față de furnizori de la o perioadă la alta este urmare a creșterii sau scăderii datoriilor față de furnizori prin :

– sporirea sau diminuarea volumului intrărilor;

– modificarea prețului sau tarifelor pentru intrări;

– mărirea sau micșorarea numărului mediu de zile plată a datoriilor.

Viteza de rotație a clienților reflectă relațiile stabilite de întreprindere cu clienții și indirect poziția deținută pe piață față de concurență. Se exprimă prin:

Cifra de afaceri

-numărul de rotații = ––––––––––-

Clienți

Clienți

-durata în zile a unei rotații = –––––––––x 360

Cifră de afaceri

Această viteză de rotație a creditului client trebuie să fie mai mică decât viteza de rotație a creditului furnizor, nedepășind însă 30 de zile.

O posibilitate de control a clienților o constituie calculul duratei de încasare a unui client. Aceasta se determină după relația ratei cinetice a clienților:

Soldul mediu al clientului X x 360

Durata medie de încasare a clientului X = ––––––––––––––––-

Cifra de afaceri realizată cu clientul X

Evaluează timpul necesar pentru recuperarea sumelor de bani aferente facturilor emise și neîncasate. Este semnificativ pentru intervalele de 30, 90 și un an de zile.

Rezultatul obținut se compară cu durata generală de încasare a clienților, iar depășirile peste anumite limite rezonabile trebuie să decaleze aceleași acțiuni operative de corectare a abaterilor.

În practică se folosește cifra de afaceri datorită faptului că bilanțul nu furnizează informațiile referitoare la rulajul conturilor respective.

Un alt indicator ce poate fi calculat este rata de plată a debitelor ce indică perioada de timp necesară plății furnizorilor întreprinderii pentru bunurile și serviciile oferite

Furnizori + Creditori

Rata de plată a debitelor = ––––––––––-X 360

Cheltuieli directe

Viteza de rotație a furnizorilor reflectă relațiile stabilite cu furnizori și încrederea pe care o are întreprinderea pentru furnizori.

Se exprimă prin:

Costuri materiale

-numărul de rotații = –––––––-

Furnizori

Furnizori

-durata în zile a unei rotații = –––––––-X 360

Costuri materiale

Durata creditului furnizor trebuie să fie mai marc decât durata creditului client.

Creanțele și obligațiile trebuie să fie analizate și în raport de gradul de vechime. Intervalele de vechime utilizate sunt diferite. În mod normal, se consideră că acestea ar trebui să fie până la 30 de zile, între 30 și 90 de zile și peste 90 de zile.

4.4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În prezenta lucrare intitulată „Contabilitatea relațiilor de decontare cu partenerii comerciali la SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor”, am încercat să redau modul de organizare a evidenței furnizorilor și clienților, relațiile dintre aceștia în cadrul unei societăți, și în special în cadrul SC ”European Drinks” SA Rieni-Bihor.

Lucrarea este astfel structurată încât să cuprindă varietatea operațiilor și situațiilor care apar într-o societate referitor la partenerii comerciali.

Pe parcursul acestei lucrări am încercat să cuprind atât o abordare teoretică cât și o abordare practică a acestor probleme.

Ca o introducere în această lucrare sunt prezentate pe scurt câteva date referitoare la SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor.

Conform reglementărilor în vigoare (Legea contabilității, alte acte și norme legale) în cadrul acestei lucrări sunt prezentate problemele teoretice privind contabilitatea furnizorilor și clienților, separat pentru furnizori și separat pentru clienți, iar în cadrul acestora sunt prezentate distinct momentele de angajare a obligației cu furnizorii precum și de decontare a lor, respectiv momentele de angajare a creanței cu clienții și decontarea ei.

Abordarea practică a problemelor legate de furnizori și clienți este prezentată și ea separat pentru furnizori și separat pentru clienți și presupune evidențierea situațiilor întâlnite în contabilitatea furnizorilor și clienților în cadrul SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor.

Autonomia, independența, libertatea de manevră de care dispun agenții economici în economia de piață, nu înseamnă, în nici un caz, o activitate de „lup singuratic” 3 , evident sortită eșecului, ci, dimpotrivă., dezvoltarea, diversificarea și adâncirea unor relații de producție și schimb în cele mai variate domenii, care, implicit, aduc după ele o mare gamă a relațiilor de decontare, de stingere a obligațiilor deja create, de creare și stingere a altora într-o înlănțuire fără stârșit.

Relațiile de decontare sunt o componentă a trezoreriei nu numai pentru că ele se întrepătrund permanent, dar mai ales datorită faptului că instrumentul și numitorul lor comun rămâne moneda.

Legat de independența, autonomia, libertatea de care dispun agenții economici în economia de piață, ei pot să-și caute, să-și aleagă furnizorii și clienții în funcție de posibilități, de poziția economică pe piață. Astfel, o societate care deține o poziție bună pe piață încearcă să-și caute partenerii comerciali care le convin într-o măsură mai mare.

SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor datorită poziției sale economice are posibilitatea de a-și selecta furnizorii și clienții în funcție de anumite criterii dintre care cel mai important este calitatea serviciilor pe care le oferă agenții economici.

Cu privire la activitatea de aprovizionare și desfacere a SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor, societate aflată în plin proces de dezvoltare, se poate spune că numărul furnizorilor și clienților săi este în continuă creștere.

_________________________

3 C.M. Drăgan „Noua contabilitate a agenților economici”, București, 1993

Într-un interval scurt de timp, 5 ani, societatea a reușit să-și diversifice rețelele de desfacere și aprovizionare, astfel că, în prezent ea are sucursale și depozite în întreaga țară, precum și în câteva țări vecine: Ungaria, Austria, țări din fosta URSS.

Conducerea unității urmărește în permanență să reducă cât mai mult posibil cheltuielile auxiliare legate de aprovizionare (cheltuieli de transport, comisioane), să stabilească relații cu clienți puternici și serioși.

În ceea ce privește evidența furnizorilor și clienților în cadrul societății, ea este ținută cu ajutorul mecanismelor moderne de evidență pe baza programelor informatice de ultim moment. De altfel, întreaga evidență a societății este informatizată, ceea ce ușurează mult munca personalului și oferă o eficiență sporită în prelucrarea datelor și obținerea situațiilor dorite.

Cu privire la contabilitatea furnizorilor apreciem că nu este necesară utilizarea a două conturi distincte pentru furnizori, unul pentru cumpărări de bunuri, lucrări și servicii destinate activității de exploatare și altul pentru cumpărări de imobilizări, opinie exprimată în literatura de specialitate și agreată de altfel și de specialiștii din întreprindere. Numai pentru faptul că achiziționarea de imobilizări nu se referă direct și nemijlocit la activitatea de exploatare nu se justifică suficient ideea reflectării distincte a obligațiilor provenite din aceste operațiuni.

Același lucru consider a fi valabil și pentru efectele comerciale de plătit. În planul general de conturi urmărirea datoriilor încorporate în efecte comerciale se face distinct cu ajutorul a două conturi: 403 „Efecte de plată” și 405 „Efecte de plată pentru imobilizări”.

Utilizarea a două conturi distincte nu poate fi privită ca o soluție corectă, deoarece efectele comerciale au un regim financiar și juridic unic indiferent de ce natură a fost obligația inițială și, deci, normal ar fi să se utilizeze doar un singur cont pentru efecte de plată. Dacă privim modul în care informațiile furnizate de conturile 401, 404, 403, 405 apar în bilanț, se constată că aceste elemente sunt grupate împreună la datorii, poziția furnizori și conturi asimilate.

În cadrul creanțelor și datoriilor în devize acestea ridică o serie de probleme legate de cursul valutar care se ia în considerare în momentul angajării obligației sau creanței și momentul decontării acestora. În general gama de raporturi economice vizând circulația spre și din exterior a produselor constituie „câmpul” de exploatare a obiectului unui număr mare de agenți economici fie că sunt specializați pe activități de import-export, fie că se aprovizionează cu materiale sau componente din exterior pentru uzul propriu, fie produc pentru a vinde la export.

În concluzie, contabilitatea furnizorilor și clienților în cadrul SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor este altfel organizată încât să respecte reglementările legale în vigoare și să asigure în orice moment cunoașterea situației datoriilor și creanțelor societății pe categorii de furnizori și clienți.